ASCULTAREA ACTIVA modalitate de optimizare a comunicarii

Sa fii pe aceeasi lungime de unda

ntre ceea ce eu gndesc,
Ceea ce vreau sa spun,
Ceea ce cred ca spun,
Si ceea ce spun,
ntre ceea ce vreti sa auziti,
Ceea ce auziti,
Ceea ce credeti ca ntelegeti,
Ceea ce vreti sa ntelegeti,
Si ceea ce ntelegeti,
Exista 9 posibilitati de a nu ne ntelege unii cu altii.
Goethe mergea nca si mai departe, afirmnd ca nimeni nu ar mai vorbi mult n
societate daca ar sti ct de des i-a nteles gresit pe altii.
Asadar, cum putem comunica fara ca acest lucru sa nu sfrseasca prin reflectii
de genul: are ceva cu mine, nu ma ntelege niciodata, nu se poate discuta
nimic
cu un asemenea om, si totusi l iubesc, trec prin momente de tensiune
interioara
de neacceptat, cum pot sa nvat sa vorbesc fara sa-l ranesc pe celalalt?
Sa ne amintim ceea ce spunea Montaigne: cuvntul este pe jumatate al celui
care vorbeste, pe jumatate al celui care asculta. Prin urmare, succesul unei
comunicari depinde n egala masura de calitatile de exprimare ale vorbitorului si
de
capacitatea receptorului de a asculta activ.
Mai mult de jumatate dintre comunicarile verbale ajung la o nentelegere. Nu
este deci suficient sa asculti ceea ce se spune, ci trebuie sa asculti activ. Dintre
tehnicile de optimizare a comunicarii, practica ascultarii active este extrem de
utila n
mai multe situatii: a) rezolvarea propriilor conflicte interpersonale, b) medierea
conflictelor si c) n consilierea, sustinerea morala, ncurajarea interlocutorului.
Sa ne imaginam o persoana
care asculta. Ce vedem? Cei mai
multi oameni vad o persoana
asezata, care priveste drept nainte
si care nu mai face nimic altceva.
Aceasta modalitate de a asculta, la
care cei mai multi se gndesc,
nseamna de fapt a asculta pasiv.
Este vorba de un proces mecanic
care presupune putine eforturi.
n schimb, ascultarea activa
implica efort. Nu este suficient sa te
concentrezi asupra faptelor, cifrelor
sau ideilor. Trebuie mai cu seama
sa absorbi ceea ce auzi, sa stabilesti
2
legaturi cu propria experienta si sa transpui datele n informatii utile la care sa se
poata recurge ulterior.
Iata deci ca exista o distinctie clara ntre a asculta si a auzi n sensul ca a
asculta presupune a auzi si a ntelege simultan. Diferenta poate fi mai bine
nteleasa
prin raportare la efectul cocktail conversatii numeroase, simultane, n acelasi
spatiu, de care suntem constienti, dar carora le atribuim cu dificultate
semnificatii,
pentru a le asculta fiind necesar un efort constient. Pornind de la aceasta
distinctie,
putem deduce doua forme ale ascultarii: ascultarea pasiva (1) receptarea
mesajelor
asociata cu absenta raspunsurilor si a ntrebarilor din partea interlocutorului si
ascultarea activa (2) mod de a reactiona prin care partenerul este stimulat sa
continue sa vorbeasca si care va permite totodata sa aveti certitudinea ca
ntelegeti
ceea ce vi se comunica.
Experimentele efectuate au nregistrat afirmatiile persoanelor iritate de modul
de a asculta al celorlalti. Concluziile au aratat ca interlocutorul este iritat de lipsa
de
feed-back verbal, nonverbal, a privirii si zmbetului celuilalt, de ntreruperi si
completari nejustificate.
Aparent un proces simplu, sa-i asculti pe ceilalti se dovedeste de nenumarate
ori a fi un lucru deosebit de dificil. Care sunt factorii care ne mpiedica sa
ascultam
activ?
Perceptia fiecarei persoane este unica. Iata de ce mesajul primit de receptor nu
este aproape niciodata identic cu cel pe care emitatorul vrea sa-l transmita.
Cei mai multi oameni adapteaza informatia n functie de ceea ce ar vrea sa
auda. Adesea, ei aleg sa nu auda, sau chiar resping informatia negativa pentru a
nu fi
nevoiti sa se confrunte cu realitatea.
Oamenii gndesc mult mai repede dect vorbesc. O persoana poate spune 100-
175 de cuvinte pe minut, si poate asculta activ pna la 800 de cuvinte pe minut.
Receptorul poate deci sa se gndeasca la altceva n timp ce asculta si sa-si
deturneze
atentia de la vorbitor si de la subiect.
Subiectul este prea complex pentru ascultator.
Ascultatorul trage concluzii pripite asupra a ceea ce aude, nainte ca vorbitorul
sa si exprime pna la capat gndurile.
Ascultatorul se lasa distras de lipsa de talent n comunicare a vorbitorului.
Ascultatorul nu se afla ntr-o stare de spirit propice ascultarii si nu este
interesat de subiect.
nsa adevaratele obstacole n calea ascultarii celorlalti, si implicit a unei
comunicari
eficiente, tin de atitudinea pe care uneori o adoptam. Burns identifica 10 astfel
de
atitudini:
1. Convingerea ca dreptatea este de partea noastra: Subiectul si nchipuie ca
