Crearea lumii in teologia Sfantului Vasile cel Mare

INTRODUCERE

Lumea este opera vointei divine, dupa cum marturiseste Sfantul Ioan in Apocalipsa (4,11): Vrednic esti, Doamne si
Dumnezeul nostru, sa primesti slava si cinstea si puterea, caci Tu ai zidit toate lucrurile si prin vointa Ta ele erau si s-au
facut. Trecerea de la existenta potentiala din Ratiunea divina la existenta materiala a lucrurilor este un act de vointa.
Lumea nu apare astfel ca o necesitate interna a lui Dumnezeu, ci ea apare din iubirea si libertatea divina, Care o voieste
si o gandeste din vesnicie pentru vesnicie, fapt pentru care a pus in ea si vesnicia: Toate le-a facut Dumnezeu frumoase
si la timpul lor; El a pus in inima lor si vesnicia, dar fara ca omul sa poata intelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de
la inceput pana la sfarsit(Ecclesiastul 3, 11).Asadar, lumea a existat vesnic in Ratiunea Tatalui, adica era, dar s-a facut la
inceputul timpului.

Spre deosebire de celelalte invataturi privind aparitia lumii, invatatura crestina propovaduieste crearea lumii din nimic,
intr-o perioada de sase zile, de catre Dumnezeu. La creatie participa intreaga Sfanta Treime, chiar daca in Sfanta
Scriptura se citeste clar la fel ca si in Simbolul de Credinta ca Dumnezeu este facatorul tuturor celor vazute si nevazute.
Lucrare atribuita Tatalui prin intermediul apropierii.

Universul a fost gandit de Dumezeu din vesnicie, dar creat la inceputul timpului. Sfintii Parintii, fac o deosebire intre
vesnicia Persoanelor Sfintei Treimi si vesnicia universului, gandit de Dumnezeu. Universul si lucrurile cuprinse in el au
fost gandite din vesnicie de Dumnezeu, dar aceasta vesnicie nu este una absoluta ci una relativa si altfel existenta lui
Dumnezeu ar fi legata de existenta lumii. Lumea isi are inceput in vointa lui Dumnezeu de a-si darui iubirea sub forma
de bunatati: Ci precum este scris: Cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit, si la inima omului nu s-au suit, pe
acestea le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El (I Corinteni 2,9).
Crearea lumii este lucrarea Sfintei Treimi, prin care Tatal creeaza din nimic, chipuri si forme ale Ratiunii Sale, prin Fiul,
pe care le imprima materiei prin Duhul Sfant care insemneaza materia cu aceste chipuri create ale Fiului, ca Ratiune a
Tatalui.

Tatal creeaza lumea prin Fiul, Cuvantul si Intelepciunea Sa in Duhul Sfant. Sfantul Atanasie foloseste aceasta expresie
proprie pentru a arata deofiintiimea si egalitatea intre Persoanele Sfintei Treimi, unitatea firii, a vointei si a lucrarii
divine.

Intreaga Sfanta Treime lucreaza creatia, mantuirea si sfintirea lumii, desi uneori din iconomie se arata aceasta lucrare ca
apartine uneia dintre Persoanele dumnezeiesti dar este o singura lucrare care vine din Tatal, prin Fiul si in Duhul se
daruieste lumii.

Universul vizibil descris ca adanc intunecat si ape in care lucra Duhul Sfant a fost organizat in sase zile.

In expunerea sa, Sfantul Vasile cel Mare urmeaza ordinea trasata de textul biblic. El examineaza amanuntit problemele
dificile adaugand la exegeza si instructiuni morale sau consideratii teologice. Cu privire la filosofia profana el adopta o
atitudine dubla: atunci cand trebuie sa faca o declaratie de principiu, el manifesta dispret fata de intelepciunea acestei
lumi, amintind unele contradictii in filosofia acestei lumi, fara sa menajeze chiar stiintele consolidate ca matematica si
astronomia.

Pe de alta parte, Sfantul Vasile cauta sa elucideze rational cosmologia inspirandu-se din teoriile filosofice si din spiritul
sau profund care se exprima prin afirmatia ca: uimirea pe care ne-o insufla lucrurile cele mai mari nu scade nicidecum
atunci cand descoperim modul in care s-au produs acestea . Credinta ramane mai presus decat stiinta, dar nu o exclude
si nu are fata de ea prejudecata lipsei de incredere .

Pe Sfantul Vasile il preocupa in mod deosebit legatura cu Dumnezeu, fie ca e vorba de originea omului, de situatia sa
concreta sau de raporturile sale cu lumea. Printr-o asemenea cunoastere - recomandata de autorul nostru - omul gaseste
pe Dumnezeu, intelegandu-se si pe Sine, spunand: Cel care se cerceteaza cu pricepere pe sine insusi poate cunoaste pe
Dumnezeu, nu atat din alcatuirea cerului si a pamantului, cat si din alcatuirea propriei noastre firi, asa precum spune si
profetul luminata este stiinta pe care am scos-o din mine (Ps. 138, 6), cu alte cuvinte, cunoscandu-ma pe mine, am
cunoscut covarsitoarea Ta intelepciune .

Omiliile X si XI la Hexaimeron, desi sunt considerate de multi critici ca incheierea comentariului la Hexaimeron, elenu
fac insa o expunere completa a invataturii sale despre om. Cu toate acestea, in opera Sfantului Vasile, gasim o
antropologie completa bazata pe datele Sfintei Scripturi si ale Sfintei Traditii si, ca atare, o antropologie ortodoxa . De
aceea,in cele ce urmeaza se va cerceta invatatura despre om a Sfantului Vasile cel Mare, inteleasa cu precadere din
omiliile Despre crearea omului, dar si din celelalte opere ale sale.
CAPITOLUL I
ANALIZA CELOR NOUA OMILII LA HEXAIMERON

Vorbind despre crearea lumii, Sfantul Vasile cel Mare pune in fruntea Omiliei I-a, citatul din Geneza 1,1: La inceput a
facut Dumnezeu cerul si pamantul, inscriind numele lui Dumnezeu pe frontispiciul operei sale si-1 prezinta pe Moise
drept referentul vrednic de credinta al creatiei lumii.

Din Revelatia divina aflam ca universul nu este creat din vesnicie, ci este o creatie in care se reflecta Autorul sau. Astfel,
pentru ca nimeni sa nu creada ca universul nu este din vesnicie, Sfanta Scriptura vorbeste mai intai despre inceputul sau.

Expresia biblica La inceput indica prima unire a lui Dumnezeu cu timpul. De asemenea, trebuie precizat ca aceasta
expresie indica momentul cand se produce actul creator si apare creatia, prima unire a vesniciei lui Dumnezeu cu timpul.
La inceput inseamna atat inceputul coborarii lui Dumnezeu cat si inceputul timpului, care ia fiinta prin puterea
creatoare a lui Dumnezeu.

Acest fapt este subliniat de Sfantul Vasile cel Mare si de Sfantul Grigorie de Nyssa, preluandu-1 pe Platon . Pentru ei,
La inceput din cartea Genezei este in acelasi timp deodata, adica dupa cum arata Sfantul Vasile cel Mare, un fel de
atemporal in sine, a carui tasnire suscita timpul, un punct de atingere a vointei divine cu ceea ce incepea atunci, trecand
de la neexistenta la existenta . Sfantul Vasile cel Mare arata ca: ... pentru iuteala si netemporalitatea actului creatiei s-a
spus la inceput fiindca inceputul e indivizibil si fara extensiune. Caci precum inceputul drumului nu e inca drum si
inceputul casei nu e deja casa, asa si inceputul timpului inca nu e timp, ba nici macar partea lui cea mai mica. Iar daca ar
sustine cineva ca inceputul e deja timp, sa stie ca ar trebui sa-l fractioneze in partile timpului. Iar acestea sunt: un
inceput, un mijloc, un sfarsit. Dar a vorbi de un inceput al inceputului, e cu totul caraghios. Si cine taie inceputul in doua
face in loc de unul, doua (inceputuri) mai bine zis multe si nesfarsite, fiecare fractiune putand fi taiata in mai multe
fractiuni. Deci, pentru ca sa invatam ca lumea a luat fiinta in mod netemporal () deodata cu voirea lui
Dumnezeu, s-a spus La inceput a facut .

