Anda di halaman 1dari 9

Casa ta, în

Contact: Str. Lânăriei nr. 101, sector 4, Bucureşti,


tel./fax: 021/335.39.81; 0758/022.831; 0726/676.554;
www.fabricadecase.net
48
de ore!

Iată un sistem constructiv revoluţionar pentru România. Deşi des folosit, şi nu de puţină vreme, în
ţările civilizate, la noi abia începe să se impună. Explicaţia e simplă, suntem un popor tradiţional,
rămas, încă, în epoca de cărămidă şi beton a construcţiilor, percepute ca fiind idealul în materie de
case individuale. O analiză obiectivă a sistemului de construcţie pe structură metalică ne va arăta,
însă, avantajele incontestabile ale acestuia, avantaje care au toate şansele să-i asigure, în viitorul
apropiat, o supremaţie clară asupra sistemului clasic de construcţie. Faptul că o astfel de casă
este montată, fără exagerare, în doar două zile este doar unul dintre argumente. Afară de acest
argument, mai sunt multe altele, pe care vă invităm să le citiţi în paginile ce urmează.
2

Sistemul
constructiv
P ereţii casei ce poate fi ridicată
în doar două zile sunt de tip
sandvici. Structura lor este metalică, din
profile de 150 mm, umplute cu vată
fost alese aceste soluţii pentru a putea
garanta o termoizolare deplină a uşilor şi
ferestrelor, dar şi o durabilitate mare, în
timp, a profilelor folosite.
cializaţi controlează şi monitorizează
întregul proces, precum şi activitatea
fiecărui muncitor, în parte. Toate acestea
fac ca lucrarea să aibă o exactitate
ascunde şi risipa de material imputabilă
muncitorilor sau tehnologiei clasice de
execuţie. Un alt avantaj important al
faptului că procesul de fabricare este pe
bazaltică de aceeaşi dimensiune, Uşa de intrare este metalică. Estetica matematică, iar controlul asupra pier- de-a-ntregul uzinat este rapiditatea
150mm, acoperită cu folie. Peretele exte- ei respectă stilul casei, pentru o armonie derilor este total. execuţiei sistemului.
rior al sandviciului este alcătuit din OSB stilistică deplină. Această economie uluitoare se regă- Am descris, mai sus, avantajele asigu-
de 12 mm, polistiren expandat de 100 Fabricarea acestui sistem se pro- seşte în preţul total al casei, care nu mai rate de uzinare. Acum să vorbim şi
mm, plasă de polistiren, mână de şpaclu duce integral în uzină. Inginerii spe- trebuie umflat astfel încât să poată despre avantajele sistemului construc-
şi tencuială decorativă. Peretele interior tiv, ca atare.
al sandviciului este compus din OSB de 8 Trebuie să ştiţi că vă propunem o ca-
mm, gips-carton, glet şi vopsea lavabilă. să ieftină, extrem de rezistentă la cutre-
Cu alte cuvinte, rezistenţa casei este mure, durabilă, foarte bine izolată şi care,
asigurată de un schelet extrem de pe deasupra se montează într-un termen
rezistent şi elastic, alcătuit din profile foarte scurt, aproape instant. Să detaliem.
metalice, iar termoizolarea construcţiei Preţul este de 295 E/mp + TVA pen-
este garantată de un ansamblu consis- tru casa semifinisată şi 350 E/mp +
tent, alcătuit din polistiren expandat şi
vată bazaltică, căruia i se adaugă 20 mm
Avantajele casei pe structură TVA, casa la cheie, inclusiv fundaţia.
Calculul structurii este făcut pentru
de OSB, şi el cu bune proprietăţi ter-
moizolante. metalică zona seismică Vrancea-Bucureşti, carac-
terizată prin cel mai ridicat risc seismic
Acoperişul poate fi de orice tip: l Structura pereţilor Pereţii au o structură de rezistenţă alcătuită din profile din România. Am luat ca referinţă o
şindrilă bituminoasă, tablă, ţiglă metalice de 150 mm. Aceasta este umplută cu vată bazaltică de 150 mm, acceleraţie a terenului de 0.32 G, şi
metalică etc. Acest sistem constructiv acoperită cu folie. Pe exterior se adaugă OSB de 12 mm şi polistiren nimeni nu poate cere mai mult!
nu impune nicio restricţie învelitorii, expandat de 100 mm. Pe interior se pune OSB de 8 mm şi gips-carton. Cu Izolarea termică e garantată de toate
permiţând astfel construirea unor case alte cuvinte, rezistenţa casei este maximă, iar termoizolarea este perfectă! materialele amintite mai sus: polistiren
cu aer tradiţional, mediteranean, de l Ce tip de case se pot construi? Sistemul este compatibil cu orice proiect arhi- de 100 mm, vată bazaltică de 150 mm, 20
munte sau oricum altfel, răspunzând cu tectural ce prevede o înălţime maximă P+E+M mm de OSB…
brio oricărei opţiuni a clientului, putân- l Înlăturarea pierderilor Faţă de o construcţie normală, pierderile se reduc cu Durabilitatea este dată de structura
du-se încadra în orice stil arhitectonic 95- 98%. metalică, foarte rezistentă. Garanţia e
local, sau satisfăcând chiar şi cele mai l Rapiditatea execuţiei Pentru confecţionarea unui panou n sunt necesare de 50 de ani!
îndrăzneţe viziuni ale arhitectului. Pro- două zile. În total, executarea tuturor panourilor unei case se întinde pe În fine, în privinţa rapidităţii: chitul
filele sunt Rehau cu cinci camere, iar 21 de zile, iar în acest termen este inclusă şi executarea tuturor dotărilor se montează în două zile! Iar şantierul
geamurile sunt de tip termopan. Au necesare. este curat, fără stress pentru proprietar!
l Preţuri corecte 295 E/mp +TVA pentru casa semifinisată şi 350 E/mp +TVA,
casa la cheie.

