ANTIBIOTICE

Antibioticele sunt substante chimice organice produse de microorganisme sau obtinute

prin sinteza sau semisinteza care in doze foarte mici, inhiba dezvoltarea microorganismelor
patogene. Dupa descoperirea microbilor de Pasteur, s-a observat ca unele specii microbiene se
apara de alte specii prin elaborarea unor substante chimice nocive. Acest fenomen este numit
antibioza, iar substantele chimice rezultate din metabolismul celular vii poarta numele de
antibiotic. Primul care a semnalat, in 1885, actiunea inhibanta a substantelor elaborate de
microorganisme a fost savantul roman Victor Babes; tot el a sugerat ca aceste substante ar
putea fi utilizate in scop terapeutic pentru distrugerea agentilor patogeni. Aceste fapte
constituie o anticipatie geniala a savantului roman care, cu 50 de ani inaintea descoperiri
epocale a lui Fleming (obtinerea penicilinei), a intuit efectele practice ce le-ar putea avea
pentru terapeutica antagonismul microbian. Introducerea, in 1941, in practica medicala a
antibioticelor de biosinteza caracterizate prin aspectul larg de actiune, eficacitate ridicata si
tocsicitate redusa, constituie cea de-a doua etapa extrem de importanta in dezvoltarea
chimioterapiei. Succesele exceptionale obtinute in tratarea maladiilor infectioase cu ajutorul
penicilinei G au declansat cercetari foarte minutioase pentru a gasi noi antibiotice de
biosinteza. Asa se explica faptul ca intr-un interval extreme de scurt sant descoperite si
introduse in terapeutica penicilina V, tetraciclinele, streptomicina, grizeofulvina,
eritromicina,oleandomicina, iar mai tarziu cefalosporinele si rifampicina. Utilizarea excesiva
a penicilinei G a generat insa fenomenul de penicilino-rezistenta, fenomen manifestat prin
pierderea eficacitati terapeutice. Acest fapt, cuplat cu slaba stabilitate a penicilinei in mediul
acid si la actiunea penicilinei, a determinat extinderea cercetarilor privind obtinerea de noi
antibiotice prin semisinteza si sinteza. Numrul antibioticelor este foarte mare i n continu
cretere. Deseori, pentru un antibiotic se folosesc mai multe denumiri. Pentru ca un antibiotic
s poat fi recunoscut se folosete denumirea comun internaional (D.C.I.), care este mai
uor de reinut dect denumirea chimic.
Clasificare:
- Familia penicilinelor:
Penicilinele sunt antibiotice obinute pe cale de extracie (naturale) sau de
semisintez. Nucleul lor de baz este acidul 6-aminopenicilanic, de care se leag un
radical, care este diferit pentru fiecare tip de penicilin.
Penicilinele acioneaz n faza de multiplicare activ a germenilor, mpiedicnd
formarea peretelui bacterian. Sunt netoxice i bine tolerate.Din familia penicilinelor
naturale fac parte: benzilpenicilina sau penicilina G, fenoximetilpenicilina sau
penicilina V, procainpenicilina care n amestec cu penicilina G potasic este o
penicilin de tip subacut, benzatinpenicilina (Moldamin), clemizolpenicilina
(Megacillin), iar din cea penicilinelor semisintetice fac parte: ampicilina sau
aminobenzilpenicilina, meticilina, oxacilina, cloxacilina, carbenicilina (Pyopen),
cefalosporinele: cefalotina (Keflin), cefaloridina (Ceporin), cefalexina (Ceporex).
- Familia oligozaharidelor:
Oligozaharidele sunt antibiotice relativ toxice, care au i aciune tuberculostatic.
Rezistena germenilor la aceste antibiotice se instaleaz repede, ntr-o singur
treapt. Din familia oligozaharidelor fac parte: streptomicina, kanamicina,
neomicina (Negamicin), gentamicina (Garamycin).
- Familia macrolidelor:
 Din macrolide fac parte mai multe antibiotice: eritromicina, oleandomicina,
spiramicina.
