ITERUM ANIMA

Nu simteam nimic din ceea ce oamenii simt in mod normal. Totul se reducea la un
zgomot ritmic care era in mine dar si in afara mea. Uneori zgomotul acesta isi marea ritmul
pentru ca nu dupa mult timp sa devina iar acelasi pe care il stiam. Cateodata simteam ca intrega
mea fiinta se rostogoleste, cand pe spate, cand la verticala. Pluteam in ceva caldut si placut care
ma proteja si despre care credeam ca-mi apartine. Mai dadeam din cand in cand din piciore si din
maini in incercarea de a-mi largi spatiul care cu fiecare zi ce trecea devenea tot mai mic.
Auzeam, de undeva din Univers, niste zei vorbind intr-o limba pe care nu o intelegeam si care
nici nu ma interesa prea mult. Aveam tot ce-mi trebuia si nu-mi doream nimic mai mult, totul era
perfect. Eram doar eu, cu mine insumi si-mi era foarte bine asa. Nu ma interesa nimic din ce ar
fi putut fi inafara minunatului meu univers. Eram fericit.

Dar, cum toate lucrurile bune au un sfarsit, la un anumit moment am inceput sa simt ca
micul meu spatiu a inceput sa se miste intens, inpingandu-ma in toate partile. Era ca o razvratire
a tot ce exista. Ma simteam aruncat in toate directiile si o forta nevazuta voia sa ma alunge.
Panica a pus stapanire pe mine, ma ghemuiam cat mai mult si incercam sa gasesc ceva de care sa
ma apuc. N-a fost chip si dintr-o data intreg universul meu s-a umplut de lumina, am fost aruncat
spre ea si niste puteri nemaivazute m-au apucat si m-au tras afara. Pana sa inteleg ce mi se
intampla an fost lovit peste fund. Durerea a fost cumplita si am facut singurul lucru pe care mai
puteam sa-l fac, am strigat. Vocile din jur erau vesele si cred ca se distrau cu sadism de suferinta
mea.

Mult mai tarziu, peste ani de zile, am inteles ce mi se intamplase. Venisem pe lume. O
lume pe care n-o dorisem si unde nu voiam sa fiu. Era prea complicata si ma solicita prea mult ca
sa fiu fericit. O multime de oameni, foarte diferiti unii de altii, populau aceasta lume si eu trebuia
sa ma comport ca si ei. La inceput era ceva mai bine, caci cei din preajma mea se ocupau de
mine, inconjurandu-ma cu o dragoste protectoare. Aveau prostul obicei insa, ca ori de cate ori
venea cineva, ma si puneau imediat sa spun o poezie, ca si cum trebuia sa fac mereu dovada ca
nu sunt prost. De unde oare ideea ca asi fi fost asa? Lucrurile au devenit si mai grave cand mi-au
comunicat ca exista un obicei, oarecum obligatoriu, ca toti copiii sa invete carte, sa mearga la
scoala. De la bun inceput am stiut ca lucrul acesta nu putea fi sanatos, caci inca pastram o
senzatie minunata de pe vremea cand eram inca in universul meu pe care nu doream sa-l schimb
in nici un fel si unde nu aveam nevoie de nimic. Nu puteam sa ma opun si oricum ar fi fost inutil,
asa ca, mai de voie mai de nevoie, am inceput scoala. Nu era mare lucru, o doamna statea in fata
noastra si tot vorbea ceva acolo, dand impresia ca era ceva important si ca tot ce spune este in
interesul nostru. Mai greu a fost cand a inceput sa ne dea sa facem cercuri si bastonase. Zeci si
zeci de astfel de chinuite semne au iesit de sub penita mea, cele mai multe stalcide de reaua
credinta din mine. Ma razvrateam asa cum puteam, incercam astfel sa-mi afirm impotrivirea si
revolta. Toata stradania mea de a crea un curent si o revolta in randul colegilor mei de suferinta