1 Profilele metalice sunt îmbinate,


pentru a construi un panou
2 Pe una dintre părţi se aplică
o foaie de OSB
3 Panoul se întoarce şi, cu grijă,
se umple cu vată bazaltică
4 Se aplică foaia de OSB pe cea de-a doua
faţă a panoului

5 Se montează şi panoul de gips-carton 6 Panouri aflate în fabrică, în diverse


stadii de execuţie
7 Într-o curăţenie de farmacie,
începe şi montarea geamurilor
8 Aceasta poate fi casa dumneavoastră!

www.fabricadecase.net
3

case
Fabricarea şi montarea unei
pe structură metalică
P entru un profan, primul lucru care sare în ochi la fabrica
în care se construiesc casele pe structură metalică este
ordinea şi curăţenia de inspiraţie nemţească. Deşi se taie lemn şi
profil metalic, se dau găuri, se desfac saci şi se mai fac şi multe
altele, fabrica este curată ca o farmacie, iar muncitorii, arătoşi ca
Pasul 1
Se scot extrasele de material, se depun în lucru pe laminor, se pune
rola cu oţel zincat şi se execută producţia de
material. Pentru o casă de 120- 160 mp, acest proces se
execută într-o singură zi şi, incredibil, fără rebuturi. În ce alt sistem con-
structiv mai este posibil un asemenea ritm, la o asemenea precizie?
Răspuns: în niciunul.

nişte... farmacişti. Imaginea asta n-are cum să nu-ţi inspire


încredere! La fel de plăcută este şi impresia pe care ţi-o lasă dotarea
fabricii: liniile de asamblare, cricurile speciale, electropalanele etc.
În locul imaginii clasice, cu muncitori împingând, trăgând sau
săltând sarcini uriaşe, cu vinele gâtului umflate de efort, vezi, aici,
doar muncitori calmi, apăsând pe câte un buton, sau împingând
Pasul 2
liniştiţi, pe rulmenţi, un panou bine fixat. Impresionant, nu? (foto) Se trece la confecţionarea individuală a panourilor.
Se montează structura metalică, se fac circuitele electrice
şi santitare, se pune vata minerală, se aplică panourile
interioare şi exterioare din OSB. Totul se face în linişte şi curăţenie, cu
grijă şi maximă atenţie. Comparaţi cu o lucrare făcută afară, în soare
sau ploaie, şi înţelegeţi diferenţa!

Pasul 3
Panoul e transferat pe linia de prelucrare. Se aplică gips-cartonul. Se
Acum, să vedem mai în amănunt cum se desfăşoară lucrurile. montează, se gletuieşte şi se vopseşte pe faţa
Mai întâi, proprietarul trebuie să aleagă proiectul arhitectural al interioară. Pe faţa exterioară e prins termosistemul şi este gletuit. E
aproape ca într-o hală de montaj auto: fiecare muncitor ştie perfect ce
viitoarelui lui case. Baza de proiecte a Fabricii de Case este mare, cu ce are de făcut, când trebuie să intervină şi ce calitate se aşteaptă de la
greu ar putea fi imaginate gusturi care n-ar putea fi satisfăcute de el.
ea. Totuşi, dacă proprietarul doreşte un alt proiect, făcut cu propri-
ul arhitect, e liber să aleagă varianta aceasta. Odată ce acest proiect
este gata şi toate autorizaţiile sunt obţinute, el va fi studiat şi de
către specialiştii Fabricii de case. Inginerii de statică vor cerceta
dacă proiectul în discuţie poate fi construit pe structură metalică.
Când acest lucru e stabilit, iar părţile cad de acord asupra condiţi- Pasul 4
ilor financiare, se face un contract între companie şi client, iar casa În cel mult 21 de zile casa va ieşi pe poarta fabricii, încărcată în TIR-uri
intră în lucru. bine protejate de intemperii. Oriunde în ţară, casa ajunge pe şantier
Pentru mai uşoara înţelegere a etapelor ce urmează, le vom într-o singură zi. Fără ca proprietarul să se intereseze, în vreun fel, de
transport: totul este în responsabilitatea Fabricii de case. Gândiţi-vă
prezenta în etape, în ordinea lor din fabrică.
câte drumuri trebuie să faceţi dacă vă plănuiţi o casă în stil clasic, şi
După ce întreaga casă este montată, se trece la realizarea fin- comparaţia va fi frapantă: de la un du-te vino înnebunitor, în sistemul
isajelor finale. Mai e nevoie de maximum 30 zile, pentru a le termi- clasic, la maxim o plimbare de plăcere la Fabrica de case, pentru a vă
na şi pe ele. lămuri cu proprii ochi cum stau lucrurile pe acolo.
Ce mai rămâne? Doar să înlocuim tradiţionala urare „Casă de
piatră” cu mai adecvata „Casă pe structură metalică!”

