ANTROPOSOFIA

1. Istoric
Societatea antroposofica, intemeiata in 1913, este foarte strans legata de viata si opera lui
Rudolf Steiner.
Rudof Steiner s-a nascut la 27 febr. 1861 la Kraljevec, la granita de atunci a Imperiului
austro-ungar.
Trei lucruri l-au marcat inca din anii copilariei:
- el manifesta multe trairi cu caracter ocult, precum si relatii cu spirite ale celor decedati si
ale naturii;
- avea o atractie puternica fata de catolicism, fata de latina cultica si de cult, in general;
- manifesta mare interes fata de stiintele naturii si tehnica; considera ca geometria este
argumentul si justificarea lucrurilor invizibile.
Inca din anii de scoala, el s-a straduit sa demonstreze unitatea celor 2 lumi: lumea spirituala
si cea materiala, simtuala. In acest sens, Steiner spune ca i-au fost de folos operele lui Kant, Hegel,
Fichte si Goethe.
In 1890, Steiner se muta de la Viena la Weimar pentru a putea edita intreaga opera a lui
Goethe in domeniul stiintelor naturii. La Weimar cunoaste multe personalitati influente din sfera
vietii sociale si stiintifice.Tot in 1890 devine doctor in filosofie al Univ. din Rostock, avand ca tema
teoria cunoasterii (publicata in 1892 sub titlul Adevar si stiinta).
Steiner coordoneaza si editarea lucrarilor unor clasici (Schopenhauer, Jean Paul, Wieland,
Uhland) si scrie cateva lucrari, printre care Filosofia libertatii (1894), pe care o trimite Univ. din
Jena ca lucrare de abilitare pentru o cariera universitara, dar este respinsa.
In 1897 preia, impreuna cu O. E. Hartleben, editarea unei reviste de literatura (Magazin ptr.
literatura), pe care o va conduce pana in 1900, mutandu-se in acest sens de la Weimar la Berlin,
unde, in 1898, o cunoaste pe vaduva bogata Anne Eunike, cu care se casatoreste.
Ia contact cu teosofia si o cunoaste, astfel, pe Marie von Sivers, cu care se casatoreste in
1914, dupa ce sotia sa murise in 1911. Inainte de a doua casatorie se converteste la teosofie. El
preia, impreuna cu a 2-a sotie, functia de secretar general al nou infiintatei sectii germane a
Societatii teosofice. Insa, in 1913 este exclus din Societatea teosofica si intemeiaza, in acelasi an,
Societatea antroposofica, fiind urmat de mai multi teosofi germani.
Tot in 1913, Steiner incepe construirea cladirii Centrului mondial al antroposofiei, numit
Goetheanum, la Dornach, Elvetia, constructia fiind terminata inainte de inceperea Primului razboi
mondial, amenajarea facandu-se in anii razboiulului, iar inaugurarea oficiala avand loc in 1920. Aici
isi va incepe activitatea Universitatea Libera pentru Stiinta spirituala, dar in noaptea de revelion
1922-1923, aceasta constructie din lemn este distrusa in totalitate de un incendiu, ceea ce a
constituit o lovitura importanta pentru comunitatea antroposofica. R. Steiner nu va mai apuca decat
sa intocmeasca proiectul noii cladiri din beton, si apoi moare. In paralel cu constructia noii cladiri
din beton, are loc un proces de sectarizare a Societatii antroposofice, evidenta pana azi.
In viziunea lui Steiner, contradictiile de genul capitalism-socialism trebuie depasite, el
pledand ptr. instituirea unei structuri tridimensionale, a.i. politica, economia si cultura sa devina
independente si, astfel, fondeaza, in acest sens, o Miscare pentru structura tridimensionala care nu
s-a bucurat de succes. Mai tarziu, anumite fundatii antroposofice (de ex: Scolile Waldorf) vor
incerca sa puna in practica acest tip de structura.
In 1919, Steiner fondeaza prima Scoala Waldorf, finantata de adeptul sau, Emil Molt,
proprietarul fabricii de tutun Waldorf din Stuttgart. Initial, ea a fost infiintata pentru copiii
angajatilor fabricii. Ca toate scolile Waldorf, aceasta scoala aplica, pana astazi, o pedagogie
dezvoltata chiar de R. Steiner si structurata pe conceptul acestuia despre evolutia omului.
