Curs: Teorie Urbană.

Lector universitar: Severin Serghei

Tema 6: Exercitarea puterii în cadrul orașului.

6.1 Abordări ale politicii urbane și guvernarea orașelor.

Zilnic la nivel de oraș se iau decizii îndreptate să îmbunătățească starea diferitor sectoare ale vieții
urbane (infrastructură, transport public, investiții ș.a.) cu scopul de a crea o mai bună funcționare a
orașului, și implicit(тем самым), de a crea un mediu cât mai favorabil vieții omenești. Astfel se crează
impresia că activitatea oamenilor în cadrul orașului este ordonată nu de către acțiunile și deciziile
individuale, ci de către un mecanism intangibil (неприкосновенный, недосягаемый) care prin
intermediul „mâinei ascunse a pieții” dirijează mersul lucrurilor în oraș. Însă oricum privim
problema cădem de acord că puterea este o proprietate a oamenilor, nu o abstracție.
Toate discuțiile privind formațiunile urbane, organizarea spațiului urban, comportamentul și
aspirațiile (стремления) locuitorilor orașelor, se poate spune că depind într-o oarecare măsură de
relațiile de putere. Bineînțeles, trebuie de subliniat că nu poți găsi două orașe care să aibă un profil
politico-administrativ identic, chiar în interiorul aceluiași teritoriu național, ceea ce face ca
generalizările comparative să fie deosebit de dificile. O problemă nu mai puțin dificilă este faptul
că autonomia și puteria guvernelor/consiliilor orașelor variază foarte mult de la un loc la altul,
astfel încât unele guverne urbane ar putea fi considerate ca fiind pur șu simplu subordonate
administrației naționale, în timp ce altele se bucură de o independență fiscală, legislativă și juridică
considerabilă față de statul național.
Politica urbană, ca un domeniu de studiu care să studieze relațiile de putere în cadrul orașului a
apărut mai lent în unele țări (Marea Britanie) decât în altele (SUA), nemaivorbind de R. Moldova unde
aspectul relațiilor de putere nu e studiat deloc. Așa că aceste studii au reflecat situația privind
administrarea locală a orașelor având în vedere tradițiile și formele de guvernămând respective.
Ceea ce ne interesează pe noi este analiza modului în care diferite perspective politice privind
guvernarea urbană au căutat să explice organizarea și rezultatele relațiilor socio-instituționale
din oraș. În acest sens vom analiza în continuare conceptele teoriei elitiste și a celei pluraliste în
domeniul guvernării urbane, pentru a putea înțelege cine și cum ia deciziile în oraș.

6.2 Teoria elitei sau teoria elitistă.

Din vremea lui Aristotel, guvernarea orașului a fost în centrul discursului politic. Atenienii din vechime
nu credeau că orașul ar trebui să fie guvernat prin consimțământul(согласие) tuturor locuitorilor săi,
deoarece cetățeni, în viziunea lor, erau reprezentați doar de minoritatea non-sclavă(не рабское
меньшинство), în timp ce femeile, sclavii și străinii (adică ne-atenienii) au fost excluși de la luarea
deciziilor. Aristotel și urmașii săi credeau că conducători trebuiau să posede anumite calități și numai
cei cu un anumit nivel de educație și care erau guvernați de rațiune, nu de pasiune sau de dorința de
popularitate, erau potriviți pentru guvernare.
Această concepție clasică a fost abordată în continuare în lucrările unor teoreticieni politici, cum
ar fi Niccolò Machiavelli în secolul al XVI-lea, iar în secolele XIX și începutul secolului al XX-lea de
Vilfredo Pareto și Gaetano Mosca. Mai târziu acești autori considerau că toate formele de luare
a deciziilor prezentate ca fiind democratice erau în esență false și se constituiau pe noțiunea de „legea
feroasă a oligarhiei”( черный закон олигархии) formulate de Robert Michels, care susținea că toate
organizațiile și birocrațiile (în
 special partidele politice) se bazează pe autoritatea celor din vârful „copacului de luare a deciziilor”, în
timp ce alegătorii și membrii ai organizației joacă doar un rol de sprijin.
Ce influiență a avut acestă pretenție pentru universalitatea modelului de guvernare a elitei pentru
gestionarea orașelor? În special, sistemile democratice - cel mai apreciat din lume - pot fi, de asemenea,
pradă(жертва) acestor tendințe oligarhice în procesul său de luare a
deciziilor?
În anii 1920, Robert și Helen Lynd au încercat să găsească răspunsul în studiul lor faimos despre
"Middletown" - numele fictiv dat comunității arhetipale Midwest din Muncie, Indiana. Lynds a
concluzionat că o elită socială și economică a condus, de fapt, afacerile din Middletown și și-
au confirmat concluziile într-un studiu ulterior publicat opt ani mai târziu.
Studiile lui Floyd Hunter despre Atlanta, în anii 1940 și 1950, au văzut că regula elitei
este impregnate(пропитанный) în însăși structura vieții sociale și economice a orașului, unde cei cu
avere economică și autoritate politică ajung să decidă ce politici și decizii ar trebui luate în numele
majorității fără voce și fără putere.
Caracteristic aceste elite este tendința de a rămâne „ascunși” în spatele instituțiilor de autoritate centrală
sau locală, pe care le folosesc pentru a-și legitima acțiunile. Astfel între validarea unui astfel de
model (проверка такой модели) de guvernare a orașului pot fi aduse numeroase decizii ce poartă
amprenta intrasparenței și conflictului de interes (de ex. construcția anexei la clădirea Catedralei din
centrul or. Chișinău).

