Manual

de
studiu biblic

Vol. VII

Iosif Anca
 PREFAŢĂ

Acest „Manual de studiu biblic” cuprinde schiţele lecţiilor de învăţătură biblică

prezentate în adunarea „Betel” Arad şi apoi difuzate prin mijloace audio, iar o parte din ele şi prin
tipărire integrală a mesajului. Utilitatea lor poate fi valorificată prin studierea personală sau
colectivă. Ele se pot constitui şi într-o INTRODUCERE pentru o studiere mai aprofundată a
diverselor teme ale Scripturii, printr-o exegeză şi hermeneutică adecvată.
Structura lor nu se încadrează în mod rigid în teologia sistematică, ci se împleteşte cu
elemente de teologie practică, pentru a putea fi accesibile unui număr cât mai mare de credincioşi,
care vor să fie edificaţi spiritual şi să slujească Domnului.
Acest volum cuprinde următoarele tematici biblice:
- „Neamuri de oameni” - 10 lecţii în care sunt prezentate popoare din istoria biblică,
începând cu rudele evreilor, adică descendenți din Terah: moabiții, amoniții, edomiții, ismaeliții,
madianiți, alături de alte popoare din vecinătate: filistenii, sirienii, sau mai îndepărtate: egiptenii,
asirienii, babilonieni, mezii, perșii, grecii, romani. Este interesant de observat istoria acestor
neamuri de oameni, dintre care unele, în prim plan cele din Canaan, dar și altele, au fost îngăduite
de Dumnezeu sute de ani, perioadă în care au fost monitorizați și cercetați cu bunăvoința divină,
iar în final, în caz de păcătoșenie accentuată au fost nimicite ca entități naționale. Cazul cetății
Ninive, este reprezentativ; pe vremea lui Iona, a fost cruțată de pedeapsa iminentă, dar mai târziu,
potrivit altei profeții biblice a fost nimicită. Un aspect important al înregistrării cu anticipație a
destinului acestor neamurilor este controlul profetic, relatat cu date concrete, în special în cărțile
profeților Isaia și Ieremia. Ultima lecție este rezervată neamului evreilor, din care s-a păstrat
întotdeauna o rămășiță sfântă.
- „Lecţii din perioada postexilică” - 10 lecţii prin care pe lângă familiarizarea cu istoria
poporului ales din perioada ce a urmat celor 70 de ani de robie, putem învăţa felul în care oamenii
se asociază la bine sau la rău şi stările care derivă din lupta permanentă dintre cei alipiţi de
Dumnezeu şi planurile Sale şi cei ce se împotrivesc conştient sau inconştient celor ce închină Lui.
Cărţile Ezra, Neemia şi Maleahi ,scrise sub inspiraţie divină arată preocuparea lui Dumnezeu şi a
credincioşilor Săi pentru Ierusalim, Templu şi revelaţia dată prin Moise pe Sinai.
- „Alternative” - 20 lecţii în care se pun în balanţă diferite aspecte ale gândirii şi
comportamentului uman: „Original sau tradiţional”, „Mântuire sau mărturie”, „Duhovnicesc sau
firesc”, „A sluji sau a fi slujit”, „Folositor sau nefolositor”, „Cu credinţă sau împietrit”,
„Cuvincios sau necuvincios” şi altele. Studierea aspectelor alternative scoate în evidenţă libertatea
noastră de a alege binele sau răul iar diversitatea tematică permite o evaluare cât mai bogată a
vieţii, în vederea corectării în domeniile în care se înregistrează rămâneri în urmă.
- „Domnul Dumnezeu”- 10 lecţii în care se explică ceea ce a declarat Domnul
Dumnezeu despre Sine atunci când s-a prezentat lui Moise, care a vrut să-L vadă. „Domnul a
trecut pe dinaintea lui şi a strigat: «Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi
milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de
neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat
drept nevinovat şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al
treilea şi al patrulea neam!»” (Exodul 34:6-7). În ultima lecţie Domnul Dumnezeu este prezentat
aşa cum se declară în cer şi în toată Scriptura: sfânt.
- „Gânduri” - 10 lecţii în care sunt prezentate diferite categorii de gânduri rele (mândrie,
ură, imoralitate, depresie) şi de bine pentru a putea şti ce fel de ispite ne încearcă şi felul în care
putem lupta biruitori împotriva gândurilor rele, dând curs celor de bine. „Controlul gândurilor”
tratează capacitatea omului, sub binecuvântarea asistenţei Duhului Sfânt, în exercitarea autorităţii
de promovare a gândurilor bune. Lecţia „Gânduri, vorbe şi fapte” arată traiectul evolutiv al
gândului în manifestarea acţiunilor omului. Ultima lecţie, „Confesiuni şi reforme ale gândurilor”
se doreşte a fi una profund aplicativă.
- „Pilde biblice” - 10 lecţii în care sunt prezentate pildele din Evanghelii, altele în afară
de pildele Împărăţiei lui Dumnezeu dar şi pilde din alte cărţi ale Bibliei. Structura tematică
permite asocierea pildelor şi abordarea mai bogată prin completarea adevărurilor sfinte care sunt
evidenţiate prin aceste parabole. Pildele: semănării, fiilor, rodirii, iubirii, stăruinţelor, zidirii,
meselor, slujirii şi vegherii sunt scrise „pentru învăţătura noastră”. Ferice de cei ce învaţă din
pilde, aşa cum îşi învăţa Marele Învăţător ucenicii!
- „Virtuţii şi vicii” - 20 lecţii în care sunt prezentate în antiteză, aşa după cum sugerează
titlul, virtuţii şi vicii: „Cumpătat sau necumpătat”, „Statornic sau nestatornic”, „Supus sau
răzvrătit”, „Respectuos sau obraznic”, „Harnic sau leneş”, „Altruist sau egoist” şi altele.
Scripturile ne oferă suficiente informaţii despre modul în care noi oameni ne putem asemăna cu
Dumnezeu în virtuţii sau ne putem asemăna cu diavolul în vicii. Frumuseţea Cuvântului lui
Dumnezeu constă în puterea-i sfântă de a ne putea elibera de vicii şi înnobila prin Duhul cu
virtuţii sfinte.
- „Zile şi ani sub soare” - 10 lecţii axate în prim plan de meditaţiile cărţii Eclesiastul,
completate de informaţii prezentate şi în alte cărţi ce compun Scripturile. Sunt prezentate cele rele
şi cele bune cu rostul lor, văzut de sub soare şi de dincolo de soare. Constatările regelui lui Israel,
omul căruia i s-a dat mai mult ca altora şi care a încercat ceea ce nu pot toţi oamenii, duc la
concluzia generală enunţată de el la sfârşitul cărţii. Numai o privire completă, care aşează omul
într-o raportare corectă faţă de Dumnezeu, Creatorul şi poruncile Sale poate duce la o viaţă ce
merită trăită, altfel viaţa sub soare nu are sens.
Recomand tuturor care vor folosi aceste schiţe de studiu bibllic să-şi amintească faptul că
autorul are o cunoaştere „în parte” şi că întotdeauna când dorim mai multă lumină, trebuie să
umblăm în lumină. Amin!
 Neamuri de oameni
Lecţia 1
NEAMURILE PĂMÂNTULUI

INTRODUCERE
1. Oamenii au o origine comună, toţi pot fi înscrişi în „cartea neamurilor lui Adam” (Geneza
5:1). După potop neamurile în cursul istoriei au apărut din familiile fiilor lui Noe, având ca
„piatră de hotar” Turnul Babel / loc de încercare a unificării (Geneza 10:1, 32; 11:1-9; geneza 3)
2. Fiecare neam de oameni are înzestrarea nativă de a fi purtătorul de transmitere „genetică” a mai
multor coduri specifici fiecărui neam, în plan spiritual şi fizic (Psalmul 78:1-7; Ieremia 16:19; 1
Petru 1:18)

I. CARACTERIZARE GENERALĂ
1. Definirea de neamuri apare în Scripturi sub aspectul separării oamenilor pe limbi şi structuri de
organizare, dar este şi o noţiune specifică pentru toţi neevreii (Deuteronom 32:6-8; Psalmul 86:9;
Numeri 23:9; Estera 3:8; Fapte 10:28)
2. Ceea ce este însă fundamental pentru orice popor este religia lui, care în aşează împreună cu
Dumnezeu sau împotriva Lui, de aceea evrei au fost diferiţi, iar când nu au mai fost, au fost
îndepărtaţi printre neamuri (Exodul 19:6; Deuteronom 28:62-65; 2 Regi 17:8-15, 26-41; Isaia
36:18; Ieremia 2:10-11; Mica 4:5). Idolatria, în general politeistă a fost religia tuturor popoarelor
care au pierdut relaţia cu Dumnezeu şi care a atras mânia geloziei divine (Exodul 20:1-7; Ieremia
10:1-5, 25; Romani 1:18-32; 1 Corinteni 10:20)
3. Istoria neamurilor este o succesiune de forme de organizare distruse de conflictele urii dintre
popoare şi alte probleme ale lumii aflate sub influenţa răului, care nu au permis niciodată
atingerea unui stadiu matur şi stabil al vreunui neam de oameni (2 Cronici 15:1-7; Eclesiatul 2;
Ieremia 25:8-26, 31-32; 51:58; 1 Tesaloniceni 5:3)
4. În completarea „problemei” de azi se adaugă teama zilei de mâine – un viitor nesigur, deşi
prezis de cei implicaţi în plan spiritual sau promis de cei aflaţi la conducere sau care voiau să
ajungă să conducă acele popoare (Deuteronom 28:15-67; Judecători 18:27-29; Luca 12:22-30)

II. PERSPECTIVA PLANULUI LUI DUMNEZEU CU NEAMURILE

1. O viaţă limitată pe pământ, urmare a atitudini vinovate înaintea Domnului: înşelarea prin
lucrarea şarpelui – o înşelare religioasă (Geneza 3; Apocalipsa 12:9; 14:8; 18:3, 23; 20:8);
pierderea cunoştiinţei sfinte (Romani 1:21, 28; 1 Tesaloniceni 4:5); gândire şi comportament
independent de Dumnezeu, dar aflate sub dominaţia şarpelui (Efeseni 2:1-3; 5:17-19; 1 Petru 4:3)
2. Chemarea la mântuire a tuturor neamurilor prin Domnul Isus Hristos, care şi în perioada
premergătoare acestui moment istoric sau acolo unde Evanghelia încă nu a ajuns a avut totuşi în
vedere pe cei ce l-au căutat cu inima curată (Maleahi 2:11; Romani 2:14-16), o hotărâre a
îndurărilor divine, (Psalmul 67:1-2; Isaia 42:1-7; 52:10; 61:11; 66:18; Zaharia 2:11; 8:22-23;
Matei 24:14; 28:19; Luca 24:47; Fapte 10:45; 11:1, 18; 13:46-48; 14:27;15:3; 28:28; Romani
3:29; 15:12-18). Condiţiile de mântuirea sunt general valabile pentru toate neamurile -
„ascultarea credinţei” (Fapte 15; Romani 1.5; 16:26; Galateni 3:8; 14; Efeseni 3:1, 6, 8; 2 Timotei
1:11 / 2 Tesaloniceni 2.16; 2 Petru 2:12)
3. Judecata celor ce nu vor acceptă autoritatea Tatălui şi Fiului – prăbuşirea cetăţii neamurilor (1
Samuel 2.:1-10; Psalmul 2; 9:5; Isaia 30:27-28; 34:1-2; Ieremia 27:1-8; Ioel 3.2, 12; Hagai 2:22;
Matei 25:32; Apocalipsa 16:19; 19:15). Au fost popoare care s-au redus mult numeric iar unele
sau pierdut prin distrugere (neamurile din Canaan) sau prin risipirea printre alte neamuri (Ieremia
1:9-10; 18:7-10; 50:23; 51:20; Ezechiel 12:15; 25:6-16; 30:23; Amos 9:9-12)
4. Mântuirea tuturor ce ascultă de Evanghelie şi revin de drept şi de fapt în neamul lui Dumnezeu
(Psalmul 22:27; Apocalipsa 15:4; 22:2)

ÎNCHEIERE
1. Toate neamurile sunt sub autoritatea lui Dumnezeu – Împăratul neamurilor – El le va decide
destinul pentru eternitate (Apocalipsa 15:3; 2 Cronici 20:6; Psalmul 33:10-11; Isaia 40:15-17;
Fapte 4:25-28; Romani 3:29)
2. Neamurile au o libertate limitată şi responsabilă, în condiţii de binecuvântare şi blestem în
aşteptare (Fapte 14:15-17; 17:26-28; Romani 11.25; Matei 25:31-46; Romani 2:1-10)
 Neamuri de oameni
Lecţia 2

NEAMUL URMAŞILOR LUI LOT

INTRODUCERE
1. Lot, nepotul ui Avraam, a fost strămoşul moabiţilor şi amoniţilor, vecinii de răsărit ai statului
Israel (Geneza 19:37-38)
2. Dumnezeu le-a rânduit celor două neamuri un loc - o ţară ce nu era sortită nimicirii odată cu
popoarele Canaanului (Deuteronom 2:9, 19, 21, 27; Judecători 11:15). În Câmpia Moabului s-a
scris cartea Deuteronom, în Moab a fost înmormântat Moise (Deuteronom 1:5; 34:1-6)

I. NEAMUL MOABIŢILOR
1. Un neam duşman al poporului lui Dumnezeu. Moabul a stăpânit peste Israel în perioada
judecătorilor, apoi evreii şi-au recăpătat independenţa (Judecători 3:12-14, 28-30). Moabul a ajuns
vasal pe vremea mai multor împăraţi ai lui Israel (2 Samuel 8:2; 2 Regi 3.4-5, 18), dar generaţi la
rând apar „cete de moabiţi” (2 Regi 13:20; 24:29 care atacau, după sloganul: „acum, la pradă,
moabiţi!” (2 Regi 3:23). Moabiţii apar ca aliaţi împotriva evreilor în diferite războaie (2 Cronici
20)
2. Un neam imoral; fetele lor în asociere cu fetele madianite, au fost îndrumate să amăgescă la
curvie şi idolatrie pe tinerii din neamul evreilor (Numeri 25:1-2), fapt repetat după intrarea în
Canaan (Judecători 10:6; Ezra 9:1-2), ispită căreia i-a căzut pradă şi Solomon (1 Regi 11:8, 33)
3. Moabul, „poporul lui Chemoş” (Numeri 21:2) - „Chemoş, urîciunea Moabului” (Numeri 21:2)
(2 Regi 11:7) şi-a rostit singur soarta de nimicire a generaţiilor următoare prin vinovăţia idolatră şi
slujbele de blestem la care au apelat împotriva evreilor, în loc să fie binevoitori (Numeri 21:29;
22:1-6; 24:17), fapt ce le-a adus interdicţia de a intra în adunarea Domnului (Deuteronom 23:2-3)
şi prin comportamentul general, dar şi simbolic prin practicile de jertfire a propriilor copii (2 Regi
3:26-27)
4. Judecata Moabului a fost anunţată de Dumnezeu prin profeţii Israelului şi executată prin
babilonieni (Isaia 15; 16:6, 12-14; 25:10; Ieremia 9:25-26; 48), tinerii vinovaţi urmau să plătească
păcatele lor şi ale înaintaşilor lor (Isaia 16:2; Ieremia 48:25). Chemoş a rămas de ruşine, iar
Moabul a încetat să mai fie un popor (Ezechiel 25:8-11)
5. Rut, moabita este o excepţie în acest neam păcătos şi o dovadă a posibilităţilor de mântuire, de
atragere a îndurărilor divine în orice vreme, pentru orice om (Rut 1-4). În timpul persecutării lui
David de către Saul, împăratul de atunci al Moabului a oferit azil politic familiei lui Isai (1
Samuel 22:2-3)

B. NEAMUL AMONIŢILOR
1. Neamul lui Amon şi-a ales ca dumnezeu pe „Milcom / Moloc , urîciunea Amoniţilor” (1 Regi
11:5, 7), zeitate distrusă ca şi Chemoş, de evlaviosul rege Iosia (2 Regi 23.23)
2. Amoniţii au fost aliaţi cu moabiţii împotriva evreilor (Judecători 3.13; 2 Cronici 20:1) şi au
stăpânit peste ei 18 ani (Judecători 10:7-8), apoi au fost înfrânţi prin Iefta (Judecători 11:32-33).
Războaiele cu evreii au continuat, dar au fost mereu înfrânţi (1 Samuel 11:1-2, 11; 2 Samuel 10-
11; 12:26; 2 Cronici 26:8; 27:5).
3. Un neam răutăcios, scandalos, batjocoritor şi violent (Judecători 11:13-27; 2 Samuel 10:1-4).
Aceste atitudini vinovate au revenit în actualitate în perioada rezidirii Ierusalimului, de după robia
babiloneană, prin Tobia, care a reuşit să afectezue prin influenţă şi abuz (Neemia 2:10, 19; 4:3, 7;
6:1; 13:1-9) şi Baalis împăratul amoniţilor, care a complotat şi a reuşit uciderea dregătorului
Ghedalia (Ieremia 40.14)
4. Pentru toate păcatele lor, între care se evidenţiază crimele împotriva evreilor şi stăpânirea peste
teritoriile lor amoniţii au fost pedepsiţi de Domnul şi apoi distruşi ca neam (Ieremia 49:1-6;
Ezechiel 25:1-7, 10; Amos 1:13-15)
5. Au avut şi amoniţii oamenii lor aleşi, ca bogatul de neam regesc Şobi, fiul lui Nahaş (2 Samuel
17:27-29), sau viteazul Ţelec (2 Samuel 23:37). A mai intrat în neamul lui Israel Naama, soţia lui
Solomon, mama lui Roboam (1 Regi 14.21), dar au fost şi alte amonite care au afectat familiile
evreilor (Neemia 13:23)

ÎNCHEIERE
1. Istoria urmaşilor lui Lot dovedeşte un Dumnezeu care controlează îndeaproape evoluţia fiecărui
popor (Psalmul 60:6-9), dar toate în baza felului Său de a lucra cu oamenii, fie un individ, fie un
neam (Ieremia 18:7-10; 25:15, 21; 27.1-3)
2. Moabiţii şi amoniţii au fost apropiaţi ca origine, aşezare geografică şi istorie, rămânând o pidă
de fapte rele şi pedeapsă „capitală”, fiind vinovaţi faţă de Domnul şi faţă de poporul Lui (Geneza
12:3-5; Ieremia 48:13, 35, 42; Ţefania 2:8-10)
 Neamuri de oameni
Lecţia 3

NEAMUL EDOMIŢILOR

INTRODUCERE
1. Edomiţii sunt urmaşii lui Esau, fratele geamăn al lui Iacov / Israel (Geneza 25:30; 36:1, 8-9). Ei
locuiau organizaţi cu căpetenii şi au format un regat în muntele Seir în sud estul Israelului, ţinut
ce le-a fost rezervat de Dumnezeu ca şi în cazul urmaşilor lui Lot şi la cucerirea Canaanului de
către evrei (Geneza 36.1-19, 31-43; Deuteronom 2:2-6, 12, 22; Iosua 24:2)
2. Analiza existenţei lor în istoria biblică, aprox. 1500 de ani, evidenţiază comportamentul uman
în raport cu divinitatea şi poporul lui Dumnezeu, cu efecte imediate şi îndepărtate al celor care au
origini sfinte, dar nu şi dorinţe sfinte – o istorie a pierderii tuturor favorurilor şi binecuvântărilor
divine (Geneza 25:32-34; Exodul 34:19; Levitic 27:26; Evrei 12:16-17)

I. O SCURTĂ ISTORIE A EDOMIŢILOR

1. La sosirea evreilor în zona lor edomiţii au fost îngroziţi şi neprietenoşi, opunându-se trecerii
fraţilor lor prin ţara lor (Exodul 15:15; Numeri 20:14-21; Judecători 11:17-18), deşi evreii au fost
sfătuiţi să nu-i urască, ci să-i privească drept fraţi (Deuteronom 23:7)
2. Edom a avut repetate confruntări cu Israel, pe vremea împăraţilor lui Israel şi Iuda (1 Samuel
14:47; 2 Samuel 8:13-14; 1 Regi 11:15; 1 Cronici 18:12-13), fiind în general vasal Israelului (2
Regi 8:20-22; 14:7, 10; 2 Cronici 21:8-10). O singură dată găsim aliat neamul edomit cu Israel,
fiind vasal, în lupta împotriva Moabului (2 Regi 3), deşi au mai fost uniri între evrei şi edomiţi
prin căsătorii (1 Regi 11:1)
3. Spre finalul perioadei monarhiei în Israel Edomul a reuşit să biruie Israelul şi să participe la
distrugerea aproape totală a poporului evreu, asociindu-se babilonienilor, care le-au permis să se
aşeze în sudul Palestinei (2 Cronici 28:17; Psalmul 137:7; Obadia 1:10-14). Zona munţilor
Edomului a fost cucerită de nabateeni (Obadia 1:1-9), iar în sec II i.e.n. evrei i-au încorporat
forţat, contribuint la distrugerea lor ca neam, odată ce atât evrei cât şi edomiţii au fost cuprinşi în
proviinciile romane. Ceea ce a mai rămas din ei se numeau în perioada N T idumei, neam din care
se trăgeau şi irozii, dar despre această etnie nu se mai poate spune ceva distinct după primul secol
al erei noastre
4. Judecata şi nimicirea neamului edomit s-a realizat prin la vremea ei, prin babilonieni, evrei,
nabatieni şi romani (Isaia 34:5-17; Ieremia 25:15-16, 21; 27:2-3; 49:7-22; Plângeri 4:21-22;
Ezechiel 25:12-14; Odabia 1:15-21)

II. CARACTERIZAREA NEMULUI EDOMIT

1. Atitudinea lipsită de evlavie a lui Esau a fost originea originea îndepărtării definitive a unui
neam de valorile şi promisiunile sfinte (Geneza 25:23, 27; 26:34-35; 28:5-9). Insensibilitatea lui a
fost dovedită ani mai târziu şi la întâlnirea cu Iacov, la întoarcerea din Mesopotamia (Geneza
32:1-8; 33:1-16)
2. Edomiţii au fost un popor idolatru şi lipsit de orice tendinţă şi sete de căutare a lui Dumnezeu,
slujind zeităţii Kos, dar şi lui Baal, zeul cel mai important dintre zeităţile canaanite (2 Cronici
25:14, 20; Romani 1:18-32)
3. Încrederea în sine (Ieremia 49:16) şi conceptele lipsite de adevăr şi dragoste ale Edomului, i-a
condus la stări marcante de păcat, dintre care ura pentru poporul evreu a fost fără margini, fapt ce
a contribuit considerabil la pedepsirea întregului neam (Ezechiel 25:12; 35:15; 36:5; Ioel 3:19;
Amos 1:11:12). Doeg edomitul este un exemplu al răutăţii împotriva oamenilor şi planurilor
Domnului (1 Samuel 21:7; 22:7-22; Psalmul 52 ), la fel şi Hadad edomitul (1 Regi 11:14-22)

ÎNCHEIERE
1. Edomiţii au fost urmaşii unui om care a realizat prea târziu ce a pierdut neiubind de Domnul
dumnezzeul părinţilor săi Avraam şi Isaac, iar generaţiile ce au descins din el au fost la fel de
insensibili faţă de Dumnezeu şi tot ceea ce apropierea de El putea să le ofere (Geneza 27.36-40;
Obadia 1:1-15)
2. Domnul Dumnezeu s-a dovedit a fi stăpânul edomiţilor, autoritate dovedită prin îndelunga
răbdare care i-a suportat sute de ani, dar şi prin pedeapsa irevocabilă de distrugere a acesrtui neam
(Ieremia 49:19-20; Maleahi 1:3-4; Romani 9:13)
 Neamuri de oameni
Lecţia 4

ALTE NEAMURI RUDE ALE EVREILOR

INTRODUCERE
1. Avraam a mai avut 7 copii prin Agar şi Chetura, care s-au răspândit în apropierea evreilor din
Canaan. Celelalte rudenii ale lui Avram evreul, urmaşi ai lui Terah, toţi plecaţi din Haldea, au
rămas în Haran (Iosua 24:2-4)
2. Istori (sumară) a rudeniilor celor credincioşi a fost scrisă de Moise sub inspiraţie divină, iar
studiul ei are rol educativ, în scopul înţelegerii vieţii oamenilor care „ieşiţi dintr-unul singur”
(Fapte 17:26), se împart şi unii apucă pe drumul vieţii iar alţii pe drumul morţii (Deuteronom
30:15-20)

I. URMAŞI LUI AVRAAM PRIN AGAR

1. Ismael, întâiul născut al lui Avraam din Agar, care şi-a luat soţie din Egipt, a fost tatăt a 12
voievozi şi „un neam mare”, neamul ismaeliţilor (Geneza 17:18,20; 21:21; 25:12-18)
2. Ismaeliţii apar în istoria biblică în traficul cu sclavul Iosif (Geneza 37:25, 27-28; 39:1) şi unele
relaţii statale, adesea îndreptate împotriva lui Israel, aşa ca la originea fraternităţii Ismael – Isaac
(Geneza 16:12; 21:9-10). Duşmănia actuală dintre evrei şi arabi s-a acutizat fără precedent
începând cu secolul XIX, odată cu primele acte de reconstituire a statului Israel
3. Între urmaşii lui Ismael şi alte rudenii provenite din Terah s-au realizat căsătorii (Geneza 28:9;
36:3), fapt întâlnit şi în raport cu alte rudenii, în acele generaţii şi mai târziu în istoria lor; David a
avut cumnat un ismaelit – Itra (1 Cronici 2:17) şi un funcţionar de stat din acest neam – Obil (1
Cronici 27:30)

II. URMAŞII LUI AVRAAM PRIN CHETURA

1. Dintre cei 6 copii se evidenţiază ca neam Madian, dar toţi s-au aşezat în zona Peninsulei
Arabiei, poate excepţie a făcut Şuah, locul provenienţei lui Bildad, un prieten al lui Iov (Geneza
25:1-6; Iov 2:11)
2. Ietro madianitul, socrul lui Moise a fost unul din preoţii Madianului, care a ajuns să-l
recunoască pe YHWH (Exodul 2:15-16; 4:19; 18:1, 10-12). Din acest neam s-au integrat urmaşi
în poporul lui Dumnezeu (Numeri 10:29)
3. Cazul Balaam a adus prin păcatul idolatriei fizice şi spiritual - Baal Peor (zeităţi cu ritualuri
imorale) nimicirea unei generaţii de madianiţi, uniţi cu moabiţii în acest plan mârşav (Numeri 22,
25; 31)
4. Până pe vremea judecătorilor neamul madianit s-a refăcut şi în alianţă cu alţi popoare, duşmani
ai evreilor au oprimat pe Israel până când au fost învinşi de evrei prin armata lui Ghedeon, ca
urmare a interveţiei divine (Judecători 6-8). Aceasă victoriri a rămas proverbială în Israel
(Psalmul 83:9; Isaia 9:4; 10:26; Habacuc 3:7)

II. ALŢI URMAŞI AI LUI TERAH

1. O parte familie a lui Terah a păsăsit Haldea, dar s-au oprit în Haran (Geneza 11:27-31; 22:20-
24). Iniţial ei au fost idolatri ca şi alte neamuri din zona lor (Geneza 31:19, 30-32; Iosua 24:2)
2. Căsătoria lui Rebera cu Isaac şi a lui Iacov cu fetele lui Laban a mai adus rudenii din Haran în
Canaan, în neamul sfânt. Ulterior acestor eveniment relaţiile de rudenie s-au rupt definitiv, poate
accentuate de distanţa mult prea mare, odată cu plecare evreilor în Egipt (Geneza 24; 29-31; 46)

ÎNCHEIERE
1. Neamul lui Terah s-a extins nu doar prin cei trei urmaşi cu câte 12 copii (Nahor, Ismael, Iacov)
ci şi prin alţii care au avut mai puţini copii, dar „exemplarele” sfinte au fost foarte rare. Aleşii lui
Dumnezeu se evidenţiază după criteriul preştiinţei predestinării divine (Romani 9:6-13; Galateni
4:21-30)
2. Evidenţele altor neamuri rude ale evreilor, urmaşi ai lui Terah, alături de moabiţii, amoniţii şi
edomiţii din lecţiile anterioare arată responsabiliatea părinţilor şi copiilor înaintea lui Dumnezeu
(Psalmul 78:1-8)
 Neamuri de oameni
Lecţia 5

NEAMURILE CANAANULUI

INTRODUCERE
1. Canaaniţi au fost urmaţii lui Canaan, fiul lui Ham, fiul lui Noe şi cuprind mai mute neamuri
stabilite în zona dintre Marea Mediterană şi râul Iordan (Geneza 10:6, 15-19)
2. Ţara neamurilor canaanite a fost „o ţară unde curge lapte şi miere” (Exodul 3:8; Deuteronom
3:25), oferită de Dumnezeu întâi canaaniţilor, apoi evreilor. Pe vremea lui Avraam, Isaac şi Iacov
au fost mai multe perioade de foamete în Canaan, determinate de cauze spirituale, fapt repetat în
istoria de mai târziu, dar întreaga zonă a Cornului fertil a fost cunoscută în antichitate ca o regiune
bogată în bogăţiile solului şi subsolului (Geneza 12:10; 26:1; 42:5; 2 Samuel 21:1; Ezechiel 20:6)

I. NEAMURILE CANAANULUI – O ISTORIE A PĂCATULUI

1. Canaaniţii au avut o origine ce purta un blestem al imoralităţii, fiind sortiţi la robie, în
momentul umplerii cupei păcatului (Geneza 9:20-27; 15:16). Ei au locuit 500 de ani în Canaan,
înaintea sosirii evreilor (Geneza 13:7) şi încă 500 de ani după aceea, până după cucerirea ţării lor
lor prin Iosua, fiind exterminaţi treptat, în timpul judecătorilor şi a regatului lui Israel. Cei rămaşi
pe vremea lui Solomon au avut soarta gabaoniţilor (1 Regi 9:20-22, 26; 1 Cronici 2:17-18).
Canaaniţii au învins pe evrei numai cu ocazia necredinţei iscoadelor (Numeri 14.40-45), păcatului
lui Acan (Iosua 7) şi a unei apostazii de după aşezarea în ţară (Judecători 4-5)
2. Dumnezeu a hotărât să nimicească total aceste neamuri datorită imoralităţii lor idolatre (Levitic
18; Deuteronom 7:1-5; 20:16-18). La intrarea evreilor în ţara lor, toate neamurile din Canaan au
fost împietrite ca faraon şi egiptenii, doar gabaoniţii au făcut excepţie, fapt ce le-a pecetluit
celorlalţi soarta de distrugere definitivă (Iosua 5:1; 7:9; 9:1-2, 11:19-20; 11; 12; 24:11-13)

II. NEAMURILE CANAANULUI – O ISTORIE A INFLUENŢEI PĂCATULUI

1. Ţara tuturor canaaniţilor a fost oferită prin legămnt de către Dumnezeu lui Avraam (Geneza
15:7-8, 18-21; Exodul 13:11; 23:23; 33:1-2; Numeri 34:2). Evreii au locuit în Canaan de la sosirea
lui Avraam până la plecarea familiei lui Iacov în Egipt (Geneza 12; 46:6), dar acea ţară promisă a
fost pentru primele generaţii de evrei doar o regiune de locuit pentru viaţa lor nomadă; un loc de
îngropare a fost atribuit şi de drept evreilor (Geneza 23; 49:29-32)
2. Evreilor le-a fost interzis cu desăvârşire să se unească prin căsătorii sau alte uniuni sociale cu
canaaniţii (Geneza 24:2-3; 28:1). Esau a încălcat această regulă (Geneza 36:2), la fel Iuda şi
Simion, dintre fii lui Iacov (Geneza 38:2; 46:10), evenimente ce au confirrmat justeţea acestei
reguli
3. La sosirea în Canaan evreii au făcut greşeala capitală de a nu nimicii cu desăvârşire aceste
neamuri foarte vinovate înaintea Domnului, printr-o luptă ce trebuia continuată după moartea lui
Iosua şi primirea repartiţiei teritoriale pentru fiecare trib (Numeri 33:50-56; Iosua 23; Judecători
1). Greşeala evreilor s-a înscris în previziunile divine negative, referitoare la încuscrirea cu ei,
fapt ce a dus inevitabil la apostaţii repetate, fiecare soldată cu pedepsele ce ar fi trebuit să le
suporte doar cananiţii vinovaţi iniţial de acele grave păcate (Judecători 3.1-6). Fapt repetat pe
toată perioada şederii în Canaan (Psalmul 106:34-43) şi reluat după întoarcerea din robia
babiloneană (Ezra 9)

ÎNCHEIERE
1. Neamurile canaanite au primit pentru un timp de la Dumnezeu o ţară frumoasă, dar apoi au fost
vărsaţi din gura ei datorită spurcăciunilor de care s-au făcut vinovaţi înaintea Domnului (Levitic
18; 20:23; Ţefania 2:5; Zaharia 14:21)
2. Influenţa canaaniţilor asupra evreilor prin relații a fost strategia diavolului, care este folosită în
orice generaţie, datorată interferenţei poporului lui Dumnezeu cu popoarele lumii acesteia, între
care cea mai ispititoare este căsătoria (Ezra 10; 2 Corinteni 6:14-20)
 Neamuri de oameni
Lecţia 6

NEAMURI VECINE ISRAELULUI

INTRODUCERE
1. Neamul filistenilor s-a format din urmaşii lui Ham, prin Miţraim (Geneza 10:14). Ei erau deja
un neam organizat în vremea patriarhilor (Geneza 21; 26). Istoria lor a curs paral istoriei evreilor
până la vremea robiei babiloniene (Ieremia 25)
2. Sirienii apar ca neam organizat în istora biblică în perioada sosirii evreilor în Canaan, după
eliberarea din Egipt şi pentru următoarele secole, până la cucerirea Siriei de către asirieni în anul
732 î.e.n. (Isaia 7:1-9)

I. NEAMUL FILISTENILOR
1. Ţinutul lor a fost repartizat evreilor ca şi al celorlalte popoare canaanite, dar totuşi ei au scăpat
păstrându-şi autoritatea celor cinci cetăţi de reşedinţă: Asdod, Ascalon, Ecron, Gat, Gaza (Iosua
13:3). Filistenii au reuşit să asuprească pe evreii prin forţa militară, dar aceasta a fost un efect a
acceptării poporului ales a idolilor canaaniţi între care şi cei ai filistenilor (Judecători 3:1-6; 10:6-
7; 1 Samuel 4:1-10). Cazul Samson evidenţiază felul de provocare satanică şi urmările
adandonării poporului ales, ca urmare a apostaziei (Judecători 13-16)
2. În perioada Samuel – Saul – David, cu excepţia apostaziei lui Saul când a funcţionat regula
asupririi prin păcat (1 Samuel 31), filistenii au fost întrânţi treptat şi apoi total în pofida tehnicii
avansate de care dispuneau prin industria fierului, biruinţele fiind urmare a hotărârilor divine de
eliberare a poporului evreu şi nimicire a neamului filistean, alături de alte neamuri canaanite (1
Samuel 7:1-14; 9:16; 13.19-20; 14:20-22, 52; 18:30; 19:8; 2 Samuel 5:17-25; 8:1; 21:15-22, 1
Regi 4:21). Cazul Goliat – David a fost nu numai ocazia prezentării noului rege în Israel, ci în
primul rând dovada apartenenţei evreilor la Domnuil ca popor al Lui (1 Samuel 17). Paradoxul
locuirii lui David la Gat, în ţara filistenilor, locul originii lui Goliat şi al fraţilor lui uriaşi!
3. Autoeliberarea chivotului Domnului din robia filisteană a fost o lecţie de supremaţie a lui
YHWH pentru toţi închinătorii falşi, fie ei filisteni fie evrei, dar şi o lecţie pentru toţi părinţii, în
primul rând pentru cei din slubă, pentru a a avea o închinare şi slujire Domnului în sfinţenia
cerută de Lege nu în funcţie de mofturile şi dorinţele celor din familie (1 Samuel 2:12-36; 5-6)
4. După epoca de glorie a lui David şi Solomon, filistenii s-au refăcut treptat, apărând în istoria de
mai târziu a Israelului în diferite conflicte militare, dar nu s-au mai ridicat niciodată la puterea de
asuprire asupra evreilor ce au avut-o înaintea acestei perioade (1 Regi 15.27; 2 Regi 18:8; 2
Cronici 17:11; 21:16; 26:6-7; 28:18). Filistenii au împărtăşit soarta nimicirii ca şi celelalte
popoare canaanite pierzându-se în negura istoriei, împreună cu dumnezeii lor (Ieremia 47;
Ezechiel 25.16; Amos 1:8; Ţefania 2:5)

II. NEAMUL SIRIENILOR

1. Regele David deschide seria biblică a războaielor cu sirienii, prin victorii decisive în timpul
domniei sale, culegând din Siria pradă în metale preţioase şi supunându-i la un tribut (2 Samuel
8:5-6, 11-12; 10:6-19)
2. Puterea sirienilor s-a refăcut, începând cu sfârşitul domniei lui Solomon prin Rezon (1 Regi
11:23-25) culminând în vremea unora dintre regii ce au domnit la Damasc, care au învins de mai
multe ori pe evrei şi vreme îndelungată au luat tribut de la ei (1 Regi 15:18-20; 2 Regi 8:28;
12:18;; 15.37; 16:6; 24:2; 2 Cronici 28:5)
3. Scrierile profeţilor ne dezvăluie implicarea divină în evoluţia ascensiunii şi declinului Siriei, în
funcţie de starea spirituala a neamului israelit. Dumnezeu i-a folosit şi pe sirieni ca pe asirieni mai
târziu ca o nuia pentru copii lui indisciplinaţi - sabia lui Hazael, alături de sabia lui Iehu și a lui
Elisei (1 Regi 19:17; 22; 2 Cronici 18; 2 Regi 13:3-7, 22-25). Zeităţile siriene, în fond aceleaşi cu
cele canaanite au atras uneori inima evreilor, fapt pentru care Domnul i-a pedepsit în mânia Lui
(Judecători 10: 2 Cronici 28.22-25)
4. Episoadele lucrării profetului Elisei, în care au fost implicaţi sirieni, evidenţiază măreţia divină
care umple pământul prin coordonatele tainice ale providenţei lui Dumnezeu: vindecarea lui
Naaman de lepră; informarea împăratului lui Israel despre strategia militară siriană, fuga de
abandonare a asediului Samariei, vestirea morţii lui Ben Hadad - ungerea lui Hazael şi
experimentul simbolic al săgeţilor regelui trase la porunca profetului (2 Regi 5-8, 13)

ÎNCHEIERE
1. Filistenii au constituit împreună cu sirienii, vecinii cei mai puternici ai evreilor (Isaia 9:12-13).
Istoria lor a avut un rol de contral al evreilor şi împreună cu celelalte neamuri studiate până aici şi
altele ce vor fi studiate în continuare au contribuit la îndeplinirea planurilor divine la nivel de
naţiuni şi indivizi (Luca 4:25-27)
2. Războaiele evreilor cu filistenii şi sirienii au avut întotdeauna un final decis nu în funcţie de
fosrţele aruncate în luptă, ci de planul divin stabilit în funcţie de blestemul sau binecuvântare cu
teama sau încrederea inimii care aparţinea sau nu Domnului (1 Samuel 17:37, 42-47; 2 Cronici
16:7-9; 24:23-24)
 Neamuri de oameni
Lecţia 7

NEAMUL EGIPTENILOR

INTRODUCERE
1. Neamul egiptenilor s-a constituit timpuriu într-o împărăţie însemnată în antichitate. Despre
păstrarea lor ca naţiune s-a profeţit, fapt ce autentifică, odată în plus, veridicitatea scrierilor sfinte
ale Bibliei (Ieremia 25:15-19, 19; 46:24-26; Ezechiel 29:6-16)
2. Neamul egiptenilor a interferat frecvent cu poporul lui Dumnezeu, ceea ce oferă aspecte
importante în cunoaşterea realităţilor lumii noastre, a trecutului, prezentului şi viitorului omenirii
(Levitic 18:3-4; Deuteronom 6:20-23; Apocalipsa 11:18)

I. ISTORIA EGIPTENILOR ÎN SCRIERILE SFINTE

1. Perioada timpurie (3200 – 2800); vechiul regat (2800 – 2250); declinul şi refacerea (2250 –
2000); regatul milociu (2000 – 1780); declinul şi ocupaţia Egiptului de către hycsoşi (1780 –
1546) ; noul regat (1546 – 1085); a treia perioadă intermediară - declin (1070 – 712); în 525
Egiptul este ocupat de persani iar în 332 de macedonieni; în anul 30 î.e.n. Egiptul este încorporat
în Imperiul roman
2. Israel s-a dezvoltat ca un neam mare în ţara Egiptului, în peroada hycsoşilor (Geneza 46:3-4,
26-27). Odată cu schimbarea conducerii ţării Egiptului, prin alungarea hycsoşilor de către regii
tebani s-a schimbat radical politica faţă de străini, în prim plan faţă de evrreii, care erau probabil
cea mai mare comunitate de neegipteni, în plină creştere demografică (Exodul 1:7-14)
3. Conflicte şi alianţe între Egipt şi Israel: invazia lui Şişac (1 Regi 14:25-28; 2 Cronici 12:2-9);
asuprirea prin faraon Neco (2 Regi 23:29, 33-35)
4. Egiptul a fost „smerit” prin „neamuri puternice”: asirieni (2 Regi 18:20-21) şi babilonieni (2
Regi 24:7; Ieremia 43:8-13; 44.30; Ezechiel 29:17-20; 30:10-12)
5. Egipteni prezentaţi în Scripturi: un rob salvatot salvat (1 Samuel 30:11-16; un egiptean feroce
ucis de Benaia (2 Samuel 23:21); o egipteancă regină în Israel (1 Regi 3:1)

II. LECŢII DIN ISTORIA EGIPTENILOR

1. Dumnezeu are în vedere faptele bune – modul de comportament binevoitor al unei naţiuni, al
unei famii, al unui om, răsplătind cu dreptate tot ceea ce este plăcut înaintea Lui (Deuteronom
23:1-8); El separă la răsplătire binele de rău (acceptarea lui Iosif – Geneza 39:5-6; 41; bunăvoinţa
moaşelor Şifra şi Pua – Exodul 1:15-21; caz Iehu – 2 Regi 10:28-34)
2. Faptele rele săvârşite la nivel de grup sau de individ sunt şi ele răsplătite de Dumnezeu, care nu
poate fi indiferent faţă de nimic din ceea ce se întâmplă în univers (Geneza 12:14-17; Exodul
1:13-14; 2:23-24; Psalmul 78:49-51; Ieremia 46:17-21). Copii omorâţi şi aruncaţi în apă au fost
răzbunaţi prin urgia a zecea şi prin omorârea bărbaţilor în Marea Roşie (Exodul 1:22; 12:23, 30;
14.28-30). Domnul împietreşte inima unui om, din cauza păcatului lui, în ultima faza după care
urmează pedeapsa - urgiile (Exodul 7:23; 10:1-3)
3. Egiptul a fost cunoscut ca o zonă favorabilă condiţiilor de viaţă umană (Geneza 7-12; 13:10;
Numeri 11:5; 1 Regi 10:27-29). Migrarea în Egipt a evreilor identifică unul din motivele
localizării neamurilor de oameni – a te stabili unde este mai bine, fenomen la fel de actual şi în
zilele noastre, alături de războaie – a fugii pentru a-ţi scăpa viaţa (Geneza 45:10-11, 19-20;
Ieremia 35:10-11; 42:13-16), dar în timp lucrurile se pot schimba, de aceea trebuie aflată voia
Domnului la plecare şi la venire (Rut 1, 2 Regi 8:1-6). În perioada hycsoşilor când au emigrat
evreii în Egipt, în vremea foametei de 7 ani structura societăţii s-a schimbat, sub controlul lui Iosif
(Geneza 47:20-26)
4. Experienţa eliberării din Egipt a constituit o piatră de referinţă a revelaţiei lui Dumnezeu pentru
Israel (Deuteronom 26:5-6; 1 Samuel 2:27). Evreii care în anumite situaţii critice au vrut să se
întoarcă în Egipt s-au făcut vinovaţi înaintea Domnului de acestă intenţie (Isaia 30:1-3; 31:1-3;
Ieremia 42:13-22)
5. Faraon – regele egiptenilor, o onoare zeificată, a fost un simbol al gloriei umane coborâtă în
locuinţa morţilor (Ezechiel 31)
 ÎNCHEIERE
1. Istoria Egiptului dovedeşte în plan mondial puterea divină în realizarea planurilor Lui peste
veacurii (Geneza 15:13-14; Exodul 3:16-22; 6:1; Isaia 19:1-17)
2. Dumnezeu se descopere unor naţiuni în anumite vremuri de cercetare, dar atitudinea lor va fi
determinantă în procesul credinţă / necredinţă: faraon avea inima împietrită / faraon şi-a împietrit
inima / faraon a fost împietrit de Dumnezeu (Exodul 7:1-5; 23; 9:20-21; Isaia 19.18-25)
 Neamuri de oameni
Lecţia 8

NEAMURI PUTERNICE PE EUFRAT

INTRODUCERE
1. Dintre neamurile Eufratului, zonă unde s-au aşezat multe triburi antice, datorită condiţiilor
favorabile de viaţă, asirienii, babilonienii şi medo – persanii au fost cele mai puternice
2. Aceste neamuri au o parte de istorie comună cu poporul lui Dumnezeu şi despre ele profeţia
biblică vorbeşte cu evidenţe detailate (Isaia 8:5-10; 52:4; Ieremia 50:17-18). Imperiul grec al lui
Macedon, a urmat acest curs stabilit de profeția biblică (Daniel 7-11)

I. NEAMUL ASIRIENILOR
1. După sfârşitul dinastiei lui Iehu imperiul asirian apare în istoria poporului lui Dumnezeu.
Regatul de nord a devenit tributar Asiriei (2 Regi 15:19-20), ceea ce s-a repetat şi în perioada
următoare, până la cucerirea treptată (2 Regi 15:29) şi în final totală a Israelului în anul 722 î.e.n.
(2 Regi 17:3-6). Regatul lui Iuda a ajuns şi el tributar faţă de imperiul ce cucerea toate entităţile
statale din zonă (2 Regi 16:7-8; 18:13-16), dar a scăpat prin intervenţia divină de cucerirea
asiriană, în timpul evlaviosului rege Ezechia (2 Regi 18:17-19:37; 2 Cronici 32:1-22; Isaia 36; 37)
2. Influenţa asiriană în plan religios a apărut la nivel naţional în Iuda, în timpul regelui Ahaz, care
a renunţat la cultul lui YHWH, în favoarea unei închinări străine (2 Regi 16:10-18; Ezechiel
16:28; 23:5-12), dar odată cu deportările practicate de asirieni, după cucerirea Samariei, influenţa
altor religii a devenit definitivă în fostul Regat de nord (2 Regi 17:24-41)
3. Asirienii au fost folosiţi de Dumnezeu pentru pedepsirea totală a celor 10 seminţii ce s-au
depărtat de Dumnezeu odată cu dezbinarea prin Ieroboam I, stare care au continuat pe toată
perioada existenţei Regatului de Nord, de la 931 la 722 î.e.n. (2 Regi 17:6-23; 18:9-12; Isaia 7:20)
4. După executarea lucrărilor îmncredinţate de sus, asirienii au fost pedepsiţi, în urma păcatelor
lor (Isaia 10:5-19; 14:24-25; 30:30-33; 31:8; Ezechiel 31:3; 32:22), deşi prin pocăinţă puteau
beneficia de îndurarea Domnului (Iona; Naum)

II. NEAMUL BABILONULUI

1. Babelul – Babilonul, apare în istoria biblică de las originea aşezării lui (Geneza 10:10; 11:1-9).
A doua menţiune importantă datează din timpul regelui Ezechia, respectiv a cuceririi Samariei de
către asirieni, prin solii veniţi la regele iudeu şi profeţia deportării evreilor, dar şi a deportării unor
babilonieni în partea de nord a Israelului (2 Regi 17:24, 30; 20:12-18). Împlinirea celor prezise cu
timp înainte de Isaia s-au împlinit în timpul domniei fiilor lui Iosia, cu finalitate în distrugerea /
dărâmarea Ierusalimului şi a Templului (2 Regi 24; 25)
2. Robia babiloneană a fost prevăzută cu calcule exacte, având scopul perceperii ei ca venind din
partea Domnului, care urma să-şi continue planul cu poporul Lui (caz Manase – 2 Cronici 33:10-
13; 36; Ezra 5:11-12; Ieremia 20:4-5; 39:1-9; 52; Ezechiel 21:18-27)
3. Împeriul babilonean deşi a fost pentru un timp scurt un imperiu puternic, a cărui strălucire a
fost oraşul Babilon, de unde a vrut să-şi impună rolul de conducere politică şi religioasă în lume,
ca primul Babel, a fost nimicit cu desăvârşire ca şi alte neamuri mult mai mici şi mai slabe (Isaia
13; 14:20-23; 21:9; Ieremia 50-51; Daniel 4-8)
4. Au fost evrei cruţaţi / scăpaţi de babilonieni prin providenţa divină (Ieremia 38; 39:11-18; 40:1-
6; 45:1-5) şi alţi evrei care au păstrat credinţa sfântă în marele imperiu (Daniel 1-6)

II. NEAMURILE MEZILOR ŞI PERŞILOR

1. Imperiul medo-persan, ce a urmat imperiului babilonean, pe Eufrat, s-a arătat binevoitor
reîntoarcerii populaţiilor deportate de asirieni şi babilonieni, decret prevăzut de Dumnezeu, în
primul rând, pentru poporul Său Israel (Ezra 1:1-11)
2. Babilonul a căzut fără lupte în mâna armatelor mezilor şi perşilor, potrivit profeţiilor divine, iar
evoluţia lor istorică a respectat graficul stabilit de stăpânul lumii pentru „urs” / „berbec” (Daniel
7-8; 11.1-4)
3. Cazul Mardoheu – Estera dovedeşte comportamentul medo persan aflat sub controlul divin şi
cauza evreilor ca popor al lui Dumnezeu (Estera 1-10)

ÎNCHEIERE
1. Dumnezeu a realizat în raport cu planurile Sale, cu starea poporului Său şi a altor popoare
mişcările necesare de formare a unor neamuri puternice, care aveau menirea să subjuge alte
popoare pentru un timp, sau chiar să le nimiceacă definitiv (1 Cronici 5:6; Isaia 10:5-6). Babilonul
– ciocanul întregului pământ a fost folosit pentru pedepsirea tuturor popoarelor din jur, la fel și
celelalte imperii (Ieremia 27:1-8; 50:20-23). Cir persanul a fost robul Domnului, ca și
Nebucadneţar haldeianul (Isaia 44:28; 45:1, 13; Ieremia 27:6)
2. Babilonul a rămas ca un simbol al lumii, care va fi distrusă ca Babilonul antic (Apocalipsa
14:8; 16:9; 18). Chipul de aur şi fiarele cele mai puternice vor face lc mieilor/ sfinţilor lui
Dumnezeu conduşi de marele păstor (Daniel 2; 7)
 Neamuri de oameni
Lecţia 9

NEAMUL ROMANILOR

INTRODUCERE
1. Imperiul roman s-a format din regatul Romei (753-510) şi Republica romană (510- 27 î.e.n) şi a
dominat lumea mediteraneană şi chiar alte teritori din jur între anii 27 î.e.n. şi 395, apoi s-a
împărţit între apus – Roma, până la 476 şi răsărit – Constantinopol, până la 1453. Cel mai extins
teritoriu a fost în vremea lui Traian, când a fost cucerită şi Dacia.
2. În Roma locuiau evrei (Fapte 2:10; 18:2) şi în casa cezarului erau creştini (Filipeni 4:22), iar
puterea şi influenţa romană a fost permanentă în primele secole, urmând ca prin ultimul corn al
acestei fiare să se încheie istoria umanității

I. IMPERIUL ROMAN ÎN PROFEŢIA BIBLICĂ

1. Fiara a patra şi extenţiile ei până la cornul cel mic, cuprind o perioadă istorică de mii de ani,
descrisă cu amănunte specific profetice (Daniel 7: 2, 7-27). Era noastră (perioada evanghelizării
mondiale) a început a început în vremea fiarei romane şi se va termina în timpuşl cornului,
aceleaşi fiare (Apocalipsa 13:1-4, 11-17; 17; 19:20)
2. Domnul i-a vorbit lui Pavel despre misiunea lui la Roma (Fapte 23:11; 27:24), ceea ce şi-a dorit
mult (Romani 1:7-15) şi s-a realizat în condiţii deosebite (Fapte 28.14-31)

II. ROMANII ÎN EVANGHELII ŞI EPISTOLE / AUTORITATEA ROMANĂ

1. Supunerea faţă de autoritatea Romei – o orânduire dată de sus (Luca 2:1-7; 3:1-2; Romani
13:1-5). Cetăţenia romană oferea provilegii suplimentare faţă de alte categorii sociale din imperiu
(Fapte 16:37-38; 22:25-29; 23:27). În perioade de libertate, cu excepţia unor influenţe locale,
autorităţile romane, au fost o apărare a ucenicilor Domnului, în faţa atitudinii general osţile a altor
religii, în mod deosebit a iudeilor (Fapte 16:19-24, 35-38; 17:5-9; 18:12-16; 19:35-41; 21:31-33;
23:25-30). Apostolul Pavel a fost nevoit să apeleze la autoritatea cezarului pentru a scăpa de iudeii
care voiau să-l omoare (Fapte 25:8-27; 26:32)
2. Raporturile fiscal financiare cu administraţia romanilor – un domeniu în care credincioşii nu
trebuie găsiţi vinovaţi (Matei 22.15-22; Marcu 12:12-17; Luca 23:1-4; Romani 13:6-7). babilonul
economic este asociat celui politic şi religios (Apocalipsa 18)
3. De teama şi sub subordonarea cezarului roman a fost condamnat a moarte Domnul Isus
Hrisatos (Ioan 19:10-16). Roma urma să fie la comanda persecuţiilor din primele trei secole, prin
cultul cezarului şi închinarea cerută (Apocalipsa 2:10; 6:9-11; 13:15; 17:1-9)

ÎNCHEIERE
1. Numai cei ce au lumină de sus pot interpreta corect evenimentele globale, care evoluează
conform planului stabilit de Dumnezeu – imperiul roman a avut o contribuţie importantă la
pregătirea terenului pentru răspândirea Evangheliei (Ioan 11:47-52; Apocalipsa 14:6-7)
2. Imperiul roman ca fiară, arată permisiunea divină penTru forţele răului, dar în fond şi în final
tot cu scopul biruinţei adevărului şi binelui suprem şi etern (Apocalipsa 13:5-10, 18; 14:9-11;
15:2; 20:4)
 Neamuri de oameni
Lecţia 10

