Anda di halaman 1dari 56

Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică

Teste Anul II, semestrul 1

Nr. 2.01. Volumetria prin reacţii de neutralizare în mediu apos. Teste complement
simplu
01. Alegerea corectă a indicatorului acido-bazic;
A. Domeniul său de viraj trebuie să se situeze în intervalul saltului de pH la echivalenţă;
B. Să prezinte trei forme colorate: una corespunzătoare analitului, una corespunzătoare
titrantului şi una corespunzătoare punctului de echivalenţă;
C. Modificarea de culoarea să fie independentă de pH;
D. Modificarea de culoare să se producă lent pentru a putea fi observată;
E. Punctul de echivalenţă să se situeze în interiorul domeniului de viraj;

02. La titrarea a 0,1905g substanţă pură cu soluţie standard de concentraţie 0,1N s-au
consumat până la echivalenţă 5mL soluţie. Echivalentul-gram al titrosubstanţei este:
A. 25g/val;
B. 0,381g/val;
C. 0,0381g/val;
D. 381g/val;
E. 150g/val;

03. Masa de titrosubstanţă necesară la determinarea factorului soluţiei de concentraţie 1N


pentru ca volumul de titrant să fie situat între 1 şi 10mL, este:
A. m titrosubst. =(10–2-10–3) × E g,titrosubst. ;
B. m titrosubst. =(10–3-10–4) × E g,titrosubst. ;
C. m titrosubst. =(5 × 10–4-5 × 10–5) × E g,titrant ;
D. m titrosubst. =M titrosubst. ;
E. m titrosubst. =E g titrosubst. ;

04. Masa de titrosubstanţă necesară la determinarea factorului soluţiei de concentraţie 0,1N


pentru ca volumul de titrant să fie situat între 1 şi 10mL, este:
A. m titrosubst. =(10–2-10–3) × M titrosubst. ;
B. m titrosubst. =(10–3-10–4) × E g,titrosubst. ;
C. m titrosubst. =(5 × 10–4-5 × 10–5) × E g,titrant ;
D. m titrosubst. =0,1 × M titrosubst. ;
E. m titrosubst. =E g titrosubst. ;

05. Masa de titrosubstanţă necesară la determinarea factorului soluţiei de concentraţie


0,05N pentru ca volumul de titrant să fie situat între 1 şi 10mL, este:
A. m titrosubst. =(10–2-10–3) × M titrosubst. ;
B. m titrosubst. =(10–3-10–4) × E g,titrosubst. ;
C. m titrosubst. =(5 × 10–4-5 × 10–5) × E g,titrant ;
D. m titrosubst. =0,05 × M titrosubst. ;
E. m titrosubst. =E g titrosubst. ;

06. Masa de titrosubstanţă necesară la determinarea factorului soluţiei de concentraţie


0,01N pentru ca volumul de titrant să fie situat între 1 şi 10mL, este:
A. m titrosubst. =(10–2-10–3) × M titrosubst. ;
B. m titrosubst. =(10–3-10–4) × E g,titrosubst. ;
C. m titrosubst. =(10–4-10–5) × E g,titrant ;
D. m titrosubst. =0,01 × M titrosubst. ;
E. m titrosubst. =E g titrosubst. ;

28
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

07. Factorul determinat al soluţiei de concentraţiei teoretică 0,1N este 0,5255. În acest caz,
concentraţia reală C r , concentraţia teoretică C t şi factorul corecte, sunt respectiv:
A. C t =0,1N; C r =0,05255N; F 0,1 =0,5255;
B. C t =0,01N; C r =0,05255N; F 0,01 =5,2500;
C. C t =0,05N; C r =0,05255N; F 0,05 =1,0510;
D. C t =0,025N; C r =0,05255N; F 0,025 =2,1020;
E. C t =0,001N; C r =0,05255N; F 0,001 =0,0525;

08. pH-ul soluţiei tampon conţinând acid acetic (pK a =4,75) şi acetat de sodiu în raportul
molar 1/1, 1/10, 10/1 este respectiv:
A. 3; 4; 5;
B. 3,75; 4,75; 5,75;
C. 5,75; 4,75; 3,75;
D. 4; 7; 5;
E. 4,75; 5,75; 3,75;

09. În timpul titrării soluţiei de acid acetic cu soluţie de NaOH, până la punctul de
echivalenţă, soluţia conţine:
A. Acid acetic;
B. Acid acetic/acetat de sodiu;
C. Acetat de sodiu;
D. NaOH;
E. Acetat de sodiu/NaOH;

10. Compoziţia soluţiei, după echivalenţă, la titrarea soluţiei de acid acetic cu soluţie de
NaOH, este:
A. Acid acetic;
B. Acid acetic/acetat de sodiu;
C. Acetat de sodiu;
D. NaOH;
E. Acetat de sodiu/NaOH;

11. Profilul curbei de titrare acid tare de diferite concentraţii iniţiale, cu o bază tare (AT-
BT) 0,1N:
A. Depinde de concentraţia iniţială a acidului tare;
B. Depinde doar de concentraţia titrantului;
C. Este independentă de concentraţia iniţială a acidului;
D. Este independentă de concentraţia titrantului;
E. Nu depinde nici de concentraţia AT, nici de concentraţia BT folosită ca titrant, pH-ul la
echivalenţă fiind 7;

12. În cazul titrării acido-bazice în mediu apos, punctul de echivalenţă este situat:
A. La valoarea pH–ului soluţiei de titrant;
B. La valoarea pH–ului soluţiei de analit;
C. La valoarea pH–ului solventului folosit la titrare;
D. La mijlocul saltului de pH indiferent de tăria acidului şi a bazei;
E. La pH-ul corespunzător produşilor de reacţie;

13. Pentru neutralizarea a 0,2400g substanţă se consumă 12mL titrant de concentraţie 0,5N.

29
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

Echivalentul-gram al substanţei este:


A. 12 g/val;
B. 24 g/val;
C. 40 g/val;
D. 60 g/val;
E. 80 g/val;

14. Se titrează 1,325g probă conţinând carbonat de sodiu (Na 2 CO 3 , M=106g/mol), cu


soluţie de HCl 1M, în prezenţă de metiloranj. Volumul de soluţie de titrant la
echivalenţă este 10mL. Conţinutul de carbonat al probei este:
A. 100%;
B. 80%;
C. 60%;
D. 40%;
E. 20%;

15. Se titrează 1,325g probă conţinând carbonat de sodiu (Na 2 CO 3 , M=106g/mol), cu


soluţie de HCl 1M, în prezenţă de fenolftaleină. Volumul de soluţie de titrant la
echivalenţă este 10mL. Conţinutul de carbonat al probei este:
A. 100%;
B. 80%;
C. 60%;
D. 40%;
E. 20%;

16. pH-ul soluţiei la echivalenţă la titrarea soluţiei de tetraborat de sodiu cu soluţie de HCl
0,1N este:
A. Neutru pentru că este o reacţie de neutralizare;
B. Acid pentru că titrantul este acid tare;
C. Bazic deoarece se titrează o sare provenită de la bază tare şi acid slab;
D. Slab acid corespunzător compoziţiei soluţiei la echivalenţă;
E. Slab bazic corespunzător echivalenţei;

17. Se consideră 1L apă distilată şi 1L soluţie NaOH 1M. Raportul între pH-ul celor două
soluţii şi raportul concentraţiei ionilor hidroniu în cele două soluţii, sunt respectiv:
A. 1/2; 107;
B. 2/1; 10-7;
C. 1/1; 10;
D. 7/0; 10-7;
E. 0/7; 107;

18. Se consideră 1L apă distilată şi 1L soluţie HCl 1M. Raportul între pH-ul celor două
soluţii şi raportul concentraţiei ionilor hidroniu în cele două soluţii, sunt respectiv:
A. 1/2; 107;
B. 2/1; 10-7;
C. 1/1; 10;
D. 7/0; 10-7;
E. 0/7; 107;

19. Se titrează 100mL soluţie acid slab 0,1N şi 100mL soluţie acid tare 0,1N. Volumele de

30
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

titrant bază tare consumate până la echivalenţă se găsesc în raportul:


A. 1/2;
B. 2/1;
C. 1/1;
D. 1/5;
E. 1/4;

20. Se titrează 100mL soluţie bază slabă 0,1N şi 100mL soluţie bază tare 0,1N. Volumele
de titrant acid tare consumate până la echivalenţă se găsesc în raportul:
A. 1/2;
B. 2/1;
C. 1/1;
D. 1/4;
E. 1/6;

21. pH-ul soluţiei tampon conţinând hidroxid de amoniu (pK b =4,7) şi clorură de amoniu în
raportul molar 1/1, 1/10, 10/1 este respectiv:
A. 8,3; 9,3; 10,3;
B. 3,7; 4,7; 5,7;
C. 10,3; 9,3; 8,3;
D. 4; 7; 5;
E. 9,3; 8,3; 10,3;

22. Se consideră 1L apă pură şi 1L soluţie acid tare 0,01N. Diferenţa dintre pH-ul celor
două soluţii şi raportul între concentraţia ionilor hidroniu, sunt respectiv:
A. 2; 10-2;
B. 3; 10-3;
C. 4; 10-4;
D. 5; 10-5;
E. 6; 10-6;

23. Se consideră 1L apă pură şi 1L soluţie acid tare 0,1N. Diferenţa dintre pH-ul celor două
soluţii şi raportul între concentraţia ionilor hidroniu, sunt respectiv:
A. 2; 10-2;
B. 3; 10-3;
C. 4; 10-4;
D. 5; 10-5;
E. 6; 10-6;

24. Se consideră 1L apă pură şi 1L soluţie bază tare 0,01N. Diferenţa dintre pH-ul celor
două soluţii şi raportul între concentraţia ionilor hidroniu, sunt respectiv:
A. -2; 102;
B. -3; 103;
C. -4; 104;
D. -5; 105;
E. -6; 106;

25. Se consideră 1L apă pură şi 1L soluţie bază tare 0,1N. Diferenţa dintre pH-ul celor două
soluţii şi raportul între concentraţia ionilor hidroniu, sunt respectiv:
A. -2; 102;

31
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

B. -3; 103;
C. -4; 104;
D. -5; 105;
E. -6; 106;

26. Relaţia etapă/compoziţia soluţiei la titrarea acidului fosforic cu o bază tare în mediu
apos, este:
1. înaintea primului punct de echivalenţă a. Acid fosforic
2. după primul punct de echivalenţă b. Fosfat monosodic
3. după al doilea punct de echivalenţă c. Fosfat disodic
4. soluţia iniţială d. Acid fosforic/ Fosfat monosodic
5. la prima echivalenţă e. Fosfat monosodic / Fosfat disodic
6. la a doua echivalenţă f. fosfat disodic / fosfat trisodic
A. 1.– a.; 2. – b.; 3. – c.; 4 – d.; 5. – e.; 6. – f.;
B. 1. – d.; 2. – e.; 3 – f.; 4. – a.; 5. – b.; 6 – c.;
C. 1. – b.; 2. – c.; 3. – a.; 4. – d.; 5. – e.; 6. – f.;
D. 1. – d.; 2. – a.; 3. – b.; 4. – c.; 5. – e.; 6. – f.;
E. 1. – c.; 2. – b.; 3. – d.; 4. – a.; 5. – e.; 6. – f.;

27. Factorul de corecţie se determină pentru soluţiile de


A. Titrant;
B. Analizat;
C. Indicator;
D. Tampon de pH;
E. Reactivi auxiliari;

28. Factorul de corecţie are drept scop determinarea


A. Concentraţiei reale;
B. Concentraţiei teoretice;
C. pH-ului;
D. Potenţialului normal redox;
E. Constantelor analitice;

29. Unităţile de masură pentru factorul de corecţie, sunt


A. mol/L;
B. val/L;
C. mL;
D. Adimensional;
E. mg;

30. Concentraţia ionilor hidroniu în soluţia cu pH=0, este


A. 0,1;
B. 0;
C. 1;
D. 2;
E. 10;

31. Unităţile de masură ale concentraţiei ionilor hidroniu pentru care se defineşte domeniul
de pH, sunt:
A. mol ioni-g/L;

32
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

B. %;
C. g/100 mL;
D. mg;
E. mL;

32. Unităţile de masură pentru pH, sunt:


A. mol/L;
B. val/L;
C. mL;
D. Adimensional;
E. mg;

33. Monografia din Farmacopeea Europeana prevede la analiza solutiei de acid forforic
(M H3PO4 =98 g/mol) titrarea cu solutie de NaOH 1M in prezenta indicatorului
fenolftaleina: 1 mL solutie NaOH 1M este echivalent cu 49 mg H 3 PO 4 . Echivalentul-
gram al acidului fosforic in aceasta reactie este:
A. M H3PO4 /1;
B. M H3PO4 /2;
C. M H3PO4 /3;
D. 2x M NaOH ;
E. 3x M NaOH ;

34. Monografia din Farmacopeea Europeana prevede la analiza acidului salicilic (C 7 H 6 O 3


M=138,1 g/mol) titrarea cu solutie de NaOH 0,1M in prezenta indicatorului rosu de
fenol: 1 mL solutie NaOH 0,1M este echivalent cu 13,81 mg C 7 H 6 O 3 . Echivalentul-
gram al acidului salicilic in aceasta reactie este:
A. M C7H6O3 /1;
B. M C7H6O3 /2;
C. M C7H6O3 /3;
D. M NaOH ;
E. 2xM NaOH ;

35. Monografia din Farmacopeea Europeana prevede la analiza carbonatului de sodiu


(M=106 g/mol) titrarea cu solutie de HCl 1M in prezenta indicatorului metiloranj: 1 mL
soluţie acid clorhidric 1M este echivalent cu 53 mg Na 2 CO 3 . Echivalentul-gram al
carbonatului de sodiu in aceasta reactie este:
A. M Na2CO3 /1;
B. M Na2CO3 /2;
C. M Na2CO3 /3;
D. M HCl ;
E. 2xM HCl ;

36. Hidroliza sarurilor este reactia


A. Inversa neutralizarii;
B. Neutralizare;
C. Redox;
D. Precipitare;
E. Complexare;

37. Sarea Mohr este

33
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

A. Ferocianura;
B. Fericianura;
C. Alaun feroamoniacal;
D. Alaun feriamoniacal;
E. Toti cristalohidratii;

38. Sarea Mohr este


A. Hexacianoferat (II) de potasiu;
B. Hexacianoferat (III) de potasiu;
C. Sulfat dublu de fer (II) si amoniu;
D. Sulfat dublu de fer (III) si amoniu;
E. Toti cristalohidratii;

39. Mecanismul de schimbare a culorii indicatorilor acido-bazici este explicat de


A. Teoria cromofor-ionica;
B. Teoria disociatiei electrolitice;
C. Principiul lui Le Chatelier;
D. Conceptul cinetic al echilibrului chimic;
E. Teoria electronica a acizilor si bazelor;

40. Indicatorii acido-bazici sunt


A. Liganzi polidentati;
B. Compusi organici acizi sau baze slabe;
C. Complecsi interni;
D. Compusi care sufera o transformare redox reversibila;
E. Substante insolubile in apa;

Nr. 2.01. Volumetria prin reacţii de neutralizare în mediu apos.


