Anda di halaman 1dari 12

TOMIS – CONSTANTA 1

Asezata cam la mijlocul tarmului de vest al Marii Negre, Constanta, anticul Tomis, si-a afirmat menirea de
port maritim si puls viu de viata romaneasca in aceasta parte a Europei, dincolo de vicisitudinile istorice
atat de numeroase. Vechimea acestei asezari si atributiile sale specifice, marcate puternic prin vremi, cu
toate incecarile dramatice prin care a trecut, ii confera o aura distincta in istoria oraselor tarii. In 1991,
Constanta era sarbatorita pentru vechimea si permanenta ei, iar pe medalioanele emise cu acest prilej se
putea citi : TOMIS, 2500 vita - 2250 attestatio.
Metropola a Pontului stang in antichitate, Tomis - Constanta se va afirma de-a lungul secolelor, in
indisolubila legatura cu istoria romanilor, cu interesele lor comerciale si spirituale, ca o placa turnata si ca o
punte de confluenta a civilizatiilor, nod important de comunicare intre Orient si Occident.
Cele mai vechi urme de vietuire umana, din indelunga perioada a pietrei cioplite,paleoliticul , au fost
descoperite in nordul orasului, la Mamaia- Sat si la Peninsula. In urma cu multe mii de ani, intr-un spatiu
geografic bogat in resurse, viata oamenilor primitivi s-a putut dezvolta gratie ocupatiilor lor preponderente,
vanatoarea si pescuitul. S-a facut trecerea de la uneltele de piatra cioplite la cele slefuite, superioare ca
eficienta si varietate, atestate mai ales in arealul cuturii neolitice Hamangia (4200 - 37000 a. Chr.). Perioada
eneolitica transpare prin obiecte caracteristice culturii Gumelnita , descoperite pe malul lacului Tabacariei
(langa actualul cartier Tomis IV) si pe malul lacului Siutghiol. Scheletele umane, cu ,,ocru rosu",
descoperite la Anadolchioi, se inscriu marilor restructurari etnice, indo-europenizante, care face trecerea
decisiva la uneltele din metal : arama, bronzul, fierul. Intre 2400 - 1200 a. Chr., intr-un larg spatiu, din
Carpati pana in Balcani, se formeaza marea etnie a tracilor, a caror ramura nordica, cea mai numeroasa si
mai viguroasa, o reprezentau geto-dacii. Un depozit compus din 38 obiecte din bronz, de uz agricol,
descoperit in urma unei excavatii in zona industriala a Constantei, este databil in ultima parte a epocii
bronzului si prima parte a epocii fierului, Hallstatt. Trecerea la agricultura, ca ocupatie preponderenta,
implica viata sedentara, aparitia si dezvoltarea unor asezari stabile, inclusiv a unui nivel superior de
organizare socio- economica. In secolele VII - Vi a. Chr., traco-getii de pe litoralul vest-pontic sunt
purtatorii unei culturi proprii, cu indeletniciri apte sa-i faca parteneri in relatiile cu corabierii si negustorii
eleni. Acestia, dornici de castiguri si in cautare de locuri manoase, intra in contact cu aristocratia autohtona
care se arata receptiva la schimburile comerciale. Dupa tatonari si contacte benefice cu populatia locala,
negustorii eleni intemeiaza cunoscutele apoikiai (colonii) la Histria, in anul celei de-a XXXI -a Olimpiade
(657 a. Chr.), La Callatis (Mangalia de azi), in secolul VI, la Tomis (sec.VI) si in alte puncte litorale
favorabile lor. Cercetarile arheologice au dovedit preexistenta unor asezari traco-gete in perimetrul Histriei,
existenta anterioara la Callatis a unei asezari getice, cunoscuta de Plinius cel Batran cu numele de Acervatis
sau Acerbatis . La Tomis, sapaturile arheologice dintre anii 1971 - 1974 au surprins prezenta locuintelor de
tip bordei sau semibordei legate de fazele de inceput ale asezarii si care pot fi atribuite atat getilor bastinasi
cat si grecilor nou-veniti. Astfel de locuinte le intalnim atat in mediul colonial de la Histria, Berezan, Olbia,
Pantikapaion, cat si in teritoriu, la Tariverde, Sarinasuf si in zona Bugului inferior.
Descoperirile de la Tomis s-au facut in zona de la parcul Catedralei, deci in imediata apropiere a vadului
maritim si comercial. Alte descoperiri din zona peninsulara - intre care citam un numar mare de varfuri de
sageti de bronz cu valoare premonetara si ambalaje amforice de Chios si Lesbos - sustin ideea infiintarii
aici de catre primii colonisti veniti din Milet a unui important emporion sau factori comerciali. Daca Histria
si Callatisul au avut o evolutie relativ rapida, Tomis va evolua mai incet. Documentele din secolele VI-IV a.
Chr. nu mentioneaza Tomisul, asa ca eventuala sa includere in Liga deliana (468 a. Chr.) nu ne este atestata.
Nu stim ce a determinat aceasta dezvoltare inceata, in schimb nu putem aprecia cauzele afirmarii sale in
plan economic si cultural in epoca elenistica, atunci cand orasul dobandeste tot mai mult aspectele unei
adevarate polis . In timp ce Histria dadea semne de criza (i se impotmoleau golful si portul), Tomisul
constituia un vad maritim mai sigur, mai propice, Pe de alta parte, puterea economica a sa se vedea a fi mult
mai larga, de vreme ce nu se intemeia doar pe satele din teritoriul sau rural (chora), cum erau, de exemplu,
cel de la Tariverde pentru Histria sau cel de la Albesti pentru Callatis. La Dunare se ridicase Axiopolis
(Cernavoda), de unde se trimiteau la Tomis, bogatiile cerealiere, animaliere etc. din Campia Romana a
daco-geilor. Un eveniment din anul 260 a. Chr., relatat de istoricul Memnon din Heracleea Pontica , atesta
importanta Tomisului, disputat pe de-o parte de Histria si Callatis, coalizate, pe de alta de Bizant, vestitul
oras de pe tarmul Hellespontului, caree tinea sa-si afirme si aici hegemonia. Sau, cum spunea Memnon
insusi, bizantinii au pornit un razboi ,,impotriva callatienilor - acestia erau colonisti ai heracleenilor - si
totodata impotriva histrienilor", avand sa faca din Tomis un monopol al lor ( Fontes Historiae Romaniae , I,
511). Se pare ca acest conflict a fost benefic Tomisului, asigurand deschiderea necesara spre activitati
portuare autohtone si de anvergura. Intr-adevar, toate datele converg sa arate o evolutie evidenta in multiple
aspecte. Tomisul stabileste numeroase legaturi comerciale cu centre importante - iar mentionarea lor, bazata
pe dovezi arheologice, apare deosebit de elocventa : Messambria, Apollonia, Bizant, Atena, Sinope, Thasos,
Rhodos, Cos, Cnidos, Olbia, Chersonesos etc. Baza de aprovizionare pentru efectuarea acestui comert pe
scara larga este extinsa de la relatiile bune cu aristocratia locala din propriu sau teritoriu, la contacte
fructuoase cu capeteniile si negustorii din nordul Dunarii. Pe de alta parte, pe drumul Tomis - Axiopolis si,
de aici, in interiorul Daciei, patrund marfurile grecesti. Toate acestea aduc cetatii castiguri insemnate, de
vreme ce constatam, in perimetrul sau, in aceasta epoca, numeroase constructii publice si particulare,
apeducte, strazi amenajate, etc. Dovada a prosperitatii Tomisului este si faptul ca orasul va batee moneda
proprie. Desi getii coexista cu grecii, in bune si utile raporturi, Tomisul imita traditionala polis elena,
organele deliberative fiind sfatul si adunarea poporului ( boule kai demos ) ; treburile curente erau urmarite
de functionari cu atributii curente : arhontii, agoranomii, strategii, oikonomii etc. Ca si la Histria, Apollon
era divinitatea protectoare. Alaturi de acesta, erau venerati Poseidon, Hermes, Dioscurii, Demetra,
Dionysos s.a. Sub impactul credintelor traco-getice se constata interferente si fuziuni, care constituie adesea
esenta unor divinitati ca Marele Zeu de la Histria, Derzelas al tracilor, cu multiple atribute in zona, sau
Cavalerul Trac . Atat cat ne-au permis cercetarile arheologice, in spatiile unde s-au efectuat, unele elemente
atesta pentru aceasta epoca la Tomis existenta unor institutii de cultura sau de invatamant.