NEAMUL EVREILOR

INTRODUCERE
1. Istoria evreilor de la Avraam la prima venire a Domnului Isus şi apoi până la a doua Lui venire
este o lucrare divină şi umană unică (Deuteronom 26:18-19; Psalmul 147:19-20; Romani 9:4-5)
2. Neamul evreilor poate fi împărţit în două, aşa cum va rămâne pentru eternitate: evreii numai
după trup şi evreii după trup (sorgintea tuturor este relativă în timp prin încuscriri, nu prea mai
există sânge pur evreiesc, oricum și evreii se trag din neamuri și toți din Dumnezeu) şi duh
(Isaia 28:1-6; Romani 9:6-13)

I. EVREII NĂSCUŢI NUMAI ÎN CHIP FIRESC

1. Evreii au fost organizaţi pe triburi (seminţii), iar după domnia lui Solomon sau separat; zona de
sud - Iuda: Iuda şi Beniamin, la care s-a adăugat Levi şi oameni din toate celalalte triburi şi zona
de nord şi răsărit – Israel (1 Regi 12:19-20; 2 Cronici 11:13-17)
2. Neamul leviţilor şi neamul aaroniţilor au avut o chemare specială în Israel, prin slujbele sfinte
(Numeri 8:5-26; 16:40; 17; 18)
3. Perioadele istoriei evreilor:
a) vremea patriarhilor (2000 – 1800 î..e.n): istoria evreilor a început cu chemarea familiei
lui Avraam şi promisiunea Canaanului (Geneza 12:2-3; 17:4-6; 26:3-5). cei trei patriarhi: Avraam,
Isaac şi Iacov (Israel) au locuit în Canaan, în perioada ailor., deşi fii lui Iacov, cu excepţia lui
Beniamin s-au născut în Padan Aran, acolo unde a ru rămas celelate rudenii ale lui Avraam,
plecate din Haldea
b) perioada ederii în Egipt (1800 – 1400 î.e.n.): Israel a trecut de la stadiul de familie –
clan la naţiune în cei 430 de ani de şedere în Egipt, perioadă împărţită între ani de libertate şi
prosperitate şi ani de cruntă robie (Exodul 1.1-14; 12:37-41)
c) perioada judecătorilor (1400 - 1000 î.e.n.): o succesiune de evenimente favorabile şi
nefavorabile, în funcţie de starea lor spirituală (Fapte 13:18-20)
d) perioda monarhiei; regatul unit (1020 – 931 î.e.n.) şi divizat: Israel (-722 î.e.n), Iuda (-
586 î.e.n.); de la Saul la Zedechia (2 Regi 17:18-23; Osea 13:11)
e) perioada exilică, sub babilonieni şi postexilică, sub medo – perşi şi macedonieni sau
urmaşii acestora (586-63 î.e.n.). Finalul acestei perioade (165-63 î.e.n.), după răscoala macabeilor
a fost marcat de autonomie și apoi independență sub conducerea hasmoneilor
f) perioada stăpânirii romane, sub Roma și Constantinopol (63 î.e.n. - 636 e.n.)
g) perioada stăpânirii islamice: arabii, mamelucii, otomanii (636-1917). Excepție a făcut
perioada cruciadelor când pentru aprox. 100 de ani s-a stabilit un stat cruciat - Regatul
Ierusalimului, la începutul mileniului II
h) perioada protectoratului englez (1917 - 1948)
i) perioada reinstaurării statului israel (14.05 1948 – prezent)
4. Diaspora evreiască este răspândită pe tot globul, dar mai concentrată în unele zone. În cursul
istoriei, populația această diasporă a suportat mutaţii masive, în funcţie de politica favorabilă sau
puternic antisemită a naţiunilor. Evreilor le-au foast interzise secole la rând drepturile la Ierusalim
și au fost expuzați din diferite țări, iar holocaustul a fost forma de persecuție, când au fost
decimați 6 milioane de evrei. În Romania existau în anul 1940, 800000 de evrei, iar acum sunt
mai puţin de 8000
5. Conflictul actual dintre evrei și arabi, cu un accent antisemit internațional se încadrează în
profeția biblică (Zaharia 12-14)

II. EVREII FĂGĂDUINŢEI

1. Adevăratul Israel sunt evreii aleși de Dumnezeu, selectaţi din toate generaţiile, numiți și
rămăşiţa, termen ce uneori în Biblie se referă la cei rămaşi în viaţă, după anumite pedepse ce au
decimat populația, dar adevărata rămășiţă sunt cei mântuiţi – cei ce rămân pentru eternitate în
viaţă (2 Regi 19:30-31; Ezra 1:3-4; 9:15; Isaia 1:9; 10:22; 46:3-4; Ezechiel 14:21-23; Zaharia
14:1-2). Rămăşiţa îi cuprinde în egală măsură pe cei din Ereţ Israel sau pe cei din diaspora (Isaia
11:11; Ieremia 31:1-9)
2. Toate făgăduinţele Domnului sunt pentru rămăşiţă – adevăratul Israel (Mica 4, 5; Țefania 3:12-
17; Galateni 4:21-31; Evrei 6:11-20). Planul divin cu Israel nu s-a încheiat, dar are ca scop
mântuirea numai a celor scrisi în carte, ei sunt tot Israelul (Daniel 12:1; Romani 11:25-27)
3. Rămășița moștenitoare se constitue prin alegerea Domnului, prin har, care este în acord cu
credința dovedită prin ascultare - criteriu ce se aplică și neamurilor, ce vor intra în numărătoarea
poporului lui Dumnezeu (Deuteronom 7:6-9; Romani 1:5; 16:26; 9:14-33; 11:1-5, 23; Efeseni 2:8-
3:12; Evrei 11:1-40; Apocalipsa 11:1-2)

ÎNCHEIERE
1. Istoria evreilor a fost o temă de actualitate pentru profeţi şi apostoli, cei ce au scris Scripturile
(1 Samuel 12; Psalmul 78; 105, 106; Fapte 7; 13)
2. Poporul lui Dumnezeu - cei aleși, sunt cei ce păzesc poruncile Lui - cei ce ascultă de El
(Deuteronom 4:5-9, 32-40; Psalmul 112:2; Luca 11:27-28; Apocalipsa 12:17; 14:12)
 Lecții din perioada postexilică'
Lecţia 1
LUCRĂRI EFECTUATE LA VREMEA LOR

INTRODUCERE
1. Scrierile postexilice (aprox 539-430 î.e.n.): Ezra, Neemia, Hahai, Zaharia și Maleahi se ocupă
de poporul evreu revenit în țară, în timp ce cartea Estera face referire la evreii încă rămași în
celelate provincii ale imperiului medo – persan
2. Evreii reveniți în țară, în baza decretului de repatriere emis de împăratul Cir, după exilurile la
care i-au supus asirienii și babilonienii, au avut dorința refacerii neamului lor ca entitate separată
de celelalte popoare și ca religie a revelației de pe Sinai, toate acestea regăsindu-se în
promisiunile lui Dumnezeu pentru protopărinții lor (2 Cronici 36:22-23; Neemia 9:6-8; Psalmul
137)

I. LUCRĂRI
1. Decretul de repatriere a evreilor și dreptul de rezidire a Templului de la Ierusalim, în vederea
reluării închinării înaintea Domnului Dumnezeului cerului - încadrarea în timpul și termenii
acestei lucrări a evidențiat aprox. 40000 de evrei care au revenit în țara lor (Ezra 1:1-4; 2:1-64). O
vorbă spusă la vreme! (Proverbe 15:23; 25:11)
2. Adunările de la locul național de închinare, după orarul și programul sărbătorilor – ocazii ce au
fost folosite de o parte din evrei, după ce li s-a oferit libertatea de practicare a religiei lor (Ezra
3:1-6; Neemia 8:1-18; Evrei 10:25)
3. Darurile necesare reconstruirii Templului și întreținerii slujbelor sfinte – oferte la vreme de
nevoie, ale evreilor și neevreilor (Ezra 1:4, 7; 6:8-10; 7:14-24). Slujbele nu puteau fi realizate
fără ofrandele poporului (Neemia 12:44-47)
4. Planul de rezidire a cetății Ierusalimului și realizarea lui, în condițiile existenței unei aprobări
legale, dar a unor împotriviri puternice din partea dușmanilor poporului evreu - o împotrivire nu
este o dovadă că acea lucrare nu trebuie efectuată (Neemia 2:11-18; 4:13-23; 6:15-16)

II. OBSERVAȚII
1. Numai evreii „al căror duh l-a trezit Dumnezeu” (Ezra 1:5 și peste care era mâna lui cea bună,
pentru a le pregăți inima au participat la întoarcerile ocazionate de decretele imperiale, și ele o
urmare a intervenției divine care era favorabilă refacerii țării (Ezra 7:27-28; 8:18). A fructifica
vremea / clipa potrivită este un har de la Domnul, dar care poate fi făcut zadarnic printr-o inimă
împietrită (Zaharia 1:7-21; Evrei 3:7-19; 4:1)
2. Fiecărei generație are vremea ei și lucrările rânduite ca ocazii, ce pot sau nu fi realizate la
vremea lor sau (unele) la o nouă vreme păstrată de Domnul (Ezra 7:7, 13; 8:1-20; Judwcători
2:10; 3:1-2)
3. O bună organizare este o necesitate de bază în vederea folosirii timpului favorabil diferitelor
lucrări spirituale sau materiale: terminarea zidului Ierusalimului în timp record prin modul în care
au fost conduse lucrările de guvernatorul Neemia (Neemia 4:16-22). Efortul înțelept este pasul al
doilea, după un start optim, în realizarea unei lucrări la vremea ei (Proverbele 24:27, 30-34; 2
Corinteni 6:1-10)
4. Realizarea unei lucrări la vreme potrivită oferă o împlinire / satisfacție /răsplată deplină
(Neemia 8:12, 14-17; 12:27-43; Galateni 6:9-10; Cazul: Haman – Mardoheu / Estera)

ÎNCHEIERE
1. Orarul fiecărui lucrări de sub soare este stabilit de planurile divine (Eclesiastul 3:11, 14), iar cei
călăuziți de Duhul Lui se încadrează în voia Lui la timpul potrivit (Neemia 6:16; Eclesiastul 8:5).
Cercetarea planurilor divine anunțate prin profeție și rugăciunile înălțate la vreme potrivită sunt
cheile înțelegerii corecte a vremurilor (Psalmul 32:6; 69:13; Daniel 9:1-3)
2. Lucrări efectuate la vremea lor se realizează prin oameni dedicați, conducători (Zorobabel,
Iosua, Ezra, Hagai, Zaharia, Neemia, Maleahi) și popor (Eclesiastul 10:17; Hagai 1:14)
 Lecții din perioada postexilică
Lecţia 2

LUCRĂRI ÎNTÂRZIATE

INTRODUCERE
1. Lipsa de acțiune în libertatea oferită de Dumnezeu oamenilor și înfluențele demonice împiedică
realizarea unor lucrări de natură spirituala sau materială la timpul potrivit (2 Regi 12:4-12; 1
Tesaloniceni 2:18)
2. Dacă toate lucrurile sunt frumoase și bune numai la vremea lor, întârzierea lor este o pierdere
parțială sau totală (Luca 19:41-44). Scopul acestei lecții este reluarea, chiar cu întârziere a unor
adevăruri, a unor activități neînțelese, neglijate sau abandonate (Iosua 18:1-7)

I. LUCRĂRI
1. Amânarea rezidirii Templului de la Ierusalim, datotată împotrivirii oamenilor din regiune (Ezra
4:4-5; 6:15) și slăbiciunii poporului (Ezra 4:4). Lucrările au fost reluate sub impulsul profeților
Hagai și Zaharia (Ezra 5:1-2; Hagai 1:7-8, 12-15; 2 Cronici 15)
2. Amânarea rezidirii Ierusalimului, din lipsă de inițiativă, autorizare și efort. Scrisoarea către
regele Artaxerxe și scrisoarea răspuns au dus la sistarea lucrărilor de construcție (Ezra 4:7-23;
Neemia 1:1-4; 6.17-18; 13:23-28). Rugăciunea și acțiunea coodonată de guvernatorul Neemia a
făcut posibilă rezidirea cetății (Neemia 1:5-6)
3. Neglijarea slujbelor sfinte sub conducerea lipsită de sfințenie a unor preoți și leviți, care, e
drept, nu au beneficiat nici de susținerea materială a poporului (Neemia 13:4-7). Reașezarea
slujbelor sfinte s-a făcut prin reformele inițiate de Ezra și Neemia (Neemia 12:44-47; 13.8-14)
4. Îndepărtarea femeilor străine, a fost o acțiune ce a corectat înainte de a fi prea târziu o lucrare
foarte vinovată: căsătoriile dintre evreii ce slujeau lui YHWH și alte popoare idolatre și imorale
(Ezra 9:1-4; 10:1-44)

II. EXPLICAȚII
1. Vrăjmășia împotriva evreilor a determinat recurgerea la diferite mijloace pentru a împiedica
lucrarea de reconstruire a Templului (Ezra 4:1, 5) și de rezidire a Ierusalimului (Neemia 2:19; 4:1-
3, 7-8; 61-7). Pentru fiecare lucrare bună se dă o luptă spirituala (Daniel 10:12-13)
2. Lipsa de curaj și sacrificiu a poporului evreu (Ezra 4:4; Neemia 2:17-18; 4:10). Lucrările au
fost reluate după un început slab, realizate și finalizate prin Duhul Domnului, folosindu-se de cei
ce n-au putut-o face la vreme potrivită (Ezra 5:1-5; Zaharia 4:1-14) sau prin cei ce nu sperau s-o
facă, până nu au avut impulsul și organizarea necesară (Neemia 2-6)
3. Lipsa pasiunii pentru respectarea cerințelor Legii sfinte și a disciplinei conducătorilor, pe
fondul altor pasiuni materiale sau chiar păcătoase (Neemia 5:15; Hagai 1:9; 2:17; Zaharia 1:14-
16; Romani 1:9-15: 12:7-8)
4. Neînțelegerea vremii potrivite pentru o anume lucrare, pe motive de împotrivire și lipsa
resusselor umane și materiale (Exodul 6:6-9; Daniel 9:1-2; Hagai 1:2-4; Marcu 1:14-15).
5. Necunoșterea adevărului de către conducerea imperială, datorită informării subiective și
răutăcioase a dușmanilor evreilor (Ezra 4:17-27)

ÎNCHEIERE
1. Cele mai importante lucrări din perioda postexilică: restabilirea cultului lui YHWH de la
Templu și rezidirea Ierusalimului au foat întârziate atât prin împotrivirea exterioară cât și prin
lipsa de acțiune a celor din interior (Hagai 1:2; Ezra 4:23-24; Matei 24:1-14)
2. Lucrările întârziate au o limită până la care pot fi reluate, dar există și un prea târziu, cel puțin
pentru acea generație (Ezra 9:9-14; 10:2-3; Proverbe 13:12; Fapte 13:42-52; Evrei 4:1; 12:16-17)
 Lecții din perioada postexilică
Lecţia 3

OAMENI DEDICAȚI LUCRĂRILOR SFINTE

INTRODUCERE
1. Lucrările Domnului pe pământ se fac prin oameni cu „tragere de inimă” (Exodul 25:1-23;
5:21- construcția Cortului) și în funcție de chemarea fiecăruia (caz David / Solomon - construcția
Templului)
2. Perioada postexilică a necesitat refacerea identității sociale și religioase a poporului evreu,
lucrări realizate prin oameni dedicați scopurilor sfinte: conducătorii Zorobabel, Iosua, Ezra,
Neemia, prorocii Hagai, Zaharia, Maleahi și mulți alți conducători din structurile existente la
Ierusalim, cărora li s-au alăturat toți cei ce au dorit să slujească Domnului (Ezra 5:10-11; Zaharia
6:10-11, 15)

I. EXEMPLE
1. Zorobabel dregătorul, Iosua, marele preot, cei dintâi conducători în perioada postexilică /
începuturile slabe, oameni nedesăvârșiți, dar sfințiți de Domnul pentru lucrarea sfântă (Ezra 5:1-5;
6:14-15; Zaharia 3:1-8; 4:1-14). O altă generație s-a pus la îndemână pentru lucrarea sfântă cu
ocazia rezidirii Ierusalimului (Neemia 3:1-32)
2. „Ezra preotul și cărturarul iscusit în Legea Dumnezeului cerurilor” - omul care „își pusese
inima să adâncească și să împlinească Legea Domnului și să învețe pe oameni” (Ezra 7:1-6, 10-
12; 9:13-15)
3. Neemia – drumul de la a întreba / afla starea nenorocită a evreilor repatriați la a organiza și
realiza rezidirea cetății și organizarea socială și religioasă, în colaborare cu Ezra și alți evrei
credincioși (Neemia 1:2-11; 2:1-20; 5:14-19; 7:1-5; 12:44-47)
4. Prorocii postexilici care au fost dedicați prin slujba lor planului mesianic realizat în acea
perioadă prin poporul evreu și în perspectivă (Ezra 5:1-2; Hagai 2:20-23; Zaharia 3:8-10; 12-14;
Maleahi 3-4)
5. Preoții și leviții care s-au întors în țară și și-au preluat slujbele după Lege (Ezra 6:18-22; 8:24-
30). Conducători, capii de familie și alții din popor care au adus daruri de bunăvoie pentru Casa
Domnului sau au muncit / plătit muncitori pentru ridicarea edificiului religios național. Ei au
înțeles că lucrarea sfântă este o prioritate permanentă (Ezra 2:68-69; 3:6-8; 6:16-17; Proverbe 3:9-
10)

II. CARACTERISTICI
1. Rugăciunile lui Ezra și Neemia dovedesc pasiunea dusă până la lupta spirituală și împlicarea
definitivă și totală în lucrarea sfântă (Ezra 9:5-15; Neemia 1:5-11; 6:9, 14), după modelul
practicat și de Daniel, omul care direct sau indirect a avut o contribuție pentru anii ce au urmat
după el (Daniel 9:4-19) și alți oameni implicați în lucrarea sfântă (Romani 9:1-3; 10:1)
2. Legămintele înaintea Domnului – angajamente de slujire sfintă, potrivit ofertei divine revelate
(Exodul 24:6-8; 2 Cronici 34:29-33; Ezra 10:3, 5; Neemia 9:38; Maleahi 2:10-16)
3. Dăruirea prin eforturi grele, în condiții de adversitate și lipsuri materiale pentru realizarea
obiectivelor sfinte (Neemia 4:16-23; 5:1-13; 2 Corinteni 11:23-33)
4. Cunoașterea planurilor divine – descoperiri, urmate de îndemnările / încurajările sistematice pe
parcursul efectuării lucrărilor sfinte (Ezra 6:14; Neemia 4:14, 19-20; Zaharia 2:1-13)

ÎNCHEIERE
1. Oamenii dedicați cu adevărat lucrărilor sfinte fac totul până la realizarea lor, conștienți că sunt
lucrători împreună cu Dumnezeu, că lucrarea este a Lui (Neemia 1:4, 11; 6:16; Fapte 20.24, 1
Corinteni 15:10)
2. Organizarea interdependentă întregește lucrarea sfântă: Zorobabel / Iosua, Neemia / Ezra
(Proverbe 24:3-4; Fapte 15)
 Lecţii din perioada postexilică
Lecţia 4

OAMENI LIPSIȚI DE PASIUNI SFINTE

INTRODUCERE
1. Neparticiparea sau executarea lucrărilor sfinte în mod formal sau sub motivaţii vinovate
dovedeşte o inimă fără dragoste pentru cele sfinte, lipsită de „râvna Domnului oştirilor” (Esau –
Geneza 25-33, Isaia 9:7; 37:31-32; Efeseni 6:15)
2. Unii evreii din perioada postexilică sunt surprinşi de textele sfinte, prin comportamentul pasiv
şi vinovat care a dus fie la întârzierea lucrărilor necesare refacerii spirituale şi sociale a naţiunii
lor, fie la căderea în dizgraţie a slujbelor sfinte de la Templul Domnului, fenomene înregistrate în
toată istoria poporului lui Dumnezeu (Judecători 5; Luca 15:14-25)

I. EXEMPLE
1. Evreii care amânau reconstrucţia Templului – ce diferenţă între ei şi regele David, care deşi ştia
că fiul său Solomon este rânduit pentru lucrarea aceasta, a fost pasionat până la moartre de
lucrările de pregăţire a construcţiei (Hagai 1:1-9; 1 Cronici 22:14, 19; 28.11-21; 29:2-5)
2. Preoţii şi leviţii care n-au împlinit slujbele sfinte potrivit celor scrise în Legea Domnului
(Neemia 13:1-10). În acelaşi timp mulţi din popor practicau o închinare lipsită de valoare şi
respect faţă de Domnul oştirilor (Maleani 1:6-14; 3:7-10)
3. Slujitorii Templului, dregătorii şi alţi evrei care colaborau cu duşmanii cauzei sfinte: Sanbalat,
Tobia, Gheşem şi alţii, încheiind cu ei relaţii de rudenie şi prietenie, repetând greşeala unirii cu
popoare străine, păcate comise frecvent de înaintaşii lor care au comis adulter spiritual (Neemia
6:10-14, 17-19; 13:23-31; 2 Regi 17)

II. CAUZE ŞI EFECTE

1. Preocuparea materialistă pentru familii a întunecat orizontul spiritual al evreilor care începuseră
să se reaşeze în ţara de origine, fenomen înregistrat şi înainte de deportarea în Asiria şi Babilon
(Hagai 1:4, 9b; Amos 2:6-12; 3:15; 5:9-12)
2. Relaţiile de rudenie şi de prietenie s-au impus peste cerinţele sfinte – căsătoriile mixte au fost
întotdeauna o dovadă puternică a orientării spirituale, superioară şi celei aferente unei prietenii şi
aceasta fiind determinantă (Neemia 13:4-9; Matei 10:34-37)
3. Oamenii care nu căutau pe Domnul din toată inima, nici nu vedeau îndurările Lui, care-i puteau
motiva la o slujire sfântă (Psalmul 107; Proverbe 28:5; Zaharia 7:1-14; Maleahi 1:2-5)
4. Oamenii lipsiţi de pasiuni sfinte slujesc căutând la faţa omului, astfel ei se descalifică din
slujitori ai Domnului şi devin slujitori ai oamenilor (Maleani 2:1-9; Exodul 23:1-9; 32:29; Ioan
5:41-44; Galateni 1:10; 1 Tesaloniceni 2:4-6)
5. Oamenii care nu participă în mod adevărat la activităţile sfinte sunt lipsiţi de binecuvântările
Domnului (Zaharia 14:16-19; Maleahi 3:9-12). Dumnezeu când a poruncit odihna cifrei 7 a dat
binecuvântrare în avans şi cei ce nu au crezut şi practicat aceasta au sărăcit nu s-au îmbogăţit
(Exodul 16; Leviticul 25)

ÎNCHEIERE
1. Oamenii care părăsesc Casa Domnului sunt pedepsiţi cu adandonarea din partea Lui, iar cei
care în mod vizibil continuă să slujească în ea, dar fără inimă şi fără sfinţire, fac slujbe spre
osândă, căci stârnesc gelozia Domnului, care nu le primeşte ofrandele (2 Cronici 15:1-2; Neemia
13:10-11; Isaia 1:10-15; matei 7:21-23)
2. Indiferenţa faţă de Domnul şi slujbele sfinte se va dovedi pe deplin „în ziua aceea” a venirii
Domnului cu răsplătirile Lui (Maleahi 3:14-18; 4.1-3; 2 Timotei 4.8)
 Lecţii din perioada postexilică
Lecţia 5

FAMILII CREDINCIOASE LEGĂMINTELOR SFINTE

INTRODUCERE
1. O familie credincioasă Domnului valorează foarte mult; bărbatul poate sluji cu autoritate,
femeia poate fi alături de el şi împreună pot oferi copiilor o educaţie aleasă (Iehoiada şi Ioşabeat –
2 Cronici 21-22; Efeseni 5:22-33)
2. În perioada postexilică au fost familii întregi care au decis să se întoarcă în „ţara promisă”, iar
dintre acestea s-au evidenţiat familii credincioase legămintelor sfinte prin care s-a perpetuat
neamul ales (Maleahi 2:15)

I. EXEMPLE
1. Familiile ce au primit mesajul de reluare a lucrărilor de la Templu şi de dedicare în slujba
Domnului, la câţiva ani de la întoarcerea din Babilon (Hagai 1:7-10; 2:15-19)
2. Familii care au acceptat apelul lui Ezra de a se întoarce împreună cu el la Ierusalim (Ezra 8:15-
21)
3. Familiile alipite de Ezra în durerea lui pentru cauza sfântă (Ezra 9:1-5; 10:1), familii (bărbaţi în
primul rând) care s-au angajat să se întoarcă la cerinţele sfinte a Legii prin despărţirea de femeile
străine, ceeace însemna a rămâne cu soţiile evreice pe care le aveau sau a lua numai soţii evreice
(Ezra 10.2-19)
4. Familiile care au lucrat la rezidirea cetăţii Ierusalimului (Neemia 3:12) şi la realizarea pazei
obiectivului (Neemia 4:13-14), familiile care au acceptat să se aşeze la Ierusalim pentru că era
lipsit de locuitori (Neemia 11:1-13)

II. EXPLICAŢII
1. Conştienţa vremii potrivite şi / sau că unele lucrări nu s-au efectuat la vreme şi după cele scrise
i-a condus la pocăinţă şi angajamente solemne (Ezra 10:2-3)
2. Credincioşia în familii a fost întotdeauna o cerinţă divină fundamentală (Proverbe 5:15-20;
Maleahi 2.10-16). Dumnezeu este fidel legămintelor Sale şi aşteaptă ca şi omul să-şi respecte
cuvântul dat (Ieremia 31:35-37; Hagai 2:5; Iacov 1:6-8, 16-17)
3. Prezenţa întregii familii la slujbele sfinte potrivit cu specificul sărbătorii, în condiţia dedicării
sfinte a familiilor slujitorilor (atunci a preoţilor şi leviţilor) este cea mai bună şcoală sfântă (Ezra
8:2). O atitudine pozitivă faţă de adunarea Domnului (Psalmul 122)
4. Respectarea angajamentelor sfinte aduce pace şi prosperitate în familii, de la bunici la copii
(Zaharia 8:1-23)

ÎNCHEIERE
1. Orice familist are două legăminte şi păstrarea lor însemna respectarea legii sfinte: iubirea faţă
de Dumnezeu şi faţă de aproapele, dintre care partenerul de viaţă este primul (1 Ioan 4:20-21).
Există o interdependenţă naturală între cele două legăminte (Proverbe 2:16-22; Matei 23:36-40)
2. Familiile slujitorilor consacraţi: preoţi şi leviţi au avut o importanţă primordială în restabilirea
valorilor sfinte în ţară, dar asocierea altor familii din popor asigura perpetuarea legămintelor sfinte
în vederea împlinirii promisiunilor divine (Iosua, Ezra / Eliaşib)
 Lecții din perioada postexilică
Lecţia 6

FAMILII NECREDINCIOASE ŞI MATERIALISTE

INTRODUCERE
1. O parte din familiile evreilor deportaţi n-au vrut să se întoarcă în ţara promisiunilor divine, iar
altele din cele ce s-au întors n-au fost gata să se întoarcă la Legea Domnului (Ezra 1:5; 9:1-2)
2. Preocupările materiale, interesele de moment sau influenţa popoarelor din jur au împiedicat
aceste famiilii să slujească Domnului cu adevărat, stări vinovate de lipsa progresului spiritual în
orice vreme (Neemia 13; Luca 8:14-16)

I. EXEMPLE
1. Familiile ce au rămas în împeriul medo-persan, au uitat că au fost deportați drept pedeapsă și că
prosperitatea din acele locuri era o îndurare divină doar pentru cei 70 de ani de robie (Ieremia
29:4-14); familia din Sunem (2 Regi 4; 8:1-6)
2. Familiile evreilor ce refuzau să contribuie la activităţile sfinte de la construcţia Templului şi
întreţinere slujbelor preoților și leviților (Hagai 1:2-4; Maleahi 3:7-12)
3. Familiile evreilor în frunte cu cele ale dregătorilor, ce exploatau sărăcia altor familii – un obicei
foarte păcătos din perioada premergătoare robiei (Neemia 5:1-13; Isaia 3; Amos 2:8; 3:10; 8:4-7)
4. Familiile mixte, afectate puternic de necredincioşie faţă de cele sfinte: părinţi şi copii (Neemia
6:17-19; 13:4-5, 28-29; Maleahi 2:10-16)

II. EXPLICAŢII
1. Preocupările exclusiv materiale au dus (întotdeauna) la afectarea relaţiei cu Domnul, prin
neparticiparea cu prioritate la activităţile sfinte şi apoi la pierderea harurilor Lui spirituale și
materiale (Proverbe 3:5-10; Hagai 1:5-7, 9-11; 2:15-17; Matei 6:33)
2. Nerespectarea cerinţelor sfinte în plan material - contribuțiile poruncite de Lege pentru
întreţinerea slujitorilor de la Templu şi a săracilor: zeciuiala, primele roade, ultimele roade, zilele
și anii de repaus pentru pământ și muncitori și darurile de bună voie au fost o dovadă a lipsei de
spiritualitate prin nerecunoașterea binecuvântărilor şi a drepturilor Creatorului (Deuteronom
12:210-19; Cronici 31:11-17; Neemia 13:11-14; Maleahi 3:9-10; Galateni 6:5)
3. Familiile necredincioase se destramă, efect întâlnit foarte frecvent şi în zilele
postmodernismului (Maleahi 4:6; 2 Timotei 3:1-7); corupţia generalizată la nivelul familiiilor
distruge casele vinovate (Isaia 3-4; Zaharia 5:1-11)

ÎNCHEIERE
1. Întotdeauna lucrurile materiale sunt strict legate de cele spirituale, iar în perioada postexilică
aceasta s-a văzut atât cu ocazia rezidirii Templului și a Ierusalimului cât și a respectării cerințelor
legii în plan material în întreținerea slujbelor sfinte (Hagai 2:18-19; Matei 6:19-24; Luca 16:11-
15)
2. Familiile ce nu se pun în slujba Domnului se autoexclud din viitorul poporului Lui (Ieremia
44:7-11), prin pierderea liniei biologice ferite de blestemul păcatului, care se transmite de la
părinţi la copii (Exodul 34:6-7). Sămânța dumnezeiscă se păstrează numai prin educație sfântă
(Psalmul 78:1-7; Ieremia 17:1-4)
 Lecţii din perioada postexilică
Lecţia 7

OAMENI IUBITORI DE ADEVAR ŞI NEPRIHĂNIRE

INTRODUCERE
1. Adevărul este una din definirile Legii sfinte, a cerinţelor prin care omul reintră în comuniunea
cu Dumnezeu, cel care deţine măsura corectă a tuturor lucrurilor şi care nu acceptă nici o formă
de compromis, de minciună (Tit 1:1-2; 1 Ioan 1:1-10)
2. Dumnezeu a chemat oamenii din toate generaţiile, prin descoperirea adevărului, să participe la
lucrarea Lui într-o stare de sfintenie / neprihănire (Zaharia 8:16-17; 2 Tesaloniceni 2:9-12).
„Adesea prin lume, minciuna umblă îmbrăcată în haine de adevăr, iar adevărul umblă gol goluţ”

I. EXEMPLE
1. Conducătorii religioşi şi sociali ai evreilor, care prin implicarea lor au contribuit la afirmarea
celor scrise în Legea Domnului, reafirmate de prin prorocii Lui: Zorobabel şi Iosua – conducătorii
care şi-au asumat responsabilitatea restaurării adevărurilor sfinte prin închinarea adevărată şi
aplicarea Legii Domnului în poporul revenit în ţară (Hagai 2:4; Zaharia 3:6-7; 4:6-9); Ezra – omul
pasionat total de legea adevărului (Psalmul 119; V. T.; Ezra 7:10, 25-26), dovadă şi atitudinea în
cazul femeilor străine (Ezra 9:5-15; 10:5-6, 10-11); Neemia – dregătorul luptător pentru bine şi
dreptate (Neemia 2:10; 5.19; 13:14, 31)
2. Profeţii, oameni prin care Domnul a reiterat adevărul revelat (Zaharia 7:8-12; Maleahi 2:6-8) şi
care au descoperit adevărul despre starea reală a contemporanilor lor (Hagai 2:10-14; Zaharia 5:3;
Maleahi 3:5)
3. Demnitari străini, care prin exercitarea autorităţii lor au recunoscut drepturile evreilor şi au
restituit ceea ce luase / distrusese predecesorii lor: Cir (Ezra 1:7-11); Dariu (Ezra 6:1-12);
Artaxerxe (Ezra 7:12-26; Neemia 2:4-9), dregătorii „de dincoace de râu” (Ezra 5; 6:13)
explicare aşi împlinirea Legii (Neemia 8:3-8, 18; Ezra 10:3)
4. Evreii care au respectat cerinţele Legii, oameni din diferite triburi ale lui Israel (Neemia 7:2;
13:13) şi ulterior şi alţii care şi-au mărturisit păcatelor şi au acceptat abandonarea lor (Ezra 10:2-
3; Neemia 9:1-2), după Legea adevărului (Neemia 9:3)

II. EXPLICAŢII
1. Recunoaşterea intervenţiilor / lucrărilor divine în istorie – a face diferenţa dintre a respecta sau
nu cerinţele Legii Domnului, de la cauze la efecte (Neemia 9:7-37; Daniel 9)
2. Rugăciunile Ezra şi a lui Neemia i-au dovedit ca oameni doritori de adevăr, prin realizările lor,
pentru că ei căutau fără nici un interes propriu ci se luptau pentru cauza lucrărilor sfinte (Ezra 9:6,
14; Neemia 4:4-5; 5:14-19; 13:14)
3. Fermitatea / statornicia pentru o cauză sfântă trebuie dovedită şi prin angajarea la păstrarea
departe de păcat (Neemia 10:28-39). Încredinţarea lucrărilor sfinte se face numai oamenilor
doritori de adevăr şi neprihănire - credincioşi (Neemia 13:10-13, 22, 31). În primul rând slujitorii
trebuie să respecte adevărul divin şi să-l proclame nealterat (Maleahi 2:4-7)

ÎNCHEIERE
1. Oamenii iubitori de adevăr nu rămân la cele existente, tradiţionale sau formale, dacă află mai
aproape voia / calea Domnului (Ezra 7:10; Neemia 13:3; Fapte 18:24-28)
2. Un legământ sfânt nu este facultativ – păzirea celor sfinte este o cerinţă absolută „pentru tot
timpl cât vor ţinea vremurile” (Neemia 9:38; Psalmul 93:5). Un comportament bun este tot ceea
ce cere Dumnezeu (Proverbe 12:22; 24.25; Zaharia 7:9-10; 8:16-17)
 Lecţii din perioada postexilică
Lecţia 8

OAMENI AI COMPROMISULUI ŞI A PĂCATULUI

INTRODUCERE
1. Încă de la începutul istoriei umane diavolul a pus la îndoială afirmaţiile legilor divine, de aici
sincretismul religios – cea mai mare înşelare posibilă; bătălia dintre lucrarea sfântă şi cea profană
este specifică oricărei perioade istorice (Geneza 3:1-6; Apocalipsa 12:9)
2. Cei înşelaţi de Satan prin păcat se constitue în pricini de păcătuire – modele ale păcatului, fapt
pentru care şi în perioada postexilică lucrurile au denaturat în permanenţă (Maleahi 2:8; 2 Timotei
3:13)

I. EXEMPLE
1. Sanbalat şi Tobia şi alţi duşmani ai evreilor – oameni urâtori de bine (Neemia 2:10, 19), ce
apelau cu duşmănie la diplomaţie (Ezra 4:1-5; Neemia 6:1-2), dispreţ (Neemia 4:1-3) sau forţă
(Neemia 4:7-8).
2. Colaboratorii celor de afară, dintre ei chiar dregători şi slujitori ai Templului, ce nu respectau
sfinţenia lucrurilor de la Templu şi cerinţele Legii (Neemia 6:9-14, 17-19; Hagai 2:10-14)
3. Bărbaţii căsătoriţi cu femei străine, oameni care nu au respectat legile sfinte ale căsătoriei, dar
pretindeau că sunt slujitori ai Săi (Ezra 9:1-2, 15; 10:1-2, 15; Neemia 13:23-27; Maleahi 2:10-17)
4. Evrei care făceau compromisuri legate de Sabat şi afaceri – oameni corupţi de comercianţi
străini şi având un spirit de lăcomie (Neemia 5:1-11; 13:15-22; Maleahi 3:5)

II. EXPLICAŢII
1. Lipsa cunoaşterii adevărului îşi are originea în lipsa cercetării, apoi a interpretării corecte a
Bibliei (Neemia 13:1-3; 2 Corinteni 4:1-6). Teoria zonelor gri indică întâi lipsă de cunoaştere,
apoi de compromis, starea în care propunerile vrăjmaşilor iudeilor erau acceptate de unii din
poporul sfânt (Ezra 4:1-2; Neemia 13:4-9)
2. Pierderea valorilor de adevăr (Maleahi 2:7-8, 17) conduce la aducerea unor jertfe cu cusur şi
slujbe vinovate, care nu sunt de nici un folos, fiind o vinovăţie şi mai mare (Maleahi 1:7-14; Isaia
1:10-15; Matei 7:21-23; 2 Tesaloniceni 2.9-13)
3. Compromisul duce în final la păcat deliberat – oamenii răi se bucură să facă răul apelând la
orice metodă (Ezra 4:1, 8, 11; Geneza 4:7-8; Proverbe 1:10-19; 4:16; 1 Ioan 3:11-15; Tit 3:10-11)
4. Oamenii păcatului nu doresc binele altora, dar din răul făptuit ei nu câştigă mare lucru,
pierzând favoarea divină eternă şi alegându-se cu insatisfacţii aici pe pământ (Neemia 2:10, 20;
4:5; Isaia 57:20-21)

ÎNCHEIERE
1. Oameni păcatului şi compromisului pot să fie din afara poporului lui Dumnezeu (Sanbalat şi
ceilalţi), dar şi din poporul sfânt sau ceea ce este mai grav, să fie dintre cei angajaţi în slujbele
sfinte (Neemia 13:28-31; Proverbe 1:10-19; 2 Petru 2)
2. Păcatul este o greşire a ţintei, o încercare înşelătoare de a amesteca binele cu răul, cursă în care
vor fi prinşi toţi cei care acceptă vreo formă de compromis (Ezra 9:13-14; Eclesiastul 2; 12:13-14;
Romani 1:21-22)
3. Îngăduinţa divină pentru cei răi este îndelungă răbdare dar în final se lasă cu mânie şi urgie
(Romani 2:5-8)

Lecţii din perioada postexilică

 Lecţia 9

O VIAȚĂ CU FOLOS

INTRODUCERE
1. Viaţa (timpul) nu poate fi economisit, el poate fi doar folosit sau nefolosit (Eclesiastul 3:1, 11,
14; 11:4, 6; Galateni 6:9-10)
2. Întrebuinţarea corectă a timpului se poate realiza numai în acord cu orarul şi voia lui Dumnezeu
pentru orice lucrare; folosul vieţii are la bază o hotărâre divină de îndurare (Zaharia 8:1-15)

I. EXEMPLE
1. Evreii care au înţeles că Domnul şi Legea Lui sunt partea lor de moştenire şi şi-au subordonat
scopurile vieţii cauzei sfinte (Hagai 1:13-14; Neemia 10:28-29; Deuteronom 33:4; Psalmul 16;
Matei 6:33; Luca 12:29-34)
2. Preoţii şi leviţii puteau fi cei mai folositori Domnului prin chemarea lor specială, în limita
vârstei de slujire 20-50 de ani (Numeri 12:23-26; 1 Cronici 23:27; Ezra 8:15-30; Neemia 7:1;
12:23-25). În Adunarea Domnului toţi, în funcţie de dar, de vârstă putem sluji (1 Petru 2:1-11)
3. Străini care au contribuit, de departe, prin legi şi daruri la lucrarea sfântă de la Ierusalim. Cu
siguranţă Dumnezeu nu le-a rămas dator, dar a face ceva pentru Domnul nu înseamnă a fi al
Domnului (Ezra 1:1-2; 7:12-26; Isaia 44:28; 45:1-5; Daniel 4; 6)

II. EXPLICAŢII
1. Necesitatea încredinţării că o lucrare vine de a Domnul, El deţine cheia înţelegerii exacte a
fiecărei activităţi de sub soare la vreme potrivită (Neemia 2:18-20; 6:16; Isaia 48:17; Luca 19:41-
44; Fapte 26:15-20)
2. Rugăciunile sunt sursa pentru câştigarea biruinţei / atingerea obiectivelor din planul divin
(Neemia 2:4-6; Ezra 8:21-23, 31; Ioan 14:13-14; 1 Ioan 5:14-15)
3. O viaţă cu folos este o viaţă în bine organizată şi hotărâtă, în care nu primează nici
comoditatea, nici pasivitatea, ci altruismul şi dreptatea (Ezra 7:10; Neemia 5:14-19; Tit 2:14; 3:8);
slujirea potrivit cu chemarea specifică fiecăruia şi o viaţă de fapte bune înseamnă nu să-ţi pierzi
viaţa ci să o câştigi (Matei 19:16-29; Ioan 12:24-26)
4. În viaţă trebuie să trăieşti prin credinţă, pentru că uneori nu se vede uneori folosul slujirii, dar
totul se notează într-o carte cu folos etern (Maleahi 3:14-17; 4:2-3; Evrei 11)

ÎNCHEIERE
1. O viaţă bine cu folos este o viaţă dedicată, o slujire oficializată printr-un legământ sfânt
(Neemia 5:12-13; 9:38)
2. O viaţă dăruită Domnului, pe baza încrederii în El, în Cuvântul Lui este o viaţă cu folos etern, o
viaţă cu „aducere aminte” (Ezra 8:22b; Neemia 13:14, 22b, 31b; Maleahi 3:16-18)

Lecţii din perioada postexilică

 Lecţia 10

O VIAȚĂ FĂRĂ FOLOS

INTRODUCERE
1. O viaţă fără de folos se poate consuma în lume sau în poporul lui Dumnezeu, ca în cazul
evreilor care nu au contribuit cu nimic bun la lucrările Domnului în perioada postexilică (Matei
20:1-6; 1 Corinteni 3:10-15)
2. O viaţă fără de folos poate fi o constatare tardivă, la bătrâneţe sau chiar numai la înviere
(Proverbe 5:11-14; Eclesiastul 2:17-23; Matei 16:25-27)

I. EXEMPLE
1. Anii de amânarea lucrărilor de construcţie a Templului (Ezra 4:24), ani cu muncă fără
binecuvântare (Hagai 1:5-6, 9-11) şi chiar dacă am câştiga material, aceasta nu aduce mare folos
(Eclesiastul 5:10-11; 1 Timotei 6:7-8)
2. Generaţia compromisă prin căsătorii mixte şi neiniţiere, neimplicare în lucrări sfinte (Ezra 9:1-
2; Neemia 13:23-27; Numeri 35:55-56; Judecători 3:4-6)
3. Neevrei fără aducere aminte la Ierusalim (Neemia 2:10); oameni din care nu va rămâne
niciunul (Maleahi 4:1-3), dar şi evrei care n-au revenit la Ierusalim şi n-au contribuit cu nimic la
planul lui Dumnezeu cu poporul Lui în acea etapă, ca în cazul celor 40 de ani de călătorie prin
pustie, care a „consumat” fără folos o generaţie de oameni (Numeri 14:32-33; Psalmul 137; Isaia
52:8-12; Ieremia 51:50)
4. Cei ce jetfeau „degeaba” nerespectând condiţiile de sacralitate cerute de Lege (Maleahi 1:10-
14; Matei 15:1-6; Marcu 7:1-13)

II. EXPLICAŢII
1. Paradoxul spiritual postexilic a constat şi în faptul că unii din cei ce au venit de peste tot la
Ierusalim şi a trăit ca neamurile de peste tot (Ezra 9:1-2). Paradoxul de a fi membru în adunarea
Domnului şi a trăi ca cei de afară - influenţa din familie sau / şi de afară (Solomon – Eclesiastul
2; Isaia 1:10-15; 1 Corinteni 15:34)
2. Dumnezeu a atenţionat şi în vremea aceeea pe popor de consecinţele păcatului, dându-le ca
exemplu şi generaţiile părinţilor lor, a căror viaţă s-a scurs fără realizări, dar nu fără să sufere
pedeapsa Domnului care a culminat cu robia – îndepărtarea din ţara făgăduită (Ieremia 12:11-13;
Zaharia 1:2-6; 7:11-14)
3. Necunoaşterea vremii şi necredinţa (2 Regi 5:26; Hagai 1:2-3) cauzează trăirea „fără grijă” în
Sion (Amos 6:1, 3-7; Maleahi 3:13-18). Starea celor din Laodicea dovedeşte o inconştienţă
vinovată, care duce inevitabil, dacă nu intervine pocăinţa, la lepădare (Apocalipsa 3:15-19)
4. Materialismul – a nu şti să-ţi alegi partea care rămâne, pentru că unele lucruri materiale se
pierd imediat altele se pierd în timp (Hagai 2:15, 18; Luca 10:38-42)

ÎNCHEIERE
1. O viaţă fără de folos înseamnă o viaţă fără viitor: „nici rădăcină, nici ramură” (Maleahi 4:1)
2. Pentru a nu trăi o viaţă fără de folos trebuie să ştim care este vremea potrivită pentru lucrările
ce ne sunt repartizate şi să fim dedicaţi toată viaţa şi cu toată familia, cauzei sfinte, în adevăr şi
neprihănire; lecţiile1-10 (Hagai 2:21-23; Daniel 11:32; Galateni 6:7-8)
 Alternative
Lecția 1

ORIGINAL SAU TRADIŢIONAL

INTRODUCERE
1. Istoria umană a fost o metamorfoză complexă, determinată în prim plan de domeniu religios,
astfel s-a ajuns la o multitudine de idei foarte diverse şi chiar contrare şi la practici ce
conflictuează relaţia omului cu Dumnezeu şi a oamenilor între ei (Marcu 7:1-13; Fapte 16:20-21)
2. Istoria biblică este o pedagogie teoretică şi practică prin care se poate face diferenţa între
original şi tradiţional (1 Corinteni 10:11)

I. ORIGINAL
A. Explicaţii
1. Originalul este forma în care Creatorul şi Stăpânul universului a aşezat legile şi principiile
pentru orice lucrare - legalitate (Matei 19:3-8; Ioan 1:1-2; 1 Ioan 1:1; 2:7, 13-14; 2:24; 3:11; 2
Ioan 1:6)
2. Originalul se poate verifica prin surse istorice, între care Biblia este cea mai sigură – revelaţia
ei reduce la maxim orice bâjbâială în căutarea adevărului iniţial - autenticitate (Isaia 8:19-20;
Matei 5:17-19; Luca 1:1-4)
B. Exemple.
1. Iosia – regele care a căutat adevărul la Dumnezeu, a aceptat mesajul Scripturilor şi al prorocilor
(2 Regi 23:21-25; 2 Cronici 34:1-7, 14-28)
2. Ezra - „ preotul şi cărturarul iscusit în Legea Dumnezeului cerurilor” (Ezra 7:10; Neemia 8:2-
3, 14-18)

II. TRADIŢIONAL
A Explicaţii
1. Tradiţionalul este păstrarea unei forme de gândire şi manifestare fizică (în special ocazionate de
evenimente deosebite: naştere, căsătorie, moarte, victorii etc), peste ani şi peste generaţii şi poate
fi ceva original sau fals; în general tradiţia conţine şi adevăr şi mitologie (Geneza 29:26;
Judecători 11:39-40; 1 Regi 3:3; 2 Regi 17:8, 19, 33-34, 40; Ioan 19:40)
2. O practică greşită nu devine corectă prin tradiţie, de aceea orice tradiţie ca şi orice inovaţie
trebuie analizată prin contextul general şi specific al revelaţiei (Exodul 12:25-28; Levitic 18:30;
19:28; 20:23/ 1 Regi 18:28; Iov 1:5; Ezechiel 20:18-19)
B Exemple
1. Regii lui Israel - „calea lui Ieroboam” - închinarea la viţeii de aur (2 Regi 10:31)
2. Unii regi ai din Iuda – înălţimile păstrate de la canaaniţi – obiceiuri lipsite de evlavie (2 Regi
14:3-4; 15:3-4)

ÎNCHEIERE
1. O analiză de fond, pentru a deosebi originalul de tradiţional, trebuie să facă referiri la origini, la
autoritatea care o coordonează şi la conţinutul unei lucrări (Exodul 12:25-28; Ieremia 10:1-5)
2. Originalul este recunoaşterea autorităţii lui Dumnezeu pe când tradiţionalul este respect şi
încredere în oameni (Ieremia 17:5-8)
 Alternative
Lecţia 2

MÂNTUIRE SAU MĂRTURIE

INTRODUCERE
1. Mântuirea este o lucrare reuşită, o intervenţie de salvare a omului din diferite situaţii negative;
dintre toate salvările necesare şi posibile mântuirea din păcat este cea mai importantă (Isaia 51:6-
8; 63:9; Evrei 7:25; Iacov 5:15)
2. Mărturia este dovada informări, a şansei de salvare care se poate finaliza cu au fără reuşită
(Ioan 3:11, 32-36)

I. MÂNTUIREA
A. Explicaţii
1. Mântuirea este un act al graţiei divine, al iubiri şi alegeri Lui suverane, în care trebuie să avem
încredere (Deuteronom 33:29; 1 Samuel 22:20; 1 Cronici 16:35; Marcu 10:26-27; 2 Timotei
4:18), dar suntem chemaţi şi noi să ne luptăm pentru salvarea oamenilor (Fapte 16:29-33; 1
Corinteni 7:12-16; Iuda 1:22-23)
2. Dumnezeu mântuieşte pe cei ce au o atitudine corectă faţă de El şi faţă de oamenii şi lucrările
respective (Psalmul 7:10 18:27; 50:23; 80:13-16, 118:15; Proverbe 28:18, 26; Matei 24:9-13;
Marcu 8:35; 10:52; 16:16)
3. În cazul unei atitudini incorecte, „mântuirea nu ne ajunge” (Isaia 59:1-14; Ieremia 4:14; 2
Tesaloniceni 2:9-12)
B. Exemple
1. Ierusalimul (Ezechia) - salvarea prin intervenţia unui înger în tabăra asiriană (2 Regi 18:28-32;
19:32-37
2. Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria – salvări repetate prin intervenţi supranaturale (Daniel 2:13-
23; 3:14-30; 6:16-27)
3. Iona şi niniveni – salvarea în urma schimbări atitudini faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni
(Iona 2:1-10; 3:1-10)

II. MĂRTURIA
A. Explicaţii
1. Mărturia (în prima fază) poate fi o informare scrisă sau verbală - chivotul mărturiei: locul unde
era aşezată cartea legământului şi totodată locul unde Dumnezeu îi vorbea lui Moise pentru a
informa poporul (Exodul 25:21-22; 31:18; 2 Regi 11:12)
2. Mărturia (în prima fază) poate fi un o lucrare vizibilă şi concretă, realizată de Dumnezeu sau
de trimişii Lui, prin care părţile implicate sunt conştientizate şi care trebuie respectată (Geneza
21:30; 31:44-48; Numeri 17:10; Psalmul 93:5; Marcu 6:11; Ioan 5:36-39; 19:35; 21:24; Fapte
14:17; 1 Corinteni 1:6; Apocalipsa 1:2)
3. Mărturia (în ultimă fază) poate fi lucrare în care cei în cauză şi toţi cei din jur constată în mod
conştient cine a fost mântuit şi cine a fost pedepsit pentru că s-a făcut vinovat (Iosua 7:1-26;
Psalmul 64:1-10; Romani 2:15-16; 2 Corinteni 1:12; 2 Tesaloniceni 1:5-10)
B. Exemple
1. Călăreţul împăratului lui Israel - a vedea dar a nu avea parte (2 Regi 7:1-20)
2. Israel – pierderile generaţiilor de evrei în urma nerespectării legământului sfânt (Psalmul 78:5-
33)
3. Împotrivitorii necredincioşi – mărturia creştinilor respinşi şi persecutaţi (Matei 10:18; Marcu
13:9-10; Luca 9:5; 21:12-16; Fapte 13:38-46)

ÎNCHEIERE
1. Mântuirea este lucrarea divină pe care o poate face numai Dumnezeu pentru cei ce intră în
graţia Lui prin ascultare necondiţionată de Cuvântul Lui (1 Corinteni 1:21; 15:1-2; 1 Timotei
4:10, 16)
2. Dumnezeu niciodată nu a lucrat fără mărturii, de aceea în ziua judecăţii nimeni nu va putea să
se scuze că nu a fost informat sau că nu putea fi salvat (Isaia 30:8-18; Matei 24:14)
 Alternative
Lecția 3
DUHOVNICESC SAU FIRESC

INTRODUCERE
1. Omul duhovnicesc este sub autoritatea, călăuzirea şi puterea Duhului Sfânt; omul firesc este
supus raţiunii şi poftelor umane, dar în fond spiritelor rele (Efeseni 2:1-21; Iuda 1:19-21)
2. Cronologia vieţii naturale începe cu firescul, pământescul, fără perspectivă, în condiţiile firii
umane decăzute, dar poate fi schimbată cu duhovnicescul (Romani 8:12-13)

I. DUHOVNICESC
A. Explicaţii
1. Omul duhovnicesc are o înţelepciune primită de la Dumnezeu, în acord cu planul Său etern, în
baza căreia poate interpreta corect toate lucrurile (1 Corinteni 2:6-16)
2. Omul duhovnicesc are pasiuni specifice şi este capabil (prin Duhul) să facă fapte bune (Tit 2:1-
14; 1 Petru 3:1-6) şi să primească daruri duhovniceşti prin care va efectua slujiri sfinte (Romani
7:6; 1 Corinteni 14:12)
3. Omul duhovnicesc are o confruntare interioară cu natura lui veche şi cu ispitele ce-i accesează
poftele, dar în care iese biruitor controlând poftele şi orice altă ispită (Romani 8:1-4; 13:14; 2
Corinteni 10:2-3; 1 Petru 4:1-6;)
B. Exemple
1. Biserica din Ierusalim – oameni plini de Duhul Sfânt (Fapte 2:4, 42-47; 4:32-34; 8:4)
2. Barnaba – un ucenic plin de Duhul Sfânt (Fapte 4:36-37; 9:27; 11:22-26; 13:1-4)

II. FIRESC
A. Explicaţii
1. Omul firesc nu poate avea o înţelegere corectă a lucrurilor şi nu poate face ceea ce este bine,
nici dacă ştie şi vrea să facă, motive pentru care nici nu poate fi plăcut Domnului (Romani 7:5,
14-23; 8:5-8; 1 Corinteni 2:14; Iacov 3:11-16)
2. Omul firesc este într-o împotrivire faţă de tot ceea ce este duhovnicesc, prin adversitatea
generală dintre faptele firii şi roada Duhului lui Dumnezeu (Matei 12:33; Galateni 4:29; 5:16-25)
B. Exemple
1. Corinteni - oameni fireşti printre oameni duhovniceşti (1 Corinteni 3:1-4; 6:1-11; 15:33-34; 2
Corinteni 12:20-21
2. Dima – omul firesc care părăseşte adunarea / Diotref – omul firesc care rămâne în adunare (2
Timotei 4:10; 3 Ioan 1:9-10)

