COMUNICAREA EFICIENTĂ PĂRINTE - ELEV, TEMĂ A

LECTORATELOR CU PĂRINŢII – MANAGEMENTUL FURIEI

Managementul furiei reprezintă o încercare de soluţionare a aspectelor violente de

comunicare verbală, nonverbală şi paraverbală ce se pot naşte între părinţi şi copiii lor, elevi,
atunci când anumiţi factori perturbatori îşi manifestă influenţa activă şi continuă asupra celor două
principale elemente ale comunicării emiţător şi receptor.
Prezentarea de mai jos va cuprinde informaţii cu caracter general, vizând funcţiile
comunicării şi modalităţile prin care aceasta se realizează, dar şi idei privind formele de
manifestare a furiei. Sunt identificate cauzele acestei forme de violenţă la părinţi, precum şi
potenţiale acţiuni şi sfaturi ce pot fi date de cadrul didactic acelora ce se află în situaţiile
menţionate.
Pentru ca părintele să se poată identifica ca potenţial „părinte furios“ am ataşat un scurt
chestionar, la care răspunsurile să fie date cu sinceritate. Modalitatea de evaluare este accesibilă
celor implicaţi, aceştia putând afla rapid etichetarea de „părinte furios“.
Bibliografia studiată cuprinde atât lucrări de specialitate, dar şi informaţii găsite în studii
aflate pe site-uri electronice.
Prof. înv. primar Adam Paula
Şcoala Gimnazială „C.D. Aricescu“ Câmpulung

Omul este o fiinţă socială. El nu poate trăi fără să comunice cu cei

apropiaţi, cei aflaţi în mediul imediat lui. Comunicarea favorizează transmiterea
de informaţii, idei, opinii, păreri de la un individ la altul sau de la un grup de
indivizi la altul.
Funcţiile comunicării, descoperite de Jakobson1, sunt:
- funcţia emotivă – aparţine emiţătorului, ea trădează sentimentele, trăirile,
valorile morale deţinute de acesta, capacitatea de cunoaştere şi cultură,
sex, vârstă, temperament.
Exemple: „o răutate de babă”, „Frumoasă e fata asta!”,
„Cât de deştept e acest copil!,“ expresii precum: „nespus de atent” –
politicos, „ teribil de obraznic ” – impertinent, „ din cale-afară de isteţ ”;

- funcţia conativă - vizează receptorul (destinatarul) mesajului, prin ea se

evidenţiază rezultatul, efectul sau reacţia destinatarului, verbală sau
nonverbală, la mesajul transmis.
Exemple: „Citeşte!”, „Ascultă!”, „La stânga!”, „Pe loc repaus!”, „ Du-te! ”;

- funcţia referenţială – vizează mesajul care transmite date, informaţii,

judecăţi şi raţionamente de la un individ la altul sau la nivel superior de la
o generaţie la alta, fiind în strânsă legătură cu realitatea obiectivă.

- funcţia fatică – vizează contactul dintre emiţător şi receptor, la stabilirea

relaţiei de comunicare şi la cultivarea interesului pentru aceasta până la
sfârşitul ei, dar şi la verificarea optimă a relaţiei.
Exemple: „ Mă auzi? ”, „ Vezi? ”, „ Înţeleg! ”, „ Nu mai spune! ”;

- funcţia metalingvistică – se referă la codul mesajului, în speţă limba

folosită. Dacă codul este comun, comunicarea este optimă. Dacă codul
este diferit, înţelegerea mesajului întâmpină dificultăţi. De aceea este
nevoie de explicaţii suplimentare, care asigură intermedierea în
 înţelegerea mesajului. Explicaţiile vin fie pentru că au fost cerute de
receptor, fie din proprie iniţiativă din partea emiţătorului.

- funcţia poetică – se referă la arta comunicării. Emiţătorul urmăreşte

transmiterea mesajului, dar tonalitatea, modul în care este organizat,
armonizat estetic este foarte important, pentru că numai aşa generează
emoţii artistice, sensibilizând receptorul.

Pentru cadrele didactice ce deţin pregătire în arta comunicării, managerierea

relaţiei cu copilul este mult uşurată. Menirea noastră de dascăli este de a ajuta
părinţii în a manageria comunicarea lor cu propriii copii. Putem face asta în cadru
organizat la orele de consiliere, dar şi sub forma lectoratelor cu părinţii. Sunt
dese situaţiile de „FURIE“ a părinţilor. Aţi auzit destul de des:
”Sunt părintele lui şi trebuie să mă asculte!”
”Îl învat eu minte!”
”Om fac din el, să vezi numai ce o să mă asculte!”
”Acum ori niciodata îl pun la punct. Mă ţine el minte pentru asta!”
Furia este cauzată de: lipsa de timp, stres, aşteptările prea mari de la copii,
critica exagerată, ce-i face pe şcolari să creadă că nu sunt buni la nimic.
Părintele poate fi învăţat:
1. Să privească furia ca pe o emoţie acceptabilă. Cu alte cuvinte, nu trebuie
să încerce “să nu se mai enerveze”, ci să încerce să trăiască aceasta
emoţie şi să o exprime într-o manieră care să nu-i rănească pe copii.

