ARIA

Etimologie: aria (limba italiană) = melodie

Termenul , care derivă din grecul și latinul ”aer”, a apărut pentru prima
dată în relație cu muzica, la sfărșitul secolului al 14-lea, când semnifica o
manieră, un stil de a cânta.
Definiție : ”Piesă solistică vocală, sau instrumentală, în cele mai mult
cazuri de formă pluripartită, cu acompaniament instrumental, integrată operei,
oratoriului, pasiunii, cantatei sau având caracter independent.” ( Dicționar de
termeni muzicali, p.36)
În istoria muzicii, aria se afirmă cu caracteristici ce țin de tradiția
cântecului popular monodic, silabic și strofic , spre deosebire de chansonul
polifonic. În secolul 16 , tot mai multe lucrări corale lirice italiene ca și
chansonul francez ” în forma de arie” consacră titlul de arie.
Stilul monodiei acompaniate ce se răspândește în secolele 16-17 în
opoziție cu polifonia, va face din arie forma privilegiată de manifestare a
expresivității melodice și poetice a caracterului liric ( spre deosebire de cel epic
al recitativului).

ARIA Lascia ch’io pianga

Din opera Rinaldo, de Georg Friedrich Händel (operă seria în trei acte).
Libretul a fost pus în versuri de poetul Giacomo Rossi.
Georg Friedrich Händel s-a născut în 1685 la Halle, în Germania. Cu toată
opoziția tatălui său, ”valet de cameră și chirurg privat” la curtea ducelui de Saxa,
micul Händel a fost încredințat organistului Friedrich Wilhelm Zachow, cel mai
de seamă muzician al orașului, pentru a fi instruit în tainele tehnicii muzicale. Pe
lângă tehnica clavecinului și o orgii, acesta îi dezvăluie posibilitățile expresive
ale muzicii imprimându-i note stilistice ce vor deveni mai târziu caracteristice
stilului său componistic. În creația dascălului său, tânărul Händel a aflat gustul
pentru solemn și triumfal, pentru eroic și pastoral sau pentru cântul unit cu
dansul. Posedând și numeroase partituri religioase italiene și germane, Zachow
i-a înlesnit și o analiză critică a acestora, îndemnându-l în a crea el însuși acest
gen.
Celebra arie Lascia ch’io pianga a fost concepută, elaborată în opere
precedente de același autor, mai întâi într-o sarabandă (doar instrumentală) a
operei Almira (1704), apoi în aria Lascia la spina, cogli la rosa, în oratoriul Il
trionfo del tempo e del disinganno din 1707. Această arie reușește să
impresioneze prin puterea cuvintelor însoțite de o muzică puternic impregnată
de sentimentul de milă.
Povestea inspirată din poemul epic al lui Torquato Tasso Ierusalimul
eliberat, este ambientată în timpul cruciadelor. Goffredo (Godfrey of Bouillon)
pleacă în fruntea expediției în Țara Sfântă pentru a lupta împotriva saranzilor.
Tânărului Rinaldo, căruia îi cere ajutor, îi promite de soție pe frumoasa fiică
Almirena, imediat ce va fi eliberat Ierusalimul. Armata creștină condusă de
Rinaldo ocupă Palestina și îl asediază pe regele păgân Argante. Vrăjitoarea
Armida, regina damascului și iubita lui Argante, o îngrădește pe Almirena în
castel cu ajutorul vrăjilor și îl atrage pe Rinaldo pe care încearcă să îl seducă
(prefăcându-se în Almirena). Povestea se complică atunci când Argante se
îndrăgostește de Almirena care însă îl respinge cu dispreț. Armida încearcă să o
omoare pe Almirena ( salvată de Rinaldo). Rinaldo și Almirena sunt eliberați de
Goffredo. Rinaldo îi capturează pe Argante și Armida și îi convertește la
creștinism. În final se căsătorește cu Almirena.
Aria Lascia ch’io pianga este cântată de Almirena în timp ce este
prizoniera vrăjitoarei Armida (în actul al doilea al operei). Regele Argante,
profitând de faptul că fata este prizonieră i se propune. Almirena reacționează cu
un cântec de libertate, în care primele două versuri ”Lasă-mă să-mi plâng, /
Soarta crudă”, dincolo de subiectul lucrării, au devenit în timp una dintre
metaforele cele mai emoționante din punct de vedere muzical, a suferințelor
oamenilor din orice epocă. Iar, pentru cei care simt, sau vor simți durere, aceste
note și cuvinte sună imediat ca o consolare, deoarece textul liric și minunea
melodică create de Händel sunt atât de puternice încât reușesc să pătrundă în
minte și răsună și în cea mai absolută tăcere. Compozitorul german a avut darul
de a ”încrusta” ariile scurte în mintea spectatorilor. Ascultând această arie, nu ne
putem decide dacă prevalează sensibilitatea, tristețea, resemnarea, mândria,
neputința în fața destinului sau farmecul reconfortant.
Am ales interpretarea Nathaliei Stutzmann care nu este o soprană ci o
femeie contralto, pentru a încerca să mă apropii de nivelul de timbru și de
muzicalitate, de sonoritate pe care îl ascultau spectatorii lui Händel, având în
vedere că în acea epocă, castrații erau cei care puneau în scenă rolurile feminine,
din moment ce un ”castrat” se apropie mai mult de o voce contralto decât de o
soprană pură.
În momentul punerii în scenă a operei Rinaldo, 24 Februarie 1711 la
Queen’s Theatre, posibil sub condurerea lui Händel, rolul Almirenei a fost
interpretat de Nicolo Grimaldi ( nume de scenă Nicolini), un alto castrat.
Această arie a fsot interpretată de numeroși artiști, printre care: Cecilia
Bartoli, Philippe Jaroussky, Monserrat Caballe și a fost folosită și în numeroase
pelicule : Farinelli – 1994 (dramă biografică – viața lui Carlo Broschi) , All
things fair - 1995 (dramă suedeză), L.I.E. - 2001 (dramă americană), Antichrist –
2009 (film de groază) și Nymphomaniac – 2013.

Versuri:
Lascia ch’io pianga, Lasă-mă să-mi plâng
Mia cruda sorte, Destinul meu crud,
E che sospiri Și să respir
La liberta. Libertate.
Il duolo infranga Poate durerea va spulbera
Queste ritorte, Aceste lanțuri,
De’ miei martiri Pentru chinurile mele
Sol per pieta. Doar din milă.

Sarabanda : https://www.youtube.com/watch?v=ux4E5blUqzM
Lascia la spina : https://www.youtube.com/watch?v=VhNRWduBPmY
Lascia ch’io pianga : https://www.youtube.com/watch?v=Xl3VPU8ftws