ÎNCHEIERE
1. Comunităţile de credincioşi trebuie să fie formate din oameni duhovniceşti activi, scop în care
fiecare trebuie să fie atent cu sine şi cu alţii (Romani 8:9; 1 Timotei 5:21-22; Evrei 12:1-16)
2. Viaţa se consumă în permanenţă pe principiul secerării şi semănării – cauză / efect, omul find
în permanenţă sub ameninţarea judecăţii sau a perspectivei eterne de slavă (Galateni 6:7-8; 1
Corinteni 15:40-54)
 Alternative
Lecția 4

A SLUJI SAU A FI SLUJIT

INTRODUCERE
1. Slujirea este o activitate în folosul altora, în domeniul spiritual sau material (1 Petru 4:10-11)
2. A fi slujit poate fi ceva normal şi necesar, dar poate fi şi ceva opţional, omul având adesea
posibilitatea de a sluji sau de a fi slujit (Matei 20:26-28)

I A SLUJI
A. Explicaţii
1. A avea capacitatea prestării de servicii - a putea să slujeşti, a avea maturitatea, calificarea
necesară în a face ceea ce trebuie (Daniel 1:3-5; Efeseni 4:11-16; 1 Timotei 4:6; 2 Timotei 2:20-
22; Evrei 5:12-14)
2. A avea bunăvoinţa efectuării lor – a vrea să slujeşti (Geneza 18:1-8; 29:20; Rut 2:2-23; 3:9;
Matei 21:28-31; Galateni 5:13; 6:2; Efeseni 6:5-8). A dori să slujeşti lui Dumnezeu din toată
inima (Deuteronom 11:13; 28:47-48; Iosua 24:14-16). A sluji nu înseamnă şi a face lucruri rele
doar de dragul de a fi un slujitor ascultător (1 Samuel 22:13; 2 Samuel 13:28-29; 14:30)
B. Exemple
1. Femeile „diaconiţe” – slujitoare ale Domnului şi ale ucenicilor Lui (Luca 8:1-3; 23:55-56; 24:1;
1 Timotei 5:10)
2. Pavel – a sluji cu duhul şi cu trupul (Fapte 20:18-35; 1 Corinteni 9:13-17; 2 Corinteni 12:14-
17)

II. A FI SLUJIT
A. Explicaţii
1. A avea puterea de a pretinde sau moftul / dorinţa de a fi slujit (1 Samuel 17:8-9; 25:2-41; Luca
12:45-46; Apocalipsa 19.10; 22:9)
2. Există o slujire reciprocă, normală, ca între organele trupului: cap – trup; trup – trup (2 Regi
4:11-15; 6:1-7; Fapte 13:5), care este diferită de pretenţia de a face alţii ceea ce poţi şi chiar
trebuie să faci (2 Cronici 9:7 / 10:4; Neemia 4:1-19; Matei 23:11-12; Fapte 6:2)
B. Exemple
1. Casele regale – slujirea robilor şi a famenilor (1 Samuel 8:11-17; Estera 1-7; Daniel 2:1-12)
2. Potifar – un om bine slujit care şi-a condamnat slujitorul credincios (Geneza 39:1-20)

ÎNCHEIERE
1. Slujirea va fi răsplătită, în primul rând de Dumnezeu, chiar în viaţa aceasta şi cu atât mai mult
în eternitate, în funcţie de calitatea inimii celui ce slujeşte, calitate care adesea se transferă şi
slujirii efectuate (Matei 25:14-30, 34-46; Marcu 10:28-30; Coloseni 3:16-17, 23-24)
2. Cel slujit nu va avea nici o răsplată, dimpotrivă va fi dator multora (Habacuc 2:5-12; Fapte
20:35)
 Alternative
Lecția 5

ÎNŞELAT SAU ÎNŞELĂTOR

INTRODUCERE
1. Înşelat: păgubit, nedreptăţit sau trădat, în diferite domenii ale vieţii; înşelătoria este un păcat
complex (Levitic 19:11; 25:14; Proverbe 24:28; 1 Petru 3:10)
2. Există şi posibilitatea de a te înşela singur (Galateni 6:3; Iacov 1:16-26; Evrei 3:13)

I. ÎNŞELAT
A. Explicaţii
1. Situaţii în care am fost / putem fi înşelaţi: mărturii mincinoase, practici economice înşelătoare,
căsătorie ( Proverbe 14:25; 31:30; Iacov 5:4-6)
2. Atitudini recomandată în cazul în care am fost sau riscăm să fim înşelaţi:
a) în cazul constatătii înainte: evitarea dacă este posibil, apelarea la Dumnezeu cu
rugăciune (Psalmul 55:6-11;120:1-2)
b) în cazul constatării în timpul procesului de înşelare: oprirea colaborării, dacă nu e pra
târziu (2 Samuel 3:24-27; 20:9-10; 1 Corinteni 15:33)
c) în cazul constatăriii ulterioare: în funcţie de posibile corecţii şi urmări (Exodul 22:9, 16;
Iosua 9:1-27; 1 Corinteni 6:1-10)
d) niciodată în viaţa aceasta (2 Samuel 11:1-27)
3. În domeniul religios trebuie să veghem pentru a nu fi înşelaţi (Matei 24:4-5, 11, 24; Romani
16:18; 1 Corinteni 3:18; 2 Corinteni 11:13; Efeseni 5:6; Coloseni 2:4; 2 Timotei 3:10-17; 2 Petru
2:1-3; Apocalipsa 12:9; 20:10)
B. Exemple
1. Iosif, fiul lui Iacov – înşelat de mai multe ori şi îzbăvit triumfător de Dumnezeu (Geneza 37;
39)
2. Tamar – Amnon – seducţiile şi violurile, înşelările imoralităţii (2 Samuel 13:1-22)

II. ÎNŞELĂTOR
A. Explicaţii
1. Stări de înşelăciune:
a) învoluntare, înconştiente (Geneza 21:22-32)
b) conştiente, premeditate (Geneza 29:23-26; 31:7; Psalmul 10:7-10; 35:20; Proverbe
12:20a; Osea 12:1, 7; Obadia 1:7)
2 Stări posibile ale înşelătorilor: în funcţie de împrejurări şi starea spirituală (Marcu 4:19):
a) îndreptare lucrurilor, repararea daunelor (Levitic 5:14-19; 6:1-7)
b) tergiversarea îndreptării lucrurilor înşelătoare sau chiar continuarea îndârjită în
înşelăciune (Exodul 8:29; Proverbe 11:1, 18; 20:14; 26:18-19)
3. Oamenii încearcă să-L înşele şi pe Dumnezeu (Maleahi 1:14; 3:8-9; Galateni 6:7-8)
B. Exemple
1. Ţiba / Mefiboşet / David – declaraţii şi dovezi înşelătoare (2 Samuel 16:1-5; 19:24-30)
2. Regatele lui Israel – o stare generală de practicare a înşelătoriiilor economice şi spirituale
(Ieremia 6:13; 8:5, 10; 9:4; 14:14; 23:26; Plângeri 2:14; Ezechiel 13:6-23)

INCHEIERE
1. Angajamentul ferm de a nu practica înşeăciunea şi acceptare posibilităţilor de a fi înşelat, dar
nu în plan spiritual (Iov 31:4-23; Psalmul 24:3-5; 101:6-8)
2. Înşelăciunea este o practică a celor ce nu cunosc pe Dumnezeu, Cel care va îndrepta toate
lucrurile, chiar dacă permite înşelătorilor să-şi împlinească pentru un timp pornirile păcătoase
(Levitic 25:17; 1 Cronici 12:17-18; Iov 5:12-15; Mica 6:9-13)
 Alternative
Lecția 6

A TE JUDECA SAU A FI JUDECAT

INTRODUCERE
1. A te judeca este o o alternativă favorabilă păcătosului, a fi judecat este o consecinţă a
păcatuluui (Isaia 1:18; Romani 2:1-5)
2. Amânarea judecăţii divine este harul celui vinovat, pentru a se judeca singur, dar de o judecată
nu scapă nimeni (Psalmul 142:2; Osea 5:11; Ioan 3:17-19; 5:24)

I A TE JUDECA
A. Explicaţii
1. A evalua lucrurile corect, în perspectivă imediată şi îndepărtată (Psalmul 73:1-28; Isaia 59:4;
Mica 6:8), cu o gândire capabilă să judece (Proverbe 1:1-7; 2:1-17; 21:3; Eclesiastul 8:5; Evrei
5:11-14)
2. Fiecare trebuie să se judece întâi pe sine, pentru ceea ce a făcut şi pentru ceea ce trebuie să
facă, fără să găsească vinovaţi pe alţi pentru el, chiar dacă sunt şi pricini de păcătuire şi vinovăţii
colective (Eclesiastul 11:9; Matei 7:24-27; Ioan 8:1-11; Romani 14:1-21; 1 Corinteni 10:14-33)
B. Exemple
1. Abigail – „o femeie cu judecată” (1 Samuel 25:1-35)
2. David – a te judeca pe tine, crezând că judeci pe altul (Geneza 38:12-26; 2 Samuel 12:1-14;
Isaia 5:1-7; Luca 7:36-50)

II. A FI JUDECAT
A. Explicaţii
1. De oameni, în funcţie de statutul şi starea lor spirituală (Exodul 23:1-9; Deuteronom 16:18-20):
a) în instanţă eclesiastică (Deuteronom 17:8-11; Ezra 10:1-14; 1 Corinteni 5.1-13)
b) în instanţă seculară (Romani 13:1-7)
2. De Dumnezeu (Geneza 18:25; Numeri 27:21; Psalmul 7:11; 9:8; 75:2; 89:14; Eclesiastul 3:17;
12:14), din oficiu, dar adesea o cer şi oamenii (1 Samuel 24:12, 15; 2 Cronici 24:22):
a) în veacul acesta, la timpul şi în modul hotărât de El (Geneza 15:13-14; Exodul 6:6; 1
Cronici 16:14)
b) în veacul viitor (Evrei 9:27; 10:26-27)
3. Atitudini faţă de judecata rostită (Psalmul 1:1-6):
a) aceptare (1 Samuel 7:2-6; 2 Samuel 12:1-14; Psalmul 51:1-4)
b) refuz, contestare, cu sau fără drept de recurs (Exodul 2:13-14; Deuteronom 17:12-13)

B. Exemple
1. Moise - omul care stătea toată ziua să judece (Exodul 18:13-26)
2. Israel – primele generaţii în Canaan - vremea judecătorilor (Judecători 2:11-19)

ÎNCHEIERE
1. Judecata de sine este cea mai bună şi trebuie făcută dreaptă şi la vreme (Matei 7:1-2; 1
Corinteni 11:31-32). Un om duhovnicesc s-a judecat şi nu mai poate fi judecat (1 Corinteni 2:15;
1 Corinteni 4:3-5)
2. Judecata lui Dumnezeu nu permite nici o imixtiune umană (Iov 11:10; 34:23; Psalmul 58:11;
94:15; Apocalipsa 15:3-4; 16:5)
 Alternative
Lecția 7

BIRUITOR SAU ÎNFRÂNT

INTRODUCERE
1. A birui nu este o opţiune directă şi una rezultantă în urma unei lupte; a fi înfrânt poate fi prin a
nu lupta, abandona / pierde pe parcurs sau în final bătălia (Proverbe 24:10; Luca 11:24-26)
2. A fi biruitor sau a fi înfrânt înseamnă, în final, o veşnicie câştigată sau o veşnicie pierdută (2
Timotei 4:7; Apocalipsa 2:7, 11, 17, 26; 3:5, 12, 21)

I A FI BIRUITOR
A. Explicaţii
1. Adevăratele lupte de pe pământ se dau între bine şi rău, în toate domeniile existenţei umane:
gândire, vorbire, trăire, de aceea biruinţa înseamnă viaţă, aceasta este lupta cea bună (Deuteronom
30.15-20; Ioan 16:33; Romani 12:17-21; 1 Timotei 1:18; 6:12). Martirajul este o biruinţă pentru
sfinţi (Daniel 7:21; Apocalipsa 11:7; 13:4; 15:2)
2. Armele biruinţei spirituale:
a) rugăciunea stăruitoare (Geneza 32:24-28 / Osea 12:4; Exodul 17:9-13; Psalmul 13:1-6;
20:1-5; Romani 15:30; Closeni 4:12). Ex.: Cine renunţă pierde
b) ascultarea de Dumnezeu, Cel care decide soarta tuturor bătăliilor (Proverbe 21:31; Saul,
omul care „ori încotro se întorcea, era biruitor” - 1 Samuel 14:47; 2 Samuel 1:10, a murit înfrânt
prin neascultare; David, omul biruinţelor care asuportat dureros o înfrângere spirituală - 1 Samuel
17:9, 47; 26:25; 2 Samuel 8:11; 2 Cronici 25:7-8; Psalmul 118:15-16 )
c) încrederea în Dumnezeu, în condiţia ascultării de El (2 Cronici 13:1-18; 14:11; Psalmul
33:9-22; 78:9-11; Matei 12:20-21; Romani 8:36-37; 1 Ioan 4:4; 5:4-5; Apocalipsa 12:11)
d) chibzuinţa înţelepciunii (Proverbe 11:14; 24:3-6)
B. Exemple
1. Ieremia – copilul, tânărul, prorocul pus să ţină piept unei naţiuni păcătoase (Ieremia 1:17-19;
15:20; 20:11)
2. Domnul Isus Hristos – marele biruitor, prin cruce (Psalmul 45:3-7; 1 Corinteni 15:54-58;
Coloseni 2:!5; Apocalipsa 19:11)

II. A FI ÎNFRÂNT
A. Explicaţii
1. Păcatul – ispita nebiruită, lucrare a celui rău, este înfrângerea spirituală (Estera 2:21-23; Iacov
1:12-15; ), care în timp duce la înfrângere totală (Iov 20:4-8; Psalmul 94:2-3)
2. Compromisul este premiza înfrângerilor spirituale şi de altă natură (Judecători 14:1-20; 16:1-
21; 1 Samuel 4:1-22; Eclesiastul 10:1; 1 Petru 2:11; 2 Petru 2:19-22)
B. Exemple
1. Primul război al alinaţelor militare – biruitori înfrânţi (Geneza 14:1-16)
2. Fii lui Sceva – vorbe fără acoperire (Fapte 19:13-16)

ÎNCHEIERE
1. Dumnezeu şi prin El adevărul, dreptatea şi toate valorile sfinte împreună cu cei ce le acceptă
vor fi biruitori (Psalmul 60:4; Ioan 1:5; 1 Ioan 2:13-17; Apocalipsa 17:14)
2. Lupta cu armele sfinte din dotare / lupta după rânduieli este biruinţă sigură (Efeseni 6:10-18; 2
Corinteni 9:24-27; 10:3-5; 2 Timotei 2:5; Evrei 12:4)
 Alternative
Lecția 8

FAMILIST SAU NEFAMILIST

INTRODUCERE
1. A fi familist sau nefamilist sunt opţiuni permanente sau temporare, în funcţie de planurile şi
poruncile divine, pe de o parte şi condiţiile şi hotărârile umane pe de alta (1 Corinteni 7:7, 10-11,
25)
2. Statutul de familist / nefamilist presupune drepturi şi îndatoriri specifice (1 Corinteni 7:3, 32-
34)

I FAMILIST
A. Explicaţii
1. Dreptul / libertatea de a se căsători îl au toate persoanele ce nu au un legământ valabil, adică
nu au un partener de căsătorie în viaţă (Matei 19:7-10; Marcu 10:7-12; 1 Corinteni 7:8-15)
2. Persoanele căsătorite trebuie să realizeze / păstreze unitatea familiei şi să trăiască în favoarea
partenerului şi a celorlaţi membrii ai familiei (Geneza 2:24; Deuteronom 6:1-9; 14:26; 15:20;
24:1-5; Psalmul 78:5-7; Proverbe 14:1; 21:20; 31:10-31; Maleahi 2:14-16; 1 Corinteni 7:3-6, 33-
34; 1 Timotei 2:15)
B. Exemple
1. Iacov – omul cu familie mare (Geneza 29:31-35; 30:29-30; 32:9-32; 33:5; 46:6-7)
2. Naomi – femeia care preţuia viaţa de familist (Rut 1:1, 9; 3:1, 4:14-17)

II. NEFAMILIST
A. Explicaţii
1. Dreptul / libertatea de a nu se căsători a unei persoane se întemeiază pe condiţiile naturale,
spirituale şi sociale (Matei 19:12; 1 Corinteni 7:25-28, 36-40; 1 Timotei 5:11-14)
2. O persoană necăsătorită, în absenţa îndatoririlor faţă de părinţi, are posibilitatea de a „sluji
Domnului fără piedici”, nu a trăi egoist şi singuratic (Isaia 56:3-5; Fapte 9:36-40; 1 Corinteni
7:32-35; 1 Timotei 5:4-16)
B. Exemple
1. Ieremia – omul căruia Dumnezeu i-a recomandat să nu fie familist (Ieremia 16:1-3; 29:4-7.)
2. Tinerii din Babilon – tineri obligaţi (fizic) să devină nefamilişti (Isaia 39:6-7; Daniel 1:3-6)

ÎNCHEIERE
1. Statutul omului terestru este limitat, nefamilist sau familist, fiecare stare având avantaje şi
dezavantaje (Luca 20:27-36; 1 Corinteni 7:1-2, 7)
2. Sfinţirea, cinstea, dragostea şi celalte virtuţii sunt imperatice atât pentru nefamilişti cât şi
pentru familişti (Efeseni 5:22-33; 1 Tesaloniceni 4:3-7; 1 Timotei 2:8-10; Evrei 13:4)
 Alternative
Lecția 9

A TĂCEA SAU A VORBI

INTRODUCERE
1. Ce-i mai de dorit, dar ce-i mai bine: a tăcea sau a vorbi? (Iov 16:6; Eclesiastul 3:7). Vorbirea şi
tăcerea voluntară aparţine doar vieţii, nu morţii (Psalmul 94:17; 115:17). Există şi demoni care
provoacă muţenie (Marcu 7:37)
2. A tăcea sau a vorbi are de-a face cu relaţiile interumane, de regulă cineva trebuie să vorbească
şi
ceilalţi să vorbească (1 Samuel 25:4-9; Iov 33:31-33). În relaţiile cu oamenii, Dumnezeu are
vremuri potrivite pentru a vorbi dar şi pentru a tăcea (Psalmul 39:12; 50:3, 21; Isaia 57:11-13)

I A TĂCEA
A. Explicaţii
1. A te putea controla pentru a vorbi chibzuit (2 Regi 2:3, 5; Fapte 15:6-21); a respecta generale
de vorbire, ascultare şi tăcere (Proverbe 23:9; Eclesiastul 10:20; 1 Corinteni 14:34; 1 Timotei
2:11-12)
2. A putea tăcea în momente speciale de:
a) ispită (2 Regi 18:36; Iov 4:2 / 13:5; Amos 5:13)
b) durere (Levitic 10:3; 2 Samuel 13:20; Psalmul 37:7; 39:1-2; Ezechiel 24:17)
c) a nu comenta a nu te împotrivi adevărului (Neemia 5:8; Galateni 2:12-14)
d) când trebuie păstrat un secret (1 Samuel 10:14-16; Marcu 9:9-10; Luca 9:36)
B. Exemple
1. Domnul Isus Hristos – a fi desăvârşit în vorbire (Isaia 53:7; Matei 26:63; Luca 19:48; 20:26;
Ioan 6:60-61)
2. Estera – fata care se putea controla să nu vorbească înainte de vreme (Estera 2:10, 20; 5:6-8)

II. A VORBI
A. Explicaţii
1. A vorbi cu înţelepciune în toate împrejurările, pentru a fi înţeles, pentru a fi de folos (Geneza
11:7; 22:7-8; 24:33; Rut 2:12-13; 2 Cronici 32:6; Iov 29:21-25; Psalmul 49:3; Proverbe 10:32;
17:9; 24:28 Matei 5:37). Atenţie la felul în care vorbim lui Dumnezeu sau despre Dumnezeu
(Geneza 18.30-32; Iov 13:7 Eclesiastul 5:1-2, 7; 2 Corinteni 2:17; 1 Tesaloniceni 2:4-5)
2. A vorbi în momente speciale:
a) când informaţia transmisă salvează (2 Regi 7:9; Estera 4:14; 7:4), vestirea mântuirii
(Psalmul 119:46; Fapte 4:18-20, nu a ereziilor şi a nimicurilor (Romani 16:18; Efeseni 5:6))
b) când trebuie recunoscut adevărul, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor (Psalmul
32:3; 58:1; Matei 21:25; Marcu 3:4; 9:33-34; Luca 20:26)
c) când avem drept să ne plângem, solicitând ajutor (1 Samuel 24:9; 1 Regi 12:7; Iov
19.23; 21:3; 40:1-5; 42:3)
B. Exemple
1. Moise – omul care greu dar care vorbea cu Dumnezeu (Exodul 4:10; 19:19; 33:9)
2. Abigail – vorbirea femeii înţelepte (1 Samuel 25:6, 17, 24)

ÎNCHEIERE
1. A tăcea întotdeauna trebuie analizat înaintea Domnului (Plângeri 3:26-28; Habacuc 2:20;
Ţefania 1:7; Zaharia 2:13; Matei 12:37)
2. A vorbi trebuie cu un scop nobil pentru că vorbele au efecte multiple, aceasta se poate numai
sub călăuzirea Duhului Sfânt (Proverbe 18:20-21; 26:4-5; Matei 10:20; Coloseni 4:6; Tit 2:8)
 Alternative
Lecția 10

ÎMPREUNĂ SAU DESPĂRŢIŢI

INTRODUCERE
1. A fi împreună sau despărţit este determinat de nevoi fundamentale specifice creaţiei şi
existenţei răului şi binelui în această lume; unirea este determinată de dragoste, dar nu pot fi iubiţi
doi stăpâni (Isaia 11:6-8; Luca 16:13; Romani 8:35-39)
2. A fi împreună sau a fi despărţit implică diferite aspecte totale sau parţiale: desfăşurarea unor
activităţi spirituale, economice, sociale; relaţi de căsătorie sau prietenie (Exodul 12:38; Levitic
19:33-34 / Numeri 11:4-6; Amos 3:3; Matei 10:34-39; Luca 5:27-32; Fapte 15:36-40)

I ÎMPREUNĂ
A. Explicaţii
1. Uniri recomandate:
a) în Hristos, prin Duhul (Romani 6:6-8, 17; 1 Corinteni 1:9-11; Efeseni 2:11-22; 4:3)
b) în adunări sfinte (Deuteronom 12:4-7; Psalmul 34:3; 133:1-3; Luca 2:13; Fapte 2:46;
4:24; 10:2; Romani 15:6)
c) în lupte spirituale: „Iosua şi tot Israelul” - 10 referinţe (Judecători 1:1-3; Romani 15:30;
2 Timotei 2.22)
d) în nevoi (1 Timotei 6:18-19; Evrei 10:32-24; 11:24-26)
2. Uniri rele:
a) în căsătorii mixte (Geneza 34:11-16, 22)
b) în acţiuni păcătoase (Numeri 16:1-3, 32; 25:1-2; Iosua 9:1-2; 2 Samuel 15:31; Matei
27:62; 18:12; Luca 11:26; Fapte 5:1-10; 19:24-32)
c) în plăceri lumeşti (Judecători 14:10-11; Psalmul 141:4; 1 Petru 4:3-4)
B. Exemple
1. Rut – nora împreună cu soacra (Rut 1:7-18)
2. Iosafat – regele care şi-a pierdut familia şi chiar ţara prin unirea cu casa lui Ahab (2 Regi 22.48-
49; 2 Cronici 18:1-3; 19:1-2; 20:35-37)

II. DESPĂRŢIŢi
A. Explicaţii
1. Despărţiri recomandate:
a) în slujiri speciale (Numeri 6:1-8; 8:13-16)
b) în depărtarea de acţiuni păcătoase (Numeri 16:21-35; Isaia 1:13)
c) în separarea poporului lui Dumnezeu de cei apostaţi, de lume (2 Cronici 25:5-10; Ezra
9:1-2; 10:1-17; Neemia 9:1-2; Psalmul 26:4-5)
2. Despărţiri rele:
a) în căsătorie (Maleahi 2:16; Matei 19:4-8; 1 Corinteni 7:10-15, 27a)
b) în adunare, pe motive neîntemeiate (Fapte 10:28-29; 11:1-11; Efeseni 3:6; Iuda 1:22-
23)
B. Exemple
1. Avraam – o despărţire pentru a evita certurile (Geneza 13:1-12)
2. Pavel – o despărţire pe motive doctrinare importante (Fapte 19:8-9; Filipeni 3:2, 13-19)

ÎNCHEIERE
1. A fi unit cu sfinţi în activităţi plăcute Domnului, înseamnă a fi despărţit de păcătoşi în
activităţile lor păcătoase (Neemia 10:28-31; Psalmul 101:1-8; Ieremia 15:19; 2 Corinteni 6:14-18)
2. O unire şi respectiv o despărţire eternă se va realiza la trecerea în veacul viitor (Matei 13:24-
30, 47-50; 25:32-46; Ioan 14:3, 23; 17:24; 1 Tesaloniceni 4:17)
 Alternative
Lecția 11
INFORMAT SAU IGNORANT

INTRODUCERE
1. Omul se naşte cu nevoia şi posibilitatea de a cunoaşte, iar informaţia adevărată provine de la
Creator şi din creaţie; informaţia falsă are sursă minciunile (adevăruri falsificate) diavolului; totul
este ca în grădina Edenului (Geneza 2:15-3:13)
2. A fi informat sau a fi ignorant, în plan spiritual, nu este doar o chestiune de ştiinţă sau de
cultură ci de viaţă sau de moarte (Proverbe 15:14; Eclesiastul 11:9; 12:12-14; Apocalipsa 3:17-19)

I INFORMAT
A. Explicaţii
1. Informaţii despre Dumnezeu şi lucrările Sale (Geneza 28:16-17; 1 Samuel 6:1-12; Iov 37:10-
18; 38:4-6; Isaia 40:12-26; Romani 2:17-20; 2 Timotei 3:14-17; 1 Ioan 2:29, 27, 29)
2. Informaţii profetice – informaţii despre viitor, în limitele stabilite de Dumnezeu care
controlează evenimentele (Geneza 15:13-16; Eclesiastul 9:1; Daniel 2:1-45; Matei 24:36-45;
Fapte 1:7-8; 1 Tesaloniceni 5:1-3). Descoperirea planurilor ui Dumnezeu în paralel cu
contracararea planurilor întunericului (1 Regi 14:1-18; 2 Regi 6:8-12; 7:1-20; Isaia 44:25-26;)
3. Datoria transmiteri informaţiilor adevărate la timp, în vederea mântuirii sufletului şi a realizării
la timp a oricăror lucrări pe pământ – strigarea înţelepciunii (1 Samuel 19:2; 20:9-13; Proverbe
8:1-36; 9:1-12; Ezechiel 3:16-27; matei 24:11)
4. Oamenii pot acţiona şi sunt responsabili în funcţie de informaţia de care dispun (Geneza 21:25-
26; Iosua 9:3-17; 1 Samuel 22:12-15; Luca 12:47-48; Romani 2:15-16; 1 Corinteni 13:1-3)
B. Exemple
1. Iosif şi fraţii lui – informaţia reală este întotdeauna în acord cu planurile lui Dumnezeu (Geneza
37:5-11, 19-20; 42:6-13, 21-23; 43:19-22; 45:3-11)
2. Solomon – informaţia multă (înţelepciunea în tainele lui Dumnezeu şi ale creaţiei) oferă dar nu
obligă la un comportament înţelept (1 Regi 10:1-9; 11:1-9)

II. IGNORANT
A. Explicaţii
1. Nerecunoaşterea lui Dumnezeu în lucrările lui de creaţie şi de întreţinere a creaţiei şi de
mântuire (Deuteronom 8:2-5, 10-19; 9:6; Luca 20:1-8; Ioan 4.9-14, 22-26). Necesitatea lucrării de
iluminare a Duhului lui Dumnezeu (1 Corinteni 2: 9-14)
2. Ignoranţa celui ce păcătuieşte – nebunia păcatului (Proverbe 5:1-14; 7:1-27; Proverbe 24:12;
Ieremia 4:22). Ninive – un centru politic şi cultural vestit lipsit de cunoaşterea binelui, dar care au
crezut în informaţia transmisă de profetul Domnului (Iona 3:1-10; 4:11)
3. Vinovăţia transmiterii informaţiilor ireale, cu sau fără rea intenţie – strigarea nebuniei
(Proverbe 9:13-17; Matei 5:19; 28:2-4, 11-15). Lipsa informaţiei adevărate este o ignoranţă,
adesea, sub titlul de informaţie (Proverbe 12:23; Matei 12:1-8; 1 Corinteni 8:1-3; 1 Timotei 6:3-5)
B. Exemple
1. Fariseii – oameni orbiţi pentru că n-au vrut să recunoască ceea ce vedeau toţi (Ioan 9:1-41;
12:35)
2. Atenienii – ignoranţa înţelepţilor veacului acestuia (Fapte 17:16-34; 1 Corinteni 2:6-8)

ÎNCHEIERE
1. Dumnezeu a făcut informările necesare prin creaţie şi revelaţie, dar nu toţi oamenii primesc şi
păstrează informaţia, astfel devin ignoranţi (Psalmul 78:1-7; Ioan 13:17; Romani 1:19-28)
2. Informaţia pe care o primeşte şi o transmite un om este prestabilită de Dumnezeu în funcţie de
starea lui spirituală: „şti că Eu sunt Domnul” (51 de ref. în Ezechiel), pentru mântuire sau pentru
mărturie (Ieremia 9:23-24; Daniel 12:10; Ioan 7:17)

Alternative
 Lecția 12

LEGE SAU FĂRĂDELEGE

INTRODUCERE
1. Legile lui Dumnezeu sunt eterne ca şi El şi caracterul Lui imuabil; legile omeneşti sunt limitate
ca timp şi conţinut (Iov 38:33; Psalmul 119:91, 160; Ieremia 33:25; Matei 5:17-19; Ioan 1:17)
2. Fărădelegile sunt nerespectarea legilor divine sau umane (Daniel 6:3-5, 22; Ţefania 3:4-5;
Romani 2:14-16)

I LEGE
A. Explicaţii
1. Legile sunt un pachet de intrucţiuni necesare convieţuirii spirituale şi sociale; universul şi viaţa
au legi fără de care haosul ar duce la distrugere (Geneza 26:5; Exodul 24:12; Deuteronom 6:1-9;
Psalmul 119:165; Isaia 42:21; 51:4, 7-8; Romani 2:17-20) Ex.: A merge cu maşina după legile
circulaţiei sau a face abstracţie de ele
2. Necesitatea cercetării, înţelegerii legilor lui Dumnezeu, scop în care cercetarea Scripturilor cu
rugăciune este o disciplină spirituală primordială (1 Regi 8:57-58; Psalmul 1:2; 78:5-7; 119:18,
34, 44, 72, 97-100; Fapte 6:4)
3. Legile ceremoniale aparţineau sistemului preoţiei aaronice, dar legile lui Dumnezeu care
exprimă voia şi caracterul Lui, au fost şi sunt etern valabile, în forma explicată de Domnul Isus
Hristos (Romani 7-8; 10:4; Galateni 3:24; 5:2-6; Evrei 7:12)
4. Respectarea legilor lui Dumnezeu oferă binecuvântarea Lui care are în vedere viaţa în condiţii
normale, nerespectarea lor este fărădelege şi atrage după sine blestemul (Exodul 15:26;
Deuteronom 11:18-28; 30:15-20; 1 Regi 9:1-9; 2 Regi 17:7-20; Psalmul 19:7-11; Ieremia 31:33;
Ezechiel 36:26-27)
B. Exemple
1. Iosua – împlinirea legilor sfinte şi observarea împlinirii făgăduinţelor divine aferente (Iosua
1:7-8; 8:32, 34-35; 11:15; 22:5-6; 23:14-16)
2. Iosia – atitudinea omului evlavios la auzul cuvintele cărţilor sfinte (2 Regi 22:8-20; 23:24-25; 2
Cronici 34:29-33)
3. Ezra - „preot şi cărturar iscusit în Legea Dumnezeului cerurilor” (Ezra 7:6, 10, 25; 9-10)

II. FĂRĂDELEGE
A. Explicaţii
1. Fărădelegea este o stare de abatere de la voia / Legea / Cuvântul lui Dumnezeu, manifestată în
gând, vorbă sau faptă şi care trebuie încadrată şi de oameni în acord total cu gândirea divină (Iov
31:7-34; 34:21-23; 1 Ioan 3:4). Istoria acestei lumi se va termina cu domnia fărădelegii (2
Tesaloniceni 2:3-12)
2. Dumnezeu consemnează orice fărădelege şi fie cel vinovat, fie prin substituire fărădelegea se
pedepseşte (Levitic 16:21-22; 26:40-43; Psalmul 90:7-9). Aşa se explică ceea ce a zis Dumnezeu
despre Sine că „... iartă fărădelegea... şi pedepseşte fărădelegea...” (Exodul 34:7; Numeri 14.18).
Iertarea se face la cerere în condiţii de căinţă şi angajamentul renunţării la acea fărădelege (Ezra
9:1-15; 10:1-19; Psalmul 25:6-7; 32:1-5; Proverbe 28:13; Isaia 55:7; Ezechiel 18:20-23, 30-31; 1
Ioan 1:9)
3. Atenţie la amestecul de lege şi fărădelege determinat de ispitele eului (Isaia 1:10-15; Luca
14:25-33; 2 Corinteni 6:14-18; 7:1)
B. Exemple
1. Casa lui Eli – fărădelegea deliderată nu poate fi iertată (1 Samuel 2:12-36; 3:11-14; 4:1-21)
2. Mulţi „creştini”– oamenii cu „Doamne, Doamne!” şi fărădelegi (Matei 7:21-27; 13:41-42;
23:23-28; Luca 13.23-28)

ÎNCHEIERE
1. Legile lui Dumnezeu sunt desăvârşite şi sunt date în favoarea noastră (Deuteronom 4:6, 8;
10:12-13, Psalmul 119:1-5), de aceea trebuie să fim pasionaţi în a le învăţa şi împlini, fapt
realizabil în viaţa noastră prin prezenţa Duhului lui Hristos în noi (Iosua 1:8; Matei 7:12; Romani
13:8-10; Glateni 5:22-23)
2. Dumnezeu a hotărât o vreme şi o formă de îndepărtare a fărădelegilor oamenilor – ferice de cel
ce va beneficia de oferta aceasta (Psalmul 51:1-2; Isaia 43:25; 44:22; 53:4-6, 12; Daniel 9:24;
Romani 4:6-9, 23-25; 2 Timotei 2:19)

Alternative
Lecția 13
 A TĂINUI SAU A DESTĂINUI

INTRODUCERE
1. A tăinui: a ascunde, a păstra secret, este ceva natural pentru Dumnezeu, dar mai greu de realizat
între oameni (2 Regi 2:1-18; Daniel 12:8-9; Matei 11:25-27; 24:36)
2. A destăinui: a divulga, a da la iveală, a mărturisi, a trăda este uşor şi ofertant dar nici legea lui
Dumnezeu nici legile oamenilor nu permit orice destăinuire (Romani 1:29; 1 Timotei 5:13)

I A TĂINUI
A. Explicaţii
1. Taine:
a) taine perfecte: informaţii codificate ale lui Dumnezeu (2 Regi 4:25-27; Matei 13:10-12;
Marcu 4:11; Luca 18:31-34; 1 Corinteni 14:2; Apocalipsa 10:5-7)
b) secrete de serviciu şi clauze de confidenţialitate, în diverse domenii ale vieţii: politic,
militar, economic, social, sanitar etc (1 Regi 18:3-4, 13; Neemia 2:11-12; Proverbe 21:14; 25:9-
10)
c) confidenţe familiale (Exodul 2:1-9; Matei 1:19; Luca 1:24-25)
d) confesiuni pastorale, protejate prin lege (Proverbe 11:13)
2. Tăinuirea (umană) se face prin capacitatea umană de stocare ascunsă a datelor, în minte, în
computere sau în seifuri speciale (Geneza 24:63; 42-45; 1 Samuel 9:16; Estera 2:10, 20)
3. Scopul stocării informaţiilor secrete este dat de dreptul de proprietate şi de riscul folosirii
datelor secrete în scop negativ (Ioan 16:12-13). Comori ascunse (Deuteronom 33:19)
B. Exemple
1. Dumnezeu – cel căruia îi place să (se) ascundă (Iov 23:8-9; 34:29; Psalmul 30:7; Proverbe
25.2; Ieremia 36:26; Coloseni 1:26-27), deşi ştie totul (Psalmul 139:1-24; Eclesiastul 12:14;
Ieremia 23:24; Romani 2:16)
2. Iehoiada şi Ioşeba – ascunderea lui Ioas (2 Regi 11:1-20)

II. A DESTĂINUI
A. Explicaţii
1. Dezvăluiri de taine:
a) dezvăluiri corecte: informaţii pe care Dumnezeu le oferă unui om sau unui grup de
oameni prin Duhul Său (1 Samuel 3:11-18; 2 Regi 6:9-12; Iov 12:22; Isaia 48.6-8; Ieremia 33:3;
Romani 11:25-26; 1 Corinteni 4:1; 15:51; Efeseni 3:3-7)
b) informaţii necesare exercitării unei lucrări, unui serviciu; învăţătură (2 Regi 7:1-20;
Psalmul 78:1-7; Ioan 18:20; Fapte 20:20, 25-27)
c) informaţii prin care se demască şi se împiedică o lucrare rea, obţinute pe cale naturală
sau supranaturală, oricum prin providenţa divină (Deuteronom 13:6-11; 27:15, 24; 1 Samuel 19:1-
3; 20:9; Neemia 4:12-15; Ieremia 40:13-16; Evrei 4:12-13)
d) informaţii personale prezentate în funcţie de necesitate - confesiuni (Numeri 5:12-13;
Psalmul 32:5; 44:21; Proverbe 28:13), informaţii ce nu pot rămâne ascunse dacă nu sunt
mărturisite şi iertate (Psalmul 90:8; Isaia 29:15-16; Ieremia 16:17; 1 Corinteni 14:25)
2. Destăinuirea tainelor trebuie să fie în concordanţă cu planul lui Dumnezeu şi să aibă un scop
bun (Geneza 18:17-19; 1 Corinteni 14:24-26)
3. Destăinuirea din slăbiciune sau sub forţă este vinovată înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor şi
depinde în fond de starea spirituală omului (Proverbe 20:19)
B. Exemple
1. David – omul care a încercat să tăinuiască, dar apoi şi-a destăinuit corect păcatul şi a fost iertat,
suportând în parte pedeapsa divină (2 Samuel 11:1-1-27; 12:11-12; Psalmul 32:5; 51:1-19)
2. Daniel – descoperiri profetice (Daniel 2:3-30; 4:9)

ÎNCHEIERE
1. Oamenii lui Dumnezeu se aseamănă Lui şi prin tăinuirea sau destăinuirea înţeleaptă a tuturor
informaţiilor de care dispun (Deuteronom 29:29; Iosua 2:1-6; 6:17-19, 25; 7:11, 19-22)
2. A tăinui ceea ce trebuie destăinuit sau a destăinui ceea ce trebuie tăinuit este păcat (Luca 12:2;
1 Corinteni 4:5; 1 Timotei 5:24-25)
 Alternative
Lecția 14

FOLOSITOR SAU NEFOLOSITOR

INTRODUCERE
1. A fi folositor este un subiect de cercetare pentru un om înţelept (Eclesiastul 1:3)
2. A nu fi folositor înseamnă a nu face ceva bun sau a face ceva rău (Deuteronom 23:18; Matei
20:1-6; Luca 17.1-2; Iacov 4:17)

I FOLOSITOR
A. Explicaţii
1. A fi folositor familiei: a te dărui cu întreaga fiinţă, spiritual şi material, fără a afecta niciuna din
funcţiile vieţii (Psalmul 127:1-2; Eclesiastul 5:10-16; 1 Timotei 6:6-11)
2. A fi folositor adunării: în vederea mântuirii sufletelor (1 Corinteni 14:1-6; Filipeni 3:1; Evrei
13:17) şi întreţinerii trupurilor (2 Corinteni 8:7-15; 2 Timotei 4:11; Iacov 2:15-16)
3. A fi folositor societăţii după voia lui Dumnezeu, adică după vreme şi nevoile reale (Eclesiastul
3:11; 6:8-12; 8:5-6; Matei 25:14-30; Tit 2:11-14; 3:8)
4. Există posibilitatea de a fi folositor numai în / pentru viaţa de aici şi nefolositor pentru viaţa
viitoare (Isaia 44:9-11; Matei 16:26; Marcu 8:36; Ioan 12:24-26; 1 Corinteni 7:31)
5. Instrucţiunile Scripturilor fac pe om folositor, adică îl califică pentru orice activitate a vieţii
(Iosua 1:8; 2 Timotei 3:16-17). Dumnezeu poate şi vrea să ne facă folositori (Isaia 48:17; 2
Tiumotei 2:19-22)
B. Exemple
1. Pavel – omul care a făcut totul pentru Evanghelie (Fapte 20:20, 27; 1 Corinteni 9:15-27; 2
Corinteni 12:11-19)
2. Filipenii – oameni care au folosit la maxim mijloacele disponibile (2 Corinteni 8;1-5; Filipeni
4:10-20)

II. NEFOLOSITOR
A. Explicaţii
1. A trăi pasiv între oamenii care au nevoie de tine: credinţă fără fapte (Iacov 2:14); însensibilitate
şi indiferenţă pentru cei din jur (1 Corinteni 8:8-13; 10:31-33)
2. A te îndeletnici cu „lucruri de nimc” (1 Samuel 12:21): ocultism – speranţe imaginare (Isaia
47:12; Habacuc 2:18); sincretism religios (Isaia 57:11-13; 58:2-3; 1 Corinteni 13:1-3); profeţii
false (Ieremia 23:31-32); laude (2 Corinteni 12:1); certuri şi alte vorbării goale (2 Timotei 2:14-
18, 23-26
3. A încerca să înşeli sau a încerca să intri forţat în posesia muncii de care ar trebui să se
folosească cel ce a ostenit (Iov 20:17-19; Proverbe 1:10-19; 10:2; 15:6; 21:6); a abuza de viaţa
cuiva (Geneza 37:26; Habacuc 2:5-12)
4. A munci fără binecuvântarea lui Dumnezeu (Levitic 26:19-20; Isaia 55:1-3; Hagai 1:5-6; 2:15-
19; Evrei 6:7-8)
B. Exemple
1. Solomon – omul care a recunoscut că a trăit (şi) fără folos (Eclesiastul 2:1-20)
2. Lumea fără Dumnezeu – eforturi fără putinţa (folosul) de a-şi îmbunătăţii şi salva viaţa
(Ieremia 51:58; Habacuc 2:13; Apocalipsa 18:1-24)

ÎNCHEIERE
1. „Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare?” intelectual sau fizic (Eclesiastul
3:9;7:12). Regula utilităţii (1 Corinteni 6:12; 10:23) – starea de evlavie (1 Timotei 4:8)
2. Pentru a fi folositor trebuie dobândeşti înţelepciunea şi să-i urmezi sfaturile (Proverbe 3:13-26),
să fi născut din nou şi să trăieşti sub călăuzirea Duhului Sfânt (Ioan 6:63; Romani 8:1-16; Filimon
1:10-11)
 Alternative
Lecția 15
PROFUND SAU SUPERFICIAL
INTRODUCERE
1. A fi prodund1 este o recomandare şi o necesitate, scop în care se înscrie orice învăţătură
temeinică (Proverbe 22:20-21; Luca 1:1-4)
2. A fi superficial2 este specific celor ce nu au gânduri sfinte şi adevărate, celor ce se lasă duşi de
pofte şi ispite, de imagini trecătoare (Evrei 12:16; Apocalipsa 3:17-22)

I PROFUND
A. Explicaţii
1. A cunoaşte cu adevărat în diferite domenii ale vieţii, a fi înţelept, a şti şi să aplici ceea ce
cunoşti, a fi profesionist (1 Regi 10:1-3; 2 Cronici 1:10; Proverbe 1:1-6; 2:1-22; Eclesiastul 7:23-
28; Daniel 1:3-5, 17; 2:45; 5:12; 7:16)
2. A căuta să aprofundezi prin cercetare şi meditaţie Scriptura, cartea „redactată” de o minte şi de
scopuri perfecte (Iosua 1:8; 11:15; Psalmul 1:1-4; 77:3, 6; 119:15, 23, 48, 148, 160; Iacov 1:22-
25). Omul aprofundat în cunoaştere este un bun învăţător; a prezenta / transmite informaţii
concrete, de valoare (1 Samuel 17:17-18; Iov 36:3-4; 1 Corinteni 2:7-13)
3. A avea caracter puternic, dovedit prin calităţi şi statornicie în virtuţii (1 Corinteni 13:1-3;
Efeseni 3:14-21) - o casă zidită pe stâncă (Matei 7:24-25; 1 Corinteni 3:10-15)
4. A intreprinde o cercetare (pocăinţă) ce cuprinde întreaga realitate personală (2 Cronici 33:12-
16; Psalmul 51:1-17; Evrei 6:1-2)
5. A privi lucrurile în perspectiva eternităţii (Psalmul 39:3-6, 12; 73:1-28; 2 Corinteni 4:16-18)
B. Exemple
1. Iov - omul profund este rezistent în orice circumstanţe (Iov 1:1-22; 19:25-27; 29-31)
2. Ezra – omul care a aprofundat cercetarea Scripturilor (Ezra 7:10; 9-10)

II. SUPERFICIAL
A. Explicaţii
1. Oamenii care se călăuzesc în viaţă fără principii sfinte, fără să se gândească la Dumnezeu: şi la
existenţa umană în toate etapele şi dimensiunile ei (Geneza 26:10; Psalmul 82:5; 94:5-11; Isaia
29:14-16; Iona 4:11; 2 Timotei 3:6-9)
2. Oamenii superficiali sunt foarte uşor de manipulat, ca şi copii (1 Regi 18:30-39; Marcu 4:5-6,
16-17; Efeseni 4:11-16); nebunul (omul neinstruit, fără înţelepciune) din Proverbele lui Solomon
este superficial (Proverbe 7:6-24; 14:15; Eclesiastul 10:14)
3. Oamenii superficiali umblă cu nebăgare de seamă, ce nu respectă instrucţiunile specifice unei
lucrări (1 Samuel 15:3, 8-9, 13, 24; Eclesiastul 5:1-7; Efeseni 5:15-18)
4. Culmea superficialităţii: a crede că eşti profund (Ioan 9:13-34; Fapte 17:19-32; 1 Corinteni 8:1-
2; 1 Timotei 6:3-5; Apocalipsa 3:17)
B. Exemple
1. Belşaţar – un rege „uşor” (Daniel 5:1-29)
2. Efesenii – oameni care s-au adunat, dar nu ştiau de ce, au strigat, dar nu ştiau ce (Fapte 19:21-
41)

ÎNCHEIERE
1. Sfinţii sunt cei mai profunzi oameni, relaţia lor cu Dumnezu i-a îmbogăţit, experimentat,
făcându-i să trăiască o viaţă de valoare (Romani 11:33; 2 Timotei 2:19; Evrei 4:12-13)
2. Păcătoşii sunt superficiali şi seduşi cu lucruri de moment (Prverbe 9:13-18; 14:9)

. Care analizează temeinic lucrurile; pătrunzător, perspicace... care dovedește profunzime, seriozitate,
inteligență. (https://dexonline.ro/definitie/profund)
2
. (Despre oameni) Care tratează problemele fără să le adâncească, care trece ușor peste lucruri; lipsit de
adâncime (https://dexonline.ro/definitie/superficial)
 Alternative
Lecția 16

PRIETENOS SAU DUŞMĂNOS

INTRODUCERE
1. A fi prietenos este ceva plăcut Domnului (Proverbe 15:26), Scripturile având reglementări
concrete referitoare la raporturile de prietenie dintre oameni (Proverbe 18:24)
2. A fi duşmănos este ceva specific lumii aflate sun influenţa celui ce este „duşmanul" (1 Petru
5:8; 1 Ioan 3:11-15)

I PRIETENOS
A. Explicaţii
1. A prietenos, excluzând situaţiile / persoanele de care trebuie să fim separaţi pentru a ne ferii de
păcat, căci prieteniile rele duc întotdeauna la rău (Geneza 38:12, 20; Judecători 14:10-11, 20; 2
Samuel 13:1-29; Estera 5:9-14; 1 Corinteni 15:33; Iacov 4:4-5)
2. O prietenie este bună dacă este favorabilă prieteniei cu Dumnezeu (Deuteronom 13:6-11;
Psalmul 119:63; Proverbe 3:32)
3. Scopul unei atitudini prietenoase este socializarea şi ajutorarea reciprocă (Proverbe 12:26; 16:7;
17:17; 27:5-6, 9-10; Luca 11:5-8; Fapte 10:24; 3 Ioan 1:14)
4. A fi prietenos în permanenţă, de durată, în diferite circumstanţe nu este un lucrur uşor,
implicând caracter nobil nu doar un comportament protocolar - testul prieteniilor (Iov 2:11; 6:14,
27; 12:4; 16:20-21; 19:21; 32:3; 42:7, 10-11; Psalmul 35:14-15; 38:11; 55:12-14; Proverbe 16:28;
17:9 Ieremia 12:6; Obadia 1:7; 21:16; Luca 7:1-7; Filimon 1:17-18)
B. Exemple (prietenii lui David - Psalmul 122:8)
1. Ionatan – un prietenie din dragoste altruistă (1 Samuel 18:1-4; 20:17, 30, 41; 23:16-18)
2. Huşai – un prieten lângă tron dar şi în exil (2 Samuel 15:32-37; 16:17; 17:5-16; 1 Cronici
27:33)

II. DUŞMĂNOS
A. Explicaţii
1. A nu se confunda duşmănia cu separarea noastră de lume (Matei 10:34-38; Romani 12:17-21)
2. Duşmănia se manifestă prin stării şi vorbelor batjocoritoare; omul duşmănos este iritabil,
susceptibil, ţâfnos, recalcitrant, capricios, cu sau fără motiv (Geneza 37:1-28; Numeri 35:20-23;
Iov 36:18; Psalmul 27:12; 35:19; 56:2; 69:4; 140:1-3; Proverbe 18:1; 27:3; Fapte 13:10)
3. Stările de duşmănie se pot agrava prin ură până la crimă, gândită, aşteptată sau chiar comisă
(Geneza 4:4-8; Exodul 23:4-5; Estera 8:11; 9:16, 21-24), chiar pe fond religios (Efeseni 2:14-16;
1 Tesaloniceni 2:15-16)
4. Cel mai greu de suportat un om supărăcios şi duşmănos este în familie (Proverbe 21:19)
5. Dumnezeu intervine pentru prietenii Lui, ori ne face vrăjmaşii prieteni, ori devine El vrăjmaşul
vrăjmaşilor noştrii, caz în care au „încurcat-o” rău de tot (Exodul 23:22; Ezra 8:22-23, 31;
Psalmul 41:11; 109:4; Proverbe 25:21-22)
B. Exemple
1. Saul - o duşmănie de o viaţa, deşi fără motive (1 Samuel 18:29; 19:17; 24:4, 19; 26:8; 2 Samuel
22:4)
2. Efraimiţii – un neam recalcitrant (Judecători 8:1-4; 12:1-6)

ÎNCHEIERE
1. A fi prietenos este „sănătos” pentru suflet şi pentru trup (Proverbe 15:30; 16:24), dar numai cei
născuţi de sus sunt cu adevărat prietenoşi (Ioan 15:13) şi se ştiu purta şi cu vrăjmaşii (2 Timotei
2:24-26)
2. A fi duşmănos – supărăcios este întotdeauna păgubos pentru om (Psalmul 37:7-8; Coloseni 3:8)
 Alternative
Lecția 17

CU CREDINŢĂ SAU ÎMPIETRIT

INTRODUCERE
1. Credinţa este simţul minţii, simţul existentei noastre spirituale (Habacuc 2:4; Romani 1:16-17;
16:25-27; 1 Timotei 1:5)
2. Împietrirea este un refuz dârz de a veni la lumina adevărului (Ioan 3:18-21; Efeseni 4:18)

I. CU CREDINŢĂ
A. Explicaţii
1. O atitudine pe care Dumnezeu o aşteaptă de la om şi care nu are alternativă pozitivă (Isaia
43:10; Marcu 1:15; 16:16; Ioan 1:12-13; 6.28-29; 2 Corinteni 5:7; Evrei 11:1, 6; 1 Petru 1:5-9)
2. A accepta Cuvântul lui Dumnezeu (Psalmul 119:66; Luca 24:11, 25-27; 2 Corinteni 4:13), nu
„orice vorbă”, chiar dacă este „dulce” (Proverbe 14:15; 26:24-25; Ieremia 12:6; Mica 7:5; Matei
24:23-26)
3. A te putea raporta corect şi activ la lucrările lui Dumnezeu (Matei 21:21-22; Marcu 11:22-24;
16:17-18; Ioan 14:12-14; Romani 12:3-6)
B. Exemple
1. Sutaşul roman – o credinţă mai mare ca a evreilor (Matei 8:5-13; Luca 7:2-10)
2. Bolnavi vindecaţi de Domnul Isus Hristos prin credinţă:
a) doi orbi - „Da, Doamne” (Matei 9:27-30)
b) orbul din naştere – „Cred, Doamne” (Ioan 9:35-38)
c) femeia canaaneancă „mare este credinţa ta” (Matei 15:21-28)
d) femeia bolnavă de 12 ani - „credinţa ta te-a mântuit” (Marcu 5:25-34)

II. ÎMPIETRIT
A. Explicaţii
1. A nu te lăsa înduplecat şi convins de adevăr, a fi încăpăţânat (1 Samuel 6:6; Matei 19:8; Marcu
3:1-5; Fapte 19:9; Tit 1:7), a nu accepta lucrările lui Dumnezeu (Numeri 14:11; Matei 21:32;
Marcu 8:17; 16:14)
2. Împietrirea survine pe fond de mândrie sau de păcate pe care omul nu vrea să se lase
(Deuteronom 17:12-13; 2 Cronici 25:14-16; Daniel 5:18-23)
3. Situaţii în care Dumnezeu împietreşte inima omului – stare de osândă, fără drept la credinţă:
a) în cazul păcătuirii repetate (Geneza 15:16; Deuteronom 2:30; Evrei 3:12-13)
b) în cazul respingerii descoperirilor divine repetate (Matei 13:13-15; Ioan 9:39-40; 12:39-
40; Fapte 28:24-27; Evrei 3:15; 4:7)
B. Exemple
1. Faraon – omul împietrit total: „Eu voi împietri inima” (Exodul 7:3; 9:7, 12; 10:20, 27; 11:10;
14:4, 8, 17); „inima s-a împietrit” (Exodul 7:13, 22; 8:15, 19, 32; 9:34-35); „are inima împietrită”
(Exodul 7:14)
2. Israel – respingerea apelurilor profetice de întoarcere la Dumnezeu (2 Cronici 36:11-13; Isaia
48:4; Ezechiel 2:4; 3:7; Romani 11:7-10, 25)