In inceput se intalneste deodata consimtirea voii divine celei mai presus de timp cu aparitia primei clipe a timpului, a
existentei create, in asa fel ca se poate spune numai celei dintai inceput. Prin singura consimtire a voii (
) adus la existenta toata maretia celor vazute .

Crearea lumii dupa Sfanta Scriptura este o preamarire a numelui lui Dumnezeu fiind expresia atotputerniciei, a
desavarsirii Sale si a purtarii Sale de grija. Expresia a facut inseamna pentru Sfantul Vasile ca universul nu exprima
decat o infima parte a atotputerniciei divine, caci puterea lui Dumnezeu nu poate fi masurata doar prin crearea unei
singure lumi .

Inteleptii antici nu credeau ca lumea este opera lui Dumnezeu, spunand ca ea a fost prezenta spontan, ca ea a luat fiinta
dintr-o data, ca umbra a puterii Sale, socotindu-L astfel numai o cauza involuntara a lumii .

Explicand cuvintele: La inceput a facut ... Sfantul Vasile arata ca nu din vreo necesitate este Dumnezeu cauza
existentei, ci El a creat in bunatatea Sa o opera folositoare, din intelepciunea Sa un lucru prea frumos, cu puterea Sa o
opera de maretie .

Lumea este astfel, expresia vointei divine dinainte de crearea ei, cand numai Dumnezeu exista. Autorul Hexaimeronului
observa ca Sfanta Scriptura nu vorbeste despre o simpla facere a lumii, ci despre o opera de arta, despre creatia in care se
reveleaza intelepciunea Creatorului: Frumusetea lucrurilor vazute ne da o imagine despre Cel ce este mai presus de
toata frumusetea; maretia corpurilor a caror frumusete si margini le percepem cu simturile, ne ingaduie sa deducem prin
analogie ce este Fiinta infinita care in plinatatea puterii Sale intrece orice cugetare. Caci desi nu cunoastem firea
lucrurilor, totusi ceea ce ne cade sub simtiri este atat de minunat incat spiritul cel mai priceput se arata incapabil in fata
celei mai mici creaturi, fie de a studia cum se cuvine, fie de a preamari dupa cuviinta pe Creator .

Lumea nevazuta sau spirituala isi datoreaza existenta lui Dumnezeu, iar singurele cauze ale originii ei sunt in Dumnezeu
si in puterea sau vointa Sa . Creatia lumii nevazute a avut loc intr-un moment necunoscut si de neinteles pentru mintea si
ratiunea noastra, deoarece, in timp ce istoricul cosmogoniei ne-a descoperit numai creatia lucrurilor care se percep cu
simturile, modul de creatie al puterilor ceresti e trecut sub tacere .

In crearea acestora, zice Sfantul Vasile, ...vezi mai intai cauza primordiala a tuturor celor care au fost facuti: aceasta este
Tatal, apoi cauza operativa, care este Fiul si cauza desavarsitoare, Sfantul Duh, asa ca spiritele ceresti exista prin vointa
Tatalui, ele intra in existenta prin lucrarea Fiului si se desavarsesc prin prezenta Duhului . Natura lor este foc
nematerial. Faptul ca uneori ingerii apar sub o infatisare corporala si devin vizibili, il determina pe Sfantul Vasile sa
precizeze ca aceasta forma corporala este cu totul diferita de cea omeneasca.

In Omilia a II-a, Sfantul Vasile cel Mare explica ce inseamna si pamantul era netocmit si gol. Sensul este ca el nu primise
inca porunca germinarii si, desi avea totusi puterea de a germina, nu dobandise nici frumusetea vietii, nici jocul de umbre
si lumini pe care abia crearea astrilor il va realiza.

Faptul ca pamantul era nevazut inseamna ca apele, semnificand adancul il acopereau in intregime . Forma, culoarea si
densitatea nu-i fusesera date inca pamantului, el fiind ca o existenta latenta. Parasind pentru o clipa textul scripturistic si
incercand sa explice rational afirmatia lui Moise, Sfantul Vasile socoteste ca aspectul de netocmit si nevazut, se
poate referi, fie la faptul ca nu exista nici o fiinta care sa fi perceput lumea, fie ca tot pamantul era acoperit de o masa
impenetrabila de apa, care-1 facea invizibil .

Sfantul Vasile cel Mare sustine ca nu poate fi vorba de materia necreata, fara calitati pe care i le-ar fi adaugat ulterior un
demiurg, asa cum sustineau unii eretici. Pentru ierarhul capadocian nu poate exista materie necreata caci ea ar avea
atunci aceeasi demnitate ca si divinitatea. Apoi, materia fara calitati nu exista, caci tot ceea ce exista in materie contribuie
la existenta ei, completandu-i esenta, Daca indepartam calitatile materiei ajungem la neant .

Combatand ereziile dualiste, marcionita, valentiniana si maniheista care credeau ca expresia intuneric era deasupra
adancului semnifica dominatia fortelor raului care au creat materia, Sfantul Vasile cel Mare insista asupra interpretarii
literale a Genezei, lucru evidentiat de toti comentatorii Hexaemeronului.

Sfantul Vasile cauta sa explice crearea lumii sprijinindu-se pe textul Genezei, text pe care il ia in sensul lui literal,
condamnand explicatiile alegorice

Pornind de la afirmatia maniheilor ca fortele raului au creat materia, marele ierarh argumenteaza ca raul in lume nu este
creat, caci nimic nu poate iesi din contrariul sau, nici boala nu este cauza sanatati, nici intunericul izvor al luminii, nici
Dumnezeu cel bun sursa a raului. Nefiind creatia lui Dumnezeu, raul nici nu are existenta, nici nu este un principiu, ci
doar lipsa binelui.

Prin crearea luminii, Dumnezeu a despartit inca inainte de crearea luminatorilor ziua de noapte: Lumina a numit-o
Dumnezeu ziua, iar intunericul l-a numit noapte. Si a fost seara si a fost dimineata: ziua intai. (Gen. 1,5). Din ansamblul
zi - noapte ca unitate de timp, Sfanta Scriptura numeste mai intai limita zilei (seara) si apoi a noptii, dand intaietate zilei,
caci ziua este cea care se deosebeste de intunericul ce exista inainte de crearea luminii primare, pe cand noaptea se
deosebeste de zi .

Prima succesiune zi - noapte, Scriptura o denumeste, nu prima zi ci o zi, caci Dumnezeu a dat timpului ziua ca
masura pe durata unei saptamani, cand El porunceste aceleiasi zile sa revina asupra ei insasi de sapte ori ca intr-o
continua circumferinta. Fiind aceeasi zi care se repeta pastrandu-si caracterul ei unic, Sfanta Scriptura nu o numeste
prima zi ci o zi ca sa arate astfel inrudirea dintre timp si vesnicie .