Teste complement multiplu
01. Curba de titrare de neutralizare este reprezentarea grafică a:
A. Evoluţiei pH-ului în timpul titrării în funcţie de volumul soluţiei de analizat;
B. Evoluţiei pOH-ului în timpul titrării în funcţie de volumul soluţiei de analizat;
C. Evoluţiei pH-ului în timpul titrării în funcţie de volumul soluţiei de titrant adăugat;
D. Evoluţiei pOH-ului în timpul titrării în funcţie de volumul soluţiei de titrant adăugat
E. Evoluţiei pH-ului în timpul titrării în funcţie de volumul soluţiei de titrant din biuretă;

02. Saltul de pH la echivalenţă reprezintă:


A. Domeniul de pH în care indicatorul îşi schimbă culoarea;
B. Intervalul de pH care include punctul de echivalenţă;
C. Intervalul de pH situat între pH-ul corespunzător soluţiei care conţine 1% mL soluţie de
analizat netitrată şi 1% mL titrant în exces;
D. Domeniul de pH în care soluţia de indicator conţine două specii chimice diferit colorate;
E. Creşterea bruscă a pH-ului pentru volume mici de titrant adaugate;

03. Domeniul de viraj al indicatorilor acido-bazici este:


A. Domeniul de pH în care indicatorul îşi schimbă culoarea;
B. Intervalul de pH care include punctul de echivalenţă;
C. Intervalul de pH situat între pH-ul corespunzător soluţiei care conţine 1% mL soluţie de
analizat netitrată şi 1% mL titrant în exces;

34
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

D. Domeniul de pH în care soluţia de indicator conţine două specii chimice diferit colorate;
E. Creşterea bruscă a pH-ului pentru volume mici de titrant adaugate;

04. Domeniul de viraj al indicatorilor acido-bazici este:


A. pH = pK a,IND ± 1;
B. pH = pK Analit ± 1;
C. pH = pK Titrant ± 1;
D. pOH = pK b,IND ± 1;
E. pH= pK W - pK b,IND ± 1;

05. În cazul titrării unui acid cu o bază tare, saltul de pH la echivalenţă:


A. Creşte cu creşterea concentraţiei iniţiale a acidului;
B. Scade cu creşterea concentraţiei iniţiale a acidului;
C. Este independent de concentraţia iniţială a acidului şi a titrantului;
D. Creşte cu creşterea concentraţiei titrantului;
E. Scade cu creşterea concentraţiei titrantului;

06. Volumul soluţiei de titrant bază tare, necesar pentru neutralizarea a 100 mL soluţie de
acid monoprotic, depinde de:
A. Natura acidului (acid tare, acid slab);
B. Concentraţia iniţială a acidului;
C. Concentraţia titrantului;
D. Natura solventului;
E. Gradul de disociere al acidului;

07. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un compus pentru a putea fi folosit ca


indicator acido-bazic, sunt:
A. Să fie insolubil în solventul folosit la titrare;
B. Să prezinte cel puţin două forme colorate;
C. Modificarea de culoare să fie ireversibilă;
D. Culoarea soluţiei să fie vizibilă la concentraţii mult mai mici decât ale analitului;
E. Modificarea de culoare să se producă într-un interval îngust de pH;

08. Titrosubstanţele care pot fi folosite la determinarea factorului soluţiei de HCl:


A. Acid oxalic;
B. Oxalat de sodiu;
C. Ftalat acid de potasiu;
D. Acid benzoic;
E. Tetraborat de sodiu;

09. Titrosubstanţele care pot fi folosite la determinarea factorului soluţiei de NaOH:


A. Acid oxalic;
B. Oxalat de sodiu;
C. Ftalat acid de potasiu;
D. Acid benzoic;
E. Tetraborat de sodiu;

10. Acidul sulfuric


A. Este un acid triprotic slab care se neutralizează în trei trepte înregistrând la echivalenţă
trei salturi diferite de pH;

35
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

B. Este un acid diprotic tare care în mediu apos se neutralizează în două trepte;
C. Este un acid diprotic tare care în mediu apos se neutralizează într-o singură treaptă;
D. Este un acid diprotic tare care în mediu anhidru înregistrează două salturi diferite de pH;
E. Este un acid diprotic slab în mediu anhidru;

11. Se titrează 100 mL soluţie HCl 0,1N cu soluţie standard de NaOH 0,1N. Considerând
saltul de pH la echivalenţă ±0,1 mL soluţie de titrant, alegeţi indicatorii adecvaţi
marcării punctului de echivalenţă:
A. Albastru de bromofenol, domeniul de viraj 3-4,6;
B. Roşu de bromofenol, domeniul de viraj 4,7-6,3;
C. Roşu de fenol, domeniul de viraj 6,5-8;
D. Acid picric, domeniul de viraj 0,2-1;
E. Fenolftaleina, domeniul de viraj 8,2-9,8;

12. pH-ul soluţiei apoase a unui acid slab:


A. Depinde de concentraţia soluţiei de acid slab;
B. Este funcţie de natura acidului;
C. Depinde de valoarea constantei de aciditate;
D. Este cu atât mai mic cu cât pK a este mai mare;
E. Are valoarea 1 pentru toate soluţiile apoase;

13. Echilibrul reacţiei de hidroliză a acetatului de sodiu


A. Se deplasează la stânga în prezenţa unui exces de NaOH;
B. Se deplasează la stânga în prezenţa unui exces de acid acetic;
C. Nu este influenţat de prezenţa în exces a NaOH, constanta de hidroliză fiind constantă;
D. Se deplasează la dreapta în prezenţa unui exces de NaOH;
E. Se deplasează la dreapta în prezenţa unui exces de acid acetic;

14. Echilibrul reacţiei de hidroliză a clorurii de amoniu


A. Se deplasează la stânga în prezenţa unui exces de HCl;
B. Se deplasează la stânga în prezenţa unui exces de hidroxid;
C. Nu este influenţat de prezenţa în exces a HCl, constanta de hidroliză fiind constantă;
D. Se deplasează la dreapta în prezenţa unui exces de HCl;
E. Se deplasează la dreapta în prezenţa unui exces de hidroxid;

15. Soluţia unui indicator acido-bazic, compus organic acid slab HInd, disociază la:
A. Creşterea concentraţiei ionilor hidroniu [H 3 O+];
B. Scăderea pH-ului;
C. Creşterea concentraţiei ionilor hidroxil [HO-];
D. Creşterea pH-ului;
E. Creşterea pOH-ului;

16. Soluţia unui indicator acido-bazic, compus organic bază slabă, ionizează la:
A. Creşterea concentraţiei ionilor hidroniu [H 3 O+];
B. Scăderea pH-ului;
C. Creşterea concentraţiei ionilor hidroxil [HO–];
D. Creşterea pH-ului;
E. Creşterea pOH-ului;

17. Compuşii organici din clasa ftaleine cu caracter acid, folosiţi ca indicatori de pH:

36
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

A. Cristal violet;
B. Fenolftaleina;
C. Metil violet;
D. Timolftaleina;
E. α-naftolftaleina;

18. Compuşii organici din clasa ftaleine cu caracter bazic, folosiţi ca indicatori de pH:
A. Cristal violet;
B. Fenolftaleina;
C. Metil violet;
D. Timolftaleina;
E. α-naftolftaleina;

19. Fenolftaleina:
A. Structura de lactona este roşie;
B. Structura de chinonă este incoloră;
C. Structura de chinonă este roşie;
D. Structura deprotonată este incoloră;
E. Structura deprotonată este roşie;

20. Metiloranj:
A. Structura azo este galbenă;
B. Structura azo protonată este galbenă;
C. Structura azo protonată este roşie;
D. Structura chinonimină este galbenă;
E. Structura chinonimină este roşie;

21. Ftalatul acid de potasiu este titrosubstanţă folosită la determinarea factorului soluţiilor
de:
A. NaOH în apă;
B. NaOH în metanol;
C. HCl în apă;
D. K 2 Cr 2 O 7 în acid sulfuric 1N;
E. KMnO 4 în acid sulfuric 1N;

22. Se consideră titrarea soluţiilor de acid acetic (K a, acid acetic =10-5) de concentraţie 1). 0,1N;
2). 0,001N şi 3). 0,00001N cu soluţie standard de NaOH 0,1N. pH-ul soluţiei iniţiale şi
efectul asupra saltului de pH la echivalenţă, sunt respectiv:
A. 1). pH=1; 2). pH=2; 3). pH=3; saltul de pH creşte cu creşterea concentraţiei iniţiale ale
acidului;
B. 1). pH=2; 2). pH=3; 3). pH=4; saltul de pH creşte cu scăderea concentraţiei iniţiale ale
acidului;
C. 1). pH=3; 2). pH=4; 3). pH=5; saltul de pH creşte cu creşterea concentraţiei iniţiale ale
acidului;
D. 1). pH=3; 2). pH=4; 3). pH=5; saltul de pH începe de la o valoare mai mică a pH-ului cu
creşterea concentraţiei iniţiale ale acidului;
E. 1). pH=3; 2). pH=4; 3). pH=5; saltul de pH începe de la o valoare mai mare a pH-ului
cu creşterea concentraţiei iniţiale ale acidului;

23. Se consideră titrarea soluţiilor de acid slab 1). K a,1 =10-3; 2). K a,2 =10-5 şi 3). (K a,3 =10-7

37
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

fiecare de concentraţie 0,1N cu soluţie standard de NaOH 0,1N. pH-ul soluţiei iniţiale şi
efectul asupra saltului de pH la echivalenţă, sunt respectiv:
A. 1). pH=1; 2). pH=2; 3). pH=3; saltul de pH creşte cu creşterea K a ale acidului;
B. 1). pH=2; 2). pH=3; 3). pH=4; saltul de pH creşte cu creşterea K a ale acidului;
C. 1). pH=2; 2). pH=3; 3). pH=4; saltul de pH scade cu creşterea K a ale acidului;
D. 1). pH=2; 2). pH=3; 3). pH=4; saltul de pH începe de la o valoare mai mică a pH-ului cu
creşterea pK a ale acidului;
E. 1). pH=3; 2). pH=4; 3). pH=5; saltul de pH începe de la o valoare mai mare a pH-ului
cu creşterea concentraţiei iniţiale ale acidului;

24. Se consideră titrarea soluţiilor de hidroxid de amoniu (K b, NH4OH =10-5) de concentraţie


1). 0,1N; 2). 0,001N şi 3). 0,00001N cu soluţie standard de HCl 0,1N. Soluţiile iniţiale
au respectiv:
A. 1). pH=11; 2). pH=10; 3). pH=9;
B. 1). pH=12; 2). pH=11; 3). pH=10;
C. 1). pOH=1; 2). pOH=2; 3). pOH=3;
D. 1). pOH=2; 2). pOH=3; 3). pOH=4;
E. 1). pOH=3; 2). pOH=4; 3). pOH=5;

25. Se consideră titrarea unui acid slab (AS) cu o bază tare (BT). [H+] şi pH-ul soluţiei la
echivalenţă depind:
A. Direct de K a a acidului slab;
B. Invers de K a a acidului slab;
C. Direct de concentraţia sării rezultate;
D. Invers de concentraţia sării rezultate;
E. Doar de produsul ionic al apei;

26. Se consideră titrarea unei baze slabe (BS) cu un acid tare (AT). [H+] şi pH-ul soluţiei la
echivalenţă depind:
A. Direct de K b a bazei slabe;
B. Invers de K b a bazei slabe;
C. Direct de concentraţia sării rezultate;
D. Invers de concentraţia sării rezultate;
E. Doar de produsul ionic al apei;

27. Se consideră titrarea unui acid tare (AT) cu o bază tare (BT). [H+] şi pH-ul soluţiei la
echivalenţă:
A. Depind de concentraţia soluţiei iniţiale a AT;
B. Depind de concentraţia soluţiei de titrant BT;
C. Sunt independente de concentraţia soluţiei iniţiale a AT;
D. Sunt independente de concentraţia soluţiei de titrant BT;
E. Depind doar de produsul ionic al apei;

28. La titrarea de neutralizare pH-ul soluţiei finale în prezenţa unui exces de titrant
A. Depinde de concentraţia soluţiei de analizat;
B. Depinde de concentraţia soluţiei de titrant;
C. Este independent de concentraţia soluţiei de analizat;
D. Este independent de concentraţia soluţiei de titrant;
E. Depinde de volumul soluţiei de titrant adăugat în exces;

38
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

29. Titrarea inversă se foloseşte când


A. Titrantul este colorat;
B. Soluţia de analizat nu este stabilă în condiţiile de lucru;
C. Nu este necesară folosirea indicatorului;
D. Reactivii auxiliari produc reacţii secundare nedorite analitului;
E. Biureta este brună;

30. Titrarea directă se aplică în cazul în care:


A. Reacţia dintre titrant şi analit este practic totală şi rapidă;
B. Este disponibil un indicator adecvat marcării punctului de echivalenţă;
C. În soluţia de analizat se pot crea condiţiile desfăşurării reacţiei fără procese secundare
nedorite;
D. Titrantul este incolor;
E. Biureta este transparentă;

31. Titrarea prin substituţie sau prin deplasare, implică:


A. Adăugarea în soluţia de analizat a unui exces de reactiv care transformă analitul într-un
compus stabil;
B. Eliberarea prin substituţie a unei specii chimice care se titrează;
C. Folosirea a doi titranţi;
D. Folosirea a doi indicatori;
E. Folosirea unui singur indicator pentru toţi componenţii analizaţi;

32. Titrarea prin diferenţă se aplică în cazul în care:


A. Reactivii auxiliari produc reacţii secundare nedorite analitului;
B. Biureta este brună;
C. Reacţia dintre titrant şi titrat este lentă, sau incompletă;
D. Nu este disponibil un indicator adecvat fiecărei specii chimice care se analizează;
E. Analitul este colorant;

33. Folosirea unui singur indicator pentru toate speciile chimice care se analizează printr-o
anumită metodă, este posibilă folosind tehnica titrării:
A. Directe;
B. Inverse;
C. Prin substituţie;
D. Prin diferenţă;
E. Oricare;

34. Sunt adevărate afirmaţiile:


A. Titrul reprezintă masa de substanţă dintr-un mL de soluţie;
B. Relaţia între concentraţia molară C m şi normală C n este independentă de natura reacţiei;
C. Concentraţia molară C m şi normală C n sunt egale pentru aceeaşi substanţă în toate
reacţiile la care participă;
D. Relaţia între concentraţia molară C m şi normală C n pentru aceeaşi substanţă este
dependentă de natura reacţiei;
E. C n este mai mare sau egală cu C m pentru aceeaşi substanţă, în funcţie de reacţia la care
participă;

35. Mărimea unei diviziuni este de:


A. 0,20 mL la biureta care are 20 diviziuni pentru fiecare mililitru;

39
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

B. 0,20 mL la biureta care are 5 diviziuni pentru fiecare mililitru;


C. 0,10 mL la biureta care are 20 diviziuni pentru fiecare mililitru;
D. 0,10 mL la biureta care are 10 diviziuni pentru fiecare mililitru;
E. 0,05 mL la biureta care are 20 diviziuni pentru fiecare mililitru;

36. Precizia de măsurare a volumului cu biureta este de:


A. 0,20 mL la biureta care are 20 diviziuni pentru fiecare mililitru;
B. 0,20 mL la biureta care are 5 diviziuni pentru fiecare mililitru;
C. 0,10 mL la biureta care are 20 diviziuni pentru fiecare mililitru;
D. 0,10 mL la biureta care are 10 diviziuni pentru fiecare mililitru;
E. 0,05 mL la biureta care are 20 diviziuni pentru fiecare mililitru;

37. Optimizarea titrării se referă la:


A. Determinarea masei de substanţă de analizat care prin titrare consumă un volum de
titrant comparabil cu volumul biuretei;
B. Alegerea ergonomică a postului de lucru al analistului;
C. Determinarea volumului de soluţie de analizat care prin titrare consumă un volum de
titrant comparabil cu volumul biuretei;
D. Alegerea indicatorului adecvat analizei;
E. Folosirea biuretei din sticlă brună sau transparentă;

38. Curba de titrare de neutralizare AS-BT, poate fi folosită la determinarea:


A. pK a a acidului slab;
B. capacităţii de tamponare a soluţiei tampon AS/sarea sa cu o BT;
C. pK b a bazei tari;
D. celei mai mari valori a pK a a acidului slab care poate fi analizat prin titrare în mediu
apos;
E. celei mai mici valori a pK a a acidului slab care poate fi analizat prin titrare în mediu
apos;

39. Curba de titrare de neutralizare BS-AT, poate fi folosită la determinarea:


A. pK b a bazei slabe;
B. capacităţii de tamponare a soluţiei tampon BS/sarea sa cu un AT;
C. pK a a acidului tare;
D. celei mai mari valori a pK b a bazei slabe care poate fi analizat prin titrare în mediu apos;
E. celei mai mici valori a pK b a bazei slabe care poate fi analizat prin titrare în mediu apos;

40. Curba de titrare de neutralizare AS-BT are trei tronsoane: 1). palier I, 2). un salt şi 3).
palier II, cu următoarele semnificaţii:
A. 1). Creşteri mari ale pH-ului pentru volume mici de titrant adăugate;
B. 2). Creşteri mici ale pH-ului pentru volume mici de titrant adăugate;
C. 3). Creşteri mari ale pH-ului pentru volume mari de titrant adăugate;
D. 1). Creşteri mici ale pH-ului pentru volume mari de titrant adăugate;
E. 2). Creşteri mari ale pH-ului pentru volume mici de titrant adăugate;

41. Curba de titrare de neutralizare BS-AT are trei tronsoane: 1). palier I, 2). un salt şi 3).
palier II, cu următoarele semnificaţii:
A. 1). Creşteri mici ale pH-ului pentru volume mari de titrant adăugate;
B. 2). Creşteri mari ale pH-ului pentru volume mici de titrant adăugate;
C. 3). Creşteri mici ale pH-ului pentru volume mari de titrant adăugate;

40
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

D. 1). Scăderi mici ale pH-ului pentru volume mari de titrant adăugate;
E. 2). Scăderi mari ale pH-ului pentru volume mici de titrant adăugate;

42. Punctul de echivalenţă:


A. Este momentul în care numărul de echivalenţi de titrant adăugat este egal cu numărul de
echivalenţi de compus de analizat din probă;
B. Este intervalul de pH în care indicatorul acido – basic îşi schimbă culoarea;
C. Corespunde volumului de titrant care a reacţionat cu toată cantitatea de analit;
D. Este momentul când analistul a consumat prin titrare volumul unei biurete;
E. Este momentul când paharul folosit la titrare este 2/3 plin;