esua vazand cu ochii, caci toti pareau a fi bucurosi de ce li se intampla si incercau din rasputeri
sa-i fie femii aceleia pe plac. Ea intelesese atitudinea mea si incepuse sa ma transforme intr-un
paria, eu devenind astfel exemplul negativ al clasei. Ceea ce nu stia ea, era faptul ca eu avusesem
deja acces la cunostere, in mare parte prin stradania tatalui meu, care citea cu voce tare in timp ce
eu ma jucam. Astfel intelegerea mea legata de lume, istorie, poezie, viata animalelor era net
superioara celor din clasa mea. Era in vremea cand zborurile cosmice erau la inceput si cum era
de asteptat eu eram mereu la zi, tot prin bunatatea tatal meu, care dorea sa faca din mine un om
inteligent si documentat. Nu ma presa niciodata, imi administra toate informatiile pe nesimtite,
ca pe o normalitate banala la care oricine poate avea acces. Facea ca cele mai greu de inteles
lucruri sa para simple si la indemana mea. Revolta mea s-a estompat incetul cu incetul, iar eu m-
am incadrat in cerintele si regulamentul scolar. Pastrasem insa in mine o agresivitate, care poate
venea din felul in care percepusem initial viata si care s-a intors catre colegii si colegele mele,
ducand la un lucru ciudat, la faptul ca pe toata perioada celor opt clase nu am avut niciodata 10 la
purtare. Nu reuseam sa-mi fac prea multi prieteni si pe cei care ii aveam ii terorizam cu
brutalitate, ca un veritabil lider despot. Aveam toate sansele sa evoluez pe o directie gresita, sa
devin exact opusul a ceea ce imi dorem. Aveam deja 14 ani si incepeam clasa a VIII. In jurul
meu se produceau schimbari radicale in societate, inprovizatiile umane erau inlocuite cu oameni
competenti si educati. Desigur acest proces nu era unul rapid, dar parea de neoprit, ca si cum
totul incepea sa tina de valoarea intrinseca a fiecaruia. Lumea incepea sa se schimbe si toata
aroma libertatii postbelice se risipea fiind inlocuita de un suflu nou cu iz proletar. Era o
admosfera usor dictatoriala dar nu lipsita de o anumita componenta umanista, cel putin in
perceptia generala. Omul parea ca incepe sa capete valoare.

Influentat de „noua ordine proletara” si presat de hormoni, caci eram un tanar usor
precoce, am inceput sa ma gandesc din ce in ce mai serios la atitudinea mea, la viitorul meu si
mai ales la mult doritele relatii amoroase cu tinerele fete. Faceam sport, aveam acasa o mica sala
de gimnastica in care, impreuna cu doi colegi ma antrenam. Mergeam bine pe motocicleta si
chiar faceam motocros. Incepusem sa fac escalade pe versantii unor munti din apropiere si ma
aventurasem deja in lumea apelor, facand scufundari subacvatice la mica adancime, atat cat
puteam sa-mi tin respiratia. Beneficiam de suportul parintilor mei si-mi doream sa fac lucruri
deosebite, sa ma remarc, cu activitati mai putin obisnuite in vremea aceea, in fata fetelor si a
baietilor cu care incepeam sa intru in concurenta. Era o cursa a vietii pe care o incepeam fiecare
dintre noi cu sperante nenumarate si cu ideea ca totul depinde doar de noi, ca reusita in viata tine
de cat de mult invatam si cat de specializati vom fi. Nici nu visam ca lucrurile vor fi mult mai
complicate, ca viata inseamna si noroc, ca regulile se pot schimba chiar in timpul jocului si ca
nimic nu este ce pare a fi. Eram plini de certitudini si de entuziasm, asa cum le sta bine unor
tineri proletari, care vor sa urce pe culmile unor „mari realizari”.
