Anda di halaman 1dari 141

MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCŢIILOR ŞI TURISMULUI

ORDINUL
Nr. _________ din _________________

pentru aprobarea reglementării tehnice


"Normativ pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor de epurare a apelor uzate
orăşeneşti - partea a V-a: Prelucrarea nămolurilor”,
indicativ NP 118-06

În conformitate cu art. 38 alin. 2 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu
modificările ulterioare,
În temeiul art. 2 pct. 45 şi al art.5 alin.(4) din Hotărârea Guvernului nr. 412/2004 privind
organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, cu
modificările şi completările ulterioare,
Având în vedere procesele-verbale de avizare nr. 4/20.03.2006 al Comitetului Tehnic de
Specialitate – CTS 7 şi nr. 7/11.07.2006 al Comitetului Tehnic de Coordonare Generală,
Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului emite următorul

ORDIN

Art.1. ⎯ Se aprobă reglementarea tehnică "Normativ pentru proiectarea construcţiilor


şi instalaţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti – Partea a V-a. Prelucrarea
nămolurilor”, indicativ NP 118-06, elaborată de către Universitatea Tehnică de Construcţii
Bucureşti, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art.2. ⎯ Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I şi intră în


vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării.

Art.3. ⎯ La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Decizia I.C.C.P.D.C. nr. 33/1984
pentru aprobarea reglementării tehnice „Normativ pentru proiectarea tehnologică a staţiilor de
epurare a apelor uzate orăşeneşti, treptele de epurare mecanică şi biologică şi linia de prelucrare şi
valorificare a nămolurilor”, indicativ P 28-1984, publicat în Buletinul Construcţiilor nr. 7/1984,
Decizia I.C.C.P.D.C. nr. 34/1988 pentru aprobarea reglementării tehnice „Normativ pentru
proiectarea tehnologică a staţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti, treapta de epurare terţiară”,
indicativ P 28/2-1988, publicat în Buletinul Construcţiilor nr. 11/1987, precum şi orice alte
dispoziţii contrare îşi încetează aplicabilitatea.

MINISTRU

RADU MIRCEA BERCEANU

*)
Anexa se publică în Monitorul Oficial al României Partea I bis şi în Buletinul Construcţiilor
editat de către Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii şi Economia
Construcţiilor-INCERC Bucureşti
MINISTRUL DELEGAT PENTRU LUCRĂRI PUBLICE
ŞI AMENAJAREA TERITORIULUI
LÁSZLÓ BORBÉLY

SECRETAR DE STAT
IOAN ANDREICA

SECRETAR GENERAL
EUGEN ISPAS

SECRETAR GENERAL ADJUNCT


CONSTANŢA PANĂ

DIRECŢIA GENERALĂ JURIDICĂ

DIRECTOR GENERAL
ELENA PETRAŞCU

DIRECŢIA DE REGELEMENTARE ÎN CONSTRUCŢII

DIRECTOR
CRISTIAN-PAUL STAMATIADE
MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCŢIILOR ŞI TURISMULUI

DIRECŢIA DE REGLEMENTARE ÎN CONSTRUCŢII

REFERAT DE APROBARE

Nr. …………/……………………

În perioada 2005-2006, a fost aprobată finanţarea reglementării tehnice Normativ


pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti – Partea
a V-a. Prelucrarea nămolurilor”, indicativ NP 118-06, prin Programul nr. 2 Anexa 6 poziţia
6.
Lucrarea a fost atribuită UTCB, în baza Hotărârii de adjudecare nr.2639/20.06.05.2005
a Comisiei de evaluare a ofertelor pentru atribuirea contractului de achiziţie publică de
servicii prin procedura de licitaţie deschisă privind elaborarea de reglementări tehnice, numită
prin Ordinul MTCT nr.710/10.05.2005.
Anunţul de participare a fost publicat în Monitorul Oficial al României, partea a
VI-a, nr. 103/25.05.2005.
Normativul cuprinde prescripţiile şi datele necesare proiectării construcţiilor şi
instalaţiilor de pe linia nămolului din componenţa staţiilor de epurare a apelor uzate
orăşeneşti provenite de la aglomeraţiile urbane şi rurale, unităţi mici industriale, turistice
(hoteluri, moteluri, campinguri, cabane, tabere, sate de vacanţă), cazărmi, grupuri de locuinţe,
şantiere etc.
Lucrarea prezintă elemente teoretice, tehnologice şi constructive ale obiectelor în care
se realizează prelucrarea nămolurilor, în conformitate cu reglementările din ţările UE.
Prezentul normativ se utilizează atât pentru staţiile noi cât şi pentru
retehnologizarea/modernizarea şi extinderea staţiilor existente.
Ghidul se adresează proiectanţilor care elaborează proiecte, caiete de sarcini ale
documentaţiilor de execuţie, agremente tehnice, verificatorilor de proiecte, experţilor tehnici,
responsabililor tehnici cu execuţia şi exploatarea lucrărilor , furnizorilor de echipamente
specifice, responsabililor cu certificarea produselor, antreprenorilor, prestatorii de servicii din
domeniu (regii, societăţii comerciale etc.), organelor administraţiei publice centrale şi locale
cu atribuţii în domeniu (ministere, consilii judeţene şi locale etc.).
Lucrarea a fost avizată favorabil în CTS7 cu avizul nr. 4/20.03.2006 şi în CTGC cu
avizul nr . 7/11.07.2006.

În vederea intrării în vigoare a prezentei reglementări şi a publicării acesteia în


Monitorul Oficial al României, vă rugăm să binevoiţi a semna ordinul alăturat.

DIRECTOR

Cristian STAMATIADE

Responsabil de temă
Ing. Georgeta Vasilache
NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCŢIILOR ŞI Indicativ
INSTALAŢIILOR DE EPURARE A APELOR UZATE ORĂŞENEŞTI – NP 118-06
Partea a V- a : PRELUCRAREA NĂMOLURILOR

1. PREVEDERI GENERALE
1.1. OBIECTUL NORMATIVULUI
Prezentul normativ cuprinde prescripţiile şi datele necesare proiectării construcţiilor şi instalaţiilor
de pe linia nămolului din componenţa staţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti.
Normativul conţine elemente referitoare la necesitatea prelucrării nămolurilor rezultate din staţiile de
epurare în vederea valorificării sau depozitării acestora în condiţii de siguranţă şi eficienţă, precum şi
aspecte teoretice, tehnologice şi constructive ale obiectelor în care se realizează prelucrarea nămolurilor.
Prevederile normativului sunt conforme cu reglementările privind protecţia apelor din ţările
Uniunii Europene (Directiva nr. 91/271/CEE din 21 Mai 1991) şi din ţara noastră (NTPA 011/2005 şi
NTPA 001/2005).
În normativ s-a ţinut seama, de asemenea, de recomandările Legii 10/1995 privind calitatea în
construcţii, conform căreia se urmăreşte ca pe întreaga durată de existenţă a construcţiilor să se
realizeze şi să se menţină cerinţele de calitate obligatorii (rezistenţa şi stabilitatea, siguranţa în
exploatare, igiena, sănătatea oamenilor şi protecţia mediului, protecţia termică, hidrofugă, economia de
energie şi protecţia la zgomot).
Prezentul normativ nu conţine prescripţiile pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor din
treptele de epurare primară (mecanică), secundară (biologică) şi terţiară (avansată), care sunt conţinute
în reglementările NP 032-1999, NP 088-03 respectiv NP 107-2004. Normativul nu conţine, de
asemenea, prescripţiile de proiectare pentru staţiile de epurare de capacitate mică (5 < Q ≤ 50 l/s) şi
foarte mică (Q ≤ 5 l/s), pentru care există normativul NP 089 – 03.
De asemenea, normativul nu cuprinde prescripţii privind instalaţiile şi echipamentele mecanice,
electrice, de automatizare, instalaţiile sanitare, termice şi de ventilaţie, precum şi calculele de
stabilitate şi de rezistenţă ale construcţiilor, acestea urmând să fie efectuate conform standardelor şi
reglementărilor tehnice de specialitate existente.
Elaborat de: Aprobat de:
UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCŢII MINISTERUL TRANSPORTURILOR,
BUCUREŞTI – FACULTATEA DE HIDROTEHNICĂ CONSTRUCŢIILOR ŞI TURISMULUI
– CATEDRA DE INGINERIE SANITARĂ ŞI cu Ordinul nr.
PROTECŢIA APELOR
La proiectare se va avea în vedere adoptarea de soluţii care să garanteze asigurarea calităţii lucrărilor
executate atât pentru ansamblul staţiei de epurare, cât şi pentru fiecare material şi echipament în parte.
Materialele, instalaţiile şi utilajele utilizate în procesul de prelucrare a nămolurilor trebuie să
respecte HG 822/2004, privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a produselor pentru
construcţii.

1.2. DOMENIUL DE APLICARE


Prevederile prezentului normativ se aplică la proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor de prelucrare
a nămolurilor reţinute în staţiile de epurare ale aglomeraţiilor urbane şi rurale, de la mici unităţi
industriale, turistice (hoteluri, moteluri, campinguri, cabane, tabere, sate de vacanţă), unităţi militare
(cazărmi), grupuri de locuinţe, şantiere, etc.
Ele se aplică atât în cazul proiectării staţiilor de epurare noi, cât şi în cazul retehnologizării,
extinderii sau modernizării staţiilor de epurare existente.

1.3. UTILIZATORI
Prezentul normativ se adresează cercetătorilor şi proiectanţilor care elaborează proiecte, caiete de
sarcini ale documentaţiilor de licitaţie şi detalii de execuţie, agremente tehnice, verificatorilor de proiecte,
experţilor tehnici, universităţilor tehnice, personalului responsabil cu execuţia şi exploatarea lucrărilor,
prestatorilor de servicii în domeniu (regii, societăţi comerciale), precum şi organelor administraţiei publice
centrale şi locale cu atribuţii în domeniu (ministere, primării, consilii locale / judeţene, etc.).

1.4. ARMONIZAREA CU NORMELE EUROPENE


Având în vedere lipsa documentaţiilor şi lipsa de experienţă a majorităţii specialiştilor din ţara
noastră în domeniul prelucrării nămolurilor reţinute în staţiile de epurare, elaborarea acestui normativ
se bazează în mod special pe literatura de specialitate şi pe recomandările, standardele şi prevederile
Uniunii Europene. Aceste publicaţii, împreună cu normele franţuzeşti şi germane referitoare la
prelucrarea nămolurilor, constituie surse importante de informaţii pentru elaborarea acestui normativ.
Prezentul normativ are ca referinţă, de asemenea, de standardele româneşti în vogoare care conţin
prescripţii apropiate de prevederile Uniunii Europene, sau care au fost deja adoptate după standardele
Uniunii Europene.

1.5. NORMATIVE ŞI REGLEMENTĂRI CONEXE


Elaborarea prezentului normativ a ţinut seama, în principal, de prevederile următoarelor normative
şi reglementări conexe:
™ Normativ pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor de epurare a apelor uzate
orăşeneşti – Partea I: Treapta mecanică, Indicativ NP 032 - 1999, aprobat cu Ordinul
M.L.P.A.T. nr. 60/N/25.08.1999;
™ Normativ pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor de epurare a apelor uzate
orăşeneşti – Partea a II–a : Treapta biologică, Indicativ NP 088 - 03, aprobat cu
Ordinul M.T.C.T. nr. 639/23.10.2003;
™ Normativ pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor de epurare a apelor uzate
orăşeneşti – Partea a III–a : Staţii de epurare de capacitate mică (5 < Q ≤ 50 l/s) şi
foarte mică (Q ≤ 5 l/s) Indicativ NP 089 - 03, aprobat cu Ordinul Ministrului
M.T.C.T. nr. 640/23.10.2003;
™ Normativ pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor de epurare a apelor uzate
orăşeneşti – Partea a IV–a : Treapta de epuarare avansată a apelor uzate Indicativ
NP 107-04, aprobat cu Ordinul Ministrului M.T.C.T. nr. 163/15.02.2005;
™ Legea Protecţiei Mediului nr. 137/1995, cu modificările ulterioare;
™ Legea Apelor nr. 107/1996, cu modificările ulterioare;
™ Legea privind calitatea în construcţii nr. 10/1995, cu modificările ulterioare;
™ NTPA 011/2005 – Norme tehnice privind colectarea, epurarea şi evacuarea apelor
uzate orăşeneşti (HG nr. 352/2005);
™ NTPA 001/2005 – Normativ privind stabilirea limitelor de încărcare cu poluanţi a apelor
uzate industriale şi orăşeneşti la evacuarea în receptorii naturali (HG nr. 352/2005);
™ NTPA 002/2005– Normativ privind condiţiile de evacuare a apelor uzate în reţelele de
canalizare ale localităţilor şi direct în staţiile de epurare (HG nr. 352/2005);
™ Normativ privind obiectivele de referinţă pentru clasificarea calităţii apelor de
suprafaţă, aprobat cu Ordinul ministrului M.A.P.M. nr. 1146 din 10.12.2002;
™ Ordinul nr. 49 din 14.01.2004 pentru aprobarea normelor tehnice privind protecţia
mediului şi în special a solurilor, când se utilizează nămoluri de epurare în agricultură.
™ Potrivit HG 622/2004 la executarea construcţiilor şi instalaţiilor de epurare a apelor
uzate sunt admise echipamente, produse, procedee care au certificate de conformitate
acordate de organisme notificate, solicitate de producător sau de utilizator.
™ După punerea în funcţiune, la intervale de doi ani este necesară inspecţia tehnică de
terţă parte efectuată de organisme de inspecţie acreditate RENAR care să confirme atât
capabilitatea echipamentelor cât şi calitatea apei pe baza unui Raport de Inspecţie.
Raportul de Inspecţie va fi solicitat de către deţinătorii de Staţii de Epurare.
Potrivit HG 622/2004 la executarea construcţiilor şi instalaţiilor de epurare a apelor uzate
sunt admise echipamente, produse, procedee care au certificate de conformitate acordate de organisme
notificate, solicitate de producător sau de utilizator.
După punerea în funcţiune, la intervale de doi ani este necesară inspecţia tehnică de terţă
parte efectuată de organisme de inspecţie acreditate RENAR care să confirme atât capabilitatea
echipamentelor cât şi calitatea apei pe baza unui Raport de Inspecţie.
Raportul de Inspecţie va fi solicitat de către deţinătorii de Staţii de Epurare.
2. PROVENIENŢA NĂMOLURILOR REŢINUTE ŞI
PRELUCRATE ÎN STAŢIILE DE EPURARE ORĂŞENEŞTI
2.1. Nămolurile provin din apele uzate impurificate cu materii în suspensie cum sunt cele din
industria minieră, chimică, metalurgică, industrie uşoară, industrie alimentară, precum şi cele
provenind din apele uzate aferente canalizării localităţilor urbane sau rurale.
2.2. Evacuarea în emisari a apelor uzate conţinând materii în suspensie, respectiv a nămolurilor
reţinute în diversele obiecte tehnologice din staţiile de epurare, este interzisă deoarece, pe lângă
sporirea debitului solid al emisarilor, produc degradarea acestora prin dezvoltarea masivă a unor
bacterii caracteristice apelor uzate, distrug flora şi fauna naturală a cursurilor de apă şi înăspresc (iar
uneori fac imposibile) condiţiile de calitate impuse de utilizarea apei emisarilor în diferite scopuri
(alimentarea cu apă, irigaţii, piscicultură, agrement, etc.).
2.3. Nămolurile provenite din epurarea apelor uzate se pot clasifica după mai multe criterii:
a) După criteriul compoziţiei chimice, nămolurile se împart în două grupe principale:
− nămol mineral, care conţine peste 50% substanţe minerale (exprimat în
substanţă uscată);
− nămol organic, care conţine peste 50% substanţe volatile (exprimat în
substanţă uscată);
b) După criteriul treptei de epurare a staţiei din care provine, se pot împărţi în:
− nămol primar, rezultat din treapta de epurare mecanică ;
− nămol secundar, rezultat din treapta de epurare biologică a apei ;
− nămol stabilizat anaerob (rezultat din rezervoarele de fermentare a
nămolurilor) sau aerob (rezultat fie din procesul de epurare biologică
avansată – respectiv nitrificare cu stabilizare, fie din stabilizatorul de nămol,
de pe linia nămolului).
c) După criteriul provenienţei apelor uzate, nămolurile se pot împărţi în două mari categorii:
− nămolurile din epurarea apelor uzate menajere / orăşeneşti ;
− nămolurile din epurarea apelor uzate industriale.

2.4. CANTITĂŢI SPECIFICE DE NĂMOL


2.4.1. Cantităţile zilnice de nămol ce rezultă din epurarea apelor uzate prezintă o plajă largă de
variaţie şi depind de provenienţa apei şi tehnologia de epurare adoptată. Aceste cantităţi ce se produc
în diferite trepte ale staţiei de epurare a apelor menajere sunt cunoscute şi calculate în cantităţi
specifice raportate la om şi zi.
2.4.2. Pentru a asigura capacităţile necesare manipulării cantităţilor fluctuante de nămol,
proiectantul va trebui să ţină seama de următorii parametri :
- debitul mediu şi cel maxim de nămol ;
- capacitatea potenţială de stocare a obiectelor tehnologice din componenţa staţiei de
epurare care realizează prelucrarea nămolului.
2.4.3. Cantităţile specifice de nămol reţinute în staţiile de epurare a apelor uzate orăşeneşti sunt
indicate în tabelul 2.1:

Tabel 2.1
Cantităţi specifice de nămol
Nr.
Tipul de nămol Substanţă uscată din Nămol umed
crt.
nămol (g/om, zi) (l/om, zi)
0 1 2 3
1 Nămol proaspăt din decantoare primare 25 0,5
orizontale longitudinale
2 Nămol proaspăt din decantoare primare 35 - 40 0,7 – 0,8
orizontale radiale
3 Nămol proaspăt din decantoare primare 30 0,6
verticale
4 Nămol biologic din decantoare secundare 8 0,2
amplasate după filtre biologice
5 Nămol biologic din decantoare secundare 20 0,5
amplasate după filtre biologice de mare
încărcare cu epurare avansată
6 Nămol în exces din decantoare secundare 20 - 32 2,5 - 4
amplasate după bazinele de aerare
7 Nămol în exces concentrat 20 - 32 0,67 – 1,07
8 Nămol fermentat din decantoarele cu etaj 30 0,3 – 0,6
9 Nămol fermentat din fose septice 30 - 33 0,3 – 0,33

2.4.4. Pentru determinarea cantităţilor de substanţă uscată din nămolurile reţinute în staţiile de
epurare se pot lua în considerare şi încărcările specifice indicate în tabelul 2.2, raportate la debitul de
calcul al staţiei de epurare.
În decantoarele secundare se reţine biomasa rezultată în procesele de epurare biologică din
obiectele tehnologice situate în amonte de acestea. Toate aceste nămoluri sunt „biologice”.
În normativ se propune ca nămolurile provenite din procesele de epurare cu biomasa în
suspensie (de exemplu în bazinele de aerare) să fie denumite „nămoluri activate”, iar cele provenite din
procesele de epurare cu biomasă (peliculă) fixată (de exemplu în diversele tipuri de filtre biologice) să
fie denumite „nămoluri biologice”.
În schemele de epurare cu biomasă fixată, nămolurile biologice reţinute în decantoarele
secundare nu se recirculă, ele fiind în majoritatea cazurilor trimise în treapta de prelucrare a
nămolurilor.
În schemele de epurare cu biomasă în suspensie, cea mai mare parte a nămolurilor reţinute
în decantoarele secundare se recirculă în obiectul tehnologic din amonte. Producţia suplimentară de
nămol, peste necesarul de recirculare, poartă denumirea de „nămol activat în exces”, sau simplu
„nămol în exces”.
Deci noţiunea de „nămol în exces” apare numai în schemele prevăzute cu instalaţii de
epurare cu biomasă în suspensie.
În tabelul 2.2. se dau valori informative privind cantităţile de substanţă uscată din nămolurile
biologice şi din nămolul în exces pentru diverse tipuri de epurare biologică, inclusiv pentru schemele
de epurare avansată cu nitrificare-denitrificare.
În normativ se dau bilanţuri de substanţe pentru diferite scheme de prelucrare în parte, sau
pentru dimensionarea obiectelor tehnologice de pe linia nămolului.
În decantoarele secundare se reţine biomasa rezultată în procesele de epurare biologică din
obiectele tehnologice situate în amonte de acestea. Toate aceste nămoluri sunt „biologice”.
În normativ se propune ca nămolurile provenite din procesele de epurare cu biomasa în
suspensie (de exemplu în bazinele de aerare) să fie denumite „nămoluri activate”, iar cele provenite
din procesele de epurare cu biomasă (peliculă) fixată (de exemplu în diversele tipuri de filtre
biologice) să fie denumite „nămoluri biologice”.
În schemele de epurare cu biomasă fixată, nămolurile biologice reţinute în decantoarele
secundare nu se recirculă, ele fiind în majoritatea cazurilor trimise în treapta de prelucrare a
nămolurilor.
În schemele de epurare cu biomasă în suspensie, cea mai mare parte a nămolurilor reţinute în
decantoarele secundare se recirculă în obiectul tehnologic din amonte. Producţia suplimentară de
nămol, peste necesarul de recirculare, poartă denumirea de „nămol activat în exces”, sau simplu
„nămol în exces”.
Deci noţiunea de „nămol în exces” apare numai în schemele prevăzute cu instalaţii de epurare
cu biomasă în suspensie.
- În tabelul 2.2. se dau valori informative privind cantităţile de substanţă uscată din nămolurile
biologice şi din nămolul în exces pentru diverse tipuri de epurare biologică, inclusiv pentru schemele
de epurare avansată cu nitrificare-denitrificare.
În normativ se dau bilanţuri de substanţe pentru diferite scheme de prelucrare în parte, sau
pentru dimensionarea obiectelor tehnologice de pe linia nămolului.
Tabel 2.2
Încărcarea specifică cu substanţă
Nr.
Tipul de nămol uscată (kg s.u./ 103 m3 apă uzată)
crt. Domeniul de Valoare
variaţie caracteristică
0 1 2 3
1 Nămol primar 110 - 170 150
2 Nămol în exces, în schemele cu BNA 70 - 100 80
3 Nămol biologic rezultat de la filtrele 60 - 100 70
percolatoare
4 Nămol în exces, în scheme cu aerare 80 - 120 100 a)
prelungită
Tabel 2.2 (continuare)
0 1 2 3
5 Nămol în exces rezultat din procesul de 80 - 120 100 a)
epurare cu lagune aerate
6 Nămol biologic rezultat în urma procedeului 12 - 24 20
epurare biologică cu filtre biologice cu
discuri
7 Nămol rezultat în urma procedeului de 12 - 24 20
îndepărtare a algelor
8 Nămol primar rezultat în urma precipitării 240 - 400 300 b)
chimice a fosforului, folosind doze reduse de
var (350 – 500 mg/l)
9 Nămol primar rezultat în urma precipitării 600 - 1300 800 b)
chimice a fosforului, folosind doze mari de
var (800 – 1600 mg/l)
10 Nămol rezultat din procedeele de epurare cu - - c)
biomasă în suspensie, cu nitrificare
11 Nămol rezultat din procedeele de epurare cu 12 - 30 18
biomasă în suspensie, cu denitrificare
12 Nămol biologic de la filtrele de foarte mare - - d)
încărcare
Notă:
a) – Valoarea este valabilă presupunând lipsa treptei de epurare primară.
b) – Se referă la însumarea cantităţii de nămol rezultată în urma precipitării chimice cu cea
rezultată din sedimentarea normală.
c) – Încărcarea specifică cu substanţă uscată are valori neglijabile.
d) – Este inclusă în producţia de nămol biologic din treapta secundară de epurare.

3. CARACTERISTICILE FIZICE, CHIMICE ŞI BIOLOGICE


ALE NĂMOLURILOR
3.1. Pentru a prelucra şi evacua nămolurile reţinute în staţiile de epurare în modul cel mai eficient,
este foarte important să se cunoască caracteristicile acestora. Aceste caracteristici depind de: sursa de
provenienţă a nămolurilor, perioada de staţionare în sistem, modalitatea de procesare luată în
considerare, etc.
3.2. Caracteristicile nămolurilor reţinute în staţiile de epurare a apelor uzate orăşeneşti pot fi grupate în:
ƒ Fizice ;
ƒ Chimice ;
ƒ Biologice şi bacteriologice.

3.3. CARACTERISTICI FIZICE


3.3.1. Umiditatea - reprezintă conţinutul de apă din nămol, exprimat procentual şi care este egală
cu raportul dintre greutatea apei din nămol şi greutatea acestuia, conform relaţiei 3.1:
Ga
wn = ⋅100 (%) (3.1)
Gn
3.3.2. Materiile solide din nămol sunt alcătuite din două părţi: materii solide minerale şi materii
solide organice (volatile). Greutatea specifică a tuturor materiilor solide din componenţa nămolului se
poate determina utilizând relaţia de mai jos:
Gs G m G o
= + (3.2)
γs γm γo

unde: - G s (kgf) = greutatea materiilor solide ;

- G s (kgf) = greutatea materiilor solide de natură minerală ;

- G o (kgf) = greutatea materiilor solide de natură organică;

- γ s (kgf/ m3 ) = greutatea specifică a materiilor solide;

- γ m (kgf/ m3 ) = greutatea specifică a materiilor solide de natură minerală ;

- γ o (kgf/ m3 ) = greutatea specifică a materiilor solide de natură organică.


3.3.3. Greutatea specifică a nămolului, considerată ca amestecul dintre apă şi materiile solide,
reprezintă greutatea unităţii de volum şi are diferite valori funcţie de tipul nămolului (v. tabel 3.1).

Tabel 3.1

Nr. Greutatea specifică a


Tipul de nămol
crt. nămolului ( kgf / m3 )
0 1 2
1 Nămol primar 1.020
2 Nămol în exces de la bazinele de aerare 1.005
3 Nămol biologic rezultat de la filtrele percolatoare 1.025
4 Nămol în exces de la bazinele de aerare în scheme cu aerare 1.015
prelungită
5 Nămol în exces rezultat din procesul de epurare cu lagune 1.010
aerate
6 Nămol biologic rezultat în urma procedeului de filtrare 1.005
7 Nămol rezultat în urma procedeului de îndepărtare a algelor 1.005
8 Nămol primar rezultat în urma precipitării chimice a 1.040
fosforului, folosind doze reduse de var (350 – 500 mg/l)
9 Nămol primar rezultat în urma precipitării chimice a 1.050
fosforului, folosind doze mari de var (800 – 1600 mg/l)
10 Nămol biologic din procedeele de epurare cu biomasă în -
suspensie, cu nitrificare
11 Nămol biologic din procedeele de epurare cu biomasă în 1.005
suspensie, cu denitrificare
12 Nămol biologic de la filtrele de foarte mare încărcare 1.020

3.3.4. Culoarea şi mirosul nămolurilor variază în funcţie de provenienţa lor. Astfel, nămolul brut
este cenuşiu şi cu miros neplăcut; nămolul fermentat devine brun spre negru şi cu un aspect granular,
iar nămolul provenit din epurarea mecano-chimică are aspect noroios, culoarea fiind în funcţie de
coagulantul utilizat. Aceste două caracteristici, sunt indicate în detaliu, în tabelul 3.2, în funcţie tipul
materiilor reţinute de-a lungul fluxului tehnologic de epurare.
Tabel 3.2

Nr. Tipul de
Descriere
crt. nămol/materii reţinute
0 1 2
1 Materii reţinute pe Includ toate tipurile de materii reţinute de dimensiuni mari, de
grătare natură organică şi anorganică, care sunt reţinute pe grătare.
Conţinutul de substanţă organică variază în funcţie de sistemul de
sitare adoptat şi de anotimp.
2 Nisip Nisipul este alcătuit, în mod normal din substanţe minerale care
sedimentează în curent cu viteze relativ ridicate. În funcţie de
condiţiile de exploatare, nisipul poate conţine, de asemenea,
cantităţi importante de substanţe organice, în special grăsimi de
natură animală şi vegetală.
3 Spumă/grăsimi Spuma reprezintă materiile plutitoare, îndepărtate de pe suprafaţa
liberă a apei din decantoarele primare, cele secundare,
deznisipatoare şi bazine de clorinare, dacă toate acestea au
prevăzute dispozitive speciale de raclare la suprafaţă. Spuma
poate conţine grăsimi, uleiuri vegetale şi minerale, ceară,
săpunuri, reziduuri alimentare, coji de legume şi fructe, păr,
hârtie, bumbac, resturi de ţigări, materiale plastice, prezervative,
particule de nisip, etc. Greutatea specifică a spumei este mai mică
de 1.000 kgf / m3 , deseori având valori de cca. 950 kgf / m3 .
4 Nămol primar Nămolul provenit din procedeul de decantare primară este în mod
normal gri şi noroios iar, în cele mai multe cazuri are un intens
miros neplăcut. Nămolul primar poate fi fermentat rapid, în
condiţii adecvate de exploatare a staţiei de epurare.
5 Nămol rezultat din Nămolul rezultat în urma precipitării chimice cu ajutorul sărurilor
precipitarea chimică metalice, are de obicei culoarea neagră, deşi la suprafaţă poate fi
roşiatic, dacă are un conţinut bogat în fier. Nămolul tratat cu var
este de culoare gri-maroniu. Mirosul nămolului chimic este
neplăcut, dar nu la fel de neplăcut ca cel al nămolului primar.
Nămolul chimic este oarecum noroios, dar datorită conţinutului în
hidroxid de fier sau aluminiu, aspectul acestuia devine gelatinos.
Dacă nămolul staţionează mai mult în bazin, acesta fermentează
anaerob la fel ca nămolul primar, dar cu o intensitate mai redusă.
Prin fermentare se produc gaze care sunt eliberate în mediul
lichid, iar densitatea nămolului va creşte datorită timpului mare de
staţionare în bazin.
6 Nămol activat Nămolul activat are, în general un aspect de lichid maro cu conţinut de
flocoane. O culoare închisă indică existenţa unui mediu septic, iar dacă
nămolul are o culoare mai deschisă decât în mod obişnuit atunci aerarea
este insuficientă şi există tendinţa unei sedimentări lente a biomasei. Un
nămol activat proaspăt, de bună caliate are un miros de pământ. Acesta
tinde să devină septic în scurt timp, căpătând un miros neplăcut de
substanţe aflate în putrefacţie. Nămolul activat poate fermenta rapid, atât
singur cât şi atunci când este amestecat cu cel primar.
Tabel 3.2 (continuare)
0 1 2
7 Nămol biologic de la Nămol biologic de la filtrele percolatoare este maroniu, floculat şi
filtrele percolatoare relativ inert, când este proaspăt. În general, suferă descompunere
mai lent decât alte nămoluri nefermentate. Când acesta conţine
mulţi viermi, poate deveni rapid inert. Fermentează relativ repede.
8 Nămol biologic Nămol biologic stabilizat aerob este de culoarea maro spre maro
stabilizat aerob închis şi are un aspect floculat. Mirosul acestui tip de nămol nu
este neplăcut, şi seamănă cu cel al mucegaiului. Un nămol
biologic bine stabilizat poate fi deshidratat cu uşurinţă pe paturile
de uscare.
9 Nămol biologic Nămol biologic stabilizat anaerob este maro închis spre negru şi
stabilizat anaerob conţine o mare cantitate de biogaz. Când este complet fermentat,
(fermentat) acesta este inert, cu un miros leşinător de gudron încins, cauciuc
ars sau ceară de sigiliu. Nămolul primar, când este fermentat
anaerob, produce de aproximativ două ori mai mult gaz metan
decât cel activat. Când este trecut prin medii poroase în straturi
subţiri, solidele sunt transportate la suprafaţă de gazul antrenat
lăsând un strat de apă curată. Prin materiile solide în stare uscată,
gazele sunt eliberate, formând o suprafaţă crăpată cu un miros
asemănător cu pământul argilos de grădină.
10 Nămol compostat Nămolul compostat are, de obicei culoarea maroniu închis spre
negru, dar poate varia dacă se folosesc agenţi de afânare precum
compost recirculat sau aşchii din lemn. Materialul bine compostat
are un miros inofensiv, asemănător cu pamântul de flori.

3.3.5. Filtrabilitatea nămolului reprezintă proprietatea acestuia de a ceda apa prin filtrare şi se
exprimă prin doi parametri:
- rezistenţa specifică la filtrare (r);
- coeficientul de compresibilitate (s).
3.3.5.1. Rezistenţa specifică la filtrare - este rezistenţa pe care o opune la filtrare o turtă (strat) de

nămol depusă pe o suprafaţă filtrantă de 1 m 2 şi care conţine 1 kg de substanţă uscată, supusă la o


diferenţă de presiune de 0,5 bar. Legea generală a procesului de filtrare pe o suprafaţă S, a fost
exprimată de Cárman, prin ecuaţia (3.3) :

dV ΔP ⋅ S2
= (3.3)
dt η ⋅ r ⋅ C ⋅ V

unde: - r (m / kg) = rezistenţa specifică la filtrare ;


- t (s) = timpul de filtrare ;

- V ( m3 ) = volumul de filtrat obţinut după timpul de filtrare t ;


- η ( g/cm ⋅ s ) = coeficientul dinamic de vâscozitate a filtrului, la temperatura probei ;

- C ( kg/ m3 ) = concentraţia în materii în suspensie a nămolului care trebuie filtrat ;

- S ( m2 ) = suprafaţa filtrantă ;
- ΔP (Pa) = diferenţa de presiune aplicată probei de nămol.
Integrând ecuaţia (3.3) pentru ΔP = const. rezultă relaţia (3.4) :
t η⋅ r ⋅C
= ⋅V = a ⋅V (3.4)
V 2 ⋅ ΔP ⋅ S2
unde: - a = tg α = panta dreptei din reprezentarea grafică (v. fig. 3.1) ;
t
V

B
A α

VL V

Fig. 3.1 – Graficul de variaţie a parametrului a funcţie de


volumul de filtrat

Legea lui Cárman este valabilă pe tronsonul AB.


Rezistenţa specifică la filtrare este direct proporţională cu conţinutul de substanţă organică din
nămol. Cu cât valoarea acestui parametru este mai mică, cu atât nămolul este mai uşor filtrabil.
Din punct de vedere al valorii rezistenţei specifice la filtrare, nămolurile se clasifică în:

- nămoluri greu filtrabile, având r = 1012 ÷ 1013 cm/g ; în această categorie intră nămolurile
urbane brute şi cele fermentate ;

- nămoluri cu filtrabilitate medie, cu r = 1010 ÷ 1012 cm/g , aici grupându-se de obicei


nămolurile industriale ;

- nămoluri uşor filtrabile, cu r ≤ 1010 cm/g, care cuprind nămolurile orăşeneşti condiţionate
chimic, precum şi unele nămoluri minerale.
3.3.5.2. Pentru determinarea coeficientului de compresibilitate (s) se aplică relaţia (3.5), care pune
în evidenţă faptul că, odată cu creşterea presiunii se produce o micşorare a porilor turtei de nămol, care
conduce la creşterea rezistenţei specifice la filtrare.

r = ro ⋅ Ps (3.5)

unde: - ro = rezistenţa specifică la filtrare a turtei de nămol pentru P = 1 ;


- s = coeficient de compresibilitate ;
- P = presiunea aplicată probei de nămol.
În funcţie de valoarea coeficientului de compresibilitate, nămolurile se clasifică în:
- nămoluri cu coeficient de compresibilitate subunitar de 0,6 – 0,9, adică nămoluri
orăşeneşti, brute şi fermentate, precum şi unele nămoluri industriale;
- nămoluri cu coeficient de compresibilitate supraunitar, specifice unor nămoluri industriale;
- nămoluri incompresibile – sunt acelea pentru care: s = 0 şi r = ro , ceea ce înseamnă
că rezistenţa specifică la filtrare este independentă de presiune.
3.3.6. Puterea calorică a nămolului (PCn) variază în funcţie de conţinutul în substanţă organică
(substanţe volatile) din nămol şi se poate determina orientativ cu ajutorul relaţiei (3.6):
PC n = SV ⋅ ( 44,4 kJ / kg s.o.) (3.6)
unde: - PC n (kJ/kg nămol) = puterea calorică a nămolului (valoarea netă) ;
- SV (kg s.o./kg nămol) = conţinutul în substanţe volatile al nămolului.
Nămolurile primare, caracterizate de o concentraţie ridicată în substanţe organice au o putere
calorică mai mare, în comparaţie cu nămolurile fermentate (v. tabel 3.3).

Tabel 3.3
Conţinutul în Conţinutul în Putere calorică
Nr. (kJ/kg nămol)
Tipul de nămol substanţă substanţe
crt. Experimental Calculat
uscată (%) volatile (%)

0 1 2 3 4 5
1 Nămol primar 7,7 63,3 17.400 16.500
2 Nămol slab fermentat 4,5 52,2 13.400 13.600
3 Nămol bine fermentat 9,2 40,8 11.100 10.600
4 Nămol foarte bine fermentat 9,6 30,6 6.800 8.000

3.4. CARACTERISTICI CHIMICE


3.4.1. pH-ul – este un parametru foarte important atât pentru fermentarea cât si pentru procedeele
aplicate pentru reducerea umidităţii nămolului atunci când se recurge la condiţionarea chimică a acestuia.
Se impune monitorizarea permanentă a acestuia, în special la procesele de fermentare a nămolului provenit
din apele uzate orăşeneşti ce sunt influenţate de deversări masive de ape industriale.
În cazul fermentării metanice, pH-ul trebuie să se încadreze în intervalul 7 – 7,5 ceea ce arată un
proces slab alcalin. Valori ale pH-ului sub 6, indică o fermentare acidă. Procesul de fermentare este
dereglat atunci când pH-ul creşte peste 8,5.
3.4.2. Materii solide totale – indicator care se determină prin uscarea în etuvă a unei probe de
nămol la 105ºC şi care sunt compuse din substanţe minerale şi volatile.
Substanţa organică (volatilă) din nămol reprezintă 60......80% din materiile solide totale (substanţă
uscată) şi se determină ca diferenţa dintre materiile solide totale (determinate prin uscarea la 105ºC) şi
materiile în suspensie calcinate la temperatura de 550ºC.
Un criteriu după care nămolurile pot fi clasificate şi în funcţie de care se pot selecta procedeele de
prelucrare este valoarea indicatorului mineral/volatil (M/V). Astfel, pentru M/V < 1 nămolul este
organic, iar M/V > 1 indică un nămol mineral.
Pentru nămoluri de natură organică, deoarece sunt putrescibile, se va avea în vedere, în primul rând,
stabilizarea sa mai ales pe cale biologică (stabilizare aerobă sau fermentare anaerobă), pe când
nămolurile minerale vor fi prelucrate prin procedee fizico-chimice.
3.4.3. Fermentabilitatea – reprezintă parametrul care indică cantitatea şi compoziţia gazului,
acizilor volatili precum şi valoarea pH-ului, înregistrate în urma analizei fermentării unei probe de
nămol proaspăt amestecat cu nămol bine fermentat. Testul constă în crearea condiţiilor de fermentare
timp de 30 zile pentru un amestec de nămoluri în proporţia – două părţi nămol proaspăt la o parte
nămol bine fermentat.
Conţinutul de substanţe organice din nămolurile proaspete este de 60 – 80% din cantitatea totală de
substanţă uscată, nămolul respectiv având o structură poroasă cu o rezistenţă specifică la filtrare ridicată.
Substanţele organice sunt reprezentate predominant de către hidrocarbonaţi, grăsimi şi proteine.
Producţia de biogaz rezultat ( q bg ) în urma fermentării anaerobe a substanţelor organice

reprezentative se poate considera astfel:

- pentru hidrocarbonaţi: q bg = 0,79 N m3 biogaz / kg s.o. redusă din care 50% CH 4 şi 50% CO 2 ;

- pentru grăsimi: q bg = 1,25 N m3 biogaz / kg s.o. redusă din care 68% CH 4 şi 32% CO 2 ;

- pentru proteine: q bg = 0,7 N m3 biogaz / kg s.o. redusă din care 71% CH 4 şi 29% CO 2 .

Acizii organici reprezintă, de asemenea, un indicator important al fermentării. Concentraţiile optime


trebuie să se încadreze în intervalul (300 – 2.000) mg / l ca acid acetic, cu o valoare optimă de
500 mg / l . La valori mai mari de 2.000 mg / l există riscul ca fermentarea metanică să se oprească,
astfel că fermentarea acidă va fi dominantă, producând gaze urât mirositoare şi un nămol periculos
pentru mediul înconjurător.
3.4.4. Metalele grele condiţionează utilizarea agricolă a nămolului. Compuşi chimici pe bază de
cupru, arsen, plumb, mercur prezintă un grad ridicat de toxicitate şi limitează utilizarea nămolului ca
îngrăşământ pentru diferite culturi agricole. Nămolul provenit din epurarea apelor uzate menajere are,
în general, un conţinut redus de metale grele, nedepăşind limitele admisibile, pe când cel rezultat din
apele uzate orăşeneşti prezintă concentraţii mai mari, în funcţie de calitatea apelor industriale deversate
în reţeaua publică de canalizare.
Valori caracteristice ale concentraţiilor în principalele metale grele întâlnite în nămolurile reţinute
în staţiile de epurare sunt prezentate în tabelul 3.4.
Tabel 3.4
Concentraţie (mg /kg s.u. din nămol)
Nr.
Metal
crt.
Interval Valoare medie
0 1 2 3
1 Arsenic 1,1 – 230 10
2 Cadmiu 1 – 3.410 10
Tabel 3.4 (continuare)
0 1 2 3
3 Crom 10 – 99.000 500
4 Cobalt 11,3 – 2.490 30
5 Cupru 84 – 17.000 800
6 Fier 1.000 – 154.000 17.000
7 Plumb 13 – 26.000 500
8 Mangan 32 – 9.870 260
9 Mercur 0,6 - 56 6
10 Molibden 0,1 - 214 4
11 Nichel 2 – 5.300 80
12 Seleniu 1,7 – 17,2 5
13 Staniu 2,6 - 329 14
14 Zinc 101 – 49.000 1.700

3.4.5. Nutrienţii constituie un factor cheie pentru valorificarea nămolurilor în scop agricol sau de
condiţionare a solului. Conţinutul de azot, fosfor şi potasiu (v. tabel 3.5) asigură condiţii optime de
dezvoltare a culturilor agricole, substituind uneori îngrăşămintele chimice produse pe scară industrială.
3.4.6. O imagine mai cuprinzătoare asupra compoziţiei chimice a nămolului primar proaspăt, primar
fermentat şi a celui activat netratat este ilustrată în tabelul 3.5.

