Anda di halaman 1dari 1

Actorul și vocația nemuririi

Loredana MARIAN

Continuitatea dramaturgiei elene, pe traiectoria ei Marele om de cultură Apostolos Doxiadis (regizor,


milenară, este o dimensiune ce probează clar faptul că scenarist, scriitor), care și-a asumat și atribuția de
eternitatea ‒ valoare glorificată și slujită de acest popor consilier al programelor Fundației Goulandri-Horn, arată
prin civilizația și meditația lui ‒ se arată a fi, prin că solitudinea este universul compensator al artistului
excelență, destinul teatrului grecesc. autentic. Horn este un „veteran al scenei”, care a cîștigat
Un argument în plus îl oferă articolul Dimitris Horn: toate marile bătălii ale vieții lui: „O, ceea ce am vrut să
o legendă remarcabilă, publicat în cotidianul joc în viața mea am jucat!” ‒ era replica lui cînd i se
„Kathimerini”, ediția jubiliară din 25 ianuarie 1998. propunea întoarcerea pe scenă.
Găsim aici, asamblate într-un medalion biografic și Totuși, departe de a deveni stereotipul „idolului
profesional, confesiuni și aprecieri emoționante la adresa îmbătrînit” în nostalgiile vremurilor glorioase, Dimitris
unui actor caracterizat prin sensibilitate artistică și Horn a trăit în prezent. Teatrul, cinematograful, cariera
aspirație spirituală. Convins că „prezența artistului nu se au fost un reper permanent al evocărilor și anecdotelor
identifică cu directa lui înfățișare”, Dimitris Horn a amuzante cu care își delecta interlocutorii. Arta lui de a
promovat și accentuat uniunea subtilă cu publicul, trăi plenar, axată pe fericirea de factură stoică a lui hic et
atemporală și aspațială, „jucînd” idei și sentimente a nunc, este strîns legată de un optimism fundamental.
căror forță, universal valabilă, nu mai ține de lumea Ironia fină, satira, sarcasmul și parodia, figuri ale
materială. Cu toate acestea, ca o admirabilă expresie a comediei, dezvăluie un umor eclatant, atitudinea unui
căutării de imortalizare a operei, se conturează acțiunea filosofic modus vivendi susținut nu de teorii abisale, ci
de anvergură a creării Fundației Goulandri-Horn. Omul de necesități practice. Este optica omului „așezat în
de teatru și-a desăvîrșit prin acest gest opera culturală, inima frumuseții lumii”, cum spune André Bonnard, dar
organizînd în 1980 vastul „album cu fotografii, interviuri și în realitatea deprimantă. Umorul l-a făcut
și material de arhivă despre viața lui Dimitris Horn” ‒ invulnerabil, a fost masca lui sacră.
așezămînt cultural care reflectă, cu rigurozitatea „Fenomen” pentru unii, „legendă” pentru alții,
epilogurilor și cu calitățile marilor manifestări, Dimitris Horn a fost Actorul însuși. Profesiunea lui de
metamorfozele sufletești ale actorului, aduse de credință conturează experiența Artei ca revelație divină,
patruzeci de ani de interpretare teatrală (1941-1983). prin intermediul căreia insul de excepție este transportat
Pentru un om al cărui țel suprem este „dezlegarea pe tărîmul performanțelor, tărîm fantastic pentru
enigmei vieții din interiorul Artei”, actul existențial în neinițiați, dar, într-o accepție înaltă, acel tărîm e tocmai
sine înseamnă autorevelarea ‒ uneori dureroasă ‒, Realul Absolut, fiindcă numai sacralitatea este veșnică:
descifrarea propriului ego în fața auditoriului: „Arta trezește omul. Trebuie să o cauți și să o slujești
„Indispensabilă este această legătură, adesea sfîșietoare, stăruitor, ca pe Adevărul Suprem... Uluitoare e cînd își
cu publicul... Artistul ‒ emițător, publicul ‒ receptor. revarsă lumina!”.
Dacă îl rupi pe unul de celălalt, rămîn tăcerea Fie că a jucat Shakespeare, Pirandello, Ibsen,
mormîntală, inexistența...”. Schiller, Molière sau Gogol, în roluri clasice sau în
Moartea soției sale, Anna Goulandri, care și-a notat comedii muzicale, alături de strălucitoarea Elli Lambeti
confesiunile în limbajul culorilor și al formelor, l-a (împreună cu care a semnat numeroase interviuri în
determinat să se plaseze într-un unghi discret al vieții; periodicul „Ikones”) sau de Melina Merkouri, charisma
după agitația agorei, dorește și impune el însuși, cu lui Dimitris Horn emană din convingerea lui că fără Har
distincție, o distanță necesară. Fără a fi o reacție ființele sînt simple creaturi biologice. Doar atunci cînd
depresivă (Dimitris Horn a fost întotdeauna o fire Harul locuiește în noi devenim oameni. Și cînd acesta se
generoasă, spontană, dinamică, extravertită), retragerea revarsă peste unii ‒ puțini aleși ‒, minunea apare în toată
în cercul apropiat al prietenilor și al familiei este aici puterea ei.
atitudinea demnă și senină a epicureului ‒ adept al ...Astfel că moartea (actorul s-a stins la 15 ianuarie
religiei sărbătorii, religia împărțirii pașnice a bunurilor 1998) nu eclipsează cu nimic evoluția luminoasă a
pămîntești alături de semeni. dramaturgiei elene și nu frînge cu nimic înaltul zbor al
gîndirii corifeilor ei.
„Cronica ‒ Revistă de Cultură”, XXXI (1998), nr. 42 (martie), Iași, p. 22 („Spiritul elen ‒ sinteze europene”).