NOV

21

Logica si argumentare - Curs 13-20 decembrie 2010

Pătratul opoziţiilor
Două propoziţii categorice care au acelaşi subiect şi acelaşi predicat pot să difere:
- din punct de vedere al cantităţii
- din punct de vedere al calităţii
- atât din punct de vedere al cantităţii, cât şi din punct de vedere al calităţii.
Relaţiile dintre propoziţii categorice care au acelaşi subiect şi acelaşi predicat pot fi reprezentate
astfel:

A E
Toţi S sunt P Nici un S nu este P
SaP Contrarietate SeP

Subalternare Subalternare

Contradicţie

SiP Subcontrarietate SoP

Unii S sunt P Unii S nu sunt P
I O

Propoziţiile care se opun pe diagonală – cele de tip A şi O, respectiv, E şi I – se numesc contradictorii şi

diferă atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ. A spune că sunt contradictorii înseamnă că:
 dacă A este adevărată, atunci O este falsă
 dacă A este falsă, atunci O este adevărată
 dacă O este adevărată, atunci A este falsă
 dacă O este falsă, atunci A este adevărată
respectiv,
 dacă E este adevărată, atunci I este falsă
 dacă E este falsă, atunci I este adevărată
 dacă I este adevărată, atunci E este falsă
 dacă I este falsă, atunci E este adevărată.
Propoziţiile de tip A şi E se numesc contrarii şi diferă numai din punct de vedere al calităţii. Ele nu
pot fi împreună adevărate, dar pot fi împreună false. Adică:
 dacă A este adevărată, atunci E este falsă, şi
 dacă E este adevărată, atunci A este falsă, dar
 dacă A este falsă, atunci nu putem şti ce valoare de adevăr are E (valoarea de adevăr a lui E este
nedeterminată), şi
 dacă E este falsă, atunci nu putem şti ce valoare de adevăr are A (valoarea de adevăr a lui A este
nedeterminată).
Propoziţiile de tip I şi O se numesc subcontrarii şi diferă, de asemenea, numai din punct de vedere al
calităţii. Ele nu pot fi împreună false, dar pot fi împreună adevărate, adică:
 dacă I este falsă, atunci O este adevărată
 dacă O este falsă, atunci I este adevărată, dar
 dacă I este adevărată, atunci nu putem şti valoarea de adevăr a lui O (este nedeterminată), şi
 dacă O este adevărată, atunci nu putem şti valoarea de adevăr a lui I (este nedeterminată).
Cu alte cuvinte, adevărul unei subcontrare nu poate stabili valoarea de adevăr a celeilalte.

Relaţiile pe verticală dintre propoziţiile de tip A şi I, şi dintre E şi O sunt relaţii de subalternare, în

care:
 A şi E se numesc supraalterne, iar
 I şi O se numesc subalterne.
Relaţiile se definesc astfel:
 dacă o supraalternă este adevărată, atunci subalterna sa este adevărată, dar dacă supraalterna este
falsă, atunci valoarea subalternei este nedeterminată
 dacă subalterna este falsă, atunci supraalterna este falsă, dar dacă subalterna este adevărată, atunci
valoarea de adevăr a supraalternei este nedeterminată.
Dat fiind adevărul unei propoziţii categorice, uneori este posibil să determinăm valoarea de adevăr a
celorlalte propoziţii categorice. De exemplu:
 dacă A este adevărată, atunci E va fi falsă, O va fi falsă, iar I va fi adevărată.
Uneori însă adevărul unei propoziţii categorice nu ne spune prea mult în privinţa valorilor de
adevăr a altor propoziţii categorice. De exemplu,
 dacă A este falsă, valoarea lui E este nedeterminată, ca şi aceea a lui I.

