Universitatea “Babes-Bolyai” Cluj Napoca

Facultatea de Teologie Ortodoxa

Specializarea Teologie Pastorala

Disciplina Formare Duhovniceasca

Actualitatea Sfantului Ioan Gura de Aur

Semestrul II

Coordonator: Student:

Pr.Profesor Gheorghe Santa Glodean Raul

Anul 2013

1
 Actualitatea SF. Ioan Gura de Aur

In februarie 1954 s-au implinit 16 veacuri de la nasterea Sf Ioan Gura de aur. E o aniversare
scumpa a Bisericii si a iubitorilor de bogatii si frumuseti duhovnicesti. Figura Sf. Ioan Gura de
Aur se inalta mereu impreuna peste toate mai bine de un mileniu si jumatate de istorie
crestina.Biserica il cinsteste ca pe un mare sfant, iar scolile superioare teologice il apreceaza ca
pe unu dintre cei trei mari dascali ai lumii si ierarhi. El a fost si ramane un model neintrecut
pentru ierarhii,pentru dascalii de teologie ,pentru preoti ,pentru candidatii la preotie ,pentru
monahi ,pentru credinciosi. El a fost si este pretuit si de oameni din afara Bisericii: de vestitul
retor pagain Libaniu , de oamenii Renasterii, de istorici literari si filozofi clasici ai viacului
nostru, de moralisti ,de sociologi ,de literati .Ceea ce a impus si impune pe Sf.Ioan Bisericii a
fost si este ortodoxia ,adancimea si frumusetea invataturi sale ,viata sa exemplara si exceptionala
sau talentul sau de predicator. Ceea ce a impus si impune pe Sf.Ioan oamenilor din afara Bisericii
a fost si este profunda dragoste de om , clasicismul operelor sale litarare si spiritul sau
practic.Dragostea lui pentru om pleaca din dragostea lui Hristos pentru oamenii din convingerea
ca in fiecare om este intrupat Hristos si ca ,deci, in fiecare semen al nostru avem sau intalnim pe
Hristos. E o dragoste fara reticenta , fara radacinile adanc infipte adinc in Evangelie . E o
dragoste fara reticenta , fara rezerve fara limite. El e o dragoste totala si care preotul si mai ales
arhiepiscopul Ioan isi mistue toata viata. Dragostea hrisostomica de om este desigur si reactiunea
prompta a unui suflat cinstit fata de mizeria materiala si sociala a unei mari parti din locuitorii
oraselor Antiohia si Constantinopol in a doua jumatate a sec IV si la inceputul secolului al V .
Dar silul acestei dragoste depaseste tot ceea ce cunoscuse paganismul in materie de asistenta a
populatiei .Dragostea Sf.Ioan pentru om era asa de curata , de inalta si de inteligenta , pentru ca
ea venea de la insusi fiului lui Dumnezeu facut om pentru noi . Numai Dumnezeu facut om putea
revarsa in firea omeneasca parfumul si lumina dragostei de om a unui Gura de Aur.

Clasicismul Sf. Ioan Gura de Aur este expresia desavarsitei armonii dintre fondul si forma
operelor sale literare. Clasicismul hrisostomic este apreciat de critica literara moderna ca egalang
si uneori chiar ca depasind clasicismul unui orator ca Demostene. Ceea ce impne clasicismul Sf.
Ioan, este evident armonia ideala dintre fond si forma, dar este mai ales largul si luminosul suflu
de viata siadevar care transpira din toate productiile sale literare fie oratorice, fie neoratorice. Sf.
Ioan cun oaste bine clasicismul si stim ca el este un adevarat vurtuos al formei. El a invatat cultul
formei din studiul marilor clasici ai Greicieri lucru pe care inc ail face cultura moderna
frecventand operatile clasice ale literaturii elene si mondiale in general. Desigur el va fi alimentat
mai les din propriul sau talen, care a fost unul din cele mai stalucite din cate cunoaste istoria
literaturilor. Dar autorul nostrum nu pretuieste forma pentru forma; el e dusmanul neimpacat al
formei goale, fara continut, defect grav de care sufera cultura pagana a vremii sale si a carei
reprezentant era, in buna parte, Libaniu insusi profesorul sau. Virtutea fara cultura nu ne
pagubeste cu nimik, ci cand lipsa virtutii nu poate fi suplinita nici de cea mai stralucita elocinta
proclama Sf. Ioan in repetate randuri.Forma trebuie sa imbrace idei atitudini ptobleme si solutii
folositoare. Cuvantul trebuie s afie incarcat de puterea vietii, a virtutii, a inaltarii si a folosului

