Anda di halaman 1dari 26

INVESTIGAȚII RISEBLOG CONEXIUNI RISEVIDEO DESPRE NOI DONEAZĂ

CAUTĂ ENGLISH

AFACERILE PUTERII SI ALE


OPOZITIEI:

SERVICIUL LOR SECRET


#PartidulNevăzut își face serviciu secret.

Printr-o ambuscadă de tip „Marțea Neagră”, PSD a deturnat legea de organizare a


celei mai controversate structuri de informații din România: Direcția Generală de
Protecție Internă (DGPI), adică departamentul de informații al Ministerului de
Interne,  poreclit “Doi și-un sfert”.

DGPI rămâne exclusiv sub autoritatea ministrului de Interne, după ce un punct


esențial în lege a fost schimbat pe ascuns.

#Articolul8.

Adică cel care seta comanda departamentului și de�nea un sistem de control


încrucișat. Au dispărut, astfel, avizul CSAT și ierarhizarea militară.

Același serviciu a monitorizat organizația “Dragnea” în 2011.

RISE publică un raport secret despre oamenii și banii șefului PSD – raport care se a�ă
acum în arhiva DGPI. Operațiunea a vizat afacerile cu bani publici ale grupării, zeci de
licitații, controlul real al �rmei Tel Drum, lucrări �ctive, donații suspecte la partid,
cercuri relaționale și de in�uență.

Ministrul Carmen Dan, șefa absolută a DGPI după promulgarea legii, a fost consiliera
lui Liviu Dragnea la CJ Teleorman.

De atunci, pe cei doi îi leagă servicii mai vechi.


Președintele PSD Liviu Dragnea (C) reacționează la �nalul dezbaterii moțiunii de cenzură inițiată de
alianța PSD-ALDE, împotriva guvernului condus de Sorin Grindeanu, în Palatul Parlamentului din
București, miercuri, 21 iunie 2017. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

CLASIFICAT ȘI UITAT

„Notă privind aspecte care afectează climatul socio-economic al județului Teleorman.”

Așa se numește documentul clasi�cat obținut de RISE.

Descrie o „rețea infracțională compusă din persoane cu putere de decizie în județ” prin care
Liviu Dragnea, baron local, fraudează fonduri europene și guvernamentale.

Suntem în 2011, la Alexandria.

O�țerii DGPI arată că, inițial, Tel Drum a fost preluată fraudulos de Liviu Dragnea de la stat.
Apoi, timp de peste un deceniu, acesta și-a atribuit majoritatea contractelor publice de
asfaltare și deszăpezire prin intermediul unor licitații trucate.

Iar unele dintre lucrări ar � fost �ctive.

Documentul îl identi�că încă din primele rânduri pe Dragnea ca �ind „deținătorul majoritar
al acțiunilor la purtător de la SC Tel Drum SA”.

„Acțiunile la purtător” sunt certi�cate anonime. Oricine deține această hârtie, care speci�că
un anumit procent din acțiuni, are drept de proprietate asupra unei �rme. Când se mișcă
hârtia, se schimbă patronul. Nu există birocrație, totul rămâne secret. Detalii, AICI.

La vedere, însă, de corporația Tel Drum se ocupă prietenii lui Dragnea din tinerețe. Ei apar
în acte.

Raportul prezintă și „organigrama” grupării.


Marian Fișcuci, primul patron al Tel Drum, e prieten cu Liviu Dragnea din școala generală. Au
rămas parteneri în politică, afaceri și dosare FOTO: Elisa Bouleanu / Adevărul

Sunt trecuți în revistă oamenii de bază ai șefului PSD: afaceristul Marian Fișcuci (foto
dreapta), fostul deputat Adrian Simionescu, cumnatul lui Dragnea – Florinel Marinaș,
fostul președinte al Companiei Naționale de Drumuri – Cristian Duică, directorul general al
Tel Drum – Petre Pitiș, funcționari de la Fisc și jurnaliști locali.

DGPI a mai fost preocupat de banii care ajung la PSD, descoperind că Tel Drum ar � �nanțat
ilegal campaniile electorale în care s-a implicat Liviu Dragnea. E vizată perioada 2008 – 2009,
când au avut loc toate tipurile de alegeri, locale, legislative, prezidențiale.

Au fost monitorizate și alte afaceri ale familiei, precum o tranzacție subevaluată între soții
Bombonica și Liviu, cu hotelul Turris din Turnu Măgurele. Și, odată cu asta, o�țerii de
informații au a�at un modus operandi. Fostele active de stat, înstrăinate pe nimic în cercul
Dragnea, generau evaziune �scală. Valori reduse, deci taxe mici.

Raportul dezgroapă și zorii prieteniei dintre președinții de azi ai Parlamentului, Liviu


Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu, adică tandemul politic care guvernează țara.

Citești această investigație �indcă îți pasă. Dacă vrei să a�i și mai multe despre
corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea,
poți dona aici!

A început în 2005 cu 257 de miliarde de lei vechi pe care Tăriceanu i le-a dat lui Dragnea pe
mână. Primul era premier, celălalt conducea Consiliul Județean, iar în Teleoman erau
inundații grave în acel an. Apa spulberase un pod pe care tocmai îl reparase �rma Tel Drum.
A fost o lucrare �ctivă, scriu o�țerii DGPI, dar pe fondul calamităților naturale, Tăriceanu i-a
alocat banii lui Dragnea cu titlu de forță majoră. Asta a permis negocieri cu o singură sursă,
evitarea lictațiilor publice, până când fondurile au ajuns la Tel Drum – constatau o�țerii
DGPI.

Un an mai târziu, tot pe bani publici, a venit adevărata infuzie de capital.


Colaborarea dintre președinții celor două camere parlamentare a început dinainte de formarea
coaliției PSD-ALDE, pe bani publici, în 2005. FOTO: MARIAN ILIE/MEDIAFAX FOTO

Redăm integral din informarea DGPI: „în cursul anului 2006, datorită lipsei fondurilor la
capitolul drumuri județene, Liviu Nicolae Dragnea propune și obține aprobarea consilierilor
județeni pentru contractarea unui credit pe 20 de ani în valoare de 400 milioane de euro pentru
refacerea drumurilor județene (…) câștigătorul �ind tot SC Tel Drum SA, care și-a asigurat lucrări
pe o perioadă de 3 ani.”