Intre membrii comunitatii apar conflicte care il determina pe Steiner sa desfiinteze
Societatea antroposofica, iar in 1923 intemeiaza o noua societate Societatea generala
antroposofica, pe care o va conduce el insusi.
Dupa moartea lui R. Steiner (30 martie 1925, la Dornach) vor continua disputele interne din
interiorul comunitatii. Cauza mortii lui nu se cunoaste, unii adepti sustinand ca a fost otravit.
 Succesorul lui R. Steiner la conducerea Societatii generale antroposofice a fost numit Albert
Steffen. In Germania, intre 1935-1945, antroposofia a fost interzisa.
Alaturi de Dornach, si Stuttgart este considerat centrul antroposofiei.
De prin 1970, mai ales printre tinerii antroposofi, a aparut un fel de antroposofie
alternativa. Aceste cercuri de tineri isi desfasoara activitatea in special in domeniul politico-social-
ecologic.

2. Doctrina

2.1. Antropologia
Antropologia si cosmologia antroposofica se afla intr-o relatie de interdependenta.
Terminologia antroposofica este similara celei teosofice, care si-a insusit o mare parte dintre
denumirile indiene, in timp ce alte notiuni au primit o semnificatie proprie. Totusi, Steiner nu
vorbeste despre atma (nucleul, esenta personala), ci el se opune conceptului budist de
dezindividualizare.
Invelisurile corporale care infasoara eul spre exterior sunt 3: trupul astral (sediul poftelor si
al patimilor), deasupra lui, trupul eteric (care cuprinde temperamentele si trasaturile de caracter) si
trupul fizic. Aceasta conceptie influenteaza pedagogia, in general modul in care trebuie educat
copilul: in primii 7 ani de viata se contureza trupul fizic; intre 7-14 ani, temperamentul si caracterul
(trupul eteric), intre 14-21 ani, poftele si patimile (trupul astral). Finalitatea vietii omului consta in
evolutia eului si a dimensiunilor spirituale superioare.
Steiner considera ca trupul fizic face legatura dintre om si domeniul mineralic. El este tot
ceea ce apare ca vizibil, perceptibil si cuantificabil in om. Trupul fizic se dezintegreaza atunci cand,
la moarte, il parasesc domeniile sau structurile fiintiale superioare.
Trupul eteric poate fi definit ca trup al vietii, intrucat aici isi au sediul functiile vitale
(metabolismul, respiratia etc). Acesta il leaga pe om de domeniul vegetal.
Trupul astral sau trupul sufletesc il pune pe om in legatura cu domeniul animal. Constiinta
este asemanatoare unui somn plin de vise. In acest trup sunt prezente diferite afecte, precum iubirea
si ura, mania, teama si groaza, instincte si impulsuri interioare.
Insa, structura suprema a fiintei (pe care doar omul o primeste pe pamant) o reprezinta eul,
constiinta. Practic, aceasta il face pe om sa fie om si sa se simta om, facandu-i legatura cu domeniul
spiritual si divin. Acest eu coboara din sferele spirituale, se incarneaza de mai multe ori pe
parcursul evolutiei sale. Domiciliul sau este in lumea spiritelor, acolo unde se intoarce in intervalul
dintre reincarnari. Aici ocupa locul cel mai de jos in randul ierarhiei fiintelor spirituale. Steiner face
chiar o ierarhie a fiintelor spirituale, pornind de la ingeri si arhangheli, pana la heruvimi si serafimi.
Daca cele 3 structuri fiintiale inferioare (trupul fizic, eteric si astral) sunt mostenite de copii
de la parinti, in schimb, eul coboara de fiecare data pe pamant, la o noua nastere, din sferele
spirituale, unde va fi fi invaluit intr-un nou corp. Doar omul inzestrat cu un eu, cu o constiinta si
individualitate, este responsabil pentru faptele si actiunile sale, pentru ca eul e cel care produce si
acumuleaza karma. Impovarat de aceasta karma, eul actual va fi obligat sa se reincarneze mai
tarziu, primind o noua existenta. Bilantul existentei anterioare configureaza existenta actuala.