2
oamenilor. Astfel el n-are nicio valoare. Forma trebuie sa se armonizeze nucu orice fel de fond,
ci numai cu unul mai bun si mai uti. Sf. Ioan citeaza asemeni Sfantului Vasile cel Mare, nu o
data, oamenii sau faptele mari a lumii pagane, vrednici de a fi urmati.

Sfantu Ioan Gura de Aur este actual si prin spiritual sau practice.Teologia, morala si sociologia
lui nu sunt lipsite de speculate, dar nu in speculatii, ci in orientare si in solutii practice exceleaza
spiritual sau. In opozitie cu speculatiile scapatoare, dar abstracte, gale de continut, ale filosofiei
pagane, Sf. Ioan cere insistent o filosofie adica traire reala ale principiilor crestine pe care
credinciosii sa le manifeste prin fapte. Afilosofa numai in cuvinte nu e nici o arta. Sa-mi areti
intelepciunea in fapta si in viata practica; aceasta e cea mai buna metoda didactica. Un suflet se
lasa instruit mai mult prin fapte decat prin cuvinte. Daca tu nu apreciezi prin exeplul cel bun,
cuvintele tale vor adduce mai mult paguba decat folos.

Actualitatea SF. Ioan Gura de Aur in Crestininsm

Sf . Ioan Gura de Aur a fost si va ramane un mare om al Biserici si al crestinismului. Ca deacon,

preot si episcop, el a facut experiente, a avut altitudini si a dat solutii care sunt actuale si astazi.
Ortodoxia, catolicismul si protestantismul il revendica integral sau partial, apreciindu-l adesea
felurit, dar toate Bisericile crestine sunt de accord ca el e un izvor de reintinerire si de intarire
pentru toate su pentru cele mai multe lin laturile bietii bisericesti de astazi.

1.Ca diacon, preot si episcope, Sf Ioan a fost slujitor la altarul lui Hristos in Antinohia si
Constantinopol. In aceasta calitate el a contribuit la sfintirea lumii prin lucrarea Sf. Duh si la
mentinerea sensibilitatii constiintei sarcerdotale cu privire la prezenta si la transformarile
sublime aduse de Sf. Duh. Cartea despre preotie e magna charta a adevaratei preotimi crestine
din totdeauna si de pretutindeni. Alaturi si mai presus de celelalte tratate similar din epoca
patristica si postpatristica, aceasta carte copleseste prin sfintenie si prin ravna spre sfintenie si
intinde pana la margineile lumii puterea lucrarii sfintitoare prin preotie. Prin rugaciunile lor
indreptate spre cer ei n-aduc de acolo foc, ca prorocl Ilie, ci pe Sf. Duh. Prin Sf Duh preotii
administreaza o putere pe care nici ingerii n-o au, adica puterea dezlegarii si legarii pacatelor.
Prin tratatul Despre preotie si prin celalate opera ale sale, Sf. Ioan Gura de Aur a contribuit si
contribuie la trezirea si intarirea constiintei preotesti intr-o masura covarsitoare. Viata sa insasi o
fost un model de viata preoteasca, in toate aceste trei trepte prin care a trecut preotia sa. Ca preot
la Antioha si arhiepiscop la Constantinopol, Sf, Ioan a potentiat continuu Functiunea sfintitoare
a preotiei. Caci preotia crestina nu e o magistratura laica, cu character temporar, ci e preotie in
veac ca preotia lui Hristos, si unul din rolurile ei capital este sfintirea lumii. Sfintirea lumii e
necesara si astazi. Nu exista mantuire fara sfintenie; Sf Ioan a subliniat ca putini altii acest
adevar teologic.

2. Sf Ioan Gura de Aur a fost una dintre cele mai proeminente figure de pastori ai Bisericii
crestine. Inca din perioada diaconatului sau, el a trasat in pagini neuitate din tratatul sau Despre
preotie calitatile care trebuie sa impodobeasca pe un adevarat ppastor sufletesc: vocatie,

3
sfintenie, evlavie, cultura multilateral, ravna pentru bine , dragoste de Hristos si de oameni, tact
in opera pastoral. Ca preot si episcope el s-a dovedit plin de nemarginita grija si dragoste pentru
credinciosi si pentru Biserica. El n-a desmintit niciodata prin faptele sale, princiipile si
obligatiile adevaratei preotii.

