Anda di halaman 1dari 4

Lupascu Valentina, AMG 2

BOLILE METABOLICE I DE NUTRIIE

Diabetul insipid
Diabetul insipid este o afectiune ce se caracterizeaza prin imposibilitatea rinichilor de a concentra urina,
determinand o poliurie (emisia unei cantitati mari de urina diluata), insotita de o sete intensa (polidipsie).

Acest tip de diabet poate avea mai multe cauze, legate de functionarea necorespunzatoare a rinichilor sau de
absenta hormonului antidiuretic, al carui rol este de a impiedica trecerea unei cantitati prea mari de lichide in vezica
urinara.
Atunci cand hormonul antidiuretic lipseste complet sau nu este secretat in circulatie vorbim de diabet insipid central.
Dar daca hormonul antidiuretic este prezent dar nu actioneaza asupra tubului colector este vorba despre un diabet
insipid nefrogenic. Majoritatea pesoanelor care aud termenul de diabet insipid se gadesc la o afectiune legata direct
de diabetul zaharat. Desi cele doua afectiuni poarta partial acelasi nume si au cateva semne comune, de fapt,
diabetul zaharat (de tip 1 sau 2) si diabetul insipid nu au nici o legatura.
In mod normal, rinichii au rolul de e elimina excesul de lichide din fluxul sangvin. Aceste lichide in exces sunt
depozitate in vezica urinara sub forma de urina. Atunci cand cantitatea de lichide scade (prin transpiratie, de
exemplu), rinichii produc mai putina urina pentru a pastra lichidele in organism
Etiopatogenie
tumora a hipotalamusului (regiune centrala a creierului, situata sub hipofiza si avand rolul de a regla o
multitudine de senzatii fiziologice: foame, sete, dorinta sexuala, etc.)
- ablatia hipofizei (glanda situata la baza encefalului care controleaza activitatea celorlalte glande din
organism)
- tumora a hipofizei
- tuberculoza
- traumatism cranian
- meningita
- sindromul Sheehan (insuficienta a secretiei hormonale datorate unei reduceri a circulatiei sangvine in
momentul nasterii)
- encefalita(inflamarea encefalului)
- sarcoidoza (boala care afecteaza in general plamanii si a carei cauza este necunoscuta)
- probleme ale circulatiei sangvine la nivelul hipofizei
- metastaza unui cancer cranian
- craniofaringiom (tumora a regiunii hipofizei)
Simptome
Cele mai frecvente semne si simptome ale diabetului insipid sunt:
- sete extrema;
- excretia unui volum excesiv de urina diluata.
In functie de severitatea afectiunii, cantitatea de urina eliminata poate ajunge pana la 2,5 litri pe zi in cazul
diabetului insipid usor si pana la 15 litri pe zi daca afectiunea este severa si pacientul ingereaza multe
lichide. In comparatie, eliminarea medie de urina a unui adult sanatos variaza intre 1,5 si 2,5 litri pe zi. Alte
semne pot fi nevoia de a urina noaptea si enurezisul nocturn.
Copiii cu diabet insipid pot avea urmatoarele semne si simptome:
- neliniste inexplicabila si plans exagerat;
- udarea in exces a scutecelor;
- febra, varsaturi sau diaree;
- piele uscata cu extremitati reci;
- intarzieri de crestere;
- pierderea ponderala
Cauze
In mod normal, rinichii indeparteaza excesul de lichide din organism. Acest lichid de eliminat este stocat in
vezica urinara sub forma de urina. Cand sistemul de reglare a lichidelor functioneaza corect, rinichii produc
mai putina urina cand cantitatea de lichide din organism este scazuta pentru a le conserva.
Volumul si compozitia lichidelor corpului ramane echilibrata printr-o combinatie de aport oral si excretie
prin rinichi. Aportul de lichide este reglat prin sete, desi obiceiurile personale pot creste acest aport mult
dincolo de cantitatea necesara. Rata de eliminare a lichidelor prin rinichi este foarte mult influentata de
productia de hormon antidiuretic (ADH), numit si vasopresina.

