Anda di halaman 1dari 4

Analiza plastică

Prezenta reprezentare iconografică a Mantuitorului aparține Neoclasicismului, curent care


se impune în arta europeană în a doua jumatate a sec. al XVIII-lea ca o reacție a Decorativismului
și aristocraticului Roccoco.

Reîntoarcerea la frumusețea artei antice se face prin prisma Clasicismului francez din a
doua jumatate a secolului al XVII-lea, care aprecia calități precum rațiunea și moralitatea în artă,
conta aspirația spre perfecțiunea manierei de reprezentare, a modalităților tehnice, o căutare avidă
a formelor șlefuite, finite.

Așadar, în icoana de față, Iisus Hristor Pantocrator cu globul pământesc, ce aparține


secolului al XIX-lea se observă aceste influențe atât neoclasice, ale pictorului anonim, dar și a
stilului de pictură specifică perioadei respective. De specificat că printre primii pictori cunoscuți
care a utilitat această tehnică picturală în iconografia bisericilor si icoanelor în țara noastră este
Nicolae Grigorescu, iar drept marturie ramane pictura mănăstirii Agapia.

Mântuitorul Iisus Hristos este reprezentat cu mana dreaptă binecuvântând iar în mana
stângă timând globul pământesc, simbol al atotputerniciei și al guvernării acestuia asupra
Pământului.

Hristos corespunde idealului neoclasic de perfecțiune fizică și morală, fiind surprins într-o
nouă concepție, care, chiar dacă amintesc de iconografia tradițională, acesta este transpus într-o
ambianță pământeană, axată de raporturile spațiale și de eclerajul dirijat, unificator. Aceste
ecleraje fine de lumini și umbre se observă atât pe cele două veșminte ale Mântuitorului- Kiton și
Himation, care sunt reprezentate naturalist, cât și pe chipul Său.

O altă trăsătură specifică perioadei amintite este abundența luminilor aurii pentru
conturarea drapajelor, precum și înlocuirea aureolelor circulare aurii compacte, cu halouri de
lumină, marcate de raze, după modelul occidental. În prezenta icoană, insă, pictorul ramâne
conservator si pastrează aureola clasică, aurie, conturată. Portretul iconografic este un model de
reprezentare naturalistă, realistă a figurii. Chipul pe care îl avem în prezenta icoană este o
construcție plastică care nu ascultă de legi și principii bizantine ci naturaliste, are o expresie
spontană a spiritualității. Chipul lui Hristos este o compoziție plastică care țintește să facă prezent
pe cel înfățișat în icoană; este descărcat de orice fel de sentimentalism, este un chip curat, care
cutremură privitorul nu prin sentimentele pe care le exprimă, ci prin gradul lui de prezență, prin
familiaritatea cu care, într-adevăr, țintuiește pe privitorul credincios.

Aceste elememente stilistice vor afla un larg ecou în pictura românească din secolul al XIX-lea.
Analiza teologică

În descrierea călugărului Epifanie, Mântuitorul arată „extrem de frumos…cu părul blond


și nu foarte des…cu sprâncenele negre și nu prea arcuite, cu ochii luminoși și strălucitori…avea
ochi frumoși, nas lung, barba blondă, părul lung, pentru că niciodată foarfecele nu atinseseră
capul său și nici vreo altă mână omenească, decât cea a Maicii Sale, când era copil; gâtul ușor
plecat…trupul era de culoarea grâului iar fața nu era rotundă, ci a a mamei Sale, ușor îngustată în
partea de jos, obrajii ușor colorați, atât cât să arate un caracter pios, înțelept, smerit, păstrând
întotdeauna o frumusețe senină, pe care Dumnezeu o pusese cu puțin timp mai înainte în mama
Sa, căreia îi semăna în toate”1. Această asemanare cu mama o remarcă și Sf. Ioan Damaschin, si
toate aceste descrieri desăvârșesc portretul unui om smerit și blând, așa cum este reprezentat și în
prezenta icoană.

Indiferent de stilistica artistică a reprezentării iconografice, în funcție de inflențele


occidentale sau orientale, icoana Mântuitorului Pantocrator rămâne un prototip. Prezenta icoana
care este o variantă a chipului Pantocrator, este reprezentată apropiată descrierii călugărului
Epifanie pentru a exprima cele două naturi ale aceluiași Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat și Om
adevărat.

De-a lungul timpului Hristos Pantocrator a avut numeroase reprezentări iconografice cu


expresivități diferite, însă semnificația teologică rămâne aceeași: Atotțiitorul, Împăratul și
Stăpânul Lumii. Cu mâna dreaptă binecuvântează, iar cu stânga ţine Sfânta Evanghelie deschisă
sau un glob cruciger, ca în reprezentarea de față. Iniţialele Alfa şi Omega, prima şi ultima literă
din alfabetul grec, redau simbolic eternitatea şi atotputernicia lui Dumnezeu: „Eu sunt Alfa şi
Omega, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul... „2.

De obicei Pantocratorul este înveşmântat în costum antic, în culorile tradiţionale: albastru


şi roşu. Veşmântul de culoarea purpurei, culoarea împăraţilor, îl înfăţişează pe Mântuitor ca
stăpân al lumii, în timp ce mantia de culoare albastră este simbolul laturii sale divine. Nimbul de
aur este simbolul lumii divine iradiate de Iisus Domnul. În interiorul nimbului lipsește însă crucea
pe ale cărei braţe apar literele greceşti OΩΝ cu semnificaţia „ Eu sunt Cel ce sunt“, numele

1
Arhim. Sofian Boghiu, Chipul Mântuitorului în iconografie, Editura Bizantină,p.115, 2001, București.
2
Ene Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase,Ed. Episcopia Caransebeșului, p.339, 2001,
Caransebeș.
revelat al lui Dumnezeu. Cu mâna dreaptă binecuvântează. Unirea degetului inelar cu arătătorul
aminteşte unirea celor două laturi, divină şi umană, în Hristos, iar celelalte trei degete
simbolizează Sfânta Treime.

Valoarea arhetipală a icoanei rezultă din faptul că aceasta dezvăluie printr-un simbol, o
paradigmă unică și univresală ce presupune unitatea tuturor celor simbolizate. Arhetipul este
invocat iconic prin pluralismul tipurilor prezente, adică cele create devin icoane ale Aceluiasi
Logos necreat.