6.3 Concepția pluralistă în guvernarea orașelor.

Ca autor al a peste 40 de cărți și 200 de lucrări de cercetare, politologul american Robert Dahl
este, fără îndoială, unul dintre cei mai influenți autori despre guvernare care au apărut după cel de-al
doilea război mondial. Dar, în ciuda lucrărilor sale voluminoase despre teoriile democrației, studiul său
din 1961 despre New Haven, Connecticut, este încă citat ca fiind textul definitive cel mai importat
pentru ceea ce a devenit cunoscut sub numele de „pluralistul classic” în guvernarea orașelor.
Părerea lui Dahl a fost că viziunea convențională conform căreia grupurile de elită din cadrul
administrației locale și comunitatea de afaceri care a avut o influență asupra restului populației,
marcând doar lupte inter-facționale pentru putere, perturbând(нарушать) structura netedă a guvernului
urban. El a încercat să stabilească limitările viziunii elitiste prin examinarea evoluției istorice a
conducerii politice
în orașul New Haven, examinând sursele oficiale și neoficiale de menținere a funcțiilor și roluri cheie
de conducere în comunitate și utilizând chestionare detaliate și interviuri aprofundate.
Dahl a descoperit, de fapt, o politică oligarhică și elitistă în or. New Haven în secolele al XVIII-
lea și al XIX-lea, dar în secolul XX, a susținut el, conducerea orașului devine din ce în ce mai pluralistă
și diversificată. Răspunsul la întrebarea Cine guvernează orașul? poate fi dat destul de succint
ca
„nimeni în special” sau mai bine spus „nici un grup, în special”. Afirmația lui Dahl a fost că, deși
inegalitatea la nivelul indivizilor a existat cu siguranță și a fost transferată la nivel politic, el a crezut,
de asemenea, că mobilizarea grupurilor, competiția și coalizările au generat stuația că nici un grup nu
poate monopoliza puterea pentru mult timp.
Cu toate acestea, criticii pluralismului Dahlian au evidențiat că pentru înțelegerea structurii
puterii în orice comunitate este esențială înțelegerea modului în care sunt tratate problemele care nu
sunt atât de mult discutate, ci se află în afara agendei decizionale. Bachrach și Baratz, în studiul lor
devenit foarte influent „Două fețe ale puterii”, au arătat cât de puternice au fost interesele locale încât
au putut să domine agenda politică într-o asemenea măsură că interesele non-elitei nu au fost niciodată
reprezentate. În mod similar, Paul Peterson a susținut că măsurile de redistribuire sunt menținute în
afara agendei politice, deoarece guvernarea urbană este interesată să atragă și să păstreze
întreprinderile/afacerile care tind să evite mediile cu o politică fiscală severă.
 Astfel observăm că politica decizională în cadrul orașului este una mult mai complexă, aici se
intersectează interesele multiple ale autorilor politici, agenților economici și grupurilor de interes.
Problema constă în faptul că cei afectați de deciziile luate la nivel de oraș – populația orașului – sunt
lipsiți de reprezentivitate, iar proiectele de interes public, căzând și ele sub influența diferitor grupuri,
pierd din utilitate.
Indiferent ce model de guvernare putem întrezări în diferite orașe (Какую бы модель правительства
мы не видели в разных городах) trebuie să ne asigurăm de finalitatea proiectelor inițiate făcând apel la
autoritate, iar în cazul dat este necesară conlucrarea (сотрудничество) cu autoritățile publice locale,
deci avem nevoie să cunoaștem cât de eficientă va fi această conlucrare.