Distribuirea termenilor în propoziţiile categorice

Un termen este distribuit într-o propoziţie categorică dacă propoziţia are în vedere întreaga clasă la
care se referă termenul.
Un termen este nedistribuit dacă propoziţia are în vedere doar unii membri ai clasei la care se referă
termenul, sau doar o parte a acesteia.
În propoziţiile de tip A – Toţi S sunt P – termenul S este distribuit, iar P este nedistribuit, pentru că
cuantificatorul „toţi” se aplică lui S.
În propoziţiile de tip E – Nici un S nu este P - sunt distribuiţi atât S cât şi P, pentru că atât S cât şi P
sunt vizaţi în totalitatea clasei la care se referă. Altfel spus, propoziţia ne spune că nici un element al
clasei la care se referă S nu se află printre membrii clasei la care se referă P, şi, de asemenea, că
elementele clasei la care se referă P sunt, toate, diferite de elementele clasei la care se referă S.
În propoziţiile de tip I – Unii S sunt P – ambii termeni sunt nedistribuiţi pentru că nu se afirmă nimic
despre toţi S sau toţiP.
În propoziţiile de tip O – Unii S nu sunt P – S este nedistribuit, iar P este distribuit, pentru că ni se
spune că unii S nu se află printre membrii clasei la care se referă P. Astfel, vom avea:

Tip propoziţie Subiect Predicat

A: Toţi S sunt P Distribuit (+) Nedistribuit (-)
E: Nici un S nu este P Distribuit (+) Distribuit (+)
I: Unii S sunt P Nedistribuit (-) Neditribuit (-)
O: Unii S nu sunt P Nedistribuit (-) Distribuit (+)

Sau, mai simplu

Tip propoziţie Subiect Predicat

A + -
E + +
I - -
O - +

Inferenţe imediate. Conversiunea şi obversiunea

Inferenţele din pătratul logic al opoziţiilor nu sunt singurele inferenţe posibile în logica tradiţională.
Mai avem, de asemenea, conversiunea şi obversiunea.

Conversiunea
Este inferenţa prin care dintr-o propoziţie categorică numită convertendă inferăm o altă propoziţie
categorică – conversă - în care termenii - subiectul şi predicatul – sunt inversaţi, adică îşi schimbă
locul.
Nu toate conversiunile sunt inferenţe valide. Spre exemplu, propoziţiile de tip E şi I se
converstesc, dar cele de tip A şi O nu se convertesc. De exemplu, din propoziţia:
Nici un extremist nu este democrat
putem infera în mod valid propoziţia
Nici un democrat nu este extremist.
Iar din propoziţia
 Unii extremişti sunt democraţi
putem infera în mod valid propoziţia
Unii democraţi sunt extremişti.
Dar, din propoziţia
Toţi extremiştii sunt democraţi
nu putem infera în mod valid propoziţia
Toţi democraţii sunt extremişti.
Iar din propoziţia
Unii extremişti nu sunt democraţi
nu putem obţine în mod valid propoziţia
Unii democraţi nu sunt extremişti.
Un motiv pentru care nu putem infera în mod valid prin conversiune propoziţia
Toţi P sunt S
din propoziţia
Toţi S sunt P
şi propoziţia
Unii P nu sunt S
din propoziţia
Unii S nu sunt P
este legat de distribuirea termenilor. Pentru fiecare inferenţă există un termen nedistribuit în
premisă care apare distribuit în concluzie.
În cazul unei inferenţe valide, dacă un termen apare distribuit în concluzie, el trebuie să
apară distribuit şi în premisă, iar dacă apare nedistribuit în premisă trebuie să apară nedistribuit şi
în concluzie. În cazul nostru, pentru propoziţia de tip A – Toţi S sunt P - care este premisă, P este
nedistribuit, iar în concluzie, Toţi P sunt S, P este distribuit. Prin urmare, inferenţa este nevalidă.
De asemenea, în propoziţia de tip O – Unii S nu sunt P – care este şi premisă, S este
nedistribuit, iar în concluzie – propoziţia Unii P nu sunt S -, S este distribuit. Prin urmare, inferenţa
este nevalidă.
Din propoziţia de tip A – Toţi S sunt P - se poate obţine prin conversiune
prin accident sau prin limitare propoziţia de tip I cu termenii inversaţi: Unii P
sunt S. În rezumat, vom avea pentru conversiune:
Convertendă Conversă
A: Toţi S sunt P Unii P sunt S
E: Nici un S nu este P Nici un P nu este S
I: Unii S sunt P Unii P sunt S
O: Unii S nu sunt P Nu se converteşte

Obversiunea
Este inferenţa prin care dintr-o propoziţie categorică – obvertendă - obţinem o propoziţie categorică
– obversa - de calitate opusă în care predicatul este înlocuit cu negaţia sa. Adică din P obţinem non-P,
dintr-o propoziţie afirmativă vom obţine o propoziţie negativă, iar dintr-o propoziţie negativă vom
obţine o propoziţie afirmativă.
Vom avea:

Obvertendă Obversă
A: Toţi S sunt P Nici un S nu este non-P
E: Nici un S nu este P Toţi S sunt non-P
I: Unii S sunt P Unii S nu sunt non-P
O: Unii S nu sunt P Unii S sunt non-P

Inferenţe imediate combinate

Conversiunea şi obversiunea pot fi combinate pentru a obţine alte inferenţe. De
exemplu, contrapoziţia constă din obvertirea, convertirea şi apoi obvertirea unei propoziţii categorice.
Propoziţia iniţială se numeşte contraponendă, iar cea obţinută se numeşte contrapusă. Spre exemplu,
dintr-o propoziţie de tip A,
Toţi S sunt P
obţinem prin obversiune propoziţia
Nici un S nu este non-P.
Iar din această propoziţie prin conversiune obţinem propoziţia
Nici un non-P nu este S,
a cărei obversă este
Toţi non-P sunt non-S.
Astfel, din propoziţia
Toţi S sunt P
am obţinut propoziţia:
Toţi non-P sunt non-S.
Din propoziţia de tip E
Nici un S nu este P
vom obţine prin obversiune
Toţi S sunt non-P.
Aplicând conversiunea vom avea:
Unii non-P sunt S,
şi apoi prin obversiune vom avea
Unii non-P nu sunt non-S.
Pentru că propoziţiile de tipul O – Unii S nu sunt P – nu se convertesc, propoziţiile de tip I – Unii S
sunt P - nu au contrapuse.
Dar propoziţiile de tipul O – Unii S nu sunt P – au contrapuse. Din propoziţia
Unii S nu sunt P
vom obţine prin obversiune
Unii S sunt non-P.
Apoi, prin conversiune:
Unii non-P sunt S,
iar prin obversiune
Unii non-P nu sunt non-S.
Astfel, din propoziţii de tipul
Unii S nu sunt P
obţinem propopoziţii de tipul
Unii non-P nu sunt non-S.
În rezumat:

Contraponendă Contrapusă
A: Toţi S sunt P Toţi non-P sunt non-S
E: Nici un S nu este P Unii non-P nu sunt non-S
I: Unii S sunt P Nu are contrapusă
O: Unii S nu sunt P Unii non-P nu sunt non-S

Alte combinaţii inferenţiale

Conversiunea, obversiunea şi contrapoziţia pot fi combinate cu inferenţe din pătratul opoziţiilor
obţinând mai multe informaţii decât ne pot oferi acestea. Spre exemplu, să presupunem că
propoziţia
Toţi S sunt P
este adevărată şi vrem să obţinem, prin inferenţă, valoarea propoziţiei
Unii non-P sunt non-S.
Din faptul că
Toţi S sunt P
este adevărată, rezultă că contrapusa sa, adică
Toţi non-P sunt non-S
este, de asemenea, adevărată.
Dacă
Toţi non-P sunt non-S
este adevărată, atunci şi subalterna sa, adică
Unii non-P sunt non-S
este adevărată. Prin urmare, valoarea de adevăr a propoziţiei
Unii non-P sunt non-S
este adevărat, dat fiind adevărul propoziţiei Toţi S sunt P.
 Silogismele categorice

Silogismele categorice sunt argumente care conţin trei propozi ţii categorice,
dintre care două sunt premise, iar una, concluzie. Un silogism categoric con ţine
trei termeni, fiecare având două apariţii, dar nu în aceeaşi propozi ţie. Silogismul:

Toate felinele sunt

carnivore
Toţi tigrii sunt feline
Toţi tigrii sunt carnivori
conţine următorii trei termeni: „feline”, „carnivore” şi „tigri”. Termenul care apare de două ori la
nivelul premiselor se numeşte termen mediu (în exemplul dat, „feline”). Termenul care este predicat
în concluzie se numeşte termen major sau simplu, major. În exemplul nostru termenul major este
„carnivore”. În forma standard a unui silogism categoric, premisa care conţine termenul major se
numeşte premisă majoră, sau majoră. În exemplul nostru, premisa majoră este „Toate felinele sunt
carnivore”. Termenul care este subiect în concluzie se numeşte termen minor, sau simplu, minor, iar
premisa în care apare acesta se numeşte premisa minoră, sau minoră. În exemplul nostru termenul
minor este „tigri”, iar premisa minoră este „Toţi tigrii sunt feline”.

