Facultatea de Poliie
Proprietatea intelectuala
Profesor coordonator:
Cristian-Claudiu Nicolae
BUCURETI 2017
Prin proprietate intelectuala se intelege posesiunea drepturilor asupra creatilor umane in
domeniile tehnicii, stiintei, literaturii, operelor literare, muzicale, etc. Proprietatea intelectuala
cuprinde asadar creatiile de natura stiintifica si artistica care fac obiectul dreptului de autor.
Proprietatea intelectuala a fost recunoscuta din cele mai vechi timpuri, dar ca fenomen
juridic este o cucerire tarzie. Nici grecii, nici romanii nu au cunoscut o asemenea protectie.
Surprinsi de aceasta contestare, specialistii au procedat la o analiza minutioasa a Digestelor, fara
insa sa poata descoperi, in acest izvor vreo referire la drepturile de autor.
Daca izvoarele legislative ignora drepturile autorilor, alte surse semnaleaza existenta unui
comert cu manuscrisele operelor diferitilor autori. Cu alte cuvinte, dreptul de autorului se
reducea la dreptul asupra manuscrisului operei. Copiile dupa manuscrisul original erau executate
si difuzate in variate spatii culturale. Dar existenta comertului de manuscrise nu insemna
recunoasterea si protejarea drepturilor de autor.
Prima lege care a recunoscut drepturile autorilor a fost Statutul Anne din 1710, care
garanta acestora dreptul exclusiv de a-si publica noile opere pe un termen de 14 ani, termen
reinnoibil. Operele lor trebuiau inscrise la Stationers Hall, nu pentru ca guvernul sa identifice
usor ereticii, ci pentru ca aceia care se bucurau de drept de autor sa-si poata demonstra orice
pretentie legata de originalitate, atunci cand presupuneau ca altcineva le-a copiat opera.
La sfarsitul secolului XVII isi face loc ideea unei proprietati intelectuale, iar la inceputul
secolului XVIII apar cele dintai preocupari teoretice de drept de autor propriu-zis. Desi se
intalneste calificarea de furt, data utilizarii fara drept a unei opere straine, aceasta reprezenta doar
o condamnare morala. Insa, ideea ca opera ca atare ramane un bun al autorului, chiar dupa
vanzarea unor exemplare, isi face loc in acest moment. Cea dintai lege care a reglementat in
Romania drepturile autorilor literare si artistice a fost Legea presei din 13 aprilie 1862, lege
votata si promulgata in timpul lui Cuza. Un capitol din aceasta lege le este consacrat.
La 28 iunie 1923, intra in vigoare o lege speciala consacrata dreptului de autor, Legea
proprietatii literare si artistice. Considerata ca una din reglementarile cele mai complete si mai
moderne ale dreptului de autor, aceasta lege se caracterizeaza prin doua trasaturi esentiale.
Protectia drepturilor autorilor era asigurata independent de indeplinirea vreunei formalitati, iar
beneficiu acestei protectii era recunoscut nu numai nationalilor, dar si strainilor, fara nici o
conditie de reciprocitate.
In consecinta, pentru operele publicate dupa anul 1989, nu mai era obligatorie
mentiunea all rights reserved. Sistemul copyright, prin inregistrarea operelor in Registrul
copyright, contravenea dispozitiilor Conventiei de la Berna, ceea ce a condus la un compromis,
conform caruia inregistrarea este o conditie prealabila doar in ceea ce priveste intentarea actiunii
in contrafacere pentru operele originale din Statele Unite si in acele tari ale Conventiei de la
Berna cu care S.U.A. au incheiat acorduri bilaterale.
Cadrul legislativ actual al sistemului copyright este reprezentat de Copyright act (1976),
care a intrat in vigoare la data de 1 ianuarie 1978. Aceasta lege asigura protectia ca original
works of authorship a operelor literare, muzicale, dramatice, pantomimelor, operelor
coregrafice, de arta plastica, a filmelor si a altor opere audiovizuale, cu conditia de a imbraca o
forma concreta.
Structura acestui act normativ se compune din mai multe capitole intitulate astfel:
In cazul Mazer v. Stein, paratii erau producatori de veioze. Unul dintre acestia a creat o
sculptura originala reprezentand figuri umane printr-o tehnica traditionala de modelare in lut.
Dupa acest model s-a facut o matrita pentru copii. Statuetele obtinute u fost trimise de producator
Oficiului Copyright pentru a fi inregistrate ca opere de arta. Ulterior, acestea s-au vandut sub
forma de veioze. Reclamantii au atacat decizia Curtii de Apel care recunostea paratilor dreptul de
autor pe motiv ca autorul a urmarit producerea unui obiect in serie, adica util, si deci neprotejabil
conform dreptului de autor.
In favoarea utilitatii s-au adus urmatoarele argumente:
1. posibilitatea protejarii lucrarilor pur utilitare prin brevetul de inventie, care ofera un
drept exclusiv asupra creatiei
2. dreptul de autor este rezervat expresiei unei idei, practica instantelor fiind aceea de
respingere a solicitarii acordarii de protectie, atunci cand opera pare a fi o prelungire a ideii
de baza.
Intr-un alt caz, se solicita protectia copyright a unui sistem de contabilitate, pe temeiul
folosirii acelorasi principii sau idei. Instanta a respins actiunea, intrucat structura de calcul a
sistemului de contabilitate folosit de parat era diferit, facandu-se distinctie intre notiunea de arta
si cea de descriere a artei/ de exprimare a acesteia. Prin urmare, daca ar fi avut loc o copiere ad
literam a formulei originale, atunci ar fi existat o incalcare a dreptului de autor, insa nu era cazul
in speta.
Un alt domeniu care a nascut discutii doctrinare pe aceeasi tema este cel al arhitecturii.
Construirea unei cladiri dupa planuri sau proiecte nu incalca in mod necesar dreptul de autor al
arhitectului, deoarece este foarte probabil ca o persoana sa observe, in mod legitim o cladire si
apoi sa-i faca schita, daca este suficient de talentat. Deci nu poate fi vorba de o incalcare a
dreptului de autor atata timp cat nu a avut loc o copiere a obiectului protejat.
O concluzie pertinenta este aceea ca activitatea de protecie a proprietii intelectuale a fost, este i
trebuie s fie o prioritate.