 Imi analizam comportamentul pentru a vedea ce nu-i in ordine, ce trebuie sa fac pentru a
deveni mai eficient in cautarea mea cea mai importamnta, femeile. Si asa s-a intamplat, ca intr-o
seara cand iesisem, in mod ilegal, cu motocileta sa fac o cursa pe teren accidentat, am intalnit pe
un drum mai putin circulat o tanara care, dupa felul in care mi-a facut semn sa o iau, parea
dispusa sa facem o plimbare ceva mai lunga. Am luat-o si m-am indreptat cu ea spre un loc
linistit unde aveam obiceiul sa ma retrag atunci cand voiam sa fiu singur. Era o poienita
circulara, flancata de arbusti desi . Era un loc pe care il percepeam ca fiind al meu. Ne-am intins
pe iarba si am inceput sa discutam. Eram interesat de faptul ca se afla intr-un loc nu prea batut de
pasul turistilor. Am aflat repede ca era intradevar in trecere, dar nu ca turista ci ca prostituata.
Pentru mine nu prea conta aspectul moral, ci cel aplicativ. Lucrurile au decurs usor, ea luand
initiativa si scutindu-ma astfel de jena stangaciilor mele. Inima imi pulsa grabita si orice masura
de prudenta disparuse, gandeam doar un lucru, ca dorinta mea se implinea si ca in sfarsit voi
intra in randul barbatilor. Ea ma mangaia cu o tandrete la care nu ma asteptam, imi anticipa toate
dorintele si se mula pe ele ca si cum am fi fost vechi indragostiti. Totul era nou, trairi pe care nu
le banuisem ma faceau sa simt totul la limita suportabilului. Placerea era una pe care stiam ca o
voi mai dori si care transforma toata fiinta mea. Felul in care se misca, modul in care stia sa ma
faca sa simt, o transforma intr-o zana, in femeia visurilor mele, in femeia pe care mi-as fi dorit sa
o pastrez pentru toata viata. Ma simteam norocos, nu doar pentru oportunitatea de a face sex, ci
mai ales pentru faptul ca debutul era unul extrem de placut, lasandu-ma sa sper ca tot ce va urma
in viata mea va fi la fel. Desi cele cateva reprize de sex se terminasera si amandoi stateam
epuizati pe spate, cu o miscare usoara a mainii cantinua sa ma mangaie, ca si cum ar fi vrut sa ma
linisteasca si sa ma pot recupera. Pe fata ei era un zambet care ma facea sa ma simt iubit. Eram in
„al noulea cer” si nu voiam inca sa cobor. S-a rasucit usor pe o parte si am simtit cum sanul ei se
reazama de pieptul meu, am simtit acea caldura si finete a pielii care m-a trezit pentru a o lua de
la capat. Nu mai era timp. Seara isi intra in drepturi. La fiesta e finita. Stiam ca ai mei sunt
ingrijorati ca inca nu ma intorsesem. Ne-am privit stiind ca nu ne vom mai intalni. A fost un
moment in care, fara nici un cuvant, ne-am spus ceea ce am fi vrut sa ne spunem intr-o viata. Am
pornit cu ea spre oras si am lasat-o intr-un loc de unde putea sa ia un autobuz. Cand am ajuns
acasa, ai mei erau deja foarte agitati, ma intrebau unde am stat atat si mai ales daca s-a intamplat
ceva. Nu puteam sa le raspund si nici sa improvizez o minciuna. Cred insa ca tatal meu s-a prins
si am vazut cum brusc renunta la intrebari si o linisteste si pe mama. Furtuna trecuse, m-am dus
in camera mea fara sa fac dus, doream sa pastrez inca mirosul ierbii si a ei. Eram fericit.

A doua zi m-am trezit si am inceput sa cuget la reforma pe care doream s-o fac cu mine.
De atunci nu am mai vrut sa simt acea agresivitate, dorindu-mi sa fiu mereu calm si echilibrat.
Doream sa experimentez iubirea traind de fiecare data un nou inceput, o mereu intoarcere la acea
stare de bine absolut pe care o traisem cu acea tanara, pe care atunci am uitat s-o intreb cum o
cheama.

