Feminismul liberal românesc

1. Delimitari conceptuale- feminismul

Feminismul este o reacție defensivă și onfensivă fațặ de misoginism și sexism1. În același

timp, feminismul urmărește ca experiențele femeiești și feminine să fie valoric tratate la fel ca și cele
bărbătești și masculine.
Scopurile politice ale feminismului sunt legate de egalitatea în fața normelor, instituțiilor și a
practicelor publice și private, indiferent de gen, de șanse egale la exercitarea autonomiei și în
autoafirmarea persoanei. Cum rolurile femeilor au fost și mai sunt incomparabil mai prescrise și mai
predeterminate decât ale bărbaților, drumul lor către autonomie și afirmare este și mai greu,
(autonomia fiind un concept normativ). Rolul ideologiilor și politicilor care conduc la o mai mare
autonomie a persoanei înseamnă accente axate pe drepturile individuale, pe libertatea și autoafirmarea,
pe legitimitatea faptului de a-ți căuta împlinirea și fericirea personală. Ca urmare feminismul trebuie să
se muleze pe acest plan, idealul oricărei orientări feministe fiind dreptatea de gen și posibilitatea
oricărei femeie să se dezvolte fără limitele impuse de patriarhat, să existe o lume dezirabilă în care
femeile și bărbații sunt parteneri și competitori egali.
Pasul cel mai important în dezvoltarea teoriilor feministe îl reprezintă teoretizarea conceptului
de „gen” şi a „relaţiilor de gen”.
Potrivit Dicţionarului Blackwell de gândire socială modernă (contribuţie semnată de Sylvia Walby),
relaţiile de gen sunt relaţiile sociale dintre bărbaţi şi femei, iar genul se deosebeşte de relaţiile
biologice dintre sexe prin aceea că este întotdeauna construit social.
Genul este construit şi exprimat în diverse instituţii sociale şi dimensiuni ale vieţii sociale, incluzând –
dar nefiind limitat la - cultură, ideologie şi practici discursive. Walby arată cum diferenţierea de gen
se combină cu inegalitatea de gen, bărbaţii exercitând diverse forme de putere asupra femeilor. În acest
context se defineşte conceptul de „patriarhat”, care sugerează că inegalitatea de gen este structurată
social, într-un mod sistematic. Principalele arene în care este investigată prezenţa inegalităţii de gen şi
a patriarhatului sunt: sfera casnică, sfera profesională, sexualitatea, cultura, statul şi viaţa politică.
În spațiul românesc, feminismul a aparut înca din prima jumătate a secolului al XIX-lea,
dezvoltându-se în corcondanțặ cu cel din alte țări europene, dar și cu realitățile culturale, sociale și
politice locale. În perioada comunistă, nu s-au putut dezvolta nici cercetarea, nici mișcarea feministă
iar vocile publice feminine au fost rare, organizațiile de femei erau controlate și manipulate de Partidul
Comunist. In schimb dupa 1990, feminismul și-a reluat treptat locul atât în zona culturii și cercetării,
cât și în cea activistă. De exemplu, numeroase organizații de femei care militează împotriva violenței
domestice, pentru șanse egale sau pentru promovarea femeilor în politică: ȘEF- Șanse egale pentru
femei, Asociația Națională a Femeilor cu Dipolmă Universitară, Societatea de Educație Contraceptivă,
Asociația Femeilor din Presă, Artă și Afaceri2.
2. Feminismul românesc al valului I
Dezvoltarea acestuia s-a datorat unor femei cu acces la informație internațională.
El a rămas un feminism al elitei, chiar dacă a evoluat spre cereri de drepturi pentru toate categoriile de
femei. Evoluția feminismului românesc prezintă unele particularități în raport cu cel american,
australian, vest-european prin faptul că în această zona a dominat producția țărănească iar revoluția
industrială a atins o parte mică a populației.
Înainte de comunism, 8o% din populația României era țărănească. Prin urmare, era dificil să se
dezvolte o mișcare feministă amplă, cu excepția cercurilor urbane mai educate ale populației3.