2. Să încerce să descopere semnele prin care se manifestă furia: înroşirea

obrajilor, senzaţia de uscare a gurii, tremur la nivelul membrelor,
incoerenţă în limbaj, dificultate de a mai găsi cuvintele etc. Atunci când
simte că i se întâmplă toate acestea într-o discuţie cu copilul sau cu
partenerul său de viaţa, este semnul că trebuie să ia o pauză de la
discuţie.

3. Decizia de a lua o pauză trebuie luată când furia abia începe să se

instaleze; mai tarziu s-ar putea să fie mult mai greu să iasă din situaţie,
pierzând controlul raţional asupra a ceea ce spune şi face.

4. O data ce a anunţat că o să ia o pauză, iese din camera în care a avut loc

discuţia, caută un loc liniştit în care să fie singur şi în care poate face o
activitate care să-l calmeze.
Pentru unii oameni, a merge la o plimbare afară sau a face
curaţenie în cameră funcţionează ca o modalitate de consumare a
energiei fizice care însoteşte furia. Când simte că s-a liniştit, se întoarce
şi reia discuţia. Şansele de a izbucni un nou conflict sunt minime, dacă
şi-a luat tot timpul de care a avut nevoie pentru a se linişti.

____________________
1. Zamfira Mihail, Maria Osiac - Lingvistica generală şi aplicată, Ed.
Fundaţiei „ România de Mâine ”, Bucureşti, 2004, pag.44
 5. Să înveţe să gândescă şi să se poziţioneze din când în când în afara
situaţiei. Este vorba de nevoia de a se detaşa de situaţie, pentru a o privi
în mod corect. În mijlocul discuţiei cu copilul sau cu partenerul de viaţă,
să se oprească şi să-şi imagineze că observă discuţia din exterior. „Cum
se poartă copilul tău: este supărat, speriat, dezamăgit sau furios? Dar tu?“

6. Să-şi acorde timp pentru a afla care sunt aspectele propriei persoane
de care nu este mulţumit.
Dificultatea de a controla furia reprezintă de multe ori un semn al
frustrării interioare legate de propria persoană, nu neaparat de cea din
faţa ta. “Dar copilul m-a enervat!” ar putea răspunde. De fapt, copilul doar
a realizat un comportament. Reactia emoţionala, de furie sau enervare îi
aparţine în totalitate. Ca dovadă , trebuie să se gândească la faptul că nu
toţi oamenii se enervează din aceleaşi motive şi că alte persoane poate ar
fi reacţionat altfel, dacă s-ar fi confruntat cu acelaşi tip de comportament al
copilului cu care s-a confruntat el. Dacă va accepta să-şi asume
responsabilitatea pentru propriile emoţii, va reuşi să câştige un minim
control asupra lor şi va face primul pas către a descoperi ce îl
nemulţumeşte .

7. Să se concentreze asupra soluţiilor. O situaţie deranjantă este când

copilul său lipseşte frecvent de la şcoala şi ia note mici. A ţipa la el şi a-l
pedepsi sunt strategii care nu mai dau rezultate.
Reacţiile de furie nu exprima decât faptul că încă nu a găsit soluţia
la această problemă şi că trebuie să caute altceva.
Mulţi părinţi cu probleme în gestionarea furiei rămân blocaţi în
aceeaşi reacţie care nu rezolva situaţia: copilul face ceva greşit, părintele
se enervează. Dacă îşi foloseşte energia pentru a găsi o soluţie
(consiliere, comunicarea cu profesorii, îmbunătăţirea relaţiei cu copilul),
conflictele se vor diminua în timp şi va evita ca furia să preia controlul
asupra comportamentului său. Poate să îşi formeze acest “obicei de
gândire” pornind de la lucrurile mărunte.

8. Caută sprijin în partenerul de viaţa ori la rudele cele mai apropiate care
îi pot fi de ajutor în identificarea de soluţii şi în oferirea unui sfat bun.

Pentru a afla dacă un părinte este furios se poate aplica următorul set de
întrebări la care trebuie să răspundă cât mai sincer:

 Te simţi frustrat destul de des din cauza copilului tău?

 Crezi că fiul sau fiica ta, uneori face totul intenţionat, doar pentru a te
enerva şi a te deranja?
 Ţi se întâmplă să ţipi, să spargi sau să ridici vocea atunci când copilul tău
face ceva ce nu ar trebui?
 Îl împingi, loveşti sau pişti copilul dacă te enervezi?
 Foloseşti ameninţările pentru a te face ascultat ori pentru a instaura pacea
în familia ta?
 Copilului tău îi e frică de tine?
 Dacă a răspuns cu „da” la majoritatea întrebărilor, este posibil să aibă
tendinţa de a lăsa furia să îl domine atunci când este în situaţii pe care nu le
acceptă.
Părintele ar putea îmbunătăţi relaţia cu copilul său dacă ar urma vorbele
unui alt părinte, anonim:
„SĂ-MI ASCULT CU ADEVARAT COPILUL ŞI SĂ-L IUBESC, PENTRU
CĂ...ESTE UNIC ŞI IREPETABIL...“

Bibliografie:

Mihail, Zamfira, Osiac, Maria, Lingvistica generală şi aplicată, Editura Fundaţiei

„ România de Mâine ”, Bucureşti, 2004

Resurse electronice:

*** Referat – Funcţiile comunicării – internet accesat în ianuarie 2011

www.scrigroup.com - /management/cominicare/Functiile-comunicarii, accesat în
ianuarie 2011
www.suntparinte.ro – accesat în august 2011