Anda di halaman 1dari 18

ULTIMUL BAL

n loc s fim o ar numai frai,


Simim, n noua epoc barbar,
C-am fost, n viaa noastr, blestemai
S-ajungem chiriai la noi n ar.
Din tot ce facem, nu avem nimic,
Ne macin strine interese
Fina noastr n-are spor nici pic,
Nici pinea n cuptor nu ne mai iese.
Trim acelai tragic simmnt,

Sub politicieni i sub contabili,

C noi, ca neam, avem destinul frnt

i suntem de prisos i nerentabili.


Umili, ne cerem scuze de la toi,
C nu ne-au chinuit destul n via,

i ne conduc nite fanarioi,

Ce pe cei mici trdarea i nva.


Poet nebun, ce vorbe mai ndrugi,
De zici c eti din neam ce nu se las,

Cnd am ajuns n ara noastr slugi


i suntem ceretori la noi acas?
i vii i mori, amestecai, acum,

Dispui s emigreze se arat,

Mormintele se pregtesc de drum,

n Romnia deromnizat.
Sus-puii nu mai au nimica sfnt,
Ca pe cravate, jurmntu-i schimb,

Nu mai avem nici fabrici, nici pmnt,

Vorbim i limba noastr-n alt limb.


i-acum se-aude clopotul fatal,

Vin vremuri de urgie i de grindeni


i este seara ultimului bal,
Din zori, vom fi romni de pretutindeni.
Probabil, mine-aici va fi pustiu

i toi n pribegie vom porni-o,

Drum bun, popor pierdut la un pariu,

Adio, mam patrie,adio!


ULTIMUL BAL - de Adrian Punescu

n loc s fim o ar numai frai,


Simim, n noua epoc barbar,
C-am fost, n viaa noastr, blestemai i vii i mori, amestecai, acum,
Dispui s emigreze se arat,
S-ajungem chiriai la noi n ar. Mormintele se pregtesc de drum,
Din tot ce facem, nu avem nimic, n Romnia deromnizat.
Ne macin strine interese, Sus-puii nu mai au nimica sfnt
Finanoastr n-are spor nici pic, Ca pe cravate, jurmntu-i schimb,
Nici pinea n cuptor nu ne mai iese. Nu mai avem nici fabrici, nici pmnt,
Trim acelai tragic simmnt, Vorbim i limba noastr-n alt limb.
Sub politicieni i sub contabili, i-acum se-aude clopotul fatal,
C noi, ca neam, avem destinul frnt Vin vremuri de urgie i de grindeni
i suntem de prisos i nerentabili. i este seara ultimului bal,
Umili, ne cerem scuze de la toi, Din zori, vom fi romni depretutindeni.
C nu ne-au chinuit destul n via, Probabil, mine-aici va fi pustiu
i ne conduc nite fanarioi, i toi n pribegie vom porni-o,
Ce pe cei mici trdarea i nva. Drum bun, popor pierdut la un pariu,
Poet nebun, ce vorbe mai ndrugi, Adio, mam patrie, adio ...
De zici c eti din neam ce nu se las,
Cnd am ajuns n ara noastr slugi
i suntem ceretori la noi acas?