CONSILIEREA FAMILIEI

MASTERAND :
Tataru(Boeriu) Maria
 PORTOFOLIU
a) Un plan de consiliere pentru familiile cu copii cu CES

Intalnim pretutindeni oameni cu deficiente. Perceperea lor sociala nu

este intotdeauna constienta, ea variaza de la societate la societate in functie
de cultura si de valorile promovate.
Multi oameni au reticente fata de aceste personae deoarece au o
conceptie gresita despre ele. Unii stiu din trecut despre persoanele cu
handicap faptul ca erau cersetori sau lautari, ori, au in acest domeniu o slaba
experienta. Niciunan din aceste idei nu ofera o imagine clara a deficientelor.
Si ei sunt oameni ca ceilaliti: unii dependent, altii independent, unii lideri,
alti personae obisnuite, unii bogati alti saraci, uni grasi alti slabi. Ca orice
persoana ei sunt produsul unic al erediatii lor si al mediului, si sunt indivizi.
Deoarece societatea romaneasca nu a fost educata in deajuns intru
perceperea acestora ca niste egali si superiori, uneori familiile care au copii
cu CES au nevoie de consiliere. Asfel consilierului revenindu-I marea
sarcina de a modela niste parinti echilibrati nu: indiferenti
exagerati
autoritari
incosecventi.
Asadar parintii care accepta ajutor specializat in a se comporta corect cu
copiii vor trebui sa invete ca ei joaca un rol important in medierea relatiei
dintre copii si mediul exterior.
-ei mentin un climat de toleranta si de egalitate in sanul familiei si in
societate
-copilul cu deficiente are drepturi si obligatii egale
-ei trebuie sa aiba relatii de reciprocitate si de egalitate cu fratii si cu
surorile lor
-copilul cu deficiente trebuie invatat sa se simta ca toata lumea
-trebuie sa se regaseasca pe acelasi plan afectiv cu fratii si cu surorile sale
-el nu trebuie sa monopolizeze dragostea parintilor chiar daca are nevoie
de ingrijire suplimentara
-familia impune copilului unele restrectii
 -incurajeaza activitatile gospodaresti
-stimuleaza abilitatile fizice si sociale ale copilului
-parinti trebuie sa fie calmi si deschisi manifestandu-si frecvent dragostea
-parinti vor zambi des incurajandu-si copii fara a folosi critici
permanente, pedepse, amenintari.

Parinti vor fi convinsi ca daca copilul se simte egal in familie el va ajunge sa se

simte egal si in societate. Practic familia joaca rolul unui laborator in care copilului
cu deficiente i se ofera oportunitatea de a-si gasi locul si de a se obisnui cu situatia
in care se afla.
Plan de consiliere pentru familia cu tineri consumatori de droguri.

Familia Petrescu are un singur fiu(Victor) care , se pare ca”a dat de gustul”
drogurilor. La scola doamna diriginta observa ca elevul trece printr-o perioada de
declin si instiinteaza parintii de situatia copilului lor. Acestia sunt receptivi la cele
relatate de catre profesorul diriginte si iau problema in serios interesandu-se cu
perspicacitate de locurile unde fiul lor isi petrece timpul liber, precum si de modul
in care acesta isi cheltuieste banii de buzunar. Nu mica le-a fost mirarea cand afla
ca acesta frecventeaza locuri rau famate invartindu-se in cercuri de prieteni destul
de pestrite. Dupa o buna perioada de tatonare a situatiei si dupa punerea lucrurilor
cap la cap parintii realizeaza ingroziti ca fiul lor se drogheaza. Acestia se hotarasc
sa discute cu el dar discutia se finalizeaza iaca inainte de a incepe propriul zis,
tanarul refuzand categoric sa recunoasca ca se drogheaza, facand o adevarata criza
de nervi. Nedorind sa agraveze sitautia, parintii abandoneaza pentru un moment
tema discutiei realizand ca singuri nu vor putea face fata situatie, constienti fiind ca
au nevoie de ajutor specializat.
Astfel ajung la consilierul scolar care cunoaste cazul elevului Petrecu fiindu-I
relatat de catre doamna diriginta. Consilierul discuta cu parintii elevului pe
parcursul a cateva sedinte pentru a putea observa defapt cauza care l-a impins pe
elev spre droguri pentru ca mai apoi sa incerce sa-l convinga pe acesta sa ia parte
la cateva sedinte urmand ca in urma discutie cu acestia sa poate alcatui un plan de
consiliere:
-parintii vor identifica cauza datorata careia fiul lor s-a refugiat in stupefiante
-familia este sfatuita sa comunice mai mult cu Victor astfel:
- pranzul se va servi impreuna
-copilul va fi intrebat ce a facut la scoala
-ce program are dupa amiaza
-parintii vor fi indrumati sa-I cunoasca prietena, pentru a observa daca ei sunt si
parteneri de “distractii malefice”.
Astfel ei vor incerca sa-l indrume spre alte distractii descoperindu-I talentele,
afinitatile.
Daca masurile mentionate mai sus nu dau randament atunci parintii sunt
dispusi sa-si schimbe domiciliu pentru a-si indeparta fiul de grupul din care acum
face parte.
 Divortul si impactul asupra copiilor

