Anda di halaman 1dari 27

Capitolul I

Anatomia și fiziologia glandei mamare


1.1 Glanda mamară -noțiuni de anatomie

Glanda mamară este în specia umană un organ pereche și simetric, anexat aparatului
reproducător și destinat secreției lactate. Uneori se constată prezenţa de glande
supranumerare (polimastie) sau absenţa lor (amastie), uni sau bilateral. În mod clasic
glanda mamară se întinde de la a II-a sau a III-a coastă până la al VI-lea sau al VII-lea cartilagiu
costal și de la marginea sternului până la linia axilară anterioară.

În realitate țesutul glandular mamar depășește aceste limite, extinzându-se, sub forma unui
strat subțire, pe fața antero-laterală a toracelui, pe o arie cuprinsă între claviculă, regiunea
epigastrică, mediosternală și marginea anterioară a dorsalului mare. Faptul a fost demonstrat prin
galactografii și prin introducerea albastrului de metilen intraductal de către Hicken și de
Haagensen prin examinări microscopice.

Conturul glandei nu este circular, ci prezintă patru prelungiri:

 Superioară sau subclaviculară;


 Internă sau parasternală;
 Inferioară sau submamară; toate trei sunt puțin dezvoltate comparativ cu
prelungirea axilară
 Prelungirea axilară sau externă , este uneori atât de mare încât formează o masă
axilară vizibilă, care se mărește premenstrual, în cursul lactației sau în congestiile
mamare acute post partum.

Această prelungire poate preta la confuzii cu lipoamele sau adenopatiile regiunii


axilare: de asemenea când este sediul unui carcinom, il poate induce în eroare pe clinician.

Pe secțiune verticală sânul prezintă următoarele straturi:

1. Pielea ;
2. Țesutul celulo-adipos pre- și retromamar;
3. Fascia glandei mamare și fascia axilară;
4. Glanda mamară.

1. Pielea este fină, subțire, mobilă, cu puțini foliculi pilosebacei care se pot uneori
transforma în chisturi și care pot fi confundate cu tumori mamare superficiale.
Atunci când plicaturăm pielea normală, plicaturile sunt paralele, fine și egale ca
grosime. Apariția unor indurații, pierderi ale mobilității, iar la plicaturare apariția unor
pliuri anarhice denotă posibila infiltrație neoplazică a tegumentelor.

Aspectul pielii sub formă de „coajă de portocală”-care apare în cancerul mamar- prin
mărirea adânciturilor foliculilor piloși, cauzată de edemul dermic, consecință a stazei
limfatice, secundară blocajului limfatic prin celulele canceroase.

Pielea sânului din șanțul submamar își pierde mobilitatea și este fixată la fascia
pectoralului prin fibre conjunctive.

Areola mamară e delimitată la periferie de o linie neregulată circulară, având un


diametru între 15-25mm. Ea conține glande sudoripare, sebacee și chiar glande mamare
accesorii. Glandele sebacee sunt mari, situate superficial, proiectându-se adesea sub formă
de mici noduli pe suprafața areolei, numiți tuberculii lui Morgagni. Aceștia, în timpul
sarcinii, se măresc în volum și sunt cunoscuți sub denumirea de tuberculii lui Montgomery.

Zona centrală a areolei prezintă o proeminență cilindrică sau conică, numită mamelon,
care are o lungime de 10-12 mm și o lățime de 8-10 mm, având pe extremitatea liberă un
număr de 15-20 de orificii mici, denumite pori galactofori, prin care se deschid canalele
galactofore.

Uneori se văd orificii mai dilatate ale canalelor prin care se scurg secreții (apoase,
lactescente, purulente, hemoragice); în cazul constatării ultimilor tipuri de secreție, vom
lua în discuție boli ale canalelor galactofore și ale lobului mamar începând cu simpla
ectazie, gândindu-ne apoi la papilomatoza intraductală și sfârșind cu carcinomul în situ.

În regiunea areolo-mamelonară, subdermic, se găsește mușchiul areolar alcătuit din


fibre musculare netede, dispuse într-un grup circular și altul longitudinal, care prin
contractie micșorează suprafața areolară și alungește mamelonul.

2. Țesutul celulo-adipos înconjoară glanda mamară în totalitate cu excepția zonei

areolo-mamelonare. El este dispus într-un strat pemamar care devine mai gros spre
periferia glandei, unde fuzionează cu stratul retromamar.

Stratrul premamar este format dintr-o serie de lobuli adipoși situați în mici fosete
adipoase, delimitate astfel: pe fața anterioară a glandei mamare se găsesc niște
proeminențe fibroglandulare, cu aspect triunghiular pe secțiune, numite crestele lui Duret
și care conțin fascia mamară, țesut fibros și parenchim glandular, având aspect de valuri. De
pe crestele lui Duret se desprind tractusuri conjunctive, numite ligamentele lui Cooper,
care le leagă de fața profundă a dermului, delimitând astfel lojele adipoase subcutanate.
Ligamentele lui Cooper constitue o legătură mobilă, dar foarte fermă, a glandei cu pielea
și au o importanță clinică deoarece ele produc retracția pielii în carcinomul mamar, care a
spart capsula (fascia) perimamară și începe să se extindă spre derm. Retracția ligamentelor
lui Cooper se reflectă clinic prin apariția aspectului de „coajă de portocală”, care este mai
accentuată, când se asociază și un edem al tegumentelor (aspect întâlnit și în mastita
carcinomatoasă).

Țesutul adipos subcutanat ca și țesutul grăsos din interiorul glandei poate suferi o
transformare granulomatoasă, în urma unui traumatism, dând adevărate tumori cu
caractere clinice suspecte de malignitate, în realitate fiind vorba de o afecțiune benignă
(lipomul sau citosteatonecroza sânului).

Țesutul celulo-adipos retromamar este mai subțire ca cel premamar, nu este divizat în
fosete adipoase și este solidarizat prin câteva trame fibroase de fascia mamară.

3. Fascia glandei mamare. Glanda mamară este învelită de o fascie (capsulă)

febroasă,dependentă de fascia superficială, care la nivelul sânului se împarte într-un strat


superficial și altul profund, care fuzionează la periferia glandei și se continuă în sus până la
claviculă, printr-un fel de lamă conjunctivă imprecis delimitată, constituind un fel de
ligament suspensor al mamelei, iar în jos fuzionează cu fascia pretoracică.

Fascia superficială are o structură foarte fină, e fenestră „ca un ciorap”, dar bine
delimitată aderă intim cu masa glandulară, dar poate fi individualizată pe fața ei externă.

