SUPORT DE CURS

Tema 3: Afectivitatea

1. Afectivitatea şi procesele afective – definiţie şi caracteristici

2. Formele proceselor afective
3. Tipologia emoţiilor
4. Inteligenţa emoţională şi modalităţile de exprimare a emoţiilor şi sentimentelor
5. Emoţiile şi expresiile emoţionale

Cuvânt introductiv:

„Nu poate exista transformare a întunericului în lumină, fără emoţie”. (Carl Gustave Jung)

Omul remarcă obiectele şi fenomenele prin intermediul proceselor cognitive, sesizează

raporturile dintre ele, precum şi diferitele lor calităţi şi însuşiri, iar atitudinea faţă de conţinutul
cunoaşterii, relaţiile lui cu situaţiile cu care se confruntă, o manifestă prin bucurie, tristeţe, spaimă,
nelinişte, frică, admiraţie, plăcere, nemulţumire, entuziasm, indignare, etc. Ansamblul acestor
fenomene psihice alcătuiesc procesele afective.
Prin procesele afective omul îşi exprimă, de asemenea, satisfacţia sau insatisfacţia vizavi de
trebuinţele sale, activitatea realizată, atitudinea faţă de natură şi faţă de alţi oameni. De exemplu, ne
bucurăm atunci când câştigăm un concurs sau ne indispunem până la lacrimi atunci când am fost
apreciaţi eronat de către colegi sau cunoştinţe. Unul şi acelaşi obiect sau fenomen, în funcţie de
valoarea şi semnificaţia sa pentru subiect, în diferite situaţii poate trezi stări şi trăiri afective diferite, în
unele cazuri satisfacţie deplină, iar în altele – satisfacţie parţială sau insatisfacţie.
Imaginaţi-vă că în plină noapte auziţi soneria de la uşă. Înainte de a deschide uşa sunteţi curios
şi, poate, puţin îngrijorat. Dacă este un prieten drag, sunteţi foarte bucuros. Dacă însă această situaţie
se va repeta frecvent, este posibil să simţiţi o emoţie opusă – fie de furie, fie de iritare sau de deplină
insatisfacţie.

1. Afectivitatea şi procesele afective – definiţie şi caracteristici

Stările şi trăirile subiective care reflectă relaţiile omului cu mediul, atitudinea lui faţă de alţi
oameni şi faţă de sine însuşi poartă denumirea de procese afective.

Afectivitatea (ansamblul proceselor afective) îl caracterizează pe om ca personalitate,

delimitând trăsăturile lui individuale. Despre unii oameni spunem că sunt veseli, despre alţii că sunt
mohorâţi. Manifestările afective depind de tipul de sistem nervos, de temperament. Ele sunt în
interacţiune cu toate procesele cognitive, interesele, trebuinţele şi aspiraţiile noastre.
Este cunoscut faptul că atunci când avem dispoziţie bună, înregistrăm rezultate mai bune în
orice activitate am întreprinde, observăm lucruri pe altădată nici nu le luam în seamă, memorăm mai
bine informaţia, etc. Astfel, afectivitatea ne modifică esenţial comportamentul: ne comportăm într-un
fel când suntem fericiţi şi cu totul altfel când suntem deprimaţi.
Procesele afective reflectă caracterul trebuinţelor, intereselor, atitudinea omului faţă de obiectul
trebuinţelor. Satisfacerea trebuinţelor noastre ne provoacă stări emoţionale pozitive: bucurie, iar
nesatisfacerea lor – negative: indignare, tristeţe, frustrare.

1
 Procesele afective se caracterizează prin următoarele particularităţi:
 Polaritate – pot fi pozitive sau negative; de exemplu, bucurie-tristeţe, curaj-frică,
vioiciune-deprimare.
 Intensitate – forţa, tăria, profunzimea prin care se manifestă trăirea afectivă.
Intensitatea emoţiei este determinată de valoarea afectivă a obiectului, de semnificaţia
lui în raport cu trebuinţele subiectului, de capacitatea afectivă a subiectului.
 Stabilitate / instabilitate – unele procese afective sunt constante şi pot dura ore (o
spaimă) sau ani (o pasiune), pe când altele sunt instabile, au o durată foarte scurtă de
timp.
 Expresivitate – oricine poate înţelege dacă prietenul său este vesel sau trist. Expresia
emoţională este trădată de timbrul vocii, de priviri, de mimică şi gesturi, de modificările
fiziologice (sporirea sau diminuarea ritmului respiraţiei, a pulsului, tremor, lacrimi,
etc.).

