Capitolul I.

Noțiuni generale referitoare la infracțiunea de violare a

sediului profesional

Libertatea umană înglobează și respectul datorat ființei umane. Pornind de la această

premisă, s-a impus adoptarea unor reglementări – atât internaționale, cât și naționale – care să
protejeze persoana fizică contra imixtiunilor de orice natură. Și în dezbaterile internaționale
s-a acordat o atenție specială promovării, consacrării şi ocrotirii dreptului la viaţă privată.

Pe baza acestor considerente, art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului

consacră dreptul oricărei persoane la respectarea vieţii sale private şi de familie, a
domiciliului şi a corespondenţei sale, text ce îşi are originea în art.12 al Declaraţiei
Universale a Drepturilor Omului.1 O formulare similară este dată protecţiei dreptului la viaţă
privată de art. 17 al Pactului internaţional privitor la drepturile civile şi politice, precum şi de
art. 7 al Cartei Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Ca temei juridic naţional al
acestui drept reţinem Constituţia României, Codul penal precum şi alte legi materiale interne
care conţin reglementări relative la dreptul la viaţă privată.

Protecţia dreptului la viaţă privată şi familială este garantată de Convenţia europeană

în art. 8. În linii generale, acesta garantează dreptul la intimitate, însă domeniul efectiv de
aplicabilitate a acestui articol este extrem de greu de determinat obiectiv, din cauza câmpului
vast de situaţii pe care le acoperă. Primul alineat al art. 8 garantează dreptul în discuție, iar al
doilea alineat prevede anumite condiții in care dreptul la viață privată și de familie poate fi
supus unor limitări, astfel încât să se păstreze echilibrul între drepturile individului și
interesele generale ale unei societăți democratice, atunci când ele pot intra în conflict.2

Convenția poate fi considerată un ''un instrument viu ce trebuie interpretat în lumina

condiţiilor vieţii actuale'' astfel că, în cazul dreptului la respectarea vieţii private şi de familie,
la domiciliu şi la corespondenţă această interpretare se materializează prin extinderea
domeniului de aplicabilitate a acestui articol.

Domiciliul poate fi considerat spațiul de libertate în care o persoană își desfășoară cea
mai mare parte a vieții sale private și familiale, fiind necesară ocrotirea acestuia într-o
societate democratică.

Având în vedere că în cadrul domiciliului, omul își desfășoară cea mai mare parte a
vieții sale private și trebuie acordată protecţie maximă beneficiarilor acestui drept, noțiunea
de ''domiciliu'' primește o conotație autonomă, care nu se suprapune peste accepțiunile pe
care le are în sistemele de drept intern ale statelor semnatare, înțelesul clasic fiind acela de
loc unde o persoană trăieşte în mod permanent, respectiv locul unde persoana obişnuieşte să
locuiască în mod exclusiv.3

1
Anamaria Florea – Inviolabilitatea domiciliului în viziunea CEDO: „Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare
în viaţa sa personală, în familia sa, în domiciliul său ori în corespondenţa sa, nici la atingeri aduse onoarei sau
reputaţiei sale. Orice persoană are dreptul la protecţia legii împotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri”.
2
Donna Gomien - Introducere în Convenţia europeană a drepturilor omului, Ed. All Beck, Bucureşti, 1996, pag.
59-60
3
Jacques Velu, Rusen Ergec - La Convention européenne des droits de l’homme, Bruylant, 1990, pag. 658
1
 Ținând cont de toate aceste aspecte precizate mai sus, în virtutea interpretării
extensive, judecătorii europeni au lărgit protecția prevăzută de art. 8 la sediul profesional al
unei persoane juridice.4 Argumentul, susținut și de doctrină, este acela că deși persoana
juridică e titulară a acestui drept, ea beneficiază de protecție pe baza faptului că în spațiile
sale, persoane fizice își desfășoară o mare parte a vieții lor private. Practic, persoana fizică
este cea care se bucură de acest drept, iar extinderea dreptului la respectarea inviolabilităţii
domiciliului şi în ceea ce priveşte persoana juridică constituie o situaţie de excepţie.5

Această protecție vizează și cabinetul unui avocat, așa cum s-a demonstrat și în cauza
Niemietz contra Germania. După ce Guvernul german susține că art. 8 din Convenție face o
distincție categorică între conceptele de domiciliu și viață privată și localurile profesionale,
Curtea a scos în evidență că noțiunea de ''home” se extinde și la localurile profesionale, lucru
valabil și în Germania. Fără a se ignora faptul că o mare parte a vieții private a unei persoane
se desfășoară și la locul de muncă, o diferență clară în ceea ce privește domeniul de
aplicabilitate al noțiunilor ar putea crea neplăceri: o persoană poate desfăşura „acasă”
activităţi legate de o profesie sau de comerţ, iar la birou sau la localul profesional, activităţi
de ordin personal.6

Situația perchezițiilor dispuse la sediul unui avocat, realizate cu scopul de a identifica

elementele unei infracțiuni săvârșite de unul dintre clienții lui, este complet diferită. În
raporturile dintre avocat și clienții săi trebuie să se țină cont de protejarea secretului
profesional și de încrederea dintre părți, astfel că perchezițiile trebuie să reprezinte situații de
excepție, însoțite de garanții procedurale absolute. Aceste percheziții ar trebui sa fie admise
doar în cazul în care un client abuzează de privilegiul confidențialității și ascunde probe în
cabinetul avocatului său. Această acțiune se justifică pentru că, într-un asemenea context,
avocatul comite o infracțiune de favorizare, iar această faptă trebuie urmărită și sancționată.

Înainte de hotărârea din cauza Niemietz, Curtea se orientase către această direcție, dar
într-o situație particulară, în care era vorba despre o percheziţie efectuată la domiciliul unei
persoane fizice, dar care era în acelaşi timp şi sediul unei societăţi comerciale sub patronatul
acesteia.7

Prin intermediul deciziei din cauza Colas Est şi alţii c. Franţa din 16 aprilie 2002 s-a
stabilit că sub incidența art. 8 intră și dreptul la inviolabilitatea sediului social al unei
persoane juridice, a agenţiei sale sau a spaţiilor sale profesionale.8 Conform doctrinei,
începând cu această hotărâre, nu se mai pune problema prelungirilor sociale şi profesionale
ale indivizilor, întrucât, domiciliul unei persoane juridice face obiectul unei protecţii
autonome a art. 89, asistând astfel la consacrarea unei „vieţi private comerciale”.10 . Un alt

4
CEDO, hot. Niemietz.
5
Radu Chiriță – Convenția europeană a drepturilor omului. Comentarii și explicații, ediția a 2-a, Ed. C.H.Beck,
București, 2008, pag. 446
6
Cauza Niemietz contra Germania, 16.12.1992, de pe http://jurisprudentacedo.com/Niemietz-contra-
Germaniei-Viata-privata-Definitie.html
7
CEDO, hot. Chappell c. Marea Britanie. În acest sens, a se vedea şi CEDO, dec. Keslassy c. Franţa.
8
Radu Chiriţă - Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Culegere de hotărâri 2002, Ed. C.H.Beck, Bucureşti,
2002, pag. 149.
9
Renucci, J.-F. - Tratat de drept european al drepturilor omului, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009, pag. 283
2
argument în susţinerea acestei poziţii îl constituie acela că art. 8 vorbeşte despre orice
persoană care are dreptul la domiciliu, fără a distinge între persoane fizice şi juridice.11

În ceea ce privește perchezițiile asupra unui sediu profesional, în dreptul român,

procedura internă pare să fie conformă cu cerințele Convenției, însă există anumite probleme
referitoare la anumite măsuri luate împotriva unei persoane juridice. Ca și exemplu, pot fi
menționate controalele poliției economice ori alte organe de control fiscal care, chiar dacă
persoana controlată refuză, intră frecvent în sediile acesteia, ridicând diverse lucruri.12

Curtea aminteşte că noţiunea de ''domiciliu” face obiectul al unei concepţii extensive

şi poate fi legată şi de localurile profesionale unde își desfășoară, în mod efectiv, activitatea
persoane fizice – de exemplu, angajații unei societăți.

