Anda di halaman 1dari 2

ALEXANDRIA.

Cel mai vechi roman popular, Alexandria, desi de origine greacä, a pätruns totusi in
literatura noasträ prin intermediul sirbilor, dupä ce a suferit insä influenta versiunilor din Occidentul
latin medieval.
Se stie cä romanul lui Alexandru cel Mare a fost alcatuit in Egiptul elenistic in veacul al III-lea, de un
autor anonim care s-a folosit de traditiuni scrise si de legende populäre.
Victoriile strälucite ale lui Alexandru cel Mare, care in nouä ani numai a cucerit in Asia si Africa mai
mult pämint decit cunoscuserä grecii temeinic in toatä desfäsurarea vietii lor istorice, exotismul tärilor
cucerite, cu obice- iuri, costume <>i vegetatie necunoscutä, precum si sfirsitul lui tragic, toate aceste
elemente au izbit intr-atita imaginatia contemporanilor, incit chiar istoricii pe care el ii luase in
expeditiile sale, cind au inceput sä scrie viata si räzboaiele lui, au muiat pana in coloarea mitului. Desi
operele acestor istorici contemporani cu Alexandru (Callisthenes, Onesecrit, Aristobul, Nearh) s-au
pierdut, totusi, in fragmentele din acesti istoriografi, pe care le citeazä scri- itorii posteriori (Polybiu,
Arrian, Strabo s.a.), se recunoaste germenul unor episoade care au alcatuit mai tirziu o parte din urzeala
romanului (ca de pildä: intilnirea lui Alexandru cu amazoanele sau cu gymnosofistii).
Paralel cu aceste traditiuni scrise, amintirea despre marele cuceritor si izbinzile lui strälucite s-au
pästrat si prin ostasii care sträbätuserä cu el cäile pinä la Indus si care, intorsi la casele lor, au umplut
lumea anticä cu faima expeditiilor intreprinse. Aceste amintiri, transmise din generatie in generatie, s-au
amestecat cu fondul strävechi de mituri si legende si in felul acesta s-a creat in jurul cuceritorului
macedonean o atmosferä de supranatural.
in veacul al III-lea a. Chr., in Egiptul stäpinit de urmasii lui Alexandru cel Mare, un autor
necunoscut,
ALEXANDRIA. Cel mai vechi roman popular, Alexandria, desi de origine greacä, a pätruns totusi in
literatura noasträ prin intermediul sirbilor, dupä ce a suferit insä influenta versiunilor din Occidentul
latin medieval.
Se stie cä romanul lui Alexandru cel Mare a fost alcatuit in Egiptul elenistic in veacul al III-lea, de un
autor anonim care s-a folosit de traditiuni scrise si de legende populäre.
Victoriile strälucite ale lui Alexandru cel Mare, care in nouä ani numai a cucerit in Asia si Africa mai
mult pämint decit cunoscuserä grecii temeinic in toatä desfäsurarea vietii lor istorice, exotismul tärilor
cucerite, cu obice- iuri, costume <>i vegetatie necunoscutä, precum si sfirsitul lui tragic, toate aceste
elemente au izbit intr-atita imaginatia contemporanilor, incit chiar istoricii pe care el ii luase in
expeditiile sale, cind au inceput sä scrie viata si räzboaiele lui, au muiat pana in coloarea mitului. Desi
operele acestor istorici contemporani cu Alexandru (Callisthenes, Onesecrit, Aristobul, Nearh) s-au
pierdut, totusi, in fragmentele din acesti istoriografi, pe care le citeazä scri- itorii posteriori (Polybiu,
Arrian, Strabo s.a.), se recunoaste germenul unor episoade care au alcatuit mai tirziu o parte din urzeala
romanului (ca de pildä: intilnirea lui Alexandru cu amazoanele sau cu gymnosofistii).
Paralel cu aceste traditiuni scrise, amintirea despre marele cuceritor si izbinzile lui strälucite s-au
pästrat si prin ostasii care sträbätuserä cu el cäile pinä la Indus si care, intorsi la casele lor, au umplut
lumea anticä cu faima expeditiilor intreprinse. Aceste amintiri, transmise din generatie in generatie, s-au
amestecat cu fondul strävechi de mituri si legende si in felul acesta s-a creat in jurul cuceritorului
macedonean o atmosferä de supranatural.
in veacul al III-lea a. Chr., in Egiptul stäpinit de urmasii lui Alexandru cel Mare, un autor
necunoscut, adunind elemente din traditia scrisä si din cea oralä, a alcatuit romanul, care a trecut apoi in
toate literaturile lumii. Cä patria romanului este Egiptul se vede chiar din primele pagini, unde marele
cuceritor macedonean este infätisat ca fiul natural al ultimului faraon egiptean (Nectaneb-Nehtinav) —■
o notä menitä sä satisfaeä mindria vechiului Egipt.
Din Egipt romanul a cälätorit apoi in Räsärit, in tärile care fäcuserä odatä parte din imperiul lui
Alexandru cel Mare, si s-a rasplndit cu deose- bire in imperiul bizantin, unde a fost cu timpul prelucrat,
primind intre altele un colorit crestin.