Alte caracteristici ar fi:

 Stările afective implică o apreciere, o atitudine pozitivă sau negativă. Dacă un obiect
este în concordanţă cu trebuinţele noastre rezultă o stare pozitivă, pe care o
caracterizăm ca plăcută, fiind însoţită de tendinţe, mişcări de apropiere.
 Afectele sunt subiective în sensul dependenţei lor de trebuinţele noastre actuale. Un
pahar cu apă rece, vara când ne e cald şi sete, ne face plăcere. Aceeaşi apă, iarna, pe un
ger de -25°, când ne e frig şi tremurăm, ne displace, nu ştim cum s-o evităm, ea
contrazicând cerinţele organismului. Înseamnă că stările afective se pot schimba uşor în
funcţie de situaţie. Totuşi, când e vorba de structuri afective complexe, cum ar fi un
sentiment, reacţiile noastre se direcţionează foarte stabil şi pentru multă vreme.
 O altă caracteristică este totalitatea. Afectele exprimă un raport cu toate tendinţele
prezente într-un anumit moment şi nu doar cu efectul unei stimulări parţială. De pildă,
muştarul provoacă usturimi ale limbii, dar totuşi impresia e agreabilă, întrucât
predomină nevoia de excitare a stomacului care primeşte un aliment bogat în grăsimi.
Stările afective creează o sinteză specifică a tuturor impulsurilor activate.
Afectivitatea permite o reglare promptă şi eficace a comportamentului, îndeplinind rolul de
acceptor al acţiunii. O emoţie, chiar lipsită de intensitate, schiţează imediat un început de acţiune,
înainte ca o deliberare conştientă să înceapă. Chiar dacă nu trebuie să ne lăsăm ghidaţi numai de
afecte, există situaţii în care nu e timp de reflexie şi reacţionăm în funcţie de afectul dominant, care
poate fi salvator.

2. Formele proceselor afective

Afectivitatea umană este extrem de variată ca manifestare. Astfel, distingem:

1) afecte statice – exprimă raportul dintre noi şi lume, au un slab efect dinamogen, nu sunt motive
de activitate îndelungă, deşi pot provoca puternice reacţii momentane:
a) stări afective elementare, care cuprind atât durerea şi plăcerea senzorială, cât şi
agreabilul şi dezagreabilul;
b) dispoziţiile;
c) emoţiile;
2) afecte dinamice – constituie cele mai puternice şi durabile motive ale comportamentului uman:
a) sentimentele;
b) pasiunile.

2
Afectele statice:

a) Stările afective elementare, agreabilul, durerea, dezagreabilul, sunt trăiri afective de slabă
intensitate şi de scurtă durată.

b) Dispoziţiile au şi ele o slabă intensitate, dar durează multă vreme, zile, poate chiar şi săptămâni,
influenţându-ne trăirile afective care apar în acest răstimp: când cineva e prost dispus, vede numai
aspectele neplăcute ale existenţei, trăieşte emoţii negative, n-are chef de lucru etc. Invers, buna
dispoziţie ne face să vedem totul în culori luminoase, să avem chef de glume şi să muncim cu spor.

Aceste stări de spirit, pe care le-am numit dispoziţii, au o dublă condiţionare:

 Cauzele de ordin intern sunt: oboseala, proasta funcţionare a unor organe interne, o boală
incipientă ori, dimpotrivă, o sănătate înfloritoare, resurse energetice abundente.
 Cauzele exterioare sunt constituite de existenţa unor conflicte în familie sau la locul de muncă,
stări de frustrare, apariţia unor pericole. Ele pot favoriza şi buna dispoziţie: aprecierile pozitive ale
unor persoane importante pentru noi, perspective atrăgătoare, etc.

Desigur, adesea ambii factori creează o anume stare de spirit.