Karma prestabileste conditiile cadru pentru existenta viitoare, aptitudinile, capacitatile,
predispozitiile, anumite nenorociri, precum boala, handicapul sau moartea prematura. Asadar,
destinul omului nu este nici opera hazardului nici lucrarea unui Dumnezeu, ci consecinta unui
conditionism absolut, a unei relatii implacabile dintre cauza si efect. Insa, aceasta realitate nu poate
fi perceputa decat prin intermediul stiintei spirituale, prin mijloace suprasenzoriale. Pentru cei
din afara sferei antroposofice, karma este doar o fictiune.
Dupa R. Steiner, tot raul asumat si acumulat de cineva pe parcursul unei existente, trebuie
ispasit pe parcursul existentelor ulterioare. Nu exista niciun Dumnezeu ispasitor/iertator. Asadar,
antroposofia este o miscare religioasa care propune eliberarea sau mantuirea omului prin sine insusi.

2.2. Cosmologia si evolutia omului

R. Steiner refuza sa atribuie lumii un inceput, astfel ca nu vorbeste de creatie. De asemenea,
cosmogonia lui Steiner nu cunoste niciun sfarsit. Deci, lumea nu parcurge un traseu de la inceput
spre sfarsit, asa cum se intampla in crestinism. Cosmologia lui Steiner este similara unei spirale, in
cadrul careia se dezvolta permanent lumi noi, care se contopesc si se separa, insumand in ele fiinte
spirituale de pe diferite nivele/trepte, actionand in directia unei evolutii etapizate.
Dumnezeu este parte a intregului cosmos, este simultan materie si spirit. Pentru el, materia
este un invelis, precum trupul fizic pentru omul spiritual.
Soarele si luna sunt forte spirituale. In primele faze ale evolutiei acestui sistem cosmic,
soarele, luna si pamantul erau nedespartite. Abia dupa ce omul si-a incheiat perioada de viata
constienta pe luna, acesti 3 astri s-au separat: ceea ce este transparent a constituit soarele, grosierul
luna, iar elementul intermediar intre acestea pamantul.
Dupa Steiner, aceste faze ale evolutiei cosmosului sunt incarnari diferite ale pamantului. Pe
parcursul evolutiei, pamantul devine planeta Jupiter, Venus si, in cele din urma, Vulcan. Intre aceste
etape de evolutie exista lungi intreruperi, asa cum este noaptea intre 2 zile. Insa, in realitate, aceste
stari intermediare sunt corespondentul starilor intermediare (pralaya) din cosmogonia hindusa.
Evolutia omului nu incepe pe Pamant, ci pe Saturn. Stramosii omului terestru erau fiinte cu
o constiinta confuza. Omul poseda un trup fizic, apropiat de sfera mineralului. Urmatoarea etapa a
evolutiei este viata pe planeta Soare, unde omul primeste trupul eteric, simturile, iar a treia etapa
a constiintei este viata pe luna, cand constiinta omului este pusa inlegatura cu domeniul animal.
Dupa incheierea acestei faze, omul isi incepe viata pe pamant, acolo unde, progresiv, se va
integra in cele 7 rase sau varste cosmice. In primele 2, cea polara si hiperboreica, omul este
incatusat in invelisul unui trup fizic grosier. Initial, el era alcatuit doar din substante transparente,
eterice, putand fi vazut doar de catre un veritabil vizionar. In aceasta etapa, omul are inca o
constitutie androgina.
Odata cu separarea sexelor, apare rasa lemurienilor, a caror caracteristica deosebita este
capacitatea de stapanire a vointei si cultivarea potentialului imaginativ. In epoca lemuriana, educatia
copiilor era grosolana.
Urmatoarea etapa/perioada este cea atlantica, in care oamenii nu aveau o gandire logica,
similara contemporanilor nostri, dar aveau o memorie exceptionala.
