Universitatea ,,Ștefan cel Mare” Suceava

Facultatea de Istorie și Geografie

Specializarea: Științe Politice

Procese de baza care intervin în definirea situatiei electorale

Conf. dr. Băişanu Alexandru

Realizat de: Paduraru Cosmin-Marian

Definitia situatiei electorale.

Definirea unei situatii electorale este, normal, un proces subiectiv si individualizat. Cu toate
acestea exista o serie de caracteristici comune tuturor acestor procese. Ele sunt datorate faptului
ca o serie de mecanisme si conditionari de tip psiho-social actioneaza în toate aceste procese de
definire a situatiilor electorale. În cele ce urmeaza vom insista doar asupra a trei dintre acestea:
Polarizarea; Atribuirea si Centrarea pe putere, respectiv opozitie.

Polarizarea în termeni valorici.

În definirea situatiei electorale intervine întotdeauna un efort de schematizare si de tipologizare,

efort care functioneaza într-o dimensiune valorica prin polarizarea realitatii sociale. Raportarea la
realitatea sociala nu numai ca se face pe baza unor conditionari atitudinal - valorice în baza
carora evenimentelor sau actorilor li se acorda o anumita importanta sau o anumita legitimitate,
dar mai mult, conditionarile functioneaza obligatoriu în termeni polari. Valorile si atitudinile
extreme, în fapt refuzul nuantarilor, reprezinta modalitatea principala în care se definesc
situatiile electorale. Partidul x doreste schimbarea în timp ce ceilalti nu o doresc. Politicianul y
este bun sau corect în timp ce ceilalti nu. O anumita actiune electorala este perfect justificata sau
este o mârsavie si cu siguranta ca putem continua. Procesul de polarizare este însa unul cu mult
mai general, fiind un proces psihologic fundamental pe baza caruia noi ne raportam la realitate,
cu ajutorul caruia putem construi în fond concepte si opera cu ele. Evident ca dupa ce polarizam
realitatea încercam mai apoi sa-i gasim si nuantarile de care avem nevoie. În spatiul electoral
polarizarea înseamna în primul rând simplificarea realitatii sociale. Este vorba de tendinta de a
reduce aceasta realitate la doua dimensiuni valoric opuse. Ea tinde sa fie privita în doi termeni,
de regula opusi sau doar complementari. Partidul x si toate celelalte sau doar partidul y, ceilalti
în aceasta situatie ne mai contând. Existade asemenea reformisti si conservatori, democrati si
criptocomunisti, corupti si cinstiti etc. Ecuatiile sociale, altfel destul de complicate, sunt reduse
la ecuatii simple având doar doua variabile, dar nu si doua necunoscute, caci cel mai adesea una
din variabile se explica prin cealalta, fiind opusa ei, ceva exprimabil matematic printr-o formula
simpla de genul y=x-1, ceea ce înseamna ca cele mai multe ecuatii care definesc situatiile
electorale admit o singura necunoscuta, adica o singura variabila explicativa. Cu alte cuvinte,
realitatea este perceputa printr-o prisma care distorsioneaza imaginea, de la un eveniment la
altul, catre doar unul din capetele spectrului. Desigur, la o analiza rationala situatiile electorale
capata foarte multe nuantari. Raportarea la realitate este însa arareori rationala sau rationalizanta
atunci când este vorba de definirea situatiilor electorale.

Implicarea dimensiunii valorice face automat posibila polarizarea, independent de o dimensiune

rationala. Deducem de aici o regula de baza a constructiei definitiei electorale. Efectele
polarizarii si implicit ale “atitudinii” nerationale în definirea situatiei electorale sunt cu atât mai
mari cu cât subiectul în cauza este implicat valoric - atitudinal mai mult. Cu alte cuvinte
realitatea va fi mai polarizata în perceptia unui individ, cu atât mai mult cu cât subiectul în cauza
este mai profund marcat de anumite valori în perceptia acestei realitati. La modul general avem
de a face cu o evidenta, însa pentru zona politicului consecintele sunt multiple. La nivelul
comunicarii politice, spre exemplu, distingem câteva aspecte extrem de importante. În primul
rând faptul ca subiectii implicati valoric-atitudinal în mod deosebit au o perceptie înalt polarizata
asupra realitatii si pot recepta mesajele politice doar în acesti termeni. În acest mod mesajele
neutre vor fi deplasate obligatoriu spre capetele scalelor de apreciere sau pur si simplu nu sunt
receptate. Constructiile de tip rational nu au pertinenta decât daca sunt în consonanta cu
polarizarea. La extrema opusa persoanele care nu se implica valoric în definirea realitatii
electorale, accepta nuantarile si eventuale discursuri de tip rational (sau doar în forma rationala,
poate fi vorba foarte bine si de sofisme).