3.5. CARACTERISTICI BIOLOGICE ŞI BACTERIOLOGICE


Nămolurile proaspete reţinute în staţiile de epurare prezintă caracteristici biologice şi bacteriologice
similare cu cele ale apelor uzate supuse epurării. Aceste nămoluri pot conţine microorganisme
patogene, ouă de helminţi, etc. care se regăsesc în apele uzate.
Tabel 3.5
Nămol primar proaspăt Nămol primar fermentat
Nămol
Nr. Interval de Valoare Interval de Valoare
Indicatorul de calitate activat
crt.
variaţie caracteristică variaţie caracteristică netratat
0 1 2 3 4 5 6
Materii solide totale 5–9 6 2–5 4 0,8 – 1,2
1
(MST), %
Materii solide volatile (% 60 – 80 65 30 – 60 40 59 – 88
2
din MST)
Grăsimi animale şi
vegetale (% din MST):
3
- solubile cu eter: 6 – 30 - 5 – 20 18 -
- extractibile în eter: 7 – 35 - - - 5 – 12
4 Proteine (% din MST) 20 – 30 25 15 – 20 18 32 – 41
5 Azot (N, % din MST) 1,5 – 4 2,5 1,6 – 3 3 2,4 – 5
Fosfor (P2O5, % din 0,8 – 2,8 1,6 1,5 – 4 2,5 2,8 – 11
6
MST)
Potasiu (K2O, % din 0–1 0,4 0–3 1 0,5 – 0,7
7
MST)
Tabel 3.5 (continuare)
0 1 2 3 4 5 6
8 Celuloză (% din MST) 8 – 15 10 8 – 15 10 -
Fier (fără sulfură) 2–4 2,5 3–8 4 -
Siliciu (SiO2, % din 15 – 20 - 10 – 20 - -
9
MST)
10 pH 5–8 6 6,5 – 7,5 7 6,5 – 8
Alcalinitate (mg/l 500 – 600 2.500 – 3.000 580 –
11
CaCO3 ) 1.500 3.500 1.100
200 – 500 100 – 600 200 1.100 –
12 Acizi organici (mg/l)
2.000 1.700
Capacitate energetică, 23.000 – 25.000 9.000 – 12.000 19.000 –
13
(kJ/kg MST) 29.000 14.000 23.000
Notă: MST = cantitatea de materii solide obţinute în urma etuvării unei probe de nămol la temperatura
de 105ºC.

Din punct de vedere epidemico-igienic, nămolul proaspăt este extrem de periculos.


Datorită proceselor de fermentare la care sunt supuse nămolurile, bacteriile patogene vor fi distruse
dar nu întratât încât să poată fi utilizate în agricultură, ca îngrăşământ agricol, existând riscul unei
contaminări bacteriologice a culturilor. De aceea, este necesară fie pasteurizarea la temperatura de
70ºC fie compostarea acestora.
Există tipuri de nămol care nu prezintă pericol din punct de vedere patogen. Din această categorie
fac parte, în special, nămolurile de provenienţă industrială, pentru care prezenţa unor metale toxice sau
valorile din domeniul acid al pH-ului, constituie un mediu de viaţă neprielnic.

4. NECESITATEA PRELUCRĂRII NĂMOLURILOR


4.1. Construcţiile şi instalaţiile care realizează prelucrarea nămolurilor reţinute în staţiile de epurare
se dimensionează pe baza unor parametri de proiectare care diferă de la un obiect tehnologic la altul,
nefiind întotdeauna aceeaşi în toate ţările.
4.2. Având în vedere faptul că în ţara noastră staţiile de epurare reprezintă mai întotdeauna lucrări
cu valoare de investiţie ridicată, este necesară şi pentru prelucrarea nămolurilor elaborarea unui
normativ care să permită:
− furnizarea pentru proiectare, într-un singur material, a principalilor parametri de
dimensionare, a prescripţiilor şi reglementărilor fundamentale, pentru prelucrarea
nămolurilor ;
− uniformizarea şi răspândirea metodologiilor de proiectare la toate nivelurile (beneficiari –
pentru întocmirea temelor de proiectare, membrilor comisiilor de avizare, inspecţie şi
licitaţie pentru verificarea corectitudinii prevederilor din proiecte şi oferte, etc.) ;
− armonizarea prevederilor şi prescripţiilor autohtone cu normele europene şi cele la nivel
mondial şi alinierea la acestea ;
− punerea de acord a prescripţiilor tehnice cu tehnologiile de prelucrare modernă a nămolurilor şi cu
caracteristicile şi performanţele noilor utilaje şi echipamente utilizate astăzi în ţările avansate;
− actualizarea unor prescripţii tehnice care să fie acceptate de toţi factorii implicaţi în
procurarea şi finanţarea investiţiilor (beneficiar, proiectant, ministerele de specialitate,
agenţii de protecţia mediului şi unităţi de gospodărirea apelor, etc.) ;
4.3. Necesitatea elaborării prezentului normativ rezultă şi din faptul că vechiul normativ P 28 – 74
este depăşit faţă de tehnologiile actuale de epurare utilizate în ţările avansate şi în raport cu prevederile
noii legi a mediului din ţara noastră, iar prescripţiile sale nu sunt aliniate la standardele europene.
4.4. Faţă de multitudinea de informaţii pătrunse în ţara noastră după anul 1989 în domeniu epurării
apelor uzate, prevederile vechiului normativ sunt total insuficiente şi este necesară elaborarea unor noi
prescripţii de proiectare, în pas cu noile tehnologii, utilaje şi echipamente moderne.
4.5. Lipsa unui normativ actualizat care să orienteze proiectarea pe probleme fundamentale, de
principiu, ale proiectării treptei de prelucrare a nămolurilor, a condus la utilizarea fără discernământ de
către mulţi proiectanţi a unor date şi informaţii din manuale şi prospecte straine greşit aplicate şi
înţelese, fapt care a generat soluţii, dacă nu greşite tehnic, prohibitive din punct de vedere economic
sau al aplicabilităţii lor la ora actuală în ţara noastră.
4.6. Normativul constituie o reglementare de mare importanţă pentru proiectarea corectă a staţiilor de epurare
dat fiind faptul că aceste construcţii şi instalaţii permit satisfacerea cel puţin a două exigenţe esenţiale de calitate
impuse de Legea calităţii nr. 10/1995 şi anume siguranţa în exploatare şi sănătatea oamenilor şi protecţia mediului.
4.7. Ca obiectiv principal prezentul normativ îşi propune să trateze tehnologiile de prelucrare a
nămolurilor reţinute în staţiile de epurare şi să propună parametri şi metodologiile cele mai avantajoase
pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor respective, precum şi modul de alegere a utilajelor şi
echipamentelor necesare, astfel încât acestea să fie simple ca exploatare, sigure, fiabile, cu randamente
energetice ridicate, şi care să se preteze la automatizarea proceselor de epurare.

5. BILANŢUL DE SUBSTANŢE PE LINIA NĂMOLULUI


5.1. Bilanţul de substanţe pe linia nămolului este calculul care trebuie realizat pentru
dimensionarea/verificarea obiectelor tehnologice utilizate în prelucrarea nămolului. La baza acestui
calcul se regăseşte schema tehnologică adoptată pentru prelucrarea nămolurilor rezultate din epurarea
primară şi secundară/avansată a apelor uzate orăşeneşti.
5.2. Principalele procedee de prelucrare a nămolului incluse în mod normal în schemele
tehnologice obişnuite sunt enumerate în tabelul 5.1 de mai jos:
Tabel 5.1
Procedeu de prelucrare Scop Capitol
0 1 2

Prelucrare preliminară Reducerea dimensiunii materiilor solide conţinute 6.1


în nămol şi reţinerea acestora, deznisiparea
Condiţionarea chimică Îmbunătăţirea propietăţilor nămolurilor în vederea 6.2
concentrării şi/sau deshidratării mecanice
Tabel 5.1 (continuare)
0 1 2
Concentrare Reducerea volumelor de nămol 6.3
Stabilizare Reducerea cantităţilor de nămol prin îndepărtarea 6.4
de substanţă organică
Deshidratare Reducerea volumelor de nămol 6.5
Uscare Reducerea volumelor de nămol 7.1
Incinerare Reducerea volumelor de nămol 7.2
Compostare Stabilizare 7.3

Succesiunea procedeelor de prelucrare a nămolurilor este în majoritatea cazurilor opţiunea


inginerului tehnolog, cu următoarele excepţii:
a) Prelucrarea preliminară a nămolurilor se face întotdeauna în amontele fluxului de prelucrare,
indiferent care ar fi aceasta, pentru asigurarea unui nămol de bună calitate şi pentru
îmbunătăţirea exploatării proceselor de prelucrare din aval;
b) Condiţionarea chimică a nămolurilor se va amplasa întotdeauna în amontele proceselor care
necesită separarea fracţiunii apă de flocoanele de nămol pentru o mai facilă reţinere a acestora
din urmă prin procedee fizice;
c) Stabilizarea anaerobă a nămolurilor în rezervoarele de fermentare a nămolurilor
(metantancuri) supraterane trebuie să fie întotdeauna precedată de o staţie de pompare nămol.

5.3. Principalele scheme tehnologice aplicate în prelucrarea nămolurilor orăşeneşti, dar fără a fi
limitate la acestea, sunt prezentate mai jos. Notaţiile utilizate în schemele respective sunt:
DP - decantor primar
DS - decantor secundar
PP - prelucrarea preliminară a nămolului
BOE - bazin de omogenizare/egalizare
CN - concentrator de nămol
SPn - staţie de pompare nămol
RFN - rezervor de fermentare a nămolului (stabilizarea anaerobă)
RFN1 - rezervor de fermentare a nămolului (stabilizarea anaerobă) - treapta 1 (primară)
RFN2 - rezervor de fermentare a nămolului (stabilizarea anaerobă) - treapta 2 (secundară)
RG - rezervor de gaz
BT - bazin tampon
DN - deshidratare nămol
SPS - staţie de pompare supernatant

SPnpe - staţie de pompare nămol activat de recirculare şi în exces

STsf - staţie de suflante


Q re ( m 3 / zi ) - debit de recirculare externă

re - coeficient de recirculare externă

Q c ( m 3 / zi ) - debit de calcul

N p (kg s.u./zi) - cantitatea (producţia) zilnică de nămol primar

w p (%) - umiditatea nămolului primar

Vnp ( m 3 / zi ) - volumul zilnic de nămol primar

N pc (kg s.u./zi) - cantitatea zilnică de nămol primar concentrat

N e (kg s.u./zi) - cantitatea (producţia) zilnică de nămol în exces

w e (%) - umiditatea nămolului în exces

Vne ( m 3 / zi ) - volumul zilnic de nămol în exces

N es (kg s.u./zi) - cantitatea (producţia) zilnică de nămol în exces stabilizat

w es (%) - umiditatea nămolului în exces stabilizat

Vnes ( m 3 / zi ) - volumul zilnic de nămol în exces stabilizat

N ec (kg s.u./zi) - cantitatea zilnică de nămol în exces concentrat

N pe (kg s.u./zi) - cantitatea zilnică de nămol primar în amestec cu cel în exces

Δw c (%) - reducerea de umiditate prin concentrare

N pec (kg s.u./zi) - cantitatea zilnică de nămol primar în amestec cu cel în exces concentrat

Δw f (%) - creşterea de umiditate prin stabilizare (fermentare) anaerobă


Δw f 1 (%) - creşterea de umiditate prin stabilizare (fermentare) anaerobă - treapta 1
Δw f 2 (%) - scăderea de umiditate prin stabilizare (fermentare) anaerobă - treapta 2
l f (%) - limita tehnică de stabilizare (fermentare) a substanţei organice
ls (%) - limita tehnică de stabilizare aerobă
ε (%) - procent de substanţă organică din cantitatea de substanţă uscată conţinută în nămolul
influent la stabilizare/fermentare
N f (kg s.u./zi) - cantitatea zilnică de nămol stabilizat (fermentat) anaerob
N f 1 (kg s.u./zi) - cantitatea zilnică de nămol stabilizat (fermentat) anaerob efluent din treapta 1
N f 2 (kg s.u./zi) - cantitatea zilnică de nămol stabilizat (fermentat) anaerob efluent din treapta 2
N s (kg s.u./zi) - cantitatea zilnică de nămol stabilizat aerob

N sf (kg s.u./zi) - cantitatea zilnică de nămol stabilizat aerob şi anaerob (fermantat)

Δw d (%) - reducerea de umiditate prin deshidratare

N d (kg s.u./zi) - cantitatea zilnică de nămol deshidratat


s - supernatant
bg - biogaz

5.4. SCHEME DE PRELUCRARE A NĂMOLURILOR PRVENITE DIN


STAŢIILE DE EPURARE A APELOR UZATE ORĂŞENEŞTI

Funcţie de tipul de epurare la care apele uzate orăşeneşti sunt supuse, se disting mai multe tipuri
de scheme de prelucrare a nămolurilor. Astfel în cazul staţiilor de epurare alcătuite numai cu treaptă
mecanică (incluzând decantarea primară) singurul nămol ce trebuie prelucrat este cel primar (v. fig.
5.8 şi 5.9). În cazul staţiilor de epurare cu treaptă mecano-biologică (încluzând epurarea avansată), în
afară de nămolul primar rezultat din procesul de decantare primară, mai apare necesară şi prelucrarea
nămolui în exces (v. fig. 5.1 la 5.5). De asemenea, funcţie de tipul epurării biologice, schemele de
prelucrare a nămolurilor se pot diferenţia după tipul procesului de aerare din bazinul cu nămol activat
(bazinul de aerare), respectiv cu aerare convenţională cu/fără nitrificare (v. fig. 5.1 la 5.5) sau cu
nitrificare şi stabilizarea aerobă a nămolului activat (v. fig. 5.6 şi 5.7). În cazul proceselor de epurare
biologică în care se realizează şi reducerea fosforului pe cale biologică sau chimică, se va lua în calcul
o cantitate de nămol suplimentară la întocmirea bilanţului de substanţe.
În continuare se vor prezenta principalele schemele de prelucrare a nămolurilor rezultate din
staţiile de epurare orăşeneşti.
5.4.1. Schema de tratare a nămolurilor orăşeneşti cu bazin de omogenizare/egalizare şi
stabilizare (fermentare) anaerobă într-o singură treaptă

Această schemă presupune amestecarea nămolului primar (Np) şi a celui activat în exces (Ne)
după o prelucrare preliminară (PP) a acestora ce constă fie mărunţirea materiilor solide conţinute, fie
urmată de sitare sau deznisipare. Amestecul de nămol primar cu cel în exces este concentrat (îngroşat)
într-un concentrator de nămol (CN) ce realizează reducerea umidităţii acestuia, respectiv a volumelor,
prin procedee fizice de sedimentare (v. fig. 5.1). Stabilizarea (fermentarea) anaerobă ce urmeză
procesului de concentrare se realizează în rezervoare de fermentare a nămolului (RFN) şi are ca scop
reducerea conţinutului de substanţe organice de cca. 60-80% din nămolul concentrat. Acest proces va
genera o reducere semnificativă a cantităţii de nămol exprimată în substanţă uscată ( N f ), efluentă din
rezervorul de fermentare a nămolului (RFN). Stabilizarea (fermentare) anaerobă se va realiza într-o
singură treaptă, fără eliminare de supernatant (s), fapt ce va produce o creştere a umidităţii nămolului
efluent ( w f ). Asa cum va fi detaliat la capitolul 6.4 (Stabilizarea nămolurilor) fermentarea anaerobă
este însoţită de producerea de biogaz (bg) ce va fi stocat într-un rezervor de gaz (RG) pentru o
valorificare ulterioară a acestuia (de ex.: producerea de agent termic pentru încălzirea nămolului
influent sau a celui de recirculare la temperatura de proces, precum şi pentru încălzirea clădirilor din
incinta staţiei de epurare; utilizarea sa ca şi agent de combustie necesar generatoarelor şi co-
generatoarelor de energie electrică şi termică). După stabilizarea anaerobă, nămolul este stocat
temporar într-un bazin tampon (BT) necesar asigurării funcţionării procesului de deshidratare
mecanică (DN) la un debit constant. Dacă deshidratarea nămolului (DN) fermentat se face pe
platforme de uscare, atunci acest bazin tampon (BT) poate lipsi din schemă. Supernatantul (apa de
nămol) ce rezultă din procedeele fizice la care nămolul este suspus trebuie colectat într-o staţie de
pompare de unde va fi trimis fie înainte de decantorul primar, fie în influentul staţiei de epurare sau la
un proces special conceput pentru epurarea supernatantului.

5.4.2. Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti cu concentrare individuală a nămolului


primar şi cel în exces şi stabilizare (fermentare) anaerobă într-o singură treaptă

Schema prezentată în fig. 5.2 este similară cu cea prezentată la sub-capitolul 5.4.1. cu deosebirea
că nămolul rezultat în urma decantării primare este concentrat separat de cel în exces, urmând ca cele
două cantitaţi de nămol să fie pompate împreună la stabilizarea (fermentarea) anaerobă a nămolului. În
acest caz, amestecarea celor două tipuri de nămol se face în conductă cu ajutorul unui mixer static.

5.4.3. Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti cu bazin de omogenizare/egalizare şi


stabilizare (fermentare) anaerobă în două treapte

Schema prezentată în fig. 5.3 este similară cu cea prezentată la sub-capitolul 5.4.1. cu deosebirea
că stabilizarea (fermentarea) anaerobă a nămolului se face în două trepte. Treapta primară (RFN1) este
similară ca cea prezentată la sub-capitolele 5.4.1. şi 5.4.2., respectiv stabilizarea (fermentarea) anaerobă
se face fără eliminare de supernatant şi cu producere de biogaz, deci cu creşterea umidităţii nămolului
efluent, în timp ce în treapta a 2-a (RFN2) se realizează doar o concentrare a nămolului (deci o reducere
a umidităţii) cu eliminare de supernatant şi producere de biogaz.

5.4.4. Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti cu concentrare individuală a nămolului


primar şi cel în exces şi stabilizare (fermentare) anaerobă în două treapte

Schema prezentată în fig. 5.4 este similară cu cea prezentată la sub-capitolul 5.4.2. cu
deosebirea că stabilizarea (fermentarea) anaerobă a nămolului se face în două trepte (similar sub-
capitolului 5.4.3.). Treapta primară de stabilizare (RFN1) este similară ca cea prezentată la sub-
capitolele 5.4.1. şi 5.4.2., respectiv stabilizarea anaerobă se face fără eliminare de supernatnat,
deci cu creşterea umidităţii nămolului efluent, în timp ce treapta a 2-a (RFN2) realizează doar o
concentrare a nămolului (deci o reducere a umidităţii) cu eliminare de supernatant şi producere
de biogaz.

5.4.5. Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti cu concentrare individuală a nămolului


primar şi cel în exces şi stabilizare aerobă

Schema de prelucrare a nămolurilor (v. fig. 5.5) este similară ca cea prezentată la sub-capitolul
5.4.2., cu deosebirea că stabilizarea nămolului se face pe cale aerobă, fapt ce necesită prevederea unei
staţii de suflante pentru asigurarea oxigenului necesar mediului aerob de stabilizare. În această schemă,
stabilizarea nămolului (SN) ce urmeză procesului de concentrare se realizează în bazine similare
bazinelor de aerare de pe linia apei şi are ca scop reducerea conţinutului de substanţe organice (ε),
factor ce va genera o reducere semnificativă a cantităţii de nămol ( N s , exprimată în substanţă uscată)
efluentă din stabilizatorul de nămol (SN).
5.4.6. Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti provenite din staţiile de epurare cu
epurare biologică avansată (nitrificare cu stabilizare) cu stabilizarea (fermentarea)
anaerobă a nămolului primar

În cazul epurării biologice avansate a apelor uzate (nitrificare şi stabilizare), nămolul activat
în exces ce rezultă din procesul biologic este deja stabilizat aerob, deci nu mai necesită o stabilizare
ulterioară. Pentru nămolul rezultat din procesul de decantare primară însă, care are un conţinut
important de substanţă organică, se impune o stabilizare a acestuia. Astfel, după tratarea preliminară
a acestuia din urmă, este necesară o concentrare şi apoi o stabilizare (fermentare) anaerobă pentru
diminuarea conţinutului în substanţă organică conţinută din nămolul trimis la deshidratare.
Stabilizarea (fermentarea) anaerobă se poate realiza fie într-o singură treaptă fără eliminare de
suprenatant dar cu producţie de biogaz, fie în două trepte (prima similară cu stabilizarea anaerobă
într-o singură treaptă, iar cea de a doua cu eliminare de supernatant şi producere de biogaz). Aval de
stabilizarea (fermentarea) anaerobă se impune un bazin de amestec şi omogenizare pentru mixarea
nămolului primar stabilizat (fermentat) anaerob cu cel stabilizat în exces, asigurându-se astfel
premizele unei alimentării continue şi omogene a procesului de deshidratare (v. fig. 5.6) .

5.4.7. Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti provenite din staţiile de epurare


cu epurare biologică avansată (nitrificare cu stabilizare) cu stabilizarea aerobă
a nămolului primar

Schema de prelucrare a nămolurilor (v. fig. 5.7) este similară ca cea prezentată la sub-capitolul
5.4.6., cu deosebirea că stabilizarea nămolului se face pe cale aerobă, fapt ce necesită prevederea unei
staţii de suflante pentru asigurarea oxigenului necesar mediului aerob de stabilizare. În această schemă,
stabilizarea nămolului (SN) ce urmeză procesului de concentrare se realizează în bazine similare
bazinelor de aerare de pe linia apei şi are ca scop reducerea conţinutului de substanţe organice (ε),
factor ce va genera o reducere semnificativă a cantităţii de nămol exprimată în substanţa uscată ( N s ),
efluentă din stabilizatorul de nămol (SN).

5.4.8. Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti provenite din staţiile de epurare cu


treaptă mecanică de epurare şi stabilizare (fermentare) anaerobă într-o singură treaptă
a nămolului primar

Acestă schemă (v. fig. 5.8) de prelucrare se aplică în cazul staţiilor de epurare a apelor uzate
orăşeneşti prevăzute numai cu treaptă mecanică. Astfel, singurul nămol ce urmează a fi prelucrat este
cel rezultat din procesul de decantare primară, respectiv nămolul primar. Datorită faptului că acesta
conţine un procent semnificativ de substanţă organică (volatilă), schema de prelucrare, pe lângă
prelucrarea preliminară şi procesul de concentrare, trebuie să includă şi un proces de stabilizare fie
anaerobă (fermentare) fie aerobă. În cazul procesului de stabilizare (fermentare) anaerobă într-o
singură treaptă, acesta va avea loc fără eliminare de supernatant dar cu producţie de biogaz. De
asemenea, stabilizarea (fermantarea) anaerobă se poate realiza în două trepte, caz în care, pe lângă
instalaţia aferentă stabilizării (fermentării) într-o singură treaptă, în treapta a 2-a are loc o concentrare a
nămolului simultan cu eliminarea de supernatant şi producerea de biogaz.

5.4.9. Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti provenite din staţiile de epurare cu


treaptă mecanică de epurare şi stabilizare aerobă a nămolului primar

Schema de prelucrare a nămolurilor provenite din staţiile de epurare prevăzute doar cu treaptă
mecanică (v. fig. 5.9), cu stabilizare aerobă a nămolului este identică cu schema de prelucrare de la
sub-capitolul 5.4.8. cu deosebirea că stabilizarea se face pe cale aerobă în loc de anaerobă, fără
eliminare de supernatant şi cu necesitatea asigurării unei surse de aer necesar proceselor biologice
de stabilizare aerobă.

5.4.10. Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti provenite din staţiile de epurare,


fără decantor primar

Această schemă (v. fig. 5.10) se aplică ori de câte ori concentraţiile în substanţă organică
biodegradabilă sunt reduse, iar prevederea decantorului primar în schema de epurare este
nejustificată din punct de vedere tehnologic, după cum este indicat în normativul NP 032-1999. Se
întâlneşte adesea la staţiile de epurare care deservesc localităţi cu un număr redus de locuitori.
Nămolul în exces rezultat din treapta biologică va trebui în mod obligatoriu stabilizat (fermentat)
anaerob sau aerob, în situaţia în care epurarea biologică nu include şi stabilizarea acestuia.

5.5. BILANŢ DE SUBSTANŢE PE OBIECTE TEHNOLOGICE


5.5.1. Prelucrarea preliminară a nămolurilor are ca scop asigurarea unui nămol de bună calitate
pentru procesele de prelucrare ulterioare. Cum în procesele de prelucrare preliminară a nămolului, ca
mărunţirea, sitarea sau deznisiparea, are loc doar o reţinere a materiilor grosiere conţinute în nămol, în
calculul bilanţului de substanţă, nămolul influent nu suferă nici o transformare semnificativă pentru a
fi cuantificată, iar cantitatea de substanţă uscată influentă este practic egală cu cea efluentă.

Relaţii de calcul:
N inf ≅ N ef (5.1) TP
Ninf N ef
w inf ≅ w ef (5.2) w inf wef
Vninf Vnef
Vn inf ≅ Vnef (5.3)

unde: N inf (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de nămol influentă, exprimată în substanţă uscată;
N ef (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de nămol efluentă, exprimată în substanţă uscată;

w inf (%) = umiditatea nămolului influent


w ef (%) = umiditatea nămolului efluent

Vnin ( m 3 / zi ) = volumul zilnic de nămol influent


Vnef ( m 3 / zi ) = volumul zilnic de nămol efluent

Notă: - Nămolul influent în prelucrarea preliminară poate fi unul din următoarele tipuri: nămol
primar; nămol în exces; nămol primar în amesctec cu cel în exces; nămol biologic; nămol
primar în amestec cu cel biologic.

DP BNA DS

Np Emisar
Q re = r e. Q c
wp
Vnp SPnre
N e we Vne
TP TP
wf ,l f
s

wc wd
Npe Npec SPn
Nf Nd Depozitare/
BOE CN RFN BT DN Valorificare

bg
s

s
bg
RG Valorificare

s s
SPs

Fig. 5.1 - Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti cu bazin de omogenizare/egalizare şi


stabilizare (fermentare) anaerobă într-o singură treaptă

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

DP BNA DS

Np Emisar
wp Q re = r e. Q c
Vnp SPnre
wc
N e we Vne
TP CN TP
N ec

s
s

wf ,l f
wc wd
Npc Npec SPn Nf Nd Depozitare/
CN RFN BT DN Valorificare
s

bg
s

bg
RG Valorificare

s s
SPs

Fig. 5.2 - Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti cu concentrare individuală a nămolului


primar şi cel în exces şi stabilizare (fermentare) anaerobă într-o singură treaptă
DP BNA DS

Np Emisar
Q re = r e. Q c
wp
Vnp SPnre
N e we Vne
TP TP
wf1 ,l f wf2
s

wc wd
Npe Npec SPn
N f1 N f2 Nd Depozitare/
BOE CN RFN1 RFN2 BT DN Valorificare
bg

bg
s

bg bg s
s

Valorificare RG
s s s
SPs

Fig. 5.3 - Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti cu


bazin de omogenizare / egalizare şi
stabilizare (fermentare) anaerobă în două treapte

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
DP BNA DS

Np Emisar
wp Q re = r e. Q c
Vnp
wc
SPnre
N e we Vne
TP CN TP

N ec
s
s

wf1 ,l f wf2
wc wd
Npc Npec SPn N f1 N f2 Nd Depozitare/
CN RFN1 RFN2 BT DN Valorificare
s

bg

bg
s

s
bg bg

s
Valorificare RG
s s s
SPs

Fig. 5.4 - Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti cu concentrare


individuală a nămolului primar şi cel în exces şi
stabilizare (fermentare) anaerobă în două treapte

DP BNA DS

Np Emisar
wp Q re = r e. Q c
Vnp SPnre
wc
N e we Vne
TP CN TP
N ec

s
s

wc ws ,l s wd
Npc Npec Ns Nd Depozitare/
CN SN BT DN Valorificare
s

Aer
s

STsf

s s
SPs

Fig. 5.5. - Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti cu concentrare individuală


a nămolului primar şi cel în exces şi stabilizare aerobă

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
BNA
DP (NITRIFICARE DS
CU STABILIZARE)

Np Emisar
Q re = r e. Q c
wp
Vnp SPnre
N es
wes
Vnes
TP
TP
wf ,l f
s

wc wd
Npc SPn Nf N sf Nd Depozitare/
CN RFN BOE DN Valorificare

bg
s

s
bg
RG Valorificare

s s
SPs

Fig. 5.6 - Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti provenite din staţiile de epurare cu
epurare biologică avansată (nitrificare cu stabilizare) cu stabilizarea (fermentarea)
anaerobă a nămolului primar

BNA
DP (NITRIFICARE DS
CU STABILIZARE)

Np Emisar
Q re = r e. Q c
wp
Vnp SPnre
N es
wes
Vnes
TP
TP
s

wc ws ,l s wd
Npc Ns N ss Nd Depozitare/
CN SN BOE DN Valorificare
Aer
s

STsf
s s
SPs

Fig. 5.7 - Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti provenite din staţiile de epurare cu
epurare biologică avansată (nitrificare cu stabilizare) cu stabilizarea aerobă a
nămolului primar
DP

Np Emisar
wp
Vnp

TP wf ,l f
wc wd
s

Npc SPn Nf Nd Depozitare/


CN RFN BT DN Valorificare

bg
s

s
bg
RG Valorificare

s s
SPs

Fig. 5.8 - Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti provenite din staţiile de epurare cu
treaptă mecanică de epurare şi stabilizare (fermentare) anaerobă într-o singură
treaptă a nămolului primar

DP

Np Emisar
wp
Vnp

TP
wc ws ,l s wd
s

Npc SPn Ns Nd Depozitare/


CN SN BT DN Valorificare
Aer
s

STsf
s s
SPs

Fig. 5.9 - Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti provenite din staţiile de epurare cu
treaptă mecanică de epurare şi stabilizare aerobă a nămolului primar
BNA DS

Emisar
Q re = r e. Q c
SPnre
N e we Vne
s

wc wf ,l f wd
N ec Nf Nd Depozitare/
TP CN F BT DN Valorificare

s
s

s s
SPs

Fig. 5.10 - Schema de prelucrare a nămolurilor orăşeneşti provenite din


staţiile de epurare fără decantor primar

5.5.2. Bazinul de omogenizare/egalizare are rolul de a omogeniza diversele tipuri de nămoluri


ce rezultă din procesul de epurare biologică a apelor uzate în scopul de a obţine un amestec uniform,
benefic pentru procesele de prelucrare ulterioare. De asemenea, în aceste bazine se realizează o
egalizare a debitelor de nămol în vederea asigurării unui debit constant pentru procesele de prelucrare
din aval. Calculul efluentului bazinului de omogenizare / egalizare se face ţinându-se seama că în
acesta au loc numai procese fizice de amestecare. Astfel, cantitatea de nămol efluentă (exprimată în
substanţă uscată) se va constitui din însumarea celor două cantităţi de nămol influente (exprimate în
substanţa uscată), iar umiditatea nămolului efluent se va calcula ca media ponderată a umidităţilor cu
volumele de nămol.

Relaţii de calcul: Ninf2


w inf2
Nef = Ninf 1 + Ninf 2 (5.4) Vninf2

w ef = (Vinf 1 × w inf 1 + Vinf 2 × w inf 2 ) /( Vinf 1 + Vinf 1 ) (5.5)

N inf 1 100 Ninf1


BOE N ef
Vn inf 1 = × (5.6) w inf1 wef
γ n inf 1 (100 − w inf 1 ) Vninf1 Vnef

N inf 2 100
Vn inf 2 = × (5.7)
γ n inf 2 (100 − w inf 2 )
N ef 100
Vnef = × (5.8)
γ nef (100 − w ef )

unde: N inf 1 , N inf 2 (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de nămol influentă, exprimată în substanţă
uscată
N ef (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de nămol efluentă, exprimată în substanţă uscată

w inf 1 , w inf 2 (%) = umiditatea nămolului influent


w ef (%) = umiditatea nămolului efluent

Vn inf 1 , Vn inf 2 ( m 3 / zi ) = volumul zilnic de nămol influent

Vnef ( m 3 / zi ) = volumul zilnic de nămol efluent

γ n inf 1 , γ n inf 2 ( kgf / m 3 ) = greutatea specifică a nămolului influent

γ ef ( kgf / m 3 ) = greutatea specifică a nămolului efluent

Notă: - Nămolul influent în bazinul de omogenizare/egalizare poate fi unul din următoarele tipuri:
nămol primar; nămol în exces; nămol biologic.

5.5.3. Concentrarea nămolului are funcţia de a reduce umiditatea nămolului, respectiv a volumelor
de nămol, proces ce se realizează prin procedee fizice de sedimentare, flotaţie, sau centrifugare, cu
producere de supernatant. Reducerea volumelor de nămol este benefică proceselor de prelucrare
din aval prin faptul ca acestea se vor dimensiona la volume semnificativ mai mici de nămol.
Relaţii de calcul: wc

N inf ≅ N ef (5.9) Ninf


CN N ef
w inf wef
w ef = w inf − Δw c (5.10)

s
Vninf Vnef
N inf 100
Vn inf = × (5.11)
γ n inf (100 − w inf )
N 100
Vnef = ef × (5.12)
γ nef (100 − w ef )
Vs = Vn inf − Vnef (5.13)

unde: N inf (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de nămol influentă, exprimată în substanţă uscată
N ef (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de nămol efluentă, exprimată în substanţă uscată

w inf (%) = umiditatea nămolului influent


w ef (%) = umiditatea nămolului efluent

Δw c (%) = reducerea de umiditate prin concentrare

Vnin ( m 3 / zi ) = volumul de nămol influent

Vnef ( m 3 / zi ) = volumul de nămol efluent

γ n inf ( kgf / m 3 ) = greutatea specifică a nămolului influent

γ nef ( kgf / m 3 ) = greutatea specifică a nămolului efluent


Vs ( m 3 / zi ) = volumul zilnic de supernatant

Notă: - Nămolul influent la concentrare poate fi unul din următoarele tipuri: nămol primar; nămol
în exces; nămol primar în amesctec cu cel în exces; nămol biologic, nămol primar în
amestec cu cel biologic.

5.5.4. Stabilizarea (fermentarea) anaerobă a nămolului într-o singură treaptă realizează


reducerea (stabilizarea) substanţei organice conţinută în nămol în absenţa oxigenului molecular (condiţii
anaerobe). În mod obişnuit aceasta se utilizează la stabilizarea nămolurilor concentrate, ţinându-se seama
de faptul că în urma concentrării rezultă volume de nămol mult mai reduse, deci un necesar de capacitate
la stabilizare mai redus. Calculul caracteristicilor nămolului efluent (fermentat) se face considernând că
din întraga cantitate de substanţă uscată influentă, ε este substanţă organică, diferenţa fiind constituită din
substanţa minerală. În urma procesului de fermentare, parte din substanţa organică este transformată în
substanţă minerală, biogaz şi apă. Procentul de substanţă organică transformată constituie limita tehnică
de fermentare ( l f ) a procesului considerată la calculul cantitaţii zilnice de nămol efluent (fermentat),
exprimată în substanţă uscată. Cum stabilizarea (fermentarea) anaerobă are loc fără evacuare de
supernatant, în urma procesului rezultă o creştere a umidităţii cu Δw f .
wf ,l f

Relaţii de calcul: RFN


Ninf N ef
N inf = N m + N o (5.14) w inf wef
Vninf Vnef

bg
N o = ε × N inf (5.15)
N m = (1 − ε) × N inf (5.16) bg
RG Valorificare
N 100
Vn inf = inf × (5.17)
γ n inf (100 − w inf )
N ef = N m + (1 − l f ) × N o (5.18)
w ef = w inf + Δw f (5.19)
N 100
Vnef = ef × (5.20)
γ nef (100 − w ef )

unde: N inf (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de nămol influentă, exprimată în substanţă uscată
N m (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de substanţă minerală conţinută în nămolul influent,
exprimată în substanţă uscată
N o (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de substanţă organică (volatilă) conţinută în nămolul
influent, exprimată în substanţă uscată
N ef (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de nămol efluentă, exprimată în substanţă uscată
ε (%) = procentul de substanţă organică (volatilă) din nămolul influent
l f (%) = limita tehnică de stabilizare (fermentare)
w inf (%) = umiditatea nămolului influent
w ef (%) = umiditatea nămolului efluent
Δw f (%) = creşterea de umiditate prin fermentare anaerobă (orientativ 1 – 2%)

Vnin ( m 3 / zi ) = volumul de nămol influent

Vnef ( m 3 / zi ) = volumul de nămol efluent

γ nin ( kgf / m 3 ) = greutatea specifică a nămolului influent

γ nef ( kgf / m 3 ) = greutatea specifică a nămolului efluent

Notă: - Nămolul influent la stabilizarea (fermentarea) anaerobă poate fi unul din următoarele tipuri:
nămol primar; nămol primar concentrat; nămol în exces concentrat; nămol primar în
amestec cu nămol în exces concentrat; nămol biologic concentrat; nămol primar în
amestec cu cel biologic concentrat.

5.5.5. Stabilizarea (fermentarea) anaerobă a nămolului în două treapte realizează reducerea


substanţei organice în prima treaptă, fără eliminare de supernatant şi cu producţie de biogaz, precum şi o
concentrare a nămolului în cea de a 2-a treaptă prin eliminare de supernatant cu producţie de biogaz în
treapta a doua. Mecanismul reducerii substanţei organice din treapta întâi de stabilizare (fermentare) este
identic cu cel prezentat la sub-capitolul 5.5.4. În treapta a 2-a, fără amestecare şi recircularea internă a
nămolului, are loc o concentrare gravitaţională a nămolului stabilizat (fermentat) în prima treaptă cu
eliminare de supernatant şi producere de biogaz.

N inf = N m + N o (5.21)
N o = ε × N inf (5.22)
N m = (1 − ε) × N inf (5.23)
wf1 ,l f wf2
N inf 100
Vn inf = × (5.24)
γ n inf (100 − w inf ) Ninf
RFN1 N ef1
RFN2 N ef2
w inf wef1 wef2
Vninf Vnef1 Vnef2
bg

bg

N ef 1 = N m + (1 − l f ) × N o (5.25)
s
bg bg
Valorificare RG
w ef 1 = w inf + Δw f 1 (5.26)

N ef 1 100
Vnef 1 = × (5.27)
γ nef 1 (100 − w ef 1 )

N ef 2 ≅ N ef 1 (5.28)

w ef 2 = w ef 1 − Δw f 2 (5.29)

N ef 2 100
Vnef 2 = × (5.30)
γ nef 2 (100 − w ef 2 )

Vs = Vnef 1 − Vnef 2 (5.31)

unde: N inf (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de nămol influentă, exprimată în substanţă uscată
N m (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de substanţă minerală conţinută în nămolul influent,
exprimată în substanţă uscată
N o (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de substanţă organică (volatilă) conţinută în nămolul
influent, exprimată în substanţă uscată
N ef (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de nămol efluentă, exprimată în substanţă uscată
ε (%) = procentul de substanţă organică (volatilă) din nămolul influent
l f (%) = limita tehnică de stabilizare (fermentare)
w inf (%) = umiditatea nămolului influent
w ef 1 (%) = umiditatea nămolului efluent, treapta 1

w ef 2 (%) = umiditatea nămolului efluent, treapta 2

Δw f 1 (%) = creşterea de umiditate prin fermentare anaerobă, treapta 1


Δw f 2 (%) = scăderea de umiditate prin fermentare anaerobă, treapta 2

Vnin ( m 3 / zi ) = volumul zilnic de nămol influent

Vnef 1 ( m 3 / zi ) = volumul zilnic de nămol efluent, treapta 1

Vnef 2 ( m 3 / zi ) = volumul zilnic de nămol efluent, treapta 2

γ nin ( kgf / m 3 ) = greutatea specifică a nămolului influent

γ nef 1 ( kgf / m 3 ) = greutatea specifică a nămolului efluent, treapta 1

γ nef 2 ( kgf / m 3 ) = greutatea specifică a nămolului efluent, treapta 2

Vs ( m 3 / zi ) = volumul zilnic de supernatant eliminat

Notă: - Nămolul influent la stabilizarea (fermentarea) anaerobă poate fi unul din următoarele tipuri:
nămol primar; nămol primar concentrat; nămol în exces concentrat; nămol primar în
amesctec cu nămol în exces concentrat; nămol biologic concentrat; nămol primar în
amestec cu cel biologic concentrat.

