MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Facultatea Științe Economice

Catedra Finanţe şi Bănci

Lucru individual la obiectul ,,Calcule financiare

actuariale ,,
Tema:Calculul costului creditului pe termen lung în condițiile
Republicii Moldova.

Autor:
Railean Victoria,
studentă masterat ,anul I,grupa GFCA
161
specialitatea Gestiunea finanţelor şi
contabilitatea în afaceri

Chișinău ,2017
 Introducere
Într-o economie de piaţa folosirea unor resurse diferite de capital implica anumite costuri, de
regula,proporţionale cu valoarea (preţul lor). Ca urmare, din punct de vedere financiar sursele de
formare a capitalului trebuiesc structurate de asa maniera încât sa ofere informaţiile necesare
atragerii si folosirii capitalului, care presupun costurile cele mai reduse.
Determinarea marimii costului creditului constituie o problema majora în managementul
întreprinderii, cel puţin pe considerentele ca:
1. asigura o creștere a eficienţei activitaţilor prin folosirea de capitaluri ieftine;
2. permite maximizarea valorii întreprinderii prin minimizarea costurilor tuturor intrarilor de
capital;
3. ofera informaţii cu privire la alegerea unei structuri financiare optime, adica a raportului optim
dintre capitalurile împrumutate si capitalurile proprii;
4. contribuie la finanţarea unor decizii financiare legate de: leasing, marimea necesarului fondului
de rulment, rambursarea creditului obligatar, etc
Întreprinderile au nevoie de credite pe termen lung pentru a acoperi nevoile durabile legate de
dezvoltări, modernizări, de la care se scontează o rentabilitate înaltă, pe viitor.
Costul capitalului împrumutat poate fi acceptat de către întreprindere numai în măsura în care
rentabilitatea proiectelor sale, finanţate prin credit, este înaltă (acoperitoare).
Pentru un credit bancar pe termen lung sau mijlociu, costul se reduce la plata dobânzilor, la
nivelul ratei dobânzii stabilite prin contract.
Prin contract pot fi stabilite diferite acorduri: pentru un număr de ani, debitorul nu va rambursa
creditul, procesul de rambursare poate începe numai după un număr de ani de la obţinerea
creditului etc.
În prezent unele banci comerciale acorda credite pe termen mediu si lung în cadrul unor
programe de finanţare aflate sub supravegherea diferitelor ministere. Asa de exemplu exista
programe de finanţare pe termen mediu si lung derulate prin Ministerul Muncii si Protecţiei
Sociale în vederea finanţarii firmelor mici si mijlocii din domeniul producţiei cu condiţia
angajarii de someri (la fiecare somer angajat se acorda 10 milioane lei împrumut). Pentru
asemenea credite rata dobânzii se stabileste la jumatate din rata de refinanțare a Bancii
Naţionale.
De asemenea, unele credite pe termen mediu si lung s-au acordat, în special, pentru
întreprinderile agricole, cu dobânda subvenţionata.
Aceste împrumuturi au fost restrictive si contractul de credite a avut clauze ferme si
penalizatoare.
 1.Specificul creditul bancar pe termen mediu si lung

