Anda di halaman 1dari 4

Ale prea cuviosului parintelui nostru efrem sirul rugaciuni

umilicioase
A patra
Mielule cel fără de păcat al lui Dumnezeu Cela ce cu sfaul cel de bună
voie Cruce ai răbdat trupeşte, şi Te-ai junghiat pentru mântuirea noastră,
a păcătoşilor, şi cu adevărat fără de stricăciune cu trupul moarte ai
gustat, ca să mântuieşti firea noastră cea căzută şi spurcată întru cele
mai de jos ale pămîntului. Cela ce mort te-ai văzut, şi viaţă lumii Tale ai
izvorât, şi ai omorât moartea, şi ca pre un cort ai stricat temniţa iadului;
ploaia nestricăciunii, prea-scumpul mărgăritar Cel din fulgerul cel
dumnezeiesc; strugurule cel de viaţă purtător care izvorăşte dulceaţa de
mântuire la toată lumea, Lumina cea adevărată şi neînserată; Cuvîntul,
şi Înţelepciunea şi Puterea lui Dumnezeu şi Tatăl; raza slavei Lui;
necuprinse şi neajunse, Iisuse şi necercate Hristoase, Cel singur îndurat
şi milostiv - varsă peste mine, păcătosul, bunătatea Ta cea multă, şi
primind rugăciunile mele, şterge mulţimea nemăsuratelor mele
fărădelegi şi păcate şi îmi dăruieşte mie toate cererile mele. Să nu mă
lepezi pre mine trîndavul şi nerăbdătorul, să nu-mi zici mie ticălosului
întru a doua venire a Ta, cînd vei judeca toată lumea: ce ai răbdat pentru
Mine, că eu nu am, ticălosul, nici cât de puţină răbdare.
În ziua aceea înfricoşată şi groaznică vei zice Doamne nouă,
păcătoşilor: ştiţi cu deadinsul ce-am răbdat pentru voi, o oamenilor!
Dumnezeu fiind, pentru voi M-am întrupat, nevăzut fiind pentru voi pre
pământ arătat am umblat, pentru voi am flămânzit, am însetat şi am
ostenit, pentru voi am fost gonit, cu pietre m-am împroşcat şi nepăcătos
fiind pentru voi m-am osândit, şi nevinovat fiind pentru voi m-am
pălmuit, şi m-am scuipat, şi fără de patimă fiind pentru voi m-am
răstignit şi nemuritor fiind pentru voi moarte de ocară am răbdat. Pentru
voi cu suliţa în coastă m-am împuns şi cu oţet amestecat cu isop şi cu
fiere m-am adăpat, şi aşa pătimind, pironit fiind pre Cruce, nu m-am
mâniat, şi batjocorit fiind nu m-am blestemat. Eu Stăpânul, Cel ce sunt
mai presus decât toate prihănirile, acestea toate am răbdat pentru voi ca
să vă fac pe voi cereşti şi sfinţi. Împărăţie cerească v-am dăruit vouă, rai
nestricăcios v-am dat vouă, pre toţi pre voi fraţi v-am numit, Tatălui v-
am adus, pre Duhul cel Sfânt L-am trimis, dar voi ce aţi răbdat o oameni
pentru Mine?
Către acestea ce voi zice eu ticălosul cel rău, şi păcătos şi întinat?
Atuncea mucenicii adică îşi vor arăta ranele lor, vârtejele, tăierile
mădularelor şi îndurarea lor cea pînă la sfîrşit.
Iar pustnicii îşi vor arăta pustnicia lor, postul cel întins,
privegherea, necâştigarea, lacrimile şi răbdarea lor cea până la sfârşit.
Dar eu trândavul şi păcătosul şi vinovatul, ce am să arăt? Fără numai
rodul ruşinii, lăcomia pântecelui, iubire de dulceţi, multă cuvântare,
multă dorire, multa câştigare, nerăbdare, slavă deşartă, lenevire şi
