Asediul Leningradului a fost asediul german al orașului simbol al Uniunii Sovietice, Leningrad (azi Sankt

Petersburg) în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Planul german a primit numele de
„Operațiunea Aurora boreală”. Asediul a durat de la 8 septembrie 1941 până la 27 ianuarie 1944.
A fost unul dintre cele mai sângeroase asedii din istoria lumii: Numărul total al rușilor (militari și civili)
care și-au pierdut viața este mai mare decât numărul soldaților americani și britanici la un loc pe toată
durata celui de-al Doilea Război Mondial.
22 iunie este ziua în care Hitler lansează operaţiunea Barbarossa:invazia Uniunii Sovietice. Cele 3
obiectivele militare ale Operaţiuni Barbarossa erau ocuparea Kievului, Leningradului şi Moscovei.
Până în acel moment, Stalin ignorase cu încăpăţânare toate avertismentele venite din Occident. Prost
pregătiţi, prost echipaţi şi rămaşi fără cei mai buni generali după epurările din anii precedenţi, soldaţii
Armatei Roşii nu au avut cum să facă faţă Wermachtului care a avansat mult în interiorul Rusiei într-
un timp relativ scurt.
La începutul lui septembrie 1941, armatele lui Hitler s-au oprit la porţile Leningradului. Conducatorul
promisese să elimine de pe faţa pământului acest oraş, leagăn al bolşevismului pe care îl detesta. Însă
el a decis să nu rişte viaţa soldaţilor săi într-un atac asupra oraşului, ci să-l asedieze. Fără posibilitatea
aprovizionării sau evacuării, supus unui bombardament intens din partea artileriei germane, oraşul, şi
tot ce simboliza el, era destinat să fie distrus.
Incepând din 8 septembrie, Leningradul a fost complet încercuit, izolat de restul ţării. Germanii, sub
comanda lui Wilhelm Ritter von Leeb, au ocupat zona pornind de la Marea Baltică în vest până la malul
Lacului Ladoga în est. In nord, trupele finlandeze ale lui Mannerheim blocau accesul în oraş. In ciuda
evacuării civililor încă de la începutul invaziei din iunie, două milioane şi jumătate de locuitori au rămas
prinşi în asediu.
Cu germanii la porțile orașului, cei mai mari inamici ai Leningradului au devenit frigul și foamea. Până
la sfârșitul lui septembrie, resursele de gaz și cărbune erau pe sfârșite, ceea ce însemna că – exact în
pragul iernii rusești – orașul era lipsit de căldură. Mai mult, pe măsură ce se apropia iarna, conductele
de apă înghețau și se spărgeau, lăsându-i pe oameni și fără apă potabilă.
Asediul a continuat până în ianuarie 1944. Încercuirea a fost spartă în urma ofensivei cunoscută ca
Operațiunea Iscra (Scânteia) – un atac la scară mare a Fronturilor Leningrad și Volhov. Ofensiva a fost
declanșată pe 12 ianuarie 1943. După lupte cumplite, Armata Roșie au străpuns cercul fortificațiilor
germane la sud de Lacul Ladoga și, pe 18 ianuarie 1943 Fronturile leningrad și Volhov au făcut joncțiunea,
deschizând un coridor terestru spre orașul încă asediat. În ianuarie 1944, o ofensivă sovietică i-au alungat pe
asediatorii germani din suburbiile de sud ale Leningradului, eliberându-l.

Printre actele eroice se numera: cazul unuia dintre asistenții marelui botanist sovietic Nikolai Vavilov, care a
murit de foame în ciuda faptului că avea acces la o bancă de semințe a peste 200.000 de soiuri, cele mai
multe comestibile. Iar hotărârea cu care orășenii au preferat să înghețe de frig decât să ardă cărțile de o
valoare inestimabilă ale bibliotecilor sau să dea pradă focului mobila veche de peste 200 de ani.

După război, guvernul sovietic a raportat moartea a 670.000 de oameni, din 1941 până la eliberarea din
1944, cei mai mulți din cauza foamei sau frigului. Estimări independente oferă cifre mult mai mari, de la
700.000 la 1.500.000 de oameni. Cele mai multe victime ale asediului au fost înmoarmântate în Cimitirul
Piskarevskoe. Leningradul a fost decorat cu titlul de Oraș Erou în 1945.