Ţărmurile înalte

Ţărmul cu fiorduri sunt specifice regiunilor care au fost ocupate în trecut de către gheţari, fiind un ţărm
înalt şi puternic crestat. Se întâlneşte pe coastele Scandinaviei, Americii de sud, Groenlandei etc.

Ţărmurile cu riass prezintă golfuri înguste şi ramificate, formate pe cursurile inferioare ale râurilor. Are
un aspect asemănător celui cu fiorduri.
Tot un tip de ţărmuri înalte sunt şi ţărmurile cu estuare. Ele au pe suprafaţa lor guri de vărsare ale unor
fluvii.

Ţărmurile joase
Ţărmurile cu lagune şi cele cu limane sunt ţărmuri joase, care prezintă numeroase lagune, respectiv
limane.
Ţărmurile cu deltă sunt ţărmuri formate la gura de vărsare a marilor fluvii, în zone unde curenţii,
mareele şi valurile nu pot îndepărta sedimentele.
Ţărmurile watt reprezintă mlaştini şi bancuri de aluviuni, invadate de vegetaţie hidrofilă (iubitoare de
apă). Astfel de ţărmuri sunt specifice Mării Nordului.
Ţărmul de tip finlandez, denumit aşa deoarece coastele Finlandei prezintă din abundenţă acest tip de
ţărm, are numeroase forme glaciare.

Forme de relief specifice ţărmurilor

Formele de relief, specifice ţărmurilor, precum plajele,golfurile, lagunele, falezele, bancurile de nisip sau
dunele litorale sunt forme de relief create datorită acţiunii mareelor, valurilor, gheţii etc.

Plaja este o depunere de particule sedimentare, de diferite dimensiuni, putând varia de la mâl până la
bolovani, însă cel mai adesea nisip, aflată la limita dintre flux şi reflux. Astfel plaja este îmbogăţită
permanent cu sedimente aduse de apă în timpul fluxului, dar în acelaşi timp apele şi ,,spală’’ plajele în
timpul refluxului.
Faleza reprezintă o pantă, cu o înclinaţie cuprinsă între 30º și 90º, aflată la contactul dintre apă şi uscat.
Bancurile şi dunele litorale reprezintă depuneri sedimentare transportate de apă pe suprafaţa plajelor,
atât a celei terestre cât şi a celei marine.
Golful reprezintă o pătrundere a apei în interiorul uscatului. Prin închiderea golfurilor prin cordoane de
nisip, transportat de apă, se pot forma lagunele.

Delta reprezintă o formă de relief, formată prin depunerea de sedimente la vărsarea unei ape
curgătoare.
Estuarele reprezintă forme de relief formate la gurile de vărsare ale râurilor.
Limanul este un lac format la gura de vărsare a unui râu datorită blocării acesteia cu un cordon de nisip.
Laguna este un lac format prin închiderea unui golf de către un cordon de nisip, format din sedimentele
transportate de apă.
Tarmul cu fiorduri
Apare de regula la marginea regiunilor inalte muntoase, ce in era pleistocena au fost acoperite de mase
de gheata. Masa de gheata care cobora din calota glaciara se dirija pe vaile preglaciare sculptand prin
eroziune zona respectiva. Acolo unde orizontul de roci era mai dur, iar gheata nu putea eroda s-au
format praguri glaciare. Odata cu incazirea climei gheata incepe sa se topeasca , fapt ce va duce la
cresterea nivelului oceanic si la invadarea acestor vai de catre apa . Se vor forma astfel fjordurile, un fel
de golfuri incadrate de versanti abrupti si care au adancimi mari. Apar in Norvegia, Suedia, Scotia etc.

Tarmul cu riass
Apare in regiunile cu maree puternica. Astfel la flux gurile de varsare ale raurilor au aspect de golf, iar la
reflux se transforma in terenuri mlastinoase cu insule de nisip, alge si cochilii de scoici.Daca la flux zona
este navigabila, la reflux aria se transforma intr-o zona mlastinoasa ce nu permite navigatia. Asemenea
tarmuri veti gasi in Sud – Estul Irlandei, Nord-Vestul Frantei, Sardinia s.a.

Tarmul dalmatic
Apare in vestul Croatiei si Sloveniei. S-a format in urma ridicarii marii in era Holocen ce a dus la
inundarea zonelor joase si la transformarea acestora in canale. Zonele mai inalte situate pe anticlinale s-
au detasat sub forma unor insule.

- Tarmuri inalte. in aceasta grupare se includ tarmurile dezvoltate la contactul marii (oceanului) cu
munti, podisuri sau dealuri care se termina prin versanti relativ abrupti cu diferenta de nivel de cel putin
cativa metri. Le sunt specifice falezele si in multe situatii platforma de abraziune cu stancarie, acumulari
de bolovanisuri si pietrisuri rulate dar si fasii de plaje cu pietris si materie organica (indeosebi fragmente
de scoici). Se impun cateva subtipuri, devenite clasice prin frecventa prezentarii in lucrarile de
specialitate.