Caietul de sarcini a fost special croit pentru corporație, în timp ce județul Teleorman, cu un
buget sărac, care nu depășea 200 de milioane lei anual, a înregistrat o datorie publică de 1,5
miliarde lei.

Raportul DGPI con�rmă multe dintre investigațiile RISE Project. Detalii AICI și AICI.

A fost, însă, îngropat instituțional, fără efecte judiciare. Până acum, când cineva l-a scurs din
sistem.

To print the document, click the "Original Document" link to open the original
PDF. At this time it is not possible to print the document with annotations.
Nota clasi�cată a urmat trei �liere, ajungând la mai mulți bene�ciari, iar RISE a încercat să
reconstituie traseul documentului pas cu pas.

Prima, și cea uzuală, a presupus trimiterea informării în centrala DGPI de la București, adică
„pe �ux” – intranetul criptat folosit de structura de informații.

Așa că am mers direct la sursă, în republica lui Dragnea.

CEI CARE AU SCRIS

Ne-am cunoscut într-un restaurant din Alexandria, aproape de ora închiderii. „Știți cât am
scris noi aici, dar fără nici un efect?”  Vine o Cola rece și a�ăm restul abia după ce dispare
chelnerul:

„Mult. Nimic n-a ajuns dosar penal. Am arestat, practic, doar niște clanuri care n-au
legătură cu Dragnea.”

E o�țer DGPI și a lucrat în 2011 la operațiunea care-l viza pe baronul roșu. E încordat �indcă
„Dragnea are oameni peste tot, în toate instituțiile, nimeni n-o să vă ajute cu date“.

La plecare, scanează strada cât își aprinde o țigară:

„Mă uit după colegii mei, să n-aveți coadă.”

Stabilește că nu vorbim la telefon niciodată, ci doar față-n față. Există însă un om de


legătură prin care vom aranja întrevederile. Ora exactă va � mereu mai târziu, iar locația
reală întotdeauna alta decât cele comunicate la telefon.

„Am stat ore întregi conectat la detectoare de minciuni, așa ne veri�cau, era procedură standard,
dar s-a intensi�cat suspect după ce-am trimis note informative pe Dragnea și ai lui”, începe el
când ne revedem în Zimnicea, într-o cameră cu geamuri largi, la câțiva metri de malul
Dunării.

Operațiunea din 2011 e relevantă și acum: „Raportul ăsta ajută să înțelegeți mai bine situația
de-aici.”  Îl întrebăm de oameni și �rme. Știe tot cercul relațional. „Ăsta e �nul lui, ăsta e
cumnatul, ăsta e cumătrul, ăsta e vărul, ăștia au fost colegi de clasă.”

Ultima dată, la marginea unei păduri din Teleorman, vorbim despre consecințe.

„Dacă ne făceam treaba toți, nu se ajungea la situația de acum.”

A trimis raportul pe �uxul DGPI, în centrală, respectând procedurile de criptare. S-au ocupat
expres de asta pentru că, zice acum, au vrut să lase urme. Documentul se a�ă de atunci în
arhiva serviciului de informații.

Apoi au început controalele interne, testele contra-informative și directivele permanente


exclusiv pe operațiuni naționale coordonate de la București. Nu mai aveau timp pentru
acțiunile locale. Se întâmplase ceva la centrală, crede o�țerul.

L-am căutat, deci, pe cel din centrală care se ocupa atunci de Teleorman.

COMISARUL RETRAS LA DEPUTAȚI

Comisarul Liviu Alexandru Croitorescu era comandant adjunct la DGPI în 2011. L-am
întrebat despre raportul informativ:

Liviu Croitorescu: Nota, dacă ar � parvenit, ar � avut caracter de „secret de serviciu.”

RISE Project: Asta și este, o notă secretă.

Croitorescu: Păi și cum v-a parvenit dumneavoastră o notă secretă? Păi vă dați seama că nu pot
intra într-o discuție pe marginea unui document secret. Nu mai sunt în activitate.
RISE: Deci dumneavoastră ne spuneți că nu ați văzut niciodată această notă?

Croitorescu: Nu cunosc și nu pot să discut pe marginea unor documente clasi�cate.

Croitorescu a ieșit din DGPI în 2013 și s-a pensionat de tot în primăvara lui 2016, după ce a
ocupat și alte funcții în Poliția Română. Acum, în civilie, lucrează în subordinea lui Liviu
Dragnea ca expert de securitate la Departamentul de Afaceri Interne al Camerei
Deputaților.

FOTO: Andreea Alexandru / Mediafax FOTO

DL. CHESTOR CONFIRMĂ TOT

Poliția reprezintă a doua �lieră instituțională prin care raportul DGPI a plecat la București.

Destinatar: chestorul Liviu Popa, șeful Poliției Române în perioada 2010 – 2012.

I l-a trimis comisarul Iulian Ciorobescu, comandantul de atunci al Poliției din Teleorman.

Au trecut șase ani, dar chestorul Popa își amintește situația: „Pot să con�rm că-i foarte
adevărat că inspectorul-șef (n.r. – Ciorobescu) m-a informat cu privire la anumite aspecte care
îmbrăcau o formă penală, aspecte legate de o societate Tel Drum din Teleorman, de un hotel,
dacă-mi aduc aminte bine, cumpărat pe Tel Drum, cu ceva asfaltări doar pe hârtie. Am fost
personal în Teleorman în perioada respectivă și-mi aduc aminte că au declinat dosare, dacă nu
mă înșel, către cine era competent, Parchetul General sau alte structuri ale Parchetului.”

La rândul său, comisarul Iulian Ciorobescu retrăiește momentele din 2011. Vorbise despre
„lucrare” cu chestorul Liviu Popa și în biroul acestuia din București, de la IGPR.

„I-am dus-o acolo. Era o informare amplă, întinsă pe mai multe pagini, care se referea la lucrări
�ctive și licitații trucate în favoarea Tel Drum. Îl făcuseră băieții de la DGPI și se vedea asta
limpede din modul de redactare. Era speci�c lor. Au scris tot ce știau despre �rmele și oamenii lui
Dragnea.”