Oricat de mult ar fi dorit divortul, el induce o serie de consecinte psihologice, morale,

materiale asupra partenerilor si asupra familiei implicate in divort. Cauzele cele mai
frecvente ale aparitiei divortului sunt: emanciparea economica a femeii, industrializarea,
modernizarea, schimbarea mentalitatii despre divort, infidelitatea, consumul exagerat de
alcool, nepotricaracter
Cuplurile care se casatoresc astazi asteapta sa obtina prin casatorie fericire
personala; tocmai de aceea sperantele ridicate se transforma mult mai repede in
reprosuri si deziluzii pentru ca realitatea nu se potriveste asteptarilor. O alta cauza pare
a fi boala infirmitatea sau somajul.
Majoritatea barbatilor se casatoresc mai repede decat femeile, in special dupa
divort. Femeile par a fi dominate mai mult de procese de constiinta si de tulburari psiho-
fiziologice, care fac mai probabila o perioada de pauza decat intrarea intr-o noua relatie.
Atat barbatii, cat si femeile care intra intr-un nou mariaj intampina mari dificultati si
daca nu gasesc persoana potrivita ajung la un nou divort, traind un sentiment acut al
insingurarii.
Exista insa si persoane care nu se implica mult in casatorie si din aceasta cauza
despartirea se produce mai usor.
Societatea actuala promoveaza acest tip de individ si face din divort o realitate "la
moda" ceea ce duce atat la scaderea numarului de casatorii cat si la cresterea
numarului de divorturi. In cazul in care exista si copii, situatia se complica. Intrebarea
care se naste este "cine are mai mult de suferit parintii sau copiii?"