Regulile tradiţionale ale validităţii silogismelor categorice

Se consideră valide numai acele silogisme care respectă următoarele şase reguli, grupate în felul
următor:
Reguli de definiţie
1. Orice silogism trebuie să conţină trei şi numai trei propoziţii categorice
2. Orice silogism categoric trebuie să conţină trei şi numai trei termeni; fiecare termen trebuie
să apară de două ori, dar nu în aceeaşi propoziţie
Reguli ale cantităţii
3. Termenul mediu trebuie să fie distribuit cel puţin odată
4. Dacă un termen este distribuit în concluzie, atunci el trebuie să apară distribuit şi la nivelul
premiselor; dacă un termen apare nedistribuit la nivelul premiselor, atunci el va trebui să apară
nedistribuit şi în concluzie.
Reguli ale calităţii
5. Dacă concluzia este negativă, o premisă şi numai una trebuie să fie negativă
6. Dacă concluzia este afirmativă, atunci ambele premise trebuie să fie afirmative.
Orice argument care nu respectă una sau mai multe dintre aceste reguli fie nu este silogism, fie nu
este un argument valid.

Erori silogistice

Eroarea celor patru termeni

Este comisă atunci când se încalcă regula 2: Orice silogism categoric trebuie să conţină trei şi numai
trei termeni; fiecare termen trebuie să apară de două ori, dar nu în aceeaşi propoziţie

Exemplu Contraexemplu
Toţi câinii sunt animale Toţi lupii sunt carnivori
Toate pisicile sunt mamifere Toate pisicile sunt feline
Toţi câinii sunt mamifere Toţi lupii sunt feline
Eroarea termenului mediu ambiguu (un tip de eroare a celor patru termeni)

Exemplu Contraexemplu
Toţi fetuşii umani sunt Toate organele de câine sunt canine
oameni
Toţi oamenii au dreptul la Toate caninele trebuie ţinute în lesă
viaţă
Toţi fetuşii umani au dreptul Toate organele de câine trebuie
la viaţă ţinute în lesă

Eroarea termenului mediu nedistribuit

Este produsă prin încălcarea regulii 3: Termenul mediu trebuie s ă fie distribuit cel
puţin odată

Exemplu Contraexemplu
Toate argumentele care au termenul Toate pisicile sunt
mediu nedistribuit în ambele premise mamifere
sunt argumente nevalide
Acest argument este un argument Acest câine este mamifer
nevalid
Acest argument are termenul mediu Acest câine este pisică
nedistribuit în ambele premise

Eroarea majorului ilicit sau extinderea majorului

Este comisă atunci când termenul major este distribuit în concluzie, dar nu este
distribuit în premisa în care apare, adică atunic când este încălcat ă regula 4.

Exemplu Contraexemplu
Toţi comuniştii sunt de Toate felinele sunt mamifere
stânga
Nici un conservator nu este Nici un lup nu este felină
comunist
Nici un conservator nu este Nici un lup nu este mamifer
de stânga
Eroarea minorului ilicit sau extinderea minorului
Este comisă atunci când termenul apare distribuit în concluzie, dar nedistribuit
în premisă, adică atunci când este încălcată regula 4.

Exemplu Contraexemplu
Toţi teroriştii sunt Toate pumele sunt feline
extremişti
Toţi extremiştii sunt Toate felinele sunt mamifere
radicali
Toţi radicalii sunt terorişti Toate mamiferele sunt pume
Eroarea excluderii ilicite
Este produsă de încălcarea regulii 5: Dacă concluzia este negativ ă, o premis ă şi
numai una trebuie să fie negativă

Exemplu Contraexemplu
Nici un musulman nu este creştin Nici un peşte nu este mamifer
Nici un evreu nu este musulman Nici o pisică nu este peşte
Nici un evreu nu este creştin Nici o pisică nu este mamifer

Eroarea includerii ilicite

Este comisă atunci când se încalcă regula 6: Dacă concluzia este afirmativă, atunci ambele premise
trebuie să fie afirmative.