Îi arătăm documentul, Ciorobescu îl recunoaște.

Nimeni n-a luat măsuri concrete atunci, iar comisarul nu-și explică fenomenul. Știe, însă, că
toți cei implicați pe plan local au început să colecționeze probleme la muncă.

„Îmi amintesc că Liviu Croitorescu a început să-i frece pe ăia de la DGPI Teleorman în 2011, după
ce-au trimis nota. Așa se plângeau. Practic, nu
puteau lucra nimic pentru că Croitorescu îi ținea
ocupați toată ziua. Până atunci nu auzisem de
el.”

Între timp, chestorul Liviu Popa s-a întors la


Oradea, a condus un timp IPJ Bihor, apoi l-a
săltat DNA pentru luare de mită. Are acum un
proces pe rol.

Comisarul Ciorobescu a fost retrogradat șef


la Poliția Videle, �ind și el suspect într-un
dosar penal pentru divulgare de date secrete.

LINIȘTE ȘI PENSIE

Raportul DGPI a aterizat și în mâna șefului SRI


Teleorman. A circulat in 2011 pe traseul
Liviu Popa con�rmă că a primit raportul poliție-prefectură-unitatea teritorială de
secret despre Dragnea și Tel Drum. FOTO: informații.
Mediafax
Cea din urmă de�la sub comanda lt. col. Nicu
Paraschiv. Nu i-am găsit numărul de telefon,
deși s-a pensionat între timp, dar am sunat-o pe soția lui Paraschiv, Miralena, șefa
serviciului de resurse umane în Poliția Teleorman.

„Îi transmit soțului întrebările, dar nu vă pot garanta că el vă sună înapoi. Eu promit că îi spun,
am numărul dumneavoastră, i-l dau.”

ARHIVELE CARE CONTEAZĂ

Un lucru-i cert: raportul secret despre Dragnea și-a urmat traseul instituțional în Ministerul
de Interne.

Echipa operativă s-a asigurat că informarea a fost transmisă prin canalul criptat al DGPI,
adică „pe �ux”, cum spune sursa noastră. Automat, a fost clasi�cată la „secret de serviciu” în
arhiva departamentului de informații, încă dinainte să ajungă la primii bene�ciari. E aici din
2011.

În București, lângă Centrul Vechi, clădirile administrative ale Ministerului de Interne ocupă
vreo șase străzi. Una dintre dependințe, adică blocul roșu de pe Eforie, vizavi de Poliția
Capitalei, a servit de laborator principal pentru cel mai viciat serviciu secret. La etajul 1, în
spatele unor geamuri panoramice, era biroul directorului.

Inclusiv în 2011, când era monitorizată organizația „Dragnea”.

Iar directorul DGPI, adică funcția în sine, reprezintă dintotdeauna un obiectiv de interes
major pentru politicieni, indiferent de regim sau de numele o�cial al departamentului de
intelligence.

„Programul de Guvernare” al PSD prevede și el reforma DGPI. Scrie acolo, printre


promisiunile elaborate de strategii partidului, că „informația va trebui să �e mai bine
valori�cată prin analiză profesionistă exigentă care să ducă la concluzii utile decidenților
operativi din domeniul afacerilor interne.”

Lanțul decidenților începe cu șe�i DGPI, director, adjuncți etc. De acțiunile departamentului
bene�ciază mai multe direcții operative ale MAI, dar sunt coordonați de un secretar de stat.
Deasupra acestuia mai e doar Carmen Dan din Teleorman, propulsată politic de Liviu
Dragnea. Doamna ministru e bene�ciarul �nal al informațiilor DGPI și, legal vorbind, are
acces permanent în arhiva departamentului.

Carmen Dan de la Teleorman a devenit primul ministru de Interne cu putere absolută asupra
serviciului „Doi Și-un Sfert”

1 iunie a fost ziua în care protejata lui Dragnea a devenit stăpâna absolută a DGPI, cu puțin
înainte de înlăturarea lui Grindeanu. Printr-un fals în comisiile parlamentare, PSD a
demilitarizat structura și a făcut să dispară un punct esențial în procedura de numire a
comandanților DGPI: avizul emis de CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Țării). Eliminând
ambele condiții, guvernul lasă directorul exclusiv în pixul lui Carmen Dan.

E o preluare ostilă de lege, bazată pe un fals.

Iată cum s-a întâmplat.

CUM SĂ DETURNEZI UN DEPARTAMENT DE INFORMAȚII

La început a fost ZIUA 0, pe 1 noiembrie 2016.

Pe ultima sută de metri, guvernul Cioloș reformează DGPI prin Ordonanța de Urgență 76,
un cadru nou de organizare și funcționare, conceput de ministrul tehnocrat de Interne,
Dragoș Tudorache.

To print the document, click the "Original Document" link to open the original
PDF. At this time it is not possible to print the document with annotations.

Cioloș impunea rigori militare în interiorul DGPI, așezând structura de informații pe


calapodul unui departament specializat în protecție internă: supravegherea cadrelor MAI.

Militarizarea presupune, de regulă, un control mai sever, speci�c instituțiilor cu rol de


anticorp. În cazul ăsta, principiul a fost aplicat unei entități care poartă istoria celui mai
controversat serviciu secret din România. Tehnocrații lichidau astfel o ambiguitate
legislativă exploatată politic timp de 27 de ani.

Citești această investigație �indcă îți pasă. Dacă vrei să a�i și mai multe despre
corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea,
poți dona aici!

Trimiteau pentru prima dată DGPI sub control parlamentar și, în același timp, mențineau
avizul CSAT în procedura de numire a comandantului.

De aceea, textul Ordonanței 76 includea un articol-cheie.

#Articolul8

În viziunea tehnocrată sună așa:

Art. 8 – (1) Directorul general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă este cadru militar în
activitate, numit în funcţie prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului afacerilor
interne, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

To print the document, click the "Original Document" link to open the original
PDF. At this time it is not possible to print the document with annotations.
Avizul CSAT este o formă de control încrucișat a deciziilor supreme în stat. Înseamnă că
șeful DGPI trebuie acceptat de Președintele României și consilierul său de securitate, de
șe�i SRI și SIE, șeful Statului Major General, dar și de miniștrii de la Apărare, Interne,
Finanțe, Justiție și Economie.