trândăvire. Deci dacă vei cere seama de la mine Doamne pentru vremea
cea dată mie spre pocăinţă, pentru lenevirea mea, ce răspuns Îţi voi da,
şi dacă şi până la cuvânt deşert după cum este scris, şi până la gânduri
viclene şi aduceri aminte voi fi certat, ce fel de frică şi cutremur mă va
cuprinde atunci, şi ce fel de muncă după acestea mă va primi?
Iartă-mă, Doamne! Iartă-mă, Îndurate! Iartă-mă iubitorule de
oameni! Iartă-mă unule Bunule! Şi să mă judeci pre mine nevrednic de
îndurările Tale. Nu cu mânia Ta să mă mustri pre mine. Să nu
pomeneşti fărădelegile mele cele de demult, nici cele de curând. Ţie
Doamne Dumnezeului dreptatea, iar mie ruşinea feţei. Adu-Ţi aminte
Doamne că milele Tale din veac sunt, în neam şi în neam preste tot
norodul Tău. Adu-Ţi aminte Doamne că Tu al nostru al tuturor Te-ai
făcut scăpare, şi mântuirea celor ce nădăjduiesc spre Tine. Milostiveşte-
Te şi mă miluieşte pentru singură bunătatea Ta. Întăreşte sufletul meu
cel slăbănogit cu trândăvirea lenevirii mele, Cela ce întăreşti pre cei
slăbănogiţi şi vindeci pre cei zdrobiţi. Că iată fărădelegile mele sunt
mari şi tari, şi mulţimea păcatelor mele multe şi nemărginite, şi ruşinea
mea este neputincioasă şi învârtoşarea inimii mele a uscat ochii mei.
Nevoia trupului meu mă face pre mine să pricinuiesc pricinuiri întru
păcate, şi pierzarea mă supără să las calea.
Şi Tu cunoşti Stăpâne, împuţinarea ticăloşiei mele şi câte prinderi
în minte rele mă luptă pre mine. Şi tu vezi Stăpâne mult meşteşugăreaţa
răutate a vrăjmaşului asupra mea. Sprijineşte-mă dupre mare mila Ta, şi
mă mântuieşte pre mine cu darul şi cu îndurările tale, pentru rugăciunile
Prea Curatei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei, şi ale tuturor
sfinţilor tăi. Că bun şi iubitor de oameni eşti Dumnezeul nostru, şi cu cel
fără de început al Tău Părinte, şi cu prea Sfântul, şi Bunul şi de viaţă
făcătorul tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin!
Rugâciune rugătoare către Doamna de Dumnezeu Născătoare, mai
ales când voieşte cineva să se împărtăşească
O prea fără prihană Maica lui Dumnezeu, mai presus de toată mintea
şi de cuvânt. O prea Sfântă Fecioară care covârşeşti pre toată fecioria, ca
ceea ce şi mai înainte de Dumnezeiasca naştere ai fost Fecioară mai presus
decât toate fecioarele, şi întru însăşi naştere aceeaşi ai rămas. Prin care firea
oamenilor cea de demult căzută şi de la Dumnezeu depărtată, prin cuvintele
iubirii de oameni celei negrăite şi ale pogorârii cele neasemănate s-a unit cu
firea cea dumnezeiască şi fericită, care nicidecum n-a suferit abatere, sau
amestecare, sau schimbare. Prin care şi după această prea înfricoşată unire
şi împăcare, prin zavistia vicleanului şi prin deşertarea minţii noastre din
cuviinţă căzând, iarăşi ne cheamă înapoi; şi pre Fiul tău şi Dumnezeul
nostru milostiv către noi îl aflăm, prin mijlocirile tale cele neobosite către
dânsul, şi prin rugăciunile cele prea lucrătoare.