Pasul 5
Când casa vine în şantier, fundaţia trebuie să fie terminată. Fabrica de case
vă poate scăpa şi de această operaţiune, inclusive de studiul geo. De fapt,
dacă optaţi pentru unul dintre proiectele firmei, aceasta se va ocupa de tot,
începând de la analiza solului de fundare şi până la montarea clanţelor de
uşi, iar aceste operaţiuni sunt incluse în preţuri aproape incredibile, dacă n-ar
fi reale: 295 E/mp +TVA pentru casa semifinisată şi 350 E/mp +TVA, casa la
cheie! Apropo de funaţie: nu trebuie supradimensionată, ca la un proiect cla-
sic. În cazul nostru, avem de-a face cu o casă care, chiar şi la o suprafaţă de

Câteva caracteristici impre- 132 mp, nu cântăreşte mai mult de 12 tone.

sionante Pasul 6
Casa pe structură uşoară este extrem de rezistentă şi dura-
Casa se descarcă direct pe şantier şi, pe măsură ce sunt date jos din
bilă, indiferentă la cutremure de 8.5 Richter. Şi, cred că aţi TIR, panourile sunt şi montate. Operaţiunea decurge simplu şi fără com-
înţeles, foarte rezistentă la foc. De ce? Fiindcă metalul nu arde plicaţii, deorece panourile sunt încărcate în TIR în ordinea în care
şi nici nu întreţine focul, polistirenul este ignifugat, vata urmează să fie descărcate şi, ca măsură suplimentară de siguranţă, au
bazaltică are clasa de combustie C0, gips-cartonul nu arde - şi inscripţii lămuritoare. Îmbinarea panourilor se termină 24 de ore mai
târziu. Montarea acoperişului, un chin în şantierele tradiţionale, este,
practic, niciunul dintre elementele componente importante ale aici, la fel de simplă ca a panourilor.
casei nu cedează focului. Ca şi termoizolarea, fonoizolarea
este excelentă. Pe scurt, izolarea de mediul extern este
impecabilă.

www.fabricadecase.net
4

Casa Stela
Suprafaţa construită desfăşurată (SCD) a casei aceeaşi cotă cu a bucătăriei. O a doua terasă, la cota so-
Stela este de 160 mp, iar suprafaţa utilă (SU) este de lului, este în continuarea celei dintâi, lipită de peretele
132 mp. Sunt cinci camere, repartizate în felul următor: vitrat al livingului. Mai clar spus, pe toată această
trei la parter şi două la mansardă. Iată o descriere mai latură a casei, dintr-o parte a ei şi până-n cealaltă, casa
amănunţită a fiecărui nivel, cu suprafeţele cores- este dublată de terase însumând 20 mp!
punzătoare. Acum este momentul să revenim în casă şi să con-
Intrarea în casă se face printr-o terasă acoperită cu tinuăm itinerariul cu vizitarea spaţiilor în care, încă, n-
suprafaţa de 2,7 mp. Dincolo de uşa de intrare se află am fost. Vizavi de living este baia de 6 mp, a cărei
vestibulul de 2mp, separat de restul parterului prin mărime a permis şi o cadă, foarte utilă în condiţiile în
uşă- un lucru foarte decent, pe care nu se poate să nu-l care, pe acest nivel, a fost plasat şi primul dormitor al
apreciaţi, căci el funcţionează ca un foarte bun tampon casei, cu suprafaţa de 14 mp. Cu dormitorul, ajunşi în
între exteriorul şi interiorul casei. Din living se trece locul din care am plecat când am pornit călătoria, am
într-un hol generos, de 8 mp, care asigură accesul către cam ajuns la final. Putem trece, acum, la mansardă.
toate spaţiile acestui nivel. Astfel, pe stânga avem un Acesta este un loc rezervat în exclusivitate funcţiu-
Faţada principală a casei Stela. Pe stânga este livingul, pe dreapta, dormitorul. larg (32 mp) şi luminos living cu loc de luat masa. În nilor nocturne. Pe cele două faţade opuse, cea princi-
faţă, despărţită prin uşă de restul parterului (altă idee pală şi perechea ei, sunt două dormitoare de dimensi-
excelentă, căci nu doriţi ca mirosul de mâncare să uni relativ aceleaşi: 19, respectiv 18 mp. Amândouă
migreze în toată casa), se află bucătăria (17,8 mp), şi ea dormitoarele dau în câte o terasă de 7,4 mp, astfel încât
prevăzută cu loc de luat masa. Din bucătărie se iese orice posibilă dispută („noi dormim în acesta, fiindcă
într-o terasă de 7 mp, care poate funcţiona, încă din are balcon şi putem ieşi la aer, pe când celălalt n-are”)
primele zile frumoase ale anului şi până când se lasă este din start anulată. Între dormitoare a fost plasată
frigul, ca încântător loc de luat cafeaua. Această terasă baia mansardei, de 6 mp.
este supraînălţată, pentru ca podeaua ei să fie la