Expansiunea romana in Peninsula Balcanica, finalizata cu transformarea in provincii a Greciei si
Macedoniei, va pune cetatile de pe tarmul vestic al Pontului Euxin (Marea Neagra) in fata unui pericol
major. Cu toata opozitia inversunata a lui Mitridates al VI-lea , regele Pontului, in fruntea unei coalitii
antiromane, in timpul celei de-a treia confruntari, intre anii 72/ 71 a. Chr., guvernatoul Macedoniei, Marcus
Terentuis Verro Lucullus , realizeaza o expeditie pe tarmul vest-pontic, stabilind aici garnizoane romane.
Este posibil ca, dupa exemplul Callatidei care incheie cu romanii un tratat (cunoscutul foedus callatian ) si
celelalte orase, inclusiv Tomisul, sa fi stabilit aceasta forma de alianta cu Roma. Impozitele grele,
obligatiile de intretinere a garnizoanelor, vexatiunile si probabil un anume control asupra tranzactiilor
comerciale determina insa grecii din cetatile vest-pontice sa se rascoale. Ei se vor alia cu getii din intinsul
provinciei si cu bastarnii. In 62/ 61 a. Chr., rasculatii infrunta pe romani sub zidurile sub zidurile Histriei.
Aici, proconsulul Macedoniei, C. Antonius Hybrida , cunoaste poate cea mai rusinoasa infrangere suferita
candva de un general roman. Referindu-se la amploarea si darzenia fortelor antiromane, Vasile Parvan se
intreab, cu buna stiinta, daca nu cumva cel care a comandat coalitia anitromana si l-a invins pe Hybrida, nu
va fi fost insusi marele rege Burebista , in cadrul actiunilor sale hotarate de constituire si largire a statului
geto-dac. Fapt cert este ca, la scurt timp dupa aceasta batalie, intre anii 55 - 44 a. Chr., Burebista reuseste sa
integreze statul sau in toate cetatile vest-pontice, de la Olbia in nord (la gurile Bugului), pana la Apollonia
(Sozopol) in sud (in Bulgaria). Dar disparitia lui Burebista, ucis in urma unei conjuratii in 44 a. Chr., duce
la faramitarea statului sau, chiar daca nucleul cu capitala la Sarmizegetusa se va mentine. Curand, ofensiva
romana in Ripa Traciae (nume dat Dobrogei) este reluata. O invazie a dacilor si bastarnilor in sudul Dunarii
este respinsa de proconsulul Macedoniei, Marcus Licinius Crassus , in 29/ 28 a.Chr. Aplicand dictonul
"divide et impera", Crassus cooperarea basileului geto-dac Roles , din sud-vestul Dobrogei. Cu ajutorul
acestui socius et amicus populi Romani , Crassus va invinge alte doua capetenii locale, pe Dapyx , care
stapanea centrul provinciei, si pe Zyraxes , din nordul ei. In ultimii zece ani ai domniei lui Augustus (27 a.
Chr.- 14 d. Chr.), Dobrogea va intra sub supravegherea militara a Imperiului Roman. Micra Skytia , cum se
numea Dobrogea atunci, se va afla, timp de sapte secole, sub dominatie romana.
Orasele mercantile de pe tarmul vestic al Pontului Euxin cunosc dominatia Romei. Un cetatean bogat al
Histriei, Papas , fiul lui Theopompos , dedica lui Augustus un templu. Inca de la inceputul sec. I d. Chr., ia
fiinta uniunea culturala a cinci cetati vest-pontice : Histria, Tomis, Callatis, Dionysopolis (Balcic) si
Odessos (Varna). Pentapolis -ul se va largi curand, prin aderarea Mesambriei (Nesebar) si devine
Hexapolis. Dupa o scurta perioada, in care Odessos a fost protagonista acestei uniuni, resedinta
pontarchului (conducatorului ei) se va stabili pentru aproape doua secole la Tomis. Tot la Tomis va fi
instituit un praefectus orae maritimae , orasul devenind astfel sediul comandantului militar al Pontului
Stang. Stiri pretioase despre viata tomitana de la inceputul erei crestine aflam in Tristia (Tristele) si in
Epistolae ex Ponto , capodopere ale marelui poet latin Publius Ovidius Naso , renegat la Tomis din ordinul
imparatului Augustus. Chiar daca pretextul renegarii sale fusese poezia erotica, sau, o anume parte a ei,
considerata licentioasa, cantaretul gingaselor iubiri era constient ca o greseala (error ) si tradarea unui
prieten il sortisera surghiunului la marginea nordica a Imperiului. Departe de Cetatea Eterna , intr-o zona
care-i apare aspra, rece, plina de pericole. Ovidiu isi scrie elegiie ca pe niste scrieri de iertare. Cu tot
scenariul ingrosat, sumbru, al acestor lamentatii, el nu obtine indurareea scontata, adevarata cauza a
relegarii sale fiind Livia, sotia lui Augustus, si fiul acesteia, viitorul imparat Tiberius . Fiu al Sulmonei,
Ovidiu isi va afla la Tomis a doua patrie. Cel care se bucurase de fastul Romei si de meritate onoruri
traieste intre zidurile stramte ale cetatii vest-pontice ultimii sai ani de viata, intre 9 - 17p. Chr. alaturi de
greci si de geti, care adesea il vor sprijini si-l vor aprecia. Cetatenii orasului il vor alege agonothet ,
presedinte al jocurilor in cinstea zeilor, apreciind insusirile sale alese, talentul, cultura sa. In scrierile din
exil, se referea adesea la getii din provincie, care ataca cetatile Troesmis (Iglita) si Aegyssua (Tulcea), ca si
la getii din cetate, care primesc cu satisfactie versurile scrise de poet in limba lor; mentioneaza is alte
neamuri, pe bessi, pe ,,iazigii cei aprigi", aminteste de "lancile sarmatice", de "arcul scitic" etc. Daca getii si
aliatii lor sunt un pericol prin incursiunile repetate, nu acelasi este comportamentul celor din cetate. Intr-o
scrisoare, Ovidiu afirma clar preponderenta getilor in oras :
"Vrei sa afli, poate, si cine-s tomitanii
Si ce fel de moravuri se vad in jurul meu?
Cu getii in amestec sunt grecii de pe-aice
Dar getii cei razboinici ii covarsesc pe greci.
Calari pe cai puzderii, sarmatii si cu getii
Tot misuna pe drumuri : cand vin, cand iar se-ntorc!"
( Tristia, V, 7, v.9 - 14)
In alte versuri aflam portretul autohtonilor din imprejurimile cetatii, obligati sa stea cu o mana pe coarnele
plugului si cu cealalta pe arme, sau care, imbracati in cojoace mitoase, rontaiau vinul inghetat? Iata si
fragmentul in care getii il aclamau in cetate pe gingasul poet care le citeste un poem in limba lor :
"Poate, prin fata-i schimbata de-acum, muza mea se tradeaza
si, cu atat greseli, o recunosti ca e ea.
Nu te mira, citind-o, ca versul mi-e plin de cusururi,
pentru ca eu, intre timp, getic poet am fost?
Si le-am placut, felicita-ma deci, ca astfel inceput-am
nume sa port de poet printre hirsutii mei geti.
...........................................................................................................................................
Dupa ce, dar, intregul poem scris in limba straina
l-am terminat de citit pana la ultimul vers,
Capul si tolbele pline ei toti si-au miscat si un lung
murmur din gura au scos getii cuprinsi de avant."
( Poetica, IV, 13-18, 33-36 ).
Ovidiu ramane in constiinta noastra un simbol etern al spiritualitatii latine in aceasta parte a lumii.
Mormantul sau a ramas o taina, iar sarcofagul sau piatra sau urna sa funerara asteapta lumina descoperirii.
Investigatii s-au facut si se vor face, dar suprapunerea orasului modern celui antic nu permite lucrari ample.
Sunt si doua indicii, in izvoare literare tarzii, din epoca Renasteerii : unul, dupa care tomitanii l-ar fi
inmormantat pe poet la poarta cetatii - ante oppidi portam . Celalalt il aflam in Viata lui Dante de Giovanni
Boccacio :" Mormantul lui Ovidiu se afla pe o insula din Pont?"