In Omilia a III-a, Sfantul Vasile cel Mare analizeaza cea de-a doua zi a creatiei cand apele de sus au fost despartite de
cele de jos, creandu-se astfel cerul vazut. Moise a folosit cuvantul cer si la inceputul cartii Genezei si il foloseste si
acum. Inprimul verset, spune el, este vorba de crearea lumii nevazute, a lumii ceresti, pe cand in versetul al cincilea este
vorba de cerul vazut, adica de firmament.

Unii cred ca Moise, dupa ce afirmase crearea cerului, arata cum a fost creat. Dar, Sfanta Scriptura ii da tariei un nume si
o functiune proprie, deci nu este cazul sa confundam taria cu cerul, care exista inaintea acesteia. Deci, Sfantul Vasile face
distinctie intre cerul nevazut si tarie sau cerul vazut, aratand, spre deosebire de ganditorii antici, ca in atotputernicia Sa,
Dumnezeu a creat nu un singur cer ci mai multe .

El combate apoi conceptia filosofica, dupa care universul se va consuma prin foc, dar va renaste mereu datorita ratiunilor
seminale existente in cenusa sa, urmand astfel un numar infinit de distrugeri si renasteri ale lumii. Acest lucru s-ar datora
dezechilibrului dintre apa care ar scadea treptat si foc.

Dumnezeu insa, dupa cum arata Sfantul Vasile, a creat elementele din natura intr-un echilibru desavarsit, caci fara el,
focul ar putea consuma universul inainte de epuizarea apei. Acesta este si motivul pentru care apa este atat de abundenta
si de necesara . Socotind apa ca un element de mare circulatie si de maxima abundenta in lume autorul
Hexaemeronului face o serie de consideratii de ordin geografic asupra marilor, fluviilor si oceanelor, fapt care ne da
prilejul sa cunoastem exact stadiul dezvoltarii stiintei geografiei in epoca respectiva .

Privitor la substanta constitutiva a cerului, marele ierarh isi insuseste parerea generala a epocii sale care credea ca cerul
este constituit dintr-o substanta cu o anumita consistenta si duritate care il sustine spre a nu se prabusi. Anticii socoteau
ca focul ceresc congeland apa, da nastere cristalului. Printr-un procedeu similar s-a format si substanta transparenta a
cerului vazut. Sfantul Vasile nu admite ca cerul este apa congelata de focul ceresc, ci ca Dumnezeu 1-a creat special
dintr-o substanta transparenta spre a nu impiedica vederea .
In Omilia a IV-a ne este prezentata opera celei de-a treia zi a creatiei, care incepe cu un tablou al vietii din cetatile antice
care nu puneau mare pret pe trairea unei vieti spirituale si de inaltare sufleteasca, ci pe viata de petrecere, pe cruzimile
jocurilor de arena, mod de viata care prindea pe multi in mrejele lui.
Sfantul Vasile cel Mare indeamna pe ascultatorii sai sa contemple o alta opera mult mai grandioasa si mai nobila, opera
creatiei divine in acest imens univers care se ofera privirilor noastre .

Ziua a treia marcheaza inceputul preocuparii speciale a lui Dumnezeu pentru planeta noastra. Prin separarea uscatului de
apa, pamantul capata o individualitate proprie, un echilibru al elementelor solide si lichide, caci porunca divina a
separarii apei de uscat a dat celor doua stari de agregare caracterele lor specifice pana la sfarsitul lumii, si al pamantului:
fermitate si stabilitate, iar apei fluiditate, coeziune si circuit continuu in natura.

Sfantul Vasile cel Mare e convins ca pamantul e compus din patru elemente, fiecare avand o insusire specifica, de
exemplu pamantul -uscaciunea, aerul - umiditatea, apa - raceala, iar focul - caldura, in virtutea carora aceste elemente se
pot distinge intreolalta. Dar, in acelasi timp, aceste insusiri specifice, datorita unei afinitati care exista intre ele, reunesc
elementele diferite, producand astfel materialul variat si corpurile compuse .

Sfantul Vasile explica in mod aristotelic ca pamantul fiind in acelasi timp si uscat si rece, gaseste in raceala o legatura cu
apa, iar prin mijlocirea apei se reuneste cu aerul. Apa, avand o dubla insusire se aliaza cu pamantul si cu aerul prin
umiditate. Aerul se reuneste cu apa prin umiditate si prin caldura cu focul, in timp ce focul uscat si cald se reuneste prin
caldura cu aerul si prin umiditate cu pamantul. Rezultatul acestui acord material este un ciclu si un joc armonios .

Frumusetea marii despre care se vorbeste in aceste versete nu tine numai de farmecul aparent al marii, ci si de utilitatea
ei deoarece este izvorul comun al umiditatii globului pamantesc. Ea este buna si, in masura in care leaga partile cele mai
departate ale pamantului si inlesneste navigatia marinarilor, procura negustorilor bogatii si, prin exportul si importul care
se face pe ea, asigura popoarelor bunuri si provizii .

Autorul profita de aceasta ocazie pentru a face o larga incursiune in geografia vremii, insistand indeosebi asupra
hidrografiei eurasiatice care ne apare surprinzator de apropiata de felul in care ne-o infatiseaza geografia moderna astazi.

Daca pentru vremurile noastre aceste consideratii ne par depasite, pentru epoca respectiva, ele reprezentau ultimele
cuceriri ale cercetatorilor si fara indoiala, Sfantul Vasile cel Mare a facut un imens serviciu auditorilor sai punandu-le la
dispozitie informatii la care foarte putini oameni ai vremii, chiar intre cei cultivati, aveau acces, cu atat mai mult cu cat
autorul nu face numai o simpla opera de informare sau de exegeza, ci o adanca investigatie in psihologia umana a
credintei cu toate implicatiile ei morale si teologice .

In Omilia a V-a ni se prezinta tot ziua a treia a creatiei divine. Aparitia plantelor este socotita de autor ca o consecinta
normala pentru pamantul fertilizat de ape si eliberat, prin retragere, de greutatea lor. Peste acest pamant gata de rodire,
vine porunca divina, care il scoate din inertie, implantandu-i pentru totdeauna principiul fertilitatii, asa cum il vedem
manifestandu-se si astazi: iarba creste, infloreste, rodeste, se usuca si moare .

Dar Sfantul Vasile precizeaza ca porunca germinarii a fost data de Dumnezeu inainte de a fi creat soarele, deci nu soarele
este creatorul vietii, ci numai sustinatorul ei. Prin aceasta, el combate cultul soarelui care era atat de raspandit in
antichitate, mai ales in Orient .

Pentru auditoriul neavizat din epoca Sfantului Vasile, textul biblic: Sa dea pamantul din sine verdeata: iarba cu samanta
in ea, dupa felul si asemanarea ei si pomi roditori care sa dea rod cu samanta in sine, dupa fel, pe pamant (Gen. 1,12),
putea crea nedumeriri, deoarece observatia comuna consta in faptul ca pe pamant sunt plante fara flori si fara rod. El
precizeaza ca accentul poruncii divine cade nu atat pe samanta cat pe cuvintele dupa felul si asemanarea ei si ca
pentru plantele fara flori, puterea germinativa sta in tulpina sau in radacina sau chiar in coada frunzelor .

Este evident ca botanica epocii inca nu descoperise inmultirea prin spori a plantelor, astfel ca Sfantul Vasile n-a putut
face analogia, spor -samanta pentru a intari si mai mult adevarul Sfintei Scripturi, dar el era pe deplin constient ca fiecare
vietuitoare isi avea o specificitate proprie si transmisibila la urmasi, ceea ce numim noi astazi genetica . Frumusetea
florilor si efemeritatea lor dau prilejul Sfantului Vasile sa faca unele consideratii asupra vietii omenesti care este atat de
scurta. Ele il invata pe om despre desertaciunea vietii si firea omeneasca muritoare .

