Anda di halaman 1dari 22

SUPORT DE CURS

Autoaprare fizic (din Englez self-defense), este un ansamblu de metode


care pot fi folosite pentru a opri un atac asupra sa.
Tehniciile de autoaprare fizic au fost derivate din tradiionale arte martiale,
adaptate pentru utilizare de ctre persoane comune pentru a se putea apra n viaa
lor normal.
n autoaprarea fizic, se utilizeaz tehnici simple i se ncearc sse evite
micrile complexe.
n principal, se utilizeaz blocaje i prghii pentru imobilizare, pentru a domina
adversarul n modul ct mai rapid i acest fapt ducnd la scurtarea timpului de
lupt, implicit la evitarea riscurilor fizice aprute la diferenele dintre opozani .
Autoaprarea cu minile goale se poate completa cu arme, acestea pot fi cuite
sau arme de foc sau orice obiect contondent de care s-au apropiat, n momentul
conflictului.
O art reprezint o meserie (n japonez Jutsu) practicat la un nivel superior, cu
rezultate sau performane foarte valoroase. Exist o mare varietate de meserii, i
aproape la fel de multe arte.
Privitor la domeniul conflictelor i (auto)aprrii, arta marial este un ansamblu
de tehnici practice i concepii teoretice despre creterea anselor de succes ntr-o
lupt real (fr reguli) cu minile goale sau cu arme. Fiecare art marial provine
din perfecionarea unei anumite meserii rzboinice. n funcie de principiile de
utilizare a corpului omenesc i a armelor pe care se bazeaz fiecare, exist sute de
arte mariale diferite (termenul japonez generic este Bujutsu).
O Cale (n japonez Do) este un ansamblu de tehnici practice i concepii
teoretice avnd ca scop atingerea unei stri psihice numit iluminare, foarte

dorit de adepii multor religii orientale. n general, o Cale provine dintr-o


art, prin perfecionarea i spiritualizarea tehnicilor i concepiilor
respective.O Cale marial folosete n mod contient antrenamentele
corporale, mintale i spirituale specifice unei anumite arte mariale n scopul
iluminrii practicantului.Chiar dac n teorie orice art poate deveni o
Cale, practic sunt mult mai puine Ci dect arte.
Antrenamentele specifice fiecrei Ci transform treptat mintea, corpul i
spiritul practicantului, care devine astfel capabil de gnduri i fapte morale.
Cile de orice fel (Do), n special cele mariale, sunt metode educative
complexe, care angreneaz toate componentele fiinei umane: corp, minte,
suflet, i combin astfel educaia corpului cu cea moral (a caracterului).
Comparativ, metodele europene sunt specializate: educaia fizic este numai
pentru corp, diversele materii colare numai pentru minte (iar de moral nu
se ocup nimeni!).
De aceea metodele orientale sunt mai bune dect cele europene.
Educaia fizic pentru toi cu ajutorul Artelor mariale
La origin, Artele mariale au fost metode aproape tiinifice pentru mrire
eficienei n lupta cu mna goal sau cu arme, deci activiti dinamice, chiar
violente. Cu timpul ele s-au transformat n metode de educaie complex.
Ele au aprut de mii de ani, dar s-au manifestat mai evident ncepnd cu secolul 8
.e.n. Exist zeci de arte (coli) mariale distincte i oricare din ele este o educaie
fizic superioar oricrui sport occidental.
Arta marial = Educaie fizic + Instrucie militar
O Art marial este n primul rnd o tehnic de lupt eficient, o metod de
autoaprare, dar ea poate fi considerat i n multe alte feluri: drept o exprimare
artistic, sau o form de meditaie, un sport necompetiional de lupt, o metod de
educaie. Pe lng autoaprare, o Art marial l nva pe tnr politeea,
echilibrul (nu excesele), disciplina, demnitatea (nu arogana), modestia,
devotamentul, eficiena, tolerana, generozitatea, cumptarea (nu lcomia) i multe
altele.

De-a lungul timpului, influena budismului a fcut ca unele Arte mariale orientale
s devin Ci mariale, adic metode pentru iluminare, respectiv pentru
atingerea unei stri mintale speciale, considerat de buditi a fi scopul suprem al
vieii. Cile mariale orientale educ practicantul punndu-l s lupte nu cu alii, ci
cu el nsui, respectiv cu lenea i fudulia sa.
n calitate de educaie fizic pentru toi, Artele mariale orientale ofer majoritii
tinerilor i adulilor care doresc sau ar trebui s fac sport, satisfacia unei activiti
corporale atractive. Ele dau practicanilor posibilitatea de autocunoatere,
demnitate, autocontrol, armonizare cu Natura i societatea, capacitatea de
autoaprare, o senzaie de competen i ncrederea n propriile fore. Alte avantaje
sociale sunt: posibilitatea practicii intersexuale (comparativ cu segregarea sexual
din sporturile oficiale); mbuntirea sntii sau a posturii i a aspectului
personal; posibilitatea exprimrii personale fr riscuri sau incomodarea altor
persoane. Aceast latur formativ suplimentar fa de sportul european are o
valoare uman i educativ excepional. Artele mariale tradiionale constituie o
alternativ valoroas la preocuprile meschine, chiar nesntoase, ale sporturilor
obinuite, demonstrate de soarta multor sportivi de performan la vrste medii sau
avansate.
Artele mariale tradiionale au un scop diferit de cel al sporturilor obinuite, de
origine vestic. Ele nu urmresc performana tehnic, ci dezvoltarea concentrrii i
ateniei, stpnirea emoiilor - ndeosebi teama i frica.
Factorul pedagogic esenial al educaiei cu Arte mariale este frica de btaie,
chiar de moarte. n fond, omul este motivat numai de fric i pofte
(instinctuale), sub o mie i una de forme. i pedagogia, i manipularea, se
bazeaz pe aceast caracteristic a minii umane.Dar alte metode educative i
materii de nvmnt uzuale (istoria, chimia etc.) nu folosesc acest important
mijloc de influenarea elevilor.
Eficiena tehnicii de lupt apare ca rezultat involuntar al nsuirii concentrrii
mintale perfecte i unei comportri corporale deosebite. Disciplina unei arte
mariale este att de solicitant i puternic nct duce la transformarea mintal i
corporal a elevului. Cel mai important aspect este dobndirea capacitii de a fi
calm n orice situaie..