Urmand sirul cursului nostru istoric, trebuie sa aratam ca pe litoralul vest-pontic, in cetati, ca si in mediul
rural, viata romana patrunde impetuos, colonistii, veteranii, negustorii, toti cei veniti din diferite parti ale
Imperiului se amesteca cu bastinasii traco-geto-daci. Tomisul intra sub incidenta unor masuri administrative
ce culmineaza, in 86 p. Chr., cu infiintarea provinciei Moesia Infeior (corespunzand, in linii mari, actualei
Dobroge). Dupa cucerirea Daciei de catrre legiunile lui Traian , intre anii 101-102 si 105-106 p. Chr.),
procesul romanizarii se intensifica si in nordul Dunarii. In orasele vest-pontice constatam un puternic
reviriment economic, urban, cultural, religios. Pozitia proeminenta a Tomisului in cadrul provinciei Moesia
Inferior se consolideaza. Sub Hadrian (117-137), orasul capata statut de cetate libera, iar sub Antoninus
Pius (138-161) apare in documente si pe emisiunile monetare ca Metropola Pontului Stang . Acea pax
Romana a Antoninilor aduce orasului prosperitatea meritata. Fragmentele arhitectonice descoperite azi
atesta cu elocventa marile constructii din epoca : se inalta edificii publice si particulare, se dezvolta
atelieree mestesugaresti (sticla, ceramica, marmura), se sapa in pamant si calcar apeducte subterane pentru
a asigura locuitorilor apa potabila. Negustorii si armatorii tomitani sunt in plina activitate. Izvoarele istorice
etaleaza un mare numar de orase-porturi care asigura Tomisului intense relatii comerciale ; Byzantion,
Alexandria, Cyzic, Palmira, Smirna, Athena, Ancyra s.a. Negustorii si armatorii din alte porturi isi deschid
aici reprezentante, cum este cea, cunoscuta, din Alexandria Egiptului. Semne sigure ale prosperitatii
tomitane, artele si cultele cunosc o deosebita afirmare. In arta sculpturii se produce mult si frumos : statui,
basoreliefuri,ornamente arhitecturale, statuete de terracota, toate intr-o interpretare care asimileaza si fondul
autohton. Marmura este adusa de corabii si lucrata in ateliere (ca cel de la "Serpentina", pe malul portului,
descoperit in 1958). Capiteluri, frize cu ornamente, stele funerare, acea statuie a "Cetateanului din Tomis"
transmit sentimentele alese ale tomitanilor, dragostea lor pentru frumos si ideea dainuirii. Din acest timp
provin cele 24 de statui si basoreliefuri descoperite intr-un depozit in 1962, sub terasamentul fostei gari
feroviare. De o mare frumusete si de o valoare inestimabila (documentara, artistica, ideatica) ele constituie
tot atatea embleme de civilzatie antica, tot atatea blazoane ale vechimii Constantei. Oaspeti romani si
straini, veniti din toata lumea, admira azi, la parterul Muzeului de istorie nationala si arheologie din Piata
Ovidiu, portretul-bust, in marmura alba, al zeitei Isis (sau al unei preotese a acesteia?), Fortuna cu Pontos
(zei protectori ai cetatii), reprezentarea unica, in marmura cenusie a Sarpelui Glykon (divinitate benefica,
cu conotatii nu doar orientale, ci si autohtone), Aedicula cu dubla imagine a zeitei Nemesis (divinitate a
ordinii si echilibrului universal), cateva ilustrari ale Cavalerului trac , pe zeul medicinei Asklepios etc. Din
aceeasi epoca in care erau manifestate la Tomis aceste cultee, este si o dedicatie in piatra catre imparateasa
Iulia Mameea , pusa de "sfatul si poporul preastralucitei metropole si capitala a Pontului Stang". In cetate,
ca si in intreaga provincie, de o larga raspandire se bucura divinitatile clasice, Jupiter, Minerva, Apollo,
Bacchus , cel mai de seama erou din mitologia anticei Elade, Hercule ; zeitatile traco-gete sunt asimilate cu
cele greco-romane : Sabazios cu Dionysos, Kottito si Bendis cu Artemis-Diana ; insusi Cavalerul Trac
dobandeste noi denumiri, ca Hero-Domnus sau Invictus .
Pacea romana va fi tulburata, insa, de atacurile costobocilor (in 170 p. Chr.) si, la mijlocul secolului
urmator, de incursiunile razboinice ale getilor, in alianta cu carpii, cum aflam in Zosimos (Istoria
contemporana, I, 42) .Dupa anul 270 al erei crestine, se fac eforturi pentru refacerea zidului de aparare. In
viata orasului se constata o noua epoca de revigorare, declansata inca in timpul lui Diocletian (284-305),
cand Tomisul devine resedinta provinciei romane Scythia Minor , si intensificata mai cu seama in vremea
lui Constantin cel Mare (306-337) si a urmasilor acestuia. Din anul 330, cand Constantin cel Mare muta
capitala Imperiului roman pe malurile Hellespontului, facand din vechiul Bizantion o ilustra capitala
romano-bizantina Constantinopolis ; o puternica influenta benefica va reverbera asupra cetatilor vest-
pontice si, desigur, asupra Tomisului. Acesta, ca de altfel intreaga provincie careia ii este resedinta, va fi
sub protectia directa a Imperiului, ca baza strategica si de aprovizionare, ca un segment important al
dominatiei constantinopoliene. Ca o consecinta a bunelor relatii cu noua capitala, Tomisul va cunoaste o
dezvoltare impetuoasa; in toate planurile : portuar-comercial, urbanistic, cultural. Vestgiile arheologice sunt
graitoare: monede, inscriptii, ceramica, fragmente arhitecturale, piese de sculptura, unelte variate, ancore
etc. Activitatea intensa de aici, ca port si oras cultural, este scoasa in evidenta, cu deosebire, de marile
edificii si amenajari ce apartin acestei epoci. Avem in vedere, in primul rand, Edificiul roman cu mozaic ,
constructie impunatoare, ce a servit, deopotriva, ca gara maritima si club al armatorilor si negustorilor, de la
finele sec. III la inceputul secolului al VII-lea. Descoperit in 1959, vastul complex, construit in trei terase
suprapuse, a fost cercetat cu atentia cuvenita si protejat intr-o constructie muzeala. Chiar daca nu ne-a
ramas decat o parte din zidurile si arcadele romane ale constructiei, din obiectele aflate in magaziile sale,
ori din pardoseala din mozaic policrom (700 m 2 din 2000 m 2 cati vor fi fost initial), vizitatorii au prilejul
de a admira nemijlocit un edificiu unic in aceasta parte a Europei, in maretia si autenticul aspectelor si
detaliilor sale. In epoca romano-bizantina, autoritatile orasului, armatorii, negustorii se intalneau in sala
fastuoasa a terasei superioare a edificiului, care avea 100 m lungime si 20 m latime; aici se incheiau
tranzactii banoase, aveau loc festine etc. Pavimentul mozaicat, cu motive geometrice si florale, inscrise in
patrate si cercuri, dispuse in jurul unui camp central, separate prin registre si benzi (vrejuri de iedera, unde
etrusce, motivul clasic pelta , specific roman), impune prin varietate, eleganta si gust artistic. Tehnica este,
desigur, cea clasica, numita opus vermiculatum , dar simbolistica motivelor si registrelor care se repeta
aleatoric cu includerea altor elemente (funii impletite, solzi de peste, cate un kantharos , arme, ba chiar si
un porumbel sorbind apa dintr-o frunza) merita, in continuare, a fi aprofundata. A doua terasa a edificiului,
la 9 m dedesubt, formata din 11 incaperi-depozite, cat si cea de-a treia terasa, la 4 m sub nivelul acesteia, cu
alte incaperi boltite, atesta deopotriva functionalitatea comercial-portuara a edificiului, inclusiv prin
obiectele descoperite (amfore cu uleiuri, vin, fier, ceara, rasini etc)? Din aceeasi epoca dateaza Termele , la
sud de Edificiul roman, spre intrarea principala in portul de astazi. Sapaturile arheologice au dus la
degajarea in intregime a unei sali incapatoare, o adevarata baie publica, pardosita cu blocuri de marmura,
sub care, printr-un hypocaustum , veneau aburii calzi? Ceva mai recenta, descoperirea Mormantului pictat ,
langa restaurantul "Zorile", la inceputul strazii Stefan cel Mare, pe locul unei necropole din sec.IV, ne-a pus
in fata unei constructii funerare de o valoare documentara si artistica de exceptie. Este vorba de un cavou
cu planul dreptunghiular de 2,80 m lungime, 2,30 m latime si 2 m inaltime, pe peretii caruia sunt zugravitee
fresce vegetale si animaliere care prefateaza o scena tipica de initiere : in jurul unei mese rotunde pe care
sunt asezate diferite obiecte, sunt cinci tineri, unii ridicand paharele, altii cu mainile intinse catre obiectele
de pe masa; langa ei, doi servitori ii imbie cu amfore, poate cu vin. Scena are evident un aer meditativ, ca si
cum tinerii ar reflecta discutand pe o tema adanca, filozofica sau religioasa. Semnificatia obiectelor de pe
masa lasa inca un loc liber aprecierilor. Reprezentarile animaliere (potarnichi, porumbei, iepuri, pauni) si
motivele vegetale care le insotesc subliniaza o vietuire paradisiaca. In ansamblu, intreaga configuratie
cromatica a mormantului-hypogeu de la Tomis denota maiestrie si subtilitate artistica?