43. Punctul de titrare


A. Este momentul când toată cantitatea de analit a reacţionat cu titrantul;
B. Este momentul când prima picătură de titrant a determinat schimbarea culorii
indicatorul acido – basic;
C. Corespunde volumului de titrant care a reacţionat cu toată cantitatea de analit;
D. Corespunde volumului de titrant care a determinat modificarea de culoare a
indicatorului;
E. Este intervalul de pH în care indicatorul acido – basic îşi schimbă culoarea;

44. Eroarea de indicator la titrare


A. Este diferenţa între volumul de titrant folosit pentru atingerea punctului de echivalenţă
şi cel necesar pentru atingerea punctului final al titrării;
B. Se referă la greşeala de calcul a concentraţiei;
C. Se referă la greşeala de citire a volumului la biuretă;
D. Reprezintă % de analit netransformat;
E. Reprezintă % de titrant adăugat în exces după punctul de echivalenţă;

45. Volumul de titrant la echivalenţă la titrarea AS-BT, se foloseşte la determinarea:


A. Concentraţiei soluţiei de AS;
B. Constantei de ionizare a AS;
C. Saltului de pH la echivalenţă;
D. Tehnicii de analiză;
E. Echivalentului-gram al AS substanţă pură;

46. Volumul de titrant la echivalenţă la titrarea BS-AT, se foloseşte la determinarea:


A. Concentraţiei soluţiei de BS;
B. Constantei de ionizare a BS;
C. Saltului de pH la echivalenţă;
D. Tehnicii de analiză;
E. Echivalentului-gram al BS substanţă pură;

47. Factorul de corecţie


A. Reprezintă raportul între concentraţia reală şi cea teoretică;
B. Este un număr adimensional cu valori între 0 şi 1;
C. Valoarea ideală este 1,0000 iar valorile acceptate în analiza cantitativă sunt cuprinse
între 0,9800 şi 1,1200;
D. Se calculează cu două cifre semnificative după virgulă;
E. Se calculează cu patru cifre semnificative după virgulă;

41
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

48. Reacţii care stau la baza metodelor de analiza volumetrică, sunt:


A. Neutralizare;
B. Redox;
C. Complexare;
D. Precipitare;
E. Descompunere termica;

49. Următorii parametrii sunt adimensionali:


A. Gradul de disociere;
B. Factorul de corectie;
C. pH-ul;
D. Masa;
E. Volumul;

50. Determinarea factorului de corecţie este procesul de


A. Etalonare;
B. Standardizare;
C. Neutralizare;
D. Ajustarea pH-ului;
E. Determinarea concentraţiei reale;

51. Solutia standard de NaOH se foloseste la analiza solutiilor de


A. Acizi tari;
B. Halogenuri;
C. Saruri cu hidroliza acida;
D. Baze tari;
E. Saruri cu hidroliza alcalina;

52. Solutia standard de HCl se foloseste la analiza solutiilor de


A. Acizi tari;
B. Halogenuri;
C. Saruri cu hidroliza acida;
D. Baze tari;
E. Saruri cu hidroliza alcalina;

53. Alcalimetria se bazeaza pe o reactie de:


A. Neutralizare;
B. Redox;
C. Precipitare;
D. Complexare;
E. Schimb de protoni;

54. Acidimetria se bazeaza pe o reactie de:


A. Neutralizare;
B. Redox;
C. Precipitare;
D. Complexare;
E. Schimb de protoni;

55. Fenolftaleina si timolftaleina sunt:

42
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

A. Indicatori complexometrici;
B. Indicatori acido-bazici;
C. Indicatori redox;
D. Indicatori de precipitare;
E. Compusi care prezinta o singura forma colorata;

56. Metiloranj si rosu de metil sunt:


A. Indicatori complexometrici;
B. Indicatori acido-bazici;
C. Indicatori redox;
D. Indicatori de precipitare;
E. Compusi care prezinta doua forme colorate;

57. Cristal violet si metil violet sunt:


A. Indicatori complexometrici;
B. Indicatori acido-bazici;
C. Indicatori redox;
D. Indicatori de precipitare;
E. Compusi care prezinta doua forme colorate;

58. Rosu de fenol si albastru de timol sunt:


A. Indicatori complexometrici;
B. Indicatori acido-bazici;
C. Indicatori redox;
D. Indicatori de precipitare;
E. Compusi care prezinta trei forme colorate;

59. Este titrant alcalimetric


A. Solutia aq. NaOH;
B. HCl în apă;
C. KOH în metanol;
D. HClO 4 în acid acetic;
E. KMnO 4 în acid sulfuric 1N;

60. Este titrant acidimetric


A. Solutia aq. NaOH;
B. HCl în apă;
C. KOH în metanol;
D. HClO 4 în acid acetic;
E. KMnO 4 în acid sulfuric 1N;

Nr. 2.02. Volumetria prin reacţii de neutralizare în mediu anhidru.


Teste complement simplu
01. Care dintre urmatoarele afirmaţii este adevarată în ceea ce priveşte folosirea acidului
acetic ca solvent la titrarea în mediu anhidru a substanţelor medicamentoase:
A. este un solvent protogenic care nivelează funcţia de aciditate a substanţelor dizolvate;
B. este un solvent puternic disociat în care speciile chimice dizolvate se găsesc in cea mai
mare parte sub formă de perechi de ioni;
C. are polaritate mică si prezintă disociere proprie;

43
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

D. funcţia acidă intrinsecă determină amplificarea funcţiei acide extrinsece a substanţei


dizolvate;
E. este folosit ca solvent la prepararea soluţiei titrate de metoxid de sodiu, fiind necesară
anhidrizarea prealabilă;

02. Identificaţi perechile proprietate – solvenţi anhidri, corecte:


1. protogenici a. benzen, toluen, xileni;
2. protofilici b. acetonitril, piridina;
3. amfoteri c. acid formic, acid acetic;
4. aprotici d. etilendiamina, hidrazina;
5. inerţi e. etanol, etilenglicol;
A. 1.-c.; 2.-d.; 3.-e.; 4.-b.; 5.-a.;
B. 1.-b.; 2.-c.; 3.-a.; 4.-d.; 5.- e.;
C. 1.-a.; 2.-d.; 3.-c.; 4.-b.; 5.- e.;
D. 1.-d.; 2.-a.; 3.-b.; 4.-c.; 5.- e.;
E. 1.-c.; 2.-b.; 3.-d.; 4.-a.; 5.- e.;

03. Identificaţi perechile solvenţi anhidri – proprietate, corecte:


1. Solvenţii protofilici a. nu posedă funcţii acido-bazice decelabile, fiind neutri;
2. Solvenţii protogenici b. funcţionează ca acizi sau baze Lewis;
3. Solvenţii amfoterici c. au constanta de bazicitate mai mare decât constanta de
aciditate;
4. Solvenţii aprotici d. au constanta de aciditate mai mare decât constanta de
bazicitate;
5. Solvenţii inerţi e. au funcţia acidă comparabilă cu cea bazică;
A. 1. – c.; 2. – d.; 3. – e.; 4. – b.; 5. – a.;
B. 1. – b.; 2. – c.; 3. – a.; 4. – d.; 5. – e.;
C. 1. – a.; 2. – d.; 3. – c.; 4. – b.; 5. – e.;
D. 1. – d.; 2. – a.; 3. – b.; 4. – c.; 5. – e.;
E. 1. – c.; 2. – b.; 3. – d.; 4. – a.; 5. – e.;

04. La determinarea factorului soluţiei de acid percloric în acid acetic folosind ca


titrosubstanţă hidrogenocarbonatul de potasiu, rezultă cristale de:
A. Acid acetic protonat;
B. Perclorat de potasiu;
C. Carbonat de potasiu;
D. Clorură de potasiu;
E. Acid carbonic;

05. Selectaţi reactivii necesari determinării clorhidratul de papaverină în mediu anhidru:


1). soluţie de acid percloric; 2). soluţie de acetat mercuric; 3). Acid acetic anhidru; 4).
Cristal violet; 5). Hidroxid de sodiu în etanol; 6). Etanol; 7). Timolftaleină în etanol; 8).
Azotat de argint în piridină; 9. Piridină; 10). Dimetilformamidă;
A. 1+2+3+4
B. 2+3+4+5+10
C. 3+4+5+6+10
D. 4+5+6+7+9
E. 5+6+7+8+9

06. Selectaţi reactivii necesari determinării fenobarbitalului în mediu anhidru:

44
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

1). soluţie de acid percloric; 2). soluţie de acetat mercuric; 3). Acid acetic anhidru; 4).
Cristal violet; 5). Hidroxid de sodiu în etanol; 6). Etanol; 7). Timolftaleină în etanol; 8).
Azotat de argint în piridină; 9. Piridină; 10). Dimetilformamidă;
A. 1+2+3+4;
B. 2+3+4+5+10;
C. 3+4+5+6+10;
D. 4+5+6+7+9;
E. 5+6+7+8+9;

07. Acidimetria in mediu anhidru foloseste ca titrant


A. Solutia aq. NaOH;
B. HCl în apă;
C. KOH în metanol;
D. HClO 4 în acid acetic;
E. KMnO 4 în acid sulfuric 1N;

08. Alcalimetria in mediu anhidru foloseste ca titrant


A. Solutia aq. NaOH;
B. HCl în apă;
C. KOH în metanol;
D. HClO 4 în acid acetic;
E. KMnO 4 în acid sulfuric 1N;

09. Indicatorul folosit pentru marcarea punctului de echivalenta la titrarea cu HClO 4 în acid
acetic
A. Negru eriocrom T triturat;
B. Alaun feriamoniacal conc.;
C. Cristal violet in acid acetic;
D. Cromat de potasiu 6%;
E. Timolftaleina in etanol;

10. Indicatorul folosit pentru marcarea punctului de echivalenta la titrarea cu KOH în etanol
A. Negru eriocrom T triturat;
B. Alaun feriamoniacal conc.;
C. Cristal violet in acid acetic;
D. Cromat de potasiu 6%;
E. Timolftaleina in etanol;

Nr. 2.02. Volumetria prin reacţii de neutralizare în mediu anhidru.


Teste complement multiplu
01. Titrarea în mediu anhidru se foloseşte când
A. Specia chimică de analizat are solubilitate mică în apă;
B. Analitul are valori ale constantei de disociere mai mici de 10–8 ;
C. Este necesară o precizie mai bună a determinării;
D. Nu este disponibil un indicator pentru mediul apos;
E. Este necesară folosirea acidului percloric ca titrant;

02. Pentru analiza cantitativă a piridinei (K b =1,7 × 10– 9) se foloseşte:


A. Apa ca solvent

45
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

B. Acidul percloric ca titrant


C. Fenolftaleina ca indicator
D. Acid acetic solvent pentru analit, titrant şi indicator
E. Cristal violet ca indicator

03. Solvenţii anhidri cu caracter acid intrinsec


A. măresc (accentuează) caracterul bazic extrinsec al substanţelor dizolvate;
B. cresc gradul de disociere al bazei slabe dizolvate;
C. suferă o reacţie de autoprotoliză;
D. măresc (accentuează) proprietăţile acide extrinsece ale solutului;
E. cresc gradul de ionizare al acidului slab dizolvat;

04. Solvenţii anhidri cu caracter bazic intrinsec


A. măresc (accentuează) caracterul bazic extrinsec al substanţelor dizolvate;
B. cresc gradul de disociere al bazei slabe dizolvate;
C. suferă o reacţie de autoprotoliză;
D. măresc (accentuează) proprietăţile acide extrinsece ale solutului;
E. cresc gradul de ionizare al acidului slab dizolvat;

05. Valori mari ale constantei dielectrice a solventului determină:


A. Starea de agregare a solventului;
B. Disocierea substanţelor dizolvate;
C. Formarea perechilor de ioni ale solutului;
D. Transformarea solutului în ioni liberi;
E. Caracterul acido-bazic al solutului;

06. Titrosubstanţele care pot fi folosite la determinarea factorului soluţiei de acid percloric
în acid acetic:
A. Hidrogenocarbonat de potasiu;
B. Acid oxalic;
C. Acid benzoic;
D. Ftalat acid de potasiu;
E. Acid succinic;

07. Titrosubstanţele care pot fi folosite la determinarea factorului soluţiei de hidroxid de


sodiu în metanol:
A. Hidrogenocarbonat de potasiu;
B. Dicromat de potasiu;
C. Acid benzoic;
D. Trioxid de diarsen;
E. Acid succinic;

08. Sunt adevărate afirmaţiile:


A. Un acid slab se titrează într-un solvent protofilic (bazic) cu o bază tare (ex. KOH,
CH 3 ONa, hidroxid de tetrabutilamoniu (C 4 H 9 ) 4 NOH etc.);
B. O bază slabă se titrează într-un solvent protogenic cu un acid tare (ex. HClO 4 );
C. Pentru titrarea diferenţiată a doi acizi slabi se utilizează un solvent protogenic (cu
caracterul acid intermediar celor doi acizi);
D. Pentru titrarea diferenţiată a două baze slabe se utilizează un solvent protofilic (cu
caracterul bazic intermediar celor doua baze);

46
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

E. Acizii şi bazele cu constanta de ionizare mai mică de 10–7 se titrează în apă folosind un
indicator adecvat sau tehnica titrării prin diferenţă;

09. În determinările acido-bazice în solvenţi anhidri mecanismele de intervenţie ale


solventului pot fi:
A. Proprietăţile acido-bazice;
B. Proprietăţile dielectrice;
C. Capacitatea de complexare;
D. Capacitatea de dizolvare a substanţei;
E. Proprietăţile de diferenţiere;

10. Determinarile volumetrice în mediu anhidru utilizează ca solvenţi:


A. Amoniac gazos;
B. Solvenţi inerţi;
C. Acid acetic anhidru;
D. Acetat de mercur;
E. Metanol;

11. Autoprotoliza solventului


A. Este reacţia dintre două molecule ale aceluiaşi solvent cuantificată de constanta de
solvoliză K S ;
B. Este specifică doar solvenţilor protofilici;
C. Este specifică doar solvenţilor inerţi;
D. Este o reacţie de echilibru care se desfăşoară în solvenţii protofilici, protogenici,
amfoterici, aprotici;
E. Valori mari ale pK S indică deplasarea echilibrului de autoprotoliză la dreapta;

12. Sunt adevărate afirmaţiile:


A. Solvenţii aprotici sunt solvenţi de diferenţiere a amestecului de acizi tari (acidul
percloric HClO 4 , acidul clorhidric HCl, acidul azotic HNO 3 );
B. Solvenţii protofilici sunt solvenţi de diferenţiere a amestecului de acizi tari (acidul
percloric HClO 4 , acidul clorhidric HCl, acidul azotic HNO 3 );
C. Solvenţii protofilici sunt solvenţi de nivelare a amestecului de acizi tari (acidul percloric
HClO 4 , acidul clorhidric HCl, acidul azotic HNO 3 );
D. Apa este solvent de diferenţiere a amestecului de acizi tari (acidul percloric HClO 4 ,
acidul clorhidric HCl, acidul azotic HNO 3 );
E. Apa este solvent de nivelare a amestecului de acizi tari (acidul percloric HClO 4 , acidul
clorhidric HCl, acidul azotic HNO 3 );

13. În mediu anhidru, deplasarea echilibrului reactiei de titrare spre dreapta a unui acid, este
favorizată de:
A. Creşterea constantei de aciditate K a a acidului;
B. Scăderea constantei de aciditate K a a acidului;
C. Scăderea constantei de solvoliză (autoprotoliză) K s a solventului;
D. Creşterea constantei de solvoliză (autoprotoliză) K s a solventului;
E. Valori mari ale punctului de fierbere a solventului;

14. În mediu anhidru, deplasarea echilibrului reactiei de titrare spre dreapta a unei baze, este
favorizată de:
A. Creşterea constantei de bazicitate K b a bazei;

47
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

B. Scăderea constantei de bazicitate K b a bazei;


C. Scăderea constantei de solvoliză (autoprotoliză) K s a solventului;
D. Creşterea constantei de solvoliză (autoprotoliză) K s a solventului;
E. Valori mari ale punctului de fierbere a solventului;

15. La titrarea acizilor poliprotici se înregistrează:


A. Două salturi de pH la titrarea soluţiei de acid sulfuric în apă;
B. Un singur salt de pH la titrarea soluţiei de acid sulfuric în apă;
C. Două salturi de pH la titrarea soluţiei de acid sulfuric în mediu anhidru;
D. Un singur salt de pH la titrarea soluţiei de acid sulfuric în mediu anhidru;
E. Salturi de pH corespunzătoate nr. de protoni neutralizaţi indiferent de natura
solventului;

Nr. 2.03. Volumetria prin reacţii redox. Teste complement simplu


01. În cazul titrării redox, potenţialul punctului de echivalenţă este situat:
A. Mai aproape de potenţialul normal al soluţiei de titrant;
B. Mai aproape de potenţialul normal al soluţiei de analit;
C. Mai aproape de potenţialul normal al soluţiei cu potenţial mai mare;
D. La mijlocul saltului de potenţial indiferent de potenţialul normal al analitului şi al
titrantului;
E. Mai aproape de potenţialul normal al soluţiei cu potenţial mai mic;

