Potrivit art. 20 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului
de probaiune, cu modificrile i completrile ulterioare, pentru a putea deveni
consilier de probaiune, candidatul trebuie s ndeplineasc i condiia deinerii unei
diplome de licen n asisten social, psihologie, sociologie, pedagogie sau drept.
Data probei scrise se va anuna ulterior derulrii etapei selec iei dosarelor de
nscriere ale candidailor. Dosarele candidailor nscrii la concurs sunt transmise de
tribunale Direciei Naionale de Probaiune din cadrul Ministerului Justi iei, n termen de
cel mult 5 zile lucrtoare de la finalizarea perioadei de nscriere. n conformitate cu
prevederile art. 17 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea i desfurarea
concursului pentru ocuparea posturilor i funciilor vacante din sistemul de probaiune,
aprobat prin Ordinul ministrului justiiei nr. 2.140/C/2016, selecia dosarelor se va
realiza n termen de cel mult 10 zile lucrtoare de la data primirii acestora.
n situaia persoanelor crora nu le-a fost eliberat foaia matricol sau suplimentul la
diplom, dup caz, acetia pot solicita de la facultatea pe care au absolvit-o
eliberarea unei situaii colare, care va fi depus la dosarul de nscriere, n original
sau n copie legalizat. Situaia colar va nsoi adeverina provizorie care atest
facultatea absolvit.