Urmeaza perioada ariana, insa trecerea la ea a fost dificila. Pe la mijlocul epocii atlantice,
anumite cunostinte si experiente tainice au intrat in posesia celor patimasi, umanitatea a degenerat si
s-au descatusat diferite forte nocive ale naturii, ceea ce a dus la catastrofe atmosferice si acvatice.
Populatia atrantica a trebuit sa emigreze, a.i. au fost populate Europa, Asia, Africa si America. Au
emigrat inclusiv cei initiati, care au fondat, in noile teritorii, oracole, dar fortele raului au inceput sa-
i influenteze pe oameni: este vorba de Lucifer si Ahriman. In acest fel, oamenii s-au adaptat lumii
fizico-senzoriale. Doar cativa initiati in oracolul solar, in oracolul hristic, au reusit sa pasteze
intacte vechile cunostinte esoterice. In alte locuri, s-au conservat unele reminiscente ale vechilor
cunostinte si s-a transmis experienta lumilor suprasenzoriale.
Urmatoarea epoca este cea persana primordiala, al carei mare initiat a fost Zarathustra,
reincarnat mai tarziu in unul din cei 2 Hristosi Iisus.
In epoca egipto-chaldeana-babiloniana, eul s-a constituit intr-un suflet senzitiv. Cunosterea
spiritualului a permis aparitia astrologiei si geometriei.
Perioada greco-latina a avut mandatul de a facilita constituirea sufletului rational si de a
conduce la trezirea eului constient. Prin arta, reglementari de ordin public si justitiar, grecii si
romanii au incercat sa exprime spiritualul prin senzorial.
Astazi, traim intr-o a 5-a epoca culturala (din 1413) postatlantica, a ceri finalitate este
constituirea sufletului constient, dezvoltarea deplina a eului. Pana in prezent, s-a realizat cea mai
serioasa individualizarea a omului, necesara in evolutia spre libertate. Insa, in acelasi timp, fortele
ahrimanice au impins omul spre cel mai acerb materialism.
Prin antroposofie, care este o calauza spre cea de a 6-a perioada, omul devine liber si
constient. In a 6-a epoca culturala, sufletul se deschide sufletului spiritual, iar omul isi poate aminti
in mod constient de incarnarea sa.
Dupa a 7-a epoca culturala, a celei de a 5-a varste postatlantice, urmeaza al 6-lea si al 7-
lea ev terestru/pamantesc, constand in configurarea sinelui spiritual vital in om.
 Starea actuala in care se afla omul pe aceasta treapta este un stadiu intermediar pe lunga cale
a evolutiei. Etapa care urmeaza vietii pe pamant este starea de constiinta Jupiter, in care dispare
trupul fizic, iar omul va accede in ierarhia ingerilor.
In concluzia, antroposofia il prezinta pe om intr-o schita evolutionista cosmica, in cadrul
careia omul porneste de la statutul de element mineral si ajunge pana la treapta de serafim, avand
atat deasupra, cat si sub el, alte fiinte, toate aflate intr-un du-te-vino ciclic. Lumea spirituala este un
univers complex, in cadrul caruia toate ierarhiile actioneaza in acelasi sens: spre desavarsire. Lumea
vizibila este doar un segment, doar o particica din acest intreg. Sistemul propus de Steiner este un
fel de metafizica clasica, avandu-si radacinile intr-o multitudine de filosofii.

2.3. Calea spre cunoasterea lumilor superioare

Mesajul lui Steiner este unul de tip esoteric. El propune un alt tip de antropologie, un alt tip
de cosmologie, o forma noua de evolutie a omului. Steiner pretinde ca a reusit sa cunoasca toate
acestea, sa cunoasca lumile superioare si ca poate descrie si altora calea ce duce spre aceasta
cunoastere.
Steiner se detaseaza de mediumismul si de vizionarismul atavic, prezent la spiritistii si
teosofii din vremea sa. Metoda stiintifico-initiatica propusa de el se fundamenteaza pe cultivarea
capacitatii de imaginatie si intuitie a omului.
