Anda di halaman 1dari 832

Michael Tellinger

Sclavii zeilor
Istoria secretă a zeilor
Anunnaki
şi a misiunii lor pe Pământ

Colecţia LUMEA MISTERELOR


Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Michael Tellinger
Sclavii zeilor / Michael Tellinger:
trad.: Rădulescu lonuţ - Bucureşti: Editura Nicol, 2013

ISBN: 978-973-7664-53-2

© 2013, Editura N I C O L
Str. Alexandru Depărăţeanu nr. 29
Sector 1, Bucureşti
Tel./Fax: 021 / 222 40 93
Mobil: 0752.205.360
E-mail: allnicol@yahoo.com
www. edituranicol. ro

ISBN: 978-973-7664-53-2

T I T L U L O R I G I N A L : Slave Species of the Gods.The Secret


History of the Anunnaki and Their Mission on Earth
C O P Y R I G H T © Inner Traditions International
T R A N S L A T I O N C O P Y R I G H T © Editura N I C O L 2013

Toate drepturile rezervate. Nicio parte a acestei cărţi nu poate


fi reprodusă sau transmisă sub nicio formă şi prin niciun mijloc,
electronic sau mecanic, inclusiv prin fotocopiere, înregistrare sau
prin orice sistem de stocare şi accesare a datelor, fără permisiunea
Editurii Nicol.
Orice nerespectare a acestor prevederi conduce în mod automat la
răspunderea penală faţă de legile naţionale şi internaţionale privind
proprietatea intelectuală.
Michael Tellinger

Sclavii zeilor
Istoria secretă a zeilor
Anunnaki
şi a misiunii lor pe Pământ

VOLUMUL I

Traducere de Ionuţ Rădulescu

Editura NICOL
Notă către cititori

Fiecare capitol a fost scris ca să formeze o mică pie­


să dintr-un mare puzzle - şaisprezece piese care împreună
formează o istorie completă. Am încercat să-i iau pe cititori
de mână şi să-i ghidez către partea cea mai ascunsă a fân­
tânii cunoaşterii.
Deşi unele dintre capitole vor atrage mai mult o
anumită categorie de cititori, în detrimentul alteia, eu am
încercat să le redactez cât mai scurt şi mai concis cu putinţă
şi să transmit esenţialul. Există totuşi o logică ciudată a
episoadelor acestei călătorii în care am ales să vă port şi ea
devine evidentă în idtimul capitol.
Capitolul al XVI-lea, „Povestea umanităţii”, com­
bină toate informaţiile pe care le veţi acumula din capitolele
precedente şi vă va duce în perioada dinaintea apariţiei ra­
sei umane şi a activităţii ieşite din comun care avea loc pe
Pământ în acele vremuri îndepărtate, prezentând adevărul
cutremurător legat de originile speciei noastre.
Aşadar, nu pierdeţi din vedere cronologia ţesută în
acest puzzle. Totuşi, dacă vă găsiţi în dificultate sau în dez­
acord cu anumite capitole şi nu vă puteţi descurca... citiţi
măcar ultimul capitol, dacă nu vreţi să citiţi toată cartea.
Lectură plăcută şi continuaţi să exploraţii

Michael Tellinger
Introducere
Într-o epocă în care tehnologia ne-a permis să ne aşteptăm
la recompense imediate şi care ne pune la dispoziţie soluţii ra­
pide, omenirea pare să deţină toate răspunsurile. Încrederea în
noi, ca specie, este mai mare ca oricând, iar cunoaşterea univer­
sului în care trăim se dezvăluie mai repede decât pot ţine pasul
cei mai mulţi dintre semenii noştri. Putem să analizăm şi să
calculăm aterizarea celui mai mic fragment pe o planetă aflată la
160 de milioane de kilometri distanţă; ştim din ce este formată
atmosfera de pe Jupiter; putem reface organele corpului nostru,
iar geneticienii pot crea viaţa în orice formă şi mărime îşi do­
resc. Există totuşi trei întrebări fundamentale la care încă nu am
fost în stare să răspundem: Cine suntem? Cum am ajuns aici?
Şi de ce suntem aici?
Pe măsură ce avansăm cu fermitate pe drumul către un
destin necunoscut, ignoranţa a devenit slăbiciunea noastră, iar
aroganţa a devenit o boală congenitală, ameninţându-ne cu
propria noastră extincţie. În această carte ne vom ocupa de cele
mai recente descoperiri din ştiinţă şi tehnologie, pentru ca să
ne putem întorce în trecutul îndepărtat, într-o încercare de cla­
rificare a originilor extrem de neclare ale umanităţii. Este un
paradox faptul că, oricât de avansaţi suntem, nu avem răspun­
suri definitive asupra originii şi descendenţei noastre. De ce este
omenirea atât de obsedată de aur? Şi de ce sunt sclavia şi aurul
6 Michael Tellinger

numitorul comun care poate fi urmărit până în cele mai vechi


timpuri ale omenirii?
Populaţia lumii este divizată între sute de religii şi culte,
toate pretinzând că au răspunsurile. Orice persoană cât de cât lu­
cidă va realiza imediat că nu pot avea dreptate toate. Corect? Şi
totuşi dogma religioasă a ţinut miliarde de oameni captivi, pre­
dicând moartea şi distrugerea, ameninţându-i cu pedeapsa celui
„atotputernic” pe pelerinii nesupuşi şi promiţând recompense şi
salvare celor care se supuneau orbeşte credinţei.
Ultimii cincizeci de ani au adus o explozie de noi des­
coperiri arheologice care i-au uimit pe oamenii de ştiinţă din
întreaga lume prin cantitatea de informaţie. Peste o jumătate de
milion de tăbliţe de argilă au fost dezgropate şi multe dintre ele
au fost descifrate. Adevăratul înţeles şi relevanţa acestor tăbliţe
au fost identificate de o mână de gânditori deschişi la minte
abia acum 30 de ani. Ceea ce iniţial a fost considerat mit sau
fantezie, mai ales din cauza ignoranţei aşa-zişilor învăţaţi, s-a
demonstrat a fi o dovadă documentată istoric atât de importan­
tă încât pune la îndoială însăşi esenţa existenţei noastre.
Vreau să vă port într-o călătorie plină de descoperiri, fo­
losind cele mai noi interpretări şi dezvăluiri ale multor tăbliţe
care vorbesc despre evenimente din vechime, cu mult înainte
ca primul cuvânt din Biblie să fi fost scris. Este şocant să afli
că niciuna dintre poveştile din cartea Genezei nu este origina­
lă, ci reprezintă versiuni modificate ale unor poveşti mult mai
vechi, descrise cu fineţea detaliului în tăbliţele de argilă anti­
ce. Călătoria noastră se ţese din preţioasele informaţii detaliate
care ne-au fost lăsate moştenire de către înaintaşi, care probabil
nu şi-au dat seama niciodată că vor fi tratate cu atâta suspiciune.
Coincidenţele stranii care unesc în acelaşi panteon al
„zeilor mitici” multe dintre civilizaţiile străvechi sunt mult prea
ciudate pentru a fi întâmplătoare. Avem acum dovada irefutabilă
că pe Pământ au existat forţe bizare care i-au condus pe pri­
mii oameni cu o mână de fier. Au inventat pedeapsa şi au cerut
Introducere 7

supunere absolută de la noile populaţii primitive. Vom dezvălui


drumul dureros şi anevoios pe care nou-apăruta rasă umană a
trebuit să-l străbată şi rolul crucial pe care l-au jucat zeităţile
avansate care, ulterior, au motivat existenţa noastră. Vom scoate
la iveală groaznicul adevăr că omenirea a fost făcută într-ade­
văr după imaginea creatorului ei, dar că acesta nu era cel în care
am fost învăţaţi să credem. Îl vom demasca pe dumnezeul din
Biblie şi din celelalte religii importante, arătând diferenţa dintre
Dumnezeu cu majusculă şi cel cu literă mică. Acel dumnezeu
care are un comportament asemănător cu cel al oamenilor,
„dumnezeul răzbunător”, pe care îl cunoaştem din Biblie, este un
dumnezeu „cu literă mică”. Anumite personaje vor fi recunos­
cute imediat, în vreme ce altele au fost atât de mult denaturate
de către tălmacii de mai târziu, încât vor avea nevoie de puţină
lustruire, pentru a putea fi identificate.
Vom ridica multe întrebări, pe măsură ce vom postu­
la teorii noi, legate de originile noastre, demistificându-1 pe
Dumnezeu şi permiţând cititorului accesul la marea imagine
de ansamblu.
Cu ajutorul ştiinţei şi pe baza coroborării dovezilor din
miile de tăbliţe de argilă, suntem acum în măsură să punem cap
la cap întreaga poveste, pe care îmi place s-o numesc Marele
Puzzle Uman. De ce le-a luat mii de ani populaţiilor sclave
din sudul Africii să progreseze de la taberele de muncă până la
momentul de acum 9 000 de ani, atunci când un val brusc de
civilizaţie s-a răspândit în întreaga lume, din India, Orientul
Apropiat, Europa şi cele două Americi? Această călătorie va
lămuri şi multele dileme arheologice referitoare la veriga lip­
să, clarificate cu precizie de către înaintaşii noştri avansaţi.
Vom dispersa mitul şi dogma care au ţinut omenirea în frică şi
ignoranţă pentru prea mult timp. Progresele pe care le-am făcut
în ingineria genetică ne vor ajuta să înţelegem simplu fapt că nu
suntem Dumnezeu doar pentru că putem crea viaţă.
8 Michael Tellinger

Ne desprindem de miturile arhaice care aparţin Evului


Mediu şi punem informaţii la dispoziţia indivizilor cu o gândire
limpede pentru a ajunge la concluzii noi. Aş dori să împărtăşesc
cu fiecare cititor acelaşi sentiment incredibil al descoperirii
pe care l-am experimentat personal atunci când am devenit
conştient de prostiile în care am fost forţat să cred în anii mei
formativi. Indiferent de cât de teribil ar părea acest nou adevăr,
va fi cea mai eliberatoare experienţă pe care o veţi avea.
1
Comportamentul animalelor
Chiar de când am început să fiu interesat de genetică,
am fost intrigat de faptul că o parte atât de importantă a
anatomiei noastre, genomul, o structură moleculară atât de
complexă, ar putea să fie atât de incompletă. De fapt, adevă­
rul este că genomul are în componenţa sa atât de multe părţi
care nu sunt folosite deloc. Este ca şi cum părţile inactive
ale genomului aşteaptă un factor extern care să le active­
ze. Şi astfel o întrebare stăruie: ce caracteristici sau abilităţi
excepţionale nu sunt disponibile din cauza inactivităţii anu­
mitor părţi ale genomului? Ce însuşiri rămân ascunse? Şi
cum a afectat această situaţie evoluţia noastră ca specie?
Genomul este un alt nume generic pentru întregul ar­
senal de gene şi A D N care se regăsesc în corpul unui individ.
La oameni, genomul este format din 23 de perechi de cromo­
zomi, care conţin întregul program genetic al respectivului
individ, fiind localizat în fiecare celulă din corpul omenesc.
Acest program genetic controlează toate informaţiile care
ne permit să creştem şi să ne mişcăm. Genomul este unic
pentru fiecare individ si pentru fiecare specie. Din fericire,
atunci când ne naştem, nu ştim ce ne aşteaptă. Este adevărat
că viaţa unui om se desfăşoară pe mai multe perioade, dar
totul se rezumă la un lung rol cât se poate de real, condus de
10 Michael Tellinger

forţe invizibile. Ne sunt daţi în jur de şaptezeci de ani pentru


a ne juca rolul pe Pământ; restul depinde de fiecare dintre
noi. Intrăm pe o uşă şi ieşim pe altă uşă. Intrăm prin stânga
scenei... ieşim prin dreapta ei. Singura certitudine pe care o
avem în prezent este aceea că vom ieşi. Ce vom face cu cei
şaptezeci de ani care ne sunt daţi? Care este scopul acestei
călătorii, acestui joc al vieţii la care participăm cu toţii? Vom
folosi acest timp în mod creativ, aducându-ne contribuţia
la binele comunităţii globale, sau vom rămâne simpli spec­
tatori, simpli beneficiari ai tuturor facilităţilor, înainte de a
părăsi scena?
În ciuda celor 6,5 miliarde 1 de oameni care populează
Pământul, rasa umană este o specie mai degrabă primiti­
vă şi fragilă. Indiferent de cât de inteligenţi şi pricepuţi ne
considerăm, adesea afişăm elemente ale unui comportament
animalic, care poate duce la decimarea speciei noastre într-o
clipită. Am purtat războaie împotriva semenilor noştri de-a
lungul istoriei şi continuăm să facem acelaşi lucru şi în
noul mileniu. Se pare că există întotdeauna o justificare de
o morală fără cusur pentru acţiunile noastre. De la Cain şi
Abel la George W. Bush, întotdeauna cei puternici îi asu­
presc şi îi elimină pe cei slabi. Vechiul Testament nu este
o poveste frumoasă despre compasiune şi iertare. De fapt,
este chiar opusul. Este vorba despre ochi pentru ochi, des­
pre cum să ucizi bărbaţi, femei, copii şi animale în numele
zeului şi, adesea, despre individualizarea duşmanilor după
nume, reprezentându-i ca personaje negative sau ca discipoli
ai diavolului. Se pare că zeul şi-a ales tabăra încă de la bun
început. Are favoriţii săi şi mai sunt şi „ceilalţi”. Întotdeauna
am crezut că Dumnezeu despre care am fost învăţat ar trebui
să fie mai iubitor şi imparţial.

1
Estimare valabilă în anul 2005. În prezent, populaţia Pământului
a depăşit pragul de 7 miliarde de locuitori (n.t.)
Sclavii zeilor 11

Biblia este plină de profeţi şi de alţi indivizi care, timp


de mii de ani, au avut o legătură directă cu dumnezeu şi care
au primit în mod regulat instrucţiuni pentru ca să facă anu­
mite lucruri. Atunci când citim Biblia, nu este doar firesc, ci
este de aşteptat să credem fără obiecţii că un număr de oa­
meni aleşi au primit regulat instrucţiuni de la dumnezeu. Nu
numai că au primit instrucţiuni clare şi avertismente, au pri­
mit instrucţiuni în formă fizică, sub forma celor 10 Porunci
şi recompense materiale, cum ar fi pământ sau vite. Dar cele
mai impresionante interacţiuni dintre dumnezeu şi om au
fost numeroasele vizite pe care dumnezeu le-a făcut personal
unor indivizi. Dacă nu putea ajunge personal, trimitea îngeri
să se ocupe de orice situaţie care cerea o rezolvare. Fiinţele
divine împărţeau idei, împărţeau vin şi pâine şi, inevitabil,
executau anumite sarcini încredinţate de dumnezeu. Toţi
aceşti indivizi par să fi fost bărbaţi. Şi toţi cei care au contri­
buit la alcătuirea versetelor Bibliei au fost bărbaţi. Dacă „El”
ne-a făcut pe toţi egali, a avut o problemă legată de credi­
bilitatea femeilor? Sau dumnezeu a fost doar personificarea
unei societăţi dominate de bărbaţi? Rămâne simplul fapt is­
toric că dumnezeu a interactionat cu omul. Astăzi, astfel de
afirmaţii legate de interacţiunea fizică cu Dumnezeu ar fi
ridicole şi aspru criticate. De ce? Probabil pentru că astfel de
evenimente, întâmplate în preistorie, nu ne mai pot afecta
astăzi? Părem să acceptăm lucrurile care s-au întâmplat în
vechime, reduse aproape la nişte poveşti fantastice ale luptei
noastre pentru libertate. Sau din cauza faptului că suntem
prea speriaţi ca să analizăm faptele, supunându-le discuţiei
în spaţiul public, de frica urmărilor? Aceste întrebări mi-au
tulburat aproape întreaga existenţă.

Cine şi când a hotărât că Biblia a ajuns la o conclu­


zie? Este suficient, acesta este sfârşitul şi trebuie scris ultimul
capitol! Cu siguranţă acesta a fost un alt om, inspirat de
Dumnezeu şi condus de Duhul Sfânt! Oare lupta pentru
12 Michael Tellinger

adevăr şi salvare continuă? Cu siguranţă atrocităţile comi­


se pe Pământ nu s-au redus; cu siguranţă oamenii de pe
Pământ au nevoie de îndrumare externă şi de instrucţiuni
de la Dumnezeu pentru a putea face faţă iadului zilnic şi
crimelor, pentru a răspunde dictatorilor, pentru a supravieţui
colonizării, rasismului, invaziilor şi altor invenţii ale minţilor
diabolice. Înclinaţia spre cruzime a speciei noastre a atins
proporţii insuportabile. Facem legi în calitate de oameni
civilizaţi numai pentru ca să fie abuzate şi folosite împotri­
va noastră de către oameni mai puţin civilizaţi, cu o bună
cunoaştere a sistemului legal. Aceia care propovăduiesc pacea
şi dragostea şi care întorc şi celălalt obraz au devenit victime­
le slăbite ale propriei lor filosofii.
Acum, mai mult ca niciodată, oamenii au nevoie de
salvare. Au nevoie să creadă şi să se bazeze pe ceva real, într-o
perioadă în care toate speranţele par să fi dispărut. Şi atunci
de ce scripturile nu merg mai departe? De ce Dumnezeu
nu mai transmite în continuare înţelepciune prin unul din­
tre profeţii Săi? Sau prin mai mulţi? Mulţi susţin că sunt
în legătură cu Dumnezeu în mod regulat. Mulţi comunică
mesajul lui Dumnezeu în biserici pline sau în alte locuri
de rugăciune. Cum răspunde comunitatea în faţa indivizi­
lor care vorbesc despre miracole uluitoare şi care aud vocea
lui Dumnezeu şi care au răspunsul? În multe cazuri, aceşti
profeţi moderni întemeiază un cult, cu un număr de discipoli
care vor răspunde orbeşte la fiecare poruncă, în vreme ce în
alte situaţii devin simple pârghii care funcţionează defectuos.
Şi atunci, ce-ar trebui să-i spună un judecător din seco­
lul al XXI-lea unuia care şi-a legat fiica de numai zece ani pe
o masă în curtea din spate a casei şi care a fost prins de poliţie
în vreme ce o înjunghia sau îi tăia gâtul? Dacă el pretinde că
Dumnezeu i-a cerut s-o sacrifice pentru a-şi dovedi supune­
rea faţă de atotputernicul zeu, ar trebui să fie considerat ca
un exemplu modern de credinţă sau ca psihopat? Şi totuşi,
Sclavii zeilor 13

îl considerăm pe Avraam drept credincios în Dumnezeu şi


conducător al oamenilor, pentru că s-a supus ordinului lui
Dumnezeu de a-şi ucide propriul fiu. Biblia îl numeşte „sa­
crificiu”. L-am considera la fel dacă s-ar întâmpla în ziua de
azi, într-o suburbie înfloritoare din Johannesburg sau Paris?
În prezent, în lume se desfăşoară o activitate religioasă
confuză. Mii de religii, toate făurite de mâna omului, toate
susţinând că deţin răspunsul. Doar adepţii lor vor fi salvaţi de
către creator şi se vor scălda în plăcerile paradisului. Se pare
că au din ce în ce mai mulţi bani, exercită mai multă putere
şi sunt mai aproape de urechea lui Dumnezeu.
Şi astfel începe disputa religioasă, şi astfel afişăm vizibil
latura primitivă a stării noastre incipiente de evoluţie. Pot fi
controlate aceste trăsături primitive de către genele inactive?
Ne uităm înapoi la fostele mari civilizaţii şi ne simţim supe­
riori într-un anumit fel. Faptul că nu putem explica multe
lucruri care s-au întâmplat în preistorie este repede mini­
malizat cu expresii de genul: „Cui îi pasă de egipteni... sunt
morţi cu toţii.” În lumina tuturor realizărilor şi descoperirilor
noastre ştiinţifice, pe măsură ce evoluăm, dogma religioasă
devine mai puternică. Se pare că această dogmă, care în acest
caz ar putea fi numită fanatism, este direct legată de bani.
Cu cât este mai bogată o naţiune, cu atât mai uşor îşi poate
impune vederile religioase în faţa altei naţiuni. Statele Unite
ale Americii pot afirma că sunt o societate liberă sub toa­
te aspectele, dar acest lucru este posibil în principal datorită
comunităţii creştine care reuneşte 96% din populaţie. Nu este
niciun pericol să permită minorităţii de religii puse pe escro­
cherii să-şi piardă timpul cu salvarea lor lipsită de noimă.
Şi atunci începem să ne uităm la cine suntem de fapt şi
la drumul pe care l-am parcurs ca specie pe această planetă,
doar pentru ca să ne dăm seama că nu echivalează nici măcar
cu baza aisbergului. Suntem uimiţi în faţa fosilelor de dino­
zaur şi vorbim despre cum trebuie să fi fost pe Pământ atunci
14 Michael Tellinger

când era cutreierat de dinozauri. Avansăm ipoteze de genul


„60 de milioane de ani” de când au murit dinozaurii, „200
de milioane de ani” de când T-Rex a produs o catrastrofă şi
„400 de milioane de ani” care ne fac să ne ţinem respiraţia la
fosilele insectelor, expuse în muzee. Apoi începem să compa­
răm perioade de timp cu evenimente importante care au avut
loc în intervalul nostru de referinţă. Primul Război Mondial,
acum 100 de ani; Leonardo da Vinci, acum 500 de ani;
vikingii acum 1 200 de ani; Iisus, acum 2 000 de ani; pira­
midele, acum 4 000 de ani; ultima eră glaciară, acum 13 000
de ani; până în acest punct, cei mai mulţi dintre noi au rămas
fără puncte de referinţă.
Şi brusc, într-o zi, se întâmplă ceva miraculos. Ne-am
ridicat ochii pe bolta înstelată a nopţii, la miliardele de stele, şi
am încercat să ne imaginăm infinitul. Cineva arată spre Marte
sau Jupiter. Şi atunci te uiţi printr-un telescop şi vezi pen­
tru prima oară Saturn şi inelele sale, şi câţiva dintre sateliţii
săi şi imediat realitatea, aşa cura era, se schimbă întru câtva.
Totul devine ceva mai mare.Te uiţi la constelaţia Alfa Centauri
şi îţi dai seama că lumina celei mai apropiate stele de Pământ
face 5 ani până ajunge la noi, călătorind cu 300 000 de km/s.
Mergi la o conferinţă a unui astronom şi vezi poze ale unor
galaxii atât de îndepărtate, încât este imposibil să-ţi imgi-
nezi acea distanţă. Galaxii aflate la miliarde de ani-lumină.
Aglomerări de galaxii, aflate la 5 miliarde de ani-lumină; cua-
sari extraordinar de fierbinţi, aflaţi la marginea cunoscută a
Universului, la o depărtare de 12 miliarde de ani-lumină, iar
la 13,8 miliarde de ani - doar întuneric. Nimic. Rămâi într-o
stare de contemplaţie tăcută şi încerci să înţelegi realitatea
a ceea ce tocmai ai fost martor. Tocmai ai privit dincolo de
limita universului cunoscut, acolo unde nu există nimic.
Dar, când te trezeşti de dimineaţă şi încerci să ex­
plici revelaţia unui grup de prieteni apropiaţi, aceştia îţi
împărtăşesc entuziasmul pentru fix 15 secunde, înainte ca
Sclavii zeilor 15

unul dintre ei să spună: „Aţi văzut filmul ăla tare de aseară,


de la TV?”
Cu toate încercările valoroase şi, uneori, descoperirile
remarcabile ale arheologilor, încă nu putem să indicăm origi­
nea omenirii. Sigur că o mulţime de oameni de ştiinţă vă vor
contrazice şi vă vor da tot felul de dovezi şi probe, doar pen­
tru ca să fie reluate de o nouă serie de oameni de ştiinţă peste
cinci ani. Toate sunt speculaţii premeditate, care ne sunt
prezentate fie ca ipoteze ştiinţifice, fie ca dogmă religioasă.
Dar, în realitate, totul sfârşeşte prin a deveni o manipulare în
plus a pieselor Marelui Puzzle Uman. Nu putem spune cu
certitudine când a păşit pe Pământ pentru prima dată omul
civilizat şi nu putem spune când a fost creat omul şi cum a
evoluat.
Să recunoaştem: ultimele două secole au adus des­
coperiri uimitoare legate de civilizaţiile străvechi, oraşe
pierdute şi o înţelegere mai atentă a oamenilor care au
stat la baza dezvoltării acestor culturi antice - culturi care
afişau o remarcabilă cunoaştere şi înţelegere a ştiinţei şi a
cosmosului. A fost nevoie de zeci de ani pentru a descifra
diferitele texte şi stiluri de scrieri ale multor culturi apuse.
Cu toată cunoaşterea şi experienţa, încă nu am descifrat scri­
erea din zona Balcanilor şi a Dunării şi nici pe cea Indusă 2 .
Diversitatea acestor civilizaţii din China antică, diferite­
le culturi din cele două Americi, hieroglifele egiptenilor,
scrierile cuneiforme ale sumerienilor, oraşele pierdute din
Asia i-au şicanat în egală măsură pe istorici şi pe arheo­
logi. Am fost surprinşi să descoperim biblioteci antice, cum
ar fi cea a regelui Ashurbanipal 3 din Nineve 4 , care conţinea
2
Corespunzătoare zonei fluviului Ind, cel mai mare şi mai impor­
tant fluviu din Pakistan, (n.t)
3
Ashur era zeul conducător al asirienilor. (n.t.)
4
Oraş antic asirian, situat pe malul fluviului Tigru, capitală a im­
periului Asirian, (n.t.)
16 Michael Tellinger

aproximativ 30 000 de tăbliţe de argilă, acoperite de scriere


cuneiformă, care indică vastele cunoştinţe pe care le aveau
aceste civilizaţii pierdute.
Este ciudat să descoperim întinsa cunoaştere a astro­
nomilor de acum mai bine de 6 000 de ani, cu informaţii
detaliate despre propriul nostru sistem solar. Citim despre
zeităţi antice care au călătorit în nave venite din stele şi care
au stăpânit Pământul şi despre conflictele şi trădările dintre
aceste zeităţi. Citim despre oameni măreţi care au realizat lu­
cruri măreţe în trecutul îndepărtat şi despre înţelepciunea pe
care zeii veniţi din stele au împărtăşit-o omului. Abilitatea
de a extrage metale preţioase din minereul brut încă de acum
9 000 de ani, împreună cu producţia de aur, cupru, cositor şi
bronz, indică o înţelegere deplină a procedeelor de prelucrare
a metalelor. Ruinele antice din cele două Americi, cu semne
vizibile de extracţie minieră, explică de ce a existat o inimagi­
nabilă bogăţie de aur în această parte a lumii, cu mult înainte
ca exploratori cum ar fi Columb, Cortes sau alţi sălbatici să
fi pus piciorul pe aceste meleaguri acum câteva sute de ani.
Dovezile inexplicabile care atestă mineritul în sudul Africii
încă de acum o sută de mii de ani nu pot fi acceptate nici
măcar de cei mai temerari arheologi.
Cunoaşterea procedurilor medicale şi a manipulării
genetice, crearea lui „Adamu” - o nouă specie - sunt docu­
mentate minuţios de anticele tăbliţe de argilă, care au fost
de curând înţelese de aşa-zişii oameni inteligenţi. Puterea
mijloacelor de comunicaţie fără fir şi cunoştinţele în materie
de geofizică pentru a putea anticipa dezastrele; toată această
bogăţie de informaţie ne priveşte direct în faţă. Şi totuşi, nu
putem accepta faptul că s-ar putea să nu fim vârful de lan­
ce al inteligenţei care a existat pe această planetă. Odată cu
evoluţia rapidă a computerului, abilitatea de a documenta şi a
potrivi datele legate de această inteligenţă antică ne face să o
înţelegem mai bine. Dar ce facem cu toate aceste informaţii
Sclavii zeilor 17

atunci când suntem puşi în faţa acestor poveşti incredibi­


le din preistorie? Avem două opţiuni. Fie credem că le-au
fost lăsate generaţiilor viitoare pentru ca să le folosească şi să
construiască pe baza lor, fie renunţăm la ele ca fiind gunoiul
halucinant al unor idioţi primitivi din Epoca de Piatră, care
nu merită atenţia noastră.
Având în vedere că acum nu mai mult de cinci sute
de ani, oamenii erau arşi pe rug dacă îndrăzneau să sugereze
că Pământul nu este centrul universului, că trupul omenesc
era încă o navă misterioasă care era studiată şi disecată de
oamenii de ştiinţă îndrăzneţi care îşi riscau vieţile la primele
ore ale dimineţii şi că am descoperit ultimele trei planete din
sistemul nostru solar de-abia în ultimii 200 de ani, acestea
reprezintă semne clare că nu suntem o rasă superioară.
Suntem o subspecie. Aroganţa este slăbiciunea noastră,
iar ignoranţa este o boală congenitală care, în cele din urmă,
ne ve distruge. Dogma ne-a consumat, iar frica ne contro­
lează. Dar de ce suntem atât de orbi în privinţa faptelor şi a
dovezilor care ne înconjoară? De ce suntem atât de obsedaţi
de religiile populare, care, în cele mai multe dintre cazuri,
se închină unui zeu care foloseşte recompensa şi pedeapsa
ca forme de control? Dacă toţi avem un creator comun, ar
trebui să avem acelaşi set de reguli privind felul în care ne
supunem creatorului, dar este clar că lucrurile nu stau aşa.
Conflictele religioase au sfâşiat istoria noastră de milenii şi
încă atârnă deasupra noastră ca un cancer care aşteaptă să ne
devoreze.
În această carte vom descoperi că dezordinea în care
trăim este rezultatul direct al statutului nostru de rasă bas­
tardă, cu un comportament animalic imprevizibil, ascuns
în spiralele ADN-ului nostru. Inteligenţa noastră a fost
suprimată, cunoaşterea noastră a fost ştearsă, speranţa noas­
tră de viaţă a fost scurtată genetic, iar memoria ne-a fost
ştearsă. Suntem inferiori, mutaţii clonate genetic ale marilor
18 Michael Tellinger

civilizaţii din trecut, lăsaţi în urmă pentru ca să adunăm şi să


punem laolaltă piesele Marelui Puzzle Uman.
Am făcut progrese remarcabile în domeniul ingineriei
genetice, dar, doar pentru că am fost în stare să decodificăm
genomul, asta nu înseamnă că ştim totul despre el. Din contră,
cu cât învăţăm mai multe despre genom, cu atât ne minunăm
mai mult de complexitatea lui. Se pare că înţelegem princi­
piul de bază al celor două spirale, dar suntem departe de a
înţelege toate funcţiile. Ceea ce creează cu adevărat o stare
de perplexitate este faptul că secţiuni întinse ale genomului
par să fie oprite. Da, este ciudat să aflăm că părţi mari ale ge­
nomului nu sunt active. Acest tip de descoperire se detaşează
în faţa tuturor proceselor evoluţiei. Dar adevărul este că ge­
nomul a fost creat din abundenţă, cu mult mai mult A D N în
celulele noastre decât am avea nevoie pentru forma primitivă
în care ne aflăm.
Acest lucru ridică o întrebare. Dacă genomul con­
trolează toate caracteristicile şi funcţiile corpului, atunci ce
rămâne necontrolat de părţile inactive ale genomului? Cred
cu tărie că aceasta este întrebarea ultimă pe care trebuie să
şi-o pună omenirea. Ce puteri secrete sunt reţinute de părţile
inactive ale structurii noastre genetice?
Să aruncăm o scurtă privire la istoria descoperirilor
din domeniul geneticii. Deşi există dovezi evidente asupra
activităţii genetice şi a desfăşurării ei încă de acum 250 000
de ani, omul modern a redescoperit genomul de-abia la ju­
mătatea secolului al XX-lea.
În 1866, Gregor Mendel 5 a publicat rezultatele cerce­
tărilor sale asupra factorilor ereditari în culturile de mazăre,
dar de-abia în anii '50 ai secolului trecut structura chimică
a ADN-ului a fost redescoperită de savanţii moderni. Care
i-au găsit şi un nume în cele din urmă: acid dezoxiribonucleic.
5
Gregor Mcndel (1822-1884), om de ştiinţă şi călugăr augustin de
origine austriacă, considerat părintele geneticii (n.t.)
Sclavii zeilor 19

Oamenii implicaţi în această descoperire capitală au fost


Maurice Wilkins 6 , Rosalind Franklin 7 , Francis H. C, Crick 8
şi James D. Watson 9 . Cu această descoperire, ei au pus bazele
unei noi ramuri a ştiinţei: biologia moleculară. În aceeaşi de­
cadă, Watson şi Crick au făcut istorie, atunci când au realizat
modelul primei molecule de ADN, reprezentându-i structu­
ra dublu spiralată şi dovedind că genele determină ereditatea.
În 1957, Arthur Kornberg 1 0 a reuşit să reproducă o moleculă
de A D N într-un tub. În 1963, F. Sanger 11 a dezvoltat pro­
cedura diviziunii pentru proteine. În 1966, a avut loc marea
descătuşare, odată cu descoperirea codului genetic. Oamenii
de ştiinţă puteau acum să prevadă caracteristicile studiind
molecula de A D N . Aceasta a dus foarte repede la ingineria
genetică şi la consilierea genetică.

6
Maurice Hugh Frederick Wilkins (1916-2004), fiziolog şi bi­
olog de origine britanică, laureat al Premiului Nobel pentru medicină în
1962 (n.t.)
7
Rosalind Elsie Franklin (1920-1958), biolog şi fiziolog britanic,
ale cărei studii asupra structurii moleculare a contribuit la descoperirea
structurii ADN-ului (n.t.)
8
Francis Harry Compton Crick (1916-2004), biolog, fiziolog, lau­
reat al premiului Nobel pentru medicină în 1962, creditat alături de James
Watson pentru descoperirea structurii moleculei de A D N (n.t.)
9
James Dewey Watson (n. 1928), biolog şi genetician american,
laureat al premiului Nobel pentru medicină în 1962, creditat alături de
Francis Crick pentru descoperirea structurii moleculei de A D N (n.t.)
10
Arthur Kornberg (1918-2007) biochimist american, laureat al
premiului Nobel pentru medicină în 1959, pentru descoperirea mecanis­
melor sintezei biologice a A D N (n.t.)
11
Frederick Sanger (n. 1918), biochimist britanic, dublu laureat al
Premiului Nobel pentru chimic, singurul om de ştiinţă care a primit aceas­
tă distincţie de două ori, pentru munca sa în domeniul structurii proteinei,
în special cea a insulinei (n.t.)
20 Michael Tellinger

În 1972, Paul Berg 12 a produs prima moleculă de A D N


recombinat, iar în 1983, Barbara McClintock 1 3 a primit pre­
miul Nobel pentru descoperirea că genele îşi pot schimba
poziţia în interiorul cromozomului. La sfârşitul anilor '80 ai
secolului trecut, o echipă internaţională de oameni de ştiinţă
a demarat dificila şi solicitanta muncă de a alcătui harta ge-
nomului uman şi tot atunci a avut loc şi prima condamnare
pentru crimă, bazată pe amprenta ADN-ului, în Portland,
Oregon. În 1990, terapia genelor a fost folosită pe subiecţi
umani pentru prima dată. În 1993, dr. Kary Mullis 1 4 a desco­
perit procedura PCR 1 5 , pentru care a primit premiul Nobel.
În 1994, F D A 1 6 a autorizat primele produse de consum mo­
dificate genetic. Acestea au fost roşiile FlavrSavr, modificate
genetic pentru a obţine un gust mai bun şi durată de depo­
zitare mai mare.
În 1995, dovezile judiciare pe baza recoltării de pro­
be A D N ţineau primele pagini ale ziarelor , în procesul lui
12
Paul Berg (n. 1926), biochimist american, profesor emerit al
Universităţii Standford, laureat al premiului Nobel pentru chimie în 1980,
împreună cu Walter Gilbert şi Frederick Sanger pentru contribuţia adusă
la studierea acizilor nucleici (n.t.)
13
Barbara McClintock (1902-1992), om de ştiinţă american, la­
ureată a premiului Nobel pentru medicină, în 1983, unul dintre cei mai
respectaţi citogeneticieni din toate timpurile (n.t.)
14
Kary Banks Mullis (n. 1944), om de ştiinţă american, laureat al
premiului Nobel pentru chimie în 1993, pentru îmbunătăţirea tehnicii de
reacţie în lanţ a polimerilor (n.t.)
15
PCR (polymerase chain reaction) - tehnologie aplicată în bio­
logia moleculară care constă în amplificarea uneia sau a câtorva bucăţi de
ADN, care vor genera până la câteva milioane de copii ale unei anumite
secvenţe de ADN (n.t.)
16
FDA (The Food and Drug Administration) - o agenţie a
Departamentului de Sănătate şi Servicii Publice din Statele Unite ale
Americii, având rolul de a supraveghea siguranţa hranei, produsele far­
maceutice, vaccinurile, produsele obţinute din tutun, transfuziile de sânge,
echipamentele medicale şi cele veterinare (n.t.)
Sclavii zeilor 21

O. J. Simpson. În 1997, a fost clonat primul animal adult, oaia


Dolly. În 1998, Senatul american a anchetat scandalul Clinton/
Lewinsky pe baza probelor ADN, iar în anul 2000, J. Craig
Venter, împreună cu Francis Collins, au anunţat împreună
definitivarea hărţii genomului uman. Aceasta a fost o mare
realizare şi a durat cu zece ani mai puţin decât se aşteptase
iniţial. În 2003, Craig Venter a dat startul unei expediţii la
nivel global pentru obţinerea şi studierea microbilor din di­
verse medii, de la oceanele lumii la centrele urbane. Această
misiune va avea ca rezultat o privire cuprinzătoare asupra ge­
nelor care formează lumea vastă a vieţii microbiene. Şi acum
suntem în plină eră genetică. Prima companie al cărei obiect
de activitate este clonarea animalelor şi-a deschis porţile în
2004, în Statele Unite ale Americii. În esenţă, am devenit
creatori de specii. Şi astfel am devenit „dumnezeu” pentru
speciile pe care le creăm.
Cu cât descoperim mai mult din Leagănul Omenirii
din Africa de Sud, cu atât putem lega genetic diferitele rase
de oameni de pe Pământ de o mână de oameni din sudul
Africii; cu cât obţinem mai multe probe de A D N din mi-
tocondria feminină, conform cărora primul om s-a născut
acum aproximativ 250 000 de ani, cu atât mai mult părţile
puzzle-ului par să se potrivească. În această carte vom studia
dovezile scrise care plasează un asemenea grup de oameni
primordiali în sudul Africii, acum aproximativ 200 000 de
ani, cam în aceeaşi perioadă în care se presupune că a fost
creat Adam. Atunci când am început să pun cap la cap aces­
te informaţii, mă îndoiam că ceva atât de fantastic ar putea
fi posibil. Dar, dacă vă îngăduiţi libertatea gândului şi a
posibilităţii, veţi descoperi o poveste incredibilă, cu o viziune
clară asupra trecutului şi veţi începe să descoperiţi marii paşi
pe care i-a făcut omenirea până în prezent.
Aceasta ne aduce înapoi la vechea întrebare: „Cine sun­
tem... şi de ce suntem aici?” Nu este o întrebare retorică, este
22 Michael Tellinger

probabil una dintre cele mai complexe ghicitori pentru spe­


cia noastră, care merită o nouă cercetare şi, posibil, o abordare
mai puţin convenţională, dacă dorim să obţinem răspunsuri
noi şi reconfortante. Dar trebuie să ne pregătim pentru ca să
facem faţă unor răspunsuri la care nu ne aşteptăm. Asta este
ceea ce aş vrea să vă împărtăşesc prin această carte. Ceea ce la
început ar putea să pară o poveste înfiorătoare se va dovedi a
fi cea mai eliberatoare experienţă, o experienţă care m-a adus
mult mai aproape de Dumnezeu decât aş fi crezut vreodată
că este posibil. Încă o dată trebuie să vă atrag atenţia asupra
diferenţei dintre Dumnezeu, creatorul universului şi a tutu-
ror lucrurilor din el, şi dumnezeu, una dintre multe zeităţi
care au cutreierat pământul de-a lungul mileniilor, folosin­
du-se de puterea, tehnica şi cunoaşterea care le-au permis să
conducă omenirea.
Există veşti bune pentru cei care cred în teoria creaţiei,
şi anume că omul a fost creat de Dumnezeu şi i-au fost date
anumite legi după care să trăiască. Aceia care cred în teoria
evoluţiei vor trebui să facă faţă unor surprize. Tăbliţele su­
meriene descoperite sugerează că Adam a fost creat aici, pe
Pământ, şi că este o imagine a creatorului său. Dar cine l-a
creat pe Adam şi când va dezvălui că el a fost creat pentru
un scop precis aici pe Pământ, de către specii avansate de zei,
acum aproximativ 250 000 de ani. Vom afla în continuare
că Adam a fost creat din fondul genetic al raselor avansate
de oameni de pe Pământ şi un hominid mai puţin evoluat,
care cutreiera prin sudul Africii. Dar cine erau aceşti oameni
avansaţi şi de unde au apărut ei? Şi de ce nu există nicio do­
vadă fosilă a existenţei lor?
Trebuie să vă reamintesc din nou dilema pe care o
avem în faţă atunci când analizăm asemenea teorii ciudate,
pentru că aproape, dacă nu chiar toate, faptele pe care le ana­
lizăm provin din tăbliţele de argilă care au fost descifrate în
ultimii 50 de ani ai secolului al XX-lea. Trebuie să facem o
Sclavii zeilor 23

alegere personală, dacă să credem că ceea ce este scris în aceste


tăbliţe este aproape de adevăr sau sunt nişte prostii haluci­
nante, din timpuri în care mintea oamenilor nu a funcţionat
bine. Eu, unul, am hotărât să accept valoarea a ceea ce a fost
scris. Nu-mi pot imagina nicio secundă că mii de oameni ar
fi petrecut milioane de ore de muncă istovitoare pentru a crea
aceste tăbliţe, dacă informaţia conţinută de ele nu ar fi fost
relevantă. Sunt convins că aveau lucruri mai bune de făcut
decât să încerce să creeze confuzie asupra originilor noastre
pentru generaţiile viitoare. Până la urmă nu ne-am schimbat
atât de mult; şi noi dorim să lăsăm dovezi asupra inteligenţei
şi realizărilor noastre, nu numai pentru generaţiile viitoare
ci şi pentru speciile avansate din universul vast. Altfel de ce
am trimite în spaţiu probe pline cu accesorii, materiale video,
compact discuri, cărţi, fotografii, emisiuni TV şi alte sim­
boluri ale existenţei noastre în spaţiu? În mintea noastră şi
în ciuda părerii multora, există o mică speranţă ca o formă
avansată de viaţă să existe undeva în univers. Dacă există,
sperăm să o impresionăm cu genialitatea noastră sau să o
dezamăgim cu ignoranţa noastră, totul depinzând de cât de
evoluată ar fi până la momentul la care va recepţiona în mod
accidental „corabia noastră spaţială”.
Întotdeauna m-a uimit felul în care oamenii ignoră
complet istoria. Pentru mulţi, ceea ce s-a întâmplat în trecut
pur şi simplu nu contează. Dar, dacă nu ştim cine suntem şi
de unde venim, oare cum putem începe să înţelegem încotro
ne îndreptăm în drumul nostru spre progres şi evoluţie?
Aşa că muncim din greu şi visăm la zile mai bune. Ne
închidem în capsule de confort, ne punem ochelarii de cal
şi încercăm să nu ne îndepărtăm prea mult de linia confor­
mismului. Considerăm că, dacă muncim din greu sau dacă
muncim inteligent, vom dobândi o anume recompensă
atunci când toate se vor sfârşi. Ne facem poliţe de asigurare,
pentru ca să ne răsplătim progeniturile, şi pensii pentru ca
24 Michael Tellinger

să ne descurcăm în ultimii ani ai noştri pe această planetă.


Procreăm ca şi cum am fi programaţi să facem asta. Pare a
fi un pas natural în procesul nostru de maturizare. Şi, fără să
o ştim, suntem conduşi de propriul genom, într-o încercare
de a supravieţui, în vreme ce ADN-ul nostru evoluează spre
desăvârşire. Pe acest drum al evoluţiei, el deblochează părţile
secrete care au fost oprite de anumiţi alchimişti în trecutul
nostru îndepărtat.
Ne rugăm pentru sănătate, bogăţie şi fericire. Unii vi­
sează la viaţa eternă şi mulţi se roagă pentru salvare, dar în
adâncul fiecăruia pare să mocnească dorinţa arzătoare de a
afla răspunsuri la marea întrebare a omenirii: „Cine sunt şi
de ce sunt aici?”
Istoria ne dă multe indicii despre cine am putea fi. şi,
prin adunarea laolaltă a evenimentelor şi tipurilor compor­
tamentale din trecut, ne dă anumite indicii despre direcţia
în care ne îndreptăm. Dacă vom supravieţui pentru a ajunge
acolo, aceasta este o altă întrebare. Totuşi, istoria nu răspun­
de întotdeauna cu claritate la întrebarea cine suntem şi de
unde venim. Istoricii, arheologii şi antropologii înfăţişează
trecutul nostru într-un mod foarte previzibil. Dincolo de
disputa dintre creaţionişti şi evoluţionişti, povestea despre
umanitate şi neamul omenesc a devenit aproape un basm şi
cei mai mulţi dintre oameni nu vor să le fie întreruptă această
poveste. Omenirea a apărut din cenuşă, în pofida celor mai
grele condiţii: am supravieţuit şi ne-am înmulţit în vreme
ce ne-am răspândit pe tot Pământul. Am descoperit focul,
fierul, bronzul, argintul şi aurul. Am dobândit deprinderi
noi, am ales să ne facem ferme în loc să cutreierăm, ne-am
îngropat morţii, am învăţat să trăim în comunităţi organi­
zate, am învăţat să scriem şi am construit oraşe pentru ca să
ne protejăm de băieţii răi. Apoi am învăţat să facem negoţ,
am descoperit democraţia, am descoperit mecanizarea, teh­
nica, am ajuns la stele şi în tot acest timp ne-am ucis unii pe
Sclavii zeilor 25

alţii în numele zeului nostru, al regelui nostru sau pentru alte


motive perfect justificate. Este un adevărat miracol că am
supravieţuit după toate astea. Este clar că undeva în A D N - u l
nostru este o genă violentă care joacă un rol proeminent în
comportamentul uman.
Aceasta este o poveste foarte bună, dar se referă numai
la ultimii 6 000 de ani. Înainte de aceştia, povestea devine
neclară şi aranjarea momentelor în timp pare să nu se mai
potrivească. Întrebarea legată de veriga lipsă devine mai
importantă ca oricând. Genomul nostru a evoluat până la
punctul la care putem să cugetăm la aceste întrebări şi să
punem sub semnul întrebării anumite convenţii. Dar această
evoluţie pare să fie mai mult spirituală sau mentală. Evoluţia
corporală este îndoielnică. Dacă nu am evoluat fizic cu ade­
vărat în ultimii 6 000 de ani, de la egipteni şi sumerieni, de ce
să credem că am trecut prin schimbări corporale dramatice
cu 10 000 de ani înainte? Se pare că genomul nostru a evo­
luat numai în ceea ce priveşte partea mentală, ca şi cum am
fi avut de recuperat un handicap. Acest dezechilibru genetic
pare să indice un fel de falsificare, care a avut loc în trecutul
îndepărtat.
Supravieţuirea celor mai bine pregătiţi a fost
înbrăţişată ca unul dintre argumentele cele mai importante
ale evoluţionismului. Termeni ca „selecţia naturală” au fost
introduşi şi prezentaţi ca probe irefutabile. Este posibil să
fi fost aşa în cazul protozoarelor, al dinozaurilor sau al cai­
lor, dar nu este cazul în ceea ce priveşte tiparele preistorice
evoluţioniste ale oamenilor. Salturile dramatice în procesul
evoluţiei, care formează o parte a argumentaţiei mele, indi­
că oribilul adevăr că suntem o specie sclavă, creată anume
pentru a îndeplini o funcţie pământească pe această planetă.
Ne rămâne nouă să adunăm indiciile şi să le strângem pen­
tru a formula un răspuns logic. Unii nu vor găsi niciun sens
în logica mea, dar unii poate vor deveni mai toleranţi faţă
26 Michael Tellinger

de întrebările necunoscute şi interzise ale trecutului. Unul


dintre cele mai mari obstacole care trebuie depăşit este acela
că există o posibilitate reală de a avea de-a face cu doi zei:
unul cu majusculă şi unul cu literă mică. Diferenţa dintre
cei doi ar trebui să fie evidentă, iar preistoria noastră pare
să fie plină cu evenimente care tind să favorizeze nevoile şi
capriciile celui din urmă. Am fost înşelaţi încă de la început
să credem că o anumită formă avansată de zeitate ar fi de fapt
Dumnezeu? Dacă este adevărat, el este cel care ne-a dat le­
gile, scripturile şi pedeapsa? Am fost creaţi după chipul său?
Există o cantitate copleşitoare de dovezi scrise care indică
acest lucru. Începem să luăm mai în serios erudiţia antică,
acordându-i respectul pe care îl merită, sau răspundem scla­
viei copleşitoare prin dogmă şi înlăturăm toată această ştiinţă
antică? Vă voi lăsa să trageţi propriile concluzii.
2
Celula
Corpul omenesc este într-adevăr un miracol al creaţiei.
Arată cu fermitate un eveniment extraordinar care a dus la
apariţia noastră. Corpul nostru este format din miliarde şi
miliarde de celule care alcătuiesc diferitele părţi ale corpului:
celulele inimii, celulele ficatului, celulele muşchilor şi aşa mai
departe. În interiorul nucleului fiecărei celule se găseşte ma­
terialul genetic care determină cam tot ceea ce ţine de noi, de
când suntem concepuţi şi până murim.
Înainte de a călători înapoi în timp pentru ca să re­
descoperim paşii evoluţiei omenirii, să aruncăm o privire
rapidă asupra acelor lucruri minuscule aflate în interiorul
celulei şi care ne modelează: genele şi genomul. Le consi­
der ca fiind amprentele lui Dumnezeu. Aici este locul unde
sunt ţinute codurile întregii noastre existenţe şi aici este lo­
cul în care Dumnezeu a jucat rolul său omnipotent, atunci
când a fost creată viaţa în univers. Folosesc această expresie
în sens poetic şi pentru mai mult efect, aşa că nu o luaţi la
modul propriu, ci mai degrabă înlocuiţi-o cu propria teorie
despre felul în care a fost creat universul. Una dintre între­
bările fundamentale cu care m-am luptat timp de 30 de ani
este de ce îmbătrânim şi de ce murim? O astfel de întreba­
re le-ar putea părea prostească celor mai mulţi dintre noi,
28 Michael Tellinger

de vreme ce toţi am fost condiţionaţi să acceptăm moartea


ca pe ceva inevitabil. Auzim mereu că singurul lucru de care
putem fi siguri în viaţă este că într-o zi din viitor vom muri.
Ce se întâmplă după moarte este o întrebare pe care omul o
dezbate dintotdeauna, dintr-o multitudine de unghiuri, iar
noi vom încerca să-i găsim un răspuns până la finalul acestei,
cărţi. Totuşi, m-am ferit în mod voit de o dezbatere spirituală
extinsă, concentrându-mă mai degrabă pe aspectele fizice ale
fiinţei noastre şi cum au evoluat ele pentru a ne modela în
forma actuală. Unii vor obiecta că este imposibil să separi
planul spiritual de cel fizic, dar sper să demonstrez că limi­
tele fizice, prestabilite de către ADN-ul nostru la momentul
concepţiei, sunt cele care dictează ritmul sau capacitatea
noastră de evoluţie spirituală. Dar, chiar şi în această stare de
relativ primitivism, predispuse la boli, corpurile noastre sunt
miracole ale creaţiei. Acelora pentru care biologia şi chimia
nu le sunt străine le cer îngăduinţa de a-mi permite să-i fa­
miliarizez şi pe ceilalţi cititori cu anumite informaţii. Pentru
a pune lucrurile în ordine la acest nivel celular, să aruncăm
o privire rapidă la celulă şi la conţinutul acesteia, făcând
cunoştinţă cu o serie de termeni care vă vor ajuta să înţelegeţi
unele explicaţii viitoare.

Celula şi conţinutul acesteia

Suprafaţa celulei este acoperită cu o membrană din plasmă, iar


conţinutul este format din citoplasmă, care conţine diferite organite,
printre care şi nucleul.
Membrana plasmatică controlează fluxul de materiale care în­
tră şi ies din celulă, fie pasiv - prin difuzie -, fie activ, prin transport.
Suprafaţa este acoperită de vezicule sau vacuole, care sunt nişte
increscenţe ale membranei. Se consideră că acestea reprezintă căile
de acces principale în şi din interiorul celulei pentru moleculele mari.
Sclavii zeilor 29

Nucleul controlează celula şi conţine şi ADN-ul (cromozomi


sau genom), care determină caracteristicile fiecărui individ în parte.
Elemente ale acestor caracteristici vor fi transmise generaţiei urmă­
toare de progenituri, datorită acţiunii ADN-ului. Aceasta se numeşte
transfer ereditar de ADN şi este ceea ce copiii moştenesc de la părinţii
lor. O jumătate a ADN-ului provine de la mamă, cealaltă jumătate pro­
vine de la tată.
Citoplasma reprezintă întreaga secţiune dintre peretele celular
şi nucleu şi este locul unde se desfăşoară metabolismul şi unde au loc
toate reacţiile chimice. Rata de transfer este controlată de enzime. Dar
secreţia de enzime este controlată de către ADN.
Citoplasma conţine o serie de organite:
• Reticulul Endoplasmatic (RE) este o matriţă organizată din
cavităţi paralele orizontale interconectate. Acesta reprezintă sis­
temul de transport intercelular.
• Ribozomii sunt ataşaţi din loc în loc pe părţile laterale ale reti­
culului endoplasmatic, situaţie în care acesta se numeşte reticul
endoplasmatic reticulat. Aici se fabrică proteinele. Unele dintre
aceste proteine, printre care enzimele şi hormonii digestivi, sunt
folosite de celulă, în vreme ce altele sunt secretate. Reticulul en­
doplasmatic izolează şi transportă proteinele, care au fost create
de către ribozomi.
• Aparatul Golgi este alcătuit din reticul endoplasmatic moa­
le şi fără ribozomi. Se consideră că are un rol în producerea şi
transportul lipidelor şi steroizilor. În apropiere, există un număr
de vezicule care conţin granule secretoare. Se crede că aparatul
Golgi este un punct de întâlnire, prin care materialele neprelucra­
te pentru secreţii sunt filtrate înainte de a părăsi celula.
• Mitocondria este organita prin intermediul căreia se desfăşoară
respiraţia la nivel celular. Mitocondria este, de asemenea, respon­
sabilă pentru toată energia pe care o consumă celula. În medie,
numărul de mitocondrii este de 1 000 pentru fiecare celulă, dar
sunt cu mult mai multe în coada spermatozoidului.
30 Michael Tellinger

lizozom

membrană celulară
vacuole
ribozomi
reticul endoplasmatic reticulat
reticul endoplasmatic moale
nucleu
cromozomi

membrană nucleară

mitocondria
aparatul Golgi
citoplasmă

Fig. 2.1 Celula umană

• Lizozomii conţin enzime folosite pentru scindarea compuşilor


chimici complecşi în subunităţi mai simple. De asemenea, sunt
responsabili pentru eliminarea organitelor moarte sau chiar a în­
tregii celule, dacă este nevoie.
• Cromatina reprezintă materialul genetic din interiorul nucleului,
Însă celulele nu plutesc pur şi simplu prin corp. Numeroase celu­
le sunt adunate împreună pentru a forma organele şi ţesuturile. Potrivit
ultimei estimări, în corpul omenesc există între 50 şi 100 de miliarde
de celule, dar numărul lor este în continuă schimbare, în fiecare oră a
unei zile. Devine şi mai complex, pentru că oamenii mai mari au mai
multe celule decât oamenii mai mici şi, până la urmă, nimeni nu are
un răspuns definitiv asupra numărului de celule din corpul omenesc.
Pentru a demonstra complexitatea acestei estimări, imaginaţi-vă că
fluxul celulelor din sânge este de opt milioane pe secundă. Atunci când
vorbim despre astfel de cantităţi este greu de precizat cu acurateţe un
anumit număr.
Sclavii zeilor 31

Celulele care formează diferitele părţi ale anatomiei noastre


provin din celulele stern, care iau naştere la scurt timp după fertilizare
şi formează embrionul. Ele se divid continuu şi se transformă în toate
organele şi celulele care formează anatomia noastră. Este la fel ca
o uzină care continuă să producă o largă varietate de produse finite.
Fiecare părticică a corpului nostru a pornit de la o celulă stern. Câteva
luni mai târziu, copilul se naşte şi, doar dacă nu are o malformaţie
genetică gravă, este complet perfect şi gata să se dezvolte într-un
adult. Corpul său pare pregătit pentru viaţă, dar genomul său este de­
parte de a fi pregătit. La fel ca părinţii săi, copilul are un genom care
va controla toate funcţiile sale vitale, dar genomul său este la fel de
incomplet ca şi cel al părinţilor care au contribuit în mod colectiv la cel
al progeniturii.

Îmi amintesc cu intensitate acea zi. Era în 1975 şi stă­


team la ora de biologie în liceul meu din Randfontein, Africa
de Sud. Biologia era una dintre materiile care mi-au plăcut în
mod natural, una dintre cele la care eram bun. Secretul era să
fii atent în clasă. Reducea enorm volumul de muncă pe care
trebuia să-l desfăşor acasă pe cont propriu. Celălalt secret
era acela de a pune cât mai multe întrebări, pentru a anticipa
ceea ce putea pica la examen. Profesoarei îi lua o eternitate
să deseneze o celulă animală pe tablă şi apoi să se dea înapoi
ca să-şi admire capodopera. „Aşa... cine ştie ce este asta?”,
a întrebat cu mândrie în voce. A început să explice fiecare
parte a celulei, apoi a continuat cu faptul curios că celulele
se divid la fiecare câteva ore în ţesuturi şi în alte ţesuturi la
fiecare câteva zile. Celulele noi se nasc şi sunt imediat pre­
gătite pentru procesul de diviziune celulară (mitoză). E prea
frumos ca să fie adevărat, m-am gândit eu. Era formula per­
fectă pentru viaţa veşnică. Dacă adăugam Ciclul Krebs în
această ecuaţie, procesul prin care energia se obţine din hrană
la nivelul celulei, pentru a menţine alimentaţia corpului, mi
32 Michael Tellinger

se părea evident că celulele sunt structurile perfecte pentru


a menţine corpul la maturitatea deplină şi atunci obţinerea
vieţii veşnice părea doar o simplă formalitate. Am ridicat
mâna şi am pus întrebarea care probabil mi-a schimbat felul
în care astăzi mă gândesc la viaţă şi la moarte. „Şi atunci de ce
murim, dacă celule noi se nasc tot timpul şi sunt alimentate
de alimentele pe care le consumăm?”, am întrebat. „Murim
pentru ca asta este ceea ce se întâmplă”, a spus ea. A conti­
nuat explicându-ne faptul că procesul de mitoză pare să se
desfăşoare pentru un anumit timp, un număr de cicluri şi de
ani, apoi procesul începe să încetinească brusc. Se nasc mai
puţine celule, care ajung bătrâne şi fragile şi cu pereţii celulari
slăbiţi, expuse atacurilor agenţilor patogeni, până încetează
complet să se mai dividă. Acest proces se răspândeşte în toate
părţile corpului până când, în cele din urmă, murim.
Într-un fel, această explicaţie nu mi-a fost suficien­
tă şi mi s-a părut că profesoara pierde din vedere o parte
importantă a ecuaţiei. Trebuia să existe un fel de mecanism
de control care putea şi trebuia manipulat pentru a învinge
acest proces de încetinire a diviziunii celulare, care ducea în
cele din urmă la moarte. Dar, în 1975 nu ştiam absolut ni­
mic despre genetică, iar profesoara nu era nici ea mai bine
informată. Din acea zi am crezut întotdeauna că trebuie să
fie posibilă o procedură simplă care să facă reversibil proce­
sul de îmbătrânire. Atunci când genetica a devenit ştiinţa la
modă la sfârşitul secolului al XX-lea, totul a început să aibă
sens. Destul de ciudat, până în anul 2004, oamenii de ştiinţă
au avut încă dubii în ceea ce priveşte cauzele îmbătrânirii.
Unii dintre ei încă nu au ajuns la concluzia evidentă că, la
fel ca toate celelalte funcţii anatomice şi fizice, şi îmbătrâni­
rea poate fi controlată prin intermediul genomului. Nu doar
celula ca întreg continuă să se dividă, ci şi toate părţile ce­
lulei se construiesc şi se dărâmă de-a lungul ciclului său de
viaţă. Celula este în permanenţă activă şi fiecare parte a ei se
Sclavii zeilor 33

reînnoieşte. Atunci când anumite părţi sau organite nu mai


sunt folositoare - cum ar fi excesul de mitocondrii -, acestea
sunt pur şi simplu dezmembrate şi distruse la nivel molecu­
lar. Adevărul este că odată născute, celulele sunt organisme
perfecte care ar trebui să continue să trăiască şi să se divi-
dă atâta timp cât sunt hrănite. Aceasta este o întrebare grea
pentru filosofi, acum când celula originală s-a multiplicat în
două şi are o dublă existenţă. Ca un magician cu baloanele
acelea lungi şi subţiri la petrecerea unui puşti, o răsucire aici
şi una dincolo şi dintr-un balon apar două baloane. Încă vreo
câteva manevre neînsemnate şi baloanele au devenit un mic
căţel, un iepure sau chiar o inimă pulsând. Aceasta este ma­
gia pe care o fac celulele în corpurile noastre.

Fig 2.2 Celula umană cu ADN-ul în nucleu


34 Michael Tellinger

În ultimii ani, au apărut câteva teorii noi cu privire


ia îmbătrânirea şi moartea celulelor, dar niciuna dintre ele
nu indică precis cauzele pentru care celulele devin fragile şi
„casante” pe măsură ce îmbătrânesc. Una dintre teoriile po­
pulare cu privire la îmbătrânire se referă la telomer 17 . Acesta
protejează ADN-ui împotriva deteriorărilor care pot apărea
în timpul copierii. Se crede că telomerii de la marginea gene­
lor se uzează sau se deteriorează, şi atunci când se întâmplă
acest lucru ADN-ul se poate deteriora şi el. Această situaţie
poate conduce la mutaţii şi schimbări care pot duce la îm­
bătrânirea şi moartea celulei. Aceasta este totuşi o ipoteză,
alături de multe altele, şi nimeni nu are autoritatea ca să emi­
tă o concluzie definitivă. Şi atunci, în capitolele următoare,
voi folosi această hibă din fabrica de ştiinţă, pentru a-mi pos­
tula ipotezele. ADN-ul deteriorat începe să transmită mesaje
sau coduri greşite către celule şi componentele lor, ceea ce
conduce la secreţia de enzime sau chimicale nepotrivite, care
fac ca funcţionarea celulei să nu se mai desfăşoare la capaci­
tate maximă, apoi aceasta încetineşte şi moare.
Aceasta este o legătură importantă cu argumentaţia
mea din capitolele următoare. Din cauza programării greşite
şi a declanşării incorecte a răspunsurilor genetice, este posi­
bil ca celulele din corpul nostru să moară şi, ca o consecinţă
logică, să murim şi noi. Aşadar, dacă informaţia genetică
greşită de la nivelul celular conduce la tumori şi cancere şi
la alte boli care pun în pericol viaţa, putem presupune că
informaţia genetică exactă va face opusul? Să ţină celulele în
viaţă pentru totdeauna? Aceasta este ipoteza asupra căreia
geneticienii îşi canalizează atenţia. Am făcut progrese mari
în identificarea diverselor gene care controlează un mare nu­
măr de activităţi fizice, iar rata de succes în ceea ce priveşte
17
Telomere - regiune a celulei, care conţine o secvenţă repetitivă de
nucleotide, aflată la capătul unui cromozom, care are rolul de a proteja cro­
mozomul împotriva deteriorării sau fuziunii cu alţi cromozomi vecini, (n.t.)
Sclavii zeilor 35

genoterapia şi înlocuirea genelor este în continuă creştere. Pe


scurt, prin identificarea genelor deteriorate putem să încer­
căm înlocuirea lor cu gene sănătoase.
Dar, dacă în anumite situaţii nu putem face asta, ce
alte alternative avem? Celulele stern! Succesul înregistrat
prin introducerea celulelor stem în ţesuturile deteriorate a
surprins pe toată lumea. În vreme ce toţi s-au concentrat cu
încăpăţânare pe genetică, cercetarea în domeniul celulelor
stem a adus o explozie de rezultate uimitoare. Prin injectarea
celulelor stem într-un ţesut deteriorat, doctorii au recon­
struit inimi, ficaţi şi chiar şi ochi. Recuperarea organelor
este aproape un miracol, ţesutul deteriorat regenerându-se
în câteva zile sau săptămâni. Un pacient care avea doar 10%
din muşchiul inimii funcţional, s-a recuperat în proporţie de
90%, în doar două săptămâni, după ce a primit o injecţie cu
celule stem în zona afectată a inimii. De aceea dezbaterea
asupra clonării umane a devenit atât de încinsă. Oamenii de
ştiinţă şi-au dat seama acum că celulele stem din embrionii
umani pot fi folosite pentru ca să vindecăm tot felul de boli
incurabile, pentru ca să producem organe noi şi pentru ca
să întinerim aproape orice parte a corpului nostru. Celulele
stem apar pentru prima dată la aproximativ o lună de la fer­
tilizare. Ele sunt părinţii tuturor celulelor din corpul nostru.
Teoretic, celulele stem pot fi recoltate de la un embrion
prematur, care este de fapt o versiune clonată a ta, după care
embrionul poate fi îndepărtat. O asemenea risipă de embri­
oni reprezintă motivul pentru care clonarea terapeutică este
atât de controversată. Dar această tehnică oferă tratamente
atât de importante pentru salvarea vieţilor omeneşti încât
mulţi oameni o consideră justificată. În Marea Britanie este
permisă cercetarea în domeniul clonării terapeutice, dar este
interzisă inseminarea oricărui embrion uman clonat. Această
interdicţie are ca scop împiedicarea oricărei persoane de a
crea o clonă.
36 Michael Tellinger

Celulele stern pot fi găsite, de asemenea, şi în corpurile


adulţilor, acolo unde au rolul de a repara şi menţine starea
celorlalte celule. Celulele stern adult par să fie uşor diferite,
ceea ce înseamnă că ele au început deja transformarea într-un
anume tip de celule. Totuşi, ele prezintă un mare grad de
flexibilitate.
O altă posibilă sursă pentru celulele stem se găseşte
în sângele recoltat din cordonul ombilical al nou-născutu-
lui, imediat după naştere. Unii părinţi aleg să îngheţe şi să
conserve acest sânge, astfel încât copilul lor să poată apela la
această rezervă de celule stem, dacă va avea nevoie de ea vre­
odată în timpul vieţii. Am încredere că oamenii de ştiinţă din
întreaga lume sunt deja ocupaţi să reproducă celulele stem în
laborator, dar miracolul acestor celule este încastrat adânc în
secretele genomului. Până când nu vom începe să descoperim
unele dintre părţile neexplorate ale genomului şi codificarea
pe care o au, nu vom înţelege adevăratul mecanism al celule­
lor stem. Aşadar, acum că am descoperit un posibil miracol
al vieţii să ne întoarcem la deficienţele structurii genetice in­
complete care se furişează prin celulele noastre.
Proiectul Genomului Uman a fost lansat în 1990, iar
scopul său a fost acela de a descifra şi a amprenta întregul
A D N al unui reprezentant uman, care a fost ales dintr-un
grup de donatori anonimi. Costul? Trei miliarde de do­
lari! A fost considerat echivalentul biologic ale aselenizării.
Rezultatele au luat prin surprindere întreaga omenire în fi­
ecare etapă a proiectul, pe măsură ce grupul de oameni de
ştiinţă continua să facă noi descoperiri. Estimarea originală
a fost că proiectul va dura în jur de 20 de ani, dar, graţie
dezvoltării rapide a industriei informaţionale, a durat numai
10 ani. În iunie 2000, s-a anunţat că genomul uman a fost
în întregime secvenţializat. Secvenţa este o listă care conţine
ordinea structurală a celor patru elemente chimice care se
găsesc de-a lungul unei molecule de A D N . Aceste elemente
Sclavii zeilor 37

chimice sunt notate cu literele A, T, C şi G şi există trei mi­


liarde de combinaţii ale lor în cadrul celor 23 de cromozomi
din corpul nostru, formând o secvenţă unică care conţine
programul codificat de creştere al unei anumite persoane.
Mesajul ascuns din interiorul codului controlează absolut tot
ceea ce ţine de noi; indică moştenirea pe care am primit-o
şi ne predetermină viitorul. Este vorba despre instrucţiunile
pentru fabricarea proteinelor şi milioane de alte activităţi se­
crete care încă nu au fost descoperite.
Pentru oamenii de ştiinţă, marea surpriză a fost repre­
zentată de genele active care formează doar părţi minuscule
din întregul genom. În mod incredibil, ele reprezintă doar
3% din totalul ADN-ului prezent în cromozomii noştri.
Genele se găsesc fie individual, fie adunate în grupuri mai
mari, dar între fiecare secvenţă de gene se află benzi lungi de
ADN, care nu par să conţină niciun fel de cod. Aceste benzi
sunt acum numite de către oamenii de ştiinţă „ADN rezidu­
al”, în principal pentru că încă nu au reuşit să-şi dea seama ce
mesaj secret conţin. Această situaţie a dat naştere unei dez­
bateri interesante, care va dura până când adevărata relevanţă
a acestor secţiuni de ADN în stare latentă va fi explicată.
Din fericire, oamenii de ştiinţă au învăţat din aroganţa pre­
decesorilor şi, în înţelepciunea lor, au hotărât să amprenteze
întregul genom uman, inclusiv reziduurile, în cazul în care ar
putea avea o importanţă nedescoperită încă. Le-a luat doar
câţiva ani pentru ca să înţeleagă că acele gene-deşeu jucau
într-adevăr un rol important în structura genomului. Este
evident acum că poziţionarea acestor secţiuni de ADN în
stare latentă este o parte integrantă a întregii structuri. Mai
multe informaţii despre aceste lucruri vor apărea odată cu
trecerea timpului.
Nu are niciun sens ideea că cea mai importantă struc­
tură moleculară din corpul nostru, care este, de asemenea, şi
principalul mecanism de control, ar fi fost creată incomplet
38 Michael Tellinger

sau cu defect. Insinuez că, la momentul creaţiei, genomul a


fost construit pentru a fi complet funcţional. Dar, pentru că
nu este nici complet şi funcţional pe de-a întregul, încer­
căm să teoretizăm întregul său potenţial şi întregul nostru
potenţial, aşa cum ar fi dictate de către genomul perfect. În
fiecare săptămână, oamenii de ştiinţă descoperă noi gene
care conţin mecanisme de control specifice pentru anumite
părţi ale corpului. Gene care controlează culoarea ochilor, a
părului, înălţimea, secreţia enzimelor, pielea, sexul şi chiar şi
o genă care va hotărî dacă vei fi sau nu homosexual. Pentru
fiecare caracteristică sau funcţie există un grup anume de
gene care controlează acea parte a corpului. Încă înainte de
a ne naşte, în vreme ce creştem în uter, genomul hotărăşte
cum se vor divide primele celule şi cum vor modela acestea
unicitatea fiinţei noastre.
Se pare că, pe măsură ce genomul nostru evoluează,
ne permite să evoluăm pe două niveluri: un nivel fizic şi un
nivel spiritual sau mental. Este foarte ciudat că evoluţia sau
dezvoltarea noastră ca specie pare să fie legată de descope­
ririle tehnologiei, realizările ştiinţei şi maturitatea spirituală.
Cu cât evoluăm mai mult, cu atât sunt mai impresionante
descoperirile noastre. Cu cât punem întrebări mai complexe,
cu atât mai provocatoare sunt obiectivele pe care ni le fixăm —
excepţie făcând perioadele cum a fost aceea a Evului Mediu,
atunci când toată erudiţia pare să se fi pierdut şi a fost în­
locuită de opresiune, dictatură şi cruzime. Pare incredibil
că toată înţelepciunea universului, abilitatea de a construi
structuri care îţi taie respiraţia, aşa cum sunt piramidele şi
filosofia cu vederi largi, toate au dispărut, doar pentru ca să
fie înlocuite de o societate opresivă. Dar încă o dată am ieşit
în evidenţă ca o specie luptătoare şi am continuat să punem
întrebări agere despre originile noastre, am descoperit elec­
tricitatea, atomul şi am ajuns la stele. Am emis teorii despre
călătoria cu viteza luminii, călătoria în timp şi chiar despre
Sclavii zeilor 39

metauniversuri. Dintr-odată nu mai părem atât de şiguri de


cunoştinţele noastre, ne întrebăm cu o curiozitate crescândă
încotro ne îndreptăm, dar încă nu ştim de unde venim. Este
dorinţa noastră nestăvilită de a ajunge în spaţiu, un indiciu
despre locul de unde se poate să fi venit? Este foarte posibil
şi vom examina dovezile din Antichitate care par să susţină
foarte convingător acestă teorie. Nu putem pune o limită
dezvoltării noastre mentale şi spirituale. Aşadar, dacă fizicul
şi mentalul sunt legate, atunci ar trebui să nu mai existe nicio
limită pentru evoluţia noastră fizică. O asemenea evoluţie fi-
zică nu va fi neapărat vizibilă de dinafară, dar efectele ei vor
fi simţite cu siguranţă la nivel celular şi molecular, acolo unde
genomul este cel mai activ.
Fără ca mulţi dintre noi să-şi dea seama sau să aibă
pregătirea anterioară pentru a înţelege motivele, corpurile
noastre luptă încontinuu pentru un genom complet sau per­
fect: unul care să fi reactivat neasfârşitul şir de A D N rezidual
Acesta este principiul fundamental al evoluţiei. Propriul ge­
nom este într-o stare continuă de evoluţie, un proces nesfârşit
de autodesăvârşire, repornind şi scanând propria structură şi
completând încontinuu părţile lipsă. Procesul evoluţiei înce­
pe cu însăşi genomul. La fel cum computerul ne permite să
scanăm o fotografie şi să transformăm o imagine întunecată
într-una cu lumină perfectă, la fel şi genomul repară părţile
întunecate, inactive, deblocându-le şi reactivându-le pentru
a-şi desfăşura funcţiile specifice pentru care au fost create.
Doar pentru că geneticienii încă nu şi-au dat seama la ce folo­
sesc toate benzile de A D N în stare latentă, asta nu înseamnă
că evoluţia va stagna şi ne va aştepta să înţelegem. Încet, dar
sigur, evoluăm atât fizic, cât şi mental, pe măsură ce genomul
se reactivează. Este ca o renaştere dintr-un somn lung, un
somn din care omenirea se trezeşte. Un somn al ignoranţei şi
uitării. Se spune adesea că oamenii mai puţin inteligenţi par
să fie mai fericiţi cu ceea ce au. Ei nu întreabă de ce: acceptă
40 Michael Tellinger

pur şi simplu ceea ce le este dat şi îşi văd de viaţă fără să pună
prea multe întrebări. Îşi pun vieţile în mâinile zeului lor, ori­
care ar fi acesta, si cred că într-o zi sufletele lor vor fi salvate
din ghearele diavolului. Este o scăpare măreaţă pentru unii
şi un motiv suficient de bun ca să continue să fie indiferenţi.
Am observat semne de uşoară creştere a procesu­
lui evolutiv în ceea ce priveşte fizicul şi psihicul nostru.
Amigdalele noastre ne fac mai mult rău decât bine, apendi­
cele ne este înlăturat cu mult înainte de a ne putea ucide prin
erupţie, iar media speranţei de viaţă la nivel global a crescut
sensibil din Evul Mediu. Este posibil ca toate acestea să aibă
de-a face cu mediul social şi economic, cu regimul alimentar
şi clima, dar este la fel de posibil să nu aibă. Pentru fie­
care petic de resuscitare genetică apărută în celule, trupurile
şi minţile noastre evoluează. Din ce în ce mai mulţi oameni
se consideră mai degrabă spirituali decât religioşi. În ultimii
2 000 de ani, am asistat la apariţia a mii de noi religii şi secte,
pe măsură ce oamenii au început să caute răspunsuri noi şi să
fie deschişi la realităţi noi.
Prevăd că în viitor, pe măsură ce vom descoperi mai
mult din structura ADN-ului, vom descoperi puterea şi
înţelepciunea care emană din genom, a cărei complexitate
nu o putem înţelege în prezent. Dar avem abilitatea de a
digera SF-ul în cantităţi mari, aşa că, dacă pentru moment
este prea mult pentru tine, prefă-te că este o mică excursie
SF şi savureaz-o.
De ce trebuie ca o parte atât de desăvârşită a creaţiei,
aşa cum este ADN-ul, să fie formată din reziduuri de
neînţeles în proporţie de 97%? Cu siguranţă Dumnezeu nu
face greşeli! Şi atunci este posibil ca genele inactive să fi fost
dezactivate intenţionat de cineva, atunci când omul modern
a fost creat, în zorii omenirii? Este posibil să fi existat un
grup de fiinţe înzestrate cu suficientă pricepere şi cunoaştere,
care să fi planificat şi executat această procedură? Trebuie să
Sclavii zeilor 41

fi avut un motiv sau un scop pentru a crea o fiinţă sau poate


chiar o specie nouă cu un genom a cărui dezvoltare să fie
oprită. În ultimii douăzeci de ani, oamenii de ştiinţă au con­
cluzionat şi au stabilit cu o marjă de eroare relativ mare că
Eva şi Adam au fost creaţi în intervalul 180 000-250 000 de
ani. Cine ar fi putut avea asemenea cunoştinţe de genetică
acum 250 000 de ani şi ce motiv să fi avut pentru a crea o
fiinţă mai primitivă, mai puţin evoluată, aşa cum este omul?
Răspunsul ar putea fi ascuns în miile de texte antice, care
timp de secole au fost ignorate. În cartea sa, Vieţile personale
ale faraonilor, Joyce Tyldesley a arătat că acum 2 000 de ani
primii arheologi nu erau decât „infami vânători de comori”.
Ştiau prea puţine lucruri despre ştiinţa în care erau implicaţi,
nu ştiau să citească hieroglife sau alte texte antice, uneori
nu erau în stare să facă diferenţe între un text scris şi arta
decorativă. Săpătorii erau obsedaţi de găsirea pieselor mo­
numentale uriaşe, pentru ca să-i impresioneze pe amatorii
de artă şi să-i atragă pe curioşi în muzee. Cunoaşterea care a
fost înmagazinată în mii de tăbliţe de argilă a fost pierdută
pentru omenire timp de secole, adunată în stive, în muzeele
lumii. Nimeni nu şi-a putut imagina că oamenii primitivi din
timpurile străvechi ar fi putut avea ceva de spus. Cei care au
crezut în asemenea concepţii eronate aveau să-şi revizuiască
până la urmă convingerile.
Pentru moment să ne întoarcem la posibilitatea unui
genom perfect şi să ne imaginăm pentru o clipă ce aptitudini
am avea dacă structura noastră genetică ar fi completă şi per­
fect funcţională, dacă porţiuni întinse ale genomului nostru
nu ar fi dezactivate. Să examinăm câteva dintre problemele
şi anomaliile fizice obişnuite pe care le-am putea depăşi dacă
ADN-ul nostru ar fi intact. Lista este foarte lungă şi atinge
fiecare aspect al fiinţei noastre. Pe listă ar fi toate tipurile
de cancer, procesul de vindecare, nefuncţionarea unui organ,
mutaţiile şi abilitatea de a ne adapta repede unor condiţii
42 Michael Tellinger

externe dure, vederea, auzul, deformaţiile şi alte imperfecţiuni


fizice şi, evident, îmbătrânirea şi moartea. Acestea sunt doar
câteva dintre beneficiile de care omenirea ar profita având un
genom complet funcţional. Prin deducţie, vor fi gene care vor
controla toate aceste caracteristici ale corpurilor noastre şi
noi vom avea posibilitatea de a manipula aceste gene în orice
fel ne-am dori. În mod ciudat, am menţionat deja subiectele
care s-au bucurat de atenţia oamenilor de ştiinţă. Ai încercat
vreodată să prinzi o şopârlă de grădină obişnuită şi să rămâi
cu coada în mână? Sau s-a întâmplat să sapi o groapă în pă­
mânt pentru planta pe care ai primit-o de la mama ta şi să tai
în două o râmă? Coada şopârlei va creşte la loc destul de re­
pede, iar râma nu va muri, va creşte din nou până la lungimea
iniţială. Dacă asemenea creaturi primitive au capacitatea de
a-şi regenera membrele sau alte părţi vitale din anatomia lor,
ar trebui, fără discuţie, să ne dea posibilitatea şi nouă, o specie
mult mai avansată, să facem la fel, dacă am putea să ne re­
activăm anumite părţi ale genomului. Celelalte caracteristici
mai complicate au legătură cu părţile mentale şi spirituale ale
psihicului nostru. Ideea de a fi născuţi cu toate amintirile şi
cunoştinţele părinţilor noştri a fost dezbătută timp de zeci de
ani. Puterea de interacţionare cu alţii prin intermediul E S P 1 8
sau prin citirea gândurilor cuiva a fost prezentată ca funcţia
unei fiinţe mult mai evoluate. Materializarea gândurilor şi
teleportarea legată de materializarea fizicului în jurul spiritu­
lui ne-ar permite să călătorim în timp şi spaţiu. Pe scurt, am
deveni superoameni şi am trăi veşnic. Dar o asemenea stare
evoluată de existenţă ar avea de îndeplinit câteva condiţii.
Partea fizică şi cea spirituală trebuie să evolueze în tandem
şi în perfectă armonie una cu cealaltă. Una nu o poate depăşi
pe cealaltă. Trebuie realizată o coexistenţă între fizic şi spirit,
un fel de coexistenţă yin şi yang. Dacă una ar evolua mai
repede sau mai lent decât cealaltă, am avea un dezechilibru
18
Percepţia extrasenzoriale (n.t.)
Sclavii zeilor 43

între cele două caracteristici care s-ar manifesta printr-o se­


rie de efecte imprevizibile, tipare comportamentale instabile,
un comportament antisocial violent şi melodramatic şi cine
ştie ce alte efecte. De fapt, este exact tipul de comportament
cu care am crescut pe această planetă. Acesta trebuie să fie
motivul pentru care noi, ca specie, suntem aşa de nestator­
nici. Motivul pentru instabilitatea noastră poate fi atribuit
ciocnirii ritmurilor diferite de evoluţie ale părţilor fizice şi
spirituale ale fiinţelor noastre. Faptul că unii oameni evolu­
ează mai repede decât alţii este o posibilă cauză de conflict,
agresiune şi neînţelegere.
Faptul că genomul nostru evoluează pentru a deveni
un genom complet ar putea fi evident şi din felul în care
corpurile noastre se comportă la anumite boli, care în tre­
cut ne-ar fi ucis şi astăzi sunt ţinute sub control de sistemul
nostru imunitar. Pe latura spirituală, evoluţia genomului este
anunţată de întrebările mai complicate pe care ni le punem
legat de originea noastră, Dumnezeu şi univers. Datorită
progreselor din astronomie rămânem uimiţi de imensitatea
universului şi mulţi oameni acceptă faptul că este posibil să nu
fim singura formă de inteligenţă superioară din acest univers.
În 1990, astronomii erau încă de părere că planetele nu erau
distribuite aleatoriu în univers. Câţiva ani mai târziu, după
mai multe descoperiri neaşteptate, ei au estimat că o mică
parte dintre stele ar putea avea planete care s-au format în
jurul lor, la naşterea respectivelor stele. După doar câţiva ani,
au ajuns la concluzia că formarea planetelor şi existenţa siste­
mului solar sunt parte integrantă a ceea ce se întâmplă atunci
când nebula 1 9 dă naştere la noi stele şi galaxii. Dintr-odată,
plini de noile cunoştinţe, astronomii au început să descopere
multe sisteme solare noi, cu planete, şi continuă să o facă şi
în ziua de azi.
19
Nor interstelar, format din praf, hidrogen, heliu şi gaze ionizate
(n.t.)
44 Michael Tellinger

Atunci când Sir Fred Hoyle şi Chandra


Wickramasinghe au reintrodus conceptul antic grec de
panspermie20, la începutul anilor 70, şi au sugerat să viaţa a
ajuns pe Pământ din spaţiu, aşa cum a făcut-o pe nenumă­
rate planete din univers, cei mai mulţi dintre noi nu ştiau de
existenţa acestor planete, iar această teorie a fost luată în râs
de cei mai mulţi savanţi, ca fiind absurdă. Astăzi, panspermia
este acceptată de majoritatea oamenilor de ştiinţă. Aceşti doi
celebri oameni de ştiinţă au dovedit fără nicio îndoială că
viaţa a ajuns pe Pământ din spaţiu şi continuă să sosească
şi în prezent, sub formă de viruşi, bacterii, spori şi alte or­
ganisme microscopice. Este posibil să fi jucat un rol capital
în originea vieţii pe Pământ, acum 3,5 miliarde de ani, şi
au avut un rol hotărâtor în marii paşi ai evoluţiei speciilor.
Mai mult, Fred Hoyle a prezentat dovezi care sprijină ideea
că teoria evoluţionistă se desfăşoară în salturi, opus opini­
ei darwiniene, potrivit căreia evoluţia se desfăşoară treptat,
odată cu trecerea timpului. Şi ce are asta de-a face cu căuta­
rea identităţii noastre? Totul!
Aceste dovezi susţin ideea că omenirea nu este ulti­
ma verigă a unui proces evolutiv care a început cu aşa-zisele
maimuţe şi a continuat cu primii hominizi care s-au trans­
format în oameni inteligenţi. De asemenea, susţine ideea că
Adam sau primul om a fost creat printr-o acţiune ştiinţifico-
medicală conştientă acum aproximativ 200 000 de ani.
Această afirmaţie este susţinută de studierea atentă a cro-
mozomului Y, prezent la populaţia masculină şi de ajungerea
la o dată similară. Este o coincidenţă faptul că această dată
preistorică determinată ştiinţific este susţinută de anunţul
făcut în 1994 de oamenii de ştiinţă care studiau mitocon-
dria din ADN-ul feminin şi care au plasat-o pe Eva cam în
20
Panspermia este o ipoteză conform căreia viaţa care există în
univers se răspândeşte prin intermediul meteoriţilor, asteroizilor şi plane-
toizilor (n.t.)
Sclavii zeilor 45

aceeaşi perioadă? Aceste descoperiri ştiinţifice vin să susţină


ipoteza că Adam a fost creat, iar la început a fost singur, ul­
terior fiind creată o femeie-partener din „esenţa lui”. Pare
un mare basm pe care l-am citit în Biblie de mai bine de
3 000 de ani. Şi atunci de unde s-au inspirat autorii Bibliei?
Pe măsură ce descâlcim timpurile imemoriale ale omenirii,
vom face cunoscute originile multor poveşti ale Vechiului
Testament, care au fost înregistrate pentru eternitate pe mii
de tăbliţe de argilă cu scriere cuneiformă, cu mult înainte ca
primul cuvânt din Biblie să fi fost scris. Mai mult, putem
trage asemenea concluzii şi putem să le găsim un înţeles da­
torită tuturor descoperirilor din domeniul biologiei, scoţând
la lumină puterea ADN-ului, care se află în interiorul celulei
umane.
3
Creierul
Ce este acel lucru pe care îl numim creier? Este o bu­
cată dezgustătoate de ţesut moale, prins în craniile noastre,
care ne permite să formulăm gânduri, să contemplăm asupra
sinelui şi să ne punem la îndoială conştiinţa. Obişnuim să
fim spirituali, să-i zăpăcim pe oameni, să ne certăm cu alţii şi
încă un milion de alte lucruri care sunt prea mici pentru ca să
le băgăm de seamă. Îl abuzăm cu alcool şi droguri, forţându-i
limitele la maximum. Creierul este un organ foarte fragil
şi de aceea este bine protejat de craniu. Dar creierul ne şi
pedepseşte pentru abuzul pe care îl facem contra corpurilor
noastre. Ne dă dureri de cap şi de cauzează o largă gamă de
probleme. Ne poate crea şi dureri emoţionale, atunci când nu
există niciun semn de traumă fizică. Creierul poate transmite
mesaje amestecate şi ne poate face să auzim voci, să ne ima­
ginăm demoni şi să înnebunim.
Creierul este de departe cel mai misterios şi mai com­
plex organ din corpul omenesc. Este cea mai mare minune
a fiinţei noastre. I-a intrigat pe doctori şi pe oamenii de
ştiinţă secole de-a rândul şi este posibil să facă acest lucru
alte secole de acum înainte. Spre deosebire de genom, ac­
tivitatea cerebrală nu poate fi amprentată. Adevărul este că
ştim foarte puţine lucruri despre creier şi despre felul în care
48 Michael Tellinger

funcţionează. Ştim totul despre enzimele şi elementele chi­


mice implicate, resorturile pe care le declanşează fiecare zonă
şi care este efectul final, dar aceasta este doar o reacţie în lanţ
vizibilă, care poate fi uşor urmărită. Ceea ce nu putem explica
sunt chestiunile invizibile: care este reacţia care se întâmplă
de fapt în creier între stimul şi răspuns şi care ne permite să
formulam un argument sau să izbucnim în lacrimi, să simţim
milă sau remuşcare, sau o asemenea ură încât să răspundem
cu violenţă.
Neurologii şi-au petrecut ultimii zeci de ani studiind
anatomia creierului, funcţiile, fiziologia, biochimia şi biolo­
gia moleculară, dar toată această muncă nu a făcut decât să
sublinieze cât de puţine lucruri ştim despre acest organ mis­
terios. Inteligenţa a fost întotdeauna măsurată după mărimea
creierului diferitelor specii. De aceea se spune că suntem cea
mai inteligentă sau cea mai evoluată specie de pe pământ. Şi
totuşi, balenele au creierul mai mare decât oamenii, unde le
plasează acest amănunt?
Iată o scurtă listă comparativă a greutăţii în grame a
creierului unor animale, pusă la dispoziţie de Universitatea
din Seattle, statul Washington. Ne forţează să reconsiderăm
ideea că „mai mare este mai deştept” sau este ceva mai presus
decât creierele mai mari ale câtorva specii de pe Pământ?

GREUTATEA MEDIE ÎN GRAME

Om adult 1 300 - 1 400


Nou-născut 350-466
Caşalot 7 800
Balenă cu înotătoare 6 930
Elefant 6 000
Balenă cu cocoaşă 4 680
Balenă cenuşie 4 320
Balenă ucigaşă 5 620
Balenă de Groenlanda 2 738
Balenă - delfin 2 670
Sclavii zeilor 49

Delfin cu bot gros 1 500 - 1 600


Morsă 1 020-1 126
Pitecantrop 850 - 1 000
Cămilă 762
Girafă 680
Hipopotam 582
Leopard de mare 542
Cal 532
Urs polar 498
Gorilă 465 - 540
Vacă 425-458
Cimpanzeu 420
Urangutan 370
Leu de mare californian 363
Vacă de mare 360
Tigru 263,5
Leu 240
Urs grizzly 234
Oaie 140
Babuin 137

Pe baza informaţiilor de mai sus, delfinul cu bot gros ar


trebui să fie cu puţin mai inteligent decât oamenii, în vreme
ce elefanţii şi balenele ar trebui să fie cu mult mai deştepte.
Din ceea ce ştim, poate că sunt. Dar, în prezent, mai există
câteva ţări care permit vânarea şi uciderea barbară a acestor
specii evoluate.
Creierul şi cea mai mare extensie a sa, Medulla
oblongata 21 , pot fi descrise ca o masă de celule nervoase
interconectate care controlează întreaga activitate a sistemu­
lui nervos central. Între aceste două structuri se realizează
controlul tuturor activităţilor voluntare şi involuntare ale
corpului uman. Printre activităţile involuntare se numără
Medulla oblongata — jumătatea inferioară a părţii posterioare a
creierului - conţine centrii nervoşi care controlează procesele cardiace, res­
piratorii, vasomotorii. (n.t.)
50 Michael Tellinger

respiraţia, pulsul, presiunea arterială, activitatea muşchilor şi


toate activităţile implicate în procesul digestiv, asta doar pen­
tru a enumera câteva dintre ele. Activitatea voluntară este, în
principiu, orice activitate în care este angajat corpul, după ce
această acţiune a fost planificată la nivel mental. Unele dintre
ele, cum ar fi mersul, vorbitul sau chiar scrisul la calculator,
pot apărea ca reacţii involuntare, pentru că muşchii noştri
sunt antrenaţi să le execute. Milioane de alte activităţi se în­
cadrează în acelaşi timp în ambele categorii. Se estimează că
reţeaua de comunicaţie a creierului poate executa miliarde
de calcule şi conexiuni pe minut. În această reţea există o
serie de jucători importanţi. Neuronii sau celulele nervoase,
care transportă rapid impulsurile nervoase dintre punctul de
stimulare şi organul afectat, neurotransmiţătorii, care permit
transmiterea mesajului între neuroni şi organe şi receptorii
sau celulele receptoare, care primesc mesajul la suprafaţa or­
ganului, cum ar fi ochiul.
În creier există în jur de o sută de miliarde de neu­
22
roni dar mai există şi de 10-15 ori mai multe celule gliale .
Aparent, acestea desfăşoară anumite funcţii de susţinere
şi hrănire a neuronilor, dar adevărata lor funcţie este încă
necunoscută. Lungimea totală estimată a fibrelor nervoase
din interiorul creierului este de aproximativ 160 000 de ki­
lometri. Pentru a ne face o idee despre cât de complex este
creierul şi întregul său sistem nervos central nu trebuie decât
să analizăm ochiul. Este situat în apropierea creierului, iar
nervul optic măsoară cinci centimetri. În acest nerv sunt
1,2 milioane de fibre nervoase care trimit şi recepţionează
mesajele dintre creier şi ochi în mod constant. Chiar şi
atunci când dormim, creierul controlează ochiul prin
22
Celulele gliale sau celule nevroglice au rolul de susţinere şi hră­
nire a neuronilor, (n.t)
Sclavii zeilor 51

intermediul MRO 2 3 , adică a mişcării rapide a ochiului. Dacă


vreodată ai avut dubii despre existenţa unui Dumnezeu -
creator suprem, care a pus la punct toate lucrurile acestea în
univers -, creierul este un punct de plecare foarte bun. Dar
creierul controlează şi activităţile care sunt considerate ca fi­
ind spirituale şi a căror natură este mai misterioasă, cum ar fi
conştiinţa, gândul, motivul, emoţia, dragostea, scopul, pasiu­
nea şi altele. Acestea sunt apanajul creierului şi vor constitui
o provocare până vom învăţa să le înţelegem. Deocamdată,
tot ceea ce putem face este să speculăm.

nucleul

dendritele
corpul celulei

teaca de mielină
axonul

terminaţiile axonului

sinapsele

Fig 3.1 Neuronul

Cineva, cândva, la un moment dat în trecut, a făcut


afirmaţia că noi ne folosim doar 10% din capacitatea cre­
ierului. Presa a preluat imediat această afirmaţie şi această
minciună a devenit parte a culturii populare şi a miezului
articolelor. Există un număr de exemple interesante care
menţin vie această teorie. Trebuie să atrag atenţia asupra
23
Mişcarea rapidă a ochilor este faza somnului în care se produc
cele mai multe şi mai intense vise. Pe timpul acestei faze a somnului ochii
se mişcă repede şi activitatea neuronilor creierului este asemănătoare cu
cea a stării de veghe, din acest motiv se mai numeşte şi somn paradoxal
(n.t.)
52 Michael Tellinger

diferenţei subtile a unor afirmaţii a oamenilor de ştiinţă


care privesc problema pornind de la premisa că potenţialul
creierului este infinit. Mărturiile lor sunt, aşadar, un suport
nesemnificativ al conceptului infinităţii creierului, aşa cum a
fost el schiţat de neurologul australian, laureat al Premiului
Nobel, Sir John Eccles.
Un alt om de ştiinţă, John Lorber, a efectuat în Marea
Britanie o serie de autopsii pe corpurile unor persoane care
decedaseră în urma unor hidrocefalii24. Această afecţiune
constă în dizolvarea unor porţiuni însemnate din creier în
fluidul acid din lichidul intracranian. El a testat nivelul IQ-ul
pacienţilor înainte de apariţia bolii, dar şi în timpul evoluţiei
acesteia. Descoperirile sale au arătat că nivelul IQ-ului
a rămas constant până la moarte, deşi mai mult de 90% din
ţesutul creierului fusese distrus de boală. Nu a avut niciun
impact asupra a ceea ce este considerat în mod obişnuit
inteligenţă.
În Rusia, neurochirurgul Alexandr Luria a demonstrat
că cea mai mare parte a lobilor frontali sunt inactivi, după
ce a tăiat părţi însemnate din lobii frontali ai unor subiecţi
umani. El i-a testat fizic şi psihologic atât înainte, cât şi după
înlăturarea porţiunilor din lobi şi a mers până la a extirpa
complet lobii frontali ai acestor pacienţi. Concluzia sa a fost
că, în vreme ce a cauzat mici schimbări de dispoziţie, extirpa­
rea totală a nu influenţat major funcţionarea creierului. Cred
că astfel de experimente au avut multe în comun cu mania
celor „10% de activitate cerebrală”.
La mamiferele superioare, părţi importante ale
creierului par asociate cu inteligenţa, personalitatea şi o ac­
tivitate mentală intensă. Neurologii au dezvoltat o serie de
tehnici de imagistică pentru ca să studieze activitatea din
24
Hidrocefalia este caracterizată prin acumularea excesivă de lichid
cefalorahidian în membranele creierului, însoţită de atrofia acestuia, iar la
copii şi de creşterea progresivă a cutiei craniene, incomplet osificată, (n.t.)
Sclavii zeilor 53

interiorul creierului, cum ar fi tomografia emisiilor de pozi-


tron, rezonanţa magnetică şi tomografia computerizată.
Tomografia utilizează razele X pentru a evidenţia din
activitatea normală a creierului tumorile şi alte anomalii;
rezonanţa magnetică arată structura creierului prin detecta­
rea undelor radio care sunt respinse de către ţesuturi, într-un
câmp magnetic puternic, iar tomografia emisiilor de pozitron
detectează razele gama emise de elemente chimice etichetate
ca fiind radioactive, în drumul lor către zonele active ale creie­
rului. O altă tehnică, foarte cunoscută o reprezintă numele de
magnetoencefalogramă şi are ca obiect măsurarea curenţilor
magnetici care sunt generaţi de impulsurile electrice ale cre­
ierului. Toate aceste abordări diferite ale imagisticii creierului
ne dau posibilitatea să aruncăm o privire asupra activităţii
şi funcţionalităţii creierului, dar nu ne oferă foarte multe
informaţii asupra adevăratei complexităţi a acestui organ.
S-au efectuat multe teste pentru a se determina în ce
proporţie este folosit creierul, însă estimările oamenilor de
ştiinţă diferă. Aşa cum am menţionat, adesea se vorbeşte
despre 10%, alţii sunt mai îndrăzneţi şi spun că procentul
se apropie de 20%, iar alţii, mai precauţi, susţin că cel mai
aproape de adevăr ar fi un procent de 3-4%. Niciuna dintre
aceste presupuneri nu pare să aibă un fundament ştiinţific.
Acest interes brusc, legat de procentul de utilizare al creie­
rului, este posibil să fi fost stimulat atunci când oamenii de
ştiinţă au efectuat experimente pe şobolani şi au constatat
că aceştia pot îndeplini aproape toate funcţiile obişnuite cu
numai 2% din cortexul cerebral intact. Este posibil ca aceste
dezbateri legate de creier să fi fost rodul diverselor extrapolări
ale acestor descoperiri, care au fost alimentate în special de
către presă şi de către cei care doreau să capitalizeze această
dezinformare. Adevărul este că probabil ne folosim creierul în
totalitate. Această concluzie a fost ilustrată de-a lungul anilor,
prin intermediul tehnicilor de imagistică enunţate anterior.
54 Michael Tellinger

Neurologii se apropie de finalul muncii de cartografi­


ere a creierului şi de identificare a funcţiilor fiecărei secţiuni.
După o examinare a hărţii creierului, îţi dai seama că ştim
care parte a creierului este responsabilă pentru diverse funcţii
şi că nu a mai rămas o parte prea mare care să fie conside­
rată nedescoperită. Dar adevărul este că, deşi se pare că tot
creierul este activ prin intermediul nenumăraţilor stimuli şi
răspunsuri, nu există nicio metodă ştiinţifică prin care să pu­
tem măsura procentul folosirii creierului. În acelaşi timp, nu
există nicio metodă pentru a măsura întreaga capacitate a
creierului. Aşadar, ar trebui să ne întrebăm care este capacita­
tea creierului, mai degrabă decât procentul în care îl folosim.

Fig. 3.2 Creierul uman

Cele două abordări sunt diametral opuse. Una dintre


ele tinde să măsoare gradul de utilizare, considerând finită
această capacitate a creierului, cealaltă susţine o capacitate
infinită a creierului.
Mulţi oameni de ştiinţă susţin că nutriţia are un rol
esenţial în funcţionarea şi posibila evoluţie a creierului. S-a
scris foarte multe despre diete sănătoase, cu specificaţii deta­
liate pentru a ajuta în anumite situaţii. Deşi regimul alimentar
şi nutrienţii joacă un rol crucial în sănătatea şi funcţionarea
Sclavii zeilor 55

fină a creierului, este imposibilă susţinerea unor avantaje pe


termen lung, în sens evolutiv, ca urmare a unui astfel de trata­
ment. Este ca şi cum ai spune că un regim zilnic de umezeală
ar duce la nemurire. Singurul lucru asupra căruia oamenii de
ştiinţă par să cadă de acord este acela că în ultimii 200 000
de ani creierul a trecut printr-un proces evolutiv impresio­
nant. Ani la rând, oamenii de ştiinţă au speculat cu privire la
creşterea în dimensiuni şi la inteligenţa creierului. O teorie
foarte răspândită, care a făcut valuri, se referă la consumarea
ca hrană a animalelor marine.
Funcţiile diferite ale celor două emisfere ale creierului
au fost foarte bine documentate. Iată câteva exemple:

FUNCŢIILE EMISFEREI STÂNGI FUNCŢIILE EMISFEREI DREPTE

Scrierea Discernământul
Abilitatea de a număra Formatul 3D
Gândirea Deschiderea către artă
Vorbirea Imaginaţia
Aptitudinile ştiinţifice Deschiderea către muzică
Controlul mâinii drepte Controlul mâinii stângi

Să aruncăm o privire în interiorul creierului şi pes­


te câteva statistici: creierul este implicat în tot ceea ce faci,
indiferent dacă este voluntar sau involuntar. Aşa cum am
arătat anterior, unele dintre activităţile involuntare care sunt
controlate de creier sunt bătăile inimii, respiraţia şi tusea sau
mai bine spus toate funcţiile care trebuie să meargă atunci
când dormi. Activităţile voluntare sunt acelea pe care le faci
conştient, cum ar fi mersul, scrisul, vorbitul, zâmbitul.
Atunci când creierul funcţionează corect şi noi
funcţionăm corect, ca o unitate bine sincronizată, Dar, atunci
când creierul nu funcţionează corect, acest lucru se poate
manifesta într-o multitudine de efecte neplăcute. Creierul
este activ din momentul în care ne naştem până în momentul
56 Michael Tellinger

în care murim. Dacă ar fi să se oprească fie şi doar pentru o


secundă, toate funcţiile involuntare ale corpului s-ar opri şi
ele. Ceva banal, cum ar fi respiraţia sau bătăile inimii, s-ar
opri dacă şi creierul şi-ar înceta funcţionarea. Pentru că nu
se opreşte niciodată şi este atât de activ, creierul consumă
20%-30% din energia corpului. Pentru satisfacerea unui con­
sum atât de ridicat, el este deservit de aproximativ 400 de
milioane de capilare, care livrează o cantitate constantă de
oxigen, glucoza şi alţi nutrienţi. Aşadar, dacă vrei să slăbeşti,
trebuie să gândeşti mai mult.
Celulele nervoase de la nivelul creierului conţin apro­
ximativ 100 de miliarde de neuroni. Alcoolul şi drogurile
distrug milioane de neuroni. Totuşi, aceştia se regenerează.
Fiecare neuron sau celulă nervoasă este conectată la alte ce­
lule nervoase din creier prin sute şi mii de conexiuni numite
dendrite. Se estimează că numărul acestor conexiuni din
creier este de 10 1 4 , mai multe decât numărul stelelelor din
Calea Lactee. Creierul este mai complicat decât orice com­
puter ne putem închipui. Motivul pentru care facem această
comparaţie copilărească este pentru că suntem conştienţi de
infinitatea capacităţii creierului.
Un singur neuron poate produce a zecea parte din
încărcătura electrică a unui volt, iar totalul activităţii elec­
trice din creier poate fi măsurat cu uşurinţă cu ajutorul
electroencefalografului (EEG). Acest aparat ne permite să
măsurăm exact activitatea creierului şi să-i testăm activitatea
sub influenţa unor stimuli variaţi. La fel ca şi celelalte celu­
le din corp, celulele nervoase încep să se degradeze şi mor
după o anumită perioadă. Receptorii se deteriorează şi ei
odată cu avansarea în vârstă. Neurotransmiţătorul seratonină
interacţionează cu cel puţin 15 receptori diferiţi din corp,
dar, după vârsta de aproximativ 20 de ani, unul dintre cei mai
importanţi receptori de serotonină începe să se deterioreze
şi dispare din creier cu aproximativ 15% la fiecare zece ani,
Sclavii zeilor 57

acesta fiind probabil unul dintre motivele pentru care depre­


sia apare de obicei la vârsta a doua.
Ipoteza că o dietă bogată în hrană de provenienţă ma­
rină a fost cauza unei schimbări majore a creierului acum
200 000 de ani este prostească şi nu are niciun fel de fun­
dament ştiinţific. Trebuie să fi fost un eveniment mult mai
important care să fi cauzat această schimbare în creierele
înaintaşilor noştri. Există dovezi sprijinite de genetică şi de
datare la nivelul mitocondriei care par să indice acest eve­
niment important. Se pare că oamenii de ştiinţă din toate
domeniile de activitate ne pun constant la dispoziţie dovezi
noi privind moştenirea noastră ca specie, dar cei mai mulţi
dintre noi uităm aceste dovezi care ne înconjoară. Reţineţi
coincidenţa că Eva mitocondrială şi Adam cromozomial au
fost amândoi identificaţi acum aproximativ 200 000 de ani.
Doar o coincidenţă sau o altă piesă care se potriveşte perfect
în Marele Puzzle Uman? Toţi acei oameni de ştiinţă care
atribuie această schimbare bruscă a creierului obiceiurilor
legate de dietă ale lui Homo sapiens susţin că aceia care au
mâncat mai multă hrană provenită din mare au beneficiat de
o mărire a creierului peste milioane de ani. Ei compară cre­
ierul unui Australopithecus afarensis de acum două milioane
de ani cu cel al unui Homo sapiens de acum 200 000 de ani.
Vedeţi care este problema? Aceste schimbări ale dimensiu­
nilor creierului s-au întâmplat rapid, aproape peste noapte.
Sunt mai uşor de explicat ca manipulare genetică decât ca
o evoluţie graduală datorată consumului mărit de peşte. În
plus, cele două specii nu au nicio legătură pe liniile lor de
evoluţie.

Acest tip de teorie este un semn clar al felului în care


anumite sectoare ale frăţiei ştiinţifice devin refractare la no­
ile descoperiri care reprezintă o provocare pentru modul
convenţional de gândire. Homo habilis (omul dibaci) a fost
primul repezentant al genului său, care a trăit acum 1,6-2,2
58 Michael Tellinger

miliarde de ani, având o greutate medie a creietului de 500-


750 grame. Următorul a fost Homo erectus, care a trăit de
acum două miloane de ani până acum 4.000 de ani, având
o capacitate a creierului de 800-900 ml. Apoi brusc, acum
aproximativ 200 000 de ani, o nouă specie a apărut din senin,
având un creier cu 55% mai mare. Această ipoteză presupune
o serie de investigaţii serioase, de vreme de Darwin crede că
evoluţia nu are loc în salturi. Cum este posibil ca o asemenea
specie să apară aşa de miraculos, să fie capabilă să gândească,
să înţeleagă şi să calculeze? Trebuie să existe alte teorii plau­
zibile pentru acest fenomen.
Oamenii de ştiinţă continuă să demonstreze marea lor
teorie conform căreia creierul a crescut datorită consumu­
lui ridicat de peşte al oamenilor din Europa Centrală, acum
28 000 de ani. Omul neandertalian nu avea acces la foar­
te multă hrană provenită din mare, supravieţuind cu carnea
animalelor de uscat, acesta fiind motivul pentru care a trăit
mai puţin decât Homo sapiens, care avea acces la o cantitate
mai mare de acizi graşi Omega-3 şi Omega-6. Dovadă cru­
cială pe care o aduc aici este că dovezile fosilizate arată cu
claritate că omul neandertalian avea creierul cu 5%—10% mai
mare decât Homo sapiens. Oamenii de ştiinţă au mai dovedit
că un consum ridicat de peşte reduce semnificativ gradul de
depresie. Populaţiiile nord-americane şi europene prezentau
o rată a depresiei de zece ori mai mare decât populaţia din
Taiwan, care consuma foarte mult peşte. Japonezii, al căror
regim alimentar este, de asemenea, bogat în peşte, au un nivel
de incidenţă al depresiei mult mai scăzut în comparaţie cu
nord-americanii şi europenii. Încă o dată, acestea sunt sim­
ple reacţii de suprafaţă ale creierului, care nu vor influenţa
felul în care este programat genomul. Pentru a putea fi lua­
tă în considerare, acesta teorie va avea nevoie de mai multe
dovezi pentru a arăta că ADN-ul se restructurează sau că
Sclavii zeilor 59

înregistrează o formă de evoluţie. Dacă foloseşti farduri pen­


tru a te machia, nu vei deveni nemuritor.
Poate fi adevărat că grăsimile contribuie la construcţia
creierului, iar proteinele la unitatea lui, carbchidraţii îl ali­
mentează, iar micronutrienţii îl apără, dar miracolul rezidă
în faptul că ADN-ul a inserat programul-cod la momentul
concepţiei, ceea ce permite creierului tău să crească până la
forma funcţională. Pe cât de incredibil este creierul ca organ,
controlul asupra sa este exercitat de către genom, la fel ca
asupra oricărei alte părţi din trupul nostru.
Aparent, creierul ar putea să aibă o capacitate nelimi­
tată pentru funcţii mai importante pe care oamenii încă nu
au înţeles-o. O varietate inexiplicabilă de abilităţi fizice a fost
demonstrată de foarte mulţi indivizi. Cel mai adesea sunt
consideraţi a fi ciudaţi şi nu sunt consideraţi ca o posibilă
formă superioară de evoluţie care să necesite o atenţie speci­
ală. Putem privi creierul ca pe o interfaţă între fizic şi spirit:
trupul şi sufletul nostru. Cumva, anumiţi indivizi au reuşit să
stăpânescă aceste activităţi superioare ale creierului, fără să
ştie cum şi de ce. Aceasta adaugă încă un element de mister
la Marele Puzzle Uman. Cum şi de ce aceşti oameni şi-au
dezvoltat aptitudinile extrasenzoriale? Mi se pare firesc că,
în timp ce genomul a evoluat spre propria perfecţionare, a
început să deblocheze părţile ale creierului, permiţându-ne
să exercităm funcţii superioare.
Deci, dacă într-adevăr creierul este interfaţa fizică din­
tre corp şi spirit, va trebui să evoluăm foarte mult pentru a
o înţelege. Ţine minte că genomul şi spiritul nu pot evolua
cu viteze diferite. Aşadar, în vreme ce genomul controlează
nivelul de evoluţie al creierului, este de la sine înţeles că tot
genomul va dicta, în cele din urmă, ritmul în care îi este per­
mis sufletului să evolueze cât timp este prins în corpul uman.
Similar cu legile osmozei, cele două niveluri de concentraţie
prezente de fiecare parte a membranei vor atinge în cele din
60 Michael Tellinger

urmă o stare de echilibru numai dacă membrana este per­


meabilă şi le permite să traverseze dintr-o parte în cealaltă.
ADN-ul va permite spiritului să se combine cu marele spirit
universal în etape, pe măsură ce evoluăm şi învăţăm să stăpâ­
nim noile cunoştinţe descoperite.
Toată acesta activitate ciudată din trecutul îndepărtat
care a dus la evoluţia bruscă a creierului vine să sublinieze
că la mijoc trebuie să fi fost un soi de manipulare geneti­
că: genul de manipulare care ne este dezvăluită de tăbliţele
de argilă scrise în acum 4 000 - 6 000 de ani? Aceste noii
informaţii care ies la lumină au fost primite cu deschidere
doar de o mână de oameni de ştiinţă cu viziune de ansam­
blu. Mulţi arheologi, istorici şi antropologi devin neliniştiţi
atunci când au de-a face cu asemenea hopuri. Sper să vă pot
arăta un şir de dovezi solide care indică prezenţa unei rase
superioare de fiinţe, chiar aici pe Pământ, în perioada în care
creierul uman s-a dezvoltat atât de miraculos. Nu numai că
au lăsat în urma lor dovezi scrise ale manipulării genetice,
dar au explicat cu detalii motivele pentru care a fost nevoie
să creeze un muncitor primitiv pe această planetă.
Gândeşte-te de câte ori auzi oameni spunându-ţi: „Nu
ştiu dacă vreau să aud asta... sună prea îngrozitor”. Aceasta
este cu adevărat o recunoaştere a faptului că nu sunt încă
pregătiţi să primească anumite informaţii. Atunci când vine
vorba despre adevăruri noi privind originile şi spiritualitatea
noastră, oamenii nu sunt deschişi la ele. Majoritatea oameni­
lor de pe Pământ nu sunt pregătiţi să facă faţă acestor dovezi
care ies la lumină, chiar dacă pentru început sunt sfătuiţi a
le privi ca pe o teorie. Din contră, cei mai mulţi oameni vor
respinge orice astfel de voci, cu foarte mult dispreţ. Până la
urmă, ei ştiu cu exactitate de unde vin şi cine este zeul lor,
afişând cu claritate felul în care genomul a fost programat
pentru a păstra obedienţa şi frica omenirii faţă de creatorul ei.
Sclavii zeilor 61

Aşadar, ce am învăţat în acest capitol? Creierul este


un organ de o complexitate infinită, care are o capacitate
de procesare a cunoştinţelor şi informaţilor care depăşeşte
imaginaţia noastră. Tot misterul care pluteşte în jurul creie­
rului dă naştere posibilităţii ca acesta să fie o interfaţă între
lumea fizică şi cea spirituală. Dincolo de complexitatea sa,
programul dezvoltării sale provine de la genom. Acum apro­
ximativ 200 000 de ani, creierul a trecut printr-o creştere
spectaculoasă a a dimensiunilor sale, chiar în perioada în care
Anunnaki l-au creat pe Adamu, potrivit tăbliţelor de argilă
sumeriene. Creşterea bruscă a creierului lui Homo sapiens
nu ar fi putut avea loc datorită consumului de hrană marină
timp de milioane de ani. Rasa umană foloseşte doar o mică
parte din creier, care este strict controlată de genom. Toate
acestea duc la câteva întrebări cruciale pentru a concluziona
acest capitol. Care va fi capacitatea noastră mentală şi spi­
rituală atunci când genomul nostru va fi complet evoluat?
Cine au fost Anunnaki? De ce şi cum au creat rasa umană?
4
O călătorie înapoi în timp
Dacă nu ştim de unde venim, cum am putea să ştim
încotro ne îndreptăm? În acest capitol vom încerca să găsim
indicatoare în ambele direcţii. Trebuie să căutăm adânc în
preistorie înainte de a putea începe să privim spre viitor. Din
fericire, ne-au fost transmise de către înaintaşii noştri foar­
te multe informaţii. Aceste informaţii arată o imagine clară
a ceea ce suntem şi încotro ne îndreptăm ca specie. Toate
acestea sunt posibile datorită transferului ereditar de A D N
şi a miilor de tăbliţe de argilă pline de date istorice, care au
fost tratate fie ca elemente de mitologie, fie ca bâiguieli ale
popoarelor primitive care nu aveau altceva mai bun de făcut.
Cu riscul de mă repeta, daţi-mi voie să reamintesc, că pentru
ca să aflăm încotro ne îndreptăm, trebuie să ştim de unde
venim. Pentru a începe călătoria în timp, trebuie să căutăm
originea paşilor omenirii moderne şi să ne folosim de toate
resursele disponibile, inclusiv de cunoştinţele şi informaţiile
din scrierile preistorice, care anterior au fost considerate
nefolositoare. Tăbliţele sumeriene au constituit o revelaţie
fascinantă şi o sursă de cunoaştere misterioasă. Se cunosc
atât de puţine despre preistorie, despre timpul dinaintea tim­
pului, încât, atunci când sunt găsite dovezi impresionante,
pot părea atât de neverosimile omului modern din secolul
64 Michael Tellinger

al XXI-lea, încât acesta refuză să le accepte. Vorbim cu toţii


despre mitologiile greacă şi romană, le cunoaştem zeităţile şi
le ştim chiar şi rolurile: Venus, Pluto, Mercur, Isis,Tor, Apolo
şi atotputernicul Zeus, doar pentru a enumera câţiva. Dar
aceştia erau doar eroi de poveste din timpurile străvechi sau
chiar erau fiinţe cu puteri superioare? Tăbliţele sumeriene ne
spun că aceştia erau zei adevăraţi, şi nu nume imaginare pen­
tru forţele naturii. Se poate ca numele să se fi schimbat de la
generaţie la generaţie, dar influenţa lor a modelat omenirea
până în prezent.
Într-o duminică după-amiază, chiar atunci când
m-am aşezat să scriu acest capitol, am primit nişte vizitatori.
Ne-am relaxat cu un pahar de vin rece lângă piscină şi am
început să discutăm despre subiectul evoluţiei şi al moştenirii
noastre. Mi-am întrebat prietenii ce cred despre evoluţie şi
ce ştiu despre istoria noastră antică şi despre când şi cum am
devenit oameni. Jana ne-a împărtăşit imediat convingerea ei
că am devenit oameni atunci când am coborât din copaci şi
am început să mergem în picioare. Părerea ei nu era bazată
pe niciun nivel de cercetare credibilă şi totuşi, probabil era
o percepţie similară cu a multor oameni care au avut ghini­
onul să li se spele creierul în cadrul sistemului educaţional
modern. De cealaltă parte, Anton era puţin mai rezervat şi
nesigur de răspunsuri, dar era sigur că evoluţioniştii o nime­
riseră şi că noi am evoluat dintr-o specie de maimuţe acum
milioane de ani.
Din aceste discuţii şi din numeroase altele pe care
le-am purtat într-un interval de cincisprezece ani, se pare
că în continuare există două teorii principale care captivează
minţile oamenilor moderni: teoria evoluţiei şi teoria creaţiei.
Personal, m-am luptat cu conflictul dintre aceste două teo­
rii timp de aproape douăzeci de ani, doar ca să descopăr că
există o a treia posibilitate! Este posibil ca aceasta din urmă
să satisfacă cele mai fanatice convingeri ale ambelor tabere
Sclavii zeilor 65

şi să le deschidă ochii în faţa noilor realităţi care se ivesc din


trecutul nostru îndepărtat.
Linia de sosire se îndepărtează, pe măsură ce noi
descoperiri şi dovezi sunt prezentate. De fiecare dată când
o persoană prezintă o teorie de nezdruncinat, susţinută
de dovezi remarcabile, dă naştere şi alimentează mai mul­
te dezbateri şi controverse care duc inevitabil la mai multe
descoperiri şi mai multe dezbateri. Este cu adevărat o mare
călătorie a descoperirii pe care nicio persoană nu o poate
contesta fără chibzuială. Oamenii de ştiinţă şi antropologii
vor continua să aibă păreri diferite asupra acestui subiect în
anii ce vor urma, dar simt că o convergenţă a celor două doc­
trine nu poate fi evitată. Recent, am auzit un preot vorbind
despre cum ar trebui să întâmpinăm orice specie străină ca pe
o creaţie a Domnului. Avea un punct de vedere diferit faţă de
dogma religioasă anterioară, care îl considera pe om centrul
creaţiei, marea capodoperă a zeului şi apogeul inteligenţei şi
stăpânul animalelor.
Este imposibil să aduci argumente împotriva evoluţiei,
aşa cum a fost ea prezentată în ultimii 150 de ani. Pretutindeni,
suntem înconjuraţi de dovezi care susţin evoluţia din lumea
animală şi vegetală. Nu aceasta este provocarea pe care o
arunc în această carte. Lupta mea are de-a face cu ultimele
sute de mii de ani pe această planetă, care au adus la apariţia
omenirii şi dispariţia hominizilor care ne-au precedat.
Trebuie să fac o legătură rapidă între cuvintele rasă
umană şi omenire. Susţin că nu putem avea rasă umană fără
omenire şi de aceea între ele există o legătură intrinsecă, cu
diferenţe subtile în interpretările noastre personale. Aşadar,
le folosesc pe amândouă alternativ, pentru a ilustra această
relaţie simplă. Evoluţia a jucat un rol important în felul în
care cei doi termeni s-au îmbinat pe măsură ce omul a evo­
luat. Totuşi, în teoria lui Darwin există câteva neconcordanţe
66 Michael Tellinger

interesante, care au fost deja atacate la nesfârşit de oameni


mult mai inteligenţi decât mine.
Se pare că Darwin nu a avut întru totul dreptate.
Darwin a împrumutat de fapt mare parte din doctrina sa de
la mulţi alţi oameni de ştiinţă şi oameni foarte inteligenţi care
i-au precedat, uneori modificând aceste teorii în sprijinul pro­
priilor teorii. Sunt încredinţat că, dacă ar fi trăit astăzi, şi-ar fi
schimbat complet punctul de vedere despre teoria sa privind
selecţia naturală, luând în considerare noile dovezi disponibile.
Charles Darwin nu a fost chiar primul om care să ros­
tească vorbele selecţie naturală, în 1859, atunci când a publicat
controversata sa biblie a evoluţiei intitulată Despre originile
speciei şi mijloacele de selecţie naturală sau Păstrarea raselor favo­
rizate în lupta pentru viaţă. În 1831, un alt biolog, pe nume
Patrick Matthew, făcea referire la „procesul natural de selecţie”.
El vedea această expresie ca un mijloc mai bun de descriere
decât „the feedback idea”, care fusese folosită cu precădere
până în acel moment. Selecţia naturală era descrisă ca fiind
„proprietăţile care permit cel mai mult indivizilor care le deţin
să supravieţuiască şi să reproducă propriile variante genetice şi
care vor creşte de la generaţie la generaţie mai mult decât cele
ale indivizilor cu o structură genetică mai puţin avantajoasă”.
Pe scurt, asta înseamnă de fapt „supravieţuirea celui mai bine
pregătit”. Mai există un concept pe care Darwin pare să-l fi
împrumutat: analogia cu ramurile copacului vieţii, care a fost
descrisă de Alfred Russel Wallace în 1855.
Unul dintre lucrurile pe care Darwin le susţinea cu tărie
este acela că evoluţia nu se întâmplă în salturi. Le-a luat aproa­
pe 120 de ani lui Fred Hoyle şi Chandra Wickramasinghe să
demonstreze că evoluţia se întâmplă într-adevăr în salturi, cu
ajutorul viruşilor şi bacteriilor care ajungpe Pământ din spaţiu,
în cadrul unui proces numit panspermie. Aceşti nou-veniţi
din spaţiu suferă mutaţii constante, infectează celulele
Sclavii zeilor 67

plantelor şi fiinţelor şi, destul de repede, provoacă schimbări


importante în structura ADN-ului gazdei.
Pentru a demonstra foarte simplu această frază
revoluţionară, aş vrea să ne întoarcem în timp la peretele sălii
de clasă din şcoală. Să ne imaginăm tabloul cu etapele evoluţiei
omului. Creatura din stânga, asemănătoare cu maimuţa, crea­
tura din dreapta celei dintâi, puţin mai înaltă, cu mai puţin păr,
asemănătoare cu o maimuţă, şi o creatură puţin mai înaltă şi
mai dreaptă cu şi mai puţin păr decât cea de-a doua creatură;
în cele din urmă ajungem la un om prezentabil, reprezentant
al oamenilor moderni, fiind reprezentat în partea dreaptă ca
o culme a evoluţiei. De la maimuţă la om, atât de simplu. Ne
sunt arătate aceste ilustraţii simple care le lasă copiilor ide­
ea preconcepută că această teorie a evoluţiei este foarte bine
documentată şi înţeleasă. Nu li se spune copiilor că aceasta
este doar o ipoteză a felului în care noi am devenit oameni.
Din partea antropologilor suntem întâmpinaţi de o surzenie
completă în legătură cu ceea ce s-a întâmplat de fapt în go­
lurile dintre diferitele stadii de evoluţie. Am fi mai înţelepţi
dacă i-am învăţa pe copiii noştri întregul adevăr în locul unei
jumătăţi de adevăr îndulcite. Între fiecare dintre creaturile de
pe posterul evoluţiei au existat salturi uriaşe. Cum a fost posi­
bil asta? Ce s-a întâmplat cu miile de paşi evoluţionari dintre
etape? Sau creatura din stânga a trăit timp de milioane de ani
şi brusc a dat naştere unei alte creaturi cu care nu semăna de­
loc? Ce-ar fi putut declanşa o schimbare atât de dramatică?
Cu siguranţă a fost o schimbare la nivel genetic, dar ce ar fi pu­
tut cauza atât de rapid o schimbare genetică atât de dramatică
unei fiinţe care exista atât de fericită de milenii?
La sfârşitul secolului al XVIII-lea, James Hutton a
fost nemulţumit de conceptul evoluţiei graduale, atunci când
îl punea în legătură activitatea geologică de pe Pământ şi cu
principiile uniformităţii în geologie. El a scris că „procese­
le de activitate de pe Pământ şi din interiorul acestuia s-au
68 Michael Tellinger

desfăşurat în acelaşi fel de-a lungul întregii istorii geologice.


Mediul a rămas în general acelaşi timp de cinci sute de mili­
oane de ani, în vreme ce viaţa s-a schimbat în mod dramatic
de la forme incipiente neurologice până la formele comple­
xe din prezent. Cum ar fi putut surveni această schimbare
într-un mediu aproape neschimbat, dacă speciile au fost în­
totdeauna optimizate la cel mai bun nivel al lor?”
De la dezgroparea lui Lucy25 şi a doamnei Ples26, a cra­
niului Taung27 şi a băiatului din Turkana28, care au constituit
pietre de hotar în domeniul arheologiei, au fost găsite mii de
schelete si hominizi fosilizaţi şi alţi înaintaşi umani şi rude
ale acestora. Atunci când considerăm că avem o viziune cla­
ră asupra felului în care au evoluat oamenii şi o înţelegere
mai bună asupra maimuţelor care au trăit în aceeaşi perioadă,
suntem puşi în faţa unor noi descoperiri care ne obligă să re-
gândim unele dintre conceptele fundamentale. Recent, două
descoperiri majore ne-au pus la îndoială punctele de vedere.
În septembrie 2003, Ebu a fost dezgropat dintr-o peşteră
din insula indoneziana Flores. Având o înălţime de numai
un metru, ea este cel mai mic hominid adult cunoscut. Se
estimează că Ebu a trăit de acum 95 000 de ani până acum
13 000 de ani. A fost pentru prima dată când ne-am dat
seama că nu am fost singuri pe aceastră planetă până relativ
25
Lucy este numele comun pentru AL 288-1, câteva sute de oase
reprezentând cam 40% din scheletul unui australophitecus afarensis, desco­
perit în 1974, în Etiopia, (n.t.)
26
Mrs. Ples (doamna Ples), este denumirea populară a celui mai
complet schelet de australopithecus afarensis, descoperit în Africa de Sud.
(n.t.)
27
Craniu descoperit în 1925 în micul orăşel Taung din Provincia
de Nord-Vest, din Africa de Sud, aparţinând unui australopithecus afaren­
sis. (n.t.)
2?
Nariokotome boy este cel mai complet schelet, aparţinând unui
hominid care a murit în pleistocen. Are o vechime de 1,5 milioane de ani.
(n.t)
Sclavii zeilor 69

recent, ci am împărţit-o cu oameni din alte specii! Ebu nu a


fost un simplu homo sapiens, ci aparent a fost om.
În 2005, lângă Barcelona, a avut loc o nouă descope­
rire legată de marea familie a maimuţelor. Salvador Maya
Sola şi Miquel Crusafont au dezgropat craniul fosilizat şi o
parte a scheletului unei maimuţe mari, Pierolapithecus catala-
unicus29. Se crede că această maimuţă a trăit acum 12,5-13
milioane de ani, în Miocen, atunci când maimuţele mari, aici
fiind incluse gorila, cimpazeul şi oamenii, s-au desprins de
maimuţele mai mici, cum ar fi gibonul şi siamangul. Deşi
este posibil ca acesta să fie strămoşul comun al maimuţelor
mari, diferenţa majoră este că maimuţele mari nu puteau să
se balanseze printre copaci. Am menţionat exemplele acestor
descoperiri recente pentru a dovedi un lucru simplu, şi anu­
me: cu cât suntem mai înclinaţi să credem că ştim mai mult,
cu atât întâlnim mai multe surprize care ne reamintesc că
ştim foarte puţine. Ar trebui să rămânem deschişi la minte
tot timpul şi să ne dăm seama că, în vreme ce evoluăm ca
oameni, genomul nostru ne forţează să punem întrebări mai
complexe şi să descoperim răspunsuri mai descumpănitoare.
Să facem o călătorie în trecutul nostru, pentru ca să
ne dăm seama ce specie tânără şi fragilă suntem şi cât de
puţin timp am petrecut pe Pământ. Trebuie să facem aceas­
tă călătorie importantă, pentru ca să putem discuta deschis
despre problema creaţiei şi a evoluţiei. Înarmaţi cu aceste
cunoştinţe, vom postula o nouă combinaţie a celor două te­
orii, care nu-i va supăra nici pe cei care cred că Dumnezeu
a făcut toată viaţa de pe Pământ, nici pe evoluţioniştii care
se agaţă de doctrina darwinistă a selecţiei naturale. Va trebui
să punem accentul pe diferenţele majore dintre Dumnezeu

29
O specie dispărută de maimuţe, care a trăit pe teritoriul actual al
provinciei Catalunia, în Spania, şi care este considerată strămoşul comun
al rasei umane şi al altor specii de maimuţe mari. (n.t.)
70 Michael Tellinger

şi dumnezeu. Câteva detalii tehnice, cu implicaţii universale


care, timp de milenii, par să fi scăpat atenţiei omenirii.

Anul 2004 după Hristos Olimpia modernă revine în Grecia, acolo


unde a început în 1896, înfăţişând lupta pen­
tru pace, camaraderie şi corectitudine.

Anul 1903 după Hristos Wilbur şi Orville Wright susţin câ au zburat


pentru prima dată cu o maşinărie mai grea ca
aerul: aeroplanul.

Anul 1452 după Hristos Se naşte Leonardo da Vinci, cel care avea să
devină figura centrală şi cea mai influentă a
perioadei Renaşterii.

Anul 570 după Hristos Profetul Mahomed se naşte la Mecca.


Inspirat de monoteismul iudeu şi cel creştin,
el începe să recite Coranul, care i-a fost reve­
lat de arhanghelul Gabriel. Această carte i-a
unit pe musulmani sub principiile Islamului şi
a dat naştere celei mai noi religii pornite de
la Avraam.

Anul 0 Această dată este subiect de dezbatere;


naşterea lui Hristos, începutul calendaru­
lui modern. Iisus Hristos a introdus o nouă
filosofie revoluţionară a iubirii şi păcii între
oameni. A reprezentat o ruptură dramatică
de Vechiul Testament din Bibilie, iar Iisus a
fost văzut ca Mesia de către unii şi ca trădă­
tor de către alţii. Iisus a fost probabil cel mai
influent şi cel mai controversat om care a trăit
pe Pământ. Doctrina sa a inspirat profeţi, regi
şi preşedinţi, dar a fost folosit abuziv ca un
simbol de către dictatori şi grupuri religioase
chiar înainte de a se fi născut, iar acest abuz
continuă şi în prezent. Controversa continuă:
a fost El, Fiul lui Dumnezeu, în corpul unui om
sau doar un profet apărut ca urmare a nevo­
ilor oamenilor? Sau poate a fost o persoană
cu puteri speciale într-un moment şi un loc în
care omenirea avea nevoie de o nouă direcţie
şi de un mesaj de speranţă.
Sclavii zeilor 71

Anul 31 î. Hr. Apariţia Imperiului Roman


Anul 776 î. Hr. Primele jocuri olimpice au loc în Grecia
Anul 1200 î. Hr. Începutul Epocii Fierului
Anul 1224 î. Hr. Moartea faraonului Ramses
Anul 2000 î. Hr. Avraam trăieşte în Canaan
Anul 2500 î. Hr. Este construit cercul de pietre de la
Stonehenge

Anul 2570 î. Hr. Este finalizată construcţia marii piramide de la


Giza (teorie speculativă, insuficient dovedită)

Anul 2900 î. Hr. Introducerea primului sistem monetar:


şechelul mesopotamian

Anul 3000 î. Hr. Începutul epocii bronzului. Cele mai vechi ar-
tefacte înfăţişând care cu roţi în Mesopotamia.
Anul 3500-3700 î. Hr. Datarea tradiţională a celor mai vechi oraşe
cunoscute: Uruk, în sudul Mesopotamiei, as-
tăzi Irak şi Tell Hamukar la nord.

Anul 4000 î. Hr. Mai multe dovezi despre oraşe. Tell Brak din
Siria de astăzi aduce dovezi privind clădiri ad­
ministrative şi comerciale. Aici a fost găsit un
sigiliu - ştampilă datând din al cincilea mileniu
dinainte de Hristos.
Anul 5000 î. Hr. Cea mai veche scriere cunoscută. Documentul
balcano-dunărean, originar din Europa, de-a
lungul fluviului Dunărea, în prezent încă
nedescifrat.
Anul 6000 î. Hr. Este inventat plugul
Anul 8000 î. Hr. Ultimii mamuţi se sting în Siberia
Anul 9000 î. Hr. Colonizarea Americilor
Anul 9600 î. Hr. la sfârşit ultima eră glaciară. Lumea intră într-o
perioadă mai caldă în care se găseşte şi în
prezent.

Anul 10000 î. Hr. Primele animale domesticite. Dovezi despre


primele sate şi cea mai veche olărie cunoscută
din perioada Jomon, în Japonia. Se conside­
ră că aceasta este perioada în care au fost
domesticiţi primii câini.
72 Michael Tellinger

Acum 20000 de ani Ultima eră glaciară este la apogeu


Acum 30000 de ani Homo neanderthalensis dispare. Aceştia
au trăit cel mai adesea pe teritoriul actualei
Europe. Este important de reţinut că Homo
sapiens modern a trăit în aceeaşi perioadă şi
probabil în acelaşi loc.
Acum 35000 de ani Picturi în peşteri în Europa
Acum 40000 de ani Începutul culturii materialelor
Acum 50000 de ani Colonizarea Australiei
Acum 75000 de ani Inventarea îmbrăcăminţii. Cele mai vechi bile
sunt descoperite în Africa de Sud, cu o vechi­
me de 77000 de ani, chiar în mijlocul Epocii
de Piatră.
Acum 90000 de ani Oamenii moderni încep să migreze din Africa
către Eurasia

Acum 120000 de ani Folosirea pe scară largă a unor pigmenţi cum


ar fi ocru în Africa

Acum 170000 de ani Eva Mitocondrială30. Primul strămoş feminin


al tuturor oamenilor. În funcţie de interpretări­
le oamenilor de ştiinţă perioada variază între
150000-250000 de ani.
Acum 170000 de ani Se naşte Adam. Din cromozomul Y, care
se transmite doar la bărbaţi, s-a calculat că
Adam, primul om de pe Pământ, a fost cre­
at în această perioadă. Această dată variază
între aceleaşi limite ca şi în cazul Evei. (Este
interesant că Adam şi Eva par să fi fost creaţi
în acelaşi timp - acest lucru va forma o parte
foarte convingătoare a poveştii noastre în ur­
mătoarele capitole.)
Acum 200000 de ani Îşi fac apariţia primii oameni cu anatomie
modernă

Sursa: New Scientist 2004

Se pare că există o problemă în această cronologie - au


existat alţi oameni înainte de Adam şi Eva? Aceasta este o

30
Cel mai recent strămoş maternal al omului modern (n.t.)
Sclavii zeilor 73

altă parte a puzzle-ului care pare să se potrivească teoriilor


noastre din capitolele următoare.
Aceasta a fost partea uşoară a călătoriei noastre înapoi
în timp, pentru că am luat în considerare călătoria unei sin­
gure specii: Homo sapiens şi Homo sapiens sapiens, o versiune
mai civilizată a celei dintâi. Există o linie de demarcaţie foar­
te fină între cele două, iar oamenii de ştiinţă sunt în dezacord
cu privire la momentul în care una i-a succedat celeilalte - o
versiune mai bine adaptată a celei dintâi. Este posibil să fi
existat o perioadă în care cei doi să se fi întâlnit şi să fi tră­
it împreună, iar tăbliţele de argilă ne dau suficiente dovezi
pentru a lua în serios această ipoteză. Oricum, această parte
arhaică a istoriei noastre a fost rescrisă de multe ori înainte
şi probabil va mai fi rescrisă de multe ori, până când ne vor fi
prezentate dovezi irefutabile din surse credibile. Ceea ce vom
alege să luăm din aceste dovezi rămâne de ghicit, dar vor tre­
bui să fie foarte convingătoare pentru a atrage atenţia masei
populaţiei neinformate. Partea amuzantă este că astfel de do­
vezi au existat timp de mii de ani, fără ca noi să le remarcăm.
Este ca şi cum ne-am fi ivit din acele timpuri preistorice ca
o specie ignorantă şi, pentru un motiv necunoscut, am uitat
tot ceea ce ni s-a întâmplat. Ar fi posibil ca acest fenomen
să aibă legătură cu durata noastră scurtă de viaţă? O ano­
malie din cale afară de ciudată, raportat la mulţii ani pe care
înaintaşii noştri par a-i fi trăit? Dacă aceasta este situaţia, de
ce noi trăim în medie 70 de ani, în vreme ce personajele bi­
blice şi altele dinaintea lor sunt prezentate ca şi cum ar fi trăit
900 de ani şi chiar mai mult? Răspunsurile pe care le vom
descoperi în capitolele următoare se află bine documentate
în enigmaticele tăbliţe de argilă.

Deocamdată, următoarea parte a călătoriei noastre în


timp devine foarte interesantă, pentru că trebuie să ne fo­
losim imaginaţia şi puterea de vizualizare. Asta este ceea
ce vor cere de la noi majoritatea arheologilor, pe măsură ce
74 Michael Tellinger

salturile dintre hominizii fosilizaţi devin foarte mari. În vre­


me ce evoluţioniştii se aşteaptă să credem povestea fantastică
a evoluţiei umane, în acelaşi timp oamenii de ştiinţă ne vor
spune că există între 20 şi 50 de paşi evoluţionari între fiecare
gen şi specie identificate. Din păcate, nu avem nicio dovadă
sau probă despre aceşti paşi intermediari de evoluţie. Asta
înseamnă de fapt că ne confruntăm cu dilema absenţei mul­
tor legături şi nu doar cu absenţa „verigii lipsă”, aşa cum ne
place să glumim adesea. Ştiu că fiecare dintre noi a identifi­
cat în vecinătatea sa un candidat potenţial pentru a fi „veriga
lipsă” sau un candidat potenţial pentru Homo neanderthalen-
sis, dar putem sta liniştiţi, pentru că ne-am înşelat. Dar, pe de
altă parte, poate că nu ne-am înşelat!
Să ne întoarcem acum 3000 de ani. Aceasta este perioa­
da în care, aparent, neandertalienii au dispărut de pe Pământ.
Dezbaterea pe marginea neandertalienilor a început încă din
1857, atunci când a fost descoperit primul schelet, cu doar
doi ani înainte ca Darwin să publice Originea speciilor. Se
pare că Darwin a ignorat pur şi simplu aceastră descoperire,
pentru că nu se potrivea modelului său de evoluţie. Au fost
enunţate multe teorii despre această specie, cele mai multe
înfăţişându-i pe neandertalieni ca pe nişte brute sălbatice, cu
mult mai primitive decât oamenii. Această caracterizare este
puţin arogantă şi probabil prematură, de vreme ce cunoaştem
că neandertalienii aveau o greutate a creierului de 1 200—
1 750 ml, cu aproximativ 100 ml mai mare decât al omului
modern. Dacă luăm în considerare că folosim un procent de
3% - 10% din creier, să ne gândim de ce ar fi fost în stare
neandertalienii în ziua de azi.
În 1999, în Portugalia a fost dezgropat schele­
tul unui copil. Avea nişte caracteristici foarte ciudate care
îl făceau să pară un hibrid între omul modern şi omul de
Neandertal. Acest lucru i-a făcut pe oamenii de ştiinţă să
extragă mici fragmente de A D N din trei specimene diferite
Sclavii zeilor 75

de neandertalieni, care au arătat că nu erau înrudiţi apropiat


cu nicio populaţie umană din prezent. Pe de altă parte, ana­
tomia neandertaliană este esenţial umană, cu acelaşi număr
de oase ca şi cel al oamenilor, care funcţionează în acelaşi fel.
Totuşi, există diferenţe minore în ceea ce priveşte grosimea şi
puterea. Pe baza unor studii serioase asupra dinţilor, se pare
că neandertalienii aveau o durată de viaţă mai îndelungată
decât a oamenilor moderni, lucru care le-ar fi putut afecta
anatomia.
Motivul pentru care facem această călătorie, care se va
termina înainte de a deveni plictisitoare, este pentru a ilustra
complexitatea şi contradicţiile care au tulburat timp de seco­
le acest domeniu al ştiinţei. Pornind de la acest nivel înalt de
speculaţie şi nesiguranţă, unii pot respira liniştiţi, pentru că,
deşi nu am un titlu doctoral în dreptul numelui meu, înţeleg
domeniile pariurilor, speculaţiei şi deducţiei.
Un exemplu perfect de contradicţie antropologică se
ascunde în spatele afirmaţiei unor evoluţionişti că neander­
talienii nu erau capabili să vorbească aşa cum o facem noi.
Ei nu puteau reproduce toate vocalele din cauza unui os
plat, imobil care se afla la baza craniului, iar laringele se afla
poziţionat mai sus decât la omul modern sau chiar decât la
cimpanzei. O reconstrucţie computerizată a acestei părţi a
anatomiei lor arată că acea cameră rezonatoare din interiorul
gurii nu exista. Această descoperire susţinea teoria lor şi îi
plasa pe neandertalieni într-o categorie complet diferită faţă
de oameni. Dar o nouă reconstrucţie a aceleaşi părţi ana­
tomice a arătat că este perfect umană. Ceea ce i-a adus pe
neandertalieni chiar şi mai aproape de omul modern a fost
descoperirea unui schelet neandertalian aproape complet în
1983, care conţinea primul os hioid neandertalian. Acesta
este localizat în gât şi este esenţial în formarea sunetului în
vorbire: nu poate fi deosebit de cel al oamenilor moderni.
76 Michael Tellinger

Pentru a spori misterul asupra a ceea ce oamenii ne-


andertalieni sunt de fapt, voi mai prezenta câteva descoperiri
senzaţionale. În 1996, a fost descoperit într-o peşteră din
Slovenia un fluier mic, realizat din os de urs de peştera. Avea
patru găuri perfect aliniate de-a lungul osului, care avea o
lungime de zece centimetri, o dovadă irefutabilă a „umanis­
mului” neandertalienilor. Mai departe, ei au realizat unelte
care să le permită construirea altor unelte mai complexe, îşi
îngropau morţii, foloseau controlat focul, practicau ceremo­
nii religioase, utilizau o sintaxă complexă în gramatica lor şi
cântau la instrumente muzicale.
În unele morminte neandertaliene au fost îngropate
unelte de piatră, oase de animale şi chiar şi flori alături de
rămăşiţele celui decedat. Corpul nu era pur şi simplu arun­
cat într-o groapă în pământ, fără a fi în prealabil pregătit;
era aranjat şi îngropat într-o postură neobişnuită. Aceasta
implică o conştienţă a unei vieţi de după moarte, demon­
strează existenţa unor forme rituale şi este un indiciu asupra
legăturilor sociale puternice. Acest lucru este indicat şi de
faptul că neandertalienii răniţi erau îngrijiţi. Aşadar? Erau
neandertalienii oameni şi înrudiţi cu noi într-un anumit fel?
Sau erau doar locuitori ai peşterilor, sălbatici şi primitivi care
meritau să fie exterminaţi? Poate că o explicaţie a propriului
umanism ar putea arunca o lumină asupra posibilelor răs­
punsuri pe parcursul acestei cărţi.
Acum, că ne-am confruntat cu o posibilă rudă umană
care a trăit pe Pământ şi care l-a împărţit cu oamenii mo­
derni timp de aproape 200 000 de ani, să mergem mai în
spate şi să aruncăm o privire rapidă la felul în care s-au înca­
drat în acest scenariu ceilalţi strămoşi hominizi. Încă o dată,
cele mai recente informaţii sunt sub o cercetare atentă şi cel
mai probabil vor fi modificate ca urmare a noilor descoperiri
din anii ce vor urma. Dar, la ani buni de la prima descope­
rire a unui Australophitecus afarensis, oamenii de ştiinţă încă
Sclavii zeilor 77

nu-l consideră ca pe un strămoş al oamenilor. În domeniile


arheologiei şi antropologiei, la fel ca şi în celelalte dome­
nii ale ştiinţei, dezacordurile sunt larg răspândite. Aşadar,
informaţia de mai jos ar trebui receptată cu un anumit grad
de nesiguranţă şi speculaţie.
În anul 2000, oamenii de ştiinţă au descoperit un ho­
minid pe care l-au numit Orrorin tugenensis. A trăit acum
aproximativ şase milioane de ani în Kenya şi prezintă dovezi
clare că a mers în picioare. Aceasta este una dintre primele
dovezi ale poziţiei bipede a rasei noastre şi unii îndrăznesc
să spună că ar putea să fie una dintre verigile lipsă. Anumite
trăsături, cum ar fi dinţii acestui Orrorin tugenensis, indică
faptul că această specie ar putea fi şi mai apropiată de Homo
sapiens decât multele specii de Australopithecus care i-au ur­
mat. La fel ca molarii noştri, molarii lui Orrorin tugenensis
erau mici, în comparaţie cu oricare dintre dinţii autralopite-
cilor. Dinţii lor aveau un strat gros de smalţ, la fel cum au şi
dinţii noştri.
Australopithecus afarensis a trăit de acum 4 milioane de
ani până acum aproximativ 2,7 milioane de ani de-a lungul
părţii de nord a Rift Valley, în estul Africii şi posibil chiar mai
devreme. Pare să fi fost strămoşul tuturor hominizilor urmă­
tori care s-au adaptat mulţumitor pentru mersul în picioare.
Unele dintre oasele picioarelor erau uşor curbate şi arătau
aşa cum te-ai aştepta să arate oasele unui strămoş al omului
care se căţăra în copaci. Deşi trăia probabil în zonă de sava­
nă, Australopithecus afarensis era capabil să se caţăre în copaci
atunci când era în pericol şi este posibil ca ei să fi dormit în
copaci, la fel cum fac babuinii acolo unde nu există peşteri,
în zonă pentru a se putea adăposti. Australophitecus afarensis
este clasificat ca o maimuţă, nu ca un om: o maimuţă umano­
idă, înrudită îndeaproape cu fiinţele umane, dar nu neapărat
un strămoş al acestora.
78 Michael Tellinger

Deci, poate că prietena mea Jena avea dreptate până


la urmă. Atunci când maimuţele au coborât din copaci şi
au început să meargă în două picioare, am devenit oameni;
originea poziţiei bipede trebuie văzută ca un pas major în
evoluţia omului. Mersul pe membrele inferioare în timp ce
membrele superioare erau lăsate libere pentru alte activităţi
reprezenta un mijloc de locomoţie neobişnuit pentru mami­
fere. Brusc, multe lucruri asociate fiinţelor umane au devenit
posibile, cum ar fi atingerea fină cu mâinile sau transporta­
rea mâncării înapoi în tabără. Asta nu înseamnă neapărat că
acum patru milioane de ani umanoizii primitivi au evoluat
spre mersul biped pentru ca să pună la punct o economie
bazată pe împărţirea hranei. Acest tip de comportament a
apărut abia câteva milioane de ani mai târziu, după dezvolta­
rea poziţiei bipede de mers.
Anstralopithecus africanus, care înseamnă „maimuţa
sudică din Africa”, a reprezentat prima descoperire a unui
umanoid timpuriu din Africa. Ei au trăit acum 2-3 milioane
de ani şi probabil că măsurau între 120 şi 180 de centimetri,
ceea ce înseamnă că mergeau în poziţie verticală. În 1924,
Raymond Dart a descoperit craniul unui copil, bine con­
servat, copilul Taung, în Africa de Sud, şi a deschis drumul
pentru speculaţii. Ar putea să fie acesta veriga lipsă? Pentru o
vreme destul de îndelungată, s-a vehiculat această speculaţie
până când a devenit evident că ideea unei verigi lipsă este
mult mai complexă pentru ca să fie explicată printr-un
simplu craniu. Această descoperire a atras o atenţie sporită
asupra Africii, ca un posibil loc al originilor umane şi al dez­
voltării timpurii a omenirii. Totuşi, Australophitecus africanus
nu prezintă niciun indiciu că ar fi folosit unelte sau ar fi avut
un loc de trai permanent. Dinţii uriaşi, craniile cu creste dor­
sale proeminente şi muşchi puternici la falci indică faptul că
erau specializaţi în mâncatul plantelor dure. Trebuie să fi fost
Sclavii zeilor 79

vegetarieni, în vreme ce strămoşi noştri au evoluat ca omni­


vori, cu apetit pentru carne.
Următorul grup de hominizi a trăit acum 1-2,2 mi­
lioane de ani şi s-a numit Australopithecus robustus. Pare să
fi fost o versiune mai robustă a lui Australopithecus africa-
nus, care pare să-i fi supravieţuit rudei sale din sudul Africii.
Numit şi Paranthropus robustus sau „semiomul robust”, au
fost descoperite foarte puţine fosile ale acestor hominizi.
În acest moment, are loc contactul cu omenirea. Homo
habilis este cea mai veche specie cunoscută din genul Homo:
prima specie de om. A trăit acum 1,6-2,2 milioane de ani în
estul Africii. Foarte puţine fosile au fost deshumate până în
prezent, dar toate indică o orientare spre un creier mai mare.
Creierul unui Homo habilis era cu 30% mai mare decât cel al
unui Australopithecus africanus.
Următorul a fost Homo erectus care a trăit în interva­
lul cuprins între acum 400 000 de ani şi acum 2 milioane
de ani. Să descopăr această informaţie a fost ca şi cum aş
fi găsit Sfântul Graal. După cum vom vedea mai târziu, în
această perioadă au început să apară modificările genetice.
Aceste poveşti uluitoare vor fi analizate în detaliu. Homo
erectus avea un creier mare, de aproximativ 900-1 200 ml.
Acesta era cu aproximativ 50% mai mare decât cel al lui
Homo habilis. Mărimea maximă a creierului unui Homo erec­
tus se încadrează în tiparul mediu al oamenilor moderni; deşi
creierul avea o configuraţie uşor diferită de cea a noastră, se
dovedeşte, fără îndoială, a fi o verigă crucială a originilor lui
Homo sapiens şi prima noastră rudă directă.
Următoarea afirmaţie este un soi de bâlbâială ştiinţifică,
demonstrând nevoia noastră de a face declaraţii lipsite de
conţinut, atunci când nu avem nimic de spus. „Trecerea de la
Homo erectus la Homo sapiens, cea mai veche formă de viaţă a
speciei noastre, a avut loc acum aproximativ 300 000-400 000
de ani.” Fă-ţi un bine şi roagă orice paleoantropolog să-ţi
80 Michael Tellinger

explice exact cum a avut loc această tranziţie! Din nefericire,


nu există o explicaţie clară pentru acest proces şi ei se bazează
pe o serie imaginară de evenimente şi condiţii de mediu care
ar fi grăbit procesul de evoluţie. Ceea ce lipseşte sunt acei
mulţi paşi graduali de la o formă la alta. Pur şi simplu nu se
poate susţine că cea din urmă femeie dintr-o specie s-a trezit
într-o dimineaţă şi a dat naştere unei specii complet noi.
Impresionant şi important este faptul că au fost găsite
unelte de lemn şi arme care au dovedit un stil de viată bazat
pe vânătoare al lui Homo sapiens. S-au iscat multe discuţii
pe marginea unui craniu vechi de 300 000 de ani, care a fost
găsit în 1997 lângă Petralona, în nord-estul Greciei, de către
dr. Aris Poulianos. El susţine că este cel mai complet craniu
al unui Homo sapiens timpuriu şi crede că civilizaţia a existat
pe Pământ încă de acum un milion de ani. El a descoperit o
serie de unelte şi echipamente care indică faptul că aceşti oa­
meni aveau abilitatea de a comunica prin vorbire. Sunt multe
lucruri de analizat cu privire la această descoperire, aşa că
pentru moment aş dori să mă întorc la ceea ce este documen­
tat de către tăbliţele sumeriene.
Încă o dată vă rog să reţineţi aceste lucruri în memorie,
pentru că ele vor fi folosite în continuare pentru a demon­
stra apariţia noastră ca o specie sclavă. Mai multe cranii cu
o vechime de 130 000 de ani au fost găsite în sudul şi estul
Africii, constituind încă o verigă în povestea creaţiei omului.
Dar vom descoperi că această creaţie va fi urmată de 200 000
de ani de exploatare de către o specie mult mai evoluată care
a apărut din senin pe această planetă. Restul capitolelor ne
vor face treptat cunoştinţă cu aceşti părinţi ai rasei umane şi
vor prezenta cititorilor paşii calculaţi care au fost făcuţi pen­
tru crearea acestui „muncitor primitiv”, aşa cum l-au numit
şi anii de sclavie care au urmat.
Oare de ce putem urmări sclavia şi obsesia după
aur în toată istoria până la începuturile omenirii? Aici se
Sclavii zeilor 81

găseşte crudul adevăr despre motivele existenţei noastre,


al ignoranţei şi al originilor noastre genetice. Toate aceste
informaţii ne-au fost transmise prin intermediul tăbliţelor
de argilă cu scriere cuneiformă. Aceste tăbliţe vor explica şi
apucăturile noastre naturale, de ce arătăm în felul acesta şi de
ce am fi putut experimenta asemenea paşi rapizi de evoluţie
mentală în ultimele sute de ani. În adâncul genomului nos­
tru, printre toate genele barbare şi brutale, există o tendinţă
naturală pentru compasiune, iubire şi pace şi ea este codată,
dar este dezactivată. Uneori răzbate din toată fremătarea; pe
măsură ce genomul evoluează şi ne permite să evoluăm către
un A D N complet refăcut, suntem cu un pas mai aproape de
un genom perfect şi de o iluminare totală a planurilor fizic
şi spiritual.
5
Genomul
Programul uman de software

Până să ajungem în anul 2000, doi termeni din vo­


cabularul global au răspândit frică şi confuzie printre
oamenii din întreaga lume: virusul mileniului şi clonare. Dar
înţelegerea ulterioară a unui eveniment este o ştiinţă exac­
tă, iar în înţelegerea ulterioară se pare că prima frică a fost
probabil o conspiraţie la nivel global a industriei compute­
relor pentru a „curăţa” consumatorii ignoranţi de miliarde de
dolari. Pragul dintre milenii a venit şi a trecut aproape fără
nicio problemă, dar cuferele din sectorul IT s-au umplut cu
sume inimaginabile de bani. Celălalt termen, folosit abuziv şi
inadecvat de către media şi jurnaliştii fanfaroni, care încercau
astfel să-şi impresioneze plăcut cititorii cu informaţiile lor
despre această nouă ştiinţă, a fost ingineria genetică. A fost o
alegere neinspirată, pentru că inevitabil a fost urmată de un
alt cuvânt care a stârnit rumoare: clonarea. A fost trist, pen­
tru că aceste două cuvinte au dat naştere imediat la imagini
monstruoase în minţile populaţiei la nivel mondial, imaginea
unor oameni de ştiinţă măcelari care taie şi spintecă gene­
le umane, în vreme ce dau naştere unui număr nesfârşit de
monştrii umanoizi şi altor creaturi de neimaginat care vor
84 Michael Tellinger

suprapopula lumea. Oamenii îşi imaginau poveşti înfioră­


toare despre clone de oameni-animal şi multe alte clone de
specii amestecate. Se vorbea despre clonarea unor animale
dispărute cum ar fi: mamutul, tigrul cu dinţii sabie şi chiar şi
unii dinozauri. Acesta a fost un răspuns senzaţional tipic din
partea mass-mediei într-o încercare de a atrage cititorii şi a
creşte audienţele. Dacă ar fi abordat acest subiect cu respon­
sabilitate, păstrând pe cât posibil realismul şi gradul ştiinţific
al faptelor, nu ar fi primit un răspuns atât de puternic din
partea consumatorilor, a căror percepţie despre ştiinţă şi pro­
gres este foarte mult influenţată de Hollywood.
Lipsa de înţelegere a acestui nou domeniu al ştiinţei
a fost brusc pusă în lumina politicii globale şi a atras atenţia
grupurilor religioase de pretutindeni. Într-o secundă, lumea
avea un nou rău împotriva căruia să lupte. Dezbateri înde­
lungi asupra clonării şi ingineriei genetice au erupt peste tot în
lume, dând naştere uneia dintre cele mai controversate ches­
tiuni din noul mileniu. Adevărul este că ingineria genetică
este cea mai incitantă etapă de dezvoltare din istoria omeni­
rii. Pe măsură ce dezvoltăm această ştiinţă şi ne perfecţionăm
abilităţile în domeniu, vom ajunge să ne confruntăm cu cea
mai mare parte, dacă nu chiar cu toate bolile omeneşti, dar,
cel mai important, vom ajunge să înţelegem imperfecţiunea
genomului. Aceste informaţii ne vor ajuta să grăbim proce­
sul nostru de evoluţie prin deblocarea genelor reziduale care,
după toate probabilităţile, vor contribui la grăbirea evoluţiei
noastre spirituale. Asta înseamnă nu numai că vom fi în stare
să ne ocupăm de problemele şi disfuncţionalităţile fizice, ci
şi de deficienţele de la nivel mental şi spiritual. Putem grăbi
evoluţia spre o comunitate globală lipsită de violenţă care
tinde spre armonia fizică şi spirituală absolută. Asta este ceea
ce mă entuziasmează cel mai mult cu privire la această nouă
ştiinţă a ingineriei genetice. Până să ne putem gândi la acest
lucru, trebuie să scăpăm de unele mituri şi concepţii greşite
Sclavii zeilor 85

despre care l-ai auzit probabil vorbind şi pe mecanicul care


îţi schimba uleiul de la maşină.

Pe scurt, ingineria genetică se ocupă de studiul geno-


mului uman: lipirea, duplicarea, copierea, înlocuirea şi altă
formă de manipulare care implică genele ADN-ului uman.
Există un interes atât de mare legat de activitatea genelor şi
de efectul pe care ele îl au asupra corpurilor noastre, încât
rămâne foarte puţin timp pentru a visa la crearea de monştri.
Părerea mea este că cea mai activă parte a ingineriei genetice
este studiul genelor în domeniul medicinei şi pentru aplicaţii
medicale. Până la urmă suntem conduşi de gena lăcomiei şi,
într-o economie capitalistă globalizată, vindecarea genetică
este domeniul în care se vor regăsi banii şi puterea în viitor.
Acum se ştie că ingineria genetică va fi capabilă să trateze
orice afecţiune umană imaginabilă. Urmează ca lumea să fie
condusă de doi jucători mari: mass-media, care ne va învăţa
ce trebuie să gândim, şi genetica, aceasta ne va permite să fim
ceea ce dorim să fim. Dar mai întâi trebuie să înţelegem mai
multe despre acest domeniu al ştiinţei, înainte să ne lansăm
cu convingere în asemenea ipoteze.
Deci, ce sunt genele? Vorbim despre gene ca şi cum
le-am vedea zilnic, ca şi cum toţi am avea o grămadă de gene
undeva în corpul nostru şi putem întinde mâna să luăm câteva
oricând avem nevoie. Până la un anumit punct este adevărat,
pentru că fiecare celulă din corpul nostru (cu excepţia câ­
torva) deţin materialul nostru genetic în interiorul nucleului
celular. Acestea se numesc celule eucariote şi pot fi puse şi în
categoria celulelor de animale, acolo unde cromozomii se gă­
sesc în nucleul celulelor, înconjuraţi de membrana nucleară.
Celălalt tip de celule se numesc procariote, dar nu vom vorbi
despre ele la acest nivel.
ADN-ul nostru execută unele dintre cele mai comple­
xe activităţi pe care ni le putem închipui şi totuşi structura
86 Michael Tellinger

moleculei de A D N este atât de simplă încât mintea noastră


nu o poate concepe. Îmi dau seama cu îngrijorare că în ma­
joritatea materialului - sursă pe care l-am folosit — ADN-ul
a fost numit „cea mai complexă moleculă din corpul nostru”.
Nu sunt de acord cu asta. Simplitatea cu care este
construită această moleculă este o altă indicaţie asupra mira­
colului vieţii şi suprema inteligenţă absolută a Dumnezeului
creator sau a Fiinţei Supreme sau ce alt nume vreţi să-i daţi.
Întotdeauna îmi imaginez A D N - u l ca pe o linie foarte lun­
gă, formată din piese de Lego de trei culori diferite. Dacă
vom considera că ADN-ul este o structură moleculară care
conţine toate codurile şi informaţiile de care este nevoie
pentru a construi, controla şi menţine viaţa unui organism,
dăm din nou peste indiciul subtil că ar trebui să trăim veşnic,
pentru că A D N - u l ar trebui să controleze şi să menţină
viaţa unui organism. Toate programele şi codurile care ne
controlează corpurile se află în această moleculă minusculă.
Structura este atât de simplă încât ridică o altă întrebare. Ar
putea în vreun fel ADN-ul să fie extins la o altă dimensiune
pe care ne-o dorim? Dacă tot folosim doar 3% din el în pre­
zent, această sugestie ar putea părea prematură, dar nu ştim
care vor fi nevoile noastre viitoare. Aş sugera că, odată ce vom
înţelege materialul nostru genetic şi vom descoperi miste­
rul din spatele codului său, vom putea să modelăm viitoarele
molecule de A D N după cum vom avea nevoie de ele. Pe de
altă parte, acest lucru ar putea fi deja programat în interiorul
moleculei, ca o parte a funcţiei sale de evoluţie. Într-un fel,
este asemănător cu sistemul metric: tot ceea ce facem este să
adăugăm un 0 şi să creăm o nouă unitate de măsură. Iată cât
de simplu este. Dar să aruncăm o privire de ansamblu rapidă
asupra genomului pentru a demonstra acest lucru. Pentru cei
care au ca obiect principal de studiu ştiinţa moleculară, îi rog
să săriţi peste această secţiune.
Sclavii zeilor 87

Fiecare celulă din corpul nostru are un nucleu. În acest


nucleu se găseşte o moleculă dublu spiralată, în forma unei
scări răsucite, care poartă numele de A D N : acid dezoxiri-
bonucleic. Această scară este formată din 46 de cromozomi,
împărţiţi în 23 de perechi. O parte a cromozomului provine
de la mamă, cealaltă parte provine de la tată. Oamenii care se
nasc cu sindromul Down au un cromozom în plus, în total 47
de cromozomi, ceea ce le determină aspectul fizic neobişnuit
şi activitatea creierului. Fiecare parte a cromozomului răsucit
în spirala ADN-ului este format din trei componente. Un za­
hăr cunoscut sub numele de dezoxiriboză, fosfaţi şi una dintre
cele patru baze: adenină, timină, guanină şi citozină. Ele sunt
reprezentate de literele A,T, G şi C. Acesta este motivul pen­
tru care oamenii de ştiinţă devin exuberanţi atunci când găsesc
urme de fosfat pe Marte, care ar putea indica existenţa unei
forme de viată condusă de A D N . Zahărul si fosfatul se com-
bină pentru ca să formeze marginile paralele ale ADN-ului
şi bazele se combină fiecare din ambele părţi pentru a forma
braţele scării. Dar bazele care formează braţele spiralei de
A D N se pot combina doar într-o anumită înşiruire. A se
combină cu T, iar G se combină cu C. Aceste două combinaţii
specifice A-T şi G-C care conţin codurile vieţii şi ale tuturor
celorlalte funcţii complexe sunt cele care ne menţin în viaţă.
O scurtă întindere a acestui cromozom, cu o întindere unică
de A, T, G şi C, poartă numele de genă. Datorită înşiruirii
unice a bazelor, această genă este codată special pentru a
controla o anumită funcţie a corpului. Această genă poate fi
identificată şi amprentată tocmai datorită înşiruirii unice a
componentelor sale. Această activitate poartă numele de tra­
sarea hărţii genelor. Cel mai mare cromozom uman conţine
în jur de 280 de milioane de baze perechi de A D N şi se esti­
mează că întregul genom uman este format din aproximativ
trei miliarde de astfel de perechi. Tot acest material genetic
din celulele unui om poartă numele de genom.
88 Michael Tellinger

Totuşi, genele formează numai o parte neînsemnată


din întregul genom. Aceste descoperiri uimitoare formează
doctrina centrală a argumentaţiei mele din această carte. În
mod incredibil, genele noastre active reprezintă aproape 3%
din totalul ADN-ului prezent în cromozomii noştri. De ce?
Între fiecare genă se găsesc porţiuni întinse de A D N
care nu par să fie codate pentru nimic anume. De ce ar fi cre­
ată o astfel de moleculă complexă ca să fie funcţională doar
în proporţie de 3%? Oamenii de ştiinţă îl numesc ADN-ul
rezidual, pentru că încă nu au descoperit ce mesaj secret as­
cunde, dacă ascunde vreunul. Potrivit teoriei evoluţioniste
această ipoteză nu are sens. Dacă genomul a evoluat de la o
structură simplă la o structură complexă, aceste lungi secţiuni
de A D N nu ar exista. Ar sta în picioare ipoteza că numai
un mic număr de gene au evoluat în timp, doar ca să devină
perimate, dar faptul că 97% din A D N pare să fie inactive lasă
multe întrebări fără răspuns.
Unul dintre argumentele evidente pentru starea ge-
nomului nostru supraextins este acela că a fost manipulat
genetic sau blocat în primele zile ale existenţei noastre ca
specie. Genomul nostru ar fi putut fi creat sau copiat după
genomul existent al unei alte specii sau chiar blocat pentru
a permite doar unei porţiuni din el să funcţioneze. Dacă
avem posibilitatea de a face asta în ziua de azi, de ce nu ne-ar
fi făcut acelaşi lucru acum multă vreme un grup de fiinţe la
fel de avansate cum suntem noi în prezent? Dovezile stră­
vechi din preistoria noastră susţin clar că s-a întâmplat acest
lucru. Vom parcurge în capitolele următoare traducerile ac­
tualizate ale tăbliţelor de argilă care fac referire la acest lucru.
Când s-a luat hotărârea înşiruirii întregului genom
uman, ADN-ul rezidual a fost inclus în proiect pentru
eventualitatea că ar putea să aibă o însemnătate încă ne­
descoperită. Prevăd că o astfel de funcţionalitate va fi
descoperită pe măsură ce evoluăm şi descoperim din ce în
Sclavii zeilor 89

ce mai mult. Rezultatul Proiectului Genomului Uman a fost


acela că oamenii de ştiinţă au reuşit să înşiruiască şi să facă
harta genomului uman. Al tuturor celor trei miliarde de pe-
rechi-bază. Faptul surprinzător este acela că 99,9% din acest
şir este la fel în fiecare om de pe Pământ.
Proiectul Genomului Uman a început în 1990, obiec­
tivul său fiind acela de a trasa o hartă a întregului genom
uman pentru ca să putem înţelege mai bine întreaga am­
prentă genetică a fiinţei umane. Pornind de la acesată hartă
se puteau identifica apoi şirurile unice care indică genele
şi funcţiile lor. Progresul înregistrat de proiect i-a convins
pe cercetători că cele peste trei miliarde de perechi-bază ar
putea fi aliniate în totalitate până în 2003, cu doi ani mai
devreme decât termenul iniţial. Acest succes împreună
cu sentimentul de grabă şi de recunoaştere a informaţiilor
provenite din secvenţe de A D N au dus la o accelerare a pro­
cesului de studiu al genomului în 1999. Întregul circuit de
laboratoare publice internaţionale s-a angajat să realizeze o
primă variantă a raportului până în anul 2000, ca un pas in­
termediar al programului, urmând ca varianta finală să fie
disponibilă în 2003.
Echipa internaţională făcea publice constant date noi,
pe măsură ce acestea deveneau disponibile. Până la sfârşitul
anului 1999, peste un miliard de baze erau făcute publice în
raportul intermediar şi, surprinzător, bariera de două miliar­
de a fost depăşită în martie 2000. Primul raport intermediar
complet a reprezentat un reper ştiinţific major pentru omeni­
re. În iunie 2000, proiectul intermediar final oferea o imagine
completă asupra genomului. A devenit încă de la început o
sursă de informaţii extrem de utilă pentru biologii de pretu­
tindeni. Dar varianta intermediară nu conţinea o înşiruire de
o acurateţe perfectă — munca pentru definitivarea ei continuă
şi probabil va mai continua multă vreme, pe măsură ce se vor
descoperi secrete ascunse în această moleculă aparent simplă.
90 Michael Tellinger

Aşa cum se întâmplă în toate ştiinţele şi descoperiri­


le, întotdeauna suntem luaţi prin surprindere atunci când ne
aşteptăm cel mai puţin. Genomurile multor forme diferite de
viaţă au o trăsătură în plus: conţin lanţuri de A D N , numite
exoni, fiecare dintre ei participând la codarea unei proteine şi
introni, care sunt lanţuri de A D N necodificat. Relaţia dintre
introni inactivi şi ADN-ul rezidual nu este încă înţeleasă.
Genele sunt formate din introni şi exoni dispuşi alternativ,
iar codurile programului genetic sunt conţinute de câţiva
exoni împrăştiaţi mai degrabă decât într-un lanţ continuu
de A D N . Cea mai mare parte a ADN-ului constă în lanţuri
aparent nesfârşite de A D N rezidual. La oameni, 97% din
A D N este format din gene necodificate, în vreme ce la crea­
turi simple, cum ar fi drosofilele, doar 17% din A D N conţine
gene necodificate. Aceasta este o altă indicaţie posibilă a ciu­
datei manipulări care trebuie să fi avut loc la un moment dat
în trecutul nostru îndepărtat şi se potriveşte perfect cu des­
coperirea celor 97% de A D N rezidual. Intronii necodificaţi
nu par să aibă vreun sens în schema evoluţiei lucrurilor. Mai
înseamnă că drojdia cu un procent de numai 4% de gene
necodificate şi drosofila cu 17% de gene necodificate sunt
mult mai evoluate decât oamenii, în ceea ce priveşte struc­
tura ADN-ului. La momentul scrierii acestei cărţi, încă nu a
fost determinat cu exactitate procentul de gene necodificate
la maimuţe.

Bacteriile nu au introni, şi biologii nu sunt siguri dacă


primele forme de viaţă erau lipsite de introni, dar au evolu­
at mai târziu în ADN-ul nostru, odată cu dezvoltarea vieţii
multicelulare. Este possibil să fie adevărat pentru organis­
mele primitive, dar surprinzătorul cod genetic al oamenilor
ridica multe întrebări fără răspuns. Cred că oamenii de ştiinţă
ar trebui să-şi revadă teoriile şi să le modifice. Ar trebui să se
familiarizeze cu scrierile sumeriene, care descriu cu acurateţe
manipularea genetică din procesul creaţiei lui Adam. Această
Sclavii zeilor 91

informaţie îi va ajuta să umple câteva dintre golurile din ma­


rele puzzle ale originii omului.
Împărţirea genelor în introni şi exoni permite ca citi­
rea mesajului codat într-o genă să poată fi citit în mai multe
feluri. Procesul se numeşte lipire alternativă şi a permis oame­
nilor de ştiinţă să codeze până la cinci sute de mesaje diferite
dintr-un singur şir mic de A D N . Lipirea alternativă este o
descoperire recentă, iar biologii încă nu-i cunosc importanţa
pentru viaţă. Ceea ce indică, alături de faptul că folosim doar
3% sau mai puţin din genomul nostru, că mai avem de mun­
că până când genomul nostru va deveni complet operaţional.
Mai indică şi imensa complexitate a decodării câtorva gene.
Ridic din nou întrebarea principală. De ce vor fi în sta­
re oamenii atunci când întregul potenţial al genomului va
fi deblocat? Sau... de ce aptitudini a fost privată omenirea
atunci când acest întreg potenţial a fost oprit la momentul
creaţiei noastre?
De-abia am băgat de seamă această descoperire incre­
dibilă, atunci când gena lăcomiei umane şi-a arătat chipul. In
vreme ce oamenii se certau asupra eticii ingineriei genetice, a
clonării şi a altor procese, care sunt conduse de cele mai mul­
te ori de răbufniri emoţionale şi de foarte puţină înţelegere,
giganţii farmaceutici lacomi încearcau să pretindă şi să pa­
tenteze unele dintre genele nou-descoperite. Ei prevăd deja
viitorul şi faptul că, dacă vor putea deţine drepturile asupra
unora dintre genele noastre, vor controla toate procedurile
medicale viitoare, legate de aceste gene. Nu trebuie să fii om
de ştiinţă ca să înţelegi ce înseamnă asta. Dacă aţi crezut
vreodată în conspiraţia privind crearea unei rase de supraoa­
meni, ţineţi-vă bine. Acesta ar putea fi doar începutul. Odată
ce controlul terapiei genelor ajunge în mâinile celor bogaţi,
acest gen de fantezie SF va deveni o realitate imediată. De
asta trebuie să ne păzim. Trebuie să încetăm să ne îngrijorăm
despre clonare şi despre monştri, şi despre copiii fără părinţi
92 Michael Tellinger

şi să ne îngrijorăm mai degrabă de controlul exclusiv al ge-


nomului uman, exercitat de o mână de giganţi ai industriei
medicale. Pe măsură ce informaţiile şi cercetarea se dezvol­
tă, banii vor putea să cumpere totul: înălţime, păr, culoarea
ochilor, muşchi tonifiaţi, trăsături sexi, sănătate şi, în cele din
urmă, viaţa eternă. Totuşi, cred că gena vieţii eterne va fi ul­
tima pe care o vom descoperi.
Se pare că există totuşi un anumit grad de corectitudi­
ne şi de judecată sănătoasă în cercurile juridice de la nivelul
global. Se pare că unele cereri de patentare ale unora dintre
aceşti giganţi au fost respinse, pentru că genele sunt privite ca
fiind proprietatea intelectuală a tuturor oamenilor şi nu pot
fi deţinute exclusiv de o persoană sau un grup de persoane.
S-a sugerat posibilitatea companiilor de a-şi putea proteja
noile proceduri sau tratamente medicale descoperite, ceea ce
va avea ca rezultat tratamente prin intermediul manipulării
genetice. Astfel aceste descoperiri vor fi protejate împotriva
exploatării pentru o perioadă de 15-20 de ani până se vor re­
cupera costurile legate de cercetare şi dezvoltare. În acest fel,
toţii oamenii pot beneficia de progres fără nicio discriminare
socioeconomică.
În ultimii douăzeci de ani, au fost anunţate primele
descoperiri legate de genele asociate cu bolile ereditare. Ca
exemple pot fi enumerate fibroza chistică, hemofilia (forme­
le A şi B), distrofia musculară şi maladia lui Huntington.
Fiecare dintre acestea reprezintă un exemplu de boală
moştenită, provocată de o genă defectă. Mai recent, s-a de-
coperit că genele sunt responsabile de boli şi mai complexe,
cum ar fi cancerul de colon sau cancerul mamar. Acestea sunt
două exemple dintre multele boli în care alţi factori, prezenţi
atât în gene, cât şi în mediul de viaţă, provoacă începutul bolii.
Boli complexe cum ar fi cancerul, bolile de inimă, diabetul şi
multe disfuncţionalităţi psihiatrice implică mai multe gene,
spre deosebire de alte boli mai simple, care sunt provocate
Sclavii zeilor 93

de gene individuale. De departe, cele mai întâlnite boli care


afectează sănătatea omului sunt cele provocate de asociaţiile
de gene. Până de curând, complexitatea lor evidentă a limitat
progresele noastre în ceea ce priveşte înţelegerea acestor boli.
Accesul la şirul genomului uman împreună cu o catalogare
completă a tuturor genelor au deschis calea către abordarea
acestor probleme, către înţelegerea biologiei ascunse a fiecă­
rei boli şi grăbirea dezvoltării unor tratamente mai eficace.
Descifrarea genomului uman este doar primul pas.
Acum ştim că o simplă genă poate produce mai mult decât
o singură proteină şi că în fiecare tip de celulă din corpul
nostru se găseşte un set diferit de proteine. Marea provo­
care pe care o au de înfruntat oamenii de ştiinţă este aceea
de a realiza harta preoteomilor 31 . Această hartă va dezvălui
care genă produce o anumită proteină şi ce combinaţie de
proteine se găseşte în fiecare celulă. Acest proces este mai
complicat decât cel al cartografierii genomului şi, cel mai
probabil, va lua mai mult de zece ani. Dar va contribui la
modificarea percepţiei noastre asupra felului în care genele
construiesc oamenii.
Începând cu 1999, am identificat un număr imens de
gene şi activitatea pe care acestea o desfăşoară. Viteza noilor
decoperiri din genetică este uluitoare. Să aruncăm o privire
rapidă pe lista scurtă de gene care au fost identificate şi le­
gate de o activitate anume. Ne va ajuta să ne facem o idee
despre funcţiile importante din corpul nostru, pe care vom
putea să le manipulăm pe măsura trecerii timpului. Multe
dintre aceste gene au fost identificate şi la plante, şi animale.
Pe cât de ciudat ar părea, importanţa lor pentru dezvoltarea
oamenilor poate fi adesea crucială. De exemplu, identifica­
rea genelor care fac plantele şi insectele să fie rezistente la

31
Preoteomul reprezintă setul de proteine conţinut de genom, ce­
lulă şi ţesut la un anumit moment, (n.t.)
94 Michael Tellinger

radiaţii şi multe alte caracteristici care vor fi necesare pentru


supravieţuirea omului.
Au fost identificate gene în următoarele secţiuni de
activitate:
astm, cancer - inclusiv cel de sân, de plămâni, de co­
lon şi de piele, boala Alzheimer, auz, fertilitate masculină,
rezistenţa la radiaţii - 107 gene, Parkinson, genele eredităţii
umane, grăsime şi obezitate, ciclul somn-veghe, rezistenţa
plantelor la razele ultraviolete, căderea părului, durere, ve­
dere, dezvoltarea embrionică, enfizem, azoospermia, bolile
neurodegenerative, psoriazis, stoparea tumorilor, epilepsie,
diabet juvenil, celulele care controlează îmbătrânirea - 150
de gene, dizabilităţile de învăţare, depresia bipolară, atacurile
de cord şi bolile coronariene - peste 200 de gene, descoperite
de compania finlandeză Jurilab.
Acest exemplu este doar o picătură dintr-un ocean.
Mii de alte gene au fost identificate şi, până la lansarea aces­
tei cărţi, vor mai fi descoperite şi mai multe. Se întâmplă atât
de multe în acest domeniu al ştiinţei, încât nu pot rezista să
nu mai subliniez alte câteva exemple:
• Oamenii de ştiinţă lucrează la un nou vaccin pentru
A D N , care i-ar putea proteja pe oameni împotriva
unei mari varietăţi de boli, de la muşcături de şerpi
la SIDA, prin controlarea directă a producţiei de
anticorpi.
• Biotehnicienii din Massachusetts iau gene care sti­
mulează creşterea animalelor şi le injectează în scoici
pentru a grăbi procesul de maturizare şi de producere
mai rapidă a perlelor. Primele scoici care au fost trata­
te astfel au crescut de 2,5 ori mai repede decât scoicile
obişnuite şi au avut nevoie de mai puţin timp pentru
a produce perle mai mari. Este clar ce impact va avea
această descoperire asupra valorii perlelor.
Sclavii zeilor 95

• Într-un studiu asupra gemenilor identici şi nonidentici,


o echipă de medici din Londra a demonstrat că acneea
are cauze genetice în 80% dintre cazuri. Factorii de
mediu, cum ar fi alimentaţia incorectă sau produsele
de înfrumuseţare grase, au o importanţă nesemnifica­
tivă. Echipa de medici este aproape de identificarea
acelor gene care controlează activitatea acneică, ceea
ce va conduce la un tratament mai eficient şi mai ieftin
împotriva acneei.
• Germanul Hans-Heinrich Kaatz şi colegii săi de la
Universitatea din Jena, au efectuat un experiment care
demonstrează că genele introduse în plantele modifi­
cate genetic trec de la o specie la alta în salturi, prin
intermediul bacteriilor, ajungând în stomacul anima­
lelor care mănâncă acele plante. Ar putea aceste salturi
să fi jucat un rol în grăbirea evoluţiei, de la virus la gaz­
dă prin alterarea structurii genetice a gazdei? Această
teorie este prezentată foarte argumentat în cartea lui
Fred Hoyle, Our Place in the Cosmos, şi vom discuta
despre ea în detaliu în capitolul 6.
• Cercetătorii din Cincinnati descoperă felul în care
micile schimbări de la nivelul genei pot influenţa
tendinţa unei persoane de a abuza de narcotice şi
pot face diferenţa între o persoană predispusă la un
abuz de heroină şi una care nu este. În viitor, desco­
peririle de acest fel vor uşura reperarea şi prevenirea
dependenţelor. Cercetătorii au confirmat această des­
coperire şi au găsit câteva variante noi de gene,
dintre care una pare să asigure protecţia împotriva
dependenţei de droguri.
• Un grup de gene numit noveigenes suferă o modificare
atunci când o persoană începe să dezvolte cancerul de
prostată. Acest lucru poate fi folosit ca un sistem de
alarmă timpuriu. Tot ce trebuie făcut acum este să-şi
96 Michael Tellinger

dea seama ce poate face cu această genă şi să găsească


o modalitate de reversibilitate a procesului.
• S-a descoperit că mutaţiile care au loc în gena FOXP2,
în cromozomul 7, cauzează o anumită deteriorare a
vorbirii. Se pare că aceste gene sunt necesare în dez­
voltarea corectă a vorbirii şi a limbajului omenesc.
• Genele 17 CREB joacă un rol vital în mecanismul me-
moriei şi al învăţării. Dacă una dintre ele nu funcţionează,
memoria pe termen lung nu poate funcţiona. Ele por­
nesc în timp real atunci când creierul înregistrează o
informaţie nouă. Ceea ce înseamnă de fapt că procesul
de învăţare porneşte aceste gene. Este un argument
important pentru evoluţia genelor şi a ADN-ului,
fiind o dovadă clară a felului în care natura lucrează îm­
preună cu educaţia. Acesta este genul de interacţiune
dintre stimul şi răspuns care, în anumite condiţii, ar
putea debloca intronii şi genele reziduale, având ca re­
zultat evoluţia şi activarea genomului.
• Vasopresina şi oxitocina sunt hormoni care stimulează
comportamentul relaţional. Gena receptoare pentru
vasopresină se găseşte în cromozomul 12 la oameni şi
este controlată de un promotor a cărui lungime varia­
ză de la o specie la alta. La rozătoare pare să joace un
rol în formarea perechilor monogame, ceea ce înseam­
nă îndrăgostire, în termeni umani. Şi la oameni au fost
identificaţi promotori cu lungimi diferite. Probabil
acesta este motivul pentru care unii oameni nu pot
păstra o relaţie. Şi mai poate înseamna că probabilita­
tea de divorţ poate fi moştenită la fel ca şi posibilitatea
unei căsătorii îndelungate şi fericite.
Acum iată câteva dovezi noi despre acea iluzorie
genă violentă despre care am mai vorbit. Cercetările
efectuate la Institutul de Psihiatrie din Londra oferă
indicii fascinante despre felul în care comportamentul
Sclavii zeilor 97

antisocial poate fi afectat de interacţiunea dintre gene


şi mediul de viaţă. Un grup de neo-zeelandezi a fost
supus examinării pentru a evidenţia că o copilărie
plină de abuzuri poate duce la formarea unui com­
portament antisocial: s-a descoperit că este adevărat,
dar că se manifestă cu predilecţie la oameni cu un
anume genotip. Oamenii care au fost maltrataţi când
erau copii şi care aveau gene cu „răspuns redus” la
monoaminooxidanţii de tip A din cromozomul X erau
mai predispuşi la a avea probleme cu legea. La un test
de personalitate a fost evidenţiat caracterul lor violent
şi comportamentul antisocial. Cei cu gene „active” au
fost în general rezistenţi la efectele relelor tratamen­
te pe care le-au primit în copilărie. Diferenţa dintre
genele „active” şi cele „cu răspuns redus” constă tot în
lungimea promotorilor. Promotorii cu lungime scurtă
şi medie au o activitate redusă, promotorii intermedi­
ari au o activitate intensă.
• O genă numită p53 protejează corpul împotriva boli­
lor şi a degradării, dar tot p53 indică şi probabilitatea
de a face cancer şi cât de repede îmbătrâneşti. Este
cea mai importantă moleculă implicată în formarea
cancerului. În dezvoltarea tuturor tumorilor sunt im­
plicate defectele genei sau alte activităţi pe care aceasta
le controlează. După 25 de ani de cercetări, începem
să înţelegem în sfârşit cum funcţionează p53 şi cum
cauzează sau previne cancerul.
Cercetătorii de la Institutul Medical Howard Hughes
au identificat un număr mare de gene noi care con­
trolează formarea unor cili mici, ca un fir de păr, care
acoperă suprafaţa multor organe la o largă varietate
de creaturi. Cilii sunt prezenţi într-un număr foar­
te mare şi în corpul omenesc, inclusiv în creier, nas,
urechi, ochi, plămâni, rinichi şi spermă. Aceste gene
98 Michael Tellinger

sunt importante, pentru că aceşti cili sunt extrem de


importanţi pentru transport şi ca structuri senzoriale,
indiferent de locul în care se găsesc.

Am prezentat aceste exemple pentru a demonstra unde


s-a ajuns în domeniul geneticii în ultimii douăzeci şi cinci
de ani. Lucruri care atunci păreau foarte bine ascunse astăzi
sunt ceva obişnuit. Am împins limitele cunoaşterii foarte de­
parte şi am făcut posibil ceea ce ne-am imaginat. Dar, pe
măsură ce învăţăm, ne dăm seama cât de puţine cunoaştem.
Este ca şi cum fiecare pagină nouă este o introducere a unei
cărţi întregi. Trebuie să ne reamintim că până şi unele din­
tre adevărurile nou-descoperite se vor dovedi false odată cu
trecerea timpului. Dar nevoia de descoperire şi de explorare
este bine închistată în genomul nostru şi numai dispariţia
noastră ar putea-o opri. Aşa că, în vreme ce sărbătorim noile
descoperiri ştiinţifice şi importanţa lor pentru specia noas­
tră, ar trebui să sărbătorim şi dezgroparea vechilor adevăruri
din preistorie. Indiciile şi informaţiile au fost lăsate în urmă
de înaintaşii noştri, cu speranţa că vom putea construi pe
baza lor fără să fie nevoie să muncim din greu pentru ca să le
recâştigăm. Suntem o specie fragilă, aflată pe buza prăpastiei,
balansând între o evoluţie rapidă către comuniunea universa­
lă a fiinţelor şi distrugerea şi dispariţia nu numai a omenirii,
ci şi a întregii planete. Drumul care ni se deschide este destul
de clar, dar trebuie să găsim o soluţie rapidă împotriva propa­
gandei de milenii, a opresiunii religioase, a dogmei şi a fricii
care au fost atât de adânc înrădăcinate în omenire, încât va
fi nevoie de un miracol din partea adevăratului Dumnezeu
pentru a-i elibera pe cei prinşi.
Din 1977, atunci când a fost descoperită secţionarea
genelor, s-au scris multe lucruri referitoare la scopul
existenţei intronilor şi a ADN-ului rezidual. Au existat
numeroase teorii care au încercat să explice acest fenomen
Sclavii zeilor 99

genetic uluitor, printre care se numără: relevanţa relaţiei


dintre introni şi exoni, diferitele mecanisme de selecţie, re­
producerea genelor selecţionate, genele adaptative, cu un
avantaj „fizic”, selecţia constructivă şi avantajul constructiv,
controversa natură-nutriţie, pleiotropia scăzută şi pleiotropia
ridicată, relaţia genotip-fenotip, evoluţia proteinelor, efectul
primelor protogene, regiunile critice şi noncritice, ADN-ul
egoist, întrecerea dintre secţiunile de A D N , evoluţia noilor
gene şi adăugarea lor la genom, genele folositoare, amesteca­
rea exonilor, modularitatea joasă şi înaltă, genele contractate
şi efectele lor, competiţia dintre exoni, inserţia aleatorie a in-
tronilor şi multe alte teorii mai simple sau mai complicate. O
nebunie, nu-i aşa?
Ceea ce mă surprinde este faptul că toate aceste teo­
rii au abordat subiectul pornind de la perspectiva că intronii
şi ADN-ul rezidual ocupau locul inutil în genom, unica lor
funcţie posibilă fiind aceea a relevanţei poziţiei ocupate. Ei
pot juca un rol într-o diviziune de A D N , dar, pentru că toţi
intronii sunt descărcaţi de către mARN (mesagerul Acid ri-
bonucleic) înainte de a duplica fâşia de A D N secţionat, ei
sunt percepuţi ca o pierdere inutilă de spaţiu şi un produs se­
cundar care se întâmplă să fie prezent în genomul nostru. Dar,
atâta vreme cât 99,9% din A D N este identic la toţi oamenii,
de ce mai este prezent în ADN-ul nostru acest spaţiu inutil
şi cum de ADN-ul a evoluat în această formă, de vreme ce
evoluţia favorizează genele dominante? Oamenii de ştiinţă
ar trebui să scape de propriile dogme legate de cunoştinţele
provenite din descoperirile arheologice şi să acorde o atenţie
mai mare ipotezei că este posibil să fi fost creaţi acum
200 000 de ani, ca o imagine a creatorului nostru. Construcţia
ADN-ului nostru are mult de-a face cu această ipoteză.
Nu ar trebui să fie un conflict între evoluţie şi creaţie,
dar cei mai mulţi oameni de ştiinţă sunt atât de orbiţi de
doctrina evoluţionistă, încât refuză cu încăpăţânare să ia în
100 Michael Tellinger

serios noile traduceri sumeriene referitoare la crearea lui


Adam. Dacă ne-am putea apleca asupra acestei aşa-zise
poveşti incredibile din trecutul nostru îndepărtat, s-ar putea
să facem nişte legături care în prezent ne lipsesc. Cu toţii
avem acelaşi genom, cu acelaşi spaţiu ocupat inutil în el şi,
potrivit lui Adam cromozomial şi al Evei mitocondriale,
îl avem chiar de la momentul creării noastre. Să nu uităm
cuvintele importante, după care mulţi dintre noi trăiesc, că
am fost făcuţi „după chipul creatorului nostru”. Dacă ne în-
credem în asta, trebuie să însemne că o parte importantă a
anatomiei şi comportamentului nostru au fost moştenite de
la creatorul nostru. Acestea sunt indicii clare, care m-au dus
către singura concluzie logică. Genomului i-a fost dat să aibă
lungimea pe care o are, aceeaşi lungime cu cea a creatorului, a
donatorului nostru genetic. Totuşi, genele au fost modificate,
cele mai multe dintre ele înlăturate sau oprite (97%), lăsând
în urmă o creatură servilă, lipsită de inteligenţă şi primitivă.
Însă multe dintre genele indezirabile ale creatorului au rămas
în nou-creatul A D N .
În această situaţie trebuie să ne întrebăm: Cine au fost
creatorii noştri? Cât de evoluaţi erau? Cât de intelegenţi erau
cu adevărat? Cât de mult foloseau din propriul genom în
comparaţie cu noi? Potrivit teoriei mele, dacă aveau un ge­
nom perfect complet, nu se comportau ca atare. Cu siguranţă
că au creat o dezordine pe această planetă, lăsându-şi pro­
geniturile să supravieţuiască şi să se apere singure în această
grădiniţă din comunitatea universală a fiinţelor. La fel ne
vom comporta şi noi atunci când vom începe să colonizăm
planeta Marte?
6
Panspermia
M-am întrebat adesea de ce atât de multe descrieri ale
extratereştrilor au atât de multe elemente în comun cu oa­
menii. Toţi aceia care susţin că au fost răpiţi sau aceia care au
fost contactaţi de extratereştri îi descriu într-un mod similar.
Partea ciudată este că aceşti extratereştri par să aibă trăsături
similare cu cele ale oamenilor şi nu seamănă cu nişte insecte
monstruoase venite din spaţiu. Lucrurile stau aşa din cauză
că oamenii care pretind că i-au văzut au halucinaţii sau îşi
proiectează propria imagine în ei? Sau ar putea fi influenţa
mass-mediei şi a filmelor care ne-au prezentat extratereştrii
într-o formă umanoidă? Sau, mai degrabă, poate să existe o
explicaţie logică sau chiar ştiinţifică pentru acest fenomen
curios?
De când am aflat că Pământul nu este centrul univer­
sului şi că este posibil ca universul să fie infinit, ne putem
deschide mintea către noi posibilităţi. Dar, la fel ca multe
dinte lucrurile pe care le-am descoperit pe Pământ în ulti­
mele două secole, am aflat şi că ele au fost deja descoperite
de către înaintaşii noştri. Această afirmaţie este adevărată
în special în ceea ce priveşte astronomia. În vechime, me­
sopotamienii, egiptenii, grecii, chinezii şi toate populaţiile
americane deţineau o cunoaştere mai avansată a cosmosului
102 şş Michael Tellinger

decât avem noi în prezent. Ştiau lucruri despre planete şi des­


pre sistemul nostru solar pe care noi, în lumea occidentală,
le-am redescoperit abia în ultima parte a secolului al XX-lea.
Un astfel de fenomen cosmic, reintrodus în cosmo­
logia modernă în anii 70 ai secolului trecut, este conceptul
grec de panspermie. Acest cuvânt poate fi tradus prin sintag­
ma „seminţe de pretutindeni” şi primul om care l-a folosit
a fost filosoful grec Anaxagoras, născut aproximativ în anul
500 î.Hr în Clazomena, un oraş din Asia Mică. El prove­
nea dintr-o familie de nobili, dar a dorit să se dedice întru
totul ştiinţei, renunţând la proprietăţile şi la rudele sale şi
relocându-se la Atena, unde a trăit într-o relaţie strânsă
cu Pericle. Cu puţin timp înainte de începutul Războiului
Peloponesian a fost acuzat de lipsă de pietate, ceea ce în­
semna „nerecunoaşterea zeilor recunoscuţi de către stat”.
Anaxagoras nu a avut numai onoarea de a oferi filosofiei o
casă la Atena, unde a înflorit vreme de o mie de ani, ci a
fost şi primul filosof care a introdus principiul spiritualităţii,
cel care dă materiei viaţă şi formă. Anaxagoras şi-a expus
doctrina într-o lucrare intitulată Despre natură, din care s-au
păstrat doar câteva fragmente. Anaxagoras a postulat ideea
că elementele independente, care coexistă în spaţiu şi în aer,
creează viaţa. El le-a numit seminţe. Sunt ultimele elemente
ale combinaţiei şi sunt indivizibile, infinite şi diferite în ceea
ce priveşte forma, culoarea şi gustul. Comentatorii ulteriori
vor vorbi despre ele numindu-le „omoiomereia”, un termen
aparţinându-i lui Anaxagora şi care înseamnă „particule de
acelaşi fel unul cu altul şi cu întregul pe care îl formează”.

Este fascinant felul în care zeii străvechi par să-şi fi


făcut apariţia în locuri ciudate şi în vremuri ciudate. Iată-ne
aici, încercând să desluşim originile unui subiect complet
diferit şi iată cum aflăm că viaţa protagonistului nostru,
Anaxagora, a fost influenţată de zei, pentru că el i-a negat
pe zeii care erau recunoscuţi de către stat. Este foarte clar
Sclavii zeilor 103

faptul că aceşti zei antici aveau o puternică înrâurire asupra


autorităţilor greceşti. Faptul că un filosof a fost întemniţat
pentru că nu s-a supus zeilor trebuie să fi avut o puternică
influenţă asupra regilor antici. Şi, aşa cum vom afla, controlul
lor a fost absolut.
Atunci când conceptul de panspermie a fost reintro­
dus de o mână de oameni de ştiinţă serioşi, a fost întâmpinat
cu multe critici şi cu sentimentul de ridicol pe care l-au expe­
rimentat cei mai mulţi vizionari de-a lungul istoriei omenirii.
Într-un anumit fel, Aristotel a nimerit-o acum 2 400 de ani
cu teoria sa privind „generaţia spontană”, care a devenit filo­
sofia preferată până de curând. A fost folosită abuziv şi greşit
de creaţioniştii din toate timpurile, pentru a susţine con­
vingerile lor religioase înguste, care portretizează un tablou
romantic al lui Adam şi al Evei în Grădina Raiului.
Dar, în 1864, Louis Pasteur a şocat lumea ştiinţifică
cu experimentul său revoluţionar, care respingea conceptul
generaţiei spontane. Această descoperire a avut o consecinţă
practică în medicină, dovedind că microbii sunt principala
cauză şi principalii purtători de boli. Prin intermediul unui
experiment simplu, utilizând un balon sterilizat, el a demon­
strat că o cultură poate creşte numai dacă microbii intră şi
că aerul gol nu poate iniţia creşterea microorganismelor. Aşa
cum a scris Pasteur: „Nu există circumstanţe cunoscute în
care să poată fi confirmat că fiinţe microscopice au apărut
fără ajutorul microbilor, fără părinţi similari acestora”. El a
demonstrat cu claritate că viaţa provine doar din viaţă. Dacă
acest principiu a fost acceptat ca teorie fundamentală a ori­
ginilor vieţii atunci, astăzi putem fi încă nesiguri de felul
în care viaţa a început pe Pământ, dar măcar putem abor­
da această chestiune în mod diferit. Vom presupune că viaţa
a fost însămânţată aici într-un anumit fel şi vom investiga
posibilele mecanisme pentru această însămânţare. Este po­
sibil ca bacteriile şi alte organisme microscopice să fi venit
104 Michael Tellinger

pe Pământ din spaţiu? Pot ele supravieţui condiţiilor aspre,


radiaţiilor şi temperaturilor extreme pentru perioade lungi
de timp? Poate pentru milioane de ani?
De când Pasteur a făcut această descoperire, mulţi oa­
meni de ştiinţă au confirmat-o prin spusele şi experimentele
lor. Dar adevărata schimbare a venit în 1970, atunci când as­
tronomii britanici Fred Hoyle şi Chandra Wickramasinghe
au reaprins interesul internaţional pentru panspermie. Deşi
afirmaţiile lor nu au fost luate în seamă de majoritatea lumii
ştiinţifice ca fiind o filosofie depăşită, dovada lor experi­
mentală nu a putut fi ignorată. Pe măsura trecerii timpului,
interesul pentru aceste teorii reînnoite a atras interesul a tot
mai mulţi oameni de ştiinţă, iar dovezile prezentate au fost
copleşitoare. Brusc, panspermia a dobândit un nume nou,
mai potrivit, şi anume teoria descendenţei cosmice. Dar pen­
tru a dovedi această teorie era nevoie de dovezi solide. Până
la urmă, toţi oamenii de ştiinţă spun că lucrează cu probe,
nu-i aşa? Aceasta este diferenţa fundamentală dintre ei şi
teologi, nu-i aşa? Mi se pare că, pe măsură ce timpul trece,
teoriile ştiinţifice se bazează tot mai mult pe probabilităţi şi
pe speculaţii, mai mult decât pe dovezi. Chiar şi în faţa unei
dovezi irefutabile, persistă întotdeauna posibilitatea strecură­
rii unui element de eroare. Aceasta este ştiinţa: întotdeauna a
fost aşa şi probabil că va fi întotdeauna, cel puţin până când
vom obţine o stare perfectă a genomului, ceea ce sperăm că
ne va ridica la nivelul la care nu vom mai fi interesaţi de
planul fizic şi vom fi puşi în legătură cu planul spiritual. Aşa
că, pentru a pune la îndoială posibilitatea ca viaţa să fi ajuns
pe Pământ din spaţiu necesită existenţa unei dovezi a vieţii
în spaţiu... şi dacă există, cum a ajuns pe Pământ... şi oda­
tă ajunsă pe Pământ ce rol posibil ar putea juca în crearea
vieţii, evoluţiei şi accelerării evoluţiei? Asta este ceea ce au
dovedit Hoyle şi Wickramasinghe la începutul anilor '70.
Prin analiza spectroscopică a luminii stelelor îndepărtate, ei
Sclavii zeilor 105

au arătat că există dovada vieţii în praful interstelar. Acest


praf există prin spaţiu, fiind de fapt resturi de materie rezul­
tate în urma creării sistemelor solare şi conţine organisme
microscopice cum sunt bacteriile. În acest praf este posibil
să existe viruşi şi alte materiale organice. Acestea au ajuns
acolo ca urmare a coliziunii unor corpuri cosmice, cum ar
fi planete sau chiar supernove, şi ele apar atunci când o stea
explodează şi îşi împrăştie conţinutul pe distanţe mari din
spaţiu. Prin definiţie, aceasta înseamnă cu adevărat că astfel
de coliziuni cosmice au avut loc timp de miliarde de ani. Ca o
informaţie suplimentară, spaţiul se măreşte cu viteza luminii,
dând naştere unui număr inimaginabil de stele şi planete şi
mai multă materie care poate să intre în coliziune în spaţiu,
împrăştiind şi mai multe microorganisme vii prin spaţiu,
în fiecare milisecundă din timpul de pe Pământ. Acum, că
deţinem dovada, următorul pas este acela de a convinge lu­
mea că astfel de forme de viaţă ar fi putut ajunge pe planeta
noastră sau pe orice altă planetă. Evident că aceste organisme
vor supravieţui şi înflori numai pe planete care au condiţii
favorabile pentru creşterea lor. Deci, cum a ajuns acest praf
încărcat cu viaţă pe planeta noastră şi pe alte planete?
Vom discuta despre prezenţa asteroizilor şi cometelor
în spaţiul cosmic. Cometele sunt probabil cele mai fascinante
obiecte din Univers. Spun Univers, pentru că, dacă ele există
în sistemul nostru solar, cel mai probabil există şi în celelal­
te. Cu cât studiem mai mult cometele cu atât suntem luaţi
mai mult prin surprindere; fiecare an aduce noi informaţii
uimitoare. Cele mai recente informaţii susţin că greutatea
cometelor prezente în sistemul nostru solar depăşeşte gre­
utatea însumată a planetelor. Dacă acest lucru este adevărat
şi multe dintre dovezile privind abilitatea lor de a distribui
organismele vii prin spaţiu sunt adevărate, atunci cometele
devin principalii distribuitori ai vieţii în univers.
106 Michael Tellinger

Se crede despre comete că sunt resturi de materie


provenite de la crearea sistemului solar şi au fost descrise ca
nişte giganţi bulgări de zăpadă murdară, aflaţi pe un fel de
orbită în jurul soarelui. Aceste orbite sunt neregulate şi pot
varia de la câţiva ani la multe mii de ani. Asteroizii, pe de
altă parte, sunt consideraţi ca fiind resturi de planete sau de
luni, rezultate în urma unor ciocniri. Se discută în continuare
despre diferenţa dintre cele două. Este posibil ca asteroizii
să fie doar rămăşiţe ale unor comete vechi, din care au ars
gheaţa şi praful şi s-au evaporat după mii de ani de călătorie
prin spaţiu - fie din cauza apropierii prea mari de soare sau
de alte corpuri mari care iradiază căldură, fie chiar din cauza
radiaţiilor constante ale unor stele îndepărtate sau ale vântu­
rilor solare.
Pe măsură ce zboară prin spaţiu, cometele şi asteroizii
adună viaţă bacterială din praful interstelar, care se scufundă
în gheaţă şi piatră. Gheaţa din comete acoperă şi protejea­
ză organismele microscopice de-a lungul călătoriei lor prin
spaţiu. Cometa devine mijlocul de transport al organismelor
vii şi pot călători împreună pe o durată egală cu vechimea
omului pe Pământ. Cele mai noi descoperiri arată că viaţa mi­
croscopică poate supravieţui pe termen nelimitat în anumite
condiţii. Aceasta înseamnă că odată ce praful stelar este în­
corporat în cometă, el poate supravieţui atâta timp cât este
necesar pentru a fi depus pe o planetă ospitalieră.
Coada cometei este foarte spectaculoasă şi se poate
întinde pe milioane de kilometri. Este formată din gaze şi
praf desprins din coma (nucleul cometei) şi va conţine foarte
multe particule microscopice vii. Mii dacă nu milioane de
comete au ajuns în apropierea Pământului, lăsând în urmă
din coada lor miliarde de mile de resturi spaţiale vii. Aceste
comete traversează drumul multor planete, lăsând în urmă
resturi vii care aşteaptă să atace un alt corp cosmic. Atunci
când cometele se găsesc aproape de soare, activitatea lor
Sclavii zeilor 107

sporeşte şi ele lasă în urmă mai mult de un milion de tone


de gaz şi de praf viu în fiecare zi. Pe măsură ce planetele se
învârt în jurul Soarelui, vor trece inevitabil prin aceste resturi
vii, care rămân prinse în câmpul gravitaţional al planetei.
Dar cât de multe astfel de comete pot exis­
ta? Este posibil ca milioane de astfel de comete să fi
trecut pe lângă soare şi vântul solar să nu le fi împrăştiat
praful peste tot în spaţiu? Acum intervine din nou minu­
nata natură umană, pentru a ne reaminti cât suntem de
suspicioşi şi cât de obsedaţi suntem de conflicte. În anii '60
ai secolului al XX-lea, atunci când activitatea spaţială a
cunoscut o creştere în jurul aselenizărilor navetei Apollo,
serviciile secrete americane au fotografiat multe explozii la
limita atmosferei Pământului, în timp ce supravegheau zona
împotriva proiectilelor inamice. Era evident că se aştepta
un atac din partea U.R.S.S şi, de aceea, aceste evenimen­
te cosmice trebuie să-i fi speriat serios. Din fericire, şi-au
dat seama rapid că nu era inamicul, ci comete şi alte obiec­
te spaţiale, cu diametre variind între 30 şi 50 de metri, care
explodau atunci când intrau în straturi superioare ale atmos­
ferei. Aparent, această informaţie a fost ţinută secret până
în 1994 şi înţelegerea a ceea ce se întâmpla cu adevărat a
prevenit un război nuclear la scară largă.
Se pare că serviciile secrete americane s-au mai rela­
xat puţin de la căderea Uniunii Sovietice, pentru că, pe 28
mai 1997, NASA a dat ştirea incredibilă că în fiecare zi, în
atmosferă, intră mii de comete „mari cât o casă”. Ele se dez­
integrează şi se distrug la o înălţime cuprinsă între 1 000 şi
20 000 de kilometri deasupra Pământului.
Principalul investigator al NASA în domeniul ves­
tigiilor cosmice importante, dr. Lewis A. Frank, descrie
coborârea acestora ca pe o „ploaie cosmică relativ liniştită”.
Această informaţie sprijină teoria că toată apa de pe Pământ
a ajuns aici din spaţiu.
108 Michael Tellinger

Au existat mulţi oameni de ştiinţă care au susţinut cu


hotărâre ideea distribuţiei vieţii din spaţiu, înainte ca Hoyle
şi Wickramasinghe să o reactualizeze. Sir Isaac Newton a
fost unul dintre aceştia. El era convins că sosirea constantă
pe Pământ a materialul adus de comete era esenţială pentru
viaţa pe această planetă. De atunci, s-a calculat că anual intră
în atmosfera Pământului în jur de 1 000 de tone de resturi
provenite de la comete.
Cometele şi asteroizii fie se lovesc de Pământ, fie ex­
plodează în atmosferă sau ard în atmosferă. Să reţinem că
aceste corpuri cosmice călătoresc în spaţiu cu viteze incre­
dibile de la 10 km/s până la 100 km/s. Dar, pentru că nu
există nicio frecare, viteza nu este un factor. Totuşi, ea devine
un factor atunci când aceste obiecte sunt atrase către o pla­
netă şi intră în atmosfera acesteia. Fricţiunile din atmosferă
încep să încetinească obiectul şi să-l încălzească. Aceasta a
fost una dintre dificultăţile majore pe care N A S A a trebuit
să le depăşească pentru a proteja navetele spaţiale împotriva
incendiilor atunci când reintrau în atmosferă.
Am văzut cu toţii acel accident tragic în care unele
plăci de protecţie au fost dislocate şi naveta Columbia s-a
dezintegrat ca urmare a căldurii intense, în vreme ce se întor­
cea pe Pământ de pe Staţia Spaţială Internaţională.
Acum ştim că Pământul este implicat constant în
coliziuni cosmice minore şi am fost martorii unei coliziuni
spectaculoase în 1994, între planeta vecină Jupiter şi o come-
tă-gigant. Ştim că planetele şi lunile au cratere care nu sunt
decât cicatricile unor coliziuni uriaşe din trecut, iar centura
de asteroizi arată ca şi cum ar putea să reprezinte resturile
de materie ale unei planete care a fost distrusă într-o colizi­
une cosmică. Nu este posibil ca, la un moment dat în trecut,
Pământul să fi fost şi el implicat într-o astfel de coliziune?
Genul de coliziune responsabilă pentru faptul că la înce­
put toată suprafaşa uscată a Pământului se afla concentrată
Sclavii zeilor 109

într-o parte a planetei, în timp ca partea cealaltă era o groapă


umplută cu apă? O coliziune de acest fel între Pământ şi o
altă planetă ar fi avut ca rezultat contaminarea şi amestecarea
seminţelor de viaţă între cele două planete. Pe măsură ce s-au
îndepărtat, una s-a aşezat pe o orbită a Soarelui, acolo unde
se află în prezent Pământul, în vreme ce planeta cealaltă a
fost aruncată de pe orbită undeva departe în spaţiu, pe o or­
bită asemănătoare cu cele ale cometelor. Pe măsură ce aceste
planete au evoluat şi viaţa de pe ele a evoluat, ele ar fi avut
în comun multe specii identice de animale şi plante, izvorâ­
te din aceeaşi sursă de viaţă, care s-a transferat între ele în
timpul coliziunii. Ar trebui să fim surprinşi să găsim aceleaşi
specii de plante şi animale pe ambele planete? Pare foarte
plauzibil ca, având aceeaşi sursă de viaţă, ele să fi evoluat în
mod similar. Dacă, pe măsură ce planetele mari se rotesc în
jurul soarelui, la fiecare câteva mii de ani locuitorii lor uma­
noizi vin pe Pământ pentru a observa activitatea de o planetă
atât de frumoasă, ar trebui să fim surprinşi că extratereştrii pe
care i-am întâlnit au multe trăsături comune cu ale noastre?
Ne vom întoarce asupra acestui subiect mai târziu, când vom
dezlega scrierile sumeriene.
În vreme ce unele comete şi asteroizi explodează în
atmosferă, iar altele explodează desupra pământului, cu doar
câţiva kilometri înainte de impact, ca urmare a presiunii
imense a aerului, unele dintre ele sfârşesc prin a se izbi de
Pământ. Spun asta pentru că este genul de lucruri pe care îl
vedem în filmele SF, dar nu ne dăm seama cât de reale sunt.
Aşa cum se spune, „Adevărul este mai ciudat decât ficţiunea”
şi aceasta se aplică lucrurilor care zboară în jurul nostru prin
spaţiu.
Cea mai cunoscută explozie a unui meteorit în atmos­
feră s-a întâmplat la Tunguska, în Siberia, pe 30 iunie 1908.
Explozia a ras pădurea pe o rază de 15 kilometri, devastând
complet mii de kilometri pătraţi de vegetaţie. A fost auzită
110 Michael Tellinger

de la o distanţă de peste 600 de kilometri şi văzută de la mai


mult de 1 000 de kilometri. Există mărturii din Franţa, de la
Paris, potrivit cărora, la scurt timp după eveniment, pietonii
s-au oprit pentru a se uita la ciudata şi neobişnuita lumi­
nă care venea de la est. Obiectul a fost cel mai probabil un
meteorit, cu un diametru estimat de aproximativ 60 de me­
tri, pentru că o cometă de această dimensiune ar fi explodat
mai sus în atmosferă. Oricum, nimeni nu a investigat acel loc
timp de 20 de ani de la explozie, ceea ce a dus la împuţinarea
numărului dovezilor. Probabil că în Siberia există o ţintă
magnetică, pentru că o nouă explozie atmosferică similară a
avut loc în 1947. Bieţii ruşi! O explozie atmosferică este mult
mai blândă decât un impact în plin. Ea permite conţinutului
meteorului să se disperseze pe o suprafaţă întinsă, fără să
fie distrus de şocul impactului. Efectul asupra planetei este
totuşi mult mai devastator atunci când obiectul explodează
deasupra pământului. Este ceea ce au realizat şi experţii în
bombardamente din cel de-al Doilea Război Mondial, îna­
inte de a arunca prima bombă atomică asupra Japoniei.
În martie 1965, un obiect cu lungimea de 7 metri
a explodat la aproximativ 30 de kilometri deasupra oraşului
canadian Revelstoke. Investigatorii au ajuns la faţa locului
rapid şi au recuperat multe fragmente cu mărimi de câţiva
milimetri. A fost uimitor faptul că multe dintre ele nu au
fost afectate de căldură, dovedindu-se un mecanism plau­
zibil şi chiar posibil de transport ale celulelor vii din spaţiu.
Asteroidul Eros, Cometa W i l d 2, Craterul Tswaing,
Pretoria, Africa de Sud, 1,8 km diametru, creat de un
meteorit de 30 de metri, cratere pe Luna Pământului,
Suprafaţa plină de cratere a planetei Mercur, Callisto -
luna lui Jupiter. Dar cea mai mare parte a materiei or­
ganice din spaţiu ajunge pe Pământ sub formă de praf.
Acest sistem depăşeşte cantitativ cu mult depozitele re­
zultate în urma impacturilor asteroizilor şi cometelor.
Sclavii zeilor 111

Fig 6.1 Dovada craterelor de diverse corpuri cosmice. Aproape toate corpu­
rile cosmice au cratere, care aduc aminte de trecutul cosmic violent în care
seminţele vieţii au transmise de-a lungul universului.
112 Michael Tellinger

Şi, dacă viaţa poate rezista unui impact major, cum


supravieţuieşte călătoriei prin atmosferă în particule mici de
praf? Oare căldura razelor X şi chiar şi radiaţiile ultraviolete
nu vor ucide organismele microscopice atât de expuse? Au
fost făcute câteva descoperiri surprinzătoare legate de aceas­
tă metodă de transport a vieţii din spaţiu pe Pământ.
Pe lângă faptul că sunt în stare să reziste la niveluri
de radiaţii ultraviolete de 3 000 de ori mai mare decât oa­
menii, multe bacterii pot rezista la temperaturi mai mari
decât punctul de fierbere. Bacteriile şi viruşii sunt cunoscute
pentru abilitatea de a se modifica foarte rapid în timp ce răs­
pândesc noi forme de boală, cauzând dezastre în domeniul
medical şi cel farmaceutic, aşa că este plauzibil ca ele să se
modifice foarte repede de la starea în care există în spaţiu la
o stare adaptată condiţiilor de pe Pământ. Bacteriile chiar
sunt echipate cu sisteme celulare care le pot ajuta încălzirii
bruşte în spaţiu. Ele se numesc proteine de „şoc termic”, care
răspund în interval de câteva secunde la stimulii bacteriei. Se
pare că aceste proteine se găsesc în forme asemănătoare la
multe specii. Este un mecanism simplu de protecţie care le
permite acestor organisme să ajungă vii pe Pământ, în ciuda
schimbărilor bruşte şi dramatice de temperatură. Sunt con­
vins că aceste proteine vor reprezenta o sursă mare de interes
pentru inginerii geneticieni, odată ce vor găsi o metodă de
încorporare a acestor gene în A D N - u l uman. Datorită in­
gineriei genetice totul este posibil, chiar dezvoltarea unei
noi caracteristici umane, asemănătoare cu aceea a bacteriilor
care rezistă acestor schimbări bruşte de temperatură. Aceasta
va ajuta la dezvoltarea călătoriilor de explorare a spaţiului
cosmic şi probabil ar fi un proces ştiinţific necesar, care ar
ajuta NASA să ajungă în locurile cel mai puţin ospitaliere
din spaţiu.
Pentru a reveni la vulnerabilitatea organismelor în
spaţiu, s-a stabilit că un strat de praf cu o grosime de numai
Sclavii zeilor 113

câţiva microni va proteja cu succes microbul conţinut îm­


potriva radiaţiilor ultraviolete. Aşadar, organismul se
îndreaptă spre Pământ prin mezosferă, la aproximativ 120
de kilometri de suprafaţa Pământului, acolo unde gazele
de diferite tipuri ar putea constitui un factor de protecţie
împotriva radiaţiilor ultraviolete. Apoi organismul co­
boară spre stratosferă timp de câteva zile, acolo unde este
protejat de radiaţiile ultraviolete de către ozon. După ace­
ea, cade destul de repede pe suprafaţa pământului. Locul
de aterizare poate să fie pe vârful munţilor, în râuri, în
deşerturi sau zone împădurite, practic împrăştiindu-se
în toate colţişoarele planetei.
Cu toţii am văzut stele căzătoare noaptea şi mulţi
dintre noi şi-au pus repede o dorinţă, pentru că, undeva în
trecut, acesta a devenit un ritual. Mă întreb dacă tradiţiile
au ceva de-a face cu vechile credinţe ale oamenilor că stelele
căzătoare şi cometele au fost adesea asociate cu epidemii şi
boli? Dorinţa era cel mai adesea o rugăciune pentru sănătate
şi protecţie împotriva bolii anunţate de mesagerul nemilos
din cer. Stelele căzătoare sunt de fapt meteoriţi care intră în
atmosferă şi cad pe pământ în timp ce ard. Cei mai mulţi din­
tre ei se evaporă, dar unii aterizează pe suprafaţa Pământului.
Aşa că, de fiecare dată când vedem o stea căzătoare, putem fi
martorii sosirii unei forme de viaţă extraterestră pe Pământ.
Dar, dacă stelele căzătoare ard în atmosferă, vor supravieţui
microorganismele acestei călătorii? Atunci când meteoriţi
mici, de câţiva centimetri, lovesc Pământul, ei ard şi se evapo­
ră. Particule de dimensiunea unei gămălii de ac se vor mişca
cu o viteză de aproximativ 10 km/s şi se vor încălzi până la
3 000 de grade Celsius. Asta e suficient pentru a omorî orice
organism care intră în atmosferă. Dar viruşii şi bacteriile sunt
mai mici decât o gămălie de ac şi se încălzesc doar până la
500 de grade Celsius atunci când intră în atmosferă. Este
suficient pentru a le distruge?
114 Michael Tellinger

Universitatea din Ţara Galilor a efectuat experi­


mente cu bacteria Escherichia coli (E coli) la temperaturi
extreme, pentru a afla dacă bacteria poate suporta tem­
peraturi care ajung până la 700 de grade Celsius pentru
perioade de aproximativ 20 de secunde. În mod uimitor,
bacteria a supravieţuit şi, după ce a fost plasată într-un
mediu hrănitor, a revenit la normal. Aceste temperaturi ex­
perimentale sunt mult mai mari decât cele pe care le suportă
un microorganism. Organismul ar fi încetinit, ar fi expus la
temperaturi înalte pentru doar câteva secunde, după care ar
coborî uşor pe Pământ.
Hoyte şi Wickramasinghe au fost ridiculizaţi pen­
tru propunerea lor, dar, printr-o excelentă demonstraţie
ştiinţifică, toate criticile au fost demontate şi astăzi este uni­
versal acceptat că spaţiul conţine elementele necesare vieţii.
Dar teoria lor a fost prea mult îndrăzneaţă pentru unii, atunci
când a susţinut că toată viaţa vine din spaţiu, inclusiv bacteri­
ile, viruşii, protozoarele, seminţele, polenul şi alte fragmente
de materiale organice care conţin un A D N mai complex şi
chiar larve.
Aceasta este o altă teorie a evoluţiei vieţii pe Pământ,
cunoscută sub numele „Gaia”. Ea a fost introdusă de James
Lovelock la începutul anilor '70 din secolul trecut şi susţinea
că viaţa controlează condiţiile de pe Pământ pentru a le face
potrivite pentru viaţă. Combinarea teoriilor panspermi-
ei şi Gaia este ceea ce alţii au numit moştenirea cosmică: o
combinaţie ciudată de evoluţie darwiniană şi creaţie spontană.
Ea susţine că, în vreme ce evoluţia ghidează toate organisme­
le, viaţa a existat în Univers şi înainte de a ajunge pe Pământ
şi că Pământul a fost doar un alt punct de destinaţie în calea
selecţiei naturale universale, în vreme ce viaţa se răspândea
pe alte planete. Acesta este felul în care o înţeleg eu. Mi se
pare cel puţin foarte confuză. Ceea ce mi se pare mult mai
logic este că toate planetele din univers au avut sau vor avea
Sclavii zeilor 115

o expunere continuă la noile forme de viaţă din amalgamul


vieţii microscopice interstelare. Pe unele planete a existat viaţă
cu mult înaintea altora şi ele au fost capabile să evolueze mai
mult de-a lungul timpului. Dar rămâne marea întrebare -
unde au apărut primele forme de viaţă, înainte de a fî răs­
pândite cu succes în întreg universul? Aceasta este mai mult
o întrebare pentru filosofi, decât pentru biologi şi oameni de
ştiinţă, aşa că le încredinţez acest subiect pentru dezbate­
re. Vom vedea că unele întrebări legate de originile noastre
ne-ar putea îndrepta către răspunsuri mai puţin nonconfor-
miste referitoare la originile vieţii. Trebuie să subliniez că
obiectivele mele în această carte au mai mult de-a face cu
dezvăluirea originii omului şi nu neapărat cu găsirea origi­
nilor vieţii. Evenimentele de mai jos au fost prezentate ca
dovezi pentru susţinerea teoriei moştenirii ancestrale. Nu
fac decât să aducă dovezi irefutabile pentru a susţine teoria
panspermiei, în forma sa originală:

19 mai 1995 Doi oameni de ştiinţă de la Universitatea


Politehnică de Stat din California au de­
monstrat că bacteriile pot supravieţui fără
metabolism cel puţin 25 de milioane de ani;
probabil sunt nemuritoare.
24 noiembrie 1995 Ziarul New York Times a publicat o ştire despre
o bacterie care poate supravieţui unui nivel de
radiaţii mai mare decât cel mai ridicat nivel în­
registrat vreodată pe Pământ.