Importanța aceste fascii constă în aceea că ea nu funcționeză ca un baraj de securitate în


invadarea procesului canceros, ci fiind fenestrată , pe alocuri, grăsimea prefascială mamară
comunică cu grăsimea situată între lobulii glandei mamare. De asemenea este străpunsă de
artere, vene , nervi și limfatice care unesc plexul limfatic glandular cu cel superficial
subcutanat .

Fascia axilară. În regiunea mamară în afară de fascia glandei mamare pe care am


descris-o și care îmbracă ca un ciorap glanda, mai există un întreg sistem de fascii fibro-
conjunctive care învelesc mușchii pectorali și iau parte la structura axilei. În operațiile
radicale (Halsted, Patey, Chiricuță) fascia axilară trebuie extirpată.

Sistemul fascial axilar are două fascii importante: fascia care învelește mușchiul marele
pectoral și un strat mai profund format din fascia micului pectoral.

Fascia profună axilară pleacă de pe claviculă , învelește mușchiul subclavicular, coboară


și prin dedublare învelește micul pectoral, pentru ca apoi să se continue cu ligamentul
suspensor al axilei; din aceasta un număr de fascicole aponevrotice se reflectă posterior
spre fascia mușchiului mare dorsal, constituind aponevroza bazei axilei. Deci formațiunile
anatomice axilare și grăsimea axilei sunt învelite de fascia axilară.

Leaf consideră ca ea solidarizează grăsimea axilară cu ganglionii limfatici ai axilei, fapt


ce ușurează îndepărtarea lor în bloc în cursul operațiilor radicale.

Se constată că după extirparea marelui pectoral stratul profund al fasciei acoperă ca o


perdea spațiul dintre marginea medială a micului pectoral și claviculă, făcând invizibil
spațiul prim intercostal. După ce acoperă prin dedublare micul pectoral se continuă în jos și
lateral formând ligamentul suspensor al axilei , mergând până la fascia mușchiului toraco-
brahial.

4. Glanda mamară de formă hemisferică și puțin conică prezintă o față anterioară convexă
și una posterioară plană. Volumul glandei variază atât în funcție de cantitatea țesutului celulo-
grăsos cât și de dezvoltarea parenchimului glandular în cursul vieții sub influiența factorilor
neuro-endocrini sau constituționali .

Este alcătuită din două elemente distincte: a) parenchimul epitelial sau țesutul glandular,
format la rândul lui din canale galactofore și acini, și din b) țesut conjunctiv care constituie
stroma organului respectiv.

a) Parenchimul este format din aproximativ 20 de lobi glandulari dispuși radiar în jurul
areolei , fiecare continuându-se cu un canal galactofor ce se deschide izolat, la nivelul
mamelonului, printr-un orificiu numit por galactofor, prezentând la baza mamelonului o dilatație
fuziformă, denumită sinus galactofor

Fiecare lob glandular , unitate morfofuncțională a sânului se împarte în lobuli, iar acestia în
acini.

Spre profunzime canalele galactofore se ramifică în canale excretoare interlobulare care la


rândul lor se continua cu canalele intralobulare, la capătul cărora se găsesc formațiunile
secretorii: acinii glandulari sub formă de alveole.

Canalele galactofore cu un diametru de 2-4 mm, prezintă cute longitudinale , proeminente în


lumen, fiind formate dintr-un epiteliu bistratificat, având un strat interior de celule cilindrice și
altul din celule cubice.

Acinii formați dintr-un epiteliu cu un singur rând de celule cubice sau cilinrice , au la
exterior celule turtite, ramificate , de natură mioepitelială, formând un dispozitiv centractil sub
formă de coșuleț.

b) Stroma este formată din țesut conjunctivo-vascular, care compartimentează parenchimul


epitelial al glandei în acini, lobi și lobuli. Se disting două feluri de țesut conjunctiv: lax
intralobular , bogat în vase și elemente celulare, care are un rol activ participând la toate
modificările histofiziologice ale parenchimului glandular și se dezvoltă odată cu acesta și țesut
conjunctiv dens, bogat în fibre colagene situat perilobular, formând septuri care separă lobii și
lobulii

Cancerele sânului se dezvoltă din țesutul glandular mamar. Elementele epiteliale și țesutul
conjunctiv sunt atât de „amestecate” încât este imposibil evidențierea unui plan de clivaj între
elementele constitutive ale glandei: de aceea chirurgul este obligat să secționeze și nu să disece
în intervențiile sale (cazul rezecțiilor sectoriale).

Dispoziția radiară a canalelor galactofore ne obligă la practicarea inciziilor radiare, evitând


astfel secționarea acestora.

Vascularizația sânului
Irigația arterială este asigurată de artera mamară internă (toracică internă), artera
mamară externă (toracică laterală sau externă) și din ramuri ale intercostalelor aortice .

Cunoașterea sistemului arterial al sânului este necesară pentru a putea efectua


introducerea cateterului intraarterial, ce ne servește la administrarea substanțelor
citostatice sau a substanțelor de contrast pt. explorări imagistice.

Sângele venos este drenat de către rețeaua venoasă superficială și rețeaua venoasă
profundă.

Rețeaua venoasă superficială este situată subcutanat și formează în jurul areolei


cercul anastomotic Haller, se varsă în venele superficiale ale regiunii vecine, îndeosebi
câtre baza gâtului și în final în venele jugulare.

Rețeaua venoasă profundă colectează sângele de la glanda și peretele toracic,


vărsându-se medial în vena mamară internă. Elementele neoplazice pot să ajungă în
teritoriul cav pe trei cai venoase, și anume:

a) pe calea venelor perforante trec în mamara internă, de aici în trunchiul brahio-


cefalic și apoi în cava superioară.

b) pe calea venei axilare și în continuare a venei subclaviculare și a trunchiului


brahio-cefalic, iar de aici în cava superioară.
c) pe calea venelor intercostale, care se anastomozează, cu venele vertebrale, ajung in
venele azygos și de aici în cava superioară.

În continuare, eventualele celule neoplazice trec din sistemul cav în inima dreaptă și
ajung in primul filtru: filtrul pulmonar. Acest filtru poate fi scurtcircuitat pe calea venelor
vertebrale și a plexului venos Batson, care fiind lipsit de valvule permite celulelor maligne
să emigreze împotriva curentului și să nideze în oasele bazinului, coloana vertebrală etc.

Limfaticele glandei mamare ajung la următoarele grupe regionale de


limfoganglioni axilari (principali), subclaviculari și toracici interni.

Pentru drenajul limfatic s-au descris două cai principale și mai multe accesorii.

