,
IV
Adolescenta ‘
(partea a II-a)
©Th3Mirr0r
Cartea Vietii
,
IV
Adolescenþa
(partea a II-a)
©Th3Mirr0r
Această carte urmează a tipărită.
Distribuirea gratuită a sa,
în format digital, este permisă,
atât timp cât mi se respectă drepturile
de autor şi fără implicaţii comerciale.
Cuvânt Înainte
Acest proiect, “Cartea Vieþii” , a fost înfiinþat din dorinþa
de a oferi, în prim plan, perspectiva vieþii, parcurgând etapele
principale care stabilesc destinul unui suflet. Desi , viaþa unui om
este mult mai complexã, structura acesteia fiind dincolo de cuvinte,
cãci n-ar fi cãrþi îndeajuns încât sã cumuleze sistematic atâtea
drumuri întortocheate, care i se astern
, în calea Firii, am dorit ca
prin aceastã lucrare structuratã în mai multe volume, sã subliniez
unele aspecte pe care le-am considerat esenþiale.
În acest capitol, voi trata factorul cheie, care precede o altã
perioadã, din viaþa unui om: “Adolescenþa”. În aceastã
conjuncturã, structuratã în douã pãrþi, se reflectã nu doar nevoia de
educaþie, ci chiar si
, aceea de a iubi si
, a fi iubit – în contextul deosebit
al despãrþirii de tot ceea ce a format copilãria, astfel, subliniindu-
se dorul de sat, apoi chiar de prietena dragã – si , totul, pentru o
cauzã nobilã. Aduc un strop de bucurie în inimile celor care au mai ,
mare nevoie…Aceastã carte o dedic tututor iubitorilor de artã, prin
orice formã a sa naturalã, în special formele scrise ale poeziei, în
rimã sau fãrã. Fie ca mulþi dintre artistii necunoscuþi încã, ai
neamului românesc, sã facã la rându-le, o artã, lãsând-o în vederea
tututor, nestingheritã, aducând la luminã însãsi sufletul lor!
(2014)
Petrea Marian Iulian
(Th3Mirr0r)
Partea I
Anii
de liceu
“Trecuseră anii, degrabă!..
Sublima despărţire de sat,
A zării, departe, cocioabă,
Cu luna, sub cer înţesat
Floare de sânge
Şireată, îmi sare în braţe,
Se vâră în mine şi plânge,
Gustând o floare de sânge,
Petale-ntre buze, să-nhaţe..
Trufandale de mai
Se satură raze, cu guri,
Pe-a umbrelor, frânte odăi,
Ce-şi rup între ochii tăi, răi,
Încinse priviri, către nuri.
Mãrul discordiei
Şi totuşi, o priveam, ca pe o pasăre,
Înfipt-a ramurilor, cuib numerotat,
De vânt hoinar, prin mărul cel rotat,
Ce-n treacăt, cânturi, lasă, libere...
Sub zale-nfierate
Încă mai râd, înspre mine, mişeii,
- Dar lesne-şi înnoadă cuvintele-n gâlci,
Cu-n rânjet de fălci, ca-ntr-un bâlci,
Când toţi, uluiţi, privesc căluşeii;
Rupturã-ntr-a lumii
schimbare
Neînsemnãri
de pe sub valuri
S-a
, inimei, s-a
, minþii..
Ţeluri măreţe, se-nfiripă,
Pe băncile-aşternute-n labirint,
Cu pânzele-ntr-a vântului alint,
Îndepărtări ş-a ochilor risipă...
„Si
, ce-ar fi dacã..”
Când vechiul Plătan se-ntindea către lume,
Cu ramuri întinse pân’ la capătul său,
Izbind rădăcini sub pietre zvârlite în hău,
Săcrate, la margini, căta adâncime...
Sub legi si
, jurãminte
La porţi de aur, medici stau de veacuri,
De jurământ, legaţi, către bolnave umbre,
- Centauri ce gonesc spre locuri sumbre,
De-amestecă-ntre raze tâlc şi leacuri;
Frânturi de adevãruri
De-ţi prinzi a ta minte, de-o carte,
Să afli mistere-ntre slove ce urcă
Spre vălul ştiinţei ce lumea-ţi bifurcă,
Când vremuri, cu gânduri, desparte,
Aprinsele vise
Zburau avioane, prin clasă.
Cu scrieri, cu gânduri, cu doruri,
Sub bănci, printre rânduri, din zboruri
De vise, ce-n treacăt, se lasă..
O pasãre-duh
Plutea, printre nori călători,
Cu-aripe muiate în gânduri,
Cu pene-ncleştate, pe rânduri.