Mormantul pictat apartine perioadei de trecere de la paganism la crestinism. In ciuda masurilor de protectie
luate de autoritati, cultele pagane traditionale palesc, iar monoteismul crestin castiga tot mai multi adepti in
tot Imperiul, inclusiv in orasele vest-pontice. Istoria Bisericii Ortodoxe Romane consemneaza
misionarismul Sfantului Apostol Andrei la sciti si printrre stramosii nostri. Raspandirea crestinismului in
Imperiu determina pe Constantin cel Mare sa dea cunoscutul Edict de la Milano, din anul 313, care valida
libera exercitare a credintei in Iisus. In Scitia Mica, locuitorii adopta crestinismul ca pe o religie de
mantuire si inalta lacasuri de inchinaciune. Se cunosc numele unor martiri la Axiopolis (Cernavoda),
Durostorum (Silistra), in alte parti care au patimit in timpul persecutiilor. Osemintele celor sacrificati
pentru convingerile lor crestine, descoperite in basilicile Tomisului, se adauga acestor dovezi. Aici,
cercetarile arheologice au scos la lumina sase basilici, intre care doua apar in sud-vestul anticei cetati, unde
formau un episcopium , resedinta intai statatorilor eparhiei de aici. Dintre episcopi, amintim, mai intai, pe
Evangelicus, Titus (sau Philus) si Marcu , apoi pe cei afirmati categoric in izvoare, ca : Betranion
(Vetranion) care, in conflict cu imparatul Valens, in anul 369, apara acerb ortodoxismul; Cherontius (sau
Terentius), atestat in anul 381 la Sinodul II ecumenic, marele carturar Theotimus I , apoi pe Timotei ,
prezent la Sinodul de la Efes din anul 431, Ioan, Alexandru mentionati in opozitie cu nestorianismul. Le
urmeaza Theotimus II , amintit in 458, om de mare cultura latina si aparator al ortodoxismului, Paternus ,
care in 519, semneaza in actele ecleziastice de la Constantinopol cu titlul "Episcopus provinciae Acythiae
metropolitanus ", aparand deci in ipostaza superioara de mitropolit (numele sau apare, de asemenea, pe un
talger de argint aurit, descoperit in 1912 la Malaia Perescepina, in Ucraina, si aflat acum la Muzeul Ermitaj
din Sank-Petersburg; in fine, ultimul episcop cunoscut din sec.VI este Valentinian (550-580) , in
corespondenta cu Papa Virgilius, semnand "episcopus de Tomis,provinciae Scythiae". Mai mentionam, fie
si in treacat, pe acei carturari si scriitori in latina orientala originari din Scitia Mica, care s-au afirmat in
cultura europeana, un Auxentius de Durostorum, Ioan Maxentiu, Ioan Cassian sau Dionysius Exiguus .
Nascut in teritoriul rural al Tomisului, Ioan Cassian (cca.360-430) a fost un neobosit calator si propagator al
monahismului. Un alt calugar originar din aceasta parte a Europei, Dionysius Exiguus (Dionisie cel
Smerit), a trait in sec.VI, fiind monah la Roma aproape o jumatate de secol, facandu-se cunoscut prin
eruditia sa, omenirea datorandu-I calculul erei crestine.
Viata infloritoare a Tomisului va fi insa grav si mereu perturbata de navalirile hunilor, avarilor,
protobulgarilor, slavilor (anti si sclavini) etc., carora ostirile Imperiului abia daca le mai pot face fata.
Atacurile slavilor, cutrigurilor si avarilor, din anul 585, sunt urmate de patrunderile, pe uscat si pe apa.
Incercarile, uneori victorioase, ale imparatului Mauriciu Tiberiu (582-602) de a pune stavila valurilor de
atacatori, nu rezolva starea de pericitate. Alte valuri migratoare se adauga celor anterioare, astfel ca, in 679,
bulgarii veniti la Gurile Dunarii de pe Volga infrang ostile lui Constantin IV Pogonatul (668-685) si, sub
conducatorul lor, Asparuch sau Isperich , intemeiaza un stat in Bulgaria de azi, cu capitala la Pliska .
Tomisul va depasi totusi aceasta ruptura, continuand sa fie resedinta themei Scytia Mica si loc de escala
pentru corabiile bizantine. Stirile literare dispar pentru o vreme, iar marturiile arheologice ne arata un oras
redus ca importanta. Abia Constantin Porphirogenetul (913-920 si 944-959), in lucrarea De Thematibus (p.
47,58-60), mentioneaza, in thema Scytia Mica, intre orase, Tomisul, cand se refera la situatii istorice mai
vechi, iar cand se refera la situatii apropiate epocii sale, de aceleiasi cetati numele Constantia .
Aceasta metamorfoza de la Tomis la Constantia (Constanta) apare si la cronicarul Ioan Skylites , cand se
refera la solii care vin de la Constantia si alte orase vest-pontice la imparatul Ioan Tsimiskes (969-976). Sub
acest energic imparat care desfiinteaza Bulgaria de rasarit si alunga pe rusii kieveni, Dobrogea intra in noua
thema Paristrion sau Paradunavon si, desi Constanteia sau Constantia nu mai este resedinta ei (capitala
themei fiind acum la Dorostolon), o buna perspectiva se va arata curand orasului nostru.
Este cazul se schitam acum cateva ipoteze si date privind schimbarea numelui orasului din Tomis in cel de
Constanta. O prima ipoteza este ca numele Constantei vine de la imparatul Constantin cel Mare (306-337).
Regretatul profesor Radu Vulpe, intr-un articol consacrat themei, argumenta originea numelui Constanta de
la si incepand cu vremea lui Constantiu II (337-361). Se intrevede apoi o a treia ipoteza, dupa care noul
nume al orasului deriva din cel al fiicei amintitului imparat, Flavia Maxima Constantia , sacrificata de
biserica. Cert este ca, din aceasta epoca, fasta constructiilor basilicale, urbanismul in genere, in partea de
sud-vest a Tomisului apare un nou cartier, denumit probabil Constantiana sau Constantia , cu doua basilici,
dintre care una episcopala. Noul nume va reusi sa se mentina printre localnici, in paralel cu cel traditional si
oficial, Tomis . Scriitorii vremii - Zosimos, Theophilactos Simmokata sau Theophanus Confesor - il
numesc in continuare Tomis. La Procopius din Caesareea apar ambele nume, dar se face o distinctie intre
Tomis si Cosntantiana, iar unii comentatori le considera ca desemnand doua localitati diferite. Desigur, vor
fi fost mai multe nume derivand de la acelea ale imparatilor bizantini, dar unele, precum Constantiniana
(presupusa a fi fost la Capul Dolojman), nu au nici o legatura cu Tomisul. Alti cercetatori inclina sa
considere numele Constanta ca fiind de data mai tarzie: poate din vremea lui Constantin IV Pogonatul (668-
685) ori Constantin V Kopronimos (730-735). Mai multe secole, doua nume ale orasului coexista, de la
Constantin Porphirogenetul si Kedrenos , la portulantele sau hartile nautice medievale. Incepand cu
sec.XIII - XIV, numele Constantei apare cu evidenta, chiar daca formele de transcriere difera : Constanza,
in "Carta nautica pisana" din sec.XIII, Constansa , in "Atlasul catalan" din 1375, Constantia in insemnarile
lui Walerand de Wavrin, in 1445, Constanca , in cartea lui Grazioso Benincasa, 1471 s.a.m.d.. Forma
Constanza , cu primul n eludat, este o realitate lingvistica.