Dispoziţiile nu constau numai în a fi bine dispus ori rău dispus, există şi stări îndelungate de
nelinişte, anxietate. Uneori suntem foarte iritabili, orice fleac ne enervează. Oricum, dispoziţiile
influenţează performanţa în procesul muncii. Când, de exemplu, duminică a avut loc un mult aşteptat
meci de fotbal, luni dimineaţa, dacă echipa susţinută de întreprindere a câştigat meciul, muncitorii sunt
bine dispuşi, glumesc şi depăşesc normele. Dar dacă ea a fost înfrântă lamentabil, salariaţii se ceartă,
sunt nervoşi şi producţia va fi în suferinţă.
c) Emoţiile sunt stări afective, de scurtă durată, care traduc un specific al relaţiilor mele cu un obiect
ori o situaţie, deci au un caracter situaţional. Emoţiile sunt procese afective complexe specifice doar
omului şi animalelor. Desigur emoţiile omului se deosebesc de cele ale animalului, omul fiind capabil
să îşi regleze emoţiile. Emoţiile omului poartă amprenta modelului social al vieţii lui.

Se delimitează emoţii stenice (active) şi astenice (pasive), pozitive şi negative (figura 1.)

stenice astenice

EMOŢII
pozitive
negative

Figura 1.

Emoţiile stenice amplifică activismul, energia, activitatea vitală, generează încordare, avânt,
transformări vegetative pozitive: fortifică lucrul inimii şi circulaţia sîngelui, respiraţia se intensifică şi

3
se adânceşte. Simulează omul la activitate, pot înlătura multe maladii. Includ bucuria, admiraţia, furia,
ura, etc.
Emoţiile astenice diminuează activismul, energia, inhibă dorinţa de muncă, bătăile inimii devin
mai rare. La ele se referă tristeţea, melancolia, deznădejdea, etc.
Emoţiile pozitive sunt o consecinţă a satisfacerii trebuinţelor şi expectanţelor, iar cele negative
sunt generate de nesatisfacerea lor.

Afectele dinamice

a) Sentimentele sunt trăiri afective complexe, de durată, stabile şi de intensitate moderată care persistă
în absenţa oricărui stimul. Sunt procese afective superioare conştientizate care intensifică percepţiile
noastre şi ne influenţează conduita.
La om sentimentele au rol similar cu cel al instinctelor la animale. Acestea cu cât sunt mai
primitive, cu atât sunt dirijate mai exact de către instinct. Dar, chiar la păsări şi la mamifere, instinctele
organizează activitatea lor zilnică. Animalele domestice, trăind într-un mediu limitat şi având un
permanent contact cu omul, care le dirijează comportamentul, încep să fie dependente şi de
sentimentele ce se structurează, datorită raportului lor permanent cu anumite persoane. Cel puţin
câinele manifestă un ataşament faţă de stăpân, câteodată mai puternic decât instinctul: el se repede la
un animal periculos care îi atacă stăpânul, riscându-şi viaţa, împotriva instinctului său de conservare
care l-ar impulsiona să fugă.
Comportamentul uman este subordonat, în mare măsură, reglementărilor sociale, totuşi, cel
puţin în timpul său liber omul acţionează potrivit intereselor ce corespund orientării sentimentelor sale.
b) Pasiunile sunt trăiri afective stabile, foarte intense, de lungă durată, care generează o energie
orientată spre atingerea scopului sau obţinerea obiectului pasiunii. Obiecte ale pasiunii pot fi toate
domeniile de activitate ale omului: ştiinţa, tehnica, arta, anumite obiecte, un alt om. Pasiunea este în
funcţie de orientarea intenţiilor şi năzuinţelor omului. Ea exprimă o atitudine profund selectivă şi este
inseparabilă de personalitate, reflectă laturile ei intelectuală, emotivă şi volitivă (legată de voinţă).
Nu sunt deosebiri mari între pasiuni şi sentimente. E o chestiune mai mult de intensitate, pasiunile
fiind înrobitoare, acoperind sau subordonându-şi toate preocupările, dominând puternic întreaga viaţă
afectivă. Există iubirea-pasiune, avariţia, pasiunea social-politică, pasiunea artistică, ştiinţifică,
sportivă etc. Este necesar să facem o delimitare între pasiunile pozitive şi cele negative.
Pozitive – îmbogăţesc viaţa psihică cel puţin într-un domeniu şi permit realizări importante, mai
ales când se împletesc şi cu un talent autentic. Dintre acestea fac parte cele menţionate, cu excepţia
avariţiei.
Negative – zgârcenia este o pasiune negativă; şi mai dăunătoare sunt aşa numitele „patimi": beţia,
goana continuă după alcool, cu obsesia aerului de cârciumă; apoi dependenţa de drog sau pasiunea
jocurilor de noroc... toate au distrus vieţi, familii. Pasiunile negative duc la o sărăcire accentuată a
vieţii psihice, la degradarea morală şi fizică.