Exemplu Contraexemplu
Toate argumentele concludente Toate animalele fioroase sunt
sunt valide mamifere
Unele argumente eronate nu Unii dinozauri nu sunt animale
sunt concludente fioroase
Unele argumente eronate sunt Unii dinozauri sunt mamifere
valide

Alte exemple:

Toţi filosofii contemporani ar trebui să fie la curent cu

teoriile recente din logica simbolică
Platon şi Parmenide au fost filosofi contemporani
Platon şi Parmenide ar trebui să fie la curent cu teoriile
recente din logica simbolică
Pentru că acest silogism conţine trei şi numai trei propoziţii, el satisface regula 1. Totuşi, el încalcă
regula 2 pentru că, deşi el pare că are trei şi numai trei termeni, expresia „filosofi contemporani” nu
are acelaşi înţeles şi aceeaşi semnificaţie în ambele sale apariţii. În premisa majoră expresia „filosofi
contemporani” are înţelesul „filosofi care trăiesc în această perioadă de timp”, în timp ce în premisa
minoră, are înţelesul „filosofi care trăiesc în aceeaşi perioadă de timp”. Prin urmare, argumentul
conţine patru termeni şi nu este un silogism categoric. Unii logicieni preferă să spună că este un
silogism categoric, dar este nevalid pentru că el comite eroarea celor patru termeni.

Un alt exemplu:

Nici un om de zăpadă nu este

introvertit
Unii introvertiţi sunt timizi
Unii oameni de zăpadă nu sunt timizi
Acest silogism conţine trei şi numai trei propoziţii categorice, şi conţine trei şi numai trei termeni.
Fiecare apare de două ori, şi nu în aceeaşi propoziţie. Astfel, acest silogism respectă primele două
reguli. Pentru că termenul mediu „introvertit”, este distribuit în prima premisă, argumentul
satisface, de asemenea, şi cea de-a treia regulă. Totuşi, predicatul „timid” este distribuit în concluzie,
dar nu este distribuit în premisa în care apare, prin urmare încalcă regula a patra.
Exemplu de silogism valid:

Nici un om de zăpadă nu este introvertit

Unii introvertiţi sunt timizi
Unele persoane timide nu sunt oameni de zăpadă
Acest silogism satisface primele două reguli. Pentru că termenul mediu „introvertit” este distribuit
în prima premisă, el respectă şi cea de a treia regulă. Singurul termen distribuit în concluzie este
„om de zăpadă”, şi el este distribuit şi în prima premisă, prin urmare argumentul respectă şi cea de
a patra regulă. Concluzia este negativă, dar silogismul conţine una şi numai o premisă negativă, prin
urmare argumentul satisface şi regula a cincea. Apoi, întrucât concluzia este negativă, regula a şasea
nu se aplică acestui argument, şi astfel, el este un silogism valid.

Silogisme care conţin clase complementare

Silogismele care conţin clase complementare par adesea c ă sunt nevalide

potrivit regulilor tradiţionale ale silogismului, deşi ele sunt valide. Silogismul:

Toţi oamenii orgolioşi sunt

egoişti
Nici un actor nu este neorgolios
Toţi actorii sunt egoişti
pare nevalid, pentru că încalcă regula potrivit căreia un silogism trebuie să conţină trei şi numai trei
termeni şi regula potrivit căreia dacă concluzia este afirmativă, atunci ambele premise trebuie să fie
afirmative.
Dar dacă vom aplica obversiunea celei de a doua premise vom obţine propoziţia echivalentă:
Toţi actorii sunt orgolioşi
şi vom reformula silogismul, atunci vom avea:

Toţi oamenii orgolioşi sunt egoişti

Toţi actorii sunt orgolioşi
Toţi actorii sunt egoişti
care respectă regulile tradiţionale de validitate.
Silogismul mai poate fi reformulat şi altfel. Spre exemplu, dac ă vom înlocui
a doua premisă cu contrapoziţia sa, şi concluzia cu obversa sa, vom avea:

Toţi oamenii non-egoişti sunt non-orgolioşi

Nici un actor nu este non-orgolios
Nici un actor nu este non-egoist
Acest silogism respectă, de asemenea, toate regulile tradiţionale de validitate, şi este, astfel, valid.
În general, un silogism care conţine patru termeni poate fi reformulat astfel încât să conţină
numai trei termeni, cu condiţia ca unul din cei patru termeni să fie complementar cu unul dintre
ceilalţi termeni. Un silogism care conţine cinci termeni poate fi reformulat astfel încât să conţină
numai trei termeni, cu condiţia ca doi termeni să fie complementari cu alţi doi. Un silogism care
conţine şase termeni poate fi reformulat astfel încât să conţină trei termeni, cu condiţia ca trei
termeni să fie complementari în raport cu ceilalţi trei.
Spre exemplu, fie următorul silogism care conţine şase termeni, trei dintre ei
fiind complementari în raport cu ceilalţi:

Toate alimentele care sunt grase sunt alimente care nu conţin

amidon
Nici un element bogat în proteine nu este un aliment gras
Toate alimentele care conţin amidon sunt alimente care nu sunt
bogate în proteine
Dacă înlocuim prima premisă a acestui argument cu contrapozi ţia sa, iar
concluzia cu obversa sa, vom obţine silogismul valid:

Toate alimentele care conţin amidon sunt grase

Nici un aliment bogat în proteine nu este gras
Nici un aliment care conţine amidon nu este bogat în
proteine.

Figuri şi moduri silogistice

Modul unui silogism este dat de tipul de propozi ţii pe care le con ţine. Spre
exemplu silogismul

Toate mamiferele sunt animale

Toate felinele sunt mamifere
 Toate felinele sunt animale
care se simbolizează
MaP
SaM
SaP
conţine trei propoziţii universale afirmative (pe care le vom simboliza cu A), deci
este un silogism de modul AAA. De asemenea, modul silogismului

Nici o figură geometrică cu patru laturi nu este triunghi

Toate triunghiurile dreptunghice sunt triunghiuri
Nici un triunghi dreptunghic nu are patru laturi
care se simbolizează
PeM
Sa M
SeP
este EAE.
Figura unui silogism este dată de poziţia termenilor – major, minor şi mediu
– în premise. Figurile silogistice sunt:

Figura I Figura II Figura III Figura IV

M __ P P __ M M __ P P __ M
S __ M S __ M M __ S M __ S
S __ P S __ P S __ P S __ P
Ordinea premiselor este importantă în determinarea modului sau figurii silogismelor.
O regulă generală este aceea că predicatul concluziei - termenul major – trebuie să apară în prima
premisă. Un silogism care are premisele astfel ordonate este un silogism în formă
standard. Forma unui silogism este combinaţia dintre mod şi figură. Spre exemplu, silogismele
prezentate mai sus au formele standard AAA-I şi EAE II. Fiecărei figuri silogistice îi corespund legi
speciale de validitate, ceea ce înseamnă că nu toate silogimele dintr-o anumită figură sunt valide, ci
doar care respectă aceste legi speciale.

Legile speciale ale figurii I sunt:

I.1. Premisa minoră trebuie să fie afirmativă
Demonstraţie: Presupunem că minora este negativă. Atunci concluzia ar trebui să fie şi ea negativă.
Dacă concluzia este negativă, atunci predicatul ar trebui să fie distribuit. Pentru că este distribuit în
concluzie, el ar trebui să fie distribuit şi în majoră. În acest caz, şi majora ar trebui să fie negativă, iar
silogismul ar avea două premise negative, şi astfel ar fi nevalid. Prin urmare, premisa minoră trebuie
să fie afirmativă.
I.2. Premisa majoră trebuie să fie universală
Demonstraţie: Din faptul că minora este afirmativă, ceea ce am demonstrat la I.1, rezultă că
predicatul său, ca predicat de afirmativă, care în acest caz este termenul mediu, este nedistribuit.
Pentru că termenul mediu trebuie să fie distribuit cel puţin odată, el va trebui să fie distribuit în
majoră. Pentru că acesta este subiect în majoră rezultă că aceasta va fi universală.
Modurile valide de figura I sunt:
Barbara Celarent Darii Ferio
MaP MeP MaP MeP
SaM SaM SiM SiM
SaP SeP SiP SoP

Barbari Celaront
MaP MeP
SaM SaM
SiP SoP
Legile speciale ale figurii II sunt:
II.1. Una din premise trebuie să fie negativă
Demonstraţie: Presupunem că premisele sunt, ambele, afirmative. În acest caz termenul mediu ar fi,
ca predicat de afirmativă, nedistribuit în ambele premise, ceea ce ar face ca silogismele de figura a
doua cu premise afirmative să fie nevalide. Prin urmare, o premisă trebuie să fie negativă.
II.2. Premisa majoră trebuie să fie universală
Demonstraţie: Din faptul că o premisă este negativă rezultă că concluzia este, la rândul ei, negativă,
şi astfel va avea predicatul distribuit. Pentru că predicatul este distribuit în concluzie, el va trebui să
fie distribuit şi în premisa majoră, ceea ce va face ca aceasta să fie universală.
Modurile valide de figura II vor fi: Cesare, Camestres, Festino, Baroco, Cesari, Camestrop