In Omilia a VI-a ni se descrie creatia corpurilor ceresti. Sfantul Vasile cel Mare da expunerii o turnura deosebita de fraza
si idei. El arata ca spectatorii la luptele de gladiatori sunt obligati, sa stea descoperiti pe durata luptei, aratand prin
aceasta ca si ei participa la efortul luptatorilor. La fel credinciosii care-1 asculta nu trebuie sa se considere simpli
spectatori, ci, uniti cu el, sa faca efortul unei inaltari si sa se straduiasca ei insisi sa contemple imensitatea universului din
care, impreuna cu el, sa inteleaga grandoarea operei lui Dumnezeu si nesfarsita lui intelepciune .

Problema luminii fiind deja solutionata inca din prima omilie, Sfantul Vasile nu mai revine asupra ei, dar precizeaza ca
din acest moment lumina, care nu fusese prezentata ca esenta in prima omilie referitoare la prima zi a creatiei, devine
element vehiculat de luminatori, caci intre acestia si lumina este exact acelasi raport ca intre lampa si lumina. Una este
lumina ca esenta in sine si alta este lumina ca emanatie a unei lampi. Functia luminatorilor este de a separa ziua de
noapte, servind in acelasi timp si la intretinerea vietii, dupa cum a hotarat Dumnezeu, fiind totodata si semne ale
diviziunii timpului.

Sfantul Vasile cel Mare aseamana lumea cu o cetate ordonata, care atragandu-ne atentia si admiratia ne conduce sa ne
imaginam frumusetea si maretia primei noastre cetati din rai, din care am cazut datorita pacatului .

El combate, de asemenea, in mod energic pe cei care prin rastalmacirea Scripturii, schimba destinatia astrilor stapanitori
ai timpului in stapanitori ai destinului oamenilor . Schimbarile soarelui si ale fazelor lunii au legatura cu o serie de
fenomene meteorologice pe care Sfantul Vasile le enumera doar in treacat. Luminatorii mari vor anunta si sfarsitul lumii
cand soarele se va intuneca si se va schimba in sange, iar luna isi va pierde stralucirea .

Toate aceste semnificatii sunt stabilite de Dumnezeu prin corelatia elementelor si a legilor universului. Fatalismul
astrologic robeste vointa noastra libera unor influente straine, astrale, preocupare pusa de Sfantul Vasile atat pe seama
nestiintei cat si a impietatii, deoarece daca raul ar veni de la astre, ar insemna ca vine si de la Creatorul lor .

In Omilia a VII-a marele ierarh explica versetul: Apoi a zis Dumnezeu: Sa misune apele de vietati, fiinte cu viata in ele
si pasari sa zboare pe pamant, pe intinsul tariei cerului (Gen. 1, 20). Se observa ca Dumnezeu n-a parasit lumea, ci prin
providenta Sa o pastreaza pana la sfarsitul ei. Activitatea providentiala a lui Dumnezeu cuprinde intreaga creatie si se
extinde chiar si la cele mai marunte fiinte irationale, caci Dumnezeu a prevazut toate si nu neglijeaza nimic .

Apele se umplu cu pesti, care gasesc aici un mediu favorabil vietii lor si se deosebesc prin specia lor, prin modul lor de
reproducere si prin hrana lor. Apar si taratoarele care-si poarta trupul prin apa, firea lor fiind adaptata la apa, fara de care
nu pot trai. Sfantul Vasile intra intr-o serie de probleme de biologie, care in limitele lor cele mai generale erau cunoscute
de auditorii sai .

In plus, el aduce si multiple cunostinte privind obiceiurile animalelor pe care le foloseste in diverse asemanari morale. Se
poate afirma ca in ciuda unor erori explicabile, Hexaemeronul uimeste prin cunostintele de biologie, de-a dreptul
uluitoare pentru un nespecialist, la care se adauga o lunga serie de detalii privind viata pestilor, detalii de o precizie care
incanta, iar apropierile morale dau expunerii un sens adanc pe care comentatorii l-au mentionat neincetat .

Iata cateva din acestea: siretenia crabului care arunca in cochilia deschisa a scoicii o piatra pentru a nu se mai putea
inchide ca s-o poata manca, este asemanata cu omul rau care se bucura de nenorocirea aproapelui, mimetismul polipului
care ia culoarea stancii de care s-a fixat pentru a prinde mai usor pestii care trec prin apropiere, este asemanat cu
lingusitorii care isi schimba comportamentul dupa cum isi schimba stapanii. Sfantul Vasile cel Mare remarca
intelepciunea pestilor care isi repartizeaza diferitele regiuni ale existentei lor, migratia lor, ca si prevestirea ariciului de
mare si chiar asocierea viperei cu mreana, toate fiind indemnuri la virtute, mai ales pentru soti.
De altfel, puterea lui Dumnezeu nu se manifesta mai putin in pestii cei mai mici, ca in cei mai mari. Toate cele spuse aici
au in vedere numai edificarea comunitatii .

Din puncul de vederii al organizarii Omilia a VIII-a este mai putin sistematica, in sensul ca autorul trateaza, la inceput,
ziua a sasea a creatiei divine pentru a reveni apoi la ziua a cincea. Sfantul Vasile cel Mare precizeaza ca textul biblic: Sa
scoata pamantul fiinte vii, dupa felul lor: animale, taratoare si fiare salbatice dupa felul lor (Gen. 1,24) nu vrea sa
semnifice ca aceste vietuitoare existau ca germeni in pamant, cum incercau sa sustina maniheii, ci ca animalele au fost
create tot prin cuvantul lui Dumnezeu. Expresia biblica are insa drept scop sa putem face deosebirea intre fiinta umana si
fiinta animalelor, cea dintai fiind creata de Dumnezeu printr-o actiune speciala .

Revenind la ziua a cincea, autorul face ample consideratii asupra impartirii pasarilor in specii si familii, cu aceeasi
meticulozitate cu care a facut si diviziunea pestilor, realizand din nou o serie de comparatii morale cu oamenii .

Cu Omilia a IX-ase incheie Hexaimeronul, si descrie creatia animalelor terestre. Sfantul Vasile, desi cunoaste legile
interpretarii alegorice, ia lucrurile asa cum sunt spuse si stie ca in Sfanta Scriptura nu s-a spus totul. Asertiunile ei cu
privire la creatie trebuie intelese in sens literal nu alegoric. Seria aparitiei fiintelor se succede, iar pamantul isi pastreaza
mereu aceeasi vigoare. Toate animalele se orienteaza dupa legile puse in ele la creatie si arata o adaptare minunata la
scopul voit de Creator .

Dumnezeu le-a dat animalelor toate cele necesare sustinerii existentei lor: leului dintii ascutiti, rumegatoarelor trei
stomacuri, iar elefantului trompa. Toate animalele, chiar si cele mai mari, sunt supuse omului, iar animalele daunatoare
au fost create pentru disciplinarea oamenilor. Cat priveste Sfanta Scriptura care nu precizeaza o serie de amanunte in
legatura cu pamantul si cu cosmosul, forma pamantului si distanta dintre astre, Sfantul Vasile cel Mare mentioneaza ca
nu trebuie sa se uite ca Sfanta Scriptura nu este un tratat de cosmologie, ipotezele privind aceste lucruri fiind facute de
diferiti ganditori ai antichitatii care au emis numeroase teorii si care, de cele mai multe ori, se anulau intre ele .