Putine intamplari sunt mai traumatizante pentru un copil decat divortul parintilor. Din
pacate aceasta “intamplare” este din ce in ce mai frecventa. Reactia copilului depinde
de varsta lui si capacitatea de a intelege ce se intampla. In special copiii mai mici au
probleme cand trebuie sa se obisnuiasca cu schimbarile care au loc in viata lor. Pentru
copii, rutina si continuitatea sunt foarte importante, iar trauma despartirii parintilor este
greu de suportat. Felul in care sunt informati in legatura cu divortul are o importanta
majora. Adesea, capacitatea de a suporta situatia depinde in mare parte de felul in care
afla.
Copiii, ca si adultii, trec printr-o serie de emotii cand sunt pusi in fata unui divort. Ei
sufera pentru ca isi pierd familia, pierd prezenta si atentia zilnica a ambilor parinti,
singura sursa de dragoste si stabilitate pe care o cunosc. Adesea, copiii neaga situatia,
prefera sa creada ca situatia va inceta de la sine si totul va reveni la normal. Odata ce
se obisnuiec cu gandul, copiii incep sa-si dea seama ca nu este un vis urat, nu este o
gluma. De aici se instaleaza tristetea. Este ca o perioada de doliu. Tristetea se
transforma in depresie, apatie, schimbari de dispozitie, modificari de comportament.
Toate acestea se aduna si la un moment dat se vor transforma in furie. Copilul devine
furios pe parinti, probabil mai mult pe cel pe care il considera vinovat. Daca ramane cu
mama, el va crede ca tata l-a parasit, ca tata este vinovat pentru destramarea familiei,
si viceversa. Este chiar posibil ca cel mic sa devina furios pe el insusi, gandindu-se ca
el este vinovat, ca mama si tata s-au certat din cauza lui, pentru ca nu a fost cuminte
sau pentru ca nu a luat note bune.
Teama de necunoscut provoaca si ea un stres suplimentar: copilul nu stie ce se va
alege de familia lui, unde va locui, daca va putea sa-si mai vada ambii parinti sau nu.
Pana la urma va incepe sa faca tot ce-i sta in putere pentru a aduce inapoi parintele
plecat. Va incerca sa fie mai harnica, mai cuminte, sa ia note mai bune, va negocia
intoarcerea acasa cu cel plecat.
Intr-un final, copilul va incepe sa accepte ca divortul nu mai poate fi evitat, ca
parintii se despart pentru totdeauna, ca familia este destramata. Viata, asa cum o stie
el, s-a schimbat si va continua sa se schimbe, iar el nu poate face altceva decat sa se
obisnuiasca cu ideea.
Cat de usor sau de greu este acest proces, depinde in mare masura de reactia
parintilor: felul cum ii spun despre divort, felul cum raspund intrebarilor si felul cum se
comporta cu cel mic, chiar daca unul din ei este plecat si amandoi sunt suparati. Foarte
mult conteaza si felul cum se poarta parintii de fata cu cel mic. Adesea, unul sau
amandoi parintii vor incerca sa se foloseasca de copil pentru a-l rani pe celalalt. Mama ii
vobeste urat despre tata, tata incearca sa-l ia de langa mama. Aceste tip de
comportament poate face mai mult rau decat divortul in sine. Daca cel mic e fortat sa
decida cui trebuie sa-i fie loial, atunci relatia cu ambii parinti va avea de suferit.
Mai mult chiar, parintii, suparati unul pe celalalt, vor incerca sa-l foloseasca pe cel
mic ca un intermediar, un mesager intre ei: “Spune-i lui tata sa nu mai intarzie cand mai
vine sa te ia”, “Spune-i mamei sa te imbrace mai bine data viitoare”. Acest
comportament este foarte periculos pentru psihicul copilului. El nu incearca decat sa
aiba o relatie normala cu ambii parinti, in ciuda situatiei. El nu vrea sa fie mesagerul
unor reprosuri sau al unor vesti rele.
Uneori, unul din parinti va transforma copilul intr-un confident. Acest tip de relatie,
in care copilul inceteaza sa mai fie copil si devine mai degraba un prieten al parintelui,
nu face decat sa-l dezorienteze. Pentru un timp, poate ca cel mic sa se simte bine stiind
ca un adult are incredere in el, dar la un moment dat, acest tip de relatie va lua copilului
acea inocenta specifica varstei. Va invata mult prea devreme ca oamenii inseala, mint,
sau se lovesc intre ei. Un copil care afla prea devreme despre complexitatea si uratenia
lumii in care traieste poate sa devina un adult cu probleme de comportament, un adult
care nu are incredere in nimeni si nu poate sa sa-si deschida sufletul in fata nimanui de
teama de a nu fi tradat, asa cum i s-a intamplat lui mami sau lui tati.
Ce trebuie facut pentru ca cei mici sa nu sufere inutil in cazul unui divort?
In primul rand, conteaza atitudinea parintilor. Ei au motivele lor pentru care se
despart, probabil ca sunt furiosi, dezamagiti, frustrati, dar spre binele copilului, trebuie
sa continue sa fie parteneri in cresterea lui.
Copiii au reactii diferite la un divort, in functie de varsta si personalitate. Majoritatea
sunt uimiti, devin siguratici, retrasi, furiosi. Totusi, de teama de a nu supara si mai tare
parintele cu care locuiesc, vor incerca sa-si tina pentru ei aceste sentimente. Furia si
frustrarea se aduna si impovareaza sufletul inocent. De aceea, parintii trebuie sa lase la
o parte proprriile sentimente si sa il lase pe cel mic sa se exprime, sa vorbeasca cu el
despre ceea ce simte.
Copilul trebuie sa stie ca divortul nu este vina lui, ca mami si tati nu se despart din
cauza lui. Altfel, ar putea sa aiba asteptari nerealiste, va face tot posibilul sa fie un copil
perfect pentru ca parintii sa nu se mai desparta, doar pentru ca, intr-un final, sa fie
dezamagit de rezultat.
Decizia parintilor de a divorta trebuie comunicata intr-un mod cat mai direct. Daca
in casa au avut loc certuri sau atmosfera a fost tensionata, probabil ca cel mic stie deja
ca ceva nu e in regula. El are nevoie de raspunsuri sincere la intrebarile puse. Un
parinte va incerca sa “indulceasca” situatia ca sa nu-l raneasca pe cel mic, dar copilul
va observa pana la urma cum stau lucrurile de fapt. Trebuie sa stie la ce sa se astepte
din timp.
Intalnirile intre parinti, discutiile despre partaj, certurile trebuie sa aiba loc departe
de copil. El trebuie protejat de aceasta tensiune care numai bine nu ii face inr-o
asemena situatie.
Copilul nu trebuie sa fie un confident al unuia dintre parinti si nu trebuie sa il
inlocuiasca pe cel plecat. Daca el este calm si nu-si exprima niciun fel de emotie, nu
inseamna ca vestea nu l-a afectat. Cel mai probabil este coplesit de emotii si nu
intelege nici el prea bine ce simte. Sau poate prefera sa ignore sentimentele sale, in
speranta ca nu decat o gluma proasta, sau o situatie trecatoare.