5.5.6. Stabilizarea aerobă a nămolului realizează reducerea (stabilizarea) substanţei organice


(volatile) prin procese biologice asemănătoare procesului de epurare biologică a apelor uzate cu nămol
activat. Nămolul este introdus în stabilizatorul de nămol unde este aerat în vederea accelerării
proceselor metabolice ale bacteriilor aerobe, respectiv în vederea reducerii substanţei organice. În
aceste condiţii, substanţa organică (ε) este mineralizată într-un anumit procent, numit limita tehnică de
stabilizare ( ls ). Procesul are loc cu o reducere a umidităţii, astfel încât volumele de nămol efluente vor
fi mai reduse.

ws ,l s
Relaţii de calcul:
N inf = N m + N o (5.32) Ninf
SN N ef
w inf wef
N o = ε × N inf (5.33) Vninf
Aer

Vnef
N m = (1 − ε) × N inf (5.34)
N 100
Vn inf = inf × (5.35)
γ n inf (100 − w inf )

N ef = N m + (1 − lS ) × N o (5.36)
w ef = w inf − Δw S (5.37)
N 100
Vnef = ef × (5.38)
γ nef (100 − w ef )

unde: N inf (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de nămol influentă, exprimată în substanţă uscată
N m (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de substanţă minerală conţinută în nămolul influent,
exprimată în substanţă uscată
N o (kg s.u./zi) = cantitatea de substanţă organică (volatilă) conţinută în nămolul influent,
exprimată în substanţă uscată
N ef (kg s.u./zi) = cantitatea de nămol efluentă, exprimată în substanţă uscată
ε (%) = procentul de substanţă organică (volatilă) din nămolul influent
ls (%) = limita tehnică de stabilizare

w inf (%) = umiditatea nămolului influent


w ef (%) = umiditatea nămolului efluent

Δw s (%) = scăderea de umiditate prin stabilizare aerobă

Vn inf ( m 3 / zi ) = volumul de nămol influent

Vnef ( m 3 / zi ) = volumul de nămol efluent

γ nin ( kgf / m 3 ) = greutatea specifică a nămolului influent

γ nef ( kgf / m 3 ) = greutatea specifică a nămolului efluent

Notă: - Nămolul influent la stabilizarea aerobă poate fi unul din următoarele tipuri: nămol primar;
nămol primar concentrat; nămol în exces concentrat; nămol primar în amesctec cu nămol în
exces concentrat; nămol biologic concentrat; nămol primar în amestec cu cel biologic
concentrat.

5.5.7. Deshidratarea este procesul prin care nămolului i se reduce o mare parte din umiditate
prin procedee fizice de separare a fracţiunii solide de cea lichidă (supernatant). În aceste condiţii,
cantitatea de substanţă uscată influentă va fi egală cu cantitatea de substanţă uscată efluentă, reducerea
de volum rezultănd din separarea şi eliminarea unei cantităţi importante de supernatant.

Relaţii de calcul:
wd
N inf ≅ N ef (5.39)
w ef = w inf − Δw d (5.40) Ninf DN N ef
w inf wef
Vninf Vnef
s
N inf 100
Vn inf = × (5.41)
γ n inf (100 − w inf )
N 100
Vnef = ef × (5.42)
γ nef (100 − w ef )
Vs = Vn inf − Vnef (5.43)

unde: N inf (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de nămol influentă, exprimată în substanţă uscată
N ef (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de nămol efluentă, exprimată în substanţă uscată

w inf (%) = umiditatea nămolului influent


w ef (%) = umiditatea nămolului efluent

Δw d (%) = reducerea de umiditate prin deshidratare

Vn inf ( m 3 / zi ) = volumul zilnic de nămol influent

Vnef ( m 3 / zi ) = volumul zilnic de nămol efluent

γ n inf ( kgf / m 3 ) = greutatea specifică a nămolului influent

γ nef ( kgf / m 3 ) = greutatea specifică a nămolului efluent

Vs ( m 3 / zi ) = volumul zilnic de supernatant eliminat


Notă: - Nămolul influent la deshidratare poate fi unul din următoarele tipuri: nămol stabilizat
(fermentat) anaerob; nămol stabilizat aerob fie în treapta biologică fie în stabilizatorul de
nămol; orice alt tip de nămol stabilizat din punct de vedere biologic.
6. TEHNOLOGII DE PRELUCRARE A NĂMOLURILOR
6.1. EVACUAREA NĂMOLURILOR DIN DECANTOARE
6.1.1. Evacuarea la timp a nămolurilor din decantoare este necesară pentru asigurarea condiţiilor
corespunzătoare proceselor de sedimentare, evitatea intrării în fermentare, precum şi prelucrării
ulterioare a acestora. De asemenea, pentru a nu perturba procesul de sedimentare, este foarte important
şi modul cum se realizează colectarea şi evacuarea nămolurilor din decantoare.
6.1.2. Procedeele de evacuare a nămolurilor se vor aplica funcţie de tipul nămolului, caracteristicile
acestuia, precum şi de geometria unităţilor de decantare, ce vor fi echipate cu poduri racloare specifice.
6.1.3. Evacuarea nămolului din decantoarele primare
6.1.3.1. Namolul produs în decantorul primar este dirijat prin intermediul lamelor de fund ale
podului raclor în başa de colectare iar ulterior, funcţie de configuraţia profilului tehnologic, este
evacuat gravitaţional sau prin pompare spre instalaţiile de prelucrare. El poate fi prelevat, de
asemenea, prin sucţiune de pe radier, în cazul decantoarelor cu radier orizontal şi evacuat prin sifonare
sau pompare, la treapta de prelucrare.
6.1.3.2. Sistemele de colectare a nămolului ce echipează decantoarele primare orizontale
longitudinale pot fi :
- tip „lanţ şi racletă” (v. fig. 6.1);
- pod raclor ce se deplasează pe cale de rulare (v. fig. 6.2).

Fig. 6.1 – Sistem de colectare a nămolului primar tip “lanţ şi racletă”


Fig. 6.2 – Sistem de colectare a nămolului primar tip pod raclor
ce se deplasează pe cale de rulare

Ambele sisteme de colectare permit transportul nămolului în başa de colectare a acestuia amplasată
în capătul amonte al decantorului şi a materiilor plutitoare spre rigola de colectare din aval.
6.1.3.3. În cazul decantoarelor primare orizontale radiale evacuarea nămolului se realizează prin
intermediul podurilor racloare radiale sau diametrale, funcţie de mărimea diametrului acestora.
Nămolul primar va fi dirijat de către lamele racloare inferioare către başa centrală de colectare, de unde
va fi evacuat din decantor printr-o conductă înglobată în radierul acestuia.
6.1.3.4. Vitezele de deplasare ale podurilor racloare ce echipează decantoarele primare vor trebui
să se încadreze în intervalele recomandate, astfel:
v = 0,6 ÷ 1,2 m/min – pentru decantoarele primare orizontale longitudinale;
v = 0,02 ÷ 0,05 rot/min – pentru decantoarele primare orizontale radiale.
6.1.4. Evacuarea nămolului din decantoarele secundare
6.1.4.1. Nămolul activat reţinut în decantoarele secundare trebuie evacuat astfel încât să se evite
perturbarea procesului de decantare, precum şi respectarea duratei recomandate de staţionare a acestuia,
în vederea asigurării unor condiţii optime de viaţă pentru bacteriile ce realizează epurarea biologică.
6.1.4.2. Evacuarea nămolului activat se va realiza în cazul decantoarelor cu radier orizontal, prin
intermediul podurilor racloare cu lame de fund sau prin sucţiune. Acestea pot echipa atât decantoarele
de tip longitudinal cât şi pe cele radiale, ambele fiind frecvent utilizate.
6.1.4.3. Podurile racloare cu sucţiune cuprind:
- sistemul de colectare cu lame racloare la partea inferioară ;
- compartimentul mobil de evacuare a nămolului activat de pe radierul decantoarului ;
- compartimentul fix sau jgheabul de colectare a nămolului activat care este racordat cu
conducta de evacuare din decantor;
- instalaţia de producere a vacuumului pe conductele de aspiraţie a nămolului activat.

6.2. PRELUCRAREA PRELIMINARĂ A NĂMOLURILOR


6.2.1. Sitarea nămolurilor
6.2.1.1. Prin sitarea unui nămol se înţelege procesul prin care se reţin din acesta particule de
dimensiuni mai mari şi de diverse compoziţii (plastic, lemn, metal, materiale textile, cauciuc, hârtie,
etc.) care pot îngreuna procesele de prelucrare ulterioară.
6.2.1.2. Cele mai frecvente perturbări în funcţionarea proceselor de prelucrare a nămolurilor
datorate corpurilor cu dimensiuni mai mari se referă la:
- blocarea şi acelerarea uzurii rotoarelor pompelor care vehiculează nămol ;
- blocarea şnecului centrifugelor, în cazul concentrării şi/sau deshidratării ;
- blocarea sistemului de distribuţie a nămolului, a rolelor de ghidare a benzii, precum şi
creşterea uzurii acesteia în cazul concentrării şi/sau deshidratării cu filtre bandă ;
- blocarea armăturilor şi pieselor speciale montate pe conductele ce transportă nămol.
6.2.1.3. Se vor prevedea instalaţii de sitare curăţite automat, cu dimensiunea deschiderilor cuprinsă
între 3 şi 6 mm.
6.2.1.4. Cele mai frecvent utilizate instalaţii de sitare sunt:
- sitele păşitoare ;
- instalaţii montate pe conducta de transport a nămolului prevăzute cu sistem de presare
a reţinerilor;
6.2.2. Mărunţirea nămolurilor
6.2.2.1. Mărunţirea nămolurilor este un proces, în care o cantitate mare de material fibros (vâscos)
conţinut de nămol este tăiat sau împărţit în particule mici astfel încât să se prevină colmatarea sau
înfăşurarea în jurul echipamentelor în mişcare. Un tocător tipic este prezentat în fig. 6.3.

Fig. 6.3 – Echipament de mărunţire a nămolului

6.2.2.2. Câteva din procesele ce trebuie precedate de tocătoare şi câteva din scopurile mărunţirii
sunt prezentate în tabelul 6.1.
Tocătoarele, încă de la început au necesitat o atenţie deosebită pentru întreţinere, dar noile
proiecte de tocători cu viteză redusă s-au dovedit mult mai durabile şi mai fiabile.

Tabel 6.1
Procesul Scopul mărunţirii
0 1
Pompare Previne colmatarea şi uzarea
Centrifugare Previne colmatarea. Centrifuga în general, poate reţine multe
materii solide de mari dimensiuni şi poate să nu necesite
mărunţirea nămolului.
Deshidratare cu presă cu Previne colmatarea sistemului de distribuţie a nămolului,
bandă previne înfăşurarea cilindrilor, reduce uzura benzilor şi
asigură o deshidratare mult mai uniformă.
6.2.3. Deznisiparea nămolurilor
6.2.3.1. În staţiile de epurare unde nu se folosesc instalaţii separate pentru îndepărtarea nisipului
înainte de decantoarele primare, sau acolo unde procesul nu permite, este necesar să se îndepărteze
nisipul înainte ca nămolul să poate fi procesat. Cea mai eficientă metodă de deznisipare a nămolului
este supunerea acestuia unor forţe centrifuge pentru separarea particulelor de nisip de nămolul organic.
Această separare se obţine prin folosirea unui deznisipator tip ciclon, ce nu are părţi mobile.
6.2.3.2. Eficienţa deznisipatorului tip ciclon este influenţată de presiunea şi de concentraţia de
substanţe organice din nămol. Pentru a obţine separarea efectivă a nisipului, nămolul trebuie diluat
până la 1 – 2% substanţă uscată. Din moment ce concentraţia creşte, mărimea particulelor ce pot fi
îndepărtate descreşte.
6.2.3.3. Relaţia generală dintre concentraţia nămolului şi eficienţa deznisipării pentru nămolul
primar este prezentată în tabelul 6.2. Eficienţa se apreciază funcţie de particulele de nisip cu diametrul
d ≥ 0,2 mm.
Tabelul 6.2
Concentraţia nămolului primar Eficienţa de eliminare a
(procentul de materii solide) particulelor de nisip (%)
0 1
1 150
2 100
3 65
4 28-35

6.3. CONDIŢIONAREA CHIMICĂ A NĂMOLURILOR


6.3.1. Condiţionarea chimică reprezintă procedeul de prelucrare a nămolurilor utilizat pentru
îmbunătăţirea eficienţei proceselor de concentrare şi deshidratare ale acestora. Adaosul de reactivi
chimici conduce la micşorarea rezistenţelor specifice la filtrare a namolurilor şi implicit la separarea
mai uşoară a apei din nămolul trimis la prelucrare.
6.3.2. Pentru condiţionarea chimică a nămolurilor se utilizează în mod frecvent două grupe de reactivi:
- reactivi anorganici ;
- polielectroliţi organici.
6.3.3. Din categoria reactivilor anorganici mai des utilizaţi se pot enumera: varul, clorura ferică
( FeCl3 ), sulfatul feric [ Fe 2 (SO 4 ) ⋅ 9H 2O ], sulfat feros ( FeSO 4 ⋅ 7 H 2O ), clorosulfat feric ( FeSO 4Cl ) .

De asemenea, în anumite situaţii se folosesc şi săruri de aluminiu precum sulfatul de aluminiu


Al2 (SO 4 )3 .

6.3.4. Doza optimă de reactiv reprezintă cantitatea cea mai mică de substanţă chimică care, în
condiţii de laborator, produce un nămol cu rezistenţa specifică de filtrare egală cu 10 × 1010 cm/g
pentru o diferenţă de presiune aplicată în laborator ΔP = 0,5 bar .
6.3.5. Prin doză maximă se înţelege cantitatea cea mai mare de reactiv căreia îi corespunde o
rezistenţa specifică de filtrare minimă (valoare ce nu mai poate fi redusă prin mărirea dozei).
6.3.6. Varul este folosit pentru ridicarea pH-ului atunci când acesta are valori scăzute datorită
utilizării clorurii ferice pe post de coagulant. Pe lângă controlul pH-ului, varul mai poate reduce
mirosurile produse de sulfuri care sunt transformate în soluţie, din hidrogen sulfurat în sulfură şi ion
bisulfură, produşi de reacţie nevolatili la un pH alcalin.
Formarea precipitaţilor de carbonat şi hidroxid de calciu conduce la îmbunătăţirea proceselor
de deshidratare, acţionând ca un agent de înfoiere care măreşte porozitatea nămolului şi diminuează
rezistenţa la compresiune.
Trebuie evitată dozarea în exces a varului, deoarece aceasta poate afecta procesul de stabilizare
a nămolului.
În general dozele de var variază între 5 şi 40% din substanţa uscată.

6.3.7. Clorura ferică este un reactiv folosit la coagularea materiilor solide din nămol, proces care
decurge în bune condiţii la pH mai mare de 6. La pH sub 6, formarea flocoanelor este slabă iar
deshidratarea se realizeză dificil. De aceea, pentru corectarea pH-ului se foloseşte varul, care va
conduce la o deshidratare optimă. Majoritatea nămolurilor rezultate în urma epurării apelor uzate nu
pot fi condiţionate cu succes fără a asocia clorura ferică cu varul. Clorura ferică trebuie introdusă în
nămol înaintea varului iar punctele de injecţie a celor doi reactivi trebuie să fie separate.
În general dozele de clorură ferică variază între 2 şi 10% substanţă uscată.
Având în vedere corozivitatea pronunţată a clorurii ferice, se recomandă manipularea şi
stocarea corespunzătoare a acesteia.
Clorura ferică se livrează sub formă lichidă, în soluţie cu o concentraţie de 30 – 35%.

6.3.8. Polimeri organici (polielectroliţi)


6.3.8.1. Polimerii organici cunoscuţi şi sub numele de polielectroliţi, sunt substanţe chimice de
sinteză cu structură de lanţ molecular lung, solubile în apă, care favorizează procesele de concentrare şi
deshidratare ale nămolurilor reţinute în staţiile de epurare. Aceştia acţionează asupra particulelor solide
din nămol prin neutralizarea sarcinii electrice a acestora şi formarea flocoanelor cu proprietăţi de
deshidratare îmbunătăţite.

6.3.8.2. Funcţie de sarcina electrică predominantă a acestora, polimerii pot fi:


- neionici – nu prezintă sarcină electrică ;
- anionici – utilizaţi pentru condiţionarea nămolurilor cu conţinut preponderent mineral;
- cationici – pentru condiţionarea nămolurilor de natură organică.

6.3.8.3. Poliacrilamida este cel mai utilizat polimer de tip neionic, şi se formează prin
polimerizarea catenei monomerului acrilamida. Pentru a transporta sarcina electrică pozitivă sau
negativă în soluţie apoasă, poliacrilamida trebuie combinată cu monomeri anionici sau cationici.

6.3.8.4. Valori uzuale ale dozelor de polimeri folosiţi pentru concentrarea (îngroşarea) nămolurilor
sunt menţionate în tabelul 6.3.
Tabel 6.3
Nr. Doza de polimer
Procedeul de concentrare Tipul de nămol
crt. (g/ kg subst. uscată)
0 1 2 3
1 Concentratoare gravitaţionale nămol primar 2-4
nămol primar + nămol în exces 0,8
+ nămol biologic rezultat de la
filtrele percolatoare
nămol în exces 4,3 – 5,6
2 Unităţi de flotaţie cu aer dizolvat nămol în exces din procedee de 5,4
epurare biologică ce utilizează
oxigen pur
nămol în exces 0 - 14
nămol primar + nămol biologic 0-3
rezultat de la filtrele percolatoare
nămol primar + nămol în exces 0 - 14
3 Centrifuge nămol în exces 0 – 3,6
nămol în exces fermentat 2 – 7,2
4 Concentratoare cu tambur rotativ nămol în exces 6,8
5 Filtre bandă nămol fermentat în treapta a II-a 5

6.3.8.5. Dozele de polimeri care se aplică în cazul deshidratării diverselor tipuri de nămol sunt
prezentate în tabelul 6.4.
Tabel 6.4
Nr. Doza de polimer
Procedeul de concentrare Tipul de nămol
crt. (g/kg subst. uscată)
0 1 2 3
1 Filtre presă nămol primar + nămol în exces 2–5
nămol în exces 4–9
amestec fermentat de nămol 6 – 10
primar cu nămol în exces
nămol primar fermentat 4–7
nămol primar 2–3
nămol primar + nămol biologic 3–6
rezultat de la filtrele percolatoare
2 Centrifuge nămol primar 0,5 – 2,3
nămol primar fermentat 2,7 – 5
nămol în exces 5 – 10
nămol în exces fermentat 1,4 – 2,7
nămol primar + nămol în exces 2–7
amestec fermentat de (nămol 5,4 – 6,8
primar + nămol în exces + nămol
biologic rezultat de la filtrele
percolatoare)
Tabel 6.4 (continuare)
0 1 2 3
3 Filtre cu vacuum nămol primar 1–5
nămol în exces 6,8 – 14
nămol primar + nămol în exces 5 – 8,6
nămol primar fermentat 6 – 13
amestec fermentat de nămol 1,4 – 7,7
primar cu nămol în exces
4 Filtru presă nămol primar + nămol în exces 2 – 2,7

6.4. CONCENTRAREA (ÎNGROŞAREA) NĂMOLURILOR


6.4.1. Procedeul de concentrare (îngroşare) a nămolurilor constă în reducerea umidităţii acestora în
vederea prelucrării ulterioare a unor volume mai mici. Se poate aplica tuturor nămolurilor ce rezultă în
urma epurării apelor uzate.
6.4.2. Funcţie de proprietăţile nămolului ce urmează a fi concentrat, se pot aplica scheme cu sau
fără condiţionarea chimică sau termică a acestuia.
6.4.3. Cele mai utilizate procedee de concentrare a nămolurilor provenite dintr-o staţie de
epurare sunt:
- concentarea gravitaţională ;
- concentrarea mecanică, care poate fi realizată în instalaţii specifice precum:
- filtru cu vacuum ;
- filtru presă ;
- filtru bandă ;
- unitate de flotaţie cu aer dizolvat ;
- centrifugă ;
- instalaţie de concentrare cu şnec.
6.4.4. Concentrarea (îngroşarea) gravitaţională a nămolurilor
6.4.4.1. Prin concentrare gravitaţională se înţelege procesul de reducere a umidităţii
nămolului datorită fenomenului de separare prin decantare a fazelor lichidă şi solidă din
componenţa acestuia, fiind una din cele mai utilzate metode de îngroşare a nămolurilor. Se
realizează în bazine asemănătoare decantoarelor, în care în loc de apă limpezită se evacuează
supernatant sau “apă de nămol” termen sub care mai este cunoscut lichidul provenit în urma
îngroşării.
6.4.4.2. Concentratoarele gravitaţionale sunt construcţii, în general sub forma unor bazine
circulare (v. fig. 6.4 şi 6.5), folosite cu precădere pentru prelucrarea următoarelor tipuri de
nămoluri:
- primar sau primar condiţionat cu var ;
- biologic de la filtrele percolatoare ;
- fermentat anaerob.
Fig. 6.4 - Concentrator de nămol gravitaţional. Vedere în plan

Fig. 6.5 - Concentrator de nămol gravitaţional. Secţiune verticală

6.4.4.3. Eficienţa de reducere a umidităţii nămolului variază funcţie de caracteristicile acestuia


şi de prezenţa sau absenţa condiţionării chimice. Acest parametru este evidenţiat în tabelul 6.5.
Tabel 6.5
Umiditatea
Umiditatea Reducerea de
nămolului
Nr. nămolului umiditate la
Tipul nămolului influent la
crt. concentrat concentrare
concentrare
(%) (%)
(%)
0 1 2 3 4
1. Nămol :
1.1 primar 94 - 98 90 - 95 3
1.2 biologic rezultat de la filtrele percolatoare 96 - 99 94 - 97 2
1.3 biologic rezultat de la filtrele biologice cu discuri 96,5 - 99 95 - 98 1 – 1,5
1.4 în exces de la bazinele de aerare 99,5 – 98,5 97 - 98 1,5
Tabel 6.5 (continuare)
0 1 2 3 4
1.5 în exces din procedee de epurare biologică ce 99,5 – 98,5 97 - 98 1,5
utilizează oxigen pur
1.6 în exces din procedee de epurare biologică cu 99,8 - 99 97 - 98 1,8 - 2
aerare prelungită
1.7 primar fermentat, provenit din treapta primară de 92 88 4
fermentare
2. Amestec de nămoluri :
2.1 primar + biologic rezultat de la filtrele percolatoare 94 - 98 91 - 95 3
2.2 primar + biologic rezultat de la filtrele biologice cu 94 - 98 92 - 95 2-3
discuri
2.3 primar + în exces 98,5 – 99,5 94 – 96 3,5 – 4,5
96 - 97,5 93 - 96 1,5 - 3
2.4 în exces de la bazinele de aerare + biologic rezultat 97,5 – 99,5 96 - 98 1,5
de la filtrele percolatoare
2.5 amestec fermentat de nămol primar + nămol în 96 92 4
exces
3. Nămol condiţionat chimic :
3.1 primar + fier 98 96 2
3.2 primar + var în doze mici 95 93 2
3.3 primar + var în doze mari 92,5 88 4,5
3.4 primar + în exces condiţionat cu fier 98,5 97 1,5
3.5 primar + în exces condiţionat cu aluminiu 99,6 – 99,8 93,5 – 95,5 4,3 – 6,1
3.6 primar condiţionat cu fier + biologic rezultat de la 99,4 – 99,6 91,5 – 93,5 6,1 – 7,9
filtrele percolatoare
3.7 primar condiţionat cu fier + în exces 98,2 96,4 1,8
3.8 amestec fermentat de nămol primar + nămol în 96 94 2
exces condiţionat cu fier
4. Nămol rezultat din epurarea chimică (terţiară) :
4.1 cu var în doze mari 95,5 - 97 85 - 88 9 – 10,5
4.2 cu var în doze mici 95,5 - 97 88 - 90 7 – 7,5
4.3 cu fier 98,5 – 99,5 96 - 97 2,5

6.4.4.4. La proiectarea concentatoarelor de nămol se va ţine seama de următoarele criterii:


- numărul minim de unităţi n = 2 ;
- evacuarea supernatantului să se realizeze pe cât posibil gravitaţional ;
- se va ţine seama ca încărcarea cu substanţă uscată să nu depăşească limita
maxim admisă.
6.4.4.5. Parametrii de proiectare ai concentratoarelor gravitaţionale de nămol
6.4.4.5.1. Debitul de calcul al concentratoarelor de nămol gravitaţionale este egal cu volumul
zilnic de nămol influent la concentrare (îngroşare) Qc = Vn inf .

6.4.4.5.2. Încărcarea superficială cu substanţă uscată a concentratoarelor gravitaţionale ( Isu ) este


dată de relaţia:
N inf
Isu = ( kg s.u. / m 2 ⋅ zi ) (6.1)
A CN
o

unde:
- Ninf ( kg s.u. / zi ) - cantitatea zilnică de substanţă uscată din nămolul influent la concentrare;

- A CN 2
o (m ) - aria orizontală utilă a concentratoarelor gravitaţionale de nămol.
Valorile recomandate la dimensionare pentru acest parametru, depind de tipul nămolului şi sunt
indicate în tabelul 6.6 de mai jos:
Tabel 6.6
Încărcarea
Nr. superficială cu
Tipul nămolului substanţă uscată
crt.
( kg s.u. / m 2 ⋅ zi )
0 1 2
1. Nămol :
1.1 primar 100 - 150
1.2 biologic rezultat de la filtrele percolatoare 40 – 50
1.3 biologic rezultat de la filtrele biologice cu discuri 35 - 50
1.4 în exces 20 - 40
1.5 în exces din procedee de epurare biologică ce utilizează oxigen pur 20 - 40
1.6 în exces din procedee de epurare biologică cu aerare prelungită 25 - 40
1.7 primar fermentat, provenit din treapta primară de fermentare 120
2. Amestec de nămoluri :
2.1 primar + biologic rezultat de la filtrele percolatoare 60 - 100
2.2 primar + biologic rezultat de la filtrele biologice cu discuri 50 - 90
2.3 primar + în exces de la bazinele de aerare 25 – 70
40 - 80
2.4 în exces de la bazinele de aerare + biologic rezultat de la filtrele 20 - 40
percolatoare
2.5 amestec fermentat de nămol primar + nămol în exces 70
3. Nămol condiţionat chimic :
3.1 primar + fier 30
3.2 primar + var în doze mici 100
3.3 primar + var în doze mari 120
3.4 primar + în exces de la bazinele de aerare condiţionat cu fier 30
3.5 primar + în exces de la bazinele de aerare condiţionat cu aluminiu 60 - 80
3.6 primar condiţionat cu fier + biologic rezultat de la filtrele percolatoare 70 - 100
3.7 primar condiţionat cu fier + în exces de la bazinele de aerare 30
Tabel 6.6 (continuare)
0 1 2
3.8 amestec fermentat de nămol primar + nămol în exces condiţionat cu fier 70
4. Nămol rezultat din epurarea chimică (terţiară) :
4.1 cu var în doze mari 120 - 300
4.2 cu var în doze mici 50 - 150
4.3 cu fier 10 - 50

6.4.4.5.3. Încărcarea hidraulică superficială cu nămol a concentratoarelor gravitaţionale ( I h ),


este dată de relaţia (6.2) :
V inf
I h = nCN ( m3 namol / m 2 ⋅ zi ) (6.2)
Ao
unde:
- Vn inf ( m3 / zi ) - volumul zilnic de nămol influent la concentrare;

- A CN 2
o (m ) - aria orizontală utilă a concentratoarelor gravitaţionale de nămol.
În funcţie de tipul nămolului ce urmează a fi concentrat, valorile maxim recomandate pentru
acest parametru sunt prezentate în tabelul 6.7.

Tabel 6.7
Încărcarea hidraulică
Nr. cu nămol
Tipul nămolului
crt.
( m3 namol / m 2 ⋅ zi )
0 1 2
1 Nămol primar 15,5 – 31
2 Nămol în exces 4-8
3 Amestec de nămol primar cu nămol în exces 6 - 12

Valori mai mari ale acestui parametru pot conduce la evacuarea unui supernatant cu conţinut
ridicat în materii solide. De asemenea, valorile mici conduc la crearea condiţiilor septice, mirosurilor
neplăcute, precum şi apariţia nămolului plutitor.

6.4.4.5.4. Timpul de concentrare a nămolului ( t c ), este definit ca durata de staţionare a


nămolului în concentratorul gravitaţional şi este parametrul care permite determinarea volumului
necesar al acestuia. Relaţia de calcul este:

VCN
tc = (h) (6.3)
Vn inf

unde: - Vn inf ( m3 / zi ) - volumul zilnic de nămol influent la concentrare;

- VCN - volumul concentratorului de nămol ( m3 );


Din relaţia (6.3) se poate determina volumul necesar al concentatorului, pentru valori ale
tc = 8 ... 24 h.
6.4.5. Concentrarea (îngroşarea) mecanică a nămolurilor
6.4.5.1. Reprezintă procedeul de reducere a umidităţii nămolurilor cu ajutorul unor utilaje şi
echipamente specializate, capabile să realizeze performanţe superioare concentratoarelor gravitaţionale.
6.4.5.2. Atunci când se aplică concentrarea (îngroşarea) mecanică este obligatorie condiţionarea
nămolului ce urmează a fi prelucrat. Prin condiţionare se urmăreşte reducerea rezistenţei specifice la
filtrare „r” şi a coeficientului de compresibilitate “s”.
6.4.5.3. Concentrarea mecanică a nămolurilor poate fi realizată cu unul din următoarele utilaje:
- unităţi de flotaţie cu aer dizolvat ;
- centrifuge ;
- concentratoare gravitaţionale cu bandă ;
- concentratoare cu tambur rotativ.

6.4.5.4. Unitate de flotaţie cu aer dizolvat


6.4.5.4.1. Această instalaţie funcţionează pe principiul separării fazei solide de cea lichidă,
utilizând flotaţia artificială. Astfel particulele solide din nămol sunt antrenate spre suprafată de către
bulele de aer eliberate în mediul lichid.

Fig. 6.6 – Unitate de flotaţie cu aer dizolvat. Secţiune caracteristică

6.4.5.4.2. Dimensiunile bulelor de aer eliberate în unitatea de flotaţie pot influenţa eficienţa de
separare. De aceea, acestea trebuie să aiba dimensiuni cuprinse între 10 şi 100 μm.
6.4.5.4.3. Este indicat ca unităţile de flotaţie cu aer dizolvat să fie proiectate după ce au fost
efectuate teste pe staţii pilot, cărora li se vor impune condiţii similare de funcţionare cu situaţiile reale.
6.4.5.4.4. Principalii parametrii de proiectare ai unităţilor de flotaţie cu aer dizolvat sunt:

ƒ Încărcarea hidraulică superficiala I DAF


h , indică câţi metri cubi de nămol revine unui
metru pătrat de suprafaţă de separare, într-o zi. Valori caracteristice pentru acest

parametru variază în intervalul 30....120 m3 / m 2 , zi . Valoarea maximă nu va depăşi 120

m3 / m 2 , zi , în ipoteza în care nu se aplică condiţionarea chimică a nămolului influent.


ƒ Încărcarea superficială cu materii solide Is , este parametrul care arată cu câte kilograme
de materii solide conţinute de nămol se poate încărca în timp de o oră o suprafaţă de

flotaţie de 1 m 2 . Fără condiţionarea chimică a nămolului acest parametru variază în


intervalul 2 – 5 kg/m2·h, rezultând la suprafaţa bazinului un strat de nămol plutitor cu
umiditatea de 95 – 97%. Atunci când nămolul se condiţionează chimic, prin adăugarea de
polimeri, încărcarea superficială cu materii solide poate creşte cu 50 – 100%, conducând
în acelaşi timp şi la o reducere a umidităţii cu 0,5 – 1%.
Valori caracteristice ale acestui parametru sunt indicate în tabelul 6.8:
Tabel 6.8
Încărcarea superficială cu materii solide Is
Nr.
Tipul nămolului ( kg / m 2 , h )
crt.
Cu adaos de
Fără adaos de reactivi
reactivi
0 1 2 3
1 Nămol în exces, mixat 1,2 – 3,0 până la 10
2 Nămol în exces, sedimentat 2,4 – 4,0 până la 10
3 Nămol în exces din procedeele de epurare 3,0 – 4,0 până la 10
biologică ce utilizează oxigen pur
4 Nămol biologic rezultat de la filtrele percolatoare 3,0 – 4,0 până la 10
5 Amestec de nămol primar cu nămol în exces 3,0 – 6,0 până la 10
6 Amestec de nămol primar cu nămol biologic 4,0 – 6,0 până la 10
rezultat de la filtrele percolatoare
7 Nămol primar 4,0 – 6,0 până la 12,5

ƒ Raportul cantităţilor de aer / cantitate materii solide din nămol ra , ms , reprezintă cel mai

important factor care influenţează performanţele unităţii de flotaţie cu aer dizolvat. Pentru
nămolurile provenite din procesul de epurare a apelor uzate orăşeneşti valori recomandate
ale acestui parametru sunt cuprinse în intervalul 0,02:1 – 0,06:1.
6.4.5.4.5. Dimensionarea instalaţiei de presurizare a aerului va ţine seamă de mai muţi factori, precum:
- încărcarea superficială cu materii solide Is , considerată la proiectare ;
- eficienţa sistemului de presurizare ;
- presiunea de funcţionare a sistemului ;
- temperatura lichidului ;
- concentraţia în materii solide a nămolului ce urmează a fi îngroşat.
Eficienţele instalaţiilor de presurizare variază de la un producător la altul şi de configuraţia
sistemului ce a fost adoptat, între 50 – peste 90%.

6.4.5.5. Centrifugă
6.4.5.5.1. Centrifugele sunt instalaţii care pot realiza atât concentrarea cât şi deshidratarea
nămolurilor provenite din procesele de epurare a apelor uzate şi presupune, în ambele cazuri, separarea
particulelor solide din nămol prin acţiunea forţelor centrifuge.
6.4.5.5.2. Soluţia concentrării (îngroşării) cu ajutorul centrifugelor este aplicabilă acelor nămoluri
provenite din treaptele biologice ale staţiilor de epurare.
6.4.5.5.3. Constructiv, centrifuga este alcătuită dintr-un cilindru lung, poziţionat orizontal, în
interiorul căruia se află montat concentric, un şnec care se roteşte cu o viteză diferită de cea a
cilindrului. Alimentarea cu nămol a instalaţiei se realizează în mod continuu prin interiorul şnecului
care are prevăzute orificii ce comunică cu zona interioară a cilindrului (v. fig. 6.7). Datorită forţelor
centrifuge generate de rotirea şnecului se produce o separare accelerată a celor două faze – solidă şi
lichidă – partea solidă fiind proiectată spre exterior iar supernatantul acumulându-se în centru.

Fig. 6.7 – Centrifugă utilizată pentru concentrarea nămolurilor

6.4.5.5.4. În mod normal, concentrarea nămolurilor prin intermediul centrifugării nu implică


condiţionarea chimică a acestora. În cazul în care, prin efectuarea de teste, rezultă eficienţe
semnificativ sporite prin adăugarea în nămolul influent a polielectroliţilor, se vor stabili dozele
corespunzătoare pentru care eficienţa de reducere a umidităţii este maximă. De aceea, în cea mai mare
parte a situaţiilor când în staţiile de epurare s-a prevăzut concentrare cu centrifuge, există şi unităţi de
preparare şi dozare a polielectroliţilor. Pentru nămolul în exces provenit de la bazinele de aerare,
dozele de polimer variază între 0 şi 4 kg/t substanţă uscată.
6.4.5.5.5. Datorită costurilor ridicate privind exploatarea şi consumul energetic soluţia de
concentrare cu instalaţii tip centrifugă este avantajoasă mai ales atunci când:

- debitul de nămol ce trebuie prelucrat depăşeşte 0,2 m3 / s ;


- spaţiul disponibil al staţiei de epurare este limitat ;
- există personal specializat de deservire ;
- procedeele de concentrare convenţionale sunt ineficiente.
6.4.5.5.6. Parametrul care exprimă eficienţa unei centrifuge este indicele de recuperare a materiilor
solide. Acesta este dat de concentraţiile în materii solide în suspensie ale nămolul influent la
concentrare, ale celui concentrat şi din supernatant, conform relaţiei 6.4:
TSSP ⋅ (TSSF − TSSC )
R= ⋅100 (6.4)
TSSF ⋅ (TSSP − TSSC )

unde: - R = indicele de recuperare a materiilor solide (%) ;


- TSSP = concentraţia în materii solide în suspensie a nămolului concentrat (%) ;
- TSSF = concentraţia în materii solide în suspensie a nămolului influent la concentrare (%) ;
- TSSC = concentraţia în materii solide în suspensie a supernatantului (%) ;
6.4.5.5.7. Principalele variabile operaţionale includ:
− caracteristici ale nămolului influent la concentrare (îngroşare) precum indexul
volumetric al nămolului şi proprietatea de a reţine apa acestuia ;
− viteza de rotaţie a tamburului ;
− încărcarea hidraulică ;
− grosimea stratului lichid din camera de centrifugare ;
− viteza diferenţială a şnecului transportor ;
− necesitatea condiţionării chimice în vederea îmbunătăţirii performanţelor de
concentrare.
6.4.5.6. Concentrator gravitaţional cu bandă
6.4.5.6.1. Echipamentul constă dintr-o bandă filtrantă tensionată acţionată de un sistem de role cu
viteză variabilă. Nămolul introdus la concentrare este distribuit într-un strat uniform pe toată lăţimea
activă a benzii. Datorită materialului filtrant din care este realizată banda, supernatantul se separă pe
cale gravitaţională şi este evacuat într-un jgheab la partea inferioară a instalaţiei. (v. fig. 6.8). Pe întreg
parcursul traseului de deplasare a benzi, dar şi pe toată lăţimea acesteia, în zona de concentrare,
nămolul este brazdat de către un sistem de greble. La capătul aval al benzii, nămolul concentrat este
descărcat într-un jgheab colector. În zona inferioară de deplasare a benzii este montat un dispozitiv de
spălare a acesteia.

Fig. 6.8 – Concentrator gravitaţional cu bandă


6.4.5.6.2. Concentratoarele gravitaţionale cu bandă sunt utilizate în special pentru prelucrarea:
nămolului în exces de la bazinele de aerare, nămolurilor fermentate pe cale anaerobă sau aerobă
precum şi a celora rezultate în urma epurării chimice a apelor uzate.
6.4.5.6.3. Pentru toate tipurile de nămol ce se vor concentra este necesară condiţionarea chimică a
acestora prin adaos de polimeri. Pentru stabilirea dozei optime se vor efectua teste corespunzătoare.
6.4.5.6.4. Parametrii de proiectare ai concentratoarelor gravitaţionale cu bandă sunt:
− Încărcarea hidraulică cu nămol a benzii, cu valorile prezentate în tabelul 6.9 :
Tabel 6.9
Dimensiunile benzii
Nr. Debitul de nămol
(lăţime efectivă de concentrare)
crt. ( l/s )
(m)
0 1 2
1 1,0 6,7 – 16
2 1,5 9,5 – 24
3 2,0 12,7 – 32
4 3,0 18 – 47

− Încărcarea superficială cu materii solide, variază între 200 şi 600 kg/m2,h ;


− Sistemul este proiectat pentru a evacua un nămol concentrat cu o umiditate de 93 – 95% ;
− Dozajul de polimer necesar îngroşării nămolului în exces de la bazinele de aerare variază
în intervalul 3 – 7 kg polimer în stare uscată / tona substanţă uscată din nămol.

6.4.5.7. Concentratoare cu tambur rotativ


6.4.5.7.1. Sunt instalaţii alcătuite dintr-o sită cilindrică rotativă, acţionată de un electromotor având
în componenţă atât sistemul de injectare a reactivilor cât şi reactorul de floculare a particulelor solide
din nămol (v. fig. 6.9). În timpul funcţionării tamburul se roteşte cu o viteză de 5 – 20 rot/min.

