Geotehnica – Cursul nr.

DESCRIEREA ȘI CARACTERIZAREA ROCILOR

(PĂMÂNTURILOR)

Elemente privind modul de formare a rocilor

Rocile sunt asociații minerale sau organice aflate în stare solidă sau lichidă, care
alcătuiesc scoarța terestră. În domeniul construcțiilor sunt analizate în mod special rocile
sedimentare, detritice, motivarea acestei alegeri fiind răspândirea largă și volumul acestor
tipuri de roci, de asemenea utilizarea lor ca material de construcții sau pentru realizarea unor
terasamente ori drept suport pentru diferite edificii. Tot în acest domeniu se utilizează
termenul de ,,pământuri,,.
Pământurile sunt materiale naturale care iau naștere prin amestecarea diferitelor
granule minerale de forme și dimensiuni diferite și care provin din dezagregarea rocilor
preexistente, sub acțiunea agenților externi. Aceste granule minerale cuprind uneori și granule
organice vegetale în descompunere (după Silion et al., 1982).
Rocile sedimentare au luat naștere prin procese de eroziune, transport și sedimentare
în apele râurilor, lacurilor sau mărilor, particulele depunându-se în lamine (unități sedimentare
de grosime redusă, cel mult 1 cm, din cadrul straturilor). Stratul reprezintă o unitate
sedimentară cu un volum de material acumulat în condiții fizice uniforme.
Pământurile sunt sisteme disperse, trifazice, ce au în alcătuirea lor aer, apă și
particulele solide de rocă, cu diferite dimensiuni (≤ 2 mm) (fig. 1).

Fig. 1 Pământul – sistem trifazic.

Raportul dintre cele trei elemente (apă, aer și solid) este dat de modul de aranjare
relativă a particulelor între ele sau a lanțurilor de particule, adică de structura pământului.
Structura este dictată în general de condițiile genetice și de acțiunile la care a fost supus
Pământul în decursul existenței sale. Factorii care determină structura pământului sunt:
- Mărimea și forma particulelor solide;
- Compoziția chimică și mineralogică a particulelor solide;
- Interacțiunea dintre fazele lichidă, gazoasă și solidă.
Tipuri de structuri:
1. Structura grăunțoasă sau granulară, specifică pământurilor cu particule de
dimensiuni mai mari (psefite și psamite, 0,05 – 2,00 mm), rezultate îndeosebi ca urmare a
dezagregării fizice, sedimentarea având loc sub acțiunea gravitațională (fig. 2). La acest tip de
structură legătura dintre particule este una mecanică, iar în stare uscată acest tip de pământ cu
asemenea structură, curge, din cauza lipsei de coeziune (a forței de atracție) dintre particule.
Cu alte cuvinte, această structură e specifică pământurilor necoezive,numite și roci mobile
nelegate (nisipuri, pietrișuri) și prezintă o permeabilitate ridicată, caracteristicile sale fizice și
mecanice fiind foarte puțin influențate de prezența apei.

Fig. 2 Etapele de formare a structurii granulare.

2. Structura în fagure sau agregată celulară este caracteristică particulelor cu

dimensiuni ceva mai reduse (≈0,005÷0,05 mm), având forme plate, solzoase sau aciculare,
care se depun individual sub acțiunea gravitațională (fig. 3). Rocile cu acest tip de structură
sunt coezive sau mobile legate, au permeabilitate redusă și sunt cele mai sensibile la
fenomenul de îngheț - dezgheț.

Fig. 3 Formarea structurii în fagure.

3. Structura în fulgi (floculară) este specifică particulelor fine și foarte fine
(<0,005 mm). Datorită unor forțe de atracție, particulele de rocă se asociază între ele , dând
naștere unor microagregate numite flocule, care având o greutate sporită se sedimentează
rezultând tipul de structură floculară. O caracteristică importantă a acestor pământuri este
tixotropia sau proprietatea reversibilă a unor roci de a trece din gel (sediment proaspăt format)
în sol, în urma unor acțiuni mecanice (agitare mecanică), fără modificare volumului sau a
umidității. Aceste structuri sunt caracteristice pământurilor coezive, respectiv argilelor.

Fig. 4 Structura floculară.

