ADOLESCENTUL

Adolescența este perioada de tranziție biologică, psihologică și socială de

la pubertate la maturitate. Intervalul de vârstă la care are loc această tranziție este
ușor diferit de la un individ la altul și depinde de mai mulți factori: sex (în general
fetele intră în adolescență înaintea băieților), cadrul socio-cultural etc.Organizația
Mondială a Sănătății definește adolescența ca fiind perioada dintre 10 și 19 ani, dar
în numeroase țări occidentale se consideră că adolescența începe între 11 și 13 ani
la fete, 12-14 ani la băieți, și se termină în jurul vârstei de 19-21 de ani la ambele
sexe.
Această perioadă de tranziție presupune atât modificări la nivel fizic, cât și
modificări la nivel de comportament și personalitate. Adolescentul devine mai
preocupat de propria imagine și de poziția sa în raport cu cei din jur (grupul de
prieteni, colegii de școală). În același timp, copilul adolescent tinde să se îndepărteze
de părinți, în încercarea de a fi independent și de a decide pentru el însuși. Nevoia
părinților de control și de supraveghere devine incrongruentă cu noile nevoi de
dezvoltare și comunicare ale copilului, iar conflictele devin sursa permanentă a
neînțelegerilor între aceștia. Pentru a depăși dificultățile de relaționare, este util ca
părinții să-și stabilească strategii de comunicare în relaționarea cu copii bazate pe
empatie și înțelegerea nevoilor, încredere și respectarea intimității și a spațiului
privat.
Dezvoltarea corectă a adolescenților se bazează pe stimularea mai multor arii
în strânsă legatură cu activitatea lor. Un adolescent echilibrat alege activitați care
contribuie la dezvoltarea caracterului, creșterea increderii în sine, dezvoltarea
abilitaților de socializare, identificarea pasiunilor si luarea deciziilor. Parinții trebuie să
încurajeze dorinta tinerilor de a își descoperi propriul talent, fiindcă vârsta
adolescentei este potrivită pentru a incepe o cariera în domeniul ales.
Tulburarile de comportament sunt, de asemenea, variate dar - in general -
benigne, desi ele supara anturajul. "Criza de originalitate juvenila" trebuie sa ne
ingrijoreze mai putin prin excesele ei decat prin absenta ei. Retragerea in sine,
persistenta unui comportament copilaresc, mai ales daca sunt insotite de un regres
la invatatura si de o disparitie a oricarei placeri ar trebui in aceeasi masura sa
alerteze parintii ca si o prea zgomotoasa "furie de a trai".