Regula e simplă: indiferent de culoarea politică, toți trebuie să �e de acord. Deciziile CSAT se
iau în unanimitate.

Alegerile din decembrie au adus, însă, restaurația. PSD a deturnat legea, des�ințând
controlul încrucișat și trimițând președintelui Iohannis, la promulgare, o variantă sensibil
diferită de ordonanța lui Cioloș.

Dacă legea trece, departamentul se întoarce în preistoria lui nouăzecistă, sub control
exclusiv politic.

Operațiunea s-a derulat discret, în comisiile parlamentare. Urmează �lmul con�scării unui
serviciu de informații.

ZIUA 1. 27 ianuarie 2017. Au loc primele proteste împotriva amnistiei și grațierii. Se


pre�gura #OUG13.

De la etajul 1M al Palatului, cu unghi direct spre piață, Sorin Grindeanu îi trimite o scrisoare
lui Liviu Dragnea.

„Cu stimă, (…) Domnului deputat Liviu Nicolae Dragnea, Președintele Camerei Deputaților.”

Mai jos înșiră punctele de vedere ale guvernului PSD față de mai multe inițiative legislative
ale guvernului Cioloș. La punctul 12 e ordonanța DGPI. Grindeanu susține în integralitate
varianta propusă de Cioloș pentru procedura parlamentară care ar trebui să transforme
ordonanța în lege.

To print the document, click the "Original Document" link to open the original
PDF. At this time it is not possible to print the document with annotations.
Pe 1 februarie, a doua zi după emiterea celebrei #OUG13, proiectul de lege DGPI ajunge la
Camera Deputaților, pe masa lui Liviu Dragnea.

Începe masacrul.

ZIUA 2. 7 martie 2017 Deputații din Comisia pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță
Națională se întâlnesc cu cei din Comisia pentru Administrație Publică și Amenajarea
Teritoriului.

Acesta-i momentul în care intră-n lege deputații din sudul țării, din �lialele PSD controlate
de Liviu Dragnea – Giurgiu, Argeș, Dolj, București și Ialomița.

Plouă cu amendamente. În total, 37.

Untitled Note (p. 9)

Deputatul Mușoiu nu a răspuns întrebărilor RISE Project legate de motivele pentru care a
eliminat premierul din schemă, dar argumentează în dreptul amendamentului său.
View the entire document with DocumentCloud

Primul care pune mâna pe pix e deputatul PSD de Ialomița, Ștefan Mușoiu, fost
cameraman la Antena 1, cu probleme de integritate. Mușoiu elimină rolul premierului din
procesul de numire a comandantului DGPI.

Varianta lui sună așa la #Articolul8, punctul-cheie privind subordonarea DGPI.

„Art. 8 – (1) Directorul general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă este cadru militar în
activitate, numit în funcţie de către ministrul afacerilor interne, cu avizul Consiliului Suprem de
Apărare a Ţării.”

Și Grindeanu sare din schemă. Râmâne CSAT deocamdată.

Alte amendamente s-au referit la bugetul departamentului sau la nivelul de securitate


garantat de structură (secret de serviciu / de stat). Au fost chiar și amendamente legate de
uniforma agenților.

ZIUA 3. 14 martie 2017 Legea ajunge în Plenul de la Camera Deputaților.

Opoziția reacționează: „Votăm împotriva politizării unui serviciu de informații, iar numirea
șefului acestei structuri-etalon de către ministrul de interne și scoaterea din circuit a premierului
Grindeanu arată că domnul Dragnea dorește să-și subordoneze acest serviciu și să-l transforme
într-un serviciu politic (…) în serviciul domnului Dragnea și a doamnei ministru de interne de la
Teleorman”

Matematica e de partea PSD. Sunt 130 contra 80 de liberali și useriști.

Varianta fără premier trece de Cameră. AICI poți să vezi cum a votat �ecare parlamentar.

Untitled Note (p. 2)


Forma adoptată de Camera Deputaților.
View the entire document with DocumentCloud

În aceeași zi, Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, îi trimite proiectul de lege lui
Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului. Aici se joacă miza.

To print the document, click the "Original Document" link to open the original
PDF. At this time it is not possible to print the document with annotations.

ZIUA 4. 26 aprilie 2017. Senatorul UDMR Cseke Attila, membru în Comsia de Administrație
Publică și Organizarea Teritoriului, vrea să facă și el un amendament minor la lege.

Dacă numirea șefului DGPI trebuie să �e avizată de CSAT, atunci și destituirea lui trebuie să
urmeze aceeași procedură.

#Articolul8 suna astfel în propunerea lui:

„Art. 8, alin (1) Directorul general al Direcției Generale de Protecție Internă este cadru militar în
activitate, numit și revocat din funcție de către ministrul afacerilor interne, cu avizul Consiliului
Suprem de Apărare a Țării.“

To print the document, click the "Original Document" link to open the original
PDF. At this time it is not possible to print the document with annotations.
Practic, senatorul UDMR întărea controlul CSAT asupra conducerii DGPI.

Numai că amendamentul lui Cseke e falsi�cat brutal. Pur și simplu, senatorul nu mai
recunoaște paragraful. Sub numele lui, scris greșit chiar, #Articolul8 suferă mutații grave.

„Art. 8, alin. (1) Directorul general al Direcției Generale de Protecție Internă este numit și eliberat
din funcție de către ministrul afacerilor interne. Numirea în funcție se face cu avizul
Consiliului Suprem de Apărare a Țării.”

Untitled Note (p. 3)

Documentul nu are semnătura lui Cseke Attila, ba mai mult, are numele greșit, Atilla.
View the entire document with DocumentCloud

Dispare astfel, din senin, criteriul militarizării, un pilon de bază al reformei din 2016. Șeful
DGPI poate � și civil.

Cseke nu vrea să lase lucrurile așa. Se duce glonț la grupul PSD și protestează. Le spune că,
dacă legea e adoptată în varianta măsluită, îi pârăște în Plen. Reclamă că numele lui �gura
sub niște formulări noi, pe care nu și le asuma.