Artele mariale orientale sunt metode de educaie fizic, cu aciune holistic


(integral) i efecte favorabile verificate timp de secole. Educaia respectiv se
bazeaz pe reflexe condiionate, pe greeli i pe consecinele lor..
Unele arte sunt mai uor accesibile, altele mai greu. Pentru ca o Art marial s
poat folosi ct mai multor oameni, s fie ntr-adevr pentru toi i nu pentru o elit
sau civa performeri, are nevoie de urmtoarele caracteristici:
- s poat fi practicat de tineri i vrstnici, de ambele sexe,
- s asigure o dezvoltare armonioas i multilateral a corpului i minii;
- s nu necesite echipamente costisitoare
- s fie neviolent, dar eficient pentru autoaprare;
- s nu aib competiie;
- s nu aib nici un fel de segregaie (sexual, de vrst etc.);
- s asigure o motivaie puternic;
- s aib o parte teoretic dezvoltat i interesant;
- s fie public (nesecret).
AUTOAPRAREA NTRE REACIA LA AGRESIUNE I LEGITIM
APRARE
Ideea de autoaprare acoper o gam foarte divers de situaii, ns
coordonatele principale ale ideii de aprare a integritii personale se
regsesc la confluena dintre reacia la agresiune i situaia definit de
legislaie drept legitim aprare.
Dac s-ar formula o definiie a conceptului n discuie, cu siguran c se
poate afirma c autoprarea este o modalitate eficient prin care victima unei
agresiuni fizice i poate apra integritatea fizic, folosind inteligena i
stpnirea de sine, fr a depi cadrul legal al aprrii.
Dei, la o prim vedere se poate crede c reacia de aprare mpotriva unei
agresiuni poate fi acelai lucru cu legitima aprare, lucrurile nu stau chiar
aa. Diferena principal este dat de faptul c n vreme ce reacia la
agresiune este un mix de fiziologie a stresului, pregtire psihologic i
antrenament specific, legitima aprare este clar definit de legislaie.
(Codul Penal.Legitima aprare art. 44: (1) Nu constituie infraciune fapta
prevzut de legea penal, svrit n stare de legitim aprare. Este n stare
de legitim aprare acela care svrete fapta pentru a nltura un atac

material, direct, imediat i injust, ndreptat mpotriva sa, a altuia sau mpotriva
unui interes obtesc, i care pune n pericol grav persoana sau drepturile celui
atacat ori interesul obtesc.
(2) Este de asemenea n legitim aprare i acela care din cauza tulburrii sau
temerii a depit limitele unei aprri proporionale cu gravitatea pericolului i
cu mprejurrile n care s-a produs atacul.)
Aadar exist situaia n care persoana aflat n situaia de a se apra
mpotriva unei agresiuni fizice, dei are dreptul s o fac trebuie s in cont
de faptul c aprarea sa trebuie s fie proporional cu gravitatea pericolului
i cu mprejurrile n care s-a produs agresiunea. Dac aceste condiii nu sunt
respectate exist riscul ca, n faa legii, tocmai victima care se apr s fie
perceput ca agresor.
Paradoxal sau nu, acest lucru se poate ntmpla.
Soluia problemei este antrenamentul de autoaprare, adic o metod de
pregti o reacie care asigur persoanei agresate un rspuns eficient fr a
exista riscul de a se transforma din victim n agresor.
Se impune s clarificm un lucru: antrenamentul sportiv i cel de
autoaprare sunt lucruri TOTAL diferite.
Competiia din sporturile de contact (sau provenite din arte mariale) au un
cadru organizat de desfurare a activitii, au un regulament care stabilete
limitele n care activtatea se poate desfura n condiii de siguran pentru
toi participanii, confruntrile sportive se desfoar n cadrul unor
categorii de greutate, sportivii trec prin etape riguroase de pregtire fizic,
tehnic, tactic i psihologic pentru meci/concurs, tehnicile periculoase
pentru sportivi sunt excluse (tehnici interzise). Mai mult, exist un cod de
conduit care face ca ntreaga confruntare sportiv s se desfoare ntr-un
mediu securizat emoional (n ciuda ncrcturii emoionale deosebite),
iar miza este ctigarea unui meci sau a unei competiii.
Situaia de autoaprare are alte coordonate: agresiunea se produce n afara
unui cadru cunoscut sau anticipat (se poate realiza chiar prin surprindere) i
nu respect reguli de angajare a luptei (agresorul atac n termenii si i nu
ine cont de vreun regulament de lupt), nu exist categorii de greutate,
agresorul urmrete controlul sau chiar vtmarea victimei, n manifestarea
agresiunii se pot folosi arme/obiecte-arm, mediul n care se produce atacul
este (n mod evident) unul nesecurizat emoional iar miza luptei este
supravieuirea i evitarea vtmrii propriei persoane.