7 august 1996 NASA a anunţat descoperirea de dovezi fo­


silizate de viaţă primitivă pe meteoritul ALH
84001, provenit de pe Marte.

27 octombrie 1996 Geneticienii au prezentat dovezi că multe gene


sunt mai vechi decât ar putea să indice ana­
liza fosilelor. Studii suplimentare au confimat
această descoperire.
116 Michael Tellinger

29 iulie 1997 Un om de ştiinţă de la NASA a anunţat desco-


perirea unor dovezi fosilizate de forme de viaţă
microscopice provenite de pe un meteorit.
Primăvara 1998 O fosilă mică, găsită într-un meteorit şi
fotografiată în 1966 a fost recunoscută de un mi-
crobiolog rus ca fiind bacteria magnetotactică.
Toamna 1998 Poziţia NASA referitoare la viaţa în spaţiu s-a
modificat semnificativ.
4 ianuarie 1999 NASA a recunoscut oficial posibilitatea ca viaţa
de pe Pământ să provină din spaţiul cosmic.
19 martie 1999 Oamenii de ştiinţă de la NASA au anunţat că
încă doi meteoriţi conţin dovezi fosilizate solide
asupra existenţei în trecut a vieţii pe Marte.
26 aprilie 2000 Echipa care operează spectometrul de masă în
cadrul misiunii „Stardust” de la NASA a anunţat
detectarea unor mari molecule organice în
spaţiu. Nu se cunosc surse mai mari de mole­
cule organice nonbiologice.

19 octombrie 2000 O echipă de biologi şi geologi au anunţat revi-


talizarea unei bacterii vechi de 250 de milioane
de ani, întărind ideea că sporii de bacterie pot
fi nemuritori.
13 decembrie 2000 O echipă NASA a demonstrat că magnetozo-
mii descoperiţi pe meteoritul ALH 84001 de pe
Marte sunt biologici.
~.~.,,.*,,-,,...,,...™.™,w„_.»,...,„w_ „.„,...._.. ...,..„..„.,„ -..„

Iunie 2002 Geneticienii au declarat că pasul de la cimpan­


zeu la maimuţă a fost făcut cu ajutorul viruşilor.
August 2004 Un om de ştiinţă de la NASA a făcut publice
fotografii ale unei cianobacterii fosilizate, pro­
venită de pe un meteorit.

Alcătuit de Brig Klyce, www.panspermia.org

În decursul istoriei, cometele au fost asocia­


te cu boli şi epidemii, care urmau la scurt timp după
Sclavii zeilor 117

apariţia sau dispariţia lof. Acum ştim că mii de come­


te se evaporă zilnic în straturile superioare ale atmosferei,
conţinutul lor ajungând prin intermediul ploii pe pământ.
Viruşii şi bacteriile se pot modifica rapid, infiltrându-se
în celulele noastre şi provocând modificări întâmplătoare ale
anumitor gene, care au ca rezultat schimbări revoluţionare la
anumite specii. Toate acestea ne duc la concluzia că salturile
rapide în evoluţia speciilor se întâmplă şi s-au mai întâmplat
şi în trecut.
Un astfel de exemplu, care a fost prezentat pe 13 no­
iembrie 2004 în revista New Scientist, este apariţia bruscă
a liliecilor în lume acum 50 de milioane de ani. Asta este
cu adevărat o dilemă în procesul evoluţiei, pentru că până
în prezent nu a fost descoperită nicio fosilă a unui element
intermediar care să facă legătura între strămoşii rozători şi
liliecii moderni. O genă numită B M P 2 este cea care a schim­
bat totul acum 50 de milioane de ani. Această genă este
prezentă la lilieci, dar nu şi la şoareci. Cum a apărut brusc
această genă? Conform unor teorii pe care le-am prezentat
în această carte, este posibil ca genomul să-şi fi provocat evo­
luarea ca parte a procesului de autoîmbunătăţire a speciilor.
Pare puţin forţat, asta putând însemna că şi oamenii ar putea
evolua în această direcţie şi să înceapă să zboare, dacă auto­
controlul sau procesul natural de selecţie consideră că nouă,
oamenilor, ne-ar fi mai bine dacă am zbura. Dar, din câte îmi
dau seama, aici este greşeala. Dacă genomul nostru are deja
un fundament sau o structură prestabilită, atunci el trebuie să
fie într-o stare de aşteptare a secţiunii potrivite de gene care
să umple spaţiul gol. Va respinge, aşadar, orice combinaţie de
gene străine şi va permite numai unor gene predetermina­
te să umple spaţiile inactive, ocupate de ADN-ul rezidual.
Aceasta este o situaţie teoretică raportată la oameni, pentru
că avem suspiciunea că ADN-ul a fost modificat. Această
situaţie nu se va aplica unor creaturi cum sunt şoarecii, care
118 Michael Tellinger

au evoluat în lilieci. Şi atunci ce altceva ar fi putut determi­


na apariţia atât de bruscă a genei BMP2 la lilieci? În mod
realist, aşa cum a arătat Hoyle, ar fi putut fi un efect viral al
ADN-ului speciei, care a cauzat o anume mutaţie a celulelor
şi care a dat naştere acestei schimbări atât de dramatice a
structurii genetice.
Dar ce este un virus? Şi ce se întâmplă de fapt atunci
când un virus ne infectează corpul? Există milioane de viruşi
diferiţi, cunoscuţi de către biologi, dar este posibil să mai
existe milioane de viruşi necunoscuţi. Cunoaştem foarte bine
viruşii care ne aduc răcelile şi gripa. Un virus relativ obişnuit
poate cauza carnagii inimaginabile şi moartea multor oameni.
Gripa epidemică din 1918 a omorât în jur de 20 de milioane
de oameni, iar în fiecare an, în Statele Unite ale Americii mor
peste 36 000 de oameni din cauza gripei. Dicţionarul de ştiinţă
Hutchinson descrie virusul astfel: „O particulă infecţioasă,
constând într-un nucleu de A D N sau ARN, închis într-o
capsulă de proteină”. Viruşii nu sunt organisme celulare şi
nu se pot reproduce decât prin invadarea unor celule vii, fo­
losind sistemul celulei pentru a se reproduce. În acest proces
ei pot deranja sau altera ADN-ul-gazdă. Corpul omenesc
sănătos reacţionează producând o proteină antivirală, numită
interferon, care încearcă să împiedice răspândirea infecţiei la
celulele adiacente. Viruşii se pot modifica foarte repede pen­
tru ca să împiedice gazda să dezvolte o rezistenţă permanentă.

Ace

Înveliş proteic

Acid nucleic

Manta

Fig 6.2 Virusul


Sclavii zeilor 119

Atunci când răcim, virusul ne atacă celulele, sparg


peretele celular şi varsă conţinutul în spaţiile dintre celu­
le. Aceasta provoacă o serie de efecte secundare neplăcute:
umflături, durere, secreţii mucoase nazale, dureri de cap, in­
flamări şi altele. Apoi atacă ADN-ul, la început desfăcând
cele două spirale şi apoi ataşându-se de una dintre ele.
Apoi virusul se multiplică de mai multe ori, în vreme
ce corpul nostru încearcă să se lupte cu acest invadator prin
intermediul propriului sistem imunitar. La un moment dat,
virusul părăseşte celula, lăsând ADN-ul să se recombine în
cele două spirale. Se poate întâmpla ca cele două spirale ale
ADN-ului să se combine incorect, având ca rezultat activităţi
diferite ale genelor. Imediat ne vom găsi la începuturile unei
posibile mutaţii sau chiar la pasul iniţial către evoluţia acelui
organism. Viruşii pot suferi mutaţii atât de rapide, încât este
imposibil să se menţină ritmul în crearea de noi vaccinuri.
Este clar faptul că viruşii sunt organisme perfecte, proiectate
pentru a supravieţui. Dacă au abilitatea de a ne invada geno-
mul şi de a cauza boli deosebit de grave şi moartea, oare nu
este posibil ca ei să fie responsabili în aceeaşi măsură pentru
mutaţiile genetice care au efectul opus, care pot conduce la
paşi evoluţionari pozitivi? Nu ar fi în interesul A D N - u l viral
să dezvolte o gazdă mult mai puternică şi mai rezistentă pen­
tru a-şi asigura existenţa perpetuă? Acesta este argumentul
perfect în anumite aspecte pentru genele egoiste.
Bacteriile, pe de altă parte, sunt organisme micro­
scopice, fiecare dintre ele constând într-o singură celulă
lipsită de nucleu. Bacteriile pot fi găsite aproape oriunde pe
Pământ, chiar şi în cele mai puţin ospitaliere locuri de pe
Pământ, locuri cu aciditate ridicată, temperaturi ridicate sau
coborâte. Unele bacterii sunt paraziţi care sunt foarte nocivi,
deoarece produc toxine. Altele pot fi benefice oamenilor şi
uneori chiar vitale, cum ar fi bacteriile digestive din stoma­
curile noastre. Bacteriile au ADN, dar şi mici piese adiţionale
120 Michael Tellinger

de A D N care poartă numele de plasmide32. Aceste plasmide


poartă informaţia genetică adiţională şi se mişcă liber între
bacterii, chiar dacă ele sunt specii diferite. De asemenea,
plasmidele sunt responsabile pentru rezistenţa bacteriilor la
antibiotice, dar sunt unelte foarte folositoare în ingineria ge­
netică. Faptul surprinzător legat de bacterii este acela că se
pot reproduce în doar 20 de minute. Alte organisme unice­
lulare, cum ar fi amiba, se divid în acelaşi fel.

ADN
Perete celular
Citoplasmă
Capsule

Ribozomi

Membrană plasmatică
Flagel

Fig 6.3 Bacteria

Oamenii de ştiinţă estimează că au reuşit până în pre­


zent identificarea unui procent cuprins 1% şi 10% din totalul
bacteriilor de pe Pământ. Acest procent va rămâne scăzut în
continuare, pe măsură ce noi bacterii ajung pe Pământ din
spaţiu în fiecare minut.
În octombrie 2004, revista New Scientist a publicat
un articol în care fulgerul este descris ca „propriul inginer
al naturii”. Atunci când fulgerul atinge pământul, ucide or­
ganismele cu o radiaţie specială, dar bacteriile, aşa cum vom
arăta în continuare, trec prin modificări de A D N . Timothy
32
Plasmidele sunt macromolecule de A D N , prezente în unele
bacterii şi mai rar în celule eucariotc şi care se pot replica autonom de
cromozomul „gazdei”, dar folosind aparatul replicativ al celulei în care se
găseşte, (n.t.)
Sclavii zeilor 121

Vogel, cercetător la Universitatea din Lyon, a explicat că


bacteriile preiau orice rămăşiţă de A D N , rezultat în urma
şocului: „Astfel se poate explica de ce genele se schimbă în
lumea bacteriilor”. S-a sugerat ideea că acest fenomen va aju­
ta bacteriile să evolueze mult mai repede. Până în prezent,
oamenii de ştiinţă au fost nedumeriţi de indicele de evoluţie
al bacteriilor, pentru că rata de A D N nou încorporat nu se
potrivea cu descoperirile lor. Această nouă descoperire vine
să explice indicele rapid de evoluţie al diverselor forme de
viaţă de pe Pământ.
Cei mai mulţi oameni se gândesc la bacterii ca la nişte
mici chestii nesuferite, care ar trebui distruse în totalitate cu
ajutorul noilor descoperiri: „Nu avem nevoie de bacterii...
creează numai probleme şi ne fac rău”. Dar ar trebui să ne
dăm seama că viaţa pă Pământ ar fi imposibilă fără bacterii,
iar atunci când oamenii de ştiinţă spun că universul musteşte
de viaţă, pot susţine asta pe baza proprietăţilor bacteriei.
Să aruncăm o privire asupra rolului crucial pe care îl
joacă bacteriile în viaţa omului. În corpul nostru numărul de
bacterii este mai mare decât cel al celulelor. Trec de la mamă
la copil prin intermediul laptelui matern, încă de la naşterea
copilului. Se ştie că lupta pentru echilibru a bacteriilor din
corpul unui copil joacă un rol vital în dezvoltarea acestuia
din urmă. În vreme ce unele bacterii sunt dăunătoare şi pot
să cauzeze o încetinire a dezvoltării şi creşterii, alte bacterii
sunt vitale pentru sănătatea noastră. Se ştie că prin adminis­
trarea diferitelor probiotice copiilor, cum ar fi Lactobacillus,
se reduce riscul apariţiei eczemelor şi a alergiilor mai târziu
în viaţă. Conform revistei New Scientist, următoarele bacterii
predomină în tractul nostru intestinal:
122 Michael Tellinger

ORGANUL TIPUL DE BACTERIE


Stomacul Lactobacilul, Streptococul, Stafilococul, entero-
bacteria, diferite tipuri de drojdie
Duodenul Lactobacilul, Streptococul, Bifidobacteria,
Stafilococul, Entobacteria, diferite tipuri de drojdie
Intestinul Bifidobacteria, Bacteroizi, Lactobacilul,
subţire Streptococul, Stafilococul, Clostridiu,
Enterobacteria, diferite tipuri de drojdie. Numărul
de bacterii variază de la o mie la zece miliarde la
fiecare mililitru.
Colonul Toate cele de mai sus, în plus Fusobacteria,
Peptostreptococul, E. Coli, în cantităţi uriaşe, de
până la zeci de mii de miliarde la fiecare gram.

Fred Hoyle demonstrează că există viaţă organică pes­


te tot în Univers, şi nu numai că susţine acest lucru cu dovezi
ştiinţifice, el explică că asemenea dovezi sunt plauzibile nu­
mai dacă luăm în calcul felul în care bacteriile se pot înmulţi.
Brusc, totul are sens şi putem explica de unde provine atâta
abundenţă de viaţă în spaţiu. Dacă plasăm o singură celulă
de bacterie într-un mediu propice, termenul mediu de mul­
tiplicare al ei este de aproximativ două ore. Din una se fac
două, din două se fac patru, din patru se fac opt şi aşa mai
departe. Asta înseamnă că până la sfârşitul primei zile vom
avea o colonie prea mică pentru a fi văzută cu ochiul liber,
dar la sfârşitul celei de-a doua zile o colonie de 1 000 va
avea 1000000 de unităţi, care devine vizibilă cu ochiul liber
şi măsoară a zecea parte din dimensiunea unei gămălii de
ac. În cea de-a patra zi vom avea o mie de miliarde, care vor
cântări aproximativ un gram. În cinci zile, colonia va cântări
un kilogram, iar în şase zile vom avea o tonă de bacterii. În
fiecare zi, greutatea va creşte cu 3 zerouri, ceea ce ne va duce
la o grămadă de bacterii având înălţimea Everestului în doar
11 zile. Durează doar 13 zile pentru a produce o cantitate
de bacterii egală cu greutatea Pământului, 19 zile pentru a
Sclavii zeilor 123

egala greutatea galaxiei noastre şi 22 pentru a o egala pe cea


a Universului vizibil estimat. Aşadar, atunci când oamenii în­
treabă cum de poate exista o aşa abundenţă de viaţă organică
în univers, le putem explica foarte simplu, folosindu-ne de
aceste date.
Se pare că bolile infecţioase anaerobe, ciuma şi epide­
miile se abat asupra oamenilor ca o pătură din cer. Şi totuşi,
timp de milenii oamenii de ştiinţă şi doctorii au crezut că
aceste boli se luau de la o persoană la alta. Nu e nevoie să
fii om de ştiinţă pentru a concluziona că este imposibil ca
aceste infecţii să se împrăştie în toată lumea, de la o persoană
la alta în câteva ore sau câteva zile şi totuşi asta se întâmplă
în fiecare an, odată cu venirea sezonului gripei. Aceste boli
pot fi legate de apariţia periodică a unui număr de comete
care au lăsat în urma lor milioane de tone de resturi de viaţă,
în zborul lor pe lângă Pământ, pe orbite neregulate. Acest
lucru se aplică şi pentru epidemiile oribile din trecut. Totul
pare să se înlănţuiască logic. O cometă zboară în proximita­
tea planetei noastre, umplând spaţiul cu patogeni nemuritori
din afara Pământului; câteva săptămâni mai târziu planeta
trece printr-un lanţ de resturi organice şi colectează bacterii
ucigaşe. Cât ai clipi, lumea este acoperită de specii microsco­
pice străine, care produc boli şi ravagii, pentru că trupurile
noastre trebuie să producă o nouă formă de rezistenţă pe care
nu o posedă.
Unii arheologi cred că faraonii şi-au folosit cunoştinţele
despre viruşi şi bacterii pentru a ascunde aşa-zise blesteme
în mormintele lor. Prin închiderea unui lanţ de bacterii sau
viruşi străvechi în mormintele lor, evoluţia acestor organisme
a fost oprită câtă vreme au fost închise în mormânt, pentru a
fi reactivate atunci când corsarii mormintelor le-au redeschis
câteva mii de ani mai târziu. Morţile inexplicabile ale unor
arheologi foarte cunoscuţi la scurtă vreme după ce au intrat
în morminte i-au nedumerit timp de decenii pe oamenii de
124 Michael Tellinger

ştiinţă. Dacă încercăm să explicăm această dilemă prin inter­


mediul viruşilor şi al bacteriilor, ne putem muta rapid de la
magia neagră la matematică. Bacteria a fost închisă pentru
o perioadă foarte îndelungată de timp şi probabil că nu mai
există pe Pământ în forma ei iniţială. Acesta înseamnă că
trupurile noastre nu mai sunt obişnuite cu această bacterie
şi nu pot dezvolta suficient de repede anticorpi împotriva
ei. Rezultatul este rapid şi tragic. Alte exemple de astfel
de contaminări preistorice sunt bacteriile care, aparent, au
supravieţuit timp de 4 800 de ani în zidăria piramidelor din
Peru, timp de 11 000 în intestinele bine conservate ale unui
mastodont şi chiar şi 300 de milioane de ani în cărbune.
Unele bacterii au strategii de supravieţuire şi mai efi­
cace: formează spori. Sporii sunt celule bacteriale, acoperite
de un înveliş protector, aflate în stare latentă. În acest fel ele
pot supravieţui nelimitat. Multe dintre molimele din Vechiul
Testament pot fi explicate foarte simplu prin această bacterie
fenomenală. Un exemplu scurt: în jurul anului 1.200 î. Hr.,
dumnezeu i-a pedepsit pe filistini pentru că i-au atacat pe
evrei cu „mâncărimi în părţile intime”. Mâncărimile sunt de
fapt plăgi, care apar ca urmare a ciumei bubonice. Această
boală este bine cunoscută şi documentată încă din secolul
al XIV-lea, iar unii oameni de ştiinţă încă susţin teoria că a
fost cauzată de puricii care au transportat bacteria la oameni
de la şoarecii infectaţi cu bacteria Pasteurella pestis. Aceasta
poate fi explicaţia pentru un număr mic de infectări, dar vom
demonstra în capitolul 11 cât de nepractică este răspândirea
unei asemenea infecţii, atunci când este atribuită doar puri­
cilor şi şoarecilor.
Aşadar, ce am învăţat în acest capitol? Coliziunile cos­
mice au loc de miliarde de ani; asteroizii, în special cometele,
sunt cărăuşii şi distribuitorii vieţii în univers; viaţa există din
abundenţă peste tot în spaţiu; viaţa ajunge pe Pământ venind
din spaţiu în orice secundă, în fiecare zi, aşa cum o face de
Sclavii zeilor 125

milioane de ani. De asemenea, am descoperit că bacteriile şi


viruşii pot suferi mutaţii foarte rapid, determinând probabil
plantele şi animalele să se transforme şi ele prin interacţiunea
ADN-ului lor cu aceste bacterii şi că electricitatea şi alţi fac­
tori de mediu fac bacteriile şi viruşii să se transforme pe cont
propriu. Toate aceste informaţii conduc la concluzia că pan-
spermia nu mai este un domeniu neclar al ştiinţei, ci teoria
dominantă cu privire la felul în care viaţa a ajuns pe Pământ
şi că marile coliziuni cosmice între planete ar putea avea ca
rezultat transferul şi amestecarea multora dintre organisme­
le de pe aceste planete, ceea ce ar conduce la un proces de
evoluţie paralel pe două planete separate.

Cortex

Membrană plasmatică

Nucleu

Peretele celular al microbului

Mantaua interioară a sporului

Mantaua exterioară a sporului

Exosporul
Fig. 6.2 Sporul

Deci, dacă putem accepta aceste descoperiri ştiinţifice


din ultimii treizeci de ani, de ce să nu acceptăm posibilitatea
ca specii similare cu noastră să fi evoluat pe o altă plane­
tă? Tot ceea ce trebuie să facem acum este să dovedim că o
asemenea planetă există undeva în profunzimea sistemului
nostru solar şi am putea foarte bine să avem răspunsul la
întrebarea de ce extratereştrii sunt de obicei descrişi ca fi­
ind foarte asemănători cu oamenii. Ceea ce este ciudat este
faptul că aceste informaţii ne-au mai fost dezvăluite de mai
multe ori în trecut, dar părem hotărâţi să le ignorăm.
7
Planeta X
Aveam 22 de ani, eram în primul an de după absolvirea
facultăţii, încercând cu disperare să devin o vedetă a muzicii
pop. Dar în adâncul sufletului meu era o inimă de imitator de
om de ştiinţă, atras de ştirile care-i făceau pe prietenii mei să
caşte de plictiseală. La televizor a apărut şi a dispărut la fel de
repede un nou spot despre Planeta X. Am rămas uluit atunci
când am auzit că oamenii de ştiinţă se gândeau că au desco­
perit o nouă planetă mare în sistemul nostru solar, poziţionată
după Pluto. Raportul era foarte convingător şi cita numele
mai multor cosmologi de încredere. Dar atunci a fost prima şi
ultima dată când am auzit despre acel raport. M-am aşteptat
să citesc despre el în ziarul de a doua zi sau într-o revistă săp­
tămânală, dar am fost foarte dezamăgit. Niciun ziar nu avea
articole cu o asemenea ştire şi nimeni altcineva nu şi-a amintit
nimic despre acest subiect. Din păcate, această întâmplare a
avut loc cu treisprezece ani înaintea apariţiei Internetului iar
găsirea de informaţii despre acest subiect nu era uşoară, mai
ales în Africa de Sud, acolo unde mass-media era controlată de
guvernul de apartheid 34 . Obiecte ciudate pe cer? Asta aducea
34
Sistem social, politic şi economic rasist de separare, impus
de populaţia minoritară albă, în Africa de Sud, de-a lungul secolului
al XX-lea (n.t.)
128 Michael Tellinger

prea mult cu o ameninţare comunistă. Deci, pentru un mo­


ment scurt, curiozitatea şi imaginaţia mi-au fost stârnite,
pentru a se linişti apoi sub presiunea concertelor din fiecare
noapte şi diferitelor stele din ochii mei. În anii care au urmat,
am fost atras cu statornicie de cosmos şi de diversele tipuri
de literatură. Nu mi-am dat seama niciodată cât de serios era
privită problema planetei X şi cât de hotărât era urmărită de
un număr mare de astrofizicieni şi alţi cosmologi. Ştirea care
mă impresionase atât de mult era bazată pe un articol simi­
lar apărut în New York Times, pe 19 iunie 1982, care susţinea
că ceva mare, dincolo de sistemul mostru solar, scutura pla­
netele Uranus şi Neptun, provocând fluctuaţii de gravitaţie,
ceea ce ducea la o mişcare neregulată pe orbite. Forţa lăsa im­
presia unui obiect mare, îndepărtat şi nevăzut, care putea să
contribuie la credibilizarea speculaţiei privind existenţa unei
planete în spaţiul îndepărtat. În ultimii 200 de ani, descoperi­
rea planetelor a avut mai mult de-a face cu matematica decât
cu realizarea unor telescoape mai mari şi mai puternice. În
acelaşi fel în care acum 150 sau 200 de ani, astronomii au pre­
văzut existenţa planetelor Uranus sau Neptun, acum prezic
existenţa unei planete mari în spatele planetei Pluto. Datorită
neregularităţilor matematice din orbitele gravitaţionale ale
celorlalte planete, oamenii de ştiinţă erau atât de siguri că
această planetă există încât au numit-o Planeta X.
Sistemul nostru solar reprezintă o parte relativ liniştită
a Căii Lactee, galaxia noastră, dar s-a născut într-un trecut
violent, care este evidenţiat de numărul mare de cratere de
impact prezente pe toate planetele din jurul nostru. Să luăm
un binoclu şi să privim Luna: n-o să ne vină să credem cât
de mare este numărul craterelor pe care le vom vedea. Cel
mai apropiat corp ceresc de Pământ a fost bombardat timp
de miliarde de ani de asteroizi şi alte resturi spaţiale zbură­
toare. Acelaşi situaţie este valabilă şi pentru Mercur, Venus
şi Marte. Multe dintre lunile planetelor gazoase poartă şi ele
Sclavii zeilor 129

semnele acestui trecut violent. Este un miracol faptul că pla­


neta noastră a scăpat de o coliziune cosmică majoră suficient
timp încât viaţa să se dezvolte şi să înflorească. Totuşi, se
spune că acum 65 de milioane de ani, ultimul asteroid uriaş
s-a izbit de Pământ, ducând la dispariţia dinozaurilor. Acest
asteroid este cunoscut sub numele de K-T. Dar să aruncăm o
privire mai profundă în univers pentru a obţine o viziune mai
realistă a întregului tablou.

Fig 7.1 Este posibil ca centura de asteroizi să fi fost o planetă


cunoscută sub numele de Tiamat?

Teoria Big-Bang-ului 35 pare să fie în continuare cea


mai populară teorie privind crearea universului. Această te­
orie susţine că acum 13,8 miliarde de ani Universul a luat
naştere dintr-un punct singular, care a explodat dând naştere
stelelor şi galaxiilor în timp ce se extindea cu viteza lumi­
nii. Am participat recent la o conferinţă susţinută de un
35
Big Bangul este modelul cosmologic ce. ne vorbeşte despre
condiţiile iniţiale şi dezvoltarea ulterioară a Universului, (n.t.)
130 Michael Tellinger

astronom de origine sud-africană, dr. Tony Readhead, care


conduce proiectul Institutului de Tehnologie Cosmică pen­
tru Imagini de Fundal din California. El a pus la dispoziţie
imagini fascinante din spaţiul cosmic, generate de o nouă
generaţie de radiotelescoape. După ce a purtat întregul au­
ditoriu printr-o călătorie în timp departe de Pământ spre
adâncimile Universului, m-am simţit ca şi cum aş fi călătorit
cu adevărat prin timp. Imaginile galaxiiilor şi ale încrengă­
turilor de galaxii şi cuasari m-au zăpăcit. Dar, atunci când a
prezentat o imagine de dincolo de cei 13,8 miliarde de ani,
am fost scuturat de un şoc. Era de un negru catran. Nu exis­
ta nimic dincolo de acest punct. Nimic pe care să-l putem
vedea sau imagina. Tocmai ce călătorisem dincolo de mar­
ginea universului cunoscut. Ceea ce este uimitor este că, în
ciuda tuturor cunoştinţelor acumulate în lume, nimeni nu s-a
hazardat să presupună ce s-ar afla dincolo de acest punct.
Oricum, dacă se continuă mişcarea dincolo de acest punct
pentru o perioadă foarte îndelungată de timp, este posibil să
ajungem la un alt univers. Dar asta mă aduce foarte aproape
de a deveni ţinta unui atac filosofic, aşa că mai bine ne în­
toarcem în partea mai familiară a universului cunoscut.
Universul a continuat să se extindă, dând naştere unor
stele noi cu o viteză de neimaginat. Se pare că sistemele
planetare aşa cum este al nostru, cu toate planetele, lunile-
satelit şi celelalte corpuri, să fie format din gazul amestecat
cu praf ce au însoţit naşterea propriei stele, în cazul nostru
soarele. Primele stele care s-au format din hidrogenul şi he­
liul primul big bang nu ar fi putut avea planete, pentru că
încă nu existau elemente grele. Aceste elemente care sunt
necesare pentru crearea planetelor au apărut abia după ce a
doua generaţie de stele a început să explodeze şi să împrăştie
asemenea elemente prin univers. Aceste elemente necesare
construcţiei planetelor au fost realizate în interiorul stelelor
prin nucleosinteză. Odată ce o stea se naşte, resturile care
Sclavii zeilor 131

rămân în urma acestui eveniment se împrăştie prin Univers,


pregătite să fie absorbire de planetele noi, care încep să se
formeze în jurul stelei.
Aşa cum am menţionat mai sus, nu mai devreme de
1994 exista un mare grad de scepticism cu privire la existenţa
altor planete în univers, în afara sistemului nostru solar. Dar
de atunci au fost descoperite multe planete noi. Acum se cre­
de, în principal datorită descoperirilor constante de planete
noi, că sistemele planetare nu se formează izolat, ci după un
anumit standard. Norii interstelari sunt atât de mari încât,
atunci când unul dintre ei se prăbuşeşte, se sparge în bucăţi
suficiente pentru a forma sute, dacă nu milioane de stele cum
este soarele nostru. Aceşti nori interstelari sunt ca nişte creşe
astronomice care dau naştere constant la stele noi. Aceste
stele formează ulterior o asociaţie haotică, denumită fasci­
cul deschis de stele, care este dispersat în funcţie de orbitele
pe care stele le urmează individual prin galaxie. Puternicele
câmpuri magnetice, generate de stelele tinere menţin o
atracţie puternică asupra materiei care le înconjoară. Această
forţă va capta toată materia aflată la distanţă de miezul stelei.
Dar, odată ce miezul acestui nou sistem solar se prăbuşeşte
pentru a forma o stea, o parte din materialul din care este
formată rămâne în urmă, la distanţă de miezul stelei. Este
ţinută departe de centrul norului printr-o rotire centrifugată,
transformându-se într-un disc de praf de stele în jurul noii
stele. Astfel de discuri au fost văzute în jurul stelelor noi,
ele confirmând ipotezele noastre privind formarea sistemelor
planetare.
Un efect de disc similar cu cel din jurul stelelor tinere
poare fi văzut în jurul planetelor mari, cum este Saturn, cu
menţiunea că aceste discuri sunt mult, mult mai mici.
132 Michael Tellinger

Fig 7.2 Dezvoltarea norului primordial, din care se vor naşte stele

Fig 7.3 Discul primordial de praf de stele

Căldura emanată de stea împrăştie materiile uşoare,


cum ar fi hidrogenul şi heliul, care sunt cele mai apropiate de
stea. Materialul care rămâne în urmă este format din miliar­
de de granule minuscule de praf care se unesc şi rămân lipite
împreună, formând blocuri din ceea ce urmează să devină
Sclavii zeilor 133

începuturile unei noi planete. Aceste blocuri se transformă în


pietre mici, apoi în pietre mari şi chiar în pietre de mărimea
unui asteroid. În vreme ce aceste pietre se rotesc în roi în
jurul Soarelui, se lovesc unele de altele, fiind presate din ce în
ce mai puternic de gravitaţie.

Fig 7.4 Fuziunea nucleară împrăştie materialele uşoare, creând


spaţiu pentru dezvoltarea planetelor

Fig 7.5 Discul primordial se învârte în jurul stelei, ducând ia


formarea unei planete
134 Michael Tellinger

Blocurile cele mai mari au cea mai mare gravitaţie şi vor


atrage din ce în ce mai mult material până când vor deveni
planete mari şi Luni.
Avem acum sistemul nostru solar, cu cea mai apropi­
ată stea, Soarele nostru, care ne dă lumină, căldură şi viaţă.
Mercur, Venus, Terra şi Marte sunt cele patru planete inte­
rioare ale sistemului nostru. Dar de unde vin toţi asteroizii
şi toate cometele? Între Marte şi Jupiter se află un inel cos­
mic de resturi, cunoscut ca centura de asteroizi. Se crede că
întregul conţinut combinat al centurii de asteroizi ar putea
constitui o planetă de patru ori mai mare decât Pământul.
Aceasta este o informaţie fascinantă din lumea ştiinţei mo­
derne, pentru că vechii sumerieni aveau aceleaşi cunoştinţe
despre dimensiunile acestei posibile planete, înainte de a
deveni centură de asteroizi. În binecunoscuta Enuma Elish
sau Povestea creaţiei, tăbliţele de argilă descriu în detaliu cum
marea planetă pe care o numeau Tiamat a fost spulberată
în urma unei mari coliziuni cosmice. În continuare, ele de­
scriu planeta că ar fi fost un „uriaş de apă” cu „vene de aur”,
a cărei „burtă” a fost izbită de Lunile lui Nibiru. Mai departe
se povesteşte cum Pământul a moştenit apele şi zăcămin­
tele de aur ale acestei planete. Toate au venit de pe planeta
Tiamat. Detaliile din Povestea creaţiei sunt atât de intense
încât depăşesc orice putere de imaginaţie, Cum ştiau autorii
acestor tăbliţe atât de multe informaţii acum mai mult de
5 000 de ani? Ar putea asteroizii să fie rămăşiţele unei pla­
nete mari care a fost distrusă cu mult timp în urmă de o
coliziune cosmică? Astăzi ştim că asteroizii sunt formaţi din
aceleaşi elemente cu cele patru planete interioare. Asta ar
putea sugera că ar putea să existe minereu de aur în mul­
te fragmente care se învârt în jurul Soarelui. Coincidenţa
incredibilă este aceea că tăbliţele de argilă ne spun acelaşi
lucru. Ele arată cu claritate că bogatele minereuri de aur de
pe Pământ sunt similare cu acelea din bucăţile din centura de
Sclavii zeilor 135

asteroizi. Tăbliţele care descriu Povestea creaţiei nu sunt doar


nişte poveşti. Ele ne pun la dispoziţie o înşiruire detaliată de
evenimente care au dus la naşterea planetei noastre. Ni se
spune, fără folosirea unor termeni neclari, că Pământul este
cea mai mare rămăşiţă a planetei Tiamat, planetă care a fost
pulverizată şi a devenit centura de asteroizi care există şi în
prezent.
Dincolo de această centură de asteroizi se găsesc patru
planete, cunoscute ca giganţii gazoşi, care au un mic nucleu
pietros, în vreme ce restul planetei este format din diverse
gaze, care le dau culori distincte. Toate aceste cunoştinţe
şi cercetări au fost răsplătite în aprilie 1999, atunci când
primul sistem multiplu de sisteme extrasolare a fost desco­
perit la o distanţă de 44 de ani-lumină de Pământ. Upsilon
Andromedae este o stea-soare, care are trei planete gigant,
orbitele a două dintre ele fiind mai apropiate de Soarele lor
decât este Pământul de Soarele său. Din acel moment, ve­
chea convingere potrivit căreia planetele nu erau etalonul
în univers s-a schimbat pentru totdeauna. Până la mo­
mentul în care această carte a plecat spre tipar, astronomii
au descoperit aproximativ 130 de plante extrasolare. Se es­
timează că sistemul nostru solar are în jur de 4,5 miliarde
de ani. Bombardamentul planetelor cu resturi din spaţiu a
început cam acum 4,5 miliarde de ani şi s-a încheiat acum
4 miliarde de ani. Deşi ne-am bucurat de o perioadă destul
de lungă de stabilitate în sistemul nostru solar, încă mai sunt
mulţi monştri cosmici care zboară prin cosmos şi care ne pun
în pericol viaţa.
De mii de ani, cometele au fost observate şi s-a scris
despre ele. Au fost considerate ca mesageri ai lui Dumnezeu
sau semne ale răului. Dar de unde vin ele? Se cunosc două
surse de comete. Despre cureaua Kuiper, care se găseşte în
spatele planetei Neptun, se presupune că ar conţine un mili­
ard de comete, care sunt corpuri de piatră şi gheaţă rămase în
136 Michael Tellinger

urma formării sistemului nostru solar. Cealaltă sursă de co­


mete este cunoscută ca Norul Oort, care încercuieşte practic
sistemul nostru solar şi se consideră că este formată dintr-un
milion de milioane de comete, mai multe decât toate stelele
din galaxia Căii Lactee. În anul 2004 se estima că ar conţine
un miliard de stele. Acesta este un alt indiciu rapid despre
felul în care evoluează cunoştinţele noastre şi cum se mo­
difică percepţia noastră. Una dintre teoriile legate de felul
în care s-a format Norul Oort este aceea că a luat naştere
în timpul creaţiei sistemului nostru solar din materialul
din care s-au format planetele-gigant, dar şi multe bile de
gheaţă şi praf care au fost influenţate de gravitaţia giganţilor
gazoşi, în acelaşi fel în care corpurile din centura de astero­
izi au intrat sub influenţa lui Jupiter. Este posibil ca unele
dintre aceste corpuri îngheţate să fie atrase pe orbite şi adu­
se aproape de soare, având ca rezultat evaporarea lor. Acelea
care nu s-au evaporat au fost îndepărtate din zona planetelor
gigant şi au ajuns pe orbita acestora, la o distanţă de 100 000
de ori mai mare decât distanta de la Pământ la Soare.

Norul Oort
Neptun
Centura Kuiper
Marte
Jupiter
Pluto
Centura de asteroizi
Asteroizii troian

Fig 7.6 Există două surse cunoscute de comete: Centura Kuiper şi Norul Oort.
Sclavii zeilor 137

Aceasta înseamnă o distanţă de probabil 15 milioane de


milioane de kilometri, ceea ce înseamnă atât de departe de
Soare încât aceşti bulgări de zăpadă murdară au fost parţial
influenţaţi de gravitaţia altor stele. De-a lungul miliardelor
de ani, orbitele lor au devenit mai line, iar ele au devenit o
cochilie sferică de comete în jurul sistemului solar, cunoscută
acum sub numele de Norul Oort. Deşi aceasta este doar o
teorie, Norul Oort rămâne o realitate, constând în toate acele
miliarde de comete, mari şi mici.

Fig 7.7 Orbitele planetelor

Cometele pe care le vedem din când în când se află toate


pe o orbită eliptică alungită, în jurul Soarelui. Ele s-au des­
prins din norul-părinte şi au fost atrase către soare. Ele se tot
apropie de Soare pe măsură ce se rotesc în jurul său şi apoi sunt
aruncate departe în spaţiu, într-un mod asemănător cu modul
de funcţionare al unei pendule. Orbitele lor se pot găsi la mai
multe mii de ani. Ceea ce este foarte interesant este similari­
tatea orbitelor acestor comete cu orbita teoretică a planetei X.
Dacă alegem să dăm crezare scrierilor sumeriene, orbita
138 Michael Tellinger

planetei X, pe care o numeau „Nibiru”, este foarte asemănă­


toare cu cea a cometelor care gravitează în jurul Soarelui. „O
mare orbită eliptică”, aşa o numeau tăbliţele de argilă acum
mii de ani. De vreme ce noi, oamenii moderni, am descoperit
ultimele trei planete din sistemul nostru solar abia în ultimii
220 de ani, este dificil pentru noi să înţelegem cum cineva
acum 6 000 de ani putea să ştie atât de multe despre siste­
mul nostru solar şi despre planetele care îl formau. Aceasta
este o realitate neplăcută, care indică limpede marea noastră
neştiinţă în legătură cu cosmosul, în secolul al XXI-lea.
Cu foarte puţin timp în urmă ni s-a pus la dispoziţie
ceea ce anumiţi astronomi noncoformişti încearcă să de­
monstreze de câteva sute de ani, iar specialiştii în cosmologie
folosesc pentru a-şi mai repara din orgoliul rănit - existenţa
planetei X. Acesta nu este un drăguţ nume SF inventat de
nişte studenţi glumeţi, ci numărul roman X, care este echi­
valentul numărului arab 10. Planeta X este cea de-a zecea
planetă din sistemul nostru solar cunoscut. Mai trebuie să
aduc în discuţie un alt aspect interesant, şi anume simbolis­
mul aparţinând perioadei sumeriene şi o anume „planetă a
trecerii” care a fost adesea reprezentată cu o cruce pe tăbliţele
de argilă şi pe cilindrii sumerieni. Vom examina aceste arte­
facte străvechi mai târziu.
Şi astfel continuă obsesia legată de planeta X. Să pri­
vim cu atenţie povestea astronomului francez Alessandro
Morbidelli care, în 2003, a îndrăznit să sugereze că ar putea
exista o planetă mai mare în spatele planetei Pluto, care se
mişcă pe o orbită eliptică alungită în jurul soarelui, cu durata
de 3 600 de ani. Asemănările dintre faptele prezentate în ar­
ticolul său şi textele sumeriene sunt uimitoare. Ceea ce este
interesant este faptul că astromonul francez pare să nu fi auzit
vreodată poveştile sumeriene despre o planetă numită Nibiru.
În februarie 2003, o prestigioasă publicaţie lunară
franceză, Science & Vie, a publicat o actualizare a inventarului
Sclavii zeilor 139

de planete din sistemul nostru solar, în lumina noilor desco­


periri din centura Kuiper. Articolul făcea anunţul senzaţional
că în sistemul nostru solar mai există încă o planetă necunos­
cută. Autorul a numit-o „o planetă-fantomă a cărei orbită este
probabil prea alungită pentru a putea fi văzută”. Articolul scris
de Valerie Greffos, s-a bazat pe declaraţiile lui Alessandro
Morbidelli, un astronom de la Observatorul de pe Coasta de
Azur. El sugera că pe vremea când sistemul nostru solar era
haotic, a avut loc o coliziune cosmică în care a fost implicată o
planetă care era situată pe locul unde astăzi se găseşte centura
de asteroizi. Toate acestea s-au întîmplat acum 3,9 miliarde de
ani şi, ca urmare a acestor evenimente, planeta-fantomă este
prinsă pe o orbită eliptică neobişnuit de lungă care se întinde
pe câteva mii de ani. El a declarat mai departe: „Mă aştept
ca într-o zi să descoperim o planetă nouă, de dimensiunile
planetei Marte”. Morbidelli a pus la dispoziţia revistei o schiţă
probabilă a orbitei eliptice, care includea şi o poziţie specula­
tivă a locului în care se găsea planeta la momentul respectiv.
Este o coincidenţă faptul că schiţa este aproape identică cu
cea propusă de Zecharia Sitchin în cartea sa, A douăsprezecea
planetă, apărută în 1976? De vreme ce astronomul francez nu
este primul care vorbeşte cu atâta siguranţă despre Planeta X,
eu cred că asemenea speculaţii sunt mult prea apropiate pentru
a fi privite ca nişte simple coincidenţe. Această obsesie trebuie
să însemne mai mult decât simplele speculaţii ale unei mâini
de savanţi trăsniţi, aflaţi în căutarea unei planete invizibile, Nu
atât de invizibilă pe cât pare, atâta vreme cât mulţi oameni de
ştiinţă au prezentat calcule matematice care indică existenţa
unui lucru în spaţiul îndepărtat care le confirmă calculele.
Sitchin a devenit o autoritate în domeniul studiului ve­
chilor tăbliţe de argilă sumeriene. Se spune că deţine cea mai
mare colecţie privată, care numără peste 800 de tăbliţe vechi,
acoperite de scriere cuneiformă. Sitchin a studiat cu atenţie
timp de mulţi ani aceste tăbliţe, dar şi altele şi a descifrat şi
140 Michael Tellinger

interpretat multe mesaje complicate şi a prezentat teorii des­


chizătoare de drumuri, care acum sunt luate în considerare
de un număr tot mai mare de oameni de ştiinţă vizionari.
Una dintre multele poveşti care apare înscrisă pe unele dintre
tăbliţe este o poveste complicată despre Nibiru, planeta-ma-
mă a populaţiei Anunnaki, zeii civilizaţiei sumeriene. Aceste
cunoştinţe ale sumerienilor sunt aparent aceleaşi cu cele pe
care aparent le-a redescoperit astronomul francez, la aproa­
pe 28 de ani după ce Sitchin a publicat pentru prima oară
A douăsprezecea planetă, carte care conţine traducerea acestor
tăbliţe antice.
Asemănările dintre munca lui Sitchin şi cea a lui
Morbidelli sunt cutremurătoare:
• La începuturi, sistemul solar era haotic.
• Mai exista o „planetă în plus”, pe locul unde se găseşte
în prezent centura de asteroizi.
• În textele sumeriene această planetă poartă numele de
Tiamat.
• O ciocnire cosmică „a deranjat şi a rearanjat” sistemul
solar descris în Enuma Elish, sau Povestea creaţiei.
• Pe baza descoperirilor făcute pe Lună, această coliziu­
ne ar fi avut loc acum 3,9 miliarde de ani.
• După coliziune, sistemul solar a primit o nouă plane­
tă, Nibiru, care ulterior a fost redenumită Marduk de
către babilonieni, după numele zeului lor.
• Orbita ei este eliptică şi nu circulară.
• La perigeu, cei mai apropiat punct de Soare, ea trece
printre Jupiter şi Marte.
• Orbita ei durează mai multe mii de ani. Sitchin a apli­
cat ca unitate de măsură a timpului Shar-ul sumerian,
care echivalează cu 3 600 de ani pentru o rotaţie com­
pletă pe orbită. Această durată este similară cu durata
mai multor comete cunoscute.
Sclavii zeilor 141

Este cu adevărat remarcabil că avem un autor, om


instruit şi om de ştiinţă în toată puterea cuvântului, care
a început să prezinte întregii lumi la începutul anilor 70
realităţile ascunse ale trecutului nostru şi un astronom care
practic l-a citat în detaliu pe Sitchin, expunându-şi propriile
descoperiri la 28 de ani distanţă.
Ceea ce este interesant este orbita eliptică a primelor
comete din timpul formării sistemului nostru solar. Până în
prezent, cometele i-au nedumerit pe astronomi, dând naştere
multor speculaţii. În vreme ce toate planetele, cu excepţia lui
Pluto, gravitează în jurul Soarelui pe acelaşi plan şi în aceeaşi
direcţie, toate dintre ele mişcându-se pe o orbită mai mult
sau mai puţin circulară, cometele par să-şi urmeze propriile
căi, fără să se supună regulilor obişnuite. Cometele se mişcă
pe orbite eliptice în planuri diferite, în direcţie opusă faţă de
planete. Sunt împinse departe în spaţiu, uneori la o distanţă
de sute şi chiar mii de ani, pe orbitele lor.
Tăbliţele Enuma Elish pun la dispoziţie o explicaţie
plauzibilă asupra originii cometelor şi a comportamentului
lor ciudat. Puţin mai târziu vom arunca o privire mai atentă
asupra acestor tăbliţe de ceramică misterioase.Teoria curentă
despre comete este susţinută de dovada astrofizică potrivit
căreia cometele care s-au stabilit în Norul Oort au pornit pe
nişte orbite eliptice foarte largi care le-au dus atât de departe
în spaţiu încât au fost afectate de gravitaţia altor stele. Acest
lucru a cauzat o fluctuaţie a orbitei cometelor. Unele dintre
cometele din acest nor rămân totuşi la distanţe mari, dincolo
de marginea sistemului solar, posibil la jumătatea distanţei
faţă de cea mai apropiată stea. Putem să cântărim această
teorie şi să tragem propriile concluzii. Dacă acest lucru se
poate întâmpla cu o cometă, de ce nu s-ar putea întâmpla şi
cu o planetă? Presupusa planetă-fantomă trebuie să fi intrat
în sistemul solar în acelaşi fel în care au intrat cometele. De
la marginea sistemului solar, virând printre Marte şi Jupiter
142 Michael Tellinger

şi ieşind pe drumul celorlalte planete departe în spaţiu.


O asemenea planetă, cântărind de milioane de ori mai mult
decât o cometă ar avea nevoie de mult mai mult timp pentru
a se stabiliza pe o orbită în j u r u l Soarelui. Aşadar, este posibil
ca ea să continue pe orbita eliptică timp îndelungat, înainte
de a-şi găsi o orbită stabilă în jurul Soarelui. Dacă orbita unei
asemenea planete are 3 600 de ani, pare să se potrivescă ipo­
tezei că ar fi fost subiect de dezbatere şi factor de influenţă
pe Pământ în j u r u l anului 5 000 î. Hr. şi la intervale succesive
de 3 600 de ani.
Trebuie să revenim pentru puţin timp la centura de
asteroizi localizată între planetele Marte şi Jupiter. Deşi am
menţionat în treacăt că reprezintă probabil rămăşiţele unei
planete, această afirmaţie trebuie privită cu înţelegerea fap­
tului că informaţiile despre această parte a sistemului nostru
solar sunt foarte speculative. Centura de asteroizii sporeşte
cu siguranţă misterul asupra sistemului nostru solar, iar as­
tronomii sunt nesiguri asupra factorilor care ar fi cauzat acest
fenomen. Unii învăţaţi, cum este Zecharia Sitchin, au anali­
zat vechea poveste sumeriană a creaţiei, care pare să descrie
lupta dintre bine şi rău în diferite forme. El le prezintă ca
un eveniment istoric care descrie crearea planetei noastre
şi a Lunii. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că Luna este
prea mare în raport cu Pământul pentru a fi fost creată ca
un satelit în timpul naşterii sistemului solar. De fapt, Luna
este al cincilea satelit ca mărime din sistemul nostru solar,
comparându-se cu sateliţii unor planete ca Jupiter, Saturn şi
Neptun. Luna noastră este pur şi simplu prea mare pentru
ca să se fi născut în aceleaşi condiţii ca celelalte luni. Legile
fizicii nu ar permite unui satelit atât de mare să se formeze în
jurul unei planete mici, cum este Pământul.
O teorie mai populară despre originile lunii este teo­
ria marii împroşcări. Aceasta a fost prezentată pentru prima
dată în 1975, la Institutul de Ştiinţă Planetară din Arizona
Sclavii zeilor 143

de artistul-astronom Bill Hartmann şi de colegul său Donald


Davis. În numărul din luna mai 2002, revista Astronomy Now
a prezentat un articol în care marea împroşcare este descrisă
astfel:

Pământul abia apucase să se omogenizeze pe orbita solară


atunci când a suferit o explozie devastatoare. O planetă, având ju­
mătate din dimensiunile Pământului s-a izbit foarte puternic de el.
Coliziunea a vaporizat părţile exterioare ale celor două planete în
adâncime, iar miezul planetei s-a scufundat în centrul Pământului,
acolo unde cele două miezuri au format un singur miez. Resturile,
aproximativ 80% din crusta şi mantaua Pământului, au fost răspân­
dite în spaţiu. Treptat, particulele din inelul de resturi de pe orbită
s-au unit dând naştere unui singur satelit mare. Doar această teorie
se potriveşte datelor cunoscute. Dar până recent şi această teorie
prezenta probleme serioase, pentru că, potrivit ei, sistemul format de
Pământ şi Lună se învârtea prea repede. Acum această problemă a
fost rezolvată şi majoritatea cercetătorilor sunt de acord că Marea
împroşcare, aşa aranjată cum pare, reprezintă adevărul.

Aş spune că, în multe aspecte, această teorie se


potriveşte cu povestea din Enuma Elish, descrisă de către su­
merieni. Ceea ce a mai fost creat în urma acestei coliziuni
este centura de asteroizi. Să ne concentrăm din nou pe aceas­
tă parte a sistemului solar. Este uimitor că numai o porţiune
minusculă din greutatea totală a centurii de asteroizi a fost
aruncată de-a lungul timpului. Acest lucru se datorează în
principal efectului gravitaţional al planetei Jupiter, dar este
posibil ca, la un moment dat, un asteroid gigant să fi fost
împins către Soare, să se fi ciocnit de Pământ, să-şi fi pierdut
prin topire mult din conţinutul său de metal şi piatră şi să fi
fost respins ca un satelit gigant, prins în orbita gravitaţională
a Pământului, răcit şi apoi să fi devenit luna noastră. Aceasta
este o altă teorie despre originea lunii.
144 Michael Tellinger

Sumerienii aveau o altă teorie despre crearea Lunii. O


planetă numită Tiamat, care exista pe locul unde acum se află
centura de asteroizi, a fost implicată într-o coliziune cosmi­
că cu o planetă invadatoare, pe nume Nibiru. A fost prinsă
de efectul gravitaţional al Soarelui nostru pe o lungă orbită
eliptică. A devenit cea de-a doisprezecea planetă a sistemului
nostru solar, pentru că sumerienii considerau Luna şi Nibiru
ca făcând parte dintre planete. Se explică de ce o asemenea
planetă a fost înfăţişată ca o cruce şi rămasă astfel în isto­
rie: intersectarea traseelor cu alte planete. Există numeroase
referinţe clare despre această planetă în numeroase tăbliţe de
ceramică şi sigilii cilindrice, provenite din civilizaţia sumeri­
ană, dar şi de la alte civilizaţii, mai vechi. Această planetă este
întotdeauna reprezentată printr-o cruce. Atât Nibiru, cât şi
Tiamat aveau propriile luni, care au fost implicate într-o co­
liziune cosmică spectaculoasă. Rezultatul acestei coliziuni a
fost distrugerea planetei Tiamat, care a devenit centura de
asteroizi, crearea Pământului din cel mai mare bloc desprins
din Tiamat şi captarea unei Luni, aparţinând de Tiamat sau
Nibiru, care a fost prinsă de gravitaţia noii planete formate,
Pământul. De aceea Luna este atât de mare comparativ cu
dimensiunile Pământului, pentru că la început a fost Luna
unei planete mult mai mari. Acest eveniment întâmplător
a fost cel care a dus la apariţia anotimpurilor şi fluxului şi
refluxului pe Pământ, care au contribuit la apariţia formelor
de viaţă unice de pe Pământ.
Revista New Scientist a dedicat coperta unui număr re­
cent „Planetei care a zdrobit Pământul”. Autorul articolului a
oferit teoria unei „planete jucăuşe”, implicată într-o coliziune
cosmică. Ceea ce este mai fascinant este că planeta-fantomă
era numită „Theia”, fără nicio altă explicaţie. Este posibil ca
autorul să se fi gândit la Tiamat?
De ce cunoaştem atât de puţine lucruri despre aceas­
tă planetă? Pentru început, orbita sa de 3 600 de ani este
Sclavii zeilor 145

prea lungă pentru intervalele de timp omeneşti atât de scur­


te. Abia ne putem referi la întâmplări care au avut loc pe
Pământ acum 200 de ani, cum putem înţelege o planetă şi o
posibilă civilizaţie care intră în vizorul nostru o dată la 3 600
de ani? Adevărul este că, de-a lungul timpului, omenirea a
primit mai multe indicii privind această civilizaţie. Informaţii
detaliate au fost consemnate de scribi de-a lungul miilor de
ani, scriind despre experienţele lor antice pe o planetă tânără,
pentru folosinţa generaţiilor viitoare, dar civilizaţia noastră
nu le-au luat în seamă, considerând că nu este posibil să fie
adevărate. Bunicul meu refuza să creadă că omul a păşit pe
Lună, iar eu mă gândeam că era foarte naiv şi prost informat.
Aşadar, să ne imaginăm că o astfel de planetă există cu adevă­
rat, „o planetă radiantă”, numită Nibiru, aşa cum este numită
de către niruani în câteva inscripţii antice. Mai departe, dacă
există viaţă pe această planetă, cine sunt locuitorii ei şi ce
influenţă au avut ei asupra planetei Pământ? Aceasta este o
întrebare care a fost pusă în mod regulat de milioane de ori
de către oameni obişnuiţi cu minţi iscoditoare şi de oamenii
de ştiinţă care au fost implicaţi în căutarea acestei planete X.
În timpul căutărilor pentru iluzoria planetă X, au fost
descoperite diferite alte obiecte în sistemul nostru solar, cel
mai recent chiar la marginea centurii Kuiper. Pluto şi luna
sa, Charon, sunt adesea considerate ca membrii foarte mari
ai centurii Kuiper şi cunoscute sub numele de Corpuri din
Cureaua Kuiper (CCK). Dimensiunile medii ale altor C C K
variază între 10 şi 50 de kilometri în diametru. Dacă unul
dintre ele s-ar ciocni de Pământ, impactul ar avea consecinţe
atât de grave încât ar putea să distrugă întreaga planetă şi
toată viaţa de pe ea. Această curea este sursa principală pen­
tru toate cometele de perioadă scurtă, care se învârt în jurul
Soarelui în mai puţin de 200 de ani, aşa cum este cometa
Halley. Alte comete, cum este Kohoutek, se găsesc pe orbi­
te mult mai largi, iar astonomii presupun că orbita lor s-ar
146 Michael Tellinger

întinde de la 7 500 la 75 000 de ani. Această presupunere se


aliniază genului de gândire aplicat cu privire la planeta X. În
1930, atunci când a fost descoperită planeta Pluto, a fost ade­
sea considerată ca fiind planeta X, dar a devenit clar în scurtă
vreme că nu putea fi acel corp ceresc care exercita o asemenea
turbulenţă asupra planetelor Uranus şi Neptun. Să reţinem
că oamenii de ştiinţă au descoperit că aceste două planete
prezintă tulburări ale traiectoriei gravitaţionale pe orbită, iar
Pluto era pur şi simplu prea mică pentru a putea avea un
asemenea efect asupra lor. Ca acest lucru să fie posibil, corpul
care producea aceste efecte trebuia să fie de multe ori mai
mare decât Pluto. Dezbaterea continuă, unii căutând cu înfri­
gurare planeta X, alţii renunţând la ea ca la o prostie evidentă.
Foarte recent, un alt CCK a fost descoperit. Quaoar
are un diametru de 1 250 de kilometri, jumătate din dia­
metrul planetei Pluto şi este cel mai mare C C K cunoscut
până în prezent. Un studiu al sistemului solar a relevat
faptul că acesta nu este un cimitir plin de corpuri moarte
şi îngheţate. Studiul evidenţiază faptul că aceste C C K ar fi
putut fi calde la un moment dat în trecut. Această conclu­
zie vine în sprijinul teoriei care spune că procesele planetare,
cum este vulcanismul, pot apărea pe corpuri aflate la distanţe
uriaşe faţă de Soare. Vulcanismul ar putea veni în sprijinul
existenţei planetelor la distanţe atât de mari faţă de Soare.
Tăbliţele sumeriene descriu planeta Nibiru astfel: „o planetă
radiantă”, care este simbolizată de o cruce, pentru a indica
poziţia de răscruce a planetei, dar şi a radiaţiei sub formă de
căldură care emană dinspre planetă. În tăbliţele de argilă ni
se spune despre importanţa atmosferei dense, care protejează
planeta Nibiru împotriva lungilor perioade reci, atunci când
planeta se află cel mai departe de Soare, cât şi de perioa­
dele fierbinţi atunci când ea este cel mai aproape de Soare.
Deteriorarea acestei atmosfere a reprezentat motivul care i-a
adus pe Anunnaki de pe Nibiru pe Pământ.
Sclavii zeilor 147

Până în prezent, oameni de ştiinţă au găsit în jur de


1 000 de CCK, dar se cunosc foarte puţine lucruri despre
compoziţia lor din cauză că sunt la o distanţă prea mare şi
sunt estompate. Dar, detectarea gheţii cristaline sugerează
faptul că Quaoar este sau a fost de un corp diferit de Soarele
nostru. Ar putea să fie proximitatea faţă de planeta radi­
antă Nibiru? Această ipoteză a fost susţinută de profesorul
David Jewitt, de la Universitatea din Honolulu, Hawaii, şi
de Jane Luu de la Institutul de Tehnologie din Lexington,
Massachusetts. Cei doi cercetători au descoperit primul
C C K în 1992 şi au făcut aceste ultime observaţii. Au susţinut
că trebuie să fi fost un corp cu dimensiuni apreciabile care să
poată avea un asemenea efect asupra acestui CCK. Ar putea
fi acesta un indiciu real despre o îndepărtată planetă X?
Dacă privim descrierile detaliate ale bătăliilor cereşti
dintre zei şi coliziunile planetelor pe care Enuma Elish le de­
scrie atât de viu, aproape că sună prea fantastic pentru ca să
fie considerate reale. Totul pare atât de îndepărtat în spaţiu
şi atât de departe în timp, încât ne luptăm să găsim relevanţa
pentru existenţa noastră la acest moment în timp, dar tot ceea
ce trebuie să facem este să ne ridicăm ochii spre cer pentru ca
să vedem cât de vulnerabili suntem în faţa unui atac cosmic.
Poate nu din partea altor planete, ci din partea unor asteroizi
uriaşi şi chiar a unor comete. Adesea auzim ştiri despre aste­
roizi care au trecut aproape de Pământ, fără ca noi să fi băgat
de seamă, până au trecut pe lângă noi, neobservaţi. Acest
gen de ignoranţă ar putea duce la dispariţia rasei umane cât
ai clipi şi ar putea cauza o coliziune cosmică de proporţii,
nu foarte departe de evenimentele spectaculoase descrise în
tăbliţele sumeriene. Există probabil mai multe mii de astero­
izi uriaşi care zboară prin sistemul nostru solar, mulţi dintre
ei ajungând foarte aproape de Pământ. Aceştia sunt numiţi
Asteroizi Apropiaţi de Pământ (AAP). Eros este un AAP
alungit, care măsoară 33 de kilometri lungime, 13 kilometri
148 Michael Tellinger

lăţime şi 33 de kilometri înălţime; suficient de mare ca să


distrugă Pământul şi viaţa de pe el. Până în prezent au fost
identificaţi în jur de 150 de AAP, dar mai există mulţi alţii.
Cel mai mare AAP cunoscut este 1 036 Ganymede, cu un
diametru de 41 de kilometri. Potrivit astronomilor, există
peste 1 000 de AAP al căror diametru este mai mare de un
kilometru şi care ar putea pricinui stricăciuni catrastrofale
Pământului. Chiar şi AAP mai mici ar putea cauza distrugeri
importante dacă ar fi să se lovească de Pământ.
Aceste informaţii ne duc înapoi la evenimentele tragi­
ce care au avut loc laTunguska, în Siberia, pe 30 iunie 1908.
Un meteorit măsurând între 90 şi 200 de metri în diametru
a explodat deasupra Pământului, chiar înainte de impact. A
ars complet pădurea acoperită de zăpadă pe o rază de 2 100
de kilometri pătraţi şi a distrus în jur de 80 de milioane de
copaci. Dacă acolo ar fi fost un oraş, vă puteţi imagina drama
care ar fi avut loc.
Acum aproximativ 65 de milioane de ani a avut loc un
impact şi mai devastator pe Pământ. Un asteroid cu diame­
trul de 10 kilometri s-a izbit de Pământ în zona peninsulei
Yucatan, din Mexic, şi a dus nu numai la dispariţia dinoza­
urilor, ci şi a tuturor animalelor cu greutatea de peste 30 de
kilograme şi a unei părţi importante a vegetaţiei. Impactul ar
fi dus la penetrarea scoarţei terestre, împrăştiind praf şi alte
resturi în atmosferă, cauzând incendii uriaşe, activitate vulca­
nică, tsunamiuri şi furtuni devastatoare cu vânturi puternice
şi chiar ploaie acidă. Impactul ar fi dus la schimbări chimice
în atmosfera Pământului, favorizând creşterea concentraţiei
de acid sulfuric, acid nitric şi compuşi pe bază de fluoruri.
Mai mult, valul de căldură degajat de forţa impactului ar fi
incinerat toate formele de viaţă întâlnite în cale. După im­
pact, praful şi rămăşiţele care au fost aruncate în atmosferă au
blocat timp de mai multe luni lumina Soarelui şi au contri­
buit la scăderea temperaturii planetei. Organismele care nu
Sclavii zeilor 149

s-au putut adapta la schimbările de lumină şi temperatură


au murit. Pentru că energia plantelor provine de la soare, ele
ar fi fost primele afectate de asemenea schimbări de climat.
Multe familii de fitoplancton şi plante au murit, iar nivelul
de oxigen de pe Pământ a scăzut dramatic. Din cauza lipsei
de oxigen au fost afectate atât uscatul, cât şi oceanele, toate
organismele care nu s-au putut adapta la un consum mai mic
de oxigen murind sufocate. Drama a continuat. Din această
transformare a mediului au rezultat schimbări majore în cir­
cuitul de hrană, erbivorele murind de foame după ce vegetaţia
s-a uscat. Apoi carnivorele au fost nevoite să se mănânce în­
tre ele şi, în cele din urmă, au murit şi ele. Cadavrele lor mari
au asigurat pentru o vreme hrana pentru animalele mai mici.
Aceasta trebuie să fi fost cu siguranţă o explozie spec­
taculoasă. Ca să ne reamintim cât de spectaculoase pot fi
exploziile cosmice, tot ceea ce trebuie să facem este să ne amin­
tim cel mai observat eveniment din istoria omenirii. În 1994,
21 de bucăţi din cometa Shoemaker-Levy s-au izbit de
Jupiter. Toată lumea a încremenit în vreme ce urmărea acest
eveniment, iar toate telescoapele erau îndreptate către Jupiter,
pentru ca să aducă acele imagini dramatice în casele noastre.
Părţile cele mai mari ale cometei au cauzat explozii de un
milion de ori mai puternice decât toate exploziile atomice
care au avut loc pe Pământ. Cu alte cuvinte, dacă acea cometă
ar fi lovit Pământul, noi nu am mai fi aici astăzi şi după toate
probabilităţile nici planeta.
Iată aşadar că nu este atât de greu să ne închipuim o
coliziune cosmică. Suntem foarte norocoşi că magia televi­
zorului ne-a reamintit aceste evenimente. Tot ceea ce aveau
sumerieni acum 6 000 de ani erau nişte tăbliţe de argilă şi un
scrib care înregistra evenimentele cu scrierea cuneiformă, în
loc de formatul video.
Acum, că ne-am explorat universul, sistemul nostru so­
lar, cometele, asteroizii şi coliziunile cosmice, avem suficiente
150 Michael Tellinger

informaţii pentru a evidenţia probabilitatea existenţei unei


planete X, în părţile îndepărtate ale sistemului nostru solar,
care ne vizitează la fiecare 3 600 de ani? Vom explora multe
alte părţi neexplicate ale Marelui Puzzle Uman, care mă fac
să cred că o astfel de planetă există. Vom descoperi că această
planetă este legată de existenţa noastră pe Pământ printr-o
serie de evenimente ciudate, care include transferul de ger­
meni de viaţă între ele la începuturi, dar şi prin intermediul
manipulării genetice, la mult timp după ce viaţa s-a dezvoltat
şi a evoluat pe Nibiru şi pe Pământ. Manipularea genetică
pe care rudele noastre cosmice au exercitat-o asupra noastră
acum aproximativ 200 000 de ani este consemnată cu grijă
pentru noi în tăbliţele străvechi. Vă rog să luaţi din nou în
considerare toate cunoştinţele pe care le avem despre cosmos
şi cât de mult pare că învăţăm în fiecare zi de la oamenii
de ştiinţă care studiază cerul. Odată ce am concluzionat că
toată înţelepciunea noastră este încă în fază incipientă, con­
cluzia evidentă este una pe care nu o putem rosti. Ceea ce mă
roade acum este indiferenţa cu care ne debarasăm de atâta
informaţie care ne-a fost lăsată moştenire de scribi din alte
vremuri, atunci când lumea arăta cu totul altfel. Se pare că,
dacă aceste informaţii nu sunt conforme cu felul în care ne
place să privim la începuturile istoriei noastre, nu suntem atât
de dornici să le înglobăm în bagajul nostru de cunoştinţe.
Pentru a încheia acest capitol într-o notă inspiraţională, iată
câteva declaraţii referitoare la planeta X din partea oameni­
lor de ştiinţă, vizionarilor şi gânditorilor din trecut şi prezent.

Este o certitudine faptul că avansarea omenirii din Paleolitic


(Epoca de Piatră Veche) la Mezolitic (Epoca de Piatră Medie) şi la
Neolitic (Epoca de Piatră Nouă) şi apoi la marea civilizaţie sumeriană
a avut loc acum aproximativ 3 600 de ani. Este clar că Anunnaki
au vizitat Pământul şi au aprobat creşterea nivelului de civilizaţie al
omenirii (cunoştiinţe, ştiinţă, tehnologie). Dar, aşa cum am încercat
Sclavii zeilor 151

să explic la seminariile recente (încă nu am reuşit să o fac într-o car­


te), vizitele pe Pământ şi în apropiere (pe ceea ce poartă numele de
periheliu) de Nibiru nu coincid. Acest lucru are o semnificaţie imensă,
pe care cei care mi-au citit doar prima carte o ignoră.
Zecharia Sitchin

În domeniile arheologiei, geologiei şi astronomiei, ultimii ani


au adus o mulţime de fapte care trebuie coroborate cu presupunerile
că au existat mişcări fizice cu caracter global la începuturi; că aceste
catrastrofe au fost cauzate de agenţi extratereştri şi că natura acestor
agenţi poate fi identificată. Amintirea cataclismelor a fost ştearsă, nu
din cauza insuficienţei legendelor scrise, ci din cauza unor procese
caracteristice care mai târziu au determinat naţiuni întregi, împreună
cu elitele inteligenţei, să citească aceste alegorii şi metafore în care
sunt descrise cu claritate aceste anomalii cosmice.
Immanuel Velikovsky

Dr. Robert S. Harrington, fostul şef al Observatorul Naval al


Statelor Unite ale Americii, a calculat câţiva parametri ai planetei X
şi ai orbitei sale. Harrington a pornit de la perturbările de pe orbitele
planetelor Neptun şi Uranus, ştiind că Pluto nu poate fi responsabi­
lă pentru acestea. Observaţiile pe care le-a folosit au fost furnizate
de Almanahul Oficiului pentru Navigaţie al Observatorului Naval al
Statelor Unite ale Americii şi merg până în 1833 pentru Uranus şi
1846 pentru Neptun.
Robert Harrington, articolul Harrington,
Marina Statelor Unite ale Americii

Foarte multe date empirice indică faptul că fiecare punct al


suprafeţei Pământului a fost studiat cu atenţie, multe schimbări cli­
matice au avut loc aparent din senin. Acest lucru este explicabil dacă
suprafaţa aparent rigidă a Pământului trece, din când în când, printr-o
dizlocare extensivă.
Albert Einstein
8
Natura umană
Se pare că acordăm foarte multă grijă creşterii copi­
ilor noştri în modul potrivit. În funcţie de cultura din care
provenim, variaţiunile cuvântului potrivit pot fi extreme. În
lume sunt multe culturi adânc înrădăcinate, fiecare dintre ele
având felurite obiceiuri, ritualuri şi credinţe. În ultimii 100
de ani am trecut prin două războaie mondiale, pe lângă cel
de-al treilea război mondial, prin câteva conflicte locale, cum
ar fi cele din Coreea, Vietnam, Afganistan, Irak şi alte con­
flicte care au fost considerate ca fiind revolte minore, cum
ar fi cea din Haiti. Este uimitor că, în ciuda numeroaselor
conflicte care au avut loc în ultimii cincizeci de ani ai seco­
lului al XX-lea, am experimentat probabil unul dintre cele
mai paşnice şi mai tolerante capitole din istoria omenirii. Fac
această declaraţie foarte rezervat, pentru că, până nu vom eli­
mina toate conflictele din societatea noastră, nu vom fi liberi.
Această perioadă va fi cunoscută pentru totdeauna pentru
prăbuşirea Uniunii Sovietice şi pentru transformarea Chinei
dintr-un gigant comunist în economia cu cea mai rapidă
creştere din lume şi partenerul ideal de afaceri pentru orici­
ne. Dar ar trebui să fim conştienţi că există şi alte forme de
conflict şi agresiune decât războiul pur şi simplu. Am devenit
experţi în tehnici de manipulare pentru ca să-i convingem
154 Michael Tellinger

pe alţii să ne urmeze, deşi nu este neapărat în beneficiul lor.


Banii şi puterea militară vă vor ajuta să faceţi jocurile fără
să fi nevoie să trageţi nici măcar un singur glonţ şi uneori
trecem cu vederea asemenea incidente. Asta se întâmplă fie
pentru că genele noastre violente ar fi trecut în clandestini­
tate, fie pentru că am obţinut noi gene care s-au transformat
prin afişarea naturii lor violente într-o formă mai subtilă.
James Watson, unul dintre descoperitorii structurii
ADN-ului, scrie în cea mai nouă carte a sa, intitulată ADN-
ul: Secretul vieţii, următoarele: „înţelegerea geneticii nu
înseamnă doar înţelegerea motivelor pentru care arătăm la
fel ca părinţii noştri. Înseamnă şi luarea contactului cu unii
dinte cei mai vechi inamici ai omenirii: defectele din genele
noastre, care pot cauza boli genetice”.
Această declaraţie susţine excelent argumentaţia mea.
De ce ar trebui să fie genomul nostru aşa de incomplet, atât
de plin de defecte dacă noi evoluăm de milioane de ani? Pur şi
simplu nu ar avea sens şi, indirect, sprijină teoria că A D N - u l
nostru a fost modificat la începuturile existenţei noastre.
Vorbesc frecvent despre „gene violente” şi „gene leneşe” de­
oarece cred cu tărie că ele există în materialul nostru genetic.
Dovezile sunt peste tot în jurul nostru. Dacă ne comportăm
într-un anumit fel, ceva trebuie că ne conduce din interior,
iar ADN-ul nostru este programul principal care predeter­
mină toate caracteristicile noastre. Aşa cum nu putem nega
faptul că o persoană are ochii albaştri, atunci când acest lucru
este evident, nu putem nega nici că afişăm un comportament
violent, atunci când acesta este afişat limpede. Şi totuşi, exis­
tă şi cealaltă latură a caracterului nostru, cu trăirile paşnice
şi binevoitoare, care trebuie să depindă de un grup de gene
care le controlează. Este un mister forţa care conduce această
luptă pentru înţelegere pe care o poartă un număr tot mai
mare de pământeni, pentru că ştim acum că genele violente
sunt încastrate în A D N . Am fost martorii unei schimbări
Sclavii zeilor 155

dramatice spre toleranţă între civilizaţiile de pe glob, acolo


unde acum 100 de ani imperialismul era o misiune pentru
puterile globale care anihilau civilizaţiile mai slabe în numele
lui dumnezeu şi al regelui. Dar, în vreme ce societatea reducea
discrepanţele în anumite sectoare, se dezvoltau discrepanţe
în alte sectoare. Intoleranţa religioasă este cu adevărat un
factor îngrijorător la adresa păcii mondiale, pentru că, îm­
preună cu religia, vine o forţă aproape indestructibilă care o
conduce din interior: fanatismul! Atâta vreme cât un anumit
grup de oameni crede că ocupă o poziţie morală şi religioasă
mai înaltă decât alte grupuri, ne confruntăm cu spectrul dez­
astrului. Toate eforturile politicienilor de a crea un mediu de
schimb global stabil nu vor însemna nimic atâta vreme cât ne
confruntăm cu ameninţarea violenţei fanatismului religios.
Dacă nu vom putea arăta un nou drum religios al moderaţiei
hoardelor de fanatici religioşi, există un risc major ca întreaga
problemă să se îndrepte către un conflict violent.
Mai există un alt segment de dezvoltare globală care
atrage genele violente din unii dintre noi într-un mod mult
mai subtil: războiul economic. Discrepanţele dintre bogaţi
şi săraci reprezintă cel mai îngrijorător aspect al globalizării,
iar acest aspect nu dă semne de diminuare, din contră este
în creştere. Atâta vreme cât vom avea un grup sau o naţiune
care dobândeşte măreţie pe spatele altei naţiuni, nu va exista
niciodată o stare de armonie pe Pământ. Aşa cum am arătat
mai devreme, creierul nostru este un organ de o complexitate
imensă, pe care este posibil să nu-l înţelegem niciodată pe
de-a întregul. Creierul pare să joace un rol de interfaţă între
planurile fizic şi spiritual ale fiinţei noastre. Este ca un com­
puter condus de pachet de softuri foarte bine dezvoltate care
se numeşte genom. Dar computerul-creier poate funcţiona
doar la nivelul permis de pachetul de software, iar acest
software are nevoie de actualizare permanent. Această actua­
lizare nu poate avea loc decât prin acţiunea ADN-ului. Mulţi
156 Michael Tellinger

oameni de ştiinţă au făcut pronosticuri îndrăzneţe legate de


cât la sută din capacitatea creierului folosim noi, oamenii,
dar adevărul este că nu putem începe să estimăm capacitatea
creierului. Aşa avansat cum este, creierul poate executa nu­
mai funcţiile pentru care a fost programat prin intermediul
materialului genetic. Cu cât este mai avansat software-ul, cu
atât sunt mai uimitoare funcţiile pe care le poate îndeplini
creierul. La fel cum computerul tău îşi actualizează periodic
software-ul din baza de date Microsoft, genomul tău se luptă
încontinuu să se actualizeze din rezervorul de ADN, aflat
în permanentă dezvoltare. Există totuşi un conflict constant
între felul de a fi şi educaţie. În vreme ce unii dintre noi sunt
educaţi pentru ca să devină lideri în afaceri, alţii, care cresc
în societăţi mai puţin privilegiate, sunt marginalizaţi „în mod
natural” pentru ca să rămână clasa muncitoare, de unde pro­
vin sclavii care muncesc la maşina globală.
NU putem scăpa de trecutul nostru, care este construit
foarte mult pe explorare, invazii, ocupaţie, dominaţie, cruci­
ade şi război şi în care civilizaţia mai puternică atacă pur şi
simplu civilizaţia mai slabă ca parte a dreptului neîndoielnic
de extindere a zonei de influenţă. Doar pentru că am ajuns
să cunoaştem trecutul şi să înţelegem efectele complexe ale
unui conflict, nu înseamnă că ştim cum să facem faţă acestui
defect genetic, aşa cum indică James Watson. Defectele noas­
tre genetice nu ne afectează doar sănătatea fizică, ci şi starea
de spirit. Această stare de spirit este controlată de ADN-ul
„defect”, care ne aduce la situaţii de conflict. Pentru a fi în
stare să gestionăm această nevoie neostoită de conflict, tre­
buie să ştim cu exactictate de unde venim şi de ce suntem aşa
cum suntem, pentru ca să nu mai existe speculaţii, deoarece
această incertitudine devine o justificare ascunsă pentru felul
în care ne comportăm. Din păcate, toate eforturile depuse
în domeniul originilor psihologiei umane au fost bazate pe
prezumţii speculative asupra origilor noastre. Complexitatea
Sclavii zeilor 157

naturii umane ne duce aşadar înapoi la originile noastre.


Sociologii africani şi americani susţin că societatea va mai
avea nevoie de câteva sute de ani ca să depăşească efectele
reziduale ale sclaviei şi aceasta a fost doar o opresiune tem­
porară a unui grup împotriva altuia, care a avut loc fără niciun
fel de manipulare genetică sau chirurgicală. Să ne imaginăm
răul făcut umanităţii la momentul creaţiei, atunci când capa­
citatea sa genetică a fost putenic amputată. Calea sinuoasă a
istoriei umanităţii ne-a lăsat cu cicatrici pe care trebuie să le
vindecăm, într-o încercare de a începe să înţelegem natura
noastră umană.
La nivel personal, am fost un optimist incurabil, un
mesager al energiei pozitive, găsind părţile bune în orice lu­
cru şi am creat constant. Ce am creat, vă întrebaţi? Am creat
orice. Se pare că, atunci când oamenii sunt ocupaţi să facă un
lucru creativ, minţile lor accesează porţiunea nonviolentă a
genomului. Un exemplu foarte simplu poate fi acela al grădi­
năritului, al plantării unor flori. Terapia prin grădinărit este
bine documentată. Continuăm cu alte exemple simple cum
ar fi construirea unei căsuţe într-un copac sau repararea unui
scaun vechi. Poate deveni atât de banal ca şi cum ai scrie o
listă de cumpărături. Procesul creativ pare să învingă activi­
tatea genelor violente. Există poveşti incredibile din război,
în care armatele au încetat conflictul pentru a juca un meci
de fotbal, înainte să reînceapă să se omoare între ele. Totuşi,
această filosofie populară dă naştere unei dileme. Cum rămâ­
ne cu oamenii care creează arme de război? Ce se întâmplă
cu relaţia dintre genele creative şi genele violente din siste­
mul lor? Se poate să fie atât de absorbiţi de procesul creativ
încât să ignore complet efectele creaţiei lor? Sau este posibil
ca genele violente să fi devenit atât de iscusite încât să ma­
nipuleze genele creative pentru ca să-şi împlinească propriile
nevoi? Unele dintre aceste ipoteze au fost analizate în de­
taliu sub masca genelor egoiste, dar acestea sunt răspunsuri
158 Michael Tellinger

pe care le vom găsi pe măsură ce avansăm în timp. Pentru


moment, măcar ridicăm aceste întebări, având posibilitatea
de explorare, datorită societăţii evoluate şi iluminate în care
trăim, a limitelor care ne-ar fi adus pieirea acum câteva sute
de ani.
Este mare păcat că un grup de oameni avizi de pu­
tere şi-au însuşit comunismul şi s-au folosit de beneficiile
comue ca să-şi hrănească lăcomia. Comportamentul lideri­
lor comunişti era contrar doctrinei lor. Cred că undeva în
viitor, într-o omenire mai evoluată, această doctrină a co­
muniunii ar putea deveni mai folositoare pentru omenire. In
forma sa teoretică, oferă un răspuns utopic la multe dintre
problemele globale. Probabil că voi fi huiduit de milioane de
capitalişti, dar cred că ideea originală cu privire la punerea
în comun are multe legături cu structura noastră genetică
ascunsa. Populaţiile din sudul Africii au o doctrină comu­
nă pe care o numesc ubuntu, care este bazată pe principiile
împărţirii şi protejării întregului sat sau a întregii comunităţi.
Acest concept precede cu mii de ani comunismul, putând fi
chiar una dintre sursele originare ale acestuia. Se pare că a
funcţionat cu succes timp de mii de ani, până când triburile
au fost invadate de colonişti şi forţate să renunţe la această
tradiţie străveche în favoarea democraţiei şi a capitalismului.
A fost aceasta o mişcare înţeleaptă sau una prostească? Voi
veţi fi judecătorii, dar eu cred că supravieţuirea comunităţii
globale ar putea deveni dependentă de unele dintre filosofi-
ile simple ale civilizaţiilor vechi de pe Pământ. Capitalismul
este o reţetă pentru dezastru, dar corporaţiile bogate şi pu­
ternice care domină lumea nu vor admite niciodată lucrul
acesta, atâta vreme cât se vor afla în postura de conduce­
re. Vor continua să exploateze şi să înrobească pături largi
ale popoarelor, atâta vreme cât sunt în vârful ierarhiei. Apoi
vor fi detronate de alte companii, care vor face acelaşi lucru.
Trebuie să ne punem întrebarea: unde duc toate acestea?
Sclavii zeilor 159

Un genom perfect nu are nevoie de violenţă, lăcomie,


frivolitate şi toate acele caracteristici care au produs atât de
multă suferinţă omenirii. Aşadar, pe măsură ce evoluăm, vom
avea nevoie să hrănim din ce în ce mai puţin aceste rezer­
voare de materialism ale psihicului nostru şi vom deveni mai
deschişi la conceptul de impărţire universală? Încă o dată,
această chestiune a punerii în comun nu este nouă pentru
omenire. Suntem implicaţi în punerea în comun, pe diferite
niveluri: în casele noastre, în cadrul familiilor extinse şi chiar
la serviciu, dar, ca să ducem această împărţire la extrem, ar
trebui să eliminăm orice formă de recompensă materială din
ecuaţia globală.
Acest concept pare de negândit pentru cineva care
lucrează pe pieţele economice sau financiare, pentru că,
aşa cum o văd ei, lumea este condusă de economie -
cu alte cuvinte, de bani. Singura problemă este că banii
produc bani şi, în cele din urmă, nu ne duc nicăieri. Scopul
financiar a fost factorul principal din spatele multor războa­
ie. Expresia „bogaţii devin mai bogaţi, iar săracii fac copii”
este foarte adevărată şi foarte periculoasă pentru pespectivele
viitoare ale supravieţuirii omenirii, întrucât copiii oameni­
lor săraci devin sclavii corporaţiilor internaţionale din lumea
modernă.
Războaiele brutale, purtate în câmp deschis de mii de
oameni, în lupte sângeroase, au fost înlocuite de terorismul
internaţional, care este mai înfiorător şi mai dificil de contra­
carat. Dar cea mai mare ameninţare la adresa supravieţuirii
noastre este terorismul economic. Acest relativ nou-venit în
ecuaţia dominaţiei globale a înlocuit superioritatea nucleară
şi a fost dezlănţuit pe nesimţite din spatele uşilor închise ale
giganţilor multinaţionali împotriva naţiunilor mici care nu
se aşteptau la aceasta. Până la urmă, este mult mai înţelept şi
mai profitabil să invadezi o ţară prin preluarea bunurilor sale
economice şi prin însuşirea bogăţiilor şi resurselor naturale
160 Michael Tellinger

decât să le bombardezi mai întâi, înainte de a le cuceri. Deci,


în esenţă, nimic nu s-a schimbat de la Alexandru cel Mare
şi Hanul Attila. Doar metodologia s-a schimbat. Gena vio­
lentă încă sălăşluieşte în fiecare dintre noi. În vreme ce unii
dintre noi au învăţat să o suprime, poate chiar prin interme­
diul propriului proces de evoluţie, o altă genă mai periculoasă
ameninţă să ocupe locul cel mai important: gena lăcomiei.
Dacă îl întrebăm pe orice om obişnuit de pe stradă,
ne va spune că îşi doreşte pace şi armonie în lume, dat mulţi
oamenii sunt încă pregătiţi să lupte pentru pace. Probabil că
ai văzut tricourile pe care scrie: „Să lupţi pentru pace este ca
şi cum te-ai regula pentru virginitate”. Este abordarea cea
mai apropiată de adevăr. Dincolo de toate violenţele şi lă­
comia din lume se află un râu nesfârşit de bunăvoinţă, dar
pentru că mass-media a devenit obsedată de sânge, maţe văr­
sate şi alte lucruri scabroase, rar mai avem ocazia să auzim
şi despre lucrurile bune care se întâmplă în lume. Într-o zi
obişnuită, în lume se întâmplă mai multe lucruri bune de­
cât lucruri rele, dar aceasta nu este alegerea editorilor. Acesta
este un aspect foarte ciudat al naturii umane, care trebuie
că îşi are rădăcinile într-o defecţiune genetică macabră pe
care încă nu o înţelegem. Editorii de ştiri par să fie convinşi
că veştile bune nu se vând. Am avut această discuţie cu o
serie de producători de emisiuni de radio şi de televiziune,
care au avut tendinţa de a-mi respinge sugestia despre ştirile
bune cu o anumită aroganţă, ca şi cum ar fi ştiut exact ce
fel de ştiri vrea să consume omul obişnuit de pe stradă. Eu
cred că au devenit sclavii genelor violente şi lacome care ne
conduc personalitatea. S-au instalat într-o zonă sigură din
care folosesc senzaţionalul violent ca să-şi vândă ştirile. Nu
sunt suficient de curajoşi pentru a împinge limitele propri­
ei construcţii genetice spre explorarea nevoilor adânci ale
societăţii globale. Cât de mult va mai supravieţui mass-me­
dia prin hrănirea noastră cu astfel de ştiri negative? Cât de
Sclavii zeilor 161

mult va mai rezista o persoană obişnuită să consume şi să di­


gere ştirile senzaţionale care ne sunt vândute ca o informaţie
crucială, fără de care nu am putea trăi?
Bunăvoinţa şi mărinimia pe care le afişează zilnic oa­
menii sunt uimitoare: de la Maica Tereza la muncitorii şi
voluntarii din situaţiile de conflict, Crucea Roşie, Semiluna
Roşie, o pleiadă de organizaţii de ajutorare şi de caritate, gru­
puri pentru sprijinul orfanilor, cantine sociale, adăposturi de
noapte, o listă aparent nesfârşită de ONG-uri, atât de de­
votate, există atât de multă bunăvoinţă în lume încât rămâi
de-a dreptul copleşit. Conceptul de împărţire pare să fie pu­
ternic înrădăcinat în cultura umană. Atunci când vedem la
televizor un reportaj despre un dezastru, câteva organizaţii
internaţionale sunt deja la faţa locului pentru a se ocupa de
el. Unul dintre citatele mele preferate este: „Ce ţie nu-ţi place
altuia nu-i face”. Am crezut întotdeauna că acesta este unul
dintre crezurile la care ar trebui să subscriem atunci când
ne aflăm într-o stare de nervi. Distincţia dintre bine şi rău
este foarte vizibilă prin ochii copiilor: atunci când le spunem
poveşti despre personaje negative, încep să plângă imediat.
Instinctiv nu le plac personajele rele şi vor ca binele să în­
vingă răul. Şi totuşi, unii cresc şi aleg calea violenţei, în timp
ce alţii nu fac această alegere. Condiţionările de ordin social
împreună cu genele violente sunt cele care îi determină pe
copii să crească şi să se tranforme în nişte monştri? Cum
se poate ca un copil pur, care plânge atunci când mama vi­
tregă ridică vocea la Cenuşăreasa, să se transforme într-un
dictator la nivel global, care nu-şi numără victimele cu ze­
cile, ci cu milioanele? Este adevărat că au existat pacificatori
ca Mahatma Ghandi sau Nelson Mandela, care au servit ca
model pentru cea mai mare parte a lumii în anganjarea în
dialog mai degrabă decât în război şi care au reprezentat o
încheiere însufleţitoare a secolului al XX-lea. Acesta repre­
zintă un material fertil pentru predicatorii teoriilor naturii
162 Michael Tellinger

umane versus educaţie. Suntem un produs al mediului în


care trăim sau suntem produsul ADN-ului nostru?
Psihologii au speculat anii de-a rândul despre resor­
turile violenţei dintre oameni. Au existat teorii fantastice:
influenţa părinţilor, a prietenilor, a vecinilor, a climatului, a
bolilor, a stelelor şi o serie de alţi factori externi care joacă
un rol important în comportamentul nostru. Se poate să fie
adevărat, dar aceştia sunt doar factorii care stimulează genele
violente. Reacţia în lanţ, care urmează după stimularea ge­
nelor violente, este diferită de la un om la altul. Acesta este
momentul în care totul devine mai complex. Dacă am fost
creaţi cu un genom restricţionat, creatorul nostru trebuie să
fi făcut asta cu un scop. Din tăbliţele sumeriene reiese clar că
cei care ne-au creat deţineau cunoşterea deplină a procedu­
rilor medicale şi ştiinţifice, dar asta nu înseamnă că ei însisi
avea un genom perfect. Şi, dacă suntem braţul genetic al unei
specii umane mult mai dezvotate, care s-a stabilit pe Pământ
în trecutul îndepărtat, înseamnă că încă mai purtăm părţi ale
structurii lor genetice. Simplu fapt că am ajuns să analizăm
aceste situaţii, care în trecut păreau de neimaginat, este un
semn clar că această poveste înseamnă mai mult decât pare
la prima vedere. Nivelul nostru de dezvoltare, atins în secolul
al XXI-lea, trebuie să fie asemănător cu cel al astronauţilor
Anunnaki atunci când au ajuns pentru prima oară pe Pământ.
Cred că în aproximativ 100 de ani vom fi pregătiţi să des­
coperim întreg adevărul despre izvoarele noastre şi originile
reale ale rasei umane. Dovezile vor fi tot mai convingătoare,
frica îngrozitoare faţă de dogma religioasă se va diminua, iar
oamenii vor căuta răspunsuri adevărate mai degrabă decât să
asculte mormăielile negustorilor de putere conservatori.
Prăpastia imensă între a avea şi a nu avea este mai
mare ca niciodată. Faceţi o comparaţie între uriaşa schismă
socială dintre un om de ştiinţă, care încearcă să culeagă pro­
be materiale de pe Marte şi un vagabond care ia în calcul
Sclavii zeilor 163

eventualitatea jefuirii unei alte persoane pentru zece do­


lari. Diferenţele dintre oameni sunt izbitoare. Dacă toţi ne
naştem egali, am făcut tot ce ne-a stat în putinţă pentru ca
să schimbăm asta; acesta este un aspect foarte deranjant al
naturii umane care are cu siguranţă rădăcinile înfipte adânc
în genomul nostru. Sunt unii oameni mai valoroşi decât alţii?
Dacă ne putem lipsi de trupurile noastre, dar nu ne putem
lipsi de sufletele noastre, nu ar trebui să scăpăm de trupu­
rile imperfecte, păstrând doar câteva pe planetă, până când
va evolua un corp mai aproape de perfecţiunea genetică? La
acest moment, am putea permite omenirii să se multiplice
după inima fiecăruia, pentru că ADN-ul nu ne-ar permitem
să facem nimic care să dăuneze planetei sau omenirii.
Să analizăm nevoia noastră neostoită de explorare.
Ne-am descurcat destul de bine în 30 de ani de când primele
corăbii spaţiale vikinge au fost lansate într-o expediţie plane­
tară în adâncimile sistemului nostru solar. Ne-am descurcat
bine într-o perioadă atât de scurtă de timp. Am primit fo­
tografii cu toate planetele sistemului solar, înainte ca această
corabie să părăsească sistemul nostru solar şi să dispară adânc
în spaţiu, pe drumul către stelele îndepărtate. Această dorinţă
obsesivă de explorare şi cucerire este puternic înrădăcinată în
genele noastre şi, aşa cum am arătat în capitolele precedente,
este o provocare a umanităţii încă de la momentul creaţiei
sale. O putem urmări înapoi până la Grădina Raiului. Totul
a început aici, atunci când Adam nu s-a supus dumnezeului
său şi a vrut să încerce experienţe noi. Trebuia pur şi sim­
plu să ştie mai mult, să exploreze, să forţeze limitele, fără
ca măcar să ştie ce face. A fost un răspuns natural care i-a
fost dictat de către A D N . Săracul, tatăl tuturor oamenilor
să primească informaţii false încă de la început! Nici nu e de
mirare că suntem atât de confuzi.
De atunci, am reuşit să ajungem la o mai bună
înţelegere a locului nostru în univers. Ştim acum că nu
164 Michael Tellinger

suntem centrul creaţiei, lucru pe care încă îl învăţam atunci


când eram un copil în clasa întâi şi am avut contact fizic cu
multe dintre planetele din jurul nostru. Aşadar, următorul
pas în aventura noastră de cucerire este să ne stabilim pe o
altă planetă. Norocul nostru este că pe nici una dintre aceste
planete nu trăiesc fiinţe inteligente. Am fi puşi în faţa unei
dileme morale, dacă am găsi o fiinţă avansată pe una dintre
aceste planete. Ce-ar trebui să facem? Presupun că totul ar
depinde de gradul de inteligenţă al respectivei fiinţe. Acest
aspect ar juca un rol crucial în felul în care ar trebui să ne
purtăm cu ele.
Aşadar, haideţi să ne imaginăm că fiinţele de pe Marte
sunt mai mult sau mai puţin evoluate ca noi. Primul lucru
care s-ar întâmpla ar fi acela că sistemul nostru defensiv ar
intra în acţiune. Am afişa un grad sporit de îngrijorare că
am putea fi atacaţi şi colonizaţi de către vecinii planetari.
Aşadar, am avea la dispoziţie un număr de opţiuni. Să în­
tindem mâna prieteneşte, să atacăm sau să ne retragem şi să
aşteptăm. Se spunea adesea că istoria nu ne-a învăţat nimic
şi aceasta este situaţia în care cei mai mulţi dintre noi vom
dovedi că este adevărat. În situaţii de conflict, un atac sur­
prinzător l-ar prinde pe oponent cu garda jos sau, chiar mai
bine, complet nepregătit. Loviturile preventive sunt justifica­
te pe baza hotărârilor unor oameni ca George W. Bush şi a
multora dintre discipolii săi. Aşa că probabil am alege această
variantă şi vom uita lecţiile istoriei. Odată ce i-am surprins
şi supus pe locuitorii marţieni, îi vom ocupa şi vom începe
să le exportăm cultura noastră globalizatoare. Dar care va fi
această cultură? Cultura americană, desigur. Până la urmă, ei
suportă cea mai mare parte a costurilor, aşa că vor avea întâ­
ietate în introducerea tipului de cultură pe care-l doresc. Dar
dacă Statele Unite ale Americii acţionează singure în această
invazie a planetei Marte şi îi supune pe marţieni împotriva
voinţei restului lumii? Brusc, ne vom afla sub ameninţarea
Sclavii zeilor 165

iminentă a unui atac marţian. Puteţi identifica rădăcinile


adânci ale unei gene violente? Ştiu că este o simplă ipote­
ză prostească, dar nu este departe de ceea ce se întâmplă
pe Pământ. Din câte ştim, nu există nicio formă inteligen­
tă de viaţă pe Marte, aşa că stabilirea şi colonizarea acestei
planete nu va avea încă nicio consecinţă serioasă. Este pro­
babil că, acelaşi tip de colonizare a avut loc pe Pământ acum
445 000 de ani. Vom expune dovezile lăsate moştenire pe mii
de tăbliţe de ceramică sumeriene. Din analele istoriei ome­
nirii putem deduce că urmările invaziilor pot fi catrastrofale.
S-au scris multe cărţi despre posibilitatea ca oamenii
să se stabilească pe Marte. Într-un fel ciudat, nu pare atât de
imposibil pe cât am crezut la început. Cunoscând foamea de
explorare a oamenilor, la un moment dat vom trimite explo­
ratori care să se stabilească pe Marte. Multe minţi strălucite
au stabilit care sunt paşii necesari pentru ca viaţa să înfloreas­
că acolo. Cele mai importante trei criterii sunt: o atmosferă
care să-i protejeze pe colonişti de radiaţiile cosmice şi care să
conţină gazele necesare care să permită respiraţia fără apara-
te, apa şi mâncarea. Potrivit ultimelor comunicări făcute de
NASA, o atmosferă în care să se poată trăi va fi creată în ur­
mătorii 200 de ani. Au fost făcute propuneri excelente pentru
a întruni aceste trei condiţii şi aceste propuneri vor fi aplicate
în viitor. Să ne imaginăm pentru un moment că, dacă vom
reuşi să populăm planeta Marte, să rezolvăm problema oxi­
genului şi a apei şi să să punem pe picioare nişte comunităţi
active pe planeta vecină, una dintre primele resurse de care
vom avea nevoie este munca. În vreme ce roboţii vor fi ca­
pabili să îndeplinească unele dintre sarcini, nu va putea fi
evitată implicarea oamenilor, prin faptul că oamenii pot efec­
tua munca propriu-zisă, de care vom avea nevoie pentru a
crea o comunitate stabilă şi durabilă pe Marte. Construirea
structurilor, a rezervoarelor, drumurilor, mineritul, prepara­
rea mâncărurilor, sistemul de sănătate şi aşa mai departe.
166 Michael Tellinger

Dacă nu înfruntăm dilema morală impusa de religia


noastră, vom aştepta timp de mai mulţi ani ca să primim
ajutor de pe Pământ sau vom căuta o altă soluţie? Călătoria
spre Marte durează trei ani, la viteza de croazieră a navete­
lor, şi nu s-ar putea transporta decât un număr foarte mic
de persoane. În acest caz, am lua în considerare posibilitatea
de a clona bărbaţi si femei care să fie educaţi şi înzestraţi
potrivit pentru diferitele sarcini care trebuie îndeplinite pe
Marte? Oare se va aplica şi pe Marte aceeaşi regulă mora­
lă care interzice clonarea oamenilor pe Pământ? Dacă am
putea scoate din această ecuaţie interferenţa emoţională şi
cea religioasă, clonarea ar fi cu siguranţă o opţiune realistă.
Până la urmă, toţi copiii ar fi îngrijiţi, educaţi şi protejaţi de
autorităţile marţiene. Li se va pune totul la dispoziţie. La
un moment dat în viitor, atunci când noii oameni marţieni
se vor fi maturizat şi vor fi devenit capabili să procreeze, noi
vom fi introdus deja pe Marte valorile familiale care ne sunt
atât de dragi aici, pe Pământ. Aşadar, clonarea nu trebuie să
fie un lucru atât de râu. Ne poate ajuta să avansăm în spaţiu,
fără să fie nevoie de o intervenţie fizică constantă de pe
Pământ. I-ar face pe aceşti pionieri ai spaţiului arhisuficienţi
şi independenţi. La fel ca un general într-o situaţie de război,
generalul de pe Marte ar decide care sunt cele mai potrivite
măsuri care trebuie să fie luate pentru a face faţă situaţiei, fără
să fie nevoie să aştepte instrucţiuni de la superiorul său de pe
Pământ. Se va ajunge la această situaţie pe Marte? Poate...
este posibil... probabil. Totul depinde de cât de impresionant
va evolua călătoria în spaţiu în următorii 20-30 de ani. Dacă
vom putea înfrânge gravitaţia şi vom ajunge să înţelegem şi
să folosim ştiinţa electromagneţilor cu mai multă eficienţă,
dacă vom reuşi să înlocuim sistemul de propulsie arhaic cu
unul nou, atunci toate acestea sunt posibile.

Rămâne întrebarea, cum vom rezolva problema mun­


cii pe planetele pe care le vom cuceri? Aici rezidă dilema
Sclavii zeilor 167

morală a omenirii, care este strâns legată de originile şi


evoluţia noastră. Natura umană care modelează gândurile,
nevoia de a explora şi a inventa, neajunsurile genomului şi
iminenta înţelegere a acestor neajunsuri, toate acestea joacă
un anumit rol. Suntem atât de aproape de înţelegerea în­
tregii poveşti a omenirii, dar mai sunt câteva dificultăţi pe
care trebuie să le depăşim. Este o poveste incredibilă care
ne va elibera din închisoarea morală şi din leagănul omeni­
rii: planeta Pământ. Toate acestea sunt programate în cadrul
ADN-ului nostru, al fiecăruia dintre noi. Tot ceea ce tre­
buie să facem este să avem răbdare şi să fim cumpătaţi, pe
măsură ce decodăm programul uman şi deblocăm genele
inactive care ne vor elibera spiritele. Să ne întoarcem la pla­
neta Marte. Am aterizat cu succes, am stabilit o bază şi am
petrecut câţiva ani - cu ajutorul ştiinţei avansate - pentru
a accelera dezvoltarea unei atmosfere, generând oxigen din
dioxidul de carbon prins sub suprafaţa planetei, şi chiar am
scos apă din gheaţa subterană. Am plantat mii dacă nu chiar
milioane de copaci şi alte tipuri de vegetaţie, cum ar fi iar­
bă, porumb, orz, ovăz, grâu şi multe altele. Toate se dezvoltă
foarte bine cu ajutorul fertilizatorilor pe care i-am creat din
nitrogen şi fosfaţi, iar sistemele de irigaţii menţin umidita­
tea optimă. Ne confruntăm acum cu prima dilemă legată
de muncă. Brusc, lucrurile scapă de sub control şi încep să
crească şi să se dezvolte în jurul nostru. Avem nevoie ur­
gentă de forţă de muncă umană. Depăşim curând această
problemă făcând paşii necesari pentru rezolvarea situaţiei şi
dăm naştere unei armate de copii clonaţi. Sunt crescuţi cu tot
confortul şi iubiţi de către creatorii şi educatorii lor, punân-
du-le la dispoziţie tot ceea ce este nevoie, în vreme ce sunt
educaţi pentru dezvoltarea aptitudinilor necesare pentru a
putea să execute anumite sarcini de la frageda vârstă de 16
ani. Pe măsura trecerii timpului putem crea clone umane mai
bine adaptate la mediu, pentru a susţine nevoile expansiunii
168 Michael Tellinger

marţiene. Împerecherea între clonele adulte este strict inter­


zisă, din cauza problemelor fizice neprevăzute şi pentru un
control strict al numărului de oameni din colonie. De fapt,
clonele umane au fost create de la început fără cromozomul
sexual pentru prevenirea înmulţirii lor pe cont propriu, dar
după două decenii ne dăm seama că este mai simplu să lăsăm
aceste clone să se înmulţească între ele, în anumite condiţii.
O procedură genetică rapidă le permite să procreeze pe cont
propriu timp de câţiva ani. Le învăţăm importanţa monoga-
miei şi puritatea valorilor familiei. Experimentează pentru
prima dată însemnătatea cuvântului părinte şi responsabili­
tatea. Brusc, avem o rasă de oameni marţieni, care s-au născut
din părinţi marţieni şi toate experienţele lor sunt limitate la
istoria marţiană. Aceşti marţieni nu au fost creaţi ca sclavi, ci
ca egali ai oamenilor.
Comunitatea şi populaţia de pe Marte cresc şi la fel
cresc şi necesităţile lor. Metalele rare preţioase sunt extrase şi
expediate înapoi pe Pământ, devenind un lux râvnit printre
marţieni, iar aceştia încep a se împodobi cu ele, ca un simbol
al statului lor social. Pe măsura trecerii timpului, aceste meta­
le devin atât de râvnite încât se transformă în monedă locală.
Marţienii de pretutindeni încep să tranzacţioneze cu această
monedă, acest lucru având ca efect afectarea transporturilor
către Pământ. Curând după aceea, schimburile cu aceste me­
tale sunt scoase în afara legii şi devin ilicite. Într-un interval
scurt de timp, apare o nouă elită marţiană, organizată pe
principii mafiote, şi începe să controleze puterea, în timp ce
activităţile criminale continuă. Odată cu această rapidă naştere
a dorinţelor materiale şi monetare ale marţienilor apare şi o
nouă dilemă foarte serioasă. Sunt acum 12 875 de persoane
pe Marte, iar probleme sociale complexe îşi fac loc în toate
sferele societăţii. Cea mai îngrijorătoare este apariţia claselor
sociale, care ameninţă balanţa echităţii. De vreme ce aceasta
a fost încă de la început o expediţie finanţată de guvern, toţi
Sclavii zeilor 169

oamenii înrolaţi au jucat un rol vital în această misiune pe


Marte. Toţi au primit aceeaşi remuneraţie, în vreme ce toate
nevoile şi solicitările zilnice au fost satisfăcute din fondurile
expediţiei. Prima echipă a lucrat perfect, fără niciun conflict,
fiecare dintre ei având o anumită funcţie de îndeplinit şi fi­
ecare membru a fost un element crucial pentru echipă. Dar
brusc toate acestea s-au schimbat, prin apariţia unei noi clase
muncitoare. Ar trebui tratat acest muncitor la fel ca primii
membri ai echipei? Sau vor fi priviţi ca „mai puţin egali”, de
vreme ce au fost creaţi pentru o muncă de servitori? Şi cum
vor fi remuneraţi? Cu mâncare, haine, distracţii, acces gratuit
la sporturi şi alte lucruri care le vor satisface nevoile, în vreme
ce trăiesc liniştiţi în comunitatea marţiană în creştere? Sau
vor primi o remuneraţie pecuniară, proporţională cu munca
pe care o efectuează? Una dintre opţiuni este crearea unei
structuri comune, în care toţi sunt egali şi toţi trebuie să con­
tribuie pentru binele întregului grup, cealaltă este aceea de a
planta seminţele sistemului capitalist care vine cu probleme
sale imediate, legate de lăcomie şi proprietate. Care este cea
mai puţin rea dintre cele două rele? În cazul primului sis­
tem s-a putea întâmpla ca unii indivizi să nu muncească, să
nu lucreze la capacitatea maximă şi să creeze nemulţumirea
celorlalţi lucrători, care ar trebui să muncească mai mult pen­
tru a compensa lenea colegilor. Celălalt sistem va da naştere
imediat claselor sociale, în care unii devin mai bogaţi în vre­
me ce alţii vor deveni nemulţumiţi de ceea ce au. Corupţia şi
lăcomia se vor infiltra în aceste comunităţi, aducând o listă de
efecte sociale nedorite.

Acum aş vrea să tragem adânc aer în piept şi să încer­


căm să răspundem la această întrebare. Dacă este posibil ca
noi, rasa umană, să ne aflăm pe punctul de a coloniza alte
planete, atunci nu ar fi posibil, date fiind împrejurările de
nepătruns ale apariţiei noastre, ca noi înşine să fi trecut prin­
tr-un şir de evenimente similare aici, pe Pământ? Nu este
170 Michael Tellinger

cazul să examinăm dovezile din preistorie pentru a prezenta


o ipoteză bazată pe dovezi ştiinţifice şi fizice, şi nu prin religii
inventate de oameni, care ţin rasa umană prinsă într-un cerc
de dogme religioase, vini şi frică?
Frica este o unealtă foarte puternică şi a fost folosită
dintotdeuna de către dictatori. Frica de pedeapsă, răul fizic,
tortura şi moartea în chinuri i-au hăituit pe oameni încă
de la începuturi, dar frica de tortura spirituală este la fel de
puternică.
Frica nebună că vei merge în iad după moarte, acolo
unde vei arde veşnic, este foarte reală pentru miliarde de oa­
meni de pe Pământ. Această frică, inoculată de către creator,
a fost planul pe care l-au urmat dintotdeauna liderii politici
şi religioşi. Aceste unelte puternice nu au fost folosite nu­
mai de dictatorii sângeroşi, ci şi de liderii vicleni din lumea
modernă, ca un instrument eficace de propagandă. Trusturile
mass-media le-au asigurat acestor lideri acces direct la
oameni. Datorită acestui acces, ei au putut să creeze şi să
controleze campanii nesfârşite de propagandă, atât de sub­
tile încât nici cei mai vehemenţi critici ai lor nu le-au putut
recunoaşte. Rămân uimit întotdeauna de felul în care giganţi
media ca BBC şi CNN pot discrimina sau îşi pot alege tabăra
cu atâta uşurinţă, atunci când se referă la „soldaţii israelieni”
şi, în aceeaşi frază, îi numesc pe oponenţii lor „militanţi pa­
lestinieni” sau „terorişti”. Într-o secundă, ei legitimează un
grup, în vreme ce îi reduc pe oponenţii acestui grup la statu­
tul unui grup dezgustător de barbari. Dacă îmi aduc aminte
corect, nu la fel s-au referit la Mişcarea Antiapartheid, atunci
când Nelson Mandela făcea parte din această grupare de
revoluţionari. Ei erau numiţi „luptători pentru libertate”,
cu o cauză justă, recâştigarea pământului lor. Deci, ce se în­
tâmplă În Orientul Mijlociu? Trusturile media au decis că
palestinienii sunt doar nişte barbari brutali care merită să fie
anihilaţi? Indiferent dacă ne place sau nu, acest subtil joc de
Sclavii zeilor 171

cuvinte ne va influenţa în cele din urmă felul în care gândim,


pe măsură ce anii de repetiţie ne vor anihila abilitatea de face
diferenţa între adevăr şi propagandă.
George W. Bush s-a folosit cu mare eficienţă de
mass-media după atacurile de la 11 septembrie 2001 ca să-i
facă pe americani să se teamă de aproape orice. S-a folosit de
canalele media ca să-i facă pe americani să creadă că toată
lumea reprezintă o ameninţare şi toată lumea vrea să atace
Statele Unite ale Americii, să le invadeze şi să le distrugă.
O manevră iscusită pentru unirea întreagii populaţii în jurul
său, care să-l urmeze orbeşte într-un nou conflict global pen­
tru instaurarea dominaţiei americane. Această frică inoculată
a devenit imediat o justificare pentru toate actele de război
împotriva altor state, bazată doar pe propaganda guvernului
american. Ceea ce este cu adevărat trist este faptul că bietul
popor american este complet ignorant la această dezvoltare
care le-a consumat pur şi simplu vieţile. Sunt bucuroşi să-şi
plătească taxele, să-şi întărească forţa armată şi să invadeze
lumea întreagă ca să o împiedice să se angajeze în orice fel
de viitoare acte de agresiune împotriva „pământului celor li­
beri”. Vă sună familiar? Nu este foarte asemănător cu ceea ce
au făcut acum 2 300 de ani Alexandru cel Mare şi Imperiul
Roman? Dacă adăugăm elementul reprezentat de războiul
economic dus de cea mai mare economie împotriva restului
lumii, avem un tablou cumplit al felului în care arată de fapt
lumea civilizată. Adevărul este că ne aflăm într-o stare de
conflict permanent. Cel mai vizibil şi mai periculos este con­
flictul economic aflat în creştere. Până nu demult exista un
singur jucător care deţinea controlul deplin asupra economiei
mondiale, dar, printr-o serie de evenimente neaşteptate, im­
posibilul a avut loc şi fostul gigant economic este ameninţat.
Dragonul adormit s-a trezit şi, prin intermediul populaţiei
sale imense, China a înclinat dramatic balanţa puterii eco­
nomice în doar câţiva ani.
172 Michael Tellinger

Aşadar, care este urmarea acestui război militar şi eco­


nomic? Nu este nicio urmare: războiul va continua să fie cea
mai mare ameninţare la adresa rasei umane şi va continua să
provoace suferinţe de neimaginat oamenilor de pretutindeni.
Se pare că nu putem face nimic pentru calmarea acestei gene
violente până nu începem să înţelegem ingineria genetică şi
nu localizăm această genă şi genele înrudite sau până când
vom evolua cu adevărat ceva mai mult. Alături de noul său
prieten, gena lăcomiei, ele fac o parte a ADN-ul să devină
atât de puternică şi cu un control atât de puternic asupra
omenirii, încât va fi foarte greu de luptat împotriva ei. Chiar
dacă unii vor spune că mintea poate face orice, programul
din genele noastre este cel care dictează. Gena violentă şi cea
a lăcomiei sunt stimulate de o varietate de resorturi ca să iasă
din ascunzători şi să se activeze. Aceste resorturi depind de
o varietate de factori care ne influenţează vieţile şi poate şi
activitatea genelor noastre pe măsură ce creştem. Există po­
sibilitatea ca aceasta să nu fie o genă cu adevărat violentă, ci
doar un element al unui grup de gene, care are o funcţie total
diferită atunci când lucrează împreună şi, la fel ca un compu­
ter cu probleme de software, o genă va funcţiona defectuos
dacă programul său nu este complet şi a fost disturbat de
factori externi. Vom descoperi şi aceste lucruri pe măsură ce
cunoaşterea noastră asupra genomului va creşte.
George Soros este probabil cel mai bogat şi mai fi­
lantrop om din lume. A dobândit o avere uriaşă şi, în acelaşi
timp, a fost implicat în programe de donaţii neîntrerupte,
finanţând activităţi în întreaga lume. El este cu adevărat un
fenomen ciudat, pentru că a face bani şi a construi un impe­
riu aşa cum a făcut el cere un anumit tip de caracter, asociat
în mod obişnuit cu determinarea, dedicarea, perseverenţa,
lipsa de milă, cruzimea, dar şi cu o strategie vizionară, genul
de trăsături pe care le au liderii militari. Este de la sine înţeles
că drumul către succesul economic presupune un drum
Sclavii zeilor 173

alternativ, dar George Soros este cunoscut mai mult pentru


calităţile sale pozitive. Sumele de bani pe care le cheltuieşte
pentru sprijinirea financiară a ţărilor aflate în nevoie şi miile de
instituţii de caritate din lume sunt cu adevărat însufleţitoare.
La nivel global se observă o creştere a numărului oameni­
lor extrem de bogaţi, dar Soros rămâne în continuare cel
mai bogat dintre ei 35 . Cel mai interesant lucru este repre­
zentat de descendenţa sa. Fiind de origine maghiară, el este
foarte apropiat de locul principal de activitate al civilizaţiei
Anunnaki din vremurile străvechi. Este excelent pentru în­
cercarea mea de a descoperi posibilele legături genetice cu
creatorii noştri. Principalele reşedinţe şi palate ale Anunnaki
se găseau în Orientul Mijlociu. Aici s-au instalat şi de aici
conduceau. Aici este locul unde au luat naştere nişte decizii
cruciale care au fost implementate atunci, cum ar fi decizia
de a crea clone umane care să presteze muncile de pe Pământ.
Dacă primii oameni au fost creaţi în această parte a lumii, fo­
losind un amestec format din ADN-ul Anunnaki şi A D N - u l
lui homo erectus pentru crearea unei specii noi, înseamnă
că a existat o perioadă în care Orientul Mijlociu a avut o
populaţie în creştere, formată din noii oameni, care evoluau
pe măsură ce îndeplineau sarcini lucrative pentru stăpânii şi
zeii lor. Este posibil, dată fiind natura promiscuă a oamenilor,
ca „fiii lui Nefilim să le fi văzut pe fiicele omului” (aşa cum
se menţionează în Geneză 6:1-2 ) şi că au întreţinut rapor­
turi sexuale cu ele, dând naştere unui nou fond genetic, mult
mai avansat decât cel al „speciei sclave” homo sapiens. Aşadar,
este posibil să existe un grup de oameni mai avansaţi din
punct de vedere genetic în Orientul apropiat, care să aibă un
genom mai avansat în anumite privinţe? Aceştia ar putea fi
indivizii bogaţi şi binevoitori care au evoluat mai repede şi
au început să simtă efectele genelor eliberate, pe care noi,

35 La 1 ianuarie 2013, cel mai bogat om din lume, conform revistei


Forbes, este miliardarul mexican Carlos Slim (n.t.)
174 Michael Tellinger

ceilalţi, încă nu le-am experimentat. Este acesta un posibil


motiv pentru care în întreaga lume avem oameni care s-au
ridicat din mlaştina umană pentru a ne arăta calea către o
nouă înţelepciune şi o nouă viziune, oferindu-se pe sine ca
exemplu? Ghandi şi Mandela sunt doar un exemplu. Ar pu­
tea fi ei mai evoluaţi din punct de vedere genetic doar pentru
că strămoşii lor aveau mai mult sânge Anunnaki în vine de­
cât sânge uman?
Este curios că unii oameni bogaţi sunt copleşiţi de un
sentiment de vină odată ce au acumulat averi mari. Bănuiesc
că este vorba despre conştientizarea faptului că nu le poţi
lua cu tine, ceea ce duce la o serie de conflicte morale in­
terioare. Ne sunt daţi, în medie, în jur de optzeci de ani
ca să realizăm ceva în vieţile noastre. De vreme ce am fost
eliberaţi din starea de specie sclavă, în care am fost creaţi
iniţial, ne confruntăm cu o dilemă: Ce facem cu tot acest
timp care ne-a fost dat pe Pământ? Susţin în această carte că,
pe măsură ce genomul va evolua, va permite minţii noastre să
interacţioneze pe mai multe niveluri cu lumea din jurul nos­
tru. Susţin ideea că o minte evoluată va interactiona diferit
cu spiritul universal sau cu Dumnezeu cu majusculă, aşa cum
îmi place să-L numesc. Relaţia dintre om şi divinitate va avea
un impact neîndoielnic asupra comportamentului indivizilor
şi asupra schimbării opiniilor lor asupra chestiunilor globale
privind omenirea. Între timp, în vreme ce diverse structuri
care ne-au fost impuse ca specie primitivă încă mai rezistă,
ne eliberăm de lanţurile robiei şi inventăm trecuturi noi, pa­
siuni şi cunoştinţe.
Este incredibil felul în care anumite sectoare ale eco­
nomiei globale ne-au influenţat felul în care ne comportăm,
îmbrăcăm, vorbim, mâncăm, facem dragoste şi ne angajăm în
războaie. Secolul trecut este plin de exemple fantastice des­
pre această particularitate impresionantă a omenirii.
Sclavii zeilor 175

Să luăm ca exemplu industria tutunului. Înainte de


avântul filmelor artistice, fumatul nu era un lucru atât de
la modă. Brusc, marele ecran a fost invadat de vedete care
ţineau între degete ţigarete lungi şi sexi. Aprinderea unei
ţigări a devenit o scenă definitorie în aproape toate filmele,
regizorii îndrăgostindu-se de felul în care camerele de filmat
înregistrau rotocoalele de fum. În doar câţiva ani, fumatul a
fost asociat cu sclipirea şi eleganţa şi toţi voiau să fie la fel
de fermecători ca vedetele lor preferate. Sănătatea corporală
nu-i preocupa, imaginea era cel mai important lucru. Este
posibil ca producătorii de ţigarete să fi avut vreo legătură cu
aceste filme? Oare se foloseau de puterea mass-mediei pen­
tru atragerea noilor consumatori?
Serialele au avut un impact atât de mare asupra com­
portamentului oamenilor, încât nu ne vine să credem. Sute
de milioane de oameni din întreaga lume se adunau în fi­
ecare zi în faţa televizoarelor pentru a se prosterna, în timp
ce urmăreau cu religioziate serialul lor preferat. A devenit o
pseudo-religie pentru unii să nu-şi încheie seara fără să-şi
ia doza de suprarealism. Cu riscul de a fi considerat miso­
gin, am auzit confesiuni ale unor femei care susţineau că-şi
planifică ziua după scenariul din serialul preferat. Le afectau
stările de spirit, nevoile, relaţiile şi chiar vieţile. Nu este aces­
ta un semn clar al unei civilizaţii defecte, aflate în căutarea
unui reper? Şi de unde provine această populaţie defectă?
Pe măsură ce descoperim prăfuitele tăbliţe de
înţelepciune lăsate de primii noştri înaintaşi, vom începe
să descoperim dovada clară că suntem produsul unui grup
de fiinţe avansate, care au trăit pe Pământ acum aproxima­
tiv 443 000 de ani. Este copleşitoare dovada că ei i-au creat
pe oameni ca pe nişte muncitori primitivi pentru a-şi uşura
munca în minele de aur, dând naştere primei specii de sclavi
şi întărind obsesia noastră pentru aur. Vom descoperi cu ui­
mire cât de asemănător este comportamentul nostru cu cel
176 Michael Tellinger

al populaţiei Anunnaki, cea care ne-a creat. Pentru că am


primit o parte însemnată din ADN-ul lor, nu ar trebui să fim
surprinşi dacă prezentăm aceleaşi caracteristici, care, în cele
din urmă, le-au distrus unitatea lor de pe Pământ. Arătăm la
fel ca ei, ne comportăm la fel ca ei şi, încet, ADN-ul nostru
evoluează spre configuraţia sa originală, pe care o avea la cre­
atorii noştri, Anunnaki. În esenţă, noi suntem extratereştrii
de pe planeta Pământ.
9
Aurul
Obsesia fără sfârşit

Am fost întrebat de mai multe ori de-a lungul vieţii


ce-aş schimba dacă aş lua viaţa de la capăt. Poate am fost
foarte norocos sau ignorant sau poate chiar arogant, dar nu
aş schimba nimic. Zilele copilăriei mele au fost atât de pli­
ne de zâmbet, distracţie şi aventuri nesfârşite, în vreme ce
creşteam pe câmpurile aurii din Africa de Sud, încât nu-mi
pot imagina viaţa altfel. Pentru cei care nu au avut bucuria
să viziteze câmpiile aurii din West Rand, în Africa de Sud,
nu fiţi dezamăgiţi, pentru că aceste câmpii nu sunt de fapt
pline cu aur.
Numele lor sugerează totuşi un peisaj plin de dâmburi
aurii strălucitoare cât poţi cuprinde cu privirea. Tot ce trebuie
să faci este să întinzi mâna şi să-l iei. Din contră, West Rand
este o câmpie mai degrabă plată, plină de culturi de porumb,
vârtejuri de vânt, praf, furtuni de după-amiază şi canale de
scurgere. Există o mică porţiune de dealuri, care par să ţină
de la Johannesburg până la Potchefstoom, întinzându-se pe
o lungime de 150 de kilometri. În vreme ce călătoreşti de-a
lungul acestui drum de două ore, treci pe lângă obişnuitele
aşezări miniere, care au între 200 şi 5 000 de locuitori.
178 Michael Tellinger

Au nume impozante ca: Zuurbekom, Westonaria,


Randfontein, Venterspost, Waterpan, Hills Haven, Libanon,
Fochville şi faimoasa Carletonville. Trăsătura comună, care
este definitorie pentru toate, este şirul de puţuri miniere:
mici, uriaşe, din beton şi de oţel. Canalele de scurgere sunt
un fenomen fascinant în aceste zone, în principal din cau­
za foamei de aur a omului. Ca urmare a activităţii miniere
subterane apa se scurge şi lasă locul formaţiunilor de rocă
de dolomit care se usucă şi devin casante. Din cauza trece­
rii timpului şi a presiunii ele se prăbuşesc în interior şi dau
naştere canalelor de suprafaţă, cu efecte devastatoare asupra
oamenilor. Aceste canale pot varia de la câţiva metri dia­
metru la câţiva kilometri, iar adâncimea lor variază de la o
gaură la alta. Cursul de golf Venterspost, acolo unde mi-am
desăvârşit invidiatul handicap de 22, a fost construit în ju­
rul unui astfel de canal, având câteva caracteristici care te
forţează să cureţi gaura înainte să loveşti. Cu multe prilejuri
am fost forţaţi să ne aventurăm în canalul uriaş în căutarea
bilelor pierdute. Cel mai adesea merita să facem această că­
lătorie, captura punându-ne la dispoziţie bogăţii din lumea
golfului la care un copil 12 ani putea doar să viseze... Bile
pentru Africa.
Totul în West Rand gravita în jurul aurului, care
avea efectul de a spulbera orice altă industrie imagina­
bilă. Satele erau, şi încă mai sunt si astăzi, construite ca
să ofere familiilor de mineri tot ce era nevoie ca să-i ţină
ocupaţi. Asta era valabil numai pentru minerii albi, în vre­
me ce forţa de muncă neagră migrantă a fost înghesuită
în cămine care, pe măsura trecerii timpului, au devenit ca­
uza unor mari probleme socio-economice. Dar pentru cei
36
norocoşi existau înotul, golful, tenisul, squash-ul , popice,
3
Sport de mare viteză, asemănător cu tenisul, care se joacă în 2 sau
în 4 jucători, într-o cameră formată din patru pereţi, cu rachete de tenis şi
o minge mică de cauciuc, (n.t)
Sclavii zeilor 179

badmintonul, jukskei-ul 37 , activităţile de club şi evenimen­


tele sociale permanente. Acesta era raiul pentru orice copil.
Ce ne-am fi putut dori mai mult? Fiecare casă avea afişate la
vedere comorile din subteran, constând de obicei din bucăţi
de minereu de aur, prin care erau vizibile vinele de aur şi
de alte metale. Aceste pietre erau aşezate de obicei deasupra
căminului, în mijlocul mesei, deasupra milieurilor sculptate
sau chiar transformate în scrumiere. Este incredibil de cre­
zut că 60% din producţia contemporană de aur provenea din
această zonă, care se întindea pe o rază de 200 de kilometri şi
includea şi părţi întinse din Statele Libere.
În vreme ce locaţia geografică nu părea din cale afară
de relevantă pentru mine şi pentru ceilalţi mineri în anii 7 0 ,
la jumătatea anilor '90 a început să-mi ridice multe întrebări
în minte, atunci când a devenit clar că Leagănul Omenirii
era localizat chiar aici, în Africa de Sud. Nu este ciudat că se
găsea în sudul Africii, acolo unde tăbliţele sumeriene susţin
că avea loc cea mai mare parte a primelor activităţi miniere de ex­
tragere a aurului, la scurt timp după ce primii Anunnaki au
ajuns pe Pământ, acum 450 000 de ani? Şi, potrivit tăbliţelor,
tot aici în sudul Africii, aproximativ 200 000 de ani mai târ­
ziu, primul reprezentant al noii specii, Adam, a fost pus să
muncească. Ar trebui să fim surprinşi că toate aceste fapte
încep să se lege? Da, ar trebui, pentru că ştim deja că istoria
nu ne-a învăţat nimic şi privim încă o dată aceste coincidenţe
incredibile şi refuzăm să credem informaţiile pe care ni le
oferă.
Să ne întoarcem în 1970 la West Rand, la sutele de mii
de oameni care creşteau în industria minieră şi asta era tot
ceea ce ştiau, tot ceea ce aveau nevoie, până într-acolo încât
mi-a părut întodeauna rău de copiii din oraş. Nu am înţeles
niciodată ce făceau oamenii care trăiau în alte oraşe şi în alte
37
Joc tradiţional sud-airican, care constă în nimerirea cu potcoave
a unor ţăruşi de lemn, înfipţi în pământ la anumite distanţe, (n.t)
180 Michael Tellinger

părţi ale ţării. Ce putea fi mai important decât aurul? Ce


altceva se afla acolo? Vieţile noastre erau atât de prinse de
activităţile legate de mineritul pentru aur, încât era cu ade­
vărat greu să-ţi imaginezi un alt fel de viaţă. Până la urmă,
părinţii noştri erau responsabili de extragerea din pământ a
acelui metal strălucitor - lingourile de aur care erau invidiate
în întreaga lume. Mi-aduc aminte clar tristeţea care încojura
prăbuşirile subterane de stânci care aveau ca urmare moar­
tea unor oameni pe care îi cunoşteam foarte bine, cum era
prietenul tatălui meu care a murit în subteran, în căutarea
aurului, sau oamenii care au fost înghiţiţi de canale în timp
ce jucau tenis duminică dimineaţa. Dar, în vreme ce astfel de
tragedii aveau loc, noi le găseam o anumită justificare şi con­
sideram că totul este bine, pentru că făceam parte din marele
plan de producere a aurului pentru omenire. Viaţa continua
pur şi simplu şi, în fiecare zi, tot mai multe camioane încăr­
cate cu aur ieşeau din curtea exploatării, pentru a fi livrate
cuiva, undeva într-un colţ îndepărtat al lumii.
Gândindu-mă din nou la acest scenariu, după 30 de
ani, par să existe foarte puţine diferenţe între munca anevo­
ioasă pe care o presta tatăl meu pentru extragerea metalului
strălucitor şi cea a primilor mineri primitivi, care lucrau în
minele de aur la începuturile umanităţii. Ambii au venit pe
această lume, având un număr predeterminat de ani de tră­
it, şi-au îndeplinit sarcinile şi au îmbogăţit un zeu invizibil.
Asemănările dintre dintre speciile umane sclave de la înce­
puturile omenirii şi muncitorul din mină din prezent sunt
chiar uluitoare. Dacă examinăm textele sumeriene şi vedem
cum era tratat muncitorul primitiv de către zei săi în timp
ce lucra în mină, executând munca grea pentru stăpânul său
şi primind în schimb tot ceea ce avea nevoie în Grădina
Raiului, ne dăm seama că nu s-au schimbat prea multe de
mii de ani.
Sclavii zeilor 181

Muncitorii primitivi trebuie să se fi întrebat şi ei unde


se duce acest metal strălucitor; era subtilizat de către zei şi nu
mai era văzut niciodată. De ce era atât de important pentru
zei? Ce făcea acest metal galben să fie atât de râvnit? De ce
nu aveau voie muncitorii să-l păstreze sau să-l stăpânească?
De ce erau pedepsiţi atât de aspru dacă păstrau o parte din
el? De ce se depunea atât de mult efort pentru descoperirea
lui? Cine îl folosea... şi pentru ce? Dar probabil că aceste
întrebări nu şi-au găsit niciodată răspunsul în acele vremuri
străvechi. Dacă astăzi gândim diferit, oare ştim cu adevărat
unde ajunge aurul? Şi cine ajunge să-l folosească şi în ce
scop? Credem că ştim... cu toţii avem răspunsuri ştiinţifice şi
indicatori economici care ne sunt arătaţi în fiecare zi, dându-
ne un sentiment puternic de încredere pentru „piaţa aurului
este stabilă”. Explicaţiile cu privire la ce se întâmplă cu toate
aceste metale preţioase din pământ umplu paginile ziarelor
economice, dar eu suspectez că povestea aurului nu este cu­
noscută şi nici înţeleasă pe deplin nici de cei mai informaţi
oameni din secolul al XXI-lea. Este ca şi cum ar exista un
monstru mai mare undeva în cer, care consumă acest metal
preţios extras de pe Pământ.
De ce suntem atât de obsedaţi de aur? Ce a cauzat
această obsesie preistorică? De ce a fost aurul şi nu alt metal
preţios? Cum de putem urmări această obsesie înapoi în tre­
cut până la Leagănul Omenirii? Apariţia bruscă a civilizaţiei
în jurul anului 11 000 Î.Hr. a fost strâns legată de agricultură,
comunităţile organizate şi domesticirea animalelor de către
„omul gânditor”. Pentru această situaţie nu pare să existe
o explicaţie valabilă. Antropologii sunt uimiţi de dispariţia
aproape totală a omului şi de regresia uşoară de dinainte de
Marele Potop de acum aproximativ 13 000 şi de brusca lui
reapariţie în forţă, ca din senin, şi de apariţia civilizaţiei în
Orientul Apropiat. De aici s-au răspândit în întreaga lume
abilităţile nou-dobândite. Aceste statistici sunt acceptate
182 Michael Tellinger

astăzi de majoritatea învăţaţilor. Au apărut în urma Potopului


şi aveau deja aur, iar fascinaţia pentru metalul auriu este vizi­
bilă şi în ziua de azi.
Un alt aspect care-i nedumereşte pe istorici este vite­
za cu care această varietate de produse agricole continua să
apară din Orientul Apropiat, începând cu anul 8 000 î.Hr.
sau chiar mai înainte. Era ca şi cum Orientul Apropiat deve­
nise un incubator botanic, producând încontinuu noi specii
de plante domesticite. Cum era posibil ca omul primitiv, care
trăia în continuare în peşteri, să fi dobândit nişte cunoştinţe
atât de avansate? Această perioadă este descrisă ca sfârşitul
perioadei Paleolitice sau a Epocii vechi a Pietrei, şi începu­
tul Epocii Mijlocii a Pietrei sau perioada Mezoliticului. Asta
înseamnă că întreaga activitate zilnică a omului avea în con­
tinuare ca punct central piatra. Matriţele sale erau din piatră,
satele erau protejate de ziduri de piatră, uneltele sale erau
făurite din piatră, morţii erau acoperiţi cu pietre, şi aşa mai
departe. Deci, cine îl ghida, îl îndrepta pe drumul civilizaţiei
arătându-i calea, hranindu-1 cu inteligenţă? Pare să existe o
legătură clară între ancorarea lui Noe lângă un pământ fertil,
unde a plantat viţa-de-vie şi apariţia civilizaţiei în Orientul
Apropiat. Este foarte straniu felul în care acest om primitiv,
care abia abia ieşea din epoca de piatră, avea cunoştinţele
avansare necesare pentru a rafina şi procesa aurul, cu mii de
ani înainte de a se ajunge la apariţia acestei ocupaţii.
Oare în spatele ajutorului dat pentru exploatarea auru­
lui se afla aceeaşi mână care l-a ajutat pe om şi în agricultură?
Aceasta pare să fie o explicaţie plauzibilă. Sau încă mai cre­
dem că omul primitiv a evoluat treptat spre descoperirea
tuturor tehnologiilor avansate? Teoria aluviunilor poate fi
plauzibilă, pentru că este relativ uşor să găseşti aur în râuri,
cerni noroiul, găseşti aurul şi îl şlefiieşti. Pepitele de aur pot
să varieze ca dimensiuni, de la cele foarte mici la cele des­
tul de mari şi, adesea, ele strălucesc în apă, ceea ce ar atrage
Sclavii zeilor 183

atenţia multora care trec pe lângă ele. Problema este că multe


dintre şirurile preistorice de minerit erau de fapt instalaţii
miniere. Acest aspect complică lucrurile. Chiar şi diferenţa
subtilă dintre felul în care arată aurul adus de aluviuni faţă de
cel din sedimentele de rocă cere un ochi antrenat pentru a o
recunoaşte. Pur şi simplu nu mi-1 pot imagina pe omul pri­
mitiv mergând singur acum 12 000 de ani, împiedicându-se
de o piatră, fapt care l-a dus la decoperirea neaşteptată a unui
exploatări de minereu de aur. El a văzut că acea piatră este
diferită faţă de altele. La o privire mai atentă, el a văzut se­
dimentele de aur din piatră. A ştiut instinctiv că, dacă sparge
piatra, ar putea extrage aurul din ea, dar mai întâi trebuia să
treacă prin următorul proces:

Se permite trecerea soluţiei de cianură de sodiu printr-un grup


de pietre măcinate mărunt, care sunt dovedite a conţine aur şi argint,
şi apoi se colectează sub formă de cianură de aur şi cianură de argint.
Se adaugă zinc la această soluţie, rezultând un precipitat pe bază de
zinc pe de o parte şi aur şi argint de cealaltă parte. Zincul este înde­
părtat prin folosirea acidului sulfuric, lăsând în urmă un amestec de
aur şi argint care mai departe este procesat pentru individualizarea
lor. Tehnica cianurilor este foarte simplă şi uşor de aplicat şi foarte
populară în zonele unde resturile miniere conţin cantităţi surprinzător
de mari de metale valoroase. Prin folosirea acestei tehnici se pot
aduce mari prejudicii mediului înconjurător, din cauza gradului mare
de toxicitate pe care îl prezintă cianurile.
WIKIPEDIA

Am o problemă serioasă în a crede că omul primitiv


s-a angajat pe cont propriu în acest proces, cu mult înain­
te de a fi auzit de agricultură şi de alte aspecte de bază ale
civilizaţiei. Singura referinţă privind această activitate există
în tăbliţele sumeriene. Le luăm în serios sau ne debarasăm
de informaţiile încapsulate în aceste tăbliţe? Mulţi istorici au
184 Michael Tellinger

ales să se debaraseze de aceste informaţii şi, făcând asta, au


lipsit omenirea de o privire fugară asupra comportamentu­
lui inexplicabil al oamenilor din Antichitate. De ce a existat
această obsesie nebună pentru aur încă de la începuturile
omenirii? De ce această obsesie mai există şi astăzi? Când
a hotărât omul să-şi facă lănţişoare de aur şi să se împodo­
bească cu acest metal strălucitor? Care au fost adevăratele
motive şi motivaţii ale primilor oameni? Mulţi oameni cred
că răspunsul este simplu: ne vor spune că raritatea aurului îl
face atât de dorit, dar răspunsul nu este satisfăcător. De ce
avea nevoie omul primitiv de aur de la bun început, de vre­
me ce existau alte obiecte mult mai strălucitoare cu care se
putea împodobi? Ce făcea aurul să fie atât de rar şi de dorit
în defavoarea tuturor celorlalte pietre şi metale strălucitoare?
În afara aurului aluvional, care se putea epuiza foarte repede,
cine l-a învăţat pe om să extragă aurul din minereu?
Istoria aurului are o poveste fascinantă. Încă din cele
mai vechi timpuri, oamenii au fost obsedaţi de aur. Goana
după aur din anii 1850, Vaticanul, conchistadorii spanioli,
vikingii din Evul Mediu, romanii, grecii, egiptenii, mayaşii,
incaşi, olmecii, tolmecii, mesopotamienii, akkadienii, sume­
rienii si misterioşii Anunnaki au fost cu toţii obsedaţi de aur.
Dintotdeauna aurul a fost obsesia regilor. A fost obiectul de
sacrificiu ales de dumnezeu şi de ceilalţi zei antici, care cereau
ofrande de la supuşii umani. A fost un simbol al bogăţiei şi
succesului în multe religii, iar Vechiul Testament este plin de
referiri la aur într-o mulţime de situaţii. Aici sunt incluse şi
instrucţiunile precise date de dumnezeu lui Moise cu privire
la dimensiunile Chivotului Legii şi la materialele care urmau
să fie folosite la construcţia lui. Următoarele instrucţiuni
provin chiar din Exod 25:10-22.
Sclavii zeilor 185

• Chivotul urma să fie construit din lemn de acacia şi


trebuia să aibă 114 centimetri lungime, 69 de centi­
metri lăţime şi tot 69 de centimetri înălţime.
• Urma să fie poleit cu aur atât la interior, cât şi la exte­
rior. De asemenea, urma să fie îmbrăcat în aur.
• Să se toarne patru inele de aur care să fie prinse în cele
patru colţuri: două inele pe o parte şi celelalte două
inele de cealaltă parte.
• Să se facă un cadru din lemn de acacia şi să fie îmbră­
cat în aur.
• Marginile să fie introduse în inelele de pe marginea
Chivotului pentru ca acesta să poată fi transportat.
• Marginile trebuiau să rămână prinse în inele şi să nu
fie scoase niciodată.
• Tăbliţele cu porunci să fie puse în Chivot.
• Să se facă un scaun de binecuvântare, de 114 centime­
tri lungime şi 69 de centimetri lăţime.
• Să se facă doi heruvimi de aur; să fie lucraţi manual şi
puşi la cele două laturi ale scaunului.
• Cei doi heruvimi să fie dispuşi la cele două capete.
Heruvimii să fie făcuţi dintr-o singură bucată şi să se
unească deasupra scaunului.
• Heruvimii să aibă aripile întinse, să acopere scaunul cu
aripile lor şi să stea faţă în faţă. Feţele heruvimilor să
fie îndreptate către scaunul binecuvântării.
• Să se aşeze scaunul desupra chivotului şi să se pună
decalogul în chivot.
• „Mă voi întâlni cu tine deasupra scaunului binecu­
vântării, între cei doi heruvimi care acoperă chivotul
decalogului; îţi voi vorbi de acolo despre tot ceea ce
ţi-am poruncit în legătură cu israeliţii."

Aceste instrucţiuni sunt destul de clare. Dacă ar fi să


primesc un asemenea plan, aş fi de-a dreptul curios să ştiu
186 Michael Tellinger

de ce dimensiunile şi materialele trebuie să fie atât de exac­


te, dacă tot ceea ce trebuia să facă acest sipet pretenţios era
să care nişte valori de la Johannesburg la Bloemfontein.
Este posibil ca acest Chivot să fi fost vreun fel de mijloc
de comunicaţie, în loc de container pentru nişte viitoare
porunci? Până la urmă, dumnezeu i-a spus lui Moise: „Ne
vom întâlni acolo, deasupra scaunului binecuvântării, între
cei doi heruvimi care stau desupra Chivotului Legii; îţi voi
vorbi de acolo despre toate poruncile pe care le am în ceea
ce-i priveşte pe israeliţi.” Nu-i aşa că un zeu atotputernic
i-ar fi putut vorbi lui Moise de oriunde? Decât să-l convoace
într-un loc anume între doi heruvimi suspicioşi! Marginile
slujeau numai la transportarea dispozitivului sau erau şi nişte
antene pentru a recepţiona mesaje? Erau heruvimii un soi
de sistem de amplificare unde Moise trebuie să stea ca să
audă mesajele lui dumnezeu? Toate devin foarte ciudate şi
suspicioase odată ce eliminăm trăirea religioasă. Adevărul
istoric este că aurul a jucat un rol foarte neobişnuit în întrea­
ga istorie a omenirii, depăşind adesea toate barierele, ca să
devină obiect de practici rituale sau religioase. De ce ar avea
dumnezeu o foame atât de insaţiabilă de aur? Înainte de a
ne continua speculaţiile privind o asemenea foame divină de
aur, să aruncăm o privire peste acest metal şi la toată agitaţia
iscată în jurul lui. Ce-i face aşa de special?
Aurul este un metal remarcabil, cu o serie de proprietăţi
şi combinaţii chimice unice, ceea ce-i face de neînlocuit într-o
largă paletă de aplicaţii zilnice, esenţiale în viaţa modernă.
Mii de aplicaţii zilnice au nevoie de aur ca să funcţioneze cât
mai bine pentru perioade lungi de timp. În principiu, aurul
este indestructibil, complet reciclabil şi este imun la efectele
aerului, apei şi oxigenului. Aurul nu se va oxida, nu va rugini
şi nu va coroda. Aceste proprietăţi fac din aur un component
vital în multe aplicaţii medicale, industriale şi electrice.
Sclavii zeilor 187

Aurul este cel mai nonreactiv dintre toate metalele. Nu


reacţionează niciodată cu oxigenul, de aceea nu va rugini şi
nu va oxida. Masca de aur din mormântul lui Tutankamon
arată la fel de strălucitoare ca atunci când a fost dezgropată
în 1922 şi la fel ca atunci când a fost îngropată în anul 1352
î. Hr. Aurul este unul dintre cele mai bune conducătoare de
electricitate dintre toate metalele şi poate conduce şi cel mai
mic impuls de curent la temperaturi variind de la -55° C
până la 200° C. Este, aşadar, o componentă vitală pentru in­
dustriile computerelor şi a telecomunicaţiilor. Este cel mai
flexibil dintre toate metalele, putând fi prelucrat în cabluri
foarte subţiri fără să se rupă. O uncie de aur (28,4 grame)
poate fi prelucrată într-un fir de 8 kilometri lungime. Poate
fi modelat şi întins în foiţe deosebit de subţiri. O uncie de
aur poate fi prelucrată într-o foiţă de 12 metri pătraţi. Aurul
reflectă cel mai bine energia infraroşie. Asta înseamnă că au­
rul de puritate mare poate reflecta până la 99% din razele
infraroşii. Asta face ca aurul să fie materialul de protecţie
ideal împotriva căldurii şi a radiaţilor pentru cosmonauţi şi
pompieri. În acelaşi timp, aurul este un excelent conductor
pentru energia termală şi pentru căldură. Este folosit pentru
transferul căldurii de pe instrumentarul fragil. Pentru acest
motiv, se foloseşte un aliaj care conţine 35% aur, în boturile
navetelor spaţiale, acolo unde temperatura poate ajunge până
la 3300°C.
Aşadar, ce avea dumnezeu în plan atunci când i-a dat
instrucţiuni atât de precise lui Moise? A consemnat cineva
în scris aceste instrucţiuni sau au fost nişte detalii mai com­
plicate, care au fost omise, deoarece cel care a consemnat nu
a putut înţelege detaliile fine? De ce nu numai oamenii, ci şi
zeii antici erau atât de obsedaţi de aur? Atunci când începi
să analizezi toate coincidenţele şi eşti atent la ceea ce au lăsat
sumerienii în urmă, totul începe să capete sens. Cei mai mulţi
dintre oameni au încă viziunea naivă că omul a descoperit
188 Michael Tellinger

accidental aurul, că a devenit un bun tranzacţionat, admirat


de către regi şi, în cele din urmă, a devenit moneda de schimb
globală, care urcă şi coboară pieţele de acţiuni. Nu pot să
fiu de acord cu această viziune simplistă, care este bazată în
mare parte pe percepţia curentă din secolul al XXI-lea asupra
acestui metal.
Istoria mineritului pentru aur are rădăcini schiţate vag,
la fel de neclare ca şi restul istoriei antice a omenirii. Cele
mai vechi documente scrise palpabile pe care le avem sunt
tăbliţele de argilă sumeriene, dar acestea sunt în continuare
respinse de mulţi învăţaţi. Totuşi, în ultimii zece ani, a avut
loc o mare schimbare radicală privind încrederea acordată
acestor tăbliţe. Pe măsură ce tot mai multe tăbliţe au fost
verificate si traduse, nonconformisti ca Zecharia Sitchin au
primit tot mai multe laude pentru teoriile lor revoluţionare
cu privire la înaintaşii şi creatorii noştri, iar tăbliţele au în­
ceput să aibă un impact real asupra sanctuarului ştiinţei.
Aşadar, dacă acceptăm conţinutul tăbliţelor sumeriene, va
trebui să acceptăm şi faptul că mineritul aurifer are o vechi­
me de câteva sute de mii de ani, mult mai vechi decât oricine
dintre noi îşi poate imagina. Dar, aşa cum vom vedea, totul
se potriveşte perfect în Marele Puzzle Uman şi ne pune la
dispoziţie informaţii capitale, ca să înlăturăm toate prostiile
cu care am fost îndoctrinaţi de sute de ani. Va trebui să fim
curajoşi ca să facem faţă adevărului adevărat, pentru ca aces­
ta nu este ceea ce vor instituţiile globale să credem de fapt.
Acest lucru mă duce către o singură concluzie. Vechii „zei”
care au locuit pe Pământ şi care au înrobit omenirea ar putea
fi încă activi printre noi în feluri pe care nu le putem înţelege
şi nu permit răspândirea cunoaşterii, conducând cu o mână
de fier prin intermediul opresiunilor religioase asupra „spe­
ciei sclave”.
În tăbliţele sumeriene există referinţe clare asupra fe­
lului în care a zeii au introdus regalitatea, rolul marilor preoţi,
Sclavii zeilor 189

ca purtători ai instrucţiunilor zeilor către oameni şi asupra


neîntreruptelor activităţi miniere pentru căutarea metalului
preţios care i-a adus pe Anunnaki pe Pământ de la bun în­
ceput. Preoţii şi regii erau adesea convocaţi la întâlniri cu
dumnezeu, în care primeau instrucţiuni clare pe care trebu­
iau să le transmită popoarelor lor. Acesta era un eveniment
obişnuit în Vechiul Testament, Moise şi Avraam fiind două
dintre exemplele cele mai cunoscute a felului în care dumne­
zeu a interactionat cu omul, dându-i instrucţiuni clare. De ce
nu se mai întâmplă acest lucru în ziua de azi? Sau am devenit
prea isteţi pentru zeii şireţi din timpurile biblice? În ultimul
capitol al acestei cărţi, „Povestea omenirii”, voi descrie pe larg
crearea lui Adam şi a muncitorului primitiv care trebuia să
sape în minele din sudul Africii, ca să extragă aur pentru
zeii săi. Dar cred că trebuie să pregătesc acest moment prin
explicarea unor principii fundamentale derivate din miile de
tăbliţe sumeriene care formează baza afirmaţiilor făcute în
acest capitol.
Traducerea constantă şi fără grabă a tăbliţelor sume­
riene ne oferă pentru prima dată o privire asupra istoriei
antice a omenirii şi răstoarnă tot ceea ce am învăţat despre
asta până acum. Oferă o povestire scrisă a întregii istorii a
ascensiunii civilizaţiei pe Pământ, dar nu este ceea ce mulţi
dintre noi s-ar aştepta. Şi totuşi, la o evaluare a tot ceea ce
este consemnat, sper că va avea o însemnătate la fel de mare
pentru voi aşa cum are pentru mine. Iată un scurt rezumat
al istoriei complicate a omenirii, aşa cum este consemnată
de tăbliţele sumeriene, doar pentru a servi ca ghid pentru
anumite afirmaţii din acest capitol:
Anunnaki erau astronauţi şi exploratori care s-au
stabilit pe Pământ acum aproximativ 443 000 de ani, sub
comanda lui Anu, de aici şi numele de Anunnaki. Cei doi fii
ai lui Anu, Enlil şi Enki, au primit controlul asupra noii baze.
Ei au venit în căutare de aur ca să contribuie la încetinirea
190 Michael Tellinger

degradării atmosferei şi a stratului de ozon de pe planeta lor,


Nibiru. De-a lungul timpului, ei au trimis peste 600 de ex­
ploratori şi muncitori pe Pământ, au deschis o multitudine
de puţuri miniere în sudul Africii şi un centru de comandă
spaţial în Orientul Apropiat, la Eridu, cea mai veche aşezare
de pe Pământ. După câtăva vreme şi după plângerile primite
de la acei Anunnaki care trebuiau să sape în mine, ei au creat
o clonă, care era un amestec din ADN-ul lui homo errectus, o
creatură care trăia pe Pământ. Ei l-au numit Adam pe acest
muncitor primitiv şi, după câtva timp, i-au creat o parteneră
ca să se poată înmulţi şi să nu mai fi nevoie ca sarcina să fie
purtată de femele-surogat Anunnaki. Iată o traducere făcută
după o tabletă sumeriană: „Să-l creăm pe Lulu, un muncitor
primitiv, ca să preia munca grea... să-l facem după asemăna­
rea noastră.”
Noua specie de sclavi a devenit foarte căutată de
Anunnaki din Orientul Apropiat şi a început să fie folo­
sita şi aici, departe de leagănul său african. Anunnaki au
mai stabilit o bază şi pe Marte, de unde puteau să expedi­
eze transporturi mai mari, datorită forţei gravitaţionale mai
scăzute. Aceste lucruri se întâmplau înaintea evenimentelor
cosmice care au avut ca rezultat Marele Potop pe de Pământ
şi care au făcut ca Marte să-şi piardă atmosfera. Cei care
locuiau pe Marte se numeau Igigi, dar evenimentele cosmice
i-au forţat pe Igigi să părăsească Marte şi să se întoarcă pe
Pământ. Copiii Annunanki şi Igigi au fost numiţi „Nefilim”
în cartea Genezei şi în alte izvoare scrise: „Cei care au co­
borât din rai pe Pământ.” Chiar şi Geneza vorbeşte despre
aceşti Nefilim care au venit pe Pământ şi „au văzut că fiicele
omului erau frumoase şi au făcut copii cu ele.” Astfel a luat
naştere o specie nouă de oameni, numiţi Arienii, care au trăit
separat de ceilalţi oameni şi au influenţat într-o mare măsură
civilizaţiile viitoare. Ei erau urmaşii lui Marduk, despre care
vom auzi mai multe mai târziu.
Sclavii zeilor 191

Toate aceste activităţi au avut motive întemeiate.


Planeta Nibiru se mişcă pe o orbită de 3 600 de ani în jurul
Soarelui, la fel cu orbita multora dintre comete. La una din­
tre apropierile faţă de Soare, Nibiru a ajuns neobişnuit de
aproape de Pământ şi de Marte, provocând o mare mişcare
geologică a cărei urmare a fost marele Potop de acum aproxi­
mativ 13 000 de ani. În acelaşi timp, prezenţa planetei Nibiru
a făcut ca atmosfera lui Marte să fie „aspirată”. Anunnaki
au văzut această catastrofa ca pe o oportunitate să scape de
specia sclavă pe care o creaseră şi care ajunsese la un număr
foarte mare. Specia sclavă devenise o problemă de care nu
puteau scăpa. Avea nevoie de supraveghere continuă, de în­
grijire şi de hrănire, întocmai ca nişte copii mici, neajutoraţi.
Deveniseră nesupuşi, iar unii începuseră să aibă gânduri de
independenţă, de încălcare a regulilor muncii şi ale slaviei
din mine. Dar cea mai mare problemă pentru Enlil a fost
aceea că unii dintre Nefilimi aveau copii cu femei umane,
dând naştere unei noi subspecii, contribuind astfel la agra­
varea problemei. La momentul conceperii lui Adam, între
cei doi fraţi au avut loc neînţelegeri. Enlil se opusese cu totul
creării unei noi specii şi acum avea oportunitatea perfectă
să elimine problema umană prin intermediul unui dezastru
natural. Dar Enki, creatorul omenirii, le-a spus unora dintre
progeniturile sale să se salveze cu ajutorul unei bărci. Restul
face parte din istoria omenirii.
Apropierea Pământului de Nibiru a avut un efect de­
vastator şi pentru aceasta din urmă, perturbându-i încă o
dată atmosfera. Atunci când Anunnaki credeau că şi-au sal­
vat planeta şi că se întorc acasă, mineritul aurifer a trebuit să
fie reluat. Ca o ironie a sorţii, au fost bucuroşi că unii din­
tre oameni au supravieţuit, dar de data aceasta i-au înzestrat
cu înţelepciune şi i-au învăţat tot ce trebuiau să ştie despre
civilizaţie şi supravieţuire, în vreme ce erau uşor absorbiţi
în familia extinsă de zei. Zeii au împărţit lumea într-o serie
192 Michael Tellinger

de regiuni, încredinţând fiecare zonă unuia sau mai multor


copii Anunnaki de pe Pământ. Neînţelegerile şi mânia au
început să dea naştere la conflicte între zei, unul dintre ei
numit Marduk/Ra/Amun, autoproclamându-se „zeu deasu­
pra tuturor”. El şi-a extins influenţa asupra lumii împotriva
voinţei celorlalţi zei Anunnaki, dând naştere unei rupturi.
Marduk pare să fie dumnezeu din Vechiul Testament, care a
început să interzică oamenilor venerarea altor zei în afara sa.
Era numit şi „zeul violent”, care în jurul anului 2 500 î.Hr.
a început să-i forţeze pe oameni să-l accepte ca zeu unic. A
promis recompense şi compasiune celor care i se supuneau
şi pedepse celor care nu voiau să se supună. A început să
promită nemurirea celor care-l urmau, faraonii fiind primii şi
cei mai importanţi benefciari ai promisiunilor sale. Acestea
sunt motivele pentru neobişnuita obsesie legată de viaţa de
după a regilor egipteni. Ceilalţi Anunnaki au hotărât că tre­
buie să acţioneze decisiv şi cu forţă maximă împotriva lui
Marduk. Acesta este momentul Sodoma şi Gomora pe care
îl consemnează Biblia. Distrugerea a fost violentă şi pe sca­
ră largă, având consecinţe groaznice. Dar cumva, Marduk a
scăpat din acest măcel, iar evenimentele l-au făcut să fie şi
mai temut şi adorat de către oamenii care au supravieţuit. Şi
astfel familia sa înrudită din nordul Mesopotamiei, Arienii,
a invadat pământurile din estul şi vestul Europei, cucerind
toate populaţiile umane şi impunându-şi supremaţia ariană
asupra lor, această situaţie fiind prezentă şi în zilele noastre.
Trebuie să vă spun că nu inventez nimic din toate
acestea, într-un moment de nebunie S.F. Pe cât de ridicole
par aceste povestiri, nu sunt cu nimic mai ridicole decât ceea
ce se întâmplă în lume la ora actuală. Puteţi fi judecătorii
dovezilor prezentate şi puteţi decide dacă vreţi să rămâneţi
o specie sclavă sau vreţi să începeţi să exploraţi noile opţiuni
care ne sunt prezentate pe măsură ce dezgropăm din ce în
ce mai multe artefacte preistorice care ne spun o poveste
Sclavii zeilor 193

complet diferită despre descendenţa noastră umană, faţă de


cea pe care o ştim.
Să ne întoarcem la obsesia legată de aur. Membrii spe­
ciei sclave săpau în mine, indiferenţi faţă de locul pe care îl
ocupau în tabloul general. Ştiau că acesta este singurul lucru
care li se cere. Trăiau în tabere asemănătoare cu cele folosite
în prezent în minele din Africa de Sud. Sclavilor le era pus
totul la dispoziţie, dar ei nu aveau libertatea de alegere şi
niciun alt viitor în afară de minerit.
Erau născuţi pentru sclavia în mină şi mureau ca sclavi
în mine. Dar trebuie să fi existat sclavi care s-au răsculat şi
au evadat în tufişurile dese din Africa, ca să întemeieze mici
familii, învăţând să supravieţuiască prin vânătoare şi cules.
Populaţia Khoi-San este una dintre acestea. A venit o vreme
când unora dintre sclavi le-a fost permis să părăsească tabe­
rele miniere pentru a merge să locuiască în sălbăticia Africii,
probabil atunci când erau bătrâni şi neputincioşi şi nu mai
erau în stare să facă munca pentru care fuseseră creaţi.
Grupuri ale primilor pământeni au format cete şi
mici triburi, dezvoltându-şi propria cultură africană, plină
de zei mitologici şi poveşti care sunt înţelese cu greu de
către istorici. Văzută din această perspectivă, pare logic de ce
propriile culturi şi religii africane sunt atât de diferite de cele
din restul lumii. Pentru că aici, în Africa, au fost creaţi pri­
mii oameni, care au trăit în sclavie şi izolare faţă de celelalte
comunităţi şi şi-au construit propriile culturi unice, puternic
influenţate de zeii lor stăpânitori. Au existat foarte puţine
contacte între aceşti primi oameni din Africa şi restul lumii,
acolo unde aveau loc împerecheri între oameni şi odrasle­
le Anunnaki, dând naştere Arienilor din nord. Este posibil
chiar să fi avut loc o răscoală a speciei sclave împotriva asu­
pritorilor, după aproximativ 100 000 de ani de trudă.
După răscoala speciei sclave, atunci când multora le-a
fost permis să părăsească taberele, mineritul a continuat în
194 Michael Tellinger

vreme ce mulţi dintre sclavi au încercat să trăiască în nou-


formatele comunităţi şi să supravieţuiască fără ajutorul zeilor
lor. Este posibil ca această relaţie dintre sclavi şi Anunnaki
să-şi găsească ecoul în structurile religioase din ziua de azi?
Este posibil ca Anunnaki să conducă în continuare omenirea
cu o mână de fier, în special în ceea ce priveşte producţia de
aur din timpurile moderne? De-a lungul istoriei, multe din­
tre societăţile secrete şi-au avut izvorul la originile omenirii,
iar aşa-zisa Frăţie a Şarpelui şi alte teorii ale conspiraţiei
apar cu regularitate. Cel mai important lucru despre teoriile
conspiraţiei este acela că rămân exact aşa cum le este numele.
Dar faptul că originea noastră umană este pusă la îndoială, că
rolul aurului în lume are origine neclare, că preoţii şi Biserica
au jucat un rol neîndoielnic în goana după aur şi bogăţie,
toate indică posibile conspiraţii atât de adânci încât nu pot fi
concepute de o minte obişnuită.
Doar ca să demonstrăm cât de confuzi sunt istoricii în
legătură cu originile aurului şi posibila sa însemnătate pen­
tru primii oameni, iată câteva extrase aleatorii în legătură cu
originile aurului:

Aurul era probabil primul metal pe care I-au cunoscut homi­


nizii, pe care îl găseau sub formă de pepite sau lamele în pământ
sau pe malurile apelor, şl erau atraşi de frumuseţea sa intrinsecă,
uşurinţa în prelucrare şi aparenta sa indistructibilitate.

Găseasc foarte ridicolă această afirmaţie. De ce ar avea


un metal moale vreo valoare pentru un hominid primitiv, o
creatură asemănătoare maimuţelor, a cărei preocupare era
supravieţuirea, mâncarea şi adăpostul? Dar Anunnaki aveau
nevoie de aur şi aveau nevoie de un muncitor care să scoată
aurul din pământ.
Sclavii zeilor 195

În timpul Epocii Pietrei, metalul pare să fi dobândit o anume


sacralitate datorită solidităţii şi durabilităţii sale, fiind iniţial purtat ca
amuletă şi ulterior prelucrat pentru obţinerea obiectelor religioase şi
a idolilor.

Totul e bine, dar de ce tocmai aurul decât orice alt me­


tal sau piatră preţioasă să aibă o asemenea importanţă? Nu
exista niciun motiv justificabil pentru un asemenea compor­
tament al oamenilor primitivi decât dacă imitau pe cineva,
dând valoare metalului pentru un anumit motiv.

În vremea primelor civilizaţii induse, sumeriene şi egiptene (în


perioada anilor 3 000-2 000 Î.Hr.), aurul nu era preţuit numai pentru
calitatea sa, ci devenise un simbol al bogăţiei şi al rangului social.

Exact! Până la acest moment, oamenilor le fusese


dezvăluită civilizaţia de către zei şi aurul era cunoscut ca
„proprietate a zeilor”. Această afirmaţie este foarte bine do­
cumentată de conchistadorii din America Centrală. Lor li
s-a spus în mod repetat de către nativi că tot aurul „aparţine
zeilor". În vremurile biblice, dumnezeu îi recompensa în
diverse moduri pe cei care-l urmau. Aurul era una dintre re­
compense, pentru că era preţuit de oameni ca un metal divin.
Orice om căruia îi era îngăduit să păstreze aurul sau argintul
primit de la zei ca o formă de recompensă era admirat de
toată lumea. Aveau în posesie ceva „dumnezeiesc” sau „di­
vin”, ceea ce reprezenta un privilegiu social imens, ducând la
creşterea dorinţei şi a cererii pentru aur.

Homer (circa 1 000 î. Hr.), în lliada, poem epic scris în Grecia


antică, a descris în repetate rânduri aurul ca un semn al bogăţiei prin­
tre muritori şi ca un semn al splendorii printre nemuritori.
196 Michael Tellinger

Iată dovada. Homer avea aceeaşi viziune în ceea ce


priveşte aurul. Cum de ştia aceste lucruri, pe care intelectu­
alii noştri moderni le-au redus la prostii mitologice, care nu
trebuie luate în serios? Următoarea afirmaţie vine în sprijinul
dezamăgirii mele în ceea ce-i priveşte pe învăţătorii moderni
ai istoriei omenirii. În rândul învăţaţilor moderni pare să
existe o părere unanim acceptată pe care eu o găsesc aro­
gantă, îngustă şi ignorantă. Aceştia ar trebui să citească mai
mult, să-şi deschidă ochii şi să înceteze să mai umple minţile
copiilor noştri cu jumătăţi de adevăr şi prostii groaznice, re­
torică istorică regurgitată, nedemnă nici măcar de hârtia pe
care este scrisă.

Primele referinţe la descoperirile de aur sunt în esenţă legende


sau mituri. Chronicum Alexandrinum (anul 628) atribuie decoperirea
aurului zeului Mercur, zeul roman al comerţului şi al negustorilor, fiul
lui Jupiter sau al lui Pisus. Referinţe asemănătoare privind primele
descoperiri de aur apar şi în scrierile hinduse (Vedele) ca şi în cele
chinezeşti şi ale altor popoare vechi.

Ce alt sprijin ne-am mai putea dori referitor la ceea


ce am citit în tăbliţele sumeriene? Cu siguranţă că istoricii
lui Alexandru ştiau mai multe decât ştiu istoricii din ziua
de astăzi şi ei trebuie să fi fost familiarizaţi cu biblioteca din
Alexandria care conţinea milioane de cărţi, pe care istori­
cii de azi nu le mai pot consulta. Ei nu ezită să numească
divinităţile „zei”, în vreme ce istoricii moderni le-au redus la
statutul de figuri „mitologice”.
Iată ce mai spun sursele istorice despre aur:
„Descoperirea elementului pe care-l numim aur se
pierde în Antichitate.” Această afirmaţie nu este adevărată.
Iată un extras dintr-o tăbliţă sumeriană, tradusă de Zecharia
Sitchin: „Să se obţină aur din apă, să fie testat pentru salvarea
lui Nibiru”.
Sclavii zeilor 197

Aceasta este prima referire făcută despre aur în pre­


istoria noastră. Vorbele rostite de Anu, regele de pe Nibiru,
înainte de a-i împrăştia pe Anunnaki pe Pământ în căutarea
aurului. Ignorăm aceste înscrisuri şi le privim ca pe o prostie?
De ce ar fi fost oamenii preistorici atât de obsedaţi de aur
încât să scrie poveşti atât de elaborate despre el? Ar fi făcut
asta doar dacă aurul ar fi jucat un rol crucial în supravieţuirea
lor, şi a jucat. A fost principalul şi unicul motiv pentru care
Anunnaki au venit pe Pământ şi singurul motiv pentru care
a fost creată omenirea.

Principala sursă de aur în perioada antică a constituit-o cu


siguranţă depozitele de aluviuni, deşi există dovezi evidente ale unor
zăcăminte de aur în Egipt, India şi în alte locuri. Depozitele aluvio­
nare erau prelucrate în cea mai crudă formă prin oprirea sau prin
cea mai simplă formă de barare a apei. Părţile expuse ale filoanelor
sfărâmicioase erau pur şi simplu scoase din apă, crestate sau zdro­
bite cu cele mai banale unelte, ciocane de piatră, pene de os, oase
sau lopeţi de lemn. Rareori erau pur şi simplu străpunse sau şlefuite
şi doar în cazul pietrelor moi din zona de oxidare. Incendierea era
probabil folosită de către vechii egipteni, evrei, indieni şi alte populaţii
pentru a dezmembra filoanele dure de cuarţ.

De ce ar fi vrut primii oameni să spargă pietrele care


conţineau aur, dacă nu ar fi ştiut cum să extragă aurul din
minereu? Trebuie să fi cunoscut procedeul, atlfel nu ar fi re­
cunoscut depozitele de aur din minereu. Şi avem dovezi că
au folosit focul pentru spargerea minereului, asta înseamnă
că trebuie să fi ştiut şi restul procedurii complexe, inclusiv
punctul de topire la aproximativ 700°C. Dar de ce să fim atât
de surprinşi? Tăbliţele sumeriene relatează cu exactitate felul
în care obţineau aurul din minereu şi cum îl topeau. „Cum
era extras un nou metal din piatră... într-un loc unde se to­
peau şi rafinau metalele...” şi aurul era astfel obţinut.
198 Michael Tellinger

De-a lungul istoriei omenirii, acolo unde apăreau


dovezi ale existenţei aurului, apăreau noi tabere, aducând
prosperitate pentru unii şi disperare pentru alţii. De fapt, se
pare că, dacă nu ar fi existat dovezi ale aurului încă de la în­
ceputurile Antichităţii, civilizaţia s-ar fi dezvoltat mult mai
târziu. Toate aşezările umane timpurii par să fie strâns legate
de existenţa aurului.

Toate zăcămintele mici sau mari care aveau semne vizibile ale
existenţei aurului erau exploatate de sclavi, condamnaţi şi prizoni­
eri de război care erau trimişi de autorităţi la exploatările şi minele
aurifere.

Termenul mină este foarte relevant în această situaţie,


deoarece cele mai multe sunt deschise pentru exploatarea
minereului. Şi atunci de ce ar fi săpat mine precum cele din
sudul Africii, acum 50 000 de ani sau mai mult, dacă nu
aveau ştiinţa extragerii minereului?

Primele referinţe despre mineritul aurifer apar în codexurile


egipetene, pe coloane, în pictogramele şi inscripţiile din mormintele
faraonilor. Cea mai veche hartă geologică pe care o cunoaştem da­
tează din timpul faraonului Seti I (aproximativ 1 320 î. Hr.). Pe ea apar
drumuri, casele minerilor, animalele vânate, munţii auriferi şi aşa mai
departe. Vechile civilizaţii sumeriene, akkadiene, asiriene şi babilo-
niene au utilizat aurul pe scară largă, dar sursele de unde provenea
acest aur sunt nesigure.

Asta nu este adevărat! Tăbliţele de argilă ne oferă foar­


te multe informaţii despre aur, indicând operaţiunile miniere,
prelucrarea, topirea şi modurile de folosire. Dar istoricii care
scriu asemenea prostii despre istoria aurului sunt probabil
aceiaşi oameni care îi consideră pe egipteni ca întemeietori
ai mineritului pentru aur şi, în aceeaşi propoziţie, nu iau în
Sclavii zeilor 199

seamă ceea ce egipteni ţineau la mare preţ - zeii lor - care


le-au dat toată înţelepciunea şi ştiinţa, inclusiv pe cea a mi­
neritului pentru aur.

În Vechiul Testament al evreilor există numeroase referinţele


la aur şi la mineritul aurifer. Sunt menţionate şase surse pentru aur
în Vechiul Testament. Acestea sunt Havila, Ofir, Şeba, Midian, Ufaz
şi Parvaim. Poziţionarea exactă a celor şase locaţii a dat naştere
la multe speculaţii. Unele voci susţin că toate cele şase surse sunt
arabe, altele au sugerat locaţii mult mai îndepărtate.

Dacă măcar ar acorda atenţie acelor scripturi mistice


antice care ne-au fost lăsate moştenire! Dar, din nefericire,
acestea au fost clasificate ca mitologie, deci niciun istoric seri­
os nu ar putea să admită că o asemenea ficţiune i-a influenţat
părerea profesională. Există referinţe foarte clare şi detalia­
te legate de sudul Africii sau „Abzu”, ca fiind primul loc de
unde a apărut aurul în lume. Se întâmplă să fie primul loc din
lume unde primii muncitori primitivi au fost puşi să lucreze
în minele de aur şi se întâmplă să fie Leagănul Omenirii. Nu
sunt prea multe coincidenţe?
Au existat multe speculaţii legate de localizarea lui
Ofir, pământul de o bogăţie fabuloasă, plin de aur, de unde
flota regelui Solomon a adus în regat peste 34 de tone de aur.
La Regi 10:22, în Vechiul Testament, sunt menţionate car­
gouri de lemn de santal, pietre preţioase, fildeş, maimuţe şi
păuni, ceea ce sugerează navigaţia în jurul Africii. Diferitele
referinţe despre Tars sugerează că aurul ar fi putut proveni
din oraşul minier spaniol Tharsis.
Alte zone predilecte sunt estul Africii şi sudul Africii,
în principal Zimbabwe, în special ruinele Marii Culturi
Zimbabwe. Întregul plan arhitectural, modelul reşedinţei
principale, camerele personalului, arta construirii unei struc­
turi de piatră fără mortar, ar fi reprezentat o reşedinţă perfectă
200 Michael Tellinger

pentru zeul Enki din Abzu, aşa cum îl numesc tăbliţele. Ar


fi putut să fie acesta principalul punct de comandă al mine­
lor regelui Solomon? Care l-a ocupat la mii de ani după ce
Enki „a construit acest loc în Abzu”. Sudul Africii nu a dus
lipsă de mine, iar în ultimii 200 de ani de explorare au fost
descoperite peste 500 de ruine pe ceea ce era cunoscut sub
numele de teritoriul Monomotapa. Acest ţinut se întindea
de pe coasta Mozambicului până în interiorul continentului
şi includea Zimbabwe. Diverse autorităţi în domeniu, cum
ar fi Bruce, Huet, Quartremere şi Guillain, la fel ca şi majo­
ritatea celor care au studiat ulterior ruinele din Zimbabwe,
susţin ipoteza că Monomotapa (Zimbabwe) este de fapt Ofir
din Vechiul Testament.
Există, de asemenea, o distincţie clară între mai ve­
chiul Zimbabwe şi noile structuri care au fost construite în
perioadele următoare. Ar putea să fie aceasta o repetiţie a
sindromului piramidelor? Structurile originale au fost con­
struite de Anunnaki la Abzu, sub comanda lui Enki, pentru
a-i servi ca reşedinţă. Mii de ani mai târziu, la fel ca în cazul
piramidelor, regii din timpurile biblice, fenicienii şi himiariţii
şi-au construit propriile structuri, care nu respectă stilul şi
calitatea celor originale. In Adapted Excerpts din 'Ihe Ancient
Rutns of Rhodesia, scrisă de R.N. Hali şi W.G. Neal, pu­
tem citi despre „primul sau vechiul” Zimbabwe şi de un
alt Zimbabwe mai recent. Cei doi scriu despre „structurile
masive care, în vreme ce respectau în general primul model
Zimbabwe, erau construite pe două sau trei terase armate,
înălţate până la creasta dealurilor, înconjurându-le şi une­
ori acoperindu-le în întregime”. Ei susţin că aceste structuri
aemănătoare unui tort de nuntă etajat lipsesc din ruinele
structurilor construite în prima perioadă din Zimbabwe. Şi
totuşi, toate aceste ruine târzii prezintă dovezi că au fost ridi­
cate de adoratori ai naturii şi aveau templul orientat „deschis
către ceruri”, cercul sacru şi turnurile conice „locuri înalte”,
Sclavii zeilor 201

monoliţii şi toate dovezile adoraţiei falice. Acest stil este


reprezentat, printre mulţi alţii, de populaţiile Dhlo-Dhlo,
Regina, Meteme şi Kharmi.
Legătura feniciană cu ruinele frapantă. Monumentele,
pietrele sculptate şi statuile găsite în Zimbabwe au un stil
identic cu acelea care predomină în Sardinia şi în alte cul­
turi vechi din Orientul Apropiat, incluzând şi cultul pentru
zeul Baal. Cei doi exploratori, Neal şi Hali, au condus această
călătorie la pragul dintre milenii. Ei au explicat că există o
„similaritate miraculoasă” între ruinele târzii ale civilizaţiei
Zimbabwe şi 3 0 0 0 de nuraghe sau fortăreţe terasate, care
acoperă insula Sardinia. Dovezile privind adorarea naturii
abundă în suprastructurile rhodesiene şi sardiniene. Epoca
fortăreţelor sardiniene se întinde până în Epoca Bronzului,
cuprinsă în intervalul 3 5 0 0 î. H r . - 1500 î. Hr., iar învăţaţi
precum Geyard scriu: „Nu ezit să consider numeroasele edi­
ficii rotunde din Sardinia, care sunt acum cunoscute sub
numele de nuraghe, ca fiind monumente închinate adorării
lui Baal”. Ruinele din perioada târzie a culturii Zimbabwe
aduc cu astfel de monumente închinate zeului Baal, care era
slăvit şi adorat în tot Orientul Apropiat şi în Egipt, în peri­
oada cuprinsă între anii 2 500 î. Hr. şi 200 î. Hr. Acest lucru
ne oferă o legătură clară între civilizaţiile avansate din nord
şi îndepărtatele terenuri aurifere din sud, cunoscute în vre­
murile biblice sub numele de Ofir.
Aceasta este o descoperire incredibilă. Nu numai că
avem dovezi clare pentru a susţine că minele regelui Solomon
erau într-adevăr localizate în sudul Africii, dar avem şi do­
vada palpabilă că au existat două civilizaţii distincte în
Zimbabwe, despărţite de mii de ani. Cea mai recentă sau
Civilizaţia Zimbabwe Târzie a fost activă între anii 2 000 î. Hr.
şi 200 î. Hr. îşi construiau altarele şi casele de locuit în acelaşi
fel cu fraţii lor din nord, din Orientul Apropiat, şi se ru­
gau aceluiaşi zeu Baal. Această civilizaţie este diferită de
202 Michael Tellinger

o alta, o civilizaţie preistorică mult mai veche, numită de


învăţaţi Primul Zimbabwe. Cele din preistorie datează de
acum peste 50 000 de ani, aşa cum au arătat descoperirile
făcute de arheologul Peter Beaumont în minele vechi din
Swaziland, în sudul Africii. Dar tăbliţele sumeriene ne spun
că aceste mine au o vechime de peste 200 000 de ani. Pare
incredibil de înghiţit? În prezent, există o legătură între mi­
tologia antică şi istoria mai recentă, care au un punct natural
de întâlnire. Problema „altarelor şi templelor” este crucială în
această situaţie. În vreme ce ultimile civilizaţiii biblice din
Ofir îşi proslăveau zeii, prima cultură Zimbabwe nu avea ni-
cio nevoie şi nici cunoştinţă despre adorarea unui zeu. Primii
Anunnaki au fost cei care au creat minele cu ajutorul noii
specii de sclavi care au fost primii mineri de pe Pământ. Nu
aveau nevoie de temple şi nici de adorare, pentru că un ast­
fel de ritual a apărut pentru prima dată în intervalul cuprins
între anii 6 000 î. Hr. şi 4 000 î. Hr., cu 190 000 de ani mai
târziu. Dar, după aceea au sosit regii şi marinarii din nord, în
jurul anului 2 500 î. Hr. şi şi-au construit casele ca o copie mai
puţin fidelă a structurilor originale ale primilor Anunnaki şi
imediat au construit în vecinătate locurile de închinare. Până
la urmă nu voiau să-l supere pe zeul răzbunării, altfel ar fi
fost pedepsiţi. Mai există multe alte asemănări curioase, cum
ar fi numele râurilor şi a ale altor locuri, care se adaugă la
teoria Marelui Zimbabwe.
Planurile de navigaţie ale regelui fenician Necho, din
anul 610 î. Hr., întinzându-se de la Marea Roşie până la sud-
estul coastei africane sau Monomotapa, reprezintă doar un
indiciu că pământurile Ofirului se găseau în această parte
a lumii. Suportul pentru aceste teorii a devenit mai bogat
de-a lungul deceniilor, iar dovezile par să fie de neclintit. Nu
a existat nicio altă parte a lumii care să-i fi putut aprovi­
ziona pe regele Solomon şi pe regina din Şeba cu atât de
mult aur în acele vremuri. Dacă multe dintre minele vechi
Sclavii zeilor 203

din Monomotapa ar fi putut fi acoperite cu pământ şi noroi


în timpul Marelui Potop, altele au rezistat pentru a spune
povestea mineritului preistoric în Leagănul Omenirii.
Alte sugestii privind amplasarea minelor regelui
Solomon se găsesc în munţii Taurus, din sudul Turciei, în
nord-vestul Arabiei Saudite şi, posibil, în Eldorado-ul care
apare în Vechiul Testament, la Evrei. Zona Nubiei din Sudan
a fost o sursă importantă de aur pentru egipteni. Întâmplător,
particula „Nub” din cuvântul Nubia înseamnă aur în egipteană.
În vremea domniei reginei Hatshepsut (circa 1503 î. Hr. -
1482 î. Hr.) şi după aceea, navele egiptene au adus cantităţi
însemnate de aur şi stibină din zonă în Egipt. Celelalte două
surse de aur menţionate în Vechiul Testament sunt Uphaz
(Ieremia 10:9 şi Daniel 10:5) şi Parvaim (II Cronici 3:6).
Unde ar fi putut fi aceste locuri? Până în prezent, istoricii nu
au reuşit să identifice niciun indiciu.
În vreme ce discuţiile despre aur sunt omniprezente în
Vechiul Testament, referinţele la siturile geologice de aur şi
argint sunt relativ rare. La Iov 28:1 scrie: „Există cu siguranţă
un filon de argint şi un loc în care găsesc aur”. Cine sunt
„aceia” pe care îi menţionează? De ce ar fi ei atât de obsedaţi
de aur?
Sudul Indiei este cunoscut de mult pentru bogăţiile
sale, iar în vremurile antice de aici se extrăgea aur. În
Bibliotheca Historica, în secolul I î. Hr., Diodorus Siculus
scria că în India „pământul conţine filoane bogate de multe
feluri, inclusiv multe de aur şi argint”. Încă o dată, indică spre
stăpânirea meşteşugului prelucrării minereului şi nu doar
spre obişnuita metodă a cernerii aluviunilor.
În China, aurul era extras şi prelucrat încă de la în­
ceputuri, incluzând civilizaţia Shang de pe râul Hunag-Ho
(1800 î. Hr.-1027 î. Hr.). Mineritul aurifer a fost introdus
în Coreea cel mai probabil în jurul anului 1122 î. Hr., de că­
tre urmaşii lui Ki-ja, care migraseră din China. Din Coreea,
204 Michael Tellinger

diverse metode de minerit au fost transmise în Japonia, pro­


babil în jurul anului 660 î. Hr., potrivit lui Bromehead.

Aurul era cunoscut primilor amerindieni, dar metalul nu era


aşa de preţuit în acea perioadă... Mai târziu, în timpul primelor secole
din era creştină, aurul a căpătat o importanţă mai mare în cadrul
civilizaţiilor olmecă, zapotecă, mayaşă, aztecă şi a altor civilizaţii din
Mexic şi America Centrală şi în cadrul civilizaţiei incaşe în America
de Sud.

Asta nu este adevărat. Civilizaţiile din America


Centrală şi din Anzi au fost obsedate de aur de mii de ani,
cele mai multe dintre legendele orale şi scrise care fac referire
la aur putând fi identificate până în anul 12 000 î. Hr. Aceste
civilizaţii continuă să ne susţină prin intermediul literaturii
că „aurul aparţine zeilor”. Astfel, aurul ar fi devenit foarte
important în viaţa de zi cu zi şi este motivul pentru care aces­
te civilizaţii au evoluat.

Aurul nu era preţuit de amerindienii din Canada şi din Statele


Unite ale Americii, iar aborigenii din Australia nu păreau să dea
atenţie acestui metal preţios.

Explicaţia ar putea fi aceea că Anunnaki nu au găsit


zăcăminte mari de aur în acele zone, suficiente pentru a le
atrage atenţia? Şi de aceea primele aşezări ale omului în aces­
te zone, cu scopul de a extrage aurul, au avut loc abia mult
mai târziu? Sau obsesia pentru aur i-a cuprins mult mai târ­
ziu, odată ce a devenit o obsesie umană, moştenită de la zei?
Ultimele câteva pagini au fost doar o mostră din con­
fuzia care înconjoară originile aurului de pe această planetă,
dar confuziile şi contradicţiile se înrăutăţesc. De aceea nu am
nicio problemă în a mă orienta către alte dovezi ştiinţifice,
care pot fi considerate inferioare sau ezoterice de către mulţi
Sclavii zeilor 205

oameni învăţaţi şi să descopăr adevărul real din spatele bo­


gatei mitologii antice şi a tradiţiilor orale aparţinând multor
civilizaţii. Aurul este o componentă principală în cele mai
multe, dacă nu în toate mitologiile antice. Şi totuşi, pe cât de
ciudat ar părea, după studierea a peste 600 de poveşti mito­
logice africane, nu am găsit nicio trimitere clară la aur. Poate
exista o imagistică ascunsă în unele dintre ele, dar absenţa to­
tală a aurului din aceste poveşti este pur şi simplu o enigmă.
Mă conduce spre formularea unor noi teorii.
În Africa a fost de fapt leagănul primilor oameni şi,
dacă ei au fost creaţi ca sclavi pentru a munci în minele de
aur, erau cu adevărat nişte „muncitori primitivi” aşa cum sunt
numiţi în tăbliţele sumeriene. Ca specie primitivă, în zorii
existenţei umane, nu aveau niciun sentiment şi nici înţelegere
pentru ceea ce făceau. În ceea ce-i privea, primeau mâncare
şi adăpost, în vreme ce-şi exercitau muncile chinuitoare pen­
tru un motiv pe care nu-l înţelegeau. Era o rutină: an după
an. „Lucrul” după care săpau nu avea nicio valoare pentru ei.
Nu-l puteau mânca şi nici nu-l puteau folosi în vreun fel.
Doar după câteva mii de ani, după ce capacitatea mentală a
omului a sporit considerabil şi a avut loc împerecherea între
oameni şi odraslele „divine” ale lui Nefilim, nou-apăruţii oa­
meni au început să acorde o anumită valoare acestui metal.
Asta s-a întâmplat numai după ce civilizaţia şi regalitatea
le-au fost conferite oamenilor de către zei şi numai după în­
temeierea sistemului global de negoţ. Ciudatul metal ar fi
putut dobândi o ciudată valoare sentimentală, după ce scla­
vii au început să-şi întemeieze propriile aşezări în Africa
şi să trăiască departe de taberele miniere. Nu înţelegeau la
ce putea fi folosit acest metal şi singurul fel de exprimare a
intelegenţei lor a fost acela de a se împodobi cu el în cât mai
multe feluri pentru a-şi indica rangul social şi importanţa. La
fel ca fraţii lor din America de Sud, ei au ştiut dintotdeauna
că aurul aparţine zeilor.
206 Michael Tellinger

Presupunerea mea este că, asemenea multor teorii


ştiinţifice, ridicolul este urmat adesea de respect. Atunci când
vom parcurge textele sumeriene în ultimele capitole, vom fi
uimiţi de cât de simplu poate fi explicat totul, dacă lăsăm
deoparte prejudecata şi avem mintea deschisă către noile
realităţi.
Primele semne ale mineritului din America Centrală
datează de acum aproximativ 12 000 de ani, înainte de
emergenţa agriculturii pe Pământ, spre finalul ultimei ere
glaciare. Aceasta a fost o perioadă dificilă pentru omenire.
Ea se afla sub ameninţarea constantă din partea fenomenelor
naturii şi a animalelor sălbatice. Oamenii erau preocupaţi de
asigurarea hranei şi a unui adăpost, ducând o viaţă predo­
minant nomadă. Cum şi de ce le-ar fi putut părea interesant
aurul?
Cele mai vechi semne ale mineritului aurifer devin
şi mai interesante atunci când vizităm aşa-zisul Leagăn
al Omenirii, aflat la doar douăzeci de minute la nord de
Johannesburg, în Africa de Sud. În vreme ce arheologii fac
descoperiri uluitoare cu privire la originile omenirii, dau peste
fenomene inexplicabile legate de mineritul aurifer. Oamenii
de ştiinţă de la universităţile Yale şi Groeningen au desco­
perit staturi după straturi de activitate minieră, datând din
anul 7690 î. Hr. Ei i-au îndemnat pe cei care săpau să caute
mai adânc, fiind recompensaţi cu găsirea unei mine vechi în
apropiere de celebrul Lion Park. Au dat la o parte o piatră de
hematită cu o greutate de cinci tone, care acoperea o peşteră
foarte largă. Datarea cu carbon a unei bucăţi de cărbune i-a
uluit pe arheologi, atunci când au văzut că data din perioada
anilor 26 000 î. Hr.-20 000 î. Hr. Nevenindu-le să creadă
ce au descoperit, au căutat mai departe şi au descoperit mai
multe guri de acces către mine din anul 41 000 î. Hr., plus
sau minus 1 600 de ani. Adrian Boshier şi Peter Beaumont
şi-au extins căutările în sudul Swazilandului, unde au găsit
Sclavii zeilor 207

mine străvechi, care conţineau nuiele, frunze, iarbă şi pene


care fuseseră aduse cel mai probabil de către mineri. Au mai
descoperit oase zimţate, care indică abilitatea omului de a
număra chiar şi în acele vremuri îndepărtate. Datarea altor
resturi găsite la faţa locului indica o vechime de 50 000 î. Hr.
Aceasta trebuie să fie o provocare pentru istorici, evoluţionişti
şi creaţionişti deopotrivă. Cum de este posibil aşa ceva? Cum
vor explica acest lucru suporterii diferitelor doctrine? Aici
aş dori să intervin şi să reamintesc cititorilor teoria mea po­
trivit căreia creaţia şi evoluţia ar trebui analizate simultan.
Convergenţa celor două este inevitabilă. În vreme ce evoluţia
este vizibilă la cele mai multe forme de viaţă din jurul nostru,
există o serie de dovezi clare privind intervalul de timp în
care a fost creat omul. Va trebui să acceptăm realitatea că cele
două curente de gândire vor face parte din Marele Puzzle
Uman.
Nu ar trebui să fim surprinşi de faptul că minerii pre­
istorici scoteau aur în sudul Africii acum câteva sute de mii
de ani. Până la urmă, peisajul geologic nu s-a schimbat deloc
de atunci şi, dacă aurul este în continuare prezent într-o ase­
menea abundenţă în această zonă, trebuie să fi fost şi atunci.
Trebuie să ne reamintim că până în 1970 aurul ex­
tras din Africa de Sud reprezenta 75% din totalul aurului
extras în lume. Asta înseamnă că primii oameni ştiau unde se
găseşte aurul sau cineva mult mai inteligent le-a indicat unde
să sape. Aşadar, trebuie să întrebăm din nou... de ce a început
omul primitiv să caute aur cu atâta râvnă imediat după ce a
fost creat? Pur şi simplu nu are sens.
Foamea de aur a crescut pantagruelic cu trecea ani­
lor, într-atât de mult încât regii şi papii trimiteau corăbii
în Lumea Veche care să se întoarcă cu cât mai mult aur cu
putinţă. Această foame de aur a atins apogeul în timpul sân­
geroaselor invazii spaniole din Lumea Nouă. Abundenţa de
aur găsită de conchistadori în America Centrală, alături de
208 Michael Tellinger

poveştile mitologice despre oraşe de aur ca Eldorado sau


Cibola, ridică în mod sigur următoarea întrebare: Unde
au găsit aceşti aşa-zişi primitivi nativi atât de mult aur? Se
spune că în cei 200 de ani de activitate ai conchistadorilor,
spaniolii au jefuit mai mult aur din America decât cantitatea
extrasă din toată lumea de atunci şi până în prezent. Acest
lucru este evident că nu poate fi dovedit, dar poate stimula
imaginaţia. Cărţile de istorie ne spun o poveste previzibilă
despre istoria şi originea aurului în lume. Ceea ce se ştie este
că aurul a fost dintotdeauna şi se pare că va fi întotdeauna un
subiect de controversă, speculaţie şi conspiraţie.
În mijlocul foamei de aur s-a aflat omniprezentul
Vatican, care susţinea isprăvile conchistadorilor. Împărţeala
era de 90% pentru Vatican şi 10% pentru regatul spaniol.
Regele avea în schimb o înţelegere separată cu conchistadorii
care îşi aveau partea din prăzile adunate din satele de nativi
americani din Lumea Nouă. Se mai spune că Vaticanul deţine
cel mai mult aur din lume. O teorie populară a conspiraţiei
susţine că Vaticanul nu numai că a încercat, dar a şi reuşit
să fure rezervele de aur ale Statelor Unite ale Americii, cu
ajutorul unui preşedinte american iezuit. Această teorie este
interesantă, pentru că are câteva decizii prezidenţiale im­
portante care o susţin. Faimoasă este decizia preşedintelui
american Richard Nixon care, pe 15 august 1971, a hotărât
ca valoarea dolarului să nu mai fie raportată la aur. Brusc,
dolarul nu mai avea aurul în spate pentru a-i susţine valoarea
şi a devenit o simplă bucată de hârtie, cu antetul guvernului
american pe ea.
Ordinul Iezuit a fost o forţă foarte puternică în apele
tulburi ale societăţilor secrete, făcând legătura cu formarea
ordinului Illuminati, în statul german Hess, în jurul anului
1340 şi chiar cu întemeierea Lojei Rosicruciene,în anul 1100,
în oraşul german Worms, aflat, de asemenea, în statul Hess.
Ordinul Iezuit a fost întemeiat în anul 1540 de un combatant
Sclavii zeilor 209

creştin transformat în cleric, Ignaţiu de Loyola, ca una dintre


organizaţiile care milita împotriva Reformei, lansată de ca­
tolici pentru împiedicarea dezvoltării protestanţilor. William
Bramley a scris o carte revelatoare, care se ocupă pe larg de
cele mai secrete societăţi din istoria omenirii, făcând legătura
dintre timpurile moderne şi grădina Raiului şi cu aşa-numita
Frăţie a Şarpelui. Este o lectură captivantă şi dezvăluie multe
secrete întunecate ale trecutului nostru îndepărtat, indicând
cu convingere o anumită formă de intervenţie a unor fiinţe
mult mai inteligente şi mai evoluate. Dar, chiar dacă erau mai
avansate, asta nu înseamnă că nu erau violente sau însetate
de sânge. Toate aceste trăsături urâte sunt prezente în mod
evident la oamenii moderni, ca nişte cicatrici vizibile din
timpuri străvechi. Din comportamentul nostru şi controlul
manipulator exercitat asupra noastră de societăţile secrete,
putem deduce că influenţa acestor fenomene stranii a împie­
dicat în multe feluri omenirea să evolueze mai repede şi să
descopere secretele originilor noastre. În acelaşi timp, se pare
că au existat întotdeauna nişte societăţi secrete care au avut
o anumită formă de cunoaştere şi informaţie superioară, care
a avut un efect opus asupra progresului uman. Voi rezista
tentaţiei de a mă avânta prea mult în acest subiect pe care
Bramley l-a acoperit senzaţional în cartea „Zeii Edenului”.
Aurul a continuat să joace un rol central în evoluţia
omului până într-acolo încât, în timpul goanei după aur care
a început în jurul anului 1850 în California, călugării de la
Vatican s-au folosit de vestmântul lor ca de un scut ca să fure
aurul de la americanii nativi de-a lungul coastelor mexicane
şi californiene. Există dovezi despre munca grea, sclavia şi
tortura la care au fost supuşi nativii de către călugării catolici
în numele lui dumnezeu şi pentru căutarea aurului pentru
Vatican.
Aurul a fost probabil primul metal cunoscut de ome­
nire, iar referirile asupra lui sunt aproape concomitente cu
210 Michael Tellinger

apariţia scrisului. Întreaga istorie a omenirii este inextricabil


legată de producţia de aur. Dacă recunoaştem valoarea tex­
telor sumeriene de pe tăbliţele de argilă, vom afla că am fost
creaţi de Anunnaki ca o specie sclavă, cu singurul scop de a
munci în minele de aur. Răspunsul la întrebarea „De ce a fost
omenirea atât de obsedată de aur încă de la început?” este
chiar simplu. Aurul este primul lucru pe care l-a cunoscut
omul primitiv. A fost înconjurat de aur şi a fost consumat de
aur. Adevărul este că nu omul a fost cel consumat de aur, ci
Anunnaki, stăpânii şi zeii omului, au fost cei consumaţi.
Atunci când explorăm această obsesie pentru aur, în­
cepem să înţelegem efectul covârşitor pe care trebuie să-l
fi avut asupra primilor oameni, cum le-a şlefuit comporta­
mentul viitor şi cum le-a ghidat propria frivolitate, lăcomie
şi dorinţă de a fi asemenea zeilor. Foarte rapid, acest aur in­
terzis a devenit cel mai râvnit bun printre sclavii umani. Ei
au găsit căi ilegale de a şi-l procura, dar, cel mai adesea, aurul
era folosit pentru a-i recompensa din când în când pentru
actele lor de supunere. Şi, pe măsură ce timpul a trecut, o
cantitate mai mare de aur a încăput pe mâinile oamenilor.
Fără să ştie cu exactitate ce să facă cu el, au început să fo-
losescă nou-dobânditul fruct interzis în feluri neobişnuite.
L-au transformat în brăţări, coliere, inele, ornamente, biju­
terii şi o întreagă listă de obiecte al căror unic scop era acela
de evidenţiere a statutului social al proprietarului în comu­
nitatea aflată în dezvoltare. Au făcut copii după posesiunile
zeilor, după carele, locuinţele, simbolurile şi chiar şi imagi­
nea acestora. Arheologii au descoperit efigii nenumărate ale
multora dintre zeii antici. Valoarea aurului a explodat atunci
când Anunnaki le-au dat voie omenilor să părăsească tabere­
le miniere şi trăiască în propriile comunităţi aflate în creştere.
Această perioadă pare să coincidă precis cu dez­
voltarea bruscă a civilizaţiei în Orientul Apropiat, în
jurul anului 7000 î. Hr. Mulţi oameni s-au stabilit acolo,
Sclavii zeilor 211

continuând să muncească pentru zeii lor. Minele din sudul


Africii au continuat să producă aur, dar oamenii dezvolta­
seră deja comunităţi mari, care acoperiseră părţi întinse ale
continentului. Artefactele de aur dobândiseră statutul de cel
mai important simbol de pe Pământ, iar oamenii au început
să se împodobească din ce în ce mai mult cu noi bijuterii
simbolice. Cu cât aveai mai mult aur, cu atât era mai impor­
tantă poziţia în comunitate. Mai înseamnă că aveai ceva pe
care să-l vinzi sau cu care să negociezi. Asta este exact ceea
ce aştepta genomul uman modificat: un stimul pentru acti­
varea câtorva gene inactive, care vor cauza dezastre regulate
în următoarele mii de ani. Gena lăcomiei, gena avariţiei, gena
opulenţei şi alte câteva splendori ascunse în ADN-ul nostru,
de care încă nu suntem conştienţi la acest moment. Şi aşa a
început cursa nesfârşită pentru posesie şi control în rândul
oamenilor primitivi, care astăzi este mai acerbă ca nicioda­
tă. Întotdeauna am fost fascinat de triburile primitive din
lume şi de importanţa pe care o acordau obiectelor deco­
rative şi celor strălucitoare. Nu am putut înţelege niciodată
cum de erau atâtea similitudini între ritualurile şi zeităţile
lor, de vreme ce ei erau despărţiţi de mii de kilometri, oceane
şi continente. Dar moştenirea ancestrală comună, cu toată
magia ei, pare să le lege pe toate. Multele ritualuri care sunt
practicate şi astăzi de triburile uitate ale lumii şi importanţa
pe care acestea o acordă obiectelor decorative şi de ornament
pot fi legate de apariţia omului acum 200 000 de ani şi de
rolul pe care aurul l-a avut în evoluţia sa.
Această obsesie pentru aur a fost rapid adoptată de oa­
menii Orientului Apropiat din mezolitic (Epoca de Mijloc
a Pietrei, din anul 10 000 î. Hr. până în anul 4000 î. Hr.) şi
neolitic (Epoca Târzie a Pietrei, din anul 4000 î. Hr.) după
Marele Potop de acum aproximativ 13 000 de ani, în vreme
ce erau ajutaţi de zeii lor ca să deprindă ştiinţele agriculturii,
arhitecturii, a traiului în comun. Tăbliţele sumeriene ne pun
212 Michael Tellinger

la dispoziţie dovezi privind creşterea rapidă şi rafinata cultu­


ră artistică. Aceste metode au fost rapid copiate şi dezvoltate
la proporţii uriaşe de către regatul egiptean. Toţi oamenii
moderni sunt conştienţi de marile realizări egiptene şi de
marile bogăţii pe care egiptenii le-au acumulat. Cantităţile
de aur găsite în camerele mortuare ale faraonilor i-au uluit
pe arheologi atunci când acestea au fost descoperite. Acesta
era un lucru pe care spărgătorii de morminte de acum 200 de
ani îl ştiau foarte bine, pentru că ei jefuiau aceste bogăţii încă
de la primele zile de după potop.
Până la acest moment, unii dintre zei se hotărâseră să-l
ajute pe om să iasă din sclavie şi să-l doteze cu deprinderile
necesare ca să supravieţuiască. Acest fapt a cauzat tensiuni
fără precedent printre zeii Anunnaki, ceea ce a dus la certuri,
conflicte şi bătălii sângeroase pentru controlul asupra unei
lumi care se diviza rapid. Diverşi zei şi-au căutat refugiul
în zone îndepărtate ale lumii, cum ar fi cele două Americi,
China, Australia, India sau oriunde îşi puteau întemeia un
refugiu sigur. La flecare pas al acestor etape, Anunnaki i-au
pus pe oameni să execute muncile grele din procesul de con­
struire a unor noi civilizaţii. Zeii îi controlau pe oameni cu o
mână de fler, dându-le instrucţiuni stricte cu privire la flecare
lucru, recompensându-i atunci când găseau de cuviinţă şi pe-
depsindu-i sever atunci când sclavii umani nu se supuneau.
Aceasta este în mare povestea celor mai multe dintre religiile
populare de la începuturile timpurilor, în special în Vechiul
Testament. Examinăm „mânia zeilor” în alte capitole, care ne
vor arăta nevoile similare celor omeneşti pe care le aveau zeii
străvechi. Această globalizare pusă la cale de zei explică de ce
acest comportament dictatorial a fost experimentat în toată
lumea de către toate comunităţile primitive de oameni.
În vreme ce măiestria artistică egipteană şi creaţia de
obiecte spectaculoase din aur nu avea precedent pe Pământ,
potrivit ultimelor descoperiri din Irak şi Siria, principalul
Sclavii zeilor 213

leagăn al prelucrării aurului a fost în cadrul civilizaţiei su­


meriene, începând cu anul 5000 î. Hr. Aşezată între fluviile
Tigru şi Eufrat, de aici au fost lansate direcţiile de dezvol­
tare pentru următoarele generaţii. Sumerienii făceau negoţ
cu grâu şi orz, călătoreau în aval şi în amonte după alte
bunuri, inclusiv aur. Grecii au numit ulterior acest pământ
Mesopotamia, „Pământul dintre fluvii”. Aici au apărut şi au
evoluat sumerienii până în jurul anului 2000 î. Hr., în oraşe
precum Uruk, Larsa, Umma şi Ur. Aceste oraşe aveau o
reţea bine planificată de străzi şi nişte societăţi foarte bine
organizate. Au fost pionierii scrierii cuneiforme pe tăbliţe
de argilă, de dimensiunile unei cărţi poştale, şi scriau poe­
zii. Priceperea în prelucrarea lemnului, piatrei, fildeşului,
pietrelor semipreţioase şi în special a aurului era uimitoare.
Multe astfel de produse pot fi admirate la British Museum,
în Londra, la University Museum, în Philadelphia şi, mai
aproape de originile lor, la Baghdad Museum, în Irak, care
din nefericire a fost prădat în timpul atacurilor lui George
W. Bush. Cupe de aur, căşti, brăţări, ghirlande şi lanţuri de
o măiestrie delicată relevă o înţelegere excelentă a felului în
care trebuiau exploatate proprietăţile unice ale aurului, male-
abilitatea, ductilitatea şi elasticitatea. Istoricul bijutier Guido
Gregorietti spunea despre acele timpuri că sumerienii „aveau
de fapt mai multe tipuri de bijuterii decât există astăzi”.
Oare cu adevărat sunt sumerienii aceia care au scris
primul capitol din istoria aurului sau acest lucru se întâmpla
simultan în mai multe locuri din lume? Se prea poate să fi
fost pionieri în producţia bijuteriilor de aur, dar aurul era
extras în întreaga lume, sub supravegherea zeilor rebeli care
aveau ştiinţa mineritului şi dorinţa de a-şi revendica pentru
sine o parte din această planetă.
După cum putem vedea, sumerienii nu aveau aur ei
înşişi, aşa că trebuiau să-l importe din alta parte. Acesta era
probabil o mare oportunitate pentru noii zei împrăştiaţi în
214 Michael Tellinger

lume ca să-şi aducă prăzile de aur în Sumer, stabilind legă­


turi comerciale, în vreme ce oamenii de sub stăpânirea lor
îşi continuau munca, plini de frică şi de supunere. Expertul
în bijuterii Graham Hughes spune că „Meşteşugul sumerian
este îmbogăţit cu atingeri delicate sofisticate, linii fluente şi
un concept al eleganţei liniei care sugerează că începuturile
prelucrării aurului trebuie să-şi fi avut obârşia în prima pe­
rioadă a Mesopotamiei”. Cum este posibil acest lucru? Că
oamenii primitivi au apărut în timpul Epocii de Piatră, au
întemeiat comunităţi bine structurate şi au arătat imediat
o excelentă stăpânire a procedeului de fabricaţie al unora
dintre cele mai rafinate bijuterii pe care le cunoaştem în
prezent? Comorile sumeriene dezvăluie cât de bine ştiau
meşterii aurari să prelucreze aurul. Foloseau diverse aliaje şi
încastrau aurul în ornamente solide sau concave. Urmăreau
filonul de-a lungul marginilor crăpăturilor cu ajutorul tehni­
cii pierdute a cerii. Urcioarele şi cupele erau modelate dintr-o
foiţă plată de aur, folosind un tratament sofisticat cu căldură.
Puteau să modeleze aurul în foiţe subţiri sau în benzi. Acest
tip de înţelegere bruscă şi de sofisticare arată clar intervenţia
unei forme de inteligenţă, care nu putea fi decât a stăpânilor
şi zeilor Anunnaki.
Aşadar, acum ştim că originea umanităţii este cumva
legată direct de producţia de aur de pe Pământ, iar oamenii
sclavi au fost ajutaţi de către zeii lor creatori să se civilizeze,
care au dat naştere din greşeală comerţului cu aur pe Pământ,
prin dispersarea şi forţarea propriei populaţii de muncitori
să sape după acel metal preţios. Datorită activităţii miniere
de extragere a aurului şi a procesului de fabricaţie al bijute­
riilor care avea loc în mai multe centre din lume, Sumerul
a fost locul de adunare pentru cei mai mulţi Anunnaki de
pe Pământ, devenind astfel centrul de civilizaţie cu cea mai
rapidă dezvoltare, fixând standardul pentru o industrie care
consumă cea mai mare parte a aurului în lumea de astăzi.
Sclavii zeilor 215

Aceasta este povestea incredibilă a industriei de bijuterii,


care a fost produsul accidental al unei specii sclave şi al unui
grup de astronauţi care stăpâneau aceastră specie. În secolul
al XXI-lea, Estul consumă peste 75% din producţia anuală
de aur. În anul 2002, această cantitate era de 2 726,7 tone.
Trebuie să facem un pas în spate ca să evităm să fim
orbiţi de toate aceste poveşti incredibile. Până la urmă, am
ajuns departe în aceşti 11 000 de ani. Am evoluat fizic şi
spiritual. Dacă avem mult ADN de Anunnaki în celulele
noastre, trebuie să ne întrebăm cât de avansaţi erau aceştia
de fapt? Teoria mea este că nu erau atât de avansaţi cum am
crezut la început. Spun asta pentru că tipul de comportament
pe care l-au afişat încă din primele zile pe această planetă
poartă Simptomele unei specii care este departe de a avea un
genom complet. Am moştenit multe dintre trăsăturile aces­
tei specii. Îmi doresc să scăpăm de nevoia primitivă de a ne
mai acoperi cu acest metal strălucitor pe măsură ce evoluăm
pentru a deveni fiinţe mai inteligente. Până la urmă, totul a
fost un mare accident.
Pentru a se proteja împotriva competiţiei unei noi
specii pe Pământ, zeii Anunnaki s-au asigurat că genomul
speciei sclave a fost sever amputat. S-au asigurat că noua
specie umană nu va trăi prea mult, că era expusă la boli, că
nu-şi folosea o parte prea mare din creier şi că avea o me­
morie finită. Singurul lucru pe care nu l-au luat în calcul a
fost evoluţia genomului nostru şi a inteligenţei. Poate că nu
au luat în calcul aspectele legate de evoluţie, pentru că nu se
aşteptau cu adevărat să stea prea mult pe această planetă.
10
Civilizaţia instant şi Sumerul
Cuvântul civilizaţie este probabil unul dintre cuvintele
folosite cel mai des în mod greşit în toate limbile lumii. Facem
referire constantă la probleme care vizează lumea „civilizată”
şi facem comparaţii calitative între Occidentul dezvoltat şi
economiile emergente. Se face referire constant la „prima
lume” şi la „lumea a treia”. Aş vrea să ştiu ce s-a întâmplat
cu „Lumea a doua” care lipseşte? Sau lumea civilizată a
decis că prăpastia dintre stilul ei de viaţă civilizat şi restul
bieţilor nenorociţi este atât de mare, încât nu este nevoie
de cultura unei „a doua lumi”? Deşi cuvântul civilizaţie nu
are o componentă de distincţie exclusivă, bazată pe criterii
de stabilitate financiară sau bogăţie a cetăţenilor săi, pare să
fie folosit tocmai ca un indicator al acestui criteriu. Mass-
media vorbeşte despre civilizaţiile vechi pe un ton misterios,
care sugerează că acestea nu erau chiar atât de civilizate, dar
nu înţelegem cum aceste personaje josnice din acea perioa­
dă îndepărtată au putut să construiască monumente atât de
impresionante. Chiar şi istoricii, antropologii şi arheologii
sunt vinovaţi de aceste osanale lirice a civilizaţiilor din tre­
cut şi totuşi tratează textele şi documentele acestor civilizaţii
cu o profundă lipsă de respect şi cu mult scepticism. Ca şi
cum strămoşii noştri ar fi avut vreun motiv să transmită
218 Michael Tellinger

informaţii nefolositoare urmaşilor din secolul al XXI-lea.