Fig. 6.9 – Concentrator cu tambur rotativ

6.5. STABILIZAREA NĂMOLURILOR


Procesul de stabilizare a nămolului se poate realiza prin trei metode: stabilizare anaerobă
(fermentare), stabilizare aerobă şi stabilizare alcalină.
Stabilizarea anaerobă (fermentarea) este probabil metoda cea mai des folosită în staţiile de
epurare a apelor uzate. Produce un nămol relativ stabil cu costuri moderate şi ca un beneficiu
suplimentar, produce biogaz în a cărei componenţă se găseşte preponderent gaz metan. Acest biogaz
poate fi folosit pentru încălzirea nămolului influent şi a nămolului de recirculare la temperatura de
proces, iar în marile staţii de epurare poate fi folosit pentru producerea de electricitate şi agent termic.
În cadrul staţiilor mari de epurare, unde se aplică epurarea avansată a apelor uzate, se pot prevede
rezervoare de fermentare acidogenă, necesare pentru producerea sursei de carbon în procesul de
denitrificare.
Unele dezavantaje ale procesului sunt următoarele: costuri iniţiale ridicate, o cantitate însemnată
de echipamente mecanice (în special acolo unde gazul este valorificat), un supernatant a cărui
concentraţii în poluanţi este foarte mare la fermentarea în două trepte, nămolul trebuie încălzit pentru a
menţine temperatura şi procesele dorite şi tendinţa de supraîncărcare a proceselor ca rezultat al unei
slabe mixări, nevoia de control a temperaturii, prezenţa metalelor grele sau a altor agenţi toxici în
influent.
Stabilizarea aerobă se întâlneşte în staţiile de epurare mici şi medii. Este un proces ce necesită
multă energie (datorită energiei consumate pentru transferul oxigenului) comparat cu fermentarea
anaerobă, dar necesită costuri mai mici pentru investiţie. Stabilizarea aerobă este mai puţin complexă
din punct de vedere funcţional şi uneori nu are procese separate. Stabilizarea aerobă a nămolului se
poate produce fie în bazine dedicate, ca stabilizatoare de nămol (pe linia nămolului), fie în bazine de
aerare de pe linia apei în care se realiezează o epurare avansată (de exemplu nitrificare cu stabilizare,
unde datorită timpilor de retenţie mari, nămolul activat rezultă deja stabilizat.
Stabilizarea alcalină este stabilizarea în urma căreia produsul rezultat conţine puţini agenţi
patogeni şi poate fi folosit cu succes în agricultură sau pentru îmbunătăţirea parametrilor unui pământ.
Un dezavantaj al stabilizării alcaline este acela că masa produsului se măreşte prin adăugarea de
material alcalin.
6.5.1. Stabilizarea (fermentarea) anaerobă
Scopul fermentării anaerobe este acela de a reduce agenţii patogeni, cantitatea de biomasă prin
distrugerea parţială a materiilor volatile şi producerea de biogaz, respectiv de gaz metan ce poate fi
valorificat. Complexitatea fermentării anaerobe apare din sensibilitatea procesului şi din interacţiunile
componentelor ce completează sistemul.
6.5.1.1. Teoria fermentării anaerobe
Fermentarea anaerobă are loc, ca rezultat al unei serii complicate de reacţii chimice şi
biochimice. Reacţiile care au loc implică multe tipuri de bacterii, fiecare tip furnizând o
biotransformare unică şi indispensabilă. Procesele de fermentare cuprind următoarele etape: hidroliza,
formarea de compuşi organici solubili şi acizi organici cu catene scurte şi formarea de metan. În prima
etapă (hidroliza), proteinele, celuloza, lipidele, şi alte materii organice complexe sunt solubilizate. În
cea de-a doua etapă (formarea acizilor), produşii primei etape sunt transformaţi în compuşi organici
solubili incluzând acizii graşi cu catene lungi; aceşti compuşi organici solubili sunt apoi transformaţi în
acizi organici cu catene scurte (cunoscută ca acidifiere). În cea de-a treia etapă (formarea metanului),
acizii organici sunt transformaţi în metan şi în dioxid de carbon. Eficienţa stabilizării prin fermentare
anaerobă este măsurată prin cantitatea de materii volatile (organice) reduse în timpul procesului.
Deoarece fermentarea anaerobă este realizată biologic şi depinde de dezvoltarea microorganismelor,
nu are loc o reducere completă a materiilor volatile ci în proporţie de 40-60% (procent numit limită
tehnică de fermentare), în mod obişnuit. Eficienţa scăzută are loc atunci când sunt prezente substanţe
greu biodegradabile. Un procent ridicat de descompunere a materiilor solide se obţine atunci când
nămolul este compus din materii uşor degradabile, cum sunt carbohidraţii simpli, carbohidraţii
compuşi (celuloza), proteinele şi lipidele.

Fig. 6.10 – Procesele ce au loc în timpul fermentării

Eficienţa şi durata fermentării, producţia de gaz şi caracteristicile gazului produs, depind de


natura materiilor solide ce urmează a fi fermentate.
6.5.1.2. Factorii ce influenţează fermentarea anaerobă
Factorii cei mai importanţi ce afectează fermentarea anaerobă sunt timpul de retenţie a materiilor
solide, eficienţa mixării, timpul de retenţie hidraulic, temperatura, pH-ul şi prezenţa substanţelor toxice.
6.5.1.3. Materiile solide şi timpul de retenţie hidraulic
Dimensionarea rezervoare de fermentarelor anaerobe se bazează pe prevederea unui timp de
retenţie hidraulic suficient de mare pentru a permite stabilizarea într-un grad cât mai mare a materiilor
volatile (organice). Criteriile de dimensionare, sunt exprimate atât prin timpul de retenţie a materiilor
solide cât şi prin timpul de retenţie hidraulic. Dacă nu are loc nici o modificare a concentraţiei
materiilor solide din rezervor de fermentare, timpul de retenţie hidraulic este acelaşi cu timpul de
retenţie al materiilor solide.
Pentru fiecare etapă de fermentare în parte (hidroliza, formarea de acizi şi formarea de gaz
metan) există un timp minim de retenţie a materiilor solide, timp care dacă nu este prevăzut, poate
duce la eşuarea procesului prin faptul că bacteriile nu pot să se dezvolte suficient pentru a rămâne în
rezervorul de fermentare.

6.5.1.4. Temperatura
Temperatura este importantă deoarece influenţează gradul de fermentare, viteza reacţiei de
hidroliză şi formarea biogazului. Temperatura de funcţionare stabileşte timpul minim de retenţie al
materiilor solide necesar obţinerii unei distrugeri suficiente a materiilor volatile. Majoritatea sistemelor
de fermentare anaerobe sunt proiectate să funcţioneze la o temperatură de 30 - 38º C, caz în care
fermentarea se numeşte mezofilă, iar unele rezervoare de fermentare sunt proiectate să funcţioneze la
temperatură de 50 - 57º C, caz în care fermentarea se numeşte termofilă. De asemenea, fermentarea se
poate face şi la temperatură de 15 - 25º C, caz în care fermentarea se numeşte criofilă (fără încălzirea
nămolului şi fără recirculare). Aceasta din urmă este mai rar utilizată datorită volumelor mari ale
rezervoarelor de fermentare ce rezultă.
Fermentarea termofilă este capabilă să reducă mai mult substanţele volatile pe unitatea de volum
a rezervorului de fermentare decât fermentarea mezofilă, deoarece reacţiile biochimice cresc odată cu
creşterea temperaturii.
Cea mai eficientă fermentare o reprezintă fermentarea termofilă, care prezintă o reducere a
substanţei organice substanţială, o distrugere într-o proporţie mai mare a agenţilor patogeni şi o
fermentare sporită a spumei formate. În schimb, datorită cerinţei de menţinere a temperaturii la o
valoare de 50 - 57ºC, necesită costuri foarte ridicate de exploatare, respectiv de încălzire a nămolului
(influent şi de recirculare).
Fermentarea criofilă, presupune costuri de exploatare reduse (nu necesită încălzirea nămolului
influent şi nici recirculare), dar costuri de investiţie foarte mari pentru rezervoarele de fermentare,
deoarece, procesele se desfăşoară la o rată mai scăzută, necesită timp de retenţie mari, respectiv
volume mai mari.
Astfel, cea mai avantajoasă fermentare o constituie cea mezofilă, care este varianta de
compromis dintre cele două metode de fermentare prezentate anterior, în sensul că presupune costuri
moderate de exploatare şi investiţie.
În timp ce alegerea temperaturii de funcţionare este un parametru important, un lucru şi mai important
este menţinerea unei temperaturi constante de funcţionare, datorită bacteriilor ce sunt implicate în proces şi
sunt sensibile la variaţiile de temperatură. Variaţia de temperatură, cu creşterea acesteia peste 1ºC/zi, poate
duce la eşuarea procesului. Un proiect bun evită o creştere a temperaturii mai mult de 0,5ºC/zi.

6.5.1.5. pH-ul
Bacteriile anaerobe, în special cele metanogene, sunt sensibile la pH.
Producţia optimă de gaz metan are loc la un nivel al pH-ului cuprins între 6,8 şi 7,2.
Reducerea pH-ului în timpul fermentării inhibă formarea de biogaz şi de alcalinitate, putând
conduce în final la eşuarea proceselor de fermentare. Procedeele de epurare a rezervoarelor de
fermentare, ca amestecarea, încălzirea şi diversele moduri de alimentare a rezervorului de fermentare
cu nămol, pot minimiza acest tip de perturbare a procesului de fermentare.

6.5.1.6. Substanţele toxice


Dacă substanţele precum amoniacul, metalele grele şi sulfurile se găsesc în concentraţie mare,
ele pot crea condiţii instabile în interiorul rezervoarelor de fermentare. Se pot crea condiţii toxice ca
rezultat a schimbărilor bruşte în timpul funcţionării rezervorului de fermentare, precum a şocurilor de
încărcare sau adăugarea excesivă de reactivi chimici. Tabelul 6.10 prezintă concentraţiile substanţelor
toxice şi inhibatoare dintre substanţele anorganice selectate.
Efectul comun al concentraţiei în exces ale acestor substanţe este inhibarea formării de gaz
metan. Acestea conduc la acumularea de substanţe volatile, scăderea pH-ului şi reducerea fermentării.
Concentraţiile formelor dizolvate a unora dintre aceste substanţe pot fi controlate prin adăugarea de
reactivi chimici. Cel mai comun exemplu este controlarea sulfurilor prin folosirea sărurilor de fier.
Tabel 6.10
Substanţe Concentraţii medii Concentraţii puternic
inhibitoare (mg/l) inhibitoare (mg/l)
0 1 2
+
Na 3500-5500 8000
K+ 2500-4500 12,000
Ca++ 2500-4500 8000
Mg++ 1000-1500 3000
Azot amoniacal 1500-3000 3000
(dependent de pH)
Sulfuri 200 200
Cupru (Cu) - 0,5
50-70 (total)
Crom VI (Cr) - 3.0 (solubil)
200-250 (total)
Crom III - 180-420 (total)
Nichel (Ni) - 2.0 (solubil)
30.0 (total)
Zinc (Zn) - 1.0 (solubil)

6.5.1.7. Aplicabilitate
Fermentarea anaerobă poate fi considerată ca fiind utilă procesului de stabilizare atunci când
concentraţia substanţelor volatile este mai mare sau egală cu 50% sau chiar mai mare şi când sunt prezente sau
pot apărea substanţele inhibitoare. Fermentarea nămolului primar are ca rezultat o separare a fracţiunii solide de
cea lichide în comparaţie cu nămolul activat. Combinând cele două tipuri de nămol, amestecul va avea rezultat
bun în sedimentare, mult mai bun decât nămolul activat dar mai slab decât nămolul primar. Reziduurile chimice
conţin var, fier, aluminiu şi alte substanţe ce pot fi fermentate cu succes dacă substanţele volatile conţinute au un
timp de retenţie destul de mare pentru a suporta reacţiile biochimice şi nu sunt prezente substanţele inhibitoare.
Dacă o examinare a caracteristicilor nămolului indică o varietate mare a calităţii acestuia, fermentarea anaerobă
poate să nu fie posibilă datorită sensibilităţii sale la schimbările calitative ale substratului.
Unul dintre avantajele fermentării anaerobe este producerea de energie. Gazul metan conţinut
în biogazul produs poate fi folosit pentru a încălzi nămolul influent şi cel de recirculare la temperatura
de proces, iar excesul poate fi folosit pentru încălzirea clădirilor civile din incintă precum şi pentru
producerea de energie electrică.
Dezavantajele fermentării anaerobe sunt următoarele: rezervorul de fermentare poate uşor refula
datorită condiţiilor neaşteptate şi a accidentelor sau a încărcărilor ridicate şi este greu de restabilizat. Sunt
necesare rezervoare de fermentare cu volume mari datorită dezvoltării încete a bacteriilor metanogene şi a
timpului mare de retenţie necesar. Aceste lucruri duc la sporirea costurilor de investiţie.
În timpul fermentării, metalele grele sunt concentrate în nămol, ele putând restricţiona posibilităţile de
împrăştiere pe pămînt a nămolului fermentat. Supernatantul rezultat este trimis fie în influentul staţiei de
epurare, fie în amontele decantoarelor primare, fie la o facilitate separată de epurare a supernatantului. Operaţiile
de curăţare sunt dificile şi periculoase datorită bazinului ce este închis. Încălzirea interioară şi echipamentul de
mixare pot avea probleme semnificative datorită coroziunii, a uzurii şi a condiţiilor inaccesibile. Sistemul de
încălzire exterior, de asemenea, se poate obtura şi are nevoie de întreţinere constantă.
Pentru personalul de exploatare, există pericolul exploziei, ca rezultat al unei exploatări şi
întreţineri necorespunzătoare, a scurgerilor sau a neglijenţei. Condensul pe conducta de gaz sau
colmatarea pot provoca probleme de întreţinere. Ceea ce necesită o întreţinere ridicată datorită
depunerilor, a spumei şi a nisipului ce se acumulează.
Pe linia nămolului la staţiile mari şi la cele unde se aplică epurarea avansată a apelor, este
indicat a se prevedea un rezervor de fermentare acidogenic necesar pentru producerea sursei de carbon
în procesul de denitrificare.
6.5.1.8. Procesele de fermentare
Trei configuraţii ale procesului pentru fermentarea anaerobă sunt folosite în mod obişnuit: fermentarea
de mică încărcare, fermentarea de mare încărcare şi fermentarea în două etape. În plus, fermentarea anaerobă
poate funcţiona la două regimuri ale temperaturii: mezofilă (30-38ºC) şi termofilă (50-60ºC).
6.5.1.9. Fermentarea anaerobă de mică încărcare
Rezervoarele de fermentare de mică încărcare sunt cele mai vechi sisteme de fermentare anaerobă
şi mai sunt numite şi rezervoare de fermentare anaerobe convenţionale. Figura 6.11 prezintă un rezervor de
fermentare cu debit constant. Rezervorul de fermentare este compus dintr-un rezervor de formă cilindrică
cu pantă la partea inferioară şi cu un acoperiş plat sau curb. Nu este prezentă amestecarea în acest sistem.

Fig. 6.11 - Fermentarea anaerobă de mică încărcare


Datorită faptului că nu se face amestecarea la sistemele de fermentare de mică încărcare apare
fenomenul de stratificare în interiorul rezervorului de fermentare. Biogazul acumulat la partea
superioară a rezervorului este evacuat pentru a fi stocat sau pentru a fi valorificat. Spuma se
acumulează la partea superioară a lichidului sau a supernatantului. Supernatantul este evacuat şi
recirculat înainte de decatorul primar sau la intrarea în treapta avansată. Supernatantul conţine
concentraţii foarte mari de azot şi fosfor. Particulele stabilizate decantează la partea inferioară a
rezervorului pentru a fi îndepărtate şi apoi prelucrate.
Fermentarea de mică încărcare este caracterizată printr-o alimentare intermitentă, o încărcare
redusă cu substanţă organică (volatilă) a rezervorului de fermentare, nu se face amestec decât prin
fenomenul de flotare a bulelor de gaz, dimensiuni mari ale rezervoarelor datorită volumului şi timpului
de retenţie cuprins între 30 şi 60 de zile. Nisipul şi stratul de spumă (crustă) se vor acumula la partea
inferioară şi respectiv la partea superioară, în consecinţă, volumul efectiv scade.
6.5.1.10. Fermentarea anaerobă de mare încărcare, într-o singură treaptă
Rezervoarele de fermentare de mare încărcare sunt caracterizate prin mixarea şi încălzirea
nămolului, debitul de alimentare este uniform şi se realizează o concentrare a nămolului înainte de a fi
fermentat (v. fig. 6.12). Ca rezultat, volumul rezervorului necesar pentru o fermentare corespunzătoare
este redus şi stabilitatea procesului este îmbunătăţită.

Fig. 6.12 - Fermentare anaerobă de mare încărcare într-o singură treaptă

Încălzirea nămolului pentru fermentare are ca efect îmbunătăţirea dezvoltării


microorganismelor, a eficienţei de fermentare şi a producţiei de biogaz. Rezervoarele de
fermentare anaerobă de mare încărcare pot funcţiona la temperaturi mezofile şi termofile.
Fermentarea termofilă poate oferi câteva avantaje suplimentare faţă de fermentarea mezofilă, cum
ar fi raportul ridicat al reacţiilor ce pot avea ca rezultat micşorarea volumului necesar desfăşurării
procesului de fermentare, creşterea distrugerii agenţilor patogeni şi caracteristici de deshidratare
mult mai bune. Restricţiile procesului includ o sensibilitate extremă a microorganismelor la
variaţia temperaturii de proces, o energie necesară mult mai mare (şi mai departe costuri ridicate
de exploatare pentru menţinerea temperaturii de proces) comparat cu procesele de fermentare
mezofilă şi producerea de nămol fermentat cu miros mult mai puternic.
Procedeele utilizate în încălzirea nămolului sunt: injectarea de aburi, folosirea schimbătorilor de
căldură interiori şi folosirea schimbătorilor de căldură exteriori. Schimbătorii de căldură exteriori sunt
cei mai utilizaţi datorită flexibilităţii lor şi a faptului că sunt mult mai uşor de controlat la suprafaţa de
încălzire. Spiralele interioare se pot colmata uşor şi vor trebui întreţinute periodic, sau rezervorul de
fermentare va trebui golit pentru ca acestea să poată fi curăţate. Temperatura apei de încălzire este
menţinută la valori cuprinse între 50 şi 62 ºC.
Amestecarea nămolului din rezervorul de fermentare reduce stratificarea termică, dispersează
substratul pentru un contact mai bun cu biomasa activă şi reduce formarea crustei. Amestecarea
diminuează, de asemenea, orice substanţă inhibatoare sau pH nefavorabil şi caracteristicile
temperaturii influentului, în consecinţă creşte volumul efectiv al rezervorului.
6.5.1.11. Fermentarea anaerobă de mare încărcare în două trepte
Fermentarea în două etape este o extindere a tehnologiei de fermentare de mare încărcare, ce
împarte funcţiile fermentării şi separării fracţiunii solide de cea lichidă în două rezervoare separate,
legate în serie. Primul rezervor este un rezervor de fermentare de mare încărcare, în timp ce al doilea
este utilizat pentru separarea solid-lichid, cu eliminarea de supernatant şi producerea de biogaz
(v. fig. 6.13). Cel de-al doilea rezervor nu are sisteme de amestecare sau de încălzire.
Materiile solide fermentate anaerob pot să nu sedimenteze bine, rezultatul observându-se în
supernatant ce conţine o concentraţie mare de materii solide în suspensie ce pot fi dăunătoare pentru
sistemul de epurare a supernatantului. Dezavantajele acestui sistem sunt caracteristicile slabe de
concentrare prin sedimentare ale nămolului fermentat (în prima treaptă), datorită bulelor de biogaz
fermentate în prima treaptă care prin flotare înhibă parţial procesul de concentrare a nămolului

Fig. 6.13 - Fermentare anaerobă de mare încărcare, în două etape

O etapă de perspectivă o pot constitui rezervoarele de fermentarele în două trepte ce folosesc


fermentarea termofilă urmată de fermentare mezofilă cu avantaje operaţionale superioare.
6.5.1.12. Dimensionarea rezervorului de fermentare anaerob
Prima consideraţie importantă de dimensionare este aceea de a se determina volumul corect al
rezervorului pentru a asigura o stabilizare eficientă a influentului şi a producţiei de biogaz, respectiv
gaz metan, corespunzătoare.
Datele necesare pentru dimensionarea unui rezervor de fermentare anaerobă a nămolului includ
calitatea şi cantitatea materiilor solide din influent ce urmează a fi fermentate, respectiv ale materiilor
solide produse prin sedimentarea primară, secundară sau avansată (unde este cazul). Sunt necesare
informaţii suplimentare precum procentul de materii solide, procentul de materii volatile şi raportul
dintre nămolul primar şi cel biologic ce vor alimenta rezervorul de fermentare.
6.5.1.13. Dimensionarea tehnologică a rezervoarelor de fermentare a nămolului
Dimensionarea tehnologică constă din:
a) – determinarea volumului, a cantităţii, a umidităţii şi a caracteristicilor nămolului;
b) – determinarea volumului rezervorului de fermentare a nămolului;
c) – alegerea pompelor;
d) – alegerea schimbătorilor de căldură;
e) – determinarea diametrelor conductelor de nămol, a conductelor de agent termic, de gaz;
f) – determinarea volumului de gaz de fermentare, de agent termic, de supernatant etc.
g) – izolaţia termică a RFN dispusă pe peretele exterior al cuvei trebuie correct aleasă, în special
din punct de vedere a calităţii şi bine executată în scopul păstrării acesteia în stare uscată.
Etapele de dimensionare prezentate mai sus, pot fi detaliate astfel:
a) Determinarea volumului, a cantităţii, a umidităţii şi a caracteristicilor nămolului se face pe
baza bilanţului de substanţe pe linia nămolului (v. cap. 5).
b) Volumul rezervorului de fermentare a nămolului se determină pe baza următorilor parametri
tehnologici de dimensionare:
- Încărcarea organică a rezervorului:
No
IoRFN = = 1,5K3 (kg s.o./m3 RFN,zi) (6.5)
VRFN
- Cantitatea de nămol fermentat:
N f = (1 − l f ) ⋅N o + N m (kg s.u./zi) (6.6)

unde: IoRFN (kg s.o./m3 RFN,zi) = încărcarea organică a rezervorului de


fermentare a nămolului ;
lf = 40 ÷ 55 % - limita tehnică de fermentare;
N f (kg s.u./zi) = cantiatea zilnică de nămol fermentat, exprimată în substanţă uscată;
N o (kg/zi) = (60K 75%) ⋅ N inf - cantitatea zilnică de substanţă organică conţinută în
nămolul influent în rezervorul de fermentare,
exprimată în substanţă uscată;
N m (kg/zi) = (25K 40%) ⋅ N inf - cantitatea zilnică de substanţă minerală conţinută
în nămolul influent în rezervorul de fermentare,
exprimată în substanţă uscată;
N inf (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de nămol influent în rezervorul de fermentare,
exprimată în substanţă uscată.
- Timpul de fermentare:
Tf = 90 ... 150 zile - pentru fermentare criofilă
Tf = 15 ... 20 zile - pentru fermentare mezofilă
Tf = 8K10 zile - pentru fermentare termofilă
- Volumul rezervorului de fermentare:

VRFN (m3/zi) = Tf ⋅ Vn inf (6.7)

unde: Vn inf ( m3 / zi ) = volumul de nămol influent calculat la bilanţul de substanţe pe linia nămolului
(v. cap. 5).

Valorile standardizate utilizate frecvent la dimensionarea rezervoarelor de fermentare a


nămolului sunt: 250, 500, 750, 1500, 2500, 4000 şi 8000 m3.

c) Pompele pentru recircularea nămolului se aleg astfel încât întregul volum de fermentare să fie
recirculat în 5 ... 8 h.
- Debitul de recirculare:
V
Q R = RFN ( m3 / h ) (6.8)
5K8
- Înălţimea de pompare:

H = Hg + Σhr (m) (6.9)

d) La alegerea schimbătorilor de căldură trebuie să se cunoască căldura necesară încălzirii


nămolului proaspăt, căldura necesară acoperirii pierderilor prin cupolă, pereţi şi radier.
CT = C1 + C2 (kcal/zi) (6.10)

C1 = Vninf · Cn · (θ – θ1) (kcal/zi) (6.11)

unde: C1 (kcal/zi) = căldura necesară încălzirii nămolului proaspăt;


C2 (kcal/zi) = căldura necesară acoperirii pierderilor prin cupolă, pereţi şi radier;

Vn inf ( m3 / zi ) = volumul zilnic de nămol influent în rezervorul de fermentare;


3
C n ( kcal / m , grad ) = căldura specifică (cantitatea de căldură necesară creşterii
temperaturii cu 1ºC);
Cn = 1000 Kcal/m3, grad;
θ (ºC) = temperatura nămolului din interiorul rezervorului (mezofil, termofil);
θ1 (ºC) = θ iarna = temperatura namolului proaspat introdus in rezervor;
C2 = C2 cupolă + C2 pereţi + C2 radier (6.12)
C2 = K· A · (θ – θ 2) (6.13)

unde: K (Kcal/ºC⋅m2⋅zi) = coeficient de transfer al căldurii (funcţie de natura materialului);


C2 cupolă (kcal/zi) = căldura necesară acoperirii pierderilor prin cupolă;
C2 pereţi (kcal/zi) = căldura necesară acoperirii pierderilor prin pereţi;
C2 radier (kcal/zi) = căldura necesară acoperirii pierderilor prin radier;
A (m2) = suprafaţa cupolei, pereţilor sau a radierului;
θ (ºC) = temperatura nămolului rezervorului din interiorul (mezofil, termofil);;
θ1 (ºC) = temperatura namolului proaspat introdus in rezervor.

e) Pentru dimensionarea conductelor trebuie să se cunoască următoarele:


- viteza nămolului în conducte trebuie să fie cuprinse între 1 şi 1,2 m/s iar diametrul
nominal trebuie să fie de minim 200 mm,
- viteza minimă a apei trebuie să fie de 0,7 m/s, iar diametrul nominal să fie minim 100 mm,
- viteza biogazului rezultat în urma fermentării trebuie să fie cuprinsă între 5 şi 15 m/s.
f) Volumul teoretic zilnic de biogaz se determină considerând o producţie specifică
qbg = 300 ... 500 l biogaz/kg s.o. red.
q bg ⋅ N o red.
QG = (m3/zi) (6.14)
1000

QG ef = (0,8 ... 0,85) · QG (m3/zi) (6.15)

unde: QG (m3/zi) = volumul teoretic zilnic de biogaz ;

QG ef (m3/zi) = volumul efectiv zilnic de biogaz ;

Când nu se cunoaşte graficul de consum al biogazului, volumul rezervorului se consideră egal


cu producţia de biogaz în 8 ore.
Q G ef
VRG = (m3) (6.16)
3

6.5.1.14. Colectarea şi stocarea biogazului


Biogazul produs prin fermentarea anaerobă a nămolului este colectat fie pentru a fi valorificat,
fie este eliminat prin ardere. Odată ce el flotează prin nămol, biogazul este colectat deasupra suprafeţei
de lichid şi este evacuat. Biogazul este apoi transportat pentru a încălzi sau pentru a furniza energie
echipamentelor (utilizare imediată), sau este stocat în rezervorul de gaz pentru a fi utilizat mai târziu,
iar gazul în exces este eliminat prin ardere.
Biogazul rezultat în urma fermentării anaerobe conţine aproximativ 65-70% CH4, 25-30% CO2, şi
cantităţi mici de N2, H2, H2S, vapori de apă, şi alte gaze. Biogazul de fermentare are o greutatea specifică
de aproximativ 0,86 din greutatea specifică a aerului. Deoarece producţia de biogaz este una dintre cele mai
bune metode pentru progresul fermentării şi deoarece gazul de fermentare poate fi folosit drept agent de
combustie, proiectantul trebuie să fie familiarizat cu producerea, colectarea şi valorificarea lui.
Gazul metan conţinut în biogaz la temperatură şi presiune normală (200C şi 1 atm), are o valoare
termică de 35.800 kJ/m3. Deoarece biogazul de fermentare conţine doar 65% metan, puterea calorică a
gazului de fermentare este de 22.400 kJ/m3. Prin comparaţie, gazul natural, care este un amestec de
metan, propan, şi butan, are o putere calorică de 37.300 kJ/m3.
Producţia de biogaz realizată este corelată în mod direct, biochimic, cu cantitatea de substanţe
volatile mineralizate şi este exprimată ca volumul de biogaz pe unitatea de masă a materiilor volatile
distruse. Acest indice specific al producţiei de biogaz este diferit pentru fiecare substanţă organică din
rezervorul de fermentare. Tabelul 6.11 oferă date despre producţia de gaz a câtorva materii organice.
Producţia de biogaz variază de la la 0,7 m3 biogaz/kg materii volatile pentru proteine şi carbohidraţi
până la 1,2-1,6 m3 biogaz/kg de materii volatile reduse în cazul grăsimilor. Un rezervor de fermentare
anaerob obişnuit alimentat cu nămol primar şi nămol activ în exces poate produce aproximativ
0,8 - 1 m3 biogaz/kg de substanţe volatile reduse. Cantitatea de biogaz produsă este o funcţie de
temperatură, timpul de retenţie şi de încărcarea cu materii solide volatile (substanţă organică).

Tabel 6.11
Material Producţia specifică de gaz pe unitatea de masă redusă
m3/kg Conţinut de metan, %
0 1 2
Grăsimi 1,2-1,6 62-72
Spumă 0,9-1,0 70-75
Fibre 0,8 45-50
Proteine 0,7 73

Biogazul rezultat la fermentare are o putere calorică cuprinsă între 20 şi 25 MJ/m3. O valoare
medie de 25 MJ/m3 este folosită pentru proiectare.
În cazul staţiilor de epurare mari, biogazul de fermentare poate fi folosit drept combustibil în
vederea producerii de energie electrică. Apa fierbinte de la boilere sau cea utilizată la răcirea
motoarelor cu ardere internă poate fi folosită la încălzirea nămolului şi/sau a construcţiilor civile din
incinta staţiei de epurare.
Surplusul de energie necesar pentru funcţionarea staţiei poate fi vândut uneori autorităţilor locale
ce se ocupă de gestionarea şi furnizarea de energie electrică.
Deoarece biogazul de fermentare conţine acid sulfuric, azot, particule, şi vapori de apă, biogazul trebuie
să fie epurat în epuratoare de gaze uscate sau umede înainte de a-l utiliza la motoarele cu ardere internă.
Concentraţiile în exces de acid sulfuric de aproximativ 0,1 l/m3 necesită instalaţii speciale de desulfurare.
Colectarea biogazului şi sistemul de distribuţie trebuie menţinut la o presiune pozitivă pentru a evita
explozia în cazul în care gazul se amestecă cu aerul atmosferic. Amestecul de aer cu biogaz de fermentare
conţine metan în proporţie mai mică de 5%, ce poate fi exploziv. Din acest motiv toate echipamentele mecanice
şi constructive trebuie să fie etanşe, iar echipamentele electrice trebuie să fie protejate împotriva exploziei.
Sunt folosite două tipuri de rezervoare de depozitare a gazului: rezervoare cu capac ce flotează
pe gazul înmagazinat şi rezervoare sub presiune.
Rezervoarele cu capac flotant sunt rezervoare cu presiune constantă şi volum variabil.
Rezervoarele sub presiune, au de obicei formă sferică şi menţin o presiune cuprinsă între 140 şi
700 kN/m2, cu valori medii cuprinse între 140 şi 350 kN/m2.
Biogazul poate fi stocat atât la presiune mică în rezervoarele externe de gaz care folosesc învelişuri
mobile sau la presiune ridicată în rezervoarele de presiune, dacă sunt folosite compresoare de gaz.
O descoperire recentă în cazul învelişurilor rezervoarelor cilindrice este învelişul de tip
membrană realizată dintr-un poliester flexibil.
În cazul rezervoarelor ovoidale, volumul disponibil pentru depozitarea gazului este mic. Pentru
o utilizare eficientă a biogazului din rezervor, este necesară o stocare externă.
Parametrii sugeraţi pentru dimensionarea sistemelor de amestecare ale rezervorului de
fermentare includ unitatea ce generează energie, gradientul de viteză, gazul ce se degajă unitar, şi
timpul de reîncărcare a rezervorului de fermentare.
6.5.1.15. Necesarul de reactivi chimici
Sistemele de alimentare cu reactivi chimici uneori devin necesare datorită schimbărilor
calitative şi cantitative ale influentului. Schimbările alcalinităţii, pH-ului, sulfurilor sau a concentraţiei
metalelor grele poate face necesară adăugarea de reactivi chimici în proces. Abilitatea de a adăuga
reactivi chimici corecţi, ca bicarbonatul de sodiu, clorura ferică, sulfatul feric, varul, trebuie luată în
considerare încă din faza incipientă a proiectării.
Proiectarea rezervoarelor de fermentare se face astfel încât acestea să fie acoperite pentru a
colecta gazul, a reduce mirosul, pentru a stabiliza temperatura interioară a rezervorului de fermentare
şi pentru a menţine condiţiile anaerobe. În plus, acoperişul trebuie să suporte sistemul de amestecare şi
să permită accesul în rezervor. Tipurile de acoperişuri utilizate în proiectele rezervoarelor de
fermentare anaerobe pot fi de tip mobil sau fix.
6.5.1.16 . Clasificarea rezervoarelor de fermentare după formă
Rezervoarele de fermentare anaerobe pot avea formă rectangulară, cilindrică sau ovoidală.
Rezervoarele rectangulare sunt folosite acolo unde disponibilitatea suprafeţelor este o problemă.
Costurile de execuţie sunt mai mici, dar sunt dificil de exploatat datorită tendinţei de a se crea zone
moarte, ce se dezvoltă din caracteristicile slabe de amestecare. O configuraţie uzuală este un cilindru
vertical cu un radier conic. Aceste rezervoare circulare sunt construite din beton armat, cu pereţi
laterali verticali cu adâncimi ce variază între 6 şi 14 m şi diametre cuprinse între 8 şi 40 m. Un radier
de formă conică, cu o pantă ce variază între 1:3 şi 1:6 este de preferat pentru o întreţinere uşoară.
Pantele mai mari de 1:3, cu toate că sunt dorite pentru îndepărtarea pietrişului, sunt dificil de construit
şi se întreţin greu. Radierul poate avea inclusă o conductă de evacuare centrală sau poate fi împărţit în
secţiuni, fiecare secţiune fiind echipată cu conducte separate de evacuare.
Rezervorul de fermentare de formă cilindrică este mult mai scump de constuit decât proiectele
tradiţionale dar poate reduce costurile de întreţinere şi frecvenţa acestora. Acolo unde a fost necesar,
rezervoarele de fermentare cilindrice au fost izolate folosind cărămidă şi spaţiu de aer, pământ, polistiren,
fibre de sticlă. O configuraţie optimizată a rezervorului este rezervorul de fermentare de formă ovoidală.
Zona tronconică de la partea superioară şi de la partea inferioară ajută la eliminarea problemelor
aduse de nisip şi de spumă (crustă), eliminând sau reducând necesitatea curăţării. Cerinţele de
amestecare ale rezervorului de fermentare de formă ovoidală sunt mult mai mici decât pentru
rezervoarele cilindrice uzuale mai puţin adânci. Majoritate rezervoarelor de fermentare de formă
ovoidală sunt prevăzute cu ţevi ce injectează gaz sau jeturi hidraulice pe la partea inferioară a
rezervorului de fermentare pentru a nu facilita depunerea nisipului. Rezervoarele de fermentare de
formă ovoidală pot fi construite din beton sau din oţel şi sunt izolate la partea exterioară.

Fig. 6.14 – Rezervor de fermentare anaerob de formă ovoidală

Avantajele şi dezavantajelor diferitelor tipuri de rezervoare de fermentare funcţie de forma lor


geometrică sunt date în tabelul 6.12.
Tabel 6.12
Tipul de Avantaje Dezavantaje
rezervor de
fermentare
0 1 2
Forma rezervorului permite un Ineficienţa amestecării şi formarea de zone
volum relativ mare pentru moarte
depozitarea gazului Rezultate scăzute în amestecarea
Acoperişurile rezervoarelor permit acumulărilor de nisip şi mâl
Cilindric acumularea de biogaz Creează condiţii pentru acumularea de
Pot fi aplicate tehnici convenţionale spumă şi formarea de crustă
de execuţie; costurile de execuţie Este necesară curăţarea pentru îndepărtarea
sunt competitive acumulărilor de nisip şi de spumă; poate fi
cerută scoaterea din funcţiune pentru revizie
Formă Acumulări minime de nisip la partea Prezintă un volum de depozitare a gazului
ovoidală inferioară a rezervorului. foarte mic.
Minimizarea formării crustei Structură supraterană înaltă şi complexă
Tabel 6.12 (continuare)
0 1 2
Eficienţă sporită de amestec Acces dificil la echipamentul montat la
Este obţinută o biomasă mult mai partea superioară, necesitănd scări înalte de
omogenă acces sau un lift
Costuri de funcţionare şi întreţinere Este necesar un proiect de fundare mare şi
scăzute; frecvenţa spălării este considerente seismice de luat în calcul
redusă semnificativ Formarea crustei la rezervoarele de
Suprafaţă necesară mică fermentare mixate cu gaz poate fi o
problemă în colectarea gazului
Costuri ridicate pentru execuţie
Necesită executanţi de specialitate

Din acest motiv, se impune o condiţionare chimică a nămolului fermentat pentru îmbunătăţirea
proprietăţilor nămolului, respectiv separarea fracţiunii solide de cea lichidă, înainte de deshidratare.
6.5.2. Stabilizarea aerobă
Stabilizarea aerobă are loc prin oxidarea substanţelor organice biodegradabile şi reducerea
organismelor patogene prin mecanisme biologice, aerobe. Procesul de stabilizare aerobă este un proces
de epurare biologică cu peliculă în suspensie şi este bazat pe teoriile biologice similare cu cele ale
aerării prelungite ale nămolului activat.
Obiectivele proceselor de stabilizare aerobă, care pot fi comparate cu cele ale proceselor de
fermentare anaerobe, includ producerea de nămol stabil prin oxidarea substanţelor organice
biodegradabile, reducerea masei şi a volumului, reducerea organismelor patogene şi condiţionarea pentru
prelucrarea ulterioară. Avantajele acestor procese aerobe comparate cu fermentarea anaerobă sunt:
- Producerea de nămol inofensiv, stabil din punct de vedere biologic;
- Costuri totale mai scăzute;
- Funcţionare mai simplă în reducerea concentraţiei substanţelor volatile decât la procesele de
fermentare anaerobe;
- Funcţionare sigură fără pericolul exploziei şi probleme reduse ale degajării mirosului; şi
- Un nămol stabilizat cu o concentraţie în CBO5 mai mică decât cea obţinută prin procesele anaerobe.
Primul dezavantaj atribuit procesului de stabilizare aerobă sunt costuri mari pentru energie
asociate cu energia necesară pentru transferul oxigenului. Dezvoltările recente în cadrul proceselor de
stabilizare aerobă, cum sunt: eficienţa ridicată a echipamentului de transfer a oxigenului şi studiile în
funcţionarea la temperaturi ridicate, pot reduce această problemă. Alte dezavantaje includ limitarea
aplicabilităţii la staţiile de epurare mici şi medii, eficienţa redusă a proceselor în timpul perioadelor
reci, incapacitatea de a produce un produs secundar folositor, cum este gazul metan din procesele
anaerobe şi rezultate variate obţinute în timpul deshidratării mecanice a nămolului stabilizat anaerob.

6.5.2.1. Teoria stabilizării aerobe


Stabilizarea aerobă se bazează pe principiul biologic al respiraţiei endogene. Respiraţia endogenă
are loc atunci când nu se mai face aprovizionare cu hrană şi microorganismele încep să consume
propria lor protoplasmă pentru a obţine energia necesară menţinerii reacţiilor din interiorul celulei.
În timpul proceselor de stabilizare, ţesutul celular este oxidat aerob în dioxid de carbon, apă şi
amoniac sau nitraţi. Deoarece procesele de oxidare aerobă sunt exoterme, în timpul reacţiilor are loc o
eliberare de căldură. Deşi procesele de stabilizare teoretic ar trebui realizate în totalitate, de fapt doar
75-80% din ţesutul celular este oxidat. Ce rămâne, în proporţie de 20-25%, este compus din
componente inerte şi componente organice ce nu sunt biodegradabile.
Procesul de stabilizare aerob, de fapt, implică doi paşi: oxidarea directă a materiei biodegradabile
şi oxidarea materialului celular. Aceste procese sunt descrise de ecuaţiile de mai jos:

Substanţe organice + NH4+ + O2 → material celular + CO2 + H2O (6.17)


Material celular + O2 → nămol fermentat + CO2 + H2O + NO3- (6.18)

Reacţia din cea de-a doua ecuaţie este în mod normal un proces de respiraţie endogenă şi este
reacţia predominantă ce are loc în sistemul de stabilizare aerob.
Datorită necesităţii menţinerii procesului în faza de respiraţie endogenă, nămolul activat în exces
se stabilizează. Includerea nămolurilor primare în proces poate influenţa reacţia totală, deoarece ele
conţin puţin material celular. Majoritatea materialului organic din nămolul primar constituie o sursă de
hrană externă pentru biomasa activă conţinută în nămolul biologic. De aceea, este necesar un timp de
retenţie cât mai mare pentru a se acomoda metabolismul şi dezvoltarea celulară ce trebuie să se
petreacă înaintea de atingerea condiţiilor de respiraţie endogenă.
6.5.2.2. Dimensionarea stabilizării aerobe
Numeroase variabile guvernează dimensionarea unui sistem de stabilizare aerob convenţional –
aceste sisteme funcţionează la o temperatură cuprinsă între 20 şi 30ºC şi folosesc aerul ca sursă de
oxigen pentru activitatea biologică.

Fig. 6.15 – Stabilizatoare aerobe:


a) cu funcţionare intermitentă şi insuflare de aer,
b) cu funcţionare continuă şi insuflare de aer.

Dimensionarea tehnologică constă din:


1. Determinarea volumului, calităţii, umidităţii şi caracteristicilor nămolului se face pe baza
bilanţului de substanţe pe linia nămolului (vezi cap. 5).
2. Volumul stabilizatorului de nămol se determină pe baza următorilor parametri tehnologici de
dimensionare:
- Încărcarea organică a bazinului:
No
IoSN = = 1,5K3 (kg s.o./m3 SN,zi) (6.19)
VSN

- Cantitatea de nămol stabilizat:


N s (kg/zi) = (1 − l s ) ⋅N o + N m (kg s.u./zi) (6.20)

unde: IoSN (kg s.o./m3 SN,zi) = încărcarea organică a stabilizatorului de nămol;

l s = 35 ÷ 50 % - limita tehnică de stabilizare;

Ns (kg s.u./zi) = cantiatea zilnică de nămol stabilizat, exprimată în substanţă uscată;

N o (kg/zi) = (60K 75%) ⋅ N inf - cantitatea zilnică de substanţă organică conţinută în


nămolul influent în stabilizatorul de nămol,
exprimată în substanţă uscată;
N m (kg/zi) = (25K 40%) ⋅ N inf - cantitatea zilnică de substanţă minerală conţinută
în nămolul influent în stabilizatorul de nămol
exprimată în substanţă uscată;
N inf (kg s.u./zi) = cantitatea zilnică de nămol influent în stabilizatorul de nămol,
exprimată în substanţă uscată ;

- Timpul de stabilizare:

VSN
Ts = = 6 ... 16 zile (6.21)
Vn inf

- Volumul stabilizatorului de nămol:

VSN = Ts ⋅ Vn inf (m3/zi) (6.22)

unde: Vn inf = volumul de nămol influent în stabilizatorul de nămol calculat în


bilanţul de substanţe pe linia nămolului (v. cap. 5).