Calea principală axilară drenează limfa din întregul sân prin intermediul a două
trunchiuri colectoare: unul lateral care adună limfa din jumatatea superioară a sânului și
unul medial, care adună limfa din jumatatea inferioară. Ambele colectoare se indreaptă
către ganglionii axilari.Calea principală mamară internă drenează partial limfa din
cadranele intern și central al sânului.

Căile accesorii:

o calea accesorie transpectorală


o calea accesorie retropectorală
o calea accesorie presternală
o calea retrosternală sau substernală

Calea descrisă de Gerota, formată din trunchiuri limfatice care pleacă din portiunea
inferointernă a sânului, însoțind vasele epigastrice superioare și perforând fascia și
muschiul drept abdominal, pentru a se vărsa în ganglionii cardiei și cei situați în ligamentul
falciform, explicând însămânțările ganglionare intraabdominale pe această cale.

Inervaţia sânului

Sânul este inervat de trei grupe nervoase, care converg radiar spre placa areolo-
mamelonară: grupul anterior, grupul lateral şi grupul superior.

În cursul dezvoltării, are loc un fenomen de captare, găsindu-se reunite trei reţele
arteriale de importanţă inegală: reţeaua subdermică, reţeaua preglandulară şi reţeaua
retroglandulară.
Arterele provin din artera mamară internă, din artera mamară externă, şi din arterele
costale, prin ramurile perforante. Venele urmează în sens invers acelaşi traiect cu arterele.

Vasele limfatice se împart in trei grupuri: extern, intern şi inferior. Grupul extern se
îndreaptă spre grupul toracic al limfonodulilor axilari; grupul intern ajunge la nodulii
limfatici situaţi pe traiectul vaselor mamare; grupul inferior se îndreaptă spre limfonodulii
axilari şi subclaviculari.

Limfaticele formează o reţea superficială şi una profundă. Reţeaua superficială


realizează un plex dermic şi altul sub-dermic, mai dens în regiunea areolară, iar cea
profundă se dispune inter şi peri-lobular. Vasele aferente de la acest nivel pot fi
sistematizate în căi principale şi secundare.

Căile principale sunt: axilară şi toracică internă. Vasele eferente ale căii axilare de la
marginea laterală a glandei înconjoară marginea inferioară a muşchiului marele pectoral
(uneori chiar îl străbate) şi ajung la limfonodulii axilari, îndeosebi la grupul limfonodulilor
mamari externi, dar şi la grupul central, scapular şi subclavicular. Ele colectează limfa la
limfonodulii supraclaviculari.

Limfonodulii mamari interni sau parasternali sunt aşezaţi de-a lungul vaselor
mamare interne. Ei colectează limfa din profunzimea glandei mai ales din cadranul medial
şi drenează fie în ganglionii cei mai interni ai regiunii supra-claviculare, fie direct în ductul
toracic sau în marea venă limfatică.

Calea supra-claviculară directă este reprezentată prin vase eferente care pornesc
din segmentul superior al regiunii mamare privind mamele ,împărţită, prin două linii
perpendiculare duse prin mamelon, în patru cadrane şi drenează limfa la limfonodulii
claviculari, fie pe deasupra, fie pe dedesubtul regiunii claviculare. Calea axilară centro-
laterală trece de la o regiune mamară la cea de partea opusă, ajungând la limfonodulii
axilari de partea opusă.

Calea accesorie inferioară, mai rar, porneşte de la segmentul inferior al regiunii


mamare şi se îndreaptă spre partea superioară a muşchiului marele drept abdominal.
Inervaţia glandei mamare provine din nervii intercostali, perechile a-II-a până la a-VI-a , din
ramura supraclaviculară a plexului cervical şi din ramurile toracice ale plexului brahial.
Inervaţia vegetativă este constituită din fibre, care merg de-a lungul vaselor.

Traumatismele sânului

Sânul prin poziționarea sa este adesea expus traumatismelor, contuziilor , plagilor sau
arsurilor. Aceste leziuni nu prezintă particularitați evidente față de traumatismele din alte
regiuni.

Citosteatonecroza ,sau granulomul adipos al sânului se datorează unei necroze, de obicei


posttraumatice, a grăsimii premamare. Histologic are aspectul autodigestiei locale a
grasimilor celulare , apoi a sclerozei conjunctivereacționale interesând ligamentele Cooper.
Apare la femei obeze cu mamele mari și moi , la care se constată o tumefacție pietroasă.
Leziune este superficială , adesea localizată subcutanat periareolar, avand marca
traumatismului. Tumora poate adera la piele , care poate fi retractată sau poate lua
aspectul cojii de portocală, sugerând clinic cancerul de sân.

Tumorile glandei mamare


Ca și în alte țesuturi sau organe și la nivelul glandei mamare se pot dezvolta atât tumori
benigne, cât și maligne.
Tumorile benigne ale glandei mamare

Cele mai frecvente sunt adenoamele și adenofibroamele. Apar la vârste tinere - de 20-
30 de ani- sunt tumori de obicei mici , consistente , elastice, frecvent unice. Sunt rotunde
sau ovale, cu margini bine delimitate față de țesuturile din jur. Nu aderă la piele și nu sunt
dureroase. Evoluția lor este foarte lentă, nu au adenopatie stelită (ganglionii regionali nu
sunt măriți). Deși, teoretic , diagnosticul delimitativ față de un cancer de sân este simplu;
practic, totdeauna numai exereza bioptică și examenul histopatologic pot preciza
diagnosticul. Se practică uneori puncția bioptică simplă sau cu instrumente speciale.

În cadrul acestor tumori benigne se încadrează și papiloamele intracanalicuare.


Acestea apar de obicei între 40-50 de ani și se caracterizează printr-o scurgere de sânge
prin mamelon. De reținut că uneori leziunile canceroase pot da scurgere de sânge prin
mamelon. Acesta impune ca în orice caz de „mamelă sângerândă” să facem un examen
histopatologiccare precizază diagnosticul.

Tumorile Phylode sunt tumori relativ rare, de obicei voluminoase, neregulate, cu


consistență, bine delimitată. Pot să perforeze (ulcereze) uneori pielea. Se tratează prin
mastectomie simplă.

Ca atitudine terapeutică generală, trebuie spus că nu numai incertitudinea


diagnosticului, dar și faptul că tumorile benigne pot degenera, ne obligă să intervenim
totdeauna chirurgical și să facem extirparea oricărei tumori, chiar dacă o considerăm
benignă.

Tumorile maligne ale glandei mamare

După țesutul din care derivă, tumorile maligne ale sânului pot fi :epitelion malign
(cancerul sânului) și sarcoamele.
Capitolul II
Cancerul de sân

DEFINIȚIE Cancerul de sân reprezintă o proliferare malignă a celulelor epiteliale ce


delimitează ductele galactofore sau lobulii sânului. Cancerul de sân este forma cea mai
comună de cancer la femeie (în afara cancerului de piele), iar la bărbați este rar.