Atitudinea noastră este marcată de o profundă neîncredere,
ca şi cum ar exista un complot antic al cărui scop este să
ne dezinformeze, pe „noi”, cei mai „avansaţi” oameni din era
tehnologiei. Făcând asta, oamenii de ştiinţă introduc siste­
mul nivelurilor de civilizaţie, plasându-ne la apogeul tuturor
civilizaţiilor, pentru motive evidente. Înţelepciunea antică şi
aşa-zisa civilizaţie sunt depăşite imediat şi automat de cea a
noastră, pentru că noi trăim în timpul prezent. Trebuie să fim
mai civilizaţi, pentru că avem tehnologie, avem mass-media,
trăim într-o lume liberă, în care adevărul triumfa în cele din
urmă, pentru că suntem prea deştepţi ca să fim păcăliţi de
profeţi falşi. Este adevărat? Sugerez să aruncăm o privire mai
atentă asupra felului în care suntem manipulaţi şi controlaţi.
Dacă s-ar pune problema penalizării civilizaţiei în funcţie de
gradul de ignoranţă al fiecăruia, am fi cea mai penalizată adu­
nătură de oameni din toate timpurile. Am studiat în detaliu
rădăcinile posibile ale omenirii şi încă nu ştim, nici măcar
nu suspectăm, de unde venim. Există dovezi covârşitoare
care susţin faptul că sumerienii ştiau exact cine sunt, de unde
provin şi care era „zeul lor” adevărat: zeul sumerienilor, cel
care avea control absolut asupra puterii şi conducea întreaga
lume. Era dumnezeul cu literă mică, iar familia sa şi ei au
fost transformaţi în personaje mitologice de poveste de către
civilizaţiile următoare. Acele prime învăţături ne-au scăpat
cumva, la fel ca şi cunoaşterea extensivă a cosmosului. Este
posibil ca, din aceleaşi motive, să fi rătăcit cunoştinţele de
astronomie şi abilitatea de raportare la strămoşii noştri?

Astăzi, cei mai mulţi oameni din lume au creierul


atât de manipulat de religie, încât orice descoperire privind
trecutul nostru şocant este considerată imediat ca fiind o
chestiune ezoterică, mitologică, diabolică sau parte a unui
cult ori o erezie. Suntem atât de controlaţi de mass-media
şi de industria publicitară, încât ne bazăm deciziile prin
Sclavii zeilor 219

imitarea personajelor serialelor de televiziune. Dacă suntem


măturaţi de un tsunami gigant, care măsoară 200 de metri
înălţime, când urmaşii noştri ne vor descoperi rămăşiţele
peste 200 000 de ani, vor crede oare că scenariile de seriale
şi personajele acestora au fost evenimente şi personaje reale?
Orice este posibil.
Dacă dezvăluim adevărata însemnătate a civilizaţiei,
este posibil să vedem că oamenii din secolul al XXI-lea nu
îndeplinesc aceste criterii. Este foarte vizibil că există o rup­
tură la nivel global între „gânditori” şi „discipoli”. Prin asta
nu înţeleg că, dacă mergi la serviciu la ora 9.00 la 17.00, eşti
un discipol, ci este mai degrabă o lovitură îndreptată către
mecanismele fricii, implementate cu succes pentru a contro­
la mase mari de oameni, indiferent dacă aceste mecanisme
sunt politice, religioase sau de alt fel. Alegerile prezidenţiale
desfăşurate în Statele Unite ale Americii în anul 2004 sunt
cel mai bun exemplu. Majoritatea americanilor a votat cu
George W. Bush din cauza fricii. Au fost atât de inteligent
manipulaţi de către mass-media, încât au crezut cu adevărat
că cel pe care-l votau îi va proteja împotriva răului dezlănţuit
din lume. Pentru restul lumii era evident ceea ce se petrecea
în America, dar americanul obişnuit credea cu tărie că în­
treaga lume vrea să invadeze SUA, fie prin a veni să locuiască
acolo şi să le fure locurile de muncă, fie prin intermediul te­
rorii. Aparent, America are cea mai avansată economie din
lume, dar este şi cea mai civilizată? Nu cred. Iată şi dovada.
Doar pentru că suntem mai avansaţi din punct de vedere
tehnologic nu înseamnă că avem şi capacitatea colectivă să
raţionăm, să gândim sau să rezolvăm problemele mai bine
decât o făceau strămoşii noştri acum 6 000 de ani. De fapt,
Grecia este cea mai cunoscută pentru gânditorii ei, cum
sunt Socrate, Aristotel şi Platon. Aceşti filosofi sunt citaţi
mai mult ca niciodată, iar influenţa lor a săpat crevase în
societăţile noastre. Asemenea artiştilor morţi a căror mistică
220 Michael Tellinger

ciudată face ca operele lor să ajungă la preţuri astronomice,


filosofii antici sunt mult mai preţuiţi acum decât erau în vre­
mea lor.
Pun pariu că, dacă l-am pune pe Platon în ipostaza
de a vorbi liber despre gândurile sale legate de viaţă şi de
moarte, ar umple toate stadioanele de-a lungul turneului său
mondial. Părem să acceptăm înţelepciunea lor şi cărţile scri­
se, dar nu vom accepta cărţile scrise de alţi învăţaţi antici,
doar pentru simplul fapt că nu ştim cine sunt. Aceasta este
o abordare superficială din partea noastră şi mă simt ruşinat
de un astfel de comportament. Pe cât de populari erau aceşti
oameni învăţaţi din vremurile antice, nu erau consideraţi
profeţi ai timpurilor lor, deşi li se purta atât de mult respect.
Cum se poate una ca asta? Răspunsul este detaliat în capitolul
al XV-lea, care vorbeşte despre Iisus şi despre alţi profeţi.
Vom descoperi în capitolele următoare că aşa-zişii profeţi pe
care am ajuns să-i venerăm au fost iscusit construiţi şi plantaţi
de către zeii din acele timpuri, în vreme ce gânditorii nu au
intrat în această categorie. Gânditorii nu se potriveau profi­
lului de lider religios care să atragă pelerinii aflaţi în căutarea
unui refugiu spiritual. Gânditorii erau prea independenţi ca
să fie manipulaţi în asemenea fel, acest fapt cauzând multe
probleme între nou-creata specie de sclavi şi zeii ei.
Şi atunci care este de fapt înţelesul cuvântului
civilizaţie? Dicţionarul îl descrie ca „un stadiu avansat de
dezvoltare umană, marcat printr-un nivel ridicat de artă,
religie, ştiinţă, organizare socială şi politică”. Şi totuşi, cu­
vântul civil înseamnă „aparţinând sau constând din populaţia
obişnuită de cetăţeni, fără membrii ordinelor militare sau re­
ligioase”. Putem să distingem imediat un conflict, de vreme
ce religia este unul dintre criteriile care marcheză gradul de
„civilizaţie”, şi totuşi este exclusă explicit din înţelesul cuvân­
tului „civil”.
Sclavii zeilor 221

Asasinatele politice sunt obişnuite în zilele noastre


aşa cum era şi în timpurile străvechi. Pentru că războiul
este declarat de liderul politic al unei ţări, asta înseamnă că
preşedintele sau regele nu poate să fie considerat civil sau asi-
miliat civilizaţiei. Adevărul este că înţelesul adevărat al acestui
cuvânt este extrem de neclar şi este folosit de indivizi după
bunul plac, atunci când vor să creeze o distincţie generală
între ei şi alţii consideraţi ca fiind mai puţin civilizaţi. Dacă
ducem şi mai departe această diseminare şi vom încerca să
determinăm din definiţie gradul nostru actual de civilizaţie,
vom ajunge la o concluzie interesantă. „Nivel ridicat de artă”—
putem spune că nivelul artistic curent este destul de ridicat în
întreaga lume. Scriitorii noştri, creatorii de filme, dramatur­
gii şi pictorii creează mai mult ca niciodată, aşadar adunăm
multe puncte la această categorie. Ştiinţa - este un dome­
niu greu de judecat, pentru că există dovezi fizice potrivit
cărora oamenii de acum câteva mii de ani ştiau mai multe
despre ştiinţă, medicină şi astronomie decât cunoaştem noi
în prezent. La fiecare sit arheologic din Mesopotamia sunt
găsite aproape întotdeauna tăbliţe de lut, unele datând din
anul 3800 î. Hr., care conţin informaţii depre realizările ve­
chilor civilizaţii sumeriene. Ele descriu cosmosul, planetele,
şcolile şi procedurile medicale, chirurgia, ingineria genetică,
construcţia obiectelor de zbor, călătoriile în spaţiu şi multe
altele.
Totuşi, istoricii au considerat că aceste informaţii sunt
greu de crezut şi astfel ele au devenit o parte a mitologiei mai
degrabă decât a istoriei. Să reţinem că părintele anatomi­
ei moderne, Leonardo da Vinci, îşi risca viaţa acum 500 de
ani disecând corpuri în puterea nopţii ca să poată să desene­
ze organele interne. Aceasta era o perioadă în care Biserica
deţinea controlul complet asupra vieţii oamenilor, omorând
şi distrugând tot ceea ce nu corespundea imaginii unui com­
portament religios. Din păcate, am moştenit o mare parte din
222 Michael Tellinger

acest comportament şi-l practicăm cu „religiozitate” şi astăzi.


Şi astfel, pe scara progresului ştiinţific, nu putem spune că
am depăşit realizările civilizaţiilor trecute. În planul religios,
suntem mult mai puţin conştienţi de realitatea umană faţă
de nivelul popoarelor vechi, în principal pentru că am redus
realitatea lor la nivel de mitologie. Dacă nivelul religios ca
indice al civilizaţiei se bazează pe toleranţa religioasă, atunci
suntem cu siguranţă mai puţin civilizaţi decât erau strămoşii
noştri. În ultimii 1 000 de ani au avut loc cele mai bruta­
le conflicte religioase din toată istoria omenirii. Concluzia
mea este că, până nu începem să tratăm cu respectul cuvenit
textele şi tăbliţele vechi, vom rămâne prinşi într-un cerc al
ignoranţei care va ţine pe loc civilizaţia noastră. Cum pu­
tem să pretindem că avem un nivel real de inteligenţă dacă
noi încă nu ştim de unde venim? Ce fel de specie civilizată
suntem dacă nu avem o legătură directă spre originile noas­
tre? Cum ne putem aştepta să obţinem unitatea şi armonia
între civilizaţiile de pe pământ când toate aceste teorii sunt
conduse de grupări de religii disparate, fiecare dintre ele pre­
tinzând că deţine adevărul?
Rămâne adevărul că trecutul nostru este plin de realizări
incredibile ale multor civilizaţii, care au lăsat urme şi indicii
ale măririi şi decăderii lor. Multe dintre aceste civilizaţii scriu
despre „timpurile de dinainte” sau despre „timpul dinaintea
timpului” sau despre „timpurile de odinioară”, atunci când
fac referire la locul de unde au primit aceste cunoştinţe. În
vremuri în care comunicaţia la nivel global era inexistentă,
aceste grupuri de oameni foarte capabili s-au aşezat în cele
mai îndepărtate colţuri ale lumii şi au început să pună la
punct oraşe foarte bine structurate, cu monumente colosale
şi piramide, de la ruinele japoneze, chinezeşti şi thailan-
deze mai recente până la vechile ruine din Egipt, Orientul
Apropiat, America Centrală şi civilizaţiile din munţii Anzi
din America de Sud.
Sclavii zeilor 223

Ca să putem demonstra cu adevărat aroganţa şi lăco­


mia din prezent, tot ceea trebuie să facem este să aruncăm o
privire la felul în care Columb şi Cortes au acţionat asupra
oraşelor antice şi a locuitorilor lor atunci când au invadat
pentru prima dată Lumea Nouă în secolele al XV-lea şi al
XVI-lea. Erau atât de preocupaţi să fure aur şi alte artefacte,
încât nici nu s-au gândit vreo clipă la formidabilele realizări
în faţa cărora stăteau. Gena lăcomiei avea mult de muncă,
condusă de gena cuceririlor, prezentă la acei conchistadori.
Cum este posibil ca acele civilizaţii să fi apărut din senin,
aproximativ în aceeaşi perioadă de timp, având o asemenea
cunoaştere avansată asupra cosmosului şi a arhitecturii, fără
ca măcar să ştie una de existenţa celeilalte? Mai sunt exemple
de astfel de activităţi antice inexplicabile în jurul cărora se
mai nasc speculaţii şi în prezent. Insula Paştelui, Stonehenge,
ruinele Marelui Zimbabwe sunt doar câteva dintre ele. Să
facem o scurtă excursie printre aceste situri antice pentru
a vedea cum par a fi toate legate între ele. Să încercăm să
răspundem unei întrebări recurente: cine ar fi putut să fie
responsabil pentru o asemenea legătură în acele vremuri stră­
vechi? Omniprezenţii zei Anunnaki, desigur!
Pe măsură ce avansăm în această carte, vom descoperi
că zeii antici din mitologie din toate civilizaţiile umane nu
erau creaţia imaginaţiei oamenilor. Vom descoperi, de ase­
menea, că nu sunt manifestări ciudate şi supranaturale ale
lumii spirituale şi orice altă fiinţă greu de definit din a pa­
tra dimensiune. Au fost de fapt un grup de exploratori care
s-au stabilit pe această planetă sub conducerea lui Anu,
comandantul lor suprem, de unde li se trage şi numele de
Anunnaki. Ei sunt astronauţi străvechi, despre care vorbesc
foarte detaliat tăbliţele sumeriene, şi vom demonstra fără ni-
cio îndoială că Anunnaki au condus lumea acum 400 000 de
ani, jucând rolul de zei, în vreme ce-şi creşteau propriile crea­
turi primitive, specia sclavă umană, într-o stare de civilizaţie.
224 Michael Tellinger

Unul dintre membrii familiei extinse de Anunnaki a fost ales


responsabil pentru toate activităţile de pe noua planetă, care
includea şi amplasamentul Marelui Zimbabwe. Întreaga is­
torie a astronauţilor Anunnaki, veniţi de pe planeta Nibiru
este povestită cu foarte multe detalii de sutele de tăbliţe de
argilă. Nu este dificil de înţeles că ei traversau cerul în „ca­
retele” lor şi că erau veneraţi în egală măsură şi chiar temuţi
până la un anumit punct de toate civilizaţiile antice de pe
Pământ. Aşadar, nu vă panicaţi, vi se va dezvălui întreaga
istorie.
Acum aproximativ 200 de ani, arheologii au fost şocaţi
atunci când au început primele săpături în zona Egiptului.
Toţi credeau că Grecia era locul care dăduse lumii concep­
tul de civilizaţie. Napoleon auzise foarte multe lucruri despre
aceste ruine impresionante şi despre piramide şi, când a ajuns
în Egipt, în 1799, alături de armata sa şi de un anturaj for­
mat din oameni de ştiinţă, unul dintre obiectivele sale a fost
acela de a contribui la dezvăluirea secretelor piramidelor. Nu
a reuşit acest lucru, dar ceea ce au găsit la Rosetta a fost o les­
pede de piatră care a devenit cunoscută sub numele de Piatra
Rosetta şi este una dintre primele dovezi arheologice impor­
tante descoperite vreodată. Măsoară 114 centimetri înălţime,
72 de centimetri lăţime şi 28 de centimetri grosime. Pentru
cei care folosesc sistemul de măsurare anglo-saxon, înseam­
nă 3 picioare şi 9 inchi lungime şi 2 picioare şi 4,5 inchi
lăţime. Pe piatră erau trei inscripţii.Textul cu hieroglife egip­
tene era însoţit de o traducere în limba greacă, înţeleasă de
oamenii de ştiinţă, şi de o a treia inscripţie care era scrisă în
demotică, un stil de scris cursiv, care a apărut mai târziu în
istoria egipteană şi care era folosit doar pentru documentele
laice. Astfel, piatra avea pe ea un text în trei tipuri de scriere,
dar doar în două limbi, egipteană şi greacă. S-a descoperit
rapid că toate trei conţineau acelaşi mesaj şi, pentru că grecii
Sclavii zeilor 225

l-au putut traduce imediat, a oferit indicii reale pentru prima


dată de la descoperirea hieroglifelor egiptene.
În mare, această descoperire a dus la o impulsionare
a analizei şi a treducerilor textelor hieroglifice, uimindu-i
pe oamenii de ştiinţă cu vestea că rădăcinile dinastiei regale

Fig.10.1 Harta Egiptului, înfăţişând şi amplasarea oraşului Rosetta

egipteane ajungeau până în anul 3200 î. Hr. Această des­


coperire a iscat un cutremur în lumea arheologiei şi a fost
un nou exemplu tipic al gradului scăzut de civilizaţie din
226 Michael Tellinger

acele vremuri aşa-zis moderne. Foarte curând s-a desco­


perit că alfabetul elen, care fusese influenţat de cel latin, se

Fig. 10.2 Piatra Rosetta

dezvoltase undeva în Orientul Apropiat. Grecii au admis că


cel care a adus pentru prima oară alfabetul din Est a fost

Fig. 10.3 Detalii de pe piatra Rosetta, care indică


trei texte diferite în două limbi: egipteană şi greacă
Sclavii zeilor 227

un fenician numit Kadmus. Avea acelaşi număr de litere


şi aceeaşi ordine ca vechiul alfabet evreiesc, dar în secolul
al V-lea î. Hr., poetul Simonide din Ceos a crescut numărul
literelor la douăzeci şi şase. Se prea poate ca Alexandru cel
Mare să fi fost un luptător neostenit, dar a şi adunat multe
informaţii despre Imperiul Persan, pe care l-a învins în anul
331 î. Hr. Sfetnicii săi au concluzionat că persanii trebuie să
se fi tras din populaţia ariană sau „populaţia de lorzi”. După
cunoştinţele sale, misterioasa populaţie de lorzi apăruse în
trecutul îndepărtat în zona Mării Caspice şi s-a răspândit în
est către India şi spre sud către „pământurile lui Medes şi ale
lui Parsees”, aşa cum erau numite acele pământuri în Vechiul
Testament. Cirus cel Mare a fost un rege arian şi fondatorul
Imperiului Persan, care a cucerit aproape întreaga lume cu­
noscută, cu aproximativ 200 de ani înaintea lui Alexandru.
Curios este faptul că până la ajungerea lui Alexandru la
putere, arienii se stabiliseră şi controlau toată Europa, fiind
descendenţi ai aceloraşi strămoşi persani ca şi perşii. Ceea ce
s-a întâmplat a fost că arienii au început să lupte împotriva
arienilor, fără ca măcar să-şi dea seama.
Noile dovezi apărute şi tăbliţele de ceramică din
Orientul Apropiat au captat interesul arheologic abia în
1843, atunci când Paul Emile Botta a demarat primele
excavaţii planificate profesional din Mesopotamia. Pământul
pe care astăzi se află Irakul modern, în jurul fluviilor Tigru
şi Eufrat, a furnizat comori remarcabile, multe dintre ele
purtând urmele ilizibile ale scrierii cuneiforme, stilul de scris
folosit de către sumerieni. Numele cuneiform a fost folosit
pentru prima dată în 1686 de Engelbert Kampfer, care a
considerat greşit că textele pe care le-a văzut în Persia sunt
tipare decorative şi le-a descris ca fiind ameates, care s-ar
traduce prin „impresiuni lăsate de o pană”. Pe măsură ce valul
de căutători de comori şi arheologi s-a scurs către acea parte
a lumii, pentru a face săpături în Asiria şi Babilonia, mii de
228 Michael Tellinger

tăbliţe de argilă au fost găsite printre miile de coline din regi­


une. S-au găsit biblioteci formate din asemenea tăbliţe, strâns
unite între ele. Primele cuvinte traduse din scrierea cuneifor­
mă au fost Dur Sharu Kin, care înseamnă „oraşul înconjurat
de ziduri al regelui drept”, aşa cum era cunoscut Sargon al
II-lea din Asiria. Asta nu este tot ceea ce au dezgropat: au
mai dezgropat statui, basoreliefuri care se întindeau pe mai
mult de o milă dacă erau desfăşurate, palate, temple, case,
grajduri, turnuri, depozite, coloane, porţi, pereţi, terase, gră­
dini, decoraţiuni de o largă varietate şi multe alte evidenţe
clare ale unei civilizaţii bine dezvoltate. Dar piesa principală
a oraşului era piramida zigurată pe şapte niveluri, cunoscută
sub numele de „scara către rai” a zeilor. Toate acestea au fost
construite acum aproximativ 3 000 de ani în numai 5 ani.
Aceasta era demonstraţia unor realizări efective. Astăzi
nu putem să cuantificăm cât timp ar dura să ridicăm nişte

Fig. 10.4 Harta Mesopotamiei


Sclavii zeilor 229

construcţii la o asemenea scară. O altă informaţie crucială pe


care au descoperit-o a fost aceea că limba comună vorbită în
Asiria şi Babilonia era akkadiana.
Această descoperire era cu adevărat fascinantă, dar
surprizele nu s-au terminat aici. Pe multe tăbliţe erau post-
scriptumuri care menţionau că textele fuseseră copiate de pe
originale mai vechi. Cine ar fi putut să scrie aceste originale?
Şi unde se află acum aceste originale?
Un alt aspect important este reprezentat de princi­
palele zeităţi ale celor două culturi, asirienii îl aveau pe ca
principal zeu pe „omniscientul” Asur. Babilonienii îl aveau
pe zeu principal, pe Marduk, „fiul colinei pure”. Panteonul
celor doi zei era acelaşi, reconfirmând ipoteza anterioră că
zeii preistorici erau activi pe o suprafaţă întinsă din lume.
Potrivit tăbliţelor akkadiene, regatul Akkad a fost înteme­
iat de Sharrukin, „conducătorul drept”, cel care pretindea
că Enlil i-a indicat pământul şi i-a dat voie să-l guverneze.
Vom descoperi că Sharrukin nu a fost singurul zeu care a
spus aceste lucruri, există dovezi scrise că mai mulţi regi au
afirmat aceleaşi lucruri. Întotdeauna era vorba despre un zeu
care l-a numit regele unei anumite întinderi de pământ şi i-a
permis să conducă poporul, în vreme ce primea mesaje de la
zeul său. Aceasta este o legătură clară cu panteonul nostru
de zei care au condus lumea. Nu numai că au creat specia de
muncitor sclav pentru minele de aur, dar dovezile indică şi că
ei şi-au familiarizat odraslele cu toate aspectele civilizaţiei,
printre care şi regalitatea, în intervalul cuprins între anii
9000 î. Hr. şi 3000 î. Hr.
Să facem un salt brusc înapoi în timp, de la Sargon din
Asiria de acum 3 000 de ani, la Sargon din Akkadia, de acum
5 000 de ani. Akkadiana este prima limbă semită cunoscută,
înainte de ivrit, aramaică (care a fost limba lui Iisus), fenici­
ană şi canaanită. Limba akkadiană se trăgea dintr-o limbă
mai veche, la care se face referire în post-scriptumurile de pe
230 Michael Tellinger

tăbliţe. Cea mai importantă informaţie obţinută din aceste


tăbliţe akkadiene se află într-un text legat de nume, genea­
logii, fapte, puteri şi îndatoriri ale zeilor. În Facere se găseşte
un memento splendid pentru anumiţi istoricii nesiguri de
existenţa unui loc numit Akkad, întemeiat de Sargon, care
susţine în tăbliţe că „pe malurile Akkadiei ancorau nave”
venite din ţinuturi îndepărtate. Şi în Facere „şi începuturile
regatului său: Babel şi Erech şi Akkadia, toate în ţinuturile
lui Shin'ar”.
Săpăturile din Akkad au adus descoperiri remarcabi­
le. Cea mai importantă este biblioteca regelui Ashurbanipal
din Ninive, unde au fost descoperite 25 000 de tăbliţe
conţinând texte akkadiene, multe dintre ele specificând fap­
tul că au fost copiate după „texte mai vechi”. Bazat pe stilul
silabic al limbii akkadiene, învăţaţii credeau că originea lor
se găsea într-o limbă scrisă mai veche, similară hieroglife­
lor egiptene. Presupunerile lor au fost recompensate de o
tăbliţă aparţinând lui Ashurbanipal, care se încheia astfel: „a
23-a tăbliţă: limba sumeră nu s-a schimbat”. Dar, aşa cum a
subliniat Zecharia Stetchin, un alt text scris de însuşi rege­
le Ashurbanipal a pus cireaşa pe tort. „Zeii scribilor mi-au
încredinţat darul cunoaşterii acestei arte. Am fost iniţiat în
secretele scrisului. Pot chiar să citesc tăbliţele complicate în
sumeriană; înţeleg cuvintele enigmatice din inscripţiile din
piatră care provin din zilele dinaintea Potopului.”
Unele dintre tăbliţe datează de la originile Imperiului
Akkadian, în jurul anului 2350 î. Hr. şi au pus la încercare
cunoştinţele istoricilor timpului, continuând să constituie
o provocare pentru omenire şi în prezent. Era o adunătu­
ră de prostii din vremurile apuse sau este o dovadă istorică
adevărată care reflectă un eveniment istoric real? Trebuie să
mai facem încă o dată această alegere. Opţiunea va altera
irevocabil felul în care vom percepe moştenirea ancestrală şi
originile speciei umane.
Sclavii zeilor 231

În 1869, francezul Jules Oppert a sugerat că ar trebui


ca popoarele antice să se numească sumeriene, iar pămân­
tul lor să se numească Sumer, pentru că mesopotamienii
şi-au proclamat legitimitatea, luându-şi numele de „Regatul
Sumerului şi al Akkadiei”. Şi astfel sugestiile sale au fost
adoptate. Oppert nu avea habar că vechiul nume biblic al
Sumerului era Shinar, aşa cum apare în Facere, că „oraşele re­
gale Babbilon, Akkad şi Erech se aflau pe pământul «Shinar»
(Shumer)”. Pe multe dintre tăbliţe erau liste lungi de cuvinte
care nu puteau fi înţelese de nimeni pentru perioade înde­
lungate de timp, dar, după ce s-a făcut legătura între Akkadia
şi Sumer, oamenii de ştiinţă şi-au dat seama că tăbliţele care
conţineau cuvintele ciudate erau de fapt dicţionare antice
sumerian-akkadian, ceea ce le-a permis să arunce o privire
asupra primei limbi scrise de pe Pământ. Această descoperire
a jucat un rol important în grăbirea traducerilor şi înţelegerea
multor tăbliţe antice, dar nu i-a luminat în mod special pe
traducători. În mod repetat, istoricii, antropologii şi alţi oa­
meni de ştiinţă au redus tăbliţele sumeriene la statutul de
obiecte mitologice. Până la urmă, ştim că este imposibil să
fi existat toţi aceşti zei care zburau prin lume acum mii de
ani! Ştim că există un singur „dumnezeu”, dumnezeul din
Biblie, Coran, Kabala sau al hinduşilor, al budiştilor, al ba-
hailor sau al multor altora. În esenţă, nu suntem diferiţi cu
nimic faţă de oamenii din timpurile străvechi. Chiar şi as­
tăzi, grupuri diferite de oameni se roagă la zei diferiţi. Se
pare că ne complacem în această situaţie chiar şi în secolul
al XXI-lea. Fiecare are credinţa sa şi toţi cred cu convingere
că dumnezeul lor este cel real. Dacă acceptăm acest lucru
astăzi, de ce nu putem să acceptăm că lucrurile au stat la fel şi
în trecutul nostru îndepărtat? Singura diferenţă era aceea că
zei din trecut aveau contact permanent cu oamenii, aşa cum
stă scris în Biblie, Coran şi textele sumeriene. Acei zei erau
232 Michael Tellinger

omniprezenţi, îşi făceau apariţia într-o clipită, fie personal,


fie prin trimiterea unor îngeri în locul lor.
Au fost necesari 65 de ani de săpături pentru a dez­
gropa oraşul antic sumerian Lagash. Săpăturile au început în
1877 şi nu s-au încheiat decât în 1933. Acest efort a avut ca
rezultat o cantitate impresionantă de materiale arheologice.
Din eforturile oamenilor de ştiinţă şi din probele păstrate
cu sfinţenie am învăţat că oraşul a avut „conducători drepţi”,
care erau numiţi EN.SI şi că Lagash-ul a avut la conduce­
re 43 de EN.SI într-o perioadă de 650 de ani. Din aceleaşi
dovezi am aflat că aceşti EN.SI puteau deveni conducători
numai cu încuviinţarea zeilor. Toate acestea erau doar lucruri
imaginate? Şi, dacă erau, cum putea restul populaţiei să per­
mită regelui să preia tronul, dacă zeii nu se făceau văzuţi sau
auziţi de către popor? Cu siguranţă oamenii din acele tim­
puri nu ar fi permis acest lucru decât dacă ar fi fost convinşi
că noii EN.SI erau într-adevăr numiţi de către zei. A fost
dezgropată o descriere a lui Ur-Nammu, conducătorul din
Ur, care-l înfăţişează în timp ce ordonă construirea unui
templu pentru zeul său, potrivit instrucţiunilor sale precise.
Alţi eroi biblici, cum sunt Moise, Solomon şi Ezechiel, au
construit şi ei temple pentru zeii lor, conform instrucţiunilor
primite. Solomon a primit „înţelepciune” de la dumnezeu
după ce a construit un templu la Ierusalim. Ezechiel a avut
o viziune dumnezeiască a unei persoane care părea făurită
din bronz şi ţinea în mână o balanţă de măsurat greutăţi,
iar Moise a construit o casă în deşert pentru stăpânul său,
după ce a primit instrucţiuni clare despre cum trebuia să o
construiască. Şi atunci care este diferenţa dintre regii stră­
vechi, care primeau instrucţiuni de la aşa-zişii zei mitologici,
şi cunoscutele personaje biblice care au primit instrucţiuni
similare de la dumnezeul biblic? Niciuna, aş spune. Este o
dovadă copleşitoare că este vorba despre acelaşi zeu sau zei,
care au avut de-a face cu oameni diferiţi, în timpuri diferite.
Sclavii zeilor 233

Una dintre cele mai impresionante construcţii s-a rea­


lizat cu aproximativ 1 200 de ani înaintea lui Moise. Regele
ludea şi-a aşezat instrucţiunile într-o inscripţie lungă şi
detaliată.

Fig. 10.5. Lista regelui sumerian. Probabil cel mai important document
descoperit vreodată de oameni. Enumera aproximativ 149 de regi şi de
conducători de pe Pământ, începând cu 10 conducători de dinaintea
Potopului, care se întind pe o perioadă de circa 240 000 de ani. Enumera
numele conducătorilor din multe dinastii şi subliniază că fiecare regat a
fost coborât din Ceruri pe Pământ de către Anunnaki sau biblicii Nefilim.
Această listă arată, de asemenea, venirea pe Pământ din colonia spaţială a
lui Igigi sau Anakim din Biblie. Mai putem citi că Sodoma şi Gomora au fost
distruse de Ninurta, cunoscut în Biblie sub numele de Yahweh.

Vorbeşte despre „un om care strălucea ca raiul”


şi care „mi-a poruncit să-i construiesc un templu şi, după
234 Michael Tellinger

coroana de pe capul său, era cu siguranţă un zeu”. Regele


ţine în mână un fel de piatră, „care conţine planul templu­
lui”. Planul era atât de complex, încât a căutat sfatul unei
zeiţe, care i-a indicat oameni şi zeităţile „potrivite” care l-ar
putea ajuta. Apoi a recrutat 216 000 de oameni pentru rea­
lizarea proiectului. O asemenea desfăşurare de forţe este de
neconceput în secolul al XXI-lea; abilitatea de a coordona,
controla, caza şi hrăni un număr atât de mare de muncitori
indică faptul că civilizaţia sumeriană era foarte avansată în
jurul anului 3000 î. Hr. Marile realizări ale sumerienilor au
devenit evidente doar pe măsură ce tăbliţele au fost transcrise
şi înţelese. Acum este evident că Sumerul este originea în­
tregii culturi şi civilizaţii de pe Pământ, punând la dispoziţie
toate fundamentele pe care le cunoaştem în prezent. Uimitor
este faptul că înţelepciunea sumeriană s-a pierdut în timpul
traducerii sau în vremea Antichităţii, pentru că o parte dintre
activităţile la care se face referire depăşesc clar puterea de
înţelegere a translatorilor. În Sumerul antic existau mii de
sclavi care lucrau fără oprire ca să surprindă cea mai mare par­
te a activităţilor zilnice. Existau tot felul de scribi în temple,
tribunale şi locuri de negoţ. Scribi începători, scribi avansaţi
şi scribi regali, care surprindeau totul în argilă. Există atît
de multe informaţii despre vieţile şi activităţile lor, încât ne
pun la dispoziţie un tablou foarte clar al felului în care erau
organizaţi. înregistrările nu au o natură spirituală, dar indică
fără niciun fel de dubiu gradul de control exercitat de zeii
exigenţi, care trebuiau să fie tot timpul mulţumiţi. Vorbesc şi
despre unităţi de măsură, despre calculul preţurilor şi despre
înregistrarea recoltelor.

Iată o scurtă privire asupra primelor lucruri inventate


de sumerieni. Pe lângă arhitectură şi inginerie, sumerienii au
inventat:
• Scrisul - inclusiv un precursor al presei tipografice.
Cu un sigiliu cilindric, încastrat într-o piatră dură,
Sclavii zeilor 235

care putea fi rostogolit în argilă, lăsând în urmă o im-


presiune clară, puteau pune la dispoziţia şcolilor şi a
profesorilor materiale educaţionale.
• Şcolile — care erau conduse de un ummia, „un profesor
expert”.
• Există dovezi privind pedepsele corporale la şcoală
pentru absenţe, lipsa curăţeniei, lenea, producerea de
zgomote, comportamentul neadecvat şi chiar şi pentru
scrisul neîngrijit.
• Surprindeau în argilă reţete medicale şi dezbateri
literare.
• Au fost primii care au introdus parlamentul bicameral,
cataloagele de bibliotecă, codurile de legi, metodele de
învăţământ şi cele curiculare, certificatele medicale şi
chiar mişcarea fizică.
• Produsele textile si uneltele sumeriene erau atât de
căutate, încât armatele invadatoare se băteau pentru
resturile de îmbrăcăminte, aşa cum se menţionează în
Vechiul Testament, la Iosua 7:21, că nimeni nu putea
rezista „unei haine bune de Shinar”, deşi jefuirea era
pedepsită cu moartea. Până în anul 3800 î. Hr., avan­
saseră în folosirea tehnologiei, care a avut ca rezultat
TUG-ul, cunoscut ulterior ca toga romană. Sumerienii
o numeau T O G . T U . S H E , ceea ce înseamnă „îmbră­
cămintea care se poartă înfăşurată”.
• Moda, tunsorile şi bijuteriile îşi au originea aici.
• Au inventat primul sistem matematic care le permitea
efecturarea unor calcule matematice complexe, bazate
pe sistemul sexagezimal, acolo unde 10 combinat cu
6 „celest” = 60.
• Cele 360 de grade ale cercului, astronomia avansată,
calendarul, săptămâna de şapte zile, cuptoarele, cără­
mizile, clădirile foarte înalte - cum sunt piramidele
236 Michael Tellinger

şi ziguratele -, ceramica şi chiar arta şi sculptura au


apărut pentru prima dată în Sumer.

Zecimal Sumerian (Sexagezimal)

1 1
10 10
10x10 10x6
(10 x 10) x 10 (10x6)x10
(10x10x10)x10 (10x6x10)x6

• Metalurgia şi prelucrarea metalelor maleabile cum


sunt aurul, argintul şi cuprul.
• Crearea aliajului de bronz prin topirea cuprului îm­
preună cu cositorul.
• Au fost primii care au dezvoltat o serie largă de biju­
terii decorative.
• Au introdus prima monedă, sub forma unui shekel,
transformând într-o primă economie capitalistă mii
de ani de societate socialistă strictă care nu folosea
banii.
• Cunoştinţele vaste despre agricultură erau uimitoare.
Plantarea şi recoltarea cerealelor, producerea fainei
pentru diferitele tipuri de pâine, produse de patiserie,
biscuiţi, prăjituri şi terciuri.

Bucătăria sumeriană era foarte rafinată şi avea o în­


delungată experienţă în pregătirea unor meniuri generoase
pentru zeii care aveau un apetit mare. Da! Zeii cereau să le
fie preparate diverse feluri de mâncare şi aduse în temple sub
formă de ofrande. Aici era inclus şi vinul din struguri şi din
curmale, iaurturile din lapte, untul, smântâna şi brânzeturile.
Zeii oraşului Uruk cereau ca ofrande zilnice cinci tipuri de
Sclavii zeilor 237

băuturi şi mâncăruri diferite. Sumerienii scriau chiar şi poe­


zii despre mâncare.

În vinul de băut
În apa parfumată
În uleiul parfumat
Am gătit această pasăre
Pe care am mâncat-o.

Vasta bibliotecă a regelui Ashurbanipal din Ninive


ne-a oferit o privire şi asupra practicii medicale, descriind
domenii ca terapia, chirurgia, poruncile şi incantaţiile. De
asemenea sunt prezentate informaţii legate de onorariile
chirurgilor şi de amenzile pe care trebuiau să le plătească
dacă dădeau greş. Chirurgul îşi pierdea o mână dacă vătăma
ochiul unui pacient în timpul unei operaţii. Se face referire la
„terapii cu apă” şi „terapii cu ulei” sau A.ZU şi IA.ZU, dacă
este să-l cităm pe Zecharia Sitchin. Se menţionează chiar şi
îndepărtarea cataractei şi curăţarea oaselor. O tăbliţă veche
de 5 000 de ani, găsită la Ur, face referire la „doctorul Lulu”.
Existau şi veterinari care erau cunoscuţi ca doctori de „vite
şi de măgari”. Toate aceste texte indică limpede că aceşti oa­
meni practicau medicina, dar şi o formă de vrăjitorie.
În domeniul social, au introdus alcoolul, lucru evi­
dent din rădăcinile arabice şi akkadiene kohl şi kuhlu. Acesta
era folosit în domeniul medical, iar unele instrucţiuni vizau
folosirea vinului, berii sau mierii ca solvenţi atunci când se
administrau prafuri pe cale orală. Şi de unde credeţi că au
preluat romanii ştiinţa bitumului, asfaltului şi petrolului,
pe care le-au folosit cu atât de mult succes în construcţii şi
în războaie? De la sumerieni, desigur. Dacă ne raportăm la
descoperirile făcute în oraşul antic Ur, aflăm că oraşul a fost
găsit sub o grămadă de bitum. Iar originea cuvântului naphta
provine din cuvântul napatu, care înseamnă „pietre care ard”.
238 Michael Tellinger

Unul dintre punctele de bază ale civilizaţiei şi dezvoltării,


roata, a fost folosit pentru prima dată tot de către sumeri­
eni. Fără să fie depăşiţi de cei de pe uscat, constructorii de
corăbii aveau propriul dicţionar care individualiza 105 tipuri
de nave, după formă, felul de funcţionare şi destinaţie şi mai
includea 69 de termeni sumerieni folosiţi în construcţia na­
velor. Existau trei tipuri principale de nave: nave cargo, de
pasageri şi cele folosite în exlusivitate de către zei.
Sunt convins că deja vă gândiţi că poate interacţiunea
dintre aşa-zişii zei şi strămoşii noştri era mai complexă de
atât. Acesta este doar începutul. Dovezile se adună din ce în
ce mai mult, pe măsură ce descifrăm tăbliţele care fac legă­
tura cu multele activităţi şi evenimente din trecutul nostru
îndepărtat. Am aflat că zeii Anunnaki au fost primii noştri
strămoşi avansaţi, care au venit pe Pământ cu un scop anu­
me - aurul! De la sosirea lor pe Pământ în căutarea aurului,
acum 443 000 de ani, până la crearea lui Adam ca hdu ame-
lu sau muncitor primitiv, până la crearea Evei la scurt timp
după Adam, până la simbolurile grafice ale muncii extenu­
ante din minele de aur din sudul Africii, până la Potop şi la
civilizaţiile subsecvente, speciei sclave i-a fost dat să ajute la
hrănirea celor care au supravieţuit marii inundaţii în vreme
ce trebuia să muncească din greu pentru a extrage suficient
aur care să salveze atmosfera planetei Nibiru. Ce frază lun­
gă... dar ce călătorie! Veţi fi uimiţi să vedeţi cât de uşor se
potrivesc toate piesele acestui puzzle şi vă veţi întreba de ce
a fost nevoie de atât de mult timp pentru ca adevărul să iasă
la iveală. Răspunsurile scrise ne aşteaptă să ni le însuşim, dar
vom descoperi felul în care creatorii şi zeii noştri conducători
l-au manipulat cu grijă pe om, transformându-1 într-o specie
servilă, cu frică de dumnezeul cu literă mică.
Să ne întoarcem la săpăturile din Mesopotamia: ceea
ce impresionează cu adevărat este simţul dreptăţii la su­
merieni. S-a crezut pentru multă vreme că regele akkadian
Sclavii zeilor 239

Hammurabi a promulgat primul cod de legi din istorie,


Codul lui Hammurabi. Dar săpăturile din Mesopotamia au
dovedit altceva. Cu mult înainte de Hammurabi, care se spu­
ne că ar fi domnit între anii 1792 î. Hr. şi 1750 î. Hr., au mai
fost câţiva regi şi legiuitori care au primit instrucţiuni de la
zeii lor să scrie şi să instituie diverse coduri de legi. Unul
dintre aceşti leguitori a fost cel din oraşul Eshnunna. Unele
dintre legile pe care a fost instruit să le scrie aveau de-a face
cu preţul mâncărurilor, închirierea de care şi ambarcaţiuni,
legile proprietăţii, chestiunile familiale, problemele legate de
sclavie şi drepturile celor săraci. Înaintea sa şi acţionând sub
ordinele stricte ale marilor zei pentru „a aduce bunăstarea
pentru sumerieni şi akkadieni”, a fost codul lui Lipit-Ishtar,
legiuitorul din Isin. Din păcate, de pe tăbliţe nu au putut fi
recuperate decât un număr de 38 de legi. Cu aproximativ 500
de ani înaintea lui Hammurabi, în jurul anului 2350 î. Hr.,
a trăit Ur-Nammu, care a fost conducătorul oraşului Ur. El
a fost instruit de zeul Nannar să scrie un cod de legi care
să reglementeze problema hoţilor. Ei sunt descrişi ca „aca­
paratorii vitelor, oilor şi măgarilor cetăţenilor”. Legile aveau
secţiuni dedicate comportamentului social. „Orfanii nu vor
cădea pradă celor bogaţi”, „văduvele nu vor cădea pradă ce­
lor puternici” şi „omul care are un singur shekel nu va cădea
pradă celui care are 60 de shekeli”. Şi, dacă asta nu era sufi­
cient de impresionant, cu 250 de ani mai devreme şi cu 1 000
de ani înainte de Hammurabi a existat un EN.SI numit
Urukagina, care a fost forţat să introducă reformele „necesa­
re”, în jurul anului 2600 î. Hr. El a primit instrucţiuni de la
zeul Ningirsu să „repună în vigoare decretele din vremurile
trecute”. Prima problemă care se ridică imediat este aceea că,
dacă aceste reforme erau necesare, civilizaţia lor trebuie să fi
existat de ceva vreme. Învăţaţii numesc această descoperire „o
dovadă preţioasă a primelor reforme sociale bazate pe simţul
libertăţii, egalităţii şi justiţiei”. Nu sunt sigur cu privire la
240 Michael Tellinger

Fig. 10.6. Codul lui Hammurabi

Fig. 10.7. Codul lui Ur-Nammu

corectitudinea acestei fraze, întrucât ştim că mai multe forţe


criminale erau angrenate la începuturile civilizaţiei umane.
Sclavii zeilor 241

Nu sunt împăcat asupra raţiunilor pe care le-au avut atât


Enlil şi Enki în asemenea activităţi, deşi fiecare dintre ei au
avut anumite justificări.
Enki şi Enlil erau fraţi pe jumătate şi erau fiii lui Anu,
comandantul suprem al planetei Nibiru. Enki a fost primul
care a ajuns pe Pământ acum 445 000 de ani, în căutarea au­
rului şi ca să stabilească o bază înainte ca mai mulţi Anunnaki
să ajungă aici pentru a extrage preţiosul metal. Cei doi fraţi
aveau personalităţi complet diferite. Enki era umanist şi cre­
ativ din punct de vedere ştiinţific, având inima unui poet, în
vreme ce Enlil era tipul de politician cu o mare dorinţă de a
controla. El avea misiunea să controleze omenirea prin in­
termediul violenţei religioase, fricii şi opresiunii şi s-a opus
întotdeauna creării unei noi specii de sclavi, în vreme ce Enki
era înclinat spre ştiinţă, fiind cel care a planificat şi creat spe­
cia umană. Aşadar, nu este surprinzător că a încercat să ridice
omenirea într-un efort de accelerare a evoluţiei acesteia. Prin
intermediul tăbliţelor am aflat că Enki avea o afinitate deo­
sebită pentru noua sa creaţie. Încă nu este clar care dintre cei
doi au avut rolul mai important în orchestrarea acestor refor­
me legale, dar, la fel ca şi restul informaţiilor pe care încă nu
le cunoaştem, şi aceasta va apărea în cele din urmă. Instinctul
îmi spune că probabil amândoi au avut de-a face cu inserarea
acestor principii legale, dar fiecare a avut propria motivaţie.
Ştim ce s-a întâmplat până la final: suntem dovada vie a acelor
legi. Şi totuşi unele părţi ale lumii au avut o abordare com­
plet diferită a legilor care le guvernau culturile. Aceasta este o
posibilă dovadă care pune în lumină felul în care cei doi fraţi
Anunnaki au încercat să controleze omenirea, fiecare în felul
său, fiecare exercitându-şi controlul în diferite părţi ale lumii.
Încep să cred că Enki a jucat rolul principal în întemeierea
primei societăţi secrete, pe care William Bramley o numeşte
„Frăţia Şarpelui", imediat după alungarea sa din „Edin”, aşa
cum îl numeau sumerienii. După un conflict pe care l-a avut
242 Michael Tellinger

cu fratele său, Enlil, în legătură cu emanciparea lui Adam şi a


Evei, creatorul omenirii, Enki, şi-a dat seama că Enlil va duce
o campanie aprigă împotriva sa.
Oamenii trebuiau controlaţi cu orice preţ, iar Enlil
era un strateg desăvârşit şi un maestru al propagandei. Enki

Fig. 10.8 Reprezentare clasică grecească a unei lupte între Zeus şi fratele
său, Hades, ca urma a unei neînţelegeri. Vom descoperi că aceasta este
povestea identică a certei lui Enlil şi Enki din Grădina Raiului. Enki a fost
reprezentat printr-un şarpe şi a fost alungat din Rai, pentru că a încercat
să ajute primul cuplu uman. Observaţi coada şarpelui care ia forma unei
spirale duble de ADN. Aripile sunt un simbol constant în toate mitologiile
care vorbesc despre şarpele înaripat, zeul creator.

trebuia să apeleze la o abordare mai puţin făţişă ca să ajute


omenirea să evolueze. O astfel de posibilitate a fost aceea a
Sclavii zeilor 243

întemeierii unui mic grup de oameni cărora le-a fost făcută


introducerea în domeniile gândirii, informaţiei şi tehnologi­
ei. Venise timpul pentru societatea secretă. Cum am putea să
explicăm altfel gânditorii şi filosofii incredibil de avansaţi din
timpurile străvechi şi micile grupuri de oameni mult mai bine
informaţi şi mai abili din punct de vedere tehnic? Pe cât de
uimitoare este această apariţie bruscă a civilizaţiei de acum
câteva mii de ani, pe atât de enigmatică este apariţia aces­
tor gânditori avansaţi. De unde ar fi putut apărea pe Pământ
un mic grup de indivizi cu minţile atât de ascuţite? Cine i-a
ajutat să vadă lucrurile atât de diferit? Cum de erau atât de
informaţi şi de iluminaţi faţă de restul oamenilor care venerau
cu nervozitate un zeu răzbunător? Trebuie să fi avut vreun
mentor, un sfătuitor sau un gardian care le-a făcut cunoscu­
te asemenea idei avansate. Deşi William Bramley a urmărit
genealogia acestor societăţi secrete înapoi până în Grădina
Raiului, există câteva zone de interes unde sunt amestecate cu
activitatea manipulatorie a lui Enlil, care s-a autoproclamat
singurul zeu al omului, dumnezeu din Biblie, care continua
să-i pedepsească pe supuşii săi neascultători şi să-i recompen­
seze pe aceia care se supuneau.
Inconsistenţele istorice de o mare violenţă si totuşi de
o mare mărinimie încep să aibă o nouă tendinţă pe măsură
ce dezvăluim motivele celor doi fraţi Anunnaki. Vom explo­
ra mai mult din comportamentul lor prin studierea tăbliţelor
cunoscute sub numele de „Cartea pierdută a lui Enki”, care au
fost meticulos prezentate de Zecharia Sitchin în 2002.
În Urukagina, corpul legiuitor era format dintr-un ju­
decător regal, care era ales dintre treizeci şi şase de oameni şi
alţi trei sau patru judecători, care formau un fel de juriu. Se
ţineau registre meticuloase asupra contractelor, procedurilor
curţii, judecăţilor şi sentinţelor.
Un ritual mai interesant care a fost moştenit de ivriţi
şi evrei este perioada de zece zile care marchează începutul
244 Michael Tellinger

noului an evreiesc. În timpul acestei perioade, evreii trebuie


să-şi analizeze activitatea din anul care tocmai s-a încheiat şi,
pe baza faptelor lor, soarta noului an va fi aleasă pentru ei de
către zeu. Acest proces a fost adoptat din cultura sumeriană,
acolo unde zeul Nanshe venea pe pământ în fiecare an pentru
a evalua faptele fiecărui om, fără să se bazeze pe bogăţia ma­
terială sau pe cuceriri, ci mai degrabă pe convingerea „de a fi
făcut lucrurile corect”. Soarta lor pentru anul care începea era
determinată pe baza unei evaluări făcute pe acest criteriu de
către zeul Nanshe.
Profesorii de la Universitatea Berkeley din California
susţin că au reuşit să citească şi să interpreteze scrierea cunei­
formă de pe o tăbliţă datând aproximativ din anul 1800 î. Hr.
Se pare că în Sumer muzica şi cântecele erau interpretate în
temple, acolo unde au fost descoperite multe cântece de iubire.
Pe tăbliţe figurau versurile, iar pe marginea tăbliţelor se găseau
notele muzicale. Vom descoperi că Inanna, zeiţa iubirii, a fost
cea care a condus revoluţia artistică. Tăbliţele fac referiri con­
stante la ea ca fiind foarte frumoasă, iubitoare de muzică şi de
interpretare muzicală, de scris şi de poezie. În timpul săpătu­
rilor de la Nippur, care la un moment dat era centrul religios
al Sumerului şi al Akkadiei, s-au găsit în jur de 30 000 de
texte, multe dintre ele fiind încă studiate în prezent. Bogăţia
de descoperiri culturale a continuat în Shurupak, unde au fost
descoperite şcoli cu o vechime de peste trei milenii. În coli­
na de la Tell Brak, situată în nordul Mesopotamiei, arheologii
au descoperit vechea capitală a imperiului Akkadian, oraşul
Nagar, care data din anul 2000 î. Hr. Este şi locul unuia dintre
cele mai vechi situri religioase, Ochiul Templului. La Ur, locul
de naştere al lui Avraam, săpăturile au scos la iveală arme, ca­
rete, bijuterii, căşti realizate din aur, argint, cupru şi bronz, vase
magnifice, rămăşiţele unei fabrici de ţesături, registre de tribu­
nal şi o piramidă în trepte. Multe informaţii fascinante, sub
formă de inscripţii, care fac referire la „imperiile anterioare”
Sclavii zeilor 245

au fost găsite la Umma, iar la Kish este o altă piramidă etajată


şi alte clădirii monumentale care datează cel puţin din anul
3000 Î.Hr.
Oraşul sumerian Uruk sau „Erech”, situat pe malurile
fluviului Eufrat, este în continuare considerat de mulţi cerce­
tători ca fiind primul oraş din lume. Acest oraş găzduieşte cea
mai veche construcţie din piatră cunoscută până în prezent,
o bucată de pavaj de calcar care datează din mileniu al IV-lea
î.Hr. Au mai fost găsite printre alte obiecte şi o roată de olar,
un cuptor şi oale colorate foarte minuţios. Până în anii '90 ai
secolului trecut, părerea generală era aceea că primele oraşe au
apărut între anii 3800 î. Hr. şi 3500 î. Hr., dar această perioadă
este dusă mai spate în timp de către noile săpături din Siria,
Turcia şi Irak. Toată această activitate din Orientul Apropiat
este susţinută puternic de cele descrise în „Cartea lui Enki”,
care datează din anul 2050 î. Hr. Această importantă de­
scriere a oamenilor preistorici subliniază activitatea primilor
colonişti de pe Pământ, explorarea întregii regiuni şi stabilirea
propriilor tabere acum 445 000 de ani. Putem acum să avem
un tablou mai complet a ceea ce s-a întâmplat în marea zonă
mesopotamiană de-a lungul câtorva mii de ani. Într-un ar­
ticol, apărut în revista New Scientist, pe 18 septembrie 2004,
se vorbea pe larg despre „drumul către civilizaţie”, iar arhe­
ologul McGuire Gibson de la Universitatea din Chicago a
prezentat câteva descoperiri senzaţionale, dar totuşi aşteptate.
De-a lungul deceniilor au apărut multe indicii potrivit cărora
civilizaţia trebuie să fi apărut imediat după sfârşitul ultimei
ere glaciare în Orientul Apropiat şi în America Centrală, cu
aproximativ 9 000 de ani î. Hr. Acum există o dovadă reală
care susţine aceste teorii.
Săpăturile de la Uruk indică aşezări care se înfiripau în
jurul anului 8000 î. Hr., dar de-abia în anul 3500 î. Hr. s-au
dezvoltat la standardele unui oraş, care acoperea o suprafaţă
de 2,5 kilometri pătraţi şi avea o populaţie de aproximativ
246 Michael Tellinger

50 000 de persoane. Paul Collins, expert în Orientul Mijlociu


antic, de la Muzeul Metropolitan din New York, spune că
„au existat clădiri impunătoare, structuri monumentale de
dimensiunile Panteonului, care l-ar încadra în statutul de
oraş, dar, pentru a fi clasificat formal ca oraş, era nevoie de
dovada unei împărţiri în zone între centrele administrative,
zonele rezidenţiale, pieţe şi aşa mai departe”. Avea nevoie şi
de fortificaţii pentru a demonstra că era demn să fie apărat.
Uruk îndeplinea aceste criterii din abundenţă în jurul anului
3500 î. Hr. Totuşi, potrivit textelor antice, Eridu a fost primul
oraş sumerian. Multe dintre afirmaţiile din documente au
fost confirmate atunci când arheologii au descoperit la locul
săpăturilor un templu închinat zeului Enki,„zeul sumerian al
înţelepciunii”. Părea să fi fost construit şi reconstruit de multe
ori, dar, pe măsură ce au săpat mai adânc, au dat de pământ
neatins, datând din anul 3800 î. Hr.
Nu departe, la nord de la Tell Brak, se găseşte Tell
Hamoukar, care a fost studiat o perioadă de echipa lui
McGuire Gibson. S-au găsit dovezile unui oraş bine definit
datând din anul 3700 î. Hr., care se întindea pe 12 hectare şi
era înconjurat de un zid de apărare. Multele cuptoare de cără­
midă găsite în oraş sugerează că pe locul săpăturilor se afla o
zonă de preparare a unor cantităţi mari de mâncare.
Este uimitor că, de fiecare dată când arheologii se apu­
că de săpături importante în marea zonă mesopotamiană,
dezgroapă dovezi mai vechi şi mai impresionante a vieţii în
comun organizate şi a unei culturi şi civilizaţii bine organizate
din ce în ce mai vechi. Revista New Scientist arată că David
şi Joan Oates de la Universitatea Cambridge, care au studiat
situl încă din 1976, au descoperit artefacte datând din mile­
niile doi şi trei î. Hr. În 1981, au dezgropat de sub fundaţia
zidului oraşului resturi datând din anul 3000 î. Hr. Le-a mai
luat încă zece ani ca să revină la locul săpăturilor, dar, când au
făcut-o, au descoperit dovezi destul de bine conservare din
Sclavii zeilor 247

mileniul al patrulea î. Hr. şi chiar mai vechi, printre care şi


ruinele unei clădiri mari, cu pereţi foarte groşi şi cu o uşă
foarte grea, datând din mileniul al V-lea î. Hr. Pare să fi fost o
clădire administrativă similară cu cele existente în prezent în
lumea arabă. Joan Oates este convinsă că vor exista săpături
care vor descoperi mai multe „oraşe în toată puterea cuvântu­
lui” în partea sudică, mai vechi de anul 4000 î. Hr. În acelaşi
timp, Gibson a arătat abundenţa de obiecte de ceramică şi alte
artefacte, împrăştiate în toată regiunea, care includ zona me-
diteraneeană şi Peninsula Arabă. Acestea fac dovada că „pulsul
comerţului” era puternic în această regiune. Un alt sit, numit
el-Queili, care se situează la câţiva kilometri est de Uruk, a
fost descoperit, dar nu a fost explorat din 1980. La acea vre­
me, ultimele dovezi care au apărut de la acest sit au fost de la
ceea ce Joan Oates a numit „case uimitor de mari”, care datau
din anul 6000 î. Hr.
În cartea sa, The Godess and the Bull, Michael Balter
scrie despre descoperirile uimitoare din nordul Turciei, de la
situl Catalhoyuk, de pe platoul anatolian. Începând cu anul
1958, acest sit a furnizat foarte multe artefacte preistorice. Au
fost descoperite sute de structuri, „artă uluitoare” şi multe alte
dovezi care indică existenţa unei vieţi stabile aproape de anul
7000 î. Hr. Este evident că mai există multe lucruri ascunse în
nisipurile timpului în toată zona în care Anunnaki au aterizat
prima dată. Este evident că aceştia nu au rămas doar la mar­
ginea Golfului Persic, la Eridu, multe texte sumeriene antice
indicând faptul că ei şi-au întemeiat reşedinţe şi alte amplasa­
mente la nord-vest, de-a lungul Asiei Mici până pe teritoriul
de astăzi al Turciei. Influenţa lor s-a răspândit prin Grecia şi
Macedonia şi chiar mai la nord, în Europa antică, ajungând
până în Scandinavia. Putem deduce că oriunde erau zeii mi­
tologici, acolo trebuie să fi fost prezenţi Anunnaki. Pe măsură
ce arheologii moderni continuă să sape, vom descoperi pro­
bele ca să putem să dovedim fără posibilitatea de tăgadă că
248 Michael Tellinger

Fig. 10.9. Anatolia şi Orientul Apropiat

brusca evoluţie a civilizaţiei a avut loc aproape imediat după


finalul ultimei ere glaciare, acum 11 000 sau 12 000 de ani.
În sudul Africii există totuşi dovezi fizice ale unei
culturi mult mai arhaice şi ale unor civilizaţii de un ni­
vel inferior, datând de acum 77 000 de ani. Bordurile
descoperite la Blombos, în Africa de Sud, dovedesc că
oamenii erau implicaţi în conceperea unor piese or­
namentale sau decorative cu mult, mult timp în urmă.
Aceasta nu înseamnă că vârful a ceea ce va fi numit civilizaţie
a fost atins în acea etapă. Ei erau în cea mai mare parte vâ-
nători-culegători, care au lăsat în urmă o pistă pe care noi
trebuie să o descoperim. Aceste prime semne ale prezenţei
umane în sudul Africii merg mână în mână cu Leagănul
Omenirii, care este aşezat la nord de Johannesburg. Cei mai
mulţi oameni de ştiinţă au acceptat faptul că primii oameni
de pe Pământ au locuit în această parte a lumii. Vom citi de­
scrieri detaliate în tăbliţele de argilă care susţin aceste teorii.
Vom citi cum Anunnaki „l-au creat pe Adam ca o imagine a
lor, din esenţa lor” ca să trudească în minele de aur din sudul
Sclavii zeilor 249

Africii, acum 200 000 de ani. Este o coincidenţă faptul că cea


mai recentă datare ştiinţifică a lui Adam şi a Evei îi plaseză în
acelaşi loc şi în aceeaşi perioadă?

R E G I U N E A BALCANO-DANUBIANĂ

Cu toate că ne-am concentrat asupra acestei activităţi


intense din Atrica şi Mesopotamia, la nord-vest, în regiu­
nea balcano-danubiană, existau semne ale unei activităţi
susţinute datând din anul 9000 î. Hr. Dintr-un mic sat nu­
mit Rast, situat în vestul României, a apărut o figurină mică
acoperită „cu motive ciudate geometrice şi abstracte”, care
semănau cu o formă de scriere necunoscută până atunci.
Abia în 1989, Maria Ghimbutas a observat pentru prima
dată semnele de pe această figurină, intitulată „Madonna”,
şi a realizat că aceste inscripţii decorative ciudate nu urmau
niciun set de tipare sau structuri repetitive cu o spaţialitate
logică predeterminată, ceea ce a dus la concluzia că trebuia
să fie o formă timpurie de scriere proto-europeană, datând
de dinainte de anul 5000 î. Hr. Această descoperire a şocat
lumea ştiinţifică, fiiind mai veche cu 2 000 de ani decât cele
mai vechi texte sumeriene cunoscute. Şi aşa a luat naştere
misterul scrierii balcano-danubiene, cunoscut acum ca fiind
cea mai veche formă de scriere din istoria omenirii.
La început a existat o controversă legată de noua limbă
scrisă, dar acum, cei mai mulţi oameni de ştiinţă sunt de acord
că uimitoarea descoperire era într-adevăr un limbaj scris pro-
to-european. Este uimitor că până în prezent nimeni nu a
fost în stare să-l descifreze sau să lanseze o ipoteză despre ce
fel de limbaj este şi de unde ar fi originar. Ştim totuşi destul
de multe lucruri despre cultura proto-europeană, care datea­
ză de dinainte de anul 9000 î. Hr. Oamenii de ştiinţă scriu că
activităţile de comerţ au început în zona vestică a Mării Egee,
250 Michael Tellinger

Fig. 10.10 Vestigii arheologice cu exemple din scrierea balcanc—


danubiană

atunci când triburile de vânători-culegători au adoptat noile


cunoştinţe din Anatolia şi au început să se mute către vest.
Noile tehnici descoperite le-au permis să creeze obiecte de
olărit superbe, figurine umane, artefacte din cupru şi din alte
metale. Tehnica scrisului şi influenţa lor s-au răspândit pe
valea Dunării, în sudul Ungariei, Macedoniei, Transilvaniei
şi în nordul Greciei. Este important de reţinut că ei au con­
struit palate, temple, nave şi au dat naştere unor noi tehnici
de lesătorie. Tehnica forjării cuprului a apărut în jurul anului
5500 î. Hr., ceea ce nu ar trebui să ne surprindă de vreme
ce am văzut acelaşi lucru într-un alt loc din Anatolia, aco­
lo unde aceşti proto-europeni au dobândit toată priceperea,
unde am găsit dovezi ale unei civilizaţii bine întemeiate în
jurul anului 6000 î. Hr., care ştia cum să prelucreze metalele,
inclusiv bronzul.
Sclavii zeilor 251

Este perfect logic că sumerienii care forjau metale în


jurul anului 6000 î. Hr., la Catalhoyuk, care întâmplător este
situat tot în Anatolia, şi-au extins cunoştinţele către culturile
proto-europene. De asemenea, este mai mult decât probabil
că Anunnaki au folosit o limbă diferită de cea a sumerienilor.
Ar putea fi acel scris indescifrabil din Europa antică limbajul
scris al Anunnaki?

CIVILIZAŢIA D I N VALEA I N D U L U I

Este remarcabil că scrierile antice din Valea Indului


au apărut în anul 3300 î. Hr., la doar 500 de ani după texte­
le cuneiforme sumeriene. Aceşti zei sumerieni acopereau cu
siguranţă o mare parte a lumii. Ştim acest lucru din tăbliţele
de argilă care arată felul în care Anunnaki au călătorit în
întreaga lume, punându-i pe oamenii din diferite regiuni
sub controlul anumitor zei. Se consideră că zeii din Orientul
Apropiat călătoreau spre destinaţii îndepărtate, în toate
direcţiile, iar estul era cu siguranţă unul dinte acele locuri
unde au şi dispărut în vreme ce stabileau noi aşezări şi căutau
aur. Străvechea civilizaţie indusă este un exemplu al felului
în care arheologii îşi continuă săpăturile mai adânc în trecut.
Din senin, descoperirile recente din jurul sitului Harappan /
Ravi au împins cu 700 de ani înapoi data estimată a primelor
scrieri care au apărut în Valea Indului. Există multe legături
clare şi evidente între zeii induşi şi cei sumerieni. Istoricii
sunt de acord că există o legătură bine definită între Anu,
Enlil, Enki, Ninhursag şi ceilalţi zei Anunnaki din cultura,
arta, poezia şi scrierile de la Harappan. Un astfel de exemplu
este înfăţişarea simbolului celest al lui Anu pe un vas cu po­
licromie din Harappanul Timpuriu.
Simbolurile şerpilor, ale stelelor şi ale altor zeităţi
sumeriene uşor de recunoscut sunt vizibile în mare parte
252 Michael Tellinger

din cultura Indu. Este evident acum că majoritatea zeilor


hinduşi sunt, în esenţă, zeii sumerieni cu numele schimbate.
Dovada este vizibilă pe tăbliţele grafice, sigilii şi alte forme

Fig. 10.11. Exemple de scriere hindusă, care nu a fost descifrată până în


prezent. Unele semne au fost descifrate ca fiind simboluri
pentru zei şi stele.

de reprezentare a zeilor şi zeităţilor. Cele şapte zeiţe divine


supravegheate de un zeu superior, înfăţişate pe tăbliţele hin­
duse, sunt foarte asemănătoare cu cele şapte zeiţe Anunnaki,
care au dat naştere primului grup de muncitori primitivi de
pe Pământ, în vreme ce erau supravegheate de Enki sau de
Sclavii zeilor 253

Fig. 10.12. În cultura Harappan simbolul stelei nu înseamnă numai „zeu”, ci


şi Anu sau „cer”. Imaginea stelei a fost iniţial simbolul exclusiv pentru zeul
cerului, Anu. Întâmplător, Anu era şi zeul conducător al panteonului de zei
sumerieni. Această formă particulară de simbol stelar reprezintă în cultura
sumeriană şi planeta radiantă Nibiru. Simbolul peştelui este unul dintre cele
mai populare motive ale primei perioade Harappan. Peştele mai reprezenta
şi conceptul de zeu şi îl simboliza pe „zeul apelor”. în istoria sumeriană,
Enki era adesea reprezentat ca o zeitate sub forma unui peşte şi a unui zeu
acvatic care controla apele.

Fig. 10.13 Civilizaţia Văii Indului, situată în epoca modernă între India şi
Pakistan
254 Michael Tellinger

fiul acestuia, Ningishzidda, cel care a creat amestecul genetic


pentru primii oameni, conform documentelor sumeriene.
Civilizaţia hindusă are rădăcini înfipte adânc în trecut,
ceea ce susţine legenda poemelor vedice, a căror naştere este
apropiată de anul 8000 î. Hr. şi care au supravieţuit numai
prin transmitere orală până când au fost scrise pentru prima
dată în jurul anului 3000 î. Hr. Asko Parpola, o figură proemi­
nentă în studiul culturii indiene antice, atrage atenţia asupra
faptului că civilizaţia Indului poate fi urmărită neîntrerupt
până în jurul anului 8000 î. Hr., trecând prin epoca cuprului
(5000 î. Hr.-3600 î. Hr.), prin Harappan-ul Timpuriu (3600
î. Hr.-2600 î. Hr.), până la Harappanul Plin (în jurul anului
2550 î. Hr.), care ulterior a dispărut în jurul anului 1800 î. Hr.
Există o multitudine de dovezi privind existenţa unor legă­
turi strânse cu Mesopotamia, printre care se numără comerţul
foarte bine dezvoltat, comerţul pe apă şi contactele culturale
apropiate. Oraşele vecine Harappa şi Mohenjo-Daro erau bine
dezvoltate în jurul anului 3000 î. Hr. Aveau structuri similare,
construite din acelaşi tip de cărămizi; erau capitalele provin­
ciilor din care făceau parte şi erau parte a unui guvernământ
unificat care avea aptitudini organizaţionale extraordinare.
Acesta este genul de influenţă pe care zeii sumerieni l-ar fi
impus ca să-şi poată exercita controlul asupra oamenilor din
această parte a lume. Oamenii din Harappa foloseau chiar
tehnici de irigaţie sumeriene pe pământurile de-a lungul văii.
Valea Indului are propria comoară antică nedesluşită: scrierea
indusă. Ceea ce este uimitor este că, la fel ca în cazul scrierii
balcano-danubiene, s-au făcut foarte puţine progrese pentru
descifrarea ei în mai mult de 70 de ani. Este posibil ca acest tip
de scriere să fi derivat dintr-un tip de scriere Anunnaki, folosit
de protoeuropeni? Până la urmă, dovada este chiar sub nasul
nostru, Anunnaki au fost la fel de activi în cultura din Valea
Indului cum au fost şi în culturile protoeuropene.
Sclavii zeilor 255

Nu ar trebui să fim surprinşi de această influenţă vastă


a culturii sumeriene şi de descoperirea unor scrieri străvechi
nedescifrate. Este posibil ca aceste scrieri să fi fost folosite de
avansaţii Anunnaki ca o formă de comunicare, în vreme ce ex-

Fig. 10.14. Săpăturile de la Mohenjo-Daro. Această ruină, datând aproxi­


mativ din anul 2500 î. Hr., reprezintă rămăşiţele unei băi Harappa, indicând
similarităţile culturale ale civilizaţiilor greacă, romană şi cea din Valea
Indului.

plorau lumea? Exploratorii din secolul al XV-lea au făcut exact


acelaşi lucru atunci când s-au mutat în cele două Americi. Cu
siguranţă nu au ajuns într-un loc şi au rămas acolo pentru
că „părea destul de potrivit”. Au continuat să se mişte spre
interiorul continentului în toate direcţiile şi au continuat să
exploreze. Este ironic că, la mii de ani după ce Pământul a
fost populat de căutătorii de aur de pe altă planetă, gena pe
care am moştenit-o de la ei a răbufnit atât de puternic atunci
când spaniolii au descoperit bogăţiile de aur din cele două
Americi în secolul al XV-lea. Asta explică faptul că, după ce au
epuizat zăcămintele de aur din Orientul Apropiat, Anunnaki
256 Michael Tellinger

au explorat şi restul Pământului. Ei au căutat de fapt cu mult


timp înainte ca rezervele de aur să se epuizeze. Au avut noro­
cul să poată beneficia de toate avantajele tehnologiei avansate
şi ale zborului, care i-au purtat către locuri mai îndepărtate,
cum erau America Centrală şi Anzii. Tăbliţele fac referire ade­
sea la felul în care aceştia scanau mările şi uscatul în căutarea
unor semne de aur la suprafaţă. Tăbliţele poartă, de aseme­
nea, inscripţii ale gradului sporit de îngrijorare al Anunnaki
în ceea ce privea viitorul planetei Nibiru. Cantitatea de aur
produsă pe Pământ nu era suficientă ca să rezolve problema
stratului de ozon care se degrada. Putem considera aceas­
tă situaţie ca fiind ciudată sau poate chiar de luat în glumă,
că o specie atât de avansată ar avea o problemă cu stratul de
ozon. Ar trebui să ne mai gândim încă o dată. Care este una
dintre cele mai presante probleme de mediu care îi preocupă
pe oameni în prezent? Încălzirea globală şi stratul de ozon.
Este foarte simplu, stratul de ozon ne protejează împotriva
razelor mortale care sunt prezente în spaţiu. Cei doi vinovaţi
sunt razele ultraviolete şi razele X. Fără stratul de ozon ne-am
prăji ca un cartof în ulei încins sau ar fi ca şi cum s-ar porni un
cuptor imens în cer, îndreptat cu gura spre Pământ. Ideea este
că, dacă întâlnim acum aceste probleme aici, ele vor fi întâlnite
pe multe alte planete locuibile din galaxie. Aşa că, înainte de
a ignora problema ozonului, ca pe o halucinaţie inventată, ar
trebui să ne mai gândim încă o dată. Este reală, este prezentă
aici şi acum, pe planeta pe care o numim casă. Cum vom trata
problema ozonului peste 100 de ani de acum înainte, atunci
când va începe să distrugă recoltele şi pământul arabil? Nu
ştiu... poate până atunci vom fi descoperit nişte noi tabere
minumate pe Marte, Europa sau Titan sau pe orice alt corp
ceresc din sistemul nostru solar, ca să găsim o posibilă salvare.
Sclavii zeilor 257

CIVILIZAŢIILE D I N A M E R I C A C E N T R A L Ă

Unul dintre cele mai uluitoare evenimente din isto­


ria omenirii este apariţia bruscă a civilizaţiei în cele două
Americi, care i-a adus în atenţia lumii pe incaşi, olmeci, tol-
teci şi pe primii mayaşi din Peninsula Yucatan. Istoricii şi
arheologii nu se pot pune de acord asupra perioadelor şi a
posibilelor date la care aceste culturi misterioase au apărut
brusc, afişând foarte multe dintre caracteristicile compor­
tamentale ale populaţiilor din Mesopotamia. O asemenea
apariţie bruscă a unor populaţii organizate pe un continent
îndepărtat este mult prea incredibilă pentru a fi descrisă ca
o coincidenţă. Indică, fără îndoială, un exemplu extrem al
expansiunii sumeriano-Anunnaki în lume pentru căutarea
aurului, aur care se găsea din belşug în cele două Americi.
Această apariţie bruscă a civilizaţiei în America
Centrală s-a întâmplat practic în acelaşi timp în care exploda
şi în Mesopotamia, la scurt timp după sfârşitul ultimei ere
glaciare. Vechile secrete ale mayaşilor şi incaşilor i-au făcut
pe arheologi şi pe istorici să bâjbâie în ceaţă timp de mulţi
ani. Cum este posibil ca acum 11 000 de ani o civilizaţie
virgină să fi apărut din senin, de-a lungul Atlanticului, la
10 000 de mile depărtare de aşa-zisul leagăn al civilizaţiei
din Mesopotamia dacă nu prin amestecul acestor Anunnaki
extrem de mobili? Posibilitatea ca un astfel de eveniment să
aibă loc întâmplător pe o planetă unde singura zonă activă
pare restricţionată între Golful Persic şi Marea Mediterană
sfidează toate legile probabilităţii. Imediat după apariţia
civilizaţiei în Orientul Apropiat, protomayaşii au apărut în
America Centrală. Deţineau toate cunoştinţele pe care le
aveau culturile bine dezvoltate. Ştiau totul despre agricul­
tură, construiau oraşe şi piramide la fel de impresionante ca
şi cele ale egiptenilor şi ştiau cum să extragă aurul din mi­
nereu. S-au vehiculat multe teorii despre originea incaşilor,
258 Michael Tellinger

mayaşilor, toltecilor şi olmecilor, care împreună au modelat


culturile din zona Anzilor şi din America Centrală timp de
mii de ani. Preistoria poate fi împărţită în două regiuni în care
zeii Anunnaki au fost activi: America Centrală, care include
Mexicul şi America de Sud, în special Peru şi Bolivia, acolo
unde a început totul, potrivit incaşilor. Mayaşii din Peninsula
Yucatan din Mexic aveau aur, iar incaşii şi strămoşii lor aveau
cositor.

Fig. 10.15 Civilizaţiile din America Centrală

Atunci când au ajuns în cele două Americi, Anunnaki


aveau în minte mai mult decât aurul. Ei se aflau şi în căutarea
cositorului. Cositorul este elementul necesar pentru a crea
bronzul, împreună cu cuprul. În această perioadă din istoria
Pământului, bronzul era metalul preferat. Se pare că rezerve­
le de cositor din Mesopotamia erau pe sfârşite, iar Innana sau
Ishtar face o referire clară în tăbliţele sumeriene la „munţii
de cositor” din America Centrală. Ea le-a cerut permisiunea
zeilor superiori să plece în căutarea cositorului pe noile pă­
mânturi. „Lăsaţi-mă să pornesc la drum spre zăcămintele de
cositor. Lăsaţi-rnă să aflu despre minele lor.” Aceşti munţi de
cositor au fost identificaţi în zonele din jurul lacului Titicaca,
din Bolivia. Chiar şi astăzi, în multe părţi din această regiune
Sclavii zeilor 259

se produce în continuare cositor. Anunnaki vorbeau despre


cositor ca despre „metalul divin” şi îl numeau AN.NA, care
înseamnă „piatră celestă”. Ei numeau bronzul care rezulta
din combinaţia de cupru şi cositor ZA. BAR, care înseamnă
„metal dublu strălucitor”.
Referinţele antice la sursele aluvionare de cositor i-au
încurcat pe mineralogi, deoarece cositorul pur este foarte rar.
Totuşi, David Forbes, care a efectuat studii de mineralogie în
America de Sud, a rămas uluit atunci când i s-a arătat o bu­
cată de cositor pur, având o piatră încastrată la mijloc, în loc
ca piatra să încastreze cositorul, ceea ce demonstrează că ast­
fel de depozite au existat în Antichitate şi poate mai există şi
în prezent. Ele nu proveneau dintr-o mină. Minele şi râurile
din acea zonă erau bogate în aur şi alte metale. El era convins
că oamenii care au exploatat acele depozite bogate din râuri
ştiau despre aur şi cositor şi despre procesul de extragere al
acestora din minereu.

Fig. 10.16. Exemplu de piramidă mayaşă tipică. Piramida El Castillo de la


Chichen Itza, Mexic
260 Michael Tellinger

Poveştile fascinante din legendele andine încep cu zeul


Viracocha, care a fost „creatorul omului” şi „dumnezeul ra­
iului”, care a venit pe Pământ în Antichitate, stabilindu-se
pe malurile lacului Titicaca, în aproapierea oraşului antic
Tiahuanacu, „locul unde se nasc zeii.” Poveştile şi legende­
le incaşe vorbesc despre oraşul-capitală Cuzco, care a fost
întemeiat de „copiii soarelui”, care au fost creaţi şi instruiţi
de marele zeu Viracocha, atunci când acesta s-a stabilit pe
malurile lacului Titicaca. Există multe versiuni cu privire la
stabilirea primilor oameni. O astfel de versiune provine de
la Juan de Betanzos, care scrie că Viracocha a creat lumea
în două faze. Multe dintre aceste legende antice au acelaşi
scenariu ca Biblia şi documentele sumeriene, care vorbesc
despre Potop ca despre un moment de împărţire. O stră­
veche povestire Quechua spune că zeul creator „a făcut mai
întâi cerurile şi Pământul”, apoi a creat omenirea. Dar „aceşti
oameni i-au făcut în vreun fel rău lui Viracocha şi el s-a în­
furiat”. Continuarea este că „acei primi oameni şi liderul lor
au fost transformaţi în pietre, drept pedeapsă”, apoi, după o
perioadă de întuneric, „a creat din pietre bărbaţii şi femei­
le”. Apoi le-a dat tuturor sarcini şi abilităţi şi le-a spus unde
trebuie să meargă să se stabilească. Sunt multe asemănări cu
povestea biblică a Potopului, dinainte şi de după Potop. Şi
lui Noe i s-a spus „mergi şi te înmulţeşte”. Mai sunt şi alte
poveşti despre primul strămoş mayaş sau incaş sau andin,
care se numea Manco Capac, care a fost creat de dumne­
zeu. El a fost primul rege numit de dumnezeu, fiind primul
monarh. Unii spun că ar fi sosit cu barca pe mare, venind
dintr-un alt loc, în vreme ce alţii spun că dumnezeu i-a dat
un sceptru de aur, numit „Tupac-yauri”, care înseamnă „scep­
trul splendid”. Cu acest sceptru de aur el a pornit în căutarea
unui loc anume şi se spune că ar fi întemeiat capitala incaşă,
oraşul Cuzco. El a fost primul incaş, după care toţi au fost
numiţi „copiii soarelui”.
Sclavii zeilor 261

Fig. 10.17. Civilizaţia andină

Popol Vuh este considerată cartea sacră a mayaşilor


Quiche. A supravieţuit secole de-a rândul, scrisă în lim­
ba latină la scurt timp după invazia spaniolă din secolul
al XVI-lea. Aceasta este o copie a originalului care a fost
pierdut în Antichitate, dar conţine unele poveşti fascinan­
te. Menţionează că „primii oameni creaţi de dumnezeu au
fost imperfecţi”, ceea ce se corelează cu descrierile detali­
ate privind încercările repetate ale lui Enki, Ninhursag şi
Ningishzidda de a crea primii muncitori primitivi.
De-a lungul timpului, mulţi s-au pronunţat şi au spus
poveşti despre civilizaţiile antice din cele două Americi. De
asemenea, originile acestor protoamericani au fost lega­
te de existenţa extrem de controversată a insulei Atlantida
sau Poseidon. Platon făcea referire la astfel de oameni din
Atlantida în jurul anului 350 î. Hr., atunci când a scris că
mesopotamienii şi protoeuropeni erau atacaţi de către „insu­
lari”. El scria că au trecut în jur de 9 000 de ani de la războiul
262 Michael Tellinger

dintre „cei din afară” şi „cei dinăuntru” care s-a desfăşurat la


„Coloanele lui Hercule”. „Coloanele” se referă la Gibraltar,
care desparte Oceanul Atlantic de Marea Mediterană.
Această consemnare ar plasa lupta în jurul anului 9500 î. Hr.,
imediat după ultima epocă glaciară. Această ultimă epocă
glaciară joacă un rol capital în toată preistoria, apărând iar şi
iar ca un reper pentru începutul celor mai multe activităţi ale
omului modern, indiferent dacă aveau loc în Mesopotamia
sau în cele două Americi. Sfârşitul ultimei epoci glaciare a
adus apariţia bruscă a omului civilizat în anumite locuri din
lume şi este privită de mulţi ca fiind începutul potopului care
a măturat Pământul, civilizaţia umană trebuind să fie recon­
struită de la temelie. Aşadar, nu ar trebui să fim surprinşi că
mulţi oameni de ştiinţă susţin că primii oameni care au sosit
în cele două Americi veneau de pe insula pierdută Antlantida,
în perioada în care s-a sfârşit ultima epocă glaciară. S-ar po­
trivi perfect, pentru că insula lor era pe cale să fie înghiţită
de valurile uriaşe care inundaseră Pământul în acea vreme.
În decembrie 2004, am văzut cât de devastator poate să fie
pentru o insulă un tsunami relativ mic. Să ne imaginăm ce-ar
face o inundaţie de zece până la douăzeci de ori mai mare.
Acesta este motivul pentru care primii oameni s-au stabilit
de la început pe marginile muntoase ale lacului Titicaca, de­
parte de apele înalte şi aproape de bogatele zăcăminte de aur,
cositor şi alte metale. Aceasta este perioada în care omul a fă­
cut cunoştinţă cu agricultura şi creşterea animalelor, aşa cum
este subliniat în multe tăbliţe sumeriene, în special în Cartea
pierdută a lui Enki, care descrie cu multe detalii activităţile şi
relaţiile dintre zeii Anunnaki şi oamenii nou-creaţi.

Există dovezi clare privind cultivarea plantelor în Valea


Teotihuacan, în jurul anului 7000 î. Hr., dar există şi dovezi că
ar fi existat o inundaţie devastatoare până la această dată,
care a permis ca civilizaţia să se dezvolte mult mai târziu, în
jurul anului 3100 î. Hr. Barry Fell, profesor la Universitatea
Sclavii zeilor 263

Harvard, a dovedit cu succes că cele două Americi au fost


vizitate în jurul anului 5000 î. Hr. de protoeuropeni şi de
africani. Vase romane au fost găsite pe fundul mării în apro­
pierea Braziliei, au fost găsite monede romane pe plaja din
Massachussets, au fost găsite vase cartagineze pe coastele
Hondurasului, dar nu a fost autorizată studierea lor pen­
tru a proteja importanţa istorică a lui Cristofor Columb.
Profesorul Fell vorbeşte şi despre multe locuri din cele
două Americi unde s-au găsit scrieri în limbile cartagine-
ză şi celtă. Pe pietrele de mormânt, pe grămezile de pietre
şi în pivniţele de piatră au fost găsite multe inscripţii pu­
nice, datând din Epoca Bronzului, între anii 1200 î.Hr. şi
3000 î.Hr. Mai există şi inscripţii în limba celtă originală
Ogham, din perioada preromană a Franţei şi Spaniei. Pe o
piatră cioplită de pe o ambarcaţiune din Tarshish există o
inscripţie care spune: „Călătorii din Tarshish declară această
piatră”. Aceasta este traducerea din limba punică tartesiană.
Una dintre descoperirile cele mai uimitoare din toa­
tă istoria arheologiei a fost calendarul mayaş. Atunci când a
fost descoperit, i-a lăsat fără cuvinte pe toţi cei care au vrut
să-l descifreze. A fost nevoie de munca de investigaţie con­
tinuă a unui bibliotecar german, Ernst Fostermann, care a
reuşit să descifreze codul în 1880 şi să dezvăluie incredibilul
mister. Atunci când calendarul mayaş a fost în cele din urmă
explicat, a dezvăluit cunoştinţele incredibile pe care mayaşii
le aveau despre cosmos, sistemul solar şi mişcarea planetelor,
inclusiv a Lunii noastre. Calendarul mayaş a devenit cunos­
cut ca „Marea Numărătoare”. În loc să folosească puncte de
referinţă irelevante ca să construiască un calendar, ei s-au fo­
losit de mişcarea soarelui, a lunii şi a planetei Venus pentru a
calcula puncte precise în timp, „prima” apariţie sau „naşterea”
lui Venus. Toate culturile mesopotamiene credeau că există
cinci „vârste” sau „sori” diferiţi. După mulţi ani de desci­
frare ale formulelor matematice mayaşe, oamenii de ştiinţă
264 Michael Tellinger

au căzut de acord că începutul Marii Numărători a fost pe


13 august, în anul 3114 î. Hr. şi se va încheia pe 22 decembrie
2012. Asta înseamnă o perioadă de 5 126 de ani. Nu se ştie
care este semnificaţia exactă a lungimii epocii sau a datei de
final, dar nu mai este mult şi vom afla. Unii oameni de ştiinţă
susţin că ar avea de-a face cu o schimbare a câmpului mag­
netic al Pământului, atunci când polul nordic şi cel sudic se
mişcă din poziţia curentă, stabilind noi poli magnetici.

Fig. 10.18. Figuri de piatră gigantice, aparţinând civilizaţiei olmece. Erik


Parker stă în faţa unui cap gigantic olmec. Este doar un exemplu din câteva
astfel de lucrări, descoperite în junglele din Mexic. Observaţi trăsăturile tipic
africane şi acoperământul protector de pe ambele capete. Aceste aspecte îi
nedumeresc de multă vreme pe istorici.

Misterul civilizaţiilor din America Centrală conţi-


nuă cu civilizaţia olmecă. Aceasta a apărut în zona Tabasco
din Mexic, la fel de brusc ca şi celelalte, dar trăsăturile fizi­
ce africane erau complet diferite de cele ale altor localnici.
Potrivit calendarului mayaş, olmecii par să fi apărut în ju­
rul anului 3114 î. Hr. Imensa piatră funerară găsită în 1862
la Veracruz arată fără urmă de îndoială trăsăturile africane
ale acestei populaţii. Au mai fost găsite alte câteva pietre de
Sclavii zeilor 265

mormânt, pe toate fiind vizibile aceste trăsături africane. Pe


alte inscripţii erau mereu înfăţişaţi purtând unelte în mâini,
în căutarea aurului. Pe multe dintre reprezentările de pe pie­
tre şi sigilii se pot vedea detalii ale uneltelor, dovedind clar
că aceştia erau oameni experimentaţi care aveau o cunoaştere
bună despre extragerea minereului.
Să analizăm puţin această situaţie. Dacă ai desco­
peri aur într-o zonă îndepărtată şi ai avea nevoie de mineri
experimentaţi care să facă faţă pericolelor muncii sub pământ,
ai încerca să-i antrenezi pe oamenii lipsiţi de experienţă
din zonele limitrofe sau ai aduce o echipă de mineri bine
pregătiţi care să înceapă munca, pregătindu-i în acelaşi timp
şi pe localnici? Mulţi oamenii de ştiinţă cred că lucrurile s-au
petrecut în acest fel. Zeii Anunnaki au venit în America pen­
tru a săpa după aur şi şi-au adus mineri experimentaţi din
Africa. Este o explicaţie simplă pentru apariţia olmecilor în
America Centrală. Mai explică şi de ce spaniolii care au inva­
dat regiunea 4 500 de ani mai târziu au găsit atât de mult aur.
Ca să cuprindem pe de-a întregul măreţia bogăţiilor
de aur care i-au întâmpinat pe invadatori trebuie doar să
menţionăm numele oraşului peruan Cuzco. Acolo unde
conchistadorii au găsit marele Templu al Soarelui, ai cărui
pereţi erau acoperiţi cu aur. Capelele şi criptele strămoşilor
erau pline de o varietate de statuete şi imagini. Templul găz­
duia o grădină artificială în care toate plantele - arbuştii şi
copacii - erau făcute din aur. În curte era o imitaţie a unui
lan de porumb, ale cărui tulpini erau realizare din argint, iar
pănuşele erau din aur, acoperind două hectare sau 20 000
de metri pătraţi. Spaniolii şi-au dat seama că trebuiau să
lupte pentru acest aur deoarece toate aceste culturi ameri­
cane credeau că aurul este un dar de la zei şi că aparţine
zeilor. Presupunerea noastră este că olmecii erau un grup
de mineri din Africa, aduşi în America de către stăpânii lor
Annuaki-sumerieni ca să sape după aur. În acest moment,
266 Michael Tellinger

în civilizaţia noastră foarte bine informată din secolul


al XXI-lea, nu există o explicaţie mai bună. Până la urmă,
Anunnaki au venit pe aceste pământuri ca să găsească mai
mult aur şi aveau nevoie de mineri experimentaţi. Cine să
îndeplinească cel mai bine această sarcină dacă nu minerii
africani, care au fost special creaţi pentru această sarcină de
către Anunnaki şi care acumulaseră foarte multă experienţă
până în acel moment? Multe reprezentări ale minerilor ol-
meci scot în evidenţă un tip avansat de mecanism de control
al focului, pe care îl îndreptau către suprafaţa pietrei. Seamnă
cu un utilaj care produce o flacără sau o rază de căldură care
taie piatra. Minerii sunt înfăţişaţi purtând pe cap un aparat
care produce raze de lumină. Prea greu de crezut? Aceste
reprezentări şi sculpturi în piatră au supravieţuit timp de 5
000 de ani, iar astăzi încă mai scoatem aurul cu ajutorul unel­
telor de mână şi al lămpaşelor, în ciuda nivelului tehnologic
ridicat. Şi atunci de ce să nu fi fost posibile aceste lucruri? Se
pare că olmecii aveau un mod mai inteligent de a face aceste
lucruri. Probabil că aveau multe cunoştinţe despre inginerie
şi construcţii, pentru că piramidele şi oraşele lor pierdute nu
sunt cu nimic mai prejos decât construcţiile mayaşe sau cele
egiptene. Ei sunt cunoscuţi pentru construirea a ceea ce pare
a fi cea mai veche piramidă din America şi pentru introduce­
rea sistemului de numărare „punct şi bară”, care se pare că a
fost folosit ulterior de mayaşi pentru realizarea calendarului
lor. Au cultivat porumbul şi alte plante şi au inventat un joc
cu o minge de cauciuc, care ar putea să fie strămoşul fotbalu­
lui şi al baschetului. Erau cunoscuţi ca „oamenii de cauciuc”,
acesta fiind înţelesul cuvântului olmec. Inginerii spanioli de
mai târziu au vorbit adesea despre „minele preistorice de aur”
de la siturile mexicane.

Dacă aveţi dubii privind legătura dintre africani şi


olmeci, iată o informaţie ciudată. Stilul de scris olmec este
foarte apropiat de cel folosit de populaţia vai din vestul
Sclavii zeilor 267

Africii. De asemenea, olmecii vorbeau o limbă care se ase­


măna foarte mult cu limba manding (Malinke-Bambara)
care se vorbea în vestul Africii. Este doar o altă coincidenţă?
Se crede că olmecii sunt cei care au adus scrierea în Lumea
Nouă şi că aveau un stil de scris atât silabic, cât şi hieroglific.
Descifrarea scrierilor olmece din Mexicul antic ne permite să
aruncăm o privire asupra lumii acestora. Rafinesqua a publi­
cat o lucrare importantă despre scrierea mayaşă în anul 1832,
care a ajutat la descifrarea scrierii olmece.
Marile oraşe olmece - care s-au dezvoltat la La Venta,
San Lorenzo şi Laguna de los Cerros, precum şi centrele mai
mici cum este cel de la Tres Zapotes - nu erau doar simple
situri religioase vacante, ci şi aşezări dinamice care includeau
artizani şi fermieri, dar şi preoţi şi conducători. Apoi erau
toltecii, aztecii, zapotecii, mixtecii şi celelalte grupuri care au
trăit şi au influenţat culturile din America de-a lungul a mii
de ani. Toţi fac trimiteri reciproce cu privire la cunoştinţele
despre extragerea aurului şi a altor deprinderi. Cel mai uimi­
tor este că toate aceste culturi americane aveau un lucru în
comun: toate venerau aceleaşi zeităţi, ale căror nume însem­
nau „şarpe cu aripi” sau „şarpe zburător”. Zeul principal se
numea Kukulkan la mayaşi, Quetzalcoatl la azteci, Viracocha
la incaşi, Gucumatz în centrul Americii, Votan în Palenque
şi Zamna în Izamal.
Civilizaţia incaşă precolumbiană a avut o dezvoltare
extraordinară a societăţii umane şi a culturii, rivalizând cu
primele civilizaţii din Egipt şi Mesopotamia. Există câteva
mituri despre civilizaţiile preincaşe şi, la fel ca în cazul tuturor
celorlalte civilizaţii străvechi, legendele şi vechile sculpturi în
piatră şi monumentele lor vorbesc despre creaţia zeilor care
au venit din ceruri, deşi nimeni nu ştie cu siguranţă câte ast­
fel de civilizaţii au apărut în acest fel. Multe par să fi apărut
din senin.
268 Michael Tellinger

Fig. 10.19. O reprezentare mayaşă a şarpelui divin

Şi atunci aceşti zei erau cu adevărat reali? Veneau cu


adevărat din cer ca să creeze omul în aceste zone diferite ale
lumii? Încă o dată asemănarea cu legendele biblice şi cele
mesopotamiene este prea mare ca să fie doar o coincidenţă,
mai ales dacă luăm în calcul marile distanţe dintre continen­
te şi Oceanul Atlantic dintre ele. Există o legendă preincaşă
care vorbeşte despre Viracocha, înfăţişat în multe forme, la
fel cu zeii din alte civilizaţii. Era cunoscut ca un „zeu bun”,
dar adesea era văzută şi latura de luptător a personalităţii sale.
Îl vedem ca pe un zeu luminat, care aduce înţelepciunea, îm­
brăcat într-o robă albă, dar şi ca zeu războinic, având suliţe
în mâini şi cu un soare în jurul capului, cu nimic diferit faţă
de zeul soarelui Ra, din Egiptul antic. Viracocha, ca un
zeu-şarpe cu pene, este unul dintre cele mai mari mistere
al culturilor americane antice, dar există o legătură strânsă
Sclavii zeilor 269

între activităţile zeilor Anunnaki în această parte a lumii,


iar Viracocha este principalul protagonist, conducându-i pe
ceilalţi zei veniţi în căutarea aurului. Singura întrebare care
se pune este care dintre şerpii cu pene este el? Enki, Stăpânul
Pământului, care este înfăţişat întotdeauna ca un şarpe înari­
pat, sau fiul său, Ningishzidda, al cărui simbol este un şarpe
încolăcit, reprezentând ştiinţa medicinei?
Quetzalcoatl era un zeu bun şi un erou al populaţiei
Nahuatl. El era Şarpele înaripat, zeul-erou, cel care aduce
înţelepciunea. Povestea spune că el a întemeiat oraşul Tula,
în jurul anului 3200 î. Hr., învăţându-i pe oameni să cultive
porumbul, dar şi alte lucruri importante. Era un zeu corect.
Dar fratele său era gelos şi l-a alungat. Quetzalcoatl a promis
că se va întoarce pentru a „restabili legea şi cultura”. Acest
gen de caracterizare aduce aminte foarte mult de Enki sau
de fiul său, Ningishzidda. Aşa cum am explicat, ambii erau
reprezentaţi ca şerpi în cultura sumerienă.
Mai sunt multe poveşti fascinante despre relaţiile din­
tre zei, oameni şi despre obsesia legată de aurul din cele două
Americi. Am vorbit deja despre bogăţiile care l-au întâm­
pinat pe Cortes, exploratorul spaniol, atunci când acesta a
ajuns pentru prima oară în această parte a lumii. El a fost
uluit de cantitatea de aur existentă. Oraşele erau acoperite de
aur. Ceea ce l-a uimit a fost faptul că localnicii i-au explicat
cum topeau aurul în vase mici şi apoi îl turnau în formă de
lingou. I-au mai explicat că „odată ce era pregătit, era trimis
în capitală şi dat înapoi zeilor cărora le aparţinea de fapt”.
Aceasta pare să fie o constantă în culturile americane. Toate
susţineau că aurul aparţinea zeilor. Pentru azteci aurul era
„un metal divin”. Toltecii din Mexic îl excavau deja în jurul
anului 1000 î. Hr., iar incaşii credeau că „zeii au făcut ca aurul
să fie aşa de valoros”. Ei mai credeau că aurul este făcut din
lacrimile zeilor. Sitchin a comparat această afirmaţie cu vo­
cea zeului care a vorbit prin intermediul profetului Haggai.
270 Michael Tellinger

„Argintul este al meu şi aurul este al meu. Aşa spune Stăpânul


mulţimii.” Din nou această asemănare este prea mare pentru
a fi o coincidenţă. Mayaşi numeau aurul teocuitlatl, care în­
semna „excreţia zeilor”- lacrimile şi transpiraţia lui. Oricum,
şarpele este o altă caracteristică ce uneşte această zonă de
Orientul Apropiat şi de zeii Anunnaki.
Există un motiv foarte bun pentru care simbolul
şarpelui este aşa de prezent în istoria Pământului. Din nou
acest motiv ne este dezvăluit de tăbliţele sumeriene. După ce
Alalu a aterizat pentru prima dată pe Pământ, a plecat să ca­
ute apă la nord-vest de locul unde a fost construit prima dată
Eridu, şi pe malurile unui lac sau ale unui râu a văzut pentru
prima oară un şarpe. Din reacţia sa este evident că şerpii nu
erau cunoscuţi pe Nibiru. „A auzit un sâsâit, un corp se mişca
prin alunecare pe malul apei.” După ce a omorât şarpele
din reflex, l-a examinat cu uimire. „Corpul alunecos stătea
nemişcat... corpul lung parcă era o frânghie, fără mâini şi fără
picioare.” Alalu a analizat creatura pentru o perioadă, între­
bându-se dacă era paznicul apei sau ce altui scop ar fi putut
servi. Mai târziu, când Enki şi prima sa echipă de astronauţi
exploratori au aterizat pentru a i se alătura, Alalu le-a arătat
şerpii. Părea să aibă sens ca ei să folosească această creatură
ca un simbol al noii lor planete, de vreme ce a fost prima
creatură pe care au văzut-o. Cuvântul mayaş corespunzător
pentru şarpe este can, care este similar cuvântul ivrit Canaan
şi de aceea zeul din Canaan şi-au luat numele de şarpe.
După ce Quetzalcoatl s-a stabilit în America, a în­
temeiat primul său oraş pe malul marelui fluviu Nachan,
care înseamnă „locul şerpilor". Asta presupune existenţa
unei varietăţi de şerpi în acea parte a lumii, dar este şi foar­
te apropiat de cuvântul ivrit pentru şarpe, nachash. Arthur
Posnansky a găsit o serie de inscripţii în piatră pe malurile
lacului Titicaca, inscripţii care fac legătura între forma anti­
că de scris peruviană şi inscripţiile găsite în Insula Paştelui.
Sclavii zeilor 271

Pentru aceia care nu cunosc Insula Paştelui, aceasta este o


insulă foarte izolată din mijlocul Oceanului Pacific, situată
între Australia şi America de Sud, pe care se află un şir lung
de capete gigant sculptate în piatră. Pe cât pare de incre­
dibil, ambele scrisuri, care se aflau la o mare distanţă unul
faţă de celălalt, se înrudesc cu scrisul din Valea Indului şi
cu scrierile de la hitiţii din Mesopotamia. Ca urmare a unei
serii de calcule astronomice arhaice, profesorul Rolf Muller
a concluzionat că structurile de la Machu Picchu, Cuzco
şi Tiahuanacu au o vechime de peste 4 000 de ani, ceea ce
explică felul în care textele induse şi mesopotamiene ar fi pu­
tut influenţa culturile-surori din cealaltă parte a lumii. Dar
cum au ajuns acolo? Evident, cu ajutorul omniprezenţilor zei
Anunnaki.
În povestea biblică a lui Cain şi Abel ni se spune că cei
doi fraţi au primit sarcini diferite ca să contribuie la creşterea
familiei omului. La fel ca toate celelalte poveşti biblice, găsim
poveşti similare în scripturile sumeriene, care le preced cu
cel puţin 1 000 de ani pe cele biblice. În acest caz, povestea
este spusă cu multe detalii, descriindu-i pe fraţii Ka-in, „acela
care se ocupa de munca la câmp” şi Abael „acela din luncile
cu apă”, care-şi executa sarcinile neplăcute de a planta culturi
şi de a domestici animale sălbatice, aşa cum spune Biblia.
Atunci când animalele lui Abael au început să mănânce cul­
turile lui Ka-in, a izbucnit o luptă violentă între cei doi fraţi,
în timpul căreia Ka-in l-a omorât pe Abael. Chiar dacă a fost
cuprins de remuşcări şi a realizat gravitatea greşelii sale, zeii
sumerieni au hotărât că trebuie alungat de pe pământurile
Edinului ca să trudească de unul singur, fără ajutorul zeilor
Anunnaki. Primul fiu născut al lui Enki, Marduk, a sosit pe
Pământ ca să fie alături de tatăl său în această aventură fas­
cinantă de explorare a unei planete. Marduk a avut de spus
următoarele: „Să fie cruţată viaţa lui Ka-in, dar să fie alungat
la capătul Pământului!” Enki a fost de acord cu el. „Ka-in
272 Michael Tellinger

trebuie să plece spre pământul din Est pentru fapta sa rea”,


a concluzionat Enki. Şi aşa Ka-in a dispărut îndreptându-se
către un pământ îndepărtat. Putem să speculăm asupra lo­
cului unde se găsea acest pământ, dar un alt indiciu ne este
furnizat mai târziu, atunci când ni se spune că este vorba
despre pământul munţilor înalţi, al stepelor şi al unui mare
lac în interiorul munţilor. Ar putea exista câteva astfel de
locuri în Europa, care ar putea face legătura cu activităţile
domestice ale primilor protoeuropeni, dar acest eveniment
a avut loc cu mult timp înainte de Potop, ceea ce elimină
teritoriul european ca posibil loc de stabilire pentru Ka-in.
Mari părţi din Europa erau acoperite de zăpadă şi gheaţă
şi nu erau prea potrivite pentru agricultură. Emisfera sudică
este un candidat mult mai probabil ca să se potrivească de­
scrierilor geografice.
Un alt indiciu crucial ne este dat de Ningishzidda,
celălalt fiu al lui Enki, implicat în crearea genetică a lui
Adam. Acest tânăr priceput în ştiinţă era un expert al in­
gineriei genetice şi a dobândit multă experienţă pe Pământ,
potrivit Cărţii pierdute a lui Enki, care a fost adunată şi tra­
dusă de Zecharia Sitchin. Din această carte incredibilă aflăm
aproape tot ceea ce vrem să ştim despre originea omenirii
şi despre activităţile care ne-au adus în zilele lui Avraam.
Ningishzidda explică felul în care l-a creat pe Ka-in în aşa fel
încât să nu-i crească barbă. „Esenţa vieţii lui Ka-in a fost mo­
dificată de Ningishzidda. Pe faţa sa nu va creşte barba, pentru
că esenţa vieţii lui K-in a fost modificată de Ningishzidda.”
Este bine-cunoscut faptul că primilor oameni din cele două
Americi nu le creştea barbă cu adevărat din cauza unei
diferenţe genetice subtile faţă de europeni. Acesta este un in­
diciu puternic care arată probabilitatea serioasă ca, în cele din
urmă, Ka-in să fi ajuns în ţinuturile muntoase ale civilizaţiei
incaşe timpurii, în Peru, în apropierea lacului Titicaca. Incaşii
fac referire la vremurile străvechi, atunci când strămoşii lor
Sclavii zeilor 273

au ajuns aici dintr-un ţinut îndepărtat din vest. Este posibil


ca acesta să fi fost Ka-in, după care şi-au luat numele? In-ca
= Ca-in?
Lumea este plină de mistere incredibile datând
din timpuri preistorice, atunci când se presupune că
omul hoinărea nomad, trăind în peşteri, şi lupta pentru
supravieţuire. Apoi, imediat după Marele Potop, care a
avut loc în jurul anului 11 000 î. Hr. el a ieşit din peşteri
având priceperea de a face multe lucruri, rugându-se
unui număr de zei omniprezenţi, care păreau să fie activi în
întreaga lume. Sunt sute de exemple ale altor civilizaţii din
Africa, Asia, Japonia, Australia şi alte insule împrăştiate în
întreaga lume, care au primit la fel de miraculos cunoştinţele
dintr-un loc misterios, la scurt timp după Marele Potop.
Ceea ce trebuie să stabilim este probabilitatea reală ca
aceste cunoştinţe să fi ajuns brusc la oamenii primitivi, fără
niciun fel de sprijin de la o putere mai avansată. Inscripţiile
sumeriene vechi ne pun la dispoziţie mii de extrase ale
unor dovezi greu de combătut potrivit cărora o asemenea
intervenţie ar fi avut loc. Tot ceea ce trebuie să facem este să
îndepărtăm aceste dovezi din noianul de mitologie în care au
fost plasate de istoricii ignoranţi şi să acceptăm că acestea au
fost vremuri pe care nu le putem înţelege în prezent. Putem
înţelege cu greu cum un om ca Hitler a putut să primească
atât de mult sprijin pentru ca să cucerească întreaga lume şi
să ucidă milioane de oameni. Dacă nu ar fi existat dovezile
vizuale şi ar fi trebuit să ne bazăm doar pe relatările orale ale
unor evenimente de acum şaptezeci de ani, ne-ar fi fost greu
să credem. Reţineţi că există oameni care nu vor să creadă
în existenţa celui de-al Doilea Război Mondial şi a exter­
minării evreilor, chiar puşi în faţa tuturor dovezilor pe care
le avem. Aşadar, nu este surprinzător că acceptăm cu greu
dovezi scrise de acum mii de ani, care argumentează minuţios
paşii omenirii pe Pământ.
274 Michael Tellinger

CIVILIZAŢIA E G I P T E A N Ă

Unul dintre cele mai convingătoare exemple ale


interacţiunii dintre zei şi oameni este povestea Egiptului.
Arheologii, istoricii şi alţi oameni de ştiinţă au speculat în
ultimii două sute de ani asupra originii marii înţelepciuni
a egiptenilor. Adevărul este că întreaga cultură egipteană se
trage din cea sumeriană, cu toţi zeii principali, iar egiptenii
au moştenit aproape totul de la sumerieni, mai puţin scrie­
rea. Din tăbliţele de argilă am aflat că Anunnaki au împărţit
lumea în regiuni şi au numit diverşi membri ai familiei ca
să se ocupe de câte o regiune, având instrucţiuni precise să-i
înveţe pe pământeni arta civilizaţiei. Ca o ironie a sorţii, au
avut nevoie de ajutorul pământenilor ca să facă Pământul
locuibil din nou, după Marele Potop. Anu i-a instruit să „re­
construiască oraşele acolo unde se aflau înainte” de Potop.
Urmau să numească regi şi preoţi în fiecare oraş, prin care
să-şi comunice intrucţiunile către popor. I-au învăţat cum se
fac cărămizile, cum să construiască structuri impresionante,
cum să calculeze, au introdus carele cu roţi, au inventat legi şi
sistemul legal şi multe altele.
Nicăieri nu a fost mai pronunţată interacţiunea dintre
zei şi oameni ca în Egipt. Primul fiu născut al lui Enki a
fost Marduk. El a fost numit zeu al Egiptului, acolo unde
a fost slăvit sub numele de Ra - „Cel Strălucitor” - şi mai
târziu Amun, zeul „Absent sau Invizibil”. Enki era cunos­
cut sub numele Ptah - „Dezvoltatorul” -, iar Ningishzidda
era slăvit sub numele de Tehuti - „Măsurătorul Divin”. Dar
Marduk s-a răsculat împotriva ordinii stabilite şi a introdus
un nou sistem de a face lucrurile. A introdus numărătoa­
rea zecimală în locul celei şaizecimale, a împărţit anul în
12 luni şi a pus să se construiască temple în onoarea sa peste
tot. A condus construirea unui mare templu pentru Anu şi
Enki şi a jucat un rol important în dictarea Cărţii morţilor,
Sclavii zeilor 275

care îi instruia pe faraoni şi pe regi ce trebuiau să facă dacă


voiau să fie luaţi în ceruri după moarte. Explica felul în care se
ajungea la Duat, care înseamnă „Locul bărcilor celeste”. Deşi
Marduk şi-a proclamat supremaţia peste toţi zeii, provocând
multă nefericire în rândul celorlalţi Anunnaki, nu a fost în­
zestrat cu ştiinţa vieţii eterne de către tatăl său, Enki. „Toată
înţelepciunea, cu excepţia ştiinţei vieţii eterne, i-a dat-o
lui Ra” - se spune despre Enki în tăbliţe. Dar Marduk (Ra)
le-a impus constant acele solicitări faraonilor şi preoţilor,
inventând un set strict de reguli şi ritualuri care trebuiau
îndeplinite pentru obţinerea vieţii eterne în ceruri. El se
referea la viaţa pe planeta Nibiru. O altă poveste convingă-
tdare despre Marduk se găseşte în Cartea pierdută a lui Enki,
care scoate în evidenţă decepţia sa faţă de faraoni: „Lăsaţi
regii din Neteru să fie odraslele mele, pe care îi voi lua într-o
călătorie pe Nibiru după viaţă”. Neteru era numele folosit
pentru observatorii Anunnaki, care trebuiau să supravegheze
regiunea. Marduk / Ra a decretat că regii numiţi la conduce­
rea Egiptului trebuiau să fie copiii rezultaţi din împreunarea
dintre Anunnaki şi oameni, ca să fie superiori oamenilor
simpli. Aceasta explică încă o dată de ce atât de mulţi faraoni
chiar au crezut că ei sunt zei. Acesta era genul de relaţie din­
tre zei şi oameni, iar puterea „vieţii eterne” fusese uzurpată
de Marduk, iar sfatul său către regi de a-i se supune şi de
a-l urma în viaţa eternă a dus la multe desene murale din
mormintele egiptene care înfăţişau scene dramatice ale că­
lătoriei către pământul vieţii eterne. Aceste reprezentări i-au
uimit timp de secole pe istorici în vreme ce căutau adevăratul
înţeles din spatele lor: călătoria în „Barca Raiului”, pe cer, spre
viaţa eternă şi nemurire. Istoricii au încercat de nenumărate
ori să explice aceste imagini ca reprezentări dramatizate ale
religiei egiptene, dar era mult mai mult de atât. Acum este
clar că egiptenii aveau aceste idei. Un zeu Anunnaki suficient
de abil i-a manipulat, promiţându-le comanda planetei, şi
276 Michael Tellinger

acum îşi cerea locul cuvenit pe scara importanţei printre zeii


din Nibiru.
Piramidele de la Giza i-au uluit pe istorici şi pe arheo­
logi deopotrivă, aceştia făcând tot felul de supoziţii legate de
originea acestora. Opinia cea mai răspândită este că Marea
Piramidă a fost construită de regele Kheops (Khufu) din cea
de-a IV-a dinastie, în timpul domniei sale, în jurul anului
2589 î. Hr. Această ipoteză a fost contrazisă de mulţi oameni
de ştiinţă de-a lungul anilor, ei susţinând că Khufu a fost
doar un utilizator al piramidei şi că piramida de la Giza exis­
ta deja atunci când Kheops a preluat tronul. Orice inscripţie
găsită înăuntrul sau pe suprafaţa piramidei a fost făcută la
mult timp după terminarea construcţiei acesteia. Sunt atât
de multe inadvertenţe în povestea construirii piramidelor de
către faraoni, încât incită la naşterea unor noi teorii. Dacă
piramidele de la Giza au fost construite de Khufu, Khafre
şi Menkaure, aşa cum susţin istoricii, progresia pare să aibă
o susţinere. Ar avea mai mult sens ideea că regii din urmă
ar fi dorit să-şi arate supremaţia? În acest caz, prima pira­
midă ar fi fost cea mai mică, urmată de una mai mare, totul
încheindu-se cu cea mai mare dintre ele, Marea Piramidă.
Acesta este un principiu simplu al progresiei pe care egip­
tenii l-au înţeles mult mai bine decât îl înţelegem noi în
prezent. Scriitorii au ridicat mai multe obiecţii, aşa cum a
făcut-o Graham Hancock în cartea sa, Amprentele zeilor, în
care încearcă să demonstreze că piramidele au fost constru­
ite cu mult timp înainte de apariţia civilizaţiei egiptene. Cu
siguranţă nu au fost folosite ca să servească drept mormin­
te ale faraonilor. Se pare că primii egipteni au fost foarte
impresionaţi de aceste monumente gigantice ale zeilor şi
au încercat să le imite. Ultimele piramide au fost închina­
te zeilor de care erau foarte mândri, dar rezultatele nu au
fost întotdeauna încununate de succes. Este evident că toate
imitaţiile de piramide construite de către egipteni erau mult
Sclavii zeilor 277

mai mici, nu aveau pasajele complexe ale Marii Piramide şi


se prăbuşeau. Egipteni nu aveau cunoştinţele pe care le aveau
Anunnaki care au fost constructorii originali ai piramidelor
de la Giza. Regii din urmă nu au putut egala niciodată mări­
mea şi unghiurile structurii originale.
Încă o dată textele sumeriene ne oferă o versiu­
ne diferită despre originea piramidelor şi par să aibă mult
mai mult sens decât oricare dintre versiunile popularizate.
Ningishzidda, cel pe care egiptenii îl proslăveau ca Divinul
Măsurător, a fost acela care a planificat, măsurat, modelat şi
a construit la perfecţie cele trei piramide de la Giza. Motivul
său era unul mai important decât acela de a construi un mor­
mânt uriaş în care să fie îngropat. Cartea pierdută a lui Enki
descrie acest lucru foarte clar. Înainte să construiască produ­
sul finit, el a realizat un prototip la scară mică.
Au numit această suprastructură Ekur - „Casa care ara­
tă ca un munte”. Ceea ce se desprinde clar din acest extras
este faptul că piramidele au avut un rol mult mai important în
vieţile zeilor Anunnaki. Potopul a măturat portul lor spaţial,
locurile de aterizare, măsurătorile, balizele şi alte structuri de
sprijin pe care le puseseră la punct pentru decolările şi ateriză­
rile regulate ale aparatelor lor de zbor. Cele două piramide erau
balize indestructibile, având camere pentru „cristalele pulsato­
rii” care le indicau locurile de aterizare atunci când veneau din
spaţiu. Nu aveau să mai permită unui alt potop să le deranjeze
baza de pe Pământ. Faraonii care le-au urmat s-au inspirat
din aceste structuri mari şi au început să le imite, cu mai puţin
succes. Inginerii au arătat că existră diferenţe evidente de pri­
cepere între cei care au construit Marile Piramide şi celelalte
imitaţii mai mici care le-au urmat. Cu siguranţă, regii şi farao­
nii nu aveau cunoştinţele pe care le poseda mult mai evoluatul
Ningishzidda. Piramidele mai dovedeau şi supremaţia zeilor
asupra egiptenilor, care îi proslăveau cu fanatism.
278 Michael Tellinger

Până acum am aflat că civilizaţiile antice s-au răspân­


dit în întreaga lume la scurt timp după Marele Potop, în jurul
anului 11 000 î. Hr. Toate au arătat cunoştinţe şi înţelegere
dobândite aproape peste noapte, lucru care s-a fi putut în­
tâmpla doar în urma unei forme de intervenţie a zeilor
Anunnaki, care conduceau lumea şi explorau fiecare colţ al ei
în căutarea de aur. Muncitorii primitivi serveau bine acestui
scop, dar acum oamenii care supravieţuiseră Potopului aveau
de îndeplinit un rol mult mai important decât acela de a săpa
după aur. Trebuiau să producă pentru populaţia în creştere a
unei planete a cărei mare parte din suprafaţa agricolă fuse­
se distrusă. Specia sclavă a devenit furnizor şi, pentru prima
dată, Anunnaki au conştientizat că depind de sclavii lor. În
aceste traduceri dramatice ne lovim de doi numitori comuni
care pot fi urmăriţi până la momentul apariţiei omenirii: ob­
sesia noastră legată de aur şi sclavia.
11
Mânia zeului
Urmăream un documentar despre Alexandru cel Mare
şi am început să mă întreb de ce era atât de admirat de supuşii
săi şi ce l-a făcut să fie atât de „Mare”. Să fie numărul imperi­
ilor şi regatelor pe care le-a înfrânt sau numărul oraşelor care
au ajuns sub stăpânirea sa, sau numărul oamenilor care l-au
ajutat în expediţia sa de invadare a întregii lumi? Este posibil
să fi fost mai mult temut decât admirat? Se pare că în prezent
este mai admirat de oamenii obişnuiţi şi de istorici decât era
în anul 333 î. Hr. În enciclopedii este prezentat drept cuceri­
torul Imperiului Persan şi probabil cel mai mare lider militar
din toate timpurile. A fost izvor de inspiraţie pentru multe
romane şi filme, care l-au folosit ca model pentru personifi­
carea bărbăţiei: puternic şi neclintit, hotărât, tinzând spre a
realiza imposibilul şi având succes în faţa unor sorţi potriv­
nici. În esenţă, el personifică genul de erou de poveste care
nu mai există în prezent pe Pământ. Un gânditor profund,
strateg şi un mare conducător al oamenilor. Într-un interval
scurt de numai doisprezece ani, Alexandru a cucerit practic
toată lumea cunoscută de la est la vest, în fruntea armatei
sale de 40 000 de oameni; a invadat unul după altul toate
oraşele şi satele, adesea omorând toţi bărbaţii, femeile şi co­
piii sau cruţând femeile şi copiii ca să-i trimită în sclavie. A
280 Michael Tellinger

prădat bogăţiile oraşelor şi comorile regale. După ce a cucerit


oraşele, cel mai adesea le-a ars până în temelii.
Cei care i s-au supus au fost recompensaţi cu comori
inimaginabile, în vreme ce aceia care s-au opus au fost ucişi cu
cruzime. Prizonierii de război erau fie eliberaţi, fie ucişi, totul
depinzând de starea sa de spirit din ziua respectivă. Numărul
estimativ al populaţiei globului era la acea dată de aproxima­
tiv o sută de milioane de oameni, mare parte dintre aceştia
ajungând sub conducerea lui Alexandru cel Mare. Acest mare
lider al omenirii este cunoscut şi pentru faptul că şi-a ucis ta­
tăl, pe Filip al II-lea, un număr de soldaţi care nu erau de acord
cu hotărârile sale şi chiar pe confidentul şi cel mai bun prieten
al său, ale cărui sfaturi erau în contradicţie cu ceea ce gândea
marele Alexandru. Acest om a mers până acolo încât s-a au-
toproclamat „zeu”, crezând că este deasupra oamenilor simpli
şi că este fiul lui Zeus, zeul zeilor. De unde vine acest apetit
pentru violenţă, opresiune şi pedepsire? Imităm pe cineva sau
ceva din primele noastre zile ca specie? Pe cineva care a fost
indispensabil în controlarea anilor noştri formativi după ce
am fost creaţi? Dacă privim înapoi spre istoria omenirii la
perioada creaţiei lui Adam, Cain şi Abel, vedem o poveste
oripilantă despre trădare, crimă, război, opresiune, viol şi jaf,
gelozie, invidie, lăcomie şi oroare nesfârşite îndreptate de om
împotriva omului. Dar trecerea timpului are darul de a îndulci
adevărurile groaznice din trecut. Timpul are cumva calitatea
de a legitima ororile comise în trecut. Cărţile de istorie au
tendinţa să glorifice unele dintre acţiunile foştilor lideri, când
în realitate ele ar trebui condamnate de generaţiile următoare.
Alexandru a fost un astfel de „erou” al trecutului nostru înde­
părtat. Au mai fost mulţi alţii şi cei mai mulţi dintre ei sunt
priviţi ca nişte mari lideri istorici, aşezaţi astfel în memoria
colectivă pentru totdeauna. De fapt, erau doar nişte bătăuşi
cu o foame insaţiabilă de putere, care şi-au folosit influenţa şi
averea ca să acumuleze din ce în ce mai mult.
Sclavii zeilor 281

Hanul Attila este un alt mare lider din trecut care este
descris diferit de către istorici. De ce se întâmplă acest lucru?
Pentru că nu avea un imperiu înainte ca să înceapă să invade­
ze şi să cucerească alte regate? Pentru că tribul său era descris
ca fiind nomad? Făcea exact ceea ce făceau şi ceilalţi regi: îşi
extindea teritoriul prin forţă. Iată cum îl descrie pe Attila
istoricul Rit Nosotro.

Hanul Attila a rămas cunoscut ca un barbar lipsit de milă,


cumplit şi necivilizat. Distrugerile pe care le făcea împotriva
duşmanilor şi teroarea pe care le-a inspirat-o în timpul vieţii sale
i-au adus numele de „Biciul lui Dumnezeu”. În vreme ce mulţi oa­
meni îl văd pe Attila doar ca pe un luptător feroce, latura sa cea mai
ascunsă ni-l înfăţişează ca pe un rege măreţ, care poseda abilităţi
extraordinare de conducător şi de organizator. Attila s-a născut în
jurul anului 406 d.Hr., în familia conducătoare a tribului său, un­
chiul său fiind rege. Nu ştim foarte multe detalii despre copilăria
lui Attila, decât că a fost învăţat să călărească, să tragă cu arcul şi
să se bată în lupte individuale de la o vârstă fragedă. În ultimii ani
ai tinereţii, Attila îi conducea pe huni în lupte nemiloase împotriva
duşmanilor lor, vizigoţii. Nimeni nu-l putea egala în luptă, iar în jurul
vârstei de 30 de ani a ajuns comandantul-şef al hunilor.
Înainte de epoca lui Attila, hunii erau o rasă nomadă, bar­
bară. Ei veneau din Asia şi au ajuns la porţile Imperiului Roman la
sfârşitul secolului al IV-lea. Hunii i-au cucerit pe ostrogoţii barbari şi
apoi s-au îndreptat spre vizigoţi. Partea estică a Imperiului Roman
a fost ameninţată de către huni până în anul 418 d.Hr., atunci când
Roma şi hunii au negociat termenii unei păci. Pentru a asigura
această pace, persoane importante, cum era tânărul Attila, au fost
schimbate ca ostaticii între Imperiul Roman şi huni. În cei doi ani
pe care Attila i-a petrecut la Roma, a fost uimit de grandoarea im­
periului. La întoarcerea sa acasă, a jurat ca într-o zi să se întoarcă
la Roma nu ca ostatic, ci ca învingător.
282 Michael Tellinger

De ce este considerat Attila un barbar nemilos, în


vreme ce Alexandru a fost „mare”, iar romanii erau impe­
riali şi „civilizaţi”? Este ca şi cum le-am recunoaşte dreptul
individual de a-i cuceri pe alţii, pe baza statului lor social-
economic. Pentru că Alexandru era regele unui imperiu bo­
gat a avut voie să invadeze şi să distrugă, dar Attila, pentru că
era liderul unui grup de bandiţi josnici, nu poseda astfel de
privilegii. Aşadar, ce ne atrage atât de mult acum, în secolul
al XXI-lea, la aceşti eroi războinici din trecut? Şi cât mai
avem de aşteptat până când unii dintre potenţialii candidaţi
la statutul de mare lider militar vor fi recunoscuţi şi decoraţi?
Alexandru a cucerit lumea în numele Macedoniei, iar Iulius
Cezar a cucerit lumea 300 de ani mai târziu, în numele
Imperiului Roman. Poveştile de război continuă. Dar totuşi
ei sunt „mari” lideri din trecut. În istoria recentă am avut
un mare lider militar care a încercat să cucerească lumea şi
a fost foarte aproape să reuşească. Avea sprijinul fanatic al
poporului său — la fel cum l-a avut şi Alexandru —, toţi cei
care l-au susţinut credeau că ar trebui să cucerească lumea,
a fost admirat ca un mare lider al omenirii, un mare strateg
şi un model pe care l-ar urma în luptă până la capăt. Şi-a
mobilizat armata bine echipată şi bine antrenată, omorând
mulţi oameni în numele imperiului său. A şters de pe faţa
pământului oraşe şi sate ca parte a planului său de expansi­
une, a ocupat pământuri şi ţări străine, declarându-le parte a
noului său imperiu. A jefuit bogăţii şi comori ca o consecinţă
a victoriilor sale şi, în funcţie de starea sa de spirit, a eliminat
pe oricine stătea în calea sa, chiar şi pe cei mai apropiaţi aliaţi
şi prieteni ai săi. Este genul de om pe care cărţile de istorie
l-ar considera un „mare lider al omenirii”.

Acest mare lider era Adolf Hitler, iar cărţile noas­


tre istorie nu au fost atât de darnice cu el aşa cum au fost
cu Alexandru sau cu Imperiul Roman. Şi atunci care este
diferenţa dintre Adolf Hitler, Alexandru, Attila şi Iulius
Sclavii zeilor 283

Cezar? Cât timp trebuie să mai treacă până când istoricii


vor începe să-l includă pe Hitler în acelaşi grup respectat
de mari genii militare ale trecutului? Sau amintirea vizuală
a ororilor războiului îl va exclude pe Hitler din acest „mare”
grup de conducători? Se pare că timpul modifică într-adevăr
percepţia, în vreme ce dictatorii recenţi au fost imortalizaţi
pe peliculă, ceea ce alungă într-o clipă percepţia romantică
asupra războiului.
În capitolele precedente am explorat ADN-ul, geno-
mul uman şi capacitatea sa de a controla toate caracteristicile
noastre emoţionale şi fizice. Am argumentat că oamenii sunt
sclavii propriul A D N . Pe măsură ce am analizat evenimen­
tele care ne-au modelat istoria, tot ce am putut vedea a fost
violenţă, conflicte şi distrugere. Ca şi cum omenirea nu ar
putea să scape de comportamentul său violent. Trebuie să
reamintesc încă o dată că gena violenţei se află adânc în­
rădăcinată în trupurile noastre şi trebuie să începem să
identificăm tiparul comportamental al omenirii ca să putem
începe să o înţelegem. Psihologia de doi bani nu ne duce
nicăieri. Realitatea dură este încastrată în genomul nostru.
Înclinaţia noastră pentru cruzime şi violenţă ne-a fost in­
oculată inconştient de către creatorul nostru la momentul
conceperii noastre. Şi, pentru că suntem creaţi „după chipul
creatorului nostru”, asta înseamnă că am moştenit mai multe
dintre trăsăturile sale. Există posibilitatea ca, dacă am fi fost
creaţi ca un experiment genetic sau, aşa cum am numit-o
eu, o specie sclavă, să ne fi fost transferate şi alte caracteris­
tici genetice cum ar fi temperamentul şi potenţialul pentru
violenţă. Din studiile genetice am aflat deja că mare parte a
genomului nostru este, într-un fel, inactiv. Aceasta ar putea
însemna că cel care ne-a făcut a creat un potenţial dezechi­
libru genetic, prin dezactivarea intenţionată a unor gene,
permiţând altora să deţină controlul asupra felului în care
suntem programaţi. Şi astfel, prin extrapolare, dacă avem în
284 Michael Tellinger

noi părţi comune cu cele ale creatorului, ar trebui ca acest cre­


ator să aibă genele violenţei încastrate în proriul genom? De
aceea există atâtea poveşti îngrozitoare ale brutalităţii zeului
împotriva omului în decursul istoriei noastre? Ar putea acest
zeu să fie o fiinţă doar cu puţin mai avansată, expunându-şi
urmele umane de gelozie, răzbunare, condamnare, pedepsire
şi alte caracteristici normale, tipice speciei umane?
Este posibil ca Dumnezeu cu majusculă să se compor­
te într-un mod atât de barbar?
Mânia lui dumnezeu ar trebui să se numească de fapt
mânia omului. Cum este posibil ca Dumnezeu, creatorul
universului şi al tuturor lucrurilor din el, să fi creat în mod
intenţionat o fiinţă atât de plină de ură şi violenţă cum este
omul? Şi, după ce ne-a creat în acest fel, Dumnezeul iubirii
şi al iertării să se fi transformat într-un dumnezeu al răz­
bunării, pedepsei, duşmăniei, dar şi într-un dumnezeu al
recompensei dacă primea ceea ce-şi dorea. Şi, în principal,
îşi dorea lucruri cum ar fi aurul, argintul, şofranul, mâncăruri
de o largă varietate, favoruri şi chiar a cerut pelerinilor să
meargă la război în numele său, ca să omoare bărbat, femeie
şi animal. Biblia este plină de astfel de poveşti care sunt prea
apropiate de dorinţele materialiste de confort ale muritorilor
şi nu provin de la Dumnezeul îngăduitor care sălăşluieşte în
spirit, umplând fiecare crăpătură din Univers.
Iată o comparaţie interesantă între brutalitatea dicta­
torilor moderni şi brutalitatea şi dorinţa de răzbunare a lui
dumnezeu. Remarcaţi faptul că am scris dumnezeu în loc
de Dumnezeu, pentru că începem să descoperim că există o
diferenţă majoră între cei doi, diferenţă care nu a fost sesizată
de oameni timp de milenii.
Vom porni să rezolvăm patru chestionare cu mai multe
variante de răspuns, ca să ajungem să-l cunoaştem puţin mai
bine pe „dumnezeul nostru”. Vă solicit să luaţi un creion şi să
vă marcaţi răspunsurile pe măsură ce le parcurgeţi.
Sclavii zeilor 285

Primul chestionar: Furia dictatorilor

Obiectiv: Vă rog să răspundeţi la următoarele întrebări într-o


încercare de determinare a numărului de fiinţe care au fost ucise
de către dictatori sau în numele dictatorilor din trecut. Răspunsurile
corecte vor şi afişate la finalul chestionarului.

1. Câţi oameni a omorât Gingis Han pentru că cineva a vrut


să arunce o privire asupra comorilor sale?
A. Niciunul. Cu siguranţă că nu ar fi omorât pe cineva doar
pentru că i-a văzut lucrurile personale.
B. 50 070 de persoane.
C. Doar pe oamenii care au văzut comoara.
D. 250 - oamenii care au văzut comoara şi membri
apropiaţi ai familiilor acestora.

2. Câţi oameni au omorât într-o singură zi acoliţii lui Stalin


pentru că nu au spus că-i susţin pe acesta?
A. Niciunul, Stalin nu ucide oamenii pentru că greşesc.
B. 200 - aceia care nu au spus că-i susţin pe Stalin, dar nu
şi familiile acestora.
C. 1 000 - aceia care nu au spus că-i susţin pe Stalin şi
consoartele acestora.
D. 3 000 - aceia care nu au spus că-i susţin pe Stalin, fraţii
şi surorile acestora, prietenii şi vecinii.

3. Câţi oameni au fost omorâţi de Ku Klux Klan ca răzbunare,


înainte ca cineva să le facă pe plac, punând capăt unei căsătorii
între persoane de culoare diferită prin uciderea cuplului?
A. Niciunul. Ku Klux Klan îşi iubea adepţii şi nu impunea ni-
cio restricţie legată de persoanele cu care se căsătoreau (atâta vreme
cât era de sex opus).
B. 100 de oameni.
286 Michael Tellinger

C. 24 000 de oameni.
D. Niciuna dintre variantele de mai sus.

4. Câte animale a ucis Garda Regală Britanică In Africa, într-


o încercare de a o mulţumi pe Regină?
A. Niciunul. Regina nu este atât de lipsită de sentimente,
încât să-şi găsească satisfacţia în uciderea unor animale nevinovate.
B. Două vaci, doi berbeci şi doi corbi.
C. O turmă de 100 de oi peste care au dat în drumul lor.
D. 120 000 de oi şi 22 000 de vaci.

5. Câţi evrei a trimis SS-ul în lagărele de concentrare ale lui


Hitler pentru a fi ucişi?
A. O întrebare grea. Evreii erau poporul ales al lui
Dumnezeu, deci Hitler nu ar fi permis nimănui să-i ucidă.
B. O jumătate de milion.
C. 5 milioane - numărul celor care nu s-au supus ordinelor
sale.
D. 200 - numărul celor care venerau alţi lideri.

6. Câţi irakieni au fost ucişi sau întemniţaţi pentru că nu i


s-au supus lui Saddam?
A. 120 000 de oameni curajoşi au fost ucişi şi 200 000 de
femei şi copii au fost făcuţi sclavi pentru a munci ieftin (fără a mai
pune la socoteală jefuirea caselor acestora).
B. Unul.
C. Doi.
D. Niciuna dintre variantele de mai sus.

7. Câţi etiopieni a ucis Idi Amin pentru purificarea poporului


ales?
A. Niciunul. Idi Amin nu omoară oameni.
B. Un milion.
Sclavii zeilor 287

C. 1 000.
D. 100.

8. Apropo de cucerire şi purificare, câţi regi au fost mutilaţi


în numele lui Alexandru cel Mare?
A. Niciunul.
B. Unuia i-a fost rupt un picior ca să nu mai poată să adune
oameni pentru a forma o armată.
C. La doi li s-au tăiat limbile pentru a nu mai putea să che­
me poporul la război.
D. 70 de regi au avut limbile şi degetele mari de la picioare
tăiate.

9. Câţi soldaţi au fost arşi de armata Statelor Unite ale


Americii cu aruncătoarele de flăcări de pe tancuri pentru că au
arestat ucigaşul a trei preoţi nevinovaţi?
A. Niciunul. Armata americană nu s-ar angaja niciodată în
executarea unui act de o asemenea cruzime.
B. 50.
C. 100.
D. 150 (trei serii de câte 50).

10. Câţi oameni vor muri până când Osama bin Laden va pune
capăt poftei sale de a ucide?
A. Niciunul. Osama nu ucide pe nimeni.
B. Zece milioane.
C. O sută de milioane.
D. Suficient de mulţi ca să acopere întreaga suprafaţă a
Pământului.

Nu trebuie să vă panicaţi dacă aceste întrebări ar pu­


tea părea intenţionat deformate, deranjante şi probabil un
indicator al unei minţi psihopate. Răspunsurile la aceste în­
trebări sunt pur ipotetice, pentru că aceste întrebări au fost
288 Michael Tellinger

luate dintr-un chestionar biblic de pe pagina de internet a


Bisericii Baptiste Landover. În vreme ce Biserica şi pagina
de internet reprezintă o privire satirică asupra fundamente­
lor creştinismului, conţinutul tuturor acestor chestionare este
luat din pasaje biblice reale. Tot ceea ce am făcut a fost să în­
locuim cuvântul Dumnezeu cu cel al unui dictator sau ucigaş
notoriu. Sunt sigur că sunteţi la fel de oripilaţi cum am fost
şi eu prima dată când am văzut acest chestionar. Am simţit
fiori pe spate. Este mult mai brutal decât orice film de groază
pe care l-am văzut. Şi totuşi, asta este ceea ce-i învăţăm pe
copiii noştri, pentru că au fost scrise de nişte oameni acum
câteva mii de ani, oameni care pretindeau că au fost puşi de
Dumnezeu să ducă la îndeplinire asemenea acte groteşti. Vă
cer să citiţi aceste întrebări şi răspunsuri cu mintea deschisă.
Dar la acest nivel, se pare că ne este imposibil să diferenţiem
binele de rău, din moment ce tot justificăm aceste acţiuni ori­
bile pentru că sunt făcute în numele lui dumnezeu. Puneţi-vă
următoarea întrebare: dacă ar fi să comiteţi asemenea fapte
astăzi, în felul în care sunt descrise în acest chestionar, apa­
rent în numele lui dumnezeu, ce vi s-ar putea întâmpla şi
cum ar recţiona comunitatea internaţională? Răspunsurile
sunt de fapt foarte simple, pentru că ele au mai apărut de
multe ori în trecut şi probabil vor continua să apară şi în anii
următori. Dacă ar fi să ucideri sau să maltrataţi o persoană,
aţi fi jdecaţi şi aţi primi o sentinţă de o anumită durată, posi­
bil chiar închisoarea pe viaţă sau pedeapsa cu moartea. Dacă
ar fi ucideri un număr mic de oameni, aţi fi numiţi criminali
în masă sau criminali în serie şi aţi primi închisoarea pe viaţă
sau moartea, dar veţi fi imortalizaţi în cărţi, documentare şi
filme. Aţi putea invoca nebunia, caz în care aţi trăi în luxul
unui azil unde totul vă este pus la dispoziţie până în ziua
când veţi muri. Veţi câştiga milioane de pe urma cărţii pe
care o veţi scrie, iar drepturile de ecranizare le veţi vinde pen­
tru o sumă şi mai mare. Dar, dacă ucideţi câteva milioane
Sclavii zeilor 289

de oameni şi preluaţi controlul asupra unei ţări mici pe care


veţi continua să o conduceţi prin opresiune, tortură şi frică,
veţi deveni dictatori, care sunt intangibili de către celelalte
guverne ale lumii. Asta dacă numele vostru nu este Saddam
Hussein şi nu aveţi o bogăţie inepuizabilă în adâncul pămân­
turilor voastre, caz în care veţi fi detronaţi de cel mai puternic
regim al epocii, în ciuda sfaturilor date de aliaţii acestuia,
pentru că ispita este prea mare că să poată fi ţinută în frâu.

Fig. 11.1. Primele porunci. Instrucţiunile lui Shuruppak: Tăbliţe sumerie­


ne, Sumer, anul 2600 î. Hr. Tăbliţa Primei Dinastii reprezintă prima formă
de literatură din lume. De la începuturile literaturii se cunosc doar patru
grupuri de texte. Instrucţiunile sunt adresate de către conducătorul antede-
luvian Shuruppak, fiului său Ziusudra, care era Noe în cultura sumeriană.
Instrucţiunile lui Shuruppak pot fi considerate varianta sumeriană premer­
gătoare Celor 10 Porunci şi ale unor Proverbe din Biblie.

Rândul 50: Nu blestema cu răutate (a treia poruncă); rândul


28: Nu ucide (a şasea poruncă); rândul 33-34: Nu râde împreună
şi nu sta singur într-o cameră cu o fată măritată (a şaptea poruncă);
rândurile 28-31: Nu fura şi nu jefui (a opta poruncă); rândul 36: Nu
arunca minciuni (a noua poruncă).
290 Michael Tellinger

Oricum ar fi, aşa-zisa furie a lui dumnezeu este prea


oribilă ca să ne-o putem imagina, iar realitatea este mult
prea incredibilă pentru ca să fie digerată. Şi astfel ne învăţăm
copiii poveşti despre furia lui dumnezeu şi îi umplem de fri­
că în loc de dragoste şi compasiune. Acesta este felul de a
acţiona al genomului defect care sălăşluieşte în celulele noas­
tre, ţinându-ne captivi într-un cerc al fricii, violenţei şi al
unei cruzimi de neimaginat îndreptate împotriva vecinilor
noştri.
Există atât de multe similitudini între tăbliţele su­
meriene şi cărţile Bibliei, încât imediat se naşte o întrebare:
Cum este posibil aşa ceva? Dacă analizăm tonul folosit în
cărţile Vechiului Testament, vom vedea că păstrează o puter­
nică asemănare cu cel din transcrierile sumeriene, referitor la
comportamentul zeilor Anunnaki care au venit pe Pământ
în trecutul îndepărtat. Le vom studia comportamentul şi
acţiunile care au dus la apariţia speciei umane, grăbind
procesul de evoluţie al acesteia, în vreme ce au redus la mi­
nimum funcţionalitatea genomului noii specii. Din studierea
tăbliţelor sumeriene va deveni evident că zeii care au condus
lumea în trecutul îndepărtat erau asemănători oamenilor,
având dorinţe şi nevoi omeneşti. Ar fi putut avea cunoştinţe
avansate, deprinderi şi abilităţi ştiinţifice, dar asta nu-i fă­
cea să fie Dumnezeu. Instrucţiunile stricte pe care le-au dat
oamenilor erau arogant concepute ca să exercite controlul
deplin asupra noii specii sclave. Mesajele despre care au scris
aşa-zişii profeţi ai Vechiului Testament şi mesajele pe care le-
au transmis populaţiilor lumi au fost concepute cu şiretenie
de Anunnaki ca să ţină omul pe loc şi să-l pedepsească dacă
acesta depăşea bariera trasată. Furia lui dumnezeu se supra­
pune perfect peste acest comportament de „control paranoic”
şi nu trebuie confundată niciodată cu voinţa lui Dumnezeu.
Dumnezeul cu literă mare.
Sclavii zeilor 291

Răspunsurile la chestionarul Furia lui Dumnezeu

1. Câţi oameni a omorât Dumnezeu pentru că cineva


a decis să arunce o privire în arca Domnului?
Răspunsul corect: B (50 070 de oameni): „[Domnul]
i-a lovit pe oamenii din Bet-Şemeş pentru că s-au uitat
la arca Domnului; a lovit 50 070 de oameni din popor.
Poporul a plâns, pentru că Domnul făcuse un măcel
mare în popor”. (1 Samuel 6:19)

Fig. 11.2. Crearea lumii. Disputa dintre pasăre şi peşte - partea


poveştii sumeriene a creaţiei. Tăbliţă de argilă sumeriană, Babilon,
aproximativ anul 1900 î. Hr. Se cunosc aproximativ 50-60 de sur­
se privind creaţia. Această tăbliţă precede Vechiul Testament cu cel
puţin 1 000 de ani. Ar putea să fie aceasta una dintre multele surse
antice care i-au inspirat pe autorii Genezei?
292 Michael Tellinger

Comentariu: Textul 1 face parte dintr-o poveste sumeriană


privind creaţia, fiind o dispută dintre o pasăre şi un peşte, în care cei
doi discută despre inutilitatea lor în univers. A fost publicată ca text,
mai puţin finalul. Anumite părţi ale textului sunt similare cu anumite
texte din Facere 1:20-22. Textul 2 vorbeşte despre credinţa sumeria­
nă potrivit căreia săpăliga, una dintre uneltele agricole de bază, le-a
fost dată cadou sumerienilor de către zei. Începe cu varianta sumeri­
ană despre crearea lumii şi a omului, trimiţând paralele la cele două
poveşti ale creaţiei din Biblie: „La început a făcut Dumnezeu cerul
şi pământul” (Facerea 1:1) şi „Şi a zis Dumnezeu: «Să fie lumină!»
Şi a fost lumină”. (Facerea 1:3). Precede cea de-a doua poveste a
creaţiei din Biblie: „Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pă­
mânt, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut
omul fiinţă vie”. (Facerea 2:7)

2. Câţi oameni a omorât Moise într-o singură zi pen­


tru că nu au spus că-l slăvesc pe Dumnezeu?
Răspunsul corect: D (3 000) „A stat la intrarea taberei
şi a zis: «Cine este pentru Domnul să vină la mine!»
Şi s-au adunat la el toţi fiii lui Levi. Iar Moise le-a zis:
«Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Să-şi încingă
fiecare din voi sabia sa la şold şi străbătând tabăra de la
o intrare până la cealaltă, înainte şi înapoi, să ucidă fie­
care pe fratele său, pe prietenul său şi pe aproapele său».
Şi au făcut fiii lui Levi după cuvântul lui Moise. În
ziua aceea au căzut din popor ca la 3 000 de oameni”.
(Ieşirea - a doua carte a lui Moise 32:26-28)

3. Câţi oameni a omorât Dumnezeu cu o epidemie


înainte ca cineva să-i facă pe plac, punând capăt
printr-o crimă unei căsătorii interrasiale?
Răspunsul corect: C (24 000) „Dar iată oarecare din
fiii lui Israel a venit şi a adus între fraţii săi o madianită,
în ochii lui Moise şi în ochii întregii obşti a fiilor lui
Sclavii zeilor 293

Israel, când plângeau ei la uşa cortului adunării. Atunci


Finees, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, văzând
aceasta, s-a sculat din mijlocul obştii şi, luând în mână
lancea sa, a intrat după israelit în sălaş şi i-a străpuns
pe amândoi, pe israelit şi pe femeie, în pântece; şi a
încetat pedepsirea fiilor lui Israel. Cei ce au murit de
pedeapsa aceasta au fost 24 000.” (Numerii 25: 6-9)

4. Câte animale a sacrificat Solomon pentru a-i face


pe plac Domnului?
Răspuns corect: D (120 000 de oi şi 22 000 de vite)
„Apoi regele împreună cu tot Israelul au adus jert­
fe înaintea Domnului. Solomon I-a adus Domnului
22 000 de boi şi 120 000 de oi ca jertfa de pace. Astfel,
regele şi tot poporul Israel au sfinţit Casa Domnului”.
(1 Regi 8:63)

5. Câţi israeliţi a încredinţat Dumnezeu spre ucidere


poporului lui Iuda?
Răspuns corect: B (500 000) „Atunci au ridicat iu­
deii strigăt mare. Dar când iudeii au ridicat strigătul,
Dumnezeu a lovit pe Ieroboam şi pe toţi israeliţii în
faţa lui Abia şi a lui Iuda. Şi au fugit fiii lui Israel din
faţa celor din Iuda şi Dumnezeu i-a dat în mâinile lor.
Iar Abia dimpreună cu poporul lui le-a dat o lovitu­
ră puternică şi au căzut morţi din Israel 500 000 de
oameni aleşi. Atunci s-au smerit fiii lui Israel, iar fiii
lui Iuda s-au făcut puternici, pentru că au nădăjduit
în Domnul Dumnezeul părinţilor lor”. (2 Cronici 13:
15-18)

6. Fără a tine seama de cele de mai sus, câţi oameni din


seminţia lui Iuda au fost ucişi sau înrobiţi pentru că
nu şi-au îndeplinit îndatoririle faţă de Dumnezeu?
294 Michael Tellinger

Răspuns corect: A (120 000 de oameni viteji au fost


ucişi şi 200 000 de femei şi copii au fost înrobiţi, fără a
mai pune la socoteală jefuirea bunurilor acestora). „Căci
Pecah, fiul lui Remalia, regele lui Israel, a ucis într-o
singură zi 120 000 în Iuda, toţi numai oameni de răz­
boi, pentru că aceia părăsiseră pe Domnul Dumnezeul
părinţilor lor. Iar Zicri, un viteaz din Efraim, a ucis pe
Maaseia, fiul regelui, pe Azricam, căpetenia curţii, şi pe
Elcana, care era al doilea după rege. Şi au luat fiii lui
Israel de la fraţii lor din Iuda 200 000 de femei, băieţi
şi fete, ca robi; de asemenea, au luat de la ei şi multă
pradă şi au dus prada în Samaria.” (2 Cronici 28:6-8)

7. Câţi etiopieni a ucis Dumnezeu pentru poporul


Său ales?
Răspuns corect: B (un milion) „Asa avea în oştirea lui
300 000 de oameni aleşi din seminţia lui Iuda, înarmaţi
cu scuturi şi cu lănci; iar din seminţia lui Veniamin,
280 000 de oameni aleşi, înarmaţi cu scuturi şi erau
şi trăgători din arcuri. Atunci s-a sculat împotriva sa
Zerah Etiopianul cu o armată de un milion şi cu trei
sute de care şi a venit până la Mareşa. Aici i-a ieşit
Asa înainte şi s-a aşezat cu armata sa în linie de bătaie,
în valea lui Ţefat, lângă Mareşa. Apoi a strigat Asa
către Domnul Dumnezeul său şi a zis: „Doamne, la
Tine este puterea, ca să ajuţi şi celui tare, şi celui ce
nu este tare; ajută-ne dar nouă, Doamne Dumnezeul
nostru, căci noi în Tine nădăjduim şi în numele Tău
am pornit împotriva acestei mulţimi, care este atât de
mare; Doamne, Tu eşti Dumnezeul nostru, să n-aibă
omul putere împotriva Ta”. Atunci a lovit Domnul pe
etiopieni înaintea feţei lui Asa şi înaintea feţei lui Iuda
şi au fugit etiopienii.”. (2 Cronici 14:8-12)
Sclavii zeilor 295

8. Dacă tot a venit vorba despre poporul ales al lui


Dumnezeu, câţi regi au fost mutilaţi în numele lui
Dumnezeu?
Răspuns corect: D (70 de regi şi-au piedut limbile şi
degetele mari de la picioare) „Au găsit pe Adoni-Bezec
la Bezec; au pornit lupta împotriva lui şi au bătut pe
cananiţi şi fereziţi. Adoni-Bezec a luat fuga; dar ei l-au
urmărit şi l-au prins, şi i-au tăiat degetele cele mari
de la mâini şi de la picioare. Adoni-Bezec a zis: «70
de împăraţi, cu degetele cele mari de la mâini şi de
la picioare tăiate, strângeau mâncare subt masa mea;
Dumnezeu îmi răsplăteşte şi mie cum am făcut». L-au
dus la Ierusalim şi a murit acolo.” (Judecători 1:5-7)

9. Câţi soldaţi a ars de vii Dumnezeu pentru că l-au


înfruntat pe Prorocul Ilie?
Răspuns corect: D (150 - trei serii de câte 50) „Ilie a
răspuns căpeteniei peste 50: „Dacă sunt un om al lui
Dumnezeu, să se coboare foc din cer şi să te mistuie,
pe tine şi pe cei 50 de oameni ai tăi!” Şi s-a coborât
foc din cer şi l-a mistuit pe el şi pe cei 50 de oameni
ai lui. Ahazia a trimis din nou la el altă căpetenie peste
50 cu cei 50 de oameni ai lui. Căpetenia aceasta a luat
cuvântul şi a zis lui Ilie: „Omule al lui Dumnezeu, aşa
a zis împăratul: «Grăbeşte-te de te coboară!» Ilie le-a
răspuns: „Dacă sunt un om al lui Dumnezeu, să se co­
boare foc din cer şi să te mistuie, pe tine şi pe cei 50 de
oameni ai tăi!” Şi s-a coborât foc din cer şi i-a mistuit,
pe el şi pe cei 50 de oameni ai lui. Ahazia a trimis din
nou o a treia căpetenie peste 50, împreună cu cei 50
de oameni ai săi. Această a treia căpetenie peste 50 s-a
suit; şi, la sosire, şi-a plecat genunchii înaintea lui Ilie
şi i-a zis, rugându-1: «Omule al lui Dumnezeu, te rog,
296 Michael Tellinger

viaţa mea şi viaţa acestor 50 de oameni, slujitorii tăi, să


fie scumpă înaintea ta!»” (2 Împăraţi 1:10-14)

10. Până la momentul în care Dumnezeu îşi va ostoi


setea de sânge, câţi oameni vor muri?
Răspuns corect: D (Suficienţi cât să acopere întrea­
ga suprafaţă a Pământului) „Şi în ziua aceea, cei loviţi
de Domnul vor zăcea de la un capăt la celălalt al pă­
mântului şi nu vor fi bociţi, nici nu vor fi adunaţi şi
îngropaţi, ci vor sta ca gunoiul pe faţa pământului”.

Dacă rândurile citite mai sus nu vă şochează, atunci


anii de propagandă cu siguranţă v-au adormit simţurile. Este
posibil ca acestea să fie poruncile şi dorinţele Dumnezeului
iubirii? Nu cred asta nicio clipă. Miroase a manipulare ti­
pic omenească de proporţii uriaşe. Este uimitor felul în care
„dumnezeu” îşi alege tabăra, favorizând o parte a celor pe care
i-a creat în detrimentul altora, ghidându-i cu voinţa de a le
face rău către moarte. Se răzgândeşte în fiecare zi cu privire
la poporul său ales. Uneori îi izbăveşte din calea răului, alte­
ori îi conduce ca pe nişte oi la măcelărire. Acest dumnezeu
afişează evident genul de caracteristici pe care ni le-a trans­
mis şi nouă. Şi noi afişăm aceste caracteristici fără putinţă de
tăgadă, pe care le-am moştenit de la creatorul nostru şi care
ne-au fost inserate genetic de savanţii din lumea străveche,
care au ajuns pe Pământ ca să întemeieze o bază şi să sape
după metale preţioase în beneficiul planetei lor, Nibiru.
Următorul chestionar biblic este o altă dovadă din vi­
trina noastră de probe. Înfăţişează un dumnezeu groaznic şi
îi arată adevărata faţă. Acesta nu este Dumnezeul iubirii pe
care şi l-au imaginat unii dintre noi, ci mai degrabă o fiinţă
asemănătoare omului, materialistă, obsedată şi răzbunătoare
pe care omul trebuie să o venereze ca pe un zeu. Este derutant
faptul că aceşti zei antici i-ar permite unui om cum a fost
Sclavii zeilor 297

Iisus Hristos să pericliteze controlul lor absolut asupra ome­


nirii, dar, dacă citim printre rânduri, strategia lor ascunsă se
deschide în faţa noastră cu o claritate evidentă. În doar câţiva
ani, Iisus a făcut să înceteze învăţăturile opresive ale Vechiului
Testament şi a schimbat felul în care oamenii ar trebui să tra­
teze nevoile personale şi cele ale omenirii. A fost Iisus fiul
lui Dumnezeu? Cu siguranţă! Dar acum, pentru că ştim cu
adevărat cine a fost dumnezeul din Vechiul Testament, iden­
titatea lui Iisus dezvăluie un nou complot pentru înlănţuirea
omenirii. A avut Iisus puteri speciale? Pare să fi avut şi, odată
ce vom consulta tăbliţele sumeriene, totul începe să devină
clar. Vom ajunge mai aproape să înţelegem cine era Prinţul
Păcii şi de ce mesajul său era atât de important pentru ome­
nire la un anumit moment. Să ne întoarcem puţin în timp, de
la Prinţul Păcii la acţiunile barbare, răzbunătoare şi oribile,
făcute în numele lui dumnezeu de către oamenii din vremea
Vechiului Testament.
Toate acestea ne vor fi dezvăluite pe nerăsuflate atunci
când vom începe să examinăm tăbliţele sumeriene. Dar, dacă
veţi crede că am fost norocos şi am găsit câteva exemple scoa­
se din contextul biblic, vă înşelaţi. Vechiul Testament este
plin de acţiuni oripilante la aproape fiecare pagină. Se pare că
oricine era acela care încerca să ne controleze avea o strategie
bună: frică, pedeapsă şi recompensă. Uitaţi-vă cât de mult
succes a avut. Încă mai există oameni care trăiesc după va­
lorile de acum 4 000 de ani. Lucrurile erau mult mai simple
atunci. Amintiţi-vă cum se purtau zeii Anunnaki cu noua
specie primitivă, neevoluată şi neinformată de pe Pământ:
una lipsită de istorie, de memorie, de legende, de cultură. Tot
ceea ce au experimentat era nou pentru această populaţie.
Era uşor să găsească lideri în rândul acestei populaţii, să-i
numească într-o poziţie de autoritate, dându-le posibilita­
tea exclusivă să converseze cu dumnezeul lor „creator” şi să
aducă instrucţiuni, avertismente, recompense şi pedepse în
298 Michael Tellinger

numele lui dumnezeu pentru cei care-l slăveau. Şi astfel a


evoluat timp de milenii relaţia embrionară dintre noua specie
şi dumnezeul ei, în vreme ce sclavii neinformaţi erau prinşi
în cea mai grea formă de sclavie: frica de creatorul lor.

Fig. 11.3. Zeul suprem Anu. Două tăbliţe individuale care îl înfăţişează
pe Anu, comandantul suprem al Anunnaki, în timp ce este servit de
sclavi umani. Remarcaţi simbolul stelei care reprezintă statutul său
divin şi al planetei radiante Nibiru.

Iată cât de grea este recuperarea animalelor bătute.


Unele dintre ele nu mai pot fi salvate. Unora le va fi frică
de stăpânii lor brutali pentru tot restul vieţii. Şi asta în mod
justificat, pentru că stăpânul le bate şi le răneşte fără niciun
motiv evident. În această situaţie, nu există nicio diferenţă
între „animalul câine” şi „animalul om”. Frica de dumnezeul
răzbunător este atât de înrădăcinată în unele culturi, încât va
fi nevoie de sute de ani pentru ca să fie îndepărtată şi înlo­
cuită cu un sentiment opus. Zeii s-au aşezat într-o poziţie
perfectă de putere şi control peste creaţia lor primitivă. Ni
s-au dat instrucţiuni clare: să nu punem întrebări, să facem
ceea ce ni se spune, să avem încredere oarbă în creatorul nos­
tru, pentru că, dacă punem întrebări sau nu ne supunem, vom
fi pedepsiţi. Şi, aşa cum am văzut în primul chestionar, pe­
deapsa era rapidă şi severă.
Sclavii zeilor 299

Chestionarul următor arată fără nicio îndoială gena vi­


olentă care ne-a fost transmisă de creatorul nostru. Ne izbeşte
o asemenea caracteristică umană care predispune dezbinare
şi cucerire prin intimidare, violenţă, brutalitate şi frică. Unde
este Dumnezeul iubirii, Dumnezeul care ne învaţă să ne iu­
bim aproapele şi să ne iubim duşmanul şi să întoarcem şi
celălalt obraz şi să-i iertăm pentru că nu ştiu ceea ce fac?
Pregătiţi-vă pentru o experienţă cutremurătoare. Este de-a
dreptul incredibilă, prezentată în acest format. Eu nu pot să
accept vorbăria înşelătoare a unor oameni din trecut care gă­
sesc în numele lui dumnezeu justificarea pentru acţiunile lor.
Acesta nu este Dumnezeul meu, acesta nu este Dumnezeul
care, într-un moment de creativitate neţărmurită, a dat
naştere universului şi l-a umplut cu un număr infinit de su­
flete care să străbată în lung şi-n lat această creaţie. Ştim atât
de puţine în domeniul spiritual, dar va veni o zi în care vom
evolua până în punctul în care potenţialul nostru genetic va
deschide porţile minţii noastre către o lume spirituală mai
mare, în care ne-a fost interzis accesul, în principal din cauza
genomului nostru incomplet.
Aşadar, dacă încă nu sunteţi convinşi că am avut un
creator răzbunător şi manipulator aici pe Pământ, în for­
ma unei forme umane avansate, iată alte câteva extrase din
Noul Testament care ne vor da fiori. Încă o dată acest pri­
lej de reflecţie ne este pus la dispoziţie de Biserica Baptistă
Landover.
300 Michael Tellinger

Al doilea chestionar: Iubirea lui Dumnezeu

Obiectiv: Vă rugăm să indicaţi câţi oameni a ucis cu cruzime


iubitorul nostru Dumnezeu în următoarele situaţii:

1. Câţi oameni a omorât Dumnezeu într-o singură zi pentru


că au întreţinut raporturi sexuale înainte de căsătorie?
A. Niciunul. Dumnezeu nu omoară oameni pentru aseme­
nea erori de judecată nefericite.
B. 23 000.
C. Dumnezu a omorât o dată un violator, pentru că a
întreţinut relaţii sexuale înainte de căsătorie, dar nu a mai omorât pe
altcineva.
D. Niciuna dintre variantele de mai sus.

2. După ce Dumnezeu l-a scos pe evrei din Egipt, câţi dintre


aceştia au fost omorâţi la cererea lui Dumnezeu, pentru că nu i
s-au supus?
A. Niciunul. Dumnezeu nu le-ar ordona celor din poporul
Său să se omoare între ei.
B. 10. Acesta este numărul celor care au ales să-l urmeze
pe Satan.
C. 3 000 de consoarte şi de fraţi în fiecare zi.
D. Doar 24 în decurs de două săptămâni.

3. Câţi evrei a omorât Dumnezeu pentru a-l pedepsi pe David


pentru că i-a numărat?
A. Niciunul. Cum ar putea să fie un păcat numărarea oa­
menilor? Biroul de recensământ face acest lucru la fiecare zece ani.
B. Diferenţa rezultată în urma numărătorii sale şi numărul
real de oameni.
C. Toţi oamenii care nu au fost număraţi.
D. 70 000 de oameni printr-o epidemie.
Sclavii zeilor 301

4. Câţi oameni a omorât Dumnezeu printr-o molimă, pentru


că au avut îndrăzneala să pună la îndoială judecata lui Moise şi
a lui Aaron?
A. Niciunul. Dumnezeu nu ar omorî oamenii doar pentru că
au pus la îndoială judecata muritorilor.
B. 14 700 (plus 250 care au fost arşi).
C. Doar doi oameni care au încercat să le facă rău lui
Moise şi lui Aaron.
D. S-a declanşat o epidemie, dar nimeni nu a fost ucis.

5. Câţi evrei a omorât Dumnezeu pentru preacurvie prin in­


termediul unei molime?
A. Niciunul. Dumnezeu nu ucide oameni doar pentru că
păcătuiesc.
B. 24 000.
C. Unul sau doi.
D. Epidemia este un fenomen natural, nu este trimis de
Dumnezeu.

6. Câţi oameni din alte rase şi triburi a trimis Dumnezeu ca


să fie măcelăriţi de Israel, doar pentru că îi favoriza pe israeliţi în
defavoarea altor triburi?
A. Niciunul. Dumnezeu nu face favoritisme.
B. 10 000 de cananeeni şi ferezei.
C. 10 000 de moabiţi.
D. Variantele B şi C, pentru a aminti doar câteva dintre
triburile măcelărite de Dumnezeu.

7. Câţi oameni a omorât Dumnezeu în Sodoma şi Gomora


pentru că erau implicaţi în relaţii homosexuale?
A. Niciunul. Dumnezeu îşi iubeşte copiii, aici fiind incluşi şi
homosexualii.
B. Doar pe cei implicaţi în acte de penetrare anală.
C. Toate fiinţele vii din acele comunităţi.
302 Michael Tellinger

C. Toate fiinţele vii din acele comunităţi.


D. Doar pe cei care practicau într-adevăr sodomia.

8. Câţi asirieni a ucis Dumnezeu după ce regele acestora şi


slujitorii săi au luat în râs numele Domnului?
A. Niciunul. Dumnezeu nu este atât de capricios încât să
omoare oameni doar pentru că sunt lipsiţi de respect.
B. Doar pe regele blasfemiator şi pe slujitorii acestuia.
C. 185 000.
D. Niciuna dintre variantele de mai sus.

9. Câţi israeliţi a ameninţat Dumnezeu că va ucide atunci


când tribul lui Israel l-a abandonat?
A. Niciunul. Uciderea nu este un procedeu folosit de
Dumnezeu.
B. Doar pe liderii tribului.
C. Doar pe cei care I-au abandonat.
D. 90% din populaţia fiecărei comunităţi.

10. La un moment dat, atunci când Dumnezeu s-a săturat de


păcatele omului, câte fiinţe a ucis?
A. Niciuna. Păcatul este moştenit de oameni. Dumnezeu
nu ar ucide oameni pentru o înclinaţie pe care el însuşi a sădit-o în ei.
B. Pe toţi aceia care au încălcat în mod repetat cele 10
Porunci.
C. Doar pe cei angrenaţi în cele mai ieşite din comun
acţiuni imaginabile.
D. Orice fiinţă vie (inclusiv copiii vii şi nenăscuţi) de pe faţa
Pământului (exceptându-i pe aceia puţini care trăiau pe arcă).
Sclavii zeilor 303

Răspunsurile la chestionarul Iubirea lui Dumnezeu:

1. Câţi oameni a ucis Dumnezeu într-o zi pentru că au


întreţinut relaţii sexuale înainte de căsătorie?
Răspuns corect: B (23 000 de oameni): „Nici să ne
desfrânăm cum s-au desfrânat unii dintre ei, şi au
căzut, într-o zi, 23 000” (Epistola I către Corinteni a
Sfântului Apostol Pavel, 10:8).

2. După ce Dumnezeu i-a scos pe evrei din Egipt,


câţi dintre aceştia au fost omorâţi la cererea lui
Dumnezeu, pentru că nu i s-au supus?
Răspuns corect: C (3 000 de consoarte şi de fraţi în
fiecare zi) „A stat la intrarea taberei şi a zis: «Cine este
pentru Domnul să vină la mine!» Şi s-au adunat la el
toţi fiii lui Levi. Iar Moise le-a zis: «Aşa zice Domnul
Dumnezeul lui Israel: Să-şi încingă fiecare din voi sa­
bia sa la şold şi străbătând tabăra de la o intrare până la
cealaltă, înainte şi înapoi, să ucidă fiecare pe fratele său,
pe prietenul său şi pe aproapele său». Şi au făcut fiii lui
Levi după cuvântul lui Moise. În ziua aceea au căzut
din popor ca la 3 000 de oameni”. (Ieşirea 32:26-28).

3. Câţi evrei a omorât Dumnezeu pentru a-l pedepsi


pe David pentru că i-a numărat?
Răspuns corect: D (70 000 de oameni printr-o epide­
mie.) „Atunci s-a sculat Satana împotriva lui Israel şi
a îndemnat pe David să facă numărătoarea israeliţilor.
Deci, a zis David către Ioab şi către căpeteniile popo­
rului: «Mergeţi şi număraţi pe israeliţii de la Beer-Şeba
până la Dan şi-mi aduceţi răspuns ca să ştiu numărul
lor!» Ioab însă a zis: «Să înmulţească Domnul pe po­
porul Său de o sută de ori mai mult decât este el acum!
Au doară nu sunt ei toţi, o, rege, domnul meu, robii
304 Michael Tellinger

stăpânului meu? Pentru ce dar cere aceasta domnul


meu? Oare pentru a se scoate asta ca o vină lui Israel?»
Dar cuvântul regesc biruind pe Ioab, s-a dus acesta de
a cutreierat tot Israelul şi venind la Ierusalim a dat Ioab
lui David catagrafia înscrierii poporului şi s-au aflat în
tot Israelul 1 100 000 de bărbaţi destoinici de război,
iar în Iuda, patru sute şaptezeci de mii în stare de a lua
parte la război. Pe leviţi însă şi pe veniamineni el nu
i-a numărat împreună cu ei, deoarece cuvântul regelui
nu plăcuse lui Ioab. Lucrul acesta n-a fost plăcut nici
înaintea lui Dumnezeu şi de aceea a lovit El pe Israel.
Atunci a zis David către Dumnezeu: «Am greşit mult
făcând aceasta; iartă dar vina robului Tău, că m-am pur­
tat cu totul nepriceput». Iar Domnul a grăit cu Gad,
prorocul lui David si i-a zis: «Mergi şi spune lui David:
Aşa zice Domnul: Îţi pun înainte trei pedepse; alege-ţi
una dintre ele şi o voi trimite asupra ta». A venit deci
Gad la David şi i-a zis: «Aşa grăieşte Domnul, alege:
Sau trei ani de foamete, sau trei luni să fii tu urmărit
de vrăjmaşii tăi şi sabia duşmanilor să ajungă până la
tine, sau trei zile sabia Domnului şi molima să fie pe
pământ şi îngerul Domnului să pustiască în toate hota­
rele lui Israel. Vezi acum ce trebuie să răspund Celui ce
m-a trimis cu acest cuvânt». Şi a răspuns David lui Gad:
«Sunt într-o mare nelinişte! Să cad mai bine în mâini­
le Domnului — căci îndurările Lui sunt foarte multe —,
dar să nu cad în mâinile oamenilor». Atunci a trimis
Domnul molimă asupra lui Israel şi au murit şaptezeci
de mii de Israeliţi”. (1 Cronici 21:1—14).

4. Câţi oameni a omorât Dumnezeu printr-o molimă


pentru că au avut îndrăzneala de a pune la îndoială
judecata lui Moise şi a lui Aaron?
Sclavii zeilor 305

Răspuns corect: B (14 700 plus 250 care au fost arşi)


„Atunci a grăit Domnul cu Moise şi Aaron şi a zis:
«Depărtaţi-vă de obştea aceasta, că într-o clipă o voi
pierde». Iar ei au căzut cu faţa la pământ. Şi a zis Moise
către Aaron: «Ia-ţi cădelniţa, pune în ea foc de pe jert­
felnic, aruncă în ea tămâie şi du-o repede în tabără şi te
roagă pentru ei, că a ieşit mânie de la faţa Domnului şi
a început pedepsirea poporului». Atunci Aaron a luat,
cum îi zisese Moise, a alergat în mijlocul obştii şi iată
se începuse moartea în popor, şi a pus tămâia şi s-a ru­
gat pentru popor; şi stând el între morţi şi vii a încetat
bătaia. Au murit atunci din pedepsirea aceea 14 700
de oameni, afară de cei ce muriseră pentru răzvrătirea
lui Core”. (Numerii 16:44-49). A ieşit apoi foc de la
Domnul şi a mistuit pe cei 250 de bărbaţi care au adus
tămâie. (Numerii 16:35).

5. Câţi evrei a omorât Dumnezeu pentru preacurvie


prin intermediul unei molime?
Răspuns corect: B (24 000.) „Atunci s-a aşezat Israel în
Sitim, dar poporul a început să se spurce, păcătuind cu
fetele din Moab. Că acestea îi chemau la jertfele idoli­
lor lor şi mânca poporul din acele jertfe şi se închina la
dumnezeii lor. Aşa s-a lipit Israel de Baal-Peor, pentru
care s-a aprins mânia lui Dumnezeu asupra lui Israel.
Şi a zis Domnul către Moise: «Ia pe toate căpetenii­
le poporului şi le spânzură de copaci pentru Domnul
înainte de asfinţitul soarelui, ca să se abată de la Israel
iuţimea mâniei Domnului». Atunci a zis Moise către
judecătorii lui Israel: «Ucideţi fiecare pe oamenii voştri
care s-au lipit de Baal-Peor». Dar iată oarecare din fiii
lui Israel a venit şi a adus între fraţii săi o madianită,
în ochii lui Moise şi în ochii întregii obşti a fiilor lui
Israel, când plângeau ei la uşa cortului adunării. Atunci
306 Michael Tellinger

Finees, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, văzând


aceasta, s-a sculat din mijlocul obştii şi, luând în mână
lancea sa, a intrat după israelit în sălaş şi i-a străpuns
pe amândoi, pe israelit şi pe femeie, în pântece; şi a
încetat pedepsirea fiilor lui Israel. Cei ce au murit de
pedeapsa aceasta au fost 24 000.” (Numerii 25:1-9).

6. Câţi oameni din alte rase şi triburi a trimis


Dumnezeu pentru a fi măcelăriţi de Israel, doar
pentru că îi favoriza pe israeliţi în defavoarea altor
triburi?
Răspuns corect: D (10 000 de cananeeni şi ferezei şi 10
000 de moabiţi, pentru a aminti doar câţiva). „Atunci
s-a dus Iuda cu Simeon, şi Domnul a dat pe cananeeni
şi pe ferezei în mâinile lor şi au ucis ei din aceia 10 000
de oameni în Bezec”. (Cartea Judecătorilor 1:4) „Şi a
zis el către dânşii: «Veniţi după mine, că a dat Domnul
pe vrăjmaşii noştri moabiţi în mâinile voastre». Şi
s-au dus după dânsul şi au apucat vadul Iordanului
spre Moab şi nu au lăsat pe nimeni să treacă. Şi au
ucis atunci din moabiţi până la 10 000 de oameni, toţi
sănătoşi şi voinici, încât nimeni n-a scăpat”. (Cartea
Judecătorilor 3:28-29).

7. Câţi oameni a omorât Dumnezeu în Sodoma


şi Gomora pentru că erau implicaţi în relaţii
homosexuale?
Răspuns corect: C (Toate fiinţele vii din acele
comunităţi.) „Atunci Domnul a slobozit peste
Sodoma şi Gomora ploaie de pucioasă şi foc din cer
de la Domnul. Şi a stricat cetăţile acestea, toate împre­
jurimile lor, pe toţi locuitorii cetăţilor şi toate plantele
ţinutului aceluia”. (Geneza 19:24-25).
Sclavii zeilor 307

8. Câţi asirieni a ucis Dumnezeu după ce regele aces­


tora şi slujitorii săi au luat în râs numele Domnului?
Răspuns corect: C (185 000): „Şi când a auzit rege­
le Iezechia cuvintele acestea, şi-a rupt veşmintele, s-a
îmbrăcat în sac şi a intrat în templul Domnului... Şi
le-a zis Isaia: «Aşa veţi răspunde stăpânului vostru: Aşa
grăieşte Domnul Dumnezeu: Nu te teme de cuvintele
pângăritoare pe care le-ai auzit din partea slujitorilor
regelui Asiriei».... Şi a ieşit îngerul Domnului şi a bă­
tut în tabăra Asiriei 150 000; iar dimineaţa, la sculare,
toţi erau morţi.”

9. Câţi israeliţi a ameninţat Dumnezeu că va ucide


atunci când tribul lui Israel l-a abandonat?
Răspuns corect: D (90% din populaţia fiecărei
comunităţi). „Ascultaţi cuvântul acesta pe care eu îl
rostesc asupra voastră, cântec de jale pentru voi, cei din
casa lui Israel: Căzut-a ca să nu se mai scoale fecioara
lui Israel, trântită stă la pământ şi nimeni nu o ridică!
Că aşa grăieşte Domnul Dumnezeu casei lui Israel:
«Cetatea care scotea o mie de oameni în luptă va ră­
mâne cu o sută, şi cea care scotea o sută va rămâne cu
zece»". (Amos 5:1-3).

10. La un moment dat, atunci când Dumnezeu s-a să­


turat de păcatele omului, câte fiinţe a ucis?
Răspuns corect: D (Orice fiinţă vie - inclusiv copiii vii
şi nenăscuţi - de pe faţa Pământului, exceptându-i pe
aceia puţini care trăiau pe arcă). „Văzând însă Domnul
Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ
şi că toate cugetele şi dorinţele inimii lor sunt îndrep­
tate la rău în toate zilele...Toate cele de pe uscat, câte
aveau suflare de viaţă în nările lor, au murit”. (Geneza
6:5 şi 7:22).
308 Michael Tellinger

Pe cât de fantastice ar părea teoriile mele despre uma­


noizii avansaţi care au creat o specie sclavă pe Pământ, ca
să execute munca grea în mine şi în alte zone, nu sunt nici
pe departe la fel de şocante pe cât este următorul chestio­
nar biblic. Vine în sprijinul teoriilor mele privind adevărata
identitate a lui „dumnezeu" creatorul nostru, înfăţişând ob­
sesia preluării controlului asupra noii specii, care s-a dovedit
greu de obţinut. Până la urmă, nu se putea ca această specie
să nu scape de sub control după ce a fost creată ca să fie
sclavă. Nu se aflau aici ca să se distreze. După această prezen­
tare însângerată a timpurilor vechi, putem să observăm cât
de asemănătoare este cu activitatea militară de care suntem
capabili în prezent, arătând că noi, o specie sclavă, am evoluat
aproape de nivelul creatorilor noştri, Anunnaki. Din păcate,
nu întotdeauna evoluţia noastră a fost spre bine. Vă rog să vă
ţineţi firea, următoarele sunt greu de crezut.

Al treilea chestionar: Mijloacele preferate de a


ucide ale lui Dumnezeu
Din nou, acest chestionar a fost postat de Biserica Baptistă
Landover, punându-ne la dispoziţie dovada de care aveam nevoie
ca să demonstrăm că aşa-zisul dumnezeu al omului nu era decât
un umanoid înzestrat cu aptitudini avansate, brutal şi avid de putere.
Pregătiţi-vă pentru nişte fiori din partea unor adevăruri biblice:

1. Care dintre următoarele se numără printre metodele Iul


Dumnezeu de a-i pedepsi pe cel care îi încalcă poruncile?
A. îi loveşte cu molime, febre arzătoare care mănâncă
ochii, ciumă bubonică, tuberculoză, aprinderi la plămâni, sabia şi chiar
cu ciuperci otrăvitoare.
B. îi loveşte cu hemoroizi, scabie, mâncărimi, nebunie şi
orbire.
C. Trimite urşi ca să ie mănânce copiii.
D. Toate cele de mai sus, în funcţie de starea de spirit.
Sclavii zeilor 309

2. Cum se descurcă Dumnezeu cu oamenii care îl fac gelos


pentru că au o altă religie faţă de a noastră?
A. Întrebare-capcană. Dumnezeu nu este invidios.
B. l-a ars, i-a omorât cu săgeţi, au fost muşcaţi de animale,
otrăviţi de şerpi, împunşi cu săbii, zdrobiţi cu druguri de fier - bărbat,
femeie şi copil, inclusiv sugarii, bătrânii şi virginele.
C. Îi îndreaptă cu blândeţe spre calea cea dreaptă.
D. Niciuna dintre variantele de mai sus.

3. Cum îi omoară Dumnezeu pe cei care se plâng?


A. Ce? Dumnezeu nu i-ar omorî pe oameni doar pentru că
se plâng.
B. Cu foc.
C. Prin cutremure.
D. Prin boli incurabile.

4. Cum preferă Dumnezeu să-i tortureze pe cei care au deve­


nit în vreun fel duşmanii poporului Său ales?
A. Le rupe oasele şi îi străpunge cu săgeţi.
B. Trimite viespile să-i omoare.
C. Îi face să-şi mănânce propria carne şi să-şi bea propriul
sânge.
D. Toate variantele de mai sus.

5. Cum l-a omoară Dumnezeu pe cel care au fugit în Egipt?


A. Cu sabia.
B. Prin înfometare.
C. Prin ciuma bubonică.
D. Oricare dintre variantele de mai sus.

6. Cum şi-a exprimat Dumnezeu ura faţă de cel care trăiau în


oraşul Babilon?
A. Omorându-le animalele din gospodării.
B. Prin sterilizarea femeilor.
310 Michael Tellinger

Fig. 11.4. Sacrificiul lui Isaac. Această pictură faimoasă, aparţinând


lui Rembrandt van Rijn, înfăţişează o poveste din Vechiul Testament
care este definitorie pentru brutalitatea dumnezeului biblic. Acest
dumnezeu a fost acela care i-a ordonat lui Avraam să-l ducă pe fiul
său, Isaac, pe un munte îndepărtat, ascuns de ochii iscoditori ai
celorlalţi, şi să-l omoare cu sânge-rece. Toate acestea doar ca să
afle dacă Avraam - primul „turnător” al lui dumnezeu - poate să fie
de încredere pentru executarea ordinelor lui dumnezeu.
Sclavii zeilor 3 1 1

C. Transformând bărbaţii în homosexuali.


D. Toate variantele de mai sus.

7. Atunci când păcatele unei comunităţi îl enervează pe


Dumnezeu, cum se linişteşte Acesta?
A. Omorând o treime din populaţie prin foamete şi boli.
B. Omorând o treime din populaţie prin războaie locale.
C. Omorând o treime din populaţie prin războaie
internaţionale.
D. Toate variantele de mai sus.

8. Pe cine ucide Dumnezeu atunci când devine gelos pentru


că o comunitate venerează pe altcineva?
A. Femeile.
B. Copiii.
C. Copiii nenăscuţi.
D. Toate variantele de mai sus.

9. Cum pedepseşte Dumnezeu promiscuitatea, cum ar fi


bărbaţii care întreţin raporturi sexuale atât cu soţia, cât şi cu
soacra şi fetele preoţilor care se culcă cu cine apucă?
A. Le mutilează organele genitale ca să nu mai păcătuiască.
B. Se asigură că faptele lor au ca urmare sarcini nedorite
sau boli venerice.
C. Îi arde.
D. Oricare dintre variantele de mai sus.

10. În vremea lui Iisus, cum se comporta Trinitatea cu cei


care nu credeau în Ea?
A. Aceştia erau mâncaţi de viermi.
B. Unul dintre necredincioşi era orbit.
C. Variantele A şi B.
D. Niciuna dintre variantele de mai sus.
312 Michael Tellinger

Răspunsurile la chestionarul Mijloacele preferate de a


ucide ale lui Dumnezeu:

1. Care dintre următoarele se numără printre me­


todele lui Dumnezeu de a-i pedepsi pe cei care îi
încalcă poruncile?
Răspuns corect: D (Toate cele de mai sus, în funcţie
de starea de spirit). „Iar dacă nu vei asculta glasul
Domnului Dumnezeului tău şi nu te vei sili să îm­
plineşti toate poruncile şi hotărârile Lui pe care ţi le
poruncesc eu astăzi, să vină asupra ta toate blestemele
acestea şi să te ajungă: Blestemat să fii tu în cetate şi
blestemat să fii tu în ţarină. Blestemate să fie grânarele
tale şi cămările tale. Blestemat să fie rodul pântecelui
tău şi rodul pământului tău, rodul vacilor tale şi ro­
dul oilor tale. Blestemat să fii tu la intrarea ta în casă
şi blestemat la ieşirea ta din casă. Să trimită Domnul
asupra ta blestem, tulburare şi necaz în tot lucrul
mâinilor tale pe care te vei apuca să-l faci, până vei fi
stârpit şi până vei pieri curând, pentru faptele tale rele
şi pentru că M-ai părăsit. Ba să mai trimită Domnul
asupra ta ciumă, până te va stârpi de pe pământul în
care mergi ca să-l stăpâneşti. Să te bată Domnul cu
oftică, cu lingoare, cu friguri, cu aprindere, cu secetă,
cu vânt rău şi cu rugină, şi te vor urmări acestea până
vei pieri. Cerurile tale, care sunt deasupra capului tău,
să se facă aramă şi pământul de sub tine fier. In loc de
ploaie, Domnul să dea pământului tău praf şi pulbere,
care să cadă din cer asupra ta până te va pierde şi până
vei fi prăpădit. Domnul te va da să fii bătut de vrăj­
maşii tăi; pe un drum să mergi asupra lor şi pe şapte
drumuri să fugi de ei şi să fii împrăştiat prin toate ţările
pământului. Trupurile tale să fie hrană tuturor păsă­
rilor cerului şi fiarelor şi nu va fi cine să le alunge. Te
Sclavii zeilor 313

va lovi Domnul cu lepra Egiptului, cu trânji, cu râie şi


cu pecingine, de care să nu te poţi vindeca. Să te bată
Domnul cu nebunie, cu orbire şi cu amorţirea inimii”.
(Deuteronomul 28:15-28).

2. Cum se descurcă Dumnezeu cu oamenii care îl fac


gelos pentru că au o altă religie faţă de a noastră?
Răspuns corect: B. „Întărâtat-au râvna Lui cu dumne­
zei străini şi cu urâciunile lor L-au mâniat. Adus-au
jertfe demonilor, şi nu lui Dumnezeu, unor dumnezei
noi, pe care nu i-au ştiut, care au venit de la vecinii lor şi
pe care părinţii lor nu i-au cunoscut. Iar pe Apărătorul,
Cel ce te-a născut, L-ai uitat şi nu ţi-ai adus aminte de
Dumnezeu, Cel ce te-a zidit. Văzut-a Domnul şi S-a
mâniat şi în mânia Sa a trecut cu vederea pe fiii Săi şi
pe fiicele Sale, şi a zis: Îmi voi ascunde faţa Mea de la
ei şi voi vedea cum va fi sfârşitul lor; căci neam ticălos
sunt ei şi copii în care nu este credincioşie. Ei M-au
întărâtat la gelozie prin cei ce nu sunt Dumnezeu şi
au aprins mânia Mea prin idolii lor; îi voi întărâta şi
Eu pe ei printr-un popor care nu e popor, le voi aprin­
de mânia printr-un neam fără pricepere. Că foc s-a
aprins din pricina mâniei Mele: va arde până în fundul
locuinţei morţilor, va mânca pământul şi roadele lui şi
va pârjoli temeliile munţilor. Voi strânge împotriva lor
necazuri şi voi cheltui asupra lor toate săgeţile Mele.
Istoviţi vor fi de foame şi prăpădiţi de lingoare şi mo­
limă rea; voi trimite asupra lor dinţii fiarelor, veninul
târâtoarelor din pulbere voi trimite. De din afară îi va
pierde sabia, iar prin case groaza, pierzând pe tânăr
şi pe tânără, pe copilul de ţâţă şi pe bătrânul acoperit
de cărunteţe”. (Deuteronomul 32:17-25) „Cere de la
Mine şi-Ţi voi da neamurile moştenirea Ta şi stăpâni­
rea Ta marginile pământului”. (Psalmi 2:8)
314 Michael Tellinger

3. Cum îi omoară Dumnezeu pe cei care se plâng?


Răspuns corect: B (Prin foc). „Poporul însă începu să
cârtească în auzul Domnului, iar Domnul auzind se
aprinse mânia Lui, izbucni între ei foc de la Domnul
şi începu a mistui marginile taberei”. (Numerii 11:1)

4. Cum preferă Dumnezeu să-i tortureze pe cei care


au devenit în vreun fel duşmanii poporului Său ales?
Răspuns corect: D (Toate variantele de răspuns)
„Dumnezeu l-a scos din Egipt şi puterea lui va fi ca
a taurului; mânca-va popoarele duşmane lui, va sfărâ­
ma oasele lor şi cu săgeţile sale va săgeta pe vrăjmaşi".
(Numerii 24:8) „încă şi viespi va trimite Domnul
Dumnezeul tău asupra lor până ce vor pieri cei ce au
rămas şi s-au ascuns de la faţa ta. Nu te înspăimânta
de ei, că Domnul Dumnezeul tău, Cel din mijlocul
tău, este Dumnezeu mare şi minunat." (Deuteronomul
7:20-21) „Şi pe asupritorii tăi îi voi face să-şi mă­
nânce carnea lor şi să se îmbete de sângele lor ca de
vin. Atunci toată făptura va şti că Eu sunt Domnul,
Mântuitorul tău şi Răscumpărătorul tău, viteazul lui
Iacov!"(Isaia 49:26)

5. Cum îi omoară Dumnezeu pe cei care au fugit în


Egipt?
Răspuns corect: D (Alegeţi voi) „Apoi ascultaţi cuvân­
tul Domnului, voi, care aţi mai rămas din Iuda. Aşa
zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: „Dacă voi
vă întoarceţi cu hotărâre nestrămutată faţa voastră, ca
să vă duceţi în Egipt şi vă veţi duce să trăiţi acolo, sabia
de care vă temeţi vă va ajunge acolo, în ţara Egiptului,
şi foamea de care vă îngroziţi vă va însoţi paşii voştri
Sclavii zeilor 315

acolo în Egipt şi acolo veţi muri. Toţi cei ce îşi întorc


faţa lor, ca să se ducă în Egipt şi să trăiască acolo, vor
muri de sabie, de foame şi de molimă şi niciunul din
ei nu va rămâne şi nu va scăpa de nenorocirea aceea pe
care o voi aduce asupra lor". (Ieremia 42:15-17)

6. Cum şi-a exprimat Dumnezeu ura faţă de cei care


trăiau în oraşul Babilon?
Răspuns corect: C (Transformându-i pe bărbaţi în
homosexuali). „Cum s-a sfărâmat şi s-a zdrobit cio­
canul lumii întregi! Cum a ajuns Babilonul de plâns
pe pământ! Sabie împotriva cailor şi a carelor lui şi
împotriva a toată mulţimea de oameni din el: să fie ca
nişte femei! Sabie împotriva comorilor lui: să fie jefui­
te!" (Ieremia 50:23,37).

7. Atunci când păcatele unei comunităţi îl enervează


pe Dumnezeu, cum se linişteşte Acesta?
Răspuns corect: D (Toate variantele de răspuns sunt
corecte). „Pentru că tu ai spurcat locaşul Meu cel sfânt
cu toţi idolii tăi şi cu toate ticăloşiile tale, de aceea zice
Domnul Dumnezeu: Precum este adevărat că Eu sunt
viu, tot aşa este de adevărat că te voi micşora, ochiul
Meu nu te va cruţa şi nici nu te va milui. O treime din
locuitorii tăi vor muri de ciumă şi vor pieri de foame
în mijlocul tău; o treime din ei vor cădea de sabie în
împrejurimile tale; şi cealaltă treime o voi împrăştia în
toate vânturile şi voi trage sabia în urma lor. Aşa-Mi
voi împlini mânia, îmi voi potoli urgia Mea cu ei şi Mă
voi răzbuna; şi, când se va săvârşi urgia Mea asupra lor,
vor cunoaşte că Eu, Domnul, am grăit în râvna Mea".
(Iezechiel5:ll-13).
316 Michael Tellinger

8. Pe cine ucide Dumnezeu atunci când devine gelos


pentru că o comunitate venerează pe altcineva?
Răspuns corect: D (Toate variantele de răspuns sunt
corecte). „Samaria este pedepsită, pentru că s-a răzvră­
tit împotriva Dumnezeului ei. Vor cădea ucişi de sabie;
pruncii lor vor fi zdrobiţi şi vor spinteca pântecele fe­
meilor lor însărcinate”.

9. Cum pedepseşte Dumnezeu promiscuitatea, cum


ar fi bărbaţii care întreţin raporturi sexuale atât cu
soţia, cât şi cu soacra şi fetele preoţilor care se culcă
cu cine apucă?
Răspuns corect: C (Îi arde). „Dacă îşi va lua cineva fe­
meie şi se va desfrâna cu mama ei, nelegiuire face; pe
foc să se ardă şi el, şi ea, ca să nu fie nelegiuiri între
voi”. (Leviticul 20:14) „Dacă fiica preotului se va spur­
ca prin desfrânare, ea necinsteşte pe tatăl său: să fie
arsă cu foc”. (Leviticul 21:9).

10. În vremea lui Iisus, cum se comporta Trinitatea cu


cei care nu credeau în Ea?
Răspuns corect: C (variantele A şi B) „Şi înda­
tă îngerul Domnului l-a lovit, pentru că nu a
dat slavă lui Dumnezeu. Şi, mâncându-1 vier­
mii, a murit”. (Faptele Sfinţilor Apostoli 12:23).
„Dar le stătea împotrivă Elimas vrăjitorul -
căci aşa se tâlcuieşte numele lui - căutând să întoarcă
pe proconsul de la credinţă. Iar Saul - care se numeşte
şi Pavel -, plin fiind de D u h Sfânt, a privit ţintă la
el, Şi a zis: «O, tu cel plin de toată viclenia şi de toa­
tă înşelăciunea, fiule al diavolului, vrăjmaşule a toată
dreptatea, nu vei înceta de a strâmba căile Domnului
cele drepte? Şi acum, iată mâna Domnului este asupra
ta şi vei fi orb, nevăzând soarele până la o vreme». Şi
Sclavii zeilor 317

îndată a căzut peste el pâclă şi întuneric şi, dibuind îm­


prejur, căuta cine să-l ducă de mână”. (Faptele Sfinţilor
Apostoli 13:8-11).

Şi, dacă vă gândiţi că am terminat cu dovedirea punc­


tului meu de vedere, vă înşelaţi. Atunci când am început să
descopăr brutalitatea din Biblie şi felul în care aceasta s-a
transmis de la o generaţie la alta şi cum a fost folosită ca un
mijloc de opresiune, frică şi pedeapsă, am fost atât de şocat
încât nu am putut să dorm săptămâni întregi. Trebuie să ne
delimităm de actele barbare ale acestor bigoţi din vremurile
de demult, care-şi făceau singuri dreptate şi care au denaturat
adevăratul spirit şi înţeles al lui Dumnezeu şi, prin aceasta, au
ţinut în prizonierat întreaga planetă timp de milenii. Trebuie
să deosebim adevăratul spirit al lui Dumnezeu de capriciile
şi nevoile fiinţelor avansate care s-au stabilit pe Pământ şi au
plantat în oameni seminţele unei societăţi violente, în care am
evoluat atât de confortabil, aparent indiferenţi la adevăratele
noastre origini şi adevăratul nostru scop. Iată alte subiecte de
meditaţie, în special pentru aceia care nu sunt convinşi încă.
Pus la dispoziţie de Biserica Baptistă Landover, şi acest
chestionar conţine citate din Biblie. Veţi observa că aproape
fiecare poruncă poate fi încălcată, dacă acest lucru îi aduce
vreun beneficiu lui dumnezeu.
318 Michael Tellinger

Al patrulea chestionar: Dreptul de a păcătui al lui


Dumnezeu

1. Crima nu este un păcat dacă victima este:


A. Un homosexual.
B. Soţii din căsătorii interrasiale.
C. Cineva care urinează pe pereţi.
D. Oricare dintre variantele de mai sus.

2. Intoleranţa faţă de handicapaţi nu este un păcat dacă dis­


criminarea ia una dintre următoarele forme:
A. Interzicerea apropierii acestora de altarul Domnului.
B. Excluderea acestora din comunitate.
C. Interzicerea intrării în biserică a oamenilor care au o
boală a testiculelor.
D. Oricare dintre variantele de mai sus.

3. Canibalismul nu este un păcat dacă mănânci:


A. Întrebare-capcană. Canibalismul este întotdeauna un
păcat.
B. Propriii copii, nou-născuţi, prieteni sau pe tine însuţi
atunci când Dumnezeu distruge totul şi ele sunt singura sursă de
hrană.
C. O persoană care este deja moartă, dacă eşti foarte
înfometat.
D. B sau C.

4. Omorârea propriului copil nu este o crimă dacă:


A. Atunci când vorbeşte cu tine foloseşte cuvinte de
blestem.
B. Te încurajează să îmbrăţişezi o altă credinţă decât
creştinismul.
C. Este ucis în numele lui Iisus.
D. Oricare dintre variantele enumerate.
Sclavii zeilor 319

5. Automutilarea este un păcat dacă:


A. Nu îţi înlături o parte a corpului care este implicată sau
ar putea fi implicată în săvârşirea unui păcat, cum ar fi tăierea orga­
nelor genitale pentru a rămâne virgin.
B. Nu ţi-ai tatuat un simbol religios, cum ar fi un crucifix sau
un înger.
C. Acţiunea ta are ca rezultat o schimbare permanentă a
corpului, cum ar fi raderea părului de pe cap sau raderea bărbii.
D. Oricare dintre variantele enumerate.

6. Violul este un păcat supus celor mai mari pedepse, dar


este uşor trecut cu vederea şi iertat dacă victima este:
A. O prizonieră de război.
B. O sclavă.
C. Cineva pe care eşti dispus să o iei de soţie cu un tată pe
care eşti dispus să-l plăteşti.
D. Oricare dintre variantele enumerate.

7. Baterea cu sălbăticie a unei persoane cu o armă nu este pă­


cat dacă te opreşti înainte ca victima să moară, iar aceasta este:
A. Unul dintre ajutoarele tale domestice.
B. Propriul copil.
C. Oricare dintre variantele A şi B.
D. Niciuna dintre varinatele A şi B.

8. Abandonarea propriei familii nu este un păcat dacă:


A. Este o familie din afara căsătoriei.
B. Este o familie rezultată în urma unei căsătorii interrasia-
le (de exemplu, soţia este străină).
C. Abandonezi familia pentru a dedica mai mult timp slăvirii
lui Iisus.
D. Oricare dintre variantele enumerate.
320 Michael Tellinger

9. Homosexualitatea nu este un păcat dacă:


A. Eşti într-o relaţie monogamă, permanentă cu amantul
tău.
B. Eşti unul dintre copiii favoriţi ai lui Dumnezeu şi ai mai
multe soţii pe lângă amantul tău.
C. Eşti o femeie care face dragoste cu o altă femeie.
D. Oricare dintre variantele enumerate.

10. Uciderea cuiva nu este un păcat dacă victima ta este:


A. Un păgân.
B. Un străin care are tupeul de a te aborda.
C. O virgină violată în oraş.
D. Oricare dintre variantele enumerate.

Răspunsurile la chestionarul biblic Dreptul de a


păcătui

1. Crima nu este un păcat dacă victima este:


Răspuns corect: D (oricare dintre variantele enume­
rate) „De se va culca cineva cu bărbat ca şi cu femeie,
amândoi au făcut nelegiuire şi să se omoare, că sângele
lor asupra lor este”. (Leviticul 20:13). „Dar iată oare­
care din fiii lui Israel a venit şi a adus între fraţii săi o
madianită, în ochii lui Moise şi în ochii întregii obşti a
fiilor lui Israel, când plângeau ei la uşa cortului adună­
rii. Atunci Finees, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron,
văzând aceasta, s-a sculat din mijlocul obştii şi, luând
în mână lancea sa, a intrat după israelit în sălaş şi i-a
străpuns pe amândoi, pe israelit şi pe femeie, în pân­
tece; şi a încetat pedepsirea fiilor lui Israel.” (Numerii
25:6—8). „După aceea a zis Samuel către Iesei: «Oare
toţi fiii tăi sunt aici?» Iar lesei a răspuns: «Mai am unul
mai mic. Acela paşte oile». A zis Samuel: «Trimite să-l
aducă, pentru că nu vom şedea să prânzim până nu vine
Sclavii zeilor 321

acela». Şi a trimis Iesei şi l-au adus. Acela era bălan, cu


ochi frumoşi şi plăcut la faţă. Atunci Domnul a zis:
«Scoală de-l unge, căci acesta este!»” (1 Regi 16:11-12).

2. Intoleranţa faţă de handicapaţi nu este un păcat


dacă discriminarea ia una dintre următoarele forme:
Răspuns corect: D (oricare dintre variantele enumera­
te). „Spune lui Aaron: Nimeni din neamul tău în viitor
şi din rudele tale să nu se apropie, ca să aducă daruri
Dumnezeului său, de va avea vreo meteahnă pe trupul
său. Tot omul cu meteahnă pe trup să nu se apropie:
nici orb, nici şchiop, nici ciung, nici cel cu piciorul rupt
sau cu mâna ruptă, nici ghebos, nici cu vreun mădu­
lar uscat, nici cel cu albeaţă pe ochi, nici chelul, nici
pipernicitul, nici cel cu părţile bărbăteşti vătămate.
Nici un om din sămânţa preotului Aaron, care va avea
pe trupul său vreo meteahnă, să nu se apropie ca să
aducă jertfa Domnului; că are meteahnă şi de aceea să
nu se apropie ca să aducă daruri Dumnezeului său”.
(Leviticul 21:17-21). „Şi a grăit Domnul cu Moise şi
a zis: «Porunceşte fiilor lui Israel să scoată din tabără
pe toţi leproşii, pe toţi cei ce au scurgere şi pe toţi cei
întinaţi prin atingere de mort. De la bărbat până la fe­
meie să-i scoateţi şi să-i trimiteţi afară din tabără, ca să
nu pângărească taberele lor, în mijlocul cărora locuiesc
Eu». (Numerii 5:1-3). „Scopitul şi famenul să nu intre
în obştea Domnului”. (Deuteronomul 23:1).

3. Canibalismul nu este un păcat dacă mănânci:


Răspuns corect: B (Proprii copiii, nou-născuţi, prieteni
sau pe tine însuţi atunci când Dumnezeu distruge to­
tul şi ele sunt singura sursă de hrană). „Şi-i voi ospăta
cu carnea fiilor lor şi cu carnea fiicelor lor; şi va mânca
fiecare carnea aproapelui său, fiind în împresurare şi în
322 Michael Tellinger

strâmtorare, când îi vor strâmtora vrăjmaşii lor şi cei ce


vor să le ia viaţa”. (Ieremia 19:9). „Şi nu le va da fătul,
care a ieşit din coapsele sale şi copiii pe care i-a născut,
pentru că ea, din pricina lipsei de toate, îi va mânca
pe ascuns în timpul împresurării şi al strâmtorării cu
care te va strâmtora vrăjmaşul tău în cetăţile tale.”
(Deuteronomul 28:57). Jefui-vor la dreapta şi vor ră­
mâne flămânzi; la stânga vor mânca şi nu se vor sătura;
fiecare va mânca din carnea aproapelui său: Manase pe
Efraim, Efraim pe Manase, şi amândoi sunt împotriva
lui Iuda. Pe lângă toate acestea, mânia Lui nu se va
potoli şi braţul Lui mereu întins va fi.” (Isaia 9:19-20).
„Tot cel ce se va atinge de trupul mort al unui om şi
nu se va curăţa, acela va întina locaşul Domnului; omul
acela se va stârpi din Israel, căci n-a fost stropit cu apă
curăţătoare şi este necurat şi necurăţia lui e încă asupra
lui”. (Numerii 19:13).

4. Omorârea propriului copil nu este o crimă dacă:


Răspuns corect: D (oricare dintre variantele enumera­
te). „Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa,
acela să fie omorât.” (Ieşirea 21:17). „De te va îndemna
în taină fratele tău, fiul tatălui tău sau fiul mamei tale,
sau fiul tău, sau fiica ta, sau femeia de la sânul tău, sau
prietenul tău care este pentru tine ca sufletul tău, zi­
când: Haidem să slujim altor dumnezei, pe care tu şi
părinţii tăi nu i-aţi ştiut, Dumnezeilor acelor popoare,
care locuiesc împrejurul tău, aproape sau departe de
tine, de la un capăt până la celălalt al pământului, să
nu te învoieşti cu ei, nici să-i asculţi; să nu-i cruţe ochii
tăi, să nu-ţi fie milă de ei, nici să-i ascunzi; ci ucide-i;
mâna ta să fie înaintea tuturor asupra lor, ca să-i ucidă,
şi apoi să urmeze mâinile a tot poporul. Să-i ucizi cu
pietre până la moarte, că au încercat să te abată de la
Sclavii zeilor 323

Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din pământul


Egiptului şi din casa robiei.” (Deuteronomul 13:6-10).
„Va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu şi se vor
scula copiii împotriva părinţilor şi-i vor ucide. Şi veţi
fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda
până în sfârşit, acela se va mântui.” (Sfânta Evanghelie
după Matei 10:21-22).

5. Auto mutilarea nu este un păcat dacă:


Răspuns corect: A. (Îţi înlături o parte a corpului care
este implicată sau ar putea fi implicată în săvârşirea
unui păcat, cum ar fi tăierea organelor genitale pen­
tru a rămâne virgin). „Iar dacă ochiul tău cel drept
te sminteşte pe tine, scoate-i şi aruncă-l de la tine,
căci mai de folos îţi este să piară unul dintre mădu­
larele tale decât tot trupul să fie aruncat în gheenă.
Şi, dacă mâna ta cea dreaptă te sminteşte pe tine, ta­
ie-o şi o aruncă de la tine, căci mai de folos îţi este
să piară unul dintre mădularele tale decât tot trupul
tău să fie aruncat în gheenă.” (Sfânta Evanghelie
după Matei 5:29-30; a se vedea şi Matei 18:8-9
şi Marcu 9:43—48). „Că sunt fameni care s-au năs­
cut aşa din pântecele mamei lor; sunt fameni pe care
oamenii i-au făcut fameni, şi sunt fameni care s-au
făcut fameni pe ei înşişi, pentru împărăţia cerurilor.
Cine poate înţelege să înţeleagă.” (Sfânta Evanghelie
după Matei 19:12). „Şi cântau o cântare nouă, înaintea
tronului şi înaintea celor patru fiinţe şi înaintea bă­
trânilor; şi nimeni nu putea să înveţe cântarea decât
numai cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră
răscumpăraţi de pe pământ. Aceştia sunt care nu s-au
întinat cu femei, căci sunt feciorelnici. Aceştia sunt
care merg după Miel ori unde se va duce. Aceştia au
fost răscumpăraţi dintre oameni, pârgă lui Dumnezeu
324 Michael Tellinger

şi Mielului.” (Apocalipsa Sfântului loan Teologul


14:3-4). „Să nu-şi radă capul, să nu-şi tundă marginea
bărbii şi să nu-şi facă tăieturi pe trupurile lor pentru
morţi.” (Leviticul 21:5).