- Familia tetraciclinelor:
Tetraciclinele sunt antibiotice bacteriostatice cu spectru larg de aciune. Din punct de
vedere chimic, au un nucleu comun format din 4 nuclee condensate ciclic. Diferitele
preparate de tetraciclin au acelai spectru de activitate i aceleai indicaii. Se
deosebesc, doar, prin unele proprieti farmacologice: stabilitate chimic, toleran,
solubilitate, nivel sanguin, difuziune, timp de njumtire, etc. Din familia
tetracilinelor fac parte: tetraciclina, pirolidinmetiltetraciclina (Solvocilin), doxiciclina
(Vibramycin).
- Familia cloramfenicolului:
Cloramfenicolul este un antibiotic de sintez, bacteriostatic, cu sfer larg de aciune.
- Peptide ciclice:
Din aceast familie fac parte: colistina (Colimycin) i polimixinele. Sunt antibiotice
relativ toxice, cu indicaie limitat. ntre colistin i polimixina B (cea mai utilizat
polimixin), exist rezisten ncruciat.
- Sulfamidele:
Sulfamidele sunt chimioterapice, cu aciune n general bacteriostatic, i cu spectru
relativ larg. Din numrul mare de compui sintetizai, se folosesc puini n practica
clinic. Sunt substane chimice simple, care au un nucleu comun sulfanilamida cu
rol fundamental n activitatea sulfamidelor. Activitatea microbian a sulfamidelor
este proporional cu capacitatea de a nlocui acidul paraaminobenzic, metabolit
esenial pentru viaa bacteriilor. Sulfamidele se deosebesc ntre ele prin nsuiri
farmacologice i mult mai puin prin activitate sau spectru. Foarte des sulfamidele se
asociaz cu antibiotice (exp.: cu penicilina). Din familia sulfamidelor fac parte:
sulfaguanidina, formosulfatiazolul, sulfacetamida, sulfatiazolul, sulfafurazolul sau
sulfizoxazolul (Neoxazol), amestecuri de sulfamide ca: sulfatiazol + sulfacetamid +
metilsulfadiazin (Plurisulfan), ftalilsulfatiazolul, sulfafenazolul, sulfametina sau
sulfametoxidiazina (Sulfametin), sulfatolamida ( Marbadal), trimetoprim +
sulfametoxazolul (Septrin).
- Nitrofurani:
Nitrofuranii sunt chimioterapice de sintez, relativ stabile, cu aciune bacteriostatic
i bactericid. Sunt, n general, greu tolerate realiznd niveluri mici n organism; din
aceast cauz, utilizarea lor este limitat. Dintre nitrofuranii folosii n terapie, cei
mai cunoscui sunt: furazolidona, nitrofurantoina, furaltadona, nitrofurazona,
nitrofuroxima.
- Tuberculostatice:
Tuberculostaticele sunt antibiotice i chimioterapice folosite n tratamentul i n
profilaxia tuberculozei. Tuberculostaticele se folosesc ntotdeauna asociate cte 2-3,
din dou motive: pentru ntrzierea instalrii rezistenei bacilului Koch la
tuberculostatice i pentru sigurana efecturii unui tratament activ, n cazul n care nu
este cunoscut sensibilitatea bacilului Koch. Fiecare din cele 2 sau 3 antibiotice este
folosit n doza lui activ. Eficiena tuberculostaticelor n tratametul tuberculozei se
apreciaz dup efectul tuberculostatic, dup toleran i dup toxicitate. Dup
utilizarea lor, tuberculostaticele sunt mprite n trei categorii:
1) majore: izoniazid, rifampicin (Rifadin), streptomicin, etambutol
 2) minore: acid paraaminosalicilic, etionamid (Nizotin), pirazinamid,
morfazinamid (Morinamid)
3) de rezerv: cicloserina (Tebemicin), tiocarlidul, viomicina.

TETRACICLINA
Tetraciclina este principalul reprezentat al grupului de antibiotice cu cea mai larga
utilizare terapeutica.