E prea târziu, spun colegii de la PSD. Legea fusese trimisă la vot, în Plenul Senatului –
cameră decizională.

„Eu am făcut un amendament, care poate � controlat la Comisia de Administrație (…) Am văzut
că pe numele meu, la cealaltă comisie (n.r. – de Apărare) s-a mai introdus ceva. Eu atunci m-am
dus la colegii din PSD și le-am spus: «Dom’le, eu nu-mi însușesc acest amendament, în forma
asta, propusă de Comisia de Apărare, pentru că nu era forma pe care eu am propus-o». Nu vă
pot da numele celui cu care am vorbit”, a povestit pentru RISE senatorul Cseke Attila.
Attila Cseke a obținut reîntoarcerea Legii DGPI din Plenul Senatului, după ce i-a amenințat pe
pesediști că face public falsul de la comisii. ADI PICLISAN / MEDIAFAX FOTO

ZIUA 5. 2 mai 2017. Cineva salvează situația la grupul PSD. Există totuși o soluție, legea se
poate întoarce la comisii. Cseke n-a dat nume, dar omul care întoarce efectiv proiectul de
lege din plen este senatorul PSD Șerban Nicolae – „apostolul” grațierii și amnistiei penale.

„Pentru acel amendament la articolul 8”, susține Cseke.

Din rațiuni tehnice, motivează Șerban Nicolae la microfonul Senatului: „Grupul PSD vă
solicită retrimiterea la comisii pentru o săptămână, pentru a clari�ca chestiuni legate de
funcționarea acestei direcții și de stabilire a organelor de conducere. E vorba doar de o
săptămână pentru câteva chestiuni de natură tehnică.”

To print the document, click the "Original Document" link to open the original
PDF. At this time it is not possible to print the document with annotations.
ZIUA 6. 11 mai 2017. Proiectul revine astfel la comisiile de Apărare și Administrație Publică
din Senat.

De data asta, dispare semnătura lui Cseke din amendament, dar modi�cările puse inițial în
cârca lui rămân.

Și în timp ce nimeni nu-și mai asumă nimic, CSAT este eliminat complet din mecanismul
decizional.

Aceasta-i ultima variantă a articolului esențial:

„Art. 8 (1) Directorul general al Direcției Generale de Protecție Internă este numit și eliberat din
funcție de către ministrul afacerilor interne.”

Untitled Note (p. 3)

La punctul 3, se poate observa istoricul Ordonanței 76, modi�cările operate de deputați, dar
și cele ale senatorilor.
View the entire document with DocumentCloud

Dar cine-i anonimul care a umblat la textul legii? Am sunat pe rând senatorii din comisii
până am identi�cat fantoma. Tot Șerban Nicolae. O recunoaște chiar el într-un interviu RISE.
N-a fost de capul lui, însă, a ținut legătura cu șe�i de la partid.

RISE: V-ați consultat vreodată cu doamna Carmen Dan în legătură cu această lege?

Nicolae Șerban: Da. Cred că la vremea respectivă ne-am consultat. Nu-mi aduc aminte ca
doamna ministru să � dorit ca la numirea sau la revocarea șefului DGPI să existe avizul CSAT.

RISE: Cu domnul Dragnea ați vorbit despre acest amendament?

Nicolae Șerban: Da. El a considerat că e corect așa, cum spun eu, că nu există o justi�care
pentru avizul CSAT.
Șerban Nicolae și-a asumat modi�cările �nale aduse pe Legea DGPI. FOTO: Andreea Alexandru  /
Mediafax FOTO

S-a strecurat o eroare, crede Șerban Nicolae, legată de faptul că numele lui nu apare la
amendamentul suspect de la #Articolul8, care schimbă toată paradigma de comandă în
DGPI.

RISE: Amendamentul nu este semnat. Știți cumva cine e autorul nesemnat?

Nicolae Șerban: Eu, eu, eu, eu am făcut modi�carea. Nu știu de ce nu e semnat.

RISE: De ce ați făcut acest amendament? Era o măsură de control, e un serviciu de informații.

Nicolae Șerban: După cum îi arată numele, este Direcția Generală de Protecție Internă, se ocupă
de protecție internă, nu mai e structură de informații, a și dispărut „informații” din nume. (…) E
ca și cum ar aviza CSAT și Direcția Juridică de la Interne. DGPI culege informații doar pentru
protecția internă, cel puțin declarativ, nu vorbesc de ce-ar putea să facă mai pe lângă lege.”

ZIUA 7. 1 iunie 2017. Legea este adoptată la Senat, dar e atacată la Curtea Constituțională
de un grup de senatori liberali care susțin că DGPI se întoarce în era poliției politice.

Curtea, dominată de PSD, le-a respins sesizarea.

Untitled Note (p. 7)


Unul dintre argumentele liberalilor se referă la intruziunea politicii în Serviciul de Informații.
View the entire document with DocumentCloud

Așadar, legea DGPI, modi�cată de PSD, se a�ă acum în drum spre președintele Iohannis,
pentru promulgare. Actul nu a ajuns încă la Cotroceni, a precizat Administrația Prezidențială
pentru RISE.

Dacă legea traversează și această etapă, toate butoanele trec la Carmen Dan, ministrul de
Interne.

Am căutat-o cu un set de întrebări, dar ne-a răspuns o consilieră: „Ministrul e într-o ședință
operativă, îi spun că ați sunat-o.” A doua zi, alt consilier ne-a asigurat că va transmite
răspunsurile ministrului pe tema DGPI. Până la ora publicării, n-am primit nimic.

To print the document, click the "Original Document" link to open the original
PDF. At this time it is not possible to print the document with annotations.

L-am rugat și pe Sorin Grindeanu, premierul demis, să comenteze scoaterea sa și a CSAT din
schemă. N-a știut de intenția colegilor săi, ne-a spus el chiar a doua zi după moțiunea de
cenzură din 21 iunie, dar nu dezvoltă subiectul deocamdată.