numai el are dreptate si ca cealalta persoana se nseala. El este preocupat sa
dovedeasca justetea propriului punct de vedere n loc sa-si exprime propriile
sentimente de ostilitate n mod deschis si sa ncerce sa nteleaga ce simte sau
gndeste interlocutorul sau.
2. Blamarea: Individul este convins ca problema a fost generata de greseala
celeilalte persoane. Aceasta l face sa se simta total nevinovat si i confera
dreptul de
a-l blama pe celalalt.
3. Nevoia de victimizare: Individul si plnge de mila si considera ca ceilalti l
trateaza n mod nedrept din cauza egoismului si lipsei lor de sensibilitate.
ncapatnarea de a nu ntreprinde nimic pentru a ameliora situatia lasa celorlalti
impresia ca subiectul n cauza se complace n postura de martir.
4. Scoaterea din cauza: Persoana nu-si poate imagina ca a contribuit n vreun
fel la crearea problemei survenite, pentru ca nu sesizeaza impactul
comportamentului
sau asupra celorlalti. De pilda, un sef se poate plnge de faptul ca unul dintre
subordonati este dogmatic, ncapatnat si nu asculta ceea ce-i spune, fara sa-si
dea
seama ca el nsusi l contrazice ori de cte ori acesta ncearca sa emita vreo
parere.
5. Defensivitatea: Subiectului i este att de teama de critica nct nu suporta
sa auda nimic negativ sau dezagreabil. n loc sa asculte si sa identifice ceea ce
este
adevarat n spusele celuilalt, el invoca argumente pentru a se apara.
3
6. Hipersensibilitatea la constrngere: Persoana se teme sa cedeze sau sa fie
condusa. ntruct ceilalti oameni i par excesiv de dominatori, considera ca
trebuie sa
reziste cu orice pret tendintelor acestora de a o influenta n vreun fel.
7. Solicitari exagerate fata de ceilalti: Persoana se crede ndreptatita sa
beneficieze de un tratament special din partea celorlalti si se simte frustrata
atunci
cnd nu este tratata asa cum s-a asteptat. n loc sa ncerce sa nteleaga ce-i
determina pe cei din jur sa procedeze astfel, subiectul considera ca acestia nu
sunt
rezonabili si ca nu au dreptul sa se poarte ca atare.
8. Egoismul: Subiectul doreste un anumit lucru, ntr-un moment anume, si face
crize de nervi daca nu-l obtine. El nu este interesat de ceea ce cred sau simt altii.
9. Nencrederea: Individul se nconjoara de un zid, de teama ca, daca va
asculta si va cauta sa nteleaga ce simt si gndesc ceilalti, acestia vor profita de
el.
10. Nevoia compulsiva de a oferi ajutor: Subiectul simte nevoia sa-i ajute pe
ceilalti, desi acestia nu doresc dect sa fie ascultati. Atunci cnd prietenii sau
membrii
familiei se plng ca se simt rau, subiectul le da tot soiul de indicatii n legatura cu
ce
trebuie sa faca. n loc sa aprecieze acest lucru, cei care au primit sfaturile se simt
agasati si continua sa se plnga, ambele parti implicate simtindu-se frustrate.
Atitudinile-obstacol pe care le adoptam l blocheaza pe celalalt sa se exprime
liber : interpretari, evaluari, judecati de valoare, ajutor sau sfaturi acordate fara a
fi
cerute, ntrebari prea insistente etc.
Ascultarea activa este nainte de toate o atitudine care se manifesta prin
comportamente facilitatoare. Tehnicile de ascultare activa urmaresc crearea unui
climat propice pentru exprimare si pun n aplicare anumite procedee: ntrebari
deschise, ntrebari de dirijare, reformulare etc., toate acestea sustinute de
elemente
ale comunicarii non-verbale.
Sa stii sa taci, sa nu-ti fie teama de tacere, sa nu reactionezi imediat, sa fii
realmente disponibil pentru celalalt, sa dai dovada de empatie: acestea sunt
atitudinile adecvate ce trebuie adoptate si mai ales dezvoltate pentru a-l asculta
cu
adevarat pe celalalt.
Ascultarea este caracteristica fundamentala a comunicarii care vizeaza
exprimarea celuilalt si presupune renuntarea la placerea de a spune.
Ascultarea
activa este deci o atitudine de ntelegere care denota o puternica dorinta de a
facilita
spusele interlocutorului. Ascultarea activa este un instrument exceptional pentru
a
ntelege dincolo de cuvinte, pentru a face cunoscut modul nostru de a ntelege
experientele, comportamentele, emotiile, sentimentele celuilalt, si pentru a-l
nsoti n
cautarea unor solutii. Este ascultarea centrata pe trairile celuilalt, ascultarea
empatica, non-directiva, unde domneste respectul de sine si respectul pentru
celalalt.
Este un ansamblu de atitudini si de tehnici, dar mai presus de acestea, este un
mod
de A FI.
Cum poate fi practicata ascultarea activa?
Sa asculti nseamna sa privesti: nu exista ascultare activa fara contact vizual.
Privirea deschide canalele de comunicare; prin privire recunoasteti prezenta
celuilalt,