02. Curba de titrare redox este reprezentarea grafică a:


A. Evoluţiei potenţialului în timpul titrării în funcţie de volumul soluţiei de analizat;
B. Evoluţiei potenţialului în timpul titrării în funcţie de potenţialul normal al
indicatorului;
C. Evoluţiei potenţialului în timpul titrării în funcţie de volumul soluţiei de titrant
adăugat;
D. Potenţialului soluţiei de analizat în funcţie de potenţialul titrantului;
E. Evoluţiei pH-ului în timpul titrării în funcţie de volumul soluţiei de titrant adăugat;

03. Potenţialul redox la echivalenţă se calculează cu relaţia:


Unde: a este nr.de electroni schimbaţi de agentul oxidant, iar b de agentul reducător;
Eox0 este potenţialul normal al agentului oxidant, Ered 0
este potenţialul normal al
agentului reducător.
A. a × Eox0 − b × Ered
0

;
a+b
B. a × Eox0 − b × Ered
0

;
a −b
C. a × Eox0 + b × Ered
0

;
a −b
D. a × Eox0 + b × Ered
0

;
a+b
E. (a × Eox0 + b × Ered
0
) × ( a + b) ;

04. Coeficienţii stoechiometrici ai semireacţiei de reducere a soluţiei de permanganat de

48
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

potasiu, la pH=0, MnO4− /H+/e–/Mn2+/H 2 O, sunt:


A. 1/2/3/4/5;
B. 1/3/5/7/9;
C. 1/6/8/2/4;
D. 1/5/8/4/1;
E. 1/8/5/1/4;

05. Coeficienţii stoechiometrici ai semireacţiei de reducere a soluţiei de dicromat de


potasiu în mediu puternic acid Cr2O72 − /H+/e–/Cr3+/H 2 O, sunt:
A. 1/2/4/6/8;
B. 1/4/8/14/7;
C. 1/14/6/2/7;
D. 1/3/6/9/12;
E. 1/12/7/5/3;

06. La titrarea cu soluţie de permanganat în mediu puternic acid


A. Se foloseşte un indicator mai intens colorat decât soluţia de permanganat;
B. Se foloseşte un indicator mai puţin colorat decât soluţia de permanganat;
C. Se folosesc ca indicatori doar complecşi metalici;
D. Nu este necesară folosirea unui indicator deoarece soluţia de permanganat este
colorată şi la diluţii mari;
E. Se folosesc indicatori redox cu potenţialul normal egal cu potenţialul normal al
soluţiei de permanganat;

07. La titrarea cu soluţie de dicromat în mediu puternic acid


A. Se foloseşte un indicator mai intens colorat decât soluţia de dicromat;
B. Se foloseşte un indicator mai puţin colorat decât soluţia de dicromat;
C. Se folosesc ca indicatori doar complecşi metalici;
D. Nu este necesară folosirea unui indicator deoarece soluţia de dicromat este colorată
şi la diluţii mari;
E. Se folosesc indicatori redox cu domeniul de viraj în interiorul saltului de potenţial la
echivalenţă;

08. Determinarea titrimetrică a vitaminei C se bazează pe


A. reducerea acidului ascorbic cu tiosulfat de sodiu;
B. titrarea cu soluţie de hidroxid de potasiu în mediu anhidru;
C. reducerea acidului ascorbic cu apă oxigenată în mediu alcalin;
D. oxidarea la acid dehidroascorbic cu iod în mediu acid;
E. precipitarea acidului ascorbic în forma de sare de argint, greu solubilă;

09. Determinarea iodometrică a Fe3+ constă în:


A. Oxidarea ionului Fe3+ cu tiosulfat de sodiu;
B. Reducerea la Fe2+ pe seama oxidării I– la I2 ;
C. Reducerea la Fe2+ pe seama oxidării tiosulfatului la tetrationat;
D. Oxidarea ionului Fe3+ cu I 2 ;
E. Precipitarea ionului Fe3+ cu I–;

10. Determinarea iodometrică a Co2+ constă în:


A. Oxidarea la Co3+ cu agent oxidant energic şi reducerea la Co2+ pe seama oxidării I–
la I2 ;

49
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

B. Oxidarea la Co3+ cu agent oxidant energic şi titrarea cu tiosulfat;


C. Titrarea ionului Co2+ cu I 2 ;
D. Oxidarea ionului Co2+ cu I2 ;
E. Precipitarea ionului Co2+ cu I–;

11. Concentraţia determinată dicromatometric a soluţiei de sare Mohr este 0,32N.


Concentraţia molară reală C m,r , concentraţia normală reală C n,r , concentraţia
normală teoretică C n,t şi factorul de corecţie, sunt respectiv:
A. C m,r =0,32M; C n,r =0,32N; C n,t =0,30N; F=1,0666;
B. C m,r =0,64M; C n,r =0,32N; C n,t =0,30N; F=1,0666;
C. C m,r =0,16M; C n,r =0,32N; C n,t =0,30N; F=1,0666;
D. C m,r =0,32M; C n,r =0,30N; C n,t =0,30N; F=1,0000;
E. C m,r =0,32M; C n,r =0,30N; C n,t =0,32N; F=0,9375;

12. Se consideră reacţiile de reducere în mediu puternic acid a titranţilor:


1). sulfatul de ceriu (IV); 2). dicromatul de potasiu; 3). permanganatul de potasiu;
4). bromatul de potasiu. Relaţia între echivalentul-gram şi masa molară, este
respectiv:
A. 1). E g =M; 2). E g =M; 3). E g =M; 4). E g =M;
B. 1). E g =M; 2). E g =M/6; 3). E g =M/5; 4). E g =M/6;
C. 1). E g =M/2; 2). E g =M/3; 3). E g =M/4; 4). E g =M/5;
D. 1). E g =M; 2). E g =M/3; 3). E g =M/5; 4). E g =M/7;
E. 1). E g =M/4; 2). E g =M/5; 3). E g =M/6; 4). E g =M/6;

13. La oxidarea dicromatometrică în mediu acid a carbonului organic, raportul


stoechiometric între speciile chimice Cr2O72 − /C/H+/Cr3+/CO 2 /H 2 O, este:
A. 2/3/16/4/3/8;
B. 2/3/4/4/6/8;
C. 1/2/4/4/3/16;
D. 2/8/16/4/3/16;
E. 1/4/8/4/3/4;

14. La oxidarea permanganometrică în mediu acid a oxalatului, raportul stoechiometric


între speciile chimice MnO4− / C2O42 − /H+/Mn2+/CO 2 /H 2 O, este:
A. 2/5/8/2/10/8;
B. 1/3/4/2/5/4;
C. 2/4/8/1/5/8;
D. 2/8/3/1/3/8;
E. 2/10/8/1/5/8;

15. Se consideră reacţia Fe2+ + Ce4+  Fe3+ + Ce3+


Pentru care se dau ECe 0
4+
/ Ce 3+
= 1,36V , EFe
0
3+
/ Fe 2+
= 0,77V
1). Potenţialul redox la echivalenţă E eq. , 2). constanta de echilibru redox lgK şi 3).
raportul concentraţiei speciilor chimice la echilibru sunt, respectiv:
A. 1). E eq. =1; 2). lgK=1; 3). 104;
B. 1). E eq. =2; 2). lgK=1010; 3). 102;
C. 1). E eq. =1; 2). lgK=105; 3). 100;
D. 1). E eq. =3; 2). lgK=102; 3). 105;
E. 1). E eq. =1; 2). lgK=10; 3). 105;

50
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

16. Se consideră determinarea în mediu acid a Cu2+ în prezenţa unui exces de KI. Iodul
eliberat se titrează cu soluţie standard de tiosulfat de sodiu. Relaţia dintre
echivalentul-gram şi masa molară a speciilor chimice implicate este, respectiv:
1). E g ,CuSO4 ; 2). E g ,I 2 ; 3). E g , Na2 S 2O3
A. 1). E g ,CuSO4 =M; 2). E g ,I 2 =M; 3). E g , Na2 S 2O3 =M;
B. 1). E g ,CuSO4 =M/2; 2). E g ,I 2 =M/2; 3). E g , Na2 S 2O3 =M/2;
C. 1). E g ,CuSO4 =M/2; 2). E g ,I 2 =M; 3). E g , Na2 S 2O3 =M;
D. 1). E g ,CuSO4 =M; 2). E g ,I 2 =M/2; 3). E g , Na2 S 2O3 =M;
E. 1). E g ,CuSO4 =M; 2). E g ,I 2 =M; 3). E g , Na2 S 2O3 =M/2;

17. Se consideră determinarea factorului soluţiei de tiosulfat de sodiu cu dicromat de


potasiu, în mediu acid, în prezenţa unui exces de KI. Iodul eliberat se titrează cu
soluţie de tiosulfat de sodiu. Relaţia dintre echivalentul-gram şi masa molară a
speciilor chimice implicate este, respectiv: 1). E g , K 2Cr2O7 ; 2). E g ,I 2 ; 3). E g , Na2 S 2O3
A. 1). E g , K 2Cr2O7 =M; 2). E g ,I 2 =M; 3). E g , Na2 S 2O3 =M;
B. 1). E g , K 2Cr2O7 =M/2; 2). E g ,I 2 =M/2; 3). E g , Na2 S 2O3 =M/2;
C. 1). E g , K 2Cr2O7 =M/3; 2). E g ,I 2 =M; 3). E g , Na2 S 2O3 =M;
D. 1). E g , K 2Cr2O7 =M/5; 2). E g ,I 2 =M/2; 3). E g , Na2 S 2O3 =M;
E. 1). E g , K 2Cr2O7 =M/6; 2). E g ,I 2 =M/2; 3). E g , Na2 S 2O3 =M;

18. Se consideră determinarea factorului soluţiei de tiosulfat de sodiu cu dicromat de


potasiu, în mediu acid, în prezenţa unui exces de KI. Iodul eliberat se titrează cu
soluţie de tiosulfat de sodiu. Agenţii oxidanţi şi reducători sunt, respectiv: 1).
K 2 Cr 2 O 7 ; 2). I–; 3). Na 2 S 2 O 3 ;
A. 1). agent oxidant; 2). agent oxidant; 3). agent oxidant;
B. 1). agent oxidant; 2). agent reducător; 3). agent reducător;
C. 1). agent reducător; 2). agent reducător; 3). agent oxidant;
D. 1). agent oxidant; 2). agent reducător; 3). agent oxidant;
E. 1). agent reducător; 2). agent reducător; 3). agent reducător;

19. Volumul soluţiei finale, la echivalenţă, la titrarea a 100mL soluţie Fe2+ 0,01N cu
soluţie standard de: 1). Ce4+ 0,1N; 2). K 2 Cr 2 O 7 0,1N; 3). KMnO 4 0,1N; 4). KBrO 3
0,1N este respectiv:
A. 1). 100mL; 2). 100mL; 3). 100mL; 4). 100mL;
B. 1). 110mL; 2). 110mL; 3). 110mL; 4). 110mL;
C. 1). 120mL; 2). 130mL; 3). 140mL; 4). 150mL;
D. 1). 150mL; 2). 150mL; 3). 150mL; 4). 150mL;
E. 1). 200mL; 2). 200mL; 3). 200mL; 4). 200mL;

20. Potenţialul la semiechivalenţă la titrarea soluţiei de Fe2+ cu soluţie de : 1). Ce4+; 2).
K 2 Cr 2 O 7 ; 3). KMnO 4 ; 4). KBrO 3 este respectiv:
(Se dau: EFe 0
3+
/ Fe 2+
= 0,77V ; ECe
0
4+
/ Ce 3+
= 1,70V ; ECr
0
O 2− / 2 Cr 3+
= 1,33V ;
2 7

0
EMnO −
/ Mn 2+
= 1,51V ; E BrO
0

/ Br −
= 1,44V )
4 3

A. 1). 0,77V; 2). 1,70V; 3). 1,33V; 4). 1,51V;

51
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

B. 1). 1,70V; 2). 1,33V; 3). 1,51V; 4). 1,44V;


C. 1). 1,33V; 2). 1,33V; 3). 1,33V; 4). 1,33V;
D. 1). 0,77V; 2). 0,77V; 3). 0,77V; 4). 0,77V;
E. 1). 1,70V; 2). 1,70V; 3). 1,70V; 4). 1,70V;

21. Potenţialul la echivalenţă la titrarea soluţiei de Fe2+ cu soluţie de : 1). Ce4+; 2).
K 2 Cr 2 O 7 ; 3). KMnO 4 ; 4). KBrO 3 este respectiv:
(Se dau: EFe 0
3+
/ Fe 2+
= 0,77V ; ECe
0
4+
/ Ce 3+
= 1,70V ; ECr
0
O 2− / 2 Cr 3+
= 1,33V ;
2 7

E 0
MnO4− / Mn 2+
= 1,51V ; E 0
BrO3− / Br −
= 1,44V )
A. 1). 0,77V; 2). 1,70V; 3). 1,33V; 4). 1,51V;
B. 1). 1,70V; 2). 1,33V; 3). 1,51V; 4). 1,44V;
C. 1). 1,2V; 2). 1,2V; 3). 1,3V; 4). 1,3V;
D. 1). 0,77V; 2). 0,77V; 3). 0,77V; 4). 0,77V;
E. 1). 1,70V; 2). 1,70V; 3). 1,70V; 4). 1,70V;

22. Se consideră reacţia Fe2+ + Ce4+  Fe3+ + Ce3+


0
Pentru care se dau ECe 4+
/ Ce 3+
= 1,70V , EFe
0
3+
/ Fe 2+
= 0,77V
Potenţialul sistemului la dublul volumului de titrant necesar pentru echivalenţă,
este:
A. 0,77V;
B. 1,70V;
C. 2,47V;
D. 1,23V;
E. 0,93V;

23. Potenţialul normal al unei semireacţii redox este potenţialul soluţiei care conţine
forma oxidată (Ox) şi forma redusă (Red) în raportul:
A. [Ox]/[Red]=1/1;
B. [Ox]/[Red]=2/1;
C. [Ox]/[Red]=1/2;
D. [Ox]/[Red]=10/1;
E. [Ox]/[Red]=1/10;

24. Volumul de soluţie de titrant agent oxidant energic, de concentraţie 0,1N, consumat
până la echivalenţă la oxidarea a 100mL soluţie amestec Fe2+ şi Ti3+, de concentraţie
0,03N fiecare, este respectiv:
A. V I, eq. =10mL; V II, eq. =10mL;
B. V I, eq. =60mL; V II, eq. =60mL;
C. V I, eq. =30mL; V II, eq. =60mL;
D. V I, eq. =100mL; V II, eq. =100mL;
E. V I, eq. =200mL; V II, eq. =200mL;

25. Se consideră determinarea permanganometrică, în mediu puternic acid, a ionului


Fe2+. Speciile chimice implicate şi culoarea lor, sunt respectiv:
1). Fe2+; a). incolor
3+
2). Fe ; b). galben;
− c). verde;
3). MnO4 ;
2+
4). Mn ; d). roz;

52
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

5). H 2 SO 4 ; e). roşu-violet;


A. 1. – c.; 2. – d.; 3. – e.; 4. – b.; 5. – a.;
B. 1. – b.; 2. – c.; 3. – a.; 4. – d.; 5. – e.;
C. 1. – a.; 2. – d.; 3. – c.; 4. – b.; 5. – e.;
D. 1. – d.; 2. – a.; 3. – b.; 4. – c.; 5. – e.;
E. 1. – c.; 2. – b.; 3. – e.; 4. – d.; 5. – a.;

26. Se consideră determinarea dicromatometrică, în mediu puternic acid, a ionului Fe2+.


Speciile chimice implicate şi culoarea lor, sunt respectiv:
1). Fe2+; a). incolor
2). Fe3+; b). galben;
2− c). verde;
3). Cr2O7 ;
4). Cr3+; d). roşu-violet;
5). H 2 SO 4 ; e). portocaliu;
A. 1. – c.; 2. – d.; 3. – e.; 4. – b.; 5. – a.;
B. 1. – c.; 2. – b.; 3. – e.; 4. – c.; 5. – a.;
C. 1. – a.; 2. – d.; 3. – c.; 4. – b.; 5. – e.;
D. 1. – d.; 2. – a.; 3. – b.; 4. – c.; 5. – e.;
E. 1. – c.; 2. – b.; 3. – e.; 4. – d.; 5. – a.;

27. Se consideră determinarea dicromatometrică, în mediu puternic acid, a ionului Fe2+


în prezenţa indicatorului feroină. Punctul de echivalenţă este marcat de virajul
culorii
A. De la roşu-portocaliu la albastru;
B. De la roşu-portocaliu la galben;
C. De la albastru la roşu-portocaliu;
D. De la galben la verde;
E. De la roşu-portocaliu la verde;

28. Masa necesară preparării unui litru de soluţie 0,1N de dicromat de potasiu
(M K2Cr2O7 =294 g/mol), în mediu puternic acid, pentru determinări redox, este:
A. 29,4g;
B. 14,7g;
C. 9,8g;
D. 4,9g;
E. 2,5g;