Sfântul Ioan Gură de Aur a fost şi rămâne un mare om al Bisericii şi al creştinismului. Ca

diacon, preot şi episcop, el a făcut experienţe, a avut atitudini şi a datsoluţii care sunt actuale şi
astăzi. Ortodoxia, catolicismul şi protestantismul îl revendicăintegral sau parţial, apreciindu-l
adesea felurit, dar toate Bisericile creştine sunt de acordcă el e un izvor de reîntinerire şi de
întărire pentru toate sau pentru cele mai multe din la-turile vieţii bisericeşti de astăzi.Ca diacon,
preot şi episcop, Sfântul Ioan a fost slujitor la altarul lui Hristos în Antiohia şi Constantinopol. În
această calitate el a contribuit la sfinţirea lumii prinlucrarea Sfântului Duh şi la menţinerea
sensibilităţii conştiinţei sacerdotale cu privire la prezenţa şi la transformările sublime aduse de
Sfântul Duh. Cartea sa emagna charta a adevăratei preoţimi creştine din totdeauna şi de
pretutindeni.Alături şi mai presus de celelalte tratate similare din epoca patristică şi
postpatristică, această carte copleşeşte prin sfinţenie şi prin râvna spre sfinţenie şi întinde până la
marginile lumii puterea lucrării sfinţitoare prin preoţie. Preoţii sunt aşa de mult cinstiţi de Sfântul
Duh,încât ei, deşi în trup, suni apropiaţi de Firea fericită şi nemuritoare a lui Dumnezeu.Sfinţenia
mâinilor şi a limbii lor îi învredniceşte să săvârşească jertfa cea fără de sânge.Prin rugăciunile lor
îndreptate spre cer, ei n-aduc de acolo foc, ca proorocul Ilie, ci peSfântul Duh. Prin Sfântul Duh,
preoţii administrează o putere pe care nici îngerii n-o au,adică puterea dezlegării şi legării
păcatelor . Prin tratatul şi prin celelalteopere ale sale, Sfântul Ioan Gură de Aur a contribuit şi
contribuie la trezirea şi întărireaconştiinţei preoţeşti într-o măsură covârşitoare. Viaţa sa însăşi a
fost model de viaţă preoţească, în toate cele trei trepte prin care a trecut preoţia sa. Ca preot la
Antiohia şiarhiepiscop la Constantinopol, Sfântul Ioan a potenţat continuu funcţiunea sfinţitoare
a preoţiei. Căci preoţia creştină nu e o magistratură laică, cu caracter temporar, ci e preoţieîn
veac, ca preoţia lui Hristos, şi unul din rolurile ei capitale este sfinţirea lumii. Sfinţirealumii e
necesară şi astăzi. Nu există mântuire fără sfinţenie; Sfântul Ioan a subliniat ca puţini alţii acest
adevăr teologic. Credincioşilor care veneau la Biserică numai pentru predică, dar dispăreau în
restulslujbei, sub pretext că se pot ruga şi acasă, Sfântul Ioan le spune: „Pot, zice, să mă rog
şiacasă, dar acasă nu pot auzi predica şi învăţătura”. Te înşeli, omule! Într-adevăr poţi să terogi şi
acasă, dar nu te poţi ruga ca la Biserică, unde mulţimea Părinţilor este aşa de mare,unde glasurile
se înalţă ca dintr-o singură inimă către Dumnezeu. Când rogi pe Dumnezeu acasă, tu nu vei fi
ascultat ca arunci când te rogi cu fraţii tăi. La Biserică eceva mai mult ca acasă şi anume
înţelegerea şi armonia cu ceilalţi, legătura dragostei,rugăciunile preoţilor. Preoţii sunt puşi în
frunte pentru ca rugăciunile mai slabe alemulţimii unindu-se cu rugăciunile mai puternice ale
preoţilor, să se înalţe împreună lacer. Dealtfel, ce folos s-ar trage din predică, dacă aceasta n-ar fi
unită cu rugăciunea?Intâi e rugăciunea şi apoi cuvântul, după cum spun chiar Apostolii: „Iar noi
să stăruim înrugăciune şi în slujirea cuvântului" (Fapte 6, 4). Tot aşa procedează şi
Pavel”.Rugăciunea în comun creează climatul pentru comuniunea sfinţilor, una dintre ideile
celemai originale şi de viitor ale teologiei patristice şi de care pomenesc sau pe care o tratează pe
larg Sfântul Niceta de Remesiana, Fericitul Augustin etc. Sfântul Ioan precizează că preoţii se
roagă pentru întreaga lume, pentru cei ce au fost înaintea noastră, martiri,mărturisitori şi preoţi,
pentru toţi cei adormiţi în Hristos, pentru cei ce-i pomenesc, pentrucei ce vor veni după
noi.Comuniunea sfinţilor, adică unirea în duh a tuturor creştinilor din trecut, prezent şi viitor, e o

