Anda di halaman 1dari 4

Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor

Ioan Buşagă

Luni, 02 Mai 2011


ZiarulLumina.ro

Anul 2012 a fost declarat de Patriarhia Română "An omagial al


Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor". Cancelaria Sfântului
Sinod a elaborat un program-cadru pentru a realiza un proiect
religios-duhovnicesc, social-filantropic şi medical, cultural-
editorialistic şi mediatic.

În şedinţa de lucru din 17 februarie 2011, Sfântul Sinod al Bisericii


Ortodoxe Române a examinat referatul Cancelariei Sfântului Sinod cu
privire la declararea anului 2012 ca "Anul omagial al Sfântului Maslu şi
al îngrijirii bolnavilor". Proclamarea anului 2012 ca "Anul omagial al
Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor" a fost iniţiativa
Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a fost aprobată în
Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc din 23 decembrie 2010.
Această iniţiativă a fost examinată şi aprobată de Sfântul Sinod şi
vizează susţinerea şi promovarea învăţăturii de credinţă ortodoxă
despre Taina Sfântului Maslu, aprofundarea pastorală şi practică a
Tainei Sfântului Maslu prin cercetarea şi îngrijirea bolnavilor,
actualitatea temei în viaţa Bisericii şi a societăţii, necesitatea pregătirii
din timp, prin studii, articole, cărţi de reflecţie şi manifestări cu caracter
liturgic, duhovnicesc, educativ, social-medical şi teologic-ştiinţific pe
parcursul întregului an 2012, a evidenţierii acestor activităţi prin
mijloacele media şi publicistice ale Bisericii noastre, precum şi
evaluarea, la încheierea anului, a modului de aducere la îndeplinire în
eparhii a programului-cadru de celebrare a "Anului omagial al Sfântului
Maslu şi al îngrijirii bolnavilor".

Tema Anului omagial, sub aspect biblic-patristic, istoric, teologic şi


liturgic

În primul semestru al anului 2012, programul-cadru elaborat de


Cancelaria Sfântului Sinod prevede prezentarea şi tratarea temei Anului
omagial sub raport biblic-patristic şi istoric, sub raport teologic şi
liturgic. În cadrul prezentării biblic-patristice şi istorice sunt incluse
mărturii din Sfânta Scriptură cu privire la suferinţă, boala trupească şi
sufletească şi tămăduirea acestora, Sfântul Maslu şi îngrijirea
bolnavilor în viaţa şi scrierile Sfinţilor Părinţi, Sfinţii tămăduitori,
precum şi instituţiile social-medicale pentru îngrijirea bolnavilor din
trecutul Bisericii, ca prelungire socială a Tainei Sfântului Maslu. În
cadrul celui de-al doilea aspect se vor evidenţia sănătatea, ca dar de la
Dumnezeu şi responsabilitate umană, pocăinţa şi iertarea păcatelor,
tămăduirea sufletească şi vindecarea trupească pentru reintrarea omului
în iubirea şi viaţa lui Hristos cel înviat. Iar în cuprinsul celui de-al
treilea aspect se vor dezbate locul, timpul şi materia Sfântului Maslu,
simbolistica biblică a numărului 7 în Taina Sfântului Maslu ca lucrare a
plinătăţii Bisericii, repetabilitatea şi efectele Sfântului Maslu. Totodată,
mai sunt incluse inovaţiile şi practicile neortodoxe cu privire la Taina
Sfântului Maslu: influenţe romano-catolice scolastice (extrema unctio),
reduceri sau deformări de ritual, deasa sau frecventa săvârşire, dar şi
deschiderea Sfintei Evanghelii.