29. Masa necesară preparării unui litru de soluţie 0,1N de permanganat de potasiu
(M KMnO4 =158 g/mol), în mediu puternic acid, pentru determinări redox, este:
A. 7,9g;
B. 5,3g;
C. 3,9g;
D. 3,16g;
E. 2,66g;

30. Marcarea punctului de echivalenţă la titrările iodimetrice se face


A. cu un indicator specific prezenţei iodului – amidonul;
B. cu un indicator specific prezenţei anionului tiosulfat – amidonul;
C. cu un indicator acido – bazic, punctul de echivalenţă fiind asociat cu o modificare a
pH-ului;

53
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

D. cu un indicator redox monocolor, punctul de echivalenţă fiind asociat cu o


modificare a potenţialului;
E. fără indicator, soluţia I 2 /KI fiind vizibil colorată şi la diluţii mari;

Nr. 2.03. Volumetria prin reacţii redox. Teste complement multiplu


01. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un compus pentru a putea fi folosit ca
indicator redox, sunt:
A. Să sufere o transformare redox reversibilă, asociată cu o modificare vizibilă de culoare;
B. Să prezinte cel puţin o formă colorată;
C. Modificarea de culoare să fie ireversibilă;
D. Culoarea soluţiei să fie vizibilă la concentraţii mult mai mici decât ale analitului;
E. Modificarea de culoare să se producă într-un interval îngust de potenţial;

02. Curba de titrare redox este o:


A. Curbă ascendentă când titrantul este agent oxidant;
B. Curbă descendentă când titrantul este agent reducător;
C. Curbă ascendentă când analitul este agent reducător;
D. Curbă descendentă când analitul este agent oxidant;
E. Profilul curbei este independent de natura titrantului şi analitului;

03. Constanta de echilibru redox se calculează cu relaţia:


Unde: a este nr.de electroni schimbaţi de agentul oxidant, iar b de agentul reducător;
Eox0 este potenţialul normal al agentului oxidant, Ered 0
este potenţialul normal al
agentului reducător
A. Eox0 − Ered
0
lg K = ;
0,059
a×b
B. Eox0 − Ered
0
lg K = a × b × ;
0,059
C. E 0 − Ered
0
pK = ox ;
0,059
a×b
D. 0
E ox − E red
0

0 , 059
K = 10 a ×b
;
E. E0 −E0
a×b× ox red
K = 10 0 , 059
;

04. La metodele iodimetrice


A. Titrantul este soluţia apoasă de iod în iodură de potasiu;
B. Titrantul este soluţia apoasă de tiosulfat de sodiu;
C. Soluţia de iod în KI este agent oxidant;
D. Soluţia de iod în KI este agent reducător;
E. Se foloseşte ca indicator amidonul;

05. La metodele iodometrice


A. Titrantul este soluţia apoasă de iod în iodură de potasiu;
B. Titrantul este soluţia apoasă de tiosulfat de sodiu;

54
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

C. Soluţia de tiosulfat este agent oxidant;


D. Soluţia de tiosulfat este agent reducător;
E. Se foloseşte ca indicator amidonul;

06. Bromo-bromatometria prezintă următoarele caracteristici:


A. este o metodă de analiză redoxometrică;
B. reducătorul este bromul molecular rezultat din reactia bromat-bromură de potasiu;
C. oxidantul este bromul molecular rezultat din reactia bromat-bromură de potasiu;
D. utilizează ca soluţie de titrant bromatul de potasiu;
E. utilizează ca soluţie de titrant bromura de potasiu;

07. Compuşi folosiţi ca indicatori redox sunt:


A. Tris-orto-fenantrolinatul de Fe(II);
B. Bipiridina;
C. Difenilamina;
D. Difenilbenzidina;
E. Fenolftaleina;

08. Indicatori redox monocolori


A. Albastru metilen;
B. Feroina;
C. Difenilamina;
D. Bi-piridina complex cu Fe(II);
E. Ter-piridina complex cu Fe(II);

09. Indicatori redox bicolori


A. Albastru metilen;
B. Feroina;
C. Difenilamina;
D. Bi-piridina complex cu Fe(II);
E. Ter-piridina complex cu Fe(II);

10. Soluţia apoasă de amidon


A. Suferă o transformare redox asociată cu modificarea culorii;
B. Formează un complex interstiţial albastru cu iodul molecular;
C. Formează un complex albastru cu ionul iodură;
D. Este indicator specific la titrările iodimetrice;
E. Este indicator specific la titrările iodometrice;

11. Titrosubstanţele folosite la determinarea factorului soluţiei de tiosulfat de sodiu:


A. Dicromat de potasiu;
B. Sare Mohr;
C. Bromat de potasiu;
D. Hidrazină;
E. Trioxid de diarsen;

12. Titrosubstanţele folosite la determinarea factorului soluţiei de I2 /KI:


A. Dicromat de potasiu;
B. Sare Mohr;
C. Bromat de potasiu;

55
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

D. Hidrazină;
E. Trioxid de diarsen;

13. Se consideră semicuplurile redox I2 /2I– ( E 0I 2 / 2 I − = 0,54V ) şi Cu2+/Cu+


( E0Cu 2 + / Cu + = 0,17V )
A. Semicuplul Cu2+/Cu+ este agent reducător (Cu+ se oxidează la Cu2+);
B. Din reacţie rezultă precipitatul de CuI şi I 2 ;
C. Semicuplul I2 /2I– este agent oxidant (I2 se reduce la I–);
D. Reacţia are loc în sensul determinat de valoarea potenţialelor normale;
E. Reacţia are loc în sens invers celui determinat de valoarea potenţialelor normale;

14. Determinarea permanganometrică a concentraţiei soluţiei de nitrit


A. Se realizează prin titrarea directă a soluţiei de nitrit, permanganatul fiind agent oxidant
energic;
B. Se aplică titrarea inversă;
C. Constă în oxidarea ionului nitrit la nitrat;
D. Constă în transformarea ionului nitrit în NO;
E. Foloseşte ca indicator soluţia apoasă de amidon;

15. Determinarea permanganometrică a concentraţiei soluţiei de sulfit


A. Se realizează prin titrarea directă soluţiei de sulfit, permanganatul fiind agent oxidant
energic;
B. Se aplică titrarea inversă;
C. Constă în oxidarea ionului sulfit la sulfat;
D. Constă în transformarea ionului sulfit în SO 2 ;
E. Foloseşte ca indicator soluţia apoasă de amidon;

16. Determinarea dicromatometrică a etanolului


A. Se realizează prin titrarea directă a soluţiei de etanol, dicromatul fiind agent oxidant
energic;
B. Se aplică titrarea prin diferenţă;
C. Constă în oxidarea etanolului la acetaldehidă;
D. Constă în oxidarea etanolului la acid acetic;
E. Foloseşte ca indicator soluţia apoasă de amidon;

17. Titrosubstanţe folosite la determinarea factorului soluţiei de permanganat


A. Acid oxalic;
B. Oxalat de sodiu;
C. Tiosulfat de sodiu;
D. Sare Mohr;
E. Carbonat acid de sodiu;

18. Sărurile de Ce4+


A. Sunt agenţi oxidanţi energici;
B. Potenţialul redox normal este independent de natura solventului;
C. În mediu acid suferă transformări redox trecând în diferite stări de oxidare;
D. La pH=0 se reduce la Ce3+ ;
E. Sunt titrosubstanţe;

56
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

19. Dicromatul de potasiu


A. Se foloseşte ca titrant oxidant;
B. Nu necesită indicator pentru marcarea punctului de echivalenţă;
C. Este titrosubstanţă;
D. Transformarea redox este rapidă şi ireversibilă;
E. Se transformă în specii chimice cu diferite NO în funcţie de pH-ul de lucru;

20. Permanganatul de potasiu


A. Se foloseşte ca titrant reducător;
B. Nu necesită indicator pentru marcarea punctului de echivalenţă;
C. Este titrosubstanţă;
D. Transformarea redox este rapidă şi ireversibilă;
E. Se transformă în specii chimice cu diferite NO în funcţie de pH-ul de lucru;

21. Tiosulfatul de sodiu


A. Se foloseşte ca titrant reducător;
B. Nu necesită indicator pentru marcarea punctului de echivalenţă;
C. Este titrosubstanţă;
D. Se reduce la tetrationat;
E. Se oxidează la tetrationat;

22. La titrarea redox, saltul de potenţial la echivalenţă creşte cu:


A. creşterea valorii potenţialului normal al agentului oxidant;
B. creşterea valorii potenţialului normal al agentului reducător;
C. scăderea valorii potenţialului normal al agentului reducător;
D. creşterea concentraţiei titrantului;
E. creşterea concentraţiei titratului;

23. La titrarea Fe2+ cu agent oxidant energic, saltul de potenţial la echivalenţă creşte:
A. prin fixarea ionilor Fe3+ rezultaţi într-un complex stabil;
B. cu creşterea pH-ului;
C. cu creşterea concentraţiei titrantului şi a titratului;
D. cu creşterea potenţialului normal redox al agentului oxidant;
E. cu viteza de adăugare a titrantului;

24. Dintre compuşii folosiţi în metodele redoxometrice, sunt titrosubstanţe:


A. Tiosulfatul de sodiu;
B. Sarea Mohr;
C. I2 ;
D. Dicromatul de potasiu
E. Permanganatul de potasiu

25. Se consideră următoarele specii chimice şi potenţialele lor normale redox:


0
1). ECe 4+
/ Ce 3+
= 1,70V , 2). ECl0 / 2Cl − = 1,36V , 3). EFe
0
3+
/ Fe 2+
= 0,77V ,
2
0
4). ESO 2−
/ SO 2−
= 0,33V , 5). ENO
0

/ NO −
= 0,33V , 6). E Fe
0
(CN )3− / Fe (CN )4−
= 0,36V .
4 3 3 2 6 6

Soluţia de permanganat de potasiu ( E 0


MnO4− / Mn 2+
= 1,51V ), în mediu puternic acid,
acţionează ca agent oxidant faţă de:
A. toate speciile chimice, fiind agent oxidant energic;

57
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

B. doar faţă de 3). şi 6). fiind folosit la oxidarea ionului Fe(II);


C. faţă de 4). şi 5). pentru că au potenţiale normale redox egale;
D. faţă de toate semicuplurile cu potenţial normal redox mai mic;
E. faţă de 2)., 3)., 4)., 5). şi 6).

26. Se consideră următoarele specii chimice şi potenţialele lor normale redox:


0
1). ECe 4+
/ Ce 3+
= 1,70V , 2). ECl0 / 2Cl − = 1,36V , 3). EFe
0
3+
/ Fe 2+
= 0,77V ,
2

4). E 0
SO42− / SO32−
= 0,33V , 5). E 0
NO3− / NO2−
= 0,33V , 6). E Fe
0
(CN )3− / Fe (CN )4−
= 0,36V .
6 6

Soluţia de dicromat de potasiu ( E 0


Cr2 O72− / 2 Cr 3+
= 1,33V ), în mediu puternic acid,
acţionează ca agent oxidant faţă de:
A. toate speciile chimice, fiind agent oxidant energic;
B. doar faţă de 3). şi 6). fiind folosit la oxidarea ionului Fe(II);
C. faţă de 4). şi 5). pentru că au potenţiale normale redox egale;
D. faţă de toate semicuplurile cu potenţial normal redox mai mic;
E. faţă de 3)., 4)., 5). şi 6).

27. Titrosubstanţe folosite la determinarea factorului soluţiei de KMnO 4 la pH=0:


A. Acid oxalic;
B. Sare Mohr;
C. Acid sulfuric;
D. Ferocianura de potasiu;
E. Tiosulfat de sodiu;

28. Se consideră determinarea permanganometrică, în mediu puternic acid, a ionului Fe2+.


Marcarea punctului de echivalenţă
A. Se face cu un indicator adecvat potenţialului la echivalenţă;
B. Se face fără indicator;
C. Este momentul când prima picătură de titrant se decolorează;
D. Este momentul când prima picătură de titrant nu se decolorează;
E. Nu este necesară, permanganatul fiind agent oxidant energic;

29. Se consideră determinarea dicromatometrică, în mediu puternic acid, a ionului Fe2+.


Marcarea punctului de echivalenţă
A. Se face cu un indicator adecvat potenţialului la echivalenţă;
B. Se face fără indicator;
C. Este momentul când prima picătură de titrant se decolorează;
D. Este momentul când prima picătură de titrant nu se decolorează;
E. Impune folosirea unui indicator;

30. Determinarea dicromatometrică, în mediu puternic acid, a etanolului se face prin


A. Titrare directă;
B. Titrare inversă;
C. Titrare prin diferenţă;
D. Titrare prin substituţie;
E. Titrare cu doi titranţi;

31. Acidul oxalic este titrosubstanţă folosită la determinarea factorului: 1). soluţiei de
hidroxid de sodiu şi 2). a soluţiei de permanganat de potasiu în mediu puternic acid.

58
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

Referitor la aceste aplicaţii, sunt adevărate afirmaţiile:


A. În reacţia 1). acidul oxalic se transformă în oxalat neutru;
B. În reacţia 2). acidul oxalic se transformă în oxalat neutru;
C. În reacţia 1). acidul oxalic se transformă în dioxid de carbon şi apă;
D. În reacţia 2). acidul oxalic se transformă în dioxid de carbon şi apă;
E. În reacţia 1). acidul oxalic se transformă în oxalat acid;

32. Acidul oxalic este titrosubstanţă folosită la determinarea factorului: 1). soluţiei de
hidroxid de sodiu şi 2). a soluţiei de permanganat de potasiu în mediu puternic acid.
Referitor la aceste aplicaţii, sunt adevărate afirmaţiile:
A. În reacţia 1). E g,ac.oxalic =M/1;
B. În reacţia 1). E g,ac.oxalic =M/2;
C. În reacţia 2). E g,ac.oxalic =M/1
D. În reacţia 2). E g,ac.oxalic =M/2
E. În reacţia 2). E g,ac.oxalic =M/4

33. Inversarea sensului reacţiei redox este posibilă când:


A. Diferenţa între potenţialele normale redox este mică;
B. Diferenţa între potenţialele normale redox este mare;
C. Rezultă un gaz care părăseşte sistemul;
D. Diferenţa între potenţialele normale redox este mică şi se modifică pH-ul;
E. Diferenţa între potenţialele normale redox este mare şi rezultă un complex;

34. Referitor la reacţiile redox, sunt adevărate afirmaţiile:


A. Când dintr-o reacţie redox rezultă H+, este favorizată de mediul acid;
B. Când dintr-o reacţie redox rezultă H+, este favorizată de mediul alcalin;
C. Când la reacţia redox participă H+, este favorizată de mediul acid;
D. Când la reacţia redox participă H+, este favorizată de mediul alcalin;
E. Reacţiile redox nu sunt influenţate de pH;

35. Studiind influenţa pH-ului asupra semireacţiei de reducere a anionului dicromat în


mediu puternic acid, din ecuaţia Nernst a potenţialului, se constată:
0
( ECr O 2− / 2 Cr 3+
= 1,33V )
2 7

A. Potenţialul normal redox este dependent de pH;


B. Potenţialul normal redox creşte cu creşterea pH-ului;
C. Potenţialul normal redox scade cu creşterea pH-ului;
D. La pH>5, anionul dicromat nu mai poate oxida Fe2+ la Fe3+ ( EFe
0
3+
/ Fe 2+
= 0,77V );
2+ 3+
E. Anionul dicromat poate oxida Fe la Fe în orice mediu pentru că este agent oxidant
energic;

36. Se consideră semicuplul redox I2 /2I– ( E 0I 2 / 2 I − = 0,54V )


A. M I2
Eg ,I2 =
1
B. M I2
Eg , I 2 =
2
C. Sistemul I2 /2I– este agent oxidant faţă de anionul tiosulfat ( ES0 O 2− / 2 S O 2− = 0,09V )
4 6 2 3

D. Sistemul I2 /2I– este agent reducător faţă de anionul tiosulfat ( ES0 O 2− / 2 S O 2− = 0,09V )
4 6 2 3

59
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

E. Sistemul I2 /2I– este agent oxidant faţă de toate semicuplurile cu EOx


0
/ Re d >0,54V

37. Balonul cifra iodului este


A. Flaconul în care se păstrează iodul pentru a preveni sublimarea;
B. Paharul cu şlif şi dop rodat în care se adaugă reactivii necesari formării iodului
molecular care se titrează;
C. Folosit la purificarea iodului prin sublimare;
D. Paharul cu şlif şi dop rodat în care se realizează titrarea I 2 cu tiosulfat;
E. Dispozitivul pentru preluarea soluţiei de I 2 /KI;

38. Metodele iodimetrice folosesc:


A. Ca titrant soluţia de I2 /KI;
B. Ca indicator amidonul;
C. Ca titrant soluţia de tiosulfat;
D. Tehnica titrării directe;
E. Tehnica titrării prin substituţie;