Pe Dragnea l-am nimerit și mai tensionat. „Nu l-am mutat eu”, a aruncat din mers, în sensul
că n-ar avea legătură cu mișcările de la DGPI.

Și fostul președinte Traian Băsescu crede că eliminarea avizului CSAT este un predecent
periculos.

RISE: Ce părere aveți despre scoaterea Doi și-un sfert de sub orice control al premierului și CSAT?
Traian Băsescu: Este în neregulă. E clar că asta a fost făcută pe calapodul lui Dragnea, care
a vrut să-i dea doamnei Dan puterea absolută pe un serviciu destul de puternic, să știți. Să
nu credeți că e un serviciu slab. De ce? Pentru că acest serviciu are legătură și cu ultimul
post de Poliție din țară. Deci, din punct de vedere al rețelei, este mult mai întins decât SRI.

RISE: Putem spune că aceste modi�cări duc la crearea unui SRI paralel, ca în anii 90?

Traian Băsescu: Categoric da.

SERVICII DIN TRECUT

Relația Carmen Dan – Liviu Dragnea e veche și asumată de ambii încă de la început. Ea a
fost mereu o piesă importantă în aparatul funcționăresc al baronului de Teleorman, dar o
�gură absolut nouă în primul eșalon de cadre PSD.

O recomandă, însă, încrederea lui Dragnea, așa că alegerile din decembrie au propulsat-o
pe fosta lui consilieră juridică în fruntea Ministerului de Interne. Și, implicit, deasupra DGPI.

Îi leagă servicii din trecut.

Altă miză – un apartament ANL, alt decor – municipiul Alexandria. S-a întâmplat în 2002, pe
vremea lui Năstase, când Dragnea era la primul mandat de șef al Consiliului Județean.

Atunci debutase și programul guvernamental ANL: locuințe pentru tineri în toată țara. În
Alexandria, a început cu blocurile „Modern” din centrul orașului. Toate apartamentele au
fost scoase la concurs, mai puțin cele din scara F, care au ajuns la bugetarii din oraș,
angajați din Primărie, Consiliul Județean, Prefectură, Poliție, SRI, spitale și altele.

Apartamentul 1 i-a fost repartizat lui Liviu Dragnea, iar apartamentul 2, lipit de primul, a fost
luat formal de Carmen Dan, consiliera baronului. Repartiția acesteia din urmă a fost doar în
scris, �indcă, în realitate, familia Dragnea ocupa ambele apartamente. Șefului CJ nu-i
crescuse încă palatul personal din Alexandria. Situația locativă incertă și familia numeroasă
l-au determinat să recurgă la fondul de stat.

În timpul ăsta, Carmen Dan făcea naveta de la Videle. Locuia acolo cu soțul ei.

Ani mai târziu, în zilele noastre, pe fondul agitației cu demiterea guvernului Grindeanu, Liviu
Dragnea a încercat să deturneze subiectul apartamentului înspre derizoriu. Era la o
conferință de presă și avea un dialog cu Dana Grecu de la Antena 3, referitor la Carmen Dan
– prima propunere vehiculată pentru postul de premier. „Da, am înțeles că am stat în același
apartament!”, a izbucnit din senin, fără să � fost întrebat.
Locuințele de serviciu din centrul Alexandriei păstrează și acum însemnele primei familii,
adică termopanele cele mai scumpe din bloc, care îmbracă tot etajul 1, față și spate. Și ușile
celor două apartamente odată unite sunt asemănătoare, dar timpul a trecut și, dincolo de
ele, locuiesc alți bugetari acum.

Finul lui Dragnea de la SRI Teleorman, de exemplu.

Unitatea de informații e vizavi. Când intră în misiune, doar traversează strada. Azi, în
apartamentul 1 locuiesc Bogdan și Ionela Pește, cununați de familia Dragnea. El e o�țer SRI,
ea e angajată la Protecția Copilului Teleorman, unde a fost colegă cu cele două pesediste
pentru care Dragnea ar � tra�cat in�uență ca să �e plătite de stat –  în faimosul lui caz de
abuz în servicu pentru care așteaptă verdictul.

Ioana Pește, mama �nului de la SRI, lucrează tot la Protecția Copilului, �ind șefă la Resurse
Umane. Practic, ea le-a angajat pe activistele PSD, motiv pentru care a fost audiată la DNA.

DANSUL GENERALILOR

„Eu dau asigurări că arhiva DGPI nu a plecat din instituție și nici nu a fost distrusă. Ea are un
backup într-un sistem electronic, nu vorbim de niște dosare în formă materială neapărat”.

Așa a spus Carmen Dan la Romania TV, pe 28 mai, cu trei zile înainte de operaționalizarea
departamentului de informații cu ultimele modi�cări aduse de PSD.

Declarația ministrului a venit în contextul unui scandal privind arhiva SIPA – fostul serviciu
de informații al Justiției des�ințat în 2005. Atacul care acreditează ideea că DNA ar șantaja
magistrați a fost lansat de consultantul poltic Dan Andronic și susținut mediatic de magnații
Dumitru Niro și Sebastian Ghiță. Toți trei sunt anchetați la DNA în dosare complexe cu
polticieni. Andronic este și �nul lui Niro.

Altminteri, istoria recentă a consemnat că arhitectul DGPI a fost apoi ultimul șef al SIPA și,
ulterior, director în �rma lui Dumitru Niro. A murit în 2011 într-un spital din Israel.

E vorba despre generalul Gheorghe Dan, o legendă a Securității. A activat la unitatea din
București, campioană la atrocități în materie de poliție politică, dar revoluția l-a prins la
antitero (USLA). A continuat în SRI-ul condus de Virgil Măgureanu, cu care a intrat repede în
con�ict, și s-a transferat la SIE. În 1993, a revenit la Ministerul de Interne. S-a întors, practic,
în clădirea roșie de pe strada Eforie, fostul sediu al Securității București, acolo unde își
începuse cariera.