- Cantitatea de oxigen necesară procesului de stabilizare aerobă din formula:


O n = i On ⋅ N o (kg O2/zi) (6.23)

iOn = (0,15K0,3) (kg O2/kg s.o.) (6.24)

unde: iOn (kg O2/kg s.o.) = consumul de oxigen în faza endogenă ;


- Capacitatea de oxigenare necesară:
CO nec = 2 ⋅ O N (kg O2/zi) (6.25)

CO nec ⋅ 10 3
Q nec 3
Naer (m aer/h) = (6.26)
24 ⋅ c 'o ⋅ H i
unde: - c 'o ( g O 2 / N m3 aer, m adâncime insuflare ) = capacitatea specifică de oxigenare;

- Q nec 3
Naer (m aer/h) = debitul de aer necesar în condiţii standard;

- Alegerea suflantelor necesare procesului se aleg în funcţie de debitul necesar de aer în condiţii
normale şi înălţimea de insuflare, ţinându-se cont de pierderile de sarcină:

Ht (m) = Hi + Σhri (6.27)

unde: Hi (m) – adâncimea de insuflare;


Σhri (m) – suma pierderilor de sarcină liniare şi locale;

6.5.2.3. Reducerea substanţelor volatile


Reducerea substanţelor volatile (organice) variază între 35 şi 50% (procent numit limita tehnică
de stabilizare) din cantitatea materiilor solide în suspensie ce sunt obţinute în timpul procesului de
stabilizare aerobă.
Temperatura de funcţionare a sistemului de stabilizare aerobă este un parametru critic din cadrul
procesului. Un dezavantaj frecvent al procesului aerob este variaţia în eficienţa procesului rezultată din
schimbările temperaturii de funcţionare. Schimbările temperaturii de funcţionare sunt aprobiate de temperatura
mediului ambiant, deoarece majoritatea sistemelor de stabilizare aerobă folosesc rezervoare deschise.
Reacţiile biologice ce au loc în timpul procesului de stabilizare aerobă necesită oxigen pentru
respiraţia materialului celular din biomasa activă iar în cazul amestecului cu nămol primar, oxigenul
necesar transformării materialul organic în material celular. În plus, funcţionarea corespunzătoare a
sistemului necesită un amestec adecvat al conţinutului pentru a asigura un contact corespunzător al
oxigenului, materialul celular şi materialul organic ce constituie sursa de hrană
Volumul necesar sistemului de stabilizare aerobă este guvernat de timpul de retenţie necesar
pentru reducerea dorită a substanţelor volatile (organice). Timpul de retenţie necesar pentru a reduce
35-50% din substanţele volatile (organice), variază între 10 şi 12 zile la o temperatură de funcţionare
de aproximativ 20°C. Timpul de retenţie total necesar este dependent de temperatură şi de
biodegrabilitatea nămolului, putând creşte până la 15 – 16 zile când temperatura scade sub 20°C.
6.5.2.4. Alte metode de stabilizare aerobă
Mai multe sisteme de stabilizare aerobe mezofile standard, cu aerare, au fost cercetate în ultimii
ani. Dintre acestea se remarcă aerarea cu oxigen pur, stabilizarea termofilă autotermă şi stabilizarea la
temperatură criofilă.
6.5.2.5. Aerarea cu oxigen pur
Aceste modificări ale proceselor de stabilizare aerobă înlocuiesc aerul cu oxigen pur. Sistemele
cu oxigen pur sunt insensibile la schimbările temperaturii mediului ambiant datorită activităţii
microbiene crescute şi naturii exoterme a procesului.
În timp ce o variantă a acestei modificări foloseşte rezervoarele deschise, stabilizarea aerobă ce
foloseşte oxigenul pur se face în rezervoare închise, similare cu acelea folosite în procesele nămolului
activat cu oxigen pur. Folosirea sistemului de stabilizare aerobă cu oxigen pur, în rezervoare închise, va
avea ca rezultat temperaturi mari pentru funcţionare, datorită naturii exoterme a procesului de stabilizare.
Dezavantajul principal acestei stabilizări este costul ridicat pentru generarea oxigenului pur.
6.5.3. Stabilizarea alcalină
Varul este unul dintre cele mai folosite şi mai scăzute ca preţ dintre substanţele alcaline
disponibile pentru apele uzate industriale. Varul este folosit pentru a reduce mirosul, pentru creşterea
pH-ului în rezervoare de fermentarele etanşe, pentru îndepărtarea fosforului în treapta de epurare
avansată, şi pentru condiţionare înainte şi după deshidratare mecanică.
Scopul stabilizării alcaline poate include următoarele: reduce semnificativ numărului de agenţi
patogeni inhibând creşterea acestora şi reduce mirosul produs de organisme. În consecinţă, previne
îmbolnăvirea oamenilor, crează un produs stabil ce poate fi depozitat şi reduce pe termen scurt
percolarea metalelor ce nu se găsesc în mod natural în sol.
Procesul de stabilizare alcalină este un proces simplu. Un reactiv chimic alcalin, este adăugat
pentru a creşte pH-ul influentului şi prin asigurarea unui timp de contact suficient. La pH = 12, sau mai
mare, cu un timp de contact suficient şi cu un amestec omogen al varului cu influentul, agenţii
patogeni şi microorganismele sunt aduse în stare inactivă sau chiar distruse. Caracteristicile fizice şi
chimice ale materiilor solide produse sunt, de asemenea, modificate de reacţiile ce au loc cu
substanţele alcaline. Chimismul procesului nu este încă bine înţeles, deşi se crede că unii compuşi
moleculari sunt influenţaţi de reacţie, cum este hidroliza şi saponificarea.
Atât staţiile de epurare mici cât şi staţiile de epurare mari folosesc stabilizarea cu var ca un
prim proces de stabilizare. Oricum, stabilizarea cu var este mai des folosită pentru staţiile mici. Este
mult mai ieftin decât în cazul stabilizării cu alte tipuri de reactivi. Unele staţii de epurare mari au
folosit stabilizarea cu var ca un proces interimar când procesul de stabilizare primară (ca fermentarea
aerobă sau anaerobă) este temporar nefuncţională. Stabilizarea cu var este, de asemenea, folosită
pentru a suplimenta procesul de stabilizare primară în timpul perioadelor de producere a nămolului.
6.5.3.1. Teoria stabilizării alcaline
Stabilizarea cu var depinde de menţinerea unui pH la un nivel destul de ridicat pentru o perioadă
suficientă de timp pentru a face inactivă populaţia de microorganisme a nămolului. Această stagnare sau
întârziere substanţială a reacţiilor microbiene poate duce pe de altă parte la producerea mirosului şi atracţia
muştelor, ţânţarilor etc. Procesul poate face ca viruşii, bacteriile şi alte microorganisme să devină inactive.
Procesul de stabilizare cu var implică o gamă largă de reacţii chimice ce transformă compoziţia chimică
a nămolului. Următoarele ecuaţii, simplificate pentru exemplificare, indică tipurile de reacţii care au loc:
Reacţiile cu constituenţii anorganici includ:
Calciu: Ca2+ + 2HCO3- + CaO → 2CaCO3 + H2O (6.28)
Fosfor: 2PO43- + 6H+ + 3CaO → Ca3(PO4)2 + 3H2O (6.29)
Dioxid de carbon: CO2 + CaO → CaCO3 (6.30)
Reacţiile cu constituenţii organici includ:
Acizi: RCOOH + CaO → RCOOCaOH (6.31)
Grăsimi: Grăsimi + CaO → Acizi graşi (6.32)

Iniţial, adăugarea de var creşte pH-ul nămolului. Apoi, au loc reacţii ca cele mai sus menţionate. Dacă
este adăugat prea puţin var, pH-ul scade şi aceste reacţii au loc. De aceea, este nevoie de var în exces.
Activitatea biologică produce compuşi ca dioxidul de carbon şi acizi organici care recţionează
cu varul. Dacă activitatea biologică din nămolul ce urmează a fi stabilizat nu este înhibată suficient,
vor fi produse aceste componente, reducând pH-ul şi rezultând o stabilizare inadecvată.
Dând suficiente informaţii exacte despre nămol, teoretic, este posibil să se calculeze varul
necesar a fi adăugat pentru a creşte pH-ul la o valoare dată.
Dacă este adăugat var stins la nămol, în reacţiile iniţiale cu apa formează varul hidratat. Acestă
reacţie este exotermă şi eliberează aproximativ 15.300 cal/g,mol. Reacţia dintre varul stins şi dioxidul
de carbon este, de asemenea, exotermă, eliberând aproximativ 43.300 cal/g,mol.
Aceste reacţii pot avea ca rezultat o creştere substanţială a temperaturii, în special la turtele de
nămol cu un amestec scăzut al conţinutului; iar în unele cazuri, aceste temperaturi pot fi suficiente
pentru a contribui la reducerea agenţilor patogeni din timpul stabilizării cu var.
6.5.3.2. Stabilizarea cu var lichid
Stabilizarea cu var lichid implică adăugarea de var pastă în nămolul lichid pentru a atinge
stabilizarea necesară. Pentru staţiile de epurare care practică dispunerea pe pământ a nămolului lichid,
cum este injectarea subterană, sau aplicarea în agricultură, varul este adăugat pentru a îngroşa
(concentra) materiile solide. Această practică a fost limitată la staţiile de epurare mici şi acolo unde
distanţele pentru a fi depozitat sunt mici. Materiile solide condiţionate cu var înainte de a fi
deshidratate fac parte din cea de-a doua metodă pentru stabilizare. Varul este combinat cu alţi reactivi
de condiţionare, cum sunt sărurile de aluminiu sau de fier, pentru a realiza o deshidratare mai bună.
Aceste metode au fost folosite pentru prima dată la filtrele cu vacuum şi la filtrele presă. Stabilizarea
este complementară în aceste situaţii deoarece doza de var pentru condiţionare depăşeşte doza necesară
pentru stabilizare. Tabelul 6.13 indică dozele necesare pentru stabilizarea cu var, necesare pentru a
menţine pH-ul 12 pentru o perioadă de 30 minute.
Tabel 6.13
Tipul de nămol Concentraţia de Doza de var, în pH
materii solide (%) substanţă uscată Iniţial Final
kg var/ kg s.u.
0 1 2 3 4
Nămol primar 4,3 0,12 6,7 12,7
Nămol în exces 1,3 0,30 7,1 12,6
Nămol fermentat 5,5 0,19 7,2 12,4
anaerob combinat

6.5.3.3. Stabilizarea cu var uscat


Varul uscat sau post stabilizarea cu var implică adăugarea de var uscat sau var hidratat la
turtele de nămol ce rezultă în urma deshidratării. Varul este amestecat cu turtele folosind o morişcă, un
malaxor, un mixer cu palete, un transportor cu şnec sau un alt dispozitiv asemănător.
Varul stins, varul hidratat sau alte substanţe alcaline uscate, pot fi folosite pentru stabilizarea cu var,
deşi folosirea varului hidratat se limitează la instalaţiile de mici dimensiuni. Varul stins este mai puţin
scump şi mai uşor de manevrat decât varul hidratat. În plus, căldura degajată în urma reacţiei de hidroliză
în care este implicat varul stins poate ajuta la distrugerea agenţilor patogeni prezenţi în turtele de nămol.

6.6. DESHIDRATAREA NĂMOLURILOR


6.6.1. Procesul de deshidratare a nămolurilor reţinute în staţiile de epurare reprezintă una din cele mai
importante etape de prelucrare a acestora ţinând seama de problemele cu care se confruntă majoritatea
operatorilor în ceea ce priveşte manipularea şi transportul unor volume semnificative de nămoluri.
6.6.2. Prin deshidratere se înţelege procedeul prin care nămolul îşi reduce umiditatea astfel încât să
poată fi manipulat cu uşurinţă, fără a se lipi de uneltele terasire.
6.6.3. În prezent, în ţara noastră, la staţiile de epurare existente se practică două tipuri de procedee
de deshidratare:
- naturală ;
- mecanică.
6.6.4. Deshidratarea naturală
6.6.4.1. Prin deshidratare naturală, materiile solide conţinute în nămol sunt separate de faza lichidă
(supernatant) prin procedee fizice precum filtrarea (drenarea) şi evaporaţia. Deshidratarea naturală se
realizează, de regulă pe platforme (paturi) de uscare.
6.6.4.2. Din punct de vedere constructiv platformele de uscare se clasifică în:
- platforme de uscare convenţionale, cu pat de nisip ;
- platforme de uscare cu radier pavat ;
- platforme de uscare cu radier din materiale artificiale ;
- platforme de uscare cu vacuumare ;
- platforme de uscare cu energie solară ;
6.6.4.3. Parametrii de dimensionare ai platformelor de uscare sunt:
− Încărcarea anuală cu substanţă uscată a platformelor de uscate ( Isu ), reprezintă cantitatea

de materii solide din nămol care încarcă o suprafaţă de 1 m 2 de platformă, în timp de un


an, conform relaţiei:
Ninf ⋅ 365
Isu = ( kg s.u. / m 2 , an ) (6.33)
A oPU

unde: - Ninf ( kg s.u. / zi ) = cantitatea zilnică de nămol influent la deshidratare, exprimat în


substanţă uscată;

- A oPU ( m 2 ) = aria orizontală a platformelor de uscare;


Valori ale acestui parametru sunt date funcţie de tipul nămolului ce trebuie deshidratat în
tabelul 6.10 :
Tabel 6.14
Suprafaţa Încărcarea anuală cu
Nr. substanţă uscată
crt.
Tip de nămol ( m 2 /loc)
( kg s.u. / m 2 , an )
0 1 2 3
1 Nămol primar fermentat 0,1 120 – 150
2 Amestec fermentat de nămol primar cu nămol 0,12 – 0,16 90 – 120
biologic de la filtrele percolatoare
3 Amestec fermentat de nămol primar cu nămol 0,16 – 0,23 60 – 100
în exces
4 Amestec fermentat de nămol primar cu nămol 0,19 – 0,23 100 - 160
rezultat în urma precipitării chimice

6.6.5. Deshidratarea mecanică


La deshidratarea mecanică se folosesc diferite utilaje special proiectate pentru a separa partea solidă de
partea lichidă a nămolului, într-o perioadă mult mai mică decât în cazul deshidratării naturale. Procesele
fizice ce au loc în timpul deshidratării mecanice sunt filtrarea, stoarcerea, acţiunea capilară, separarea prin
centrifugare şi compactarea. Utilajele folosite în general la deshidratarea mecanică sunt: centrifugele,
filtrele cu bandă clasice, filtrele presă, filtrele cu vacuum, filtru presă cu şnec (şurub), etc.
6.6.5.1. Deshidratarea prin centrifugare
6.6.5.1.1. O prezentare mai detaliată a centrifugelor a fost făcută la punctul 6.4.5.5.3.
6.6.5.1.2. Separarea solid-lichid în timpul deshidratării prin centrifugare este analogă proceselor de
separare din concentratoarele gravitaţionale. În centrifuge, forţele aplicate pot fi de la 500 până la 3000
de ori forţa gravitaţională. Rezultatele separării prin forţele centrifuge conduc la migrarea materiilor
solide în suspensie prin lichid spre sau în afara axei de rotaţie a centrifugei, migrare ce depinde de
diferenţa de densitate dintre faza lichidă şi cea solidă.
Eficienţele de îndepărtare a materiilor solide pentru diferite tipuri de nămol a centrifugelor
folosite în procesul de deshidratare sunt prezentate în tabelul 6.11.
Tabel 6.15
Eficienţa de îndepărtare a materilor solide
Materiile solide din (%)
Tipul de nămol
turta de nămol (%) Cu reactivi
Fără reactivi chimici
chimici
0 1 2 3
Netratat
Primar 25-35 75-90 95+
Primar şi biologic rezultat de
20-25 60-80 95+
la filtrele percolatoare
Primar şi activat 12-20 55-65 92+
Nămol în exces
Rezultat de la filtrele
10-20 60-80 92+
percolatoare
Rezultat din procese
biologice cu nămol activat ce 5-15 60-80 92+
utilizează aer
Tabel 6.15 (continuare)
0 1 2 3
Rezultat din procese
biologice cu nămol activat ce 10-20 60-80 92+
utilizează oxigen
Fermentat pe cala anaerobă
Primar 25-35 65-80 92+
Primar şi biologic rezultat de
18-25 60-75 90+
la filtrele percolatoare
Primar şi activat 15-20 50-65 90+
Stabilizat pe cala aerobă
În exces 8-10 60-75 90+

6.6.5.2. Deshidratarea cu filtre bandă


6.6.5.2.1. Filtrele cu bandă sunt utilaje des folosite în toată lumea, datorită costurilor de
exploatare scăzute şi a fiabilităţii ridicate.
6.6.5.2.2. Nămolul este deshidratat treptat, în procesele filtrelor cu bandă, urmărind cei trei paşi
de funcţionare: condiţionarea chimică, drenarea gravitaţională până la atingerea unei consistenţe mai
mari şi compactarea în zona de presare. Figura 6.10 prezintă schematic un filtru cu bandă.
6.6.5.2.3. Condiţionarea chimică cu ajutorul polimerilor organici este metoda cea mai des utilizată, pentru
deshidratarea gravitaţională şi deshidratarea sub presiune de către filtrele cu bandă. Polimerul este adăudat într-
un bazin separat, localizat în amonte de presă sau este injectat direct în conducta de alimentare. Amestecarea
corespunzătoare a nămolului influent cu polimerul este esenţială în funcţionarea filtrelor cu bandă.
6.6.5.2.4. Exercitarea forţelor de presiune şi comprimare se petrece între două benzi filtrante.
Multe variabile influenţează eficienţa filtrelor cu bandă, incluzând caracteristicile nămolului,
metoda şi tipul condiţionării chimice, presiunea desfăşurată, configuraţia utilajelor, incluzând drenarea
gravitaţională şi viteza benzilor.
6.6.5.2.5. Deşi rezultatele eficienţei presării cu filtre cu bandă indică variaţii semnificative în
capacitatea de deshidratare a diferitelor tipuri de nămoluri, presarea, în mod normal, este capabilă să
producă deshidratarea turtelor la un conţinut al materiilor solide de 18-25% pentru amestecul de nămol
primar cu cel biologic. În tabelul 6.12 sunt indicate performanţele unui filtru cu bandă.

Fig. 6.16 - Filtru cu bandă


Tabel 6.16
Încărcarea pe m de lăţime
Polimer Materii solide (%)
Materii de bandă
uscat/materii
Tipul de nămol solide Domeniul
solide din În mod
(%) (l/s, m) (kg/h, m) de
nămol (g/kg) uzual
variaţie
0 1 2 3 4 5 6
Primar brut 3-7 1.8 - 3.2 360 - 550 1-4 28 26 - 32

Activat în exces 1-4 0.7 - 2.5 45 - 180 3 - 10 15 12 - 20


Primar + Activat în exces 3-6 1.3 - 3.2 180 - 320 2-8 23 20 - 28
(50:50)
Primar + în exces (40:60) 3-6 1.3 - 3.2 180 - 320 2 - 10 20 18 - 25
Primar + nămol de la 3-6 1.3 - 3.2 180 - 320 2-8 25 23 - 30
filtrele percolatoare
Fermentat anerob:
Primar 3-7 1.3 - 3.2 360 - 550 2-5 28 24 - 30

Activat în exces 3-4 0.7 - 2.5 45 - 135 4 - 10 15 12 - 20


Primar + Activat în 3-6 1.3 - 3.2 180 - 320 3-8 22 20 - 25
exces
Fermentat aerob:
Primar + Activat în 1-3 0.7 - 3.2 135 - 225 2-8 16 12 - 20
exces, neconcentrat
Primar + Activat în 4-8 0.7 - 3.2 135 - 225 2-8 18 12 - 25
exces, concentrat
Nămol activat în exces 1-3 0.7 - 2.5 90 - 180 4 - 10 18 15 - 23
cu insuflare de oxigen

6.6.5.2.6. Metoda cea mai bună pentru evaluarea eficienţei filtrului cu bandă pe un anumit tip de
nămol este folosirea unei unităţi pilot. Datele colectate, ce fac parte din testele pilot, includ încărcarea
hidraulică şi încărcarea cu materii solide, tipul polimerului şi consumul, procentul de materii solide şi
reţinerea materiilor solide.
Dozarea polimerului şi regimul de alimentare trebuie să fie optime procesului. Testele rezistenţei
specifice şi a timpului de sucţiune capilară pot fi folosite pentru a compara caracteristicile filtrării a
diferitelor tipuri de nămol şi pentru a determina optimul necesar în coagulare.
6.6.5.2.7. Când se evaluează performanţele filtrelor cu bandă, ca la oricare alte procese de
deshidratare, trebuiesc luate în considerare cantitatea şi calitatea filtratului şi a apei de filtrare şi
efectele lor asupra sistemului de epurare a apelor uzate.
Cantitatea de nămol ce trebuie trecută prin filtrele cu bandă este un prim criteriu de
dimensionare a utilajelor de deshidratare.

6.6.5.3. Deshidratarea cu filtre presă


6.6.5.3.1. Principalul avantaj al sistemului cu filtru presă este acela că adesea produce turte care sunt
mult mai bine deshidratate decât cele produse cu alte sisteme de deshidratare. Filtrele presă produc turte de
nămol cu un conţinut al materiilor solide de peste 35%. Filtrele presă sunt adaptabile la caracteristicile
variate ale materiilor solide, au o fiabilitate acceptabilă, necesar de energie comparabil cu filtrele cu
vacuum şi calitatea ridicată de filtrare care micşorează cerinţele de epurare a debitului de recirculare.
Principalele dezavantaje a filtrelor presă sunt costurile de investitie ridicate, cantităţile
subsecvente de reactiv de condiţionare sau de material filtrant (pânză) ce sunt necesare, capacitatea de
aderenţă a turtelor de nămol pe filtru, ceea ce implică îndepărtarea manuală şi costurile relativ ridicate
de funcţionare şi întreţinere. Sistemele cu filtre presă rămân unele dintre cele mai scumpe sisteme de
deshidratare; oricum, când cerinţele de dispunere dictează uscarea turtelor, costurile efective au fost
recuperate datorită costurilor scăzute de dispunere asociată cu uscarea turtelor. Filtrele presă s-au
dovedit a fi eficiente din punct de vedere al costurilor când turtele trebuiesc incinerate. Adesea,
conţinutul crescut de particule uscate a turtelor rezultate de la filtrele presă sunt combustibile la
incinerare, acestea reducând necesarul de combustibili precum gazul natural sau păcura.
Un filtru presă conţine un număr de panouri fixate pe un cadru ce asigură aliniamentul şi sunt
presate între capătul fix şi cel mobil (v. fig. 6.11). Un dispozitiv presează şi menţine închise panourile,
în timp ce influentul este pompat în interiorul presei printr-un orificiu de admisie la o presiune
cuprinsă între 700 şi 2.100 kPa.
Condiţionarea materiilor solide necesară în general pentru producerea unor turte cu umiditate
scăzută, implică adăugarea de var şi clorură ferică, polimer sau polimer combinat cu componente
anorganice, înainte de filtrare. Folosirea doar a polimerului pentru condiţionarea materiilor solide
reduce performanţa, dar aceasta reduce costurile pentru reactivii chimici, reduce mirosul de azot şi
reduce surplusul de volum a turtelor produse. Una dintre problemele folosirii unui singur polimer este
îndepărtarea turtelor de pe material în timpul ciclului de descărcare şi clorura ferică poate fi folosită
pentru a uşura îndepărtarea turtelor de pe material.
Un dezavantaj al folosirii clorurii ferice cu polimer este coroziunea pronunţată asupra
conductelor şi presei. Acest lucru nu se întâmplă în cazul condiţionării cu var şi clorură ferică deoarece
varul neutralizează acţiunea corozivă a clorurii ferice.

Fig. 6.17 - Filtru presa


Fig. 6.18 - Panourile unui filtru presă

6.7. POMPAREA NĂMOLURILOR


Nămolurile rezultate în urma epurării apelor uzate, în lipsa curgerii gravitaţionale, trebuie
transportate dintr-un anumit punct al staţiei în altul, în funcţie de operaţiunile tehnologice alese. Acest
transport se realizează prin pompare, cu diferite tipuri de pompe, iar pentru alegerea lor trebuie să se
ţină seama atât de caracteristicile lor cât şi de cele ale nămolurilor pompate.
Pomparea nămolului se poate face pentru o varietate de tipuri de nămoluri cum ar fi: nămol
primar, nămol activat de recirculare şi în exces, nămol biologic, nămol activat de recirculare în
amestec cu cel în exces, nămol primar în amestec cu cel biologic, nămol concentrat, nămol fermentat.
Deşi alegerea unui singur tip de pompă care să satisfacă transportul tuturor tipurilor de nămol
rezultate poate părea avantajoasă, diversele condiţii impuse pentru funcţionarea lor depăşesc
capabilitatea unui singur tip de pompă. Din fericire sunt disponibile o varietate largă de pompe, din
care proiectantul le poate alege pe cele optime atât din punct de vedere tehnologic cât şi economic.
6.7.1. Staţiile de pompare
6.7.1.1. Staţia de pompare este formată din casa pompelor, conductele şi unităţile de pompare
propriu-zise dar şi facilităţile pentru întreţinere şi exploatare de către personalul deservent.
6.7.1.2. Proiectarea staţiei de pompare implică dimensionarea structurii care poate fi simplă din
punct de vedere arhitectural sau complexă şi a echipamentelor astfel încât să asigure o funcţionare şi o
întreţinere cât mai eficientă.
6.7.1.3. Pentru o dimensionare cât mai eficientă o importanţă mare o are şi alegerea
amplasamentului staţiei la care se ţine seama de sursa de energie, drumurile de acces, protecţia
împotriva inundării dar şi consideraţiile în ceea ce priveşte impactul lor asupra mediului înconjurător.
6.7.1.4. Staţiile de pompare necesită o cantitate importantă de energie pentru ca pompele să
funcţioneze; de aceea trebuie prevăzută şi o a doua sursă de energie ce trebuie să fie total independentă
de prima, un generator tip diesel de exemplu, care să asigure o sursă de energie continuă în caz de avarie.
6.7.1.5. Mirosurile prezente în staţiile de pompare sunt o mare problemă mai ales în cazul în
care staţia de pompare este poziţionată în locuri publice, de aceea sistemele de control a mirosului
precum aerarea corespunzătoare, clorinarea sau tratarea cu apă oxigenată sau sistemele de epurare a
aerului şi a gazelor emanate, trebuie să fie unele din facilităţile cu care se pot echipa sistemele.
6.7.1.6. Staţiile de pompare pot fi clasificate după poziţionarea echipamentului de pompare ca
fiind staţii de pompare cu cameră umedă sau staţii de pompare cu cameră uscată. În staţiile de pompare
cu cameră uscată, pompele sunt localizate într-un spaţiu închis, separat de camera de aspiraţie, aşa cum
e indicat în figura 6.13. Selectarea staţiei de pompare cu cameră uscată sau a celei cu cameră umedă se
bazează de obicei pe condiţiile specifice aplicaţiei şi pe alegerea echipamentului de pompare. De
exemplu, pompele submersibile şi cele verticale necesită o structură cu cameră umedă, în timp ce
pompele orizontale necesită o structură cu cameră uscată.

Figura 6.19 - Tipuri de pompe şi staţii de pompare:


a) pompă suspendată poziţionată în cameră umedă,
b) pompă submersibilă poziţionată în cameră umedă,
c) pompă centrifugă poziţionată în cameră uscată,
d) pompă poziţionată în cameră uscată.

6.7.2. Considerente de proiectare a instalaţiilor de pompare


6.7.2.1. Problemele care se ridică la alegerea pompelor sunt:
- cunoaşterea caracteristicilor nămolului precum, consistenţa, vâscozitatea, tipul de
nămol.
- cunoaşterea debitelor ce trebuiesc vehiculate precum şi a înălţimilor de pompare, ţinând
seama de pierderile de sarcină pe conducte.
6.7.2.2. Conductele de nămol, de regulă, au pierderi de sarcină cu 50 ÷ 100 % mai mari decât
conductele ce transportă apă uzată. Riscul de subestimare a pierderilor de sarcină creşte odată cu
creşterea lungimii de pompare şi cu creşterea concentraţiei în materii solide.
6.7.2.3. În staţiile de epurare nămolul nu trebuie să circule pe conducte mai mici de 150 mm, dar
nici nu necesită conducte mai mari de 200 mm, ci doar în cazul în care se depăşeşte viteza de
1,5÷ 1,8 m/s, În acest caz conductele se dimensionează astfel încât să suporte vitezele recomandate.
Conductele de evacuare gravitaţională a nămolului nu trebuie să fie mai mici de 200 mm în
diametru şi să aibe o pantă minimă de 3%.
6.7.2.4. Viteza nămolului în conducte trebuie să fie de cca. 1 m/s. Vitezele mai mari duc la
mărirea pierderilor de sarcină, iar vitezele mai mici la depuneri şi colmatări.
6.7.2.5. Conductele de nămol trebuie prevăzute cu posibilitatea de spălare pentru a se curăţa
blocajele de pe conducte. Grăsimile au tendinţa de a se lipi pe conductele de transport a nămolului sau
a grăsimilor iar efectul care apare este micşorarea diametrului şi deci creşterea presiunii pe conductă.
6.7.2.6. În proiectarea conductelor lungi, trebuie avut în vedere:
(1) prevederea a două conducte în loc de una, pentru ca una să poată fi închisă timp de
câteva zile fără probleme pentru întreţinere;
(2) protecţia împotriva coroziunii externe;
(3) prevederea de apă de spălare sub presiune;
(4) prevederea injectării de aburi fierbinţi pentru eliminarea depunerilor de grăsimi în
zonele cu climat rece sau în staţiile unde în apa uzată se găsesc mari cantităţi
de grăsimi;
(5) prevederea de piese de curăţire.
6.7.2.7. Proiectarea corespunzătoare a bazinului de aspiraţie implică consideraţii de amplasare a
sorbului raportată la suprafaţa apei, pereţii bazinului şi celelalte pompe. Asigurarea în permanenţă a unei
înălţimi de apă de 0,60 – 0,80 m deasupra sorbului poate evita producerea de vârtejuri şi antrenarea
aerului. De asemenea, trebuie prevăzut un spaţiu suficient şi pentru adăugarea ulterioară a altor pompe,
bazinul de aspiraţie trebuie împărţit în două sau mai multe secţiuni prin stavile de izolare ce ajută la o
mai bună întreţinere, trebuie evitată formarea de zone moarte în care materiile solide se pot depune.
6.7.2.8. Datorită degajării de gaze inflamabile din canalele colectoare, toate echipemantele şi
instalaţiile din camera umedă trebuiesc protejate împotriva exploziei.
6.7.3. Tipuri de pompe utilizate în vehicularea diverselor tipuri de nămoluri
Nămolurile pot fi clasificate ca fiind de două tipuri: nămol diluat şi nămol îngroşat.
Din categoria nămolurilor diluate fac parte nămolul primar, nămolul în exces şi nămolul activat
de recirculare, amestecul dintre nămolul primar şi nămolul în exces, nămolul biologic, nămolul primar
în amestec cu nămolul biologic. Aceste nămoluri cu o concentraţie foarte scăzută în materii solide sunt
fluide şi se comportă asemănător cu apa. La o viteză scăzută, curgerea devine laminară şi pierderile de
sarcină vor creşte. Prin urmare, sistemele de pompare pentru nămolul diluat trebuiesc proiectate astfel
încât să menţină o viteză ce poate asigura curgerea turbulentă prin conducte.
Concentraţia la care nămolul poate fi considerat îngroşat variază cu fiecare tip de nămol şi tipul
proceselor de epurare premergătoare.
Pompele cele mai utilizate pentru transportul nămolurilor sunt pompele centrifuge, pompele cu
piston, pompele cu rotor elicoidal, pompele cu diafragmă, pompe cu lobi rotativi. Mai sunt folosite cu
succes şi pompele cu tocător sau pompele cu furtun.
6.7.3.1. Pompele centrifuge (v. fig. 6.14.a) tradiţionale sunt utilizate pentru transportul
nămolului activat de recirculare datorită debitului mare pe care îl pot transporta şi al eficienţei
excelente. Pompele centrifuge nu sunt recomandate pentru transportul nămolului primar, a spumei
rezultate de la decantorul primar sau a nămolului concentrat.
6.7.3.2. Pompele cu diafragmă (v. fig. 6.14.b) folosesc o membrană flexibilă ce se contractă sau se
dilată. Debitul este trimis prin camera formată de membrana flexibilă prin intermediul unei vane ce poate fi cu
bilă sau de tip fluture. Capacitatea pompelor este funcţie de lungimea cursei diafragmei sau în funcţie de
numărul de curse pe minut. Pulsaţiile debitelor se pot aplatiza dacă se prevăd două camere şi se combină cursele
de la cele două diafragme. Pompele cu diafragmă sunt de mică capacitate şi dezvoltă înălţimi mici de pompare.
Sunt adesea folosite pentru pomparea nămolului primar şi a nămolului concentrat gravitaţional. Acest tip de
pompă permite transportul nămolului cu un conţinut ridicat de nisip fără ca pompă să fie puternic uzată.
6.7.3.3. Pompele centrifuge cu cuplă (v. fig. 6.14.c) sunt destul de bune pentru transportul
nămolului primar. Condiţiile de funcţionare ale acestor pompe trebuiesc atent evaluate, deoarece ele
pot funcţiona doar la înălţimi de pompare ce nu variază prea mult la o viteză dată.
6.7.3.4. Pompele cu piston de înaltă presiune (v. fig. 6.14.d) se folosesc în aplicaţii cu presiuni
ridicate ele putând furniza o înălţime de pompare mai mare de 70 m. Avantajul acestor pompe este acela că
pot transporta nămoluri a căror concentraţii în materii solide este mare (mai mare de 15-20%).
6.7.3.5. Pompele cu rotor elicoidal, (v. fig. 6.14.f) când sunt folosite în aplicaţii similare cu pompele cu piston,
evacuează un debit mult mai uniform şi pot transporta un debit mai mare în ciuda schimbărilor ce apar în presiunea
de pe refulare. O alegere sau o proiectare improprie a acestor pompe poate duce la probleme şi costuri mari pentru
întreţinere. Pentru evitarea defectării pompei, se vor lua toate măsurile pentru a menţine în permanenţă camera
pompei plină cu nămol. Pompa este alcătuită dintr-un rotor metalic elicoidal ce se roteşte în interiorul unui stator
flexibil din elastomer. Aceste pompe nu trebuiesc folosite pentru transportul nisipului deoarece are loc uzarea
statorului. Avantajul acestor pompe este faptul că statorul tinde să se comporte ca un clapet de reţinere, prevenind
curgerea inversă a nămolului prin pompă. Prevederea unei vane de izolare atât pe conducta de aspiraţie cât şi pe
conducta de refulare este importantă, deoarece ele permit îndepărtarea uşoară a pompei pentru eventualele reparaţii.
6.7.3.6. Pompele air-lift (v. fig. 6.14.g) sunt utilizate frecvent pentru recircularea nămolului
activat. Capacitatea de pompare a unei pompe air-lift poate varia prin creşterea debitului de aer
comprimat introdus. Sunt folosite cu succes pentru vehicularea unor cantităţi însemnate de nămol şi
înălţimi mici de pompare. Principalul avantaj este absenţa părţilor mobile, simplitatea construirii şi a
utilizării. Reglarea debitului de aer de alimentare, guvernează capacitatea de transport a materiilor solide.
6.7.3.7. Pompele cu şnec (v. fig. 6.14.h) sunt folosite ocazional pentru recircularea nămolului activat.
Pompele cu şnec işi reglează singure debitul pe evacuare funcţie de adâncimea apei din camera de admisie
Această caracteristică dau pompelor cu şurub posibilitatea să-şi regleze singure debitul fără a fi nevoie de un
motor care să-şi regleze turaţia. Principalul dezavantaj al pompelor cu şnec îl reprezintă spaţiul mare necesar
pentru amplasare. Un alt dezavantaj îl reprezintă necesitatea întreţinerii lagărelor, a şnecului.
6.7.3.8. Pompele cu furtun (v. fig. 6.14.j), cu toate că au o mare aplicabilitate în sectorul industrial,
ele au fost folosite cu succes şi în transportul nămolului rezultat în urma epurării apelor uzate. Ele
funcţionează prin alternarea comprimării urmată de decomprimarea unui furtun. Se foloseşte un lubrifiant
pentru a se reduce încălzirea şi uzarea furtunului. Pompele sunt disponibile la debite cuprinse între 36 şi
1250 l/min şi o înălţime de pompare de aproximativ 152 m. Aceste pompe sunt dispozitive relativ simple
de exploatat, întreţinut şi reparat.
Fig. 6.20 - Pompe utilizate pentru vehicularea nămolurilor:
a) pompă centrifugă,
b) pompă cu diafragmă,
c) pompă centrifugă cu cuplă,
d) pompă cu piston de înaltă presiune.
Fig. 6.21 - Pompe utilizate pentru vehicularea nămolurilor:
e) pompă cu piston plonjor,
f) pompă cu rotor elicoidal,
g) pompă air-lift,
h) pompă cu şurub.
Fig. 6.22 - Pompe utilizate pentru vehicularea nămolurilor:
i) pompă cu lobi rotativi,
j) pompă cu furtun.

6.7.3.9. Pompele cu tocător sunt alcătuite cu rotoare special prevăzute cu cuţite la extremităţile
rotorului. În acest fel toate obiectele ce pătrund în pompe sunt mărunţite, evitându-se în acest fel
colmatarea sau blocarea pompei. Ele pot fi folosite la recircularea nămolului fermentat.
Alte echipamente folosite pentru vehicularea nămolurilor într-o staţie de epurare, folosite mai
ales pentru transportul nămolurilor a căror concentraţie este foarte mare şi nu pot fi pompate sunt
transportoarele. Acestea pot fi transportoare cu bandă, transportoare pneumatice, elevatoare cu cupe,
transportoare cu şnec, etc.
În tabelul 6.13 sunt prezentate aplicaţiile pumpelor în funcţie de tipul de nămol vehiculat.

