: Activitatea economică şi

elementele ei
 Cuprins

1. Nevoile umane şi clasificarea lor…………………………………3

 Caracteristici
 Grupuri
 Interese
2. Resursele şi clasificarea lor……………………………………….4
3. Bunurile economice ca rezultat al activităţii economice..…..5
 Grupuri
 Marfa
 Utilitatea
 Teorii
4. Fazele activităţii economice ………………………………..……8
 Formele
 Clasificarea

1.Nevoile umane şi clasificarea lor

2
 Existenţa şi dezvoltarea omului au presupus şi presupun satisfacerea unor
multiple nevoi. Ele apar sub formă de dorinţe, aşteptări, aspiraţii ale oamenilor – latura
subiectivă a necesităţilor, iar fixate în conştiinţa oamenilor şi intrate în obiceiurile lor,
nevoie capătă un caracter obiectiv.
Nevoia apare ca element esenţial al motivaţiei şi reprezintă un motor al oricărui
mecanism economic. Multitudinea lor nu poate fi satisfăcută cu bunurile luate de natură,
decât într-o măsură foarte mică. Majoritatea lor trebuie creată prin muncă, activitate prin
care şi în care oamenii, pornind de la necesităţile lor, îşi determină interesele, caută şi
creează mijloace corespunzătoare pentru atingerea scopurilor propuse.
Prin nevoi umane înţelegem un ansamblu de cerinţe materiale, economice,
sociale, spirituale de mediu ecologic ale vieţii şi activităţii oamenilor. Nevoile umane
devin efective în funcţie de condiţiile de producţie existente la momentul dat, precum şi
de nivelul de cultură şi civilizaţie al popoarelor şi indivizilor. Ele apar ca nevoi sociale,
deoarece cerinţele izvorăsc în condiţiile de viaţă ale oamenilor, respectiv din necesităţile
de consum ale acestora.
Economia politică are ca scop de a cerceta, în primul rând, nevoile economice, iar
pentru ca ele să devină economice, e necesar să se respecte trei condiţii:
- să existe bunuri disponibile şi accesibile;
- bunurile să fie rare;
- existenţa unei pieţe (de confruntare a cererii şi ofertei).
Caracteristicile nevoilor economice:
1. Multiplicitatea şi diversitatea. Cantitatea lor este nelimitată. Expansiunea lor are drept
condiţie şi cauză dezvoltarea economiei. De regulă, ele sunt reproductibile, adică
satisfacerea uneia dă naştere altora.
2. Intensitatea şi ierarhia. Nevoile nu au aceiaşi intensitate, ierarhia oscilează de la un
individ la altul şi de la o perioadă la alta la acelaşi individ.
3. Stabilitatea sau limitarea în capacitate. Intensitatea unor cerinţe descreşte pe măsură
ce sunt satisfăcute (de exemplu – cele fiziologice), altele nu descresc (cele estetice –
literatura, muzica, etc.).
4. Interdependenţa nevoilor. Unele nevoi sunt complementare, adică evoluează în
sensuri identice, altele sunt substituibile, adică pot fi înlocuite cu satisfacerea altora.
5. Stingerea prin satisfacere. Nevoile satisfăcute pot să renască din nou deoarece se
fixează în obiceiuri şi tradiţii de consum.
Nevoile umane pot fi clasificate în următoarele grupe:

3
a) naturale sau fiziologice – care sunt necesare oricărui individ (aer, apă, hrană,
îmbrăcăminte);
b) sociale, de grup – cele resimţite de oameni, ca membri ai diferitor socio-grupuri şi
care pot fi satisfăcute prin acţiunea lor comună;
c) raţionale, spiritual-psihologice – acestea ţin de trăsăturile oamenilor şi devin deosebit
de importante pe măsura progresului, preocupând raţionalitate, profesionalism,
gândire elavată, educaţie.
Nevoile umane se află într-o legătură reciprocă cu interesele economice, care
reprezintă o formă de realizare a nevoilor umane. În funcţie de nivelul la care ele se
manifestă şi de modul lor de exprimare, interesele economice pot fi clasificate în:
 personale
 de grup
 private
 publice
 curente
 de perspectivă
 performante
Diplomaţia Economică constituie una din componentele principale ale politicii
externe a Republicii Moldova şi are scopul de a apăra şi promova interesele economice
naţionale peste hotarele ţării, astfel contribuind la asigurarea creşterii economice şi
prosperării Republicii Moldova.