Toate aceste lucruri nu erau necesare pentru mantuirea noastra si, de aceea, Sfanta Scriptura nu le mentioneaza. Ele au
fost lasate puterii noastre de cunoastere, caci Dumnezeu creand omul i-a dat si darul progresarii in cunoasterea lumii,
cunoastere care sporeste odata cu timpul .

Unii autori au crezut ca Sfantul Vasile a scris inca doua omilii in care s-a ocupat de crearea omului, ceea ce logic pare
justificat. Cei mai multi cred insa ca marele ierarh capadocian n-a mai apucat sa scrie a zecea omilie, probabil, din cauza
bolii care 1-a chinuit ani de zile .

Trecerea la problema antropologica este facuta abrupt de Sfantul Vasile cel Mare: Dar ma opresc deoarece imi dau
seama abia acum ca mi s-a cerut sa vorbesc despre originea omului .

CAPITOLUL II
ORIGINEA OMULUI DESPRINSA DIN OMILIILE LA HEXAIMERON
Precum promisese ascultatorilor sai, Sfantul Vasile considera necesar ca noi sa fim luminati de asemenea asupra
originilor noastre de Scriptura de inspiratie divina... caci mintea noastra nu se vede altfel decat aplecandu-ne asupra
Scripturilor. Lumina care se reflecta acolo suscita in fiecare dintre noi viziunea a, ceea ce el este. Prin neintelegere, fara
cercetarea propriei noastre structuri, noi ignoram ceea ce suntem. Noi ramanem in cea mai mare nepasare de noi insine,
ignorand ceea ce este la indemana cunoasterii noastre si cele mai elementare componente care sunt in noi .

Importanta covarsitoare a unei asemenea cunoasteri il determina pe arhipastorul Cezareei sa invete, in lumina Sfintei
Scripturi, care este originea omului, alcatuirea si menirea acestuia.

Dumnezeu cel Unul in Treime creeaza pe om din nimic, in virtutea iubirii Sale, ca si coroana a lumii pe care insusi
Dumnezeu a facut-o: ca bun, aceasta opera folositoare; ca intelept, aceasta opera prea frumoasa; ca puternic, aceasta
opera foarte mare .

Sfantul Vasile nu ezita sa defineasca originea si maretia omului cu cuvintele lui Platon, numindu-l planta cereasca
deosebit de tot restul creatiei, caci omul, sadul cel ceresc, se deosebeste de animale atat prin forma alcatuirii luitrupesti,
cat si prin vrednicia sufletului sau , originea sa fiind dumnezeiasca printr-un act creator special.

Asadar actul special al creatiei omului demonstreaza iubirea lui Dumnezeu fata de om si pretuirea aratata lui. In privinta
omului Dumnezeu nu a spus: Sa se faca om, cum simplu a spus: Sa se faca taria, si, de aici, tu poti vedea ceva mai
mult: pentru ca mai presus decat lumina sau decat cerul, mai presus decat luminatorii (cerului si ai pamantului) si decat
toate mai presus este crearea omului... Cand iei seama la ceea ce a fost luat, te intrebi si nu fara indreptatire.Ce este
omul? Cand insa vei cugeta la Cel Care 1-a facut, iti vei da seama ca omul este intr-adevar ceva mare si de pret. Prin
urmare, judecand omul dupa materia din care i-a fost creat trupul, el este o nimica toata, dar si ceva mare si de pret
datorita cinstei cu care Ziditorul insusi 1-a cinstit .

Omul este o fiinta unitara, iar fiecare dintre elementele care il alcatuiesc are o menire aparte. Trupul poarta si exprima
sufletul, sufletul insufleteste si conduce trupul. Caci trupul ca sa savarseasca o fapta are nevoie de timp, de prilej, de
osteneli, de ajutatori si de alte inlesniri; mintea insa da nastere la ganduri intr-o clipa si le savarseste fara oboseala; iar
gandurile cresc fara piedica si le e potrivita orice vreme .

Sufletul, asadar, nu mai este pedepsit in trup ca in conceptia origenista, stricarea sufletului fiind consecinta liberalui
arbitru. Si de aceea daca ne scapa puterii noastre de patrundere chiar pricinile randuielilor marunte ale lui Dumnezeu, cu
privire la viata noastra, totusi sa fie nestramutata in sufletele noastre invatatura ca de la Cel bun nu vine nimic rau .
Sufletul, numai din pricina neluarii aminte isi pierde frumusetea sa si nu ramane niciodata in acecasi stare, ci adeseori
se schimba si ajunge altul din pricina ca nu are temelie tare .

Printre preocuparile aratate sufletului pentru sanatatea sa, la loc de cinste in invatatura marelui ierarh se afla si postul.
Nu te intrista cand ti se poarta de grija. o nebunie sa nu te bucuri de sanatatea sufletului si sa te mahnesti de
schimbarea mancarurilor, lasand sa se inteleaga ca-ti face mai multa bucurie placerea stomacului decat purtarea de grija a
sufletului. Saturarea margineste placerea numai la pantece; postul insa urca folosul la suflet. Bucura-te ca ti s-a dat de
Doctor un leac ce ucide pacatul... caci postul, vrednic cu adevarat de acest nume, cand patrunde in suflet omoara pacatul
ascuns in adanc .

Sufletul primeste sfintenia prin sfantul botez, prin care .sufletul infloreste din nou odata cu pecetluirea primita prin
Sfanta Taina a Mirungerii caci vistieria nepecetluita este cu usurinta furata de hoti, iar oaia fara semn este instrainata
fara de primejdie . Spre aceasta sfintenie a sufletului indeamna Sfantul Vasile: Nu doresti sa vezi cum se naste din nou
fara de mama, omul, cum .omul cel vechi si stricat de poftele inselaciunii ajunge iarasi plin de viata, intinereste si se
reintoarce la adevarata floare a tineretii? Botezul este rascumpararea pentru cei robiti, iertare greselilor, moarte pacatului,
renasterea sufletului, haina luminoasa, pecete nsata-cata, caruta catre cer, pricinuitoare a imparatiei cerurilor, harul
infierii .

Sufletul renascut prin botez isi pastreaza sanatatea prin virtute, caci aceasta este sanatatea sufletului, iar pacatul boala
acestuia. Si in noi oamenii sunt virtuti firesti pe care sufletul nostru le savarseste nu printr-un invatamant omenesc, ci
sunt nascute prin insasi firea, noastra.

De pilda nimeni nu ne invata sa uram boala, dar din fire avem repulsie fata de ceea ce ne supara, dupa cum si sufletul,
fara sa-1 fi invatat cineva, se fereste de rau. Raul este o boala a sufletului, iar virtutea sanatate a sufletului. Bine au
definit unii sanatatea: echilibru al energiilor naturale. Nu te-ai departa de adevar daca ai defini la fel si sanatatea
sufleteasca. Pentru ca sufletul, in chip firesc, si fara sa fie invatat, doreste ceea ce ii este propriu, de aceea toti lauda
castitatea, aproba dreptatea, admira curajul si ravnesc priceperea. Aceste virtuti sunt mai proprii sufletului, decat trupului
sanatatea .

Sfantul Vasile invata de asemenea despre capacitatea sufletului de a deosebi binele de rau, calitate asemuita cu un cantar.
Fiecare dintre noi are in ascunsul sufletului sau iin cantar, facut de Cel ce ne-a creat, cu care putem deosebi natura
lucrurilor . Invirtutea acestei puteri fiintiale, omul este responsabil de faptele sale neputandu-se dezvinovati la judecata,
ca nu a cunoscut binele: Nu poti spune in ziua judecatii: N-am cunoscut binele. Ti-1 pun inainte propriile tale cantare,
care-ti dau temeinica deosebire a binelui si raului. Greutatea trupului o cunoastem din inclinarile cantarului, iar pe cele ce
trebuie sa le, alegem in viata le deosebim prin libertatea de vointa a sufletului nostru. Pe aceasta a numit-o profetul
cantar, pentru ca poate sa se incline deopotriva si intr-o parte si in alta .

