Anda di halaman 1dari 4

Activităţi creative pentru interior

“ Poezia”
Potrivit pentru: clase cu până la 30 de elevi
Durată: 30 minute
Spațiu: în clasă (orice aranjament)
Obiective:
Stimularea și încurajarea creativității
Destinderea atmosferei
Dezvoltarea imaginației
Încheierea unei activități de lungă durată
Resurse: o foaie A3
Cum se face:
Scrie pe foaia A3 un vers inventat de tine și oferă-i-o primului elev. Acesta va scrie un vers
care să rimeze cu cel primit. Apoi, înainte ca foaia să fie pasată următorului, o va plia în dreptul
primului vers, astfel încât să rămână vizibil doar ultimul vers scris. Se procedează la fel în
continuare, fiecare elev scriind un vers care să rimeze cu cel dinainte, fără să vadă restul poeziei.
La sfârșit, după ce toată lumea a contribuit cu câte un vers, se citește poezia rezultată. Dacă
elevilor le-a plăcut această activitate, poți relua cu o altă poezie, începând de data aceasta cu
ultimul elev care a primit foaia.

“Concurs de propoziţii”
Pregăteşte două panouri sau împarte tabla în două părţi şi roagă participanţii să formeze
două echipe. Dacă numărul persoanelor din echipe nu este egal, atunci unul dintre participanţi va
participa de două ori. Grupurile se aliniază la 2 metri de la tablă. Oferă primelor persoane din
fiecare echipă câte o bucată de cretă sau o cariocă şi explică regulile: fiecare membru al echipei va
scrie câte un cuvânt pentru a compune o propoziţie. Scopul echipei este să termine prima de scris.
După ce primul membru al echipei a scris un cuvânt pe tablă, se va grăbi să transmită carioca
următorului participant şi va merge la capătul liniei. Cuvintele nu trebuie să se repete. La final ai
putea iniţia o discuţie despre valoarea gândirii anticipative, cooperarea grupului, creativitate etc.

“Călătoria rostogolită”
Anunţă participanţii că prietenul lor cel mai bun (o minge de tenis) trebuie să se ducă până la
casa bunicii sale, dar nu poate găsi mijlocul de transport potrivit. Utilizând 5 nasturi, 4 creioane,
20 de bucăţi de spaghetti şi 15 bucăţi de plastilină sau gume de mestecat, vor crea un vehicul
pentru prietenul lor.

“Lung şi înalt”
Dă echipei mai multe seturi de materiale, alegând din următoarea listă (sau orice alte
materiale de care dispui sau care îţi trec prin cap): 2 bucăţi de hârtie, 5 fişe de carton, o bucată de
aţă de 12 cm, 20 de clame pentru hârtie, 5 timbre poştale, 1 creion, 10 spaghetti, o bucată de 5 cm
de bandă adezivă, 15 bucăţi de plastilină sau gume de mestecat şi o pereche de foarfece. Acordă
echipei 10 minute pentru a construi împreună 2 clădiri: una care se va extinde pe cât de lung
posibil şi alta care va fi construită pe cât de înalt cu putinţă.

Activităţi creative pentru exterior

,, Cadoul”
Potrivit pentru: clase cu până la 30 de elevi
Durată: 30 minute
Spațiu: se poate desfășura în sala de clasă (băncile se mută la perete) sau afară
Obiective:
Feedback-uri constructive
Consolidarea informațiilor zilei
Dezvoltarea imaginației
Destinderea atmosferei
Resurse: fără
Cum se face:
Invită elevii să stea în cerc și să se gândească la ce anume le-a plăcut cel mai mult la ziua sau
săptămâna respectivă (curiozitate, bucurie, natură, lucrul cu/în echipă etc.). Apoi, spune-le să își
imagineze cum, cu o baghetă magică, materializează acel lucru în palma lor, transformându-l într-
un cadou.
Când toți elevii au un "cadou în palmă", se plimbă la întâmplare prin clasă/curte. Bate din
palme după un timp, iar la acest semnal toată lumea se oprește. Fiecare este invitat să abordeze cel
mai apropiat coleg și să facă schimb de cadouri, verbalizând ce anume oferă. Apoi, fiecare pleacă
mai departe cu noul cadou, primit de la coleg, plimbându-se la întâmplare prin clasă/curte.
La următoarea bătaie din palme, se opresc lângă un alt coleg și dau mai departe cadoul
primit ultima dată. Repetă de câteva ori această acțiune.
La final, invită elevii să scoată din nou bagheta magică și să creeze o cutiuță în care vor
introduce toate cadourile primite în acest joc, pentru a le lua cu ei acasă.