4
idee scumpă Bisericii şi de neîncetată actualitate. Neînţelegerile creştinilor rezolvate rău prin
războaie sau viclenie ar putea fi valabil şi definitiv rezolvate prin comuniunea sfinţilor.Ideea de
comuniune a sfinţilor sau de unitate a credincioşilor e susţinută mai ales de concepţia
hrisostomică despre Sfânta Împărtăşanie. Se ştie ce importanţă atribuie Sfântul Ioan Gură de Aur
procesului de unire al membrilor Trupului tainic al Domnului prin Sfânta Împărtăşanie.
Prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului aduce prefacerea, adică
reînnoirea sufletească completă a celor ce se împărtăşesc cu acestTrup şi cu acest Sânge,
reînnoire însoţită de unirea tuturor într-un singur trup. Gustarea din Trupul şi Sângele Domnului
operează o adâncă şi organică unitate a credincioşilor cu Hristos şi între ei. Să realizăm această
unitate nu numai prin dragoste, ci şi în realitate,stăruie autorul nostru. Prin Sfânta împărtăşanie
noi nu mai suntem trupuri multe, ci unsingur trup. Aşa cum pâinea e alcătuită din unirea mai
multor boabe, care, deşi nu se văd,există, totuşi, diferenţa lor fiind suprimată prin unire, tot aşa
ne unim şi noi unii cu alţii în Hristos. Unitatea euharistică e şi azi necesară, ba mai necesară chiar
ca în vremea Sfântului Ioan Gură de Aur. Creştinii au pierdut simţul unităţii lor pentru că mulţi
nu semai împărtăşesc la mari intervale şi numai rareori împreună. Prin stăruinţa asupra unităţii
euharistice şi asupra sensului acestei unităţi: dragostea şi înţelegerea între creştini Sfântul Ioan
Gură de Aur menţine sau împinge mereu în actualitate o idee scumpă Bisericii şi oamenilor de
bine de pretutindeni.