TAIHO-JUTSU SAU COMPLEXITATEA LUPTEI FR ARME


Primele referiri la formele de lupt nenarmat pot fi ntlnite n cele mai
vechi izvoare istorice japoneze (Kojiki -Povestea despre cele vechi, 712
i Nihon Shoki Cronicile Japoniei din cele mai vechi timpuri , 720), care
relateaz crearea mitologic a rii precum i apariia familiei imperiale. Alte
detalii pot fi gsite i n reprezentrile care nfieaz imagini cu
lupttorisumai no sechie (din care a derivat sumo), ca ritual al Curilor
Imperiale din Nara i de la Kyoto, desfurat n scopuri religioase i pentru a
asigura o recolt bogat.
Aceste sisteme de lupt fr arme au nceput s fie cunoscute sub numele
de jujutsu, alturi de alte denumiri folosite pentru a descrie forme de lupt
asemntoare, n timpul perioadeiMuromachi (1333-1568), n conformitate
cu densho-urile (documente oficiale ale colilor mariale) diferitelor ryuha (coli de arte mariale).
Unele definiii afirm faptul c jujutsu i artele mariale asociate, ar fi
mai degrab sisteme de lupt nenarmat folosite pentru a nfrnge sau
controla un adversar care este, de asemenea nenarmat. Metodele de baz
pentru executarea atacului includ: lovituri cu pumnii (i cu celelalte arme
naturale
ale
membrelor
superioare),
lovituri
de
picior, proiectri, fixri sauimobilizri, strangulri i procedee articulare.
De asemenea, rzboinicii japonezi (bushi) au dezvoltat metode eficiente de
aprare, incluznd:
preluarea sau blocarea loviturilor;
execuia cderii n condiii de siguran atunci cnd erau proiectai;
execuia cderii ca reacie la aplicarea tehnicilor articulare pentru a
neutraliza efectul atacului;
execuia cderii pentru a crea momentul tactic de aplicare a unei
contratehnici articulare;
eliberarea din prizele adversarului;

schimbarea sau mutarea poziiei corpului pentru a evita sau pentru a


neutraliza un atac.
Dintr-un punct de vedere mai amplu, avnd la baz programa de pregtire a
multora dintre colile clasice japoneze, putem afirma c aceste arte pot fi
definite n dou moduri:
ca metode nenarmate de a face fa unui inamic narmat, i
ca metode de a folosi arme neconvenionale pentru a nvinge oponenii, fie ei
narmai sau nenarmai.
Dintre aceste arme neconvenionale menionm:
jutte (baston metalic scurt strmoul bastonului extensibil modern),
tanto (cuit),
kakushi buki (arme ascunse), cum ar fi ryofundo kusari (lan metalic cu
greutate) sau bankokuchoki (zdrobitor de articulaii- arm actual ntalnit
i sub denumirea de box).
Mai mult, termenul de jujutsu a fost, de asemenea, folosit uneori pentru a se
referi la unele tactici pentru luptele corp-la-corp, atunci cnd rzboinicii
foloseau armele principale(ken sau tachi sabie, yari suli, naginata
lance, bo baston).
Aceste metode de lupt corp-la-corp s-au dovedit a fi o component
important a diferitelor coli mariale, dezvoltndu-se n vederea utilizrii
eficiente a acestora pe cmpul de lupt. Pot fi ntlnite:
n perioada Jidai Sengoku (Perioada arii n lupt,1467-1568),
drept katchu bujutsu sau yoroi kumiuchi (lupt corp-la-corp echipat n
armur), sau

n
perioada Jidai
Edo (Perioada
Edo,
1600-1868),
drept bujutsu suhada (lupt mbrcat n hainele obinuite ale perioadei,
kimono i hakama).
Dei aceste arte sunt cel mai frecvent menionate sub denumirea general de
jujutsu, au fost folosite diferite denumiri pentru aceste tipuri de tehnici i
tactici, variind de la un ryu la altul. Astfel, nume precum:
hade;
hakuda;
jujutsu, kempo n Sekiguchi-ryu, Araki-ryu i Seigo-ryu;

koppo, kogusoku, i koshi no mawari n Takenouchi-ryu i Yagyu Shinganryu;


kowami, kumiuchi, shubaku, tode, torite, yawara (jutsu) n Tenshin Shoden
Katori Shinto-ryu, Tatsumi-ryu i Shosho-ryu;
yoroi kumiuchi n Yagyu Shingan-ryu,
sunt doar cteva dintre denumirile care au fost folosite de-a lungul anilor.
n unele tradiii (ex: Takenouchi-ryu, Yagyu Shingan-ryu) mai muli termeni
au fost folosii pentru a se face referire la diferite pri ale programelor de
studiu ale luptei fr arm. Fiecare dintre aceste cuvinte denotnd fie sisteme
cu coninut diferit, fie sisteme cu caracteristici tehnice uor variate.
Antrenamentul de autoaprare Taiho-Jutsu
trebuie s acopere att
axa eficien eficacitate, ct i axa legalitate evitare a victimizrii
persoanei agresate, prin dezvoltarea urmtoarelor dimensiuni:
pregtirea fizic, adaptat capacitilor beneficiarului i solicitrilor
situaiei de autoaprare;
pregtirea tehnico-tactic, n vederea antrenrii reaciei specifice, tehnicii i
deciziei, n paralel cu reducerea efectelor reaciilor contraproductive n
situaia de autoaprare;
pregtirea psihologic, n vederea identificrii i mobilizrii resurselor
personale n prentmpinarea i gestionarea eficient a situaiilor conflictuale
i agresive.
Din punct de vedere practic, putem interpreta manifestarea agresiunii
ca sistem care inter-relaioneaz urmtoarele componente:
Agresorul;
Mediul n care se produce agresiunea;
Persoana agresat.
Importana pregtirii psihologice pentru confruntarea cu un agresor
pornete de la ideea c n cadrul sistemului agresor mediu persoan
agresat, cele mai multe variabile controlabile i antrenabile se afl la
persoana agresat, aceasta fiind totodat i cea mai flexibil