Atelier – ”Simte şi acţionează”


Lucru pornind de la scenariu metaforic – Tribul şi pădurea cu animale
Obiective:
Facilitarea comunicării verbale şi nonverbale;
Stimularea abilităţii de cooperare şi lucru în grup;
Confruntarea cu o situaţie problematică şi găsirea unei strategii comune de rezolvare;
Conştientizarea rolului resursă a fiecărui membru al grupului;
Punerea în contact a copiilor.

Instructaj:
“ Vom realiza 2 piese de teatru. O să vă împărţiţi în două grupe egale. Fiecare grupă va fi o
echipă care va trebui, pe rând, să pună în scenă o reprezentare teatrală pe o temă dată. Pentru a
forma echipele vom extrage din cutia în care se află numele voastre, pe rând câte un bileţel, primul
bilet extras va face parte din echipa A, iar cel de al doilea din echipa B şi tot aşa până se termină
biletele de extras. “
Grupul A – Pădurea de animale „ Imaginaţi-vă că faceţi parte dintr-o pădure şi trebuie să
depăşiţi provocările vieţii din pădure. Viaţa aici nu e deloc uşoară, hrana se procură din ce în ce
mai greu, ameninţările sunt la tot pasul. De aceea fiecare dintre voi are un rol important în pădure,
contribuind la supravieţuirea întregului grup. În pădure sunt: un tigru, o ciocănitoare, o girafă, un
şarpe şi o maimuţă. În acest moment un pericol vă ameninţă, vedeţi despre ce este vorba. Cu ce aţi
putea fiecare ajuta pentru a rezolva problema?
Grupa B – Tribul „Imaginaţi-vă că faceţi parte dintr-un trib şi trebuie să faceţi faţă provocărilor
din junglă. Viaţa aici nu este deloc uşoară. Hrana se procura greu, animalele sălbatice sunt mereu
un pericol pentru membrii tribului. De aceea fiecare dintre voi are un rol important în trib acela de
a asigura supravieţuirea. În trib e nevoie de: un vânător, un vraci, cineva care să prepare hrana,
meşteşugarul, învăţătorul. Stabiliţi, aici şi acum, rolul fiecăruia. În acest moment un pericol vă
ameninţă tribul, vedeţi despre ce este vorba. Cu ce aţi putea ajuta tribul fiecare dintre voi pentru a
scăpa de pericol ”.

Pregatirea materialelor pentru activitate


Pregătirea materialelor presupune asigurarea lor înainte de activitate, materialele creative,
obiectele concrete contribuie la o bună motivație. Materialele folosite trebuie să fie adaptate
vârstei participanților, accesul la o parte dintre aceste materiale fiind condiționat de acest lucru (de
exemplu foarfecele nu trebuie să fie la îndemna unui copil de 3 ani). Asigură-te că tu cunoști cum
functionează toate materialele Și că ai toate materialele necesare pentru toată durata activității.
Chiar dacă nu dispunem de multe mijloace materiale putem să fim creativi și să utilizăm
ceea ce avem la îndemnă. Iată un exercițiu de creativitate pe care putem să îl folosim când trebuie
să facem activități dar resursele pe care le avem sunt reduse:
Titlu: Foaia de hârtie - brainstoriming
Scop: identificarea de metode creative de utilizare a diverse materiale
Categoria de vîrstă: 10 ani-100 de ani
Număr de participanți: peste 6
Materiale: un creion, o coală de hârtie, o folie de protecție documente, orice alt material pe care îl
avem la dispoziție
Durata: 20min
Locul de desfășurare: interior - exterior
Ritmul: calm
Cum se face:
1. Se împart participanții în 3 echipe egale.
2. Fiecare echipă primește un material, ei vor trebui să găsească în 5 minute cât mai multe
modalități de utilizare a acelui material fără să judece ideile care sunt spuse. Se poate da și
contextul în care acele materiale trebuie să fie folosite (cum le folosim într-un training, la o
activitate etc.).
3. După ce se colectează ideile se prezintă și se discută care sunt ideile care se pot pune în
aplicare.