Altan ABDULAMIT
altan@utcb.ro; altan.abdulamit@mmediu.ro
tel/fax: 021-242-1870; 0722-121-114; 0740-017-531
1. Fibrele optice
Principiul se poate descrie succint astfel: la suprafaţa de separaţie dintre două medii cu
oarecare grad de transparenţă un fascicul de lumină este separat în două: o parte este
reflectată, cealaltă este refractată. Există un unghi limită dincolo de care se produce
reflexia totală şi raza de lumină rămâne captivă în cuprinsul aceluiaşi material.
În activitatea de supraveghere a barajelor, fibra optică este utilizată după cum urmează:
ca dispozitiv în care fibra optică este instrumentul de măsură (cum este cazul
extensometrelor, la care fibra optică înlocuieşte firul metalic);
ca dispozitiv în care, în lungul fibrei optice, se măsoară diverse fenomene. Este posibilă
măsurarea temperaturii în diverse puncte în lungul unei fibre optice înglobate în materialul
barajului sau al fundaţiei acestuia. Acest lucru este posibil deoarece frecvenţa spectrală a luminii
difuzate depinde de temperatură (moleculele de siliciu ale fibrei sunt stimulate de temperatură).
O aplicaţie importantă a acestui sistem este detectarea căilor preferenţiale de infiltraţie în
barajele şi digurile de pământ, prin instalarea unor reţele extinse de cabluri din fibră optică în
corpul acestora. Se pot obţine informaţii suplimentare plasând, în paralel cu fibra optică, un fir
încălzit, în lungul căruia se poate determina distribuţia de temperatură la încălzire sau răcire. În
betonul proaspăt se pot urmări variaţiile de temperatură în timpul întăririi şi răcirii.
ca dipozitiv în care fibra optică reprezintă mijlocul de transmitere a datelor (de exemplu, date
privind măsurătorile de presiune, temperatură, variaţie de lungime, etc.) În comparaţie cu
cablurile electrice normale, fibrele optice au avantajul că sunt mai puţin sensibile la uzură şi mai
durabile, în general. Mai mult, instrumentele echipate cu fibră optică nu sunt puse în pericol de
posibilele interferenţe electromagnetice sau de suprasarcină (un exemplu uzual este cel al
acţiunii fulgerelor).
Una dintre dificultăţile majore cu care se confruntă specialiştii în baraje este localizarea
zonelor de infiltraţii.
Datorită marii densităţi a informaţiei capabile, fasciculele de fibre optice sunt o soluţie
viabilă pentru astfel de măsurători de temperatură. Amplasarea acestor sisteme de
măsură este, de regulă, în aval de elementul de etanşare (figura …).
2. Metode geofizice
2. Metode geofizice
2.1 Termografia cu infraroşu – aplicaţie remarcabilă a metodei este determinarea unor anomalii (defecţiuni) în
structura barajelor şi digurilor, exemplul prezentat în articolul “Aplicarea termografiei pentru depistarea exfiltraţiilor prin
corpul barajelor de steril minier” (Stematiu, D., Hidrotehnica, vol. 52, nr. 12, 2007).
Aplicaţiile de acest tip au drept scop verificarea omogenităţii digului sau, după caz,
existenţa unor zone cu modificări de temperatură prin prezenţa apei infiltrate. Starea
“normală” a digului este descrisă de temperatura la suprafaţa digului (la paramentul
aval).
În prima etapă se utilizează măsurători de teren care dau distribuţia temperaturii pe
suprafaţa taluzului în zone cunoscute ca având un comportament absolut normal.
Acestea se aleg în vecinătatea profilelor piezometrice, ceea ce permite poziţionarea
curbei de infiltraţie (de depresie) din interiorul digului. Se obţine, astfel, măsurătoarea de
referinţă. În măsurătorile ulterioare, realizate pe toată extinderea paramentului aval, se
pot depista eventuale anomalii de la această stare de referinţă. Condiţia de bază este ca
măsurătorile de investigare să fie realizate în aceleaşi condiţii cu măsurătoarea de
referinţă. Abaterile constatate sunt cuantificate ca suprafaţă şi ca diferenţă de
temperatură. Cele două mărimi semnalează extinderea anomaliei din structura digului şi
gravitatea acesteia, dată de diferenţa de temperatură. Devierile de la imaginea de
referinţă semnalează o defecţiune de impermeabilizare şi/sau drenaj.
2.1 Termografia cu infraroşu – aplicaţie remarcabilă a metodei este determinarea unor anomalii (defecţiuni) în
structura barajelor şi digurilor, exemplul prezentat în articolul “Aplicarea termografiei pentru depistarea exfiltraţiilor prin
corpul barajelor de steril minier” (Stematiu, D., Hidrotehnica, vol. 52, nr. 12, 2007).
Pentru studiul de caz a fost selectat barajul de steril minier al iazului de decantare
Herepeia, jud. Hunedoara. Alegerea acestei lucrări a fost determinată de necesitatea
definirii unor măsuri constructive prin utilizarea unei investigaţii rapide, nedistructive, cu
costuri minime, pentru elucidarea riscului actual de instabilitate a barajului, potenţat de
saturarea, chiar locală, a paramentului aval.