Tabel 6.17
Tipuri de nămol sau
Pompa adecvată Comentarii
de materii solide
Trebuie evitată pomparea
Nisip sitat Pot fi folosite ejectoare pneumatice
materialului ce rezultă în urma sitării
Caracterul abraziv al nisipului şi prezenţa
cârpelor fac nisipul greu de manevrat.
Nisip provenit de la
Pompe centrifuge cu cuplă Pompele trebuie prevăzute cu carcasă dură şi
deznisipatoare
un rotor la fel. Pot fi folosite, de asemenea şi
ejectoare pneumatice.
Spuma este adesea pompată cu pompe de nămol,
aceasta realizându-se prin manipularea vanelor de
Pompe cu piston plonjor, pompe pe conductele de nămol şi spumă. În staţiile mari
cu rotor elicoidal, pompe cu de epurare se folosesc pompe separate pentru
Spumă
diafragmă, pompe centrifuge şi spumă şi pompe separate pentru nămol. Adesea,
pompe cu tocător se folosesc mixere de spumă pentru a se asigura
omogenitatea înainte de pompare. Pot fi folosite
şi ejectoare pneumatice
Tabel 6.17 (continuare)
0 1 2
În majoritatea cazurilor este necesară
obţinerea unui nămol cât mai concentrat din
decantarea primară, de obicei prin colectarea
nămolului în başe de nămol şi pomparea lui
intermitentă, permiţând materiilor solide să se
aglomereze şi să se concentreze între
perioadele de pompare. Caracterul nămolului
primar neprelucrat va varia considerabil,
Pompe cu piston cu plonjor,
depinzând de caracteristicile materiilor solide
pompe centrifuge, pompe
din nămol, de tipul unităţilor de tratare şi de
centrifuge cu cuplă, pompe cu
eficienţa lor. Acolo unde urmează epurarea
Nămol primar diafragmă, pompe cu rotor
biologică cantitatea de materii solide din (1)
elicoidal, pompe cu tocător,
nămolul activ în exces, (2) nămolul tip humus
pompe cu lobi rotativi, pompe
de la decantoare, urmând filtrelor biologice
cu furtun
(3) surplusul de la rezervoarele de
fermentare, (4) supernatantul recirculat de la
deshidratare, va avea, de asemenea, efecte
asupra caracteristicilor nămolului. În multe
cazuri, tipul de nămol nu este potrivit pentru
folosirea pompelor centrifuge tradiţionale.
Acolo unde nămolul conţine cârpe, se pot
folosi pompe cu tocător.
Nămolul ce provine Poate conţine cantităţi mari de constituenţi
de la precipitarea La fel ca nămolul primar anorganici, depinzând de tipul şi cantitatea
chimică reactivilor chimici folosiţi.
Nămolul ce provine Pompe centrifuge; pompe cu
Humusul are de obicei un caracter omogen şi
de la filtrele rotor elicoidal, pompe cu piston
poate fi uşor pompat.
percolatoare plonjor, pompe cu diafragmă
Pompe centrifugale cu cuplă, Nămolul este diluat şi conţine doar materii
Nămol activat de
pompe cu rotor elicoidal, pompe solide fine. Pentru aceste pompe, sunt
recirculare şi în
cu piston plonjor, pompe cu recomandate viteze mici pentru a se minimiza
exces
diafragmă distrugerea flocoanelor din nămol
Pompele volumetrice sunt cele mai utilizate
Pompe cu piston plonjor, pompe
pentru nămolul concentrat datorită
cu rotor elicoidal, pompe cu
Nămol concentrat proprietăţii lor de a genera mişcarea masei de
diafragmă, pompe cu piston de
(îngroşat) nămol. Pompele cu cuplă se pot folosi, dar
înaltă presiune, pompe cu furtun,
necesită echipament de diluţie şi spălare a
pompe cu lobi rotativi
nămolului
Biosolidele bine fermentate sunt omogene,
conţin 5-8% materii solide şi o cantitate de
Pompe cu piston plonjor, pompe
bule de gaz, dar pot atinge chiar mai mult de
centrifuge cu cuplă, pompe cu
12% materii solide.
rotor elicoidal, pompe cu
Nămol fermentat Biosolidele slab fermentate sunt greu de
diafragmă, pompe cu piston de
manipulat. Dacă este prevăzută o sitare
înaltă presiune, pompe cu lobi
corespunzătoare şi îndepărtarea nisipului,
rotativi
pompele centrifugale pot fi luate în
considerare

În tabelul 6.14 sunt prezentate avantajele şi dezavantajele utilizării diferitelor tipuri de pompe.
Tabel 6.18
Tipul pompei Avantaje Dezavantaje
0 1 2
Pot transporta nămoluri cu concentraţii Eficienţă scăzută.
mari în materii solide (mai mari de 15%). Necesită întreţinere sporită dacă
Pompele autoamorsante pot suporta funcţionează continuu.
înălţimi de aspiraţie mai mari de 3 m. Depinzând de procesele din aval,
Pompe cu capacităţi reglabile fără a ţine debitul pulsatoriu poate să nu fie
seama de varianta eficientă din punct de acceptat.
vedere economic alese pentru debite de
Pompele cu
până la 30 l/s şi înălţimi de pompare de
piston plonjor
până la 60 m.
(fig. 6.6.2.e)
Acţiune pulsatorie pentru pompele
simple, duble, uneori ajută la
concentrarea nămolului în başele amonte
de pompe şi repun în suspensie materiile
solide în conducte când pomparea se
realizează la viteze mici. Suportă
presiuni mari.
Asigură un debit relativ constant Statorul se poate arde dacă pompa
Pompele cu debite mai mari de 3 l/s pot funcţionează uscat; are nevoie de un
manipula materii solide de aproximativ sistem de protecţie împotriva
de 20 mm. funcţionării în uscat.
Debitul este uşor controlabil. Pompele mai mici au nevoie de un
Pulsaţii minime. echipament de mărunţire pentru
Pompele cu
Relativ uşor de exploatat. prevenirea colmatării.
rotor elicoidal
Statorul/rotoru tinde să acţioneze ca un Costurile pentru energie cresc în
(fig. 6.6.2.f)
clapet de reţinere, acesta prevenind cazul manipulării unui nămol mai
curgerea în sens invers prin pompă. Este concentrat.
posibil ca un clapet de reţinere exterior Nisipul din nămol poate provoca
să nu fie necesar. uzura excesivă a statorului.
Necesită etanşări şi etanşare
împotriva apei.
Acţiunea pulsatorie poate ajuta la Depinzând de procesele din aval,
concentrarea nămolului în başele din debitul pulsatoriu poate să nu fie
amonte de pompe şi repun în suspensie acceptat.
Pompele cu materiile solide în conducte când se Necesită o sursă de aer comprimat.
diafragmă pompează la viteze mici. În timpul funcţionării produc mult
(fig. 6.6.2.a) Pompele autoamorsante pot suporta zgomot.
înălţimi de aspiraţie de până la 3 m. Înălţimi de pompare şi eficienţe scăzute
Pot pompa nisip, cu o uzură relativ minimă. Întreţinere frecventă dacă
Sunt simplu de utilizat. funcţionează în mod continuu.
Pompe Au un volum mare şi o eficienţă Nu sunt recomandate pentru
centrifuge cu excelentă pentru aplicaţiile de la pomparea altor nămoluri deoarece se
cuplă (cu debit sistemele pompare nămol activ. pot colmata cu cârpe şi particule
mixat) Costuri relativ mici. grosiere.
Datorită tipului de rotor, pompa poate Eficienţă scăzută – aproximativ 5-
pompa materii solide mai mari şi nisip. 20% mai mici decât pompele
Poate pompa nămol fermentat cu o standard fară colmatare.
umiditate de 96%. Se limitează la pomparea nămolului
Pompe cu rotor
brut a cărui concentraţie în materii
crestat
solide mai mică sau egală cu 2,5%.
Rotoarele rezistente la abraziune nu
pot fi modificate pentru schimbarea
caracteristicilor pompelor.
Tabel 6.18 (continuare)
0 1 2
Reduc colmatarea pe aspiraţia pompei. Eficienţă relativ scăzută ce variază
Poate elimina nevoia unui mărunţitor sau între 40 şi 60%.
Pompele cu a unui cominutor. Necesită nevoie de întreţinere
tocător Poate transporta nămol cu concentraţia asemănătoare cu echipamentele de
în materii solide mare, mai bine decât mărunţire.
pompele fără colmatare.
Asigură un debit constant. Datorită unei toleranţe mici între
Nu necesită un clapet de reţinere, în lobii rotativi, nisipul va cauza o uzură
majoritatea cazurilor cu înălţimi statice mare, aceasta făcând ca eficienţa
Pompe cu lobi
de descărcare moderate. pompei să fie redusă.
rotativi
Poate funcţiona uscat pentru o perioadă Fluidul pompat trebuie să se
(fig. 6.6.2.i)
scurtă fără pagube majore. comporte ca un lubrifiant.
Viteze mici şi nu necesită întreţineri Costurile pentru pompare cresc odată
frecvente. cu volumul de pompat.
Are capabilităţi auto-amorsante Depinzând de procesele din aval,
Este capabilă să-şi măsoare debitul. debitul pulsatoriu poate să nu fie
Pompe cu Sun relativ simplu de întreţinut acceptabil
furtun Pot transporta nămol cu nisip abraziv. Cuplu de pornire ridicat (de două sau
(fig. 6.6.2.j) de trei ori cuplul necesar în timpul
funcţionării)
Furtunele de rezervă pot fi scumpe.
Pot fi folosite pentru a pompa nămol Cost ridicat.
concentrat pe distanţe mari. Necesită personal de întreţinere
Pompe cu
Pot pompa debite de 30 l/s la o presiune specializat.
pistoane de
de până la 13,800 kPa
înaltă presiune
Poate funcţiona uscat fără pagube majore.
(fig. 6.6.2.d)
Pot vehicula materii solide mari fără a se
colmata.

Dimensiunile şi numărul de unităţi de pompare pentru marile staţii trebuiesc selectate astfel încât
variaţiile debitului influent să nu ducă la opriri şi porniri frecvente ale pompelor, dar să se şi evite
prevederea unor capacităţi mari de depozitare.
Pompele pot fi conectate în serie sau în paralel. La funcţionarea în paralel, pentru o înălţime de
pompare dată, efluentul total rezultă prin însumarea debitelor. La funcţionarea în serie, înălţimea de
pompare totală rezultă prin însumarea tuturor înălţimilor de pompare, iar debitul vehiculat rămâne constant.

7. TEHNOLOGII DE PRELUCRARE AVANSATĂ A NĂMOLURILOR


7.1. USCAREA NĂMOLURILOR
7.1.1. Uscarea nămolului implică aplicarea căldurii pentru evaporarea apei şi reducerea în
continuare a umidităţii nămolului conţinută decât aceea obţinută prin metodele de deshidratare
mecanice convenţionale. Comparată cu aceste metode, avantajele uscării nămolului includ reducerea
costurilor de transport şi de depozitare prin micşorarea volumului de nămol, distrugerea agenţilor
patogeni, şi posibilitatea comercializării lui (concentraţia în metale grele este scăzută).
7.1.2. Turtele uscate de nămol pot fi uşor comercializate ca material fertilizator sau pentru
îmbunătăţirea calităţii solului, pentru depozitarea prin împrăştierea pe pământ sau pentru incinerare.
7.1.3. Eficienţa uscării nămolului depinde de mecanismele interne precum debitul de lichid şi de
mecanismele externe ale evaporării. În timpul procesului de uscare, gradientul de temperatură se extinde de la
suprafaţa încălzită la interior, provoacă migrarea umezelii din interiorul nămolului umed la suprafaţa lui prin unele
mecanisme ca difuzia, curgerea capilară şi presiunea internă generată de contracţia ce se petrece în timpul uscării.
7.1.4. Transferul căldurii de la agentul termic la nămolul umed, are ca efect creşterea temperaturii
nămolului şi evaporarea apei de la suprafaţa materiilor solide. Condiţiile externe afectează transferul
căldurii sau procesul de uscare, acestea incluzând temperatura, umiditatea, valoarea şi direcţia debitului
de gaz, suprafaţa expusă, proprietăţile fizice ale nămolului, amestecarea şi timpul de uscare. Înţelegerea
acestor condiţii externe şi a efectelor lor este necesară când se cercetează caracteristicile de uscare ale
nămolului, pentru alegerea corectă a utilajului şi determinarea condiţiilor optime de funcţionare.
Deşi mecanismele interne şi externe se petrec simultan, oricare dintre mecanisme poate limita
eficienţa de uscare.
7.1.5. Fazele procesului
7.1.5.1. Cele trei faze importante ale deshidratării termice includ faza de încălzire, o fază
constantă şi una de descreştere. În timpul fazei de încălzire, temperatura nămolului şi eficienţa uscării
cresc până la condiţiile staţionare ale fazei constante. Faza de încălzire în mod normal este scurtă, şi
are ca rezultat o uscare redusă. În timpul fazei constante, umiditatea interioară se înlocuieşte cu
umiditatea exterioară deoarece se evaporă de la suprafaţa saturată a nămolului. Transferul căldurii la
suprafaţa de evaporare controlează eficienţa de uscare similar cu evaporarea apei dintr-un lac. Faza
constantă care în general este faza cu perioada de desfăşurare cea mai lungă, este faza cea mai
importantă din procesul de uscare.
7.1.5.2. Eficienţa de uscare, independentă de mecanismul intern precum debitul de lichid, depinde de
următorii trei factori externi: coeficientul de transfer al căldurii sau transferul de masă, suprafaţa expusă
mediului de uscare, diferenţele de temperatură şi de umiditate dintre mediul uscat şi suprafaţa umedă a
nămolului. În final, în timpul fazei de descreştere, umiditatea externă se evaporă rapid şi este înlocuită de
umiditatea internă. Ca rezultat, suprafaţa expusă nu mai este saturată, căldura latentă nu este transferată la fel
de repede ca şi căldura sensibilă ce vine de la suprafaţa de încălzire, temperatura nămolului creşte şi eficienţa
uscării scade. Punctul de trecere de la faza constantă la cea de descreştere este numit umiditate critică.
7.1.6. Teoria uscării nămolului
Clasificarea utilajelor de uscare este bazată pe o metodă predominantă de transfer a căldurii la
materiile solide umede. Aceste metode sunt: convecţia, conducţia, radierea sau o combinaţie a
acestora.
7.1.6.1. În sistemele de uscare prin convecţie (uscare directă), nămolul umed intră în contact
direct cu mecanisme de transfer a căldurii, de obicei gaze fierbinţi. Transferul căldurii de convecţie
este exprimat matematic ca:
qconv = hc ⋅ A ⋅ (Tg − Ts ) (7.1)

unde: qconv (kJ/h) = transferul de căldură de convecţie,


hc (kJ/m2· h/ºC) = coeficientul de transfer al căldurii de convecţie,
A (m2) = suprafaţa umedă expusă gazului,
Tg (ºC) = temperatura gazului,
Ts (ºC) = temperatura la interfaţa nămol-gaz.
Coeficientul de transfer al căldurii de convecţie poate fi obţinut de la fabricantul utilajului de
uscare sau din studii pe staţii pilot.
7.1.6.2. În sistemele de uscare prin conducţie (uscare indirectă), peretele ce reţine materiile
solide separă nămolul umed de suprafaţa de transfer a căldurii, în mod normal aburi sau un fluid
fierbinte. Expresia matematică pentru transferul căldurii prin conducţie este:
qconv = hcond ⋅ A ⋅ (Tm − Ts ) (7.2)

unde: q conv (kJ/h) = transferul de căldură prin conducţie,


h cond (kJ/m2· h/ºC) = coeficientul de transfer al căldurii conductive,
A (m2) = suprafeţa de transfer a căldurii,
Tm (ºC) = temperatura mediului de uscare a nămolului,
Ts (ºC) = temperatura la interfaţa nămol-gaz.
Coeficientul se poate obţine de la fabricantul utilajului de uscare sau din studii pe staţii pilot.
7.1.6.3. În sistemele de uscare prin radiere, sistemele cu lămpi cu infraroşu, sistemele cu
rezistenţe electrice sau energia radiantă de alimentare a refractorilor încălziţi cu gaz ce se transferă la
nămolul umed şi evaporă umezeala. Transferul căldurii prin radiere este exprimată ca:
q rad = C s ⋅ A ⋅ s ⋅ (Tr − Ts ) (kJ/h) (7.3)

unde: q rad (kJ/h) = transferul de căldură prin radiere,


Cs = puterea de emisie a suprafeţei uscate,
A (m2) = suprafaţa de nămol expusă sursei de radiere,
s = (4.88 x 10-8 kcal/ m2 · h/K) constanta Stefan-Boltzman,
Tr (ºK(ºR)) = temperatura absolută a sursei de radiere, şi
Ts (ºK(ºR)) = temperatura absolută a suprafeţei de uscare a nămolului
Puterea de emisie a suprafeţei de uscare poate fi obţinută de la fabricantul utilajului sau din studii
pe staţii pilot.
7.1.7. Principalele sisteme de uscare a nămolului
Utilajele de uscarea nămolului sunt grupate în patru categorii: directe, indirecte, combinate şi cu infraroşu.
7.1.7.1. Utilaje directe
Utilajele directe (prin convecţie) ce au fost folosite cu succes în deshidratarea nămolului rezultat
de la epurarea apelor uzate, includ utilaje de uscare prin pulverizare, utilaje de uscare rotative, utilaje
de uscare cu pat fluidizat.
Utilajele cu pat fluidizat, sau utilajele cu transportor pneumatic se compun dintr-un cuptor de ardere,
mixer, dezintegrator, separator tip ciclon, ventilator pentru împrăştierea vaporilor. Mixerul are rolul de a
amesteca nămolul umed cu turtele uscate pentru a realiza un amestec de alimentare cu 40-50% umiditate.
Uscătoarele rotative (v. fig. 7.1) sunt folosite pentru uscarea nămolului primar, a nămolului în
exces şi a nămolului fermentat.
Un utilaj de uscare rotativ este alcătuit dintr-o carcasă din oţel ce se roteşte pe un lagăr şi este montat în
mod normal cu axa înclinată uşor faţă de orizontală. Nămolul influent este amestecat împreună cu turtele de
nămol deshidratate într-un malaxor localizat la un capăt al utilajului de uscare rotativ. Amestecul are o
umiditate de aproximativ 65%, ceea ce îl face capabil să se mişte fără să se lipească de utilaj. Produsul,
amestecat continuu, intră pe la capătul superior al utilajului de uscare, împreună cu gazul, la o temperatură
ce variază intre 260 si 482ºC. Amestecul şi gazele fierbinţi sunt transportate spre capătul de evacuare al
utilajului. În timpul transportului, trecerea axială împreună cu rotirea uşoară a peretelui interior a utilajului
evacuaează nămolul în exterior. Aceasta crează un strat subţire de particule tasate, ce iau contact direct cu
gazele fierbinţi şi se usucă rapid. Gazele evacuate ies din utilaj la temperaturi ce variază între 66 şi 105ºC şi
trec printr-un echipament de control, pentru îndepărtarea mirosului şi a particulelor în suspensie. Produsul
rezultat în urma uscării are un conţinut în materii solide cuprins între 90 şi 95% şi este uşor de manipulat, de
depozitat şi de valorificat ca fertilizator sau ca material de îmbunătăţire calitativă a solului.

Fig. 7.1 - Uscător rotativ

Utilajul de uscare cu pat fluidizat (v. fig. 7.3) conţine o cameră verticală fixă, perforată la partea
inferioară prin care sunt forţate să treacă gazele fierbinţi de către un grup de suflante. Uscătorul
produce un nămol granulat similar cu cel obţinut în sistemele de uscare rotative. În interiorul patului
fluidizat se menţine o temperatură de aproxiamtiv 120ºC.
În fig. 7.2 se prezintă o schemă clasică a unui sistem de uscare cu pat fluidizat. Un transportor cu
şnec alimentează nămolul umed printr-o închidere pneumatică. În utilaj, gazul încălzit face ca nămolul
să devină fluid sau îl transformă în nămol în suspensie odată cu patul de nisip. Gazele încălzite de la
sistemul de ardere intră în camera de refulare şi o placă perforată aşezată la bază distribuie uniform
gazele prin utilaj. Aceasta produce un amestec la nivel ridicat şi un contact intim între particulele
solide şi gazul fierbinte având ca rezultat un transfer de căldură între faza solidă şi cea gazoasă. Turtele
uscate ies din utilaj prin deversare printr-o conductă sau peste un prag ajustabil cu închidere
pneumatică. Orificiile de evacuare insuflă gazele într-un separator tip ciclon sau la alte echipamente de
control a aerului poluat.
Fig. 7.2 - Schema de principiu a unui sistem de deshidratare cu pat fluidizat

Fig.7.3 - Utilaj uscare cu pat fluidizat

7.1.7.2. Utilajele de uscare indirecte


Utilajele de uscare indirecte sunt echipamente poziţionate vertical sau orizontal. Ele includ
utilajele de deshidratare cu palete (raclete), utilajele de uscare cu discuri şi utilajele tip evaporator cu
efect multiplu.
Utilajele cu raclete şi cele cu discuri sunt constituite dintr-un rezervor orizontal fix, cu o carcasă
prin care circulă căldura. Rezervorul sau jgheabul conţine un ansamblu de agitatoare (discuri, palete)
montate pe un arbore rotaţional. Rotorul şi agitatoarele permit transferul căldurii şi circulaţia agentului
termic prin partea centrală. Pot fi folosiţi şi alţi agenţi termici ca apă fierbinte sau ulei. Agitatoarele nu
au rol doar de transport a nămolului prin unitate, ci şi rol de transfer a căldurii la suprafaţa de contact
cu nămolul. Discurile sunt fabricate din oţel sau din inox iar unele utilaje sunt furnizate cu o
combinaţie de cele două tipuri de materiale. Unităţile pot fi de asemenea, construite din diferite aliaje
speciale dacă sunt prezente medii puternic corozive. O schemă de principiu este prezentată în figura
7.4. Concentraţii de materii solide din nămolul uscat variază între 65 şi 95% în funcţie de utilizarea sau
dispunerea finală.

Fig. 7.4 - Schema de principiu a deshidratării indirecte

7.1.7.3. Utilaje de uscare combinate


Utilajul de uscare combinat, este alcătuit dintr-un rezervor sau un jgheab căptuşit ce foloseşte un
volum mare de gaze încălzite ca mediu de încălzire sau care face trecerea gazului apoi la utilajul
indirect. Acest mod de funcţionare reduce punctul de fierbere a substanţelor volatile şi are efect de
fluidizare, acestea îmbunătăţind coeficientul de transfer al căldurii dintre nămol şi suprafaţa încălzită.
Alt avantaj al acestei metode de funcţionare este acela că încălzirea directă sau indirectă poate varia
pentru a minimiza consumul de energie şi pentru a mări eficienţa de uscare.
7.1.7.4. Utilaje de deshidratare cu radiaţii infraroşii.
Aplicaţiile de uscare a nămolului provenit de la epurarea apelor uzate orăşeneşti cu radiaţii infraroşii
în mod normal implică combustia (un cuptor de uscare cu infraroşu sau multiple cuptoare de uscare).
Caracteristicile nămolului uscat depind de natura nămolului influent, de tipul proceselor din
amonte, de suprafaţa expusă procesului de uscare. Granulele de nămol vor varia între 6 şi 8 mm.
Pentru comercializare, granulele trebuie să aibe dimensiuni cuprinse între 3 şi 5 mm şi pentru aceasta
se va proceda la o sitare a acestuia.

7.2. INCINERAREA NĂMOLURILOR


Incinerarea nămolului este o transformare parţială sau totală a substanţelor organice în produşi
oxidaţi (dioxid de carbon, apă şi cenuşă) sau oxidare parţială şi volatilizarea substanţelor organice prin
arderea în prezenţa oxigenului. Primul obiectiv al reducerii termice este acela de a reduce cantitatea de
materii solide necesară cerinţelor de depozitare. Termenul de incinerare se referă la reducerea
substanţei organice la temperatură ridicată în prezenţa excesului de aer. Turtele deshidratate ce conţin
materii solide în proporţie de 20-30 %, pot fi incinerate cu combustibili auxiliari. Turtele uscate cu
materii solide în proporţie de 30-50 % sau chair mai mult pot întreţine arderea.
7.2.1. Elementele ce intră în componenţa carbohidraţilor, a acizilor şi a proteinelor conţinute în
nămol sunt substanţe precum carbonul, oxigenul, hidrogenul şi azotul. Procentul în care se găseşte
fiecare element în parte se determină în laborator pe bază de analize.
Cantitatea de oxigen necesară întreţinerii fenomenului de oxidare se determină pe baza
cantităţilor de C, O, N şi H conţinute în nămol şi a relaţiei:

CaObHcNd + (a +0,25c – 0,5b) O2 → aCO2 + 0,5c H2O + 0,5d N2 (7.4)

iar cantitatea teoretică de aer va fi de 4,35 ori mai mare decât cea a oxigenului necesar, deoarece aerul
conţine 23% oxigen. Pentru a se asigura procesul de incinerare, cantitatea de aer va fi suplimentată cu
aproximativ 50%.
7.2.2. Procesul de combustie sau de incinerare, reprezintă o combinaţie rapidă a oxigenului cu
combustibilul rezultat din eliberarea căldurii. Elementele combustibile ale nămolului în exces precum
carbonul, hidrogenul, sulful, apar combinate chimic în nămolul organic sub formă de grăsimi,
carbohidraţi şi proteine. Partea combustibilă a nămolului are un conţinut energetic aproximativ egal cu
cel al lignitului. Produşii arderii complete sunt dioxidul de carbon, vaporii de apă, dioxidul de sulf şi
cenuşa. O incinerare corespunzătoare necesită o dozare corespunzătoare şi o amestecare bine făcută a
combustibilului cu aerul, aprinderea şi menţinerea procesului de ardere a amestecului.
7.2.3. Gazul rezultat din incinerarea substanţelor organice umede conţine gaze de combustie
umede, aer în exces şi vapori de apă proveniţi din amestec şi oxidarea hidrogenului. Puterea calorică a
gazului de combustie rezultă prin însumarea puterilor calorice a fiecărui gaz constituent la temperatura
de evacuare. Dacă se foloseşte combustibil suplimentar, volumele şi capacităţile calorice ale gazelor
rezultate din incinerarea combustibilului şi a nămolului trebuie calculate separat.

7.2.4. Puterea calorică a nămolului


Compoziţia şi cantitatea de combustibil ce urmează a fi incinerat, sunt elemente de bază încă
din faza de proiectare a oricărui sistem de incinerare. Compoziţia determină valoarea calorică a
combustibilului iar cantitatea de combustibil determină dimensiunile necesare ale unităţii.
Valoarea puterii calorice a nămolului influent reprezintă cantitatea de căldură ce poate fi
utilizată pe unitatea de masă a materiilor solide. Valoarea puterii calorice, primul indicator al
potenţialului de ardere, depinde de procentul în care se găsesc hidrogenul, carbonul, oxigenul şi sulful.
Carbonul transformat în dioxid de carbon are o putere calorică de 3,4 x 104 kJ/kg s.u., hidrogenul are o
putere calorică mai mare de 14,4 x 104 kJ/kg s.u., iar sulful are o putere calorică de 1,0 x 104 kJ/kg s.u.
Orice schimbare în conţinutul de carbon, hidrogen sau sulf din combustibil va creşte sau va scădea
puterea calorică a nămolului. Tabelul 7.1 prezintă puteri calorice ale reziduurilor reprezentative
rezultate în urma epurării apelor uzate.
Valorile cele mai ridicate ale puterii calorice se întâlnesc în cazul grăsimilor şi a spumei.
Nămolul fermentat are o putere calorică foarte mică.

Tabel 7.1
Material Combustibili (%) Puterea maximă calorică a
substanţelor uscate
(kg/kg s.u.)
0 1 2
Grăsimi şi spumă 88 16.700,0
Materii solide neprelucrate 74 10.300,0
Material rezultat în urma 86 9.000,0
sitării
Gunoi menajer 85 8.200,0
Nămol fermentat 60 5.300,0
Materii solide precipitate 57 7.500,0
chimic
Nisip 33 4.000,0

7.2.5. Procese de incinerare


Există cinci tipuri diferite de procese de incinerare ce folosesc următoarele tipuri de
echipamente (utilaje): cuptoare cu vetre multiple, incineratoare cu pat fluidizat, condiţionarea termică
cu unde infraroşii, o combinaţie de incineratoare cu vetre multiple şi incineratoare cu pat fluidizat şi
proces de zgurificare.
7.2.6. Cuptoare cu vetre multiple
Cuptoarele cu vetre multiple sunt folosite pentru transformarea turtelor de nămol deshidratat în
cenuşă. Acest tip de utilaj se foloseşte de obicei doar în staţiile de epurare foarte mari, datorită
complexităţii procesului şi a costului de investiţie ridicat. Acest tip de utilaj poate fi folosit, de
asemenea, doar pentru uscarea nămolului.
O secţiune transversală a unui furnal cu multiple vetre este reprezentată în figura 7.5. Un furnal
cu multiple vetre este poziţionat vertical, este de formă cilindrică, din oţel refractar şi conţine o serie
de rafturi orizontale sau vetre. Un arbore central se roteşte în interiorul vetrei. Braţele metalice sunt
ataşate pe arborele central iar prin ele va trece aer pentru ventilare. Fiecare braţ este dotat cu o serie de
dinţi ce pot fi înclinaţi în direcţia de rotaţie sau invers direcţiei de rotaţie. Braţele inverse sporesc
timpul de retenţie al nămolului şi îmbunătăţesc uscarea. Aerul de combustie intră pe la partea
inferioară a vetrei şi circulă ascendent prin duzele vetrei în contracurent cu nămolul. Aerul este evacuat
pe la partea superioară a vetrei, la un schimbător de căldură şi apoi la un echipament de control al
aerului poluat.
În general, curgerea materiilor solide se face descendent prin furnal. Cursul radial, este cauzat de
acţiunea formei înclinate a racloarelor metalice, poziţionate pe braţele montate de pe arborele central.
Mişcarea are loc într-o serie de paşi discreţi fiecărui dinte revenindu-i câte o parte de materii solide.
Materiile solide sunt împinse radial de câteva ori, în fiecare vatră în care au o perioadă de staţionare.
Procesul are ca efect brăzdarea şi răsucirea nămolului astfel încât acesta să fie cât mai bine
expus procesului de uscare. Suprafaţa efectivă pentru uscare se estimează a fi 130% din suprafaţa
plană a vetrei. Cenuşa uscată se evacuează pe la partea inferioară a furnalului şi este reţinută fie sub
formă umedă fie sub formă uscată.

Fig. 7.5 - Cuptorul cu vetre multiple

Cuptorul cu vetre multiple, are trei zone: zona de uscare, zona de incinerare zona de răcire.
Majoritatea apei din nămol se evaporă în zona vatrei superioare sau în zona de uscare. Temperatura creşte
în zona de uscare de la 430 la 760ºC. Produsul uscat este apoi incinerat la temperaturi cuprinse între 760 şi
930ºC în zona centrală a vetrei, numită şi zona de incinerare. Materiile volatile şi materiile solide sunt
incinerate în vatra superioară şi în cea de mijloc. Aerul insuflat răceşte cenuşa până la o temperatură
cuprinsă în intervalul 90-200ºC în vatra inferioară şi o evacuează pe la partea inferioară a cuptorului.
Nămolul influent trebuie să conţină mai mult de 15% materii solide datorită limitei maxime de
evaporare a echipamentului. Este nevoie să se adauge combustibil suplimentar atunci când conţinutul
de materii solide al influentului este cuprins între 15 şi 30%. Cantitatea medie de nămol influentă este
de aproximativ 40 kg/m2 · h.
Cuptorul cu vetre multiple a fost folosit cu succes pentru distrugerea termică a diferitelor tipuri de
nămoluri. Avantajele furnalului cu mai multe vetre sunt: spaţiul necesar mic, fiabilitatea mare, uşurinţa în
exploatare, eficienţa ridicată, reducerea mare a volumului de nămol şi evacuarea de cenuşă sterilă.
Dezavantajele includ întreţinerea sporită, necesită efort ridicat, consum mare de energie, probleme de
poluare a aerului, probleme de miros, costuri ridicate ale investiţiei şi complexitatea sistemului.
7.2.7. Incinerator cu pat fluidizat
Incineratorul cu pat fluidizat (v. fig. 7.6) este un echipament de formă cilindrică, ce conţine un pat de
nisip de aproximativ 0,8 m grosime şi duze pentru admisia aerului la o presiune de 20 – 35 kPa şi pentru
menţinerea patului de nisip în suspensie. Nămolul se amestecă repede cu patul fluidizat prin mişcarea turbulentă
a nisipului. Temperatura minimă a nisipului înainte de introducerea nămolului trebuie să fie de aproximativ
700ºC şi trebuie menţinută mai apoi la valori cuprinse între 760 şi 820ºC. Evaporarea apei şi incinerarea au loc
rapid, iar cenuşa şi gazele rezultate în urma arderii sunt evacuate pe la partea superioară a utilajului.
Într-un incinerator cu pat fluidizat materiile solide din nămol au o mişcare fluidă într-un spaţiu
închis, prin trecerea aerului de combustie prin zona patului fluidizat.
În această fază materiile solide sunt separate unele de altele cu ajutorul aerului introdus pentru
fluidizarea patului prezentând o suprafaţă mai mare de contact gaz-solid. Datorită suprafeţei mari de
contact, eficienţa termică este mare în majoritatea incineratoarelor cu pat fluidizat.
Dispersia gazului prin patul fluidizat se face prin duze special proiectate să asigure mixarea
completă a amestecului de nisip cu nămol. Variaţiile de temperatură ale patului fluidizat dintr-o
anumită zonă în alta a incineratorului nu trebuie să depăţească 6-8ºC.
7.2.8. Proiectarea sistemului de incinerare a nămolului
Selectarea şi proiectarea sistemului de incinerare a nămolului este o sarcină complexă, tehnică, ce necesită
specializare. Procedura de proiectare include metode empirice care se bazeaza pe datele furnizate de staţiile pilot.
Asemenea informaţii sunt în general recomandate ca fiind corespunzătoare şi pot fi brevetate de către fabrici care
vor dezvolta calculele de proiectare după ce introduc date, condiţii şi specificaţii pentru operare.

Fig. 7.6 - Incinerator cu pat fluidizat


Un incinerator cu vetre multiple trebuie să fie capabil să incinereze turtele deshidratate, să
menţină o temperatură de aerdere cuprinsă între 430 şi 760ºC, şi să evacueze o cenuşă sterilă care să nu
conţină mai mult de 5% substanţă combustibilă. Incinerarea se va face eficient, dacă sunt limitate
emisiile de gaze, la o opacitate care să nu depăşească 20% şi o temperatură a gazelor evacuate mai
mică de 67 ºC cu un conţinut de 6 şi 10% oxigen.
În mod normal, un incinerator cu pat fluidizat este mult mai economic decât un incinerator cu
multiple vetre, deoarece acesta necesită temperaturi de ardere mult mai mari.
7.2.9. Controlul emisiilor
Proiectarea sau exploatarea inadecvată a procesului pentru prelucrarea nămolurilor pot avea o
contribuţie semnificativă la poluarea aerului. Două probleme importante asociate cu procesul de
incinerare sunt mirosul şi emisiile rezultate în urma arderii.
Cantitatea şi calitatea emisiilor rezultate în urma arderii depind de metoda folosită pentru
incinerare, de compoziţia nămolului şi de compoziţia carburantului auxiliar.

7.3. COMPOSTAREA NĂMOLURILOR ÎMPREUNĂ CU DEŞEURILE MENAJERE


7.3.1. Compostarea este o metodă biochimică a stabilizării ce prelucrează reziduurile apei uzate
pentru a putea fi folosite ca agenţi de îmbunătăţire a calităţii solurilor. Este un proces autoterm
(50 - 70ºC), ce reduce agenţii patogeni şi produce un material similar cu pământul natural. Un produs
bine stabilizat prin compostare poate fi depozitat şi are un miros aproape nesesizabil chiar dacă este
reumezit. Compostarea este potrivită pentru o varietate largă de utilizări finale a produsului. El poate fi
folosit în agricultură, pentru controlul eroziunii solului, pentru îmbunătăţirea proprietăţilor pământului
şi pentru recultivarea pământului şi aceste obiective sunt atinse doar după ce se realizează reducerea
agenţilor patogeni, maturarea şi uscarea materialului compostat. Aproximativ 20 – 30% din materii
volatile sunt transformate în dioxid de carbon şi apă.
7.3.2. Fenomenul de compostare se poate desfăşura atât în medii aerate cât şi în medii neaerate.
Compostarea aerobă accelerează descompunerea materialului având ca rezultat creşterea
temperaturii necesare distrugerii agenţilor patogeni. Compostarea aerobă micşorează cantitatea de gaze
urât mirositoare ce rezultă în timpul procesului.
7.3.3. Pot fi compostate materiile solide brute, fermentate, sau stabilizate pe cale chimică.
Nămolurile ce au fost stabilizate prin fermentare aerobă sau anaerobă înainte de a fi compostate, pot
duce la scăderea suprafeţei de compostare cu aproximativ 40%.
7.3.4. Compostarea este un proces simplu care poate fi adaptat pentru majoritatea climatelor.
Atunci când se doreşte o creştere a eficienţei de funcţionare a procesului, de control a mirosului şi de
reducere a costurilor de funcţionare, multe obiecte sunt construite subteran, în clădiri complet închise,
sau cu mecanizare completă.
7.3.5. Factorii care stabilesc alegerea procesului de compostare sunt:
- producţia zilnică de nămol;
- suprafaţa necesară desfăşurării procesului;
- proprietăţile nămolului şi tipul proceselor şi echipamentelor de prelucrare a
nămolului utilizate în amonte.
7.3.6. Procesul de compostare este format din mai multe etape:
1) amestecul nămolului cu materialul de umplutură;
2) descompunerea, aerarea amestecului prin mijloace mecanice, prin insuflare de aer sau
ambele;
3) recuperarea materialului de umplutură;
4) maturarea şi depozitarea ce va permite mai departe fenomenul de stabilizare a nămolului şi
răcirea compostului;
5) post procesarea (sitarea pentru îndepărtarea materialului nebiodegradabil, precum obiecte
din plastic, din metal sau mărunţirea acestora);
6) valorificarea.
O parte din produsul final este recirculat pentru o condiţionare mai bună a amestecului format
din nămol şi materialul de umplutură.
7.3.7. Teoria compostării
Procesul de compostare implică distrugerea complexă a substanţelor organice cu formarea de
acid humic şi compost.
Microorganismele implicate în procesul de compostare sunt bacteriile, actinomycetes şi
ciupercile. Bacteriile sunt responsabile pentru distrugerea unei părţi semnificative de material organic.
Iniţial, la temperaturi mezofile (mai mici de 40°C), ele metabolizează carbohidraţii, zaharidele şi
proteinele. La temperaturi termofile (mai mari de 40°C), bacteriile descompun proteinele, lipidele, şi
fracţiunile de semiceluloză. În plus, ele sunt responsabile pentru marea majoritate a energiei produsă
pentru încălzire.
Ciupercile sunt prezente atât la temperatură mezofilă cât şi la temperatură termofilă. Activitatea
lor este asemănătoare cu cea a actinomycetes. Ambele se găsesc pe părţile exterioare ale grămezilor
compostate.

Fig. 7.7 - Fazele procesului de compostare în funcţie de temperatură

În timpul procesului de compostare, au loc trei etape de activitate asociate cu temperatura:


activitate la temperatură mezofilă, la temperatură termofilă şi la temperatură scăzută (de răcire). În
activitatea mezofilă, temperatura creşte de la temperatura mediului ambiant până la 40ºC, cu apariţia
de ciuperci şi bacterii. În timpul activităţii termofile temperatura creşte până la 70ºC, iar
microorganismele existente sunt înlocuite cu bacterii termofile, actinomycetes şi ciuperci termofile. La
temperatura termofilă are loc reducere semnificativă a substanţelor organice. Etapa de răcire este
caracterizată prin reducerea activităţii microorganismelor şi înlocuirea organismelor termofile cu cele
mezofile. În această etapă are loc evaporarea apei din materialul compostat, stabilizarea pH-ului şi
formarea acizilor humici.
7.3.8. Balanţa energetică
Căldura este generată de transformarea carbonului organic în dioxid de carbon şi vapori de apă.
Combustibilul provine din partea de substanţe volatile degradată rapid.
Căldura este disipată în timpul aerării şi mixării materialului de compostat. Temperatura
procesului nu va creşte dacă pierderile de căldură depăşesc temperatura generată de proces. Dacă
raportul dintre cantitatea de apă evaporată şi cantitatea de substanţe volatile reduse este mai mic de 8 ÷
10, trebuie să fie disponibilă suficientă energie pentru încălzire şi evaporare. Dacă raportul depăşeşte
10, amestecul va rămâne rece şi umed. Această generalizare se bazează pe căldura de evaporare şi nu
se ia în considerare efectul mediului ambiant asupra evaporării şi a suprafeţei de răcire.
7.3.9. Raportul carbon/azot
Microorganismele folosesc carbon şi azot în proporţii fixate de către compoziţia biomasei
microbiene. Raportul ideal de carbon la azot variază intre 25:1 şi 35:1. Dacă raportul carbon/azot este
mai mic de 25:1, excesul de azot va fi transformat în amoniac, având ca rezultat pierderea de nutrient
şi emisia de miros amoniacal. Dacă raportul depăşeşte 35:1, materialul organic se va degrada din ce în
ce mai încet şi va rămâne activ în etapa de tratare.
Materialul de umplutură ajustează conţinutul de materii solide al amestecului, asigură o sursă
suplimentară de carbon pentru a ajusta raportul carbon/azot şi balanţa energetică, şi asigură integritatea
structurală pentru a menţine porozitatea amestecului. Materialul de umplutură poate fi constituit din
resturi vegetale din agricultură (tulpini de floarea soarelui, coceni de porumb, paie etc.), deşeuri
menajere orăşeneşti, deşeuri animale, materiale rezultate de la prelucrarea lemnului etc.
Procesul cu grămadă statică aerată şi unele procese ce au loc în bazine special amenajate
necesită amestecuri cu o porozitate mare, pentru a putea fi aerate de către suflante la presiune mică.
Datorită materialului de umplutură, volumul produsului compostat este egal sau mai mare decât
volumul turtelor deshidratate. Pentru un volum dat de materii solide, volumul de material ce trebuie compostat
creşte odată cu descreşterea procentuală a materiilor solide datorită volumului mai mare de amestec.
7.3.10. Controlul temperaturii şi aerarea
Aerarea scade temperatura şi vaporii de apă şi aprovizionează cu oxigen microorganismele. În
timp ce debitul de aer insuflat este crescut într-un sistem de aerare forţat, temperatura ce se acumulează
scade şi debitul de vapori de apă evacuaţi creşte. Amestecare rapidă eliberează căldură şi vapori de
apă, şi sporeşte de asemenea aerarea prin îmbunătăţirea porozităţii. Fără o aerare suficientă,
temperatura ce se acumulează poate depăşi 70ºC, ceea ce este în detrimentul activităţii microbiene.
Temperatura optimă pentru degradarea substanţelor volatile variază între 40 şi 50ºC. În plus,
temperatura de 40 - 50ºC este temperatura optimă pentru îndepărtarea vaporilor de apă, deoarece
debitul ridicat de aer insuflat este necesar pentru a menţine temperaturi scăzute pentru un proces cu
activitate ridicată. Pentru a asigura reducerea agenţilor patogeni, temperatura trebuie să fie mai mare
de 55ºC pentru un timp specificat (adesea de aproximativ 2 săptămâni), funcţie de tipul procesului de
compostare.
7.3.11. Reducerea agenţilor patogeni
Organismele patogene ce se găsesc în apele uzate se împart în cinci grupe: bacteriile, viruşii,
protozoa cystis, viermii parazitari şi ciuperci. Primele patru grupe sunt adesea denumite organisme
patogene primare, deoarece ele pot imbolnăvi persoanele sănătoase şi pot genera diferite boli. Ultimul
grup, ciupercile, sunt organisme patogene secundare deoarece ele doar infectează persoanele şi pot
crea probleme de respiraţie sau a sistemului imunitar.
Temperatura ridicată este una dintre metodele de distrugere a agenţilor patogeni. Temperatura din
interiorul grămezii de compostat poate să nu fie uniformă datorită variaţiilor pierderilor de căldură,
caracteristicilor de mixare şi a debitului de aer. Compostarea în cazul în care temperatura atinge pe cea
termofilă, trebuie să elimine practic toate organismele patogene virale, bacteriene şi parazitare. Oricum, unele
ciuperci precum Aspergillus fumigatus sunt termo-tolerante şi supravieţuiesc procesului de compostare.
7.3.12. Maturarea
Termenul de maturare se referă la transformarea componentelor rapid biodegradabile, a
materialului organic şi a materialului de umplutură în substanţe similare cu cele ale solului. Materialul
compostat ce a fost insuficient maturat va genera miros în timpul depozitării şi după umezire. Va
împiedica germinarea prin generarea de acizi organici.
Termenul de stabilizare în compostare se referă la raportul de degradare microbiană a
componentelor biodegradabile din amestec.
7.3.13. Uscarea
Vaporii de apă sunt îndepărtaţi în timpul compostării având loc o creştere a conţinutului de
materii solide din amestec de la 40% la 55%. Uscarea este critică în procesele care includ sitarea
deoarece sitele nu funcţionează bine când materialul compostat are un conţinut de materii solide mai
mic de 50 – 55%. Uscarea are loc prin prevederea unei aerări suficiente şi a unei agitări care să
îndepărteze majoritatea vaporilor de apă.
Post procesarea este adesea utilizată pentru a face materialul compostat comerciabil.
Dimensiunile particulelor din produsul final variază între 6 şi 25 mm.
7.3.14. Consideraţii de proiectare a sistemelor de compostare
7.3.14.1. Pentru a proiecta un sistem de compostare trebuie avuţi în vedere mai mulţi factori
precum:
- volumul total de material;
- greutatea totală a materiilor în stare umedă;
- conţinutul de materii solide;
- conţinutul de materii volatile din nămol;
- conţinutul de materii volatile din materialul pentru compostat;
- umiditatea;
- cantitatea de material de umplutură necesară amestecului etc.
Procentul de materii solide din materialul pentru compostat trebuie să fie de aproximativ 40%
pentru o compostare eficientă.
Tabelul 7.2 prezintă consideraţiile cele mai importante de proiectare pentru procesele de
compostare aerobă.
Tabel 7.2
Parametri Comentarii
0 1
Pot fi compostate cu succes atât nămolurile neprelucrate cât şi
nămolurile fermentate. Nămolurile neprelucrate emană gaze urât
Tipul de nămol
mirositoare. Nămolul neprelucrat are o putere energetică mai mare, se
degradează mult mai uşor şi necesită mai mult oxigen.
Caracteristicile materialului de umplutură au efecte semnificative
Materialul de umplutură
asupra procesului şi asupra calităţii produsului rezultat.
Raportul carbon/azot trebuie să varieze în intervalul 20:1 – 35:1. La
Raportul carbon/azot raport scăzut are loc evacuarea de amoniac. Sursa de carbon trebuie
verificată dacă este rapid biodegradabilă.
Substanţele volatile ale amestecului pentru compostat trebuie să fie
mai mare de 30% din conţinutul total de materii solide.
Substanţe volatile
Nămolul deshidratat necesită de obicei adăugarea de material de
umplutură pentru reglarea conţinutului de materii solide.
Aerul ce conţine cel puţin 50% oxigen rămas trebuie să atingă toate
Necesarul de aer părţile materilului de compostat pentru obţinerea unor rezultate
optime, în special în cazul sistemelor mecanice.
Umiditatea amestecului nu trebuie să fie mai mare de 60% pentru
Umiditatea grămezile statice sau cele amestecate şi mai mică de 65% pentru
compostarea în bazine închise.
pH-ul trebuie să varieze între 6 şi 9. Pentru o descompunere aerobă
Controlul pH-ului
optimă pH-ul trebuie să aibe valori cuprinse între 7 şi 7,5.
Temperatura trebuie să ia valori cuprinse între 50 şi 55ºC pentru
primele zile şi 55 - 60ºC pe restul perioadei de compostare. Dacă
Temperatura
temperatura creşte peste 65ºC pentru o perioadă mai mare de timp,
activitatea biologică va fi redusă.
Dacă procesul se desfăşoară corespunzător, e posibil să poată fi
Controlul agenţilor patogeni distruşi toţi agenţii patogeni. Pentru aceasta trebuie menţinută o
temperatură cuprinsă între 60 şi 70ºC pentru o perioadă de 24 h.
Materilul de compostat trebuie amestecat după un program stabilit în
Amestecarea prealabil sau după nevoi. Frecvenţa de amestecare va depinde de tipul
compostării.
Trebuie monitorizat conţinutul de metale grele atât din materialul de
Metalele grele compostat cât şi din materialul compostat pentru a se aprecia modul
final de aplicare a compostului.
Factorii ce trebuie analizaţi pentru alegerea amplasamentului includ
Problema amplasamentului disponibilitatea zonei, condiţiile climatice, disponibilitatea zonelor de
tranzitare etc.