component a sistemului (avnd de partea sa resursele contientizate prin


pregtire psihologic i reacia ca deprindere antrenat sistematic).
Motivaia principal care a stat la baza apariiei acestui sistem a fost dictat
de nevoile practice de pregtire n lupta corp-la-corp a militarilor, dar s-a
impus i ca metod de a controla i dezvolta direcionat agresivitatea,
motivaia i voina celor care trec prin acest program de antrenament.
Sistemul a alturat o serie de principii specifice de activitate fizic, de
comportament i de gndire sistematizate pentru a antrena rspunsul optim
n condiii de stres i de agresiune fizic.
Tehnicile predate n cadrul acestui sistem sunt construite i dezvoltate pe o
baz de nvare pornind de la studiul reaciilor naturale umane la violena
fizic.
Se impune o precizare: Taiho-jutsu nu este o art marial. Este un sistem
simplificat de principii de autoaprare care ofer posibilitatea de a folosi
propria persoan ca i o arm, ntr-un timp foarte limitat pentru a obine
minimul necesar pentru a fi n siguran. Studiul artelor mariale se ntinde
pe o perioad foarte mare de timp, este axat pe perfecionarea i rafinarea
tehnicii iar rezultatul acestui proces este diferit i nu poate fi interpretat prin
prisma obiectivelor practice ale sistemului TAIHO-JUTSU ns, trebuie s
nelegem faptul c acest system este unul dintre cele mai rspndite metode
de pregtire pentru atingerea cerinelor minime de autoaprare i de
siguran personal pentru soldai, poliiti sau personal din domeniul
securitaii private.

Taihojutsu i-a ctigat o mare popularitate att


datorit simplitii i a formatului foarte concret, axat
pe situaii practice, ct i posibilitii de a fi adaptat
oricrei nevoi de pregtire.
Diferit de ceea ce nseamn artele mariale, sistemul
de lupt Taihojustu pune accent pe nelegerea
principiilor care stau n spatele confruntrii fizice,
urmrind s antreneze o reacie de aprare adecvat
executat natural, cu minim de efort i cu eficien

maxim. Avantajele acestei abordri sunt ct se poate


de importante: procesul de antrenament este mai
rapid dect n formatul arte mariale/sport de
contact iar coninuturile predate sunt adaptate
misiunilor specifice unitii beneficiare.
Sistemul acoper tematici precum: lupta fr arm
(aprarea mpotriva atacurilor de bra i de picior;
aprare mpotriva atacurilor care debuteaz cu prize),
tehnici de folosire a bastonului scurt, a tonfei i a
cuitului (att n situaie de aprare, ct i n situaie
de atac).
Dei tehnica este important, la acelai nivel de
importan se ridic i pregtirea mental. Persoana
agresat nu este un atlet sau un sportiv care lupt n
ring/cuc/pe tatami, ns aceasta trebuie s acioneze
rapid i decisiv, s domine situaia i s se regseasc
n siguran. Aceast abilitate tactic se bazeaz pe un
proces continuu de analiz a riscului n situaiile de
potenial confruntare fizic, fapt abordat n cadrul
seminarului.
Din pcate, ntr-o situaie real, agresorul va lupta
murdar, atipic i cu o motivaie foarte puternic,
ncercnd s ctige confruntarea cu orice pre. De
aceea, printr-o pregtire specializat, se poate dezvolta
deprinderea de a analiza rapid situaia, de a reaciona
oportun, decisiv i de a nu lsa posibilitatea agresorului de
a continua lupta.

CINCI PRINCIPII DE BAZA IN TAIHO- JUTSU


Echilibru/Dezechilibru
In Taihojutsu trebuie sa ai mereu un echilibru bun atunci
cand executi o tehnica. Straduieste-te sa intelegi
dezechilibrarea adversarului aparuta imediat dupa atacul
acestuia, profita de aceasta dezechilibrare si mentine-o
pana cand adversarul este controlat total.
Miscare/Nemiscare
Foloseste intotdeauna viteza si miscarea in aparare.
Controleaza miscarile adversarului cu propriile miscari si
evita sa iei pauze inutile in tehnica. Cu fiecare moment in
care o tehnica este nemiscata se maresc sansele
adversarului de a executa o contra.
Supervizare
Este important sa fii supervizat intodeauna de un
instructor atunci cand repeti tehnici de autoaparare
deoarece exista pericolul sa te indepartezi de tehnica sau
sa executi tehnica gresit si sa apara momente in care poti
fi vulnerabil.

Control
Incerca sa ai mereu un control bun in tehnicile pe care le
faci. Control insemna ca nu dai posibilitatea adversarului
sa atace din nou, ca iti controlezi tehnica intr-un mod in
care atacatorul nu mai poate influenta rezultatul.
Atitudine
Atitudinea fata de atacator este foarte importanta. Aceasta
atitudine nu trebuie sa fie de superioritate sau
provocatoare. Astfel de atitudini pot duce la o
subestimare a adversarului iar atacul acestuia poate
deveni dificil pentru cel care se apara iar propriile tehnici
nu vor fi de ajuns.
Nu uita:
Sunt echilibrat Atacator dezechilibrat
Controlez bine tehnica Atacatorul are control slab
asupra tehnicii
PREGATIREA TACTIC N JU-JUTSU
Folosind in timpul luptei o gama variata de procedee tehnice, valorificandu-si
viteza, forta sau rezistenta in functie de solicitarile intrecerii, cu conditia ca toate
acestea sa fie bine insusite, perfectionate sau dezvoltate, luptatorul isi va pune
adversarul in imposibilitatea de a se apara sau de a contraataca, obtinand, in final,
victoria.