TOMIS - CONSTANTA 2

Asezata cam la mijlocul tarmului de vest al Marii Negre, Constanta, anticul Tomis, si-a afirmat menirea
de port maritim si puls viu de viata romaneasca in aceasta parte a Europei, dincolo de vicisitudinile istorice
atat de numeroase. Vechimea acestei asezari si atributiile sale specifice, marcate puternic prin vremi, cu
toate incecarile dramatice prin care a trecut, ii confera o aura distincta in istoria oraselor tarii. In 1991,
Constanta era sarbatorita pentru vechimea si permanenta ei, iar pe medalioanele emise cu acest prilej se
putea citi : TOMIS, 2500 vita - 2250 attestatio.
Metropola a Pontului stang in antichitate, Tomis - Constanta se va afirma de-a lungul secolelor, in
indisolubila legatura cu istoria romanilor, cu interesele lor comerciale si spirituale, ca o placa turnata si ca o
punte de confluenta a civilizatiilor, nod important de comunicare intre Orient si Occident.
Cele mai vechi urme de vietuire umana, din indelunga perioada a pietrei cioplite,paleoliticul , au fost
descoperite in nordul orasului, la Mamaia- Sat si la Peninsula. In urma cu multe mii de ani, intr-un spatiu
geografic bogat in resurse, viata oamenilor primitivi s-a putut dezvolta gratie ocupatiilor lor preponderente,
vanatoarea si pescuitul. S-a facut trecerea de la uneltele de piatra cioplite la cele slefuite, superioare ca
eficienta si varietate, atestate mai ales in arealul cuturii neolitice Hamangia (4200 - 37000 a. Chr.). Perioada
eneolitica transpare prin obiecte caracteristice culturii Gumelnita , descoperite pe malul lacului Tabacariei
(langa actualul cartier Tomis IV) si pe malul lacului Siutghiol. Scheletele umane, cu ,,ocru rosu",
descoperite la Anadolchioi, se inscriu marilor restructurari etnice, indo-europenizante, care face trecerea
decisiva la uneltele din metal : arama, bronzul, fierul. Intre 2400 - 1200 a. Chr., intr-un larg spatiu, din
Carpati pana in Balcani, se formeaza marea etnie a tracilor, a caror ramura nordica, cea mai numeroasa si
mai viguroasa, o reprezentau geto-dacii. Un depozit compus din 38 obiecte din bronz, de uz agricol,
descoperit in urma unei excavatii in zona industriala a Constantei, este databil in ultima parte a epocii
bronzului si prima parte a epocii fierului, Hallstatt. Trecerea la agricultura, ca ocupatie preponderenta,
implica viata sedentara, aparitia si dezvoltarea unor asezari stabile, inclusiv a unui nivel superior de
organizare socio- economica. In secolele VII - Vi a. Chr., traco-getii de pe litoralul vest-pontic sunt
purtatorii unei culturi proprii, cu indeletniciri apte sa-i faca parteneri in relatiile cu corabierii si negustorii
eleni. Acestia, dornici de castiguri si in cautare de locuri manoase, intra in contact cu aristocratia autohtona
care se arata receptiva la schimburile comerciale. Dupa tatonari si contacte benefice cu populatia locala,
negustorii eleni intemeiaza cunoscutele apoikiai (colonii) la Histria, in anul celei de-a XXXI -a Olimpiade
(657 a. Chr.), La Callatis (Mangalia de azi), in secolul VI, la Tomis (sec.VI) si in alte puncte litorale
favorabile lor. Cercetarile arheologice au dovedit preexistenta unor asezari traco-gete in perimetrul Histriei,
existenta anterioara la Callatis a unei asezari getice, cunoscuta de Plinius cel Batran cu numele de Acervatis
sau Acerbatis . La Tomis, sapaturile arheologice dintre anii 1971 - 1974 au surprins prezenta locuintelor de
tip bordei sau semibordei legate de fazele de inceput ale asezarii si care pot fi atribuite atat getilor bastinasi
cat si grecilor nou-veniti. Astfel de locuinte le intalnim atat in mediul colonial de la Histria, Berezan, Olbia,
Pantikapaion, cat si in teritoriu, la Tariverde, Sarinasuf si in zona Bugului inferior.
Descoperirile de la Tomis s-au facut in zona de la parcul Catedralei, deci in imediata apropiere a vadului
maritim si comercial. Alte descoperiri din zona peninsulara - intre care citam un numar mare de varfuri de
sageti de bronz cu valoare premonetara si ambalaje amforice de Chios si Lesbos - sustin ideea infiintarii
aici de catre primii colonisti veniti din Milet a unui important emporion sau factori comerciali. Daca Histria
si Callatisul au avut o evolutie relativ rapida, Tomis va evolua mai incet. Documentele din secolele VI-IV a.
Chr. nu mentioneaza Tomisul, asa ca eventuala sa includere in Liga deliana (468 a. Chr.) nu ne este atestata.
Nu stim ce a determinat aceasta dezvoltare inceata, in schimb nu putem aprecia cauzele afirmarii sale in
plan economic si cultural in epoca elenistica, atunci cand orasul dobandeste tot mai mult aspectele unei
adevarate polis . In timp ce Histria dadea semne de criza (i se impotmoleau golful si portul), Tomisul
constituia un vad maritim mai sigur, mai propice, Pe de alta parte, puterea economica a sa se vedea a fi mult
mai larga, de vreme ce nu se intemeia doar pe satele din teritoriul sau rural (chora), cum erau, de exemplu,
cel de la Tariverde pentru Histria sau cel de la Albesti pentru Callatis. La Dunare se ridicase Axiopolis
(Cernavoda), de unde se trimiteau la Tomis, bogatiile cerealiere, animaliere etc. din Campia Romana a
daco-geilor. Un eveniment din anul 260 a. Chr., relatat de istoricul Memnon din Heracleea Pontica , atesta
importanta Tomisului, disputat pe de-o parte de Histria si Callatis, coalizate, pe de alta de Bizant, vestitul
oras de pe tarmul Hellespontului, caree tinea sa-si afirme si aici hegemonia. Sau, cum spunea Memnon
insusi, bizantinii au pornit un razboi ,,impotriva callatienilor - acestia erau colonisti ai heracleenilor - si
totodata impotriva histrienilor", avand sa faca din Tomis un monopol al lor ( Fontes Historiae Romaniae , I,
511). Se pare ca acest conflict a fost benefic Tomisului, asigurand deschiderea necesara spre activitati
portuare autohtone si de anvergura. Intr-adevar, toate datele converg sa arate o evolutie evidenta in multiple
aspecte. Tomisul stabileste numeroase legaturi comerciale cu centre importante - iar mentionarea lor, bazata
pe dovezi arheologice, apare deosebit de elocventa : Messambria, Apollonia, Bizant, Atena, Sinope, Thasos,
Rhodos, Cos, Cnidos, Olbia, Chersonesos etc. Baza de aprovizionare pentru efectuarea acestui comert pe
scara larga este extinsa de la relatiile bune cu aristocratia locala din propriu sau teritoriu, la contacte
fructuoase cu capeteniile si negustorii din nordul Dunarii. Pe de alta parte, pe drumul Tomis - Axiopolis si,
de aici, in interiorul Daciei, patrund marfurile grecesti. Toate acestea aduc cetatii castiguri insemnate, de
vreme ce constatam, in perimetrul sau, in aceasta epoca, numeroase constructii publice si particulare,
apeducte, strazi amenajate, etc. Dovada a prosperitatii Tomisului este si faptul ca orasul va batee moneda
proprie. Desi getii coexista cu grecii, in bune si utile raporturi, Tomisul imita traditionala polis elena,
organele deliberative fiind sfatul si adunarea poporului ( boule kai demos ) ; treburile curente erau urmarite
de functionari cu atributii curente : arhontii, agoranomii, strategii, oikonomii etc. Ca si la Histria, Apollon
era divinitatea protectoare. Alaturi de acesta, erau venerati Poseidon, Hermes, Dioscurii, Demetra,
Dionysos s.a. Sub impactul credintelor traco-getice se constata interferente si fuziuni, care constituie adesea
esenta unor divinitati ca Marele Zeu de la Histria, Derzelas al tracilor, cu multiple atribute in zona, sau
Cavalerul Trac . Atat cat ne-au permis cercetarile arheologice, in spatiile unde s-au efectuat, unele elemente
atesta pentru aceasta epoca la Tomis existenta unor institutii de cultura sau de invatamant.