1
Mihaela Miroiu, Drumul către Autonomie, Ed. Polirom, Iași, 2004, p.27
2
Mihaela Miroiu, Drumul către Autonomie, Ed. Polirom, Iași, 2004, p.34
3
Ibidem, p.60.

1
În 1866, în contextul Codului Civil românesc femeia era prezentată inaptă din punct de vedere
economic și social, iar orice act încheiat de o femeie avea nevoie de acceptul soțului sau justiției,
femeia nu putea depinde de propriile venituri, își pierdea naționalitatea dacă se mărita cu un strâin, nu
putea să fie tutore. În 1896, Liga Femeilor Române de la Iași cere Adunării Deputaților ca „femeia
măritată să fie scoasă din rândul minorilor și să i se recunoască dreptul de a-și administra singură
averea” iar lege să îi oblige pe bărbat să recunoască copliul său natural, pentru ca astfel creșterea
copilului să poată fi suportată și de tată, nu numai de mamă. În perioada premergătoare elaborării și
votării Constituției din 1923, cea mai democratică dintre Constituțile României din perioada
precomunistă, feministele românce au avut o intensă activitate de lobby pentru drepturi.
În 1929, femeilor li se recunosc dreptul la vot în alegerile locale. Constituția lui Carol al II-lea, precum
și Legea Electorală din 1939 dau dreptul de vot femeilor care au împlinit 30 de ani, însa în condiții de
dictatură acest drept nu a fost exercitat. În Constituția din 1946 se intruduce votul universal pentru
populația ajunsă la vârsta majoratului.
Recunoașterea dreptului la vot a fost destul de târziu, româncele au votat pentru prima oară în condiții
de alegeri libere în 1990.
Mișcarea feministă românească a început să sufere o contraofensivă o dată cu răspândirea
ideologiei legionare, care era reacționară. Practic, o dată cu instalarea comunismului se va realiza: pe
de o parte anularea tuturor ideologiilor și politici ca antimuncitorești, iar pe de altă parte,
recunoașterea formală a egalității între femei și bărbați în toate domeniile4.
Printre cele mai importante personalități ale mișcării feministe pentru drepturi politice
aparținând femei se numără: Alexandrina Cantacuzino, Eleonor Stratilescu, Elena Meissner, Maria
Buțureanu5.
Cererile feministelor românce sunt prezentate de către Eleonora Stratilesc pe următoarele domenii:
1. Economic: plata egală la muncă egală, protecția muncii femeilor și a rezultatelor ei.
2. Cultural: acces la toate formele de pregătire și la toate tipurile de carieră, aplanarea
conflictului carieră-maternitate, educație mixtă, creșterea în aceleași valori și condiții
indiferent de gen.
3. Familie: egalitatea între șoți prin lege și educație, controlul asupra propriei averi, eliminarea
dublului standard moral- a concubinajului, întărirea căsătoriei legale.
4. Social și politic: drepturi civile și politice, participarea femeilor la toate instituțiile și funcțiile
publice, pregătirea politică a femeilor pentru exercitarea drepturilor lor.
În România, cel de-al doilea val nu s-a putut dezvolta concomitent cu mișcarea apuseană. În aceeași
etapă, comunismul juca un dublu rol: cel de sprijin și cel de opresiune. Sprijinul cel mai important l-a
reprezentat implicarea statului în creșterea copiilor prin rețeaua de creșe și grădinițe, accesul
nediscreționar la educație și la locuri de muncă. Rolul opresiv a constat în suspendarea drepturilor de
bază în românia inclusiv cel de a dispune de propriile capacități reproductive6.
Feminismul liberal românesc- gândirea feministă liberală
Liberalii români au tratat problemele legate de drepturile femeilor printr-o abordare de natură
etică decât politic. Acest tip de etică prescrie un devotament necondiționat pentru familie și pentru
sprijinirea activității publice bărbătești. Într-un fel, femeile sunt considerate superioare moral
bărbaților, fiindcă etica lor depășeste interesul egoist.
Debuturile feminismului politic românesc nu au fost liberale în sensul promovării drepturilor,
libertaților și autonomiei persoanei și cu atât mai puțin a legitimității căutării fericirii personale ci mai
degrabă cea a sacrificiului pentru o cauză- familia.