Sfântul Ioan Gură de Aur este o actualitate continuă în Bisericile creştine mai ales prin calitatea
sa de predicator şi prin marele număr de predici ce ni s-au păstrat de la el.El este cel mai mare
predicator al creştinismului patristic şi unul din cei mai mari ai lumiicreştine. P. Chrysostomus
Baur, unul din cei mai adânci cunoscători ai operei SfântuluiIoan în toate privinţele, zice că,
împotriva proverbului care pretinde că oratorul seformează prin eforturi stăruitoare, Gură de Aur
a fost, totuşi, un orator înnăscut, dacă seiau în considerare conţinutul predicilor sale, bogăţia de
idei, originalitatea imaginilor şi acomparaţiilor, înălţimea şi măreţia scopului lor moral .Evident,
Sfântul Ioan avea oadâncă şi întinsă cultură clasică, instrument de mâna întâi pentru pregătirea în
artavorbirii, şi care instrument e aşa de necesar şi astăzi în toate şcolile teologice; el primise o
aleasă formaţie retorică la şcoala lui Libaniu; dar natura însăşi pusese în el omulţime de daruri:
putere rapidă de pătrundere, memorie puternică, spirit de observaţie,mare capacitate de a lega
ideile şi noţiunile înrudite, imaginaţie vie etc. La acestea seadăugau o întinsă ştiinţă teologică, un
temperament de foc, o inimă extrem de sensibilă şimai presus de toate un zel apostolic viu şi
viforos care nu l-a părăsit niciodată în lucrareade desăvârşire şi sfinţire a semenilor săi. Dorul,
am putea spune obsesia Sfântului Ioan dea predica era o altă faţă a dragostei sale pentru
credincioşi. El visa adesea că predică, până într-atât îl stăpânea gândul acestei mari lucrări a
preoţiei: „Mi se întâmplă, zice el,ca lui Solomon, care spunea: „Eu dorm, dar inima mea
veghează" (Cânt 5, 2). Putereasomnului mi-a închis ochii trupului, dar dragostea covârşitoare
faţă de voi mi-a deschisochii sufletului şi adesea mi se pare în vis că sunt pe amvon şi vorbesc cu
voi".Uneori Sfântul Ioan era bolnav, dar dorinţa sa de a predica era aşa de fierbinte, încât părăsea
patul şi pleca la Biserică să predice: „Predica mă însănătoşeşte" explică el. „Cum deschidgura,
mi-a trecut toată oboseala; cum încep să vă învăţ, dispare toată slăbiciunea. Nici boală, nici mii
de alte piedici nu mă pot despărţi de dragostea voastră... Aşa cum vouă vă e foame să mă
ascultaţi, aşa mie mi-e foame să predic... Adunarea voastră este cununamea de glorie şi fiecare
dintre voi care mă ascultă valorează cât tot restul oraşului".Lucrarea de înnoire a Sfântului Ioan
s-a ridicat şi la marile probleme moral-sociale ale vremii, predicile lui fiind mereu actuale.Cea