El priveste somnul ca pe un frate geaman al mortii sau, cel putin, ca pe o ruda a acesteia: in
ambele stari, trupul astral se separa de trupul eteric si de cel fizic, pornind-o in cercetarea lumilor
superioare. De aceea, Steiner acorda o mare importanta momentului trezirii din somn, momentul
reintoarcerii in trup a sufletului impreuna cu experientele acumulate privind sferele superioare. Pe
linia cunoasterii lumilor superioare, un rol important il au si diferitele forme de meditatie. Steiner
considera ca aceasta cale spre cunoastere este o cale crestina in conditii moderne, o cale
intermediara intre cea crestina si calea Yoga. Asemenea tuturor esotericilor, el porneste de la ideea
existentei unei corespondente absolute intre macrocosmos (lume) si microcosmos (om) si afirma ca
macrocosmosul poate fi cunoscut prin cufundarea in propriul trup, prin contemplarea acestuia, prin
meditatia asupra lucrurilor care in traditia indiana sunt cunoscute sub numele de chakras. Pentru
Steiner, aceasta cunoastere este o cunoastere obtinuta in urma unei cercetari empirice, dar mult
superioara cunoasterii stiintifice conventionale.
Desi pretinde un monopol asupra teoriei sale privind cunoasterea sferelor superioare, Steiner
nu contesta ca, in experientele spiritiste si teosofice, se descopera, de asemenea, lumea spirituala,
dar numai acele sfere inferioare ale acesteia si intr-o forma impura.

3. Hristosofia sau cei doi Hristosi Iisus

Afirmatiile lui R. Steiner despre Dumnezeu sunt numeroase si derutante. In general, el
vorbeste foarte putin despre Dumnezeu, preferand sa faca tot felul de speculatii despre
Dumnezeu, despre divin, divino-spiritual, despre marele Dumnezeu solar,
Dumnezeulumina etc.
Fondatorul antroposofiei coreleaza fiintele/entitatile cosmice cu Dumnezeul Vechiului
Testament si cu Hristos insusi. Dupa el, fiintele solare nu sunt doar entitati solare superioare, ci sunt
acei Elohim din VT, creatori absoluti, care, laolalta, reprezinta Logosul, Cuvantul creator al lui
Dumnezeu. Este vorba de 6 Elohim care constituie entitatea-Hristos, intrupata ulterior in Iisus.
In calitatea sa de Dumnezeu solar, de Fiinta suprema, ca suma a acelor Elohim, Hristos
se plaseaza, in conceptia antroposofica, mai presus de Iahve, care este perceput ca pregatitor al
Luminii hristice. Aici, antroposofia vorbeste despre Dumnezeul inferior al creatiei si materiei,
inlocuit de Hristos ca Dumnezeu al iubirii. Biserica primara a respins aceasta conceptie gnostica din
primele secole si a facut cunoscuta unitatea dintre Dumnezeu VT si cel al NT. Alaturi de Iahve, apar
numeroase fiinte spirituale, ingeri si forte spirituale, intr-o structura ierarhica bizara, avand fiecare
insusiri si misiuni speciale. Steiner se refera in special la arhangheli, pe care ii prezinta ca
Dumnezei superiori, despre care ar dori sa fie informati toti cei care frecventeaza cursurile
scolilor Waldorf.
Pentru a-si justifica propriile conceptii esoterice, Steiner acorda o semnificatie limitata si
limitativa Bibliei si, in special, celor 4 Evanghelii, carora le contrapune o asa-zisa a 5-a Evanghelie,
respectiv o noua revelatie. De altfel, o relativizare a Bibliei se simte in intreaga lui opera. El
subliniaza de fiecare data distinctia dintre Biblie si noua revelatie ca fiind absolut necesara.
Steiner vorbeste despre Iisus Hristos spunandu-I, de regula, Hristosul Iisus, prin forma
articulata a numelui dorind sa scoata in evidenta separatia intre Iisus si Hristos, Hristosul intrupat in
Iisus. Semnificatia lui Iisus este denumita mister al Golgotei sau impulsul hristic.
