Aparitia si continutul pravilelor laice Cartea romaneasca de

invatatura siIndreptarea legii

La mijlocul secolului al XVII-lea au fost adoptate pravilele laice. Prima pravila laica
in istoria dreptului nostr 838i88i u este Cartea romaneasca de invatatura. Aceasta
legiuire a fost elaborata de catre logofatul Dragos Eustratie din ordinul domnitorului
Vasile Lupu si tiparita in 1646 la tipografia Manastirii Trei Ierarhi din Iasi.

Izvoarele acestei legiuri au fost:

- Legea tarii;

- basilicalele (legiuirile imparatesti);

- legea agrara bizantina, aparuta in secolul al VIII-lea sub domnia lui Leon
Isaurul;

- tratatul modern de drept penal si de procedura penala scris de italianul Prosper

Farinnaci la inceputul secolului al XVII-lea, tratat care se bucura de o mare faima
in Europa acelei vremi.

Unii autori au afirmat in mod gresit ca aceasta legiuire ar fi avut un scop didactic,
intrucat au interpretat in mod eronat termenul de invatatura. In realitate, termenul
de invatatura a fost utilizat cu intelesul de norma juridica. De altfel, logofatul
Eustratie precizeaza in introducere ca toti cei care nu vor urma acele invataturi vor
fi loviti de urgia domneasca.

In anul 1652 a fost tiparita la Targoviste Indreptarea legii, denumita si Pravila cea
mare, din porunca domnitorului Matei Basarab. Autorul acestei legiuiri este calugarul
Daniil Panoneanul, ajuns mai tarziu mitropolit al Ardealului.

Indreptarea legii este, in esenta, o versiune a Cartii romanesti de invatatura, dar

cuprinde, in plus, si unele traduceri si prelucrari din nomocanoanele bizantine, precum
si unele probleme de interes general din domenii precum religia, medicina, gramatica
si filosofia.

Ambele legiuri au o structura asemanatoare, dispozitiile lor fiind sistematizate in

capitole (pricini), sectiuni (glave) si articole (zaciale).

Dispozitile din cele doua legiuri pot fi clasificate in doua categorii:

- dispozitii referitoare la relatiile din agricultura;

- dispozitii de drept civil, penal si procesual.

Dispozitiile cu privire la relatiile din agricultura reglementau legarea taranilor de pamant,

dreptul boierilor de a-i urmari pe taranii fugari si de a-i readuce pe mosii, interdictia de a
primi tarani fugari pe domeniile feudale, precum si obligatia de a-i preda adevaratilor
stapani, obligatiile taranilor aserviti fata de boieri si consecintele neindeplinirii acestora,
paza bunurilor agricole si pedepsele aplicate celor care distrugeau sau sustrageau
asemmena bunuri, precum si normele dupa care trebuiau sa se desfasoare relatiile din
agricultura.

Dispozitiile de drept civil reglementeaza institutii precum proprietatea, persoanele,

familia, obligatiile si succesiunile.

In materia proprietatii, bunurile sunt clasificate in bunuri mobile si bunuri imobile,

cu precizarea ca bunurile imobile sunt mai valoroase si, ca atare, protejate cu o
atentie sporita. Exista si o clasificare a bunurilor in mirenesti si sfintite. Bunurile
mirenesti apartineau laicilor, pe cand cele sfintite apartineau bisericii. Se
precizeaza ca actiunea in revendicare este imprescriptibila, ceea ce inseamna ca
aceasta actiune putea fi intentata oricand.

In materia persoanelor, oamenii sunt clasificati pe criteriul situatiei sociale in

liberi si robi. Oamenii liberi se clasificau, la randul lor, in boieri, tarani si saraci.

Boierii care detineau anumite dregatorii se numeau oameni domnesti, iar boierii
care nu detineau dregatorii erau numiti ruda buna, aleasa, de folos tarii.

Taranii erau desemnati prin termeni ca taranul gros, neintelegator si om de

gios.

Robii erau asimilati lucrurilor si constituiau elemente ale patrimoniului stapanilor.

Asupra robilor, stapanii acestora aveau un larg drept de corectie. Robii puteau
dobandi libertatea prin dezrobire sau prin denuntarea stapanului care comitea
anumite infractiuni.

