Asemănări și deosebiri între vechile și noile

minorități

Termenii de minoritate istorică, națională sau autohtonă se referă în general la

comunități ai căror membrii au o cultură și/sau o limbă sau religie proprie. Adesea,
devin minorități ca și consecență a redefinirii granițelor internaționale, iar zona în care
locuiesc trece de sub suveranitatea unei țări sub a alteia. De asemenea pot fi grupuri
etnice care din varii motive nu și-au putut forma propriul stat și fac parte dintr-o țară
mai mare sau chiar mai multe.

Noile grupuri minoritare rezultate din imigrații se referă de obicei la grupuri

formate din decizia indivizilor și a familiilor de a-și părăsi țara natală și de a emigra în
altă țară din motive uneori economice alte dăți politice. Așadar, aceste grupuri sunt
formate din migranți și refugiați și de descendeții lor a căror existență este una de
simplă tranziție pe teritoriul unei țări, alta decât cea de origine. În majoritatea
dezbaterilor actuale legate de minorități, aceste grupuri nu sunt recunoscute ca
minorități în sensul clasic, convențional.

Pot apărea probleme acute pentru a doua și a treia generatie de migranți, dar și
pentru minoritarii tradiționali din căsătorii mixte. Ei sunt supuși deciziei părinților lor
de a emigra, iar viața lor între doua limbi și culturi poate fi văzută fie ca experiență de
îmbogățire culturală, fie, cel mai adesea, o povară excesivă. Pentru a doua și a treia
generație de imigranți distanța dintre ei și cultura țării gazdă este mai mică decat între
părinții lor si aceasta, dar, deși au trecut printr-un proces de asimilare nu au ajuns la un
grad satisfăcător de integrare socio-economică.
 Istoric, grupurile de imigranți au reacționat foarte diferit la societatea majoritară
față de minoritățile naționale. Experiența demonstreză că, spre deosebire de
minoritățile naționale ale căror tradiții culturale pot pre data existența statului ai cărui
cetățeni sunt, imigranții a de obicei tendința să se integreze în societatea gazdă, adică
să adopte anumite practici ale comunității dominante (în special din punct de vedere
lingvistic) mai ușor. Mai ales dacă asta îi ajută să-și definească identitatea lor distinctă,
practicile și credințele. Sunt puțini imigranți au obiecții față de faptul că trebuie să
învețe limba oficială a țarii gazdă ca și condiție pentru a deveni cetățean sau că ai lor
copii trebuie să o învețe în școli. De obicei acceptă că șansele lor și ale copiilor în viață
depind de instituțiile statului care operează în limba majoritarilor.

Cererile minorităților istorice nu se limitează doar la tratarea egală a membrilor,

prezervării și dezvoltării identitare în cadrul societății dominante, ci se îndreaptă și
spre garantarea participării efective a mebrilor la viața publică prin măsuri care merg
de la autonomie teritorială sau non-teritorială până la secesiune.

În schimb, deși grupurile de imigranți caută anumite forme de participare în

viața publică din țările gazdă, alături de niște forme de acomodare pentru identitățile și
practicile lor distincte, nu există dovezi că acestea ar duce la forme de auto-guvernare
sau secesiune ca în cazul minorităților istorice.

Contrar dorințelor minorităților istorice, principalele cereri ale imigranților sunt

direcționate către înbunătățirea integrării lor în comunitățile gazdă. Imigranții caută să
reformeze principalele instituții publice în așa fel încât ele să ofere o mai largă
recunoaștere identităților lor și o mai largă acceptere a practicilor lor culturale, astfel
facilitând accesul lor la aceste instituții. Prin urmare, ei doresc ca școlile să ofere mai
multe informații despre experiența imigranților, locurile de muncă să se adapteze la
sărbătorile lor religioase sau la porturile lor tradiționale, agențiile guvernamentale să
asigure îngrijire medicală și asistență socială în asentiment cu tabu-urile culturale, și
multe altele.

Minoritățile istorice, în schimb, în general rezistă adaptării la aspecte ale

culturii dominante în ciuda stimulentelor economice și a presiunii politice de a o face
și caută recunoșterea oficială a limbii și a culturii lor, dar și de varii forme de
autonomie politică.

Bibliografie:

Roberta Medda-Windischer, Historical Minorities and Migrants: Foes or

Allies, Open Society Institute

Student: Mihai Victor Marian

Specializarea: Master Jurnalism și Studii Cultural Europene