6. Violul este un păcat supus celor mai mari pedepse,


dar este uşor trecut cu vederea şi iertat dacă victima
este:
Răspuns corect: D (Oricare dintre variantele enu­
merate) „Şi când Domnul Dumnezeul tău o va da
în mâinile tale, să loveşti cu ascuţişul săbiei pe toţi
cei de parte bărbătească din ea. Numai femeile...
pe care ţi i-a dat Domnul Dumnezeul tău în mână”.
(Deuteronomul 20:13-14). „De va dormi cineva cu fe­
meie, împreunându-se, şi aceea va fi roabă, logodită cu
un bărbat, dar nerăscumpărată încă sau dacă nu i s-a
dat încă slobozenia, să-i pedepsiţi pe amândoi, dar nu
cu moarte, pentru că ea nu este slobodă, ci să aducă el
Domnului, la uşa cortului adunării, jertfă de vină; un
berbec să aducă jertfă pentru vina sa; şi preotul îl va
curăţa de păcatul lui înaintea Domnului cu berbecul
cel pentru vină şi i se va ierta lui păcatul pe care l-a
făcut.” (Leviticul 19:20-22). „De se va întâlni cineva
cu o fată nelogodită şi o va prinde şi se va culca cu ea şi
vor fi prinşi, atunci cel ce s-a culcat cu ea să dea tatălui
fetei cincizeci de sicii de argint, iar ea să-i fie nevastă,
pentru că a necinstit-o; toată viaţa lui să nu se poată
despărţi de ea”. (Deuteronomul 22:28-29).

7. Baterea cu sălbăticie a unei persoane cu o armă nu


este păcat dacă te opreşti înainte ca victima să moa­
ră, iar aceasta este:
Răspuns corect: C (Oricare dintre A şi B) „Iar de va
lovi cineva pe robul său sau pe slujnica sa cu toiagul, şi
Sclavii zeilor 325

ei vor muri sub mâna lui, aceia trebuie să fie răzbunaţi;


Iar de vor mai trăi o zi sau două, ei nu trebuie răzbu­
naţi, că sunt plătiţi cu argintul stăpânului lor”. (Ieşirea
21:20-21). „Nu cruţa copilul de mustrare, căci, dacă-1
vei lovi cu nuiaua, nu va muri. Lovindu-1 cu nuiaua,
îi scoţi sunetul din Locuinţa morţilor.” (Proverbele
23:13-14).

8. Abandonarea propriei familii nu este un păcat dacă:


Răspuns corect: D (Oricare dintre variantele enume­
rate) „A zis către Avraam: «Izgoneşte pe roaba aceasta
şi pe fiul ei, căci fiul roabei acesteia nu va fi moşteni­
tor cu fiul meu, Isaac!...» Dumnezeu însă a zis către
Avraam: «...ascultă glasul ei; pentru că numai cei din
Isaac se vor chema urmaşii tăi...» Atunci s-a sculat
Avraam dis-de-dimineaţă; a luat pâine şi un burduf
cu apă şi le-a dat Agarei; apoi, punându-i pe umeri
copilul, a slobozit-o; şi, plecând ea, a rătăcit prin pus­
tiul Beer-Şeba”. (Facerea 21:10-14). „Eu i-am mustrat
aspru şi pe aceştia şi i-am blestemat; ba pe unii i-am
lovit, le-am smuls părul şi i-am jurat pe numele lui
Dumnezeu, zicând: «Să nu vă daţi fetele după feciorii
lor şi să nu luaţi pe fetele lor, nici pentru fiii voştri, nici
pentru voi. Oare nu aşa a păcătuit Solomon, regele lui
Israel? Nu se afla rege ca el la nici un popor şi el era
iubit de Dumnezeu şi Domnul îl pusese rege peste tot
Israelul; dar femeile cele de alt neam l-au atras şi pe el
în păcat. Se poate oare să aud eu de voi că faceţi acest
rău mare şi păcătuiţi înaintea lui Dumnezeu, luându-
vă femei de alt neam?» ... Astfel i-am curăţat eu de toţi
străinii şi am pus rânduială preoţilor şi leviţilor, fiecă­
ruia după slujba lui”. (Cartea lui Neemia 13:25-30).
„Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său
şi pe mamă, şi pe femeie, şi pe copii, şi pe fraţi, şi pe
326 Michael Tellinger

surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie uce­


nicul Meu”. (Sfânta Evanghelie după Luca 14:26; a
se vedea şi Sfânta Evaghelie după Marcu 10:29-30 şi
Luca 18:29-30).

9. Homosexualitatea nu este un păcat dacă:


Răspuns corect: B (Eşti unul dintre copiii favoriţi ai
lui Dumnezeu şi ai mai multe soţii pe lângă amantul
tău). „Să nu te culci cu bărbat, ca şi cu femeie; aceasta
este spurcăciune.” (Leviticul 18:22). „Mă doare după
tine, frate Ionatane! Tu erai plăcerea mea; dragostea
ta pentru mine era minunată: mai presus de dragostea
femeiască.” (2 Samuel 1:26). „După plecarea băiatului,
David s-a sculat din partea de miazăzi, apoi s-a arun­
cat cu faţa la pământ şi s-a închinat de trei ori. Cei doi
prieteni s-au îmbrăţişat şi au plâns împreună. David
mai ales se prăpădea plângând.” (1 Samuel 20:41). „Şi
a avut el şapte sute de femei şi trei sute de concubi­
ne; şi femeile i-au smintit inima lui.” (Cartea a treia a
Regilor 11:3). „Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor
patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca
rânduială cu cea împotriva firii; asemenea şi bărbaţii
lăsând rânduială cea după fire a părţii femeieşti, s-au
aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi,
săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătă­
cirii lor.” (Epistola către Romani a Sfântului Apostol
Pavel 1:26-27).

10. Uciderea cuiva nu este un păcat dacă victima ta


este:
Răspuns corect: D (Oricare dintre variantele enume­
rate) „Pe vrăjitori să nu-i lăsaţi să trăiască!” (Ieşirea
22:18). „Iar în partea de dinainte a cortului adunării,
spre răsărit, trebuia să-şi aşeze tabăra Moise şi Aaron,
Sclavii zeilor 327

şi fiii acestuia, cărora li se încredinţase paza locaşului


sfânt în locul fiilor lui Israel. Iar de se va apropia vreun
străin, să fie omorât.” (Numerii 3:38). „De va fi vreo
fată tânără, logodită cu bărbat şi cineva o va întâlni în
cetate şi se va culca cu dânsa, să-i aduceţi pe amândoi
la poarta cetăţii aceleia şi să-i ucideţi cu pietre: pe fată
pentru că n-a ţipat în cetate, iar pe bărbat pentru că a
necinstit pe femeia aproapelui său. Şi aşa să stârpeşti
răul din mijlocul tău.” (Deuteronomul 22:2 -24).

În ceea ce mă priveşte acestea toate sunt dovezile de


care aveam nevoie în sprijinul teoriei că, în acele vremuri,
lucrurile nu erau aşa cum ne-ar fi plăcut să fie. În Orientul
Apropiat se întâmplau lucruri ciudate. Dacă Dumnezeu a
spus că toţi ne naştem în păcat... toate aceste crime în nume­
le lui Dumnezeu sună arogant, de vreme ce Iisus ne-a spus:
„Acela care este fără păcat să arunce prima piatră” şi ar trebui
„să întoarcem şi celălalt obraz.” Ce se întâmplă aici? La care
parte din Biblie ar trebui să subscriem? La niciuna dintre ele,
aş spune eu. A devenit clar că aceasta nu era o carte inspirată
de Dumnezeul divin al universului, ci de o fiinţă avansată,
manipulatorie şi sadică, obsedată să-şi menţină controlul
asupra omenirii.
Ar putea fi un moment bun să punem deoparte această
carte, să bem un ceai şi să încercăm să înţelegem tot ceea ce
am aflat. S-ar putea să ne ia câtva timp, dar sperăm că vom
începe să facem distincţia între dumnezeu şi Dumnezeu.
De-a lungul acestui drum pe care l-am parcurs până
în prezent, am purtat războaie nesfârşite în timpul cărora
am dezvoltat câteva tehnologii remarcabile. Cercetarea şi
dezvoltarea care s-au îndreptat către domeniul militar, echi­
pamentele navale şi ştiinţa aeronauticii sunt uimitoare. În
ultimii 100 de ani am creat arme de o asemenea putere încât,
dacă ar fi folosite, ar putea distruge populaţia lumii în câteva
328 Michael Tellinger

ore. Aceste arme mortale sunt într-o varietate de forme, dar


cele mai temute sunt A D M (Armele de Distrugere în Masă).
Vă aduceţi aminte că aţi auzit multe lucruri despre ele în
episodul Bush-Irak. Armele de distrugere în masă pot fi nu­
cleare, atomice, cu hidrogen, cu neutroni sau de alte tipuri,
pot fi biologice - antrax, botulism, varicelă, gaz sarin -, iar
lista este nesfârşită. Ceea ce au în comun este faptul că pot
ucide milioane de oameni în doar câteva secunde. Bombele
sunt aruncate de obicei din cer asupra unor ţinte determinate
cu o precizie milimetrică, dar modul lor de ghidare poate va­
ria. Pot chiar să fie ghidate prin laser. Armele biologice sunt
mai versatile. Pot fi aruncate printr-o bombă, împrăştiate cu
ajutorul vântului, prin viruşi sau alţi agenţi patogeni micro­
scopici care evoluează într-o epidemie, în apa potabilă, în
mâncare, în tratamentele medicamentoase şi în alte feluri la
fel de ingenioase. În vreme ce bomba explodează cu o lumi­
nă orbitoare în soare, distrugând totul în calea ei pe o rază
de sute de kilometri, armele biologice se furişează neaşteptat
asupra victimelor lor. Poţi muri rapid, în câteva secunde sau
poţi să suferi mai multe zile sau chiar ani înainte de a sfârşi
cu o moarte dureroasă ca urmare a unei boli pentru care nu
există tratament. Aspectul cel mai impresionant legat de ar­
mele biologice este acela că nu există un antidot pentru cele
mai multe dintre ele. Să ne imaginăm minţile umane care au
inventat aceste bombe, ca soluţii posibile pentru o anumită
problemă, sau ca una dintre opţiunile pe care le poţi alege
atunci când planifici un conflict armat. Efectele pe termen
lung ale ambelor tipuri de arme sunt foarte cunoscute. Este
bine-cunoscut faptul că multe dintre guvernele lumii au ex­
perimentat substanţe biologice pe oameni de mai bine de
şaizeci de ani, în încercarea de a dezvolta armele de distru­
gere în masă. Toate puterile globale care s-au luptat pentru
supremaţie au fost implicate în diferite forme de experimen­
tare a războiului biologic.
Sclavii zeilor 329

În cartea lor intitulată Războiul epidemiilor, Tom


Mangold şi Jeff Goldberg oferă o istorie înfiorătoare asupra
războiului biologic. Atrăgând atenţia subtil asupra unor cita­
te din Biblie care ar putea să ne trimită cu gândul la războiul
biologic, ei habar nu aveau cât de aproape de adevăr se gă­
seau. Germanii nu au fost singurii care au încălcat drepturile
omului în acest domeniu. Americanii au efectuat teste asupra
propriilor soldaţi în războaiele din Coreea şi Vietnam, iar
ruşii au făcut acelaşi lucru, însă japonezii deţin probabil cel
mai îngrozitor record în ceea ce priveşte ţinerea în viaţă a
prizonierilor timp de mai multe luni, în vreme ce aceştia erau
supuşi la experimente de neimaginat. Dr. Ishii a fost un astfel
de monstru, aflat în fruntea unei armate de aşa-numiţi doc­
tori, care a efectuat mii de experimente îngrozitoare asupra
prizonierilor în anii '30 ai secolului trecut. Au construit câte­
va tabere de studiu ale armelor biologice în zona Manchiuria,
transformând întreaga zonă într-un imens laborator biologic.
La 24 de kilometri sud de oraşul Harbin se găsea un complex
format din 76 de clădiri cu laboratoare, dormitoare, silozuri,
grajduri pentru animale şi „închisori speciale pentru testarea
subiecţilor umani”. Îi injectau pe oameni cu toate tipurile
de toxine pentru a le studia efectele. Îi lăsau în viaţă, uneori
legaţi de pat şi pradă unor dureri îngrozitoare, ca să studieze
dezvoltarea efectelor acestor toxine. Amputau membrele şi
eviscerau victimele care urlau în agonie, moartea survenind
mult mai târziu. Toate acestea se făceau în numele ştiinţei.
În 1995, în ziarul New York Times a apărut un articol,
care reda discuţia dintre corespondentul ziarului, Nicholas
D. Kristof, şi un bătrân soldat japonez, care fusese prezent la
una dintre aceste disecţii. Un fermier în vârstă de 30 de ani a
fost luat prizonier, legat de un pat şi disecat fără niciun fel de
anestezie. Iată ce s-a scris:
330 Michael Tellinger

Individul ştia că pentru el se terminase totul, aşa că nu s-a


opus atunci când a fost condus în cameră şi legat de pat. Dar, atunci
când am ridicat bisturiul, a început să ţipe. L-am deschis de la piept
până la stomac, iar el urla îngrozitor, iar faţa sa era schimonisită şi în
agonie. Scotea zgomote de neimaginat, ţipa atât de îngrozitor! Dar
la un moment dat s-a oprit. Aceasta era rutina zilnică pentru chirurgi.

Acest tip de comportament nu poate fi explicat de­


cât prin funcţionarea incorectă a ADN-ului nostru. Nicio
altă fiinţă, în afară de om, nu este capabilă de acţiuni atât
de îngrozitoare îndreptate împotriva propriilor semeni. Dar
oare am moştenit de undeva acest ADN? Fascinaţia omu­
lui pentru armele biologice asociate cu suferinţa umană are
o vechime de câteva mii de ani. Tăbliţele sumeriene conţin
detalii şocante despre felul în care oamenii mureau din cauza
„vântului rău”, care era produs de armele mortale ale zeilor.
Armele care ne sunt prezentate în filmele S.F. ne ui­
mesc şi totuşi, undeva în adâncurile fiinţei, credem că ele sunt
posibile. Poate nu astăzi, dar cândva în viitor. Suntem deja în
viitor? Există deja astfel de arme incredibile? Cât de mult
ştim despre cele mai noi tehnologii folosite de producătorii
de arme? Sunt foarte mulţi cei care pretind că există arme
laser şi alte tehnologii de mare precizie care funcţionează
cu fotoni, ioni, electroni şi radiaţii de frecvenţe foarte înalte.
Chiar şi valurile de sunete de frecvenţă ultrajoasă sunt acum
bine dezvoltate ca arme şi sunt bine păzite de guvernele care
le deţin ca secrete naţionale.
Şi unde vreau să ajung? Este ciudat cât de asemănătoa­
re sunt efectele armelor moderne, descrise verbal, cu multe
poveşti despre anihilare şi distrugere la care se face referire
în Biblie. Asemănările sunt prea mari ca să fie trecute cu ve­
derea. Dacă am fost creaţi acum 200 000 de ani, de o specie
avansată, asemănătoare omului, care poseda ştiinţa geneticii,
atunci cu siguranţă că această specie podesa şi ştiinţa acestor
Sclavii zeilor 331

tipuri de arme pe care noi le-am descoperit pe Pământ,


pe măsură ce am evoluat în actuala stare de conştiinţă.
Comparând războiele şi conflictele care se iscă în prezent pe
Pământ, adesea ca urmare a unei neînţelegeri mărunte sau ca
o demonstraţie conştientă de putere a unui lider împotriva
altui lider, este foarte uşor să înţelegem că zeii avansaţi din
preistorie au folosit o astfel de tehnologie ca să-i controleze
şi să-i pedepsească pe aceia pe care-i creaseră, în încercarea
de a-i menţine temători şi supuşi. Sunt foarte multe pasaje
în Biblie care indică o astfel de activitate violentă, care nu ar
fi putut avea loc decât prin intermediul armelor de distrugere
în masă. Multe dintre aceste situaţii semnalate în Biblie sunt
descrise aproape la fel şi în tăbliţele sumeriene în care zeii
conduceau, ghidau, observau, investeau, recompensau ori îi
pedepseau pe oameni.
O poveste similară, pe care o vom explica pe larg mai
târziu, este prezentată în Biblie, înfăţişând împrejurările dis­
trugerii Sodomei şi Gomorei. Se pare că toate aceste acţiuni
violente au fost executate de Dumnezeu împotriva oameni­
lor păcătoşi de pe Pământ. Aceştia au fost atacaţi cu arme
biologice şi posibil chiar cu arme nucleare. Dar, dacă credeţi
că astfel de referinţe sunt valabile doar pentru timpurile bi­
blice vechi, vă înşelaţi. Prezenţa dumnezeului răzbunător
este descrisă cu foarte multe detalii de William Bramley, în
cartea sa Gods of Heaven. Între anii 1347 şi 1350, întreaga
Europă şi ţinuturile înconjurătoare au fost lovite de Moartea
Neagră, care a venit din Asia, aparent adusă de puricii care
migrau de la şobolani la om. În acele zile se ştia foarte puţine
despre această boală, dar acum ştim că de fapt era de două
feluri: ciumă bubonică şi ciumă pulmonară.
În prezent, avem mai multe date ştiinţifice despre
aceste boli şi despre felul în care se răspândesc. Epidemiile
aveau să revină în Europa la fiecare zece sau douăzeci de
ani, ucigând milioane de oameni până la începutul secolului
332 Michael Tellinger

al XVIII-lea. Se estimează că au murit peste o sută de mi­


lioane de oameni în acea perioadă din cauza epidemiilor.
Oamenii nu mai întâlniseră niciodată ceva asemănător. Sau
cel puţin aşa credeau. Era la fel ca epidemia din vremurile
biblice: umflarea ganglionilor, care erau numiţi buboes, stare
de vomă şi febră, care aveau ca rezultat moartea în două zile;
sau frisoane, respiraţie accelerată, tuse cu sânge, febră mare şi
moartea în trei sau patru zile. Circumstanţele ciudate ale iz­
bucnirii acestei boli i-au nedumerit mult timp pe oamenii de
ştiinţă. Necesitatea contactului cu şobolanii a cauzat o mare
confuzie, pentru că boala afecta comunităţi foarte izolate,
aflate la distante mari, dar ocolea alte comunităţi. Prezenta
şobolanilor era destul de scăzută şi de obicei se întâmpla în
decursul verii în zone care nu erau neapărat suprapopula­
te. După Bramley, începuturile erau semnalate după apariţia
unei „ceţi cu miros neplăcut”, însoţită de „vederea unor lu­
mini neobişnuit de strălucitoare pe cer”. Aceste ceţuri şi
lumini erau cele mai frecvent raportate evenimente înainte
de începuturile unei epidemii. Se pare că aceste „lumini şi
ceţuri” avea mai mult de-a face cu epidemia care urma decât
aveau şobolanii. Bramley continuă cu alte informaţii uluitoa­
re. Cu un an înainte de izbucnirea primei epidemii în Europa
o „coloană de foc” a fost văzută deasupra palatului papal din
Auvignon, Franţa. O altă mărturie din acea perioadă vorbeşte
despre „o bilă de foc” care a fost observată deasupra Parisului
şi care a rămas vizibilă pentru o perioadă.

Este posibil ca zeii antici ai Sumerului şi Egiptului,


care zburau pe cer în „carele de foc” şi „bărcile raiului” să fi
fost prezenţi şi în secolul al XIII-lea? Numărul dovezilor
care susţin această idee ridicolă este în creştere, dar istoricii
numesc aceste evenimente antice „mitologie”, şi mai recent
„născociri ale imaginaţiei oamenilor”. Foarte la îndemână,
încă o dată istoricii noştri se debarasează de evenimente
care nu pot fi explicate, doar pentru ca să le înlocuiască cu o
Sclavii zeilor 333

versiune mai populară a propriului adevăr, unul care nu pare


prea ridicol în ochii populaţiei planetei. Este posibil ca în
vreme ce Anunnaki încercau să menţină populaţia înrobită
prin intermediul dogmei religioase să fi încercat reducerea
numărului în creştere al populaţiei sclave, ceea ce le-ar fi per­
mis să exercite un control mai bun asupra oamenilor? Se pare
că o astfel de idee nebună ar putea avea un impact mai mare
până la urmă.
Oamenii din acele vremuri întunecate erau extrem
de superstiţioşi, iar Biserica exercita un control foarte atent
asupra a ceea ce oamenii făceau şi gândeau şi asupra a ceea
ce credeau. În acea perioadă se înregistra o bogată activitate
a cometelor, care este bine documentată, iar cometele erau
asociate cu apropierea epidemiilor de tot felul. Între 1298
şi 1314, au fost văzute şapte comete mari deasupra Europei,
dar în acele vremuri oamenii considerau orice lumină strălu­
citoare de pe cer drept cometă. În 1557, Conrad Lycosthenes
a publicat o carte cu unul dintre cele mai lungi titluri din toa­
te timpurile: O cronică a tuturor minunilor şi prevestirilor care
au apărut în ordinea firească, a operaţiilor şi felului de a lucra
al naturii, în regiunile inferioare şi superioare ale Pământului,
de la începuturile lumii şi până în prezent. A fost un bestsel-
ler al vremii sale, care vorbeşte despre o „cometă” care a fost
văzută deasupra Arabiei în 1479. „O cometă a fost văzută în
Arabia având forma unei „săgeţi ascuţite de lemn.” Această
descriere nu seamănă deloc cu cea a unei comete. Astăzi cel
mai probabil ar fi numită O Z N . Am stat departe de discuţia
despre OZN-uri în această carte, gândindu-mă că avem mai
multe indicii istorice către zeii din lumea antică, descrişi
zburând în „nave spaţiale” sau „bărcile cereşti”. Se pare totuşi
că Evul Mediu întunecat a fost o perioadă de activitate
intensă a OZN-urilor, fie că acceptăm sau nu acest lucru.
Consemnări similare din Asia descriu moartea şi distrugerea
care au urmat unor fenomene aeriene neobişnuite. Această
334 Michael Tellinger

consemnare aparţine unui istoric asiatic şi poate fi găsită în


cartea lui Bramley, „Zeii Raiului”:

Erau derutante, exagerate, înspăimântătoare, aşa cum sunt


poveştile din acea parte a lumii: descrierile unor furtuni şi cutremure,
ale unor meteoriţi şi comete care aduceau gaze toxice, care omorau
copacii şi distrugeau fertilitatea pământului.

Izbucnirea epidemiei era de obicei precedată de


o astfel de activitate aeriană, care putea dura între câte­
va minute şi un an, înainte ca boala să afecteze oamenii.
O altă consemnare găsită în Gods of Heaven spune că:

„În ianuarie 1117, o cometă a trecut ca un braţ de foc de la


nord spre Orient... un an mai târziu, a apărut o lumină mai orbitoare
decât cea a soarelui... urmată de un mare val de frig, foamete şi
epidemii în care a dispărut o treime din omenire”.

Aceste evenimente se referă la o treime din populaţia


din acea zonă şi nu neapărat din întreaga lume. Dar pentru
acei oameni, aceasta era întreaga lume. Legătura dintre co­
mete şi epidemii a continuat. Între anii 1500 şi 1543, au fost
văzute 26 de comete. Alte 15 sau 16 au fost observate între
anii 1556 şi 1597, în vreme ce alte 9 comete au fost văzute în
anul 1618. Nu vi se pare deloc suspicios? Când aţi văzut ul­
tima oară o cometă? Poate că aţi văzut vreuna recent, ceea ce
este puţin probabil, de vreme ce ultima cometă care a trecut
pe lângă Pământ a fost Encke, în decembrie 2003, şi a fost
greu de observat cu ochiul liber. Dar aparent, aceste comete
din trecut erau văzute de mulţi, atât în timpul zilei, cât şi al
nopţii. Nu erau descrise ca o minge de foc cu o coadă lungă,
ci mai degrabă ca o lumină strălucitoare care plana în văzul
tuturor.
Sclavii zeilor 335

Un raport provenit de la Viena descrie evenimentele


din anul 1568: „Atunci când, în afară de soare şi de lună, au
fost văzute deasupra domului Sf. Ştefan un curcubeu fru­
mos şi o rază strălucitoare... urmate de o epidemie violentă
în Austria, Şvabia, Aubsberg, Wuertemberg, Nürnberg şi alte
locuri... omorând oameni şi animale”.
De fiecare dată când au apărut cometele, oamenii au
fost loviţi de o epidemie. În anul 1606, o cometă a cauzat
moartea a 37 000 de oameni la Praga şi a 46 415 oameni în
Olanda. Dar oroarea epidemiilor nu se reducea doar la atacu­
rile aeriene cu un anumit tip de substanţă biologică.
V-aţi întrebat vreodată de unde provine imaginea cla­
sică a morţii, în forma unui demon-schelet cu coasă? Alte
rapoarte despre „figuri umane înspăimântătoare, îmbrăcate
în negru” erau văzute adesea înainte de începutul unei epide­
mii. Apărând de la marginile oraşelor şi satelor, aceste figuri
intrau în câmpurile de porumb sau ovăz cu un fel de dis­
pozitiv de pulverizare, aruncând asupra recoltei ceea ce ar fi
trebuit să fie o soluţie infecţioasă. Bramley descrie un astfel
de incident raportat:

„În 1599, la Brandenburg au apărut nişte oameni îngrozi­


tori... feţe înfiorătoare cu coase lungi cu care tăiau ovăzul, pentru ca
fâşniturile să se audă la distanţă, dar lanurile de ovăz rămâneau în
picioare”.

Apariţia unor astfel de „oameni” a fost urmată de


izbucnirea imediată a unei epidemii la Brandenburg, de
exemplu. Acele aşa-zise coase trebuie să fi fost un dispozitiv
de pulverizare, de genul acelora pe Care le vedem de la un
kilometru distanţă în toate fermele moderne. Eu, personal,
mi-am petrecut timpul la ferma tatălui meu stropind împo­
triva larvelor cu un dispozitiv similar. Relatările nu s-au oprit
aici, au mai sosit din Ungaria, aşa cum arată Bramley:
336 Michael Tellinger

„Au apărut foarte mulţi călăreţi îmbrăcaţi în negru... care au


dispărut rapid... şi o epidemie groaznică a izbucnit în acea zonă”.

William Bramley arată că „coasa simbolizează acţiunea


morţii de a secera oamenii întocmai ca pe spicele de grâu”. Şi
astfel de relatări despre ciumă au fost înregistrate în întreaga
lume. În China, în 1333: „după o ceaţă groaznică din care se
răspândea un miros pestilenţial şi care a infectat aerul”. Dacă
aţi mirosit-o vreodată o conductă de gaz spartă, veţi putea
face asemănarea cu acea duhoare. Gazele otrăvitoare sau
compuşii gazoşi biologi nu au un miros plăcut. De aseme­
nea, au un efect sufocant asupra victimelor. Relatările arată
clar că epidemia mortală nu s-a răspândit de la o persoană
la alta, ci i-a afectat pe toţi în acelaşi timp. Cum ar putea să
se întâmple asta din cauza unor purici sau şobolani? Aceasta
este o formă de dezinformare foarte dubioasă care începe să
sune ca şi cum faptele adevărate ne-ar fi fost ascunse. O altă
situaţie, apărută tot în China, descrie astfel situaţia: „În anul
1382... aerul a putrezit... epidemia nu a trecut de la o persoa­
nă la alta, ci fiecare dintre cei ucişi a luat-o direct din aer”.
Cred că mi-am demonstrat punctul de vedere. Mai
sunt multe alte exemple, care ar începe să sune repetitiv.
Războaiele biologice desfăşurate împotriva omenirii în seco­
lul al XX-lea, cărora le-am fost martori, ne-au arătat efectele
îngrozitoare ale unei astfel de otrăviri. Se pare că, în vreme
ce astfel de evenimente aveau loc în primii 600 de ani ai
mileniului trecut, tăbliţele sumeriene descriu atrocităţi si­
milare comise împotriva omenirii de aşa-zişii zei mitologici
din timpurile îndepărtate. Chiar şi Biblia conţine multe de­
scrieri ale epidemiilor şi molimelor care au fost dezlănţuite
împotriva omului de dumnezeul răzbunător. Ce legătură
există între toate aceste evenimente! Şi atunci cine este acest
dumnezeu din Biblie care ne-a ţinut sub ameninţarea fricii
atâtea mii de ani? Un lucru este sigur, acest dumnezeu îşi
Sclavii zeilor 337

pune în practică ameninţările, atunci când execută violentele


ameninţări împotriva „iubitei” sale creaţii umane. Nu este ni-
ci o greşeală în concluzia noastră că dumnezeu din Biblie nu
este Dumnezeul care speram să fie, ci mai degrabă o fiinţă
avansată, puternică, nerăbdătoare, ai cărei muncitori primi­
tivi sau specii sclave s-au înmulţit peste măsură pe această
planetă. Fiinţele avansate pe care au ajuns să le proslăveas­
că oamenii au plecat de pe Pământ în cea mai mare parte,
pe măsură ce situaţia a început să se întoarcă împotriva lor,
pierzând controlul asupra unei părţi însemnate a oamenilor.
Micul lor experiment de a-l crea pe Adam a fost un succes la
început, dar s-a transformat în Marea Tragedie Umană. Atât
de mare încât, acum aproape 4 500 de ani, zeii Anunnaki
au încercat să şteargă omenirea de pe faţa Pământului, folo­
sind un atac nuclear împotriva principalelor aşezări umane.
Aceste evenimente sunt surprinse în Biblie, în Facere, capi­
tolul 18, versetele 23-29, în timpul distrugerii Sodomei şi
Gomorei:

„Când s-a ridicat soarele deasupra pământului, a intrat Lot în


Ţoar. Atunci Domnul a slobozit peste Sodoma şi Gomora ploaie de
pucioasă şi foc din cer de la Domnul. Şi a stricat cetăţile acestea, toa­
te împrejurimile lor, pe toţi locuitorii cetăţilor şi toate plantele ţinutului
aceluia. Femeia lui Lot însă s-a uitat înapoi şi s-a prefăcut în stâlp de
sare. Iar Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă şi s-a dus la locul unde
stătuse înaintea Domnului. Şi, căutând spre Sodoma şi Gomora şi
spre toate împrejurimile lor, a văzut ridicându-se de la pământ fume-
gare, ca fumul dintr-un cuptor. Dar, când a stricat Dumnezeu toate
cetăţile din părţile acelea, şi-a adus aminte Dumnezeu de Avraam şi
a scos pe Lot afară din prăpădul cu care a stricat Dumnezeu cetăţile,
unde trăia Lot”.

Din Biblie reiese clar că dumnezeu a distrus mai mult


decât aceste două oraşe, pentru că vorbeşte şi despre restul
338 Michael Tellinger

văii. Dar acest eveniment este descris cu şi mai multă clari­


tate în tăbliţele sumeriene de acum 4 500 de ani, care preced
Biblia cu 1 000 de ani. Descrierile din aceste tăbliţe nu lasă
niciun dubiu asupra faptului că dumnezeul din Biblie nu era
prietenul nostru, nici salvatorul nostru, ci creatorul nostru
vicios şi răzbunător. După chipul său am fost creaţi şi am
moştenit ADN-ul său violent.
Acestea sunt traducerile tăbliţelor sumeriene realizate
de Zecharia Sitchin, care descriu evenimentele din perioada
în care zeii au hotărât să distrugă pământul şi lumea care
locuia el:

„Au fost alese lucrurile îngrozitoare pe care le vor aduce


Ninurta şi Nergal... Au distrus cele cinci oraşe din vale... au răsturnat
totul... către ceruri se ridica fumul... au adus foc şi pucioasă, tot ce
trăia acolo a fost transformat în cenuşă... orizontul a fost acoperit de
întuneric... cerurile luminoase au fost urmate de întuneric şi a început
să sufle vântul... bezna şi Vântul Rău au coborât din cer... oriunde au
ajuns, moartea fără milă au adus-o... au atacat oraşele şi câmpurile
ca o fantomă... nicio uşă nu a putut fi închisă, niciun zăvor răsucit...
pe străzi erau grămezi de corpuri... tusea şi flegma au umplu piep­
turile, gurile s-au umplut de salivă şi spume... gurile erau înecate de
sânge... apele erau otrăvite, toată vegetaţia distrusă... tot ceea ce
trăia a fost omorât, oameni şi animale deopotrivă au pierit”.
12
Sclavi si iscoade
Sclavia este o temă obişnuită în Biblie.

„Dar acum, izbăviţi fiind de păcat şi robi făcându-vă lui


Dumnezeu...”
Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 6:22

Este aceasta o recunoaştere a faptului că oamenii au fost


păcăliţi de zei?

„Ei le făgăduiesc libertate, fiind ei înşişi robii stricăciunii, fiind­


că ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte.”
A doua epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru 2:19

„Mărul nu cade departe de copac”... „cum e tatăl, aşa


e şi fiul”... sunt doar două expresii comune care surprind cu
exactitate ce s-a întâmplat de fapt cu omenirea în vremurile
trecute. Atunci când am încercat să desluşesc drumurile bine
ascunse care duc spre originile noastre, am dat peste nume­
roase subiecte fascinante care m-au abătut din drum: subiecte
care necesitau mai multe săpături, mai multe investigaţii.
Unele dintre ele sunt atât de obişnuite în istoria şi în viaţa
noastră zilnică încât nu le acordăm nici măcar o secundă de
340 Michael Tellinger

gândire, iar ele s-au manifestat ca obiceiuri umane şi caracte­


ristici de comportament care s-au împământenit în culturile
şi societăţile noastre. Au apărut subiecte precum dumnezeu
sau bijuteriile şi a trebuit să facem săpături pentru a vedea de
ce aurul a fost asociat cu omenirea încă de la apariţia acesteia
şi cum aurul a controlat cu minuţiozitate multe aspecte ale
evoluţiei noastre. Ne dăm seama astăzi că luând aurul aşa
cum este, fără să ne gândim mai atent asupra lui, trebuie să fi
existat în negurile istoriei omenirii nişte evenimente care au
făcut ca aurul să aibă o poziţie atât de importantă şi o impli­
care într-o multitudine de efecte socioeconomice secundare
care astăzi reprezintă punctul central al vieţilor noastre: biju­
teriile, banii, schimburile comerciale, pieţele de acţiuni, moda
şi multe altele. Sperăm că micile săpături pe care le facem în
această carte au scos la iveală câteva dintre secretele ascunse
din spatele importanţei aurului pentru istoria omenirii.

Vă recomand să faceţi asta şi voi. Studiaţi orice obicei


sau activitate pe care le executaţi şi încercaţi să-i găsiţi ori­
ginea pe Pământ. Veţi fi uimiţi de cât de multe lucruri aflaţi
despre omenire şi despre tiparele noastre comportamentale.
Un subiect fascinant care mi-a atras atenţia a fost con­
ceptul de sclavie. La fel ca aurul, sclavia pare să fi existat de
la începuturile omului. O voi urma până la începuturi şi voi
demonstra de ce suntem atât de legaţi de acest obicei barbar
chiar şi în prezent. Să ne gândim preţ de o secundă. Unde
şi când a decis omul că poate să fie proprietarul altui om?
Momentul în care o persoană s-a ridicat deasupra alteia şi
şi-a proclamat supremaţia asupra ei. Conceptul de înrobire
a altei persoane este fără îndoială cel mai îngrozitor lucru pe
care-l poate face un om şi cea mai barbară etalare a adevă­
ratului nostru caracter, fiind programată în genomul nostru.
Este ca şi cum nu am putea scăpa de acest tip de comporta­
ment ca şi cum ne-ar fi predestinat să ne comportăm în acest
Sclavii zeilor 341

fel. Ceea ce este şi mai greu de crezut este faptul că dumne­


zeul din Vechiul Testament nu pare să aibă o problemă cu
sclavia. De fapt, cu diferite ocazii, dumnezeu îi instruieşte
pe oameni cum să-şi trateze sclavii şi cum să-i pedepsească
pe sclavii care nu sunt obedienţi. De fapt, întreaga idee de
sclavie a fost îmbrăţişată şi acceptată pe tot parcursul Bibliei,
până la sfârşitul Apocalipsei.

SCLAVIA ÎN BIBLIE

În Biblie există peste 130 de referinţe la sclavi; iată


câteva dintre ele doar ca să vă stârnesc atenţia asupra acestui
subiect:

„A zis către Avraam: «Izgoneşte pe roaba aceasta şi pe fiul ei,


căci fiul roabei acesteia nu va fi moştenitor cu fiul meu, Isaac!»”
Facerea 21:10

„Zis-a lor acela: «Bine: cum aţi zis, aşa să fie! Acela la care se
va găsi cupa să-mi fie rob, iar voi veţi fi nevinovaţi!»”
Facerea 44:10

Aici este vizibil favoritismul pentru un anumit popor


de care dă dovadă dumnezeu.

„Zis-a Domnul către Moise: «Am văzut necazul poporului Meu


în Egipt şi strigarea lui de sub apăsători am auzit, iar durerea lui
o ştiu. M-am pogorât dar să-l izbăvesc din mâna egiptenilor, să-l
scot din ţara aceasta şi să-l duc într-un pământ roditor şi larg, în
ţara unde curge miere şi lapte, în ţinutul Canaaneilor, al Heteilor, al
Amoreilor, al Ferezeilor, al Ghergheseilor, al Heveilor şi al lebuseilor.
342 Michael Tellinger

lată dar că strigarea fiilor lui Israel a ajuns acum până la Mine şi am
văzut chinurile lor cu care-i pedepsesc egiptenii. Vino dar să te trimit
la Faraon, regele Egiptului, ca să scoţi pe fiii lui Israel, poporul Meu,
din ţara Egiptului!»”
Ieşirea 3:7-10

„Iar de va lovi cineva pe robul său sau pe slujnica sa cu toia­


gul, şi ei vor muri sub mâna lui, aceia trebuie să fie răzbunaţi; Iar de
vor mai trăi o zi sau două, ei nu trebuie răzbunaţi, că sunt plătiţi cu
argintul stăpânului lor.”
Ieşirea 21:20-21

Chiar şi preoţilor le era îngăduit să aibă sclavi.

„Iar dacă preotul îşi va cumpăra un rob cu argint, acela să


mănânce din ele; asemenea şi robul născut în casa sa să mănânce
din pâinea lui.”
Leviticul 22:11

Nu era nicio problemă ca alţii să fie înrobiţi, dar era


„păcat” în ochii lui dumnezeu dacă înrobeai un israelit.

„De se va afla că cineva a furat pe vreunul din fraţii săi, din fiii
lui Israel şi, făcându-l rob, l-a vândut, să fie omorât tâlharul acela şi
să stârpeşti răul din mijlocul tău.”
Deuteronomul 24:7

Se pare că lui David îi plăcea să se distreze cu sclavele


sale, ceea ce nu era întotdeuna pe placul celorlalţi. Poate că
era doar gelozie.

„David s-a întors să-şi binecuvânteze casa. Mical, fata lui Saul,
i-a ieşit înainte şi a zis: «Cu câtă cinste s-a purtat azi împăratul lui
Sclavii zeilor 343

Israel descoperindu-se înaintea slujnicelor supuşilor lui, cum s-ar


descoperi un om de nimic!»”
Cartea a doua a lui Samuel 6:20

Glasul repetitiv al dumnezeului răzbunării şi fricii s


face simţit în următoarele cuvinte:

„Pentru aceasta voi aduce necazuri peste casa lui leroboam


şi voi stârpi din casa lui leroboam pe toţi cei de parte bărbătească,
rob sau liber în Israel, şi voi curăţa casa lui leroboam cum se mătură
gunoiul, de rămâne curat.
Cartea a treia a Regilor 14:10

Încă o dată dumnezeu tolerează sclavia.

„A zis: «Blestemat să fie Canaan! Robul robilor să fie la fraţii


săi!»”
Facerea 9:25

Oamenii se pregăteau împotriva acţiunilor violente al


lui dumnezeu.

,Acei dintre robii lui Faraon, care s-au temut de Domnul, au adu­
nat în grabă pe oamenii şi turmele lor acasă, iar cei ce n-au luat aminte
la cuvântul Domnului, aceia şi-au lăsat slugile şi vitele lor în câmp.”
Ieşirea 9:20-21

O aprobare clară a sclaviei şi a înrobirii altor naţiuni.

„Iar ca să-ţi ai robul tău şi roaba ta, să-ţi cumperi rob şi roabă
de la neamurile dimprejurul vostru. Puteţi să vă cumpăraţi şi din copiii
străinilor, care s-au aşezat la voi, şi din neamul lor, care este la voi şi
care s-a născut în pământul vostru; pot să fie averea voastră.”
Leviticul 25:44-45
344 Michael Tellinger

Războiul, cucerirea şi sclavia sunt cuvintele de ordin


sub domnia lui dumnezeu.

„Va lua zeciuială din rodul seminţelor şi viilor voastre şi o va da


famenilor şi slujitorilor lui.”
Cartea întâi a lui Samuel 8:17

Un exemplu perfect despre iscusinţa cu care dumnezeu


a transformat oamenii în sclavi supuşi doar prin mici semne
de milă şi bunăvoinţă. Aceasta este o referire la Cirus cel
Mare, care i-a eliberat pe evreii din Babilon şi le-a îngăduit
să meargă la Ierusalim. Dar să ne amintim cine era Cirus.
A fost un rege arian persan care se afla sub influenţa zeilor
Anunnaki, manipulând oamenii ca să execute diverse acţiuni.

„Căci suntem robi, dar Dumnezeu nu ne-a părăsit în robia


noastră. A îndreptat spre noi bunăvoinţa împăraţilor perşilor şi ei
ne-au dat o nouă putere de viaţă, ca să putem zidi Casa Dumnezeului
nostru, şi să-i dregem dărâmăturile, făcându-ne astfel rost de un loc
de adăpost în luda şi la Ierusalim."
Cartea Ezra 9:9

dumnezeu a continuat să-i înrobească pe oameni, fă-


cându-i să fie recunoscători pentru mici semne de bunăvoinţă.
Promisiunile de recompensă pentru supunere şi de pedeapsă
pentru nesupunere.

„Şi astăzi, iată-ne robi! Iată-ne robi pe pământul pe care I-ai dat
părinţilor noştri, pentru ca să se bucure de roadele şi de bunurile lui!"
Cartea Neemia9:36

dumnezeu continuă să-i asuprească pe oameni.


Sclavii zeilor 345

„Căci eu şi poporul meu suntem vânduţi să fim nimiciţi, jun­


ghiaţi şi prăpădiţi. Măcar dacă am fi vânduţi să fim robi şi roabe,
aş tăcea, dar vrăjmaşul n-ar putea să înlocuiască pierderea făcută
împăratului."
Cartea Estera 7:4

Iar oamenii continuau să spere că-i vor mulţumi pe


dumnezeul răzbunător în vreme ce aşteptau bunăvoinţa
acestuia. Domnia barbară a lui dumnezeu asupra omenirii
continuă cu promisiuni false:

„Cum se uită ochii robilor la mâna stăpânilor lor, şi ochii roabei


la mâna stăpânei ei, aşa se uită ochii noştri la Domnul, Dumnezeul
nostru, până va avea milă de noi.”
Psalmul 123: 2
Chiar şi evrei aveau sclavi ivriţi.

„Ca să dea slobozenie, aşa încât fiecare să dea drumul robului


său şi roabei sale, evreu şi evreică, şi ca nimeni să nu mai ţină în
robie evreu, frate al său.”
Ieremia 34:9

dumnezeul războiului îşi trimite sclavii umani loiali


să-i jefuiască şi să-i omoare pe alţii.

„Căci iată că Eu rotesc mâna Mea peste ei şi ei vor fi pra­


dă pentru cei care au fost robii lor, ca să vă daţi seama că Domnul
Savaot m-a trimis."
Zaharia2:13

Nu tot aşa va fi între voi, ci care între voi va vrea să fie mare
să fie slujitorul vostru. Şi care între voi va vrea să fie întâiul să vă fie
vouă slugă.
Sfânta Evanghelie după Matei 20:26-28
346 Michael Tellinger

dumnezeu îi manevrează cu abilitate pe oameni pentru


ca aceştia să-i fie recunoscători pentru intervenţia sa.

„Şi patriarhii, pizmuind pe losif, I-au vândut în Egipt; dar


Dumnezeu era cu el.”
Faptele Sfinţilor Apostoli 7:9

„Şi pe poporul la care vor fi robi, Eu îl voi judeca - a zis


Dumnezeu -, iar după acestea vor ieşi şi-Mi vor sluji Mie în locul
acesta."
Faptele Sfinţilor Apostoli 7:7

„Şi împăraţii pământului şi domnii, şi căpeteniile oştilor, şi bo­


gaţii, şi cei puternici, şi toţi robii, şi toţi slobozii s-au ascuns în peşteri
şi în stâncile munţilor."
Apocalipsa Sfântului loan Teologul 6:15

dumnezeu clarifică faptul că oamenii sunt sclavii lui.

„Stăpânilor, daţi slugilor voastre ce este drept şi potrivit, ştiind


că şi voi aveţi Stăpân în ceruri."
Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel 4:1

Iată un discipol de-al lui Iisus care găseşte o justificare


pentru sclavie, prin aceea că dumnezeu îi va răsplăti pen­
tru suferinţele lor şi atunci ei trebuie să-şi accepte soarta. El
sugerează chiar că omenirea a fost făcută pentru a fi sclavă.
Arată imensa autoritate pe care acest dumnezeu brutal o are
asupra omenirii. Pe care o supune constant la privaţiuni şi
violente.

„Slugilor, supuneţi-vă stăpânilor voştri, cu toată frica, nu numai


celor buni şi blânzi, ci şi celor urâcioşi. Căci aceasta este plăcut lui
Dumnezeu, să sufere cineva întristări, pe nedrept, cu gândul la El.
Sclavii zeilor 347

Căci ce laudă este dacă, pentru greşeală, primiţi băta­


ie întru răbdare? Iar dacă pentru binele făcut veţi pătimi şi veţi
răbda, aceasta este plăcut lui Dumnezeu. Căci spre aceas­
ta aţi fost chemaţi, că şi Hristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă
pildă, ca să păşiţi pe urmele Lui."
Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru 2:18-21

SOCIETĂŢILE SCLAVE

Ne putem întoarce la războaiele antice şi putem aduce


argumente că ideea de sclavie a apărut atunci când prizo­
nierii erau luaţi şi păstraţi sau vânduţi ca sclavi. Alexandru
cel Mare înrobea nu numai armata învinsă, ci şi orăşelele,
oraşele şi chiar ţări întregi de mame, taţi, şi copii. Dacă nu
erau păstraţi de către tabăra învingătoare, erau vânduţi ca
sclavi vreunui rege, în schimbul aurului sau orice altceva ar
fi constituit un preţ corect pentru un asemenea număr de
oameni. Numai gândul la un asemenea tip de comportament
ne face să ne simţim rău şi totuşi uităm că sclavia şi-a atins
apogeul pe Pământ acum doar 500 de ani.
Există dovezi despre sclavia în Sumer chiar de la
apariţia aşa-zisei civilizaţii. Atunci când analizăm corespon­
dentul sumerian al cuvântului sclav, vedem că se traduce prin
bărbat de munte sau femeie de munte. Aceasta este o dova­
dă importantă pentru teoria mea privind specia sclavă. Dacă
omul, Adam, a fost creat ca sclav ca să muncească în minele
de aur ale Pământului, el a moştenit o mare parte a ADN-ului
creatorului său. Asta înseamnă că unele dintre primele lu­
cruri cu care au avut de-a face primii oameni au fost aurul
şi sclavia. Nu s-au născut pentru aceste lucruri, au fost creaţi
intenţionat. Susţin ideea că, dacă creatorul nostru a avut apti­
tudinea genetică de a face asemenea lucruri, odraslele ar avea
348 Michael Tellinger

aproape sigur caracteristici similare. Urmaşii ar fi cu siguran­


ţă o bucăţică din vechiul trunchi. Şi iată-ne 400 000 de ani
mai târziu, având aceleaşi trăsături, uitând complet originile
noastre. Este ironic că omul a fost creat şi exploatat în Africa
de către zeii Anunnaki şi imediat după apariţia noii civilizaţii
de după Potopul care a încheiat ultima eră glaciară, aşa-zisa
civilizaţie şi oamenii liberi au făcut exact ceea ce făcuseră
părinţii Anunnaki. Omul a capturat sclavi şi a început să se
comporte întocmai ca stăpânul său. Brusc, cele două expresii
de la începutul acestui capitol, mărul nu cade departe de co­
pac şi cum e tatăl aşa este şi fiul, capătă mult mai mult înţeles.
Să ne imaginăm copiii din comunităţile mici, izolate.
Vor creşte făcând aceleaşi lucruri pe care le-au făcut taţii şi
mamele lor în acele mici sate. Îşi vor însuşi cultura locală; vor
ţese, vor cultiva anumite plante, vor creşte anumite animale
domestice, se vor spăla într-un anumit fel, vor mânca într-un
anumit fel, se vor închina în acelaşi fel şi se vor căsători cu un
partener (sau mai mulţi), potrivit tradiţiei lor. Orice suges­
tie de a face lucrurile diferit este văzută ca o erezie de către
acei care au păstrat aceste tradiţii ani de-a rândul. Ei nu au
cunoştinţă de celelalte posibilităţi pe care le oferă lumea, iar
punctul lor de referinţă este reprezentat doar de obiceiurile
cu care au crescut. Pentru Occident aceste lucruri ar putea să
pară trase de păr, dar daţi-mi voie să vă asigur că felul acesta
de viaţă este foarte răspândit în Africa, Asia, America de
Sud, estul Europei şi Orientul Mijlociu şi Apropiat. De fapt,
chiar şi în societăţile foarte avansate, cum este cea din Statele
Unite ale Americii, există sate şi orăşele care şi-au păstrat
tradiţiile timp de secole, separate complet de modernizarea
rapidă care avea loc în jurul lor.
Atunci când Anunnaki au decis să-i înveţe pe oameni
lucrurile necesare pentru a supravieţui după Potop, nu toţi
oamenii au considerat că este o idee bună. Cel mai probabil,
unii oameni primitivi nu au avut încredere în zeii brutali care
Sclavii zeilor 349

îi asupriseră atât de multă vreme, mulţi dintre ei rămânând în


ascunzătorile din munţi, mult prea speriaţi ca să intre în noile
comunităţi de oameni. Cu siguranţă, multora li s-a părut că
este o nouă versiune a taberelor de muncă, existente de mii
de ani în jurul minelor de aur. De aceea noua civilizaţie nu a
avut o explozie de populaţie, ci a fost mai degrabă stimulată
de dobândirea unor noi abilităţi aproape peste noapte. Dar,
în cele din urmă, zeii au găsit comunităţile ascunse ale sclavi­
lor rebeli şi şi-au impus controlul asupra lor, chiar şi în acele
locaţii îndepărtate. Acest adevăr este ilustrat chiar şi de mi­
tologiile celor mai izolate triburi de pe planetă. Toate aveau
aceeaşi relaţie cu zeii omniprezenţi. Dar nevoia de forţă de
muncă a noilor comunităţi a început să crească, ele au făcut
ceea ce le-a venit natural la îndemână: au mers în munţi sau
în comunităţile învecinate şi au capturat sclavi. Până la urmă,
acei bărbaţi de munte şi fete de munte erau condamnaţi să
fie văzuţi ca sălbatici şi primitivi: Cum e tatăl aşa este şi fiul.
Ironia nu se opreşte aici. Atunci când oamenii şi-au
însuşit noile cunoştinţe, stabilindu-se în comunităţi, domes­
ticind animale, cultivând plante şi luând sclavi din munţii
care-i înconjurau, care a fost locul următor către care s-au
îndreptat pentru a găsi sclavi? Africa. Ciclul vieţii era acum
complet. Noua specie scavă civilizată s-a întors la locul de
naştere pentru a captura sclavii care să-i satisfacă nevoile. Vi
se pare deplasat? Nu ar trebui. Gena violentă era adânc înrâ­
urită în ADN-ul nostru acum 11 000 de ani, iar astăzi este
mai puternică ca niciodată, dincolo de orice fel de îndoială.
Gena lăcomiei este şi ea adânc înrădăcinată în ADN-ul nos­
tru, la fel ca o întreagă serie de alte gene care ne dirijează
comportamentul violent şi însetat de sânge. Omenirea s-a
născut în sclavie, iar sclavia este singurul lucru pe care l-am
cunoscut până în prezent.
Este incredibl că aproape toate civilizaţiile antice din
lume au practicat sclavia la un moment dat, începând cu
350 Michael Tellinger

sumerienii şi egiptenii. Urmează apoi Hammurabi, regele-


preot din Babilon, care a trăit între anii 2181 î . H r şi 1231 î. Hr.
Acesta era exponentul unui nou tip de rege uman, care pre­
zenta semne evidente ale evoluţiei mentale pe linia liderilor
speciei umane. În esenţă, el a fost primul mare rege care a
înfiinţat prima metropolă de pe pământ: Babilonul. Codul
de Legi pe care l-a scris pe tăbliţe de argilă este unul dintre
primele seturi de legi din istoria omenirii care încă se păs­
trează (vezi Capitolul 10). Hammurabi a afişat un ataşament
nedisimulat faţă de drepturile omului în defavoarea tradiţiei
pentru sclavie a poporului său. El a promulgat multe legi re­
feritoare la sclavi. Sclavilor le era îngăduit să aibă bunuri în
proprietate, să intre în afaceri şi să se căsătorească cu femei
libere. Eliberarea formală de către stăpîn era permisă prin
răscumpărare sau prin adopţie. Cu toate acestea, chiar şi cu
acest cod umanitar, sclavii erau consideraţi în continuare o
marfa. Codul Hitiţilor, care s-a aplicat în vestul Asiei între
anii 1800 î. Hr. şi 1400 î. Hr., era şi mai uman prin aceea că
admitea că sclavul este o fiinţă umană, dar de un ordin inferi­
or. Vechii israeliţi au experimentat sclavia în Egipt, în vreme
ce prima dovadă a sclaviei din Valea Indului corespunde cu
perioada primei invazii ariene, care a avut loc în jurul anului
2000 î. Hr. Literatura indiană indică faptul că sclavia a fost
permisă în India începând cu secolul al Vl-lea î. Hr. până la
începutul erei creştine, dar nu există nicio îndoială asupra
faptului că sclavia existase şi în mileniul anterior. În Persia
antică, sclavii erau crescuţi pentru a satisface cererea de pe
pieţele de sclavi. Victoriile persane din insulele de la Marea
Egee, Chios, Lesbos şi Tenedos au avut ca urmare înrobirea
întregii populaţii. Întreaga istorie a Chinei este construită pe
cultura sclavilor, mergând înapoi până la Huangdi, împăratul
Galben şi strămoşul mistic al tuturor chinezilor, dinastia Xia,
care a început în secolul al XXI-lea î. Hr.
Sclavii zeilor 351

Prima societate cu adevărat sclavagistă din istorie a


apărut probabil în Grecia antică, între secolele al Vl-lea î. Hr.
şi al IV-lea î. Hr. La pieţele de sclavi din Atena, Rodos,
Corint şi Delos se vindeau o mie de sclavi într-o după-amia­
ză. Imaginaţi-vă acest scenariu în portul din San Francisco, în
anul 2004 - mintea omenească nu ar putea concepe o astfel de
încălcare a drepturilor omului. Acesta este un indiciu vizibil
despre starea mentală a omenirii şi despre evoluţia sa spiri­
tuală. Dar lucrurile stăteau altfel în Grecia în anul 500 î. Hr.
După o bătălie mare, erau scoşi la vânzare aproximativ 20 000
de prizonieri. Unii spun că Esop, legendarul fabulist, erau un
sclav grec eliberat din secolul al Vl-lea î. Hr. A urmat Roma,
care a devenit şi mai dependentă de sclavi, atunci când a fost
introdusă o nouă formă de sclavie în agricultură, numită
sclavia de moşie. După căderea Imperiului Roman, în seco­
lul al V-lea, sclavii a continuat să existe pe pământurile arabe
şi în Europa Centrală. Mulţi slavi au fost capturaţi şi duşi ca
sclavi în Germania, de unde se pare că a derivat şi numele
lor în sclavi. La acest punct, sclavia era de neoprit în întreaga
lume, iar lăcomia şi cruzimea omului atinseseră culmi fără
precedent. Din prima zi de civilizaţie, omul a pus în practică
ceea ce a fost învăţat de către stăpânul său: obsesia pentru aur
şi deţinerea de sclavi.
Societăţile care deţineau sclavi au continuat şi au in­
clus Imperiul Otoman, hanatul din Crimeea, Imperiul Incaş
din Peru, califatul Sokoto şi Hausa din Nigeria. S-a extins
către popoarele din centrul Asiei, cum ar fi mongolii, cazacii
şi diferitele triburi turce care aveau şi ele sclavi. Deşi pare de
necrezut, sclavia era practicată şi de unele dintre populaţiile
nord-americane, cum ar fi comanşii sau indienii creek. Chiar
şi în Africa s-a înregistrat sclavia în rândul populaţiei nati­
ve. Iată cât de puternic înrădăcinată este moştenirea genetică
primită de la donatorii noştri maternali, cele şapte femei
Anunnaki care au dat naştere primului grup de oameni din
352 Michael Tellinger

specia sclavă, dar vom afla mai multe despre acest lucru puţin
mai târziu. Conducătorii africani şi-au vândut mai întâi pri­
zonierii către negustorii de sclavi din Europa. Când rezerva
s-a epuizat, şefii şi-au adunat propriii criminali şi răufăcători
pe care i-au vândut ca sclavi. Când şi aceştia s-au termi­
nat, capturau orice sătean ignorant şi îl vindeau la pieţele
de sclavi. Sper că aceasta este o dovadă suficientă a genei
violentei şi lăcomiei, adânc închistată în ADN-ul nostru.
Cred, totodată, că vor fi mulţi care vor avea în conti­
nuare o problemă cu acest concept, aşa că voi continua
această demonstraţie. Unii oameni ajungeau să-şi
vândă chiar soţiile şi copiii ca să-şi plătească propriile da­
torii. Acest comportament barbar, moştenit genetic, a atins
apogeul în secolele al XV-lea, al XVI-lea şi al XVII-lea,
arunci când aproximativ 20 de milioane de sclavi au fost
capturaţi în Africa şi transportaţi pe mare în diverse lo­
curi din lume, cum ar fi Brazilia, arhipelagul Caraibilor şi
America de Nord, în acelaşi timp în care piaţa din Africa con­
tinua să funcţioneze. Primii sclavi care au fost aduşi în Africa
de Sud proveneau din Angola şi au ajuns la bordul unui vas
olandez numit Amersfoort, în 1658, la numai şase ani de la în­
temeierea primei colonii olandeze la Capul Bunei Speranţe. Şi,
pentru că sunt sud-african, am un interes personal cu privire
la istoria sclaviei din această parte minunată a lumii. Să folo­
sim acest exemplu cronologic. Comerţul cu sclavii din secolele
al XV-lea-XVI-lea a evoluat similar şi în restul lumii. Potrivit lui
Mogamat Kamedien acestea sunt evenimentele premergătoare
instalării sclaviei în Africa de Sud.

FORMAREA COMPANIEI OLANDEZE EAST INDIA - VOC


1602 Camera Reprezentanţilor din Parlamentul olandez acordă
un împrumut companiei Dutch East India pentru a pune
bazele unui imperiu comercial indian în Orient.
Sclavii zeilor 353

COLONIA OLANDEZĂ AFRICA DE SUD


1652 Compania Dutch East India stabileşte un punct de oprire la
Capul Bunei Speranţe pentru flota sa de vase care se deplasa
spre / dinspre Orient în drumul său dinspre / spre Batavia (în
prezent insula Java, aparţinând de Indonezia).
1658 Primul transport de sclavi ajunge la Capul Bunei Speranţe, ve-
nind din Angola, la bordul vasului Amersfoort.
1666 Sclavii construiesc castelul-fortăreaţă Buna Speranţă.
1679 Se toarnă fundaţiile sediului companiei de sclavi.
1693 Pentru prima dată numărul de sclavi de la Capul Bunei
Speranţe îl întrece pe cel al oamenilor liberi. Ei provin în spe-
cial din zona Oceanului Indian, Mozambic, Madagascar şi
insulele Mauritius.
1717 VOC decide să stabilească instituţia sclaviei ca principal sistem
de muncă în zonă.
1725 Există dovezi cu privire la sclavi fugari care trăiesc perioade
îndelungate în munţii Hangklip, între golful Gordon şi zona
Kleinmond / Hermanus.
1754 Guvernatorul Tulbagh a adunat toate regulamentele VOC cu
privire la sclavi într-o singură placaaten, Codul Sclavilor din
Capul Bunei Speranţe.
1754 Un recensământ efectuat în acea perioadă de autorităţile
Capului a arătat că cele două populaţii, de sclavi şi colonişti,
erau aproape egale, numărând câte 6 000 de oameni.
PRIMA OCUPAŢIE BRITANICĂ
1795 Britanicii preiau controlul asupra Capului şi rămân la conducere
până în cursul secolului al XlX-lea.
1796 Tortura britanicilor împotriva celor scoşi în afara legi şi cele mai
brutale forme de pedeapsă capitală.

A DOUA OCUPAŢIE OLANDEZĂ: REPUBLICA BATAVĂ


1803 Olandezii reocupă temporar Capul Bunei Speranţe pentru o pe­
rioadă de numai trei ani.
A DOUA OCUPAŢIE BRITANICĂ: AFRICA DE SUD BRITANICĂ
1806 Companiile de scalvi sunt scoase din clădirea pe care o ocupau
sub comanda guvernatorului de atunci, contele de Caledonia.
354 Michael Tellinger

1807 Britanicii scot în afara legii comerţul cu sclavi în zona


Oceanului Indian. Acum era ilegal să fii comerciant de sclavi,
să cumperi şi să vinzi sclavi, dar era în continuare legal să
ai sclavi. Prohibiţia legată de importurile de sclavi de peste
ocean a avut ca rezultat creşterea valorii de schimb pentru
sclavii creoli născuţi la Capul Bunei Speranţe.

PRIMA REVOLTĂ A SCLAVILOR


1808 Revolta sclavilor Koeberg, din Swartland, din apropiere de
Malmesbury, condusă de Louis de Mauritius este învinsă la
Salt River. A avut ca rezultat capturarea a 300 de sclavi.

1 8 2 3 Het Gesticht, a patra biserică după vechime din Africa de Sud,


este ridicată de locuitorii din Paarl ca loc de întâlnire pentru
sclavii care nu sunt creştini şi pentru păgânii din oraş.

1823 Camera Comunelor din Parlamentul britanic discută despre


condiţiile sclavilor de la Capul Bunei Speranţe. Este numită o
comisie de anchetă ca urmare a presiunilor neînduplecate ale
grupurilor de luptă pentru abolirea sclaviei.

A DOUA REVOLTĂ A SCLAVILOR


1825 O a doua revoltă a sclavilor care a izbucnit la ferma Hou-den-
Bek, condusă de Galand van die Kaap, a fost învinsă la Koue
Bokkeveld, lângă Ceres.
1826 Prăbuşirea industriei viticole de la Capul Bunei Speranţe.

LEGILE PENTRU AMELIORAREA SITUAŢIEI SCLAVILOR


1826 Oficiul Colonial a intervenit, forţând autorităţile coloniale locale
să amelioreze legislaţia ca urmare a Ordonanţei 19, promul­
gată la Capul Bunei Speranţe. Aceasta se alinia Ordinului
promulgat în Trinidad cu privire la proprietarii de sclavi de pe
plantaţiile de trestie-de-zahăr. Astfel, britanicii au introdus legi
pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale sclavilor, precum şi
o serie de măsuri pentru ameliorarea măsurilor punitive; pen­
tru zonele rurale şi orăşeneşti de pe lângă Cape Town a fost
înfiinţat Protectoratul pentru Asistenţa Sclavilor de pe lângă
Oficiul pentru Protecţia Sclavilor.
1826 Numirea unui Gardian al sclavilor.
1827 Calificarea unor persoane de culoare pentru franciza mu­
nicipală Cape Town; alegerea ca WARDMASTER a unui
proprietar Malay.
Sclavii zeilor 355

1828 Ordonanţa 50 privind eliberarea populaţiei Khoisan şi încadra­


rea ei pe aceeaşi poziţie cu populaţia Free Blacks şi plasarea
acestora din urmă, atât Hotentoţi, cât şi Vrye Swartes, pe picior
de egalitate juridică cu coloniştii albi.
1830 Mai mult de 2 000 de proprietari de sclavi s-au adunat la Cape
Town pentru a demonstra împotriva unui ordin al guvernului,
care a fost adoptat fără o consultare prealabilă.

1831 Revizuirea de către Parlamentul britanic duce la redenumirea


Oficiului pentru Protecţia Sclavilor.

1832 Proprietarii de sclavi din Stellenbosch s-au răsculat împotriva


hotărârii de a păstra registre cu privire la pedepsirea sclavilor.
EMANCIPAREA SCLAVILOR
1834 Sclavia este abolită în coloniile britanice, începând cu data de
1 decembrie. Sclavii eliberaţi intrau acum în categoria Free
Blacks, deşi sclavii eliberaţi erau forţaţi să execute o ucenicie
de patru ani pentru a fi pregătiţi pentru libertate.
1835 Ordonanţa Nr. 1 care introduce termenii de desfăşurare a
uceniciei, incluzând numirea unor magistraţi speciali.
1836 începutul Marii Plecări, la care participă 12 000 de fermieri
din zona de frontieră (Voortrekkers), care îşi demonstrează
nemulţumirea legată de politica guvernului de a elibera sclavii
de sub controlul deţinătorilor de sclavi reuniţi sub numele de
Cetăţeni Liberi.

1836 Persoanele de culoare primesc în cele din urmă acelaşi trata­


ment cu cel aplicat coloniştilor albi, în domeniul interacţiunii cu
instituţiile publice ale autorităţilor locale.
SÂRŞITUL PERIOADEI DE UCENICIE

1838 Sfârşitul tuturor uceniciilor sclavilor.


1838 Aproape 39 000 de sclavi sunt eliberaţi de Ziua Emancipării,
pe 1 decembrie. Din suma iniţială de 3 milioane de lire, fixată
de guvernul britanic, reprezentând compensaţiile pentru cei
aproximativ 1 300 de proprietari de sclavi de la Capul Bunei
Speranţe, s-au plătit doar 1,2 milioane de lire.
LEGISLAŢIA MUNCII STĂPÂNI Şl SERVITORI
DE LA CAPUL BUNEI SPERANTE
1841 Ordonanţa Stăpâni şi servitori a fost promulgată, legalizând şi
sancţionând relaţiile de muncă dintre angajator şi angajat în
favoarea foştilor proprietari de sclavi, bazându-se pe vechile
Coduri ale Sclavilor care au fost iniţial promulgate de VOC sub
numele de Placaaten din India.
356 Michael Tellinger

în secolul al XVII-lea, comerţul cu sclavi era privit


ca o afacere nobilă şi onorabilă în Europa, prin care multe
companii generau venituri imense şi cauzau dureri de neima­
ginat. Pe măsură ce aspectele inumane ale acestui comerţ au
fost expuse de mici grupuri de liberali în secolul al XVIII-lea,
mulţi dintre aşa-zişii oameni de afaceri onorabili au luptat
împotriva lor cu toată bogăţia şi influenţa de care dispuneau.
Până la finalul secolului al XIX-lea, unul câte unul, fiecare
dintre cei învinovăţiţi au semnat acte de abolire a sclavi-
ei, sub presiunea activiştilor iluminaţi: Argentina în 1813,
Columbia în 1821, Mexic în 1829, Africa de Sud în 1834,
Statele Unite ale Americii în 1865, doar pentru a enumera
câteva. Însă de abia în 1948, Organizaţia Naţiunilor Unite a
promulgat Declaraţia drepturilor omului care, în esenţă, inter­
zice sclavia în întreaga lume. Dar Naţiunile Unite au lăsat o
gaură imensă în această declaraţie, care a avut nevoie de opt
ani pentru a fi rectificată. O N U a fost forţată să mai adauge
o declaraţie care se referea la comerţul cu sclavi şi instituţiile
similare sclaviei.
Celor mai mulţi oameni din prezent această informaţie
li se va părea şocantă: cum este posibil ca sclavia să fi fost
abolită abia în 1956 de către aşa-zisa lume liberă şi civilizată?
Să vă amintesc un sentiment pe care l-am expus anterior şi
anume acela că, dacă nu ştim de unde venim, cum am putea
oare să ştim încotro ne îndreptăm? Atâta vreme cât oamenii
vor continua să-şi ţină ochii închişi în faţa noilor dovezi şi
să aibă minţile otrăvite cu privire la noile posibilităţi, vom
continua să perpetuăm caracteristicile speciei sclave, pe care
creatorul nostru ni le-a implementat cu atât de mult succes.
Am fost creaţi ca o specie sclavă şi rămânem şi în prezent o
specie sclavă, ţinută captivă de ignoranţa noastră, de lipsa de
claritate asupra originilor omenirii şi de genomul incomplet
pe care creatorul nostru ni l-a dăruit.
Sclavii zeilor 357

Chiar şi după proclamaţia ONU din 1956, comerţul cu


oameni a continuat: la 11 000 de ani de la apariţia civilizaţiei
nu s-a schimbat nimic cu adevărat. Arabia Saudită a semnat
actul de abolire a sclaviei de abia în 1963, iar Mauritania în
1980. Nu este ironic faptul că din Africa leagănul omenirii,
locul naşterii sclaviei pe Pământ, este ultimul loc în care s-a
renunţat la acest obicei îngrozitor? Sclavia este atât de adânc
şi de puternic înrădăcinată în moştenirea africană, încât se
pare că nu putem scăpa de ea. Sclavia există şi se desfăşoară
fără probleme chiar şi în secolul al XXI-lea. Se pare că anu­
mite părţi ale ADN-ului nostru nu au evoluat deloc. În
1988, în Sudan, sclavii erau vânduţi cu 30 de lire sterline,
iar în 1989, China a lansat o campanie naţională împotriva
vânzării sclavilor, femei şi copii. Această campanie a dus la
descoperirea a 9 000 de astfel de cazuri numai în acel an.
Cred că acesta a fost doar vârful aisbergului în China.
Cât de liberi suntem în acest sat global avansat din
punct de vedere tehnologic, acolo unde orice eveniment
senzaţional este prezentat în doar câteva secunde de reţelele
mass-media, acolo unde comunicaţiile au devenit joacă de
copii, acolo unde privim cu nelinişte spre corsarii de pe
Marte, pentru că ne dorim ca ei să aibă mai multe rezultate,
mai repede? În capitolele anterioare am vorbit despre războ­
iul economic, care poate fi numit şi sclavie economică. Asta
se aplică atât pentru oameni individual, cât şi pentru ţările
sărace. În acest din urmă caz, armatele învingătoare nu iau
prizonierii ca sclavi, ci pur şi simplu înrobesc economic ţara
respectivă. Totalul îndatorării ţărilor sărace către ţările boga­
te este atât de mare, încât cel mai probabil nu va fi acoperit
niciodată. Ceea ce este uimitor este faptul că ţările sărace
sunt acele ţări care au fost călcate pentru sclavi de către ţările
occidentale vreme de secole. Această siluire a avut ca rezultat
colapsul economic complet al acestor ţări, care au trebuit să
358 Michael Tellinger

ceară ajutor de la cei care le atacaseră. Ce adunătură de oa­


meni calculaţi si înşelători suntem!
În prezent, sclavia se desfăşoară cu succes la adăpostul
alibiului economic. Ţările sărace sunt în continuare exploata­
te pentru mâna de lucru ieftină, ajung groapa de gunoi pentru
produsele nedorite, deşeurile chimice şi nucleare la nivel glo­
bal şi continuă să fie înrobite în fiecare aspect al vieţii, chiar şi
al pământului de sub picioare. Monedele locale rămân lipsite
de forţă, oamenii rămân săraci şi nu au altă soluţie decât ace­
ea de a permite speculanţilor să profite de ei. Dar abuzul nu
vine întotdeauna din afara graniţelor. Problema sclaviei în
China este nimic în comparaţie cu ce se petrece în ţara ve­
cină, India. Sistemul deosebit de discriminatoriu care poartă
numele de castă - care îşi are originea în cuvântul portughez
casta, care înseamnă neam, rasă sau gen - încă este practicat
pe scară largă în India.
Deşi această formă de discriminare este oficial in­
terzisă, ea există şi se practică în continuare, servind ca o
formă culturală de sclavie, care menţine în sărăcie şi mi­
zerie jumătate din populaţia de un miliard de locuitori ai
Indiei, fără nicio cale de ieşire din această situaţie. Este
virtual imposibil să te poţi ridica la una dintre cele pa­
tru clase înalte care fac ca viaţa să fie mai suportabilă. În
prezent, în India trăiesc aproximativ două sute de mi­
lioane de daliţi. Ei nu se pot căsători cu cineva dintr-o
clasă superioară, trebuind să se dea din calea acestora în aşa
fel încât nici măcar umbrele lor să nu se atingă. În unele
situaţii, anumite oraşe şi sate insistă ca daliţii să poarte un
clopot care să avertizeze castele superioare de apropierea
unui plebeu.
Sclavii zeilor 359

CÂT DE LIBERI SUNTEM?

Aşadar, cât de liberi suntem? Veţi crede că, dacă trăiţi


într-o economie din Prima Lume, sunteţi bine, că sunteţi
stăpâni pe destinele voastre şi că nu sunteţi sclavii nimănui.
Mai gânditi-vă o dată. Occidentalii de succes sunt sclavii
propriilor locuri de muncă, ai şefilor lor, ai ipotecii, ai unei
avalanşe de credite, împrumuturi pentru maşină, ai depăşirii
de cont bancar şi alte capcane importante ale societăţii.
Economiile moderne sunt construite în asa fel încât să atra-
gă cât mai mulţi consumatori, cu promisiunea unui anumit
tip de credit. Chiar şi împrumuturile pentru studenţi te pot
înrobi pentru câţiva ani. Odată prins, eşti obligat să-l plăteşti
pe creditor. Poţi spune oricui că aceasta este noua mea casă,
dar realitatea este că ea aparţine băncii. Banca îţi permite să
munceşti pentru această casă timp de douăzeci de ani, plă­
tind o sumă mare de bani în fiecare lună, sumă care produce
o dobândă impresionantă pentru bancă. Şi atunci cine este
sclavul? Dacă nu poţi plăti, casa îţi este scoasă la licitaţie pe
piaţa imobiliară, în cele mai multe cazuri rămâi şi cu o mare
datorie de acoperit. Acum, că ai cu adevărat necazuri, banca
te va plasa pe o listă neagră, ceea ce reduce drastic şansele
tale de a te angaja, de a avea un cont bancar şi de a câştiga
banii pe care îi datorezi. Csrdul de credit funcţionează la fel.
Îţi plăteşti excursia în Caraibe cu cardul şi te simţi foarte îm­
plinit. La întoarcere, constaţi că societatea pentru care lucrai
a intrat în insolvenţă şi cardul devine imediat o capcană. Va
trebui să-ţi vinzi maşina ca să rambursezi banii retraşi de
pe card şi nu te poţi lansa într-o afacere nouă. Cea mai rea
şi mai ascunsă formă de sclavie este cunoscutul împrumut
pentru studenţi. Mii de companii îţi vor oferi un împrumut
pentru studenţi cu condiţia de a lucra pentru ele după ab­
solvire, pentru restituirea împrumutului. Capcana este că ei
decid salariul mizerabil pe care îl vei avea ca stagiar, ceea ce
360 Michael Tellinger

înseamnă că va trebui să lucrezi ani întregi pentru ei, pentru


un salariu mic, ceea ce înseamnă că devii o mână de lucru
foarte ieftină. Acest lucru se întâmplă an de an în întrea­
ga lume pentru milioane de absolvenţi. Până la urmă, vieţile
noastre gravitează în jurul muncii şi al banilor. Ne compor­
tăm ca nişte sclavi dezorientaţi pe această planetă, fără să
ştim încotro ne îndreptăm... de ce suntem aici... şi cine ne
controlează de fapt? De ce alergăm după castele de nisip?
Este vreun mesaj ascuns aici? Se poate ca acesta să fie un re­
flex întârziat din preistorie, atunci când omului i s-a promis o
călătorie către împărăţia din ceruri a lui dumnezeu... şi că va
trăi în casa creatorului său, dar numai dacă se va comporta cu
vitejie şi îşi va mulţumi stăpânul? Serios... de ce suntem atât
de prinşi în această cursă pentru recompense materiale, dacă
ştim că nu le putem lua cu noi?
Răspunsul este simplu. Suntem încă sclavi, trăind în
secolul al XXI-lea, dar drumul nostru în timp până în acest
moment a fost atât de bine planificat de zeii din preistoria
noastră încât ne nu putem aştepta să recunoaştem indiciile
sau Simptomele. Aroganţa noastră ne împiedică să credem
aceste teorii fanteziste şi extravagante, pentru că suntem stă­
pânii propriilor destine.
Întreaga noastră istorie este presărată de tentaţii pro­
venind dintr-o varietate de surse: de la promisiunile biblice
de viaţă eternă şi belşug ceresc până la tăbliţele sumeriene
care vorbesc despre o mare recompensă în sălaşurile zeilor.
Dar numai dacă te porţi bine, te supui şi îndeplineşti sarci­
nile care ţi-au fost desemnate. Aceasta este sămânţa care l-a
făcut pe om să se exploateze şi să muncească tot timpul? Este
un răspuns reflex întârziat din zilele de demult, atunci când
zeii Anunnaki se aflau încă pe Pământ? Indică oare un as­
pect care ne scapă? Până la urmă suntem o specie sclavă şi ne
vom comporta ca atare. Tot ceea ce s-a întâmplat în ultimele
mii de ani este că am încurcat cauza cu motivul, ceea ce a
Sclavii zeilor 361

dus la o cursă nebunească fără oprire după bunuri materiale.


Vrem să acumulăm şi să strângem provizii. Există atât de
mult bagaj şi dezinformare adunate în subconştientul nostru
încât nu putem începe să le clarificăm fără o muncă uriaşă de
investigaţie şi, în special, de introspecţie. Pentru că mesajele
pe care le descoperim de la strămoşii noştri nu sunt poveştile
frumoase pe care ne aşteptam să le auzim.
Oamenii din lumea occidentală liberă sunt înrobiţi din
punct de vedere economic, cultural şi religios. Dar, dacă îi
veţi întreba despre asta, vor nega. Suntem sclavii locurilor
noastre de muncă, ale băncilor şi ale guvernelor. Dacă nu
ne plătim taxele, mergem la închisoare. Această ignoranţă
binecuvântată este ceea ce „creatorul” a plănuit pentru noi.
Chestiunea Turnului Babei este un exemplu excelent al felu­
lui în care zeii au conspirat ca să menţină omenirea înrobită
prin intermediul ignoranţei. Scrierile sumeriene fac trimi­
teri similare la incidentul descris în Biblie, atunci când zeii
au hotărât că oamenii deveniseră prea înţelepţi şi vorbeau
aceeaşi limbă. Folosirea cuvântul limbă poate să fi fost meta­
forică, referindu-se la cunoaştere. Zeii simţeau că, dacă i-ar fi
lăsat pe oameni pe cont propriu, aceştia ar fi fost în stare de
orice. Această ipoteză reprezenta o ameninţare mare pentru
zei, atunci când omenirea a arătat brusc că are potenţialul să
se ridice împotriva creatorului şi opresorului ei. În această
situaţie, zeii au decis „să coboare din ceruri şi să le amestece
limbile”, ceea ce au şi făcut. Nu se ştie exact ce le-au făcut oa­
menilor, dar cu siguranţă au prelungit cu milenii mentalitatea
de sclavi. Ceea ce este interesant este faptul că finalul capi­
tolului al X-lea al Facerii se încheie cu fiii şi descendenţii lui
Noe care se împrăştie prin lume, aparţinând unor clanuri di­
ferite şi vorbind limbi diferite. Apoi brusc, capitolul al XI-lea
din Facere începe cu următoarele afirmaţii:
362 Michael Tellinger

„În vremea aceea era în tot pământul o singură limbă şi un


singur grai la toţi. Purcezând de la răsărit, oamenii au găsit în ţara
Senaar un şes şi au descălecat acolo. Apoi au zis unul către altul:
«Haidem să facem cărămizi şi să le ardem cu foc!» Şi au folosit cără­
mida în loc de piatră, iar smoala în loc de var.
Şi au zis iarăşi: «Haidem să ne facem un oraş şi un turn al
cărui vârf să ajungă la cer şi să ne facem faimă înainte de a ne îm­
prăştia pe faţa a tot pământul!» Atunci S-a pogorât Domnul să vadă
cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor. Şi a zis Domnul: «lată,
toţi sunt de un neam şi o limbă au şi iată ce s-au apucat să facă şi nu
se vor opri de la ceea ce şi-au pus în gând să facă. Haidem, dar, să
ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor, ca să nu se mai înţeleagă
unul cu altul». Şi i-a împrăştiat Domnul de acolo în tot pământul şi au
încetat de a mai zidi cetatea şi turnul. De aceea s-a numit cetatea
aceea Babilon, pentru că acolo a amestecat Domnul limbile a tot pă­
mântul şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului”.
(Facerea 11:1-9)

Întregul pasaj de mai sus scoate în evidenţă o relaţie de


tipul stăpân-sclav. Este practic o reluare a tăbliţelor sumeri­
ene care arată că zeii erau foarte nemulţumiţi de faptul că
sclavii făceau progrese rapide, acumulau cunoştinţe şi arătau
semnele unei inteligenţe mai mari. Se poate citi printre rân­
duri că zeul stăpânitor s-a speriat şi a luat măsurile necesare
ca să-i împiedice pe oameni să-şi însuşească deprinderi şi
informaţii. Principiul dezbinării şi cuceririi a fost implemen­
tat cu succes în rândurile oamenilor care începuseră să devină
o ameninţare. Simplul fapt că fiii zeilor făceau copii cu fii­
cele oamenilor reprezenta o problemă uriaşă. Noii urmaşi
erau chiar mai inteligenţi decât mamele lor umane, pentru
că aveau mai mult A D N moştenit de la zei, care le permitea
să acumuleze mai repede o cantitate mai mare de informaţii.
Sclavii zeilor 363

„Iar după ce au început a se înmulţi oamenii pe pământ şi li


s-au născut fiice, Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt
frumoase, şi-au ales dintre ele soţii, care pe cine a voit. Dar Domnul
Dumnezeu a zis: «Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii
aceştia, pentru că sunt numai trup. Deci, zilele lor să mai fie o sută
douăzeci de ani!» În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai
cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oa­
menilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji
din vechime”.
(Facerea 6:1-4)

Nu există nicio îndoială asupra faptului că taţii, care


erau fiii zeilor, au contribuit la sporirea bagajului de cunoştinţe
tehnologice al copiilor lor. După genul de activitate care se
desfăşura pe Pământ putem să deducem că evoluţia omului
accelera într-un ritm rapid, ceea ce contravenea dorinţei ex­
plicite a zeilor conducători. Aceştia voiau să-l menţină pe
om ignorant. Şi astfel devine foarte interesant faptul că în
capitolul al VI-lea, versetul 7 din Facere, cuvântul dumnezeu
capătă plural şi plănuieşte să coboare pe Pământ împreună cu
unii dintre asociaţii săi pentru ca să rezolve această problemă.
„Să coborâm pe pământ şi să le amestecăm limbile.”
Cu cine vorbea Dumnezeu şi cu cine a coborât pe
Pământ? Şi de ce ar fi privit dezaprobator progresul tehno­
logic al oamenilor? De ce nu ar fi dorit ca omul, creaţia sa
cea mai de preţ, să poată să facă şi alte lucruri? De ce ar fi
fost dumnezeu atât de înspăimântat de dezvoltarea rapidă a
omului?
Incidentul cu Turnul Babei a fost precedat de o serie
de încercări de a scăpa de oameni, pentru că ei reprezentau
deja o ameninţare pentru zei. Acest fapt arată din nou un act
suprem de opresiune care scoare în evidenţă controlul pe care
zeii l-au menţinut asupra speciei sclave, în vreme ce complo­
tau distrugerea ei totală. Din anumite motive, zeii au hotărât
364 Michael Tellinger

că omul, creaţia lor, era rău şi că tot ceea ce învăţase acesta


era greşit; cam acesta este modul în care Biblia pune proble­
ma. Presupun că zeii se săturaseră de oameni şi îşi dăduseră
seama ca au creat un monstru care se putea mobiliza ca să-i
muşte. Tăbliţele sumeriene vorbesc despre un val mareic care
va distruge cea mai mare parte a omenirii, în special pe aceia
care trăiau în zonele de coastă. În decembrie 2004, am văzut
cu câtă uşurinţă au murit 300 000 de oameni în urma unui
tsunami de dimensiuni relativ mici, în multe locuri ale lumii.
Să ne imaginăm ce distrugeri ar putea să provoace un val
mareic de 100 de metri înălţime. Dar Anunnaki aveau deja
cunoştinţă despre un val uriaş care putea să măture Pământul
şi care avea să apară ca urmare a reîntoarcerii planetei Nibiru
în proximitatea Pământului. Şi au decis să permită ca acest
val să distrugă omenirea şi în acest fel să-i ajute să rezolve
problema omenirii al cărei număr creştea rapid. Se estimează
că în acea perioadă trăiau pe Pământ 4 milioane de oameni,
cu mult peste numărul zeilor. Acest fapt crea o stare de ner­
vozitate în rândul zeilor, aşa că aveau să permită distrugerea
sclavilor pe care îi creaseră, deoarece comportamentul lor vă­
dea semnele unei inteligenţe care nu putea să fie controlată.
Oare începuseră sclavii să pună prea multe întrebări?
Începuseră să evolueze prea repede şi acumulau informaţii
tehnice avansate fără să aibă permisiunea zeilor? Aşa se pare.
Trebuie să vă fi dat seama până acum că sunt de părere că nu
putem să avem încredere în Biblie, indiferent cât de mult ne-
ar afecta acest lucru. În jurul ei plutesc prea multe controverse
şi nu există nicio dovadă despre adevăraţii autori ai acestei
cărţi şi sub ce influentă au scris acele descrieri brutale ale
evenimentelor petrecute în vremea lor. În plus, cea mai mare
parte a Vechiului Testament reprezintă o versiune diluată a
tăbliţelor sumeriene şi a altor texte străvechi. Astfel, faptul
că eu folosesc Biblia ca sursă de referinţă este un paradox în
sine. Fac acest lucru doar ca să demonstrez inconsistenţa şi
Sclavii zeilor 365

obsesia fanatică înrădăcinată în această carte de către aceia


care o venerează cu ardoare. Până vom ajunge la povestea
biblică a Potopului, aş vrea să spun că zeii Anunnaki nu
se bazau pe o evoluţie rapidă a creierului omenesc, acesta
fiind motivul pentru care îşi doreau ca sclavii umani să fie
distruşi de inundaţie. Pe scurt, sclavii umani reprezentau o
ameninţare pentru zei. Însă unul din cei doi zei conducători,
Enki, era mult mai apropiat de oameni decât fratele său lipsit
de inimă, Enlil.
Pentru că Enki lucrase cu sclavii umani timp de mi­
lenii în minele din Africa şi i s-a făcut milă de oameni şi
l-a avertizat pe Ziusudra (Noe) despre dezastrul iminent. I-a
dat acestuia instrucţiuni clare despre ce să facă pentru a-şi
salva prietenii, familia şi bunurile materiale. S-a dovedit că
nu a fost un simplu gest de milă, pentru că Ziusudra era de
fapt fiul lui Enki, conceput cu o femeie umană. Acesta a fost
motivul real din spatele acţiunilor sale.

Fig. 12.1 Varianta sumeriană a poveştii Potopului. Tăbliţă de argilă din peri­
oada neosumeriană, este cea mai veche referinţă făcută de om cu privire la
Potop, alături de o tăbliţă din Philadelphia, fiind singura tăbliţă pe care po­
vestea este inscipţionată în sumeriană. În această traducere Ziusudra, Noe
al sumerienilor, este descris ca fiind „preot al lui Enki”, ceea ce reprezintă o
informaţie nouă. Alte tăbliţe susţin că el este de fapt fiul lui Enki.
366 Michael Tellinger

Povestea sumeriană a Potopului este cel mai vechi izvor pen­


tru povestea biblică a potopului (Facerea 6:5-9:29). Potrivit British
Museum, tăbliţele neobabiloniene care sunt găzduite acolo vorbesc
despre Potop, ca parte a Epopeii lui Ghilgameş, faimoasa tăbliţă din
lume. Tăbliţa din imaginea de mai sus este cu peste 1 000 de ani mai
veche decât cea de la British Museum.

Biblia prezintă această problemă într-un mod uşor di­


ferit: „Dumnezeu a văzut că tot ce a făcut omul era rău.”
Brusc, toţi oamenii de pe Pământ erau „corupţi şi răi”, iar
dumnezeu a decis să-i pedepsească. Este posibil ca povestea
care apare în Biblie să provină dintr-un alt punct de vedere
de la fratele lui Enki, Enlil, cel care comanda planeta şi oa­
menii de pe ea?
Enlil nu a fost niciodată prea ataşat de specia scla­
vă, iar această oportunitate reprezenta ocazia perfectă ca să
o distrugă. Oare ce ar fi putut să facă toţi oamenii de pe
Pământ, încât să fie considerat atât de corupt şi de rău şi să-l
enerveze atât de rău pe dumnezeu, încât acesta să plănuiască
distrugerea tuturor oamenilor? Ceea ce este fascinant este
faptul că povestea Potopului apare în aproape toate cultu­
rile antice care preced povestea biblică a lui Noe. Şi atunci
care dintre ele este mai corectă şi mai adevărată? Eu cred că
cea mai veche dintre ele, adică povestea sumeriană despre
Enki si Enlil şi Ziusudra. Şi aici misterul se adânceşte şi mai
mult. Fiii zeilor Anunnaki, care mai erau cunoscuţi şi sub
numele Nefilim, nu aveau voie să se culce cu femeile uma­
ne de frica de a nu da naştere unei noi subspecii, care să fie
mai inteligentă şi care să reprezinte o ameninţare potenţială
pentru Anunnaki. Am mai auzit vorbindu-se despre ei chiar
şi în Biblie. Însă fiii zeilor erau tineri şi dornici pe Pământ
şi vădeau obişnuitele semne de rebeliune ale tinerilor. Ei au
nesocotit ordinele primite, mai ales când au văzut cât de
apetisante erau fiicele omului. Atât textele sumeriene, cât
Sclavii zeilor 367

şi Biblia povestesc amănunţit ce s-a întâmplat după aceea.


„Dumnezeu” a hotărât să apeleze la un gest ultim de superi­
oritate faţă de specia sclavă nesupusă, şi anume să o distrugă.
Acest lucru i-ar fi permis să şteargă cu buretele tot ceea ce se
întâmplase şi să o ia de la început fără teama unui final im­
previzibil şi, mai ales, fără oamenii nesupuşi şi băgăreţi. Iată
cum descrie Biblia acest episod:

„În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de


când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi aces­
tea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime.
Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit pe
pământ şi că toate cugetele şi dorinţele inimii lor sunt îndreptate la
rău în toate zilele, l-a părut rău şi s-a căit Dumnezeu că a făcut pe
om pe pământ. Şi a zis Domnul: «Pierde-voi de pe faţa pământului
pe omul pe care I-am făcut! De la om până la dobitoc şi de la târâ­
toare până la păsările cerului, tot voi pierde...» Noe însă a aflat har
înaintea Domnului Dumnezeu, lată viaţa lui Noe: Noe era om drept şi
neprihănit între oamenii timpului său şi mergea pe calea Domnului.
Şi i s-au născut lui Noe trei fii: Sem, Ham şi lafet. Pământul însă
se stricase înaintea feţei lui Dumnezeu şi se umpluse pământul de
silnicii. Şi a căutat Domnul Dumnezeu spre pământ şi iată era stricat,
căci tot trupul se abătuse de la calea sa pe pământ. Atunci a zis
Domnul Dumnezeu către Noe: «Sosit-a înaintea feţei Mele sfârşitul a
tot omul, căci s-a umplut pământul de nedreptăţile lor, şi iată Eu îi voi
pierde de pe pământ... Şi iată Eu voi aduce asupra pământului potop
de apă, ca să pierd tot trupul de sub cer, în care este suflu de viaţă, şi
tot ce este pe pământ va pieri. Iar cu tine voi face legământul Meu...»”
(Facerea 6:4-18)

Acesta este un exemplu ironic de favoritism din partea


presupusului dumnezeu atotiubitor, cel care i-a făcut egali pe
toţi oamenii egali. Brusc, Noe devenise preferatul său, sin­
gurul om drept de pe faţa Pământului. Asta este prea mult
368 Michael Tellinger

pentru mine... la mijloc trebuie să mai fie şi alte motive, iar


motivele pe care vi le-am prezentat sunt mult mai plauzibi­
le decât altele despre care am citit. Şi asta mai ales atunci
când privim această chestiune din punctul de vedere al celor
doi fraţi zei, ceea ce ne oferă dovezi circumstanţiale asupra a
ceea ce s-a întâmplat de fapt. Avem două personalităţi dis­
tincte, cele ale lui Enlil şi Enki, care aveau viziuni diferite
asupra speciei sclave. Enki dorea să-l salveze pe om, de aceea
l-a avertizat pe Noe (Ziusudra), care, întâmplător, era fiul
său, dar Noe nu este singurul care a fost avertizat. Aşadar,
afirmaţia biblică potrivit căreia Noe era singurul om drept
de pe Pământ nu are niciun sens. În acest punct lucrurile
încep să devină interesante, pentru că pare că această parte
a poveştii biblice a fost scrisă după ce a avut loc Potopul,
din perspectiva lui Enlil, care şi-a dat seama că a eşuat în
tentativa sa de a şterge de pe faţa Pământului rasa uma­
nă. Această încercare nereuşită de a scăpa de problematica
populaţie umană l-a forţat pe Enlil să-şi schimbe întreaga
poveste, ascunzând faptul că a eşuat. Mi se pare un scenariu
prost făcut, iar rândurile din Biblie par să fi fost scrise ca să
ascundă faptul că dumnezeu a eşuat în încercarea de a-i dis­
truge pe oamenii corupţi şi răi şi că a găsit în schimb un om
„drept” printre aceştia şi i s-a făcut milă de el. După Potop,
Enki i-a luat pe oamenii în grija sa şi a început să-i înveţe
toate lucrurile necesare ca să poată să întemeieze o comuni­
tate civilizată şi astfel asistăm la apariţia bruscă a civilizaţiei
globale, în jurul anului 11 000 î. Hr. Însă această evoluţie
rapidă l-a speriat pe Enlil, în special atunci când oamenii au
construit Turnul Babel, într-o încercare de a ajunge la zeii
din ceruri. Aşadar, probabil că răzbunătorul Enlil a fost acela
care a distrus turnul şi i-a făcut pe oameni să se împrăştie în
întreaga lume, într-o nouă încercare de încetinire a progresu­
lui acestora. Până la urmă, oamenii erau creaţia sa, sclavii săi
şi putea să le facă orice îşi dorea.
Sclavii zeilor 369

POVEŞTILE D E S P R E P O T O P :
C E N E SPUN E L E

S-ar putea să avem o surpriză să aflăm că în istoria


străveche a omenirii există sute de poveşti legate de Potop.
Este un prilej bun să aruncăm o privire asupra celor­
lalte poveşti despre Potop, pentru ca să vedem asemănările
incredibile între aceste poveşti care au fost scrise pe conti­
nente diferite, despărţite de mii de kilometri, de către oameni
primitivi, la distanţe de mii de ani. Nu vi se pare foarte ciu­
dat? Mark Isaak a adunat o colecţie incredibilă de asemenea
poveşti pe portalul de Internet www.talkorigins.org, iar eu
vă îndemn să vizitaţi acest site pentru o lectură cu adevărat
captivantă. Iată câteva extrase.

Mitologia greacă:

Zeus a trimis inundaţiile ca să-i distrugă pe oamenii din Epoca


Bronzului. Prometeu l-a sfătuit pe fiul său, Deucalion, să construias­
că o corabie. Toţi oamenii au murit în afară de câţiva care au scăpat
refugiindu-se în munţii înalţi. Când ploile au încetat, el i-a adus sacri­
ficii lui Zeus, zeul Salvării. O versiune mai veche a acestei poveşti,
aparţinând lui Hellanicus, spune că arca lui Deucalion a ancorat lân­
gă muntele Othrys, de lângă Thessalia. O altă variantă susţine că el
a ancorat lângă un vârf, probabil Phouka, în Argolis, care mai târziu
a fost denumită Nemea.
Megarienii susţin că Megarus, fiul lui Zeus, a scăpat de Potopul
lui Deucalion înotând până la vârful muntelui Gerania, ghidându-se
după ţipetele cocorilor.

Un alt potop ar fi avut loc în vremea lui Ogyges, fondator şi rege


al Thebei. Potopul de apă a acoperit întreaga lume şi a fost atât de
devastator încât ţara a rămas fără rege până la domnia lui Cecrops.
370 Michael Tellinger

Fig. 12.2 Enlil decide să distrugă omenirea prin intermediul unei inundaţii.
Povestea Atra-Hasis reprezintă varianta babiloniană a Potopului, scrisă în
stilul vechi babilonian, cu scriere cuneiformă pe tăbliţe de argilă, datând din
jurul anului 1900 î. Hr.

Atunci când povestea neobabiloniană a Potopului, ca parte


integrantă a Epopeii lui Ghilgameş, a fost descoperită în secolul al
XlX-lea, a produs o mare senzaţie. S-a dovedit a fi o versiune pre­
scurtată, extrasă din poemul vechi babilonian Atra-Hasis, scris cu
1 000 de ani mai devreme, Potopul reprezintă punctul principal al
întregii poveşti în care zeii i-au creat pe oameni pentru ca aceştia
să preia toate muncile grele de pe Pământ. Oamenii au fost creaţi
cu abilitatea de a se reproduce, dar erau condamnaţi să moară ca
urmare a procesului de îmbătrânire. Rasa umană s-a înmulţit şi era
atât de zgomotoasă încât marele zeu sumerian, Enlil, nu putea să
doarmă. Şi atunci acesta a complotat să reducă numărul oameni­
lor, mai întâi prin intermediul ciumei, apoi prin înfometare. În ambele
cazuri, zeul Ea (Enki), cel care era principalul responsabil pentru cre­
area oamenilor, a împiedicat îndeplinirea planului. Enlil i-a pus pe toţi
zeii să conlucreze pentru exterminarea întregii rase umane printr-o
inundaţie iminentă. Şi această încercare a eşuat pentru că Enki şi-a
salvat protejatul, pe Ziusudra, dându-i posibilitatea să-şi construiască
o arcă pentru ca să salveze rasa umană şi animalele. Această tăbliţă
Sclavii zeilor 371

are punctul de plecare după ce încercarea de înfometare pusă la cale


de zei a eşuat, iar Enlil a complotat împotriva omenirii din nou şi a
venit cu un plan nou.
Traducerea parţială a tăbliţei: Au spart bariera cosmică!
Potopul despre care vorbeşti, al cui este? Zeii au ordonat distrugerea
totală! Enlil le-a făcut un rău oamenilor! La adunarea zeilor au cerut
aducerea potopului în viitor, „Să pornim la treabă!” Atra-Hasis.

Mitologia romană:

Jupiter, mâniat de faptele rele ale omenirii, s-a hotărât să o


distrugă. Era pe cale să incendieze pământul, dar a considerat că
astfel este posibil să dea foc şi cerului şi atunci a decis să inunde
Pământul. Cu ajutorul iui Neptun, el a pus la cale furtuni şi cutremu­
re care să inunde tot Pământul, mai puţin centrul Pamasului, acolo
unde Deucalion sosise şi găsise refugiu, alături de soţia sa, Pyrrha.
Fiindu-le recunoscută pietatea, Jupiter i-a lăsat să trăiască şi a retras
apele. Deucalion şi Pyrrha, urmând sfatul unui oracol, au repopulat
lumea, aruncând „oasele mamei” (pietre) în urma lor; fiecare piatră
s-a transformat într-un om.

Mitologia scandinavă:

Oden, Vili şi Ve s-au luptat şi I-au învins pe uriaşul de gheaţă


Ymir, iar apa îngheţată care a curs din rănile sale i-a înecat pe cei
mai mulţi dintre Uriaşii de Promoroacă. Uriaşul Bergelmir a scăpat cu
ajutorul unei bărci, împreună cu soţia şi copiii săi. Corpul lui Ymir a
devenit lumea pe care trăim noi.

Mitologia celtă:

Cerul şi Pământul erau doi giganţi, iar Cerul s-a întins dea­
supra Pământului, astfel încât copiii lor erau prinşi între ei, iar copiii
şi mama stăteau nefericiţi în întuneric. Cel mai îndrăzneţ dintre fii
372 Michael Tellinger

i-a condus pe fraţii săi într-o misiune al cărei scor era să taie Cerul
în multe bucăţi mici. Din craniul acestuia au făcut o boltă. Sângele
care a curs a produs o mare inundaţie care a omorât toţi oamenii,
cu excepţia unei perechi, care a fost salvată de o barcă pe care a
construit-o un Titan binevoitor.

Mitologia galeză:

Lacul Llion şi-a ieşit din matcă şi a inundat pământurile.


Dwyfan şi Dwyfach au scăpat cu ajutorul unei ambarcaţiuni fără ca­
targ la bordul căreia se afla câte o pereche din fiecare vieţuitoare de
pe Pământ. Au ancorat în Prydain (Britania) şi au repopulat lumea.

Mai sunt şi alte poveşti despre potop, cum sunt cele


din Lituania, Germania, Turcia, Vogul, Egipt şi Persia. Chiar
şi Coranul (11:25-48) face referire la Potop, adăugând că
Pământul a fost înghiţit de ape, iar barca a ancorat lângă un
munte numit Al-judi, iar unul dintre fiii necredincioşi ai lui
Noe s-a înecat în timpul Potopului.
Evanghelia apocrifă a lui Adam povesteşte cum acesta
a lăsat instrucţiuni ca trupul său, alături de cantităţi de aur,
tămâie şi smirnă, să fie urcat la bordul arcei şi, după termina­
rea Potopului, să fie îngropat în mijlocul Pământului. Atunci
Dumnezeu va veni şi va salva omenirea (A doua Evanghelie
a lui Adam 8:9-18,21:7-11). Iată-ne aici, amestecând istoria
omenirii. Adam nu murise până atunci? De unde ştia că va
urma un potop, lăsând astfel de instrucţiuni? Cât de siguri
suntem de aceste fapte?

Povestea babiloniană este practic identică cu cea su­


meriană şi chiar şi povestea caldeană este plină de influenţe
sumeriene. Trebuie să ne amintim că Noe la sumerieni era
numit Ziusudra:
Sclavii zeilor 373

Zeul Cronos l-a avetizat pe Xisuthrus despre venirea potopului


prin intermediul unui vis şi i-a poruncit să scrie o istorie şi să o în­
groape în Sippara, apoi i-a spus să construiască şi să aprovizioneze
o corabie (având lungimea de 5 stadii şi lăţimea de 2 stadii) pentru
el, prietenii şi rudele sale şi pentru toate felurile de vieţuitoare, ceea
ce Xisuthrus a făcut. După venirea şi calmarea potopului acesta a
trimis păsări care s-au întors. Ulterior, a încercat din nou şi de data
aceasta păsările s-au întors cu noroi pe picioare. La cea de-a treia
încercare, păsările nu s-au mai întors. A debarcat la poalele munţilor
Corcyraean din Armenia şi, împreună cu soţia, fiica şi navigatorul său
au oferit sacrificii zeilor.

Povestea zoroastriană:
După ce Ahura Mazda l-a avertizat pe Yima că distrugerea
care va veni sub forma forma iernii, îngheţului şi inundaţiilor care vor
urma topirii zăpezii reprezintă o ameninţare pentru lumea păcătoasă,
l-a instruit cum să construiască o vara, „fortăreaţă sau domeniu” pe
care să adune în perechi toate specimele de animale domestice de
toate dimensiunile, fiinţe umane, câini, păsări, plante şi provizii.

Toate aceste poveşti indică faptul că au existat un loc


şi un moment în care zeii cerului şi ai Pământului au con­
spirat pentru distrugerea omenirii. De ce? Pentru că aceasta
arăta semne de independenţă, inteligenţă şi posibil rebeliu­
ne împotriva creatorilor ei. V-am prezentat motivele care au
fost explicate pe larg de învăţaţi în numeroase studii dedicate
tăbliţelor sumeriene şi altor scripturi antice. Însă în Biblie se
găseşte o poveste care, după umila mea părere, le depăşeşte
pe toate în evidenţierea manipulării omenirii de către dum­
nezeu. Aceasta este povestea lui Avraam, a fiului său Isaac
şi a Sodomei şi Gomorei. Parcă ar fi scenariul unui film cu
mafioţi, realizat la Hollywood, în care li se testează loialitatea
unor oameni, înainte ca acestora să le fie acordată încrede­
rea „naşului” ca să îndeplinească anumite sarcini care nu
374 Michael Tellinger

sunt tocmai legale. Întrebaţi orice scriitor şi vă va confirma


că această poveste anume din Biblie are o structură perfec­
tă a unui scenariu, care include şi scena cu poliţistul bun şi
poliţistul rău, care plantează seminţele suspiciunii şi neîncre­
derii, cerând în schimb loialitate absolută; un cod al tăcerii şi
al supunerii. Aceste evenimente sunt exemplele perfecte ale
unei relaţii stăpân-sclav, asupra căreia pluteşte ameninţarea
constantă a unei posibile violenţe îndreptate împotriva
sclavilor, dacă aceştia încalcă poruncile. Are momente de
blândeţe perfect realizate şi indiciile unei compasiuni goale,
îndreptate către sclavii care sunt plini în permanenţă de frica
morţii.
Totul începe atunci când „zeul-stăpân” îl pregăteşte
pe sclavul său pentru conflict evacuându-i amanta din
casă. Sclavul este Avraam, iar amanta Agar. Sarra, soţia lui
Avraam, este de acord cu această mişcare pentru că Agar re­
prezintă o ameninţare pentru ea, fiindcă a dat naştere unui
fiu pe care l-a făcut cu Avraam şi care va deveni un com­
petitor pentru propriul copil atunci când va veni timpul,
însă mişcarea deşteaptă este aceea că zeul-stăpân îl pune pe
Avraam să o evacueze personal pe Hagar. Făcând asta, stă­
pânul testează loialitatea sclavului şi dă naştere unei rupturi
între el şi amanta lui. Imediat ce Hagar a fost lăsată să moară
în deşertul nemilos, zeul-stăpân vine în ajutorul tinerei fete
evacuate şi a copilului nou-născut, câştigând loialitatea totală
a fetei, care a început să răspândească vorba despre dumne­
zeul iubitor şi binevoitor.

Alungarea lui Agar şi a lui Ismael


„Şi crescând copilul, a fost înţărcat. Iar Avraam a făcut ospăţ
mare în ziua în care a fost înţărcat Isaac, fiul său. Văzând însă Sarra
că fiul egiptencii Agar, pe care aceasta îl născuse lui Avraam, râde de
Isaac, fiul ei, a zis către Avraam: «Izgoneşte pe roaba aceasta şi pe
Sclavii zeilor 375

fiul ei, căci fiul roabei acesteia nu va fi moştenitor cu fiul meu, Isaac!»
Şi s-au părut cuvintele acestea lui Avraam foarte grele pentru fiul său
Ismael. Dumnezeu însă a zis către Avraam: «Să nu ţi se pară gre­
le cuvintele cele pentru prunc şi pentru roabă; toate câte-ţi va zice
Sarra, ascultă glasul ei; pentru că numai cei din Isaac se vor chema
urmaşii tăi. Dar şi pe fiul roabei acesteia îl voi face neam mare, pentru
că şi el este din sămânţa ta». Atunci s-a sculat Avraam dis-de-di­
mineaţă; a luat pâine şi un burduf cu apă şi le-a dat Agarei; apoi,
punându-i pe umeri copilul, a slobozit-o; şi, plecând ea, a rătăcit prin
pustiul Beer-Şeba. Când însă s-a sfârşit apa din burduf, a lepădat ea
copilul sub un mărăcine. Şi, ducându-se, a şezut în preajma lui, ca
la o bătaie de arc, căci îşi zicea: «Nu voiesc să văd moartea copilului
meul» Şi, şezând ea acolo de o parte, şi-a ridicat glasul şi a plâns.
Şi a auzit Dumnezeu glasul copilului din locul unde era şi îngerul
lui Dumnezeu a strigat din cer către Agar şi a zis: «Ce e, Agar? Nu
te teme, că a auzit Dumnezeu glasul copilului din locul unde este!
Scoală, ridică copilul şi-l ţine de mână, căci am să fac din el un popor
mare!» Atunci i-a deschis Dumnezeu ochii şi a văzut o fântână cu apă
şi, mergând, şi-a umplut burduful cu apă şi a dat copilului să bea. Şi
era Dumnezeu cu copilul şi a crescut acesta, a locuit în pustiu, şi s-a
făcut vânător. A locuit deci Ismael în pustiul Faran şi mama sa i-a luat
femeie din ţara Egiptului.”

(Facerea 21:8-21)

Această manipulare deşteaptă le-a arătat zeilor că


Avraam era extrem de loial şi era demn de încredere pentru
ca să i se încredinţeze sarcini în viitor. De asemenea, Agar a
rămas veşnic îndatorată lui dumnezeu, pentru că le-a salvat
vieţile ei şi fiului ei. Dar probabil că vă întrebaţi ce sarcini
aveau zeii în minte pentru Avraam? Probabil cea mai veche
dovadă a exemplelor de spionaj din istoria omenirii. Acesta
nu a fost un test suficient pentru demonstrarea supunerii vi­
itorului spion de top al zeilor. Înainte de a-i lăsa pe mână lui
Avraam o armată de oameni bine echipaţi, cu care de luptă,
376 Michael Tellinger

armament avansat, întinderi mari de pământ şi o bogăţie din­


colo de orice imaginaţie, zeii trebuiau să-l supună la cel mai
important test de credinţă, ceea ce au şi făcut. Povestea este
foarte cunoscută chiar şi în afara cercurilor iudeo-creştine.
Avraam primeşte poruncă de la dumnezeu să-l ia pe fiul său,
Isaac, şi să-l ducă pe un munte îndepărtat şi să-l sacrifice
în numele zeilor. Răutatea lor premeditată este evidentă,
spunându-i lui Avraam să „meargă la un munte îndepărtat”,
unde aveau să fie singuri, astfel ca nimeni să nu poată să fie
martorul acestui eveniment brutal şi, în acelaşi timp, al unei
crime premeditate. Cine ştie, poate ceva nu mergea aşa cum
a fost plănuit şi Avraam l-ar fi ucis pe Isaac pe munte în
acea zi. Era mai bine să nu fie niciun martor prin preajmă
sau rude zăpăcite care să sporească nemulţumirea crescândă
a oamenilor faţă de zei. Avraam a trecut testul cu brio. Acum
era pregătit ca să îndeplinească orice sarcină primită din par­
tea zeilor şireţi. Din acest moment, zeii au avut grijă ca toată
lumea să afle că Avraam era protejatul lor. Multe căpetenii
de triburi, regi şi chiar şi preoţi au venit să-i intre în graţii şi
să-l linguşească pentru ca să evite posibile acte de violenţă
din partea zeilor.

Avraam îl sacrifică pe Isaac


„După acestea, Dumnezeu a încercat pe Avraam şi i-a zis:
«Avraame, Avraame!» Iar el a răspuns: «lată-mă!» Şi Dumnezeu i-a
zis: «la pe fiul tău, pe Isaac, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, şi du-te
în pământul Moria şi adu-i acolo ardere de tot pe un munte, pe care
ţi-l voi arăta Eu!» Sculându-se deci Avraam dis-de-dimineaţă, a pus
samarul pe asinul său şi a luat cu sine două slugi şi pe Isaac, fiul său;
şi, tăind lemne pentru jertfă, s-a ridicat şi a plecat la locul despre care-i
grăise Dumnezeu. Iar a treia zi, ridicându-şi Avraam ochii, a văzut în
depărtare locul acela. Atunci a zis Avraam slugilor sale: «Rămâneţi
aici cu asinul, iar eu şi copilul ne ducem până acolo şi, închinându-ne,
Sclavii zeilor 377

ne vom întoarce la voi». Luând deci Avraam lemnele cele pentru jert­
fă, le-a pus pe umerii lui Isaac, fiul său; iar el a luat în mâini focul şi
cuţitul şi s-au dus amândoi împreună. Atunci a grăit Isaac lui Avraam,
tatăl său, şi a zis: «Tată!» Iar acesta a răspuns: «Ce este, fiul meu?»
Zis-a Isaac: «lată, foc şi lemne avem; dar unde este oaia pentru jert­
fă?» Avraam însă a răspuns: «Fiul meu, va îngriji Dumnezeu de oaia
jertfei Sale!» Şi s-au dus mai departe amândoi împreună. Iar dacă
au ajuns la locul de care-i grăise Dumnezeu, a ridicat Avraam acolo
jertfelnic, a aşezat lemnele pe el şi, legând pe Isaac, fiul său, l-a pus
pe jertfelnic, deasupra lemnelor. Apoi şi-a întins Avraam mâna şi a
luat cuţitul, ca să junghie pe fiul său. Atunci îngerul Domnului a strigat
către el din cer şi a zis: «Avraame, Avraame!» Răspuns-a acesta:
«lată-mă!»

Iar îngerul a zis: «Să nu-ţi ridici mâna asupra copilului, nici
să-i faci vreun rău, căci acum cunosc că te temi de Dumnezeu şi
pentru mine n-ai cruţat nici pe singurul fiu al tău». Şi, ridicându-şi
Avraam ochii, a privit, şi iată la spate un berbec încurcat cu coarnele
într-un tufiş. Şi, ducându-se, Avraam a luat berbecul şi l-a adus jertfă
în locul lui Isaac, fiul său. Avraam a numit locul acela lahve-ire, adi­
că, Dumnezeu poartă de grijă şi de aceea se zice astăzi: «În munte
Domnul Se arată». Şi a strigat a doua oară îngerul Domnului din cer
către Avraam şi a zis: «Juratu-M-am pe Mine însumi, zice Domnul,
că, de vreme ce ai făcut aceasta şi n-ai cruţat nici pe singurul tău fiu,
pentru Mine, de aceea te voi binecuvânta cu binecuvântarea Mea şi
voi înmulţi foarte neamul tău, ca să fie ca stelele cerului şi ca nisipul
de pe ţărmul mării şi va stăpâni neamul tău cetăţile duşmanilor săi;
Şi se vor binecuvânta prin neamul tău toate popoarele pământului,
pentru că ai ascultat glasul Meu»”.
(Facerea 22:1-18)

Aceasta este cu siguranţă cea mai perversă formă de


manipulare asupra omului antic pe care zeii au făcut-o ca
să-i testeze loialitatea. Le-a oferit zeilor un model prin care
să-şi poată exercita în viitor controlul asupra supuşilor umani,
378 Michael Tellinger

promiţându-le celor loiali şi supuşi recompense bogate.


Trebuie să vedeţi dincolo de fanfaronada, rolurile şi discursul
narativ impunător din Vechiul Testament ca să recunoaşteţi
frica absolută în care trăiau oamenii acelor timpuri. Zeii erau
însetaţi de sânge şi manipulatori nemiloşi. Dar aveau un
motiv foarte bun ca să se poarte aşa: omul devenise vizibil
nemulţumit de abuzurile lor şi începuse să formeze gru­
puri de rezistenţă, care erau conduse de zei rebeli, cum era
Marduk, fiul lui Enki.
Din acest moment, care a culminat cu distrugerea
Sodomei şi Gomorei, Marduk se revoltase oficial împotriva
zeului comandant Enlil şi atrăsese de partea sa foarte mulţi
oameni, cărora le promisese viaţa de după moarte. El s-a
autoproclamat zeu suprem. Oamenii care erau suspectaţi în
vreun fel de implicare în astfel de activităţi îndreptate împo­
triva zeilor au fost consideraţi corupţi şi răi, săvârşitorii unor
păcate de neimaginat faţă de zei şi au fost pedepsiţi foarte
sever. Încă nu este clar dacă Enlil a fost acela care a comis
îngrozitoarele acte de violenţă împotriva oamenilor, însă do­
vezile îl incriminează pe Marduk, care era din ce în ce mai
disperat să preia controlul asupra omenirii. Marduk şi-a pus
la punct propriul plan prin care să-i controleze pe adoratorii
săi umani prin intermediul fricii şi intimidării. Până la urmă,
această metodă funcţionase cu succes până atunci. Campania
sa de recrutare a început cu puţin timp înainte de ridicarea
imperiului egiptean şi a ţinut mult după evenimentele de la
Sodoma. Marduk a călătorit în întreaga lume, peste tot pe
unde se stabiliseră alţi zei, proclamându-se superiorul aces­
tora. Strategia a funcţionat foarte bine în ţinuturile biblice,
inclusiv în Egipt. Aşa a început înregistrarea muncii de ma­
nipulare a omenirii de către dumnezeul violent din Vechiul
Testament.
Comparaţi acest comportament cu cel al unora dintre
cei mai cunoscuţi dictatori din anii care au urmat, cum ar
Sclavii zeilor 379

fi Stalin, Mao şi Hitler, şi veţi observa că nu există multe


diferenţe. „Cum e tatăl, aşa este şi fiul.” Zeii ne-au învăţat
bine, iar ADN-ul pe care l-am moştenit de la ei este vizibil în
acţiunile noastre chiar şi în prezent. Pentru a sprijini această
concluzie vom apela la câteva extrase din Biblie.
Între timp, primii oponeţi ai lui Enlil se adunau în lo­
curi în care nu puteau să fie reperaţi cu uşurinţă de potenţialii
bârfitori şi spioni. Numărul oamenilor care se alăturau
mişcării de rezistenţă sporea, iar activiştii puneau la cale dife­
rite planuri pentru a-i învinge pe zeii brutali. Este evident că
unele oraşe deveniseră bastioane ale primilor revoluţionari,
fiind inspiraţi de către primii gânditori ai omenirii sau de
filosofii care au devenit atât de admiraţi în vremurile care au
urmat. Două dintre oraşele care au servit ca refugii pentru
revoluţionari au fost Sodoma şi Gomora.
Şi, în vreme ce Enlil îl transforma pe Avraam într-un
general loial, ceilalţi regi au sesizat că instabilitatea din rân­
durile oamenilor era în creştere şi şi-a dat seama că la orizont
se vedeau necazuri mari. Probabil că toţi erau la curent cu
faptul că nemulţumirile oamenilor creşteau şi că mişcarea
lor de rezistenţă căpăta amploare. Avraam şi adepţii săi erau
manipulaţi şi îndoctrinaţi permanent de către zei cu poveşti
potrivit cărora lumea era plină de oameni „răi şi păcătoşi”.
C u m s-ar fi putut una ca asta? Cum era posibil ca, dintr-odată,
doar Avraam şi clanul său să fie drepţi în ochii lui dum­
nezeu, în vreme ce majoritatea a celorlalţi să fie răi, să aibă
un comportament plin de păcate inacceptabile, care însem­
na că trebuiau distruşi? Mai gânditi-vă... ce-ar fi putut să
facă acei oameni încât să fie considerat atât de rău? Ce-ar
fi putut să pună la cale, astfel încât să ducă la distrugerea
totală a celor două oraşe? Oare dumnezeul atotputernic şi iu­
bitor nu avea alte mijloace la dispoziţie? Să ne imaginăm un
astfel de comportament în prezent. Chiar şi în cele mai dure
situaţii de război, agresorul nu distruge niciodată în totalitate
380 Michael Tellinger

oraşe întregi. Elementul de umanism dictează să nu fie răniţi


femeile şi copiii. În principal, ţintele unui război sunt soldaţii.
Mă grăbesc să adaug că, deşi acest gen de distrugere a fost
practicat de George W. Bush în Afganistan şi Irak, au existat
totuşi mulţi supravieţuitori. Genul de distrugere care a avut
loc la Sodoma şi Gomora a fost mult mai violent, cu intenţia
clară de a ucide toate flintele vii din acele oraşe.
Abraham devenise un personaj foarte dubios în
ţinuturile unde se mutase, într-atât de mult încât regii au
început să-l linguşească, anticipând o posibilă răzbunare a
zeilor îndreptată împotriva lor. Însă loialitatea nezdruncinată
faţă de zei a lui Avraam i-a adus acestuia recompense boga­
te de toate felurile şi l-a făcut să devină un om foarte avut.
Nepotul său, Lot, participa activ la toate aceste activităţi şi
a jucat un rol crucial în livrarea informaţiilor către Avraam,
care le dădea mai departe zeilor şi „îngerilor” atunci când
aceştia veneau să adune informaţii:

„Avram însă era foarte bogat în vite, în argint şi în aur. Şi a


înaintat Avram pe unde venise, de la miazăzi spre Betel, până la
locul unde fusese mai înainte cortul său, între Betel şi Hai, adică
până la locul unde era jertfelnicul pe care-l ridicase el mai înainte,
şi acolo a chemat Avram numele Domnului. însă pământul acela
nu-i încăpea să stea împreună, căci averile lor erau multe şi nu-i
încăpea locul să trăiască împreună. De aceea se întâmplau certuri
între păzitorii vitelor lui Avram şi păzitorii vitelor lui Lot. Pe atunci
locuiau în pământul acela canaaneii şi ferezeii. Atunci a zis Avram
către Lot: «Să nu fie sfadă între mine şi tine, între păstorii mei şi
păstorii tăi, căci suntem fraţi, lată, nu e oare tot pământul înaintea
ta? Desparte-te dar de mine! Şi, de vei apuca tu la stânga, eu voi
apuca la dreapta; iar de vei apuca tu la dreapta, eu voi apuca la
stânga». Şi, ridicându-şi Lot ochii, a privit toată câmpia Iordanului,
care, înainte de a strica Domnul Sodoma şi Gomora, toată până la
Zoar era udată de apă, ca raiul Domnului, ca pământul Egiptului.
Sclavii zeilor 381

Asta se întâmpla înainte ca Domnul să distrugă Sodoma şi


Gomora. Deci şi-a ales Lot tot ţinutul din preajma Iordanului şi a apu­
cat Lot spre răsărit; şi aşa s-au despărţit ei unul de altul. Avram a
rămas să locuiască în pământul Canaan, iar Lot s-a sălăşluit în ce­
tăţile din ţinutul Iordanului şi şi-a întins corturile până la Sodoma. Iar
oamenii Sodomei erau răi şi tare păcătoşi înaintea Domnului”.
(Facerea 13:2-13)

Acesta era un plan viclean al zeilor, să-l trimită pe


Lot în inima Sodomei, ca să stabilească acolo, şi să-i trimi­
tă unchiului său informaţii despre dezvoltarea mişcării de
rezistenţă a oamenilor „răi şi păcătoşi". Zeii i-au reamintit
lui Avraam care va fi recompensa pe care o va primi dacă
nu-i va dezamăgi:

„Deci a zis Domnul către Avram, după ce s-a despărţit Lot de


dânsul: «Ridică-ţi ochii şi, din locul în care eşti acum, caută spre mia­
zănoapte, spre miazăzi şi răsărit şi spre mare, Că tot pământul, cât îl
vezi, ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi pentru vecie.»”
(Facerea 13:14-15)

Pentru a ilustra cât mai bine gradul de nervozitate al


regilor din ţinuturile dimprejur din cauza lui Avraam, iată un
fragment care povesteşte cum un rege încearcă să-şi conso­
lideze relaţiile viitoare cu Avraam, băiatul cu „ochi albaştri”
al zeilor, făcând ceea ce politicienii au făcut dintotdeauna,
linguşindu-i pe cei care deţin banii şi puterea:

Învoiala cu Abimelec

„În vremea aceea, Abimelec, însoţit de Picol, căpetenia oştirii


lui, a vorbit astfel lui Avraam: «Dumnezeu este cu tine în tot ce faci.
Jură-mi acum, aici, pe Numele lui Dumnezeu, că nu mă vei înşela
niciodată, nici pe mine, nici pe copiii mei, nici pe nepoţii mei şi că vei
382 Michael Tellinger

avea faţă de mine şi faţă de ţara în care locuieşti ca străin, aceeaşi


bunăvoinţă pe care o am eu faţă de tine». Avraam a zis: «Jur!»”
(Facerea 21:22-24)

Chiar şi în aceste momente, în care-l asigură pe


Abimelec că va pune o vorbă bună pentru el, Avraam tră­
dează semnele unui spion al zeilor, dojenindu-1 pe rege şi
arătându-şi în felul acesta superioritatea:

„Dar Avraam a băgat vină lui Abimelec pentru o fântână de


apă, pe care puseseră mâna cu sila robii lui Abimelec. Abimelec a
răspuns: «Nu ştiu cine a făcut lucrul acesta; nici tu nu mi-ai dat de
ştire şi nici eu nu aflu decât azi»”.
(Facerea 21:25-26)

Bietul om încearcă instantaneu să-şi salveze pielea şi,


potrivit scripturii, în cele din urmă reuşeşte. Un alt exem­
plu în care regii înfricoşaţi îl linguşesc pe Avraam pentru a
obţine favoruri de la acesta poate fi găsit în fragmentul de
mai jos:

Avraam este binecuvântat de Melhisedec


„Şi când se întorcea Avram, după înfrângerea lui Kedarlaomer
şi a regilor uniţi cu acela, i-a ieşit înainte regele Sodomei în valea
Şave, care astăzi se cheamă Valea Regilor. Iar Melhisedec, rege­
le Salemului, i-a adus pâine şi vin. Melhisedec acesta era preotul
Dumnezeului celui Preaînalt. Şi a binecuvântat Melhisedec pe Avram
şi a zis: «Binecuvântat să fie Avraam de Dumnezeu cel Preaînalt,
Ziditorul cerului şi al pământului. Şi binecuvântat să fie Dumnezeul
cel Preaînalt, Care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!» Şi Avraam
i-a dat lui Melhisedec zeciuială din toate.”
(Facerea 14:17-20)
Sclavii zeilor 383

Este evident că toată lumea era foarte îngrijorată de


situaţia tensionată care domnea în ţinut şi se aşteptau la
un eveniment major iminent. Zeii desfăşurau o activitate
susţinută, venind şi plecând tot timpul, apărând în faţa unor
oameni, dându-le instrucţiuni şi ameninţând cu violenţe
potenţialii inamici. Şi pe Pământ se desfăşura o activitate
intensă printre revoluţionari, lucru pe care îl putem deduce
din exprimarea Bibliei cu privire la oamenii „răi, corupţi şi
păcătoşi” de pretutindeni. Aceasta este o formă de paranoia
în ton acuzaţiile care erau lansate. Oamenii şi regii din acele
ţinuturi ştiau despre relaţia apropiată dintre Avraam şi zeii
brutali, iar manipularea lui Avraam a continuat:

„După acestea, fost-a cuvântul Domnului către Avram, noap­


tea, în vis, şi a zis: «Nu te teme, Avrame, că Eu sunt scutul tău şi
răsplata ta va fi foarte mare!»”
(Facerea 15:1)

Toată această activitate nu făcea decât să pregătească


cea mai importantă acţiune, atunci când zeii răi au plănuit şi
au executat un măcel complet asupra Sodomei şi Gomorei,
refugiul sigur al revoluţionarilor aflaţi sub influenţa lui
Marduk, zeul Anunnaki rebel. Sclavul zeilor, Avraam, deve­
nise un servitor devotat şi loial, care ar fi făcut orice pentru
zeii săi. Dumnezeu i-a spus lui Avraam că „ţipătul împotriva
Sodomei şi Gomorei era mare şi acuzaţiile împotriva lor erau
grele”. Apoi dumnezeu a spus că s-a hotărât „să coboare şi să
verifice” şi, dacă lucruri stăteau într-adevăr aşa, să-i distrugă
complet. Ceea ce se poate înţelege de aici este că zeii i-au
ordonat lui Avraam să meargă în acele oraşe şi să-i spione­
ze pe oameni. Este evident că Biblia descrie această acţiune
în mod diferit, iar Avraam este înfăţişat ca având o misiune
din partea lui dumnezeu, aceea de a-i identifica pe oamenii
drepţi care ar fi putut să trăiască în acele oraşe, despre care se
384 Michael Tellinger

spunea că sunt pline de oameni răi şi păcătoşi. Şi, cum cărţile


de istorie sunt scrise întotdeauna de către învingători, ştim
foarte puţine lucruri despre oamenii care trăiau în Sodoma şi
Gomora, în afara scrierilor propagandistice ale Bibliei. Până
la urmă, evenimentele au fost consemnate de învingătorii
care au fost îndoctrinaţi masiv de către zeii manipulatori.
Să ne întoarcem la Avraam: Trei îngeri au apărut în
faţa sa. Şi-a ridicat privirea şi, iată, trei oameni se aflau lân­
gă el. Nu-i aşa că este uimitor? Aceşti îngeri băgăcioşi par
să-şi facă prezenţa numai atunci când se pregătesc necazuri
sau înainte ca punga cu puroi să se spargă. Este evident că
Avraam i-a recunoscut imediat pentru că şi-a plecat capul şi
a început să vorbească cu ei. Din acest pasaj oricine poate re­
marca mentalitatea înfricoşată de tipul stăpân - sclav. Se pare
că doi dintre ei aveau arme pe care le-au folosit mai târziu
ca să se apere şi, fie că veţi crede sau nu, cel de-al treilea era
„dumnezeu” însuşi, care-i spunea lui Avraam ceea ce avea să
se întâmple. Vechiul Testament îi numeşte pe îngeri mala-
chim, ceea ce înseamnă „emisari care poartă porunci divine
şi mesaje de la dumnezeu”. Aceştia i-au spus clar lui Avraam
că, dacă nu găseşte cel puţin cincizeci de oameni virtuoşi
printre locuitorii celor două oraşe, acestea vor fi distruse.
Asta este ceea ce mă nedumereşte şi ceea ce stă în spatele
teoriei mele potrivit căreia Avraam era un spion al zeilor. De
ce i-ar fi comunicat aceste informaţii lui Avraam? De ce era
el acela care trebuia să găsească cincizeci de oameni virtuoşi
care să salveze oraşele? Acest lucru se întâmpla, pentru că el
fusese însărcinat să spioneze şi să raporteze către zei. Aceştia
veniseră acum ca să culeagă roadele muncii sale de spionaj.
La început, Avraam a arătat o urmă de umanism şi i-a
rugat pe zei să nu-i omoare pe toţi, pentru că printre ei s-ar
fi putut afla „unii oameni virtuoşi sau supuşi.” Dumnezeu
pare să fie de acord cu această rugăminte şi promite să nu-i
omoare pe toţi atâta vreme cât Avraam poate să găsească „fie
Sclavii zeilor 385

şi o singură” persoană dreaptă în aceste oraşe. Aceasta este o


capcană pregătită pentru Avraam. Zeii au un plan care nu
poate fi negociat al cărui scop este eliminarea rebelilor din
aceste oraşe, iar Avraam este spionul zeilor. Un alt aspect
ciudat este acela că Lot, nepotul lui Avraam, s-a mutat în
Sodoma înainte de aceste evenimente şi este probabil cel care
transmite informaţiile către unchiul său despre oamenii răi şi
păcătoşi din oraş.
Şi atunci când îngerii războinici sosesc la porţile
oraşului, îl găsesc pe Lot care-i aştepta. Acesta este un alt
aspect ciudat care indică premeditarea. Lot i-a dus în casa
lui, acolo unde aceştia s-au spălat şi au mâncat, dar vestea
despre sosirea îngerilor violenţi în casa lui Lot s-a întins ca
focul prin Sodoma. Este evident faptul că locuitorii Sodomei
i-au recunoscut imediat pe cei doi îngeri. Oare acest lucru
se întâmpla pentru că îngerii mai fuseseră văzuţi făcând lu­
crul acesta? Era doar una dintre apariţiile lor regulate în care
aduceau moartea şi durerea asupra oamenilor? Sau pentru că
erau îmbrăcaţi diferit, aici fiind inclus şi portul unor arme
mortale, care erau dincolo de puterea de înţelegere a oa­
menilor? Aceasta era cu siguranţă o oportunitate pentru ca
oamenii din Sodoma să-i linşeze pe îngeri şi să se răzbune,
chiar dacă la o scară mică. Iadul s-a dezlănţuit atunci când
activiştii, cărora li s-au alăturat tineri şi bătrâni, le-au cerut
îngerilor să iasă din casă. Probabil că spiritele erau foarte în­
cinse şi adrenalina vuia, pentru că astfel de situaţii nu apăreau
prea des. Acesta a fost motivul de care zeii violenţi aveau ne­
voie pentru ca să acţioneze. Era dovada de care aveau nevoie
ca să le confirme că oamenii din Sodoma erau într-adevăr răi
şi păcătoşi şi trebuiau distruşi. Îngerii au ieşit şi „i-au orbit pe
oameni ca să nu poată să vadă”. Apoi i-au spus lui Lot să-i
adune pe toţi membrii familiei sale şi să părăsească oraşul pe
care se pregăteau să-l distrugă. Lot a făcut tot ce i-a stat în
putinţă pentru ca să-i adune, dar a fost ridiculizat şi tratat cu
386 Michael Tellinger

neîncredere. Până la urmă, a părăsit oraşul la adăpostul întu­


nericului, însoţit de nevasta şi de fiica sa.
Cele ce urmează reprezintă o revelaţie extraordinară
cu privire la arsenalul uimitor şi la forţa mortală pe care le
posedau îngerii. Îngerii i-au spus lui Lot: „Fugiţi ca să vă
salvaţi vieţile şi nu vă uitaţi în urmă şi nici să vă opriţi unde­
va pe câmpie... refugiaţi-vă în munţi sau veţi pieri”. Ceea ce
înseamnă de fapt să dispară cât mai repede, să plece în munţi
şi să se ascundă în peşteri, departe de orice! Apoi a avut loc
un fapt uimitor. Lot i-a rugat să amâne distrugerea Sodomei
până ce el ar fi avut timp suficient ca să ajungă la Zoar, care
se pare că era la o distanţă destul de mare de Sodoma. Îngerii
morţii l-au îndemnat pe Lot să se grăbească, pentru că ei
nu şi-ar fi putut folosi armele mortale până ce el nu ar fi
ajuns acolo. Descrierea care urmează în Biblie nu poate fi
comparată decât cu un holocaust nuclear. Şi asta e ceea ce
trebuie să se fi întâmplat. Oraşele, oamenii şi vegetaţia, totul
a fost spulberat de forţa armelor înfricoşătoare ale îngerilor.
Căldura şi focul au distrus totul în calea lor. Radiaţiile şi valul
de presiune i-au afectat şi pe oamenii care se aflau la distanţă
faţă de cele două oraşe.
De ce i s-a spus lui Lot să nu se uite înapoi şi să se
ascundă? O explozie de o asemenea forţă ar orbi pe oricine
la fel de repede cum ar face-o un milion de torţe arzânde, în
vreme ce radiaţiile şi valul de presiune ar arde orice formă
de viaţă pe o rază de mai mulţi kilometri. Exact acest lucru
s-a întâmplat cu nevasta neascultătoare şi curioasă a lui Lot.
Exploziile care aveau loc în spatele lor trebuie să fi fost cel
mai spectaculos şi mai înspăimântător lucru de care auzise­
ră până atunci. Probabil că a întors privirea din curiozitate
pentru ca să vadă distrugerile... aceasta nu a fost o mişcare
înţeleaptă. Versiunea din Biblia evreiască susţine că ea a
fost transformată întru-un „stâlp de sare”. Însă, aşa cum de­
monstrează Zecharia Sitchin, traducerea a fost făcută greşit,
Sclavii zeilor 387

corect fiind un „nor de vapori”. Este ceea ce se întâmplă în


mod normal în urma unei explozii nucleare.
Distrugerile comise de îngerii violenţi nu s-au oprit
aici. Găsim din nou dovezi care indică faptul că Lot ar fi
putut să spioneze şi oameni din alte oraşe, în vreme ce se de­
plasa dintr-un oraş în altul, unde nu i se permitea să rămână.
Este posibil ca acest lucru să se întâmple, pentru că locuitorii
acelor oraşe erau la curent cu legătura strânsă dintre Lot şi
zei? Sau poate că nu doreau să-l aibă în preajmă? Se temeau
de o soartă similară cu aceea a Sodomei? Îngerii morţii l-au
urmat pe Lot dintr-un oraş în altul, distrugându-le pe toate
în acelaşi fel în care au procedat şi cu Sodoma. Vă cer să
reevaluaţi situaţia. De ce fapte abominabile erau acuzaţi oa­
menii din acele oraşe, ca să merite o pedeapsă atât de severă
din partea dumnezeului nostru „atotiubitor”? Nu voi lua în
considerare povestea schizofrenică înfăţişată de Biblie nici
dacă mă ameninţaţi cu arme nucleare! Cel care se comportă
în acest fel barbar nu este Dumnezeul meu! Mânia oameni­
lor nevinovaţi din toate ţinuturile a depăşit orice limită, ceea
ce nu a făcut decât să-i îndârjească pe revoluţionari, făcând
ca multe alte mii să se alăture protestelor zgomotoase împo­
triva zeilor violenţi de pretutindeni. Îngerii nu aveau de ce
să-i caute pe cei care făceau necazuri: oraşele se ridicaseră
la revoltă unul după altul. Zeii au răspuns aşa cum se price­
peau cel mai bine, cu violenţă, moarte şi distrugerea sclavilor
nesupuşi.
Toate aceste violenţe nu fac decât să susţină teoria mea
potrivit căreia cea mai parte a violenţelor care se întâmplă
la nivel global au legătură cu A D N - u l uman, pe care l-am
moştenit de la zeii creatori. Pe măsură ce drama omenirii se
dezvăluie, încep să-mi schimb rapid părerea despre nivelul
de evoluţie al zeilor Anunnaki. Dovezile care se acumulează
rapid arată că probabil nu erau cu mult mai evoluaţi decât
suntem noi în prezent. Dacă privim la barierele legate de
388 Michael Tellinger

drepturile omului pe care le-am depăşit pe Pământ în aces­


te ultime decenii, pare evident că am depăşit nivelul lor de
evoluţie în ceea ce priveşte drepturile omului. Declar aceste
lucruri bazându-mă pe faptul că am impus cu succes o lege
dată de Organizaţia Naţiunilor Unite împotriva sclaviei, în
vreme ce Anunnaki au creat o specie sclavă nouă acum 200
000 de ani. Ceea ce m-a deranjat cu privire la acest lanţ de
întâmplări a fost lipsa lor de viziune şi aparenta ignorare a
repercusiunilor. La început, am crezut că Anunnaki aveau un
genom perfect care le dădea posibilitatea să execute activităţi
dincolo de puterile omeneşti obişnuite, să trăiască veşnic şi să
execute operaţiuni genetice complicate. Dar apoi am analizat
progresele pe care le-au făcut oamenii în domeniul ingineriei
genetice şi a manipulării şi mi-am dat seama că avem în pre­
zent aceleaşi abilităţi pe care le aveau Anunnaki atunci când
au ajuns pe Pământ, acum 450 000 de ani. În multe feluri
noi, oamenii, mizerabila specie sclavă a zeilor, avem acelaşi
nivel de dezvoltare al activităţii spaţiale pe care-l aveau şi
Anunnaki în acea perioadă şi nu peste mult timp vom coloni­
za planeta Marte. Trebuie să ne punem următoarea întrebare:
Oare carta drepturilor omului le va permite coloniştilor de
pe Marte să cloneze o nouă subspecie de oameni pe post
de muncitor necalificat, cu mai puţine drepturi decât ale
astronauţilor colonişti? Sau li se va permite coloniştilor de
pe Marte să creeze o specie sclavă care să execute toate mun­
cile grele şi care să fie tratată mai prost decât sunt trataţi
oamenii? Nu cred. Dar, în vreme ce afişăm un indice ridicat
al interesului faţă de drepturile omului, genele noastre vio­
lente provoacă încă dezastre în rândurile omenirii. În acest
domeniu mai avem mult de evoluat sau poate vom putea să
vindecăm această imperfecţiune violentă cu ajutorul mani­
pulării genetice.

Astfel mă reîntorc la chestiunea referitoare la cât de


avansat ar fi putut să fie genomul zeilor Anunnaki care ne-a
Sclavii zeilor 389

creat. Este foarte clar că intenţia lor a fost aceea să creeze un


umanoid mai puţin inteligent: unul suficient de inteligent
încât să primească instrucţiuni, dar, în acelaşi timp, ignorant
şi suficient de supus încât să nu reprezinte o ameninţare
pentru creatorul său. Pentru ca să obţină acest lucru şi-au
dat seama că nu va fi suficient să-şi cloneze propria specie,
pentru că rezultatul ar fi avut aceleaşi caracteristici genetice
ca şi ale lor. Răspunsul evident al acestei probleme a fost să
încrucişeze ADN-ul lor mai evoluat cu cel al lui homo erectus,
o specie care locuia aici, pe Pământ. Deşi Anunnaki deţineau
informaţiile ştiinţifice necesare pentru ca să poată clona un
număr de fiinţe, devine evident faptul că au fost nevoiţi să
dezactiveze sau să întrerupă unele dintre cele mai importante
gene ale speciei sclave pentru ca aceasta să nu aibă acces la
unele caracteristici importante. Traducerile tăbliţelor sume­
riene realizate de Sitchin descriu detaliat încercările repetate
de fertilizarea ovulului în femele-surogat şi de permitere a
dezvoltării clonei într-un copil sănătos. Despre homo erectus
se spune că „trăia printre animalele stepei şi nu se îmbrăca cu
veşminte... întregul său corp era acoperit de păr... În Edin nu
mai fusese văzută o creatură asemănătoare.” Apoi este descris
cu exactitate scopul fiinţei nou-create: „Va fi creat un munci­
tor primitiv...Va înţelege ordinele noastre...Va mânui uneltele
noastre...Va executa munca grea a săpăturilor”. Există câteva
referiri la disperarea cauzată de încercările nereuşite de a crea
muncitorul primitiv: „Trebuie să mai încercăm încă o dată...
Amestecul trebuie ajustat... Ea a înseminat într-un bol de
cristal ovulul unei femele pământene... A avut loc concepţia...
Acesta semăna mai mult cu Anunnaki”. Dar încercările lor
au eşuat de mai multe ori, înainte de crearea unei specii per­
fecte. „Ninmah a rearanjat amestecul de mai multe ori” şi, în
cele din urmă, rezultatul a fost aproape perfect.
390 Michael Tellinger

Naşterea lui Adamu a fost întâmpinată cu mare bu­


curie de către Anunnaki, dar curând se vor confrunta cu noi
probleme neaşteptate.

Fig. 12.3. Crearea lui Adamu. Reprezentare pe un sigiliu cilindric mesopo-


tamian care înfăţişează crearea lui Adam, primul copil creat in vitro. Vedem
o zeiţă care-l ţine pe Adam, în vreme ce alţi zei din laborator pregătesc
amestecul de ADN şi ridică un tub pentru testare. În spatele zeiţei se poate
vedea proeminent Copacul Vieţii.

Principala barieră care trebuia depăşită a fost aceea de


a îmblânzi comportamentul animalic sălbatic al noii specii,
care-o făcea să se răscoale în mod natural împotriva oricărei
forme de constrângere sau opresiune. Cealaltă barieră a fost
aceea de a reuşi să insemineze simţul loialităţii, servituţii şi
supunerii şi, în special pe cel al fricii, în noua specie sclavă.
Şi aşa facem cunoştinţă cu violentul, însetatul de sânge „zeu
creator" al omenirii. Acesta a dat un cod de instrucţiuni stric­
te şi îi răsplăteşte cu daruri şi bunăvoinţă pe cei obedienţi, în
vreme ce face apel la dureri şi suferinţe îndreptate împotriva
celor care nu-i ascultă poruncile. Deşi sună incredibil, a fost
un plan în toată regula, un plan de care orice dictator ar fi
fost mândru. Chiar şi astăzi ne temem de zeul violent. Voi
păstra restul poveştii creaţiei pentru un alt capitol şi ne vom
Sclavii zeilor 391

întoarce la conceptul de sclavie şi despre cât de liberi credem


că suntem în secolul al XXI-lea.

SCLAVIA M O D E R N Ă

Ca întodeauna, atunci când credem că ştim to-


tul, o uşă nouă se deschide ca să ne arate cât de puţine
lucruri ştim de fapt. Atunci când am început să studiez
felul în care a evoluat sclavia la nivel mondial, am desco­
perit poveşti înfiorătoare despre greutăţi şi nenorociri de o
asemenea amploare încât ar putea să facă pe oricine să-şi
piardă încrederea în omenire. Dar apoi mi-am reamintit ide­
ea simplă pe care vreau să vi-o împărtăşesc prin intermediul
acestei cărţi. Aşa că daţi-mi voie să vi-o reamintesc, înainte
de vă împărtăşi câteva dintre ororile sclaviei din zilele noas­
tre: am fost creaţi ca o specie slcavă şi suntem încă o specie
sclavă... care afişează toate caracteristicile comportamentale
ale unei specii sclave. Nu putem să fugim din calea dovezilor
copleşitoare care ne înconjoară şi care umplu paginile preis­
toriei noastre. Este interesant să comparăm regulile sclaviei
din codul de legi ale regelui Hammurabi din Babilon, de
acum circa 4 100 de ani cu necazurile muncitorilor din ateli­
erele fabricilor chinezeşti din prezent. Ca să obţinem efectul
real al acestor ateliere moderne, daţi-mi voie să vă reamintesc
că unele dintre cele mai folosite branduri la nivel mondi­
al sunt acum produse în China, în condiţii inumane. Deşi
condiţiile de muncă din aceste fabrici au fost făcute publice,
arătându-se că ele încalcă drepturile omului în feluri pe care
nu ni le putem închipui, toţi liberalii occidentali care agită
steaguri, ţin bannere şi cântă continuă să cumpere produsele
care provin de pe pieţele asiatice de sclavi. Ceea ce nu văd
nu îi afectează, astfel că occidentalul gurmand va continua să
392 Michael Tellinger

consume din ce în ce mai mult, contribuind la creşterea invi­


zibilă a pieţei de sclavi din Răsărit. Statele Unite ale Americii
şi Europa sunt în mod evident principalii vinovaţi, în virtu­
tea numerelor din ţările din aşa-zisa lume civilizată, în vreme
ce pieţele asiatice continuă să consume brandurile care le în­
robesc rudele. Acum, că mi-am luat această problemă de pe
inimă, putem să aruncăm o privire asupra chinurilor pe care
trebuie să le suporte lucrătorul unui atelier chinezesc, alături
de alte câteva revelaţii supărătoare despre omenire.
O metodă populară de înrobire a muncitorilor este
aceea de impunere a unui sistem de amenzi.

Marcaje longitudinale: Liniile galbene sunt marcate


pe podea; dacă muncitorii calcă în afara acestor linii sunt
amendaţi.
Depăşirea timpului alocat: Cele mai multe dintre fa­
brici fixează o limită de timp pentru mers la toaletă, de obicei
între trei şi cinci minute. Dacă această limită este depăşită,
muncitorul este amendat.
Mersul la toaletă fără permisiune: În unele fabrici,
muncitorii trebuie să obţină un permis de la supraveghetor
pentru ca să meargă la toaletă. Problema este aceea că nu
există decât câteva permise la un număr mare de muncitori,
cei mai mulţi dintre aceştia fiind femei.

Pe lângă toate acestea, mai există şi alte scuze crea­


tive care sunt folosite pentru a impune amenzi, cum ar fi
„indisponibilitatea de a lucra peste program” sau „omi­
terea de a-l saluta pe directorul general”. Salariile mari
promise lucrătorilor din „aceste zone industriale” sunt cel
mai adesea reduse la o treime sau chiar mai puţin, prin in­
termediul amenzilor impuse. În cazurile extreme, lucrătorii
ajung până la sfârşitul lunii să fie îndatoraţi către fabrica
unde lucrează. Se spune că fabrica Matsushita (National /
Sclavii zeilor 393

Panasonic) Co. Ltd., din oraşul Zhuhai, are un sistem de


avertizare format din cartonaşe galbene, care sunt listate
în rmb, una dintre cele două monede oficiale din China:
primul cartonaş galben reprezintă o amendă de 20 rmb,
cel de-al doilea cartonaş 40 rmb, cel de-al treilea 80 rmb,
iar când primesc cel de-al patrulea cartonaş galben sunt daţi
afară. Motivele care duc la primirea unui cartonaş galben
includ acţiuni simple cum ar fi vorbitul în timpul muncii,
punerea ecusoanelor cu numele în poziţie greşită şi aşa mai
departe.
Vă întreb din nou: Cum este posibil acest lucru? Cum
a inventat omul primitiv conceptul de sclavie? Şi cum poate
să justifice omul modern folosirea abuzivă a forţei de muncă
în prezent? Putem indica exact unde a apărut pentru pri­
ma dată sclavia în istoria omenirii. Pe cât de uimitor poate
să pară, sclavia a apărut odată cu civilizaţia, în jurul anului
11 000 î. Hr. La scurt timp după diluviu, Marele Potop, oa­
menii au început să se înrobească unii pe alţii, făcând lucrul
pentru care fuseseră născuţi şi care părea să le vină în mod
natural.
Mulţi vor obiecta că nu am evoluat deloc din acele
timpuri, ci că de fapt am involuat. Trebuie să fim de acord
până la un punct că dogma religioasă şi cultele opresive repre­
zintă o mare problemă şi că împiedică într-un fel progresul
nostru spiritual. Însă interesul populaţiei globului faţă de
noile descoperiri, invenţii, călătorii spaţiale creşte, la fel ca
şi emanciparea diferitelor popoare de sub conducerea dicta­
torilor. Ţin să vă reamintesc că am descoperit planeta Pluto
de abia în anul 1930, iar astăzi pe Marte roiesc roboţi care
ne transmit imagini de acolo. Am evoluat cu siguranţă, nu
există nicio îndoială în această privinţă. Ceea ce trebuie să
stabilim acum este cât de mult a evoluat genomul nostru.
Dacă ultimii 100 de ani reprezintă o unitate de măsură pe
care să o putem folosi, atunci înseamnă că ritmul evoluţiei
394 Michael Tellinger

omenirii este cel mai probabil exponenţial. Cu cât evoluăm


mai mult, cu atât mai repede se produce această evoluţie. Însă
numai segmentele avute ale populaţiei evoluează în acest fel.
Oricine poate să susţină că acesta este progres şi nu evoluţie.
Dar, prin conversie, progresul ar putea să ne conducă să ne
grăbim evoluţia prin cunoaşterea ADN-ului uman. Ritmul
explorărilor spaţiale şi ale descoperirilor din domeniul IT
vin în sprijinul acestei teorii. Şi, dacă presupunerea mea des­
pre nivelul evoluţiei este corectă, asta înseamnă că până în
prezent Anunnaki au evoluat mai mult decât noi, probabil
atât de mult încât este posibil să nu-i mai putem recunoaşte.
Decât dacă avem în genomul nostru o mutaţie unică al cărei
efect să fi fost catapultarea noastră dincolo de nivelul lor de
evoluţie. Şi până acum ar fi trebuit să învăţăm că totul este
posibil, aşa că nu ar trebui să renunţăm încă la această teorie.
Ceea ce ne întristează este faptul că, în vreme ce o cincime
a populaţiei dă semne de evoluţie, majoritatea populaţiei se
zbate în sărăcie, foamete, boli şi chiar sclavie.

În jur de 200 000 de femei au fost forţate să se prostitueze de că­


tre armata japoneză în cel de-al Doilea Război Mondial, acestea fiind
expediate din Coreea, China şi alte ţări asiatice pentru a fi sclavele se­
xuale ale trupelor japoneze. De-abia la începutul anilor 90 oficialităţile
de la Tokio au recunoscut că trupele lor au fost implicate în organizarea
şi întreţinerea bordelurilor pentru soldaţii japonezi. Totuşi, judecăto­
rul Marii Curţi de Justiţie, Makoto Nemoto, a spus că administraţia
actuală nu trebuie să plătească niciun fel de compensaţii, pentru că
nu este responsabilă pentru acţiunile întreprinse de liderii anteriori.
În administraţiile anterioare, curţile de justiţie au favorizat guvernul
japonez, afirmând că statutul limitărilor a expirat sau regulile muncii
la nivel internaţional nu prevăd compensaţii pentru sclavia sexuală.
DECEMBRIE 2004
Sclavii zeilor 395

Munca sclavilor în China pare să urmeze o pantă as­


cendentă, potrivit unui buletin de ştiri publicat în august
2001. Tinerii bărbaţi chinezi devin în număr din ce în ce mai
mare victimele muncii forţate, pentru că necesităţile econo­
mice îi fac să migreze către alte provincii, unde le-au fost
promise slujbe bine plătite în fabrici de cărămizi sau în carie­
re de piatră. Un articol semnat de Bruce Gilley şi publicat în
Far Eastern Economic Review pe 6 august 2001 a arătat felul
în care 27 de oameni au fost forţaţi a munci ca sclavi, timp de
douăsprezece ore pe zi, fără să fie plătiţi, într-o fabrică de că­
rămizi din oraşul chinezesc Dingzhou. Unul dintre oameni,
care a încercat să scape, a fost prins, a fost târât înapoi în
tabără şi a fost bătut până la moarte în faţa celorlalţi oameni.
De-abia pe 22 mai 2001, după ce unul dintre muncitori a
reuşit să scape de gărzi, oficialităţile locale au fost informate
şi au venit ca să-l aresteze pe manager şi să-i elibereze pe oa­
meni. Muncitorii fuseseră ţinuţi ca sclavi mai bine de un an.
În februarie 2001, ziarul Dahe Daily a raportat că ofi­
cialii din oraşul Zhengzhou, din provincia Henan au încercat
să elibereze 30 de sclavi dintr-o mină ilegală de cărbuni. Au
fost împiedicaţi de 20 de paznici înarmaţi şi au revenit a
doua zi, însoţiţi de poliţia înarmată. O altă mină de cărbuni
a fost închisă în aceeaşi zonă, unde erau ţinuţi ca slcavi şase
muncitori, cu vârste cuprinse între 14 şi 73 de ani.
În mai 2001, cinci femei, care lucrau forţat fără să fie
plătite într-o fabrică de materiale de lustruire, au evadat în
timpul unei pene de curent, potrivit unui articol publicat de
Yanshan Metropolis News.
China are un sistem de înregistrare numit hokou, care
le dă muncitorilor foarte puţine drepturi sau protecţie atunci
când părăsesc locul original de rezidenţă. Acest fapt îi încu­
rajează pe alţii să-i considere pe cei care migrează ca pe nişte
cetăţeni de mâna a doua. Atitudinea luată de autorităţile
locale este: „Nu sunt oamenii noştri, aşa că nu suntem
396 Michael Tellinger

responsabili pentru ei”. Într-un caz de acest gen, 100 de oa­


meni din Henan au fost salvaţi dintr-o fabrică de chelp din
oraşul Rongcheng, provincia Shandong, numai după ce unul
dintre ei a reuşit să-şi contacteze familia din Henan, care a
cerut ajutorul unui ziar local, Henan Daily. Directorul unei
fabrici de cărămizi din Dingzhou a admis că a ţinut „câţiva”
muncitori la lucru împotriva voinţei lor. Deşi există legi care
interzic munca forţată, oficialii guvernamentali şi cei de la
protecţia muncii nu vor să le pună în aplicare.
Atâta vreme cât necesitatea economică joacă un rol
în a-i face pe muncitorii itineranţi vulnerabili să ajungă să
muncească forţat, corupţia şi lăcomia oamenilor vor permite
sclaviei să înflorească. Genele lăcomiei şi violenţei sunt mai
puternice ca niciodată în genomul nostru. De ce unii au dez­
voltat mecanisme pentru înfrângerea acestor caracteristici, în
vreme ce alţii trăiesc sub efectul acestor gene? La sfârşitul
anului 1994, în China erau înregistrare oficial 260 000 de
EIS (Entităţi Investitoare Străine), în slujba cărora munceau
aproape două milioane de muncitori, iar volumul investiţiilor
este 491 de miliarde de dolari americani. Pentru că primesc
tratament preferenţial din partea guvernului, aceste entităţi
sunt imune la monitorizarea care are loc în China. Oficialii
guvernamentali şi departamentali se fac că nu văd felul în
care aceste EIS încalcă legea, pentru că se tem să nu piardă
investiţiile acestora. În schimb, EIS au văzut această ambi­
guitate ca pe un avantaj psihologic pe care-l folosesc ca pe o
ameninţare împotriva departamentelor de aplicare a legii. În
anul 1994, EIS au câştigat cel puţin 40% dintre disputele le­
gate de protecţia muncii. Alte tertipuri folosite de EIS sunt:

1. Muncitorii sunt obligaţi să depună o garanţie la


momentul recrutării, care se ridică cel mai ade­
sea la valoarea a două sau trei salarii. Ei nu pot cere
Sclavii zeilor 397

înapoi această garanţie dacă îşi dau demisia sau sunt


concediaţi.
2. Cărţile de identitate şi permisele de rezidenţă tem­
porară ale muncitorilor le sunt confiscate la intrare.
Practic, muncitorii sunt ţinuţi în custodie, pentru că
nu pot să meargă nicăieri dacă nu au acte de identitate.
3. Muncitorii primesc în medie cu 18% mai puţin bani
decât salariul minim pe economie. Cel mai scăzut ni­
vel de salarizare a fost înregistrat în oraşul Dongguan,
acolo unde muncitorii primeau cu 32,2% mai puţini
bani decât salariul minim pe economie.
4. Arieratele de plată şi plata sub nivelul muncii prestate
îi înrobesc pe muncitori şi nu le permit să întreprindă
nicio acţiune pe cont propriu. Unii dintre ei îşi pri­
mesc banii o dată la câteva luni, iar unele întreprinderi
nu plătesc decât alocaţiile zilnice de hrană. În mod
invariabil, atunci când aceste întreprinderi intră în fa­
liment, muncitorii nu-şi pot revendica banii restanţi.
Într-o anchetă oficială, desfăşurată în luna septembrie
a anului 1994 în provincia Guangdong, principala
zonă de investiţii străine din China, au fost descoperiţi
25 000 de muncitori ale căror salarii nu fuseseră plă­
tite sau fuseseră plătite parţial, suma ajungând până la
6 520 000 de rmb.

Managementul dur, care aduce aminte de tratamentul


aplicat sclavilor, este activ chiar şi în fabricile acreditate din
zonele economice speciale. Mulţi dintre muncitori provin
din satele lovite de sărăcie. Abuzul fizic şi verbal şi concedi­
erile arbitrare sunt la ordinea zilei.
În luna martie a anului 1995, muncitorii coreeni din­
tr-o fabrică de produse electronice din oraşul Zhuhai au fost
obligaţi să lucreze fără întrerupere timp de patru zile, având
la dispoziţie doar cinci ore pentru somn. Muncitorii epuizaţi
398 Michael Tellinger

au apucat să doarmă în timpul pauzei de zece minute de du­


pă-amiază. Supărat pe „lenevia” lor, şeful fabricii a obligat
întregul colectiv să îngenuncheze. Cei care au refuzat au fost
concediaţi imediat. Pe măsură ce China se integrează rapid
în sistemul comercial mondial, muncitorii chinezi nu mai
sunt sclavii statului, ci devin sclavii statului şi ai capitalismu­
lui internaţional.
Fabricile cu regim de muncă sclavagist, multe dintre
ele producând branduri internaţionale, poartă răspunderea
multor vieţi pierdute în incendii în ultimii zece ani. O ast­
fel de statistică ar fi inacceptabilă în Marea Britanie sau în
Statele Unite ale Amercii.

INCENDII ÎN FABRICI
Mai 1991 Fabrica Xingye Raincoat Factory, deţinută de Hong
Kong, care producea hainele de ploaie pentru copii
Ţestoasele Ninja, în oraşul Dongguan, din provincia
Guanngdong: 72 de morţi, 47 de răniţi.
Noiembrie 1993 Fabrica Zhili Toy Factory, deţinută de Hong Kong, care
producea jucăriile Chicco în Shenzen: 87 de morţi, 51
de răniţi.
Decembrie 1993 Fabrica taiwaneză Gaofu Textile Co. Ltd, din oraşul
Fuzhou, provincia Fujian: 61 de morţi, toate victimele
au fost femei.
Iunie 1994 Fabrica Yuexin Textile Factory, deţinută de Hong Kong
în Zhuhai: 93 de morţi, 160 de răniţi. Muncitorilor li s-a
cerut să se întoarcă în fabrică pentru ca să scoată pro­
dusele chiar înainte ca fabrica să se prăbuşească.
Septembrie 1995 Fabrica de echipamente electrice din oraşul Dongguan:
7 morţi, 4 răniţi.
Ziua de Dormitorul muncitorilor de la o fabrică taiwaneză de
Anul Nou, 1996 decoraţiuni pentru Crăciun din oraşul Shenzen: 22 de
morţi, 33 de răniţi. Depozitul transformat în dormitor
a fost construit cu fier ruginit. Găzduia peste 800 de
muncitori şi diverse materiale plastice. Singura cale
de ieşire era reprezentată de cele două uşi principale.
Sclavii zeilor 399

Toate aceste „accidente” care puteau fi prevenite urmea­


ză acelaşi tipar. Nu există mijloace de prevenire a incendiilor,
ieşirile de urgenţă sunt de obicei blocate sau sigilate ca să-i
împiedice pe muncitorii sclavi să fugă. În primele unsprezece
luni ale anului 1995, în provincia Guangdong au fost înre­
gistrate 1 1 8 4 de incendii, în care au murit 193 de oameni
şi 268 au fost răniţi. Cele mai multe dintre victime erau fe­
mei tinere, acestea reprezentând principala forţă de muncă
din întreprinderile cu capital străin. Vă puteţi imagina ca o
asemenea ştire să ajungă pe prima pagină a ziarelor din Los
Angeles? La început poate că veţi spune că „aşa ceva nu s-ar
putea întâmpla în Statele Unite ale Americii”. Adevărul este
că probabil se întâmplă astfel de lucruri tot timpul, dar ele nu
ajung niciodată să fie ştiri. De ce? Pentru că munca ieftină
din Los Angeles este făcută de emigranţii ilegali mexicani
şi asta nu reprezintă o ştire suficient de suculentă pentru
mass-media însetată de sânge, care nu-i dă niciun fel de
atenţie. Vieţile mexicanilor par să valoreze mai puţin decât
viaţa unei majorete de pe plajă.
Şi iată-ne la aproximativ 200 000 de ani de la intrarea
noastră în comunitatea universală a speciilor primitive. Deşi
am ajuns aici ca o specie sclavă, am făcut progrese remarca­
bile împotriva creatorilor noştri ostili şi răzbunători, care nu
s-ar da în lături de la nimic ca să ne manipuleze, controleze
şi pedepsească de fiecare dată. Şi, la numai 11 000 de ani
de la apariţia civilizaţiei, prin bunăvoinţa unor zei milostivi,
suntem pe cale să colonizăm planeta Marte. Acum avem un
ascendent moral asupra creatorilor noştri, în ceea ce priveşte
viziunea noastră asupra egalităţii şi drepturilor omului, dar
încă mai avem o mahmureală violentă din cauza caracterului
speciei sclave. Deşi este aproape invizibilă, sclavia există şi
prosperă pe Pământ, aşa cum a făcut de mii de ani. Oare vom
învăţa din propria experienţă atunci când ne vom stabili pe
Marte sau vom face ceea ce ni se va părea normal - clonarea
400 Michael Tellinger

unei specii noi şi controlarea acesteia cu o mână de fier? Dacă


ADN-ul nostru care evoluează încet are vreun rol în această
poveste, cel mai probabil că vom alege cea de-a doua opţiune.

C O D U L LUI H A M M U R A B I :
R E G E L E - P R E O T CARE A Î N T E M E I A T
BABILONUL

Există anumite disensiuni cu privire la perioada în care


a domnit Hammurabi. Unii învăţaţi susţin că acesta a domnit
în jurul anului 2300 î. Hr., alţii spun că ar fi domnit în jurul
anului 1700 î. Hr. Zecharia Sitchin susţine că Hammurabi
ar fi domnit în jurul anului 1900 î. Hr., ceea ce ar însemna că
el este primul rege de după distrugerea Sodomei şi Gomorei
şi a altor oraşe de către zeii Anunnaki, care-l urmăreau pe
zeul rebel Marduk, fiul lui Enki, în jurul anului 2024 î. Hr.
Însă, aşa cum vom demonstra, Marduk a supravieţuit, iar
Babilonul a devenit un oraş puternic sub domnia sa. În
această traducere, realizată de L. W. King, citim despre ceea
ce a avut de spus regele Hammurabi despre noul său regat
care i-a fost încredinţat de Marduk:

„Atunci când sublimul Anu, regele Anunnaki, şi Bel, domnul


cerului şi al pământului, cel care a hotărât soarta Pământului i-au
încredinţat lui Marduk, fiul atotputernic al lui Ea, Zeul Dreptăţii, con­
ducerea asupra pământenilor şi l-a făcut mai-mare peste Igigi, au dat
Babilonului ilustrul său nume, pe care I-au preamărit pe pământ şi
au ridicat un regat veşnic pe el, ale cărui fundaţii sunt atât de solide
ca şi cele ale cerului şi pământului; apoi, Anu şi Bel m-au numit pe
mine, Hammurabi, prinţul fericit, temător de Dumnezeu, să aduc le­
gea dreptăţii în acest ţinut, să-i distrug pe cei răi şi pe făcătorii de rele,
în aşa fel încât cel puternic să nu-i facă rău celui slab şi să conduc
Sclavii zeilor 401

oamenii cu capul negru aşa cum a făcut-o Shamash şi să iluminez


poporul pentru binele viitor al neamului omenesc”.

Aceste cuvinte reprezintă o dovadă minunată a felu­


lui în care zeii controlau soarta oamenilor şi numeau regii
din rândurile celor puţini aleşi. Găsim dovezi despre relaţia
strânsă dintre Marduk şi Igigi, care erau adepţii săi, cei care
sosiseră pe Pământ venind de pe Marte, după ce această pla­
netă îşi pierduse atmosfera.
Ei sunt candidaţii cei mai probabili, cei care fuseseră
părinţii arienilor, căsătorindu-se în anii care au urmat cu fe­
mei pământene. Mai citim şi despre „oamenii cu capul negru”,
care-i reprezentau pe muncitorii primitivi şi pe descendenţii
lui Adamu, care fuseseră aduşi în Sumer ca să lucreze pentru
zeii şi pentru păturile superioare ale oamenilor din Sumer. În
alte tăbliţe putem să citim despre chinul oamenilor cu capul
negru şi găsim referiri la muncile grele pe care trebuiau să le
presteze şi pentru care fuseseră creaţi. Este o dovadă de ne­
contestat a faptului că oamenii cu capul negru avuseseră cea
mai grea viaţă de pe această planetă încă de la momentul cre­
ării lor. De asemenea, este evident că Adam a fost negru. Unii
dintre descendenţii săi au fost duşi la nord şi amestecaţi cu
Igigi şi cu alţi zei inferiori sumerieni, dând naştere albilor ari­
eni, clasa superioară a civilizaţiei sumeriene. Rudele lui Adam
care au rămas în Africa au rămas în urmă în multe domenii.
În vreme ce tehnologia zeilor Anunnaki era aplicată în viaţa
cotidiană a sumerienilor, descendenţii africani ai lui Adam
trăiau în aceleaşi condiţii primitive de mii de ani şi îi vene­
rau pe aşa-zişii zei mitologici. Însă nu toţi oamenii cu capul
negru care au fost duşi în Sumer au avut o viaţă uşoară, cei
mai mulţi dintre ei au rămas sclavi ai zeilor Anunnaki şi au
avut o viaţă plină de greutăţi. În jurul anului 2000 î. Hr.,
un scrib necunoscut a scris un poem în care erau descrise
evenimentele triste care au înconjurat căderea oraşului Ur.
402 Michael Tellinger

În această lamentaţie citim despre chinul populaţiei negre.


Acest poem reprezintă o dovadă excelentă a circumstanţelor
în care au fost distruse Sodoma si Gomora într-un fel de
dezastru nuclear, dezlănţuit de îngerii biblici care i-au vi­
zitat pe Avraam şi pe Lot. Aceste lucruri se întâmplau în
jurul anului 2024 î. Hr. Punctele de suspensie din traducerea
tăbliţei indică părţile distruse ale tăbliţei care nu au putut să
fie descifrate:

Legea şi ordinea au încetat să mai existe...

Oraşele şi casele au fost distruse...

În râurile Sumerului curgea o apă amară...

Mama nu mai avea grijă de copiii ei...

Regalitatea fusese mutată din acest ţinut...

Pe malurile Tigrului şi Eufratului... creşteau plante


lipicioase...

Nimeni nu mai mergea pe străzi, nimeni nu mai bătea


drumurile, Oraşele şi satele deveneau ruine, Fertilii oameni
negri erau acum bătuţi...

Soarta hotărâtă de zei nu mai putea fi schimbată sau


înfrântă!

Regulile 15-20 din Codul lui Hammurabi


Referirile la sclavi
• Oricine ia un sclav, bărbat sau femeie, care aparţine
curţii, sau un sclav, bărbat sau femeie, de la un om eli­
berat şi-l duce în afara oraşului, va fi ucis.
Sclavii zeilor 403

• Oricine primeşte în casa lui un sclav fugit, bărbat sau


femeie, care aparţine curţii, sau unui om eliberat şi
nu-l aduce pentru ca să fie revendicat, atunci stăpânul
casei va fi ucis.
• Dacă cineva găseşte sclavi, femei sau bărbaţi, în afa­
ra oraşului şi îi aduce stăpânului, acesta îi va plăti doi
shekeli de argint.
• Dacă sclavul nu va spune numele stăpânului său cel
care îl găseşte îl va aduce la palat, se vor face cercetări
iar sclavul va fi înapoiat stăpânului său.
• Oricine ţine un sclav în casa sa şi acesta este găsit aco­
lo, cel care l-a ţinut pe sclav va fi ucis.
• Dacă sclavul pe care l-a prins a fugit de la el va depune
jurământ în faţa proprietarilor sclavului şi va fi absol­
vit de vină.

Codul lui Nesilim (Hittiţi) circa 1650 î. Hr.-1500 î. Hr


Extrase aleatorii
• Dacă cineva loveşte un bărbat liber sau o femeie şi
acesta moare, îl va aduce pe acesta şi va da în locul lui
două persoane, pe care le va lăsa să plece la casa lor.
• Dacă cineva loveşte un bărbat sclav sau o femeie, îl va
aduce şi pe acesta şi va da în schimb o persoană, pe
care o va lăsa să plece la casa ei.
• Dacă cineva orbeşte un om liber sau îi scoate dinţii,
până acum trebuia să dea o jumătate de kilogram de
argint, acum va da douăzeci de jumătăţi de shekel.
• Dacă cineva orbeşte un sclav sau îi scoate dinţii, va
plăti zece jumătăţi de shekel şi va fi lăsat să plece la
casa lui.
• Dacă cineva provoacă o pierdere de sarcină unei femei
şi aceasta este în luna a zecea, va plăti zece jumătăţi de
shekel de argint, iar, dacă este în luna a cincea, va plăti
cinci jumătăţi de shekel de argint.
404 Michael Tellinger

• Dacă cineva provoacă o pierdere de sarcină unei fe­


mei sclave şi aceasta este în luna a zecea, va plăti cinci
jumătăţi de shekel de argint.
• Dacă vreun om din Hatti fură un sclav nesian şi îl adu­
ce aici, pe teritoriul Hatti, iar stăpânul său îl găseşte, i
se vor plăti douăsprezece jumătăţi de shekel de argint
şi va fi lăsat să plece la casa lui.
• Dacă cineva fură un sclav luwian, de pe pământurile
Luwiei şi îl aduce pe pământurile Hatti, iar stăpânul
acestuia îl descoperă, va primi înapoi doar sclavul.
• Dacă un sclav, femeie sau bărbat, fuge, acela la care
va fi găsit de către stăpânul său va plăti cincizeci de
jumătăţi de shekel pe an.
• Dacă un om liber şi o femeie sclavă se îndrăgostesc
unul de altul şi acesta o ia de soţie, îşi întemeiază casă
şi fac copii şi după aceea se despart, femeia va lua cu ea
doar pe unul dintre copii.
• Dacă un bărbat sclav se căsătoreşte cu o femeie,
situaţia va fi aceeaşi. Toţi copiii vor rămâne la mamă,
iar sclavul va lua un singur copil.
• Dacă un bărbat sclav se căsătoreşte cu o femeie sclavă,
situaţia va fi aceeaşi. Copiii vor merge cu mama sclavă,
mai puţin unul care va sta cu tatăl sclav.
• Dacă un sclav comunică preţul miresei unui fiu liber
şi-l ia pe acesta ca bărbat al fiicei sale, nimeni nu-l va
transforma pe soţ în sclav.
• Dacă un om liber dă foc unei case, el va trebui să re­
construiască acea casă. Şi, indiferent ce se află în acea
casă, om, vită, oaie, dacă moare, el nu va trebui să plă­
tească nicio compensaţie.
• Dacă un sclav dă foc unei case, stăpânul său va com­
pensa pentru el. Sclavului i se vor tăia nasul şi urechile
şi va fi înapoiat stăpânului său. Dar, dacă acesta nu
plăteşte compesaţiile, va trebui să cedeze sclavul.
• Dacă un om liber omoară un şarpe şi dă vina pe un alt
om, va trebui să plătească o jumătate de kilogram de
argint; dacă este un sclav, va fi omorât.
• Dacă un om liber alege câte o femeie sclavă pentru a
se împreuna cu ea, fapta nu se pedepseşte. Dacă fraţii
se culcă cu o femeie liberă, împreună, sau unul după
celălalt, fapta nu se pedepseşte. Dacă tatăl şi fiul se
culcă cu o femeie sclavă sau cu o prostituată, împreu­
nă, sau unul după celălalt, fapta nu se pedepseşte.
• Dacă un sclav îi spune stăpânului său «Nu eşti stăpâ­
nul meu» şi este condamnat, stăpânul său îi va tăia o
ureche.

Indiferent de numărul de dovezi prezentate, mulţi citi­


tori vor găsi că adevărul este prea oribil ca să fie crezut. Omul
a evoluat în aşa măsură încât pur şi simplu respingem ipo­
tezele deprimante de o asemenea amploare în favoarea unor
povestiri frumoase spuse de către istorici. În această căutare
a iluminării, cel mai mare duşman al nostru este aroganţa.
În neputinţa noastră de a face faţă adevărului teribil despre
moştenirea speciei noastre sclave se află paradoxul care va con­
tribui în cele din urmă la dispariţia noastră. Mândria noastră
folosită necugetat ar putea să ne distrugă. Cunoaşterea este
putere, indiferent de cât de veche este. Propun să începem
să îmbrăţişăm înţelepciunea predecesorilor noştri, indiferent
de cât de greu ar fi, şi să găsim o cale ca să înţelegem faptele
reale legate de originile noastre şi de locul nostru pe această
planetă. Din păcate, fiecare părticică din esenţa umană este
plină de caracteristicile unei specii sclave, prinse într-un ciclu
de ritualuri de neînţeles, înrobite de tot ceea ce ne înconjoa­
ră, respingând cu încăpăţânare până la mormânt orice fel de
sugestii de acest gen. Am fost creaţi ca o specie sclavă, am
trăit şi ne-am comportat ca o specie sclavă şi încă ne com­
portăm ca atare, nesiguri de originile şi de scopul nostru.
ÎN CURÂND

SCLAVII ZEILOR
Istoria secretă a zeilor Anunnaki
şi a misiunii lor pe Pământ

volumul II
Cuprins
Introducere 5

1. Comportamentul animalelor 9
2. Celula 27
3. Creierul 47
4. O călătorie înapoi în timp 63
5. Genomul: Programul uman de software 83
6. Panspermia 101
7.PlanetaX 127
8. Natura umană 153
9. Aurul: Obsesia fără sfârşit 177
10. Civilizaţia instant şi Sumerul 217
11. Mânia zeului 279
12. Sclavi şi iscoade 339
Tipografia Shik & Ştefan SRL
str. Nicolae Drăgan nr. 10
sector 5, Bucureşti
Michael Tellinger

Sclavii zeilor
Istoria secretă a zeilor
Anunnaki
şi a misiunii lor pe Pământ

Colecţia LUMEA MISTERELOR


Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Michael Tellinger
Sclavii zeilor / Michael Tellinger:
trad.: Rădulescu Ionuţ - Bucureşti : Editura Nicol, 2013

ISBN: 978-973-7664-90-7

© 2013, Editura NICOL


Str. Alexandru Depărăţeanu nr. 29
Sector 1, Bucureşti
Tel/Fax: 021/222 40 93
Mobil: 0752.205.360
E-mail: allnicol@yahoo.com
wvvw.edituranicol.ro

ISBN: 978-973-7664-90-7

TITLUL ORIGINAL: Slave Species of the Gods.The Secret


History of the Anunnaki and Their Mission on Earth
COPYRIGHT © Inner Traditions International
TRANSLATION COPYRIGHT © Editura NICOL 2013

Toate drepturile rezervate. Nicio parte a acestei cărţi nu poate


fi reprodusă sau transmisă sub nicio formă şi prin niciun mijloc,
electronic sau mecanic, inclusiv prin fotocopiere, înregistrare sau
prin orice sistem de stocare şi accesare a datelor, fără permisiunea
Editurii Nicol.
Orice nerespectare a acestor prevederi conduce în mod automat la
răspunderea penală faţă de legile naţionale şi internaţionale privind
proprietatea intelectuală.
Michael Tellinger

Sclavii zeilor
Istoria secretă a zeilor
Anunnaki
şi a misiunii lor pe Pământ

VOLUMUL II

Traducere de Ionut Rădulescu

Editura NICOL
1
Religiile lumii
Marele făuritor de sclavi

Atunci când mergi în vizită la cineva pentru prima


oară, întotdeauna este interesant să te uiţi la fotografiile îm­
prăştiate pe pereţi şi pe mobilă, în care apar membrii familiei
şi prietenii. În câteva minute, îţi poţi forma o idee despre
trecutul acelei persoane, unde s-a născut, unde a crescut, cât
de înstărită este şi câţi fraţi şi surori are. Părinţii sunt în con­
tinuare împreună sau au divorţat? Unde trăiesc acum? Poze
ale copiilor, poze de la şcoală, poze de la absolvire, poze cu
animalele familiei şi, în unele situaţii, chiar poze cu maşinile
familiei. Este un colaj destul de complet al familiei-gazdă,
dar şi o istorie şi o indicaţie a poziţiei sociale. Îţi dă un sen­
timent de confort, atunci când ştii câte ceva despre gazda ta.
Brusc expresia „mărul nu cade departe de copac” devine din
nou relevantă atunci când încerci să analizezi caracterul şi
personalitatea gazdei tale. În subconştient, începi să analizezi
dacă primele impresii pe care ţi le-ai format despre gazdă,
înainte de a vedea acele fotografii, se potrivesc cu fotografiile.
Adesea, suntem surprinşi să descoperim un element nou prin
intermediul pozelor, ceva care ne ia complet prin surprinde­
re. Cu atât mai mult dacă gazda provine dintr-o altă cultură
6 Michael Tellinger

sau trăieşte într-o ţară străină. Şi astfel ne lăsăm cuprinşi de


un sentiment de confort arunci când ne aşezăm la o ceaşcă de
ceai sau la un braai (grătar) în curte.
Să ne imaginăm pentru un minut că noi, o fami­
lie umană, primim la cină un vizitator de pe o altă planetă.
Reuşim să ne înfrângem orice fel de teamă de conflict, pen­
tru că se întâmplă ca acel vizitator să vorbească un dialect
îndepărtat al propriei limbi. După sosire, îi arătăm poze ale
familiei noastre, ale fraţilor, surorilor, verişorilor şi nepoţilor,
dar dintr-un motiv anume nu avem poze ale părinţilor noştri.
Vizitatorul este surprins. Suntem orfani? Nu ştim cine sunt
părinţii noştri? Trăind atât de mult timp pe Pământ, nu
am avut vreme suficientă ca să aflăm? Îi explicăm că avem
mai mulţi taţi, moment în care vizitatorul izbucneşte în râs.
Îşi dă seama că nu ştim nimic despre biologie şi ne expli­
că faptul că este imposibil să avem mai mult de un singur
tată. Îi arătăm invitatului dovada că avem mai mulţi taţi,
moment în care el îşi dă seama că suntem foarte dezorientaţi
şi dezinformaţi şi noi, ca omenire, avem nevoie de ghidare
şi de o reîmprospătare a informaţiilor despre originea ome­
nirii. Vizitatorul ne întreabă dacă nu suntem la curent cu
existenţa comuniunii universale de fiinţe şi dacă nu ştim că
toţi provenim din aceeaşi sursă. Ne povesteşte despre prac­
tica uzuală a colonizării planetelor de către un număr infinit
de fiinţe inteligente, despre practica răspândită a dreptului
de a popula planete noi cu propria specie, dacă noi suntem
cei care au ajuns primii acolo, practica de a crea genetic fiinţe
mai puţin inteligente care să execute muncile manuale grele
pe noile planete colonizate, permiţându-le să evolueze către
cel mai înalt nivel, continuând în acelaşi timp ciclul evoluţiei
universale şi iluminarea speciilor, iar arunci când atingem cel
mai înalt nivel de evoluţie şi iluminare ne reîntoarcem în ma­
rea comuniune a finţelor din care am plecat, moment în care
Sclavii zeilor 7

ne reunim cu Creatorul Fiinţei Universale, Creatorul tuturor


lucrurilor din univers.
Această poveste ne provoacă multă confuzie şi ne face
să ne simţim uşor încurcaţi, pentru că ştim cine este tatăl
nostru şi căutăm scuze pentru fraţii şi surorile noastre umani
care susţin că tatăl lor ar putea să fie altcineva. Încercăm
să-l convingem pe vizitator că tatăl nostru este acela care
susţinem că este. Deşi nu avem nicio dovadă pentru a susţine
asta, informaţia ne-a fost transmisă de-a lungul generaţiilor,
deci trebuie să fie adevărată. Atunci, invitatul nostru ne cere
să vadă o listă a presupuşilor taţi ai fraţilor şi surorilor noastre
şi iată ce îi arătăm.

RELIGIILE GRUPATE PE ŢĂRI


( pentru a evita plictiseala folsoiţi această listă doar ca referinţă)

ŢARA RELIGIILE EXPRIMATE PROCENTUAL


DUPĂ ADEPŢI (%)
Afganistan musulmani suniţi (80%), musulmani şiiţi (19%), alte
religii (1%)

Africa de Sud creştini (68%, aici sunt incluşi cei mai mulţi Albi şi Roşii*,
aprox. 60% din populaţia neagră şi 40% din cea indiană),
musulmani (2%), hinduşi (1,5%, reprezentând 60% dintre
indieni), religii indigene şi animişti (28,5%).

*un termen sud-african care desemnează un amestec european


şi Khoi-san cu alte populaţii africane.

Albania musulmani (70%), ortodocşi albanezi (20%), romano-ca-


tolici (10%)
Algeria musulmani suniti (religia de stat 99%), creştini si evrei
(1%)
Andorra romano-catolici (predominant)

Angola credinţe indigene (47%), romano-catolici (38%),


protestanţi (15%) - valabil în 1998
8 Michael Tellinger

Anguilla anglicani (40%), metodişti (33%). adventişti de ziua a


şaptea (7%), baptişti (5%), romano-catolici (3%), alte re­
ligii (12%)

Antigua şi creştini (predominant anglicani şi alţi protestanţi, şi


Barbuda romano-catolici)

Antilele romano-catolici, protestanţi, evrei, adventişti de ziua a


olandeze şaptea
Arabia Saudită musulmani (100%)
Argentina romano-catolicii (92%, practicanţi mai puţin de 20%),
protestanţi (2%), evrei (2%), alte religii (4%)
Armenia apostoli armeni (94%), alte religii creştine (4%), yezidi
(zoroastrism / animism) (2%)
Aruba romano-catolici (82%), protestanţi (8%), hinduşi, musul-
mani, confucianişti, evrei
Australia anglicani (26,1%), romano-catolici (26%), alte religii
creştine (24,3%), religii noncreştine (11%), alte religii
(12.6%)
Austria romano-catolici (73,6%), protestanţi (4,7%), musulmani
(4,2%), alte religii (0,1%), atei (17,4%)
Azerbaijan musulmani (93,4%), ortodocşi ruşi (2,5%), ortodocşi ar­
meni (2,3%), alte religii (1,8%) - valabil în 1995
Bahamas baptişti (32%), anglicani (20%), romano-catolici (19%),
metodişti (6%), Biserica lui Dumnezeu (6%), alte culte
protestante (12%), fără religie sau religie necunoscută
(3%), alte religii (2%)
Bahrein musulmani şiiţi (70%), musulmani suniţi (30%)
Bangladesh musulmani (83%), hinduşi (16%), alte religii (1%) -1998
Barbados protestanţi (67%, din care anglicani (40%), penticostali
(8%), metodişti (7%), alte religii (12%)), romano-catolici
(4%), atei (17%), alte religii (12%)
Belarus ortodocşi (80%), alte religii (inclusiv romano-catolici,
protestanţi, evrei şi musulmani) (20%) - valabil în 1997
Belgia romano-catolici (75%), protestanţi şi alte religii (25%)
Belize romano-catolici (49,6%), protestanţi (27%, din care angli-
cani (5,3%), metodişti (3.5%). menoniţi (4,1%), adventişti
de ziua a şaptea (5,2%), penticostali (7.4%), Martorii lui
lehova (1,5%)), atei (4,9%), alte religii (14%) - anul 2000
Benin religii indigene (50%), creştini (30%), musulmani (20%)
Bolivia romano-catolici (95%), protestanţi (metodişti evanghelici - 5%)
Sclavii zeilor 9

Bermude protestanţi nonanglicani (39%), anglicani (27%), roma-


no-catolici (15%), alte religii (19%)
Bosnia - musulmani (40%), ortodocşi (31%), romano-catoiici (15%),
Herţegovina alte religii (14%)
Botswana religii indigene (85%), creştini (15%)
Brazilia romano-catoiici (80%)
Brunei musulmani (religia oficială - 67%), budişti (13%), creştini
(10%), religii indigene şi alte religii (10%)
Butan budişti iamaici (75%), hinduşi, cu influenţe indiene şi ne-
paleze (25%)
Bulgaria ortodocşi bulgari (82,6%), musulmani (12,2%),
romano-catoiici (1,7%), evrei 0,1%, protestanţi, gregori-
eni-armeni şi alte religii (3.4%) -1998
Burkina Faso religii indigene (40%), musulmani (50%), creştini (în
principal romano-catoiici 10%)
Burma I budişti (89%), creştini (4% - baptişti 3%, romano-catoiici
| 1%), musulmani (4%), animişti (1%), alte religii (2%)
Burundi creştini (67% din care romano-catoiici (62%), protestanţi
(5%)), religii indigene (23%), musulmani (10%)
Cambodgia budişti (95%), alte religii (5%)
Camerun religii indigene (40%), creştini (40%), musulmani (20%)
Canada romano-catoiici (46%), protestanţi (36%), alte religii
(18%) - bazat pe recensământul din 1991

Cehia romano-catoiici (39,2%), protestanţi (4,6%), ortodocşi


(3%), alte religii (13,4%), atei (39,8%)

Cipru ortodocşi greci (78%), musulmani (18%), maroniţi,


apostoli armeni şi alte religii (4%)
Chile romano-catoiici (89%), protestanţi (11%), evrei - procent
neglijabil

China daoişti (taoişti), budişti, musulmani ( 1 % - 2%), creştini


(3%-4%)*
*în statisticile oficiale apar ca atei (2002)

Ciad musulmani (51%), creştini (35%), animişti (7%), alte re­


ligii (7%)

Columbia catolici (90%)


Coreea de neafiliati (46%), creştini (26%). budişti (26%),
Sud confucianişti (1%), alte religii (1%)
10 Michael Tellinger

Coreea de budişti şi confucianişti în mod tradiţional, creştini şi


Nord sincretişti Chondogyo (religia Căii Divine)*
Activităţile religioase autonome sunt aproape inexisten­
te; guvernul sponsorizează grupuri religioase pentru a
susţine iluzia libertăţii de religie.
Coasta de creştini (20% - 30%), musulmani (35% - 40%), religii
Fildeş indigene (25% - 40%)
Costa Rica romano-catolici (76,3%), evanghelişti (13,7%), Martorii
lui lehova (1,3%), alţi protestanţi (0,7%), alte religii
(4,8%), atei (3;2%)

Croaţia romano-catolici (87,8%), ortodocşi (4,4%), musulmani


(1,3%), protestanţi (0,3%), alte religii şi religii necunos­
cute (6,2%) - 2001

Cuba romano-catolici (85% - înainte de venirea la putere a


lui Fidel Castro), protestanţi, Martorii lui lehova, evrei şi
santeristi
Danemarca luterani evanghelici (95%), alţi protestanţi şi romano-ca­
tolici (3%), musulmani (2%)

Djibuti musulmani (94%), creştini (6%)


Ecuador romano-catolici (95%)
Egipt musulmani (predominant suniti -94%), creştini şi alte re-
ligii (6%) .
El Salvador romano-catolici (83%) (Grupurile protestante din ţară
desfăşoară o activitate intensă; la finalul anului 1992 în
Salvador existau aproximativ un milion de protestanţi)
Elveţia romano-catolici (46,1%), protestanţi (40%), alte religii
(5%), atei (8,9%)
Emiratele musulmani (96%, din care şiiţi (16%)), creştini, hinduşi
Arabe Unite şi alte religii (4%)
Eritreea musulmani, creştini, romano-catolici, protestanţi
Estonia lutereani evanghelici, ortodocşi ruşi, ortodocşi estonieni,
baptişti, metodişti, romano-catolici, adventişti de ziua a
şaptea, penticostali, Cuvântul Vieţii, evrei
Etiopia musulmani (45% - 50%), ortodocşi etiopieni (35% -
40%), animişti (12%), alte religii (3% - 8%)

Filipine romano-catolici (83%). protestanţi (9%), musulmani


(5%), budişti şi alte religii (3%)
Finlanda luterani evanghelişti (89%), ortodocşi ruşi (1%). atei
(9%), alte religii (1%)
Sclavii zeilor 11

Franţa romano-catolici (83% - 89%), protestanţi (2%), evrei


(1%), musulmani (5% -10%), neafiliaţi (4%)

Gabon creştini (55% - 75%), animişti, musulmani (mai puţin de


1%)
Gambia musulmani (90%), creştini (9%), religii indigene (1%)
Gaza musulmani (predominant Suniţi - 98,7%), creştini (0,7%),
evrei (0,6%)
Georgia ortodocşi georgieni (65%), mulsumani (11%), ortodocşi
de rit rusesc (10%), apostoli armenieni (8%), religii ne-
cunoscute (6%)
Germania protestanţi (34%), romano-catolici (34%), musulmani
(3,7%), neafiliaţi sau de alte religii (28,3%)

Ghana creştini (63%), musulmani (16%), religii indigene (21%)

Gibraltar romano-catolici (76,9%), Biserica Anglicană (6,9%),


musulmani (6,9%), evrei (2,3%), atei sau alte religii
(7%) - valabil în 1991
Grecia ortodocşi de rit grecesc (98%), musulmani (1,3%), alte
religii (0,7%)
Grenada romano-catolici (53%), anglicani (13,8%), alte culte pro-
testante (33,2%)
Groenlanda '. luterani evanghelişti
Guadelupe romano-catolici (95%), hinduşi şi păgâni africani (4%),
protestanţi (1%)
Guam romano-catolici (85%), alte culte (15%) - valabil în 1999
Guatemala romano-catolici, protestanţi, credinţe mayaşe indigene
Guernsey anglicani, romano-catolici, prezbiterieni, baptişti,
congragaţionişti, metodişti
Guineea musulmani (85%), creştini (8%), credinţe indigene (7%)

Guineea-Bisau credinţe indigene (50%), musulmani (45%), creştini (5%)


Guineea preponderent creştini, cei mai mulţi romano-catolici,
Ecuatorială practici păgâne
Guyana creştini (50%), hinduşi (35%), musulmani (5%), alte re-
ligii (5%)
Guyana romano-catolici
Franceză
12 Michael Tellinger

Haiti romano-catolici (80%), protestanţi ((16% din care baptişti


(10%), penticostali (4%), adventişti (1%), alte culte (1%)),
atei (1%), alte religii (3%). Aproape jumătate din populaţia
ţării practică voodoo.

Honduras romano-catolici (97%), minoritate Protestantă


Hong Kong un amestec eclectic din religiile locale (90%). creştini
(10%)
India hinduşi (81,3%), musulmani (12%), creştini (2,3%),
sikhşi (1,9%), alte grupuri care includ budiştii, jainiştii şi
parşii (2,5%) - valabil în anul 2000
Indonezia musulmani (88%), protestanţi (5%), romano-catolici
(3%), hinduşi (2%), budişti (1%), alte religii (1%) - va-
labil în 1998
Islanda luterani evanghelişti (87,1%), alte culte protestante
(4,1%), romano-catolici (1,7%), alte religii (7.1%) - va-
labil în 2002
Insula romano-catolici (amestecat cu religii indigene),
Capului Verde protestanţi (în mare parte adepţi ai Bisericii de la
Nazaret)
Insulele Biserica Unitariană (Prezbteriană şi Congregaţională),
Cayman anglicani, baptişti, Biserica lui Dumnezeu, alţi
protestanţi, romano-catolici
Insulele Cocos musulmani suniţi (80%), alte religii (20%) - valabil în
(Keeling) 2002
Insulele Cook creştini (majoritatea populaţiei este membră a Bisericii
Creştine din Insulele Cook)
Insulele musulmani şiiţi (98%), romano-catolici (2%)
Comoros
Insula budişti (36%), musulmani (25%), creştini (18%), alte
Crăciunului religii (21%)
Insulele în general anglicani, romano-catolici, Biserica Unită
Falkland Liberă, Biserica Evanghelistă. Martorii lui lehova, lute­
(Insulele rani, adventişti de ziua a şaptea
Malvine)
Insulele Feroe luterani evanghelişti
Insulele Fiji creştini (52%, din care metodişti (37%), romano-cato­
lici (9%)), hinduşi (38%), musulmani (8%), alte religii
(2%). Locuitorii din Fiji sunt în mare parte creştini, indi­
enii sunt hinduşi şi mai există o minoritate musulmană
(1986).
Sclavii zeilor 13

Insula Man Anglicani, romano-catolici, metodişti, baptişti, presbiteri-


eni, Societatea Prietenilor
Insulele creştini (majoritar romano-catolici, deşi mai pot fi întâlni­
Mariana de te şi credinţe tradiţionale şi tabu)
Nord
Insulele creştini (predominant protestanţi)
Marshall
Insulele anglicani (37,4%), Biserica Unitariană Australiană
Norfolk (14,5%), romano-catolici (11,5%), adventişti de ziua
a şaptea (3,1%), atei (12,2%), religii necunoscute
(17,4%), alte religii (3,9%) - valabil în 1996
Insulele adventişti de ziua a şaptea (100%)
Pitcairn
Insulele Virgine protestanţi (86%, din care metodişti (33%), anglicani
(Marea (17%), Biserica lui Dumnezeu (9%), adventişti de ziua
Britanie) a şaptea (6%), baptişti (4%), Martorii lui lehova (2%),
alte culte (15%)), romano-catolici (10%), atei (2%), alte
religii (2%)
Insula anglicani (majoritatea), baptişti, romano-catolici,
Sfânta Elena adventişti de ziua a şaptea
Insulele anglicani, alte culte protestante, romano-catolici
St. Kitts şi
Nevis
Insula romano-catolici (90%), anglicani (3%), alte culte protes­
Sf. Lucia tante (7%)
Insulele romano-catolici (99%)
Sf. Petru şi
Michelon

Insulele Sao creştini (80%: romano-catolici, protestanţi evanghelici,


Tome şi adventişti de ziua a şaptea
Principe
Insulele romano-catolici (86,6%), anglicani (6,8%), alte religii
Seychelles creştine (2,5%), alte religii (4%)
Insulele ariglicanf "(45%), romano-âatolicT" (18%), "unitarieni
Solomon (metodişti şi prezbiterieni 12%), baptişti (9%), adventişti
de ziua a şaptea (7%), alţi protestanţi (5%), religii indi­
gene (4%)
Insulele Turk baptişti (40%), metodişti (16%), anglicani (18%),
şi Caicos Biserica lui Dumnezeu (12%), alte religii (14% ) - valabil
în 1990
Insulele baptişti (42%). romano-catolici (34%), episcopalieni
Virgine (17%), alte religii (7%)
14 Michael Tellinger

Insulele anglicani (47%), metodişti (28%), romano-catolici (13%),


Sf. Vincent si hinduşi, adventişti de ziua a şaptea, alte culte
Grenadine protestante
Insulele Wallis romano-catolici (99%), alte religii (1%)
şi Futuna

Iordania musulmani suniţi (92%), creştini (6% - majoritatea


ortodocşi de rit grecesc şi romano-catolici, ortodocşi de
rit sirian, ortodocşi copţi, ortodocşi de rit armenesc şi
culte protestante), câteva mici populaţii musulmane şiite
şi druze (2%) - valabil în 2001
Irak musulmani (siiţi 60% - 65%, suniţi 32% - 37%), creştini şi
alte religii (3%)
Iran musulmani şiiţi (89%), musulmani suniţi (9%), zaroastri-
eni, evrei, creştini şi baha'i (2%)
Irlanda romano-catolici (91,6%), Biserica Irlandei (2,5%), alte
religii (5,9%)
Israel evrei (80,1%), musulmani (14,6%, cei mai mulţi suniţi),
creştini (2,1%), alte religii (3,2%) - valabil în 1996
Italia Predomină romano-catolicii, alături de comunităţi
importante de protestanţi şi evrei şi o comunitate de
musulmani aflată în creştere.
Jamaica protestanţi (61,3%, din care Biserica lui Dumnezeu
(21,2%), baptişti (8,8%), anglicani (5,5%), adventişti
de ziua a şaptea (9%), penticostali (7,6%), metodişti
(2,7%), Biserica Unitariană (2,7%), Fraţii lui Iisus (1,1%),
Martorii lui lehova (1,6%), moravieni (1,1%)), romano-
catolici (4%), alte culte, incluzând si cultele spirituale
(34,7%)
Japonia shintoişti şi budiştii (84%), altele (16% - inclusiv creştinii
0,7%) '
Jersey anglicani, romano-catolici, baptişti, Noua Biserică
Congregaţionistă, metodişti, prezbiterieni
Kazakstan musulmani (47%), ortodocşi de rit rusesc (44%),
protestanţi (2%), alte religji (7%)
Kenya protestanţi (45%), romano-catolici (33%), religii indigene
(10%), musulmani (10%), alte religii (2%).
O mare parte dintre kenyeni sunt creştini, dar numă­
rul estimativ al oamenilor care aderă la Islam sau la
credinţele indigene variază destul de mult.
Kirghislan musulmani (75%), ortodocşi de rit rusesc (20%), alte
religii (5%)
Sclavii zeilor 15

Kiribati romano-catolici (52%), protestanţi (congregaţionişti)


(40%), adventişti, musulmani, baha'i, Sfinţii Zilelor din
Urmă şi Biserica lui Dumnezeu (1999)
Kuweit musulmani (85% din care suniţi (70%) şi şiiţi (30%)),
creştini, hinduşi, parşi şi alte religii (15%)
Laos budişti (60%), animişti şi alte religii (40% - incluziv bise-
ricile creştine -1,5%)
Lesoto creştini (80%), religii indigene (20%)
Letonia luterani, romano-catolici, ortodocşi de rit rusesc
Liban musulmani (59,7% - şiiţi, suniţi, druzi, ismaeliţi, alawiţi
sau nusairy), creştini (39% - catolici maroniţi, catolici
melkiţi, ortodocşi armeni, catolici sirieni, catolici armeni,
romano-catolici, protestanţi), alte religii (1,3%).
Sunt recunoscute şaptesprezece secte religioase.
Liberia religii indigene (40%), creştini (40%), musulmani (20%)
Libia musulmani suniţi (97%)
Liechtenstein romano-catolici (76,2%), protestanţi (7%), religii necu­
noscute (10,6%), alte religii (6,2%) - valabil în 2002
Lituania romano-catolici (în principal), luterani, ortodocşi de rit ru-
sesc, protestanţi, baptişti, musulmani, evrei
Luxemburg romano-catolici (87%), protestanţi (13%), evrei şi
musulmani
Macau budişti (50%), romano-catolici (15%), atei şi alte religii
(35%)-valabil în 1997
Macedonia ortodocşi macedoneni (70%), musulmani (29%), alte re­
ligii (1%)
Madagascar religii indigene (52%), creştini (41%), musulmani (7%)

Malaezia musulmani, budişti, daoişti, hinduşi, creştini, sikhşi


în plus, în estul Malaeziei se practică şamanismul.
Malawi protestanţi (55%), romano-catolici (20%), musulmani
(20%), religii indigene (5%), alte religii (2%)
Maldive musulmani suniţi
Mali musulmani (90%), religii indigene (9%), creştini (1%)

Malta romano-catolici (98%)


Marea Britanie anglicani şi romano-catolici (40 de milioane), musul­
mani (1,5 milioane), prezbiterieni (800.000), metodişti
(760.000), sikhşi (500.000), hinduşi (500.000), evrei
(350.000)
16 Michael Tellinger

Maroc musulmani (98,7%). creştini (1,1%), evrei (0,2%)


Martinica romano-catolici (85%), protestanţi (10,5%), musulmani
(0,5%), hinduşi (0,5%), alte religii (3,5%) - valabil în 1997

Mauritania musulmani (100%)


Mauritius hinduşi (52%), creştini (28,3% din care romano-catolici
(26%)', protestanţi (2,3%)), musulmani (16,6%), alte re­
ligii (3,1%)
Mayotte musulmani (97%), creştini (cea mai mare parte
romano-catolici)
Mexic romano-catolici (89%), protestanţi (6%), alte religii (5%)
Micronezia romano-catolici (50%), protestanţi (47%)
Moldova ortodocşi de rit răsăritean (98%), evrei (1,5%), baptişti
şi alte culte (0,5%)- valabil în 2000
Monaco romano-catolici (90%)
Mongolia budişti lamaişti (50%), atei (40%), şamanişti şi creştini
(6%), musulmani (4%) - valabil în 2004
Montserrat anglicani, metodişti, romano-catolici, penticostali,
adventişti de ziua a şaptea, alte culte creştine
Mozambic religii indigene (50%), creştini (30%), musulmani (20%)
Namibia creştini (80% - 90%, luterani cel puţin 50%), religii indigene
(între 10% si 20%)
Nauru creştini (2/3 protestanţi, 1/3 romano-catolici)
Nepal hinduşi (86,2%), budişti (7,8%), islamişti (3,8%), alte re­
ligii (2,2%)
Nepal este singurul stat a cărui religie oficială este reli­
gia hindusă (1995)

Nicaragua romano-catolici (85%), protestanţi


Niger musulmani (80%), creştini şi alte religii indigene
Nigeria musulmani (50%), creştini (40%), religii indigene (10%)
Niue Biserica Ekalesia Niue, o biserică protestantă, înrudită
cu Socitatea Misionară Londoneză (75%), Sfinţii Zilelor
din Urmă (10%), alte religii (15%, în principal romano-
catolici, Martorii lui lehova şi adventişti de ziua a şaptea)

Norvegia luterani evanghelişti (86% - biserica de stat) protestanţi


şi romano-catolici (3%), alte religii (1%), atei sau religii
necunoscute (10%) - valabil în 1997
Sclavii zeilor 17

Noua romano-catolici (60%), protestanţi (30%), alte religii


Caledonie (10%)
Noua anglicani (24%), presbiterieni (18%), romano-catolici
Zeelandă (15%), metodişti (5%), baptişti (2%), alte culte protes-
tante (3%), religii nespecificate sau atei (33%) - valabil
în 1986
Olanda romano-catolici (31%), protestanţi (21%), musulmani
(4,4%), alte religii (3,6%), neafiliaţi (40%) - valabil în
1998
Oman musulmani ibadhi (75%), musulmani suniţi, musulmani
shi'ajhjnduşi
Pakistan musulmani (97% din care suniţi (77%), şiiţi (20%)), creştini,
hinduşi şi alte religii (3%)
Palau creştini (romano-catolici (49%), adventişti de ziua a
şaptea, Martorii lui lehova, Adunarea lui Dumnezeu,
Misiunea Liebenzell şi Sfinţii Zilelor din Urmă), religia
Modekngei (aceasta este o religie indigenă, îmbrăţişată
de o treime a populaţiei din Palau)
Panama _
romano-catolici -
(85%), protestanţi (15%)
Papua Noua romano-catolici (22%), luterani (16%), prezbiterieni,
Guinee metodişti, Societatea Misionară Londoneză (8%), an­
glicani (5%), Uniunea Evanghelică (4%), adventişti de
ziua a şaptea (1%), alte culte protestante (10%), religii
indigene (34%)
Paraguay romano-catolici (90%), menoniţi şi alte culte protestante
Peru romano-catolici (90%)
Polinezia protestanţi (54%), romano-catolici (30%), alte religii (10%),
franceză atei (6%)
Polonia romano-catolici (95%, practicanţi-75%), ortodocşi de rit
răsăritean, protestanţi şi alte culte (5%)
Porto Rico romano-catolici (85%), protestanţi şi alte religii (15%)
Portugalia romano-catolici (94%), protestanţi - valabil în 1995
Qatar musulmani (95%)
Republica religii indigene (35%), protestanţi (25%), romano-catolici
Centrafricană (25%), musulmani (15%)
Republica creştini (50%), animişti (48%), musulmani (2%)
Congo
Republica romano-catolici (50%), protestanţi (20%), kimbanguişti
Democrată (10%), musulmani (10%), alte secte sincretiste şi religii
Congo indigene (10%)
18 Michael Tellinger

Republica romano-catolici (77%), protestanţi (15% din care


Dominicană metodişti (5%), penticostali (3%), adventişti de ziua a
şaptea (3%), baptişti (2%), altele (2%)), atei (2%), alte
religii (6%)
Reunion romano-catolici (86%), hinduşi, musulmani, budişti - va­
labil în 1995

România ortodocşi de rit răsăritean cu toate subdiviziunile (87%),


protestanţi (6,8%), catolici (5,6%), alte religii, în special
musulmani (0,4%), atei (0,2%) - valabil în 2002
Ruanda romano-catolici (56,5%), protestanţi (26%), adventişti
(11,1%), musulmani (4,6%), religii indigene (0,1%), atei
(1,7%)-valabil în 2001
Rusia ortodocşi de rit rusesc, musulmani, alte religii
Sahara de Vest musulmani creştini (32,71% dintre care romano-catolici
(17,28%), protestanţi (5,61%), ortodocşi (3,49%), angli­
cani (1,31%)), musulmani (19,67%), hinduşi (13,28%),
budişti (5,84%), sikhşi (0,38%), evrei (0,23%), alte religii
(13,05%), culte nereligioase (12,43%), atei (2,41%) -
valabil în 2002
Samoa creştini (99,7%). Aproape jumătate din populaţia ţării
este asociată cu Societatea Misionară Londoneză. Mai
include şi congregaţionişti, romano-catolici, metodişti,
Sfinţii Zilelor din Urmă, adventişti de ziua a şaptea
Samoa creştini congregaţionişti (50%), romano-catolici (20%)
americană protestanţi şi alte culte (30%)
San Marino romano-catolici
Senegal musulmani (94%), religii indigene (1%), creştini (5%, în
prinicipal romano-catolici)
Serbia şi ortodocşi (65%), musulmani (19%), romano-catolici
Muntenegru (4%), protestanţi (1%), alte religii (11%)
Sierra Leone musulmani (60%), religii indigene (30%), creştini (10%)
Siria musulmani suniţi (74%), alawiji, druzi şi alte secte mu­
sulmane (16%), creştini (10%, diverse secte), evrei
(comunităţi mici în Damasc, Al Qamishli şi Aleppo)
Singapore budişti (de rit chinezesc), musulmani (malaiesyeni),
creştini, hinduşi, sikhşi, taoişti, confucianişti
Slovacia romano-catolici (60,3%), atei (9,7%), protestanţi (8,4%),
ortodocşi (4,1%), alte religii (17,5%)
Slovenia romano-catolici (70,8%, inclusiv 2% unitarişti), luterani
(1%), musulmani (1%), atei (4,3%), alte religii (22,9%)
Sclavii zeilor 19

Somalia musulmani suniţi


Spania romano-catolici (94%), alte religii (6%)
Sri Lanka budişti (70%), hinduşi (15%), creştini (8%), musulmani
(7%)-valabil în 1999
SUA protestanţi 52%, romano-catolici (24%), mormoni (2%),
evrei (1%), musulmani (1%), alte religii (10%), atei
(10%)-valabil în 2002
Sudan musulmani suniţi (70%, în nord), religii indigene (25%),
creştini (5%, cu precădere în sud şi la Khartoum)
Suriname hinduşi (27,4%), musulmani (19,6%), romano-catolici
(22,8%), protestanţi (25,2%, predominant moravieni),
religii indigene (5%)
Swaziland zionişti (un amestec de creştinism cu moştenirile indige­
ne ancestrale 40%), romano-catolici (20%), musulmani
(10%), anglicani, baha'i, metodişti, mormoni, evreii şi
alte religii (30%)
Suedia luterani (87%), romano-catolici, ortodocşi, baptişti, musul­
mani, evrei, budişti
Taiwan un amestec de budism, confucianism şi taoism (93%),
creştini (4,5%), alte religii (2,5%)
Tadjikistan musulmani suniţi (85%), musulmani shi'a (5%), alte religii
(10%)-valabil în 2003
Tanzania teritoriul principal: creştini (30%), musulmani (35%), re­
ligii indigene (35%)
Thailanda budişti (95%), musulmani (3,8%), creştini (0,5%), hinduşi
(0,1%), alte religii (0,6%) - valabil în 1991
Timorul de Est romano-catolici (90%), musulmani (4%), protestanţi
(3%), hinduşi (0,5%), budişti, animişti - valabil în 1992
Togo religii indigene (51%), creştini (29%), musulmani (20%)
Tokelau Biserica Creştină Congregaţională (70%), romano-catolici
(28%), alte religii (2%)
Tonga creştini (Biserica Liberă Wesley pretinde că are un număr
de peste 30 000 de adepţi)
Trinidad romano-catolici (29,4%), hinduşi"(23,8%), anglicani (10,9%),
Tobago musulmani (5,8%), prezbiterieni (3,4%), alte religii (26,7%)
Tunisia musulmani (98%), creştini (1%), evrei şi alte religii (1%)
Turcia musulmani (99,8%, cei mai mulţi sunt suniţi), alte religii
(0,2%, majoritatea sunt creştini şi evrei)
Turkmenistan musulmani (89%), ortodocşi de rit răsăritean (9%), religii
necunoscute (2%)
20 Michael Tellinger

Tuvalu Biserica din Tuvalu (congregaţionistă) (97%), adventişti de


ziua a şaptea (1,4%), baha'i (1%), alte religii (0,6%)
Uganda romano-catolici (33%), protestanţi (33%), musulmani
(16%), religii indigene (18%)
Ucraina ortodocşi ucraineni (19% - Patriarhia Kievului),
ortodocşi ucraineni (9% - Patriarhia Moscovei), greco-
catolici ucraineni (6%), ucraineni ortodocşi autocefali
(1,7%), protestanţi, evrei, atei (38%) - valabil în 2004
Ungaria romano-catolici (67,5 %), calvinişti (20%), luterani (5%), atei
şi alte culte (7,5 %)

Uniunea romano-catolici, protestanţi, ortodocşi, musulmani, evrei


Europeană
Uruguay romano-catolici (66%, mai puţin de jumătate din
populaţia adultă a ţării merge cu regularitate la biserică),
protestanţi (2%), evrei (1%), nepracticanţi şi alte religii
(31%)
Uzbekistan musulmani (88%, majoritatea suniţi), ortodocşi de rit răsări­
tean (9%), alte religii (3%)
Vanuatu prezbiterieni (36,7%), anglicani (15%), romano-cato­
lici (15%), religii indigene (7,6%), adventişti de ziua a
şaptea (6,2%), Biserica lui Hristos (3,8%), altele, inclu­
zând şi cultul Jon Frum (15,7%)
Vatican romano-catolici
Venezuela romano-catolici (96%), protestanţi (2%), alte religii (2%)
Vietnam budişti, hao dao, cao dai, creştinism (predominant roma­
no-catolici şi un număr de protestanţi), religii indigene,
musulmani
Yemen musulmani, inclusiv shaf'i (suniţi) şi zaydi (şiiţi), un număr
mic de evrei, creştini şi hinduşi
West Bank musulmani (75%, predominant suniţi), evrei (17%), creştini
şi alte religii (8%)
Zambia creştini (50% - 75%), musulmani şi hinduşi (25 - 49%), religii
indigene (1%)
Zanzibar musulmani (mai mult de 99%)
Zimbabwe sincretismul (combinaţie între creştinism şi religiile in­
digene (50%), creştini (25%). religii indigene (24%),
musulmani şi alte religii (1%)
Sursa; World Factbook, CIA, 2005
Sclavii zeilor 21

Oaspetele nostru se întristează văzând toate acestea şi


îşi dă seama că undeva, în decursul istoriei, noi am fost minţiţi
şi escrocaţi. Aceasta este o violare directă a spiritului comun
al fiinţei universale. El ne explică faptul că există numeroşi
potlogari care au fost primiţi în comunitatea fiinţelor puţin
prea repede şi care sunt recunoscuţi pentru faptul de a co­
loniza planete fără a urma protocolul comun de educare şi
informare a speciilor nou-create asupra originii şi destinului
lor. Asemenea potlogari sunt ca un fel de piraţi ai universului,
care tâlhăresc şi devalizează planetele de bogăţiile pe care le
posedă, dând naştere unei specii mai puţin evoluate care nu-şi
poate înţelege locul în Univers. Piraţii se recomandă adesea
ca un soi de zei şi se comportă brutal cu specia nou-creată.
Această specie este folosită la muncă, pentru experimente şi
pentru plăceri. Aceşti piraţi cosmici lasă în urma lor o lume
de fiinţe dezinformate şi confuze, care vor avea nevoie de
mult timp ca să înţeleagă adevărul despre ele însele. Tiparul
obişnuit pe aceste planete este că fiinţele mai puţin evoluate
încep să-şi creeze propriii zei, care îi imită pe aceia care le-au
fost prezentaţi de către piraţii cosmici. Acest lucru produce
şi mai multă confuzie, pentru că unele dinte fiinţe încearcă să
impună supremaţia unui zeu anume şi asupra altor fiinţe de
pe o astfel de planetă.
Această practică reprezintă un motiv de îngrijora­
re crescândă pentru comunitatea universală de fiinţe care
încearcă în toate felurile să prevină apariţia unor astfel de
evenimente în viitor. A fost o greşeală flagrantă din partea
comunităţii universale să permită unui grup de fiinţe „aproa­
pe evaluate” să se alăture celei mai înalte comunităţi de fiinţe.
Se pare că genomul lor aproape întreg nu a fost suficient
pentru a-i contopi integral cu Fiinţa Supremă din univers.
Vor trebui izolaţi pe o planetă şi vor avea nevoie de a mai
mult timp pentru a-şi finaliza evoluţia spre un genom com­
plet. Doar atunci genomul va fi capabil să deschidă toate
22 Michael Tellinger

resorturile minţii, ceea ce le va permite să se conecteze la


spiritul universal şi să se alăture întregii comunităţi de fiinţe
spirituale fără niciun fel de complicaţii.
În acest moment, începem să ne simţim speriaţi şi
foarte stânjeniţi, pentru că zeii noştri ne-au avertizat cu pri­
vire la profeţii falşi cu multe prilejuri. Acesta trebuie să fie un
profet fals care va dezlănţui mânia zeului asupra noastră, fără
ca noi să o merităm. Aşa că ne omoram vizitatorul în numele
lui dumnezeu, ştiind că am făcut ceea ce trebuia să facem.
Până la urmă, Biblia şi Coranul ne permit să facem asta. Ni
se îngăduie să-i omorâm pe profeţii falşi, pentru că ei sunt cu
siguranţă discipolii Satanei.
Of... ce specie confuză şi demnă de milă suntem.
Pierduţi în imensitatea universului, căutându-ne rădăcini­
le, induşi în eroare de atâtea informaţii false care ne-au fost
transmise de-a lungul epocilor. Toată această dezinformare
trebuie să înceteze. Dar cât ne va lua până să înţelegem că
nu putem avea mai mult de un tată? Nu putem avea cu toţii
dreptate... nu putem susţine cu toţii că avem răspunsul co­
rect. Adevărul se află undeva acolo şi, aşa cum se întâmplă
de obicei, este prea aproape de noi ca să-l putem vedea. Dar
ar trebui să fie uşor să vedem copacul indigen într-o pădure
invadată de specii străine. Să clarificăm un lucru. Nu există
nicio credinţă pe Pământ care să fi fost creată de Dumnezeu,
dar există câteva religii care ne-au fost impuse de către zeii
antici. Nu există nici măcar o singură carte pe Pământ care
să fi fost scrisă de Dumnezeu, dar există multe care au fost
inspirate de activitatea zeilor antici. Aruncaţi o privire la
numărul de religii pe care le-a inventat omul. Este clar că
o situaţie ca aceasta nu ar fi putut apărea decât din cauza
nesiguranţei. Dacă am fi ştiut cine este creatorul nostru, nu
ar fi trebuit să primim toţi aceleaşi instrucţiuni? Faptul că
avem atât de multe idei contradictorii mă face să cred că am
fost victimele unei dezinformări continue de-a lungul unei
Sclavii zeilor 23

perioade mari de timp, cât şi victimele unei manipulări exe­


cutate minuţios ca să ne menţină ignoranţi şi într-o stare de
confict continuu. Este ca şi cum un căpitan şi-ar fi părăsit
vasul pe care îl comanda în mijlocul Pacificului, lăsându-i
plin cu copii de cinci ani. Ce şanse au să conducă acel vapor
în siguranţă până în primul port? Niciuna. Dar, dacă vapo­
rul are suficient noroc să nu întâlnească nicio furtună pentru
o perioadă foarte lungă de timp, ei ar putea avea suficient
noroc să-şi dea seama singuri cum se conduce vaporul. Dar
există şanse suficient de mult ca ei să o sfârşească într-o fur­
tună inevitabilă.
Lista religiilor pe care am văzut-o serveşte ca o dova­
dă solidă că am fost părăsiţi pe această planetă fără niciun
manual de instrucţiuni. Pentru a-şi dovedi supremaţia, cele
mai multe religii şi-au inventat propriile manuale, susţinând
că deţin manualul original pentru a îndruma omenirea spre
viitor şi spre împărăţia lui Dumnezeu. Dar cum ar putea
să fie aceste manuale atât de diferit? Oare constructorii
sau creatorii acestui vapor au avut un singur fel de planuri
de construcţie? Poate că nu, poate că nu erau constructori
calificaţi şi de aceea nava se găseşte în această dezordine.
Unele manuale par să ne îndrepte spre înapoi, în vreme ce
alte merg spre înainte, fără a fi sigure încotro se îndreaptă.
Bun, ajunge cu metaforele şi parabolele, sunt sigur că
aţi înţeles ce voiam să spun. Pentru ca demonstraţia mea să
fie şi mai solidă, să aruncăm o privire asupra celor mai impor­
tante religii ale lumii şi asupra numărului lor de adepţi. Peste
tot stă scris „reţetă pentru dezastru”, fiecare grup arătând
defectele celuilalt. Cel mai mare şi mai puternic va dori să
crească şi să-şi apere poziţia, în vreme ce altele vor dori să-şi
răspândească doctrina, într-o încercare de a deveni religia
dominantă. În prezent, în lume există mai multe religii de­
cât ţări. Acest lucru dă naştere unei dileme în plus şi trimite
un semnal de alarmă politicienilor asupra faptului că religia
24 Michael Tellinger

poate redeveni o forţă directoare a politicii în viitor, lucru


pe care democraţiile moderne au încercat din greu să-l în­
vingă. Principiul dezbinării şi al cuceririi a fost aplicat cu
meticulozitate de toate religiile în orice situaţie, arătând
astfel că anticii zei ai Sumerului erau strategi vicleni şi
comandanţi militari foarte pricepuţi. Statisticile religioase
indică, fără îndoială, o situaţie de conflict în felul nostru de
a gândi din prezent. Toleranţa încă nu a învins. Religia par­
că a fost concepută special ca să menţină omenirea într-o
situaţie continuă de război.