Prin intruparea Fiului lui Dumnezeu, trupul primeste suprema cinste caci a fost sfintit prin unirea cu Dumnezeu. Deci sa
intelegi prin locasul Celui Prea inalt aratarea Domnului in trup .

Pretuirea aratata trupului trebuie fundamentata pe incredintarea ca si prin el ne putem pierde sau mantui. Nu trebuie
supraevaluata grija trupeasca stiind ca trupul este muritor, dar nici desconsiderata. Iata ce spune Sfantul Vasile intr-un
pasaj, ce ulterior a influentat vizibil imnografia Bisericii: Te falesti cu frumusetea trupului si cu cinstea ce ti-o dau
oamenii? Ia aminte de tine insuti, ca esti muritor. Priveste la cei dinaintea ta care s-au bucurat de aceeasi viata
stralucita!... Nu se reduce amintirea vietii lor la cateva oase? Uita-te in morminte si deosebeste, daca poti, cine e sluga si
cine e stapanul, cine e saracul si cine e bogatul. Deosebeste de-ti sta in putere, pe intemnitat de imparat... pe cel frumos
de cel urat . La textul mentionat mai adaugam, nu intamplator, inca unul: Cel care nu vrea sa se ingroape in place-. rile
lui ca intr-o mocirla trebuie sa dispretuiasca trupul si sa se ingrijeasca de el atat cat este necesar ca sa poata, dupa cum
spune Platon, sluji intelepciunii... De aceea si Platon, dupa cum se spune, prevazand paguba adusa sufletului de trup a
asezat intentionat Academia intr-un loc nesanatos al Aticei ca sa taie. prea bunul trai al trupului, asa cum se taie la vita de
vie madularele de prisos

Daca Sfantul Vasile ar fi dispretuit trupul si nu patimile lui, n-ar mai fi putut afirma: Trupul nu este eu insumi, ci primul
meu bun . Inplus, se va vedea in cele ce urmeaza destinatia trapului prin inviere, in conceptia Sfantului Vasile, fapt ce
demonstreaza ortodoxia invataturii sale despre trup. Si trupul alaturi de sufletul nemuritor, deci omul. intreg, cauta
indreptatirea in Hristos dobandita de la Dumnezeu pe temeiul credintei, in cunoasterea lui Hristos, in puterea invierii
Lui, in participarea la patimile Lui, in asemanarea cu moartea Lui, ca sa ajunga la invierea din morti .

Prin intermediul trupului folosindu-ne de el ca de un instrument muzical spre iertarea pacatelor cantam lui Dumnezeu
cantare noua nu intru vechimea literei, ci intru innoirea duhului (Ps. 7, 6). Daca povestesti - spune Sfantul Vasile -
chipul minunat, care depaseste toata firea, al intruparii Domnului, canti cantare noua si straina; iar daca istorisesti
renasterea si innoirea intregii lumi, invechita de pacat, daca vestesti tainele invierii si asa canti cantare noua si ivita de
curand .

Prin invierea lui Hristos este posibila si invierea noastra. Daca trupul este vrednic de inviere, cum spusese inainte
Atenagora Atenianul si Metodiu de Olimp, in conceptia Sfantului Vasile nu e dispretuit trupul in sine, ci patimile ce sunt
favorizate prin el.

Sfantul Vasile descrie asadar, demnitatea omului pe care Creatorul 1-a invrednicit de toate bunatatile, din care cel mai
mare este nemurirea, in cuvinte ce amintesc de elogiul similar al lui Nemesius: Pentru tine, Dumnezeu intre oameni;
pentru tine impartirea Duhului; pentru tine nimicirea mortii; pentru tine nadejdea invierii; pentru tine, poruncile
dumnezeiesti, care-ti desavarsesc viata; pentru tine calea catre Dumnezeu, prin indeplinirea poruncilor; pentru tine,
pregatita imparatia cerurilor; pentru tine cununile dreptatii, gatite tie celui ce pentru virtute nu fugi de ostenelile virtutii .
Ostenelile virtutii se savarsesc prin conlucrarea dintre suflet si trup.

CAPITOLUL III
TEOLOGIA ANTROPOLOGICA A SFANTULUI VASILE CEL MARE CU PRIVIRE LA RAPORTUL DINTRE
SUFLET SI TRUP
Spre a se intelege corect raportul dintre suflet si trup, fara a dispretui trupul, ci din contra a evidentiea armonia dintre
cele doua elemente componente ale fiintei umane, a interdependentei lor in viata pamanteasca, Sfantul Vasile indeamna:
Ia seama cum puterile sufletului inrauresc asupra trupului si cum simtamintele sufletului atarna de trup .

Teologhisind despre primii oameni tragem concluzi ca Adam traia intr-o pruncie spirituala dar aceasta nu insemna ca
functiile intelectuale erau premature ci din contra avea putinta de a alege intre bine si rau.

Folosindu-se gresit de libertatea sa, omul pierde comuniunea cu Dumnezeu si lipsit de harul divin , omul a trecut de la
starea de viata fireasca la alta nefireasca. Ratiunea se slabeste, liberul arbitru se perverteste, iar distinctia dintre bine si
rau este confuza , caci din pricina inclinarii spre placere neglijam cu totul vietuirea cea dreapta . Daca in starea
paradisiaca trupul si sufletul coexistau armonios, dupa cadere, departandu-se de Dumnezeu, acestea uneori devin rivale,
caci uneori gandul trupului e vrajmas lui Dumnezeu .

In Omilia X la Hexaimeron, comentand calitatea omului de a stapani animalele, primita de la Creator, Sfantul Vasile
descrie prin analogie cu fiarele, patimile pe care omul trebuie sa le stapaneasca, in acest mod raportul dintre suflet si trup
este conform cu voia lui Dumnezeu, Care 1-a pus pe om stapan al fapturii dar el trebuie sa fie mai intai stapan al propriei
fapturi, dominand pasiunile pacatului ca sa-i apartina de drept puterea de a stapani. Deci tu ai fost creat ca sa stapanesti?
Tu esti stapanul patimilor, animalelor salbatice, serpilor, pasarilor; nu face judecati neintemeiate, nu fi instabil si usuratic.
Tu ai fost ales stapanul fiintelor care zboara, in exterior, tu insuti ramai usuratic si superficial... Fii stapan gandurilor tale
pentru a deveni stapan tuturor.

Astfel puterea care ne-a fost data printre fiintele vii, ne pregateste sa exercitam stapanire asupra noastra... Sa ne
vindecam deci noi insine in primul rand. Niciodata n-a fost condamnat cineva ca nu a prins leul;- ci dimpotriva cel care
nu si-a stapanit mania este rasul fiecaruia .

Recapatarea armoniei interioare se realizeaza atunci cand omul parasindu-si rautatea si eliberandu-se de povara grijilor
acestei vieti si de robia sufletului fata de cele lumesti - omul se intoarce la starea cea dintai de vietuire; cand se leapada
de toate acestea, el se intoarce la o viata nerobita patimilor trupului si cu adevarat libeja (inteleasa) ca legatura intima cu
Dumnezeu si ca ingereasca vietuire .