Constituie forma cea mai frecventă , apare de obicei la femei între 40-60 de ani, dar se
poate întalni și la femei tinere , femei batrâne dar și la barbați.

Hormono dependența este un fapt bine cunoscut astăzi. Înlăturarea hormonilor


estrogeni prin castrarea bilaterală influențează în mod favorabil evoluția tumorilor și
metastazelor.

Aproximativ 25% din cancerele apărute la femei reprezintă cancerul de sân. În


majoritatea covârșitoare a cazurilor el este unilateral, putând fi exceptional bilateral
simultan și mai frecvent bilateral succesiv. Tumora poate apărea în orice parte a sânului,
dând însa o frecvență de 70% pentru cadranul supero-extern al glandei.

Epidemiologie
Cancerul de sân este o boală hormono-dependentă. Femeile cu ovare nefuncționale,
care nu au primit niciodată tratament estrogenic de substituție, nu
fac cancer de sân. Raportul femei:bårbați pentru cancerul de sân este 150:1. Mai multe
dovezi indică faptul că hormonii joacă un rol cheie în promovarea bolii. Pentru majoritatea
neoplaziilor epiteliale, reprezentarea grafică pe scala dublu logaritmică a incidențelor în
funcție de vârstă arată o creștere liniară odată cu înaintarea în vârstă.

Cele 3 date în viața femeii care au un impact major pe incidența cancerului de sân
sunt vârsta apariției menarhei, vârsta primei sarcini duse la termen și vârsta instalării
menopauzei. Femeile care au menarha la 16 ani au doar 50-60% risc de a dezvolta cancer
în timpul vieții, comparativ cu femeile care au menarha la 12 ani. în mod similar,
menopauza ce apare cu 10 ani înainte de vârsta medie (52 ani), fie că se produce natural,
fie că este indusă chirurgical, reduce riscul apariției cancerului cu 35%.

Comparate cu femeile nulipare, femeile ce duc o sarcină la termen în jurul vârstei de 18


ani au un risc de numai 30-40% de a dezvolta cancer de sân în timpul vieții. Astfel,
lungimea ciclului menstrual – în special în perioada dinaintea primei nașteri – este o
componentă substanțială a riscului total de cancer la sân. Acest factor poate fi răspunzător
pentru 70-80% din variația frecvenței cancerului de sân în țări diferite.

Factori de risc
Sexul este cel mai important factor de risc pentru apariția cancerului mamar. Propoția
cancerelor mamare apărute la femei, fața de barbati este de 150:1, deoarece acestea au mai
multe celule mamare ce sunt expuse constant efectului promotor de creștere a hormonilor
feminini. Pentru aceasta, restul factorilor de risc vor fi discutați in legatură cu cancerul
mamar apărut la femei.

Vârsta: Riscul de a dezvolta un cancer de sân crește paralel cu vârsta pacientei. În


România, cancerul mamar are un maxim de frecvența în grupele de vârsta 45-49 de ani
(premenopauză) și un al doilea vârf intre 60 si 65 de ani (postmenopauză).

Factorii genetici : studii populaționale au identificat o frecvență semnificativ crescută a


cancerului mamar la rude de gradul I (mamă , soră , fiică)

Factori hormonali : la femeile cu menstruație precoce , cu menopauză întarziată și la


cele care au avut prima sarcină la o vârstă mai înaintată , cu tulburări hormonale
caracterizate prin hiperestrogenie care s-au manifestat clinic sub formă de : hipermenoree,
dismenoree, etc. frecvența cancerului mamar este semnificativ mai mare.

Factorii de mediu: Dieta bogata in grasimi, consumul de cafeină , consumul moderat


de alcool. Radiațiile (examinări radiologice repetate ). Stresul, indiferent de natura lui
constituie un factor de risc atât pentru apariția cancerului mamar, cât și un factor de
agravare a evoluției acestuia.

Alți factori :

-Paritatea ( tumora este mai frecventă la nuliparitate).

-Obezitatea ( sinteză crescută de estrogeni în țesut adipos)

-Infecții virale (tumori mamare de etiologie virală ale șoarecilor- virusul Bittner)

-Traumatismele constituie doar factori revelatori în descoperirea neoplasmului


Formele anatomo-clinice

1. Boala Paget (cancerul areolar mamar și al mamelonlui) prezintă ulcerații crustoase,


cu margini neregulate, policiclice, reliefate pruriginoase situate la nivelul mamelonului, pe
care îl depășesc și care este mai mult sau mai puțin distrus, relevă prezența unui cancer
subiacent, propagat înlungul canalelor galactofore și care atinge mamelonul

2. Cancerul schiros prezintă trei varietăți anatomice:

- schirul atrofic, glanda mamară se atrofiază , mamelonul dispare treptat; are evoluție lentă,
invazia ganglionară se face tardiv, este tipic pentru femeia în vârstă;

- schirul în cuirasă prinde în masă tegumentul sub forma unor placarde roșii sau brune,
indurate sau confluente în jurul toracelui; se însoțește de durere violentă, cu senzație de
constricție toracică;

- schirul pustular diseminat poate fi o formă recidivă; în jurul unei tumori netede apar
numeroși noduli cutanați , duri , nedureroși care înconjoară tumora inițială.

3. Cancerul encefaloid afectează femeia tânără . se prezintă ca o tumoră moale cu zone


pseudochistice, afectând în intregime sânul. Este rapid infiltrativ.

4. Mastita acută carcinomatoasă are debut brusc, la o femeie tânără care alaptează.
Sânul este tumefiat, roșu, edematos. Frecvent afecțiunea este bilaterală. Prezintă
adenopatie de tip inflamator. Bolnava are febră, starea generală se alterează rapid, evoluția
este galopantă, cu metastaze precoce la distanță.

5. Sarcomul mamar– tumoră de consistență crescută, bine circumscrisă, cu mobilitate


păstrată, creștere rapidă, putând atinge dimensiuni impresionante, lipsa adenopatiei
deoarece metastazarea se produce pe cale hematogenă, dând diseminări precoce în ficat ,
plămâni și oase. Evoluție gravă.

6. Cancerul ocult este forma în care singura manifestare e reprezentată de adenopatia


axilară sau de metastaze. Diagnostic se pune pe baza biopsiei ganglionare urmată de
mamografie și galactografie.