manifestati dorinta de comunicare, interes, respect. Prin privire va faceti
cunoscuta
starea de spirit, iar interlocutorul va putea citi o anume expectativa pozitiva,
adica
acea atitudine care denota o atentie binevoitoare acordata celuilalt si faptul ca
ne
asteptam sa primim de la interlocutor mesaje importante.
De asemenea, sa asculti cu adevarat nseamna sa fii empatic cu gndurile si
sentimentele celuilalt. Empatia este arta de a te pune n locul interlocutorului,
ascultndu-l atent pentru a-i putea ntelege mai bine punctul de vedere,
motivatia,
interesul, pentru a vedea lumea prin prisma lui. Este vorba de a izola ceea ce
exprima
interlocutorul de ceea ce am putea simti atunci cnd l ascultam (simpatie sau
antipatie), dar totodata de a nu anula total sentimentele proprii (apatie). Iata
cteva
ntrebari pe care ni le putem pune pentru deveni empatici fata de interlocutor:
ce
ncearca sa-mi spuna?, ce nseamna acest lucru pentru el?, cum vede el
problema?, care sunt sentimentele lui si ce emotii simte?.
Sa asculti activ nseamna sa adopti o atitudine ntelegatoare: sa nu interpretezi,
sa nu judeci, sa nu acuzi, sa nu critici, sa nu devalorizezi, sa nu denigrezi, sa nu
4
insulti, sa nu vorbesti despre tine nsuti, sa nu schimbi subiectul, sa nu dai sfaturi
care
nu au fost cerute, sa nu te gndesti nainte la ceea ce vei spune n timp ce
interlocutorul si prezinta problema, ci sa te concentrezi asupra lui, ncercnd sa-l
ntelegi.
Ascultarea activa presupune ca dincolo de rationamentul interlocutorului si
faptele relatate, sa ntelegi semnificatia intelectuala si afectiva profunda a
acestor
fapte pentru interlocutor, sa ti dai seama de conotatia afectiva a anumitor
cuvinte,
gesturi, priviri.
Elementele de comunicare nonverbala nsotesc permanent o ascultare care se
vrea a fi activa. Asculti nu doar cu urechile, ci cu ntreg corpul: aplecare nainte a
corpului, clatinari usoare din cap, mentinerea contactului vizual, zmbet etc.
Prima tehnica utilizata pentru ascultarea activa este tacerea. Sa stii sa taci
pentru a permite interlocutorului sa vorbeasca sau sa-si caute ideile. Sa nu ti fie
teama de tacere pentru ca adeseori cea mai buna empatie se realizeaza n
liniste.
O alta tehnica este aceea a interogarii: sa stii sa pui ntrebarile adecvate, pe un
ton cald si blnd, pentru a-i permite interlocutorului sa se exprime liber, pentru a
afla
informatiile exacte, nevoile, preocuparile, anxietatile si dificultatile celuilalt.
ntrebarile
pe care le adresati demonstreaza ca ascultati si ncurajati comunicarea, iar
raspunsurile permit dezvoltarea unor noi argumente.
Un efect asemanator are si tehnica reformularii spuselor celuilalt. Astfel,
interlocutorul va recunoaste ca ntr-o oglinda imaginea a ceea ce tocmai a rostit;
iar
aceasta imagine l va ajuta sa-si clarifice propriul punct de vedere, se va simti
nteles
si ncurajat sa continue sa se exprime. Confirmati ca l-ati nteles si verificati-va
prin
parafrazare, adica reformulare (Spui ca vrei sa?). Parafrazarea este cea care
duce
la raspunsul: Da, asa este.
Ascultarea activa nu nseamna pur si simplu a-i acorda atentie celuilalt, sau a-i
pune ntrebari pentru a reconstitui puzzle-ul cu informatii care ne lipsesc pentru a
ntelege o situatie. Ci presupune mai curnd sa te interesezi de ceea ce nu spune
interlocutorul. Trebuie sa avem n vedere faptul ca noi nu povestim dect o parte
a
experientelor pe care le traim, si aceasta cu ajutorul limbajului care este
adesea
mult prea imprecis si dintr-o perspectiva ntotdeauna subiectiva, prin urmare
diferita
de la persoana la persoana. De aceea ascultarea activa, prin tehnicile pe care le
implica si mai ales prin atitudinea care se cere a fi adoptata, permite depasirea
unor
bariere importante n comunicare, dezamorsarea conflictelor si stabilirea de
relatii
pozitive cu ceilalti.
Voi ncheia cu un citat din Carl Rogers, cel care a utilizat pentru prima data
termenul de ascultare activa: Cnd am fost ascultat si nteles, am devenit
capabil sa
privesc cu alti ochi lumea mea interioara si sa pot merge mai departe. Este
surprinzator sa constati ca sentimente care erau de-a dreptul nspaimntatoare
devin
suportabile de ndata ce ne asculta cineva. Este stupefiant sa vezi ca probleme
care
pareau imposibil de rezolvat si gasesc solutia atunci cnd cineva ne ntelege.
Sa stii sa asculti este o competenta pe ct de rara, pe att de pretioasa !
Cornelia Dumitrascu
Bibliografie:
_ Chiru, I., Comunicarea interpersonala, Ed Tritonic, 2003;
_ Holdevici, I., Ameliorarea performantelor individuale prin tehnici de
psihoterapie,
editura Orozonturi.

