Anda di halaman 1dari 3

Fitochimicalele din hrana vie lupta

impotriva cancerului

Fitochimicalele reprezinta, in ultima


vreme, termenul de referinta atunci cand
se vorbeste despre nutritie si cancer.
Fitochimicalele sunt chimicale non-nutritive din plante, care au proprietati de
protectie si prevenire impotriva bolilor. Acestea sunt nutrienti neesentiali, ceea
ce insemna ca nu sunt necesare de catre corpul uman pentru sustinerea vietii .

Plantele produc aceste chimicale pentru a se proteja pe ele de diferite pericole,


insa descoperirile au adus in lumina faptul ca acestea ne protejeaza si pe noi de
cele mai periculoase boli. Dintre cele peste o mie de fitochimicale cunoscute,
numai o serie din ele au fost cercetate.

Fitochimicalele sunt componente ale alimentelor naturale, vii si se gasesc din


abundenta in fructe, legume, nuci, seminte sau germeni. O astfel de substanta
este sulforafanul, pe care cercetatorii de la Universitatea de Medicina John
Hopkins, au extras-o din broccoli si au dat-o sobolanilor care fusesera tratati cu
substante cancerigene cauzatoare de tumori mamare.

Substanta (care se gaseste de asemenea si in kale, varza de brussels sau


conopida), a redus in mod semnificativ tumorile si le-a intarziat dezvoltarea.
Cercetarea spune ca substanta creste performanta enzimelor care protejeaza
corpul de agentii cauzatori de cancer.

De fapt, fitochimicalele lucreaza in mai multi pasi catre


apararea organismului impotriva cancerului si intervin de
fiecare data cand este necesar.

Iata o lista de cateva astfel de substante si sursele lor naturale:


Broccoli : contine de asemenea fenetil izotiocianat, care previne cancerigenii in
a se lega de ADN, siindole-3-carbinol care determina estrogenul sa se divida
intr-o forma nepericuloasa de metabolit decat cel legat de cancerul mamar.

Varza : pe langa o cantitate apreciabila de indole-3-carbinol, varza contine


si oltipraz, subsanta care creste activitatea enzimelor care protejeaza impotriva
unei serii de cancere, precum si brasinina, despre care s-a demonstrat ca apara
impotriva tumorilor mamare si de piele.

Usturoi si ceapa : contin sulfide alilice, care "trezesc" enzimele ce detoxifica


chimicalele cauzatoare de cancer din interiorul celulelor.

Ardei iute chilli (chilli pepper): contine capsaicinacare previne moleculele


toxice (in special cele din fumul de tigara) sa se atasaze de ADN, locul unde
scanteile se aprind si se declanseaza cancerul pulmonar sau de alt ordin.

Citricele si fructele de padure : sunt adevarate magazii de flavonoide, care


impiedica hormonii cauzatori de cancer de a se lipi de celule.

Soia : contine gensteina, care se pare ca previne tumorile minuscule sa se


lipeasca de capilarele care transporta oxigen si nutrienti. Acest lucru poate
explica de ce japonezii care se muta in vest si se adapteaza la o dieta scazuta in
soia, ajung sa aiba o crestere seminificativa in rata cancerului de prostata.

Rosile : sunt bogate in acid coumaric si acid clorogenic, care blocheaza form

area de nitrozamine cancerigene


la nivelul stomacului, ficatului si a vezicii. Capsunile, ananasul si ardeii sunt de
asemenea surse bune ale acestor acizi.

Cercetarile in ce priveste fitochimicalele sunt in continua derulare. Exista


proiecte de studiu desfasurate in mai multe tari si finantate cu multe miloane .
Indiferent de interesele diferite survenite din rezultatele acestor cercetari
(farmaceutice, ale industriei cosmetice sau a produselor de igiena), o concluzie
unanima este in acest moment aceea ca alimentele in starea lor pura, hrana vie,
contin factori esentiali nu numai in a preveni dar cat si a vindeca cancerul.

Stiti ce aveti de facut!

Surse pentru acest articol cuprind:

http://www.phytochemicals.info/

Brian Clement si Teresa Foy Digeronimo, Alimente vii pentru o sanatate optima,
pag 47-48, Tree Rivers Press, New York 1998 - Fitochimicalele

Anda mungkin juga menyukai