4. Structura mixtă este o structură în care domină una dintre celelalte structuri
amintite anterior. În mediile de sedimentare particulele nu au o anumită dimensiune, ci
coexistă toate, inclusiv cele cu dimensiuni coloidale (<0,001 mm). Totuși, o anumită categorie
de particule este dominantă, astfel că în rocă vor rezulta fenomene specifice fiecărui tip de
structură în parte. O astfel de structură are în alcătuirea sa nisipul care determină o lubrifiere a
contactelor intergranulare și, în consecință, o reducere a capacității portante (fig. 5).

Fig. 5 Structura mixtă a unei argile.

Loessul prezintă o structură deosebită. Acest tip de rocă rezultă prin sedimentare
eoliană a particulelor cu dimensiuni reduse, în zone de stepă cu nivel de precipitații redus.
Structura acestor pământuri prezintă macropori vizibili și cu ochiul liber. Forțele de frecare la
nivel intergranular sunt destul de mari, iar prin precipitarea unor substanțe coloidale tot la
contactele dintre granule sau prin cristalizarea altor substanțe structura devine rigidă având
caracteristici mecanice apreciabile. Totuși, în cazul inundării, această structură se prăbușește
fie sub acțiunea greutății proprii, fie sub acțiunea unor sarcini exterioare ca urmare a
dizolvării sărurilor cristalizate (păpușile de calcar) sau prin umezirea substanțelor de la
contactele intergranulare, această prăbușire fiind însoțită de eliminarea aerului din macropori.
Rezistența și stabilitatea structurii pământului este asigurată de trei categorii de forțe:
de frecare (la nivelul contactelor intergranulare), definite prin noțiunea de frecare internă,
forțe de atracție echivalente coeziunii și forțe de legătură conferite de cimentațiile dintre
granule, ca rezultat al precipitării și cristalizării diferitelor săruri (coeziune de cimentații sau
coeziune structurală. În funcție de raportul ce există între aceste categorii de forțe, structurile
pământurilor și respectiv pământurile se pot grupa în:
 Pământuri necoezive, la care stabilitatea și rezistența structurii sunt conferite
de frecarea internă, coeziunea fiind practic inexistentă (nisipuri, pietrișuri etc.);
 Pământuri coezive, la care stabilitatea și rezistența structurii sunt asigurate în
principal de coeziune (toate tipurile de pământuri, exceptând pământurile necoezive).
Textura pământurilor este dată de totalitatea neuniformităților structurii, fiind
generată de tipul mediului de sedimentare (fluvial, lacustru, deltaic, marin), de alternanța
anotimpurilor, de posibila variație a presiunilor litologice, pe timpul formării rocilor.
Textura pământurilor diferă radical la pământurile coezive față de cele necoezive.
Tipologii de texturi pentru pământuri necoezive:
- Textură omogenă (afânată), fiind o particularitate a pământurilor necoezive cu
particule având dimensiuni aproximativ egale (ex. nisipuri eoliene) (fig. 6, a);
- Textură porfirică, caracterizată prin existența în masa pământului necoeziv cu
particule fine, a unor particule de dimensiuni mari sau foarte mari (fig. 6, b).
 Fig. 6 Texturi ale pământurilor necoezive.
Tipologii de texturi pentru pământurile coezive:
- Textură stratificată ca alternanțe de straturi subțiri de argilă și nisip sau straturi
argiloase și mâloase (din depozite aluvionare sau lagunare). Se mai numește și
textură microstratificată. Poate fi laminară, lenticulară sau șistoasă (fig. 7, b, c)
- Textură compactă sau omogenă este specifică rocilor sedimentare coezive de tipul
argilelor marine de adâncime (fig. 7, a).

Fig. 7 Texturile pământurilor coezive.