Organismul produce ADH la nivelul hipotalamusului si stocheaza hormonul in glanda pituitara, o glanda
mica localizata la baza creierului. Hormonul diuretic este eliminat in fluxul sanguin atunci cand este
necesar. Acesta determina concentrarea urinii prin declansarea in tubii renali a reabsorbtiei de apa inapoi
in sange. Diabetul insipid apare cand acest sistem nu functioneaza bine si organismul nu poate regla
metabolismul lichidelor.
Modul in care acest sistem este lezat determina tipul de diabet insipid prezent:
1. Diabetul insipid de origine centrala
Cauza acestui tip de diabet este de obicei reprezentata de leziunile glandei pituitare sau a
hipotalamusului, de cele mai multe ori datorita unor interventii chirurgicale, a unei tumori, a unor
afectiuni (cum ar fi meningita), inflamatii sau traumatisme craniene. In unele cazuri cauza este
necunoscuta. Aceste leziuni determina o productie, o stocare sau o eliberare anormala de hormon
antidiuretic
2. Diabetul insipid de origine nefrogena
Acest tip de diabet apare cand exista un defect la nivelul tubilor renali structuri ale rinichilor prin
care se face excretia si reabsorbtia apei. Acest defect face ca rinichii sa fie incapabili sa raspunda
adecvat la prezenta hormonului antidiuretic. Acest defect poate fi datorat unei afectiuni mostenite
(genetice) sau unei afectiuni renale cronice. Anumite droguri, cum sunt litiul sau tetraciclina, pot
determina, de asemeni, diabet insipid de cauza nefrogena.

Simptome:

poliurie -emisia unei cantitati mari de urina (intre 5 si 8 litri) foarte diluata, care nu contine zahar sau
albumina
- pierdere a greutatii
- iritabilitate
- stare de slabiciune
- cefalee
- hipotermie -scadere a temperaturii
- hiponatremie -diminuare a nivelului de sodiu din plasma sangvina
- polidipsie -sete intensa datorate poliuriei

3.Diabetul insipid gestational


Acesta apare doar in timpul sarcinii si cand enzimele produse de placenta sistemul de vase de sange si alte tesuturi
care permite schimbul de nutrienti si produsi de metabolism intre mama si fat distrug hormonul antidiuretic al
mamei In aproximativ 30% dintre cazurile de diabet insipid, medicii nu pot determina cauza. .
Factori de risc
Diabetul insipid nefrogen care este prezent la nastere sau la scurt timp dupa aceasta are de obicei o cauza genetica si
afecteaza permament capacitatea rinichiului de a concentra urina. Diabetul insipid nefrogen de obicei afecteaza
barbatii, desi femeile pot transmite gena la copii.
Complicatii
Diabetul insipid poate face ca organismul sa retina o cantitate inadecvata de apa pentru a functiona corect,
iar pacientul poate deveni deshidratat. Deshidratarea poate determina:
--gura uscata;
- slabiciune musculara;
- tensiune arteriala scazuta (hipotensiune arteriala);
- hipernatremie;
- ochi infundati in orbite;
- febra, cefalee sau ambele;
- frecventa cardiaca crescuta;
- pierdere ponderala.