ÎNCHEIERE
1. Cu credinţă se primeşte viaţa veşnică şi răsplătirile aferente lucrărilor realizate prin credinţă
(Ioan 3:16, 36; 5:24; 6:47; 1 Ioan 5:10-12)
2. Împietrirea este păcat în formă continuată, stare care duce la necredinţă totală / apostazie (Isaia
46:12; Romani 2:4-6)
 Alternative
Lecția 18
LIBER SAU ROB
INTRODUCERE
1. Libertatea este starea în care nu depinzi în mod neplăcut de nimeni (Iov 36:16) stare ce şi-o
doresc toate fiinţele (Iov 39:1-9), nu libertatea de a păcătui (Ieremia 2:31)
2. Robia, de orice natură este ea, este specifică păcatului şi păcătoşilor, ea nefiind iniţiată de
Dumnezeu, dar îngăduită de El (Galateni 4:22-23)

I LIBER
A. Explicaţii
1. Promisiunile divine cuprind eliberarea oamenilor de toate opresiunie spirituale şi fizice, lucrare
realizată prin puterea mântuitoare a Domnului Isus Hristos şi executată prin Duhul lui Dumnezeu
(Isaia 40:1-5; 61:1; 2 Corinteni 3:17; Efeseni 3:12)
2. Liberatea spirituală se obţine prin înfierea în familia Tatălui ceresc, orice revenire la robie este
o acţiune vinovată a omului (Ioan 8:31-36; Romani 6:6-7; Galateni 4:6-7). „Legea slobozeniei”
trebuie aprofundată şi evitată orice întoarcere la robie (Iacov 1:25; 2:12; 2 Petru 2:18-22)
3. Libertatea creştină presupune nerespectarea cerinţelor omeneşti tradiţionale sau ocazionale
(Galateni 2:3-5; 5:1), dar cere ca fiecare să se raporteze la comunitatea în care trăieşte, cu scopul
mântuirii şi neafectării libertăţii altora (1 Corinteni 6:12; 8:1-13; 10:24-33; Galateni 5:13-15)
4. Viaţa de credinţă permite diferite libertăţi specifice vieţii pe pământ, în plan profesional,
economic, social, familial, dar nicio robie pământeacă nu poate împiedica mântuirea omului (Isaia
58:6; 1 Corinteni 7:20-24, 39; Efeseni 6:5-9)
B. Exemple
1. Domnul Isus Hristos – modelul libertăţii şi realizatorul ei (Luca 4:18-19; 1 Corinteni 15:28;
Evrei 10:19-22)
2. Pavel – părintele doctrinei libertăţii spirituale, în baza revelaţiei şi inspiraţiei primite de la
Domnul (Romani 7:1-25; 1 Corinteni 9:1-27)

II. ROB
A. Explicaţii
1. Istoria umanităţii curinde multă teroare şi suferinţă în robirile la care oamenii s-au supus unii pe
alţii (2 Regi 4:1-7; Neemia 5:5; Estera 7:4). Sistemul sclavagist antic a fost cel mai benefic robilor
prin reglementării legii lui Moise, care limitau anii de robie şi oferea posibilitatea revenirii la
moşia părintească în fiecare generaţie (Exodul 21:2-11; Levitic 25:8-55; Deuteronom 15:12-18;
23:15-16; 24:18, 22). Nerespectarea legilor de libertate a atras pedeapsa divină peste toată ţara (2
Cronici 36:20-21; Ieremia 34:8-22)
2. Toate robiile sufleteşti şi fizice sunt urmări ale robiei spirituale exercitate de diavolul şi îngerii
săi (Deuteronom 28:15-68; Neeemia 9:33-37; Luca 9:37-39; Titit 3:3; Evrei 2:14-15)
3. Poporul Domnului, fiecare sfânt în parte este robul Domnului, după modelul îngerilor, în sensul
unei ascultării totale de Stăpânul care face toate lucrurile în mod desăvârşit (Psalmul 103:19-22;
Romani 6:8-23)
B. Exemple
1. Evreii – robia egipteană şi alte robii, toate ca urmre a păcatului (Exodul 1:8-14; 2:23; 6:6;
Levitic 26:14-17; 1 Regi 8:46-51; 2 Regi 17:22-23; 24:14-16)
2. Demonizatul din Gadara – chinuri sau libertate? (Marcu 5:1-20)

ÎNCHEIERE
1. Libertatea totală şi eternă se va realiza prin proslăvirea de a înviere şi răpire (Isaia 14:3-4;
Romani 8:19-23)
2. Robia cea mai cruntă este robia păcatului, sub titlul libertăţii de a păcătui, urmată de o
condamnare eternă în închisoarea morţii (Matei 25:41; Efeseni 2:1-3)
 Alternative
Lecția 19

CURAJOS SAU LAŞ

INTRODUCERE
1. Curajul pozitiv este o necesitate în viaţa de credinţă, fiind îndrăzneala şi demnitatea credinţei
(Ioan 16:33; 2 Timotei 1:6-8)
2. Laşitatea nu este doar frică ci şi mişelie motivată de stări şi scopuri păcătoase (Marcu 15:43;
Ioan 19:38)

I CURAJOS
A. Explicaţii
1. A acţiona prin credinţă şi nădejde în situaţii grele sau chiar imposibile (Matei 9:2, 22; 2
Corinteni 3:12; 1 Tesaloniceni 1:2-5)
2. A veni înaintea lui Dumnezeu în rugăciune cu cereri îndrăzneţe, însoţite de credinţă (2 Samuel
7:27-29; 1 Cronici 17:25-27; 1 Ioan 3:21-22; 5:14-15). A interveni în favoarea cuiva la o
autoritate (Geneza 18:23-32; Neemia 1:4-11; 2:1-6)
3. A te implica / a sluji in diferite activităţi sfinte, cu încredere în autoritatea divină (Judecători
4:17-22; Neemia 4:14-23; 6:9-13; Fapte 4:13, 29, 31; 18:26; Romani 15:15-19; 2 Corinteni 10:1-
2; Efeseni 6:18-20; Filipeni 1:14; 1 Timotei 3:13)
4. A intra într-o lucrare fără autoritate este o îndrăzneală negativă; a face afirmaţii curajoase fără
acoperire (Deuteronom 18:20-22; 1 Samuel 13:11-14; Ieremia 23:31-32; Osea 7:15-16; Mica
3:11; 2 Corinteni 10:12)
B. Exemple
1. David – curajul în faţa animalelor fioroase şi a mulţimilor de duşmani (1 Samuel 17:34-37, 45-
47; 24:2-8; 26:5-12)
2. Pavel - îndrăzneala în slujirea sfântă (Fapte 9:22, 27-29; 19:8; 23:11; 26:26; 28:31)

II. LAŞ
A. Explicaţii
1. Trecere sub tăcerea adevărului cu bună ştiinţă, din motive ascunse (Deuteronom 22:13-19; Iov
17:5; Matei 28:2-4, 11-15; Ioan 8:2-9)
2. Abandonarea acţiunilor ce presupun risc, deşi sunt necesare şi corecte (Deuteronom 20:8-9;
Judecători 7:3; 18:18-20; 1 Samuel 17:11, 24; 2 Samuel 10:12-14; Matei 25:24-30)
3. Tergiversare rezolvării unor probleme, potrivit responsabilităţilor încredinţate (Neemia 13:4-11;
Fapte 24:22-27; Apocalipsa 2:14-15, 20)
B. Exemple
1. Iş Boşet – împăratul fără curaj şi demnitate (2 Samuel 2:8-10; 3:11, 14-15;4:1)
2. Amnon – laşitate în sentimente şi responsabilitate (2 Samuel 13:1-18)

ÎNCHEIERE
1. Curajul bun este dat de starea spirituală pozitivă şi de credinţă, adică de autoritatea oferită de
Dumnezeu copiilor / slujitorilor Săi (Proverbe 1:32-33; 3:24-26; 28:1; 1 Ioan 2:28)
2. Laşitatea este starea omului fără Dumnezeu, fără demnitate de sine şi fără iubire (Proverbe
29:25)
 Alternative
Lecția 20

CUVIINCIOS SAU NECUVIINCIOS

INTRODUCERE
1. Cuvincios: decent, politicos, respectuos; necuvincios: arogant, impertinent, insolent,
ireverențios, neobrăzat, nerespectuos, nerușinat, obraznic, semeț, sfidător, deșănțat, imoral,
impudic, indecent, obscen, pornografic, trivial, vulgar, porcós3
2. Fiecare om alege între cuvincios şi necuvincios, între cinste şi ruşine (Efeseni 5:8-13; 1
Tesaloniceni 4:3-5; 2 Timotei 2:20-21)

I CUVIINCIOS
A. Explicaţii
1. Respect pentru Dumnezeu Creatorul şi toate fiinţele create, adică pentru Cuvântul şi scopurile
Sale:
a) în familie (Proverbe 12:4; 1 Timotei 3:4; 1 Petru 3:1-7)
b) în societatea eclesiastică şi în cea seculară (Proverbe 31:29-31; Matei 1:18-19; Luca
14:7-11; 1 Corinteni 14:35, 40; 1 Tesaloniceni 4:12; 1 Timotei 5:1-2)
2. Comportament adecvat, cu norme morale corecte, în plan fizic:
a) în cuvinte (Efeseni 4:29; 5:4; Coloseni 3:8)
b) în îmbrăcăminte şi purtarea părului (Exodul 28:42-43; 1 Corinteni 11:1-16; 1 Timotei
2:9-10; 1 Petru 3:2-4)
c) în gesturi (Deuteronom 22:5; Isaia 3:16; 1 Corinteni 11:22)

B. Exemple
1. Sem şi Iafet – evitarea privirol necuvincioase (Geneza 9:20-27)
2. Boaz şi Rut – bunacuviinţă, împlinirea Legii în mod practic (Rut 2.4)

II. NECUVIINCIOS
A. Explicaţii
1. Lipsă de cunoştiinţă şi de operare normală a conştiinţei, o lipsă de respect şi ruşine faţă de sine
şi faţă de alţi oameni (Levitic 18; 20; 2 Samuel 13:13; Proverbe 28:7; Ieremia 8:12; Ezechiel
23:29; Daniel 8:23; Ţefania 3:5; Luca 18:4; Romani 1:26-28; 1 Corinteni 6:12-18; Efeseni 4:17-
19)
2. Comportament inadecvat principiilor sfinte în comunicarea verbală şi nonverbală (2 Regi 9:30;
Proverbe 5:24-25; 7:11-21; Ieremia 3:2-3; Iuda 1:12-13)
3. Îmbrăcăminte indecentă în raport cu normele eticii biblice (Geneza 38:14-15; Proverbe 7:10;
Naum 3:5; Marcu 5:15; Luca 8:27; Apocalipsa 3:18; 17:4-5)
B. Exemple
1. Zimri şi Cozbi – imoralitate publică, pedepsită pe loc (Numeri 25:6-15)
2. Hanun şi căpeteniile fiilor lui Amon – o faptă ruşinoasă ce n-a rămas nepedepsită (2 Samuel
10.1-5; 1 Cronici 19:1-19)

ÎNCHEIERE
1. Cuviinţa este un comportament specific civilizaţiei sfinte (Romani 2:7, 10; Filipeni 4:8)
2. Necuviinţa este stări şi fapte de ruşine urmate de ruşine veşnică (Daniel 12:2; Ţefania 2:1-2)

3
https://dexonline.ro/definitie/necuviincios
 Domnul Dumnezeu
Lecția 1

„PLIN DE ÎNDURARE”

INTRODUCERE
1. Cum este Domnul Dumnezeul cel adevărat / nostru? (Exodul 34:6-7)
2. Cunoaşterea îndurării Domnului Dumnezeu este o ofertă plenipotenţială pentru poporul Lui
(Numeri 6:25; Psalmul 23:6; Plângeri 3:21-23, 31-33)

I. AFIRMAŢII
1. Afirmaţia proprii despre pasiunea îndurării (Exodul 20:6; 33:19; Deuteronom 5:10; Romani
9:15)
2. Afirmaţiii inspirate ale profeţilor despre oferta îndurării divine (Deuteronom 6:25; 7:12; Isaia
30:18-19; Mica 7:18)
3. Afirmaţii certificate de vieţile sfinţilor, despre Părintele îndurărilor (1 Regi 8:23; Neemia 1:5;
Psalmul 84:11; 86:5, 15; 103:4, 8, 13, 17; 130:7; 145:8-9; Proverbe 28:13; Daniel 9:4; Iona 4:2;
Luca 1:50; 2 Corinteni 1:3)

II. EXEMPLE BIBLICE

1. Îndurarea Domnului în istoria constituirii şi păstrării poporului evreu (Exodul 15:13;
Deuteronom 4:31; 7:8-9; 1 Samuel 9:16; Ezra 9:8; Neemia 9:19, 27-28, 30-31; Isaia 63:7, 9)
2. Îndurarea mântuirii prin Domnul Isus Hristos pentru evrei şi neamuri (Isaia 49:8; 61:2; Luca 1:
54-55; 69-79; 4:19; Romani 10:12-13; 11:30-32; 12:1; Efeseni 2:4-5; Tit 3:5; 1 Petru 1:3; 2:10)
3. Îndurarea Domnului în cazuri particulare:
a) a scăpat viaţa lui Lot (Geneza 19:19)
b) a facilitat căsătoria lui Isaac cu Rebeca (Geneza 24:12-14, 27)
c) a realizat mari lucrări în viaţa lui David (2 Samuel 24:14; Psalmul 25:6-7; 31:7-8, 16,
21; 51:1, 14; 69:16)
d) a vindecat pe Ezechia (Isaia 38:16-17)

III. APLICAŢII
1. Cunoaşterea îndurărilor lui Dumnezeu trebuie să determine laudele ce I se cuvin (1 Cronici
16:34-36, 41; 2 Cronici 5:13; 7:3, 6; Psalmul 40:9-10; 42:8; 89:1-2; 106:1, 107:1; 118:1-4; 136:1-
23; Romani 15:9)
2. Harul apelării la scaunul îndurării în toate problemele vieţii (1 Cronici 28:11; 2 Cronici 20:21;
Iov 33:19-28; Psalmul 6:2-4; 30:5; Daniel 2:18; Evrei 4:16)
3. Posibilitatea mijlocirii pentru a a avea parte şi alţii de îndurarea Domnului (Numeri 14:19; Rut
1:8; 2:20; Daniel 9:9, 16; Ioel 2:13, 17; Habacuc 3:2; 1 Timotei 1:1; 2 Timotei 1.2, 16-18)
4. Natura îndurărilor divine nu obligă efectuarea oricărui serviciu cerut de oricine (2 Samuel
12:22; Psalmul 78:38; Ieremia 13:14; 16:5; Ezechiel 7:4, 9; 8:18, 9:10)

ÎNCHEIERE
1. Recunoaşterea îndurării Domnului la nivel personal, familial... în cuvintele rugăciunilor,
cântărilor şi exclamaţiilor pentru trecut (Geneza 32:10; 1 Timotei 1:13-16)
2. Încrederea (în funcţie de starea spirituală) în îndurările Domnului pentru prezent şi viitor
(Psalmul 5:7; 33:22; 40:11; Iuda 1:20-21)
 Domnul Dumnezeu
Lecția 2

„MILOSTIV”

INTRODURERE
1. Mila Domnului Dumnezeului nostru este o manifestăre liberă a naturii Sale (Exodul 33:19;
34:6)
2. Domnul Dumnezeu vrea să fie cunoscut ca milostiv (Ieremia 9:24; Matei 9:13; 12:7)

I. AFIRMAŢII
1. Afirmaţiile Domnului Dumnezeu despre mila Sa (Exodul 22:27; Romani 9:15, 16, 18)
2. Afirmaţii ale celor ce L-au cunoscut prin experienţele vieţii lor (2 Cronici 30:9; Neemia 9:17,
31; Psalmul 86:15; 103:8; 111:4; Isaia 30:18; Osea 14:3; Ioel 2:13; Iacov 5:11)

II. EXEMPLE BIBLICE

1. Mila Domnului pentru cei ce se tem de El, arătată prin salvarea lui Noe şi a familiei lui (Geneza
6:8)
2. Mila Domnului în istoria poporului evreu (Deuteronom 30:1-3; 32:36; Judecători 2:18; 2 Regi
13:23, Psalmul 106:43-46; Isaia 14:1; 49:10-15; 51:3; 54:10; 60:10; Ieremia 3:12; 31:20; Ezechiel
20:17; 39:25; Osea 1:7; 11:8)
3. Mila Domnului pentru lumea pierdută în întunericul păcatului arătată faţă de cetatea Ninive
(Iona 4:2, 11)
4. Mila Domnului pentru cei flămânzi, arătată în minunea înmulţirii pâinilor (Matei 14:14; 15:32,
Marcu 6:34; 8:2)
5. Mila Domnului faţă de cei bolnavi arătată în vindecare (Matei 9:35-36; 20:30-34; Marcu 10:47-
51)
6. Mila Domnului faţă de cei stăpâniţi de demoni, arătată în cazul eliberării demonizatului din
Gadara (Marcu 5:18-19)

III. APLICAŢII
1. Mila Domnului poate fi cerută în nevoile şi necazurile vieţii: 17 „Ai milă de mine” în
rugăciunle psalmiştilor (Psalmul 4:1; 6:2; 9:13; 25:16; 26:11; 27:7; 30:10; 31:9; 41:4, 10; 51:1;
56:1; 57:1; 86:3, 16; 119:58, 132; Isaia 33:2; Luca 18:13; Evrei 2:17)
2. Mila Domnului trebuie să ne motiveze în a o cere şi pentru alţi şi a fi şi noi milostivi (Geneza
43:29; Psalmul 90:13; 112:5-9; 123:2-3; Mica 6:8; Matei 15:22; 17:15; 18:21-35; Luca 6:36;
10:30-37; Efeseni 4:32; Filipeni 2:27; Iacov 2:13)
3. Mila Domnului are limite în cazul stăruinţei în neascultare şi păcat (Ezechiel 5:11; 7:4, 9; 8:18;
9:10)

ÎNCHEIERE
1. Mila lui Dumnezeu este în acord cu celelalte atribute ale Sale, El este desăvârşit (Psalmul
116:5; 145:7-10, 17)
2. Mila Domnului este dovedită cel mai puternic în bunăvoinţa mântuirii (Isaia 55:7; Mica 7:19;
Maleahi 3:16-18)
 Domnul Dumnezeu
Lecția 3
„ÎNCET LA MÂNIE”

INTRODUCERE
1. Mânia divină este reacţia divină la păcat - neascultare (Deuteronom 4:25-26; 6:13-15; 7:3-4;
Psalmul 7:11; 90:7-8, 11; Romani 1:18)
2. „Încet la mânie” - atitudinea lui Dumnezeu prin care amână executarea pedepsei pentru păcat
(Mica 2:7a; Psalmul 78:38-39)

I. AFIRMAŢII
1. Afirmaţii divine despre manifestarea mâniei lui Dumnezeu (Exodul 34:6) şi corelarea ei cu
celelalte atribute ale Sale (Isaia 60:10; Mica 7:18-20; Naum 1:2-3)
2. Afirmaţii rostite de Domnul înaintea lui Moise, reluate de sfinţi în rugăciunile lor (Numeri
14:17-19; Neemia 9:16-17)
3. Mânia Domnului se poate amâna (1 Regi 11:9-13; 21:27-29), limita la pedepse parţiale (2
Samuel 24:1, 15-16; 2 Cronici 12:6-8, 12; Iov 42:7) sau poate duce la nimicire totală (Exodul
15:6-7; Deuteronom 29:19-20; 32:22; Iosua 7:1, 25-26) şi nimeni nu-I poate sta împotrivă
(Psalmul 76:7; Daniel 4:35; Naum 1:6)

II. EXEMPLE BIBLICE

1. Cazuri care arată cât de repede se declansează mânia Domnului (Deuteronom 13:17; Eclesiastul
5:6):
a) mânia Domnului izbucnită împotriva cârtirilor din pustie (Numeri 11:1, 10, 33; 16:41-
46)
b) mânia Domnului împotriva cuvintelor lui Aaron şi Maria (Numeri 12:9)
c) mânia Domnului împotriva nerespectării condiţiilor de uz ale chivotului Domnului de
către Uza (2 Samuel 6:7; 1 Cronici 13:10)
2. Cazuri care arată cum Domnul este încet la mânie:
a) mânia Domnului împotriva dorinţei lui Balaam de a intra într-o lucrare fără voia
Domnului nu a condus imediat la lepădarea şi nimicirea lui (Numeri 22:15-22)
b) mânia Domnului amânată în cazul dinastiilor lui Ieroboam, Baeşa şi Omri (1 Regi 14:9-
15; 15:29-30; 16:1-4, 7, 12-13, 25-26, 32-33; 21:22-22; 22:52-53)
c) mânia aprinsă a Domnului împotriva lui Israel, în general, nu s-a revărsat imediat ci
numai după atenţionări şi păcătuiri repetate (Exodul 32:10; 2 Regi 21:6, 10-15; 2 Cronici 36:15-
16; Ieremia 4:4; 36:7; Romani 9:22; 1 Tesaloniceni 2:16)

II. APLICAŢII
1. Atenţia de a nu păcătui pentru a declanşa mânia divină – teama sfântă (Geneza 18:30, 32;
Numeri 1:52-53; Judecători 6:39)
2. Acţiuni de pocăinţă, ispăşire şi judecată proprie pentru nedeclanşarea mâniei Domnului sau
oprirea ei (Numeri 25:3-11; 2 Cronici 29:10; 30:8; Iona 3:9-10)
3. Rugăciunea de a nu ne pedepsi Dumnezeu în mânia Lui (Psalmul 6:1; 27:9; 38:1; 39:10;
Ieremia 10:24) şi mijlociri pentru potolirea mâniei Domnului faţă de alţii (Exodul 32:11-14;
Deuteronom 9:18-20; Psalmul106:23; Ieremia 18:20)
4. Eliminarea mâniilor nemotivate (Geneza 39:19; Numeri 22:27; 1 Samuel 17:28) şi amânarea
acţiunilor de mânie motivată (Proverbe 14:17, 29; 15:18; 16:32; Efeseni 4:26-27, 31)

ÎNCHEIERE
1. Mânia Domnului va conduce „încet” dar irevocabil evenimentele apocaliptice spre judecata
finală (Isaia 13:5, 9, 13; Ieremia 30:24; Romani 2:5-8; Apocalipsa 6:16-17; 14:9-11; 15:1, 7; 16:1)
2. Domnul fiind „încet la mânie” permite pocăinţa oamenilor, ceea ce face ca să scăpăm de mânia
viitoare (Psalmul 85:1-8; Ţefania 2:1-2; Ioan 3:36)

Domnul Dumnezeu
 Lecția 4
„PLIN DE BUNĂTATE”

INTRODUCERE
1. Scripturile şi sfinţii au vorbit mult despre bunătatea Domnului (Isaia 63:7; Efeseni 2:4-7)
2. Ce înseamnă „plin de bunătate”? (Psalmul 145:7) Cum operează aceasta în cadrul caracterului
şi atributelor divine? (Geneza 18:25; Psalmul 62:11; Romani 2:4-5; 11:22)

I. AFIRMAŢII
1. Afirmaţii divine despre bunătatea deplină a Domnului (Exodul 34:6; Ieremia 31:11-14)
2. Afirmaţiile Domului Isus Hristos despre desăvârşita bunătate a lui Dumnezeu (Marcu 10:18;
Luca 18:19)
3. Afirmaţii ale sfinţilor despre acţiunile plinătăţii de bunătate divină (Psalmul 33:5; 36:5, 7;
57:10; 100:5; 103:4-5, 8, 11, 17; 108:4); „Căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veci!” (2
Cronici 5:13; 7:3); „bogat în bunătate” (Neemia 9:17); „bunătatea cea mare” (Neemia 9:25)

II. EXEMPLE BIBLICE

1. Bunătatea Domnului pentru:
a) oamenii care-l cunosc şi se încred în bunătatea Lui (Psalmul 31:19; 33:18-22):
prosperitatea casei lui Iacov (Geneza 33:11); binecuvântarea ţării promise şi a poporului ales
(Deuteronom 8:7-10; 28:11-12; 33:14-16, 23; Psalmul 68:10); ocrotirea evreilor ce se întorceau
din robie (Ezra 8:18, 22-23)
b) oamenii cei răi (Psalmul 17:14; 73:1-3; Ioel 2:13; Iona 4:2; Matei 5:45; Luca 6:35)
c) toată creaţia (Psalmul 65:9-13; 104:28)
2. Bunătatea Domnului manifestată prin atitudinea de bunătate a oamenilor pentru alţi oameni
(Geneza 39:21; Ezra 7:28-29; 9:8-9; Neemia 2:1-8; Ieremia 39:11-12; 40:4; 42:11-12)

II. APLICAŢII
1. Încrederea în bunătatea Domnului, este dovedită prin rugăciunea cu credinţă şi nădejde
(Psalmul 13:5; 17:8; 36:10; 40:11; 61:7; 65:2, 5; 66:19-20; 69:13, 16; 109:21), chiar în momente
critice (Psalmul 77:8-9; 85:5-7, 86:5-7; 94:18; Plangeri 3:22-25)
2. Un comportament plin de bunătate, dacă am avut parte de bunătatea Domnului „cea minunată”
(Geneza 47:29; 1 Samuel 20:14-15; 24:17-18; 2 Samuel 9:1-3; Proverbe 3:3; 19:22; 20:6; Osea
6:6; Zaharia 7:9; Filipeni 4:8; Coloseni 3:12; 2 Tesaloniceni 1:11; Tit 2:14)
3. Oferind ca dar Domnului „tot ce va fi mai bun”, daruri de „bună voie” (Numeri 18:26-29, 32;
Deuteronom 12:6) şi lăudând pe Domnul pentru bunătatea Lui (Psalmul 59:16-17; 92:1-2; 101:1;
107:1, 8, 15, 21, 31; 115:1; 117:1-2; 118:1, 29; 135:3)
4. Mijlocind pentru alţii, înaintea Domnului, ca să lucreze în bunătate şi El va decide măsura
îndurării (Numeri 14:11-19; 2 Cronici 30:18-20)

ÎNCHEIERE
1. Domnul Dumnezeu analizează tot ce face pentru a face numai lucruri „foarte bune” (Geneza
1:31; Iacov 1:17); El îşi păstrează tronul de domnie şi prin bunătate (2 Cronici 10:7; Psalmul
85:10-11; 89:14; Proverbe 20:28)
2. Bunătatea Domnului este motivaţia în baza căreia ne apropiem de El, harul pe care îl au cei ce
cred în El, cu dorinţa sinceră de a deveni şi ei la fel de buni (Psalmul 25:6-8; 26:3; 48:9; 90:14;
107:43; 119:24; 143:8)

Domnul Dumnezeu
 Lecția 5

„PLIN DE CREDINCIOŞIE”

INTRODUCERE
1. Credincioşia lui Dumnezeu apare frecvent în asociere cu bunătatea pentru că exprimă constanta
celorlalte caracteristici divine (Psalmul 85:10-11; 89:14)
2. Ce valoare are pentru noi credincioşia lui Dumnezeu (1 Corinteni 1:8-9; 10:13; 1 Ioan 1:9)

I. AFIRMAŢII
1. Afirmaţii divine despre credincioşie desăvârşită a Domnului (Exodul 34:6; Psalmul 89:24, 33;
Isaia 61:8)
2. Afirmaţii ale sfinţilor despre credincioşia lui Dumnezeu: Moise (Deuteronom 7:9; 32:4);
Neemia (Neemia 9:33); David (Psalmul 86:15); Pavel (1 Tesaloniceni 5:23-24; 2 Tesaloniceni
3:3)

II. EXEMPLE BIBLICE

1. Credincioşia Domnului faţă de poporul Lui – Israel (Psalmul 98:2-3; 111:5-8; Osea 2:19-20;
Mica 7:20; Hagai 2:5; Romani 3:1-3; 15:8)
2. Credincioşia Domnului în angajamentele planului Său etern (Psalmul 100:5; 119:90; 146:6;
Isaia 25:1, 9; Fapte 13:32-24; 2 Timotei 2:11-13). Domnul Isus Hristos în lucrarea Sa mântuitoare
este exprimarea cea mai puternică a credincioşiei lui Dumnezeu pentru eternitate (Evrei 3:6; 6:17-
20; 10:20-23; Apocalipsa 1:5; 3:14; 19:11)
3. Credincioşia Domnului faţă de nevoile umane / pământeşti prezente şi de viitor, chiar peste
generaţii (Geneza 24:7 / 26-27; 28:15 / 32:9-12)

II. APLICAŢII
1. Încrederea în credincioşia angajamentelor divine, exprimată în rugăciuni şi alte declaraţii
(Psalmul 40:11; 43:3; 57:3; 61:7; 143:1; Plângeri 3:21-24; Evrei 11:11; 1 Petru 4:19)
2. Lauda pentru credincioşia Domnului (Psalmul 40:9-10; 71:22; 89:1-2, 5; 108:1-4; 115:1; 138:1-
3; Isaia 38:18-19)
3. Statornicie şi stăruinţă în lucrarea sfântă, stare cerută şi apreciată de un Dumnezeu credincios
(Numeri 12:7; Evrei 3:2, 5; Iosua 1:7; 24:14; 1 Samuel 2:35; 12:24; 1 Regi 2:4; 3:6; 2 Cronici
31:12, 15; Matei 24:45-47; 25:21, 23; Luca 16:10-12; 1 Corinteni 4:2)
4. O atitudine de „bunăvoinţă / bunătate şi credincioşie” în relaţiile cu ceilalţi oamenii (Geneza
24:49-50;47:29-30; 50:21; Numeri 5:27; Iosua 2:14; Proverbe 3:3; Ieremia 3:20; Daniel 6:4;
Matei 23:23; Tit 2:10); fidelitate în relaţii familiale (Judecători 19:1-3; Proverbe 20:6; Maleahi
2:14)
5. Rugăciunea, urarea, binecuvântarea ca Domnul să se poarte cu credincioşie faţă de semenii
noştri (2 Samuel 2:6;15:20)

ÎNCHEIERE
1. Credincioşia Domnului este dovedită în pasiunea şi exactitatea cu care împlineşte toate
angajamentele şi toate lucrările planurilor Sale (Psalmul 33:4; 119:138)
2. Credincioşia Domnului este deplină pentru cei ce-L acceptă în desăvârşirea Lui (Psalmul 25:10;
91:1-7; 119:75; Proverbe 27:6)

Domnul Dumnezeu
 Lecția 6
„ÎŞI ŢINE DRAGOSTEA”

INTRODUCERE
1. Dragostea este manifestarea cea mai puternică a fiinţelor vii, fapt valabil pentru Creator:
„Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:8) şi pentru oameni (C. Cântărilor 8:6)
2. Cum iubeşte Dumnezeu? (Ioan 3:16); Cum ne cere Dumnezeu să iubim? (Matei 22:36-40; Ioan
13:34)

I. AFIRMAŢII
1. Afirmaţii ale lui Dumnezeu: „Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni” (Exodul
34:7)
2. Afirmaţii despre dragostea lui Dumnezeu ale celor ce L-au cunoscut: Moise (Deuteronom
33:3); Domnul Isus Hristos (Ioan 14:21, 23); Pavel (Efeseni 2:4-5; 2 Tesaloniceni 3:5)
3. Iubirea lui Dumnezeu este desăvârşită, îmbinând mila cu dreptatea (Deuteronom 10:17-18;
Psalmul 45:7; 127:1-2; Proverbe 3:11-12; Isaia 61:8; Evrei 12:6; Apocalipsa 3:19)

II. EXEMPLE BIBLICE

1. Iubirea Domnului Dumnezeu pentru popoare:
a) Israel – un angajament de generaţii (Deuteronom 4:37; 7:6-8; 23:5; 2 Cronici 9:8;
Psalmul 44:1-3; Isaia 43:3-4; 45:4; 54:7-8; Osea 3:1; Ţefania 3:15-17; Romani 11:28)
b) toate neamurile, în mântuire (Ioan 3:16; Romani 5:8; Efeseni 1:4-6; 3:19; Tit 3:4-6; 1
Ioan 3:1-2)
2. Iubirea Domnului Dumnezeu pentru indivizi:
a) Domnul Isus Hristos (Matei 12:18; 17:5; Luca 3:22; Ioan 15:9-10, 17:23-24)
b) Solomon, dovedită în alegerea lui şi evidenţiată în raport cu celelate manifestări ale
atributelor divine în evoluţia vieţi lui (2 Samuel 12:24-25; 1 Regi 3:3; 11:1-13; Neemia 13:26)
c) Daniel (Daniel 9:23; 10:11, 19)

II. APLICAŢII
1. Cunoaşterea iubirii lui Dumnezeu, a naturii Lui iubitoare este siguranţa fericirii Lui şi a
Împărăţiei Lui (Ieremia 31:3; Romani 8:38-39)
2. Aprecierea dragostei Lui este o onoare şi o bucurie pentru toţi cei ce-L cunosc (Deuteronom
7:9; 1 Cronici 29:2-3; Ioan 4:9-11, 16)
3. Iubirea reciprocă, a omului pentru Dumnezeu, este dovedită în raport cu alte iubiri, prin
ascultarea fără rezerve - cu toată fiinţa, o pasiune de o viaţă (Geneza 22:1-18; Deuteronom 6:5;
13:1-4, 6-10; Psalmul 18:1; Matei 6:24; 10:37; Luca 14:26; Romani 8:28; 1 Corinteni 8:3; 2
Tesaloniceni 2:9-17; Iacov 1:12; 1 Ioan 2:15)
4. Iubirea noastră pentru oameni trebuie să fie ca a Domnului (Matei 5:44-48; 1 Corinteni 16:14;
Filipeni 1:8)

ÎNCHEIERE
1. „Bogăţia dragostei Lui” izvoreşte din natura şi scopurile Sale (Isaia 63:7)
2. Iubirea lui Dumnezeu este păstrată pentru eterniate numai pentru cei ce o acceptă şi aleg să-L
iubească (Exodul 20:6; Psalmul 91:14-16), pentru că acceptarea iubirii divine este prin sine
purtătoare de binecuvântări, de bine şi fericire (Deuteronom 30:15-20; 1 Ioan 2:5; 5:3; Iuda 1:1,
21)

Domnul Dumnezeu
 Lecția 7
„IARTĂ”

INTRODUCERE
1. Iertarea este marea favoare acordată de Dumnezeu omenirii păcătoase (2 Samuel 12:13;
Psalmul 32:1-2; 103:3)
2. Iertarea este oferită de Dumnezeu oamenilor în condiţiile caracterului Său (Mica 7:18; Matei
18:21-35)

I. AFIRMAŢII
1. Afirmaţii proprii despre iertare (Exodul 34.7; Ieremia 3:22)
2. Afirmaţii ale sfinţilor: Moise (Numeri 14:18); psalmişti (Psalmul 78:38; 86:5; 130:4); Neemia
(Neemia 9:17)

II. EXEMPLE BIBLICE

1. Iertarea prin mijlocirea lui Moise – motive, forme de mijlocire şi rezultate (Exodul 32:30-35;
34:8-9; Numeri 14:17-23)
2. Rugăciunea lui Solomon de la inaugurarea Templului de la Ierusalim – harul şi necesitatea
iertării (1 Regi 8:30, 34, 36, 39, 50; 2 Cronici 7:12-15)
3. David – omul iertat de Dumnezeu (2 Samuel 24:10; Psalmul 25:11, 18; 32:3-5; 38:1-8; 51:1-
19)
4. Iertarea parţială / temporară datorată altora (Geneza 18.23-26; Ieremia 5:1)

II. APLICAŢII
1. Harul apelului la iertare cu acceptarea pedepsei şi a corectării stărilor rele, pe fond de smerire,
de pocăinţă (Deuteronom 13.17; Psalmul 19:12; 79:8-9; 99:8; Ieremia 36:3; Osea 14:2; 1 Ioan 1:
9)
2. Conştienţa iertării acordate de Dumnezeu prin jertfa Domnului Isus, acceptată prin botez, oferă
o nouă stare, un nou statut omului (Marcu 1:4; Fapte 2:38; 10:43; Romani 6:3-9; Coloseni 1:13-
14)
3. Conştienţa iertării „obligă” la iertarea tuturor greşiţilor noştri (Geneza 50:17-21; Matei 6:12,
14-15; Marcu 11:25-26; Luca 6:37; 17:3-4; 2 Corinteni 2:5-11; Efeseni 4:32; Coloseni 3:!3),
inclusiv la graţierea unor datorii financiare (Deuteronom 15:1-11; Luca 11:4)
4. Posibilitatea iertării oferă harul mijlocirii (2 Cronici 30:18-20, 27; Daniel 9:9, 19; Luca 23:34;
Iacov 5:15)
5. Nu toate / orice păcat se poate ierta (Deuteronom 29:18-20; 2 Regi 24:3-4; Isaia 22:12-14;
Matei 12:31-32; Marcu 3:28-29; Evrei 10:2629)

ÎNCHEIERE
1. Domnul este un Dumnezeu iertător pentru cine vrea să renunţe definitiv la păcat (Isaia 55:7;
26:10)
2. Iertarea desăvârşită, un act al naturii şi voii lui Dumnezeu se dovedeşte / manifestă prin iubire,
ceea ce face posibilă convieţuirea fericită împreună a părţilor aflate în conflict (Ioan 3:16; Luca
7:47). Cina Domnului este simbolul cauzei şi efectelor iertării divine (Matei 26:26-29)

Domnul Dumnezeu
 Lecția 8

„SOCOTEŞTE... VINOVAT / NEVINOVAT”

INTRODUCERE
1. Domnul Dumnezeu se prezintă în Scripturi ca judecătorul cel drept, pentru că natura şi
posibilităţile Sale de identificare a stării de vinovăţie / neinovăţie sunt desăvârşite (Psalmul 89:14;
Apocalipsa 15:4-5)
2. Socotelile divine nu sunt toate publice şi nici execuţia judecăţilor Sale imediată, de aceea
analizele şi hotârârile sunt adesea neînţelese de oameni - „Morile lui Dumnezeu macină încet, dar
macină mărunt de tot.” (Numeri 32:23; Psalmul 50:16-22)

I. AFIRMAŢII
1. Afirmaţii divine: „nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat” (Exodul 34:7)
2. Afirmaţii ale sfinţilor: Avraam (Geneza 18:25); Moise (Numeri 14:18); David (2 Samuel 22:23-
28); Solomon (1 Regi 8:31-32; 2 Cronici 6:22-23); Elihu (Iov 37:23)

II. EXEMPLE BIBLICE

1. Abimelec – vinovatul nevinovat (Geneza 20:1-18)
2. Iuda – revaluarea cotelor de vinovăţie (Geneza 38:12-26)
3. Legea lui Moise - proceduri în vederea identificării corecte a vinovatului (Levitic 5:1-19;
Numeri 30:1-16; 35:33; Deuteronom 21:1-9; 25:1)
4. Israeliţii şi filistenii – judecata chivotului lui Dumnezeu (1 Samuel 4-6)
5. Israel - corecturi divine pentru incorectitudinile oamenilor (2 Samuel 21:1-14; Isaia 4:3-4)

II. APLICAŢII
1. Cunoaşterea faptului că Domnul Dumnezeu „socoteşte... vinovat / nevinovat” trebuie să ne
încredinţeze de justeţea judecăţilor Sale (Exodul 9:27; Psalmul 35:28; 37:28; 51:3-4; Proverbe
2:7-8; Isaia 5:18-23; 29:20-21)
2. Să lăudăm dreptatea lui Dumnezeu, care-i însoţeşte bunătatea (Psalmul 7:17; 33:5; 101:1;
111:1-4; Romani 2:4-5)
3. Să fim drepţi în analizarea faptelor şi aplicarea sentinţelor (Exodul 23:6-8; Deuteronom 1:16-
17; 2 Cronici 19:1-11; Psalmul 15:5; 24:3-4; Proverbe 17:15; Matei 12:7; 1 Corinteni 11:27)

ÎNCHEIERE
1. Domnul Dumnezeu urmăreşte totul în vederea îndreptării / răsplătirii tuturor faptelor
oamenilor, ceea ce trebuie să ne determine să fim corecţi (Mica 6:8; 1 Timotei 5:7, 21; 6:13-14; 2
Petru 3:14)
2. Încredinţarea că Dumnezeu este corect, dar dreptatea Lui operează în contextul caracaterului şi
planurilor Sale, trebuie să ne conducă la coparticiparea activă în dobândirea asemănării cu El şi
implicării în lucrarea Lui (Psalmul 11:7; Ieremia 9:23-24)
 Domnul Dumnezeu
Lecția 9

„PEDEPSEŞTE FĂRĂDELEGEA”

INTRODUCERE
1. Pedepsele divine pentru păcat au fost enunţate şi aplicate de la creaţie, operează în prezente şi
vor fi definitivate în plăgile apocaliptice şi judecata din ziua de apoi (Psalmul 94:8-10; Isaia
26:21; Apocalipssa 20:11-15)
2. Pedepsele părinţilor în copii (în generaţiile imediat următoare, pentru ca să-i doară pe părinţi şi
copii să aibă cunoştinţă de acele păcate) cu explicaţiile necesare sunt prezentate în istoria
poporului evreu (Isaia 14:21; Plângeri 5:7)

I. AFIRMAŢII
1. Afirmaţii divine despre pedepsele pentru păcate (Exodul 20:5; 34:7; Deuteronom 32:40-41;
Isaia 13:11; Ezechiel 14:21)
2. Afirmaţii ale sfinţilor despre pedepsele aplicate de Dumnezeu:
a) pentru păcate proprii, particulare sau generale (Psalmul 99:6-8; Isaia 65:15-16, 18)
b) pentru păcatele părinţilor: Moise (Numeri 14:18); Ieremia (Ieremia 32:18)

II. EXEMPLE BIBLICE

1. Legea lui Moise - prevederi concrete deaplicare a pedepsele pentru păcat (Exodul 21:12-36;
Levitic 20:1-27; Deuteronom 22:13-30)
2. Pedepse pentru păcate proprii:
a) pedeapsa pe loc: cele 10 iscoade (Numeri 14:36-37); Uza (1 Cronici 13:9-11)
b) pedepse în timp: Adoni bezec (Judecători 1:5-7); Abimelec şi locuitorii Sihemului
(Judecători 9:23-24)
3. Pedepse pentru păcatele părinţilor:
a) cei 40 de ani prin pustie (Numeri 14:28-35)
b) case dinastice din Regatul lui Israel (1 Regi 14:10-11; 16:12-13; 21:21-29; Osea 1:4)
c) casa lui Saul (2 Samuel 21:1-14)
d) casa lui Ioab (2 Samuel 3:28-29)
e) Casa lui Ghehazi (2 Regi 5:27)
4. Îndepărtarea de Dumnezeu este prin ea însăşi o pedeapsă; când omul părăseşte pe Dumnezeu
este părăsit de Dumnezeu (1 Cronici 28:9; 2 Cronici 15:2; Ieremia 2:19; 14:19-20)

II. APLICAŢII
1. Pedepsele divine au orarul lor de execuţie (Exodul 32:34; Iov 35:14-15; Isaia 24:21-22; Ieremia
11:22-23; 50:31)
2. Pedepsele divine pot fi temporare şi limitate sau aspre, eterne şi definitive, aspre (2 Samuel
7:14-15; Ieremia 10:24; Ezechiel 5:15-17). Oamenii cereau asprimea judecăţilor divine când
credeau că nu vor avea parte de ele: „Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea” (2
Samuel 19:13; 1 Regi 2:23; 2 Regi 6:31) „Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor” (1 Regi
19:2; 20:10)
3. Putem apela la Domnul pentru iertare şi cere anularea / suspendarea / comutarea pedepsei (2
Samuel 24:11-14; Psalmul 6:1; 32:5; 51; 1 Ioan 1:9). Pedeapsa cu moartea pentru păcate a fost
suportată de Domnul Isus Hristos (Isaia 53:1-12)
4. Pedepsele de disciplinare sunt benefice (Psalmul 94:12-13; Proverbe 3:11-12; 1 Corinteni
11:32; Evrei 12:5-11; Apocalipsa 3:19), dar unii nu răspund cu pocăinţă (Osea 5:2; 7:10)
5. Părinţii şi respectiv copii pot opri perpetuarea pedeapsei divine peste generaţii printr-o
recunoaştere a dreptăţii pedepselor divine şi o viaţă după voia lui Dumnezeu (2 Cronici 29:6-10;
Neemia 9:2; Isaia 65:6-7; Ieremia 14:20; 44:8-10; Osea 9:12-13, 16)

ÎNCHEIERE
1. Pedepsele rostite şi executate de Dumnezeu prin îngeri sunt conforme cu caracterul Său şi vor
fi înţelese pe deplin doar la consumarea întregului plan de mântuire (Iov 24:1; Ieremia 30:11, 24;
Matei 25:46; 2 Tesaloniceni 1:6-9)
2. Pedepsele copiilor pentru părinţii nu vizează mântuirea – viaţa veşnică ci sunt doar efecte opuse
binecuvântării copiilor prin părinţi, după cum nici mântuirea copiilor nu depinde întru-totul de
părinţi (Deuteronom 24:16; Ezechiel 18:1-22; Romani 11:28; 1 Corinteni 7:14)
 Domnul Dumnezeu
Lecția 10

„SFÂNT”

INTRODUCERE
1. Sfinţenia este atributul fundamental al lui Dumnezeu, aşa cum atestă fiinţele din intimitatea
tronului divin, care-i preamăresc neîncetat sfinţenia (Apocalipsa 4:6-8)
2. Oferta şi cerinţa Domnului Dumnezeu pentru păcătoşi este sfinţirea (1 Petru 1:15-16)

I. AFIRMAŢII
1. Afirmaţii divine despre sfinţenia Domnului Dumnezeu (Levitic 11:44-45)
2. Afirmaţii ale îngerilor şi ale oamenilor despre sfinţenia lui Dumnezeu: serafimii (Isaia 6:1-3);
demonii (Marcu 1:23-24, 34); Moise (Exodul 15:11); Iosua (Iosua 24:19); Asaf (Psalmul 77:13)

II. EXEMPLE BIBLICE

1. Cerul este „locuinţa sfântă a Domnului” (2 Cronici 30:27), „sfântul locaş” (Psalmi 46:4; 47:8;
48:1; Isaia 57:15;)
2. Cortul / Templul Domnului – un loc sfânt / cel mai sfânt în Israel (Exodul 25:8; Psalmul 93:5);
Sfinţirea Templului, după apostazia lui Ahaz – reforma lui Ezechia (1 Cronici 29:3-5)
3. Oameni în prezenţa divină - teofanii: Moise (Exodul 3:3-6); Iosua (Iosua 5:15-16)
4. Oameni şi lucruri sfinte - care aparţin lui Dumnezeu, pentru slujba Lui (Levitic 27:9, 28;
Deuteronom 26:13; 1 Cronici 23:13); Elisei (1 Regi 19:9-21; 2 Regi 4:9)

II. APLICAŢII
1. „Făliţi-vă cu Numele Lui cel Sfânt!” (1 Cronici 16:10, 35; Psalmul 30:4; 71:22; 97:12; 103:1;
105:3; 106:47; 145:21); o bucurie cu teamă sfântă (Psalmul 68:35; 89:7; 99:3; Proverbe 9:10)
2. Conştienţa că Domnul Dumnezeu cere să fim sfinţi (Exodul 19:6; Levitic 11:44-45), ceea ce
cere un proces de sfinţire printr-o procedură stabilită de Dumnezeu; El este sfânt şi sfinţeşte
(Levitic 21:23; 22:9; 1 Tesaloniceni 5:23) prin credinţa în jertfă – umbre şi imagini ale Domnului
Isus Hristos (Exodul 19:10; 1 Corinteni 1:30; Efeseni 5:26; Evrei 10:10)
3. Odată sfinţiţi noi trebuie să ducem o viaţă sfântă, separată de lume (Exodul 6:4; Romani 1:7; 1
Corinteni 1:2; 2 Corinteni 6:14-18), deosebind sacrul de profan (Levitic 10:8-10; Ezechiel 22:26;
1 Tesaloniceni 4:3-4; 2 Timotei 2:19-21) şi plină de activităţi sfinte (Exodul 12:16; Levitic 23:1-
2), da
4. Sfinţirea este şi un proces de ardere, de curăţire a tot ce a fost întinat prin păcat (Levitic 10:1-3;
Isaia 5:15-16; Ezechiel 38:16)
5. Cei sfinţiţi / aleşi sunt un har pentru familie (Iov 1:5; 1 Corinteni 7:14, 32-34) şi pentru
societate – temple sfinte (1 Corinteni 3:16-17; 6:19-20; 2 Corinteni 1:12), pentru că au „duhul
dumnezeilor sfinţi” (Daniel 4:8, 18)

ÎNCHEIERE
1. Sfinţenia divină este criteriul şi condiţia fericirii şi dragostei desăvârşite; păcatul poartă în sine
răul şi nefericirea (Psalmul 65:4; 96:6; 1 Timotei 6:15-16; 2 Petru 3:11-12; Apocalipsa 20:6)
2. Sfinţirea primită trebui păstrată (2 Corinteni 7:1), a merge pe „calea cea sfântă” (Isaia 35:8) şi
în final a primi împărăţia (Daniel 7:17-18, 22-27)
 Gânduri
Lecția 1
INTRODUCERE

INTRODUCERE
1. Omul ca fiinţă creată de Dumnezeu a fost înzestrat cu capacitatea de a gândi 4, însă mintea
umană, localizată în creierul omului – sediul tuturor comenzilor pentru întreg trupul a fost afectată
prin căderea în păcat, ceea ce face ca acest sediu central cu tot ce cuprinde el să fie mai aproape
de starea şi scopul pentru care a fost creat sau mai îndepărtat şi întunecat în bezna păcatului,
necredinţei şi necunoaşterii (Romani 1:19-25)
2. În procesul gândirii Duhul lui Dumnezeu poate opera în (re)dobândirea gândirii divine, scop în
care se înscrie şi acest studiu (1 Corinteni 2:8-16)

I. GENERALITĂȚI
1. Gândurile omului cuprind informaţile primite prin simţuri spirituale şi fizice la care se adaugă
propriile emanaţii ale minţii - memoria5. În aceste condiţii există posibilităţi frecvente de a greşi
prin necunoaşterea totală a unui caz sau fenomen, lipsa capacităţii de analiză, subiectivitate sau
uitare – incapacitatea reţinerii integrale a celor auzite şi a redării lor în orice moment datorate unui
lapsus sau uitării definitive (Geneza 40:23; Eclesiastul 9:15; Marcu 14:72; 1 Corinteni 13:11)
2. Gândirea umană are şi o dimensiune critică, de analiză şi de judecată a fiinţelor şi fenomenelor
care se realizează prin asimilarea de informaţii necesare, observarea cauzelor şi efectelor,
cercetarea scopului celui ce prezintă o informaţie sau emite o judecată precum şi analiza
argumentelor şi contraargumentelor, toate contribuie la elaborarea unei concluzii cât mai corectă
şi constructivă - înţelepciunea (Exodul 33:13; 2 Samuel 14:13; Iov 34:34; Proverbe 8:12-15;
Fapte 10:29)
3. Gândirea umană se dimensionează pe un segment scurt – gândirea rapidă şi un segment lung –
gândirea lentă. Cercetătorii în domeniu au dovedit prin diverse studii de specialitate că omul
greşeşte atât în gândirea rapidă cât şi în cea de durată, fiind influenţat adesea de factori externi –
creierul nostru are limitele lui (Estera 2:1; Proverbe 20:25; Ioan 9; Fapte 17.32), ceea ce solicită
asistenţă permanenţă, omul a fost creat cu Stăpân nu independent (Proverbe 16:9; 20:24; Isaia
55:7-9; Fapte 10:19-20)

II. NEVOIA (AUTO)CERCETĂRII GÂNDURILOR / GÂNDIRII

1. Recunoaşterea puternicei tendinţei păcătoase a gândirii umanităţii (Geneza 6:5; 8:21; 2
Corinteni 11:3)
2. Acceptarea faptului că gândirile contrastante nu pot fi deopotrivă adevărate şi nu întotdeauna
gândurile proprii sunt mai corecte decât ale altuia (Exodul 10:10; Iov 21:27; 27:5, 12; Luca
3:15). Ex. Şi tu ai dreptate!
3. Imaginaţia gândurilor oamenilor crează un „univers” real sau ireal şi impulsuri puternice
(Psalmul 94:19), de aceea este indicat să nu dăm întotdeauna crezare minţii nostre (1 Samuel
27:11; 2 Samuel 13:33; Proverbe 14:22; Matei 16:7-8, 23)
4. Gândurile oamenilor sunt cunoscute şi corectate întru totul numai de Duhul lui Dumnezeu
(Psalmul 139; Ezechiel 11:5; Amos 4:13; Luca 5:22 Luca 6:8; 11:17 ), dar ale Lui nu pot fi
pătrunse (Iov 10:13; 42:2; Isaia 53:1)

ÎNCHEIERE
1. Hotărârile omului (în bine sau rău) se iau întâi în minte, în gândire se nasc vorbele şi planurile
omului, de aceea este foarte important să avem gânduri adevărate şi o gândire înţeleaptă (Exodul
16:28; Iosua 24:16; Romani 1:21, 28)

. Facultate superioară a creierului omenesc, care reflectă în mod generalizat realitatea obiectivă prin noțiuni,
judecăți, teorii etc.. DEX '09 (2009)
5
1. Proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor,
cunoștințelor etc. din trecut. ♦ Minte (considerată ca sediu al procesului de memorare). 2. Păstrare în amintire,
reprezentare mintală, aducere-aminte, amintire. DEX '09 (2009)
2. Dumnezeu Creatorul cercetează şi judecă un om în gândurile lui, rostindu-i destinul cu
dreptate, chiar înainte de a trece la înfăptuirea a ceea ce şi-a pus în gând (1 Cronici 28:9; Isaia
66:18; 1 Corinteni 4:5; Evrei 4:12)
 Ganduri
Lecția 2
GANDURI DE MANDRIE

INTRODURERE
1. Mandria este întotdeauna mai întâi un păcat al minţii ce se poate manifesta sau nu în mod
vizibil (Proverbe 16:30; Marcu 7:21-23)
2. Gândurile de mândrie, o gândire – concepte de slavă deşartă sunt un pericol foarte mare pentru
om (Psalmul 19:13; Coloseni 2:18)