Creditul bancar pe termen mediu si lung ,reprezinta un împrumut care se obţine de la o banca
comerciala si care trebuie rambursat într-o perioada mai mare de un an. În mod obisnuit,
asemenea credite sunt negociate direct între cei care le solicita și banca sau, în unele situaţii, o
alta instituţie financiara.
Perioada pentru care se acorda aceste împrumuturi variaza în cazul creditului pe termen
mediu între 1 și 5 ani iar a creditului pe termen lung peste 5 ani.
Creditul pe termen mediu si lung prezinta unele avantaje faţa de creditul obligatar si anume:
 rapiditate în acordare. Deoarece solicitantul negociaza limita creditului direct cu cei care îl
acorda,
 documentele legate de obţinerea împrumutului sunt minime, ca atare, decizia de acordare se ia în
termenul cel mai scurt.
 flexibilitate viitoare. În cazul schimbarii condiţiilor economice avute în vedere la data acordarii
creditului bancar, întreprinderea poate solicita modificarea condiţiilor contractuale iar banca, în
mod tacit, poate conveni asupra schimbarilor cerute.
 costuri reduse. Costurile creditului fiind date, de regula de dobânda, pe perioada acordarii
creditului, rata dobânzii poate sa fie variabila sau fixa. Indiferent de forma, nivelul dobânzii
pentru creditul bancar pe termen mediu si lung este mai mic decât în cazul creditului obligatar,
acesta din urma fiind mai costisitor.
Creditele pe termen mediu si lung sunt acordate, pentru finanțarea unor investiții, de către
băncile comerciale sau alte instituții specializate pe baza unor garanții și a unei documentații
tehnico-economice bine fundamentate.
Creditele bancare nu finanțează niciodată proiectele de investiții în proporție de 100% și de
aceea firma contribuie si cu alte surse (autofinanțare, împrumuturi obligatare,aportul
acționarilor) la acoperirea financiara a acestora.
Garanțiile pot fi sub forma:
-Ipotecii asupra unor bunuri imobile;
-Gajul asupra unor bunuri mobile;
-Cesiunii de creanța privind drepturi de încasat;
-Cesiunii drepturilor de despăgubire;
-Scrisorilor de garanțieemise de bănci
Costul creditului bancar pe termen mediu si lung poate fi exprimat prin:
- Costul nominal (costul menționat in contractual de creditare)
- Costul total care tine cont si de nivelul comisioanelor bancare;
- Costul net suportat de firma care este egal cu costul nominal mai puțin scutul de impozit al
dobânzilor si comisioanelor, daca dobânzile sunt deductibile in calculul impozitului pe profit; (
scutul de impozit al dobânzilor plătite este egal cu valoarea dobânzilor si a altor cheltuieli
financiare înmulțita cu cota de impozit pe profit ( 0,16 sau 16%; de ex scutul de impozit la
dobânzi plătite de 10.000lei este de 10.000x0,16= 1.600lei
- Costul anualizat, care apare atunci când firma nu realizează o singura plata in contul dobânzii si
al parții principale a împrumutului, plătind de 2,3 sau mai multe ori pe an.

ca = (1 + rdp)n − 1
în care:
rdp – rata dobânzii dintr-o perioada . de ex daca rata anuala a dobânzii este de 8% si se
realizează 4 plăti trimestriale in contul împrumutului, rdp este 2 %;
n - numărul de perioade de plata dintr-un an. 3
- Costul actualizat al împrumutului tine cont de evoluția puterii de cumpărare a banilor in timp si
are caracterul unei rate interne de rentabilitate a operațiunii de împrumut pe termen mediu si
lung. Costul actualizat este dat de acea rata de actualizare (rd) care permite egalarea sumei
datoriilor contractate D, cu anuitățile (rate de rambursat si dobânzi –Ai) actualizate cu aceasta
rata, astfel:
𝑛 𝐴𝑖
𝐷=∑ 𝑖
𝑖=1 (1 + 𝑟𝑑)

Daca dobânzile sunt deductibile in calculul impozitului pe profit, costul suportat de firma este
mai mic, adică la nivelul d(1-T).
3.Determinarea costului capitalului împrumutat
Întreprinderile îşi completează resursele de finanţare prin intermediul capitalurilor
împrumutate care se concretizează în credite bancare şi împrumuturile obligatare.
Ambele forme ale datoriilor trebuiesc compensate de către întreprindere prin plata de dobânzi
şi acoperirea altor cheltuieli financiare.
Costul împrumutului este dat de diferenţa dintre sumele primite cu titlu de împrumut, pe de o
parte, şi vărsămintele făcute pentru rambursările periodice, plata remuneraţiei şi a altor cheltuieli
financiare aferente capitalului împrumutat, pe de altă parte.
Costul real al împrumutului se calculează în funcţie de operaţiunile pe care le presupune şi
menţionate prin cheltuielile contractuale. Astfel, pentru un credit clasic, fără comisioane diverse,
fără primă de emisiune sau rambursare, costul împrumutului este dat de dobânda nominală.
Costul creditului (cost borrowing) reprezintă suma pe care debitorul o plăteşte pentru
utilizarea creditului.
Partea de bază a costului creditului, debitorul o plăteşte însăşi creditorului (băncii). Partea
suplimentară a costului creditului include sumele plătite de debitor persoanelor terţe.
În costul creditului se includ de asemenea şi elemente ascunse, care îi compensează
creditorului reducerea nivelului dobânzii nominale.
Potrivit legislaţiei Republicii Moldova„costul total al creditului reprezintă toate costurile,
inclusiv dobânda, comisioanele, taxele şi alte plăţi, pe care persoana fizică-consumator le suportă
în legătură cu contractul de credit şi care sunt cunoscute de către bancă (cu excepţia taxelor
notariale şi a altor plăţi legate de garantarea creditului prin ipotecă sau printr-un drept legat de un
bun imobil, precum şi costurile pentru serviciile accesorii privind contractul de credit, cum ar fi
primele de asigurare etc., în cazul în care obţinerea creditului este condiţionată de încheierea
unui contract de servicii.
Regulamentul mai stipulează că băncile comerciale trebuie să dezvăluie informaţiile despre
„condiţiile concrete sau criteriile obiective în baza cărora poate fi schimbată rata dobânzii şi/sau
mărimea altor plăţi până la stingerea creditului, precum şi modalitatea şi termenii de avizare în
cazul modificării mărimii ratelor dobânzii şi altor plăţi".
Noutatea reglementării constă în faptul ca este introdusă în limbajul uzual noţiunea
"dobinda anuala efectiva", scrisa prescurtat DAE. Aceasta este exprimată în procente şi descrie
costul total al creditului pe care-l plăteşte clientul.
DAE nu este o dobânda, cum vrea sa spună numele, deşi este un indicator exprimat in
procente, el este expresia unui cost total al împrumutului, adică suma dobânzii, a comisioanelor
sau a asigurării. De aceea, DAE va fi diferit pentru acelaşi produs bancar.
Costul creditului este determinat de mai mulţi factori. Deseori, se confundă dobânda cu
costul creditului, dar în realitate costul este mai mare decât dobânda, deşi aceasta din urmă
reprezintă pondere principală în totalul costului (75-95%) și variază în funcție de categoria de
credit.
Elementele componente ale costului creditului pot fi următoarele:
 dobînda;
 marja de risc peste dobîndă;
 prima de asigurare a creditului;
 comisioanele;
 spezele bancare;