Planul Mansarda,
parterului cu cele
două
dormitoare
Faţada secundară. În stânga, cu uşă de acces şi terasă supraînălţată, şi baie.
este bucătăria. În dreapta, livingul.

Casa Beatrice
În Beatrice se intră lateral. Uşa de acces este pla- începutul holului, în dreapta lui. Primul spaţiu în care
sată pe colţul din dreapta al faţadei principale, printr-o ajungi la mansardă este, firesc, holul. Are 5,9 mp şi este
terasă de 3 mp. De aici se trece într-un vestibul de plasat relativ central. O primă observaţie: desenarea
3,6 mp, foarte interesant fiindcă este luminat natural. mansardei s-a făcut cu gândul la liniştea proprieta-
În faţa vestibulului, deci pe colţul din stânga al casei, rilor. Dormitoarele sunt plasate pe faţada secundară a
este plasat un spaţiu tehnic, numai bun pentru găz- casei, înspre zona din spate a proprietăţii. Ele sunt
duirea centralei termice. Dacă, însă, facem dreapta din ferite, astfel, de posibilul deranj fonic cauzat de strada
vestibul, ajungm într-un hol de 5,6 mp. Acest hol este pe care se află casa. Încă şi mai frumos este faptul că
zona din care se „desfac” toate funcţiunile parterului, amândouă dormitoarele au acces într-o terasă comu-
pe care noi le vom parcurge în sens orar, de la stânga la nă, de 7,9 mp. Probabil aţi văzut case în care tot ceea ce
dreapta. Mai întâi, avem baia de serviciu, de 3 p. Avem, e interesant este plasat pe faţada principală, pentru a fi
apoi, o bucătărie deschisă, de 8,5 mp, care comunică admirat (cu invidie, poate) din stradă. Aici nu este
liber atât cu livingul de 18,3 mp, cât şi cu holul. cazul, singurul lucru care s-a urmărit este confortul
Faţada principală, cu acces lateral dreapta, printr-o terasă. Ansamblul hol-bucătărie-living are simetria unei deplin al proprietarilor. Afară de cele două dormitoare
cruci, lucru ce permite o perspectivă totală asupra lui, de câte 13 mp, mansarda mai include o baie largă, de
o dezvăluire a întregului spaţiu, dintr-o singură 9.5 mp şi un dressing, comun, de 4,6 mp.
privire. Lucrul poate fi util mai ales pentru familiile cu Să însumăm: avem o casă cu patru camere, plasate
copii mici, care au nevoie de spaţiu larg şi neobstruc- pe două nivele. SCD 111 mp, SU 98 mp. Vila are am-
ţionat, în care, simultan, să se poată juca în voie şi, în prenta la sol de doar 54 mp, deci poate fi construită şi
acelaşi timp, să poată fi urmăriţi lesne. Accesul la pe loturi modeste de teren.
mansardă se face printr-o scară interioară, plasată la

Modul de Împărţirea
dispunere spaţiului
al încăpe- util al
rilor pe mansardei.
nivelul
parterului.