7. Cancerul mamar la bărbat este foarte grav, confundat adesea datorită frecvenței mici,
cu un adenom sau o mastoză chistică. Volumul redus al glandei face ca tumora să evolueze
rapid către straturile profunde și superficiale. Prognosticul este rezervat.
Tabloul clinic în cancerul mamar

Cancerul de sân are o viață subclinică indelungată (10-15 ani). Dovada exitenței
acestei perioade subclinice o relevă boala Paget care astazi este încadrată în formele
cronice ale cancerului mamar. Evoluția sa îndelungată a facut însă ca în mod clasic să fie
încadrată ca stare precanceroasă.

În peste 80% din cazuri tumora este descoperită întâmplător de catre femeie cu ocazia
toaletei corporale, când observă un nodul tumoral intramamar care depășește deja 1cm în
diametru. Datorită acestei întâmplări bolnava se prezintă la medic.

La examenul obiectiv se palpează o tumoră dură , nedureroasă, rău delimitată, greu de


separat de țesutul mamar din jur, prezentând chiar de la început aderențe la suprafața
profundă a dermului. Imposibilitatea de delimitare și infiltrarea pielii sunt semne fară
importanță de început.

Pentru a pune în evidență prinderea pielii se va căuta „semnul capitonajului”, încercând


să se plieze pielea mamară nu este posibil, pielea se ridează.

Într-o fază mai avansată, când tumora aderă și infiltrează spre suprafață straturile
conjunctive care duc de la glandă la piele, circulația limfatică a pielii fiind blocată, porii se
dilată, devin bine vizibili, dând aspect de „coajă de portocală”.

Invadarea glandei se face din aproape în aproape, aderența la piele devine tot mai netă,
aspectul cojii de portocala se extnde proporțional cu tumora, cu timpul ocupând toată
suprafața pielii sânului. În perioada de invazie apare „reacția mamelonului”, produsă de
infiltrarea tracturilor conjunctive ale canalelor galactofore. Presiunea pe tumoră poate să
ne arate o scurgere prin mamelon de aspect seros, sangvinolent sau lactoseros (mamelă
secretândă)

Etensia tumorii spre planurile profunde duce la invadarea aponevrozei mușchiului


pectoral mare și apoi a mușchiului însuși și mai în profunzime până la grilajul costal,
tumora devine aderentă la planurile profunde.

Extensia regională se face pe căile limfatice prinzând ganglionii axilari care la inceput
se pot palpa, ca niște formațiuni dure, mobile, neaderente la țesuturile din jur, iar ulterior
prin prinderea țesuturilor din jur devin confluente, aderente la țesutul celulo-grăsos al
axilei, având aspectul unor formațiuni dure, neregulate, imobile față de țesutul din jur.
Ganglionii supraclavicularii sunt invadați mai târziu, clavicula reprezentând din punct de
vedere al extensiei regionale limita rezonabilă a operabilitații cancerului mamar. Căile
limfatice ale pielii care merg transversal, pot invada ganglionii axilari ai axilei opuse.

Extensia la distanță se face prin metastazare pe cale sanguină, putând da metastaze


pleuropulmonare, osoase (femur, humerus, coloană vertebrală, craniu, bazin), hepatice, etc.

În fază avansată apar dureri care se datoresc prinderii plexurilor nervoase, revărsate
pleurale, fracturi patologice ale oaselor lungi. Apare cașexia progresivă datorită anorexiei
complete și insomniei. Moartea survine printr-o complicație intercurentă, în afara
tratamentului chirurgical, după o perioadă de 2-3 ani.

Diagnosticul cancerului mamar

Diagnosticul precoce este foarte important, cu toate că în multe cazuri este dificil,
datorită evoluției lente a tumorii

Apariția tumorii,concomitent cu un examen clinic atent a glandei mamare, a regiunii


axilare, a secreției mamelare, etc. ne poate duce la diagnostic prezumtiv, chiar în fazele
incipiente, iar ajutat de examenele paraclinice, ne pot duce la un diagnostic de certitudine.

Pentru a ne feri de riscuri de eroare, se va proceda astfel :

- Orice tumoră mamară poate fi cancer până la proba direct contrarie;


- Nu trebuie întarziat diagnosticul definitiv prin tratament hormonal în cazurile de
mastoze cu tumoră sau formele pseudotumorale de mastopatie;
- Nu trebuie neglijată secreția mamelonară care poate fi însoțită de un cancer
nepalpabil;
- Nu trebuie să se aștepte tabloul clasic în cancerul mamar, capitonajul discret al
tegumentelor la nivelul tumorii poate fi evocator;
- Nu trebuie împiedicat diagnosticul clinic și histopatologic printr-o radioterapie
facută înainte de a fi pus diagnosticul precis;
- Examenul clinic conștiincios trebuie continuat cu investigațiile complementare în
caz de dubii sau pentru confirmarea unui diagnostic considerat a fi cert
Investigații clinice în cancerul mamar

Anamneza va culege datele asupra evoluției tumorii, timpul scurs de la debut, precum
și informații asupra unor factori de risc : cancer mamar la rude de gradul I , paritatea,
alăptarea, menstra, menopauza, chirurgia metroanexială, tratamente hormonale
(anticoncepționale, supleere estrogenică postmenopauză) . Prezența sau absența durerii si
a scurgerilor prin mamelon. Se urmarește caracterele scurgerii: culoare, aspect,
periodicitate, ușurința producerii sale prin presiune intr-un punct localizat, acestea trebuie
să fie minuțios precizate.

Inspecția sânului

Se examinează sânul cu pacienta în ortostatism cu mâinile pe șolduri și se observă cele


mai mici modificari cutanate. Dacă pacienta ridică mâinile deasupra capului putem constata
tracțiunea exercitată de o tumoră prin apariția unei mici depresiuni. Poate fi observat
„semnul cojii de portocală” .

Palparea sânului

Palparea sânilor se face cu pacienta in ortostatism, urmată de palpare în clinostatism, cu


brațul homolateral sub cap. Se palpează si ganglionii supra și intraclaviculari pentru
depistarea unei eventuale adenopatii. Mâna examinatoare exercită o presiune asupra
glandei mamare (metoda Valpeau) pentru a recunoaște fiecare formațiune intraglandulară.
Tumora trebuie să aiba aproximativ 1cm pentru a fi simțită la palpare.

Investigații paraclinice în cancerul mamar

Dintre investigatiile paraclinice în susținerea diagnosticului de cancer mamar, cele mai


utilizate sunt :

Ecografia mamară:constituie o examinare importantă. În general diagnosticul cu


ultrasunete a modificat spectaculos algoritmul de diagnostic în oncologie.