Aşadar, având în vedere cele expuse, se poate trage concluzia că protecţia

inviolabilităţii domiciliului este recunoscută persoanelor juridice doar în considerarea faptului
că în localurile sale, persoane fizice îşi desfăşoară o mare parte a vieţii lor private. La acest
moment, inviolabilitatea sediului profesional este un drept recunoscut și ocrotit la nivel
internațional – dovadă stând și deciziile CEDO și CJUE în materie, dar și național, ținând
cont de introducerea infracțiunii de violare a sediului profesional în Noul Cod Penal al
României.

10
Laurence Burgorgue-Larsen - La protection du domicile des personnes morales, La France et la Cour
européenne des droits de l’homme, La jurisprudence en 2002, Bruylant 2003, pag. 180
11
Bîrsan, C. - Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, Vol. I Drepturi şi libertăţi, Ed.
All Beck, Bucureşti, 2005, pag. 662
12
Radu Chiriță – Convenția europeană a drepturilor omului. Comentarii și explicații, ediția a 2-a, pag. 516

3
 Capitolul II. Analiza și structura infracțiunii

1. Conceptul infracțiunii
Conform art. 224 NCP, infracțiunea de violare a sediului profesional constă în:

''(1) Pătrunderea fără drept, în orice mod, în oricare din sediile unde o persoană
juridică sau fizică își desfășoară activitatea profesională ori refuzul de a le părăsi la cererea
persoanei îndreptățite se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) În cazul în care fapta este săvârșită de o persoană înarmată, în timpul nopții ori
prin folosire de calități mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau
amenda.

(3) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.''

Ținând cont de principiul legalității incriminării, prevăzut de art. 1(2) NCP, această
infracțiune poate fi reținută doar cu privire la faptele săvârșite după intrarea în vigoare a legii
noi.13

2. Obiectul infracțiunii
În cazul violării sediului profesional, obiectul juridic generic este reprezentat de
dreptul la viață privată al persoanei. Această infracțiune are și un obiect juridic special și
anume dreptul la inviolabilitatea sediului profesional al persoanei și intereselor de serviciu ale
acesteia.

Obiectul material nu există.14

3. Subiecții infracțiunii
A) Subiectul activ

Acesta este necircumstanțiat, ceea ce înseamnă că subiect activ al violării sediului

profesional poate fi orice persoană fizică sau juridică cu capacitate penală. Este important de
precizat că proprietarul imobilului în care își are sediul profesional persoana juridică sau
fizică poate fi subiect activ al infracțiunii. Participația penală este posibilă în toate formele –
13
Mihail Udroiu – Drept penal. Partea specială(Noul cod penal). Sinteze și grile, Ed. C.H.Beck, București, 2014,
pag. 178
14
Nasty Marian Vlădoiu – Drept penal român. Partea special(Curs universitar), Ed. Universul juridic, București,
2014, pag. 112

4
coautorat, instigare și complicitate.15 Dacă fapta e săvârșită de trei sau mai multe persoane
împreună, sub forma coautoratului ori a complicității concomitente, se va reține circumstanța
agravantă legală prevăzută de art. 77 a) NCP.16 Astfel, NCP, spre deosebire de VCP(care
reținea această modalitate la infracțiunea de violare de domiciliu) nu reține ca formă agravată
comiterea faptei de trei sau mai multe persoane împreună, ci stabilește existența infracțiunii
în forma tip și circumstanța agravantă de la art. 77 a).

B) Subiectul pasiv

Acesta e reprezentat de orice persoană fizică – avocat, consultant, practician în

insolvență etc. ori persoană juridică – societate comercială, asociație ori fundație ce are în
folosință un anumit spațiu cu titlu de sediu profesional și care are dreptul să permită sau să
refuze intrarea ori rămânerea în respectivul spațiu.17

Nu prezintă importanță pentru reținerea acestei infracțiuni natura sediului; poate fi

vorba despre sediul principal, sucursală, agenție sau punct de lucru. De asemenea, poate fi
orice imobil. Nu contează pentru reținerea infracțiunii dacă persoana vătămată deține sediul
profesional în baza unui titlu legal sau nu.18

4. Condiția premisă
Ea este necesară pentru existența infracțiunii și constă în preexistența sediului
profesional. Prin ''sediu'' se înțelege acea clădire sau loc unde își are administrația și unde își
desfășoară activitatea o persoană, o organizație ori o instituție.19

5. Conținutul constitutiv al infracțiunii

A) Latura obiectivă

a) Elementul material constă în două forme:

- pătrunderea fără drept(acțiune), în orice mod, în oricare dintre sediile unde o

persoană fizică sau juridică își desfășoară activitatea profesională

15
Mihail Udroiu, ibidem – pag. 180
16
Nasty Marian Vlădoiu, ibidem – pag. 112
17
Nasty Marian Vlădoiu, ibidem – pag. 112
18
Mihail Udroiu, ibidem – pag. 180
19
Nasty Marian Vlădoiu, ibidem – pag. 112

5
 Cerința esențială în acest caz este ca pătrunderea în sediul profesional să se facă fără
drept, iar aceasta se reține și atunci când făptuitorul exercită abuziv dreptul pe care îl are.

Cu titlu de exemplu, fapta nu e tipică atunci când:

i. făptuitorul pătrunde doar pe un teren sau în orice alt loc împrejmuit ce ține de sediul
profesional – o persoană, pentru a ajunge mai rapid, în stația de autobuz, trece prin curtea
sediului prefesional al unei persoane fizice sau juridice

ii. o persoană pătrunde într-un sediu profesional folosit de mai multe persoane fizice
sau juridice, cu consimțământul uneia dintre persoanele care utilizează sediul

iii. o persoană pătrunde în spațiul unui sediu profesional, fundamentându-și acțiunea

pe o bază legală, chiar dacă persoana în drept să folosească spațiul se opune pătrunderii

- refuzul de părăsire presupune ca făptuitorul să se fi aflat la sediul profesional al persoanei

vătămate și, indiferent din ce motive, să refuze sa îl părăsească

Cerința esențială și în acest caz este ca refuzul de părăsire să fie fără drept. Refuzul de
părăsire trebuie să fie explicit și precedat de o cerere expresă din partea persoanei care
folosește spațiul în sensul părăsirii acestuia. În caz contrar, eroarea de fapt va profita
făptuitorului.