În al doilea semestru se va trata tema îngrijirii bolnavilor

În al doilea semestru al anului 2012 va fi tratată complementar şi


prezentată tema îngrijirii bolnavilor în strânsă relaţie cu Taina Sfântului
Maslu, astfel: catehizarea credincioşilor cu privire la sănătate, ca dar al
lui Dumnezeu şi responsabilitate umană; sfinţii medici în Tradiţia
Bisericii şi la cercetarea şi îngrijirea bolnavilor, ca datorie mântuitoare
a fiecărui credincios. De asemenea, se va avea în vedere lucrarea
pastorală a Bisericii şi a slujitorilor ei pentru îngrijirea bolnavilor prin
pastoraţia bolnavilor, efectele crizei morale şi social-economice asupra
sănătăţii spirituale şi trupeşti a omului, pastoraţia cadrelor medicale,
efectele crizei economice în degradarea calităţii actului medical şi a
asistenţei sanitare a populaţiei (migraţia medicilor şi a cadrelor medii
sanitare) şi responsabilitatea preotului cu privire la cercetarea
bolnavilor şi muribunzilor şi la administrarea în timp util a Tainei
Sfântului Maslu. Nu în ultimul rând, se va evidenţia lucrarea social-
filantropică şi medicală a Bisericii şi a slujitorilor ei, potrivit
prevederilor statutare şi regulamentare bisericeşti, hotărârilor Sfântului
Sinod şi ale organismelor eparhiale în domeniul asistenţei social-
filantropice şi medicale, legislaţiei de stat privitoare la asistenţa social-
filantropică şi medicală a Bisericii. De asemenea, se va reliefa
activitatea social-filantropică şi medicală a Bisericii noastre prin
instituţii proprii şi prin diferite asociaţii de profil, instituţiile bisericeşti
de asistenţă socială şi medicală vor coopera cu instituţiile de stat şi cu
organismele neguvernamentale specializate, dar şi la nivel
internaţional, misiunea preotului de spital şi conlucrarea acestuia cu
medicul pentru îngrijirea bolnavilor şi dialogul Bisericii cu lumea
medicală în problema îngrijirii bolnavilor.

Pentru promovarea în anul 2012 a "Anului omagial al Sfântului Maslu


şi al îngrijirii bolnavilor", Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei
Române va iniţia şi prezenta prin componentele sale (Radio Trinitas,
Trinitas TV, "Ziarul Lumina") programe şi emisiuni, materiale
publicistice.

Expoziţie tematică la Palatul Patriarhiei

Potrivit programului-cadru, în luna octombrie din anul 2012 se va


organiza la Palatul Patriarhiei o şedinţă solemnă a Sfântului Sinod cu
tema "2012 - Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii
bolnavilor", precum şi o expoziţie tematică, cuprinzând cele mai
frumoase şi reprezentative fresce, icoane, miniaturi, broderii şi ţesături,
mozaicuri, vitralii, fotograme, care să reflecte tămăduirile săvârşite de
Mântuitorul Iisus Hristos, minuni ale sfinţilor pentru vindecarea celor
bolnavi, aşezăminte social-filantropice şi medicale în trecutul Bisericii
noastre şi astăzi. Pe toată durata anului 2012, la nivelul eparhiilor şi al
instituţiilor de învăţământ teologic, se vor organiza dezbateri şi colocvii
teologice, se vor elabora studii biblico-patristice şi istorico-teologice,
precum şi comentarii pastoral-misionare şi social-medicale. De
asemenea, se vor organiza simpozioane teologico-medicale despre rolul
şi lucrarea comună a Bisericii şi a medicilor în îngrijirea bolnavilor. Ca
parte a programului-cadru naţional bisericesc, la Conferinţa pastoral-
misionară semestrială din primăvara anului 2012 se va trata tema "2012
- Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor", cu
posibilitatea aprofundării acesteia la una din conferinţele preoţeşti
administrative lunare pe care o va stabili fiecare eparhie.

În scopul realizării unor materiale vizuale despre "2012 - Anul omagial


al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor", sub îngrijirea Centrului de
Presă Basilica al Patriarhiei Române, se va realiza un album intitulat
"Sfântul Maslu şi îngrijirea bolnavilor". Prin grija Sectorului Social-
filantropic al Administraţiei Patriarhale, se va publica un volum
intitulat "Asistenţa social-filantropică şi medicală din Biserica
Ortodoxă Română în trecut şi prezent". De asemenea, prin cooperarea
dintre Sectorul Social-filantropic al Administraţiei Patriarhale, Trinitas
TV şi eparhiile din Patriarhia Română se va edita şi un DVD intitulat
"Asistenţa social-filantropică şi medicală din Biserica Ortodoxă
Română în trecut şi prezent", care va reflecta activităţile respective din
eparhiile Patriarhiei Române.

Anda mungkin juga menyukai