Spre marea mea surprindere viata a continuat, nevrand sa se opreasca la acea clipa de
placere si extaz, asa ca am continuat sa merg la scoala. Acum insa ma simteam mult mai sigur pe
mine si gata oricand sa ma implic intr-o noua relatie. Acele cateva ore fusesera suficiente sa ma
faca sa inteleg cat de importanta este atingerea unei femei si cat de delicata este granita dintre
blamabil si sublim. Pe tot parcursul vietii mele oridecateori am avut relatii cu femei care-si
castigau existenta din amor, am incercat sa le tratez astfel incat sa nu simta nici o clipa ca sunt
altceva decat niste femei onorabile.

Un nou capitol din viata mea urma sa inceapa, liceul. Eram in vacanta de vara care
tocmai incepuse si ca de fiecare data plecasem la bunicii mei. Ei locuiau impreuna cu matusa
mea asa cum facusera de cand ii stiam. Pe ei ii asociam cu libertatea, probabil pentru ca nu erau
legati de mersul meu la scoala, de respectarea vreunui program si pentru ca erau extrem de
toleranti cu mine. A nu se intelege ca relatia mea cu parintii mei era una tensionata, dinpotriva,
eram in relatii foarte bune, tineam mult unii la altii si ma bucuram de respect si apreciere din
partea lor. Era vara, cald, eram liber, nu aveam nici o grija caci trecusem examenul de admitere
la liceu si nu-mi doream decat sa intalnesc iar pe cineva care sa-mi ofere iubire si placere.

Purtam niste pantaloni evazati, facuti dintr-o bucata de material care era mai degraba bun
pentru copertine. Avea niste dungi albastre, subtiri, care alternau cu altele verzi si cu unele
portacalii, toate pe un fond bej. De cureaua lata, facuta de mine dintr-un ham vechi pentru cai,
atarna o punga medievala din piele maro. Camasa subtire din in era usor mulata pe bustul meu,
atat cat sa-mi scoata in evidenta statura atletica. Eram o aparitie destul de inedita pentru un oras
de provincie care inca pastra acel aer patriarhal de provincie uitata de lume. Cei mai multi
trecatori ma priveau cu uimire, iar cate unul, care nu se putea aptine, isi facea cate o cruce mare
si pleca vorbind cu sine mai departe. Tinerele fete cu care ma intalneam isi faceau semne si
chicoteau ducandu-si mana la gura. Nu le bagam in seama, pentru mine ele nu erau interesante
deoarece nu insemnau decat pierdere de timp si refuzuri generate de frica de parinti. Altceva
cautam eu, tinere care deja stiau cum merg lucrurile si care erau dispuse sa pacatuiasca cu
cineva care sa nu fie de prin partea locului, astfel incat faptele lor sa ramana secrete. Aspectul era
in avantajul meu caci aveam o infatisaret mai matura decat cea la care varsta mi-ar fi dat dreptul.
Bateam strazile in lungul si latul orasului, eram o prezenta cotidiana in cele doua parcuri si
incepusem sa simt oportunitatile favorabile mie. Mai dadeam rateuri abordand cate o tanara care
fie avea o relatie, fie era deja maritata, sau si mai rau, se temea. Una peste alta nu ma puteam
plange, este adevarat ca numarul reusitelor era mai mic decat al esecurilor dar asta nu ma
descuraja, eram perseverent si coantificam doar succesele, asa ca eram fericit. Mai citeam cate o
carte, deprindere care nu disparuse odata cu „emanciparea” mea, ci devenise doar mai selectiva
si mai organizata. Nu era zi in care sa nu fi citit cate 80-100 de pagini, mai ales daca subiectele
erau importante teme de gandire pentru mine. Ma preocupau farfuriile zburatoare, aventurile pe
Amazon, dar si scrierile lui Platon, Aristotel, Eliade, Ionescu, Hasdeu. Ezoterismul era inca de pe
atunci ceva fascinant, ceva in care credeam cu toata fiinta si de care eram atras ca un fluture de
lumina lampii. Traiam, cu fiecare carte pe care o citeam, vietile acelor personaje, calatoream cu
ele peste mari si tari, suferind si bucurandu-ma odata cu ele. Aveam obiceiul ca seara, la culcare,
sa-mi construiesc propriile mele lumi in care, desigur, eu eram eroul principal, cel mai neinfricat
si mai brav dintre toti. Sumnul ma fura si cateodata incepeam sa visez lucruri ciudate legate de
proiectiile mele fasmantagorice, unele transformandu-se in adevarate cosmaruri. Asa cum unii se
nasc cu patima betiei, altii cu cea a jocurilor de noroc, eu simteam inca de pe atunci ca ma
nascusem cu atractie imensa pentru intelegerea universului, vietii, misticii, dar si a matematicii,
fizicii, dar mai ales a sufletului omenesc.. Eram interesat de tot ce exista, fascinat de tot ce era
inca de neinteles, incercam continu sa gasesc solutii si raspunsuri la marile intrebari ale lumii.