3. Tipologia emoţiilor

Emoţiile pot fi declanşate de o împrejurare:

 reală;
 imaginată (gândul că poliţia poate fi pe urmele sale sperie tâlharul care are banii furaţi în
geamantan).
Intensitatea emoţiilor e foarte variată:
 vagă;
4
 mijlocie;
 foarte mare, zguduind întregul organism.

În acest ultim caz, vorbim de emoţie-şoc (afect). Există patru emoţii-şoc, tipice :
 frica (teroarea);
 furia;
 tristeţea în forma sa acută (disperarea);
 bucuria explozivă.

Dar acestea pot apărea, în condiţii obişnuite, cu o intensitate mijlocie: cineva se teme să intre la
dentist; altcineva se enervează că prietenul său întârzie la întâlnire; un tânăr se întristează, fiindcă
logodnica i s-a îmbolnăvit de gripă; elevii se bucură, deoarece profesorul n-a putut veni la oră.
Dar sunt mult mai multe emoţii decât acestea: dezgustul, ruşinea, nemulţumirea, regretul,
indignarea, simpatia, antipatia, speranţa, mila, satisfacţia, nehotărârea, sfidarea etc., etc.
Există şi emoţii în relaţie cu munca intelectuală: mirarea, nesiguranţa, certitudinea, îndoiala...

Sentimentele se deosebesc de emoţii şi de simplele dorinţe prin amploarea, prin extensiunea lor.
Ele sunt transsituaţionale, persistând în variate împrejurări şi chiar în absenţa obiectului principal.
Sentimentul iubirii nu se exprimă numai în prezenţa fiinţei îndrăgite, îndrăgostitul aflat departe se
gândeşte mereu la ea, îşi deapănă amintiri, îi scrie scrisoare după scrisoare, visează la o nouă întâlnire,
îşi organizează activitatea în aşa fel încât să progreseze în direcţia apreciată de iubita sa etc.
Emoţiile-şoc sunt o categorie aparte de stări afective datorită intensităţii lor deosebite şi a
exteriorizării lor puternice prin diferite expresii emoţionale, modificări fiziologice şi reacţii slab
controlate. Ele apar când există o stare de tensiune nervoasă acumulată şi intervine brusc o situaţie
neaşteptată.
Furia este declanşată când cineva ne ofensează în chip jignitor, de multă vreme, ori ne-a cauzat
un rău notabil şi apoi se amuză, intervenind momentul „paharului plin". Accesul de furie se manifestă
prin înroşirea feţei, vinele feţei şi gâtului se îngroaşă, ochii ies din orbite şi se injectează, pulsul se
accelerează, persoana gâfâie, începe să urle, se agită, gesticulează, uneori aruncă diferite obiecte din
cale. Dar sunt şi cazuri de „mânie palidă", cu manifestări oarecum opuse. F. Dostoievski descrie în
cartea sa „Amintiri din casa morţilor” un deţinut care, când socotea că a fost nedreptăţit sau înşelat,
devenea palid, livid, imobil, dar toţi fugeau din calea lui, fiindcă deodată punea mâna pe cuţit şi ataca
pe cel considerat vinovat.
Frica, teroarea sunt provocate de apariţia bruscă a unui mare pericol, cum ar fi un cutremur,
când totul se clatină, se prăbuşeşte, sau apariţia unui urs agresiv în pădure. Tabloul expresiilor e relativ
opus furiei: totdeauna apare o paloare cadaverică, ochii larg deschişi cu pupilele lărgite fixând
dezastrul sau pericolul iminent, părul se face măciucă, pe faţă apar broboane de sudoare, se
declanşează un tremur, muşchii devin rigizi ori se contractă convulsiv, se fac gesturi de îndepărtări;,
izbucneşte un strigăt ascuţit de teroare, persoana fie înlemneşte, fie porneşte într-o fugă disperată. Sunt
cazuri când frica provoacă un stop cardiac fatal.
Disperarea (tristeţea profundă) poate fi cauzată de moartea neaşteptată a unei persoane dragi
sau incendierea locuinţei. Şi aici intervine paloarea feţei; sprâncenele devin oblice, faţa se alungeşte,
colţurile gurii se lasă în jos, apar cute pe frunte, privirea devine ştearsă, inexpresivă, inima şi respiraţia
îşi încetinesc ritmul, persoana suspină, uneori plânge cu hohote, i se înmoaie picioarele, apar
tremurături şi senzaţia de frig.
Bucuria explozivă survine când aflăm, pe neaşteptate, despre un eveniment fericit, mult dorit:
candidatul, care se credea respins la un examen foarte important, află că totuşi a reuşit! Spre deosebire
de tristeţe, bucuria implică manifestări dinamice : unii sar în sus, dansează, bat din palme, râd din toată

