O, Doamne, vino iar la mine!

Eu știu că-n noaptea care vine

Te-oi căuta neobosit
În mintea mea
Și-n viața mea.
Căci pentru mine ai venit
Și-o șansă tu mi-ai oferit
Să mă ridic prin tine.

Copil curat, ce lumea ai spălat,

Vreau să te laud ne-ncetat!
Căci o iubire ca a ta
Nu pot să-ncep
Să o percep,
Însă-ți deschid inima mea,
Să pui iubirea Ta în ea,
În locul unde-a fost păcat.

O, Maică, lumină ne-ai adus;

Privirea mea se-ndreaptă-n sus,
Spre Cel fără de moarte,
Născut de tine
Și prin tine
Și-acum mărită ești tu foarte,
Cea aleasă să îl poarte
Pe Fiul Domnului, Iisus.

O, Doamne, Ție-ți mulțumesc!

Să fiu cu Tine îmi doresc,
Aici și-acum, întotdeauna
Te strig amar
Să nu pleci iar
Căci păcătoasă-s: știu doar una -
Doar Tu îmi potolești furtuna
Și mă faci să mă liniștesc.

Drag copil, născut în fân uscat,

Tu ești al lumii Împărat
Stea pentru noi vei fi în veci
Căci ne iubești
Și ne-ntărești
Chiar dacă ochii noștri-s seci
Și inimile noastre, reci.
Copil Preasfânt, fii binecuvântat!

O, Doamne, vino iar la mine!

Eu știu că-n seara care vine
Te-oi căuta neostenit
În inima și-n viața mea
Că știu că-n lume ai venit
Și însăși moarte-ai biruit,
Să mă ridic prin Tine.

Nici vechiul an

Se scurg, ca picături, secunde,

Alunecă să se scufunde
Într-un trecut bătrân, la pas;
Se-amestecă minute nude,
Se pierd în neant și fură glas
Din două limbi grave de ceas.

Împinsă sunt, fără de veste,

Pe pagini albe de poveste,
Pe table modelate-n lut.
Acolo, prin slove și creste,
Șade un zid de netrecut:
Istoria, cu chipu-i mut.

Mi-am luat clepsidră fermecată,

Să retrăiesc ce-a fost odată,
Orbită de deșert si dor,
Dar poarta-n spate-i ferecată,
Iară nisipul trădător,
Doar spre viitor mă poartă -n zbor.

Amprente line las pe cale,

Sau amintiri ce vin rafale
Plutind spre mine diafan;
E plin văzduhul de urale,
„E Anul Nou! E noul an!"
Eu sper că n-a trecut în van
Nici vechiul an, nici vechiul an...
Să cadă

Să cadă-n pungă galbeni,

Să vină și să cadă
Spre cei ce plini de teamă
Stau nebăgați în seamă
De iarnă sau...de oameni,
Pe-un petec de zăpadă.

S-a dus Crăciunul iute,

Lăsând pustiu în case,
Dar să nu-i dăm uitare
Celui ce casă n-are,
Celui cu haine roase
Și cu priviri pierdute.

Sezon al bucuriei,
Așa-l numim din veacuri,
Dar înțelegem, oare,
Un om pe care-l doare?
Sau pentru noi sunt fleacuri
Necazurile gliei?

Brad, prăjituri, ospețe,

Miros de scorțișoară,
Belșugul mult ne place;
Hai să-mpărțim și pace
Cu cei ce stau afară,
Cu lacrimi mari pe fețe!

Mi-e milă de oricine,

De-i viu sau amintire,
Iar dacă n-ai iubire,
Mi-e milă și de tine.
Un pom s-a ridicat și altul piere,
Se naște-o stea și alta cade-n zare,
Nori se răsfiră, lăsând în urmă soare,
Iar soarele în neant, la rândul lui, dispare,
Lăsând s-alunece în locu-i Carul Mare;
E-un șir prelung de lupte efemere
Între o primă și o ultimă suflare.

Un anotimp aleargă după altul,

Un an se-mbrățișează cu viitorul,
Stoluri pogoară, iar altele-și iau zborul,
Când scapi de amintire, te urmărește dorul,
Când tace rândunica, va prinde glas cocorul...
Tu stai, dar un străin își face saltul –
Mii de-nceputuri noi... Dar cine ține scorul?

O carte astăzi piere în cenușă,

Dar pe noi pagini se-nșiră cuvinte;
Aici e un mormânt, altar de inimi sfinte,
Acolo e un prunc, ce nu va ține minte
De-a fost cândva rău sau cuminte;
În spate uși închise, în față altă ușă –
Ne mișcăm încontinuu.
S-o facem cu aminte!