5
mai mare dintre aceste probleme era aceea a raporturilor dintre bogaţi şisăraci sau a claselor
sociale. Nimeni n-a atacat ca Ioan, cu atâta vehemenţă pe bogaţi,analizând până la epuizare
aspectele revoltătoare ale vieţii şi faptelor lor, puse în continuă paralelă cu existenţa de mizerie
indescriptibilă a săracilor. El face apel continuu lacaritatea lor, fără să reuşească să-i determine
des la fapte cu adevărat decisive. Criticalui Ioan e adesea corosivă, însoţită de aprecieri şi
propuneri revoluţionare pentru mediulsocial al secolului IV. El atrage atenţia asupra egalităţii
dintre toţi oamenii,asupra lăcomiei şi războaielor drept cauză principală a apariţiei inegalităţii,
asupra valoriisufletului omenesc, oricui ar aparţine acest suflet, asupra necesităţii stabilirii unor
raporturi corecte între bogaţi şi săraci, fie prin întreţinerea săracilor de către bogaţi, fie prin
instaurarea vieţii de obşte, cum a fost la începutul vieţii omeneşti, sau, mai ales, cums-a realizat
această viaţă de către comunitatea de la Ierusalim. Proprietatea nu e un dreptabsolut, ci unul
relativ. Ea are la bază o nedreptate. Singurul proprietar absolut este Dumnezeu, omul nefiind
decât un simplu uzufructuar. Ioan nu a atacat dreptul la proprietate al contemporanilor săi, dar a
criticat cu putere dobânda, ca şi Sfântul Vasile.Ioan nu propunea bogaţilor şi statului abolirea
claselor sociale şi a proprietăţii, dar ideeaunei asemenea eventualităţi era sugerată prin egalitatea
morală pe care Biserica o proclamase şi o practica între toţi fiii ei aparţinând celor trei clase
sociale. Personal,Sfântul Ioan deşi venind dintr-o clasă nobilă şi bogată, era prietenul, ocrotitorul
şi„ambasadorul săracilor", aşa cum se prezintă el pe sine într-o predică fierbinte. Elcinsteşte aşa
de mult pe sărac, încât îl prezintă ca pe un Hristos flămând. Critica hrisostomică şi propunerile ei
de remediere a neajunsurilor sociale, deşi radicale şi progresiste, sunt făcute - totuşi - în spiritul
Evangheliei.Sfântul Ioan examinează deseori problema muncii şi a muncitorilor. El preţuieşte
foarte mult munca, semnalând că întreţinerea vieţii şi toate operele de cultură care desfată spiritul
omenesc se datorează ei. El critică pe leneşi, oricine ar fi ei, dar cu osebire pe bogaţi, care se
folosesc de munca altora. Munca e un lucru sfânt; bărbaţii sunt sfătuiţi s-ofacă ziua, iar noaptea
să se roage. Muncitorii sunt mai de preţ decât bogaţii, fiindcăaceştia din urmă n-ar putea trăi fără
cei dintâi. Se cunoaşte vestita comparaţie întrecetatea muncitorilor şi cetatea bogaţilor. Sfântul
Ioan are accente de revoltă împotrivaexploatării nemiloase a muncitorilor de către stăpânii lor.
Munca e un capital mai preţios decât aurul.Atât de actual este Sfântul Ioan pentru zilele noastre,
pentru că acum parcă maimult ca niciodată se pune accentul pe acumularea de capital, deci pe o
îmbogăţire. Iar acum deja se vad şi efectele capitalismului: o parte a populaţiei, mică la număr,
estefoarte bogată, iar o altă parte foarte săracă. Aici se aude glasul Sfântului Ioan care ar trebui
ascultat de cei bogaţi pentru a face milostenie şi a-i ajuta pe cei săraci!Trebuie să luăm aminte la
ceea ce suntem noi pe pământ referitor la bunuril emateriale şi să ne comportăm ca iconomi şi nu
ca proprietrri: Cunoscând greşita concepţie a bogaţilor, cu privire la bunurile materiale care
susţineau că tot ceea ce posedăle aparţine exclusiv lor, predicatorul nostru o demască şi o critică,
zicând: „Nu sunt proprietatea ta, ci lucrul străin... Sunt ale tale, dacă le dai altora. Dar, dacă le
consume numai tu, proprietatea ta se înstrăinează”.O altă problemă socială ridicată de autorul
nostru e aceea a sclavajului. Se ştie cea însemnat această plagă care a durat mii de ani, ţinând
omenirea în loc şi tratând pe omca pe un animal sau chiar sub acest nivel. Autorul nostru arată în
pagini de indignarechipul neomenos al existenţei de sclav, adesea stăpânii, şi mai ales stăpânele,
îi tratau caîn mediul păgân: cu bătaia şi alte pedepse. Sfântul Ioan protestează şi cere ca sclavilor
dincasele creştine care greşesc sau sunt împătimiţi să li se facă educaţie. În orice caz, să numai
fie bătuţi şi puşi în lanţuri.Născută din păcatul lăcomiei şi al pizmei, sclavia poatefi suprimată.
„La ce ai nevoie de atâţia sclavi? Liberează-i!". Îndemnul acesta nu seadresează oficial, ci moral
stăpânilor de sclavi. Sclavajul era o mare problemă economicăşi de stat şi ea nu putea fi
soluţionată împotriva statului. Dar creştinismul îndulcise, îngeneral, situaţia sclavilor, făcând din