Indicatii Terapeutice -Tetraciclina are un spectru larg de actiune. Prezinta efect intens pe
coci gram-pozitiv (streptococ hemolitic, stafilococ auriu, pneumococ), bacili gram-negativ (B
pertusis), rickettsii, virusuri mari si efect bun fata de coci gram-pozitiv (streptococ viridans,
enterococ), coci gram-negativ (meningococ, gonococ), bacili gram-negativ (coli, dizenteric,
brucela, H. influenzae, proteus), B. tetanic, spirochete (Treponema palidum, Leptospira),
virusuri (pneumonia atipica), protozoare (trichomonas, amoebe), Chlamydia trachomatis.
Tetraciclina este indicata in:
pneumonie cu pneumococ, streptococ, stafilococ, H.influenzae, Klebsiella
faringite, amigdalite, sinuzite, bronsite
infectii urinare, pielonefrite, cistite, uretrite
infectii ale tesuturilor moi, impetigo, furunculoza, abcese, plagi traumatice sau
postoperatorii infectate
infectii oftalmice si digestive
infectii produse de Mycoplasma, Chlamydia, prostatita, anexita, gonoree, sifilis
tifosul murin si cel exantematic, febra Q, limfogranulomatoza benigna, psitacoza, tularemie,
bruceloza, endocardita bacteriana subacuta
acnee.
Tetraciclina a fost recomandata in diagnosticul neoplasmului, datorita capacitatii de a
se acumula in celulele maligne si a prezenta fluorescenta galben-aurie in lumina ultravioleta.
In neoplasm gastric se administreaza tetraciclina mai multe zile, se efectueaza apoi spalatura
gastrica si se cerceteaza sedimentul acesteia. Metoda este aplicabila si pentru plamn
(sediment din lichidul pleural), pancreas (sediment din lichidul ascitic), aparat excretor
(sediment urinar).
Contraindicatii
Hipersensibilitate la tetracicline sau la oricare dintre excipientii produsului;
Copii sub 8 ani, mai ales la nou-nascuti si sugari;
Sarcina si alaptare (mai ales in a doua jumatate a sarcinii) si mame care alapteaza;
Insuficienta renala: risc mare de acumulare si de afectare toxica a rinichilor si a ficatului;
Miastenia gravis.
Precautii
Se acumuleaza in tesuturile calcificate unde se formeaza chelati de tetraciclina cu ortofosfatul
de calciu. Se poate produce colorarea in brun a dintilor cu hipoplazia smaltului dentar,
fenomene care afecteaza dentitia de lapte cnd tetraciclina se administreaza in a doua jumatate
a sarcinii si in primele 6 luni de viata ale copilului si dentitia permanenta, cnd se
administreaza la copii pna la 8 ani. Depunerea in oase poate provoca inhibarea cresterii
copiilor, ireversibila pentru tratamentul indelungat cu doze mari. Poate aparea hipertensiune
intracraniana benigna (la doze de tetraciclina de 200-1000 mg/zi), mai ales la tineri. Efectul
pare favorizat de vitamina A. Cefaleea poate disparea repede dupa oprirea administrarii, dar
edemul papilar poate persista cteva luni.
Interactiuni
Asocieri contraindicate:
- cu toate retinoidele: risc de hipertensiune intracraniana;
- asocierea cu penicilinele este contraindicata, din cauza antagonizarii actiunii bactericide a
acestora, prin impiedicarea inmultirii germenilor microbieni de catre tetraciclina.
Asocieri care necesita precautii la administrare:
- anticoagulante orale: cresterea efectului anticoagulantelor orale cu risc de hemoragie.
Se controleaza frecvent timpul de protrombina. Se adapteaza eventual dozele
anticoagulantului oral in timpul tratamentului cu tetraciclina si apoi se intrerupe ajustarea.
- saruri de fier administrate oral: se formeaza complecsi care diminua absorbtia digestiva a
tetraciclinei.