Sediul în care “Doi și-un sfert” a funcționat 25 de ani

Înăuntru mai era doar un departament expus public, acuzat de implicare în mineriade, de
�laj asupra regelui Mihai și diversiuni împotriva manifestanțiior din Piața Universității.
Format cu zeci de o�țeri ai contra-spionajului comunist, încă se numea Direcția Specială de
Informații și, din start, fusese un abuz. O spunea actul său de naștere – un decret emis pe 7
februarie 1990 de Consiliul Frontului Salvării Naționale, strămoșul politic al PSD, la inițiativa
lui Gelu Voican Voiculescu, unul dintre cele mai controversate personaje ale Revoluției. “Se
vor prezenta propuneri concrete de acțiune, inclusiv derogări de la legile în vigoare, justi�cate de
rațiuni de stat”, suna articolul 5. Decretul în�ința, de fapt, primul serviciu secret post-ceaușist
care raporta direct noului șef de stat, Ion Iliescu. De aici și până la acțiuni diversioniste
împotriva opoziției a fost un pas, ceea ce a compromis rapid departamentul.

Prin urmare, în 1993, generalul Dan era șef peste o umbră, dar s-a pus pe construit.

Și așa s-a ridicat temutul “Doi și-un sfert” – jargon inspirat din codul militar al unității (UM
0215) – adică serviciul secret al Ministerului de Interne.

Citești această investigație �indcă îți pasă. Dacă vrei să a�i și mai multe despre
corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea,
poți dona aici!

Anii ‘90 au fost jungla averilor de carton și a serviciilor de informații cu reminiscențe


sovietice. Nu existau legi de integritate, justiție, comisii de control, licitații publice, con�icte
de interese, NATO sau UE. Domnea corupția generalizată, or asta a reprezentat epoca
“romantică” a foștilor securiști implicați sistematic în marile afaceri. Pe alții i-au reciclat noile
structuri de informații ale tranziției care crescuseră amețitor în lipsa unui control real.

Iar haosul a dus la război.

Sub comanda lui Gheorghe Dan, “Doi și-un sfert” a extins repede și metodic capacități
operative. Ca toate serviciile secrete, funcționa compartimentat, cu protocoale de
securitate, dezvolta birouri de analiză, croșeta operațiuni so�sticate pe teren și gestiona
rețele vaste de colaboratori. Aspira informații de peste tot, din toate mediile penetrate, din
lumea interlopă până la cea politică. La butoanele direcțiilor cheie – crimă organizată,
resurse umane sau contrainformații – stăteau șe� de miliție ceaușistă și veterani din
Direcția I a Securității. “Doi și-un sfert” spărgea monopolul în câmpul informațiilor.
Coliziunea majoră a fost cu SRI.

Au început să se spioneze reciproc în toată țara, să se saboteze pe teren și să in�uențeze


decidenții politici cu rapoarte despre operațiunile ilegale ale celorlalți. Și la SRI,
managementul se baza tot pe securisti care supraviețuiseră în aparat și conduceau
Diviziunile interne.

Rivalitatea generalilor s-a jucat tactic pe toate fronturile, dar scorul s-a ținut politic.

“Doi și-un sfert” a avut dintotdeauna o vulnerabilitate de ordin legislativ. Se mișca pe


steroizi, dar într-un cadru juridic strâmt, cam cât un articol din legea care reglementează
Ministerul de Interne. Trebuia să se ocupe în special de “afacerile interne” ale Poliției, dar
linia asta devenise subsidiară componentei “Informații”, până când unitatea n-a mai încăput
în lege.

De cealaltă parte, ambalat într-o normă stufoasă, SRI a avut mereu statut de umbrelă
națională de contraspionaj. Teoretic, legea setează și controlul: e subordonat CSAT și dă
socoteală Parlamentului. Cu puține excepții constituționale, toate mediile sociale reprezintă
spații de manevră pentru SRI, de aceea și bene�ciarii “lucrărilor” sunt diverși: de la prefect
de județ până la președinte de țară. Celelalte servicii, în afară de SIE, sunt considerate “de
nișă”.

În mai 1998, s-a tranșat o rundă.

CSAT a des�ințat brusc “Doi și-un sfert” pe motiv că unitatea și-a depășit atribuțiile legale și
continua să facă poliție politică mascată.

8 ani în care UM 0215 se um�ase încât să împartă cu SRI scandaluri de corupție pe prima
pagină a ziarelor nouăzeciste – au fost su�cienti. Presa  a semnalat ciclic că “Doi și-un sfert”
a persecutat constant opoziția politică pe vremea lui Iliescu, iar în mai 1998, acea opoziție
era deja la putere de un an și jumătate. Decretul a fost semnat de președintele Emil
Constantinescu.

Și “Vulpea” intră-n scenă.

Virgil Ardeleanu a fost audiat de comisiile reunite ale Parlamentului în 2005, după ce a vrut să
intercepteze telefoane ale unor agenții de presă. FOTO: MediafaxFoto / Cătălina Filip
Virgil Ardelean n-avea încă porecla asta când guvernul CDR a scos din ecuație elementul
“Informații” și l-a pus în fruntea noului Serviciu de Protecție al Ministerului de Interne. Venea
de la Cluj, unde a condus poliția județeană, și tocmai fusese avansat general de brigadă.
“Doi și-un sfert” a fost spart în două entități atunci: cea preluată de Ardelean și încă una de
investigare a criminalitâții, înglobată în IGPR.

Unitatea “Vulpii” a primit cod militar nou (UM 0962) și timp de un an a ținut capul la cutie,
monitorizând angajații MAI. Dar viziunea politică s-a schimbat rapid. În 1999, același guvern
CDR a reintrodus Diviza de Informații în organigramă și a redenumit structura în Direcția
Generală de Informații și Protecție Internă.

Erau, din nou, serviciu secret.

Au urmat 9 ani în care “Vulpea” a rezistat la post, guvernele s-au schimbat în jurul lui și
meciul cu SRI a intrat într-o etapă noua.

În martie 2001, la patru luni după revenirea PSD la guvernare, prim-ministrul Adrian
Năstase a conferit atribuții largi UM 0962. De acum, culegea informații privind siguranța
națională. Putea sa intercepteze telefoane, să execute percheziții și con�scări fără mandat
de la procuror.