I. IDENTIFICAREA GÂNDURILOR DE MÂNDRIE ŞI A EFECTELOR LOR

A. Identificarea gândurilor de mândrie (există şi acuzaţii nefondate – 1 Samuel 17.28; Neemia
6:6)
1. Gânduri de mândrie generate din dorinţa de întâietate şi de planuri mari (Geneza 11:2-6;
Proverbe 30:13; Matei 18:1; Luca 9:46)
2. Gânduri de mândrie cauzate de evenimente de succes (2 Cronici 25:11, 19; Daniel 8.25;
Romani 11:20)
3. Gânduri de mândrie susţinute de puterea politică, economică sau militară (2 Regi 19:23-28; 2
Cronici 32:1-2; Isaia 10:12-16; 1 Timotei 6:17); fizică / frumuseţe (Ezechiel 28:17; 31:10)
4. Gânduri de mândrie ocazionate de visările minţii celui ce uită că este doar om muritor (Psalmul
94:11; 1 Corinteni 3:20; 8:1; Provebe 26.12; 29:21; Ieremia 48:29-30; Iacov 110-11; 2:1-4)
B. Efecte ale gândurilor de mândrie
1. Multiple acţiuni păcătoase, de la vorbe trufaşe şi batjocuri la ură şi de la îmbrăcăminte
excentrică la imoralitate (1 Samuel 15:17; 18:6-9; 17:10-12; 86:14; 123:3-4; Estera 3:1-5; 5:9-14;
Proverbe 13:10; 21:4, 24; Habacuc 2:5
2. Slujirea lipsită de evlavie, o vinovăţie adaugată la păcate şi o amăgire (Deuteronom 17:12-13;
Proverbe 15:8; 21:27; Luca 3:5; 16:15; 1 Timotei 6:3-5)
3. Pierderea tuturor harurilor divine şi grăbirea pedepsei (Proverbe 6:16-17; Isaia 5:13-16; 13:11;
Ieremia 50:31-32; Daniel 4:30-31, 36; 5:20 / 1 Regi 21:27; 2 Cronici 26; Matei 23:12)

II. LUPTA CONTRA GÂNDURILOR DE MÂNDRIE

1. Limitarea / stoparea manifestărilor gândurilor de mândrie (1 Samuel 2:3; Proverbe 27.1-2;
30:32)
2. Conştientizarea faptului că visele mândrtiei nu sunt reale şi nu se vor împlini (1 Regi 1:5; 2:15;
Luca 1:46-53; 12:16-20). Nu poţo fi deodată înţelept şi mândru (Proverbe 8:13)
3. Valorificarea împlinirilor realite ale smereniei (Mica 6:8; Matei 20:20-28; Marcu 9:33-37; Luca
9:46-48; 1 Corinteni 3.4-7; 2 Corinteni 3.5-6)
4. În / prin dragoste se câştigă bătălia contra mândriei (1 Corinteni 13:1-3 / 4-7)

ÎNCHEIERE
1. Gândurile de mândrie sunt cauza multor păcate şi a pierderii relaţiei cu Dumnezeu cu tot ce
decurge din aceasta (Psalmul 10:3-4; Romani 1:21-32)
2. Mândrie cu toate formele ei de manifestare ori este eliminată şi înlocuită cu gândirea Domnului
Isus Hristos (Matzei 11:29; Filipeni 2:3-11), ori este eliminată prin pedeapsa divină (Psalmul
31:23; Proverbe 16:5; Isaia 2:11-17; Maleahi 3.15; 4:1)
 Ganduri
Lecția 3
GANDURI DE URĂ

INTRODURERE
1. Ura este opusul / absenţa dragostei şi este specifică lumii aflate sub influenţa demonică (1 Ioan
3:10-18)
2. Gândurile de ură germinează în minte dezvoltându-se în forme variate de păcat (Isaia 59:7)

I. IDENTIFICAREA GÂNDURILOR DE URĂ

A. Identificarea gândurilor de ură (există şi acuzaţii nefondate – Exodul 2:14; 1 Samuel 17:28
şi incidente nedorite - Iosua 20:2-3)
1. Gânduri de ură ce rămân (un timp) doar la nivel de gând (2 Samuel 13:22; Eclesiastul 10:20)
2. Gânduri de ură sub influenţă – fenomene de proliferare a urii în masă (Exodul 23:1-2; Fapte
18:12-13), uneori fără temei (Psalmul 35:19; 109:3, 5)
4. Gânduri de ură avansate, generate de dorinţa efectivă de a face rău (1 Samuel 18:25; Psalmul
35:4; 36:4; 56:5-6; 140:1-8; Fapte 7:54-58)
5. Gânduri de ură învelite în gânduri de pace (Psalmul 28:3; Proverbe 10:18; 26:24, 26; Daniel
11:17)
B. Efecte ale gândurilor de ură
1. Vorbiri de rău, provocări la ceartă şi tot ce ţine de „satisfacţia” urii (Proverbe 10:12; 15:28;
24:2; Eclesiastul 8:11)
2. Dorinţa de eliminare, chiar de ucidere a unor oameni (Geneza 27:41; 37:4-8; 2 Samuel 21:5;
Estera 7:5; 8:5). Dumnezeu controlează gândurile şi atitudinile de ură limitând puterea celor răi
(Geneza 50:20)
3. Slujiri cu gânduri rele ascunse sau atitudini făţişe de ură în frăţietate – un deserviciu adus
lucrării sfinte – fapte foarte grave înaintea lui Dumnezeu (Psalmul 66:18-20; Proverbe 6:16-19;
Filipeni 1:15-17; 2 Timotei 2:14)
4. Gândurile de ură, fiind deja un păcat, pot fi pedepsite cu sau fără materializarea integrală a urii
(Deuteronom 19:18-20; Proverbe 16:30)

II. LUPTA CONTRA GÂNDURILOR DE URĂ

1. Biruinţa gândurilor de ură prin cuvinte de bine (Proverbe 15:26; Matei 5:43-35); mustră cu
dragoste şi nu urî (Levitic 10:16-19)
2. Bunăvoinţa faţă de oameni – o manifestare a dragostei, roada Duhului lui Dumnezeu – absenţa
urii, o influenţă demonică (Deuteronom 15:9-10; 1 Cronici 12:17; Proverbe 3:29; Zaharia 7:9-10;
8:16-17; Luca 6:35)
3. Cercetarea şi acceptarea planurilor divine referitoare la oameni şi situaţii (1 Samuel 22:13-15;
Fapte 5:35-39)
4. Abaterea permanentă de la tot ceea ce este rău (Iov 1:1, 5, 8; 2:3; Matei 1:19-20; Romani 12:9,
17-21; Tit 3:1-3)
5. Intervenţii pentru limitarea sau anularea manifestărilor de ură a celor din jur (Geneza 37:22; 1
Samuel 19:3-5)

ÎNCHEIERE
1. Gândurile de ură sunt o provocare demonică, un duh rău (1 Samuel 16:14-15; 18.10; 19:9) ce
poate umple fiinţa omului de păcate şi vinovăţie (Proverbe 24:8 )
2. Biruinţa asupra urii şi răului care-l provoacă se realizează la nivelul gândirii, în duhul minţii,
acolo unde trebuie să se instaleze Duhul lui Dumnezeu cu dragostea Sa (Proverbe 14:22 1 Ioan
2:9-10; 4:7-8)
 Gânduri
Lecția 4

GANDURI IMORALE

INTRODUCERE
1. Domeniul cel mai provocator de ispitire în vremea noastră este cel imoral, datorită filozofiilor
şi legilor libertine şi a practicilor degradante promovate video prin internet şi prin alte miljloace
media (2 Petru 3:3; Iuda 1:14-15, 18)
2. Ce posibilităţi de păstrare a purităţii – sfinţeniei au familiile creştine în acest neam „preacurvar
şi păcătos”? (Marcu 8:38; Coloseni 2:11-13)

I IDENTIFICAREA GÂNDURILOR IMORALE ŞI A MATERIALIZĂRII LOR

1. În lume, sub influenţa Stăpânitorului EI, oamenii care s-au îndepărtat de Dumnezeu îşi urmează
instinctele firii umane decăzute, încurajându-se reciproc în imoralitate (Efeseni 2:1-3)
2. Ispitele imorale lucrează în mintea / inima omului prin atracţia poftelor – faza primară de
comitere a păcatului, iar paşii mărunţi deschid un drum păcatelor imorale, adesea fără întoarcere
(Matei 5:27-30; Iacov 1:14-15; Proverbe 5:1-14; 7:1-27; 2 Samuel 13:1-17)
3. Gândurile imorale se manifestă în valuri crescânde şi multiple de necurăţii – fapte ale firii
pământeşti (Romani 1:21, 24-27; Galateni 5:19; Efeseni 4:17-19; Ezechiel 23:19). Cât de departe
poate merge un tânăr, o tânără în imaginarea vieţii de familie, fără să păcătuiască?
a) preacurvia - moicheia (lb. greacă) - relaţii sexuale ale unei persoane căsătorite cu
altcineva decât partenerul legal; relaţii nelegitime
b) curvia - porneia (lb. greacă) - comportament şi relaţii imorale, plăcere pentru imagini
şi scrieri pornografice, adulter, corupţie sexuală, prostituţie
c) necurăţia - akatharsia (lb. greacă) - păcate sexuale, fapte rele, vicii, incluzând gânduri
şi pofte ale inimii, pervertirea personalităţii, murdărie fizică şi materială
d) desfrânarea - aselgeia (lb. greacă) - senzualitate, urmărirea unor pasiuni până la limita
la care nu mai există ruşine şi decenţă publică, pofta rea, fapte de ruşine; starea de a fi gata de a te
deda la orice plăcere, încetarea consideraţiei pentru sentimentele altora, pierderea respectului de
sine

II. URMĂRILE IMORALITĂŢII

1. Imoralitatea în formă continuată crează dependenţă, organismul obişnuindu-se cu un anumit
regim de viaţă şi mai grav diavolul punând stăpânire pe om (Ieremia 17:1-2; 2 Timotei 3:6; 2
Petru 2:19-20)
2. Imoralitatea „cere” fonduri pentru satisfacerea poftelor firii, ceea ce nu îngăduie Dumnezeu
întotdeauna, dar poftele provoacă diferite forme de scandaluri (Proverbe 7.18-20; Iacov 4:1-3)
3. Rămânerea în mediul imoralităţii duce la distrugerea complexă a fiinţei umane (duh, suflet,
trup) cu toate valorile ei, afectând relaţionarea omului în adunare şi familie (Proverbe 5:22-23;
6:32; 1 Ioan 2:15-17)

II. BIRUINŢA ÎN LUPTA ÎMPOTRIVA GÂNDURILOR IMORALE

1. Conştientizarea faptului că lupta dintre fire şi Duh este câştigată de fiecare dată cu aportul
omului, la nivel de duh, aflat sub puterea păcatului sau a lui Dumnezeu (Romani 6:18-19;
Galateni 5:16-17; 2 Petru 1:3-4)
2. Pasiunile spirituale dobândite prin cunoaşterea lui Dumnezeu, păstrează fiinţa umană în
condiţia de normalitate pentru că omul nu este numai carne şi sânge (Filipeni 3:18-21; Coloseni
3:1-4; 2 Timotei 2:22; Tit 3:3-7). Ex. Fantezii... romantice„
3. „Preacurviile, curviile” ies din inimă şi la nivel de gânduri trrebuie „omorâte” prin controlul /
înfrânarea poftelor (Matei 15:19; Coloseni 3:5-10; Tit 2:11-12)
4. Păstrarea departe de zonele de ispitire prin respectarea unor standarde înalte de puritate ne
păzesc în ispitele imoralităţii, atât în neconstituirea în prilejuri de păcătuire cât şi în respingerea
celor afectaţi de aceste păcate (Iov 31:1; Proverbe 6:20-28;7:7-21; C Cântărilor 2:7; 8:4-7;
Efeseni 5:3-18; 1 Tesaloniceni 5:22; 1 Petru 2:11). Separarea (pe cât este posibil) de oamenii
imorali este o necesitate în ferirea de imoralitate (Ezra 9:10-11; 1 Corinteni 5:9-11)
5. O gândire raţională nu instinctuală este dovada unei minţi curate şi plină de cunoştiinţa voiei lui
Dumnezeu (Exodul 20:17; Numeri 15:39; Ieremia 2:24; Romani 12:1-2; 1 Tesaloniceni 4:3-5; 1
Petru 1:13-16)

ÎNCHEIERE
1. Controlul firii pământeşti prin răstignire, ceea ce înseamnă neacceptarea nici sub formă de
gând a tot ceea ce este imoralitate, stare realizabilă prin Legea Duhului de viaţă în Hristos este
oferta divină pentru orice fiu al Tatălui ceresc (Romani 8:1-4, 14; 13:14; Galateni 5:24)
2. Pocăinţa prin mărturisirea oricărui gând şi tentaţi imorale şi lupta pentru sfinţenie este harul
celui ce se apropie de Dumnezeu, har fără de care omul ajunge şi rămâne robul imoralităţii (2
Corinteni 7:1; 12:21)
 Gânduri
Lecția 5

GÂNDURI DE DEPRESIE

INTRODUCERE
1. Gândurile negre de tristeţe frământare, melancolie, apatie, anxietate, îngrijorare, frică etc – stări
cu tendinţe depresive, ce provoacă stări foarte neplăcute şi dăunătoare pentru toată fiinţa umană şi
pot merge până la peirderea credinţei şi suicid au devenit un fenomen pandemic în vremea noastră
şi vor fi de actualitate până la sfârşitul istoriei umane (Luca 21:25-26)6
2. Dumnezeu poate trata cu succes şi astfel de boli printr-o identificare corectă a cauzelor (Evrei
4:12) i un tratament corespunzător (Ieremia 17:5-14)

I. CAUZE ALE DEPRESIEI

1. Gânduri de teamă din cauza unor oameni care vor să ne facă rău (Geneza 31:31; 32:7; 1 regi
19:1-8, Psalmul 56:1-4)
2. Gânduri de îngrijorare din lipsă de informaţii sau veşti rele; teama pentru eşecuri / viitor (1
Samuel 10:2; 12:29; Luca 21:14; Filipeni 2:16-27; 1 Tesalonceni 4:13)
3. Gânduri tulburătoare cauzate de vise coşmar sau alte arătări înspăimântătoare în duhul minţii
(Daniel 4:5; 5:6, 10)
4. Gânduri de tristeţe şi necaz datorate necazurilor şi neînţelegerilor cu cei din jur (Levitic 18:18;
1 Samuel 1:16; Iov 30:27-31; Psalmul 25:16-17; 37:8; Proverbe 17:21, 25; Daniel 6:14)
5. Gânduri de rătăcire a minţii drept pedeapsă pentru păcat (Deuteronom 28:28-29; 33-34, 65-67)
6. Gânduri cauzate de probleme ale metabolismului feminin (Geneza 35:18; 1 Samuel 4:19-22;
Isaia 40:11)7

II. MANIFESTĂRI ALE GÂNDURILOR DEPRESIVE

1. Încapacitatea mentală de a elimina / schimba un subiect care frământă mintea - revenirea
frecventă a stărilor depresive (Iov 7:4; 9:27-28)
2. Verbalizarea sau tăcerea anormală referitoare la subiectele şi stările depresive (Iov 13:13; 16:6;
21.2-3; 36:18-21; Psalmul 77:4). Ex.: O femeie ce după 20 de ani de căsnicie cu neînţelegeri nu
mai putea fi oprită din cuvintele ei depresive deşi în toţi aceşti ani nu s-a plâns nimănui
3. Încapacitatea reluării normle a activităţilor vieţii (Judecători 14:17; 16:16; Iov 21:6; Psalmul
102:4, 7)
4. Gânduri de suicid, deşi nici o situaţie nu justifică suicidul, nici dacă o persoană şi-ar dorii să
scape de probleme în schimbul vieţii (Iov 3:1-26; Ieremia 20:14-18)

III. ATITIDINI RECOMANDATE ÎN ELIMINAREA GÂNDURILOR DEPRESIVE

1. (Re)cunoaşterea autorităţii lui Dumnezeu – rămânerea sub autoritatea Lui ne păzeşte de
necredinţă şi răzvrătire, conştienţi că în viaţă vom trece prin vremi bune dar şi prin perioada rele –
6

.Conform studiilor epidemiologice, prevalenţa maxima a depresiei majore variază între 5-9% la
femei şi 2-3% la barbaţi, cu valori mai mari între 25 şi 44 de ani şi un mic vârf în adolescenţă.
Riscul aparitiei unui episod depresiv major, pe toata durata vietii, ajunge pana la 25% pentru femei si 12%
pentru bărbaţi.
Pentru a putea determina dacă o persoană suferă de depresie, Organizaţia Mondială a
Sănătăţii a decis că prezenţa pe o perioadă de cel puţin 15 zile a 5 din următoarele 9 simptome indica
instalarea acestei boli: senzaţie d
e tristeţe în mare parte a zilei, aproape în fiecare zi; plângeţi cu uşurinţă; pierderea interesului în
activităţile cotidiene în mare parte a zilei, aproape în fiecare zi; modificarea apetitului, urmată de creşterea
sau scăderea greutăţii corporale; insomnie sau somnolenta excesivă; senzaţie de oboseală aproape în
fiecare zi; senzaţie de agitaţie, percepută de cei din jur; dificultăţi de gândire sau de concentrare, referitor
la sarcini sau decizii simple, aproape în fiecare zi; senzaţie de inutilitate sau vinovăţie aproape în fiecare zi;
stare tensionată; gânduri despre moarte sau sinucidere. http://e-psihiatrie.ro/depresia/
7
Depresia perinatală include episoade depresive minore sau majore ce pot apărea în cursul sarcinii sau în
primele 12 luni după naştere. Depresia perinatală afectează 1 din 7 femei. Anxietatea este o caracteristică
a tulburărilor de dispoziţie perinatale, precum insomnia. http://www.sanatateatv.ro/articole-
medicale/obstetrica-ginecologie
suntem în afara Grădinii Edenului (Iov 1:11; 2:5, 9 / 1:21-22; 6:8-11; 17:11-16; 27:1-4;
Eclesiastul 7:14; Plângeri 3:34-38)
2. Rugăciunea cu încredere în Dumnezeu, pe baza promisiunilor Lui elimină îngrijorările
referitoare la ceea ce ni s-ar putea întâmpla (Psalmi 37:5-7; 42:1-11; 50:15; 77:1-15, 20; Isaia 7:5-
7; 38:14; Plângeri 3:21-33; Matei 6:25-32; Luca 12:22; Efeseni 3:20-21, 1 Petru 5:7-9)
3. Lecturarea Scripturilor şi meditarea la lucrările providenţei divine dovedite generaţii la rând
face bine şi generaţiei prezente chiar dacă avem de-a face cu probleme noi (Geneza 41:51; Iov
5:15-27; 15:11; 36:15; Psalmul 48:9; 90:1-2; 94:19; 119:52)
4. Păstrarea unei atmosfere de dragoste, bucurie şi pace în familie şi alte relaţii (Iov 2:13; 16:2;
31:22-25; 42:8; Proverbe 15:13; 18:14; Isaia 50:4); eliminarea judecăţilor şi sfaturilor „reci” şi
superficiale, prin observarea profundă şi binevoitoare a situaţei şi stărilor depesive (Iov 4:1-8)

ÎNCHEIERE
1. Fiecare gând depresiv are o explicaţie, dela slăbirea fizică sau spirituală sau de la o ispită la o
problemă sau alta, de aceea mai întâi trebuie identificată cauza nu doar interzise manifestările
depresieri (Luca 24:38)
2. Vindecarea depresiei conform Scripturilor diferă fundamental de gândirea pozitivă ca şi
concept filozofic, aceasta fiind utopică şi iluzionistă şi anulează principii fundamentale ale lui
Dumnezeu, care deşi este „prea bun” şi are îndelungă răbdare pedepseşte răul şi răsplăteşte binele
(Isaia 3:10-11). O gândire pozitivă reală este dată de sănătatea spirituală a minţii (Iov 17:9;
Psalmul 91; Proverbe 1:23-27, 33; 4:23)
 Gânduri
Lecția 6

GÂNDURI DE BINE

INTRODUCERE
1. Mintea omului este ca un pământ din care răsar plantele - gândurile, ele pot fi bune sau rele,
intenţii care se materializează în timp în vorbe şi fapte bune sau rele (Matei 3:10; 7:16-20; 12:25,
33-35)
2. Atenţie la ceea ce poate părea bun şi se dovedeşte a fi rău (Geneza 3:6; Proverbe 14:12 / Mica
6:8;1 Tesaloniceni 5:21)

I. IDENTIFICARE
1. Gânduri de bună vecinătate (Geneza 34:21; Proverbe 3:29)
2. Gânduri de pace / împăcare în situaţii tensionate(1 Samuel 16:4; 1 Regi 2:13; 1 Cronici 12:16-
18, 38; Psalmul 34:12-14; 1 Petru 3:8-14)
3. Gânduri cu intenţii bune / favorabile în diferite împrejurări ale vieţii (Proverbe 21:21; Matei
1:19-20; Fapte 28:19; Romani 12.17, 1 Tesaloniceni 5:15). Oameni de bine (2 Samuel 18:27;
Fapte 11:24)
4. Gânduri fără prejudecăţi şi fără bănuieli rele (1 Timotei 5:21; Iosua 22)
5. Gânduri de dreptate, de îndreptare a unor stări de lucruri rele (Proverbe 12:5; 31:8-9; Iov 29)
6. Gânduri – planuri de implicare / dăruire în lucrarea Domnului (Exodul 35:21; 1 Regi 5:5 8:17-
19 1 Cronici 22:7; 28:2; 29:17; 2 Cronici 29:10)
7. Gânduri sincere în conformitate cu declaraţiile verbale sau scrise (Psalmul 17:3-4, 15; Galateni
2:4; 4:17; caz. Ioab / Abner, Amasa)

II. EXPLICAŢII ŞI RECOMANDĂRI

1. În primul rând Dumnezeu are intenţii bune pentru cei ce-L caută cu pocăinţă, ceea ce ne poate
oferi încredere, chiar în situaţii extreme (Psalmi 48:9; Ieremia 29:11-14; Plîngerile 3:21-23)
2. Gândurile bune sunt fapte în aşteptarea materializării lor (Geneza 37:22; Iosua 2:14; 2 Samuel
9:1, 3; Proverbe 1:3; 11:27; Filipeni 4:10)
3. Gândurile referitoare la mântuirea prin Domnul Isus Hristos nasc în noi stări comportamentale
curate şi corecte care ne păstrează într-o stare spirituală bună, ferită de păcate şi pasiuni păcătose
(1 Corinteni 2:2, 15). Cugetarea – meditaţiile sfinte sunt purtătoare de har şi biruinţe în ispite
(Psalmul 1:1-4; 143:5; Ieremia 4:14; Luca 2:19; Galateni 6:14). Gânduri de aşteptare a Împărăţiei
lui Dumnezeu (Matei 24:44)

ÎNCHEIERE
1. Binele trebuie ales, căutat şi înfăptuit începând cu gânduri de bine (Iov 34:4 / Psalmul 36:4;
Proverbe 14:22 )
2. O minte sănătoasă operează numai cu gânduri de bine şi are ca rezultat un caracter ales şi
mântuirea (Proverbe 2:10; 1 Timotei 1:5; Evrei 13:20-21)
 Gânduri
Lecția 7

OPEAŢII ÎN MINTEA OMULUI

INTRODUCERE
1. Complexitatea fiinţei umane are ca bază fizică şi chimică activitatea neuronală a creierului, dar
taina minţii cu funcţiile ei întrece capacitatea neuroştiinţelor de a explica toate fenomenele ei, care
trec dincolo de conţinutul biologic al substanţelor componente8 (Luca 2:35; 1 Corinteni 2:11; 4:5)
2. Mintea este locul unde gândurile omului se formează sau se destramă sub stimuli interni şi
externi omului9 (Geneza 3:6; 2 Corinteni 11:3; Efeseni 4:23-24)

I. OPERAŢII OBSERVATE
1. Elaborarea gândurilor - conceperea unor acţiuni programe gen computer10 (1 Cronici 28.12;
Ioan 6:6; Fapte 19:21; 2 Corinteni 2:9) şi dezbateri între bine şi rău, în a accepta o variantă sau
alta (Daniel 6:3; Fapte 5:4; 8:6; 2 Corinteni 10:2)
2. Importul gândurilor - imixtiunea Duhului lui Dumnezeu şi a spiritelor rele în mintea omului – o
acţiune spontană, frecventă şi puternică (Iov 4:13-16; 12.17, 20; Daniel 4:19; 7:1, 28; Matei
10:19; 16:17, 23)
3. Permanentizarea gândurilor - determinate de prezenţa spirituală posesivă – stăpânirea /
cârmuirea Duhului lui Dumnezeu sau a diavolului (Proverbe 24:9; Isaia 10:7; 32:6-8; Romani 8:1-
14; Coloseni 1:21)
4. Potenţialitatea gândirii – imaginaţia ce crează scenarii posibile ce se pot constitui în fapte bune
sau în păcate, în primul rând, în funcţie de conţinutul lor intrisec nu imaginea creată (Judecători
5:28-30; Daniel 2:29; 2 Corinteni 1:9; Evrei 11:19)

II. OPERAŢII RECOMANDATE

1. Cenzurarea gândurilor, operaţie ce revine conştiinţei11, care are un grad de calificare determinat
de relaţia minţii cu lumea spirituală şi educaţia dobândită şi păstrată până în acel moment de
evaluare (Romani 9:1; 1 Ioan 3:18-21). Conştiinţa are o funcţie intuitivă şi alta concluzivă,
realizând un control anticipat, operativ şi post operativ (Romani 14:5b, 23; David - 1 Samuel
24:5; 25:31; 2 Samuel 24:10)
2. Echivalarea gândurilor cu ale altor oameni, în conştienţa limitelor minţii umane, dovedită prin
evenimente ce nu au fost percepute de gândire înainte de producerea lor; verificarea intuiţiilor
minţii noastre în raport cu alte persoane, căci mari probleme apar din cauza faptului că oamenii
nu-şi formează corect propriile păreri despre alţii şi despre viitor (Geneza 21:7; Iosua 22:24, 29; 2
Regi 7:6-7, 12; Eclesiastul 4:13; Galateni 2:1-2)
3. Gândurile lui Dumnezeu ar trebui să devină şi gândurile nostre, dar ele nu pot fi pătrunse pe
alte căi, numai prin Cuvântul Său, prin iluminarea Duhului Sfânt (Psalmi 92:5-6; 139:17;
Eclesiastul 3:11; Isaia 55:7-11; Luca 24:45; Evrei 10:16)

8
.
Există o relaţie încă neînţeasă de ştiinţă între conştiinţa, conştienţa şi cunoştiinţă
9
Psihoneuroimunobiologia este ştiinţa care studiază conexiunea care există între gândire, cuvânt,
mentalitate şi fiziologia fiinţei umane.
http://www.crestinortodox.ro/sanatate-stiinta/limitele-neurostiintelor-explicarea-mintii-constiintei-
umane
10
Ştiinţa şi tehnica actuală sunt mult inferioare capacităţii creierului uman, comparaţiile au de-a face doar
cu unele sisteme comparative de operare
11
Conştiinţa este: ceea ce suferă atunci când celalalte părţi ale tale se simt atât de bine; vocea interioară
care ne avertizează că cineva se uită; lumina inteligenței pentru a distinge binele de rău; oglinda sufletelor
noastre, care înfăţişează greşelile din vieţile noastre în forma lor completă; „glasul lui Dumnezeu” în om.
4. Operativitatea înţelepciunii12 gândirii dobândită prin aportul cunoaşterii adevărurilor revelate şi
păstarea lor printr-o trăire sfântă (Luca 8:15; 2 Corinteni 4:2-4); o cunoaştere, analiză şi rostiri
corecte, asigură pentru întreaga fiinţă umană o raportare corectă în orice situaţie a vieţii şi cu
perspective eterne sigure. Un om înţelept recepţionează bine, este prudent şi înţelegător, având
capacitatea cunoaşterii selective a problemelor şi judecarii cursului corect, într-o acţiune necesară
(Deuteronom 4:5-6; Psalmul 111:10; Proverbe 1:1-6)
5. Educaţia copiilor este o îndatorire sacră a părinţilor, căci pe baza ei se formează o gândire
corectă şi mai degrabă sau mai târziu copilul este cercetat de Dumnezeu şi va ajunge să-L
cunoască şi să poată întreţine o relaţie cu El la nivel de duh (Deuteronom 6:6-7, Psalmul 78:4-8; 1
Corinteni 6:17)

ÎNCHEIERE
1. Relaţia, raportul semnat / contrasemnat dintre gânduri şi conştiinţă este operaţia de control a
gândirii (Romani 2:14-16)
2. Judecata divină asupra gândurilor (care determină modul de viaţă) se lasă cu efecte care depind
de operaţiile ce au avut loc în minte, în raport cu Dumnezeu şi voia Sa (1 Cronici 28:9; Psalmi
139:2, 23-24)
-

12
În înţeles semantic înţelepciunea este:
a) sophia - cunoaşterea lucrărilor spirituale şi materiale precum şi a cauzelor lor – înţelepciune,
judecată (Matei 7:24)
b) phronesis - prudenţă practică în comportament, virtutea care judecă ce trebuie făcut. Luarea
deciziilor înţelepte (1 Corinteni 10:15)
c) sunesis - facultatea critică (analitică) care vede importanţa lucrurilor, distingere concluzivă,
judecată participativă (Deuteronom 32:29).
 Gânduri
Lecția 8

CONTROLUL GÂNDURILOR

INTRODUCERE
1. Gândurile omului sunt nenumărate şi complexe – în ce măsură pot fi ele controlate? (Ieremia
17:9; Marcu 7:21)
2. Cum prezintă Biblia modul / capacitatea prin care omul poate trăi la nivelul gândurilor fără
păcat? (1 Ioan 3:6-9). Este gândirea pozitivă13 biblică?

I. CONFRUNTĂRI ÎN MINTE
1. Inventarul minții: gândurile (nu) vin şi rămân în minte din diferite cauze: viziunea sau
„orbirea”, existenţa sau lipsa perspicacităţii, prezenţa sau absenţa unei nevoi, diverse evenimente,
stări fizice şi sufleteşti etc; mintea poate fi sistematizată sau un hazard (Deuteronom 28:28; 2 Regi
6:18-20; Psalmi 94:19; Eclesiastul 4:8; 5:19-20; Ieremia 3:16; Ezechiel 38:10)
2. Gândurile minţii pot fi dominante – omul neputându-se împotrivi (posesiuni demonice, depresii
puternice) şi gânduri dominate, care pot fi controlate relativ uşor, printr-un alt gând sau mai greu,
în urma unor confruntări mai puternice în minte (Luca 9:38-39; Ioan 13:2, 27; 2 Corinteni 10:5a)
3. Unitatea în gânduri, a unui grup de oameni (la rău sau la bine) generează o forţă mai puternică
la nivelul minţii (2 Cronici 18:12; Fapte 15:25; Apocalipsa 17:13)

II. ATITIDINI RECOMANDATE

1. Omul alege subiectele la care să mediteze, adică ce gânduri să-şi spună cuvântul în dezbaterile
minţii. Călăuzirea Duhului lui Dumnezeu preia această funcţie a minţii (Romani 8:14; 1 Corinteni
2:16; Galateni 5:16) „Orice fiinţă umană, dacă işi propune, poate fi sculptorul propriului său
creier.” Santiago Ramon y Cajal, premiul Nobel în medicină în 1906
2. Meditaţiile sfinte (a gândi la Legea lui Dumnezeu şi lucrările sale) realizeză stabilitate la
nivelul minţii (Psalmi 63:5-6; 77:11-13; Isaia 40:21; Romani 11:33-34; 15:4-5). „Apele adânci nu
se tulbură şi nici nu le poate fi uşor schimbată albia”
3. Rugăciunea pentru minte - păstrarea gândurilor curate şi corecte prin plinătatea Duhului –
ordinea şi pacea minţii (1 Cronici 29:18; Psalmul 139:23-24; Filipeni 4:6-7)
4. O conştiinţă educată prin Scripturile sfinte necesară identificării adevărului ajută la securitatea
gândurilor (Geneza 3:1-11; Romani 2:14-16; 9:1; 1 Corinteni 4:3-4; 2 Timotei 1:3)
5. Evaluarea consecinţelor şi viitorului (Deuteronom 32:29; Eclesiastul 11:8)
6. Împotrivirea la gândurile de ispită – biruinţa păcatului în minte (Geneza 4:7; 2 Corinteni 10:3-
5; 1 Petru 4:1-2)
7. Controlul extern – materializarea selectivă a gândurilor – transmiterea lor prin cuvinte înţelepte
(Psalmi 49:3)

ÎNCHEIERE

13
.
Dacă este să găsim o ramură a ştiinţei în care să încadrăm curentul numit „gândirea pozitivă”,
aceasta este foarte dificil de realizat pentru că termenul este folosit în psihologie, în filozofie, în credinţele
orientale, în ezoterism şi mai nou, a fost adus şi în teologie. Iată două definiţii ale gândirii pozitive, care
descriu esenţă a ceea ce este ea la bază în contextul modern şi post-modern:
a) O atitudine mentală care pătrunde în gândurile minţii, cuvinte şi imagini, care duc la creştere,
expansiune şi success. Este o atitudine mentală prin care se astepata rezultate bune şi favorabile. O gândire
pozitivă anticipează fericire, bucurie, sănătate, bunăstare şi un efect pozitiv al fiecărei situaţii sau acţiuni
b) O disciplină care antreneza minea umană să schimbe o realitate percepută prin a face în mod
repetat declaraţii mentale pozitive. O persoană practică gândirea pozitivă când dobândeşte o stare de bine,
optimism, un simţ al apartenenţei, semnificaţiei şi scop, care derivă din a fi parte şi a contribui la ceva mai
mare şi mai constant decât ei însăşi. Gândirea pozitivă este un proces al alegerii emoţiilor pozitive din
stimulii mediului înconjurător şi aplicarea lor la percepţii şi credinţa. Obiectivul este crearea unei
perspective care se transformă într-o nouă realitate sau într-una mai bună, conform alegerii personale.
https://emizarnescu.wordpress.com/2011/01/08/este-gandirea-pozitiva-biblica
1. Gândirea profundă care păstrează controlul gândurilor împotriva ispitelor demonice şi a
deviaţiilor informaţionale se realizează prin conectarea la gândirea divină (Filipeni 2:1-5; 4:7)
2. Controlul gândurilor este premiza fundamentală implementării angajamentelor sfinte – trăirii cu
succes a vieţii. Spre deosebire de gândirea pozitivistă care solicită binele indiferent de planurile şi
voia divină, gândurile sfinte au acordul şi ajutorul lui Dumnezeu în realizarea lor verbală şi
faptică, ceea ce se va prezenta în lecţia a 9-a (Proverbe 14:22; 16:20)
 Gânduri
Lecția 9

GÂNDURI VORBE ŞI FAPTE

INTRODUCERE
1. Gândurile omului nasc vorbe şi fapte (bune sau rele) proces responsabil de modul de viaţă şi
destinul etern (Galateni 6:7-9)
2. Cum se pot forma şi promova gândurile bune la nivel de vorbire şi fapte? Cum se pot stopa
emanaţiile negative ale minţii şi efectele lor faptice (Eclesiastul 7:25; 2 Corinteni 10:3-5)

I. PROCESUL MATERIALIZĂRII GÂNDURILOR

1. Orice gând are tendinţa de materializare în faptă, după cum orice ou clocit devine pui şi
ecluzează (2 Regi 7:4; Neemia 7:5; Proverbe 31:16; „Ce ai de gând să faci? - Fapte 22:26). Un
gând poate fi mai aproape sau mai departe de materializarea lui (Iosua 24:16; 2 Samuel 20:20;
23:17; 2 Cronici 32:1; Daniel 11:17; Ioan 13:2, 27-28)
2. Orice acţiune de materializare a gândurilor are tendinţa multiplicării şi amplificării (Exodul
2:14; Ieremia 13:23; Ezechiel 19:5-7; Efeseni 4:17-19)
3. Gândurile nasc vorbe şi fapte, dar şi vorbele şi faptele nasc gânduri; aceste fenomene formează
un circuit închis (2 Regi 12:17; Osea 4:11; 1 Corinteni 3:20; 2 Ioan 1:10-11)
4. Gândurile colective sunt mai puternice în materializarea lor creând fenomene de masă ce sunt
ulterior greu de evitat: formarea limbii unui popor, obiceiuri populare etc (Proverbe 13:20; 22:24;
24:21; Fapte 19:29; 1 Corinteni 15:33)

II. PRINCIPII DE EVALUARE A MATERIALIZĂRII GÂNDURILOR

1. Faptele gândirii pot fi materializate sau nu în fapte propriu zise, în funcţie de mai mulţi factori
responsabili de producerea lor: providenţa divină, posibilităţi spirituale şi umane, timp etc
(Geneza 50:20; Ieremia 44:14; Ezechiel 38:10; Mica 2:1-2; Luca 12:17; 23:20; Fapte12:4;
Romani 1:13)
2. Numai o gândire corectă produce cuvinte şi fapte corecte, ceea ce (aşa cum s-a explicat în
lecţiile anteriare) este realizabil numai prin conectarea prin Duhul la gândirea divină, ceea ce
poate fi verificat prin Scripturi (Proverbe 17:16; 24:30-34; Ieremia 4:22; Matei 12:33-37; 1
Corinteni 2:1-16; 3:19-20; 1 Timotei 6:5; 2 Petru 3:1)
3. Procesul materializării gândurilor este operabil în orice fază de manifestare, astfel poate fi
stopat, deviat sau amplificat – stări, situaţii în care se mai poate interveni pentru îndreptarea
lucrurilor (Numeri 22; 1 Samuel 19:1-7; 25; Proverbe 24:28-29; Matei 1:19-20Fapte 8:22)
4. Rezultatul extern al minţii (cuvinte şi fapte) are efect (pozitiv sau negativ) asupra întregii fiinţe
umane: duh, suflet, trup - gândurile, în fază primară şi cu atât mai mult prin materializarea lor au
afecte asupra spiritualităţii şi sănătăţii14 (Iov 20:2; 21:6; Ieremia 2:19; 6:19; Plîngerile 1:9;
Romani 1:21-27).

ÎNCHEIERE
1. Gândurile omului sunt responsabile de întreg comportamentul unui om: priviri, cuvinte,
atitudini acţiuni etc (Proverbe 4:23-27; 14:22)
2. Dumnezeu răsplăteşte sau pedepseşte gândurile în orice fază de materializare ar fi ele, în urma
unei evaluări care are în vedere capacitatea gândirii şi întreg contextul vieţii unui om (Ieremia;
17:10; 32:19; Luca 12:47-48; 1 Corinteni 4:5)

14
.
Un gând negativ păstrat în minte afectează sistemul imunitar
 Gânduri
Lecția 10

CONFESIUNI ŞI REFORME ALE GÂNDURILOR

INTRODUCERE
1. Gândul este „ochiul trupului” (Matei 6.22-23) şi „inima omului” (Proverbe 4:23)
2. Sfinţirea gândurilor revine fiecărui individ în parte în funcţie de curăţia care şi-o propune şi de
care va depinde mântuirea lui (1 Cronici 28:9; 1 Timotei 1:5, 18-19)

I. IDENTIFICAREA PROBLEMELOR
1. Conştienţa păcatului la nivel de gând acceptat, nu gând de ispită (Proverbe 16:30; Maleahi
2:16; 2 Corinteni 11:3-4)
2. Conştienţa puterii de materializare a gândurilor (Geneza 11:6; 1 Regi 5:5; Coloseni 1:21)
3. Conştienţa tendinţei păcătoase a omului (Geneza 6:5; 8:21; Romani 1:18-2:11)
4. Conştienţa că originea oricărei lucrări bune aparţine gândirii (Romani 1:13; Filipeni 2:5-7;
4:10)

II. ATITIDINI RECOMANDATE

1. Rugăciunea sinceră de mărturisire a gândurilor, pe baza recunoaşterii în smerenie a vinovăţiei
în gând sau faptă (Exodul 10:3; Psalmul 119:59; 139:23-24; Proverbe 20:9)
2. Reformarea gândirii este un proces divino-uman care se realizează prin spălarea / înnoirea
minţii – naşterea din nou şi maturitatea slujirii sfinte (Ţefania 3:9; Romani 12:2; 2 Corinteni 10:3-
5; Efeseni 4:23-24; 1 Petru 4:1-2)
3. Rămânerea / păstrarea gândurilor de păcat este o autocondamnare înaintea lui Dumnezeu
(Ieremia 4:14 18:12). Verificările - încredinţări ferme sunt validate de cunoştinţă şi conştiinţă
(Romani 2:18-20; 14:5, 23)
4. O gândire comună în frăţietate, conformă cu gânduirea divină simplifică munca individuală a
credinciosului în păstrarea gândurilor curate, după cum o societate evlavioasă oferă un mediu
propice vieţii sfinte (1 Corinteni 1:10; Filipeni 2:2, 5; 3:15; 4.2; 1 Timotei 2:1-4; 1 Petru 3:8)

ÎNCHEIERE
1. Fiecare om are o dimensiune internă care este cea mai reală şi care este analizată în totalitate, în
profunzime de Dumnezeu – la nivel de gând este baza relaţiei omului cu Dumnezeu (1 Cronici
28:9; Isaia 66:18; Evrei 4:12-13)
2. O viaţă curată pleacă de la gânduri curate ce pot fi obţinute de la Dumnezeu care ne-a creat
după chipul Lui, după cum o viaţă de păcat începe prin gânduri de păcat parvenite de la diavolul
(Psalmul 40:8; Proverbe 14:22; Isaia 55:7)
 Pilde biblice
Lecția 1

INTRODUCERE

INTRODUCERE
1. Biblia prezintă diferite pilde / parabole, dintre care cele mai multe au fost rostite de Domnul
Isus Hristos. În acest studiu vor fi prezentate pildele rostite de El, altele decât cele referitoare la
Împărăție și alte pilde din cărțile Bibliei (Psalmul 78:2; Matei 13:34)
2. Pildele sunt o formă o formă de exprimare literară cu un cuprins religios sau moral, cu o
structură apropiată de alegorie sau fabulă. Parabole este un cuvânt grecesc tradus în N T prin
pildă, proverb, zicală sau asemănare și înseamnă a pune în evidență un lucru pentru a-l compara
cu altul (Marcu 4:30)

I. PREZENTARE. GENERALITĂȚI
1. Exemple de pilde biblice: copacii aleg un împărat (Judecători 9:7-15); cântarea viei Domnului
(Isaia 5:1-7); bogatul lacom (2 Regi 12, 1-4), spinul si cedrul (2 Cronici 25:18-19); pildele
Împărăției (Matei 13); pildele celor pierduți (Luca 15) etc. Biblia conține pilde scurte, de o frază
și imagine solitară dar și pilde al căror episoade se desfășoară în mai multe etape (Deuteronom
19:5; Eclesiastul 6:2; Ezechiel 18:2; Iacov 2:2; 3:3-4 / pildele Împărăției (Matei 13; 25)
2. De ce pilde? Pildele sunt o prezentare a gândirii în imagini, ceea ce le face deopotrivă simple și
enigmatice (Matei 13:10, 13, 34; Marcu 4:34)
3. Pildele stârnesc emoții, transferând omul din cotidian într-o altă lume, pentru a putea reflecta
mai profund la acel adevăr transmis, fiind o metodă pedagogică larg folosită în istorie, având un
adevăr înfățișat indirect dar care se deduce singur, fiind ușor de memorat și greu de tăgăduit
(Matei 7:21-29; 21:45-46)
4. Pildele pot fi rostite și ca o ghicitoare (Judecători 14:12-18) sau o alegorie (Isaia 5:1-7), ele pot
fi reale sau fictive dar diferă de fabule care conțin fantezii. Pildele pot fi și profetice (Ezechiel
24:3).

II. INTERPRETAREA PILDELOR

1. O parabolă se adresează unui om sau unui grup, uneori protejându-i față de ceilalți din
auditoriu, chiar dacă în primul rând nu respectă reguli de estetică și erudiție, parabola are o adresă
precisă, aceasta în mod desăvârșit când este inspirată (Psalmul 49:4; Luca 12:41; 18:9)
2. În pilde comparațiile respectă anumite reguli de interpretare, contextual biblice generale sau
specifice contextului apropiat, astfel persoanele cu atitudini corecte sunt prezentate prin lucruri și
stări bune din natură: grâu, oi, pești, pâine, haine bune etc, iar persoanele cu înclinaţii rele, cu:
neghină, spini, capre, boală etc. Atenție la faptul că pildele ca și comparațile nu pun accent pe
detalii!
3. Pildele pot fi interpretate cel mai corect de rostitorii lor, de aceea și cererile ucenicilor înaintea
Domnului Isus (Matei 13:36; 15:15)
4. Neînțelegea mesajului unei pilde este o pierdere la fel de mare ca înțelesul ei (Matei 13:9-17;
Marcu 4:9-13). Interpretarea / receptarea corectă a unei pilde nu înseamnă și un folos fără
responsabilizarea necesară (Marcu 12:1-12; Luca 20:1-19)

ÎNCHEIERE
1. Pildele / parabolele sunt pentru publicul larg cea mai iubită formă de narațiune, dar
transmiterea și receptarea lor necesită înțelepciune (Proverbe 1:1-6; 1 Regi 4:32) sau inspirație
profetică (Ezechiel 20:49; Osea 12:10)
2. Pildele au o aplicație directă și imediată angajând auditorul să procedeze corect, în special în
adevărurile spirituale supreme (Matei 18:21-35; Luca 10:25-37)
 Pilde biblice
Lecția 2

PILDELE SEMĂNĂRII

INTRODURERE
1. Întotdeauna omul a fost legat de roadele pământului, de procesul semănării și secerării, prin
nevoia de hrănire a trupului, ceea ce face ca acst proces / o minune permanentă a creației, să fie
ușor de înțeles și potrivit pentru asemănarea naşterii şi dezvoltării omului spiritual (Geneza 1:11-
12; 8:22)
2. În acestă lecție vom studia următoarele pilde: pilda semănătorului (Matei 13; Marcu 4; Luca 8);
pilda cu sămânța (Marcu 4:26-29)

I. PILDA SEMĂNĂTORULUI
1. Prezentare în cele trei evanghelii sinoptice cu mici diferenţe nesemnificative. „Sămănătorul a
ieşit să-şi samene sămânţa. Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum: a fost
călcată în picioare şi au mâncat-o păsările cerului...” (Luca 8:5-8) „... O altă parte a căzut pe
locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ
adânc. Dar, când a răsărit soarele, s-a pălit; şi, pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat (pentru că
n-avea umezeală – Luca)....” (Matei 13:3-8). „.. O altă parte a căzut între spini; spinii au crescut
(împreună cu ea - Luca), au înecat-o şi n-a dat roadă. O altă parte a căzut în pământ bun: a dat
roadă, care se înălţa şi creştea; şi a adus: una treizeci, alta şaizeci, şi alta o sută .” (Marcu 4.3-8)
2. Explicaţii în fiecare evanghelie unde este scrisă:
a) sămânţa căzută lângă drum - „Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăţie şi nu-l
înţelege, vine Cel rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui.” (ca nu cumva să creadă şi să fie
mântuit - Luca) (Matei 13:19). Oameni care din diferite motive, de la lipsa de atenţie la
împotriviri motivate de păcat nu insistă nici la citire nici la ascultare pentru a se putea familiariza
în mod sistematic cu Scripturile (Fapte 17:32-33; Iacov 1:21)
b) sămânţa căzută în locuri stâncoase - „este cel ce aude Cuvântul şi-l primeşte îndată cu
bucurie; dar n-are rădăcină în el, ci ţine până la o vreme; şi, cum vine un necaz sau o prigonire
din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el.” (Matei 13:20-21); „cred până la o vreme, iar
când vine ispita, cad” (Luca 8:13). Oameni superficiali şi instabili care se pierd la scurt timp,
neaprofundând şi nemeditând la adevărurile sfinte (Fapte 14:8-19)
c) sămânţa căzută între spini - „este cel ce aude Cuvântul; dar îngrijorările veacului
acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor (şi poftele altor lucruri, năvălesc – Marcu) îneacă acest
Cuvânt şi ajunge neroditor (Matei 13:22); „îşi văd de drum, şi-l lasă să fie înăbuşit de grijile,
bogăţiile şi plăcerile vieţii acesteia şi n-aduc rod care să ajungă la coacere” (Luca 8:14). Oameni
care slujesc la doi stăpâni amestecând şi încurcând valorile, în detrimentul celor eterne (Ieremia
4:3; Fapte 5:1-10)
d) sămânţa căzută în pământ bun - „este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege (îl primesc –
Marcu), el aduce roadă: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci.” (Matei 13:18-23); „îl
ţin într-o inimă bună şi curată şi fac roadă în răbdare.” (Luca 8:15). Oameni sinceri, serioşi şi
silitori în pocăinţă (Fapte 17:11 )

II. PILDA CU SĂMÂNŢA

1. Prezentare: „Cu Împărăţia lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânţa în
pământ; fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua: sămânţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el
cum. Pământul rodeşte singur: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic; şi
când este coaptă roada, pune îndată secerea în ea, pentru că a venit secerişul.” (Marcu 4.26-29)
2. Explicaţii:
a) procesul de germinaţie şi creştere spre maturitate a plantei este o imagine atât a
Împărăţiei lui Dumnezeu în ansamblul ei cât şi o imagine al dezvoltării spirituale a celui ce aude
Cuvântul – procesul mântuirii (1 Petru 1:3-9, 23-25; 2:1-5)
b) tot procesul este bazat pe puterea creativă a seminţei, a lucrării divine prin Cuvânt
(Isaia 55:10; 61:11; 1 Corinteni 3:6-7; Iacov 1:16-18)
 c) secerişul va dovedi sămânţa şi pământul (Proverbe 20:4; 22:8; Osea 10:12-13; Matei
13:30; 2 Corinteni 9:6)

ÎNCHEIERE
1. Alte pilde ale semănării: pilda grăului şi neghinei şi pilda grăuntelui de muştar, ca şi aceste
două, evidenţiază faptul să dezvoltarea ulterioară prin procesul creşterii nu modifică natura
plantei (Matei 13:24-25; Marcu 4:31-32), de aici rezultă împortanţa semănării – vestirii
Cuvântului lui Dumnezeu (Fapte 5:28; 8:4; 11:19-21; 19:10)
2. Pildele prezentate evidenţiază faptul că sămânţa bună este sigură prin puterea ei, diferenţa este
dată de pământul întâlnit în cale; Cuvântui este viu şi lucrător, omul este responsabil de reuşita
sau nereuşita semănării (Psalmul 1:3; Ieremia 17:7-8; Galateni 6:7-8)
 Pilde biblice
Lecția 3

PILDELE FIILOR

INTRODUCERE
1. Familia, în relația părinților cu copii este o complexitate ce surprinde fenomene spirituale în
relația dintre Tatăl ceresc și oameni, fiind în permnență o sursă de învățătură necesară în familie și
adunare (Isaia 1:2; Maleahi 1:6)
2. În acestă lecție vom studia pildele celor doi fii15 şi pilda fariseului și a vameșului, toate rostite
de Domnul Isus Hristos

I PILDA FIILOR TRIMIŞI SĂ LUCREZE ÎN VIE

1. Prezentare (Matei 21:28-32), o pildă spusă în contextul discuţiei referitoare la puterea
Domnului Isus şi a mandatul lui Ioan, trimisul Tatălui, care chema naţiunea la pocăinţă. Domnul i-
a determinat prin această pildă să dea un răspuns în dreptul lor, după ce la dialogul iniţiat de ei au
refuzat să fie sinceri şi să răspundă
2. Explicaţii:
a) fiul cel mai rău transformat în fiu bun, în situaţia de atunci „vameşii şi curvele”, în
general păcătoşii neruşinaţi care înregistrează un moment de pocăinţă, după care viaţa lor se
schimbă radical - „«Nu vreau» i-a răspuns el. În urmă, i-a părut rău şi s-a dus” (Matei 21:29)
b) fiul rău (aparent bun) care a rămas rău, chiar dacă a promis că va asculta, în acel caz
elita religioasă şi socială a Israelului, care se pretindeau a fi fii lui Dumnezeu dar în realitate nu
împlineau cerinţele divine - „«Mă duc, doamne!» Şi nu s-a dus” (Matei 21:30)
c) Dumnezeu, Tatăl şi Stăpânul, a avut pe pământ un singur fiu ascultător - Isus Hristos
(Matei 3:17; 17:5; Filipeni 2:6-11), totuşi „în urmă” va avea mai mulţi fii ascultători ( Evrei 2:10-
12)

II. PILDA CELOR DOI FII

1. Prezentare (Luca 15:11-32), o pildă spusă după altele două care şi ele vorbesc despre ceva
pierdut, dar care pune în evidenţă pe lângă dragostea şi bucuria celui ce regăseşte ce era pierdut şi
conştienţa şi atitudinea celui pierdut
2. Explicaţii referitoare la cei doi fii şi la tatăl lor:
a) fiul cel mic este imaginea păcătoului care trăieşte în afara spectrului religios - omul
plecat în lumea aflată sub stăpânirea diavolului (îngrijirea porcilor pentru un evreu era blestemată
în Talmud, fiind considerată atât vinovată cât şi josnică); trezirea lui „silită” a fost o „venire în
fire”, adică o gândire raţională, naturală, el nesperând iniţial în atitudinea plină de dragoste a
tatălui său; căinţa lui exprimată verbal înaintea tatălui: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi
împotriva ta şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău” (Luca 15:18-19, 21), a fost dovada
pocăinţei lui, care în condiţia angajării practice (acţiunii de întoarcere acasă) este tot ceea ce
trebuie şi poate face un om care se întoarce la Dumnezeu; regăsirea a fost considerată de tatăl
înviere, expresie frecventă în Scripturi cu referirea la reacceptarea omului în comuniunea divină
(Romani 6:13; Efeseni 2:1-6; Coloseni 2:13)
b) fiul cel mare este imaginea celui care are o formă de religie pe care o practică (într-o
măsură vizibil mai mare ca alţii), „Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atîţia ani” (Luca 15:29), dar
care nu înţelege atitudinea lui Dumnezeu în raport cu păcătoşii şi şansa lor de mântuire, datorită
faptului că el nu se consideră păcătos (Matei 22:10-13; Luca 7:36-50; 15:1-2); comportamentul
lui ar fi fost mult mai răsplătit decât al fratelui lui, dacă-şi respectra tatăl şi fratele (Luca 15:31)
c) tatăl este Dumnezeu, a cărui exemplu trebuie să ne caracterizeze şi pe noi în atitudinea
faţă de cele două tipuri de fii; aşteptarea şi întâmpinarea urmate de înnobilarea celui în vinovat şi
justificarea în faţa fiului cel mare exprimă dragostea desăvârşită de părinte manifestată doar de
Dumnezeu în relaţia cu cei păcătoşi: „acest fiu al meu” (Luca 15:24; 19:9-10) ; sărutarea tatălui

15
..
Denumirile pildelor sunt relative, de exemplu pilda fiului rirsipitor poate fi numită la fel
de bine pilda celor doi fii sau pilda dragostei de tată
(mult) a parafat iertarea celui mai tânăr şi ieşirea afară pentru a discuta (l-a rugat) cu cel mare:
„Fiule” (Luca 15:31) a dovedit iubirea lui pentru ambii fii