Niciunul dintre parintii nu trebuie sa puna in pericol relatia copilului cu celalalt

parinte. Copilul are nevoie de amandoi si nu trebuie sa fie pus in situatia de a alege. De
asemenea, copilul nu trebuie folosit ca spion. Unul din parintii, sau poate chiar amandoi,
va avea tendinta sa se foloseasca de cel mic pentru a afla informatii despre celalalt:
unde sta, cu cine sta, pare suparat, etc. Nu trebuie uitat nicio secunda ca un copil este
un copil si atat. Nu este un spion, asa cum nu este un confident, asa cum nu este un sot
sau o sotie.
Din pacate, unii dintre copii, in special cei mai mici sau mai sensibili, pot sa fie mult
mai afectati de un divort decat am crede. Marea tentie la schimbarile precum note
proaste, comportament violent, cosmaruri. Toate acestea, si multe altele, sunt semnele
stresului, prea mare pentru a putea fi suportat la o varsta atat de frageda.
Trebuie specificat ca divortul si familiile dezbinate sunt cauze ale multor probleme
ale copiilor. Cei mai multi copii cu tulburari de comportament provin din familii dezbinate
sau destramate, iar acest lucru va trebui sa ridice un mare semn de intrebare si sa-i
determine pe parinti sa acorde mai multa atentie acestui subiect. Pe de alta parte nici
continuarea unei relatii insuportabile in cuplu nu este recomandata pentru copii, o
atmosfera incarcata de teroare, violenta psihologica sau/si fizica este de cele mai multe
ori mult mai daunatoare pentru echilibrul afectiv, emotional al copilului decat un divort.
Familiile cu un potential confictogen ridicat si puternic carentate psihoafectiv si
psihomoral, afecteaza in cea mai mare masura procesul de maturizare psihosociala a
copiilor. Copiii, din cauza crescutei lor sensibilitati, recepteaza si-si traiesc deosebit
orice conflict dintre parinti. Efectul imediat si principal al relatiilor interpersonale
conflictuale din cadrul familiei asupra personalitatii copiilor il constituie devalorizarea
modelului parental si, totodata, pierderea identificarii cu acest model. Modelul parental
in aceste situatii poate fi respins in mod "activ" de copii, devenind model "negativ" care,
treptat, poate conduce la stimularea si dezvoltarea agresivitatii si a comportamentului
antisocial.
Ideal ar fi cand se ia decizia divortului, situatia sa fie foarte bine cantarita si sa se
tina cont de impactul si de consecintele psihologice asupra copilului, de etapa de
dezvoltare psihologica in care se afla, si sa se ia masuri in acest sens. Asa cum in urma
unui divort multe persoane apeleaza la psiholog pentru a depasi acesta problema mult
mai usor, cu atat mai mult se recomanda acest lucru si in cazul copiilor care trec printr-
o situatie familiala dificila.
In afara de sugari si copii mici care inca nu constientizeaza ce se intampla , pentru
copii separarea este perceputa ca pe un fenomen extrem de neplacut: sunt ingrijorati ca
nu stiu ce se va intampla cu ei daca isi vor mai vedea bunicii si rudele parintelui care nu
mai sta cu ei, daca trebuie sa schimbe scoala si locuinta etc.
Unii isi asuma vina despartirii parintilor, altii ii invinovatesc pe parinti: pe tata care
pleaca, pe mama care l-a facut sa-si paraseasca familia.
Pentru copiii din familia in care exista diferite forme de violenta, divortul reprezinta
o eliberare. De multe ori din exterior este vazuta despartirea ca o eliberare dar in
sufletul copiilor ramane ca o amaraciune pentru tot restul vietii.
Cu toate ca sistemul juridic lucreaza conform principiului ca-i mai bine pentru
copil , el rezolva doar partial situatia , mai ales cu privire la litigiile legate de custodia si