Deschideam nenumarate dialoguri cu tatal meu, care avea mereu grija sa-mi ingreuneze demersul
meu de afirmare intelectuala, aducandu-ma la ordinea logicii si a rationalului, a gandirii realiste,
aplicate si bazate pe binomul cauza-efect, care pe atunci era si pentru mine, dar si pentru el,
singura posibilitate a desfasurarii evenimentelor. Mai tarziu aveam sa aflu ca lucrurile sunt mult
mai complexe si ca certitudinile sunt rezultatul unei gandiri simpliste, primitive, reduse la
principii mecaniciste. Nu intrezaream pe atunci ca universul este mult mai complex si ca totul
este intradevar relativ, inclusiv principiile, convengerile, credinta si chiar iubirea.

Inceputul scolii, pentru mine a liceului, a insemnat ruperea ritmului meu latent si relaxat
de viata si inlocuirea lui cu unul dinamic, plin de numeroase obligatii specifice. Alesesem un
liceu tehnic, asa ca eram numai baieti, aspect care la inceput m-a deranjat, dar care pe parcurs am
constatat ca a fost benefic. Aveam un diriginte tanar, cu o minte deschisa si de un liberalism
productiv, astfel incat a reusit sa ne inoculeze o stare de libertate si incredere in noi. Se instalase
o stare de competite in locul uneia de concurenta, fapt care facea o erarhizare a valorilor mult
mai nuantata, astfel incat noi deveniseram mult mai corecti in aprecierea nivelului pe care il avea
fiecare. Aceasta stare de spirit devenise atat de pregnanta incat si profesorii se straduiau sa
ramana obiectivi si coreti. Reusisem sa leg o relatie de amicitie cu trei dintre colegii mei cu care
aveam unele afinitati comune si cu care aveam senzatia ca rezonez mai bine. Unul dintre ei imi
era coleg de banca si desi nu-mi mai amintesc numele lui, ii stiu inca porecla, Bijou Blanche,
porecla data dupa ce vazuseram filmul „Sapte pacate”. Nu eram deloc timizi si prezenta
profesorilor nu ne deranja, dinpotriva, eram comunicativi si curajosi, cum nu prea era obiceiul in
vremea aceia in care mitul profesorului despot era inca prezent. Si asa, pe nesimtite, a trecut
primul an de liceu, alternand trimestrele de scoala cu vacantele la bunicii mei, unde libertatea si
micile amoruri imi condimentau existenta. Incepusem anul la doilea si ma bucuram de
revcederea cu prietenii mei. Pentru ca nu fusesem la festivitatea de deschidere a noului an scolar,
care mi se parea plictisitoare, aflu de la Bijou ca ne-au venit niste profesori si mai ales niste
profesoare noi, erau stagiari. Nu banuiam nimic din ce avea sa se intample, nu stiam ca aveam sa
traiesc evenimente care imi vor marce intrega existenta si ca nimic nu va mai fi ca inainte.