In realitate, antroposofii il scindeaza pe Iisus Hristos in Iisus si Hristos. Iisus din Nazaret
este doar o tema marginala, intelegerea acestuia fiind numai un prestadiu al adevaratei cunoasteri,
acumulate in timp. Dupa Steiner, din Evanghelii ar reiesi ca nu s-ar fi nascut doar un copil Iisus, ci
2 asemenea copii Iisus. Despre nasterea unuia ar vorbi evanghelistul Matei, iar despre al doilea,
Luca. Primul este Iisus solomonic, al doilea, Iisus natanic, in functie de genealogia care
porneste de la cei 2 fii ai lui David, Solomon si Natan. Ambii Iisus au drept parinti o Maria si un
Iosif. Iisus de la Matei este o intrupare a lui Zarathustra, iar de la Luca este o intrupare a lui
Buddha. Cei 2 copii s-au nascut la un interval de cateva luni unul de celalalt, cel de la Matei fiind
unic la parinti, iar celalalt avea mai multi frati si surori. Ei si-au petrecut copilaria impreuna, parintii
lor fiind prieteni. Pana la 12 ani nu se produce nimic special in viata lor, dar, la aceasta varsta,
parintii din Evanghelia lui Luca isi iau fiul si se duc la Ierusalim. Acolo, copilul pleaca de langa
parinti, fiind gasit de acestia in mijlocul invatatilor, discutand cu ei. Dupa ce-l regasesc, parintii nu-l
mai recunosc si nu mai intelegeau despre ce vorbeste. Dupa acest eveniment, apar lucruri deosebite
in ambele familii: Iisus solomonic moare, dupa ce tatal sau murise cu ceva timp in urma. Moare si
mama celuilalt Iisus, astfel ca parintii ramasi in viata ai celor doi se casatoresc, aparand astfel
familia singurului Iisus pe care il intalnim in evanhelii: o familie compusa din Iosif, Maria, Iisus
si fratii sai, care nu sunt copiii trupesti ai Mariei ramasa in viata.
Evengheliile nu mai amintesc nimic despre cele intamplate in viata lui Iisus intre 12-30 ani,
cand Iisus primeste botezul de la Ioan, motiv pentru care Steiner ne propune, ca izvor de inspiratie,
propria sa revelatie: Cronica Akasha, in care el sustine ca, intre 12-18 ani, Iisus traieste, in
interiorul sau, o lupta dificila cu tot felul de idei marete si impulsuri morale, calatoreste mult in
interiorul si exteriorul Palestinei, este initiat in cultul mithraic. In anii urmatori, pana la botez, Iisus
se va integra si initia in ordinul esenienilor, cand se va intalni cu Buddha si cu Sf. Ilie.
Steiner asimileaza botezul primit de la Ioan unui fel de act de conceptie, de zamislire, in care
Iisus primeste in sine esenta hristica, iar prin moartea lui Iisus se naste Hristos. In momentul mortii
pe cruce, esenta/substanta hristica se va separa din nou de trupul lui Iisus. Astfel, misterul de pe
Golgota este separarea dintre Iisus si Hristos, care marcheaza nasterea lui Hristos. Acum, Hristos
spiritul solar, devine spiritul intregii noastre planete. Steiner considera ca acest eveniment este redat
in istoria patimilor lui Iisus din Ev. lui Ioan, atunci cand soldatii romani impung cu sulita coasta Sa,
cand tasneste sangele, pentru ca atunci Hristos se uneste cu pamantul. Din acest moment, impulsul
hristic va actiona in toate evenimentele majore care se vor petrece pe pamant.

4. Pedagogia terapeutica: Scoala Waldorf

Scoala libera Waldorf a fost inaugurata la 7 sept. 1919, fiind construita in urma colaborarii
dintre R. Steiner si directorul general Fabricii de tigari Waldorf-Astoria din Stuttgart. Emil Molt,
care a suportat toate cheltuielile pentru aceasta investitie.
La deschidere scoala avea 252 elevi, dintre care 191 erau copii ai angajatilor fabricii. Steiner
a fost directorul scolii pana la moartea sa, in 1925, an in care in Germania erau 2 astfel de scoli, iar
in Olanda si Anglia cate 1.
In 1938, cele 8 scoli din Germania au fost interzise, in alte tari functionand inca 14 scoli.