39. Metodele iodometrice folosesc:


A. Ca titrant soluţia de I2 /KI;
B. Ca indicator amidonul;
C. Ca titrant soluţia de tiosulfat;
D. Tehnica titrării directe;
E. Tehnica titrării prin substituţie;

40. Titrosubstanţe folosite la determinarea factorului soluţiei de I2 /KI:


A. Azotat de argint;
B. Acid oxalic;
C. Ftalat acid de potasiu;
D. Trioxid de diarsen;
E. Soluţie standard de tiosulfat de sodiu;

41. Titrosubstanţe folosite la determinarea factorului soluţiei de tiosulfat:


A. Dicromat de potasiu;
B. Bromat de potasiu;
C. Azotat de argint;
D. Acid oxalic;
E. Ftalat acid de potasiu;

42. În timpul titrării redox


A. Potenţialele celor două semicupluri răman constante;
B. Potenţialul agentului oxidant scade;
C. Potenţialul agentului oxidant creşte;
D. Potenţialul agentului reducător creşte;
E. Potenţialul agentului reducător scade;

43. Potenţialul redox al unui semicuplu depinde de


A. Valoarea potenţialului normal al semicuplului;
B. Temperatura;
C. Raportul concentraţiei formei oxidate şi a formei reduse;
D. Doar de concentraţia formei oxidate;

60
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

E. Doar de concentraţia formei reduse;

44. Se consideră semireacţiile de reducere ale anionului permanganat în mediu: 1). puternic
acid; 2). slab acid; 3). alcalin. Relaţiile dintre concentraţia molară C m şi normală C n ,
sunt respectiv:
A. 1). C m =C n ; 2). C m =3 × C n ; 3). C m =5 × C n ;
B. 1). C n =C m ; 2). C n =C m /3; 3). C n =C m /5;
C. 1). C m =3 × C n ; 2). C m =C n ; 3). C m =5 × C n ;
D. 1). C m =5 × C n ; 2). C m =3 × C n ; 3). C m =C n ;
E. 1). C n =C m /5; 2). C n =C m /3; 3). C n =C m ;

45. Transformările pe care le suferă soluţia roşie-violet a anionului permanganat în


semireacţiile de reducere în mediu: 1). puternic acid; 2). slab acid; 3). alcalin, sunt
respectiv:
A. 1). MnO4− → Mn 2 + ; 2). MnO4− → MnO2 ; 3). MnO4− → MnO42 − ;
B. 1). soluţie roşu-violet → soluţie bej; 2). soluţie roşu-violet → precipitat brun; 3). soluţie
roşu-violet → soluţie verde;
C. 1). MnO4− → MnO42 − ; 2). MnO4− → MnO2 ; 3). MnO4− → Mn 2 + ;
D. 1). soluţie roşu-violet → soluţie verde; 2). soluţie roşu-violet → precipitat brun; 3).
soluţie roşu-violet → soluţie bej;
E. Sunt aceleaşi indiferent de mediu MnO4− → Mn 2 +

46. Transformările pe care le suferă soluţia portocalie a anionului dicromat în semireacţiile


de reducere în mediu: 1). puternic acid; 2). slab acid, sunt respectiv:
A. 1). Cr2O72 − → Cr 3+ ; 2). Cr2O72 − → CrO3 ;
B. 1). soluţie portocalie → soluţie verde; 2). soluţie portocalie → precipitat brun;
C. 1). Cr2O72 − → Cr 3+ ; 2). Cr2O72 − → Cr 3+
D. 1). soluţie portocalie → soluţie verde; 2). soluţie portocalie → soluţie verde;
E. Sunt aceleaşi Cr2O72 − → Cr 3+ , dar scade potenţialul normal redox cu creşterea pH-ului

47. Se titrează soluţia de Fe2+ cu soluţie standard de Ce4+. Relaţia între volumul de titrant
consumat şi potenţialul sistemului, este:
1). V S, titrant =0; a). E depinde de raportul [Fe3+] / [Fe2+];
b). E depinde de raportul [Ce4+] / [Ce3+];
2). V S, titrant =1/2 V S, echiv. c). E = E Fe
0
3+
/ Fe 2+

d). E = × (E Fe )
3). V S, titrant = V S, echiv. 1 0
3+
/ Fe 2+
+ ECe
0
4+
/ Ce 3+
2
4). V S, titrant = 2 V S, echiv. e). E = ECe
0
4+
/ Ce 3+
A. 1). – a 2). – c.; 3). – d.; 4). – e.;
B. 1). – a 2). – c.; 3). – d.; 4). – b.;
C. 1). – b 2). – a.; 3). – c.; 4). – e.;
D. 1). – c 2). – b.; 3). – a.; 4). – e.;
E. 1). – e 2). – d.; 3). – c.; 4). – b.;

48. Sunt adevărate afirmaţiile referitoare la potenţialul redox la echivalenţă


A. Este situat în mijlocul saltului de potenţial doar când numărul de electroni acceptaţi de
oxidant (a) este egal cu numărul de electroni cedaţi de reducător (b);

61
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

B. Este situat în mijlocul saltului de potenţial indifferent de numărul de electroni acceptaţi


de oxidant (a) si cedaţi de reducător (b);
C. Este cu atât mai mare cu cât diferenţa dintre potenţialele normale ale celor două
semicupluri, este mai mare;
D. Este situat mai aproape de potenţialul semicuplului care schimbă mai puţini electroni
E. Este situat mai aproape de potenţialul semicuplului care schimbă mai mulţi electroni

49. Sunt adevărate afirmaţiile referitoare la saltul de potenţial la echivalenţă


A. Este cu atât mai mare cu cât potenţialul normal redox al agentului oxidant este mai mare
B. Este cu atât mai mare cu cât diferenţa dintre potenţialele normale ale celor două
semicupluri, este mai mică;
C. Este cu atât mai mare cu cât diferenţa dintre potenţialele normale ale celor două
semicupluri, este mai mare;
D. Creşte cu creşterea potenţialului normal redox al agentului reducător;
E. Creşte cu scăderea potenţialului normal redox al agentului reducător;

50. Constanta de echilibru redox este cu atât mai mare cu cât


A. potenţialul normal redox al agentului oxidant este mai mare
B. diferenţa dintre potenţialele normale ale celor două semicupluri, este mai mică;
C. diferenţa dintre potenţialele normale ale celor două semicupluri, este mai mare;
D. nr. de electroni schimbaţi este mai mare;
E. nr. de electroni schimbaţi este mai mic;

Nr. 2.04. Volumetria prin reacţii de precipitare. Teste complement simplu


01. Metoda Mohr de titrare prin reacţii de precipitare:
A. Foloseşte ca indicator cromatul de potasiu pentru a forma un precipitat colorat roşu la
punctul de echivalenţă;
B. Foloseşte ca indicator fluoresceina care formează un precipitat colorat roşu la punctul de
echivalenţă;
C. Foloseşte ca indicator alaunul feriamoniacal care formează un complex colorat roşu la
punctul de echivalenţă;
D. Este metoda de titrare fără indicator;
E. Se poate aplica la determinarea tuturor anionilor care precipită cu ionul Ag+;

02. Se consideră precipitarea argentometrică a ionilor Cl– , Br– , I– şi CrO42 − pentru care se
dau valorile produselor de solubilitate: 10-10, 10-14, 10-16, 10-12. Valorile pAg la
echivalenţă, sunt respectiv:
A. 10, 14, 16, 12;
B. 5, 6, 7, 8;
C. 5, 7, 8, 4;
D. 1, 4, 6, 2;
E. 10-5, 10-7, 10-8, 10-6;

03 Se consideră precipitarea argentometrică a ionilor Cl– , Br– , I– şi CrO42 − pentru care se


dau valorile produselor de solubilitate: 10-10, 10-14, 10-16, 10-12. Concentraţia necesară a
ionului CrO42 − pentru a precipita la echivalenţă cu ionii Cl– , Br– , I–, este respectiv:
A. 102, 103, 104;
B. 102, 103, 104;
C. 10-2, 102, 104;

62
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

D. 101, 104, 106;


E. 102, 103, 104;

04. Metoda Volhard de titrare prin reacţii de precipitare, foloseşte ca indicator:


A. cromatul de potasiu care formează un precipitat roşu la punctul de echivalenţă;
B. fluoresceina care formează un precipitat roşu la punctul de echivalenţă;
C. alaunul feriamoniacal care formează un complex roşu la punctul de echivalenţă;
D. amidonul;
E. fenolftaleina;

05. Conţinutul de cloruri din probele de apă se poate determina


A. Prin titrare pH-metrică;
B. Prin titrare redox;
C. Nitritometric;
D. Complexometric prin titrare cu EDTA;
E. Argentometric prin metoda Mohr;

06. Se titrează argentometric prin metoda Mohr 20mL probă de apă. Volumul de soluţie de
AgNO 3 0,02M consumat la echivalenţă este 10mL. Conţinutul de cloruri al probei de
apă este:
A. 35,5mg/L;
B. 355 mg/L;
C. 710 mg/L;
D. 35,5mg/mL;
E. 355 mg/mL;

07. Titrosubstanţele folosite la determinarea factorului soluţiei de tiocianat de potasiu


A. Clorură de sodiu;
B. Soluţie standard de azotat de argint;
C. Clorură de potasiu;
D. Iodură mercurică;
E. Alaun feriamoniacal;

08. Factorul determinat al soluţiei de azotat de argint 0,02N este 1,0120. Concentraţia reală
a soluţiei este:
A. 1,02N;
B. 1,012N;
C. 0,02N;
D. 0,02024N;
E. 0,02101N;

09. Relaţia dintre solubilitatea molară şi produsul de solubilitate pentru precipitatul MA,
este:
A. S = Ps ;
B. S = 3 Ps ;
C. Ps
S =3 ;
4
D. S = 4 Ps ;

63
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

E. Ps
S =4 ;
27

10. Relaţia dintre solubilitatea molară şi produsul de solubilitate pentru precipitatul M 2 A,


este:
A. S = Ps ;
B. S = 3 Ps ;
C. Ps
S =3 ;
4
D. S = 4 Ps ;
E. Ps
S =4 ;
27

11. Relaţia dintre solubilitatea molară şi produsul de solubilitate pentru precipitatul MA 2 ,


este:
A. S = Ps ;
B. S = 3 Ps ;
C. Ps
S =3 ;
4
D. S = 4 Ps ;
E. Ps
S =4 ;
27

12. Relaţia dintre solubilitatea molară şi produsul de solubilitate pentru precipitatul M 3 A,


este:
A. S = Ps ;
B. S = 3 Ps ;
C. Ps
S =3 ;
4
D. S = 4 Ps ;
E. Ps
S =4 ;
27

13. Relaţia dintre solubilitatea molară şi produsul de solubilitate pentru precipitatul MA 3 ,


este:
A. S = Ps ;
B. S = 3 Ps ;
C. Ps
S =3 ;
4
D. S = 4 Ps ;

64
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

E. Ps
S =4 ;
27

14. Concentraţia ionului cromat necesară pentru ca precipitatul de cromat de argint să se


formeze la punctul de echivalenţă la titrarea Cl– este: ( PS , Ag 2CrO4 = 10 −12 PS , AgCl = 10 −10 )
A. 10-10;
B. 10-8;
C. 10-6;
D. 10-4;
E. 10-2;

15. Titrosubstanţele folosite la determinarea factorului soluţiei de azotat de argint


A. Cromat de potasiu;
B. Soluţie standard de HCl;
C. Clorură de potasiu;
D. Iodură mercurică;
E. Alaun feriamoniacal;

Nr. 2.04. Volumetria prin reacţii de precipitare. Teste complement multiplu


01. Metoda Gay-Lusac de titrare prin reacţii de precipitare:
A. Foloseşte ca indicator cromatul de potasiu pentru a forma un precipitat colorat roşu la
punctul de echivalenţă;
B. Foloseşte ca indicator fluoresceina care formează un precipitat colorat roşu la punctul de
echivalenţă;
C. Foloseşte ca indicator alaunul feriamoniacal care formează un complex colorat roşu la
punctul de echivalenţă;
D. Este metoda de titrare fără indicator;
E. Se poate aplica la determinarea tuturor anionilor care precipită cu ionul Ag+;

02. Metoda Fajans de titrare prin reacţii de precipitare:


A. Foloseşte ca indicator cromatul de potasiu care formează un precipitat roşu la punctul de
echivalenţă;
B. Foloseşte ca indicator fluoresceina care formează un precipitat roşu la punctul de
echivalenţă;
C. Foloseşte ca indicator alaunul feriamoniacal care formează un complex roşu la punctul
de echivalenţă;
D. Este metoda de titrare fără indicator;
E. Se poate aplica la determinarea tuturor halogenurilor care precipită cu ionul Ag+;

03. Metoda Mohr de titrare prin reacţii de precipitare:


A. Se bazează pe formarea unui al doilea precipitat la punctul de echivalenţă;
B. Se poate folosi la determinarea cu precizie a anionului clor şi cu eroare admisibilă, a
anionului brom;
C. La punctul de echivalenţă soluţia conţine două precipitate: unul alb (clorura de argint) şi
unul roşu (cromatul de argint);
D. Precipitarea trebuie realizată la pH cvasineutru pentru a evita solubilizarea clorurii de
argint;
E. Precipitarea trebuie realizată la pH cvasineutru pentru a evita solubilizarea cromatului
de argint;

65
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

04. Metoda Volhard de titrare prin reacţii de precipitare:


A. Este o metodă de titrare directă a ionilor halogenură cu soluţie standard de AgNO 3
B. Este o metodă de titrare prin substituţie;
C. Este o metodă de titrare prin diferenţă, excesul de soluţie standard de AgNO 3 fiind
titrată cu soluţie standard de KSCN;
D. Se poate aplica pentru determinarea tuturor ionilor care precipită cu ionul Ag+;
E. Punctul de echivalenţă este marcat de formarea complexului roşu Fe(SCN) n 3–n;

05. Metoda Fajans de titrare prin reacţii de precipitare:


A. Este o metodă de titrare directă a ionilor halogenură cu soluţie standard de AgNO 3
B. Este o metodă de titrare prin substituţie;
C. Este o metodă de titrare prin diferenţă, excesul de soluţie standard de AgNO 3 fiind
titrată cu soluţie standard de KSCN;
D. Se poate aplica doar pt.determinarea Cl–;
E. Punctul de echivalenţă este marcat de modificarea de culoare a indicatorului adsorbit pe
suprafaţa precipitatului;

06. Care dintre următorii anioni pot fi determinaţi argentometric:


A. clorură;
B. bromură;
C. iodură;
D. azotat;
E. acetat;

07. Curba de titrare argentometrică este reprezentarea grafică a:


A. pH-ului în funcţie de volumul de titrant adăugat;
B. potenţialului în funcţie de volumul de titrant adăugat;
C. pAg în funcţie de volumul de titrant adăugat;
D. pIon în funcţie de volumul de titrant adăugat;
E. pAg în funcţie de volumul soluţiei de analizat;

08. Se consideră titrarea argentometrică a ionilor Cl– , Br– şi I– pentru care se dau valorile
produselor de solubilitate: 10–10, 10–12, 10–16.
A. pIon la echivalenţă are valorile 5, 6, 8, respectiv;
B. Punctul de echivalenţă este situat pe mijlocul saltului;
C. Saltul la echivalenţă este independent de concentraţia soluţiei iniţiale;
D. pAg la echivalenţă are valorile 5, 6, 8, respectiv;
E. pAg la echivalenţă are valorile 10–5, 10–6, 10–8, respectiv;

09. Titrosubstanţele folosite la determinarea factorului soluţiei de azotat de argint


A. Clorură de sodiu;
B. Sulfat de sodiu;
C. Clorură de potasiu;
D. Iodură mercurică;
E. Clorură mercurică;

10. Metoda Mohr de titrare prin reacţii de precipitare se poate aplica la determinarea:
A. Ionului clorură;
B. Ionului sulfură;

66
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

C. Ionului bromură;
D. Ionului cromat;
E. Ionilor fero- şi fericianură;

11. Proprietatea folosită la marcarea punctului de echivalenţă la titrarea argentometrică:


A. În soluţia de analizat se produce o micşorare bruscă a concentraţiei ionului titrat;
B. Formarea unui precipitat care se aglomerează;
C. O creştere a concentraţiei ionilor titranţi corespunzătoare micşorării concentraţiei
ionului titrat;
D. Modificarea pH-ului;
E. Modificarea solubilităţii;

12. Solubilitatea şi solubilitatea molară se exprimă în:


A. g/L; mol/L;
B. L/g; L/mol;
C. mg/L; mol/L
D. g/mol; g/val;
E. g/mol; %;

13. Determinarea punctului de echivalenţă la titrarea argentometrică se bazează pe:


A. Formarea unui al doilea precipitat intens colorat la momentul echivalenţei ionului
studiat (indicatori de precipitare);
B. Modificarea sau pierderea fluorescenţei unui compus fluorescent la momentul
echivalenţei (indicatori de fluorescenţă);
C. Egalarea potenţialelor normale;
D. Modificarea solubilităţii molare a titratului si a titrantului;
E. Modificarea pH-ului;