6
ei aproximativ muncitori liberi sau servitori. Peunii îi ridicase chiar la înalte trepte bisericeşti
.Dacă acum nu se mai poate vorbi de o formă de sclavie ca cea din vechime, totuşi putem
identifica o oarecare formă, în ceea ce priveşte dependenţa financiară faţă de loculde muncă şi
modul de comportament al unor patroni, care acţionează asupra angajaţilor ca un despot, ca un
stăpân.Sfântul Ioan a analizat cu mare adâncime aspectele numeroase ale păcii. „Paceaeste mama
tuturor bunurilor". Sfânta Scriptură şi Biserica recomandă fără încetare pacea, fără care nici o
lucrare, nici o bucurie şi niciun progres nu sunt posibile.Paceaîntre oameni şi popoare nu e
posibilă însă fără pacea individuală, fără pacea inimii,caregenerează pacea în cercuri din ce în ce
mai largi, până la pacea generală. Pacea hrisostomică are ca temelie dragostea sinceră şi caldă.
Fără dragoste sinceră, pacea e omască sinistră sub care se ascund colţii ticăloşiei. Sfântul Ioan a
experimentat personalacest gen de pace în raporturile lui cu perversul Severian de Cabala, a cărui
predicădespre pace rostită în Biserică după împăcarea lui cu arhiepiscopul, la stăruinţa
Eudoxiei,e de o rară frumuseţe în termeni şi în stil, dar nu l-a împiedecat să contribuie, după
aceea,în mod decisiv la exilul şi moartea fratelui său, cu care simulase o înţelegere
pentruvecie.Aceste poziţii înaintate, uneori radicale ale Sfântului Ioan Gură de Aur în problemele
sociale, accentele sale de revoltă împotriva bogaţilor, împotriva exploatării muncitorilor şi
sclavilor de către stăpânii lor şi, în general, împotriva orânduirii socialenedrepte din vremea lui,
ni-l înfăţişează, deseori, destul de radical. El este, alături de Spartacus şi Sfântul Vasile cel
Mare,unul din cei mai ireductibili adversari airegimului sclavagist. Protestele şi lupta lui
împotriva nedreptăţilor sociale răsăreau dinrevolta unui suflet cinstit faţă de spectacolul
insuportabil al degradării umane şi socialede atunci, consfinţit prin legi şi prin tradiţia milenară a
sclavagismului. Strigătul lui dealarmă era aşa de îngrijorător, încât bogaţii şi curtea imperială se
sesizară cu emoţie şimurmure, şi, în curând, aveau să se coalizeze şi să-l ducă la exil şi la moarte.
Predicile luide foc ardeau obrajii bogaţilor şi ai dregătorilor nedrepţi şi corupţi, dar în acelaşi
timpele aprindeau sufletul săracilor, al năpăstuiţilor şi al sclavilor de dragoste pentru
păstorul,care tot timpul se preocupa de ei: nu numai de sufletul, ci şi de trupul lor.Studiind
cuprinsul predicilor hrisostomice, vom constata critica vehementă pecare Sfântul Ioan o făcea
tuturor relelor moral-sociale ale timpului său, cum au fost sclavia, bogăţia şi sărăcia,cămătăria,
marile proprietăţi individuale, luxul, literaturadecadentă, spectacolele decadente. Apoi Sfântul
Ioan Gură de Aur, potrivit principiilor sale omiletice, după ce taie rănile păcatelor şi ale
fărădelegilor sociale până în adâncullor, încearcă să aşeze în locul acestora balsamul vindecător
al învăţăturii evanghelice, casă deprindă pe ascultătorii săi cu practicarea virtuţilor creştine, care
contribuie în modesenţial la îmbunătăţirea morală a societăţii. Dintre aceste virtuţi, cele mai
frecventmenţionate sunt: pace, munca, dreptatea socială, caritatea sau milostenia,
rugăciunea,iubirea faţă de oameni şi iubirea familiei.Sfântul Ioan este şi rămâne o icoană dintre
cele mai sugestive de ceea ce trebuiesă fie un adevărat îndrumător de suflete. Accentuăm acest
lucru, fiindcă asistăm astăzi,atât la noi cât şi în toată lumea, la o răsturnare totală a valorilor
morale din societatea noastră contimporană şi ca atare la o propagandă dezmăţată în scrisul
cotidian. Tot felulde nechemaţi se erijează în îndrumători ai opiniei publice. Oameni certaţi, nu
numai cumorala, dar chiar şi cu ceea ce însemnează fior artistic, acaparează această
nobilămeserie.Vitrinele sunt ticsite de cărţi pornografice, otrăvitoare de suflete. Scrisul
caretrebuie să fie apanajul oamenilor de vocaţie, a devenit un mijloc de câştig ieftin, sau
decrearea unei atmosfere îmbâcsite şi insuportabile. Cele mai multe din produsele
cerebraleactuale nu sunt puse în serviciul idealului moral creştin, de mobilare şi desăvârşi
reumană, ci în slujba instinctelor animalice şi josnice. Atacurile care se duc împotriva instituţiilor
mari — ca Biserică, Stat, Armată, Şcoală — pe care le vedem petrecându-sesub ochii noştri, nu