Cererea poate fi făcută nu numai de titularul acelui sediu(acționar majoritar, membru

în consiliu de administrație, persoană fizică autorizată etc), ci de orice persoană ce utilizează
acel spațiu sau care reprezintă persoana fizică sau juridică titular a sediului
profesional(angajații persoanei juridice, avocați colaboratori ai celui ce este titularul sediului
etc).20

Dacă sunt realizate ambele modalități ale elementului material se reține o infracțiune
unică de violare a sediului profesional,21 și nu un concurs de infracțiuni ori o infracțiune
continuată.

b) Urmarea imediată

Aceasta se materializează prin încălcarea dreptului la inviolabilitatea sediului profesional.

c) Legătura de cauzalitate

Această infracțiune este una de pericol abstract astfel încât legătura de cauzalitate
rezultă ex re, din însăși săvârșirea faptei prevăzute de norma de incriminare.22

20
Mihail Udroiu, ibidem – pag. 180-181
21
Nasty Vlădoiu, ibidem – pag. 112
22
Mihail Udroiu, ibidem – pag. 181

6
B) Latura subiectivă

Vinovăția poate îmbrăca forma intenției directe sau indirecte. Astfel:

- în cazul săvârșirii infracțiunii prin modalitatea pătrunderii fără drept, făptuitorul realizează
că pătrunde fără drept și fără consimțământul persoanei fizice sau juridice, titulară a sediului,
urmărind(intenție directă) ori acceptând(intenție indirectă) încălcarea inviolabilității sediului
profesional;

- în cazul săvârșirii infracțiunii prin modalitatea refuzului de a părăsi sediul profesional, la

cererea persoanei vătămate, autorul urmărește sau acceptă încălcarea inviolabilității sediului
profesional.

Mobilul și scopul nu prezintă importanță pentru existența infracțiunii, însă acestea pot
fi luate în considerare la individualizarea pedepsei.23

În cazul în care același imobil constituie atât sediul profesional al unei persoane fizice
ori juridice, cât și locuința unei persoane fizice, pentru a se stabili dacă în situația concretă a
fost vorba de violarea domiciliului sau violarea sediului profesional trebuie analizată intenția
cu care făptuitorul a comis infracțiunea(în primul rând, dacă cunoștea dubla destinație a
imobilului și, în al doilea rând, dacă a urmărit pătrunderea în sediul profesional sau în
locuință).24

6. Forme. Modalități. Sancțiuni.

a) Forme

Actele preparatorii și tentativa în modalitatea pătrunderii fără drept sunt posibile, dar
nu sunt incriminate. Nu este posibilă tentativa la săvârșirea violării sediului profesional în
varianta refuzului de părăsire.

Această infracțiune se consumă în momentul pătrunderii fără drept și fără

consimțământul persoanei vătămate în sediul profesional al acesteia, respectiv în momentul
refuzului de a părăsi sediul profesional. Este o infracțiune continuă, atunci când prezența
ilicită în sediu se prelungește în timp, caz în care se epuizează în momentul părăsirii acelui
loc. Se poate săvârși în formă continuată.25

23
Nasty Vlădoiu, ibidem – pag. 113
24
Mihail Udroiu, ibidem – pag. 181
25
Nasty Vlădoiu, ibidem – pag. 113

7
 Fapta de violare a sediului profesional poate fi reținută în concurs cu infracțiuni
precum omorul, violul etc.26

Dacă un furt este comis prin violarea sediului profesional, se reține infracțiunea de
furt calificat prevăzută de art. 229(2) lit. b) NCP în care e absorbită violarea sediului
profesional. Prin analogie, se va reține forma agravată a tâlhăriei comisă prin violarea
sediului profesional prevăzută de art. 234(1) lit. f) NCP.

b) Modalități

Infracțiunea este incriminată într-o variantă tip și una agravată, ce are trei elemente
circumstanțiale. Astfel, varianta agravată se poate comite:

- de către o persoană înarmată – art. 225(2) NCP

Făptuitorul trebuie să aibă în mod vizibil asupra sa la momentul comiterii infracțiunii

o armă propriu-zisă, în înțelesul art. 179(1) NCP și art. 2 din Legea nr. 295/2004,27 ori să
săvârșească fapta prin utilizarea unei arme asimilate.28

- în timpul nopții – art. 225(2) NCP

Fapta trebuie comisă după ce întunericul a luat, efectiv, locul luminii și înainte de
apariția zorilor. Nu contează dacă autorul a profitat sau nu de timpul nopții.

În general, se folosește ca reper instalarea întunericului ca fenomen natural ori,

dimpotrivă, dispariția întunericului și apariția luminii diurne. De exemplu, dacă se comite
fapta într-un imobil luminat artificial se va reține forma agravată atunci când afară se
instalase întunericul.29

Instanțele vor face determinarea concretă după criteriul astronomic, care va ține
seama de ora, ziua, luna în care a fost săvârșită fapta.30

Dacă făptuitorul a pătruns în timpul zilei, dar fapta de violare a sediului profesional s-
a comis în aceeași împrejurare și prin refuzul de părăsire a acelui spațiu, agravanta se poate
reține când, până la comiterea faptei în modalitatea refuzului, se instalase noaptea. Acest
lucru se explică prin existența unei proces execuțional unic, iar comiterea unui singur act de

26
Mihai Udroiu, ibidem – pag. 182
27
Orice obiect sau dispozitiv a cărui funcționare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile,
substanțe explozive, aprinse sau luminoase, amestecuri incendiare ori împrăștierea de gaze nocive, iritante sau
de neutralizare, prevăzute de lege.
28
Sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natură a fi folosite ca arme și care au fost întrebuințate pentru
atac.
29
Sergiu Bogdan – Drept penal. Partea specială, Ediția a 3-a, Ed. Universul Juridic, București, 2009, pag. 144
30
Mihail Udroiu, ibidem – pag. 182

8
executare în condițiile acestei forme agravate atrage reținerea formei agravate pentru fapta
comisă sub forma unității naturale colective.31

- prin folosirea de calități mincinoase – art. 225(2) NCP

Calitatea mincinoasă este acea calitate neadevarată(indiferent dacă e vorba despre o

calitate oficială sau nu) pe care o persoană o invocă sau o atribuie altei persoane în scopul
inducerii sau menținerii în eroare a persoanei vătămate pentru a intra în sediu sau pentru a
refuza ieșirea din acesta.32 Calitatea utilizată trebuie să fie aptă fie pentru a permite intrarea
făptuitorului în sediul profesional, fie pentru a refuza părăsirea lui. Dacă folosirea acelei
calități constituie prin ea însăși o infracțiune, se va reține concursul de infracțiuni – de
exemplu, uzurparea de calități oficiale, prevăzută de art. 258 NCP.33

c) Sancțiuni

În varianta tip, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani ori amenda, iar în
varianta agravată, pedeapsa e închisoarea de la 6 luni la 3 ani ori amenda.