14. Determinarea punctului de echivalenţă la titrarea argentometrică se bazează pe:


A. Egalarea potenţialelor normale;
B. Modificarea solubilităţii molare a titratului si a titrantului;
C. Adsorbţia pe suprafaţa precipitatului format a unui compus prezent în soluţie, proces
asociat cu o modificare vizibilă de culoare (indicatori de adsorbţie);
D. Crearea condiţiilor favorabile aglomerării precipitatului, sau extragerii lui într-un
solvent adecvat (fără indicator);
E. Modificarea pH-ului;

15. Punctul de echivalenţă la titrarea argentometrică se poate determina:


A. Grafic;
B. Instrumental;
C. În prezenţa unui exces de Ag+;
D. Cu indicatori;
E. Visual;

16. Concentraţia ionului Cl – la echivalenţă la titrarea argentometrică depinde de:


A. Valoarea P S, AgCl ;
B. Concentraţia iniţală a soluţiei de clorură;
C. Concentraţia soluţiei de titrant;
D. Prezenţa ionilor interferenţi;
E. Sensibilitatea ochiului pentru culoare;

67
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

17. Punctul de echivalenţă la titrarea argentometrică a ionului Cl –:


A. Este la mijlocul saltului pe curba de titrare;
B. Depinde numai de produsul de solubilitate al precipitatului;
C. Este independent de concentraţiile iniţiale ale reactanţilor;
D. Depinde de concentraţia iniţală a soluţiei de clorură;
E. Depinde de concentraţia soluţiei de titrant;

18. La titrarea argentometrică a ionului Cl –, până la punctul de echivalenţă


A. concentraţia Cl – se calculează în funcţie de numărul de echivalenţi ioni Cl –
neprecipitaţi;
B. concentraţia Ag+, se calculează în funcţie de produsul de solubilitate al precipitatului;
C. concentraţia Ag+ se calculează în funcţie de numărul de echivalenţi ioni Ag+ adăugaţi în
exces;
D. concentraţia Cl–, se calculează în funcţie de produsul de solubilitate al precipitatului;
E. pCl = pAg

19. La titrarea argentometrică a ionului Cl –, după punctul de echivalenţă


A. concentraţia Cl – se calculează în funcţie de numărul de echivalenţi ioni Cl –
neprecipitaţi;
B. concentraţia Ag+, se calculează în funcţie de produsul de solubilitate al precipitatului;
C. concentraţia Ag+ se calculează în funcţie de numărul de echivalenţi ioni Ag+ adăugaţi în
exces;
D. concentraţia Cl–, se calculează în funcţie de produsul de solubilitate al precipitatului;
E. pAg = pCl

20. La titrarea argentometrică a ionului Cl –, saltul de pCl la echivalenţă este cu atât mai
mare cu cât:
A. valoarea produsului de solubilitate este mai mică
B. concentraţia titratului mai mare
C. concentraţia titrantului mai mare
D. adăugarea titrantului se face mai repede;
E. agitarea este mai energică;

21. Studiul curbelor de titrare argentometrică a halogenurilor arată că saltul de pIon la


echivalenţă este cu atât mai mare cu cât
A. valoarea produsului de solubilitate este mai mare;
B. valoarea produsului de solubilitate este mai mică;
C. concentraţia titratului mai mare;
D. concentraţia titratului mai mică;
E. concentraţia titrantului mai mare;

22. Se dă pP S , AgCl = 10. Precipitarea AgCl începe când [ Ag + ] × [Cl − ] :


A. =10–11;
B. =10–10;
C. =10–15;
D. =10–11;
E. >10–10;

23. Se consideră titrarea ionului Cl –, cu AgNO 3 . Adăugarea titrantului determină:

68
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

A. Creşterea pCl;
B. Scăderea pCl;
C. Creşterea pAg;
D. Scăderea pAg;
E. pCl+pAg=constant;

24. Fluoresceina
A. Este un acid slab;
B. Anionul fluoresceinei este galben-verzui fluorescent;
C. Fluoresceinatul de argint este galben-verzui fluorescent;
D. Fluoresceinatul de argint este precipitat roşu fluorescent;
E. Fluoresceinatul de argint este precipitat roşu nefluorescent;

25. Principiul metodei Volhard:


A. soluţia de analizat este Ag+;
B. titrantul este soluţia standard de SCN–;
C. indicatorul este soluţia de Fe3+;
D. soluţia de analizat este SCN–;
E. titrantul este soluţia standard de Ag+;

26. Metoda Volhard se poate aplica la titrarea Cl–, folosind unul din următoarele procedee:
A. Titrarea excesului de Ag+ cu soluţia standard de SCN– în prezenţa precipitatului AgCl;
B. Titrarea excesului de Ag+ cu soluţia standard de SCN– în absenţa precipitatului AgCl;
C. filtrarea precipitatului de AgCl;
D. utilizarea unei soluţii saturate de indicator Fe3+, pentru ca formarea complexului colorat
Fe(SCN)2+ să se producă înaintea adăugării unui exces de SCN–;
E. adăugarea unui mic volum de nitrobenzen care reţine particulele de AgCl în faza
nemiscibilă cu apa, prevenind redizolvarea lor;

27. La titrarea argentometrică cu indicator de adsorbţie, punctul izoeletric


A. Corespunde punctului de echivalenţă;
B. Este momentul de schimbare a sarcinilor electrice a ionilor de pe suprafaţa
precipitatului;
C. Se referă la faptul că la titrarea de precipitare potenţialul sistemului este nul;
D. Corespunde ionizării indicatorului;
E. Este momentul de schimbare a culorii indicatorului de adsorbţie;

28. Concentraţia necesară a ionului cromat ( PS , Ag 2CrO4 = 10 −12 ) pentru a precipita la punctul
de echivalenţă la titrarea ionilor Cl– , Br– şi I– pentru care se dau valorile produselor de
solubilitate: 10–10, 10–12, 10–16, este respectiv
A. 10–2M; 1M; 104M;
B. 10–2M; 10–4M; 10–6M;
C. 10–2N; 10–3N; 10-4N;
D. 10–2 mol/L; 1 mol/L; 104 mol/L;
E. 2% m/v; 4% m/v; 6% m/v;

29. Metoda Volhard de titrare prin reacţii de precipitare:


A. Foloseşte ca indicator soluţia de Fe3+;
B. Este o metodă de titrare inversă;
C. Este o metodă de titrare prin diferenţă, folosind doi titranţi: soluţie standard de AgNO 3

69
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

şi soluţie standard de KSCN;


D. Se poate aplica doar pentru analiza compuşilor anorganici;
E. Se poate aplica pentru analiza compuşilor organici şi anorganici;

30. Metoda Fajans de titrare prin reacţii de precipitare:


A. Foloseşte indicator de adsorbţie;
B. Foloseşte ca indicator soluţia de Fe3+;
C. Este o metodă de titrare inversă;
D. Este o metodă de titrare prin diferenţă, folosind doi titranţi: soluţie standard de AgNO 3
şi soluţie standard de KSCN;
E. Este o metodă de titrare directă;

Nr. 2.05. Volumetria prin reacţii de complexare. Teste complement simplu


01 Raportul molar de combinare ion metalic: EDTA (Mn+: EDTA) este:
A. 1:1 indiferent de NO şi NC al ionului metalic
B. 1:2 pentru ionii metalici cu NO=1 şi NC=2
C. 1:2 pentru ionii metalici cu NO=2 şi NC=4
D. 1:3 pentru ionii metalici cu NO=3 şi NC=6
E. 1:4 pentru ionii metalici cu NO=4 şi NC=8

02. Configuraţia complecşilor M/EDTA este:


A. Liniară pt.ionii cu NO=1 şi NC=2;
B. Tetraedrică pentru ionii metalici cu NO=2 şi NC=4;
C. Octaedrică pentru ionii metalici cu NO=3 şi NC=6;
D. Poliedru oarecare indiferent de natura ionului metalic;
E. Octaedru regulat cu ionul metalic poziţionat în centru;

03. Teofilina poate fi determinată


A. Prin titrare directă cu EDTA;
B. Prin precipitare cu CuSO 4 şi titrarea complexometrică a excesului de Cu2+;
C. Prin titrare cu HCl;
D. Prin titrare cu KBrO 3 ;
E. Prin titrare cu AgNO 3 ;

04. Domeniul de viraj al indicatorilor metalocromici depinde:


A. doar de pH-ul de lucru;
B. doar de constanta de stabilitate a complexului M-Indicator;
C. numai de constanta de stabilitate a complexului M-EDTA;
D. de pH-ul de lucru, constanta de stabilitate a complexului M-EDTA şi constanta de
ionizare a EDTA;
E. pH-ul de lucru, constanta de stabilitate a complexului M-Ind şi constanta de ionizare a
indicatorului;

05. Care dintre indicatorii de mai jos sunt specifici titrărilor complexometrice:
A. fenolftaleina;
B. eriocrom negru T;
C. turnesolul;
D. metiloranj;
E. difenilamina;

70
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

06. Se consideră titrarea a 100mL soluţie Mg2+ 0,01M cu soluţie de EDTA 0,01M la pH=10
în prezenţa indicatorului negru eriocrom T. Se dă: K MgY = 5 × 108 şi α4 =0,35; pMg în
soluţia iniţială, la echivalenţă, în soluţia finală (cu dublul volumului de titrant până la
echivalenţă) şi constanta condiţională de formare au valorile, respectiv:
A. 2; 5; 8; 1,75 × 108;
B. 2; 5; 8; 5 × 108;
C. 1; 9; 10; 1,75 × 108;
D. 1; 6; 9; 5 × 108;
E. 3; 4; 6; 108;

07. Se consideră titrarea soluţiei ionului Mg2+ cu soluţie standard de edetat disodic în
prezenţa indicatorului negru eriocrom T. Soluţia iniţială conţine:
A. complexul Mg-negru eriocrom T;
B. complexul Mg - edetat disodic şi negru eriocrom T;
C. Edetat disodic;
D. negru eriocrom T;
E. Mg2+;

08. Se consideră titrarea soluţiei ionului Mg2+ cu soluţie standard de edetat disodic în
prezenţa indicatorului negru eriocrom T. La echivalenţă soluţia conţine:
A. complexul Mg-negru eriocrom T;
B. complexul Mg - edetat disodic şi negru eriocrom T;
C. Edetat disodic;
D. negru eriocrom T;
E. Mg2+;

09. Se consideră titrarea soluţiei ionului Ca2+ cu soluţie standard de edetat disodic în
prezenţa indicatorului murexid. Soluţia iniţială conţine:
A. complexul Ca-murexid;
B. complexul Ca - edetat disodic şi murexid;
C. Edetat disodic;
D. murexid;
E. Ca2+;

10. Se consideră titrarea soluţiei ionului Ca2+ cu soluţie standard de edetat disodic în
prezenţa indicatorului murexid. La echivalenţă soluţia conţine:
A. complexul Ca-murexid;
B. complexul Ca - edetat disodic şi murexid;
C. Edetat disodic;
D. murexid;
E. Ca2+;

11. Determinarea complexometrică a Na+ se face prin titrare


A. Directă cu edetat disodic;
B. Inversă;
C. Prin substituţie;
D. Prin diferenţă;
E. Fără indicator;

71
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

12. Duritatea apei se exprimă prin


A. concentratiile echivalente in calciu;
B. ioni magneziu;
C. clorură;
D. cianură;
E. arsenit;

13. Este titrant complexometric


A. Edetatul disodic;
B. Azotatul de argint;
C. Permanganatul de potasiu;
D. Acidul percloric;
E. Dibutil ftalatul;

14. Cationi ce pot determinati complexometric prin titrare directa


A. Li+;
B. Na+;
C. K+;
D. NH 4 ]+;
E. Co2+;

15. Domeniul de viraj al indicatorului metalocromic negru eriocrom T folosit la marcarea


punctului de echivalenta la determinarea Mg2+ este:
A. pK a a indicatorului la pH=10;
B. pH-ul de modificare a culorii indicatorului;
C. pH-ul de modificare a culorii complexului Mg-Ind;
D. Domeniul de concentratii ale ionului Mg2+ pentru care se produce transformarea
complexului Mg-Ind la indicator liber, la pH-ul de lucru;
E. Constanta de stabilitate a complexului Mg-Ind;

Nr. 2.05. Volumetria prin reacţii de complexare. Teste complement multiplu


01. Sarea disodică a acidului etilendiaminotetraacetic (EDTA) se foloseşte ca titrant
complexometric, deoarece:
A. Este solubilă în apă şi formează cu toţi ionii metalici precipitate insolubile;
B. Este solubilă în apă şi formează cu ionii metalelor grele complecşi solubili şi stabili;
C. Reacţia de complexare decurge într-o singură treaptă;
D. Reacţia decurge în trepte în funcţie de NC al ionului metalic;
E. Formează cu ionii metalelor grele complecşi în raportul molar 1/1;

02. Despre compuşii folosiţi ca indicatori complexometrici se poate afirma:


A. Sunt solubili în apă şi prezintă mai multe forme colorate în funcţie de pH;
B. Formează complecşi de tip sare cu ionii metalici;
C. Formează complecşi interni de tip chelat cu ionii metalici;
D. Stabilitatea complecşilor M-Ind trebuie să fie mai mare decât a complecşilor M-EDTA;
E. Stabilitatea complecşilor M-Ind trebuie să fie mai mică decât a complecşilor M-EDTA;

03. Modificarea de culoare care marchează punctul de echivalenţă la titrările


complexometrice este datorată:
A. Modificării de culoare a indicatorului la modificarea pH-ului;

72
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

B. Descompunerii complexului M-Indicator şi prezenţei indicatorului liber în soluţie;


C. Diferenţei de culoare între indicatorul liber şi complexul M-Ind;
D. Diferenţei de culoare între ionul metalic şi complexul M-EDTA;
E. Diferenţei de culoare între complexul M-Ind şi M-EDTA;

04. Care dintre substanţele de mai jos pot fi analizate prin titrări complexometrice directe:
A. clorura de amoniu;
B. clorura de calciu;
C. azotatul bazic de bismut;
D. sulfatul de potasiu;
E. clorura de magneziu;

05. Care dintre substanţele organice de mai jos pot fi determinate prin titrări
complexometrice:
A. salicilatul bazic de bismut;
B. gluconatul de calciu;
C. captopril;
D. fenobarbital;
E. diazepam;

06. Sarea disodică a acidului etilendiaminotetraacetic (Na 2 EDTA) ca titrant


complexometric
A. Are E g =M/2;
B. Are E g =M;
C. Formează complecşi coloraţi cu toţi ionii metalici;
D. Formează complecşi coloraţi cu ionii metalici coloraţi;
E. Formează săruri cu ionii metalelor alcaline;

07. Domeniul de viraj al indicatorului negru eriocrom T (K a,Ind =10-12) la titrarea


complexometrică a ionului Mg2+ (K MgInd =107) la pH=10 este:
A. pMg=5±1;
B. lgMg=5±1;
C. pInd=5±1;
D. pMg=4-6;
E. 5-6;

08. Compuşii folosiţi ca indicatori metalocromici


A. Murexid;
B. Turnesol;
C. Negru eriocrom T;
D. Metiloranj;
E. Xilenoloranj;

09. Reacţia de complexare decurge


A. în mai multe trepte când ligandul este monodentat;
B. în mai multe trepte când ligandul este polidentat;
C. într-o singură treaptă când ligandul este polidentat;
D. într-o singură treaptă când ligandul este monodentat;
E. în mai multe trepte indiferent de natura ligandului

73
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

10. În reacţia de complexare a ionilor metalici grei cu un ligand polidentat rezultă un


complex
A. intern;
B. de tip sare;
C. de tip perechi de ioni;
D. de tip chelat;
E. colorat;

11. Curba de titrare complexometrică este reprezentarea grafică a


A. evoluţiei concentraţiei speciei chimice de analizat în funcţie de volumul de titrant
adăugat;
B. lg[Mn+] în funcţie de volumul de titrant adăugat;
C. pM în funcţie de volumul de titrant adăugat;
D. lg[Mn+] în funcţie de volumul soluţiei de analizat;
E. pM în funcţie de volumul soluţiei de analizat;

12. Acidul etilendiaminotetraacetic este


A. Ligand hexadentat;
B. Compus cu patru grupe carboxil;
C. Ligand tetradentat;
D. Compus diaminosubstituit;
E. Ligand bidentat;

13. La pH=10 soluţia apoasă a acidului etilendiaminotetraacetic H 4 Y, conţine


A. specia H 4 Y;
B. specia H 3 Y−;
C. specia H 2 Y2−;
D. specia HY3−;
E. specia Y4−;

14. Constanta condiţională de formare complecşilor M-EDTA depinde de:


A. constanta de formare a complexului M-EDTA;
B. pH;
C. Gradul de disociere al EDTA;
D. Gradul de disociere al complexului M-EDTA;
E. Culoarea complexului;