Iata deci ca pregatirea tactica de combat nu se reduce numai la maiestria cu care


luptatorul foloseste in lupta diferite procedee tehnice.
Nu este suficient sa posede rafinamentul si forta creatoare a unui artist (K.
Mifune), ci aceasta maiestrie sa se sprijine pe fundamentul unei pregatiri fizice
generale si speciale solide, pe cunostinte teoretico-metodice cat mai vaste si, nu in
ultimul rand, pe calitati morale si volitive corespunzatoare. Toate aceste aspecte, si
fiecare in parte, influenteaza desfasurarea unei lupte din primul si pana in ultimul
minut, asigurand o buna organizare si desfasurare a mijloacelor tactice de care
dispune luptatorul.
Insusirea si perfectionarea tacticii de combat se va face in mod progresiv si in
stransa legatura cu insusirea si perfectionarea tehnicii, in aceasta relatie, tehnica
constituind factorul determinant. Astfel, in timpul invatarii unor procedee tehnice
se vor sublinia aspectele legate de modalitatea folosirii lor in timpul angajarii:
prizele care favorizeaza executia procedeului;
calitatile fizice necesare executiei acestuia;
la ce caracteristici ale adversarului se preteaza folosirea procedeului (talie,
lungimea segmentelor, calitati fizice etc.);
posibilele combinatii si inlantuiri cu alte procedee deja cunoscute;
ce greseli ale adversarului faciliteaza executia procedeelor in cauza;
greselile care permit adversarului sa contraatace (vulnerabilitati proprii) etc.
Desigur, aceste aspecte ale relatiei dintre pregatirea tehnica si cea tactica sunt
valabile atat pentru lupta din picioare (NAGE WAZA) cat si pentru lupta la sol (NE
WAZA).Unii luptatori stapanesc mai bine lupta din picioare, unde manifesta mai
multe posibilitati de a-si ataca adversarul, altii se simt mai in siguranta in lupta la
sol, demonstrand aptitudini deosebite pentru aceasta lupta.
Pregatirea tactica presupune, pe langa aspectele aratate mai sus, si capacitatea
luptatorului de a-si impune lupta preferata (in picioare sau la sol) si de a evita pe
cea in care manifesta mai multe carente.
De asemenea, pregatirea tactica cuprinde o serie larga de aspecte, incepand cu cele
mai simple notiuni referitoare la folosirea in lupta a unor procedee tehnice, pana la
problemele mult mai complexe legate de tactica unei angajari (SHIAI).Folosirea
diferitelor procedee in timpul luptei este determinata de o multime de factori
printre care se regasesc:
situatia tactica din momentul respectiv;
particularitatile morfologice ale adversarului;
valoarea calitatilor fizice ale acestuia;
pozitia adversarului in timpul luptei (inalta sau joasa, pe dreapta sau pe stanga

etc.);
prizele efectuate de adversar;
pozitia proprie sau a adversarului
Chiar daca conditiile de mai sus sunt favorizante pentru efectuarea atacului cu un
anumit procedeu, luptatorul il va folosi numai daca acest procedeu este insusit
corect si perfectionat in antrenament, in conditii de RANDORI. In caz contrar risca
sa fie contraatacat cu usurinta.
Nici procedeele perfect invatate, perfectionate si automatizate nu vor fi folosite
fara o pregatire tactica prealabila, prin aceasta intelegandu-se crearea (prin diferite
prize, deplasari si dezechilibrari) a celor mai favorabile situatii de declansare a
atacului. Iata cateva din cele mai indicate momente de declansare a unui atac :
imediat dupa inceperea luptei prin surprinderea adversarului;
in momentul cand adversarul fixeaza o anumita priza;
la schimbarea prizelor;
dupa un atac nereusit al adversarului;
dupa un atac fals la care adversarul reactioneaza etc.
Majoritatea luptatorilor isi perfectioneaza un numar de 2-3 procedee din picioare si
2-3 procedee la sol, constituindu-se in tehnica preferata (TOKUI WAZA). Tactica
SHIAI (tactica unei lupte) cuprinde ansamblul de masuri pe care si le ia luptatorul
atat inainte, cat si in timpul desfasurarii luptei, pentru a-si asigura superioritatea
asupra adversarului. Preconizarea mijloacelor tactice din timpul angajarii, precum
si a formei de angajare sunt determinate de gradul de cunoastere a adversarului.
Se vor folosi procedee impotriva carora se stie ca adversarul se apara mai greu si se
va impune un ritm de lupta neconvenabil acestuia. Desigur, aceste cunostinte
despre adversar trebuiesc verificate in primele minute ale luptei, acesta putandu-si,
la randul lui, schimba maniera, de abordare a combatului.
In cazul in care adversarul este necunoscut, tactica luptei se va baza pe
valorificarea la maximum a atuurilor luptatorului. Recunoasterea adversarului se
va face direct in lupta urmarind din primele momente sa descoperim tehnicile
preferate ale acestuia, calitatile fizice pe care isi bazeaza lupta, intentiile lui tactice,
cautand totodata sa mascam propria noastra tactica. Declansarea unui atac se va
face, in aceeasi situatie, numai printr-o pregatire minutioasa care sa-i confere un
grad crescut de siguranta.
Pentru perfectionarea tacticii luptei, in cadrul antrenamentelor se folosesc diferite
forme de RANDORI cu tema. Prin particularitatile lui, partenerul ales la

RANDORI poate crea situatii tactice concrete, pe care luptatorul le va intalni in