Expansiunea romana in Peninsula Balcanica, finalizata cu transformarea in provincii a Greciei si
Macedoniei, va pune cetatile de pe tarmul vestic al Pontului Euxin (Marea Neagra) in fata unui pericol
major. Cu toata opozitia inversunata a lui Mitridates al VI-lea , regele Pontului, in fruntea unei coalitii
antiromane, in timpul celei de-a treia confruntari, intre anii 72/ 71 a. Chr., guvernatoul Macedoniei, Marcus
Terentuis Verro Lucullus , realizeaza o expeditie pe tarmul vest-pontic, stabilind aici garnizoane romane.
Este posibil ca, dupa exemplul Callatidei care incheie cu romanii un tratat (cunoscutul foedus callatian ) si
celelalte orase, inclusiv Tomisul, sa fi stabilit aceasta forma de alianta cu Roma. Impozitele grele,
obligatiile de intretinere a garnizoanelor, vexatiunile si probabil un anume control asupra tranzactiilor
comerciale determina insa grecii din cetatile vest-pontice sa se rascoale. Ei se vor alia cu getii din intinsul
provinciei si cu bastarnii. In 62/ 61 a. Chr., rasculatii infrunta pe romani sub zidurile sub zidurile Histriei.
Aici, proconsulul Macedoniei, C. Antonius Hybrida , cunoaste poate cea mai rusinoasa infrangere suferita
candva de un general roman. Referindu-se la amploarea si darzenia fortelor antiromane, Vasile Parvan se
intreab, cu buna stiinta, daca nu cumva cel care a comandat coalitia anitromana si l-a invins pe Hybrida, nu
va fi fost insusi marele rege Burebista , in cadrul actiunilor sale hotarate de constituire si largire a statului
geto-dac. Fapt cert este ca, la scurt timp dupa aceasta batalie, intre anii 55 - 44 a. Chr., Burebista reuseste sa
integreze statul sau in toate cetatile vest-pontice, de la Olbia in nord (la gurile Bugului), pana la Apollonia
(Sozopol) in sud (in Bulgaria). Dar disparitia lui Burebista, ucis in urma unei conjuratii in 44 a. Chr., duce
la faramitarea statului sau, chiar daca nucleul cu capitala la Sarmizegetusa se va mentine. Curand, ofensiva
romana in Ripa Traciae (nume dat Dobrogei) este reluata. O invazie a dacilor si bastarnilor in sudul Dunarii
este respinsa de proconsulul Macedoniei, Marcus Licinius Crassus , in 29/ 28 a.Chr. Aplicand dictonul
"divide et impera", Crassus cooperarea basileului geto-dac Roles , din sud-vestul Dobrogei. Cu ajutorul
acestui socius et amicus populi Romani , Crassus va invinge alte doua capetenii locale, pe Dapyx , care
stapanea centrul provinciei, si pe Zyraxes , din nordul ei. In ultimii zece ani ai domniei lui Augustus (27 a.
Chr.- 14 d. Chr.), Dobrogea va intra sub supravegherea militara a Imperiului Roman. Micra Skytia , cum se
numea Dobrogea atunci, se va afla, timp de sapte secole, sub dominatie romana.
Orasele mercantile de pe tarmul vestic al Pontului Euxin cunosc dominatia Romei. Un cetatean bogat al
Histriei, Papas , fiul lui Theopompos , dedica lui Augustus un templu. Inca de la inceputul sec. I d. Chr., ia
fiinta uniunea culturala a cinci cetati vest-pontice : Histria, Tomis, Callatis, Dionysopolis (Balcic) si
Odessos (Varna). Pentapolis -ul se va largi curand, prin aderarea Mesambriei (Nesebar) si devine
Hexapolis. Dupa o scurta perioada, in care Odessos a fost protagonista acestei uniuni, resedinta
pontarchului (conducatorului ei) se va stabili pentru aproape doua secole la Tomis. Tot la Tomis va fi
instituit un praefectus orae maritimae , orasul devenind astfel sediul comandantului militar al Pontului
Stang. Stiri pretioase despre viata tomitana de la inceputul erei crestine aflam in Tristia (Tristele) si in
Epistolae ex Ponto , capodopere ale marelui poet latin Publius Ovidius Naso , renegat la Tomis din ordinul
imparatului Augustus. Chiar daca pretextul renegarii sale fusese poezia erotica, sau, o anume parte a ei,
considerata licentioasa, cantaretul gingaselor iubiri era constient ca o greseala (error ) si tradarea unui
prieten il sortisera surghiunului la marginea nordica a Imperiului. Departe de Cetatea Eterna , intr-o zona
care-i apare aspra, rece, plina de pericole. Ovidiu isi scrie elegiie ca pe niste scrieri de iertare. Cu tot
scenariul ingrosat, sumbru, al acestor lamentatii, el nu obtine indurareea scontata, adevarata cauza a
relegarii sale fiind Livia, sotia lui Augustus, si fiul acesteia, viitorul imparat Tiberius . Fiu al Sulmonei,
Ovidiu isi va afla la Tomis a doua patrie. Cel care se bucurase de fastul Romei si de meritate onoruri
traieste intre zidurile stramte ale cetatii vest-pontice ultimii sai ani de viata, intre 9 - 17p. Chr. alaturi de
greci si de geti, care adesea il vor sprijini si-l vor aprecia. Cetatenii orasului il vor alege agonothet ,
presedinte al jocurilor in cinstea zeilor, apreciind insusirile sale alese, talentul, cultura sa. In scrierile din
exil, se referea adesea la getii din provincie, care ataca cetatile Troesmis (Iglita) si Aegyssua (Tulcea), ca si
la getii din cetate, care primesc cu satisfactie versurile scrise de poet in limba lor; mentioneaza is alte
neamuri, pe bessi, pe ,,iazigii cei aprigi", aminteste de "lancile sarmatice", de "arcul scitic" etc. Daca getii si
aliatii lor sunt un pericol prin incursiunile repetate, nu acelasi este comportamentul celor din cetate. Intr-o
scrisoare, Ovidiu afirma clar preponderenta getilor in oras :
"Vrei sa afli, poate, si cine-s tomitanii
Si ce fel de moravuri se vad in jurul meu?
Cu getii in amestec sunt grecii de pe-aice
Dar getii cei razboinici ii covarsesc pe greci.
Calari pe cai puzderii, sarmatii si cu getii
Tot misuna pe drumuri : cand vin, cand iar se-ntorc!"
( Tristia, V, 7, v.9 - 14)
In alte versuri aflam portretul autohtonilor din imprejurimile cetatii, obligati sa stea cu o mana pe
coarnele plugului si cu cealalta pe arme, sau care, imbracati in cojoace mitoase, rontaiau vinul inghetat?
Iata si fragmentul in care getii il aclamau in cetate pe gingasul poet care le citeste un poem in limba lor :
"Poate, prin fata-i schimbata de-acum, muza mea se tradeaza
si, cu atat greseli, o recunosti ca e ea.
Nu te mira, citind-o, ca versul mi-e plin de cusururi,
pentru ca eu, intre timp, getic poet am fost?
Si le-am placut, felicita-ma deci, ca astfel inceput-am
nume sa port de poet printre hirsutii mei geti.
...........................................................................................................................................
Dupa ce, dar, intregul poem scris in limba straina
l-am terminat de citit pana la ultimul vers,
Capul si tolbele pline ei toti si-au miscat si un lung
murmur din gura au scos getii cuprinsi de avant."
( Poetica, IV, 13-18, 33-36 ).
Ovidiu ramane in constiinta noastra un simbol etern al spiritualitatii latine in aceasta parte a lumii.
Mormantul sau a ramas o taina, iar sarcofagul sau piatra sau urna sa funerara asteapta lumina descoperirii.
Investigatii s-au facut si se vor face, dar suprapunerea orasului modern celui antic nu permite lucrari ample.
Sunt si doua indicii, in izvoare literare tarzii, din epoca Renasteerii : unul, dupa care tomitanii l-ar fi
inmormantat pe poet la poarta cetatii - ante oppidi portam . Celalalt il aflam in Viata lui Dante de Giovanni
Boccacio :" Mormantul lui Ovidiu se afla pe o insula din Pont?"