5
inima, bătăile inimii se accelerează, statura se îndreaptă, faţa se îmbujorează, ochii sticlesc, trăsăturile
feţei capătă o alură ascendentă.
Există situaţii când persoana reacţionează oarecum invers, paradoxal. Sunt cazuri când în loc de
plâns persoana profund afectată de un deces izbucneşte într-un râs spasmodic. Tot aşa, datorită
epuizării, cineva aflând o veste minunată începe să plângă! încât, deşi fiecare dintre emoţile-şoc
prezintă un tablou destul de specific, există şi excepţii: se poate păli şi de frică, şi de mânie, se plânge
la tristeţe, dar şi la bucurie, se tremură de frică, dar şi într-un acces de disperare... în toate cazurile
emoţiile-şoc sunt însoţite de puternice modificări fiziologice şi expresive. În emoţiile obişnuite ele sunt
prezente, dar manifestările sunt abia schiţate, deseori observate doar de cine este în cunoştinţă de
cauză.

4. Inteligenţa emoţională şi modalităţile de exprimare a emoţiilor şi sentimentelor

Majoritatea autorilor care-si propun sa consilieze cititorii cum sa-si dezvolte valentele ascunse încep
prin a le propune acestora sa intre în contact cu emotiile lor. De ce este atât de important? Emotiile
noastre constituie factorii care ne influenteaza cel mai mult modul în care reactionam, luam decizii, ne
raportam la propriul sistem de valori si, nu în ultimul rând, comunicam cu ceilalti. Astfel, daca reusim
sa ne controlam emotiile, putem avea lucrurile sub control, indiferent de context.

Ni s-a spus mereu sa nu ne exprimam emotiile, mai ales în public, pentru ca asta înseamna imaturitate.
Ni s-a spus ca omul este o fiinta rationala. Acum apar deodata niste oameni de stiinta care ne spun ca
omul este o fiinta emotionala, ca oricare alta de pe acest Pamânt. Pe cine sa credem?

Pâna de curând emotiile erau considerate ceva de care trebuie sa scapi daca vrei sa nu ai neplaceri. Azi
se stie ca emotiile pot fi educate si ca beneficiile obtinute în urma acestui proces sunt enorme.

Inteligenta emotionala redefineste imaginea despre lume si om. Azi stim ca emotiile sunt cele mai
importante resurse ale omului si ca felul cum este construit creierul uman îi permite acestuia mai întâi
sa iubeasca.

În legatura cu emotiile exista mai multe mituri:

1. "Inteligenta înseamna doar IQ."
Adevarul: IQ este doar o parte a inteligentei noastre generale. IQ-ul nu poate fi dezvoltat si nici educat.
Inteligenta generala creste daca se dezvolta inteligenta emotionala.

2. "Succesul la locul de munca si în viata depinde de IQ."

Adevarul: Cercetarile au aratat ca succesul nostru la locul de munca sau în viata depinde 80% de
inteligenta emotionala si doar 20% de intelect. În timp ce intelectul ne ajuta sa rezolvam probleme, sa
facem ca calcule sau sa procesam informatii, inteligenta emotionala (EQ) ne permite sa fim mai
creativi si sa ne folosim emotiile pentru a ne rezolva problemele.

Inteligenta emotionala este "abilitatea de a percepe si exprima, de a asimila emotii în gândire, de a

întelege prisma emotiilor si de a regla emotiile proprii si ale altora" (Salovey, Mayer, Caruso, 2000).

Conform lui Howard Gardner , reputatul specialist în psihologie educationala de la Harvard, exista nu
unul, ci sapte tipuri de inteligenta emotionala:

Inteligenta spatiala - capacitatea de a vedea structuri si forme cu precizie; cei care poseda acest tip de
inteligenta se exprima foarte usor prin desene, fotografii sau sculpturi.

