Organele care formează aparatul digestiv se întind sub forma unui tub continuu,
de calibru diferit,de la orificiul bucal la anus, fapt pentru care este şi denumit tub
digestiv.
Plafonul cavității orale-palatul este constituit din palat ce cuprinde două părți ,
anterioară determinată de palatul dur și posterioară de palatul moale. Palatul dur
separă cavitatea orală de cea nazală și este reprezentat de o placă osoasă căptușită
superior și inferior de mucoase. Palatul moale continuă posterior palatul dur și
acționează similar unei valve care se poate deprima pentru a contribui la închiderea
istmului orofaringian sau se poate eleva pentru a separa nazofaingele de
orofaringe.
2. Faringele
Este un segment de legătură ce asigură continuitatea traiectului în organism
a alimentelor precum și a curenților de aer, calea digestivă intersectându-se la
acest nivel cu cea respiratorie. De asemenea prin structură, dar și prin localizarea
sa, faringele se impune prin funcția sa imunologică, acționând ca o barieră
protectoare, restricționând accesul agenților patogeni ajunși la acest nivel
accidental prin intermediul funcțiilor sale primordiale.
Este un conduct fibromuscular de aproximativ 12 cm, situate anterior
coloanei cervicale și posterior de : fosele nazale, caviatatea bucală, laringe. Are
forma unui jgheab deschis anterior. Este împărțit în trei etaje în funcție de organele
cu care comunică anterior:
nazo-faringe sau rinofaringe sau epifaringe
buco-faringe sau orofaringe sau mezofaringe
laringo-faringe sau hipofaringe.
Mușchii faringelui sunt organizați in două grupe în funcție de orientarea
fibrelor musculare în raport cu peretele faringian.Astfel, se definesc mușchii
constrictori cu fibre orientate circular și mușchii longitudinali cu fibre orientate
vertical.
3.Esofagul
Fig.1. Esofagul
Este segmentul tractului digestiv care asigură continuitatea transportului
alimentelor de la nivelul faringelui, propulsându-le prin intermediul mijloacelor
proprii în stomac. Este un tub musculomembranos care vine în prelungirea
faringelui de la marginea inferioară a cartilajului cricoid, ce corespunde nivelului
vetebrei C6 până la nivelul vertebrei T11, unde se conectează la stomac.
Lungimea esofagului este de aproximativ 25cm, iar calibrul său variază intre
1-3cm, prezentând în traiectul său trei strâmtori :
- strâmtoarea cricoidiană sau joncțiunea faringo-esofagiană corespunde originii
esofagului la nivelul cartilajului cricoid, la aproximativ 15 cm de dinții incisivi de
pe arcada superioară;
- strâmtoarea bronhoartică corespunde cu crosa aortică și bronhia stângă, la
aproximativ 23 cm de dinții incisivi de pe arcada superioară;
- strâmtoarea diafragmatică determinată de contracția inelului muscular
diafragmatic la trecerea esofagului prin diafragmă, la aproximativ 40 cm de dinții
incisivi de pe arcada superioară.
Esofagului i se descriu trei porțiuni, în funcție de regiunea pe care o străbate
succesiv de la origine.
Esofagul în regiunea cervicală traversează median gâtul, ușor deviat către stânga,
poziționat posterior de trahee și anterior de coloana vertebrală.
Originea esofagului cervical corespunde prelungirii constrictorului faringian
inferior, reprezentată prin mușchiul cricofaringian ce formează sfincterul esofagian
superior. Fibrele acestuia converg în sens transvers peste peretele posterior al
esofagului, pe care îl fixează la marginile laterale ale cartilajului cricoid.Inferior de
la acest nivel, se continua musculatura esofagiană până la nivelul incizurii
suprasternale.