Faţada secundară, cu terase la ambele niveluri.

www.fabricadecase.net
5

Casa Radu
Vila Radu este comparabilă, ca suprafaţă, cu Vila este plasat pe latura secundară a casei, pe întreaga ei
Claudiu: SCD 144,4 mp, SU 119 mp. Două niveluri: par- lăţime. Are 25 mp şi nu mai puţin de trei deschideri:
ter şi, respectiv, mansardă. 5 încăperi dispuse clasic, cu două ferestre şi o uşă de acces, prin care se iese în
funcţiunile diurne (bucătărie şi living) plasate la par- terasa de 13,3 mp. Din această terasă se poate coborâ în
ter şi cele nocturne (dormitoarele) rezervate mansar- curte, sau se poate da roată casei, pe aleea ce încon-
dei. Acestora li se adaugă un garaj pentru autoturism, joară clădirea. Garajul de 17,7 mp este construit exteri-
plasat exterior, dar alipit casei, ca un corp de sine or casei, alipit de ea, pe latura cu baia şi bucătăria.
stătător, însă făcând corp comun cu vila.Traseul nos- Accesul lui este, fireşte, frontal, prin uşi plasate în
tru prin casă va porni, ca de obicei, de la parter. dreapta uşii principale.
Uşa de acces în casă este plasată aproape pe mij- Urcând scările de acces, ajungem într-un hol,
locul faţadei. La ea se ajunge urcând trei trepte largi, ce plasat aproape de centrul mansardei. În stânga holului
alcătuiesc o terasă de 4,4 mp, spre final adăpostite de o este o baie largă, de 7,8 mp, cu cadă. Apoi, restul man-
mică prelungire a acoperişului. Dincolo de uşă este sardei este împărţit, fără nicio risipă enervantă, între
spaţiul de circulaţie al parterului: un hol de 6,8 mp, iar trei dormitoare. Cel matrimonial are 15,4 mp, şi din el
în capătul lui, spre dreapta, este scara de legătură între se poate ajunge într-o terasă de 4,8 mp. La aceeaşi Intrarea în Casa Radu. Garajul este în dreapta.
etaje. Baia este plasată între casa scării şi peretele terasă are acces şi dormitorul vecin, de 11 mp. Un alt
faţadei principale sau, altfel spus, dai de uşa ei imediat dormitor, de 13 mp, este plasat în colţul opus al man-
ce intri în casă. Are 4,5 mp şi este prevăzută cu cabină sardei. Felul în care este desenată mansarda, mai pre-
de duş. Pe partea opusă a holului este bucătăria de 7,5 cis, latura pe care este plasat balconul, permite
mp, deschisă şi continuată cu un loc de luat masa, de retragerea întregii construcţii într-un colţ al proprie-
7,6 mp. Însorirea acestui spaţiu este excelentă: o fe- tăţii, anume colţul cel mai îndepărtat de stradă. De ce,
reastră este pe faţada principală (iar lângă ea e plasată este simplu: balconul va fi orientat către largul curţii,
chiuveta), o alta în zona locului de luat masa. Livingul deci perspectiva lui asupra terenului va fi perfectă.

Planul Trei dormi-


zonei de zi toare, un
a casei, balcon şi o
parterul. baie, adică
mansarda.

Faţada secundară, cu terasa accesibilă atât din living, cât şi din curte.

Casa Claudiu
Această vilă are o suprafaţă construită desfăşurată dară, acestea sunt: un spaţiu tehnic mare, de 5,3 mp, în
(SCD) de 138,6 mp şi o suprafaţă utilă (SU) de 116,8 mp. care poate fi plasată atât centrala termică, dar şi, dato-
Cele 5 camere sunt dispuse pe două niveluri, parter şi rită dimensiunilor, alte obiecte ce n-ar fi bine să deran-
mansardă. Le vom analiza pe rând, începând cu primul jeze casa. Dincolo se spaţiul tehnic este o baie, de 4,1 mp,
nivel. cu cabină de duş. Iar ultima încăpere este dormitorul,
Accesul principal în casa Claudiu se face frontal, de 12,1 mp, cu deschidere către spatele proprietăţii,
printr-o uşă semi-umbrită de terasa mansardei. Se in- similar mai întotdeauna cu zona de linişte a casei.
tră într-un vestibul de 6,1 mp, vestibul din care se des- Scara de legătură dintre nivele este plasată în living,
fac toate funcţiunile casei. În faţă, deschis, este livin- chiar în faţa vestibulului. Urcând pe ea, dai într-un hol,
gul de 27 mp. Acesta se deschide, pe faţada secundară, de 8,9 mp, ce are pe partea stângă, respectiv stânga-
într-o terasă supraînălţată, de 9,3 mp. În dreapta faţă, toate încăperile etajului. Acestea sunt două dor-
vestibulului, chiar la intrare, este bucătăria de 10 mp, mitoare, şi între ele, o baie comună. Dormitorul cel
despărţită prin uşă de restul spaţiului. Fereastra ei este mare are 17 mp. Din el se iese, printr-o uşă largă, într-un
la faţadă, se poate localiza uşor când priveşti casa din balcon de 4,8 mp. Celălalt dormitor are 12 mp, iar uşa Privire din faţă. Uşa de acces e plasată median, iar terasa pentru auto lateral.
faţă. În stânga vestibulului, retrasă într-un mic sepa- lui de acces este plasată la celălalt capăt al holului de
reu de 2 mp, este debaraua. Făcând stânga pe lângă ea, pe acest etaj. După cum spuneam, la mijloc este prin-
dai într-un hol de 4,3 mp, pe care se înşiră trei încăperi. să baia, ca să poată sta la dispoziţia celor două dormi-
Pe sensul dinspre faţada principală către cea secun- toare. Ea are 6 mp, şi e dotată cu cadă.