Urmand sirul cursului nostru istoric, trebuie sa aratam ca pe litoralul vest-pontic, in cetati, ca si in mediul
rural, viata romana patrunde impetuos, colonistii, veteranii, negustorii, toti cei veniti din diferite parti ale
Imperiului se amesteca cu bastinasii traco-geto-daci. Tomisul intra sub incidenta unor masuri administrative
ce culmineaza, in 86 p. Chr., cu infiintarea provinciei Moesia Infeior (corespunzand, in linii mari, actualei
Dobroge). Dupa cucerirea Daciei de catrre legiunile lui Traian , intre anii 101-102 si 105-106 p. Chr.),
procesul romanizarii se intensifica si in nordul Dunarii. In orasele vest-pontice constatam un puternic
reviriment economic, urban, cultural, religios. Pozitia proeminenta a Tomisului in cadrul provinciei Moesia
Inferior se consolideaza. Sub Hadrian (117-137), orasul capata statut de cetate libera, iar sub Antoninus
Pius (138-161) apare in documente si pe emisiunile monetare ca Metropola Pontului Stang . Acea pax
Romana a Antoninilor aduce orasului prosperitatea meritata. Fragmentele arhitectonice descoperite azi
atesta cu elocventa marile constructii din epoca : se inalta edificii publice si particulare, se dezvolta
atelieree mestesugaresti (sticla, ceramica, marmura), se sapa in pamant si calcar apeducte subterane pentru
a asigura locuitorilor apa potabila. Negustorii si armatorii tomitani sunt in plina activitate. Izvoarele istorice
etaleaza un mare numar de orase-porturi care asigura Tomisului intense relatii comerciale ; Byzantion,
Alexandria, Cyzic, Palmira, Smirna, Athena, Ancyra s.a. Negustorii si armatorii din alte porturi isi deschid
aici reprezentante, cum este cea, cunoscuta, din Alexandria Egiptului. Semne sigure ale prosperitatii
tomitane, artele si cultele cunosc o deosebita afirmare. In arta sculpturii se produce mult si frumos : statui,
basoreliefuri,ornamente arhitecturale, statuete de terracota, toate intr-o interpretare care asimileaza si fondul
autohton. Marmura este adusa de corabii si lucrata in ateliere (ca cel de la "Serpentina", pe malul portului,
descoperit in 1958). Capiteluri, frize cu ornamente, stele funerare, acea statuie a "Cetateanului din Tomis"
transmit sentimentele alese ale tomitanilor, dragostea lor pentru frumos si ideea dainuirii. Din acest timp
provin cele 24 de statui si basoreliefuri descoperite intr-un depozit in 1962, sub terasamentul fostei gari
feroviare. De o mare frumusete si de o valoare inestimabila (documentara, artistica, ideatica) ele constituie
tot atatea embleme de civilzatie antica, tot atatea blazoane ale vechimii Constantei. Oaspeti romani si
straini, veniti din toata lumea, admira azi, la parterul Muzeului de istorie nationala si arheologie din Piata
Ovidiu, portretul-bust, in marmura alba, al zeitei Isis (sau al unei preotese a acesteia?), Fortuna cu Pontos
(zei protectori ai cetatii), reprezentarea unica, in marmura cenusie a Sarpelui Glykon (divinitate benefica,
cu conotatii nu doar orientale, ci si autohtone), Aedicula cu dubla imagine a zeitei Nemesis (divinitate a
ordinii si echilibrului universal), cateva ilustrari ale Cavalerului trac , pe zeul medicinei Asklepios etc. Din
aceeasi epoca in care erau manifestate la Tomis aceste cultee, este si o dedicatie in piatra catre imparateasa
Iulia Mameea , pusa de "sfatul si poporul preastralucitei metropole si capitala a Pontului Stang". In cetate,
ca si in intreaga provincie, de o larga raspandire se bucura divinitatile clasice, Jupiter, Minerva, Apollo,
Bacchus , cel mai de seama erou din mitologia anticei Elade, Hercule ; zeitatile traco-gete sunt asimilate cu
cele greco-romane : Sabazios cu Dionysos, Kottito si Bendis cu Artemis-Diana ; insusi Cavalerul Trac
dobandeste noi denumiri, ca Hero-Domnus sau Invictus .
Pacea romana va fi tulburata, insa, de atacurile costobocilor (in 170 p. Chr.) si, la mijlocul secolului
urmator, de incursiunile razboinice ale getilor, in alianta cu carpii, cum aflam in Zosimos (Istoria
contemporana, I, 42) .Dupa anul 270 al erei crestine, se fac eforturi pentru refacerea zidului de aparare. In
viata orasului se constata o noua epoca de revigorare, declansata inca in timpul lui Diocletian (284-305),
cand Tomisul devine resedinta provinciei romane Scythia Minor , si intensificata mai cu seama in vremea
lui Constantin cel Mare (306-337) si a urmasilor acestuia. Din anul 330, cand Constantin cel Mare muta
capitala Imperiului roman pe malurile Hellespontului, facand din vechiul Bizantion o ilustra capitala
romano-bizantina Constantinopolis ; o puternica influenta benefica va reverbera asupra cetatilor vest-
pontice si, desigur, asupra Tomisului. Acesta, ca de altfel intreaga provincie careia ii este resedinta, va fi
sub protectia directa a Imperiului, ca baza strategica si de aprovizionare, ca un segment important al
dominatiei constantinopoliene. Ca o consecinta a bunelor relatii cu noua capitala, Tomisul va cunoaste o
dezvoltare impetuoasa; in toate planurile : portuar-comercial, urbanistic, cultural. Vestgiile arheologice sunt
graitoare: monede, inscriptii, ceramica, fragmente arhitecturale, piese de sculptura, unelte variate, ancore
etc. Activitatea intensa de aici, ca port si oras cultural, este scoasa in evidenta, cu deosebire, de marile
edificii si amenajari ce apartin acestei epoci. Avem in vedere, in primul rand, Edificiul roman cu mozaic ,
constructie impunatoare, ce a servit, deopotriva, ca gara maritima si club al armatorilor si negustorilor, de la
finele sec. III la inceputul secolului al VII-lea. Descoperit in 1959, vastul complex, construit in trei terase
suprapuse, a fost cercetat cu atentia cuvenita si protejat intr-o constructie muzeala. Chiar daca nu ne-a
ramas decat o parte din zidurile si arcadele romane ale constructiei, din obiectele aflate in magaziile sale,
ori din pardoseala din mozaic policrom (700 m 2 din 2000 m 2 cati vor fi fost initial), vizitatorii au prilejul
de a admira nemijlocit un edificiu unic in aceasta parte a Europei, in maretia si autenticul aspectelor si
detaliilor sale. In epoca romano-bizantina, autoritatile orasului, armatorii, negustorii se intalneau in sala
fastuoasa a terasei superioare a edificiului, care avea 100 m lungime si 20 m latime; aici se incheiau
tranzactii banoase, aveau loc festine etc. Pavimentul mozaicat, cu motive geometrice si florale, inscrise in
patrate si cercuri, dispuse in jurul unui camp central, separate prin registre si benzi (vrejuri de iedera, unde
etrusce, motivul clasic pelta , specific roman), impune prin varietate, eleganta si gust artistic. Tehnica este,
desigur, cea clasica, numita opus vermiculatum , dar simbolistica motivelor si registrelor care se repeta
aleatoric cu includerea altor elemente (funii impletite, solzi de peste, cate un kantharos , arme, ba chiar si
un porumbel sorbind apa dintr-o frunza) merita, in continuare, a fi aprofundata. A doua terasa a edificiului,
la 9 m dedesubt, formata din 11 incaperi-depozite, cat si cea de-a treia terasa, la 4 m sub nivelul acesteia, cu
alte incaperi boltite, atesta deopotriva functionalitatea comercial-portuara a edificiului, inclusiv prin
obiectele descoperite (amfore cu uleiuri, vin, fier, ceara, rasini etc)? Din aceeasi epoca dateaza Termele , la
sud de Edificiul roman, spre intrarea principala in portul de astazi. Sapaturile arheologice au dus la
degajarea in intregime a unei sali incapatoare, o adevarata baie publica, pardosita cu blocuri de marmura,
sub care, printr-un hypocaustum , veneau aburii calzi? Ceva mai recenta, descoperirea Mormantului pictat ,
langa restaurantul "Zorile", la inceputul strazii Stefan cel Mare, pe locul unei necropole din sec.IV, ne-a pus
in fata unei constructii funerare de o valoare documentara si artistica de exceptie. Este vorba de un cavou
cu planul dreptunghiular de 2,80 m lungime, 2,30 m latime si 2 m inaltime, pe peretii caruia sunt zugravitee
fresce vegetale si animaliere care prefateaza o scena tipica de initiere : in jurul unei mese rotunde pe care
sunt asezate diferite obiecte, sunt cinci tineri, unii ridicand paharele, altii cu mainile intinse catre obiectele
de pe masa; langa ei, doi servitori ii imbie cu amfore, poate cu vin. Scena are evident un aer meditativ, ca si
cum tinerii ar reflecta discutand pe o tema adanca, filozofica sau religioasa. Semnificatia obiectelor de pe
masa lasa inca un loc liber aprecierilor. Reprezentarile animaliere (potarnichi, porumbei, iepuri, pauni) si
motivele vegetale care le insotesc subliniaza o vietuire paradisiaca. In ansamblu, intreaga configuratie
cromatica a mormantului-hypogeu de la Tomis denota maiestrie si subtilitate artistica?