RELIGIILE DUPĂ MĂRIME


RELIGIA ADEPŢI (ÎN 2004) % DIN TOTAL
1. CREŞTINISM 2 069 883 000 33,6
ROMANO-CATOLICI 1092 853 000 18,7
PROTESTANŢI 391143 000 6,9
ORTODOCŞI 217 030 000 3,1
ANGLICANI 79 988 000 1,4
ALŢI CREŞTINI 406 074 000 3,5

2. ISLAMISM 1254 222 000 18,3

3. HINDUISM 837 262 000 13,5


4. BUDISM 338 621 000 6,0
5. ŞENISM Şl 398 106 000 2 6
UNIVERSALISM
6. RELIGII NOI 128 975 000 2,3

7. RELIGII TRIBALE 99 150 000 1,8

8. SIKH 24 295 000 0,4

9. IUDAISM (EVREI) 14 551000 0,2

10. ŞAMANISM 11010 000 0,2


11. CONFUCIANISM 6 334 000 0,1
Sclavii zeilor 25

12. BAHA'l 7 000 000 0,1


13. JAINISM 3 987 000 0,1
14. ŞINTOISM 3 387 000 0,1
ALTE RELIGII 20 419 000 0,4
FĂRĂ RELIGIE 924 078 000 16,3
ATEI 239 111 000 4,2
TOTAL POPULAŢIE 6 500 000 000 100.00%

Sursa: Enciclopedia Britanica şi www.adherents.com

În decembrie 2004, s-a estimat că populaţia lumii a


atins pragul de 6,5 miliarde de oameni. Veţi observa că tota­
lul adepţilor este mai mare decât populaţia globului. Aceasta
se întâmplă din cauza numărării duble a adepţilor unor re­
ligii diferite, un fenomen ciudat care m-a uimit în vreme ce
adunam aceste date. Potrivit acestor statistici, în lume există
aproximativ 8,5 miliarde de locuitori care însumează 133%
din totalul populaţiei. Cum au fost calculate aceste cifre?
Pentru noi, oamenii de pe planeta Pământ, par să exis­
te multe obstacole insurmontabile în calea noastră pentru
evoluţie şi pace. Pe măsură ce evoluăm, tot mai mulţi oa­
meni îmbrăţişează posibilităţile pe care le oferă adevărurile
nou-descoperite cu privire la trecutul nostru. Cele mai im­
portante întrebări la care va trebui să răspundem sunt: cine
suntem şi de unde venim? Dar răspunsurile la aceste între­
bări nu ne vor fi servite pe tavă, alături de un kit de vânător
de comori şi o hartă pentru a ajunge la premiu. Din fericire,
am început să descoperim nişte dovezi foarte incomode, care
nu par să spună o poveste similară cu cea care ne-a fost spu­
să despre istoria noastră. Cele mai mari obstacole în calea
dezvoltării noastre ca specie, pentru a găsi pacea şi armonia,
sunt cele construite de religiile făcute de om. Nu va fi uşor
să-i convingem pe creştinii şi musulmanii devotaţi să ia în
considerare noile posibilităţi. Asta l-ar transforma imediat
26 Michael Tellinger

pe mesager într-un profet fals care a fost trimis de diavol.


Creatorii omenirii au fost cei mai buni strategi din toate tim­
purile. Au reuşit să creeze mediul perfect pentru menţinerea
permanentă a îndoielii şi a conflictului. Au creat cele mai
bune metode de propagandă din toate timpurile: frica, pe­
deapsa şi recompensa. E atât de simplu, nu-i aşa? Să sperăm
că nu acesta este mesajul pe care îl vom preda cetăţenilor
noilor planete pe care vom începe curând să le populăm. Dar,
de vreme ce noi înşine nu avem răspunsuri clare cu privire
la originile noastre, ce le vom învăţa în viitorul apropiat pe
coloniile de clone umane noi de pe celelalte planete?
În vreme ce religia joacă un rol crucial în modelarea
comunităţilor noastre, ne trăim vieţile la adăpost faţă de ce­
lelalte religii din lume. Putem să trecem pe lângă o moschee
în drumul nostru zilnic spre serviciu, dar cât de des încercăm
să aflăm mai multe despre oamenii care se închină acolo?
Atunci când Martorii lui Iehova ne bat la uşă pentru a-şi
răspândi mesajul, câţi dintre noi găsesc timpul să-i asculte ce
au de zis? Acest gen de detaşare ne ţine divizaţi şi înfofoliţi
în sentimentele noastre de superioritate faţă de alte religii,
pentru că întotdeauna dumnezeul nostru este mai mare şi
mai bun decât al celorlalţi. Studiul religiilor este fascinant
şi ne ajută să înţelegem originile neclare pe care le împart.
Doar după ce am studiat rădăcinile celor mai populare religii
ale lumii, putem începe să înţelegem că sunt toate construite
pe acelaşi teren instabil. De asemenea, începem să înţelegem
că toate religiile au fost făcute de om şi deci nu pot fi consi­
derate divine, pentru că omul este supus greşelii. Ar fi foarte
anevoios să încercăm să-i educăm pe cititorii acestei cărţi cu
privire la religiile lumii şi, de asemenea, ar fi nedrept să redu­
cem totul la o pagină. Dar eu am ales să vă ofer o privire de
ansamblu asupra primelor douăsprezece religii de pe Pământ,
doar ca să vă ajut să înţelegeţi unele dintre asemănările dintre
ele şi unele dintre deficienţele lor. Vă va ajuta să vă formulaţi
Sclavii zeilor 27

propriile păreri despre dogma religioasă care a evoluat timp


de mii de ani ca să ne menţină fericiţi în aparenţă, dar com­
plet înrobiţi şi divizaţi ca specie. Religiile sunt prezentate
în ordinea mărimii şi a influenţei istorice asupra populaţiei
globului pământesc.

CREŞTINISMUL:
DATA APARIŢIEI - A N U L 30 D.HR.

Este de departe religia cea mai răspândită din lume cu


un număr aproape dublu de adepţi faţă cel mai apropiat ri­
val, islamismul. Din cercetările pe care le-am făcut în timpul
conceperii acestei cărţi, am fost surprins să descopăr felul în
care creştinismul a supravieţuit în ciuda tuturor dificultăţilor.
Era o filosofie tânără şi revoluţionară, în zilele de după cruci­
ficarea lui Iisus, adepţii săi îşi dedicau vieţile răspândirii noii
învăţături, dar cu siguranţă că nu a fost uşor. Adesea erau
ameninţaţi, urmăriţi sau făcuţi să se simtă nedoriţi. Trebuie
să vă amintiţi că imaginea pe care ne-am făcut-o despre Iisus
şi depre discipoli este foarte departe de adevăr. Erau vremuri
grele pentru el şi pentru micul său grup de susţinători. Aşa
cum spune Barbara Thiering în cartea sa, Iisus din apocalipsă:
„Era o figură centrală într-o mişcare politică majoră al cărei
scop era răsturnarea Imperiului Roman păgân”. Ea continuă
cu dezvăluirea unor informaţii cutremurătoare care devin o
altă piesă care se potriveşte perfect în Marele Puzzle Uman.
Chiar şi la acest moment, zeii erau mai activi ca niciodată, iar
creştinismul lovea chiar în inima celor care credeau în pan­
teonul elen de zei din trecut. În continuare, Thiering arată că
„numărul incredibil de mare de adepţi ai noii, dar încă necu­
noscutei religii, apărută în Iudeea cu mult înainte de vremea
lui Iisus, erau gata să creadă în figurile divine care erau su­
biectul viziunilor şi miracolelor. Era lumea elenismului, acolo
28 Michael Tellinger

unde religiile păgâne au încurajat ideea că oamenii sunt în­


carnări ale zeilor.
Există dovezi potrivit cărora creştinismul rezista în vre­
me ce oamenii acelei epoci erau în continuare manipulaţi de
către zeii sumerieni. Erau persecutaţi, manipulaţi, torturaţi,
daţi ca hrană leilor în Colosseum şi abuzaţi în diverse alte
feluri. Nu era o perioadă bună să fii creştin. Situaţia a con­
tinuat vreme de 300 de ani, până când împăratul Flavius
Valerius Constantinus (272 d.Hr.-337 d.Hr.) le-a venit în
ajutor. Cunoscut sub numele de Constantin cel Mare, a
devenit cunoscut ca primul „împărat creştin” al Imperiului
Roman şi el a fost cel care a început sponsorizarea neofi­
cială a creştinismului, ceea ce a fost un element important
în supravieţuirea şi răspândirea acestei religii. Lancantius şi
Eusebius au fost cei care i-au construit reputaţia de prim îm­
părat creştin, iar această reputaţie a devenit din ce în ce mai
solidă în rândul generaţiilor următoare. A pus bazele oraşului
Constantinopol şi l-a făcut capitală a Imperiului de Răsărit,
devenind casa creştinismului, fiind plin de biserici şi temple.
Tot el a proclamat ziua de duminică drept zi de rugăciune.
Primul Conciliu de la Niceea, care a avut loc în timpul
domniei lui Constantin, în anul 325, a fost prima conferinţă
ecumenică (la nivel mondial) a episcopilor Bisericii Creştine.
Participanţilor le erau asigurate transportul şi cazarea.
Conciliul, care se mai numea şi sinod, s-a ocupat de pro­
bleme legate de controversa ariană, privind natura şi poziţia
lui Iisus. Arienii aveau propria părere în legătură cu Iisus.
Să ne reamintim că Iisus şi-a petrecut cea mai mare parte
a perioadei sale de creştere, de la vârsta de 12 sau 13 ani, în
Răsărit, sub influenţa unor filosofii religioase răsăritene, ari­
anismul numărându-se printre ele. În cele din urmă, Sinodul
a votat împotriva Arienilor şi în favoarea trinităţii, ceea ce l-a
alăturat brusc pe Iisus Tatălui şi Duhului Sfânt. Aceasta era
o nouă turnură pentru Noul Testament şi aşa a luat naştere
Sclavii zeilor 29

Treimea Sfântă. Un alt rezultat al sinodului a fost înţelegerea


episcopilor tuturor bisericilor de a celebra Paştele în aceeaşi
zi. Aceasta era de departe cea mai importantă sărbătoare din
calendarul bisericesc, aşadar era important ca toţi să sărbă­
torească învierea împreună. Constantin a devenit o voce atât
de puternică a creştinătăţii, încât, pe patul de moarte, a fost
numit cel de-al treisprezecelea apostol.
Erau zilele nebune şi frumoase ale creştinismului,
atunci când s-au aşezat fundaţiile acestei religii. Editarea
Noului Testament a început să prindă contur, dar a fost ne­
voie de încă 800 de ani înainte de a se lua o decizie asupra
variantei finale. Procesul îndelungat este plin de controver­
se, pentru că multe cărţi au fost omise în vreme ce altele au
fost amendate înainte de a fi incluse. Un mare număr de
cărţi, cunoscute sub numele de apocrife (scrieri ascunse), au
făcut subiectul multor controverse, chiar din momentul în
care au fost excluse în mod deliberat din Noul Testament. În
această perioadă a apărut una dintre primele referinţe înre­
gistrate cu privire la Biserica Catolică. Această diseminare a
creştinismului a continuat să se extindă spre ceea ce a devenit
în prezent: cea mai mare şi mai puternică ramură a Bisericii
creştine. Iată ce a avut de spus despre acest lucru Sfântul
Ciril din Ierusalim (315 d.Hr.-386 d.Hr.):

Biserica se numeşte catolică sau universală, pentru că este


prezentă în toată lumea, de la un capăt la celălalt al Pământului. Se
numeşte catolică, pentru că învaţă integral şi fără cusur toate doctri­
nele care trebuie aduse la cunoştinţa omului, indiferent dacă privesc
lucrurile vizibile sau invizibile, cu privire la realitatea existenţei Raiului
sau a lucrurilor de pe Pământ. Un alt motiv pentru care se numeşte
catolică este acela că aduce sub conducerea religioasă a Bisericii
toate clasele de oameni, stăpâni şi supuşi, învăţaţi sau analfabeţi.
În cele din urmă, merită titulatura de catolică, pentru că vindecă şi
tămăduieşte fără restricţii orice fel de păcat care poate fi comis cu
30 Michael Tellinger

mintea sau cu trupul şi pentru că posedă toate virtuţile care pot fi


închipuite, fie în acţiune sau în vorbă sau în vreun fel de charismă
spirituală.

Biblia
Biblia este o carte foarte complexă şi foarte controver­
sată, dar rămâne cea mai sacră învăţătură a credinţei creştine.
Este considerată a fi „cuvântul lui Dumnezeu” inspirat de
Duhul Sfânt. A fost tradusă în 275 de limbi sau chiar mai
multe, dar originile Bibliei rămân foarte neclare, prea mulţi
oameni influenţând prea mult versiunea finală. Dar, aşa cum
vom vedea, nu există cu adevărat o versiune finală a Bibliei,
pentru că diverse grupări au făcut propriile modificări şi au
prezentat versiunea lor ca fiind versiunea corectă a cuvân­
tului lui Dumnezeu. Vechiul şi Noul Testament par a nu-şi
avea locul împreună în cadrul aceleaşi filosofii religioase. Una
predică „ochiul pentru ochi” şi îl ridică în slăvi pe dumnezeul
violent, în vreme ce Noul Testament vorbeşte despre Prinţul
Păcii şi dumnezeul iubirii şi ne învaţă să ne iubim duşmanii
în loc să-i distrugem. Reprezintă o sursă importantă de hrană
pentru multe subculte şi secte din cadrul credinţei creştine.
Documentele originale care formează Noul Testament:
toate cărţile sunt scrise în limba greacă, iar citatele din
Vechiul Testament sunt luate din Septuaginta. Există 4 500
de manuscrise în limba greacă, 67 de papirusuri, 2 578 de
pergamente şi 1 600 de liste, cele mai multe făcând parte
din Codexul Vaticanului şi bibliotecile din Londra, Paris,
Cambridge şi Washington.
Vechiul Testament: Cele mai multe dintre cărţi au
fost scrise în ivrit şi aramaică, iar unele în greacă. Nu mai
există niciunul dintre documente, dar ceea ce avem azi sunt
bibliile greacă şi evreiască. Dar mai sunt şi manuscrisele de
la Marea Moartă, care reprezintă un motiv de controversă şi
de îngrijorare pentru unii, deoarece ridică din nou întrebarea
Sclavii zeilor 31

privitoare la care cărţi ar trebui să fie incluse în Vechiul


Testament.
Biblia grecească: Septuaginta îşi are originea în seco­
lul al III-lea î.Hr. Reprezintă traducerea grecească realizată
la Alexandria de un grup format din 12 rabini, câte şase
din fiecare cele douăsprezece triburi de unde şi numele
Septuaginta, care a fost dat traducerii. Are 46 de cărţi, la fel
ca actuala Biblie catolică şi este versiunea comună a bibliei
care circula printre evrei în vremea lui Iisus şi chiar şi după
aceea. Este versiunea folosită şi citată de către evanghelişti şi
apostoli atunci când au scris Noul Testament. A fost tradusă
în siriană, coptă şi latină (Vulgata Sfântului Geronimo) în se­
colul al IV-lea d.Hr.
Biblia evreiască sau textul masoretic - scrisă în se­
colele al VI-lea şi al VII-lea d.Hr., de un grup de învăţaţi
din Babilon şi Palestina - introduce vocalele şi accentele în
scripturile evreieşti. Şi, desigur, sursa de inspiraţie a fost tot
Septuaginta, are 39 de cărţi, la fel ca Biblia protestantă.
Manuscrisele de la Marea Moartă sunt foarte impor­
tante, pentru că sunt scrise în ebraică şi datează din secolul
al Ill-lea î.Hr., spre deosebire de cea mai veche Biblie evre­
iască, Textul masoretic, care datează din jurul anilor 700 d.Hr.
Descoperirea manuscriselor a făcut lumină asupra unor
documente evreieşti vechi de 1 000 de ani. În manuscrise,
fiecare carte din Biblie este reprezentată cu o similaritate re­
marcabilă faţă de versiunile ulterioare greacă şi evereiască.
Este o descoperire importantă şi controversată cu privire la
Vechiul Testament.

Diferenţele dintre bibliile catolică, ortodoxă şi


protestantă
În bibliile catolică şi ortodoxă sunt în total 73 de
cărţi, în vreme ce în Biblia protestantă sunt numai 66 de
cărţi. Vechiul Testament este similar cu Biblia ebraică.
32 Michael Tellinger

Biblia catolică are 46 de cărţi, la fel ca Biblia evreiască de


la Alexandria, după care a fost scrisă Septuaginta, versiunea
citată de apostoli în evanghelii şi epistole. Biblia protestantă
are 39 de cărţi, la fel ca Biblia evreilor din Palestina.
Nu conţin următoarele:
4 cărţi istorice: Tohiţii, Cartea Iuditei, Cartea I şi
Cartea a II-a a Macabeilor (şi adăugirile la Cartea Esterei)
2 Cărţi de înţelepciune: Înţelepciunea lui Solomon şi
Ecleziastul lui Ben Şira
1 Carte de profeţii: Baruh şi părţi din Cartea lui
Daniel - Rugăciunea lui Azaria, Cântecul celor 3 tineri, Bel
şi Balaurul şi Suzana.

Noul Testament are 27 de cărţi în toate bibliile. Cele


patru evanghelii sunt în esenţă, inima Bibliei. Unii autori
religioşi văd numele lui Iisus pe fiecare pagină a Vechiului
Testament şi susţin că „îl prefigurează şi îl descriu” pe
Hristosul din evanghelii şi biserica Sa. Dar cercetările
mele au arătat faptul că prima dată cuvântul Hristos apare
în Biblie la Evaghelia Sfântului Apostol Matei, capitolul I,
versetul I din Noul Testament. Există totuşi o referire con­
stantă la Salvator, care este menţionat pentru prima dată
în Deuteronom, capitolul 32, versetul 15, în a cincea car­
te a Bibliei; Mesia este menţionat prima dată în Evaghelia
Sfântului Apostol Matei, capitolul I, versetul I, iar Iisus tot
în Evaghelia Sfântului Apostol Matei, capitolul I, versetul I.
„Iisus” era şi este în continuare un nume de bărbat.
„Hristos” înseamnă „cel ales” şi a fost asociat cu numele lui
Iisus după presupusa lui înviere. Dar absenţa inexplicabilă
a numelui Hristos din primele cărţi ale Bibliei este plină de
suspiciune. Vechiul Testament vorbeşte la modul general des­
pre un număr de profeţi şi salvatori, dar numai unul dintre ei
a apărut brusc, şi acela s-a întâmplat să fie Iisus Hristos. Mi
se pare foarte suspect. Nu s-ar fi putut ca măcar unul dintre
Sclavii zeilor 33

profeţii din Vechiul Testament să se fi numit Iisus? Sugerez


că „zeii” pregăteau omenirea pentru apariţia unui salvator, dar
nu erau foarte siguri care dintre profeţii pe care îi inventaseră
avea să atingă sufletele oamenilor din acea vreme.
Unul dintre cele mai fascinante şi în acelaşi timp inco­
mode lucruri despre cărţile Bibliei şi despre textele înrudite
care nu au ajuns în Biblie este acela că o mână de oameni,
strânşi în jurul unei mese la aproximativ 350 de ani de la
moartea lui Hristos, au decis soarta acestor scrieri. Cărţile
care au intrat în componenţa Bibliei sunt numite canoni­
ce, care s-ar putea traduce prin „potrivit setului de reguli
creştine” sau chiar „inspirate de Dumnezeu”. Au stat cu un
teanc de cărţi, dintre care cele mai multe aveau aceleaşi au­
tori, şi totuşi unele au fost canonizate, iar altele nu. Mi se pare
foarte ciudat, dar cu siguranţă a contat foarte mult pentru cei
care luau decizii pe vremea aceea, pentru că unele dintre ace­
le scrieri conţineau informaţii care nu se prea potriveau cu
imaginea structurată despre felul în care ar fi trebuit să arate
Biserica Creştină.

Unele lucruri despre cărţile deutero-canonice şi apocrife


Deutero-canonice (al doilea canon) este termenul fo­
losit în 1566 de către Biserica Catolică Romană, însemnând
că acestor texte le-a fost recunoscută canonicitatea numai
după o perioadă de timp. Ele sunt incluse în scrierile din
Septuaginta grecească din secolul al III-lea î.Hr., dar nu
sunt incluse în Textul Masoretic din secolul al VII-lea d.Hr.
Unele fragmente din aceste cărţi au fost descoperite şi prin­
tre Manuscrisele de la Marea Moartă. În mod ciudat, ele sunt
incluse în Bibliile catolice şi ortodoxe, dar de obicei nu apar
în bibliile protestante. Deutero-canonul include următoarele
cărţi şi fragmente de cărţi:
Istorice: Cartea lui Tobit, Cartea Iuditei, Prima şi a
doua carte Macabei, adăugirile la Cartea Esterei.
34 Michael Tellinger

Înţelepciune: Înţelepciunea lui Solomon, Şira (numi­


tă şi Ecleziastul).
Profeţi: Baruc, Scrisoarea lui Ieremia (către Baruc) şi
parţial Daniel: Rugăciunea lui Azaria, Cântecul celor trei ti­
neri, Bel şi Balaurul şi Suzana.

Apocrifele (lucruri/scrieri ascunse) reprezintă o co­


lecţie de cărţi scrise în general de autorii celorlalte cărţi ale
Bibliei, dar scrierile apocrife nu au fost incluse în niciuna
dintre Biblii. Tratează teme creştine şi biblice, uneori din
vremea Vechiului Testament, iar altele din vremea Noului
Testament.
Scrierile apocrife din vremea Vechiului Testament
Sunt peste 25 de cărţi, aceasta este o listă a câtorva dintre
ele: Faptele lui Adam, Apocalipsa după Adam, Avraam,
Testamentul lui Adam, Cartea lui Enos, Cartea a II-a a lui
Enos (Cartea secretelor lui Enos), Cartea lui Noe, Apocalipsa
lui Barac (I), Apocalipsa lui Barac (II), Apocalipsa după
Daniel, Apocalipsa după Ilie, Apocalipsa după Enos,
Apocalipsa după Ezra, Apocalipsa după Solomon, Odele
lui Solomon, Testamentul lui Isaac, martiriul lui Isaia,
Apocalipsa după Zefania, Paralipomena lui Ieremia, Apocrifa
lui Ezechiel, Ridicarea lui Isaia, Răpirea lui Moise, Baruc III,
Baruc IV, Cronicile regilor lui Israel, Faptele lui Solomon,
Cronicile regilor lui Iuda, Cartea a III-a Macabei, Cartea
a IV-a Macabei.
Scrierile apocrife din Noul Testament - Apocrifele
creştine Sunt peste 40 de cărţi. Iată o listă a unora din­
tre ele: 14 Evanghelii (Toma, Iacov, Petru, Bartolomeu,
(Evanghelia lui Nicodim, Evanghelia Perfectă, Evanghelia
lui Filip, Evanghelia lui Petru, Evanghelia Naşterii Mariei,
Evanghelia Evreilor, Evanghelia copilăriei lui Iisus Hristos,
Evanghelia lui Toma, Evanghelia Adevărului); 15 Fapte scri­
se de Andrei, Petre, Matei, Ioan, Toma, Pavel, (Faptele lui
Sclavii zeilor 35

Ioan, Faptele lui Pavel, Faptele lui Pavel şi Tecla, Faptele lui
Petru); 6 Apocalipse, scrise de Pavel, Toma, Ioan, Fecioara
Maria, Ştefan, Petru, Prima Apocalipsă a lui Iacov, a doua
Apocalipsă a lui Iacov, Apocalipsa lui Petru, Apocalipsa lui
Filip, Apocalipsa lui Ştefan, Apocalipsa lui Toma; Cărţi
adiţionale: Apocrifa lui Ioan, Epistola lui Pilat din Pont,
Apocalipsa lui Petre, Protoevanghelia lui Iacov, Istoria lui
losif, Epistola lui Pavel către Alexandrini, Testamentul
Domnului, înţelepciunea lui Iisus.

Şi atunci de unde ştim care dintre cărţi aparţin


Bibliei? Sau, care sunt „canoane” ale Bibliei, aşa cum ar spu­
ne Biserica? Răspunsul este: „Pentru că aşa spune Biserica!”
Sfântul Augustin spune foarte convingător că, „dacă Biserica
nu-mi spune că aceste Cărţi sunt Biblia, atunci nu voi crede
în ele”.
Aceasta este o exemplificare perfectă a relaţiei stăpân-
sclav, dintre zeii antici şi specia sclavă primitivă, pe care o
susţin în această carte. Omenirii i se spune „nu pune între­
bări, nu te îndoi, rămâi temător şi recompensa ta va fi mare”.
Niciuna dintre cărţile Noului Testament nu a fost scrisă
până la momentul în care Iisus a fost crucificat şi totuşi el
este profetul care şi-a lăsat amprenta asupra omenirii. Toţi
ceilalţi profeţi au devenit dintr-odată irelevanţi atunci când
Iisus s-a ridicat pentru a prelua rolul principal. Există multe
aşteptări şi se fac multe pregătiri de mai bine de o mie de ani,
pentru venirea salvatorului şi totuşi îi aflăm numele după ce
s-a născut. Nu vi se pare ciudat? Mai există alte 35 de cărţi
care tratează teme din Vechiul şi din Noul Testament. Le
sunt atribuite lui Enoh, Moise, Solomon, Sf. Pavel, Sf.Toma,
Sf. Petru, Fecioarei Maria şi nici ei nu sunt în Biblie, pentru
că aşa spune Biserica!
În 1517, Biserica Creştină, controlată în totalita­
te de catolici, a fost şocată atunci cînd Martin Luther şi-a
36 Michael Tellinger

prezentat cele 95 de teze la uşa bisericii tuturor Sfinţilor din


Wittenberg, care era folosită ca loc de dezbatere, invitân-
du-i pe preoţi să le analizeze. Scrierea punea la încercare
învăţăturile Bisericii Romano-Catolice în ceea ce priveşte
penintenţa, autoritatea papală şi inutilitatea indulgenţelor. A
dat naştere unei dezbateri teologice care a avut ca urmare
naşterea tradiţiilor protestante, luterane, reformate şi anaba-
pitste în interiorul creştinismului. Acesta a fost adevăratul
început al reformei protestante şi al desprinderii de Biserica
Catolică a multora care nu se simţeau confortabil din cauza
violentei cenzuri a Bisericii Catolice. Scrisoarea conţinea 95
de puncte care subliniau ceea ce era fundamental greşit în
învăţăturile Bisericii.
După ce Luther a fost desconsiderat ca fiind „un
beţiv german care a scris aceste teze; când se va trezi, se va
răzgândi”, Papa Leon al X-lea le-a ordonat profesorului şi
călugărului dominican Silvestro Mazzolini să analizeze
această problemă. Acesta a recunoscut potenţialul periculos
al scrierii lui Luther, l-a declarat eretic şi a scris o respinge­
re scolastică a tezelor. A reamintit autoritatea papală asupra
Bisericii Catolice şi a denunţat orice ieşire din rândurile
acesteia ca o formă de erezie. Trebuie să reţinem că Luther îşi
pusese viaţa în joc. Putea să fie acuzat de o grămadă de ofen­
se pentru ceea ce a făcut, dar aversiunea lui faţă de Biserica
Catolică era atât de intensă încât a devenit obsesia lui. Chiar
şi aşa, următorul fragment dintr-o scrisoare arată slugărnicia
sa faţă de Biserica Catolică. Felul în care este scrisă poate
să aparţină epocii respective, dar se poate simţi mirosul fri­
cii printre rânduri, ştiind că zilele sale ar putea fi numărate.
Foloseşte chiar cuvântul „frică” în primele rânduri ale scri­
sorii de mai jos. Nu este o ironie faptul că vorbim despre
reprezentanţii Casei Domnului, care ar fi trebuit să fie dis­
cipolii iubirii şi ai păcii? Dar, aşa cum descoperim în această
Sclavii zeilor 37

carte, dumnezeul nostru creator nu avea aceste caracteristici


binevoitoare în arsenalul său.

Scrisoare către arhiepiscopul Albrecht din Mainz -


31 octombrie 1517:

Către cel mai cucernic Părinte întru Hristos şi cel mai ilustru
Domn, Albrecht de Maddeburg şi Mainz, Arhiepiscop şi Primat al
Bisericii, Margraf de Brandenburg etc, domn şi pastor întru Hristos,
demn de închinare şi teamă şi graţie,
Mila lui Dumnezeu să fie cu tine în toată plenitudinea şi puterea!
Iartă-mă, Cel mai cucernic Părinte întru Hristos şi Cel mai
ilustru Prinţ, pentru că eu, fără urmă de umanitate, am avut atât de
multă neruşinare încât am îndrăznit să mă gândesc la o scrisoa­
re adresată înălţimii Vostre Sublime. Domnul Iisus mi-e martor că,
dându-mi seama de propria josnicie şi infamie, am amânat îndelung
ceea ce acum cu neruşinare voi face, mişcat dincolo de orice de
datoria şi de fidelitatea pe care recunosc că vi le datorez Părinte
cucernic întru Hristos. Rog Luminăţia Voastră să arunce o privire pe
firele de praf ale unuia şi, de dragul clemenţei pontificale, să acorde
atenţie rugăminţii mele.

Luther avea o părere foarte clară despre Biserica din


timpul său, crezând că singurul interes al catolicilor era acela
de a-şi umple buzunarele şi de a-i controla pe oameni prin in­
termediul fricii. „Mulţi dintre fanaticii zilei pronunţă cuvinte
de credinţă, dar nu o fac cu intenţii bune, pentru că scopul lor
este acela de a-i convinge pe oameni de opiniile lor perver­
se.” Avea, de asemenea, propria viziune asupra Arienilor, care
erau atât de proeminenţi în lumina învăţăturilor lui Hristos:
„Arienii aveau mintea ascuţită. Admiţând că Iisus a avut
două naturi şi că este numit «Dumnezeu din Dumnezeu»,
au fost totuşi în stare să-i nege divinitatea. Arienii l-au luat
pe Hristos drept o fiinţă perfectă şi nobilă, superioară chiar
38 Michael Tellinger

şi îngerilor, pentru că prin El a creat Dumnezeu cerul şi


Pămîntul. Mahomed însuşi vorbeşte cu preţuire despre Iisus.
Dar toată lauda lor este doar vorbărie goală pentru a-i înşela
pe oameni.”

Recunosc că împărtăşesc îngrijorarea lui Luther în


ceea ce priveşte „brutalitatea” lui dumnezeu, aşa cum era
prezentată de Biserică în 1517 şi aşa cum continuă să fie pre­
zentată şi astăzi.

L-am urât pe Dumnezeul drept care îi pedepseşte pe păcătoşi.


În tăcere şi, dacă nu am blasfemiat, atunci cu siguranţă am bombănit
vehement şi m-am supărat pe Dumnezeu. Mi-am spus „nu este de
ajuns că noi, păcătoşii mizerabili, pierduţi pentru totdeauna din pricina
păcatului originar, suntem opresaţi cu orice fel de calamitate din cauza
Celor 10 Porunci? De ce adună Dumnezeu necazurile unul după altul
prin intermediul Evangheliei şi prin Evanghelie ne ameninţă cu justiţia
şi mânia sa? Astfel turbam având conştiinţa aprinsă şi tulburată”.

Iniţial, Luther predica toleranţa faţă de poporul evreu,


fiind convins că motivul pentru care nu s-au convertit nicio­
dată la creştinism este pentru că au fost asmuţiţi împotriva
sa sau pentru că nu au auzit niciodată Evanghelia lui Hristos.
Totuşi, după ce preludiul său nu a convins poporul evreu să
adopte creştinismul, a început să susţină că evreii au răul în­
născut în ei, sunt anticreştini şi trebuiau eliminaţi din corpul
politic german. A citat în mod repetat cuvintele lui Iisus, re­
date în Evaghelia Sfântului Matei, capitolul 12, versetul 34,
atunci când Iisus îi numeşte pe liderii religioşi evrei (Fariseii
şi Saducheii) „un cuib de vipere şi copii ai diavolului”. În
cartea pe care a scris-o cu trei ani înainte de moarte, Luther
a înşirat şapte recomandări despre cum ar trebui procedat cu
evreii:
Sclavii zeilor 39

Vă voi da un sfat sincer: Mai întâi, daţi foc sinagogilor şi şcolilor


lor şi acoperiţi şi îngropaţi în pământ tot ceea ce nu arde, astfel încât
niciun om să nu mai vadă vreodată o piatră sau un tăciune de-al lor...
În al doilea rând. vă sfătuiesc să le daţi foc şi să le distrugeţi casele.
Pentru că şi în casele lor urmăresc acelaşi scop ca şi în sinagogi. Ar
putea fi cazaţi, în schimb, sub un acoperiş sau într-un grajd, la fel ca
ţiganii... În al treilea rând, vă sfătuiesc să le luaţi toate cărţile de ru­
găciune şi toate scrierile talmudice, în care învaţă lucruri ca idolatria,
minciuni, blesteme şi blasfemii. În al patrulea rând, vă sfătuiesc să le
interziceţi rabinilor să mai predea învăţătură sub pedeapsa pierderii
vieţii... În al cincilea rând, vă sfătuiesc să anulaţi permisele de liberă
trecere pe străzi pentru evrei... În al şaselea rând, vă sfătuiesc să le
interziceţi cămătăria, iar toţi banii şi bogăţiile în aur şi argint să le fie
luate şi puse la păstrare... În al şaptelea rând, vă sfătuiesc să puneţi
în mâna fiecărui evreu sau evreică, tineri şi puternici, câte un bici,
topor, săpăligă, caier sau un fus ca să-şi câştige pâinea cu sudoarea
frunţii, aşa cum li s-a impus copiilor lui Adam (Geneza, capitolul 3,
versetul 19)...

Pe lângă cele şapte recomandări, Luther a adăugat:

Dar, dacă ne temem că ne-ar putea face rău, nouă sau neves­
telor noastre, copiilor, servitorilor, animalelor domestice etc, dacă ar
trebui să ne servească şi să muncească pentru noi, pentru că este
normal să ne gândim că asemenea stăpâni veninoşi ai lumii, viermi
înverşunaţi nu sunt obişnuiţi să muncească şi s-ar opune să se în­
josească atât de mult în faţa lui Goy, atunci să facem la fel cum s-a
procedat în Franţa. Spania, Boemia, să calculăm tot ceea ce au uzur­
pat de la noi, să împărţim amiabil şi să-i alungăm pentru totdeauna
din ţară. Pentru că. din ceea ce am auzit, mânia lui Dumnezeu este
atât de aprigă împotriva lor, încât mila nu va face decât să-i înrăiască
mai mult şi mai mult, mila forţată nu-i va îndrepta decât prea puţin.
Aşadar. În orice caz, afară cu ei!
40 Michael Tellinger

Comenrariile aspre ale lui Luther cu privire la evrei


sunt văzute de către mulţi drept o continuare a antisemitis­
mului medieval creştin şi, aşa cum arată şi citatele de mai sus,
reflectă primele expulzări antisemite din secolul al XIV-lea,
atunci când evreii din ţări precum Spania şi Franţa au fost
expulzaţi în Germania. Având în vedere că ceea ce a scris
Luther era citit pe scară largă în acea vreme, este posibil ca
această doctrină să fi hrănit antisemitismul, ducând la na­
zism câteva secole mai târziu. Primii lideri nazişti adorau să
citeze aceste declaraţii ale lui Luther.
Încă nu vă deranjează această descriere a istoriei noas­
tre creştine? Pe mine mă deranjează enorm vederea acestor
valori morale superficiale, lipsa de respect pentru omenire,
ura faţă de alţii, vanitatea nesfârşită şi tot ce se vântura prin
faţa „iubirii lui Dumnezeu”. Acestea sunt fundaţiile pe care
stă credinţa noastră de nezdruncinat în prezent. Nu sunteţi
îngrijoraţi? Vă bucuraţi să acceptaţi asta? Sau vedeţi şi voi că
ceva nu a mers cum trebuie undeva în trecutul îndepărtat şi a
cauzat această situaţie inacceptabilă?
Supăratul Martin Luther a mers mult mai departe în
a critica Biserica şi pe evrei. În acord cu poziţia sa de resta­
urator al creştinismului, şi-a asumat sarcina de a judeca el
însuşi cărţile Bibliei drept „Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu”.
Aceasta nu a fost o postură fericită pentru el. Iată ce a avut de
spus despre unele dintre cărţile Vechiului Testament:

Nu avem nicio dorinţă de a-l vedea sau auzi pe Moise... Iov


de abia este argumentul unei fabule... Ecleziastul ar fi trebuit să fie
mai complet. Există prea multe incoerenţe în el, aşadar nu Solomon
a fost cel care a scris această carte... Cartea Esterei am aruncat-o în
Elba. Sunt un inamic atât de mare al Cărţii Esterei, încât îmi doresc
să nu fi existat, pentru că iudeizează prea mult şi are în ea prea multă
prostie păgânească... Istoria lui lonas este atât de mostruoasă, încât
este absolut incredibilă...
Sclavii zeilor 41

Nici cărţile Noului Testament nu s-au descurcat mai


bine. A respins dintre textele canonice următoarele: Evreii,
Epistola lui Iacov, Judecătorii şi Apocalipsa. În schimb, i-a
plasat la finalul traducerii sale, după toţi ceilalţi, pe care
i-a numit „cărţile adevărate şi sigure din Noul Testament”.
„Evanghelia Sfântului Ioan este singura evanghelie plină
de adevăr şi compasiune şi ar trebui preferată altora fără ni-
cio îndoială. În aceeaşi măsură, Epistolele Sfinţilor Petru şi
Pavel sunt superioare celorlalte trei Evanghelii. Epistola că­
tre Evrei nu l-a impresionat: „Nu este nicio surpriză pentru
nimeni să găsească aici bucăţi de lemn, fân şi paie”. Luther a
denunţat Epistola Sf. Iacov ca fiind o „epistolă de paie”. „Nu
cred că este scrisul său şi nu o pot plasa printre cărţile capita­
le.” A păstrat această viziune pentru că proclama necesitatea
lucrurilor bune contra ereziei. „Se poate obiecta împotriva
multor lucruri din această carte”, a spus despre Apocalipsă.
„Am o aversiune faţă de ea şi pentru mine este un motiv su­
ficient ca să o resping.”
Acum că am avut de-a face cu cea mai mare şi pro­
babil cea mai derutantă dintre religiile lumii, să aruncăm
o privire rapidă asupra restului religiilor majore din lume,
ca să demonstrăm haosul care domneşte printre oameni, în
încercarea lor disperată de a-şi găsi rădăcinile. Informaţiile
prezentate au intenţia de pune la dispoziţie o scurtă intro­
ducere în principalele religii, aşa cum au fost ele definite.
Fiecare descriere a fost făcută cât mai scurtă şi mai puţin
complicată cu putinţă.

HINDUISMUL:
DATA APARIŢIEI - A N U L 4000 Î.HR.

Hinduismul este cel mai complex sistem religios care a


evoluat pe Pământ. Este aproape imposibil să poată fi definit.
42 Michael Tellinger

Originile hinduismului pot fi urmărite până la civilizaţia


din Valea Indului, undeva între anii 4000 î.Hr. şi 2500 î.Hr.
Originile sale sunt foarte neclare şi influenţa primilor
colonişti din această parte a lumii, numiţi Veda, trebuie să fi
jucat un rol crucial în originile hinduismului, pentru că scrip­
turile vedice formează cea mai mare parte a textelor sacre ale
hinduismului. A mai existat un alt grup de oameni care a avut
un impact uriaş asupra evoluţiei hinduismului: aceşti oameni
se numeau Arieni. Acest grup de oameni foarte pricepuţi, cu
o educaţie înaltă, avansaţi din punct de vedere industrial şi
tehnologic a avut o influenţă profundă asupra tuturor religi­
ilor răsăritene şi indiene. Istoria ariană este la fel de neclară,
iar adevărata lor origine şi sursa de înţelepciune sunt foarte
misterioase. Dar existau în număr suficient de mare pentru
a-i influenţa pe hinduşi, evrei şi creştini şi alte culturi globale
de mai bine de 2 000 de ani. Oricât de mult ar susţine isto­
ricii că Arienii au început să scrie Vedele atunci când au ajuns
în Valea Indului, alţi învăţaţi infirmă această ipoteză, arătând
că prezenţa vedică şi cultura specifică s-au făcut simţite în
regiune încă din anul 8000 î.Hr. Vedanii se aflau în posesia
poemelor vedice în forma orală cu mii de ani înainte de a fi
fost în cele din urmă scrise. Există totuşi alţi învăţaţi care au
prezentat dovezi uimitoare potrivit cărora vedanii ar fi fost în
stare să scrie încă din anul 8000 î.Hr. Asta înseamnă cu 3 000
de ani înainte de apariţia următorului tip de scriere cunoscut.
Să aruncăm aşadar o privire rapidă asupra acestor
Arieni care au populat şi cucerit Europa. Ei au dat naştere
primei structurări pe clase, bazată pe culoarea pielii, ei au
fost primii colonişti şi au servit ca model de inspiraţie pentru
războinici moderni, cum ar fi Hitler. Învăţaţii cred că aceşti
arieni proveneau de undeva din nordul Mesopotamiei, la
sud-vest de Marea Neagră, în sudul Anatoliei (Turcia). Sunt
descrişi ca având pielea deschisă la culoare sau albă, vorbeau
o limbă protoeuropeană foarte timpurie, limbă din care au
Sclavii zeilor 43

evoluat toate limbile europene. Acestea sunt noutăţi fantas­


tice, care hrănesc teoria mea, pentru că, potrivit tăbliţelor
sumeriene, Igigi (astronauţii care au populat baza de pe
Marte, în vreme ce Anunnaki erau aceia de pe Pământ) au
venit pe Pământ după anul în care a avut locul Potopul şi
şi-au luat neveste dintre femeile umane. Ei erau trataţi ca
nişte proscrişi de către Anunnaki din Sumer, de aceea s-au
mutat, stabilindu-şi comunitatea pe un pământ care a devenit
al lor. Şi ghiciţi unde s-au mutat? Au mers la nord, spre zona
muntoasă a Anatoliei, la sud-est de Marea Neagră, şi spre
munţii Cedar, acolo unde şi Enlil şi-a petrecut o mare parte a
timpului. Comunitatea s-a mărit rapid pe măsură ce ei şi-au
împărţit cunoştinţele şi tehnologia cu noile lor odrasle umane.
Noua rasă de oameni care a rezultat în urma acestei coabitări
era tot albă şi încrezătoare, datorită descendenţei sale „divi­
ne”. De aici s-au răspândit în aproape toată Asia şi Europa,
ducând cu sine civilizaţia şi limba lor. Ca rezultat, limbile
vorbite în India se aseamănă cu diverse limbi indo-europene.
Latina, greaca, hittita, sanscrita, franceza, germana, letona,
engleza, spaniola, rusa şi altele sunt toate limbi indo-europe­
ne (IE) sau mai potrivit proto-indo-europene (PIE), aceasta
fiind limba ancestrală pierdută din care derivă toate aceste
limbi. Limba indo-europeană folosea termenul Arian pentru
a clasifica un grup de oameni nu doar din punct de vedere
rasial, ci şi etnic, pe baza accentului sau a limbii ariene pe
care o vorbea acel popor.
Trebuia să ne aşteptăm la asta. Este fascinant să vedem
cum zeii care au creat omenirea ca o specie sclavă inferi­
oară au clasificat-o imediat într-o clasă etnică inferioară,
dând naştere sclaviei şi rasismului chiar de la începuturile
omenirii. Aria, însemnând „nobil”, apare în diverse limbi in­
do-europene. Încă o dată, trebuia să ne aşteptăm la asta din
partea zeilor Igigi, care se considerau superiori faţă de oame­
nii muritori. Probabil că foloseau pluralul nobili aria pentru
44 Michael Tellinger

a se descrie înainte de dispersarea lor. Este posibil ca acest


cuvânt să fi supravieţuit în numele tradiţional al Irlandei
(Eire), dar a supravieţuit cu siguranţă în Iran, care se referă
la „Airyanam vaejo” - „regatul arienilor”. Descoperirea a mii
de astfel de cuvinte înrudite în limbi despărţite de distanţe
mari, alături de structuri gramaticale identice, i-au condus pe
filologi să concluzioneze, la începutul secolului al XIX-lea, că
cele mai multe limbi europene au evoluat dintr-o proto-lim-
bă comună care se vorbea cu multe milenii în urmă.
Greaca, latina şi sanscrita au fost considerate cele mai
apropiate limbi de PIE şi o mare parte din proto-limba aria­
nă reconstruită se bazează pe ele. Limba lituaniană modernă
este considerată cea mai veche limbă în viaţă, mai apropiată
decât orice altă limbă faţă de limba ariană originală vorbită.
Tocariana este o limbă indo-europeană care a fost vorbită
în Turkestanul chinezesc, indicând faptul că arienii au ajuns
până în China, în Orientul îndepărtat. Singura explicaţie
privind impactul pe care l-a avut asupra întregii istorii antice
a Asiei şi Europeieste aceea că arienii erau mult mai avansaţi
sau poate chiar înrudiţi cu „zeii” Sumerului — şi exact asta
erau. Un amestec alb între zeii Igigi şi muritorii umani, care
s-au văzut brusc pe o treaptă mai înaltă decât restul fiinţelor
muritoare de pe Pământ. O descoperire recentă a rămăşiţelor
unei populaţii blonde în China reprezintă o mare porţiune
lipsă din Marele Puzzle Uman, care începe să prindă contur
foarte rapid sub ochiul atent al ştiinţei care arată cât de mult
au explorat arienii.
Probabil că faimoasa dovadă a existenţei preistorice a
PIE este cuvântul care desemnează regele (king): rex, în la­
tină, raja, în sanscrită, ri, în irlandeza veche, alături de multe
alte limbi, toate fiind variante ale cuvântului folosit pentru
a-l denumi pe rege. Şi, din moment ce niciunul dintre aceste
popoarele care vorbeşte aceste limbi variate nu s-au aflat în
contact fizic între ele de-a lungul acestei perioade istorice,
Sclavii zeilor 45

pentru care există dovezi scrise, filologii comparaţionişti


susţin că aceste limbi trebuie să fi evoluat dintr-o singură
proto-limbă. Arienii se închinau unui zeu al cerului, îşi ur­
măreau descendenţa pe linie masculină, creşteau animale,
beau mied, foloseau trăsuri trase de cai pe care probabil că
le-au inventat ca arme de război, folosind bronzul şi fierul.
Civilizaţiile din Asia erau complet depăşite de arieni, atunci
când aceştia au ajuns în Africa.

Fig. 13.1. Invazia ariană

Arienii sau mai clar indo-arienii şi-au făcut prima


apariţie notabilă în istorie în jurul anului 2000 î.Hr., ca inva­
datori ai nordului Indiei. Acest eveniment este coroborat cu
comportamentul zeului Anunnaki Marduk, care se autopro-
clama în aceeaşi perioadă zeu absolut. Rezultatul conflictului
care a avut loc între Anunnaki pe tărâmurile biblice este bine
documentat şi subliniat în ultimul capitol. Oricum, în jurul
anului 2000 î.Hr. au fost distruse Sodoma şi Gomora de că­
tre armele nucleare şi biologice ale zeilor Anunnaki, care i-au
46 Michael Tellinger

forţat pe mulţi locuitori ai ţinuturilor învecinate să se evacu­


eze. Reţineţi că arienii albi Ugigi) erau adepţi ai lui Marduk
şi, când şi-au făcut brusc apariţia în valea Indului, tăbliţele
antice vedice au început să conţină multe informaţii privind
aceste invazii şi înrobiri asupra locuitorilor cu pielea neagră.
Scrierea Rig Veda, redactată în limba sanscrită, este o
colecţie de texte religioase care este în continuare venerată în
hinduismul modern şi care conţine înregistrarea unor astfel
de evenimente. Este un alt exemplu care ilustrează perfect
felul în care istoricii s-au jucat cu minţile noastre de-a lun­
gul timpului, pentru că dintr-odată avem zeii mitologici care
se încrucişează cu persoane reale. Hinduşii consideră aceste
scrieri drept istorie, în vreme ce alţii le-au descris ca fiind
mitologie. Aşadar, dacă invadatorii arieni erau zei mitolo­
gici, atunci la cine fac referire poemele vedice? Cine invada
de fapt pământurile indiene? Sau şi acest fapt era doar în
imaginaţia lor? Cum putem să avem o situaţie în care jumă­
tate dintre dovezile istorice sunt demne de a fi acceptate, iar
cealaltă jumătate este doar un produs al imaginaţiei, pentru
că nu aveau altceva mai bun de făcut? Evenimentele refe­
ritoare la invazia ariană în zona Indusului au o importanţă
maximă pentru credibilitatea zeiilor mitologici, pentru că nu
există alt moment şi alt loc în istorie în care să avem o des­
criere atât de detaliată a interacţiunii dintre zei şi oameni,
care să scoată în evidenţă superioritatea zeilor şi servitutea pe
care le-au impus-o oamenilor. În următorul extras, care face
parte dintr-un poem vedic (Rig Veda 1.53), localnicii sunt
pomeniţi sub numele de Dasyus.

Indra (în mitologia nordică - Tor, în mitologia celtă - Taranis) a


spart fortăreţele Dasyus, în ale căror adâncuri se acundeau oame­
nii negri. A creat pământul şi apa pentru Manu (omul arian), mai jos
de toate acestea, O, Indra, trebuie să-i surghiuneşti pe Dasyus, tribul
cumplit al lui Dasas; după ce îi omori pe Dasyus, fie ca Indra şi prietenii
Sclavii zeilor 47

săi albi să stăpânească pământul, să stăpânească soarele şi apa;


Indra a atenuat culoarea lui Dasyus şi a aruncat-o în ascunzătoare.
Cu trăsura ta de oţel, tu, Indra, cunoscut pretutindeni, i-ai înfrânt pe
cei douăzeci de regi... ai mers din luptă în luptă şi ai distrus cu curaj
şi putere castel după castel.

Arienii erau foarte expansivi şi aproape în fiecare loc


unde au mers au cucerit şi înrobit populaţiile indigene, im-
punându-le nativilor limba şi credinţele lor religioase. În
schimb, au primit contribuţii din partea popoarelor pe care
le-au cucerit. Arienii aveau legături strânse cu secta evreias­
că a Eseenilor, căreia îi aprţineau Iosif şi Iisus. Există unele
dovezi care susţin că arienii au fost cei care l-au sprijinit fi­
nanciar pe Iisus ca să călătorească în Răsărit, pentru a învăţa
culturile răsăritene. Invaziile ariene aveau loc de milenii, încă
din anul 4000 î.Hr şi probabil şi înainte, atunci când au în­
ceput să cucerească Europa. Cei mai mulţi dintre locuitorii
actuali ai Europei, alături de primele lor culturi naţionale
sunt rezultatul interacţiunii dintre valurile succesive de ari­
eni albi şi culturile locale. Aşadar, toate limbile moderne
europene sunt membre ale ramurii occidentale ale arborelui
genealogic indo-european.
Naşterea culturii europene precede sosirea indo-euro-
penilor. Descendenţii acelor Nefilim din Biblie şi copiii lor
umani au plecat din Sumer, potrivit tăbliţelor de argilă. S-au
stabilit pe pământurile îndepărtate care nu pot fi identificate
decât în Europa preistorică. Erau albi şi mult mai avansaţi
din punct de vedere tehnologic, pentru că posedau unele din­
tre caracteristicile genetice moştenite de la zeii Anunnaki.
Asta înseamnă ca această unire dintre vechii europeni şi
Arieni a adus împreună cele două laturi opuse ale copiilor
albi Anunnaki care s-au împerecheat cu femeile pământene,
aşa cum este subliniat în Geneză. Fragmentele de artă din
peştera Lascaux, pe care unii le-au considerat a fi primele
48 Michael Tellinger

semne de creativitate ale omului din zona occidentală, aparţin


vechilor europeni. Stonehenge în nord şi cultura Palatului
Minoan din Creta, în partea de sud, sunt doar alte exemple.
Un simbolism religios paneuropean evoluase deja, dar mare
parte din el a fost încorporat mai târziu în mitologiile IE,
inclusiv diferitele adaptări regionale ale adoraţiei europene
pentru Zeiţa-Mamă. Multe dintre personajele principale ale
mitologiei greceşti preced sosirea arienilor, ceea ce înseamnă
că aceştia au sosit odată cu Nefilim din Sumer. Acesta este
celălalt grup de odrasle al zeilor Anunnaki, care s-au căsă­
torit cu femei pământene şi au dat naştere unei noi rase de
oameni; o rasă albă, dominatoare . De-a lungul istoriei antice,
vechile credinţe şi practici religioase europene au continuat
să se reafirme, cum ar fi imaginea zeiţei-şarpe Minoan, din
palatul din Minos, din jurul anului 1600 î.Hr., dar care pro­
babil are origini mult mai vechi.
Europa este europeană întrucât cei care au cucerit-o şi
cei care au fost cuceriţi erau membrii aceleiaşi rase albe, din
diferite ramuri ale aceluiaşi arbore genealogic. Unii veneau
din sud-vest, în vreme ce restul, în principal arieni, sosiseră
din nord-est. India este o mlaştină a sărăciei întrucât cea mai
mare parte a celor care au fost cuceriţi, cu care indo-arienii
s-au şi căsătorit în cele din urmă, erau vedoizi de altă culoare
decât albă. Morala este evidentă. Chiar şi în prezent, castele
înalte hinduse pot fi identificate după trăsăturile caucaziene
şi pielea deschisă la culoare, iar cele mai sărace şi mai înapo­
iate din India sunt în general formate de oamenii de culoare
închisă. Au fost Arienii promotorii mişcării de apartheid?
Aşa se pare. De unde altundeva ar fi putut-o prelua europenii
moderni? Tot ce avem şi tot ceea ce ştim ni s-a transmis de
către strămoşii noştri antici, sumerienii, care au învăţat tot
ceea ce ştiau de la zeii Anunnaki. Dacă extrapolăm această
cronologie un pic mai mult, până la momentul creaţiei lui
Adam şi analizăm felul în care problema întregii rase umane
Sclavii zeilor 49

a fost condusă de către zei timp de mii de ani, până la ex­


pansiunea rapidă şi globalizarea realizată de zeii Anunnaki,
sub comanda lui Marduk, care îi includea şi pe Igigi, care
erau de fapt arienii, ajungem la concluzia că „dumnezeul”
nostru creator a fost primul rasist. Este deranjant să desco­
perim că înţelepţii zei Anunnaki, care s-au aşezat pe această
planetă cu toate cunoştinţele lor, au permis unui asemenea
haos să evolueze. Dar poate că acest lucru îl doreau: să dez­
bine şi să conducă. Să menţină specia sclavă subjugată cu
orice preţ. Studii genetice recente au demonstrat că bascii
din Aquitaine şi munţii Pirinei sunt cea mai curată formă a
vechilor europeni, ei existând dinaintea sosirii invadatorilor
proto-europeni. Ei au apărut în mod clar ca urmare a inva­
dării unei Europe necucerite şi au rămas suficient de izolaţi
pentru a-şi păstra limba lor unică, limbă care nu face parte
din grupul limbilor indo-europene.
Acum, că ne-am ocupat de problema foarte importantă
a arienilor, ne putem întoarce la hinduşi şi la dezvoltarea lor
religioasă şi culturală de dinainte şi de după sosirea arienilor.
În vreme ce mulţi cred că hinduismul este o religie polite-
istă, care venerează mai mulţi zei, baza hinduismului este
credinţa în unitatea totului. Această totalitate poartă numele
de brahma. Scopul vieţii este acela de a conştientiza că sun­
tem o parte din Dumnezeu şi că, făcând asta, putem renunţa
la acest plan al existenţei şi putem reveni la Dumnezeu.
Această iluminare nu poate fi atinsă decât prin trecerea prin
mai multe cicluri de renaşteri, viată şi moarte, cunoscute sub
numele de samsara. Şi cea mai importantă parte practică a
acestei religii este venerarea zeului Vishnu,care pare să fie cel
mai important zeu; sau Shiva sau zeiţa Shakti, sau una dintre
multele încarnări, soţii sau progenituri.
În hinduism, progresul pe care îl face o persoană spre
iluminare este măsurat prin karma, care reprezintă acumula­
rea faptelor bune şi rele ale unei persoane şi care determină
50 Michael Tellinger

următoarea reîncarnare a acelei persoane. Hinduşii urmea­


ză un sistem strict care se numeşte castă şi care determină
importanţa sau statutul social al fiecărui om. Casta în care
se naşte un om este rezultatul karmei din vieţile anterioare.
Faptele dezinteresate şi gândurile altruiste, precum şi devo­
tamentul faţă de Dumnezeu vor ajuta o persoană să renască
la un nivel mai înalt din sistemul castelor. Faptele şi gându­
rile rele vor face ca persoana care le-a comis să renască pe un
nivel inferior, ca om sau chiar şi ca animal. Doar membrii
celei mai înalte caste, brahmanii, pot ţine ritualurile religi­
oase hinduse şi pot să deţină funcţii cu autoritate în temple.
Primele culturi din Mesopotamia au construit multe tem­
ple închinate zeilor individuali care guvernau asupra satelor
individuale. Este curios faptul că istoricii consideră aceste lu­
cruri mitologie şi totuşi sectele hinduse practică şi în ziua de
azi această formă de veneraţie religioasă. În India se numeşte
religie şi nimeni nu va îndrăzni să-i numească pe aceşti zei
figuri mitologice. La fel cum zeii din tăbliţele sumeriene se
îngrijeau de diferite oraşe sau sate, unde erau veneraţi, la fel
sunt veneraţi în prezent zeii hinduşi — zei diferiţi în sate di­
ferite. Hinduşii se alătură unei secte prin intermediul iniţierii
şi al învăţării mantrei sacre a acelei secte, care le este explicată
de către guru. Mantra este un omagiu în formă de „Om” adus
zeului de care aparţine secta şi care de obicei este zeul acelei
comunităţi.
Marea familie hindusă de secte şi ramificaţii a apărut
din cultura proto-hindusă, cunoscută sub numele de Veda,
care îşi avea originea în Valea Indului. Rig Veda este cea mai
veche culegere de cânturi vedice şi este cea mai veche literatu­
ră religioasă vie de pe pământ, precedând Biblia cu mii de ani.
Numărul total de poeme vedice sau cânturi este de 1 028 de
imnuri închinate zeităţilor vedice. Potrivit unor învăţaţi, ori­
ginile acestora pot fi urmărite până în jurul anului 8000 î.Hr.
Au supravieţuit în mod incredibil timp de mii de ani, fiind
Sclavii zeilor 51

transmise în formă orală până când au fost în cele din urmă


transpuse în formă scrisă.
Vedele sunt cele mai sacre scrieri ale hinduismului.
Potrivit tradiţiei, „atunci când Dumnezeu creează lumea,
el dezvăluie Vedele pentru binele lumii, iar atunci când îşi
termină creaţia, le ia înapoi”. Unii oameni susţin că toată
cunoaşterea umană este disponibilă în formă simbolică în
aceste Vede şi că toată ştiinţa descoperirilor şi invenţiilor se
află deja în aceste Vede. Este adevărat că aceste Vede nu sunt
doar nişte cărţi care conţin psalmi magici, ci sunt pline de
informaţii istorice antice de dinaintea timpului, care se dez­
văluie treptat. Aceşti paşi sunt: Rig Veda, Sama Veda, Ayur
Veda si Atharva Veda.
Atharva Veda este diferită faţă de celelalte trei colecţii
de Vede prin faptul că are în componenţă descântece şi
incantaţii cu scopuri medicinale, pentru victoriile în războaie
şi aşa mai departe. Scrierile vedice sunt însoţite de o serie de
lucrări, intitulate Brahmanele, care sunt dedicate explicării
cânturilor, aplicării lor rituale şi a mitologiei acestora. Cărţile
care împing această religie spre o formă de filosofie monisti-
că sunt Aranyaka şi Upanişade. Doar în paginile Upanişadelor
putem găsi primele referiri la moartea şi renaşterea sufletului.
Se pare că Arienii au avut o legătură strânsă cu scrierea acestor
scripturi, cel mai probabil cu scopul de a-i înrobi pe localnici
cu o dogmă religioasă. Conţinutul nonhindus şi mai degrabă
ciudat al Upanişadelor seamănă cu afirmaţiile adepţilor lui
Marduk, care le promitea oamenilor viaţa eternă, dar numai
dacă se purtau frumos şi executau ordinele zeilor. Avuseseră
foarte mare succes în Egipt, cu faraonii, dar în Valea Indului
au adăugat un detaliu foarte delicios... dacă nu te supui or­
dinelor zeului, vei renaşte într-un animal scârbos. De fapt,
aceasta este o formă excelentă de tortură psihică. Oamenii
întâmpinau deja greutăţi pe Pământ şi aşteptau să scape de
ele. Nu exista nimic mai înspăimântător decât gândul de a
52 Michael Tellinger

trebui să se întoarcă pe acest tărâm pentru a trăi în condiţii


şi mai aspre decât o făcuseră în precedenta viaţă. Şi astfel
aceşti descendenţi ai zeilor sumerieni se puseseră în mişcare,
cucerind şi subjugându-i pe oameni în calea lor.
Există atât de multe ritualuri şi aplicaţii culturale ale
numeroaselor secte hinduse, încât pentru a le putea sur­
prinde pe toate am avea nevoie de tot restul acestei cărţi,
ba chiar de mai mult. Ceea ce este fascinant în legătură cu
hinduismul este originea sa neclară în preistoria îndepăr­
tată, de unde provin poemele vedice. Fiecare poem are ca
subiect unul sau mai mulţi zei antici. Fie îl proslăveşte pe el
sau pe ea, îl preamăreşte, îi este închinat, i se cere o favoare,
înţelepciune, sănătate, curaj şi mii de alte nevoi umane. Este
ca şi cum oamenii din acele vremuri aveau o altfel de relaţie
cu zeii lor faţă de hinduşii contemporani. Ceea ce este şi mai
interesant este faptul că primii zei vedici se asemănau până
la perfecţiune cu zeii sumerieni. Aveau aceleaşi funcţiuni, de­
numiri, caractere şi personalităţi. Le plăceau ofrandele care
constau în aur şi mâncare, la fel cum le plăceau şi zeilor su­
merieni, şi puteau fi la fel de brutali atunci când împărţeau
pedepse pentru adepţii lipsiţi de noroc. Şi, asemenea zeilor
sumerieni, cu diferite ocazii îşi răsplăteau adepţii ascultători,
oferndu-le bogăţii materiale. Potrivit tăbliţelor de argilă su­
meriene, Innana, talentata zeiţă a iubirii, a primit în grijă
zona Asiei. Nu este ciudat că uriaşul apetit sexual şi dragostea
pentru poezie şi muzică au ajuns să constituie epicentrul cul­
tural al poporului indian? Dar este mai mult de atât. Există o
abundenţă de referinţe la zeii sumerieni, care sunt înfăţişaţi
în poemele vedice. Îi vedem călătorind în care cereşti, pur­
tând tot felul de arme înspăimântătoare, omorându-şi cu
uşurinţă duşmanii prin folosirea armelor a căror descriere
aduce aminte atât de cele descrise în Biblie, cât şi de cele
care apar în tăbliţele sumeriene. În timpul săpăturilor de la
Harappa, unul dintre cele mai mari oraşe antice hinduse, cele
Sclavii zeilor 53

mai dese efigii, statui şi referinţe întâlnite aparţineau „Marii


Zeiţe Mamă”. Aceeaşi Mamă Zeiţă care era foarte activă în
civilizaţiile din Vechea Europă. Figurinele şi statuetele mici
care o înfăţişează pe această zeitate sunt împrăştiate pe în­
treaga vale a Indului, în vestul Asiei şi chiar şi în zona Mării
Egee. Cred cu tărie că aceste statuete o înfăţişează pe zeiţa
iubirii şi a războiului, Inanna sau Ishtar, aşa cum era cunos­
cută în familia de zei Anunnaki.
O legătură fascinantă cu creaţia omenirii ne parvine
prin intermediul Legilor lui Manu. Această scriptură des­
cifrată conţine 2 684 de versuri, împărţite în 12 capitole,
care se referă la normele de convieţuire domestică, socială
şi religioasă din India. Există un dezacord printre învăţaţi
în legătură cu data exactă a redactării acestor scripturi. Unii
învăţaţi susţin că ar proveni din jurul anului 1500 î.Hr, alţii le
plasează în jurul anului 500 î.Hr., iar alţii spun că ar fi o copie
a unor scrieri mult mai târzii, datând din jurul anului 200
d.Hr. Lăsând la o parte data, Legile lui Manu sau Manava
Dharma Shastra, este una dintre cărţile canonizate în religia
hindusă şi un text fundamental pe care se bazează învăţăturile
pe care le predică guru. Este fundamentală pentru înţelegerea
societăţii indiene străvechi şi este acceptat tradiţional ca unul
dintre braţele suplimentare ale Vedelor. Ceea ce ne interesea­
ză cel mai mult sunt versurile 16-29, din capitolul I. Aşa cum
vom vedea mai jos, descrierea „creaţiei omenirii” este nefiresc
de apropiată de cea din tăbliţele sumeriene. Cum este posibil
acest lucru, dacă nu prin existenţa unei legături strânse în­
tre zeii sumerieni şi unul dintre reprezentanţii acestora din
Valea Indului. În vale erau mulţi zei care organizau evoluţia
civilizaţiei cu mii de înainte de Hristos. Textul lui Manu ara­
tă clar existenţa unui fel de inginerie genetică, secţionarea
ADN-ului şi alte manipulări biologice pe care zeii le-au fă­
cut atunci când i-au creat pe oameni. Iată un extras, tradus
de G. Buhler:
54 Michael Tellinger

16. Şi, prin adăugarea precisă a celor şase particule, care po­
sedă puteri nemăsurate, şi particulelor din el însuşi, a creat toate
fiinţele.
17. Pentru că acele (tipuri de) particule, care au format alcătu­
irea (creatorului), au intrat în acestea (creaturi), şi atunci înţeleptul a
numit această alcătuire (sarira) corp.
18. Apoi au urmat elementele mari, împreună cu rolurile lor şi
cu mintea, alcătuind forma nepieritoare a tuturor fiinţelor.
19. Dar din părţi ale corpului (fracţiuni) ale acestor şapte
puternice Purusha s-au răspândit (în lume), transformându-se în tre­
cătoare din nepieritoare.
20. Între ele, fiecare (element) următor dobândeşte calităţile
elementului precedent şi, indiferent de locul pe care îl ocupă (în şir),
posedă la fel de multe calităţi.
21. Dar la început a alocat fiecărui (element) nume, acţiuni şi
condiţii pentru toate (fiinţele create) conform cuvintelor Vedei.
22. El, Domnul, a creat casta zeilor, care sunt înzestraţi cu
viaţă şi al căror rol este acţiunea; şi casta discretă Sadhyas şi sacri­
ficiul etern.
29.Indiferent de ce le-a menit fiecăreia dintre primele creaţii,
de fiecare s-a agăţat dorinţa de a face rău sau nevinovăţia, bunătatea
sau răutatea, cinstea sau păcatul, adevărul sau minciuna.

(Nu erau Purusha aceleaşi şapte mame sumeriene care


au dat naştere primilor Homo sapiens?)
S-au scris multe despre originile scrisului. Unul dintre
cele mai aprig disputate subiecte este reprezentat de originea
scrierilor vedice. Este posibil ca peste 1 000 de poeme vedice
să fi supravieţuit mii de ani fără să fi fost scrise? Nu pare posi­
bil. Dar omenirea a descoperit scrisul de abia în jurul anului 4
000 î.Hr., în Orientul Apropiat, şi în jurul anului 3 400 î.Hr.,
în Valea Indusului.Cum ar fi putut să fie scrise aceste poeme
vedice, dacă lumea încă nu descoperise scrisul? Doar pentru
Sclavii zeilor 55

că nu au fost dezgropate materiale scrise în India, asta nu


înseamnă că ei nu puteau scrie.
Ellie Crystal, coordonatorul remarcabilului site
www.crystalinks.com, a prezentat un argument foarte puter­
nic care arată că ar fi fost posibil ca literatura vedică să fi fost
scrisă cu mult timp înainte de perioada în care se presupune
că a apărut scrisul în lume. Rig Veda este acceptată de către
umanitate ca fiind cea mai veche formă de litaratură scrisă. Se
pare că este mai veche cu 5 000 de ani decât scrierea ramaya-
nă, iar unele dovezi proto-hinduse o plasează cu 23 000 de ani
înainte de Hristos. Alţi învăţaţi o plasează în anul 8000 î.Hr.
Ideea este că hinduşi trebuie să-şi fi scris în vreun fel lite­
ratura, pentru că este foarte puţin probabil ca să fi putut
memora o cantitate atât de mare de informaţie. Există un
număr de referinţe care fac trimitere la arta scrisului din Rig
Veda. Unele dintre referinţe susţin că cuvintele profetice „în­
scrise sau gravate” pe unele materiale sugerează că ei ştiau să
scrie. In Rig Veda 1.164,39 se spune că: „În literele (akshara)
versurilor din Veda”.
Textele din Rig Veda constau dintr-un număr mare de
chandas, care sunt aranjamente spaţiale speciale de linii pe
rânduri şi, pentru a complica lucrurile şi mai mult, un anumit
număr de cuvinte pe linie. Ar necesita un efort mental deose­
bit de mare să compui şi să memorezi asemenea materiale cu
toate particularităţile care apar. Deci, dacă nu ar fi fost reduse
la o formă de scriere şi nu ar fi primit o formă concretă, nu ar
fi putut fi transmise pe cale orală.
Un alt vers din Rig Veda (10.62.7) menţionează felul
în care vacile erau marcate cu „un 8”, ceea ce arată că acei oa­
meni posedau arta scrisului. Tot în Rig Veda (10.71.4) se face
referire la o limbă care poate fi „văzută”, ceea ce înseamnă
că trebuie să fi existat în formă scrisă. Dacă nu exista for­
ma scrisă la acea vreme, ar fi folosit mai degrabă verbul „a
pronunţa sau a spune” decât „a înscrie sau a scrie”? Singurul
56 Michael Tellinger

motiv plauzibil pentru alegerea folosirii acestor cuvinte este


acela că exista în acele vremuri o formă de scris.
Arta scrierii a fost predominantă chiar şi în timpul erei
Mahabharata, verbul lekhi sau „a scrie”, cu toate formele sale
(cum ar fi lekhako sau lekhani şi altele), apărând de multe ori
în numeroase texte din Mahabharata (Aadi 1.77-78). Săgeţile
lor erau inscripţionate cu numele celor cărora le aparţineau. In
textele harivansha se făcea distincţia între „a scrie” şi „a citi”,
indicându-se că „ceea ce a fost scris a fost şi citit”.
Cum ar putea un text de peste 100 000 de versuri să fie
compus, păstrat şi transmis doar prin intermediul memoriei?
Eu spun că este imposibil. Poate credeţi contrariul. Dar, dacă
o asemenea trăsătură incredibilă putea să apară la câţiva in­
divizi, asta nu înseamnă că arta scrisului nu se putea dezvolta.
Atharvasheersha din scrierile Upanişade îl reprezintă
simbolic pe Shree Ganesh (Ganesha) ca omkar, care este o
combinaţie de g-aakar şi m-aakar. Cum ar putea o silabă care
a fost transmisă doar oral să aibă aakar sau „formă”?
În textele din Mahabharata, datând aproximativ
din anul 3 100 î.Hr., se regăsesc citate din Rishi Vasistha
(Vasishta) din era ramayană (cel mai devreme anul 5 500 Î.Hr.)
care includ cuvântul granth sau „manuscris”. Dacă deprinde­
rile scrisului nu fuseseră dobândite la acea vreme, cum este
posibil ca ei să discute despre probleme care priveau diverse
manuscrise? Taittiriya Samhita şi, de asemenea, Atharvaveda
utilizează cuvântul likha, cu înţelesul de „a scrie”. Deşi aceste
scrieri nu sunt la fel de vechi ca Rig Veda, ele demonstrează
că arta scrisului era cunoscută de vechiul popor vedic din
timpuri imemoriale.
R. N. Dandekar susţine că există, într-adevăr un carac­
ter circumstanţial şi deductibil care ne permite să observăm
existenţa scrisului chiar şi în primele perioade din istoria
culturală a Indiei. Este adevărat că Vedele au fost transmise
prin viu grai din generaţie în generaţie. Dar, pe baza acestei
Sclavii zeilor 57

afirmaţii, nu trebuie să presupunem, aşa cum eronat se face


adesea, că arta scrisului era necunoscută la începutul erei ve­
dice. Practica transmiterii orale a Vedelor a fost adoptată nu
pentru că nu existau copii scrise ale acestor texte, ci probabil
pentru că se credea că transmiterea orală era mult mai potri­
vită pentru păstrarea potenţialului magie-religios şi pentru
protecţia formei acelor arte.

Să aruncăm o privire asupra unor exemple din Poemele/


Imnurile Vedice pentru a vedea ce legături posibile ar pu­
tea exista între civilizaţia străveche Indu şi zeii Anunnaki
din Sumer. În primul exemplu, Samaveda Decada 1 Agni,
ne confruntăm cu multe dintre problemele pe care le-au sur­
prins şi tăbliţele sumeriene, ceea ce este cu adevărat ciudat.
Citim despre zeităţi prezente printre oameni, care îşi aveau
casa în locuri din cer, zeii ai violenţei şi zei ai recompenselor
materiale. Acesta ar fi putut fi un poem recitat de un credin­
cios sumerian:

Vino, Agni, lăudat prin cântec, pentru a sărbători oferirea de


sacrificii: stai
La fel ca Hotar pe iarbă sfântă!
O, Agni, tu care ai fost hirotonisit ca Hotar în fiecare sacrificiu,
De către zei, in neamul oamenilor.
Pe Agni alegem ca trimis, executant iscusit al acestui ritual
sfânt,
Hotar, posesor al întregii avuţii.
Slujit cu jertfă, aprinsă, luminoasă, prin dragoste de cântec,
Fie ca Agni să se încline
Pe toate bogăţiile, pe Vitras să-l omoare!
Îţi laud oaspetele ca pe un prieten drag, O, Agni,
Cel care, asemeni unui rădvan, adusu-ne-a bogăţii
Fă tu, Agni, ca marea ta putere să ne păzească de tot răul
Şi de ura muritorilor!
58 Michael Tellinger

O, Agni, vino; căci alte cântece de laudă iţi voi cânta


Întăreşte-ţi furia cu aceste picături de Soma
Fie ca Vatsa să-ţi ducă mintea departe chiar şi de cel mai pri­
elnic loc de odihnă
Agni, prin cântec tânjesc după tine.
Agni, Atharvan, ţi i-a pus înainte coborând din cer
pe acei care se oferă ca sacrificiu.
O Agni, adu-ne lumina radiantă să ne fie sprijin
Pentru că tu eşti zeul pe care îl vedem!
SAMAVEDA - DECADA I AGNI

Pentru că sunt 1 028 de poeme şi fiecare dintre ele


poartă un soi de legătură către moştenirea sumeriană şi zeii
care zburau în carele lor şi îşi afişau armele voi cita numai câ­
teva rânduri potrivite dintr-un număr mic de poeme vedice
ca să-mi demonstrez punctul de vedere.
Arme cu flăcări, călătorii pe cer, bogăţii materiale, bi­
necuvântări din cer:

De aceea aceşti oameni au urcat sus în înăţimile cerului:


Să cucerească calea pe care Angirasas călătoreşte spre cer!
De aceea trebuie să ne trimiţi mari bogăţii
Ocheşte înainte, oh, Agni, distruge-i din toate părţile
Zdrobeşte puterea lui Yatudhana, forţa lui Rakshasa!
Slăveşte-I pe Vasus, Agni! iată-i pe Rudras şi pe Adityas
Toţi cei care ştiu ce înseamnă sacrificiul, izvorâţi din Om,
Cel care împrăştie binecuvântări!
SAMAVEDA- DECADA VAGNI

Picătura neagră în inimă este similară cu povestea


naşterii lui Mahomed. Are de-a face cu nemurirea sau în­
vierea cuiva dintre morţi. Tăbliţele sumeriene sunt pline de
conţinut similar privind învierile realizate de zeii zburători.
Sclavii zeilor 59

Picătura neagră a căzut pe pieptul lui Ansumati şi avansează


cu zece mii de cercuri.
Indra şi-a dorit-o cu ardoare şi a zvâcnit: regele cu inimă de
erou şi-a depus armele.
Zburând terorizate de respiraţia lui Vritra, toate zeităţile care-i
erau prietene I-au căutat.
Şi aşa Indra a legat prietenie cu Maruţii: în toate bătăliile avea
să fie învingător.
Bătrânul a trezit din somn tânăra Lună care se învârte in cer­
curi în jurul său.
lată marea înţelepciune şi măreţie a lui Dumnezeu: cel care ieri
a murit astăzi trăieşte.
SAMAVEDA - DECADA IV INDRA

Următoarele samavede sunt pline de referinţe la răz-


boi, flăcări, armate cereşti, violenţă, mânie şi multe altele.

Indra, erou lipsit de milă şi cu o furie nemărginită,


Victorios în luptă, irezistibil şi de nezdruncinat - fie ca el să
protejeze
armatele noaste în luptă!
Maruţii să meargă înaintea armatelor cereşti care cuceresc şi
demolează!
A noastră fie armata puternică a marelui Indra, Varuna Marutul
şi Adytas!
Strigătul zeilor cuceritori se înalţă, măreţii
Zei care au făcut lumea să se clatine.
III INDRA-BRIHASPATI

Ridică tu, Oh, Maghavane, armele noastre: aţâţă


spiritele eroilor războinici!
Îndeamnă armăsarii puternici, Tu, asasin al lui Vitra şi lasă
Zarva carelor cuceritoare să urce la Cer.
IV INDRA-MARUŢII
60 Michael Tellinger

Aceasta aduce aminte de „îngerii” care au venit să dis­


trugă Sodoma şi Gomora. Mai întâi i-au atacat pe agresori
cu orbirea.

În nemurire îmbracă-te rege Soma!


Orbiţi vor fi duşmanii mei, aşa cum şerpii fără cap sunt
Fie ca Indra să-i omoare pe cei mai buni dintre voi, atunci când
flacăra lui Agni
Vă va pune la pământ!
VIII SOMA -VARUNA

Încântarea zeilor în faţa ofrandelor de mâncare; zborul


spre ceruri; Tvastar creează o armă pentru Indra.

Maruţii au făcut cerul şi Pământul şi ceea ce creşte


pe el: găsesc încântarea în sacrificiile mari şi sălbatice.
Rudras şi-au stabilit locuinţa în cer...
Strălucesc în haine poleite, iar corpurile le sunt împodobite
cu bijuterii de aur,
Înlătură orice adversar din calea lor,
Când aţi legat la carul vostru cerbul însemnat, care
cheamă lovitura năucitoare,
Lasă-ţi armăsarul să te poarte dincoace
cu aripile sale iuţi. înaintează cu braţele.
Aşază-te pe iarbă, ţi s-a creat un loc mare:
lasă-te în voia încântării,
Oh, Maruţilor, a mâncării delicioase
In faţa Maruţilor toate creaturile se tem: oamenii sunt ca
Regii, greu de stăpânit.
Atunci când dibaciul Tvastar a transformat fulgerul în aur,
cu mii de feţe şi l-a modelat mai abil,
Indra l-a primit pentru a face fapte eroice.
IMNUL LXXXV-MARUŢII
Sclavii zeilor 61

Navete zburătoare cu rachete roşii de foc?

Să fie pregătiţi armăsarii rapizi şi să


curgă mirul,
Zeii să soarbă din Soma.
Alături de toţi zeii, cu Indra, cu Vayu şi
splendidul Mitra să bem,
Agni, plăcuta sevă Soma.
Înhamă la carul de luptă Caii roşii, arcadele
cele arzătoare:
Acelea pe care le-au adus Zeii.
IMNUL XIV - VISVEDEVAS

Ar putea „vederea spaţială” să se refere la raiul din


ceruri?

Priviţi-ne, prin preaplinul adevărului vostru, de acolo


din locul din spaţiu, Indra şi Agni, şi binecuvântaţi-ne.
IMNUL XXI - INDRA - AGNI

Înaintaţi, Maruţi, cu carele voastre încărcate de fulgere,


răspândind cântece melodioase, înarmaţi cu lăncii, purtaţi de
armăsari.
Zburaţi spre noi cu hrana cea mai nobilă, asemeni păsărilor,
cu măreaţă putere.
Cu penajul roşu şi uneori brăzdat de linii maronii care sporesc
viteza
carelor, ei vin pentru glorie.
Strălucitor ca aurul este cel care ţine tunetul. Lovit-au
Pământul cu obada carelor.
IMNUL LXXXVIII - MARUŢII

Următorul poem este un fragment extraordinar, care


parafrazează tăbliţele sumeriene, vorbind despre căsătoriile
62 Michael Tellinger

dintre zei şi oamenii muritori, care au dat naştere unor oa­


meni mai civilizaţi, care au primit toate învăţăturile de care
aveau nevoie de la zei, pentru a putea pune la dispoziţia
populaţiei hrana de care aveau nevoie atât de mult. Aceşti oa­
meni noi aveau să fie noii regi, preoţi şi faraoni ai Egiptului,
care aveau mai multă putere decât muritorii de rând. Adesea,
ei înşişi se considerau a fi zei.

Am adus sacrificii la festinuri măreţului Cer şi Pământ


Înţelepţilor, puternicii Lehii.
Aceia care, avându-i pe Zeii ca parteneri, s-au împreunat cu
aceştia
Printr-o minune au adus înţelepciunea celor aleşi
Părinţi prolifici, au adus viaţa pe lume şi nemurirea pentru nea­
mul lor.
Aceşti Fii ai voştri, înzestraţi pentru muncă, cu puteri minunate
Aduşi la viaţă de la începuturi de cele două Mame.
Pentru a ţine socoteala a tot ce stă şi tot ce mişcă, să păzească
fără viclenie moştenirea Fiului tău.
Cu înzestrarea lor superioară, cea mai completă, i-au măsurat
pe Gemenii
uniţi prin naştere şi prin pământ.
Ei, înţelepţii măreţi, au împletit în ceruri, dar şi
în adâncurile mării o plasă mereu nouă.
Deasupra noastră cu bunătare şi iubire stau Cerul şi Pământul
cu bogăţii şi comori, şi averi însutite!
IMNUL CLIX - CERUL Şl PĂMÂNTUL

Zeii binevoitori care îşi răsplătesc supuşii credincioşi;


zei numuritori:

Pentru că ei sunt cei care aduc bogăţia şi nu se înşală


în puterea lor
Păziţi în continuare legile sfinte.
Sclavii zeilor 63

Adăpostul ne-au îngăduit, Zeii nemuritori pentru oamenii


muritori
Alungându-ne duşmanii.
Fie ca ei să ne arate calea fericii, Indra, Maruţii,
Pusan şi Bhaga, să-i adorăm pe Zei.
Părintele Ceresc să ne arate milă.
IMNUL XC - VISVEDEVAS

Omul în casa căruia beţi are


cei mai buni paznici
Oh, Maruţilor, giganţi ai Cerului.
Onoraţi prin sacrificiu şi prin închinarea
imnurilor către înţelepţi
Oh, Maruţilor, ascultaţi-le chemarea.
IMNUL LXXXVI - MARUŢII

Acest poem face referire adesea la recompensele pe


care zeii le-au promis poporului ales sau unor indivizi anume,
cum ar fi Avraam şi Moise, dacă porneau la război şi făceau
ceea ce li se cerea. Dumnezeu promitea mari bogăţii şi re­
compense celor care se supuneau, dar îi pedepsea pe cei care
nu făceau asta. Acest lucru nu se reducea doar la pedepsirea
„păcatului”, ci şi la recompensarea propriu-zisă pentru înde­
plinirea efectivă a unor sarcini pentru zeu.

Oamenii I-au înălţat cu bucurie şi putere pe Indra,


Omorâtorul lui Vrtra;
Pe Indra îl invocăm în luptele mari sau mărunte:
el să fie ajutorul faptelor noastre de vitejie
Tu eşti eroul, războinic cu măiestrie şi dătător
de bogăţii nemăsurate
Dai puterea chiar şi celui slab, îl ajuţi pe cel care se sacrifică,
şi-i dai bogăţii multe.
64 Michael Tellinger

Când războiul şi luptele sunt în toi, prada se aşază în faţa celui


îndrăzneţ
Pe cine vei omorî şi pe cine vei îmbogăţi? Oh, Indra, fă-ne
bogaţi!
Puternic prin înţelepciune, aşa cum se ştie, a fost uns prin
putere
Stăpânul armăsarilor şi al arcadelor, cu chipul de piatră, su­
blimul, ţine
în mâinile unite trăsnetul de dragul gloriei.
A umplut atmosfera pământului şi a adunat luminile din Cer.
Nu s-a născut nimeni ca el, niciunul, Indra va fi asemeni lor.
A fost uns deasupra tuturor.
Imnul LXXXI - INDRA

Nu există niciun dubiu că zeii din Valea Indului erau


la fel de imprevizibili ca şi zeii Sumerului. Oamenii nu ştiau
niciodată în ce stare de spirit se găseau sau ce anume trebuiau
să facă pentru a-i mulţumi, să nu le stârnească mânia. Au
încercat chiar a se împrieteni cu zeii.

Fie ca puterile benefice să ne înconjoare din toate părţile,


să nu ne înşele niciodată, să fim victorioşi mereu,
Iar Zeii să ne fie alături în victoriile noastre, paznicii noştri
care ne poartă de grijă în fiecare zi.
Fie ca favorurile Zeilor să coboare asupra noastră,
să ne învăluie recompensele Zeilor drepţi.
Am căutat cu devoţiune prietenia Zeilor: fie ca Zeii să ne
prelungească viaţa ca să putem trăi.
IMNUL LXXXIX - VISVEDEVAS

O referire clară la carul care ajunge în cer şi informaţii


despre zeii care călătoreau în toate colţurile lumii. Trebuie
să fi existat perioade în care zeii nu erau prezenţi în India,
Sclava zeilor 65

ci mai degrabă în cele „şapte regiuni” îndepărtate ale lumii.


Dar, în cea mai mare parte a timpului, zeii stăteau sus, în cer.

Noi le spunem Asvins Twain, zeii născuţi în nobilul car,


cel mai bun dintre toate carele, cel care ajunge la Ceruri.
Fie ca Zeii să fie miloşi cu noi chiar şi din locul în care
a păşit Visnu
Prin cele şapte regiune ale Pământului!
Prin toată această lume păşit-a Visnu; de trei ori şi-a pus pi­
ciorul şi totul
S-a adunat în praful din urmele pasului său.
Împăraţii de pretutindeni caută locul în care
Se află Visnu
Aşezat în mijlocul cerului.
IMNUL XXII - ASVINS Şl ALŢII

Carele de luptă ale zeilor cu proiectile şi arme puter­


nice; oamenii şi-au dorit să stea printre zei, în zonele unde
erau aceştia; dar oamenii încă erau sclavii zeilor şi se trudeau
pentru aceştia în toate felurile.

Întocmai unei zile luminoase, săgeata a zburat deasupra


pustiului
iar proiectilele lor au strălucit.
...Pentru că ei sunt puternici şi măreţi.
Acesta este umilul meu gând către tine, Sfinţia Ta, fie ca
să te inspire, să-ţi faci căminul printre noi.
...Muncind pentru Zei şi căutând comori. Facă-se să găsim
putere în abundenţa de merinde.
HYMN CLXXXVI - VISVEDEVAS

Cei care se închină şi care aduc daruri zeilor nu vor


păţi nimic rău.
66 Michael Tellinger

Carul înspăimântător, Brhaspati, care-i striveşte pe duşmani,


ucide demonii,
croieşte adăpost pentru animale şi găseşte lumina.
Ei ne conduc cu bunătate şi au grijă de oameni;
Durerea nu-l pândeşte pe cel care le oferă daruri.
Brhaspati îl urăşte pe cel ce nu se roagă şi care îi
provoacă mânia: aceasta este marea lui putere.
Brhaspati a răsturnat carele de război ale duşmanilor
care ameninţau să ne facă rău.
Le-a dat foc demonilor cu flacăra cumplită,
acelora care i-au nesocotit puterea.
Arătând puterea pentru care merită cântec de
închinăciune: Oh, Brhaspati, distruge-i pe cei care vorbesc de rău.
IMNUL XXIII - BRAHMANASPATI

La fel ca în tăbliţele sumeriene, şi aici descoperim că


au existat muritori care au întreţinut relaţii sexuale cu zeiţele
sau invers. „Atunci când fiii zeilor au văzut fetele omului,
s-au împreunat cu ele şi au avut copii.” Dar cultura india­
nă era condusă de Inanna/Ishtar, zeiţa iubirii şi a războiului.
Din poeme reiese clar că era foarte atractivă din punct de ve­
dere sexual şi era gata de luptă la cel mai mic motiv. Îşi dorea
ca lucrurile să fie făcute conform dorinţei ei, pe pământurile
care i-au fost încredinţate de Enlil.

Născuţi în Ceruri, Zorii au înflorit, arătându-i


maiestuozitatea sa a apărut aşa cum spune Legea.
A descoperit demonii şi urătorii din întuneric, cea
mai bună dintre Angirase a ales calea,
Însufleţeşte această zi cu noroc mare şi cu mare fericire...
Ne îngăduie multe bogăţii splendide, dorite de muritori, prie­
tenii Zeiţei!
Îşi mână carul în denărtări şi vizitează pământurile
unde s-au aşezat cele cinci triburi,
Sclavii zeilor 67

Veghind la înfăptuirile şi la căile muritorilor, Fiica Cerului, Zeiţa


lumii.
Soseşte In încântătorul său car Cea Dreaptă şi
aduce mari bogăţii pentru slujitorii credincioşi.
Adevăr cu Adevăr şi Măreţie cu Măreţie, alături de Zei o Zeiţă,
Sfânt cu Sfânt.
IMNUL LXXV - RĂSĂRITUL

Auzim adesea despre tunete atunci când zeii coboară


din ceruri. Asta nu ar trebui să ne surprindă, pentru că „na­
vele” lor fac mult zgomot. Este descrisă şi plecarea la luptă,
însoţiţi de zei, omorând duşmanii cu navele lor măreţe.

Ameninţătoare se aude vocea de tunet a Maruţilor, ca aceea


a cuceritorilor, atunci când se îndreaptă spre victorie.
Născuţi din râsul fulgerului... fie ca Măruţii să ne protejeze
oriunde
Fie ca mila lor să ne învăluie.
RIG VEDA - VAYU Şl ALŢII

Nemurirea zeilor era foarte admirată în rândul oa­


menilor, care şi-o doreau şi ei. Tăbliţele sumeriene vorbesc
despre casele sau adăposturile mari atât de admirate de oa­
meni, care nu erau accesibile oamenilor şi pe care zeii le-au
construit pentru sine. Uneori, zeii plecau în ceruri, alteori
veneau la casele lor splendide de pe Pământ.

Primul este Vishnu, cel mai puternic dintre toţi:


numele lui este înconjurat de glorie pentru totdeauna.
Peste acest pământ cu măreţu-i pas trecut-a Vishnu. gata să-l
dea drept casă omului.
În el se încrede poporul umil, el, născut în nobleţe,
le-a făcut oamenilor case.
Da, cei slabi şi cei săraci îi aduc laude celui Măreţ care
68 Michael Tellinger

locuieşte în împărăţia de după acest pământ.


Fie ca odele mele elogioase să se înalţe către el. Acoperiţi-ne
în continuare cu binecuvântări, Oh, Zeilor!
IMNUL C - VISNU

În general, oamenii erau impresionaţi de zei. Aceştia


erau frumoşi, trăiau veşnic, puteau zbura cu navele lor zgo­
motoase în cer şi aveau arme puternice. Puteau să apară în
orice loc, oricând, fără niciun avertisment.

Cum s-au născut? Cine cunoaşte răspunsul, voi înţelepţilor?


Pe cei ca ei stă tot ceea ce există:
Cei doi susţin, fără să se mişte şi fără de picioare,
Toate odraslele ce au picioare şi mişună.
Protejaţi-ne, voi Cer şi Pământ, de pericolele înfricoşătoare.
Să stăm aproape de cele două Lumi care nu suferă nicio durere,
Părinţii Zeilor, care ajută cu bunăvoinţă
În mijlocul Zeilor, atât ziua, cât şi noaptea.
Protejaţi-ne, voi Cer şi Pământ, de pericolele înfricoşătoare
Aşază-i împreună pe tineri, cu limitele lor, alături de Surorile
Gemene
care stau la
Sânul părinţilor, ca să sărute împreună centrul lumii.
Pe acele care, frumoase de privit, fac nectarul.
Întinse, vaste şi adânci sunt limitele acestei rugi
Pe care o adresez închinându-mă,
Facă-se ca Prietenii omului, care binecuvântează, să mă pro­
tejeze şi să mă
însoţească cu ajutoare şi bunăvoinţă.
Ajută-i mai mult pe omul liber decât pe cel fără de Zeu. Fie ca
noi, prin
Mila Zeilor, să fim puternici şi să ne bucurăm de hrană.
Am scris acest adevăr, ca să-l audă toţi, Cerul şi Pământul,
Sclavii zeilor 69

Fiţi alături de noi, fără să ne aduceţi reproşuri şi necazuri.


Protecţia zeilor să ne fie alături.
IMNUL CLXXXV - CERUL Şl PĂMÂNTUL

IUDAISMUL:
O R I G I N E A - ÎN JURUL ANULUI 2000 Î.HR.

Iudaismul este religia poporului evreu şi poate fi ur­


mărită în timp până în vremea Ieşirii evreilor din Egipt.
Iudaismul, creştinismul, islamismul şi credinţa Baha'i îl au
ca părinte fondator pe Avraam, în jurul anului 2050 î.Hr.
Dezvoltarea iniţială a fost marcată de o convenţie divină care
a avut loc între dumnezeu şi vechii israeliţi. Moise a fost
următorul conducător al israeliţilor şi probabil primul lider
„adevărat” al evreilor, care şi-a scos poporul din captivitate
din Egipt şi a primit „Legea lui Dumnezeu”. Apoi Iosua i-a
condus spre tărâmul făgăduit, acolo unde Samuel a întemeiat
regatul israelit, avându-1 ca prim rege pe Saul. Regele David a
întemeiat Ierusalimul, iar regele Solomon a construit primul
templu din oraş. Insă istoria evreilor este una tragică. Acest
popor ales al lui dumnezeu s-a aflat întotdeauna într-o stare
de conflict încă din prima carte a Bibliei. În anul 70 d.Hr.,
Templul din Ierusalim a fost distrus, iar evreii au fost
împrăştiaţi în întreaga lume, până în 1948 când a luat fiinţă
statul Israel.
Evreii cred într-un singur creator pe care îl vene­
rează ca pe singurul conducător absolut al Universului. El
urmăreşte activitatea oamenilor şi răsplăteşte faptele bune,
dar îi pedepseşte pe cei răi. Acesta este dumnezeul violent
din Vechiul Testament, Cartea sfântă a evereilor este Biblia
evreiască, o colecţie de cărţi care au fost scrise într-o perioa­
dă de aproximativ 1 000 de ani şi a fost finalizată în forma
canonică spre finalul secolului I d.Hr. Este împărţită în trei
70 Michael Tellinger

secţiuni: Tora, Profeţii şi Scrierile. Tora este formată din pri­


mele cinci cărţi din Biblie şi se pare că a fost scrisă de Moise
pe baza instrucţiunilor divine primite de la însuşi Dumnezeu
şi nu poate fi schimbată. Foarte avantajos. Un exemplu per­
fect asupra naturii manipulatoare a zeului violenţei. Ordonă
poporului să nu pună întrebări şi să nu atingă, altfel vor fi
pedepsiţi. Aceeaşi poveste veche care a făcut atâta rău ome­
nirii încă de la începuturi. De-a lungul istoriei, Dumnezeu
a comunicat cu poporul evreu prin intermediul profeţilor,
al marilor preoţi şi uneori chiar prin oracole şi pietre-ora-
col. Originea reală a experienţei profetice nu este clară, dar
un profet era pur şi simplu acela care se considera trimisul
Domnului pentru a predica un mesaj. Unii dintre aceşti
profeţi au devenit oameni foarte puternici, care au reţinut
fără nicio îndoială atenţia evreilor. Putem presupune că mai
existau şi alţi profeţi pe lângă cei cunoscuţi, dar care erau mai
puţin admiraţi. Experienţa profetică putea ajunge de la vizi­
unea mistică obscură a unui Ezechiel, până la convingerile
clare ale lui Amos. Cuvântul Iehova este o preluare medieva­
lă incorectă şi nu apare în Biblia evreiască.
Evreii cred în bunătatea inerentă a lumii şi a locuito­
rilor acesteia, fiind creaţia lui Dumnezeu, şi nu au nevoie de
un salvator care să-i elibereze de păcatul originar. Ei cred că
sunt poporul ales al lui Dumnezeu şi că Mesia al lor va veni
cândva în viitor, îi va aduna pe toţi în Israel, acolo unde va
avea loc învierea tuturor morţilor şi va fi reconstruit Templul
din Ierusalim. Aceasta este o poveste foarte frumoasă care
aparţine tărâmului mitologiei, dar această versiune naivă a
evoluţiei omenirii a scăpat de mânia istoricilor şi a rămas o
religie divină, care nu va fi niciodată asociată cu comporta­
mentul păgân al acelora care-i venerau pe zeii sumerieni cu
foarte puţin timp înainte.
S-ar putea să fiţi surprinşi când veţi afla că evreii sunt
puţini nesiguri de întergul adevăr, pentru că şi evreii aveau
Sclavii zeilor 71

nume diferite pentru zei diferiţi, care din nou aduc aminte
de „zeii din cer” ai sumerienilor. Scripturile îi menţionează
doar pe câţiva dintre ei, cum este Shad-dai, care pare să-l fi
reprezentat pe zeul furtunii; mai sunt Elo'ah, Yah, Adonai şi
Elohim. Dar, dacă i-am identificat destul de bine pe aceşti
câţiva zei, atunci cu siguranţă că trebuie să mai fi existat şi
alţii. Cel mai important era „YHWH” (pronunţat Yahve),
care a primit denumirea generică de „Domnul” şi a deve­
nit, în cele din urmă, Iehova. Se pare că acest cuvânt nu era
pronunţat de primii preoţi evrei, pentru că era destinat să fie
numele de nerostit al lui dumnezeu. Dacă vom analiza puţin
aceste coincidenţe stranii, vom începe să vedem firul ascuns
care duce către zeii sumerieni şi zeităţile Anunnaki, care s-au
stabilit pe Pământ cu mult înainte să înceapă această confu­
zie a oamenilor. Oricât de mult ar vrea evreii să facă un front
comun, religia lor a avut multe secte şi culte de-a lungul unei
perioade de 3 000 de ani. De la esenienii din vremea lui Iisus,
care aveau legături strânse cu Arienii din Persia, la cabaliştii
şi caraiţii din secolul al VIII-lea d.Hr., care se considerau
„copiii Scripturii” şi care credeau doar în cele cinci cărţi ale
lui Moise, în plus ei având reguli mult mai stricte cu privire
la viaţa cotidiană. Transformarea din evreism în iudaism a
avut loc într-o perioadă care a început cu puţin timp înainte
de naşterea lui Iisus şi a ţinut până în jurul anului 200 d.Hr.,
moment în care scrierile lui Mishnah (un set de şase ordine
care scoteau în evidenţă baza legii evreieşti) au fost finalizate.
A fost un proces lent şi îndelungat în urma căruia a rezultat
iudaismul rabinic, născut din evreismul biblic.
72 Michael Tellinger

ZOROASTRISMUL:
O R I G I N E A - ÎN JURUL ANULUI 1000 Î.HR.

Din partea nord-estică a Iranului, care era cunoscu­


tă în acea vreme sub numele de Persia, a apărut un profet
al cărui nume grecesc era Zoroastru. Numele său real este
Zarathustra, iar religia care a izvorât din învăţăturile sale
a devenit cunoscută ca zoroastrism. El a predicat probabil
prima religie monoteistă, care credea într-un singur zeu su­
prem, Ahura Mazda, cel care fusese complet eliberat de rău.
Ahura Mazda poate fi tradus ca „zeu al luminii”, ceea ce ar
fi în spiritul descrierilor sumeriene despre zei, pe care îi pre­
zentau ca fiind „radianţi” şi „strălucitori ca lumina soarelui”,
ceea ce mă face să mă gândesc imediat că Zoroastru a trebuit
să-l fi întâlnit pe acest zeu „strălucitor”, care a apărut din
Vest. Zeii sumerieni se luptau pentru întâietate, Marduk îşi
impunea forţat voinţa în Egipt şi, potrivit tăbliţelor, răspân­
dea vestea că el este zeul suprem. Până la acest moment, zeii
preistorici conduseseră în mod colectiv pământul şi fuseseră
idolatrizaţi cu fanatism de către muritorii de rând. Oamenii
erau protejaţi de aceşti zei cu care dezvoltaseră o relaţie
strânsă.
Nu ar trebui să fim surprinşi să aflăm că învăţăturile
lui Zoroastru erau atât de controversate şi au cauzat atât de
multă împotrivire, încât Zoroastru a trebuit să fugă pentru
a-şi salva viaţa. Filosofia unui „singur zeu suprem” nu a prins
prea mult în acele vremuri în care zeii din timpurile stră­
vechi controlau lumea. Zoroastrienii credeau în dualismul
bine - rău, în forma binelui reprezentat de Ahura Mazda
şi un spirit al violenţei şi morţii, Angra Mainyu, sau ca un
dualism etic în interiorul conştiinţei umane. Duhul Sfânt dă
viaţă şi naşte bărbaţi şi femei. Cartea sfântă a zoroastrismului
se numeşte Avesta şi conţine învăţăturile lui Zarathustra, scri­
se într-o serie de şaptesprezece imnuri, numite Gatha. Deşi
Sclavii zeilor 73

sunt foarte greu de tradus, iubirea lui pentru dumnezeu era


extraordinară. Este o colecţie de poezie sacră, abstractă, care
are ca ţintă adorarea unui singur zeu; înţelegerea dreptăţii şi
a ordinii cosmice, promovarea dreptăţii sociale, armonia şi
alegerea individuală între bine şi rău. Zoroastrienii adorau
prin intermediul rugăciunilor şi al ceremoniilor simbolice
care sunt oficiate în faţa unui foc sacru care îl simbolizează
pe zeul lor. Îşi dedică vieţile unui drum întreit, reprezentat
de mottoul lor: „Gânduri frumoase, cuvinte frumoase, fapte
frumoase”. De asemenea, mai susţin că „Sistemul, Ordinea,
Principiul şi Legea”, aşa cum sunt văzute în Cer, trebuie im­
plementate şi pe Pământ. Dar zoroastrismul este pregătit să
se folosească şi de imagistica judecăţii de după moarte. Mai
târziu, zoroastrienii din secolul al IX-lea d.Hr. au dezaprobat
prozelitismul creştin şi islamic şi au scris un set de cărţi pentru
a-şi apăra „Religia bună”. Deşi cartea sfântă a zoroastrismu-
lui a fost scrisă probabil de-abia în secolul al V-lea d.Hr.,
rădăcinile sale merg mult mai adânc în timp, cu mult înainte
de existenţa lui Zoroastru însuşi. Dar, la fel ca în celelalte
religii şi chiar dacă Zoroastru a propovăduit supremaţia unui
singur zeu, a mai existat încă un grup de zei care îl înconjurau
pe zeul suprem. Brusc, întregul sistem religios zoroastrian
se alătură celorlalte sisteme, supuse unui zeu „conducător”,
dar care erau conduse de câţiva zei mai puţin importanţi.
Zoroastrienii aveau sase „Nemuritori mărinimosi”, care aveau
puteri speciale şi care stăteau în jurul tronului zeului. Pot fi
comparaţi cu „îngerii” din Biblie. Mai mult, ei credeau că lu­
mea şi toate lucrurile materiale îi aparţineau lui Dumnezeu,
în vreme ce diavolul şi răul puteau exista doar într-o lume
imaterială, la fel ca un parazit, care încerca în permanenţă să
distrugă lumea lui Dumnezeu.
Elementele de bază ale primei credinţe iraniene sunt
preluate din credinţa tradiţională ariană şi din învăţăturile lui
Zoroastru. Atât de mult, încât în timpul domniilor lui Darius
74 Michael Tellinger

şi Xerxes, zoroastrismul a reprezentat o influenţă puternică


la curtea regală. De asemenea, a fost respectat şi în Grecia
din vremea lui Platon. Şi, la fel ca toate celelalte religii, a avut
propriul şir de secte, culte şi ramuri, care au evoluat odată cu
trecerea timpului. Să ţinem minte că cei înţelepţi care l-au
vizitat pe Iisus la naştere au venit de la est şi purtau numele
de Magi. Preoţii zoroastrieni erau cunoscuţi ca magi, a căror
sarcină era să păzească religia.

BUDISMUL:
O R I G I N E A - Î N T R E ANII 560 Î.HR. ŞI 490 Î.HR.

După ce am parcurs mii de pagini în efortul de a


înţelege mai bine religiile lumii, originile lor şi felul în care
acestea se încadrau în Marele Puzzle Uman, am ajuns la con­
cluzia că Siddhartha Gautama Buddha (versiunea sanscrită)
a fost primul rebel din lumea religiei. Fondatorul a ceea ce
astăzi se numeşte budism a început să pună la îndoială sensul
vieţii, superficialitatea vieţii, faptul că oamenii se nasc doar
pentru a suferi de boli şi a se lovi de greutăţi şi, în cele din
urmă, pentru a muri.
Noua sa filosofie a luat faţa tuturor religiilor care exis­
tau la data apariţiei sale. Mare parte dintre lucrurile pe care
le cunoştem despre Buddha derivă din textele canonice scri­
se în cea mai mare parte în pali, o limbă antică din India.
Cei care practică această religie pe pământurile unde a luat
naştere o numesc „Budhasasana”, care s-ar putea traduce prin
„calea vieţii” sau „disciplina celui care s-a Trezit”. Mai este
cunoscută şi ca „Buddha Dhamma”, care înseamnă „adevă­
rul etern al celui care s-a Trezit”. Tânărul Gautama a crescut
într-un oraş de deal, numit Kapilavastu, astăzi situat în
Nepal, fiind inspirat de oamenii sfinţi, cu capetele rase, rătă­
citori, cunoscuţi sub numele de shramanas, care se dedicaseră
Sclavii zeilor 75

unui stil de viaţă ascetic. Acesta presupunea absenţa relaţiilor


sexuale, nicio plăcere personală de ordin material şi o devota-
re totală către spiritualism. Aceşti rătăcitori cu capetele rase
erau în căutarea unor răspunsuri cu privire la superficialitatea
vieţii şi, într-un fel, au fost proto-budiştii care i-au deschis
drumul lui Gautama. El era hotărât să găsească un răspuns la
probleme legate de existenţa umană.
Diferenţa dintre budiştii şi brahmanii care au trăit în
India în acele vremuri consta doar în ritualurile de sacrificare,
care erau mai degrabă elitiste şi îi excludeau pe cei mai mulţi
dintre oamenii obişnuiţi. S-a alăturat unui grup de şamani, a
învăţat să stăpânească arta meditaţiei în vreme ce căuta ade­
vărul spiritual, dar în cursul acestei căutări a slăbit atât de
mult, încât aproape că a murit. Şi-a dat seama că nu acesta
era drumul său. Ceva mai târziu, se afla în provincia Gange,
acolo unde a fost angajat de Mara „cel Rău” şi de cele trei
fiice ale acestuia, care au făcut tot ce le-a stat în putinţă pen­
tru a-l îndepărta de drumul său pe cel care urma să devină
Buddha.
După o noapte de luptă spirituală, care a avut loc în
jurul anului 535 î.Hr., el a devenit „Cel care s-a Trezit” şi a
intrat într-o stare de aşa-zisă transcendenţă. Budiştii nu luau
în considerare sistemul indian de caste, de împărţire în clase
sociale; îi considerau pe toţi oamenii egali. Şi astfel ilumina­
tul şi Trezitul Gautama Buddha a început să predice Dharma.
Budiştii o numesc „Discursul pentru punerea în mişcare a
roţilor Dharmei”. A călătorit şi a predicat timp de patruzeci
de ani, perioadă în care a întemeiat Ordinul Fraţilor Budişti
şi Ordinul Surorilor. S-a scris că s-a confruntat de câteva
ori cu Mara cel Rău, dar Gautama a plecat de fiecare dată.
Atunci când a murit, în anul 490 Î.Hr., corpul său a fost ars
la şapte zile de când murise. Budiştii cred în reîncarnare şi că
o persoană trebuie să treacă prin mai multe cicluri de naştere,
viaţă şi moarte. După un număr de asemenea cicluri, dacă
76 Michael Tellinger

persoana renunţă la ataşamentul faţă de dorinţe şi de sine,


poate atinge Nirvana. În general, budiştii nu cred în niciun
fel de zeu sau în nevoia unui salvator sau nevoia de a te ruga
sau în viaţa eternă de după moarte.
Din „Învăţătura lui Buddha”, scrisă de Paul Carus,
aflăm că una dintre principalele filosofii predicate de Buddha
a fost aceea că „adevărul nu cunoaşte nici naştere, nici moarte,
nu are nici început, nici sfârşit... Adevărul le dă muritorilor
avantajul nemuririi”.
Se pare că, aidoma celorlalte religii, paginile scripturi­
lor budiste sunt pline de obsesia nemuririi. În unele religii,
poartă numele de viaţă de după moarte. Până acum am sta­
bilit că această idee îşi avea originea de la zeii sumerieni şi
din interacţiunea acestora cu oamenii care au supravieţuit
potopului care a avut loc în jurul anului 11 000 î.Hr. Dar, pe
măsura trecerii timpului, fascinaţia lor pentru viaţa eternă a
evoluat într-o serie de obsesii, multe dintre ele manifestân-
du-se prin apariţia unei serii de secte religioase. Mai departe
descoperim că „karma nu poate fi negată... la fel ca tot ce
este în natură, viaţa omului se supune legilor cauzei şi efec­
tului”. Buddha respingea vanitatea ritualurilor religioase.
Avea o nouă abordare a vieţii, influenţată foarte evident de
interacţiunea multora dintre zeii preistorici şi de controlul
pe care aceştia îl exercitau asupra omenirii, în vreme ce pre­
tindeau să fie adoraţi. El a rezistat cu tărie si şi-a dorit cu
disperare să elibereze omenirea din laţul zeilor sumerieni.
„Ritualurile nu sunt eficiente; rugăciunile sunt repetiţii za­
darnice şi incantaţiile nu au o putere salvatoare.”
Învăţăturile lui Hristos se aseamănă cu cuvintele lui
Buddha în atât de multe feluri încât este imposibil ca cele
două să fie simple coincidenţe. Aşa cum este scris în „Cartea
lui Buddha”, „Ce dragoste poate să fie în omul care crede că
prin distrugerea vieţii va ispăşi faptele rele? Este posibil ca o
nouă faptă rea să o şteargă pe una mai veche? Şi este posibil
Sclavii zeilor 77

ca măcelărirea unui om nevinovat să şteargă faptele rele ale


omenirii? Curăţiţi-vă inimile şi încetaţi a mai ucide, aceasta
este religia nemuririi.”
Am descoperit această carte într-adevăr revelatoare la
începutul anului 2005. Este plină de repetiţii constante cu
privire la „dragostea frăţească pentru duşmanii tăi”, marele
cerc al sorţii care îl poate transforma pe agresorul tău în vic­
timă, reconciliere, adevăr şi aşa mai departe. Este genul de
înţelepciune pe care o auzim în mod regulat la pacificatori
cum este Nelson Mandela, dar nu mi-aduc aminte ca Nelson
Mandela să fi declarat vreodată că este budist. „Haideţi să
facem pace şi să fim fraţi, vom câştiga o victorie care nu
reprezintă un succes trecător, pentru că fructele sale vor ră­
mâne veşnice.” Buddha nu credea că oamenii vor renaşte în
suferinţă, într-o formă inferioară de viaţă sau că vor continua
o karma plină de fapte rele, dacă urmau paşii potriviţi că­
tre iluminare. Suntem asiguraţi de existenţa „salvării finale”.
Nu este clar ce ar putea să reprezinte această salvare finală:
„Atunci când mor, nu va rămâne nimic din ei în afara gân­
durilor bune, a faptelor bune şi a fericirii care se naşte din
adevăr şi dreptate”.
Dar, la fel ca toate celelalte religii, chiar şi budismul
face referire la influenţa şi implicarea zeilor antici. Totuşi,
în această situaţie, se pare că Buddha s-a ridicat împotriva
violenţei zeilor sumerieni şi a acelora din Vechiul Testament,
într-o încercare de a le arăta calea către pace şi iluminare.
În cartea Oglinda adevărului (care face parte din Cartea lui
Buddha) se face referire clar la interacţiunea dintre Buddha,
zei şi oameni. „Cel complet Iluminat, înţeleptul, onestul...
Frâul inimilor nesupuse ale oamenilor, învăţătorul Zeilor
şi al oamenilor, binecuvântatul Buddha.” Acei zei din tim­
purile străvechi apăreau pretutindeni. Încă mai suntem atât
de siguri că erau personaje mitologice? Dacă-1 acceptăm
pe Buddha ca pe un personaj istoric real, nu ar trebui să-i
78 Michael Tellinger

acceptăm şi pe „zeii” sumerieni şi toate culturile care au ur­


mat ca pe nişte zeităţi reale, deşi nu se potriveşte cu ceea ce
credeam că ştim? Indiferent cât de vagă este aşa-zisa salvare
despre care vorbeşte Buddha, învăţăturile sale copleşesc prin
îmbrăţişarea fără oprelişti a adevărului şi iubirii. Este uimi­
tor să vedem cât de complet diferite sunt poveştile brutale
despre violenţă de care citim în Biblie şi în alte scripturi reli­
gioase, cum ar fi Coranul.
Dar ce credeţi? Acel metal strălucitor, misterios, nu­
mit aur, apare chiar şi în paginile Cărţii lui Buddha. Acolo
unde era aurul erau şi semnele prezenţei zeilor Anunnaki
care îl controlau. Citim că până şi Buddha este încântat să
primească o robă cu ţesătură de fir de aur din partea unui om
dintr-o castă inferioară. Cea mai fascinantă legătură cu zeii
din Sumer este dezvăluită superb în povestea despre naşterea
lui Buddha. Mama sa, care este numită „Regina Cerului...
era frumoasă ca un nufăr şi cu mintea pură ca un lotus”. Era
de o strălucire şi o luminozitate complexă, asemenea mul­
tora dintre zeiţele sumeriene descrise de tăbliţele de argilă.
Acestea erau timpurile în care oamenii se căsătoreau cu „zeii
Nefilim”, aşa cum ni spune în Biblie şi în tăbliţele sumerie­
ne. De asemenea, ni se spune că zeii egipteni erau jumătate
oameni, jumătate zei. Cartea lui Buddha susţine că soţul aces­
teia, regele, „o onora şi îi onora sfinţenia”. A fost Buddha un
alt profet ales de zeii Anunnaki, într-o încercare de a menţine
ordinea în rândul omenirii? Şi era el fiul unui rege muritor şi
al unei frumoase „zeiţe” Anunnaki? Această moştenire i-ar fi
dat lui Buddha o cunoaştere superioară pentru a-şi exercita
rolul de conducător al oamenilor? Există multe dovezi care
par să sugereze foarte convingător această ipoteză.
Avem din nou dovada implicării „îngerilor” în mo­
mentul concepţiei sau al naşterii, situaţie care pare să se
fi întâmplat în cazul fiecărui profet. Înainte ca mama lui
Buddha să nască, a ieşit să se plimbe în grădină. Patru „îngeri
Sclavii zeilor 79

cu mintea pură” au apărut din senin şi au ajutat-o să aducă


acel copil pe lume. Îngerii au luat copilul, l-au pus în faţa
mamei sale şi au spus: „Bucură-te, Regină, pentru că ţi s-a
născut un fiu”. Un eveniment similar s-a întâmplat şi în cazul
naşterii lui Iisus. În acea poveste, atunci cînd Iosif s-a întors
la peşteră cu o moaşă, peştera era plină „de o lumină mai
strălucitoare decât cea a Soarelui”. Locul care-l înconjura pe
nou-născutul Buddha a trecut printr-o experienţă asemănă­
toare: „Toate lumile au fost inundate de culoare”.
Este sigur că zeii Anunnaki se aflau acolo în număr
mare, observând evenimentul şi „aruncînd lumină asupra su­
biectului”. Chiar şi Buddha se referă la Rai ca-fiind „acolo sus
în Ceruri”. Ce înseamnă asta? O spune, pentru că de acolo
coborau zeii şi acolo se întorceau? „... Cineva se uită în sus
şi scuipă spre Ceruri; scuipatul nu murdăreşte Cerul, ci se
întoarce şi îl întinează pe cel care a scuipat.”
Dar, la fel ca şi în cazul celorlalte religii, şi în budism
există multe secte şi culte. Principalele două sunt Theravada,
care este practicată în Sri Lanka, Thailanda, Kampuchea şi
Laos, iar cealaltă este Mayana, care se practică îndeosebi
în China, Coreea şi Japonia. În China întâlnim budismul
Ch'an, iar în Japonia budismul Zen, care sunt derivate ale
învăţăturilor budiste originale, introduse în China de călugă­
rul indian Bodhidharm, în jurul anului 500 d.Hr. Budismul
Zen a prins rădăcini de-abia în anul 1191 d.Hr., atunci
când călugărul Eisai a înfiinţat prima şcoală Rinzai pentru
predarea filosofiei Zen. O nouă formă de budism, numi­
tă Shingon, a început să apară în Japonia, sub influenţa lui
Kokai, născut în anul 774 d.Hr. şi considerat ca fiind res­
ponsabil pentru contopirea budismului cu shintoismul, care
a devenit trăsătura principală a religiei japoneze. Conceptele
de compasiune şi salvare erau cele mai importante trăsă­
turi ale acestei noi forme de budism, de aici compasiunea şi
credinţa au devenit cele mai importante dogme ale religiei.
80 Michael Tellinger

Shinran s-a născut în anul 1173, iar mai târziu a întemeiat


Jodo Shinshu, „Secta Pământului Pur”. A fost prinsă în lupta
dintre „omul bun” şi „omul rău”, absorbind o mare parte din
esenţa creştinismului. Referirile subtile la un loc asemănător
Raiului apar şi în învăţăturile acestei secte: „Chiar şi un om
rău va fi recompensat pe tărâmul lui Buddha”.
Mai există un aspect fascinant cu privire la budişti,
care poate face o legătură veche de sute şi mii de ani cu zeii
Anunnaki. Budiştii cred că un nou Buddha apare la fiecare
5 000 de ani, iar tradiţia budistă cuprinde o listă de cel puţin 24 de
Buddha care l-au precedat pe Buddha Gautama. Un calcul
simplu ne-ar duce înapoi în timp cu aproximativ 120 000 de
ani, apropiindu-ne de originile omenirii care au fost datate
acum aproximativ 200 000 de ani. Este posibil ca opoziţia
oamenilor faţă de controlul opresiv al stăpânilor Anunnaki
să fi început cu atât de mult timp în urmă? Această ipoteză
este prea greu de digerat de către orice istoric, dar legenda
are în spate şi câteva tradiţii şi fapte care vor fi foarte greu de
contrazis sau acceptat.

SHINTOISMUL:
O R I G I N E A - ÎN JURUL ANULUI 500 Î.HR.

Civilizaţia antică japoneză şi primele sale forme de


religie sunt cu adevărat fascinante, purtând semne vizibi­
le ale legăturilor cu zeii Anunnaki din tăbliţele sumeriene.
Tradiţia japoneză vorbeşte despre epoca lui Kami, care a
început cu apariţia cosmosului din haos, care a dat naştere is­
toriei omenirii. Povestea continuă cu Ningi, nepotul lui Sun
Kami, cel care a coborât pe tărâmurile de jos. Strănepotul
lui Ningi a devenit primul împărat al Japoniei. Tăbliţele
sumeriene vorbesc despre o serie de evenimente simila­
re care privesc crearea cerurilor, în cartea Enuma Elish sau
Sclavii zeilor 81

Povestea creaţiei, marea bătălie cerească în urma căreia a fost


creat Pământul. La ceva vreme Igigi, care erau cunoscuţi
sub numele de „copiii stelelor”, au coborât pe Pământ pen­
tru „a se căsători cu fiicele omului” (Facerea, capitolul 6,
versetele 1-8) şi, prin aceasta, au grăbit creşterea numărului
de oameni de pe Pământ. Marduk a fost fiul lui Enki, primul
zeu care s-a stabilit pe Pământ şi a devenit primul conducător
al Pământului. Un alt lucru interesant este acela că în inter­
valul de timp dintre anii 660 î.Hr. şi 600 d.Hr., autoritatea a
fost reprezentată de femeile care erau şamani sau mediumi.
Este posibil ca acest fapt să fi avut loc, pentru că acele pă­
mânturi, care includeau şi Japonia, erau conduse de Inanna,
zeiţa iubirii şi a războiului, care era renumită pentru dragos­
tea sa pentru vin, muzică şi poezie? Era o zeiţă puternică şi
hotărâtă, care a condus Valea Indului şi, pe măsura trecerii
timpului, şi alte teritorii dinspre răsărit. Mitologia preisto­
rică japoneză pare să se transforme uşor în istorie, fără să
cauzeze conflicte, susţinând că Japonia are o misiune divină
pe Pământ. Din fericire, începând cu secolul al VI-lea d.Hr.,
odată cu introducerea budismului în Japonia, există docu­
mente la care se poate face referire. Deşi shintosimul există
încă de dinaintea sosirii budismului, cele două s-au dezvol­
tat în paralel în Japonia, dar shintoismul a moştenit multe
influenţe de la budismul Mahayana şi de la alte religii indo-
chineze care existau în regiune. În 1549, creştinii au venit în
Japonia, ca să-i învăţe pe păgâni povestea salvatorului creştin.
În cele din urmă, în 1587, prima lege japoneză anticreştină
le-a interzis acest lucru. Această măsură a avut ca efect izola­
rea Japoniei de către puterile europene până în 1859, atunci
când misiunile creştine au fost reluate.
Originile exacte ale shintosimului sunt neclare.
Cuvântul shinto nu este un termen japonez; a fost adoptat
de-abia în secolul al VI-lea d.Hr., pentru a descrie vechea
tradiţie religioasă, „Calea lui Kami”. Este descrisă ca o
82 Michael Tellinger

credinţă religioasă indigenă, similară multor religii indigene


africane. Shintoismul este o religie strâns legată de natură,
care recunoaşte existenta mai multor Kami, care sunt zeităţi
ale naturii. Încă o dată găsim trimiteri la zeii sumerieni;
preluarea controlului asupra diverselor aspecte ale vieţii şi
controlarea oamenilor în diverse moduri. Numele lor diferă,
dar funcţiile şi influenţa cu siguranţă nu. Kami este ade­
sea tradus prin zeu, ceea ce nu este întru totul corect. Unii
învăţaţi japonezi merg mai departe spunând că este imposi­
bil să se dea o definiţie a cuvântului Kami. Japonezii de rând
înşişi nu au o idee clară cu privire la Kami. Sunt conştienţi de
ea în mod intuitiv. Dacă acceptăm acest tip de logică, crezând
în ceva anume, nu ar trebui să regândim abordarea noastră
arogantă cu privirea posibilei existenţe a zeilor sumerieni,
care cu siguranţă nu erau „intuitivi”, ci foarte documentaţi
în sute de mii de tăbliţe de argilă? Un învăţat japonez de­
scrie Kami ca fiind: „Toate lucrurile care, într-un fel sau altul,
merită să fie temute şi respectate pentru puterile extraordi­
nare şi preeminente pe care le posedă poartă numele Kami”.
Altarele shintoiste sunt adesea frecventate de miko, care
sunt slujitori ai altarului, femei care execută un dans ritualic
simbolizându-i pe cei care se închină la acel altar. Este doar
o coincindenţă faptul că zeiţa Inanna a încurajat ca dansul
şi muzica să facă parte din activităţile din templele ei din
Mesopotamia cu mii de ani înainte?
În shintoism sunt multe zeităţi. Doi dintre zeii condu­
cători poartă numele de Izanagi şi Izanami, cei care au dat
naştere insulelor japoneze şi ai căror copii au devenit zeităţi ale
diferitelor clanuri japoneze. Una dintre fiicele lor, Amaterasu
(Zeiţa Soarelui), este strămoşul Familiei Imperiale şi este
considerată ca fiind cea mai importantă zeitate. Cea pe care o
susţin şi o protejează toţi Kami. Nu sunt separaţi de oameni din
cauza păcatului, pentru că omenirea este „Copilul lui Kami”.
Adepţii shintoismului îşi doresc pacea şi consideră că vieţile
Sclavii zeilor 83

tuturor oamenilor sunt sacre. Ei venerează musushi, puterile


creatoare şi armonioase Kami, şi aspiră să atingă makoto -
sinceritatea sau o inimă sinceră. Moralitatea se bazează pe
ceea ce foloseşte grupului. Shintoismul are patru principii:

Tradiţia şi familia: Familia este principalul mecanism


prin care sunt păstrate tradiţiile.
Iubirea faţă de natură: Natura este sacră şi obiectele
naturii trebuie adorate ca nişte spirite sacre.
Curăţenia fizică: Ei trebuie să se îmbăieze, să-şi spele
mâinile şi dinţii în mod regulat.
Matsuri: Un festival care onorează spiritele.

Atunci când intră într-un altar, comportamentul


shintoiştilor este fascinant şi ridică multe întrebări asupra
originii unor ritualuri atât de neobişnuite. Încă o dată, ase­
mănările dintre ofrandele din templele sumeriene şi cele
shintoiste sunt remarcabile. Din tăbliţele sumeriene putem
să aflăm care erau alegerile anumitor zei cu privire la mân­
carea şi băutura pe care doreau să o primească sub formă de
ofrandă în templele lor. Ei mai doreau un pat confortabil, o
grădină cu copaci pentru umbră, un izvor sau o piscină de
piatră cu apă proaspătă, o baie sau o zonă unde să se poa­
tă curăţa şi totul trebuia menţinut curat, îngrijit şi în bună
ordine. Zeii shintoişti cereau aceleaşi lucruri în altarele lor,
lucru evident în obiceiurile care privesc intrarea în altar şi
felul de desfăşurare a rugăciunii. Trebuie să te speli pe mâini
şi pe dinţi la un izvor natural din altar sau într-un bazin de
piatră. Poţi să faci o cerere sau să pui o întrebare, dar este de
preferat să o remiţi în scris. Este posibil ca această formă de
adresare să fi fost preferată, pentru că zeul de fapt nu trebuia
să fie prezent, în vreme ce tu te văitai asupra problemelor
personale? Trebuia să-ţi prezinţi ofranda care, în vremurile
vechi, era de preferat să fie sub formă de mâncare. Astăzi
84 Michael Tellinger

este mai mult simbolică, fiind reprezentată de bani. Nu este


uimitor faptul că zeii japonezi aveau aceleaşi nevoi materiale
ca şi zeii sumerieni?

CONFUCIANISMUL:
O R I G I N E A - ÎN JURUL ANULUI 500 î. HR.

China ocupă o poziţie singulară printre cele mai mari


civilizaţii ale lumii, ea dezvoltându-se aproape într-o izolare
totală faţă de restul. Adaugă o mare încărcătură de mister
la Marele Puzzle Uman şi este o adevărată minune pentru
privire. Poporul chinez vorbeşte o limbă care nu are afinităţi
cu niciun grup de limbi. Este scrisă cu un scris inventat chiar
de către chinezi, care este diferit de toate celelalte scrisuri.
Scrisul poate fi citit oriunde în China, indiferent de dialec­
tul vorbitorului, pentru că acest scris foloseşte ideograme şi
astfel este uşor de citit chiar şi în prezent. În China, există
trei religii principale: confucianismul şi taoismul, care există
cu cel puţin 500 de ani înainte de cea de-a treia religie, bu­
dismul, care a ajuns în China din India. Influenţa culturilor
şi religiilor occidentale şi indiene a făcut ca noi forme de
neoconfucianism şi neotaoism să fuzioneze în acelaşi timp
cu apariţia altor culte şi secte. Este important să le reamin­
tesc cititorilor occidentali că taoismul şi confucianismul sunt
de fapt chiao, învăţături chinezeşti, care nu reprezintă anu­
mite doctrine religioase aşa cum ne place să le categorisim
în Occident. Scriitorii şi creatorii acestor două noi filoso­
fii au fost consideraţi ca o moştenire culturală colectivă a
chinezilor.
Confucius sau K'ung Fu Tzu s-a născut în anul
551 î. Hr. în statul Lu, din China. A călătorit prin China pen­
tru a-i sfătui pe conducătorii ţării. Învăţăturile şi scrierile sale
aveau ca obiect moralitatea individuală, etica şi exercitarea
Sclavii zeilor 85

corectă a prerogativelor politice. Operele sale sacre canoni­


zate conţin documente seculare, care preced confucianismul
şi care făceau parte din planul de învăţământ educaţional de
peste 2 000 de ani. Numai după introducerea budismului în
China, taoismul a urmat calea instituirii unor ordine mona­
hale şi a unui canon sacru, atrăgându-i spre o nouă credinţă
pe nou-convertiţi. Consemnarea evenimentelor istorice a în­
ceput să fie practicată în China numai odată cu instaurarea
dinastiei Shang, în jurul anului 1 600 î.Hr. Descoperirea unui
mare număr de „oracole de os” ne pune la dispoziţie foarte
multe informaţii despre credinţele religioase din timpurile
străvechi ale dinastiei Shang. În jur de 100 000 de fragmente
de oase şi de cochilii, acoperite de tot soiul de resturi, fac
trimitere la spiritele regilor morţi. Acum ştim că oamenii
de epoca preconfuciană, care datează de acum câteva mii
de ani, credeau în spiritele care puteau interveni în proce­
sele şi conflictele dintre ei, dar, cel mai important, „zeităţile
dealurilor şi izvoarelor şi alţi zei erau veneraţi”. Avem o le­
gătură evidentă cu aceleaşi ritualuri antice din Sumer şi din
Egipt, acolo unde regii erau jumătate oameni şi jumătate zei
şi erau veneraţi ei înşişi ca zei de către oamenii obişnuiţi.
Multe dintre aceste ritualuri au trecut în formele moderne
ale religiei chinezeşti, menţinând un aer mistic, posibil chiar
divin, în jurul regalităţii chinezeşti. La fel ca în Sumer, pri­
mii monarhi chinezi erau preoţi şi regi în acelaşi timp, care
predicau războiul. Conducătorii din dinastia Chou credeau
că au primit „un mandat din ceruri” ca să conducă. Regii
trebuiau să execute sacrificii rituale ca să-i mulţumească pe
zei şi să le spună zeilor despre îndeplinirea acestor ritualuri.
De asemenea, primeau veşti de la zei ca să le comunice po­
porului. Chinezii aveau o structură ierarhică completă, care
funcţiona „din ceruri până la rege, de la rege la lorzii feudali,
de la lorzii feudali la sublorzii feudali, de la sublorzii feudali
la restul comunităţii”. Regele avea controlul complet asupra
86 Michael Tellinger

pământurilor sale, dar ultimul cuvânt aparţinea „voinţei din


Ceruri”. Astfel era piramida feudală din timpul dinastiei
Chou, care nu se deosebea foarte mult de structurile puse
la punct de zeii sumerieni, care atestă sporirea caracterului
violent al rasei umane aflate în expansiune, o caracteristică
pe care zeii Anunnaki o manipulau cu foarte multă şiretenie.
Dovezile preistorice chinezeşti sunt foarte neclare, dar
din aceste ritualuri străvechi reiese clar că zeii sumerieni erau
la fel de activi şi în China de mii de ani, aşa cum fuseseră în
toate zonele din lume unde apăruse civilizaţia. Învăţându-i
pe oameni arta coabitării, agricultura, scrierea şi cu ajuto­
rul diferitelor calităţi ale „zeului răspunzător”, Anunnaki
au inserat o diversitate culturală specifică, reprezentată prin
muzică, dans, poezie, arhitectură şi altele. Poezia, cântecul şi
dansul au jucat un rol important în ritualurile religioase din
China, fiind evident inspirate de cultura vecină indiană, care
era condusă de talentata zeiţă a iubirii Inanna/Ishtar. La fel
ca în Sumer, preoţii erau şi războinici, care îşi protejau alta­
rele sacre şi templele. Curţile Marelui Templu erau folosite
pentru sacrificarea prizonierilor de război în faţa mulţimii
adunate. În următorul fragment, extras dintr-o liturghie a
templului, putem compara supunerea chinezilor faţă de „zeii
din ceruri” cu felul în care erau veneraţi în Sumer:

Maiestuos fără de sfârşit


Este cel ce locuieşte în ceruri
Virtutea ta coboară-se
Asupra ilustrului rege Wen
Copleşeşte-i cu binecuvântări
Pe sclavii tăi de pe Pământ...
Fie ca întotdeauna
Să ne temem de mânia Cerului
Pentru a ne păstra acest privilegiu
Şi drumul nostru.
Sclavii zeilor 87

Este fascinant faptul că, indiferent de cât de înde­


părtată şi de diversă ar putea fi cultura chineză faţă de cea
occidentală, imaginea unui zeu care este temut de adepţii săi
şi care îşi va dezlănţui „mânia” asupra omului, pare să ur­
mărească fiecare grup al primilor oameni din toate colţurile
lumii chiar şi în prezent.
Confucius a trasat o serie de valori fundamentale:

Li: ritualurile, proprietatea, eticheta


Hsiao: iubirea dintre membrii familiei
Yi: simţul dreptăţii
Xin: cinstea şi încrederea
Jen: bunăvoinţa faţă de alţii; cea mai înaltă virtute a
confucianismului
Chung: loialitatea faţă de stat

Spre deosebire de multe religii, confucianismul este, în


principal, un sistem etic cu ritualuri care au loc la momente
importante din viaţa omului. Cele mai importante perioade
recunoscute în tradiţia confucianistă sunt: naşterea, atingerea
maturităţii, căsătoria şi moartea.

TAOISMUL:
O R I G I N E A - ÎN JURUL ANULUI 440 î. H R .

În vreme ce filosofii „activişti” din China îşi pledau


propriile teorii la curţile oraşelor, o nouă filosofie „Tăcută”
se dezvolta în zona rurală. Problemele acestei filoso­
fii nu aparţineau acestei lumi: căutau conştiinţa de sine şi
autocultivarea prin intermediul practicii yoghine. Ei vedeau
neschimbata „unicitate” ca fundament al unei lumi în schim­
bare. O numeau „Tao”. În vreme ce toţi filosofii antici chinezi
vorbeau despre Tao, Tăcuţii vorbeau despre Tao-ism. În cele
88 Michael Tellinger

din urmă, aceşti taoişti au fost cei care au inspirat naşterea


taoismului, o religie mistică.
Există două colecţii de lucrări taoiste care au
supravieţuit erei filosofilor. Acestea sunt Chuang Tzu şi
Lieh Tzu. Spre sfârşitul primei perioade, a apărut o nouă
colecţie, Tao Te Ching (Calea şi Puterea ei). Aceste trei
colecţii sunt cele mai vechi scrieri dintr-o colecţie vastă care
formează canoanele taoiste. Deşi există îndoieli cu privire la
adevărata identitate a lui Lao Tzu un contemporan de-al lui
Confucius -, el este văzut ca patriarh şi întemeietor al taois­
mului. În scrierea sa, Tao Te Ching, el descrie natura vieţii,
calea către pace şi felul în care un conducător ar trebui să-şi
conducă viaţa. Lao Tzu spera că va putea să ajute la stopa­
rea războiului feudal neîncetat şi a altor conflicte din epoca
sa. Taoismul a devenit religie în anul 440 Î.Hr., atunci când
a fost adoptat ca religie de stat. Tao ar putea fi tradus prin
„cale”, care este o forţă care curge prin toată viaţa şi este ca­
uza primă pentru toate lucrurile. Ţelul taoiştilor este ca toată
lumea să se „contopească” cu Tao. Tai Chi este o tehnică de
exerciţiu care foloseşte mişcări încete în mod deliberat şi este
folosită pentru a echilibra fluxul de energie sau chi din corp.
Una dintre credinţele desprinse din Chuang Tzu este aceea
că un om „cu mai puţină cunoaştere” sau cu gânduri lumeşti
nu poate concepe „marea cunoaştere” sau viziunea mistică.
Această cunoaştere nu poate fi atinsă decât în stare de transă,
cunoscută ca o stare de „pierdere a sinelui”. Oamenii trebuie
să-şi dezvolte virtuţile şi să caute compasiunea, moderaţia şi
umilinţa. Fiecare trebuie să-şi plănuiască acţiunile în avans
şi să le îndeplinească prin cât mai puţine acţiuni. Yin (partea
întunecată) şi yang (partea luminoasă) simbolizează o pe­
reche de poli opuşi care se văd în Univers, cum ar fi bine
şi rău, lumină şi întuneric, bărbat şi femeie. Vă face să vă
gândiţi puţin la Războiul Stelelor? Impactul civilizaţiei uma­
ne deranjează echilibrul dintre yin şi yang. Taoiştii cred că
Sclavii zeilor 89

oamenii sunt buni prin natura lor şi trebuie să fim buni unii
cu alţii doar pentru că o astfel de purtare are şansele să devină
reciprocă.
Legătura cu zeii Sumerului constă în descrierea taoistă
a ceea ce ar trebui să se întâmple în starea de transă. Persoana
ar trebui să pornească „într-o călătorie, zburând cu vântul”,
purtat de un „car de nori”. Au existat câţiva oameni care au
fost duşi pe tărâmurile cerului de către zeii Anunnaki: o
experienţă de genul acesta le-a schimbat vieţile. La întoarce­
re, s-au minunat de frumuseţea priveliştilor văzute de sus, de
sentimentul de a zbura prin cer „printre norii cerului ca un
vultur” şi alte descrieri poetice ale aventurilor lor. Atunci când
astfel de poveşti sunt transmise de-a lungul mileniilor pe cale
orală, au efecte diferite asupra diferiţilor oameni. Trebuie să
fi existat un contact între practicanţii taoismului şi fraţii lor
pământeni din Sumer, care au avut astfel de experienţe sub
conducerea zeilor Anunnaki cu multă vreme în urmă. Un alt
aspect interesant este acela că taoiştii cred că ciclul vieţii este
format din cinci cicluri recurente care sunt reprezentate de
cele cinci elemente: pământ, lemn, metal, foc şi apă. Fiecare
element îl cucereşte pe predecesorul său în cicluri recurente.
Este o trimitere foarte puternică spre credinţa incaşă în cele
cinci Cicluri ale Vieţii. Este posibil ca zeii antici să aibă vreo
legătură cu acest lucru? Din China până în Bolivia este o
distanţă foarte mare, aşadar cum au reuşit filosofii să-şi in­
tersecteze drumurile acum mii de ani, între America de Sud
şi China?
Deci, Era Filosofilor din China a dat naştere confuci­
anismului şi taoismului. Un gânditor taoist nonconformist,
Mo Tzu, care a fost în acelaşi timp şi unul dintre marii filo­
sofi din China antică, susţinea în faţa adepţilor săi conceptul
de cer şi de zeu personal. Aceasta era o dezvoltare fascinantă
într-o cultură obsedată de meditaţie, de vin şi yang şi chi. Dar
această explozie culturală de căutare a unei relaţii personale
90 Michael Tellinger

cu zeul personal s-a infiltrat în noua societate. Ar fi putut


să aibă ceva de-a face cu evenimentele descrise în tăbliţele
sumeriene? Atunci când Marduk, zeul Egiptului, a călătorit
prin lume, spunându-le oamenilor că este singurul şi cel mai
mare zeu, terorizându-i pe oameni spre supunerea absolută
şi cerându-le încredere, supunere şi frică? Biserica taoistă a
mers până într-acolo încât a inventat ritualuri şi servicii pen­
tru ispăşirea pedepselor. O situaţie foarte asemănătoare cu
genul relaţiei dintre zeii sumerieni şi adepţii lor. Era necesar
să declari păcatele comunităţiii tale în faţa zeilor pentru a
primi iertare şi recompense din partea zeilor. Taoiştii tre­
buiau să plătească echivalentul a 45 de kilograme de orez
pentru iertarea păcatelor şi toate păcatele lor erau înregis­
trate în scris, iar o copie era pusă la dispoziţia „cerurilor”.
Un sistem perfect pentru a ţine socoteala sclavilor. Aceste
informaţii sunt uluitoare. Se pare că acestea erau vremurile în
care zeii brutali ai Sumerului veniseră în Răsărit ca să culea­
gă unele dintre roadele civilizaţiei umane creative construite
de Inanna. Au adus cu ei obiceiuri mai barbare pe care le-au
impus oamenilor din Orientul Apropiat. Zilele filosofilor
apuseseră; la fel cum în Grecia erau ţinuţi la locul lor de zeii
violenţi, noii zei ai Chinei şi ai Orientului îndepărtat au adus
cu ei violenţa.
Se pare că promisiunile nemuririi, pe care Marduk le-a
făcut faraonilor egipteni, s-au împrăştiat în întreaga lume;
chiar şi taoiştii au devenit obsedaţi de nemurire. Evident,
zeii omniprezenţi ai Sumerului erau acolo ca să se asigure că
oamenii erau informaţi despre trecerea lor în viaţa de după,
dacă se supuneau. Unii taoişti credeau chiar că puteau evita
să moară şi puteau să treacă direct pe „tărâmul nemuritori­
lor”, respectând anumite reguli şi sisteme.
Sclavii zeilor 91

JAINISMUL:
O R I G I N E A - ÎN JURUL A N U L U I 420 Î.HR.

Jainismul prezenta multe asemănări cu hinduismul şi


budismul şi s-a dezvoltat în aceeaşi parte a lumii. Jainiştii
credeau în karma şi reîncarnare, la fel ca hinduşii, dar mai
credeau că iluminarea şi eliberarea din acest ciclu nu pot fi
atinse decât prin ascetism. Calitatea unui mare ascet ar putea
proteja un oraş împotriva unui duşman, aşa că era lipsit de
sens să ataci un asemenea oraş până când ascetul nu era co­
rupt sau distrus. Există o poveste a unui ascet care a generat
nişte puteri atât de mari prin penitenţa sa încât i-a făcut pe
zei să trimită o „domnişoară cerească” de o mare frumuseţe
care să-l seducă şi să-i împrăştie puterea acumulată. Şi uite
aşa o luăm de la capăt! Zeii din ceruri care se tot amestecau
în viaţa omenirii. Am aflat din tăbliţele sumeriene că feme­
ile Anunnaki sau „zeiţele”, aşa cum erau văzute de oameni,
erau de o „frumuseţe care te lăsa fără suflare”. Odraslele lor,
care fuseseră concepute cu muritorii de rând, erau la fel de
frumoase. Iată un alt exemplu perfect în care mitologia îşi
intersectează drumurile cu religiile populare şi totuşi ne
cramponăm de ceea ce numim religie şi considerăm ceea ce
pare inexplicabil drept „mit”. Foarte la îndemână. Jainismul
urmăreşte aceleaşi credinţe ca şi alte religii: timpul este ciclic,
universul este în creştere, declin, distrugere şi reconstrucţie în
mod permanent. Legile lui Manu vorbesc despre cele Patru
Vârste care se succed una după alta şi care merg înapoi în timp
până la cea mai recentă renaştere a omenirii, care a avut loc
acum aproximativ 12 000 de ani. Ce coincidenţă! Tăbliţele
sumeriene nu spun acelaşi lucru? Atunci când Marele Potop
a distrus lumea şi Noe (Ziusudra) a supravieţuit în arca sa ca
să înceapă să repopuleze lumea din nou? Încă una dintre ace­
le coincidenţe pe care istoricii le dau la o parte pur şi simplu!
92 Michael Tellinger

Kalpa Sutra a lui Bhadrabahu - Vieţile lui Ginas - Viaţa


lui Mahavira, tratează naşterea noului lor profet. Citim câ­
teva lucruri remarcabile despre zeii acelor vremuri şi despre
influenţa lor asupra oamenilor şi chiar despre interacţiunea
dintre zei şi oameni. Dorinţa de a urca în ceruri este foarte
puternică şi, asemenea sumerienilor, aceşti oameni venerau
zeii din „reşedinţele celeste”. Zeii trebuie să-i fi convins pe
locuitorii din această parte a lumii că erau păcătoşi, la fel cum
au fost informaţi şi oamenii din Sumer:

Supunere către toţi Sfinţii din lume!


Această supunere încincită, care distruge toate păcatele, este
dintre toate binecuvântările
cea mai mare binecuvântare.
În acea perioadă, în acea epocă, venerabilul ascet Mahavira
...unde a trăit timp de douăzeci de Sagaropamas până la
terminarea timpului alocat vieţii sale, a
(naturii sale divine şi a existenţei sale) printre zei...
Oh, zei preaiubiţi, care este, pentru a fi siguri, rezultatul fericit
adus de aceste
paisprezece măreţe visuri ilustre?

Dar ei îşi doreau educaţie de calitate şi hrană pentru


noul profet care avea să se nască:

Şi acest copil, după trecerea copilăriei şi cu un intelect copt,


ajuns la vârsta tinereţii... va învăţa fiinţa a şaizeci de categorii şi va
stăpâni bine aritmetica, fonetica, ceremonialurile, gramatica, metrica,
etimologia şi astronomia şi alte ştiinţe brahmanice şi monastice... Oh,
zei preaiubiţi, totul este aşa cum aţi poruncit.

În acea vreme, în acea epocă, Sakra, conducătorul şi rege­


le zeilor, cel care mânuia tunetul, distrugătorul oraşelor, interpretul
a sute de sacrificii, cel cu o mie de ochi, Maghavan. cel care l-a
Sclavii zeilor 93

pedepsit pe Daitya Paka, Domnul jumătăţii de sud a Pământului, stă­


pânul celor treizeci şi două de mii din locuinţele celeste... cel care
poartă haine şi robe imaculate... ai cărui obraji sunt străbătuţi de linii
fine şi strălucitoare de aur (cel mai prosper, cel mai strălucitor, cel
mai măreţ, cel mai glorios, cel mai puternic şi cel mai fericit)... din
locuinţele celeste... acela care exercită şi păstrează conducerea su­
premă, guvernământul, administrarea, ghidarea, direcţia şi puterea
suverană şi conducerea militară asupra celor treizeci şi două de mii
de zei din locuinţele celeste, celor optzeci şi patru de mii de zei egali
în rang cu el şi celor treizeci şi doi de zei şefi, celor patru gardieni ai
lumii, celor opt regine principale şi a anturajului lor, celor trei curţi,
şapte armate şi a celor şapte comandanţi ai acestor armate.

Mă şochează faptul că acestea erau enunţurile exacte,


cu foarte puţine îndoieli, din mintea autorului, cu privire la
cine era responsabil pentru toate lucrurile şi la felul în care
erau organizate toate structurile de putere de pe Pământ. În
vreme ce aceste scrieri sunt sacre pentru milioane de oameni,
unii istorici aroganţi le ignoră, ancorându-le conţinutul pe
tărâmurile mitologiei. Cum este posibil acest lucru? Ori este
o religie vie, transmisă de-a lungul a mii de ani sau toate
aceste religii ar trebui să fie clasificate drept mit.
Conceputul ahimsa, al nonviolenţei, este un principiu
fundamental al jainismului, pentru că orice act de violenţă
împotriva unei fiinţe vii creează o karmă negativă care va
afecta viaţa viitoare a celui care a făcut rău. A fost, de aseme­
nea, şi unul dintre principiile predicate de Iisus, atunci când a
apărut brusc în Canaan, în jurul vârstei de douăzeci şi nouă de
ani. Totuşi, mulţi învăţaţi au negat că Iisus ar fi predicat vreo­
dată despre conceptul de renaştere şi toate referinţele la acest
subiect au fost înlăturate din Noul Testament. Fondatorul
comunităţii jainiste a fost Vardhamana, ultimul jainist dintr-o
serie de douăzeci şi patru care au trăit în estul Indiei. El a
atins iluminarea după treizeci de ani de privaţiuni şi a săvârşit
94 Michael Tellinger

salekhana, postirea până la moarte, în anul 420 î.Hr. Poate vă


mai amintiţi că Mahatma Gandhi a început să ţină acest post
şi el, ca să-i determine pe războinicii musulmani şi hinduşi să
înceteze luptele. Jianiştii urmează un regim alimentar numit
fructianism. Asta presupune să mănânce doar ceea ce nu ar
ucide planta sau animalul de la care se ia mâncarea.

ISLAMUL:
O R I G I N E A - ÎN JURUL ANULUI 622 D.HR.

Islamul a fost fondat în jurul anului 622 d.Hr. de


către profetul Mahomed, în oraşul Medina. Islam este un
cuvânt arab, care înseamnă „acceptare, renunţare, supunere
sau dăruire”. Găsesc că această descriere este fascinantă, în
principal pentru că aduce aminte de cuvintele dumnezeului
violent din Vechiul Testament. Acest lucru nu ar trebui să
ne surprindă, pentru că patriarhul credinţei musulmane este
tot Avraam. Deşi Islamul este cea mai tânără dintre marile
religii ale lumii, musulmanii nu o văd ca pe o religie nouă. Ei
cred că este aceeaşi religie care a fost propovăduită de profeţii
Avraam, David, Moise şi chiar Iisus, dar evreii şi creştinii au
înţeles-o greşit. Data exactă a naşterii lui Mahomed nu este
cunoscută, dar oamenii de ştiinţă au acceptat ideea că s-a
născut la Mecca, în jurul anului 570 d.Hr. Islamul îl consi­
deră pe Mahomed ca fiind ultimul profet al cărui rol a fost
acela de a da formă şi de a clarifica credinţa şi de a o purifica
prin îndepărtarea ideilor care au fost adăugate din greşeală.
S-a căsătorit cu o văduvă bogată, cu cincisprezece ani mai în
vârstă decât el, şi a intrat sub influenţa învăţăturilor evreieşti
şi creştine. Şi-a creat o reputaţie de om cinstit şi înţelept. La
fel ca toţi arabii, şi Mahomed era membru al unui trib. Tribul
de care aparţinea se numea Quraish, iar educaţia primită
Sclavii zeilor 95

în acest trib a jucat un rol esenţial în misiunea sa de a uni


Islamul în spatele unei noi filosofii.
În zona arabă preislamică, beduinii nu erau din cale
afară de pioşi, dar aveau anumite practici religioase. Exista
un număr de spirite şi demoni pe care trebuiau să-i împa­
ce (ale căror favoruri trebuiau să le câştige în mod regulat).
Ceea ce este important de reţinut este faptul că erau foarte
influenţaţi de „religia astrală” a anticului popor semit, ceea ce
i-a dus la recunoaşterea zeităţilor asociate corpurilor cereşti.
Cele mai multe dintre ele erau zeiţe, purtând nume ca al-Lat,
al-Uzzah şi al-Manat. Tribul lui Mahomed nu făcea excepţie
de la această regulă, membrii tribului venerând o serie de
zeităţi sau zei. Unul dintre zeii pe care îi venerau beduinii
se numea Allah, dar nu era în niciun fel zeul principal şi, la
acest moment, nu era foarte prezent, iar funcţia pe care o
ocupa era mai degrabă anonimă. Devine evident faptul că,
în cursul procesului de restructurare a Islamului, Mahomed
nu a introdus un nume nou sau un „zeu” nou, ci era un zeu
destul de bine înrădăcinat printre arabi şi beduini. Ceea ce
mă uimeşte este felul în care oamenii, şi în special istoricii,
pot face discriminări între aceşti zei arabi. În vreme ce unul
dintre vechii zei mitologici care purta numele Allah a fost
ridicat la statutul de zeu „suprem”, ceilalţi au fost retrogradaţi
treptat şi au rămas în rangurile inferioare ale zeităţilor mi­
tologice. Cum este posibil acest lucru? Istoricii noştri cunosc
informaţii pe care noi nu le ştim? Sau este doar ignoranţa lor
care se face simţită din nou?
Tribul Quirash era un trib puternic care a ajuns să pre­
ia controlul asupra Meccăi. Au construit altare sacre şi şi-au
înălţat propriile zeităţi în oraş. Dar arabii au făcut şi pelerinaje
la celelalte altare din peninsulă. Un loc popular de pelerinaj
era un altar ridicat zeului al-Manat la Ukas, nu departe de
Mecca. Cel mai important centru de pelerinaj era o clădire
rectangulară de piatră, cunoscută sub numele de Kaaba, în
96 Michael Tellinger

valea Meccăi. Zeul principal din Kaaba era Hubal, dar mai
erau şi alţi zei asociaţi acestui altar. Pelerinajul preislamic la
Kaaba, cu îndeplinirea ritualurilor specifice, constituie mare
parte din ritualurile musulmane din prezent. Arabii îşi vi­
zitau altarele în timpul anumitor luni din calendarul lunar,
considerate sacre. În acest timp, toate luptele erau interzise,
iar renunţarea la ostilităţi permitea comerţului să înflorească
şi festivităţilor să aibă loc. Mahomed susţinea că el a fost un
Hanif, membru al unui grup care credea că este descenden­
tul spiritual al lui Avraam şi care era puternic inspirat de
monoteism.
Acestea erau doar câteva dintre evenimentele care au
dus la întâlnirea lui Mahomed cu arhanghelul Gabriel şi
la o parte din gândirea care a intrat în filosofia Islamului,
înainte ca Mahomed să-şi primească chemarea, păgânismul
arab arăta semne mari de decădere. Locuitorii Meccăi nu-l
venerau numai pe Allah, ci şi o serie de alte zeităţi, la care
se refereau cu numele de „fiicele lui Allah”. Acest lucru nu
ar trebui să ne ia prin surprindere, pentru că şi restul ome­
nirii făcea la fel în alte părţi ale lumii. Deşi Mahomed nu
era de acord cu învăţăturile evreilor şi ale creştinilor, el a fost
impresionat de conceptul de „un singur zeu” sau monote­
ism. Îi plăcea să se retragă într-o peşteră anume pe muntele
Hira, ca să mediteze şi să se roage. Mahomed a negat că
ar putea realiza miracole, dar a pretins că este un mesager
al lui Dumnezeu însuşi. Circumstanţele în care Islamul şi-a
primit scripturile sfinte sub forma Coranului sunt foarte in­
teresante. Printre musulmani este îndeobşte acceptat faptul
că Mahomed era analfabet, acesta fiind unul dintre „miraco­
lele” asociate cu ajungerea unei cărţi complete la el. Într-una
din zilele în care stătea în peşteră sau în afara peşterii sub un
copac, nu se cunoaşte cu exactitate locul, arhanghelul Gabriel
i s-a arătat lui Mohamed şi l-a pus să „Recite”. Următoarele
rânduri sunt fascinante pentru că sunt aproape identice cu
Sclavii zeilor 97

ceea ce ne spun tăbliţele sumeriene antice despre creaţia lui


Adara. „Recită (citeşte) in numele Dumnezeului tău care l-a
creat pe om din bucăţi însângerate... care în bazin l-a învăţat
pe om ceea ce nu ştia.”
Cartea Facerii ne spune o poveste similară despre cre­
area lui Adam, dar descrierea cea mai vizuală pe care o avem
despre această primă creaţie a omului provine din tăbliţele
de argilă care preced Biblia şi Coranul cu mai mult de
4 000 de ani. Ele descriu cum zeii Anunnaki „l-au creat pe
Adam din noroi african... şi culoarea pielii lui Adam a avea
aceeaşi culoare întunecată precum cea a noroiului”. Dar ceea
ce este cu adevărat îngrijorător este felul în care „îngerul” l-a
abordat pe Mahomed. Este scris că, după ce îngerul l-a pus
pe Mahomed să „recite în numele Domnului”, Mahomed nu
a răspuns, probabil din cauza fricii sau a confuziei, fiecare
dintre noi poate să judece asta. Îngerul l-a luat de gât şi l-a
scuturat violent în vreme ce i-a repetat porunca. După a doua
comandă, Mahomed tot nu a răspuns, aşa că îngerul a înce­
put să-l sugrume până când Mahomed a fost de acord să facă
ceea ce i s-a spus. Acum înţelegem perfect de ce Mahomed
a fost „atât de perturbat de experienţa pe care a trăit-o” şi de
ce prima dată a stat la îndoială, întrebându-se chiar dacă şi-a
pierdut minţile sau dacă nu cumva este posedat de un spirit
violent. Urmarea acestei experienţe şi o perioadă extinsă de
revelaţii l-au făcut pe Mohamed să termine de scris opera
completă, cunoscută de musulmani drept „cuvintele neîndo­
ielnice ale lui Dumnezeu însuşi”, Coranul.
Mi s-a spus o poveste diferită, una în care Mahomed
a mers în peşteră, unde a stat patruzeci de zile şi în acest răs­
timp a scris cuvintele care i-au fost dictate de înger. Aceasta
pare să fie varianta populară a unui basm, nu ceea ce s-a în­
tâmplat de fapt. Cunoaşterea care i-a fost încredinţată lui
Mahomed în peşteră i-a venit sub forma unor revelaţii, de-a
lungul unei perioade îndelungate, nu s-a întâmplat totul
98 Michael Tellinger

deodată. Se spune că vorbele îngerului erau „înscrise în ini­


ma lui” şi astfel el şi le-a putut aduce aminte imediat şi le-a
recitat într-un moment de inspiraţie. De-a lungul vieţii lui
Mahomed, aceste versete i se revelau din când în când, iar
el le scria pe frunze de palmier, pietre sau alt material pe
care îl avea la îndemână. În traducerea în limba engleză a
Coranului, N.J. Dawood îl descrie ca „prima şi de la distanţă
cea mai frumoasă lucrare de proză clasică arabă”. Culegerea
finală a revelaţiilor lui Mahomed în Coran a fost realizată în
timpul califarului lui Umar, cel de-al doilea Calif, dar versiu­
nea autorizată a fost definitivată de-abia în timpul califatului
lui Uthman, succesorul lui Umar, între anii 644 d.Hr. şi
656 d.Hr.
Cele două texte sacre ale Islamului sunt Coranul, care
sunt vorbele lui Allah, „Singurul şi Unicul Dumnezeu”, aşa
cum i-au fost date lui Mahomed, şi Haditul, care este o cu­
legere a proverbelor lui Mahomed. Deşi musulmanii l-au
acceptat pe Iisus ca profet, ei îi acuză pe creştini de blas­
femie, pentru că îl venerează ca fiind fiul lui Dumnezeu,
deşi li s-a poruncit strict „să nu venereze pe nimeni decât pe
Dumnezeu”. Însă lui Mahomed nu i-a fost uşor la începutul
activităţii de predicare. La început, locuitorii din Mecca l-au
ignorat, dar, pe măsură ce numărul adepţilor săi a crescut, au
început să se teamă de el. În cele din urmă, au început să i se
opună, iar Mahomed a început să fie urât la Mecca. Nivelul
intoleranţei a crescut atât de mult, încât în anul 622 d.Hr.
Mahomed şi adepţii săi au fost forţaţi să părăsească Mecca.
Din fericire, a reuşit să negocieze un aranjament favorabil
cu liderii unui oraş numit Yathrib, unde au fost primiţi şi li
s-a acordat protecţie. Curând după aceea, Yathrib a devenit
cunoscut ca Medina, o m u l profetului. De vreme ce a fost un
moment decisiv în viaţa şi soarta lui Mahomed şi a adepţilor
săi, a fost adoptat ca moment de început al calendarului
Sclavii zeilor 99

islamic, iar emigrarea sa de la Mecca a devenit cunoscută sub


numele de hegira.
Din acest moment, Mahomed a predicat că singurul
Dumnezeu, cel care a creat universul, şi-a instaurat ordinea,
controlând el însuşi credinţa. Allah cere doar suveranitatea
şi supunerea la ordinele sale. Ororile care îi aşteptau pe cei
care nu se supuneau sau cei care nu erau rescunoscători faţă
de Allah au fost înfăţişate cu mare emfază. Coranul vorbeşte
cu însufleţire despre chinurile iadului şi descrie un scenariu
îngrozitor a ceea ce li se va întâmpla acelora care nu se supun
cuvântului lui Allah. Vă sună cunoscut? Eu, de exemplu, nu
văd nicio diferenţă între ceea ce le spunea oamenilor dum­
nezeul din Vechiul Testament şi cuvintele pe care Allah le
spune în Coran. Am mai spus că Vechiul Testament mi se
pare o carte foarte înfricoşătoare. Dar numai după ce am ci­
tit Coranul mi-a dat seama că este mai înfricoşător. Să nu
vorbesc în vânt: pe cei care nu au citit Coranul îi îndemn să
o facă şi apoi să se întrebe dacă nu s-au înfricoşat. Depăşeşte
cu mult Biblia. Dumnezeul violent şi răzbunător este ridicat
pe culmi şi mai înalte în Coran. Este surprinzător felul în
care se aseamănă promisiunile făcute celor drepţi cele din
Biblie, care vorbesc despre rai şi paradis. În cartea Vânturilor
din Coran se spune că, „atunci când va veni ziua judecăţii...
cei drepţi vor locui printre grădinile cu fântâni, pentru că ei
au făcut lucruri bune”. Ziua judecăţii din Biblie îşi găseşte
ecoul în cartea Reînvierii din Coran, care povesteşte despre
ziua reînvierii: „Nu va exista nicio ascunzătoare. Pentru că
în acea zi toţi se vor întoarce către Domnul. Omului i se vor
arăta toate faptele sale în acea zi, de la prima până la ultima.
Adevărat, omul va depune mărturie împotriva sa, invocând
toate scuzele... în acea zi vor fi feţe vesele care vor căuta spre
Domnul lor. În acea zi vor fi feţe triste, care vor arăta multă
durere”.
100 Michael Tellinger

Este clar că dumnezeul din Biblie şi cel din Coran


trebuie să fi fost înrudiţi. Şi chiar sunt, pentru că Avraam
este patriarhul Islamului, la fel ca şi al evreilor şi creştinilor
şi atunci şi dumnezeul trebuie să fie unul şi acelaşi! Par să
predice aceeaşi moarte şi distrugere a omenirii la fiecare mo­
ment. Fiecare propoziţie şi fiecare aluzie sunt pline de acel
factor de control premeditat de care numai oamenii sunt ca­
pabili. Ameninţările constante împotriva omenirii ne duc cu
gândul la un individ nesigur pe el, care încearcă disperat să-şi
impună autoritatea în faţa unei specii mai puţin evoluate pe
care a creat-o el însuşi. Felul în care Avraam a interacţionat
cu dumnezeul din Biblie îşi găseşte corespondenţa după mai
bine de 2 600 de ani în relaţia dintre omenire şi dumnezeul
din Coran. În vreme ce Iisus l-a transformat pe dumneze­
ul răzbunător din Vechiul Testament într-un dumnezeu al
iubirii şi iertării, bieţii musulmani au fost târâţi înapoi în
timp la mentalitatea lui Avraam, iar noul lor dumnezeu a
devenit şi mai schizofrenic. „Dumnezeul milei, cel plin de
graţie, cel milos,” dar, în acelaşi timp şi „dumnezeul pedep­
sei”. Brusc, problema egalităţii tuturor oamenilor, pe care a
predicat-o profetul Iisus, a fost depăşită de noul cuvânt al
lui dumnezeu, care ne-a spus că femeile nu sunt chiar egale
cu bărbaţii. Există indicaţii clare despre felul în care trebuie
tratată o femeie care comite diverse neglijenţe şi că mărturia
unei femei nu este la fel de puternică precum cea a unui băr­
bat. În cartea Sura II Bagara, ni se reaminteşte că „dumnezeu
este duşmanul necredincioşilor”. Mi se pare foarte neplăcut
şi înspăimântător să fiu bombardat cu ameninţări în fiecare
pagină a Coranului despre felul în care dumnezeu îi va pe­
depsi pe necredincioşi şi, în acelaşi paragraf, să ni se spună
câ, „dacă te temi de Dumnezeu, el îţi da salvarea şi curăţirea
de păcate şi te va ierta”.
Se pare că nimic nu s-a schimbat şi că zeii manipula­
tori Anunnaki încă încercau să păstreze ceea ce obţinuseră
Sclavii zeilor 101

pe Pământ. Dar Strânsoarea lor slăbea puţin câte puţin pe


măsură ce oamenii se iluminau şi deveneau mai evoluaţi şi
mai educaţi, Omenirea privea spre măreţul tărâm spiritual şi
îşi dădea seama că zeii violenţi ai trecutului, care pretindeau
să fie adoraţi, care pretindeau să deţină puterea absolută, ar
fi putut fi zeii omului primitiv, şi nu adevăratul Dumnezeu
al universului. Singura cale prin care aceşti zei şi-ar fi putut
impune autoritatea asupra oamenirii era singura cale pe care
o cunoşteau din activităţile lor trecute: forţa brută, violenţa,
promisiunea recompenselor pentru cei care se supuneau or­
dinele şi pedepse pentru cei care nu se supuneau.
Comportamentul inexplicabil al „îngerilor” din Biblie -
atunci când distrug oraşe, îi pedepsesc pe păcătoşi, îi lovesc
pe cei nedrepţi şi altele asemenea - pare să se continue în
felul în care „arhanghelul Gabriel” l-a atacat pe Mahomed
şi l-a forţat să se supună. Să fim sinceri, îngerii din acele
vremuri erau persoanje foarte înfricoşătoare, părând a fi ase­
mănătoare cu oamenii din punct de vedere fizic. Unde au
dispărut cu toţii? Aproape întotdeauna sunt descrişi fiind
înarmaţi cu o armă îngrozitoare care le permitea să facă orice
fel de distrugere sau să controleze orice situaţie care ar fi pu­
tut apărea printre oameni, cum ar fi cea din Sodoma. Coranul
îi numeşte pe oameni „muritori” ca şi cum ar mai exista un
grup de nemuritori pe Pământ. „Atunci când prezenţa muri-
torilor este blestemată, iar luna a eclipsat...”
Indiferent cât de tare încercăm să ignorăm activităţile
desfăşurate de zeii sumerieni, ele se strecoară în fiecare cre­
vasă a religiilor lumii. Pur şi simplu nu le putem ocoli. Partea
cea mai rea a interacţiunii lor cu oamenii şi a controlului
pe care l-au exercitat atâtea mii de ani este că ne-au distrus
complet aptitudinea de a face distincţia între „dumnezeu” şi
„Dumnezeu”. În ultimii 2 000 de ani, zeii Anunnaki de pe
Pământ au trebuit să recurgă la măsuri extreme într-o ultimă
încercare de controlare a oamenilor prin frică. Cu siguranţă
102 Michael Tellinger

au făcut o treabă bună, pentru că, una câte una, religiile au


căzut pradă victimizării brutale a omenirii de către zeii su­
merieni. În cartea Ya Sin din Coran, citim o descriere foarte
asemănătoare cu cea făcută de tăbliţele sumeriene, despre fe­
lul în care Adam a fost creat prin secţionarea moleculară a
ADN-ului şi inseminarea artificială. Coranul spune: „Omul
nu este conştient că l-am creat dintr-un mic embrion?” Dar
povestea este detaliată în Cartea Credincioşilor, acolo unde
„dumnezeu” repetă aproape perfect ceea ce ne spun şi tăbliţele
sumeriene. „Mai întâi l-am creat pe om dintr-un amestec de
noroi, apoi am plasat în el un embrion, într-un mediu se­
curizat. Embrionul era extras dintr-un cheag de sânge, iar
cheagul, dintr-o bucată de carne. Le-am transformat în oase,
apoi am îmbrăcat oasele în carne...” Aceste cuvinte sunt pur
şi simplu uimitoare atunci când sunt comparate cu povestea
biblică a naşterii lui Adam, dar şi mai inexplicabile atunci
când sunt comparate cu tăbliţele sumeriene, care au fost scri­
se cu 3 000 de ani înainte de Mahomed. Insă ultima parte
a acestui verset din Coran ne trimite o undă de neîncredere
prin tot corpul. Aşa cum tăbliţele sumeriene vorbesc despre
crearea unei alte specii sau a unei noi fiinţe pe care o numesc
muncitor primitiv, la fel spune şi Coranul: „... şi aşa am adus
la viaţă o altă fiinţă”.
Sunt convins că toţi imamii şi toţi predicatorii vor
obiecta asupra folosirii particulei am, ca fiind felul în care
Dumnezeu vorbeşte despre sine. Mi se pare ciudată folo­
sirea inconsecventă a acestui termen care este prezent mai
ales în partea care vorbeşte despre „crearea omului”. Tăbliţele
sumeriene descriu clar cum creaţia a fost făcută de trei zei
Anunnaki, unde este folosită particula am. Dacă arhanghe­
lul Gabriel era un mesager al lui Marduk, fiul lui Enki, cel
care s-a proclamat dumnezeu deasupra tuturor cu siguranţă
că i-ar fi transmis mesajul lui Mahomed folosind aceşti ter­
meni. Indiferent de felul în care privim religiile lumii, zeii
Sclavii zeilor 103

antici sumerieni erau ominiprezenţi, făcând acelaşi gen de


lucruri, uşor de recunoscut, care ne devin foarte familiare, pe
măsură ce descifrăm vechile tăbliţe de argilă şi le comparăm
cu toate aşa-zisele cărţi sacre ale celorlalte religii.

SIKHISMUL:
O R I G I N E A - ÎN JURUL ANULUI 1500 D.HR.

Sikhismul este a noua religie ca mărime din lume,


având peste 23 de milioane de adepţi. Această religie relativ
nouă a fost fondată de Shri Guru Nanak Dev Ji, în zona
Punjab, care astăzi traversează India spre Pakistan. Shri Guru
Nanak Dev Ji s-a născut în anul 1469, cel mai probabil în
satul Talvandi, aflat la aproximativ 64 de kilometri sud-vest
de Lahore. La un moment dat, în cursul anului 1500, a
început să ducă viaţa unui ascet rătăcitor, călătorind prin
toată India şi poate chiar şi mai departe, timp de mulţi ani.
Călătoriile sale sunt foarte bine documentate într-o colecţie
de scrieri numite Janam-sakhis. Învăţăturile lui Guru Nanak
ar putea fi descrise superficial ca un amestec de tradiţie hin­
dusă şi credinţă musulmană, dar acest gen de reprezentare ar
putea fi interpretată greşit cu uşurinţă, aşa că trebuie să fim
atenţi să nu simplificăm lucrurile chiar aşa de uşor. Nanak a
fost suficient de norocos să primească o parcelă de pământ
pe malurile răului Ravi şi acolo a întemeiat satul Kartapur.
Nanak şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în acest sat,
până la moartea sa din anul 1539 d.Hr., dată asupra căreia au
căzut de acord cei mai mulţi învăţaţi.
Gurul a avut o viziune în urma căreia a început să predice
„calea către iluminare şi Dumnezeu, prin meditaţia interi­
oară”. Adepţii acestei religii cred într-o singură formă a lui
Dumnezeu, pe care o pomenesc sub diverse nume, unul din­
tre ele fiind Nirankar, „Cel fără formă”, care poate fi cunoscut
104 Michael Tellinger

prin intermediul meditaţiei, inclusiv prin yoga tantrică. Ei se


roagă de mai multe ori pe zi şi le este interzis să venereze idoli.
Nanak a abordat vechea întrebare, „Cum îl poate cunoaşte ci­
neva pe Dumnezeu?”, răspunzând astfel: „Nimeni nu-l poate
cunoaşte pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu în plenitudi­
nea sa este dincolo de puterea de înţelegere a muritorilor”.
Dar l-a descris pe Dumnezeu ca sarab viapak, care înseam­
nă „prezent peste tot” şi „vizibil pentru ochiul unei persoane
trezite spiritual”. Acesta este un punct de cotitură în dezvă­
luirea religiilor lumii, pentru că Guru a pretins că printr-o
asemenea „spiritualitate trezită” oamenii ar putea comunica
cu Dumnezeu, dar numai dacă ar respecta cu rigurozitate
nişte principii. El a predicat că principalul obstacol în calea
salvării este condiţia umană. Mai departe, a spus că oamenii
sunt ţinuţi prizonieri de ciclurile nesfârşite ale vieţii şi morţii,
din cauza ataşamentului lor pentru lucrurile lumeşti. Astfel de
oameni sunt numiţi victimele maya. Guru Nanak a explicat
că oamenii trebuie să înţeleagă ordinea divină a universului,
atât în termeni fizici, cât şi spirituali şi că ar trebui să se stră­
duiască să se pună ei înşişi în armonie cu acestea. Disciplina
acestei religii se îndepărtează de practicile comune ale ce­
lor mai multe religii, cum ar fi templele rituale, moscheile
de închinare, pelerinajele şi aşa mai departe. „Singura casă
acceptabilă pentru închinare este inima omului.” Dacă apli­
căm principiile nam siram aşa cum au fost predicate de guru,
vom experimenta „înălţarea către Dumnezeu” şi „înălţarea în
Dumnezeu”. Adepţii religiei cred în karma şi samsara (reîn­
carnarea sufletului sau renaşterea într-un nou corp) la fel ca
hinduşii, dar resping sistemul castelor. Ei cred că toţi oame­
nii sunt egali în ochii lui Dumnezeu.
Sikhşii au două cărţi de scripturi sfinte. Prima dintre
ele, intitulată Adi Granth, pare să aibă mai multă greutate
şi este lucrarea canonică, fără nicio îndoială. Cea de-a doua
şi ultima culegere, Dasan Granth, are şi ea o importanţă
Sclavii zeilor 105

distinctă. După moartea lui Guru Nanak, mişcarea Sikh a


fost condusă de o serie de nouă Guru, care au fost priviţi ca
reîncarnarea lui Guru Nanak, ei conducând până în 1708,
fiecare aducându-şi o contribuţie scrisă la scripturile sacre.
Textul final, intitulat Shri Guru Granth Sahib, a fost com­
pilat de cel de-al zecelea Guru, Gobind Singh. Este format
din imnuri şi scrieri ale primilor zece Guru, alături de texte
diferite, aparţinând sfinţilor musulmani şi hinduşi. Textul
sfânt este considerat cel de-al unsprezecelea şi ultimul scris
de Guru. În 1931, învăţaţii Sikh au început să lucreze la Reht
Maryada, un cod de conduită şi condiţii, care conţine 27 de
articole.

Articolul I conţine definiţia unui Sikh:

Orice fiinţă umană care crede cu tărie:


într-o singură Fiinţa Nemuritoare.
10 Guru, de la Guru Nanak Dev la Guru Gobind Singh,
Guru Granth sahib,
Rostirile şi învăţăturile celor 10 Guru şi
botezul lăsat posteriorităţii de cel de-al zecelea Guru, care nu
depune jurământ de credinţă faţă de o altă religie, acela este
un Sikh.

Următoarele fragmente sunt preluate din traducerea


scrierilor lui Sri Guru Granth Sahib, care a fost realizată de
dr. Sant Singh Khalsa. Cuvintele înfăţişează din nou aceeaşi
obsesie a unui dumnezeu schizofrenic, cu multe influenţe din
Coran şi cu alte influenţe evidente preluate din hinduism.
Dar, până la urmă, unde ne duc aceste incantaţii şi meditaţii?
Am sentimentul că aceasta este o continuare a fricii faţă de
dumnezeul violent, aşa cum a fost cunoscut în timpurile bi­
blice şi înainte, acelaşi dumnezeu care i-a făcut pe egipteni
să fie atât de înfricoşaţi şi supuşi. Deşi această religie este
106 Michael Tellinger

bine împachetată în mantia nonviolenţei, dumnezeul ei îşi


rezervă dreptul de a împărţi pedepse atunci când le consideră
potrivite. Versurile par să fie înfăşurate într-o haină autopro-
tectoare, în faţa unei posibile pedepse, aşa că să psalmodiem
frazele, în cazul în care vrem să părem pioşi:

Stăpânul Domn, stăpânul Universului, este infinit şi de neatins;


Dumnezeu este Domnul preaplin din toate. Îngerii, Siddhaşii, fiinţele
de o spiritualitate perfectă, heralzii cereşti şi cântăreţii celeşti, medi­
tează la Tine. Demonii Yakhsha, păzitorii comorilor divine şi Kinnarşii,
dansatorii zeului bogăţiei cântă Laudele tale glorioase. Milioane
de indraşi şi nenumăraţi zei şi fiinţe supraomeneşti meditează la
Stăpânul Domn şi îi celebrează Laudele.
Domnul milos este Stăpânul celor nestăpâniţi, oh, Nanak; cine
se alătură lui Saash Sangat, însoţitorului Sfântului, acela este salvat.

Milioane de zei şi zeiţe ale bogăţiei servesc Domnului în toa­


te felurile. Fiinţele vizibile şi invizibile îl slujesc cu adoraţie... toate
formele creaţiei şi toate neamurile meditează la El, acum şi pentru
totdeauna... El este purificatorul păcătoşilor, Iubitorul Sfinţilor săi;
atât cât ne-a arătat Dumnezeu, tot atât putem să spunem cu gurile
noastre... suntem cu toţii cerşetori, El este singurul Dătător; El nu
este departe, ci este cu noi, omniprezent. Preaslăviţi-I pe Naam,
Numele Stăpânului Universului; nu fiţi delăsători... şi nu veţi merge
în Oraşul Morţii. Durerea, necazul şi frica nu vă vor atinge; gânditi-vă
la Naam şi veţi găsi pacea veşnică. Cu fiecare respiraţie, adoraţi-L
prin închinare, gânditi-vă la Domnul cu mintea şi cu vorba voastră.
Oh, Stăpâne milostiv şi bun, comoară a esenţei sublime, comoară a
excelenţei, primeşte-mă în serviciul Tău... Naam este Curăţitorul celor
păcătoşi, Numele Pur al Domnului Neprihănit. întunecimea îndoielii
este alungată de înţelepciunea spirituală vindecătoare a Gurului. Prin
pomada vindecătoare a înţelepciunii spirituale a Gurului poate fi cu­
noscut Domnul Neprihănit, cel care străbate apa, pământul şi cerul.
Şi, dacă el se aşază în inimă, amărăciunea dispare pentru totdeauna.
Sclavii zeilor 107

Înţelepciunea omnipotentului Domn şi Stăpân este de nepătruns; El


este distrugătorul tuturor fricilor... Stăpânul domn îi salvează până
şi pe păcătoşi. Aşa sunt salvaţi mulţi; ei traversează înfricoşătoarea
lume - ocean, contemplându-l pe Naam, Numele Domnului. La înce­
put şi la sfârşit, nenumăraţi sunt aceia care-L caută... şi îmbrăţişează
protecţia Domnului Universului, cel milos... Domnul este Iubitul
adepţilor Săi; acesta este felul Său. În orice moment în care Sfinţii
îl preaslăvesc pe Domnul, El se arată. Dumnezeu se amestecă cu
adepţii săi în felul Său natural şi le rezolvă problemele.

BAHA'I:
O R I G I N E A - ÎN JURUL A N U L U I 1863 D. H R .

Religia Baha'i s-a desprins din Islam în secolul al


XIX-lea, bazându-se pe învăţăturile lui Baha'u'llah şi a de­
venit o religie mondială distinctă, cu peste şase milioane de
adepţi. Nu trebuie să citim mult din scripturile Baha'i ca să
ne dăm seama că obsesia umană de a-i face pe plac unui
dumnezeu violent şi răzbunător este prezentă şi aici la fel
ca în majoritatea religiilor lumii. Iată un exemplu succint a
ceea ce vreau să spun. A se vedea frica servilă latentă, care
marchează relaţiile de tip „stăpân - sclav”, pe care le-au sta­
bilit zeii Anunnaki din timpurile străvechi. Acesta este un
fragment din Epistola Fiului Lupului, care subliniază starea
de păcat în care se găseşte omenirea, amintindu-le rapid oa­
menilor că, dacă „le este teamă şi se supun”, vor fi scutiţi de o
răzbunare groaznică:

Vai, vai, de neascultarea şi de


ruşinea mea, şi de păcătoşenia mea, şi de faptele mele greşite care
m-au ţinut in adâncurile oceanului
departe de unitatea şi înţelegerea din marea milei Tale.
Din nou vai. vai! Şi din nou vai, vai! pentru
108 Michael Tellinger

mizerabila şi amarnicia păcatelor mele!


Tu, cel care m-ai făcut în fiinţă, Dumnezeul meu, pentru a- ŢI purta
cuvântul şi pentru a-Ţi susţine Cauza.

Adepţii acestei religii cred că Dumnezeu a trimis nouă


mari profeţi în lume, prin intermediul cărora Sfântul Duh a
dezvăluit „Cuvântul lui Dumnezeu”. Ei au dat naştere tutu­
ror religiilor importante. Diferenţele din învăţăturile fiecărui
profet se datorează necesităţilor pe care le avea societatea
umană în acele vremuri şi au fost adaptate la nivelul de re­
velare pe care-l putea tolera omenirea la acea vreme. Această
fundamentare este foarte interesantă, în special dacă privim
la reversul aparent al „comestibilităţii” revelaţiilor care au
urmat creştinismului. Totul pare să fi început de acolo, prin
intermediul conflictelor dintre musulmani şi creştini, până la
distrugerea cunoaşterii care a avut loc în Evul Mediu întune­
cat. Adepţii religiei baha'i susţin egalitatea dintre rase şi între
sexe, libertatea de expresie şi, în principiu, pacea mondială şi
o conducere mondială a lumii. Ei cred că o singură formă
de conducere, al cărei şef ar fi Baha'i, va fi instaurată la un
moment dat în viitor. Religia nu încearcă să conserve trecu­
tul, ci îmbrăţişează descoperirile ştiinţifice. Adepţii ei cred că
orice persoană are un suflet nemuritor, care nu poate muri,
dar care este liber să călătorească după moarte prin lumea
spirituală. Această filosofie pare să fie în contrast cu relaţia de
frică faţă de dumnezeu, pe care unele dintre scrierile baha'i o
portretizează. Trebuie să adaug că această religie pare foarte
interesantă, pentru că pare să forţeze limitele gândirii pro­
gresive, inclusiv cunoştinţele nou-dobândite din domeniile
ştiinţei şi astronomiei şi, în acelaşi timp, mai există încer­
cări disperate de a se ţine de dogmele vechi împrumutate
din alte religii. Adepţii religiei par să se mândrească, pentru
că aceasta reprezintă religia cea mai progresistă, pregătită să
ducă omenirea într-o nouă eră. Următorul fragment, preluat
Sclavii zeilor 109

din introducerea celei mai sacre cărţi baha’i, Kitab-i-Aqdas,


creează un conflict intre vechile şi noile filosofii, în principal
pentru că vrea să se îndepărteze cu disperare de „vechi” şi să
îmbrăţişeze „noul”. Şi totuşi dovedeşte că întreaga sa doc-
trină este bazată complet pe fundaţiile religiilor cu „dogme
vechi”. Cum ar putea una să le reconcilieze pe celelalte două?
Nu mă pot abţine să nu mă întreb dacă moştenirea şireţilor
şi manipulatorilor zei Anunnaki nu se află cumva deghi­
zată în spatele acestei atractive mişcări religioase. Iată un
fragment din textele sacre preluat de pe site-ul Texte Sacre
(www.sacred-texts.com)

Dintre cele peste o sută de volume care adună Scrierile sa­


cre ale lui Baha’u’llah, Kitab-i-Aqdas are o importanţă anume. „Să
construim o întreagă lume nouă” reprezintă sloganul şi provocarea
mesajului Său, iar Kitab-i-Aqdas este creuzetul viitoarei civilizaţii
lumeşti pe care Baha'u'llah a venit să o ridice. Fundamentele ei
sunt poziţionate puternic de vechile religii, pentru că, aşa cum spu­
ne Baha'u'llah, „aceasta este credinţa neschimbată în Dumnezeu,
neschimbată în trecut, neschimbată în viitor”. În această Revelaţie,
conceptele trecutului sunt aduse la un nou nivel de înţelegere, iar
legile sociale sunt modificate ca să se potrivească noii generaţii
care se naşte şi sunt croite ca să ducă mai departe omenirea într-o
civilizaţie a splendorilor care cu greu pot fi imaginate. În reafirmarea
valabilităţii marilor religii din trecut. Kitab-i-Aqdas reiterează acele
adevăruri eterne, rostite de către toţi Mesagerii Divin: unicitatea lui
Dumnezeu, iubirea fată de aproape, şi ţelul moral al vieţii pe Pământ.
În acelaşi timp, înlătură acele elemente din codurile religioase vechi
care acum constituie obstacole în calea începutului unificării lumii şi
a reconstrucţiei societăţii umane.

Acest capitol despre religie a fost greu de construit şi


a cerut un consum de energie ridicat, nu pentru a produce
un glosar al religiilor, care să fie redus la câteva pagini de
110 Michael Tellinger

ficţiune. Dar, în cele din urmă, trebuie să fiu brutal de sin­


cer şi să spun că nu merită să fie mai mult decât ficţiune.
Cantitatea de istorie şi cultură care înconjoară fiecare religie
este uimitoare. Până la urmă, acestea sunt fundamentele pro­
priilor comunităţi. Nu este ironic? Ingredientul activ pentru
conflicte şi războaie este fundamentul oricărei societăţi.
Destul de paradoxal? Pe cât de mult am încercat să extrag
esenţa necesară ca să stimulez mintea cititorului şi să-i arăt
clar confuzia care le ţine legate pe toate laolaltă, mai sunt
multe de spus şi de explorat. Dar este foarte evident că toate
religiile au câteva simptome comune. Căutarea neîncetată a
ceva, care aminteşte de vechii marinari porniţi în căutarea
capătului lumii, referirile constante la fiinţe fantastice, înzes­
trate cu puteri uimitoare, fiecare dintre ele crezând că deţin
răspunsul; niciuna dintre ele necăutând în trecut cu mintea
clară pentru a vedea încotro ne îndreptăm. Acele religii care
apelează la trecutul omenirii fac asta numai cu anumite mo­
tive, în general ca să dovedească netemeinicia celorlalte şi, în
acelaşi timp, să-şi consolideze reputaţia de „a fi singura reli­
gie”. Rezultatul acestei activităţi febrile m-a aruncat într-un
mare vid de nesiguranţă, mai mare decât acela în care mă
aflam atunci când am început să studiez religiile noastre
fantastice. Ne aflăm în permanenţă în faţa unui dumnezeu
brutal şi egoist, care impune tot felul de greutăţi oamenilor,
care îşi schimbă numele şi face acelaşi lucru pretutindeni.
Sau care îi înrobeşte pe oamenii de pe această planetă într-
un ciclu nesfârşit de nebunie a karmei, cu speranţa ciudată
că oamenii ignoranţi vor învăţa din propriile greşeli. Cum ar
putea să înveţe din propriile greşeli dacă se întorc mereu în
acelaşi loc, mai proşti decât fuseseră înainte?
Adevărata faţă a lui Dumnezeu nu a fost dezvălui­
tă, originile noastre nu au fost explicate, încă nu ştim cine
suntem, de unde venim şi de ce suntem aici. Vorbesc despre
fapte adevărate, si nu despre basmele şi poveştile oripilante
Sclavii zeilor 111

care i-au ţinut prea mult timp înrobiţi pe oameni. Aceste


rezumate ale aşa-ziselor religii sfinte vă dau un sentiment de
încredere că avem totul sub control? Mi-e teamă că fac exact
opusul. Expun clar insecuritatea omenirii şi lupta noastră
constantă pentru aflarea adevărului despre noi înşine. Dar
totul este bine împachetat în siropuri cu arome diferite care,
cel mai probabil, au cauzat un sindrom de diabet global, care
ne face să ne pierdem orientarea şi simţurile. Este sigur că
răspunsurile la problemele noastre nu sunt de găsit în dog­
mele religiilor inventate de oameni?
2
Mituri si minciuni
Zeii vii

Îmi aduc aminte foarte bine prima zi în care am des­


coperit o poveste despre zeii mitologici din preistorie şi
despre aventurile lor. Mi se părea cel mai frumos basm şi
avea un aer misterios care-l făcea să pară mai real decât ori­
ce altă poveste pe care o auzisem până atunci. Personajele
erau atât de bine definite, încât nu m-am putut abţine să
nu-mi imaginez că sunt reale. Zburând prin cer, traversând
lumea într-o clipită, provocând ploaie şi tunete şi aducând
iubirea şi fertilitatea oamenilor în vreme ce erau mereu
angrenaţi într-o luptă continuă pentru o cauză dreaptă. Am
fost atras în principal de zeii greci, zeii romani şi zeii egip­
teni. Deşi mi s-a spus cu diverse ocazii că nu sunt reali şi că
erau doar zeităţi care s-au născut din imaginaţia bogată a
oameilor, de-a lungul a mii de ani, am refuzat să cred asta.
Mi-am dorit să cred că aceşti zei antici erau reali. Erau atât
de maiestuoşi, atotştiutori, atotputernici, cu palate extrava­
gante, aflate în locuri secrete din întreaga lume, acolo unde
omul nu ajunsese niciodată. Cu cât auzeam mai mult aceste
poveşti, cu atât mai mult îmi doream ca ele să fie adevărate.
Nu voi şti niciodată care era motivaţia mea, dar cred că era
114 Michael Tellinger

gândul de a atinge ceea ce nu putea fi atins. Zeiţele păreau


întotdeauna atât de frumoase, încât mă atrăgeau foarte mult,
chiar dacă eram un copil. În ceea ce mă priveşte, acei zei şi
zeiţe magnifici locuiau într-un loc secret din lume, care era
foarte bine ascuns de oameni şi care ar fi fost ţinut secret
pentru totdeauna. Am fost atât de atras de aceşti zei, încât
mi-am consumat întreaga adolescenţă şi am scris numeroa­
se cântece despre ei, de la Zeus cel atotputernic la Venus,
frumoasa zeiţă a iubirii şi fantezia ultimă a oricărui bărbat,
de la Bachus, Mercur, Tor, Apollo şi chiar teribilul Belzebut.
Am vrut să imortalizez aceste personaje excepţionale în felul
meu.
Ulterior, am considerat asta ca fiind un comportament
ciudat şi m-a intrigat de ce mi-au creat o impresie atât de
puternică şi de ce m-am comportat în acest fel. Pe măsură
ce anii mi-au tocit şansele de a fi impresionat, am început să
mă întreb care ar fi şansele ca undeva în trecutul îndepărtat
asemenea zeităţi să fi existat cu adevărat pe Pământ şi să nu fi
fost doar personaje de basm. Sunt sigur că mă număr printre
milioanele de ciudaţi care au avut astfel de gânduri la un mo­
ment dat. Dar profesorii mei de istorie au fost neclintiţi în
afirmaţiile lor că aceşti zei erau cu siguranţă personaje ima­
ginare, inventate de oamenii simpli care aveau nevoie de ceva
în care să creadă. Acei oameni simpli, primitivi, din trecutul
îndepărtat trebuie să fi avut o imaginaţie bogată, mă gîndeam
eu, întristat de realitatea că omul modern nu mai aveau o aşa
imaginaţie vie... o imaginaţie atât de detaliată... o imaginaţie
atât de convingătoare, care să dureze mii de ani. Dar în sis­
temul educaţional occidental, care este condus neîncetat de
credinţele monoteiste iudeo-creştine, orice profesor care ar fi
suficient de neglijent să admită posibilitatea existenţei zeilor
anitici ar fi rapid demis. Nu am ştiut acest lucru pentru o vre­
me; partea care ne ţinea încorsetate culturile şi obiceiurile de
2 000 de ani. Am început să-mi dau seama că oamenilor din
Sclavii zeilor 115

ziua de azi le este la fel de frică de dumnezeul lor, tot aşa cum
oamenilor antici le era frică de o multitudine de zei cărora
li se rugau. Singura diferenţă palpabilă era aceea că oame­
nii primitivi îşi puteau vedea zeii, în vreme ce noi, oamenii
moderni, având la dispoziţie o tehnologie fantastică, nu-i
putem vedea. Situaţia nu a stat întotdeauna aşa, pentru că
întemeietorii religiilor noastre moderne l-au văzut tot timpul
pe „dumnezeu”. Aceasta a fost o descoperire extraordinară
pentru mine, de fapt a fost în faţa ochilor mei tot timpul.
Desigur... Adam, Noe, Avraam, Moise, Ezechiel, Isaia, David
şi mulţi alţi eroi ai Bibliei aveau contact în mod regulat cu
dumnezeul „nostru”, care cobora din ceruri pentru a vorbi cu
ei şi pentru a le da porunci. Singurul dumnezeu, dumnezeul
real, dumnezeul iubirii, cel mai violent dumnezeu, dar tot­
odată şi cel mai drept dumnezeu. Şi iată că dumnezeu era,
de asemenea, si sexy, spectaculos, zbura prin ceruri pe nori şi
cu care de luptă şi locuia într-un palat magnific din ceruri.
Nu aveam de ce să ne fie ruşine cu dumnezeul nostru în faţa
vechilor greci, romani şi egipteni.
Apoi, într-o zi, un amănunt de natură tehnică mi-a
atras atenţia: toate marile civilizaţii ale lumii aveau propria
mitologie, plină de zei magnifici. M - a făcut să mă întreb cum
de s-a auzit despre toţi aceşti zei în întreaga lume. Un pri­
eten foarte bine informat, în vârstă de 13 ani, mi-a pus la
dispoziţie cu promptitudine răspunsul: „Oamenii îşi trans­
mit poveştile din generaţie în generaţie de mii de ani şi aşa au
ajuns să fie răspândite în întreaga lume”, a spus el cu convin­
gere. Desigur... cât de prost fusesem! Asta au făcut oamenii,
au spus poveştile copiilor lor, şi poveştile au călătorit în jurul
lumii, fiind spuse de mame copiilor de pretutindeni. Părea
o soluţie plauzibilă pentru mine şi am fost foarte fericit o
perioadă. Dar, pe măsură ce anii au trecut, am început să mă
afund într-o literatură mai bogată şi brusc nu mai eram sigur.
Cum era posibil ca toate civilizaţiile din lume să fi avut un
116 Michael Tellinger

grup similar de zei către care se rugau? Şi cum de zeilor nu


le-au fost necesari mii de ani pentru a ajunge la ei şi reuşeau
să apară din senin, preluând controlul asupra vieţii şi desti­
nelor oamenilor? Să vă explic o problemă de natură logică.
Chiar şi astăzi - având posibilitatea zborurilor internaţionale,
având mass-media care acoperă toate colţurile lumii, oameni
care călătoresc în toate părţile lumii, ducând veşti şi mesaje
şi influenţe culturale cu ei — este greu să transmitem mesaje
pe care oamenii să le accepte, să le înghită, să le creadă. Chiar
şi Richard Branson, având la dispoziţie branduri mondiale şi
o influenţă la nivel mondial, găseşte că este dificil să lanseze
peste tot o idee nouă, cum este Virgin Cola. Oamenii trebuie
să fie cu adevărat impresionaţi de ceva pentru a îmbrăţişa
respectivul lucru sau trebuie să fie incitaţi de promisiunea
unei recompense pentru ca să-l îmbrăţişeze ori să fie forţaţi
de o ameninţare violentă. Aşadar, este foarte dificil să înghiţi
o explicaţie în lumea modernă despre felul în care oamenii
primitivi din întreaga lume au ajuns să audă poveştile despre
aceşti zei fantastici.
Ceea ce face ca aceste prezumţii să fie şi mai prosteşti
este problema Antichităţii, atunci când oamenii din acele
vremuri nu aveau nicio idee despre cine trăia la 300 de kilo­
metri de ei, ca să nu mai vorbim despre 16 000 de kilometri,
care includeau şi 11 200 de kilometri de ocean. Am încredere
că începeţi să înţelegeţi cum stă problema. Cum ar fi putut
aceste poveşti despre zeii maiestuoşi să parcurgă asemenea
distanţe? Şi cine spunea aceste poveşti acum 11 000 de ani? Şi
cine le-a creat de fapt? Aveau originea din Orientul Apropiat,
din Mesopotamia, din insulele Orientului îndepărtat din
China şi Japonia sau din cele două Americi, acolo unde
înfloreau civilizaţiile mayaşă şi incaşă? Poveştile ar fi putut
să-şi aibă originea în multe alte părţi ale lumii, chiar şi prin­
tre culturile cele mai îndepărtate, cum erau cele ale inuiţilor,
Khoi-San, culturile aborigene, Maori... înţelegeţi care este
Sclavii zeilor 117

problema? Brusc, poveştile mitologice spectaculoase repre­


zintă o provocare pentru noi, ca să le căutăm originea mitică.
Nu pare să aibă niciun sens. Povestea Potopului este un mare
exemplu al unor poveşti similare care au fost spuse de mai
multe culturi, împrăştiate în întreaga lume. Am analizat câ­
teva exemple ale acestor asemănări în capitolul al XII-lea.
Şi totul devine şi mai confuz atunci când ne dăm seama că
toate aceste culturi antice aveau acelaşi grup de zei la care se
rugau, de care se temeau, cărora le făceau sacrificii, de care
erau protejaţi, de care erau pedepsiţi şi cu care aveau contact
regulat. Dacă toate acestea sună prea ciudat, lăsaţi-mă să vă
aduc aminte de Adam, Noe, Avraam, Moise şi alte personaje
legendare care au avut acelaşi gen de experienţe cu zeul lor,
constant de-a lungul vieţii. În istoria antică era ca şi cum
zei controlau zilnic vieţile oamenilor. Prin asta înţeleg vieţile
tuturor oamenilor, inclusiv cele ale eroilor noştri biblici.
Este posibil ca vechii zei mesopotamieni şi greci să fi fost
aceeaşi zei cu cei ai lui Noe şi Avraam? Multele descrieri din
tăbliţele sumeriene în care regii şi preoţii şi-au prezentat zeii
sunt foarte asemănătoare cu descrierile lui dumnezeu, făcute
de personajele biblice. Lăsaţi-mă să pun aceeaşi întrebare pe
care am pus-o în primul capitol. De ce au trecut 2 000 de ani
de când dumnezeu a apărut fizic în faţa cuiva cunoscut la ni­
vel internaţional sau a oricui altcuiva ca să aibă o conversaţie
cu acesta? De ce au încetat multele apariţii ale lui dumnezeu
sau ale îngerilor acestuia? Să fie din cauza faptului că am
devenit mai conştienţi şi mai inteligenţi ca specie? Şi să fie
de vină dezvoltarea tehnologiei audiovizuale care ar putea
demasca cu uşurinţă pe acei aşa-zişi îngeri ca pe ceva diferit?
Misterul zeilor antici este un element crucial în dru­
mul pentru aflarea originilor noastre, la care trebuie găsit un
răspuns ca să putem să aflăm cu certitudine cine suntem şi de
unde venim. Să recunoaştem, explicaţia insipidă care spune
că zeii antici au fost creaţi acum mii de ani de imaginaţia
118 Michael Tellinger

oamenilor primitivi care se plictiseau pur şi simplu nu este


plauzibilă şi este plină de aroganţa timpurilor în care trăim.
Sunt prea multe găuri şi prea multe coincidenţe. Cea mai
vizibilă coincidenţă legată de dumnezeul mitic este simplul
fapt că toate culturile străvechi aveau aproximativ aceiaşi
zei, cu aceeaşi ierarhie. Este dumnezeul suprem care, în cele
mai multe cazuri, este responsabil pentru crearea lumii, fiii
şi fiicele sale, copiii şi nepoţii acestora şi aşa mai departe.
Ceea ce este uimitor este faptul că în fiecare caz profilul lui
dumnezeu este foarte bine conturat. Oamenii ştiau care zeu
este răspunzător pentru fiecare aspect al lumii, cum arătau
zeii, cu ce se îmbrăcau, cum călătoreau, care erau mijloacele
de transport, cu cine erau căsătoriţi sau cu cine aveau copii,
ce le plăcea şi ce nu le plăcea, ce ofrande trebuiau să le aducă
atunci când zeii erau supăraţi şi atunci cînd oamenii păcă-
tuiau. În cele mai multe cazuri, oamenii ştiau chiar şi unde
locuia zeul. O trăsătură copleşitoare este aceea că toţi zeii
păreau să aibă în comun deschiderea către violenţă, condu­
cerea cu mână forte, răzbunarea şi pedepsirea oamenilor. Dar
zeii îşi răsplăteau servitorii loiali care făceau fapte bune, exact
aşa cum este redat în Biblie. Acele fapte bune erau de obicei
comenzi obişnuite sau ordonate de către zei.