- Tarmurile cu riass – sunt legate de regiuni unde frecvent se asociaza conditiile: alcatuirea din roci
rezistente la atacul marii, fragmentarea produsa de rauri cu debite medii, producerea mareelor cu
amplitudini de cel putin un metru. in configuratia tarmului se remarca mai intai gurile de varsare ale
raurilor deschise sub forma unor palnii care la flux au functionalitate de golfuri iar la reflux se transforma
in terenuri mlastinoase cu insule de nisip, ochiuri de apa si acumulari de material organic (cochilii de
scoici, alge etc.). Daca la flux apele golfului se prelungesc mult in interiorul uscatului permitand navigatia
la reflux ele se retrag spre largul marii lasand pana la tarm o fasie exondata, mai mult sau mai putin lata,
din plaja submersa ce are caracter nisipos-mlastinos. intre golfuri tarmul este abrupt dar la reflux capata
o fasie de plaja cu pietrisuri si bolovanisuri bine rulate. Prin retragerea generala a tarmului in fata sa
raman fragmente stancoase care la flux sunt insule iar la reflux martori ce domina plaja. Construirea de
cordoane de nisip poate conduce la unirea lor cu tarmul si realizarea unui subtip de tarm cu lido. Astfel
de tarmuri s-au individualizat mai ales in regiunile de podisuri hercinice (Bretagne, Sardinia etc.).
- Tarmurile cu fiorduri sunt frecvente la marginea regiunilor inalte muntoase care au fost acoperite de
calote glaciare in pleistocen. Masa de gheata care coboara din calota urmarea vaile preglaciare si apoi o
parte din selful exondat in urma coborarii nivelului oceanului a realizat prin eroziune vai adanci cu
praguri (in rocile dure) si bazinete depresionare adanci in spatele acestora, dezvoltand un profil
transversal in forma literei 'U' si unul longitudinal in trepte. Dupa topirea calotei si ridicarea nivelului
oceanic apele acestuia au inundat o buna parte din sectorul inferior al vailor (uneori cu o lungime de
peste 1 kilometru) transformandu-le in golfuri incadrate de versanti abrupti si cu adancime de zeci de
metri. Sunt specifice in Norvegia, Labrador, Chile (sud), Scotia etc. Alcatuirea petrografica, structura
geologica, inaltimile regiunilor care au suferit o astfel de evolutie ca si volumul de gheata si durata
exercitarii actiunii lui au conditionat diversificarea acestui tip de tarm.

Tarmul cu canale (tip dalmatic) – este intalnit in vestul Croatiei si Sloveniei. Aici Marea Adriatica intra in
contact cu o regiune de uscat muntoasa cu o structura geologica cutata cu sinclinale si anticlinale
paralele cu linia de tarm. Ridicarea nivelului marii in holocen a dus la inundarea sectoarelor joase care in
majoritatea situatiilor au reprezentat vai si depresiuni pe sinclinale, sectoare faliate etc. intre acestea au
ramas insule care corespund anticlinalelor. De aici specificul tarmului cu insule separate de canale
paralele.

- Tarmurile cu lagune – sunt legate de sectoarele cu golfuri si platforme litorale la mica adancime unde
curentii si valurile creeaza cordoane de nisip extinse. Treptat, in conditii de stabilitate tectonica
cordoanele se unesc, inchid golfurile separandu-le de mare. Un timp se mai pot pastra legaturi prin
sectoare inguste (portite) aflate intre cordoane. Spatiul acvatic inchis (laguna) poate evolua de la lac cu
apa sarata, la lac cu apa salmastra, dulce (daca exista un aport prin rauri insemnate) pentru ca printr-o
aluvionare bogata sa se transforme in terenuri mlastinoase ce pot fi drenate si sa li se dea o valorificare
economica. Daca regiunea sufera o ridicare usoara procesul poate fi accelerat iar daca au loc coborari se
poate reveni la stadiul de golf. Astfel de tarmuri sunt in nord vestul Marii Negre

- Tarmul cu limane – se dezvolta la gurile de varsare ale unor rauri cu debit redus cu conditia ca pe
platforma litorala curentii de apa sa dezvolte cordoane de nisip. Ele bareaza varsarea raurilor si ca
urmare in spatele limbilor de nisip prin acumularea apei rezulta un lac (liman). Acesta poate evolua la fel
ca si laguna, fie spre un mic sector de campie fie spre desfiintare (lasarea platformei sau modificarea
debitului raului). Exemple in nord-vestul Marii Negre.

- Tarmul cu delte este specificul fluviilor care au un debit solid bogat si se varsa in golfuri cu platforma
litorala la mica adancime si unde mareele lipsesc sau au o amplitudine redusa. in functie de conditiile
locale se produc inaintari pe unul sau mai multe brate, asocieri de cordoane litorale create de curentii
maritimi cu grinduri paralele cu bratele fluviului; ele inchid spatii lacustre sau mlastinoase. Prin
amenajari portiuni insemnate din spatiile deltaice au capatat diverse forme de valorificare economica
(deltele Padului, Tibrului, Guadalquivir, Dunarii, Volgii,tc.).

- Tarmul cu estuare este intalnit atat la tarmurile inalte cat si la cele joase conditia esentiala este
realizarea de maree la gurile de varsare ale unor fluvii. Producerea lor asigura navigatia in interiorul
uscatului pe distante mari dar numai in timpul fluxului si un regim specific de modelare in albiile fluviilor
si pe platforma litorala.