4
Ștefania Mihâilescu , Din istoria feminismului românesc, Ed. Polirom, Iași, 2002, p.199
5
Ibidem, pp. 198- 221.
6
Mihaela Miroiu, Drumul către Autonomie, Ed. Polirom, Iași, 2004,pp. 72-73.

2
Pentru C.A Rosetti este liberal familia constituită prin liber consimțământ în care femeia alege liber
subordonarea, jertfa și devotamentul. Femeile nu au autonomie, sunt cetățene ca mame și șoții, nu ca
persoane, sunt ocrotitoare, eroine ale spațiului privat.
În spirit liberal, Adela Xenopol (1896), Maria Buțureanu (1913) argumentează necesitatea ca
femeile să aibă drepturi politice și să facă politică.
În principal ele susțin următoarele: este necesar să se pună capăt desconsiderării femeilor, ele să nu
mai recurgă la strategii emoționale ci să iși formeze caracterul prin capacitate și rațiune însă doar prin
condiții de liberate și de egalitate în drepturi; drepturile politice înseamnă dreptul la o existențặ
personală, demnitatea de individ; prin intermediu exercitării depline a drepturilor, femeile vor să se
sustragă protecției bărbaților deoarece protecția inhibă voința.
Liberalismul românesc a fost benefic privind concepția despre femeie fațặ de gândirea
naționalistă și mai ales fațặ de cea legionară.
Naționalismul a fost componenta ideologică de bază a feminismului românesc, pe acest fond
organizațiile de femei au devenit mai inclusiviste din punct de vedere etnic.
Gândirea feministă asupra statutului de cetățean trebuie extinsă dincolo de luptele pentru promovarea
egalității și cetățenia deplină pentru toți cetățenii, până la interesul fațặ de bunăstarea acelor grupuri
constituite din indivizi care nu sunt cetățenii națiunii în care trăiesc.
Chiar în statele democratice liberale, lipsa cetățeniei ca naționalitate este o sursă de marginalizare
pentru numeroase grupuri de indivizi- imigrații, refugiații, exilații, muncitorii rezidenți7.
O motivație a preocupării feministe pentru noncetățenie este accea că obținerea cetățeniei reprezintă o
precondiție pentru obținerea unor drepturi civile, politice și de asistențặ socială.
Femeile imigrante și copiii lor sunt în mod special vulnerabili în condițiile în care le sunt refuzate
drepturile la asistențặ socială și medicală. Statutul lor de imigrant le obligă să facă parte din
segmentele cel mai puțin lucrative și protejate a forței de muncă din cauză lipsei cunoștințelor
lingvistice și a pregătiri profesionale8.
În ceea ce privește libertatea europeană, proiectul de integrare a lui John Stuart Mill plasează
femeia pe picior de egalitate cu bărbatul, în cadrul corpului politic9.
Libertatea conferită de Mill femeilor se bazează pe ideea de consimțământ și alegere. Mill presupune
că majoritatea femeilor aleg maternitatea și viața domestică în locul muncii salariale, această viziune
despre munca domestică justifică că nu este procupat de emanciparea femeilor, ci de benificiile aduse
umanității de o schimbare în maniera în care femeile iși duc la bun sfârșit sarcinile lor tradiționale.
El subliniază importanța influenței morale a femeilor atât asupra soților cât și asupra copiilor10.
Grupul minoritar al femeilor nu a obținut nimic fără activism și fără revendicări teoretice,
academice. Femeile, ca și alți minoritari și-au revendicat în decursul timpului drepturi: la vot, la
educație, la alegerea partenerului de viațặ sau dreptul la partajarea bunurilor după o căsătorie eșuată.
Deschiderea spre universul social a realizat-o femeia, interesată să obțină independențặ materială și să
se implice, deopotrivă în viața publică11.
3. Rolul femeii în societatea românească- BNS ȘI ESTHR
Blocul Național Sindical reprezintă centru dedicat promovării egalitâții de șanse și sprijinirii
femeilor care doresc să înceapă mici afaceri pe cont propriu, a fost promotorul pachetului integrat de
acțiuni pentru dezvoltarea rolului femeii în societatea românească (ESTHR), cofinanțat de Fondul
Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