Legile speciale ale figurii III sunt:

III.1. Premisa minoră trebuie să fie afirmativă
Demonstraţie: Presupunem că minora este negativă. În acest caz şi concluzia va trebui să fie
negativă, şi astfel predicatul va fi distribuit. Fiind distribuit în concluzie, el va trebui să fie distribuit
şi în premisa majoră, ceea ce va face ca aceasta să fie negativă. Vom avea astfel ambele premise
negative, şi deci silogismele de figura a treia ar fi nevalide. Prin urmare, premisa minoră va trebui să
fie afirmativă.
III.2. Concluzia trebuie să fie particulară
Demonstraţie: Dacă premisa minoră este afirmativă, atunci prediactul său va fi nedistribuit. Acesta
este subiectul concluziei, care va trebui să apară nedistribuit şi în concluzie, ceea ce va face ca aceasta
să fie particulară. Modurile valide de figura III vor fi: Darapti, Disamis, Datisi, Felapton, Bocardo,
Ferison.

Legile speciale ale figurii IV sunt:

IV.1. Dacă premisa majoră este afirmativă, atunci minora este universală
Demonstraţie: Dacă premisa majoră este afirmativă, atunci termenul mediu va fi nedistribuit în
majoră. Pentru ca acesta să fie distribuit în minoră va trebui ca aceasta să fie universală.
IV.2. Dacă una din premise este negativă, majora trebuie să fie universală
Demonstraţie: Dacă una din premise este negativă, concluzia va fi şi ea negativă. Şi astfel, predicatul
va fi distribuit în concluzie. El va trebui să fie distribuit şi în premisa majoră, unde este subiect. Prin
urmare, majora va trebui să fie universală. Modurile valide de figura IV vor fi: Bramantip, Camenes,
Dimaris, Fesapo, Fresison, Camenop.

Reducerea silogismelor
Silogismele din figurile II, III şi IV pot fi reduse la silogisme de figura I, considerată de Aristotel
figura perfectă, celelalte fiind imperfecte. Reducerea se poate face direct sau indirect.
Reducerea directă se face prin conversiune şi transpoziţia (schimbarea locului) premiselor. Tipul
de operaţie este sugerat de numele modurilor. Astfel: (i) consoanele iniţiale – B, C, D, F – indică
modul de figura I la care se reduce un silogism din alte figuri; (ii) consoanele care urmează după
vocalele a, e, i, o – care simbolizează tipurile de propoziţii categorice – indică operaţia care se aplică
premisei date, astfel: S pentru conversiunea simplă, P pentru conversiunea prin accident, M pentru
transpoziţia (schimbarea locului) premiselor, C pentru reducerea indirectă.
Reducerea directă nu se poate aplica tuturor modurilor silogistice. Ea nu se aplică la modurile cu o
premisă particulară negativă. Aceste moduri pot fi reduse prin obversiune şi contrapoziţie. Dar pot
fi reduce şi prin reducere la absurd. De exemplu, modul Bocardo
MoP
MaS
SoP
se poate reduce indirect la Barbara. În felul urmator: (i) Presupunem modul silogistic Bocardo nevalid.
Astfel, considerăm premisele lui adevărate, iar concluzia, falsă. Dacă din această presupoziţie
ajungem la o contradicţie, atunci rezultă că modul Bocardo este valid. Din faptul că concluzia – SoP -
este falsă rezultă că contradictoria sa – SaP este adevărată. (ii) Dacă înlocuim MoP cu SaP vom
obţine modul valid Barbara
SaP
MaS
MaP
(iii) Pentru că SaP este adevărată, MaS este adevărată, iar silogismul este valid, rezultă că MaP este
adevărată. (iv) Dar, am presupus că premisele sunt adevărate, deci MoP este adevărată. Dacă MoP
este adevărată, atunci ar trebui ca MaP să fie falsă. Dar, din 4 rezultă MaP este adevărată. (v) Prin
urmare, am ajuns la o contradicţie, şi astfel, presupoziţia iniţială – că modul silogistic Bocardo este
nevalid este falsă. Prin urmare, Bocardo este valid.