III. PILDA FARISEULUI ŞI A VAMEŞULUI

1. Prezentare (Luca 18:9-14), o pildă spusă pentru aceeaşi categorie de fii „ascultători”, dar care
nu-i făceau bucurie tatălui (Domnului): „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era
fariseu şi altul vameş” (Luca 18:10)
2. Explicaţii:
a) fariseul (separat - „ceilalţi oameni... vameşul acesta”) în religiunea lui (eu) se străduia
mai mult decât saducheii, să respecte Legea, pe care o „îmbogăţiseră” cu multe canoane, dar
comparăndu-se cu ceilalţi din popor şi nu urmărind înţelesul adevărat al cuvintelor date prin
Moise, de aceea disputele frecvente dintre farisei şi Învăţătorul Isus Hristos referitor la
interpretarea Legii (Matei 23:2-32; Luca 11:39-46), raportarea atitudinii lui incorecte, în
rugăciune către Dumnezeu era o vinovăţie cu atât mai mare
b) vameşul s-a raportat la Dumnezeu cu sinceritate şi smerenie: „Dumnezeule, ai milă de
mine, păcătosul!” (Luca 18:13), cu un „duh zdrobit... o inimă zdrobită şi mâhnită” (Psalmul
51:17)
c) atitudinea divină în cazul celor doi a fost determinată de atitudinea fariseului, care nu s-
a considerat păcătos şi a vameşului, care deşi foarte păcătos a crezut în îndurarea lui Dumnezeu
(Luca 5:30-32; Romani 3:23-24). „Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi
înălţat.” (Luca 18:14)

ÎNCHEIERE
1. Din toate aceste pilde (inclusiv pilda femeii din Tecoa) rezultă că unii fii sunt mai păcătoşi, dar
cei ce-ţi recunosc păcatul, oricât ar fi de mare şi se pocăiasc devin de drept şi de fapt fii lui
Dumnezeu şi vor moştenii împreună cu fiul adevărat – Domnul Isus Hristos (Romani 8:29-39)
2. Fii care au doar o formă de evlavie şi anumite activităţi religioase sau doar o apartenenţă lipsită
de o viaţă de împlinire a voiei Tatălui, sunt excluşi din orice drept de moştenire, dacă nu-şi văd
nevoia de mântuire şi nu acceptă ispăşirea prin jertfa Domnului Isus Hristos – actul suprem al
dragostei divine (Fapte 10:43-44), fiind condamnaţi alături de cei mai păcătoşi care nu se pocăiasc
de păcatele lor, ca în cazul tâlharului batjocoritor (Matei 7:21-27; 12:50; Luca 7:29-35)
 Pilde biblice
Lecția 4

PILDELE RODIRII

INTRODUCERE
1. Pomi roditori şi viţa de vie au fost în toată istoria biblică folosiți drept comparații pentru
oameni, prin observarea creșterii și în special a rodirii bune sau rele, puţină sau multă (Levitic
26.3-5; Psalmul 1:3; C C 2:3)
2. În acestă lecție vom studia următoarele pilde: pilda lui Iotam; pilda lui Ioas; pilda viei
Domnului; pilda lăstarilor de vie și a vulturilor; pilda smochinului neroditor şi pilda smochinului
înverzit

I. PILDA LUI IOTAM

1. Iotam prezintă în pilda lui mai multe oferte făcute de copacii pădurii care îşi doreau un rege,
pentru măslin, smochin şi viţa de vie. Ofertele sunt respinse motivat şi astfel copacii aleg rege tot
pe cineva din pădure: spinul, dar finalul acestei uniri este distrugerea pădurii (Judecători 9:7-20)
2. Explicaţii:
a) refuzul asocierii rodirii - o binecuvântare pentru Dumnezeu şi pentru oameni, ce oferă
satisfacţii totrale şi celui ce o oferă, cu nerodirea (Judecători 9:8-13; Psalmul 52:8; 128:3;
Proverbe 22:24-25; 2 Corinteni 6:14-20); unele relaţiile anulează alte relaţii (Matei 6:24; 1
Corinteni 15:33; 2 Ioan 1:7-11)
b) rezultatul asocierilor vinovate, care nu pot fi decât între cei răi, chiar dacă ei sunt
diferiţi între ei nu va fi folositor pentru nimeni (Judecători 9:14-15). Cele întâmplate în istoria lui
Israel în anii şi envenimentele ce au urmat au adeverit principiile general valabile ale acestei pilde
(Judecători 9:16-20, 50-57; 1 Regi 1)

II. PILDA LUI IOAS

1. Pilda rostită de Ioas prezintă o pretenţie lipsită de merit şi potrivire a spinului şi rezultatele
forţării realizării ei (2 Cronici 25:18)
2. Îngâmfarea regelelui Amaţia a fost pedepsită cu promtitudine, prin însăşi războiul pe care el l-a
început (2 Cronici 25:19-24). Pornirea greşită a regelui a fost o urmare a stării lui vinovate
înaintea Domnului (2 Cronici 26:14-16; Matei 12:33-37)

III. PILDELE VIILOR

1. Pilda viei Domnului prezintă cultura viţei de vie specifică acelor locuri şi aşteptările nerealizate
ale stăpânului viei, urmată de hotărârea lui de renunţare la îngrijirea viei (Isaia 5:1-7)
2. Explicaţii:
a) pregătirea terenului în vederea cultivării cu succes a viţei de vie era foarte asemănătoare
cu istoria Israelului, dar poate fi luată şi în comparaţie cu preluarea omului din păcat şi oferta
mântuirii; viţa de vie este comparabilă cu poporul lui Dumnezeu, pentru că creşte numai
sprijinită, viaţa poporului sfânt este împlinită numai lipită de Domnul, dar ei s-ai lipit de idoli
(Isaia 5:1-2a, 3-4; Ezechiel 16)
b) „comportamentul” viei – strugurii sălbatici reprezintă faptele rele ale poporului (evrei
sau neamuri) – o atitudine nepotrivită pentru investiţiile şi favoarea primită (Isaia 5:2b, 4, 7;
Romani 6:21-23; Coloseni 1:8-10; Evrei 6:9-10)
c) comportamentul Stăpânului viei reflectă atitudinea general valabilă a lui Dumnezeu,
care răspunde atitudinii omului prin har sau pedeapsă, prin păstrarea asocierea sau prin abandon
(Isaia 5:5-6; Cronici 28:9; 2 Cronici 15:2; Isaia 3:10-11)
3. Pilda lăstarului viţei de vie prezintă comportamentul casei regale a lui Israel în relaţie cu
Babilonul – primul vultur şi Egiptul - al doilea vultur (Ezechiel 17:2-21); nerespectarea
angajamentelor luate este o vinovăţie pedepsită de Domnul (Psalmul 15:4b; Ieremia 34:8-22)
4. Pilda viei de lângă ape se referă la dezvoltarea şi distrugerea Israelului, ca urmare o lipsei de
rodire (Iosua 23:14-16; Ieremia 11:16; Ezechiel 19.10-14; 15:1-8; Psalmul 80:8-16; Isaia 27.2-5;
Osea 10:1-3)

IV. PILDA SMOCHINULUI NERODITOR

1. Pilda prezintă un pom roditor (smochin) căruia i s-a oferit o atenţie specială prin sădirea în vie
şi îngrijirea pe durata mai multor ani, toate cu scopul rodirii, dar nu a adus niciun rod. Drept
urmare trebuie tăiat, dar în urma mijlocirii i s-a dat un ultimatum (Luca 13:6-9)
2. Explicaţii:
a) nerodirea era comparaţia pentru situaţia celor mai mulţi din poporul evreu, care n-au
avut comportamentul aşteptat de Stăpânul viei. Starea lor neroditioare se poate întâlni la orice
nivel şi în poporul lui Dumnezeu de astăzi (Matei 3:10)
b) îndurarea în urma intermedierii dragostei divine amână pedeapsa dar nu o poate anula
(Ioel 1:7-14; 2:13-14; Mica 7:18; Romani 11:17-24)

V. PILDA SMOCHINULUI ÎNVERZIT

1. Prezentările din evangheliile sinoptice sunt aceleaşi cu diferenţa că Luca adaugă în faza de
început de sezon, alături de smochinul care frăgezeşte şi înfrunzeşte şi alţi copaci, aflaţi şi ei în
aceeaşi stare de înverzire (Matei 24:32-35; Marcu 13:28-31; Luca 21:29-33)
2. Explicaţii:
a) Domnului Isus Hristos face referire la iminenţa împlinirii spuselor Lui la apariţia
semnelor premergătoare, fie la distrugerea Ierusalimului, fie la sfârşitul veacului şi revenirea Lui
(); expresia „neamul acesta” întăreşte spusele Domnului cu privire la succesiunea imediată a
evenimentelor în acele perioade
b) siguranţa spuselor Mântuitorului oferă încredere deplină şi recomandă imperativ
aşteptare şi veghere, aşa cum rezultă din versetele ce urmează (Matei 24:36-51; Marcu 13:33-37;
Luca 21:34-36)

ÎNCHEIERE
1. Rodirea - rezultatul dobândirii unui caracter divin, a noii naturi, drept urmare a altoirii (Ioan
15:1-8); rodirea oferea proprietarilor bunăstare şi împliunire (1 Regi 4:25; Isaia 36.16; Mica 4:4;
Zaharia 3:10)
2. Nerodirea şi orice alt comportament nenatural al pomilor roditori duce la tăierea lor (Matei
7:16-19; Marcu 11:12-14, 20-21; Luca 3:9)
 Pilde biblice
Lecția 5

PILDELE IUBIRII

INTRODUCERE
1. Iubirea este un fenomen natural și spiritual arhiprezent care identifică și determină poziția
inimii tuturor ființelor, ceea ce face ca iubirea să fie un domeniu de referință în procesul mântuirii
(Matei 5:46-48; 6:24; Marcu 12.28-31)
2. În acestă lecție vom studia următoarele pilde: pildele femeilor din cartea Ezechiel (16; 23)
pilda samariteanului milostiv; pilda celor doi datornici; pilda despărţirii turmei

I. PILDA FEMEILOR DIN CARTEA EZECHIEL

1. Prezentare: profetul compară Israelul - ambele regate (nord / sud) şi ambele capitale (Samaria /
Ierusalim) cu femeia al cărei bărbat era Domnul, care o făcuse dintr-o sclavă abandonată o regină,
dar care a devenit imorală. În urma părăsirii soţului ei, ibovnicii ei au prădat-o, omorându-i copii
şi în urmă, aflată într-o stare deplorabilă, bărbatul ei (Domnul) o cheamă din nou pentru ai
redărui onoarea şi bucuria (Ezechiel 16; 23); acceaşi imagine a trăit-o şi profeţit-o Osea (cap. 1-3)
2. Explicaţii:
a) oferta divină pentru poporul lui a fost completă în favoruri – binecuvântări, dar ei n-au
preţuit-o, nu l-au slăvit şi recunoscut pe Domnul – tendinţa de îndepărtare de Domnul şi de
căutare a împlinirilor păcătoase a fost o permanenţă în istoria omenirii (Ezechiel 16:9-20;
Deuteronom 32:12-18; Ieremia 2:4-7; Romani 1:21-32; Apocalipsa 2:4)
b) Dumnezeu a oferit mereu şanse noi poporului Său care şi-a părăsit dragostea penrtru El
şi numai cei ce înţeleg dragostea divină revin lângă El (Deuteronom 30:1-10; Ieremia 2:2; Osea
2:7; Romani 2:7; Efeseni 2:1-7; 1 Ioan 3:1-2; 4:6)

II. PILDA SAMARITEANULUI MILOSTIV

1. Prezentare: Răspunsul Domnului pentru învătorul Legii, referitor la identificarea aproapelui s-a
concretizat înatitudinea preotului, levitului şi samatiteanului, ultimul procedând potrivit Legii,
faţă de omul care s-a expus unor riscuri şi era acum într-o situaţie extrem de critică (Luca 10:25-
37)
2. Explicaţii - aplicaţii:
a) împlinirea Legii cere iubirea aproapelui, indiferent cine este şi indiferent din ce motive
a ajuns într-o situaţie critică (Luca 10:29-30; 6:27-35; Proverbe 3:3)
b) a face o slujbă şi a nu manifesta iubire practică faţă de semenii noştri nu are valoare
înaintea lui Dumnezeu (Luca 10:31-32; Matei 15:1-9; 23:2-4; Filimon 1:4-21)
c) ajutorul dat aproapelui trebuie să fie potrivit cu nevoile, într-o ordine logică a urgenţei şi
în mod sistematic nu doar sporadic, oricare ar fi costurile – un astfel de ajutor complet îl califică
pe oricine înaintea lui Dumnezeu, fiind dovada adevărată a iubirii (Luca 10:33-37; Proverbe
25:21; Iacov 1:25-27)

III. PILDA CELOR DOI DATORNICI

1. Prezentare: doi datornici ajunşi în împosibilitate de rambursare a împrumuturilor lor sunt
iertaţi, dar atitudinile lor ulterioare diferă în funcţie de volumul creditului graţiat (Luca 7:40-50)
2. Explicaţii:
a) Domnul Isus a rostit acestă pildă pentru cel ce privea cu ochi răi pe o femeie privită cu
ochi buni de Domnul, pentru ai corecta imaginea de sine şi de aproapele – problema fiului cel
mare în raportarea la tatăl şi la fratele lui (Luca 7:44-47; 11:34-36; 15:28-32)
b) iubirea a fost motivul iertării şi iubirea pe măsura iertării era aşteptarea naturală a celui
ce i-a iertat; problema este dată de faptul că unii pot iubi mult, după ce au fost foarte păcătoşi iar
alţi nu pot iubi nici puţin, deşi au fost mai puţin păcătoşi decât alţii (Luca 7:47b; Romani 9:30-33;
1 Ioan 4:7-12)

IV. PILDA DESPĂRŢIRII TURMEI

1. Prezentare: „Păstorul cel mare” - Fiul omului, este prezentat în operaţia de despărţire pentru
eterniatete a turmei umanităţii, la dreapta – oile şi la stânga – caprele (Matei 25:31-33)
2. Explicaţii:
a) cei binecuvântaţi – neprihăniţii primesc moştenirea Împărăţiei pregătită „dela
întemeierea lumii”, ocazie cu care atitudinile lor de iubire practică faţă de cei în nevoi sufleteşti şi
materiale sunt răsplătite de Domnul (Matei 25:34-40 Luca 14:12-14)
b) cei blestemaţi sunt condamnaţi să rămână în „compania” diavolului şi li se aminteşte că
au fost total insensibili la nevoile altora, dar dacă ar fost vorba de Domnul, ar fi fost mai atenţi –
prea târziu! (Matei 25:41-45)

ÎNCHEIERE
1. „Dragostea deci este împlinirea Legii” (Romani 13:10). Dragostea pentru Dumnezeu, drept
urmare a înţelegerii mântuirii şi ca natură divină, ceea ce include în mod practic dragostea pentru
aproapele eşte ceea ce se aşteaptă de la noi (1 Corinteni 13; Coloseni 3:14)
2. Lipsa iubirii - ura, nu-i permite nimănui să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu, fiind dovada
vieţuirii încă în cel rău (1 Iuoan 3:10-20)
 Pilde biblice
Lecția 6
PILDELE STĂRUINȚELOR

INTRODUCERE
1. În lumea spirituală și în cea materială principiul repetării unei acțiuni / insistenței în realizarea
unei lucrări este purtător de suscese (Matei 7:8)
2. În acestă lecție vom studia următoarele pilde: pilda oi pierdute; pilda prietenului de la miezul
nopții; pilda banului pierdut; pilda judecătorului nedrept

I. PILDA OI PIERDUTE
1. Prezentare: Domnul Isus a luat ca exemplu, pentru a-şi susţine atitudinea faţă de cei m icuţi
(Matei 18:12-13) şi faţă de „păcătoşi” (Luca 15:3-6), un cioban bun (specific terenului accidentat
şi pericolelor din zona şi vremea aceea) pentru care contează nu doar turma ci fiecare oaie în parte
(Luca 15:1-2)
2. Explicaţii:
a) fiecare om are valoare înaintea lui Dumnezeu şi aşa ar trebui să-i privim şi noi pe toţi
oamenii, drept urmare, efortul de recuperare a păcătoşilor (mai de preţ decât oile) prin căutare şi a
copiilor prin educare trebuie să fie o preocupare intensă celor ce pot face o slujbă pentru Domnul,
urmând modelul Tatălui ceresc şi al Mântuitorului (Matei 18:11, 14; Iacov 5:19-20)
b) salvarea celor pierduţi este o bucurie pentru cer şi (Dumnezeu şi îngeri) şi va fi şi
pentru cei de pe pământ care înţeleg valoarea sufletelor ce pot fi mântuite (Luca 15:5-7, 32; Fapte
11:18; 15:3)

II. PILDA PRIETENULUI DE LA MIEZUL NOPŢII

1. Prezentare: Odată cu învăţarea unei rugăciuni – Tatăl nostru (Luca 11:1-4) – Domnul Isus i-a
învăţat pe ucenici şi principiul stăruinţei în rugăciune printr-o pildă în care un om primeşte un
musafir pentru care nu are pâine să-i dea să mânânce, aşa cum se obişnuia şi cum era necesar şi
apelează la un prieten care pentru a-l servi trebuia să deranjeze toată casa (Luca 11:5-8)
2. Explicaţii - aplicaţii:
a) o pildă ce pune în contrast atitudinea umană, în faţa unei cereri inoportune în vederea
rezolvării unei nevoi şi atitudinea Tatălui ceresc în faţa cererilor copiilor Lui (Luca 11:13; 18:19;
Psalmul 59:17; Iacov 1:17)
b) apelurile stăruitoare asigură reuşita unei acţiuni necesare chiar în condiţii mai puţin
obişnuite (Luca 11:9-10); stăruinţa în bine a fost practicată de sfinţi (Ilie, Elisei, Daniel), iar cea în
rău de oamenii diavolului (Dalila, Proverbe 7)
c) cerinţele noastre în rugăciune înaintea Domnului trebuie să fie evaluate şi adresate
corect apoi trebuie persistat până la primirea unui răspuns favorabil (Luca 11:11-13; Romani
12:12; Efeseni 6:18-20; 1 Ioan 5:14-15)

III. PILDA BANULUI PIERDUT

1. Prezentare: O pildă pereche pildei oi pierdute, în care o femeie pierduse „un leu de argint”
ceva valoros prin simbol, ceea ce ce nu era de acceptat pentru ea, varianta optimă fiind
recuperearea lui, chiar dacă aceasta necesita o muncă foarte migăloasă şi timp, ocazie cu care
bucuria revenea în inima ei cu o intensitate mai mare păstrării fără a fi pierdut acel acel bănuţ
(Luca 15:8-9)
2. Explicaţii - aplicaţii:
a) valorile contează până la ultima, pentru cei ce le cunosc şi vor să le păstraze, cu atât mai
mult oamenii, fiecare dintre ei fiind prezent sau lipseşte din numărătoare (Luca 15:8-10; 19:9-10)
b) căutare impune anumit operaţii specifice, iar cel interesat va plăti preţul întreg - „caută
cu băgare de seamă până cînd îl găseşte” (Luca 15:8; 2 Corinteni 11:28-19; 12:15; Galateni 4:19)

IV. PILDA JUDECĂTORULUI NEDREPT

1. Prezentare: Cazul unui dosar neglijat de un judecător nedrept, care a primit în ultimă înstanţă o
rezolvare corectă din pricina stăruinţelor părţii nevinovate – o femeie văduvă, constituie o
imagine antitetică între acest om fără fără frică şi fără ruşine şi Dumnezeul cel bun şi drept care
tratează cu corectitude orice fiinţă creeată (Luca 18:1-7)
2. Explicaţii - aplicaţii:
a) stăruinţa în rugăciune (cheia de deasupra uşii) trebuie dusă până la rezolvarea cazului
sau primirea unei explicaţii din partea Domnului (Luca 18:1-7; 2 Corinteni 12:7-10; Coloseni 4:2;
1 Tesaloniceni 5:17; Iacov 5:15-18)
b) răspunsurile la rugăciune pot dă întârzie din mai multe motive: formarea nostră
spirituală în acceptarea voii Domnului (Matei 26:38-42); lupte spirituale intense (Daniel 10:12-
13)
c) credinţa este factorul determinat care păstrează omul în condiţie de stăruinţă şi obţine în
final reazolvarea oricărei situaţii (Luca 18:7-8; Marcu 9:23; 11:20-24)

ÎNCHEIERE
1. Stăruinţa în rugăciune este susţinută de conştienţa dependenţei de Dumnezeu (Ioan 11:41-42;
15:7; Filipeni 4:6-7); „nu încetăm” (Coloseni 1:9-12) şi coparticiparea la luptele spirituale ale
conflictului cosmic (Romani 15:15:30-32; Coloseni 4:12)
2. Stăruinţa într-o lucrare încredinţată dovedeşte şi desăvârşeşte calităţile celui ce se luptă pentru
realizare unui obiectiv propus (Isaia 32:8; Daniel 3; Iacov 1:2-8)
 Pilde biblice
Lecția 6
PILDELE STĂRUINȚELOR

INTRODUCERE
1. În lumea spirituală și în cea materială principiul repetării unei acțiuni / insistenței în realizarea
unei lucrări este purtător de suscese (Matei 7:8)
2. În acestă lecție vom studia următoarele pilde: pilda oi pierdute; pilda prietenului de la miezul
nopții; pilda banului pierdut; pilda judecătorului nedrept

I. PILDA OI PIERDUTE
1. Prezentare: Domnul Isus a luat ca exemplu, pentru a-şi susţine atitudinea faţă de cei m icuţi
(Matei 18:12-13) şi faţă de „păcătoşi” (Luca 15:3-6), un cioban bun (specific terenului accidentat
şi pericolelor din zona şi vremea aceea) pentru care contează nu doar turma ci fiecare oaie în parte
(Luca 15:1-2)
2. Explicaţii:
a) fiecare om are valoare înaintea lui Dumnezeu şi aşa ar trebui să-i privim şi noi pe toţi
oamenii, drept urmare, efortul de recuperare a păcătoşilor (mai de preţ decât oile) prin căutare şi a
copiilor prin educare trebuie să fie o preocupare intensă celor ce pot face o slujbă pentru Domnul,
urmând modelul Tatălui ceresc şi al Mântuitorului (Matei 18:11, 14; Iacov 5:19-20)
b) salvarea celor pierduţi este o bucurie pentru cer şi (Dumnezeu şi îngeri) şi va fi şi
pentru cei de pe pământ care înţeleg valoarea sufletelor ce pot fi mântuite (Luca 15:5-7, 32; Fapte
11:18; 15:3)

II. PILDA PRIETENULUI DE LA MIEZUL NOPŢII

1. Prezentare: Odată cu învăţarea unei rugăciuni – Tatăl nostru (Luca 11:1-4) – Domnul Isus i-a
învăţat pe ucenici şi principiul stăruinţei în rugăciune printr-o pildă în care un om primeşte un
musafir pentru care nu are pâine să-i dea să mânânce, aşa cum se obişnuia şi cum era necesar şi
apelează la un prieten care pentru a-l servi trebuia să deranjeze toată casa (Luca 11:5-8)
2. Explicaţii - aplicaţii:
a) o pildă ce pune în contrast atitudinea umană, în faţa unei cereri inoportune în vederea
rezolvării unei nevoi şi atitudinea Tatălui ceresc în faţa cererilor copiilor Lui (Luca 11:13; 18:19;
Psalmul 59:17; Iacov 1:17)
b) apelurile stăruitoare asigură reuşita unei acţiuni necesare chiar în condiţii mai puţin
obişnuite (Luca 11:9-10); stăruinţa în bine a fost practicată de sfinţi (Ilie, Elisei, Daniel), iar cea în
rău de oamenii diavolului (Dalila, Proverbe 7)
c) cerinţele noastre în rugăciune înaintea Domnului trebuie să fie evaluate şi adresate
corect apoi trebuie persistat până la primirea unui răspuns favorabil (Luca 11:11-13; Romani
12:12; Efeseni 6:18-20; 1 Ioan 5:14-15)

III. PILDA BANULUI PIERDUT

1. Prezentare: O pildă pereche pildei oi pierdute, în care o femeie pierduse „un leu de argint”
ceva valoros prin simbol, ceea ce ce nu era de acceptat pentru ea, varianta optimă fiind
recuperearea lui, chiar dacă aceasta necesita o muncă foarte migăloasă şi timp, ocazie cu care
bucuria revenea în inima ei cu o intensitate mai mare păstrării fără a fi pierdut acel acel bănuţ
(Luca 15:8-9)
2. Explicaţii - aplicaţii:
a) valorile contează până la ultima, pentru cei ce le cunosc şi vor să le păstraze, cu atât mai
mult oamenii, fiecare dintre ei fiind prezent sau lipseşte din numărătoare (Luca 15:8-10; 19:9-10)
b) căutare impune anumit operaţii specifice, iar cel interesat va plăti preţul întreg - „caută
cu băgare de seamă până cînd îl găseşte” (Luca 15:8; 2 Corinteni 11:28-19; 12:15; Galateni 4:19)

IV. PILDA JUDECĂTORULUI NEDREPT

1. Prezentare: Cazul unui dosar neglijat de un judecător nedrept, care a primit în ultimă înstanţă o
rezolvare corectă din pricina stăruinţelor părţii nevinovate – o femeie văduvă, constituie o
imagine antitetică între acest om fără fără frică şi fără ruşine şi Dumnezeul cel bun şi drept care
tratează cu corectitude orice fiinţă creeată (Luca 18:1-7)
2. Explicaţii - aplicaţii:
a) stăruinţa în rugăciune (cheia de deasupra uşii) trebuie dusă până la rezolvarea cazului
sau primirea unei explicaţii din partea Domnului (Luca 18:1-7; 2 Corinteni 12:7-10; Coloseni 4:2;
1 Tesaloniceni 5:17; Iacov 5:15-18)
b) răspunsurile la rugăciune pot dă întârzie din mai multe motive: formarea nostră
spirituală în acceptarea voii Domnului (Matei 26:38-42); lupte spirituale intense (Daniel 10:12-
13)
c) credinţa este factorul determinat care păstrează omul în condiţie de stăruinţă şi obţine în
final reazolvarea oricărei situaţii (Luca 18:7-8; Marcu 9:23; 11:20-24)

ÎNCHEIERE
1. Stăruinţa în rugăciune este susţinută de conştienţa dependenţei de Dumnezeu (Ioan 11:41-42;
15:7; Filipeni 4:6-7); „nu încetăm” (Coloseni 1:9-12) şi coparticiparea la luptele spirituale ale
conflictului cosmic (Romani 15:15:30-32; Coloseni 4:12)
2. Stăruinţa într-o lucrare încredinţată dovedeşte şi desăvârşeşte calităţile celui ce se luptă pentru
realizare unui obiectiv propus (Isaia 32:8; Daniel 3; Iacov 1:2-8)
 Pilde biblice
Lecția 8

PILDELE MESELOR

INTRODUCERE
1. În mod special în istoria biblică o masă festivă era o ocazie specială de relaționare şi de
răsplătire în raportul gazdă - invitați, dar și mesele zilnice nu sunt lipsite de semficații spirituale
(Geneza 44:33-34)
2. În acestă lecție vom studia următoarele pilde: pilda lui Natan; pilda bogatului căruia i-a rodit
ţarina; pilda locurilor la mesele festive; pilda celor poftiți la cină; pilda bogatului nemilostiv și a
săracului Lazăr

I. PILDA BOGATULUI CĂRUIA I-A RODIT ŢARINA

1. Prezentare: Domnul Isus a prezentat unui evreu se se vedea nedreptăţit în moştenirea
părintească, istoria ultimelor luni de viaţă a unui bogat care a avut o recoltă neaşteptat de mare şi
care spera că aceasta îi va oferi o fericire pentru mulţi ani, dar care a murit subit şi fără să se fi
pregătit pentru ceea ce urma (Luca 12:17-20)
2. Explicaţii:
a) Dumnezeu poate împlini spiritual şi material, Mamona numai material, deşi originea şi
harul posesiunilor vine tot de la Dumnezeu, dar diavolul a schimbat valorile din mintea oamenilor
reducându-le imaginea la cele ce se văd (Luca 12: 15, 21), dar care se pierd până la ultima (Matei
6:19-20; Apocalipsa 18)
b) ispitele greu de biruit ale bogăţiilor: mese la care se discută păcătos şi se stimulează îm
mod excesiv poftele firii pământeşti, egocentrism, lăudăroşie şi mândrie, lux, nedreptate faţă de
cei lipsiţi de putere financiară etc (Marcu 10:23-25; 1 Timotei 6:6-10; Iacov 5:1-6)
c) în contextul acestei pilde Domnul a vorbit depre inutilitate şi efectele negative ale
îngrijorărilor pentru cei ce deţin valori spirituale, care sunt conştienţi că aparţin Împărăţiei lui
Dumnezeu (Matei 6:21-34; Luca 12:22-34)

II. PILDA LOCURILOR LA MESE FESTIVE

1. Prezentare: posibilitatea (ne)acordării priorităţii altor invitaţi şi efectele datorate aranjării la
masă în ordinea valorică a invitaţilor (Luca 14:7-10)
2. Explicaţii:
a) aranjarea la o masă aparţine celui ce a pregătit-o, fie aici pe pământ, fie în Împărăţia lui
Dumnezeu, la masă cu Avraam..., „la învierea celor neprihăniţi” (Matei 8:11-12; 20:20-23 Luca
14:9-11),
b) atitudini înţelepte în pregătirea şi aşteptarea oricărei ocazi a unei şederi la masă: faptele
bune făcute în neprihănire se răsplătesc (Matei 10:40-42; 25:35-40; Luca 14:12-14); smerenia are
un efect de onoare (Luca 1:52; 14:11; Filipeni 2:3-11)

III. PILDA CELOR POFTIŢI LA CINĂ

1. Prezentare: contextul pildei anterioare, folosind imaginea dublei invitaţii la o masă specială
(Estera 6:14; Luca 14:15-24)
2. Explicaţii:
a) visul simbolic al regatului mesianic, va deveni o realitate, dar în final cina a fost
pregătită pentru cei ce au ajuns la masă nu pentru cei invitaţi (Luca 14:24), aici se observă
motivele refuzurilor şi „avantaleje” acceptării invitaţiei de cei devaforizaţi (Matei 22:4-10; Luca
14:18-23; Isaia 25:6-9)
b) prioritatea / atitudinea fiecărui om este o alegere pentru eternitate, aşa ca în pilda
diferenţei de opţiuni între bogat şi Lazăr (Luca 16:25; Evrei 3-4), în fond este o chemare întâi la
ucenicie şi apoi la răsplătire (Luca 14:25-35)

IV. PILDA BOGATULUI NEMILOSTIV ŞI A SĂRACULUI LAZĂR

1. Prezentare: povestea vieţii unui bogat care a avut posibilităţi materiale foarte mari şi căruia
Dumnezeu i-a dăruit ani de împlinire materială şi sufletească, pe care „colegul lui de glie” din
Luca 12 şi i-a dorit dar n-a mai avut parte de ei, dar în final a împărtăşit şi al aceeaşi soartă a
despărţirii de Dumnezeu, spre deosebire de săracul Lazăr care deşi lipsit de sănătate şi de alte
mijloace de trai necesare vieţii a ajuns în fericirea eternă, ambele sentinţe fiind definitive (Luca
16:19-31)
2. Explicaţii:
a) bogăţia oferă multe, dar nu şi viaţă şi cu atât mai puţin ar putea sluji la ceva după
moarte – nici o cerere a bogatului nu a mai fost luată în considerare, nici o dorinţă nu i-a mai fost
îndeplinită, lui care era obişnuit să aibă tot ce-şi doreşte (Luca 16:24-31)
b) posibilitatea oferirii comuniunii dragostei aparţine bogaţilor şi celor puternici, ei sunt
testaţi prin acesta (Luca 16:21; Samuel 9:1-13), iar săracii şi bolnavii sunt testaţi prin acceptarea
realităţii nedrepte în raport cu alţii (Evrei 10:32-36)

ÎNCHEIERE
1. Nechibzuinţa tuturor acţiunilor firii pământeşti, pentru care a mânca şi a bea cu tot ceea ce
poate duce la acestea şi tot ceea ce urmează după ele (1 Corinteni 10:21; 2 Petru 2:12-13; Iuda
1:12-13)
2. Conştientizarea şi silinţa de a sta la masă într-un mod demn şi cu dorinţa de a împărtăşi bucuria
vieţii cu toţi cei care ştiu şi vor să o preţuiască aşa cum este – un dar de la Dumnezeu, pentru aici
şi pentru etrnitate (2 Cronici 9:3-7; Proverbe 9: Luca 22:28-30)
 Pilde biblice
Lecția 9

PILDELE SLUJIRII

INTRODUCERE
1. Felul în care trebuie ne raportăm înaintea lui Dumnezeu, în diferite lucrări ce ne-au fost
încredinţate este evidențiat în Scripturi şi prin imagini ale adminstratorilor și robilor din
antichitate (Daniel 7:10; Romani 12:11; 1 Corinteni 4:1-2)
2. În acestă lecție vom studia următoarele pilde: pilda vierilor; pilda robului (ne)credincios; pilda
ispravnicului necredincios; pilda robilor;

I. PILDA VIERILOR
1. Prezentare: o semialegorie luată dintr-o realitate cotidiană (arendarea unei vii unor vieri
necinstiţi şi răi ; pilda notează comportamentul vinovat şi agresiv al vierilor în pofida bunătăţii şi
încrederii acordate , care s-a repetat şi a culminat cu crimă) amplificată de dimensiuni profetice
(Matei 21:33-41; Marcu 12:1-11; Luca 20:9-18)
2. Explicaţii:
a) via – poporul evreu (alegorie); atitudinea plină de ură a liderilor evrei din timpul venirii
lui Mesia, pe care l-au condamnat la moarte, s-a repetat de multe ori în istorie ori de câte ori
„urmaşii” Lui au folosit puterea pentru a-şi susţine scopurile lor pământeşti (Ioan 15:18-23; 16:1-
3; Apocalipsa 6:9)
b) judecarea vierilor / slujitorilor a fost (Psalmul 80:8-10; Isaia 5:5-6; Ieremia 2:21; Luca
21:22-24) / va fi pe măsura mandatului primit şi neonorat (Matei 25:24-30; Efeseni 3:7; 4:11-12;
Evrei 10:26-31)

II. PILDA ROBULUI (NE)CREDINCIOS

1. Prezentare: contextul întrebării ucenicilor referitoare la sfârşitul veacului a determinat
încluderea în răspunsul Domnului şi a acestei pilde despre un angajat / administrator necredincios
(Matei 24:45-51)
2. Explicaţii:
a) robul credincios şi înţelept respectă întru totul cerinţele stăpânului, drept urmare va fi
avansat şi fericit în lucrarea lui (Matei 24:45-47; Luca 1:6; 12:42-44; Iosua - Exodul 33:11;
Iosua 1:1-8; 24:15)
b) robul necredincios este rău şi făţarnic, nu ţine cont nici de drepturile stpânului nici ale
altor slujitori, singura lui normă de viaţă erau plăcerile păcătoase, fapte pentru care urma să fie
pedepsit groaznic (Matei 6:24; 24:48-51; Luca 12:45-46; Proverbe 14:35)
c) colegii de slujbă pot fi oamenii din jur (în primul rând cei credincioşi din adunarea
Domnului) care au nevoie de serviciile noastre (Matei 25:44; Luca 10:25-37)
d) speculaţiile (despre venirea Stăpânului) nu vor fi decât o autoînşelare (Matei 24:50), de
aceea respectare unui orar sfânt este singura şansă a slujitorilor pentru a fi bine primiţi şi răsplătiţi
de Stăpân (Luca 12:35-40)

III. PILDA ISPRAVNICULUI NECREDINCIOS

1. Prezentare: Un administrator îşi permitea să folosească averea stăpânului peste limitele
mandatului primit, ceea ce a făcut şi cu puţin timp înaintea de a fi concediat, dar aceste ultime
manevre financiare i-au asigurat viitorul (Luca 16:1-8)
2. Explicaţii:
a) exemplu prin contrast, folosirea bunurilor aflate tempora în administrare pot fi folosite
în avantajul nostru prin acoperirea nevoilor de moment ale altora (Luca 16:9; Matei 25:34-40)
b) exemplu direct: necredincioşia dată de unicitatea slujirii (Luca 16:13) duce la pierderea
postului încredinţat căci îndeplinirea îndatoririlor cu credincioşie se vede şi în cele mai mici
aspecte (Luca 16:10-12; 2 Corinteni 6:3-4; Efeseni 6:6-7; Tihic – Efeseni 6:21; Coloseni 4:7)

IV. PILDA ROBILOR

1. Prezentare: activităţile zilnice ale unui sclav de la câmp şi de acasă potrivit cu poruncile
stăpânului său (Luca 17:7-10)
2. Explicaţii:
a) condiţiile slujirii de sclav presupuneau efort după efort ca cele ale slujirii lui Dumnezeu
spre deosebire de libertatea lucrurilor lumeşti (2 Samuel 15:15), dar cunoaşterea statului de rob /
slujitor este o realitate specifică tuturor ucenicilor lui Hristos (Matei 20:26-28)
b) pilda evidenţiază în prim plan partea de slijir, dar vine şi vremea şederii la masă care va
e fi o realitate binecuvântată pentru slujitorii lui Dumnezeu (Luca 17:7-8; Ioan 12:25-26)

ÎNCHEIERE
1. Pedeapsa pentru inactivitate în lucrul încredinţat, care se asociază cu un comportament păcătos,
va fi în funcţie statutul firecărui slujitor (Luca 12:46b-48)
2. Răsplata slujirii va fi în funcţie de efortul depus şi calitatea slujirii dovedită prin credincioşie,
dragoste etc (Exodul 23:25; Proverbe 22:2; 1 Corinteni 3:10-15; Apocalipsa 22:3)
 Pilde biblice
Lecția 10

PILDELE VEGHERII

INTRODUCERE
1. Într-o lume aflată în conflict și plină de intenții rele vegherea este o necesitate permanentă
(Marcu 13:37)
2. În această lecție vom studia următoarele pilde: pilda lui Natan; pilda hoțului; pilda portarului;
pilda copiilor din piaţă

I. PILDA LUI NATAN

1. Prezentare: profetul Natan a alcătuit un caz ipotetic perfect comparabil cu faptele vinovate ale
regelui David cu privire la Bat Şeba şi Urie, dar David nu a înţeles comparaţia, fapt care l-a
determinat să pronunţe o sentinţă foarte dură, ceea ce nu a făcut decât să-şi privească faptele cu
mai multă gravitate (2 Samuel 12:1-14)
2. Explicaţii: .
a) regele era o instanţă în Israel, dar şi unsul Domnului, de aceea pilda a fost o apropiere
înţeleaptă de rege, atât pentru a pronunţa o sentinţă autorizată cât şi pentru al determina să se
condamne pe sine, mod de procedură întâlnit şi în alte situaţii (2 Samuel 14:4-21; 1 Regi 20:35-
43)
b) faptele lui David erau nu numai o călcare de Lege a unuia din popor (vers. 9), ci o
vinovăţie cu atât mai mare cu cât David a beneficiat de haruri speciale din partea Domnului (vers
7-8) şi imaginea relaţiei Domnului cu el a fost grav afectată (vers. 14), de aceea deşi el a fost
iertat în sensul că nu a fost condamnat la moarte a plătit scump acele păcate (vers. 10-14; Psalmul
38)
c) penitenţa lui David asociată cererii de graţiere şi felul în care a suportat pedeapsa fac
din el un erou al pocăinţei, ceea ce i-a permis să rămână omul după inima lui Dumnezeu (vers. 13;
Psalmul 32; 51)
d) cauze posibile ale căderii lui David: acceptarea extinsă a poligamiei; neparticiparea
activă la luptele poporului; nevegherea de moment

II. PILDA HOŢULUI

1. Prezentare: o pildă contrast despre posibilitatea atacului spontan al unui hoţ într-o casă (Matei
24:42-44; Luca 12:39-40)
2. Explicaţii:
a) omul poate pierde ceea ce are într-un moment de neatenţie (Luca 12:39; 1 Samuel 26:5-
16)
b) venirea Domnului va fi o surpriză plăcută, dar nu pentru cei ce dorm (Luca 12:35-40);
exemplul primei veniri şi a evenimentelor ratate de oameni, caz ucenicul Petru (Marcu 14:37-38;
1 Petru 4:7; 5:8)

III. PILDA PORTARULUI

1. Prezentare: în exemplificarea venirii Lui surprinzătoare, Domnul a prezentat şi imaginea unui
portar care trebuie să fie foarte atent (Marcu 13:32-37; Luca 12:35-38)
2. Explicaţii:
a) nu se poate anticipa, ca timp, venirea Domnului, orice calcule sunt un deserviciu adul
lucrării sfinte (Marcu 13:32-33)
b) vegherea este o datorie a ucenicilor lui Mesia (Marcu 13:35-36; 2 Cronici 34:13)

IV. PILDA COPIILOR DIN PIAŢĂ

1. Prezentare: evanghelişti Matei (11:16-19) şi Luca (7.29-35) o prezintă identic, diferenţa este
doar în declaraţia finală referitoare la metoda folosită de înţelepciunea divină în cele două
ipostaze respinse de copiii din piaţă: de joc şi de jale, dar apreciate de „copii ei” (Luca 7:35), prin
„lucrările ei” (Matei 11:19)
2. Explicaţii:
 a) cântarea de jale a fost a lui Ioan Botezătorul, dat fiind stilul său de viaţă ascetic şi
predicile lui categorice (Luca 3:3-20)
b) cântarea de joc a fost a Domnului Isus care se identifica prin participăriloe la mesele
poporului, apropiindu-se de păcătoşii poporului şi vorbindu-le cu dragostea milei divine despre
Împărăţia lui Dumnezeu (Matei 11:19; Luca 5:29-30; 9:11)
c) pentru unii din popor orice metodă divină a fost fără rezultat, ca toate îndemnurile şi
avertizările prin profeţi pentru părinţii lor – alternativele divine nu i-au convins pe unii dintre
evrei (Matei 11:25-27)

ÎNCHEIERE
1. Vegherea priveşte toate acţiunile spirituale şi umane (Iosua 23:11; Proverbe 8:34; 16:17; 19:16;
Filipeni 2:12; Apocalipsa 16:15)
2. Vegherea finală are ca obiectiv venirea Domnului (cazul răpirii lui Ilie şi al dorinţei lui Elisei 2
Regi 2; Psalmul 50:23; Matei 25:13; 1 Tesaloniceni 5:1-8)
 Virtuţii sau vicii
Lecția 1
CUMPĂTAT SAU NECUMPĂTAT

INTRODUCERE
1. Cumpătarea sau necumpătarea însoţesc fiinţa umană (regele sau robul) în toate activităţile
vieţii, de la vorbire la muncă, de la mâncare la somn etc (Eclesiastul 10:17); universul material
este cumpătat prin creaţie prin limite naturale, iar ieşirea din aceste limite duce la dezastre
naturale (Geneza 1:14-18; Psalmul 136:7-9)
2. Cumpătarea este exercitarea controlului raţional asupra plăcerii; necumpătarea este
abandonarea raţiunii în favoarea simţurilor, care la rândul lor, cad pradă impulsuri interne şi
externe ale firii umane decăzute şi a ispitirilor duhurilor înşelătoare (2 Petru 1:2-11)

I. CUMPĂTARE SAU NECUMPĂTARE

1. A (nu)controla cuvintele rostite – cumpătarea în vorbire este imperativă pentru exercitarea unui
control asupra întregii fiinţe umane, cu consecinţe eterne (Proverbe 17:27; Iacov 1:19, 26; 3:2-12;
1 Petru 3:10)
2. Un orar (ne)înţelept şi tratarea corectă a trupului - cumpătarea în folosirea timpului şi a
activităţilor economice, alimentare, sanitare etc în limitele folosului propriu şi comun (Proverbe
6:6-11; 16:32; 25:28; 30:15-16, Eclesiastul 3:1-8; 4:8; 5:19; Habacuc 2:5; 1 Corinteni 6:12;
10:23-24)
3. Slujirea (in)corectă în Trupul lui Hristos - cumpătarea asigură o slujire proporţională cu
investiţia divină şi rânduielile sfinte (Romani 12:3-6; 1 Corinteni 14:26-40; 1 Timotei 3:2; Tit 1:8)
4. Cumpătarea te face rezistent în faţa oricăror situaţii critice, a oricărei ispite – a stăpâni situaţia
nu a fi stăpânit de situaţie, de stări necontrolate (Proverbe 20:3; 29:11; Romani 13:14; Efeseni
3:13; Tit 3:2; 1 Petru 2:11; 3:3-4)

II. EXEMPLE
A. Oameni cumpătaţi
1. Daniel – evreul curat, ordonat şi sfânt până la sfârşitul vieţii (Daniel 1; 6; 9)
2. Sutaşul roman - omul cumpătat acceptă să fie stăpânit şi ştie să stăpânească (Luca 7:2-10)
3. Pavel – slujitorul echilibrat în condiţii dificile (2 Corinteni 4:8; 10:12-18; 2 Timotei 3:)
B. Oameni necumpătaţi
1. Solomon – monarhul necumpătat nefericit într-o împărăţie de aur (Eclesiastul 2)
2. Belşaţar – monarhul care a pierdut într-un moment de necumpătare împărăţia de aur (Daniel 5)
3. Babilonul apocaliptic – risipa de pâine şi setea nelimitată de circ (Apocalipsa 18: 3, 7, 9, 19)

ÎNCHEIERE
1. Cumpătarea este măsurea asiguratorie pentru o viaţă normală în orice etapă de vârstă (Tit 2:2,
5-6, 12)
2. Cumpătarea este controlul patimilor şi poftelor firii pământeşti, iar necumpătarea dovedeşte
nestăpânirea lor (Galateni 5:16-25)
 Virtutii sau vicii
Lecția 2
STATORNIC SAU NESTATORNIC

INTRODURERE
1. Statornica (în bine) este specifică lui Dumnezeu şi tuturor fiinţelor ce se aseamănă cu El (2
Corinteni 1:17-20), fiind importantă în lucrurile văzute şi cu atât mai mult în cele nevăzute (Evrei
11:1)
2. Statornicia este o necesitate în toate domneniile vieţii: a hotărî, a te hotărî (corect) şi a nu-şi
schimba hotărârea sub nicio circumnstanţă (Proverbe 4.26-27)

I. I STATORNICIE SAU NESTATORNICIE

1. A fi sau a nu fi credincios legământului încheiat cu Dumnezeu – ispita idolatriei (Deuteronom
31:16; Psalmul 78:56-57; Ieremia 2:11-13, 21; Romani 1:23, 25; Fapte 11:23)
2. A respecta autoritatea Scripturilor sau a shimba legile sfinte (Psalmi 17:5; 119:113; Daniel
7:25; Matei 5:18-19; Iuda 1:3-4)
3. A (nu) rămânea fidel în angajamentele tip juruinţă: promisiuni făcute Domnului; căsătorie
(Geneza 28:20; 31;13; Deuteronom 23:22-23; Judecători 11:30, 35; Psalmul 50:14; 56; 12; ;
Eclesiastul 5:4-5; Isaia 57:11; Maleahi 2:10-17; Romani 7:2; 1 Corinteni 7:37)
4. A (nu) modifica unilateral, nelegal angajamentele (convenţii, contracte, preţuri etc) economice
şi hotărârile judecătoreşti (Exodul 23:8; Deuteronom 17:9; 21:5; Iosua 9:14-19; Proverbe 22:28;
23:10; Ieremia 34:8-22)
5. A rămâne fizic natural sau a face schimbări împotriva felului în care ai fost creat (Romani 1:26-
28)
6. A (nu) rămâne neclintit în încercări (Iov 2:9; 6:10; 2 Tesaloniceni 1:4; Iacov 1:2-8; Evrei 11:27)
7. Problema înduplecării (2 Cronici 33:13; Ieremia 20:17; Iacov 3.17/ 1 Corinteni 2:4; Galateni
5:8; Romani 1:31; 2 Timotei 3:3)

II. EXEMPLE (Dumnezeu – Isaia 46:10; Daniel 4:17, 24; Evrei 6:17-20; Iacov 1:17)
A. Oameni statornici
1. Rut - o moabită hotărâtă să devină evreică (Rut 1:8-18; 2:1-23)
2. Mardoheu şi Estera – evrei mai statornici ca legea mezilor şi perşilor; bătălia dintre hotărârea
lui Haman / împăratului şi hotărârea lui Mardoheu s-a încheiat printr-o sărbătoare hotărâtă
(Estera 2:10, 20; 3:2-5, 8; 4:3; 9:27, 31)
3. Daniel – statornicia în plan spiritual şi disciplina în toate lucrurile (Daniel 1:8 – hotărârea lui
Daniel, 10 – hotărârea împăratului; 6)
B. Oameni nestatornici
1. Laban- înţelegeri nerespectate din interese personale (Geneza 29:19 / 25; 30:28 31:7, 41)
2. Faraon – angajamente nerespectate datorate atitudinii vinovate a inimii omului – împietrirea
Domnului (Exodul 8:8, 15, 28, 32; 10:16-20; 14:4-5; Psalmi 105:25)
3. Samson – bărbatul înduplecat de femeile străine (Judecători 14:15; 16:5), nestatornicie repetată
şi de Solomon la bătrâneţe (1 Regi 11:1-13)

ÎNCHEIERE
1. Statornicia se vede şi dovedeşte maturitatea spirituală (2 Timotei 3:10-11; 1 Petru 5:9-10; 2
Petru 2:14; 3:16-18)
2. Fiecare om trebuie să-şi dorească şi să se lupte să dobândească statutul şi fericirea statorniciei
(Psalmi 51:10; Isaia 56:2; 1 Corinteni 15:58; Coloseni 1:21-23 )
 Vituţii sau vicii
Lecţia 3
SPIRITUAL SAU SENZUAL
INTRODUCERE
1. Spiritualitatea este starea (umană) prin care sunt controlate, de mintea luminată de Duhul lui
Dumnezeu, toate funcţiile cu care am fost înzestraţi prin creaţie în plan sufletesc şi fizic în
limitele normale (1 Petru 4:1-3)
2. Senzualitatea este incapacitatea exercitării controlului minţii raţionale, sub presiunea simțurilor,
pasiunea dominantă pentru plăcerile trupești, desfătarea simțurile sexuale proprii şi provocarea
pofticioasă a altora (Romani 1:24-32)

I. SPIRITUALITATE SAU SENZUALITATE

1. A-ţi păstra sau nu puritatea premaritală, ceea ce include şi gândirea şi privirea, nu numai
atingerile fizice (Proverbe 6:20-29, 32-33; Matei 5:27-30; 2 Timotei 2:22)
2. A te controla sau nu în faţa provocărilor senzuale din jur, a rezista ispitei curviei, preacurviei şi
a altor patimi scârboase - păcatele pentru care canaaniţii au fost exterminaţi, ca cei din Sodoma
(Geneza 34; 38; Leviticul 18; Ezechiel 16:50; Coloseni 3:5; 1 Tesaloniceni 4:3-5; 2 Petru 2:18-22)
3. A te căsători după criterii de apreciere primordială a spiritualităţii şi potrivirii sau numai a
numai a plăcerii (Geneza 2:18-24; 6:1-2; Deuteronom 7:3-4; Judecători 14:1-3; 1 Corinteni 7:39;
1 Timotei 5:11-12)
4. A te mulţumi cu ceea ce-ţi oferă propria familie sau a-ţi curge „râurile pe pieţele de obşte”
(Proverbe 5:15-20; 1 Corinteni 7:2-5). Căsătoria fiind recomandrea necesară pentru stăvilirea
senzualităţii – controlul poftelor în limite legale (1 Corinteni 7:9, 37; 1 Timotei 5:6-11)
5. Spiritualitatea sau sezualiatatea sunt evidenţiate şi prin controlul altor pofte ale trupului, care au
efecte directe şi uneori imediate asupra manifestărilor sexuale – lista faptelor firii începe cu
păcatele cele mai vinovate ale trupului şi se termină cu alte păcate ale trupului, pe când lista
roadei Duhului începe cu dragostea şi se încheie cu înfrânarea poftelor (Galateni 5:19-23; Daniel
5; Matei 14:6-7; Luca 15:30; 2 Petru 2:4-14; Iuda 1:4, 12-13)

II. EXEMPLE BIBLICE

A. Oameni senzuali
1. Amnon – diferenţa dintre dorinţa de a avea nevastă şi pofta nestăpânită a trupului (2 Samuel
13:1-17, 32; Proverbe 5:22-23)
2. Solomon – înţeleptul care a ştiut că trebuie să fie spiritual dar şi-a permis să fie senzual
(Proverbe 5:1-14 / 1 Regi 11:1-4; Eclesiastul 2:8, 10)
3. Femeia din pildele lui Solomon – cursa în care au murit mulţi bărbaţi (Proverbe 2:16-19; 7:4-
27; 23:27-28)
B. Oameni spirituali
1. Iosif, fiul lui Iacov – tănărul care a rezistat şi refuzat categoric provocările insistente a unei
femei (Geneza 39:6-12)
2. Urie – bărbatul înfrânat sexual care a dat o lecţie aspră lui David (2 Samuel 11:7-13)
3. Iov – neprihănitul care şi-a păstrat legământul purităţii şi al familiei (Iov 31:1, 9-12)

ÎNCHEIERE
1. Spiritualitatea păstrează căsătoria „în toată cinstea şi patul să fie nespurcurat” (Evrei 13:4) şi
pentru toţi căsătoriţi sau necăsătoriţi sfinţenia „cărnii şi a duhului... până la capăt, în frică de
Dumnezeu” (2 Corinteni 7:1)
2. Spiritualitatea este procesul care poate reforma şi omul senzual – înnoirea omului „cel vechi
care se strică după poftele înşelătoare” (Efeseni 4:17-24)
 Virtutii sau vicii
Lecția 4

SUPUS SAU RĂZVRĂTIT

INTRODURERE
1. Contextul cosmic al stăpânirii divine afectată de răzvrătirea demonică implică asocierea,
alinierea prin supunere sau răzvrătire faţă de Dumnezeu, fiecare stare cu efecte eterne (Exod
15:26; 1 Samuel 15:22-23; Ioan 8:47; 1 Ioan 4:6 )
2. Supunerea cerută de Dumnezeu nu cuprinde supunerea faţă de cei care se opun lui Dumnezeu
(2 Regi 18:7, 31; Galateni 2:5; 4:9)