7.3.14.2. Pentru compostarea nămolului există trei opţiuni: aşezarea sub formă de grămezi statice
aerate (v. fig. 7.8), aşezarea în brazde (întoarse şi aerate) şi compostarea mecanică.
7.3.14.3. Compostarea prin dispunerea sub formă de grămezi aerate statice se realizează prin
aşezarea amestecului format din nămol şi material de umplutură sub formă de grămezi de cca.
2 - 2,5 m pe grătare alcătuite din conducte perforate. Un strat de material compostat şi sitat cu rol de
izolare, este adăugat peste movila cu material pentru compostare. Amestecul este compostat pentru o
perioadă de 21 – 28 zile, după care urmează maturarea timp de 30 zile.

Fig. 7.8 - Dispunerea materialului pentru compostare sub


formă de grămezi aerate statice

Fig.7.9 – Utilaj de compostare vertical

7.3.14.4. Cea de-a doua metodă de compostare o constituie dispunerea materialului sub formă de
brazde de 1 – 2 m înălţime şi o lăţime la bază de 2 – 4,5 m. Brazdele sunt răsturnate şi amestecate
periodic în timpul procesului de compostare în vederea aerării mecanice. În plus se poate folosi şi
aerarea mecanică. Perioada de compostare este de 21 – 28 zile, iar în această perioadă brazda cu
materialul de compostare este răsturnată de cel puţin 5 ori în timp ce temperatura este menţinută la
55ºC. În timpul compostării condiţiile aerobe sunt greu de menţinut. Activitatea microbiană poate fi
aerobă, anaerobă sau combinată, depinzând de cât de des sunt răsturnate şi amestecate grămezile.
Răsturnările sunt însoţite de emanarea de mirosuri neplăcute datorită condiţiilor anaerobe. Uneori
această compostare se face în spaţii acoperite sau chiar închise.
7.3.14.5. Compostarea mecanică în bazine sau containere închise este însoţită de sisteme
mecanice de control a mirosului, a temperaturii şi a concentraţiei de oxigen. Aceste sisteme sunt mai
eficiente, controlează mult mai bine mirosurile ce se degajă în timpul procesului de compostare, iar
echipamentele necisită un spaţiu mult mai redus.

8. DEPOZITAREA ŞI VALORIFICAREA NĂMOLURILOR


8.1. DEPOZITAREA NĂMOLURILOR
8.1.1. Depozitul de nămol este o parte importantă a oricărei staţii de epurare a apelor uzate.
Depozitarea nămolului are următoarele funcţii: egalizarea debitelor, uniformizarea caracteristicilor
nămolului în vederea îmbunătăţirii proceselor de tratare din aval, ca stabilizarea, concentrarea, şi
deshidratarea, permit alimentarea mult mai uniformă pentru intensificarea operaţiilor de concentrare şi
deshidratare şi permit flexiblitatea şi optimizarea proceselor pentru concentrare şi deshidratare.
8.1.2. Nămolul poate fi depozitat în construcţii (spaţii) special concepute din interiorul staţiei de
epurare, (rezervoare de stocare a nămolului, bazine de omogenizare, paturi de uscare, lagune), sau în
interiorul obiectelor tehnologice ale staţiei de epurare (în başa de colectare a nămolului din interiorul
decantorului primar sau a decantorului secundar, în bazinele de fermentare a nămolului, în
concentratoarele gravitaţionale, în bazinele de aerare, în decantoarele tip Imhoff) sau în afara staţiei de
epurare în depozite controlate, şanţuri, gropi, pe suprafaţa pământului, etc.
8.1.3. Depozitarea se poate face pe o perioadă scurtă de timp de exemplu în bazinele de decantare
sau în rezervoarele de concentrare a nămolului. Astfel de depozite sunt folosite în mod limitat şi sunt
folosite de obicei la staţiile de epurare mici unde timpul de depozitare poate varia de la câteva ore
până la 24 ore.
Depozitarea pe termen lung a materiilor solide poate fi realizată în procesele de stabilizare cu
perioade lungi de retenţie, de exemplu în cazul fermentării aerobe sau anaerobe sau în bazine separate,
proiectate special pentru acest scop. În instalaţiile mici, nămolul este de obicei depozitat în decantoare
şi în bazinele de fermentare.
În cazurile în care depozitarea nămolului are loc în bazine închise, ar trebui asigurată ventilaţia
împreună cu tehnologiile de control corespunzător a mirosului precum şi prevederea de sisteme de
filtrare a gazelor.
8.1.4. Împrăştierea nămolului pe/în sol
Împrăştierea nămolurilor şi a altor tipuri de reziduuri ce provin de la epurarea apelor uzate
orăşeneşti este un proces des folosit.
Anexa 1

LISTA DOCUMENTELOR NORMATIVE DE REFERINŢĂ

Nr. Indicativul
Titlul documentaţiei
crt. documentaţiei
0 1 2
1 STAS 10898-85 Alimentări cu apă şi canalizări. Terminologie.
2 STAS 4162/1-89 Decantoare primare. Prescripţii de proiectare.

3 STAS 4162/2-89 Decantoare secundare. Prescripţii de proiectare.


4 STAS 4273-83 Construcţii hidrotehnice. Încadrarea în clase de
importanţă.
5 STAS 12264-91 Separatoare de uleiuri şi grăsimi la staţiile de
epurare orăşeneşti.
6 STAS 11566-91 Bazine cu nămol activat. Prescripţii generale de
proiectare.
7 STAS 12607-88 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de suprafaţă
şi epurarea apelor uzate. Determinarea conţinutului
de substanţe
8 STAS 12678-88 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de uprafaţă
şi epurarea apelor uzate. Determinarea conţinutului
de sodiu şi de potasiu
9 STAS 12594-87 Staţii de pompare. Prescripţii generale de
proiectare.
10 STAS 10178 Gazometre la staţiile de epurare orăşeneşti.
Prescripţii de proiectare.
11 Bazine pentru uniformizarea debitelor şi calităţii
STAS 10686/76 apelor uzate industriale. Prescripţii de proiectare.
12 STAS 12278/96 Rezervoare de fermentare a nămolurilor din staţiile
de epurare. Prescripţii generale de proiectare
13 STAS 11565 / 90 Platforme pentru uscarea nămolului fermentat din
staţiile de epurare orăşeneşti. Prescripţii de
proiectare.
14 STAS 13117-92 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de uprafaţă
şi epurarea apelor uzate. Determinarea conţinutului
de crom
15 STAS 12200-85 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de suprafaţă
şi epurarea apelor uzate. Determinarea conţinutului
de azot
16 STAS 12205-84 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de uprafaţă
şi epurarea apelor uzate. Determinarea conţinutului
de fosfor
Anexa 1 (continuare)
0 1 2
17 STAS 12780-89 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de uprafaţă
şi epurarea apelor uzate. Determinarea rezistenţei
specifice la filtrare sub vid.
18 STAS 12586-87 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de uprafaţă
şi epurarea apelor uzate. Determinarea umidităţii, a
substanţei uscate, a pierderilor de calcinare
(substanţe volatile) şi a substanţelor minerale
19 STAS 12526-87 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de uprafaţă
şi epurarea apelor uzate. Luarea şi conservarea
probelor
20 STAS 12607-88 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de uprafaţă
şi epurarea apelor uzate. Determinarea conţinutului
de substanţe extractibile în eter de petrol.
21 STAS 12678-88 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de uprafaţă
şi epurarea apelor uzate. Determinarea conţinutului
de sodiu şi de potasiu
22 STAS 12833-90 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de uprafaţă
şi epurarea apelor uzate. Determinarea conţinutului
de magneziu
23 STAS 12834-90 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de uprafaţă
şi epurarea apelor uzate. Determinarea conţinutului
de calciu.
24 STAS 12875-90 Ape de suprafaţă şi ape uzate. Determinarea
conţinutului de acetonă.
25 STAS 12876-90 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de uprafaţă
şi epurarea apelor uzate. Determinarea conţinutului
de cadmiu.
26 STAS 13094-92 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de uprafaţă
şi epurarea apelor uzate. Determinarea conţinutului
de nichel.
27 STAS 13116-92 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de uprafaţă
şi epurarea apelor uzate. Determinarea
coeficientului de compresibilitate
28 SR EN 12255-7:2002 Staţii de epurare. Partea 7: Reactoare biologice cu
peliculă fixată.
29 SR EN 12255-8:2002 Staţii de epurare. Partea 8: Depozitare şi tratare
nămoluri.
30 SR EN 12255-9:2002 Staţii de epurare. Partea 9: Control mirosuri şi
ventilaţie.
31 SR EN 12255- Staţii de epurare. Partea 10: Prescripţii de
10:2002 securitate.

32 SR EN 12255- Staţii de epurare. Partea 11: Date generale cerute.


11:2002
33 SR EN 12566-1 Staţii mici de epurare a apelor uzate cu până la 50
LE – Partea 1: Fose septice prefabricate
Anexa 1 (continuare)
0 1 2
34 SR EN 12566-3 Staţii mici de epurare a apelor uzate cu până la 50
LE – Partea 3: Staţii de epurare a apelor uzate
menajere compacte şi / sau asamblate pe loc
35 SR EN 1085-2000 Epurarea apelor uzate. Vocabular
36 SR 12702:1997 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de suprafaţă
şi epurarea apelor uzate. Vocabular
37 SR 13161:1993 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de suprafaţă
şi epurarea apelor uzate. Determinarea timpului de
crăpare a turtei de nămol
38 SR 13179:1994 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de suprafaţă
şi epurarea apelor uzate. Determinarea conţinutului
de cupru.
39 SR 13179:1994 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de suprafaţă
şi epurarea apelor uzate. Determinarea conţinutului
de zinc.
40 SR 13225:1995 Nămoluri rezultate de la tratarea apelor de suprafaţă
şi epurarea apelor uzate. Determinarea conţinutului
de plumb. Metoda spectrometrică de absorbţie
atomică.
41 SR 12176:2000 Caracterizarea nămolurilor. Determinarea valorii
pH-ului
42 SR EN 12832:2002 Caracterizarea nămolurilor. Valorificarea şi
eliminarea nămolurilor. Vocabular.
43 SR EN 12879:2002 Caracterizarea nămolurilor. Determinarea pierderii
la calcinare a substanţei uscate
44 SR EN ISO 5667- Calitatea apei. Prelevare. Partea 13: Ghid general
13:2000 pentru prelevarea probelor de nămol din canalizări
şi instalaţii de tratare
45 SR EN ISO Calitatea apei. Metodă pentru evaluarea efectului
9509:2000 inhibitor al produselor chimice şi al apelor uzate
asupra procesului de nitrificare realizat de
microorganismele din nămolul activ
46 SR EN 752-6 :1999 Reţele de canalizare în exteriorul clădirilor.Parte 6.
Instalaţii de pompare.
47 SR EN 1085 : 2000 Epurarea apelor uzate. Terminologie.
48 SR EN 12255-1:2002 Staţii de epurare. Partea 1 : Principii generale de
construcţie.
49 SR EN 12255-4:2002 Staţii de epurare. Partea 4: Decantare primară.
50 SR EN 12255-5:2002 Staţii de epurare. Partea 5: Procedeu cu lagune.
51 SR EN 12255-6:2002 Staţii de epurare. Partea 6: Procedee cu nămoluri
activate.
52 SR EN 12880:2002 Caracterizarea nămolurilor. Determinarea
reziduului uscat şi conţinutului de apă.
53 SR EN 13342:2002 Caracterizarea nămolurilor. Determinarea azotului
Kjeldahl.
Anexa 1 (continuare)
0 1 2
54 SR EN 13346: 2002 Caracterizarea nămolurilor. Determinarea
elementelor în urme şi a fosforului. Metode de
extracţie în apa regală.
55 SR-CR 13097:2002 Caracterizarea nămolurilor. Buna practică pentru
utilizarea în agricultură.
56 SR CR 13846:2002 Recomandări pentru păstrarea şi extinderea
utilizării nămolurilor şi căile de eliminare.
57 SR CR 13714:2002 Caracterizarea nămolurilor. Managementul
nămolurilor în vederea utilizării sau a eliminării lor.
58 SR-CR 13767:2002 Caracterizarea nămolurilor. Buna practica pentru
incinerarea nămolurilor cu şi fără grăsimi şi ecranări
59 SR-CR 13768:2002 Caracterizarea nămolurilor. Buna practica pentru
incinerarea combinată a nămolurilor şi a deşeurilor
menajere.
60 prEN 12255 - 13 Staţii de epurare Partea 13: Tratare chimică
61 prEN 12255 - 15 Staţii de epurare Partea 15: Măsurarea tranferului
de oxigen în apa curată din bazinele cu nămol
activat.
62 prEN 14671 Caracterizarea nămolurilor - Pretratarepentru
determinarea amoniacului extractibil, folosind
clorura de potasiu 2 mol/l.
63 prEN 14701-1 Caracterizarea nămolurilor – Proprietăţile de
filtrare – Partea 1: timpul de sucţiune capilară
64 prEN 15170 Caracterizarea nămolurilor – Puterea calorică
(determinarea puterii calorice brute şi cea netă)
65 prEN 14702-1 Caracterizarea nămolurilor – Proprietăţile de
sedimentare – Partea 1: determinarea proprietăţii de
sedimentare (Determinarea procentului din volumul
de nămol şi indicele volumului de nămol)
66 prEN 14701-2 Caracterizarea nămolurilor – Proprietatea de filtrare
– Partea 2: Determinarea rezistenţei specifice la
filtrare.
67 prEN 14701-3 Caracterizarea nămolurilor – Proprietăţile la filtrare
– Partea 3: Determinarea compresibilităţii
68 prEN 15171 Caracterizarea nămolurilor -
69 prEN 14702-2 Caracterizarea nămolurilor – Proprietăţile de
sedimentare – Partea 2: Determinarea capacităţii de
îngroşare
70 prCEN/TR 14742 Caracterizarea nămolurilor – Procedura de
condiţionare în laborator cu reactivi chimici
71 prCEN/TR 15175 Caracterizarea nămolurilor – Protocolul de
conducere în laborator a proceselor pentru
condiţionarea chimică a nămolului, a proceselor
microbiologice şi a analizelor fizice
72 CR 13097 Caracteristicile nămolului
73 *** Managementul calitătii şi asigurarea calităţii –
Colecţia de standarde ( 9000, 10011, 45000);
Editura Tehnică - 1998.
Anexa 2

LISTA DOCUMENTELOR NORMATIVE CONEXE

Nr.
Indicativul documentaţiei Titlul documentaţiei
crt.
0 1 2
1 C12-95 Instrucţiuni tehnice ISCIR.
2 C 193-79 Instrucţiuni tehnice pentru executarea zidăriei din
piatră brută.
3 C 210-94 Norme tehnice privind protecţia anticorozivă a
bazinelor din beton armat pentru neutralizarea şi
epurarea apelor industriale.
4 C300-94 Normativ de prevenire şi stingere a incendiilor pe
durata executării lucrărilor de construcţii şi
instalaţiile aferente acestora.
5 GE 035-99 Ghid şi program de calcul pentru responsabilul cu
urmărirea în exploatare a construcţiilor.
6 GP 036-99 Ghid de proiectare, execuţie şi exploatare privind
protecţia anticorozivă a bazinelor din beton armat
şi beton precomprimat, destinate neutralizării şi
epurării apelor industriale.
7 GP 043/99 Ghid privind proiectarea, execuţia şi exploatarea
sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare
utilizând conducte din PVC, polietilenă şi
polipropilenă.
8 GP 062 -02 Ghid de proiectare şi execuţie pentru construcţiile
de tratare a apei pentru localităţi mici şi obiective
izolate, în vederea asigurării sănătăţii populaţiei şi
protecţiei mediului.
9 GP 106-04 Ghid de proiectare, executie si exploatare a
lucrarilor de alimentare cu apa si canalizare in
mediu rural
10 I 22-99 Normativ pentru proiectarea şi executarea
conductelor de aducţiune şi a reţelelor de
alimentare cu apă şi canalizare ale localităţilor.
11 I 30-75 Instrucţiuni tehnice pentru calculul loviturii de
berbec şi stabilirea măsurilor pentru prevenirea
efectelor negative ale acesteia la instalaţiile
hidraulice sub presiune.
12 NTPA 001/2005 Normativ privind stabilirea limitelor de încărcare
cu poluanţi a apelor uzate industriale şi orăşeneşti
la evacuarea în receptorii naturali – aprobat prin
H.G. nr. 352/21.04.2005, care modifică H.G.
188/2002.
13 NTPA 002/2005 Normativ privind condiţiile de evacuare a apelor
uzate în reţelele de canalizare ale localităţilor şi
direct în staţiile de epurare – aprobat prin H.G. nr.
352/21.04.2005, care modifică H.G. 188/2002.
Anexa 2 (continuare)
0 1 2
14 NTPA 003/1997 Norme privind metodologia de conducere şi
control al procesului de epurare biologică cu
nămol epres în staţiile de epurare a apelor uzate
orăşeneşti, industriale şi zootehnice.
15 NTPA 011/2002 Norme tehnice privind colectarea, epurarea şi
evacuarea apelor uzate orăşeneşti – aprobate prin
H.G. nr. 188 / 28.02.2002, modificat şi completat
cu H.G. nr. 352 / 2005
16 NTPA 013- 02 Norme de calitate pe care trebuie să le
îndeplinească apele de suprafaţă utilizate pentru
potabilizare; aprobat cu HG 100/02, cu
modificările ulterioare.
17 NTPA 014-02 Normativ privind metodele de măsurare şi frecvenţă
de prelevare a probelor din apele de suprafaţă
destinate producerii de apă potabilă- aprobat prin
HG 100/02, cu modificările ulterioare.
18 NTRQ 01-84 Normă tehnică republicană privind măsurarea
debitelor de apă. Determinarea debitelor de apă în
sistemele de curgere cu nivel liber.
19 NP 003-97 Normativ pentru proiectarea şi exploatarea
instalaţiilor tehnico-sanitare şi tehnologice cu ţevi
din PP.
20 NP 032/1999 Normativ pentru proiectarea construcţiilor şi
instalaţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti.
Partea I: Treapta mecanică.
21 NP 036-99 Normativ de reabilitare a lucrărilor hidroedilitare din
localităţi urbane. Buletinul Construcţiilor nr. 5/2000.
22 NP 072-02 Normativ pentru exploatarea sistemelor şi
instalaţiilor de stingere a incendiilor cu substanţe.
23 NP 084-03 Normativ privind proiectarea, executarea şi
exploatarea instalaţiilor sanitare şi a sistemelor de
alimentare cu apă şi canalizare, utilizând conducte
din mase plastice.
24 NP-088-03 Normativ pentru proiectarea construcţiilor şi
instalaţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti –
Partea a II-a : Treapta biologică.
25 NP-089-03 Normativ pentru proiectarea construcţiilor şi
instalaţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti –
Partea a III-a : Staţii de epurare de capacitate mică
(5< Q ≤ 50 l/s) şi foarte mică (Q ≤ 5 l/s).
26 NP 091-03 Normativ pentru proiectarea construcţiilor şi
instalaţiilor de dezinfectare a apei.
27 NP 107-2004 Normativ pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor
de epurarea a apelor uzate orăşeneşti – Partea a IV-a.
Treapta de purare avansată a apelor uzate.
28 NP 032-1999 Normativ pentru proiectarea construcţiilor şi
instalaţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti –
Partea I: Treapta mecanică. Indicativ aprobat cu
Ordinul Ministrului Lucrărilor Publice şi Amenajării
Teritoriului, nr. 60 / N / 25.08.1999.
Anexa 2 (continuare)
0 1 2
29 P 66-2001 Normativ pentru proiectarea şi executarea
lucrărilor de alimentare cu apă şi canalizare a
localităţilor din mediul rural. Buletinul
Construcţiilor, 2001.
30 P 73-78 Instrucţiuni tehnice pentru proiectarea şi
executarea recipientelor din beton armat şi beton
precomprimat pentru lichide.
31 P 96-96 Ghid pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor
de canalizare a apelor meteorice din clădiri civile,
social-culturale şi industriale; Buletinul
Construcţiilor nr. 13/1997.
32 P100-92 Normativ privind proiectarea antiseismică a
construcţiilor de locuinţe, social culturale,
agrozootehnice şi industriale.
33 P110-99 Normativ privind comportarea în timp a
construcţiilor.
34 P130/99 Normativ privind urmărirea comportării în timp a
construcţiilor; Buletinul Construcţiilor nr. 1/2000.
35 P135-99 Ghid privind coeficienţii de uzură fizică normală
la mijloacele fixe din grupa 1- Construcţii; Bul.
Construcţiilor 2/2000.
36 P28-84 Normativ pentru proiectarea tehnologică a staţiilor de
epurare a apelor uzate orăşeneşti, treptele de epurare
mecanică şi biologică şi linia de prelucrare şi
valorificare a nămolurilor.
37 P 28-64 Normativ pentru proiectarea staţiilor de epurare
mecanică a apelor uzate orăşeneşti.
38 O 49-04 Norme tehnice privind protecţia mediului şi în
special a solurilor, când se utilizează nămoluri de
epurare în agricultură. Ordin al Ministrului
Sănătăţii.
39 O 88- 01 Ordinul Ministrului de Interne pentru aprobarea
Dispoziţiilor generale privind echiparea şi dotarea
construcţiilor, instalaţiilor şi platformelor
amenajate cu mijloace tehnice de PSI.
40 O 699-99 Ordin, al Ministerului Apelor, Pădurilor şi
Protecţiei Mediului, pentru aprobarea Procedurii
şi competenţelor de emitere a avizelor şi
autorizaţiilor de gospodărire a apelor.
41 O 1618-00 Ordin, al Ministerului Apelor, Pădurilor şi
Protecţiei Mediului, pentru aprobarea secţiunilor
epresentative din cadrul Sistemului naţional de
supraveghere a calitătii apelor.
42 *** Normativ de conţinut al documentaţiilor tehnice
necesare obţinerii avizului de gospodărire a apelor
şi a autorizaţiei de gospodărire a apelor, aprobat
prin Ordinul Ministrului Apelor, Pădurilor şi
Protecţiei Mediului nr. 277 / 11.04.1997.
Anexa 2 (continuare)
0 1 2
43 *** Normativ de conţinut al documentaţiilor tehnice
necesare obţinerii avizului de gospodărire a apelor
şi a autorizaţiei de gospodărire a apelor aprobat
prin Ordinul Ministrului Apelor, Pădurilor şi
Protecţiei Mediului nr. 720/1996.
44 *** Ordinul 1141 / 06.12.2002 – pentru aprobarea
“Procedurii şi a competenţelor de emitere a avizelor
şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor”.
45 *** Normativ pentru proiectarea construcţiilor şi
instalaţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti-Partea
a II-a: Treapta biologică, redactarea a II-a, Bucureşti,
Noiembrie 2002.
46 *** Normativ pentru proiectarea tehnologică a staţiilor de
epurare a apelor uzate orăşeneşti. Treapta de epurare
terţiară. Indicativ P28/2-88.
47 *** Tehnologii pentru reţinerea azotului şi fosforului din
apele uzate şi necesitatea dezinfectării apelor epurate.
Editura MATRIX ROM. Bucureşti, Aprilie 2000.
48 *** Metodologie – cadru de elaborare a planurilor de
prevenire şi combatere a poluărilor accidentale la
folosinţele de apă potenţial poluatoare – aprobată cu
Ordinul nr. 278 / 11.04.1997 publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 100 bis.
49 *** Norme metodologice privind instituirea regimului de
supraveghere specială în caz de nerespectare a
măsurilor stabilite pentru asigurarea condiţiilor
înscrise în autorizaţia de gospodărire a apelor –
aprobate cu Ordinul nr. 275 / 11.04.1997 publicat în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 bis.
50 *** Norme metodologice privind avizul de amplasament –
aprobate cu Ordinul nr. 279 / 11.04.1997 publicat în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 bis.
51 *** Normativ privind obiectivele de referinţă pentru
clasificarea calităţii apelor de suprafaţă, aprobat prin
Ordinul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului
nr. 1.146 din 10 Decembrie 2002.
52 *** Norme de igienă şi recomandări privind mediul de
viaţă al populaţiei, aprobate de Ministrul Sănătăţii
prin Ordinul Nr. 1935/13.09.1996.
53 *** CP m.Bucuresti; Norme specifice de protecţia
muncii; Ed. Medicală 1975
54 *** Ghid pentru reabilitarea reţelelor publice de
alimentare cu apă şi canalizare. Pr. 673 PROED/
MLPTL 1998
55 *** Ordin MLPAT 83/N/05.07; Specificaţii tehnice
privind proiectarea şi executarea construcţiilor şi
instalaţiilor aferente filtrelor rapide de nisip, cu
nivel liber.
56 *** HG 273/94 Regulamentul de receptie a lucrărilor
de construcţii şi instalaţii; colecţia Legi şi Alte
acte normative.
Anexa 2 (continuare)
0 1 2
57 *** HG 766/97; Regulament privind conducerea şi
asigurarea calitătii în construcţii- Colecţia de legi şi HG.
58 *** HG 273; Norme de întocmire a cărţii tehnice a
construcţiei; Col. Legi si HG..
59 *** HG 622/2004 privind stabilirea condiţiilor de
introducere pe piaţă a produselor pentru
construcţii
60 *** Norme specifice de securitate a munciimpentru
evacuarea apelor uzate de la populaţie şi din
procesele tehnologice, MMPS-2001, broşura 19
61 *** Legea 98/94 şi Ordonanţa GR 108/1999; Lege privind
stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la Normele
legale de igienă şi sănătate publică. MO aug. 1999.
62 *** Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 34 / 2002 privind prevenirea, reducerea
şi controlul integrat al poluării – publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 /
12.12.2002.
63 *** Legea Apelor, nr. 107 / 25.09.1996 – publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 /
08.10.1996, cu modificările ulterioare.
64 *** Legea nr. 137 / 1995 privind protecţia mediului,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 70 / 17.02.2000, cu modificările ulterioare.
65 *** Legea nr. 10/18 ianuarie 1995, privind Calitatea în
Construcţii. Publicată în Monitorul Oficial al
României nr. 12 din 24 ianuarie 1995, cu modificările
ulterioare..
66 *** Legea nr. 137 din 29 decembrie 1995, Legea
Protecţiei Mediului, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 304 din 30 decembrie 1995.
67 *** Ghid de execuţie, exploatare şi postutilizare a
construcţiilor de captare din apa subterană pentru
asigurarea parametrilor funcţionali; Contr.
0092/2001 PROED/ MLPTL.
68 *** Norma tehnică republicană privind măsurarea
debitelor de apă N.T.R.Q. 0-1-84. Determinarea
debitelor de apă în sisteme de curgere cu nivel
liber. Metoda modificării locale a secţiunii de
curgere. Canale de măsurare. Prescripţii generale.
Bucureşti, 1985.
69 *** Măsuri de protecţie a calităţii resurselor de apă,
aprobate prin Hotărârea de Guvern
nr. 472/09.06.2000.
70 *** Norme tehnice privind protecţia mediului şi în
special a solurilor, când se utilizează nămoluri de
epurare în agricultură, aprobate prin Ordinul nr.
49 al M.A.P.A.M. din 14.01.2004, publicat în
M.O. nr. 66 din 27.01.2004.
Anexa 2 (continuare)
0 1 2
71 *** Legea 106/96 - Legea protecţiei civile publicată în
Monitorul Oficial din 03.10.1996.
72 *** H.G. 351/2005 - Programul de eliminare treptată a
evacuărilor, emisiilor şi pierderilor de substanţe
prioritar periculoase. (Anulează HG 118/2002).
Anexa 3-A

GLOSARUL DE TERMENI SPECIFICI DOMENIULUI REGLEMENTAT

A. NOTAŢII PRIVIND PRINCIPALII PARAMETRI UTILIZAŢI


ÎN CALCULELE DE DIMENSIONARE

Notaţia Semnificaţia
Ao - aria orizontală a platformelor de uscare, pe care se realizează

deshidratarea ( m 2 ) ;

A CN - aria orizontală utilă a concentratoarelor gravitaţionale de nămol


o
( m2 ) ;

A oPU - aria orizontală a platformelor de uscare ( m 2 ) ;


C - concentraţia în materii în suspensie a nămolului care trebuie filtrat

( kg/ m3 ) ;
CT - căldura necesară totală (kcal/zi) ;
C1 - căldura necesară încălzirii nămolului proaspat (kcal/zi) ;
C2 - căldura necesară acoperirii pierderilor prin cupolă, pereţi şi radier
(kcal/zi) ;
C 2 cupola - pierderile de căldură prin cupolă (kcal/zi) ;

C 2 pereti - pierderile de căldură prin pereţi (kcal/zi) ;

C 2 radier - pierderile de căldură prin radier (kcal/zi) ;

Cn - căldura specifică (cantitatea de căldură necesară creşterii

temperaturii cu 1ºC) ( kcal / m 3 ) ;


CO nec - capacitatea de oxigenare necesară ( kgO 2 / zi ) ;

co ' - capacitatea specifică de oxigenare


( g O2 / N m 3 aer , m adâncime de insuflare ) ;
es - eficienţa decantorului primar privind reţinerea materiilor solide în
suspensie (%) ;
eN - eficienţa decantorului primar privind reţinerea azotului total (%) ;
eP - eficienţa decantorului primar privind reţinerea fosforului total (%) ;
ε - procentul de substanţă organică (volatilă) din nămolul influent (%) ;
Gs - greutatea materiilor solide (kgf) ;
Gs - greutatea materiilor solide de natură minerală (kgf) ;
Go - greutatea materiilor solide de natură organică (kgf) ;
γs - greutatea specifică a materiilor solide (kgf/ m3 ) ;
γm - greutatea specifică a materiilor solide de natură minerală (kgf/ m3 ) ;
γo - greutatea specifică a materiilor solide de natură organică (kgf/ m3 ) ;
H - inălţimea totală de pompare (m) ;
Hg - inălţimea geodezică de pompare (m) ;

Σh r - suma pierderilor sarcină locale şi distribuite (m) ;


Ht - presiunea pe refularea suflantelor (m col. H 2 O ) ;

Hi - adâncimea de insuflare (m col. H 2 O ) ;


Σh ri - suma pierderilor sarcină locale şi distribuite pe conducta de refulare
(m) ;
i On - indicele oxigenului necesar ( kg O 2 / kg s.o. ) ;

I su - încărcarea cu substanţă uscată a concentratoarelor gravitaţionale

( kg s.u. / m 2 ⋅ zi ) ;
Ih - Încărcarea hidraulică cu nămol a concentratoarelor gravitaţionale sau

a platformelor de uscare ( m3 namol / m 2 ⋅ zi ) ;


I oRFN - Încărcarea organică a rezervorului de fermentare a nămolului

( kg s.o. / m 3RFN, zi ) ;
I oSN - Încărcarea organică a stabilizatorului de nămol ( kg s.o. / m 3SN, zi ) ;
K - coeficient de transfer al căldurii ( Kcal / m 2 , o C, zi ) ;
lf - limita tehnică de stabilizare (fermentare) anaerobă a nămolului (%) ;
ls - limita tehnică de stabilizare aerobă a nămolului (%) ;
M/V - raportul mineral / volatil ;
MST - materii solide totale ;
Nd - cantitatea zilnică de nămol deshidratat, exprimată în substanţă uscată
(kg s.u./zi) ;
Ne - cantitatea zilnică de nămol în exces, exprimată în substanţă uscată
(kg s.u./zi) ;
N ec - cantitatea zilnică de nămol în exces concentrat, exprimată în
substanţă uscată (kg s.u./zi) ;
N es - cantitatea (producţia) zilnică de nămol în exces stabilizat, exprimată
în substanţă uscată (kg s.u./zi) ;
Nf - cantitatea zilnică de nămol stabilizat (fermentat) anaerob, exprimată
în substanţă uscată (kg s.u./zi) ;
Nf1 - cantitatea zilnică de nămol stabilizat (fermentat) anaerob, exprimată
în substanţă uscată, din treapta 1 (kg s.u./zi) ;
Nf 2 - cantitatea zilnică de nămol stabilizat (fermentat) anaerob, exprimată
în substanţă uscată, din treapta 2 (kg s.u./zi) ;
N inf - cantitatea zilnică de nămol influent, exprimată în substanţă uscată
(kg s.u./zi) ;
Nm - cantitatea zilnică de substanţă minerală conţinută în nămolul influent,
exprimată în substanţă uscată (kg s.u./zi) ;
No - cantitatea zilnică de substanţă organică (volatilă) conţinută în
nămolul influent, exprimată în substanţă uscat (kg s.u./zi) ;
N o red - cantitatea zilnică de substanţă organică (volatilă) redusă în rezervorul
de fermentare a nămolului, exprimată în substanţă uscată (kg s.u./zi);
Np - cantitatea (producţia) zilnică de nămol primar, exprimată în substanţă
uscată (kg s.u./zi) ;
N pe - cantitatea zilnică de nămol primar în amestec cu cel în exces,
exprimată în substanţă uscată (kg s.u./zi) ;
N pec - cantitatea zilnică de nămol primar în amestec cu cel în exces
concentrat, exprimată în substanţă uscată (kg s.u./zi) ;
Ns - cantitatea zilnică de nămol stabilizat, exprimată în substanţă uscată
(kg s.u./zi) ;
N sf - cantitatea zilnică de stabilizat aerob şi stabilizat (fermentat) anaerob,
exprimată în substanţă uscată (kg s.u./zi) ;
q bg - producţia specifică de biogaz ( m 3 gaz / kg s.o. redusă )
ON - cantitatea de oxigen necesară ( kgO 2 / zi ) ;
P - presiune aplicată probei de nămol (Pa) ;
PC n - puterea calorică (kJ/kg) ;
ΔP - diferenţa de presiune aplicată probei de nămol (Pa) ;
q bg - producţia specifică de biogaz ( m 3 gaz / kg s.o. redusă )
Qc - debitul de calcul (m 3 / zi) ;
QR - debitul de nămol de recirculare la rezervorul de fermentare a

nămolului (m 3 / h ) ;
QG - volumul teoretic zilnic de biogaz (m 3 / zi) ;
Q G ef - volumul efectiv zilnic de biogaz (m 3 / zi) ;
Q nec - debitul de aer necesar în condiţii standard ( Nm 3 / h ) ;
NAer

r - rezistenţa specifică la filtrare (m / kg) ;


ro - rezistenţa specifică la filtrare a turtei de nămol pentru P = 1 (m / kg);
R - indicele de recuperare a materiilor solide (%) ;
s - coeficient de compresibilitate ;
S - suprafaţa filtrantă ( m 2 ) ;
t - timpul de filtrare (s) ;
tc - timpul de concentrare a nămolului (h) ;
ts - timpul de stabilizare a nămolului (zile) ;
Tf - timpul de fermentare a nămolului (zile) ;
TSSC - concentraţia în materii solide în suspensie a supernatantului (%) ;
TSSF - concentraţia în materii solide în suspensie a nămolului influent la
concentrare (%) ;
TSSP - concentraţia în materii solide în suspensie a nămolului concentrat
(%) ;
θ - temperatura nămolului (oC) ;

θ1 - temperatura medie anuală a aerului (oC) ;


θiarna - temperatura medie a aerului atmosferic pe timp de iarnă (oC) ;
V - volumul de filtrat obţinut după timpul de filtrare t ( m3 ) ;
VCN - volumul concentratorului de nămol ( m3 ) ;
VRFN - volumul rezervorului de fermentare a nămolului ( m3 ) ;
VRG - volumul rezervorului de gaz ( m3 ) ;
VSN - volumul stabilizatorului de nămol ( m3 ) ;
Vnp - volumul de nămol zilnic reţinut în decantorul primar (nămol primar)
(m 3 / zi) ;
Vne - volumul de nămol în exces evacuat zilnic din decantorul secundar,
notat şi Q ne (m 3 / zi) ;
Vnef - volumul zilnic de nămol efluent (m 3 / zi) ;
Vnpe - volumul zilnic al amestecului de nămol primar şi nămol în exces
(m3 / zi) ;
Vnc - volumul zilnic de nămol concentrat (îngroşat) evacuat din con

(m3 / zi) ;
Vnf - volumul zilnic de nămol fermentat anaerob evacuat spre deshidratare
(m3 / zi) ;
Vn inf - volumul zilnic de nămol influent (m3 / zi) ;
Vns - volumul zilnic de nămol fermentat aerob evacuat spre deshidratare
(m3 / zi) ;
Vnd - volumul zilnic de nămol deshidratat evacuat din staţia de
epurare (m3 / zi) ;
Vs - volumul zilnic de supernatant (m3 / zi) ;
w - umiditatea nămolului (%);
wp - umiditatea nămolului primar (%);

we - umiditatea nămolului în exces (%);


w ef - umiditatea nămolului efluent (%);
w es - umiditatea nămolului în exces stabilizat (%);
w pe - umiditatea amestecului de nămol primar şi în exces (%);

w nc - umiditatea nămolului concentrat (îngroşat) (%) ;


wf - umiditatea nămolului fermentat anaerob (%);
ws - umiditatea nămolului fermentat (stabilizat) aerob (%) ;
Δw c - scăderea de umiditate prin concentrare (%) ;
Δw f - creşterea de umiditate prin fermentare anaerobă (%) ;
Δw f 1 - creşterea de umiditate prin fermentare anaerobă, treapta 1 (%) ;
Δw f 2 - scăderea de umiditate prin fermentare anaerobă, treapta 2 (%)
Δw d - scăderea de umiditate prin deshidratare (%) ;
Anexa 3-B