Creditele se pot rambursa în rate egale, în rate crescătoare sau descrescătoare, pe baza
acordului părţilor la contractul de credit.

De asemenea se ţine seama de schema de credit şi de rambursare. În cazul unui credit în

tranşe şi al rambursării în rate, calculul costului creditului este mai laborios.

În practica bancară internaţională rata de referinţă pentru creditele în valută este LIBOR

(London Interbank Offered Rate – rata dobânzii la depozitele în eurovalute pe termen de 6 luni
pe piaţa interbancareă din Londra), la aceasta adăugându-se prima de risc.

Banking News a publicat o listă celor mai utilizate comisioane percepute de bănci la
contractarea unui împrumut care, aduc prosperitate băncilor şi fac ravagii în buzunarele
consumatorilor:

 comision pentru rezervarea fondurilor: 0,1-0,3% anual se plăteşte băncii-creditor pentru

obligaţiunea de a rezerva şi elibera fondurile în termenul stabilit.
 comision pentru monitorizarea creditului: 0,1-0,3% se plăteşte băncii-manager, care
dirijează activităţile organizatorice în cazul creditelor consorţiale.
 comisionul de analiză poate ajunge la 2,5% din valoarea împrumutului. la unele bănci
acest comision piperat nu se mai restituie in cazul respingerii cererii de credit.
 comisionul de acordare se achita procentual din valoarea împrumutului si se situează in
jurul a 2%.
 comisionul de administrare se situează între 0,3 si 0,5% pe lună.
 comisionul de retragere numerar este, de regulă, de la 0,5% pînă la 7%.
 comisionul de rambursare anticipată se aplica diferenţiat, funcţie de momentul in care se
face plata in avans a creditului.
 taxa de înregistrare la arhiva electronică.
 diverse taxe
 Ce ține de costul creditului bancar pe termen mijlociu urmează frecvent evoluţia ratei bancare
pe termen scurt, în timp ce creditul pe termen lung urmează evoluţia costului obligaţiunilor pe
piaţa financiară. Întrucât creditele bancare nu presupun cheltuieli suplimentare precum creditele
obligatare, costul actualizat al creditelor bancare se aproprie foarte mult de rata nominală a
dobânzii, deseori identificându-se cu aceasta.
Nivelul costului creditului bancar, respectiv dobânda absolută depinde de trei elemente:
 mărimea creditului,
 rata dobânzii
 perioada de creditare.
În funcţie de aceste valori costul creditului bancar este dat de relaţia:
𝐶𝑟 ∗ 𝑟 ∗ 𝑡
𝐷=
100
unde :
D = dobânda exprimată în sumă absolută
Cr = mărimea creditului
r = rata dobânzii exprimată în procente
t = perioada de creditare