2.1 Termografia cu infraroşu – aplicaţie remarcabilă a metodei este determinarea unor anomalii (defecţiuni) în
structura barajelor şi digurilor, exemplul prezentat în articolul “Aplicarea termografiei pentru depistarea exfiltraţiilor prin
corpul barajelor de steril minier” (Stematiu, D., Hidrotehnica, vol. 52, nr. 12, 2007).
2.1 Termografia cu infraroşu – aplicaţie remarcabilă a metodei este determinarea unor anomalii (defecţiuni) în
structura barajelor şi digurilor, exemplul prezentat în articolul “Aplicarea termografiei pentru depistarea exfiltraţiilor prin
corpul barajelor de steril minier” (Stematiu, D., Hidrotehnica, vol. 52, nr. 12, 2007).
Zona sufoziei are temperatura locală mai scăzută, datorită prezenţei apei. Deşi la
inspecţia vizuală prezenţa apei nu era sesizată, imaginile în infraroşu evidenţiază
condiţia de saturare a paramentului (figura …).
2.1 Termografia cu infraroşu – aplicaţie remarcabilă a metodei este determinarea unor anomalii (defecţiuni) în
structura barajelor şi digurilor, exemplul prezentat în articolul “Aplicarea termografiei pentru depistarea exfiltraţiilor prin
corpul barajelor de steril minier” (Stematiu, D., Hidrotehnica, vol. 52, nr. 12, 2007).
Temperaturi uniforme pe
paramentul uscat
2.2 Sonarul
Se ştie că inspecţia detaliată a amplasamentului unui baraj este baza oricărui program
de evaluare a siguranţei lucrării. În prezent, există o serie de instrumente care permit
evaluări ale stării coronamentului şi paramentului aval, inclusiv măsurători de tasări şi
deplasări, în general. De asemenea, pot fi utilizate fotografii sau alte tipuri de înregistrări
provenind de la inspecţiile vizuale anterioare. Suplimentar, există, de regulă, înregistrări
ale unor măsurători privind nivelurile piezometrice şi infiltraţiile.
Cu toate acestea, niciuna dintre mijloacele mai sus amintite nu permite evaluarea stării
paramentului amonte al structurii. De regulă, această zonă nu este investigată decât
dacă au loc evenimente deosebite care afectează siguranţa structurii.
2.2 Sonarul
Inspecţiile cu scafandrii sunt limitate de o serie de factori, dintre care se pot aminti:
vizibilitatea limitată;
dificultatea de a evalua rezultatele inspecţiei, în mare parte tot datorită vizibilităţii reduse.
2.2 Sonarul
În Canada (firma Hatch Energy, fostă Acres International) s-au făcut eforturi, încă din
2002, pentru realizarea unui sistem mai simplu, rapid şi accesibil de tip sonar. Acest
dispozitiv realizează un profil prin emiterea unei serii de unde radar ultra-înguste, cu un
unghi de min. 0.3 grade între fascicule. Capul radar este fixat de o tijă rigidă din aluminiu
şi poate fi coborât până în dreptul unei zone de interes, poziţia fiind înregistrată cu staţia
totală şi cu măsurători topo-geodezice.
2.2 Sonarul
2.2 Sonarul
2.2 Sonarul
După scanare, a cărei rezoluţie este de 1 cm, se realizează corectarea datelor, utilizând
diverse metode. Reprezentarea punctelor măsurate se face relativ uşor, utilizând
programe comerciale de grafică (de exemplu, SURFER).
Misiunile lor presupun expunerea la riscuri datorate condiţiilor specifice din vecinătatea
construcţiilor aferente barajului, amplificate de vizibilitatea scăzută la adâncimi mai mari.
A doua problemă este legată de faptul că scafandrii nu au, de regulă, calificarea tehnică
necesară evaluării situaţiei investigate. Din acest motiv este posibil ca anumite aspecte cu
relevanţă pentru un inginer să treacă neobservate pentru scafandru.
(a) (b)
Figura … Prezentarea URIS:
(a) în poziţie submersată; (b) grade de libertate ale echipamentului
5/4/2015 URMARIREA COMPORTARII si INTRETINEREA SISTEMELOR HIDROTEHNICE - MASTER - CURSUL 9 29
Sisteme emergente (elemente de modernitate) în supravegherea
comportării construcţiilor
3. Inspectarea cu vehicule operate de la distanţă (ROV, Remote
Operated Vehicle)
Vehiculul este echipat cu două camere de luat vederi – una frontală, pentru detectarea
obstacolelor şi una orientată pe direcţia de scufundare, pentru localizarea în raport cu
fundul lacului. Pentru misiuni la mare adâncime există două surse de iluminare
puternică. Suplimentar faţă de semzorii vizuali, robotul este dotat şi cu un senzor de
presiune, care permite citirea cu acurateţe a adâncimilor precum şi o busolă magnetică
pentru informaţii legate de orientarea echipamentului. Pentru siguranţă şi securitate, o
altă serie de senzori depistează eventualele neetanşeităţi. Comunicarea între vehicul şi
modulul de operare de la distanţă este realizată printr-un “cordon ombilical” lung de 100
m pentru alimentare cu energie electrică dar şi pentru transfer de date şi imagini.