7
au alt scop decât anarhizarea individului şi societăţii, pentru ca astfel, pescuitorii de apă tulbure
,să-şi poată îndeplini nestingheriţi, opera lor satanică.Toată această luptă a lui Ioan pornea însă
din principiile morale ale SfinteiScripturi, care recomandă la fiecare pas frăţietatea, egalitatea şi
dragostea şi osândescfără apel nedreptatea şi exploatarea omului de către om. Îmbibat cu lectură
biblică şi primind o educaţie creştină şi bisericească, era firesc ca preotul şi arhiepiscopul să
cautesoluţiile morale şi sociale în perspectivele formaţiei sale religioase, mai precis în Sfânta
Scriptură şi în viaţa creştini din perioada ei cea mai înaltă, perioada apostolică. Aşa seexplică de
ce propunerile lui practice se bazează aproape exclusiv pe caritate,singurulfactor creştin de
apropiere între oameni, sau pe viaţa de obşte practicată de comunitateade la Ierusalim, viaţă care
nu se putea realiza decât tot printr-un act de dragoste, dedragoste culminantă, care să determine
pe cei bogaţi la depunerea bunurilor lor materialela dispoziţia comunităţii, spre a le folosi
laolaltă. Această soluţie e preconizată şi deSfântul Vasile cel Mare. Soluţia nu mai era aplicabilă
în condiţiile Bisericii din sec. IV,care se întinsese enorm în comparaţie cu mica comunitate de la
Ierusalim şi în carecreştinii bogaţi nu se mai asemănau decât foarte puţin cu cei din Faptele
Apostolilor..
CONCLUZII
Sfântul Ioan Gură de Aur e una dintre cele mai proeminente personalităţi ale Bisericii creştine
din toate timpurile. Viaţa, faptele şi scrierile sale ni-l impun ca ocolumnă a duhului care a vrut să
unească şi să contopească cât mai deplin cerul cu pământul. Generaţiile creştine au fost şi vor fi
continuu mângâiate de inima şi de limba sade aur .Lucrarea sa de slujitor, păstor şi predicator al
Bisericii s-a desfăşurat cu atâtarâvnă, pricepere, adâncime şi cunoaştere a oamenilor şi a
situaţiilor, încât ea a lăsat urmeneşterse în sufletele contemporanilor şi s-a transmis veacurilor
următoare ca model clasicpentru preoţii creştini de pretutindeni. Preoţia hrisostomică e una din
cele mai înalte preoţii din câte s-au realizat în istoria creştinismului. Principiile acestei preoţii
sunt trasate cu mână de maestru în tratatul său iar aplicarea lor se arată încelelalte opere ale sale
şi mai ales în evenimentele mici şi mari ale vieţii sale. Nici ocontradicţie între teorie şi practică.
Munca, rugăciunea, smerenia şi jertfa sa trebuie să fiemustrare şi îndemn pentru atâţia dintre
preoţii zilelor noastre. Prospeţimea sufletului,zborul inimii, bucuria misiunii, verificarea continuă
a instrumentelor de lucru, pregătireadin ce în ce mai înaltă, autocontrolul sever, conştiinţa
datoriei, legătura cu credincioşii,dreptatea ireproşabilă, caracterul liniar, iată câteva din
trăsăturile actuale ale vieţii şioperei Sfântului Ioan Gură de Aur şi care luminează, înviorează şi
înalţă propria noastră preoţie.Dacă preoţia Sfântului Ioan s-a realizat, istoriceşte, la maximum,
este pentru că ela iubit la maximum pe om şi pe Dumnezeu. Dragostea sa de om, mai ales de
omul năpăstuit, persecutat, dispreţuit şi în mizerie, n-a cunoscut margini. El n-a pus condiţii
îndragostea sa, ci a ajutat pe toţi deopotrivă, cu cuvântul şi fapta. Omul este nu numai chipul lui
Dumnezeu, ci însuşi Hristos. Oamenii devenind toţi Hristos, ei trebuiesă se trateze unii pe alţii ca
atare, adică să se respecte şi să se iubească,aşa cum i-arespectat şi i-a iubit Hristos. Dragostea
hrisostomică de om n-a fost poetică sau numai programatică, ci reală, calda, practică. Nu era o
dragoste filtrată, alambicată şi subţiată prin speculaţii, ci o dragoste care se revărsa în valuri,
aprinzând totul în drumul ei.Omul hrisostomic nu se măsoară după criteriile omului păgân: rasă,
avere, clasă socială,ci după capacitatea de a practica virtutea până la asemănarea cu
Dumnezeu.Cea mai înaltă virtute a omului este milostenia. Omul trebuie apărat de dispreţ, de
suferinţă şi demoarte cu orice preţ. Nimic nu egalează un om, chiar lumea toată.

8
Bibliografie:

Studii teologice 7-8 1955 ,Actualitatea Sfantului Ioan Gura de Aur