Deci, a zis Domnul către Avraam, după ce s-a despărţit Lot


de dânsul: „Ridică-ţi ochii şi, din locul în care eşti acum, caută spre
miazănoapte, spre miazăzi şi răsărit şi spre mare, Că tot pământul,
cât îl vezi, ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi pentru vecie.
Facerea 13:14-15

Sunt multe situaţii în Biblie unde dumnezeu îsi


răsplăteşte slujitorii, iar aşa-zişii zei mitologici erau la fel de
generoşi atunci când voiau să fie... doar atunci când îşi do­
reau ceva. Exista întotdeauna un plan ascuns în spatele cererii
zeului. Mai întâi, oamenii trebuiau să facă ceva, să meargă
Sclavii zeilor 119

undeva, să execute o sarcină grea, înainte de a fi recompensaţi


sub o anumită formă. Recompensa era cel mai adesea gran­
dioasă. Există prea multe informaţii detaliate despre relaţia
dintre zeii mitici şi oamenii din timpurile străvechi ca să nu
constituie un stimulent pentru imaginaţia oamenilor. Multe
dintre ele includ detalii despre interacţiunea fizică şi spiritu­
ală dintre om şi zeu, care în ziua de azi ar fi considerate de
domeniul fantasticului. Grecii îşi descriau zeii antropomor-
fic, ceea ce înseamnă că în multe privinţe arătau ca oamenii.
De asemenea, aveau toate caracteristicile umane. Erau ve­
seli, supăraţi, geloşi, certăreţi şi bătăuşi, le plăceau sau nu le
plăceau anumite lucruri, le plăcea să facă sex şi să procreeze
asemenea oamenilor, dând naştere la copii în urma relaţiilor
sexuale. Erau de neatins şi de inaccesibili şi totuşi erau în
permanenţă amestecaţi în chestiunile oamenilor. Călătoreau
cu viteze uriaşe în jurul lumii, dispăreau într-o clipită dintr-un
loc, ca să apară la fel de brusc în altul. Fiecare dintre ei avea
funcţii specifice şi arme cu o mare putere de distrugere şi cu
o putere neobişnuit de mare. Oamenii le aduceau ofrande ca
să le câştige favorurile, dar ei erau extrem de imprevizibili şi
se putea răzgândi foarte repede, în funcţie de starea de spirit.
Cel mai convingător argument împotriva teoriei zeilor
mitologici este acela că, în jurul anului 9000 Î.Hr., la scurt
timp după apariţia civilizaţiei în Sumer, primii părinţi ai ma­
rii civilizaţii mayaşe au apărut şi ei. Ceea ce este cu adevărat
tulburător este că şi ei ştiau totul despre agricultură, plantarea
şi recoltarea culturilor, domesticirea animalelor, aveau aşezări
comune, cum ar fi satele şi oraşele, şi aveau o înclinaţie remar­
cabilă pentru schimburi şi comerţ. Aveau propria monedă,
rezerve aparent inepuzabile de aur şi cunoşteau şi procesul de
extragere al aurului din minereu. Civilizaţia mayaşă i-a uimit
pe arheologii ultimilor 200 de ani, atunci când continentul
a fost cucerit prima dată şi interesul istoric a fost ridicat, dar
chiar şi astăzi nu există neclarităţi cu privire la originea sa
120 Michael Tellinger

reală, adevărata vechime şi relevanţa faţă de civilizaţia sume­


riană. Sau există? În China antică, un zeu locuia în mijlocul
oamenilor şi efectua diverse minuni pentru ei. Vă sună cu­
noscut? Paralela cu Iisus este uluitoare. Kuan Ti a fost un
zeu al războiului. El era Marele Judecător care îi proteja pe
oameni de nedreptate şi de spiritele rele. Un zeu cu faţa roşie
care se îmbrăca întotdeauna în verde, el era şi oracol. Kuan Ti
a fost cu adevărat un personaj istoric, un general al dinastiei
Han, recunoscut pentru abilităţile sale de luptător şi pentru
dreptatea sa ca judecător. Au existat mai mult de 1 6 0 0 de
temple care i-au fost închinate lui Kuan Ti. Seamănă mult
cu Mesia pe care îl aşteptau evreii: un rege luptător, care să-i
scoată din sclavie şi care să le învingă toţi duşmanii.
Cealaltă coincidenţă fascinantă este aceea ca cele mai
multe mitologii, deşi despărţite de mii de ani şi mii de kilo­
metri, par să fi avut un panteon format din 12 zei principali
care comandau o serie întreagă de zei mai puţin importanţi,
care erau, în cea mai mare parte, fraţi sau alte rude. Aceasta a
fost o mare afacere de familie. Să ne întoarcem minţile spre
evenimentele biblice. Şi aici, moştenitorul bogăţiilor unui
tată avea să fie fiul unei surori vitrege, şi nu fiul propriei soţii.
Avraam a fost cel căruia i s-a întâmplat, iar zeii sumerieni au
păstrat acest ritual al purităţii sângelui în cea mai mare par­
te a timpului, exceptând momentele în care a scăpat de sub
control şi „fiii zeilor le-au văzut pe fiicele omului şi au avut
copii cu ele”, aşa cum se demonstrează mai jos:

Iar, după ce au început a se înmulţi oamenii pe pământ şi li


s-au născut fiice, Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt
frumoase, şi-au ales dintre ele soţii, care pe cine a voit. Dar Domnul
Dumnezeu a zis: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii
aceştia, pentru că sunt numai trup. Deci, zilele lor să mai fie o sută
douăzeci de anii” în vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu
seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor
Sclavii zeilor 121

şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din ve­
chime. Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a
mărit pe pământ şi că toate cugetele şi dorinţele inimii lor sunt îndrep­
tate la rău în toate zilele, l-a părut rău şi s-a căit Dumnezeu că a făcut
pe om pe pământ Şi a zis Domnul: „Pierde-voi de pe faţa pământului
pe omul pe care I-am făcut! De la om până la dobitoc şi de la târâtoa­
re până la păsările cerului, tot voi pierde, căci îmi pare rău că le-am
făcut”. Noe însă a aflat har înaintea Domnului Dumnezeu.
Facerea 6:1-8

Acest pasaj este un alt exemplu perfect al felului în


care zeul conducător nu voia să-şi contamineze sângele cu
cel al speciei sclave. Avea nevoie să rămână pur, pentru a fi
mai puternic şi a menţine controlul, ceea ce arăta semne de
decădere. Specia sclavă descoperise noi cunoştinţe şi nu mai
era pregătită să fie tratată atât de rău. Şi acum, că fiii zeilor
se căsătoreau cu femei muritoare sclave, odraslele acestora
aveau să posede un genom mai avansat, să fie mai inteligente
şi să trăiască mai mult. Până la acest moment, zeii deciseseră
deja că nu „vor avea nevoie de om pentru totdeauna şi că
zilele acestuia pe pământ sunt numărate”, aşa cum se poa­
te citi în fragmentul din Facere pe care l-am citat mai sus.
Cunoşteau foarte bine faptul că apropiatul efect gravitaţional
cosmic va cauza Marele Potop, atunci când planeta Nibiru
s-a apropiat de Soare. Astfel problema omenirii avea să fie
rezolvată pentru totdeauna.
Să aruncăm o privire asupra marilor civilizaţii antice
şi a principalilor zeii, ca să vedem cât de mult se aseamă­
nă descrierile, responsabilităţile, comportamentul şi multe
alte caracteristici ale acestora. Să începem cu zeii sumerieni,
din moment ce par să fie cei mai vechi şi probabil repre­
zintă modelul după care au fost modelaţi ceilalţi zei. Putem
să afirmăm acest lucru cu certitudine, pentru că sumerienii
au înregistrat numele zeilor pe nişte tăbliţe, numite Listele
122 Michael Tellinger

Regilor Sumerieni, care cuprind descrieri foarte detaliate ale


genealogiilor şi alte poveşti. Aceste tăbliţe antice conţin 149
de nume de regi şi de zei, care sunt anteriori Potopului, iar
până în prezent nu s-au făcut descoperiri mai vechi decât
acestea. Zeii sumerieni au fost predecesorii zeilor akkadieni,
babilonieni şi asirieni, aceiaşi zei cu nume diferite. Uneori,
numele difereau foarte puţin, cum ar fi An şi Anu. La prima
vedere, lista de nume nu pare decât o mare dezordine, dar la
o privire mai atentă descoperim că ele sunt foarte bine legate
între ele şi că nepoatelor şi nepoţilor le erau alocate poziţii
mai puţin importante, cel mai adesea în oraşele mici şi la
sate. Probabil că nu erau mai mult decât nişte soldaţi plasaţi
acolo pentru a menţine impresia prezenţei zeilor. Zecharia
Sitchin a arătat că Nin Kashi este un exemplu de zeu, lip­
sit de arme uimitoare sau de puteri extraordinare. Această
zeiţă supraveghea producţia de bere, iar numele ei înseamnă
„Doamna berii”. Zeii mai puţin importanţi erau cunoscuţi
sub numele de „zeii Pământului”.
Fiecare zeitate importantă patrona unul sau mai multe
oraşe sumeriene, iar în numele lor se ridicau temple mari,
în care erau veneraţi ca protectori şi conducători divini ai
oraşelor. Ritualurile din temple erau conduse de mulţi preoţi,
preotese, cântăreţi, muzicieni, prostituate sacre şi eunuci.
Zeii cereau să le fie oferite zilnic sacrificii, aceasta fiind o
metodă isteaţă de a fi în contact strâns cu specia lor sclavă
şi să menţină o mentalitate servilă în rândul acestei specii.
Sumerienii credeau că fiinţele umane erau „plămădite din
argilă”, la fel ca în multe culturi şi religii ulterioare, şi că au
fost create cu scopul de a asigura zeilor mâncarea, băutura
şi un loc unde să stea, pentru ca zeii să-şi poată desfăşura la
întreaga capacitate activităţile divine.
Odată ce descoperim această listă lungă de nume, vom
avea la dispoziţie un panteon al zeilor puternici care au con­
dus Pământul cu o mână de fier. Sumerienii îi numeau „zeii
Sclavii zeilor 123

Cerului şi ai Pământului”. Aceştia erau zeii care băgaseră fri­


ca în inimile muritorilor cu armele lor îngrozitoare, în vreme
ce călătoreau cu regularitate între cer şi Pământ în „arcele lor
cereşti”. Erau zei internaţionali, care erau activi în părţi dife­
rite ale lumii, acolo unde iniţiaseră activităţi miniere. Aşadar,
este logic să presupunem că, datorită mişcării lor constante
dintr-un loc în altul, populaţiile sclave locale şi-au creat pro­
priile poveşti despre zeii din ceruri. Aceştia erau puternici şi
aveau aptitudini care erau dincolo de puterea de înţelegere
a oamenilor, şi totuşi arătau ca oamenii, mâncau la fel ca
oamenii şi afişau aceleaşi sentimente ca oamenii, cum ar fi
iubirea, ura, loialitatea, mânia şi infidelitatea. Această asemă­
nare uimitoare i-a derutat pe istorici şi pe arheologi, mai ales
pentru că aceştia i-au introdus pe zeii sumerieni în categoria
mitologiei. Odată ce ne aventurăm în afara acestei categori­
siri greşite, vom putea să recunoaştem cu uşurinţă legătura
genetică dintre oameni şi zeii lor. Panteonul zeilor din cer
şi de pe Pământ este compus din cei care au colonizat pri­
mii Pământul şi care au întemeiat o dinastie puternică, mult
înainte de apariţia omenirii. Asta este ceea ce credeau sume­
rienii şi despre asta au scris. De asemenea, este important să
înţelegem că trecutul îndepărtat nu are legătură cu oamenii,
ci cu zeii. Omenirea a fost un martor mai degrabă „acciden­
tal”, creat pentru a uşura munca zilnică a zeilor. De aceea
oamenii antici erau atât de atraşi de zei. Creatorii noştri au
fost membrii unei familii de protooameni avansaţi, care s-au
stabilit pe Pământ şi au condus această planetă pentru mai
mult de 400 000 de ani ca nişte aşa-zişi zei. Ei erau strâns
înrudiţi şi totuşi, ocazional, erau foarte învrăjbiţi.
124 Michael Tellinger

ZEII SUMERIENI

An sau Anu
Cunoscut sub numele de Anu în Babilon, Akkadia şi
Asiria, el a fost Tatăl zeilor; zeul Cerului, creatorul Cerului
şi al Pământului - Zeu deasupra tuturor. Simbolul său grafic
era o stea, care înseamnă şi An, Cer, fiinţă divină sau zeu.
Anu stătea în cea mai mare parte în tărâmurile cereşti, de
unde controla toate activităţile lumeşti. Rareori se aventura
pe Pământ, şi atunci când o făcea, era pentru o ocazie specia­
lă. Se întâlnea cu ceilalţi zei la reşedinţa sa cerească pentru a
aplana disputele dintre aceştia, le dădea sfaturi sau lua decizii
majore. Ceilalţi zei trebuiau să ceară permisiunea pentru a
intra în reşedinţa lui Anu, dar există poveşti despre oameni
aflaţi aproape întotdeauna în căutarea nemuririi, care au
fost aduşi la Anu. Copacul Vieţii şi Copacul Cunoaşterii se
aflau în curtea palatului ceresc al lui Anu, fiind păziţi de zei
vigilenţi, care purtau nume inspirate de fiecare dintre copaci.

Enlil
Primul născut al lui Anu, el este al doilea zeu ca putere.
Numele său însemna „Domnul spaţiului aerian”. El este zeul
care controlează întregul Pământ, zeul Pământului, vântului
şi furtunilor. Cel mai important zeu al Cerului şi Pământului,
pentru că el a coborât de Pământ din Cer. El domneşte asu­
pra sorţii oamenilor. Enlil este cel care a trimis Potopul care
a distrus întreaga omenire, în afara lui Ziusudra şi a familiei
acestuia. Sumerienii spuneau despre el că este „prinţ în Cer şi
şef pe Pământ”. El a făcut Pământul să se cutremure. Se afla
pe Pământ cu mult înainte de apariţia omului. Mai întâi şi-a
violat tânăra concubină virgină, pe nume Sud, înainte de a o
căuta din nou şi a se căsători cu ea. El i-a dat un nume nou,
Ninlil, care înseamnă „Doamna spaţiului aerian”. împreună
au avut un fiu, care a devenit moştenitorul lui Enlil, alături
Sclavii zeilor 125

de sora vitregă Ninhursag, Ninurta a devenit cunoscut ca


„eroicul fiu al lui Enlil care a mers mai departe cu plasa şi cu
razele de lumină”.

Enki
Cel de-al doilea fiu al lui Anu, cunoscut şi sub nu­
mele de Ea, care însemna „casa apelor”. Şi el era tot un
zeu al Cerului şi al Pământului şi era cunoscut ca Prinţul
Pământului. Enki era un foarte bun inginer, zeul apei, şi stă­
pânul apelor sărate, cel care adora să navigheze. A construit
corăbii care au navigat de-a lungul şi de-a latul oceanelor
şi mărilor şi a adus în Sumer numeroase bogăţii, cum ar fi
aurul. Era zeul suprem al magiei, înţelepciunii şi mineritu­
lui, patron al artelor şi oracol. Şi-a construit casa la Eridu.
S-a împerecheat cu Ninhursag, „Doamna vârfurilor de mun­
te”, care îi era soră vitregă, dar nu a reuşit să procreeze un
moştenitor de sex masculin. El a creat plantele şi a dat oame­
nilor ştiinţa agriculturii. A luptat în permanenţă împotriva
fratelui său, Enlil. A fost cel care l-a creat pe Adam şi cel
care l-a avertizat pe Ziusudra, cunoscut în Biblie drept Noe,
despre apropierea calamităţii.

Ereshkigal
Zeiţa lumii subterane sau a Lumii de Jos, era soţia
lui Nergal. Unii o consideră ca fiind partea întunecată a lui
Ishtar. Atunci când Ishatar a coborât în lumea subterană ca
să-l salveze pe Tammuz, Ereshkigal a păcălit-o să-şi lase o
parte a veşmintelor la fiecare dintre cele şapte porţi ale lumii
de jos prin care a trecut. Stând goală la cea de-a şaptea poar­
tă, Ishtar s-a aruncat asupra lui Ereshkigal, dar era lipsită de
puteri, aşa cum era Samson fără părul său. Ereshkigal a ză-
vorât-o pe Ishtar în lumea subterană, până când Ea a reuşit
să o elibereze, apelând la o strategemă.
126 Michael Tellinger

Ishtar
Cunoscută sub mai multe nume: Inanna, în Sumer,
Astarte, în Egipt, Venus, în Imperiul Roman, Afrodita, în
Grecia, era cea mai mare dintre toate zeiţele-mamă ale meso­
potamienilor. Zeiţa iubirii şi a fertilităţii, zeiţa sexului, zeiţa
lunii, zeiţa războiului. Doamna Cerului, doamna tristeţii
şi a bătăliilor. Marea amantă, marea mamă. Zeul-uman
Ghilgameş a dispreţuit-o, ceea ce i-a adus moartea. Steaua
ei este Venus, iar leul este animalul ei de cult. Dragostea
lui Ishtar consumă totul şi este chiar ucigaşă. Adorarea ei
implică simboluri falice, prostituate sacre şi preoţi pictaţi,
îmbrăcaţi în haine de femeie. I-au fost închinate multe tem­
ple, cum ar fi cel de la Uruk, care erau conduse de preotese
care îndeplineau ritualuri sexuale în onoarea ei.

Marduk
Cunoscut şi ca Ra sau Amun, el a fost marele zeu al
Babilonului, Regele Regilor, Păzitorul Legii, Marele Vrăjitor,
Marele Vindecător, ucigaşul lui Tiamat. Marduk reprezintă
„ordinea care luptă împotriva haosului”, acesta fiind con­
flictul din care a apărut întreaga Creaţie. Invingându-1 pe
Tiamat, Marduk a adus ordinea şi viaţa în lume. Atunci
tăbliţele destinului au fost luate de la Kingu, Marguk le-a
îmbinat după voia sa şi a adus controlul Pământul sub au­
toritatea divină a zeilor. Stela Hammurabi îl înfăţişează pe
Marduk pe tronul său, purtând o cască cu coarne şi înmânân-
du-i lui Hammurabi inelul şi sceptrul. Amoriţii îl considerau
pe Marduk ca zeul primăverii şi al luminii solare, al ierbii şi
copacilor.

Nebo sau Nabu


Fiul lui Marduk. Zeul scrisului şi al vorbirii, purtăto­
rul de cuvânt al zeilor. Nebo păstrează registrele cu faptele
Sclavii zeilor 127

săvârşite de oameni şi le prezintă atunci când aceştia sunt


judecaţi după moarte. Simbolul său este stiloul.

Nergal
Zeul lumii subterane, al distrugerii în masă şi al epide­
miilor, soţul lui Ereshkigal. Alungat din rai, el a atacat lumea
subterană împreună cu paisprezece demoni, până când
Ereshkigal l-a determinat să se mărite cu ea.

Ninhursag
Cunoscută şi sub numele de Maat, „zeiţa munţilor.”
Ca mamă a Pământului, ea a făcut primul om din noroi şi l-a
adus la viaţă cu ajutorul sângelui lui Kingu.

Shamash sau Utu


Fiul zeului Lunii, Sin, fratele şi soţul lui Ishtar. Marele
zeu al justiţiei. În Sumer era considerat zeul divinaţiei.
Duşmanul întunericului şi al tuturor fiinţelor aduse de
întuneric.

Sin sau Nannar


Zeul Lunii. înţelept şi secretos, inamicul tuturor spi­
ritelor rele. Este înfăţişat ca un bătrân cu barba lungă, care
zboară prin cer în fiecare seară, la bordul corăbiei sale.

Tammuz sau Dumuzi


Zeul recoltei. Zeul care moare şi renaşte. Dragostea lui
Ishtar l-a ucis, iar Ishtar s-a luptat cu Ereshkigal în lumea
subterană, pentru a-l aduce înapoi.
128 Michael Tellinger

ZEII MAYAŞI

Vechea civilizaţie mayaşă a avut un panteon complex


de zeităţi pe care l-a venerat, iar în timpul ultimelor perioa­
de ale acestei civilizaţii se făceau chiar şi sacrificii umane.
Conducătorii mayaşi erau consideraţi descendenţii zeilor, iar
sângele lor reprezenta sacrificiul ideal, fie prin propriul sânge,
fie prin cel al prizonierilor. Ritualurile lor religioase erau com­
plicate şi inpunătoare,iar mayaşii organizau adesea festivaluri ca
să-şi onoreze zeii, cu onoruri speciale pentru zeităţile naţionale
Itzamna şi Kukulcan. Întreaga ţară era plină de temple, de
obicei în forma unor mari piramide etajate. Fiecare zeu avea
alocată o zi specială de sărbătoare. Abordarea blândă în ceea
ce priveşte ritualurile sacre ale mayaşilor era într-o contradicţie
puternică cu ritualurile sângeroase ale aztecilor, cei care i-au
succedat pe mayaşi, într-o nouă epocă, mai brutală, a omenirii.
Sacrificiul uman a fost interzis de principalul zeu al mayaşilor,
Kukulcan, şi a fost reluat doar în ultimii ani ai civilizaţiei. Nu
a constituit niciodată o trăsătură definitorie a acestei civilizaţii,
în afara zonei Chichen-Itza, acolo unde a devenit o obişnuinţă
ca, în situaţii de criză naţională, să fie sacrificaţi sute de volun­
tari, adesea virgine, care erau înecaţi în unul dintre izvoarele
subterane, după care corpurile erau scoase şi îngropate.
Mitologia mayaşă face referire la zeităţi din alte lumi,
care au venit pe Pământ pentru a-l popula. Cartea sacră a
mayaşilor este Popol Vuh, iar mulţi oameni văd povestea lui
Popol Vuh ca pe povestea unor zei extratereştri care au venit
pe Pământ ca să-i creeze pe oamenii după propria înfăţişare.
Atunci când l-au făcut pentru prima dată pe om, acesta era
prea perfect, cu o durată de viaţă la fel de mare cu cea a zeilor,
putea vedea la distanţe mari şi avea aceleaşi simţuri sezoriale
cu cele ale zeilor. Şi-au dat seama că au făcut o greşeală şi
au luat-o de la capăt, creându-1 pe omul din prezent, care
Sclavii zeilor 129

trăieşte mai puţin, nu este la fel de inteligent şi se află aici


pentru a servi ca sclav zeilor săi.
O parte a acestei povestiri vorbeşte despre prima în­
cercare a zeilor de a-i crea pe oameni; au reuşit după câteva
încercări şi i-au creat pe Oamenii Adevăraţi, pe care i-au
construit din porumb.

S-au adunat în întuneric, pentru ca să se gândească şi să re­


flecteze. Aşa au ajuns să decidă asupra materialului potrivit pentru
crearea omului... Apoi, Creatorii noştri, Tepew şi Q'uk'umatz, au în­
ceput să discute despre crearea primilor noştri părinţi.

Această poveste este identică celei care apare în


tăbliţele sumeriene, la o distanţă de 16 000 de kilometri de­
părtare, peste Atlantic. Cum este posibil acest lucru? Doar
dacă în toată această activitate erau implicaţi aceeaşi zei?
într-o altă parte din Popol Vuh se vorbeşte despre felul în
care omenirea a fost creată ca un servitor pentru zei.

Să-l făurim pe acela care ne va ajuta să înflorim... Am încercat


deja cu primele noastre creaturi, primele noastre creaţii, dar nu i-am
putut face să ne slăvească şi să ne venereze. Aşadar, să încercăm
să-i facem oameni mai obedienţi şi mai respectuoşi, ajutându-ne apoi
să înflorim.

Aceste referinţe variate m-au luat complet pe nepregă­


tite atunci când am dat peste ele prima dată. Sunt identice cu
teoria pe care am formulat-o înainte de a mă apuca să scriu
această carte. Dar nu mi-am aruncat ochii pe Popol Vuh sau
pe sensul ei până când nu am început munca de documenta­
re pentru scrierea acestui capitol. A fost o mare descoperire
personală, să-i văd pe alţii care au avut înaintea mea aseme­
nea idei revoluţionare.
130 Michael Tellinger

Cultura mayaşă este plină de legende cu zei vizitatori,


veniţi din spaţiul cosmic. Kukulcan, cel care mai târziu avea
să fie cunoscut ca Quetzalcoatl, „marele şarpe cu pene”, a fost
un zeu care a adus învăţătura păcii în această parte a lumii şi
care este înfăţişat ca un zeu alb care poartă barbă. Desenele
care îl înfăţişează arată aproape le fel ca desenele zeităţii
cunoscute sub numele Ea sau Enki, din vechile învăţături
sumeriene. Este, aşadar, foarte interesant să-l comparăm pe
Quetzalcoad cu zeul sumerian Enki. Comportamentul şi
asemănarea sunt stanii. Enki a încercat să le arate lui Adam
şi Evei secretele vieţii din grădina Raiului şi, după ce a fost
alungat, a fost numit diavol, şarpe, aspidă, Satana şi orice alt
nume infam, într-o încercare de a-l discredita şi a-i face pe
oameni să nu-şi dorească să fie asociaţi cu el. Dar învăţaţii au
demonstrat că numele de „şarpe” ar fi putut să fi fost tradus
greşit din cuvântul original evreiesc nansh, care înseamnă
„şarpe”, dar rădăcina sa este N H S H , care înseamnă „a găsi
sau a descoperi”. Aceste comparaţii între culturile mayaşă
şi sumeriană sunt incredibile. Este posibil să fie simple
coincidenţe separate de Atlantic datând de acum 11 000 de
ani? Se pare că, după ce Ea sau Enki a fost alungat de tatăl
său ca urmare a acţiunilor sale binevoitoare faţă de oameni,
acesta a început să călătorească prin lume şi să întemeieze
primele aşezări ale civilizaţiei umane. Până la urmă, Ea a fost
cel care l-a făcut pe Adam, potrivit sumerienilor.
Zeu mayaş Quetzalcoatl este înfăţişat ca un şarpe zbu­
rător, un indiciu pentru cei care ştiu să înţeleagă şi să pună
cap la cap aceste informaţii. El zbura la mari distanţe, ca să
ajute la ridicarea nivelului noii sale societăţi alese, dar curând
a fost urmat de alte rude, zei care veneau din motive diferite.
Ei nu-i permiteau a-şi împărtăşi cunoştinţele cu specia scla­
vă primitivă. Mitologia mayaşă este plină de conflicte între
zei, la fel ca şi mitologiile din celelalte părţi ale lumii. Era o
Sclavii zeilor 131

dinastie cu neînţelegeri personale nesfârşite, iar oamenii erau,


din păcate, martorii întâmplători de care se puteau dispensa.
Poporul guatemalez are o părere diferită şi o accepta­
re diferită a poveştii Popol Vuh, ca fiind adevărata poveste
a creaţiei. Afinitatea lor faţă de acest document variază în
funcţie de educaţie şi convingeri. Deşi această poveste tri­
mite paralele către multe alte poveşti ale creaţiei, inclusiv
Facerea, unii catolici guatemalezi clasifică Popol Vuh ca pe
un artefact istoric, şi nu ca pe o teologie. Acest lucru este
fascinant! Dacă o privesc ca pe un eveniment istoric, asta
înseamnă că a avut loc cu adevărat! Aşadar, nu poate fi con­
siderată mitologie. Şi totuşi, mare parte dintre istorici o
clasifică în acest fel.
Această interacţiune cu zeii din întreaga lume ne adu­
ce înapoi la ideea că, indiferent cât de avansaţi erau Nefilim
sau Anunnaki în călătoriile spaţiale şi genetică, ei nu erau
cu siguranţă fiinţe complete din punct de vedere genetic.
Comportamentul lor violent este dovada clară a unui ge-
nom imperfect, pe care cu siguranţă l-am moştenit de la
ei. Iată evenimentele petrecute în grădina Raiului, atunci
când şarpele Nanash încearcă să-i educe pe Adam şi Eva,
dar este surprins în timpul acţiunii de către zei..., în acest
caz fratele său, Enlil, avea un rang superior. Luaţi aminte la
interacţiunea fizică şi la faptul că „zeul” nu ştia despre mân­
carea mărului. Se plimba prin grădină pur şi simplu, atunci
când l-a auzit pe Adam vorbind cu şarpele. Este posibil acest
lucru? Ca zeul să nu ştie toate lucrurile, în vreme ce se plim­
ba pe la umbra copacilor într-o zi călduroasă? Şi că a avut
nevoie să-l strige pe Adam ca să vadă unde se ascundeau şi
să încerce să-i smulgă o confesiune? Iată un fragment din
Facere pe care să-l analizaţi. Să reţinem că folosirea cuvântu­
lui copac este metaforică şi că nu este vorba neapărat despre
un copac.
132 Michael Tellinger

Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pă­
mânt, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către
femeie: „Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice
pom din Rai?” Iar femeia a zis către şarpe: „Roade din pomii Raiului
putem să mâncăm; numai din rodul pomului celui din mijlocul Raiului
ne-a zis Dumnezeu: «Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de
el, ca să nu muriţi!»” Atunci şarpele a zis către femeie: „Nu, nu veţi
murii Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se
vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”.
De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi
plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat
din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el. Atunci li
s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut
frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte. Iar când au auzit gla­
sul Domnului Dumnezeu, care umbla prin Rai, în răcoarea serii, s-au
ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii
Raiului. Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: „Adame,
unde eşti?" Răspuns-a acesta: „Am auzit glasul Tău în Rai şi m-am
temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns". Şi i-a zis Dumnezeu: „Cine
ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ţi-am
poruncit să nu mănânci?" Zis-a Adam: „Femeia care mi-ai dat-o să
fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat”. Şi a zis Domnul
Dumnezeu către femeie: „Pentru ce ai făcut aceasta?” Iar femeia a
zis: „Şarpele m-a amăgit şi eu am mâncat”.
Facerea 3:1-13, Căderea omului

Acum, că avem o viziune ceva mai largă asupra


activităţilor din grădina Raiului, o privire asupra zeilor
mayaşi ne va ajuta să recunoaştem comportamentul „zeului
bun”, Quetzalcoatl, care putea să fie, de fapt, Enki, cel iu­
bitor de oameni, zeul sumerian care a creat omenirea ca o
specie sclavă. Ajunşi în acest punct, doresc să vă reamintesc
că termenul „lumea subterană” provine cel mai probabil din
numele sumerian dat emisferei sudice, acolo unde Enki a
Sclavii zeilor 133

descoperit aurul. Se numea „Lumea de jos”, invers faţă de


„Lumea de sus”, cea în care trăiau toţi zeii, în Sumer. Cu tim­
pul, schimbarea subtilă a lumii de jos a fost asociată cu o lume
întunecată şi terifiantă, ascunsă în măruntaiele Pământului,
acolo unde sălăşluia răul. Cunoscut şi sub numele de Iad.
Astfel că, atunci când poveştile mitologice vorbesc despre
lumea subterană, ea trebuie să fie considerată ca fiind sudul
Africii sau „Abzu”, aşa cum o numeau sumerienii, şi nu ne­
apărat Iadul!

Kukulcan sau Quetzalcoatl


Mayaşii îl numesc Kukulcan - zeul vântului - era cu­
noscut şi ca şarpele înaripat. Ultimele culturi mayaşe l-au
numit Quetzlcoatl. Piramida sa este Piramida Soarelui din
Teotihuacan, cea mai spectaculoasă dintre toate pirami­
dele din America Centrală. Quetzalcoatl a fost identificat
în Egipt, Sumer, iar mai apoi în America Centrală şi Peru.
Quetzalcoatl este, de asemenea, şi numele aztec pentru ze­
itatea reprezentată sub formă de şarpe înaripat în America
Centrală, în perioada antică, unul dintre principalii zei
al multora dintre cilivilzaţiile mexicane şi din America
Centrală. Numele Quetzalcoatl înseamnă „şarpele-pasăre”
divin sau „şarpele înaripat din Quetzar, care implică ceva di­
vin sau preţios în limba Nahuatl. Zeitatea cu formă de şarpe
înaripat a fost o figură centrală în arta şi religia din zona
Americii Centrale până la invazia spaniolă. Toate celelalte
civilizaţii central-americane au venerat şarpele înaripat -
olmecii, mixtecii, toltecii şi aztecii. În unele culturi ulterioare,
venerarea lui Quetzalcoatl includea uneori şi sacrificii
umane, deşi în unele tradiţii se spune că Quetzalcoatl se
opunea sacrificării oamenilor. Importanţa şi atributele
sale au variat de-a lungul istoriei de la o civilizaţie la alta.
Quetzalcoatl a fost adesea considerat zeul răsăritului, sub
numele Tlahuizcalpantecuhtli, care înseamnă „domnul stelei
134 Michael Tellinger

răsăritului”. Era cunoscut ca acela care a dat oamenilor faina


de porumb, inventatorul cărţilor şi al calendarului şi, uneori,
simbolul morţii şi al reînvierii. Quetzalcoatl era, de aseme­
nea, patronul preoţilor. Toate aceste trăsături se încadrează
profilului zeului Enki din Sumer.
Cele mai multe civilizaţii din America Centrală cred
că lumea există în cicluri. Timpul în care ne aflăm acum este
considerat a fi cea de-a cincea lume, cele patru anterioare
fiind distruse de inundaţii, foc şi alte dezastre. Quetzalcoatl
a mers în lumea subterană Mitclan şi a creat omenirea celei
de-a cincea lumi folosindu-se de oasele raselor precedente,
folosindu-şi sângele pentru a impregna oasele cu o nouă
viaţă. În capitolul al XVI-lea, vom vedea, atunci când vom
analiza tăbliţele-sumeriene, cât de incredibil de asemănătoare
este această poveste cu cea a lui Enki, atunci când l-a creat
pe Adam. Sunt prea apropiate pentru a fi simple coincidenţe.
Quetzalcoatl a fost un zeu de o asemenea importanţă şi pu­
tere încât fiecare aspect al vieţii părea să fie atins de el. Ca
legendă, el simbolizează încheierea ciclului regilor muritori.

Chac
Zeul ploii. Zeul binevoitor al mayaşilor, care adesea îi
cereau ajutorul pentru recolte. Chac a fost asociat cu viaţa şi
creaţia. De asemenea, a fost considerat că se diviza în patru
entităţi egale: nord, sud, est şi vest. În acelaşi timp, Chac era
asociat cu zeul vântului: Kukulcan. Există o dezbatere privind
posibilitatea ca Kukulcan să fi fost sau nu doar o variaţiune
a lui Chac. Sau ar fi putut să fie fiul lui Enki, cunoscut sub
numele de Ningishzidda?

Kinich Ahau
Zeul Soarelui. El era zeul care patrona oraşul Itzamal.
Vizita oraşul în fiecare zi la prânz. Cobora sub înfăţişarea
unui macac şi consuma ofrandele care-i fuseseră pregătite.
Sclavii zeilor 135

Kinich Ahau este adesea înfăţişat cu caracteristicile unui


jaguar. Kinich Ahau este şi simbolul uneia dintre zilele ca­
lendarului mayaş, Kin. Mai este cunoscut şi sub numele Ah
Xoc Kin, care a fost asociat cu muzica şi poezia.

Yutnil Kaxoh
Zeul porumbului, reprezentând boabele coapte, care
erau baza agriculturii mayaşe. În unele părţi din America
Centrală, cum este peninsula Yucatan, zeul porumbului
este combinat cu zeul florilor. Este înfăţişat cu o cunună de
porumb şi o tăietură curbată pe obraz. Se deosebeşte prin
ceilalţi zei prin tinereţea sa. Zeul porumbului era lipsit de
putere de unul singur. Reuşitele sau ghinioanele sale erau
decise de controlul asupra ploii şi al secetei. Zeul ploii îl pro­
teja, dar suferea atunci când zeul morţii se folosea de secetă
şi foamete.

Yum Cimil
Zeul morţii. Mai era numit şi Ah Puchm — zeul lu­
mii subterane, având corpul reprezentat în mare parte de un
schelet. Ornamentele sale erau realizate tot din oase. Yum
Cimil a mai fost înfăţişat şi ca un corp acoperit de pete ne­
gre, care aminteau de descompunere. Yum Cimil purta un
colier din alveole lipsite de ochi. Acest tip de împodobire era
simbolul tipic pentru lumea subterană. Este posibil ca asta să
aibă ceva de-a face cu tradiţia mineritului şi cu simbolismul
care o înconjura, cu hainele şi echipamentele de protecţie pe
care le-ar fi putut purta minerii?

Ixtab
Zeiţa morţilor - zeiţa sinuciderii. Ea primea sufletele
sinucigaşilor în paradis şi a fost întotdeauna reprezentată cu
o sfoară în jurul gâtului. Mayaşii credeau că sinuciderea îi va
136 Michael Tellinger

duce în Rai. Era un lucru obişnuit ca sinuciderea să aibă ca


motiv depresia sau alte explicaţii triviale.

Ix Chel
Doamna Curcubeu era singura zeiţă a lunii. Era
înfăţişată ca o femeie bătrână, îmbrăcată cu o fustă cu oase
încrucişate care ţinea un şarpe în mână. Era ajutată de un
şarpe ceresc, despre care se credea că poartă în burta sa toate
apele cerului. Adesea este înfăţişată cărând un urcior uriaş,
plin cu apă, pe care îl răsturna pentru a trimite inundaţii şi
furtuni puternice asupra Pământului. Itzmmna, soţul ei, era
binevoitorul zeu al lunii. Dar Ix Chel avea şi o latură mai mi­
loasă şi era venerată ca protectorul ţesătoarelor şi al femeilor
aflate în chinurile facerii.

Printre alţi zei mayaşi se numărau:

Ah Kinchil: un alt nume pentru zeul soarelui.


Ah Puch: un alt nume pentru zeul morţii.
Ahau Chamahez: unul dintre cei doi zei ai medicinei.
Ahmakiq: zeul agriculturii. El oprea vânturile ca să nu
distrugă recoltele.
Akhushtal: zeiţa naşterilor.
Bacabs: sunt zeii susţinători, despre care se crede că
erau fraţi, care, cu braţele ridicate, susţineau bolta cerească
din poziţiile în care se aflau, în cele patru puncte cardinale
ale busolei. Ei ar mai fi putut să fie patru reprezentări di­
ferite ale aceleiaşi zeităţi. Cei patru fraţi erau probabil copiii
lui Itzamna, zeul suprem, şi ai lui Ixchel, zeiţa ţesătoarelor, a
medicinei şi a naşterii.
Cit Bolon Turn: zeul medicinei.
Cizin (Kisin): Cel urât mirositor, zeul mayaş al cu­
tremurelor şi al morţii, conducătorul tărâmului subteran al
morţilor. El trăieşte sub pământ într-un purgatoriu, acolo
Sclavii zeilor 137

unde toate sufletele îşi petreceau o parte din timp, cu excepţia


sufletelor soldaţilor ucişi în bătălii şi ale femeilor care au
murit la naştere. Sinucigaşii era condamnaţi să stea pentru
totdeauna în tărâmul lui Cizin.
Ekahau: zeul călătorilor şi al negustorilor.
Kan-u-Uayeyab: zeul care păzeşte oraşele.
Nacon: zeul războiului.
Tzultacaj (Tzuultaq'ah): zeul munţilor şi al văilor.
Yaxche: este Copacul Raiului, acolo unde se odihnesc
sufletele bune.

ZEII E G I P T E N I

Re sau Ra
Zeul egiptean al Soarelui şi zeul creator. De obicei,
este înfăţişat cu corp omenesc şi cap de şoim, încununat de
discul Soarelui, înconjurat de un şarpe, o reprezentare stiliza­
tă a unei cobre. Soarele însuşi era folosit pentru a reprezenta
fie corpul, fie ochiul zeului. Se spunea că traversa cerul în
fiecare zi, la bordul corăbiei sale şi trecea în fiecare noapte
prin lumea subterană, la bordul altei corăbii cereşti, pentru
ca să reapară la est în fiecare dimineaţă. Cultul său principal
a fost la Heliopolis, cunoscut şi ca „Oraşul Soare”, în apro­
pierea actualului oraş Cairo. Re era considerat şi zeu al lumii
subterane, fiind asociat cu Osiris. În această postură, el era în­
făţişat având cap de berbec. Până în mileniul al III-lea î.Hr.,
Re devenise atât de proeminent, încât faraonii căpătaseră
obiceiul de a se autointitula „fiii lui Re”. După moarte, toţi
monarhii egipteni urcau la cer pentru a se alătura anturajului
zeului Soare. Potrivit cosmologiei heliopolitane, se spunea
că Ra s-a autocreat fie dintr-o floare de lotus primordială,
fie din aluviunile care au apărut din apa primordială. El i-a
creat după aceea pe Hu (aerul) şi pe Tefnut (umezeala), care,
138 Michael Tellinger

în schimb, i-au făcut pe Geb, zeul Pământului, şi pe Nut,


zeiţa Cerului. Se spune că Ra a creat omenirea din lacrimi­
le sale, iar zeii Hu (autoritatea) şi Sis (mintea) din propriul
sânge, extras din penis. Re a fost combinat adesea cu alte
două zeităţi, Re-Atum şi Amun-Re, pentru a le spori pres­
tigiul. Putem observa puternicele asemănări cu activitatea
lui Marduk, aşa cum reiese din tăbliţele sumeriene. Există
înscrisuri care spun că Ra a dictat Cartea Morţilor, în care
faraonilor li se dădeau instrucţiuni clare despre cum să atingă
viaţa de după moarte.

Osiris sau Usire


Zeul egiptean al lumii subterane şi al vegetaţiei. Fiul
lui Nut şi al lui Geb. Se spune că locul său de naştere ar
fi fost al Rosetau, în necropola de la vest de Memfis. Este
fratele lui Nephthis şi al lui Set, şi fratele şi soţul lui Isis.
Isis l-a născut pe Horus după moartea sa, inseminându-se
artificial cu sămânţă luată din corpul lui Osiris. Osiris a fost
înfăţişat într-o formă umană, înfăşurat ca o mumie, ţinând
în mâini o cârjă şi un bici. A fost adesea pictat cu pielea
verde, ca o aluzie la rolul său de rege al vegetaţiei. Purta o
coroană cunoscută sub numele de atef, formată dintr-o
coroană a Egiptului Superior, înaltă, albă, de formă conică,
având prune roşii de flecare parte. Osiris a avut mai multe
centre de cult, cele mai importante fiind cel de la Abidos
(Ibdju), în Egiptul Superior, acolo unde legenda zeului
era jucată în fiecare an în cadrul unui festival şi la Busiris
(Djedu), în delta Nilului. Unul dintre aşa-numiţii zei muri­
bunzi, Osiris a fost punctul central al unei legende faimoase
în care este ucis de către zeul rival Set. La un banchet al zei­
lor, Set îl păcăleşte pe Osiris să intre într-un coşciug, al cărui
capac îl închide rapid şi îl aruncă în Nil. Coşciugul a fost
purtat de apele Nilului până în delta de lângă oraşul Biblos,
acolo unde a rămas blocat lângă un copac de tamarind. Isis,
Sclavii zeilor 139

soţia lui Osiris, a descoperit coşciugul şi l-a adus înapoi.


Până la acest punct povestea este susţinută de filosoful grec
Plutarh, deşi Set a fost identificat ca ucigaş al lui Osiris în era
piramidei Vechiului Regat.
Set a profitat de absenţa temporară a lui Isis şi a tă­
iat corpul lui Osiris în bucăţi, pe care le-a aruncat în Nil.
(în textele egiptene acest incident este considerat ca ucide­
rea lui Osiris.) Isis a căutat pe pământ bucăţi din corpul lui
Osiris şi, în cele din urmă, a reuşit să adune toate bucăţile,
mai puţin penisul, care a fost înghiţit de un crocodil (potri­
vit lui Plutarh) sau de un peşte (potrivit textelor egiptene).
În unele texte egiptene, penisul apare ca fiind îngropat la
Memfis. Isis a înlocuit penisul cu un falus asemănător şi este
adesea înfăţişată ca o pasăre de pradă care este fertilizată de
corpul cu penis erect al lui Osiris. În unele texte egiptene,
împrăştierea părţilor corpului este asemănată cu împrăştierea
seminţelor pe câmp, o referinţă asupra rolului lui Osiris ca
zeu al vegetaţiei. „Grădinile lui Osiris” — răsadniţe de orz în
formă de zei, încadrate de rame de lemn - erau uneori plasate
în morminte, iar plantele care germinau din aceste răsadniţe
simbolizau învierea sau viaţa de după moarte.
Există o legendă care susţine rolul lui Osiris ca zeul
al morţilor şi conducător al lumii subterane egiptene. El era
asociat cu ritualurile funerare, la început doar cu cele ale mo­
narhilor egipteni, mai apoi cu cele ale întregii populaţii. Se
credea că după moarte faraonul devine Osiris. Deşi era privit
ca un garant al continuităţii existenţei în viaţa de după, Osiris
avea şi o parte mai întunecată, demonică, asociată cu proce­
sele fiziologice ale morţii şi descompunerii şi reflectă frica pe
care o aveau egiptenii faţă de moarte, în ciuda credinţei lor
în viaţa de după moarte. Osiris era şi judecător al morţilor,
cunoscut sub numele de „stăpânul Maat-ului” (legea divină).
Conducător legendar al Egiptului predinastic şi zeul lumii
subterane, Osiris a simbolizat forţele creatoare ale naturii şi
140 Michael Tellinger

viaţa nepieritoare. Numit marele binefăcător al omenirii, el a


adus lumii cunoaşterea agriculturii şi a civilizaţiei. Adorarea
lui Osiris, unul dintre cele mai mari culte din Egiptul antic,
s-a răspândit treptat în tot bazinul Mării Mediterane şi, ală­
turi de cele ale lui Isis şi Horus, au fost foarte importante în
timpul Imperiului Roman.

Isis
Zeiţa-mamă egipteană, unul dintre cei mai importanţi
membri ai panteonului. Grecii şi romanii o numeau „stea­
ua mării”, fiind reprezentată de Steaua Nordului. Mamă a
zeului regilor, fiica lui Geb şi a lui Nut. Sora mai mare şi
consoarta lui Osiris. Vedem cum continuă procrearea între
fraţii zei, pentru a păstra linia pură a sângelui. Ceilalţi fraţi ai
ei sunt Set şi Nephthis. Isis este înfăţişată purtând o coroană
în formă de tron sau coarne de vacă. L-a readus la viaţă pe
Osiris, după ce Set i-a aruncat trupul în Nil şi încă o dată,
după ce Set i-a dezmembrat corpul. S-a inseminat din corpul
acestuia şi l-a născut pe Horus, cel care a luptat să revendice
tronul lui Set. Ca acţiune şi reprezentare nu se deosebeşte cu
nimic de zeiţa sumeriană Inanna.

Geb
Zeul egiptean al Pământului. Fiul lui Shu şi Tefnut.
Frate şi consort al zeiţei Cerului, Nut. Tatăl lui Osiris, Set,
Isis şi Nephthis. De obicei, Geb era înfăţişat întins pe spate,
adesea purtând coroana Egiptului Inferior, cu trupul dezgolit
al lui Nut deasupra sa. În acest context, era adesea înfăţişat
cu un penis erect, îndreptat în sus, în direcţia unde era Nut.
Uneori, zeiţa aerului, Shu, era aşezată lângă corpul lui Geb,
susţinând-o pe Geb şi, poate, separând-o de acesta. Adesea,
pielea sa era colorată cu verde, indicând rolul său ca zeu al
fertilităţii şi vegetaţiei. Gâsca era animalul său sacru, iar sim­
bolul său — hieroglifele egiptene. Se spunea că Geb ţinea
Sclavii zeilor 141

prizoniere sufletele celor morţi, împiedicându-le să treacă în


viaţa de după moarte. Se credea că râsul lui Geb provoca
cutremure.

Set
Zeul haosului şi al duşmăniei. Fiul lui Geb şi al lui Nut
şi fratele lui Isis, Osiris şi Nephthis. S-a smuls cu violenţă
din pântecele mamei sale şi este înfăţişat având capul unui
animal care seamănă cu un rdvark, cu urechile ciulite şi cu un
bot lung. Este înrudit cu zeiţele semite ale războiului, Anat şi
Astarte. În jurul anului 2500 î.Hr., regii Egiptului l-au pără­
sit brusc pe Set şi au trecut de partea lui Horus, „zeul şoim”.
Tutmosis al III-lea s-a autointitulat „cel iubit de Set”. Set
era gelos pe fratele său Osiris şi a purtat un război de 80 de
ani împotriva lui. L-a apărat pe Ra împotriva zeului-şarpe
ostil din lumea subterană. Trebuie să ne reamintim că zeul
lumii subterane sau Lumii de Jos era Enki, cel care adesea
era înfăţişat ca un şarpe înaripat şi că Ra sau Marduk este cel
care se autoproclamase zeul suprem în Egipt.

Horus
Zeul Cerului. Cunoscut şi sub numele de Har, Har-
pa-khered, Harpokrates, Harsiese, Harendotes, Harsomtus,
Harmachis şi multe altele. Horus este unul dintre cei mai
importanţi zei din panteonul egiptean, fiind atestat încă
din primele perioade ale acestui panteon. Este zeul adorat
peste tot în Egipt şi în civilizaţiile următoare. Reprezentat
printr-un corp de şoim sau de un corp omenesc cu cap de
şoim, mai este recunoscut şi după simbolul său, „ochiul”. Este
fiul lui Osiris şi al lui Isis. Primul conducător ale Egiptului
după o luptă de 80 de ani, purtată împotriva fratelui şi riva­
lului său, Set. Mama sa l-a ascuns în tufişurile de papirus de
pe malurile Nilului pentru a nu putea fi găsit de duşmanii
săi. Această faptă a condus la multe poveşti ulterioare, cum
142 Michael Tellinger

ar fi cea a lui Moise. Uneori, este înfăţişat ca un soare cu aripi


„Horus al orizontului”.

Min sau Menu


Zeul egiptean al fertilităţii, dar şi al virilităţii. Unul din­
tre cei mai importanţi membri ai panteonului zeilor. Uneori,
înfăţişat ca fiul lui Isis sau consort al acesteia, şi alteori alături
de Horus, ca odraslă a lui Isis. În general, este înfăţişat ţinând
un bici în mâna dreaptă ridicată şi purtând o coroană cu
două prune înalte. Min era în principal un zeu al sexualităţii
masculine, iar în Noul Regat (1567 Î.Hr. - 1085 î.Hr.)
era venerat în ritualurile de încoronare ale faraonilor, ca să le
asigure acestora vigoarea sexuală şi producerea unui urmaş
masculin. A fost înfăţişat şi în formă umană, cu penisul erect.
Animalul său sacru pare să fi fost taurul alb ca şi un anume
tip de salată care aducea aminte de un penis erect şi care avea
o sevă albă care aducea aminte de spermă. Era, de asemenea,
şi zeul paznic al minelor. Cele mai importante sanctuare ale
sale erau la Koptos (Qift) şi Akhmim (Panoplis), unde se gă­
seau mine de aur. Mai era venerat şi ca zeu al drumurilor din
deşert şi zeu al călătorilor. Pe lângă rolul său din ritualurile de
încoronare, M i n era venerat şi în timpul festivalurilor recol­
tei, atunci când i se aduceau ca ofrande salate şi lipii de grâu.

Amun
Zeul Soarelui, Domnul Cerului, zeitatea primordia­
lă, care este prezentă în creaţie şi în haos. Probabil acelaşi
zeu ca Ra. În perioadele următoare, a devenit cunoscut ca
Amun-Ra. Este probabil acelaşi zeu ca Marduk, care s-a
proclamat zeu suprem, potrivit textelor sumeriene. Uneori,
a fost prezentat ca faraon cu pielea albastră şi turban. Este
susţinut de două prune mari cu aripi, care indică dominaţia
lui asupra ambelor părţi ale Egiptului: cea de Sus şi cea de
Jos. Locurile principale unde a fost venerat au fost templele
Sclavii zeilor 143

lui Amun de la Karnak şi Luxor. Alte zeităţi l-au descris ca


fiind „ascuns la aspect, misterios la formă”. Şi-a câştigat nu­
mele de „Rege al zeilor” şi a fost considerat părinte al tuturor
faraonilor. La Teba era considerat un zeu-şarpe, având legă­
turi cu nemurirea şi înnoirea. Această descriere se potriveşte
cu descrierile din tăbliţele sumeriene ale şarpelui răsucit, ca
simbol al creaţiei, al înţelepciunii şi al ştiinţei, care a fost fo­
losit pentru crearea lui Adam. Templul reginei Hatseput de
la Deir el-Bahari poartă o urmă a mamei sale, impregna­
tă de Amun. Din nou acest lucru se potriveşte legăturii cu
Marduk, Ra şi Amun, toţi fiind de fapt acelaşi zeu şi insistă
asupra faptului că toţi regii şi toate reginele erau descendenţi
ai zeilor. Asta înseamnă că, la un moment dat, Amun s-a
ocupat el însuşi de procreere.

ZEII AFRICANI

Dintre toate culturile şi civilizaţiile lumii, mitolo­


gia africană este cea mai colorată şi mai diversă. Şi totuşi,
există un fir comun al creaţiei, pornind de la zeităţile su­
preme, care se aflau la conducere, urmate de zeii de o mai
mică importanţă, care conduceau lumea şi controlau toate
aspectele vieţii primilor oameni de pe Pământ. Unii oameni
uită adesea că mitologia egipteană este şi parte a mitologiei
africane. Există la modul propriu mii de zei în jurul cărora
s-au ţesut poveşti în mitologia africană. Ei variază de la zeii
simpli la zeii practici, de la zeii ignoranţi la zeii înţelepţi şi
profeţi. Multe dintre miturile de la nordul Mării Mediterane
sunt strâns legate de zeii egipteni, în vreme ce povestirile
din sud vorbesc despre zei care au coborât pe Pământ din
şălaşurile lor cereşti pentru a-l făuri pe om, să-l înveţe tot
ce avea nevoie să ştie, cum ar fi agricultura sau inteligenţa.
Există poveşti despre zeii supremi care i-au făcut pe ceilalţi
144 Michael Tellinger

zei şi care au creat Pământul din apă şi haos. Zeii care l-au
creat pe om reprezintă un ingredient comun al miturilor
africane. Există multe referiri la un şarpe zburător, care par
să coincidă prea mult pentru a fi doar simple născociri ale
imaginaţiei. Multe poveşti despre doi zei, unul binevoitor şi
unul violent, care trăiau în lumea subterană şi care s-au ri­
dicat la cer. Mai vorbesc despre zeii tunetului, zeii soarelui,
vânători, giganţi, tauri şi o întreagă varietate de animale şi
chiar şi despre un zeu suprem care comandă doi zei inferiori
şi care au condus lumea după încheierea creaţiei, ceea ce este
similar cu poveştile sumeriene. Indică simplul fapt că, indife­
rent de cât de fragmentată ar fi fost civilizaţia globală în acele
vremuri, poveştile despre zeii zburători, puternici, binevoi­
tori şi agresivi erau aceleaşi.
Diversitatea mitologiei africane se potriveşte în egală
măsură cu datele istorice din tăbliţele sumeriene care susţin că
omul a fost pus să muncească pentru prima dată în minele de
aur din sudul Africii. Este cu adevărat incredibil faptul că mul­
te dintre poveştile care provin din această zonă susţin acelaşi
lucru. Şi, la fel ca zeii din alte părţi ai lumii antice, zeii sunt
înrudiţi şi aici şi au o ierarhie a responsabilităţilor. Este foarte
firesc ca cele mai simple povestiri, cu foarte puţine imagini, să
provină din Africa, de vreme ce aici a apărut pentru prima oară
oamenii, care erau după toate aparenţele, precursorii omenirii.
După ce au părăsit taberele miniere şi şi-au întemeiat propri­
ile aşezări şi culturi, au avut contact în mod regulat cu mulţi
zei implicaţi în procesul de minerit şi în controlarea acestuia.
Şi, aşa cum am descoperit în capitolul al IX-lea al acestei cărţi,
„Aurul: Obsesia fără sfârşit”, nu au existat decât câteva temple
şi altare construite în Africa de către acei primi oameni. Nu
aveau nevoie să facă acest lucru, iar relaţia lor cu zeii încă nu
ajunsese în stadiul de venerare. Adorarea zeilor le-a fost im­
pusă oamenilor de către zei mulţi ani mai târziu, atunci când
specia sclavă a apărut şi în Orientul Apropiat. Dar adevărata
Sclavii zeilor 145

expansiune a adorării a avut loc de-abia după Marele Potop,


acum 13 000 de ani. Sunt atât de multe exemple minunate,
care fac legătura între mitologia africană şi mitologia sume­
riană, încât este greu să aleg doar câteva ca să le aştern pe
aceste pagini. Titlurile pe care africanii le-au dat zeilor lor
uimesc prin varietate. Câteva dintre acestea sunt: Creatorul,
Ziditorul, Dătătorul de ploaie şi soare, Acela care aduce ano­
timpurile, Acela care tună, Strămoşul zilelor, Primul, Cel fără
limite, Cel în faţa căruia se închină şi regii, Acela pe care-l
întâlneşti oriunde, Cel care aprinde focul, Marea Mamă, Cel
mai bun dintre prieteni,, Cel bun, Providenţa care veghează
asupra tuturor ca soarele, Marele fond comun contemporan,
Marele păianjen, Cel căruia îi mulţumesc cu toţii, Arcul de pe
cer, Cel supărat, Inexplicabilul.
Lista următoare reprezintă un scurt exemplu aleatoriu
de zei africani care apar în poveştile din vremurile antice:

Agipie (Tanzania)
Un zeu binevoitor care trăieşte în cer. El luptă împo­
triva tuturor zeilor răi care au fulgere şi îi distrug pe oameni.

Akongo (Republica Democrată Congo)


Fiinţă veşnică supremă, aflată în relaţii bune cu oame­
nii. Are caracteristici umane şi un interes puternic pentru
toate activităţile şi pentru binele oamenilor. A avut o dispută
cu ceilalţi zei şi a dispărut.

Alouko Niami Kadio (Coasta de Fildeş)


Este creatorul tuturor zeilor şi al omului. După ce a
creat lumea, într-o zi de sâmbătă a coborât din sălaşul său ce­
resc, l-a învăţat pe oameni tot ceea ce trebuiau să ştie pentru
ca să trăiască şi i-a învăţat şi ceea ce trebuia să rămână secret.
146 Michael Tellinger

Ananasi (diverse triburi)


Păianjenul. Escrocul. Un zeu creator. Un mârşav, dar
unul care ştia să se facă plăcut. Se spun multe poveşti amu­
zante şi bizare pe seama lui.

Anyewo
Marele Şarpe care iese după ploaie pentru a-şi schim­
ba pielea. Curcubeul reprezintă reflexia sa.

Buku (diverse populaţii din vestul Africii)


Un zeu al cerului, venerat uneori ca zeiţă. Buku a creat
totul, inclusiv pe ceilalţi zei.

Bunzi (Republica Democrată Congo)


Ea s-a născut ca şarpe dintr-un tată zeu şi o mamă
măreaţă. Şarpele a crescut şi şi-a asumat rolul mamei sale,
care era acela de a aduce ploia. Oamenii vedeau şarpele pe
cer sub forma unui curcubeu.

Dahn sau Dan Ayido Hwedo (Dahomey)


Zeu-şarpe. Haitienii îl cunoşteau ca Dan Petro, Şarpele
Curcubeu care încercuieşte lumea. Dahn este înfăţişat adesea
cu coada în gură ca un simbol al unităţii şi plenitudinii.

Dxui (Boşimani, Hotentoţi, Tsui, Xhisa şi Ponda, Thixo)


Un zeu creator. Zilnic, Dxui lua forma unei flori sau
a unei plante, revenind la forma inţială la căderea serii, până
când a creat toate plantele şi florile care există.

Doondari (Mali, Senegal)


Creatorul care a coborât pe Pământ şi a creat o piatră
din care au apărut fierul, focul, apa şi aerul. A revenit apoi,
iar din aceste elemente l-a creat pe om. Dar omul a devenit
prea mândru şi atunci Doondari a creat orbirea şi moartea.
Sclavii zeilor 147

Dzemawon (Ghana)
Un zeu puternic şi inteligent care vine şi pleacă atunci
când are chef. Vine ca vântul şi merge prin toată lumea. Este
omnipotent şi poate lua orice formă. În zilele de închinare,
poate apărea în formă umană.

Eshu (Yoruba)
Un înşelător. Având abilitatea de a-şi schimba forma,
poate lua orice înfăţişare îşi doreşte, putând fi în acelaşi timp
şi mic, şi mare. Eshu creează confuzie printre oameni şi-i
face să înnebunească. Dar Eshu cunoaşte toate limbile pe
care le vorbeşte omul şi acţionează ca un intermediar între
muritori şi zei.

Gua (Tribul Ga din vestul Africii)


Zeul tunetului, al fierarilor şi fermierilor. Templele în­
chinate lui Gua pot fi găsite adesea pe lângă forjele fierarilor.

Gunab (Hotentoţi)
Duşmanul lui Tsui-Goab, Gunan a trăit sub o movilă
de pietre. Gunab îl învingea încontinuu pe Tsui-Goab, dar
acesta din urmă se întărea după fiecare bătălie. Deoarece i-a
omorât pe mulţi, Gunab este uneori identificat cu moartea.
Este creatorul curcubeului.

Kibuka (Baganda)
Un zeu al războiului, trimis să salveze poporul din
Baganda. Regele din Baganda a cerut ajutorul în război
din partea cerului, iar Kibuka a fost trimis să-i ajute. Deşi
a fost avertizat să nu aibă de-a face cu femeile duşmanilor,
Kibuka s-a culcat cu o prizonieră. Dând dovadă de lipsă de
înţelepciune, Kibuka a avut încredere în ea şi după ce aceasta
a evadat le-a spus inamicilor cum îl pot ucide pe Kibuka,
trăgând cu săgeţi în norul unde se ascundea acesta. Kibuka a
148 Michael Tellinger

căzut dintr-un copac înalt şi a murit, iar pe locul unde a căzut


a fost înălţat un templu.

Leza (Africa Centrală)


Cel care împresoară, Leza este Zeul Suprem care are
conducerea asupra cerului şi care trimite vântul şi ploaia.
Leza stă pe spatele tuturor oamenilor şi nimeni nu poate scă­
pa de sub apăsarea lui. Se spune că Leza îmbătrâneşte şi că nu
mai aude rugăciunile la fel de bine ca atunci când era tânăr.

Mawu-Lisa (Ewe)
Marele zeu şi zeiţa Soarelui şi a Lunii. Lisa este soare­
le, şi Mawu este luna.

Modimo (Lesotho)
Zeu creator, fiinţă supremă, cunoscut şi sub numele
de Ralapeba. Stăpân asupra măreţiei şi puterii, temut pentru
violenţa şi pentru puterea sa de foc. Este unul dintre cei doi­
sprezece zei care au funcţii şi puteri variate. Pentru a-i onora
pe aceşti zei, cometa Modudusta le poartă numele.

Mujaji (Lovedu -Africa de Sud)


Zeiţa ploii, regina populaţiei Lovedu. Poporul din
Lovedu a fost condus de patru zeiţe ale ploii, toate fiind
descendente ale primei Mujaji. Sunt înrudite cu marele şi
puternicul Monomatapa din Imperiul Karanga, Zimbabwe,
făcând o legătură directă cu misterul care înconjoară ruine­
le din Zimbabwe şi pământurile pline de aur ale lui Ophir.
Mujaji este nemuritoare şi are multe puteri ascunse. A salvat
mulţi oameni prin aducerea ploii.

Mulungu (Africa de Est)


Zeu şi Fiinţa Supremă. Conceptul de fiinţă supremă şi
zeu este prezent aproape pretutindeni în Africa. Deşi există
Sclavii zeilor 149

câteva temple ridicate în onoarea acestui zeu, ele trebuie să


fi fost construite după anul 3000 î.Hr. în zonele care aparţin
astăzi de Mozambic şi Zimbabwe. Aceste temple seamănă
cu primele temple canaanite din Orientul Apropiat. Iniţial,
Mulungu a trăit pe Pământ, dar s-a mutat înapoi în cer, pen­
tru că oamenii îi omorau copiii. Le-a spus oamenilor că vor
ajunge în cer după ce vor muri. Aşadar, se crede că, după ce
mor, oamenii ajung în ceruri ca să le slujească drept sclavi
zeilor.

Nanan-Bouclou (Eive)
Primul zeu al tribului Ewe, atât bărbat, cât şi femeie,
Nanan-Bouclou este prea îndepărtat pentru a putea fi vene­
rat. În Haiti, Nanan-Bouclou este cunoscut ca zeul ierburilor
şi medicinei.

Ngai (Masai)
Zeu creator. La naştere, Ngai dă fiecărui om câte un
spirit păzitor care să-l ţină departe de pericole şi să-l ia în mo­
mentul morţii. Cei răi sunt duşi într-un deşert, în vreme ce
spiritele bune ajung pe un tărâm cu păşuni bogate şi multe vite.

Nyame (Ashanti)
Zeul suprem al cerului, fiind în acelaşi timp şi zeul
Soarelui şi zeiţa Lunii. Nyame a creat cele trei tărâmuri: ce­
rul, Pământul şi lumea subterană. înainte de naştere, sufletele
sunt duse la Nyame şi îmbăiate într-o baie de aur. Nyame
îi dă fiecărui suflet câte un destin. După aceea sufletul este
pregătit ca să se nască.

Nyasaye (Marangoli, Kenya)


Principalul zeu al populaţiei Marangoli. Se spune că
spiritele îi ajută pe marangoli să-şi îndeplinească sarcinile,
150 Michael Tellinger

care sunt reprezentate ca nişte pietre rotunde care sunt dis­


puse circular în jurul unui pol care îl reprezintă pe zeu.

Nzame (populaţia Fan, Congo)


Este un zeu ascuns şi neclar a cărui înfăţişare nu poa­
te fi reprodusă în lemn, piatră sau metal. Nzame a trăit pe
Pământ alături de cei trei fii ai săi: Omul Alb, Omul Negru
şi Gorila. La un moment dat, Omul Negru şi Gorila, împre­
ună cu toţi supuşii lor au păcătuit împotriva lui Nzame. Ca
urmare, Nzame şi-a luat toate bogăţiile şi a mers să trăiască
alături de celălalt fiu, Omul Alb, în zona de vest, în vreme ce
Gorila alături de supuşii săi a mers să trăiască în junglă. Fără
cunoştinţele, bogăţia şi puterea lui Nzame, Omul Negru şi
familia sa au dus o viaţă grea, în sărăcie şi ignoranţă, tânjind
în permanenţă după tărâmul în care Nzame trăieşte alături
de fiul său favorit, Omul Alb.

Obatala (Nigeria)
Creatorul Pământului a fost pus de fiinţa supremă să
creeze pământul acolo unde se afla numai apă. Apoi l-a făcut
pe om din ţărână. Este la fel cu activitatea pe care a executat-o
Enki atunci când a ajuns pe Pământ, aşa cum se spune în
tăbliţele sumeriene.

Ruhanga (Uganda)
Creatorul tuturor lucrurilor şi al fiinţelor de pe Pământ,
S-a retras în ceruri, dar nu a putut să prevină apariţia răului şi
a morţii. El a fost cel care a adus inegalitatea printre oameni:
regele, ciobanii, fermierii.

Sagbata (Dahomey, Yoruba, Shagpona)


Zeul variolei. Pe altarele închinate lui Sagbata erau
pictate mici pete. În cultura mayaşă astfel de pete reprezintă
corpurile aflate în descompunere ale acelora care fost loviţi
Sclavii zeilor 151

cu moarte de către zei. Preoţii lui Sabgata luptau împotriva


variolei atât cu rugăciuni, cât şi prin cunoştinţele medicale şi
deţineau o mare putere asupra poporului.

Tano (Ashanti)
Cel de-al doilea fiu ca vârstă al zeului cu acelaşi nume
şi zeu al râului. Zeii celorlalte râuri împreună cu familiile
acestora reprezintă familia lui Tano. Cu mult timp în urmă,
Tano a pierdut un concurs de cântat în defavoarea Morţii.
Tano şi Moartea şi-au cântat dispreţul unul faţă de celălalt
timp de mai bine de o lună, dar niciunul nu a putut să câştige,
aşa că au făcut un compromis. Atunci când cineva este rănit
sau cade bolnav, primul dintre zei care ajunge la acel om şi-l
poate revendica. Dacă Tano ajunge primul, acea persoană va
trăi, dar dacă Moartea ajunge prima, atunci pacientul este
pierdut.

Tsui’Goab (Hotentoţi)
Cunoscut şi sub numele de Genunchiul Rănit sau Tată
al Taţilor noştri. Zeu al ploii care trăieşte în nori, cunoscut ca
un mare şef şi magician. Tsui’Goab i-a făcut pe primul bărbat
şi pe prima femeie din pietre. Tsui’Goab a murit şi a înviat
de câteva ori, prilej de mare bucurie şi celebrare. Oamenii îl
invocă pe Tsui'Goab la primele semne ale răsăritului şi recită
jurăminte în numele lui.

Unkulunkulu (Zuluşi)
Bătrân, Bătrânul-Unkulunkulu a fost în acelaşi timp
şi primul om şi creator, un zeu al Pământului care a călăto­
rit între Pământ şi Cer. Unkulunkulu le-a arătat oamenilor
cum să trăiască împreună şi le-a dat cunoaşterea lumii în care
trăiau.
152 Michael Tellinger

WeleXakaba (Luyia -Kenya)


Fiinţa supremă care a creat lumea şi care este dătă-
toarea tuturor lucrurilor. Mai întâi şi-a creat propria casă în
ceruri, care era un loc „mereu strălucitor”, sprijinit pe coloa­
ne. Primul cuplu uman a trăit într-un loc numit Embayi,
o casă aeriană, sprijinită pe nişte pari, în special din cauza
monştrilor Amanani, care trăiau pe Pământ. Primii oameni
au trăit multă vreme fără copii, neştiind cum să procreeze.
Mai târziu, Mwambu şi Sela au avut un fiu, pe care l-au
numit Lilambo, şi astfel s-au înmulţit oamenii pe Pământ.
Acest zeu mai era cunoscut şi ca zeul Soarelui care ia cu sine
o fată de pe Pământ şi se căsătoreşte cu ea.

Yo (Spiritul creator, Bambara / Mali)


Acest spirit creator s-a folosit de trei fiinţe ca să creeze
tot ceea ce există. Inclusiv cele şapte ceruri care corespund
celor şapte părţi ale Pământului. Mai întâi a fost creat omul
şi după o vreme a fost creată şi femeia, folosind praf şi salivă.
Oamenii sunt nemuritori, devenind copii cu vârsta de şapte
ani de fiecare dată şi când ajung la vârsta de cincizeci şi nouă
de ani. Ei trăiesc dezbrăcaţi, nu au niciun fel de nevoi, nu
vorbesc şi nici nu muncesc.

Zimu (Ndebele, Africa de Sud)


Fiinţa supremă, el a trimis un cameleon la oameni ca
să le aducă mesajul că „vor muri şi se vor ridica din nou”. Dar
şopârla a ajuns prima la oameni şi le-a spus că „vor muri şi
nu vor reînvia”. Până să ajungă cameleonul cu mesajul său de
speranţă, oamenii nu l-au mai crezut şi au ales că creadă ce
le-a spus şopârla.

Mitologia africană este atât de bogată şi de colorată,


încât aş putea continua la infinit. Legătura pe care am cre­
at-o în această carte cu primii noştri strămoşi din Africa îşi
Sclavii zeilor 153

găseşte un sprijin important în aceste povestiri. Pe măsură


ce le citim, ele par să fie cu mult mai vechi decât toate ce­
lelalte civilizaţii. Relaţia dintre zei şi oameni era mult mai
simplă, mult mai bine definită şi era, fără îndoială, o relaţie
de supunere. În mod misterios, nu exista o nevoie reală de
venerare şi rareori sunt menţionate sacrificii făcute pentru
zei. Aceste caracteristici diferenţiază puternic mitologia afri­
cană de celelalte mitologii, acolo unde sacrificiile şi templele
de închinare constituiau o parte importantă a ritualurilor. Se
pare că în Africa preistorică oamenii şi zeii convieţuiau fără
prea multe fricţiuni. Există multe poveşti care includ o zei­
tate supremă care avea doi fii sau o fată şi care a coborât pe
Pământ pentru a-l face locuibil şi a-l crea pe om. Fără îndo­
ială că acest lucru a dus la naşterea unei vrajbe care a avut
ca rezultat numeroase ciocniri între zei şi care i-au divizat
pe adepţii umani. Controversatul mistic şi vraci sud-african
Credo Mutwa vorbeşte depre legendele zuluse ale minelor
antice de aur din Monomotapa, din Zimbabwe. În cartea sa,
Copiii mei Indaba, el prezintă legenda care vorbeşte despre
„producerea artificială a sclavilor din carne şi sânge de că­
tre Primii Oameni”. „Legenda povesteşte felul în care sclavii
s-au luptat cu omul-maimuţă” atunci „când marea stea a răz­
boiului a apărut pe cer”. Pe măsură ce ne afundăm mai mult
în aceste poveşti, devine evident că Africa a fost un focar de
activitate în primele zile ale preistoriei, cu mult înainte de
înflorirea civilizaţiilor din Orientul Apropiat şi din cele două
Americi. Omul era la început în căutarea drumului său în
lume, iar zeii erau foarte ocupaţi, încercând să-i controleze
pe aceşti sclavi umani.
154 Michael Tellinger

ZEII C H I N E Z I

Istoria şi religia Chinei sunt strânse legate de mito­


logia chinezească. Potrivit tradiţiilor străvechi, chinezii erau
nişte sălbatici în momentul în care a apărut un înţelept şi
i-a învăţat cum să-şi construiască adăposturi. Ceva mai
târziu, alţi înţelepţi i-au învăţat pe chinezi cum să foloseas­
că focul, muzica şi cum să cultive plantele. Ultimul dintre
aceşti înţelepţi a fost împăratul Galben Huangdi, părintele
civilizaţiie chinezeşti. Nu se ştie de unde a apărut aşa brusc
Huangdi, dar el este cel care a adus cunoaşterea pentru popo­
rul chinez. Este posibil să fi fost unul dintre zeii Anunnaki,
aflaţi în drumul lor de expansiune către Răsărit? Dacă accep­
tăm faptul că zeii Sumerului sau zeii Anunnaki erau părinţii
civilizaţiei din alte părţi ale lumii, atunci acelaşi principiu
se aplică şi în cazul Chinei. Huangdi poartă toate atributele
mistice care să-l plaseze în rândul zeilor Anunaki.
Descoperirea oaselor fosilizate ale lui homo erectus,
cunoscute sub numele „Omul din Peking”, în apropiere
de Beijing duc la concluzia că primii oameni au evoluat în
China şi că oamenii chinezi au fost primii oameni moderni
care au evoluat spre o rasă unică, inteligentă. S-a dovedit
că această ipoteză nu era corectă, iar locul care desemnea­
ză Leagănul Omenirii a fost identificat în sudul Africii.
Proiectul Diversităţii Genomului Uman reprezintă cola­
borarea dintre doisprezece cercetători, aparţinând de şapte
institute, au avut ca scop analizarea mostrelor de A D N pre­
luate de la 28 dintre cele 56 de grupări etnice chinezeşti şi
apoi compararea acestora cu mostre de material genetic de
alte grupuri de oameni asiatici sau nonasiatici. Rezultatul a
fost acelaşi ca şi în cazul restului omenirii şi anume că popo­
rul chinez a evoluat în Africa. Este foarte posibil ca lucrurile
să se fi desfăşurat în acest fel, însă influenţa uriaşă pe care
arienii au avut-o asupra dezvoltării întregii civilizaţii asiatice
Sclavii zeilor 155

a fost cumva trecută cu vederea. Se spune că primii oameni


au migrat către est de-a lungul Oceanului Indian şi şi-au
creat drumul spre China prin sud-estul Asiei. Raportul legat
de proiectul genomului menţionează că „putem concluziona
cu siguranţă că oamenii moderni îşi aveau originea în Africa,
genele acestora fiind majoritare în materialul genetic curent
al populaţiilor asiatice”. Mi se pare interesant faptul că în
raport se foloseşte expresia „majoritare în materialul gene­
tic curent”. Dacă toţi oamenii îşi au originea în Africa, mai
exista şi o altă sursă de material genetic? Şi, dacă mai exista,
unde se găsea această sursă? Să fi fost implicaţi înşelătorii
şi influenţii Arieni care erau responsabili pentru popularea
Europei şi a căror influenţă s-a extins şi asupra Asiei? Sau
să fi fost împăratul Huangdi, cel care a contribuit la fon­
dul comun de gene? Zeii pe care-i venera poporul chinez
la începuturile civilizaţiei sale ar fi putut să aibă alte nume,
dar funcţiile şi puterile lor erau identice celor ale zeităţilor
din alte civilizaţii. Practicile religioase chinezeşti se adresea­
ză unor strămoşi divini măreţi şi puternici. Este posibili ca
acei strămoşi care sunt zeificaţi în mitologia chinezească să
fi fost primii Arieni care aveau tehnologia şi puteri specia­
le cu mult mai evoluate decât cele ale primitivilor din acele
vremuri? Sau aceşti strămoşi care erau chiar mai puternici
decât Arienii... ar fi putut să fie omniprezenţii zei Anunnaki,
care preluau controlul asupra lumii care se extindea cu re­
peziciune către Est? Tăbliţele sumeriene par să indice clar o
asemenea expansiune a zeilor Anunnaki, condusă în princi­
pal de Inanna. Dar în acest proces erau implicaţi toate rudele
şi toţi fraţii săi, fiecare încercând să obţină pentru sine o bu­
cată din lume şi să-şi întemeieze propriul grup de oameni
loiali, supuşii sclavi umani.
Dragonii joacă un rol central în toate mitologiile
orientale, uneori trecând chiar în religiile populare. Originile
şi trecutul acestora sunt foarte asemănătoare cu anumite
156 Michael Tellinger

poveşti din Biblie şi cu cele sumeriene. Există un număr de


dragoni care diferă puţin pe măsură ce ne mutăm mai mult
spre est. Ceea ce mă uimeşte este faptul că imaginea unui
dragon chinezesc este foarte apropiată de cea a unui şarpe
înaripat din cultura mayaşă sau din alte culturi. În multe
reprezentări, dragonul pare lung şi subţire, semănând mai
mult cu un şarpe cu aripi decât cu un dragon monstruos care
scuipă flăcări. Este posibil ca aceasta să fie o altă influenţă
a lui Enki, faimosul şarpe din grădina Raiului şi zeul şarpe
zburător al mayaşilor? Datorită faptului că regii erau numiţi
în China doar cu încuviinţarea fiinţei supreme, aceştia au fost
şi ei zeificaţi şi adesea veneraţi. Este posibil ca, la fel ca în
Egipt, împăraţii chinezi să fi fost jumătate om şi jumăta­
te zeu şi astfel, prin venerarea continuă să fi devenit „zei” ai
poporului, la fel ca faraonii? Diferenţa subtilă dintre drago-
nii chinezeşti, coreeni şi japonezi indică o legătură ciudată
între posibila expansiune către Răsărit a celor care-i urmau
pe Enki şi pe Inanna şi rangurile inferioare, destinate zeilor
mai puţin importanţi care se aflau la conducerea acestor pă­
mânturi. Dragonii chinezeşti au cinci degete la picioare, cei
coreeni au patru degete, iar cei japonezi au doar trei degete la
picioare. Este posibil ca acestea să reprezinte scăderea rangu­
lui dintre zeii Anunnaki care se aflau la depărtare de Sumer
şi comandantul acestora, Enlil? Insă poveştile din jurul origi­
nilor unora dintre dragoni sunt remarcabil de asemănătoare
cu multe dintre poveştile sumeriene şi cele biblice.

Kinabalu
Dragonul de Răsărit trăia în vârful muntelui Kinabalu
din Borneo şi se afla în posesia unei perle superbe care era
dorită de împăratul chinez. Mulţi oameni au încercat să
fure această perlă de la dragon, dar au fost ucişi cu toţii în
cursul acestor încercări. Atunci împăratul i-a trimis pe fraţii
Wee Ping şi Wee San ca să ia perla de la dragon. Aceştia au
Sclavii zeilor 157

aşteptat până când dragonul a plecat să caute mâncare, apoi


au zburat cu un uliu până în vârful muntelui şi au înlocuit
perla dragonului cu o perlă falsă. Dar dragonul nu s-a lăsat
păcălit şi a pornit în urmărirea hoţilor în vreme ce aceştia se
pregăteau să fugă cu o barcă. La apropierea dragonului, Wee
San a lansat o ghiulea spre el. Dragonul a crezut că ghiuleaua
este perla sa, a înghiţit-o şi a murit. Wee Ping a vrut să ia
perla şi să-şi asume gloria şi a minţit spunnând că el este cel
care a reuşit să o fure de la dragon. Wee San nu a mai vrut să
aibă şi alte necazuri din pricina perlei, aşa că a părăsit China.
Ulterior, a devenit fericitul conducător al Bruneiului. Pe de
altă parte, Wee Ping nu a fost la fel de norocos, pentru că
minciuna sa nu i-a adus altceva decât tristeţe.

Simbolismul acestei poveşti are o legătură strânsă cu


poveştile despre „perlele înţelepciunii”. O astfel de poveste
care poartă foarte multe asemănări este povestea sumeriană
în care Inanna fură Tăbliţele înţelepciunii sau M E , aflate în
posesia unchiului ei, Enki. Ea a zburat la casa acestuia din
munţi şi l-a sedus. Şi ea a scăpat tot cu ajutorul unei bărci,
dar aceasta era o corabie a cerului care putea zbura. Este o
coincidenţă faptul că Enki era şarpele zburător din cultu­
ra sumeriană şi probabil şi din alte culturi? Aşadar, şarpele
zburător sau dragonul a început să o urmăreacă pe Inanna
pentru a recupera tăbliţele, dar nu a reuşit să le ia înapoi.
Asemănările dintre cele două fire narative sunt remarcabile.
Trebuie să ne aducem aminte că poveştile chinezeşti au fost
scrise cu multe mii de ani după cele sumeriene, dar este posi­
bil ca ele să fi existat în formă orală cu multe milenii înainte.
Simbolismul care îi înconjoară pe dragoni este foarte
interesant. Enki era şarpele care putea să zboare şi de aceea
putea fi văzut ca un şarpe înaripat. Mijloacele sale de zbor fă­
ceau zgomot la fel ca dragonii care zburau şi scuipau flăcări.
Nu este posibil ca dragonii răsăriteni să fi fost reprezentări
158 Michael Tellinger

ale diferiţilor zei Anunnaki, aflaţi în maşinile lor de zbor, în


primele zile ale colonizării Asiei, atunci când îşi ţineau sub
control sclavii umani? Există câteva poveşti despre dragoni,
despre apariţiile lor bruşte şi despre învăţăturile pe care le-au
adus oamenilor, frica pe care o răspândeau şi controlul pe
care îl deţineau asupra multor aspecte ale vieţii din China.
Cele mai multe, dacă nu chiar toate poveştile, se aseamănă cu
poveştile sumeriene referitoare la activităţile zeilor Anunnaki,
care datează cu mult înainte de apariţia civilizaţiei în China.
O altă poveste cu dragoni îmi aduce aminte prin sim­
bolistica ei de povestea centrată în jurul naşterii lui Hristos,
în care o tânără fecioară rămâne însărcinată cu un străin sau
un înger, care dispare. În timpul naşterii lui Iisus, peştera este
umplută de o lumină strălucitoare, mai strălucitoare decât cea
a Soarelui. Copilul creşte ca un proscris, dar în cele din urmă
devine „prinţul alb al păcii”, care ucide răul de pretutindeni,
ridicându-se în cele din urmă la cer. Tânăra femeie, Maria,
a ajuns să fie adorată prin rugăciune de milioane de adepţi.
Acum să vedem asemănarea uimitoare a acestei poveşti cu
cea a Dragonului Alb sau Pai Lung:

Într-o noapte cu furtună, o tânără fată a răspuns la uşă unui


străin care venise să caute adăpost din calea furtunii. Era un om
mai bătrân, în vreme ce ea era virgină. A doua zi dimineaţă străinul
plecase, dar tânăra fată era însărcinată. Părinţii săi au fost foarte
mânioşi şi au alungat-o din casă. Atunci când copilul s-a născut,
părea să fie o mică bilă albă. Au aruncat bila albă în ocean. Spre
surprinderea tuturor, din bilă a crescut un dragon alb impunător.
Tânăra fată, speriată şi şocată, a leşinat şi nu s-a mai trezit niciodată.

O altă variaţiune a acestei poveşti spune că fata a fost


ucisă în timpul unei furtuni puternice, după care „dragonul a
zburat spre cer”.
Sclavii zeilor 159

Tânăra fată a fost adorată, pentru că era mama acestui dragon


magnific, unicul Rege Dragon Alb. A fost îngropată la poalele unui
deal, acolo unde oamenii cer favoruri, iertare şi alte lucruri. Pe cres­
tele acestui deal a fost ridicat un templu în care se găseşte o tăbliţă
pe care este scrisă această poveste.

Este important de reţinut şi faptul că acest Dragon Alb


era un dragon cu cinci degete; orbitor de alb, la fel ca modul
în care apar îngerii sau cel în care sunt descrişi mulţi zei în
Biblie şi în tăbliţele sumeriene. Este posibil ca cele cinci de­
gete să semnifice cel mai înalt ordin din ierarhia Anunnaki?
Următoarea poveste este, practic, o repetare a poveştii
Marelui Potop, care a distrus omenirea, potrivit tăbliţelor su­
meriene. A fost un plan pus la cale de Enlil, după ce acesta
şi-a dat seama că omenirea devenise o povară uriaşă pentru
Anunnaki şi că Potopul avea să înlăture această problemă
rapid şi cu succes. Aceeaşi poveste apare în aproape toate
civilizaţiile din lume.

Împăratul Galben, care era zeul suprem al Chinei, s-a uitat


spre Pământ şi a văzut că oamenii erau răi şi plini de păcate. Şi
atunci, împăratul Galben i-a poruncit zeului ploii să arunce o ploaie
nesfârşită asupra Pământului. A urmat un Mare Potop care a dus
la moartea tuturor oamenilor. Unul dintre zei, care se numea Kun,
s-a uitat la Pământ şi a fost cuprins de tristeţe văzând marea dis­
trugere. Kun era nepotul împăratului Galben şi l-a rugat pe bunicul
său să oprească ploaia, dar împăratul Galben nu a vrut să opreas­
că Potopul. O broască-ţestoasă bătrână i-a spus lui Kun că, dacă
vrea să oprească ploaia, are nevoie de noroi magic. Ţestoasa i-a
mai spus că împăratul Galben are printre comorile sale şi un bor­
can cu un astfel de noroi. Kun a furat borcanul cu noroi magic şi
a mers pe Pământ. Oriunde a presărat noroi, au început să apară
insule, şi apa a fost absorbită. Kun a călătorit de-a lungul Pământului,
împrăştiind noroi magic şi dând naştere unor noi întinderi de pământ.
160 Michael Tellinger

Dar împăratul Galben a văzul ce făcea Kun şi l-a trimis pe zeul focului
ca să-l omoare. Kun l-a văzut venind pe zeul focului şi s-a transfor­
mat într-un cal alb şi a încercat să se ascundă. Şi atunci zeul focului
a trimis un fulger care l-a lovit şi l-a omorât pe Kun în vârful unui
munte. Din corpul lui Kun a crescut un fiu superb, care se numea Yu
şi care era un frumos dragon auriu. Yu a zburat în cer ca să-şi întâl­
nească stră-străbunicul, pe împăratul Galben, pe care l-a implorat să
oprească potopul. Împăratul Galben l-a numit pe Yu zeul ploilor şi i-a
dat toate puterile ca să-şi poată îndeplini această funcţie şi i-a pus
la dispoziţie toată cantitatea de noroi magic care a putut fi adunat de
pe spatele ţestoasei. Yu a făcut să se oprească ploaia, dar cea mai
mare parte a pământului a rămas sub ape. Atunci, Yu şi ţestoasa au
coborât pe Pământ, presărând din loc în loc noroi magic. După ce au
terminat de făcut acest lucru, Yu şi-a folosit coada ca să are marile
râuri ale Chinei. În vreme ce tăia fluviul Galben, au întâlnit un obsta­
col format din stânci pietroase. După ce Yu a tăiat un culoar printre
ele, a numit acestă trecere Poarta Dragonului, care va fi întotdeauna
sacră pentru dragoni. Yu a devenit un erou al oamenilor care I-au
implorat de devină împărat. Şi astfel Yu s-a transformat într-un om şi
a trăit pe Pământ ca împărat al chinezilor.

Sunt atât de multe asemănări simbolice cu cele­


lalte scripturi antice, încât mintea este cu adevărat
bulversată. Dar ceea ce nu-mi dă pace deloc este legătura
cu povestea Anunnaki a Marelui Potop. Enlil era coman­
dantul suprem al Pământului cel care a decis să permită
inundaţiei să distrugă omenirea din cauza „căilor rele” pe
care aceasta o apucase. Oamenii credeau că Enlil este
acela care a adus ploaia şi inundaţiile. Însă fratele lui
Enlil, Enki, era întristat de distrugerea pe care a văzut-o
şi a salvat omenirea de la extincţie. Era cunoscut ca zeul ape­
lor şi al mlaştinilor, având abilitatea să scoată pământul de
sub ape, ceea ce a şi făcut la scurt timp după ce a ajuns pe
Pământ. Enlil l-a degradat pe Enki şi, în acest fel, a „ucis”
Sclavii zeilor 161

încercarea sa de a-i ajuta pe oameni. Şi, la fel cum Yu, fiul lui
Kun, a devenit zeul poporului chinez, Marduk, fiul lui Enki,
a devenit „zeul deasupra tuturor" care a trăit printre oamenii
de pe Pământ, căsătorindu-se cu o femeie muritoare şi con­
ducând o mişcare formată din semizei în multe civilizaţii ale
căror regi erau jumătate oameni şi jumătate zei.
Mai jos putem găsi o listă care cuprinde şi alţi zei
chinezi:

Shang-Ti (Yu)
Cea mai înaltă zeitate şi strămoşul suprem al dinastii­
lor Shang şi Chou. Oamenii care au trăit în timpul dinastiei
Shang îl venerau pe Shang Ti, cel care îi conducea pe ceilalţi
zei, Soarele, Luna, vântul, ploaia şi alte forţe şi locuri ale na­
turii. Venerarea strămoşilor conform unor ritualuri stricte
a devenit o parte importantă a religiei Shang. Atunci când
murea un rege, sute de sclavi şi de prizonieri erau adesea
sacrificaţi şi îngropaţi împreună cu el. Oamenii erau adesea
sacrificaţi în număr mai mic în timpul evenimentelor impor­
tante, cum erau cele de inaugurare a palatelor şi a templelor.

Ch'eng-Huang
Zeul zidurilor şi al şanţurilor. Fiecare sat şi oraş avea
propria versiune de zeu Ch'eng-Huang. Adesea, acesta era
un demnitar local sau o persoană importantă care murise şi
fusese promovată la statutul divin. Un astfel de statut divin
era dezvăluit în vise, dar decizia finală le aparţinea zeilor.
Ch'eng-Huang proteja comunităţile împotriva atacurilor şi
avea grijă ca Regele Morţilor să nu ia niciun suflet de sub
autoritatea sa fără o autorizaţie adecvată. Ch'eng-Huang îi
dezavua pe cei care făceau fapte rele în comunitate, de obicei
prin intermediul viselor. El avea doi asistenţi: Ba Lao-ye şi
Hei Lao-ye, adică Paznicul de zi şi Paznicul de noapte.
162 Michael Tellinger

Chu Jung
Zeul focului. Chu Jung îi pedepseşte pe aceia care în­
calcă legile cerului.

Kuan Ti
Zeul războiului. Marele Judecător care îi protejează pe
oameni de nedreptate şi de spiritele rele. Un zeu cu faţa roşie,
îmbrăcat întotdeauna în verde, care era şi oracol. Kuan Ti
este, de fapt, un personaj istoric, un general al dinastiei Han,
recunoscut pentru talentul său de luptător şi pentru corecti­
tudinea sa ca judecător. Existau mai mult de 1 600 de temple
închinate lui Kuan Ti.

Kwan Yin
O zeiţă populară a milei şi compasiunii. O doamnă îm­
brăcată în alb este reprezentată aşezată pe un lotus şi ţinând
în braţe un bebeluş. După ce a fost ucisă de tatăl ei, a reci­
tat din cărţile sfinte atunci când a ajuns în iad. Zeul, supărat,
a trimis-o înapoi în lumea celor vii, acolo unde Kwan Yin a
atins cunoaşterea interioară supremă şi a fost recompensată cu
nemurirea de către Buddha. Templul ei care se găseşte la mun­
tele Vârful Minunat este întotdeauna plin de mulţi pelerini ce
agită clopoţei şi aprind artificii pentru a-i atrage atenţia.

Lei Kung
Zeul tunetului. Lei Kung alungă spiritele rele şi îi
pedepseşte pe criminalii ale căror crime au rămas nedesco­
perite. El are cap de pasăre, aripi, gheare şi pielea albastră, iar
carul său este tras de şase băieţi. Lei Kung produce tunetele cu
ciocanul său, iar soţia sa face fulgere cu ajutorul oglinzilor sale.

Pahsien
Aceştia sunt cei 8 Nemuritori din tradiţia taoistă. Ei
erau muritori obişnuiţi, cure au fost răsplătiţi cu nemurirea
Sclavii zeilor 163

pentru faptele lor bune şi vieţile lor corecte de către Regina


Mamă Wang, care le-a dat să mănânce piersicile vieţii eterne.
Aceştia sunt:

Lu Tung-Pin: Un erou al literaturii


chinezeşti timpurii. A renunţat la bogăţii şi la
lume, i-a pedepsit pe cei răi şi i-a răsplătit pe cei
buni şi a ucis dragoni cu sabia sa magică.
Tieh-Kuai Li: El era Furca de Fier, un
vindecător. Li stă ca un cerşetor în pieţe şi vinde
mediamente minunate. Unele dintre acestea pot învia
morţii.
Chung-Li Ch'uan: Un bătrân zâmbitor,
radiind întotdeauna bună dispoziţie, care a fost
răsplătit cu nemurirea pentru viaţa de ascet pe
care a dus-o în munţi.
Ts'ao Kuo-Chiu: A încercat să-l îndrepte
pe fratele său care era un împărat corupt, reamin-
tindu-i că legile cerului nu pot fi evitate.
Lan Ts'ai-Ho: Un tânăr cântăreţ la flaut
şi un menestrel rătăcitor care duce un coş plin cu
fructe. Cântecele sale despre căutarea sufletului
au făcut ca o barză să-l ia în zbor către ceruri.
Chang-Kuo Lao: Un sihastru bătrân cu
puteri miraculoase. Chang avea un măgar care
putea călători cu viteze incredibile. El era per­
sonificarea aburului iniţial care reprezintă sursa
vieţii.
Han Hsiang-Tzu: Un învăţat care a ales
să studieze magia în loc să se pregătească pen­
tru viaţa obişnuită. După ce unchiul său l-a ucis
pentru că studia magia, Han Hsiang-Tzu s-a
materializat sub forma a două flori pe ale căror
frunze erau scrise poezii.
164 Michael Tellinger

Ho Hsien-Ku: Fecioara Nemuritoare, o


fată cantoneză care visa că ar putea să devină ne­
muritoare dacă ar mânca o pudră făcută din sidef.
Ea se arată numai oamenilor foarte virtuoşi.

P'au-Chin-Lien
Zeiţa prostituatelor. Ca muritoare, ea a fost o văduvă
care era prea liberală şi prea creativă în favorurile ei. În cele
din urmă, socrul ei a ucis-o. A fost venerată după moarte
de asociaţii ei profesionali care au onorat-o. Până la urmă, a
devenit zeiţa prostituatelor.

Shi-Tien Yen-Wang
Cei zece conducători ai lumii subterane, care au de­
venit cunoscuţi ca Domnii Morţii. Se îmbrăcau la fel, în
robe regale, şi numai cel mai înţelept dintre oameni putea
să-i deosebească. Fiecare dintre ei prezida asupra unei curţi
de justiţie. În prima curte, sufletul este judecat prin prisma
păcatelor comise în timpul vieţii şi este condamnat la una
dintre cele opt curţi de pedeapsă. Pedeapsa care se dădea tre­
buia să se potrivească ofensei aduse: cei avari erau puşi să bea
aur topit, iar mincinoşilor li se tăia limba. În cea de-a doua
curte se aflau doctorii incompetenţi şi vânzătorii necinstiţi,
în cea de-a treia curte erau falsificatorii, mincinoşii, bârfitorii
şi oficialităţile corupte ale guvernării. În cea de-a cincea curte
se găseau criminalii, violatorii şi ateii, în cea de-a şasea curte
erau cei care comiteau sacrilegii şi blasfemiatorii, în cea de-a
opta curte erau cei acuzaţi de nesupunere faţă de părinţi, iar
în cea de-a noua erau incendiatorii si victimele accidentelor.
>
In cea de-a zecea curte se afla Roata Transmigraţiei. Aici
sufletele erau eliberate ca să se reîncarneze după executarea
pedepsei. înainte ca sufletele să fie eliberate li se dădea o bă­
utură a uitării, care le făcea să-şi uite vieţile anterioare.
Sclavii zeilor 165

Ti-Tsang Wang
Zeul milei. Rătăcind prin peşterile iadului, un suflet
poate întâlni un călugăr zâmbitor a cărui cale este lumina­
tă de o perlă strălucitoare şi al cărui baston este decorat cu
cerculeţe din metal care scot muzica unor clopoţei. Acesta
este Ti-Tsang Wang, care va face tot ce-i va sta în putinţă
pentru a ajuta sufletul să scape din iad şi chiar să pună punct
cerului etern al morţii şi renaşterii.

La fel ca şi în cazul miturilor sumeriene, greceşti, egip­


tene, mayaşe şi africane, şi în China au existat oameni care
au fost răsplătiţi de către zeii chinezi cu nemurirea pentru
anumite motive. Vedem, de asemenea, şi importanţa sexului
şi a prostituţiei, reprezentate adecvat de zeii şi zeiţele din mi­
tologia răsăriteană. Ei vin în sprijinul scrierilor sumeriene şi
biblice potrivit cărora zeii masculini aveau o pornire sexuală
feroce şi făceau dragoste cu femeile umane, lucru evident în
multele temple care au legătură cu actul sexual şi prostituţia.
Deşi se poate spune acelaşi lucru şi despre zeiţe, există mai
multe referinţe la nevoile sexuale ale zeilor masculini, lucru
demonstrat de templele virginelor şi ale prostituatelor. Nu
este nevoie de aptitudini speciale pentru a vedea asemănă­
rile cu zeii sumerieni şi linia comună care leagă cele două
mitologii.

ZEII G R E C I

Zeii grecilor au fost probabil cei mai antropomorfi


zei din toate civilizaţiile. Aceasta înseamnă că, în vreme ce
erau zei, posedau şi atribute umane, însă aveau şi anumite
trăsături importante care îi diferenţiau de oameni. Nu îmbă­
trâneau şi erau nemuritori, nu aveau restricţii de ordin fizic,
puteau să ia orice formă îşi doreau, puteau să ajungă rapid
166 Michael Tellinger

oriunde, invizibili şi fără prea mult efort. Le era îngăduit să


săvârşească o serie întreagă de fapte imorale, care le erau re­
zervate doar lor. Apetitul lor sexual era nesăţios. Fiecare zeu
sau zeiţă îndeplinea nişte roluri anume. La fel ca în Sumer,
zeii formau o societate divină, de neatins, care gravita în jurul
zeităţii supreme, Zeus, pe muntele Olimp. Ei deţineau cel
mai înalt nivel de organizare socială, care reprezenta o reflexie
a organizării societăţilor în era eroică. La fel ca şi sumerienii,
grecii aveau zeităţi care trăiau pe Pământ sau în lumea subte­
rană. Aceştia erau numiţi Chtonieni sau „zei ai Pământului”.
Ceilalţi erau numiţi Olimpieni sau „zeii cerului”. În Epistola
întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, capitolul
al VIII-lea, versetul 5, se face o referire ciudată la „zeii ceru­
lui” şi „zeii Pământului”, demonstrând încă o dată că oamenii
din timpurile biblice nu aveau halucinaţii şi că existau şi alte
zeităţi sau zei despre care nu ştim nimic în prezent, în princi­
pal din cauza procesului de eradicare îndelungat şi continuu
pe care l-au pus la cale autorităţile religioase.

...ştim că idolul nu este nimic în lume şi că nu este alt


Dumnezeu decât Unul singur. Căci, deşi sunt aşa-zişi dumnezei, fie
în cer, fie pe pământ, precum şi sunt dumnezei mulţi şi domni mulţi,
Totuşi, pentru noi, este un singur Dumnezeu, Tatăl, din care sunt
toate şi noi întru El; şi un singur Domn, Iisus Hristos, prin care sunt
toate şi noi prin El.
1 Corinteni 8:4-6

Într-un fel similar cu cel al zeilor sumerieni, zeii greci


sunt grupaţi în două categorii. Titanii au fost primii care
au condus lumea, ei reprezentau grupul mai bătrân, care a
fost înlăturat de Olimpienii conduşi de Zeus. Deşi zeităţile
greceşti erau omniprezente şi universale, activităţile lor se
desfăşurau numai în anumite locuri. Templele care se ridi­
cau în onoarea lor erau aşezate în temenos, care erau locuri
Sclavii zeilor 167

sacre, special rezervate pentru zei şi zeităţi. Ele trebuiau să


conţină un izvor de apă pentru purificare şi un crâng de co­
paci. Întotdeauna exista un altar, aşezat în faţa templului,
acesta fiind un accesoriu indispensabil pentru un sanctuar,
întrucât era necesar pentru sacrificiile din timpul actului de
venerare. Templele greceşti găzduiau imaginea şi bunurile
zeităţii şi nu erau un loc de adunare pentru adoratori, ci mai
degrabă erau văzute ca fiind casa respectivei zeităţi. Oamenii
mergeau la templu mai degrabă ca să aducă ofrande decât ca
să se roage. Acest lucru indică faptul că zeii chiar obişnuiau
să frecventeze aceste temple. Ei se aşteptau să fie trataţi bine,
să fie îngrijiţi de sclavii umani şi să li se pună la dispoziţie tot
luxul pe care îl cereau.

TITANII - PRIMUL G R U P DE ZEI G R E C I

Gaea sau Gaia


Zeiţa Pământului. S-a împerecheat cu fiul ei, Uranus,
ca să-i nască pe ceilalţi titani.

Uranus
Zeul Cerului şi primul conducător. Este fiul Gaiei, care
l-a creat fără niciun ajutor. Împreună cu Gaia au avut mulţi
copii, incluzându-i şi pe Titani. Domnia sa a luat sfârşit
atunci când a fost castrat de Cronos. Nu este clar dacă a mu­
rit ca urmare a rănii sau s-a retras pe Pământ. Uranus era
gelos pe puterea viitoare a copiilor săi şi se temea că va pierde
rolul de conducător în favoarea lor. Pentru a preîntâmpina
această situaţie, şi-a aruncat copiii în lumea subterană. La
îndemnul mamei sale, Gaia, fiul acesteia, Cronos, l-a castrat
pe tatăl său şi l-a detronat. Atunci când sângele lui Uranus a
căzut pe Pământ (Gaia), Eriniile, adică „zeiţele violenţei”, şi
Giganţii au apărut printre celelalte divinităţi. Vom afla mai
168 Michael Tellinger

târziu mai multe detalii despre Erinii şi corespondentele lor


romane, Furiile.

Cronos
Titanul conducător care a venit la putere după ce l-a
castrat pe tatăl său, Uranus. Soţia sa era Rhea, iar copiii lor
au fost primii zei olimpieni. Ca să-şi asigure domnia, Cronos
şi-a mâncat fiecare copil la naştere. Rhea era nefericită de
pierderea copiilor săi şi l-a păcălit pe Cronos să înghită o
piatră în locul lui Zeus, care s-a revoltat împotriva lui Cronos
şi a celorlalţi Titani, i-a înfrânt şi i-a alungat în Tartar, în lu­
mea subterană. Se spune că Cronos a fost ucis de un trăsnet
trimis de Zeus, dar alte poveşti susţin că a reuşit să scape şi
să fugă pe teritoriul Italiei de astăzi, unde a ajuns conducă­
tor, sub numele de Saturn. Perioada în care s-a aflat Zeus
la conducere este cunoscută sub numele de „vârsta de aur a
Pământului”, celebrată prin sărbătorile Saturnaliilor.

Rhea
Soţia lui Cronos, cel care îşi făcuse un obicei din a-şi
mânca proprii copiii. Rhea l-a salvat pe Zeus, păcălindu-1 pe
Cronos să înghită o piatră. Zeus a crescut şi l-a detronat pe
tatăl său, Cronos. Rhea este văzută ca mamă a zeilor, fiica lui
Uranus şi a Gaei. Ea este mama lui Demetra, Hades, Hera,
Hestia, Poseidon şi Zeus. Rhea a fost identificată ca fiind
zeiţa-mamă Cybele din Asia Mică şi mai este cunoscută şi
sub numele de Rhea Cybele şi Magma Mater sau „marea
mamă”. Era adorată prin intermediul unor ritualuri orgias­
tice. Rhea este reprezentată între doi lei sau într-un car de
luptă tras de doi lei.

Oceanus
Cursul neîntrerupt de apă care înconjoară lumea,
împreună cu soţia sa, Tethys, au dat naştere râurilor şi la
Sclavii zeilor 169

3 000 de nimfe ale oceanului. El este personificarea unui


ocean vast, adică a apelor din afara Stâlpilor lui Heracles, sau
Oceanul Atlantic. A fost fiul lui Uranus şi al Gaei şi cel mai
mare ca vârstă dintre Titani. A fost părintele tuturor râurilor,
alături de sora sa, Tethys. Cei doi au zămislit şi Oceanidele,
care personifică izvoarele şi alte cursuri mai mici de apă, in­
clusiv lacurile şi bălţile.

Tethys
Soţia fratelui său, Oceanus, şi naşa Herei, pe care a
crescut-o în timpul războiului dintre Titani şi Olimpieni.
Tethys era personificarea unui ocean fertil şi împreună cu
Oceanus a avut 3 000 de copii, cunoscuţi şi sub numele de
„cele trei mii de nimfe ale oceanului”. Cine erau aceste nimfe?
În mitologia greacă, nimfele erau femei divine, aso­
ciate cu diverse obiecte naturale. Există o controversă dacă
erau nemuritoare sau doar mai longevive, caz în care ar fi fost
jumătate om şi jumătate zeiţe, conform mitologiei sumeri­
ene. Exista o varietate foarte largă de nimfe, reprezentând
diferite localităţi, râuri, lacuri, munţi şi multe altele. Nimfele
erau înfăţişate ca fiind tinere, frumoase, iubitoare de muzică,
amorezate şi blajine, deşi unele dintre ele au fost asociate
cu aspecte mai sălbatice ale naturii, în vreme ce altele erau
violente şi capabile de distrugeri. Indiferent cum l-am pri­
mi, cultul nimfelor a avut dimensiuni uriaşe în Grecia, iar
nimfele aveau toate caracteristicile afişate de zeii Anunnaki
inferiori, care erau la comanda oraşelor mai slab fortificate ca
parte a controlului divin asupra omenirii.

Hiperion
Titanul luminii şi primul zeu al soarelui. Este fiul lui
Uranus şi al Gaiei, care s-a căsătorit cu sora lui,Thea. Numele
său înseamnă „acela care merge înaintea Soarelui”. Copiii săi
au fost Helios, soarele, Selene, luna, şi Eos, răsăritul.
170 Michael Tellinger

Mnemosyne
Zeiţa memoriei şi mama celor nouă muze care au re­
zultat în urma împerecherii cu nepotul său, Zeus.

Themis
A fost zeiţa dreptăţii şi a ordinii, una dintre fiicele lui
Uranus şi a Gaiei. Ea este personificarea „ordinii divine a
lucrurilor”, aşa cum este cunoscută în cutumă şi în lege. Avea
puteri de prevestitor şi se spune că ea a construit oracolul de
la Delfi. Ea este mama Horelor şi a Moirelor. Este reprezen­
tată ca o femeie dură, care este legată la ochi şi ţine în mâini o
balanţă şi un corn al abundenţei. Romanii o numeau Justiţia,
pentru că numele ei înseamnă lege. Themis a introdus reguli­
le care îi priveau pe zei şi i-a instruit pe oameni să se supună
legilor şi păcii. Themis a trimis oracole la Delfi până când
Apollo, încântătorul fiu al lui Leto, a venit în oraş şi a omo­
rât şarpele Phyton, care păzea oracolul, şi a preluat puterea.
Leto nu l-a alăptat pe Apollo atunci când acesta s-a născut,
dar Themis, care era acolo, l-a hrănit cu nectar şi ambrozie.
Themis i-a spus titanului Prometeu să nu se alăture celorlalţi
Titani în războiul contra olimpienilor, pentru că — aşa cum
a profeţit - în război va câştiga cel inteligent, nu cel violent.
Themis a fost numită gardian al jurămintelor oamenilor şi
pentru acest motiv mai este numită şi „zeiţa jurămintelor”.
Trăieşte pe muntele Olimp, în apropierea lui Zeus, care este
descris ca zeul clarvăzător care-i şopteşte cuvinte înţelepte
lui Themis.

Iapetus
Unul dintre părinţii lui Prometeu, Epimetheus,
Menoetius şi Atlas, alături de soţia sa, Clymene.

Coeus
Titanul inteligenţei.
Sclavii zeilor 171

Prometeu
Fiul lui Iapetus şi cel mai înţelept dintre toţi Titanii.
Numele său înseamnă „gândire anticipativă”, pentru că era în
stare să prezică viitorul. Atunci când Zeus s-a revoltat împo­
triva lui Cronos, Prometeu i-a părăsit pe ceilalţi Titani şi a
luptat alături de Zeus. După unele izvoare, el şi fratele său,
Epimetheus, cei doi au fost instruiţi de Zeus ca să-i creeze
pe oameni. În toate povestirile, Prometeu apare ca un pro­
tector şi binefăcător al omului. A adus multe daruri omenirii,
printre care şi pe cel al focului. L-a păcălit pe Zeus să accepte
ca oamenii să păstreze cele mai bune părţi ale animalelor
destinate ca sacrificiu pentru zei şi să le dea zeilor părţile cele
mai rele. Zeus l-a pedepsit pe Prometeu, înlănţuindu-1 de o
stâncă şi punând un vultur să-i sfâşie ficatul. Trebuia să fie
lăsat acolo pentru eternitate sau până când ar fi fost de acord
să-i spună lui Zeus care dintre copiii acestuia ar fi vrut să-i
ia locul (lui Zeus). A fost salvat de Heracles, fără să fi cedat
vreodată în faţa lui Zeus.

Epimetheus
Era un Titan prost, al cărui nume înseamnă „întâi fac
şi apoi gândesc”. Era fiul lui Iapetus şi fratele lui Prometeu.
În unele variante, Zeus îl trimite împreună cu fratele său,
Prometeu, să-i creeze pe oameni. A acceptat cutia Pandorei
ca pe un cadou din partea lui Zeus, care a avut ca rezultat
introducerea răului în lume.

Atlas
Şi el era fiul lui Iapetus, dar, spre deosebire de fraţii săi
Prometeu şi Epimetheus, Atlas a luptat de partea Titanilor,
susţinându-1 pe Cronos în lupta împotriva lui Zeus. Din ca­
uza vârstei înaintate a lui Cronos, Atlas a fost cel care i-a
condus pe Titani în luptă. Şi astfel Zeus i-a individualizat
pedeapsa, punându-1 să ţină cu mâinile bolta cerească.
172 Michael Tellinger

Phoebe
Zeiţa Lunii şi fiica lui Uranus şi a Gaei. S-a măritat cu
fratele ei, Coeus, şi a devenit mama lui Leto şi a Asteriei. Se
spune că deţinea oracolul din Delfi, înainte ca Apollo să şi-l
însuşească.

Metis
Zeiţa celei de-a patra zi şi a planetei Mercur. Ea con­
ducea toată înţelepciunea şi cunoaşterea. A fost sedusă de
Zeus şi a rămas însărcinată cu Atena. Zeus a omorât-o sau a
înghiţit-o de teamă ca urmaşii acesteia să nu fie mai puter­
nici decât el.

Dione
Numele ei înseamnă „regină divină”. Aşa cum a scris
Homer în Iliada, ea este mama Afroditei.

Mai erau mulţi zei şi semizei, dar, pentru a rămâne la


obiectul acestei demonstraţii, care a devenit foarte dificilă la
acest nivel, propun să trecem la următoarea generaţie de zei
greci care au condus lumea.

O L I M P I E N I I - AL D O I L E A G R U P DE Z E I GRECI

Olimpienii sunt un grup de doisprezece zei care au


condus lumea după ce i-au înfrânt pe Titani. Toţi olimpienii
sunt înrudiţi într-un anumit fel. Au fost numiţi după locul
unde s-au aşezat: Muntele Olimp.

Zeus
Conducătorul suprem al zeilor, care l-a înlăturat
pe tatăl său, Cronos. A trebuit să tragă la sorţi împreună
cu fraţii săi, Poseidon şi Hades, ca să-şi câştige dreptul de
Sclavii zeilor 173

a conduce. Zeus a câştigat la tragerea la sorţi şi a devenit


conducătorul suprem. Această poveste este identică celei a
zeilor Anunnaki, Enki şi Enlil, care şi ei au tras la sorţi atunci
când şi-au împărţit Pământul. Zeus este domnul Cerului şi
al Pământului. La fel ca Enlil, el are arme de temut, dar arma
sa preferată este trăsnetul, pe care îl foloseşte împotriva celor
care nu-i sunt pe plac. Este căsătorit cu Hera, dar este faimos
pentru relaţiile extraconjugale. Este cunoscut pentru faptul
că îi pedepseşte pe cei care mint sau îşi încalcă jurămintele.

Poseidon
Fratele lui Zeus. După ce l-au alungat pe tatăl lor,
Cronos, a tras la sorţi împreună cu Zeus şi cu Hades pentru
a-şi împărţi lumea. A devenit zeul apelor şi de aceea a fost
venerat îndeobşte de cei care călătoreau pe mare. S-a căsă­
torit cu Amphitrita, nepoata titanului Oceanus, dar, de fapt,
o dorea pe Demetra. Aceasta i-a cerut lui Poseidon să facă
cel mai frumos animal pe care l-a văzut lumea. Pentru ca să
o impresioneze, Poseidon a creat primul cal. În unele poves­
tiri, primele sale încercări au fost sortite eşecului, ceea ce este
acelaşi lucru cu ce li s-a întâmplat lui Enki şi Ningishzidda
în poveştile sumeriene. Până când a creat primul cal, pasiu­
nea lui pentru Demetra dispăruse. Arma sa este tridentul, cu
care poate să cutremure Pământul şi să spargă orice obiect.
Era al doilea ca rang printre zei, după Zeus. Avea o persona­
litate dificilă, certăreaţă. Era lacom. A avut o serie de dispute
cu ceilalţi zei atunci când a încercat să le fure oraşele pe care
aceştia le străpâneau. Este un amestec între Marduk şi Enki
din poveştile sumeriene şi babiloniene.

Hades
Celălalt frate al lui Zeus care a luat parte la tragerea
la sorţi de după răsturnarea tatălui lor, Cronos. El a ales cel
mai prost şi i-a fost dat să guverneze lumea subterană a celor
174 Michael Tellinger

morţi. Este un zeu lacom, preocupat constant de creşterea


numărului de locuitori ai domeniului său. Este, de aseme­
nea, şi zeul bogăţiei, controlând metalele preţioase extrase
de pe Pământ. Nu este de acord să le permită supuşilor săi să
plece. Poate deveni invizibil cu ajutorul unei căşti. Părăseşte
foarte rar lumea subterană. Este nemilos şi aspru, dar nu
este capricios. Este căsătorit cu Persefona, pe care a răpit-o.
Este zeul morţilor, dar moartea însăşi e guvernată de alt zeu:
Thanatos. Eriniile sunt întotdeauna oaspeţi bineveniţi în lu­
mea subterană.

Eriniile
Dar cine sunt aceste misterioase Erinii? O legendă
susţine că Eriniile (Furiile romane) s-au născut din mâ­
nia care a ieşit din sângele lui Cronos, atunci când a atins
Pământul. Erau trei surori: Tisifona, Megaera şi Alecto. Ele
îi pedepseau pe păcătoşi şi mai erau numite „cele care merg
în întuneric”, persecutându-i pe oamenii care încălcau legile
naturale. Sâsâiau ca nişte vipere şi coborau ca o furtună, une­
ori copleşindu-şi victimele cu un fum otrăvitor. Erau adesea
reprezentate având feţe feroce de câine. Atunci când nu-şi
ucideau victimele de pe Pământ, se credea că Furiile mergeau
în adâncul munţilor Tartar, acolo unde aplicau torturi împo­
triva sufletelor damnate. Mai erau cunoscute şi sub numele
de Eumenide, Cele Blânde, Potnii, Cele Groaznice, Maniile
sau Nebuniile şi Praxidikae - Cele Violente. Activităţile lor
erau foarte asemănătoare cu cele ale clonelor-robot, „lipsite
de sânge şi de viaţă”, create de Enki ca să răzbune moartea
nepoatei sale, Inanna. „Din ţărâna de pe Abzu, Enki a făurit
doi emisari, care nu aveau sânge şi nu erau afectaţi de razele
morţii.” Ei au fost creaţi ca să-i urmărească şi să-i răpună pe
cei vinovaţi. Erau aprigi, indestructibili şi neosteniţi, semă­
nând foarte bine cu ceea ce astăzi numim terminatori. Este
posibil ca aceşti emisari Anunnaki să fie primele Erinii sau
Sclavii zeilor 175

Furii? „Nici măcar Soarele nu-şi va depăşi orbita, pentru că


Eriniile, ministeriatele legi, îl vor învinge.” Sau erau îngerii
biblici, care se amestecau violent, livrând mesajele şi con­
damnările lui dumnezeu?

Hestia
Sora lui Zeus, zeiţa virgină. Nu are o personalitate
distinctă şi nu joacă niciun rol în mituri. Este zeiţa Vetrei
simbolul casei, în jurul căreia este purtat nou-născutul îna­
inte de a fi primit în familie. Fiecare oraş avea o vatră sacră,
dedicată zeiţei Hestia, unde nu era niciodată îngăduit să se
stingă focul.

Hera
Sora şi soţia lui Zeus. A fost crescută de zeii Titani
Oceanus şi Tethys. Este protectoarea căsătoriilor şi a femei­
lor măritate. Căsătoria Herei a început sub auspicii negative
şi certuri interminabile cu Zeus. La început, Zeus i-a făcut
avansuri fără să aibă succes. Ca să o păcălească, s-a deghizat
într-un cuc zbârlit. Hera a fost mişcată când a văzut acea
pasăre şi a luat-o la sân ca să o încălzească. Zeus şi-a reluat
înfăţişarea normală şi a profitat de Hera, pe care a violat-o.
Tânăra Hera s-a căsătorit cu el ca să-şi ascundă ruşinea. La
un moment dat, când Zeus îi asuprea pe ceilalţi zei, Hera i-a
îndemnat să se revolte. Hera l-a drogat pe Zeus, în vreme ce
restul zeilor l-au legat de un divan cu multe frânghii. Odată
ce au terminat acest lucru, au început să se certe asupra ur­
mătorului pas. Briareus a apărut şi a reuşit să dezlege rapid
toate frânghiile. Zeus a sărit de pe divan şi-a înhăţat trăsne­
tul şi a atârnat-o pe Hera de cer cu lanţuri de aur. Aceasta a
plâns de durere toată noaptea, dar nimeni nu a îndrăznit să se
amestece. Plânsetul ei l-a ţinut treaz pe Zeus toată noaptea,
aşa că a doua zi de dimineaţă a fost de acord să o elibereze,
cu condiţia de a nu se mai răscula niciodată. Deşi nu s-a
176 Michael Tellinger

mai răsculat niciodată, ea întreba tot timpul despre planuri­


le pe care le făcea Zeus şi adesea era capabilă să le dejoace.
Cele mai multe poveşti au de-a face cu gelozia răzbunătoare
a Herei faţă de infidelităţile lui Zeus. Animalele ei sacre sunt
vaca şi păunul.

Ares
Zeul războiului şi fiul lui Zeus şi al Herei. Niciunul
dintre părinţii săi nu l-au plăcut. Era considerat un crimi­
nal însetat de sânge, dar era şi laş. Deşi era nemuritor, era
foarte sensibil la durere şi dădea fuga la tatăl său, Zeus,
ori de câte ori se rănea. În mitologia romană a fost iden­
tificat cu Marte. Atunci când Halirrhotius a violat-o
pe Alcippe, fiica lui Ares cu Aglaulus, Ares l-a ucis, ceea
ce i-a atras judecarea. Într-un fel, acesta este primul proces
pentru crimă din istorie, în urma căruia Ares a fost achitat.
Printre companionii săi se numărau sora sa, Eris, dar şi fiii
lui Ares, Phobos, Deimos şi Enio. Otus şi Efialtes sunt cei
doi giganţi care l-au pus pe Ares într-o urnă. Ca să-l salveze
pe Ares, Hermes s-a transformat într-un cerb şi i-a făcut pe
cei doi giganţi să-şi arunce săgeţile unul Împotriva celuilalt.
Într-o noapte, în vreme ce o seducea pe Afrodita, Ares
l-a lăsat de pază la uşă pe tânărul Alectrion. Tânărul a ador­
mit, iar Helios, Soarele, a dat buzna peste cuplu. Ares l-a
transformat pe Alectrion într-un cocoş, o pasăre care nu uită
niciodată să anunţe venirea Soarelui dimineaţa. În timpul
Războiului Troian, Ares a fost văzut luptând de partea tro­
ienilor. Hera, mama lui Ares, l-a rugat pe Zeus să-i permită
să-l ia pe Ares de pe câmpul de luptă. Hera l-a încurajat pe
Diomede să-l atace pe Ares, iar acesta şi-a aruncat săgeata
către zeu. Dar cea care a condus săgeata spre trupul lui Ares
a fost Atena. Acesta a urlat de durere şi a zburat spre muntele
Olimp, forţîndu-i pe troieni să se retragă. Ares a fost rareori
obiectul unui cult de adoraţie. A fost venerat cel mai adesea
Sclavii zeilor 177

împreună cu alţi zei. De exemplu, la Teba a împărţit un tem­


plu cu Afrodita.

Atena
Fiica lui Zeus. S-a zămislit din fruntea acestuia direct
la vârsta maturităţii şi îmbrăcată în armură. Nu are mamă.
Este o zeiţă virgină, dar este feroce şi curajoasă în luptă.
Luptă doar pentru a proteja statul şi casa împotriva inami­
cilor din afară. Atena este zeiţa oraşului, a meşteşugurilor şi
a agriculturii. Ea a inventat căpăstrul care i-a permis omului
să poată îmblânzi caii, trompeta, flautul, cana, cârligul, plu­
gul, brida, barca şi chiar şi carul de luptă. Este personificarea
înţelepciunii, argumentului şi purităţii. A fost copilul favorit
al lui Zeus şi avea voie să folosească armele de temut ale
acestuia, inclusiv trăsnetul.

Apollo
Fiul lui Zeus şi al lui Leto, frate geamăn al surorii sale,
Artemis. Este zeul muzicii, reprezentat adesea în timp ce
cântă la o liră de aur. Este şi arcaş, trăgând de la distanţă cu
un arc de argint, zeul vindecării, cel care l-a învăţat pe om
medicina, zeul luminii şi chiar zeul adevărului, cel care nu
poate să mintă. Una dintre cele mai importante sarcini zilni­
ce ale lui Apollo este să-şi ia carul de luptă tras de patru cai şi
să plimbe Soarele pe cer. Este faimos pentru oracolul său din
Delfi. Oamenii călătoreau la acest oracol de pe tot întinsul
Greciei ca să-l consulte cu privire la viitor.

Afrodita
Zeiţa iubirii, dorinţei şi frumuseţii, soţia lui Hefaistos.
Pe lângă darurile sale naturale, ea are o curea cu care sileşte
pe oricine să o dorească. Este cu adevărat o seducătoare.
Există două poveşti despre naşterea ei. Una spune că este
fiica lui Zeus şi a Dionei. Cealaltă poveste îşi are originile în
178 Michael Tellinger

vremurile în care Cronos l-a castrat pe Uranus şi i-a aruncat


organele genitale în mare: Afrodita s-a ridicat din spuma va­
lurilor pe o scoică uriaşă şi a mers pe malurile Ciprului.

Hermes
Fiul lui Zeus şi al Maei şi mesager al zeilor. Este cel
mai rapid dintre zei şi este cunoscut pentru sandalele sale
înaripate, o pălărie cu aripi şi pentru bagheta sa magică. Este
zeul hoţilor şi zeul comerţului şi ghid pentru morţii care
călătoresc prin lumea subterană. A inventat lira, ţevile şi por­
tativul, astronomia, greutăţile şi măsurile, boxul, gimnastica
şi cultivarea măslinilor.

Artemis
Fiica lui Zeus şi a lui Leto, sora geamănă a lui Apollo.
Este o zeiţă virgină, zeiţa castităţii. Şi totuşi, este zeiţa sălbă­
ticiunilor şi vânătorul de oameni al zeilor. Este protectoarea
celor tineri şi, asemenea lui Apollo, vânează cu săgeţi de ar­
gint. A fost asociată cu Luna şi guvernează asupra durerilor
facerii, ceea ce ar putea să pară ciudat pentru o virgină. Se
spune că ea este cea care a făcut-o pe Leto să nu aibă niciun
fel de dureri la naştere. Pentru ea, toate animalele sălbatice
sunt sacre, în special căprioara.

Hefaistos
Fiul lui Zeus şi al Herei, deşi există şi variante care
susţin că ar fi fost făcut doar de Hera şi că nu are tată. Este
singurul zeu urât din punct de vedere fizic şi olog. Poveştile
despre felul în care a devenit olog variază. Unele spun că
Hera, supărată să aibă un copil urât, l-a aruncat în mare de
pe Muntele Olimp, rupându-i picioarele. Altele spun că el
i-a luat partea Herei, într-o ceartă cu Zeus, iar acesta l-a
aruncat de pe Muntele Olimp. Este zeul patron al fierarilor
şi ţesătorilor. Este bun şi iubitor de pace şi totuşi este zeul
Sclavii zeilor 179

focului şi al forjei, folosind un vulcan drept forjă. El este fie­


rarul şi armurierul zeilor. Soţia sa este Afrodita, dar uneori
soţia sa este considerată Aglaia.

ZEII R O M A N I

Zeii romani sunt la fel de populari astăzi precum erau


şi acum 2 000 de ani. Numele lor au fost folosite în nenu­
mărate filme, poveşti de ficţiune, povestiri S.F., precum şi
de o multitudine de branduri internaţionale care şi-au îm­
prumutat numele din mitologia romană. Dar pentru că, în
cele mai multe cazuri, nu sunt decât derivate ale primilor zei
greci, îi vom prezenta sumar, pentru a le evidenţia ascendenţa
grecească.
Romanii venerau foarte mulţi zei, dar în special pan­
teonul format din doisprezece zei care purta numele Dii
Consentes. Aceştia erau: Jupiter, Iunona, Minerva, Vesta,
Ceres, Diana, Venus, Marte, Mercur, Neptun, Vulcan şi
Apollo. Aceştia sunt zeii pe care poetul Ennius îi aminteşte
în secolul al III-lea î.Hr. Aceşti zei, şase de sex masculin şi
şase de sex feminin, erau veneraţi la Lectisternium, în ju­
rul anului 217 î.Hr. Acesta era un banchet al zeilor, acolo
unde statuile zeilor erau ridicate pe perne şi se ofereau me­
rinde. Aceasta este o rămăşiţă din tradiţia antică grecească
sau chiar sumeriană. Cu excepţia faptului că mâncarea ofe­
rită zeilor sumerieni şi probabil şi celor greci era făcută în
propriile temple ale zeilor, respectând un set de reguli foarte
stricte. Aceste vechi temple erau, de fapt, locurile de odihnă
ale zeilor Anunnaki, atunci când călătoreau dintr-un loc în
altul. Numărul doisprezece este prezent în toate mitologiile
antice, existând foarte puţine culturi în care să apară diferit,
cum este cazul culturii africane. Dar am stabilit deja că mi­
turile africane sunt mult mai vechi în ceea ce priveşte stilul
180 Michael Tellinger

şi abordarea, indicând o altfel de relaţie între zei şi omeni­


re, cu multă vreme înainte ca veneraţia să le fie impusă cu
forţa sclavilor umani, chiar cu multă vreme înainte de Marele
Potop. Un alt lucru evident este acela că zeii romani au apă­
rut dintr-un vid, fără să aibă asociată o tradiţie mitologică. Se
spune că Iulius Cezar avea „boala lui Alexandru”, încercând
din toate puterile să egaleze reuşitele marelui cuceritor. Este
evident că zeii i-au infectat pe restul romanilor cu tot felul
de manii. Este ca şi cum romanii ar fi moştenit pur şi simplu
panteonul grecesc al celor doisprezece zei olimpieni şi le-au
schimbat numele, dar acest panteon a fost introdus treptat în
viaţa romanilor. La început, romanii au fost conduşi de trei
zei care formau Triada Capitolină. Aceştia au devenit cele
trei puncte forte ale religiei romane, ale cărei ritualuri aveau
loc la Capitolium Vetus, altarul de pe Dealul Capitoliului.
Această tradiţie a constituit probabil forţa motrice din spa­
tele introducerii sfintei treimi, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh,
care a fost introdusă de Biserica Romano-Catolică la prima
întâlnire a liderilor globali ai Bisericii, în cadrul Conciliului
de la Niceea, din anul 325 d.Hr. Iată un exemplu minunat,
existent chiar şi în credinţa catolică, al faptului că graniţa
dintre istorie şi mit este extrem de fragilă. Este evident faptul
că mitologia romană a influenţat puternic gândirea primilor
lideri ai Bisericii Catolice.
Mai existau şi alţi zei care au jucat un rol important
în cultura şi tradiţiile romane, la fel cum au făcut-o şi în alte
civilizaţii. Nu numai zeii, ci şi cultul de care erau înconjuraţi
caracterizează cel mai bine originea religiei romane. Un
exemplu este acela al cultului familiei din Dii Familiaris. In
acest cult găsim următorii zei, spirite şi zeităţi:

Lar Familiaris: spiritul păzitor sau Geniul


familiei
Sclavii zeilor 181

Lares Loci: spiritele păzitoare ale locului


pe care este construită casa sau Geniul lui pater-
familias, sau Capul familiei
Dii Penates: zei care patronau depozitele
Dii Manes: spiritele celor decedaţi

Existau o multitudine de zeităţi casnice care erau ado­


rate zilnic de către membrii familiei. Cultul casei era atât de
important încât a servit ca model pentru câteva practici de
cult al statului. Acest fapt nu este surprinzător, pentru că am
aflat din tăbliţele sumeriene despre faptul că zeii mai puţin
importanţi aveau în grijă oraşele mici şi satele din zonele în­
vecinate, în vreme ce zeii mai importanţi aveau privilegiul să
vegheze asupra oraşelor mai mari şi mai bogate. Astfel obi­
ceiurile bine împământenite din oraşele mai mici au devenit
atrăgătoare pentru zeii marilor oraşe, acolo unde controlul pe
care-l exercitau asupra oamenilor nu era întotdeauna uşor de
aplicat. Astfel a rezultat un cult al statului bazat pe modelul
unei familii de ţărani ca model de expansiune. De exemplu,
chiar şi în vremea Imperiului, cultul imperial a ajuns să se
bazeze pe cultul casei, care a fost interpretat drept Cultul
Geniului împăratului, sau paterfamilias - „Capul Familiei”,
al familiei care îi reunea pe toţi romanii.
Alţi zei romani importanţi erau: Ianus, Saturn,
Quirinus, Volturnus, Palea, Furrina, Flora, Carmenta,
Pomona, Portunus şi Fontanus. Dar mai exista un grup de
zeităţi misterioase, format din gardieni înnăscuţi: zeii râului
sau eroii divinizaţi din regiunea Latium, care au fost reuniţi
sub numele colectiv Dii Indigites. O mulţime de alte zeităţi
erau venerate tradiţional, printre ele numărându-se celelal­
te zeităţi gardiene cu origine nativă latină, cum ar fi Roma,
Tiberinus, Bellona, Lober, Libera, dar şi zeităţi abstracte ca
Fortuna (soarta), Concordia (armonia), Pax (pacea), Iustitia
(justiţia) şi multe altele.
182 Michael Tellinger

Trebuie să adăugăm şi faptul că grupul misterios de


oameni care îşi spuneau Sabinele, care trăiau la nord-est de
Roma, a jucat un rol important în dezvoltarea culturii ro­
mane, contribuind cu mulţi zei la familia cerească, precum
Pluto, Sabinele au influenţat în multe feluri mitologia ro­
mană şi practicile religioase. Par să semene cu misterioşii
Igigi, menţionaţi în tăbliţele sumeriene, care au trăit tot în
comunităţi izolate, dar au contribuit foarte mult la cultura
sumeriană, în principal prin căsătoriile cu femeile muritoa­
re, dând naştere unei noi specii de semizei. La fel ca Igigi
şi ca descendenţii acestora, Arienii, aceşti zei care au ieşit
din Sabine simbolizau puterea creatoare şi inovatoare a
Pământului, care le punea la dispoziţie oamenilor tehnologie
şi mijloace de subzistenţă.
Romanii erau întotdeauna pregătiţi să aducă omagii
şi sacrificii zeităţilor străine, în special atunci când călăto­
reau pe teritoriile acestora. Înainte de a porni la război, ei
făceau sacrificii mai mari pentru zeii duşmanilor decât sacri­
ficiile oferite acestora de către propriii supuşi, ca să câştige
favorurile acestor zei şi să-şi asigure victoria. Şi astfel, zeii
străini s-au infiltrat în Roma şi au dus la construirea de tem­
ple şi altare pentru noii zei, intitulate Dii Novensiles. Printre
aceşti zei noi se numărau Apollo, Ceres, Bachus, Isis şi mulţi
alţii. Toate acestea dovedesc că romanii erau doar martori
nevinovaţi ai „schimbării gărzii” de către zei, pe măsură ce un
nou val de zei Anunnaki s-au infiltrat în Roma şi în cultura
acesteia, aducând o nouă ordine a noii puteri instaurate la
nivel global, care era operaţională prin voinţa zeilor, cei care
dădeau acestei noi puteri globale forţa de a triumfa împotriva
duşmanilor. Iată o listă comparată a zeilor romani şi greci:
Sclavii zeilor 183

ROMA GRECIA
Apollo Apollo
Bachus Dionis
Ceres Demetra
Coelus Uranus
Cupidon Eros
Cybele Rhea
Diana Artemis
Hercule Heracles
lunona Hera
Jupiter Zeus
Latona Leto
Marte Ares
Mercur Hermes
Minerva Atena
Neptun Poseidon
Pluto Hades
Proserpina Persefona
Saturn Cronos
Ulise Odiseu
Venus Afrodita
Vesta Hestia
Vulcan Hefaistos

Să ne mutăm acum spre est, ca să demonstrăm felul


incredibil în care aceste basme cu zei au călătorit de-a lungul
lumii în Antichitate, atunci când oamenii puteau să se depla­
seze cu greu până în următorul oraş.
184 Michael Tellinger

ZEII J A P O N E Z I

Japonia prezintă un punct de întâlnire al religiilor si­


milar cu cel din China, dar amestecul de religii este diferit
şi unic. Ceea ce este fascinant este felul în care se face tre­
cerea de la mit la istorie. Toate scrierile antice japoneze par
să nu aibă graniţe vizibile între ceea ce astăzi este considerat
mit şi ceea ce de fapt este istorie. Acest fapt este cu adevă­
rat remarcabil, pentru că mulţi istorici occidentali sunt foarte
bucuroşi să facă această distincţie ei înşişi. Ştim că insulele
care formează Japonia de astăzi au fost create acum aproxi­
mativ 13 000 de ani, fiind contemporane cu Marele Potop,
înainte de acesta, insulele japoneze erau legate de continentul
asiatic. Acest lucru se întâmpla în timpul erei glaciare, atunci
când oamenii de pe continentul euro-asiatic migrau spre est.
Motivele acestei migraţii puteau să fie legate de urmarea re­
zervei de hrană, adică a turmelor de animale, sau ar fi putut
să fie legate de dorinţa de a scăpa de zeii violenţi ai zonelor
unde trăiau. Să reţinem că oamenii care au rămas pe Pământ
în urma Potopului credeau că zeii i-au părăsit şi au încercat
să-i distrugă pe toţi. După ce au supravieţuit Potopului, zeul
a coborât din ceruri şi instrucţiunile sale au fost „de a creşte
şi a se înmulţi”. Substratul acestor instrucţiuni era de fapt
acela ca oamenii să nu se disperseze în lume şi să nu încer­
ce să-i provoace pe zei... sau vor fi pedepsiţi din nou. Aceste
lucruri se întâmplau cu ceva timp înainte ca zeii Anunnaki
să încredinţeze oamenilor secretele agriculturii, atunci când
omul încă vâna şi îşi culegea hrana. Vechea populaţie Ainu din
Japonia reprezintă un mister pentru antropologi. Unii spun că
aceşti oameni masivi şi bărboşi, care trăiau în partea de nord
a Japoniei, erau acolo de peste 10 000 de ani, în vreme ce alţii
estimează că Ainu au început să locuiască în diferite părţi ale
Japoniei doar acum 3 000 - 4 000 de ani, în ultima jumăta­
te a perioadei Jomon. Această ipoteză se încadrează perfect
Sclavii zeilor 185

în tiparul nostru temporal, corespunzând cu mutarea arie­


nilor spre răsărit, pentru a coloniza teritorii noi şi a-şi întări
influenţa prin împrăştierea materialului lor genetic. Această
expansiune către est a fost fie urmată, fie precedată de zeii
Anunnaki cărora le fuseseră încredinţate domenii în Est de
către Enlil, ca să le conducă şi să le dezvolte. Şi astfel, fiecare
parte a lumii ar fi avut un grup diferit de zei, fiecare dintre
ele deţinând o metodă proprie de a rezolva problema umană.
Ainu înseamnă „om”. Ei credeau că zeii naturii, zeii
casei, zeii muntelui, zeii apelor existau împreună într-o
relaţie de simbioză care-l includea şi pe om. Nu este nimic
nou în acest mod de gândire, pentru că ştim de la sumerieni
şi de la greci că şi ei aveau zeii diferiţi care se îngrijeau de
diferitele sate şi de diferitele aspecte ale vieţii. Ainu credeau
că zeii au ajutat omenirea şi că trebuie apreciaţi pentru acest
lucru. Viaţa zilnică a populaţiei Ainu era un ritual continuu
închinat zeilor şi asistenţei mutuale pe care aceştia o ofereau
oamenilor, ceea ce ne spune că aceste lucruri se întâmplau
înainte ca zeii să impună oamenilor conceptul de sacrificiu
şi de adorare, în timpul expansiunii Anunnaki, la scurt timp
după Marele Potop. Toate documentele pe care le avem la
dispoziţie arată cu claritate că populaţiei Ainu nu i-a fost
uşor. Dacă nu au avut o interacţiune reală cu zeii şi dacă nu
au fost angajaţi direct într-o formă de relaţie cu zeităţile pă­
mânturilor pe care trăiau, atunci de ce să-şi piardă timpul cu
probleme care nu ar fi ajutat la supravieţuirea şi binele lor?
Zeii sau zeităţile care supravegheau pământurile unde trăiau
Ainu trebuie să fi fost foarte reali şi foarte exigenţi, la fel ca
şi ceilalţi zei ai oamenilor care le-au urmat. Amestecul de
trăsături europene şi asiatice al populaţiei Ainu contrastează
atât de puternic cu trăsăturile populaţiilor indigene din Asia,
încât nimeni nu este sigur de originile acestora. Unele teorii
susţin că aceste populaţii Ainu au o descendenţă caucaziană,
alte teorii susţin că aceste trăsături distincte sunt rezultatul
186 Michael Tellinger

izolării, care le-a permis să rămână neschimbate din punct de


vedere rasial faţă de restul raselor mongoloide amestecate şi
să evolueze printr-o serie de migraţii. Ar putea să fie o dova­
dă a influenţei arienilor care explorau estul şi care şi-au lăsat
amprenta asupra tuturor populaţiilor peste care au trecut?
Literatura shintoistă sau Calea zeilor foloseşte o mare
parte din mitologia japoneză pentru a descrie presupuse­
le origini istorice ale Japoniei. Putem vedea clar că religia
şi mitologia sunt de fapt inseparabile. Cele mai vechi do­
vezi japoneze pe care le avem sunt Kojiki: Istoria lucrurilor
vechi şi Nihongi: Cronicile japoneze, scrise în anii 712 d.Hr. şi
720 d.Hr. În prima parte din Kojiki facem cunoştinţă cu
treimea sfântă a japonezilor, care se descurca de minune şi
în Japonia, în vreme ce dădea naştere cerului şi Pământului.
Influenţa zeilor romani pare să se fi întins mult mai departe,
dincolo de catolicii romani. În Kojiki, aşa cum a fost tradusă
în 1882 de către B.H. Chamberlain, ni se povesteşte despre
această trilogie de zeităţi supreme japoneze.

Partea întâi: Naşterea zeităţilor şi începuturile Cerului


şi Pământului:

Numele zeităţilor care s-au născut pe Câmpia Cerului înalt,


la începuturile Cerului şi Pământului, au fost: Stăpânul Centrului
August al Cerului, apoi Augustul Mare Zămislitor de Minuni şi zeitatea
Zămislitoare de Minuni Divine. Aceste trei zeităţi s-au născut şi nu
au fost create şi îşi ascundeau prezenţa. Numele zeităţilor care s-au
născut după aceea dintr-un lucru care a încolţit până la a semăna
cu o trestie, atunci când Pământul era tânăr şi aluneca la fel ca o
meduză prin ulei.

Potrivit acestei poveşti a creaţiei pe care o găsim în


Kojiki, insulele japoneze au fost create de zei, doi dintre
aceştia coborând din cer ca să îndeplinească această sarcină.
Sclavii zeilor 187

Aceşti zei - zeul mascul Izanagi şi zeiţa femelă Izanami -


au dat viaţă celorlalte Kami (zeitate sau forţă supranaturală)
care se ocupau de mare, râuri, vânt, păduri şi munţi. Două
dintre aceste zeităţi, zeiţa soarelui Amaterasu Omikami şi
fratele acesteia, zeul furtunii, Susanowo, s-au luptat unul cu
altul, iar Amaterasu a ieşit învingătoare. Această poveste este
asemănătoare cu cea din miturile sumeriene şi greceşti în
care fraţii cereşti se luptă între ei.

Izanagi şi Izanami
Zeul creator şi zeiţa care au fost trimişi din Cer ca să
construiască Pământul. Ceilalţi zei şi zeiţe i-au urmat şi au
devenit descendenţii acestora. Coborând în lumea subterană,
Izanami a devenit bătrână şi urâtă. Izanagi a urmat-o ca să o
aducă înapoi, dar ea i-a interzis să o privească. Atunci când
Izanagi s-a uitat la ea, aceasta a încercat să-l facă prizonier
al lumii subterane. Urmărit de Furiile lui Izanami, Izanagi a
scăpat şi a sigilat intrarea în lumea subterană cu ajutorul unui
bloc de rocă. Este fascinant să descoperim că grecii aveau
Eriniile, romanii aveau Furiile, iar japonezii aveau şi ei Furii
care le îndeplineau sarcinile neplăcute. Izanami s-a mâniat
şi a jurat să ucidă în fiecare zi câte 1 000 de supuşi ai lui
Izanagi, iar acesta a jurat să creeze în fiecare zi câte 1 500.
Şi astfel Izanami a devenit zeiţa morţii, iar Izanagi a devenit
domnul vieţii.
Dacă cele de mai sus reprezintă o poveste mitologică,
Kojiki redă aşa-zisa poveste istorică a felului în care Izanagi
s-a aventurat pe tărâmurile lumii subterane în căutarea iubi­
tei sale Izanami. Încă o dată, mitologiile noastre se amestecă,
în momentul în care îl întâlnim de zeul grec Hades, zeul
lumii subterane, fratele lui Zeus, cel care şi-a extins influenţa
asupra lui Izanami. Brusc, mitologia japoneză se amestecă cu
mitologia greacă, folosind numele unui zeu grec ca şi cum ar
fi fost normal să facă asta acum 13 000-14 000 de ani, la o
188 Michael Tellinger

distanţă de 9 500 de kilometri. Şi atunci unde a apărut pen­


tru prima dată Hades? În Grecia sau în Japonia?
Această poveste este foarte frumos redată în Kojiki.
Nemaiputând să suporte durerea, Izanagi se hotărăşte să
mergă pe Tărâmurile de Jos, în căutarea iubitei sale Izanami
şi să o aducă înapoi în lume, indiferent care ar fi preţul. În
drumul său trebuie să depăşească multe pericole, dar hotărâ­
rea lui Izanagi le-a învins pe toate. În cele din urmă, a ajuns
la un castel mare care trebuie să fi fost locul unde era ţinută
Izanami. Dar intrarea era păzită de nişte demoni gigantici,
unii roşii, alţii negri, care păzeau cu străşnicie poarta. A mers
în spatele castelului şi, spre surprinderea sa, poarta din spate
nu era păzită. A trecut cu atenţie de poartă şi, după ce a că­
utat-o şi a strigat-o pe Izanami, în cele din urmă a găsit-o:

Draga mea, am venit să te iau înapoi în lume. întoarce-te, te


rog, şi haide să încheiem munca de creaţie conform voinţei Zeilor
Cereşti, munca pe care am făcut-o doar pe jumătate până la plecarea
ta. Cum a-şi putea să o desăvârşesc fără tine? Pierderea ta înseam­
nă să pierd totul.

Imaginaţi-vă surprinderea lui atunci când Izanami i-a


răspuns astfel:

Vai! Ai ajuns prea târziu. Am mâncat deja din ispita lui Hades.
După ce am mâncat o dată din roadele acestui ţinut, îmi este impo­
sibil să mă întorc în lume... aş vrea, din toată inima, să mă întorc
cu tine, dar, înainte de a putea face asta, trebuie să obţin mai întâi
permisiunea din partea zeităţilor lui Hades.

La fel cum zeii sumerieni au împărţit pământurile şi


au numit zei diferiţi care să le conducă, la fel au procedat şi
zeii japonezi. În acest fragment, preluat din Yengishiki sau
Sclavii zeilor 189

Ritualurile Shinto, aruncăm o privire asupra unui astfel de


eveniment.

Declar prin marele ritual, ritualul Ceresc, care i-a fost


încredinţat la momentul în care i s-a dat conducerea regiunii de sub
Cer, prin Cuvântul dat de iubitul Suveran, tatăl copiilor săi, cel care
rămâne sfânt pe Câmpia Cerului înalt - Fie ca augustul său nepot să
vegheze netulburat asupra ţării spicelor vii care înfloresc în mijlocul
mlaştinilor cu stuf, ca într-o zonă paşnică.

Bătălia zeilor japonezi

În capitolul „Uşa adăpostului ceresc de piatră” din Kojiki, citim


despre o succesiune de evenimente ciudate care au primit interpretări
diferite din partea istoricilor. Dar, dacă dăm la o parte sentimentele,
se aseamănă foarte mult cu unele dintre descrierile din tăbliţele su­
meriene care descriu începuturile conflictului dintre zeii Anunnaki.
Până şi zeii japonezi i-au imitat pe strămoşii lor sumerieni, ciocnindu-
se şi luptându-se din când în când, în lupta lor pentru supremaţie.
Ca în orice situaţie de conflict, existau învingători şi cei care erau
alungaţi. Orice fel de erupţie violentă printre zei trebuie să le fi părut
miraculoasă primilor oameni. Următoarele texte par să fie descrieri
foarte poetice ale preludiului unui conflict şi izbucnirea care a făcut
ca una dintre aceste zeităţi rebele să fie alungată de pe „tărâmurile
cereşti.” Aşa s-a întâmplat pe Pământ timp de câteva sute de mii de
ani în rândurile zeilor Anunnaki, pe măsură ce aceştia s-au înmulţit,
iar dorinţele lor pentru lucrurile lumeşti au crescut.

Şi aşa zeitatea de o strălucitoare măreţie a fost în­


grozită la vederea acestora şi a închis în urma ei uşa de la
sălaşul ceresc de piatră şi s-a retras. Şi atunci toată câmpia
înaltă a cerului a rămas întunecată şi tot pământul din centrul
mlaştinilor cu stuf era în întuneric. Ca urmare a acestui lucru,
190 Michael Tellinger

noaptea eternă a învins. După aceasta, vocile miilor de zeităţi


fură ca muştele în cea de-a cincea lună în timp ce roiau şi
miriade de rele prevestiri se iscară. Aşadar, cele opt sute de
miriade de zeităţi se adunară într-o divină întrunire pe fundul
Liniştitului Râu al Raiului şi-i porunciră zeităţii Gândului, co­
pilul Augustului Mare Făcător de Minuni, să se gândească la
un plan pentru adunarea păsărilor îndelung-cântătoare ale
nopţii eterne şi a le face să cânte, pentru a lua pietrele grele
ale Raiului de pe fundul Liniştitului Râu al Raiului şi pentru a
lua fierul din Divinii Munţi-de-Metal.
...Măreţia Sa, Celestul Domn şi Strămoş, cu
pioşenie recitând măreţe liturghii şi zeitatea Cerească a
Puterii Bărbăteşti ascunzându-se în spatele uşii şi Măreţia
Sa, Cereasca Avertizare Feminină, lovind în juru-i divinul
brădişor de pe Muntele Kagu... aşezând un paravan înain­
tea uşii sălaşului ceresc de piatră şi tropotind până ce a făcut
să răsune paravanul şi făcând ca şi cum ar fi fost posedat de
o zeitate şi smulgându-şi sfârcurile sânilor, trăgându-şi în jos
poalele până la părţile intime. Apoi Câmpia înaltului Cer se
cutremură şi cele opt sute de miriade de zeităţi se sfătuiră şi
îi dădură lui Augustei Impetuozităţi Masculine o amendă de
o mie de table şi, de asemenea, îi tăiară barba şi chiar făcură
ca unghiile de la degetele şi picioarele lui să fie smulse şi îl
izgoniră printr-o exilare divină.

Aji-Suki-Taka-Hi-Kone
Unul dintre cei câţiva zei ai tunetului. Zgomotos din
naştere, când a crescut a devenit şi mai zgomotos, aşa că era
transportat în susul şi în josul unei scări ca să se liniştească.
De aceea poate fi auzit apropiindu-se şi îndepărtându-se.
„Scara către cer” reprezintă o imagine importantă în acest
mit. De ce toate miturile fac referire mereu la zei care urcă în
cer şi reapar după o vreme?
Sclavii zeilor 191

Ama-No-Uzume
Zeiţa fertilităţii. O însoţitoare a lui Ninigi, ea executa
un dans obscen sperând să facă Soarele să iasă din ascun­
zătoare. Acest dans simbolizează plantarea seminţelor care
aşteaptă sosirea Soarelui după trecerea iernii. Este şi aceasta
o legătură cu Igigi, care erau părinţi prezumtivi ai Arienilor,
care-i învăţau despre agricultură şi tehnologie?

Amaterasu
Zeiţa soarelui, conducătoarea cerurilor. Atunci când
marele ei duşman, zeul furtunii, Susa-No-Wo, i-a distrus pa­
latul, Amaterasu a mers să se ascundă într-o peşteră. Ceilalţi
zei şi-au folosit toate trucurile magice pentru a o face să iasă
de acolo, dar nu au reuşit. În absenţa ei, întunericul şi demo­
nii au condus Pământul până când Ama-No-Usume a reuşit
să o scoată pe Amaterasu din peşteră, cu ajutorul unui truc.
Executând un dans obscen şi comic, i-a făcut să râdă pe toţi
zeii adunaţi la gura peşterii. Când Amaterasu a întrebat ce
se întâmplă, Ama-No-Uzume i-a răspuns că au găsit o altă
zeiţă a Soarelui mai bună decât ea. Amaterasu a aruncat o
privire din peştera ei şi şi-a văzut imaginea reflectată într-o
oglindă pe care Ama-No-Uzume o atârnase de un copac din
apropiere. Fascinată, Amaterasu s-a apropiat ca să vadă mai
bine şi atunci zeii au prins-o şi au târât-o afară.

Amatsu Mikaboshi
Augusta stea a Cerului. Zeul răului.

Benzaiten
Zeiţa iubirii, unul dintre zeii fericirii. Benzaiten
călăreşte un dragon în timp ce cântă la un instrument cu
coarde. Există foarte puţine diferenţe între ea şi Venus şi
Inanna sau Ishtar şi alte zeiţe ale iubirii. Toate par să fie atra­
se de muzică, dans şi cultură.
192 Michael Tellinger

Bishamon
Zeul fericirii şi al războiului, ceea ce reprezintă o aso­
ciere ciudată. Bishamon îi protejează pe oameni împotriva
bolilor şi a demonilor. Bishamon este adesea reprezentat
purtând o roată de foc ca un halou, pe care unii o consideră
a fi Roata Sorţii.

Chimata-No-Kami
Zeul răscrucilor, drumurilor şi cărărilor. La început era
un zeu falic, simbolul său fiind plasat la răscrucile drumurilor.

Ho-Masubi
Zeul focului. Naşterea sa a ucis-o pe zeiţa creatoare
Izanami. Tatăl său, zeu creator Izanagi, a fost atât de furios
încât l-a ucis pe nou-născut. Din sângele acestuia au ieşit opt
zei, iar din corpul său au ieşit opt zei ai muntelui. Comparaţi
această legendă cu cea a lui Cronos şi Zeus şi a celorlalţi zei
care au fost creaţi din vărsarea sângelui lui Uranus.

Kawa-No-Kami
Zeul râurilor. În vreme ce apele mari aveau pro­
priii zei, toate cursurile de apă se aflau sub autoritatea lui
Kawa-No-Kami. Atunci când râurile producea inuundaţii,
zeii erau uneori domoliţi cu sacrificii umane.

Nai-No-Kami
Zeul cutremurelor, a fost adăugat mai târziu în pan­
teonul zeilor japonezi. Nai-No-Kami a apărut în secolul
al VII-lea d.Hr. Această legendă sprijină poveştile despre
aşa-zişii îngeri.

Ninigi
Nepotul lui Amaterasu, „nepotul divin” care a fost
trimis să conducă Pămîntul. Strămoşul tuturor împăraţilor
Sclavii zeilor 193

niponi. Numele şi descrierea acestui zeu sunt reminiscenţe


sumeriene ale populaţiei Igigi, care îl sprijinea pe Marduk,
cel care era, de asemenea, un nepot divin. El s-a căsătorit cu
femei de pe Pământ şi a contribuit la crearea tribului de arieni
albi. Dar ceea ce este interesant este faptul că descendenţii lor
semidivini au fost regii Egiptului, potrivit tăbliţelor sumerie­
ne, la fel cum Ninigi a fost strămoşul împăraţilor niponi.

O-Kimi-Nushi
Zeul vrăjitoriei şi al medicinei. La început, a fost con­
ducătorul provinciei Izumo, dar, după aceea, a fost înlocuit de
Ninigi. În compensaţie, a fost numit conducător al lumii ne­
văzute a spiritelor şi a magiei. Încă o dată, legătura cu Ninigi
este fascinantă, de vreme ce Igigi erau proto-arienii avansaţi,
care deţineau ştiinţa medicinei şi a tehnologiei.

Sengen -Sama
Zeiţa muntelui sacru Fujiyama. Adoratorii întâmpi­
nă răsăritul Soarelui la altarul ei din vârful muntelui. Zeiţa
sumeriană Ninhursag, cunoscută şi sub numele de Ninrnah
„Zeiţa înflăcărată”, avea şi ea propria reşedinţă montană. Ea
a fost cu adevărat zeiţa-mamă a omenirii şi unul dintre cre­
atorii lui Adam. Este posibil să fi fost venerată sub această
formă în Răsărit, prin reprezentarea Soarelui care se ridică
deasupra omenirii?

Shine-Tsu-Hiko
Zeul vântului. El umple spaţiile goale dintre Pământ şi
ceruri şi susţine Pământul, împreună cu soţia sa Shina-To-Be.
Grecii şi romanii aveau zei identici care îndeplineau aceleaşi
sarcini.
194 Michael Tellinger

Susa-No-Wo
Zeul furtunilor, şerpilor şi fermierilor. Era fratele lui
Amaterasu şi cel mai mare duşman al acesteia. A fost un
scandalagiu încă de la naştere. După ce Amaterasu a fost
scoasă în cele din urmă din peştera sa, Susa-No-Wo a fost
pedepsit. Ceilalţi zei i-au bărbierit mustaţa şi barba, i-au
smuls unghiile şi l-au condamnat să trăiască la fel ca un mu­
ritor pe Pământ.

Descrierile de mai sus îi reprezintă doar pe câţiva din­


tre zeii lumilor străvechi. Culturile şi civilizaţiile se întind
pe mii de pagini, pentru care vă recomand să vă îndreptaţi
către literatura de specialitate, ceea ce vă va ţine cu răsuflarea
întretăiată de uimire. Odată ce începem să identificăm ase­
mănările şi relaţiile dintre zei, întregul subiect al mitologiei
ia o nouă turnură. Incredibila bogăţie a diversităţii acestor
zei antici şi interacţiunea dintre zei şi oameni sunt imposibil
de imaginat în societatea actuală. Această activitate neîntre­
ruptă, care uneori se transforma într-un infern, nu ar fi putut
fi posibilă decât dacă le-ar fi fost impusă omanilor. Nu pot
să-mi imaginez că toate aceste asemănări din toate cultu­
rile sunt doar simple coincidenţe. Tiparul poveştilor zeilor
sumerieni este prezent în toate mitologiile lumii. Există o
prezenţă constantă a zeilor mai importanţi şi a celor mai
puţin importanţi, a zeilor binevoitori şi a celor violenţi, a ze­
ilor supremi şi a fiilor zeilor, a caselor zeilor şi a locurilor de
joacă sexuală. Zeiţele şi odraslele acestora schiţează genealo­
giile zeilor şi indică aceeaşi structură ierarhică a unei familii
extinse de zei pentru întreaga lume: înrudiţi îndeaproape, dar
despărţiţi de foamea lor de a deţine controlul. Materialul ge­
netic din spatele unui astfel de comportament indică direct
spre propriul nostru A D N programat, pe care l-am primit de
la zei. În capitolul al XVI-lea vom explora marea poveste a
omenirii, de la naştere şi până în prezent, schiţând momentul
Sclavii zeilor 195

în care omul a fost conceput şi a moştenit aceste trăsături ge­


netice extrem de deranjante de la creatorii săi, „zeii Cerului
şi ai Pământului”, aşa cum stă scris în scripturile sumeriene.
În The Lost Book of Enki, Zecharia Sitchin prezintă po­
vestea înfricoşătoare a zeului Enki, geniul din spatele creării
oamenilor. O poveste a omenirii, de la începuturi şi până la
evenimentele tragice de la Sodoma şi Gomora, care, potrivit
lui Enki, au fost inutile şi ar fi putut fi prevenite. Enki a fost
primul fiu al lui Anu, unul dintre cei trei lideri supremi de
pe Pământ, de după colonizarea Pământului care a avut loc
acum 445 000 de ani. Dintre zeii Nefilim, „cei care au ve­
nit din ceruri pe Pământ”, el era cel cu adevărat uman, ceea
ce l-a făcut să dicteze scribului său, Endubsar, următoarele:
„acestea au fost cuvintele zeului Enki. Scrise după rostirea
gurii marelui zeu Enki, fără să fie sărit niciun cuvânt, nici
adăugat de către scribul şef Endubsar, un om din Eridu, fiul
lui Udbar.” Deşi referiri la conţinutul acestor tăbliţe s-au fă­
cut în alte lucrări, a fost nevoie de un efort susţinut pentru ca
să fie descoperite printre ruinele muzeelor şi siturilor arheo­
logice. Aceste evenimente străvechi, care au fost surprinse de
scribii sumerieni, au fost acum traduse şi prezentate omenirii
în anul 2002 de către Zecharia Sitchin. Acesta a datat eve­
nimentele întâmplate la Sodoma în anul 2024 î.Hr. Aşadar,
pare firesc ca aceste tăbliţe, aşa cum au fost dictate de Enki,
să fi fost scrise la scurtă vreme după aceste evenimente, după
anul 2024 î.Hr. Sitchin deţine cea mai mare colecţie privată
din lume de tăbliţe sumeriene, ceea ce i-a permis să prezinte
aceste traduceri în anul 2005, în faţa unei civilizaţii care nu
bănuia nimic. Această lucrare, care conţine 308 pagini, este
acum cea mai completă sursă de informaţie despre evenimen­
tele neclare din trecutul nostru îndepărtat. Aruncă o lumină
nouă asupra conceptului de mitologie şi asupra explicaţiilor
populare moderne cu privire la aceste mituri. Arată cu o
claritate dureroasă că unele lucruri care s-au întâmplat în
196 Michael Tellinger

timpurile biblice au fost ascunse într-adins de cunoaşterea


omenirii. De asemenea, ridică întrebări foarte serioase des­
pre exprimările din Biblie şi credibilitatea lor, atunci când
sunt comparate cu scripturile sumeriene. Aceste traduceri
înlătură multe dubii legate de existenţa „zeilor Cerului şi
ai Pământului”, care controlau omenirea cu o mână de fier.
Dovedesc că moştenirea noastră genetică aparţine atât de
Pământ, cât şi de spaţiul cosmic îndepărtat, de o planetă nu­
mită Nibiru. Explică speculaţiile anterioare cu privire la cine
suntem şi de unde venim, aducând toate dovezile necesare pe
care omenirea le căuta.
Cea mai supărătoare concluzie care reiese din aceste
descoperiri este aceea că trebuie să fi existat un plan sinistru,
dar extrem de bine executat de manipulare a omenirii pus la
cale de Enlil, fratele lui Enki. Acest comandant suprem al
Pământului nu a fost niciodată favorabil ideii de a-i crea pe
oameni şi cu siguranţă nu voia să-şi modifice planurile ca să
asigure supravieţuirea oamenilor pe Pământ. Devine o posi­
bilitate distinctă situaţia ca Biblia să nu fie decât o lovitură
de maestru de proporţiile unei pandemii: o saga continuată
şi perfect controlată a propagandei şi îndoctrinării omenirii,
condusă de însuşi Enlil. Exercitarea acestui control trebuie să
fi început după Potop, atunci când Enlil a realizat că oamenii
au fost salvaţi împotriva dorinţei sale. Şi-a mai dat seama că
singura cale de a putea controla omenirea era prin interme­
diul puterii absolute, controlului şi fricii, folosindu-se de o
mână forte şi de tactici dictatoriale. Din acel moment, Enlil
avea să fie zeul omenirii şi să o conducă prin intimidare, frică,
sete de sânge şi violenţă, dar şi prin acordarea de recompense
pentru loialitate şi supunere şi pentru îndeplinirea ordinelor
sale. Însă nepotul său, Marduk, dorea să acapareze puterea
pe Pământ, care îi fusese promisă de către tatăl său, Enki,
chiar de la început, la scurt timp după ce au ajuns pe Pământ.
Marduk şi-a ales poporul favorit şi l-a ajutat în defavoarea
Sclavii zeilor 197

altora, folosindu-se de el pentru a-şi duce la îndeplinire pla­


nurile necinstite. începând cu anul 3200 Î.Hr., la începuturile
Imperiului Egiptean, Marduk şi Enlil s-au angajat într-o
luptă îndelungată pentru controlul asupra Pământului. În
vreme ce Enlil se folosea de principiul dezbinării şi al cuceri­
rii printre oameni, Marduk s-a autoproclamat zeul suprem, a
preluat controlul asupra Egiptului şi le-a promis regilor viaţa
veşnică în lumea de apoi, dacă aceştia îl urmau. Încet, dar
sigur, Marduk şi-a însuşit şi el principiul dezbinării şi al cu­
ceririi, pe măsură ce a preluat controlul asupra planetei. Aşa
cum a decis soarta, specia sclavă a devenit nu numai o victi­
mă accidentală a războiului dintre zeii care se luptau pentru
controlul asupra planetei, ci şi oamenii au devenit şi soldaţii
ignoranţi ai zeilor Anunnaki, în lupta acestora pentru putere.
Acestea erau începuturile vremurilor bibilice, care sunt bine
coroborate atât în scripturile sumeriene, cât şi în cele evreieşti.
Poporul ales al lui Dumnezeu cucerind alte popoare.
De-a lungul istoriei omenirii, Enlil a făcut tot ce i-a
stat în putinţă ca să oprească evoluţia şi emanciparea omului.
Aşa cum am demonstrat, a făcut acest lucru constant şi neo­
bosit, temându-se că oamenii vor deveni mai deştepţi şi mai
puternici dacă evoluau, ceea ce ar fi reprezentat o ameninţare
pentru imperiul său. Nu este clar dacă autorul este Enlil sau
Marduk, dar ultima lovitură de maestru a fost aceea că aveau
toate aceste evenimente antice scrise şi înregistrare de către
oameni loiali şi temători faţă de marele zeu violent. Aceste
lucrări scrise au fost considerate sfinte de către om şi de-a
lungul anilor au fost adunate într-o colecţie de cărţi care as­
tăzi poartă numele de Biblie, în afară de alte scripturi sfinte.
Întrebaţi orice strateg militar sau de propagandă şi veţi primi
acelaşi răspuns: dacă repetaţi o minciună de un număr su­
ficient de ori, ea va deveni adevăr. Mai ales dacă o susţineţi
cu o ameninţare cu violenţa. Stalin a fost un maestru al pro­
pagandei şi al îndoctrinării. Într-atât de mult încât, chiar şi
198 Michael Tellinger

după căderea Uniunii Sovietice şi a deschiderii seifurilor de


la Kremlin, încă mai există milioane de susţinători ai lui, care
refuză să creadă că ororile care se spun despre el sunt ade­
vărate. Oamenii care au citit şi au interpretat greşit Biblia şi
care atribuie unele fapte inexplicabile unor situaţii care sunt
lipsite de sens au căzut victime unor asemenea tactici. Sunt
atât de plini de frică, încât frica le consumă minţile, făcân-
du-i incapabili să aibă o gândire independentă. Ei spun că
„este voia Domnului, că Dumnezeu a plănuit aşa, pentru că
a vrut ca noi să nu ştim nimic”. Şi au dreptate. Zeii nu au
vrut ca noi să cunoaştem adevărul teribil, ascuns în spate­
le manipulării omenirii şi cum suntem controlaţi prin frică,
violenţă, pedeapsă şi răsplată. Aceasta este povestea întreagă
a Vechiului Testament.
Acum, că suntem siguri de locul nostru în punctul cul­
minant al evoluţiei şi al cunoaşterii umane, a venit timpul să
ne punem o întrebare care ne va schimba vieţile: credem că
vechile tăbliţe de argilă reprezintă un mesaj de la strămoşii
noştri îngrijoraţi sau ne dezicem de ele ca de nişte prostii
scrise de un nebun cu scopul de a produce confuzie? Noi
trebuie să luăm această decizie. Am încredere că veţi cântări
dovezile şi vă veţi da seama că această comunitate univer­
sală a fiinţelor reprezintă un strigăt împotriva acţiunilor
barbare ale coloniştilor însetaţi de sânge care s-au aşezat
pe Pământ. Aşa-zisul dumnezeu, cu literă mică, nu poate fi
niciodată confundat cu Dumnezeul cu majusculă. Mulţi oa­
meni se simt foarte deranjaţi de aceste informaţii şi se vor
teme de „pedeapsa lui dumnezeu împotriva gândurilor rele”.
Alungaţi-vă frica, uitaţi-vă la lumina Dumnezeului adevărat,
Dumnezeul iubirii, Dumnezeul milei şi Prinţul Păcii. Nu
o zeitate lacomă care are nevoie de aur, de capre şi de oa­
meni care să i le ofere ca un semn de loialitate. Deşi această
cunoaştere poate părea prea îngrozitoare ca să fie analizată,
eu o văd ca fiind cea mai eliberatoare experienţă, care mi
Sclavii zeilor 199

l-a dezvăluit pe adevăratul Dumnezeu, răspunzând la multe


dintre întrebările care nu au dat pace omenirii. Cunoaşterea
înseamnă putere, iar această cunoaştere mă va ajuta să înţeleg
al cui nume îl chem atunci când mă rog. Dumnezeul univer­
sului, spiritul universal, Fiinţa Supremă. Înarmat cu această
cunoaştere, pot privi înainte spre călătoria în desfăşurare a
omenirii, pe măsură ce evoluăm către un genom complet care
ne va deschide barierele minţii şi ne va permite să ne alătu­
răm din nou comunităţii universale de fiinţe.
3
Misterul despre Iisus
şi despre alţi profeţi
Indiferent de felul în care îl privim pe Iisus Hristos -,
fie ca pe Fiul lui Dumnezeu, fie ca pe un profet inspirat care
a luat grijile lumii pe umerii săi -, acesta a lăsat în urmă o
moştenire care a fost izvor de inspiraţie pentru miliarde de
oameni. Discuţiile legate de Prinţul Păcii sunt întotdeauna
pline de emoţie şi conduc adesea la schimburi aprinse între
oamenii care vorbesc despre El ca şi cum L-ar fi cunoscut
personal. Ei fac afirmaţii îndrăzneţe despre felul în care ar fi
procedat Iisus, cum ar fi reacţionat şi ce ar fi spus dacă s-ar
fi aflat într-o situaţie anume. Având în vedere că scrierile
istoricilor care prezintă versiuni diferite despre Iisus omul
sunt tratate cu suspiciune, singurul lucru pe care-l pot face
specialiştii în religii este acela să ne povestească despre omul
Iisus aşa cum au citit despre el în Noul Testament. Mă gră­
besc să adaug că cele mai multe lucruri scrise despre Iisus în
Noul Testament probabil că sunt diferite faţă de învăţăturile
sale. Dacă luăm în considerare toate dovezile noi prezentate
în această carte, dar şi în alte cărţi cu privire la moştenirea
noastră şi dacă acceptăm, deşi cu reţinere, faptul că suntem
descendenţii unei rase mult mai avansate care ne-a creat ca
202 Michael Tellinger

să fim o specie sclavă, rămâne o întrebare pentru care trebuie


să găsim un răspuns: cine a fost Iisus Hristos?
După o muncă de documentare intensă pe un site
dedicat Bibliei, care pune la dispoziţie o multitudine de ver­
siuni ale acestei cărţi, am ajuns la un rezultat surprinzător.
Cuvintele Iisus, Hristos, Mesia şi Fiul lui Dumnezeu apar în
Biblie pentru prima dată în Evanghelia Sfântului Apostol
Matei. Şi, dacă memoria nu-mi joacă feste, aceasta este
a XIV-a carte a Bibliei şi, în acelaşi timp, prima carte a
Noului Testament. Nu vi se pare ciudat că nu există nicio
referinţă la numele de Mesia, care ar fi trebuit să fie prin­
cipala atracţie a Bibliei? Dacă Iisus era actorul principal al
acestei poveşti, salvatorul despre care se vorbea în profeţii, cel
mai important motiv al existenţei acestei colecţii de cărţi, nu
este ciudat că întâlnim numele său atât de târziu? Cea mai
mare parte a vieţii mele am avut o admiraţie rebelă pentru
Iisus Hristos - fiind inspirat de mesajul său, dar şi confuz din
cauza originilor sale. Trebuie să recunosc că admiraţia mea
sinceră a fost deturnată în mod repetat de tot soiul de predi­
catori. Convingerea personală este aceea că religia populară
a preluat un mesaj simplu al iubirii şi bunăvoinţei printre
oameni şi l-a modificat ca să-l folosească abuziv pentru sa­
tisfacerea unor scopuri îndoielnice. Pe măsură ce am căutat
mai mult, am descoperit infomaţii care m-au făcut să regân-
desc părerea mea naivă privind întreaga controversă născută
în jurul lui Iisus. Una câte una, s-au confirmat suspiciunile
mele privind existenţa unui plan necinstit, conceput acum
mii de ani în spatele moştenirii atent construite a lui Hristos.
La fel ca Avraam, Iisus a devenit un mesager nevinovat al
violenţilor zei Nefilim, pregătind terenul pentru continuarea
înrobirii omenirii. Prin faptele bune pe care le-a făcut pentru
oameni, prin faptul că i-a adunat ca să-i salveze, arătându-le
calea pe care trebuie să meargă pentru a ajunge la porţile
lui dumnezeu, Iisus a ţesut inconştient propaganda zeilor
Sclavii zeilor 203

Anunnaki însetaţi de putere. Nu putem nega faptul că Iisus


a fost om. Este dovedit istoric că a trăit şi a călătorit pen­
tru a-şi propovădui învăţăturile. Dar cine erau cu adevărat
părinţii Lui, care era descenţa Sa, cine a aranjat apariţia Sa
pe Pământ şi cine a pus la cale toate profeţiile făcute cu mii
de ani înainte de apariţia Sa, acestea sunt întrebările la care
trebuie să găsim răspunsuri. Apar dovezi care susţin faptul
că profeţiile care anunţau apariţia lui Hristos sunt de mai
rău-augur decât ne-am imaginat vreodată. Ciudatele ase­
mănări dintre originile neclare ale omenirii şi cele ale lui
Hristos indică posibilitatea că, oricine ar fi fost cel care a
creat omenirea, să se gândească la un al doilea val de pro­
pagandă calculată şi la un mecanism de control final. Un
mecanism de control care a fost planificat şi executat cu o
precizie asemănătoare unei manevre militare.
Aşa cum am arătat, singura trăsătură neclară a acestei
poveşti este lipsa de referiri cu privire la Mesia din Vechiul
Testament. Cuvântul Mesia apare pentru prima dată în
Evanghelia Sfântului Apostol Ioan (capitolul I, versetul 41)
iar cuvântul Mântuitorul apare pentru prima dată în
Deuteronom (capitolul 32, versetul 15). Aceste fapte mă fac
să cred că ideea de a trimite un „mântuitor” pe Pământ ca
„Fiu al lui Dumnezeu” a apărut mult mai târziu, spre finalul
Vechiului Testament, aparţinând lui Enlil sau lui Marduk
şi „îngerilor” acestora, care şi-au dat seama că abordarea
violentă şi opresivă pe care o aveau faţă de oameni avea ne­
voie de schimbare. Ei şi-au dat seama că, după mii de ani
de evoluţie, omenirea s-a dezvoltat substanţial şi a devenit
mai inteligentă şi nu mai era dispusă să accepte brutalitatea
zeilor Anunnaki. Acest lucru însemna că zeii trebuiau să-şi
revizuiască planul şi să găsească o nouă strategemă. Şi aşa
au şi făcut. A fost construită la fel ca un scenariu de film şi
chiar unul foarte bun aş spune eu. Atât de bun, încât, după
2 000 de ani, miliarde de susţinători loiali încă mai citesc
204 Michael Tellinger

acest scenariu cu o devoţiune absolută, pregătiţi să doboare


pe oricine îndrăzneşte să atace dinozaurul sfânt. Trebuie să
examinăm unele dintre comportamente ciudate şi relaţiile
dintre Iisus şi dumnezeul său pentru a pune în lumină aces­
te semne de tensiune latentă dintre cele două entităţi. Am
menţionat mai devreme că istoria este scrisă de către învin­
gători şi la fel au stat lucruri şi în cazul luptei dintre Enlil,
Enki şi Marduk. Din nefericire pentru omenire, lupta dintre
copiii zeilor Nefilim a fost câştigată de cel rău, Enlil - cel
căruia nu-i plăcea omenirea. Oare şi-a construit cu măiestrie
stăpânirea ca „zeu” al omenirii? Învingătorul Enlil a pre­
luat controlul asupra unor activităţi cum ar fi înregistrarea
activităţilor umane şi controlarea destinului oamenilor prin
intermediul scrisului. Misiunea sa era simplă: să menţină
omenirea needucată, ignorantă şi proastă. Să-şi demonstreze
puterea şi superioritatea asupra lor din când în când, ca să-i
menţină temători. Să fie zeul violent, dar totuşi iubitor, ca­
re-i va răsplăti pe cei care se supun în tăcere şi care nu pun
prea multe întrebări. În primele timpuri despre care vorbeşte
Biblia, atunci când Avraam a fost fost momit de Enlil ca să
devină unul dintre liderii săi preferaţi, lui Marduk i-a fost
repartizat Egiptul ca să-l controleze. Marduk mai era cunos­
cut printre egipteni şi ca Ra, Re sau Amun. Ca să-şi creeze
o bază proprie de susţinători, Enlil „i-a ales” pe israeliţi să
devină poporul său „ales” şi i-a eliberat din sclavie, de sub
controlul lui Marduk. Aceasta a fost o victorie uriaşă pentru
Enlil, care i-a adus loialitatea eternă din partea evreilor şi
l-a înscăunat ca zeu al Israelului. Enlil le-a promis adepţilor
săi „un pământ al laptelui şi al mierii”, dar pentru atingerea
acestui ţel ei trebuiau să elimine un număr de alte popoare,
care erau fără îndoială adepte ale lui Marduk şi care nu se
numărau printre favoritele lui Enlil.
Enlil avea un grad superior faţă de Enki, ceea ce
însemna că putea face orice dorea cu omul creat de Enki.
Sclavii zeilor 205

Disputa dintre Enki şi Enlil, care a început cu mult timp


înainte, în grădina Raiului, a jucat un rol esenţial în toate
textele biblice, inclusiv în profeţiile care au fost făcute. A
explorat în detaliu această chestiune în alte capitole, arătând
felul în care Enki a fost denumit şarpe şi demon, iar omului
i-a fost interzis să convieţuiască cu el. Planul a fost impus
omenirii într-un fel atât de iscusit, încât va deţine primul
loc în analele manipulării şi propagandei. Este posibil să fie
nevoie de secole de războaie religioase pentru ca oamenii să
înţeleagă realitatea. Enki era „băiatul bun”. Dar istoria este
scrisă de învingători, iar povestea adevărată a fost acoperită
cu totul de cărţile de istorie, printre care Biblia, care deţine
locul fruntaş, pentru că aceste cărţi erau controlate de Enlil,
care s-a autoproclamat dumnezeu. Pe măsură ce timpul tre­
ce şi descoperim noi adevăruri despre preistoria şi posibilele
origini ale omenirii, aflăm că Enki a fost cel care l-a creat
pe Adam şi că îşi iubea creaţia. A încercat cu nenumăra­
te prilejuri să ridice nivelul de cunoaştere al omenirii, să o
înveţe, să o informeze, dar Enlil nu a permis speciei sclave
să devină o ameninţare pentru el şi pentru ceea ce construise
pe Pământ. Acesta este mesajul adânc ascuns care se insinu­
ează din paginile Bibliei în ziua de azi. După cea mai lungă
perioadă de înrobire a omenirii, începem să întrezărim
adevărul. Revelaţiile incredibile produse de recenta car­
te lansată de Zecharia Sitchin, Lost Book of Enki, ne pun
la dispoziţie dovezi puternice privind acest complot etern şi
aduc răspunsuri pentru neconcordanţele din cărţile noastre
unidirecţionale de istorie.
Atunci când am început să citesc această carte in­
credibilă, m-am simţit de parcă aş fi dat peste însuşi Sfântul
Graal. Cuvintele nu pot să descrie sentimentele contrare
care apasă asupra minţii atunci când începi să acumulezi
conţinutul acelor tăbliţe antice de argilă şi să compari noile
informaţii cu cele care ţi-au fost repetate atâţia ani la rând.
206 Michael Tellinger

Ceea ce este important este faptul că aceste tăbliţe au fost


dezgropate, traduse şi ceea ce putem să citim acum reprezin­
tă rezultatul deceniilor de muncă ale unor oameni cum sunt
Sitchin şi alţii. Este cu adevărat o experienţă suprarealistă
să citeşti nişte tăbliţe de argilă vechi de 4 000-5 000 de ani.
Ceea ce este frumos la aceste tăbliţe este faptul că nu poţi
să ştergi cuvinte cu pastă corectoare, nu poţi să te întorci şi
să înlocuieşti un cuvânt ciudat, este foarte greu să le falsifici.
Aceste tăbliţe dezvăluie lucruri legate de originile omului şi
vin în sprijinul tuturor teoriilor pe care le-am demonstrat în
această carte în legătură cu ascendenţa omenirii. Aducând la
viaţă aceste fapte într-o modalitate simplă, tăbliţele susţin
şi teoria îngrozitoare care spune că am fost manipulaţi prin
teroare încă din prima zi a existenţei noastre. Să ne punem
următoarea întrebare: Câţi dintre oamenii care studiază şi
propovăduiesc Biblia au văzut documentele biblice originale
aşa cum au fost scrise ele în timpurile străvechi? Procentul
va fi infim. Şi iată că avem o descoperire care datează din
perioada lui Avraam, conservată perfect în argilă, care aduce
un mesaj serios omenirii, schimbându-i complet percepţia
asupra lucrurilor pe care le-a învăţat. Brusc „Domnul” devine
diavolul, iar diavolul este creatorul nostru. Vom da sau nu
crezare aceastei afirmaţii? Pentru că am vorbit despre cele
mai multe dintre modificările aduse Vechiului Testament,
propun să aruncăm o privire asupra celor mai importante
procedee tehnice legate de scripturile Noului Testament.
Consemnarea evenimentelor care au avut legătu­
ră cu naşterea lui Iisus ridică multe semne de întrebare.
Consemnările istorice foarte îndoielnice nu au reuşit nicio­
dată să se pună de acord cu privire la momentul, locul şi
oraşul în care s-a născut Iisus. Chiar şi data lui de naştere
diferă de la o consemnare la alta. S-a scris că s-a născut în
intervalul cuprins între anii 1 d.Hr. şi 7 d.Hr., iar presupune­
rile istoricilor şi teologilor se află într-un conflict permanent.
Sclavii zeilor 207

Ceea ce este fascinant în legătură cu acest subiect este că,


atunci când vorbeşti despre Iisus, fiul lui Iosif şi al Mariei,
te afli pe tărâmurile istoriei, care are o serie de păzitori foar­
te vigilenţi. Dar, în momentul în care spui „Iisus, Fiul lui
Dumnezeu”, intri în lumea dogmei religioase, care are şi ea o
serie de păstrători militanţi. Se pare că Iisus nu este singura
victimă în această greşeală umană acoperită. Dovezi la fel de
convingătoare arată că profetul Mahomed şi chiar şi Buddha
au fost folosiţi de prefăcutul Enlil ca să înrobească omenirea
prin intermediul fricii religioase. Nu glumesc. Aceste dezvă­
luiri sunt prea puternice chiar şi pentru cel mai tare caracter,
aşa că vă sugerez să lăsaţi deoparte orice urmă a convinge­
rilor în care aţi crezut vreodată şi să vă pregătiţi să digeraţi
nişte informaţii revelatoare.
Mulţi oameni încă păstrează imaginea lui Iisus hoină­
rind prin mediul rural, predicându-le oamenilor, mutându-se
cu uşurinţă dintr-un oraş în altul, fiind întâmpinat de oa­
menii zâmbitori care îl ovaţionau, cu toţii dorind să audă
poveştile uimitoare pe care El le spunea la tot pasul. Ei
bine, nu mai este cazul. Iisus nu era atât de bine văzut în
vremea sa. A fost nevoie de mult efort ca să-i facă pe oa­
meni să-şi asume toate riscurile posibile ca să vină şi să-L
asculte predicând. În mod ciudat, există foarte puţine do­
vezi că, în decursul scurtei activităţi de profet, de numai
trei ani, au fost înregistrate prea multe lucruri pe care le-a
spus sau le-a făcut. În afară de posibila excepţie a Predicii
de pe Munte, se pare că cea mai mare parte a materialelor
scrise despre Iisus au fost realizate după moartea sa de că­
tre discipoli, apostoli şi alte personaje interesante. Au fost
adunate într-o lucrare colectivă cunoscută sub numele de
Noul Testament, într-o perioadă de 300 de ani. „Editarea”
Noului Testament a început de abia în anul 325 d.Hr.
şi a constat în ştergeri şi modificări făcute cu aprobarea con-
ciliilor speciale ale Bisericii. Manipularea deosebit de secretă
208 Michael Tellinger

a continuat până în secolul al XII-lea. Nu vi se pare puţin


ciudat? De ce le-a luat atât de mult timp să editeze şi să
schimbe dacă totul reprezenta „Cuvântul lui Dumnezeu”?
Cu siguranţă că au avut idei diferite şi nu erau de acord cu
multe dintre cele scrise. Sau aveau propriile idei despre ceea
ce ar trebui să conţină Noul Testament sau erau conduşi de
cineva! Este sigur că ar fi putut să existe un regizor în spatele
acestui proces? Nu este posibil ca acest proces să fi continuat
timp de 800 de ani fără o forţă coercitivă omniprezentă. Şi
da, putem spune că „a fost puterea lui dumnezeu”, pentru că
aşa par să fi stat lucrurile. Însă era vorba despre dumnezeul
cu literă mică, şi nu de Cel cu majusculă, cel care a con­
trolat întregul proces de editare, şi aici intervine problema.
Preoţii şi mai-marii acestora fuseseră instalaţi de către zeii
Anunnaki-Nefilim cu 5 000 de ani înainte. Până în secolul
al XII-lea d.Hr. erau atât de bine împământeniţi ca fiind vocea
lui Nefilim, vocea lui Enlil, vocea lui dumnezeu, încât nimeni
nu putea să-i manevreze. Într-o singură întâlnire a celui
de-al doilea Sinod de la Constantinopol, care a avut loc în anul
553 d.Hr., editorii bisericeşti au şters din Biblie toate re­
feririle pe care Iisus le-a făcut cu privire la reîncarnare.
Aceasta a fost o parte importantă a învăţăturilor lui Iisus
la care au aderat primii săi adepţi. Este o referire clară la
influenţele pe care le-a primit în tinereţe, în timp ce creştea
în Răsărit, acumulând învăţăturile multelor culturi hin­
duse şi budiste. În plus, în secolul al XII-lea, Conciliul de
la Lateran a adăugat conceptul Sfintei Treimi în Biblie,
o idee care aparent nu a fost niciodată susţinută de Iisus.
Această idee a fost vehiculată încă de la primul Conciliu
de la Niceea, care a avut loc în anul 325 d.Hr., atunci când
problema Arienilor a cauzat o dezbatere aprinsă cu privi­
re la validitatea lui Hristos. La începutul secolului al IV-lea,
între liderii creştini a început o dezbatere cu privire la
înţelesul exact al relaţiei „de la Fiu la Tată”. Preotul Arius din
Sclavii zeilor 209

Alexandria predica existenţa unor vremuri în care Hristos nu


exista, pentru că nu era etern alături de Tatăl. El mai spu­
nea că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt erau trei entităţi separate şi
distincte şi că Fiul, care era subordonat Tatălui, era de fapt
o „creaţie”. Aceste învăţături au fost condamnate, iar Arius a
fost excomunicat în anul 318 d.Hr.
Încă din secolul al II-lea d.Hr., Irenaeus din Lion
descria Duhul Sfânt şi pe Iisus ca pe „cele două mâini ale
lui Dumnezeu”. Irenaeus ne-a dat un indiciu despre care
ar putea să fie funcţiile celorlalte „părţi ale lui Dumnezeu”
atunci când a susţinut că „prin Duhul Sfânt, Dumnezeu a
făcut creaţia, iar prin Iisus a mântuit-o”. Cuvântul Treime
sau Trinitate a fost folosit cel mai probabil de către Tertullian
în secolul al III-lea într-o lucrare de mari dimensiuni care
tratează această problemă. Un alt părinte al creştinismului,
Origene, a dus mai departe această doctrină, dar niciunul
dintre ei nu a atribuit Duhului Sfânt cosubstanţialitatea cu
Tatăl. La adunarea de la Niceea, conciliul a formulat un crez
care, deşi a fost revizuit de Conciliul de la Constantinopol
din anii 381 d.Hr - 382 d.Hr., a rămas cunoscut sub numele
de Crezul de la Niceea. Acesta confirmă doctrina comuniu-
ni de substanţă dintre Tată, Fiu şi Duhul Sfânt.
În cartea „Despre Trinitate”, Sfântul Augustin con­
cluzionează că Duhul Sfânt este iubirea mutuală a „Tatălui
pentru Fiu” şi a „Fiului pentru Tată”, iar Duhul Sfânt este
derivat atât din Tatăl, cât şi din Fiul. El a mai scris că Duhul
Sfânt reprezintă darul făcut omenirii de către Tatăl şi Fiul.
Această explicaţie nu oferă o clarificare a funcţiei Sfântului
Duh şi cum a apărut acesta, iar rolul său rămâne învăluit în
mister. Cealaltă problemă care a rămas să fie explicată este
aceea a naturii lui Hristos. Toată lumea acceptă faptul că Iisus
a fost uman şi atunci cum ar fi putut să fie şi „Dumnezeu”?
Luând în considerare răspândirea viziunilor eretice şi fap­
tul că arienii promovau o altă doctrină, ceva trebuia făcut.
210 Michael Tellinger

Acesta a fost unul dintre motivele care au determinat reuni­


rea Conciliului de la Constantinopol: să oprească răspândirea
rapidă şi puternică în Biserică şi să pedepsească erezia. Nu
este surprinzător faptul că majoritatea episcopilor s-au raliat
poziţiei episcopului Atanasie, care a afirmat că Iisus era par­
te integrantă a Tatălui, în contradicţie cu părerea lui Arius
şi a adepţilor săi care susţineau că Iisus nu poate fi „una cu
Dumnezeu” pentru că el fusese „creat”. Şi astfel împăratul
Constantin a pus piciorul în prag: Arius şi susţinătorii săi au
fost eliminaţi, iar Crezul de la Niceea, care afirma comuniu­
nea de substanţă a lui Iisus cu Dumnezeu, a fost aprobat. La
Conciliul de la Calcedon, care a avut loc în anul 451 d.Hr.,
Papa Leon I a propus o soluţie pentru misterul privitor la
Dumnezeu şi Iisus. El a afirmat că era „o singură persoană
cu două naturi”. În ceea ce-i priveşte pe părinţii Bisericii,
minunile, comportamentul şi vorbele sale erau dovezile care
arătau că este divin. Această formulă a reprezentat o uşurare
pentru noua religie, iar episcopii au putut să se întoarcă în
parohiile lor, satisfăcuţi că rezolvaseră o problemă care măci­
na de decenii teologia.
Acest lucru înseamnă, de fapt, că Biserica Creştină
avea libertatea deplină să fragmenteze după bunul plac scrie­
rile originale care formau Noul Testament şi să adauge orice
credeau că este necesar pentru consumul spiritual uman,
ştergând cărţi întregi care nu îndeplineau criteriile lor ca să
facă parte din Biblie. Din fericire, multe dintre cărţile în­
lăturate au fost salvate şi adunate într-o colecţie de scrieri
care poartă numele Apocrifa. În esenţă, acestea sunt cărţile al
căror conţinut părea să fie dubios pentru Biserică. Din nou,
acest lucru indică o manipulare grosolană din partea unei
autorităţi înalte care avea planuri mult mai îngrozitoare.
Potrivit articolului găzduit de site-ul Wikipedia, definiţia
apocrifei ar fi următoarea:
Sclavii zeilor 211

Cuvântul apocrifă, derivă dintr-un cuvânt grecesc care în­


seamnă „ascuns” şi se referă în general la lucrările religioase care
nu sunt considerate canonice sau parte a scripturii acceptate la nivel
oficial, dar care prezintă acelaşi stil şi au aceeaşi vârstă cu scripturile
acceptate. Aceste lucrări sunt adesea considerate că nu ar fi „inspi­
rate” sau că ar fi „mai puţin inspirate” de către procesele sau entităţile
divine, cum ar fi înţelepciunea Divină sau Duhul Sfânt. Cele mai mul­
te lucrări considerate apocrife în Biblia evreiască au fost scrise în alte
limbi decât ivrit, cum ar fi greacă sau aramaica, ori au supravieţuit
doar ca traduceri în alte limbi nonivrit.

Trebuie să reţinem faptul că Iisus nu a scris nicioda­


tă niciuna dintre cărţile care formează Biblia. Toate au fost
scrise despre el de către diverse personaje, cele mai multe
fiind redactate după moartea sa. Vă recomand cu tărie să
studiaţi scrierile apocrife de pe Internet, sunt foarte multe
lucruri interesante de citit, care vă vor face mintea să se spe­
rie. Una dintre cărţile omise din Biblie este cea privitoare la
naşterea lui Iisus şi la copilăria sa, până la întoarcerea sa pe
pământurile natale ca să-şi înceapă misiunea. Această carte
respinsă nu susţinea versiunea oficială pe care Biserica do­
rea să o prezinte lumii. Odată ce ai citit povestea „ascunsă”,
dovada manipulării oamenilor de către o putere superioară
este greu de respins. Sunt cărţi fascinante cum ar fi Maria,
Copilăria şi Protoevangheliile.
Potrivit scrierilor Apocrife, naşterea lui Hristos s-a
desfăşurat cam în felul următor: Bunicul său, Ioachim, tatăl
Fecioarei Maria, era preot într-un templu evreu şi era foarte
jenat, pentru că el şi soţia sa Ana nu puteau să aibă copii. Un
om aflat într-o poziţie similară trebuia să aibă copii, lucru
de care cei doi erau foarte ruşinaţi. Într-o zi, în vreme ce
se afla pe câmp, în faţa sa a apărut un înger învăluit într-o
lumină strălucitoare. După ce l-a liniştit pe înfricoşatul
Ioachim, îngerul i-a spus că soţia lui va purta în pântece un
212 Michael Tellinger

copil zămislit de un înger, dar că trebuiau să predea copilul


pentru ca să fie crescut de către preoţi şi îngeri la un anume
templu din Ierusalim. Şi aşa Ana a dat naştere unei fetiţe, pe
care a numit-o Maria, care a fost dusă la templu la vârsta de
trei ani şi a fost lăsată acolo. Maria a fost un copil exemplar,
devotată preoţilor şi îngerilor. Când a împlinit vârsta de 14
ani, pentru Maria a venit vremea să se întoarcă în lume şi să
se mărite. Nu i-a fost permis să-şi aleagă soţul; mentorii i-au
ales un bărbat mult mai în vârstă, pe nume Iosif, care să-i
devină soţ. Dar Iosif nu era aşa de încântat precum sperau
îngerii, şi aceştia au avut nevoie de ceva timp ca să-l convin­
gă. După ce şi-a dat acordul pentru căsătorie, el s-a întors la
casa lui din Bethleem pentru a pregăti casa pentru viitoarea
soţie, în vreme ce Maria a mers la părinţii săi in Galileea, ca
să se pregătească pentru noua viaţă. Într-o zi, un „înger” care
se numea Gabriel a apărut în faţa Mariei şi i-a spus că ea va
fi cea care-l va naşte pe noul Mesia. Maria era nedumerită,
pentru că nu avusese nicio experienţă sexuală până atunci.
Există multe teorii şi explicaţii cu privire la naşterea în
condiţii de virginitate. Indiferent care sunt credinţele noastre
personale, Duhul Sfânt trebuie să fi fost cel care s-a „po­
gorât peste ea”, sfinţind astfel copilul, pentru că acest copil
nu s-a născut din poftă trupească. Ceea ce i s-a întâmplat
Mariei va rămâne pentru totdeauna un mister, dar în vre­
mea aceea existau mulţi aşa-zişi îngeri care se învârteau pe
acolo şi avem o suspiciune că aceşti îngeri ar fi putut să fie
Enlil şi anturajul său. Dacă Enlil pregătea ultima lovitură ca
să preia controlul complet asupra omenirii, voia să asigure
o formă de supremaţie genetică pentru acel Mesia pe ca­
re-l fabrica. Aici era inclusă şi inseminarea artificială a unei
virgine tinere, cu scopul de a-i da tânărului Iisus un avantaj
genetic evident. O procedură aşa de simplă i-ar fi dat fără
nicio îndoială lui Iisus abilităţi pe care alţi oameni nu le po­
sedau. Viaţa sa plină de miracole şi de vindecări stă mărturie
Sclavii zeilor 213

pentru această ipoteză. Mai trebuie să reţinem şi ideea că


orice formă de sex, indiferent dacă era pentru plăcere sau
pentru procreaţie, reprezenta un păcat. De aceea se spune că
toţi oamenii s-au născut din păcat. Acesta este un alt exem­
plu foarte bun despre felul în care zeul a dorit să controleze
procreaţia în rândul speciei sclave. Barbara Thiering a scris
foarte mult despre obiceiurile eseenilor şi despre ritualurile
lor, desfăşurate sub supravegherea lui Qumran. În cartea sa,
„Omul Iisus”, ea avansează o explicaţie diferită cu privire la
posibilitatea ca o virgină să nască, o explicaţie care gravitează
în jurul culturii şi al cutumelor.
Potrivit autoarei, atunci când Iosif s-a întors de la
Bethleem ca să o ia pe tânăra sa soţie, Maria, a găsit-o însăr­
cinată. El a fost cu siguranţă nedumerit şi alarmat într-un fel,
crezând că Maria s-a transformat într-o prostituată. Înainte
să o părăsească, un înger a apărut în faţa sa şi i-a explicat
că Maria era încă virgină. Trebuie să fi fost un înger foar­
te convingător, pentru că Iosif a rămas alături de Maria în
Galileea până în luna a noua de sarcină, atunci când au plecat
către casa lui Iosif de la Bethleem, acolo unde Maria trebuia
să nască. Dar cuplul nu a reuşit să mai ajungă până acasă,
Maria intrând în chinurile facerii chiar înainte de sosirea în
oraş. Singurul adăpost pe care l-au putut găsi a fost o peşteră,
în care l-a născut pe Iisus. Cartea apocrifă a naşterii descrie
acest moment în felul următor:

Şi atunci când au ajuns la peşteră Maria i-a mărturisit lui Iosif


că i-a venit sorocul să nască şi că nu mai putea să mergă până în
oraş şi i-a spus să intre în peşteră. La acel moment, Soarele aproape
că apusese. Dar Iosif a continuat să se grăbească ca să reuşească să
găsească o moaşă; şi atunci a văzut o evreică bătrână din Ierusalim
şi i-a spus să intre în peşteră unde va găsi o femeie care era gata
să nască. Soarele apusese atunci când femeia şi Iosif au ajuns la
peşteră şi au intrat. Şi iată aceasta era plină de lumină, mai puternică
214 Michael Tellinger

decât cea a lămpilor şi a lumânărilor, mai puternică decât însăşi lu­


mina soarelui. Copilul era înfăşat în scutece şi sugea la sânul mamei
sale, Fecioara Maria.
Cartea Apocrifă a Copilăriei lui Iisus 1:6—11

Lumina puternică din peşteră sugerează existenţa unei


forme de tehnologie mai avansată, care nu poate fi explicată.
Este strâns legată de un alt fenomen care a avut loc la naşterea
lui Iisus, apariţia stelei Bethleemului. De-a lungul anilor au
fost propuse mai multe explicaţii pentru apariţia acestei stele
strălucitoare, printre care şi aceea a convergenţei unui număr
de stele şi de planete la acel moment. Nu există nicio îndo­
ială că o astfel de convergenţă a avut loc în perioada naşterii
lui Iisus Hristos, dar este puţin probabil să fi fost o simpla
coincidenţă care să fi produs un asemenea efect cu cel descris
în Cartea Protoevangheliilor, capitolul al XV-lea, versetul 7:
„Am văzut o stea extraordinar de mare care strălucea printre
stelele cerului şi a cărei strălucire le depăşea pe toate celelalte,
încât nu se mai vedeau..." Nu există nicio planetă, stea sau
cometă sau o conjuncţie dintre cele menţionate care să poată
fi atât de luminoasă. Nu numai că strălucea atât de intens
încât făcea ca toate celelalte stele să fie invizibile, dar i-a şi
ghidat pe Cei Trei înţelepţi (Magi) de la o distanţă foarte
mare până la nou-născut. In capitolul al XV-lea, versetul 9,
povestea continuă astfel: „Şi astfel înţelepţii şi-au început
călătoria şi iată steaua pe care o văzuseră la răsărit mergea
în faţa lor, până când s-a oprit deasupra peşterii unde se afla
nou-născutul alături de mama sa, Măria". Dar această poves­
te ciudată nu se termină aici. După ce au isprăvit lucrurile
pe care le aveau de făcut pentru Măria şi pentru fiul acesteia,
Iisus, steaua i-a îndrumat pe înţelepţi spre casele lor, înapoi
în Răsărit. Aşa cum stă scris în Cartea Apocrifă a Copilăriei
lui Iisus, capitolul al III-lea, versetul 3, „lumina pe care au
urmat-o până când au ajuns înapoi în ţara lor".
Sclavii zeilor 215

Versiunea Bibliei este similară până în acest punct, dar


diferă în ceea ce priveşte locaţia. Afirmă cu tărie că Iisus s-a
născut într-o casă. Este aceasta o dovadă a aşa-ziselor editări
efectuate de diferitele concilii ale Bisericii. Cu siguranţă li
s-a părut că o peşteră nu era un loc potrivit de naştere pentru
noul Mesia. Iată ce se spune în Evanghelia Sfântului Apostol
Matei, capitolul al II-lea, versetele 9-13:

Iar ei, ascultându-l pe rege, au plecat şi iată steaua pe care


o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat
deasupra, unde era Pruncul. Şi, văzând ei steaua, s-au bucurat cu
bucurie mare foarte. Şi, intrând în casă, I-au văzut pe Prunc împre­
ună cu Maria, mama Lui, şi, căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi,
deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă.
Iar, luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale
s-au dus în ţara lor.

Iar pasajul se continuă cu fuga în Egipt:

După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis


lui losif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt
şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul
ca să-L ucidă.

Aceste fapte sunt fascinante în lumina teoriei noastre


potrivit căreia Enlil şi acoliţii săi plănuiau şi manipulau toa­
te aceste întâmplări. Din nou avem dovada unor probleme
iminente, avem prezenţa îngerilor - de data aceasta într-un
vis în care îi avertizează şi pe Maria, şi pe Iosif. Aceste eve­
nimente subtile, dar importante arată cât de bine gândită a
fost această propagandă manipulatoare. Cum poţi să creezi
cât mai rapid un erou în ziua de azi? Înscenezi o tentativă de
asasinat asupra sa, dar, împotriva tuturor previziunilor, acesta
scapă. De data aceasta magii au fost aceia care au fost aduşi
216 Michael Tellinger

pentru a împrăştia vestea în lumea civilizată despre adevă­


ratul Mesia care s-a născut şi a cărui viaţă se afla deja sub
ameninţare din partea autorităţilor nervoase. Nu ar trebui să
ne suprindă stategia excelentă din spatele acestui scenariu.
CIA şi alte servicii secrete guvernamentale sunt implicate
constant în acţiuni de manipulare similare asupra cetăţenilor.
Asta nu face decât să demonstreze cât de mult A D N am
moştenit de la zeii Nefilim. Şi astfel s-a răspândit instantaneu
ştirea că s-a născut Mesia. Până la urmă aveau toate dovezile.
Regele a auzit despre el şi dorea să-l omoare. Aşadar, trebuia
să fi fost Mesia! Este fascinantă coincidenţa că magii erau
din Răsărit şi faptul că Iisus şi-a petrecut cea mai mare parte
a vieţii sale de după naştere tot în Răsărit, iluminându-se
şi învăţând culturile din acea zonă. Faptul că Iisus prove­
nea din clanul evreilor eseeni a devenit evident după ce un
membru al unui trib de beduini a descoperit Manuscrisele
de la Marea Moartă, în anul 1947. Iosif şi Iisus erau am­
bii eseeni, o sectă evreiască unică, cu tradiţii foarte diferite.
Această sectă avea legături puternice cu Arienii din Persia,
acesta fiind motivul pentru care Cei Trei Magi au venit de la
o distanţă atât de mare pentru a-l vedea pe noul născut. Se
pare că eseenii aveau toate atributele necesare unei societăţi
secrete. Era nevoie de câţiva ani de iniţiere înainte ca o per­
soană să fie admisă; ca parte a oficierii iniţiale trebuie depus
un jurământ de protejare a tuturor învăţăturilor secrete ale
Ordinului Essenilor şi, ceea ce este cel mai uimitor, trebuiau
ţinute secrete numele „îngerilor” care trăiau printre eseeni şi
printre comunităţile acestora.
Versiunea Barbarei Thiering cu privire la naşterea lui
Iisus de către o virgină este puţin diferită. După studierea
intensă a Manuscriselor de la Marea Moartă, ea a explicat că
Iosif, essean fiind, îşi practica principiile celibatului într-un
templu din cetatea Qumran. Celibatul era foarte important
pentru eseeni, fiind privit ca fiind cel mai sfânt mod de viaţă.
Sclavii zeilor 217

Căsătoria şi sexul erau considerate profane şi, cu cât prac­


ticai mai mult timp celibatul, cu atât erai mai aproape de
Dumnezeu. Cel mai înalt ordin al eseenilor locuia în spa­
tele zidurilor groase de la Qumran, fiind lipsit de orice fel
de contact cu lumea. Membrii ordinului îşi dedicau viaţa lui
Dumnezeu, împărţinând tot ceea ce aveau, fără ca să deţină
vreun bun personal. Atunci când trebuiau să procreeze pen­
tru a-şi asigura descendenţa, părăseau temporar templul ca
să găsească o femeie potrivită. Perioada de curtare sau de lo­
godnă putea să dureze până la trei ani, după care avea loc o
primă căsătorie. Aceasta era perioada în care femeia rămânea
însărcinată. După o perioadă de aşteptare de trei luni, în care
era cel mai probabil să apară un avort, urma cea de-a doua
nuntă. Insă Maria a rămas grea cu Duhul Sfânt, ceea ce con­
form tradiţiei însemna că era încă virgină, pentru că, atunci
când a avut copilul, nu făcuse încă cea de-a doua nuntă. La
început, Iosif nu a dorit să aibă nimic de-a face cu copilul,
dar un înger l-a sfătuit să continue cu nunta, ca şi cum ar fi
fost cea de-a doua.
Eseenii credeau că preoţii şi leviţii reprezentau încar­
narea unor fiinţe divine sau „zei” sau „îngeri”. Faptul că Iosif
nu a întreţinut raporturi sexuale cu Maria după prima căsă­
torie şi totuşi aceasta a rămas însărcinată o făcea pe Maria să
fie considerată virgină. Iosif a fost avansat într-un rang infe­
rior al preoţimii şi al regilor, ceea ce l-a transformat într-un
„spirit”. Şi astfel misterul copilului care a fost conceput de
către „Spiritul Sfânt” îşi găseşte răspuns în rangul de care
aparţinea Iosif. Deşi această versiune este foarte interesantă,
mi se pare prea complicată, în vreme ce povestea din scri­
erea apocrifă se sprijină pe simplitate. William Bramley a
adus multe dovezi care subliniază descendenţa eseeneană a
lui Iisus, legând-o în acelaşi timp de societăţile secrete, cum
ar fi Frăţia şi Masonii Liberi, care întâmplător folosesc tot un
apărător simbolic.
218 Michael Tellinger

Lipsa de informaţii despre viaţa tânărului Iisus este


supărătoare. Nu ar fi trebuit ca Mesia să fie idolul omenirii
în timp ce creştea, răspândind adevărul şi înţelepciunea de
la o vârstă fragedă? Cu siguranţă acesta ar fi fost lucrul care
trebuia făcut dacă ar fi vrut să-i impresioneze pe oamenii de
pretutindeni? Dar lucrurile nu au stat aşa. În schimb, Iisus a
fost trimis pe un pământ îndepărtat, unde a fost pregătit şi,
cel mai probabil, îndoctrinat pentru rolul important în marea
înşelătorie a omenirii. La vârsta de 12 ani, a apărut pentru
o scurtă perioadă de timp în faţa unor învăţaţi evrei, dar
apoi a dispărut pentru încă optsprezece ani. Zeii Anunnaki
erau mult prea bine cunoscuţi în Orientul Apropiat, Israel şi
Egipt. Enlil trebuia să găsească o locaţie mult mai discretă
pentru a-şi pregăti protejatul. În jurul vârstei de treizeci de
ani, Iisus a reapărut din senin ca să-şi înceapă scurta viaţă
de propovăduitor, care a durat numai trei ani, înainte de a
fi crucificat. Să analizăm practic această problemă. În lumea
modernă a mass-mediei şi a marilor bogăţii, ar fi foarte dificil
să creezi un brand internaţional în numai trei ani. Şi totuşi,
acum 2 000 de ani, un om a putut să devină un fenomen
global în numai trei ani? Activităţile de promovare din jurul
activităţilor sale şi felul în care s-a extins recunoaşterea sa mă
fac să cred că în spatele acestei mişcări magistrale se aflau
forţe puternice, cum ar fi cele ale zeilor Anunnaki. Însă Iisus
nu a avut un impact aşa de mare în vremea sa aşa cum am
fost făcuţi să credem. De fapt, a fost nevoie de 2 000 de ani
pentru ca Iisus să devină fenomenul pe care îl reprezintă în
ziua de azi, pentru că în timpul vieţii a avut doar un număr
mic de adepţi, iar predicile sale au cauzat multe probleme.
Dacă nu ar fi existat împăratul Constantin la aproximativ
300 de ani de la moartea lui Hristos, creştinismul ar fi rămas
probabil un mic cult religios.
Un număr important de istorici au dezvăluit o istorie
fascinantă a vieţii tânărului Iisus în Persia şi în Asia, mult
Sclavii zeilor 219

prea detaliată pentru a putea fi considerată ca fiind fabricată


sau o coincidenţă. Nu are nicio legătură cu poveştile previ­
zibile care spun că Iisus a lucrat alături de tatăl său într-un
atelier de dulgherie. Dacă lucrurile ar fi stat astfel, atunci
cine este responsabil pentru educaţia spirituală şi filosofică şi
cum de nu am auzit nimic despre el în toţi aceşti ani? Este
puţin probabil să fi trecut neobservat, dacă şi-a petrecut toată
viaţa în jurul Nazaretului. Obiceiul local spunea că băieţii
eseeni trebuiau să intre la mănăstire la vârsta de 5 ani ca
să primească educaţia potrivită. Unii istorici susţin că la fel
s-a întâmplat şi cu tânărul Iisus, care a ajuns la o mănăsti­
re de lângă Haifa, în apropierea Mării Mediterane. Motivul
pentru care Iisus pare să fi apărut pentru o scurtă perioadă
de timp în Noul Testament, la vârsta de 12 ani este acela al
pregătirii bar mitzvah-ului 1 său, după care a dispărut mis­
terios pentru o perioadă de încă optsprezece ani. Istoricii şi
realizatorii de documentare au depus o muncă asiduă pentru
cercetarea vieţii ascunse a tânărului Iisus. Cei mai mulţi din­
tre ei sunt de acord că Iisus a călătorit prin Asia, însuşindu-şi
principiile religioase ale liderilor spirituali. Probabil că aces­
te călătorii ale lui Iisus au fost suportate financiar de către
eseeni, ca urmare a faptului că religia lor avea rădăcini adânci
în religiile ariene şi zoroastriene, care îşi aveau originea în
Răsărit.
Manuscrisele antice budiste arată că Iisus şi-a pe­
trecut şaptesprezece ani în India şi Tibet, de la vârsta de
13 ani până la vârsta de 29 de ani. A fost atât student, cât
şi învăţător al oamenilor sfinţi budişti şi hinduşi. Povestea
călătoriei sale de la Ierusalim la Benares a fost consemna­
tă de istoricii brahmani, care şi în ziua de azi îl cunosc şi
1
Bar Mitzvah ori Bar Miţvâ reprezintă o ceremonie religioasă
evreiască (iudaică) de pasaj spre maturitate, corespunzând oarecum comu­
niunii, confimaţiunii sau primei împărtăşanii din creştinism şi care are loc
la vârsta de 13 ani. (n.tr.)
220 Michael Tellinger

îl venerează sub numele de Sfântul Issa, „Buddha al brah­


manilor”. Această descoperire a fost făcută publică în 1894,
atunci când Nikolai Notovitch, doctor şi explorator rus, a
publicat cartea Viaţa necunoscută a lui Iisus Hristos. Notovitch
a călătorit foarte mult prin Afganistan, India şi prin spec­
taculoasele trecători de la Bolan, din zona Punjab, spre
pământurile stâncoase aride din Ladakh şi maiestuoasa vale
a Kaşmirului, de la poalele munţilor Himalaya. În cursul
uneia dintre aceste călătorii, desfăşurate în anul 1890, a vi­
zitat oraşul Leh, capitala Ladakh-ului, în apropierea căruia
se afla mănăstirea budistă Himis. Din cauza unui accident
în urma căruia şi-a rupt piciorul, Notovitch a avut ocazia
să petreacă o perioadă de timp la această mănăstire. În vre­
me ce se afla acolo, a aflat că budiştii deţineau dovezi antice
asupra vieţii lui Iisus Hristos. Notovitch a fost uimit şi,
după o muncă de cercetare, a descoperit o traducere tibetană
a unei legende şi a notat în jurnalul său de călătorie peste
două sute de versuri din documentul cunoscut sub nume­
le de „Viaţa sfântului Issa”. A aflat că „Issa” este traducerea
directă a numelui Iisus, care este folosită şi în prezent de
către musulmani. I-au fost arătate două volume mari şi în­
gălbenite care conţineau biografia sfântului Issa. Notovitch
l-a desemnat pe un membru al echipei sale să traducă vo­
lumele tibetane, în vreme ce el şi-a notat cu atenţie fiecare
vers în paginile jurnalului său. La reîntoarcere în Occident, a
existat o vie controversă asupra autenticităţii documentului.
A fost acuzat de şarlatanie şi a fost considerat un impos­
tor. În apărarea sa, el a încurajat formarea unei expediţii
ştiinţifice care să dovedească existenţa documentelor origi­
nale tibetane. Printre sceptici se număra şi călugărul hindus
Swami Abhedananda, un discipol al lui Sri Ramakrishna.
În anul 1922, Swami Abhedananda a făcut o călătorie până
la Ladakh, sperând să-l demaşte pe Notovitch ca impostor.
După ce l-a întrebat pe conducătorul lama despre sfântul
Sclavii zeilor 221

Issa, i-a fost arătat un manuscris pe care l-a însemnat în no­


tele sale de călătorie. A fost uimit să descopere un manuscris
de 224 de versuri, tradus din bengaleză, aproape identic cu
acela despre care vorbise Notovitch. Abhedananda s-a con­
vins astfel de autenticitatea legendei despre sfântul Issa. În
1925, în timpul unei călătorii pe care o efectua prin Asia
Centrală, artistul şi filosoful Nicholas Roerich a întâlnit şi el
infamul manuscris. Unul dintre multele motive ale călătoriei
lui Rooerich era acela de a înregistra obiceiurile şi legendele
popoarelor din centrul Asiei. A publicat două dintre jurnalele
sale, Inima Asiei şi Altai-Himalaya, ambele conţinând astfel
de poveşti despre Sfântul Issa. Roerich susţine că mai impor­
tant decât existenţa manuscriselor este fenomenul cultural
generat de răspândirea legendei lui Iisus în aceste ţinuturi
izolate. În Altai-Himalaya el spune următoarele:

Oricine se îndoieşte de existenţa în Asia a unor astfel de le­


gende despre viaţa lui Hristos probabil că nu realizează imensa
influenţă pe care nestorienii2 au avut-o în toate părţile Asiei şi despre
felul în care multe dintre legendele aşa-zise apocrife s-au răspân­
dit în vremurile antice... Mulţi îşi aduc aminte rândurile din cartea lui
Notovitch, dar este minunat să descoperi la faţa locului, în diferite
variante, aceeaşi legendă despre Issa. Localnicii nu ştiu nimic despre
publicarea vreunei cărţi, însă cunosc legenda şi vorbesc cu mare
respect despre Issa. Cineva s-ar putea întreba care este legătura
musulmanilor, hinduşilor sau a budiştilor cu Issa. Însă mai important
este să remarcăm cât de vii sunt aceste idei măreţe şi cum au ajuns
ele chiar şi în locurile cele mai izolate. Nimeni nu ar putea să desco­
pere sursa acestor legende. Dar, chiar dacă provin din vechile scrieri

2 Nestorianismul a fost o doctrină creştină susţinută de patriar­


hul Nestorie al Constantinopolului (386-451), care atribuia lui Iisus două
esenţe: una umană (omul Isus) şi una divină (Logosul, Cuvântul, Hristos)
(n.tr.)
222 Michael Tellinger

apocrife nestoriene, este interesant să vedem răspândirea şi


consideraţia pentru acest subiect. Este foarte important să auzim un
localnic, un hindus, povestind cum Issa a predicat lângă o mică fân­
tână de sub un copac de la marginea bazarului care nu mai există.
Analizând aceste indicaţii de natură fizică, vă veţi da seama de seri­
ozitatea cu care este tratat acest subiect.

