A. E.

Baconsky
Transfigurare
Nici gndurile voastre, nici florile nu-mi spun,
Nici negurile toamnei, c sunt ieit din minte
Ci numai mie-mi pare mereu c sunt nebun,
De vreme ce-mi prind viaa i moartea n cuvinte.

Ard n lumina zilei de parc uit c n-am

Dect un drum prin iarb, un singur drum i-o poart
Prin care voi ptrunde, ca luna-ncet prin geam,
Sau linitea din slcii rotind n Marea Moart.

M bucur cnd mai trece un an i-un anotimp,

Cnd prin oglinzi strine mi rtcete chipul,
i iar mi-aduce vremea acelai dor s-mi schimb
Inelul meu cu-al mrii ce l-a-ngropat nisipul.

Triesc mai mult cu roua cmpiilor, mai mult

Ca pasrea pdurii i poate c mi-e bine:
Vd ridicat steaua de-al crei semn ascult,
Vd risipit ora de plumb din care vine.

De-acum e diminea pe cer ca un surs

Pe faa rvit. De-acum e aurora?...
Stau i-mi gravez n suflet ca-ntr-un mrgean deschis,
Cu litere tcute, sperana tuturora.