intretinerea copiilor . Pentru acest motiv s-a cazut de acord pentru binele persoanelor
implicate , mai ales pentru copii sa functioneze institutia numita medierea divortului
formata din persoane specializate (asistenti sociali , consultanti si terapeuti maritali ) ce
au drept sarcina asistarea cuplului in timpul si dupa proces pentru a-si rezolva
problemele personale , juridice , legate de custodia si intretinerea copiilor .
Cei mai multi copii reactioneaza la divortul parintilor prin manifestarea unor semne
de suferinta, mai mult sau mai putin vizibile. Uneori au accese de furie mai prelungite
sau pot plange mai usor decat in mod obisnuit. Devin dintr-o data mai tematori cu privire
la clipele separarii, cum ar fi momentul lasarii la gradinita sau atunci cand trebuie sa
mearga la culcare. Pot aparea chiar si schimbari in obiceiurile culinare, semn ca cei mici
trec printr-un moment dificil. Divortul parintilor este o trauma majora pentru copii, care
nu inteleg de ce unul dintre parinti trebuie sa-i paraseasca. Iar psihologii spun foarte
limpede: copiii ai caror parinti s-au despartit au mari sanse sa treaca printr-un divort la
randul lor.
Consecintele asupra copilului
Copilul se simte eliminat din aria centrului de interes al familiei, reactioneaza, isi pierde
increderea in parinti, se simte lipsit de protectia implicita pe care i-o ofereau acestia si
se vede pe sine ca abandonat, slab si vulnerabil in fata unei vieti din care a luat
cunostinta doar cu partea intunecata. Trauma divortului parintilor este ampla si se poate
dezvolta impredictibil. Nici unul din parinti nu isi recunoaste culpa, fapt care
repercuteaza asupra inteligibilitatii pentru copil a propriei situatii. Situatia devine si mai
dramatica atunci cand copilul este pus sa aleaga intre mama si tata. Copilul nu este o
fiinta rationala, pentru ca nici parintii nu sunt. El va fi de partea celui care-i ofera mai
mult sau mai concret. Iar instanta e obligata prin lege sa consemneze partajul afectiv al
copilului.
Cele mai importante consecinte s-ar putea sintetiza in:
- tendinta de stigmatizare a copilului cu parinti divortati (mai mare in societatile
traditionale);
- efecte psihologice in legatura cu identificarea de rol de sex si formarea unor atitudini
fata de familie si munca;
- fenomenul de supraprotectie materna la baiatul ramas cu mama.
Investigand efectele divortului asupra copilului s-a ajuns la urmatoarele concluzii: (Petru
Ilut, 2005)
- In cazul in care dupa divort copilul continua sistematic si pozitiv sa interactioneze cu
celalalt parinte nu exista diferente pentru profilul psihocomportamental al copilului cu un
parinte si cel din familia biparentala;
- Stima de sine a copilului este afectata mai mult ( negativ ) la familiile cu conflicte decat
la cele comportamentale. Ca familia monoparentala sa functioneze bine , intre parintii
divortati nu mai trebuie sa existe conflicte;
- Comportamentul social (antisocial) al copilului si performantele sale scolare nu sunt
afectate radical de lipsa unui parinte, in particular a tatalui;
- Facand insa comparatie intre copii biparentali si monoparentali se observa ca ultimii
au performante scolare mai slabe , in cazul lor existand si cazuri mai multe de devianta;
- Impactul negativ al divortului asupra copilului depinde de mai multi factori:
- gradul de conflictualitate al familiei care s-a destramat:
- sanatatea mintala a parintilor;
- densitatea retelei sociale a actualei familii a copilului;
- varsta pe care a avut-o copilul la divort.