Alcătuirea Planul
parterului, mansardei,
cu cele trei având dor-
camere mitoarele pe
ale sale. două colţuri
opuse.

Faţada secundară. Din living se iese într-o largă terasă.

www.fabricadecase.net
6

Casa Dana
Vilă cu două niveluri, parter şi mansardă
Parterul, cu SCD 95,8 şi SU 79,4 asupra celei ce va urma pe pagina de
conţine cele două camere fundamentale vizavi, dintr-un singur motiv: fiindcă
ale traiului diurn, bucătăria şi livingul. vrem să vorbim despre lucruri recente,
Planul de circulaţie este următorul: pe care se fac chiar acum, în criză, şi nu
uşa principală se intră într-un vestibul despre unele care s-ar fi putut face acum
cu suprafaţa de 3,5 mp, din care se poate un an şi jumătate.
trece, în stânga, într-o baie de 4 mp. Terenul pe care este contruită casa
Vestibulul se continuă cu un hol, ce (de fapt: montată!) are 500 mp şi este si-
conţine şi casa scării. Pe stânga-faţă a tuat într-o zonă superbă. În imediata
acestui hol se află o debara şi camera apropiere a casei este o livadă cu meri, Vedere din faţă a casei
tehnică, de 2, respectiv 8 mp. Inima străbătută de un râuleţ, iar mai în spate
parterului, însă, este în dreapta holului: se învârtoşează un deal plin de pădure.
livingul de 20 mp şi bucătăria de 7,8 mp, Proprietarul, dl. Daniel Barbara, a cum-
ce se continuă, liber, cu locul de luat părat acest teren acum vreo patru ani,
masa, de 5 mp şi foarte frumos desenat, înainte ca preţurile să „explodeze”. Între
pe rotund, cu pereţii semicirculari exce- timp, ele au crescut, apoi au revenit cam
lent vitraţi. Din living se poate ieşi pe la valoarea de atunci.
terasa externă, de 11,7 mp. Garajul de 22 Cum s-a decis dl Barbara asupra aces-
mp este exterior, alipit casei pe latura cu tei case? Simplu, pornind de la o emisi-
funcţiuni tehnice. une TV, în care Luana Ibacka vorbea
Mansarda, cu SCD 95,8 şi SU 77,45 despre avantajele acestui tip de con-
conţine trei dormitoare, vedeta fiind cel strucţie. A luat contactele firmei, a sunat
matrimonial, de 16,8 mp, ce include şi şi-n foarte scurt timp era la Şimleu, să
spaţiul semicircular puternic vitrat. Al vadă singur cum se întâmplă lucrurile.
Schimbăm puţin unghiul de vedere!
doilea dormitor ca mărime are 14,6 mp, Hotărârea a fost rapidă: aceea era casa pe
iar ultimul, dar deloc îngust, are 12,6 mp. care o voia. Apoi a urmat şantierul, im- OPINIA PROPRIETARULUI
Acest nivel mai include dressinguri de presionant pentru dl. Barbara: „în două
6.3 mp, o baie cu cadă de 7,8 mp şi o zile, o casă cu suprafaţa de 190 mp era, “Ritmul de lucru e impresionant: casa e montată în doar 2 zile! Am toată încrederea
debara de 1,7 mp (cu menţiunea că ma- deja, ridicată. Nu mi-a venit să cred”, în structura de rezistenţă a casei. Nu văd ce ar putea frânge metalul pe care l-am
văzut cu ochii mei! Am verificat, deja, termoizolarea, pe pielea mea. Zilele astea
trimonialul are, singur, un spaţiu de de- povesteşte dlui. Au urmat restul lucră- (jumătatea lui iunie), în Cluj au fost 35C la soare, dar în casă îmi era, sincer, frig.
pozitare de 1.5 mp). rilor stipulate în contract, într-un ritm la La iarnă va fi sigur invers, în casă cald şi afară frig. Asta înseamnă că voi cheltui
Această casă este pe cale de a fi termi- fel de susţinut. În mai puţin de două luni puţin cu agentul termic şi condiţionarea! Preţul e mai mult decât avantajos. Am dat
nată în Cluj. Ne-am oprit asupra ei, şi se ajunsese la şapa pe interior. 63.000 euro pe o casă de mărimea asta. E inclusă chiar şi fundaţia! Doar parchetul
şi gresia au lipsit, fiindcă am vrut să le aleg singur, dar tot Fabrica de Case mi le va
monta. La banii ăştia, în sistemul clasic nu obţineam nici o casă la roşu.”, ne spune
domnul Daniel Barnaba.