- saruri, oxizi, hidroxizi de magneziu, de aluminiu si de calciu (topice gastro-intestinale):
diminua absorbtia digestiva a tetraciclinei. Se vor administra topicele gastro-intestinale la
interval de 2 ore dupa administrarea tetraciclinei.
- antiacide orale: diminua absorbtia digestiva a tetraciclinei. Se vor administra antiacidele
orale la interval de 2 ore dupa administrarea tetraciclinei.
- digoxina, litiu (toxicitate), fenformina (acidoza lactica)
- contraceptive orale: tetraciclinele scad efectul contraceptivelor orale
- barbiturice, hipoglicemiante orale, corticosteroizi, insulina, curarizante, fenitoina
Interactiuni cu analize de laborator:
- poate da rezultate fals pozitive la dozarea glucozei urinare (metoda Benedict si Clinitest)
- poate produce in urina o fluorescenta care interfera cu dozarea catecolaminelor urinare
(metoda Hingerty)
Interactiuni cu alimente: produsele lactate reduc considerabil absorbtia tetraciclinei
Atentionari speciale: Este necesara prudenta la administrare la hepatici si in caz de
malnutritie.
- Utilizarea tetraciclinei poate antrena aparitia acidozei tubulare renale, rapid reversibila la
intreruperea tratamentului.
- Din cauza riscului de fotosensibilizare, este indicata evitarea expunerii directe la soare si la
ultraviolete in timpul tratamentului, care va fi intrerupt in cazul aparitiei manifestarilor
cutanate de tip eritem.
Atentionari speciale - Sarcina si alaptarea: Tetraciclina traverseaza bariera feto-placentara si
se excreta in laptele matern. Este contraindicata administrarea tetraciclinei la gravide datorita
riscului foarte crescut de aparitie a coloratiei in brun a dintilor cu hipoplazia smaltului dentar
la copil, fenomene care afecteaza dentitia de lapte, si poate determina inhibitia cresterii
scheletului osos la fat. Efecte asupra capacitatii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje:
Nu are efecte asupra capacitatii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Doze si mod de administrare -Tetraciclina se administreaza pe cale orala, doza obisnuita la
adult fiind 1-2 g pe zi, fractionat la intervale de 6-8 ore. Durata tratamentului este de 1-3
saptamni, in functie de indicatie. In acnee se administreaza 250-500 mg/zi, timp de cteva
luni. Posologia si durata tratamentului cu Tetraciclina 250 mg se stabileste, obligatoriu, de
medic, avnd in vedere sensibilitatea agentului etiologic si severitatea infectiei, iar dozele se
vor ajusta in functie de raspunsul clinic. Adulti: oral, 1-2 g tetraciclina pe zi, in 4 prize egale,
la 6 ore. In gonococie urogenitala, la bolnavi cu alergie la penicilina, 2g tetraciclina/zi, in 4
prize orale, timp de 5 zile. In infectii genitale cu Chlamydia trachomatis 500 mg de 4 ori/zi,
durata tratamentului fiind de cel putin 7 zile. Copii peste 8 ani: 25-50 mg tetraciclina/kg/zi, in
4 prize egale, la 6 ore.
 Reactii adverse: discromie dentara sau hipoplazia smaltului dentar in caz de administrare
la copii sub 8 ani
tulburari digestive: diaree, varsaturi, epigastralgie
disbacterioza intestinala este frecventa, deoarece cantitati mari de antibiotic activ ajung in
colon
sunt frecvente suprainfectii cu Candida, mai ales dupa tratament prelungit
reactii alergice: urticarie, prurit
reactii de fotosensibilizare
probleme hematologice: anemie hemolitica, trombocitopenie, neutropenie, eozinofilie
hiperazotemie majora la asocierea cu diuretice
ocazional se produc reactii ototoxice
Efecte Adverse Supradozaj - In caz de supradozaj exista risc de hepatotoxicitate prin
inducerea degenerescentei grase a ficatului. Se va transporta pacientul la cel mai apropiat
spital.