7. Aspecte procesuale
Acțiunea penală se pune în mișcare, atât pentru forma tip, cât și pentru cea agravată la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Judecătoriei îi revine competența de judecată în
primă instanță. Urmărirea penală este efectuată de organele de urmărire penală.34

31
Aspecte valabile prin analogie cu infracțiunea de violare de domciliu. A se vedea Sergiu Bogdan, op. cit., pag.
144.
32
Sergiu Bogdan, ibidem – pag. 144
33
Mihail Udroiu, ibidem – pag. 182
34
Nasty Vlădoiu, ibidem – pag. 113

9
 Capitolul III. Legătura cu infracțiunea de violare de domiciliu

Diferența între infracțiunea de violare de domiciliu și violare a sediului profesional se

materializează sub două aspecte:

(1) în ceea ce privește obiectul juridic special:

- în cazul violării sediului profesional este vorba despre dreptul la inviolabilitatea sediului
profesional,
- în cazul violării de domiciliu se discută despre dreptul la inviolabilitatea domiciliului și,
implicit, a libertății individuale și a vieții private a persoanei fizice. Domiciliul, în sensul art.
224 NCP, este o noțiune autonomă, ce cuprinde acele spații(locuință, încăpere, dependință
sau loc împrejmuit ținând de acestea) în care locuiește persoana vătămată și în care aceasta își
desfășoară viața privată, neprezentând importanță dacă persoana vătămată deținea imobilul în
baza unui titlu legal sau nu.35

(2) în ceea ce privește subiectul pasiv:

- în situația violării sediului profesional, subiectiv pasiv poate fi orice persoană fizică(avocat)
sau juridică(societate comercială) care utilizează un anumit spațiu cu titlu de sediu
profesional și care are dreptul de a permite sau a refuza intrarea ori rămânerea în aceste spații.
- în situația violării de domiciliu, subiectiv pasiv poate fi orice persoană fizică în folosința
căreia se află locuința, încăperea, dependința sau locul împrejmuit ținând de acestea și care
are dreptul de a permite sau a refuza intrarea ori rămânerea în aceste spații.36

Astfel, se poate conchide că distincția între cele două infracțiuni se face în funcție de
subiectul pasiv și de suprafețele ce sunt protejate de legea penală.

35
Mihail Udroiu, ibidem - pag. 169
36
Mihail Udroiu, ibidem – pag. 171

10
 Capitolul IV. Jurisprudență relevantă în materie

1. Jurisprudența CEDO

A) Cauza Kopp vs. Elveția, 25 martie 1998

Conform jurisprudenței CEDO, domiciliul este considerat locul unde o persoană
fizică ori juridică își înfăptuiește activitatea profesională sau comercială(sediul unei societăți,
al agenției ei sau al sediilor sale profesionale, cabinetul unui avocat).37

Astfel, în această cauză, reclamantul, avocatul Kopp, ce deținea un cabinet de

avocatură împreună cu alți asociați, în cadrul apelului administrativ adresat Consiliului
Federal s-a plâns că între 21 noiembrie – 11 decembrie 1989(așa cum a constaat mai târziu
Curtea Europeană) liniile telefonice ale firmei sale au înregistrate astfel încât s-a încălcat
dreptul la viață privată, prevăzut de art. 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Apelul i-a fost respins în unanimitate.

Curtea Europeană s-a bazat pe faptul că din moment ce interceptările telefonice

constituie o imixtiune în viața privată și în corespondența unei persoane, trebuie să se bazeze
pe o lege care să fie clară și previzibilă, cu atât mai mult cu cât tehnologia folosită în astfel de
cazuri devine din ce în ce mai sofisticată. În înțelesul art. 8 din Convenție, faptul că măsura
trebuie să fie în concordanță cu legea înseamnă că respectiva măsură luată trebuie să aibă o
bază în dreptul material(în speță, legea elvețiană). De asemenea, se cere ca legea să fie
previzibilă pentru persoana în cauză, acest lucru referindu-se la posibilitatea unui om de a
întrevedea consecințele încălcării legii.

Reclamantul a considerat că în cazul de față, pentru măsura luată, nu a existat o bază

în cadrul legii elvețiene, invocând ca și argument faptul că secțiunile 66(1 bis) și 77 ale
FCPA(Foreign Corrupt Practices Act) interzice în mod expres interceptarea liniilor telefonice
ale unui avocat în exercitarea profesiei sale.

Comisia a acceptat acest argument, de vreme ce prevederile legale în materie au ca

scop, printre altele, protejarea relațiilor profesionale dintre avocat și clienții săi. Pentru ca
această relație să fie cu adevărat respectată, trebuie să se prezume că toate conversațiile
telefonice din cadrul unui cabinet de avocatură sunt de natură profesională. Interpretarea
autorităților elvețiene în sensul că aveau voie să înregistreze și să asculte discuțiile unui
avocat înainte de a decide dacă acestea se aflau sub incidența privilegiului profesional nu
poate fi acceptată.

Concluzia ar fi că legea elvețiană, scrisă ori nescrisă, nu precizează cu suficient de

multă claritate scopul și modalitățile în care ar trebui să procedeze autoritățile într-o astfel de

37
Mihail Udroiu, ibidem –pag. 178

11
cauză. În consecință, domnul Kopp, ca și avocat, nu s-a bucurat de protecția cerută de lege
într-o societate democratică.38

Prin urmare, s-a constatat încălcarea art. 8 din Convenție, sediile profesionale –
cabinetul de avocați Kopp și asociații săi – făcând parte din domiciliul persoanei, fiind
cuprinse implicit în noțiunea de viață privată.

B) Cauza Niemietz vs. Germania, din 16 decembrie 1992

În această cauză, reclamantul – avocatul Niemietz – s-a plâns că percheziția efectuată

de autoritățile judiciare la cabinetul său de avocatură reprezintă o încălcare a dispozițiilor art.
8 din Convenție, iar că aceste percheziții au lezat clientela cabinetului său și reputația lui de
avocat. Guvernul german a contestat existența vreunei imixtiuni, susținând că art. 8
delimitează în mod clar între viața privată și domiciliu, pe de o parte și localurile
profesionale, pe de altă parte.39

Cu privire la conținutul noțiunii de ˂domiciliu˃, este evident că include, în primul

rând, locuința unei persoane, chiar dacă aceasta ar fi, de exemplu, o rulotă pe care individul
respectiv o folosește drept casă. Instanța europeană nu e rigidă cu acest aspect, considerând
că această sintagmă de ˂domiciliu˃ poate primi o interpretare extensivă și că această noțiune
poate include și reședința secundară ori casa de vacanță a unei persoane pentru că aceasta
dezvoltă legături emoționale cu acea casă.

Pornind de la hotărârea Niemietz, se admite în prezent că dreptul la respectarea

inviolabilității domiciliului poate fi legat și de sediile profesionale ale unei persoane
juridice.40

Curtea a analizat această speță pornind de la premisa că respectul vieții private poate
îngloba, într-o anumită măsură, dreptul unui individ de a crea și dezvolta relații cu alte
persoane. Aceasta a considerat că nu este nici posibilă, nici necesară găsirea unei definiții
complete a noțiunii de viață privată. Totuși, a limita conceptul de viață privată la cercul intim
în care oricine își poate desfășura viața personală după cum dorește și a exclude în întregime
lumea exterioară a acestui cerc este restrictiv.

Astfel, nu există nici un motiv de principiu pentru a exclude din domeniul de

incidență al vieții private activitățile profesionale ori comerciale, în condițiile în care la locul
de muncă majoritatea oamenilor păstrează un contact cu lumea exterioară. De multe ori, este
dificil de trasat o linie între viața profesională și cea personală a unei persoane sau de distins
între un act profesional și unul privat. De aceea, Curtea a considerat că art. 8 oferă protecția

38
Kopp vs. Elveția, decizia din 25.03.1998, de pehttp://www.hrcr.org/safrica/privacy/kopp_switzerland.html și
http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-58144#{"itemid":["001-58144"]}
39
Mihail Udroiu, ibidem – pag. 179
40
Radu Chiriță – Convenția europeană a drepturilor omului. Comentarii și explicații, ediția a 2-a, pag. 445-446

12
unei persoane nu doar în cercul său intim, ci și în timpul și pe parcursul activității ei
profesionale.41

Tot în cadrul acestei spețe, judecătorul european a arătat că vocabula engleză ˂home˃
cuprinsă în textul englez la art. 8 se extinde, în anumite state contractante, printre care și
Germania, și la localurile profesionale. Această interpretare vine în concordanță cu versiunea
franceză a textului, deoarece termenul de ˂domiciliu˃ are o conotație mai extinsă decât
˂home(casă)˃ și poate include, de exemplu, biroul unei persoane care desfășoară o profesie
liberă, cum este și aceea de avocat.42

Este important de precizat că, deși titular al acestui drept e persoana juridică, ea nu
beneficiază de protecție decât în considerarea faptului că în localurile sale persoane fizice își
desfășoară o mare parte a vieții lor private. Astfel, protecția este acordată tot persoanei fizice,
nu celei juridice. Un argument în acest sens este faptul că art. 8 nu este aplicabil cu privire la
localul persoanei juridice în care nimeni nu își desfășoară viața profesională.43

În concluzie, Curtea europeană, considerând că sediul profesional intră în sfera

noțiunii de ˂domiciliu˃, așa cum e ea înțeleasă conform art. 8, a constatat în această cauză
violarea dreptului la viață privată.