GLOSARUL DE TERMENI SPECIFICI DOMENIULUI REGLEMENTAT

B. NOTAŢII UTILIZATE ÎN SCHEMELE ŞI FIGURILE PREZENTATE


ÎN CADRUL NORMATIVULUI

Notaţia Semnificaţia
CN - concentrator de nămol
BOE - bazin de omogenizare/egalizare
BT - bazin tampon
DN - deshidratare nămol
DP - decantor primar
DS - decantor secundar
RFN - rezervor de fermentare a nămolului (stabilizare anaerobă)
RFN1 - rezervor de fermentare a nămolului (stabilizare anaerobă) - treapta 1
(primară)
RFN1 - rezervor de fermentare a nămolului (stabilizare anaerobă) - treapta 2
(secundară)
RG - rezervor de gaz
SPnpe - staţie de pompare nămol activat de recirculare şi în exces

SPs - staţie de pompare supernatant


Anexa 3-C

Simbol Denumire
U.M.
Romană Engleză Germană Germană
0 1 2 3 4
2
ADS AST ANB m Oberfläche der Nachklärung
a a a - Anzahl der Räumerarme

aSR m Räumbalkenabstand von Bandräumern

Ci Bd,BOD Bd,BSB5 kg/d Tägliche BSB5-Fracht

Cx Bd,XXX Bd,XXX kg/d Tägliche Fracht für einen anderen Parameter

Iob BR,BOD BR,BSB kg/(m3·d) BSB5-Raumbelastung

Ixb BR,XXX BR,XXX kg/(m3·d) Raumbelastung mit einem anderen Parameter


Ion BSS,BSB BTS,BSB kg/(kg·d) BSB5-Schlammbelastung
Ixn BSS,XXX BTS,XXX kg/(kg·d) Schlammbelastung mit einem anderen Parameter
b b b d-1 Zerfallskoeffizient
B1 WST bNB m Breite von rechteckigen Nachklärbecken
L LST bSR m Räumschild- oder Räumbalkenlänge in rechteckigen Nachklärbecken
OS sau cs CS CS mg/l Sauerstoff-Sättigungskonzentration, abhängig von der Temperatur und dem Partialdruck
co CX CX mg/l Sauerstoffkonzentration im Belebungsbecken
DST DST DNB m Durchmesser von Nachklärbecken
PTXXX PTxxx EWXXX E Einwohnerwert bezogen auf den Parameter XXX, z. B. BSB5, CSB usw.
fC fC fC - Stossfaktor für die Kohlenstoffatmung

138
Anexa 3-C

0 1 2 3 4
fN fN fN - Stossfaktor für die Ammoniumoxidation

fSR fSR fSR - Räumfaktor, abhängig von der Art des Schlammräumers
FT FT FT - Temperaturfaktor für endogene Veratmung
h1 h1 h1 m Tiefe der Klarwasserzone im Nachklärbecken
h2 h2 h2 m Tiefe der Trennzone/Rückströmzone im Nachklärbecken

h3 h3 h3 m Tiefe der Dichtestrom- und Speicherzone im Nachklärbecken


h4 h4 h4 m Tiefe der Eindick- und Räumzone im Nachklärbecken
hln hln he m Tiefe des Einlaufs
htot htot hges m Wassertiefe im Nachklärbecken
hSR hSR hSR m Räumschild- oder Räumbalkenhöhe
IVN SVI ISV l/kg Schlammindex
LFS LFS lB m Länge des Räumbandes von Bandräumern (lB ~ lNB)
LRW LRW lNB m Länge rechteckiger Nachklärbecken
LSR LSR lW m Fahrstrecke des Räumwagens (lW ~ lNB)
LSL LSL lSR m Abstand des Räumschildes von dem Schlammabzugspunkt beim Einsetzen des Schlammrückflusses (lSR
Na MSS,AT MTS,BB kg 15 h der
Masse ) Feststoffe im Belebungsbecken

OC OC OC kg/h Sauerstoffzufuhr einer Belüftungseinrichtung in Reinwasser bei Cx = 0, T = 20°C und Luftdruck p = 1013
hPa
αOC αOC αOC kg/h Sauerstoffzufuhr einer Belüftungseinrichtung in belebtem Schlamm bei Cx =0, T = 20°C und p = 1013
kPa
CSOC OUC,BOD OVC,BSB kg/kg Sauerstoffverbrauch für Kohlenstoffelimination, bezogen auf BSB5

139
Anexa 3-C

0 1 2 3 4
CO C OUd,C OVd,C kg/d Täglicher Sauerstoffverbrauch für C-Elimination

CO D OUd,D OVd,D kg/d Täglicher Sauerstoffverbrauch für die C-Elimination, der durch die Denitrifikation gedeckt wird

CO N OUd,N OVd,N kg/d Täglicher Sauerstoffverbrauch für Nitrifikation

CO h OUh OVh kg/h Stündlicher Sauerstoffverbrauch

Q Q Q m3/h Zufluss, Durchfluss, Volumenstrom


Qsc QSort QK m3/h Kurzschlussschlammstrom in Nachklärbecken
Qmax,h Qww,h Qm m3/h Bemessungszufluss bei Regenwetter aus Misch- oder Trennsystemen
QSR QSR QSR m3/h Räumvolumenstrom
Qri QIR QRZ m3/h Interne Rezirkulation bei vorgeschalteter Denitrifikation
3
QRT QRC QRF m /h Rückführfluss (QRS + QRZ) bei vorgeschalteter Denitrifikation
Qr QRS QRS m3/h Rücklaufschlammstrom
Qu zi max QDW,d Qd m3/d Täglicher Abwasserzufluss bei Trockenwetter
Qu or max QDW,h Qt m3/h Maximaler Trockenwetterzufluss als 2-h-Mittel bei Trockenwetter
Qne QWS,d QÜS,d m3/d Täglicher Überschussschlammabzug
qd qA qA m/h Flächenbeschickung der Nachklärung
IVS qSV qSV l/(m2·h) Schlammvolumenbeschickung, bezogen auf ANB

rT RC RF - Rückführverhältnis bei vorgeschalteter Denitrifikation


re RS RV - Rücklaufverhältnis (QRS/Qt bzw. QRS/Qm)
FS SF SF - Sicherheitsfaktor für Nitrifikation
T T T °C Temperatur im Belebungsbecken

140
Anexa 3-C

T ER TER TBem °C Temperatur im Belebungsbecken, die der Bemessung zu Grunde gelegt wird

141
Anexa 3-C

0 1 2 3 4
T Dim TDim TÜW °C Abwassertemperatur, bei der die Überwachungswerte für Stickstoff eingehalten werden müssen
Ti TW TW °C Abwassertemperatur im Winter, TW < TBem
ti tTh tE h Erforderliche Eindickzeit des Schlammes in der Nachklärung
tD tD tD h,d Dauer der Denitrifikationsphase bei intermittierenden Verfahren
tN tN tN h,d Dauer der Nitrifikationsphase bei intermittierenden Verfahren
tR tR tR h,d Durchflusszeit z.B. (tR = VBB : Qt)
tSR tSR tSR h Räumintervall
ts ts ts h Zeit für Heben und Senken des Räumschildes
tT tT tT h Taktdauer bei intermittierenden Verfahren
TN,aerob tSS tTS d Schlammalter, bezogen auf VBB
TN,dim tSS,dim tTS,Bem d Schlammalter, das der Bemessung zu Grunde gelegt wird

TN,aerob tS,aerob tTS,aerob d Aerobes Schlammalter, bezogen auf VN


TN,aerob,dim tSS,aerob,di tTS,aerob,Bem d Aerobes Schlammalter, das der Bemessung für Nitrifikation zu Grunde gelegt wird
cnae SSEAT TSAB kg/m3 Trockensubstanzgehalt im Ablauf des Belebungsbeckens
cna SSAT TSBB kg/m3 Trockensubstanzgehalt im Belebungsbecken
cna,sf SSAT,Step TSBB,Kask kg/m3 Mittlerer Trockensubstanzgehalt in Belebungsbecken mit Kaskadendenitrifikation (TSBB,Kask > TSAB)
cnds SSBS TSBS kg/m3 Trockensubstanzgehalt im Bodenschlamm der Nachklärbecken
cnr SSRS TSRS kg/m3 Trockensubstanzgehalt des Rücklaufschlammes
cne SSWS TSÜS kg/m3 Trockensubstanzgehalt des Überschussschlammes
Nes,C SSC,BOD5 ÜSC,BSB kg/kg Schlammproduktion aus der Kohlenstoffelimination, bezogen auf BSB5
Ne SPd ÜSd kg/d Tägliche Schlammproduktion (Feststoffe)
Ne,C SPd,C ÜSd,C kg/d Tägliche Schlammproduktion aus der Kohlenstoffelimination

142
Anexa 3-C

0 1 2 3 4
Ne,P SPd,P ÜSd,P kg/d Tägliche Schlammproduktion aus der Phosphorelimination
3
V VAT VBB m Volumen des Belebungsbeckens
3
VN VN VN m Für Nitrifikation genutztes Volumen des Belebungsbeckens
3
VD VD VD m Für Denitrifikation genutztes Volumen des Belebungsbeckens
VSel VSel VSel m3 Volumen eines aeroben Selektors
VAN VBioP VBioP m3 Volumen eines anaeroben Mischbeckens zur biologischen P-Elimination
Vd VST VNB m3 Volumen der Nachklärung
DSV DSV VSV l/m3 Vergleichsschlammvolumen (VSV = TSBB · ISV)
vret vret vRück m/h Rückfahrgeschwindigkeit des Räumwagens
vSR vSR vSR m/h Räumgeschwindigkeit (bei Rundbecken an der Peripherie)
Y Y Y mg/mg Ertragsfaktor (mg gebildete Biomasse (CSB) pro mg abbaubarem CSB)
α α α - Quotient von Sauerstoffzufuhr in belebtem Schlamm und in Reinwasser
CXXX CXXX CXXX mg/l Konzentration des Parameters XXX, in der homogenisierten Probe
SXXX SXXX SXXX mg/l Konzentration des Parameters XXX in der filtrierten Probe (0,45 m Membranfilter)
XXXX XXXX XXXX mg/l Konzentration des Filterrückstandes, XXXX = CXXX – SXXX
X5 uz CBOD CBSB mg/l Konzentration des BSB5 in der homogenisierten Probe
SCBO SBOD SBSB mg/l Konzentration des BSB5 in der mit 0,45 m filtrierten Probe
XCCO CCOD CCSB mg/l Konzentration des CSB in der homogenisierten Probe
SCCO SCOD SCSB mg/l Konzentration des CSB in der mit 0,45 m filtrierten Probe
SCCO,deg SCOD,deg SCSB,abb mg/l Gelöster, abbaubarer CSB
SCCO,inert SCOD.inert SCSB.inert mg/l Konzentration der Aufstockung des gelösten CSB durch externen Kohlenstoff zur Verbesserung der
Denitrifikation
SCCO,ext SCOD,ext SCSB,Dos mg/l

CN CN CN mg/l Konzentration des Gesamtstickstoffs in der homogenisierten Probe als N

143
Anexa 3-C

0 1 2 3 4
CTKN CTKN CTKN mg/l Konzentration des Kjeldahlstickstoffs in der homogenisierten Probe (CTKN = CorgN + SNH4)
CorgN CorgN CorgN mg/l
SinorgN SinorgN SanorgN mg/l Konzentration des anorganischen Stickstoffs, SanorgN = SNH4 + SNO3 + SNO2
SNH4 SNH4 SNH4 mg/l Konzentration des Ammoniumstickstoffs in der filtrierten Probe als N

SNO3 SNO3 SNO3 mg/l Konzentration des Nitratstickstoffs in der filtrierten Probe als N

SNO2 SNO2 SNO2 mg/l Konzentration des Nitritstickstoffs in der filtrierten Probe als N
c ND− NO3 SNO3,D SNO3,D mg/l Zu denitrifizierender Nitratstickstoff

c ND− NO3ext SNO3,D,Ext SNO3,D,Ext mg/l Mit externem C zu denitrifizierender Nitratstickstoff

SNH4,N SNH4,N SNH4,N mg/l Zu nitrifizierender Ammoniumstickstoff


CP CP CP mg/l Konzentration des Phosphors in der homogenisierten Probe als P
cPO4 SPO4 SPO4 mg/l Konzentration des Phosphates als P (gelöst)
SALK SALK SKS mmol/l Säurekapazität
XCCO,BM XCOD,BM XCSB,BM mg/l CSB der Biomasse
XCCO,deg XCOD,deg XCSB,abb mg/l Partikulärer, abbaubarer CSB
XCCO,inert XCOD,iner XCSB,inert mg/l Partikulärer, inerter CSB
BM
c Norg XorgN,BM XorgN,BM mg/l In die Biomasse eingebauter organischer Stickstoff
cP,BM XP,BM XP,BM mg/l In die Biomasse eingebauter Phosphor
cP,prec XP,Prec XP,Fäll mg/l Durch Fällung eliminierter Phosphor
cP,bio ex XP,BioP XP,BioP mg/l Bei der biologischen P-Elimination biologisch gebundener Phosphor
cuz XSS XTS mg/l Konzentration der mit 0,45 m Membranfilter abfiltrierbaren Stoffe nach Trocknung bei 105 °C
corg,SS XorgSS XorgTS mg/l Konzentration der abfiltrierbaren organischen Stoffe
144
Anexa 3-C

0 1 2 3 4
canorg,SS XinorgSS XanorgTS mg/l Konzentration der abfiltrierbaren anorganischen Stoffe
I I Z - Probe vom Zulauf zur Kläranlage, z. B. CBSB,Z, XTS,Z
BR IAT ZB - Probe vom Zulauf zum Belebungsbecken, ggf. vom Zulauf zum anaeroben Mischbecken, z. B.
CCSB,ZB, auch Zulauf zum biologischen Reaktor
EBR EAT AB - Probe vom Ablauf des Belebungsbeckens, z. B. SNO3,AB, auch Ablauf vom biologischen Reaktor
EBD EDT DB - Probe vom Ablauf des Denitrifikationsbeckens, z. B. SNO3,DB
EBN ENT NB - Probe vom Ablauf des Nitrifikationsbeckens, z. B. SNH4,NB
EDS EST AN - Probe vom Ablauf der Nachklärung, z. B. CBSB,AN, XTS,AN
NE WS ÜS - Probe vom Überschussschlamm
NR RS RS - Probe vom Rücklaufschlamm
CE ER ÜW - Überwachungswert

145
Anexa 3-C

Simbol Denumire
U.M.
Romană Engleză Germană Engleză
0 1 2 3 4
2
ADS AST ANB m Surface area of secondary settling tanks
a a a - Number of scraper blades in circular settling tanks
aSR m
Ci Bd,BOD Bd,BSB5 kg/d Daily BOD5 load
Cx Bd,XXX Bd,XXX kg/d Daily load for another parameter
Iob BR,BOD BR,BSB kg/(m3·d) BOD5 volume loading rate
Ixb BR,XXX BR,XXX kg/(m3·d) Volume loading rate with another parameter
Ion BSS,BSB BTS,BSB kg/(kg·d) BOD5 sludge loading rate
Ixn BSS,XXX BTS,XXX kg/(kg·d) Sludge loading rate with another parameter
b b b d-1 Decay coefficient
B1 WST bNB m Width of rectangular secondary settling tanks
L LST bSR m Length of rectangular secondary settling tanks
OS sau cs CS CS mg/l Dissolved oxygen saturation concentration dependent on the temperature and partial pressure
co CX CX mg/l Dissolved oxygen concentration in aeration tanks (DO)
DST DST DNB m Diameter of secondary settling tanks
PTXXX PTxxx EWXXX E Total number of inhabitants and population equivalents referred to the parameters XXX, e.g. BOD5, COD
etc
fC fC fC - Peak factor for carbon respiration
fN fN fN - Peak factor for ammonium oxydation
fSR fSR fSR - Sludge removal factor, dependent on the type of sludge scraper
FT FT FT - Temperature factor for endogenous respiration
h1 h1 h1 m Depth of the clean water zone in secondary settling tanks

132
Anexa 3-C

0 1 2 3 4
h2 h2 h2 m Depth of the separation zone / return flow zone in secondary settling tanks
h3 h3 h3 m Depth of the density flow and storage zone in secondary settling tanks
h4 h4 h4 m Depth of the sludge tickening and removal zone in secondary settling tanks
hln hln he m Depth of the centre of the inlet aperture (below water surface) of secondary settling tanks
htot htot hges m Total water depth in the secondary settling tank
hSR hSR hSR m Heigh of a scraper blade or a scraper beam
IVN SVI ISV l/kg Sludge volume index
LFS LFS lB m Length of flight scraper in a rectangular tank LFS ~LST
LRW LRW lNB m Length of the runway of a scraper bridge in a rectangular settling tanks LRW ~LST
LSR Scraper blade or scraper beam length in rectangular secondary settling tanks LSL ~WST
LSR lW m
LSL Length of the sludge layer moved by a scraper blade in a rectangular settling tanks LSR ~15 hSR
LSL lSR m
Na MSS,AT MTS,BB kg Mass of suspended solids in the biological reactor / aeration tank
OC OC OC kg/h Oxygen transfer of an aeration facility in clean water with Cx =0, T = 20°C and air pressure p = 1013 kPa
αOC αOC αOC kg/h Oxygen transfer of an aeration facility in activated sludge with Cx =0, T = 20°C and air pressure p = 1013
CSOC OUC,BOD OVC,BSB kg/kg kP oxygen uptake for carbon removal, referred to BOD5
Daily

CO C OUd,C OVd,C kg/d Daily oxygen uptake for carbon removal

CO D OUd,D OVd,D kg/d Daily oxygen uptake for carbon removal which is covered by denitrification

CO N OUd,N OVd,N kg/d Daily oxygen uptake for nitrification

CO h OUh OVh kg/h Oxygen uptake rate (hourly)


3
Q Q Q m /h Flow rate, inflow rate, throughflow rate
Qsc QSort QK m3/h Short circuit sludge flow rate in secondary settling tanks
Qmax,h Qww,h Qm m3/h Dimensioning peak flow rate with wet weathwr from combined and separate sewer systems
133
Anexa 3-C

0 1 2 3 4
3
QSR QSR QSR m /h Sludge removal flow rate
Qri QIR QRZ m3/h Internal recirculation flow rate at pre-anoxic zone denitrification process
3
QRT QRC QRF m /h Total recirculation flow rate at pre-anoxic zone denitrification process (QRS + QIR)
3
Qr QRS QRS m /h Return (activated) sludge flow rate
3
Qu zi max QDW,d Qd m /d Daily waste water inflow with dry weather
3
Qu or max QDW,h Qt m /h Hourly dry weather flow rate as 2th mean
3
Qne QWS,d QÜS,d m /d Daily waste (activated) sludge flow rate
qd qA qA m/h Surface overflow rate of secondary settling tanks
2
IVS qSV qSV l/(m ·h) Sludge volume surface loading rate of secondary settling tanks
rT RC RF - Total recirculation ratio at pre-anoxic zone denitrification process (RS = QRC/Qh,DW)
re RS RV - Return sludge ratio (RS = QRS/Qh,DW sau QRS/ Qh,DW)
FS SF SF - Safety factor for nitrification
T T T °C Temperature in the biological reactor / aeration tank
T ER TER TBem °C Temperature in the biological reactor at which the effluent requirements for nitrogen have to be met
T Dim TDim TÜW °C Temperature in the biological reactor / aeration tank upon which dimensioning is based
Ti TW TW °C Temperature in the biological reactor in winter TW < TDim
ti tTh tE h Tickening time of the sludge in the secondary settling tank
tD tD tD h,d Duration of the denitrification phase with intermittent process
tN tN tN h,d Duration of the nitrification phase with intermittent process
tR tR tR h,d Retention period
tSR tSR tSR h Sludge removal interval (Period of time for one loop of a scraper)
ts ts ts h Time for raising and lowering the scraper blade
tT tT tT h Cycle time with intermittent prcess (tt = tD + tN)

134
Anexa 3-C

0 1 2 3 4
TN,aerob tSS tTS d Sludge age referred to VAT
TN,dim tSS,dim tTS,Bem d Sludge age upon which dimensioning is based
TN,aerob tS,aerob tTS,aerob d Aerobic sludge age referred to VN
TN,aerob,dim tSS,aerob,di tTS,aerob,Bem d Aerobic sludge age upon which dimensioning for nitrification is based
3
cnae SSEAT TSAB kg/m Suspended solids concentration in the effluent of the biological reactor/aeration tank (usually SSEAT=
3 SS )
cna SSAT TSBB kg/m Suspended solids concentration in the biological reactor/aeration tank
cna,sf SSAT,Step TSBB,Kask kg/m3 Average suspended solids concentration in the biological reactor with step-feed denitrification SSAT,Step >
3 SS
cnds SSBS TSBS kg/m Suspended solids concentration in the bottom sludge of secondary settling tanks
cnr SSRS TSRS kg/m3 Suspended solids concentration of the return (activated) sludge
3
cne SSWS TSÜS kg/m Suspended solids concentration of the waste (activated) sludge
Nes,C SSC,BOD5 ÜSC,BSB kg/kg Sludge production from carbon removal reffered to BOD5
Ne SPd ÜSd kg/d Daily waste activated sludge production (solids)
Ne,C SPd,C ÜSd,C kg/d Daily sludge production from carbon removal
Ne,P SPd,P ÜSd,P kg/d Daily sludge production from phosphorus removal
V VAT VBB m3 Volume of the biological reactor / aeration tank
VN VN VN m3 Volume of the biological reactor used for nitrification
VD VD VD m3 Volume of the biological reactor used for denitrification
VSel VSel VSel m3 Volume of an aerobic selector
VAN VBioP VBioP m3 Volume of anaerobic mixing tank for biological phosphorus removal
Vd VST VNB m3 Volume of secondary settling tank
DSV DSV VSV l/m3 Diluted sludge volume, 30 minutes settled (to be determined, if SV 30 is higher than 250 L/mc, what
generally is the case)
vret vret vRück m/h Return velocity of the scraper bridge

135
Anexa 3-C

0 1 2 3 4
vSR vSR vSR m/h Scraper bridge velocity (with circular tank al the periphery)
Y Y Y mg/mg Yield factor (mg formed biomass (COD) per mg biodegradable COD)
α α α - Quotient of oxygen transfer in activated sludge and in clean water
CXXX CXXX CXXX mg/l Concentration of the parameter XXX in the homogenized sample
SXXX SXXX SXXX mg/l Concentration of the parameter XXX in the filtered sample (0,45 m membrane filter)
XXXX XXXX XXXX mg/l Concentration of filter residue (solids) , XXXX = CXXX – SXXX
X5 uz CBOD CBSB mg/l Concentration of BOD5 in the homogenised sample
SCBO SBOD SBSB mg/l Concentration of BOD5 in the 0,45 m filtered sample
XCCO CCOD CCSB mg/l Concentration of COD in the homogenised sample
SCCO SCOD SCSB mg/l Concentration of COD in the 0,45 m filtered sample
SCCO,deg SCOD,deg SCSB,abb mg/l Concentration of dissolved, biodegradable COD
SCCO,inert SCOD.inert SCSB.inert mg/l Concentration of dissolved, inert COD
SCCO,ext SCOD,ext SCSB,Dos mg/l Concentration of dissolved COD added as external carbon for the improvement of denitrification
CN CN CN mg/l Concentration of total nitrogen in the homogenized sample as N
CTKN CTKN CTKN mg/l Concentration of Kjeldahl nitrogen in the homogenized sample (CTKN = CorgN + SNH4)
CorgN mg/l Concentration of the organic nitrogen in the homogenised sample (CorgN= CTKN - SNH4)
C N C N
SinorgN SinorgN SanorgN mg/l Concentration of the inorganic nitrogen SinorgN = SNH4 + SNO3 + SNO2
SNH4 SNH4 SNH4 mg/l Concentration of ammonium nitrogen in the filtered sample as N
SNO3 SNO3 SNO3 mg/l Concentration of nitrate nitrogen in the filtered sample as N
SNO2 SNO2 SNO2 mg/l Concentration of nitrite nitrogen in the filtered sample as N
c ND− NO3 SNO3,D SNO3,D mg/l Concentration of nitrate nitrogen to be denitrified
c ND− NO3ext SNO3,D,Ext SNO3,D,Ext mg/l Concentration of nitrate nitrogen to be denitrified with external carbon
SNH4,N SNH4,N SNH4,N mg/l Concentration of ammonium nitrogen to be nitrified
136
Anexa 3-C

0 1 2 3 4
CP CP CP mg/l Concentration of phosphorus in the homogenized sample as P
cPO4 SPO4 SPO4 mg/l Concentration of phosphate as P (dissolved)
SALK SALK SKS mmol/l Alkalinity
XCCO,BM XCOD,BM XCSB,BM mg/l Concentration of COD of the biomass
XCCO,deg XCOD,deg XCSB,abb mg/l Concentration of particulate, biodegradable COD
XCCO,inert XCOD,inert XCSB,inert mg/l Concentration of particulate, inert COD
BM
c Norg XorgN,BM XorgN,BM mg/l Concentration of organic nitrogen embedded in the biomass
cP,BM XP,BM XP,BM mg/l Concentration of phosphorus embedded in the biomass
cP,prec XP,Prec XP,Fäll mg/l Concentration of phosphorus removed by simultaneous precipitation
cP,bio ex XP,BioP XP,BioP mg/l Concentration of phosphorus removed with biological excess phosphorus removal process
cuz XSS XTS mg/l Concentration of suspended solid of wastewater (0.45 μm membrane filters after drying al 105 °C)
corg,SS XorgSS XorgTS mg/l Concentration of organic suspended solid of wastewater
canorg,SS XinorgSS XanorgTS mg/l Concentration of inorganic suspended solid of wastewater
I I Z - Sample from influent to the wastewater treatment plant
BR IAT ZB - Sample from the influent to the biological reactor, if applicable of the influent to the anoxic mixing tank,
e.g. CCOD,IAT
EBR EAT AB - Sample from the effluent of the biological reactor, e.g. SNO3, EAT
EBD EDT DB - Sample from the effluent of the denitrification tank, e.g. SNO3,EDT
EBN ENT NB - Sample from the effluent of the nitrification tank, e.g. SNH4,ENT
EDS EST AN Sample from the effluent of the secondary settling tank, e.g. CBOD,EST, XSS,EST
-
NE WS ÜS - Sample from the waste (activated) sludge
NR RS RS - Sample from the return (activated) sludge
CE ER ÜW - Effluent requirement with a defined sampling procedure

137
Anexa 3-C

GLOSARUL DE TERMENI SPECIFICI DOMENIULUI REGLEMENTAT


C. NOTAŢII UTILIZATE ÎN CADRUL NORMATIVELOR PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCŢIILOR ŞI
INSTALAŢIILOR DE EPURARE A APELOR UZATE ORĂŞENEŞTI (ROMÂNĂ / ENGLEZĂ / GERMANĂ)
Simbol Denumire
U.M.
Romană Engleză Germană Romană
0 1 2 3 4
2
ADS AST ANB m Aria suprafeţei decantoarelor secundare
a a a - Numărul paletelor racloare în DS circulare
Ci Bd,BOD Bd,BSB5 kg/d Încărcarea (cantitate) zilnică de CBO5 la intrare în SE
Cx Bd,XXX Bd,XXX kg/d Încărcarea (cantitatea) zilnică pentru alţi parametri, la intrarea în SE
Iob BR,BOD BR,BSB kg/(m3·d) Încărcarea organică (volumetrică) a bazinului în CBO5
Ixb BR,XXX BR,XXX kg/(m3·d) Încărcarea volumetrică cu alţi parametri
Ion BSS,BSB BTS,BSB kg/(kg·d) Încărcarea organică a nămolului în CBO5
Ixn BSS,XXX BTS,XXX kg/(kg·d) Încărcarea nămolului cu alţi parametri
b b b d-1 Coeficientul Decay
B1 WST bNB m Lăţimea decantoarelor secundare rectangulare
L LST bSR m Lungimea DS rectangulare
OS sau cs CS CS mg/l Concentraţia oxigenului dizolvat de saturaţie ce depinde de temperatură şi presiunea parţială
co CX CX mg/l Concentraţia oxigenului dizolvat în bazinele de aerare DO
DST DST DNB m Diametrul decantoarelor secundare
PTXXX PTxxx EWXXX E Numărul total de locuitori şi locuitori echivalenţi referitori la parametrii XXX ex : BOD5, COD, etc.
fC fC fC - Factorul maxim pentru respiraţia pe bază de C
fN fN fN - Factorul maxim pentru oxidarea amoniului

125
Anexa 3-C

0 1 2 3 4
fSR fSR fSR - Factorul de îndepărtare a nămolului, depinzând de tipul de racletă de nămol
FT FT FT - Factorul de temperatură pentru respiraţia endogenă
h1 h1 h1 m Adâncimea zonei de apă limpezită în DS
h2 h2 h2 m Adâncimea zonei de separare / zona debitului de recirculare în DS
h3 h3 h3 m Adâncimea zonei de stocare în DS
h4 h4 h4 m Adâncimea (grosimea) zonei de îngroşare a nămolului şi a zonei de îndepărtare (eliminare) a acestuia în
DS
hln hln he m Adâncimea la centru a structurii de admisie (situată sub suprafaţa liberă a apei ) din DS
htot htot hges m Adâncimea totală a apei în DS
hSR hSR hSR m Înălţimea paletelor racloare sau a grinzii racloare
IVN SVI ISV l/kg Indicele volumetric al nămolului (indexul lui Mohlmann)
LFS LFS lB m Lungimea rampei (scării) racloare în bazinul rectangular (LFS ~ LST)
LRW LRW lNB m Lungimea de rulare a podului raclor în DS rectangulare
(LRW ~ LST)
LSR LSR lW m Lama raclorului sau lungimea podului raclor în DS rectangulare (LSR ≈ B1)
LSL LSL lSR m Lungimea stratului de nămol deplasat de paletele racloare în DS rectangulare (LSL ~15 ⋅ hSR)
Na MSS,AT MTS,BB kg Masa (cantitatea) de suspensii solide în reactorul biologic / bazinul de aerare
OC OC OC kg/h Transferul de oxigen pentru un dispozitiv de aerare în apa curată cu cx = 0, T = 20 0C şi presiunea aerului
p = 1013 hPa
αOC αOC αOC kg/h Transferul de oxigen în amestecul apă uzată-nămol activat din bazinul de aerare pentru un dispozitiv de
aerare cu cx = 0, T = 20 0C şi presiunea aerului p = 1013 hPa

126
Anexa 3-C

0 1 2 3 4
CSOC OUC,BOD OVC,BSB kg/kg Cantitatea specifică (necesarul specific) de oxigen pentru înlăturarea carbonului, referitoare la CBO5

CO C OUd,C OVd,C kg/d Capacitatea (cantitatea) zilnică necesară de oxigen pentru înlăturarea carbonului

CO D OUd,D OVd,D kg/d Capacitatea (cantitatea) zilnică necesară de oxigen pentru înlăturarea carbonului care este furnizată prin denitrificare

CO N OUd,N OVd,N kg/d Capacitatea (cantitatea) zilnică necesară de oxigenare pentru nitrificare

CO h OUh OVh kg/h Capacitatea (cantitatea) de oxigenare orară (de vârf)

Q Q Q m3/h Debitul influent


Qsc QSort QK m3/h Debit de nămol scurt circuitat în DS
Qmax,h Qww,h Qm m3/h Debitul de dimensionare maxim orar pe vreme umedă de la procedeele de canalizare unitare şi mixte
QSR QSR QSR m3/h Debit de nămol îndepărtat din DS
Qri QIR QRZ m3/h Debit de recirculare internă la zona pre-anoxică a procesului de denitrificare
QRT QRC QRF m3/h Debitul de recirculare totală ( Qnr + Qri) la zona pre-anoxică a procesului de denitrificare
Qr QRS QRS m3/h Debit de nămol activat recirculat
Qu zi max QDW,d Qd m3/d Debitul zilnic influent de apă uzată pe vreme uscată
Qu or max QDW,h Qt m3/h Debitul orar de apă uzată pe vreme uscată
Qne QWS,d QÜS,d m3/d Debit zilnic de nămol în exces
qd qA qA m/h Debitul specific deversat în rigola de colectare a apei limpezite (decantată) din DS.
IVS qSV qSV l/(m2·h) Încărcarea volumetrică superficială în nămol, a DS
rT RC RF - QRT
Raportul de recirculare total la zona pre-anoxică a procesului de denitrificare ( rT = )
Qu or max

re RS RV - Coeficientul de recirculare externă (re = Qnr /Qu or max sau Qnr / Qmax,h)
FS SF SF - Factor de siguranţă pentru nitrificare
127
Anexa 3-C

0 1 2 3 4
T T T °C Temperatura în reactorul biologic / bazin de aerare
T ER TER TBem °C Temperatura în reactorul biologic la care trebuie îndeplinite cerinţele pentru azotul efluent
T Dim TDim TÜW °C Temperatura în reactorul biologic / bazin de aerare pe care se bazează dimensionarea
Ti TW TW °C Temperatura în reactorul biologic pe perioada de iarnă, Ti < TDIM
ti tTh tE h Timpul de îngroşare a nămolului în DS
tD tD tD h,d Durata fazei de denitrificare cu proces intermitent
tN tN tN h,d Durata fazei de nitrificare cu proces intermitent
tR tR tR h,d Perioada de retenţie (ex. tR =V : Qu or max)
tSR tSR tSR h Intervalul de înlăturare a nămolului (Perioada de timp pentru un ciclu de raclare)
ts ts ts h Timpul pentru ridicarea si coborarea paletelor racloare
tT tT tT h Ciclul de timp cu procese intermitente
TN,aerob tSS tTS d Vârsta nămolului referitoare la VAT
TN,dim tSS,dim tTS,Bem d Vârsta nămolului pentru care se face dimensionarea
TN,aerob tS,aerob tTS,aerob d Vârsta nămolului aerob referitoare la VN
TN,aerob,dim tSS,aerob,dim tTS,aerob,Bem d Vârsta nămolului aerob pentru care se face dimensionarea procesului de nitrificare
cnae SSEAT TSAB kg/m3 Concentraţia suspensiilor solide în efluentul reactorului biologic / bazin de aerare (în mod uzual cnae = cna)
cna SSAT TSBB kg/m3 Concentraţia materii în suspensii solide în reactorul biologic / bazinul de aerare (MLSS)
cna,sf SSAT,Step TSBB,Kask kg/m3 Concentraţia medie de suspensii solide în reactorul biologic în procesul de denitrificare step-feed (can,sf > cnae )

cnds SSBS TSBS kg/m3 Concentraţia în MSS a nămolului depus pe radierul DS


cnr SSRS TSRS kg/m3 Concentraţia suspensiilor solide din nămolul activat recirculat
cne SSWS TSÜS kg/m3 Concentraţia suspensiilor solide din nămolul activat în exces

128
Anexa 3-C

0 1 2 3 4
Nes,C SSC,BOD5 ÜSC,BSB kg/kg Producţia specifică de nămol în exces de la înlăturarea materiilor organice pe bază de carbon (cu referire
la CBO5)
Ne SPd ÜSd kg/d Producţia zilnică de nămol activat în exces provenit din eliminarea C şi P
Ne,C SPd,C ÜSd,C kg/d Producţia zilnică de nămol în exces de la înlăturarea C
Ne,P SPd,P ÜSd,P kg/d Producţia zilnică de nămol de la înlăturarea de P
V VAT VBB m3 Volumul reactorului biologic / bazin de aerare
VN VN VN m3 Volumul reactorului biologic folosit pentru nitrificare
VD VD VD m3 Volumul reactorului biologic folosit pentru denitrificare
VSel VSel VSel m3 Volumul selectorului aerob
VAN VBioP VBioP m3 Volumul bazinului de amestec anaerob pentru reducerea fosforului
Vd VST VNB m3 Volumul decantorului secundar
DSV DSV VSV l/m3 Volumul de nămol diluat, la 30 minute de decantare (trebuie să fie determinat, dacă DSV este mai mare
de 250 l / m3, ceea ce este în cazul general). DSV = cnae · IVN
vret vret vRück m/h Viteza podului raclor, cu bazine circulare la periferie
vSR vSR vSR m/h Viteza podului raclor, cu bazine circulare la periferie
Y Y Y mg/mg Factorul de eficienţă (randamentul), (mg biomasă COD/mg COD biodegradabil)
α α α - Coeficientul transferului de oxigen în nămolul activat şi în apa curată
CXXX CXXX CXXX mg/l Concentraţia parametrilor XXX în probe omogenizate
SXXX SXXX SXXX mg/l Concentraţia parametrilor XXX în probe filtrate (0,45 μm porii membranei filtrante)
XXXX XXXX XXXX mg/l Concentraţia reziduului filtrant (solid), XXXX= CXXX- SXXX
X5 uz CBOD CBSB mg/l Concentraţie BOD5 în probe omogenizate
SCBO SBOD SBSB mg/l Concentraţie BOD5 în probe filtrate 0,45μm

129
Anexa 3-C

0 1 2 3 4
XCCO CCOD CCSB mg/l Concentraţie COD în probe omogenizate
SCCO SCOD SCSB mg/l Concentraţie COD în probe filtrate 0,45μm
SCCO,deg SCOD,deg SCSB,abb mg/l Concentraţia substanţelor dizolvate, COD biodegradabil
SCCO,inert SCOD.inert SCSB.inert mg/l Concentraţia substanţelor dizolvate, COD inert
SCCO,ext SCOD,ext SCSB,Dos mg/l Concentraţie COD dizolvat adăugat ca sursă de carbon externă (suplimentară) pentru îmbunătăţirea
procesului de nitrificare
CN CN CN mg/l Concentraţia azotului total în probe omogenizate ca N
CTKN mg/l Concentraţia TKN total în probe omogenizate ca CTKN= CorgP+ SNH4
CTKN CTKN
CorgN CorgN CorgN mg/l Concentraţia azotului organic în probe omogenizate
SinorgN SinorgN SanorgN mg/l Concentraţia azotului inorganic (SinorgN= SNH4 + SNO3 + SNO2)
SNH4 SNH4 SNH4 mg/l Concentraţia azotului din amoniu în probe filtrate
SNO3 SNO3 SNO3 mg/l Concentraţia azotului din nitrat în probe filtrate

SNO2 SNO2 SNO2 mg/l Concentraţia azotului din nitrit în probe filtrate
c ND− NO3 SNO3,D SNO3,D mg/l Concentraţia azotului din nitratul ce trebuie denitrificat

c ND− NO3ext SNO3,D,Ext SNO3,D,Ext mg/l Concentraţia azotului din nitratul ce va fi denitrificat cu carbon extern

SNH4,N SNH4,N SNH4,N mg/l Concentraţia azotului din amoniu ce va fi nitrificat


CP CP CP mg/l Concentraţia fosforului total în probe omogenizate
cPO4 SPO4 SPO4 mg/l Concentraţia fosforului din fosfaţi (P dizolvat)
SALK SALK SKS mmol/l Alcalinitate
XCCO,BM XCOD,BM XCSB,BM mg/l Concentraţia în CCO a biomasei

130
Anexa 3-C

XCCO,deg XCOD,deg XCSB,abb mg/l Concentraţia în particule biodegradabile, exprimată prin CCO

131
Anexa 3-C

0 1 2 3 4
XCCO,inert XCOD,inert XCSB,inert mg/l Concentraţia în particule inerte, exprimată prin CCO
BM
c Norg XorgN,BM XorgN,BM mg/l Concentraţia azotului organic înglobat în biomasă

cP,BM XP,BM XP,BM mg/l Concentraţia fosforului organic înglobat în biomasă


cP,prec XP,Prec XP,Fäll mg/l Concentraţia fosforului redus (îndepărtat) prin precipitare simultană
cP,bio ex XP,BioP XP,BioP mg/l Concentraţia fosforului îndepărtat în procesul de eliminare a fosforului biologic în exces
cuz XSS XTS mg/l Concentraţia materiilor solide în suspensie din apa uzată (0,45μm porii membranei filtrante după uscarea
la 105°C)
corg,SS XorgSS XorgTS mg/l Concentraţia materiilor solide în suspensie din apa uzată
canorg,SS XinorgSS XanorgTS mg/l Concentraţia materiilor organice solide anorganice din apa uzată
I I Z - Probă din influent către staţia de epurare
BR IAT ZB - Probă din influentul reactorului biologic dacă se referă la influentul bazinului de amestec anoxic , ex.
C CCO , BR
EBR EAT AB - Probe din efluentul reactorului biologic ex: C N − NO 3 , EBR
EBD EDT DB - Probe din efluentul bazinului de denitrificare, ex: C N − NO3 , EBD
EBN ENT NB - Probe din efluentul bazinului de nitrificare ex: C N − NH 4 , EBD
EDS EST AN - Probe din efluentul decantorului secundar, ex: CCBO,EDS
NE WS ÜS - Probă de la nămolul (activat) în exces
NR RS RS - Probă de la nămolul (activat) recirculat
CE ER ÜW - Cerinţele efluentului cu procedura de probe definită.

132