Sporavaiam cu amicul Bijou ca doua tate care s-au intalnit in piata. In clasa era destul de mult
zgomot caci toti incercau sa-si depene povestile de vacanta. Stateam usor intors catre Bijou cand
usa sa deschis si a aparut o tanara cu catalogul in mana si cu o roseata vizibila in obraji. Emotiile
atat de vizibile ale tinerii ma-au facut sa zambesc. Totusi zaambetul meu imi inghetase pe buze
caci imediat am recunoscut-o. O stiam din vacante, din orasul bunicilor mei, de la strand, din
cinematografe, o vazusem de destule ori incat ajunsesem sa ne salutam. Avusesem candva o
tentativa de abordare a ei dar care se soldase cu un refuz delicat din partea ei. Nu stiu daca ea,
sau eu eram mai emotionat. Cred ca intr-o clipa roseata ei m-a molipsit si am simtit ureghile cum
ard. Cred ca m-a inrosisem tot. Am inceput sa-mi controlez starea, mai ales ca profesoara inca nu
ma vazuse. I-am auzit glasul tremurand cum incerca sa ingane un buna ziua stins si neclar. Pasii
ei pareau ca se impleticesc pana la catedra si stiam ca cei cativa metrii pe care ii avea de parcurs
sunt pentru ea ca distanta pana la Luna. Ajunsese la catedra si se asezase. Parea ca reusise sa
treaca peste cea mai grea etapa, intrarea in scena. Incerca acum sa-si intre in rol. A deschis
catalogul. Mainile ii tradau emotiile caci tremurau intens. Incerca sa se adune si sa poata sa-si
controleze vocea. Toti o priveau intens si ii examinau tot comportamentul nesigur si evitant
incercand s-o evalueze. A inceput sa strige catalogul, vocea ei devenea din ce in ce mai sigura.
Tacerea care se asternuse era una apasatoare, care prevestea de pe acum lipsa de autoritate de
care va avea parte. Niunul dintre cei strigati nu se ridica in piciore raspunzand prezent intrun
mod deziteresat . Se apropia de numele meu, eram putin panicat, nu stiam ce atitudine sa am.
Inevitabilul s-a produs si mi-am auzit numele, ea nu-l stia, dar in clipa in care m-am ridica si am
raspuns, privirile noastre s-au intersectat si o uimire pe care nu a putut sa o mascheze a tradat-o.
Un sunet abia soptit i s-a strecurat printre buze. A fost suficient ca toti ochii colegilor mei sa se
indrepte catre mine si sa se transforme intr-un mare semn de intrebare. Cele cateva clipe cand
privirile ei au ramas lipete de ale mele au marit suspansul . Pana si Bijou, care era obisnuit sa se
astepte la orice din partea mea, ma privea cu o uimere care il paraliza intr-o atitudine usor tampa.

M-am asezat in banca in timp ce Bijou ramasese intors spre mine cu un mare semn de intrebare
pe chip. Momentul de tensiune fusese depasit. Ea si-a continuat periplul printre numele noastre
din catalog. Isi recapatase suflul si parea ca este stapana pe situatie. S-a ridicat incet in picioare si
ne-a comunicat ca va fi profesoara noastra de franceza, dupa care si-a spus numele. A inceput sa
ne intrebe formal care este nivelul nostru la franceza si de cat timp studiam acest obiect. Nimeni
nu voia sa-i raspunda, ba mai mult, nimeni nu o mai baga in seama, ferm convinsi ca astfel ii vor
mari emotiile si poate va ceda nervos oferindu-le un spectacol inedit. Mi-am dat seama ca lipsa
dialogului cu noi o va intimida si mai mult si ca se va afla intr-o situatie si mai grea. M-am
ridicat si i-am spus ca faceam franceza de cinci ani si ca ma descurc suficient de bine pentru
sdadiul in care eram. I-am explicat ca nu toti colegii mei au studiat franceza de tot atata timp si
ca cei mai multi nu facusera decat un an, respectiv anul ce trecuse. Intelesese ca cei mai multi
erau incepatori si s-a apucat sa scrie pe tabla niste expresii uzuale, extrem de simple pentru
mine. Incerca din rasputeri sa convinga pe cate unul sa repete una din expresiile de pe tabla, dar
esua mereu caci mai toti intelesesera ca este timida si de aceea putea fi dominata. Am incercat sa
o sustin si sa nu-mi las colegii sa o umileasca. Raspundeam intrebarilor ei astfel incat sa nu aiba
impresia ca este singura in clasa. Ora s-a terminat insfarsit si toti au iesit pe hol. Ramasesem in
clasa doar cu ea. M-am apropiat de catedra si am privit-o cu o oarecare superioritate. Imi spunea
ca a fost o surpriza faptul ca ma intalnise aici si cat de ciudat i se pare totul. Mi-a multumit ca am
sustinut-o si ca am salvat-o de la un debut penibil. Replica mea a venit aproape pe negandite si
m-am trezit ca-i spuneam ca pentru astfel de situatii sunt buni prietenii. Era o abordare deloc
scolastice si intentionat curajoasa, pentru a stabili astfel pozitionarea unuia fata de celalalt.