Steiner considera ca menirea acestor scoli era de a educa si forma oameni liberi,
independenti de ordinea politica si sociala existenta, intrucat doar un om liber are capacitatea de a
conferi noi forte ordinii sociale prezente.
Pedagogia Waldorf isi are radacinile in pretinsa stiinta spirituala antroposofica, chiar daca
Steiner sustinea ca Scoala Waldorf nu ar urma linia unei anumite conceptii religioase sau filosofice.
Pedagogia propusa de Steiner corespunde conceptiei lui despre evolutia in 3 etape a omului,
fiecare etapa avand 7 ani.
In perioada 1-7 ani, se formeaza trupul fizic, astfel ca educatia primita acasa sau la gradinita
este un ajutor in acest sens. Organele senzoriale devin functionale, iar vointa (ca forta spirituala) se
dezvolta, ajutand trupul fizic sa devina utilizabil pentru restul vietii. Desi acest lucru suna bizar,
Steiner argumenteaza aceasta teza astfel: in primii ani de viata, copilul nu face altceva decat sa
imite, iar imitarea este un rezultat al vointei. Realizarea acestui lucru il elibereaza pe copil din
determinismul ereditar. Copilul vrea sa mearga si sa stea in picioare, astfel ca, cu ajutorul vointei
sale, se remodeleaza scheletul, musculatura si sistemul sau nervos, toate organele vitale
transformandu-se in acesti 7 ani. Ultimul organ care trebuie remodelat este dentitia.
Urmeaza etapa 7-14 ani, cand copilul actioneaza mai mult in planul sufletesc, cand devine
apt pentru educatie, pentru scoala. Odata cu nasterea trupului eteric, vor trebui cultivate si
dezvoltate sentimentele copilului. Copilul intra sub tutela autoritatii reprezentata de profesor, care il
va conduce pana la urmatoarea etapa a vietii, predanadu-i cunostinte. Elevii nu vor utiliza, in toti
acesti ani, niciun fel de manuale, ci vor invata dupa ceea ce li se preda si dicteaza. Profesorul isi
poate impune autoritatea inclusiv prin pedepse corporale. Steiner spune ca, in perioada 7-14 ani,
copiii nu dispun de capacitatea de evaluare si recomanda sa nu fie supusi unor asemenea situatii.
In perioada 14-21 ani, cand se naste trupul astral, aceasta capacitate de evaluare apare
progresiv. Catre sfarsitul perioadei de scolarizare se dezvolta eul sau individualitatea omului, care
marcheaza sfarsitul perioadei juvenile. Pe la 19 ani, tanarul traieste experiente interioare profunde,
incepand sa inteleaga ce isi doreste de la viata si capatand o imagine clara despre destinul sau
profesional si, de asemenea, cultivand prietenie cu cei din jur.
In cadrul Scolilor Waldorf, totul se fundamenteaza pe antropologia lui Steiner: materiile care
se predau, metoda pedagogica, chiar si ornamentatia salilor de clasa si coridoarelor. Deci, Scoala
Waldorf care se autotintituleaza libera nu este nici pe departe libera. Ea prescrie exact ceea ce este
bine si ceea ce este rau pentru un copil. In vacantele de vara, in timpul in care elevii scapa pentru
cateva saptamani de influenta profesorilor si a scolii, sunt privite de catre pedagogi ca un real
pericol.
Asadar, copiii sunt crescuti, stigmatizati si dirijati pe baza unor cunoasteri si experiente cu
caracter ocult, de multe ori, pe baza unei structuri de evaluare necunoscuta parintilor si autoritatilor
statului. Intreaga perioada de scolarizare si viata particulara a copiilor sunt tinute sub un control
strict. Nu se tine cont de cunostintele pedagogice si psihologice din afara antroposofiei.

5. Evaluare
Desi are putini adepti, Societatea antroposofica exercita o mare forta de atractie pentru
unii. Reprezentantii antroposofiei considera ca aceasta conceptie despre viata ar putea fi de mare
ajutor omului modern, prin exercitiile de meditatie pe care le propune. Oferta ei da o mai mare
atentie spiritualului decat materialului.