Luceferi, piereau, căzători.
Albastre luciri
Se desprind, cu topaze-ntre valuri,
Meduze lucide, cătând spre lumină
Un caier de alge, părând că-şi închină
Nisipuri gonind spume, spre maluri -
Crâmpeiul
Sânger un gând, când mă ’nalţ către cerul
De care mă prind, frânturii de timp,
Cu lira-mi de stele-n Olimp,
Să sorb, ca un înger, eterul...
Ale noastre
scrisori
“Ce dor, ne uneşte-n văpaia-i,
De vise, şuviţe rebele,
Al vântului murmur, când ploaia-i
Doar slove izbite-n zăbrele?
De tine, departe
De tine, departe, mai sunt!..
Cum Ceru’-n Pământu-i,
Hotar, între munte şi mare,
Topind orizontul cărunt...
Şi mă topeşte, de doru-ţi.
- Un’ mi-erai, tu, ferice?
Purta-vei în visu-mi, cărări,
‘Nălţări, astei lumi, întru zboru-ţi?
A depãrtãrii, eu..
A marmorei chip, ars de-un zeu,
Pecete, şăde-va-i, de-a umbrei,
- Ş-a pururi, de doru-ţi, suspin,
Sub cer, depărtării, ţi-s eu...
Al meu drag
Au bine ţ-a fi, al meu drag,
Acolo un’ marea-şi revarsă-n scântei
Din valuri, suspinu-i, - un cânt de pescar,
Pe-un zbucium de zări ce te-atrag!..
A mea dragã
Străin îs de urma-ţi – şi-n sat..
Când umbră-mi te plec, a mea dragă,
Cu-n murmur de vânt, îţi cuprind
O lună pe-un gând, într-un hat -
A nopþii, rãsai
Se stinge-ntr-a bolţii hotare,
Visarea-ţi, - tărâm să-ţi zidească,
Cu stele-nşirate-a câmpiei,
Când inima-ţi bate mai tare...
A cedrului jertfã
La noi, urlă vântul, prin codru;
Pesemne.. în taină, te cată,
Să-ţi strângă-n pocalu-i de ramuri,
Ambrozia frunzei de cedru...
Hoinare mreje
Sub cer, privesc, la margine de-umbrelă,
Când norii plâng păcatele pământului,
În larma vântului, împrăştiaţi prin lume,
Cu tunete-nflorate-ntr-o dantelă...
Nãlucã, în spaþiu si
, timp
Valuri se pierd, sub lacrima zării,
Captive prin spaţiu şi timp;
- Îs liber, mereu să visez, ca şi ele,
Pierdut într-a tainelor mării...
Gonesc fantasme,
sub un fulger
Sub cer,
stam prinsã de-un lujer
Când braţe-mi închid, ghemuită,
Cu inima-mi strânsă-ntr-un cânt
Desprins dintr-a ierbii suflare,
În lumea-mi de vis, plăsmuită,
Când încetasi
, a-mi mai scrie
De ce încetaşi a-mi mai scrie?..
Eu încă mai şad, în pridvor,
Cu ochii aprinşi, către poartă,
Sperând ca scrisoarea-ţi, să-mi vie,
Si
, totusi...
,
Pe cer, nori aleargă, cu jale...
- Şi totuşi, de lume străini,
Se opresc, peste codru.
Ca scrisorile tale...
Cu soaptã,
, la cumpeni
În noapte, orbecăi de doru-ţi,
Ca luna, când voalul de nori,
Şi-l prinde-ntr-a lumei visare,
- De unde-am s-o sorb, la izvoru-ţi...
Pre a ta limbã
Când ochi mă privesc, printre aburi,
Cu leagăn de ramuri în vânt,
Mă dau mai aproape de umbre,
- Şi văz pui de bufniţe-n scorburi...
Mai stii?!..
,
Mai ştii când am mas noi la lacul
Un’ luna adoarme prin ceaţă
Şi-n stele priveam, noi ades,
Găsindu-le-n taină, iatacul?..
A ta sete de dreptate
Nu-mi frânge cu vorbele tale,
O inimă-n vremi, zbuciumată,
Când vise îşi 'nalţă spre chipu-ţi, -
Cu soare de dor, pe-a ta cale;
A noastrã, ultimã,
scrisoare...
Cumva, a mea dragă, mă iartă,
Că zbucium, ţ-adus-am, în viaţă,
Ca vântul, când rupe din ram
O frunză, cu doru-i, de-o poartă;
Adolescenta ‘
(partea a II-a)