In Bizant unele copii ale romanului indicau ca autor pe istoricul Callis- thenes, nepotul de sorä al lui
Aristotel, profesorul lui Alexandru cel Mare. Callisthenes, care insotise pe marele cuceritor in expeditiile
lui, a povestit aceste expeditii, dar a fost ucis din porunca lui Alexandru, pentru cä si-a ingäduit sä critice
fastul oriental pe care-1 adoptase genialul cuceritor. Aceastä moarte tragicä i-a atras insä simpatia
scriitorilor vechi: Curtius il numeste „vindex publicae libertatis", iar Cicero laudä arta si strälucirea sti-
lului säu. Statuia lui Callisthenes chiar impodobea grädinile serviliene pe vremea lui Pliniu. Nu trebuie
dar, in asemenea imprejuräri, sä ne surprindä faptul cä romanul fantastic al lui Alexandru cel Mare a fost
pus, cu vremea, spre a-i da mai multä autoritate, pe numele lui Callisthenes, istoricul lui Alexandru cel
Mare, atit de pretuit de cei vechi; de aceea in literatura bizantinä romanul e cunoscut si sub numele de
Pseudo-Callisthenes.
Din imperiul bizantin romanul lui Alexandru a trecut in Occident, prin douä traduceri: una fäcutä in
epoca lui Carol cel Mare, alta, mai bogatä in elemente fantastice, adusä in secolul al X-lea de un
napolitan, arhipresbiterul Leo, care fusese trimis in solie la impäratii Bizantului, Constantin si Romanes.
Aceastä nouä traducere, cunoscutä sub numele de Historia Alexandri Magni regis Macedoniae de proeliis, a
trecut in Franta, intr-o vreme cind truverii colindau din castel in castel pentru a evoca in sälile
somptuoase ale oaspe- tilor, in sunetul violelor, isprävi de vitejie ale eroilor din alte timpuri. Acolo, intr-un
mediu de fermentatie epicä, romanul lui Alexandru a fost preformat in versuri intii de un cleric, Alberic
de Besangon — sau mai probabil Briangon — apoi de trei truveri intr-o lungä epopee de 20.000 de versuri,
de eite
12 silabe, numite de atunci versuri alexandrine, din cauzä cä au fost intre- buintate in acest roman.
13 Din Franta materialul epic despre Alexandru s-a räspindit in tot Occi- dentul si a ajuns in Italia,
unde s-a incrucisat din nou cu traducerea arhipres- biterului Leo. O versiune in prozä, apropiatä de
traducerea latinä a napoli- tanului, dar care suferise in partea finalä influenta poemelor franceze, s-a
reper'cutat in redactiunile bizantine care circulau intre colonistii greci din Venetia. Dupä aceastä versiune
greacä, devenitä apoi o carte popularä, dese- ori tipärita in Venetia, s-a fäcut o traducere in limba sirbä, in
orasele de pe tärmurile croate, ai cäror locuitori träiau in strinse legäturi politice si economice cu Venetia.
Acum mai bine de 50 de ani, istoricul literar rus Veselovskij a arätat cä forma numelor proprii din
versiunea neogreaeä si sirbeascä a romanului presupune la baza lor prototipe de origine latinä sau
romanicä, dar, cu toate incercärile fäcute, originalul occidental nu s-a descoperit incä.
14 Traducerea sirbeascä s-a räspindit repede la toti slavii ortodocsi si a fost adusä in tärile noastre
de cätre cärturarii sirbi, emigrati la noi din pricinä apäsärii turcesti. Una din cele mai vechi versiuni
slavonesti care a räzbätut prin vicisitudinile vremurilor pinä la noi s-a gäsit in mänästirea Neamtu, si a
fost copiatä in 1562, din porunca mitropolitului Grigore. O copie de pe aceastä versiune a fost tradusä pe
la jumätatea veacului al XVI-lea in Ardeal.
15 Originalul traducerii romänefti s-a pierdut, dar ni se pästreazä o sume- denie de copii, dintre care
cea mai veche se gäseste in asa-numitul Codex Neagoeanus (ms. nr. 3821 din Biblioteca Academiei
Romäne), scris la anul 1620 de popa Ion Romänul, in satul Simpietru din judetul Hunedoarei.
16 ln cuprinsul manuscrisului se aflä urmätoarea notitä, interesantä pentru cä ne dezväluie ceva din
psihologia clerului de pe acele vremuri, care, tre- cind de la atmosfera legendelor religioase apocrife la
literatura beletristicä, ine er ca sä speculeze tema moralä in romanul de vitejie, iubire §i moarte tragicä al
marelui cuceritor: „Adecä eu mult grefit si ticälos Popa Ion din Simpetru scrif aceastä carte ce se cheamä
Alixandrie .si mä usteniiu cit putuiu si o scris sä ceteascä si sä socoteascä bine ce este impärätie cestii
lumi desarte si mingänoasä".
17 Aceastä traducere, fäcutä, dupä toate probabilitätile, in veacul al XVI-lea, s-a raspindit in
numeroase copii, iar pe vremea lui Brincoveanu ajunsese atit de mult cäutatä, incit a fost singura carte
profanä care a fost pusä