CE ESTE INVATAREA PRIN COOPERARE ?

nvatarea prin cooperare nseamna utilizarea ca metoda instructionala a grupurilor

mici de elevi/studenti, astfel nct acestia sa poata lucra mpreuna urmnd ca fiecare
membru al grupului sa-si mbunatateasca performantele proprii si sa contribuie la
cresterea performantelor celorlalti membri ai grupului. (Johnson, R., Johnson, D.,
Holubec, E., 1994, pg. 3)

nvatarea prin cooperare se refera la o varietate de metode de predare n care elevii

lucreaza n grupuri mici pentru a se ajuta unii pe altii n nvatarea continutului
academic. n clasele cooperante, se asteapta ca elevii sa se ajute unii pe altii, sa discute
unii cu altii, sa-si verifice nivelul curent de cunoastere si sa umple lacunele n ntelegere
unii altora. (Slavin, R., 1995, pg. 2)

nvatarea cooperativa este o metoda didactica bazata pe organizarea, functie de

obiective operationale bine stabilite, a unei munci colective fondate pe
complementaritate, orientata spre asigurarea aspectului social al nvatarii si care
vizeaza dezvoltarea deprinderilor de comunicare interpersonala, a interactiunilor,
competentelor si comportamentelor sociale ale elevilor. (Ionescu, M., Bocos, M., 2001)

nvatarea prin cooperare, n acceptiunea noastra, este termenul generic oferit pentru
setul de metode si tehnici ce detaliaza diferitele modalitati de lucru cu grupurile mici de
elevi. Munca ntr-un grup de nvatare cooperant nseamna asumarea de catre toti
membrii grupului a unui scop comun si constientizarea faptului ca reusita este posibila
fie tutrora, fie niciunuia dintre participanti. (Berce, C., 2004)