Mamografia simplă poate ajuta la descoperirea cancerelor de marime subclinică. Ea ne


dă date certe de diagnostic de până la 90%. Mamografia ne dă semne sugestive de
malignitate:opacitate tumorală cu densitate crescută, de formă neregulată, cu contur
imprecis delimitat.
Analize de laborator ce sustin diagnosticul :

Investigaţii minime obligatorii care să aprecieze corect testarea funcţională a organelor


vitale sunt:

 markerii tumorali CA 15-3 si CA 27-29 sunt folositi ca markeri în cancerul de sân, valorile
sale fiind corelate cu stadiul bolii ( nivelurile foarte crescute sunt indicator al unui cancer în
stadiu metastatic). Aşadar , indicaţia principală o reprezintă monitorizarea terapeutică,
diagnosticul recurentelor şi depistarea metastazelor cancerului mamar. Valorile normale
sunt sub 30 U/ml. Valorile crescute post terapeutice indică prezenţa unei recidive locale,
progresia bolii ca urmare a lipsei de răspuns la tratament sau apariţia metastazelor.
Nivelurile CA 15-3 sunt independente de prezenţa receptorilor hormonali: estrogeni şi
progesteroni. Creşteri fiziologice ale markerului pot apărea la femeile care alăptează sau la
gravide. Valorile crescute pot fi inregistrate şi în alte afectiuni maligne (cancer ovarian,
pulmonar, moderate şi adesea tranzitorii (hepatite, ciroză hepatică, boli inflamatorii
pelvine, insuficienţă renală, boli inflamatorii pulmonare, afecţiuni benigne ale sânului sau
ovarului).
 hemoleucograma;
 teste inflamatorii: VSH, CRP( proteina C reactivă), Fibrinogen
 glicemie;
 teste de coagulare;
 examen sumar de urina;
 fosfataza alcalina;
 transaminaze;
 uree si creatinina în sânge;
 bilirubinemie.
 nivelul catepsinelor D (endoglicozidaza). În cancerele mamare agresive valoarea lor este
mult mai crescută.
Puncția aspirativă cu ac subțire este recomandată după efectuarea mamografiei,
pentru a nu altera evaluarea imagistică printr-un posibil hematom. Cu ajutorul puncției se
poate face diferențierea între o tumoră solidă sau chistică și se furnizează material pentru
examen citologic.

Chisturile mamare benigne conțin lichid sero-citrin sau lactescent, iar cele maligne
conțin lichid hemoragic și rămân palpabile și după aspirare, datorită unor vegetații
intrachistice, care se pot evidenția prin efectuarea unei chistografii.

Tomografia se efectuează cu aparatură specială care înregistrează emiterea de raze


infraroșii de către țesuturile bolnave față de cele normale, redate pe termograme. Se
bazează pe diferența de temperatură între tegumentele vecine tumorii, față de cele de la
distanță.

Radiofosfocaptarea foloseste P32 radioactiv care are capacitatea de a se fixa în


țesuturile pe cale de creștere. Razele beta emise de fosforul radioactiv sunt decelate prin
scintigrafie mamară.

Galactografia constă în injectarea cu substanțe de contrast prin cateterizarea canalelor


galactofore. Poate fi utilizată alături de alte metode pentru vizualizarea canalelor
galactofore, a modificărilor de formă și dimensiune.

Pneumomastografia constă în introducerea de aer retromamar, combinând


mamografia simplă cu transparența aerului inoculat.

Limfografia, flebografia și xeroxrafia sunt metode cu utilizări limitate în explorarea


paraclinică

Examinările citologice:

- Examen citologic al secreției mamelonare


- Examen citologic al punctului aspirativ din formațiunea tumorală și ganglioni
- Biopsia și examenul histopatologic se realizează intraoperator; este singura metodă
capabilă să stabilească cu exactitate natura tumorii; dovada histologică a
malignității este deosebit de necesară în adoptarea atitudinii terapeutice.
Stadializarea cancerului de sân

Clasificarea stadială definește stadiul carcinoamelor confirmate histologic(nu se aplică


la alte tumori maligne), apreciind tumoare (T), metastazele ganglionare regionale (N) și
metastazele la distanță (M) prin datele clinice sau radiologice.

Situația topografică a tumorii de sân trebuie notată, deși nu este inclusă în clasificare.

Dacă bolnava prezintă tumori multiple (ex: tumoare bilaterală), se stadializează în


raport cu tumoarea cea mai mare.

Clasificarea curentă TNM se poate completa cu unele date care au simboluri proprii:

- După tratament chirurgical și examen histopatologic al masei tumorale și a


ganglionilor, se reconsideră clasificarea; în acest caz simbolul « p » precede TNM (p
= postchirurgical); dacă intervenția a fost precedată de o altă metodă terapeutică
(ex:iradiere), se introduce simbolul « y » ( yp TNM)
- În clasificarea recurențelor postterapeutice, simbolul « r » precedă simbolurile TNM;
- Dacă elementele clinice nu permit o apreciere satisfăcătoare a datelor , se introduce
simbolul « X »
- Rezultatele examenului histologic se poate introduce în clasificare, notându-se cu
simbolul « G » care permite și o apreciere a gradului de malignitate histologică:

G1- grad mare de diferențiere;

G2- grad mediu de diferențiere;

G3-grad mic de diferențiere;

GK-gradul de diferențiere nu poate fi apreciat.


Simbolurile TNM

Tumora primară (T)

T0 =absența tumorii

Tis = carcinom in situ

T1 =tumoră cu diametru de maxim 2cm

T1a –fără fixare la fascia sau mușchiul pectoral

T1b - cu fixare la fascia sau mușchiul pectoral

T2 =tumoră cu diametrul între 2 și 5 cm

î𝑛 𝑟𝑎𝑝𝑜𝑟𝑡 𝑐𝑢 𝑎𝑏𝑠𝑒𝑛ț𝑎 𝑠𝑎𝑢 𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛ț𝑎 𝑙𝑎 𝑓𝑎𝑠𝑐𝑖𝑎


T2(a,b)- {
𝑠𝑎𝑢 𝑚𝑢𝑠𝑐ℎ𝑖𝑢𝑙 𝑝𝑒𝑐𝑡𝑜𝑟𝑎𝑙 (𝑠𝑖𝑚𝑖𝑙𝑎𝑟 𝑐𝑢 𝑇1)

T3 =tumoră cu diametrul peste 5 cm

î𝑛 𝑟𝑎𝑝𝑜𝑟𝑡 𝑐𝑢 𝑎𝑏𝑠𝑒𝑛ț𝑎 𝑠𝑎𝑢 𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛ț𝑎 𝑙𝑎 𝑓𝑎𝑠𝑐𝑖𝑎


T3(a,b)- {
𝑠𝑎𝑢 𝑚𝑢𝑠𝑐ℎ𝑖𝑢𝑙 𝑝𝑒𝑐𝑡𝑜𝑟𝑎𝑙

T4 = tumoră cu extensie la peretele toracic (coaste , mușchi intercostali ) sau la piele

T4a =cu fixare la peretele toracic

T4b =cu edem, infiltrație sau ulcerație a pielii sânului (inclusiv piele cu aspect de coaja de
portocală ) sau cu noduli metastazici în pielea aceluiași sân

T4c = cu caractere comune T4a și T4b.