6
Inteligenta kinestezica - capacitatea de a utiliza corpul cu precizie, coordonând miscarile foarte bine
si, în acelasi timp, putând sa înteleaga rapid toate nuantele unei miscari.

Inteligenta muzicala - capacitatea de a identifica stilul unui compozitor si de a recunoaste diverse

partituri muzicale.

Inteligenta lingvistica - capacitatea de a învata foarte usor o limba straina sau de a dezvolta un
vocabular foarte bogat.

Inteligenta logico-matematica - capacitatea de a rezolva cu usurinta probleme si de a te simti foarte

confortabil atunci când se lucreaza cu numere; aceasta este cea care determina obtinerea unor scoruri
foarte mari la testele care masoara coeficientul de inteligenta traditional.

Inteligenta interpersonala si cea intrapersonala - capacitatile care te ajuta sa întelegi sentimentele

celor din jur si, respectiv, sa îti întelegi propriile sentimente; acestea sunt responsabile în buna masura
pentru cele 80 % ale succesului organizational.

Redusa la esenta, inteligenta emotionala are trei componente: (1) cunoasterea propriilor emotii, (2)
"gestionarea" acestora si (3) întelegerea si luarea în considerare a emotiilor celorlalti.

Presupunând ca emotiile sunt constientizate în totalitate, în ciuda faptului ca unele dintre ele spun
despre noi lucruri pe care nu am vrea sa le auzim, partea cea mai dificila este sa învatam sa le
gestionam în mod constructiv în vederea atingerii unui anumit scop. În acest proces este esentiala
întelegerea faptului ca orice emotie are atât o latura pozitiva, cât si una negativa, iar acest lucru este
valabil si în cazul emotiilor considerate în mod traditional negative, asa cum ar fi mânia. Daca latura
negativa a mâniei este legata de faptul ca îi îndeparteaza pe cei din jur, tensioneaza corpul si
afecteaza ratiunea, latura pozitiva priveste functia auto-protectoare pe care aceasta o are pentru individ,
precum si capacitatea de a mobiliza la actiune.

De abia dupa ce aceste etape sunt parcurse, se poate vorbi de întelegerea si luarea în considerare a
emotiilor celor din jur.
În acest scop trei elemente sunt esentiale si ele nu reprezinta o noutate pentru nimeni: (1) ascultarea
activa, ceea ce înseamna mai mult decât a astepta rabdator sa iti vina rândul sa spui ceva, (2) abilitatea
de interpreta corect limbajul corpului si, nu în ultimul rând, (3) abilitatea de a distinge între diferitele
nuante ale emotiilor unei persoane.
Doar utilizarea împreuna a acestor abilitati ne permit sa comunicam eficient la nivel emotional cu cei
din jur, receptând si transmitând atât latura rationala, cât si cea afectiva a unui mesaj.

Un aspect interesant îl reprezinta faptul ca, spre deosebire de inteligenta logico-matematica, cea care
sufera modificari nesemnificative o data cu sfârsitul adolescentei, inteligenta emotionala se poate
dezvolta de-a lungul timpului, fara limita de vârsta, cu conditia sa îi fie acordata atentia si eforturile
necesare.

Cinci motive pentru care merita sa încercati sa dezvoltati inteligenta emotionala.

Relatii mai bune cu cei din jur. Creativitatea ridicata. Capacitate mai buna de a te motiva si a-i motiva
pe cei cu care lucrezi. Capacitate mai buna de a conduce.

Modalitatea prin care realizezi ca dozarea propriilor emotii este o actiune care are un rol determinant in
modul in care esti perceput de ceilalti reprezinta un factor cheie in cadrul inteligentei emotionale.
Persoanele care au un EQ ridicat stiu in general sa-si directioneze foarte bine actiunile in viata.
Dincolo de faptul ca-si prioritizeaza si îsi fixeaza obiective realiste, în plus, au capacitatea de a apela la
rational atunci când sunt pusi sa ia decizii, mai exact apeleaza la autocontrol.

7
Oamenii de stiinta apreciaza ca înainte de a gândi, simtim si ca aceasta tine de instinctul nostru de
conservare. Oricum, o data ce începi sa te temi pentru ceea ce simti ai sansa sa fii deja pe drumul
cel bun. Capacitatea de a te retrage pentru un moment in expectative pentru a analiza ceea ce simti te
determina sa apelezi la autocontrol, preluând anumite sabloane comportamentale pe care le-ai sesizat
la altii.