Asadar, omul intreg, prin sufletul si trupul sau, prin consimtire reciproca, savarseste atat binele,cat si raul; in functie de
apropierea sau departarea sa de Dumnezeu. Omul nu trebuie sa se alipeasca de cele trecatoare ca si cum ar fi vesnice. De
aceea Sfantul Vasile conchide, subliniind grija ce trebuie acordata fiecarei parti din om, dandu-i ceea ce i se cuvine: Ia
seama cu toata luarea aminte de tine insuti, ca sa stii sa imparti fiecaruia ce-i de folos; trupului hrana si imbracaminte,
sufletului dogmele credintei, crestere buna, deprinderea virtutii, indreptarea patimilor .

Omul trebuie sa fie constient de importanta sa in contextul creatiei si de menirea sa exceptionala. Mai intai esti om,
singurul dintre vietuitoare, facut cu mana lui Dumnezeu. Oare daca judeci drept, nu-i de ajuns aceasta, ca sa te bucuri cel
mai mult ca ai fost facut de mainile lui Dumnezeu, Cel ce a creat totul? Mai mult inca: fiind facut dupa chipul
Creatorului tau, vei putea, printr-o buna vietuire, sa te inalti pana la aceeasi cinste cu ingerii .

CAPITOLUL IV
INVATATURA DESPRE CHIP SI ASEMANARE IN ANTROPOLOGIA SFANTULUI VASILE CEL MARE

In cea de-a doua omilie despre crearea omului sau Omilia a XI-a la Hexaimeron, Sfantul Vasile cel Mare, asemenea
parintilor anteriori, numeste pe om microcosmos ( ) . Caci pe toti cati ii
cinsteste cu acest nume, i-a creat frumos potrivit menirii lor.

Dar verticalitatea omului ( ) in sensul demnitatii sale dobandita prin creatie, consta in mod special
in aceea ca este creat dupa chipul Ziditorului, fiind cinstit mai mult decat cerul, mai mult decat soarele, mai mult decat
corurile stelelor - ca despre cine din cele din ceruri se spune ca este chipul Dumnezeului Celui Prea inalt? Soarele are,
oare, in el Chipul Ziditorului? Dar luna, dar celelalte stele? Toate sunt neinsufletite si materiale. Nu numai corpuri
luminoase in care nu este gandire, nu sunt miscari provocate de vointa, nu este libertate de vointa; sunt roabe supuse unei
necesitati constrangatoare, potrivit careia se misca fara schimbare - deci, mai mult decat acestea, omul a fost ridicat la
mare cinste .

In intelegerea notiunii de chip, Sfantul Vasile invata ca omul a fost creat dupa chipul Sfintei Treimi, printr-o lucrare
comuna, pentru ca tu sa pastrezi unitatea in diversitate, fara sa pastrezi unitate in ipostasuri... pentru ca tu sa aduci
cinstire unica lui Dumnezeu fara sa faci impartire in adoratie, care ar duce la politeism. Proprie este ipostaza de Tata,
proprie este cea de Fiu, proprie cea de Duh Sfant .

Cand defineste chipul Sfantul Vasile exclude orice reprezentare antropo-morfica a lui Dumnezeu dupa chipul caruia a
fost facut omul. Nu include pe Dumnezeu in concepte corporale, nu il delimita pe masura spiritului tau. El este
insesizabil in materia Sa. Gandeste-te la ceva mare. Adauga si mai mult la ceea ce ai conceput si acestui supliment inca si
mai mult. Fii convins ca rationamentul tau nu va atinge niciodata ceea ce este infinit. Nu concepe imaginea (a lui
Dumnezeu - n.n.) - Dumnezeu se concepe in putere - pentru simplitatea naturii, fara cantitate - pentru maretie. El este
peste tot si transcende totul si precis, este intangibil si invizibil, ceea ce scapa patrunderii spiritului tau, nici o marire nu-
L circumscrie, nici o figura nu-L delimiteaza, nici o putere nu-L masoara, nici o epoca nu-L cuprinde, nici o limita nu-L
limiteaza. Nimic nu este pentru Dumnezeu ca pentru noi .

Sfantul Vasile incepe descrierea notiunii de chip prin aceea ca "omul este dupa chipul lui Dumnezeu prin ratiunea sa... sa
invatam lucrurile de la Dumnezeu si sa intelegem in ceea ce ne priveste ca noi nu posedam ceea ce este dupa chipul lui
Dumnezeu sub forma corporala... Nu prin coruptibil se inchipuie incoruptibilul. Coruptibilul nu este chipul
incoruptibilului. Trupul creste, descreste, imbatraneste, se altereaza .

Sfantul Vasile nu limiteaza chipul numai la ratiune, la spiritualitate, ci invata ca el apartine omului intreg. Dar omului
curatit de patimi. Trupul trebuie sa fie ca ochiul curat si sanatos, capabil sa primeasca in el lumina. Inreciprocitatea lor,
sufletul si trupul prin vietuirea virtuoasa cu ajutorul harului Sfantului Duh, prin spiritualizarea progresiva vor lumina
chipul lui Dumnezeu .in om, intunecat prin caderea in pacat.

Intreagadoctrina antropologica a Sfantului Vasile are un profund caracter pnevmatologic, pentru ca in Duhul si prin Fiul,
omul credincios are acces la Tatal. In starea de cadere, puterile sufletului nu mai folosesc lucrarile simturilor, ci sunt
folosite de acestea. Sufletul, miscat impotriva firii catre materie, imbraca prin intermediul trupului chip pamantesc. Ori
nu este acesta adevaratul chip al omului. Altfel spus comuniunea cu harul Sfantului Duh, nu ucide partile pasionale ale
trupului, ci le transfigureaza, le sfinteste, le indumnezeieste .

In acest sens, coruptibilul nu este chipul incoruptibilului. Consideram ca in aceasta intelegere a limitat chipul la ratiune,
la suflet, pentru ca si prin curatirea, trupului nu doar a sufletului (a ratiunii), omul intreg revine la frumusetea trupeasca.
Ca acesta este intelesul textului mentionat, ca frapant, ne-o spune chiar Sfantul Vasile, in lucrarea Despre Duhul Sfant.
Unirea intima a Duhului cu sufletul... consta din abtinerea de la pacate, care ulterior adaugate sufletului, datorita iubirii
de trup, l-au instrainat de intimitatea lui Dumnezeu. Prin urmare, cand se va curati cineva de rusinea pe care a contrctat-
o din rautate si va reveni la frumusetea fireasca si va reflecta prin curatire, ca intr-o oglinda imparateasca, vechiul chip,
numai atunci va putea sa se apropie de Paraclet. Acesta insa stralucind, precum straluceste soarele inaintea ochiului curat,
ii va arata acestuia in el insusi chipul Celui nevazut. In fericita contemplare a chipului vei vedea frumusetea Arhetipului.
Prin duhul inimile se inalta, cei neputinciosi sunt condusi de mana, cei ce sunt pe calea virtutii se desavarsesc. Luminand
pe cei care s-au curatit de orice pata, ii arata duhovnicesti datorita comuniunii cu El .