Antroposofia contrapune stiintelor contemporane un sistem de gandire globala, in cadrul
caruia stiintele naturale si spirituale, omul si intreaga planeta, trecutul, prezentul si viitorul se
constituie intr-un intreg perfect.
Sustinatorii ei afirma ca antroposofia este singura cale care ar permite omului accesul la
sferele suprasenzoriale.
Antroposofia include si anumite elemente biblice in structura ei. R. Steiner pretinde ca
Hristos se afla in centrul conceptiei sale despre lume. Insa, exista multe puncte divergente intre
credinta crestina si gandirea antroposofica. Astfel, pentru crestini, Dumnezeu este creatorul tuturor
celor vazute si nevazute si poate fi experimentat de creatura prin credinta. In schimb, in conceptia
antroposofica, nu exista nicio relatie de tipul Creator-creatura, ci o relatie de genul spiritual-
material, iar accesul omului spre spiritual trebuie realizat de el insusi, etapizat, prin asa-zisa
cunoastere a lumilor superioare.
Pentru crstini, istoria relatiei lui Dumnezeu cu omul este un dialog permanent intre Creator
si creatura, care isi atinge apogeul prin intruparea Cuvantului lui Dumnezeu, in Iisus Hristos.
Reprezentantii antroposofiei afirma ca istoria omului este o materializare progresiva, dupa care,
odata cu venirea lui Hristos, urmeaza spiritualizarea omului.
NT reprezinta marturia principala in ce-L priveste pe Iisus Hristos. Dupa Steiner, Iisus este
doar o entitate bizar si complex constituita, in care s-a incarnat pe pamant, o scurta perioada de
timp, acel spirit solar superior numit Hristos.
 Conceptele antroposofice au mai mult un caracter ontologic decat unul soteriologic, caci,
mantuirea nu se realizeaza prin intermediul vreunui Dumnezeu, ci prin forte proprii, prin sine
insusi.
Antroposofia elimina doctrina biblica despre pacat si harul divin, aducand in prim plan
notiunile de karma si reincarnare. Omul urmeaza sa ajunga la desavarsire pe parcursul unui ciclu
nedefinit de reincarnari, fara interventia vreunui ajutor divin, fiind, deci, vorba de o autoeliberare.
Pe de alta parte, autoritatea Bibliei, in calitatea de Cuvant al lui Dumnezeu, nu este
considerata ca o marturie inegalabila despre Persoana si lucrarea lui Iisus Hristos, ci este pusa intr-o
relatie paralela cu autoritatea pe care a avut-o la inceputul epocii moderne vechea carte a lui
Aristotel, pentru cercetarea naturii. Asa cum concluziile lui Aristotel au fost depasite de rezultatele
cercetarilor, tot asa cele afirmate in Biblie sunt depasite si trebuie reinterpretate in contextul
cercetarii stiintifico-spirituale a spatiului suprasenzorial, a domeniului divino-spiritual.
Daca noua revelatie a lui Steiner este descoperita prin cercetarea spiritului si prin
decriptarea Cronicii ashaka, nu este surprinzator ca vechea revelatie, Biblia, este inteleasa ca o
scriere secreta, consacarata celor initiati.
R. Steiner nu recunoaste lucrarile de exegeza ale teologilor Bisericii, ci le respinge ca lipsite
de importanta, ca avand o tenta materialista si fiind prea putin utile.
Asa cum am spus, scolile Waldorf si pedagogia lor sunt opera lui R. Steiner. Mentorii actuali
ai acestor scoli sustin ca relatia dintre aceste scoli si antroposofie este una pur formala si priveste
doar metoda pedagogica utilizata, nu si continutul, iar materialul de predare nu are nicio legatura cu
antroposofia, in scoli nefiind predata aceasta materie antroposofia. Insa, insusi Steiner afirma
transant ca, chiar daca in scoli nu se preda antroposofia, ea trebuie sa se regaseasca in planul de
invatamant, sa fie inclusa in practica pedagogica. Asadar, in aceste scoli nu se face referinta directa
la antroposofie, dar aceasta ideologie este prezenta implicit si intr-o forma masiva, in cadrul
acestora.