2.Resursele economice şi bunurile economice

La baza reluării şi dezvoltării producţiei de bunuri materiale şi servicii stau
resursele economice, ce reprezintă potenţialul material şi spiritual în orice activitate.
Resursele economice (sau productive)reprezintă ansamblul mijloacelor disponibile
şi susceptibile de a fi valorificate în producerea de bunuri materiale şi în prestarea de
servicii. Indiferent de felurile lor şi de modificarea continuă a acestora, resursele pot fi
analizate atât ca stocuri, cât şi ca fluxuri (ca existent la un moment dat şi ca proces de
atragere şi utilizare economică a lor într-o perioadă de timp). Legătura permanentă dintre
cele două stări ale resurselor se realizează prin însuşi procesul economic, proces în care
ele apar atât ca intrări în producţie, cât şi ca ieşiri din aceasta.
Structura resurselor economice constă din:
1. Resurse materiale, care includ:
4
 a) resurse umane primare:
- elemente materiale – pământul, fauna, flora, minereurile, lemnul, apa, etc.;
- forţe energetice – căderea apelor, energia solară, reacţiile chimice.
b) resurse economice derivate:
- echipamente şi tehnologii de producţii
- infrastructura materială şi socială.
2. Resurse umane, care includ:
a) resurse primare – populaţia;
b) resurse derivate – stocul de învăţământ, cunoştinţe, ştiinţifice, inovaţiile.
3. Resurse financiare – mijloacele băneşti concentrate la dispoziţia agenţilor
economici.
4. Resurse informaţionale – date, informaţii sistemice informaţionale pentru
conducere, modele, etc.
Privite în cadrul unei ţări, resursele stoc se prezintă ca avuţie naţională = totalitatea
resurselor de care dispune un popor (un stat, o naţiune) la un moment dat. Ea
caracterizează starea economică a unei ţări, puterea ei economică şi, în ultimă instanţă,
gradul bunăstării poporului acesteia.
Omenirea a progresat pe linia căutării, cunoaşterii şi atragerii de noi resurse în
circuitul economic. Raritatea resurselor şi bunurilor privită calitativ şi cantitativ reprezintă
o caracteristică generală a economiei.
Legea rarităţii resurselor constă în aceea că volumul, structurile şi calitatea
resurselor economice şi a bunurilor se modifică mai încet decât volumul, structurile şi
intensitatea nevoilor umane. Deci, resursele sunt relativ limitate, rare în comparaţie cu
nevoile.
Republica Moldova nu dispune de resurse naturale importante, cu excepţia solului
agricol. Cea mai importantă resursă economică a Republicii Moldova este forţa de
muncă.

3.Bunurile economice ca rezultat al activităţii economice

Resursele economice nu trebuie confundate cu bunurile economice.
Bunul economic este un rezultat al utilizării resurselor economice, un element
care satisface o anumită nevoie individuală sau socială.
Bunurile economice pot fi divizate în:

5
 1. bunuri libere ale căror cantitate, raportată la cerinţele oamenilor, apare ca
nelimitată: aerul, apa, lumina solară;
2. bunuri economice, care au un caracter limitat;
3. bunuri materiale directe, de consum personal şi bunuri indirecte de producţie;
4. bunuri necorporale (prestările de servicii).
După gradul lor de prelucrare bunurile economice pot fi grupate în:
- bunuri iniţiale (materia primă);
- bunuri intermediare aflate în diferite faze de prelucrare;
- bunuri finale destinate pentru consumul final personal, colectiv sau productiv.
În economia de piaţă contemporană majoritatea bunurilor economice se manifestă
sub formă de marfă. Marfa reprezintă un produs al muncii, destinat pentru schimb prin
intermediul mecanismului de cumpărare-vânzare. Mărfurile pot fi divizate în mai multe
grupe:
- mărfuri corporale de consum personal;
- mărfuri în formă de capital fix;
- mărfuri în formă de resurse naturale;
- mărfuri în formă de resurse de muncă;
- mărfuri în formă de rezultate ale cercetărilor ştiinţifice;
- mărfuri în formă de servicii manageriale, audit şi de marketing;
- mărfuri în formă de hârtii de valoare.
Orice bun economic în formă de marfă are două laturi: utilitate (valoare de
întrebuinţare) şi valoare (valoare de schimb).
Utilitatea economica reprezintă satisfactia sau placerea pe care o genereaza
consumatorului utilizarea de bunuri sau servicii si exprima capacitatea reala sau
presupusa a unui bun de a satisface o anumita nevoie.Utilitatea poate fi exprimata ca un
numar care reprezinta nivelul satisfactiei primite prin consumul unui anumit bun.Intre
bunuri cu utilitati diferite,consumatorul il prefera pe cel cu utilitate superioara,iar față de
marfurile cu aceleasi utilitati,consumatorul este indiferent.
In functie de cantitatea de bunuri consumate la care se refera utilitatea poate fi:
-utilitate individuala,care exprima satisfactia generata consumatorului de fiecare
unitate consumata dintr-un bun;
-utilitate totala,care exprima satisfactia totala generat de consumator ca urmare a
consumului sau utilizarii unei cantitati totale dintr-un bun;
-utilitatea marginala,care exprima utilitatea aditionala,obtinuta prin consumul unei
unitati supilimentare de marfa,cand cantitatile celorlalte marfuri sunt neschimbate;
6
Unitatea marginala zero este limitata pana la care un bun este util,adica limita saturatiei.
Cand consumul creste cu o unitate,utilitatea marginala se determina prin diferenta dintre
utilitatea totala conferita de masa totala de bunuri dupa suplimentarea consumului si
utlitatea totala data de cantitatea de marfuri existenta inauntea suplimentarii consumului.
Valoarea de schimb reflectă egalitatea mărfurilor ca produse ale realizării factorilor de
producţie.
Teoria obiectiva a valorii sau teoria valorii munca:
Referindu-se la continutul valorii A.Smith scria :"valoare oricarei marfi pentru care
o poseda si care intelege san nu o intrebuinteze sau sa o consume personal,ci sa o
schimbe cu alte marfuri,este egala cu cantitatea de munca ce ii da posibilitatea sa le
cumpere sau sa dispuna de ele".
Munca,prin urmare,este masura reala a valorii de schimb a tuturor marfurilor"ceea
ce se cumpara cu bani sau cu marfuri este obtinut printr-o munca egala cu ceea ce am
purtea obtine prin propria noastra truda.munca a fost primul prêt,prima moneda de
cumparare cu care erau platite toate lucrurile"In conceptia lui A.Smith,valoarea bunului
marfa este data :
a) de cantitatea de munca necesara producerii sau obtinerii sale ;
b) de cantitatea de munca ce poate fi obtinuta in schimbul sau.
In acelasi timp Smith nega orice contributie a utilitatii bunurilor la cererea
valorii.Din punct de vedere cantitativ,marimea valorii unui bun marfa este determinata
potrivit aceleiasi conceptii de timoul de munca socialmente necesar producerii si
reproducerii bunului respectiv,asta inseamna ca :
a) Nu orice cantitate cheltuita pentru producerea bunului marfa se constituie in
supbstanta a valorii,deci nu-l determina marimea ci numai aceea cantitate de munca care
se incadreaza in exigentelesau limitele timpului de munca socialmente necesar ;
b) Valoarea marfii nu este data de timpul de munca efectiv folosut pentru producere
timpului respectiv in momentul creeri sale,chiard aca el sa incadrat in exigentele timpului
de munca socialmente necesar in momentul respectiv,ci de timpul de munca socialmente
necesar producerii si reproducerii sale in momentul vanzarii marfii sau evaluarii valori
sale.
Teoria subiectiva a valorii sau teoria valorii utilitate :
Potrivit teoriei subiective,valoarea bunurilor marfa nu este in functie de munca
incorporata in ele sau necesara producerii lor si nici de alti factori obiectivi,ci ia
depindede doi factori fundamentali-raritatea si dezirabilitatea acestora.Pentru ca bunului
respectiv sa i se confere o valoare este necesar sa fie dorit de subiectul economic.Cu cat
7
dorinta de-al obtine,de a dispune de el va fi mai mare,mai intensa,cu atat va fi mai mare
valoarea conferita de subiectul economic bunului respectiv.