Nodulii limfatici regionali (N)

N0 = nu se palpează ganglioni în axila homolaterală

N1 =gaglioni axilari homolaterali palpabili, mobili


N1a = cu caracter clinic care permite să se aprecieze că nu au metastaze

N2b = cu caracter clinic care permite să se aprecieze că au metastaze

N2 =ganglioni axilari homolaterali fixați între ei sau la formațiuni anatomice vecine și care
clinic au caracter metastazic

N3 = ganglioni infra- sau subclaviculari palpabili cu caracter clinic care sugerează metastaze,
sau cu edem al brațului

Metastaze la distanță

M0 =nu sunt metastaze la distanță

M1 =metastaze la distanță (care se notează: pulmonare, osoase, etc.)

Clasificare stadială

Stadiul I. = T1a, T1b............................ N0, N1a. ........................... M0

Stadiul II. = T1a, T1b............................ N1b. ................................... M0

T2a , T2b............................ N0, N1a. .............................M0

T2a , T2b............................ N1b. ......................................M0

Stadiul III. a.=T3a , T3b ....................... N0 , N1. .............................M0

T1a,b. T2a,b. T3a,b....... N2. ...................................M0

Stadiul III.b.= T1a,b. T2a,b. T3a,b....... N3. ..................................M0

T4a,b,c................................ oricare N..........................M0

Stadiul IV. = oricare T.....................oricare N....................... M1


Evoluţie
Imposibilitatea de delimitare şi infiltrarea pielii sunt semne fără importanţă de
început. Pentru a pune în evidenţă prinderea pielii se va căuta semnul capitonajului,
încercând să se plieze pielea mamară - nu este posibil, pielea se ridează. Într-o fază mai
avansată, când tumora aderă şi infiltrează spre suprafaţa straturilor conjunctive, care duc
de la glande la piele, circulaţia limfatică a pielii fiind blocată, porii se dilată devin bine
vizibili, dând aspectul de coajă de portocală. Invadarea glandei se face din aproape în
aproape, aderenţa la piele devine tot mai netă, aspectul cojii de portocală se extinde
proporţional cu tumora, cu timpul ocupând toată suprafaţa pielii sânului.

În perioada de invazie apare retracţia mamelonului produsă prin infiltrarea


tracturilor conjunctive ale canalelor galactofore. Presiunea pe tumoră poate să ne arate o
scurgere prin mamelon de aspect seros, sanguinolent sau lactoseros(mamela secretândă).

Extensia tumorii spre planurile profunde duce la invadarea aponevrozei muşchiului


pectoral mare şi apoi a muşchiului însuşi şi mai în profunzime până la grilajul costal
tumora devine aderentă la planurile profunde. Extensia regională se face pe căile limfatice
prinzând ganglionii axilari care la început se pot palpa ca nişte formaţiuni dure, mobile
neaderente la ţesuturile din jur devin confluente, aderente la ţesutul celulo-grasos al axilei,
având aspectul unor formaţiuni dure, neregulate, imobile faţă de ţesuturile din jur.

Ganglionii supraclaviculari sunt invadaţi mai tarziu, clavicula reprezentând din


punct de vedere al extensiei regionale, limita rezonabilă a operabilităţii cancerului mamar.

Căile limfatice ale pielii care transversal pot invada ganglionii axilari ai axilei opuse.

Extensia la distanţă se face prin metastazare pe cale sanguina, putând da metastaze

pleuropulmonare, osoase(femur, humerus, coloană vertebrală, craniu, bazin), hepatice etc.

În fază avansată apar dureri care se datorează prinderii plexurilor nervoase,


revărsate pleurale, fracturi patologice ale oaselor lungi. Apare casexia progresivă datorită
anorexiei complete şi insomniei. Moartea survine printr-o complicaţie intercurentă în afara
tratamentului chirurgical, după o perioadă de 2-3 ani.

Evoluţia cancerului mamar este foarte rapidă şi cu prognostic mai grav la femeile
tinere, mai ales dacă apare în perioada de sarcină sau lactaţie. La femeile în vârstă evoluţia
este înceată, nedând de obicei metastaze, tumora capătă un aspect scleros, schiros.

Tratamentul cancerului mamar

Tratamentul cancerului mamar este complex și trebuie individualizat în funcție de :

Încadrarea stadială a neoplaziei


Forma clinică evoluată
Terenul biologic al bolnavei

Protocolul de tratament al cancerului de sân , pretinde o decizie colectivă a unui grup


reunind chirurgul , anatomo-patologul, oncologul , chimioterapeutul și radioterapeutul,
într-o echipă unică de diagnostic și tratament. Principalul obiectiv este alegerea
protocolului terapeutic care să asigure perioada cea mai lungă de supraviețuire, liberă de
boală, cu cele mai mici efecte secundare(dizabilități, mutilare).

Astazi se cunosc urmatoarele mijloace de tratament: tratament chirurgical, tratament


iradiant prin roentgenterapie și telecobaltoterapie , tratament cu citostatice, hormono- și
imunoterapie și tratamentul paliativ. Aceste mijloace terapeutice se utilizează de obicei
asociate , după un plan terapeutic complex, bine stabilit.

 Tratamentul chirurgical
 Intervenția chirurgicală cea mai complexă și eficientă este operația Halsted care
are intenția de radicalitate. În care se extirpă în bloc glanda mamară, mușchii
pectorali și tot țesutul limfatic și grăsos al axilei.
 Mamectomia simplă fară evidarea ganglionară și fără extirparea pectoralilor,
urmată la 10-12 zile de tratament iradiant pe zonele ganglionare , se practică la
bolnavele vârstnice, la cele la care datorită stării generale nu este posibilă operția
Halsed

Mamectomia simplă se mai practică ca metodă paliativă, de curățire în cancerele


mamare ulcerate sau pe cale de ulcerare. Mamectomia trebuie completată cu terapie
iradiantă și citostatică.

 Tratamentul iradiant (roentgenterapia)

Tinde să fie înlocuit cu telecobaltoterapia care are o penetrație mai mare și permite
scăderea dozelor utilizate.