Astea au fost coordonatele în care Vulpea a început să-și lege numele de scandaluri
gigantice. De la faptul că a pus sub urmărire telefoanele redacției Mediafax ca să veri�ce
sursa unei scurgeri de informații și până la interceptările baronilor care mișcau în frontul lui
Năstase –  toate aceste abuzuri s-au înscris într-un palier larg de acuzații publice care au
șifonat “Doi și-un sfert”-ul lui Năstase.

“Vulpea” zboară din funcție abia în 2006 când Omar Hayssam, primul terorist condamnat în
România, a fugit din țară, iar președintele Băsescu a schimbat toată garda de șe� ai
serviciilor secrete.

Citești această investigație �indcă îți pasă. Dacă vrei să a�i și mai multe despre
corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea,
poți dona aici!

A venit apoi epoca DNA.

În 2009, Cornel Șerban, comandantul structurii a fost reținut în dosarul magnatului Puiu
Popoviciu sub acuzația că ar � încercat să-l protejeze pe acesta de ancheta DNA,

În ultimii ani, DGPI a fost semnalat repetat în afara propriei legi, inclusiv de către propriii
miniștri (Vasile Blaga). Cu alții, precum Gabriel Oprea, a fost implicat în scandaluri comune.

În 2016, după 27 de ani, s-a născut actualul DGPI, trecut acum sub control parlamentar, din
cenușa fostului DIPI (Direcția de Informații și Protecție Internă).

“Normele legale în vigoare determină existența unor suprapuneri de competență între DIPI și
Serviciul Român de Informații în ceea ce privește activitatea de informații în domeniul securității
naționale manifestate, în special, în zona combaterii terorismului, cyberintelligence (domenii în
care SRI îndeplinește rolul de autoritate națională) și criminalității organizate transfrontaliere,
respectiv activităților asociate.”, susținea, printre altele, Guvernul Cioloș în nota de
fundamentare prin care justi�ca reforma DGPI.

Între timp, PSD a schimbat #Articolul8 din legea care a plecat spre Președinție la
promulgare.

Victor ILIE

A contribuit: Elena DUMITRU

Gra�că: Sergiu BREGA


Editor: Mihai MUNTEANU

Ai citit această investigație �indcă îți pasă. Dacă vrei să a�i și mai multe despre
corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea,
poți dona aici!

Like Share 691 people like this. Sign Up to see what your friends like.

COMENTEAZA ACEST ARTICOL


65 Comments Sort by Oldest

Add a comment...

Razbunarea Capsunarului Șăf at NASA - National Aeronautics


and Space Administration
asa a vrut Dumbezeu, maica
Like · Reply · Mark as spam · 48 · Jul 6, 2017 10:06am

Silviu Pop Managing Director at Sylvian Care


Merita pe viata +100 de ani acest hotoman cu guler alb ...
Like · Reply · Mark as spam · 31 · Jul 6, 2017 10:22am

Stefan Marian
Suntem mancati.. Statul fura, privatii fura sub obladuirea statului,
saracul fura, bogatul fura. Ma gandesc la Brazilia, care a trecut
dintr-un presedinte corupt in altul, clasa noastra e cam la acelasi
nivel, cu putine exceptii.

Daca erau unii curati, puteau sa ii arate cu degetul pe ceilalti, sa


ma iertati, dar eu nu cred ca sunt nestiutori, din orice partid ar fi.
Dar sunt prea multi manjiti si daca dau in unul se intoarce ca
boomerangul inapoi.

Suntem mancati...
Like · Reply · Mark as spam · 30 · Jul 6, 2017 10:24am · Edited

Sebastian Martinas
Exact asta vor si ei sa credem. Ce coincidenta...
USR-ul ti-i "arata cu degetul", dar nu au si posibilitatile
mediatice de a te face sa vezi.
Like · Reply · Mark as spam · 22 · Jul 6, 2017 12:21pm

Stefan Marian
USR e un partid de sub 10%. Sunt exceptia. Eu vorbeam
de regula. Si ma indoiesc ca USR are doar sfinti, politica
e o meserie veche la fel ca facutul strazii, si se aseamana
izbitor, nu te poti baga in cocina fara sa te manjesti.

Plus ca sunt o multime de tineri care invata mersurile de


la cei batrani, asa ca sa nu ne facem iluzii ca schimbul de
generatii rezolva problemele. Ce se naste din pisica
soareci mananca.

Si USR ar avea acoperire mediatica daca ar avea dovezi


palpabile. Crezi ca presa straina si cea locala nu ar
publica in detaliu daca Dragnea ar fi prins cu 100 de
milioane pe minus si dovedit in litera legii? Si in
Tadjikistan ar aparea pe prima pagina si la televizor.
Like · Reply · Mark as spam · 4 · Jul 6, 2017 1:36pm · Edited

Sebastian Martinas
Stefan Marian, atunci somn de voie ca ne-ajuta duamne-
duamne, cum ne-a ajutat si pan-acum.
Negativismul si sintagmele ca "politica e curva" nu
schimba nimic in lumea asta, ci doar da legitimitate
curvelor sa devina secretari de partid si senatori.
In fapt, nimic din ce spui tu acolo nu e nou. Exact
aceleasi vorbe umblau din gura-n gura si cu 27 de ani in
urma si poate vor mai umbla si peste alti 27 de ani. Din
fericire copilul meu nu le va auzi pt ca va trai la mare
distanta de patria mioritelor.
Like Reply Mark as spam 13 Jul 6, 2017 4:22pm
RISE Proj…
96K likes

Like Page

Be the first of your friends to


like this

Tweets by @riseprojectro
RISE Project Retweeted

OCCRP
@OCCRP
The demonstrations were planned against #corruption of state officials after Azerbaijani
#Laundromat - rferl.org/a/azerbaijan-w… via @RFERL

Police Warn Anticorruption Activists On Eve Of Baku Protest


Baku's city police say they have warned opposition activists who plan to protest in th

Embed View on Twitter

Caută

INVESTIGAȚII

RISEBLOG

CONEXIUNI

RISEVIDEO

DESPRE NOI

DONEAZĂ

ENGLISH

Your email:
Enter email address...

Subscribe Unsubscribe

PARTENERI

Copyright © 2018 Rise Project


Comunitate de jurnaliști, programatori și activiști.

Anda mungkin juga menyukai