Potrivit legendelor budiste, Issa a ajuns în Asia la


vârsta de aproape 13 ani şi a studiat sub îndrumarea unor
maeştri diferiţi, absorbind cât mai multe cunoştinţe în vreme
ce predica unele dintre cunoştinţele sale. În continuare, do­
cumentul arată că „Cel Binecuvântat” s-a întors în Palestina
după aproximativ şaisprezece ani, la vârsta de 29 de ani.
Aceste informaţii se potrivesc ca o mănuşă vieţii misterioase
a lui Iisus şi, din moment ce nu există alte întâmplări simi­
lare despre care să avem cunoştinţă, se pare că Iisus era un
om care călătorise mult şi învăţase multe lucruri înainte să-şi
înceapă munca de schimbare a lumii în Palestina. Legenda
sfântului Issa întăreşte legătura dintre eseeni şi Arieni atunci
când se spune că:

În cel de-al paisprezecelea an, tânărul Issa, Cel Binecuvântat,


a venit în acestă parte a Sindhului şi s-a aşezat printre Aryas.

Sindhul era o provincie din vestul Pakistanului, iar


aryas este termenul folosit pentru desemnarea Arienilor.
Legenda spune că Iisus a studiat sub îndrumarea preoţilor
arieni brahmanii albi, care au fost foarte bucuroşi de sosirea
sa. „Preoţii brahmani albi l-au întâmpinat cu bucurie”, spune
legenda. A fost învăţat să citească şi să înţeleagă Vedele şi cum
să predice şi să expună aceste scripturi hinduse. Dar Iisus a
început încă de tânăr să-şi arate adevărata faţă, afişând o lipsă
de interes pentru cultură şi având o atracţie faţă de castele
inferioare. A protestat împotriva practicilor discriminatorii şi
Sclavii zeilor 223

l-a întrebat pe Dumnezeu de ce ar face o deosebire între co­


piii Săi. Sudra (oamenii din castele inferioare) nu aveau voie
să participe la citirea Vedelor şi le era interzis chiar să arunce
o privire asupra lor, pentru că ei erau condamnaţi la sclavie
veşnică în favoarea populaţiilor Brahman, Kshatriyas şi chiar
şi Vaishyas, care făceau parte din castele superioare. Iisus s-a
opus cu hotărâre filosofiei lor şi a pus la îndoială în mod des­
chis moralitatea lor. Aşa cum este scris în Legenda Sfântului
Issa, „Dumnezeu nu a făcut nicio deosebire între copiii Săi,
pe care îi iubeşte la fel de mult”, a spus Issa. Neluând în sea­
mă vorbele brahmanilor, Iisus a rămas împreună cu Sudras,
predicând împotriva populaţiilor Brahmane şi Kshatriyas.
„Cei care-l vor lipsi pe aproapele lor de fericirea divină vor fi
şi ei lipsiţi de ea. Brahmanii şi kshatriyanii vor deveni la fel ca
sudra şi vor sălăşlui pentru totdeauna cu Sudras.” Să notăm
că unii istorici folosesc cuvântul shudras pentru a-i desemna
pe sudra. La fel este situaţia şi pentru vaishyas şi vaishas.
Învăţăturile lui Issa din Asia sunt umitoare pentru
că reprezintă o oglindă a cuvintelor pe care Iisus le-a ros­
tit câţiva ani mai târziu. Să analizăm câteva dintre lucrurile
pe care le-a avut de spus, cu mult înainte ca poporul de pe
Pământul Sfânt să audă vorbele sale înţelepte.

Şi-a petrecut timpul în câteva oraşe antice din India, cum ar


fi Benares. Toată lumea îl iubea, pentru că Issa convieţuia în pace
cu Vaishas şi cu Sudras, pe care îi instruia şi ajuta. Dar brahmanii şi
kshatriyanii i-au spus că Brahma le interzice să se apropie celor care
au fost creaţi din pântecele şi picioarele sale. Vaishas aveau voie să
aculte Vedele doar cu ocazia sărbătorilor, iar Sudra nu aveau voie nici
să fie prezenţi la citirea Vedelor şi nici măcar să se uite la ele. Issa le-a
răspuns că omul a umplut templele cu toate monstruozităţile. Pentru
a aduce omagii metalelor şi pietrelor, omul şi-a sacrificat semenii în
care sălăşluieşte o fărâmă din Spiritul Suprem. Omul îi desconsi­
deră pe aceia care muncesc cu sudoarea frunţilor pentru a câştiga
224 Michael Tellinger

bunăvoinţa trântorilor care stau la masa bogaţilor. Dar aceia care-i


lipsesc pe fraţii lor de binecuvântarea comună vor fi şi ei lipsiţi de
această binecuvântare. Vaisha si Sudra au rămas încremeniţi de
uimire şi au întrebat ce ar putea să facă. Issa le-a răspuns: „Nu
veneraţi idoli. Nu vă gândiţi la voi mai întâi. Nu vă umiliţi vecinul.
Ajutaţi-i pe cei săraci. Susţineţi-i pe cei infirmi. Nu faceţi rău nimănui.
Nu vă lăudaţi cu ceea ce nu e al vostru şi care aparţine altora”. Mulţi,
auzind asemenea cuvinte, au hotărât să-l omoare pe Issa. Dar aces­
ta, fiind avertizat asupra acestui lucru, a părăsit acele locuri în timpul
nopţii. După aceea Issa a mers în Nepal şi în munţii Himalaya... „Păi,
săvârşeşte un miracol”, i-au cerut servitorii templului. Şi Issa le-a răs­
puns: „Miracolele au apărut din prima zi în care lumea a fost creată.
Acela care nu este conştient de ele este lipsit de cel mai important dar
al vieţii. Dar, vă spun vouă, duşmani ai omului, vai şi-amar de ace­
la care aşteaptă ca El să-şi demonstreze puterea printr-un miracol”.
Issa a predicat că omul nu trebuie să se căznească să vadă Spiritul
Veşnic cu ochii, ci să-l simtă cu inima şi să devină un suflet pur şi va­
loros... Să nu aduceţi ofrande umane, dar nici să nu ucideţi animale
pentru că toate îi sunt date omului pentru a se folosi de ele. Nu fura
bunurile altuia, pentru că asta înseamnă să furi de la aproapele tău.
Nu înşela, pentru că îţi va veni rândul să fii înşelat. Fereşte-te de
acela care îl îndepărtează pe om de la calea dreaptă şi care îi umple
pe oameni cu superstiţii şi prejudecăţi, care le întunecă vederea celor
ce văd şi care predică supunerea faţă de lucrurile materiale.
Atunci Pilat, conducătorul Ierusalimului, a dat ordine ca Issa să
fie prins şi adus la judecată, ca să nu trezească nemulţumirea popo­
rului. Dar Issa a spus: „Nu căutaţi calea dreaptă în întuneric, cuprinşi
de frică, ci adunaţi-vă forţele şi ajutaţi-vă între voi. Căci cel care îşi
ajută vecinul se ajută de sine. Am încercat să reînviu legea lui Moise
în inimile oamenilor. Şi vă spun vouă că nu înţelegeţi adevărata lor
însemnătate, pentru că voi învăţaţi răzbunarea, şi nu iertarea. Dar
înţelesul acestor legi este deformat”. Atunci conducătorul i-a trimis
la Issa pe servitorii săi deghizaţi care să-i supravegheze acţiunile şi
să-i comunice cuvintele pe care le adresa oamenilor. „Şi atunci spuse
Sclavii zeilor 225

servitorul deghizat al conducătorului Ierusalimului apropiindu-se


de Issa, învaţă-ne, ar trebui să îndeplinim voinţa Cezarului sau să
aşteptăm mântuirea ce va să vină?" Dar Issa, recunoscându-l pe ser­
vitorul deghizat, i-a răspuns: „Nu ţi-am spus că vei scăpa de Cezar,
ţi-am spus că sufletul care este cufundat în păcat va fi mântuit de
păcat”. În acest timp, o femeie bătrână s-a apropiat de mulţime, dar
a fost împinsă. Atunci Issa a spus: Închinaţi-vă Femeii, mama uni­
versului, pentru că în ea stă adevărul creaţiei. Ea este fundaţia a
tot ceea ce este bun şi frumos. Ea este sursa vieţii şi a morţii. De
ea depinde existenţa omului, pentru că este susţinătoarea munci­
lor lui. Ea vă dă viaţă în durerile facerii, ea are grijă de voi atunci
când creşteţi. Binecuvântaţi-o! Onoraţi-o! Apăraţi-o! lubiţi-vă soţiile
şi onoraţi-le, pentru că mâine ele vor fi mamele şi strămoşii unei
întregi rase. Dragostea lor îl înnobilează pe om, îndulceşte amarul
inimii şi îmblânzeşte răul. Soţia şi mama sunt podoabele universu­
lui. Aşa cum lumina se desparte de întuneric, aşa şi femeia poate
să despartă în bărbat gândul bun de gândul rău. Cele mai bune
gânduri ale tale trebuie să se îndrepte către femeie. Adună-ţi de la
ele puterea morală de care ai nevoie, pentru ca să-i susţii pe cei
apropiaţi. Nu o umiliţi, pentru că vă umiliţi pe voi înşivă. Şi ceea ce
îi vei face unei mame, unei soţii, unei văduve sau unei femei aflate
în suferinţă la fel îi veţi face şi Spiritului". Aşa gândea Issa, însă Pilat
i-a ordonat unuia dintre subalternii lui să formuleze o acuzaţie împo­
triva lui Issa. însă acesta a spus: „Nu este departe vremea când prin
Voinţa Supremă oamenii vor fi curăţiţi şi uniţi într-o singură familie".

Este fascinant să asistăm la confruntarea dintre Iisus şi


unele dintre zeităţile sau îngerii care au condus Răsăritul. „În
apropiere de Lhasa era un templu de învăţătură care deţinea
foarte multe manuscrise. Iisus trebuia să se familiarizeze cu
ele. În acel templu se afla şi Meng-stem, un mare învăţat din
Răsărit.”
Acest tip de comportament a cauzat atât de multe
fricţiuni, încât un grup de preoţi albi au trimis servitori care
226 Michael Tellinger

să-l omoare pe Issa. Cumva, el a fost avertizat împotriva aces­


tui complot şi a scăpat fugind în oraşul sfânt Djagguernat şi
mai departe pe pământurile budiste. Iisus a stat acolo timp
de şase ani şi a învăţat limba pali şi scrierile sacre budiste,
Sutrele. Legenda spune că Iisus „putea să predice perfect
manuscrisele sfinte”.
Acest gen de învăţătură este opus zeului răzbunător
din Vechiul Testament, acolo unde zeul alegea un popor fa­
vorit în detrimentul altui popor. Iisus a fost rebelul care a
predicat cu sinceritate că „toţi oamenii sunt egali”. Aceasta
a fost o mişcare strategică excepţională din partea lui Enlil,
care îl pregătea pe tânărul Mesia pentru ziua cea mare a reli­
giei omenirii: crucificarea.
Înainte ca Iisus să se întoarcă în Palestina el a predicat
şi a înfăptuit miracole în rândul omenilor din Asia, înviindu-i
pe unii din morţi. Iată un alt extras din traducerea cărţii lui
Roerich The Legend of St. Issa:

În cele din urmă, Iisus a a ajuns la o trecătoare din munţi şi


în oraşul Leh din Ladakh, acolo unde a fost acceptat cu bucurie de
călugări şi de oamenii din clasele inferioare... Şi Iisus a predicat în
mănăstiri şi în bazaruri; oriunde se adunau oamenii simpli era şi el
predicând. Nu departe de acest loc trăia o femeie al cărei fiu murise,
iar ea l-a adus la Iisus. Şi în prezenţa mulţimii Iisus şi-a întins mâna
asupra copilului şi acesta s-a ridicat vindecat. Şi mulţi şi-au adus copiii,
iar Iisus şi-a întins mâna deasupra lor şi i-a vindecat. Printre locuitorii
din Ladakh Iisus şi-a petrecut multe zile învăţându-i. Şi ei îl iubeau şi,
atunci când a venit vremea să plece, s-au întristat ca nişte copii.

Atunci când s-a întors în Palestina, Iisus avea 29 de ani


sau 30 de ani şi şi-a început imediat misiunea de predicarea
în public. Relaţia dintre el şi sponsorii săi esseni vădea semne
de mare încordare, mai ales din cauza lipsei de respect pe care
Iisus le-o arătase fraţilor Arieni din Asia. Essenii investiseră
Sclavii zeilor 227

mult timp şi mulţi bani în Iisus şi erau nerăbdători ca el să


fie proclamat noul Mesia, dar Iisus nu voia să aibă nimic de-a
face cu aceste lucruri. Potivit anumitor istorici, el şi-a negat
descendenţa din David şi chiar le-a interzis discipolilor săi
să-l numescă Mesia, acesta fiind un alt exemplu al felului în
care abilul Enlil a implementat principiul dezbinării şi cu­
ceririi. În vreme ce autorii unor cărţi care tratează influenţa
zeilor Anunnaki asupra istoriei umane cred că Iisus a de­
venit un rebel în interiorul scenariului care i-a fost pregătit
de către „zeii cereşti”, eu am o ipoteză mult mai îngrozitoa­
re. Mesajul exact pe care trebuie să-l extragem din aceste
activităţi este precizia uimitoare cu care Enlil, comandantul
suprem Anunnaki, a orchestrat profeţiile mesianice. Zi cu
zi, pas cu pas, el a manipulat cursul evenimentelor, pregătin-
du-1 pe Iisus să devină martirul omenirii, în vreme ce acesta
continua să promoveze fără să-şi dea seama puterea zeului
său „bun”, Enlil, singurul şi unicul dumnezeu. Împreună cu
cărţile Vechiului Testament, ele oferă dovada de necontes­
tat a manipulării, controlului şi asupririi omenirii încă de la
începuturile ei. Nu există nicio altă cale pentru a accepta alt­
fel toate evenimentele confuze şi contradictorii din trecutul
nostru îndepărtat. Singurul răspuns valabil se află în desco­
peririle istorice care demonstrează sosirea zeilor Anunnaki
sau Nefilim pe Pământ, ceea ce a dus la un lanţ de eveni­
mente pe care nimeni nu le-ar fi conceput nici în cele mai
fanteziste visuri.
La confuzia generată de un Mesia, care a fost semă­
nată de zeii şi îngerii Anunnaki, se adăuga nevoia constantă,
afişată de oamenii acelei epoci, de a-l găsi pe acest Mesia am­
biguu. Nevoia lor disperată de a găsi un mântuitor era atât de
mare încât ei l-au proclamat pe Iisus ca noul Mesia, alimen­
tând astfel focul care mocnea. Dar încă o dată combustibilul
a fost pus de înşişi îngerii Anunnaki, cei care erau de fapt
agitatorii, împrăştiind cuvântul Mesia către oamenii din
228 Michael Tellinger

toate locurile. În doar trei ani, Iisus a creat asemenea valuri


şi şi-a creat atât de mulţi duşmani, încât nici liderilor evrei
şi nici celor romani nu le era prea drag. El era un rebel care
crea în mod inconştient o moştenire care avea să fie folosită
cu măiestrie de un grup controlat de preoţi pentru conce­
perea Noului Testament, între anii 325 d.Hr şi 1150 d.Hr.
O concluzie uluitoare pentru capcana religioasă a Vechiului
Testament, care trebuia să evolueze într-o adevărată dramă
umană a iubirii necondiţionate, credinţei şi sacrificiului din
Noul Testament. Prin concluzia acestuia, Enlil a închis cap­
cana eternă a înrobirii prin intermediul dogmei religioase.
Un plan executat cu măiestrie de către zeul răzbunător de
care omenirea încă se teme şi în prezent.
Enlil a fostpărintele manipulării şi al propagandei. Spre
finalul Vechiului Testament el şi-a dat seama că omenirea
devine mai informată şi mai civilizată. Ceilalţi zei mai puţin
importanţi, aflaţi sub comanda lui Marduk, generau confuzie
printre oameni, făcându-i să nu mai ştie cui să se supună şi
pe cine să mai venereze. Să ne amintim că Marduk se procla­
mase zeu suprem şi că rivalitatea dintre el şi Enlil a constituit
fundalul principal al dramei omeneşti din timpurile biblice.
Însă oamenii evoluaseră, creierul lor funcţiona mai bine şi
aveau acum filosofi importanţi, matematicieni şi profesori
care educau omenirea într-un ritm foarte alert. Foarte rapid,
Enlil pierdea controlul asupra omenirii. Trebuia să vină cu un
plan iscusit ca să-şi reafirme supremaţia, astfel încât omeni­
rea să redevină temătoare şi supusă. Trebuie să ne reamintim
că în această perioadă mai exista o nouă subspecie de oameni
numită homo sapiens sapiens. Această nouă subspecie evoluată
a apărut în primele zile ale istoriei omenirii atunci când „Fiii
lui Dumnezeu au văzut fiicele omului şi s-au împreunat cu
ele” şi, făcând asta, au dat naştere imediat unui hibrid uman
care era mult mai inteligent şi mai evoluat. Toate dovezile
îi indică pe Arieni ca fiind primii „homo sapiens sapiens”.
Sclavii zeilor 229

Aceşti oameni hibrizi au devenit o mare ameninţare pentru


Enlil şi au rămas o ameninţare pentru o lungă perioadă de
timp. Am arătat felul în care zeul şi „îngerii” săi însetaţi de
sânge au încercat să-i elimine pe cei care conspirau împo­
triva lor în Sodoma şi Gomora. Acest gen de persecuţie a
continuat de-a lungul anilor, în Biblie existând numeroase
exemple care o demonstrează. La început, Enlil a încercat să
reducă aceste activităţi rebele apelând la diferite metode de
oprimare, dar a eşuat. Istoria ne-a demonstrat că dictatorii
nu rezistă la nesfârşit. În cele din urmă, oamenii se vor ridica
împotriva asupritorului. Exact acest lucru s-a întâmplat şi cu
Enlil. În perioada de sfârşit a Vechiului Testament, Enlil şi-a
dat seama că era necesară o nouă strategie pentru restabilirea
controlului total asupra omenirii.
Principiul dezbinării şi cuceririi fusese introdus cu
succes, dar Enlil a testat procedeul capcanei religioase şi cu
alte prilejuri, cu alţi aşa-zişi profeţi. Se pare că zeii Anunnaki
plantau seminţele unei doctrine mesianice de multă vreme,
aşteptând răbdători pentru ca unul sau mai mulţi Mesia să
prindă rădăcini. Şi au reuşit! Biblia evreiască şi cea creştină
sunt pline de profeţi, dar unii au avut mai puţin succes decât
alţii. Un astfel de exemplu este prezentat în Cartea lui Enoh,
una dintre scripturile apocrife. Melchizedek era unul dintre
înalţii preoţi evrei care a avut o mare influenţă în vremea sa
şi care se pare că a fost adus pe lume de o virgină, bătrâna sa
mamă, Soparim.

Soparim, bătrână şi stearpă, l-a făcut pe Melchizedek fără a se


împreuna cu bărbatul ei.
Cartea a doua a lui Enoh, versetul 71

Enoh scrie că Soparim se afla la menopauză şi că nu


avusese copii toată viaţa ei, atunci când brusc s-a simţit în­
sărcinată. Deşi în această situaţie nu am citit despre prezenţa
230 Michael Tellinger

niciunul înger, cred că trebuie să fi fost prezent unul, la fel ca


în celelalte cazuri în care au născut virgine, ca să se asigure
că recipientul fusese receptiv la procesul de fertilizare pe care
îl suferise. Enoh trebuie să fi avut un soi de contact cu zeii
care l-au folosit ca purtător de cuvânt pentru profeţia venirii
lui Melchizedek şi a altui Mesia, care va fi cel mai puternic
dintre toţi. Prin folosirea în acest fel a unor profeţi întâm­
plători, zeii au dat naştere unei aşteptări în rândul oamenilor
cu privire la multe lucruri divine şi la salvarea de la munca
istovitoare de pe Pământ. Li s-a promis viaţa veşnică în casa
domnului şi alte experienţe fantastice. Dar doar dacă se com­
portau corect tot timpul şi se supuneau orbeşte zeului. Este
copleşitor că începând din acele zile nu s-a schimbat nimic
cu adevărat în religiile omenirii şi că frica de pedeapsa divină
este probabil mai puternică ca niciodată.

Şi după aceea, în ultima generaţie, va fi un alt Melchizedek,


primul dintre cei doisprezece preoţi. Şi acesta din urmă va fi condu­
cătorul tuturor, un mare arhiereu, Cuvântul şi puterea lui Dumnezeu,
care va face miracole mai măreţe şi mai glorioase decât toţi cei di­
naintea sa.

Ce promisiune minunat de amăgitoare pe care a făcut-o


unei comunităţi de oameni confuzi, lipsiţi de identitate!
Minunile nu se opresc aici. Tradiţia hindusă conţine multe
legende cu privire la fiinţe omeneşti neobişnuite care au fost
concepute şi născute în condiţii speciale. Să aruncăm o privi­
re asupra poemelor biblice. Buddha a fost născut din pântece,
spre deosebire de mulţi alţi zei hinduşi. Şi în acest caz a existat
o constelaţie luminoasă care a semnalat naşterea miraculoasă
a unui mare profet şi învăţător. Felul în care a fost conceput
de către mama sa, Maya, a fost foarte neobişnuit: ea a căzut
într-o transă adâncă în care un elefant regal alb părea să intre
în corpul ei, fără să-i producă nicio durere sau disconfort.
Sclavii zeilor 231

În timpul sarcinii, Maya nu s-a simţit obosită sau deprimată.


Legenda care înconjoară conceperea şi naşterea lui Buddha,
conform cărţii Buddhist Scriptures, scrisă de Edward Conze,
sună în felul următor:

Şi a ieşit din haos, aşa cum îi stă bine unui Buddha. Nu a intrat
în lume în felul obişnuit, ci a apărut ca unul care a coborât din cer.

Acest lucru înseamnă că Buddha avea trăsături ariene,


la fel ca Enki şi ceilalţi zei Anunnaki? Dacă da, atunci cine
era tatăl său, al cărui ADN îl moştenise?

Şi, fiind angajat în practica meditaţiei de mai multe ere, acum


se născuse pe deplin conştient şi nu lipsit de gânduri şi tulburat, aşa
cum sunt alţi oameni. Atunci când s-a născut era atât de strălucitor
şi de neclintit, încât părea ca şi cum un soare tânăr se coborâse pe
pământ.

Suntem din nou martorii unei lumini strălucitoare sau


a unei alte forme de strălucire ca şi în cazul peşterii în care
s-a născut Hristos.

Şi, atunci când oamenii priveau lung la stălucirea sa orbitoare,


le lumina ochii la fel ca luna. Razele sale radiau o culoare precum
cea a preţiosului aur şi luminau tot ce se afla împrejur. Imediat a făcut
şapte paşi, cu un mers rapid şi ferm. Astfel a intrat în constelaţia celor
şapte profeţi. Cu ajutorul unui leu a supravieţuit celor patru carturi şi a
rostit aceste cuvinte pline de înţeles pentru viitor: Am fost născut pen­
tru iluminare, pentru binele tuturor vieţuitoarelor. Aceasta este ultima
dată când am fost născut în această lume a devenirii.

Pe baza diferitelor date de naştere ale profeţilor, popo­


rul lui Israel aştepta ca şi naşterea lui Mesia să fie înconjurată
de semne cereşti miraculoase, care vor semnala începutul
232 Michael Tellinger

Apocalipsei, atunci când poporul ales al lui dumnezeu va


fi luat la ceruri. Şi evreii aşteptau ca vizitele îngerilor şi în­
tâmplări miraculoase să însoţească conceperea lui Mesia, aşa
cum părea că se întâmplase timp de multe secole înainte. La
vremea când s-a născut Hristos, evreii erau disperaţi să aibă
un Mesia, dar aveau deja un set de idei prestabilite despre
ce-ar fi presupus această treabă. Şi cu siguranţă nu semăna cu
ceea ce Iisus a început să predice la întoarcerea sa din Asia.
Evreii îşi doreau de multă vreme un Mesia luptător care să-i
scoată din sclavie şi din suferinţă. Voiau să li se spună că ei
sunt poporul ales al lui dumnezeu şi că acesta venise ca să-i
salveze, nu să le spună că toţi oamenii sunt egali în ochii lui
dumnezeu sau să întoarcă şi celălalt obraz! Dar, din nefericire
pentru ei, brusc mesajul din Vechiul Testament s-a schimbat
dramatic, iar Iisus a luat asupra sa situaţia lipsită de speranţă
a speciei sclave. El credea că îi putea învăţa şi că-i va putea
salva cu adevărat. Habar nu avea că exista un plan mult mai
mare şi mai îngrozitor pus la cale de Anunnaki care-i croi-
seră destinul. Odată ce şi-au dat seama că personajul Iisus
este bine înrădăcinat în rândurile unui grup tot mai mare
de adepţi loiali, nu s-au dat înapoi de la nimic ca să-l ridice
pe Iisus la cel mai înalt nivel de divinitate. În Evanghelia
Sfântului Apostol Matei găsim un bun exemplu în sprijinul
acestei teorii, atunci când, după botezul lui Iisus, zeii apelea­
ză la un element pentru a consolida acest moment în istoria
omenirii.

Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile


s-au deschis, şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un
porumbei şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: „Acesta
este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit”.
Evanghelia Sfântului Apostol Matei, capitolul al lll-lea,
versetele 16-17
Sclavii zeilor 233

Începem să suspectăm faptul că Iisus nu voia să-şi


continue chinul după ce şi-a dat seama ce se întâmplă. În
grădina Ghetsimani îl întreabă de două ori pe dumnezeu
dacă s-ar putea „să nu bea acest pahar”, ceea ce înseamnă, de
fapt, că dorea încetarea acestui supliciu.

Întristat este sufletul Meu până la moarte... a căzut cu


faţa la pământ, rugându-Se şi zicând: Părintele Meu, de este
cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta!... Căci duhul este
osârduitor, dar trupul este neputincios. Iarăşi ducându-se, a
doua oară, s-a rugat, zicând: Părintele Meu, dacă nu este cu pu­
tinţă să treacă acest pahar, ca să nu-l beau, facă-se voia Ta.
Evanghelia Sfântului Apostol Matei, capitolul al XXVI-lea,
versetele 38-42

Din aceste cuvinte reiese clar că Iisus îşi pierduse in­


teresul pentru chestiunea mesianică. Dar adevăratul moment
culminant, care dezvăluie teribilul secret al manipulării lui
Iisus, a avut loc chiar înainte ca acesta să moară. Dacă ştia cu
adevărat ce-i aşteaptă, de ce ar mai fi spus următoarele cuvinte:

Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând:


Eli, Eli, lama sabahtani? adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu,
pentru ce M-ai părăsit?
Evanghelia Sfântului Apostol Matei, capitolul al XXVII-lea,
versetul 46

De ce ar fi simţit aşa, brusc, Iisus că a fost părăsit sau


uitat? Se aştepta să fie ajutat de cineva? Cu siguranţă că ar fi
trebuit să fie la curent cu soarta care-l aştepta şi că va zgân-
dări ura autorităţilor care nu-l vor lăsa să scape nepedepsit cu
un atfel de comportament atât de arogant, îndreptat împo­
triva sistemului. Dacă era conştient pe deplin de implicaţiile
acţiunilor sale, atunci de ce se aştepta ca dumnezeu să-l
234 Michael Tellinger

salveze? Până la urmă, se presupunea că Iisus este dumne­


zeu personificat în formă umană. Oare ştia cu adevărat că
trebuia să moară pentru omenire? Poate că nu! Este posibil
ca drumul care-i fusese prevăzut de către marile puteri să nu
includă şi capitolul final, care s-a încheiat cu o crucificare
groaznică?
Un alt exemplu al amestecului zeilor Anunnaki în
prinderea în capcană a omenirii este cel al naşterii şi vieţii
profetului Mahomed. Se spun foarte multe poveşti extra­
ordinare despre naşterea marelui profet. În ora facerii sale
o lumină strălucitoare a luminat deasupra întregii lumi, de
la Est la Vest. Iată un fragment care descrie acest episod:
„Atunci când s-a născut Mahomed, corpul său era curat şi
nu avea niciun cusur fizic, era deja circumcis şi avea deja tă­
iat cordonul ombilical. La vârsta de patru ani, Mahomed a
fost vizitat de îngeri. Aceştia i-au deschis trupul şi au luat o
picătură neagră din inima sa în vreme ce i-au spălat părţile
interioare cu zăpadă topită dintr-o cupă de aur.” Mai sunt
multe ale elemente din folclorul islamic care implică şi spri­
jină ideea unei naşteri virgine.
Paranoia pierderii controlului asupra speciei scla­
ve este vizibilă cu claritate şi în evenimentele care au dus
la recitarea Coranului. În introducerea scrisă pentru Coran,
N.J.Dawood scrie că, înainte ca lui Mahomed să i se dea che­
marea, lumea arabă venera mulţi zei, pe care îi numea „fiicele
lui Allah”. Unele dintre aceste zeităţi erau femei, cum ar fi
Al-Lat, Al-Uzza şi Manat. Aceasta era o altă zonă în care
Enlil şi zeii Anunnaki trebuiau să treacă la acţiune înainte de
a pierde şi mai mult controlul, permiţându-le oamenilor să
se organizeze împotriva sa. Puterea Bisericii creştea, dar încă
nu atinsese nivelul acela terifiant din timpul Cruciadelor de
câteva secole mai târziu. În acest timp, asta se întâmpla la 610
ani după naşterea lui Iisus, specia sclavă încă nu-şi însuşise
învăţăturile lui Iisus, potrivit cărora trebuia să venereze un
Sclavii zeilor 235

singur dumnezeu şi că singura cale spre „rai” era prin inter­


mediul acestui dumnezeu. Aşadar, „zeul” care-l inventase pe
Iisus avea nevoie de un alt mesager. Celebra poveste în care ar­
hanghelul Gabriel apare în faţa lui Mahomed seamănă foarte
bine cu aceea a legării Mariei şi a lui Iosif, spre suprinderea
acestora şi împotriva voinţei lor. Mahomed avea să devină
un profet urmat de poporul care se temea de răzbunarea vio­
lentă a dumnezeului său. Potrivit tradiţiei musulmane, într-o
noapte de Ramadan din anul 610 d.Hr., arhanghelul Gabriel
a apărut în faţa lui Mahomed, în vreme ce acesta dormea sau
se afla în transă, şi i-a spus: „Recită!” Mahomed l-a întrebat:
„Ce să recit?” Celălalt a repetat porunca de trei ori până când
arhanghelul i-a spus: „Recită numele Domnului tău creator,
care te-a creat din cheaguri de sânge”.
Această exprimare se potriveşte perfect cu tăbliţele
sumeriene care vorbesc despre crearea lui Adam de către
zeii Anunnaki. Ceea ce face ca acest eveniment să devină şi
mai interesant este faptul că prima traducere a Coranului în
limba engleză conţinea şi expresia Domn al creaţiei, care de
atunci a fost schimbată în Domn al Universului în ediţiile
ulterioare. Pentru un cititor obişnuit aceasta este o schimbare
subtilă, dar privită prin perspectiva înţelegerii activităţii ze­
ilor Anunnaki pe Pământ, ea capătă un alt înţeles. Expresia
Domn al creaţiei era mai potrivită, dar nu era suficient de
grandioasă pentru adepţii lui Mahomed. Încă o dată avem
de-a face cu teribila confuzie între dumnezeu şi Dumnezeu,
primul dintre ei fiind cel care a ţinut omenirea prizonieră pe
Pământ într-o frică perpetuă faţă de Dumnezeu.
Întregul concept legat de îngeri m-a tulburat din­
totdeauna. Pe cuvânt! De ce ar avea nevoie în ceruri
„atotputernicul” şi omnipotentul Dumnezeu de o grămadă
de forme spirituale inferioare în formă materială ca să-i ducă
la îndeplinire poruncile? Să comunice mesaje, să transmită
avertismente şi ameninţări şi să facă distrugeri în numele
236 Michael Tellinger

său? Dumnezeu poate realiza toate interacţiunile cu oame­


nii într-o clipită, în loc să apeleze la instrucţiuni anoste,
ameninţări şi la monitorizarea oamenilor care au avut un
comportment aparent păcătos şi au conspirat împotriva sa!
Pur şi simplu nu are sens.
Mai există şi alte exemple ale posibilului amestec al
zeilor Anunnaki sau Nefilim în controlul asupra omenirii.
Multe sunt ţinute ascunse de frica ridicolului. Se pare că oa­
menii secolului al XXI-lea nu sunt aşa de dornici să susţină
că au fost vizitaţi de îngeri cum erau rudele lor din vremurile
antice. Un astfel de episod a avut loc în anul 1820, atunci
când tânărul Joseph Smith a avut prima întâlnire cu ceea ce
el a descris ca fiind un „înger”, care s-a întors de câteva ori
pentru a repeta exact acelaşi mesaj despre condamnarea şi
distrugerea omenirii. Felul în care tânărul Joseph îşi relatează
povestea indică posibilitatea ca mesajul să fi fost o înregis­
trare care i-a fost redată de mai multe ori în timpul aceleiaşi
nopţi. A fost teleportat în dormitorul său, lăsându-i pe înger
„să plutească.” Mesajul se încheia cu ieşirea pe fereastră a
îngerului într-o coloană de lumină până a dispărut în cer.
A doua zi, a primit acelaşi mesaj de la acelaşi înger, în vre­
me ce se afla pe câmp. Îngerul s-a şi prezentat, spunând
că-i cheamă Moron, şi i-a vorbit lui Joseph despre nişte
plăci vechi de metal care conţin istoria Americii de Nord.
Joseph trebuia să le găsească şi să le traducă. Şi aşa s-a născut
Biserica Mormonă, care astăzi numără milioane de adepţi.
Mi se pare incredibil de deranjant să iau în calcul po­
sibilitatea ca Dumnezeu să fi petrecut aproape 13 000 de ani,
de la apariţia civilizaţiei, punând la punct o succesiune de
mesia şi profeţi care să-i avertizeze pe oameni cu privire la
comportamentul lor păcătos. Apoi să aleagă o populaţie fa­
vorită în detrimentul alteia şi să o decimeze pe aceea care
„complotase şi conspirase” împotriva lui. Cum ar putea oa­
menii să conspire împotriva unui Dumnezeu atotputernic?
Sclavii zeilor 237

Pot să înţeleg cum oamenii ar putea să conspire împotriva


unei entităţi fizice sau chiar a unei zeităţi, atunci când îşi dau
seamă că acele zeităţi care le fac rău sunt vulnerabile. Dar
aceasta a fost strategia divizării şi a supunerii care a fost ino­
culată în oameni de către Enlil şi hoardele sale de „îngeri”,
care par să-i fi executat toate poruncile timp de mii de ani.
Dacă au existat vreodată dovezi clare asupra faptului
că oamenii antici trăiau cu frica zeităţilor cereşti, acestea
există din abundenţă în scripturile hinduse. Vedele, poemele
sacre hinduse, care aparent au fost transmise în formă orală
timp de 10 000 de ani şi care au fost scrise în cele din urmă în
limba sanscrită, sunt pline de trimiteri către o multitudine de
zei care afişau toate trăsăturile umane violente pe care le-am
descris anterior. Cea mai şocantă caracteristică este din nou
gena violenţei. Dacă Vedele sunt într-adevăr într-atât de
vechi pe cât par, ele reprezintă o mărturie vie a interacţiunii
constante dintre zei şi omenire, în trecutul îndepărtat în care
omul era crescut în aşa-zisa civilizaţie de către zeii Anunnaki
sau Nefilim. Potrivit părerii exprimate de Richard Thompson
în cartea sa Alien Identities, în vechile scripturi indiene există
multe referiri la intervenţii „nonumane”. Am pornit în cău­
tarea unor asemenea referinţe şi am fost uimit de referirea
constantă la cuvinte precum sacrificiu, frica de zei, pedeapsă,
recompensă, bogăţie, zeiţe care iubeau muritori, nemurire,
dispensa de la suferinţă, petreceri în compania zeilor, aur,
averi, victorii împotriva duşmanului, care de luptă pe cer, ra­
zele strălucitoare de lumină ale zeului şi mii de alte aluzii
care nu pot fi explicate în termeni istorici, ci mai degrabă
prin simţul practic din prezent. Dovezile despre manipularea
oamenilor de către zeităţile cereşti se aştern pe sute de pagini
din poemele Vedice sacre. Acest gen de manipulare a continu­
at în decursul anilor cu Biblia, Kabala, Coranul şi mii de alte
documente care nu au fost aduse niciodată în prim-plan, cum
ar fi cărţile apocrife ale Bibliei şi scrierile altor comunităţi
238 Michael Tellinger

religioase. În final, trebuie să recunosc că strategia folosită de


zeii Anunnaki a funcţionat foarte bine. Deşi s-a întins pe o
perioadă îndelungată de timp, în accepţiunea temporală de
pe Pământ, adesea părând a fi foarte dezorganizată, zeii pre­
istoriei noastre, Anunnaki, şi-au îndeplinit obiectivul. I-au
divizat pe oameni, întorcându-i pe unii împotriva celorlalţi,
şi i-au învins cu ajutorul fricii.
Aşadar, acum că avem o viziune mai clară a evenimen­
telor ciudate care înconjoară naşterile şi vieţile unora dintre
profeţii din istoria omenirii, putem să încercăm să răspun­
dem la întrebarea cine a fost cu adevărat Iisus Hristos. Pe
unii cititori frica inoculată de o simplă sugestie că Iisus ar
fi altcineva decât Fiul lui Dumnezeu îi va împiedica să par­
curgă această parte a cărţii. Am părerea fermă că Iisus a fost
doar unul dintre numeroşii profeţi sau mesia care au fost
planificaţi cu atenţie de către zeii Anunnaki, în încercarea
de a menţine omenirea aliniată, temătoare şi supusă marilor
zei care au condus lumea şi care este posibil să o conducă şi
în prezent.
Dacă vi se pare absurd, puneţi-vă următoarea întrebare:
cele mai mari organizaţii care ne controlează viaţa de zi cu zi
sunt conduse de grup mic de oameni care, practic, hotărăsc ce
branduri consumăm, cum ne îmbrăcăm, la ce emisiune de te­
leviziune ne uităm, ce maşini conducem, ce bere bem şi unde
mergem în vacanţe. Cât de des vedem acest grup de decizie în
birourile de şedinţă plănuind următorul nostru mod de trans­
port? Niciodată. Îl acceptăm pur şi simplu atunci când apare
şi ne vedem de vieţile noastre. Dar credem că „ştim” că există
un astfel de grup de oameni care iau aceste decizii care ne vor
influenţa puternic vieţile. Ştim că există un grup de oameni
care controlează preţul petrolului, dar nu ştim ce se întâmplă
în timpul întâlnirilor lor în care este planificat viitorul nos­
tru. Trăim pur şi simplu cu consecinţele acestui plan. Vieţile
noastre sunt controlate de un număr relativ mic de industrii
Sclavii zeilor 239

principale şi de un număr mic de oameni care conduc acele


industrii, dar acceptăm pur şi simplu că aşa stau lucrurile şi
că este adevărat că nu prea putem face mare lucru în legătură
cu asta. Puterea absolută pe care o deţin giganţii industriei
mondiale este, practic, invulnerabilă. Ar trebui, aşadar, să nu
fim surprinşi să aflăm că ar putea să existe un mic grup de
vechi „zei” Anunnaki care încă mai trăiesc printre noi şi ne
controlează vieţile în feluri pe care nu le putem înţelege şi nu
le putem vedea.
În ceea ce-i priveşte pe Iisus, se pare că el a avut
cel mai mult succes dintre toţi acei Mesia care au fost
implementaţi. Este acela care a prins rădăcini şi care a cap­
tat inimile şi imaginaţia omenilor din vremea sa, în timp ce
restul profeţilor s-au bucurat de un succes moderat. Pentru
zeii care l-au planificat şi l-au plasat în lume, Iisus a repre­
zentat o mare realizare şi posibil şi o mare surpriză, pentru
că a avut succes acolo unde mulţi alţii eşuaseră înaintea lui.
El a reuşit să planteze seminţele supunerii, dar a şi perpe­
tuat frica de dumnezeu, în vreme ce a răspândit inconştient
printre oameni principiul dezbinării şi conducerii. Şi astfel
zeii Anunnaki au repurtat o altă victorie importantă asupra
speciei sclave umane, pe care au ţinut-o înrobită şi supusă
pentru încă 2 000 de ani. Cine ştie cât de mult timp va mai
controla frica lumea noastră, înainte ca noi să fim capabili
să scăpăm din capcana creatorilor noştri, stăpânilor noştri,
a dumnezeului nostru cu literă mică, pentru ca să putem să
ne îndreptăm spre infinita comunitate universală a fiinţelor,
care trăiesc alături de adevăratul Dumnezeu. Cel universal,
care nu are nevoie de ofrande de aur sau de jertfe de carne şi
care nu afişează nicio nevoie de a pedepsi omenirea pentru
nesupunere: Dumnezeul care nu alege un om preferat în de­
trimentul altuia.
Dar cel mai convingător argument, care susţine ideea
că Iisus a fost un martor nevinovat şi un Mesia întâmplător,
240 Michael Tellinger

provine din cartea Barbarei Thiering, Jesus of the Apocalypse:


The Life of Jesus After the Crucifixion. Cei mai mulţi oameni
vor fi şocaţi să afle că povestea lui Iisus nu a luat sfârşit oda­
tă cu crucificarea şi cu învierea. Thiering prezintă dovezi,
cele mai multe din cartea Apocalipsei, care arată că Iisus
a trăit o viaţă retrasă, desfăşurând activităţi antiromane,
împreună cu cei doi fii şi cu fiica sa. Aflăm că până să fie
crucificat el era deja căsătorit cu Maria Magdalena. Prima
lor căsătorie a avut loc în luna septembrie a anului 30 d.Hr.,
la scurt timp după ce Iisus şi-a început misiunea de pro­
povăduire. Ar trebui să ne aducem aminte că există dovezi
copleşitoare care demonstrează că Iisus s-a născut în anul
7 Î.Hr., ceea ce l-ar face cu şapte ani mai bătrân decât ne lasă
să credem cărţile de istorie. Cea de-a doua nuntă a avut loc
în intervalul dintre lunile martie şi mai din anul 33 d.Hr.,
potrivit obiceiurilor locale, atunci când ştiau că Maria
Magdalena era însărcinată de mai mult de trei luni, iar o pier­
dere de sarcină era mai puţin probabilă. Însă era o perioadă
tulbure pentru Mesia, iar acesta a fost şi anul execuţiei sale.
În luna septembrie a aceluiaşi an, Maria Magdalena a năs­
cut o fetiţă, primul copil al cuplului. Iisus a înviat din morţi,
corpul său a dispărut misterios din mormânt, iar un înger
le-a spus Mariei Magdalena şi prietenilor săi că Iisus a în­
viat în a treia zi, aşa cum promisese că va face. Se pare că
aceşti îngeri de nestăpânit apar de fiecare dată când este po­
sibil să se ivească necazuri pentru zeii Anunnaki. Iisus şi-a
început campania antiromană împreună cu discipolii săi şi
cu un număr tot mai mare de revoluţionari. Ei au luptat
împotriva împăraţilor Agrippa I, Caligula, Agripa al II-lea
şi a altor lideri romani. În anul 37 d.Hr., s-a născut primul
fiu al lui Iisus, Justus. În luna martie a anului 44 d.Hr., s-a
născut şi cel de-al doilea fiu, iar în septembrie în acelaşi an,
mariajul său cu Maria Magdalena a luat sfârşit. A călătorit
foarte mult, căutând sprijin pentru lupta sa: în Cipru, Asia
Sclavii zeilor 241

Mică, Roma, Efes şi la Filipi, acolo unde s-a căsătorit cu o


femeie numită Lydia, în anul 50 d.Hr. Şi-a continuat călăto­
ria până când a murit în anul 70 d.Hr., la vârsta de 76 de ani,
cel mai probabil la Roma. întrucât un astfel de glosar re­
velator este şocant pentru majoritatea religiilor, Thiering
demonstrează în detaliu aceste evenimente. Dar să ne în­
toarcem la înviere, pentru că din acest punct lucrurile iau o
altă turnură în scripturi şi se ridică multe întrebări legate de
ceea ce s-a întâmplat cu Fiul lui Dumnezeu după ce a înviat
din morţi. Peştera şi reacţiile celor care au venit în căutarea
lui Iisus sunt învăluite de activităţi suspicioase. Se pare că în­
gerul a reuşit să le anihileze orice capacitate gărzilor, acestea
„devenind asemenea unor oameni morţi”. Zeii au folosit-o
pe Maria pentru a răspândi vestea că Iisus a înviat.

Pilat le-a zis: Aveţi strajă; mergeţi şi întăriţi cum ştiţi. Iar ei,
ducându-se, au întărit mormântul cu strajă, pecetluind piatra.
Evanghelia Sfântului Apostol Matei, capitolul al XXVII-lea,
versetele 65-66

După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a


săptămânii (Duminică), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie,
ca să vadă mormântul. Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul
Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea dea­
supra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui albă
ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut
ca morţi. Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu vă temeţi, că ştiu
că pe Iisus cel răstignit îl căutaţi.
Nu este aici: căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul
unde a zăcut. Şi degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a scu­
lat din morţi şi iată va merge înaintea voastră în Galileea; acolo îl veţi
vedea, lată v-am spus vouă. Iar plecând ele în grabă de la mormânt,
cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui.
242 Michael Tellinger

Dar, când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâm­
pinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele
Lui şi I s-au închinat. Atunci Iisus le-a zis: Nu vă temeţi, Duceţi-vă şi
vestiţi fraţilor Mei, ca să meargă în Galileea, şi acolo Mă vor vedea.
Evanghelia Sfântului Apostol Matei, capitolul al XXVIII-lea,
versetele 1-10

Şi astfel a început viaţa revoluţionarului Iisus după


învierea sa. Iisus, Simon, Marcu, Ioan, Petru, Matei şi alţii
au desfăşurat atât de multe activităţi încât mintea nu le poa­
te concepe, iar scepticilor le recomand lectura cărţii Jesus of
the Apocalypse. Ce s-ar fi putut întâmpla cu Iisus după aceste
evenimente? Cum ar fi putut Fiul lui Dumnezeu - Mesia
popoarelor - să dispară brusc de pe faţa Pământului? Dacă a
supravieţuit şi a trăit mai departe, atunci de ce nu şi-a conti­
nuat în vreun fel munca de propovăduire? De ce s-a ascuns?
Cea mai mare surpriză o avem atunci când vine vorba despre
părerea lui Iisus despre evenimentele care privesc viaţa sa.
Era atât de deziluzionat de tot ceea ce a făcut, încât după
înviere a dispărut din vizorul publicului şi a continuat să tră­
iască alături de soţia şi de copiii săi până la vârsta de 76 de
ani, ducând viaţa unui activist împotriva Imperiului Roman.
Dar de ce împotriva romanilor? Iisus nu era prost, călătorise
extrem de mult, avea o educaţie bună şi vederi largi. Trebuie
să-şi fi dat seama că era folosit de zei ca simbol de imagine
şi purtător de cuvânt. Zeii se prezentau drept Dumnezeul
universului, Dumnezeu cu majusculă. Probabil că a fost
un mare şoc pentru el să afle că nu acesta era adevărul şi
că fusese puternic manipulat, minţit şi ghidat greşit de că­
tre zeităţile Romei. I-a fost clar că aceştia erau, de fapt, zeii
Romei, zeii abili şi manipulatori care controlaseră lumea încă
de la începuturi.
Asta l-a făcut pe Iisus să se retragă şi, alături de adepţii
săi, să înceapă o campanie de rezistenţă clandestină împotriva
Sclavii zeilor 243

acelor zei romani. Ei şi-au dat seama că zeii nu erau infaili­


bili şi că oamenii se puteau ridica împotriva lor. La fel cum
făcuseră şi predecesorii săi din oraşele Sodoma şi Gomora în
vremea lui Avraam - prima formă de rezistenţă organizată
împotriva zeilor. Nu pot explica de ce Fiul lui Dumnezeu
care a supravieţuit execuţiei sale a dispărut atunci când avea
atât de mulţi adepţi. În anii de după moartea sa, mişcarea
creştină s-a dezvoltat constant, dar, de fapt, era o mişcare al
cărei scop era acela de a-i discredita pe zeii Anunnaki ro­
mani, în vreme ce oferea poporului o nouă realitate spirituală
pe care Iisus şi-o însuşise în timpul anilor petrecuţi în Asia.
Este ironic faptul că Mesia, cel care a fost introdus şi mani­
pulat de către zeităţile inferioare pentru a păstra omenirea
înrobită prin intermediul fricii, s-a întors împotriva creato­
rilor săi şi a început să predice despre o putere spirituală mai
mare a universului. Dar istoria a amestecat totul, iar bietele
mase de credincioşi din ziua de azi nu ştiu către cine se roagă.
Mesajul pe care Hristos l-a lăsat după moartea sa nu a fost
reţinut şi înţeles cu limpezime, dar şi-a creat un loc în marele
amestec de religii şi este în continuare la fel de confuz şi în
secolul al XXI-lea. Numărul mare de mişcări creştine diferite
stau mărturie pentru dezvoltarea ciudată a Bisericii Creştine.
Disperarea zeilor Anunnaki devine evidentă atunci
când aceştia încearcă să creeze profeţi şi Mesia noi, aşa cum
se întâmplă în cazul lui Mahomed care a fost constrâns de
un înger să recite numele Domnului. Pe măsură ce timpul a
trecut şi oamenii au ieşit din Evul Mediu întunecat şi din
Renaştere, activitatea zeilor pare să se fi diminuat. Ei şi-au
îndeplinit cu succes ceea ce-şi propuseseră: să menţină specia
sclavă umană ignorantă, divizată, credincioasă şi înspăimân­
tată de mânia lui dumnezeu. Şi iată-ne acum, la aproximativ
200 000 de ani de la crearea noastră, trecuţi prin multe stadii
de dezvoltare, civilizaţie, mecanizare şi acum tehnologie. Şi
în continuare nu ştim cine suntem şi de unde venim. Din
244 Michael Tellinger

totalul populaţiei lumii 70% se agaţă de un sistem religios


fanatic care promite să ofere izbăvirea maselor de păcătoşi
din lume. Indiferenţi faţă de realizările tehnologice şi de ex­
plorarea altor planete, mulţi se încăpăţânează să se agaţe de
un sistem antic de credinţe, fiind prea speriaţi să dea piept
cu noile informaţii descoperite. Iisus a fost doar un mar­
tor nevinovat care a fost ales şi manipulat de către abilii zei
Anunnaki. Dar, atunci când şi-a dat seama ce s-a întâmplat
de fapt cu el, a făcut tot posibilul să repare răul făcut. Din ne­
fericire, a fost puţin prea târziu. Imperiul Roman s-a folosit
de exemplul său ca să perpetueze minciuna sub domnia îm­
păratului Constantin, care, cel mai probabil, a fost condus de
Enlil şi de adepţii săi divini, în vreme ce Arienii şi adepţii lui
Marduk s-au opus acestei activităţi, situaţie care reiese clar
în timpul Conciliului de la Niceea din anul 325 d.Hr. Cei
care cred că misterul care-l înconjoară pe Iisus a fost dezle­
gat ar trebui să se mai gândească încă o dată. Informaţiile pe
care le deţinem sunt superficiale. O schimbare de mentalitate
a avut loc în anul 1963, odată cu descoperirea manuscrise­
lor Talmudului lui Immanuel. Un călător elveţian, Eduard
Albert Meier, împreună cu un fost preot ortodox, Isa Rashid,
se plimbau împreună pe un drum din sudul Oraşului Vechi
al Ierusalimului, atunci când Meier a observat o mică des­
chidere în pământ printre pietre şi tufişuri. Curiozitatea
l-a făcut să-şi caute lanterna în rucsac şi să arunce o privi­
re prin deschizătură şi a observat că se continua în interior.
Au început să dea la o parte pietrele şi pământul, până când
deschizătura a devenit suficient de mare ca să se poată târî
înăuntru. Era un vechi mormânt umplut pe jumătate cu pă­
mânt. După mai multe săpături şi explorări, au observat un
sul sub o piatră plată. S-a dovedit a fi Talmudul lui Immanuel
sub forma unor suluri scrise, împreună cu câteva artefacte de
mici dimensiuni. Acestea erau împachetate împreună într-o
piele de animal, care fusese tratată cu răşină. Erau patru
Sclavii zeilor 245

suluri fiecare dintre ele conţinând mai multe pagini scrise în


aramaică. Erau vechi şi fragile, iar fiecare pagină avea aproxi­
mativ 30 - 40 de centimetri.
Rashid, care putea citi cea mai mare parte a limbii
aramaice vechi datorită educaţiei preoţeşti şi educaţiei pa­
lestiniene, era îngrijorat de faptul că scrierile erau eretice.
De exemplu, titlul lor îl implica pe Immanuel (Immanuel,
pronunţat cu litera „J”, folosind sunetul „i” în locul literei ara-
maice/evreieşti ayin ) în loc de Iisus sau Y'shua. Mai departe
autorul lor apărea a fi Iuda Iscarioteanul, presupusul trădător
al lui Hristos. În al treilea rând, menţiona că tatăl lui Adam
ar fi fost Semjasa, liderul „fiilor celeşti”, cei care erau înge­
rii păzitori ai lui Dumnezeu sau El şi care erau „călători pe
distanţe mari”. A devenit evident faptul că, dacă îşi doreau ca
acest document să devină public, traducerea sa trebuia să se
desfăşoare în secret. Manuscrisele arătau că dumnezeul din
Vechiul Testament fusese mai degrabă un lider extraterestru,
care şi-a însuşit rolul de „Tată” în ceruri, decât omnipotentul
Dumnezeu. Haideţi să-l numim El, aşa cum apare în nu­
mele Immanu-el. Rashid a petrecut următoarele luni citind
manuscrisele ca să extragă cele mai importante idei, pe care
i le-a prezentat lui Meier. În luna august a anului 1963, cei
doi s-au înţeles ca Rashid să traducă manuscrisele în limba
germană şi să deţină custodia asupra documentului aramaic
şi să-i trimită traducerile lui Meier pentru ca acesta să le stu­
dieze. Şi astfel, Rashid a început lunga sarcină de realizare a
traducerii, în vreme ce Meier şi-a continuat călătoriile.
Prima parte a traducerilor din Talmudul lui Imannuel,
până la capitolul al XXXVI-lea, i-a parvenit lui Meier în jurul
anului 1970, dar Meier nu a mai auzit nimic despre Rashid
până la o scrisoare expediată de acesta în luna septembrie a
anului 1974. Scrisoarea explica faptul că proiectul de traducere
ajunsese să fie cunoscut de anumite autorităţi, care îl forţau să
părăsească Ierusalimul, împreună cu familia sa. Rashid a ajuns
246 Michael Tellinger'

într-o tabără de refugiaţi din Liban, împreună cu manuscrisele


Talmudului lui Imannuel şi cu alte traduceri. Dar autorităţile
israeliene au aflat de prezenţa sa şi l-au forţat să plece din
nou, de data aceasta la Bagdad, de unde i-a trimis scrisoarea
lui Meier. Asemenea altor refugiaţi, Rashid şi familia sa au
fost nevoiţi să plece atât de repede încât nu a mai avut timp
să recupereze sulurile originale aramaice şi traducerile acesto­
ra, care au fost distruse în haosul care a urmat plecării lor. În
1976, Meier a aflat că Rashid şi familia sa au fost asasinaţi la
Bagdad. Din fericire, traducerile în limba germană erau destul
de însemnate cantitativ şi diferite versiuni au fost lansate por­
nind de la versiunea originală care a apărut în 1978. Cea mai
recentă ediţie a acestor traduceri a fost lansată în anul 2005.
Meier insistă ca publicarea traducerilor în alte limbi
decât cele germanice să fie însoţite şi de textul în limba ger­
mană, ca să evite pe cât posibil strecurarea unor discrepanţe
sau distorsiuni ale textului. Traducerea paginilor din primul
sul se citeşte ca şi cum ar fi scrierea originală a predicilor şi
învăţăturilor lui Iisus. Insă pentru Mesia este folosit numele
Immanuel, şi nu Iisus. Talmudul lui Immanuel se aseamănă
foarte mult cu Evanghelia Sfântului Apostol Matei, atât în
ceea ce priveşte folosirea cuvintelor — versetele fiind foar­
te asemănătoare -, cât şi în ordinea acestora, deşi fiecare
dintre ele conţine multe pasaje care nu sunt prezente şi în
cealaltă. James W. Deardorf este un autor respectat, ale că­
rui cărţi conţin foarte multe detalii despre prezenţa lui Iisus
în India şi alte probleme din Noul Testament. El afirmă că
„până şi o comparaţie fugară între Talmudul lui Immanuel
şi Evanghelia lui Matei arată că una dintre ele s-ar baza pe
cealaltă. Corespondenţa evenimentelor şi uneori şi a relată­
rii acestora este prea mare pentru ca să poată sugera o altă
posibilitate.” Deardorf a început să analizeze Talmudul lui
Immanuel încă din 1986 şi a găsit câteva sute de motive pen­
tru care versetele lui Matei ar putea proveni din Talmud şi
Sclavii zeilor 247

că este aproape imposibil ca aceste scrieri să fie opera unor


farsori. Talmudul vorbeşte despre o zeitate supremă pe care
o numeşte El, care orchestrează toate activităţile privitoare la
oamenii de pe Pământ. Ar putea să fie această zeitate Enlil,
cel despre care citim în testele sumeriene, care era coman­
dantul suprem Anunnaki al planetei Pământ? Iată câteva
extrase din Talmud pentru a demonstra relaţia apropiată şi
şocantă cu Evanghelia Sfântului Matei.

Aceasta este cartea şi taina lui Jmmanuel, cel care este numit
„acela care are cunoaşterea divină”, care este fiul lui losif, nepotul lui
lacob şi descendentul îndepărtat al lui David. David a fost urmaşul
lui Avraam, a cărui genealogie merge până la Adam, tatăl neamului
oamenilor tereştri. Adam a fost creat de Semjasa, conducătorul fiilor
celeşti, care erau îngerii păzitori ai lui El, marele conducător care
venea de departe.
Talmudul lui Jmmanuel 1:1

Îndrăznesc să spun că textul de mai sus susţine teoria


pe care am postulat-o potrivit căreia omenirea este o specie
sclavă, creată de primii colonişti ai Pământului, care păreau
să fie foarte avansaţi şi erau consideraţi zei de către oameni
până în vremurile recente.

lacob l-a făcut pe losif. losif era bărbatul Mariei, mama lui
Jmmanuel, care a fost însămânţată de un descendent îndepărtat al
unui fiu celest, Rasiel, care era un înger păzitor al secretului.
Talmudul lui Jmmanuel 1:80-81

Rasiel era îngerul păzitor care pare să fi fost asociat


unui plan secret pentru a se asigura că un om evoluat aşa cum
trebuia să fie Jmmanuel se încarna la locul şi în momentul
potrivite. Rasiel mai este menţionat şi în Cabală şi în Cartea
lui Zohar, ca fiind îngerul care manevrează de secretele.
248 Michael Tellinger

Atunci când losif a aflat despre însămânţarea secretă a Mariei


de către un descendent al fiilor celeşti din seminţia lui Rasiel, s-a
mâniat şi s-a gândit să o părăsească înainte de a trebui să se însoare
cu ea în faţa poporului.
Talmudul lui Jmmanuel 1:82

în vreme ce losif gândea astfel, iată că un înger păzitor, trimis


de Gabriel, fiul celest care o însămânţase pe Măria, a apărut şi i-a
spus: losif, Măria este logodnica ta, şi tu trebuie să devii bărbatul ei;
nu o părăsi, pentru că fructul pântecelui său este ales pentru un scop
măreţ. Căsătoreşte-te cu ea fără nicio îndoială, că să puteţi fi soţ şi
soţie în faţa poporului.
Talmudul lui Jmmanuel 1:83-84

lată, însămânţarea Mariei a survenit la 11 000 de ani după


procrearea lui Adam de către fiul celest Samjasa, pentru a îndeplini
cuvântul lui El, conducătorul celor care veneau de departe şi care a
comunicat aceste cuvinte prin profetul Isaia.
Talmudul lui Jmmanuel 1:85

Iată acum o comparaţie între Evanghelia Sfântului


Apostol Matei şi Talmudul lui Immanuel. Observaţi ultima
parte care se referă la „cel care are cunoaşterea divină”.

lată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema


numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu.
Evanghelia Sfântului Apostol Matei, capitolul I, versetul 23

lată, o fecioară va fi însămânţată de un fiu celest înainte de a


se mărita cu un om în faţa poporului. Numele pe care-l vor da fruc­
tului pântecelui ei va fi Immanuel, care se traduce prin „cel care are
cunoaşterea divină".
Talmudul lui Immanuel. 1:86-87
Sclavii zeilor 249

În următoarele versete, cel care a scris Evanghelia lui


Matei a uitat să menţioneze numele profetului Micah, în
vreme ce Talmudul arată clar cine este profetul care a lansat
informaţia.

Şi, adunându-i pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului [Irod], că­


uta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos? Iar ei i-au zis: în
Betleemul Iudeii, că aşa este scris de prorocul: „Şi tu, Betleeme, pă­
mântul lui luda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui luda,
căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel".
Evanghelia Sfântului Apostol Matei, capitolul al ll-lea,
versetele 4-6

Iron Antipa i-a adunat pe toţi conducătorii preoţimii şi pe cărtu­


rarii poporului şi i-a întrebat despre locul unde s-a născut Immanuel.
Şi aceştia i-au răspuns: în Bethleem, pe tărâmul evreiesc, pentru că
aşa a fost scris de profetul Micah: Şi tu, Bethleem, din ţinutul evreilor,
nu eşti în niciun fel cel mai puţin important din ludeea, pentru că din
tine va ieşi regele înţelepciunii, cel care va aduce marea cunoaştere
poporului lui Israel, ca acesta să înveţe şi să servească Creaţiei.
Talmudul lui Immanuel 2:9-11

Descrierea unui zgomot care era emis de steaua care


plutea în faţa Celor Trei Magi este un indiciu evident că în
jurul acestui eveniment se desfăşura o activitate de rău-augur,
care poate fi explicată cu ajutorul tehnologiei avansate şi a
maşinilor. Din nou, versiunea Sfântului Apostol Matei nu
include această secţiune.

După ce aceştia [magii] I-au ascultat pe Irod Antipa, au pornit


la drum. Şi iată, o lumină cu o coadă lungă, pe care o observaseră
la Răsărit, se mişca înaintea lor cu un sunet înalt, până a ajuns la
Bethleem şi s-a oprit direct deasupra staulului unde se născuse copilul.
Talmudul lui Immanuel 2:14
250 Michael Tellinger

loan Botezătorul predica botezul, în conformitate cu legile


vechi ale lui El, potrivit cărora calea către cunoaştere era aceea de
a fi pregătit. El predica respectarea legilor lui El pentru că acesta
era singurul conducător al descendenţei omeneşti, loan spunea că
deasupra lui El se află Creaţia, sursa lumilor, universurilor şi a tuturor
fiinţelor vii.
Talmudul lui Immanuel 3:2-4

În următoarea comparaţie găsim mai multe dovezi ale


unei intervenţii din partea unei inteligenţe cu o tehnologie
dezvoltată. Totuşi, apostolul Matei este mai puţin deschis
către evenimentele reale. Acesta este tipul de evenimente
care au fost scoase din Noul Testament de către conciliile
bisericeşti?

Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile


s-au deschis, şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un
porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: „Acesta
este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit".
Sfânta Evanghelie a Apostolului Matei, capitolul al lll-lea,
versetele 16-17

Atunci când Immanuel a fost botezat, imediat ce a ieşit din


apa Iordanului şi iată o lumină metalică a coborât din cer deasupra
Iordanului. Imediat toţi au căzut cu feţele la pământ şi le-au împins
în nisip în vreme ce o voce care ieşea din lumina metalică a vorbit:
„Acesta este fiul meu iubit de care sunt foarte mulţumit. El va fi regele
adevărului, prin care oamenii se vor ridica spre înţelepciune.”
Talmudul lui Immanuel 3:30-32

Şi astfel comparaţiile continuă pentru zeci şi zeci


de versete. Diferenţa evidentă este aceea că Talmudul lui
Immanuel face referiri constante la intervenţiile îngeri­
lor şi ale altor fiinţe cereşti, în vreme ce Evanghelia are o
Sclavii zeilor 251

versiune mult mai curată, mai acceptabilă a evenimentelor,


ca să se poată potrivi comunităţii monoteiste care era edu­
cată de către Biserica timpurie. Este posibil ca acela care a
scris Talmudul să fi încercat să răzbată prin sugrumarea şi
dezinformarea pe care zeii lui Enlil o impuseseră omenirii?
Cineva care să fi cunoscut foarte bine activitatea zeilor antici
care controlau lumea? Până la urmă, acestea erau timpurile
mitologiei romane şi toată lumea îi cunoştea foarte bine pe
mulţii zei şi îngeri care conduceau lumea.
În vreme ce mulţi învăţaţi au considerat că Evanghelia
Sfântului Apostol Matei este plină de inadvertenţe,
ambiguităţi şi întreruperi ale fluxului gândirii, astfel de
inadvertenţe nu sunt la fel de vizibile în Talmudul lui
Immanuel. Un număr tot mai mare de oamenii învăţaţi au
căzut de acord că învăţăturile lui Immanuel au trebuit să
fie modificate sau omise pentru a se conforma cu viziunile
creştinismului timpuriu. Această descoperire vine să confir­
me faptul că Iisus sau Immanuel a călătorit într-adevăr în
India şi înapoi în decursul anilor „pierduţi” din viaţa sa.
Zeii care au orchestrat viaţa lui Iisus aveau planuri
mult mai importante pentru el. Voiau să se asigure că profe­
tul nou pe care îl lansaseră era recunoscut de toată populaţia
care locuia pe Pământ. În cartea sa, He Walked the Americas,
L. Taylor Hansen dezvăluie multe exemple uimitoare a felului
în care Iisus şi-a răspândit învăţătura printre triburile nati­
ve nord-americane şi cele din restul continentelor americane,
care erau întotdeauna reprezentate cu o cruce în forma literei
T Sunt numeroase menţiuni despre un „Profet Alb" cu barbă
sau un „Vindecător" şi multe alte referinţe la sosirea sa pentru
ca să le aducă băştinaşilor înţelepciunea. Şi în prezent se mai
spun legende în jurul focului despre „sfântul învăţător alb” care
a înfăptuit miracolul vindecării. Ochii săi sunt descrişi a avea
culoarea cenuşiu-verzuie a oceanului, iar simbolul său a fost
ţesut pe pături, săpat în pereţii canioanelor, redat în poezie şi
252 Michael Tellinger

chiar reprezentat prin dans. Numele său este purtat de munţi


şi de râuri şi, aşa cum am arătat în această carte felul în care
zeii Anunnaki i-au învăţat pe oameni civilizaţia, agricultura,
plantarea şi recoltarea, la fel şi legendele nativilor americani
vorbesc despre un Profet Alb care a venit să-i înveţe toate
lucrurile acestea. Şi care credeţi că era simbolul acestuia? Un
şarpe înaripat. Este posibil ca şarpele înaripat, despre care noi
credem că este Ningishzidda sau Enki, să-l fi adus pe Iisus în
Americi, la instrucţiunile lui Enlil?
În rândurile populaţiei Algonquins era numit „şarpele
cu pene” sau Eeseecotl. Se spune că purta întotdeauna o togă
lungă şi albă şi sandale de aur. În fiecare oraş în care ajungea,
îl aştepta un rând nou de îmbrăcăminte. Straiele vechi erau
păstrate, pentru că se spunea că cine le atinge este vindecat.
În timpul şederii sale, profetul învăţa doisprezece discipoli,
dintre care unul era numit liderul acestora şi îi lua locul atunci
când pleca. Obişnuia să spună că trebuie să plece „ca să vadă
de treburile Tatălui Său”. Acesta era un semn clar al unei
manipulări totale a omenirii de către zeii Anunnaki. Enlil ur­
mărea să facă tot ce stătea în puterile sale ca să-l elimine pe
Marduk, interzicându-i plăcerea de a controla lumea. Pentru
ca să realizeze acest lucru, Iisus, Mesia pe care l-a fabricat, tre­
buia să fie acceptat de cât mai mulţi membri ai speciei sclave.
Şi atunci trebuiau să se asigure că acest lucru avea să se întâm­
ple chiar şi în ţinuturi îndepărtate, cum era America. Tribul
Shawnee vorbeşte despre un mesaj care i-a fost încredinţat de
către Profet. „Nu-l ucide şi nu-l răni pe aproapele tău, pentru
că nu pe el îl răneşti, ci te răneşti pe tine însuţi. Fă-i bine,
aducându-i bucurie în viaţa sa aşa cum vei aduce bucurie şi
în viaţa ta. Nu-i face rău şi nu-l urî pe aproapele tău, pentru
că nu lui îi faci rău, ci ţie însuţi. Mai degrabă iubeşte-1, pentru
că şi Marele Spirit îl iubeşte aşa cum te iubeşte şi pe tine.”
Acesta era tipul de mesaj după care tânjeau oamenii de mii de
Sclavii zeilor 253

ani, sub regimul opresiv al zeilor Anunnaki. Enlil le oferea o


cale de scăpare.
Michigan era centrul Marii Treceri a Apelor şi se ştia
că Profetul călătorea pe acest drum. Niciun trib nu era prea
departe, prea mic, prea sărac sau prea violent. Profetul in­
tra în situaţii de război, îi aduna pe toţi şefii de triburi şi le
împărţea pământurile. Le dădea seminţe despre care ei nu
ştiau nimic şi îi învăţa să le cultive, li învăţa principiile „Sale”
şi făcea tot ce îi stătea în putinţă ca să se asigure că avea să
fie amintit înaintea tuturor celorlalţi profeţi. Aceste legende
sunt identice de la un trib la altul. Dar Iisus nu a înviat din
morţi numai oameni; în America el a înviat chiar şi animale.
L. Taylor Hansen povesteşte cum Vindecătorul a în­
genuncheat lângă o căprioară moartă, al cărei pui stătea în
apropiere, şi a început să-i scuture trupul. Pe măsură ce mâi­
nile sale atingeau rănile, acestea se vindecau fără să lase vreo
urmă. Curând, căprioara a început să respire şi s-a ridicat.
Discipolii săi erau supăraţi şi spuneau că îşi iroseşte energia pe
animale. Cel Alb a răspuns: „Niciodată faptele bune nu sunt
de ajuns. Asta înseamnă compasiunea. Mielul pierdut este la
fel de important pentru Tatăl meu ca şi salvarea unei naţiuni
întregi şi nu trebuie să aleagă între ele. În ochii Tatălui meu,
o faptă bună este mai valoroasă decât cea mai desăvârşită bi­
juterie”. Putem vedea cu claritate cu câtă seriozitate îşi privea
Iisus misiunea de pe Pământ, înainte să-şi fi dat seama că
a fost înşelat de zeii Anunnaki. Le-a spus oamenilor că s-a
născut dincolo de ocean, acolo unde toţi oamenii aveau bărbi.
Chiar şi în legendele americane se vorbeşte despre naşterea
virgină şi despre steaua strălucitoare care a luminat deasupra
locului său de naştere. „Cerurile s-au deschis şi fiinţele înari­
pate au cântat cântece de o neasemuită frumuseţe.”
În timpul unor săpături de amploare realizate
de o echipă de la Universitatea din Oklahoma la Spiro
Mound, au fost descoperite obiecte de ceramică pe care
254 Michael Tellinger

erau reprezentate fiinţe înaripate care cântau şi o mână cu


o cruce pe palmă. Localnicii îl numesc „Chee-Zoos”, zeul
Răsăritului. „Dragostea pe care i-au purtat-o este nemăsu­
rată, pentru că ei ştiau că El veghează asupra lor şi că, atunci
când călătoria lor se va încheia pe Pământ, Îl vor reîntâlni
pe Tărâmul Umbrelor, pentru că aceasta a fost Promisiunea
Sacră pe care le-a făcut-o.” Întâlnim din nou promisiunea
vieţii de după moarte, care a fost promovată adesea de către
zei în rândul oamenilor ca să-i menţină credincioşi şi loiali.
Mai sunt şi alte poveşti despre „Creatorii marii movile”
care aparţin lui Decoodah, ultimul mare preot al populaţiei
dispărute Elk, care a fost tradus şi publicat de Walter Pidgeon,
în jurul anului 1850. Legendele le descriu ca fiind triburi care
vorbeau limba algonquin şi că erau „Bătrânii” ţării. Aceste
movile legendare marchează locurile pe care se aflau oraşele
antice şi sunt strâns legate de movilele de la Maya, din Mexic,
făcând o legătură clară cu şarpele înaripat din ambele culturi.
Posedă un mod de scriere antic unic, folosit pentru înregis­
trarea istoriei. Se pare că movilele erau acoperite de pădure
şi pictate în felul în care o făceau mayaşii. „Marele Stăpân cu
Robă Albă”, cu ochii săi cenuşiu-verzui şi sandale de aur, a
trăit şi printre făuritorii de movile. Au fost găsite pictograme
de piatră care-l înfăţişează pe profet, care au cauzat o dezba­
tere aprinsă despre puternica sa asemănare cu Iisus.
Tribul Pawnee vorbeşte despre un profet care i-a vi­
zitat de două ori şi i-a învăţat despre „Tatăl Său”, „Sfântul
Măreţ al Cerurilor”.
Mânia lui dumnezeu a fost resimţită şi de triburile de
nativi americani la fel ca şi cei care au trăit pe pământurile
biblice. Membrii tribului Pawnee l-au mâniat pe dumnezeu
prin faptul că erau violenţi şi acesta a intervenit din ceruri
şi i-a judecat. Fragmentul următor este similar cu multe pa­
saje din Biblie. „Cerul s-a umplut de foc la răsărit şi creştea
din ce în ce mai mare; toţi şi-au întors chipurile spre cerul
Sclavii zeilor 255

strălucitor şi s-au oprit în loc... şi brusc „El” se afla printre ei!


I-a întrebat dacă acesta este felul în care îi respectă porunci­
le, insultându-1 pe Tată. «Am venit să vă apăr de mânia Lui,
căci iată, un vânt puternic va aprinde pădurea! Şi din neamul
Pawnee va rămâne doar cenuşa.»”
Din ceea ce s-a întâmplat la Sodoma ştim că acestea
nu erau ameninţări goale. Dumnezeu avea obiceiul să-i de­
cimeze pe oameni atunci când era mânios. Oamenii erau
învăţaţi că aceasta este mânia lui dumnezeu.
Populaţia Algonquin de pe litoralul estic susţine că
şi-a primit numele pentru Lumina Răsăritului de la Cel Alb.
Membrii tribului şi-l amintesc bine şi ţin minte perioada so­
sirii sale. Convoaiele care coborau pe râu îl întâmpinau cu
tot ceremonialul, iar primirea se făcea întotdeauna cu flori.
Şi tribul Chippewa şi-l aminteşte foarte bine pe „Marele
învăţător alb”. Acestea le-a dat leacurile pentru boli şi sim­
bolurile sacre, reprezentate de semnele şi emblemele de
peste ocean. Tribul Sioux pretinde că Iisus le-a dat obiceiul
botezului şi al purificării. Următorul extras descrie un com­
portament identic cu cel avut de Iisus în Palestina:

Primul care a urcat pe movilă a fost Profetul. Atunci când la


orizont s-au ivit primele raze ale Stelei Răsăritului, Zeul Alb le-a
vorbit oamenilor adunaţi. Se spune că întotdeauna îşi fermeca as­
cultătorii, dar acum domnea o linişte profundă. Se părea că până şi
copacii ascultau şi chiar şi animalele pădurii erau atente la vorba sa
domoală care se auzea foarte bine datorită liniştii care se făcuse.

Există foarte multe legende despre Profetul Alb, răs­


pândite printre nativii nord-americani, dar ele se continuă şi
spre sud, către pământurile toltecilor. Iisus a mers şi la Tula,
capitala paşnicilor tolteci. A mers şi la tribul Wallapai, unde
a ţinut un consiliu cu toate căpeteniile tribului, cărora le-a
reîmpărţit terenurile agricole. I-a învăţat tehnici avansate de
256 Michael Tellinger

cultivare a pământului cu pepeni, dovleci, bostani, agave şi


fasole; le-a dat multe alte plante care s-au pierdut de-a lungul
secolelor. Iată un fragment care a fost rostit de Marksman,
un bătrân luptător Chippewa, la un consiliu al triburilor na­
tivilor americani:

Este bine că în seara aceasta vorbim despre Zeul Alb şi este la


fel de bine că ţinem acest consiliu împreună, tratându-i pe duşmanii
noştri ca pe nişte fraţi, căci aceasta a fost dorinţa Profetului.

Ultimul care a vorbit în cadrul consiliului a fost un


reprezentant al populaţiei Cheyenne şi iată ce a avut de spus:
„La fel ca fraţii noştri, ni-1 amintim pe Zeul Drept, care ne-a
prezis venirea Omului Alb. El a trăit cu atât de mult timp
în urmă încât amintirile noastre despre el, la fel ca şi despre
Dacotah, sunt deformate.

Este posibil ca Iisus să fi călătorit în lume, purtând


mesajul său? Este posibil ca el să fi fost ajutat să facă asta de
către Şarpele cu Pene înaripat care apare în aproape toate
mitologiile lumii? Dovada poate fi văzută de oricine. Până
la urmă, chiar şi Iisus a vorbit despre oile sale din ţinuturile
îndepărtate.

Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea


trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi vor fi o turmă şi un păstor.
Evanghelia Sfântului Apostol loan, capitolul al X-lea,
versetul 16
4
Povestea omenirii
Istoricii şi arheologii joacă un rol crucial în felul în
care noi percepem lumea. Ei ne prezintă o serie întreagă de
fapte care ne modelează structura credinţelor contemporane,
felul în care ne imaginăm Războaiele Mondiale, pe împăraţii
romani sau aselenizarea; istoricii au devenit custozii şi po­
vestitorii faptelor care au avut loc în trecut. Ei se scaldă
în evenimentele care înconjoară construcţia piramidelor
şi descriu chiar şi felul în care arătau şi cum se comportau
dinozaurii. În esenţă, tot ceea ce s-a întâmplat în afara tim­
pului nostru de referinţă este descris de experţii care studiază
aceste evenimente trecute. Versiunile lor cu privire la ima­
ginile antice şi preistorice ne inundă minţile, iar în cele mai
multe cazuri ele se instalează în subconştientul nostru ca o
consecinţă directă a felului în care experţii ne prezintă trecu­
tul. Dacă ei îl înţeleg greşit, atunci şi noi îl înţelegem greşit şi
nu aflăm şi nici nu punem la îndoială niciodată versiunea lor.
Ne aşteptăm ca experţii să ne spună întotdeauna tot adevărul
şi numai adevărul. Este foarte păcat că doar puţini oameni
ajung să cunoască speculaţiile care se vehiculează în cadrul
acestor profesiuni onorabile. Tot ceea ce trebuie să faceţi
este să luaţi o carte de istorie de acum cincizeci de ani şi
să comparaţi felul în care acele evenimente istorice descrise
258 Michael Tellinger

acolo sunt prezentate în ziua de azi. Veţi fi uimiţi să


descoperiţi cât de mult diferă. Ideea este că istoria, la fel ca şi
arheologia, este o ştiinţă vie şi, pe măsură ce sunt descoperite
dovezi noi, viziunea noastră obiectivă se schimbă odată cu
importanţa descoperirii. Oamenii de ştiinţă şi liderii politici
sunt vinovaţi în egală măsură pentru şlefuirea ideilor oame­
nilor cu privire la ceea ce-i înconjoară. În cele mai multe
cazuri, descoperirile ştiinţifice se bazează pe rezultate inter­
mediare, obţinute din ipoteze, teorii, speculaţii şi, în cele din
urmă, convingeri, la fel cum teologii îşi îndreaptă credinţa
oarbă către dumnezeu. În Evul Mediu întunecat oamenii
credeau cu adevărat că Pământul este plat. Se temeau pentru
vieţile bravilor exploratori care se aventurau în marele ne­
cunoscut, gata să fie devoraţi de monştrii care sălăşluiau la
capătul lumii. Există lucrări scrise în trecutul nostru care vor­
besc despre astfel de lucruri, dar astăzi reintroducerea unor
astfel de teorii ar stârni râsul.
Acum o sută de ani, oamenii de ştiinţă comunicau
omenirii că omul nu va putea să zboare niciodată. În 1903,
atunci când fraţii Wright au zburat cu primul lor avion la
Kitty Hawk, cel mai mare fizician al timpului a refuzat să
participe la demonstraţie, el declarând că „omul nu va pu­
tea să zboare niciodată cu o maşinărie mai grea decât aerul”.
Aceste declaraţii au avut un mare impact asupra punctului
de vedere al oamenilor obişnuiţi care-şi luau informaţiile
de la aşa-zişii experţi ai timpului lor. În exemplul prezentat,
l-au făcut pe editorul unui ziar local să scrie un articol care
a scos în evidenţă faptele ştiinţifice, aşa cum au fost prezen­
tate de o autoritate eminentă, ceea ce a transformat imediat
încercările acestor temerari într-o distracţie de moment. Cu
siguranţă că a afectat dezvoltarea proiectului fraţilor Wright
şi probabil că a întârziat progresul acţiunii acestora. Chiar şi
în prezent, într-o epocă în care totul ar trebui să fie consi­
derat posibil, unii oameni se fac vinovaţi de uciderea ideilor
Sclavii zeilor 259

noi, bazându-se doar pe percepţiile personale. Istoricii sunt


cunoscuţi pentru faptul că ascund întâmplări sau descoperiri
noi, la fel ca şi arheologii, din cauza diverselor motive per­
sonale. Guvernele au ţinut secrete faţă de popoarele pe care
le conduceau încă de la apariţia omului pe Pământ, invocând
tot felul de motive prosteşti, cea mai des întâlnită scuză fi­
ind aceea a securităţii naţionale. Bisericile şi alte organizaţii
religioase au păstrat secrete faţă de adepţii lor pentru motive
pe care nu le pot justifica. Chiar şi echipele sportive şi ma­
nagerii acestora ţin secrete faţă de susţinători în competiţia
strânsă din industria sportivă. Se pot spune multe lucruri
despre existenţa unei pleiade de societăţi secrete şi, cu toată
puterea şi influenţa acestora, omenirea se găseşte pe margi­
nea prăpastiei autodistrugerii. Atunci când privim la unele
dintre marile realizări din ultimele câteva mii de ani, de când
omenirea a apărut ca specie dezvoltată din peşteri şi s-a îm­
barcat pe calea unei evoluţii rapide, dăm mereu peste Evul
Mediu întunecat, în care toată cunoaşterea umană pare să fi
dispărut. Din acele vremuri am ieşit încet, ca o specie nouă,
am redescoperit cunoştinţele pierdute, dar această cunoaştere
a fost stăpânită de strămoşii noştri încă de acum câteva mii
de ani. Din nou istoricii şi arheologii au căzut în capcana
propriei nesiguranţe. Dacă nu înţeleg ceva sau dacă ceva
nu se încadrează în aria lor de referinţă, atunci este clasi-
ficat ca ficţiune, ezoterism, New Age sau mitologie. Astfel
de acţiuni au adus mari deservicii omenirii atunci când s-a
pus problema aflării originilor noastre. Există oameni foarte
deştepţi care şi-au dedicat cea mai mare parte a vieţilor lor ca
să clarifice apele tulburi ale trecutului nostru îndepărtat, dar
credibilitatea lor este constant erodată de „experţii” cu minţi
înguste care au planuri diferite. Aceste planuri pot să fie dife­
rite în moduri atât de subtile, încât noi nici nu ne dăm seama
că suntem manipulaţi să credem ceva care nu este adevărat:
260 Michael Tellinger

Am două chestiuni preferate care mi-au suscitat


imaginaţia timp de mulţi ani: OZN-urile şi piramidele.
Nu am văzut niciodată un O Z N , nici nu am fost răpit de
extratereştri şi nici nu am avut experienţe extrasenzori­
ale ciudate cu „străini”, dar încerc să păstrez o perspectivă
raţională asupra întregii probleme. Să adunăm în acelaşi loc
pentru un minut toate întâlnirile şi aşa-zisele răpiri şi să ne
imaginăm că toate sunt greşite. Cu toţii am văzut lucruri di­
ferite sau am avut cu toţii un vis care părea cât se poate de
real; toate legiunile de oameni care au susţinut aceste lucruri
de-a lungul secolelor s-au înşelat... toţi, mai puţin unul. Unul
dintre O Z N - u r i nu a fost imaginar, ci a fost real şi oferă o
nouă perspectivă asupra problemei şi face ca brusc, totul, să
pară adevărat. Pur statistic, este practic imposibil ca fiecare
persoană să se fi înşelat sau să-şi fi imaginat aceste lucruri.
Probabilitatea statistică a unei astfel de coincidenţe este de
unul la un milion. Si chiar şi asa, mai există acel „unu”. Si acel
„unu” poate schimba semnificativ lumea dacă îmbrăţişăm
această nouă realitate şi învăţăm mai multe lucruri despre ea.
Un prieten apropiat a făcut o remarcă interesantă spunând că
a avea o minte deschisă este ca şi cum o femeie ar fi însărci­
nată. Ori este, ori nu este.
Celălalt subiect preferat este acela legat de piramide.
Îmi aduc aminte cât de impresionat am fost atunci când, co­
pil fiind, am văzut pozele în detaliu ale sclavilor care târau
monoliţi gigantici, unul câte unul, pentru a construi cele mai
mari trei structuri din lume, chiar şi după standardele din
prezent. Îmi amintesc descrierile exacte ale felului în care gă­
seau piatra, o modelau, cum construiau rampele, cum puneau
pietrele pe glisiere şi le târau în poziţiile prestabilite. Toţi
acei sclavi şi toate acele familii care îşi câştigau existenţa din
construirea piramidelor au fost responsabile pentru târârea a
1,6 milioane de pietre imense pe rampe, fiecare dintre pietre
având o greutate cuprinsă între 1,5 şi 3,5 tone, construind cu
Sclavii zeilor 261

grijă pasajele şi camerele interioare, toate potrivindu-se atât


de bine încât între ele nu încape nici măcar un fir de iar­
bă. Pentru ca totul să fie complet, aceste structuri incredibile
au fost acoperite cu piatră de calcar alb, fiecare dintre aceste
pietre cântărind 15 tone, cu un nivel de acurateţe încă şi mai
ridicat. Pentru a fi terminată, această muncă le-ar fi luat cel
puţin 50 de ani câtorva mii de muncitori, dacă ar fi reuşit
să potrivească o sută de pietre în fiecare zi. Şi toate acestea
doar pentru ca faraonul să fie îngropat înăuntru? Acest fapt
m-a impresionat profund atunci când aveam zece ani, dar,
după ce am început să citesc mai mult despre aceste struc­
turi mistice, mi-am dat seama că există mai multe lucruri
neînţelese şi că nu ştim cu siguranţă cine a construit Marile
Piramide, despre care credem că au fost ridicate de faraonul
Khufu. Începând cu acea zi, am hotărât să nu mai cred nicio­
dată în ceva scris de istorici, ci mai degrabă să mă informez
singur despre situaţia respectivă şi să-mi formulez proprii­
le opinii, pe baza informaţiilor acumulate. Aş prefera ca la
şcoală copiii noştri să fie învăţaţi că nu ştim cine a construit
piramidele, dându-le astfel posibilitatea ca minţile lor să ab­
soarbă realitatea şi să formuleze propriile teorii pe măsură ce
cresc şi caută indicii individual. Trebuie să încetăm să mai
lansăm afirmaţii definitive despre trecut, afirmaţii care se ba­
zează pe fragmente de cunoaştere speculativă ale „experţilor”
cu puncte de vedere personale. Dezastrul care a fost produs
de-a lungul mileniilor va avea nevoie de multe reparaţii ca să
le permită oamenilor să-şi elibereze minţile şi să analizeze
pe cont propriu informaţiile care le-au fost ascunse de către
autorităţi şi în special de către liderii religioşi, cei mai mulţi
dintre aceştia având mintea influenţată de propria lipsă de
cunoaştere. Sau este posibil ca aceştia să deţină cunoaşterea şi
să nu dorească să ne-o împărtăşească? Frica religioasă şi poli­
tică în care trăiesc cei mai mulţi dintre oameni este imensă şi
vor mai trece câteva secole până vom scăpa de ea. Dar trebuie
262 Michael Tellinger

să începem de undeva. Numeroşii scriitori care au provocat


sistemul convenţional popular de credinţe se înmulţesc, iar
cititorii acestora descoperă din ce în ce mai multe orizonturi
noi ale cunoaşterii umane. La fel ca în toată istoria, numai
timpul va face lumină asupra faptelor reale legate de originile
omenirii.
Am început această întru câtva îndreptăţită studiere
a ştiinţelor pentru motive care ţin de interesul meu perso­
nal. Am dezvoltat o nevoie de a împărtăşi informaţiile pe
care le-am adunat de-a lungul unei perioade de 20 de ani,
cu cei aflaţi în căutarea unor lecturi revelatoare şi pline de
informaţii. Fără să abuzeze de explicaţii ştiinţifice, dar sufici­
ent de stufoase ca să-şi atingă scopul. Sper ca asta îi va motiva
pe alţii să facă propria muncă de descoperire şi să găsească
dovezi noi care au fost îngropate de mileniile de dezinforma­
re. Se pare că acum este momentul potrivit pentru ca tot mai
mulţi oameni să caute răspunsuri noi cu privire la misterele
originilor noastre. Ei nu sunt satisfăcuţi cu răspunsurile dilu­
ate şi cu motivele şi retorica religioasă cu care au fost hrăniţi.
Vor să afle tot ceea ce le-a fost ascuns. Şi atunci când vorbim
despre evenimentele care ne-au pus cu adevărat la încercare
convingerile personale şi atunci când propunem teorii noi
care clatină fundaţiile convingerilor populare, trebuie să ne
ridicăm deasupra acelor nesiguranţe şi să ne reamintim că
lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par. Imediat îmi vine în
minte cunoscutul exemplu al celor doi oameni care privesc
acelaşi obiect din părţi opuse. Ceea ce vede unul este complet
diferit de ceea ce vede celălalt. Vreau să reţineţi acest lucru
acum când începem ultima parte a drumului care duce spre
descoperirea originilor omenirii.
Acest capitol ne va duce într-o călătorie fascinantă
a noilor descoperiri, atât de uimitoare încât instinctul nos­
tru o va respinge. Începând cu anii 70 ai secolului trecut,
atunci când din ce în ce mai mulţi oameni învăţaţi au devenit
Sclavii zeilor 263

interesaţi de traducerile tăbliţelor sumeriene care populau


subsolurile multora dintre muzeele lumii, un nou val de
informaţii au început să apară. Brusc, am fost puşi în faţa
unei noi civilizaţii care le-a precedat pe toate celelalte, care
vorbea o limbă diferită şi care făcea referiri la timpuri ante­
rioare ei, acolo de unde se trăgea toată cunoaşterea. Din nou,
oamenii de ştiinţă conservatori au arătat o mare reţinere, iar
majoritatea cărţilor scrise despre aceste descoperiri noi le-au
plasat în domeniul sigur al mitologiei sau ficţiunii. A exis­
tat totuşi un număr mare de autori care şi-au dat seama că
acele poveşti din trecut spun mai multe lucruri decât se pot
vedea la o examinare superficială. În cartea lansată în anii '60
şi intitulată Chariots of the Gods, Erich von Daniken a fost cel
care a popularizat cu adevărat întregul concept al activităţii
extraterestre de pe Pământ în vremurile preistorice, dând oca­
zia omenirii să înceapă să se gândească cu adevărat la multe
fenomene neexplicate din trecutul nostru. Daniken a fost ur­
mat de mulţi autori respectaţi, oameni de ştiinţă şi scriitori
care au dus mai departe munca începută de el. Insă Zecharia
Sitchin a fost cel care a popularizat noile traduceri ale textelor
sumeriene cuneiforme în nouă cărţi care tratează în cea mai
mare parte conţinutul tăbliţelor sumeriene şi adevărul care
răzbate din acestea. A devenit unul dintre cei mai importanţi
traducători din limba sumeriană şi a prezentat dovezi foar­
te convingătoare care sunt foarte greu de contestat. O mare
parte din acest capitol şi a istoriei omenirii de la începuturi­
le existenţei sale pe Pământ până în jurul anului 2000 Î.Hr.
provin din traducerile tăbliţelor sumeriene şi ale altor tăbliţe
care au apărut începând cu anii 70 ai secolului al XX-lea.
Fac legătura dintre poveştile împrăştiate în culturile antice
şi indică numitorii comuni care duc la o concluzie simplă. O
concluzie care ne este prezentată în mod repetat, în traduce­
rea miilor de tăbliţe de argilă, inscripţii în piatră, sigilii, pietre
funerare şi alte scripturi aparţinând multor culturi, aducând
264 Michael Tellinger

un răspuns clar la întrebarea cine suntem cu adevărat, de unde


venim şi de ce suntem aici. Aceasta este până la urmă între­
barea care a trecut prin minţile majorităţii oamenilor. Aceste
scripturi au un lucru în comun, şi anume referirea constantă
la zeii sumerieni care veneau de pe tărâmuri îndepărtate şi
care le-au dat oamenilor primele cunoştinţe. Povestea a fost
surprinsă excelent în cartea lui Sitchin, The Lost Book of Enki,
care este o compilaţie de traduceri a tăbliţelor sumeriene care
acoperă o perioadă de treizeci de ani. De multe ori, tăbliţele
găsite în diferite părţi ale Mesopotamiei se referă la aceleaşi
evenimente, oferindu-ne foarte multe dovezi ale validităţii
lor. Este timpul să ne dăm seama că am ajuns dincolo de
orice speculaţie. Am acumulat cantităţi mari de dovezi ca
să începem să-i amuţim pe criticii veninoşi şi pe discipolii
înguşti la minte ai mediocrităţii.
A venit vremea să acceptăm faptul că nu suntem
apogeul civilizaţiei, că doar acum ne ridicăm din leagănul
cunoaşterii şi că trebuie să ne confruntăm cu faptele care
reies din originile noastre create genetic. Cea mai incre­
dibilă parte este aceea că Dumnezeu nu are nimic de-a
face cu asta şi că numeroşii zei din trecutul nostru înde­
părtat sunt adevăraţii strategi şi manipulatori ai misterelor
noastre de aici, de pe Pământ. Trebuie să acceptăm faptul
că în acest mare adevăr nou nu sunt implicaţi „străinii”.
STRĂINII S U N T E M N O I . Am fost creaţi ca o spe­
cie de muncitori primitivi de către astronauţi veniţi de pe
o altă planetă şi modelaţi conform imaginii lor de acum
450 000 de ani, ca să executăm sarcinile necesare de pe
această planetă nouă. În corpul nostru se găseşte o mare
parte din A D N - u l lor, pe care l-au folosit ca să ne mo­
deleze, şi arătăm aproape la fel cum arătau ei. O partea a
adevărului teribil pe care am reuşit să o acceptăm este
aceea că oamenii sunt un produs întâmplător al coloniză­
rii Pământului de către astronauţii Anunnaki, sosiţi de pe
Sclavii zeilor 265

planeta Nibiru. Oamenii au început să existe pentru un sin­


gur motiv: să fie sclavi în minele de aur, şi nimic mai mult.
Importanţa pe care o acordăm existenţei noastre este una
pe care am creat-o în minţile noastre de-a lungul mileniilor
de ignoranţă şi evoluţie, care au fost ghidate în principal de
controlul opresiv al creatorilor noştri. Încă de la bun înce­
put, oamenii i-au văzut pe creatorii lor ca pe nişte „zei”, din
motive evidente, şi nu doar ca pe nişte fiinţe mai avansate.
Dar, pe măsură ce alte evenimente importante au avut loc
pe această planetă, oamenii au început să primească şi alte
sarcini, care le-au creionat drumul spre o relaţie permanentă
stăpân — sclav cu cei care i-au creat. Însă Anunnaki aveau
propriilor probleme de rezolvat pe noua lor planetă şi nu au
petrecut prea mult timp îngrijorându-se despre soarta noi­
lor muncitori primitivi. Principala sarcină a oamenilor a fost
aceea să lucreze în minele de aur şi să-i scutească pe zei de
toate muncile grele. Aceşti primi colonizatori ai Pământului
au avut sarcina importantă de a executa sarcinile primite
de la conducătorii planetei de pe care proveneau, la fel ca
astronauţii umani care au efectuat călătorii şi aselenizări
de mai multe ori pe Staţia Spaţială Internaţională Alpha.
Aveau propriile probleme şi conflicte, iar noi, oamenii, nu
reprezentam o prioritate pentru ei. Oamenii erau totuşi o
unealtă importantă pentru extracţia aurului din pământ,
dar cu siguranţă nu ocupau prea mult din timpul liber al
astronauţilor Anunnaki. Toate aceste lucruri vor fi demons­
trate pe larg prin folosirea traducerilor tăbliţelor străvechi.
În capitolele care ne-au adus în acest punct am stu­
diat ADN-ul uman şi deficienţele sale, controlul său absolut
asupra abilităţilor noastre fizice şi psihice, am studiat celula
umană şi am pus la îndoială faptul că un astfel de organism
perfect moare în cele din urmă, deşi ar putea să trăiască pen­
tru totdeauna, am explorat problema sclaviei şi a obsesiei
noastre pentru aur din cele mai vechi timpuri ale omenirii,
266 Michael Tellinger

am călătorit înapoi în timp ca să comparăm căile evoluţiei


unor specii relativ înrudite cu cea a noastră şi am reintro­
dus în vocabularul cititorilor cuvântul panspermie, subliniind
ideea că viaţa există pretutindeni în Univers. Acum, că am
pregătit terenul şi avem suficiente informaţii ca să punem la
îndoială anomaliile existenţei noastre, să o luăm cu începutul.
Din primul moment în care primul grup de astronauţi de pe
o altă planetă au ajuns pe Pământ şi au descoperit că există
aur... metalul care salvează viaţa pe care ei îl căutau prin sis­
temul solar.
Tăbliţele sumeriene se referă la „Timpurile Străvechi”,
atunci când Anunnaki au venit pentru prima dată pe Pământ
şi la „Vremurile Anterioare”, atunci când aceştia se aflau pe
planeta Nibiru. Iată traducerea lui Sitchin:

În Timpurile Străvechi, zeii au venit pă Pământ şi au creat


fiinţele pământene. În Vremurile Anterioare, niciunul dintre zei nu mai
fusese pe Pământ şi nici fiinţele pământene nu fuseseră create. În
Vremurile Anterioare, reşedinţa zeilor era pe propria planetă, care se
numea Nibiru.

Tăbliţele vorbesc despre orbita eliptică a planetei


Nibiru ca fiind de „1 Shar", ceea ce echivalează cu 3 600
de ani pământeni; acesta este şi unul dintre motivele pen­
tru care avem cercuri de 360 o . Nibiru se apropie de soare,
intersectând orbitele celor mai multe dintre planete până la
Marte şi la centura de asteroizi şi apoi dispare în spaţiu la
fel ca multe dintre vechile comete pe care le vedem la câteva
mii de ani. Aşa că nu ar trebui să fim surprinşi că astronomii
nu au putut să o găsească în sistemul nostru solar, pentru
că la apogeul său (adică punctul cel mai îndepărtat) se află
la o distanţă de 3-5 ori mai mare decât distanţa de la Pluto
la Soare. Locuitorii de pe Nibiru erau avansaţi în multe do­
menii şi totuşi se pare că se aflau la un nivel de dezvoltate
Sclavii zeilor 267

diferit de acela pe care l-a atins omenirea în prezent. Mă


aventurez să spun că legislaţia cu privire la drepturile omu­
lui a depăşit abordarea pe care aceştia au avut-o cu privire
la această problemă acum mii de ani. Nibiru era condusă
de un rege şi vom vedea felul în care acesta a fost impus şi
oamenilor, în anii următori. Dar ei decodificaseră codul ge­
netic şi aveau înţelegerea deplină a felului în care A D N - u l
putea fi manipulat. Referirea constantă la nemurire arată clar
că învinseseră şi defectul genetic care cauza moartea celulei şi
provoca moartea oamenilor. Planeta lor nu era lipsită de con­
flicte şi toate aceste caracteristici au fost aduse şi pe Pământ.
Există numeroase referinţe despre diferitele perioade în care
zeii Anunnaki au stat pe Pământ şi de aceea putem calcula
când au ajuns de fapt Anunnaki pe Pământ. În cartea Lost
Book of Enki se arată clar că potopul a avut loc „în cel de-al
120-lea Shar”.

În cel de-al o sută douăzecilea Shar a avut loc Potopul. În cel


de-al zecelea Shar din viaţa lui Ziusudra a avut loc Potopul.

Asta ar însemna că marea inundaţie a avut loc la


432 000 de ani după sosirea lor. Învăţaţii sunt de acord că
Marele Potop a avut loc în jurul anului 11 000 Î.Hr., ceea ce
ar plasa sosirea Anunnaki pe Pământ acum 443 000 de ani.
Este important să reţinem referinţele temporale, pentru că
acestea joacă un rol crucial în sprijinul multor activităţi şi
dezvoltări de la originea omenirii şi de la crearea primilor
oameni, Adam şi Eva, acum aproximativ 200 000 de ani. Mai
exista totuşi un motiv foarte bun pentru care vechii astronauţi
veniseră pe Pământ; nu a fost decizia întâmplătoare a unor
astronauţi veniţi de departe. După ceea ce este descris ca o
luptă aprigă care a avut loc pe Nibiru, între regele numit şi un
succesor prin naştere, a fost semnat un armistiţiu.
268 Michael Tellinger

Poporul din Nord a ridicat armele împotriva poporului din


Sud... Un război dur şi îndelungat a cuprins planeta... moartea şi dis­
trugerea au lovit şi Nordul, şi Sudul... timp îndelungat ruina a cuprins
planeta; s-au pierdut multe vieţi.

A urmat o perioadă a unificării, reconstrucţiei şi păcii,


atunci când s-au construit oraşe mari şi s-a dezvoltat foarte
puternic planeta Nibiru. Există o descriere foarte vie a at­
mosferei planetei Nibiru, care explică felul în care vulcanii
hrănesc constant atmosfera groasă care apără planeta împo­
triva Soarelui atunci când acesta se află în cel mai apropiat
punct, „În perioada fierbinte apără Nibiru de razele arzătoare
ale Soarelui” şi „în perioada rece inima planetei o menţine
ca pe o haină caldă”. Trebuie să reţinem că planeta se află la
distanţe mari faţă de Soare, perioade de timp mai îndelunga­
te decât acelea în care se află aproape de Soare şi are nevoie
de un strat protector mai dens care să susţină un climat tem­
perat pentru existenţa vieţii. Nu este cu mult diferită faţă de
atmosfera noastră, dar se pare că este mult mai groasă şi mai
activă. Planeta este descrisă ca fiind „radiantă” cu o „culoare
roşcată”. „O planetă roşie, cu o radiaţie roşcată, Nibiru face
un circuit eliptic în jurul Soarelui.” În vreme ce unele planete
absorb căldura şi energia, altele le radiază. Nibiru este o ast­
fel de planetă. Acesta pare să fie motivul pentru care poate
să supravieţuiască perioade îndelungate în adâncul spaţiului,
înainte să se întoarcă în apropierea Soarelui la fiecare aproxi­
mativ 3 000 de ani. Nibiru are nevoie de 600 de ani pentru a
se roti în proximitatea Soarelui, în vreme ce-şi croieşte dru­
mul în adâncul spaţiului ca o cometă.
Însă Nibiru este totuşi o planetă problematică: atmos­
fera sa a fost modificată de anumite forţe cosmice, ceea ce a
avut un efect devastator asupra pământurilor, animalelor şi
oamenilor. Toţi s-au confruntat cu greutăţi, şi asta a consti­
tuit o ameninţare pentru pace. Razele arzătoare ale Soarelui
Sclavii zeilor 269

distrugeau recoltele şi terenurile arabile, făcând ca multe


părţi ale planetei să devină de nelocuit. Ne sună cunoscut
pe Pământ în secolul al XXI-lea? „O breşă a apărut în at­
mosferă... Aerul de pe Nibiru a devenit mai subţire, scutul
protector s-a subţiat.”
Au fost încercate toate remediile pentru astuparea gău­
rii din atmosferă care se lărgea, dar niciunul nu a dat rezultate.
„La sol neînţelegerile se înmulţeau, mâncarea şi apa nu se gă­
seau... la sol dispăruse unitatea dintre locuitori, acuzaţiile se
înmulţeau.” Putem să facem legătura şi cu acuzaţiile şi lipsa
de unitate din vremurile în care trăim, atunci când compa­
răm felul în care lumea se află în dezacord în multe chestiuni
care ameninţă mediul, efectul de seră şi stratul de ozon. Din
nou privim direct la caracteristicile ereditare care ne-au fost
transmise de către Anunnaki. „Ploile nu veneau, vânturile su­
flau mai tare, din adâncuri nu mai ţâşneau izvoare.
Au organizat o întâlnire de consiliu şi, luând în calcul
sfaturile unor învăţaţi iluştri, au ajuns la decizia de a folosi
aurul sub forma unui praf fin, care să fie dispersat în atmo­
sferă ca să acopere fisura. „Ca să folosim un metal care se
numeşte aur. Pe Nibiru este rar; se găsea din abudenţă pe
Brăţara Ciocănită.”
Este important să reţinem că centura de asteroizi din
afara planetei Marte era numită Brăţara Ciocănită. Ştiau din
Enuma Elish sau Povestea creaţiei că aurul se găsea închistat
în multe fragmente din centura de asteroizi. Dar oare erau în
stare să-l găsească? Am convingerea că în anii care vor urma
vom redescoperi depozite bogate de aur în centura de aste­
roizi despre care Anunnaki ştiau în urmă cu 500 000 de ani.
„Era singura substanţă care putea fi măcinată atât de
fin şi, odată ridicată în cer, rămânea suspendată.” Şi, în vre­
me ce au trimis nave spaţiale care să caute aurul, au încercat
să reactiveze vulcanii care se opriseră ca să înceapă să erupă
din nou. „Au lovit vulcanii cu proiectile pentru a le întrerupe
270 Michael Tellinger

adormirea, ca să le sporească erupţiile.” Dar niciuna dintre


aceste încercări nu a funcţionat, iar planeta se îndrepta în­
cet către un dezastru al mediului. Regele din acea perioadă
era prea slab pentru ca să poată lua nişte decizii importante.
Nemulţumirea şi opoziţia faţă de el au crescut până când a
fost destituit de Alalu, care a preluat tronul. S-a descoperit
atunci că Alalu era de fapt succesorul legal, pentru că era fiul
fostului rege şi al surorii vitrege a regelui, care îi era şi con­
cubină. De aici sunt derivate şi legile succesiunii care apar în
Biblie. Copilul făcut de un bărbat cu sora sa vitregă devenea
primul succesor, şi nu copilul făcut de bărbat cu mireasa sa
cu care nu se înrudea. Vom vedea felul în care Anunnaki au
aplicat această lege pe Pământ şi au transmis-o evreilor, egip­
tenilor şi altor civilizaţii. Dar, până ce domnia lui Alalu să fi
fost hirotonisită, a apărut un tânăr prinţ, pe numele său Anu,
susţinând că el este descendentul direct ale marelui regelui
An. Genealogia sa a fost studiată şi s-a ajuns la concluzia că
este un descendent pur al lui An şi, conform legii seminţiei
şi succesiunii, Anu ar trebui să fie rege. După alte deliberări
s-a decis ca Alalu să rămână rege, iar Anu să fie „paharnicul”
său, în interesul păcii şi al stabilităţii. Acesta este un exemplu
timpuriu al unei coaliţii parlamentare.

„Să trăim în pace cu toţii pe Nibiru pentru reîntoarcerea


abundenţei. Lasă-mă să păstrez tronul şi te voi lăsa să păstrezi
succesiunea, i-a spus Alalu lui Anu şi astfel Alalu a rămas pe tronul
regal.”

Una dintre primele sale misiuni a fost aceea să găseas­


că aur în Brăţara Ciocănită, aşa că a trimis „corăbiile cereşti
în căutarea aurului”, dar spaţiul cosmic poate fi un loc foar­
te periculos, iar misiunea s-a dovedit a fi un dezastru uriaş.
Toate navele care au fost trimise în misiunea de descoperire
au fost distruse de asteroizi. „De Brăţara Ciocănită bărcile
Sclavii zeilor 271

au fost strivite...” După nouă Shar petrecuţi pe tron şi foarte


puţine progrese făcute în uşurarea vieţii de pe planetă, Alalu
a fost provocat de Anu. Deşi erau evoluaţi în domeniul teh­
nologiei, nibiruanii aveau nişte obiceiuri foarte interesante.
Ritualul presupunea ca cei doi oponenţi să se lupte fără arme
şi dezbrăcaţi. Aşa a fost scris acum 4 500 de ani şi de aici au
preluat şi grecii anumite influenţe culturale.
„În cel de-al nouălea Shar, Anu a purtat o bătălie
cu Alalu. L-a povocat pe Alalu să lupte cu mâinile goale,
dezbrăcaţi... S-au dezlănţuit unul împotriva celuilalt în piaţa
publică...” Aşa cum a decis soarta, Anu l-a învins pe Alalu
şi l-a înlocuit pe tronul Nibirului. Avea planuri mari legate
de salvarea atmosferei planetei de continuarea distrugerilor.
Alalu a înnebunit din cauza acestor evenimente şi a plănuit
o acţiune dramatică pentru a-şi arăta într-un fel supremaţia
faţă de Anu. A „furat” una dintre cele mai avansate nave şi
a zburat către Brăţara Ciocănită. „A mers în grabă către lo­
cul unde se aflau carele cereşti... Alalu s-a urcat într-un car
care arunca proiectile... şi a ocupat locul comandantului...
care arată felul în care s-a ridicat... pietrele de foc pe care
le-a mişcat, zgomotul lor era ca o muzică... fără ştirea altora,
Alalu a scăpat de pe planeta Nibiru în corabia cerească.”
Evadarea sa a fost ca o ultimă încercare de a dovedi
că este mai deştept sau mai îndreptăţit să deţină conduce­
rea asupra poporului de pe Nibiru şi printr-o ironie a sorţii,
chiar a reuşit să obţină acest lucru. Şi-a fixat ca destinaţie
Pământul, aşteptându-se să găsească aur acolo. Dar de unde
să fi ştiut că aurul exista în abundenţă pe Pământ? Din nou,
descoperim informaţii uimitoare în multe dintre tăbliţe cu
o referire specială la Enuma Elish sau Povestea Creaţiei bi­
necunoscută de către istorici. Este descrisă cu foarte multe
detalii drept o „bătălie celestă” între zei. De fapt, a fost o
observare de pe planeta Nibiru a unei coliziuni cereşti uriaşe
între planete şi luni care a survenit în trecut. Acest lucru nu
272 Michael Tellinger

ar fi putut fi vizibil de pe Nibiru decât atunci când orbi­


ta acesteia s-a încrucişat cu orbitele altor planete în timp
ce se roteau în jurul Soarelui. De dragul cursivităţii nu voi
lungi această parte, dar puteţi obţine o descriere detaliată în
Povestea Creaţiei.
Aceasta este o poveste care a fost scrisă şi înregistrată
cu multe detalii pe tăbliţele de argilă. Observaţiile sunt de
aşa natură încât nu ar fi putut fi făcute decât dacă eveni­
mentele ar fi fost observate de pe planeta Nibiru, care se afla
în centrul coliziunii, dar care de fapt nu s-a lovit de nimic.
Cu multe milioane de ani în urmă existau planetele: Mercur,
Venus, Pământ, Marte, Tiamat, Jupiter, Saturn, Neptun,
Uranus, Pluto şi Nibiru, care veneau în contact cu celelalte
planete la fiecare 3 600 de ani.

Fig. 16.1 Planeta trecerii. Planeta Nibiru este adesea reprezen­


tată prin aceste două cruci. Prima (cea din stânga) ne spune că
era o planetă a trecerii, care intersecta orbitele celorlalte plane­
te. Celălalt simbol (din partea dreaptă) arată că Nibiru era şi o
planetă radiantă, care emana propria-i căldură.

Acesta este motivul pentru care sumerienii o numeau


„planeta trecerii”, pentru că intersecta orbitele celor mai
multe dintre celelalte planete. Tiamat era o planetă mare, de
câteva ori mai mare ca Pământul, a cărei orbită se afla pe locul
unde astăzi se găseşte centura de asteroizi. În timpul uneia
Sclavii zeilor 273

dintre orbitele sale, Nibiru a ajuns foarte aproape de Tiamat,


atât de aproape încât Lunile lor au fost implicate în câteva
coliziuni cosmice dramatice. Cartea descrie aceste coliziuni
foarte sugestiv, încât se citeşte aproape ca o tragedie grecească
şi din această cauză a fost interpretată greşit de mulţi isto­
rici şi astronomi. Un mare număr de învăţaţi îşi dau seama
acum că ea descrie de fapt coliziunea cosmică dintre Tiamat
şi cele unsprezece luni ale sale cu Nibiru. Din traduceri aflăm
că Nibiru avea şapte luni, care au „atacat” neajutorata pla­
netă Tiamat pe care au împărţit-o în două: „în două părţi a
despărţit-o, i-a separat părţile de sus de cele de jos”.
Continuarea acestei poveşti este aceea că, pe măsură ce
Lunile loveau planeta, observatorii puteau să vadă diversele
amestecuri pe care aceasta le ascundea. Unul dintre metalele
cele mai des întâlnite era aurul. „I-a separat canalele interioare
şi i-a văzut cu uimire vinele de aur.” Aceste coliziuni au avut loc
în timp ce Nibiru se îndrepta către Soare şi au continuat atunci
când Nibiru a început să se îndepărteze de Soare. Atunci când
una dintre Lunile mari, pe care tăbliţele o numesc „Vântul de
Nord”, s-a zdrobit de Tiamat, a dislocat jumătatea superioară
a planetei, care a pornit prin spaţiu către Soare. Kingu, care era
una dintre Lunile lui Tiamat, a urmat bucata gigantică a plane­
tei din cauza atracţiei magnetice, înainte ca bucata mare să-şi
fixeze propria orbită în jurul planetei Marte, capturând-o pen­
tru vecie pe Kingu ca Lună a sa. Acesta este preţul pe care
Kingu a trebuit să-l plătească pentru puterea sa de distrugere.
„Vântul lui Nibiru s-a abătut asupra lui Tiamat, suflând asu­
pra apelor sale revărsate... într-o clipită partea superioară a lui
Tiamat a fost purtată spre o zonă necunoscută. Cu ea a fost
şi Kingu exilată, pentru a-i servi ca însoţitor părţii desprinse.”
Restul planetei Tiamat a fost distrus şi împrăştiat în
bucăţile care au devenit cunoscute sub numele de centura
de asteoizi sau Brăţara Ciocănită, potrivit sumerienilor. „Cu
ghioaga sa a zdrobit partea rămasă în bucăţi şi bucăţele şi
274 Michael Tellinger

le-a împrăţiat sub forma unei linii care a format Brăţara


Ciocănită."
Cealaltă bucată uriaşă împreună cu Luna sa supradi­
mensionată, care gravitau acum în jurul Soarelui pe o orbită
comună, au devenit cunoscute ca Pământul şi Luna. Potrivit
tăbliţelor sumeriene, Anunnaki au continuat să numească
această lună Kingu. In timpul acestor .coliziuni au avut loc
transferuri mari de materiale şi de „seminţe ale vieţii" între
toate corpurile, ceea ce explică faptul că Pământul a moştenit
multe dintre formele de viaţă de pe Nibiru. Totodată, a de­
venit vizibil faptul că Pământul avea mult aur, la fel ca şi
fragmentele din centura de asteroizi. Astfel, primim răs­
punsuri la întrebarea legată de faptul că Luna este mai mare
decât Pământul şi la faptul că Anunnaki ştiau că există aur pe
Pământ. Pe măsura trecerii timpului, forţele gravitaţionale şi
centrifugale ale Pământului s-au stabilizat, dând posibilitatea
dezvoltării şi înfloririi vieţii. La momentul în care criza de pe
Nibiru începuse să afecteze viaţa de pe planetă, pe Pământ
viaţa era destul de bine dezvoltată, dar cel mai important lu­
cru era acela că nibiruanii ştiau că pe Pământ se găseşte aur.
De aceea Alalu şi-a fixat ca obiectiv al călătoriei sale pla­
neta din spatele Brăţării Ciocănite. Nu reuşiseră niciodată
până atunci să călătorească prin centura de asteroizi, iar din
tăbliţele adunate până în prezent rezultă că era o călătorie
periculoasă. Aşa cum am menţionat mai devreme, niciuna
dintre navele trimise după aur nu s-a mai întors. Alalu ştia
că, dacă ar fi găsit aur pe Pământ, ar fi putut să ţină Nibiru
în şah şi ar fi putut să formuleze o serie de cereri. Ar fi putut
să fie considerat salvatorul planetei sale. Povestea călătoriei
lui Alalu este atât de vie, încât şi după 5 000 de ani oricine
îşi poate imagina descrierile din tăbliţele de argilă. Ar trebui
să vă reamintesc că tăbliţele sumeriene fac referire adesea la
faptul că informaţiile şi cunoaşterea pe care le cuprind provin
din surse din Timpurile Anterioare, cu mii de ani înainte ca
Sclavii zeilor 275

tăbliţele să fi fost inscripţionate. Nu ştim dacă aceste poveşti


s-au transmis pe cale orală sau au fost înregistrate într-un
anumit fel, dar cantitatea de informaţii şi de detalii este mult
prea complexă ca să fie o simplă tradiţie orală.

Zburând ca un vultur. Alalu a explorat cerurile; sub el. Nibiru


era ca o minge care atârna în gol... S-a uitat din nou, marele glob al
lui Nibiru s-a transformat într-un mic fruct... Când s-a uitat din nou, a
văzut cum Nibiru dispărea în întuneric.

Şi astfel a călătorit rapid către Pământ. Este descrisă


tristeţea din inima sa, pentru că nu ştia ceea ce-l aşteaptă
şi dacă avea să rămână în viaţă după această călătorie. Este
descris zborul său pe lângă toate planetele, pe măsură ce se
apropia şi se depărta de ele, minunându-se de spectacolul pe
care-l ofereau.

Fig.16.2. Marte şi Pământul văzute din spaţiu. Calota de gheaţă de la


pol este vizibilă pe Marte (stânga), demonstrând că planeta mai conţine
apă şi în prezent. Norii învolburaţi şi albastrul profund al oceanelor fac ca
Pământul (dreapta) să fie o planetă atractivă pentru un călător prin spaţiu.
276 Michael Tellinger

Este prezentat felul în care Alalu a trecut pe lângă


Saturn sau „Anshar”, „cel dintâi dintre prinţii cerurilor”, cu
„cercurile sale strălucitoare de culori orbitoare”. Apoi Alalu a
călătorit către gigantul „Kishar” sau Jupiter, „ale cărui furtuni
învolburate i-au întunecat vederea, prin punctele colorate
care se mişcau în toate direcţiile”, descriind giganticul punct
roşu de pe Jupiter.
Este incredibil să fii martorul acestor descrieri perfecte
în texte a căror vechime este de peste 5 800 de ani şi care vor­
besc despre Pluto, Neptun, Uranus, pe care civilizaţia noastră
„modernă” le-a redescoperit de abia în ultimii 200 de ani.
Dar după aceea Alalu a ajuns în faţa ameninţătoarei centuri
de asteroizi. „Brăţara Ciocănită îl aştepta în faţă, pregătită
ca să-l distrugă... era făurită din pietre şi blocuri de piatră.”
Pe măsură ce s-a apropiat de ea, Alaiul şi-a reamintit felul
în care asterozii „au devorat ca nişte lei carele de cercetare
de pe Nibiru”. Însă Alalu a reuşit să treacă de centura de
asteroizi, folosind „proiectile care aduceau moartea” cu care
şi-a croit drum prin centura de asteroizi. Aceasta a deve­
nit metoda de trecere prin centură pentru cei care au venit
după el. „Ca vrăjită, Brăţara Ciocănită şi-a deschis uşa în
faţa regelui” şi astfel Alalu şi continuat drumul către planeta
„maro-roşcată”, Marte, înainte ca în cale să-i apară Pământul
„de culoarea zăpezii, al şaptelea din numărătoarea stelelor”.
Alalu descrie cele trei regiuni ale Pământului, albă la vârf şi la
bază şi albastră şi maron la jumătate. Planeta avea o atmosfe­
ră mai subţire decât cea de pe Nibiru şi o gravitaţie mai slabă;
„mai slabă decât pe Nibiru era plasa de reţinere”. A folosit
un anumit tip de dispozitiv de scanare ca să caute urme de
aur, în vreme ce se apropia de la distanţă. „A îndreptat în jos
raza care penetrează, ca să vadă măruntaiele Pământului.” Şi
iată-1 acolo... metalul preţios de care avea nevoie cu disperare
ca să salveze atmosfera perturbată de pe Nibiru. „Aur, mult
aur a indicat raza.” Alalu a aterizat mai degrabă forţat, dar
Sclavii zeilor 277

„şi-a deschis ochii şi a ştiut că se află printre cei vii. Ajunsese


învingător pe planeta aurului”.
După ce a păşit afară cu „Casca de Vultur”, a desco­
perit cu uimire că aerul era bun de respirat şi că protectorul
„Costum de Peşte” şi casca nu erau necesare. Pare să fi fost o
mare aventură atunci când este povestită în acest fel romanţios,
însă Alalu era un individ curajos, singur pe o planetă nouă.
Asta le-ar da de gândit şi celor mai bravi aventurieri. „Nu se
auzea nimic... stătea singur pe o planetă străină...”
Alalu s-a ridicat de la sol cu nava pentru a putea să
aibă o privire de ansamblu. În următoarele zile, a explorat
planeta, dar nu fără a avea protecţie. „Şi-a luat la îndemână
armele, a luat utilul Sampler.” El a descris zilele scurte, mi­
rosul dulce al copacilor, livezile de pomi fructiferi, mlaştinile
cu apă verde, solul întunecat la culoare şi căutările sale după
apa potabilă. Apa sărată nu putea să fie băută şi era plină
de peşte, dar în cele din urmă a găsit apă proaspătă într-un
„bazin liniştit”, acolo unde a întâlnit pentru prima dată un
şarpe. Nu ştia ce fel de creatură era aceea, trebuie să fi fost
prima creatură pe care o întâlnea pe Pământ, ceea ce i-a fă­
cut pe Anunnaki să folosească simbolul şarpelui în anii care
vor urma. Nu a pierdut deloc timpul în căutarea aurului cu
ajutorul „testerului” său. A găsit o abundenţă de aur în apele
oceanelor şi pe malurile râurilor. A trimis un mesaj urgent pe
Nibiru, ştiind că a găsit soluţia pentru problemele planetei.
„A folosit Vorbitorul de Cuvinte... şi a trimis cuvintele pe
Nibiru... Sunt pe o altă lume, am găsit aurul care ne va salva;
soarta lui Nibiru este în mâinile mele”.
Anu şi ceilalţi rezidenţi de pe Nibiru au fost uimiţi
să afle că Alalu era în viaţă şi intrigaţi de spusele sale că
a găsit aur. Bătrânii înţelepţi le-au reamintit că Alalu
ştia că pe Tiamat aurul şi apa se găseau din abundenţă.
Pentru el acestea nu erau noutăţi. „Avea ştiinţă de vine­
le de aur ale mostrului de apă Tiamat, dacă într-adevăr
278 Michael Tellinger

a călătorit dincolo de Brăţara Ciocănită, atunci pe cea de-a


şaptea planetă, Pământul, este refugiul său.”
Aceste veşti au provocat multă vâlvă şi i-a făcut pe ni-
biruani să treacă la acţiune. Acesta este momentul în care
s-au luat deciziile de a se trimite o întreagă expediţie pe
Pământ care să verifice existenţa aurului şi să stabilească o
bază. „Dacă a găsit cu adevărat aurul de pe Tiamat, avem ne­
voie de o dovadă; este suficient ca să ne protejeze atmosfera?”
Nibiruanii aveau abilitatea incredibilă să transforme
starea de nesiguranţă într-o stare de stabilitate, o trăsătură
nobilă pe care noi încă încercăm să ne-o însuşim. Să spe­
răm că ADN-ul pe care l-am moştenit de la Anunnaki ne va
permite să obţinem această calitate. Se întrevăd totuşi sem­
nele încurajatoare ale păcii, pe care noi, oamenii, părem să le
afişăm din abundenţă în secolul al XXI-lea. Revoluţia fără
vărsare de sânge care a avut loc în Africa de Sud şi turnu­
ra completă de la opresiune la democraţie este unul dintre
exemple, iar revoluţia „portocalie” din Ucraina este un alt
exemplu. Vom vedea că, în multe situaţii, nibiruanii au în­
lăturat stări de conflict prin luarea unor decizii simple. Insă
copiii Anunnaki, cei care aveau să se nască pe Pământ în anii
următori, nu aveau aceleaşi trăsături ale toleranţei şi iertă­
rii pe care le aveau părinţii lor. În cele din urmă, egoismul
şi neînţelegerile dintre ei au fost cauza conflictului constant
dintre zei şi s-a răsfrânt şi asupra speciei sclave care începuse
să-i imite pe zeii stăpânitori.
Alalu a transmis dovada găsirii aurului către Nibiru
prin intermediul unei manevre tehnologice foarte bine de­
scrisă. „A scos cristalele care se aflau în «testerul» său, iar din
Sampler a scos miezul de cristal al acestuia. A introdus în
Speaker cristalele şi tot ceea ce voia să transmită.” Toţi cei
de pe Nibiru au fost uimiţi de dovada existenţei aurului şi
au început să planifice misiunea de pe Pământ. Ea (Enki)
era primul născut al regelui Anu, în vreme ce Enlil era cel
Sclavii zeilor 279

de-al doilea, dar, prin criteriul seminţiei şi al succesiunii,


Enlil deţinea un grad mai mare, fiind fiul lui Anu şi al surorii
vitrege a acestuia. După deliberări serioase, s-a luat hotărâ­
rea ca Ea şi nu Enlil să conducă prima expediţie pe Pământ,
pentru că era mult mai pregătit din punct de vedere ştiinţific.
Înainte de trimiterea expediţiei, au fost făcute multe cerce­
tări şi pregătiri. Au stabilit cursul: „au construit o tăbliţă de
acţiuni pentru această misiune”.
Există câteva referiri cu privire la faptul că folseau apa
drept combustibil pentru propulsie. Este posibil să fi folo­
sit hidrogenul din apă, aşa cum încercăm şi noi să o facem
în secolul al XXI-lea? „Dacă apa era forţa, de unde putea fi
reînnoită? Unde va fi depozitată de nave şi cum va fi transfor­
mată în forţă?” Au construit cincizeci de „eroi” care să ia parte
la misiune şi au pregătit pentru călătorie cea mai mare navă
pe care au echipat-o cu toate uneltele necesare. Ziua plecării
lui Ea a fost foarte asemănătoare cu genul de rămas-bun pe
care oricine îl poate vedea atunci când se lansează navetele
NASA: se adună mulţi oameni ca să vadă lansarea. Ea tre­
buia să se îmbarce ultimul, dar nu înainte ca regele Anu să-l
binecuvânteze şi să-i ureze drum bun. „Enlil şi fratele său
vitreg şi-au strâns mâinile. Să fii binecuvântat şi să ai succes!
i-a spus.” Aceasta era o perioadă în care fraţii erau prietenoşi
unul cu celălalt, iar între ei existau foarte puţine animozităţi.
Această stare de fapt avea să se schimbe în anii care urmau,
atunci când au preluat controlul asupra Pământului şi au în­
ceput să fie în dezacord cu privire la mai multe probleme.
Găsesc că este incredibil de asemănător felul în care compor­
tamentul Anunnaki seamănă cu comportamentul oamenilor
din prezent. Se pare că avem mult mai multe în comun cu ei
în secolul al XXI-lea decât am avut vreodată în trecut. Acest
fapt se datorează în principal nivelurilor noastre de calificare,
descoperirilor ştiinţifice şi medicale, care sunt asemănătoare
cu cele în care erau implicaţi Anunnaki acum mii de ani.
280 Michael Tellinger

Ne luptăm să salvăm planeta de la un dezastru ecologic, ex­


plorăm alte planete din sistemul nostru solar şi aproape că
reuşim să stăpânim ştiinţa ingineriei genetice. Am evoluat
dincolo de regalitate şi monarhie doar ca să le înlocuim cu un
sistem capitalist, bazat pe lăcomie, care nu promovează ega­
litatea şi stabilitatea. Gena lăcomiei, pe care am menţionat-o
cu numeroase prilejuri, este vizibilă evident în structura
noastră socială. Oare cum au rezolvat nirubienii problema
lăcomiei şi a interacţiunii umane? Mai sunt şi alte lecţii pe
care ar trebui să le învăţăm de la ei?
Călătoria spre Pământ nu a fost una aşa de plăcută
precum şi-au dorit, dar descrierile pe care le-au făcut pla­
netelor, atunci când s-au aventurat prin periculoasa centură
de asteroizi, sunt la fel de uimitoare. Aceasta a fost o barieră
uriaşă care a trebuit să fie depăşită şi doar un singur individ
o făcuse cu succes înainte. Din traduceri se poate sesiza că
nu erau liniştiţi la gândul traversării centurii: „în spatele celei
de-a cincea planete pândea Brăţara Ciocănită”. A fost nevoie
de ceva muncă şi de un efort al întregului grup pentru ca să
se poată asigura o cale sigură de trecere prin pietrele centurii.
Ceea ce este şi mai surprinzător este descrierea felului în care
au folosit apa pentru îndepărtarea pietrelor. Sunt descrise
chiar şi rostogolirile blocurilor de piatră pe care le-au văzut
în timpul călătoriei prin spaţiu, un fenomen pe care noi l-am
descoperit destul de recent. „Nava se îndrepta către mulţimea
de blocuri care se rostogoleau... Ea a dat poruncă şi, cu forţa
a o mie de eroi, jetul de apă a fost dezlănţuit.” Această tehni­
că foarte inovatoare, care dădea măsura geniului ştiinţific al
lui Ea. Dacă ar fi folosit materiale explozive pentru ca să-şi
creeze drum, ar fi existat riscul ca noile fragmente rezulta­
te să lovească nava. Prin folosirea repetată a jeturilor de apă
într-o succesiune controlată, au reuşit să creeze o cale sigură
pentru ca nava să treacă fără probleme prin centură. Dacă
acest fapt nu vă dă de gândit, atunci nimic nu o va face. „Şi,
Sclavii zeilor 281

în cele din urmă calea era liberă, iar nava putea să continue
drumul neafectată.”
Toată acţiunea de „curăţare a drumului” i-a lăsat fără
apă, iar acum aveau probleme. La apropierea de cea de-a
şasea planetă, pe care o numeau Lahmu şi pe care noi o nu­
mim Marte, au observat că planeta reflecta razele Soarelui.
Şi-au dat seama astfel că pe Marte există apă şi au aterizat
pentru a-şi reînnoi rezervele. Este interesant că au notat că
gravitaţia de pe Marte nu era la fel de puternică precum avea
să fie cea de pe Pământ - un alt aspect pe care vechii sume­
rieni nu ar fi avut de unde să-l cunoască. La acest moment,
Marte încă mai avea atmosferă şi ei au descris-o din spaţiu:
„În faţa privirii se zărea Lahmu... erau mulţi nori şi calote
de zăpadă albă la ambele capete... Pe Lahmu este apă, a spus
Ea... atracţia planetei nu e mare, forţa ei de atragere este uşor
de mânuit”.
Au aterizat pe Marte cu uşurinţă pentru un scurt po­
pas, pe malurile unui lac şi, în vreme ce se realimentau cu
apă, Ea a făcut tot felul de observaţii, pe care le-a înregistrat
în cartea sa de cunoştinţe. Apa era bună de băut, însă aerul
era insuficient pentru respiraţie, ceea ce înseamnă că aveau
nevoie de „căştile de Vultur” pentru ca să poată respira.

Fig. 16.3. Dovada eroziunii apei


282 Michael Tellinger

La scurtă vreme după aceea, au plecat, îndreptându-se


către destinaţia lor: Pământul. Felul în care sunt descrise
zborurile lor sugerează faptul că ei călătoreau cu viteze foarte
mari. Se pare că nu aveau nevoie decât de câteva zile pen­
tru ca să parcurgă lunga distanţa de la Nibiru şi doar de un
simplu salt pentru a ajunge de pe Marte pe Pământ. Pentru
a confirma această ipoteză putem să facem un calcul simplu.
Cele mai multe maşini din prezent îşi pot spori viteza cu câte
10 kilometri la fiecare secundă. Dacă mijlocul de transport
al nibiruanilor şi-ar fi sporit viteza cu 10 kilometri la fiecare
secundă, ar fi atins o viteză de 36 000 de kilometri pe oră la
sfârşitul primei ore de zbor. După zece ore, ar fi atins o viteză
de 360 000 de kilometri pe oră, iar după şaizeci de ore de ac­
celerare constantă ar fi călătorit cu o viteză de 2,16 milioane
de kilometri pe oră. Marte se află la o distanţă de numai 78
de milioane de kilometri de Pământ şi, la o viteză maximă ar
fi nevoie de aproximativ 96 de ore pentru a ajunge pe Marte,
ceea ce înseamnă exact patru zile. Am exclus distanţa par­
cursă de navă în perioada de accelerare, dar aceasta ar trebui
să fie acoperită de timpul şi distanţa parcurse la reducerea
vitezei în apropierea planetei.

Fig. 16.4. O fotografie clară


a calotei de la polul sudic
care indică o prezenţă
abundentă a apei în formă
solidă. Sumerienii ştiau
acum 5 000 de ani că pe
Marte exista apă. Cum este
posibil acest lucru?
Sclavii zeilor 283

Acestea sunt probabil nişte neglijenţe, potrivit cer­


curilor ştiinţifice de specialitate, dar şi dacă am greşit
calculele în proporţie de 50%, am avea nevoie de doar
8 zile pentru a ajunge pe Marte, călătorind cu acea viteză. Şi
atunci ce ne împiedică să facem acelaşi lucru? Aş spune că
singura piedică pe care o avem acum este timpul. Foarte cu­
rând şi această piedică va fi depăşită şi vom reuşi să atingem
viteze cosmice mult mai mari.
Ea şi echipa sa de cincizeci de exploratori s-au apro­
piat de Pământ, iar tăbliţele indică faptul că au trebuit să
încetinească înainte de coborâre, ca să nu moară din cauza
fricţiunilor atmosferice. Iată alte informaţii incredibile des­
pre călătoriile spaţiale pe care le primim prin intermediul
tăbliţelor vechi de mii de ani. „Nava trebuie să fie încetini­
tă, altfel ar pieri în atmosfera densă a Pământului”, spune
Anzu, care era pilotul lui Ea. S-au învârtit de câteva ori în
jurul planetei, reducând viteza, înainte de a intra în atmosfe­
ră, îndreptându-se către sol. Gravitaţia le juca feste, iar nava
se deplasa încă prea repede pentru a putea ateriza pe uscat.
„Forţa de atracţie a Pământului era prea puternică pentru
a coborî.” Ca să evite eventualele stricăciuni, au aterizat în
apă, pe locul unde astăzi se găseşte Golful Persic, şi au des­
chis uşa. Alalu îi aştepta şi au stabilit contactul prin radio
atunci când au ajuns. „Fiţi bineveniţi pe Pământ!” Ei au văzut
cealaltă navă sosită de pe Nibiru la marginea apei şi atunci
au ştiut că se află în locul potrivit. Bucuria lor era imensă,
în vreme ce înotau şi-şi croiau drum către uscat acolo unde
Alalu îi aştepta. „Alalu s-a îndreptat către ei alergând; l-a
îmbrăţişat cu putere pe fiul lui. Bun venit pe o altă plane­
tă!, i-a spus Alalu lui Ea.” Acesta este doar un extras, scris
cu scrierea cuneiformă, despre evenimentele uimitoare care
au dus la apariţia primului grup de colonişti ai Pământului
acum 443 000 de ani.
284 Michael Tellinger

Fig. 16.5. Enki păşeşte pe uscat. Sigiliul sumerian care-l înfăţişează pe Enki
părăsind apa şi călcând pe uscat pentru prima oară. Observaţi izvoarele
de apă de pe umerii săi, care simbolizează faptul că el era şi Zeul apelor.
Observaţi şi zeitatea înaripată cu razele radiante care ies din umeri şi care
îl aşteaptă pe Enki. Acesta era şeful furnalelor de pe Abzu, acolo unde se
desfăşura activitatea minieră.

Şi astfel ajungem la punctul în care începe cu adevărat


adevărata preistorie a omenirii, cu mult înainte ca primul om
să fi fost creat, în vremea Timpurilor Anterioare, atunci când
pe Pământ se aflau doar aceşti exploratori curajoşi. Aceştia
şi-au dat seama că misiunea lor era crucială pentru viaţa de
pe planeta lor, Nibiru. „Am venit într-o misiune pe viaţă şi
pe moarte, soarta planetei Nibiru este în mâinile noastre.”
Nu aveau timp de pierdut şi, după ce a trimis un mesaj acasă,
pentru tatăl său, Anu, Ea a mobilizat o serie de echipe care
să execute anumite sarcini. Locul unde aterizaseră avea să se
numească Eridu, „casa de departe de casă”, primul oraş de pe
Pământ. Acesta era localizat pe terotoriul actual al Irakului,
lângă oraşul Basra, pe coasta Golfului Persic. În următoarele
şase zile, au făcut adevărate miracole. Au creat o sursă de
apă potabilă, au făcut cărămizi din argilă ca să-şi construias­
că tabăra, unde aveau să locuiască, au examinat şi înregistrat
fructele şi copacii comestibili care creşteau peste tot din
Sclavii zeilor 285

abundenţă, au experimentat prima furtună de pe Pământ,


însoţită de trepidaţii mari: ploaia, fulgerele şi vântul au fost
puternice şi au rămas uimiţi de cât de scurte erau zilele şi
nopţile. Mai departe, s-au familiarizat cu toate creaturile care
se aflau pretutindeni: în aer, pe pământ şi în apă. Au făcut
capcane pentru peşti şi pentru păsări, au construit bărci ca să
se deplaseze pe ape, au construit garduri în jurul taberei lor ca
să-i protejeze împotriva animalelor sălbatice pe care le obser­
vaseră anterior şi au adus în tabără şi „Raza care ucide”. De
aici încolo evenimentele istorice devin familiare, pentru că în
cea de-a şaptea zi Ea şi-a adunat tovarăşii din tabără şi brusc
cuvintele cu care se deschide Biblia capătă un nou înţeles.

În cea de-a şaptea zi, eroi din tabără s-au adunat, iar Ea le-a
vorbit astfel: Am efectuat o călătorie primejdioasă... am ajuns cu bine
pe Pământ, am obţinut multe lucruri bune, am întemeiat o tabără. Fie
ca aceasta să fie o zi de odihnă: de-acum încolo aşa va fi cea de-a
şaptea zi!

Şi atunci, coloniştii au dat noii lor case un nume. „Fie


ca acest loc să se numească de-acum înainte Eridu, Casa
de departe de Casă”, iar noua planetă a primit numele Ki.
Acum, că îşi întemeiaseră o bază şi că identificaseră lucru­
rile pe care le puteau mânca, nu au mai pierdut timpul şi
au început să extragă aur. Primele surse au fost mlaştinile,
râurile şi oceanele. Metoda folosită era asemănătoare cu cea
a absorbţiei, care se foloseşte şi astăzi pe fundul oceanelor,
pentru extragerea diamantelor. Trebuie să reţinem că ei cău­
tau aur aluvionar şi pepite de aur din toate sursele. Astfel că
au folosit unelte ca „Acela care absoarbe apa” şi „Acela care
scuipă apa” ca să adune noroiul şi ca să sorteze conţinutul. La
finalul săptămânii, aveau tot felul de metale - inclusiv fier şi
cupru —, dar aurul era în cantitatea cea mai mică. „Din aur se
acumulase o cantitate mică.”
286 Michael Tellinger

Ea era fascinat de Lună şi de orbita acesteia, care l-a


inspirat să numească lună rotaţia completă a acesteia în ju­
rul Pământului. „A dat circuitului acesteia numele de lună.”
Munca a continuat timp de un an, dar nu a fost adunat su­
ficient de mult aur. De vreme ce Nibiru se apropia de Soare
pe orbita sa, ei ar fi vrut să transporte aurul pe Nibiru atunci
când aceasta se afla în punctul cel mai apropiat. S-a luat de­
cizia că ar trebui să mai aştepte încă un Shar (3 600 de ani),
înainte ca planeta să ajungă din nou în acelaşi punct al or­
bitei. Au scos din navă „Camera Spaţială” (Sky Chamber)
şi au pregătit-o pentru acţiune. Cu această unealtă aveau să
scaneze planeta ca să identifice zăcăminte noi de aur. Au
analizat planeta şi au identificat locurile unde se găseau bo­
gatele „vine de aur”. Apoi au călătorit în lungul şi în latul
Pămîntului ca să scaneze interiorul acestuia. „Ea s-a ridicat
cu Camera Spaţială, împreună cu Abgal, ca să înveţe secretele
Pământului.” Ni se spune cum au zburat deasupra munţilor
şi văilor, a râurilor şi a teritoriilor vaste, separate de oceane,
înregistrând cu precizie descoperirile lor. Ea a folosit această
oportunitate ca să ascundă „cele şapte arme mortale” de pe
navă într-un loc secret dintr-un ţinut îndepărtat, despre care
ştiau doar el şi pilotul său. Ele nu aveau să fie folosite în noua
lor casă.
Anu i-a comunicat lui Ea că, indiferent ce s-ar în­
tâmpla, trebuiau să trimită pe Nibiru tot aurul pe care îl
strânseseră până atunci. Era imperios necesar ca ei să testeze
tehnica dispersiei aurului ca să vadă dacă puteau să repare
atmosfera de pe Nibiru.
Sclavii zeilor 287

Fig. 16.6. O rachetă? Ar putea să fie aceasta o reprezentare


antică a unei navete care era umplută cu aur şi pregătită pentru
decolare? Este evident că anumite părţi ale ei se află sub pământ,
într-un fel de cameră de protecţie.

Insă pe Pământ Alalu, care ar fi vrut să ducă el însuşi


aurul înapoi, era furios că Ea demontase armele de pe navă.
El voia să le folosească pentru a-şi crea drum prin centura
de asteroizi. Ea i-a explicat că Abgal cunoştea traseul prin
centură, reuşind deja să-şi creeze un drum printre astero­
izi atunci când veniseră pe Pământ. Abgal avea să piloteze
nava pe drumul către Nibiru. Aşadar, au încărcat aurul şi au
pregătit nava pentru lansare. „În nava lui Alalu erau încărca­
te coşurile pline cu aur... acesta a aprins Marea Pocnitoare”
a navei... atunci nava cu zgomot s-a ridicat spre ceruri.” Şi
iată felul în care primul transport de aur a părăsit planeta
Pământ, recent colonizată.
288 Michael Tellinger

Călătoria de întoarcere pe Nibiru este descrisă cu


multe detalii. Ei foloseau cristale pentru a găsi drumul prin
Brăţara Ciocănită. Obţinem şi o imagine clară a felului în
care arăta din spaţiu Nibiru, planeta radiantă. „În întuneric,
învăluit de nori roşiatici, strălucea Nibiru; era o privelişte de
neuitat.” Pe Nibiru sosirea aurului preţios era aşteptată cu
nerăbdare; eroii care se întorceau acasă au fost întâmpinaţi
de mulţimi mari - într-un mod asemănător cu felul în care
au fost primiţi astronauţii care s-au întors după prima asele­
nizare reuşită. „Se adunase o mare parte a populaţiei.”
Au început să lucreze imediat la pregătirea pudrei
fine de praf de aur care urma să fie dispersată în atmosferă.
Experimentul s-a dovedit un mare succes. Însă acum aveau
nevoie de mai mult aur, mult mai mult, pentru a repara în
întregime stricăciunile produse în atmosferă. „Praful a fost
dus de rachete în atmosferă şi a fost dispersat cu ajutorul
cristalelor. Acolo unde înainte era ruptură, acum totul era re­
parat.” I-au informat pe coloniştii de pe Pământ de succesul
înregistrat, ceea ce a produs multă bucurie în rândul aces­
tora. Dar reparaţia nu a ţinut prea mult timp, fiind disipată
de razele Soarelui de care se apropiau. Nava a fost pregătită
şi s-a întors pe Pământ cu mai mulţi exploratori şi cu mai
multe echipamente ca să se urgenteze munca. Dar, după încă
un Shar, coloniştii adunaseră o cantitate mică de aur, insufi­
cientă pentru problemele care se înmulţeau pe Nibiru. Ea a
traversat din nou planeta, în căutarea aurului, dar semnalele
pe care le-a primit indicau într-o singură direcţie, către par­
tea sudică a planetei, acolo unde aurul se găsea în subsol,
amestecat cu minereu. „Primea aceleaşi indicaţii tot timpul...
acolo unde masa de pământ forma o inimă, în subsolul aces­
tuia, se aflau din abundenţă vinele de aur.”
Această situaţie arată că nibiruanii trebuiau să găseas­
că metode noi şi o tehnologie ca să separe aurul de piatră
şi că operaţiunea de extragere a aurului urma să aibă loc în
Sclavii zeilor 289

partea de sud a Africii. Anu a trimis un mesaj prin care îi


instruia să „obţină aurul din vine şi nu din ape”. Apoi şi-au
dat seama că Ea va avea nevoie de ajutor şi sfaturi ca să înde­
plinească această sarcină, astfel încât Enlil, fratele său, a fost
trimis să i se alăture şi să-l ajute în administrarea şi comanda
acestei activităţi. Au survolat încă o dată Pământul şi au vă­
zut zăcămintele bogate de aur din sudul Africii, parte a lumii
pe care ei o numiseră Abzu. Ştiau că extragerea aurului din
piatră va fi mai dificilă. „Să-l chemăm pe Anu pe Pământ,
să-l lăsăm pe el să ia deciziile”, i-a spus Enlil fratelui său.
Deciziile care trebuiau luate erau cruciale pentru succesul vi­
itor al operaţiunii şi aveau să joace un rol esenţial în relaţiile
dintre cei doi fraţi regali Ea şi Enlil. Dacă activitatea urma
să se desfăşoare într-un loc îndepărtat, era necesar ca cei doi
să-şi împartă sarcinile şi responsabilităţile. Cineva trebuia să
supravegheze baza de lucru de la nord, din Eridu, iar celă­
lalt trebuia să supravegheze activitatea minieră din sud, de la
Abzu. Acestea erau deciziile pe care trebuia să le ia Anu. Din
nou, nibiruanii ne surprind cu felul lor simplu de rezolvare a
problemelor complexe. După ce a sosit şi a văzut complexi­
tatea operaţiunilor propuse, Anu a oferit o soluţie. Au tras la
sorţi pentru a stabili ce sarcină va reveni fiecăruia dintre cei
doi, un obicei pe care l-au moştenit şi eroii Bibliei. Şi astfel
s-a hotărât ca Enlil să rămână la Eridu şi să pregătească locul
de aterizare pentru un trafic mai intens de nave care să trans­
porte încărcăturile de aur şi să se asigure că infrastructura
necesară era suficientă pentru a susţine o astfel de activitate.
290 Michael Tellinger

Fig. 16.7 Iran

Ea trebuia să se ocupe de operaţiunile miniere de la


centrul său de comandă din Sud şi trebuia să pună la punct
unelte şi metode noi pentru maximizarea procesului de
extracţie. În acest stadiu, semnele fricţiunilor dintre fraţi în­
cepuseră se devină vizibile. Ea, fiind primul sosit pe Pământ
şi cel care dezvoltase planeta până în acel punct, dorea să
rămână la Eridu şi să întemeieze Edinul, care avea să devină
casa primitoare a „Celor Drepţi”. El ar fi dorit ca Enlil să fie
cel care să se ocupe de operaţiunile miniere din Sud. „Lăsaţi
Edinul să devină casa Celor Drepţi şi să fie cunoscută sub
acest nume. Lăsaţi-mă pe mine să fiu comandantul Edinului
şi pe Enlil să se ocupe de extragerea aurului.” Enlil simţea
că el era un comandant mai bun cu o cunoaştere superioară
a carelor şi navelor spaţiale şi a porturilor, în vreme ce Ea
era învăţatul şi inginerul care va îndeplini cu mai mult suc­
ces sarcinile miniere. înţeleptul Anu şi-a dat seama că orice
decizie ar fi luat, aceasta ar fi produs nefericire, astfel că a
hotărât ca fiecare să-şi tragă destinul la sorţi. Ea era trist, dar
a acceptat cu demnitate sarcina sa; Enlil era mulţumit şi pre­
gătit să demareze dezvoltarea porturilor spaţiale şi a centrului
de comandă. Ca să-l răsplătească pe Ea pentru munca sa de
pionierat, Anu a proclamat că acesta va fi cunoscut pentru
totdeauna sub numele de Enki, adică „Stăpânul Pământului”,
Sclavii zeilor 291

iar Enlil avea să fie cunoscut ca „Domnul Conducător”. Şi


astfel au fost alocate sarcinile şi titlurile celor doi fraţi, aflaţi
pe o planetă îndepărtată, numită Pământ.
Dar, înainte de plecarea lui Anu, Alalu l-a provocat
din nou pentru a-i ocupa locul pe tron. S-au angajat din nou
într-o luptă corp la corp şi din nou Anu a ieşit victorios.
Însă Alalu, orbit de mânie, s-a repezit la vintrele lui Anu şi
i-a smuls testiculele. Aceasta a fost o provocare pentru sta­
bilitatea de pe această nouă colonie spaţială şi, după analize
şi deliberări, s-a luat hotărârea ca Alalu să nu fie executat, ci
să fie exilat pe Lahmu (Marte) ca să-şi trăiască viaţa singur
acolo. Şi această hotărâre a fost pusă în practică. Talentatul
pilot Anzu s-a oferit să-l ducă pe Alalu pe suprafaţa pla­
netei Marte în camera spaţială şi a ales să stea cu el până
când răutatea lui Alalu l-ar fi „devorat”. Se pare că exista
ceva în carnea celorlalţi care ar fi omorât pe oricine încerca
să o consume. Ar fi putut să fie aceasta o manifestare geneti­
că avansată, care se activează pe măsura evoluţiei ADN-ului
şi a îndepărtării noastre de specia primitivă care a practicat
canibalismul la un moment dat în trecut? Oricare ar fi răs­
punsul corect, soarta lui Alalu era aceea de a muri ca urmare
a înghiţirii testiculelor lui Anu în timpul luptei corp la corp.
Pregătirile pentru excavaţii şi transport au decurs
conform planului. A fost plănuită o staţie intermediară pe
Marte. Vă veţi întreba imediat de ce, dar răspunsul este foarte
ingenios şi practic, indicând din nou cunoşterea principii­
lor de călătorie în spaţiu şi a sistemului solar de către primii
astronauţi. În prezent, avem posibilitatea să transportăm un
număr de până la şapte persoane în spaţiu. Ceea ce depăşeşte
această cifră necesită o forţă mai marc şi o tehnologie mai
dezvoltată, în special datorită greutăţii suplimentare şi a
efectului gravitaţional. Gravitaţia de pe Marte reprezintă
doar 38% din gravitaţia Pământului. Prin trimiterea unor
transporturi regulate mai mici pe Marte, ar fi putut trimite
292 Michael Tellinger

mai puţine transporturi, dar în cantităţi mai mari pe Nibiru.


O soluţie simplă şi practică.
Enki (Ea) a construit unelte şi echipamente noi
necesare pentru operaţiunile de minerit şi a transmis pro­
totipurile pe Nibiru, ca să fie multiplicate. „Un despicător
al pământului a construit cu îndemânare Enki... «Acela care
mărunţeşte» şi «Acela care zdrobeşte» le-a trimis pe Nibiru
ca să fie făcute pentru Abzu.” Din tăbliţele sumeriene mai
aflăm că Pământul era prea fierbinte pentru unii dintre
Anunnaki, ceea ce sugerează faptul că Nibiru avea un cli­
mat mai temperat, iar căldura Soarelui nu era aşa aspră nici
măcar atunci când planeta se afla în punctul cel mai apropiat
faţă de Soare. Simbolul sumerian pentru Nibiru este o cruce
radiantă, asemănătoare semnului plus, care indică faptul că
este o planetă care intersectează şi că radiază propria căldură
şi energie. Nu are nevoie neapărată de Soare. Şi alte câteva
planete din sistemul nostru solar radiază căldură şi energie,
dar ele nu sunt potrivite pentru existenţa vieţii. Această căl­
dură suplimentară de pe Pământ l-a făcut pe Enlil să caute
pentru sine locuri mai răcoroase. „Enlil era afectat de căldura
Soarelui şi căuta un loc răcoros şi umbros. S-a îndreptat către
munţii acoperiţi de zăpadă din partea de nord a Edinului.”
Acolo, în mijlocul munţilor cu păduri de cedru, şi-a făcut
casa şi a început să construiască noul loc de aterizare pentru
nave. Să fie vorba despre mitica pădure Cedar din nord-estul
Libanului? Acolo unde este situat Baalbek?
Aflăm şi despre tehnologia excavaţiei şi de tăierea
perfectă a pietrelor cu unelte care nici astăzi nu le sunt cu­
noscute oamenilor. Sunt explicate viteza şi precizia cu care
puteau construi structuri gigantice care vor include toate
marile piramide şi temple din Egipt şi cele două Americi,
din anii ce vor urma. „A netezit pământul din valea mun­
telui cu raze puternice. Eroii au adus pietre mari din zona
deluroasă pe care le-au tăiat. Le-au cărat şi le-au aşezat
Sclavii zeilor 293

ca să susţină platforma navelor cereşti.” Încă de la primele


activităţi de construcţie avem indicii că aveau o preferinţă
pentru costrucţiile impunătoare, masive, realizate îndeosebi
din piatră, care rezistau pentru totdeauna. Foarte diferite de
arhitectura din prezent. Este o explicaţie clară a locului de
unde civilizaţiile vechi s-au inspirat şi de unde au preluat
cunoştinţele care le-au permis să construiască monumente
colosale în trecut. „Enlil a luat în considerare cu satisfacţie...
o structură care să reziste pentru totdeauna.” Este posibil ca
ruinele până acum neexplicate de la Baalbek să fie rămăşiţele
acestei platforme? Aşa se pare. Era atât de impresionantă,
încât nici măcar romanii din Antichitate nu aveau idee la ce
putea servi, dar au folosit-o ca o bază uriaşă de 1 000 de tone
pentru a construi un templu închinat lui Jupter.

Fig. 16.8 Hartă care arată unde era localizat Baalbek-ul


294 Michael Tellinger

Fig. 16.9 Acest megalit de 1 200 de tone a fost lăsat în părăsire de primii
constructori ai platformei de 9 hectare de la Baalbek. Nu a fost mutată nici
până în prezent din cauza greutăţii sale. A se observa cei doi oameni, unul
care stă deasupra şi celălalt care stă lângă, care sunt ca nişte pitici pe lângă
piatra gigantică.

Fig.16.10 Gigantica structură megalitică de la Baalbek care a servit ca plat­


formă de aterizare pentru navele cereşti Anunnaki si care a supravieţuit
Potopului şi a servit ca izvor de inspiraţie pentru piramide. La mii de ani după
aceea, romanii au folosit această platformă ca să construiască Templul lui
Jupiter.
Sclavii zeilor 295

Fig.16.11 O vedere asupra Templului lui Jupiter, care arată platforma mega­
litică pe care a fost construit templul de către romani, la mii de ani după ce
a fost construită de Anunnaki, sub conducerea lui Enlil.

Pe Nibiru, un nou transport de provizii şi unelte era


pregătit ca să fie trimis pe Pământ. Au mai pregătit un nou
grup de 50 de exploratori, printre care se aflau şi femei cu
pregătire medicală, aşa cum era Ninmha, care era sora vitre­
gă a lui Enki şi Enlil. Avea experienţă medicală şi ştia să-i
resusciteze pe cei care mureau. Vom întâlni o serie de situaţii
în care Anunnaki au fost readuşi la viaţă. O parte a misiunii
acestor noi pionieri era aceea de a se opri pe Lahmu (Marte)
şi să pună bazele unei staţii intermediare pentru navele care
veneau de pe Pământ ca să aducă încărcăturile obişnuite de
aur. Este fascinant să observăm diferenţele pe care nibiruanii
le-au făcut între Navele Celeste, Navele Spaţiale şi Camera
Cerească. Cele din prima categorie erau mult mai mari şi
erau folosite pentru parcurgerea distanţei de la Nibiru la
296 Michael Tellinger

Pământ, cele din a doua categorie erau mai mici şi erau fo­
losite doar pentru călătorii mai scurte, cum ar fi acelea către
Marte, iar Camera Spaţială pare să fi fost folosită pentru
a călători pe Pământ şi pentru a coborî de pe marile Nave
Celeste pe suprafaţa unei planete.
Până când au ajuns pe Marte şi au aterizat exact în
acelaşi loc, lângă lacul unde Ea aterizase în trecut, l-au găsit
pe Anzu mort. Acum este primul prilej în care luăm con­
tact cu cunoştinţele ştiinţifice şi medicale ale nibiruanilor.
Ninmah a executat mai multe operaţiuni ca să-l readucă la
viaţă pe Anzu şi, pentru prima dată, asistăm la readucerea la
viaţă a unei persoane moarte. „Din desagă a scos generatorul
de impulsuri (Pulser) şi l-a îndreptat către inima lui Anzu... a
scos emiţătorul (Emitter) cu cristalele sale care emanau viaţă
şi l-a îndreptat către trupul lui.” Ninmah a repetat de câteva
ori aceste manevre, după care Anzu a deschis ochii.

Fig. 16.12 Apusul pe Marte. Apusul de pe Marte aduce aminte de apusul


de pe Pământ. Atunci când planeta avea atmosferă şi ape curgătoare, era
probabil un loc încântător pe care astronauţii din sistemul nostru solar îşi
puteau petrece timpul.
Sclavii zeilor 297

Fig. 16.13 Explorarea planetei Marte. Dacă această poză care înfăţişează
un explorator de pe Marte ar fi fost arătată oamenilor acum cincizeci de
ani, aceştia nu ar fi crezut. Astăzi acceptăm acest fel de realizări, fără să
ne gândim prea mult. Nimic nu mai pare să ne surprindă. Călcăm oare pe
urmele pe care „creatorul" nostru le-a lăsat pe Marte? Vom găsi pe Marte
dovezi care să ne surprindă?

Pentru prima dată luăm cunoştinţă despre „Hrana


Vieţii” şi despre „Apa Vieţii”, pe care ea le pune pe buzele şi
în gura lui Anzu. Odată resuscitat, Anzu le-a relatat eveni­
mentele care au dus la moartea lui Alalu şi felul în care l-a
dus pe acesta într-o peşteră.
Întotdeauna m-am întrebat dacă NASA deţine in­
formaţii pe care nu le-a făcut publice, cu privire la existenţa
unor semne de viaţă inteligentă pe Marte. Cu siguranţă că
Anunnaki au petrecut mii de ani pe Marte şi cu siguranţă
trebuie să fi lăsat în urmă semne ale prezenţei lor. Textele su­
meriene vorbesc mult despre activităţile acestora pe planeta
298 Michael Tellinger

Marte. Începând cu moartea lui Alalu, al cărui corp a fost


dus într-o peşteră de către Anzu şi Ninmah. Oare NASA
va descoperi resturile scheletului unui astronaut antic într-o
peşteră de pe Marte? Anzu a descris ce a făcut cu trupul lui
Alalu: „Într-o peşteră mare de piatră pe care am găsit-o, am
ascuns corpul lui Alalu”. Nibiruanii au sculptat cu „razele”
lor într-o piatră uriaşă chipul lui Alalu. Oare NASA a găsit
deja această imagine sau aceasta este o surpriză pe care le-o
rezervă viitorul? Sunt oare piramidele şi „Faţa de pe Marte”
indicii lăsate în urmă de Anunnaki şi Igigi de pe Marte, acum
400 000 de ani?
Tăbliţele povestesc că douăzeci de exploratori au fost
lăsaţi pe Marte, ca să pună la punct o bază sub comanda
lui Anzu, care a fost declarat comandant de către Ninmah,
la dorinţa tatălui ei, Anu. Ea a explicat faptul că Marte va
deveni o oprire foarte importantă a aurului de pe Pământ şi
că, în timp, Anzu va deveni comandantul a sute de indivizi.
Unul dintre lucrurile pe care Ninmah le-a adus pe Pământ
a fost sămânţa unui tufiş din care creşteau fructe zemoase, a
căror zeamă le dădea nibiruanilor putere, le vindeca bolile şi
îi menţinea într-o stare de fericire. „Le va alunga bolile şi le
va da o stare de fericire.” Este posibil ca această plantă să aibă
vreo legătură cu planta Soma, la care se fac referiri constante
în poemele vedice de acum mii de ani, ca la un elixir al vieţii?
Ninmah i-a dezvăluit lui Enlil că i-a născut un fiu,
pe care-l chema Ninurta, şi cei doi au hotărât să îl aducă
pe Pământ. Pentru că era copilul a doi fraţi vitregi, avea să
primească cel mai înalt rang pe lista de succesiune. În acest
timp, navele continuau să sosească de pe Nibiru şi să aducă
mai mulţi eroi care să ajute la urgentarea extragerii aurului.
Enlil şi-a dezvăluit planul de a construi cinci oraşe în Edin,
departe de Eridu, care ar fi urmat să conţină şi un post de
comandă la Laarsa, un oraş identic numit Lagash, pe linia
dintre cele două ar fi construit Shurubak, „Oraşul Cerului”,
Sclavii zeilor 299

iar „în centrul liniei urma să fie localizat, cel de-al patrulea
oraş, care va conduce”, numit Nibru-ki. „In el voi face legă­
tura dintre Cer şi Pământ.”
În aceste nume poate fi identificat limbajul sumerian,
cuvintele Nibru, care se referă la cer, şi cuvântul Ki, care se
referă la Pământ. Dar planurile lui Enlil erau şi mai comple­
xe. În spatele celui de-al cincilea oraş voia să contruiască un
„loc pentru care”, permiţând astfel navelor să circule direct
şi liber între Pământ şi Nibiru. Nu era un mare admirator al
staţiei de pe Marte, de acolo de unde se efectuau transpor­
turile principale.
În partea de sud a Africii, Enki îşi construia baza ca să
se poată ocupa de operaţiunile miniere. A măsurat şi supra­
vegheat întregul pământ şi s-a referit la ceea ce ar fi trebuit
să fie fluviul Zambezi: „Fluvii mari curg rapid pe acolo. Enki
şi-a construit pentru sine un adăpost din calea apelor curgă­
toare.” Şi-a stabilit un loc pentru construirea reşedinţei sale
şi un loc unde vor trăi eroii şi „pe unde se va intra în mă­
runtaiele Pământului... a stabilit un loc la o adâncime mare,
unde eroii să coboare în adâncurile Pământului”. Ar fi posibil
ca misterioasele ruine din Zimbabwe să reprezinte resturile
domeniului său? Descrierea se potriveşte foarte bine. Până
acum nimeni nu a reuşit să explice originea acestor ruine, dar
tăbliţele sumeriene ne oferă cu siguranţă o temă de gândire.
Şi astfel Enlil comanda Lumea de Sus, care inclu­
dea Edinul şi porturile spaţiale, iar Enki era responsabil de
Lumea de Jos sau Abzu, care nu trebuie confundată nici­
odată cu Iadul. Aici era obţinut aurul preţios care i-a adus
pe Anunnaki pe această planetă de la bun început. Într-o
anume zi, Anu s-a adresat tuturor coloniştilor care plecaseră
de pe Nibiru. Erau 600 de colonişti pe Pământ şi 300 pe
Marte care l-au ascultat pe rege în vreme ce acesta îi lău­
da. Anu le-a spus că soarta planetei Nibiru era în mâinile
lor şi, la acest moment, au primit numele lor nobile: „Cei
300 Michael Tellinger

de pe Pământ vor fi cunoscuţi ca Anunnaki, Aceia Care Au


Venit Din Cer Pe Pământ, iar cei care sunt pe Lahmu se vor
numi Igigi, Aceia Care Observă Şi Văd.” În vremea apogeu-
lui Imperiului Egiptean, Igigi vor fi cunoscuţi sub numele de
„observatorii” sau Neteru, mulţi dintre aceştia dând naştere
la copii care au devenit faraoni. Ei vor juca un rol crucial
în crearea civilizaţiei Ariene, prin căsătoriile mixte cu femei
umane. Anu i-a îndemnat să facă tot ceea ce le stă în putinţă
ca să livreze cât mai mult aur posibil. Totul era pregătit pen­
tru începerea săpăturilor şi pentru transport. „Să înceapă să
vină aurul ca să salvăm Nibiru”, le-a transmis Anu.
Un alt lucru interesant este acela că Anunnaki nu au
vorbit niciodată despre căsătorie, ei o numesc logodnă şi de­
semna procesul de găsire a unei partenere ca să procreeze.
Enlil şi Enki nu erau diferiţi. Acum, că se aflau pe această
planetă şi trebuiau să stea aici pentru o perioadă de timp,
şi-au găsit şi logodnice, dar nu înainte de a se culca pe rând cu
sora lor, Ninmah, în încercarea de a da naştere unui urmaş de
sex masculin care să devină eligibil pentru tron printr-o linie
de sânge preferenţială. Enki a dus-o pe frumoasa Ninmah la
Abzu, unde au încercat de mai multe ori, dar aceasta a năs­
cut numai fete. Înainte de sosirea lui Enki pe Pământ, el era
logodit cu o prinţesă al cărei nume era Damkina, dar aceasta
a rămas pe Nibiru şi a dat naştere unui fiu numit Marduk.
Numele său înseamnă „Cel născut într-un loc pur”, primul
născut al lui Enki, sortit să devină măreţ aici, pe Pământ.
Mama şi copilul au sosit pe Pământ mult mai târziu, ca să i
se alăture lui Enki. Aveau obiceiul interesant de a schimba
numele logodnicelor încât să semene cu cele ale unor bărbaţi.
Logodnica lui Enki a devenit Ninki. Este posibil ca acest
obicei să fi fost transmis de-a lungul erelor şi să-l mai folosim
şi astăzi? Dorindu-şi şi el un fiu cu descendenţă pământeană,
Enlil a sedus o tânără fată care se numea Sud şi care, în cele
din urmă, a devenit logodnica sa. Ea a dat naştere unui fiu
Sclavii zeilor 301

numit Nannar (Sin), care a fost primul copil Anunnaki con­


ceput şi născut pe Pământ. Şi Sud şi-a schimbat numele ca
să se asemene cu cel al logodnicului ei şi a devenit cunoscută
la Ninlil.
În afara lui Marduk, care a fost primul născut de
către sora sa vitregă, Enki a avut cinci fii cu logodnica sa,
Ninki, şi cu alte concubine. Aceştia au fost Nergal, Gibil,
Ninagal, Ningishzidda şi, cel mai tânăr dintre ei, Dumuzi.
Fiii lui Enlil erau Ninurta, care era cel mai mare, Nannar şi
Ishkur. Şi astfel dinastia zeilor Anunnaki de pe Pământ s-a
mărit, iar complexitatea structurii lor sociale s-a dezvoltat ca
un cancer. Această dezvoltare a presupus o muncă grea care
trebuia executată în minele din Abzu, transportarea aurului
în porturile spaţiale din Edin şi transporturile regulate către
Marte (Lahmu), acolo unde o bază mai mică, de 300 de Igigi,
organizau transporturile mai mari către îndepărtata planetă
Nibiru. „De pe planeta Lahmu, metalul preţios era adus pe
Nibiru cu carele cereşti.”
În ultimile decenii, un număr de oameni de ştiinţă
renumiţi au propus variante de rezolvare a problemei
subţierii stratului de ozon de pe Pământ. S-au vehiculat mai
multe idei si teorii. Îmi amintesc că am citit articole care ex-
plicau felul în care am putea să dispersăm anumite substanţe
în partea superioară a atmosferei pentru crearea unui strat
artificial, care ar simula un efect similar cu cel al ozonului şi
ne-ar putea proteja de razele dăunătoare ale Soarelui. Exact
acest lucru l-au făcut nibiruanii cu succes acum 440 000
de ani pe planeta lor. „Pe Nibiru aurul era transformat în pul­
bere şi era folosit ca să protejeze atmosfera.” Iar din vechile
scripturi putem să tragem concluzia că metoda a funcţionat.
„Treptat breşa din ceruri s-a închis, treptat Nibiru a fost
salvat.”
După ce Enlil a definitivat imensul centru de comandă
de la Nibru-ki, l-a protejat cu un anume fel de arme mortale.
302 Michael Tellinger

„De acolo se ridicau razele care puteau supraveghea toată


întinderea ţinutului... plasa sa făcea imposibilă orice apro­
piere nedorită.” Seamănă cu sistemele de protecţie ale celor
mai avansate baze militare ale Statelor Unite ale Americii,
şi nu cu ceva pe care oricine s-ar aştepta să citească într-o
tăbliţă de argilă datând din anul 2500 î.Hr. Anunnaki aveau
o serie de dispozitive tehnice misterioase pe care nu le
putem înţelege în totalitate nici chiar după ce citim tradu­
cerile. Unul dintre aceste dispozitive era M E , care însemna
„Tabletele înţelepciunii”. Erau un fel de sistem computerizat
avansat care putea să calculeze şi să rezolve orice problemă
şi îi putea oferi o soluţie. Ţineau aceste tablete într-un de­
pozit sigur, de unde Enlil controla toată activitatea care se
desfăşura în Lumea de Sus. „Cu ele supraveghea Enlil sosi­
rile şi plecările.”
Pe măsură ce timpul a trecut, Anunnaki care au lucrat
în Abzu la extragerea aurului din mine, au început să se plân­
gă de condiţiile grele de muncă la care erau supuşi. Au fost
afectaţi şi de scurtimea zilelor şi anilor de pe Pământ. Astfel
că muncitorii Anunnaki erau înlocuiţi de grupuri noi, sosite
de pe Nibiru, în vreme ce grupul extenuat putea să se întoar­
că pe Nibiru. Însă Igigi de pe Marte erau şi mai extenuaţi.
Liderul lor, Anzu, „din ceruri a coborât pe Pământ” pentru a
face cunoscute plângerile lgigi. Aceştiau voiau să aibă un loc
de odihnă pe Pământ. Enlil a încercat să-l împace pe Anzu
şi i-a arătat întreaga extindere a operaţiunilor globale. De
la minele din Abzu şi până la porturile din Edin şi chiar şi
Tabletele secrete care se aflau în camera sfântă din Nibru-ki.
Insă Anzu nu a fost impresionat şi a complotat împotriva lui
Enlil. La momentul potrivit, Anzu a furat Tabletele şi a fugit
spre portul spaţial, acolo unde era aşteptat de alţi Igigi ca să
pună la cale o răscoală şi să preia controlul asupra Pământului.
Cu ajutorul Tabletelor erau practic invincibili. Însă fiul cel
mai mare al lui Enlil, Ninurta, s-a oferit să-l captureze pe
Sclavii zeilor 2

rebelul Anzu. Între cei doi a avut loc o bătălie aeriană drama­
tică, şi cu ajutorul şi experienţa lui Enki,Ninurta l-a capturat
pe rebelul ghinionist. Tabletele au fost recuperate, iar Anzu
a fost executat. Marduk a primit ordinul de a-i duce corpul
înapoi pe Lahmu şi să-l lase să se odihnească acolo, pentru
că fusese comandantul acelei planete. Acesta este momentul
în care Marduk a fost numit comandant interimar al planetei
Marte şi a fost rugat să rămână acolo pentru ca să suprave­
gheze operaţiunile, dar şi să aibă grijă de binele şi bunăstarea
locuitorilor taberei. Ştim cu exactitate când s-au întâmplat
aceste lucruri datorită tăbliţelor de argilă. „În cel de-al 25-lea
Shar, Anzu a fost judecat şi executat.” Asta înseamnă că aces­
te lucruri s-au întâmplat la 90 000 de ani de la prima sosire
pe Pământ, ceea ce înseamnă acum aproximativ 353 000 de
ani faţă de timpul prezent. A devenit evident faptul că mun­
citorii Anunnaki au fost ţinuţi pe Pământ prea mult timp.
Ei aveau nevoie să fie înlocuiţi mai des. Tânărul Ninurta a
fost cel care a venit cu un plan inteligent. Observăm încă o
dată că logica, acţiunile şi răspunsurile la situaţii sunt foar­
te asemănătoare cu felul în care noi rezolvăm problemele
în prezent. Este într-adevăr ciudat. El a propus construirea
unui „oraş de metal” unde să poată fi topit aurul în forme mai
rafinate. Acest lucru le-ar fi permis să trimită volume mai
mici de aur pe Nibiru şi să le dea posibilitatea muncitorilor
Anunnaki să meargă înapoi acasă în vreme ce erau înlocuiţi
de lucrători noi. Planul a fost adoptat. În Edin a fost con­
struit oraşul unde metalul putea fi topit şi rafinat, iar oraşul a
fost numit Bad-Tibira, Ninurta devenind primul său condu­
cător. „Cursul aurului către Nibiru a tost uşurat şi grăbit.” Şi
astfel a continuat sosirea muncitorilor Anunnaki odihniţi de
pe Nibiru, iar transporturile de aur s-au desfăşurat în conti­
nuare, ajutând astfel la repararea atmosferei planetei.
Între timp, Enki nu dădea atenţie nemulţumirii cres­
cânde din rândul minerilor din Abzu. El era preocupat de
304 Michael Tellinger

creaturile care trăiau în sălbăticie şi petrecea mult timp în


laboratorul său lucrând la un număr de proiecte cu ajutorul
formulelor puse la dispoziţie de Tablete.
„În Abzu, la revărsarea apelor, a ridicat un minunat loc
de studiu, pe care l-a echipat cu tot soiul de unelte şi echipa­
mente.” Enki l-a cooptat pe talentatul său fiu Ningishzidda
să lucreze împreună în laborator, folosindu-se de Tabletele
sacre pentru a descoperi teorii noi. „El a numit locul casa
vieţii... Au folosit formule sacre şi Tablete mici care conţineau
secretele vieţii şi ale morţii.” Reiese evident din aceste texte
că cei doi erau implicaţi într-un program de inginerie ge­
netică, al cărui scop era descoperirea secretului vieţii şi al
morţii creaturilor pământene pe care le studiau. Acestea
sunt experimentele care au dus în cele din urmă la crearea lui
Adam. Tăbliţele sumeriene descriu fascinaţia lui Enki pen­
tru o anumită creatură care trăia printre copaci şi în savană.
„Acestea trăiau printre copacii înalţi şi-şi foloseau picioarele
din faţă ca pe nişte mâini.” Aceasta este prima descriere a
speciei homo erectus de pe Pământ. „În iarba înaltă a câm­
purilor erau văzute creaturi ciudate care păreau să meargă
în două picioare.” O remarcabilă înregistrare surprinsă în
argilă a noilor descoperiri de acum 350 000 de ani, făcută
nu cu mult înaintea apariţiei lui homo sapiens pe Pământ.
Fascinaţia faţă de viaţa sălbatică de pe Pământ şi dezinteresul
faţă de nemulţumirile minerilor au dus în cele din urmă la
izbucnirea revoltei. Enlil a sosit la Abzu ca să ajute la rezol­
varea problemelor, dar muncitorii nu mai puteau să suporte
situaţia. Aceştia şi-au incendiat uneltele, au înconjurat casa
lui Enlil şi nu s-au clintit de pe poziţii. „Anunnaki s-au adu­
nat, fiecare dintre ei a declarat război! Chinul nostru este
prea mare, munca este grea, la fel şi istovirea.” Situaţia era
atât de tensionată, încât Anu a fost solicitat printr-un mijloc
de comunicaţie avansat ca să dea un sfat. Enki i-a explicat că
„plângerile sunt serioase... în fiecare zi auzea doar plângeri”.
Sclavii zeilor 305

Dar Anu a rămas ferm pe poziţii şi a specificat clar că „aurul


trebuie obţinut... munca trebuia să continue”. Până la urmă,
supravieţuirea pe Nibiru depindea de asta.
Este interesant că nibiruanii au menţionat problema
încălzirii globale cu 350 000 de ani înainte ca şi noi să ne
confruntăm cu ea. Discuţia despre „căldura în creştere de
pe Pământ şi chinul îngrozitor” precede topirea gheţarilor
de la poli şi finalul erei glaciare care a cauzat mari dezastre
pe Pământ. Şi astfel au început să analizeze şi să negocie­
ze soluţiile posibile. Poate că trebuiau să-i trimită acasă pe
muncitorii obosiţi, poate că Enki ar fi putut să proiecteze
nişte unelte mai eficiente; se părea că nu exista o soluţie con­
cretă pentru această problemă serioasă şi atunci a avut loc o
mişcare crucială în istoria omenirii. Enki s-a consultat cu fiul
său, Ningishzidda, înainte de a prezenta cu mândrie propu­
nerea lor. „Să-l creăm pe Lulu, muncitorul primitiv, care să
preia muncile grele... această Fiinţă să preia munca grea pe
care o fac Anunnaki.”
Cei prezenţi au rămas uluiţi. Nu mai auziseră niciodată
aşa ceva, dar nici nu erau la curent cu experimentele pe care le
făceau Enki şi fiul acestuia. Ei nu credeau că o fiinţă ar putea
să fie creată din nimic şi, chiar şi înţeleapta Ninmah, sora lor,
a făcut o afirmaţie care ar fi binevenită printre darwinienii
dintre noi. Ea a spus că evoluţia este forţa din spatele spe­
ciilor noi. „O fiinţă a evoluat din alta de-a lungul timpului,
niciuna dintre ele nu a apărut din senin.” Din nefericire, restul
afirmaţiei este o palmă dată pentru creaţioniştii religioşi,
pentru că această creaţie avea să apară într-un fel pe care
puţine persoane religioase l-ar fi crezut. Are legătură totuşi
cu dilema veche potrivit căreia am fost creaţi după „chipul
creatorului nostru”. Enki era foarte mulţumit de el la acest
moment, fiind de acord cu sora sa că era nevoie de un proto­
tip care să poată fi transformat în altceva. Le-a spus celorlalţi
cu mândrie: „Fiinţa de care avem nevoie există deja. Tot ceea
306 Michael Tellinger

ce avem de făcut este să punem asupra ei semnul esenţei


noastre... Va fi creat un muncitor primitiv”. Aceasta era o
recunoaştere fermă că deţineau ştiinţele geneticii şi clonării.
Enki a explicat în continuare: „Ei merg în două picioare... îşi
folosesc picioarele din faţă ca pe nişte braţe, care sunt prevă­
zute cu mâini... Nu ştiu să se îmbrace cu haine... întregul corp
le este acoperit cu păr... se înghesuie cu gazelele şi se bălăcesc
în apă cu creaturile fertile”. Nu poate să existe o descrie­
re mai vie a lui homo erectus. Aparent am plonjat într-unul
dintre romanele lui Jules Verne şi totuşi acestea sunt cuvinte­
le înregistrare de un învăţat acum 4 500 de ani.
Enki a cerut să se ia o decizie ca să înceapă munca de
creaţie. Această sarcină se va dovedi mult mai complicată de­
cât s-ar fi crezut. În acest moment ne confruntăm cu dilema
morală pe care au avut-o de înfruntat şi Anunnaki, aceea a
creării unei fiinţe vii: o specie nouă, care să le servească drept
sclavi, era strict interzisă potrivit cartei explorării. Le era in­
terzis să creeze noi forme de viaţă pe alte planete. Enki i-a
dus pe toţi cei prezenţi în „Casa vieţii”, acolo unde unele din­
tre creaturi erau ţinute în cuşti. Acestea săreau către cei care
treceau pe lângă ele şi loveau cu pumnii în gratiile cuştilor.
„Mârâiau şi pufneau, şi nu scoteau niciun cuvânt.” Cu toţii
au fost uimiţi de această privelişte. Aceste creaturi - femele
şi masculi - procreau „asemenea nouă, celor care venim de
pe Nibiru”. Enki era foarte încântat de perspectivele oferite
de aceastră creatură nouă, expunându-şi fără nicio reţinere
trăsăturile unui om de ştiinţă nonconformist.

Va fi creat un muncitor primitiv. El va înţelege comenzile noas­


tre... Va mânui uneltele noastre... Va veni în sprijinul muncitorilor
Anunnaki de pe Abzu.

Enlil se opunea cu tărie acestei idei şi pentru prima


dată îi auzim pe Anunnaki referindu-se la „atotputernicul
Sclavii zeilor 307

Dumnezeu”, conform spuselor lui Enlil: „Creaţia se află doar


în mâinile Tatălui Tuturor începuturilor”. Aceste cuvinte le
sună foarte familiar celor care au urmărit controversa iscată
în secolul al XXI-lea de problema clonării. Există o opoziţie
puternică faţă de clonarea embrionilor; terapia cu celule stern
şi clonarea oamenilor au fost interzise în cele mai multe ţări.
Şi totuşi, în Statele Unite ale Americii, a început prima
campanie de clonare a animalelor, având ca obiect clonarea
animalelor moarte ale oamenilor. După părerea mea, aces­
te chestiuni sunt tratate cu multă ignoranţă, iar politicienii
nu ar trebui să se implice în această chestiune, la fel cum şi
Enlil nu ar fi trebuit să o facă acum 250 000 de ani. Până la
urmă, neputinţa lui Enlil de a se înţelege cu această specie
nou-creată a dus la conflictul dintre cei doi fraţi, la asuprirea
oamenilor şi la campania de dezinformare pusă la cale de
răzbunătorul Enlil, într-o încercare de a menţine specia pri­
mitivă ignorantă, supusă, temătoare şi la locul ei.
Înainte ca Enki să aibă permisiunea de a-şi începe
munca, au existat mai multe deliberări cu privire la dilema
dacă Dumnezeu le-ar fi dat o asemenea cunoaştere dacă nu
ar fi vrut ca ei să o folosească. Vă sună cunoscut? „Să constru­
im cu înţelepciune unelte noi, să nu facem fiinţe noi”, acesta
era argumentul uneia dintre tabere. „Nu putem împiedica fo­
losirea cunoaşterii pe care o avem”, a răspuns tânărul învăţat
Ningishzidda. Au fost analizate chiar şi problemele spiri­
tuale profunde cum ar fi „Este destinul... sau este soarta...
care ne-a adus pe această planetă.” S-a luat hotărârea ca pro­
blema să fie supusă atenţie bătrânilor de pe Nibiru şi astfel a
fost luată hotărârea creării unui „muncitor primitiv”. Şi aşa
a început munca dificilă pentru clonarea primilor oameni,
care a fost executată de Enki, de sora sa foarte înţeleaptă,
Ninmah, şi de tânărul său fiu, Ningishzidda, care au condus
echipa. Ceea ce a urmat este demn de scenariul unui film
de groază şi totuşi preistoria noastră este plină de imaginile
308 Michael Tellinger

unor astfel de creaturi. Ningishzidda i-a arătat lui Ninmah


rezultatele obţinute pe baza multor experimente care au fost
realizate în secret. A dus-o pe aceasta printre copaci „la locul
unde se aflau cuştile”. Acolo erau produsele vii ale experi­
mentelor de clonare şi de încrucişare a speciilor pe care le
făcuse Ningishzidda, cu rezultate îngrozitoare. „Aveau mem­
brele anterioare ale unei specii şi părţile inferioare ale altei
specii...” El i-a arătat „creaturile care aveau caracteristicile a
două specii”.
Crearea speciei sclave nu a avut loc peste noapte, echipa
a avut nevoie de mult timp şi de multe încercări nereuşite îna­
inte de a putea obţine combinaţia genetică perfectă. Oricine
poate ghici frustrarea şi disperarea pe care le-au simţit după
flecare încercare eşuată. Au folosit creaturi femele pe post de
mame-surogat, plasând în pântecele lor embrioni fertilizaţi.
Rezultatele nu au fost mulţumitoare. Aici citim pentru pri­
ma dată în istorie despre secţionarea ADN-ului. „Au separat
cele două spirale răsucite şi le-au combinat ca să obţină o
odraslă.” Au încercat de multe ori, fiind conştienţi de fiecare
dată că puteau să folosească doar o mică parte din „esenţa”
Anunnaki, pentru ca noua fiinţă să rămână primitivă. „Să
primească esenţa noastră treptat... esenţa de pe Nibiru nu
putea fi folosită decât treptat.”
Ninmah a pregătit un „amestec” sau un embrion fer­
tilizat într-un „recipient de cristal”, înainte de a-l introduce
în creatura femelă. Următorul text pare să fi fost luat dintr-o
revistă ştiinţifică modernă, care descrie fertilizarea artificială.
Şi din nou aceste cuvinte uimitoare au o vechime de câte­
va mii de ani, fiind imprimate pentru veşnicie pe tăbliţele
de argilă. „Ninmah a pregătit amestecul într-un recipient de
cristal şi a plasat cu delicateţe ovulul într-o femeie bipedă...
care conţinea seminţele Anunnaki cu care a impregnat ovu­
lul... pe care l-a pus din nou în pântecele femelei bipede.” Ce
anume mai avem nevoie să auzim înainte de a ne convinge
Sclavii zeilor 309

că Anunnaki ştiau foarte bine ce făceau şi că nu făceau doar


secţionări genetice, ci şi inseminări artificiale ale femele-
lor-surogat? Dar au fost necesare multe încercări şi multe
modificări înainte ca amestecul să dea rezultatele dorite. De
fiecare dată, clonele se năşteau diforme, surde, păroase, cu
braţele scurte, oarbe şi cu alte defecte. Era evident şi faptul că
erau creaţi numai masculi. „Una dintre fiinţe avea picioarele
paralizate, din alta curgea sămânţa, alteia îi tremurau mâinile,
alta nu avea ficatul bun... una nu avea plămânii buni pentru
respiraţie.”
Enki şi colegii săi erau foarte dezamăgiţi, dar au conti­
nuat să caute metode noi pentru perfecţionarea acestei fiinţe
primitive până când, în cele din urmă, s-a născut o fiinţă.
„Ţinea copilul în mâinile ei... era imaginea perfecţiei.” Dar
bucuria lor nu a fost de lungă durată. După câţiva ani, şi-au
dat seama că acestui copil îi lipsea abilitatea de a vorbi; ca­
racteristicile genetice animale erau mai puternice decât cele
umane. „Nu avea darul vorbirii, exprimarea sa era alcătu­
ită din mârâieli şi sforăieli.” Enki a fost acela care a făcut
observaţia că până atunci fuseseră inseminate numai femelele
pământene bidepe. El a sugerat ca embrionii fertilizaţi să fie
introduşi în pântecele femeilor Anunnaki. Această sugestie a
dat naştere unei dezbateri îndelungate despre cine va fi cea
care va purta copilul, iar în final s-a luat decizia ca Ninmah
să fie cea care urma să poarte copilul şi să-şi asume toate ris­
curile, pentru că era proiectul ei. „A introdus ovulul fertilizat
în pântecele lui Ninmah; aşa a avut loc conceperea.” Perioada
de gestaţie a reprezentat o experienţă interesantă. A durat
mai mult decât la femelele bipede, dar a fost mai scurtă decât
cea necesară pentru a naşte pe Nibiru. Şi într-un final ţelul a
fost atins, iar Enki s-a înveselit. „Era imaginea perfecţiunii...
l-a plesnit la fund pe nou-născut, iar acesta a scos sunetele
potrivite.” Presupun că ar trebui să fie destul de simplu să
facem diferenţa între nou-născutul uman şi cel al altei specii,
310 Michael Tellinger

copilul începând să plângă atunci când este plesnit la fund,


aşa cum fac doctorii la maternitate. Ei au examinat copilul,
braţele, urechile, ochii şi au văzut că totul era perfect. Aflăm
acum de ce Anunnaki vorbeau despre muncitorul primitiv cu
apelativul „cei cu capul negru”, pentru că Enki oferă o descri­
ere perfectă a copilului. „Nu era păros precum cei sălbatici...
părul de pe capul său era negru... pielea era fină... la fel de
fină ca pielea Anunnaki... sângele era roşu-închis... culoarea
sa era ca aceea a argilei de pe Abzu.”
Din această afirmaţie foarte scurtă aflăm foarte multe
informaţii despre primul om de pe Pământ şi, în acelaşi timp,
facem legătura cu o serie de teorii arheologice şi antropolo­
gice importante. Din studiile efectuate asupra mitocondriei
ADN-ului şi a cromozomului Y aflăm că primii oameni,
homo sapiens, au apărut acum aproximativ 200 000 de ani.
Este îndeobşte acceptat faptul că Leagănul Omenirii se afla
în sudul Africii şi acum ştim şi care era culoarea părului şi
cea a pielii lor. Paralelele dintre tăbliţele de argilă şi povestea
biblică despre crearea lui Adam sunt uimitoare, cu excepţia
faptului că cea mai mare parte dintre aceste tăbliţe sunt cu
cel puţin 2 000 de ani mai vechi decât Biblia. Dar acum pu­
tem să aflăm adevărul care sperăm că ne va ajuta să ieşim din
starea de confuzie în care ne aflăm noi, oamenii, ca specii!
Aceea că nu Dumnezeu a fost creatorul nostru, ci mai degra­
bă o fiinţă avansată care avea cunoştinţe similare cu acelea
pe care le avem şi noi în prezent. Şi, din acel moment, l-am
văzut pe creatorul nostru ca pe un dumnezeu. Slugărnicia
oamenilor s-a infiltrat şi în rândurile populaţiei Anunnaki
şi, pe măsura trecerii timpului, mulţi dintre aceştia au ajuns
să fie adoraţi, spre nemulţumirea lui Enlil, comandantul su­
prem al planetei Pământ.
În timp ce-l examina pe nou-născut, Enki a remarcat
că penisul acestuia avea o bucată de piele lungă, care atâr­
na la capăt. „Era diferită de cea a bărbaţilor Anunnaki, o
Sclavii zeilor 311

piele atârna de partea din faţă. Fie ca acesta să fie semnul


care îi diferenţiază pe Anunnaki de pământeni.” Şi astfel,
dintr-odată ritualul circumciziei capătă un nou înţeles. Este
posibil ca, în anii care au urmat, triburile umane să decidă să
facă cicumcizie nou-născuţilor de sex masculin nu numai din
motive de igienă, ci şi pentru ca să-i imite pe zei? Ca să seme­
ne un pic mai mult cu ei? Pentru că au văzut că nou-născutul
nu era o creatură, au hotărât să-i dea un nume şi l-au nu­
mit Adamu, „Cel care seamănă cu ţărâna Pământului”. Şi,
dacă v-aţi întrebat vreodată de unde provin arienii cu părul
blond şi ochii albaştri, textul ne pune la dispoziţie şi aceas­
tă informaţie. În capitolele anterioare, am citit că Enki avea
un fiu care îi semăna întru totul. El îl descrie pe copil ca
fiind „radiant”, „cu ochii strălucitori, de culoarea cerului” şi
cu părul deschis la culoare ca „Soarele auriu”. Din această
descriere rezultă foarte clar că Anunnaki trebuie să fi avut
pielea albă, părul în general blond şi ochii albaştri. Şi pen­
tru că Enlil şi cei din anturajul său preferau clima mai aspră
a pământurilor nordice, în apropierea munţilor acoperiţi de
zăpadă se explică de ce, chiar şi în prezent, oamenii blonzi cu
ochii albaştri provin de acolo. Mai multe dovezi în sprijinul
acestei descoperiri primim atunci când Ninmah îl ia în braţe
pe nou-născut. „Ninmah a întins mâna către corpul nou-năs-
cut şi a mângâiat cu degetele sale pielea maronie.” Putem
presupune că, dacă şi pielea ei ar fi fost la fel de închisă la
culoare, atunci tăbliţele nu ar mai fi menţionat acest lucru.
Este foarte important să reţinem imediata afinitate a
lui Enki pentru noile creaturi pământene. Avem aici prototi­
pul omului de ştiinţă neconvenţional, care-l adora pe Adamu
şi care dorea tot ce era mai bun pentru el. Această atitudine
avea să ducă la multe neînţelegeri între Enki şi Enlil, ca­
re-i vedea pe pământeni doar ca pe nişte simplii muncitori
primitivi, care au fost creaţi ca să îndeplinească o anumită
sarcină.
312 Michael Tellinger

Insă acum se confruntau cu problema multiplicării


acestui copil într-un număr suficient de mare ca să poată să
creeze un grup mare de muncitori. Şi atfel a început producţia
în masă a sclavilor. Dintre câteva sute de temei Anunnaki
au fost alese şapte voluntari care să devină mame-surogat
şi care să ducă la termen sarcinile, „Misiunea lor este eroică,
din ele va ieşi o rasă de muncitori primitivi.” Aceste surogate
au devenit cunoscute ca „Mame Născătoare” şi aceste şapte
mame au fost intens adorate în poemele vedice, Harappan,
şi alte culturi asiatice din anii următori care apar adesea pe
sigilii şi pe alte reprezentări. Tot acesta ar putea să fie moti­
vul pentru care numărul şapte este atât de venerat în atât de
multe culturi.

Fig. 16.14 Cele şapte zeiţe ale


naşterii. Este posibil ca aceste
reprezentări ale celor şapte
zeiţe-mamă din civilizaţia din
Valea Indului să fie înrudite cu
poveştile sumeriene despre
cele şapte zeiţe-mamă care
au fost mamele-surogat ale
primilor oameni?
Sclavii zeilor 313

Acum, că Adamu fusese creat după dorinţele lor,


Anunnaki au folosit ADN-ul lor ca prototip pentru toţi
ceilalţi copii. Cele şapte mame născătoare au fost fiecare in-
seminate cu ovule fertilizate, ca să ducă sarcina la termen.
Este interesant să observăm că acestea sunt cele şapte
femele-zeităţi care erau adorate în culturile din Valea Indului
şi Harappan. Sarcina de a-i naşte pe muncitori a fost un pro­
ces de durată şi Enki şi-a dat seama că astfel nu va fi rezolvată
forţa de muncă formată din pământeni. El a propus să fie
creată o femelă pământeană care să procreeze cu Adamu. „Să
fie opusul bărbatului... să se cunoască unul pe celălalt... şi să
se unească trupeşte... să procreeze singuri... să nască singuri...
ca să le eliberăm pe femeile Anunnaki.” De data aceasta au
folosit sângele şi ADN-ul lui Adamu ca să creeze ameste­
cul pentru fertilizare, în vreme ce logodnica lui Enki, Ninki,
a devenit mama-surogat. Şi astfel s-a născut prima femeie
pământeană: făcea zgomote omeneşti, era sănătoasă, iar „pie­
lea ei era fină, la fel de fină ca pielea Anunnaki şi culoarea
era la fel”. Aceasta este o informaţie uimitoare, pentru că
aflăm că încă de la început pielea Evei avea o culoare diferită
de cea a lui Adamu. Acesta să fie motivul pentru care nu
reuşim să eradicăm rasismul? Este atât de adânc înrădăcinat
în ADN-ul nostru încât mai avem nevoie să evoluăm până
când vom putea să învingem în această luptă? Doar timpul
va putea răspunde la această întrebare.
Au hotărât din nou că fiinţa avea nevoie de un nume,
pentru că nu era o creatură. Au numit-o Ti-Amat, care
însemna „Mama Vieţii”, care este şi un derivat al planetei
de apă Tiamat din care a luat naştere Pământul în timpul
Poveştii Creaţiei. Au mai creat încă şapte femele pămân­
tene din mamele născătoare Anunnaki, ceea ce le-a pus la
dispoziţie şapte masculi şi şapte femele. „Fie ca masculii să
insemineze femelele ca să înceapă să dea naştere muncito­
rilor primitivi.” Le-au făcut cuşti şi le-au dat voie să crească
314 Michael Tellinger

împreună, ţinându-i sub observaţie. Dar Adamu şi Ti-Amar


au fost scutiţi de munca grea pe care trebuiau să o facă ceilalţi
pământeni. Ei au fost primii, şi A D N - u l lor trebuia protejat.
Enki i-a luat la Edin, în Lumea de Sus, acolo unde locuiau
Anunnaki, pentru ca toţi să-i poată vedea pe lucrătorii pri­
mitivi. Pentru Adamu şi Ti-Amat a fost construită o locuinţă
simplă, într-o anexă a Edinului, şi li s-a dat voie să umble
liberi, în vreme ce Anunnaki soseau de pretutindeni ca să-i
observe. Semăna probabil cu o expoziţie de anomalii bio­
logice în care erau expuse specii nemaivăzute până atunci.
Chiar şi Marduk a venit de pe Marte ca să-i vadă. Ceea ce i-a
luat pe toţi prin surprindere a fost abilitatea acestor pămân­
teni de a îndeplini sarcini simple şi de a respecta ordinele
primite. Adamu şi Ti-Amat au dus o viaţă privilegiată în gră­
dinile luxuriante din Edin. Erau îngrijiţi, ţinuţi constant sub
observaţie şi admiraţi de către toţi Anunnaki. Până la urmă,
fuseseră creaţi după chipul şi asemănarea acestora. Chiar şi
Enlil, care se opusese încă de la început acestei creaţii, a fost
impresionat de rezultat. Dar cei mai fericiţi au fost cei care
lucrau în mine. „Lucrătorii primitivi fuseseră construiţi pen­
tru ca munca noastră chinuitoare să ia sfârşit”, ţipau ei.
Insă bucuria lor a fost de scurtă durată, pentru că lu­
crătorii din Edin erau observaţi, la fel cum şi aceia din Abzu
era observaţi de tânărul Ningishzidda. „Nu exista concepere,
nu exista naştere.” Noua specie nu era capabilă să procree­
ze. Aceasta s-a dovedit o problemă pentru Anunnaki atât în
laborator, cât şi în subteran. Minerii Anunnaki erau foarte
obosiţi şi îşi pierdeau răbdarea aşteptându-i pe noii mun­
citori care să preia munca istovitoare. Enki şi Ningishzidda
au trebuit să mai efectueze nişte manipulări genetice, despre
care putem citi în detaliu în tăbliţele de argilă. Noua specie
avea doar 22 de perechi de cromozomi, care nu includeau
şi cromozomii sexuali X şi Y, acesta fiind motivul pentru
care nu puteau să procreeze. De unde ar fi putut să aibă un
Sclavii zeilor 315

scrib de acum 4 500 de ani o cunoaştere atât de detaliată


despre genetică? „Ningishzidda a separat esenţa celor doi
şerpi răsuciţi... a aranjat esenţa ca pe douăzeci şi două de
ramuri din Copacul Vieţii... Nu a inclus şi abilitatea de a
procrea.” După aceea Ningishzidda a îndeplinit o procedură
periculoasă care includea şi coastele indivizilor şi care a fost
rescrisă în Biblie cu anumite variaţiuni. I-a sedat pe Enki şi
pe Ninmah, extrăgând din fiecare „esenţa sexuală” care lipsea
şi pe care le-a implantat în Adamu şiTi-Amat. „La Copacul
Vieţii au fost adăugate două ramuri... cu puterile de procree-
re şi esenţa vieţii sunt acum împletite.” Din acel moment, toţi
oamenii au avut 23 de perechi de cromozomi.
Celor doi li s-a permis să umble liberi prin livezile din
Edin, în vreme ce Enki încerca să-i înveţe câteva cunoştinţe
de bază. El îşi dorea ca noua sa specie să nu fie prea primitivă
şi să se dezvolte ca o specie inferioară, voia să o doteze cu
inteligenţă. Simbolul lui Enki erau un şarpe încolăcit, care
este folosit în continuare ca simbol al medicinei. Această
imagine a dus la o confuzie nesfârşită între creator şi şarpele
hain care i-a dus în ispită pe Adam şi pe Eva în grădina
Raiului. Povestea este mai simplă şi mult mai logică dacă este
privită prin punctul de vedere exprimat de tăbliţele sumerie­
ne. Enlil era furios că sclavii puteau să se reproducă pe cont
propriu. Aceasta nu făcea parte din planul iniţial. Acum, nu
numai că dăduse naştere unei noi specii, aşa cum trebuia să
se întâmple, ci îi dăduseră şi esenţa inteligenţei şi a vieţii pe
care le posedau Anunnaki.
Această parte a scrierilor indică foarte clar manipularea
genetică prin care Anunnaki au oprit dezvoltarea ADN-ului
uman, ceea ce a dat naştere la multe dintre caracteristicile ne­
dorite şi inexplicabile pe care le posedă oamenii din prezent:
faptul că murim, că ne îmbolnăvim şi alte efecte nedorite,
asociate unui genom incomplet.
316 Michael Tellinger

Ningishzidda l-a liniştit pe Enlil, explicându-i că nu


i-a dat noii specii darul vieţii eterne. „Li s-a dat cunoaşterea
pentru a se putea proteja... Ramura vieţii îndelungate nu a
fost adăugată la esenţa lor." Această afirmaţie explică de ce
Anunnaki trăiau atât de mult sau chiar veşnic şi de ce puteau
să fie înviaţi din morţi. Sugerează, de asemenea, că aceştia
au mai efectuat manipulări genetice asupra oamenilor şi
după acest moment, pentru că reiese evident din alte scrieri
că primii oameni trăiau foarte mult timp, spre deosebire de
oamenii din prezent.
Enlil nu a putut fi liniştit şi a hotărât: „Atunci să he
trimişi acolo unde este nevoie de ei... în Abzu, departe de
Edin, să fie expulzaţi." Această poveste este foarte bine cu­
noscută sub numele de „Căderea Omului", din Biblie. Mai
sunt şi alte asemănări fascinante, cum ar fi aceea că Enlil
mergea la umbra copacilor, căutându-i pe cei doi pământeni,
dorind să vadă cum se descurcau.