lupta cu anumiti adversari.
Temele stabilite in angajarile de antrenament urmaresc si perfectionarea diferitelor
situatii tactice ce apar pe parcursul luptei, si pe care luptatorul trebuie se le rezolve.
Asemenea situatii pot fi:
mentinerea avantajului cand partenerul ataca insistent;
recuperarea diferentei si luarea avantajului prin atacuri sustinute (RANDORI cu
handicap);
mentinerea prizelor si a pozitiilor de combat avantajoase;
ducerea partenerului in pozitii de combat prielnice executiei diferitelor procedee.
1. SISTEME TACTICE DE COMBAT
Prin sistem tactic definim modul de gandire, organizare si ducere a luptei (SHIAI)
de catre luptator in raport cu gradul de stapanire a atacului, contraatacului sau
apararii, cu valoarea calitatilor motrice si psihice solicitate, cat si cu posibilitatile
proprii de sustinere a eforturilor impuse de desfasurarea combatului.
Fiecare luptator adopta, in timpul combatului, acel sistem tactic pe care il
considera cel mai avantajos in raport cu particularitatile si cu posibilitatile proprii
dar si cu cele ale adversarului.
Cele mai utilizate sisteme tactice in sunt:
a) sistemul tactic bazat pe utilizarea unei game variate de procedee si combinatii
tehnico-tactice in atac, aparare si contraatac.
Luptatorii care si-au insusit bine un numar mare de procedee tehnice de atac,
contraatac si aparare, vor adopta sistemul tactic de lupta bazat pe imbinarea
judicioasa a acestor procedee in combinatii tehnico-tactice variate, trecand de la un
procedeu la altul in functie de situatiile impuse de desfasurarea luptei. Cu aceeasi
usurinta, acesti luptatori trec din NAGE WAZA in NE WAZA prin cunoasterea
unor combinatii eficiente intre procedeele din cele doua grupe tehnice.
b) sistemul tactic bazat pe folosirea unor procedee cheie din TOKUI
WAZA;
Luptatorii care dispun de un bagaj tehnic mai redus vor folosi in timpul angajarilor
de antrenament un numar mic de procedee sau uneori chiar un singur procedeucheie. Folosirea acestui sistem tactic presupune utilizarea unei game variate de
actiuni ajutatoare, de pregatire a atacului (deplasari, dezechilibrari, atacuri false
etc.) care asigura aducerea adversarului in pozitii prielnice declansarii atacului
printr-un procedeu-cheie si executia acestui procedeu cu orice adversar si in orice
conditii. Insa, succesele vor fi de scurta durata, deoarece dupa un anumit timp

adversarul/adversarii vor cunoaste aceste arme si se vor pregati in mod special


pentru contraatac sau aparare.
c) sistemul tactic combinat.
Cel mai avantajos sistem tactic consta in imbinarea celor doua sisteme tactice
descrise mai sus. Insusindu-si o gama larga de procedee si de combinatii tehnicotactice, luptatorul le va perfectiona pe cele care se adapteaza cel mai bine la
particularitatile sale, aceasta devenind procedee cheie. Acest sistem combinat da
posibilitatea luptatorilor sa foloseasca procedee si combinatii tehnico-tactice in
functie de situatiile concrete din timpul luptei si in functie de adversarii intalniti..
Este recomandabil ca fiecare luptator sa-si perfectioneze 2-3 procedee din lupta din
picioare si 2-3 din lupta la sol, dar fiecare procedeu sa fie din grupe tehnice
diferite.
Toate aceste trei sisteme tactice se vor concretiza in timpul luptei, prin stilurile
(manierele) proprii de combat ale fiecarui luptator, dintre care cele mai frecvent
utilizate sunt:
lupta ofensiva, bazata pe atacuri continue sau repetate la intervale scurte. Se
folosesc diferite procedee si combinatii tehnico-tactice prin care se urmareste
realizarea unui avantaj cat mai substantial sau obtinerea avantajului si a victoriei
prin penalizarea adversarului pana la descalificare (HANSOKU-MAKE). Acest stil
de combat presupune, pe langa o valoare tehnica ridicata si o pregatire fizica
specifica foarte buna.
lupta combinata, ofensiva si defensiva bazata pe atacuri, aparari si
contraatacuri. Presupune cunoasterea unei game largi de procedee atat de atac cat
si de contraatac, avand posibilitati multiple de a surprinde adversarul. Se
recomanda acest stil de lupta in primele secunde ale angajarii, atunci cand
adversarul este necunoscut sau foarte putin cunoscut.
lupta defensiva, bazata pe contraatacuri executate prin surprindere; se utilizeaza
atunci cand luptatorul nu poseda o pregatire fizica specifica corespunzatoare.
2. PLANUL TACTIC
In orice tip de combat, luptatorul trebuie sa-si desfasoare lupta pe baza unui plan
tactic conceput instructor. Insusirea si perfectionarea conducerii luptei pe baza unui
plan tactic se face in lectii folosind, diferite forme de RANDORI cu teme tactice.
Planurile tactice pot fi:

intocmitesi recomandate de catre instructor;


concepute de luptator, ajutat de instructor;
concepute integral de luptator.
In cazul unor adversari cunoscuti, intocmirea planului tactic se va baza numai pe
valorificarea posibilitatilor si particularitatilor adversarului.
Situatiile concrete din timpul combatului nu pot fi integral prevazute de catre
luptator nici chiar in cazul adversarilor cunoscuti.De aceea trebuie dezvoltata la
luptator capacitatea de a-si schimba planurile tactice initiale chiar la inceputul
angajarii sau pe parcursul desfasurarii ei.Se vor organiza angajari cu tema, folosind
parteneri carora li se vor impune sarcini pe care sportivul nu le cunoaste. De
exemplu, unui partener (pentru care s-a intocmit planul tactic) care duce un combat
deschis (in pozitie de garda inalta) i se indica sa lupte in pozitie de garda foarte
joasa si sa foloseasca alte tehnici decat cele folosite de obicei. Astfel, luptatorulva
fi obligat sa-si schimbe planul tactic de combat si sa se adapteze la noile conditii.
3. MIJLOACELE TACTICII
Abordarea unui anumit stil de combat, incadrat intr-unul din sistemele tactice
amintite mai sus, este conditionata de mijloacele de care dispune fiecare luptator si
de capacitatea lui de a le utiliza in conditiile combatului cu adversari atat de
diferiti.
Dezechilibrarile constituie unul din principalele mijloace prin care se pot crea
pozitii favorabile executiei unor procedee tehnice. Prin diferite tractiuni, impingeri,
torsionari etc. executate cu mare finete, adversarul este scos din pozitia sa optima
de echilibru, fiind pus in imposibilitatea de a se apara sau de a contraataca.
Actiunile inselatoare (manevrele) constau in diferite miscari false (cu picioarele
TAI-SABAKI; cu bratele schimbari de prize, prize derutante; cu bazinul sau cu
trunchiul) prin care adversarul este determinat sa reactioneze. De multe ori reactiile
adversarului la asemenea manevre constituie conditii optime pentru declansarea
unor atacuri.
Provocarea adversarului la atac se realizeaza prin adoptarea unor pozitii de lupta
sau a unor prize aparent favorabile adversarului dar din care se contraataca
fulgerator atunci cand acesta ataca.Desigur, asemenea mijloace tactice se vor putea
utiliza mult mai greu in fata unor adversari cu o experienta bogata.
Pe langa mijloacele aratate mai sus, toate componentele pregatirii unui luptator
constituie si mijloace ale tacticii.
Dintre acestea amintim:

insusirea si perfectionarea unui numar cat mai mare de procedee tehnice;


insusirea si perfectionarea unui numar cat mai mare de combinatii si inlantuiri
tehnico-tactice;
insusirea si perfectionarea principalelor procedee de aparare si contraatac;
realizarea unei pregatiri fizice generale si speciale la parametri cat mai ridicati;
formarea si dezvoltarea la nivel superior a calitatilor psihice care coreleaza
pozitiv cu o lupta real.
Pregatirea tactica trebuie orientata spre insusirea si respectarea in timpul
combatuluia urmatoarelor principii:
SEN luarea de la inceputul angajarii a initiativei in atac si impunerea stilului
propriu de lupta. Adversarul, fiind dominat, nu-si va putea valorifica atuurile.
Orice intentie de atac a acestuia este anihilata prin initiativa proprie, blocand
intentiile adversarului.
ATO-NO-SEN prevenirea atacului adversarului printr-un procedeu de
contraatac, datorita intuirii intentiei de atac a acestuia. Este o initiativa din
defensiva care poate fi valorificata atunci cand sunt cunoscute modalitatile de atac
ale adversarului.
GO-NO-SEN preluarea initiativei printr-un atac rapid dupa blocarea unui
atac al adversarului.
SEN-NO-SEN este o forma superioara de initiativa care cere un nivel
superior de pregatire tehnico-tactica si intelectuala si o mare experienta
competitionala sau de lupta. Presupune o perfectionare a asa-numitului simt al
luptei care sa permita sesizarea tuturor actiunilor adversarului si o initiativa
permanenta atat in atac cat si in aparare. Actiunile de atac ale adversarului sunt
anihilate prin contraatacuri rapide.
Stabilind si perfectionand, pentru fiecare luptator, cel mai potrivit sistem tactic,
folosind in procesul de instruire cele mai eficace mijloace tactice si respectand
indicatiile privind insusirea si perfectionarea tacticii, capabili sa rezolve favorabil
orice situatie tactica ivita in timpul luptei.
PSIHOLOGIA AUTOAPRRII AGRESIVITATEA I FORMELE EI
Agresivitatea i violena sunt realiti care se regsesc de-a lungul ntregii istorii
umane, indiferent de epoc i de gradul de dezvoltare al civilizaiei omeneti.
Cu toate c societatea actual are mecanisme de control i de contracarare a
comportamentelor agresive, indezirabile, care atenteaz la viaa/sigurana
persoanei i i afecteaz funcionarea att n viaa privat, ct i n societate

(existnd legi i instituii de impunere a legii), la nivel individual se menine


activ nevoia de a gsi o soluie de limitare a manifestrii agresivitii altora
asupra propriei persoane.
Astfel, devine o necesitate capacitarea persoanei n a face fa agresiunii atunci
cnd aceasta se produce astfel nct c, pe de o parte reacia de aprare s fie
eficient i eficace iar pe de alt parte, s respecte normele legale i s nu
victimizeze pe mai departe persoana agresat.
Agresivitatea poate fi considerat o caracteristic a formelor de comportament
orientate n sens distructiv, n vederea producerii unor daune (materiale, moralpsihologice sau mixte). Actul agresiv poate viza unele obiecte (cas, autoturism,
mobil, etc.), fiina uman (individul uman izolat, microgrupurile, colectivitatea)
sau ambele. Opusul agresivitii poate fi considerat comportamentul prosocial,
care presupune cooperare, toleran i echilibru.
De asemenea, se opereaz delimitarea conceptului de agresivitate fa de
comportamentele antisociale (delincvena i infracionalitatea). Anumite conduite
agresive nu sunt orientate antisocial (ex.: agresivitatea promovat n sporturile de
contact, utilizarea forei de ctre instituiile specializate ale statului, etc.), i nu
orice comportament antisocial inclusiv infracional poate fi caracterizat prin
agresivitate (ex.:infraciuni comise ca urmare a inaciunii persoanei).
n acelai sens se poate interpreta relaia dintre agresivitate i violen: dei multe
acte agresive pot avea un caracter violent, sunt ntlnite i cazuri n care conduita
agresiv (intenia de a vtma) se manifest n forme non-violente (ex.: hruirea
sexual).
I. Definirea agresivitii
AGRESIUNE:
1.
2.
3.
4.
5.

Atac neprovocat mpotriva unei persoane. (NODEX, 2002)


Aciunea celui care atac primul; atac neprovocat.(DN,1986)
Atac brutal neprovocat.
Atac asupra persoanelor sau bunurilor.
Aciune exterioar primejduind echilibrul i integritatea unui sistem viu.