Asocierea radiochirurgicală este cea mai valoroasă metodă de tratament, ea constând din
iradiere preoperatorie cu 3-4000r – urmată de intervenția chirurgicală radical. După 2-3
saptămâni de la vindecarea plăgii se va face iradiere postoperatorie de consolidare.
Asocierea radiochirurgicală scade semnificativ procentul recidivelor.

Tratamentul iradiant, ca singura metodă de tratament este utilizată in stadiile III și IV, ca
și recidivele postoperatorii. Se poate asocia cu chimioterapie.

 Hormoniterapia

În stadiile I și II nu este indicat tratamentul androgenic, deoarece metabolizarea


estrogenică a androgenilor poate oricând să apară.

În cancerele cu evoluție acută, în cele cu hormonodependență sau metastaze osoase, este


indicată ovarectomia bilaterală , prin iradiere ovariană sau pe cale medicamentoasă( cu
Tamoxifen). La femeile tinere, ovarectomia bilaterală precede operația radicală.

Hormonoterapia ca metodă adjuvantă se va utiliza la tumorile dovedite a fi


hormonodependente.
 Chimioterapia

Chimioterapia nu poate duce singură la vindecare. Ea poate mări procentul


vindecărilor atunci când urmează actul chirurgical radical.

În cura repetată constituie un tratament paleativ în formele avansate de cancer, asociată cu


hormonoterapia .

În tratamentul cancerului mamar s-a folosit aproape toate citostaticele cunoscute, cu


rezultate variabile. Dintre achilante par a fi mai eficace: Ciclofosfamida, Tio Tepa,
Levofulan, IOB-82; dintre antimetaboliți: 5-Flouroracil și Methotrexat; dintre antibiotice:
Adriamycina, Bluemicina; dintre antimitotce: Vincristina .

De obicei , se va face polichimioterapia, care dă rezultate cu mult mai bune decât


monochimioterapia.

Prognostic

În condiţiile tratamentului complex al cancerului mamar prognosticul este în funcţie de


stadiul în care a fost descoperit cancerul mamar şi de precocitatea tratamentului.

 supravieţuirile peste 5 ani sunt de peste 80-90% în tumorile tratate în stadiul I;


 supravieţuirile scad la 50% în stadiul II;
 supravieţuirile scad sub 10-15% în stadiul III;
 în stadiul IV nu se înregistrează nici o supravieţuire peste 5 ani;
 prognosticul cancerului este favorabil în stadiul 0 şi I când vindecarea prin
tratamente moderne realizează rezultate bune până la 90-95% din cazuri;
 prognosticul devine rezervat începând cu stadiul II şi sever în stadiile mai avansate;
 prognosticul într-o tumoare benignă este fără îndoială bun.
 sunt tumori benigne (polipii,negii) care au un potenţial crescut de malignitate –
prognosticul fiind rezervat.
 tumorile maligne au întotdeauna un prognostic rezervat şi chiar când au fost
extirpate astfel încât afecţiunea continuă să evolueze prin metastazele pe care le-a produs.
 Profilaxia în cancerului mamar

Cancerul mamar depistat precoce şi tratat în etape incipiente duce la


minimizarea suferinţei şi reducerea numărului de decese. Cancerul mamar într-o etapă
incipientă are mai multe posibilităţi de tratament. Tratamentul într-o etapă incipientă
are mai puţine consecinţe post-tratament, este mai puţin toxic şi măreşte şansa de
supravieţuire.

Până la vârsta de 30 de ani se recomandă autoexaminarea lunară a sânilor. Pentru


familiarizarea cu aspectul normal şi consistența sânilor. E important ca examenul să se facă
aproximativ în aceeași zi a fiecărei luni. Dacă femeia se află în perioada menstruaţiei,
examinarea se face în ultima zi a menstrei, când sânii sunt mai puțin sensibili la palpare şi
mai puţin tumefiaţi. În caz de sarcină sau menopauză, se alege o zi la întâmplare, de
exemplu prima zi din lună, în care se va face examinarea.

Primii trei paşi se concentrează asupra modificărilor vizibile în forma şi conturul


sânilor:

Pasul 1: Se face inspecţia sânilor în faţa oglinzii, cu braţele


de-a lungul corpului. Se insistă asupra unor
aspecte neobişnuite, cum ar fi o zonă proeminentă,
retracţia pielii, escoriaţiile, mărirea în volum a
sânilor, orice modificare în aspectul unui nerv. Se
verifică existenţa unei scurgeri mamelonare, a
unor modificări în poziţia şi aspectul mamelonului.
Pasul 2: Cu mâinile ridicate deasupra capului, se
examinează sânii în oglindă, urmarindu-se aceleaşi
obiective ca la pasul 1. Se prind palmele la nivelul
umerilor şi se presează, căutându-se aceleaşi
modificari.
Pasul 3: Cu mâinile pe solduri, se apasă puternic şi se
inspectează sânii. Se înclină uşor corpul spre
oglindă, în timp ce umerii şi coatele se împing
înainte, verificând în acest timp apariţia oricărei
proeminenţe sau depresiuni cutanate.
Următorii paşi urmăresc modificările de
consistenţă ale sânului.
Pasul 4: Cu braţul stâng ridicat şi mâna stângă pe ceafă, se
examinează sânul stâng folosind mâna dreaptă. Cu
degetele întinse, începând de la marginea externa,
se presează ferm în cercuri mici, mişcându-se în
acelaşi timp mâna în jurul sânului în cercuri din ce
în ce mai mici pâna când se atinge mamelonul. Se
stoarce uşor mamelonul pentru a vedea dacă apare
vreo scurgere. Trebuie acordată atenţie zonei
dintre sân şi axilă, precum şi zonei axilare. E
important să se examineze fiecare parte a sânului.
Se repetă procedura pentru sânul drept.
Pasul 5: În pozitia culcat, cu bratul stâng sub cap şi cu o
pernă sau un prosop sub umarul stâng, se
examinează sânul stâng cu mâna dreaptă,
folosindu-se aceeaşi mişcare circulară descrisă mai
sus. Se inversează procedura, folosind mâna stângă
pentru sânul drept.

 Efectuarea mamografiei începînd cu vârsta de 40 de ani.

 Examinări clinice ale sânului la fiecare trei ani în intervalul de vârstă cuprins
între 20-39 ani, şi după acest interval acest lucru să se facă anual.
 Mamografii o data la 1-2 ani pentru femeile între 40-49 ani, în funcţie şi de ce a
fost descoperit anterior.

 Mamografii anuale pentru femeile de peste 50 ani.

 Un calendar personal în care să se înregistreze autoexaminările, mamografiile şi


vizitele la doctor.

 Dieta saracă in grăsimi, exerciţii regulate şi eliminarea consumului de alcool si


tutun.