Copacul sumerian al vieţii Copacul egiptean al vieţii

Fig. 16.15 Copacul vieţii ce apărea la sumerieni era de fapt ADN-ul. Două
zeităţi manipulează Copacul Vieţii, ADN-ul, şi o zeitate înaripată sau un disc
cu aripi ii observă de deasupra. Zeităţi înaripate sunt prezente în descrierile
antice si apar la diverse grupări religioase, cum ar fi zoroastrismul. ADN-ul.
sub forma Copacului Vieţii, poate fi întâlnit la multe dintre civilizaţiile antice.
Sclavii zeilor 317

Până la acest moment, Enki îi învăţase deja diferi­


te lucruri şi acum aceştia erau conştienţi, de nuditatea lor.
Dorindu-şi să semene cât mai mult cu creatorii lor, care pur­
tau haine, cei doi au început să-i imite pe aceştia. Acesta a
fost un indiciu pentru Enlil că cineva îi instruia şi le dădea
informaţii, lucru cu care el nu fusese de acord. Acesta este
momentul în care Enlil i-a alungat pe cei doi din Edin, pen­
tru că deveniseră prea informaţi, şi i-a ameninţat cu privire
la coabitarea cu şarpele hain şi cu promisiunile şi încercările
făcute de acesta. Se pare că şarpele era Enki, cel care îi şi
crease şi, din acel moment, Enlil a devenit dumnezeul fricii
şi al violenţei, care a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca să-i
asuprească şi să-i controleze pe oameni. El a trasat foarte clar
limitele până la care ar fi permis oamenilor să se dezvolte.
Şi-a ales favoriţii, pedepsindu-i pe aceia care nu-i dădeau as­
cultare şi împiedicându-i pe oameni să venereze un alt zeu în
afara sa, deşi ceilalţi zei aveau contacte regulate cu oamenii,
ceea ce a făcut ca în cele din urmă să fie şi ei veneraţi. Dar cu
timpul fiul cel mare al lui Enki, Marduk, avea să preia rolul
de zeu violent, atunci când s-a autoproclamat zeu suprem.
În Abzu, toţi pământenii procreau, inclusiv Adamu
şi Ti-Amat. „Enki şi Ninmah îi priveau cu uimire pe
nou-născuţi... era o minune felul în care crescuseră şi se
dezvoltaseră.” Ei înţelegeau comenzile, nu se plângeau din
cauza căldurii şi a prafului şi munceau din greu pentru raţiile
de mâncare. În cele din urmă, după un Shar (3 600 de ani),
Anunnaki au scăpat de corvoada de a mai munci în mine.
Între timp, pe planeta Nibiru atmosfera se refăcea. Numărul
lucrătorile pământeni de pe Abzu creştea rapid, aceştia lu­
crând în mine sau ca servitori – sclavi pentru Anunnaki. Însă
în nord sau în Lumea de Sus, Anunnaki se înmulţeau şi ei.
Fiii lui Enlil şi ai lui Enki făcuseră copii cu unele dintre fe­
meile Anunnaki, venite de pe Nibiru ca să ajute la îngrijire.
318 Michael Tellinger

Coloniştii de pe această planetă îndepărtată se aflau


pe Pământ deja de 240 000 de ani. Puseseră la punct o in­
frastructură stabilă, ca să execute sarcina extragerii aurului
necesar pentru planeta Nibiru, şi se înmulţiseră, cuprinzând
acum şi mulţi Anunnaki care se născuseră pe Pământ şi care
nu aveau cunoştinţe despre Nibiru. Aceste variabile sunt foar­
te interesante. Ni se mai spune că rămânerea lor pe Pământ a
avut ca rezultat accelerarea procesului de îmbătrânire. „Erau
obişnuiţi cu ciclul vieţii de pe Nibiru, dar ciclurile de viaţă de
pe Pământ erau mai rapide.” Asta înseamnă o creştere mai
rapidă a copiilor lor. Comunitatea lărgită de Anunnaki şi-a
uşurat viaţa prin împărţirea sarcinilor grele între mai mulţi
indivizi. Cea mai mare realizare a fost aceea a creării speciei
sclave, care se descurca excelent. Noua specie executa cele
mai grele şi mai înjositoare sarcini şi astfel cererea pentru ei
crescuse din partea Anunnaki. Acestea trebuie să fi fost nişte
timpuri foarte interesante pe Pământ, în vreme ce coloniştii
trăiau într-un paradis utopic. Până la urmă, se aflau într-o
misiune care fusese planificată şi sprijinită în toate felurile cu
tehnologie adusă de acasă şi, cel mai important, era aprovizi­
onat cu tot ceea ce era necesar. Era un sistem „comunist” pe
deplin funcţional, în care toţi lucrau împreună pentru binele
comun. Coloniştii făceau munca pe care trebuiau să o facă şi
primeau în schimb tot ceea ce aveau nevoie. Le-a fost permis
să încalce şi vechile legi ale civilizaţiei Nibiru, prin crearea
unei specii sclave clonate, care să presteze munca grea în locul
lor. Nu există nicio referinţă cu privire la bani sau la monedă,
sau la nevoia de a plăti pentru ceva până după Potopul din
jurul anului 11 000 î.Hr. A fost o comunitate perfectă de
colonişti, fiecare având sarcinile sale şi contribuind la binele
comun al tuturor Anunnaki, asigurând mâncarea şi tot ceea
ce era necesar pentru fiecare dintre ei. Specia sclavă a deve­
nit o parte integrantă a ciclului de activităţi de pe Pământ,
dar aceasta funcţiona în propria sferă, care era inclusă în
Sclavii zeilor 319

sfera lărgită de activităţi Anunnaki. Pentru că sclavii nu erau


plătiţi, ci erau găzduiţi, hrăniţi şi îmbrăcaţi de Anunnaki.
Enlil avea doi nepoţi gemeni, un băiat care se numea
Utu şi o fată pe care o chema Inanna, care avea să devină
Ishtar, zeiţa iubirii în multe culturi, purtând nume diferite.
Climatul de pe Pământ era în schimbare şi provoca multe
nenorociri. Ni se povesteşte despre topirea gheţurilor antarc­
tice de dinainte de ultima eră glaciară. „Căldura se întindea
deasupra Pământului... vegetaţia înflorea... ploile erau mai
puternice... râurile se revărsau...blocurile de zăpadă se topeau
în apă... vulcanii erupeau şi aruncau pucioasă... În Lumea de
Jos pământul acoperit de zăpada albă se cutremura.”
Necazurile de pe Pământ îşi aveau originea în Cosmos,
acolo unde Nibiru îşi continua drumul în jurul Soarelui. „În
ceruri, Nibiru se apropia de sălaşul Soarelui.” De data aceasta,
planeta s-a apropiat un pic prea mult de centura de astero­
izi, iar gravitaţia sa a făcut ca mulţi asteroizi să fie dislocaţi
de pe orbitele lor stabile, ceea ce i-a făcut să se lovească de
planetele apropiate, inclusiv de Pământ. Însă cele mai afec­
tate au fost Marte şi Luna. Marduk, care era cantonat pe
Marte, era foarte nervos şi s-a plâns de această situaţie lui
Enki. „Din Brăţară s-au desprins bucăţi şi bucăţele.” Marte,
Pământul şi Luna au fost bombardate de meteoriţii care au
provocat nenorociri, panică şi foarte multe distrugeri. „În
Brăţara Ciocănită este mare dezordine... Peste Pământ sulful
cade din cer... Pământul este atacat cu proiectile de piatră...
Suprafeţele tuturor celor trei sunt acoperite de nenumărate
cicatrici.”
Este foarte interesant să descoperim că, după prima
coliziune celestă dintre planetele şi lunile care au dat naştere
Pământului, au mai avut loc şi alte coliziuni, de fiecare dată
când Nibiru se apropia de Soare, dar aceste coliziuni s-au
mai diminuat, permiţând dezvoltarea vieţii. Coliziunile cos­
mice sunt inevitabile totuşi, iar echilibrul din sistemul nostru
320 Michael Tellinger

solar trebuie să fi fost perturbat, ceea ce a dus la tulburări care


au afectat centura de asteroizi. Tăbliţele descriu felul în care
o cometă gigantică sau un asteroid s-a apropiat de Pământ,
îndreptându-se către o coliziune cu Marte. Descrierea cor­
pului ceresc hoinar este uimitoare. „De la orizont până în
mijlocul cerului se întindea ca un dragon din flăcări... capul
său avea o leghe, iar corpul avea cincizeci de leghe, şi coada
era nemaivăzută... a întunecat cerul Pământului în timpul
zilei.” Aceasta este o descriere foarte impresionantă a ceea
ce era, de fapt, o cometă gigant, care trebuie să fi fost asemă­
nătoare cu cometa Shoemaker-Levy care s-a izbit de planeta
Jupiter în anul 1994. Cu diferenţa că această cometă despre
care vorbesc tăbliţele se afla mult mai aproape şi că, într-un
fel sau altul, Luna s-a interpus şi a preluat din plin impactul
cu cometa. Este posibil ca acest impact, descris de tăbliţele
sumeriene, să fi produs craterul imens de pe Lună, care poate
fi observat cu ochiul liber şi în ziua de azi. Judecaţi singuri
cuvintele care au fost scrise: „Pentru ca să oprească dragonul
din drumul său, Kingu (Luna) s-a mişcat repede... Ciocnirea
a fost groaznică, nori de furtună s-au ridicat de pe Kingu... şi
a fost scuturată de la bază”.
Însă, după ce Nibiru s-a rotit în jurul Soarelui şi a
dispărut în negurile spaţiului, totul s-a liniştit şi viaţa s-a
reîntors la normal în avanpostul fragil al Anunnaki. Au
analizat pământurile din aer cu navele lor, ca să evalueze stri­
căciunile, în jurul Edinului şi la nord spre munţii acoperiţi
cu păduri de cedru, acolo unde se afla postul de comandă,
până la locurile de aterizare ale navelor şi la celelalte oraşe.
Au cercetat zona ca să se asigure că minele de aur nu fuseseră
afectate şi acestea erau în siguranţă. Însă stricăciunile suferite
de Marte erau serioase. Marduk l-a informat pe Enlil despre
faptul că atmosfera fusese deteriorată şi acesta a fost de acord
că stabilitatea acestei baze pe Lahmu era îndoielnică. Urmau
să construiască un nou port spaţial la Edin, pe Pământ, de
Sclavii zeilor 321

unde să trimită navele direct către Nibiru. „Pe Edin trebu­


ie construit un loc pentru care... staţia intermediară de pe
Lahmu nu mai este sigură.” Oamenii de ştiinţă au avansat
mai multe teorii despre ceea ce s-a întâmplat pe Marte în
trecut. În prezent, pe baza informaţiilor adunate de cercetaşii
trimişi de pe Pământ, avem dovada că pe Marte existau apă,
oceane, lacuri şi râuri şi chiar şi atmosferă. Şi în prezent mai
există gheaţă şi nu este nevoie decât de o atmosferă pentru a
stabiliza mediul. Informaţiile cuprinse în tăbliţele sumeriene
susţin această linie de gândire, dar lipsa atmosferei şi scoarţa
„care a fost cojită” de pe jumătate de planetă au dus la multe
speculaţii. Este posibil ca descrierile din tăbliţe să fie ale îm­
prejurărilor care au distrus planeta Marte? În primul rând, a
fost bombardată de asteroizi gigantici care au dislocat o mare
parte din suprafaţa desprinsă a suprafeţei planetei, aşa cum
susţin unii învăţaţi, înainte ca apropierea planetei Nibiru să
provoace acele dramatice dezechilibre gravitaţionale care ar
fi putut să determine pierderea atmosferei şi a unei părţi în­
semnate a scoarţei terestre. Ni se spune că aceste evenimente
au avut loc în jurul celui de-al 80-lea Shar de la sosirea lor pe
Pământ. Asta înseamnă la 288 000 de ani după sosirea lor şi
la 155 000 de ani distanţă de timpul prezent. Va fi interesant
de văzut dovezile legate de activitatea meteoriţilor pe care
sondele spaţiale le vor aduce de pe Marte.
După ce calamitatea a luat sfârşit, Anu a ordonat
construirea unui port spaţial pe Pământ. „Să se facă un loc
pentru Carele Celeste pe Edin.” Dar, înainte de a începe să
construiască acest port, Enki şi Marduk au vrut să survoleze
Luna, ca o posibilă alternativă pentru Marte pentru stabi­
lirea unei baze acolo, datorită gravitaţiei sale mai scăzute.
„Au trebuit să-şi pună Căştile de Vultur pentru că atmos­
fera nu era suficientă pentru respiraţie... Nu era potrivită
pentru staţie.” Însă cei doi au petrecut o perioadă pe Lună,
timp în care Enki a realizat o hartă a cerurilor; a fost fascinat
322 Michael Tellinger

de frumuseţea Pământului, văzut de pe Lună, acesta fiind


prilejul de a-i auzi pe Anunnaki făcând din nou referire la
atotputernicul Dumnezeu. „Pământul atârnă ca un glob în
neant... Nu eşti încântat de dansul ceresc al Pământului,
Lunii şi Soarelui?... Cu instrumentele noastre putem să ve­
dem cerurile îndepărtate... Munca Creatorului A Tot Ceea
Ce Este o putem admira în pace.” Din această afirmaţie pu­
tem să ne facem o idee despre spiritul creator al lui Enki, care
era diametral opus de cel al fratelui său, care era un adevă­
rat comandant şi politician. Au făcut foarte multe observaţii
astronomice în timp ce se aflau pe Lună, iar tăbliţele îi sur­
prind în vreme ce înregistrau toate cunoştinţele noi pe care le
dobândiseră din cosmos. Drumul parcurs de planete în jurul
Soarelui i-a arătat lui Enki faptul că „Nibiru nu este un des­
cendent al Soarelui”, aşa cum erau alte planete din sistemul
solar. Mulţi astronomi din prezent au considerat folositoa­
re această informaţie atunci când au făcut pronosticuri sau
au formulat teorii despre misterioasa planetă X. Enki a de­
monstrat că era o familie de douăsprezece planete, cu tot cu
Soarele, şi a desemnat o staţie după numele fiecăreia. După
aceea „a împărţit cele douăsprezece constelaţii după forma
lor... A unit stelele în douăsprezece constelaţii.” Oare aşa am
moştenit semnele zodiacale?
Marduk s-a folosit de timpul liniştit petrecut alături
de tatăl său ca să se consoleze. El era foarte dezamăgit de
poziţia şi de rolul pe care le ocupa printre Anunnaki. Deşi
era primul născut al lui Enki, încă nu i se dăduse nicio res­
ponsabilitate mai mare pe Pământ. Putem să simţim în acest
moment că Marduk devenea o armă nesupravegheată, care
avea să producă multe necazuri în vremurile care urmau.
Enki i-a promis că „ceea ce mie nu mi-a fost dat ţie ţi se va
cuveni”.
Clima aspră de pe Marte şi condiţiile nepotrivite de pe
Lună i-au forţat pe Anunnaki să construiască „Oraşul Păsării”
Sclavii zeilor 323

(Bird City) la Sippar, lângă Edin. Acum aveau posibilitatea


să zboare cu navele lor de pe Nibiru direct pe Pământ, iară
să fie nevoiţi să oprească pe o staţie intermediară. „În cel
de-al 82-lea Shar construcţia de la Sippar a fost terminată”,
iar Anu a călătorit de pe Nibiru pentru ca să vadă cele mai
recente realizări. Au fost adunaţi toţi Anunnaki din Abzu
şi chiar şi Igigi de pe Marte au fost chemaţi pentru această
ocazie. Aflăm despre calităţile de cântăreaţă şi dansatoare pe
care le avea Inanna, zeiţa iubirii şi stră-strănepoata lui Anu.
O epocă nouă începuse pe Pământ: aurul urma să fie trimis
direct pe Nibiru şi, după ce se aduna suficient aur în depozite,
eroii şi eroinele puteau să se întoarcă pe Nibiru. „Doar câţiva
Shar de caznă şi apoi urmau să fie trimişi acasă.” Anunnaki
erau încântaţi de ideea încheierii şederii lor pe această plane­
tă şi de întoarcerea acasă. Dar nerăbdarea lor a fost pripită. Pe
Abzu a continuat să se desfăşoare o muncă grea, iar Anunnaki
din Edin erau din ce în ce mai obosiţi. Acum ei erau aceia care
cereau ajutorul speciei sclave. Dar, în vreme ce Enlil şi Enki
analizau această posibilitate, Ninurta a zburat în partea de
sud a Africii şi a capturat câţiva sclavi pământeni pentru prie­
tenii săi Anunnaki din Edin, dând astfel startul unei tradiţii
nesfârşite a sclaviei în Africa, sclavie care-l va bântui pe omul
modern în mileniile ce vor urma. Aceste evenimente sunt
descrise într-un mod dramatic în tăbliţele de argilă: „I-au
urmărit pe pământeni prin pădurile şi stepele din Abzu...
i-au capturat cu plase, femei şi bărbaţi, şi i-au adus în Edin”.
Aceasta pare o scenă demnă de secolul al XVII-lea, atunci
când sclavia devenise una dintre cele mai profitabile afaceri
din lume, iar sclavii africani erau capturaţi la fel ca animalele
sălbatice ca să fie îmbarcaţi şi vânduţi în ţinuturi îndepăr­
tate. Şi totuşi, aceste lucruri se întâmplau acum 150 000
de ani. Este uimitor cât de tare s-a imprimat codul genetic
Anunnaki în propriul nostru A D N şi ce dezastre poate să
provoace în comportamentul nostru din prezent.
324 Michael Tellinger

Enlil era din nou furios, pentru că el îi alungase în mod


explicit pe pământeni din Edin. Ninurta, fiul său, l-a convins
că sclavii vor duce liniştea printre Anunnaki din Nord şi că
vor preveni repetarea unei revolte ca aceea care a avut loc
la minele din Abzu. Au lăsat lucrurile în acest fel, crezând
cu toţii că vor pleca către Nibiru foarte curând. „Lăsaţi să
se adune aurul repede, ca să ne putem întoarce curând pe
Nibiru.”
Anunnaki din Edin erau foarte impresionaţi de noii lor
sclavi. Aceştia vădeau inteligenţă şi puteau să execute toate
sarcinile care le erau încredinţate. „Erau inteligenţi şi aveau
înţelegerea poruncilor.” Sclavii putea să îndeplinească orice
fel de sarcini pentru zeii lor şi toţi lucrau dezbrăcaţi. Pe mă­
sură ce timpul trecea, numărul pământenilor a crescut atât de
repede încât l-a depăşit cu mult pe cel al Anunnaki şi, foarte
curând, rezervele de mâncare au început să se împuţineze.
Sclavii căutau în permanenţă mâncare peste tot, în sălbăticie
şi în livezi. Aceste lucruri se întâmplau cu mult timp înainte
de domesticirea animalelor, de creşterea turmelor, de planta­
rea culturilor şi de înţelegerea agriculturii de către oameni.
Aceste secrete nu le-au fost dezvăluite sclavilor decât după
Marele Potop, care a avut loc la mulţi ani după aceea. Enlil
nutrea în continuare sentimente negative faţă de sclavi şi a
subliniat clar că Enki ar trebui să rezolve problema pe care
a creat-o. Şi astfel Enki a început să facă planuri. A început
să-i urmărească pe oameni şi a descoperit că aceştia se în­
depărtau de originile lor sălbatice. Şi-a propus să creeze o
specie civilizată din ei, dar nu ştia sigur cum trebuie să proce­
deze. Existau deja destule discuţii în contradictoriu cu privire
la experimentele genetice şi la clonare. Trebuia să facă asta
într-un fel mai puţin evident. Ceea ce a făcut a devenit o altă
poveste care apare în Biblie în jurul perioadei în care s-a năs­
cut Moise. Enki a inseminat cu propria sămânţă două tinere
femele pământene, care au născut un băiat şi o fată. Tăbliţele
Sclavii zeilor 325

povestesc că Enki era în extaz. „Cine ar fi crezut asta... am


reuşit să-i combin pe Anunnaki şi pe pământeni... am adus
pe lume omul civilizat.” Enki i-a spus logodnicei sale că i-a
găsit pe cei doi copii plutind într-un coş pe râu şi i-a luat
ca să-i crească singur. La fel cum Moise a fost crescut ca
fiu al unui faraon, cei doi copii au devenit cunoscuţi ca „Cei
Graţioşi”, fiind crescuţi ca odrasle ale Domnului Pământului.
Cei doi s-au născut în cel de-a 92-lea Shar, adică la 334 000
de ani după sosirea Anunnaki pe Pământ, ceea ce înseam­
nă 108 000 de ani faţă de timpul prezent. Au fost numiţi
Adapa „Copilul găsit” şi Titi, „Cel cu viaţă”. Prin această
acţiune Enki a creat personal primii homo sapiens sapiens şi
le-a asigurat viitorul de nouă specie civilizată care să se poată
înmulţi pe Pământ.

„Am inventat omul civilizat... Un nou pământean a


fost creat din sămânţa mea, după chipul şi după placul meu.”
Acestea sunt unele dintre cele mai importante cuvinte din
întreaga mea demonstraţie a conceptului „dumnezeu - dia­
vol”. Pentru că Enki a fost creatorul lui Adamu şi din nou al
lui Adapa, primul om civilizat, atunci ar trebui să fie consi­
derat ca fiind creatorul. Însă fratele său, Enlil, l-a descris ca
fiind înşelător, un „şarpe” şi un „diavol” de care oamenii ar
trebui să se ferească. Enlil era până la urmă comandantul
suprem al planetei Pământ, care nu numai că s-a proclamat
zeul oamenilor, dar a şi fost perceput ca fiind zeul acestora.
Cuvântul lui Enlil pe Pământ era lege.
326 Michael Tellinger

Fig.16.16 Creatorii. Tăbliţă de argilă


aparţinând culturii neosumeriene, găsită în
zona Babilonului. datând din anii 1900 i.Hr. -
17G0 Î.Hr. Una dintre multele poveşti ale
creaţiei surprinse în lut. Acest text este unic
şi diferit faţă de povestea ..Creaţiei uneltelor”
şi de povestea babiloniană Enuma Elish.

Traducerea tăbliţei: În acele tim­


puri îndepărtate, în acele zile, după
ce s-au hotărât destinele şi după
ce Anu şi Enlil au hotărât reguli­
le pentru ceruri şi pentru Pământ.
Enki, Zeul Atoateştiutor. asemenea
unui preot cu o cunoaştere vastă,
a condus Pământul în numele lui
Enlil. După regulile stabilite pentru
ceruri şi pentru Pământ a întemeiat
oraşele, a săpat albiile Tigrului şi
Eufratului. Apoi a făcut legile pentru
fiecare ţinut. A inventat spălatul pe
mâini, a inventat libaţiile...

Acest zeu suprem al omenirii era cumplit şi brutal, aşa


cum se poate vedea peste tot în Vechiul Testament, pedep-
sindu-i pe oameni pentru nesupunere şi recompensându-i
pe cei puţin aleşi cu posesiuni fizice, cum ar fi pământul, au­
rul, caii, turmele şi altele. Dacă v-aţi întrebat vreodată de ce
sunt oamenii atât de materialişti, aici puteţi găsi răspunsul la
întrebare. Enlil era zeul care îi manipula pe oameni să facă
exact ceea ce voia el. Dumnezeul din Biblie şi celelalte religii
Sclavii zeilor 327

inventate de om. Nici măcar nu a dat omenirii şansa de a


evolua din punctul de vedere al conştiinţei pentru ca să poată
înţelege marele tablou al universului. În schimb, i-a manipu­
lat pe oameni încă de la început, ca să-i facă se creadă că el,
Enlil, era Dumnezeul atotputernic, creatorul universului şi
al tuturor lucrurilor din el. Şi atunci dacă Enlil, dumnezeul
nostru, era cel brutal, nu ar trebui ca el să fie numit diavolul?
Pentru că creat o reprezentare falsă a sa pentru o specie igno­
rantă care abia apăruse în Univers şi care nu înţelegea scopul
existenţei sale printre celelalte vieţuitoare?
Atunci când spun că dumnezeu era diavolul şi că
diavolul este creatorul nostru, această afirmaţie nu trebuie
scoasă din context. Enlil ar trebui să fie clasificat ca diavol
pentru faptul că a creat o reprezentare falsă despre sine, iar
Enki, cel care a fost descris ca un şarpe diabolic, era de fapt
cel care ne-a creat — creatorul nostru. Enki a fost singurul
dintre Anunnaki care a vegheat constant asupra interese­
lor omenirii, cel care a încercat să încredinţeze cunoştinţe
şi inteligenţă oamenilor din Edin, cel care ne-a învăţat cele
mai multe dintre aptitudinile pe care le avem în prezent şi
cel care i-a salvat pe oameni de la Marele Potop, atunci când
Enlil şi ceilalţi Anunnaki au hotărât să şteargă omenirea de
pe faţa Pământului.

Fig.16.17 Originile mediciniei. Simbolul folosit de industria medicală astăzi


îşi are rădăcinile în simbolismul sumerian timpuriu. Aripile reprezintă un zeu
sau o zeitate care deţine cunoştinţe superioare. Şarpele este simbolul lui
Enki si spirala dublă a ADN-ului.
328 Michael Tellinger

Adapa şi Titi au fost crescuţi la fel ca oricare alt copil


Anunnaki; Enki şi logodnica sa i-au învăţat toate aptitudi­
nile pe care le posedau Anunnaki. Bucuros că noua creatură
pământeană era civilizată şi inteligentă, el a cerut să i se adu­
că tot felul de seminţe şi animale domestice de pe Nibiru
pentru ca pământenii să poată să-şi crească hrana şi să înveţe
agricultura. „Să fie aduse de pe Nibiru seminţele plantelor...
să fie trimişi mieii care se transformă în oi pe Pământ... ca
să-i învăţăm agricultura şi creşterea animalelor... să fie numai
Anunnaki şi pământeni civilizaţi.” Avea de gând să-i lase pe
pământeni să-şi procure hrana singuri şi să asigure şi hra­
na pentru Anunnaki. Această cunoaştere era rezervată doar
pentru un număr restrâns de pământeni, care erau apropiaţi
de Anunnaki şi a căror responsabilitate era aceea de a-şi
hrăni stăpânii. Civilizarea în masă a speciei sclave avea să se
întâmple mult mai târziu.
Atât Enlil, cât şi Anu erau uimiţi că un om civilizat ar
putea să evolueze atât de repede dintr-un Adamu simplu. Au
făcut din nou referire la evoluţie înainte de a-şi exprima sur­
prinderea. „Este uimitor cum a putut să evolueze un om din
esenţa altui om... Este uimitor că din Adamu a apărut un om
civilizat pe Pământ atât de repede.” Din această afirmaţie re­
iese limpede că Anunnaki erau la curent cu ideea de evoluţie,
dar ştiau şi de cât timp are nevoie o specie ca să evolueze.
Deşi Enlil nu fusese încântat de ideea creării unei specii scla­
ve, el a descoperit brusc avantajele unui om civilizat, mult
mai inteligent, care putea să execute sarcini mai complicate,
în special aceea a creşterii animalelor şi a cultivării surselor
de hrană pentru toţi cei de pe Pământ. Bucuria lor a fost şi
mai mare atunci când Adapa şi Titi au avut primii copii, care
s-au dovedit a fi gemeni. Anu a fost atât de impresionat de
informaţiile primite despre Adapa, încât a ordonat ca acesta
să fie adus pe Nibiru pentru o vizită. „Să fie adus pământea­
nul Adapa pe Nibiru.”
Sclavii zeilor 329

A fost planificată o călătorie importantă pe Nibiru


pentru a-i prezenta lui Anu şi celorlalţi locuitori ai planetei
pe uimitorii pământeni care puteau să vorbească, să citească
şi să se comporte decent. Enlil nu a fost mulţumit nici de
acest plan. Nu numai că îi dotaseră pe pământeni cu toate
cunoştinţele pe care le posedau, dar acum voiau să-i ducă pe
aceştia în ceruri, ca să devină la fel cu Anunnaki? „Înzestraţi
cu inteligenţă, vor călători între Cer şi Pământ.” Dar porun­
ca lui Anu nu putea să fie nesocotită. Cei doi copii ai lui
Enki, Ningishzidda şi mai tânărul Dumuzi, au fost aleşi să-l
însoţească pe Adapa ca să viziteze pentru prima oară planeta
părinţilor lor. Anu voia să-l facă pe Adapa nemuritor şi să-l
includă în familia lărgită de Anunnaki, însă Enki avea alte
gânduri. Adapa era creaţia lui din propria sămânţă şi o mu­
ritoare pământeană şi avea mai mult sânge Anunnaki decât
Adamu, cel pe care îl crease prima dată. Adapa trebuia să
rămână pământean şi să înfrunte moartea la fel ca toţi ceilalţi
pământeni. Crearea unei specii noi era un lucru, dar crearea
unei specii nemuritoare nu se număra printre planurile sale.
După ce au decolat, tăbliţele descriu frica lui Adapa
care zbura pentru prima dată şi dorinţa lui de a se reîntoarce
la sol, în vreme ce Ningishzidda încerca să-l liniştească. „Au
văzut pământurile separate de mări şi de oceane... Adapa era
agitat, se speriase şi ţipa: Duceţi-mă înapoi!” Aceasta este
prima înregistrare a unui zbor uman, care descrie formele
geografice într-un mod posibil doar prin vederea de la mare
înălţime. Evenimentele care au avut loc pe Nibiru după so­
sirea lor par să fie desprinse dintr-un roman SF care aduce
aminte de scenariul din The Alien Who Came to Dinner. Anu
l-a admirat şi i-a pus întrebări lui Adapa şi întregul oraş a
venit să-l vadă pe străinul „civilizat” de pe altă planetă, căruia
i s-au oferit diverse mâncăruri şi băuturi. El le-a refuzat şi l-a
surprins şi l-a înfuriat întru câtva pe Anu, care era uimit că
acest pământean putea să refuze darul nemuririi.
330 Michael Tellinger

Aici intervine cotitura care face ficţiunea să imite


viaţa. Descoperim că Anunnaki aveau o tehnologie uimitoa­
re pe care noi nu o putem încă înţelege. Această tehnologie
le permitea să transmită mesaje secrete codificate. Înainte de
a pleca de pe Pământ, Enki i-a dat lui Ningishzidda o tăbliţă
care conţinea un mesaj codificat pentru Anu. „Anu a rupt
sigiliul tăbliţei... a introdus-o în scanner... şi a descifrat me­
sajul primit de la Enki.” Acest mesaj explica moştenirea lui
Adapa, faptul că era fiul lui Enki conceput cu o femeie pă­
mânteană şi că trebuia să se întoarcă pe Pământ pentru a-şi
înfrunta destinul. „Soarta sa va fi aceea de a deveni un om ci­
vilizat şi părinte.” Imediat, Anu a hotărât că „dechiderea faţa
de pământeni nu trebuia prelungită şi că acesta nu trebuia să
mănânce şi să bea de pe planeta Nibiru. Să se înmulţească pe
Pământ, să cultive câmpurile şi să crească turmele”. Dumuzi
a fost rugat să rămână pe Nibiru, în vreme ce Ningishzidda
s-a întors pe Pământ cu Adapa, ducând cu ei seminţele care
trebuiau să fie plantate. La întoarcerea sa, Dumuzi avea să
aducă mieii şi oile.
Enki i-a mărturisit surorii sale, Ninmah, şi lui
Ningishzidda faptul că Adapa şi Titi erau copiii săi, adăugând
că prin acţiunile sale a asigurat supravieţuirea Anunnaki.
Oamenii civilizaţi aveau să preia mai multe sarcini grele, vor
învăţa să producă mâncarea pentru a-i ţine în viaţă pe toţi în
perioadele grele. Dar încă o dată furia lui Enlil a fost imen­
să. Acesta este momentul în care Anunnaki au început să
analizeze conceptele de soartă şi destin, ca o inevitabilitate fi­
losofică. „Şi astfel a rostit Enlil mânios. Acum norocul le este
pecetluit, destinul a fost învins de soartă.” De pe urma aces­
tor traduceri rămânem cu un amestec ciudat de spiritualitate,
o conştiinţă a existenţei unui Creator al tuturor lucrurilor şi
cu o experienţă a tehnologiei avansate şi a ştiinţei de a face
lucruri. Şi totuşi, chiar şi Anunnaki vădeau semnele clare ale
unei specii care se afla pe drumul evoluţiei. Am impresia că
Sclavii zeilor 331

genomul lor nu era atât de dezvoltat pe cât am fi tentaţi să


credem la prima vedere. Este posibil ca soarta să fie aceea
care i-a adus pe Pământ ca să-i creeze pe oameni, care aveau
să-şi descopere moştenirea ancestrală care se întindea până
la îndepărtata planetă Nibiru. Dar mi-am expus deja teoria
cu privire la evoluţia genomului. Susţin ideea că evoluţia are
loc exponenţial şi că în câţiva ani am fi evoluat până la nivelul
pe care-l aveau Anunnaki atunci când ne-au creat. Probabil
că până acum ei au evoluat dincolo de puterea noastră de
înţelegere şi asta ar putea să aibă de-a face cu multe mărturii
despre apariţia OZN-urilor, a vizitatorilor şi răpirilor care
sunt raportate constant. Este posibil ca de atunci de când au
părăsit Pământul Anunnaki să se reîntoarcă periodic ca să
verifice felul în care creaţia lor evoluează şi poate să ne ajute
să evoluăm într-o direcţie bună sau greşită?
Între timp, partenera femelă a lui Adapa, Titi, a dat
naştere la doi fii gemeni. Aceştia au fost numiţi Ka-in şi
Abael, demonstrând încă o dată că aceia care au rescris Biblia
după mii de ani au făcut-o într-un mod greşit. Părinţii lui
Cain şi Abel nu au fost Adam şi Eva, ci primul cuplu civilizat
de pe Pământ a avut aceşti doi copii problematici. Ka-in a fost
luat în grijă de Ninurta, care l-a dus în oraşul Bad-Tibura,
pe care-l conducea, ca să-l înveţe totul despre agricultură,
săparea canalelor, însămânţarea, plantarea şi strângerea re­
coltelor şi era cunoscut sub numele de „Cel care creşte pe
câmpurile cu mâncare.” Celălalt fiu, Abael, care era cunoscut
ca fiind „Cel din câmpiile inundate”, a fost luat de Marduk,
care l-a învăţat totul despre construirea adăposturilor pentru
animale, despre cum trebuiau hrănite acestea şi cum trebuiau
îngrijite. Ni se aduce aminte despre vieţile lungi pe care le
trăiau primii oameni, pentru că a trecut un Shar întreg înain­
te ca Dumuzi să se întoarcă de pe Nibiru, aducând cu el oi şi
alte animale domestice cu patru picioare ca să fie crescute pe
332 Michael Tellinger

Pământ. „Niciodată înainte nu mai fusese o oaie pe Pământ,


niciun miel nu mai ajunsese pe Pământ până să cadă din cer.”
Sub conducerea lui Ninmah, Anunnaki au construit
ceea ce s-a numit „Camera Creaţiei”, acolo unde „a început
multiplicarea oilor şi seminţelor de pe Pământ.” Atunci când
primele recolte au fost strânse de Ka-in şi Abael, au fost
chemaţi în faţa lui Enlil şi Enki şi asistăm la prima ofrandă
făcută de oameni către zei. Enlil a hotărât ca „să aibă loc ce­
lebrarea primilor” şi, pentru prima dată după mult timp, era
mulţumit de oameni. Această mentalitate de servitudine şi
ofrandă a fost impusă oamenilor timp de mii de ani de către
Enlil şi ceilalţi zei Anunnaki, forţându-i pe oameni să facă
jertfele ca un semn de supunere. Acestea trebuie să fi fost
vremuri grele pe Pământ, pentru că producţia de mâncare nu
era suficientă să hrănească numărul mare de Anunnaki şi de
pământeni din Abzu şi din Edin. Peştele şi fructele erau cu
siguranţă neîndestulătoare. Numai după introducerea unei
largi varietăţi de seminţe, criza mâncării s-a mai atenuat
printre Anunnaki şi oameni.
Competiţia subtilă dintre verii Ninurta şi Marduk s-a
răsfrânt asupra fraţilor pământeni Ka-in şi Abael. Aceştia au
început să se certe în legătură cu importanţa muncii pe care o
făceau, afişând trăsăturile tipice ale oamenilor încă din aceas­
tă perioadă de început a istoriei. Nu a durat mult până când
competiţia lor subtilă s-a transformat într-o rivalitate făţişă
şi, atunci când clima s-a schimbat, iar vieţile fermierilor s-au
înăsprit, rivalitatea s-a transformat în crimă. Oile lui Abael
au descoperit câmpurile lui Ka-in şi au intrat pe ele ca să le
pască. Brusc, micile lor certuri s-au transformat într-o con­
fruntare încinsă. Fraţii s-au angajat într-o luptă fizică asupra
proprietăţilor lor şi, într-un acces de furie, Ka-in l-a lovit pe
Abael cu o piatră, ucigându-1. „Ka-in a ridicat o piatră şi l-a
lovit în cap pe Abael... L-a lovit de mai multe ori până când
Abael a căzut, iar sângele a început să ţâşnească din el.”
Sclavii zeilor 333

Vedem primele semne ale remuşcării omeneşti şi ale


întristării. Atunci când Adapa şi Titi au aflat despre trage­
die, s-au comportat la fel cum unii oameni încă o mai fac în
prezent. „Titi a început să ţipe agonizant, iar Adapa s-a mur­
dărit cu noroi pe faţă.” Deşi lui Ka-in îi părea rău, era prea
târziu. Între Anunnaki au avut loc multe certuri şi deliberări
despre felul în care ar fi trebuit să trateze această situaţie.
Decizia nu a fost uşoară. Până la urmă, Ka-in a fost jude­
cat de Anunnaki şi alungat din Edin ca să trăiască singur
în ţinuturile îndepărtate şi să se îngrijească singur. „Trebuie
să pleci din Edin, nu vei mai rămâne printre Anunnaki şi
pământenii civilizaţi... Vei fi alungat la capătul Pământului.”
Biblia vorbeşte despre vremurile în care Nefilim se aflau pe
Pământ... iar fiii zeilor au văzut fiicele omului şi s-au îm­
preunat cu acestea şi au dat naştere unei noi subspecii, cea a
Arienilor. Este evident că în Biblie nu este totul aşa de expli­
cit, însă cred că am ajuns la punctul în care anumite porţiuni
ale acestei cărţi încep să capete mai mult sens.
În cel de-al 95-lea Shar, Adapa şi Titi au avut un alt
copil, pe Seti, cel care în Biblie apare cu numele Set, dar pri­
mul cuplu de oameni civilizaţi nu s-a oprit aici. „Adapa şi Titi
au avut treizeci de băieţi şi treizeci de fete.” Aceste odrasle
au fost fermierii şi agricultorii care s-au înmulţit şi au pro­
dus toată mâncarea care era necesară pe Pământ. În cel de-al
97-lea Shar, Seti a avut un băiat pe care l-a numit Enshi, ceea
ce însemna „Stăpânul Omenirii”. Enshi a învăţat de la Adapa
cum să scrie şi să socotească, a învăţat despre Anunnaki şi
Nibiru, apoi a fost dus la Nibru-ki de către fiul lui Enlil şi i
s-a arătat cum să folosească uleiurile şi cum să extragă elixirul
din fructele de inbus. Acesta a fost un alt moment important
dintre oameni şi Anunnaki, atunci când omul a început să-i
numească pe aceştia cu apelativul „Domn”. „De atunci a în­
ceput omul civilizat să le spună Lorzi zeilor Anunnaki”, şi
acesta este începutul etapei de divinizare a acestora. Oamenii
334 Michael Tellinger

civilizaţi au fosr învăţaţi cum să facă focul cu ajutorul bitu­


mului, cum să folosescă furnalul şi cuptorul ca să topească
metalele şi să rafineze aurul. Au fost învăţaţi să confecţioneze
instrumente muzicale, să cânte şi chiar să sape gropi pentru
apă. Oamenilor le plăcea să se adune lângă apă ca să sociali­
zeze, iar aici aveau loc cele mai multe întâlniri dintre bărbaţi
şi femei, care implicau şi activităţile sexuale, care au condus
la o creştere rapidă a populaţiei. Chiar şi astăzi continuăm
să afişăm acelaşi comportament, oamenii fiind în continu­
are atraşi de apă în număr mare. Indiferent dacă este vorba
despre o plajă sau despre malurile unui râu sau chiar des­
pre piscina din curtea din spate, oamenii au fost întotdeauna
atraşi de apă. Această parte din tăbliţele sumeriene a fost
copiată greşit în Biblie de către cei care au scris-o la mii de
ani distanţă şi care au creat confuzie în rândurile învăţaţilor
şi ale teologilor deopotrivă în legătură cu Nefilim. Aceasta
a fost perioada în care „Igigi veneau mai des pe Pământ” de
pe Marte. Marduk şi ceilalţi Igigi de pe Marte „işi doreau cu
ardoare ceea ce se găsea pe Pământ”.
Sosise vremea pentru expansiunea oamenilor
pe Pământ. Se năşteau din ce în ce mai mulţi oameni
ca descendenţi ai lui Adapa. Oricine ia în considerare
diferenţele culturale dintre vremurile trecute şi prezent este
aceea că promiscuitatea în care trăiau zeii era aproape o
cerinţă în comportamentul lor. Este posibil ca oamenii să fi
moştenit asemenea trăsături de la Anunnaki? Am moştenit
cu siguranţă multe dintre caracteristicile lor, în afara celor
care au fost într-adins eliminate din ADN-ul nostru. Exista
totuşi un motiv ciudat pentru nivelul ridicat al promiscuităţii
din acele vremuri. Trebuia să existe un număr cât mai mare de
fraţi vitregi care să poată procrea pentru menţinerea fondul
genetic puternic şi sănătos pe măsură ce numărul membrilor
speciei se mărea. Şi, fără să-şi dea seama, oamenii imitau obi­
ceiurile sexuale ale zeilor creatori.
Sclavii zeilor 335

Omenirea se afla la începutul unei lungi perioade de


împliniri şi de intemeiere a bazelor culturale. Voi menţiona
câteva dintre cele mai importante realizări. Malalu, care în­
semna „Acela care se joacă”, era fiul lui Kunin şi surorii sale
vitrege, Mualit, şi era recunoscut pentru faptul că interpreta
şi cânta muzică, aşa că Ninurta i-a făcut multe instrumente
muzicale, printre care se afla şi o harpă. întreaga lor familie
lucra în oraşul de metal Bad-Tibira.
Irid, care însemna „Acela din apele dulci”, a devenit cel
mai bun constructor de fântâni şi furnizor de apă, acolo unde
oamenilor le plăcea să se adune şi să procreeze. V-aţi întrebat
vreodată de unde au grecii şi romanii ideea pentru băile lor
şi care este originea cuvântului „irigaţie”? Igigi de pe Marte
veneau mai des pe Pământ în număr mare, dorind să scape
de clima aspră de pe Marte şi să participe la stilul de viaţă
al pământenilor. Masculii Igigi au început să curteze fetele
pământenilor pe care le doreau.
Marduk l-a luat sub aripa sa protectoare pe un tânăr
care se numea Enkime „Cel care avea înţelegerea cronici­
lor”, pe care l-a învăţat multe lucruri. L-a dus pe Lună şi
l-a învăţat tot ceea ce învăţase de la Enki, despre stele şi
constelaţii şi despre drumul pe care-l parcurgeau planete­
le. Vă imaginaţi ce ar însemna urmele lor pe Lună? Ce ar
însemna pentru percepţia noastră asupra omenirii? La în­
toarcere, Enkime a fost lăsat la Utu, lângă Sippar, „Locul
Carelor”, şi a fost numit „Prinţul pământenilor”. Enkime
a fost primul om care a primit iniţiere în tainele preoţiei.
După o perioadă de timp, Marduk s-a reîntors în ceruri
cu Enkime şi cu fiul acestuia, Matushal. Dar la întoarcere
Enkime a rămas în ceruri. „Într-o caleaşcă cerească au ple­
cat... Au fost duşi de Marduk să-i viziteze pe Igigi de pe
Lahmu... Şi a rămas în ceruri până la sfârşitul zilelor sale.”
Încă nu este clar ce s-a întâmplat cu acest personaj, dar stă
scris că Igigi l-au îndrăgit. Există posibilitatea ca Enkime
336 Michael Tellinger

să fi rămas, de fapt, pe Marte ca o forţă pacificatoare pentru


Igigi, care deveneau neliniştiţi. Ar fi ironic ca un pămân­
tean muritor să ofere inspiraţie nativilor nibiruani. Poate
că era într-adevăr demn de statutul de preot care-i fusese
încredinţat. Şi poate că acolo a fost locul în care era mai
multă nevoie de el, pentru că a trebuit să mai treacă mult
timp până când Igigi au început în cele din urmă să părăsescă
planeta Marte şi să se îndrepte către Pământ. Toate aceste
lucruri s-au întâmplat în cel de-al 104-lea Shar, la 374 400
de ani după sosirea Anunnaki pe Pământ şi la 68 600 de ani
de timpul prezent.
Adapa, primul om civilizat sau primul homo sapiens sa­
piens, a murit în cel de-al 108-lea Shar, în anul 55 000 î.Hr.
A trăit timp de 14 Shar, ceea ce ar însemna că a trăit apro­
ximativ 48 000 de ani! Aceasta este o dovadă a faptului că
Anunnaki au mai efectuat şi alte modificări genetice asupra
oamenilor pe măsura trecerii timpului, ca să le reducă durata
de viaţă şi, implicit, numărul lor. Totuşi, nu a fost suficient
ca să încetinească rata rapidă de naşteri din rândul speciei
sclave. În timp ce numărul pământenilor creştea şi acestora li
se năşteau fiice frumoase, Marduk s-a îndrăgostit de o feme­
ie pământeană. A fost primul Anunnaki care s-a logodit cu
o pământeancă şi acest fapt nu avea să rămână fără urmări.
Dezbaterile lor contradictorii aduc în discuţie mortalitatea
omenirii şi imaginea creatorului. Marduk i-a reamintit tată­
lui său dezordinea pe care au generat-o atunci când au creat
o specie civilizată cu o gândire la fel de avansată ca şi cea
Anunnaki, singura diferenţă între cele două specii fiind lon­
gevitatea. „Am creat pe această planetă pas cu pas o fiinţă
care să ne semene... după chipul şi asemănarea noastră este
această fiinţă civilizată şi, cu excepţia vieţii îndelungate, el
este asemenea nouă.” Aceasta a fost motivaţia lui Marduk
pentru faptul că-şi dorea ca logodnică o femeie pământeană.
Opţiunile pe care le avea i-au fost prezentate clar de Enki şi
Sclavii zeilor 337

Enlil. Marduk avea să renunţe la toate drepturile sale princi­


are de pe Nibiru şi nu mai putea să se întoarcă acolo niciodată
împreună cu logodnica sa. Până şi Anu s-a implicat în aceas­
tă situaţie complicată. „Marduk se poate căsători... dar nu
va mai fi prinţ pe Nibiru.” Această atitudine a bătrânilor l-a
împins pe tânărul Marduk spre respingerea întregului sis­
tem şi, în cele din urmă, la revolta împotriva tuturor celorlalţi
Anunnaki, atunci când s-a proclamat zeu suprem.
Şi astfel, după nunta lor, Marduk şi mireasa lui,
Sarpanit, au fost trimişi într-un ţinut îndepărtat care le-a
fost încredinţat. „Un domeniu al lor, departe de Edin, într-un
alt ţ i n u t , au spus Enlil şi Enki. Avem şi indicii despre lo­
cul în care fusese exilat Marduk. „Un domeniu mai sus de
Abzu, în ţinutul unde ajunge Marea Superioară, dincolo de
ale cărei ape se află Edinul şi unde se poate ajunge cu bărci­
le:' Era vorba despre ţinuturile Egiptului. Pământul pe care
urma să-l conducă Marduk în anii următori sub numele de
Ra. Fără ştirea celor doi fraţi mari, Enlil şi Enki, Igigi de pe
Marte au folosit ca pretext nunta lui Marduk ca să vină pe
Pământ. Însă ei aveau un motiv ascuns pentru care veneau. Să
recunoaştem faptul că viaţa dură de pe planeta pustie Marte
nu era ceea ce speraseră ei atunci când au plecat de pe Nibiru.
Îşi doreau viaţa darnică şi plină de distracţii pe care Anunnki
înconjuraţi de sclavi o duceau pe Pământ. Dar principala
forţă care-i atrăgea pe Pământ era reprezentată de foarte fru­
moasele şi incintantele „fiice ale omului”. Următorul episod
este foarte bine prezentat în Facere şi, încă o dată, copiat din
mai vechile tăbliţe sumeriene şi neînţeles de către învăţaţii şi
teologii contemporani. Igigi spuneau: „Ceea ce lui Marduk
îi este permis nouă nu ar trebui să ne fie interzis”. Femeile
pământene erau numite „Femele Adapite”, după numele pri­
mului lor strămoş Adapa, primul homo sapiens sapiens, fiul lui
Enki şi un pământean din seminţia lui Adamu.
338 Michael Tellinger

Igigi spuneau: .„Haideţi să ne alegem soţii dintre


Femeile Adapite şi să facem copii.” Le-au luat ostatice pe
aceste femei şi le-au dus în portul spaţial şi au cerut să li se
acorde aceleaşi privilegii pe care le primise şi Marduk. Acesta
a fost de acord cu ei. „Ceea ce am făcut eu au şi ei voie.” Din
nou îl vedem pe Enlil nervos şi neliniştit din cauza acestei
probleme. „Enlil era nervos şi lipsit de linişte.” Putem să se­
sizăm planul ascuns de a-i controla pe oameni prin forţă şi
pedeapsă. „Prin mâinile noastre va fi condusă multitudinea
de pământeni de pe această planetă.” El avea să devină dum­
nezeul violent din Biblie, care monitoriza cu atenţie fiecare
pas al omului, asigurându-se că nu deveneau prea înţelepţi
sau prea puternici ca să-l poată provoca în vreun fel. Astfel
că, şi după capitularea lui Enlil, „lăsaţi-i pe Igigi şi pe fe­
mele pămîntene să plece”, acesta a avut de înfruntat o nouă
dilemă. Marduk l-a informat că viaţa pe Marte devenise
imposibilă, condiţiile erau de nesuportat şi trebuiau să aban­
doneze staţia. „Pe Lahmu condiţiile au devenit insuportabile,
supravieţuirea nu este posibilă.”
Emigranţii de pe Marte au fost izolaţi în interiorul
şi în jurul portului spaţial din munţii cu păduri de cedru,
acolo unde îşi începuseră iniţial mişcarea de rezistenţă. Au
făcut copii care au devenit cunoscuţi sub numele de „Copiii
Navei Spaţiale”, la care se face referire adesea în cărţi şi în
tăbliţele sumeriene. În cele din urmă, unii dintre ei i s-au ală­
turat lui Marduk în noile ţinuturi stăpânite de acesta, alţii au
mers „spre ţinuturile îndepărtate din Est, ţinuturile munţilor
înalţi”, în vreme ce alţii au rămas pe loc. Din aceste descrieri
reiese clar că aceştia erau primii Arieni care s-au stabilit mai
târziu în Europa şi au invadat Valea Indului, punând bazele
limbilor indo-europene. Aceştia erau albi, avansaţi din punct
de vedere tehnologic şi aveau cunoştinţe mai multe decât un
om obişnuit. Ei aveau să fie primii faraoni ai Egiptului, sub
conducerea lui Marduk. Marduk a început să pună bazele
Sclavii zeilor 339

unui grup mare şi loial de adepţi printre oamenii care l-au


urmat, i s-au supus şi l-au venerat. Era o forţă în devenire pe
Pământ, ceea ce a început să-i îngrijoreze pe Enlil şi pe Enki.
Iată alte câteva cuvinte biblice, aparţinând lui Enlil, care ana­
liza lucrurile care s-ar putea întâmpla în viitor. „Pământul va
fi moştenit de către pământeni.” Enlil a plănuit măsuri împo­
triva planurilor lui Marduk. L-a trimis pe fiul său, Ninurta,
să găsească odraslele şi clanurile lui Ka-in, care acum locu­
iau în ţinuturi îndepărtate, şi să le înveţe tot ce aveau nevoie
să ştie despre producerea uneltelor, minerit, manufacturarea
produselor, topire, construirea navelor, navigaţia şi lupta în
război. „Aceştia se stabiliseră într-un ţinut nou, într-un oraş
în care construiseră două turnuri gemene... Era un ţinut
de dincolo de mare, nu era ţinutul muntos care lega Cerul
de Pământ.” Din aceste descrieri pare a fi vorba fără nicio
îndoială de primele aşezări din munţii Anzi şi de primele
civilizaţii sud-americane, din Peru şi Bolivia, din apropierea
lacului Titicaca.
În Edin, Anunnaki l-au numit pe pământeanul
Lu-mach, fiul lui Matushal,ca şef al operaţiunilor. Soţia aces­
tuia se numea Batanash. „Era de o frumuseţe uluitoare, Enki
a fost fermecat de frumuseţea ei.” Vedem din nou în acţiune
pronunţata latură sexuală a lui Enki, care creează şi mai mul­
te controverse, introducându-şi încă o dată gena în fondul
genetic uman. A sedus-o pe frumoasa Batanash, care i-a năs­
cut un fiu pe care l-a numit Ziusudra, „Acela ale cărui zile
sunt lungi şi luminoase.” Acesta este omul care a supravieţuit
potopului în arcă şi cel pe care Biblia îl numeşte Noe. A fost
crescut la Shurubak, dar secretul asupra paternităţii sale a ră­
mas între Enki şi Batanash. A fost născut în cel de-al 110-lea
Shar, la 396 000 de la sosirea Anunnaki pe Pământ, în anul
47 000 î.Hr, adică la jumătatea ultimei ere glaciare. Cei care
cred că era glaciară înseamnă că tot Pământul era acoperit
de zăpadă şi gheaţă se înşală. Învăţaţii spun că cea mai mare
340 Michael Tellinger

parte a Canadei, nordul Statelor Unite ale Americii, nordul


Europei şi cel al Asiei erau acoperite de gheaţă şi zăpadă,
dar mai la sud lumea era locuibilă cu foarte puţine diferenţe
climatice faţă de prezent. Acesta este motivul pentru care
Anunnaki s-au stabilit în Mesopotamia, între fluviile Tigru
şi Eufrat. Acolo, totul era luxuriant şi verde şi nu semăna
deloc cu deşertul care se găseşte în prezent pe acele locuri.
Antartica era probabil mult mai întinsă şi era acoperită de
o gheaţă groasă, care va fi principala cauză a Marelui Potop
care a avut loc mai târziu.
La fel ca Adapa, primul fiu uman al lui Enki, Ziusudra
era foarte deştept, vădea semne mari de inteligenţă, iar Enki
îl adora pe băieţelul care-i semăna. Descrierea copilului ne
ajută să ne facem o idee despre felul în care arăta Enki. Iată
cum este descris copilul Ziusudra. „Pielea sa era albă ca ză­
pada... părul său avea culoarea firului de lână... ochii săi aveau
culoarea cerului şi străluceau.” Încă de la început a fost tra­
tat cu mare grijă de Enki şi de Ninmah. A învăţat ritualuri
preoţeşti şi tot ceea ce a ştiut şi Adapa înaintea sa. Ni se dă
şi un indiciu asupra faptului că Anunnaki foloseau un limbaj
diferit sau o scriere anume între ei, atunci când citim că „scri­
erile lui Adapa a fost învăţat să le citească”. Aici se poate afla
dovada că scriptul indus şi cel din zona balcano-dunărea-
nă ar putea reprezenta limbajul folosit de Anunnaki sau un
script înrudit pe care primii pământeni, cum au fost Adapa
şi Ziusudra, l-au folosit cu mult înainte ca Marele Potop să
distrugă cea mai mare parte a lumii. Aceasta ar putea să fie
şi explicaţia pentru faptul că s-au găsit doar un număr mic
de exemplare în lume. Restul au fost adunate şi îngropate
sub munţii de sare şi nămol. Insă, atunci când tăbliţele fac
referire la Timpurile Anterioare, este vorba despre perioada
dinaintea Potopului? Atunci când pe Pământ era instaurată
o altfel de ordine?
Sclavii zeilor 341

Fig. 16.18. Raport de analize medicale. Tăbliţă cu scriere


cuneiformă datând din perioada veche babiloniană, din
jurul anului 1900 Î.Hr. Tăbliţa enumeră câteva proceduri
medicale executate de un terapeut antic. Astfel de texte
medicale sunt bine-cunoscute în literatura neobabiloni-
ană, însă din perioada veche babiloniană, cu o mie de
ani mai veche, au supravieţuit puţine tăbliţe. Multe din­
tre diagnosticele babiloniene se păstrează şi în medicina
contemporană.

Atunci când limba era diferită, înainte de turnul Babei


şi înainte ca „limba omului să fie amestecată”? Aşa se pare.
Dar viaţa nu se desfăşura bine pe Pământ, se părea că
erau prinşi într-o spirală descendentă atât din punct de ve­
dere cultural, cât şi prin prisma condiţiilor de mediu. Igigi
342 Michael Tellinger

procreau rapid împreună cu femeile pământene, ceea ce pe


Enlil îl făcea să se întristeze. „În ochii săi, misiunea Anunnaki
pe Pământ fusese denaturată.” Trebuie să o recunoaştem:
această situaţie era de neconceput atunci când au venit pe
Pământ ca să extragă aurul din sol. Un alt lucru interesant
este efectul pe care mediul îl producea asupra noii specii afla­
te în dezvoltare. Avem o specie nouă care a fost introdusă
brusc într-un mediu de viaţă relativ străin. Această specie nu
a evoluat în acest mediu, iar sistemul imunitar nu era ajustat
pentru microorganismele de pe Pământ din acea vreme, aşa
că nu ar fi trebui să fim surprinşi arunci când citim despre
bolile care i-au răpus pe oameni. „În vremea lui Ziusudra ciu­
ma şi alte molime au afectat Pământul... Durerile, ameţelile,
frigurile, febrele i-au copleşit pe pământeni.”
Din fericire, Ninmah, sora deşteaptă a celor doi fraţi
atotputernici, era cu adevărat o vindecătoare. „Să-i învăţăm
pe oameni cum să se vindece, să înveţe singuri remediul.”
Enlil nu ar fi făcut nimic. Nu avea de gând să facă nimic ca
să ajute noua specie să supravieţuiască şi să înflorească. „Fie
ca pământenii să piară de foame şi de boală.” În mintea sa,
sejurul lor pe Pământ se apropia de final şi mai degrabă ar fi
eliminat orice formă de viaţă de pe Pământ înainte de a pleca
pe Nibiru. Avem acum o imagine clară a personalităţii „ze­
ului violent”. Şi pământul suferea, nimic nu mai creştea, iar
vânturile, căldura şi seceta îi nimiceau pe oameni. Nibiru se
apropia pe orbita sa de Soare, şi pe Pământ începeau să se în­
tâmple lucruri ciudate. Cutremurele şi trepidaţiile au început
să devină obişnuite, iar Enlil a discutat despre evenimentele
ciudate cu Anu care se afla pe Nibiru. Au instalat echipamen­
te de supraveghere în Abzu, ca să ţină sub control Polul Sud.
„Au fost înregistrate zgomote ciudate în ţinutul alb al zăpe­
zii... Gheaţa şi zăpada care acopereau ţinutul alb au început
să alunece.” Aceasta este prima dovadă despre sfârşitul erei
glaciare, surprinsă clar de tăbliţele de argilă. Cum ar fi putut
Sclavii zeilor 343

să ştie un scrib de acum 4 500 de ani despre evenimentele


care au precedat potopul dacă nu i-ar fi spus altcineva care
era acolo? Detaliile din acest text sunt prea clare ca să fi fost
transmise în formă orală de-a lungul mileniilor. A devenit
evident că apropierea lui Nibiru de Soare avea să provoace
dezastre asupra gravitaţiei Pământului şi să aibă un efect de­
vastator asupra regiunilor polare acolo unde gheaţa începuse
deja să se topească. „Data viitoare când Nibiru se va apropia
de Soare, Pământul va fi supus forţei de atracţie a lui Nibiru.”
Acestea erau cuvintele rostite de Anunnaki de pe Nibiru, ca­
re-l avertizau pe Enlil despre o calamitate iminentă care avea
să lovească Pământul.
Anunnaki au demarat pregătirile pentru evacuare.
Au încetat toate procesele de topire a aurului, „tot aurul a
fost pregătit ca să fie expediată pe Nibiru şi o flotă de care
celeste rapide s-au întors pe Pământ.” Enlil a organizat o în­
tâlnire urgentă cu toţi comandanţii Anunnaki şi Igigi şi le-a
spus despre „dezastrul iminent” care îi pândea. „Misiunea
pe Pământ a ajuns la un final nedorit.” A specificat clar că
toţi cei care doresc să părăsească Pământul o vor face fără
logodnicele lor pământene. Acesta era momentul pe care
Enlil l-a aşteptat în secret: să distrugă hoardele de pămân-,
teni care preluaseră controlul asupra lumii prin numărul lor
impresionant. Acelora dintre Anunnaki şi Igigi care alegeau
să rămână li s-a spus să se mute în zonele înalte şi să aştepte
trecerea calamităţii. Ceilalţi Anunnaki care nu doreau să se
întoarcă pe Nibiru au aşteptat evenimentele pentru a se in­
stala în „Bărcile cereşti” de la limita atmosferei Pământului.
Atunci a sosit momentul critic în care adevăratul spirit uman
al multora dintre copiii Anunnaki născuţi pe Pământ a ieşit
la iveală. Marduk şi toţi ceilalţi fii ai lui Enki au ales să ră­
mână pe Pământ. La fel au făcut şi fiii lui Enlil. Acesta a
fost un moment emoţionant pentru sensibila Ninmah: toţi
se uitau la ea şi aşteptau să ia o decizie: „Cu mândrie şi-a
344 Michael Tellinger

anunţat hotărârea de a rămâne... munca mea este aici... Nu-i


voi abandona pe pământenii pe care i-am creat.”
Atunci Enlil şi-a dezvăluit măreţul plan care privea
rasa umană. „Să-i lăsăm pe pământeni să piară în chinuri.”
Putem auzi foarte clar tonul vocii zeului violent, a cărui voce
se aude permanent în Biblie. Însă Enki l-a dezaprobat cu
tărie pe fratele său. Până la urmă, el fusese cel care îi crease
pe oameni de la bun început şi el a fost tatăl noii specii de
oameni civilizaţi. „O fiinţă minunată a fost creată de noi şi
tot noi trebuie să o salvăm.” O ceartă aprigă a izbucnit între
cei doi fraţi, în care Enlil l-a acuzat pe Enki că joacă rolul
lui Dumnezeu. „Ai luat în mâinile tale puterile Creatorului
tuturor lucrurilor”, şi l-a acuzat pe Enki pentru toate relele
care se întâmplaseră oamenilor.
Fiind comandantul Pământului, Enlil a luat o decizie
finală şi i-a pus pe toţi cei prezenţi să depună un jurământ
care a dus la distrugerea omenirii. „Acum, că se apropie o
calamitate al cărei final nu este cunoscut, fie să se întâm­
ple ceea ce trebuie să se întâmple.” Cu toţii au depus acel
jurământ, mai puţin Enki care a ieşit în fugă de la locul adu­
nării. „Fie ca toată răspunderea să apese pentru totdeauna pe
umerii lui Enlil.” Ca parte a activităţilor de evacuare, Enlil a
dus Tabletele la Sippar, locul unde erau „Carele Celeste”, şi
le-a îngropat în siguranţă în camera de protecţie. Şi totuşi
ce aşteptau cu toţii? La ce fel de calamitate se aşteptau? O
mare inundaţie de apă, cu o înălţime atât de mare încât ar fi
devastat întreaga planetă. „Când avalanşa de apă va mătura
pământul... totul va fi condamnat la distrugere dintr-o sin­
gură lovitură.” Pregătirile au luat sfârşit şi ei aşteptau sosirea
dezastrului. Acesta este tipul de avertisment de care ar fi avut
nevoie oamenii din Indonezia, Thailanda, Sri Lanka, India
şi Etiopia, înainte ca tsunami-ul să le devasteze vieţile. Insă
sfidătorul Enki şi sora sa, Ninmah, au mers la Abzu şi au adu­
nat toate specimenele necesare pentru a putea să recombine
Sclavii zeilor 345

toate formele de viaţă pe care le creaseră pe Pământ. „Au


colectat esenţa masculilor şi a femelelor şi ouăle vieţii... ca să
le păstreze şi să le repună în circuitul vieţii de pe Pământ.”
Anunnaki s-au adunat la Sippar şi au aşteptat ziua di-
luviului. Enki încă nu-şi terminase treaba. Ziusudra, carne
din carnea sa şi sânge din sângele său, avea să fie lăsat până
la urmă să piară în inundaţie. Aceasta este povestea reală a
Potopului şi a felului în care au supravieţuit oamenii. Spre de­
osebire de versiunea mult mai naivă şi simplificată a poveştii
biblice a lui Noe, tăbliţele sumeriene ne povestesc în detaliu
eforturile depuse de Enki ca să-l ajute pe Ziusudra: felul în
care l-a ghidat cu planuri precise pentru construcţia „arcei”,
cum să o izoleze cu gudron şi ce să ia la bordul ei. „Barca să
fie una care să se poată întoarce şi apleca pentru a supravieţui
avalanşei de apă... să-ţi aduni în ea familia şi prietenii... la
bord să fie apă de băut... şi să aduci animale domestice.” Deşi
Enki l-a sfidat pe Enlil, nu voia să nesocotească făţiş jură­
mântul pe care Anunnaki îl depuseseră. Aşadar, i-a transmis
toate informaţiile lui Ziusudra din spatele unui perete, ca să
nu i se vadă faţa. Argumentul său copilăresc, dar de efect a
fost acela că nu i-a vorbit lui Ziusudra, ci unui perete. „Un
diluviu copleşitor care vine de la Sud va distruge pământu­
rile şi viaţa... îţi va ridica barca din acostament... barca se
va roti şi apleca... prin tine va supravieţui seminţia omului
civilizat.” Diferenţele faţă de versiunea biblică nu stau în
conţinutul propriu-zis, ci în aceea că Ziusudra nu şi-a luat
cu el numai familia, ci şi alţi prieteni. Urmaşii lui Noe ar fi
murit pur şi simplu în câteva generaţii din cauza cosangvi-
nizării 1 . Partea în care Noe trebuia să ia pe arcă o pereche
din fiecare specie de animal m-a nedumerit întotdeauna, din
cauza imposibilităţii realizării ei. Insă povestea are, de fapt, o
origine diferită, una care are mai mult sens şi este realizabilă.

1 Unire a unor organisme înrudite în procesul fecundaţiei (n.tr.)


346 Michael Tellinger

Ţineţi minte că Enki şi Ninmah au colectat esenţa tuturor


oamenilor şi animalelor din sălbăticie? Au depozitat cu grijă
această „esenţă”, care trebuie să fi fost ADN, spermă şi ovu­
le în containere potrivite pentru a le putea păstra. Tăbliţele
susţin cu tărie această ipoteză. Cu câteva zile înainte de
Potop, Ningal i-a dus lui Ziusudra o cutie. „Esenţa vieţii şi
ouăle creaturilor vii sunt în această cutie, colectate de Enki
şi Ninmah... Trebuie ascunse din calea mâniei lui Enlil, ca
să refacem viaţa dacă Pământul o va permite.” Acestea sunt
cuvintele care dau fiori, care aveau să fie repetate de multe
ori de eroii din Biblie la mii de ani după aceea. Mânia lui
Enlil a devenit „mânia lui dumnezeu”, care menţine lumea
temătoare şi supusă.
Şi astfel Potopul a sosit aşa cum era de aşteptat. A ve­
nit în cel de-al 120-lea Shar, la 432 000 de ani de la sosirea
Anunnaki pe Pământ, aproximativ în anul 11 000 î.Hr., ceea
ce corespunde perfect perioadei în care învăţaţii moderni
susţin că Potopul a distrus lumea. Este important de reţinut că
la acest moment Ziusudra avea deja 1 Shar, ceea ce înseamnă
36 000 de ani pământeni. Acum este absolut evident că poto­
pul nu a fost trimis de Dumnezeu, într-un moment de mânie
împotriva omenirii, ci a fost rezultatul unui eveniment cos­
mic produs de apropierea prea mare a planetei gigant Nibiru
de Pământ, în timpul orbitei sale de 3 600 de ani. A fost
cu adevărat o calamitate naturală care a fost folosită abuziv
de Anunnaki ca să-şi distruge creaţia care le făcea probleme:
specia sclavă pe care o numeau om.
Nibiru a ajuns în apropierea Pământului provocând
mari distrugeri şi activitate seismică. Au fost vremuri foarte
grele pentru planeta fragilă. Tăbliţele relatează clar că „timp
de cîteva zile înainte de ziua diluviului pământul a fremă­
tat şi a mugit ca de durere”. Venise timpul ca Anunnaki să
plece. „Adunaţi în bărcile lor cereşti, Anunnaki s-au ridicat
spre ceruri.” Obţinem o imagine clară a acelor evenimente
Sclavii zeilor 347

nu datorită imaginaţiei bogate a vreunui autor, ci pentru că


Anunnaki urmăreau potopul din navele lor aflate pe orbită.
Descrierile sunt mult prea detaliate şi clare ca să fi fost rodul
imaginaţiei unei persoane primitive.

Pământul a început să se cutremure, era agitat de o forţă de


atracţie necunoscută... în ţinutul alb, la marginea Pământului, tării­
le Pământului se cutremurau... apoi cu un muget egal cu cel făcut
de o mie de tunete, stratul de gheaţă s-a desprins de pământ... S-a
prăbuşit în marea din sud din cauza forţei de atracţie nevăzute a
lui Nibiru... Gheaţa se zdrobea, strat după strat.,. Suprafaţa ţinutului
alb se prăbuşea la fel ca şi coaja unui ou spart... au apărut valurile
mareei, iar valul de apă ajungea până la ceruri... Valul de apă gonea
spre nord... Atingea ţinutul Abzu... Şi apoi se deplasa către locul unde
aterizasem... Edinul a fost acoperit de ape.

Ştim cu toţii ce distrugeri poate să producă un tsunami


de mici dimensiuni, aşa că ne putem imagina un val provocat
de maree având sute de metri înălţime, mişcându-se către
nord dinspre Antarctica cu o viteză de 500 km/h, ca un cerc
uriaş în jurul lumii, distrugând toate pământurile aflate mai
jos de 2 000 de metri de la nivelul mării. Avem parte de o
nouă vizualizare făcută de Anunnaki de pe orbita din jurul
Pământului. „Acolo unde erau pământuri uscate acum se afla
o mare de apă... Acolo unde odată munţii îşi îndreptau vâr­
furile către cer acum aceste vârfuri erau ca nişte insule în
ape.” Avem parte şi de o privire asupra părţii sensibile a lui
Ninmah, ca mamă a omenirii, care era foarte tristă de ceea
ce văzuse de sus. „Cei pe care i-am creat s-au înecat ca nişte
libelule, iar toată viaţa a fost luată de valurile mării.”
Presupun că ştim cu toţii cum se termină povestea
Potopului şi da, aveţi dreptate, arca a ajuns la vârfurile ge­
mene ale muntelui numit Arata, cunoscut celor mai mulţi
sub numele de Ararat, care în tăbliţe este numit „Muntele
348 Michael Tellinger

Salvării”. Primul lucru pe care l-a făcut Ziusudra atunci când


a coborât de pe arcă a fost să-l roage pe Enki să-i salveze.
Au construit un altar, au aprins focul şi au mulţumit sacri­
ficând un miel, lucru pe care-l învăţase în timpul iniţierii în
tainele preoţeşti. Navele spaţiale care pluteau pe orbită nu
puteau să fie foarte confortabile, fiind umplute de prea mulţi
Anunnaki dornici să se întoarcă pe tărâm solid. Astfel că la
scurt timp după aceste lucruri Enlil şi Enki au aterizat ca
să evalueze pagubele. „Să evalueze situaţia, să hotărască ce
trebuia făcut.” La început, fraţii zâmbeau şi se îmbrăţişau,
dar „atunci când Enlil i-a văzut pe supravieţuitori... furia sa
nu a mai avut margini”. Îl întâlnim din nou pe dumnezeul
violent care avea să conducă şi să controleze omenirea timp
de mii de ani prin asuprire şi violenţă. Într-un acces de furie,
Enlil l-a atacat pe Enki. „Toţi pământenii ar fi trebuit să dis­
pară”, a spus el. Dar Enki i-a răspuns şi i-a explicat adevărul
despre Ziusudra. Nu este un muritor obişnuit, este fiul meu.
După mai multe certuri şi deliberări, Enlil a fost convins că
voinţa Creatorului tuturor lucrurilor i-a salvat pe oameni. Şi,
înainte ca aşa-zisele timpuri vechi să ia sfârşit, întâlnim alte
câteva afirmaţii care aveau să fie repetate de Biblie mulţi ani
mai târziu. Ninmah, care-şi iubea creaţia umană pe care o
perfectase alături de Enki, a jurat că „distrugerea omenirii nu
se va mai repeta”, iar Enlil i-a spus lui Ziusudra să „fie rodnic
şi să se înmulţească”.
Vă puteţi imagina cantităţile de sedimente care au re­
zultat dintr-un potop de asemenea dimensiuni. A fost nevoie
de mulţi ani pentru ca apa să se retragă, doar pentru ca să
iasă la vedere noroiul şi aluviunile. Tot ce se găsea înainte
la Abzu şi Edin fusese îngropat sub nămol. Toate oraşele
din Mesopotamia dispăruseră, fiind îngropate sub aluvi­
uni. Însă marea platformă de piatră, locul de aterizare din
Munţii Cedar, era încă la locul său şi putea să fie folosită,
pentru că fusese poziţionată mai sus decât celelalte aşezări.
Sclavii zeilor 349

Unii învăţaţi, cum este şi cazul lui Zecharia Sitchin, cred


că această platformă este aceea de la Baalbek, în nord-es-
tul Libanului. Oricine vede acei megaliţi gigantici, aşezaţi
împreună pentru a forma o platformă perfect plată, care se
întinde pe aproximativ 90 000 metri pătraţi, începe să se în­
trebe de ce oamenii preistorici au avut nevoie să construiască
o asemenea structură. Pietrele cântăresc între 200 şi 1 200
de tone fiecare. În prezent, nu există decât câteva macarale
gigant care ar putea să ridice asemenea pietre. Sunt tăiate
perfect şi rotunjite la colţuri pentru ca să să potrivească una
în alta în acelaşi fel în care o fac piesele de L E G O . Şi ast­
fel, apare normal faptul că această platformă nu a fost luată
de ape, datorită dimensiunilor sale şi a altitudinii la care a
fost plasată. Dar le-a dat o idee coloniştilor Anunnaki despre
cum ar trebui să facă faţă în viitor dezastrelor de acest fel. Şi
ce fel de structuri ar fi putut trece cu bine printr-un astfel
de dezastru şi să servească drept un important far călăuzitor
pentru piloţii Anunnaki care veneau din spaţiu? Aţi ghicit...
piramidele din Giza. Imaginaţi-vă ce ar însemna să aterizaţi
pentru prima oară pe o planetă... nu aţi prefera să aveţi o
baliză perfect vizibilă care să vă ghideze direct la locul de
aterizare? Eu, unul, aş prefera, şi la fel au făcut şi Anunnaki.
Şi astfel au apărut în peisaj piramidele.
Distrugerile nu au afectat doar Pământul: Igigi au so­
sit de pe Marte spunând că şi planeta lor fusese devastată.
„Lahmu fusese devastată de trecerea lui Nibiru... Atmosfera
dispăruse şi apele se evaporaseră... Acum devenise un ţinut
al furtunilor de nisip.” Şi-au dat seama că principala grijă a
lor era acum supravieţuirea. Au luat Tabletele din Camera
Creaţiei, pe care o îngropaseră lângă locul de aterizare. Este
uimitor că găsim menţiuni până şi despre materialul folosit
pentru construirea camerei. Era făcut din diorit, cea mai dură
piatră cunoscută de om, mai dură decât fierul. „Camerele
din diorit au fost izolate cu sigilii.” Au recuperat o varietate
350 Michael Tellinger

de produse, între care şi seminţele pe care le aduseseră din


Nibiru, care le-au dat posibilitatea să planteze din nou cul­
turi. Însă, în vreme ce supravieţuitorii de pe Pământ începeau
să-şi refacă vieţile, veştile despre Nibiru nu erau aşa de îmn-
curajatoare. Activitatea gravitaţională dintre alte planete şi
Nibiru o afectase şi pe aceasta din urmă. „Scutul din praf
de aur fusese distrus, iar atmosfera dispărea din nou.” Brusc,
căutarea aurului devenise vitală. Chiar când se pregăteau să
plece acasă, urgenţa a reapărut.

Fig. 16.19 O vedere din spaţiu asupra piramidelor. Ele nu serveau doar ca
repere, Marea Piramidă găzduia şi baliza transmiţătoare care îi ghida pe
piloţii şi astronauţii care soseau. Aceste structuri gigantice au fost construite
după Potop, atunci când Anunnaki au văzut cât de bine rezistase structura
de piatră de la Baalbek furiei apelor. Egiptul şi Marea Roşie reprezentau
repere vizibile de sus de deasupra Pământului.

Numai că de data aceasta nu mai existau muncitori


în Abzu, aceştia fuseseră ucişi cu toţii de apele revărsate şi
chiar şi numărul Anunnaki era redus, întrucâr cei mai mulţi
se întorseseră pe Nibiru. A fost mâna sorţii sau a destinului
Sclavii zeilor 351

prestabilit: de Creatorul tuturor lucrurilor că „pe Pământ şi pe


Nibiru se instalase disperarea”.
Sarcina extragerii aurului din minereu era imposibilă
pentru puţinii Anunnaki rămaşi pe Pământ. Au survolat din
nou lumea, şi Ninurta s-a întors cu veşti bune din ţinuturile
îndepărtate de peste ocean. Munţii fuseseră erodaţi de Potop,
scoţând la iveală zăcăminte mari de aur din care se iţeau pepi­
tele de aur. Acestea erau văile din jurul lacului Titicaca, aflat
la graniţa dintre Bolivia şi Peru, de la începutul civilizaţiei
antice a incaşilor, înainte ca aceasta să fi fost distrusă de eu­
ropeni. „Pepite de toate dimensiunile au căzut în lacurile de
jos, iar aurul poate să fie adunat fără să fie nevoie de săpături.”
Enlil şi Enki erau uluiţi. „Aurul, aur pur, care nu avea nevoie
să fie topit şi rafinat, se afla acolo.”
Şi aşa a început goana după aurul din preistoria
Americii de Sud. Însă era necesară construirea unei rampe de
aterizare în apropiere, de unde aurul să fie dus către Nibiru.
Şi astfel descoperim originile practice ale câmpiei Nazca.
S-au scris multe şi s-au făcut multe speculaţii cu privire la
aşa-zisele linii de la Nazca. Această câmpie a dat bătăi de cap
arheologilor secole de-a rândul. Tăbliţele sumeriene ne oferă
răspunsul şi la această dilemă. Pentru aceia care au fost uimiţi
şi şi-au pus întrebări cu privire la marcajele ciudate şi spec­
taculoase care se găsesc pe câmpia deşertică Nazca din Peru,
textele cuneiforme oferă un răspuns limpede. „Să construim
un loc nou pentru carele celeste, ca de acolo să trimitem au­
rul pe Nibiru... Au căutat o câmpie nouă a cărei suprafaţă
să fie uscată şi întărită... Au găsit o asemenea câmpie pe o
peninsulă părăsită... La fel de întinsă ca suprafaţa unui lac,
era înconjurată de munţi albi.” Descrierea se potriveşte per­
fect celei a peninsulei Nazca, înconjurată de lanţul munţilor
Anzi, care avea zăpadă pe vârfuri.
352 Michael Tellinger

Fig. 16.20 Locul este marcat cu X. Simbolul crucii este foarte prezent
în civilizaţiile antice. Este posibil ca Anunnaki să fi folosit simbolul
crucii pe câmpia Nazca pentru semnalizarea locului de aterizare
pentru navele care soseau? Aşa cum se poate vedea în imaginea
surprinsă de satelit, această abordare rezolvă cu brio problema.

Ninurta trăise acolo înainte de Potop şi ştia unde


să-i găsească pe descendenţii lui Ka-in. Localnicii care
supravieţuiseră Potopului îl cunoşteau pe Ninurta şi îl ve­
nerau ca pe un zeu protector. Aceştia putea să fie folosiţi la
adunarea aurului şi a altor metale, cunoşteau arta topirii şi
a prelucrării metalelor. Ninurta le-a explicat lui Enlil şi lui
Enki că „este considerat protectorul strămoşilor lor... Mă
numesc marele protector.” În această situaţie chiar şi Enlil,
care sperase la distrugerea completă a întregii omeniri, s-a
bucurat să găsească supravieţuitori. Viitorul zeilor se afla
dintr-odată în mâinile oamenilor. În vreme ce Anunnaki au
început să dezvolte colectarea aurului din America de Sud,
primele tabere din Mesopotamia nu au fost abandonate.
Pentru cei care au considerat piramidele din Giza ca fiind
o imagine în oglindă a Centurii lui Orion, tăbliţele oferă un
Sclavii zeilor 353

sprijin solid. Anunnaki au hotărât să construiască un nou loc


de aterizare, un „loc nou pentru carele cereşti”. Mai departe,
tăbliţele ne spun că în peninsula pe care au ales-o „erau vizi­
bile drumurile cereşti către Pământ ale lui Anu şi Enlil... Să
fie vizibil clar noul loc pentru carele cereşti... Inima câmpiei
să reflecte cerul.” Enlil a făcut munca de supraveghere de
la bordul unei nave spaţiale, Ningishzidda fiind acela care
şi-a demonstrat încă o dată aptitudinile de arhitect. Aceasta
este motivul pentru care civilizaţia egipteană ulterioară l-a
numit Thoth sau Tehuti, „măsurătorul divin” şi zeul ştiinţei
şi cunoaşterii. Ningishzidda a calculat, a planificat şi a exe­
cutat construcţiile celor trei piramide de la Giza. Nu ca să
servească drept morminte, aşa cum consideră în mod ero­
nat cei mai mulţi dintre oameni, ci ca repere vizuale foarte
importante şi balize indestructibile care făceau parte din
semnalele de aterizare pentru piloţi. „Pentru demarcarea co­
ridorul de aterizare... Pentru a demarca limita coridorului de
aterizare, pentru urcarea şi coborârea în siguranţă.” Şi astfel
cele trei piramide au fost planificate şi măsurate ca balize ale
noului loc de aterizare. Văzuseră cât de solidă a fost platfor­
ma de aterizare de la Baalbek şi au aplicat aceleaşi principii,
folosind pietre foarte grele pentru construcţia noilor balize
piramidale în zona de sud, ca parte a unei hărţi de repere care
urma să-i ghideze pe piloţi către locul de aterizare.
354 Michael Tellinger

Fig. 16.21 Planosferă antică - Calea zeului Enlil (hartă circulară întinsă).
Atunci când acest disc a fost descoperit în Biblioteca Regală de la Ninive,
s-a crezut iniţial că avea legătură cu practicile vrăjitoreşti din Antichitate.
Este o copie asiriană, realizată după un original sumerian. O hartă astro­
nomică antică, împărţită în 8 părţi, în forme geometrice, care nu au fost
identificate pe vreun alt obiect antic, şi trasată cu mare precizie. Conţine o
serie de informaţii astronomice şi o curbă matematică despre care se crede
că nu mai existase până în acel moment, introducând pentru prima dată
conceptul de 360 de grade corespunzătoare cercului.

Traducerea directă a inscripţiilor sumeriene de pe acest disc


arată „traseul” pe care „Enlil a trecut pe lângă planete.” Pe diverse
instrumente sunt incluse şi instrucţiunile de operare legate de altitudi­
ne şi de caracteristicile vremii. Punctele indică planetele şi Pământul,
cea de-a şaptea planetă, către care va călători Enlil. Triunghiul din
Stânga reprezintă planul îndepărtat al cosmosului, în vreme ce trin-
ghiul din dreapta indică destinaţia şi locul de aterizare. Alte traduceri:
„Domeniul conducătorului din ţinutul muntos” şi „Calea zeului Enlil”.
Conţine, de asemenea, o formulă matematică destul de complicată
care i-a uluit pe astronomi şi care rămâne în continuare neexplicată.

Tăbiţele descriu cum au ales zeii diferitele puncte de


reper, printre care se număra şi vechea platformă din munţii
Cedar ca parte a grilei de direcţionare. „Locul de aterizare
din Munţii Cedar să facă parte din infrastructură.” Dar de
Sclavii zeilor 355

ce au construit piramidele în acel loc anume, în vreme ce


toate celelalte puncte de reper alese au fost repere naturale?
Iată motivul: „Acolo unde ar fi fost nevoie de un alt rând de
vârfuri gemene nu existau munţi... din pământ se ridica doar
o vale astupată de ape.” Aceasta este o descriere perfectă a
zonei Giza de acum mii de ani, de după Potop.
Şi aşa a ieşit la rampă Ningishzidda, care a înce­
put să proiecteze cea mai misterioasă şi mai controversa­
tă construcţie de pe Pământ: Marea Piramidă de la Giza.
„Putem ridica vârfuri artificiale”, le-a spus celorlalţi, referin­
du-se la Giza. Înainte să înceapă munca uriaşă, a construit un
prototip mai mic ca să poată să testeze unele dintre calculele
sale. Aceasta a fost cea mai mică dintre cele trei piramide
sau Piramida de la Menkaure, aşa cum a devenit cunoscută.
„Pe câmpie, deasupra văii râului, Ningishzidda a construit
un model la scară... Vârfurile şi cele patru laturi le-a modelat
cu precizie.” De-abia după ce a fost mulţumit de modelul
construit, a continuat cu cele mari şi acum aflăm cum au
reuşit să taie pietrele atât de neted şi de perfect, atât de re­
pede şi aparent cu atâta uşurinţă. „Lângă ea a aşezat un vârf
mai mare, iar colţurile lui le-a fixat în cele patru colţuri ale
Pământului... Pietrele au fost tăiate şi ridicate cu uneltele
puternice ale Anunnaki.” Următoarea piramidă construită a
fost cea de la Khafre, aşa cum arată textele sumeriene. Ştim
acest lucru, pentru că primele două piramide nu aveau o reţea
vastă de pasaje şi de camere, acesta fiind felul în care au şi fost
descrise. „Lângă ea a aşezat un vârf mai mare, iar colţurile lui
le-a fixat în cele patru colţuri ale Pământului.” Numai după
ce a fost terminată cea de-a doua piramidă, Ningishzidda a
început să construiască Marea Piramidă, cu toate pasajele ei
secrete, fiecare dintre ele având un scop anume. Acest scop
nu era cu siguranţă acela de a servi ca mormânt pentru nişte
faraoni pământeni vreme de mii de ani. „Lângă ea, într-o
locaţie anume, a ridicat un vârf geamăn... a conceput-o cu
356 Michael Tellinger

galerii şi camere pentru cristalele pulsatorii.” lată dovada,


păstrată perfect în argilă, că piramidele aveau să fie repere
şi balize care să transmită semnale şi lumină care să-i ghi­
deze pe astronauţii şi piloţii care soseau. Un număr mare
de învăţaţi au demonstrat dincolo de orice îndoială că ni-
ciuna dintre piramidele din A Treia şi A Patra Dinastie din
Egipt nu au furnizat dovezi despre înmormântări, trupuri,
sarcofage sau chiar inscripţii de aşa natură. Nu există nicio
dovadă că ele au fost construite ca să servească drept mor­
minte. Acest mit popular a fost creat mulţi ani mai târziu,
atunci când arheologii moderni au început să împrăştie în
rândul lumii fascinate istorii fantastice care erau doar rodul
imaginaţiei lor. Să reţinem că, spre deosebire de mormin­
tele din Valea Regilor, Marile Piramide de la Giza nu au
niciun fel de inscripţii care să facă referire la îngroparea unui
rege. Singura inscripţie referitoare la regele Khufu din Marea
Piramidă se găseşte pe o piatră într-un unul dintre spaţiile
mici de deasupra Camerei Regelui. Acest fapt este dubios şi
indică o adăugare mult mai târzie asupra construcţiei iniţiale.
Informaţiile legate de piramide nu se opresc aici.
Sumerienii le numesc Ekur, „Casa care seamănă cu un mun­
te.” Anunnaki au aşezat ceea ce sumerienii numesc Cristalele
de pe Nibiru în camerele piramidei şi „Enlil a activat cu mâna
sa cristalele de pe Nibiru... luminile misterioase au început să
licăre şi un bâzâit fermecător a întrerupt liniştea... în afara
bolţii totul a început să strălucească.” Aceasta a fost o mare
realizare pentre Anunnaki, fiind cel mai probabil inspirată
de rezistenţa locului de aterizare care nu fusese distrus de
Potop. Au construit un reper care avea să reziste inundaţiilor
şi altor tipuri de catastrofe, cu excepţia aceleia a asalturilor
viitoare ale jefuitorilor umani. Anunnaki s-au adunat pentru
a urmări spectacolul, iar Ninmah a scris şi a recitat un poem.
Sclavii zeilor 357

O casă ca un munte cu vârful ascuţit


Pregătită pentru cer şi pentru Pământ, lucrarea iscusită
Anunnaki
O casă întunecată şi strălucitoare, casa cerului şi a Pământului
Construită pentru corăbiile cereşti ale Anunnaki
O casă al cărei interior emană lumina roşcată a cerului
O rază care pulsează încât se vede de sus şi de departe
Cei mai înalţi munţi din munţi, măreţi, cu forme semeţe
Dincolo de puterea de înţelege a pământenilor
Casă cu echipamente, nobila casă a eternităţii...

Poemul continuă prin a lăuda construcţia şi pe cel care


a realizat-o. Ca să-l onoreze pe constructor, Anunnaki au
fost de acord să construiască un monument în vecinătate,
cu trupul unui leu şi faţa constructorului, care simbolizea­
ză epoca în care a fost construit. „Să ridicăm un monument
lângă cele două vârfuri gemene, care să se numească Epoca
Leului... faţa lui Ningishzidda, cel care a construit vârful,
să fie reprezentată pe el... cu privirea îndreptată spre locul
unde aterizează carele cereşti.” Speculaţiile privind vârsta şi
simbolistica Sfinxului au fost la fel de multe ca şi confuziile
iscate de piramide. Dar, aşa cum putem vedea din acest frag­
ment, tăbliţele arată clar când şi de ce a fost construit Sfinxul.
Ca de obicei, răspunsurile sunt mai puţin complicate şi mult
mai probabile decât teoriile emise de istorici, bazate pe pre­
supuneri pitoreşti. Toţi cei care se opun acestei informaţii vor
descoperi în cele din urmă că toate indiciile îi vor conduce
înapoi la această concluzie. Un număr de cercetători au avan­
sat ipoteza că Sfinxul exista deja atunci când apa a cauzat cea
mai mare parte a eroziunii monumentului, şi nu vântul, aşa
cum au presupus alţii. În cartea sa, Fingerprints of the Gods,
Graham Hancock oferă multe detalii ca să explice factorii
geologici şi de eroziune care au adus Sfinxul în starea în care
se găseşte astăzi. Acest lucru nu s-ar fi putut întâmpla decât
358 Michael Tellinger

acum câteva mii de ani, atunci când în Giza ploua mai mult,
iar nivelul inundaţiilor putea să ajungă la înălţimea Sfinxului.
Astfel mulţi învăţaţi consideră că Sfinxul ar fi fost construit
în jurul anului 10 000 î.Hr. Această concluzie este susţinută
şi de informaţiile pe care le găsim şi în tăbliţele de lut.
Încă din perioada în care piramida se afla în faza de
construcţie, Marduk a început să creeze din nou probleme,
plângându-se că fratele său Ningishzidda primea toată glo­
ria, în vreme ce el era lăsat pe afară. A urmat o perioadă de
dezbateri aprinse, în cadrul cărora descendenţii Anunnaki
au avut tot soiul de revendicări cu privire la diverse ţinuturi
şi au cerut să li se dea mai mult control asupra pământe­
nilor loiali şi comanda asupra propriilor regiuni. „Ninurta
şi fratele său erau şi ei animaţi de zarva pentru domenii...
Cu toţii cereau pământuri pentru ei înşişi şi pentru pămân­
tenii devotaţi.” înţeleptul şi raţionalul Ninmah a ieşit în
prim-plan, jucând rolul pacificatorului. Ea a făcut propuneri
care au preîntâmpinat conflicte violente între Anunnaki.
„Să nu lăsăm ca sărbătoarea să devină o competiţie, a stri­
gat Ninmah din mijlocul corului zgomotos de voci... Fie ca
pacea să învingă, iar pământurile să fie împărţite între noi.”
Pentru rolul ei de soră înţeleaptă şi pacificatoare, Anunnaki
au hotărât să-i schimbe numele în acea zi. Ninmah a devenit
cunoscută sub numele de Ninharsag, „Doamna Munţilor”.
Şi astfel au împărţit pământurile între fraţii Anunnaki şi
urmaşii acestora. Ninharsag a primit „Ţinutul Proiectilelor”
sau Tilmun, cunoscută nouă sub numele de peninsula Sinai,
aflată dincolo de graniţele omeneşti. Acesta a fost declarat
teritoriu neutru, sub comanda lui Ninharsag. „Am păstrat
pentru Enlil şi urmaşii săi pământurile locuibile de la est.”
Aceasta era zona Orientul Apropiat sau „Pământurile Vechi”
acolo unde Anunnaki se aşezaseră prima oară şi care inclu­
deau Mesopotamia, Akkadia, Babilonul, Asiria şi Sumerul.
Pământurile „închise la culoare” şi Abzu i-au fost date lui
Sclavii zeilor 359

Enki şi clanului său, care-l includea şi pe fiul său pământean,


Ziusudra. Enki a hotărât să-l calmeze şi pe fiul său mare,
Marduk, care provoca în mod obişnuit necazuri, aşa că i-a
dat ţinuturile Egiptului. Sub domnia sa asistăm la dezvolta­
rea rapidă a noii civilizaţii egiptene a pământenilor. Epoca
lucrătorilor primitivi apusese. Brusc, toţi Anunnaki aveau
nevoie de muncitorul civilizat care să devină sclav şi să exe­
cute sarcini dintre cele mai variate.
Din această perioadă stresantă din viaţa Anunnaki
oricine poate deduce că erau foarte preocupaţi de propriile
conflicte, de problemele familiale şi de problemele legate de
misiunea lor pe Pământ. Nu doreau să mai aibă de-a face
cu plângeri venite din partea oamenilor, care începuseră din
nou să se înmulţească. Însă de data aceasta oamenii se ames­
tecau cu Anunnaki şi cu Igigi în mod curent, mulţi dintre ei
aşteptându-se să primească acelaşi tratament ca şi cel acordat
zeilor, în loc să fie trataţi la fel ca specie sclavă. A urmat o
lungă perioadă de stabilitate în care rezervele de aur au fost
golite şi în care, ocazional, au izbucnit conflicte violente între
tinerii Anunnaki. Tăbliţele descriu în detaliu diferite bătălii
în care au fost folosite arme sofisticate şi cumplite, care nu
aveau cum să fi existat în acele vremuri. Cele mai multe con­
flicte aveau ca motiv pământul şi erau instigate de Marduk
şi de Igigi, care făceau tot felul de cereri noi şi încălcau re­
gulile cu orice prilej. Felul în care oamenii s-au bătut pentru
pământ de atunci încoace este un alt exemplu grăitor al pie­
dicii genetice pe care ADN-ul Anunnaki a pus-o omenirii
timp de milenii. Dorinţa incredibilă de cucerire a pămân­
turilor şi de invadare a teritoriilor noi este atât de vizibilă
în comportamentul odraslelor pe care bătrânii şi înţelepţii
Anunnaki le-au făcut pe Pământ. Şi astfel incredibila dramă
familială a Anunnaki a continuat în sânul familiei extinse
şi a celor apropiaţi acesteia, lăsându-i pe oameni spectatori
ai acestui conflict global. Însă nu va trece mult timp până
360 Michael Tellinger

când omenirea îşi va avea propria dramă a culturilor, oamenii


atacându-se şi omorându-se între ei, dar nu înainte de a fi
ridicaţi la un alt nivel de civilizaţie de către creatorii lor. În
acest enunţ există un anume grad de ironie, care indică faptul
că nivelul de civilizaţie avea prea puţin de-a face cu com­
portamentul iniţial al omenirii şi că la mijloc s-a aflat mâna
călăuzitoare a zeilor violenţi şi egoişti, care i-au manipulat pe
oameni ca să-şi atingă obiectivele. Anunnaki ne priveau în
acelaşi fel în care şi noi privim multe rase de câini domesticiţi
pe care îi înmulţim pentru scopuri diverse. Ne plac, dar nu
ne sunt egali, pentru că sunt animale. La fel îşi percepeau şi
zeii creaţia umană, ca fiind un animal de care te puteai lipsi.
Neliniştea dintre zei a continuat şi a sporit până la
punctul în care Igigi au invadat „Locul Carelor”. Marduk
şi-a pierdut ambii fii, ceea ce l-a îndârjit şi mai tare, iar toa­
tă instabilitatea din Pământul Vechi l-a făcut pe Enlil să
aibă îndoieli cu privire la siguranţa portului spaţial. Aceasta
l-a făcut să construiască un nou port spaţial: Aşezarea care
„Să lege cerul de Pământ” a fost construită în ţinuturile lui
Ninurta, de dincolo de mare, aşa cum am amintit mai devre­
me. A fost construită în „ţinutul muntos de dincolo de ocean,
lângă un lac mare”, acesta fiind lacul Titicaca. „La poale­
le muntelui, acolo unde erau împrăştiate pepitele de aur...
trebuie să construim această aşezare în secret.” Atunci au uti-
lizat Anunnaki pentru prima dată câmpia Nazca, iniţiindu-i
în cunoaştere pe oamenii sud-americani.
Dumuzi era cel mai tânăr şi cel mai iubit fiu al lui
Enki. A fost descris ca sensibil, iubitor şi cu simţ artistic. La
inaugurarea Marii Piramide, a întâlnit-o pe Inanna, care era
nepoata lui Enlil, şi s-au îndrăgostit iremediabil unul de celă­
lalt. Multe dintre cântecele şi poemele de dragoste antice au
ca temă acest cuplu: un cuplu primordial Romeo şi Julieta. Au
devenit nedespărţiţi, şi Inanna era descrisă ca fiind „mult mai
frumoasă decât ar putea fi descrisă, luptând în artele marţiale
Sclavii zeilor 361

cu eroii Anunnaki”. În diversele culturi ale lumii, a fost cu­


noscută ca Ishtar, Venus şi sub multe alte nume. Indiferent
de numele pe care l-a primit, pentru toţi reprezenta zeiţa
iubirii. Inanna spera să devină pacifîcatoarea naţiunilor şi a
popoarelor, aceasta fiind una dintre cele mai puternice ca­
racteristici ale ei. Lui Dumuzi i-au fost date ţinuturile de
deasupra Abzului, cu tauri, râuri şi cornute. Era foarte aproa­
pe de Egiptul lui Marduk, iar aceasta nu a reacţionat deloc
bine, înnebunind de gelozie. Gelozia sa nu era alimentată
doar de pământurile care-i fuseseră încredinţate lui Dumuzi,
ci şi de planurile mari pe care Inanna le avea pentru iubitul
său. Ea îşi dorea ca numele lui Dumuzi să devină cel mai
important printre Anunnaki, iar acesta era un teritoriu peri­
culos pe care Marduk îl revendicase cu mulţi ani înainte. Nu
avea să-l lase pe fratele său mai mic să-i strice planurile. Aşa
că Marduk a pus la cale un plan diabolic ca să-l surprindă pe
Dumuzi în timpul unui act sexual. A aranjat ca sora lor vitre­
gă, Geshtinanna, să-l seducă pe Dumuzi, cu promisiunea că
rodul împreunării lor va deveni succesorul la tron pe linie de
sânge. Probabil că avea o putere de convingere puternică sau
a folosit nişte sedative sau poate că Dumuzi s-a comportat
pur şi simplu ca un mascul potent, care nu putea să refuze
avansurile unei fete frumoase. Însă, în timpul nopţii, Dumuzi
s-a panicat şi-a fugit printr-un râu şi peste pietrele din albia
acestuia, unde a alunecat, a căzut şi a murit într-un accident
îngrozitor.
Enki a fost devastat, arătând nişte sentimente foarte
omeneşti, pe care le-am şi moştenit din fondul său gene­
tic activ. „Şi astfel a plâns şi s-a văitat Enki... De ce sunt
pedepsit, de ce s-a întors soarta împotriva mea... Enki şi-a
smuls hainele şi şi-a pus ţărână în cap.” Smulgerea unei părţi
din îmbrăcăminte atunci când jelim a fost preluată de către
evrei în anii care vor urma. Conflictul în continuă dezvol­
tare dintre urmaşii Anunnaki nu se apropia de niciun final.
362 Michael Tellinger

Sora Iannnei, Ereshkigal, era foarte geloasă pe frumuseţea


surorii sale şi pe rolul pe care aceasta avea să-l ocupe în vi­
itor în ierarhia Anunnaki, aşa încât nu numai că a refuzat
să o ajute pe sora sa să-l caute pe Dumuzi, ci a acuzat-o
şi de un complot împotriva lui Marduk şi a infectat-o
cu o boală mortală sau cu un virus. „Să dezlănţuim împotriva
ei şaizeci de boli.” Această parte a tăbliţelor a dat cu siguranţă
naştere vrăjitoriei în Africa şi vracilor care încă practică o
formă antică de vindecare pe acest continent. Ereshkigal tră­
ia în Abzu, acolo unde era cunoscută ca „Doamna Lumii de
Jos”, care se afla în sudul Africii. Iscusinţa sa în domeniul
medicinei şi al bolilor a servit ca izvor pentru multe poveşti,
dar lucrurile misterioase pe care Enki le-a făcut în misiunea
sa de a o găsi pe Inanna au fost, de asemenea, sursa multor
tradiţii africane străvechi, care vorbesc despre creaturi ciuda­
te cu puteri uimitoare, având corpuri indestructibile şi care
nu semănau deloc cu oamenii. Ce-a făcut Enki în expediţia
sa de căutare a Inannei rămâne un mister pentru mulţi dintre
aceia care au studiat tăbliţele. „Din ţărâna de pe Abzu, Enki a
făurit doi emisari, fiinţe lipsite de sânge, care nu erau afectate
de razele morţii.” Le-a trimis să o caute pe Inanna. Acestea
trebuie să fi fost nişte clone preistorice, pentru că, oricât aş
încerca, nu-mi pot imagina ce altceva ar fi vrut scribul să spu­
nă. Există o asemănare destul de strânsă între aceste creaturi
şi Eriniile şi Furiile care apar în mitologiile greceşti şi roma­
ne şi, pentru o reîmprospătare a informaţiilor, vă sugerez să
vă reîntoarceţi la capitolul al XIV-lea. Însă aceşti emisari au
făcut ceea ce au fost trimişi să facă. Au găsit „corpul lipsit de
viaţa al Inannei... atârnând de un par... Emisarii au îndreptat
către corp un generator de impulsuri (Pulser) şi un emiţător
(Emitter)... Apa vieţii i-au răspândit-o pe trup... În gură i-au
pus planta vieţii... Inanna s-a mişcat, a deschis ochii şi s-a ri­
dicat din morţi.” Încă nu este clar de ce unii dintre Anunnaki
erau înviaţi din morţi, iar alţii nu.
Sclavii zeilor 363

Acest fapt a avut un efect devastator între relaţiile din­


tre Enlil şi Enki. Cei din clanul lui Enlil doreau să-l omoare
pe Marduk, în vreme ce familia lui Enki susţinea că, deşi
Marduk a fost implicat în incident, „Dumuzi nu a murit de
mâna lui Marduk”. Inanna nu avea să accepte această situaţie.
În mintea ei, Marduk era responsabil pentru moartea iubitu­
lui ei Dumuzi, aşa că a lansat un atac împotriva lui Marduk,
dorind să-l ucidă. „Războiul a fost început de Inanna... Ea
l-a provocat pe Marduk la luptă... Dorea răzbunare pentru
moartea iubitului ei.” Încă o licărire asupra comportamen­
tului din viitor al oamenilor, care se provocau unii pe alţii la
luptă, dueluri şi alte forme de conflict violent. Un gest nobil,
prin care nobilii europeni se invitau unul pe altul la ţară, se
îmbrăcau foarte elegant şi apoi încercau să se omoare unul pe
altul în duel. Citim din nou despre armele cumplite care au
cauzat moarte şi distrugere pe suprafeţe întinse, atunci când
cei doi s-au angajat în luptă. Au murit mulţi pământeni, care
au rămas pomeniţi în poveştile spuse de-a lungul secolelor
despre bătăliile zeilor. Suntem familiarizaţi cu multe aşa-zise
poveşti mitologice asemănătoare din toate culturile. Pentru
aceste poveşti străvechi există explicaţia simplă că erau foarte
multe conflicte între zeii Anunnaki, la care au asistat mulţi
pământeni din zonele afectate. Acestea nu erau visuri cu ochii
deschişi sau halucinaţii mitologice ale oamenilor primitivi cu
minţi hiperactive, erau evenimente reale din timpurile stră­
vechi, înainte ca scrisul să le devină cunoscut pământenilor,
atunci când încă depindeau de poveşti transmise pe cale ora­
lă de-a lungul generaţiilor.
Marduk s-a retras spre nord către noi munţi artifi­
ciali de la Giza, refugiindu-se în camerele Marii Piramide pe
care Anunnaki o numeau Ekur. „Cu arme foarte luminoa­
se... Inanna a atacat ascunzătoarea... în vreme ce Utu Igigi
şi hoardele lor de pământeni rezistau dincolo de Tilmun.”
Trebuie să reţinem că lgigi erau discipolii lui Marduk. Însă
364 Michael Tellinger

piramida şi-a demonstrat scopul pentru care a fost construi­


tă, acela de a rezista oricărui tip de dezastru. Armele Inannei
„nu au putut să dărâme structura de piatră, iar laturile nive­
late au respins armele ei”. Din aceste rânduri reţinem două
informaţii foarte importante. Prima este aceea că piramida
avea un finisaj exterior fîn, care acoperea blocurile de piatră,
iar a doua, descrierea pasajelor şi camerelor piramidei din
timpul urmării interioare. Genul de detalii din această des­
criere nu putea fi cunoscut decât de constructorii piramidei
şi de cei care au avut privilegiul de a fi fost ei înşişi înăuntru.
Acestea sunt dovezile de care avem nevoie pentru a demon­
stra că piramidele au fost construite, de fapt, de Anunnaki cu
mult înainte ca faraonii să le moştenească.

Atunci Ninurta a aflat despre intrarea secretă, de piatra rotativă


pe care a găsit-o în partea de nord... Ninurta a trecut printr-un coridor
întunecat şi a ajuns în galeria mare... bolta ei era plină de emisiile
cristalelor care străluceau ca un curcubeu... Ninurta a continuat să
înainteze prin galerie... Marduk s-a retras în camera de sus, acolo
unde se afla Marea Piatră Pulsatorie... După ce a intrat, Marduk a
coborât încuietorile de piatră astfel ca nimeni să nu mai poată intra.

Aceste descrieri detaliate nu pot să fie simple coinci­


denţe sau să fie rodul imaginaţiei unei persoane din vechime.
Dar mai sunt şi aceia care susţin că acesta este un mit?
Unii au hotărât să-l lase pe Marduk să moară acolo
pentru greşelile sale, însă familia sa a protestat. Înţeleaptă
Ninharsag le-a venit încă o dată în ajutor, rezolvând acest
impas. Marduk avea să fie salvat numai dacă erau îndeplinite
anumite condiţii. „Igigi care-i erau fideli lui Marduk trebuie
să părăsească locul de aterizare şi să-l abandoneze... Marduk
trebuie să plece în exil pe tărâmul fără de întoarcere”. Apoi
i s-a dat lui Ningishzidda sarcina să-l scoată pe Marduk din
piramidă. „Va fi săpată o uşă în piatră... vor săpa un pasaj
Sclavii zeilor 365

sinuos... Vor ajunge în centrul cavităţii prin piatră... Vor con­


tinua în sus spre marea galerie... Vor ridica cele trei bariere de
piatră... II vor duce în temniţa morţii pe Marduk.” Acestea
par să fie cuvintele cuiva care a avut o bună cunoaştere a
interiorului piramidei. Şi nu ale unui aiurit visător care îşi
imagina zei şi mituri pentru că se plictisea. Dar mulţi is­
torici vor dori în continuare să vă facă să credeţi asemenea
prostii. Şi astfel Marduk a fost salvat şi scos din piramidă
de către Ninurta, deşi nu în cea mai bună stare. „L-au cobo­
rât cu grijă prin canalul sinuos şi l-au scos la aer.” Ninurta
a examinat şi aparatura de înaltă tehnologie din interiorul
piramidei. „Piatra centrală care determina direcţiile a fost
scoasă din ordinul lui Ninurta... El a examinat cele 27 de
perechi de cristale de pe Nibiru... Le-a îndepărtat de cele în­
tregi... Pe altele le-a pulverizat cu raza sa... Ca să înlocuiască
baliza defectă, a fost ales un deal din apropierea locului unde
erau carele cereşti.” Şi funcţia pe care o îndeplinea Marea
Piramidă a fost mutată în vârful unui munte, iar camerele
care au i-au fascinat dintotdeauna pe arheologi au fost golite.
Aceste ultime evenimente necesitau reevaluarea controlului
deţinut asupra teritoriilor vechi şi desemnarea unei conduceri
pentru teritoriile noi. Astfel că Enlil şi Enki au împărţit din
nou între fiii lor pământurile. Cea mai importantă schim­
bare a fost aceea că Ningishzidda a primit sub conducerea
sa Egiptul, acum că Marduk era exilat. Inanna a solicitat un
teritoriu al ei şi, după multe dezbateri, a primit pământul din
Valea Indului.
Această informaţie mi s-a părut fascinantă. Apetisanta
zeiţă a iubirii, care era nebună după poezie, primeşte regiu­
nea Văii Indului, de acolo de unde, printr-o coincidenţă, s-a
născut cultura indiană puternic sexualizată, inclusiv filosofia
sexuală Kama Sutra. O altă coincidenţă? Cele şaizeci şi pa­
tru de arte ale iubirii, pasiunii şi plăcerii îşi au originea, ca o
coincidenţă, tot din India. Există multe versiuni ale acestor
366 Michael Tellinger

arte, care au început în sanscrită, iar ulterior au fost transcrise


în alte limbi, cum ar fi tibetana sau persana. Multe dintre
textele originale lipsesc şi singurele indicii referitoare la ele
sunt în alte texte. Versiunea Vatsyayana a Kama Sutrei este
cea mai cunoscută traducere care a supravieţuit. Este tot o
coincidenţă aceea că, spre deosebire de alte religii, vedele
străvechi îi slăvesc pe zei în formă poetică? Şi este întâmplă­
tor că zeiţa iubirii era o mare iubitoare a poeziei?
Dar pe Pământ timpurile treceau prin mari schim­
bări. „Pământenii se înmulţiseră... Ei erau descendenţii
omenirii civilizate a lui Ziusudra... Erau amestecaţi cu
seminţele Anunnaki... Igigi care se căsătoriseră cu pămân­
teni hoinăreau... În ţinuturile îndepărtate rudele lui Ka-in
supravieţuiseră.” Anunnaki puri care supravieţuiseră erau
foarte puţini şi se confruntau cu probleme în mai multe
direcţii. Conflictele dintre ei, numărul mare de oameni care
înaintau tot felul de cereri, problema rezervelor de mâncare,
scăparea oamenilor de sub control. Anunnaki trebuiau să in­
venteze un plan pentru preluarea controlului asupra situaţiei,
ca să se asigure că oamenii erau ţinuţi la locurile lor, că ră­
mâneau supuşi şi că îşi venerau zeii. „Puţini şi semeţi erau
Anunnaki veniţi de pe Nibiru... Puţini dintre descendenţi
lor erau perfecţi.” Dar, pentru ca să poată pune la punct un
plan pentru viitor, aveau nevoie de înţelepciunea şi de sfatul
lui Anu. „Cum să rămânem deasupra omenirii, cum să facem
ca cei mai mulţi să rămână supuşi şi să ne servească.” Şi astfel
„Anu a decis să vină încă o dată pe Pământ”.
Trecuse deja suficient timp pentru ca văile şi câmpi­
ile inundate să se usuce şi să devină din nou locuibile. Unii
dintre oamenii „cu capetele negre” sau muncitorii primitivi
din sud, de la Abzu, care supravieţuiseră Potopului, au venit
în căutare de hrană şi probabil pentru a primi îndrumare din
partea zeilor care trăiau în nord. Descendenţii lui Ziusudra
şi fiul acestuia, Shem, au început iasă din adăposturile lor
Sclavii zeilor 367

primitive din munţi şi să se stabilească din nou în văi şi pe


câmpii. Se numărau printre puţinii care erau bine pregătiţi şi
stăpâneau meşteşugul de a avea o fermă. Anunnaki au luat
hotărârea să refacă vechile oraşe de pe Pământ pe locurile
unde fuseseră amplasate iniţial şi care acum erau acoperite de
aluviunile aduse de Potop. De asemenea, au mai hotărât să-i
folosească pe oamenii mai civilizaţii pentru asigurarea hranei
pentru populaţia supravieţuitoare aflată în creştere. Totuşi,
acest lucru a presupus o ridicare a nivelului întregii specii
sclave. „Să-i lase Anunnaki să se stabilescă pe pământurile
proaspăt uscate, ca să asigure hrana pentru toţi... Deasupra
miriadelor de noroi şi sedimente a fost schiţat un nou Eridu.”
Dacă vă amintiţi, Eridu a fost primul oraş întemeiat de Enki
atunci când a ajuns pe Pământ, iar acum şi-a construit casa
în mijlocul noului oraş Eridu, în vreme ce Enlil şi-a construit
casa pe locurile unde înainte se aflase vechiul Nibruki. Era o
piramidă etajată, cu şapte niveluri. „O scară ce se ridica spre
ceruri, care ducea spre platforma din vârf... Acolo îşi ţinea
Enlil Tăbliţele Înţelepciunii pe care le apăra cu armele sale.”
Se pare că Enlil era acela care folosea întotdeauna armele
ca să-şi apare proprietăţile, un obicei pe care Marduk şi l-a
însuşit foarte bine în cursul dictaturii sale asupra Egiptului.
Au construit un palat nou pentru sosirea lui Anu şi
Antu (soţia lui Anu) în mijlocul Edinului, pe care l-au numit
Unug-Ki, „Locul încântător”. Am aflat despre efectul de îm­
bătrânire pe care locuitul pe Pământ îl avea asupra Anunnaki
atunci când Anu a sosit pentru prima dată. „S-au uitat unul
la altul ca să-şi examineze îmbătrânirea... Părinţii aveau mai
mulţi Shar-i, dar arătau mai tineri decât copiii.” Au dezbă­
tut această problemă pentru o perioadă de timp, îngrijoraţi
de acest fenomen ciudat. Dar Anu i- asigurat că cei care se
întorceau pe Nibiru era trataţi şi vindecaţi de problema îm­
bătrânirii. Au avut loc o serie de petreceri şi de observaţii
astronomice, în timpul cărora aşteptau ridicarea diferitelor
368 Michael Tellinger

planete la căderea nopţii, printre care şi Nibiru. „De la cel


mai de sus pas... Nibiru cel cu nimbul roşu s-a arătat privi­
rii... Planeta divină a regelui Anu.” Aşa cum ştiţi, aceasta nu
este prima dată când citim despre planeta cu „nimb roşu” de
pe care veneau Anunnaki.
Apariţia planetei lor natale i-a făcut să treacă printr-o
nouă deliberare filosofică referitoare la evenimentele trecute
de pe Pământ, rolul pe care ei l-au avut în aceste evenimente
şi la predestinarea creării pământenilor. Au ajuns la conclu­
zia uimitoare că „Voinţa Creatorului tuturor lucrurilor este
evidentă... Pământul aparţine pământenilor... Noi suntem
sortiţi să-i ajutăm să reziste şi să avanseze.” Asta este ceea ce
Anu a transmis familiei sale extinse de pe Pământ. Şi astfel,
conform noii înţelegeri a rolului pe care-l ocupau în marele
plan universal, au fost de acord să-i reorganizeze pe oameni
şi să-i înveţe cât mai multe lucruri despre civilizaţie. „Dacă
aceasta este misiunea noastră aici, să acţionăm ca atare, aşa
a spus Enki.” Este important să constatăm încă o dată că
Enki a fost acela care a condus misiunea de înălţare şi edu­
care a omului, aşa cum mai încercase să o facă de multe ori
în trecut. Fratele său şi fiul său cel mai mare, Marduk, au
urmat o altă cale de educare a oamenilor, introducând o
lungă domnie a brutalităţii şi controlului asupra oamenilor.
Dar deocamdată, trebuia să înceapă de la zero, să înalţe oraşe
pentru oameni şi „acolo să creeze incinte sacre, reşedinţe
pentru Anunnaki”. Şi astfel aflăm de ce au fost construi­
te în oraşele antice atât de multe temple închinate atât de
multor zei. Aflăm, de asemenea, că aceasta a constituit mo­
mentul apariţiei regalităţii şi al preoţimii în lume, pe măsură
ce Anunnaki au ales oameni potriviţi care să se ocupe din
nou de aceste sarcini. „Regalitatea se va instaura pe Pământ
aşa cum este pe Nibiru, sceptrul şi coroana i se vor da unui
om ales.” Şi astfel multe întebări din mintea mea şi-au pri­
mit răspunsul. Pentru că am fost întotdeauna contrariat de
Sclavii zeilor 369

originile neclare şi de complexul de împrejurări care au dus


la apariţia regalităţii pe Pământ. Nu am fost niciodată con­
vins de teoriile populare care înconjoară originile regalităţii
şi care susţin de ce ar fi fost nevoie ca regii sau regalitatea
să apară brusc din cadrul unui grup de civilizaţii primitive,
străvechi. Deşi veţi găsi mulţi istorici care vor înşira multe
argumente pentru a justifica de ce regalitatea a reprezentat o
progresie naturală în evoluţia socială şi structurală a omului,
argumentele lor sunt foarte speculative şi se bazează pe vizi­
unile populare asupra originilor omenirii, care au prea puţine
lucruri în comun cu adevărurile revelate de aceste străvechi
tăbliţe de argilă. Regele, proaspăt numit de Anunnaki, avea
să fie mesagerul cuvântului Anunnaki către popor şi avea să
impună „munca şi deprinderile” în rândul oamenilor. Aceasta
este foarte asemănător cu începutul Vechiului Testament şi
face introducerea felului în care zeii au început să-i contro­
leze pe oameni.
Preoţii aveau de îndeplinit un rol la fel de important
din acest moment al istoriei. Aveau să cunoască „învăţătura
secretă”, aceea de-ai învăţa pe oameni civilizaţia şi de-ai servi
pe Anunnaki ca Domni superiori şi de-ai venera în temple. O
discuţie despre asemenea învăţătură secretă este fascinantă.
Este posibil ca această licenţiere pentru învăţarea oameni­
lor să-l fi determinat pe Enki să-şi continue activităţile cu
„societăţile secrete”, activitate ale cărei urme se întind până la
Edin şi care sunt surprinse magistal în cartea Gods Of Eden,
scrisă de William Bramley? Până la urmă, el a fost „şarpele”
care a dorit mereu să înalţe omenirea!
Ca să reuşească toată această creştere şi dezvoltare pe
Pământ, Anunnaki au hotărât să stabilească patru regiuni noi
care să fie guvernate de zei numiţi. Trei dintre aceste patru
zone erau destinate oamenilor, iar ultima dintre ele era des­
tinată pentru Anunnaki şi nu era accesibilă oamenilor. Enlil
a primit pământurile vechi, la fel cum o făcuse şi înainte,
370 Michael Tellinger

inclusiv Edinul şi întreaga Mesopotamie, Enki a primit în­


treaga Africă, iar Inanna, iubita stră-strănepoată a lui Anu, a
primit pământurile din Valea Indului. Cea de-a patra regiu­
ne a fost rezervată pentru Anunnaki, în peninsula Sinai sau
„Palatul Carelor”, şi a fost declarată în afara zonei accesibile
pentru oameni.
Anu dorea să-l vadă pe nepotul său Marduk, aşa că
cei patru au plecat spre ţinuturile de peste ocean. Mai întâi
au construit un palat pentru Anu pe noile pământuri au­
rii, aflate în America de Sud. Toate clădirile erau acoperite
de aur, chiar şi statuile şi florile din grădini erau făcute din
aur, indicând un meşteşug nemaivăzut până atunci. Aceste
descrieri sunt identice cu descrierea oraşului de aur pe care a
făcut-o Cortes, atunci când a descoperit imensa bogăţie din
Americi şi a dat peste un oraş de aur având aceeaşi descriere
cu cea de mai sus. Anu a văzut abundenţa de aur din acest
ţinut nou şi felul în care era obţinut din râurile din apropie­
rea lacului din munţi. I-a fost arătat şi procedeul de obţinere
a unui metal nou, creat pe Pământ, prin combinarea cuprului
şi cositorului. Rezultatul obţinut era un metal dur, pe care
ei îl numeau Anak, iar noi îl numim bronz. Anu era încân­
tat de progresele făcute şi şi-a dat seama că timpul pe care
Anunnaki îl mai aveau de petrecut pe Pământ se apropia de
final. „Este aur suficient pentru mulţi Shar de-acum înainte”,
a spus el şi a botezat lacul Anak. Dacă vom căuta suficient
de adânc este foarte posibil să găsim referiri la un astfel de
nume în străvechea tradiţie incaşă sau poate în culturile boli-
viene sau peruane. Apoi ne este dezvăluit că Marduk a venit
din Nord ca să-l întâlnească pe Anu, ceea ce înseamnă că
era implicat în ridicarea civilizaţiei mexicane, care era uşor
diferită faţă de restul şi totuşi avea multe semne comune ale
intervenţiei Anunnaki, în special semnul zeului-şarpe înari­
pat. Şi dacă Enki era zeul-şarpe înaripat, asta explică de ce
frecventa această parte a lumii - ca să-l viziteze pe fiul său
Sclavii zeilor 371

Marduk. Stilurile arhitecturale şi clădirile de locuit în comun


sunt prea asemănătoare cu altele din întreaga lume ca să nu
fi făcut parte din planul de civilizare condus în acea vreme
de Anunnaki. Anu a simţit multă compasiune pentru nepo­
tul său, Marduk, pentru felul în care soarta sa l-a separat de
restul fiilor Anunnaki şi l-a făcut să devină un proscris. Aşa
că l-a iertat şi l-a binecuvântat pe Marduk, ceea ce era exact
imboldul de care avea nevoie tânărul rebel ca să-şi justifice
acţiunile sfidătoare din anii care urmau.
Anu se pregătea de plecare şi astfel de reîntoarcem la
noul loc de aterizare care fusese creat pe câmpia de la Nazca.
Anu şi-a transmis ultimele instrucţiuni despre felul în care
trebuia să se desfăşoare relaţia cu pământenii. „Din locul plin
de aur, de sus din munţi, au plecat să se întâlnească pe câmpia
de la poale... Acolo pregătise Ninurta un loc nou pentru nave,
ce se întindea până la orizont... Daţi omenirii cunoaşterea,
învăţaţi-i secretele cerului şi ale pământului până la o anu­
mită măsură.” Am văzut că ideea de timp avea un înţeles
complet diferit pentru Anunnaki şi că miile de ani sau câţiva
Shar-i nu constituiau un interval de timp neobişnuit pentru
a se raporta la el. Noi putem înţelege cu dificultate lucrurile
care s-au înâmplat acum 200 de ani şi atunci cum am putea
oare să ne gândim la epoci care durau câte 3 600 de ani? Dar
acestea erau realităţile din vremurile străvechi de pe Pământ
care ne-au adus în punctul în care ne aflăm astăzi. Această
ultimă întâlnire dintre Anu şi conducătorii Anunnaki ai
Pământului este dincolo de puterea noastră de înţelegere
pentru că trebuie să fi avut loc în jurul anului 5000 î.Hr, în
perioada din care începem să avem dovezi reale despre o
civilizaţie adevărată în sânul căreia apărea ştiinţa scrisului.
Acest fapt este în concordanţă cu instrucţiunile finale pe care
Anu le-a dat comandanţilor de pe Pământ. „Invăţaţi-i legile
dreptăţii şi ale justiţiei, apoi îndepărtaţi-vă şi plecaţi.” Acestea
sunt nişte cuvinte extrem de importante la care trebuie să
372 Michael Tellinger

medităm în vreme ce ne întrebăm: „Unde sunt Anunnaki


astăzi?” Răspunsul s-ar putea afla într-o singură propoziţie.
Anunnaki au finalizat explorările lor pentru căutarea aurului
şi au plecat, lăsând omenirea stăpână pe propriul destin. Aşa
au făcut? Mai urmează o perioadă de aproximativ 7 000 de
ani, care ne desparte de momentul prezent, plină de confuzie
şi de conflicte nesfârşite, care aproape că au dus la distruge­
rea planetei şi au purtat omenirea prin timpurile neclare ale
Bibliei. Aceasta a fost perioada în care Anunnaki au început
să-şi socotească şederea pe Pământ în ani pământeni şi nu
au mai folosit Shar-ul ca unitate de măsură temporală, aşa
cum o făcuseră până atunci. „În Epoca Taurului, a început
numărătoarea în anii pământeni, ca o dedicaţie pentru Enlil.”
(Taurul 4380 Î.Hr.-2220 Î.Hr.)
Cu toate acestea, cuvintele lui Amu, „Daţi ome­
nirii cunoaşterea, învăţaţi-i secretele cerului şi ale
pământului până la o anumită măsură”, au fost foarte im­
portante în contextul general, ajungând chiar până în
secolul al XXI-lea. Miile de ani care au urmat au fost
mult mai documentate şi înregistrate în forme variate,
în diferite culturi în care oamenii au fost înălţaţi şi educaţi
de către zeii Anunnaki. Perioada care a urmat a devenit cu­
noscută ca perioada de apariţie bruscă a civilizaţiilor antice;
ştim acum de ce şi cum au apărut, sub supravegherea şi ghi­
darea atentă a zeilor Anunnaki. Însă problemele familiale ale
acestora s-au agravat odată cu trecerea timpului, lăsându-i
pe oameni în postura de martori vulnerabili ai marii lupte
pentru putere care s-a purtat între Anunnaki. Enlil a făcut
tot ce i-a stat în putinţă pentru a-şi controla cât mai bine
familia extinsă de pe Pământ, având de rezolvat în paralel
şi problemele ridicate de oameni. Foarte curând, oamenii
au început să-i imite pe zei, pornind conflicte şi violenţe
unii împotriva altora. Însă aceste conflicte umane erau ade­
sea ghidate de zeii din timpurile biblice, aşa cum rezultă
Sclavii zeilor 373

foarte evident din multe dintre scripturile care stau la baza


Vechiului Testament. Zeul violent va deveni forţa omnipo­
tentă care va începe să conducă omenirea cu o mână de fier.
Totuşi, trebuie să analizăm dacă era un singur „dumnezeu” în
Vechiul Testament care-i conducea pe oameni sau erau mai
mulţi, fapt care crea confuzie în rândul oamenilor şi sporea şi
conflictul dintre zeii Anunnaki care luptau pentru prealuarea
controlului asupra lumii şi a populaţiei sclave care o locuia?
După plecarea definitivă a lui Anu, Marduk şi-a înce­
put misiunea de preluare a controlului cuvenit asupra lumii,
lucru pe i-1 promisese Enki încă de la sosirea pe Pământ. Dar,
aşa cum am văzut, printr-un şir de întâmplări neprevăzute,
Marduk a fost mereu exclus atunci când au fost distribuite
puterile şi responsabilităţile. De aceea acesta s-a răsculat şi a
decis să ia singur ceea ce i se cuvenea. Astfel nu ar trebui să
fim surprinşi de nivelul de incertitudine pe care-l aveau Enlil
şi Enki în ceea ce priveşte rezolvarea problemei. Amândoi
şi-au dat seama că Marduk se afla pe o poziţie de legitimita­
te; metodele sale bazate pe forţă nu aveau însă aceeaşi putere
de convingere.
Perioada care a urmat a constituit un miracol pentru
civilizaţie. Aceasta a fost perioada în care omul aşa-zis pri­
mitiv a părăsit peşterile şi a început să arate semne vădite
de inteligenţă, atunci când a dobândit, aproape din senin,
cunoşterea şi înţelegerea societăţilor moderne. Motivul este
simplu şi nu are nimic de-a face cu o evoluţie rapidă mi­
raculoasă sau altceva la fel de impresionant. Pur şi simplu,
instrucţiunile pe care Anunnaki le-au primit de la Anu au
fost exact acestea: pregătiţi-i pe oameni şi apoi plecaţi. Şi
astfel a început totul. Zeii Anunnaki i-au învăţat pe oamenii
de pretutindeni deprinderile de bază pentru supravieţuire.
Trebuie să ne amintim că erau mulţi zei care aveau grijă de
sate, orăşele şi oraşe. Aceia erau membrii familiei extinse
Anunnaki care fuseseră desemnaţi să aibă grijă de oameni şi
374 Michael Tellinger

să-i ţină sub control. În multe cazuri, aceşti zei erau aseme­
nea unor soldaţi infanterişti, care vegheau din avanposturi.
Atunci când generalul sau comandantul venea în oraş. avea
loc o sărbătoare sub forma oferirii de sacrificii şi de venera­
rea în templu. Fiecare aşezare avea templu construit special
pentru acest scop. Am explorat deja templele bogate care
fuseseră ridicate pentru zeul care patrona flecare oraş, cu
grădinile strălucitoare şi apele proaspete, un loc de odihnă
pentru zei şi un loc în care oamenii îşi puteau aduce ofran­
dele. Fiecare zeu avea un meniu preferat. Aceste meniuri
trebuiau preparate uneori şi de câteva ori pe zi, pentru că zeii
aveau gusturi diferite. Rolul marelui preot era să se asigure
că zeii erau trataţi corespunzător, iar în schimbul acestui tra­
tament preotul primea instrucţiuni pe care să le comunice
poporului său. Un aranjament foarte simplu, dacă stăm să
ne gândim. Dar aceast aranjament a fost scos din context în
ultimele mii de ani, dând naştere religiilor inventate de om
care au fost prinse între nevoile zeilor şi controlul poporului.
Trebuie să vă mărturisesc că, în vreme ce lectu-
ram aceste informaţii din paginile diverselor cărţi, a
trebuit să mă opresc constant şi să-mi reamintesc că nu
citeam un roman extraordinar, ci cuvinte adevărate, scri­
se de străvechii scribi sumerieni acum 4 000 — 5 000 de ani.
Vă sugerez să faceţi la fel. Este important ca oricine să-şi
reamintească această realitate, pentru că informaţiile sunt
atât de uimitoare încât totul începe să pară scenariul unui
film SF, scris de un scenarist de la Hollywood pentru atra­
gerea maselor. Mai puneţi-vă încă o dată întrebarea care ar
putea să fie motivul posibil pentru care un scrib care a fost
numit de un rege să surprindă astfel de informaţii atât de
clare în tăbliţele sale de lut?
Şi astfel începe procesul de civilizare a oamenilor.
„Acolo unde odată se înălţau doar oraşele Anunnaki, acum
au fost construite oraşe atât pentru Anunnaki, cât şi pentru
Sclavii zeilor 375

pământeni.” Oamenii au primit toate învăţăturile, cum se fac


cărămizile, clădirile, arhitectura, şcolile, cititul, scrisul, calcu­
latul, legile justiţiei, metodele de însămânţare, de recoltare,
cum se face o fermă, cum să caute apă, cum să folosească roa­
ta, cum să manevreze carele şi, practic, tot ceea ce cunoaştem
în ziua de azi, informaţii pe care le-am moştenit de la aces­
te prime civilizaţii. Existau câteva repere bine-cunoscute,
cum ar fi oraşul Lagash, acolo unde Ninurta păstra „Pasărea
Neagră”, şi oraşul Sippar, de unde Utu a promulgat legile
justiţiei dintr-un loc numit Ebabbar - „Casa Strălucitoare”.
Venise vremea pentru transmiterea regalităţii, a scep-
trului şi coroanei către oameni şi astfel a fost numit primul
rege uman în oraşul Kishi sau Kish. Ninurta îl numea pe acest
om „Omul Puternic.” Kish a devenit cunoscut ca „Oraşul
Sceptrului”. Acest titlu avea să fie mutat din oraş în oraş la
fiecare câteva sute de ani. În timpul reconstrucţiei oraşelor
vechi, „acolo unde planurile vechi nu au putut să fie urmate
din cauza noroiului şi a aluviunilor, au fost alese locuri noi”.
Efortul concertat de civilizare a oamenilor a dat roade rapid,
iar pe Pământ se anunţau vremuri prospere. Era suficientă
hrană pentru toată lumea pentru prima dată după mult timp,
industria înflorea, iar construcţia carelor cu roţi cunoscuse o
explozie. Ninurta i-a cerut lui Enlil unele dintre Tablete ca
să-şi ducă la îndeplinire sarcinile cu mai mult succes. Aflăm
încă o dată despre distincţia dintre cei care fuseseră aduşi
în Edin şi acei oameni cu capete negre care au venit de pe
Abzu. Dar procesul de învăţare era adresat tuturor oamenilor.
Aceşti oamenii cu capetele negre vor fi aceia care se vor ridi­
ca pentru a forma măreaţa şi puternica dinastie a regilor de
Nubia, din Sudan, care a preluat controlul asupra Egiptului
în anii care au urmat. „În Kishi se aflau oameni cu capetele
negre care învăţau să lucreze cu numerele... Divinul Nisaba
i-a învăţat să scrie. Divinul Ninkashi le-a arătat cum se face
berea.” Ninurta era conducătorul ţinutului Edinului, iar
376 Michael Tellinger

oamenii ridicau osanale pentru el şi pentru Pasărea Neagră


şi spuneau poveşti despre „felul în care a supus un bizon în
ţinuturile îndepărtate şi cum a descoperit amestecul cupru­
lui cu un alt metal alb”. Metalul alb era cositorul, descoperit
lângă lacul Titicaca.
Si Inanna voia să obţină nişte Tablete de la Enki, asa
că a pus la cale un plan iscusit de seducere, care ne dă posibi­
litatea să aflăm mai multe despre puterile ei, ca zeiţă a iubirii
şi a sexului. L-a prins pe Enki atunci când acesta se găsea
singur acasă, l-a ameţit cu vin şi la sedus apărând într-o pos­
tură seminudă. Pare să semene cu scenariul unui film pentru
adulţi. „Inanna se împodobise cu bijuterii şi de sub rochia
subţire şi-a dezvăluit trupul... Atunci când s-a aplecat, Enki
i-a putut admira părţile intime... au băut vinul dulce din cupe
şi au făcut un concurs de băut bere.” Pare foarte asemănător
cu tipul de comportament pe care oamenii îl au de câteva
milenii încoace şi este o legătură genetică evidentă dintre noi
şi Anunnaki. În timpul jocurilor cu băutură, Inanna a vrut
să vadă unele dintre Tablete, Enki nu a avut niciun motiv să
bănuiască ceva, aşa că i-a dat voie să ţină câteva dintre aceste
Tablete care erau parte a jocului lor. El i-a explicat că „pentru
regatele civilizate este nevoie nouăzeci şi patru de Tablete.”
Inevitabil, Enki a adormit, şi Inanna a scăpat cu Tabletele pe
care le-a furat ca să pună bazele unui imperiu în ţinuturile
care-i fuseseră încredinţate. Ismud, asistentul lui Enki, a ur­
mărit-o, dar ea apucase deja să le ascundă, spunând că Enki
fusese acela care i le încredinţase. În cele din urmă, Enki a
admis acest lucru şi a lăsat lucrurile aşa cum se întâmplaseră.
Atunci când Enlil a anunţat că regalitatea va fi mutată
de la Kishi la Unug-ki, acolo unde se afla reşedinţa Inannei,
Marduk a turbat de mânie. I s-a luat încă o dată dreptul de a fi
conducătorul planetei, drept care îi fusese promis. „Umilinţa
pe care am îndurat-o a fost îndeajuns... Marduk şi-a luat
soarta în mâini.” A hotărât să-şi construiască propriul oraş
Sclavii zeilor 377

sacru în locul care fusese rezervat la început pentru vizita


lui Anu. I-a chemat pe Igigi şi pe adepţii săi dispersaţi în
celelalte ţinuturi şi a plănuit construirea unui „oraş sacru” şi
a „unui loc pentru navele spaţiale”. Oraşul despre care este
vorba este Babilonul.
Şi astfel Marduk a construit un oraş a cărui înălţime
a ajuns la cer. Au făcut „cărămizi din lut pe care le-au ars în
foc”, ca să slujească pe post de pietre, pentru că în acea zonă
nu se găseau pietre. „Şi astfel construiau un turn al cărui vârf
ajungea la ceruri.” Sesizăm imediat paralela biblică cu Turnul
Babel. Enlil nu a fost deloc impresionat de toate acestea.
El şi-a dat seama că aceasta este o încercare din partea lui
Marduk de a-şi arăta puterea şi influenţa, pe care trebuise să
le ţină în frâu. Şi, aşa cum se spune în Biblie, „Dumnezeu a
venit ca să distrugă turnul şi să le amestece limbile, pentru că,
dacă aceştia ar fi reuşit să termine turnul, ar fi putut să facă
orice.” Tăbliţele de argilă spun acelaşi lucru: „Dacă permitem
să se întâmple acest lucru, niciun alt lucru nu va fi de neatins
pentru oameni... Acest plan diabolic trebuie oprit... din na­
vele lor au dezlănţuit urgia asupra turnului, au aruncat cu foc
şi cu pucioasă.” Însă nu a fost îndeajuns pentru Enlil: acesta
îşi dorea să-l îndepărteze pe Marduk şi să semene confuzie
intre adepţii pământeni ai acestuia, pentru ca aceştia să nu
se mai poată înţelege între ei, exact aşa cum spune Biblia:
„Să-i împrăştiem dincolo de graniţe pe lider şi pe adepţii
acestuia... să-i facem să nu se mai înţeleagă... le voi încurca
graiul ca să nu-şi mai poată înţelege vorbirea unul altuia.”
Acestea erau cuvinte care năşteau multă confuzie, văzute
prin lumina unui „Dumnezeu atoateiubitor”, care se presu­
pune că doreşte numai binele pentru creaţia sa şi cu siguranţă
că nu erau cuvintele pe care să le aşteptăm din partea unui
Dumnezeu cu majusculă. Dar, văzută prin perspectiva ade­
vărului antic, acum capătă sens dorinţa lui „dumnezeu” care
era atât de înfuriat de construirea turnului. Aceste tăbliţe ne
378 Michael Tellinger

mai spun şi că Marduk este acela care a construit cu adevărat


oraşul Babilon. La fel ca şi în cazul construirii piramidelor,
pe care încă ne luptăm să le înţelegem, misterul Grădinilor
Suspendate din Babilon trebuie să fi fost rezultatul muncii
unei fiinţe avansate, aşa cum era Marduk, zeul Anunnaki.
După ce a fost expulzat din Babilon, Marduk şi-a îndrep­
tat atenţia către o zonă mult mai interesantă, care avea să-i
aducă loialitatea şi notorietatea: Egiptul. Asta se întâmpla la
310 ani de când începuse noua numărătoare pe Pământ, în
anul 7 400 î.Hr. Asta ar însemna că evenimentul a avut loc
în anul 7 090 î.Hr. sau poate chiar în anul 3 490 î.Hr, dacă se
ia în calcul curgerea anilor de pe Pământ (3 600 de ani mai
târziu). Această dată s-ar potrivi cu aceea a ridicării Regelui
Scorpion şi a faraonilor din Egipt.
Sitchin ne oferă o dovadă foarte sigură că Egiptul
era condus de zeii Anunnaki de aproximativ 12 300 de ani,
ceea ce înseamnă că a început imediat după ce Potopul a
luat sfârşit şi a fost desăvârşită construcţia piramidelor. Să
ne reamintim că Marduk fusese zeul Egiptului înainte de
a intra în jocul puterii pentru Babilon, dar la întoarcerea sa
a descoperit că fratele său mai tânăr, Ningishzidda, schim­
base totul. „L-a găsit la conducere pe Ningishzidda... ceea
ce Marduk plănuise şi ordonase odată fusese schimbat de
Ningishzidda.” Unul dintre lucrurile de care a fost acuzat
Ningishzidda a fost acela că l-a trimis pe Horon sau Horus
„într-un loc deşertic, un loc unde nu se găsea apă”. Această
afirmaţie este foarte importantă, pentru că ne ajută să adu­
năm laolaltă informaţiile despre domnia zeului Horus în
sudul Egiptului, cunoscut şi ca Egiptul Superior. Aceasta
era o zonă predominant deşertică, iar Horus era mult mai
venerat aici decât în zona Egiptului Inferior. Neînţelegerile
dintre fraţi au durat 350 de ani, vreme în care cele două
părţi ale Egiptului au fost divizate. Din nou acest interval
de timp se potriveşte perfect cu cel în care Regele Scorpion
Sclavii zeilor 379

a unficat Egiptul Inferior şi Egiptul Superior, în jurul anului


3 100 Î.Hr, ceea ce a dus la naşterea adevăratului Imperiu
Egiptean.
După intervenţia lui Enki, talentatul Ningishzidda a
fost convins să plece spre „ţinuturile de dincolo de ocean...
A plecat însoţit de un grup de adepţi.” Să ne reamintim că
Ningishzidda era un arhitect talentat care proiectase pirami­
dele şi fusese cel care a stabilit formula ADN-ului omenesc.
Simbolul său era acelaşi cu cel al lui Enki, constând din şerpi
încolăciţi, reprezentând viaţa şi creaţia, şi care era cunoscut
ca şarpele înaripat. Am mai menţionat că uneori nu suntem
siguri care dintre cei doi, Enki şi Ningishzidda, era cunos­
cut ca şarpele înaripat, pentru că simbolurile lor erau foarte
asemănătoare şi chiar şi calităţile şi aptitudinile lor îi ase­
mănau. Totuşi, pe baza informaţiilor extrase din tăbliţe, este
foarte probabil ca Ningishzidda să fi avut o influenţă uriaşă
asupra primelor culturi din America, învăţându-i pe oame­
nii de acolo tot ce ştiau, inclusiv felul în care să ridice acele
construcţii incredibile din acea parte a lumii. Dar această
parte a istoriei antice mai prezintă şi un alt interes. înainte de
această perioadă, Ningishzidda trăise în Africa şi probabil că
folosise pentru proiectele de aici muncitori africani pricepuţi
în minerit şi în arta construcţiilor. După toate probabilităţile,
tot ei erau responsabili pentru construirea piramidelor, sub
supravegherea sa. Astfel este posibil ca trăsăturile distinct
africane ale olmecilor să aparţină de fapt forţei de muncă
pe care a folosit-o Ningishzidda atunci când a ajuns pentru
prima oară în America de Sud. Pe scurt, aceştia alcătuiau
alaiul de muncitori şi mineri africani care l-au însoţit pe
Ningishzidda. Mai departe, acest fapt ar explica de ce stilul
de scriere al olmecilor din Mexic se aseamănă cu diferitele
stiluri de scriere ale triburilor africane.
Trebuie să vă reamintesc că Egiptul a fost locuit de
oameni şi de zei cu mii de ani înainte de apariţia faraonilor.
380 Michael Tellinger

Există numeroase dovezi, cum ar fi cea de pe farfu­


ria aparţinând culturii Narmer, care a fost găsită şi datată
ca fiind din anul 4468 î.Hr., şi care înfăţişează unificarea
Egiptului de către Regele Scorpion Narmer. Mai există şi
hărţile egiptene ale cerului care arată constelaţii cereşti şi
care au fost realizate în jurul anului 14 000 î.Hr. De fapt,
sunt atât de precis realizate încât s-a descoperit că au fost
realizate la orele 23.57, în ziua de 3 iulie a anului 14 000 î.Hr.
Istoricii susţin că nu este clar cine este responsabil pentru
unificarea Egiptului, dar tăbliţele indică fără urmă de îndo­
ială că acela care a realizat acest lucru a fost Marduk. Ceea
ce eu găsesc că este excepţional şi o văd ca pe o mică victorie
împotriva istoricilor conservatori este recunoaşterea faptului
că Regele Scorpion este un personaj istoric. Timp de mulţi
ani a fost considerat doar un alt zeu mitologic care a tră­
it în minţile oamenilor antici. Acest gen de descoperire va
conduce la găsirea unei căi prin care oamenii să recunoască
faptul că şi alţi zei din trecutul nostru au fost tot fiinţe reale.
Timp de mulţi ani, Menes a fost considerat ca fiind primul
rege faraonic al Egiptului. Dar acum există suficiente dovezi
că Regele Narmer a fost de fapt misteriosul Rege Scorpion,
care l-a precedat pe Menes cu cel puţin 1 500 de ani. In
anii premergători lui Menes, în timpul domniei lui Narmer,
Regele Scorpion, se fac multe referiri la zeul Nannar, care era
fiul lui Enlil şi probabil că fusese activ în Egipt înainte ca
Marduk să preia controlul asupra acestui ţinut. Este posibil
ca Narmer să fi fost fiul lui Nannar? Cine este responsabil
pentru unificarea Egiptului?
Sclavii zeilor 381

Fig. 16.22. Mineri antici. Miner olmec reprezentat târându-se într-un


spaţiu îngust, având unelte în ambele mâini şi un anumit fel de cască
pe cap. El este protejat de omniprezenta zeitate-şarpe. Aceşti mineri
olmeci fuseseră aduşi din Africa de către zeul Enki ca să extindă căuta­
rea aurului şi în Americi? Există multe reprezentări şi inscripţii similare,
înfăţişând mineri în condiţii asemănătoare, care i-au uimit pe istorici.

Sau acest lucru a avut loc sub domnia lui Marduk?


Imaginile care îl înfăţişează pe Regele Scorpion acoperă
ruinele unui oraş întreg, ale cărui ruine, datând din anul
3 500 î.Hr., au fost descoperite la Hierakompolis. O altă des­
coperire, la un sit din Abydos, a furnizat 160 de oase mici şi
discuri de fildeş, având mărimea unor timbre mari, care conţin
cele mai vechi versiuni cunoscute ale textelor hieroglife.
Arheologul german Gunter Dryer crede că acestea aparţineau
Regelui Scorpion, de vreme ce au fost găsite în mormântul
său. Ar putea fi acesta un alt exemplu al felului în care zeii
Anunannki îi obişnuiau pe oameni cu arta scrisului? Aceste
382 Michael Tellinger

descoperiri sunt probabil cele mai vechi exemple de text scris


care a fost găsit pe Pământ. Se pare că Marduk şi-a instau­
rat stăpânirea asupra acestui ţinut în jurul anului 3 500 î.Hr,
acesta fiind motivul pentru care avem atât de puţine
informaţii despre Narmer, Regele Scorpion, cel care a execu­
tat cele mai multe sarcini pentru Marduk înainte de intrarea
în era faraonică. Pe lângă aceasta, este posibil ca Narmer să
fi făcut parte din clanul lui Enlil, ceea ce nu a fost pe placul
lui Marduk. Toţi viitorii faraoni aveau să fie înrudiţi într-un
fel cu Marduk şi cu Igigi sau Neteru („observatorii”). Aceste
informaţii duc la concluzia că Narmer trebuie să fi avut 1 500
de ani atunci când a fost îngropat. Este posibil acest lucru?
De ce nu? Noe sau Ziusudra avea 36 000 de ani, potrivit nu­
mărătorii sumeriene. Dar totul a fost pus pe seama faptului
că el era fiul uman al lui Enki. Nu există, aşadar, niciun motiv
să ne minunăm asupra vârstei regelui Narmer, dacă acesta era
fiul lui Nannar, un rege Anunnaki autentic. Dar şi el a murit
în cele din urmă la fel cum au făcut-o toţi urmaşii concepuţi
cu pământeni.
Atunci când Marduk a preluat controlul asupra
Egiptului, întregul teritoriu îi aparţinea. Nordul şi Sudul
erau unificate şi el a început să construiască propria dinastie,
cea a marelui zeu Ra, „Cel Luminos”. Enki era cunoscut sub
numele de Ptah - „Dezvoltatorul”, iar Ningishzidda era
Tnofh sau Tehuti - „Măsurătorul Divin”. încă de la început,
Marduk / Ra a dorit să-şi creeze o autoritate nouă asupra
acestui ţinut. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să şteargă
chipul lui Ningishzidda de pe statuia Sfinxului Leu. „Să-i
şteargă amintirea şi să-i înlocuiască faţa cu cea a fiului său,
Asar.” Dar Marduk a mers mai departe pentru a-şi indivi­
dualiza teritoriul faţă de alte teritorii. A schimbat sistemul
de numărare, transformându-1 în zecimal, a împărţit anul
în zece perioade şi „a schimbat urmărirea Lunii cu urmă­
rirea Soarelui... A unit pământurile din Nord şi din Sud
Sclavii zeilor 383

într-un singur Oraş al Coroanei.” Acest enunţ arată clar că


Marduk se afla în spatele unificării Egiptului, ceea ce în­
seamnă că Narmer acţiona pe baza instrucţiunilor primite de
la Marduk. Sper că această demonstaţie face lumină asupra
acestei părţi a istoriei egiptene. Sau poate că nu. Este foar­
te evident că Marduk era un individ foarte talentat, dar şi
foarte frustrat, care voia să recupereze ceea ce i se cuvenea,
dar nu-i fusese dat. Avea să facă tot ce-i stătea în putere ca
să dovedească acest lucru şi ca să se ridice deasupra celorlalţi
zei. Nu a pierdut deloc timpul şi a introdus o religie nouă şi
a instaurat conducerea faraonică pentru a marca începuturile
noii sale civilizaţii. Însă marea sa greşeală a fost să se decla­
re „zeu deasupra tuturor”. Faraonii trebuiau să fie jumătate
oameni şi jumătate zei şi erau aleşi în special din grupul de
zei Anunnaki cunoscuţi ca Neteru sau ca „observatorii”, a
căror misiune era aceea de a avea grijă de pământeni, dar
care mai degrabă presupunea spionarea acestora mai presus
de orice. Neteru ar putea să fie consideraţi aşa-zişii îngeri
care apăreau în mod misterios în faţa oamenilor atunci când
aceştia se aşteptau cel mai puţin. Acestea erau, până la urmă,
vremurile biblice iar apariţiile îngerilor erau la ordinea zilei.
Brusc, misterul îngerilor omniprezenţi nu mai este chiar aşa
de complicat şi pare să existe un motiv mult mai plauzibil
pentru prezenţa lor societatea omenească atent controlată.
Însă noua regalitate a creat imediat o structurare a cla­
selor şi le-a dat regilor ocazia să se poarte după bunul plac
cu supuşii lor. Până la urmă, ei erau semizei. Astfel se ex­
plică de ce regii erau atât de obsedaţi de zeii lor, pentru că
aspiraţia lor secretă era aceea de a fi şi ei zei, fiinţe nemu­
ritoare care să poată călători prin ceruri. Potrivit scrierilor
sumeriene, primul rege care a fost numit de Ra este Mena,
cunoscut istoricilor sub numele de Menes. Ajungem astfel
la un punct important în cadrul dezbaterii noastre filosofice.
Nu vi se pare că este o aroganţă din partea civilizaţiei trufaşe
384 Michael Tellinger

a secolului al XXI-lea faptul că alegem căror părţi din istorie


să le dăm crezare şi cărora nu? Pentru simplul motiv că nu le
înţelegem sau, şi mai rău, că nu le credem.
Enki era mulţumit că fiul său, Marduk, făcea atât de
multe progrese în regiunea sa, astfel că i-a dat tot felul de
Tablete care să-l ajute în munca sa: pe toate cu excepţia ace­
leia care conţinea ştiinţa învierii morţilor. „Apoi i-a dat lui
Ra toate cunoaşterile, mai puţin pe aceea a învierii morţilor.”
Aceasta se va dovedi a fi o mare nemulţumire a lui Marduk,
care ar fi făcut orice ca să dobândească această cunoaştere.
Citim despre felul în care era controlată curgerea Nilului
(Hapi) ca să-i ajute pe fermieri şi cât „de fertil a devenit solul,
iar omul şi animalele domestice s-au înmulţit”.
Ninharsag a denumit o constelaţie pentru a-i onora pe
Inanna şi fratele ei, Utu; această constelaţie va deveni cunos­
cută sub numele de Constelaţia Gemenilor. Dar pământurile
încredinţate Inannei, cea de-a treia regiune, nu se descurca
atât de bine. „Departe, în ţinuturile din Est, după cele şapte
rânduri de munţi, era cea de-a Treia Regiune... se numea
Zamush, Pământul celor şaizeci de pietre preţioase, şi era cel
mai înalt punct.” Este evident că era vorba despre regiunea
văii Indului acolo unde personalitatea şi sexualitatea Inannei
s-au răsfrânt asupra oamenilor. Până la urmă, ea era zeiţa iu­
birii şi a sexualităţii. Citim despre oraşele gemene pe care le-a
ridicat şi care erau folosite pentru depozitarea hranei prin­
tre altele. Probabil că este vorba despre oraşele Harappa şi
Mohanjo-Daro. Ambele erau construite din acelaşi tip de că­
rămizi şi în acelaşi stil şi au aceeaşi vechime. Potrivit tăbliţelor
sumeriene, aceste oraşe au fost construite la 860 de ani de la
începutul numărătorii în ani pământeni. Asta înseamnă că
este vorba despre anul 2940 î.Hr. sau despre anul 6540 î.Hr.,
depinde de momentul pe care-l considerăm ca fiiind începutul
timpului pământean, fie anul 7400 î.Hr., fie anul 3800 î.Hr,
adică la unul sau doi Shar-i după vizita lui Anu. Dovada bizară
Sclavii zeilor 395

care leagă aceste evenimente este reprezentată de scriptul


Indus. Tăbliţele spun că Inanna a introdus un limbaj nou şi
o metodă nouă de scriere, ca parte a responsabilităţilor sale
de prim conducător numit al regiunii văii Indului. Scriptul
Indus i-a nedumerit pe învăţaţi vreme îndelungată şi încă nu
a fost descifrat. Felul în care culturile indiene întrebuinţează
pietrele preţioase în ritualurile lor, îmbrăcămintea şi biju­
teriile indică şi ele faptul că Valea Indului era într-adevăr
Pământul celor şaizeci de pietre preţioase şi ţinutul Inannei.
Tabletele pe care le-a cerut Inanna s-au pierdut pe
drumul către ea, într-o serie de interceptări ciudate, puse la
cale de oponenţii săi: neînţelegerea noilor limbaje ale acesto­
ra şi moartea celor care le cărau. În cele din urmă, rezultatul
a fost acela că cea de-a treia regiune din Valea Indului nu
s-a dezvoltat la fel de bine ca celelalte regiuni. „În cea de-a
Treia Regiune, omenirea civilizată nu s-a dezvoltat atât de
bine.” Aceasta a adus o perioadă de instabilitate crescută
printre Anunnaki şi a însemnat începutul sfârşitului. Puterea
tot mai mare pe care o dobândea Marduk / Ra în Egipt şi
rezistenţa pe care o opuneau alţii au început să dea naştere
la dispute între adepţii pământeni. Mulţi dintre zeii inferiori
erau veneraţi în temple şi incinte sacre, iar primul bordel a
fost întemeiat de nimeni alta decât Inanna. „A întemeiat o
casă pentru plăcerile nopţii.” Părerea de rău a Inannei pentru
Dumuzi părea să se manifeste sub forma unor momente de
posibilă nebunie. A început să-şi imagineze că un semizeu
pământean pe care îl chema Banda era iubitul Dumuzi.
Este posibil ca subtilul nivel de instabilitate să o fi făcut pe
Inanna să iniţieze „catastrofa” din timpurile care urmau. Însă
Banda s-a căsătorit cu Inanna, copilul pur al lui Enlil, iar
împreună au făcut un copil, pe Ghilgameş, care era şi el zeu
în proporţie de două treimi. Ghilgameş este recunoscut ca
un rege istoric, care face legătura între realitate şi ficţiune.
Pe măsura trecerii timpului, el a realizat că are o puternică
386 Michael Tellinger

seminţie divină şi a început să tânjească după privilegiile


care le erau rezervate doar zeilor Anunnaki. Asemenea mul­
tor oameni contemporani, el era atras în special de ideea de
nemurire. Una dintre cele mai cunoscute legende sumeriene
este aceea a Epopeii lui Ghilgameş, în care acesta se aventurea­
ză în ţinuturile Tilmunului, portul spaţial unde erau găzduite
navele şi alte secrete ale Anunnaki, în căutarea nemuririi.
Mama sa, Ninsun, l-a rugat constant pe marele ei unchi, Utu,
să-l ghideze pe Ghilgameş spre Tilmun. „La nesfârşit l-a ru­
gat Ninsum pe Utu... Să-l lase pe Ghilgameş să meargă la
locul de aterizare.” Călătoria este descrisă cu multe detalii de
un număr de tăbliţe şi a devenit una dintre cele mai studiate
scrieri antice. Disputa este deschisă în continuare cu privire
la adevărul sau ficţiunea acestui text, pentru că există istorici
care refuză să accepte că această poveste face parte din is­
torie, în vreme ce acceptă alte scrieri antice. Să le fie ruşine!
Povestea ne spune că, pentru a ajunge la destinaţie,
Ghilgameş a trebuit să depăşească o serie de măsuri de
precauţie care sfidează logica antică, dar unchiul său Utu a
fost de acord să-l sprijine cu ajutorul oracolelor. În acele vre­
muri, oracolele erau cunoscute ca „pietre vorbitoare”. Adesea,
preotul consulta un oracol ca să primească sfaturi din par­
tea zeului său. Oracolul îi vorbea preotului, sfătuindu-1 ce să
facă. Aşadar, atunci când citim că Utu a folosit oracolele ca
să-l ajute pe Ghilgameş să ajungă în inima sacră a portului
spaţial poate să însemne că acestea erau plasate strategic sub
controlul unor senzori sau erau supravegheate cu camere de
luat vederi, la fel ca porturile din ziua de azi, care permiteau
celui care le controla să scaneze perimetrul. Pentru că Utu
era un Anunnaki veteran, este posibil să fi avut acces la acele
camere şi coduri ca să-l poată ghida pe Ghilgameş până la
următorul punct. Însă armele care protejau portul erau ui­
mitoare. În pădurea de cedru a întâlnit pentru prima oară
„monstrul care scuipa foc”, apoi „au găsit intrarea secretă în
Sclavii zeilor 387

tunelurile Anunnaki... au fost provocaţi şi urmăriţi de for­


năiturile mortale ale Taurului Ceresc.” Motivul pentru care
textele folosesc pronumele „ei” este acela că Ghilgameş a fost
însoţit de un prieten. În cele din urmă, a reuşit să ajungă înă­
untru, acolo unde l-a întâlnit pe Ziusudra, legenda Potopului,
care i-a vorbit despre o plantă unică având calitatea de a-l
menţine pe om pururea tânăr. „Era unică printre plantele
de pe Pământ.” Însă lacomul Ghilgameş a smuls planta din
rădăcini şi a pornit cu ea spre casă. Pe drum a adormit, iar
planta i-a fost furată de către un şarpe care a fost atras de
mirosul ei. Ghilgameş s-a întors acasă cu mâna goală, acolo
unde a şi murit în cele din urmă.
Cea mai interesantă parte a acestei poveşti este aceea
cu şarpele, care aduce aminte foarte bine de evenimentele
din grădina biblică a Edenului. Însă în interpretarea sumeri­
ană a lui Adamu din Edin Enki este descris ca fiind şarpele
diabolic care vine să-i informeze şi să-i educe pe cei doi noi
pământeni. Nu ar fi posibil ca tot Enki să fie şarpele care a
intervenit din nou, de data aceasta pentru a lua ceea ce i se
cuvenea de drept: secretele vieţii veşnice? Această interpreta­
re simplistă a intervenţiei şarpelui pare să aibă caracteristici
similare. Ceea ce este sigur este faptul că Ghilgameş nu era
un simplu om bătrân: era marele rege al unui oraş important
care se numea Uruk sau Erek, aşa cum apare în Biblie. Şi
atunci Marduk s-a folosit de acest eveniment ca o justifi­
care pentru a le da nemurirea regilor săi şi a pretinde şi mai
multă supunere din partea tuturor. „Dacă semizeilor le este
arătată poarta către nemurire, să se facă acelaşi lucru şi pen­
tru regii mei.” El a început să le spună faraonilor că putea
să le ofere trecerea către ceruri aşa cum îi fusese oferită şi
lui Ghilgameş. El a dictat ceea ce este cunoscut sub numele
de Cartea Morţilor, care constituia un ghid pentru regii care
doreau să ajungă pe „bărcile cereşti” şi să trăiască după moar­
te pe alte planete. În schimb, Ra le cerea supunea absolută.
388 Michael Tellinger

Apoi a decretat că toţi regii trebuie să fie jumătate oameni şi


jumătate zei. „Fie ca regii din regiunea mea să fie copiii lui
Neteru, care să plece într-o călătorie după viaţă pe Nibiru.”
Viaţa de după moarte pe care o oferea Ra faraonilor
săi consta în privilegiul de a călători pe Nibiru şi de a trăi
acolo veşnic, la fel ca Anunnaki. Aceste afirmaţii nu trebuie
confundate cu raiul sau cu viaţa spirituală de după moar­
te, alături de Dumnezeul cu majusculă, Spiritul sau Fiinţa
Universală în care tot mai mulţi oameni au început să creadă
în ultimele secole. Viaţa de după moarte promisă de zeul Ra
era o realitate născocită în aria sa de referinţă şi pentru pla­
neta de pe care venise, însă el nu avea putinţa să-i învie pe
oameni din morţi şi să le ofere viaţa eternă. Acest privilegiu le
era rezervat numai celor mai importanţi Anunnaki. Tabletele
pe care Marduk / Ra le-a primit de la tatăl său, Enki, i-au
pus la dispoziţie multe puteri ca să conducă, dar nu i-au dat
cunoaşterea necesară ca să poată să-i învie pe oameni din
morţi. În ciuda neputinţei de a le oferi regilor viaţa de după
moarte, Ra a dictat scribilor săi Cartea Morţilor, subliniind
fiecare pas pentru „Ca să ajungă pe Duat... pe Scara Cerească
pentru a porni într-o călătorie spre planeta nepieritoare...
Cum să construiască mormintele cu faţa către răsărit.” Ca
partea a planului său rapid de expansiune, Marduk i-a in­
struit pe adepţii săi să invadeze alte ţinuturi din Abzu şi să
ia aurul de la locuitorii acestor ţinuturi, cei mai mulţi dintre
aceştia fiind adepţii fraţilor lui Marduk. Le-a ordonat regilor
săi să alipească toate aceste ţinuturi la Egipt. „Planul său era
să fie stăpânul celor patru regiuni.” Marduk a devenit atât
de obsedat şi de arogant, încât i-a spus fără niciun ocoliş lui
Enki: „Pământul este al meu ca să-l conduc”.
Nannar şi soţia sa, Ningal, se ocupau de Mesopotamia,
sau de Pământurile Vechi, care-i fuseseră desemnate lui
Enlil. Aceasta era cunoscută ca Prima Regiune şi deveni­
se foarte prosperă sub conducerea lor. Aveau douăsprezece
Sclavii zeilor 389

festivaluri în fiecare an, fiecare dintre ele închinat câte unui


mare zeu Anunnaki. „Au fost construite altare şi sanctuare,
în care oamenii se putea ruga direct către zeii lor.” Prima
regiune se dezvolta rapid odată cu extinderea civilizaţiei.
Oamenii învăţau orice, rămânând credincioşi şi supuşi faţă
de zeii lor. Inannei îi plăcea să hoinărească prin ţinuturi ca
să vadă şi să analizeze felul în care progresau regiunile. I-au
plăcut „oamenii care locuiau pe câmpia superioară dintre cele
două fluvii.” Îi plăcea sunetul dialectului pe care-l vorbeau
aceşti oameni, care trebuie să fi fost diferit de al ei. Aceştia
erau Igigi, cei „care coborâseră din cer pe Pământ”, venind de
pe Lahmu (Marte). Ştiau totul despre frumoasa Inanna, dar
o numeau pe aceasta Ishtar. Acesta este motivul pentru care
Igigi sau Arienii s-au mutat la Răsărit, urmând-o : Inanna
în regiunea ei din Valea Indului, acolo unde au pus bazele
culturii şi limbajului indo-european.
Ne întoarcem în Sumer, acolo unde regatele se ro­
teau între oraşe, însă Marduk nu avea niciunul în Egipt. „În
Sumer... regalitatea se rotea între oraşe... În cea de-a doua
regiune, Ra nu permisese diversitatea, dorind să conducă sin­
gur.” Marduk era foarte apropiat de toţi Igigi care veniseră
pe Pământ după ce viaţa pe Marte nu mai fusese posibilă,
pentru că el le fusese comandant o lungă perioadă de timp.
Cei mai mulţi dintre cei care erau numiţi observatori prove­
neau din rândul Igigi, iar urmaşii acestora au devenit regii
Egiptului. Ra a mers mai departe şi s-a autoproclamat „Cel
mai bătrân din ceruri, primul născut care a ajuns pe Pământ...
Cel mai însemnat din timpurile recente.” El cerea ca toţi
preoţii să-l recunoască şi să-l laude prin imnuri. Destul de
interesant este faptul că aceste declaraţii nu conţineau nicio
minciună, el era tot ceea ce pretindea că este. Dar a exagerat,
iar lăcomia şi caracterul megaloman au devenit dominante.
A început să creadă în propria propagandă legată de
nemurire şi a afirmat că este mult mai puternic decât toţi
390 Michael Tellinger

ceilalţi zei. Acest aspect al ADN-ului uman a fost ilustrat


de-a lungul istoriei de mii de lideri militari, preşedinţi şi dic­
tatori - o altă aducere amintere a provenienţei materialului
nostru genetic. Iată ce spunea Marduk despre sine: „Domn
al eternităţii, cel care a făcut lucrurile care durează veşnic, cel
care-i conduce pe toţi zeii... Cel care nu are egal... Ra, cel
care se află deasupra tuturor zeilor.” Nu înţeleg la ce se gân­
dea Marduk până la acest moment, probabil că îşi pierduse
facultăţile mintale. Oare Marduk se aştepta ca Anunnaki să
accepte pur şi simplu încercările sale atât de făţişe de a le fura
puterea? Dar lucrurile s-au agravat şi mai mult: s-a comparat
cu întregul panteon de zei, care-l includea pe Enlil, şi s-a
autoproclamat superior faţă de aceştia. Printre aceşti zei se
numărau: Enlil, Ninurta, Adad, Nannar, Utu, Nergal, Gibil
şi Ningishzidda.
Nu este de mirare că Anunnaki erau foarte îngrijoraţi,
dar şi înfuriaţi de comportamentul lui Marduk. Acesta de­
venise imprevizibil şi nu mai prezenta încredere. Aceasta era
o nouă cotitură în cadrul prezenţei Anunnaki pe Pământ.
Chiar şi tatăl său, Enki, l-a apostrofat, dându-şi seama că
iubitul său fiu depăşise orice limita şi că nu mai putea să-i jus­
tifice acţiunile în faţa lui Enlil. Este pentru prima oară când
îl auzim pe Enki mustrându-1 pe primul său născut: „Ce a
pus stăpânire pe tine? Cererile tale sunt de neimaginat”. Dar
Marduk era atât de prins în această cruciadă pentru putere
încât nu a putut fi adus cu picioarele pe Pământ, dacă ne este
îngăduit acest joc de cuvinte. El a spus că semnul său ceresc
era pe cale să se înalţe, ceea ce-i dădea puterea să conducă.
„Taurul Ceresc”, care era semnul lui Enlil, avea să fie înlocuit
de era Berbecului. Mai spunea că „cerurile vorbesc despre
supremaţia mea... vremea lui Ra se apropie, semnele nu pot
fi ignorate.” (Semnul Berbecului a ţinut din anul 2220 î.Hr.
Până în anul 60 î.Hr.) Este incredibilă încrederea nestrămu­
tată pe care o avea în semnele astale. Dar ceea ce a urmat avea
Sclavii zeilor 391

să fie cea mai uimitoare cotitură dintre toate evenimentele


din viaţa omenirii, ceea ce i-a făcut pe Anunnaki să ia în
calcul posibilitatea ca destinul lui Marduk să fie într-adevăr
acela de a deveni conducătorul suprem al lumii. În mod ulu­
itor, există un sigiliu regal sumerian, sub forma unui cilindru,
datat în anul 2308 î.Hr., care celebrează intrarea sub semnul
Berbecului — Ra, care era semnul lui Marduk.
Şi astfel a început o perioadă de construire frenetică
a monumentelor cu rol de observator, de unde să fie prezise
sosirile zodiilor, perioadă care ajunge pânâ în anul 2038 î.Hr.
Această perioadă este corespunzătoare multor construcţii de
acest fel care au fost ridicate în întreaga lume ca să servească
acestui scop. Privirile tuturor urmăreau cerul, ca să vadă dacă
predicţia lui Marduk fusese corectă; de fapt, ei au comis o
greşeală în propriile previziuni. Înainte de a-şi da seama des­
pre schimbarea circumstanţelor, zeii depindeau de sprijinul
oamenilor de pe Pământ. Începuse războiul zeilor, în care
oamenii aveau să joace un rol esenţial. „După ce Anunnaki
s-au autoproclamat zei, au devenit dependenţi de sprijinul
oamenilor.” Aveau nevoie de un lider puternic în rândul oa­
menilor care să conducă armatele pământene împotriva lui
Marduk. Inanna a găsit un om care se numea Abrakad şi
care avea calităţile unui lider puternic. Enlil l-a înscăunat
rege, „cu coroană şi sceptru”, şi l-a botezat Sharru-kin sau
Regentul Drept. Lumea îl cunoaşte sub numele de Sargon I,
primul rege puternic al Akkadiei. Tăbliţele ne spun că un nou
oraş unificat, care găzduia coroana din pământurile vechi, a
primit numele de Agade (Akkad) şi astfel a început mare­
le imperiu akkadian sub conducerea lui Sargon I. Misiunea
sa era simplă: să asigure supunerea tuturor oamenilor din
Mesopotamia. Istoricii cunosc foarte bine uimitoarele cuce­
riri ale lui Sargon, iar în tăbliţe putem citi despre ceea ce
s-a întâmplat. „Toate pământurile din susul şi din josul mării
s-au supus tronului său.” Exista un motiv bun pentru care
392 Michael Tellinger

Sargon avea atât de mult succes şi părea invincibil în lupte,


şi anume acela că Inanna pusese la dispoziţia armatelor lui
Sargon armele avansate ale Anunnaki. Avraam avea să treacă
printr-un şir de întâmplări asemănătoare în viitor. „Sharru-
kin a primit puterea din partea lui Enlil, iar Inanna i-a pus la
dispoziţie armele sale uimitoare pentru luptători.”
Marduk urmărea din Egipt manevrele de război pe
care le efectua Inanna. La momentul potrivit, el a atacat brusc
oraşul Babilon şi s-a stabilit acolo împotriva voinţei Inannei.
Până la urmă acesta era oraşul său. „Babilon, poarta către
zei... În locul turnului ridicaseră canale de scurgere şi ziduri...
Au construit reşedinţa celui mai mare dintre zei, Marduk.”
Aceasta este manevra şireată prin care Marduk şi-a dus ar­
mata de adepţi în mijlocul Primei Regiuni, inima Edinului,
în inima ţinuturilor lui Enlil. Însă Inanna a reacţionat rapid
şi decisiv. A atacat armatele lui Marduk cu toată forţa de
care dispunea şi le-a distrus pe locul unde se stabiliseră în
Babilon, distrugând şi cea mai mare parte a oraşului. „Cu
armele sale a adus moartea asupra adepţilor lui Marduk...
Sângele oamenilor a curs râuri pe Pământ, aşa cum nu se mai
întâmplase niciodată.” Trebuie să reţinem că zeii foloseau
oamenii, specia sclavă, pe post de infanterişti care trebuiau
să lupte şi să moară. Putem să analizăm acum poveştile din
primele scripturi ale Bibliei şi să înţelegem mai bine atunci
când citim că dumnezeu le-a poruncit lui Moise sau Avraam
să atace un anumit popor pentru că acesta era corupt şi rău
şi conspira împotriva lui dumnezeu. Oamenii luptau pur şi
simplu pentru Enlil şi împotriva adepţilor lui Marduk. Cum
altfel putem să explicăm această situaţie? Cărţile noastre de
istorie sunt scrise de către învingători şi, la acest nivel, Enlil
a fost acela care deţinea puterea asupra pământurilor biblice,
în vreme ce Marduk conducea ţinuturile Egiptului.
Marduk a fost înfrânt la Babilon şi a fost convins să
părăsească Edinul. Anunnaki au fost de acord „să aştepte
Sclavii zeilor 393

fără violenţă adevăratele semne ale cerului”, care să arate


dacă într-adevăr sosise timpul pentru domnia lui Marduk,
zodia Berbecului. Marduk nu s-a întors în Egipt, iar po­
porul său a început să-l numească Amun - „Cel Nevăzut”.
Naram-Sin, nepotul marelui Sargon I, a fost numit noul rege
al Akkadiei şi Sumerului. Acestea au fost timpuri neclare în
istoria Pământului, pentru că toată lumea aştepta ca să se
întâmple ceva. Cel mai dorit lucru de către primii Anunnaki
era acela de a se întoarce pe Nibiru, dar încă nu sosise vre­
mea pentru acest lucru, întrucât munca de colectare a aurului
din America de Sud se afla la apogeu. Planul era acela de a
epuiza cantitatea de aur vizibilă şi apoi să plece. Dar timpul
le era potrivnic. În Răsărit, Inanna îşi făcea propriile pla­
nuri pentru preluarea conducerii planetei. Marduk şi Inanna
erau angajaţi într-un fel de dans premergător războiului,
fiecare dintre ei dând de înţeles că îşi doreşte să conducă
lumea. O situaţie ciudată a apărut atunci când Inanna şi-a
dat seama că poate să acţioneze. „În Prima Regiune, Enlil şi
Ninurta nu erau prezenţi, fiind plecaţi în ţinuturile de pes­
te ocean... În cea de-a Doua Regiune, Ra era plecat, fiind
ocupat să călătorească în alte ţinuturi.” Şi astfel Inanna a
acţionat pentru preluarea puterii asupra tuturor ţinuturilor.
„Inanna şi-a propus să preia toată puterea şi i-a cerut lui
Naram-Sin să cucerească toate pământurile.” Şi acesta a fă­
cut ceea ce i se ordonase, iar istoricii sunt la curent cu aceste
bătălii, din textele antice. Naram-Sin a înaintat prin toa­
te pământurile Sumerului şi Akkadiei, până în Egipt, şi a
preluat controlul. Însă a comis o greşeală fatală atunci când
şi-a condus armatele prin teritoriul interzis al lui Enlil -
Tilmun - acolo unde se afla portul spaţial, rezervat doar pen­
tru Anunnaki. Acesta este un exemplu despre cât de neclară
era situaţia în acele vremuri. Enlil a fost furios şi nu a pre­
getat să-i distrugă pe Naram-Sin şi pe armata acestuia şi a
ordonat chiar şi distrugerea Akkadiei. „Din ordinul lui Enlil,
394 Michael Tellinger

Agade a fost înlăturată.” Tăbliţele spun că aceste evenimente


au avut loc în anul 1500 de când Anunnaki începuseră să
numere anii pământeni în locul Shar-ilor. Asta ar însemna
că evenimentele au avut loc în jurul anului 2300 î.Hr. Ne
aflăm în timpurile biblice, la scurtă vreme după apariţia lui
Avraam, iar dumnezeu le poruncise deja liderilor oamenilor
să atace şi să distrugă celelalte grupuri de oameni.
Devine evident cât de dezorientaţi trebuie să fi fost
pământenii. O specie apărută pe o planetă nouă, fără să
deţină controlul asupra propriul destin, controlată de un nu­
măr de zei care porunceau diverse lucruri şi care o trimiteau
la război împotriva vecinilor, oamenii nu aveau alte opţiuni
decât aceea de a respecta ordinele primite de la zeii brutali,
care nu aveau niciun fel de consideraţie faţă de viaţa umană.
Oamenii erau nişte simple piese de şah într-un joc al cuceri­
rii globale, jucat de către zeii Anunnaki. Confruntările dintre
zei i-au implicat aproape întotdeauna şi pe oameni, care nu
au cunoscut niciodată motivele pentru care purtau războa­
ie contra vecinilor. Dar, aşa cum vedem în Noul Testament,
acest tip de comportament era obişnuit. Acest gest inex­
plicabil de agresiune, al unui popor împotriva altui popor,
comandat de către dumnezeu, a stabilit un tipar de compor­
tament pentru toate conflictele umane viitoare. Omenirea,
care de-abia ieşea din epoca întunericului ca să păşească pe
drumul către civilizaţie, a perceput acest gen de activitate ca
fiind ceea ce trebuia făcut în mod obişnuit. Dumnezeu avea
să comande poporului său să invadeze şi să atace, oferindu-le
motivul că cei atacaţi erau corupţi şi răi şi că păcătuiseră în
faţa lui dumnezeu. Însă acest dumnezeu, care era diferit de
la un ţinut la altul, le cerea oamenilor supunerea totală, altfel
aveau să fie şi ei pedepsiţi. Această temere a condus la adora­
rea mai multor zei de către oamenii din ţinuturile biblice, în
vreme ce venerau un zeu anume, care-i conducea în luptă sau
care-i ocrotea de rele. Această adorare era pedepsită de către
Sclavii zeilor 395

unii zei Anunnaki cu rang mai mare. Şi astfel vor continua


vreme de 3 000 de ani confruntările dintre popoarele biblice,
conduse de lupta pentru putere dintre zeii Anunnaki. Biblia
surprinde foarte frumos toate aceste evenimente, dar acum
dovezile indică precis că scrierile din această carte nu au ni­
mic de-a face cu mântuirea şi viaţa spirituală eternă alături
de Dumnezeul cu majuscula. Este mai degrabă o propagandă
meticulos orchestrată de către un număr de zei violenţi, care
nu erau nimic mai mult decât nişte oameni avansaţi, cu un
nivel de inteligenţă ridicat, care-i abuzau pe oameni pentru
folosul personal. Iar acest tip de comportament poate să fie
observat şi în prezent. În vreme ce unele dintre comunităţi
consideră că s-au ridicat deasupra acestui tip de comporta­
ment primitiv, este suficient să aruncaţi o remarcă asupra
religiei lor ca să observaţi reacţia.
Este posibil ca aceasta să fi fost cea mai importantă pe­
rioadă din toată istoria omenirii, pentru că această confuzie
care a domnit în rândul lumii cu privire la diferiţii zei a dat
tonul pentru apariţia diverselor religii pe care le găsim astăzi
în lume. Nu poate să existe un alt motiv plauzibil pentru acest
fenomen uimitor. Cum poate să fie explicată atlfel apariţia pe
o singură planetă a atâtor religii, într-un interval de timp atât
de scurt? Tăbliţe sumeriene oferă răspunsuri clare, la fel ca şi
textele Bibliei. Tot ce trebuie să facem este să dăm deoparte
frica de a citi această carte şi să o tratăm mai degrabă ca
pe o dovadă istorică a cărei scriere a fost comandată cu un
scop anume: acela de a-i manipula pe oameni spre un fana­
tism orbesc şi înfricoşător. Aşadar, dintr-o perspectivă pur
umană, primele războaie dintre oamenii au fost purtate din
considerente religioase, de către oamenii care erau controlaţi
de către diverşi zei. Putem să spunem fără să greşim că,
începând cu acele zile din jurul anului 3500 î.Hr., toate răz­
boaiele au fost purtate pe considerente religioase, combinate
cu nevoia de cucerire, pe care am moştenit-o genetic şi care
396 Michael Tellinger

ne-a fost impusă încă de la începuturile existenţei noastre ca


specie. Vedem ieşind la iveală şi manifestându-se în compor­
tamentul nostru violent A D N - u l pe care l-am moştenit de la
Anunnaki. Uimitoarea dorinţă de a găsi pacea, manifestată
de omenire, arată că noi am fost creaţi genetic ca să fim mult
mai paşnici. Cei mai mulţi oameni care luptă pentru pace
reprezintă un fenomen fascinant. împreună cu marea noastră
capacitate de a fi înţelegători, devine discutabil dacă acest
comportament violent este un tipar caracteristic pe care l-am
împrumutat de la creatorii noştri sau un cod genetic care ne
face să ne comportăm astfel. Cu alte cuvinte, am fost crescuţi
ca să devenim violenţi sau comportamentul nostru violent
este determinat de o genă violentă? Şi astfel ne întoarcem la
discuţia naturii şi a educaţiei.
Tăbliţele de argilă par să fie de acord că lumea se afla
prinsă într-o stare de haos şi de confuzie. „După ce Marduk
a devenit Amun, regalitatea din cea de-a Doua Regiune
s-a disipat şi au domnit dezordinea şi confuzia... După ce
Agade a fost distrusă, în Prima Regiune domneau confu­
zia şi dezordinea... Regalitatea se afla în dezordine în oraşele
zeilor, mutându-se în oraşele oamenilor... Regalitatea se
schimba până în ţinuturile îndepărtate.” Situaţia a degene­
rat atât de mult încât Enlil a trebuit să-l consulte din nou
pe Anu, aflat pe îndepărtata planetă Nibiru, ca să stabileas­
că felul în care trebuia tratată această situaţie. A fost numit
un nou rege în oraşul Ur, care să devină pacificatorul şi „să
pună capăt violenţei şi conflictelor... iar prosperitatea să fie
reinstaurată în toate ţinuturile.” Numele acestui rege era
Ur-Nammu - „Păstorul cel drept”. Enlil a avut un vis foarte
elocvent despre sosirea zodiei Berbecului şi preluarea contro­
lului asupra lumii de către Marduk. L-a afectat atât de mult,
încât i-a pus pe preoţii săi să ţină cerurile sub observaţie ca
să vadă semnele noii zodii. Între timp, Marduk a continuat
să meargă din ţinut în ţinut ca să le spună oamenilor despre
Sclavii zeilor 397

supremaţia sa, câştigând un sprijin masiv din partea pămân­


tenilor supuşi şi temători. Fiul său, Nabu, îl ajuta în procesul
de înrobire a cât mai multor oameni prin intermediul fricii.
Războaiele au reînceput: „Conflictele reapăruseră între locu­
itorii de la Vest şi locuitorii de la Est.” Pare o scenă desprinsă
din secolul al XX-lea, indicând faptul că nu s-au schim­
bat prea multe lucruri în ultimii 4 000 de ani. Ur-Nammu
a murit într-un accident al carului cu care se deplasa şi a
fost înlocuit de Shulgi. „Shulgi era foarte violent şi dornic
de luptă.” La acest moment, oamenii nu par să fi avut nevoie
de prea multe încurajări din partea zeilor ca să pornească la
război; oamenii au început să-i imite pe zei. Potrivit unor
texte, Shulgi era un adevărat tiran, fiind înzestrat şi pentru
câmpul de luptă, dar şi cu putere de convingere, pentru că a
reuşit să o seducă pe frumoasa zeiţă Inanna. Acest lucru indi­
că faptul că încă de acum 4 300 de ani femeile erau atrase de
bărbaţii puternici. Pe cât de prostească pare această afirmaţie,
pe atât de multe dovezi istorice există care să susţină acest
comportament social. Acest comportament al femeilor poate
fi înfrânt prin analizarea codului genetic, care o programează
pe femeie să aleagă cel mai puternic bărbat, care va asigura
cel mai probabil supravieţuirea urmaşilor pe care-i vor avea.
Şi astfel Shulgi şi-a folosit puterile ca să cucerească pămân­
turi şi femei. „S-a autoproclamat mare preot în Nibru-ki,
iar în Unug-ki a căutat plăcerile carnale alături de Inanna...
I-a înrolat în armata sa pe luptătorii din munţi... A cucerit
ţinuturile din Vest... A ignorat caracterul sacru al Centrului
de Control al Misiunii.” Din nou, un rege uman arogant a
făcut greşeala de a nesocoti zona interzisă care-i aparţinea
lui Enlil. „Încă o dată conducătorii regiunii au nesocotit
graniţele... Marduk este izvorul tuturor necazurilor”, i-a spus
mânios Enlil lui Enki.
Întâlnim din nou amestecul uimitor dintre mit şi isto­
rie. Enlil avea nevoie să găsească un lider uman credincios,
398 Michael Tellinger

supus şi puternic pe care să-l pună în calea haosului şi a ar­


matei crescânde de pământeni, condusă de Marduk. Nu a
trebuit să caute foarte mult până a descoperit unul dintre
cele mai enigmatice personaje ale Bibliei. Părintele tuturor
viitorilor regi biblici: Avraam, părintele credinţelor evreieşti,
creştine şi musulmane. Sumerienii îl numeau Ibruum, iar
musulmanii îl numeau Ibrahim. Era un om puternic şi avea
toate atributele ca să conducă armata lui Enlil. Venise vre­
mea ca Enlil să înceapă să folosească unele dintre tacticile pe
care le folosiseră şi ceilalţi zei Anunnaki şi să-i folosească pe
oameni ca pe soldaţii săi. Principalul scop al lui Avraam era
acela de a apăra portul spaţial. „Ibruum era un urmaş princi­
ar, viteaz şi care cunoştea tainele preoţiei... Enlil i-a ordonat
lui Ibruum să meargă să protejeze locurile sacre, de unde ur­
cau şi coborau carele." Dar, la scurtă vreme după ce Avraam
a plecat din Harran pentru a pune în practică însărcinările
primite de la Enlil, Marduk a apărut ca să-i agite pe oameni
şi să provoace dezordine. Astfel de incintări şi de dezordi­
ne i-au ademenit pe Avraam şi pe nepotul acestuia, Lot,
să devină spioni ai zeului Enlil şi să-i raporteze activităţile
pe care le întreprindeau Marduk şi adepţii acestuia. Să ne
imaginăm gradul de confuzie care domnea în rândul bieţilor
oameni ignoranţi din acele vremuri: un zeu cerea supunere,
altul ameninţa cu pedepse şi răzbunări pentru nesupunere.
Nu este de mirare că Biblia este o carte care creează confuzie,
vorbind despre conflictul continuu şi războiul dintre triburi­
le de oameni, pentru că în realitate aceste triburi aparţineau
unor zei diferiţi şi erau comandate şi controlate de aceşti zei
diferiţi.
Aflăm acum că principalii protagonişti ai războaielor
sfinte din Biblie erau adepţii lui Enlil care luptau împotri­
va celor conduşi de Marduk. Ambii erau la fel de stricţi şi
de brutali în aplicarea pedepselor şi recompenselor pentru
adepţii lor umani. Acestea erau timpuri grele pentru zeii
Sclavii zeilor 399

Anunnaki. Noua specie sclavă pe care o creaseră ca să-i ajute


să obţină aurul devenise acum unealta lor de luptă. Marduk
se angajase deja pe un drum fără întoarcere. I-a adunat pe
toţi zeii Anunnaki în iubitul său Babilon, ca aceştia să-l nu­
mească noul conducător al planetei Pământ. „În templul casei
mele să se adune toţi zeii Anunnaki şi să-mi accepte dom­
nia.” Este evident că ceilalţi au fost oripilaţi de pretenţiile lui
Marduk, şi Enlil a cerut de îndată o consfătuire a bătrânilor.
„Enlil i-a chemat, iar Consiliul să aibă loc în faţa unei mari
adunări.” Toţi cei prezenţi au fost de acord că de data aceasta
Marduk mersese prea departe şi toţi erau nemulţumiţi de
situaţia tensionată. Nimeni nu ştia ce trebuia făcut sau cum
să răspundă situaţiei date. „Acuzaţiile erau dure, incriminări­
le au umplut camera.”
Enki a fost singurul care a considerat că soarta a fost
aceea care i-a adus în această situaţie şi că poate nu ar trebui
să se opună sorţii, ci mai degrabă să accepte ridicarea la pu­
tere a lui Marduk. „Nimeni nu poate să prevină ceea ce vine,
să acceptăm supremaţia lui Marduk.” Marduk se stabilise
în Babilon şi preluase controlul asupra întregii lumi cunos­
cute în timpurile biblice, care includea Egiptul, Israelul,
Canaanul, Asiria, Akkadia şi Sumerul. Mai existau doar câ­
teva enclave Anunnaki care nu erau supuse violentului zeu
Ra sau Marduk, care astăzi este cunoscut în cea mai mare
partea a lumii ca zeul iubirii. Ce ironie, nu-i aşa? Au existat
multe discuţii şi deliberări cu privire la tipul de acţiuni care
trebuia îndreptată către Marduk. În cele din urmă, Anunnaki
au hotărât că exista o singură cale pentru a-l opri pe Marduk:
să fie distruse toate oraşele sale, împreună cu locuitorii care
se aflau în ele.
Avraam devenise un general loial şi de încredere al ze­
ului Enlil şi avea la dispoziţie cele mai bune care de luptă şi
cei mai buni cai. Avraam a purtat multe lupte în numele lui
Enlil, cele mai multe pentru apărarea portului din Sinai, care
400 Michael Tellinger

se afla dincolo de graniţele care-i despărţeau pe oameni de


Anunnaki. Enlil l-a recompensat cu tot felul de bogăţii, care
includeau „pământ atât cât putea să cuprindă privirea”, aur,
vaci şi oi şi alte bunuri care l-au transformat în cel mai bogat
om al vremurilor sale. Pentru această sarcină, Avraam avea
la dispoziţie 380 de soldaţi foarte bine antrenaţi şi echipaţi.
Armele care i-au fost puse la dispoziţie de către zei erau atât
de uimitoare, încât un mic grup de luptători putea distruge o
armată de zece mii de oameni în doar câteva ore.
Astfel Avraam a devenit nu numai cel mai bogat om
de pe Pământ, ci şi cel mai respectat şi mai temut. Există mai
multe pasaje în Biblie în care regii şi preoţii vin la Avraam
ca să-i ceară bunăvoinţa sau mila. Ei fac referire la strânsele
legături pe care acesta le avea cu dumnezeu şi îi reamintesc
să nu uite faptele bune pe care le-au făcut pentru el atunci
când dumnezeu va dori să-i pedepsească. Toată lumea era
înspăimântată de zeul violent, care ştim că nu era altul decât
Enlil, comandantul suprem al Anunnaki de pe Pământ, a că­
rui comandă era ameninţată de tânărul său nepot, Marduk.
În Biblie, putem citi în câteva rânduri despre îngerii care au
venit la Avraam şi l-au întrebat despre comportamentul oa­
menilor din diverse oraşe. În mod evident, Avraam şi nepotul
său erau folosiţi pe post de spioni ca să strângă informaţii
despre activităţile desfăşurate de adepţii lui Marduk. Două
dintre oraşele descrise detaliat în Biblie erau Sodoma şi
Gomora. Am explicat deja evenimentele care au dus la dis­
trugerea acestor două oraşe, dar acum înţelegem mai bine ce
s-a întâmplat. Acestea sunt numai două dintre oraşele care se
aflau sub controlul lui Marduk. De aici, îşi trimitea oamenii
ca să preia controlul asupra aşezărilor de pe Pământ, inclusiv
portul spaţial al lui Enlil.
Şi astfel, după dezbateri îndelungate pe care Anunnaki
le-au purtat în camera lui Enlil, a fost luată decizia de a folosi
„armele terorii” asupra tuturor adepţilor lui Marduk. Foarte
Sclavii zeilor 401

asemănător cu atacurile preventive declanşate de Statele


Unite ale Americii împotriva Irakului, pentru a anticipa nişte
atacuri mortale din partea presupusului inamic. Nu este iro­
nic că după 4 200 de ani aceeaşi parte a lumii a fost implicată
într-un război groaznic? Şi astfel, zeii Anunnaki au folosit
aceste arme ale terorii împotriva lui Marduk. Dacă privim
zona geografică, toate aceste informaţii capătă mai mult
înţeles. Marduk era conducătorul Egiptului, iar peninsula
Sinai, pe care se găsea portul virtual, se afla la est de Egipt,
în vreme ce Sodoma şi Gomora se aflau la nord de Sinai,
poziţionate perfect pentru a găzdui lansarea unui atac împo­
triva portului spaţial al lui Enlil. Aşadar, nu ar trebui să fim
surprinşi că îngerii au venit să-l viziteze pe Avraam cu puţin
timp înainte de a începe distrugerea, ca să adune informaţii
despre locuitorii acestor oraşe şi despre felul în care aceştia
„conspirau împotriva lui dumnezeu”. Acţiunile oamenilor au
fost descrise în Biblie ca fiind corupte şi diabolice, iar Avraam
şi-a arătat latura umană, pledând pentru salvarea vieţilor oa­
menilor virtuoşi din aceste oraşe. Cunoaştem restul poveştii,
îngerii merg în oraş, vorbesc cu Lot, sunt înconjuraţi de
cetăţenii care suspectează că aceşti îngeri au venit pentru a-i
omorî şi oraşele sunt distruse de nişte explozii incerdibile
care o transformă pe soţia lui Lot într-un „stâlp de sare”, ceea
ce înseamnă că, de fapt, a fost vaporizată.
Evenimentele descrise de tăbliţele de argilă sunt chiar
mai dramatice, dar au de-a face cu exact aceeaşi situaţie. Enki
a fost singurul care s-a opus acestei acţiuni îngrozitoare, spu­
nând „Ceea ce este sortit să se întâmple nu va fi împiedicat
de hotărârea voastră”, fapt ce indică din nou credinţa fermă a
Anunnaki într-o înaltă putere spirituală, care includea soarta
şi destinul. Cei care au fost desemnaţi să „ducă la îndeplinire
misiunea diabolică” au fost Ninurta, fiul lui Enlil şi Nergal,
fiul lui Enki. Şi acum avem şi identitatea celor doi îngeri care
l-au vizitat de Avraam. Aceeaşi îngeri care au pornit apoi
402 Michael Tellinger

spre Sodoma, ca să-l distrugă cu armele nucleare. Şi din nou


mitologia întâlneşte istoria, numai că de data aceasta avem o
trimitere directă către nume şi locuri reale. Dacă vă încredeţi
într-una, atunci va trebui să vă încredeţi şi în cealaltă, cu
excepţia faptului că tăbliţele sumeriene oferă mult mai multe
detalii care au fost omise în Biblie, atunci când a fost compi­
lată 2 500 de ani mai târziu.
Armele mortale au fost luate din locurile secrete,
iar Enlil le-a arătat tinerilor Anunnnaki „cum s-au tre­
zit armele din somnul lor”. Au fost avertizaţi că oraşele
trebuie salvate şi că oamenii drepţi din aceste oraşe nu
trebuie să piară. Partea cea mai importantă a tăbliţei,
care susţine ipoteza mea că Avraam era un spion
de-al lui Enlil, este aceea în care Enlil le spune celor doi
luptători „să se asigure că Avraam este prevenit dinainte”.
Mulţi învăţaţi din trecut au susţinut că armele folosite pen­
tru distrugerea Sodomei şi Gomorei trebuie să fi fost arme
nucleare. Aceste afirmaţii sunt sprijinite nu numai de des­
crierile consecinţelor pe care le găsim în Biblie, ci şi de
explicaţiile detaliate din tăbliţele de argilă. Sunt dezvăluite
chiar şi numele pe care Nergal le dăduse acestor arme îna­
inte de a le dezlănţui: „Cel fără rival; Flacăra Arzătoare; Cel
care dărâmă totul; Cel care topeşte munţii; Vântul care ca­
ută capătul lumii; Cel care nu cruţă pe nimeni” şi cea mai
importantă dintre toate „Vaporizatorul tuturor fiinţelor vii”,
În total erau şapte arme cu ajutorul cărora va fi dus la înde­
plinire masacrul. După ce au început distrugerile, tăbliţele
ne spun că „numărul anilor era o mie şapte sute şi treizeci şi
şase”, ceea ce înseamnă că evenimentele au avut loc în anul
2064 î.Hr., spre finalul vieţii lui Avraam. Din tăbliţe reiese că
Enki era îngrozit de acţiunile lui Enlil şi a scris: „În acea zi,
în acea zi sortită, Enlil i-a dat semnalul lui Ninurta”.
Ninurta şi Nergal au început să bombardeze. Tăbliţele
descriu detaliat cum „locuitorii muntelui au fost topiţi
Sclavii zeilor 403

într-o clipită... Pietrele au fost transformate într-un şuvoi...


Pământul s-a cutremurat şi s-a năruit, iar cerurile s-au în­
tunecat... din toate pădurile rămăseseră doar trunchiuri.”
Pentru cei care au văzut poze de după o explozie nucleară,
aceste cuvinte reprezintă o descriere perfectă. Sunt asemănă­
toare şi cu descrierile biblice. De acolo au zburat către „valea
verde în care Nabu îi convertea pe oameni”. Nabu era fiul lui
Marduk şi reprezenta una dintre ţinte. Acolo au mai anihi­
lat încă cinci oraşe şi, aşa cum se spune în Biblie, „cu foc şi
pucioasă au fost răsturnaţi, tot ceea ce trăia a fost vaporizat”.
Ceea ce a urmat este descris ca o tipică „furtună nu­
cleară”, care a presupus întunecarea cerurilor, vânturi extreme
care suflau cu sute de kilometri pe oră, împrăştiind nori de
praf nuclear mortal. „Întunericul din ceruri aducea un vânt
dăunător... Soarele de la orizont a fost ascuns de întuneric.”
Trebuie să reţinem că aceste cuvinte au fost scrise înainte
ca primul cuvânt al Bibliei să fi fost aşternut pe hârtie. Este
foarte dificil să ne imaginăm că descrierile din Biblie provin
din altă sursă decât cea a evenimentelor care au inspirat şi
scrierea tăbliţelor sumeriene. Incredibilele descrieri nucleare
continuă: „În noapte o lumină a trecut pe la marginile ceru­
lui... Peste tot pe unde a ajuns, a împrăştiat moartea fără milă”.
Anunnaki erau uluiţi de proporţiile distrugerilor. Vântul nu­
clear ducea praful otrăvitor peste tot şi în toate direcţiile. Nu
exista niciun loc unde să te ascunzi; praful sau „vântul nefast”
intra în fiecare ascunziş şi crăpătură, îndreptându-se cu rapi­
ditate spre Sumer, acolo unde-şi stabiliseră baza Anunnaki.
„Nicio uşă nu-l putea ţine afară, nicio boltă nu-l putea întoar­
ce.” Ninurta şi Nergal au trimis un mesaj urgent către Enlil
şi Enki: „Fugiţi! Fugiţi! Spuneţi-le tuturor”. Aceste cuvinte
dramatice au fost urmate de alte descrieri ale efectelor pe
care vântul nefast le avea asupra oamenilor pe care-i întâlnea
în cale. „Pe străzi, corpurile erau adunate în grămezi... tusea
şi flegma umpluseră piepturile, gurile erau pline de scuipat şi
404 Michael Tellinger

de spume... Gurile erau inundate de sânge... vântul călăto­


rea de la vest către est, pe deasupra munţilor şi a câmpiilor.”
Aceste cuvinte aruncă o lumină asupra adevărului mult mai
îngrozitor a acestui eveniment biblic. Anunnaki nu foloseau
numai arme nucleare, ci şi arme biologice.
Evenimentele îngrozitoare din trecutul apropiat,
atunci când Irakul a fost acuzat de deţinea armelor de distru­
gere în masă, au avut de-a face în special cu armele biologice.
Este tragic faptul că în secolul al XX-lea am asistat la un
număr de atacuri în care au fost folosite arme biologice, iar
tăbliţele de argilă descriu cu acurateţe ce s-a întâmplat în
timpurile trecute cu oamenii care au căzut victime unor ast­
fel de atacuri. Cădeau în locurile în care stăteau; pielea le
era arsă sau acoperită de plăgi groteşti, gurile se umpleau cu
sânge şi se sufocau cu propria salivă. Nu există nicio îndoia­
lă că aceste mărturii antice sunt descrierile groteşti ale unui
război biologic. Cum este posibil ca o tăbliţă de argilă, veche
de 4 000 de ani, să fi descris asemenea evenimente dacă ele
nu ar fi avut loc? Este foarte greu de crezut şi improbabil ca
un scrib să-şi fi imaginat toate aceste lucruri. Acest nivel de
tehnologie precede Evul Mediu cu 3 000 de ani, iar acolo
sabia şi calul erau principalele arme. Judecaţi singuri ca să
determinaţi care era adevărata însemnătate a acelor descrieri
biblice şi sumeriene. „Tot ceea ce trăia înainte murise, oa­
menii şi vitele pieriseră deopotrivă... Apele erau otrăvite...
Toată vegetaţia era distrusă.” Şi atunci a avut loc miracolul
pe care Enlil îl văzuse în vis cu ceva timp înainte de aceste
evenimente. Toate pământurile au fost acoperite şi distru­
se de vântul nefast care bătea de la vest la est. Cu excepţia
Babilonului, „acolo unde Marduk îşi declarase supremaţia şi
care a fost cruţat de vânturile dăunătoare”. Enlil şi ceilalţi
Anunnaki au înţeles acest lucru ca pe un miracol. În cele
din urmă, au hotărât că „supremaţia lui Marduk era predes­
tinată.” În ochii lor nu exista o altă explicaţie posibilă şi au
Sclavii zeilor 405

hotărât să se disperseze ca să-l lase pe Marduk să conducă.


Anunnaki şi-au arătat din nou latura spirituală, dezbătând
din nou relaţia dintre soartă şi destin şi felul în care acestea
le-au modelat şederea lor pe Pământ. Oboseala lor răzbate
de dincolo de cuvinte, concentrându-se pe finalizarea misiu­
nii de găsire a aurului şi de întoarcere pe Nibiru. Deşi Enlil
şi Enki fuseseră comandanţi energici şi vibranţi la sosirea lor
pe Pământ, ciclurile anuale scurte îi îmbătrâniseră şi pe ei. Se
pare că nu mai aveau energie pentru a continua să se certe.
Făcuseră ceea ce trebuia făcut pe spatele speciei sclave. Însa
acum venise timpul să plece acasă.
Anii care au urmat au fost tensionaţi şi dificili pentru
oamenii care au supravieţuit. Vechile scrieri biblice sunt pline
de necazuri şi durere pentru triburile umane, care se găseau
sub dictatura brutală a lui Marduk. A controlat rasa umană
cu îndemânare şi cu şiretenie, obligând-o să se închine unui
singur zeu, lui însuşi. În Biblie este cunoscut ca dumnezeul
violent şi este exact ceea ce a şi devenit. Ca şi cum anii mulţi
de care a avut nevoie ca să preia controlul asupra planetei
l-au făcut să devină mai aspru. Nu avea aceeaşi bunăvoinţă
faţă de oamenii pe care o afişase de-a lungul anilor tatăl său,
Enki. Diverşii semizei pe care oamenii îi veneraseră în anii
anteriori au început să dispară sub presiunea lui Marduk, iar
lumea a fost transformată într-o societate monoteistă. A de­
venit singurul zeu pe care oamenii aveau voie să-l venereze.
Cerea sacrificii în aur, mâncare, animale sau chiar oameni.
Civilizaţia antică aztecă din America de Sud şi strămoşii
acestei culturi aveau o ceremonie brutală în cadrul căreia ini­
mile erau extrase încâ bătând din corpurile victimelor. 20 000
de prizonieri au fost ucişi ca un sacrificiu oferit zeului aztec.
Nu există niciun motiv pentru care să putem considera că au
făcut acest lucru din propria voinţă. Între vechile civilizaţii
şi zeii acestora existau contacte frecvente. Acţiunile lor re­
prezentau răspunsul direct al unei porunci stricte primite de
406 Michael Tellinger

la zeul lor. În majoritatea culturilor antice au existat obice­


iuri care îţi dădeau fiori. Aceste obiceiuri barbare au ieşit la
suprafaţă numai după ce Marduk a preluat controlul com­
plet asupra planetei, în jurul anului 2064 î.Hr., şi au durat
mult timp în era creştină, până în Evul Mediu întunecat,
incluzând şi puterea brutală a catolicilor, manifestată prin
cruciadele din secolele XI-XII d.Hr.
Aceasta este povestea, acum trebuie să stăm şi să res­
pirăm adânc ca să absorbim toate aceste informaţii şi să ne
punem următoarea întrebare capitală: Ce naiba se întâmplă?
Am fost minţiţi de-a lungul întregii noastre vieţi? Este po­
sibil ca rasa omenească să fie atât de proastă şi de ignorantă
încât să poată fi exploatată atât de mult timp? Răspunsul la
aceste întrebări este DA. Nu trebuie să ne întoarcem în timp
pentru ca să asistăm la înclinaţia oamenilor de a urma un
dictator brutal în număr cât mai mare, indiferenţi la pro­
pria lor stare de ignoranţă. Hitler, Stalin, Mao şi Bush
sunt doar câteva dintre exemple foarte cunoscute ale fe­
lului în care oamenii vor urma un lider despre care cred că-i
va proteja şi că-i va face mai puternici decât duşmanii lor.
Însă acum urmează întrebarea evidentă pe care trebuie să o
punem: „Unde sunt Anunnaki? Unde se găsesc în prezent
Enlil şi Enki şi Marduk? Sunt încă pe Pământ sau au ple­
cat? Joacă vreun rol în confuzia care se găseşte în mintea
oamenilor moderni?” Aceste întrebări reprezintă garanţia
unui studiu extins şi ar putea constitui subiectul unei cărţi
de sine stătătoare. Voi îndrăzni să spun următoarele: dacă ai
abandonat o insulă paradiziacă pe care ai locuit multă vreme
din cauza unui dezastru ecologic, nu ţi-ai dori să te întorci
la un moment dat ca să vezi cum şi-a revenit şi s-a dezvol­
tat în absenţa ta? Este o posibilitate foarte solidă ca multele
reperări ale OZN-urilor să aibă legătură cu străvechii noştri
creatori, care verifică progresul urmaşilor lor. Am atins un
nivel de dezvoltare sau poate chiar şi de evoluţie destul de
Sclavii zeilor 407

diferită pe această planetă. Unele culturi sunt înrădăcinate


în obiceiuri vechi de mii de ani, trăind în adâncul păduri­
lor ecuatoriale, fără să arate vreun semn al progresului, în
vreme ce altele culeg probe de pe Marte şi clonează forme
de viaţă. Pământul de astăzi este un loc foarte diferit faţă
de cum era acum 1 000 de ani. Aşadar, dacă presupunem că
Anunnaki au părăsit Pământul acum 1 000 de ani, nu ar fi
înţelept pentru ei să apară pe această planetă în starea actuală
de confuzie religioasă şi culturală. Probabil că am încerca să-i
distrugem în timp ce s-ar pregăti să aterizeze ca să încerce
să ne spună că „ei” au fost de fapt „creatorii” noştri. Încearcă
să ne ajute sau să ne ghideze? Nimeni nu poate şti. Aceasta
este o lecţie importantă pe care ar trebui să o învăţăm cu
toţii. Felul arogant în care tratăm preţioasele cunoştinţe din
trecutul nostru îndepărtat ne-a prelungit anii de ignoranţă.
Pe cât de inteligenţi considerăm că suntem, tot nu ştim cine
suntem, de unde venim şi de ce ne aflăm pe această planetă
singuratică, numită Pământ. Dacă ne vom păstra minţile des­
chise, nu putem decât să evoluăm ca specie, permiţându-ne
să o facem mai repede, atât fizic, cât şi spiritual. Pentru că
doar atunci vom fi în stare să ne alăturăm comunităţii uni­
versale a fiinţelor, devenind una cu Marele Spirit Universal,
creatorul universului şi al tuturor lucrurilor care se găsesc în
el. Cred că suntem pe cale să facem acest pas evoluţionar, dar
depinde de noi ca specie să-l ducem până la capăt. Şi, pe ca­
lea evoluţiei şi iluminării noastre, trebuie să ne reamintim tot
timpul că, deşi ne aflăm în această stare primitivă a minţii,
lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
SI RECOMANDĂRI DE LECTURĂ

Balter, Michael. The Goddess and the Bull: Journey to the


Dawn of Civilization. New York: Free Press, 2004.
Bramley, William. Gods of Eden. New York: Avon, 1993.
Branigan, Keith, ed. Atlas of Archaeology. New York: St.
Martin's Press, 1987.
Budge, Sir Wallis. Cleopatra's Needles and Other Egyptian
Obelisks. First published 1926.
Carus, Paul. The Gospel of Buddha. First published 1894.
Casson, Lionel. Ancient Egypt. New York: Time-Life
Books, 1966.
Ceram, C. W. Gods, Graves & Scholars. New York: Knopf, 1956.
***, A Picture History of Archaeology. London, England:
Thamcs & Hudson, 1958.
Coe, Michael D. Breaking the Maya Code. London, England:
Thames & Hudson, 1992.
Daniken, Erich von. According to the Evidence: My Proof of
Man's Extraterrestrial Origins. London, England: Souvenir Press
Ltd, 1977.
***, Return to the Stars: Evidence of the lmpossible. London,
England: Souvenir Press Ltd, 1968.
Dawkins, Richard. The Selfish Gene. Oxford, England:
Oxford University Press, 1989.
El Shammaa, Bassam. Quest for the Truth: Discovering the
Second Sphinx. Amazon Digital Services, 2011.
Fagan, Brian. Time Detectives: How Archaeologists Use
Technology to Recapture the Past. New York: Simon &Schuster, 1995.
Filotto, Giuseppe. The Face on Mars. Self-published, 1995.
Gibson, McGuire. „The Planet That Stalked the Earth.”
New Scientist, September 18,2004.
Gilbert, Adrian Geoffrev, and Maurice M. Cotterell. The
Mayan Prophecies: Unlocking the Secrets of a Lost Civilization.
Shaftesbury, England: Element Books Ltd, 1995.
Gould, Stephen Jay, ed. The Book of Life, London, England:
Random House UK, 1993.
Gregorietti, Guido. Jewelry Throngb the Ages. New York:
Crescent Books, 1974.
Gribbin, John. In Search of the Edge of Time: Black Holes,
White Holes, Worm Holes. New York: Penguin Books, 1998.
Gros de Beler, Aude. Tutankhamun. London, England:
Grange Books, 2004.
Hancock, Graham. Fingerprints of the Gods. New York:
Three Rivers Press, 1996.
Hancock, Graham, and Robert Bauval. Keepers of Genesis:
The Quest for the Hidden Legacy of Mankind. Toronto, Canada:
Random House of Canada Ltd, 1997.
Hancock, Graham, Robert Bauval, and John Grigsby. The
Mars Mystery: A Tale of the End of Two Worlds. n.p.: Michael Joseph
Ltd, 1998.
Hanson, L. Taylor. He Walked the Americas. London,
England: Legend Press, 1994. First published 1972.
Hawkes, Jacquetta. The Atlas of Early Man. New York: St.
Martin's Press, 1976.
Hoyle, Fred, and Chandra Wickramasinghe. Our Place in the
Cosmos, new ed. Phoenix, Ariz.: Phoenix Publishing Group, 1996.
Hughes, Graham. The Art of Jeiuelry. New York: Gallery
Books, 1984.
Inskeep, R. R. The Peopling of Southern Africa. New York:
Barnes & Noble, 1979.
Jones, Steve. The Language of Genes. New York Doubleday, 1994.
Iordan, Michael. The Encyclopedia of Gods. London, England:
Kyle Books, 1995.
Koran. Translated by N. J. Dawood. New York: Penguin
Classics. First published 1956.
Kramer, Samuel Noah. Cradle of Civilization. New York:
Time-Life, 1969.
Mangold, Tom, and Jeff Goldberg. Plague (Wars: The
Terrifying Reality of Biological Warfare. New York: St. Martin's
Press, 2000.
The Merck Manual of Diagnosis and Therapy. Rahvvav, N. J.:
Merck, multiple dates.
Milton, Richard. The Facts of Life: Shattering the Myths of
Darwinism. London, England: Corgi, 1992.
***, Forbidden Science: Suppressed Research That Could Change
Our Lives. n.p.: Fourth Estate Classics House, 1995.
Mutwa, Credo. Indaba My Children: African Folktales. New
York: Grove Press, 1999.
Nardo, Don, ed. Ancient Greece. Farmington Hills, Mich.:
Greenhaven Press, 2001.
Neret, Gilles, ed. Descriptions of Egypt (Icons). Berlin,
Germany: Taschen, 2001.
Notovitch, Nicolas. The Unknown Life of Jesus Christ. First
published 1890, by R. F. Books.
Parrinder, Geoffrey. Illustrated History of World Religions.
Worthing, England: Littlehampton Book Services Ltd, 1983.
Reader's Digest Association. The World's Last Mysteries.
New York: Reader's Digest Association, 1977.
Reeves, Nicholas, and Richard H. Wilkinson. The Complete
Valley of the Kings. London, England: Thames & Hudson, 1996.
Ridley, Matt. Nature via Nurture: Genes, Experience, and
What Makes Us Human. n.p.: Hardcover, 2003.
Roerich, Nicolas. Heart of Asia. First published 1930, by
Roerich Museum Press.
Rosenthal, Renate. Jewellery in Ancient Times. Worthing,
England: Littlehampton Book Services Ltd, 1973.
Sagan, Carl. Billions and Billions: Thoughts on Life and Death
at the Brink of the Millennium. New York: Ballantine Books, 1998.
Scheub, Harold. A Dictionary of African Mythology: The
Mythmaker as Storyteller. New York: Oxford University Press USA,
2000.
Seligman, C. G. Races of Africa. Oxford, England: Oxford
University Press, 1961.
Sitchin, Zecharia. Genesis Revisited. New York: Avon, 1990.
**", Tbe Lost Book of Enki. Rochester, Vt.: Inner Traditions /
Bear & Company, 2002.
***, The Lost Realms. New York: Avon, 1990.
***, The Stairway to Heaven. New York: Avon, 1983.
***, The 12th Planet. New York: Avon, 1978.
***, The Wars of Gods and Men. New York: Avon, 1995.
***,When Time Began. SantaFe,N.M.: Bear &Company, 1994.
Soustelle, Jacques. Ihe Daily Life of the Aztecs. New York:
Macmilkn, 1964.
Taber's Cyclopedic Medical Dictionary. Philadelphia, Pa.: F.
A. Davis Co, multiple dates.
Talmud Jmmanuel. Edited by Eduard Albert Meier. 4th ed.
Tulsa, Okla.: Steelmark Llc, 2007.
Thiering, Barbara. Jesus of the Apocalypse, reprint ed. New
York: Doubleday, 1996.
***, Jesus The Man: A New Interpretation from the Dead Sea
Scrolls. New York: Doubleday, 1992.
Thompson, Richard. Alien Identities: Ancient insights
into Modern UFO Phenomena. Alachua, Fia.: Govardhan Hill
Publishing, 1993.
Tyldesley, Joyce. The Private Lives of the Pharaohs. London,
England: Channel 4 Books, 2000.

Pagini de internet

Cunoaştere esoterică şi ascunsă


The Big Eye: Bigeye.com
Deliriums Realm Essays on Good and Evil: Deliriumsrealm.com
Illuminati Conspiracy Archive: Conspiracyarchive.com
Library of Halexandria: Halexandria.org
Modern Science, Ancient Knowledge: Ancientx.com
Purging Talon: Purgingtalon.com
Xfacrs Research: Xfacts.com

Istorie şi cultură
Academy for Ancient Texts: Ancienttexts.org
Akhet Egyptology: Akhet.co.uk
Commentary and Analysis on Science/Humanities Topics:
Human-nature.com
Earth-History: Earth-history.com
Exploring the Creation/Evolution Controversy:
Talkorigins.org
GeoHive Population Statistics: Geohive.com
GoldSheet Mining Directory: Goldsheetlinks.com
Harappa, Glimpses of South Asia before 1947: Harappa.com
History World: Historyworld.net
Humanistic Texts: Humanistictexts.org
Humanities Text Initiative: Hti.umich.edu
Indian History: Indhistory.com
Institute for Ice Age Studies: Insticeagestudies.com
Macrohistory and World Report: Fsmitha.com
Manuscripts Spanning 5000 Years: Schoyencollection.com
The Official Website of Zecharia Sitchin: Sitchin.com
Online Encyclopedia of Roman Rulers and Their Families:
Roman-emperors.org
Online Encyclopedia of Western Signs and Ideograms:
Symbols.com
Phoenician Encyclopedia: Phoenicia.org
Rare Book and Manuscript Collections: Rmc.library.eornell.edu
A Site Dedicated to Osiris: Osirisnet.net
Sumerian Language Page: Sumerian.org
United States Mint: Usmint.gov
World Gold Council: Gold.org
Comunitate virtuală de artă: Bl7.com
Julia Hayden, Art and Antiques: Julen.net

Religie
Adherent Statistics and Religious Geography Citations:
Adherents.com
Answering Christianity: Answering-christianity.com
Answers in Genesis: Answersingenesis.org
BibleBell Chronicles: Biblebell.org
Bible Gateway: Biblegateway.com
Christian Answers: Christiananswers.net
The Gnosis Archive: Gnosis.org
Gospel of Jesus Christ: Gospel.net
The Hindu Universe: Hindunet.org
Hindu Website: Hinduwebsite.com
An Interactive Commentary on the Whole Bible:
Bibleexplained.com
Interfaith Online: Interfaith.org
Internet Christian Library: Iclnet.org
Internet Sacred Text Archive: Sacred-texts.com
Landover Baptist Church (a satirical site): Landoverbaptist.org
Mega Site of Bible Studies: Bibledesk.com
New Testament Gateway: Ntgateway.com
Ontario Consultants on Religious Tolerance:
Religioustolerance.org
Sacred Sites, Places of Peace and Power: Sacredsites.com
Sanskrit Documents: Sanskrit.gde.to
Shiromani Gurdwara Parbandhak Committee Sikh
Website: Sgpc.net
Sikhism: Sikhs.org
Talmud Jmmanuel Research: Tjresearch.info
Wholesome Words Christian Website: Wholesomewords.org
Ştiinţă şi tehnologie
Anima] Genome Size Database: Genomesize.com
Biology Online, Answers to AII Your Biology Qyestions:
Biology-online.org
Cosmic Ancestry: Panspermia.org
Crystalinks Metaphysics and Science Website: Crystalinks.com
Earth Changes Central: Earthchangescentral.com
Franklin Institute Science Museum of Philadelphia: Fi.edu
Genome Research Journal: Genome.org
HubbleSite: Hubblesite.org
Institute for Creation Research: Icr.org
International Science News: Unisci.com
Mark A. Garlick, Space Illustration: Space-art.co.uk
Memphis Arcaheological and Geological Society:
Memphisgeology.org
Molecular Biology and Evolution Journal: Mbe.oupjournals.org
National Health Museum, Site for Teachers and Learners:
Accessexcellence.org
New Scientist Journal: Newscientist.com
Oak Ridge National Library: Ornl.gov
Physics and Astronomy Online: Physlink.com
Proceedings of the National Academy of Sciences: Pnas.org
Rafal Swiecki, Alluvial/Eluvial Deposit Geological
Engineer: Minelinks.com
Science Daily, Your Source for the Latest Research News:
Sciencedaily.com
Science Journal: Sciencemag.org
ScienceNews Magazine of the Society for Science & the
Public: Sciencenews.org
Small Comets, University of Iowa: Smallcomets.physics.
uiowa.edu
Space Today Online, Covering Space from Earth to the
Edge of the Universe: Spacetoday.org
Views of the Solar System: Solarviews.com
Cuprins

1. Religiile lumii: Marele făuritor de sclavi 5


2. Mituri şi minciuni: Zeii vii 113
3. Misterul despre Iisus şi despre alţi profeţi 201
4. Povestea omenirii 257

Bibliografie selectivă şi recomandări de lectură 408


Tipar: Tipografia SHIK & ŞTEFAN
Strada Nicolae Drăgan nr. 10, sector 5, Bucureşti

Anda mungkin juga menyukai