Pe baza prelucrării unei serii de imagini, ROV-ul realizează “hărţi” ale zonei de interes
pentru inspecţie. Imaginile trebuie luate de la o distanţă relativ redusă faţă de suprafaţa
de interes (cca 2…3 m), pentru a minimiza efectele împrăştierii luminii şi ale ratei ridicate
de absorbţie a luminii din apă. Imaginile obţinute sunt procesate (filtrare şi eliminare
erori, de regulă) şi aliniate în mod automat printr-un proces de “mozaicare”, astfel încât
hărţile se numesc “mozaicuri”.
(a)
(b)
Barajul-pilot selectat pentru aplicarea sistemului este Haneji, structură din anrocamente
cu nucleu central argilos( H = 66.5 m, lungime coronament = 198 m), pus în funcţiune în
perioada 2001…2004.
(b)
(a)
(c)
Un exemplu de comparare a măsurătorilor realizate prin metode convenţionale topogeodezice şi, respectiv, cu sistemul
GPS, este ilustrat în figura…., pentru senzorii S-8, S-12. Perioada de verificare a celor două sisteme de măsurare a
fost de cca 1 an, între 10.10.2003…5.10.2004.
Reprezentarea măsurătorilor GPS ilustrează o împrăştiere de cca 5 mm pentru direcţiile orizontale (X şi Y), respectiv
cca 10…15 mm pentru direcţia verticală (Z). Această împrăştiere îşi găseşte explicaţia în efectele ionosferei şi
troposferei, care nu pot fi integral eliminate prin analize simple ale valorilor de referinţă GPS, la care se adaugă şi
zgomotul propriu emis de receptoarele GPS. În urma procesărilor cu model statistic cu serii de timp, împrăştierea
valorilor s-a redus la sub 1 mm, adică o reducere la 1/10…1/5 faţă de împrăştierea iniţială. Acest fapt a confirmat
eficienţa metodei de prelucrare a erorilor de măsură.
Comparaţiile între măsurătorile GPS procesate şi cele convenţionale au arătat diferenţe extrem de reduse în cazul
senzorului S-8, de pe paramentul aval al barajului. În special măsurătorile de tasări au arătat, practic, aceleaşi valori
pentru cele două sisteme de măsurare, pe întreaga durată de verificare. S-a constatat că măsurătorile cu mijloace
convenţionale produc o gamă de împraştiere mai mare decât în cazul măsurătorilor GPS (după procesare) pentru
direcţiile orizontale (X, Y).
În cazul senzorului S-12, de pe coronamentul barajului, situaţia este similară celei din cazul senzorului S-8, cu o bună
similitudine între cele valorile obţinute cu ambele sisteme de măsurare pentru direcţiilel orizontale. Diferenţa apare în
cazul măsurătorilor verticale. O explicaţie posibilă ar fi datorată amplasării senzorului GPS într-o zonă protejată, lângă
balustrada (mâna curentă) de pe coronament, într-o poziţie care nu a coincis cu reperul topogeodezic pentru care s-au
măsurat valorile de comparaţie.
marele atu al sistemului de măsurare GPS este că permite, practic, realizarea de măsurători ale
deplasărilor în timp real, furnizând informaţii utile în situaţii de urgenţă, cum ar fi cazul la
creşterea bruscă a nivelului acumulării în timpul viiturilor sau la producerea unor cutremure.
concluzii (cont):
calitatea măsurătorilor GPS depinde de gradul de vizibilitate al senzorilor în raport cu sistemul de
sateliţi şi de efectele induse de obstacolele învecinate prin reflectarea semnalului care ajunge la
senzori. Se apreciază că măsurătorile cu cea mai bună calitate sunt date de senzorii instalaţi în
zona centrală a corpului barajului şi în vecinătatea coronamentului, aceştia având vizibilitatea
maximă. În momentul actual, calitatea măsurătorilor scade în cazul senzorilor cu vizibilitate
redusă, cum este cazul celor dinspre versanţi şi dinspre vale. Rămâne ca, pe viitor, să se rezolve
şi această problemă sau să se stabilească reguli stricte de dispunere a reţelei de senzori.
concluzii (cont):
aşa cum s-a văzut în cazul senzorilor de pe coronament, poziţionarea acestora s-a facut într-o
zonă protejată, lângă balustrada (mâna curentă) de pe coronament, într-o poziţie care nu a
coincis cu reperul topogeodezic. O soluţie viabilă de montare a senzorilor exact pe
amplasamentele reperilor topogeodezici de coronament este propusă de specialiştii japonezi,
după cum se vede în figura …. Instalarea se face într-un cămin îngropat în corpul barajului,
protejat cu un capac de materiale plastice armate cu fibre de sticlă, “permeabile” la undele radio.
Acest sistem poate fi utilizat şi la senzorii de pe parament, pentru o mai bună protecţie.