AGRESIVITATE: nsuirea de a fi agresiv. Comportament ostil, destructiv al


unui individ.
Referitor la ncercrile de definire, analiz i interpretare a agresivitii de ctre
specialiti se poate observa un nivel ridicat de pulverizare a punctelor de vedere,

poate mai accentuat dect n cazul altor fenomene psiho-sociale, datorit marii
complexiti a acestei realiti.
Agresiunea poate fi definit ca o conduit care intenioneaz s fac ru, s
produc altuia durere, suferin sau moarte. Elementul crucial al definiiei este
intenia: persoana trebuie s intenioneze s fac ru, pentru ca actul su s fie
considerat agresiv (Golu, 2000).
Se poate astfel considera agresivitatea ca fiind orice form de conduit orientat
cu intenie ctre obiecte, persoane sau ctre sine, n vederea producerii unor
prejudicii, a unor rniri, distrugeri i daune (Mitrofan, 2000).
Agresivitatea este definit ca un comportament distructiv, orientat n scopul
producerii rului asupra unor persoane, grupuri sau obiecte sociale (Cristea,
2007).
n descifrarea acestui fenomen, psihologia social a investigat o serie de probleme
de ordin teoretic, cum ar fi:
1. Identificarea cauzelor fundamentale (genetice i de alt natur) ale
agresivitii umane;
2. Relevarea factorilor psihoindividuali, psihosociali i socioculturali care
favorizeaz sau condiioneaz manifestarea agresivitii n diferitele sale
forme;
3. Analiza raporturilor psihosociale specifice dintre victim i agresor;
4. Efectele psihice i sociale ale agresiunilor asupra victimelor, agresorilor
i mediului social;
5. Modalitile de contracarare a agresivitii i a efectelor acesteia.
n studiul agresivitii au fost elaborate o serie de teorii care ncearc s explice
originea i mecanismele agresivitii umane, iar acestea pot fi grupate n jurul
urmtoarelor idei principale:
1. Agresivitatea are un caracter nnscut (instinctul de agresiune),
determinat biologic (zestre genetic, influene hormonale, etc.) sau ca
urmare a unor dezechilibre ale pulsiunilor;
2. Agresivitatea este condiionat social, modelele comportamentului
agresiv fiind nvate social i prevalnd asupra determinrilor susamintite;
3. Agresivitatea este un rezultat al unui act decizional n care au fost puse n
balan costurile i beneficiile.
II. Formele de manifestare a agresivitii
n ncercarea de a diferenia comportamentele agresive din punctul de vedere al
modului de manifestare, al elementelor de mediere, al suportului motivaional-

emoional caracteristic sau al raportului dintre victim i agresor, s-au putut


distinge urmtoarele forme de agresivitate(Cristea, 2007):
1. Agresivitatea direct/ostil (actul agresiv este un scop n sine
urmrindu-se explicit provocarea unui ru) vs. agresiunea
indirect/instrumental (suferina este folosit pentru atingerea unui
scop sancionarea prin violen a unui comportament indezirabil);
2. Agresivitatea activ (rul este rezultatul aciunii nemijlocite a
agresorului ex.:lovirea unei persoane) vs. agresivitatea pasiv (rul
este provocat prin neintervenie ex.: persoana care nu intervine pentru
protejarea unei victime supuse violenei, dei ar putea s o fac);
3. Agresiunea fizic, psihic, sexual sau verbal privind din
perspectiva actului provocator de suferin, toate avnd component
afectiv (suferina psihic);
4. Agresiunea spontan (declanat conjunctural sau de un concurs de
mprejurri neanticipate de ctre agresor) vs. agresiunea
premeditat (pregtit din timp, pentru a atinge un anumit scop);
5. Agresiunea provocat (victima a oferit un pretext agresorului, chiar i
indirect) vs. agresiunea neprovocat;
6. Agresivitatea manifest (consumat ntr-un act provocator de
suferin) vs. agresivitatea latent (existnd un potenial agresiv,
agresorul virtual cutndu-i un pretext pentru a se manifesta);
7. Agresivitate intenionat (declanat contient i voit de ctre agresor
asupra victimei)vs. agresivitate neintenionat (declanat de
circumstane independente de voina agresorului, chiar accidental);
8. Agresivitate autoprovocat, interpersonal, familial, grupal sau
public (dup numrul de persoane implicate, locul i contextul social n
care se produce);
9. Agresivitatea privit din punctul de vedere al strii de discernmnt a
agresorului, n strns legtur cu responsabilitatea juridic i moral a
acestuia.
III. Factori implicai n manifestarea comportamentului agresiv:
Comportamentul agresiv este rezultatul confluenei unor factori individuali
(psihologici), sociali, culturali i conjucturali.
Factorii psihosociali care favorizeaz manifestarea agresivitii pot fi (Cristea,
2007):

1. Trsturile de personalitate puternic accentuate i cu valene


disfuncionale majore (ex.:tendine compulsive i psihopate, lipsa
capacitii de autocontrol, etc.);
2. Consumul de alcool i droguri (scderea gradului de discernmnt,
anularea total sau parial a cenzurilor nvate social);
3. Frustrarea ca stare psihic disfuncional aprut ca urmare a
interpunerii unui obstacol major ntre subiect i scopurile, trebuinele i
aspiraiile sale;
4. Provocarea direct (verbal sau fizic);
5. Strile emoionale paroxistice (ex.: accesele de furie, frica, panica)
dezechilibrante emoional i care diminueaz capacitatea de autocontrol
i altereaz funciile raional-evaluative;
6. Sexul ca factor n producerea comportamentului agresiv (gelozia,
dorina de rzbunare, competiia pentru ctigarea partenerului, violul,
etc.);
7. Factori de fond, cum ar fi climatul de violen social sau inechitatea
social;
8. Influena mass-media n escaladarea violenei.
Promovarea violenei prin intermediul mijloacelor de comunicare n
mas produce efecte sociale negative prin:
Dezinhibarea unor conduite de tip agresiv, reprimate prin intermediul
tabuurilor i normelor sociale fundamentale; efect determinat de
frecvena violenelor ca fapte curente i comune;
Oferirea de modele i tehnici de manifestare a agresiunii;
Afectarea reperelor valorice, cognitive i afective ale publicului n urma
prezentrii ca fireasc a unei lumi dominate de violen i insecuritate;
Desensibilizarea spectatorilor att fa de victime, ct i fa de actele de
violen extrem;
Favorizarea efectului de catharsis ntr-un mod nepotrivit din punct de
vedere psihologic, educativ i etic.