I. SUPUNERE SAU RĂZVRĂTIRE

1. Supunere sau nesupunere faţă de autoritatea familiei: părinţi copii (Proverbe 13:1; Luca 2:51-
52; Efeseni 6:1; 1 Timotei 3:4; ascultarea până la căsătorie - Geneza 28:7; Proverbe 23:22); soţ –
soţie (Efeseni 5:22-24; 1 Timotei 2:11; Tit 2:5) În cazul părinţilor / soţilor necredincioşi
autoritatea se împarte cu cea a părinţilor / fraţilor spirituali (Psalmi 78:8; Marcu 3:31-35)
2. Supunere sau nesupunere faţă de autoritatea adunării (conducători şi alţi oameni implicaţi în
lucrarea sfântă) în organizare şi executarea lucrărilor sfinte (1 Corinteni 14:34; 16:16; Efeseni
5:21; Filipeni 2:12, 14; Filimon 1:21; Evrei 13:17; 1 Petru 5:5 / Neemia 3:5; Fapte 13:8; 2
Timotei 3:8-9; Tit 1:10, 16)
3. Supunere sau nesupunere faţă de autorităţile politice, sociale sau economice, care sunt rânduite
de Dumnezeu: conducători centrali, regionali sau locali; alte autorităţi guvernamentale; patroni (1
Samuel 24:11; 1 Cronici 28:21; 29:24; Romani 13:1-7; Tit 2:9; 3:11; Petru 2:13, 18 / Geneza 16:9;
Ieremia 27:4-9)
4. Supunerea sau nesupunerea directă faţă de Dumnezeu prin mesajele transmise prin Cuvânt sau
prin Duhul Sfânt, fie prin învăţătură fie prin mustrări sau pedepse parţiale (Numeri 14:9;
Deuteronom 9:23; 31:27; 1 Samuel 2:25; Psalmul 78:17, 40, 56; Proverbe 1:24-33; 29:1; Fapte
3:22:23; Evrei 12:9)
5. Motivele răzvrătirii – împotrivirii la poruncile sfinte – păcatul cu voia, stare irecuperabilă
urmată de decizii irevocabile (1 Samuel 12:14 -15; 2 Cronici 36:16; Neemia 9:16-17, 26-7; Iov
36:10-12< Romani 2:4-8):
a) pornirile inimii păcătoase (Isaia 57:17; Ieremia 5:23; 16:12; 17:23; Fapte 7:51)
b) influenţele oamenilor răi şi înşelători (Geneza 3:17; Ieremia 7: 24 26; 17:5-7; 2 Timotei
3:13)
c) imixtiuni demonice (Isaia 30:1; Iacov 4:7)

II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Core Datan şi Abiram – răzvrătiri în serie urmate de pedepse în serie (Numeri 16; 17:10)
2. Saul – pierderea tronului şi a tuturor harurilor divine prin neascultări repetate (1 Samuel 13:13-
14; 15:24- 26; 1 Cronici 10:13-14)
3. Familiile iudeilor scăpate de sabia lui Nebucadneţar – răzvrătirea în grup, lecţia neînvăţată de
evrei în toată istoria lor (Ieremia 42-44; Evrei 3:15-18)
B. Exemple pozitive
1. Avraam şi Sara – supunerea dovedite în diverse ipostaze (Geneza 12-22; Evrei 11:8-19; 1 Petru
3:1, 5)
2. Moise – omul aflat sub autoritatea divină este cea mai competentă autoritate (Exodul 4:13, 17-
18; 18:19, 24; Evrei 3:2-5)
3. Domnul Isus Hristos – Marele supus – Cel care va reinstaura supunerea desăvârşită (Ioan 6:38;
8:29; Romani 5:19; Filipeni 2:5-11; Evrei 5:7-9)

ÎNCHEIERE
1. Răzvrătirea, oricare ar fi ea, este o influenţă demonică ce duce la lepădarea şi îndepărtarea de la
faţa lui Dumnezeu (Psalmi 37:38; Isaia 1:28; 66:24; Osea 14:9), după un timp de har şi cercetare
(Exod 34:6-7 Psalmi 68:18; Ieremia 3:14, 22; 33:8)
2. Supunerea este o atitudine de raportare corectă întâi faţă de Dumnezeu – Stăpânul care are
autoritate deplină, dar care oferă libertatea de asocierea fiinţelor create (Psalmi 119:91; Filipeni
3:21). Reordonarea şi atmosfera de fericire eternă se va constitui prin supunerea absolută faţă de
autoritatea – voia divină, cea „bună, plăcută şi desăvârşită” (Ioan 10:26-28; Romani 12:1-2; 1
Corinteni 15:24-28)
 Virtutii sau vicii
Lecția 5

PUNCTUAL SAU NEPUNCTUAL

INTRODURERE
1. În univers există un conflict deschis şi între orarul şi organigrama lui Dumnezeu şi haosul
demonic al păcatului (Iov 10:22; 1 Corinteni 14:33)
2. Toate sunt frumoase la „vremea lor” (Eclesiastul 3:1), fapt valabil pentru toată creaţia şi pentru
planul de mântuire (Ieremia 8:7; Evrei 4:1)

I. IPUNCTUALITATE SAU NEPUNCTUALITATE

1. A (nu) fi de cuvânt (Romani 1:31; Proverbe 24:28); a (nu) vorbi la subiect / la rândul tău (Iov
32:17; Psalmul 34:14; 36:3)
2. A (nu) administra la timp funcţiile trupului: munca, alimentaţia, odhna (Exodul 21:10; Rut 2;
Psalmi 104:27; 127:2; 145:15-17; Proverbe 23:29-30; Eclesiastul 10:17; Isaia 5:11)
3. A (nu) respecta orarul şi conţinutul activităţilor şcolare, sociale şi economice angajate: întâlniri,
plăţi, servicii etc (Geneza 29:23-27; Levitic 25:14; 27:10; Numeri 2; 1 Samuel 18:26; 2 Samuel
22:45; Iov 1:4; Proverbe 11:1; Daniel 2:25; Osea 12:7; 1 Tesaloniceni 5:14; 2 Tesaloniceni 3:6-11;
2 Timotei 2:5)
4. A (nu) îndeplini slujbele sfinte la „vremea hotărâtă” (Matei 24:45), la „vremea
potrivită”( Luca 12:42), potrivit rânduielilor biblice şi celor stabilite în adunare (Numeri 9:13;
28:2; Estera 9:27, 31; Psalmul 32:6; Maleahi 1:6-14; 1 Corinteni 7:17; 11:34; 14:26-40; 16:1).
Rânduiala sfântă începe cu a rândui oameni care să organizeze şi supravegheze orarul şi
caracteristicile activităţilor, după cum s-au organizat lucrurile şi în tabăra evreilor din pustie şi
apoi la Casa Domnului prin preoţi şi leviţi (Numeri 27:15-20; Neemia 12:44-47; 13;11-14, 30-31;
Luca 1:6, 8; Fapte 7:44 / Marcu 3:14, 16; Luca 10:1; Fapte 14:23; 1 Corinteni 12:28; Tit 1:5)
5. A nu se confunda un om punctual cu un om fixist: Dumezeu când nu are un orar matematic
pentru ploaie sau alte lucrări promise, aceasta nu este o omisiune ci un calcul mai complex
(Geneza 21:2; 2 Petru 3:9). Nerespectarea evenimentelor din natură la vemea lor este o pedeapsă
divină pentru nerespectarea legilor lui Dumnezeu de către oameni (Ieremia 5:22-25). Dumnezeu –
Organizatorul înţelept al tuturor lucrurilor din univers, Cel ce intervine în toate lucrurile „la
vremea lor” (Luca 1:20), la „la vremea potrivită” (2 Corinteni 6:2); El a stabilit cu zile şi ore
orarul umanităţii (Daniel 11:27, 35; 12:6-13; 1 Timotei 6:13-16). Punctualitatea în mişcarea
astrelor dovedeşte exactitatea calculelor divine (Iov 38:32-33; Ieremia 33:20)

II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Faraon (Exodul 8:29)
2. Fii lui Eli – a face lucrarea lui Dumnezeu fără respectarea exactă a cerinţelor sfinte (1 Samuel
2:12-17, 29)
3. Ispravnicul necredincios – slujitorul fără orar, omul dedat plăcerilor păcătoase (Luca 12:45-48)
B. Exemple pozitive
1. Samuel – copilul promt în ascultare a devenit omul consecvent până la moarte (1 Samuel 3:4-
10; 7:15-17; 12:1-5)
2. Daniel – studentul de nota 10/ bătrînul cu cazierul curat- punctualitatea de fiecare zi (Daniel 1:
12-15; 6:1-3, 10)
3. Îngerii – execuţii întocmai şi la timp (Psalmul 103:19-22); îngerii sunt sistemul cel mai
operaţional de intervenţii, evidenţiat în situaţii în care trebuie intervenit „degrabă” (Psalmul
40:13; 71:12; 102:2; 141:1)

ÎNCHEIERE
1. Nepunctualitatea în vorbire şi activităţi familiale sociale sau eclesiastice este dovada vizibilă a
unui viciu (poate) ascuns (Ţefania 3:4) „Pe calea lui „apoi” se ajunge la casa lui „niciodată”
2. „Buna rânduială” este de natură spirituală în primul rând, dar include şi lucrurile materiale,
angajând omul într-un orar ce se încadrează în organigrama divină şi care oferă tuturor un climat
de încredere şi fericire (Coloseni 2:5 / Amos 3:9)
 Virtutii sau vicii
Lecția 6

NEPĂRTINITOR SAU PĂRTINITOR

INTRODURERE
1. A fi nepărtinitor este un imperativ, o cerinţă solemnă pentru cei ce cunosc pe Dumnezeu
(Proverbe 21:3; 1 Timotei 5:21a)
2. Scopul acestei lecţii este (in)formarea corectă a noţiunilor de nepărtinire şi a unui caracter
nepărtinitor (Proverbe 1:2-3)

I. NEPĂRTINIRE SAU PĂRTINIRE

1. A (nu) accepta să te pronunţi într-o analiză sau într-o judecată cu intenţia de a proteja, sau ajuta
numai una din părţi (Geneza 38:12-26; 1 Samuel 12:1-14; Psalmi 58:1; 1 Timotei 5:21b)
2. A (nu) primi bunuri sau alte favoruri în vederea tăinuirii, apărării / susţinerii subiective a unui
om sau lucrare în defavoarea altora (Exod 23:3, 8; Deuteronom 16:19-20; Psalmul 82:2-4;
Proverbe 17:23; 24:23; 28:21; Fapte 6:1; 1 Tesaloniceni 4:6)
3. A (nu) lua partea celor apropiaţi (rudenii, cunoscuţi) în devafoarea altora, străini (Exodul 23:1-
2, 7, 9; Levitic 19:15; Deuteronom 1:16-17; Proverbe 31:8-9; Iacov 2:1-9). A (nu) fi cu părtinire
în interiorul familiei (Deuteronom 21:15-17; Proverbe 18:19)
4. A (nu) accepta niciun compromis în domeniul spiritual, nici de „dragul” lui Dumnezeu, nici de
dragul celor dragi (Deuteronom 10:17; 2 Cronici 19:7; Iov 13:7-10; 42:8; Ezechiel 13:16-23;
Maleahi 2:7-9; Luca 14:26; Romani 2:11)

II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Iacov – favoritisme în familie (Geneza 25:28; 29:31; 33:1-2; 37:3-4)
2. Mica, mama lui, fiul lui şi levitul Ionatan – reguli după faţa şi buzunarul oamenilor (Judecători
17-18)
3. Judecătorul nedrept – părtinirea ca lipsă de caracter (Luca 18:2-5; Fapte 24:24-27; 25:9)
B. Exemple pozitive
1. Iov – omul care „se abătea de la rău” (Iov 1:1; 27:1-6; 29:14-17; 31:13, 21)
2. Samuel – judecătorul imparţial, inclusiv în raport cu casa lui (1 Samuel 3:11-18; 8:1-3;12:1-5)
3. Dumnezeu – Fiinţa creatoare care se raportează fără părtinire faţă de orice fiinţă creată (Geneza
18:25; Psalmul 9:7-8; 75:2; Fapte 10:34; 1 Petru 1:17). El s-a angajat să creeze o lume fără
părtinire, fapt realizabil prin Domnul Isus Hristos (Isaia 11:3-4; 16:5; 32:1, 16; 33:5)

ÎNCHEIERE
1. Părtinirea este cauza multor probleme, fiind o păcat înaintea unui Dumnezeu nepărtinitor, un
focar de conflict şi alte rele între oameni (Ieremia 9:23-24; Iacov 3:14-18), iar în final o osândă
(Coloseni 3:25)
2. Nepărtinirea instaurează un climat de încredere, dreptate şi bucurie (Psalmi 67:4; Proverbe 2:7-
9; Isaia 64:5a)
 Virtutii sau vicii
Lecția 7
ÎNDURĂTOR SAU NEÎNDURĂTOR

INTRODURERE
1. Îndurarea este o virtute absolut necesară în condiţiile lumii noastre pline de păcate şi nevoi
(Isaia 38:16-17) şi în comuniunile familiale şi frăţeşti (Osea 2:1; Filipeni 2:1-4; 1 Petru 3:8)
2. Lipsa acestei virtuţii este o actualitate accentată a vremii din urmă (Romani 1:31; 2 Timotei
3:3)

I. ÎNDURARE SAU NEÎNDURARE

1. A (nu): accepta să cedezi acordând un har; a fi gata să ierţi; a-ţi părea rău să faci rău ( Psalmi
86:5; 103:8-14; Iona 4:2;1 Timotei 1:13 / Proverbe 6:35; C. Cântărilor 8:6)
2. A (nu): interveni pentru salvarea cuiva; ai veni în ajutor într-o problemă în care singur nu poate
să o rezolve (Geneza 19:19, Geneza 24:12, 14, 27; Rut 1:8; Iov 33:24; Psalmi 31:16)
3. A (nu) avea o atitudine de milă faţă de cel lipsit de bani sau de putere, inclusiv faţă de animale
(2 Samuel 12:1-6; 1 Regi 8:50; Ezra 9:8; Psalmi 109:16; 112:4; Fapte 26:3 / Exod 1:14; Proverbe
12:10)
4. A (nu) manifesta bunătate faţă de semeni în orice împrejurare şi în special la vreme de nevoie
(Neemia 9:17, 27-28, 31; Zaharia 7:9; Efeseni 4:2; Evrei 4:15-16 / Deuteronom 28:50)

II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Sihon, împăratul Hesbonului – un duh „neînduplecat” (Numeri 21:23; Deuteronom 2:26-30)
2. Nebucadneţar, împăratul Babilonului - cum te comporţi când îţi permiţi să faci tot ce vrei?
(Ieremia 21:7; 50:17; 51:34; Daniel 4:27; 5:19)
3. Robul nemilostiv – când nu înţelegi îndurarea lui Dumnezeu o pierzi (Matei 18:23-35)
B. Exemple pozitive
1. Fata lui faraon – îndurare faţă de cei nou născuţi, într-o ţară fără îndurare faţă de ei (Exod 1:14,
22; 2:6-10)
2. Boaz – îndurarea de la vorbă la faptă (Rut 2-4)
3. Dumnezeu – cel „plin de îndurare” (Exod 34:6-7); „în veac ţine îndurarea Lui” (Psalmul 136);
„Îi place îndurarea” (Mica 7:18), dar nu fără limite sau criterii (Deuteronom 6:25; 7:12; 1 Regi
8:23; Neemia 1:5; Romani 2:4)

ÎNCHEIERE
1. Îndurarea este o atitudine spirituală complexă, cu materializare diversă: milă, îngăduinţă,
iertare, ajutorare, bunătate, răbdare etc (Osea 2:19-20; 10:12; Coloseni 3:12-13; Iacov 3:17)
2. Neîndurarea este dovada îndepărtării de Dumnezeu, absenţa unui caracter duhovnicesc vrednic
de lepădat (Osea 4:1-2, 6)
 Virtutii sau vicii
Lecția 8

RESPECTUOS SAU OBRAZNIC

INTRODURERE
1. Ceice cunosc pe Dumnezeu, cei ce fac parte din poporul Lui, trăiesc după perceptele Împărăţiei
lui Dumnezeu, unde respectul este o realitate cotidiană (Romani 14:1-18)
2. Oamenii vremurilor din urmă sunt „obraznici” (Romani 1:30; 2 Timotei 3:4)

I. RESPECT SAU OBRĂZNICIE

1. Respectul sau obrăznicia se manifestă prin cuvinte:
a) respectul sau obrăznicia cea mai mare este în raport cu Dumnezeu şi lucrurile sfinte
(Levitic 24:10-16; 1 Samuel 17:8-10, 43-47; 2 Cronici 30:1-11; Psalmul 66:4; 95:2; 105:2;
Proverbe 3:9; 1 Timotei 5:17; 2 Timotei 2:20-21)
b) respectul faţă de înaintaşi este generat de însăşi viaţa primită prin ei (Exodul 20:12;
Levitic 19:32; Proverbe 15:5, 20; 16:31; Ezechiel 22:7)
c) respectul / obrăznicia faţă de semeni, în funcţia de autoritate şi valoare (1 Samuel 10:27;
2 Samuel 6:16, 20; 2 Cronici 16:14; 32:33; Iov 19:3, 18; Psalmul 69:19; 1 Petru 3:7; 1 Timotei
6:1-2)
2. Respectul sau obrăznicia se manifestă (şi ) prin atitudinea faţă de trupul şi bunurile proprii sau /
şi ale celorlalţi oameni (Deuteronom 25:11-12; 1 Regi 22:24; Proverbe 7:13; Isaia 3:5; Romani
1:24-27; Evrei 13:4; 2 Petru 2:10-13; Iuda 1:12-13); îmbrăcămintea asociată trupului arată respect
sau obrăznicie faţă de Creator şi ceilalţi oameni (Exod 28:2; 2 Samuel 10:4-5; 1 Tesaloniceni 4:4;
1 Timotei 2:9)
3. Virtuţiile reunite generează respectul iar viciile (mândria, răutatea etc) dau naştere obrăzniciei
(Proverbe 18:3; Ieremia 6:15; Ţefania 3:3-5; Coloseni 3:5-10)
4. A nu se confunda curajul şi îndrăzneala cu obrăznicia şi slugărnicia şi toleranţa faţă de păcat cu
respectul (2 Cronici 26:16-20; Psalmul 15:4) şi a nu se uita că respectul între oameni se aşteaptă
nu se pretinde (Proverbe 25:27; Luca 14:7-11; 1 Tesaloniceni 2:6-7)

II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Fii lui Eli şi slujile lor – lipsă totală de respect faţă de lucrurile sfinte (1 Samuel 2:12-17, 22-30)
2. Sanbalat, Tobia şi alţii ca ei – oameni fără valoare şi fără aducere aminte la Ierusalim (Neemia
2:19-20; 4:1-4; 13:6-8)
3. Oamenii implicaţi în judecata, condamnarea şi execuţia Domnului Isus (Matei 26:67-68; 27:27-
31; Luca 23:11)
B. Exemple pozitive
1. Rut – respectul câştigat prin respect (Rut 1-4)
2. Mardoheu – evreul care respecta autoritatea cerească şi pământească şi care a ajuns să fie şi el
repectat (Estera 3-10)
3. Iosif, bărbatul Mariei – a nu face pe nimeni de ruşine înaintea lumii (Matei 1:19)

ÎNCHEIERE
1. Obrăznicia este o manifestare demonică – principiul răzvrătirii verbale şi faptice cultivat la
maxim sub conducerea ultimului guvernator planetar (Daniel 8:23; Iuda 1:15-16; Apocalipsa
13:5)
2. Respectul (adevărat nu formal - Isaia 29:13) este o virtute sacră care cuprinde cinstea ce i se
oferă lui Dumnezeu de către toată creaţia şi pentru toată creaţia (Romani 12:10; 1 Corinteni
12:14; 1 Petru 2:17)
 Virtutii sau vicii
Lecția 9

OPTIMIST SAU PESIMIST

INTRODURERE
1. Definiţii:
a) optimism: atitudine de speranţă şi entuziast; a privi cu încredere viața și viitorul; a
vedea latura bună, favorabilă a lucrurilor (Evrei 11:17-19)
b) pesimism: tendința de tristețe, de amărăciune, de neliniște, de deprimare; a vedea mai
ales latura nefavorabilă a lucrurilor; a privi viața, viitorul și pe semeni cu neîncredere; lipsa de
speranţă (Iov 4:3-7)
2. Dumnezeu dorește ca omenirea să trăiască într-o condiție de optimism imediat și de
perspectivă; Scripturile abundă în cuvinte de încredere în bunătatea lui Dumnezeu, dar cuprind şi
cuvinte de groază pentru cei ce nu vin la adăpostul Său (Psalmul 91; Proverbe 22:19; Isaia 30:15;
Evrei 11:1; 13:5-6)

I. OPTIMISM SAU PESIMISM

1. Încredere sau neîncredere în Dumnezeu pentru mântuirea sufletului (Psalmul 13:5; Isaia 12:2;
25:9; 26:3-4; Fapte 20:32)
2. Speranţă sau teamă în privinţa viitorului terestru al familiei în special şi al societăţii în general
(Deuteronom 20:1; 28:65-67; 31:6, 8; 2 Cronici 20:17; Psalmul 3:6; 22:4-5; 27:3; 57:1; 62:1-8;
84:5; Proverbe 29:25; Isaia 7:2-5; 43:5; Daniel 6:23)
3. Siguranţă sau îngrijorare în plan material (Proverbe 3:5-10; 28:25; Isaia 41:10, 13; Matei 6:25-
34; Filipeni 4:6-7, 10-14)
4. Linişte sufletească sau panică referitor la evoluţia stări de sănătate şi la trecerea din viaţă (2
Corinteni 1:9; 5:1-10; 2 Tesaloniceni 2:2;1 Petru 4:19; Apocalipsa 2:10)
5. Optimismul bazat pe încrederea în oameni şi resursele lor este o speranţă înşelătoare (Psalmul
49; 52:7-9; 146:3; Proverbe 11:28)

II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Evreii eliberaţi din Egipt – relaţia dintre starea spirituală şi încrederea în Dumnezeu
(Deuteronom 1:27-36)
2. Evreii în perioade de asedii şi foamete – teama celor ce nu văd şi nu ştiu (2 Regi 6-7)
3. Marinarii în naufragiul pe M Mediterană – de la „stăpâni pe ţintă” la nicio „nădejde de
scăpare” (Fapte 27:13-25)
B. Exemple pozitive
1. Iosua şi Caleb – optimismul afirmat şi dovedit (Numeri 14:6-9; Deuteronom 3:28)
2. David – omul care a învins teama în multe şi diverse probleme ale vieţii (Psalmul 28:7; 31:1-
24; 56:4)
3. Ezechia – omul evlavios peste care s-au revărsat ape mari (2 Regi 18:5-6; 2 Cronici 32:10;
Isaia 38)

ÎNCHEIERE
1. Optimismul trebuie cultivat prin cercetarea promisiunilor divine și împlinirea lor (Psalmul
78:3-7); relația dintre optimism și ascultarea de Domnul - un optimism real nu înșelător sau
utopic ( Iov 17:9; Psalmul 34:4, 8; 84:12; 115:11; Proverbe 3:21-26; Ieremia 17:7)
2. Pesimismul celor răi este real (Proverbe 10:24), iar optimismul lor este utopic (Ieremia 17:5-6)
Trebuie stimulat opimismul real (1 Samuel 23:16)
 Virtutii sau vicii
Lecția 10

DISCRET SAU INDISCRET

INTRODURERE
1. Într-o societate cu virtuţii ce se pierd la tot pasul şi vicii ce se multiplică zilnic, a fi discret (a
păstra un secret, a fi rezervat) impune mai mult ca în restul istoriri, pentru că există mau multe
posibilităţi de a fi indiscret (a te amesteca în mod nedelicat și cu curiozitate în secretele cuiva şi a
le împărtăși și altora)
2. Tabloul biblic de virtuţii lăudate şi vicii condamnate cuprinde şi referiri despre discreţie şi
indiscreţie (1 Timotei 6:4)

I. DISCREŢIE SAU INDISCREŢIE

1. A (nu) păstra un secret – a (nu) oferii informaţii celor ce nu le sunt necesare (2 Regi 21-18;
Proverbe 11:12; 20:19; 25:9; Ioan 16:12; Romani 1:29; 1 Timotei 5:13). Trei lucruri sunt cele mai
grele: a păstra un secret, a ierta şi a face un bine celui şi-a făcut rău
2. A (nu) fi curios de ceea ce nu te priveşte, a (nu) lăsa secretele celor ce le-au fost încredințate
(Proverbe 14:10; 26:17; 1 Petru 4:15)
3. A (nu) păstra distanţa şi respect pentru trupul aproapelui tău – a privi unde (nu) trebuie, live
sau virtual (Levitic 18:6-17; Matei 5:28; 2 Petru 2:10; Iuda 1:7 – Geneza 19:3-10)
4. A (nu) fi un om liniştit rezervat, reținut în vorbe și în acțiuni; a (nu) afecta pe cei dn jur prin a
fi prea distrat sau a te tot plânge şi a deranja frecvent (Proverbe 21:14; 27:10; Ezechiel 24:17;
Luca 10:40/ Ioan 11:28; Romani 14:1-23). Discreţia în cele sfinte, după modelul Domnului Isus
(Matei 7:6; 12:15-21; Fapte 17:17-33; 1 Timotei 3:9; 1 Petru 3:14-16)

II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Rabşache – răutatea şi mândria manifestate şi prin indicreţie totală (2 Regi 18:26-36)
2. Edomiţii – când fraţii uită că sunt fraţi, uită şi că le vine rândul (Obadia 1:11-15)
3. Evreii din Ierusalim – oameni curioşi doar de ce vorbesc oamenii nu Domnul (Ieremia 38:14-
27)
B. Exemple pozitive
1. Boaz şi Rut - a nu te expune public până la vremea potrivită (Rut 3-4)
2. Samuel şi Saul – secretul alegerii lui Saul ca împărat (1 Samuel 9:26-27; 10:14-16, 27; 11:12-
13)
3. Estera – regina care ştia ce şi când să vorbească şi cu colegele şi cu regele (Estera 2:10, 20; 5:1-
8; 7:1-6; 8:1-2)

ÎNCHEIERE
1. Discreţia este o viaţă şi activitate după modelul îngerilor – a nu atrage atenţia decât atunci când
este necesar, a nu vorbi decât la timp şi potrivit cu mandatul adevărului (Tit 2:1-10)
2. Indiscreţia este o slăbiciune ce trebuie tratată prin schimbarea pasiunilor şi controlul tuturor
acţiunilor fiinţei umane (Deuteronom 32:28; Proverbe 1:3; 1 Corinteni 13:4-7; 1 Tesaloniceni 4:4-
5)
 Virtutii sau vicii
Lecția 11

PRUDENT SAU IMPRUDENT

INTRODURERE
1. Omul prudent este atent, prevăzător şi se ferește de vorbe, gesturi şi fapte ce ar putea cauza rău;
omul imprudent este nesocotit, nejudecat şi neprevăzător (Proverbe 14:15-16)
2. Într-o lume plină adversitate prudenţa umană este limitată, prudenţa desăvârşită este asigurată
de Dumnezeu (Psalmi 121:1-8; 127:1)

I. PRUDENŢĂ SAU IMPRUDENŢĂ

1. A (nu) lua în calcul atitudinea – acţiunile divine prin a învăţa şi însuşi un mod de gândire corect
(Deuteronom 12:30; Proverbe 1:1-7; 8:32-36; Ieremia 8:9; Marcu 13:35-37). Prudenţa este în
funcţie de starea spirituală (Proverbe 15:28), stare de care ţine şi harul Domnului în a te veghea
(Geneza 20:6; Proverbe 22:14; Eclesiastul 7:26; Ieremia 29:11-13)
2. A (nu) te autosuspecta preventiv, în plan spiritual dar şi fizic (Deuteronom 4:9, 15, 19, 23;
Iosua 23:11; 2 Cronici 19:7; Psalmul 50:22-23; Proverbe 16:17; 19:16; 24:12; Fapte 20:9; 1 Petru
2:11)
3. (Ne)atenţie la vorbire - a (nu) evalua efectele vorbirii sau tăcerii (Psalmul 34:13; 39:1;
Proverbe 10:10, 19; 2 Timotei 2:16, 23)
4. Comportament (ne)precaut în raport cu stările de spirit şi persoanele prezente – anticiparea şi
evitarea / diminuarea ispitelor / pericolelor (Geneza 39:6; Iosua 22; 2 Samuel 4:5-7; 1 Regi 3:16-
21; Proverbe 4:14-15; 5:7-12; 14:9; 27:12; 1 Tesaloniceni 5:6-10, 22; Evrei 10:24-25; 12:15-16;
Iacov 1:19)

II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Saul şi soldaţi lui – neveghere în post cumulată cu „nevegherea” Domnului (1 Samuel 26:1-15)
2. Tamar – imprudenţa în faţa ispitelor trupului (2 Samuel 13:1-20)
3. Sisera – imprudenţa oboselii (Judecători 4:17-21; 2 Samuel 21:15-17)
B. Exemple pozitive
1. Iacov – aşteptarea preventivă şi efectivă a pericolului (Geneza 32:1-23; 33:1-8)
2. David – omul care a fost scăpat întotdeauna de Domnul de sabia ucigaşă, dar care s-a ferit şi el
(1 Samuel 18:10-11; 20:1-4; 23:1-14; Psalmul 144:10-11)
3. Neemia – un comportament prudent faţă prieteni şi faţă de duşmani (Neemia 2:1-18 / 4:6-23;
6:1-11)

ÎNCHEIERE
1. Prudenţa cere ajutorul înţelepciunii în tot ce face şi face (Proverbe 2:10-17; 22:3)
2. Prudenţa se realizează prin vegherea rugăciunii, prin a solicita asistenţa divină (Matei 26:36-42;
1 Petru 4:7)
 Virtutii sau vicii
Lecția 12

HARNIC SAU LENEŞ

INTRODURERE
1. Dumnezeu Creatorul a înzestrat omul cu capacitatea de a munci, dar după expulzarea din Eden,
munca a fost suplimentată (Geneza 2:15; 3:17-19; Proverbe 16:26; 2 Tesaloniceni 3:10)
2. A fi harnic sau leneş este mai întâi un concept, apoi un fapt fizic (Proverbe 26:13, 16; Matei
25:34-45)

I. HĂRNICIE SAU LENE

1. A (nu) fi conştient că munca fizică este o binecuvântare, un câştig material şi financiar, dar şi
spiritual, pentru cel ce munceşte şi pentru cei din jurul lui (Rut 1:1-23; Proverbe 12:27; 13:4;
16:26; 19:15; Eclesiastul 10:18; Luca 16:9)
2. A (nu) şti cum să munceşti, a (nu) lua lucrurile cu rost (Proverbe 3:19-20; 10:4, 26; 13:11;
15:19; 21:5; 28:19). Hărnicia spirituală este o chemare şi un dar divin care trebuie valorificate
potrivit proiectelor divine nu părerilor noastre (Numeri 16:28; Matei 25:18; Luca 13:31-33; Ioan
9:4; 1 Corinteni 15:10). A fi harnic doar pentru cele de jos nu este un câştig ci o deşărtăciune
(Eclesiastul 2:20-22)
3. A (nu) munci potrivit orarului / sezonului de muncă – modelul furnicii (Psalmul 104:23;
Proverbe 6:6-8; 10:5; 20:4; 24:27). Adevărata hărnicie are limite ale orarului, neafectând odihna
şi activităţile sfinte, ceea ce nu se confundă cu atitudinea permanentă de refuz sau de odihnă
suplimentară a leneşului (Exodul 1:11-145:5-18; Proverbe 19:24; 26:14-15)
4. Păcatul lenei este agravat prin asuprirea altora la muncă, cerşit şi alte pofte păcătoase datorită
dorinţelor fără limită ale firii pământeşti şi ale neconsumării în plan pozitiv prin muncă a
energiilor (Proverbe 18:9; 20:13; 21:25; Amos 4:1; 6:4; Ioan 6:27-29; 1 Timotei 5:13-15). A fi
inactiv spiritual este o vinovăţie înaintea lui Dumnezeu şi faţă de cei ce suntem responsabili să ne
îngrijim (Isaia 56:9-12; Ezechiel 34:1-31; 1 Corinteni 9:16-17)

II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Evreii ajunşi în Canaan – pasivitate în organizarea şi începerea activităţilor (Iosua 18:1-10)
2. Leneşul anonim – o grădină nelucrată (Proverbe 24:30-34)
3. Ispravnicul necredincios – şmecherii şi nedreptăţi ale celor ce nu muncesc (Luca 16:1-13)
B. Exemple pozitive
1. Iacov – familistul gospodar (Geneza 25:27-29; 30:29-30; 31:38-42)
2. Ozia – regele cu realizări notabile în domeniile: construcţii, militar şi agricol (2 Cronici 26:9-
15)
3. Femeia ideală pentru Lemuel – femeia intreprinzătoare, gospodină şi înţeleaptă Proverbe 31:10-
31)

ÎNCHEIERE
1. Lenea fizică este o robie voluntară; hărnicia fizică în normele naturale este o stăpânire sigură
(Proverbe 6:9-11; 12:24)
2. Lenea spirituala este un păcat asociat cu alte păcate; hărnicia spirituală este o datorie sfântă care
va fi răsplătită pentru eternitate (Matei 25:24-30; 1 Corinteni 3:10-15)
 Virtutii sau vicii
Lecția 13

LINIŞTIT SAU NELINIŞTIT

INTRODURERE
1. A fi liniştit este o dorinţă a oricărui om sănătos la minte şi bun la suflet (Psalmul 122:7;
Proverbe 14:30; 1 Timotei 2:1-2)
2. A fi neliniştit este o stare de tulburare interioară cu efecte distructive în plan individual,
familial, bisericesc şi social (Psalmul 35:20; Proverbe 3:29; Isaia 57:20; Mica 2:8)

I. LINIŞTE SAU NELINIŞTE

1. Linişte sau nelinişte generală: Prezenţa sau absenţa stării de pace; a (nu) fi sisiguranţă şi
încredere în relaţiile interumane (Judecători 18:27; 1 Regi 4:25; 22:1; 2 Regi 11:20; 1 Cronici
4:40; 22:9; 2 Cronici 14:6; 15:5-6; 20:30; Eclesiastul 9:17; Isaia 7:3-7; Ezechiel 12:17-20; Matei
2:3)
2. Linişte sau nelinişte personală: Stări ce însoţesc o stare corectă / greşită, sub efectul acţiunii
conştiinţei şi a altor reacţii ale entăţilor fiinţei umane (Geneza 34:1-3; Judecători 16:1-6; 1 Samuel
24:19; Psalmul 131:1-4; Proverbe 11:15; 12:25; Daniel 4:4-5; Habacuc 2:5; Luca 11:7; 1
Tesaloniceni 4:11-12; 2 Tesaloniceni 3:12; Iacov 1:6-8; 1 Petru 3:1-6)
3. Linişte sau nelinişte pentru viitor: Stări în aşteptarea evenimentelor anticipate, date de
încrederea sau teama personală sau de grup (Rut 3:18; 1 Samuel 9:20; 16:4; 2 Samuel 4:1; 1 Regi
1:49; 2 Cronici 20:1-20; Isaia 54:14; Matei 24:6; Ioan 14:27; 1 Corinteni 7:21)
4. Nelinişte de şoc, de ispită pentru sfinţi (Iov 3:26; 7:11; 16:12; Psalmul 25:17; 116:11; linişte
înşelătoare pentru păcătoşi (Exodul 14:10, 14; Proverbe 1:32-33; Isaia 30:15; 33:20; Ieremia
33:16; Ezechiel 30:9; 34:25-28; 1 Tesaloniceni 5:3)

II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Sodoma – o cetate neliniştită dar aparent liniştită (Geneza 19:4-12; Ezechiel 16:49)
2. Eli – nelinişte, abaterii de la Domnul şi de la legile Sale sfinte (1 Samuel 4:13-18)
3. Echipajul şi pasagerii corabiei din Alexandria – când neliniştea ia şi foamea şi somnul (fapte
27:18-25, 33-36)
B. Exemple pozitive
1. Iacov –un tânăr liniştit (Geneza 25:27-29; 33:12-15; Proverbe 24:15)
2. Abel Bet Maaca – o cetate liniştită (2 Samuel 20:15-19)
3. Femeia din Sunem – o femeie liniştită (2 Regi 4:8-37)

ÎNCHEIERE
1. Liniştea adevărată este dată de o relaţie bună cu Dumnezeu, de încrederea în El (Psalmul 4:8;
16:1-9; Isaia 32:17-18)
2. Neliniştea ca stare întotdeauna este asociată cu păcatul şi efectele lui (Deuteronom 28:65-67;
Iov 15:20; 1 Ioan 3:19-21)
 Virtutii sau vicii
Lecția 14

OSPITALIER SAU NEOSPITALIER

INTRODURERE
1. Pe pământul pe care toţi oamenii sunt străini şi călători, ospitalitatea a fost o necesitate
permanentă în toate perioadele istorice (Geneza 18:1-11; 24:31; Exodul 2:30)
2. Ospitalitatea este o virtute de familie, iar în mediul creştin poate atinge cote desăvârşite (Evrei
13:1-3)

I. OSPITALITATE SAU NEOSPITALITATE

1. Ospitalitatea trebuie manifestată faţă de toţi oamenii: apropiaţi, îndepărtaţi, cunoscuţi,
necunoscuţi; neospitalitatea tratează selectiv oamenii (1 Regi 10:1-13; Isaia 58:8; Luca 4:24; 5:29;
15:15-16; Galateni 6:9-10)
2. Ospitalitate este o virtute şi în condiţii grele, când pe lângă muncă şi dăruire cere şi credinţă;
neospitalitatea nu acceptă musafiri decât în condiţii favorabile (1 Regi 17:9-16; 1 Petru 4:9)
3. Ospitalitatea este o necesitate în lucrarea Evangheliei; neospitalitatea împiedică slujirea (Matei
10:40-42; Marcu 14:12-17; Luca 10:4-7; Fapte 16:15, 33-34; Romani 12:13; 3 Ioan 1:5-10).
Condiţie pentru slujitori, la care trebuie să subscrie şi soţiile lor (1 Timotei 3:2; Tit 1:8)
4. Ospitalitatea sfântă trebuie să aibă un conţinut pozitiv, de aceea există „neospitalitate
recomandată” şi „ospitalitate păcătoasă” (Geneza 12:16; Proverbe 9:1-18; Daniel 11; Obadia 1:7;
Marcu 6:21-26; Luca 14:12-14; 2 Ioan 1:10-11)

II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Locuitorii Sodomei – abuzuri imorale faţă de musafiri (Geneza 19:1-11; Judecători 19:11-25)
2. Nabal – bogatul rău, aspru şi neospitalier (1 Samuel 25:2-17)
3. Hanun şi curtea împărătească amonită – gazde neospitaliere şi răutăcioase (2 Samuel 10:1-4)
B. Exemple pozitive
1. Barzilai galaaditul – o slujire de proporţii în condiţii sociale nefavorabile (2 Samuel 17:27-29;
18:31-38)
2. Familia din Sunem – un angajament de slujire fără pretenţii dar cu răsplată (2 Regi 4:8-37)
3. Publius şi barbarii din Malta – un spirit ospitalier (Fapte 28:1-10)

ÎNCHEIERE
1. Ospitalitatea trebuie să devină un mod de viaţă (1 Timotei 5:10)
2. Ospitalitatea va fi răsplătită aici şi în eternitate (1 Regi 17:17-24; 2 Regi 4:12-17, 33-37; 8:1-6;
Matei 25:34-40)
3. Neospitalitatea se va dovedi a fi o eroare faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni (Levitic 25:23; 1
Cronici 29:14-15; Matei 25:41-46)
 Virtutii sau vicii
Lecția 15

EVLAVIOS SAU NEEVLAVIOS

INTRODURERE
1. Termeni: evlavie, frică de Domnul – o taină a lumii spirituale (Iov 15:4; 28:1-28; Proverbe
9:10; 15:33a; 1 Timotei 3:16)
2. Evlavia este o virtute ce trebuie căutată pentru atributele şi beneficiile ei (Psalmul 12:1; 34:1;
Proverbe 10:27)

I. EVLAVIE SAU LIPSĂ DE EVLAVIE

1. Evlavia este recunoaşterea autorităţii lui Dumnezeu în totalitatea acţiunilor şi activităţilor
vieţii; neevlavia este manifestarea independenţei, dar în fond este o suborbonare înconştientă faşă
de alte spirite (Proverbe 1:29-33; Eclesiastul 8:10-13; 1 Timotei 4:7; 2 Petru 1:3; 3:10-14; Evrei
12:25-29)
2. Evlavia corectă este un comportament conform Cuvântului lui Dumnezeu – legilor lăsate de El
oamenilor; neevlavia este un 1:9; 2:1-4; Tit 1:1)
3. Evlavia se dovedeşte şi prin ataşamentul faţă de lucrarea lui Dumnezu şi mântuirea oamenilor;
lipsa evlaviei este lipsa de pasiune pentru cele sfinte, pentru poporul Domnului (Psalmul 32:6;
Fapte 9:31; 13:43; 1 Timotei 6:3-11; 2 Timotei 3:12; Evrei 5:7)
4. Evlavia este o pasiune deliberată pentru fapte bune; neevlavia este o înclinaţie permanentă spre
plăceri păcătoase (Proverbe 8:13; 14:2; 16:6; 1 Timotei 2:10; 5:4; 2 Timotei 3:1-5; Tit 2:12; 1
Petru 3:1-6; 2 Petru 1:6-7)

II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Efraim – formalismul religios al poporului evreu (Isaia 1:10-15; Osea 6:4, 6)
2. Simon fariseul – servicii de binefacere nedesăvârşite (Luca 7:36-47)
3. Tradiţionalişti din Colose – eforturi umane fără rezultate spirituale adevărate (Coloseni 2:18-
23)
B. Exemple pozitive
1. Ezechia – evlavia în relaţia cu Legea Domnului, Casa Domnului şi poporul Domnului (Cronici
29:2-5; 30:1; 31:2-4, 32)
2. Neemia – evlavia în domeniul administraţiei spirituale şi materiale a poporului lui Dumnezeu
(Neemia 1:1-11; 2:17-18; 4:14; 5:15; 13:1-14)
3. Iosif din Arimatea - „om bun şi evlavios” (Luca 23:50-53)

ÎNCHEIERE
1. Un om evlavios este o valoare preţuită de Dumnezeu şi de sfinţi (Psalmul 16:3; 111:10; Isaia
33:6)
2. Un comportament evlavios asigură „supravieţuirea” în orice condiţii (Proverbe 14:27; 19:23;1
Timotei 4:8; 6:6)
 Virtutii sau vicii
Lecția 16

NEPREFĂCUT SAU PREFĂCUT

INTRODURERE
1. Prefăcătoria a apărut odată cu păcatul şi are o istorie greu de cercetat (Daniel 8:23, 25; Romani
1:28-29)
2. Neprefăcătoria este arătarea adevăratei feţe a tuturor oamenilor şi lucrurilor, o cerinţă a celor
conştienţi că au de-a face cu un Dumnezeu ce ştie totul pedepseşte răul (Matei 5:8; 1 Corinteni
5:8; Evrei 4:13; 1 Petru 2:1-2)

I. NEPREFĂCĂTORIE SAU PREFĂCĂTORIE

1. A (nu) fi cu inima curată (o sinceritate înţeleaptă) în vorbire (Psalmul 10:7; 50:19-20; Proverbe
4:24; 10:18; 26:24; Isaia 53:9; 1 Petru 2:22)
2. A fi neprefăcut: a te manifesta liber în condiţia iubirii şi a dorinţei facerii de bine / a fi prefăcut:
a fi ascuns din pricina urii şi a răului intenţionat (Geneza 27:35; 34:1-31; Numeri 25:1-2, 16-18;
Psalmul 43:1; 52:1-4; Isaia 33:14-16; Daniel 11:27; 34; Osea 7:1; Matei 26:3-5; Romani 12:9; 2
Corinteni 6:6; 1 Tesaloniceni 4:6)
3. A (nu) sluji lui Dumnezeu potrivit cu statutul real şi faptele făcute (Psalmul 17:1; Ieremia 9:6;
Matei 7:5; 12:38-39, 45; 15:7; 25:26-27; Fapte 13:8-10; 2 Corinteni 4:2; 11:13-15; Galateni 2:11-
13; 1 Tesaloniceni 2:3; 1 Timotei 4:1-2)
4. Realitatea dovedeşte că mai degrabă sau mai târziu adevărul iese la lumină – aşa lucrează
Dumnezeu (Iov 5:12-13; Psalmul 37:37; Proverbe 26:26; Matei 10:26b; 24:48-51), de aceea
prefăcătoria trebuie evitată total ca practică şi colaborare (2 Samuel 15-18; 1 Regi 14:1-18;
Psalmul 24:3-5; 26:4; 32:4)

II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Gabaoniţii – prefăcătorie de teamă (Iosua 9:3-27)
2. Fariseii – o religie de imagine (Matei 23:13-33; Marcu 7:1-13; Luca 12:1; 13:15)
3. Iscoditorii Domnului Isus – prietenia de vânzare (Matei 16:1-4; 22:15-22; Luca 20:20-26)
B. Exemple pozitive
1. Asociaţii lui David – oameni cu inima curată (1 Cronici 12:1-40)
2. Timotei – un copil şi un slujitor de încredere (1 Timotei 1:5, 18-19; 2 Timotei 1:5)
3. Natanael - „un israelit în care nu este vicleşug” (Ioan 1:45-51)

ÎNCHEIERE
1. Prefăcătoria este un viciu folosit în ascunderea păcatului făcut şi a apăcatului în plan de
înfăptuire – o nefericire premeditată (Proverbe 17:20; Efeseni 4:14)
2. Neprefăcătoria este o virtute accesibilă şi celui păcătos ce nu vrea să se pocăiască, cu atât mai
mult celui ce abandonat faptele firii pământeşti (Romani 12:9; Iacov 3:17; 1 Petru 1:22-23)
 Virtutii sau vicii
Lecția 17

ALTRUIST SAU EGOIST

INTRODUCERE
1. Altruismul sau egoismul sunt specifice oricărui om, fiecare alege să trăiască şi pentru alţii sau
numai pentru sine (Romani 12:3-5; Filipeni 2:4)
2. Profeţiile biblice pentru vremea sfârşitului indică o accentuare a fenomenului iubirii de sine
(Danel; 2 Timotei 3:1-2). Nestăpânirea de sine duce la excerbarea poftelor (Proverbe 16:32;
25:28)

I. ALTRUISMUL SAU EGOISMUL

1. Altruismul este o împărtăşire cu dragoste / bunăvoinţă a darurilor cu care Dumnezeu ne-a
binecuvântat; egoismul este o preocupare singulară, o lipsă de viziune comună a vieţii, a modului
în care Dumnezeu a conceput societatea (1 Regi 10:10-13, 24-25; Neemia 8:10-12; Estera 1:3-9;
2:18; 9:19; Romani 15:1-2; 1 Corinteni 13:5; Galateni 5:13-14; 6:2; Evrei 13:16 / Eclesiastul 4:8;
Isaia 47:8, 10; Habacuc 2:4; Apocalipsa 18:7)
2. A (nu) dărui liber celor ce au nevoi materiale: a te gândi şi la alţii nu numai la nevoile şi
dorinţele proprii, darnic sau zgârcit (Proverbe 21:25-26; Matei 15:32; 2 Corinteni 8:1-5; 9:5-7)
3. Altruismul sau egoismul se observă şi în relaţie cu Dumnezeu cu atitudinea faţă de lucrarea
sfântă (Exodul 28:38; Judecători 6:18; 1 Cronici 29:2-19; Psalmul 20:3; Fapte 12:5; 1 Corinteni
12:7; 1 Petru 5:1-2 / Maleahi 3:9-10; 3 Ioan 1:9-10)

II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Casa lui Eli – egoism familial (1 Samuel 212-17, 28-30)
2. Nabal – egoismul, o formă de răutate (1 Samuel 25:2-17)
3. Haman – bătălia pierdută a egoistului în faţa altruistului: Haman versus Mardoheu (Estera 3:1-
6; 5:9-14; 6:6)
B. Exemple pozitive
1. Avram – a lupta pentru interesele celor din jur, rudeniisau străini, fără nici o pretenţie (Geneza
13:5-9; 14:14-23)
2. Iov – un altruism educat şi pasionant (Iov 29:12-17; 31:13-22)
3. Ionatan – altruismul, dovada iubirii (1 Samuel 18:1-4; 20:4, 17; 23:16-18; 2 Samuel 1:26)

ÎNCHEIERE
1. Egoismul nu aduce nici o satisfacţie, nu împlineşte nici o nevoie personală sufletească şi nu
aduce nicio răsplată (Luca 9:23-25)
2. Altruismul este un câştig multiplu: material şi spiritual; bunăstarea comună se realizează printr-
o contribuţie altruistă: oamenii au fost creaţi să tră1ască în comuniune nu în izolare (Marcu 12:29-
31; 2 Corinteni 9:8-13)
 Virtutii sau vicii
Lecția 18

IUBITOR DE DUMNEZEU SAU IUBITOR DE PLĂCERI LUMEŞTI

INTRODURERE
1. Omul a fost creat cu capacitatea de a iubi cu plăcere, dar ispita diavolului a venit cu noi
plăceri, moment după care, în baza libertăţii oferite de Creator şi a provocărilor duşmanului, are
opţiuni diferite pentru plăceri (Geneza 2:16-17; 3:1-6; Deuteronom 14:26; Matei 6:24; 2 Timotei
3:4)
2. Iubirea de Dumnezeu sau orice formă încipientă sau ascunsă de păcat, între care şi plăcerile
lumeşti, sunt cunoscute total de Cel ce cunoaşte mai bine decât se cunoaşte un om pe sine (Ioan
5:41; 1 Corinteni 8:3)

I. IUBIREA DE DUMNEZEU SAU IUBIREA DE LUME

1. Iubirea de Dumnezeu este cerinţa voiei Lui dar în fond oferta fundamentală a revelaţiei biblice,
El ne-a oferit iubirea Lui prin creaţie şi mântuire, iar recunoaşterea acestui har este iubirea
(Deuteronom 7:9; 10:12-13; 30:19-20; Iosua 22:5; 23:11; Ioan 14:15, 21, 23; Romani 8.29; 1
Corinteni 2:9; 1 Ioan 4:19; 2 Ioan 1:6). Iubirea, primează între primele trei valori sacre, de aceea
provocările menite se împiedice relaţia nostră cu El sunt incriminate prin porunci categorice
(Deuteronom 13:1-11; 1 Corinteni 13:13; 16:22)
2. Iubirea pentru Dumnezeu se materializează printr-o viaţă în care faci totul ca pentru El, o viaţă
închinată Lui, în slujba Lui, prin cuvinte şi fapte cale-L onorează (Deuteronom 28:47; 1 Corinteni
10:31; Efeseni 6:5-9; Coloseni 3:17-24; Tit 2:9-10; Iacov 1:12)
3. Iubirea de plăceri lumeşti este o acceptare a activităţilor „organizate” de stăpânitorul acestei
lumi; idei şi practici în conflictul dintre binele revelat şi răul cu care suntem ispitiţi – conflictul de
plăceri, dintre oferta înţelepciunii şi a nebuniei (Judecători 17:5; 21:15; ; Psalmul 1:1; 31:23;
73:25; 119:47, 167; Proverbe 1:20-33; 9:1-18; 10:23; 21:17; Luca 8:14; 1 Timotei 5:6)
4. Idolatria este forma cea mai generativă de plăceri lumeşti (Isaia 1:29; 21:4; 32:13; 65:12; 66:3-
4; Ieremia 8:2; Ezechiel 11:21; 23:5, 9; Osea 9:10; 2 Tesalonioceni 2:11-12; Iacov 4:3; 5:5; 2
Petru 2:13)

II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Babilonul antic şi postmodern – rezedinţa plăcerilor lumeşti, oraşul destinat distrugerii
fulgerătoare (Isaia 47; Daniel 5; Apocalipsa 18:3, 9-10, 16-19)
2. Solomon – omul care a încercat să împletească fără succes cele două iubiri (1 Regi 3:3;
Eclesiastul 2:1-26)
3. Dima – abandonarea misiunii sfinte pentru lucrurile din lume (2 Timotei 4:10)
B. Exemple pozitive
1. Avraam – a iubi pe Dumnezeu mai mult decât orice (Geneza 22:1-18; 2 Cronici 20:7)
2. David – omul după inima lui Dumnezeu (1 Cronici 29:2-5; Psalmul 16:1-11)
3. Ana – o viaţă de slujire sfântă fără plăceri lumeşti (Luca 2:37-38))

ÎNCHEIERE
1. Fiecare om este cercetat de iubirea lui Dumnezeu, la care răspunde cu refuz sau acceptarea, poi
are opţiunea să o păstreze şi să se bucure de ea pentru eternitate sau să o părăsească pentru a iubi
din nou lumea (Exodul 20:6; Psalmul 91:14; 145:20; Ieremia 2:2; 1 Corinteni 13:8; Apocalipsa
2:4)
2. Paradoxul iubirii lumii, pentru unul care nu este iubit de lume şi lipsei iubirii pentru cel ce ne-a
iubit „atât de mult” va fi durerea eternităţii nefericite, de ceea să cercetăm ceea ce este vrednic de
iubit”, într-o viaţă scurtă cu efecte eterne (Eclesiastul 12:1; Ioan 15:19; Filipeni 4:8; Evrei 11:24;
1 Ioan 2:15-17)
 Virtutii sau vicii
Lecția 19

VORBITOR DE BINE SAU VORBITOR DE RĂU

INTRODURERE
1. Vorbirea de rău – ispita antică şi postrmodernă (Proverbe 26:22-23: Romani 7:18-21)
2. Vorbirea de bine - o chemare pentru cel ce doreşte viaţa (Psalmul 34:12-14; Psalmul 37:27;
Proverbe 11:27)

I. VORBIRE DE BINE SAU VORBIRE DE RĂU

1. A prezenta pe cale orală sau în scris în mod (ne)favorabil viaţa şi activitatea cuiva (Fapte 6:3;
10:22; 16:2; 22:12 / Levitic 19:14; Proverbe 30:10; Eclesiastul 7:21-22; Marcu 9:39; 2 Corinteni
12:20; Iacov 4:11)
2. „Omul de bine” iubeşte vorbirea de bine, fiind „iubitor de bine” (Psalmul 15:3; Proverbe
13:22; 14:14; Isaia 57:1; Tit 1:8). Nu accepta pe cei ce vorbesc de rău (Psalmul 101:5; Efeseni
4:31; 1 Petru 2:1)
3. Oamenii de rău sunt „neiubitori de bine” (Ezra 4; Neemia 4:1-3; 6:19; Psalmul 50:19-20;
Ieremia 18:18-20; Matei 15:4; Marcu 7:10; Fapte 23:5; 1 Timotei 6:5; 2 Timotei 3:3; Tit 2.3; 3:2-
3)
4. Lumea păcătoasă are stări în care nu poate vorbi de bine pe cei ce condamnă lucrările ei rele,
deşi sunt nevoiţi să vorbească şi de bine, când sunt sinceri (Luca 4:22-24; 6:26; 1 Petru 2:12;
3:16)
5. Atenţie în a nu da prilej vorbirii de rău – problema cugetului celor din jur (Romani 14:16; 1
Corinteni 10:30; 1 Timotei 6:1; Tit 2:5, 10; 2 Petru 2:1-2)