Mormantul pictat apartine perioadei de trecere de la paganism la crestinism. In ciuda masurilor de
protectie luate de autoritati, cultele pagane traditionale palesc, iar monoteismul crestin castiga tot mai multi
adepti in tot Imperiul, inclusiv in orasele vest-pontice. Istoria Bisericii Ortodoxe Romane consemneaza
misionarismul Sfantului Apostol Andrei la sciti si printrre stramosii nostri. Raspandirea crestinismului in
Imperiu determina pe Constantin cel Mare sa dea cunoscutul Edict de la Milano, din anul 313, care valida
libera exercitare a credintei in Iisus. In Scitia Mica, locuitorii adopta crestinismul ca pe o religie de
mantuire si inalta lacasuri de inchinaciune. Se cunosc numele unor martiri la Axiopolis (Cernavoda),
Durostorum (Silistra), in alte parti care au patimit in timpul persecutiilor. Osemintele celor sacrificati
pentru convingerile lor crestine, descoperite in basilicile Tomisului, se adauga acestor dovezi. Aici,
cercetarile arheologice au scos la lumina sase basilici, intre care doua apar in sud-vestul anticei cetati, unde
formau un episcopium , resedinta intai statatorilor eparhiei de aici. Dintre episcopi, amintim, mai intai, pe
Evangelicus, Titus (sau Philus) si Marcu , apoi pe cei afirmati categoric in izvoare, ca : Betranion
(Vetranion) care, in conflict cu imparatul Valens, in anul 369, apara acerb ortodoxismul; Cherontius (sau
Terentius), atestat in anul 381 la Sinodul II ecumenic, marele carturar Theotimus I , apoi pe Timotei ,
prezent la Sinodul de la Efes din anul 431, Ioan, Alexandru mentionati in opozitie cu nestorianismul. Le
urmeaza Theotimus II , amintit in 458, om de mare cultura latina si aparator al ortodoxismului, Paternus ,
care in 519, semneaza in actele ecleziastice de la Constantinopol cu titlul "Episcopus provinciae Acythiae
metropolitanus ", aparand deci in ipostaza superioara de mitropolit (numele sau apare, de asemenea, pe un
talger de argint aurit, descoperit in 1912 la Malaia Perescepina, in Ucraina, si aflat acum la Muzeul Ermitaj
din Sank-Petersburg; in fine, ultimul episcop cunoscut din sec.VI este Valentinian (550-580) , in
corespondenta cu Papa Virgilius, semnand "episcopus de Tomis,provinciae Scythiae". Mai mentionam, fie
si in treacat, pe acei carturari si scriitori in latina orientala originari din Scitia Mica, care s-au afirmat in
cultura europeana, un Auxentius de Durostorum, Ioan Maxentiu, Ioan Cassian sau Dionysius Exiguus .
Nascut in teritoriul rural al Tomisului, Ioan Cassian (cca.360-430) a fost un neobosit calator si propagator al
monahismului. Un alt calugar originar din aceasta parte a Europei, Dionysius Exiguus (Dionisie cel
Smerit), a trait in sec.VI, fiind monah la Roma aproape o jumatate de secol, facandu-se cunoscut prin
eruditia sa, omenirea datorandu-I calculul erei crestine.
Viata infloritoare a Tomisului va fi insa grav si mereu perturbata de navalirile hunilor, avarilor,
protobulgarilor, slavilor (anti si sclavini) etc., carora ostirile Imperiului abia daca le mai pot face fata.
Atacurile slavilor, cutrigurilor si avarilor, din anul 585, sunt urmate de patrunderile, pe uscat si pe apa.
Incercarile, uneori victorioase, ale imparatului Mauriciu Tiberiu (582-602) de a pune stavila valurilor de
atacatori, nu rezolva starea de pericitate. Alte valuri migratoare se adauga celor anterioare, astfel ca, in 679,
bulgarii veniti la Gurile Dunarii de pe Volga infrang ostile lui Constantin IV Pogonatul (668-685) si, sub
conducatorul lor, Asparuch sau Isperich , intemeiaza un stat in Bulgaria de azi, cu capitala la Pliska .
Tomisul va depasi totusi aceasta ruptura, continuand sa fie resedinta themei Scytia Mica si loc de escala
pentru corabiile bizantine. Stirile literare dispar pentru o vreme, iar marturiile arheologice ne arata un oras
redus ca importanta. Abia Constantin Porphirogenetul (913-920 si 944-959), in lucrarea De Thematibus (p.
47,58-60), mentioneaza, in thema Scytia Mica, intre orase, Tomisul, cand se refera la situatii istorice mai
vechi, iar cand se refera la situatii apropiate epocii sale, de aceleiasi cetati numele Constantia .
Aceasta metamorfoza de la Tomis la Constantia (Constanta) apare si la cronicarul Ioan Skylites , cand se
refera la solii care vin de la Constantia si alte orase vest-pontice la imparatul Ioan Tsimiskes (969-976). Sub
acest energic imparat care desfiinteaza Bulgaria de rasarit si alunga pe rusii kieveni, Dobrogea intra in noua
thema Paristrion sau Paradunavon si, desi Constanteia sau Constantia nu mai este resedinta ei (capitala
themei fiind acum la Dorostolon), o buna perspectiva se va arata curand orasului nostru.
Este cazul se schitam acum cateva ipoteze si date privind schimbarea numelui orasului din Tomis in cel
de Constanta. O prima ipoteza este ca numele Constantei vine de la imparatul Constantin cel Mare (306-
337). Regretatul profesor Radu Vulpe, intr-un articol consacrat themei, argumenta originea numelui
Constanta de la si incepand cu vremea lui Constantiu II (337-361). Se intrevede apoi o a treia ipoteza, dupa
care noul nume al orasului deriva din cel al fiicei amintitului imparat, Flavia Maxima Constantia ,
sacrificata de biserica. Cert este ca, din aceasta epoca, fasta constructiilor basilicale, urbanismul in genere,
in partea de sud-vest a Tomisului apare un nou cartier, denumit probabil Constantiana sau Constantia , cu
doua basilici, dintre care una episcopala. Noul nume va reusi sa se mentina printre localnici, in paralel cu
cel traditional si oficial, Tomis . Scriitorii vremii - Zosimos, Theophilactos Simmokata sau Theophanus
Confesor - il numesc in continuare Tomis. La Procopius din Caesareea apar ambele nume, dar se face o
distinctie intre Tomis si Cosntantiana, iar unii comentatori le considera ca desemnand doua localitati
diferite. Desigur, vor fi fost mai multe nume derivand de la acelea ale imparatilor bizantini, dar unele,
precum Constantiniana (presupusa a fi fost la Capul Dolojman), nu au nici o legatura cu Tomisul. Alti
cercetatori inclina sa considere numele Constanta ca fiind de data mai tarzie: poate din vremea lui
Constantin IV Pogonatul (668-685) ori Constantin V Kopronimos (730-735). Mai multe secole, doua nume
ale orasului coexista, de la Constantin Porphirogenetul si Kedrenos , la portulantele sau hartile nautice
medievale. Incepand cu sec.XIII - XIV, numele Constantei apare cu evidenta, chiar daca formele de
transcriere difera : Constanza, in "Carta nautica pisana" din sec.XIII, Constansa , in "Atlasul catalan" din
1375, Constantia in insemnarile lui Walerand de Wavrin, in 1445, Constanca , in cartea lui Grazioso
Benincasa, 1471 s.a.m.d.. Forma Constanza , cu primul n eludat, este o realitate lingvistica.

Anda mungkin juga menyukai