7
Mary Lyndon Shanley (coord.), Reconstrucția Teoriei Politice- Eseuri feministe, Ed. Polirom, Iași, 2001, p. 93
8
Ibidem, p.94
9
Moira Gatens , Feminism și Filozofie, Ed. Polirom, Iași, 2001, p.60
10
Ibidem, p.67
11
Laura Grunberg , Revoluții în sociologia feministă, Ed. Polirom, Iași, 2002, pp. 220-224

3
Aceste centre numite, Puncte de Egalitate de Șanse au drept scop principal protejarea și promovarea
egalitătii de șanse în diverse domenii de acțiune precum abordarea integratoare a dimensiunii de gen în
structuri decizionale și politice, în piața muncii, prin stimularea și subvenționarea inițiativelor
antreprenoriale ale femeilor, precum și prin monitorizarea aplicării principiilor egalității de șanse în
plan local/regional/național12. Acestea vor contribui la încurajarea femeilor de a-şi deschide propriile
afaceri şi respectiv de a-și dezvolta abilitățile și potențialul antreprenorial.
Stimularea ocupării fortei de muncă este un obiectiv esențial al proiectului ESTHR, care se
realizează prin asigurarea serviciilor de consiliere pentru începerea si dezvoltarea unei afaceri.
Prin astfel de inițiative antreprenoriale femeile își pot exploata și dezvolta potențialul uman în scop
propriu, putînd să-și transforme talentul, hobby-ul sau abilitățile în sursă de venit.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt: identificarea naturii discriminării pe criterii de gen la nivel
local; promovarea egalității de șanse în administrațiile publice românești; crearea de noi locuri de
muncă și dezvoltarea personală a femeilor; crearea unei rețele de comitete de gen la nivel național și
transnațional13.
Societatea românească este dominată de misoginism şi tradiţionalism sunt contrazise în parte
de Raportul Gender Gap Index 2011 care măsoară echilibrul dintre sexe pe patru paliere: economic,
politic, educaţie, sănătate.
Cu cât scorul obţinut este mai aproapte de 1 cu atât decalajul dintre sexe este mai redus.
România ocupă locul 68 din cele 135 de ţări analizate, cu un scor de 0, 681. Dacă dezechilibrele nu
sunt majore în plan economic, al educaţiei şi al sănătăţii în sensul că decalajele, nu sunt semnificativ
mai mari decât în ţările dezvoltate, în schimb participarea femeilor în viața politică est negativă.
Raportul Gender Gap Index a evidenţiat, că dezechilibrul dintre sexe nu este unul major în plan
economic dacă ne raportăm la situaţia din alte ţări europene. La nivelul Uniunii, diferenţa dintre
salariile medii obţinute de bărbaţi şi salariile medii obţinute de femei este de 15%. Diferenţa ajunge la
20% şi peste în Cipru, Estonia, Germania, Slovacia şi Marea Britanie. În România, diferenţa dintre
salariul mediu lunar încasat de bărbaţi şi cel primit de femei era de 12% în 2010 potrivit datelor INS",
arată o analiză GeoPol.
Reprezentarea în viaţa politică pare să fie sectorul cel mai rămas în urmă la noi în termenii decalajelor
de gen. În mod evident, faţă de primele parlamente postdecembriste, s-au constatat evoluţii constante
spre parlamente mai „tinere” şi cu o mai bună reprezentare a femeilor.
În condiţiile în care votul uninominal din România pune faţă în faţă două alianţe mari,
reprezentarea femeilor în viitorul parlament va ţine de forţa organizaţiilor de femei din interiorul
marilor partide componente ale alianţelor rivale. Şi de măsura în care acestea se vor plia pe strategiile
de marketing politic ale colosului pentru care vor să candideze.
Prognoza GeoPOL atrage atenţia asupra faptului că, dacă la locale candidații au avut parte de un vot
politic masiv, marca de partid va avea o importanţă extrem de mare şi la generale, genul nefiind
relevant atât timp cât alianţele vor putea veni cu candidaturi puternice, bine conturate şi omogene cu
linia de marketing promovată14.

12
www.bns.ro

13
http://www.egalitatedesansa.ro/

14
http://www.realitatea.net