Ţie Stăpână mă cuceresc, şi pre tine te rog cea milostivă şi iubitoare


de oameni, Maică a lui Dumnezeu celui milostiv şi iubitor de oameni: stai
lângă mine şi în ceasul acesta, când acum mai mult decât altă dată am
trebuinţă de cel prea mult acoperământul şi sprijineala cea de la tine. Că de
vreme ce tot fiind necurăţie şi noroi al păcatelor, şi cuprinzător a zice: lăcaş
al tuturor patimilor celor de suflet pierzătoare, voiesc a mă apropia la prea
curatele şi înfricoşatele Taine ale Fiului tău şi Dumnezeul nostru, mă
îngrozesc, şi de cutremur sunt ţinut, căutând la mulţimea fărădelegilor
mele. Căci care din simţirile mele nu le-am uneltit rău ticălosul? Care
meşteşugire satanicească şi aducere aminte n-am lucrat cu făţărnicie şi cu
voire şi cu covârşire? Cu ce gânduri prea necuvioase şi năluciri ale
deşertăciunii nu m-am stricat? Care chip de robie n-a stăpânit desăvârşit
pre mintea mea. Că nu numai întru care patimi ticăloşeşte am căzut, întru
acestea cuprindere în minte ca un robit mă port. Nici acelea care prin
neţinerea simţirilor de streine fapte, sau vorbiri, sau din treacăt au venit în
auz, sau s-au văzut, îmi am grămădit mie idoli răi, acestea îmi risipesc
socoteala cea bună. Ci şi cele ce încă nu s-au făcut, nici se vor mai face,
nici s-au auzit, nici s-au văzut, adunându-le mintea mea cea pătimaşă şi
putredă şi copilărească şi neroditoare, împreună cu făcătorul răutăţii, şi ca
şi cum ar fi arătându-le, întru acestea vremea vieţii mele celei ticăloase o
am cheltuit.
Întru atâtea şi întru acest fel aflându-mă ticălosul, la unele ca acestea
mai presus de fire şi prea dumnezeieşti, la care cu adevărat şi Îngerii a privi
doresc, am pus a mă apropia, o Stăpână! Şi mă tem, ca nu cumva ca un
netrebnic, legat fiind de mâini şi de picioare, ca cel neîmbrăcat în haină de
nuntă, să mă arunc întru întuneric, în loc de luminare şi de împărtăşirea
Dumnezeiescului dar, osândit fiind întru locuinţa întunericului cea potrivită
mie. Dar ce să fac? Cu nevrednicie adică de nişte Taine ca acestea prea
înfricoşate împărtăşindu-mă, nişte pedepse ca acestea şi mai rele decât
acestea aştept să pătimesc, dar neîmpărtăşit iarăşi de acestea, uneori,
petrecând la multă vreme, punând înainte nevrednicia, întru adânc, ca şi
cum aş zice, de rele căzând nu bag de seamă. Şi de aceleaşi pedepse, sau şi
de mai mari, şi aşa mă fac vinovat. Deci, strâmte-mi sunt mie cele ale
lucrului despre amândouă părţile. Pentru aceea şi alerg către tine
ajutătoarea cea prea tare cu adevărat şi nebiruită, milostiveşte-te dar prea
curată Maica lui Dumnezeu spre mine, şi uneltind îndrăzneala ta cea de
Maică către Fiul tău, cere mie iertare greşalelor celor mai înainte făcute, şi
mă arată pre mine nevătămat de focul cel arzător al Tainelor lui celor de
viaţă făcătoare; iar mai vârtos fiindcă ai mai presus de fire pre puterea cu
voirea împreună alergând, învredniceşte-mă şi să mă curăţesc, şi să mă
luminez cu împărtăşirea acestora. Şi-mi ajută să petrec rămăşiţa vieţii mele
întru pocăinţă şi în sfinţenie şi în smerenie, în gânduri şi întru toate
mişcările sufletului şi ale trupului, de-a pururea fiindu-mi de faţă,
îndreptându-mă, sprijinundu-mă, povăţuindu-mă, puterile cele împrotivnice
surpându-le, şi ca pre un rob deşi netrebnic al bunătăţii tale, despre toate
părţile ocrotindu-mă şi păzindu-mă. Adevărat Stăpână cu totul
binecuvântată, să nu întorci deşarte rugăciunile mele nevrednice şi prea
ticăloase, ci şi în viaţa aceasta, şi în vremea ieşirii ticălosului meu suflet, şi
la înfricoşata şi nemitarnica judcată ceea ce va să fie, stă-mi de faţă
ajutându-mi, şi de toate cele urâte izbăvindu-mă. Ca cu darul tău fiind
mântuit, să te bine cuvintez şi să te slăvesc pre tine. Şi cu razele tale
luminându-mă, spre lauda, spre slava şi închinăciunea Treimii celei prea
bune şi atoate lucrătoare şi fericite, să mă întind, întru toţi vecii vecilor,
Amin.

Anda mungkin juga menyukai