Dacă perioada de creditare este exprimată în luni (𝑡𝑒 ) e t sau în zile (𝑡 𝑧 ) relaţia de mai sus se

prezintă astfel:
𝐶𝑟∗𝑟∗𝑡 𝐶𝑟∗𝑟∗𝑡𝑧
𝐷 = 12∗100𝑒 , respectiv 𝐷 = 360∗100

În situaţia în care dobânzile bancare sunt deductibile fiscal costul capitalului împrumutat (𝐶𝑆𝐶 )
este influenţat cu economiile obţinute din impozite, folosind formula:

𝐶𝑆𝐶 =D-D*K=D(1-K)

− unde: K= rata impozitului pe profit

Pentru creditele pe termen mediu şi lung cu perioada mai mare de un an se calculează şi
dobânda compusă ceea ce înseamnă că, la sfârşitul fiecărei perioade de plasament dobânzile se
adaugă la capital, în continuare, generând şi ele costuri.
Costul creditului se calculează astfel:

𝑆𝑟𝑓=𝐶𝑟 (1 + 𝑟)2
𝑖𝑎𝑟

D=𝑆𝑟𝑓 -𝐶𝑟

Cr = mărimea creditului iniţial;

Srf = suma finală, respectiv creditul iniţial plus dobânda aferentă la sfârşitul perioadei de
plasament;
r = rata dobânzii;
n = numărul de ani (perioade) pentru care se calculează dobânda compusă.

În calculul costului creditului obligatar se ia în considerare în plus, faţă de cazul creditului

bancar, cheltuielile de serviciu ale împrumutului.

În condiţiile îndelungate de creditare), apare necesitatea calculării dobânzii compuse, ceea ce

presupune că la sfârşitul fiecărui an suma dobânzilor neplătite se adaugă la capitalul
împrumutat, generând ea însăşi dobândă.
Se spune că o sumă de bani este plătită cu dobândă compusă dacă, la sfârşitul primei perioade,
dobânda simplă a acestei perioade se adaugă la suma împrumutată pentru a produce, la rândul ei,
dobândă în perioada următoare .
Aşadar, dacă perioada de timp pe care este împrumutată suma depăşeşte perioada de timp la
care se referă procentul de dobândă, atunci avem de afacere cu operaţiuni financiare de dobândă
compusă. În operaţiunile financiare pe termen lung, unitatea de timp cel mai des folosită este
anul (uneori, semestrul sau trimestrul).
Să presupunem că suma iniţială este depusă 𝑆0 (împrumutată) pe o perioadă de t, unde t număr
natural. Aplicând conceptul de dobândă compusă, avem :

𝑝
𝑆1 =𝑆0 +i*𝑆0 *1=𝑆0 *(1+i), i= , dobîndă unitară corespunzător unei
100
perioade, iar p- procentul de dobîndă.
 Concluzii
Costul capitalului nu se reduce doar la estimarea mărimii plăţilor băneşti pentru cei ce au pus
la dispoziţie resurse financiare, ci şi la determinarea acelei rate de rentabilitate a capitalului
investit, pe care trebuie s-o asigure întreprinderea (compania) în vederea menţinerii valorii sale
de piaţă.
Politica financiara a companiei trebuie construită astfel, încât să contribuie la maximizarea
valorii de piaţă a acesteia, acesta fiind un scop important atât pentru managerii firmei, cât şi
pentru investitorii ei (pe de o parte - acţionari, pe de altă parte - creditori). Compania trebuie să
minimizeze costurile tuturor intrărilor de capital, iar pentru aceasta trebuie să le estimeze corect.
Aceasta ar contribui şi la luarea deciziei optime privind alocarea capitalului în scopuri
investiţionale
 Bibliografie:
1.Nistor, I., Finanţele întreprinderii. Aplicaţii practice rezolvate şi de rezolvat, Editura Risoprint,
Cluj-Napoca, 2007.
2.Nistor, E., I.,Teorie şi practica în finanţarea întreprinderilor, Editura Casa Cărţii de
Știință, Cluj –Napoca, 2007..
3.Dinca, M., Gestiunea financiara a firmei, Editura Universitatii Transilvania,
Brașov, 2011, pag. 88 -99.
4.Charreaux, G., Gestion financiere, quatrieme edition, Ed. Litec, Paris, 1993.
5.Nistor, E., I.,Teorie şi practica în finanţarea întreprinderilor, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj
–Napoca, 2004.
6.Hoanţă, N., Finanţele firmei, Editura Economică, Bucureşti, 2003
7.Nistor.I-Manual pentru admiterea la masteratul Finanțe coporative,Asigurări.Cluj-Napoca
2012.pag 20-24.