II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Duşmanii lui David – ura apărută şi întreţinută (şi) prin vorbiri de rău (1 Samuel 23:19-21;
24:9; 2 Samuel 10:2-3; 15:1-4; Psalmul 41:5-8)
2. Iudeii – duşmanii cei mai înverşunaţi ai apostolului Pavel (Fapte 19:8-9; 24:1-13; Romani 3:7-
8; 2 Corinteni 10:10)
3. Diotref – manifestări ale răutăţii (3 Ioan 1:9-10)
B. Exemple pozitive
1. Ionatan - puterea de a vorbi de bine între oameni răi (1 Samuel 19:1-7; 20:27-34)
2. Ahimaaţ - un om de bine (2 Samuel 15:36; 18:17)
3. Iosif, bărbatul Mariei – a nu dori să faci pe cineva de ruşine înaintea lumii (Matei 1:18-20)

ÎNCHEIERE
1. Trebuie să fim „oameni de bine” şi în vorbire (Proverbe 2:20; 12:2), dar să putem suporta atât
vorbirea de bine cât şi vorbirea de rău (2 Corinteni 6:8)
2. Trebuie evitată orice alipire de rău (1 Regi 3:9; Amos 5:14-15; Romani 12:9)
 Virtutii sau vicii
Lecția 20

ECONOM SAU RISIPITOR

INTRODURERE
1. Economia este o necesitate generală într-o lume cu resurse limitate (Proverbe 27:23-27)
2. Pe plan mondial se face foarte multă risipă; de la timp la alimente şi de la cuvinte a alte
investiţii neînţelepte (Luca 16:1-7)

I. ECONOMIE SAU RISIPĂ

1. Economia este o administrare înţeleaptă a bunurilor, a veniturilor, un echilibru între învestiţii şi
consum (Proverbe 11:24; Matei 25:14-29; Luca 19:11-26)
2. Economia este modul în care Dumnezeu a rânduit să ne trăim viaţa (ex. mana – Geneza 3:17-
19; Exodul 16:1-5, 16-30; 2 Regi 4:1-7; Neemia 9:21; Psalmul 78:18)
3. Risipa este o lipsă de înţelepciune în administarea valorilor (Proverbe 21:20; Matei 25:1-13;
Luca 12:45-46)
4. Risipa este legată de păcate, de pofte (Proverbe 6:26a; 21:17; 29:3; 31:3; Iacov 4:1-4;
Apocalipsa 18:2-3, 7-14)
5. „Jertfele pentru Domnul” nu sunt o risipă (1 Regi 8:61-66; Matei 16:25-26; Marcu 14:1-9; 2
Corinteni 9:7-9)

II. EXEMPLE
A. Exemple negative
1. Solomon – încercarea de a sponsoriza deopotrivă înţelepciunea şi nebunia (Eclesiastul 2:1-22;
12:9-13)
2. Irozii – risipa domnitorilor antici (Marcu 6:17-26)
3. Fiul risipitor – risipa plăcerilor păcătoase (Luca 15:11-19)
B. Exemple pozitive
1. Rut – economie în lucruri mici (Rut 2)
2. Femeia recomandată lui Lemuel – administrarea înţeleaptă a casei (Proverbe 31:10-31)
3. Domnul Isus Hristos – inmulţirea pâinilor şi strângerea fărămiturilor (Matei 14:15-21; 16;32-
38; Ioan 6:5-13)

ÎNCHEIERE
1. Stop risipei, de orice natură! (1 Petru 4:1-4)
2. A fi econom, conform Scripturilor, înseamnă a şti să administrezi mult sau puţin în
conformitate cu nevoile reale ale vieţii (Filipeni 4:12; Tit 2:11-13)
 Zile şi ani sub soare
Lecţia 1
VREMELNICIA VIEŢII SUB SOARE

INTRODUCERE
1. „Zile şi ani sub soare”, pentru că fiecare zi16 şi fiecare an sunt determinaţi de poziţia rotativă a
Pământului – locul existenţei umane – în raport cu Soarele 17. Energia provenită de la Soare (sub
forma luminii, căldurii ș.a.) face posibilă întreaga viaţă de pe Pământ. Mai mult, Soarele
realizează şi protecţia „grădinii” Pământului, în raport cu alte corpuri cereşti, fapt la care
contribuie întreg sistemul solar
2. Vremelnicia vieţii sub soare cuprinde „toate zilele” omului, fie mai puţin de o mie, fie mai
puţin de o sută, fie mai puţin (Geneza 5; Psalmul 39:4; 90:10; Isaia 65:20). „Cu vremea” se moare
(Eclesiastul 9:5a; Luca 16.22)

I. „PARAMETRII” FIZICI AI VREMELNICIEI UMANE

A. Durata vieţii terestre
1. Viaţa noastră se măsoară în unităţi stabilite de Dumnezeu prin creaţie, parametrii care vor
marca şi istoria Pământului (Geneza 1:14; Ieremia 31:35-36). Păreri potrivit cărora s-a scurtat
ziua, sunt fabulaţii lipsite de realităţi biblice şi ştiinţifice
2. Păcatul a cauzat moartea oamenilor, excepţie au făcut doar Enoh şi Ilie (Geneza 2:17; 3:19;
Psalmul 90:7-9; 1 Corinteni 15:54-57; Evrei 11:5)
3. Lungimea vieţii terestre a fiecărui om este stabilită de Creatorul şi Stăpânul tuturor, El având în
evidenţă strictă şi alte fiinţe vii, alături de creaţia materială (Iov 14:5, Psalmul 90:3; 104:29-31;
139:16; Eclesiastul 8:8; Luca 12:6-7, 25)

16

Rotaţia Pământului în jurul proprie sale axe are loc în 23 h 56 min 4 sec ; aceasta este durata unei zile
siderale. Masurată în raport cu mişcarea aparentă a Soarelui pe cer (ziua solara), durata este mai mare cu
aproape 4 min. Pentru necesitatile vieţii curente este folosită ziua civila care are o durata de 24 h.
17
Caracteristicile mişcării de revoluţie
a. Faptul că orbita este o elipsă, face ca distanţa dintre Pământ şi Soare, pe timpul parcurgerii sale,
să fie diferită, situându-se între 147,1 mil. km (la periheliu – 3 ianuarie) şi 152,1 mil. km (la afeliu – 6
iunie). Viteza medie a deplasării Pământului pe orbită este 29,7 km/s (maximă la periheliu de 30,27 km/s).
Perioada în care Pământul îşi parcurge orbita (980 mil. km) este de un an. Anul sideral corespunde
timpului necesar (365 zile, 6 ore, 9 minute, 55 secunde), între două treceri ale Pământului prin acelaşi
punct în raport cu o anumită poziţie a unei stele; anul tropic constituie perioada necesară (365 zile, 5 ore,
48 minute, 46 secunde) trecerii succesive prin punctul corespunzător echinocţiului de primăvară (punctul
vernal).
b. Datorită oblicităţii, axa polilor Pământului realizează cu planul orbitei un unghi de 60°30’.
Aceasta face ca pe parcursul mişcării de revoluţie, planul ce conţine acestă axă să înregistreze, în raport cu
Soarele, poziţii diferite, din care patru au semnificaţie deosebită, ele împărţind anul în tot atâtea intervale
de timp caracteristice.
Solstiţiul din 22 decembrie. Planul axei realizează cu cel al orbitei un unghi obtuz şi, ca urmare,
razele Soarelui cad perpendicular pe Tropicul Capricornului şi sunt tangente la cercurile polare. Emisfera
sudică este mai apropiată de Soare, în raport cu cea nordică; aici fiind vară, iar în cealaltă iarnă.
Solstiţiu din 22 iunie. Emisfera nordică este orientată spre Soare, razele acestuia cad
perpendicular pe Tropicul Racului şi sunt tangente la cercurile polare. Cercul de lumină determină
intervale de noapte şi de zi diferite ca mărime. La Ecuator, ele sunt egale (12 ore). În emisfera sudică,
noaptea creşte, fiind de 24 ore la sud de Cercul Polar antarctic (noapte polară). În emisfera nordică, durata
zilei o depăşeşte pe cea a nopţii, iar de la Cercul Polar arctic spre pol ea va fi de 24 ore (zi polară).
Înălţimea Soarelui pe boltă va fi inversă în raport cu situaţia de la solstiţiul din 22 decembrie.
Echinocţiile de primăvară (21 martie) şi toamnă (23 septembrie). Razele Soarelui sunt
perpendiculare pe planul axei şi pe Ecuator şi tangente la poli. Ca urmare, cercul care separă cele două
emisfere – luminată şi întunecată – trecând prin poli asigură pe toată suprafaţa terestră, indiferent de
latitudine, o durată egală a zilei şi nopţii (12 ore).
http://www.terramagazin.ro/index.php/2013/09/miscarea-de-revolutie/
Cele patru anotimpuri se formează doar la latitudini medii. La poli, jumatate de an este vară
(„ziua polară”) şi jumătate este iarnă („noaptea polară”). Astfel, la echinocţiul de primavară, la Polul
Nord incepe ziua, care va dura până la echinocţiul de toamna. În tot acest timp este continuu lumină. În
celalaltă jumătate a anului va fi iarnă (noapte). La Polul Sud este invers.
4. Zilele omului şi chiar anii pot fi scurtaţi (Iov 22:15-16; Psalmul 55:23; Eclesiastul 7:17) sau
lungiţi, de Dumnezeu (2 Regi 20:1, 6; Psalmul 61:6; Proverbe 3:2; 4:10; 9:11). Există şi excepţii!
(Iov 24:22-25; Proverbe 10:27) Pilda: Zile de vânzare – în baza versetelor biblice
B. Imagini ale zilelor şi anilor sub soare
1. Efemeritatea şi vulnerabilitatea vieţii omului sub soare (Psalmul 144.3-4): „zilele sboară” (Iov
7:6); „viaţa este doar o suflare” (Iov 7:7, 16); „zilele aleargă” (Iov 9:25); „zilele sunt o umbră”
(Iov 8:9; Psalmul 39:6; 102:11); „zilele pier ca fumul” (Psalmul 102:3); „zilele sunt ca iarba, ca
floarea” (Psalmul 103:15-16), „zilele sunt cât un lat de mână” şi „viaţa o nimica” (Psalmul 39:5)
2. Viaţa este foarte trecătoare, omul nu poate „să-şi păstreze viaţa” (Psalmul 22:29). Omul este un
„străin, un pribeag” (Psalmul 39.12). Nimeni nu ştie ziua morţii lui, decât în situaţii speciale
profeţite (Geneza 27:2), totuşi în caz de bătrâneţe sau de boală există vestitori ai morţii (Geneza
47:29; Iov 33:22)
3. Vremelnicia noastră şi chiar a soarelui apare în modul cel mai contrastant în raport cu veşnicia
divină (Iov 10:5; 36:26; Psalmul 102:11-12, 24-27)

II. CONŢINUTUL ŞI MENIREA VIEŢII SUB SOARE

1. Perioadele vieţii au o durată direct proporţională cu timpul fizic şi cu starea spirituală şi
sufletească a omului; „multă vreme” (Exodul 2:23; Fapte 27:21 ); „puţină vreme” (Isaia 63:18)
2. Toate posesiunile terestre sunt bunuri vremelnice (Psalmul 49:9-20; 1 Corinteni 9:11). Omul
are şansa prin providenţa divină să se bucure de momente – zile de fericire, prin ceea ce îi este
„dat”, „aceasta este partea lui” (Eclesiastul 5:18), într-o „vreme trecătoare” - viaţa în familie şi a
trăi să-ţi vezi urmaşii (Geneza 50:23; Iov 42:16; Psalmul 128:5-6; Eclesiastul 9:9)
3. Viaţa vremelnică este doar un timp în care oamenii să-L cunoască pe Dumnezeu (Isaia 55:6;
Osea 10.12; Fapte 17.25-27). Viaţa celor ce au trăit o perioadă fără Dumnezeu se împarte în zilele
şi anii ce se îngroapă la botez şi viaţa nouă de după aceea (Fapte 17:30; Coloseni 2:11-13; 1 Petru
4:2)
4. Zilele omului credincios – cu viitorul asigurat - pot totuşi să fie împlinite, omul poate muri la
vreme, sătul de zile (Geneza 25:8; Iov 5:26; Daniel 12:13; Evrei 11:13-16), zilele pot fi depline
(Exodul 23:26). Omul fără credinţă moare fără nădejde (Iov 18.13-14; Isaia 24:21-22; 1
Tesaloniceni 4:13)

ÎNCHEIERE
1. „Răscumpăraţi vremea” (Efeseni 5:16), ceea ce înseamnă să trăieşti în comuniune cu Stăpânul
zilelor, este sfatul permanent dat omului, într-o viaţă atât de trecătoare (Eclesiastul 12:1-7, 12-14)
2. Întrucât viaţa este trecătoare, finalul este cel ce decide rostul vieţii, nu fără efecte rezultate din
anii care s-au scurs (Eclesiastul 7:1; Apocalipsa 14:13)
 Zile şi ani sub soare
Lecţia 2

TRUDĂ ŞI DURERE

INTRODUCERE
1. În „anii vieţii... lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere...”
(Psalmul 90:10), datorită efemerităţii ei, adică realizările umane se fac cu efort lipsit de o fericire
statornică (Eclesiastul 2:23)
2. Odată cu căderea în păcat şi expulzarea din Eden, oamenii au fost condamnaţi de Creatorul
suveran la (multă) „trudă” şi „durere” (Geneza 3:16-19), dar nu fără speranţă (Geneza 5:29)

I. TRUDĂ
1. Truda naturală: Munca ce datorită slăbiciunii fiinţei umane este o trudă, este în primul rând o
supunere la porunca divină – fără muncă (şi suferinţă), pe pământ condiţia omului ar fi mult mai
periculoasă (Eclesiastul 1:13; 3:10). Truda omului este dată de nevoia de întreţinere a vieţii, lenea
şi exploatarea omului este condamnată ferm de Dumnezeu (Proverbe 16:26; Eclesiastul 11:6)
2. Truda voluntară / suplimentară: Unii oameni sunt mai trudnici, mai preocupaţi cu activităţile
vieţii, pentru ei, toată viaţa fiind o alergare fără odihnă (Eclesiastul 2:23; 8:16; 1 Timotei 6:9-10).
Cercetările oamenilor, urmate de diferite procese şi progrese tehnologice ce simplifică munca
existerntă sunt urmate de amplificări ale domeniilor de activitate: Ex.: Adevărul în discuţia dintre
pescarul modest şi antreprenorul de succes
3. Constatările lui Solomon, omul care a avut parte de posibilităţi materiale aproape nelimitate şi
timp de pace fără precedent, demonstrează că viaţa pe pământ fără perspectiva eternă şi fără
permanenţa părtăţiei sfinte cu Domnul şi cu sfinţii este o mare înşelare, „deşertăciune şi goană
după vânt!” (Eclesiastul 1:14; Luca 12:16-21). La Solomon truda a fost împletită cu înţelepciune,
dar şi cu nebunie, fenomen specific lumii şi a constatat că în aceste condiţii orice efort şi orice
rezultate nu aduc satisfacţie deplină (Eclesiastul 2:3-23; 4:4, 6:7), regretând că nu a pierdut
vremea mai degrabă (Eclesiastul 4:6, 9), gândindu-se şi la un posibil moştenitor lipsit de
înţelepciunea, ceea ce s-a şi întâmplat – o altă deşărtăciunii a trudei sub soare (Eclesiastul 2:18-
19, 21)
4. În condiţiile date şi în urma experienţele înaintaşilor noştri, este înţelept să ne cunoaştem
limitele şi să pricepem rostul lucrurilor: să nu uităm că nu este nimic trainic sub soare, pentru a nu
trudi degeaba şi a ne părea rău de felul în care ne-am trăit viaţa (Eclesiastul 1:3; 9:10):
a) efortul fizic ce revine familiştilor, în prim plan bărbaţilor, cuprinde în dimensiunea
dragostei o satisfacţie penru muncă (Geneza 3:17-19; Geneza 29:20; 30:30; 31:40-42; Psalmul
127:2; Eclesiastul 4:8; 9:9)
b) oferirea rezultatelor muncii noastre pentru Numele Domnului (aici incluzându-se şi
ceea ce facem în familie, peste norma naturală de întreţinere reciprocă a vieţii), este posibilitatea
de a „lua” cu noi ceea ce am dobândit prin truda de sub soare (Eclesiastul 11:1-2; Matei 6:19-21;
10:42; Luca 12:33-3; 14:12-14; Romani 6:6, 12; 2 Corinteni 11:27)

II. DURERE
1. Pe pământ durerea este omniprezentă „toate zilele lui sunt pline de durere” (Eclesiastul 2:23;
5:17), dar sunt şi zile şi ani în care durerea este accentuată (Exodul 18:8; Iov 38:23; Eclesiastul
4:1; Luca 23:29-31). Durerea oboselii intelectuale (Eclesiastul 1:18; 12:12)
2. Durerea fizică prin suferinţe: „durerile naşterii” (Geneza 35:16-17; 1 Samuel 4:19-20; 1
Cronici 4:9-10); durerile morţii – bătrâneţii, pe care Domnul le poate uşura (2 Cronici 16:12;
Psalmul 41:3); durerea pentru pedepsele păcatului – cele mai grele (2 Cronici 21:19; Psalmul
31:10; 38:7, 17; Isaia 50:11; Ieremia 30:15; Plângeri 1:12, 18). Darul durerii, de neînlocuit în
trupul uman – o protecţie împotriva distrugerii lui
3. Durerea sufletească, în special suferinţa pentru cei dragi (Geneza 42:38; 44:29, 31; 1 Samuel
1:16; Romani 9:2). Paradoxul suferinţei celor răi (Iov 21:7-20, Psalmul 73). Ultima pagină a
istoriei umane are mai multă durere datorată atingerii culmii păcatului (Matei 24;8; 1 Tesaloniceni
5:3; Apocalipsa 16:2, 10-11)
4. Când durerea sufletească se adaugă celei fizice, este atinsă culmea durerii, la care rezistă numai
cei neprihăniţi, care au nădejdea fericirii eterne şi care ştiu cum se explică şi consumă suferinţa
(Iov 2:9, 13; 6:2, 10; 7:1-5, 13-16; 17:15-16; 19:25-26; Ieremia 20:18; Romani 8:18; 2 Corinteni
1.3-10; 4.16-18). Dumnezeu vorbeşte omului în durere şi poate să întervină pentru binele omului
(Iov 33:14-30; 36:15)

ÎNCHEIERE
1. În viaţa trecătoare, „nimic trainic sub soare” (Eclesiastul 2:11b), ceea ce face ca truda însoţită
de durere să nu fie decât „deşertăciune” (Eclesiastul 2:23). „Neamurile se trudesc pentru foc!”
(Ieremia 51:58), pentru că omul nu poate lua nimic cu el (Ecleasiastul 5:15-16).
2. Care este atunci folosul vieţii sub soare, în condiţii de trudă şi durere? (Eclesiastul 3.9).
Dobândirea locului fără trudă şi durere (Isaia 35:10; 51:11; 65:16; Apocalipsa 21:4). Înţelegerea
vremii: natura este în durerile naşterii şi truda de sub soare poate fi răsplătită (Romani 8:18-23)
 Zile şi ani sub soare
Lecţia 3

RELELE DE SUB SOARE

INTRODUCERE
1. Lucrurile rele de sub soare sunt multe şi frecvente datorită înclinaţiei umane spre păcat (Geneza
6.5; 8:21; Proverbe 21:10)
2. Relele de sub soare trebuie privite şi înţelese de sub soare şi de deasupra de soare (Psalmul 73)

I. RELE SUB SOARE

1. „Un rău”: munca fără adresă – nefamilişti (Eclesiastul 4:8-9); jertfa nebunilor şi juruinţe
neîmplinite de la prea multe vorbe rostite şi vise neîmplinite (Eclesiastul 5:1-7; Iacov 3);
nerepartizarea justă şi înţeleaptă a oamenilor în societate (Eclesiastul 10:5-7); răutatea prin jaf şi
violenţă; nedreptăţi şi asuprire (Psalmul 94:3-17, 23; Eclesiastul 3:16; 4:1-3; 8:9)
2. „Un mare rău”: moşteniri lăsate unor oameni care n-au trudit pentru ele şi nu le vor şti
administra (Eclesiastul 2:18-21); a avea şi a nu te putea bucura de ele (Eclesiastul 6:1-6); avuţii
care se pierd, ceea ce cauzează nefericirea celui ce le-a acumulat şi lipsa moştenirii (Eclesiastul
5:13-17); femeia pedeapsă– o familie de chin (Eclesiastul 7:27)
3. „Cel mai mare rău în tot ce se face sub soare: anume că aceeaşi soartă au toţi...” (Eclesiastul
2:13-16; 7:15; 8:10-11, 14; 9:2-3). Cazul Iov şi altele (Iov 24:1, 22-23; 30:26; 31:2-6).

II. EXPLICAŢII BIBLICE

1. Dumnezeu îngăduie multă întristare şi zăboveşte să facă dreptate (printre altele) cu scopul
recuperării celui rău (Luca 18:1-8), dar unii continuă în păcat (Ieremia 8:5-6; 9:1-3; 26:3; Matei
21:28-32), în loc să se lase de el (Eclesiastul 11:10; Isaia 55:7). În acest timp trebuie rugăciune,
răbdare şi nădejde (Psalmul 7:6-12; 13; 1 Petru 1:5-9)
2. Există o vreme de judecată dreaptă pe care Dumnezeu a prevăzut-o pentru orice om, pentru
orice lucrare (Iov 11:10; 34:23; Psalmul 75:2; 89:14; 94:15; Proverbe 11:21; Eclesiastul 3:17; 8:6;
11:9; 12:14; Romani 2:2-6)
3. Nu există lucruri de mirat sau scăpate de sub control; Dumnezeu are un scop în tot ceea ce
permite să se întâmple rău sub soare, dar omul nu le pricepe pe toate (Proverbe 16:4; Eclesiastul
3:11, 14, 18; 5:8; 7:13-14; 8.16-17; 9:1). Cazul Iosif (Geneza 37-50)
4. Domnul poate păzi şi izbăvi din / de orice rău (Geneza 50:17; Psalmul 125:3; 2 Timotei 4:18)

ÎNCHEIERE
1. Relele de sub soare trebuie privite prin prisma vremelniciei vieţii, condiţii în care toate
biruinţele celor răi sunt scurte (Iov 20:4-9; Psalmul 37; Maleahi 3:14-4:1-3). Pe „muntele
Domnului” nu va nici un rău pentru eternitate (Isaia 11:9; 65:25)
2. Fericirea completă / adevărată nu-i pentru păcătoşi care comit rele sub soare ci pentru c3i ce se
abat de la rău (Psalmul 17:13-15; Proverbe 17:13; Eclesiastul 8:12-13)
 Zile şi ani sub soare
Lecţia 4

ISTORII SUB SOARE

INTRODUCERE
1. Istoria umană cuprinde până acum 6000 de ani, cât despre preistorie nu există referinţe
concrete, perioada de timp anterioară aşezării soarelui, ce a stabilit zilele şi anii, aparţine doar lui
Dumnezeu (Geneza 2:4; Psalmul 90:2) şi va avea o limită în viitor (Psalmul 102:24-27;
Apocalipsa 21:1)
2. Dorinţa naturală a oamenilor de a cunoaşte date istorice şi de a prezice viitorul este o dovadă
ontologică a originii şi scopului pentru care omul a fost creat (2 Reg 8:4-6; Fapte 17:21)

I. EVOLUŢII ISTORICE
1. Succesiunea: viaţa generaţiilor ce au trăit sute sau numai zeci de ani, în special prin prisma
evoluţiilor din diferite domenii: familial, politic, militar, social, economic, ştiinţific, cu accepte pe
unii oameni mai „puternici” sau mai „deştepţi”, prezintă un interes general, uneori în egală
măsură cu anticiparea evenimentelor viitoare în acele domenii – de la piramide la tehnologia
digitală (Deuteronom 32:7-8; Eclesiastul 1:4; Daniel 2:29-30; 11; Ioel 1:3)
2. Ciclicitatea: istoria se repetă la nivel de indivizi şi familie: „... Ce a fost, va mai fi şi ce s-a
făcut, se va mai face; nu este nimic nou sub soare...” (Eclesiastul 1:5-10; Geneza 47:3, 30; 49:29;
1 Regi 19:4; 1 Cronici 29:15; > 30 de ori este scris „adormit cu părinţii”), dar şi perioadelor
istorice mai mari, în plan social (Geneza 15:13-16; Ieremia 25:8-29; 27:6-7)
3. Uitarea: o parte din evenimentele trecute se pierd în neantul istoriei, ceea ce permite avansarea
de variante istorice subiective, fapt care naşte legende şi teorii conspirative în domeniul religios,
social, politic etc (Eclesiastul 1:11; 2:16; Judecători 11:12-27; 2 Timotei 4:4). Cea mai negată şi
divers interpretată parte a istoriei umane şi a universului este începutul; Geneza 1-11, este cea mai
contestată parte a Scripturilor – importanţa transmiterii corecte a datelor istorice

II. EXPLICAŢII BIBLICE

1. Biblia este cea mai autentică sursă de informaţii – arheologia şi ştiinţele medicale sau
astronomice au adus în actualitate multe date biblice ce au fost ignorate sau negate (Psalmul 139;
Isaia 40:12-26)
2. Zilele şi anii petrecuţi sub soare sunt biografii încomplete, de aceea diferenţa dintre
înţelepciune şi nebunie, dintre dragoste şi ură (care toate devin istorie - Eclesiastul 2.16; 9:6) nu
este evidenţiată pe deplin în viaţa aceasta, unde înţelepciunea nu este preţuită (Eclesiastul 9:13-
16) şi ura – răutatea este încurajată (Eclesiastul 9:3), aici oamenii nu pricep totul pentru că nu aici
este totul (Eclesiastul 3:11; 8:17; Psalmul 73; Luca 16:19-31)
3. Cunoaşterea şi cercetarea lucrărilor lui Dumnezeu, într-o viaţă de om sau generaţii la rând, nu a
istorisirilor închipuite, dă sens vieţii şi conduce la înţelegerea istoriei – segmentele poporului
evreu şi a popoarelor din jur - leagănul civilizaţiei (Deuteronom 4:32:32-39; 26:5-19; Psalmul
40:5; 44:1; 77:5-15; 111:2-4; 145; Isaia 46:9-10; Fapte 9:27; 14:27; 15:3-4, 12, 2 Petru 3). „Iată
istoria lui Iosif..” (Geneza 37-50; 45:13, 27)
4. Dumnezeu pregăteşte şi controlează evenimentele ce compun apoi istoria umană în funcţie de
planurile Lui şi atitudinea oamenilor (Isaia 37:26; Daniel 4; Luca 13:1-5). În consecinţă,
neînţelegerea vremii care o trăim este o lipsă de înţelepciune (1 Cronici 12:32; Eclesiastul 7:10;
8:5)

ÎNCHEIERE
1. O înţelegere corectă a trecutului ajută la raportarea corectă faţă de prezent şi viitor. Să învăţăm
din istorie să nu repetăm greşelile înaintaşilor noştrii, ceea ce este posibil raportându-ne corect la
revelaţie (Psalmul 78). Istoria sfinţilor nu cuprinde trecutul păcătos, dar nu omite nici o faptă bună
(Evrei 6:9-12; 10:17; 11)
2. Pentru că şi existenţa nostră va deveni istorie – o parte de biografie - să ne trăim zilele şi anii
sub soare potrivit cu menirea pentru care am fost creaţi, pentru ca şi continuarea să se înscrie în
binecuvântarea Domnului (Matei 25:31-46; Romani 8:28)
 Zile şi ani sub soare
Lecţia 5

CE ESTE BINE DE FĂCUT SUB SOARE

INTRODUCERE
1. Fericirea de a trăi „bine” sub soare (Eclesiastul 3:12). „Cine ştie ce este bine pentru om...”
(Eclesiastul 6:12)
2. Reţeta divină pentru o viaţă bună (Psalmul 34:12-14; 11:10; Eclesiastul 8:11-13)

I. „BINE” SUB SOARE

1. Dumnezeu oferă oamenilor sub soare zile fericite, chiar ani fericiţi (Eclesiastul 7:14; 11:8), dar
nu toate euforiile promiţătoare devin realitate (Eclesiastul 4:15-16)
2. Pentru muritori fericirea constă în împlinirea sufletească şi fizică: distracţii cu mâncare şi
băutură – diferenţa dintre a te simţi bine şi a-ţi împlini poftele firii pământeşti – cercetarea şi
practica nereuşită a lui Solomon (Eclesiastul 2:3; 5:18; 8:15; 10:17; Psalmul 112; Proverbe 10:3;
1 Corinteni 15:32, Galateni 5:19-21; 2 Petru 2:13)
4. Munca şi odihna cu activităţi specifice dorinţelor umane de „bine”, dar toate la vremea lor
(Exodul 16:4-5;); o familie – relaţii bune şi o viaţă fără îngrijorări este de dorit pentru orice om
( Psalmul 128; Proverbe 15:15; 31; Matei 6:25-34)

II. „BINE” PENTRU ETERNITATE

1. În fericire fizică omul uită, pe moment, de toate relele şi necazurile, dar nici nu se pregăteşte de
plecare (Eclesiastul 5:19-20; Luca 16:19-31), de aceea este recomandat să trăim „ziua”, nu
„noaptea” – a vedea ce a fost şi ce urmează, nu doar a gusta fericirea de o clipă (Psalmul 122;
Romani 13:12-13; Efeseni 5:10-16; 1 Tesaloniceni 5:5-8)
2. Toate lucrurile (fizice şi spirituale) sunt frumoase, cu adevărat, la vremea lor (Eclesiastul 3:11;
10:17; 12:1; sărbătorile sfinte din orarul Legii; părtăşiile frăţeşti ale adunării - Luca 12:42), până
şi vorbele au vremea lor potrivită (Proverbe 25:11)
3. Există activităţi sfinte care pe lângă orar specific au şi caracter permanent: rugăciunea
(Psalmul 5.3, 32:6; 69.13; 84:10; 1 Tesaloniceni 3:10; Evrei 5:7); lecturarea şi aprofundarea
meditativă a Cuvântului (Psalmul 1:2; 119:97); cântarile sfinte (Psalmul 42:8; 44:8; 59:16; 145:2)
4. Un mod de gândire înţelept şi un comportament evlavios constituie adevăratul „bine”(1 Timotei
4:8; Psalmul 106:3; Proverbe 3.13-18; Mica 6:8; Efeseni 4:26-27)

ÎNCHEIERE
1. „Bine” numai sub soare: a avea şi a te putea folosi şi bucura aici de ceea ce ai agonisit
(Eclesiastul 3:22), un dar de la Dumnezeu pentru omul plăcut Lui (Eclesiastul 2:24, 26; 3:13)
2. „Bine” sub soare şi pentru eternitate: formarea unui caracter sfânt (Psalmul 93:5; Isaia 6) şi
trăirea în atmosfera Împărăţiei lui Dumnezeu, unde lauda - mulţumirea pentru Dumnezeu
dovedesc însuşirea atributelor divine comunicative şi cu aceasta dobândirea naturii Sale fericite
(Psalmul 34:1; 63:3-4; 71.15; 107; 119:164; Matei 6:9-13)
 Zile şi ani sub soare
Lecţia 6

SOARTA OMULUI PE PĂMÂNT

INTRODUCERE
1. În lume există concepţii despre destin, care atribuie evenimentele vieţii zodiei în care omul s-a
născut sau chiar literelor cei compun numele, dar şi multor altor factori din viaţa prezentă sau din
încarnările anterioare; în aceste teorii se observă înterpretări foarte variate (religii, culturi) şi
numai în parte (redusă) validate de realitate (destinul gemenilor). În teologia creştină sau conturat
doi poli de interpretare şi o întrebare: predestiare sau alegere liberă? - o întrebare greşit formulată,
pentru că fatalismul şi voluntarismul nu sunt unicele variante posibile ale destinului
2. În istoria vieţii sub soare, atât în Israel cât şi la neamuri se observă destine foarte diferite, de la
generaţie la generaţie şi de la om la om, dar şi destine comune pentru vieţi foarte diferite, ceea ce
impune studierea vieţii trecătoare a oamenilor, dar şi raportul vieţii din lumea aceasta şi viaţa
veşnică (Eclesiastul 2:13-16; 11:9; 12:14)

I. SOARTA UMANĂ: CAUZĂ ŞI EFECT

1. Comportamentul omului în raport cu poruncile sfinte, în relaţia cu Dumnezeu şi oamenii
determină efecte diferite - soartă rea în urma păcatului, prin diferite pedepse – vremi de pedeapsă,
pedepse specifice (Geneza 18:25; Numeri 14:26-35; 16:29-33; Deuteronom 28; 2 Samuel 24:1-
25; Psalmul 38:1-5; Isaia 3:10-11; Obadia 1:15).
2. Capacitatea de control a omului asupra stărilor de ispită şi păcat cu efectele lui sau ce poate
face omul să-şi „construiască” o soartă mai bună (Geneza 4:7; Deuteronom 30:15-20).
3. Alegerile umane sunt responsabile nu doar de bine sau rău ci şi cât de mult bine sau rău va veni
peste ei (Levitic 26; 2 Regi 2:9-10; 13:15-19; Neemia 5:19; 23 Corinteni 8:1-4; 9:6-7)

II. SOARTA UMANĂ: SCOP DIVIN TAINIC

1. Dumnezeu a înscris evoluţia lucrurilor în cosmos şi umanitate în planul său secret care cuprinde
şi sistemul solar, astrele, dar „citirea” lor prin mijloace în afara descoperiirii Duhului lui
Dumnezeu sunt vinovate şi pot dezorienta, sub influenţa diavolului (Geneza 1:14; Deuteronom
18:9-14; Iov 38:31-33; Psalmul 104:19; Isaia 47:13-15). Viitorul este hotărât de Dumnezeu după
un orar amănunţit, dar este descoperit numai în parte oamenilor, în primul rând profeţilor (Daniel
12:5-13)
2. Uneori evenimentele vieţii infirmă retribuţia dreaptă a soartei pentru bine şi rău, dar în timp sau
în eternitate lucrurile se vor clarifica (Eclesiastul 8:12-14; 9:3; Iov 27:13; 31; 42; Psalmul 73;
105:17:22; Ioan 9:1-4)
3. Dorinţa unui destin, în înţelegerea Împărăţiei mesianice pământeşti, a mamei lui Iacov şi Ioan şi
răspunsul Domnului referitor la poziţiile din slavă arată chemările divine specifice (Matei 20:20-
23; Marcu 10:35-45)

III. CONSTRUCŢIA SOARTEI UMANE – AUTORITATE ŞI ATITUDINE

1. Scripturile recomandă evitarea îngrijorărilor, temerilor cu privire la viitor, prin încrederea într-
un Dumnezeu care este binevoitor cu creaţia, care este Tatăl nostru ceresc (Psalmul 37 (5);
104:27; 145:15; Luca 12:22-32; Fapte 1:7; 1 Tesaloniceni 5:1; Apocalipsa 10:1-7)
2. Dumnezeu în îndurarea şi dragostea Lui, decide soarta, în funcţie de pocăinţa oamenilor, nu
numai de faptele lor, aceasta este ceea ce poate face omul ca să-ţi „ajute” soarta (Ţefania 2:2-3;
Luca 13:1-9). Mesajele profetice conţin de regulă elemente de predeterminare divină suverană dar
şi de prezicere de chemare la pocăinţă (Geneza 49:1; Deuteronom 30:1-10; Romani 9.1-33)
3. Cazul împăratului Nebucadneţar – disciplinarea celor 7 vremi, arată autoritatea divină şi
atitudinea umană în construirea soartei (Ieremia 27:4-7; Isaia 45:1-7; Daniel 4)
4. Soarta oamenilor poate fi asociată cu a Fiului lui Dumnezeu şi a îngerilor aleşi sau cu a
diavolului şi a îngerilor căzuţi, dar în imagine umană cu poporul Domnului sau cu lumea
(Proverbe 1:10-19; 9; Matei 24:44-51; Evrei 10:32-39)
 ÎNCHEIERE
1. Într-o lume de oameni „nemulţumiţi cu soarta lor” (Iuda 1:16), a înţelege fenomenele
construirii soartei conferă o linişte activă bazată de bunăvoinţa Domnului şi pocăinţa noastră
(Matei 13:10-15; 1 Petru 2.1-8; 2 Petru 3:9)
2. Soarta are o dimensiune eternă, dar care are în compunere diferite „dimensiuni” mici specifice
vieţii terestre ce pot fi neînţelede pentru un timp, dar al căror rost este evaluat şi programat de
Dumnezeu cu înţelepciune şi precizie maximă (Ieremia 13:23; Romani 8:28-30; 1 Tesaloniceni
5:9)
 Zile şi ani sub soare
Lecţia 7

VREMURI ŞI ÎMPREJURĂRI

INTRODUCERE
1. Sub soare există reguli și excepții de la reguli; regula după care se petrec excepţiile de la reguli
este regula „vremurilor şi împrejurărilor” (Eclesiastul 9:11)
2. Cercetarea acestei reguli de excepţie trebuie să răspundă la câteva întrebări referitoare la
responsabilităţile ce revin subiecţilor implicaţi în aceste procese necontrolate cu anticipaţie, ce se
petrec foarte frecvent (Daniel 2:8-9...)

I. VREMURI ŞI ÎMPREJURĂRI
1. Vremuri bune (conform aşteptărilor şi prognozelor) schimbate pe moment în vremuri rele
(grele) – surprize neplăcute (Proverbe 14:13; Eclesiastul 8:6b-7; 9:12; Ieremia 14:19; 1 Regi 1-2;
2 Regi 19:35-37; Marcu 2:18-20; Luca 13:1-5; Fapte 12:20-23)
2. Vremuri / situaţii rele transformate pe moment în situaţii favorabile (2 Regi 7; Fapte 12:1-18)
3. Vremuri rele care se dovedesc în timp a fi cu rezultate bune (Iosif – Geneza 37-50; Moise -
Exodul 2; Pavel – Filipeni 1:12-14)
4. Vremuri bune care se dovedesc că nu au fost o binecuvântare (2 Cronici 10-12; Estera 3-8 –
4:14; 6:13)

II. EXPLICAŢII
1. Vremurile şi împrejurările ce nu respectă regulile generale sunt determinate (în parte) de
nerespectarea vremurilor potrivite pentru diferite lucrări de sub soare (Proverbe 1:20-33,
Eclesiastul 8:5-6a; Isaia 58; 66:4-5, Ieremia 8.4-7; Evrei 3:7-19; 4:1-3; Fii lui Iacov – Geneza 37-
44; 1 Regi 13)
2. Intervenţiile divine explică în timp fenomenele ciudate – de excepţie, fie ca urmare a
judecăţilor Sale fie ca susţinere a lucrărilor şi oamenilor implicaţi în mod favorabil în planul Lui
(Proverbe 20:30-31; Eclesiastul 3:11, 14; Isaia 60:22; Ieremia 23:20; 30:24)
3. Înţelepciunea sau nebunia; binecuvântarea sau blestemul atitudinilor corecte sau greşite în
împrejurările de excepţie:
a) a cunoaşte / a accepta sau nu intervenţiile divine (Eclesiastul 7:10; 2 Regi 4; 8; Hagai 1;
Ieremia 9:23-24; Matei 26:18; Luca 9:51; 19:41; Fapte 20:23-24; 1 Petru 1:11)
b) a apela sau nu la Dumnezeu în situaţii critice (Psalmul 50:15; 62:8; 145:18-19; 146:4-5;
Luca 18:1-8; Evrei 4:14-16). În aceaste situaţii contează mult trecutul nu doar insistenţa sau
smerenia prezentului (Psalmul 20:1-5; 27:3-4; 2 Regi 20:3-4; 2 Cronici 33:13; Psalmul 37:22-25)
c) atenţie la juruinţe în momente dificile (Eclesiastul 8:4-6)
d) situaţiile de excepţie sunt teste administrate de Dumnezeu oamenilor ce trebuie să
dovedească importanţa rămânerii în voia Lui şi încrederea în El (2 Corinteni 1:6-11; 5:1-10; 8:11-
15, 22; Filipeni 4:11-13; 1 Tesaloniceni 3:1-5 / Matei 13:21; Luca 8:13)

ÎNCHEIERE
1. Excepţiile ca regulă sunt dovada intervenţiilor divine sub soare: planul şi providenţa divină care
veghează cu autoritate deplină – încurcături omeneşti – aranjamente dumnezeieşti (Eclesiastul
7:14; 11:5; Daniel 2:21-22)
2. Omul trebuie să fie smerit şi credincios înaintea lui Dumnezeu, acceptând suprizele vieţii ca
realităţi absolute în pregătirea eternităţii (Deuteronom 5:29; Proverbe 27.1; Romani 13:11-14;
Daniel 3; 6; Evrei 11)
 Zile şi ani sub soare
Lecţia 8

DE LA CONCEPERE LA MOARTE

INTRODUCERE
1. Viaţa sub soare este o metamorfoză de la concepere la moarte, o trecere unică de călător.
(Psalmul 39:4, 6, 12; 78:39)
2. Care a fost scopul lui Dumnezeu în desenarea acestui curs al vieţii? (Isaia 46:3-4). Întrebarea
unui bătrân bolnav: „De ce Dumnezeu risipeşte viaţa cu tinerii şi împarte experienţa cu bătrânii”

I. ETAPELE VIEŢII
1. Perioada prenatală: perioada cea mai evolutivă de sub soare; de la două celule de provenienţă
diferită la o fiinţă complexă de 2-5 kilograme; de la viaţa intrauterină la viaţa ce vede soarele – de
la întuneric la lumină (Psalmul 139:13-16)18
2 Perioada copilăriei / adolescenţei: a doua perioadă puternic evolutivă; de la 2-5 kg la peste 20 de
ori mai mult şi de la 40-50 de centimetri la 3-5 ori mai mult (1 Corinteni 13.11)
3. Perioada adolescenţei / tinereţii: atingerea maturităţii intelectuale şi fizice deplin responsabile
(Eclesiastul 11:9-10)
4. Perioada maturităţii;: perioada cea mai lentă din metamorfoza vieţii, dar în care pot avea loc
„coborâri” brusce sau reveniri miraculoase (Iov 33:19-25; 2 Regi 20:1)
5. Perioada bătrâneţii / bolii: perioada în care „vestitorii morţii” sunt tot mai aproape (Iov 5:26,
33:21-22; Eclesiastul 12:1, 7)
18
..
MĂRTURII ALE OAMENILOR DE ŞTIINŢĂ PRIVIND ÎNCEPUTUL VIEŢII UMANE
"Din perspectiva ştiinţifică, este corect să afirmăm că viaţa umană începe la momentul concepţiei."
(Prof. Dr. Micheline Matthews-Roth, Universitatea Harvard)
"Faptul evident că după concepţie se formează o nouă fiinţă umană nu mai este o problemă de
preferinţe sau opinii. Natura umană a acestei fiinţe din momentul concepţiei până la vârsta bătrâneţii nu
este o declaraţie metafizică pe care să o putem discuta, ci un fapt experimental obişnuit." (Prof. Dr. Jerome
Lejeune, părintele citogeneticii moderne, Director al Institutului de Genetică al Universităţii Rene
Descartes din Paris)
"Ca om de ştiinţă, ştiu, nu cred, că viaţa umană începe la concepţie." (Dr. Bernard Nathanson,
Profesor asociat de obsterică şi ginecologie la New York Medical College, fost practician al avortului,
realizatorul documentarului "Strigătul mut")
"Omul nu devine om, ci este om de la început. El este om în fiecare moment al dezvoltării sale,
începând de la concepţie [...]. Deja prima celulă (oul fecundat) este un individ uman. Acest lucru este
demonstrabil prin cercetarea nucleului şi a cromozomilor pe care le conţine." (Prof. Dr. Erich
Blechschmidt, embriolog, Directorul Institutului de Anatomie al Universităţii din Gottingen; în Erich
Blechschmidt, Wie beginnt das menschliche Leben. Vom Ei zum Embryo, Christiana Verlag, Elveţia, 2008,
p. 31)
"Uniunea unui ovul cu un spermatozoid, numite gameţi feminin şi masculin, reprezintă începutul
unei vieţi noi, separate. Ca rezultat al fertilizării, este format un nou om care îşi dezvoltă propria viaţă.
Aşadar denumiri precum embrion, fetus, nou-născut, copil, adult, persoană în vârstă – se referă la fazele
biologice specifice dezvoltării uneia şi aceleiaşi persoane." (Dr. Antoni Marcinek, Director al Spitalului de
Obstetrică şi Ginecologie din Cracovia)
"Viaţa biologică este definită examinând faptele ştiinţifice ale dezvoltării umane. Acesta este un
teren unde nu există controversă şi nici dezacord. Există un singur set de fapte, o singură carte de
embrionologie care se studiază în şcolile medicale. Cu cât se ştie mai mult despre dezvoltarea fetală, cu
atât mai mult ştiinţa confirmă că viaţa oricărei fiinţe umane, biologic vorbind, începe la momentul unirii
spermei tatălui cu ovulul mamei, proces denumit fertilizare, concepţie sau fecundaţie. Aceasta întrucât
această fiinţă, începând de la fertilizare, este vie, umană, sexuată, completă şi în creştere." (Dr. John C.
Wilke, Barbara Wilke în Avortul – întrebări şi răspunsuri, Editura Provita Media, Bucureşti 2008)
"O persoană vie există din momentul concepţiei, adică al fertilizării, şi se încheie la moarte." (Prof.
Dr. R. Klimek, membru al Soc. Regale de Medicină din Londra)
http://www.strigatulmut.ro/pagina3/Nenăscutul-este-Om
 II. PRINCIPII ÎN ÎNŢELEGEREA ETAPELOR VIEŢII
1. Conştietizarea faptului că în viaţă vitalitatea şi toate funcţiile fiinţei umane nu au aceaşi
intensitate toată viaţa – excepţiile temporare ale lui Moise şi Caleb (Deuteronom 34:7, Iosua
14:10-11; 2 Samuel 19:33-35; Psalmul 71:9; Eclesiastul 12:1-7)
2. În orice etapă a vieţii se poate eşua şi oricare dintre ele poate fii ultima, în consecinţă, fiecare
trebuie trăită frumos, ca şi cum ar fi ultima (Isaia 65:20; 1 Regi 11:4)
3. Responsabilităţile reciproce în etapele vieţii, în prim plan la nivel de familie (2 Corinteni 12:14;
1 Timotei 5:4, 8, 16; 2 :15). Înţelegerile celorlalte etape de vârstă, la care nu am ajuns sau datorită
modificării condiţiilor de viaţă pentru cele trecute (Proverbe 17:6; 1 Petru 5:5; caz Roboam – 1
Regi 12:4-14)
4. Alegerile proprii determinante pentru toată viaţa – predeterminări prin binecuvântare sau
blestem; auto / condamnarea prin greşelile unei perioade pentru următoarele (Geneza 25:27; Iov
36:14; Psalmul 25:7; Proverbe 5:7-13; Efeseni 6:1-3); necazurile cu urmări pe viaţă, din vinovăţie
proprie sau a înaintaşilor (2 Samuel 4:4;21:1-11; Plângeri 5:7-16 „Amintirile nu ţin de foame, dar
pot să nu-ţi permită să te saturi nici când ai ce mânca”
5. Relaţia dintre viaţa trecătoare şi înţelepciunea dobândirea vieţii netrecătoare (Proverbe 3:13-18;
4:22-23; 16:22; 2 Corinteni 4:16-18; 1 Petru 3:2-4; 1 Ioan 2:15-17)

ÎNCHEIERE
1. În viaţă toate se reportează pe pagina următoare – a fi fericit la moarte înseamnă o viaţă
câştigată (geneza 25:8; Iov 42:17; Psalmul 128:5-6)
2. Şansa îndurării pentru vremurile de neştiinţă a etapelor pierdute – îndurările divine ale iertării
trecutului şi innoirii tuturor lucrurilor (Fapte 17:30-31; 3:19-21; 2 Corinteni 5.1-4, 17)
 Zile şi ani sub soare
Lecţia 9

ULTIMII ANI ŞI ZILE SUB SOARE

INTRODUCERE
1. Viaţa sub soare va avea o limită nu numai pentru fiecare om în parte, ci pentru toată omenirea
împreină, pentru toată planeta (1 Petru 4:7a; Apocalipsa 11:15)
2. Ce ne spune Biblia despre ultimi ani şi zile sub soare? (2 Petru 3:3-10)

I. EVENIMENTE PROFEŢITE PENTRU ULTIMII ANI ŞI ZILE SUB SOARE

1. Perioada sfârşitului este planificată cu exactitate pe ani şi zile, de către Dumnezeu în baza unui
plan etern (Daniel 9:24-27; 11:27; 12.5-12; Apocalipsa 12:14; 17:12)
2. O domnie totalitară şi impotrivitoare lui Dumnezeu va încheia şirul formelor umane sub
stăpânire demonică de organizare şi conducere pe pământ (Daniel 7:8-11, 25-27; 8:23-26; 11:45;
1 Tesaloniceni 2:8)
3. Istoria finală oferă un timp special poporului Israel, după o „vreme a neamurilor” (Romani
12:1; Luca 21:24; Romani 11:25-27)
4. Sfârşitul lucrurilor de sub soare va fi anunţat şi de afectarea condiţiilor naturale ale mediului
înconjurător (Matei 24:3-8, 29-31; Luca 21:25-28)
5. Ultima perioadă a istoriri sub soare va fi marcată de o puternică amăgire religioasă (Matei 24:4-
5, 23-26; Apocalipsa 13:11-14)

II. PREGĂTIRI ŞI AŞTEPTĂRI PENTRU SFÂRŞITUL ISTORIEI SUB SOARE

1. Aşteptările oamenilor se clasifică în funcţie de concepţiile lor religioase despre Dumnezeu,
principiile şi planurile Sale şi implicit despre sfârşit, ca în vremea dinaintea robiei babiloniene
(Ieremia 27-29; Matei 7:13-14, 21-27; 1 Timotei 4:1-2; 2 Timotei 2, 4; Iuda 1)
2. Profeţiile biblice prevăd încă din zorii istoriei o vreme mai grea pentru perioada sfârşitului,
datorată atitudinii foarte degradante a omenirii, motiv pentru care Dumnezeu va şi interveni ca la
potop, Sodoma şi Gomora (Geneza 6:5-7; 18:20; Iuda 1:14-15; Apocalipsa 9:20-21; 16:10-11),
ceea ce face ca ispitele să fie mai puternice - „celui e va birui” ( 2 Timotei 3:1-17; Apocalipsa 2-3;
7:14; 12:7-12)
3. Raportarea potrivită vremii, fapt foarte important în orice perioadă istorică, se realizează prin
slijirea corectă înaintea Domnului / rezistenţa împotriva înşelării idolatre (Iosua 24:14-15; Matei
6.19-24; 2 Tesaloniceni 2:1-12; 1 Ioan 5:21)
4. Conştienţa iminenţei schimbări totale trebuie să ne facă să fim nu numai gata ci şi doritori
azezării eterne a Împărăţiei lui Dumnezeu (Matei 6:9-13; Evrei 11:24-27; 13:13-14; 1 Petru 1:3-9;
4:12-19; Apocalipsa 22:16-17, 20)

ÎNCHEIERE
1. Sfârşitul este programat de Dumnezeu şi toate fiinţele din Univers vor „respecta” orarul
planului Său, chiar dacă nu-l cunosc (Matei 24:36-51; Apocalipsa 17:17)
2. „Ce fel de oameni ar trebui să fiţi?” (1 Petru 4:7; 2 Petru 3:11-14)
 Zile şi ani sub soare
Lecţia 10

ROSTUL VIEŢII SUB SOARE

INTRODUCERE
1. „Şi cine poate să spună omului ce va fi după el sub soare?” (Eclesiastul 6:12). Dar după ce nu
mai sunt zile şi ani sub soare? Care este „partea” omului în eternitate, pe lângă partea de sub
soare? (Eclesiastul 8:15; 9:9)
2. Biblia vorbeşte de două vieţi: „viaţa în lumea aceasta” şi „viaţa veşnică” (Ioan 12:26)

I. ROSTUL VIEŢII SUB SOARE

1. Familia cu dimensiunea procreativă este o continuare a creaţiei edenice, o responsabilitate a
omului şi atuturor fiinţelor vii, excepţie fac doar cei ce nu au acest dar de la Dumnezeu (Geneza
3:20; 5:3-4; Matei 19:11-12; 1 Corinteni 7:7; 1 Timotei 2:15; 5:4, 8)
2. Slujirea sfântă face viaţa de sub soare cu folos şi dincolo de limitele familiei, „ca un pom sădit
lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui” (Filipeni 1:21-26; 1 Timotei 5:5, 9-10;
Fapte 13:36). Exemplul ucenicilor, al Ane, Tabitei şi multor altor femei (Marcu 10:28-30)
3. Timpul vremelnic pierdut prin păcat poate fi valorificat, în parte, prin pocăinţă şi în sfinţire şi
slujire (Isaia 55:6; Romani 3:24-25; 6:1-23; Apocalipsa 2:20)

II. ROSTUL ETERN AL VIEŢII DE SUB SOARE

1. Dumnezeu permite împăraţilor şi oamenilor de rând vremuri şi vremuri, dar veşnicia este
măsura adevărată a lucrurilor (Ieremia 51:58; Daniel 7:1-27; Luca 16:19-31, 2 Corinteni 4:17-18)
2. Moştenirea vieţii veşnice este cel mai mare câştig al omului care a primit de la Dumnezeu zile
şi ani sub soare şi chiar dacă Dumnezeu a programat lucrurile după un plan etern, fiecare om
poate fi mântuit – şansa celor doi Adam (Luca 9:23-25; 10:20; Romani 5.17-18; 1 Corinteni
15:45; 1 Petru 2:6-8; 2 Petru 3:9)
3. Răsplătirea pentru tot ceea ce am făcut pentru Domnul va fi la „sfârşitul zilelor” de sub soare
(Daniel 12:13). Totul va fi descoperit şi totul va fi răsplătit (Eclesiastul 12:14; Matei 10:26, 42;
16:27; 1 Corinteni 4:5; 1 Timotei 5:24-25; 2 Timotei 4-5-8)

ÎNCHEIERE
1. Viaţa de sub soare („lucrurile dintâi” – Apocalipsa 21:1, 4), determină viaţa de dincolo de
soare - „lucrurile care nu se văd” - Evrei 11:1; „lucrurile făgăduite” - Evrei 11:13; „lucrurile
care nu se clatină” - Evrei 12:27; „lucrurile noi” – Apocalipsa 21:5)
2. Felul în care omul îşi trăieşte viaţa poate fi cu rost pentru timp şi eternitate, dar pot fi făcute şi
greşeli mari care să nefericească ambele vieţi (1 Timotei 4:8), de aceea trebuie orice lucrare
înţeleasă şi făcută corect la vremea ei (Psalmul 1:6; Efeseni 1:3-12)