Diabetul insipid poate determina, de asemeni, un dezechilibru electrolitic. Electrolitii sunt minerale din sange cum
sunt sodiul, potasiul si calciu care mentin echilibrul lichidelor din organism. Dezechilibrul electrolitic poate
determina simptome, cum sunt cefaleea, oboseala, iritabilitatea si durerile musculare.
Teste si diagnostic
Pentru stabilirea diagnosticului de diabet insipid sunt necesare anumite teste, deoarece semnele si simptomele sale
pot fi provocate de mai multe afectiuni, printe care diabetu zaharat. Dupa diagnosticare, medicul va determina tipul
de diabet de care sufera pacientul, pentru a-i putea prescrie tratamentul adecvat.
Diabetul insipid mai poate fi confundat cu polidipsia psihogena. Aceasta afectiune apare la bolnavi cu tulburari
psihice. Ei au o continua senzatie de sete nesatisfacuta si poliurie consecutiva ingerarii cantitatilor mari de apa. Spre
deosebire de bolnavii cu diabet insipid, acestia tolereaza lipsa de apa si raspund normal la testele utilizate pentru
diagnosticul diabetului insipid. Poliuria mai poate fi observata n hipercalcemii, n lipsa prelungita de potasiu, dupa
un tratament ndelungat cu cortizon si n diabetul zaharat .In acest ultim caz, densitatea urinii este normala, iar
examenele de laborator arata prezenta zaharului n snge si urina.
Unele dintre testele de obicei folosite pentru a determina tipul diabetului insipid si, in unele cazuri, cauzele
acestuia sunt:
1. Testul de deprivare de apa
Acest test ajuta la determinarea cauzelor diabetului insipid. Pacientului i se va cere sa nu bea apa cu
trei ore inainte de test astfel incat medicul sa poata masura modificarile in greutatea corporala,
cantitatea de urina excretata si compozitia acesteia. In unele cazuri medicul poate masura si nivelul
de hormon antidiuretic din sange in timpul acestor teste. Testul de deprivare de apa trebuie realizat
in conditii de atenta supraveghere la copii si femeile insarcinate pentru ca acestia sa nu piarda mai
mult de 5% din greutarea corporala in timpul acestui test;
2. Testul la nicotina se bazeaza pe proprietatea nicotinei de a stimula secretia vasopresinei. Testul consta
n injectarea i.v. timp de 3 - 5 minute, a unei solutii se salicilat sau tartrat de nicotina. Doza administrata este
de 1 mg pentru nefumatori si de 3 mg pentru fumatori. Testul este neplacut, deoarece nicotina produce
greturi, varsaturi si ameteli. Exista o varianta simpla, dar mai putin precisa: se recomanda bolnavului sa
fumeze 1-3 tigari, dupa cum este sau nu fumator; timp de o ora de la administrarea nicotinei, bolnavul bea
apa la fiecare 15 minute, n cantitate egala cu cantitatea de apa pe care o elimina n acest interval de timp. n
mod normal, nicotina descarca vasopresina si cantitatea de urina scade. In diabetul insipid, n care exista
deficit de hormon antidiuretic, cantitatea de urina se mentine crescuta,
3. Un alt test frecvent utilizat n diabetul insipid este proba cu clorura de sodiu: nainte de proba se suspenda
orice medicatie; dupa ce urineaza, se da bolnavului sa bea apa, si anume 5 ml/kilocorp, timp de 15 minute,
adica circa 300 ml la fiecare sfert de ora, daca bolnavul are 60 kg; urina se strnge si se masoara la fiecare 15
minute, debitul urinar fiind apreciat n mililitri pe minut. Proba propriu-zisa se ncepe cnd debitul urinar
ajunge la 10 ml/min. Se face perfuzie i.v. cu solutie hipertonica de clorura de sodiu 2,5%, timp de 45 de
minute. Debitul urinar se masoara la fiecare 15 minute, att n timpul perfuziei, ct si la 30 de minute dupa
terminarea ei. n mod normal, debitul urinar trebuie sa scada brusc. Daca nu scade, se presupune existenta
unui diabet insipid.
4. Proba la hormonul antidiuretic consta n administrarea i.m. sau i.v. de hormon antidiuretic. Se
urmareste diureza pe minut. In diabetul insipid, sub actiunea hormonului, cantitatea de urina se
normalizeaza. Aceasta metoda simpla este valoroasa, deoarece face distinctia ntre diabetul insipid si
poliuria ntlnita n afectiunile renale.
5. Sumarul de urina
Aceasta este o examinare fizica si chimica a urinei. Daca urina este mai putin concentrata (acest lucru
inseamana ca urina contine o cantitate foarte mare de apa si o concentratie mica de saruri si produsi de
metabolism) acest lucru poate fi datorat diabetului insipid;
6 Imagistica prin rezonanta magnetica (IRM). Aceasta investigatie realizata la nivelul capului este o
procedura neinvaziva care foloseste magneti puternici si unde radio pentru a construi imagini detaliate ale
tesuturilor cerebrale. Medicul poate realiza acest test imagistic pentru a determina eventualele anomalii din sau
din jurul glandei pituitare.