Esofagul în regiunea toracică se poziționează într-un plan mai posterior de trahee,
înapoia vaselor mari. Își continuă traiectul în mediastinul posterior trecând pe rând
posterior de bronhia stângă și sacul pericardic, abordând ulterior fața anterioară a
aortei dinspre marginea stângă spre linia mediană. Pe flancul stâng se alătură
nervul vag stâng de la nivelul vertebrei T8, iar pe flancul drept, nervul vag drept se
alătură esofagului de la nivelul vertebrei T5. Către hiatusul esofagian, nervul stâng
se plasează anterior de esofag, iar nervul drept se așează posterior, determinând
trunchiurile vogale anterior și respective posterior.
Esofagul în regiunea abdominală, pătrunde prin hiatusul esofagian al
diafragmului măsurând lungimi variabile până la stomac, în funcție de mișcările
asociate cu procesul respirator, din inspirație precum și de gradul de distensie al
stmacului. Prin orificiul cardia, esofagul se conectează la stomac, nivel la care
joncțiunea esogastrică se prezintă sub forma sfincterului esofagian inferior ce
previne refularea conținutului gastric în esofag.
Inervația extrisecă este realizată de plexul periesofagian, alcătuit din fibre
simpatice din ganglionii simpatici toracali și plexul periaortic și parasimpatice din
nervul vag și ramurile laringiene recurente. Inervația intrisecă este realizată de
plexul nervos mienteric Auerbach și plexul nervos submucos Meissner.
Esofagul asigură continuitatea digestiei, efectuând transportului masei alimentare
prelucrate în cavitatea bucală, din faringe către stomac prin intermediul degluției.
Etapa esofagiană este consecutivă celei faringiene și durează până când bolul
alimentar este propulsat în stomac, în aproximativ în 6-8 secunde. Constitiția
bolului poate influența pozitiv sau negativ durata.
4.Stomacul
Rolul stomacului :
predigestia bolului alimentar, prin acțiuni mecanice și chimice îl transformă
în chim gastric, pe care îl stochează până ce acesta este pregătit să fie
evacuat;
prin PH-ul acid al sucului gastric, are loc distrugerea majorității bacteriilor.
5.Intestinul subțire
Fig.3. Poziţia intestinului subţire
Este cel mai lung segment al tractului alimentar, cuprins între stomac și
intestinul gros, la acest nivel desfășurându-se importante activități fiziologice care
conduc la prepararea hranei pentru celulele organismului.
Intestinul subțire măsoară aproximativ 5-6 metri, de la pilor la valvula ileo-
cecală și este împărțit în trei segmente:
Duodenul: este porțiunea incipientă a intestinului subțire, care spre deosebire de
celelalte segmente prezintă mobilitate neglijabilă și este în cea mai mare parte
retroperitoneală. De la sfincterul piloric până la flexura duodenojejunală, unde se
continuă cu jejunul, duodenul măsoară 20-25cm, desenând în jurul capului
pancreatic o traiectorie semicirculară, ce desfăşoară o triplă schimbare de direcţie,
în urma căreia , duodenului i se descriu patru porțiuni anatomice.
Jejunul și ileonul: reprezintă porțiunea mezenterială a intestinului subțire,
intraperitoneală și mobilă, întinsă de la flexura duodenojejunală la valvula ileo-
cecală, ocupând partea centro-inferioară a cavității abdominale. Jejun-ileonul
măsoară aproximativ 5-6metri lungime, iar valoarea medie a calibrului său este
apreciată la 3cm initial și 2,5cm în porțiunile terminale.Prin intermediul
mezenterului, este atașat la peretele abdominal posterior și împreună cu presa
abdominală, exercitată prin raportul stabilit între tonusul musculaturii abdominale
anterolaterale și tensiunea gazelor din intestine, constituie principalele mijloace de
fixare la acest nivel.
Limita dintre cele două segmente nu este bine definită și se admite că jejunul
măsoară 2/5, iar ileonul 3/5 din lungimea totală a intestinului mezenterial. Totuși,
diferențele sunt decelate de plicile circulare, mai numeroase la nivelul jejunului,
acesta prezentând, spre deosebire de ileon, vascularizație mai bogată și
musculatură mai bine definită.
6. Intestinul gros
Fig.4. Intestinul gros