C) Cauza Société Colas Est vs. Franța, din 16 aprilie 2002

Prin intermediul acestei cauze, Curtea a extins protecția art. 8 din Convenție dincolo
de limitele sediului unde o persoană fizică își desfășoară activitatea profesională prin
recunoașterea dreptului unei societăți comerciale la respectarea sediului său, a agențiilor sau a
localurilor sale profesionale.44

În fapt, reclamanții au fost societățile Colas Est, Colas Ouest and Sacer, companii
specializate în construcția drumurilor în Colmar, Mérignac and Boulogne-
Billancourt(Franța). Acestea au fost supuse în 1985 unor proceduri de inspecție în materie de
concurență.45 În cadrul acestor proceduri, derulate de Direcția Generală pentru Concurență,
Protecția consumatorilor și luptă Antifraudă au investigate 56 de companii simultan.
Acestora li s-au confiscat câteva mii de documente din care s-a constatat că au fost încheiate
acorduri ilicite în ceea ce privește anumite contracte. Pe baza documentelor confiscate,
Ministerul Economiei, Finanțelor și Privatizării a înaintat cazul Consiliului Concurenței, care
a amendat reclamanții pentru implicare în practici ilegale.

41
Cauza Niemietz vs. Germania, din 16.12.1992, de pe http://jurisprudentacedo.com/Niemietz-contra-
Germaniei-Viata-privata-Definitie.html
42
Mihail Udroiu, ibidem – pag. 179
43
Radu Chiriță, ibidem – pag. 446
44
Mihail Udroiu, ibidem – pag. 179
45
Judecător dr. Diana Ungureanu – Protecția drepturilor omului și dreptul european al concurenței , de pe
http://www.freedomhouse.ro/old/attachments/161_prezentare%20freedom%20house%207%20.12.pdf

13
 Aceștia s-au adresat Curții de Apel din Paris invocând nelegalitatea perchezițiilor și a
confiscărilor, care s-au desfășurat în absența vreunui mandat. Curtea de Apel a amendat
primul reclamant cu 5 milioane de franci, al doilea cu 3 milioane de franci și pe al treilea cu 6
milioane de franci. Curtea de Casație a respins recursurile lor.

Bazându-se pe art. 8 al Convenției(dreptul la viață privată), reclamanții au susținut că

perchezițiile și confiscările ce au avut loc au fost desfășurate de ofițeri de investigație fără
vreo supraveghere ori restricție, tinzând să le afecteze ''domiciliul''.46

Este important de precizat că judecătorul european a considerat că vocabula engleză

˂home˃ se extinde și la localurile profesionale, având o conotație mai largă decât
˂home(acasă)˃.47

Curtea a reținut, în acest context, că a venit vremea să se admită că, în anumite

circumstanțe, drepturile garantate de art. 8 din Convenție pot include și dreptul de a respecta
sediul principal al unei companii, sucursale ale ei sau localuri profesionale. De asemenea, a
constatat că procedurile de inspecție au avut loc fără mandat.

Legislația incidentă sau practica de la acel moment nu au asigurat garanții adecvate

ori suficiente împotriva abuzului, la acest aspect adăugându-se faptul că autoritatea de
concurență a avut puteri foarte largi - putând determina oportunitatea, numărul, durata şi
amploarea inspecţiilor 48 și că a intervenit fără un mandat emis de un magistrat și fără ca un
ofițer superior de poliție să fie prezent.

Curtea a conchis, în unanimitate, că a existat o violare a art. 8 și a acordat fiecărui

reclamant 5,000 EURO pentru prejudiciul moral suferit și 6,700 EURO lui Colas Est, 10,200
EURO lui Colas Ouest și 4,400 EURO lui Sacer pentru cheltuielile de judecată.49

D) Cauza Roemen Schmit vs. Luxemburg, din 25 februarie 2003

În această cauză, Curtea a constatat încălcarea art. 8 – dreptul la viață privată și a art.
10 – dreptul la exprimare, considerând că cercetările realizate pentru a identifica sursa
jurnalistică sunt atingeri ale vieții private și ale dreptului la exprimare, ce pot fi justificate
doar în situații excepționale.

În fapt, reclamantul, jurnalist, a publicat un articol prin care acuza un ministru că ar fi

comis fraude privind regimul TVA și, ca urmare, a fost sancționat contravențional. El a
prezentat mai multe documente care să susțină afirmațiile lui, inclusiv decizia de sanționare.

46
Cauza Société Colas Est vs. Franța, din 16.04.2002, de pe
http://sim.law.uu.nl/sIm/CaseLaw/hof.nsf/e4ca7ef017f8c045c1256849004787f5/ffbf026de6ad30da41256b9f0
0442468?OpenDocument
47
Mihail Udroiu, ibidem – pag. 179
48
Radu Chiriță, ibidem - pag. 514
49
Cauza Société Colas Est vs. Franța, din 16.04.2002, ibidem.

14
În urma unei plângeri penale a ministrului, s-a deschis o anchetă penală pentru violarea
secretului profesional. În cadrul ei, s-au desfășurat două percheziții la domiciliul și sediul
profesional al jurnalistului cu scopul de a identifica persoanele care i-au dezvăluit acestuia
acte acoperite de secretul profesional.

Curtea a considerat că art. 10 al Convenției a fost încălcat pentru că acele percheziții

s-au făcut cu scopul de a identifica sursa jurnalistică, astfel că a avut loc o ingerință în
libertatea de exprimare garantată de articolul mai sus menționat.
Problema care se pune este aceea a necesității imixtiunii într-o societate democratică.
În legătură cu acest lucru, instanța europeană a constatat că articolul publicat viza un subiect
de interes general, iar autoritățile au realizat două percheziții în spațiul unde jurnalistul își
desfășura activitatea profesională50 – un alt argument în favoarea ideii că din viața privată a
unui om fac parte și activitățile legate de muncă – pentru a descoperi sursa acelui articol.
Mai mult, perchezițiile s-au desfășurat fără ca autoritățile să verifice mai întâi dacă
actul în cauză era acoperit de regulile privind secretul profesional. Astfel, măsura nu poate fi
considerată ca fiind suficient justificată. Pentru aceleași motive, Curtea a reținut că a fost
încălcat și art. 8 privind inviolabilitatea domiciliului, locul în care s-au realizat perchezițiile
fiind, în fapt, sediul profesional al jurnalistului.