Vedeţi ce uşor se lucrează? Observaţi zâmbetul muncitorului din stânga! Demonstraţie despre cum asamblează doi oameni o casă Prima zi, primul nivel.

Mansarda ia amploare! Punem şi un perete interior... Şi casa este gata!

www.fabricadecase.net
7

Casa Cătălin
Vilă cu două niveluri, parter şi etaj
Supraţafa casei este de 135 mp. Parte- la dormitoare: unul de 12,9 mp, iar
rul include o bucătărie de 9 mp, cuplată celălalt, matrimonial, de 16,7 mp şi, în
cu un loc de luat masa de 6 mp. Imediat plus, prevăzut şi cu un frumos dressing,
în continuarea ansamblului format din de 2 mp.
cele două spaţii urmează livingul, de Această casă este, ca şi anterioara, pe
26,6 mp. Acesta este bine vitrat şi, în cale de a fi terminată - mai precis, se află
plus, are o uşă de acces prin care se poate în stadiul de finisaje. Ea este situată
ajunge în curte sau, după caz, la locul de într-o zonă superbă din Baloteşti, în
Perspectivă frontală. În stânga se întrevede foişorul automobilului.
Porţiunea puternic vitrată: bucătăria, la parter, şi holul, la etaj. parcare al autoturismului. Pe aceeaşi partea de nord a Bucureştiului. Terenul,
faţadă a imobilului mai este plasată o aflat foarte aproape de un drum judeţean
uşă, prin care se poate intra în spaţiul de bună calitate, este uşor în pantă,
tehnic de 3,5 mp. Faţada principală este coborând lin către un lac curat, aflat 50
perpendiculară pe cea descrisă până de metri mai încolo. Dincolo de lac e o
acum şi ea conţine, desigur, o uşă - a treia. zonă îngustă de case, cumva în oglinda
Dintr-aceasta se intră într-un vestibul de celei de care vorbim acum, iar după ele
3,1 mp, iar mai departe într-un hol care începe pădurea. Aerul este atât de curat,
conţine şi casa scării. Din acelaşi hol se încât nu-ţi vine să crezi că foarte aproape
poate intra în baia de serviciu de 2 mp. este capitala!
Etajul este rezervat exclusiv funcţiu- Lotul are 525 mp (amprenta casei este
nilor nocturne. Planul lui de circulaţie de 67,7mp, deci rămâne mult loc pentru
este următorul: din scară se ajunge într-un curte) şi a fost cumpărat de proprietar,
hol măricel, desenat sub forma literei printr-un credit „obişnuit”, la începutul
Perspectivă laterală. La parter, uşa livingului. „L”. Dintr-acest hol se poate intra, mai acestui an. L-a costat 23.000 euro bucata
Ferestrele de la etaj sunt ale dormitorului. întâi, într-o baie largă, de 6,1 mp, ce se de 640 mp, din care a trebuit să lase şi
continuă cu o spălătorie de 2,9 mp (cu drum de servitute (deci, cam 36 E/mp).
OPINIA PROPRIETARULUI precizarea că între baie şi spălătorie este Proprietarul este nimeni altul decât
uşă). Înainte de a merge mai departe, pilotul profesionist Cătălin Cismaru, cu
“M-a impresionat rezistenţa casei. Să stai liniştit în casa ta, la 8.5 Richter, aceasta merită să subliniem largul vitraj al holu- un frumos palmares la activ - în 2009,
e o calitate care nu poate lăsa indiferent pe nimeni. Nu trăiesc cu spaima unui viitor
lui, foarte important în astfel de spaţii - campion!
cutremur, dar nici nu-l pot ignora, astfel încât am ales metalul! Şi despre termoizo-
lare mi s-au spus doar lucruri bune. Când acestea mi-au fost şi demonstrate, nu căci nimeni nu vrea să irosească banii pe Ce l-a determinat pe Cătălin Cismaru
prea mai aveam nevoie de alte argumente. Totuşi, un argument suplimentar tot a curent electric, câtă vreme sus e soare- să... vireze dinspre casele clasice spre
existat: timpul incredibil de montare. Am stat pe şantier, m-am uitat cum sunt mon- le... gratuit. Înaintăm pe hol şi ajungem cele pe structură metalică?
tate panourile, ca-ntr-un imens lego, şi nu-mi venea să cred că durează doar două
zile. Şi a mai fost ceva: faptul că am putut să-mi văd de ale mele. Eu n-aş avea
timp să umblu toată ziua prin depozite, să stau în spatele meşterilor şamd. Când mi
s-a spus că, dacă vreau, pot să nici nu vin pe şantier, am ştiut care e decizia mea:
casa pe structură metalică!”, ne-a spus domnul Cătălin Cismaru.

Uşor, relaxaţi, coborâm primul panou... Foarte repede se trece de jumătatea parterului... ...şi ajungem la finalul primului nivel!