Mărimea și forma particulelor minerale

Atât rocile stâncoase tari, cât și pământurile pe care le întâlnim în natură nu reprezintă
un mediu continuu, în care tot volumul ocupat este umplut de substanță, ci sunt medii
discontinui, separate prin goluri sub formă de pori, fisuri și crăpături. Acestea împart masivele
de rocă în fragmente de diferite mărimi. Comportamentul rocilor sau pământurilor sub
sarcinile exterioare este determinat în mare măsură de dimensiunile fragmentelor, care
reflectă gradul de mărunțire al acestor roci. Dimensiunile fragmentelor de rocă variază de la
blocuri, până la dimensiuni microscopice.
Referindu-ne strict la pământuri, acestea sunt alcătuite din particule minerale solide,
între care se găsesc componenți gazoși și lichizi. Particulele solide se împart în clase de
mărime sau fracțiuni granulometrice. Fracțiunea granulometrică este alcătuită din ansamblul
particulelor al căror diametru este cuprins între două valori extreme. Analiza granulometrică
este o analiză statistică a granulelor care se găsesc în diversele fracțiuni granulometrice.
Separarea în fracțiuni se face în laborator prin procedee de cernere (pt. granule mai mari de
0,063 mm), sedimentare (pt. granule mai mici de 0,063 mm) sau metoda combinată (cernere
și sedimentare, pt. fracțiuni granulometrice variate).
Din punct de vedere grafic, analizele granulometrice pot fi reprezentate sub formă de
curbe granulometrice sau prin histograme (fig. 8). Curba granulometrică este trasată prin
raportarea pe ordonată, la scară aritmetică, a procentelor ponderale cumulate ale particulelor
obținute prin cernere – granulele care trec prin site de o anumită dimensiune). Această curbă
ne permite cunoașterea procentajului ponderal pe care îl reprezintă o fracțiune granulometrică
cuprinsă între două diametre oarecare, în comparație cu masa totală a eșantionului de pământ
analizat.
 Fig. 8 Reprezentarea grafică a rezultatului analizei granulometrice (a. Curba
granulometrică; b. Histograma).
Histograma este trasată prin raportarea pe ordonată, la scară aritmetică, a procentajelor
ponderale necumulate, iar pe abscisă a fracțiunilor granulometrice.
Există mai multe clasificări de mărime realizate în lume (fig. 9), însă pentru țara
noastră, în domeniul geotehnic, este valabilă cea redată de STAS 1243 – 88. Această
clasificare după mărime este evidențiată și în curba de granulometrie anterior schițată.

Fig. 9 Clasificări ale mărimii particulelor solide utilizate în diferite țări, diametrul în μm.
 Un factor important care influențează structura pământului este forma particulelor
solide. Granulele pot fi de formă sferică, alungită, colțuroase, plate etc. Forma pe care o au
particulele de rocă influențează volumul golurilor dintr-o masă de pământ.
Determinarea compoziției granulometrice este importantă atunci când se dorește
clasificarea unui tip de pământ, pentru determinarea gradului de sensibilitate la îngheț
(gelivitate), pentru a realiza diferite lucrări de îmbunătățire a proprietăților unui pământ (prin
folosirea cimentului sau a altor materiale). Clasificarea tipurilor de pământuri, în funcție de
procentele în care se găsesc diferite fracțiuni granulare, o vom reda în diagrama ternară de
mai jos, dar și în capitolul privind clasificarea pământurilor.

Fig. 10 Diagrama ternară cuprinzând tipologiile de pământuri (STAS 1243 – 88).

Fig. 11 Diagrama ternara a pământurilor (US Bureau of Soils) (clay – argilă, silty clay –
argilă prăfoasă, silty clay loam – argilă prăfoasă lutoasă, clay loam – argilă lutoasă, loam –
lut, silt loam – praf lutos, silt – praf, sandy clay – nisip argilos, sandy clay loam – nisip argilo-
lutos, sandy loam – nisip lutos, loamy sand - lut nisipos, sand – nisip).