E) Cauza Petri Sallinen vs. Finlanda, din 27 septembrie 2005

În fapt, reclamanții sunt 18 cetățeni finlandezi. Dl Sallinen era membru al Baroului

finlandez și ceilalți 17 reclamanți erau clienții săi la momentul respectiv. În ianuarie 1999,
poliția a percheziționat și a confiscat anumite materiale de la sediul dlui Sallinen în cursul
unei anchete în care acesta a fost considerat a fi martor. Un al doilea mandat de percheziție a
fost emis pe baza faptului că a fost suspectat că a ajutat și instigat la infracțiunea de fraudă ce
ar fi fost comisă de doi dintre clienții săi.

Cei doi clienți au fost ulterior acuzați de fraudă, dar nu au fost aduse acuzații
împotriva primului reclamant. Dl Sallinen a solicitat, fără succes, instanțelor judecătorești
naționale să revoce sechestrul. Poliția a reținut o copie a unuia dintre hard disk-urile
domnului Sallinen, pe care figurau, printre altele, și aspecte ale vieții private a trei dintre
reclamanți. Ei au cerut, printr-o acțiune introdusă în fața instanțelor interne, ca sechestrul să
fie revocat.

Toți reclamanții au susținut că perchezițiile realizate și confiscarea hard disk-ului

reprezintă acțiuni prin care li s-au încălcat drepturile, invocând violarea art. 6 – dreptul la un
proces echitabil, art. 8 – dreptul la respectarea vieții private și a corespondenței și art. 13 –
dreptul la un remediu efectiv.51

50
Cauza Roemen Schmit vs. Luxemburg, din 25.02.2003, de pe http://jurisprudentacedo.com/Roemen-si-
Schmit-c.-Luxemburg-Sursa-jurnalistica.-Perchezitii.-Libertatea-presei.html
51
Cauza Petri Sallinen vs. Finlanda, din 27.09.2005, de pe
http://sim.law.uu.nl/SIM/CaseLaw/hof.nsf/d0cd2c2c444d8d94c12567c2002de990/49fc9f7ab01c4ebac125708
8002e521f?OpenDocument

15
 Curtea a reamintit că art. 8 se aplică și sediului profesional al unei persoane în măsura
în care aceasta își desfășoară o bună parte a vieții sale private în acel spațiu. Astfel,
percheziționarea și ridicarea hard-ului calculatorului constituie o ingerință în dreptul prevăzut
de art. 8. O asemenea imixtiune este posibilă doar dacă e prevăzută de legea internă, iar prin
legea internă se înțeleg acele acte legislative care oferă garanții suficiente contra unei aplicări
arbitrare.52

În cazul de față, Curtea a sesizat că legislația finlandeză care reglementa posibilitatea

căutării într-un calculator și ridicarea memoriei acestuia nu cuprindea nici o formă de control
a acestei măsuri. Ca urmare, reclamanții au fost privați de protecția la care ar fi avut dreptul.

Instanța europeană a conchis că ingerința nu a fost conformă cu legea, astfel că a

existat o încălcare a art. 8, hotărând că nu are sens să mai analizeze separat plângerile
referitoare la art. 6 și art. 13. În consecință, a acordat domnului Sallinen 2,500 EURO pentru
prejudiciul moral suferit. Pentru 3 dintre reclamanți a acordat compensații de 870 EURO
pentru cheltuielile de judecată în fața instanțelor naționale și 6,000 EURO pentru cheltuielile
de judecată suportate la Strasbourg.53

F) Cauza Wieser and Bicos Beteiligungen GmbH vs. Austria, din 16

octombrie 2007
În această cauză, reclamanții sunt Bicos Beteiligungen GmbH, o societate cu
răspundere limitată cu sediul în Salzburg, precum și proprietarul acesteia și directorul general
dl Wieser, un cetățean austriac care locuiește în Salzburg, de profesie avocat. Bicos
Beteiligungen GmbH este o societate holding care este, printre altele, unicul proprietar al
societății cu răspundere limitată, NovaMed. Ambele companii au sediul în cabinetul de
avocatură al domnului Wieser.

La 10 octombrie 2000, a fost efectuată o percheziție în biroul domnului Wieser, în

cadrul unei proceduri penale privind comerțul ilegal în medicină, în special cu scopul de a
găsi facturi adresate Novamed. Un grup de ofițeri de poliție, în prezența domnului Wieser și
a unui reprezentant al Baroului Avocaților din Salzburg, a căutat pe hard-ul calculatorului
fișiere ce pot privi Bicos sau Novamed. De fiecare dată când domnul Wieser obiecta la o
examinare imediată a unui document, acesta era sigilat și depus la Tribunalul Regional din
Salzburg în conformitate cu articolul 145 din Codul de procedură penală.

În același timp, un alt grup de ofițeri a examinat echipamentele informatice ale

domnului Wieser și au copiat fișiere pe un disc. Un specialist IT și un reprezentant al Uniunii
Avocaților din Salzburg au participat foarte puțin la această operațiune, iar un proces-verbal a

52
Cauza Petri Sallinen vs. Finlanda, din 27.09.2005, de pe http://jurisprudentacedo.com/Notiunea-de-
domiciliu-Sediu-profesional-Petri-Sallinen-contra-Finlanda.html
53
Cauza Petri Sallinen vs. Finlanda, din 27.09.2005, de pe
http://sim.law.uu.nl/SIM/CaseLaw/hof.nsf/d0cd2c2c444d8d94c12567c2002de990/49fc9f7ab01c4ebac125708
8002e521f?OpenDocument

16
fost încheiat mult mai târziu în acea zi. Domnul Wieser nu a fost informat asupra rezultatelor
perchezițiilor.

Reclamanții au depus ulterior plângeri privitoare la modalitatea de realizare a

perchezițiilor și a confiscării electronice a datelor, susținând că a existat o violare a secretului
profesional al domnului Wieser n conformitate cu articolul 9 din Legea Avocaților. Aceste
plângeri și altele ce au urmat au fost respinse de instanțele austriece.54

Bazându-se pe art. 8 din Convenție(dreptul la respectarea vieții private și a

corespondenței), reclamanții s-au plâns că biroul domnului Wieser a fost percheziționat și
date electronice au fost confiscate, astfel că a existat o violare a acestui drept.

Curtea a constatat încălcarea art. 8 privind perchezițile și confiscarea datelor

electronice. A specificat că există reguli clare și specifice pentru astfel de cazuri, reguli
prevăzute de Codul austriac de procedură penală și că, din practica de până atunci, acestea se
aplicau și datelor electronice.

Aceste reguli au fost respectate privitor la copiile documentelor luate de pe hard disk,
dar nu și în privința datelor electronice: membrul din cadrul Uniunii Avocaților nu a putut
supraveghea așa cum trebuie percheziția fiind ocupat cu căutarea documentelor de hârtie;
procesul-verbal a fost întocmit prea târziu, iar domnul Wieser nu a fost informat asupra
rezultatelor. După analiza cazului, Curtea a reținut că ofițerii de poliție nu au respectat acele
reguli menite să prevină un control arbitrar și să protejeze sediul profesional și secretul
profesional al reclamantului și că măsurile perchezițiilor și a confiscării datelor au fost
disproporționate față de scopul legitim urmărit.

Ca urmare, instanța europeană a decis în unanimitate că a existat o violare a art. 8.