Intelesese mesajul si in privirea ei am citit o acceptare generata nu de spusele mele ci de o
nemultumire interioara si de un soi de singuratate si disperare. Am condus-o pana la usa si am
privit-o in timp ce se indrepta spre cancelarie. Ma incita silueta sa delicata si foarte mobila, ca a
unei feline care merge sa se ascunda. Ziua a trecut repede si monotonia celorlalte ore nu a mai
contat. Aveam acum un subiect de gandire si un vis aproape irealizabil. Incercam sa anticipez ce
voi putea face la viitoarea ora de franceza pentru ai atrage atentia si pentru a ma apropia si mai
mult de ea. Trecusera vreo trei saptamani si nimic din ce-mi propusesem nu se intampla, aveam
nevoie de o strategie care sa-mi asigure apropierea. Asa mi-a venit o idee formidabila. Sa fac
meditatii cu ea. A fost suficient sa-i spun tatalui meu ca am nevoie sa fac franceza mai temeinic,
ca la scoala lucrurile sunt sub nivelul meu si ca ar fi pacat sa nu progresez. Dupa doua zile a
venit si marea veste dar si marea dezamagire. Se aranjase cu meditatiile dar aflasem ca tatal meu
vorbise chiar cu socrii ei pe care-i cunostea foarte bine si astfel aflasem ca este maritata cu un tip
din orasul meu. Eram dezamagit si peste toate astea mai trebuia sa fac acum si meditatii.
Cazusem victima propriei mele strategii. Tatal meu stabilise deja prima meditatie si imi daduse
adresa unde trebuia sa merg. A venit astfel si ziua cu pricina, mi-am luat un caiet sutire, caci nu
aveam de gand sa ma duc prea mult si un pix. Fiind de felul meu punctual, am ajuns la timp,
exact la ora fixata. Am fost intampinat char de ea. Era vesela si relaxata. Casa avea o prispa
lunga spre care dadeau numeroase usi. In curte erau felurite flori si totul lasa sa se vada o grija
deosebita pentru ordine. M-a invitat in camera de la strada, o camera care din prima clipa mi s-a
parut a fi putin folosita, era clar ca acolo nu se intra zilnic. Mobilata cu un gust proletar, nu prea
rafinat, camera avea insa storurile trase asa incat lumina era placuta si parea ca ne ferea de
lumina agresiva a zilei. Ne-am asezat la o masa, plasata central, cu scaune cu spatar inalt
siincomod. Mi-am asezat caietul pe masa, l-am deschis apoi am pus pixul perfect aliniat cu
marginea lui. Am facut acest lucru cu o obsesiva atentie, ca si cum acesta era cel mai important
lucru din toata meditatia. Ea a rupt prima tacerea si in loc sa incepem ceva legat de franceza m-a
intrebat ce vreau de la ea. De data aceasta ea era cea care juca dur si mai era si pe terenul ei. Nu
m-am lasat intimidat, nu aveam nimic de pierdut.