Legume
i
fructe:
din
cele
permise
se
consuma
doar
cele
de
sezon.
Nu
se
va
mnca
pepene
galben
sau
pere
n
ianuarie
ori
castraveti
proaspeti.
Mncare
gatit:
nu
se
va
consuma
o
mncare
gatita
de
mai
mult
de
12
ore
i
care
a
fost
pstrat
la
mai
mult
de
4
grade.
Crnurile:
trebuie
s
fie
de
producie
bio,
consumate/congelate
la
nu
mai
mult
de
12
ore
de
la
sacrificare,
pentru
ca
dezvolta
cadaverina
i
putresceina,
indicatori
de
baza
pentru
histamina.
NU
se
recomanda
carnea
din
comer
pentru
ca
are
aditivi,
conservanti
i
pentru
c
nu
se
poate
ti
cu
certitudine
dac
au
fost
respectate
condiiile
de
temperatur
i
timp
scurs
de
la
momentul
sacrificrii
la
cel
al
tranrii.
Acest
interval
e
imposibil
de
repectat
pentru
carnea
din
import
sau
absenta
aditivilor,
conservanilor,
hormonilor
e
imposibil
n
cazul
crnii
de
pui
din
comer.
Este
recomandat
exclusiv
carnea
din
surse
bio,
unde
se
pot
verifica
i
respecta
exact
indicatorii
de
temperatur
i
timp.
ALIMENTE
EXCLUSE
Legume:
spanacul,
rosiile,uleiul
de
masline,
mslinele,
avocado,
lintea,
ardeiul
iute,
fasole,
vinete,urzicile,
rucola,mustarul,
hreanul,
soia,
sosul
de
soia,
soia
sub
orice
forma
ar
fi
ea,
inclusiv
lapte
de
soia
i
sos
de
soia,
ciuperci
(zbciogi,
porcini),
muraturi,
varza
acr,
ardei
iute,
murturi
n
oet,varz
de
bruxelles,
pruden
n
ceea
ce
privete
mazarea,
urzicile,
praz,
linte,
arpagic,
gulie.
fructele:
bananele,
citricele(portocale,
lmi,
pomelo,
grepfruit),
pepenele
verde
(doar
n
cantiti
mici),
prunele,
ananasul,alune,
arahide,capsune,
fructe
de
padure,
nuci
(exceptie
notabila
dar
prohibitiva:
nucile
de
macadamia),
orice
fel
de
lapte
de
migdale,
orez,nuci
etc
pt
ca
presupune
fermentare,
kiwi,
smochine,
fructele
confiate
toate,
goji,
lime
Pete
i
fructe
de
mare:
icrele,
fructele
de
mare,
tonul
sturionii,
macroul,
petii
de
cresctorie
(acvacultur).
Pltica
are
puin
histamin.
Teoretic
i
pstravul
are,
ca
i
petele
alb,
dar
s
nu
fie
de
acvacultur,
ci
de
captur.
Condimente
i
ierburi:
schinduful,
piperul,
curry,
maltodextrina,
cacaoa,
lemn
dulce,mac,
mutar,
boia
iute,
loboda
(studii
insuficiente),
susan,pruden
la
ghimbir,
vanilie
i
nucoar,
rucola
anghinarea
salbatica,
ghimbir.
Brnzeturi
i
lactate:
lapte
dulce,
iaurt,
branza
maturat,
de
burduf,
branza
chadar,
roquefort,
laptele
praf,
cascaval,
lapte
btut,
smantn
fermentat.
Cereale:
hric,seminte
de
floarea
soarelui,
ulei
de
floarea
soarelui,
secar,
drojdie
de
bere,
mal,
germeni
de
gru,
orice
germeni
de
cereale
pentru
ca
presupun
fermentarea.
Buturi:
alcool
(vin,
vodc,
palinc,
ampanie,
bere,
lichioruri,
cognac),
ciocolat
cald,
buturi
energizante,
sucuri
carbogazoase,
oet
balsamic,
limonad,ceai
negru,alb,verde,
de
suntoare.
bauturi
pe
baza
de
cofeina,
bauturi
energizante,
oetul
balsamic,
din
vin
negru,din
vin
alb,esena
de
oet,
din
cauza
adititvilor.
Pruden
la
ciocolata
alb,
ap
mineral
carbogazificat.
Crnuri:
mezeluri,
prosciuto,
crnai,
jambon,
cremvurti,
,
muchi
ignesc,
ghiudem,babic,
afumturi,
slan
afumat,
organe
(sunt
puternic
vascularizate
i
riscul
dezvoltrii
de
histamin
este
mare)
Ou:
doar
albuul
are
histamin.
Sunt
interzise
e-urile,
aditivii,
monoglutamatul
de
sodiu,
margarina,
maldextrin
etc.
Atenie
la
salicilat
i
conservanti!
ALIMENTE
PERMISE,
PROASPETE
Legume:
laptuca
romaneasc
(atenie
este
cea
mic,
nu
salata
imens,
verde
nchis,
are
frunza
format
mai
sus
de
radacina,
nervurile
mai
subiri,
e
verde
deschis),
leurda,
untisor,
andive,
salata
eiceberg,
varza
dulce,
morcov,
dovlecei,
castraveti
dulci,
cartofi
doar
fara
puncte
verzi
care
sunt
acumulari
de
solanin
i
histamin,
sparanghel,
orez
(sa
nu
fie
prefiert),
zucchini,
brocoli,
ardei
gras,
ceapa,
usturoi,dovleac
placintar,
varz
alb
i
roie
proaspete,
patrunjel,
pastarnac,
conopida,
brocoli,
anghinare,
fenel,
castravete
proaspt,
morcovi,
ridichile,
varz
chinezeasc.
Fructe:
mere,pere,
pepene
galben,
struguri,caise,
cirese,
nuca
de
cocos,nectarine,piersici,coacaz
negru,
curmale,nuci
macadamia,
stafide
doar
cele
fr
conservanti,
ctin
doar
cea
alb,
viine,
nectarine,
litchi,
kaki,
Ierburi
i
condimente:
scortisoara,
leustean,
ptrunjel,
oregano,rozmarin,
salvie,
sirop
de
arar,
scorioar,
cimbru,
busuoic,
mrar.
Crnuri:
carnea
de
porc
pentru
ca
are
diaminoxidaza,
carne
de
miel,de
ies,
de
pui
dar
doar
dac
este
din
surs
sigur,
bio
i
se
pot
controla
timpul
scurs
de
la
sacrificarea
animalului
i
prepararea
lui/congelarea
lui
ori
temperatura
de
pastrare
(nu
mai
mult
de
12
ore,
nu
mai
mult
de
4
grade
celsius).
Brnzeturi
i
lactate:
brnz
de
vaci,
unt,
smntn
nefermentata,
centrifugata
(obinut
prin
centrifugare,
nu
fermentare,
pe
piaa
la
noi
este
Muller.
Atenie,
nu
e
smantana
pentru
gatit
sau
cea
pentru
frisca)
Cereale:
mei,ovaz
si
canep,
porumb