Se montează şi pereţii interiori Etajul, asamblat la fel de rapid ca parterul 24 de ore, şi casa este asamblată!

www.fabricadecase.net
8

Ce spun
specialiștii Arh. Gabriel Georgescu:
„Aceasta este soluţia viitorului!”
„Criza ne ajută să vedem altfel lucrurile, dintr-o per-
spectivă nouă. Ea ne obligă, printre altele, să ne îndreptăm
către soluţiile actuale de construire. Ei bine, una dintre
aceste soluţii este structura metalică a caselor. Este o solu-
ţie modernă, practicată pe scară largă în vestul Europei,
cât şi în alte ţări civilizate, precum Japonia şi SUA. În
multe altfel de ţări s-a ajuns chiar la o tradiţie de a con-
strui într-o astfel de modalitate!
Vedeţi bine, acest sistem este o noutate la noi, nu şi pe
meleagurile civilizate, aflate cu mult înaintea noastră. Din
fericire, însă, a început să fie cerere şi pe piaţa românească
pentru astfel de sisteme. Este foarte, foarte necesar ca
încrederea în acest sistem să crească. Oamenii trebuie să
înţeleagă că nu au de-a face cu un experiment ci, un lucru
foarte bine fondat, care are în spate o experienţă îndelun-
gată, a unor constructori foarte serioşi. Mai mult, întreaga
tehnologie a avansat şi, odată cu ea, şi acest sistem.
Utilizarea lui va duce la o îmbunătăţire vizibilă a calităţii
lucrului şi, mai ales, a calităţii execuţiei casei.
Oricine studiază o revistă serioasă de arhitectură va
observa că structura metalică nu condiţionează în niciun
fel arhitectura, dimpotrivă, o ajută, o sprijină. Sau, cel
puţin oferă tot atâtea posibilităţi de exprimare ca betonul
armat şi cărămida. Mai clar spus, acest sistem poate
îmbrăca orice formă şi orice dorinţă a beneficiarului.
Repet rugămintea, sfatul meu: luaţi o revistă bună de
arhitectură occidentală şi veţi regăsi acolo şi această
soluţie. Lucru firesc, căci este soluţia viitorului!”
(arh. Gabriel Georgescu, New Tech Design)

Ing. Adrian Anciu: „Structura


metalică este un răspuns
pentru problemele actuale”.
„Mai întâi, câteva cuvinte despre sistemul ca atare.
Baza sunt profilele uşoare. În funcţie de izolarea termică
pe care trebuie să o aibă casa (deci, printre altele, de zona
în care va fi amplasată clădirea), profilele pleacă de la 140-
150 mm şi ajung până la 200mm, în grosime. Din ele se
realizează panourile de perete, placate atât pe interior, cât
şi pe exterior.
Sistemul acesta are multe avantaje, însă mă voi rezuma
la a descrie doar câteva.
Unul este timpul total de realizare al construcţiei, de
maximum trei luni de zile. Un termen aproape incredibil!
Un alt mare avantaj este izolarea termică a clădirii. Vă
spun că un perete pe structură metalică, bine realizat, este
de cel puţin două ori şi jumătate mai bine izolat decât al
unei case pe cărămidă! Vă aşteptaţi la aşa ceva? Eu sunt
sigur că nu!
Ar trebui, cred, să vorbim şi despre dimensionarea fun-
daţiei. O casă pe structură metalică este uşoară, deci greu-
tatea care apasă pe fundaţie este mai mică decât în cazul
unei case clasice. De aici rezultă că nu avem nevoie de fun-
daţii gigantice. Practic, tot ceea ce trebuie să respectăm
este adâncimea de îngheţ, care diferă de la o zonă la alta.
Odată ce studiul geo ne lămureşte care este aceasta, ştim
şi adâncimea fundaţiei.
Mai e ceva. Dacă la soluţiile clasice pereţii nu ies drepţi
din prima, se impune o tencuială suplimentară, deci şi o
manoperă adăugată. Aici nu se pune această problemă,
pereţii sunt placaţi în fabrică!
Cred că soluţia este şi una... tactilă. Românul este, încă,
în stadiul în care vrea să pipăie, să simtă cu mâna lui cum
Contact: Str. Lânăriei stau lucrurile. Deci, îndemnul meu este să mergeţi la o
nr. 101, sector 4, Bucureşti, casă făcută pe un astfel de sistem şi să vă uitaţi la ea, să o
atingeţi, să puneţi mâna, ca să simţiţi pe propria piele ce
tel./fax: 021/335.39.81; bune sunt suprafeţele.
0758/022.831; Una peste alta, sistemul oferă ceea ce se cere în zilele
0726/676.554; noastre: calitate obţinută într-un termen foarte scurt. Ea
este un răspuns la problemele actuale!”
www.fabricadecase.net (ing. Adrian Anciu, Steel International Center)

www.fabricadecase.net

Anda mungkin juga menyukai