Numai ca aceste persoane, ca electori, reprezinta categoria acelora caracterizati de un slab

activism, cel mai adesea fara optiuni clar conturate. Asa cum o sa vedem în capitolul dedicat
comunicarii politice, se pot desprinde o serie de concluzii foarte importante fata de tipurile si
eficienta propagandei si mai general a comunicarii politice. Atribuirea si erorile de atribuire.
Este un alt proces esential pentru definirea situatiei electorale si într-o oarecare masura corelat cu
cel de polarizare. La modul general atribuirea priveste asumarea unei relatii cauzale privitoare la
anumitecomportamente sau actiuni ale unui individ sau ale unui grup social. În raportarea noastra
la realitatea înconjuratoare, cautam semnificatii si totodata presupunem anumite conexiuni de tip
cauzal pentru actiunile la care suntem martori. La modul general aceste cauze pot fi interne, sa le
numim structurale, sau externe si le vom numi conjuncturale. Orice situatie electorala presupune
cu necesitate si raportarea la anumite comportamente având semnificatie politica sau la actiuni
ale actorilor sociali. Procesul de definire a situatiilor electorale presupune atribuirea unor cauze
tuturor acestor comportamente sau actiuni sociale. Eroarea fundamentala de atribuire,
actioneaza si în acest caz particular al definirii situatiei electorale si face chiar parte integranta
din acest proces. În psihologia sociala, eroarea fundamentala de atribuire se refera la faptul ca
noi atribuim cauze interne pentru propriile comportamente valorizate pozitiv si cauze externe
pentru cele valorizate negativ, în timp ce atunci când aceste comportamente sunt ale altora,
tindem sa atribuim cauze interne comportamentelor valorizate negativ si externe atunci când
acestea sunt valorizate pozitiv. Spre exemplu, daca presupunem ca aceasta carte va place dupa
parcurgerea primelor pagini, deci valorizati pozitiv comportamentul de cumparare al ei, atunci
veti considera ca ea a fost cumparata datorita unor interese intelectuale normale si totodata
deosebite ale dumneavoastra. Daca însa constatati ca nu va place si ca va plictiseste, nu veti
cauta o cauza interna a comportamentului de cumparare, ci una externa, va pacalit “nesimtitul”
ala de vânzator, a mintit autorul în cuprins sau prefata, va recomandat-o un coleg etc. Daca
cartea pe care presupunem acum ca ati citit-o, o cumpara altcineva, evaluarea comportamentului
de cumparare al acestui alter este opusa. Daca va place considerati ca oarecum întâmplator sau
pentru ca a fost sfatuit de cineva, prietenul dvs.. a cumparat-o, iar daca aveti o parere proasta
despre carte atunci considerati mai degraba ca prietenul dvs. a ales-o pe masura aprecierilor si
gustului sau. Am dat un exemplu banal pentru ca acest efect se produce cotidian. El este la fel de
valabil însa si în situatiile mai speciale sau mai deosebite. Daca reusiti spre exemplu la un
examen foarte important pentru dumneavoastra, considerati, în mod normal, ca ati fost foarte
bine pregatit în timp ce daca esuati, examinatorul a avut ceva cu dumneavoastra, ati avut ghinion
si va picat un subiect dificil, va durut burta etc. Daca un coleg reuseste a avut însa pur si simplu
noroc, iar daca nu reuseste era în general de asteptat. În cazul nostru eroarea fundamentala de
atribuire se refera la atribuirea unor cauze de tip structural pentru actiunile evaluate pozitiv, ale
actorilor politici care suntctoral sau mai general, politic, alege între mai multe alternative
echivalente. Am aratat mai devreme ca aceste multe variante echivalente sunt în practica doar
doua, datorita procesului de polarizare. Acum trebuie sa spunem, mai mult decât atât, ca aceste
doar doua alternative nu sunt niciodata echivalente. Orice definire a situatiei sa face doar prin
centrarea pe o alternativa din cele oferite de câmpul politic. Uzual centrarea pe o alternativa se
face în termenii electorali cei mai simpli, adica centrarea pe putere (cei care detin puterea
înaintea votului) si pe opozitie (cu referire la actorul politic din opozitie cel mai semnificativ
pentru subiect). Potrivit polarizarii însa, tendinta este de a defini un singur actor avândrol de a
reprezenta puterea, respectiv opozitia, desi evident, pot fi mai multe formatiuni sau actori politici
de ambele parti ale baricadei. Din aceste motive electoratul refuza sa faca distinctii importante la
nivelul structurilor componente ale puterii, respectiv opozitiei si de aici o simplificare a vietii
politice pe care o savârseste orice electorat. Mai mult, în practica politica, în timp îndelungat,
tendinta este aceea ca viata politica sa se conformeze acestor procese subiective ale definirii
situatiilor electorale, urmând legea lui Thomas, adica prin transpunerea simplificarii de la nivelul
definirii situatiei, la nivelul realitatii politice prin reducerea numarului formatiunilor politice
centrale la doua. Raportarea la scena politica si în aceasta situatie însa, presupune o
referentialitate a unuia din cei doi termeni. Cu alte cuvinte întregul proces al definirii situatiei
electorale si al stabilirii unei optiuni de vot, se desfasoara pornind de la centrarea pe o anumita
pozitie fata de putere, respectiv opozitie. Aceasta înseamna ca orice mesaj politic sau actiune de
tip electoral, sau pur si simplu un anume eveniment, va fi receptat complet diferit în functie de
tipul de centrare al electorului receptor.