15. Constanta de formare a complexului M-EDTA


A. Este constanta de echilibru a reacţiei de complexare;
B. Are valori între 10-5-10-8;
C. Are valori între 107-1025;
D. Este dependentă de pH-ul de lucru;
E. Nu poate fi determinată;

16. Determinarea complexometrică a Na+ parcurge următoarele etape


A. Precipitarea sub formă de acetat de uranil, zinc şi sodiu
B. Solubilizarea precipitatului
C. Titrarea Zn2+ cu edetat disodic
D. Titrarea Na+ cu edetat disodic
E. Titrarea uranilului cu edetat disodic

74
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

17. Factorul de diluţie este


A. Raportul între volumul iniţial şi final al aceleiaşi soluţii;
B. Volumul balonului cotat la care s-a adus soluţia;
C. Raportul între volumul final şi iniţial al aceleiaşi soluţii;
D. Un număr adimensional cu valori între 0 şi 1;
E. Un număr adimensional;

18. Determinarea complexometrică a S2- constă în


A. Complexarea S2- cu ZnSO 4 ;
B. Titrarea cu ZnSO 4 ;
C. Precipitarea sub formă de ZnS;
D. Complexarea Zn2+ cu negru eriocrom T;
E. Complexarea Zn2+ cu edetat disodic;

19. Determinarea complexometrică a S2- se face prin titrare


A. Directă cu ZnSO 4 ;
B. Inversă;
C. Prin substituţie;
D. Prin diferenţă;
E. În prezenţă de negru eriocrom T;

20. Se consideră titrarea complexometrică a Mg2+. Saltul de pMg la echivalenţă creşte cu


A. Creşterea concentraţiei soluţiei iniţiale;
B. Creşterea pH-ului de la 8 la 10;
C. Scăderea concentraţiei soluţiei iniţiale;
D. Scăderea pH-ului de la 10 la 8;
E. Scăderea pMg;

21. Raportul molar de combinare ion metalic: EDTA (Mn+: EDTA) este:
A. 1:1 indiferent de NO şi NC al ionului metalic;
B. 1:1 pentru ionii metalici cu NO=1 şi NC=2;
C. 1:2 pentru ionii metalici cu NO=2 şi NC=4;
D. 1:3 pentru ionii metalici cu NO=3 şi NC=6;
E. 1:4 pentru ionii metalici cu NO=4 şi NC=8;

22. Indicele ionic sau exponentul ionic


A. Se foloseşte pentru exprimarea concentraţiei oricărui ion;
B. Este logaritmul zecimal cu semn schimbat al concentratiei ionului;
C. Este exponentul negativ al concentratiei;
D. Este o marime adimensionala;
E. Are unitatile de masura ale concentratiei;

23. Sunt liganzi de complexare intr-o singura treapta


A. SCN-;
B. NH 3 ;
C. H 2 O;
D. Acidul etilendiaminotetraacetic;
E. Sarea disodica a acidului etilendiaminotetraacetic;

75
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

24. Acidul etilendiaminotetraacetic formeaza


A. Complecsi interni cu toti ionii metalici;
B. Kelati cu ionii metalelor grele;
C. Complecsi de tip sare cu ionii metalelor alcaline;
D. Complecsi de tip perechi de ioni cu anionii;
E. Precipitate cu ionii metalelor grele;

25. Constanta de echilibru a reactiei de complexare


A. Este constanta de formare a complexului;
B. Este constanta de aciditate a acidului slab folosit ca reactant;
C. Arata de cate ori este mai mare concentratia complexului rezultat decat a reactantilor
netransformati;
D. Este constanta de instabilitate a complexului;
E. Este constanta de disociere a ligandului;

26. Edetatul de disodiu si cobalt este un complex


A. Incolor si insolubil in apa;
B. Colorat ca si ionul metalic;
C. Stabil si solubil in apa;
D. Nu necesita indicator pentru marcarea punctului de echivalenta la titrare;
E. De tip sare;

27. Indicatorii metalocromici marcheaza punctul de echivalenta in reactia de complexare


prin formarea
A. a doi complecsi diferit colorati inainte si dupa echivalenta;
B. unui complex cu ionul metalic mai stabil decat cel cu EDTA;
C. unui complex cu ionul metalic mai putin stabil decat cel cu EDTA;
D. a doua specii chimice in stari diferite de disociere inainte si dupa echivalenta;
E. unui complex cu ionul metalic mai putin stabil decat cel cu EDTA si diferit colorat de
indicatorul liber;

28. Se titreaza solutia de CuSO 4 cu EDTA in prezenta de murexid.


A. Eg, CuSO4 =M CuSO4 si C n , CuSO4 = C m , CuSO4 ;
B. Eg, CuSO4 =M CuSO4 /2 si C n , CuSO4 =2 x C m , CuSO4 ;
C. Eg, EDTA =M EDTA si C n , EDTA = C m , EDTA ;
D. Eg, EDTA =M EDTA /2 si C n , EDTA =2 x C m , EDTA ;
E. Edetatul de Cu (II) este albastru;

29. Se titreaza solutia de CoSO 4 cu EDTA in prezenta de xilenoloranj.


A. Eg, CoSO4 =M CoSO4 si C n , CoSO4 = C m , CoSO4 ;
B. Eg, CoSO4 =M CoSO4 /2 si C n , CoSO4 =2 x C m , CoSO4 ;
C. Eg, EDTA =M EDTA si C n , EDTA = C m , EDTA ;
D. Eg, EDTA =M EDTA /2 si C n , EDTA =2 x C m , EDTA ;
E. Edetatul de Co (II) este rosu;

30. Referitor la reactia de complexare a ionului Fe3+ cu SCN-, sunt adevarate afirmatiile:
A. Decurge in trepte;
B. Rezulta complecsi cu rapoarte molare Fe3+ / SCN- cuprinse intre 1 si 6;
C. Toti complecsii sunt colorati;
D. Decurge intr-o singura treapta;

76
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

E. Complecsii sunt insolubili in apa;

BIBLIOGRAFIE
Constanţa Sava „Metode de analiză volumetrică” Editura „Ovidius University Press”
Constanţa 2000; ISBN: 973-9289-78-9
Constanţa Sava „Metode de analiză volumetrică. Aplicaţii” Editura „Muntenia” Constanţa
2004; ISBN: 973-692-062-3
Constanţa Sava, „Chimie Analitică. Volumetria”, Editura Muntenia, Constanţa 2008, ISBN:
978-973-692-252-7

77
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

RASPUNSURI CORECTE

1.01. Reactivi analitici.


Teste complement simplu 1.02. Proprietăţile analitice.
Nr. A B C D E Teste complement multiplu
01. - - - X - Nr. A B C D E
02. - - - - X 01. X - - - X
03. - X - - - 02. - X - - X
04. - - X - - 03. - - X X X
05. X - - - - 04. X X X - X
06. X - - - - 05. X - X X X
07. - X - - - 06. X X - X X
08. - - X - - 07. X X - - X
09. - - - X - 08. X - X - X
10. - - - - X 09. X X X X -
10. X X X - X
1.01. Reactivi analitici. 11. X - X X -
Teste complement multiplu 12. X X - X X
Nr. A B C D E 13. X - X X X
01. X - X - -
02. - X - X X 1.03. Echilibrul chimic.
03. X - - X - Teste complement multiplu
04. - X X - X Nr. A B C D E
05. - X X X X 01. - X X - -
06. X - X X X 02. X - X - X
07. - - X X - 03. X X - X X
08. X - X X - 04. - X - X -
09. - X - X X 05. X - X - -
10. X X - - - 06. X - X X X
11. - X X X X 07. - - X X X
12. - X - X X 08. X - X - X
13. X X - - X 09. - X X - X
14. - X X X X 10. - X X - X
15. X - X X
16. X - - X X 1.04. Reacţii cu schimb de protoni
17. X X - - X Teste complement simplu
18. X - X X - Nr. A B C D E
19. - X X - X 01. - - - - X
20. - X X - - 02. - - X - -
21. X - - X - 03. - - - X -
22. - X X X - 04. - - X - -
23. X X X X - 05. - - - - X
24. - X X - X 06. X - - -
25. - - X X X 07. - X - - -
26. X X X - X 08. - - - X -
27. - X X X - 09. - - X - -
28. - X X - - 10. - X - - -
29. - X X - X
30. - X X - -

78
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

1.04. Reacţii cu schimb de protoni. 08. X - - - -


Teste complement multiplu
Nr. A B C D E 1.05. Reacţii redox.
01. X X X X - Teste complement multiplu
02. X X - X - Nr. A B C D E
03. X X X - X 01. - X - X X
04. X X X X - 02. - X - X X
05. X - X - X 03. - - X X -
06. - X X X X 04. X X X - X
07. X - X X X 05. - - X X -
08. X X X X - 06. - - X - X
09. X X - X - 07. X - X - X
10. X - X X X 08. X X X - X
11. - X X - X 09. - X X - X
12. X - X - X 10. X X - X -
13 X - X X -
14. X X X - X 1.06. Reacţii de precipitare.
15. X X X X - Teste complement simplu
16. X X X X - Nr. A B C D E
17. - X X - - 01. - X - - -
18 X X - X X 02. - - - - X
19. - X X X - 03. X - - - -
20. X - X - -
21. - X - X - 1.06. Reacţii de precipitare.
22. X X - X - Teste complement multiplu
23. X X - - - Nr. A B C D E
24. - - X X - 01. - X X - -
25. X X - - - 02. X - X - -
26. - - X X - 03. X X X X -
27. - X - X X
28. X - X - - 1.07. Reacţii de complexare.
29. X - X - X Teste complement multiplu
30. - X - X X Nr. A B C D E
01. X - X X -
1.05. Reacţii redox.
Teste complement simplu 1.07. Reacţii de complexare.
Nr. A B C D E Teste complement simplu
01. - X - - - Nr. A B C D E
02. - - X - - 01. X - - - -
03. - X - - -
04. X - - - - Prof. univ. dr. Constanţa Sava
05. - - - X -
06. - X - - -
07. - - - X -

79
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

2.01. Volumetria prin reacţii de 2.01. Volumetria prin reacţii de


neutralizare în mediu apos. neutralizare în mediu apos.
Teste complement simplu Teste complement multiplu
Nr. A B C D E Nr. A B C D E
01. X - - - - 01. - - X X -
02. - - - X - 02. - X X - X
03. X - - - - 03. X - - X -
04. - X - - - 04. X - - X X
05. - - X - - 05. X - - X -
06. - - X - - 06. - X X - -
07. - - X - - 07. - - - X X
08. - - - - X 08. - X X - X
09. - X - - - 09. X - X X -
10. - - - - X 10. - - X X -
11. X - - - - 11. - X X - X
12. - - - - X 12. X X X - -
13. - - X - - 13. X X - - -
14. - - - X - 14 X X - - -
15. - X - - - 15. - - X X -
16. - - - X - 16. X X - - X
17. X - - - - 17. - X - X X
18. - - - X - 18. X - X - -
19. - - X - - 19 - - X - X
20. - - X - - 20. X - X - X
21. - - - - X 21. X X X - -
22. - - - X - 22. - - X X -
23. - - - - X 23. - X - X -
24. - - - X - 24. X - - - X
25. - - - - X 25. X - - X -
26. - X - - - 26.. - X X - -
27. X - - - - 27. - - X X X
28. X - - - - 28. - X X - X
29. - - - X - 29. - X - X -
30. - - X - - 30. X X X - -
31. X - - - - 31. X X - - X
32. - - - X - 32. - - X X -
33. - X - - - 33. - - X X -
34. X - - - - 34. X - - X X
35. - X - - - 35. - X - X X
36. X - - - - 36. - X - X X
37. - - X - - 37. X - X - -
38. - - X - - 38. X X - X -
39. X - - - - 39. X X - X -
40. - X - - - 40. - - - X X
41. - - - X X
42. X - X - -
43. - X - X -
44. X - - X X

80
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

45. X X - - X 14. X - X - -
46. X X - - X 15. - X X - -
47. X - X - X
48. X X X X - 2.03. Volumetria prin reacţii redox.
49. X X X - - Teste complement simplu
50. X X - - X Nr. A B C D E
51. X - X - - 01. - - X - -
52. - - - X X 02. - - X - -
53. X - - - X 03. - - - X -
54. X - - - X 04. - - - - X
55. - X - - X 05. - - X - -
56. - X - - X 06. - - - X -
57. - X - - X 07. - - - - X
58. - X - - X 08. - - - X -
59. X - X - - 09. - X - - -
60. - X - X - 10. X - - - -
11. X - - - -
2.02. Volumetria prin reacţii de 12. - X - - -
neutralizare în mediu anhidru. 13. X - - - -
Teste complement simplu 14. X - - - -
Nr. A B C D E 15. - - - - X
01. - - - X - 16. - - - X -
02. X - - - - 17. - - - - X
03. X - - - - 18. - X - - -
04. - X - - - 19. - X - - -
05. X - - - - 20. - - - X -
06. - - - - X 21. - - X - -
07. - - - X - 22. - X - - -
08. - - X - - 23. X - - - -
09. - - X - - 24. - - X - -
10. - - - - X 25. - - - - X
26. - X - - -
2.02. Volumetria prin reacţii de 27. - - - - X
neutralizare în mediu anhidru. 28. - - - X -
Teste complement multiplu 29. - - - X -
Nr. A B C D E 30. X - - - -
01. X X - - -
02. - X - X X 2.03. Volumetria prin reacţii redox.
03. X X X - - Teste complement multiplu
04. - - X X X Nr. A B C D E
05. - X - X X 01. X X - X X
06. X - - X - 02. X X X X -
07. - - X - X 03. X X - X X
08. X X X X - 04. X - X - X
09. X X - X X 05. - X - X X
10. - X X X X 06. X - X - -
11. X - - X - 07. X - X X -
12. X - X - X 08. X - X - -
13. X - X - - 09. - X - X X

81
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

10. - X - X X 04. - - X - -
11. X - X - - 05. - - - - X
12. - - - X X 06. - X - - -
13. - X - - X 07. - X - - -
14. - X X - - 08. - - - X -
15. - X X - - 09. X - - - -
16. - X - X - 10. - - X - -
17. X X - X - 11. - - X - -
18. X - - X X 12. - - - - X
19. X - X - - 13. - - - - X
20. - X - - X 14. - - - - X
21. X - - - X 15. - - X - -
22. X - X - -
23. X - - X - 2.04. Volumetria prin reacţii de
24. - X - X - precipitare.
25. - - - X X Teste complement multiplu
26. - - - X X Nr. A B C D E
27. X X - X - 01. - - - X X
28. - X - X - 02. - X - - X
29. X - - - X 03. X X X X
30. - - X - X 04. - - X - X
31. X - - X - 05. X - - - X
32. - X - X - 06. X X X - -
33. X - - X - 07. - - X X -
34. - X X - - 08. X X - X -
35. X - X X - 09. X - X - -
36. - X X - - 10. X - X - -
37. - X - X - 11. X - X - -
38. X X - X - 12. X - X - -
39. - X X - X 13. X X - - -
40. - - - X X 14. - - X X -
41. X X - - - 15. X X - X X
42. - X - X - 16. X - - X -
43. X X - - - 17. X X X - -
44. - - - X X 18. X X - - -
45. X X - - - 19. - - X X -
46. - - X X X 20. X X X - -
47. X X - - - 21. - X X - X
48. X - - - X 22. - X - - X
49. X - X - X 23. X - - X X
50. X - X X - 24. X X - - X
25. X X X - -
2.04. Volumetria prin reacţii de 26. - X X X X
precipitare. 27. X X - - X
Teste complement simplu 28. X - - X -
Nr. A B C D E 29. X - X - X
01. X - - - - 30. X - - - X
02. - - X - -
03. - - X - -

82
Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică
Teste Anul II, semestrul 1

2.05. Volumetria prin reacţii de 07. X - - X -


complexare. 08. X - X - X
Teste complement simplu 09. X - X - -
Nr. A B C D E 10. X - - X -
01. X - - - - 11. X X X - -
02. - - - - X 12. X X - X -
03. - X - - - 13. - - - X X
04. - - - - X 14. X X X X -
05. - X - - - 15. X - X X -
06. X - - - - 16. X X X - -
07. X - - - - 17. - - X - X
08. - X - - - 18. - X X - X
09. X - - - - 19. X - - - X
10. - X - - - 20. X X - - X
11. - - X - - 21. X X - - -
12. X - - - - 22. X X X X -
13. X - - - - 23. - - - X X
14. - - - - X 24. - X X - -
15. - - - X - 25. X - X - -
26. - X X - -
2.05. Volumetria prin reacţii de 27. - - X - X
complexare. 28. X - X - X
Teste complement multiplu 29. X - X - X
Nr. A B C D E 30. X X X - -
01. - X X - X
02. X - X - X
03. - X X - - Prof. univ. dr. Constanţa Sava
04. - X X - X
05. X X - - -
06. - X - X X

83

Anda mungkin juga menyukai