In antropologia Sfantului Vasile cel Mare femeia este creata dupa chipul lui Dumnezeu si ca atare este egala fizic si
spiritual cu barbatul. Creatorul nu exclude oare pe femei de la aceasta fericire? Doamne fereste! Un este virtutea; atat
pentru barbat cat si pentru femeie; pentru ca asa precum crearea amandurora s-a bucurat de aceeasi cinstire, tot asa sa fie
si rasplata pentru amandoi de aceeasi cinstire . Sfantul Vasile adauga: Natura barbatului este vreodata capabila sa
rivalizeze cu cea a femeii, care isi petrece viata in privatiuni? este capabil barbatul sa imite rezistenta femeilor in
posturi?; ardoarea lor in rugaciune, abundenta lacrimilor lor, stradania in fapte bune? .
Sfantul Vasile afirma ca atunci cand se vorbeste de vietuire conform firii ( ), trebuie sa se inteleaga vietuire
conform firii strabatuta de har .Datoria omului este sa conlucreze cu harul, sa-l faca lucrator . Aceasta teandrie este deja
continuta in germene in imago Dei. in functie de gradul sau de actualizare rasare si infloreste ipostasul din prosopon,
trece fiinta fireasca la fiinta hristica, urmand marea initiere din Sfintele Taine, in care structura umana este total
remodelata, ca o statuie dupa Arhetipul sau Hristos. in Hristos, Dumnezeu se uneste cu firea umana si comuniunea este
maxima si unica caci locul comuniunii este Cuvantul si cel ce enipostaziaza firea omeneasca este Ipostasul dumnezeiesc
.

Aceasta legatura sinergica a fost posibila, in primul rand, prin intruparea Fiului lui Dumnezeu. Sfantul Vasile invata ca
actul intruparii are in mod special doua urmari: in primul rand, eliberarea omului de robia pacatului si a mortii, in al
doilea restabilirea in starea dintai a firii umane bolnave prin caderea in pacat. Cel care are, insa, nevoie sa fie izbavit
asteapta ca cineva din afara sa depuna pretul de rascumparare. Asadar cel in primejdie de moarte, stiind ca unul este Cel
Ce mantuie, unul este Cel Ce izbaveste, zice: in Tine am nadajduit, mantuieste-ma de slabiciune si izbaveste-ma de
robie .

Desigur indumnezeirea nu inseamna depasirea caracteristicilor firii create, ci participarea la Dumnezeu. Desavarsirea ca
porunca prin care omul trebuie sa devina Dumnezeu dupa afirmatia Sfantului Vasile, ii ofera omului posibilitatea sa
participe nu la natura, ci la viata Sfintei Treimi. Astfel, omul devine dumnezeu prin har, nu dupa fire; dobandeste astfel
sfintenie, nestricaciune si slava.

Asadar, omul avand posibilitatea dezvoltarii chipului, prin teandrie, in asemanare, Sfantul Vasile invata ca acesta poate sa
ajunga intr-adevar acolo unde nu mai este schimbare, nici a trupului, nici a sufletului - pentru ca nu este nici schimbare
de gandire si nici imprejurarea nu mai clinteste statornicia si neturburarea gandurilor acolo este tara celor vii, cu
adevarat... in care nu-i noapte, nu-i vis, amagirea mortii; in care nu-i mancare, nu-i bautura, proptelele slabiciunii
noastre; nu-i boala, nu-i suferinta, nu-s spitale, nu-s tribunale, nu-s negutatorii, nu-s meserii, nu-s bani, nu-i conducerea
celor rai, nu-i pricina de razboaie, radacina vrajmasiei, ci e tarancelor vii, nu a celor ce mor din pricina pacatelor, ci a
celor ce traiesc viata adevarata, viata in Hristos .

Invatatura despre om a Sfantului Vasile sintetizeaza coordonatele antropologiei ortodoxe de pana la el. Centrarea
existentei umane in Hristos ca Logos Creator si Rascumparator, constituie de fapt mersul de la chip spre asemanarea cu
Dumnezeu in Hristos, dar nu omul singur, ci impreuna cu cosmosul pe care a primit porunca sa-1 stapaneasca. Astfel este
pusa in valoare nu numai dimensiunea orizontala a evolutiei, sensul ontologic al omului neaflandu-se in biologie, ci si
dimensiunea ei verticala, care il infatiseaza pe Hristos ca centru al istoriei si Universului, caci istoria nu vorbeste doar de
om, ci si de cosmos.

CONCLUZII
Lumea nu e facuta din ceva, nici din Fiinta lui Dumnezeu, nici din altceva. Aceasta inseamna ca isi datoreaza existenta
puterii lui Dumnezeu care se manifesta inlucrarea Lui. Desi exista si dureaza datorita puterii lui Dumnezeu, ea nu e
puterea lui Dumnezeu insasi. Aceasta este deosebita de oricare alta putere prin faptul de a putea creea ceva din nimic si
a-1 putea sustine in existenta. Tot ceea ce este real in lume este produsul exclusiv al puteriiv oluntare a lui Dumnezeu.

Puterea si lucrarea lui Dumnezeu nu nu mai ca creeaza si sustine in existenta fapturile, nefolosindu-se de nimic, ci le
poate si sustine in lucrarile lor adaugand la puterea lor natural ce le-a dat-o prin creatie, o putere a Lui mai presus de
fire.

Astfel, lucrarea lui Dumnezeu, deosebita de Fiinta Lui, face posibila atat existenta deosebita a lui Dumnezeu ca Persoana
libera de creaturi, cat si existenta lor deosebita de a Lui.

Lucrarile prin care Dumnezeu creeaza lumea, o sustine si o desavarseste, ducand-o spre Sine, sunt forme ale bunatatii
necreate. Prin aceasta se dovedeste ca bunatatea lui Dumnezeu nu este inchisa doar in interiorul Lui, in relatiile celor trei
Persoane ci se poate indrepta si spre existente in afara de Sine, dar le poate creea pe acestea nefiind silit sa-si
margineasca bunatatea numai in aratarea ei fata de ceea ce ar exista deosebit de El, farav oiaLui .

Interesanta este atitudinea Sfantului Vasile cel Mare, care, in veacul al patrulea, a interpretat referatul biblic despre
facerea lumii din perspectiva teoriilor cosmologice ale timpului sau. Utilizand sau numai referindu-se la fizica vremii
sale, sfantul a constatat diverse contradictii, care l-au determinat sa nu se ataseze de vreuna din aceste teorii, desi a
interpretat Facerea dinspre paradigma antica a universului inchis, static si supraetajat (in acest context, incercarile
moderne ale unor teologi ortodocsi, cum e cazul parintelui Serafim Rose, de a contrapune vi-ziunea vasiliana celei
stiintifice de azi, implica o mare neatentie, sfantul neavand intentia po-lemizarii cu o paradigma necunoscuta in vremea
sa).

Sfantul spune: Multe au grait filosofii eleni despre natura, dar nici una din ideile lor n-a ramas neclintita si nerasturnata;
totdeauna ideile celui de-al doilea au surpat ideile celui dintai, asa ca nu mai este nevoie sa le vadesc eu desertaciunea. E
indestulatoare combaterea unora de catre altii.

Frumusetea zidirilor create de Dumnezeu este asa de minunata, incat si ingerii din cer se uimesc de armonia lor, dupa
cum spune Iov : "cand s-au creat stelele, laudatu-M-au cu glas mare toti ingerii Mei" ( Iov 38, 7 ) . Armonia si
frumusetea zidirilor au uimit pe sfinti, pe filosofii, pe intelepti, pe poeti, pe artisti, pe crestini si chiar pe pagani,
inaltandu-i cu mintea la Creatorul a toate, Dumnezeu. Prin cugetarea la zidiri multi au cunoscut pe Dumnezeu, au sporit
in rugaciune, au inaltat imne de lauda Ziditorului si au ajuns chiar la rugaciunea cea mai inalta a mintii si a inimii. De
aceea, spun Sfintii Parinti, ne este de mare folos sa cugetam la zidirile lui Dumnezeu, pentru a-L cunoaste si iubi mai
mult pe Dumnezeu.