Tratament
1. Diabetul insipid de origine centrala
Intrucat cauza acestei forme de diabet este lipsa hormonului antidiuretic, tratamentul de obicei consta in
administrarea unui hormon sintetic numit desmopresina. Acesta poate fi administrat ca spray nazal, tablete
orale sau prin injectii. Hormonul sintetic va echilibra cantitatea de urina eliminata. Pentru majoritatea
pacientilor cu diabet insipid de cauza centrala, desmopresina este un tratament sigur si eficient. Daca
afectiunea este determinata de o afectiune a glandei pituitare sau a hipotalamusului (cum ar fi o tumora),
medicul va trata in primul rand aceasta anomalie.
Daca pacientul are diabet insipid de tip central, se recomanda sa inlocuiasca lichidele pe care le pierde;
totusi, in timp ce ia desmopresina e bine sa bea apa sau alte lichide doar cand ii este sete deoarece
medicamentul previne excretia in exces a apei, astfel rinichii produc mai putina urina si sunt mai putin
responsivi la modificarile cantitatii de lichide corporale. In cazurile usoare de diabet insipid de cauza
centrala, cresterea aportului de apa poate fi singurul remediu necesar. Medicul poate sugera ingestia unei
anumite cantitati de apa de obicei mai mult de 2,5 litri pe zi pentru a asigura o hidratare corecta.
2. Diabetul insipid nefrogen
Aceasta afectiune este rezultatul faptului ca rinichii nu raspund adecvat la prezenta hormonului antidiuretic
din sange, astfel ca desmopresina nu este o optiune de tratament. In schimb medicul poate prescrie
o dieta saraca in sare pentru a ajuta la reducerea cantitatii de urina pe care o produc rinichii. De asemeni
pacientul trebuie sa se asigure ca bea suficienta apa, pentru a evita deshidratarea.
Medicamentul hidroclorotiazida, folosit singur sau impreuna cu alte medicamente, poate ameliora
simptomele. Desi hidrocloritiazida este un diuretic (folosit de obicei pentru a creste cantitatea de urina
excretata), in unele cazuri poate reduce aceasta excretie la pacientii cu diabet insipid nefrogen. Daca
simptomele diabetului insipid nefrogen sunt datorate medicamentelor pe care pacientul le ia, se recomanda
ca administrarea acestor medicamente sa fie oprita; totusi, acest lucru trebuie facut doar la indicatia
medicului.
3. Diabetul insipid gestational
Tratamentul in majoritatea cazurilor de diabet insipid gestational este cu hormon sintetic desmopresina. In
cazuri rare, o anomalie a mecanismului setei determina diabet insipid gestational. In aceste cazuri, medicul
va prescrie desmopresina.
Stil de viata si remedii
Daca pacientul are diabet insipid, este importat sa previna aparitia deshidratarii. Medicul poate sugera
cantitatea de lichide care trebuie ingerata pentru a evita deshidratarea. Este bine ca pacientul sa aiba tot timpul
apa cu el, in cazul in care aceasta nu este disponibila in locul in care se afla.
De asemeni este bine ca pacientul sa poarte o placuta, o bratara sau un card al pacientului asupra sa astfel incat
in cazul unei urgente medicale, persoanlul medical sa poata recunoaste imediat nevoia sa pentru un tratament
special.

Bibliografie

[ 1 ] Andreoli T., Bennett C., Carpenter C., Plum F., Cecil Esenialul n medicin,1999, Bucureti, Editura M.A.S.T;
p. 263 267
[ 2 ] Berejnaia I.V., Yarahova I.N., Caravina N.A., Celiachia Posibiliti dediagnostic i tratament la copii, Jurnalul
Medical Rusesc, Numrul 3, 2005, p.790 792;

Anda mungkin juga menyukai