Majoratul era fixat la varsta de 25 de ani, iar raspunderea persoanelor pentru

faptele proprii era stabilita la varsta de 18 ani.

Reglementarile privind organizarea familiei au la baza dispozitiile preluate din

pravilele anterioare.

Casatoria continua a fi un act religios. Se incheie in biserica.

Logodna produce anumite efecte juridice.

Barbatul exercita puterea parinteasca asupra descendentilor si puterea maritala

asupra sotiei, inclusiv un larg drept de corectie. De asemenea, barbatul exercita si
dreptul de a administra bunurile dotale.
Desfacerea casatoriei putea fi facuta de catre biserica sau prin repudiere pentru
faptele aratate expres in pravile, precum adulterul, vrajitoria, rudenia si bataia peste
masura. In ce priveste bataia peste masura, practica era ca sa nu se rupa batul.

In materia obligatiilor se precizeaza ca datoriile si creantele pot izvori din contracte

si din delicte.

Contractele presupun acordul partilor. Consimtamantul nu trebuie viciat prin sila

(violenta) sau prin amagire (dol). Orice contract poate fi incheiat fie de catre parti,
fie de catre reprezentantii acestora. In pravile sunt prevazute contractele de
vanzare-cumparare, inchiriere, imprumut si donatie. Sunt mentionate, de asemenea,
si garantiile personale (chezasia) si garantiile reale (zalogul).

In materia succesiunilor a fost consacrata atat mostenirea fara testament, cat si

mostenirea testamentara.

Testamentul in forma scrisa se numea zapis. Testamentul incheiat in forma orala se

numea testament cu limba de moarte. Se precizeaza care sunt cauzele care implica
dezmostenirea. Astfel, nu puteau veni la mostenire cei condamnati pentru infractiuni
contra moralei, numiti nevolnici, precum si asasinii celor care urmau a fi mosteniti.

Mostenitorii legali se clasificau in descendenti si colaterali. Copiii naturali veneau

numai la succesiunea mamei. Se preciza care era rezerva succesorala pe care o
puteau dobandi doar membrii familei si care era cota disponibila, pe care o puteau
dobandi si persoanele straine de familie.

In materia dreptului penal gasim cele mai evoluate reglementari din cele doua
legiuri, deoarece au fost inspirate din tratatul lui Prosper Farinnaci, considerat cel
mai inaintat din punct de vedere juridic al dreptului penal la acea vreme.
Infractiunile erau numitevini. Infractiunile grave erau numite vini mari, iar cele
mai putin grave erau numite vini mici.

In aprecierea faptei penale erau luate in considerare aspectul intentional, locul si

timpul comiterii faptei, precum si caracterul flagrant sau neflagrant al infractiunii.
Pentru prima data au fost utilizate concepte moderne de drept penal, precum
tentativa, concursul de infractiuni, complicitatea, recidiva.

Sunt aratate faptele care inlaturau raspunderea penala nebunia, legitima aparare,
varsta sub sapte ani si ordinul superiorului , precum si faptele ce micsoreaza
raspunderea penala: ignoranta, mania, pasiunea, somnambulismul si greseala fara
inselaciune.

Pedepsele prevazute erau fizice decapitarea, spanzuratoarea, tragerea in teapa,

arderea in foc si mutilarea , privative de libertate ocna, temnita si surghiunul la
manastire , amenzile, expunerea infractorului oprobiului public purtarea prin
targ , aplicarea in anumite cazuri a legii talionului, denumita suflet pentru suflet,
pedepse religioase afurisenia, posturi, matanii si rugaciuni.

Dintre infractiunile reglementate in acele doua legiuiri amintim: hiclenia,

calpuzania (falsificarea de moneda, isi are originea intr-un termen din limba turca),
omorul, furtul, marturia mincinoasa, rapirea de fecioara sau de femeie, incestul,
bigamia, adulterul, ierezia, ierosilia (sfera infractiunii de ierosilie se largeste,
incluzand si impreunarea trupeasca cu o calugarita sau impreunarea trupeasca in
biserica, fapte pedepsite cu moartea).