Un rol esential în managementul emotiilor îl joaca optimismul, abilitatea de a vedea permanent

jumatatea plina a paharului. Cu alte cuvinte, stiind cum sa reactionezi pozitiv in momente mai putin
faste, depasind obstacolele si adaptând starea care te avantajeaza cel mai mult in acel moment
reprezinta un management al emotiilor optim. Si pentru ca succesul sa fie deplin, este necesara o doza
generoasa de perseverenta.

Modalităţi de dezvoltare a Inteligenţei Emoţionale:

*Tine cont ca emotiile, ca de altfel si fericirea ta, stau in mâinile tale;

*Foloseste-ti energia pentru a-ti analiza propriile actiuni decât sa-ti pierzi timpul criticându-i pe altii;
* Fii constructiv si preia din comportamentul celorlalti ceea ce ti se potriveste;
* Invata sa te relaxezi când simti ca autocontrolul îti cam joaca feste si mergi mai departe când simti ca
ti-ai revenit;
* Încearca sa faci haz de necaz in caz de criza;
* Fii cinstit cu tine insuti; recunoaste atunci când gresesti si vezi care este sursa greselilor astfel încât
sa poti rezolva situatia respectiva într-un mod cât mai optimal;
* Arata ca te respecti respectând la rândul tau sentimentele celorlalti;
* Evita-i pe cei care încearca sa te puna intr-o situatie de inferioritate sau nu-ti respecta sentimentele;
* Învata sa asculti mai mult decât vorbesti;
* Fii atent la comunicarea non-verbala: uita-te la feţe, asculta tonul vocii si studiaza limbajul trupului;
* Constientizeaza ca pentru îmbunatatirea inteligentei tale emotionale ai nevoie de timp si de multa
rabdare.

5. Emoţiile şi expresiile emoţionale

O expresie - orice caracteristică exterioară a omului după care tragem concluzii cu privire la caracterul
său ori privitor la starea sa de spirit. Starea de spirit constituie, în mod esenţial, o stare afectivă, deseori
traducând o emoţie.

Se disting cinci grupe de expresii:

1. Fizionomia: totalitatea trăsăturilor feţei care îi dau o înfăţişare caracteristică; expresia imobilă a
feţei. Mimica constituie aspectul feţei în mişcare, adică succesiunea contracţiilor diverşilor
muşchi în raport cu emoţiile trăite de o persoană. Ea ne dezvăluie mult mai uşor, mai clar,
afectele ce animă pe interlocutorul nostru.
2. Postura şi gesturile sunt şi ele foarte expresive. Felul cuiva de a sta pe scaun, de a merge, de a
saluta, de a strânge mâna, de a dansa, mişcările pe care le face când vorbeşte toate sunt
caracteristice, după ele putem recunoaşte pe cineva, după cum îi putem ghici şi starea de spirit.
Gesturile acestea mărunte nu sunt supravegheate de nimeni, ele sunt mai autentice decât
mimica.
3. Vocea şi modul de a vorbi . Vocea se modulează în funcţie de emoţie. Cineva speriat sau
indignat începe să vorbească piţigăiat şi repezit. În momentele grave, vocea se îngroaşă şi
ritmul vorbirii încetineşte.

8
 4. Rezultatele comportamentului legate de mişcări complexe şi expresive: scrisul, desenul, ambele
sunt în relaţie cu trăsăturile personalităţii, dar suferă modificări şi în funcţie de afectele
prezente, în timpul desfăşurării unor asemenea acţiuni.

Teme suplimentare pentru comunicări:

1. Ataşamentul
2. Prietenia ca relaţie afectivă
3. Dragostea la prima vedere – există sau nu?
4. Cele 5 limbaje ale iubirii
5. Etapele de dezvoltare a relaţiei de cuplu
6. Dezvoltarea inteligenţei emoţionale
7. Impactul muzicii asupra sferei emoţionale / afectivităţii

BIBLIOGRAFIE:
1. Cosmovici, Andrei, Psihologie generală;
2. Zlate, Mielu, Introducere în psihologie;
3. Savca, Lucia, Psihologie, manual pentru licee;
4. http://psihoteca.info/category/intrebari/