Aristotel, Etica nicomahică, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1988

Cartea a VIII a – Despre prietenie

II. Noi iubim binele în sine sau ceea ce este bun pentru noi înșine?

- când e vorba de un prieten trebuie să-i dorim binele pentru el însuși

- prietenia presupune bunăvoință reciprocă, de altfel acei oameni se numesc binevoitori,

fiecare dorește binele celuilalt

III. Când prietenia se bazează pe interes, ne iubim prieteniipentru noi înșine (binele nostru)
sau plăcere

- astfel, prietenul nu este iubit pentru ceea ce reprezintă el ân esența sa, ci în măsura în care ne
este util sau plăcut.

- în acest caz, prietenii nu cunosc intimitatea relațiilor - avantaj placere, nu caută societatea
celuilalt dacă nu este interes și pentru că nu se simt atrași decât în speranța obținerii unui bun
= ) relații de ospitalutate

- odata cu obiectul plăcerii trece și prietenia

- prietenia perfectă se realizează între oameni cu noblețe spirituală, ale căror afinități
izvorăsc din virtute (durabilă) au o structură interioară, nu o stare accidentală, oamenii
prieteni se aseamănă mult „măsura de sare „ și primesc același lucru și oferă același lucru.

IV. Între soț și soție se păstrează prietenia dacă intimitatea i-a făcut să-și iubească unul altuia
caracterul, grație asemănării la care i-a adus.

- când este vorba de interes, prietenia dispare deoarece cei doi nu erau prieteni unul altuia, ci
ai profitului

V. – DISTANȚA nu distruge prietenia, ci îi împiedică actualizarea însă, dacă obsența devine

cronică ea poate provoca ruperea relației

- cei ce se ajută unii pe alții mai degrabă sunt binevoitori nu prieteni.

- prietenia -) oameni care se agreează reciproc și au gusturi comune

„Prietenia înseamnă egalitate!„ intimitatea relațiilor caracteristică

- a te bucura de prezența celuilalt

- dragostea seamănă cu un exces și nu o poți oferi tuturor oamenilor.

VI. Trebuie să capeți experiență în intimitatea lui, să existe multă generozitate

- utilul cu agreabilul =) omul virtuos

VII. Prietenia tată (=) fiu, soț (=) soție

- când este un raport de superioritate, afecțiunea trebuie să fie proporțională, de ex. cel mai
bun sa fie iubit mai mult decât cel ce iubește, la fel cel mai util etc., egal- în merite

VIII. Aspirația spre onoare face ca majoritatea aomenilor să dorească mai mult, să fie iubiți
decât să iubescă, de unde și toleranța lor față de lingușire.

Prietenia constă mai mult în a iubi decât în a fi iubit! (mamele)

- egalitate și asemănare (în virtute) = prietenie -) să sporească dreptatea, comunitatea

bunurilor

Prietenia dintre soț și soție este proporțională cu meritul, celui mai bun revenindu-i mai mult,
fiecare primind în fapt ceea ce i se cuvine.

Fii și părinții sunt ființe născute ca un alt eu al lor.

Cartea a- IX-a- Recompensa

II. Nu trebuie să acordăm totul uneia și aceleiași persoane ( egalitate, aristrocrație,

camaraderie, superioritatea tatălui față de fiu, respectul cuvenit tuturor.

III. Să rupem sau nu relațiile cu prietenii care nu-și păstrează conduita inițială?

- comunitate de sentimente – prietenia

IV. Omul virtuos își dorește binele, iar gândirea sa surprinde subiecte de contemplare, un om
ce nu cunoaște regretul.

- prietenul = un al doilea eu
Omul vicios caută să-și petreacă timpul în societatea altora, dar fug de ei înșiși, nu sunt în
stare să împartă cu sine bucuriile sau necazurile pentru că în sufletul lor domină dezbinarea, îi
copleșesc regretele.

V. Despre bunăvoință # prietenia

- un început de prietenie # iubire

- oamenii binevoitori doresc binele, dar nu îl și fac

Concordia- sentiment amical, aceleași opinii, interes major, mai degrabă același mod.

VII. Autorii de binefaceri iubesc mai mult, decât binefăcătorii

- pentru binefăcător există o frumusețe morală ce-l împlinește

- cel căruia i se face găsește în actul binefăcătorului doar utilitate, nu frumusețe

- dacă amintirea actelor frumoase este plăcută pentru bine binefăcător, pentru cel care
primește binele și privește totul ca pe o utilitate nu este deloc așa sau mai puțin

- toți oamenii iubesc mai mult ceea ce le cere mai mult efort ( averea decât moștenirea) ori, a
primi o binefacere nu presupune niciun efort, pe când a o aduce, da (mamele vs. tații).

VIII. Omul virtuos își lasă la o parte propriile interese pentru cele ale prietenului său.

- toate sentimentele de prietenie derivă de la cele ale individului față de sine, de unde
iradiază și spre alții?...... de intrebat

- omul vicios nu trebuie să se iubească pe sine

- omul virtuos se sacrifică rezervându-se pe sine doar noblețea se rezumă la cei din
interes/plăcere

IX. Omul fericit are sau nu nevoie de prieteni?

- un al doilea eu ne oferă ceea ce nu ne putem oferi noi înșine!

Dacă cel aflat într-o situație nefericită are nevoie de prieteni care să-i facă binele, cel fericit
are nevoie de prieteni cărora să le facă binele.
Omul virtuos găsește plăcere în actele de virtute, contactul permanent cu oamemenii virtuoși
înseamnă un fel de antrenament al virtuții (Theognis)

X. Să avem mulți sau puțini prieteni? Moderați pentru că prietenia înseamnă viața în comun și
e mai greu.

XI. Când să fie prezenți? Prezență = suport moral

- firile tari se feresc să-i facă părtași la suferințele lor pe prieteni.

XII. Ceea ce simte un om față de sine simte și față de prietenul său.

Virtutea de la oameni de virtute o înveți!