Reclamantului i s-au acordat 2,500 EURO pentru prejudiciul moral suferit și 10,000 EURO
pentru cheltuieli de judecată.55

Având în vedere că art. 8 privitor la dreptul la inviolabilitatea domiciliului se aplică și

sediilor profesionale ale unor persoane fizice sau juridice și că acestea pot fi subiectul unei
percheziții, Curtea impune statelor un control al acestor activități, tocmai pentru că
perchezițiile pot reprezenta o ingerință în drepturile prevăzute la art. 8.

Elementul esențial în funcție de care se stabilește că o asemenea măsură e necesară

într-o societate democratică este controlul judiciar anterior sau posterior al legalității măsurii

54
Cauza Wieser and Bicos Beteiligungen GmbH vs. Austria, din 16.10.2007, de pe
http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-82711#{"itemid":["001-82711"]}
55
Cauza Wieser and Bicos Beteiligungen GmbH vs. Austria, din 16.10.2007, de pe
http://sim.law.uu.nl/SIM/CaseLaw/hof.nsf/e4ca7ef017f8c045c1256849004787f5/3facbc36bc9b2cecc1257375
0036945a?OpenDocument

17
deoarece Curtea a precizat că, dacă o instanță de judecată intervine, măsura poate fi socotită
ca arbitrară mult mai greu.56

Pentru a determina proporționalitatea unei percheziții și necesitatea ei într-o societate

democratică, Curtea utilizează următoarele criterii:

- gravitatea faptei în raport de care se realizează ancheta penală

- circumstanțele în care s-a decis realizarea percheziției, în special existența, la acel moment,
a altor probe cu privire la existența infracțiunii

- conținutul și scopul ordinului de percheziție, precum și măsurile luate pentru a reduce

impactul măsurii la un nivel rezonabil, ținând cont de posibilele repercusiuni asupra
persoanelor afectate de percheziție

Instanța europeană a precizat că o percheziție nu poate fi justificată atunci când

mandatele au fost extrem de generale, neprecizând nimic despre fapta anchetată, despre
locurile care făceau obiectul percheziției ori despre bunurile care trebuiau ridicate, lăsând
astfel la dispoziția anchetatorilor aspecte extrem de importante. Ca urmare, un număr mare de
obiecte, inclusiv memoriile calculatoarelor reclamanților au fost ridicate, iar în acest timp
reclamanții au rămas într-o stare de ignoranță completă cu privire la motivele operațiunii.57

2. Jurisprudența CJUE
După o perioadă de ezitări, C.J.U.E. a urmat jurisprudența Curții Europene a
Drepturilor Omului din cauzele Société Colas Est ș.a. vs. Franța și Niemietz vs. Germania
astfel încât a extins protecția oferită de dreptul la respectarea domiciliului și asupra sediilor
societăților comerciale în cauzele având ca obiect efectuarea unei percheziții la sediile acestor
societăți cu ocazia investigațiilor efectuate în materia dreptului concurenței de către Comisia
U.E.

Dezvoltarea jurisprudenței C.J.U.E. a avut ca scop asigurarea și în dreptul U.E. a unei

protecții efective împotriva intervențiilor arbitrare ori disproporționate ale autorităților
publice în sfera activităților private ale persoanelor fizice sau juridice.

A) Cauzele reunite 46/87 și 227/88, Hoechst AG vs. Comisiei, din 21

septembrie 1989

56
Radu Chiriță, Comentarii și explicații, ediția a 2-a - pag. 514
57
Radu Chiriță, ibidem - pag. 515

18
 În cauzele reunite 46/87 și 227/88, Hoechst AG vs. Comisiei, cauzele Dow Benelux și
Dow Chemical Iberica, C.J.C.E. a apreciat că art. 8 nu este aplicabil sediilor comerciale, ci
doar locuințelor private ale persoanelor fizice.58

În cauzele reunite 46/87 și 227/88, Hoechst AG vs. Comisiei, dispunând de informaţii

care-i permiteau să prezume existenţa unor acorduri sau practici concertate privind stabilirea
preţurilor şi cotelor de livrare a PVC-ului şi polietilenei între anumiţi producători şi furnizori
ai acestor substanţe în Comunitate, Comisia a decis să desfăşoare o investigaţie la mai multe
întreprinderi, printre care reclamanta, şi a adoptat, cu privire la aceasta, decizia în litigiu din
15 ianuarie 1987.

La 20, 22 şi 23 ianuarie 1987, Comisia a încercat să desfăşoare investigaţia în cauză,

însă reclamanta a refuzat să se supună, pe motiv că era vorba despre o percheziţie ilegală.
Reclamanta şi-a menţinut acest punct de vedere în răspunsul la un telex prin care Comisia îi
cerea să se angajeze că se va supune investigaţiei, sub sancţiunea unei penalităţi cu titlu
cominatoriu de 1000 ECU pentru fiecare zi de întârziere. Comisia a adoptat atunci decizia în
litigiu din 3 februarie 1987, prin care i-a aplicat penalitatea cu titlu cominatoriu menţionată
mai sus.

Prin decizia din 12 februarie 1987, Amstgericht(instanţă locală) Frankfurt am Main a

respins cererea Bundeskartellamt (autoritatea germană competentă în materie de concurenţă),
căreia îi fusese solicitată asistenţa în conformitate cu Regulamentul nr. 17, cerere pentru
obţinerea unui mandat de percheziţie, pe motiv că nu îi fusese furnizat niciun element de fapt
care să justifice prezumţia existenţei unor acorduri sau a unor practici concertate.

Prin Ordonanţa din 26 martie 1987, preşedintele Curţii de Justiţie a respins cererea
reclamantei de suspendare a executării deciziei prin care s-a dispus investigaţia şi a deciziei
prin care s-a aplicat penalitatea cu titlu cominatoriu.

La 31 martie 1987, Bundeskartellamt a obţinut de la Amstgericht Frankfurt am Main

un mandat de percheziţie, emis în favoarea Comisiei. Aceasta a efectuat investigaţia pe 2 şi 3
aprilie 1987.

După ce i-a oferit reclamantei posibilitatea de a-şi face cunoscut punctul de vedere şi
după ascultarea Comitetului consultativ privind înţelegerile şi poziţiile dominante, Comisia a
stabilit o penalitate cu titlu cominatoriu definitivă de 55 000 ECU, respectiv, 1000 ECU pe zi,
de la 6 februarie la 1 aprilie 1987 inclusiv, prin decizia în litigiu din 26 mai 1988.59

58
Judecător dr. Diana Ungureanu – ibidem.
59
Cauzele reunite 46/87 și 227/88, Hoechst AG vs. Comisiei, decizia din 21.09.1989, de pe
http://www.ier.ro/sites/default/files/traduceri/61987J0046.pdf

19
B) Cauza Limburgse Vinyl Maatschappij NV ş.a. împotriva Comisiei
Comunităţilor Europene, decizia din 20 aprilie 1999
Având în vedere cauzele anterioare, în care CJE nu a susținut aplicabilitatea art. 8
asupra sediilor profesionale, în aceasta a urmat jurisprudența CEDO în materie, cu mențiunea
că: ''împrejurarea că jurisprudenţa C.E.D.O. relativ la aplicabilitatea art.8 din Convenţia
europeană persoanelor juridice a evoluat după pronunţarea cauzelor Hoechst, Dow Benelux şi
Dow Chemical Iberica nu are incidenţă directă asupra considerentelor soluţiilor adoptate prin
aceste hotărâri.”60