4.Fazele activităţii economice

Activitatea economică constituie componenta principală a acţiunii sociale, pentru
că oamenii, în condiţiile resurselor relativ rare, ale creşterii şi diversificării nevoilor, caută
să-şi asigure existenţa participând la activităţi practice. Activitatea practică constă din
toate actele şi faptele, precum şi din formele de organizare, ce se delimitează în acţiunea
socială pe baza criteriilor de raţionalitate şi eficienţă. Ea reflectă relaţia specifică dintre
societatea umană – ca subiect al mediului natural şi natură – ca obiect al societăţii.
Activitatea economică reprezintă un proces complex de atragere şi utilizare a
resurselor economice limitate în scopul satisfacerii cerinţelor umane şi intereselor
economice.
Activitatea economică cuprinde patru faze:
1. Faza de producţie, funcţia căreia constă în combinarea şi utilizarea factorilor de
producţie în scopul obţinerii de noi bunuri economice;
2. Faza de circulaţie (schimb), funcţia căreia constă în deplasarea în spaţiu a bunurilor
materiale şi trecerea lor de la o persoană la alta pe calea vânzării-cumpărării. Cea
mai veche formă a schimbului o constituie schimbul de mărfuri, la început sub forma
trocului (M-M), iar odată cu apariţia banilor – sub formă de vânzare-cumpărare (M-B,
B-M). Ca rezultat s-a format sfera circulaţiei mărfurilor, banilor, capitalului;
3. Faza de repartiţie, care cuprinde acele activităţi economice prin care bunurile
materiale sunt orientate spre destinaţiile lor, prin care distribuie şi redistribuie
veniturile către participanţii la viaţa economică şi între membrii societăţii;
4. Faza de consum, faza care reflectă gradul de folosire efectivă a bunurilor şi verifică
utilitatea acestora şi concordanţa lor cu nevoile umane.
Totalitatea activităţilor privind producţia, repartiţia, schimbul şi consumul bunurilor
materiale şi serviciilor economice, în interdependenţele lor formează economia societăţii.
Activitatea economică în ansamblul său, precum şi fiecare componentă a ei
trebuie să se caracterizeze prin raţionalitate şi eficienţă, respectiv cu cheltuieli minime de
resurse să se obţină maximum de eficacitate şi de satisfacţii. Deci, activitatea economică
reprezintă o luptă continuă a omului împotriva rarităţii, o înlănţuire de decizii de alegere şi
utilizare a resurselor disponibile astfel, încât să se asigure existenţa şi dezvoltarea
indivizilor şi a societăţii.

8
 Deoarece resursele economice sunt limitate, o importanţă deosebită capătă
problema alegerii raţionale sau costul de oportunitate. Costul de oportunitate constă
în valoarea bunurilor alternative, sacrificate pentru a alege un anumit bun, spre a fi
produs sau consumat. Pentru alegerea alternativei posibile raţionale, agenţii economici
trebuie să ţină cont de volumul de resurse, de cerere şi ofertă, de rata profitului aşteptat.
În cercetarea posibilităţilor alternative de a produce, se foloseşte instrumentul de
“curba posibilităţilor”, care reflectă toate combinaţiile posibile de producere a mai multor
bunuri la nivel de firmă sau economie naţională în ansamblu într-o perioadă dată, prin
utilizarea integrală şi eficienţă a resurselor disponibile. Această curbă ne permite să dăm
răspuns la cele trei întrebări fundamentale, ce definesc problema economică generală:
Ce şi cât de produs? Cum de produs? Pentru cine, care sunt beneficiarii producţiei?
Deși în prezent se fac multe încercări de stimulare a investițiilor și dezvoltare a
economiei, rolul major în creșterea economică revine populației plecate peste hotarele
republicii. Datele Băncii Mondiale arată că o treime din PIB-ul țării este furnizat de
moldovenii care lucrează în străinătate.
Evoluţia economiei Republicii Moldova poate fi caracterizată printr-un continuu
proces de reformare, însă din păcate unul defectuos, care a generat acumularea
dezechilibrelor de ordin structural şi funcţional.