Clasificarea pământurilor
Având drept suport datele furnizate prin analiza granulometrică, pământurile au fost
împărțite în mai multe categorii. Un pământ poate avea în componența sa:
 argilă (A), alcătuită din particule de formă aciculară, plată și solzoasă, cu dimensiuni
mai mici de 0,005 mm. Argila este o rocă compactă, destul de grea, rigidă și ductilă
atunci când este suficient de umedă (s-a folosit din cele mai vechi timpuri la realizarea
vaselor de lut). Are aspect lucios în secțiune, în combinație cu apa formează o pastă,
particulele din care este alcătuită nu sunt vizibile decât cu lupa, reține apă în cantități
mari. Proprietatea cea mai importantă a acesteia este plasticitatea, adică capacitatea de
a suferi o deformare la volum constant, fără a i se distruge coeziunea internă. Se află
permanent în stare impură, aceste impurități conferindu-i diferite nuanțe de gri, verzui,
gălbui, roșiatic, albăstrui etc. elementele care colorează argila sunt fierul, magneziul și
carbonul.
 Praf (P), rocă mobilă alcătuită în mare parte din granule de cuarț foarte fine, al căror
diametru este cuprins între 0,005 – 0,05 mm. Poate ușor distins de argilă, deoarece
,,scrâșnește,, între dinți, în timp ce argila nu prezintă o astfel de calitate. Are o
permeabilitate scăzută, un potențial de dilatare – contracție redus. Un caz particular de
praf îl reprezintă loessul care are culoare galben deschis, este puțin argilos și are o
plasticitate scăzută, prezintă de cele mai multe ori ,,păpuși de calcar” de proveniență
fluvială sau terestră.
 Nisip (N), constituită din particule solide ce au diametrul între 0,05 și 2,00 mm
(fragmentele ce depășesc 2 mm se numesc pietrișuri). Granulele de nisip sunt vizibile
cu ochiul liber având forme rotunjite sau colțuroase. Cu cât dimensiunea granulelor
este mai mare, cu atât forma este mai rotunjită. Nisipul ,,pur” are în alcătuirea sa
aproape în totalitate cuarț și va avea culoarea albă, va fi aspru la pipăit și se scurge cu
 ușurință printre degete. Dacă este ,,impur” va fi galben, roșiatic, brun, verde sau chiar
negru (datorită prezenței unor minerale diferite sau a unor resturi organice). Este
extrem de permeabil când este pur și uscat și pulverulent.

În funcție de existența unor forțe superficiale de atracție, au fost delimitate două

categorii de pământuri (amintite și în capitolul anterior):
 Pământuri necoezive sunt clasificate după granulozitate, în funcție de predominanța
anumitor fracțiuni granulare, astfel:

Tabel 1. Clasificare pământurilor necoezive (STAS 1243 – 88)

DENUMIREA PĂMÂNTULUI MĂRIMEA FRACȚIUNII

NECOEZIV DOMINANTE (PESTE 50%), mm
Nisip fin peste 0,05 la max. 0,25
Nisip mijlociu peste 0,25 la max. 0,5
Nisip mare peste 0,5 la max. 2,0
Pietriș mic peste 2,0 la max. 20
Pietriș mare peste 20 la max. 70
Bolovăniș pste 70 la max. 200
Blocuri peste 200

 Pământurile coezive (argilele și prafurile) care se clasifică în funcție de plasticitate și

granulozitate (tabel 2).

Tabel 2. Clasificare pământurilor coezive (după STAS 1243 – 88)

Clasificarea Indice de
Nr. Argilă (sub Praf (0,005-0,05 Nisip (0,05-2
pământurilor plasticitate,
crt. 0,005 mm) mm) mm)
coezive Ip %
Mai puțin decât Mai puțin decât
1 Argilă grasă Peste 40 Peste 60
argilă argilă
Mai puțin decât
2 Argilă 25…50 35…60 Mai puțin de 30
argilă
Mai mult decât Mai puțin decât
3 Argilă prăfoasă 15…35 30…50
argilă praf
Mai puțin decât
4 Argilă nisipoasă 15…35 30…60 Peste 30
argilă
Argilă prăfoasă Mai mult decât
5 15…25 30…35 Peste 30
nisipoasă argilă
Mai mult decât
6 Praf argilos 10…25 15…30 Mai puțin de 30
nisip
Praf argilos Mai mult decât
7 5…20 15…30 Peste 30
nisipos nisip
Mai mult decât
8 Praf 5…15 0…15 Mai puțin de 30
argilă
Mai mult decât
9 Praf nisipos 0…10 0…15 Peste 30
nisip
Mai puțin decât Mai mult decât
10 Nisip argilos 5…20 15…30
nisip praf
Mai puțin decât Mai mult decât
11 Nisip prafos 0…10 0…15
nisip praf
 Identificarea pământurilor coezive și necoezive se face într-o etapă preliminară pe
teren, folosind criteriile indicate în anexele 1, 2 și 3 și, ulterior pe baza unor determinări în
laboratorul geotehnic, respectând o anumită metodologie de lucru. Metodele de analiză în
laborator vor fi detaliate în capitolele următoare sau la orele de laborator.

Bibliografie
Atkinson J. (2005), Soil mechanics, City University, London, UK, Elsevier Journal.
Boțu N., Mușat V. (2003),Geotehnica, Editura ,,Societății Academice Matei – Teiu Botez”,
Iași.
Stanciu A., Lungu I. (2006), Fundații. Fizica și mecanica pământurilor, Ed. Tehnică,
București.