C) Cauza C-94/2000, Roquete Frères SA vs. Comisiei

Această cauză a vizat situația în care Comisia trebuie să pătrundă în forță în interiorul
unor sedii profesionale și agenții economici se opun. Astfel, s-a reținut că este necesară
asistența autorităților naționale de concurență și, uneori, autorizarea judiciară emisă de
instanța națională competentă.61

D) Inspecţiile în alte spaţii potrivit Regulamentului nr. 1/2003

Regimul introdus prin Regulamentul(CE) nr. 1/2003 are ca scop asigurarea aplicării
eficiente a normelor europene în domeniul concurenței(UE), atât în interesul consumatorilor,
cât și al întreprinderilor și reducerea poverii administrative a întreprinderilor care desfășoară
afaceri în Europa. Acest regulament permite Comisiei sa își concentreze resursele pe punerea
în aplicare a regulilor privind încălcările cele mai grave din domeniul concurenței. Rolul
autorităților de concurență și instanțelor naționale va crește în ceea ce privește aplicarea
legislației UE în sfera concurenței, astfel garantându-se aplicarea efectivă și uniformă a
reglementărilor în materie.62

Art. 21 din Regulamentul 1/2003 menționează că este obligatorie autorizarea de către

o instanţă naţională, înainte ca decizia de inspectare a Comisiei să poată fi executată.
Dacă există o suspiciune întemeiată că anumite evidenţe sau alte registre privind
activitatea şi obiectul inspecţiei, care ar putea fi relevante pentru a dovedi o încălcare gravă a
art. 101 sau 102 T.C.E., sunt păstrate în orice alte sedii, terenuri şi mijloace de transport,
inclusiv în locuinţele directorilor, administratorilor sau ale altor membri ai personalului
întreprinderilor sau asociaţiilor de întreprinderi în cauză, instanţa naţională verifică:
- dacă decizia Comisiei este autentică

60
Cauza Limburgse Vinyl Maatschappij NV ş.a. împotriva Comisiei Comunităţilor Europene, decizia din
20.04.1999,

Judecător dr. Diana Ungureanu – ibidem și http://www.ier.ro/sites/default/files/traduceri/61994A0305.pdf

61
Cauza C-94/2000, Roquete Frères SA vs. Comisiei, de pe
http://www.freedomhouse.ro/old/attachments/161_prezentare%20freedom%20house%207%20.12.pdf
62
http://europa.eu/legislation_summaries/competition/firms/l26092_ro.htm

20
- dacă măsurile coercitive preconizate nu sunt arbitrare sau excesive, având în vedere:

• gravitatea încălcării suspectate,

• importanţa dovezilor cercetate,
• implicarea întreprinderii în cauză şi
• probabilitatea acceptabilă ca evidenţele şi registrele de afaceri legate de obiectul
inspecţiei să fie păstrate în sediile pentru care se solicită autorizaţia.

Instanţa naţională poate solicita Comisiei explicaţii detaliate, însă ea nu poate să pună în
discuţie necesitatea inspecţiei. Legalitatea deciziei Comisiei poate fi examinată doar de
C.J.U.E.63

63
Judecător dr. Diana Ungureanu – ibidem.

21
 Bibliografie

A. Cărți. Tratate. Monografii

• Corneliu Bîrsan - Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole,

Vol. I Drepturi şi libertăţi, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005
• Radu Chiriţă - Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Culegere de hotărâri 2002,
Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2002
• Radu Chiriță – Convenția europeană a drepturilor omului. Comentarii și explicații,
ediția a 2-a, Ed. C.H.Beck, București, 2008
• Jacques Velu, Rusen Ergec - La Convention européenne des droits de l’homme,
Bruylant, 1990
• Donna Gomien - Introducere în Convenţia europeană a drepturilor omului, Ed. All
Beck, Bucureşti, 1996
• J.-F. Renucci - Tratat de drept european al drepturilor omului, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2009

B. Cursuri

• Sergiu Bogdan – Drept penal. Partea specială(Curs universitar), Ediția a 3-a, Ed.
Universul Juridic, București, 2009
• Mihail Udroiu – Drept penal. Partea specială(Noul cod penal). Sinteze și grile, Ed.
C.H.Beck, București, 2014
• Nasty Marian Vlădoiu – Drept penal român. Partea special(Curs universitar), Ed.
Universul juridic, București, 2014

C. Articole și reviste de specialitate

• Laurence Burgorgue-Larsen - La protection du domicile des personnes morales, La

France et la Cour européenne des droits de l’homme, La jurisprudence en 2002,
Bruylant 2003
• Anamaria Florea – Inviolabilitatea domiciliului în viziunea CEDO
• Judecător dr. Diana Ungureanu – Protecția drepturilor omului și dreptul european al
concurenței

D. Surse electronice

• Cauza Niemietz contra Germania, 16.12.1992, de pe

http://jurisprudentacedo.com/Niemietz-contra-Germaniei-Viata-privata-Definitie.html
• Kopp vs. Elveția, decizia din 25.03.1998, de
pehttp://www.hrcr.org/safrica/privacy/kopp_switzerland.html și
http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-58144#{"itemid":["001-
58144"]}

22
• Judecător dr. Diana Ungureanu – Protecția drepturilor omului și dreptul european al
concurenței, de pe
http://www.freedomhouse.ro/old/attachments/161_prezentare%20freedom%20house
%207%20.12.pdf
• Cauza Société Colas Est vs. Franța, din 16.04.2002, de pe
http://sim.law.uu.nl/sIm/CaseLaw/hof.nsf/e4ca7ef017f8c045c1256849004787f5/ffbf0
26de6ad30da41256b9f00442468?OpenDocument

• Cauza Roemen Schmit vs. Luxemburg, din 25.02.2003, de pe

http://jurisprudentacedo.com/Roemen-si-Schmit-c.-Luxemburg-Sursa-jurnalistica.-
Perchezitii.-Libertatea-presei.html

• Cauza Petri Sallinen vs. Finlanda, din 27.09.2005, de pe

http://sim.law.uu.nl/SIM/CaseLaw/hof.nsf/d0cd2c2c444d8d94c12567c2002de990/49f
c9f7ab01c4ebac1257088002e521f?OpenDocument

• Cauza Petri Sallinen vs. Finlanda, din 27.09.2005, de pe

http://jurisprudentacedo.com/Notiunea-de-domiciliu-Sediu-profesional-Petri-Sallinen-
contra-Finlanda.html

• Cauza Wieser and Bicos Beteiligungen GmbH vs. Austria, din 16.10.2007, de pe
http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-82711#{"itemid":["001-
82711"]}

• Cauza Wieser and Bicos Beteiligungen GmbH vs. Austria, din 16.10.2007, de pe
http://sim.law.uu.nl/SIM/CaseLaw/hof.nsf/e4ca7ef017f8c045c1256849004787f5/3fac
bc36bc9b2cecc12573750036945a?OpenDocument

• Cauzele reunite 46/87 și 227/88, Hoechst AG vs. Comisiei, decizia din 21.09.1989, de
pe http://www.ier.ro/sites/default/files/traduceri/61987J0046.pdf

• Cauza Limburgse Vinyl Maatschappij NV ş.a. împotriva Comisiei Comunităţilor

Europene, decizia din 20.04.1999, de pe
http://www.ier.ro/sites/default/files/traduceri/61994A0305.pdf

• Cauza C-94/2000, Roquete Frères SA vs. Comisiei, de pe

http://www.freedomhouse.ro/old/attachments/161_prezentare%20freedom%20house
%207%20.12.pdf

• http://europa.eu/legislation_summaries/competition/firms/l26092_ro.htm

23