REZUMAT

nvatarea prin cooperare se refera la un set de metode de predare ce presupun organizarea

claselor n grupuri mici, formate (de regula) din 4-5 membri, n scopul responsabilizarii
elevilor att pentru propria nvatare si autocunoastere, ct si pentru performantele si
cunoasterea colegilor. Ea pune accent pe dezvoltarea unor deprinderi sociale (de invatare
permanenta) la elevi prin antrenarea acestora n activitati didactice speciale de formare a
acestor deprinderi, telul final fiind acela de creare a unui climat de colaborare si echilibru
la nivelul ntregii clase/scoli, si pe viitor la nivelul societatii.

Trasaturi esentiale ale nvatarii prin cooperare

(dupa Johnson D.&Johnson R., 1991, Learning Together and Alone: Cooperative,
Competitive and Individualistic Learning)

- interdependenta pozitiva

n situatiile de nvatare cooperanta, elevii au doua responsabilitati: sa nvete materialul

dat spre studiu si sa se asigure ca toti membrii grupului lor au nvatat acel material. n
felul acesta, elevii se simt dependenti unii de altii constientiznd ca succesul personal
depinde de succesul colegilor de grup. Interdependenta pozitiva exista atunci cnd elevii
se simt responsabili pentru succesul colegilor, cnd eforturile individuale sunt coordonate
cu cele ale grupului n vederea finalizarii sarcinilor de nvatare.

- interactiune fata n fata

nvatarea prin cooperare necesita si mentinerea unei interactiuni pozitive, fata n fata ntre
membrii grupurilor. Este foarte important a oferi elevilor oportunitatea de a se ajuta,
asista, ncuraja, lauda continuu unii pe altii. Acest tip de interactiune ntre elevi faciliteaza
att schimburi intelectuale ntre elevi (explicarea unor modalitati de rezolvare a
problemelor, discutarea naturii conceptelor nvatate, explicarea modului n care noile
cunostinte se leaga de cele anterioare), ct si influente sociale (sprijin, suport, ajutor unii
pentru ceilalti).

- responsabilitate individuala si de grup

Responsabilitatea individuala exista atunci cnd performanta individuala a fiecarui elev

este evaluata si rezultatele sunt facute cunoscute grupului si individului. Este important
ca fiecare elev din grup sa-si ndeplineasca sarcina ce-i revine, caci scopul muncii n
grupuri cooperante este de a mbunatati nivelul performantelor fiecarui elev. Pentru a
responsabiliza elevii, este necesar a se evalua efortul individual depus de fiecare elev n
rezolvarea sarcinii grupului, deci de a masura contributia personala a fiecarui elev pentru
finalizarea sarcinii comune.

- formarea si dezvoltarea unor deprinderi sociale

Utilizarea adecvata a unui set de deprinderi de cooperare este o alta dimensiune

importanta a nvatarii prin cooperare. Deoarece nu toti copiii au instinctiv aceste
deprinderi, este foarte important ca n timpul activitatilor din clasa sa se acorde un timp
special formarii acestor deprinderi. Calitatea interactiunilor dintre elevi depinde de
nivelul stapnirii de catre ei a acestor deprinderi, precum si de motivatia lor de a le folosi
n activitatile de nvatare n grup. Elevii trebuie sa nvete sa se cunoasca si sa aiba
ncredere unii n altii, sa comunice deschis unii cu altii, sa se accepte si sa se sprijine, sa
rezolve ntr-un mod constructiv conflictele atunci cnd acestea apar, sa ia decizii pe baza
acordului comun al membrilor.

- evaluarea muncii de grup

Evaluarea modului n care grupurile au functionat este a cincea componenta a nvatarii

prin cooperare. Scopul acestor activitati de evaluare a grupului este clarificarea si
mbunatatirea contributiei membrilor n vederea atingerii obiectivelor grupului. n
evaluarea grupului, se acorda atentie descrierii modului de functionare a grupurilor,
precum si luarii unor decizii despre ceea ce e necesar sa se continue pe viitor sau despre
ceea ce trebuie sa se schimbe n viata grupului.